Disciplina de Igienă

 Domeniu medical ce se ocupă cu menţinerea şi promovarea sănătăţii omului şi

comunităţilor umane

 Disciplinele medicale:

 preventive (profilactice): igiena, epidemiologia, sănătatea publică şi

managementul sanitar

 curative (terapeutice): medicina internă, chirurgia, O.R.L., oncologia,etc.

 Denumirea provine din limba greacă : Hygeea – zeiţa sănătăţii, fiica zeului vindecător
Asclepyos

Obiectul de activitate al igienei

- elaborarea normelor sanitare de viaţă şi de muncă a căror punere în practică să ducă la:

- prevenirea îmbolnăvirilor

- reducerea morbidităţii şi mortalităţii

- prelungirea duratei medii de viaţă

- creşterea capacităţii de muncă

Normele sanitare = parametri (cifre) care caracterizează factorii de mediu şi care au fost astfel
stabilite ca, pentru valorile respective să nu apară efecte negative, nocive, toxice sau letale asupra
sănătăţii

- Igiena se preocupă prin excelenţă de omul sănătos, nu de cel bolnav

Istoricul igienei

 Noţiuni de igienă au fost cunoscute încă din antichitate: chinezii, hinduşii, egiptenii, evreii

 Hippocrat, părintele medicinei, pune bazele ştiinţifice ale igienei prin dezvoltarea unor
practici de igienă individuală

1
  Max von Pettenkofer (1818-1901) iniţiază igiena bazată pe experimente şi obţine
recunoaşterea igienei ca disciplină individuală în învăţământul medical.

Termeni utilizaţi în igienă

 Sănătatea mediului - segment al sănătăţii publice care urmăreşte protejarea sănătăţii

oamenilor de efectele negative ale unor factori de agresiune din mediul de viaţă, prin
managementul mediului şi educaţia sanitară a populaţiei.

 Managementul mediului consă în prevenirea acţiunii agenţilor cauzatori de boală, prin

interferarea generării şi transmiterii lor.

 Medicina mediului - concept adoptat în ţările avansate tehnologic, datorat apariţiei unei
patologii umane legate de deteriorarea progresivă a calităţii mediului înconjurător

- se ocupă cu studiul şi monitorizarea efectelor factorilor externi (de

mediu, ecologici) asupra stării de sănătate.

Conceptul de sănătate

-bunăstare fizică, psihică şi socială a individului şi colectivităţii (OMS, 1948)

-nu înseamnă doar absenţa bolii sau a infirmităţii

-boala este percepută ca o perioadă pasageră, după trecerea căreia se reinstalează normalitatea,
adică sănătatea.

-Factorii etiologici ai sănătăţii: - interni (genetici)

- externi (de mediu, ecologici)

Sănătatea
 Bunăstare fizică - condiţii pentru o dezvoltare somatică armonioasă, o funcţionaliate optimă
şi o posibilitate maximă de acţiune şi mişcare

 Bunăstare psihică - capacitatea omului de a se integra în familie, colectivitate, loc de

muncă şi de a se manifesta ca personalitate în mod firesc

 Bunăstare socială - condiţii de viaţă şi muncă confortabile în contextul socio-economic

actual
2
 Factorii determinanţi ai sănătăţii

 factorii de mediu;

 factorii ereditari;

 stilul de viaţă şi factorii comportamentali;

 organizarea sistemelor de servicii pentru sănătate.

Conceptul de sănătate: echilibrul şi armonia tuturor posibilităţilor persoanelor umane: biologice,

psihologice şi sociale

 satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului - aceleaşi pentru toţi (nevoi afective,
nutriţionale, sanitare, educative şi sociale)

 o adaptare care să nu pună probleme intre om şi mediu.

Factorii etiologici ai sănătăţii

 Factori interni (genetici)

 Factori externi (de mediu, ecologici)

Factorii de mediu - totalitatea factorilor din afara organismului, prezenţi la un moment dat, şi
care acţionează asupra organismului şi activităţii acestuia.

Aceşi factori se găsesc în aer, apă, alimente, sol, locuinţă, locuri de muncă, colectivităţi, mediu
ambiental.

Totalitatea factorilor de mediu constituie mediul ambiant (ambiental, înconjurător).

Expunerea umană

 Realizarea contactului intim între organism şi factorii de mediu defineşte expunerea

umană.

3
  În situaţiile în care oamenii îşi desfăşoară activitatea într-un mediu poluat, în funcţie de
intensitatea poluării sau nivelul poluării, vor apare efectele pe sănătate, manifestate imediat
(acute) sau după un contact mai îndelungat cu organismul (cronice).

Clasificarea factorilor de mediu

 după originea lor: - naturali (de bază, vitali)

- artificiali (antropogeni)

 după natura lor: - factori fizici

- factori chimici

- factori biologici

- factori sociali

- factori accidentali

 după influenţa asupra organismului:

- factori sanogeni

- factori patogeni

- factori de risc

Factori de risc

Definiţie: orice element, factor, condiţie sau caracteristică care poate favoriza, declanşa sau agrava
apariţia unui efect nociv asupra sănătăţii populaţiei.

Organismul uman reacţionează faţă de factorii de mediu care îl agresează la nivelul porţii de
intrare a acestora (tegumente, mucoase, plămân, tract digestiv) prin declanşarea unor mecanisme
imunologice.

Cerinţe de bază pentru un mediu sănătos

 Aer curat (pur): poluarea aerului ambiental, poluarea interioară

 Apă suficientă şi neprimejdioasă (potabilă): adultul consumă aproximativ 2 litri pe zi

4
 Alimente lipsite de risc şi furnizoare de nutrienţi:

- dezechilibrul - malnutriţie

- poluarea şi contaminarea alimentelor - patologie largă legată de consumul alimentar

 Aşezările umane liniştite şi sigure: condiţii neadecvate de locuit.

 Un ecosistem global favorabil: poluarea transfrontalieră, mişcarea produselor cu risc şi a

deşeurilor, depleţia ozonului stratosferic, schimbările climatice, ploile acide

Relaţia stare de sănătate -factori de mediu

 Poluanţii din aer produc în mod cert efecte diverse prin inhalarea lor timp îndelungat: gaze
(monoxid de carbon, clorura de vinil, radonul) a metalelor şi compuşilor lor (plumb,
mercur, arsen, nichel, etc.) şi pulberilor (azbestul, silicaţii, cărbunele, fibrele de bumbac).

 Poluarea globală: schimbări climatice, scăderea protecţiei faţă de ultraviolete, conferită de

ozonul stratosferic ("bun").

 Poluarea interioară: expunere cronică la fum de ţigară - cancer pulmonar, bronşită

cronică, patologie cardiovasculară.

 Incidenţa unor boli este strâns legată de aprovizionarea deficitară cu apă şi condiţiile
precare de salubritate (boala diareică, parazitoze)

 Pe plan mondial, cca. 40% din populaţie nu beneficiază de condiţii optime de salubritate
(2,2 miliarde) şi peste 25% nu dispune de apă potabilă (1,4 miliarde) de locuitori.

 În ţările în curs de dezvoltare consumul de apă contaminată generează:

 80% din totalul bolilor;

 peste 1/3 din totalul deceselor şi

 în medie, 1/10 din timpul productiv al unei persoane este sacrificat bolilor legate de
apă.

 Regimul alimentar deficitar - anemii, deficienţe protein-energetice, de vitamina A şi iod (ca

efecte directe), iar ca efecte indirecte cresc mortalitatea prin boli cum ar fi tuberculoza,
diareea, boli respiratorii

5
 Societatea industrializată este expusă riscului de exces alimentar care se corelează cu
principalele boli cronice (boli cardiovasculare, cancere, accidente vasculare, diabet, carii
dentare). Se impune:

 scăderea aportului energetic al dietei şi cel al consumului de grăsimi;

 creşterea consumului de glucide complexe şi fibre;

reducerea consumului de sare şi a aportului de alcool.

Conceptul de profilaxie

 Profilaxia - totalitatea legităţilor (aspecte ale vieţii care se desfăşoară în bază unor legi)
biologice, sociale şi culturale, care au ca scop menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate
a populaţiei.

4 nivele de profilaxie:

 Profilaxia primordială se adresează:

- colectivităţilor prin educarea lor pentru sănătate; urmăreşte să creeze deprinderi

igienice de viaţă şi muncă;

- mediului prin măsurile de protecţie a lui şi de investigarea unor posibili factori de

risc.

 Profilaxia primară urmăreşte:

 impactul pe sănătate a factorilor de mediu prin screeninguri ce au diverse obiective

(exemple: dozarea colesterolului în relaţie cu dieta, a capacităţii vitale în relaţie cu poluarea
aerului, etc)

 îndepărtarea, anihilarea, minimalizarea factorilor de risc prin respectarea normelor de

calitate a mediului (ex.: nitraţii din apă, plumbul din factorii de mediu etc).

Primele două trepte ale profilaxiei sunt specifice Medicinei Mediului; aplicarea lor a adus
mari beneficii stării de sănătate a populaţiei, dar şi de ordin economic

6
  Profilaxia secundară urmăreşte o depistare precoce a îmbolnăvirilor, o reducere a
duratei de îmbolnăvire şi prevenirea complicaţiilor şi recidivelor. Se adresează individului,
beneficiari fiind un număr limitat de persoane.
 Profilaxia terţiară urmăreşte recuperarea, readaptarea, reinserţia individului în familie,
societate, loc de muncă, deoarece se adresează pacientului ajuns în stadiu mai avansat de
boală.

 Prevenţia primordială şi primară sunt intervenţii timpurii asupra omului şi mediului

său !!!

 În prevenţia secundară şi terţiară riscul este doar parţial reductibil, adresându-se

începutului bolii, progresiei ei, evenimentelor acute, decesului prematur.

 Privind prin prisma numărului de beneficiari, ei scad enorm de la profilaxia primordială

spre cea terţiară, iar analizând economic, cheltuielile cresc enorm, în acelaşi sens.

IGIENA AERULUI AMBIANT

Atmosfera este mediul gazos de existenţă pentru oameni, plante şi animale.

Variaţiile de temperatură cu altitudinea au ca rezultat o stratificare pe verticală a atmosferei în 5

straturi, separate între ele prin zone de tranziţie.

Troposfera: 10-12 km pentru România

Stratosfera : între 10 şi de 50 km

Mezosfera : până la 80-100 km

Termosfera : până la 1000-1200 km;

Exosfera: până la aproximativ 3.000 km, se continuă cu spaţiul interplanetar.

Proprietăţile fizice ale aerului

Temperatura aerului

 Temperatura aerului - starea termică a atmosferei determinată de intensitatea radiaţiei solare

care încălzeşte pământul.

 Influenţează schimburile de căldură dintre organism şi mediu prin acţiune directă şi

indirectă, adică intervine în termoreglare.

7
 Homeotermia se realizează prin mijloace proprii între temperatura critică inferioară şi
temperatura critică superioară

 T de confort - 28° C pentru omul în repaus total şi dezbrăcat, 22-20° C - activitate uşoară,
14-12°C pentru activitate intensă

Umiditatea aerului

 Umiditatea aerului reprezintă cantitatea de apă prezentă în aer, sub formă de vapori de
apă, picături de apă, cristale de gheaţă.

 Pentru organismul uman, valorile optime de umiditate relativă sunt cuprinse între 40-
60%, cu limite extreme între 30 -70 %.

 Umiditatea aerului intervine în procesele de termoreglare, fenomenele meteo-climatice, în

fenomenele de poluare şi autopurificare a aerului, influenţează evoluţia unor fenomene
morbide.

Mobilitatea aerului
( curenţii de aer )

 Aerul este un factor al mediului ambiant aflat într-o mişcare continuă, cunoscută sub
numele de vânt, determinat de diferenţele de presiune, cauzate la rândul lor de diferenţele
de temperatură de la nivelul solului

 Mişcarea aerului are rolul de a menţine constantă compoziţia aerului, intervine în

purificarea aerului prin dispersia şi transportul poluanţilor;

 Calmul atmosferic, inversia termică, ceaţa pot favoriza acumularea poluanţilor, cu

apariţia unor efecte acute în rândul populaţiei

Presiunea atmosferică

 Reprezintă forţa de apăsare exercitată de aer asupra corpurilor de la suprafaţa pământului şi

este în medie de 1 kg/cm2 .

 Pe glob există regiuni cu presiune ridicată prin acumulare de aer rece, dens, aşa numitele
maxime barometrice (M), anticicloni, situate la poli şi regiuni cu presiune scăzută, cu aer
cald şi cu densitate mai mică, aşa numitele minime barometrice, depresiuni (D), cicloni,
situate la ecuator.

8
 Zonele unde se întâlnesc sau se separă masele de aer sunt cunoscute sub denumirea de
fronturi atmosferice

 Fronturile atmosferice se formează în zonele de minim barometric (D), determinând

modificări de vreme, apariţia norilor şi precipitaţii

 Presiunea atmosferică influenţează fenomenele meteoclimatice, fiind în strânsă legătură cu

regimul precipitaţiilor.

 Modificările bruşte ale presiunii atmosferice pot influenţa starea de sănătate, predispuse
fiind persoanele cu afecţiuni ale sistemului cardio-vascular, ale sistemului nervos, osteo-
articular, în special de tip reumatismal, distonii neurovegetative.

 Variaţiile presiunii atmosferice pot interesa starea de sănătate în locurile de muncă cu

presiune crescută (scafandri, mineri, etc), sau în mediile cu presiune scăzută (viaţa la
altitudine, aviaţie), şi pot creea probleme de adaptare.

 La presiuni crescute persoanele sănătoase se pot confrunta cu fenomene de acutizare a

bolilor cronice inflamatorii, pot prezenta tromboze şi embolii, depleţie hidrică.

 La presiuni scăzute creşte viteza de circulaţie a sângelui prin organism, creşte reteţia de
apă.

 Variaţiile semnificative ale presiunii aerului pot declanşa crize de astm bronşic.

Proprietăţile chimice ale aerului

Oxigenul atmosferic

 Reprezintă un gaz indispensabil menţinerii vieţii, omul consumând în medie 3-12 m³

oxigen/zi.

 În aerul inspirat concentraţia oxigenului este identică cu cea atmosferică, respectiv 21%, iar
în aerul expirat este de numai 16%.

 Oxigenul poate influenţa starea de sănătate prin scăderea concentraţiei lui în aer (scăderea
presiunii sale parţiale), mai rar prin exces de oxigen.

 Scăderea concentraţiei de oxigen este posibilă în încăperile cu aer viciat, în minele şi

fântânile de mare adâncime, în refugii subterane, în zonele de explozie.

9
 Scăderea concentraţiei de O2 se produce odată cu scăderea presiunii atmosferice cu
altitudinea (în caz de ascensiuni montane sau zbor cu avionul), când pot apare tulburări ale
sănătaţii.

 Creşterea concentraţiei oxigenului se poate întâlni numai în condiţii artificiale: condiţii de

muncă cu presiune crescută, la scafandri, la muncitorii din chesoane, la construcţia
podurilor, tunelelor, barajelor, hidrocentralelor.

Dioxidul de carbon

 Compoziţie relativ constantă în aerul atmosferic, de 0,03-0,04%

 Concentraţia CO2 poate pune probleme de sănătate atunci când valoarea sa creşte foarte
mult, peste 3-4%, fapt ce se întâmplă în zone declive, cum ar fi fântâni, puţuri părăsite,
gropi adânci, latrine, pivniţe închise, insuficient ventilate, unde se produc procese de
fermentaţie, precum şi în unele industrii, unde procesele tehnologice decurg cu degajare
importantă de CO2, când se pot declanşa simptomele intoxicaţiei cu CO2.

Azotul

 Reprezintă 78,09% din compoziţia aerului atmosferic, fiind prezent sub formă de azot
elementar şi compuşi ai azotului şi are rolul de a dilua oxigenul respirator

 La presiune atmosferică normală, nu exercită efecte nocive asupra organismului

 În condiţii de presiune atmosferică crescută, la care sunt expuşi scafandri, lucrătorii din
chesoane, se produce dizolvarea şi saturarea rapidă a sângelui în azot; dacă revenirea
la presiune normală se face brusc, azotul din ţesuturi se elimină rapid sub formă de bule
de gaz în vasele sanguine mici, obstrucţionând circulaţia sângelui şi favorizând embolia
pulmonară, cardiacă, nervoasă, articulară, adipoasă.

Ozonul

 Se găseşte în cantităţi extrem de mici în apropierea pământului, în concentraţie crescută

în stratosferă, unde îndeplineşte rolul de ecran protector faţă de radiaţia ultravioletă cu
lungime de undă mică, nefavorabilă vieţii

10
  Subţierea păturii de ozon stratosferic, consecinţă a intensificării traficului aerian şi şi a
consumării ozonului în reacţii fotochimice cu halocarbonii (rezultaţi din poluarea
industrială în atmosfera marilor oraşe), se asociază la om cu creşterea incidenţei cancerelor
tegumentare, modificări pulmonare de tip iritativ şi degenerativ, iritaţii conjunctivale,
iar asupra mediului, induce dezechilibre ale ecosistemului marin, deteriorarea vegetaţiei
continentale.

POLUAREA AERULUI

 Definiţie (OMS). : prezenţa unor substanţe străine de compoziţia sa naturală sau variaţia
importantă a componenţilor săi (dioxidul de carbon), care pot produce direct sau indirect
alterarea sănătăţii omului.

 Definiţia poluanţilor: orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă, volatilă sau sub formă de
energie (radiaţii) care, odată ajunsă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia
şi al organismelor vii şi deteriorează bunurile materiale

Tipuri de poluare

 Chimică - cea mai veche şi mai bine studiată , se datorează numărului mare de substanţe
chimice existente la ora actuală, la care se adaugă an de an altele noi, cu efecte necunoscute
încă.

 Fizică – reprezentată de poluarea radioactivă, ca urmare a utilizării tot mai mult în

activitatea omului a izotopilor radioactivi în diverse scopuri şi domenii şi poluarea sonoră,
ce devine un factor de disconfort tot mai redutabil în societatea contemporană.

 Biologică – devine importantă pentru sănătate mai mult în spaţii închise, în cadrul poluării
interioare.

11
 POLUAREA CHIMICĂ A AERULUI
Surse de poluare: naturale şi artificiale.

SURSELE NATURALE DE POLUARE:

o erupţii vulcanice - poluanţi în atmosferă

o eroziunea eoliană a solului - praf în zonele secetoase

o descompunerea substanţelor organice animale şi vegetale

o alergeni de natură vegetală - polen, fungi, spori

animală - păr, pene, puf – alergii

o incendiile spontane ale pădurilor

o elementele radioactive naturale (Th, U, Po,Ra, Rn, Cs, Sr, Co)

o praful cosmic ( cometele şi meteoriţii).

SURSELE ARTIFICIALE DE POLUARE:

 Sursele FIXE sunt reprezentate de:

• combustii (arderi) în instalaţii fixe : - încălzitul locuinţelor

- obţinerea energiei în industrie ( termocentrale,

electrocentrale)

- incinerarea reziduurilor

• poluarea industrială – realizează poluarea în puncte, cu poluanţi specifici fiecărei

industrii

 Sursele MOBILE sunt reprezentate de combustiile produse în instalaţii mobile:

transporturile: rutier, feroviar, naval, aerian.

 ALTE SURSE: fumatul tutunului (autopoluarea) şi căile de transport

( arterele de circulaţie)

12
 CATEGORII DE POLUANŢI

Poluanţi rezultaţi din combustii:

 smogul reducător, rezultat din arderea cărbunelui, format din particule solide: cenuşă
minerală, funingine, cărbune nears

şi gaze: oxizii de sulf, carbon, azot, aldehide, hidrocarburi

 smogul oxidant, format din gaze: oxizi de azot, sulf, monoxid de carbon, substanţe
fotooxidante (rezultate din arderea petrolului)

Poluanţi rezultaţi din industrii:

 industria chimică: oxizi de sulf şi azot, hidrogen sulfurat, clor, acid

clorhidric, aerosoli de acid sulfuric, mercaptani.

 industria materialelor de construcţie ( ciment, gips, var, azbest,

magnezit,cărămidă, ceramică): pulberi, cloruri, fluoruri, oxid de magneziu, oxid şi carbonat
de calciu)

 metalurgia feroasă: pulbere roşie de oxid de fier, cenuşă, funingine, gudroane, monoxid de
carbon, dioxid de sulf, oxizi metalici toxici

 metalurgia neferoasă: aerosoli ai unor metale, compuşi ai fluorului, oxizi de sulf

 industria extractivă, petrochimică (rafinarea petrolului): oxizi de azot, sulf, carbon,

hidrogen sulfurat, acizi organici

Poluanţi rezultaţi din transporturi:

 Rutier, feroviar, naval, aerian: monoxid de carbon, plumb, oxizi de azot, funingine,
hidrocarburi nearse, vapori de benzină, impurităţi solide

 Plumbul din combustibilii utilizaţi se elimină în procent de 70-80% sub formă de aerosoli
de Pb, ce pot pătrunde în organism pe cale respiratorie, determinînd prin acumulare
modificări ale stării de sănătate: anemie, nefropatie, afectare neurologică.

 Monoxidul de carbon din atmosferă provine în proporţie de peste 60 % din arderea

combustibililor şi induce hipoxie - anoxie tisulară.

13
  Căile de transport : poluează atmosfera prin pulberi minerale şi organice, vegetale şi
animale, antrenate în aer în timpul traficului de pe drumurile construite din materiale
friabile ( argilă, pietriş, nisip) sau mai puţin friabile (granit,beton,asfalt).

Tipuri de poluanţi

 Iritanţi : oxizi de sulf, de azot, ozon, suspensii

 Asfixianţi : monoxid de carbon, cianuri, hidrogen sulfurat

 Toxici sistemici : plumb, cadmiu, fluor

 Fibrozanţi : dioxidul de siliciu, compuşii fierului, azbestul

 Alergizanţi : vegetali şi animali

 Cancerigeni

 Mutageni şi teratogeni

 Infectanţi : pulberi

AUTOPURIFICAREA AERULUI
 Definiţie: capacitatea aerului de a se autopurifica, adică de a se debarasa de impurităţi, în
anumite limite, cu restabilirea proprietăţilor sale naturale, atunci când cantitatea de
poluanţi nu este excesivă.

 Autopurificarea se realizează prin fenomene fizice şi chimice de îndepărtare a poluanţilor

din zona sursei producătoare, prin acţiunea curenţilor de aer, soldată cu scăderea
concentraţiei acestora prin diluţie

 Mecanisme de autopurificare: sedimentare pe sol; dizolvare în apă; absorbţie pe

particulele aflate în suspensie; reacţii chimice de inactivare

14
 EFECTELE POLUĂRII AERULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII
- acţiune directă, rezultată din expunerea umană

- acţiune indirectă, prin inducerea unor modificări ale mediului, cu impact negativ asupra
sănătăţii.

Efectele poluanţilor asupra organismului = efecte biologice, ce pot fi specifice ( produc leziuni de
tip particular) sau nespecifice (cel mai frecvent), acute (imediate) sau cronice (tardive).

Populaţia vine în contact cu poluanţii prin aerul inspirat, apa de băut, alimentele consumate,
contactul cu solul şi cu praful.

1. POLUANŢII IRITANŢI

Reprezentaţi de - gaze: dioxid de sulf, oxizi de azot, substanţe oxidante, amoniac, clor, fluor,

- pulberi, cu capacitate absorbantă crescută pentru gaze iritante.

 afectează mucoasa căilor respiratorii superioare şi inferioare, inducând modificări morfo-

funcţionale respiratorii şi alveolare: leziuni de mucoasă (hiperemie şi edem, necroză),
hipersecreţie de mucus, spasm bronşic, leziuni ale pneumocitelor cu alterarea surfactantului
pulmonar, şi a macrofagelor. Leziunea caracteristică, dar şi cea mai gravă, este edemul
pulmonar acut toxic.

 Expunerile de lungă durată la concentraţii moderate determină efecte cronice: creşterea

frecvenţei şi gravităţii infecţiilor respiratorii, a bronhopneumopatiilor cronice nespecifce,
bronşita cronică, astmul bronşic, emfizemul pulmonar.

 Efectele extrapulmonare se referă la creşterea frecvenţei conjunctivelor acute şi cronice;

creşterea morbidităţii şi mortalităţii la vârstele extreme, la bolnavii cronici cardiovasculari
şi pulmonari; la copii - retard în dezvoltarea somatică şi neuropsihică, poliglobulie cu
microcitoză, hipertrofie amigdaliană şi adenopatie cervicală.

2. POLUANŢII ASFIXIANŢI

 Cuprind substanţe care produc hipoxia sau anoxia ţesuturilor.

 Monoxidul de carbon blochează transportul de oxigen la ţesuturi, prin formare de

carboxihemoglobină cu hemoglobina

 Nitraţii formează methemoglobina prin legare de hemoglobină.

15
 Cianurile împiedică utilizarea tisulară a oxigenului.

 Hidrogenul sulfurat poate bloca centrul respirator prin paralizia sistemului nervos central.

Poluanţii toxici
Sunt substanţe chimice existente în concentraţii mici în factorii de mediu (aer, dar şi sol,
vegetale, apă), unde ajung accidental şi care ajung în organismul uman; se pot concentra în
lanţurile trofice, producând dezorganizarea structurilor şi deteriorarea funcţiilor
organismului (intoxicaţii, modificări cromozomiale).

Obişnuit determină îmbolnăviri profesionale, la locul de muncă.

Reprezentaţi :

 compuşi anorganici: metale grele şi metaloizi - plumb, mercur, cadmiu, mangan, vanadiu,
seleniu, fosfor, fluor, beriliu, nichel

 compuşi organici: pesticide organoclorurate şi organofosforice.

3. POLUANŢII FIBROZANŢI

Determină un răspuns nespecific la nivelul plămânului, ce interesează ţesutul conjunctiv, cu

apariţia leziunilor de fibroză sau de emfizem. Exemple:

 pulberile pneumoconiogene(dioxidul de siliciu).

 compuşii de fier ( mai sensibili fiind copiii rezidenţi în zone cu industrie siderurgică).

 azbestul poate determina fibrozări şi chiar calcificări pleurale, efectul cel mai grav fiind
cel cancerigen.

 poluanţii iritanţi pot produce modificări fibroase care accelerează îmbătrânirea

ţesutului pulmonar(dioxid de sulf, oxizi de azot, substanţe oxidante, amoniac, clor, fluor,
pulberi).

4. POLUANŢII ALERGOGENI

Determină efecte de tip alergic, manifestate prin fenomene de hipersensibilitate

Alergenii pot fi ( după complexitatea moleculară):

16
 alergeni compleţi - reprezentaţi de proteine, polizaharide (fungii, descuamările epidermice
ale animalelor, pulberile de cereale)

 alergeni incompleţi - neproteici, capabili să se combine cu grupări proteice, devenind

antigene (formaldehidă, fenoli, medicamente, compuşi ai metalelor grele).

Alergenii pot fi (după provenienţă):

 naturali: organici - vegetali (polen , mucegaiuri, ricin, fibre textile, in, cânepă, bumbac,
iută, praf de lemn),

-animali (peri, blănuri, descuamări epidermice de animale, fulgii),

- vegetali şi animali (praful de casă, cel mai răspândit şi mai complet

alergen)

 artificiali, rezultaţi din industrii, din gazele de eşapament: dioxidul de sulf, monoxidul de
carbon, formaldehidă, hidrocarburi saturate, aldehida formică, izocianaţii.

Efecte:

 reacţii respiratorii, cum ar fi astmul bronşic ( praf de casă, fungi, polen), rinita şi astmul de
fân, bronşita cronică (fibre textile)

 reacţii cutanate: - iritaţii ale pielii - pulberi de lemn, gudroane, smoală

- dermatite - hidrocarburi clorurate, uleiuri minerale, detergenţi,

pulbere de lemn,

- acnee - uleiuri minerale

5. POLUANŢII CANCERIGENI

Se estimează că aproximativ 90% dintre cancere sunt asociate factorilor de mediu.

Organele afectate de substanţele cancerigene sunt cavitatea bucală, laringele, traheea,

plămânul şi pleura, stomacul, ficatul, rinichiul, prostata, vezica urinară

Cea mai mare frecvenţă o are cancerul pulmonar. Factorii de risc în apariţia cancerului
pulmonar sunt fumatul şi poluarea aerului ambiental

Cancerul apare cu frecvenţă mai mare în zonele industrializate, fiind afectate organe cu
expunere mare la factorii de mediu: aparat respirator, aparat reno-urinar

Cancere ce se pot asocia cu poluanţii din aer:

17
 cancer pulmonar, laringian, de cavitate bucală ( fum de ţigară)

 cancer de căi nazale (pulberi de lemn),

 mezoteliom pleural, cancer pulmonar (azbest),

 epitelioame ale mâinilor, braţelor, capului, scrotului (gudron, smoală),

 angiosarcom hepatic (clorura de vinil),

 cancer vezical (alfanaftilamină).

Substanţe cancerigene:

 organice: hidrocarburi aromatice policiclice - cel mai bine cunoscut benzpirenul (fum de
ţigară, gaze de eşapament, gudroane, aer ambiental urban), nitrozaminele (fum de ţigară,
industria chimică), amine aromatice (industria coloranţilor de anilină şi benzidină, fum de
ţigară), pesticide organoclorurate - HCH, DDT, dieldrin, heptaclor, anestezici volatili,
aflatoxine, etc.

 anorganice: arsen, beriliu, cadmiu, crom, nichel, fier, seleniu, azbest .

6.POLUANŢII MUTAGENI

 Afectează sănătatea prin mutageneză - modificări ale materialului genetic la diferite

nivele : mutaţii la nivelul genelor, la nivel cromozomial, la nivel de genom, cu poliploidie -
gene în plus, sau aneuploidie - cu gene în minus.

 Mutaţiile se transmit la urmaşi fie sub formă dominantă, fie sub formă recesivă şi pot
determina moartea embrionului sau fătului, creşterea frecvenţei avorturilor spontane,
malformaţii congenitale, deficienţe somatice şi intelectuale

 Se consideră că orice concentraţie a unei astfel de substanţe poate induce efectul mutagen ,
cu participarea acizilor nucleici, ADN şi ARN(nu există relaţie prag-efect).

 Poluanţi mutageni: nitrozaminele, pesticide organoclorurate, anestezici volatili,

monomeri, dioxid de sulf, fluorul, oxizii de azot, cloroprenul, arsenul

7. POLUANŢII TERATOGENI

18
 Dereglează dezvoltarea produsului de concepţie (după fecundare), cu producere de
malformaţii congenitale. Agenţii teratogeni pot acţiona direct asupra embrionului sau
fătului, asupra complexului feto-placentar sau indirect prin intermediul mamei

Efectul teratogen este maxim dacă acţiunea agentului se produce în perioada de

organogeneză, respectiv în primele 12 săptămâni de sarcină, organele afectate predilect
fiind sistemul hematopoetic, sistemul nervos, ficatul, rinichiul.

 Poluanţi teratogeni: manganul, pesticidele, cloroprenul

8. POLUANŢII INFECTANŢI

Sunt reprezentaţi de pulberi infectante, ce devin semnificative pentru sănătate în contextul

poluării interioare, riscul transmiterii unor boli infecţioase fiind crescut în spaţiile închise.

Microorganismele care colonizează aerul interior sunt reprezentate de bacterii, virusuri,

fungi şi protozoare

Poluanţii biologici au mai multe efecte pe sănătate:

 simptome iritative şi nespecifice

 infecţii respiratorii

 alergii

 boli pulmonare prin răspuns imun

 bronşita cronică: persistenţa tusei cu expectoraţie, minim 3 luni/an, doi sau mai mulţi ani
consecutiv.

 Simptomele iritative cele mai frecvente sunt iritaţiile oculare şi iritaţiile tractului respirator
(rinită cu rinoree, tuse persistentă cu expectoraţie, răguşeală, dureri de gât), care au fost
asociate cu rezidenţa în clădiri igrasioase.

 Infecţiile cu patogeni respiratori sunt reprezentate de răceli comune, gripă, sinuzită,

bronşită acută, otite, mai frecvente la copiii ce locuiesc în spaţii umede, dar pot apare şi la
adulţi.

19
 Un aspect particular: Legionella pneumophilla - se dezvoltă în rezervoarele de apă
stagnantă, nedezinfectată, de la nivelul instalaţiilor de aer condiţionat şi instalaţii sanitare,
aparatura medicală din spitale

 Infecţiile fungice: actinomicoza şi aspergiloza, interesând în principal aparatul respirator,

dar putându-se grefa pe plăgile postoperatorii, cu suprainfecţia acestora; afectează în special
pacienţii imunodeprimaţi.

 Alergiile se datorează alergenilor din praful de casă:

 Acarienii (Dermatophagoides): astmul alergic atopic

 Alergenii de origine animală: fire de păr , pene, fulgi, lână, dejecte, gândaci de bucătărie

 Fungii atmosferici: rinită alergică, astm alergic, conjunctivită alergică, mai ales sezoniere
(primăvara şi toamna)

BOLILE PULMONARE PRIN RĂSPUNS IMUN :

-alveolita alergică şi febra de umidificare

 Alveolita alergică (pneumonia de hipersensibilizare) este asociată cu expunerea

profesională la particule de praf organic, afectând fermierii ( plămânul de fermier),
lucrătorii din sere, fabrici de cherestea, cultivatori de ciuperci, crescători de porumbei sau
alte păsări sălbatice

 Febra de umidificare se datorează contaminării aerului din instalaţiile de aer condiţionat

cu bacterii (Pseudomonas), protozoare, fungi, Actinomyces termofile(microorganism care
asigură descompunerea substratului organic din sol, vegetaţie, fân, compost )

EFECTELE ACUTE ALE POLUĂRII AERULUI

 Fenomene toxice acute:

Se datorează unor avarii, soldate cu deversări importante de poluanţi în mediul

înconjurător. Din fericire aceste accidente nu se produc frecvent, însă atunci când se produc,
gravitatea manifestărilor şi numărul persoanelor afectate pot fi considerabile

 Efecte acute nespecifice:

20
 Sunt posibile în condiţiile unei poluări masive şi a unor factori meteorologici favorizanţi
(ceaţă, calm atmosferic, inversie termică) şi constau în creşterea morbidităţii generale şi
prin afecţiuni respiratorii, precum şi creşterea mortalităţii, în special la vârstele extreme

EFECTELE CRONICE ALE POLUĂRII

Creşterea mortalităţii după episoade de poluare masivă

Creşterea incidenţei unor boli respiratorii acute şi a susceptibilităţii la infecţii

Declanşarea şi agravarea unor boli pulmonare cronice

Creşterea frecvenţei şi gravităţii crizelor de astm bronşic

Exacerbarea bolilor cardio-pulmonare şi cardio-vasculare

Efecte neuropsihice – dizabilitate şi tulburări de adaptare şcolară la copiii intoxicaţi cronic

cu plumb

Iritaţia mucoaselor nazale şi oculare

Creşterea incidenţei cancerului pulmonar şi cu alte localizări

ACŢIUNEA INDIRECTĂ (ECOLOGICĂ) A POLUĂRII ATMOSFERICE

Constă în modificări ale mediului înconjurător şi ale habitatului uman

 Modificarea spectrului solar: reţinerea radiaţiilor ultraviolete solare de către poluanţi,

diminuarea radiaţiei luminoase solare vizibile, scăderea radiaţiei calorice la nivelul solului,
creşterea nebulozităţii, favorizarea formării ceţii, creşterea frecvenţei precipitaţiilor

 Efecte nocive directe asupra regnului vegetal şi animal, diminuarea fotosintezei

 Afectarea negativă a calităţii vieţii: disconfort, emisii, urât mirositoare, poluarea locuinţei

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

 Măsuri legislative:

 Stabilesc cadrul legal de realizare a protecţiei mediului şi implicit, a populaţiei

21
 Precizează responsabilităţile ce revin tuturor factorilor decizionali şi de execuţie,
organizaţiilor şi asociaţiilor în scopul îndeplinirii obiectivului propus

Legea 137/1995 privind protecţia mediului

Legea 95/2006 privind asistenţa de sănătate a populaţiei

 Măsuri medicale

Vizează următoarele aspecte:

 Supravegherea stării de sănătate a populaţiei

 Stabilirea criteriilor de calitate a aerului, prin precizarea concentraţiilor maxime admise

Concentraţiile maxime admise (CMA) reprezintă acele nivele ale poluanţilor existenţi în
aer care nu determină în mod direct sau/şi indirect efecte nocive asupra organismului uman

 Monitorizarea calităţii aerului ambiental, prin determinarea unor indicatori de poluare

 Măsuri tehnice: urmăresc reducerea emisiilor de poluanţi încă de la sursa de producere

 Utilizarea unor tipuri noi de energie, numite neconvenţionale, care să nu polueze mediul:
eoliană, solară, geotermală, microhidrocentrale

 Utilizarea unor tehnologii nepoluante şi cu grad crescut de siguranţă

 Eficientizarea transportului public

 Aplicarea unor tehnologii de conservare a energiei

 Luarea tuturor măsurilor pentru prevenirea unor accidente majore de poluare

 Măsuri urbanistice

 Respectarea legislaţiei privind sistematizarea teritoriului în general şi a zonelor locuite, în

special

 Limitarea şi reducerea pe cât posibil a poluării datorate proceselor de combustie,

transporturilor şi industriei prin soluţii concrete şi specifice.

22