Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ghid Efectuare Audit de Mediu 2013 PDF
Ghid Efectuare Audit de Mediu 2013 PDF
PRIVIND
EFECTUAREA
AUDITULUI DE MEDIU
Bucureşti,
2013
ISBN 978-973-0-14680-6
Tip#rit la C.N. „Imprimeria Na]ional#” S.A.
GHID
PRIVIND EFECTUAREA
AUDITULUI DE MEDIU
– UZ INTERN –
București,
2013
Curtea de Conturi
România
ISBN 978-973-0-14680-6
2
România
Curtea de Conturi
Cuprins
ACRONIME ȘI ABREVIERI 5
INTRODUCERE 9
1. Cadrul general referitor la elaborarea Ghidului
privind efectuarea auditului de mediu 9
2. Aspecte și noțiuni generale referitoare la mediu și dezvoltare durabilă 10
2.1 Despre mediul înconjurător 12
2.2 Scurt istoric al dezvoltării durabile 15
2.3 Dezvoltarea durabilă la nivel de program 17
2.4 Obiective prioritare de mediu 21
3. Auditul de mediu – concept şi importanţă 28
CAPITOLUL I - Desfășurarea auditului de mediu 31
1.1 Procesul auditului de mediu. Problematica de mediu în cadrul
auditului performanței, financiar și de conformitate 31
1.2 Procedura de apelare la serviciile unui expert 57
CAPITOLUL II - Auditarea sistemelor de management al mediului.
Administrarea verde de către administrația centrală și locală 58
2.1 Prezentarea standardului ISO 14001 60
2.2 Prezentare EMAS (Eco-management and Audit Scheme) 65
CAPITOLUL III - Auditul dezvoltării durabile 71
3.1 Strategiile de dezvoltare durabilă 71
3.2 Țintele și indicatorii dezvoltării durabile 72
3.3 Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă 73
3.4 Tehnici analitice de reconciliere a preocupărilor de natură economică,
de mediu sau de natură socială 73
CAPITOLUL IV - Auditul privind poluarea apei 74
4.1 Noțiuni generale privind apa și poluarea apei 74
4.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul
auditului apei și prevenirii poluării apei 75
4.3 Auditul de conformitate privind apa și poluarea apei 76
4.4 Auditul performanţei privind poluarea apei 77
CAPITOLUL V - Auditul privind biodiversitatea 79
5.1 Noțiuni generale privind biodiversitatea 79
5.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului biodiversității 82
5.3 Auditul de conformitate cu privire la biodiversitate 83
5.4 Auditul de performanţă privind biodiversitatea 83
CAPITOLUL VI - Auditul privind poluarea aerului 85
6.1 Noțiuni generale referitoare la aer 85
6.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului poluării aerului 85
6.3 Auditul de conformitate privind poluarea aerului 85
6.4 Auditul performanței privind poluarea aerului 86
CAPITOLUL VII - Auditul privind managementul deșeurilor 88
7.1 Noțiuni generale referitoare la deșeuri 88
7.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul
auditului managementului deşeurilor 92
7.3 Auditul de conformitate al managementului deşeurilor 93
3
Curtea de Conturi
România
7.4 Audit de performanţă pe problematica deşeurilor 93
CAPITOLUL VIII - Indicatori de mediu 96
CAPITOLUL IX - Efectuarea auditului acordurilor internaționale de mediu.
Cooperarea între Instituțiile Supreme de Audit 102
9.1 Audituri paralele. Definire, modalități și etape de desfășurare 102
9.2 Audituri comune. Aspecte privind realizarea acestor tipuri de audituri 103
9.3 Audituri coordonate. Posibilități de utilizare a acestui gen de audit,
modalități de cooperare internațională 104
9.4 Modul de realizare al acestor tipuri de audituri 105
CAPITOLUL X - Cadrul legal care reglementează aspecte
privind protecția mediului 107
10.1 Reglementările legale specifice protecţiei mediului 107
10.2 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările
de protecție a mediului la autoritățile administrației publice centrale 112
10.3 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările
de protecție a mediului la autoritățile administrației publice locale 117
ANEXE 124
ANEXA 1 Instituţii naționale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului 126
ANEXA 2 Instituţii internaţionale şi europene cu
atribuţii în domeniul protecţiei mediului 132
ANEXA 3 Indicatori de mediu 134
ANEXA 4 Listă de verificare pentru auditul intern de mediu 137
ANEXA 5 Nivelul 4 al cadrului standardelor internaționale
ale Instituțiilor Supreme de Audit 138
ISSAI 5110 Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu 139
ISSAI 5120 Auditul de mediu și auditul de regularitate 169
ISSAI 5130 Dezvoltarea durabilă: Rolul Instituțiilor Supreme de Audit 184
ISSAI 5140 Metode de cooperare între SAI-uri în auditul
acordurilor internaționale de mediu 214
ISSAI 3000A Anexe la liniile directoare privind auditul performanței
Anexa 6 - Auditurile de performanță în cadrul auditurilor de mediu 228
Bibliografie 235
Glosar de termeni 236
4
România
Curtea de Conturi
ACRONIME ȘI ABREVIERI
5
Curtea de Conturi
România
6
România
Curtea de Conturi
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu
Având în vedere Nota nr. 40124/14.02.2013 privind proiectul Ghidului privind efectuarea
auditului mediului, prezentat spre dezbatere membrilor Plenului,
În baza prevederilor art. 58 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii de Conturi, republicată şi ale art. 5 pct. 5.3 din Regulamentul propriu al
Plenului Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 153/15.12.2010,
În temeiul prevederilor art. 59 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii de Conturi, republicată,
Plenul Curţii de Conturi, întrunit în şedinţa din data de 20 februarie 2013, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 - Se aprobă Ghidul privind efectuarea auditului de mediu, prevăzut în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Ghidul privind efectuarea auditului de mediu se tipărește sub formă de broșură,
într-un număr de 160 exemplare și se publică pe pagina de internet a Curții de Conturi.
Art. 3 - Ghidul privind efectuarea auditului de mediu intră în vigoare la data de
01.03.2013.
Art. 4 - Conducătorii departamentelor de specialitate și cei ai structurilor teritoriale
urmează să dezbată conținutul Ghidului privind efectuarea auditului de mediu cu auditorii
publici externi din subordine.
Art. 5 - Prevederile prezentei hotărâri sunt aduse la îndeplinire de către toate structurile
de specialitate ale Curții de Conturi.
PREŞEDINTE,
NICOLAE VĂCĂROIU
Nr. 41
20 februarie 2013
7
Curtea de Conturi
România
8
România
Curtea de Conturi
INTRODUCERE
1. Cadrul general
referitor la elaborarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu
În acest context, Plenul Curții de Conturi a aprobat ca elaborarea Ghidului privind efec-
tuarea auditului de mediu să fie realizată de către direcția de specialitate din Departamentul XI,
în prezent aflată la Departamentul IX, în a cărui competență de control/audit intră coordonarea
verificării constituirii, utilizării și gestionării resurselor financiare privind protecția mediului,
conform atribuțiilor, competențelor și obiectivelor stabilite prin Regulamentul de organizare și
funcționare aprobat de plen și prin punctul 40 lit. d8 și punctul 82 lit. a3 din Regulamentul
privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valo-
rificarea actelor rezultate din aceste activități.
La elaborarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu, au fost avute în vedere
următoarele:
Liniile directoare pentru auditul de mediu - (Nivelul 4 al cadrului standardelor internațio-
nale ale Instituțiilor Supreme de Audit - ISSAI):
9
Curtea de Conturi
România
vedere, totodată, şi bunele practici actuale în domeniu mediului. Prin modul de prezentare, Ghidul
încurajează exercitarea raţionamentului profesional în toate etapele procesului de audit de mediu,
ceea ce este esenţial, având în vedere diversitatea potenţialelor teme de audit de mediu, a obiec-
tivelor, precum şi a metodelor de colectare şi de analiză a datelor disponibile în auditul de mediu.
Auditul de mediu presupune verificarea unor aspecte de mediu, printre care: poluarea
aerului, a biodiversității, a apei, produsele chimice, schimbările climatice, mediul şi sănătatea,
energia, utilizarea solurilor, resursele naturale, zgomotul, deşeurile.
Ghidul privind efectuarea auditului de mediu include auditarea unor teme specifice de
mediu, după cum urmează: managementul deșeurilor, poluarea aerului, poluarea apei și a biodi-
versității. De asemenea, au fost tratate aspecte privind auditul dezvoltării durabile, aria de
cuprindere și problematica acestuia.
Mediul înconjurător şi starea sa reprezintă una dintre problemele majore ale omenirii şi, ca
urmare, trebuie să fie în permanenţă în atenţia individului, dar şi a colectivităţilor umane. Mult mai
eficientă decât abordarea corectivă, menită a rezolva efectele, se dovedeşte a fi o abordare
preventivă a problemelor de mediu, care vizează eliminarea cauzelor,
ceea ce implică eforturi materiale şi financiare, inclusiv termene mai
reduse, iar ignorarea acestei probleme sau tratarea superficială a ei
poate conduce la rezultate dezastruoase pe plan local, naţional,
regional sau global.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, gradul de conştientizare a
problemelor privind mediul înconjurător la nivel mondial a crescut
rapid, punându-se un accent special pe probleme cum ar fi epui-
zarea stratului de ozon, distrugerea pădurilor tropicale sau încăl-
zirea globală. Cunoştinţele dobândite şi experienţa crescută privind
aspectele de mediu în această perioadă au dus la o regândire a rolului şi responsabilităţilor, atât a
autorităților publice (la nivel central, local și a instituțiilor subordonate acestora), cât și a
ramurilor industriale.
În cadrul INTOSAI, aspectele de audit privind domeniul mediului au devenit din ce în ce
mai importante, unele dintre schimbările cruciale care au avut loc la nivel global fiind reflectate în
ISSAI 5110, Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu şi vizează, după cum urmează:
extinderea reglementărilor legate de mediu de către autorităţile locale și de stat;
creşterea costului de protecţie a mediului, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru cel
public. Resursele cheltuite de către cele două sectoare cu privire la controlul poluării au
crescut, iar atât societățile comerciale cât şi organismele guvernamentale sunt în căutarea
unor modalităţi mai eficiente de a rezolva problemele legate de conformitate;
conştientizarea problemelor legate de mediu în rândul instituţiilor financiare, atât
naţionale cât şi internaţionale. Presiunea şi controlul exercitate de către aceste instituţii
oferă guvernelor şi companiilor un impuls pentru a oferi o examinare mai aprofundată a
problemelor de mediu;
în urma Conferinței Națiunilor Unite privind problemele legate de mediu din Rio de
Janeiro din anul 1992, guvernele și companiile din întreaga lume au fost mai preocupate
de dezvoltarea durabilă.
10
România
Curtea de Conturi
Având în vedere că unele entități publice, prin activitățile pe care le desfășoară, pot afecta
mediul, s-a impus necesitatea ca acestea să fie responsabilizate pentru acţiunile lor, pe baza unor
rapoarte. Pe măsură ce a crescut încrederea în constatările acestor rapoarte asupra mediului, a
rezultat firesc și nevoia ca entitățile să fie supuse unui audit independent.
Ca urmare a implicării Instituțiilor Supreme de Audit în această activitate și noua abor-
dare a problemelor de mediu, subiectul a fost analizat și dezbătut pe larg în cadrul INTOSAI.
Având în vedere importanța domeniului respectiv, în cadrul INTOSAI s-a creat un grup
de lucru legat de problemele privind mediul (WGEA)1. De-a lungul ultimilor ani, Grupul de
lucru privind auditul de mediu a încurajat SAI-urile să efectueze programe și audituri privind
problemele de mediu, contribuind la dezvoltarea capacităţii SAI-urilor de a realiza aceste
obiective. Practica auditului de mediu este acum comună în numeroase SAI-uri. În ultimul
deceniu, s-au efectuat mai mult de 2.000 de audituri de mediu, fiind abordată problematica de
mediu în cadrul auditurilor de regularitate (financiar şi de conformitate) şi de performanţă.
Pentru orientarea eforturilor sale, Grupul de lucru pregăteşte un plan de lucru la fiecare trei ani,
în conformitate cu procedurile stabilite de INTOSAI. Aceste planuri sunt aprobate de către
membrii INTOSAI la Congresele trienale ale INTOSAI.
În cadrul comunității INTOSAI, se consideră că dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului trebuie să constituie obiectul unui audit independent efectuat de Instituțiile Supreme de
Audit. Respectând valorile cele mai înalte ale profesionalismului, independenţei, obiectivității şi
transparenţei şi printr-o cooperare eficientă pe probleme de mediu de interes comun, SAI-urile
pot aduce contribuţii semnificative în abordarea problemelor de dezvoltare durabilă, care devin
tot mai regionale, în condiţiile globalizării degradării mediului. Pe plan internațional, degradarea
mediului şi practicile în materie de dezvoltare durabilă rămân în continuare o provocare
importantă, SAI-urile identificând mai multe problematici care trebuie abordate pentru a spori
impactul auditurilor efectuate, şi anume:
rolul SAI-ului în auditul angajamentelor de dezvoltare durabilă asumate de către guverne
şi al altor angajamente asumate prin intermediul acordurilor multilaterale de mediu,
precum şi dacă acest rol ar trebui intensificat;
sporirea gradului de conştientizare internaţională a auditului mediului;
necesitatea dezvoltării contabilităţii de mediu şi a sistemelor pentru adoptarea rapoartelor
privind dezvoltarea durabilă;
consolidarea capacităţilor instituționale în cadrul SAI-ului.
Din punct de vedere financiar, problemele dezvoltării ecologice sunt foarte semnificative
în plan material. Acestea includ cheltuieli directe, precum și diverse mecanisme ce vizează
transferul de asistenţă financiară. Din acest motiv este important ca Instituțiile Supreme de Audit
să se asigure că aceste fonduri sunt contabilizate corect şi cheltuite în conformitate cu principiile
de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă.
1
INTOSAI-WGEA – Grup de lucru privind activitatea de audit al mediului din cadrul Organizației Internaționale a
Instituțiilor Supreme de Audit
11
Curtea de Conturi
România
2.1 Despre mediul înconjurător
12
România
Curtea de Conturi
Utilizarea terenurilor: Pășunatul excesiv provoacă pagube pentru 20%-
35% din păşuni și pajişti. Acest lucru cauzează eroziunea solurilor, estimată la
25 miliarde t/an la nivel mondial. Mai mult de 250 de milioane de oameni sunt
direct afectaţi de deşertificare. Deșertificarea afectează aproape un sfert din
suprafața totală a uscatului și în jur de 70% din regiunile aride ale lumii se
confruntă cu degradări intensificate. Cauzată, în general, de pășunat și de
folosirea excesivă a solului sărăcăcios și strâns legată de sărăcia rurală și de
foamete, deșertificarea amenință existența a peste un miliard de oameni din peste
100 de țări.
Pădurile: Mai mult de 220 de milioane de hectare de păduri tropicale au
fost distruse între anii 1975-1990, în special pentru producţia de alimente. Rata
anuală de pierdere a pădurilor naturale este estimată la peste 14,6 milioane ha şi
defrişarea pădurilor tropicale este de aproape 1% anual. În ultimul deceniu,
lumea a pierdut în total 94 milioane ha de pădure. Cea mai mare rată de
despădurire se înregistrează în țările în curs de dezvoltare din zonele tropicale,
unde s-au pierdut, în ultimul deceniu, 4% din păduri. Jumătate din ecosistemele
de coastă ale lumii au fost degradate de factorul antropic. În Europa, proporția
este de 80%, iar în Asia de 70%.
Biodiversitatea: Biodiversitatea reprezintă variabilitatea organismelor din
cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale și complexele ecolo-
gice. Aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică și diversitatea eco-
sistemelor. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu
consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea omului. Cauzele
principale sunt schimbările produse în habitatele naturale, schimbări datorate
sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor,
exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor
de specii străine, poluării şi – din ce în ce mai mult – schimbărilor climatice.
Schimbările climatice: Acestea reprezintă una dintre cele mei mari ame-
ninţări din punctul de vedere al mediului, social şi economic. Încălzirea siste-
mului climatic se produce fără echivoc, după părerea Grupului interguverna-
mental de experţi privind schimbările climatice (IPCC). Observaţiile indică creş-
teri ale temperaturii medii a aerului şi a oceanului, topirea zăpezii şi a gheţii pe
suprafeţe mari şi creşterea nivelului mediu global al mării. Este foarte probabil
ca, în mare parte, încălzirea să poată fi pusă pe seama emisiilor de gaze cu efect
de seră provenite din activităţile umane.
Cauzele acestui fenomen complex sunt naturale (schimbările activităţii
solare, modificările pe termen lung legate de orbita Pământului, procesele na-
turale interne ale sistemului climatic) şi antropologice (creşterea concentraţiei
atmosferice de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră). În sens restrâns,
schimbarea climatică indică modificări semnificative ale elementelor climatice în
cursul unei perioade determinate, cu efecte economice, sociale şi de mediu.
Schimbarea climatică este o problemă de mediu care determină riscuri în pro-
cesul de dezvoltare (European Communities, 2009).
Pe baza datelor furnizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), în
calitate de autoritate publică centrală din România pe probleme de mediu, prin
anexa la O.M. nr. 1170/29.09.2008 privind adaptarea la efectele schimbărilor cli-
matice, au fost identificate o serie de manifestări ale fenomenului de schimbare
13
Curtea de Conturi
România
climatică pe teritoriul României, cu implicaţii economice şi sociale. MMP,
defineşte adaptarea la schimbările climatice (O.M. nr. 1170/29.09.2008) astfel:
„..abilitatea sistemelor naturale şi antropice de a răspunde efectelor schim-
bărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică şi fenomenele meteorologice
extreme, pentru a reduce potenţialele pagube, a profita de oportunităţi sau a
face faţă consecinţelor schimbărilor climatice”.
Atmosfera: Poluarea aerului este o problemă atât la nivel local, cât şi la
nivel transfrontalier. Poluanţii aerului emişi într-o ţară pot fi transportaţi în at-
mosferă şi dăuna sănătăţii umane şi mediului din altă parte. Doi poluanţi, pulberi
fine în suspensie şi ozonul la nivelul solului, sunt recunoscuţi în prezent ca fiind
cei mai semnificativi în ceea ce priveşte impacturile asupra sănătăţii. Expunerea
maximă şi pe termen lung poate duce la o varietate de efecte asupra sănătăţii, de
la efectele minore asupra sistemului respirator până la mortalitatea prematură.
Din 1997, este posibil ca peste 45% din populaţia urbană a Europei să fi fost
expusă unor concentraţii de pulberi de suspensie în atmosferă peste limita UE
stabilită să protejeze sănătatea umană; şi este posibil ca o proporţie de peste 60%
din aceasta să fi fost expusă unor niveluri ale ozonului care depăşesc valoarea
ţintă a UE. S-a estimat că 2,5 PM (pulberi fine în suspensie) în aer a redus spe-
ranţa de viaţă statistică în UE cu mai mult de opt luni.
Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea
globală, o creștere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze
atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combus-
tibililor fosili în secolul XX, concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a
crescut dramatic. Dioxidul de carbon și alte gaze, cunoscute sub denumirea de
gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiațiile Soarelui.
Din cauza efectului de seră se așteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4°C
până la 5,8°C până în anul 2100. Chiar dacă această tendință pare a fi o schimbare
minoră, creșterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000
ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producția agricolă, modificând
distribuția animalelor și plantelor și crescând nivelul mării.
Deşeurile: Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces teh-
nologic (sau casnic) de realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate
direct în realizarea produsului respectiv. Ele pot fi substanțe, materiale, obiecte,
resturi de materii prime provenite din activitățile economice, menajere și de consum.
Mai mult de 35% din orașele din țările în curs de dezvoltare au tratat apele
uzate poluate de deșeuri. Între 33-50% din deşeurile solide generate în ţările cu
venituri mici şi medii nu sunt colectate şi sunt lăsate să se deverseze în râuri şi
mări, provocând astfel o poluare imensă. Lipsa accesului la alimentarea cu apă și
la condiţii de salubritate, în milioane de cazuri, a dus la boli și la mai mult de 5
milioane de decese în fiecare an.
Zonele marine şi de coastă: Aproape o treime din toate recifele de corali
pot să dispară în următorii 30 de ani. Peste 2,6 miliarde litri de petrol se scurg în
mări în fiecare an. Cea mai mare sursă de poluare este non-accidentală, de la
scurgeri până la deversări provenite de la rafinării.
Audit de Conform Băncii Mondiale, auditul de mediu este o examinare a informa-
mediu ţiilor legate de respectarea protecției mediului din cadrul unei organizaţii pentru
a verifica dacă, sau în ce măsură, acestea sunt conforme cu criteriile de audit spe-
cificate. Criteriile pot fi bazate pe standarde de mediu locale, naţionale sau mon-
14
România
Curtea de Conturi
diale. Astfel, acesta este un proces sistematic de obţinere şi de evaluare a infor-
maţiilor cu privire la aspectele de mediu.
Manage- Rolul managementului public cu privire la problemele de mediu se ex-
mentul tinde la protecția mediului, prevenirea activităților care pot dăuna mediului în-
public cu conjurător și introducerea de activități care să elimine efectele negative ale po-
privire la luării mediului. În scopul de a-și îndeplini rolul său în domeniul managementului
mediu de mediu, trebuie să fie întreprinse următoarele activități specifice:
elaborarea unor politici naționale, legislații și reglementări de mediu;
stabilirea de standarde și norme de mediu;
acordarea de licențe, inspecții și aplicarea de sancțiuni pentru încălcarea legilor;
introducerea unor programe specifice pentru protecția mediului, punerea în
aplicare și monitorizarea acestora.
15
Curtea de Conturi
România
1992 Conferinţa de la Rio. Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea
(UNCED)
Şefi de stat din 120 de ţări participante aduc în centrul atenţiei problemele privind mediul
şi dezvoltarea. Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susţină pro-
gresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat".
Scopul declarat al Conferinţei a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice,
industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă – "sustainable
development". Naţiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabilă numit
Agenda 21 şi asupra a două seturi de principii: Declaraţia de la Rio cu privire la mediu şi dez-
voltare şi Principiile pădurii. Potrivit Declaraţiei de la Rio "Oamenii au dreptul la o viaţă sănă-
toasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran de a exploata resursele
proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii". Agenda 21 se
axează pe participarea comunităţilor la implementarea politicilor de mediu, pe creşterea rolului
educaţiei în dezvoltarea unei conştiinţe de mediu şi în utilizarea responsabilă a resurselor
naturale. În cadrul Conferinţei au mai fost adoptate:
Convenţia privind schimbările climatice – ce reprezintă un angajament ferm al ţărilor
semnatare ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon din atmosferă,
la nivelul existent în anul 1990;
Convenţia privind diversitatea biologică - ce prevede măsurile care trebuie luate pentru
protejarea ecosistemelor şi a diferitelor forme de viaţă.
16
România
Curtea de Conturi
negative: schimbările climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei
şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;
în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile
directoare ale dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este
o componentă esenţială a obiectivului dezvoltării durabile.
2006 – (iunie) a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă.
2007 – Tratatul de la Lisabona cuprinde şi protocoale adiţionale privind schimbările climatice şi
lupta împotriva încălzirii globale. Câteva prevederi ale Tratatului se referă la solidaritatea în
probleme legate de furnizarea de energie şi schimbările în domeniul politicii energetice europene.
17
Curtea de Conturi
România
Modul de selectare al auditurilor care urmează să fie realizate depinde de abordarea
aleasă de Instituția Supremă de Audit prin programul de audit. În cele mai multe situații, audi-
turile care se axează pe dezvoltarea durabilă trebuie să concorde cu aspecte din alte teme pentru a
fi compatibile cu programul și prioritățile SAI-ului. De aceea, tema studiată trebuie să fie supusă
auditului, să adauge valoare, să atingă aspecte materiale și să fie finalizabilă cu resursele dis-
ponibile, într-un timp rezonabil.
Importanța temei trebuie să fie dată nu numai de reflectarea unor valori monetare, ci și de im-
portanța impactului programului. De exemplu, politicile de contracarare a poluării vor trebui să
includă diferite tipuri de instrumente de politici, cum ar fi stimulentele economice, inițiative de cer-
cetare și pregătire, campanii de educație publică și crearea de entități de reglementare care să avizeze,
să supravegheze și să sancționeze companiile, după caz. Este posibil ca în acest proces să nu fie
angrenați mulți bani publici, însă impactul politicii sau eșecul acesteia pot avea consecințe enorme.
Pentru unele audituri este necesar să fie identificate acele entități care sunt esențiale pentru
conservarea și utilizarea durabilă a resurselor, în scopul prioritizării domeniilor supuse auditului.
Curtea de Conturi poate decide să ia în considerare subiecte cu următoarele aspecte de fond:
problema administrării verzi, cum ar fi eficiența utilizării energiei, procedurile de achi-
ziție și utilizarea apei, precum și a altor resurse naturale de către entitățile publice;
Ministerul Apărării din Marea Britanie – Managementul utilităților
Ministerul Apărării din Marea Britanie a cheltuit aproximativ 180 milioane £ pe an pentru curent
electric, benzină, motorină, apă și canalizare. În anul 1997, NAO a dat publicității un raport cu privire la
posibilitățile de realizare a unor economii, prin îmbunătățirea managementului utilităților. Raportul a
identificat mai multe căi de realizare a unor economii ale energiei. Unele dintre acestea sunt măsuri
simple, care se pot lua cu costuri minime sau pot să nu coste nimic, de exemplu, reglarea termostatelor și
educarea personalului să fie mai conștient cu privire la consumul de energie. Alte măsuri ar necesita o
investiție care ar genera economii în mai puțin de trei ani (de exemplu, instalarea de echipamente de
iluminare eficiente energetic).
18
România
Curtea de Conturi
nate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Aceasta este principala instituţie care asigură su-
portul financiar pentru realizarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, constituită
conform principiilor europene „poluatorul plăteşte” şi „responsabilitatea producătorului”.
Programul Operațional Structural de Mediu contribuie la implementarea priorităţii 3 a
Planului Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013, şi anume «Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii me-
diului», luând în considerare necesităţile sociale, economice şi de mediu din România, astfel
încât să se obţină cel mai bun impact asupra mediului şi să se stimuleze dezvoltarea economică.
Din perspectivă internaţională, POS Mediu are la bază Strategia Europeană de Dezvoltare
Durabilă şi al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu.
POS Mediu este astfel conceput, încât să contribuie substanţial la realizarea priorităţii te-
matice din Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR), şi anume Dezvoltarea infrastructurii
la standarde europene. În aceeaşi măsură, POS Mediu este în deplină concordanţă cu priorităţile
stabilite în Liniile Strategice privind Coeziunea pentru Politică de Coeziune2, şi mai ales acelea
care vizează creşterea atractivităţii Statelor Membre, a regiunilor şi a oraşelor, precum şi întă-
rirea sinergiilor dintre protecţia mediului şi creşterea economică. În acest sens, POS Mediu se
concentrează pe îmbunătăţirea accesului la serviciile publice prin asigurarea nivelului şi a
calităţii adecvate a acestora, precum şi prin conservarea potenţialului de mediu. Asigurarea infra-
structurii de bază pentru apă şi mediu şi servicii publice adecvate reprezintă o condiţie esenţială
pentru atragerea investitorilor, care va contribui la dezvoltarea economică a ţării. Crearea de noi
locuri de muncă mai bune este, de asemenea, avută în vedere, ţinând cont de faptul că protecţia
mediului este un sector aflat în curs de dezvoltare în România.
Strategia globală a POS Mediu, în acord cu Politica de Coeziune şi cu Cadrul Strategic Na-
ţional de Referinţă, vizează reducerea disparităţilor existente între România şi UE în ceea ce priveşte
standardele şi serviciile de mediu. Pe baza analizei acestor disparităţi, a punctelor slabe şi a poten-
ţialului, precum şi prin identificarea atât a oportunităţilor, cât şi a necesităţilor, strategia se bazează pe
câteva priorităţi menite să maximizeze impactul Fondurilor Structurale şi de Coeziune. În acest scop,
este avută în vedere coordonarea fondurilor UE şi a celor naţionale, astfel încât să se asigure, într-o
manieră complementară, că ambele tipuri de fonduri vor contribui la atingerea scopului global.
Strategia POS Mediu se bazează pe următoarele elemente:
analiza situaţiei actuale pentru sectorul de mediu;
strategiile naţionale de mediu şi planurile de implementare pentru conformarea cu
acquis-ul de mediu;
problemele majore şi direcţiile strategice stabilite în Cadrul Strategic Naţional de
Referinţă, urmărindu-se complementaritatea Fondurilor şi delimitarea ariilor de
intervenţie a acestora;
contribuţia partenerilor socio-economici care au fost consultaţi la elaborarea POS
Mediu şi a rezultatelor evaluării ex-ante şi evaluării strategice de mediu (ESM).
Obiectivul global al POS Mediu constă în îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei
şi a standardelor de mediu, vizând, în principal, respectarea acquis-ului comunitar de mediu.
Acest obiectiv trebuie privit în lumina creşterii fără precedent a disparităţilor din cadrul
Uniunii Europene extinse şi a eforturilor pe termen lung pe care România va trebui să le facă
pentru a reduce aceste disparităţi. Având în vedere că nevoile de investiţii de mediu directe
pentru conformarea cu aquis-ul UE sunt deosebit de mari, autorităţile române au optat pentru
crearea unui Program Operaţional axat pe infrastructura de mediu, dar şi pe tratarea altor aspecte
2
Politica de coeziune a Uniunii Europene, integrată în tratate începând din 1986, şi-a fixat ca obiectiv să reducă diferenţa
între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni, pentru a consolida coeziunea economică şi socială.
19
Curtea de Conturi
România
de mediu. În vederea îndeplinirii obiectivului global, strategia generală a POS Mediu este ela-
borată astfel încât să răspundă următoarelor trei direcţii strategice principale:
1) îmbunătăţirea accesului la utilităţile publice în România şi sprijinirea condiţiilor de dez-
voltare economică în regiuni. În acest sens, cea mai importantă parte din POS Mediu
prevede sprijin pentru îmbunătăţirea sistemelor integrate de apă şi management al
deşeurilor, printr-o abordare regională (axele prioritare 1 şi 2) care va genera rezultate
importante la sfârşitul perioadei de programare (este estimată o populaţie de peste 10
mil.). Aceste priorităţi vor avea, de asemenea, o contribuţie importantă în conformarea cu
aquis-ul UE relevant în sectorul de mediu, căruia îi revin cele mai costisitoare investiţii
(estimate la aproximativ 29 miliarde euro până în 2018);
2) îmbunătăţirea protecţiei mediului, ca o condiţie obligatorie în vederea dezvoltării
durabile. În acest sens, POS se va concentra, pe de o parte, pe prevenirea poluării şi a
deteriorării biodiversităţii (în particular pe Axele prioritare 2, 4 şi 5), iar pe de altă parte,
POS va aborda reducerea poluării mediului/a daunelor din cele mai sensibile zone (încăl-
zire urbană – axa prioritară 3, prevenirea riscurilor naturale – axa prioritară 5) ca parte a
strategiilor de investiţii pe termen lung (după anul 2013);
3) întărirea capacităţii instituţionale şi de guvernare, ca şi prioritate cheie, având ca scop
dezvoltarea unei structuri de management eficiente pentru serviciile de mediu. Astfel,
POS Mediu se axează pe cerinţele pentru asigurarea unei mai bune calităţi şi eficienţe în
sectorul public, aspect esenţial pentru realizarea reformelor şi pentru o bună guvernare în
sectorul de mediu. Guvernanţa este un element-cheie care integrează toate acţiunile în
interesul unui management mai bun şi mai eficient al POS Mediu, precum şi pentru
îmbunătăţirea calităţii procesului de elaborare a politicilor publice în domeniul mediului.
Aceasta va contribui nu numai la îmbunătăţirea implementării politicii de coeziune a UE,
ci, de asemenea, va spori performanţa economică în ansamblu.
În acest context, strategia POS Mediu pentru 2007-2013 se concentrează pe investiţii şi
servicii colective, care sunt necesare pentru creşterea competitivităţii pe termen lung, crearea de
noi locuri de muncă şi pentru o dezvoltare durabilă. Infrastructurile şi serviciile de bază vor
trebui create, îmbunătăţite şi extinse în scopul dezvoltării economiei regionale şi locale, al înfiin-
ţării unui cadru de sprijinire a afacerilor eficient şi al exploatării oportunităţilor acordate de Piaţa
Europeană. Înfiinţarea unei infrastructuri eficiente de apă şi mediu va crea un potenţial pentru
noi locuri de muncă (construcţii, servicii, IMM-uri etc.) şi va reduce migrarea forţei de muncă,
oferind astfel populaţiei posibilităţi de a-şi dezvolta afaceri sau de a atrage alţi investitori şi prin
folosirea avantajelor locale competitive (resurse mai ieftine, zone naturale valoroase etc.).
Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt:
îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea
serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015,
precum şi prin stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor
de apă/apă uzată;
dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor, prin îmbunătăţirea manage-
mentului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de
judeţe până în 2015;
reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor climatice
cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi până în 2015;
protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural, prin sprijinirea mana-
gementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000;
20
România
Curtea de Conturi
reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin
implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.
Din cauza complexităţii sale, întregul impact al POS Mediu nu va putea fi cuantificat doar cu
ajutorul unui singur indicator. Cu toate acestea, populaţia care va beneficia de servicii de mediu
îmbunătăţite şi cea protejată de efectele riscurilor naturale ca urmare a implementării POS Mediu
poate fi selectată ca indicator la nivel de program, deoarece acoperă cea mai mare parte a activităţilor
incluse în POS Mediu. Populaţia beneficiară a POS Mediu este estimată la 10 milioane de cetăţeni.
În vederea atingerii obiectivelor sus-menționate, s-au identificat următoarele axe prioritare:
Axa prioritară 1 – “Extinderea şi modernizarea siste-
melor de apă şi apă uzată”;
Axa prioritară 2 – “Dezvoltarea sistemelor de mana-
gement integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor con-
taminate istoric”;
Axa prioritară 3 – “Reducerea poluării şi diminuarea
efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi rea-
bilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea
ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai
afectate de poluare”;
Axa prioritară 4 – “Implementarea sistemelor adecvate de
management pentru protecţia naturii”;
Axa prioritară 5 – “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor
naturale în zonele cele mai expuse la risc”;
Axa prioritară 6 – “Asistenţă Tehnică”.
21
Curtea de Conturi
România
Țintele sunt o cerință privind performanța de detaliu, legate de obiectivele de mediu și,
de regulă, cuantificate și stabilite pentru un interval de timp anume. Țintele de mediu trebuie
stabilite și îndeplinite în vederea realizării obiectivelor de mediu (de exemplu: emisiile totale
provenite de la autovehicule să fie reduse cu 50% în termen de 5 ani prin asigurarea montării de
convertizoare catalitice la toate vehiculele în termen de 3 ani).
Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având ca sarcină
stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor, metodelor şi mijloacelor implicate în acţiunile
desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi combaterii poluării, a conservării şi dez-
voltării durabile a mediului.
Reprezentând o politică specială (atât la nivel naţional cât şi internațional), politica de
mediu înseamnă în acelaşi timp şi evaluarea situațiilor reale ale mediului, constatarea influen-
ţelor negative asupra mediului, stabilirea instituţionalizată a măsurilor necesare organelor statale
în protejarea şi conservarea mediului, precum şi stabilirea sistemelor de sancţionare în caz de
poluare şi a cuantumului sancţiunilor aplicabile.
Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată de politica economică, administrativ-
financiară şi legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare naţională şi internaţională,
întrucât se bazează deopotrivă pe relaţii teoretice şi pe relaţii practice concrete. Sarcinile politice de
protecție a mediului sunt diferite şi complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind
guvernelor fiecărei ţări, precum şi autorităților naţionale şi locale de specialitate. Cele trei
Conferinţe naţionale de protecție a mediului au stabilit principalele sarcini politice de protecţie a
mediului4 pentru statele participante. Astfel, la puțin timp după prima Conferinţă a O.N.U. asupra
mediului, Comisia Europeană a propus elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu, care
recunoaşte necesitatea şi legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul se
dezvoltă progresiv un drept comunitar al mediului care, în prezent, cuprinde peste 200 directive şi
regulamente în domeniul protecţiei mediului. Actul Unic European adoptat în 1987 este docu-
mentul prin care protecţia mediului dobândeşte o bază legală în cadrul Tratatului CE, atribuind în
mod explicit Comunităţii Europene competenţa în domeniul protecţiei mediului.
În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam, politica de mediu devine politică orizontală
a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în
considerare în cadrul politicilor sectoriale.
În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor
naţionale în anul 1990, când a fost înființat pentru prima dată un Minister al Mediului. Politica
de mediu în ţara noastră a evoluat de la adoptarea de măsuri minime de protecţie a mediului, ce
aveau în vedere limitarea poluării, până la conturarea cauzelor acestora, precum şi stabilirea de
atribuţii şi responsabilități pentru daunele cauzate mediului.
Constituția României, adoptată în 1991 și modificată în 2003, la art. 35 consfinţeşte dreptul
omului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, acest articol reprezentând alături de art. 8 din
Convenția Europeană a dreptului omului, temeiul juridic al oricărei acțiuni în instanță. Tot art. 35
consacră și obligația persoanelor fizice și juridice să întreprindă acţiunile şi măsurile necesare în
vederea protecției și ameliorării mediului înconjurător.
În anul 1992 s-a elaborat primul document oficial ce stabileşte obiectivele naţionale în
domeniul protecţiei şi conservării durabile a mediului, Strategia Naţională de Protecție a me-
diului, reactualizată în 1996 şi în 2002 în conformitate cu dispoziţiile comunitare în domeniu.
4
Conferința de la Stockholm din 1972; Conferința de la Rio de Janeiro din 1992 și Conferința de mediu de la
Johannesburg din 2002
22
România
Curtea de Conturi
Structurată în două părţi, Strategia Naţională de Mediu procedează la o prezentare a
principalelor resurse naturale și a elementelor privind starea economică şi calitatea factorilor de
mediu, precum şi o prezentare a principalelor resurse de protecţie a mediului, a priorităţilor şi
obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung.
Începând cu anul 1996, se poate constata o adecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară,
în ceea ce priveşte principiile, prioritățile şi obiectivele în domeniul mediului înconjurător.
Principiile pe care se bazează politica de mediu5 în ţara noastră sunt următoarele:
principiul precauţiei cu privire la activitățile cu impact asupra calităţii mediului;
principiul prevenirii poluării şi a riscurilor ecologice;
principiul conservării biodiversității, a moștenirii culturale şi istorice;
principiul potrivit căruia poluatorul şi utilizatorul ,,plăteşte”, în sensul ca sunt obligaţi la plăţi
directe atât cei ce poluează mediul cât şi cei care utilizează resursele naturale ale mediului;
principiul stimulării activităţilor de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii,
credite etc.).
În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă atât nevoile naţionale, cât şi
tendințele şi iniţiativele existente pe plan global. Acestea sunt: menţinerea şi îmbunătăţirea cali-
tăţii vieții şi a potenţialului existent al naturii; raportul maxim cost-beneficiu; respectarea con-
venţiilor internaţionale privind protecţia mediului.
Strategiile naţionale de mediu din 1992 și 1996 reprezintă documentele pe baza cărora a
fost structurată politica naţională de mediu până în anul 1999 când s-a adoptat Programul Naţio-
nal de Aderare la UE
În perioada care urmează, strategia naţională de mediu este completată de o serie de
documente precum: Raportul privind starea mediului în România; Planul Naţional de Gestionare
a Deşeurilor şi Substanţelor Periculoase. Odată cu anul 2000, când încep negocierile de aderare
ale României la UE, politica de mediu în ţara noastră se dezvoltă conform strategiei elaborate de
Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei 2000.
În scopul alinierii politicilor naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii
comunitare, România a trebuit să identifice ariile prioritare de acţiune, să stabilească obiectivele
cheie de realizat până la data aderării, precum şi să stabilească termenele de adoptare, trans-
punere şi implementare a aquis-ului de mediu.
În anul 2002, au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 22 - Protecţia Me-
diului şi s-a elaborat documentul intitulat ,,Foaia de parcurs”, care menţionează aspecte de mediu
ce vizează dezvoltarea capacităţilor de implementare a legislaţiei de mediu adoptate în scopul
promovării dezvoltării durabile şi transformării politicii de mediu în politica transversală. As-
pectele avute în vedere se referă la continuarea transpunerii legislaţiei comunitare, implementarea
legislației de mediu deja adoptate şi la întărirea structurilor administrative necesare implementării
complete a aquis-ului de mediu, ce reprezintă legislaţia orizontală şi sectorială care reglementează
politica de mediu a UE
Acquis-ul UE de mediu cuprinde peste 450 de directive, regulamente şi decizii, care
constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia
orizontală cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei,
facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în
5
Aceste principii au fost implementate în politica de mediu din România, urmare a corelării legislaţiei la aquis-ul
comunitar, fiind stipulate în art.174 din Tratatul CE privind politica de mediu a Comunității; în acest sens, a se vedea P.
Prisecaru, Politici comune ale Uniunii European, Ed. Economică, București, 2004, pag. 226.
23
Curtea de Conturi
România
protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se referă la sectoarele care fac
obiectul politicii de mediu (calitatea aerului, schimbări climatice, gestiunea deşeurilor, calitatea
apei, protecţia naturii, controlul poluării industriale, substanţe chimice, organisme modificate
genetic, zgomot). Strategiile de dezvoltare a politicii naţionale de mediu în perioada de pre-aderare
au fost conturate în funcție de priorităţile aderării României la UE şi de necesităţile naţionale,
coroborate cu priorităţile naţionale. Iniţiativele comunitare active în domeniul politicii naţionale de
mediu sunt reprezentate de instrumente de pre-aderare sub forma programelor de sprijin:
Programul PHARE, ce reprezintă principalul instrument de asistenţă tehnică şi financiară,
cu rol în implementarea aquis-ului comunitar de mediu şi mobilizarea investițiilor în
domeniul mediului;
Programul ISPA, concentrat pe finanţarea proiectelor de infrastructură în domeniul
mediului;
Programul LIFE6, ce finanţează proiecte ce vizează protecţia şi conservarea calităţii
mediului şi a biodiversităţii.
Evoluţia politicii de mediu este reflectată atât de obiectivele şi priorităţile acesteia, cât şi
de numărul mare al instrumentelor de implementare, grupate în trei tipuri: instrumente legis-
lative (reprezentate de legislaţia existentă în domeniul mediului); instrumente tehnice (sub forma
standardelor de calitate privind mediul şi al celor mai bune tehnologii disponibile); instrumente
economico-financiare (reprezentate de programul LIFE și de Fondul de Coeziune). La acestea se
adaugă o serie de instrumente ajutătoare ce completează instrumentele, acţionând ca stimulente
în vederea adoptării de măsuri de protecţie a mediului.
În vederea realizării obiectivelor de politică ecologică, în ţara noastră au fost create organe ale
administraţiei publice, precum şi instituţii noi competente în materie, proces denumit instituţiona-
lizare de mediu. Autoritatea Centrală de Mediu (creată în 1990), a suferit numeroase modificări pri-
vind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acesteia. În ultima perioadă, se remarcă şi o accentuare a
tendinţei de afirmare şi consolidare a unor structuri administrative, în direcţia protejării şi gestionării
durabile a mediului la nivel naţional: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (înfiinţată prin
H.G. nr. 1625/2003); Garda de Mediu (înfiinţată prin H.G. nr. 1167/2001); Administrația Fondului
de Mediu (înfiinţată prin Legea nr. 73/2000). De asemenea, în scopul coordonării internaţionale a
unor activităţi privind mediul, s-au creat diverse organisme consultative, organisme interministeriale,
precum şi structuri naţionale de cooperare internaţională pe probleme sectoriale de mediu.
Priorităţile Ministerului Mediului şi Pădurilor, aşa cum sunt acestea asumate în cadrul
programului de guvernare, în documente strategice precum Planul Naţional de Dezvoltare, Pro-
gramul Operaţional Sectorial „Mediu” sau Programul Naţional de Reforme sunt:
1) îmbunătăţirea infrastructurii de mediu şi reducerea decalajului existent faţă de alte
state membre ale UE, cât şi între regiunile de dezvoltare;
2) prevenirea şi atenuarea efectelor calamităţilor naturale pentru creşterea gradului de
siguranţă a cetăţenilor;
3) îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi substanţelor periculoase la nivel naţional;
4) susţinerea şi promovarea producţiei de energie din surse alternative, regenerabile şi
nepoluante;
5) promovarea creşterii durabile, a unei economii eficiente din punct de vedere al
utilizării resurselor, dar şi mai ecologice;
6
Acest program a fost premergător Fondului de Coeziune; a se vedea, W. Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii
Europene, Editura Universal Dali, 2001, pag. 41.
24
România
Curtea de Conturi
6) protejarea şi conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural, în conformitate cu
regulamentele şi planurile de management şi cu respectarea principiilor dezvoltării
durabile;
7) reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului;
8) prevenirea şi limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice, implementarea
măsurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
9) stimularea iniţiativelor şi a investiţiilor în domeniul protecţiei mediului prin instru-
mente economice şi fiscale, precum şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor
europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu;
10) extinderea suprafeţelor de păduri, combaterea despăduririlor şi tăierilor ilegale de
masă lemnoasă;
11) aplicarea principiilor dezvoltării durabile în politicile sectoriale;
12) modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul mediului.
Direcţii de acţiune:
Politica în domeniul mediului şi pădurilor se realizează prin intermediul a 5 direcţii de
acţiune.
Direcţie de acţiune I. Protecţia mediului
Obiective propuse:
protecţia naturii şi conservarea biodiversităţii; administrarea reţelei natura 20007;
contribuirea la asigurarea cadrului naţional de biosecuritate;
protecţia solului şi a subsolului; refacerea ecologică a siturilor contaminate;
gestionarea deşeurilor şi a substanţelor periculoase;
evaluarea şi ameliorarea calităţii aerului; combaterea poluării atmosferice;
combaterea schimbărilor climatice şi susţinerea dezvoltării durabile.
Rezultate aşteptate:
În domeniul protecţiei naturii şi conservării biodiversităţii:
asigurarea unui management eficient al reţelei naţionale de arii naturale protejate;
asigurarea unei stări de conservare favorabile pentru specii şi habitate (utilizarea durabilă
a componentelor diversităţii biologice; conservarea ex-situ; controlul speciilor invazive);
modernizarea grădinilor zoologice;
cooperarea cu organisme internaţionale pentru formularea, adoptarea şi implementarea
reglementărilor în domeniul protecţiei naturii şi protejării biodiversităţii.
În domeniul securităţii biologice:
asigurarea unor bune reglementări, control şi cooperare în domeniul biosecurităţii.
În domeniul protecţiei solului şi a subsolului:
reducerea suprafeţelor siturilor contaminate;
reducerea efectelor de hazard geologic natural şi antropic.
În domeniul managementului deşeurilor:
protecţia mediului şi sănătăţii populaţiei, prin generarea de cantităţi mai mici de deşeuri,
care să fie gestionate durabil, cu reducerea impactului asupra mediului;
7
Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992 din necesitatea de a proteja
natura și de a menține pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice. Secțiunea Natura
2000 în România a fost realizată în cadrul proiectului 17609 SMIS-CSNR "Campanie Națională de conștientizare
privind importanța conservării Biodiversității prin Rețeaua Natura 2000 în România".
25
Curtea de Conturi
România
susţinerea dezvoltării infrastructurii de management durabil al deşeurilor;
analiza impactului privind producerea, utilizarea şi plasarea pe piaţă a produselor chimice
în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi mediu, inclusiv gestionarea metalelor grele;
formarea personalului pentru evaluarea riscului reprezentat de utilizarea substanţelor peri-
culoase, personal care va avea ca sarcină întocmirea rapoartelor de evaluare, emiterea
avizelor de mediu, analize socio-economice;
creşterea numărului de locuitori care beneficiază de sisteme de management integrat al
deşeurilor la tarife acceptabile, atingerea ţintelor asumate prin tratatul de aderare al
României la uniunea Europeană.
În domeniul evaluării şi ameliorării calităţii aerului:
operaţionalizarea şi extinderea sistemului naţional de monitorizare a calităţii aerului;
reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale;
prevenirea şi controlul poluării industriale.
În domeniul schimbărilor climatice şi dezvoltării durabile:
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; îndeplinirea angajamentelor asumate de Româ-
nia sub Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC), sub
Protocolul de la Kyoto şi la nivelul UE, precum şi adaptarea sistemului socio-economic na-
ţional la efectele schimbărilor climatice. Coordonarea politicilor privind schimbările clima-
tice şi a dezvoltării durabile şi integrarea acestor politici în elaborarea tuturor politicilor sec-
toriale;
contribuţie la realizarea ţintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, asumată la
nivel european prin Strategia Europa 2020.
Direcţie de acţiune: II. Managementul resurselor de apă şi al riscului de inundaţii
Prin această direcţie de acţiune se asigură gospodărirea durabilă a resurselor de apă, pro-
tecţia împotriva inundaţiilor, monitoring-ul adecvat hidro-meteorologic. Perfecţionarea cadrului
legislativ, a metodologiilor, normelor şi reglementărilor din domeniile gospodăririi apelor, hidro-
logiei, pentru realizarea unui management durabil în contextul naţional şi internaţional şi armo-
nizarea cu cerinţele UE.
Obiective propuse:
amenajarea şi protecţia apelor;
managementul situaţiilor de urgenţă (cauzate de condiţiile hidrometeorologice extreme,
poluare, accidente la construcţiile hidrotehnice);
managementul riscului asociat construcţiilor hidrotehnice;
coordonarea activităţii de inspecţie şi control în domeniul gospodăririi apelor la nivel
naţional;
susţinerea dezvoltării infrastructurii din domeniul apelor prin implementarea Programului
Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
Rezultate aşteptate:
atingerea stării bune a apelor;
asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile pentru populaţie;
protecţia litoralului românesc împotriva eroziunii şi asigurarea managementului integrat
al zonei costiere;
informarea populaţiei şi a factorilor de decizie, în vederea prevenirii şi/sau diminuării
pagubelor datorate fenomenelor hidrometeorologice periculoase;
26
România
Curtea de Conturi
cunoaşterea aprofundată a fenomenelor hidro-meteorologice în vederea fundamentării po-
liticii şi strategiei, în domeniul managementului resurselor de apă;
apărarea populaţiei împotriva efectelor negative ale inundaţiilor, viiturilor, secetelor, po-
luărilor accidentale pe cursurile de apă;
creşterea siguranţei construcţiilor hidrotehnice şi informarea factorilor de decizie;
amenajarea bazinelor hidrografice în conformitate cu principiile dezvoltării durabile;
reglementarea, controlul şi coordonarea în domeniul gospodăririi apelor la nivel naţional.
Direcţie de acţiune: III. Administrarea sistemului naţional de meteorologie
Prin această direcţie de acţiune se asigură supravegherea meteorologică permanentă, emi-
terea de prognoze, atenţionări şi avertizări, în vederea informării populaţiei şi factorilor de decizie,
pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase.
Obiective propuse:
Obiectivul major îl reprezintă asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale, prin
desfăşurarea unitară a supravegherii şi informării meteorologice. Prin această direcţie de
acţiune, Administraţia Naţională de Meteorologie asigură transmiterea datelor şi infor-
maţiilor specifice către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în vederea implementării politi-
cilor şi elaborării strategiilor pe termen mediu sau lung, din diverse domenii, precum şi
pentru adoptarea deciziilor operaţionale administrative, socio-economice sau tehnice.
Rezultate aşteptate:
asigurarea veghii meteorologice, emiterea de prognoze, atenţionări şi avertizări;
informarea meteorologică a instituţiilor responsabile cu navigaţia aeriană, fluvială şi
maritimă, precum şi a instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;
cercetarea aprofundată a fenomenelor atmosferice şi a schimbărilor climatice;
asigurarea schimburilor internaţionale de date, în conformitate cu obligaţiile asumate în
cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale;
administrarea Fondului Naţional de Date Meteorologice.
Direcţie de acţiune: IV. Protecţia şi gestionarea durabilă a pădurilor şi faunei cinegetice
Prin cea de a patra direcţie de acţiune se asigură gestionarea durabilă a pădurilor şi
faunei cinegetice, în scopul creşterii contribuţiei acestora la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi asigu-
rarea dezvoltării durabile.
Obiective propuse:
extinderea suprafeţei fondului forestier naţional şi asigurarea integrităţii acestuia;
îmbunătăţirea administrării fondului forestier;
utilizarea durabilă a resurselor cinegetice şi conservarea biodiversităţii.
gestionarea durabilă a pădurilor şi protejarea biodiversităţii din ecosistemele forestiere;
evaluarea şi monitorizarea resursei forestiere.
Rezultate aşteptate:
realizarea inventarului forestier naţional şi funcţionarea sistemului de monitoring
forestier (nivelurile I şi II) din noul sistem de monitoring forestier european FUTMON;
acordarea de compensaţii proprietarilor de păduri pentru pierderea veniturilor cauzată de
restricţiile impuse de respectarea regimului silvic şi/sau a regimului ariilor naturale
protejate;
diminuarea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier naţional;
accesibilizarea fondului forestier prin lucrări de construire de drumuri forestiere noi, precum
şi prin lucrări de refacere, consolidare, reabilitare şi construire a drumurilor forestiere.
27
Curtea de Conturi
România
Direcţie de acţiune: V. Modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul
mediului.
Obiective propuse:
dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme interne de management al resurselor
umane performante, în vederea transformării sistemului administraţiei de mediu într-un
organism puternic şi flexibil;
educarea şi creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei şi a agenţilor
economici, privind importanţa problematicii protecţiei mediului;
dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru absorbţia fondurilor europene în cadrul
Programului Operaţional Sectorial Mediu;
crearea unor mecanisme eficiente pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţi, în
scopul unei mai bune reglementări în domeniul mediului.
28
România
Curtea de Conturi
a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor și țintelor
de mediu ale organizației.
Auditul de mediu asigură conducerea entității că în interiorul ei sunt respectate legislaţia
şi standardele de mediu (acord, autorizaţie etc.). De asemenea, se certifică modul de implicare şi
conştientizare a personalului implicat în această problematică.
Termenul ”auditul de mediu”8 este o denumire convenită de comun acord în cadrul Gru-
pului de lucru – WGEA, general utilizată pentru a descrie una dintre numeroasele activități –
cum ar fi auditurile de management, certificarea produselor, măsurile de control guvernamental
și multe alte activități – care au mai puțin sau deloc legătură cu auditul extern. În liniile direc-
toare cu privire la auditul de mediu elaborate de Grupul de lucru - WGEA, precum și în comu-
nitatea INTOSAI, termenul de ”audit de mediu” este utilizat doar în contextul unui audit extern
și independent.
La cel de-al XV-lea Congres INTOSAI de la Cairo, s-a stabilit că abordarea auditului de
mediu, în principiu, nu diferă de abordarea auditului așa cum este practicată de SAI-uri în mod
obișnuit, iar acesta poate cuprinde toate tipurile de audit9. În acest context, atenția auditului se
poate îndrepta, de exemplu, spre prezentarea activelor și pasivelor de mediu, conformitatea cu
legislația și acordurile – naționale și internaționale – de mediu la fel și cu măsurile instituite de
entitatea auditată pentru a promova economicitatea, eficiența și eficacitatea. Implicarea SAI-
urilor în organizarea auditului mediului a fost astfel demarată la al XV-lea Congres INTOSAI de
la Cairo, din anul 1995, dezvoltată la al V-lea Congres EUROSAI, de la Moscova, din anul 2002
şi accentuată la al XX-lea Congres INTOSAI de la Johannesburg, din 2010. Condiţiile econo-
mice actuale impun regândirea concepţiilor, misiunilor, strategiilor şi obiectivelor SAI-ului,
inclusiv al relaţiilor interinstituţionale, dezvoltate pe tema protecţiei mediului.
Ca prioritate, în desfăşurarea activităţii fiecărei Instituţii Supreme de Audit, Grupul de
lucru WGEA recomandă efectuarea unor audituri naţionale și internaţionale în domenii cu pro-
bleme grave în protecţia mediului, cum ar fi: managementul deșeurilor menajere, inclusiv
cele radioactive; poluarea apelor dulci şi a mării, inclusiv a factorilor poluanţi din agri-
cultură; conservarea, inclusiv protecţia speciilor pe cale de dispariţie, a florei și faunei; po-
luarea aerului, în special de natură transfrontalieră.
În baza cadrului normativ naţional şi a acordurilor internaţionale la care România este parte,
Curtea de Conturi are o serie de competenţe în materie de audit public extern al mediului.
Principalele activităţi specifice ale Curţii de Conturi sunt cele de control şi de audit public
extern. Auditul public extern cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei
şi se axează pe următoarele obiective:
a) prin activitatea de control se verifică şi se urmăreşte dacă modul de administrare a patri-
moniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și
execuția bugetelor de venituri și cheltuieli de către entitatea controlată sunt în concor-
danță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost
înființată entitatea și dacă acestea respectă principiile legalității, regularității, econo-
micității, eficienței și eficacității;
b) prin activitatea de audit financiar se urmărește dacă situațiile financiare sunt complete,
reale și conforme cu legile și reglementările în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie;
8
Definiția se regăsește în ISSAI 5110 – Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu.
9
ISSAI 5110 - Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu.
29
Curtea de Conturi
România
c) prin activitatea de audit al performanței se evaluează independent modul în care o
entitate, program, o activitate sau o operațiune funcționează din punctele de vedere ale
eficienței, economicității și eficacității.
Potrivit Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții
de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, auditorii publici ex-
terni urmăresc, în cadrul obiectivelor, și elemente care sunt legate de domeniul mediului, astfel,
atât în activitatea de control cât și în cea de audit financiar se verifică constituirea, utilizarea și
gestionarea resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor
de viață și de muncă10. Acest lucru este consemnat în secțiuni distincte ale raportului de audit
financiar și ale raportului de control (în cadrul oricărui tip de acțiune de control, cu excepția celei
de verificare a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi
urmare unei verificări anterioare).
La cel de al IV-lea Congres al EUROSAI (Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme
de Audit) de la Paris (1999), Curtea de Conturi a României a dobândit calitatea de sub-
coordonator pentru zona Mării Negre a Grupului de lucru EUROSAI pentru auditul mediului.
Scopul şi atribuţiile sub-coordonatorilor zonali derivă din cele ale Coordonatorului european, şi
anume încurajarea SAI-urilor din Europa să participe la proiecte internaţionale de audit care
privesc aspecte de mediu şi care se desfăşoară în contextul dezvoltării durabile a diverselor
regiuni europene, prin:
promovarea şi iniţierea de audituri internaţionale de mediu;
schimbul de experienţă, inclusiv documente, standarde şi proceduri/tehnici de audit;
răspândirea constatărilor şi a informaţiilor asupra auditului de mediu în Europa.
Auditul de mediu exercitat de Curtea de Conturi în cadrul acordurilor internaționale de
mediu are caracterul de audit paralel/coordonat, aşa cum este acesta definit în documentele
INTOSAI, îmbrăcând forma auditului de performanţă, de conformitate sau financiar.
Această orientare a instituţiei se plasează în contextul preocupărilor Organizaţiei Interna-
ţionale a Instituţiilor Supreme de Audit de a asigura auditul independent al activităţilor cu impact
asupra mediului.
10
Conform pct. 40 (d8), 80 (a), 259 (f) și 340 (g4) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor
specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.
30
România
Curtea de Conturi
CAPITOLUL I
Desfășurarea auditului de mediu
31
Curtea de Conturi
România
1.7. standardul privind comunicarea;
1.8. standardul privind responsabilitatea și transparența;
1.9. standardul privind urmărirea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse
de Curtea de Conturi.
2. Standardele specifice auditului financiar sunt structurate, după cum urmează:
a) standardele specifice etapei de planificare stabilesc paşii pe care trebuie să-i parcurgă au-
ditorul în etapa de planificare a auditului, astfel încât să se asigure că acesta se va realiza
într-o manieră economică, eficientă şi eficace, cu încadrarea în bugetul de timp repartizat
misiunii de audit;
b) standardele specifice etapei de execuţie stabilesc procedurile şi tehnicile care se utili-
zează pentru obţinerea de probe de audit relevante, în vederea susţinerii constatărilor,
concluziilor şi formulării recomandărilor şi opiniei de audit;
c) standardele specifice etapei de raportare conţin cerinţele cu privire la prezentarea consta-
tărilor, concluziilor, recomandărilor şi exprimarea opiniei de audit în raportul de audit fi-
nanciar.
3. Standarde specifice auditului performanţei sunt structurate după cum urmează:
a) standardele specifice etapei de planificare, prin care au fost stabilite cerinţele şi
procedurile pentru planificarea auditului performanței;
b) standardele specifice etapei de execuţie, prin care s-au stabilit procedurile şi tehnicile de
audit care au ca scop obţinerea de probe de audit pentru fundamentarea constatărilor, con-
cluziilor şi recomandărilor formulate de auditorul public extern;
c) standardele specifice etapei de raportare, prin care s-au stabilit cerinţele cu privire la pre-
zentarea constatărilor, recomandărilor și întocmirea raportului de audit al performanței.
4. Standardele specifice auditului de conformitate sunt structurate după cum urmează:
a) standardele specifice etapei de planificare prin care au fost stabiliți pașii pe care
auditorul trebuie să-i parcurgă în etapa de planificare a auditului;
b) standardele specifice etapei de execuţie, prin care s-au stabilit procedurile şi tehnicile de
audit pentru obținerea probelor de audit în vederea susținerii constatărilor, concluziilor și
recomandărilor;
c) standardele specifice etapei de raportare, prin care s-au stabilit cerinţele cu privire la
întocmirea raportului de audit de conformitate.
Etapele Așa cum se prevede în toate auditurile, și în auditul mediului este necesar ca
procesului auditorul să posede suficiente cunoştinţe referitoare la activitățile vizate, astfel încât
de audit al acestea să-i permită acestuia să identifice şi să înţeleagă aspectele legate de mediu,
mediului care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare, a procesului de
audit, precum şi asupra raportului de audit. Deşi fiecare misiune de audit are
particularitățile ei, procesul de audit de mediu este similar pentru cele mai multe
misiuni de audit, şi în mod normal, constă în parcurgerea a patru etape:
1. planificarea activității de audit de mediu;
2. execuția în activitatea de audit de mediu;
3. raportarea;
4. revizuirea.
În timpul etapei de planificare a auditului sunt colectate informaţii
generale în scopul cunoașterii entității auditate, se stabilește domeniul de aplicare
al auditului, se stabilesc obiectivele şi criteriile generale de audit şi se determină
metodologia de audit.
32
România
Curtea de Conturi
În vederea atingerii obiectivelor auditului de mediu, echipa de audit trebuie
să își planifice activitatea în scopul cunoașterii activității entității auditate, a identi-
ficării programelor, proiectelor sau activităților derulate care pot avea impact asupra
mediului, precum și a procedurilor de audit ce urmează a fi utilizate.
Planificarea Auditorii publici externi trebuie să-şi planifice misiunea de audit astfel
auditului încât să se asigure că vor realiza un audit de calitate, într-o manieră economică,
eficientă şi eficace, cu încadrarea în bugetul de timp repartizat misiunii.
Auditorii publici externi trebuie să planifice auditul într-un mod în care să
asigure un audit de înaltă calitate, să identifice riscurile care pot afecta mediul, să
formuleze întrebări și obiective de audit pe baza cărora să colecteze informaţii
relevante şi de încredere despre programul sau entitatea auditată. Acestea trebuie
să includă informaţii relevante de mediu, având în vedere:
legile şi regulamentele relevante;
scopurile şi obiectivele stabilite de Parlament sau Guvern;
politicile, obiectivele şi practicile înfiinţate de entităţile ce urmează a fi
auditate;
existenţa activelor şi responsabilităţilor de mediu, precum şi orice schim-
bări care au avut loc la nivelul acestora în perioada examinată.
Obiectivul şi sfera auditului de mediu trebuie să fie clar definite. Nevoile
specifice ale auditului de mediu pot necesita proceduri adiţionale care să fie aplicate.
Colectarea Unele dintre sursele disponibile pentru colectarea unor informaţii de bază
informaţiilor despre entitatea auditată în desfășurarea unui audit de conformitate, financiar şi
generale al performanţei legat de aspecte de mediu, pot fi luate din:
pentru politica de mediu a entităţii auditate;
desfășurarea politici financiare referitoare la mediu care reglementează activitatea enti-
auditului tății auditate;
de mediu normele şi reglementările în vigoare care reglementează activitatea enti-
tății auditate, cu referire la respectarea legislaţiei de mediu;
rapoartele de audit intern ale entităţii auditate;
informații din mass-media;
rapoarte ale agenţiilor de evaluare independente, cum ar fi agenţiile negu-
vernamentale (ONG-uri).
Stabilirea Aria de aplicare a auditului diferă pentru tipurile de audit desfășurat de
ariei/dome- Curtea de Conturi, după cum urmează:
niului de a. Auditul de conformitate: aria de aplicare a auditului de mediu se limitează
aplicare a la verificarea respectării de către entitatea auditată a politicilor/legilor/reguli-
auditului lor/regulamentelor privind mediul care sunt specifice țării. Auditul de con-
de mediu formitate cu privire la aspectele legate de mediu se referă la furnizarea asi-
gurării că activităţile guvernamentale se desfăşoară în conformitate cu legis-
laţia privind mediul, standardele şi politicile relevante, atât la nivel naţional
şi internaţional (după caz).
b. Auditul performanţei:
Auditul performanţei activităţilor de mediu poate include asigurarea că:
indicatorii de mediu legați de performanţă (în cazul în care aceștia sunt conți-
nuți în rapoarte contabile) reflectă în mod clar performanţa entității auditate;
programele de mediu sunt efectuate/realizate într-o manieră economică,
eficientă şi eficace.
33
Curtea de Conturi
România
Domeniul de aplicare poate include, conform Anexei 6 din ISSAI 3000 (Linii di-
rectoare privind auditul performanței, Auditurile de performanță în cadrul au-
diturilor de mediu) următoarele:
auditul de monitorizare a conformității cu legislaţia de mediu: scopul prin-
cipal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la
performanţa entității auditate, în ceea ce privește respectarea legilor de mediu;
auditul performanţei programelor guvernamentale de mediu: scopul principal
al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la perfor-
manţa programelor specifice de mediu/proiecte/strategii, elaborate şi puse în
aplicare de către Guvern;
auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale: scopul
principal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire
la impactul asupra mediului al altor programe/proiecte formulate puse în apli-
care de către ministere/agenţii/departamente, altele decât Ministerul Mediului
și Pădurilor. De exemplu, auditul impactului mineritului, al construcției de
drumuri/baraje etc.
auditul sistemelor de management de mediu: Scopul principal al acestui audit
este de a formula concluzii și recomandări cu privire la implementarea Siste-
mului de Management de Mediu (SMM) de către entitatea audită şi/sau Stan-
dardele de mediu ISO 1400111 emise de către Organizația Internațională de
Standardizare.
evaluarea politicilor și a programelor de mediu: scopul principal al acestui audit
este de a formula concluzii și recomandări cu privire la caracterul adecvat sau
lipsa unui cadru de politici care reglementează problemele de mediu. Cele mai
bune practici internaţionale pot fi o sursă pentru astfel de comparaţie.
c. Auditul financiar: unele entităţi auditate funcționează în sectoare în care
problemele/aspectele de mediu pot avea un impact semnificativ asupra situa-
ţiilor lor financiare. În astfel de entităţi, este necesar ca impactul problemelor
legate de mediu să fie raportat în mod adecvat în situaţiile financiare. Comi-
tetul Internaţional privind Practicile de Audit (IPAC) defineşte expresia pro-
blemele/aspectele de mediu în Manualul de Standarde Internaționale de
Audit și Control de Calitate al IFAC, după cum urmează:
i. acțiuni de prevenire, reducere sau remediere a pagubelor cauzate mediu-
lui înconjurător, sau de conservare a resurselor regenerabile și nerege-
nerabile (astfel de inițiative pot fi prevăzute de legislația sau reglemen-
tările privind protecția mediului înconjurător, sau prin contract, sau pot fi
întreprinse în mod voluntar);
ii. consecințele încălcării legislației și reglementărilor privind mediul încon-
jurător;
iii. consecințele pagubelor de mediu provocate altora sau resurselor naturale;
iv. consecințele răspunderii pentru fapta altuia prevăzute prin lege (de exem-
plu: răspunderea pentru pagubele provocate de proprietarii anteriori).
Stabilirea Stabilirea obiectivelor în desfășurarea misiunilor de audit de mediu diferă
obiectivelor în funcție de felul acestora:
de audit al a. Auditul de conformitate: domeniile de interes se pot identifica pornind de
mediului la normele şi reglementările guvernamentale aplicabile. În consecinţă, obiec-
11
ISO 14001 – Organizația Internațională de Standardizare a emis linii directoare privind implementarea Sistemelor de
Management de Mediu
34
România
Curtea de Conturi
tivele specifice pot fi stabilite pentru testarea conformităţii.
b. Auditul performanţei: obiectivele misiunii de audit trebuie să fie identi-
ficate din faza de planificare şi se referă la domenii cum ar fi:
i. existenţa şi caracterul adecvat al politicilor de mediu/legilor/strategiilor;
ii. gradul de suficiență a datelor privind poluarea pentru evaluarea impac-
tului asupra mediului;
iii. identificarea riscurilor cauzate de poluare sănătății şi mediului;
iv. împărțirea responsabilității între părţile interesate implicate în controlul
poluării;
v. monitorizarea adecvată şi evaluarea legilor privind mediu;
vi. suficiența infrastructurilor şi a fondurilor.
c. Audit financiar: obiectivele pentru verificările financiare derivă din standar-
dele de mediu și cele financiare aplicabile entităţii.
Stabilirea Auditorul public extern trebuie să selecteze criteriile de audit care repre-
criteriilor zintă termenii de referință, respectiv standardele față de care este apreciată atin-
de audit gerea performanței. Aceste criterii trebui să fie specifice, măsurabile, de în-
credere, acceptabile și coerente. Diferitele criterii care pot fi luate în considerare
pentru a fi utilizate în auditul de conformitate, auditul performanței și auditul
financiar sunt discutate mai jos.
a. Auditul de conformitate: scopul criteriilor pentru auditul de conformitate pe
probleme de mediu, este acela de a permite auditorului să stabilească dacă
entitatea și-a desfășurat activitatea în conformitate cu toate cerinţele apli-
cabile privind protecția mediului, și să stabilească, de asemenea, care a fost
impactul asupra mediului. Sursele de criterii pot include:
i. legile naţionale – acte ale legislativului şi orice reglementări în domeniul
mediului;
ii. legislația supranaţională (Tratate și regulamentele UE în domeniul
mediului);
iii. acordurile internaţionale de mediu;
iv. standarde aplicabile (inclusiv tehnicile, procedurile şi criteriile calita-
tive), emise de agenţiile de reglementare și monitorizare a protecției
mediului (ex. Agenția Națională pentru Protecția Mediului).
b. Auditul de performanță: criteriile de audit sunt alese de auditorii publici
externi prin exercitarea raționamentului lor profesional și trebuie să fie cu-
prinzătoare, obiective, relevante, rezonabile, accesibile și flexibile pentru a
corespunde obiectivelor auditului performanței. Criteriile de audit pot fi
selectate utilizând una dintre următoarele surse:
i. legislație, ghiduri, reglementări și criterii de performanță, stabilite și
aplicabile programului, proiectului, procesului sau activității auditat(e);
ii. standarde generale, standarde pe domenii și indicatori relevanți;
iii. referințe obținute prin comparare cu cea mai bună practică în domeniul
auditat;
iv. referințe obținute prin analizarea evoluției în timp a unor indicatori
privind realizarea performanței programului, proiectului, procesului sau
activității auditat(e);
v. criterii utilizate în audituri similare, efectuate de către alte instituții su-
preme de audit;
35
Curtea de Conturi
România
vi. criterii obținute prin valorificarea experienței unor experți, specialiști,
profesori universitari, academicieni etc.
Criteriile de audit pot fi diferite de la un audit la altul, în funcție de
specificul programului, proiectului, procesului sau activității auditat/auditate.
c. Auditul financiar: Scopul criteriilor de audit într-un audit financiar este de a
permite auditorului să stabilească dacă entitatea auditată a stabilit, a evaluat
și a raportat în mod corespunzător costurile, pasivele (inclusiv datorii con-
tingente) și activele de mediu. Sursele de criterii pot include:
i. standardele obligatorii emise de organisme cu responsabilități în stabi-
lirea de standarde;
ii. standardele internaţionale emise de organismele recunoscute;
iii. linii directoare emise de către organismele profesionale relevante;
iv. literatura de specialitate.
Curtea de Conturi exercită activitatea de audit financiar asupra conturilor anuale
de execuţie ale bugetului public consolidat, urmărind, în principal:
exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în
reglementările contabile în vigoare;
evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini
privind urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fon-
duri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice;
utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale,
conform destinaţiei stabilite;
calitatea gestiunii economico-financiare;
economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice;
evaluarea activităţii de control financiar propriu şi de audit intern a enti-
tăţilor verificate.
Stabilirea Metodologia de audit din cadrul auditului financiar, de conformitate sau
metodologiei din cadrul auditului performanţei va include:
de audit compilarea listelor de verificare (checklist-uri): acestea includ proble-
pentru me/aspecte majore de mediu, în conformitate cu obiectivele de audit stabilite,
efectuarea eșantionarea,
auditului stabilirea programelor de audit: Aceasta include identificarea numă-
de mediu rului de om-zile, alocarea responsabilităţilor şi, în cele din urmă, planul de audit.
Auditul financiar: metodologia de audit aplicată pe parcursul desfășurării
misiunii de audit financiar, conține informații referitoare la modul în care:
a fost stabilit pragul de semnificație (nivelul materialității);
au fost determinați factorii care au influențat desfăşurarea auditului fi-
nanciar sau care au generat schimbări semnificative de orice natură în
entitatea auditată pe parcursul perioadei auditate;
auditorii publici externi s-au confruntat cu dificultăți tehnice şi procedu-
rale, dacă este cazul, ca de exemplu: lipsa înregistrărilor contabile, ne-
prezentarea documentelor justificative, lipsa de colaborare a conducerii
și a celorlalți reprezentanți ai entității cu echipa de audit etc.;
au fost identificate categoriile de operațiuni economice auditate și au
fost utilizate procedurile de audit;
au fost obținute și examinate probele de audit ce susțin constatările în-
scrise în raportul de audit financiar.
36
România
Curtea de Conturi
Metodologia de audit va include, în cazul unui audit financiar:
probe de audit: pentru obţinerea de probe de audit pe baza cărora să prezinte
constatările, să formuleze concluziile, recomandările şi opinia de audit,
auditorii publici externi trebuie să aplice – în etapa de execuție a misiunii de
audit financiar – proceduri şi tehnici de audit, respectiv:
a) teste ale controalelor;
b) proceduri de fond.
Echipa de audit va aplica în etapa de execuție, proceduri de fond, care
sunt de două tipuri:
b1) proceduri analitice;
Tehnicile specifice utilizate de echipa de audit ca proceduri analitice includ:
1) studierea schimbărilor intervenite în situațiile financiare față de perioa-
dele contabile anterioare celei de raportare;
2) analiza evoluției indicatorilor care au stat la baza modului de funda-
mentare a bugetului de venituri și cheltuieli;
3) analiza gradului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli definitiv
aprobat;
4) studierea corelațiilor dintre diferite posturi bilanțiere;
5) studiul legăturilor dintre informațiile financiare și cele nefinanciare, care
pot confirma cunoștințele pe care auditorii publici externi le-au dobândit deja sau
le pot atrage atenția asupra unor cifre neobișnuite sau neprevăzute în situațiile
financiare, referitoare la anumite operațiuni economice efectuate de entitate.
b2) teste de detaliu, în scopul detectării erorilor/abaterilor din activi-
tatea entității, reflectate în situaţiile financiare și a reducerii riscului de audit la
un nivel acceptabil.
În cazul utilizării eșantionării, ca metodă de obținere a probelor de audit,
auditorii publici externi vor aplica procedurile de audit numai asupra operațiu-
nilor economice incluse în eșantion, astfel încât, după analizarea elementelor
selectate, concluziile să poată fi extinse asupra întregii categorii de operaţiuni
economice din care a fost ales eșantionul.
Eşantionul poate fi selectat atât prin metode statistice, cât şi prin metode ne-
statistice. Metoda de eşantionare statistică foloseşte teoria probabilităţilor pentru
determinarea mărimii eşantionului, oferind posibilitatea obţinerii unor concluzii
pertinente valabile pentru toate elementele componente ale categoriei de operațiuni
economice supuse verificării.
Metodele statistice cele mai frecvent utilizate sunt: selecţia aleatorie şi
selecţia sistematică.
În cazul eşantionării nestatistice, selectarea elementelor din cadrul catego-
riei de operațiuni economice verificate are la bază raţionamentul profesional al
auditorilor publici externi.
Auditul performanței: în cazul auditului performanței se poate folosi eșan-
tionarea ca metodă de obținere a probelor de audit, metodă care constă în aplicarea
procedurilor de audit numai asupra elementelor eșantionului, astfel încât, după
analizarea elementelor selectate, concluziile să poată fi extinse asupra întregului
program/proces/proiect/activități auditat/auditate. Cu cât este mai riguroasă aplicarea
eșantionării, cu atât este posibilă obținerea unei certitudini mai mari pentru a
formula concluziile privind respectarea criteriilor de audit, precizate în prealabil.
37
Curtea de Conturi
România
Auditorii publici externi analizează dacă probele de audit sunt sau nu
suficiente și adecvate, iar în caz contrar ei trebuie să acționeze pentru obținerea
unor probe suplimentare, care să fie colectate din surse diferite.
Probele de audit reprezintă acele acte, documente şi informaţii obţinute
de către auditorii publici externi, prin utilizarea procedurilor de audit specifice
auditului performanţei, pentru susţinerea constatărilor, concluziilor şi recoman-
dărilor cuprinse în rapoartele de audit al performanței.
Pentru obţinerea de date şi informaţii cât mai corecte, se pot utiliza, ca
metode studiile, interviurile, observaţiile şi analizele documentelor scrise. Ale-
gerea acestor metode se sprijină pe pregătirea profesională individuală şi pe
raţionamentul profesional al membrilor echipei de audit și trebuie să se ghideze
după obiectivele specifice ale auditului performanței şi după întrebările la care
trebuie să se răspundă.
Probele obţinute, în fapt „ceea ce este”, sunt evaluate de auditorii publici
externi pe baza criteriilor de audit definite în prealabil, respectiv comparate cu
„ceea ce ar fi trebuit să fie”, iar rezultatele evaluărilor reprezintă constatările
auditului performanței. Din analiza acestor probe de audit trebuie să rezulte
cauzele şi efectele constatărilor echipei de audit.
Auditorii publici externi trebuie să obţină probe suficiente şi adecvate
pentru a răspunde la întrebările formulate de echipa de audit şi pentru a susţine
constatările şi concluziile rezultate în urma auditului performanței. La alegerea
criteriilor pe baza cărora auditorii publici externi determină dacă probele de audit
sunt suficiente şi adecvate, se au în vedere următoarele:
i. scopul în care vor fi utilizate probele de audit;
ii. semnificaţia constatărilor auditului performanței;
iii. nivelul de încredere și gradul de independenţă a surselor probelor de audit;
iv. costul obţinerii unor probe de audit suplimentare în raport cu posibilele
avantaje pe care acestea le oferă în susţinerea constatărilor şi a concluziilor;
v. riscul pe care îl implică formularea unor constatări incorecte sau a unor
concluzii eronate.
Probele de audit utilizate de auditorii publici externi sunt cele obţinute
direct de ei și cele furnizate de entitatea auditată sau de terţe părţi.
Gradul de suficiență al probelor de audit (cantitatea probelor de audit
necesare) este determinat de auditorii publici externi în funcție de nivelul de risc
evaluat în legătură cu programul/proiectul/procesul/activitatea auditat/auditată
(cu cât este mai ridicat nivelul de risc, cu atât crește cantitatea de probe de audit
necesară susținerii constatărilor și concluziilor) și în funcție de calitatea acestor
probe (cu cât probele de audit au o calitate mai bună, cu atât sunt necesare mai
puține probe pentru susținerea constatărilor și concluziilor).
Gradul de adecvare al probelor de audit (calitatea probelor de audit nece-
sare) este stabilit de auditorii publici externi, ținând cont de relevanța și de
gradul de încredere al acestora pentru susținerea constatărilor și concluziilor
auditului performanței. Gradul de încredere al probelor de audit depinde de sursa
și natura acestora, precum și de circumstanțele în care au fost obținute.
Gradul de suficiență și cel de adecvare al probelor de audit este stabilit de
către auditorii publici externi pe baza raționamentului profesional.
38
România
Curtea de Conturi
În cadrul auditului performanţei, probele de audit, respectiv actele,
documentele şi informaţiile obţinute, sunt utilizate pentru a demonstra dacă
managementul şi personalul entităţii auditate au acţionat în conformitate cu
principiile stabilite prin procedurile, politicile şi standardele adoptate şi dacă au
folosit resursele în mod economic, eficient şi eficace, după caz.
În funcţie de natura lor, se deosebesc următoarele tipuri de probe de audit:
1) probele fizice, care se obţin prin observarea directă (la faţa locului) şi se
prezintă sub formă de fotografii, diagrame, grafice şi alte forme şi reprezentări. Dacă
proba de audit obţinută prin observarea directă a unei anumite situaţii/împrejurări
prezintă riscul unei interpretări eronate în legătură cu obiectivele auditului, atunci
aceasta va fi coroborată cu alte probe, pentru a-i conferi credibilitate;
2) probele verbale, care constituie răspunsuri la interviuri, sondaje etc.
Probele verbale reprezintă pentru auditorii publici externi surse importante de
informaţii care sunt folosite în procesul de audit. De regulă, acestea sunt obţinute
de la angajaţii entităţii, beneficiarii programului/procesului/proiectului/activității
auditat/auditată sau de la alte persoane care au legătură cu acesta/aceasta;
3) probele documentare, care reprezintă acele probe obţinute sub formă de
acte şi/sau documente, cum ar fi: scrisori sau memorandumuri primite de entitatea
auditată, diferite contracte, rapoarte, scrisori de confirmare din partea unor terţi
etc. Totodată, se colectează probe şi din documentele interne (prezentate de en-
titate), respectiv din documente tehnico-operative, documente financiar-contabile,
corespondenţă, bugete, rapoarte interne, sinteze statistice ale activităţii desfăşurate
de entitate, politici şi proceduri interne, răspunsuri primite la chestionare etc.
Prin probele documentare se asigură:
i. surse de informare în toate etapele auditului performanței;
ii. răspunsuri din partea entităţii auditate sau din partea terţilor la eventuale
întrebări ale auditului performanței;
iii. confirmarea constatărilor, concluziilor şi recomandărilor auditorilor
publici externi;
iv. sporirea eficienţei şi eficacităţii acțiunii de audit al performanței.
4) probele analitice, care se obţin ca urmare a verificării, interpretării şi
analizării datelor rezultate din activităţi legate de implementarea unui pro-
gram/proiect/proces/activitate de către entitatea auditată. Analizele presupun, în
principal, estimări ale indicatorilor şi tendinţelor obţinute de la entitatea auditată
sau din alte surse. Aceşti indicatori şi/sau tendinţe se compară cu criteriile de audit
identificate de echipa de audit, respectiv cu indicatorii înscrişi în standardele
aplicabile în domeniu sau cu anumite repere tehnice (acolo unde este cazul).
Probele analitice, de regulă, sunt numerice, de tipul indicatorilor, dar pot fi şi non-
numerice, de tipul modului de soluționare a contestaţiilor din cadrul unei entităţi.
Procedurile de audit utilizate în auditul performanței sunt:
1) proceduri de audit utilizate pentru obținerea probelor de audit, respectiv: ob-
servarea directă, examinarea documentelor, rezumatele, interviurile și chestionarele;
2) proceduri analitice de audit, cantitative şi calitative, utilizate pentru ana-
liza probelor de audit, prin care se explică ceea ce s-a constatat şi se stabilește
legătura dintre cauză şi efect. În această categorie se cuprind: analiza com-
parativă (Benchmarking), analiza “înainte și după”, analiza nivelului de înde-
plinire a obiectivelor, analiza cost-beneficiu, analiza cost-eficacitate etc.
39
Curtea de Conturi
România
Observarea directă presupune urmărirea de către auditorii publici externi
a diferitelor activități, procese sau a procedurilor interne realizate de către per-
soane din cadrul entității auditate pentru obținerea de probe de audit. Observarea
directă este o procedură de audit care se utilizează, atunci când este considerată
oportună, pentru verificarea unora dintre obiectivele specifice stabilite anterior
de echipa de audit. La solicitarea auditorilor publici externi, entitatea auditată are
obligaţia de a desemna reprezentanţi care să-i însoţească, atunci când aceştia
efectuează observări directe.
Examinarea documentelor reprezintă procedura de audit utilizată pentru
obținerea probelor de audit, prin care auditorii publici externi analizează:
i. informațiile conținute de documentele existente la entităţi, precum și de
alte documente justificative, tehnico-operative şi financiar-contabile;
ii. regularitatea operațiunilor economice reflectate în aceste documente.
Auditorii publici externi apreciază nivelul de încredere al oricărui docu-
ment examinat și au în vedere riscul de fraudă, precum și posibilitatea ca un
document examinat să nu fie autentic. Cu prilejul examinării documentelor audi-
torii publici externi pot solicita furnizarea de diferite informații sau documente și
de la persoane din afara entității auditate sau efectuarea unor verificări de spe-
cialitate de către instituții specializate ale statului.
Rezumatele reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea pro-
belor de audit care constă în întocmirea de sinteze ale datelor și informaţiilor
rezultate în urma studierii literaturii de specialitate referitoare la derularea pro-
gramului/proiectului/procesului/activităţii auditat/auditate.
Interviurile reprezintă o procedură de audit ce vine în completarea altor
proceduri utilizate pentru obținerea de probe de audit și constă în obţinerea de date și
informaţii de la persoanele abilitate din interiorul și din exteriorul entităţii auditate,
în scopul de a obține probe de audit suficiente și adecvate. Interviurile pot fi:
i. nestructurate, care au un caracter interactiv;
ii. structurate, care se desfăşoară pe baza unei liste de întrebări.
Interviurile se pot realiza cu o persoană sau cu mai multe persoane în
acelaşi timp, telefonic ori prin poştă, inclusiv prin vizite la locul de muncă.
Chestionarele reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea probe-
lor de audit care constă în întocmirea unei liste de întrebări la care se cer răspunsuri
în formă scrisă, în vederea obţinerii unor date și informaţii în legătură cu progra-
mul/proiectul/procesul/activitatea auditat/auditată. La finalul acestora se adresează
întrebarea deschisă "Mai aveţi ceva de adăugat în completarea celor spuse?"
Analiza comparativă (Benchmarking) reprezintă o procedură de audit
utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit şi constă
într-un proces de comparare a metodelor, proceselor, procedurilor specifice enti-
tăţii auditate cu cele ale altor entităţi care se încadrează în aceeaşi clasă de per-
formanţă. Analizele comparative sunt, în mod obişnuit, utilizate pentru:
i. examinarea evoluţiei tendinţelor;
ii. identificarea unor căi de îmbunătăţire a performanţelor, de creștere a
economicității în utilizarea fondurilor publice;
iii. creşterea credibilităţii recomandărilor formulate în urma acțiunii de audit
al performanței.
40
România
Curtea de Conturi
Analiza "înainte şi după" reprezintă o procedură de audit utilizată de
auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit și constă în compararea
situaţiei existente înaintea demarării programului/proiectului/procesului/activi-
tăţii ce face obiectul auditului performanței, cu situaţia rezultată după implemen-
tarea acestuia/acesteia. Impactul este estimat prin compararea indicatorilor per-
formanţei aferenţi celor două etape.
Analiza nivelului de îndeplinire a obiectivelor reprezintă o procedură de
audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit și se
utilizează în principal pentru a determina dacă obiectivele stabilite au fost atinse,
precum şi pentru a identifica acei factori care au condus la nerealizarea sau
realizarea parţială a acestora. Orice abatere de la derularea în bune condiţii a
programului/proiectului/procesului/activităţii poate fi stabilită prin raportarea
rezultatelor şi a impacturilor efective la obiectivele şi cerinţele prestabilite.
Analiza cost-beneficiu reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii
publici externi pentru analiza probelor de audit, care se realizează prin studiul
relaţiilor dintre costurile aferente programului/proiectului/procesului/activităţii
auditat/auditate şi beneficiile obţinute de acestea în mod obişnuit. Procedura permite
auditorilor publici externi să stabilească eficienţa economică a programului/proiec-
tului/procesului/activităţii auditat/auditate. Scopul analizei cost-beneficiu este să
evalueze dacă veniturile realizate prin implementarea programului/proiectului/pro-
cesului/activităţii sunt mai mari decât costurile aferente implementării acestora și să
identifice căi de creștere a eficienței în utilizarea fondurilor publice. Această analiză
se realizează prin exprimarea costurilor şi beneficiilor în unităţi monetare. Scopul
analizei cost-beneficiu este să evalueze dacă veniturile înregistrate de entitate sunt
mai mari decât costurile şi ating nivelul planificat.
Analiza cost-eficacitate reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii
publici externi pentru analiza probelor de audit și se efectuează asupra relaţiilor din-
tre costurile programului/proiectului/procesului/activităţii şi rezultatele exprimate în
costuri pe unitatea de rezultat obţinut. Analiza se realizează, de obicei, prin ex-
primarea componentelor în unităţi fizice. Analiza cost-eficacitate poate să identifice
căi de creștere a eficacității în utilizarea fondurilor publice, respectiv mijloace de
atingere a obiectivelor definite în condiţiile unui nivel maxim de cheltuieli alocate.
Riscul legat Riscul legat de mediu pleacă de la faptul că activităţile unei organizaţii pot
de mediu genera anumite forme de modificare a mediului, inducând astfel un pericol potenţial.
Astfel, efectul activităţii umane poate avea efect negativ asupra florei sau faunei sau
poate să genereze un pericol pentru sănătatea şi bunăstarea economică a oamenilor.
De asemenea, efectele distructive pot să se răsfrângă asupra resurselor de apă,
aer, sol, energie şi climă în general. În esenţă, trebuie să existe permanent certi-
tudinea aplicării şi ţinerii sub control a activităţii respective. În prezent, în România,
auditul de mediu nu se aplică încă în mod adecvat la toate entitățile cu activitate
economică şi cu efecte negative asupra mediului, însă există astfel de preocupări ale
responsabililor unităţilor pentru managementul de mediu al întreprinderii.
O abordare sistematică a efectuării evaluării riscurilor de mediu ale
entităţilor include:
identificarea rezultatelor strategice şi activităţilor cheie conexe, a politi-
cilor, programelor şi operaţiunilor;
identificarea efectelor potenţiale asupra mediului, precum şi
41
Curtea de Conturi
România
evaluarea riscurilor pentru a stabili dacă acestea sunt semnificative.
Evaluarea riscurilor de mediu reprezintă o metodă ştiinţifică de evaluare a
riscurilor asociate substanţelor, activităţilor, stilurilor de viaţă şi fenomenelor na-
turale periculoase, care pot avea efecte păgubitoare pentru mediu sau pentru să-
nătatea umană.
În acest sens, se face o distincţie între termenii de:
hazard – posibilitatea producerii unor consecinţe ale unui eveniment sau
combinaţii de circumstanţe, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane
şi/sau mediului (spre exemplu: transportul substanţelor petroliere pe
mare în rezervoare) şi
risc – probabilitatea concretă de producere a unui efect într-un interval
de timp dat sau în circumstanţe date, sau a unei combinaţii de consecinţe
dublată de probabilitatea de apariţie a consecinţei (spre exemplu: riscul
de 1/1000 pe an, ca petrolierul să aibă o scurgere care să provoace po-
luarea cu petrol a ecosistemelor marine).
Domeniul de evaluare a riscurilor acoperă:
evaluarea riscurilor pentru sănătate şi siguranţa sănătăţii (spre exemplu:
riscurile sociale produse de activităţile industriale periculoase);
evaluarea riscurilor asociate terenurilor contaminate (spre exemplu: ris-
curile pentru oameni, ecosisteme, proprietate);
evaluarea riscurilor poluării (spre exemplu: pentru ecosistemele acvatice,
terestre şi aeriene);
evaluarea riscurilor asociate dezastrelor naturale (spre exemplu: inun-
daţii, cutremure, erupţii vulcanice).
Audituri Scopul auditurilor pe teren este de a strânge suficiente probe competente,
pe teren relevante şi utile în vederea susţinerii constatărilor, concluziilor şi formulării
recomandărilor şi opiniei de audit. Dacă auditorii publici externi intenţionează să
se bazeze pe datele şi informaţiile rezultate în urma întâlnirilor cu reprezentanţii
entităţii auditate, aceștia trebuie să întocmească note de întâlnire, care vor fi
folosite ca probe de audit. Efectuarea auditurilor pe teren presupune parcurgerea
următoarelor etape principale:
efectuarea unei şedinţe de deschidere cu entitatea audită, cu scopul de a
prezenta acesteia obiectivele auditului, metodologia şi criteriile care vor
fi urmate în efectuarea auditului;
colectarea de probe de audit prin chestionare, interviuri, documente,
fotografii, testarea directă a probelor de audit colectate etc.;
efectuarea unei ședințe de închidere cu entitatea auditată.
Raportarea Auditorii publici externi întocmesc pentru fiecare misiune de audit un raport
în care se prezintă constatările, concluziile și recomandările auditului. Raportul de
audit comunică rezultatele activității de audit și este, astfel, una dintre cele mai
importante părți ale procesului de audit. Dacă acesta este redactat și comunicat în
mod corespunzător, raportul poate acționa ca un agent de schimbare pozitivă
determinând managementul entității auditate să ia măsuri corective.
Departamentele coordonatoare ale acțiunilor de audit pot transmite comi-
siilor de specialitate din cadrul Parlamentului, organelor puterii executive (ordo-
natori de credite, guvern etc.), altor părţi interesate, după aprobarea Plenului
42
România
Curtea de Conturi
Curţii de Conturi, rapoarte de specialitate conținând constatările cuprinse în ra-
poartele de audit întocmite de către auditorii publici externi din cadrul struc-
turilor Curții de Conturi.
Revizuirea Revizuirea documentelor întocmite de auditorii publici externi în cadrul
documen- acțiunii de audit financiar, respectiv audit al performanței se realizează așa cum
telor se precizează la capitolul privind asigurarea și controlul calității din ”Regula-
mentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Con-
turi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități”.
Documentele de lucru și celelalte informații relevante pentru misiunea de
audit financiar vor fi organizate în dosare de audit, care pot fi:
a) dosare curente;
b) dosare permanente.
Documente Documentul de lucru este suportul material pe care auditorul public extern
de lucru consemnează în etapele de planificare și de execuție a auditului, în principal, urmă-
toarele informații: titlul documentului; structura la nivelul căreia se efectuează ac-
țiunea de verificare; numele și prenumele auditorului public extern care întocmește
documentul respectiv; denumirea acțiunii de verificare; data și scopul întocmirii
documentului; dimensiunea și conținutul eșantionului selectat din cadrul fiecărei
categorii de operațiuni economice verificate în vederea atingerii obiectivelor acțiunii
de verificare; procedurile de audit aplicate în vederea obținerii de probe suficiente și
adecvate; observațiile, descrierile, aprecierile, evaluările, constatările, concluziile și
recomandările pe care le-au formulat auditorii publici externi cu privire la acțiunea
de verificare efectuată; sursa și deținătorul informației; indexul documentului de
lucru și trimiteri încrucișate la referințele de lucru; persoana care a efectuat
revizuirea. Toate aceste documente de lucru pot fi prezentate sub forma înscrisurilor
pe suport de hârtie, pe film, pe medii de înregistrare electronice etc.
43
Curtea de Conturi
România
Chestionarele standardizate
Utilizarea unui chestionar pregătit cu atenție, testat și aplicat anterior poate fi util dacă
sunt verificate un număr mare de entități.
În cazul entităților cărora le sunt delegate responsabilități de reglementare în domeniul
mediului, auditorii publici externi pot elabora un chestionar pentru a constata progresul acestora
în implementarea activităților respective, problemele care pot apărea în activitatea lor și acțiunile
recomandate care pot ajuta la îmbunătățirea performanței acestora.
Eșantionarea statistică
În anumite situații, auditorii publici externi pot verifica aspecte de mediu cu privire la
sute sau chiar mii de locații în care sunt depozitate deșeuri chimice/toxice, precum și cele de
furnizare a apei potabile.
În cazul în care informațiile necesare auditorilor publici externi nu există într-o bază de
date, aceștia pot utiliza un eșantion statistic valid privitor la entitățile în cauză și apoi să utilizeze
informațiile pentru a trage concluziile referitoare la caracteristicile întregii populații. Sursele de
criterii sunt de două tipuri:
autorizate ceea ce conferă auditorului certitudinea acceptabilității criteriilor ca bază de
încredere pentru un audit;
neautorizate ceea ce sporeşte pentru auditor riscurile legate de acceptabilitatea crite-
riilor ca bază fiabilă pentru un audit.
44
România
Curtea de Conturi
să se ia măsuri adecvate pentru o mai bună gestionare a datelor limitate care sunt
disponibile;
să se utilizeze indicatorii de mediu necesari a fi analizați, pentru a se stabili dacă activi-
tățile de reglementare sunt suficiente pentru protejarea corespunzătoare a mediului.
Anumite programe guvernamentale pot avea impact semnificativ asupra mediului – pozi-
tiv sau negativ, intenționat sau neintenționat. De exemplu, obiectivul principal al construirii unui
drum este de a facilita deplasarea persoanelor sau a bunurilor. Dar construirea unui drum are un
impact secundar sau indirect asupra utilizării terenurilor și efecte asupra ecologiei și peisajelor
din zonă, necesitatea de a utiliza drumul având și un efect asupra poluării sonore și a aerului.
Impactul de mediu asupra activităților poate fi privit prin prisma economiei, eficienței și
eficacității activităților respective sau ca un studiu strict definit, axat numai pe impactul asupra
mediului înconjurător.
45
Curtea de Conturi
România
Auditorii publici externi pot utiliza, ca punct de plecare pentru identificarea impactului activi-
tăților guvernamentale asupra mediului, studierea atribuțiilor entității guvernamentale în identificarea
impactului și luarea acestuia în calcul în politicile sale de evaluare. Cea mai bună practică sugerează
că organizațiile trebuie să includă preocupările de mediu în obiectivele lor strategice și în analizele
lor asupra activităților existente. Astfel, auditorii pot revizui gradul de adecvare al:
descrierii programului activității, al mediului său și al condițiilor de bază;
gamei complete a impacturilor cheie identificate;
datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor;
oricărei propuneri de măsuri pentru contracararea impactului.
Dacă se efectuează un studiu strict limitat asupra mediului, auditorii trebuie să analizeze
cu atenţie modul în care poate furniza o imagine fiabilă a impactului în raport cu costurile şi
beneficiile obiectivului principal al programului.
Este posibil ca în anumite circumstanţe, Instituția Supremă de Audit să fie solicitată pentru a
furniza legislativului informaţii referitoare la politicile şi programele propuse. De exemplu, atunci
când legislativul își reorientează atenţia de la întrebarea: "Programul funcționează în conformitate cu
cerinţele legale?" spre o întrebare fundamentală: "Cerinţele legale care stau la bază trebuie să fie
modificate pentru a face programul mai eficient sau a-l îmbunătăţi în alte moduri?”
46
România
Curtea de Conturi
Identificarea şi evaluarea riscurilor în auditul performanţei
şi a impactului potenţial al acestora
În contextul unui audit al performanţei, evaluarea riscurilor implică analiza riscurilor cri-
tice (semnificative şi relevante) pentru îndeplinirea obiectivelor legate de economicitate, efi-
cienţă şi eficacitate, care constituie astfel un punct de plecare pentru elaborarea întrebărilor la
care trebuie să răspundă auditul performanței și stabilirea ariei de cuprindere a acestuia.
În baza prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 29 și art. 42 alin. (1) din lege, Curtea de
Conturi exercită activitatea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie ale bugetului
public consolidat, urmărind, în principal:
1. exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările
contabile în vigoare;
2. evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind urmărirea
obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale
persoanelor juridice sau fizice;
47
Curtea de Conturi
România
3. utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinaţiei
stabilite;
4. calitatea gestiunii economico-financiare;
5. economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice;
6. evaluarea activității de control financiar propriu și de audit intern a entităților verificate.
Situaţiile financiare supuse auditului financiar cuprind: bilanţul, contul de rezultat patri-
monial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor/capitalurilor,
anexele la situaţiile financiare, care includ politici contabile şi note explicative și conturile de
execuţie bugetară.
Scopul situaţiilor financiare
Situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii cu privire la poziţia financiară, perfor-
manţă şi fluxul de numerar ale unei entităţi, care sunt utile pentru luarea deciziilor cu privire la
alocarea resurselor, dar şi la evaluarea acestora. Mai exact, o situaţie financiară în sectorul public
trebuie să furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor şi să demonstreze responsabilitatea
entităţii pentru administrarea resurselor sale.
În general, situaţiile financiare ale autorităților publice (sau ale entităţilor componente ale
acestora) au avut tendinţa de a evita problemele legate de mediu. Cu toate acestea, se manifestă o
conştientizare a faptului că există anumite costuri, unele probleme legate de conformitate şi de
performanţă asociate cu politicile de mediu, precum şi obligaţii, care ar trebui să fie reflectate în
situaţiile financiare.
Obiectivul unui audit al situaţilor financiare
Obiectivul unui audit al situațiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului să
exprime o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară (ISSAI 1200).
Probleme/aspecte de mediu
Comitetul Internaţional privind Practicile de Audit (IPAC) defineşte expresia problemele/as-
pectele de mediu în Manualul de Standarde Internaționale de Audit și Control de Calitate al IFAC,
asimilate cu:
(a) iniţiative de a preveni, a reduce sau a remedia pagubele provocate mediului înconju-
rător sau de a conserva resursele reciclabile sau nereciclabile (asemenea iniţiative pot fi
cerute de către legile sau normele de mediu în vigoare ori prin contract sau pot fi între-
prinse în mod voluntar);
(b) consecinţe ale încălcării legilor şi normelor de mediu;
(c) consecinţe ale pagubelor provocate mediului înconjurător asupra altora sau asupra
resurselor naturale;
(d) consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse prin lege (de exemplu: obligaţii pentru pa-
gube provocate de proprietarii anteriori).
Problemele/aspectele legate de mediu devin semnificative pentru un număr din ce în ce
mai mare de entităţi şi pot avea, în anumite circumstanţe, un impact semnificativ asupra situa-
ţiilor lor financiare. Recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea acestor aspecte constituie responsa-
bilitatea conducerii.
În timp ce situaţiile financiare ale unei organizaţii pot cuprinde terenuri ca active imobili-
zate (evaluate pe aceeaşi bază ca şi alte bunuri), recent a fost pus un accent pe "activele de
mediu" – active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de mediu,
48
România
Curtea de Conturi
cum ar fi habitat sau inundaţii şi control al climei, precum şi alte funcţii non-economice, cum ar
fi valorile estetice sau de sănătate.
Atunci când aspectele de mediu sunt semnificative pentru o entitate, poate exista riscul
apariţiei unor denaturări semnificative (incluzând aici şi prezentarea inadecvată de informaţii) în
situaţiile financiare datorate unor asemenea aspecte. În aceste cazuri, auditorul trebuie să acorde
atenţia cuvenită aspectelor de mediu în auditul situaţiilor financiare.
Exemple de aspecte/probleme de mediu care afectează rapoartele financiare:
introducerea legilor şi normelor de mediu poate implica o depreciere a activelor şi, în
consecinţă, nevoia de a reduce valoarea lor contabilă;
eşecul de respectare a cerinţelor legale privind aspectele de mediu, cum ar fi emisiile
de noxe sau deversările de deşeuri ori schimbări în legislaţie cu efect retroactiv, pot
cere o angajare a costurilor de remediere, compensare sau juridice;
unele entităţi, de exemplu cele din industria extractivă (exploatările de gaz sau petrol
sau cele miniere), întreprinderile chimice sau societăţi de reciclare, pot să-şi creeze
obligaţii privind mediul înconjurător ca o consecinţă directă a activităţilor desfăşurate;
obligaţiile implicite care emană dintr-o iniţiativă voluntară, de exemplu o entitate
poate să fi identificat contaminarea pământului şi, fără a avea vreo obligaţie legală,
poate să fi luat decizia de a remedia această problemă, datorită preocupării pentru
reputaţia sa pe termen lung şi a relaţiei cu comunitatea12;
o entitate poate avea nevoie să prezinte existenţa unui datorii contingente acolo unde
cheltuielile privind aspectele de mediu nu pot fi estimate în mod rezonabil; şi
în situaţii extreme, nerespectarea anumitor legi şi norme de mediu poate afecta conti-
nuitatea unei entităţi conform principiului de continuitate a activităţii şi, în consecinţă,
poate afecta prezentările de informaţii şi baza de întocmire a situaţiilor financiare.
Etapele auditului financiar sunt: planificarea, execuția, raportarea și revizuirea, pri-
mele trei etape fiind parcurse de auditorii publici externi desemnați să efectueze misiunea de
audit financiar, iar ultima etapă fiind realizată de către conducerea structurilor de specialitate din
cadrul Curții de Conturi pe parcursul întregii misiuni.
Prin planificarea auditului financiar, auditorii publici externi caută să se asigure că vor
realiza un audit de calitate, respectând totodată și bugetul de timp repartizat misiunii. Plani-
ficarea auditului financiar presupune parcurgerea de către echipa de audit a următoarelor faze:
înţelegerea activităţii entităţii auditate;
evaluarea sistemului de control intern al entității;
identificarea şi evaluarea riscurilor în cadrul entității;
determinarea pragului de semnificaţie (materialitatea);
determinarea categoriilor de operaţiuni economice ce urmează a fi auditate;
stabilirea metodelor de selectare din cadrul categoriilor de operațiuni economice a ele-
mentelor în vederea testării acestora;
abordarea auditului financiar;
elaborarea de către auditorii publici externi a planului de audit financiar.
12
Termenul „obligaţii implicite” (spre deosebire de „obligaţii legale prezente”) a fost clarificat de către Comitetul
Internaţional pentru Standarde Contabile după cum urmează: „Uneori acţiunile sau declaraţiile conducerii unei
întreprinderi, sau schimbările în mediul economic, influenţează în mod direct estimările rezonabile sau acţiunile celor din
afara întreprinderii şi, deşi nu au împuternicire legală, aceştia au dreptul să aplice alte sancţiuni care lasă întreprinderea
fără nici o alternativă reală în privinţa anumitor cheltuieli. Asemenea obligaţii sunt denumite uneori „obligaţii implicite”
(IASC: ED 59 Standard Internaţional de Contabilitate Propus „Provizioane, datorii şi active contingente”, paragraful 16).
49
Curtea de Conturi
România
În cursul procesului audit, spre exemplu în colectarea de cunoştinţe despre activitatea
entității, în evaluarea riscului inerent şi de control sau în efectuarea anumitor proceduri de fond,
unele probe care indică existenţa unui risc ca situaţiile financiare să fie în mod semnificativ ero-
nate datorită problemelor de mediu pot atrage atenţia auditorului. Exemple de asemenea circum-
stanţe includ:
existenţa unor rapoarte care evidenţiază aspecte de mediu semnificative, întocmite de
către experţi în mediu, auditori interni sau auditori pentru probleme de mediu;
încălcări ale legilor şi reglementărilor de mediu citate în legătură cu, sau în rapoarte
emise de către agenţiile de reglementare;
includerea numelui entităţii într-un registru pus la dispoziţia publicului, sau planul pentru
înlăturarea efectelor contaminării solului (dacă există vreunul);
comentarii în media despre entitate în legătură cu probleme de mediu majore;
comentarii legate de probleme de mediu făcute în scrisorile avocaţilor;
probe care indică achiziţionarea de bunuri şi servicii legate de probleme de mediu care
sunt neobişnuite faţă de natura activităţilor entităţii; şi
onorarii mari sau onorarii neobişnuite plătite consultanţilor legali sau pe probleme de mediu,
sau efectuarea de plăţi sau penalizări ca rezultat al încălcărilor legilor şi reglementărilor de
mediu.
50
România
Curtea de Conturi
Nivelul de cunoştinţe al auditorilor în ceea ce priveşte aspectele de mediu, adecvat pentru
o anumită misiune de audit, este mai mic decât cel deţinut în mod obişnuit de către conducere
sau experţii în mediu. Totuşi, nivelul de cunoaştere al auditorului trebuie să fie suficient pentru
a-i da posibilitatea acestuia să identifice şi să obţină o înţelegere a evenimentelor, tranzacţiilor şi
a practicilor legate de aspectele de mediu care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor
financiare şi asupra auditului.
Riscul de denaturare semnificativă în situaţiile financiare include riscul de denaturare
datorat problemelor de mediu, numit riscul de mediu (ISSAI 5120/pct. 45). Exemple de risc de
mediu la nivelul situaţiei financiare pot fi:
riscul costurilor de conformitate apărute ca urmare a aplicării cerinţelor din legislaţie
sau a celor contractuale;
riscul de neconformitate cu legile şi normele de mediu;
efectele posibile ale cerinţelor de mediu specifice entității auditate şi reacţiile lor
posibile la politica de mediu a entităţii.
Potenţiala expunere la riscuri de mediu semnificative poate să apară, în general, pentru
orice entitate care:
a. face obiectul legilor şi normelor de mediu într-o măsură substanţială;
b. este proprietară sau deţine controlul asupra unor terenuri contaminate de proprietarii
anteriori („obligaţie indirectă”) sau
c. are activităţi de producţie care:
pot cauza contaminarea solului şi a pânzei freatice, a apei de suprafaţă sau poluarea
aerului;
folosesc substanţe periculoase;
generează sau din care rezultă deşeuri periculoase sau
pot avea un efect nociv asupra clienţilor, angajaţilor sau asupra oamenilor care locu-
iesc în vecinătatea amplasamentelor societăţii.
Atunci când elaborează planul de audit, dacă auditorul consideră că riscul de mediu este o
componentă semnificativă în evaluarea riscului inerent, atunci auditorul leagă această apreciere
de soldurile conturilor şi de clasele de tranzacţii semnificative la nivel de aserţiune.
Exemple de risc de mediu la nivelul soldurilor conturilor sau al claselor de tranzacţii sunt:
măsura în care un sold al contului se bazează pe estimări contabile complexe cu
privire la problemele de mediu (de exemplu, evaluarea unui provizion de mediu
pentru îndepărtarea unui teren contaminat şi viitoarea restaurare a locului). ISSAI
1540 „Auditul estimărilor contabile” oferă instrucţiuni pentru auditori în aceste
situaţii. Riscul inerent este mai mare dacă există o lipsă de date pe care să se bazeze
o estimare rezonabilă, de exemplu, datorită tehnologiilor complexe pentru înde-
părtarea şi restaurarea locului respectiv;
măsura în care un sold al unui cont este afectat de tranzacţii neobişnuite sau în afara
rutinei, care implică aspecte de mediu.
51
Curtea de Conturi
România
exemplu, un sistem de management al mediului (SMM). Alte entităţi concep şi aplică toate con-
troalele lor într-un sistem de control integrat, cuprinzând politici şi proceduri legate de aspectele
contabile, de mediu şi de alte aspecte (de exemplu, calitatea, sănătatea şi siguranţa).
Pentru scopurile auditorului nu contează modul în care conducerea realizează de fapt con-
trolul asupra problemelor de mediu. În particular, lipsa unui SMM nu înseamnă că auditorul
trebuie să concluzioneze că există un control inadecvat asupra aspectelor de mediu în desfăşu-
rarea activităţii.
Numai dacă, aplicând raţionamentul profesional, auditorul consideră că aspectele de mediu
pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi, acesta trebuie să obţină
o bună înţelegere a politicilor şi procedurilor semnificative ale entităţii cu privire la monitorizarea
şi controlarea de către aceasta a aspectelor de mediu respective („controalele de mediu” ale enti-
tăţii), pentru a planifica auditul şi a dezvolta o abordare eficientă a acestuia. În asemenea cazuri,
auditorul este preocupat numai de acele controale de mediu (din interiorul sau din afara sistemului
contabil şi de control intern) care sunt considerate relevante pentru auditul situaţiilor financiare.
Riscul de control
Ulterior obţinerii unei bune înţelegeri a sistemului contabil şi de control intern al entităţii,
auditorul poate aprecia că este necesar să considere efectele problemelor de mediu în evaluarea
riscului de control şi în orice teste ale controalelor care pot fi necesare în sprijinul evaluării.
52
România
Curtea de Conturi
mental asupra operaţiunilor unei entităţi. Pentru a obţine o înţelegere generală a legilor şi nor-
melor de reglementare relevante, în mod obişnuit, auditorul:
foloseşte cunoştinţele existente despre activitatea şi domeniul în care entitatea îşi desfă-
şoară activitatea;
întreabă conducerea (inclusiv persoanele cheie însărcinate cu probleme de mediu) cu pri-
vire la politicile şi procedurile entităţii care urmăresc respectarea legilor şi normelor de
mediu relevante;
întreabă conducerea despre legile şi normele de mediu care pot avea un efect fundamental
asupra operaţiilor entităţii;
discută cu conducerea politicile sau procedurile adoptate pentru identificarea, evaluarea şi
contabilizarea litigiilor, reclamaţiilor şi evaluărilor.
53
Curtea de Conturi
România
Impactul problemelor/aspectelor legate de mediu
asupra situațiilor financiare
Contabilitatea de casă
Problemele de mediu pot avea impact asupra situaţiilor financiare întocmite în cadrul
contabilității de casă, dar efectele sunt limitate, deoarece contabilitatea de casă se concentrează
pe recunoaşterea efectelor în cursul exerciţiului contabil în cauză. Prin urmare, auditorii pot lua
în considerare necesitatea dezvoltării unei metodologii de analiză a impactului activităţilor pe
probleme de mediu pentru perioade mai lungi decât anul fiscal în cauză.
Problemele/aspectele de mediu pot avea impact asupra fluxurilor de trezorerie/de numerar
ale unei entităţi pe durata perioadei de raportare. De asemenea, poate exista un impact în cazul în
care raportarea conformităţii este inclusă în raportul financiar al unei entități publice, de exemplu,
în cazul în care entitatea este obligată să demonstreze conformitatea cu legile şi reglementările care
privesc mediul. Neconformitatea poate fi raportată prin detalii specifice sau rapoarte speciale
întocmite pe baza principiilor care guvernează auditul financiar şi de conformitate.
Contabilitatea de angajamente
Problemele de mediu pot influența în mai multe feluri situaţiile financiare întocmite pe baza
contabilităţii de angajamente. Există standarde de contabilitate internaţionale care abordează
principiile generale de recunoaştere, de măsurare, precum şi dezvăluirea aspectelor legate de mediu
într-un raport financiar. Introducerea legilor şi reglementărilor de mediu poate implica o obligaţie
de a recunoaşte deprecierea activelor şi, prin urmare, necesitatea de a reduce valoarea contabilă.
Un eşec în conformarea cu cerinţele legale privind problemele de mediu, cum ar fi emi-
siile sau eliminarea deşeurilor, poate necesita o contabilizare a activității de reabilitare, compen-
sare sau a costurilor juridice. De exemplu, o nerespectare a legilor privind controlul poluării
poate conduce la amenzi şi sancţiuni pentru o entitate.
Unele costuri anuale de exploatare, prin natura lor, sunt de mediu. De exemplu, costurile
energetice pot fi considerate un cost de mediu, la fel cum utilizarea combustibililor fosili este o
sursă de dioxid de carbon şi de poluare a aerului. Unele entităţi ar putea fi necesar să recunoască
obligaţiile de mediu ca datorii în situaţiile financiare. Un exemplu îl constituie obligaţiile aso-
ciate cu închiderea depozitelor de deşeuri solide şi obligaţiile de monitorizare, îngrijire şi restau-
rare asociate cu operaţiunile miniere.
O entitate poate fi nevoită să prezinte o obligaţie potenţială de mediu ca o datorie contin-
gentă, în cazul în care:
posibila obligaţie depinde de posibila apariţie a unui eveniment viitor; sau
valoarea obligaţiei la momentul prezent nu poate fi estimată în mod rezonabil; sau
o ieşire de resurse pentru decontarea unei obligaţii nu este probabilă.
Pentru respectarea cerinţelor relevante ale standardelor de contabilitate, poate fi necesară
prezentarea unor informaţii suplimentare în notele la situațiile financiare, ca de exemplu:
sectorul de activitate în care funcționează entitatea şi problemele/aspectele legate de me-
diu asociate;
tratamentul contabil adoptat pentru costurile de mediu, adică elementele incluse, mo-
mentul de la care aceste elemente sunt trecute în cheltuieli sau capitalizate, modul în care
elementele sunt amortizate/transferate la rezultate etc.;
amenzile şi sancţiunile care au fost suportate în conformitate cu legislaţia de mediu în
vigoare;
54
România
Curtea de Conturi
pasivele pentru remedierea mediului, incluzând incertitudini în ceea ce privește am-
ploarea, natura şi perioada de timp.
Indiferent de importanţa din ce în ce mai crescută acordată contabilității de mediu, conta-
bilitatea de angajamente nu recunoaşte costurile de mediu numai atunci când apar (precum con-
turile de numerar etc.), dar recunoaşte, de asemenea, elemente cum ar fi pasivele din domeniul
mediului, fie pe termen lung sau pe termen scurt; un exemplu concludent poate fi crearea de re-
zerve financiare în bilanţ şi prezentarea datoriilor contingente în altă parte decât în situaţiile
financiare. Valoarea activelor fixe poate fi, de asemenea, ajustată, prin diminuarea permanentă a
valorii, cu scopul de a reflecta deprecierea.
55
Curtea de Conturi
România
Abordarea execuției auditului de conformitate presupune:
1. colectarea și evaluarea probelor de audit;
2. aplicarea procedurilor și tehnicilor de audit;
3. formularea constatărilor și concluziilor.
În etapa de execuție a auditului de conformitate, pentru obținerea probelor de audit,
auditorii publici externi trebuie să utilizeze procedurile de audit, acestea fiind:
teste ale controalelor;
proceduri de fond.
Teste ale controalelor – reprezintă testele efectuate cu scopul de a obţine probe de audit
privind modul de funcţionare a sistemului contabil şi a celui de control intern al entităţii auditate,
având în vedere:
proiectarea acestor sisteme pentru a putea preveni, detecta şi corecta erorile
semnificative;
funcţionarea eficientă a sistemelor pe toată perioada auditată.
Procedurile de fond sunt:
testele de detaliu, care iau forma unor tehnici specifice: inspecţia, observarea, inves-
tigarea/intervievarea, confirmarea, recalcularea, reefectuarea;
proceduri analitice – constau în analiza informaţiilor financiare şi nefinanciare, prin
compararea indicatorilor existenți la nivelul entității şi a tendinţelor semnificative ale
acestora pe o anumită perioadă, inclusiv investigarea fluctuaţiilor şi a relaţiilor care
sunt inconsecvente faţă de alte informaţii relevante sau care se abat de la valorile
previzionate de auditorii publici externi.
De asemenea, auditul de conformitate permite auditorilor publici externi evaluarea perfor-
manţei unei entităţi în materie de conformitate. Acesta poate ajuta guvernul (şi agenţiile sale) să
reducă diferenţa dintre promisiunile făcute şi rezultatele obţinute prin politicile şi programele
aplicate.
Acest tip de audit de mediu poate:
promova conformitatea sau furniza o asigurare crescută cu privire la conformitatea cu
politicile şi legislaţia de mediu existente;
reduce riscurile şi costurile asociate cu nerespectarea reglementărilor de mediu în vigoare;
conduce la reducerea costurilor prin minimizarea deşeurilor şi prevenirea poluării;
conduce la identificarea riscurilor şi a datoriilor (pasivelor) de mediu.
În cazul în care entitatea are un compartiment de audit intern care examinează și aspectele
legate de mediu ale operaţiunilor entităţii, auditorul trebuie să ia în considerare utilizarea acestei
activități. În anumite situaţii, un expert pe probleme de mediu poate fi implicat într-un rezultat
recunoscut sau prezentat în situaţiile financiare, de exemplu: cuantificarea naturii şi gradul amplo-
rii/extinderii unei contaminări, examinarea diferitelor metode de reabilitare etc. În astfel de cazuri,
auditorul trebuie să ia în considerare implicaţiile activităţii expertului pe probleme de mediu asupra
situaţiilor financiare, precum şi competenţa profesională şi obiectivitatea expertului.
Un alt aspect pe care auditorul trebuie să îl ia în considerare este utilizarea tuturor venitu-
rilor pe care o entitate poate fi responsabilă pentru colectare, cum ar fi fondurile colectate în te-
meiul principiului "poluatorul plăteşte". Auditorul poate examina sistemele financiare şi de
control intern care sunt stabilite pentru colectarea de fonduri şi, de asemenea, dacă fondurile sunt
utilizate pentru scopurile pentru care au fost destinate.
56
România
Curtea de Conturi
1.2 Procedura de apelare la serviciile unui expert
Dacă pe parcursul desfășurării auditului public extern al Curții de Conturi se consideră că
sunt necesare cunoștințe și experiență specială în domeniul mediului, se poate apela la serviciile
unui expert în domeniul respectiv, conform prevederilor cuprinse în standardele proprii de audit
ale Curții de Conturi și în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților spe-
cifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Consul-
tarea unui expert poate fi necesară pentru efectuarea unor proceduri suplimentare în desfășurarea
auditului de mediu.
În acest scop, auditorii publici externi trebuie să întocmească o notă, în care să formuleze
propunerea pentru apelarea la serviciile unui expert și să motiveze necesitatea acestor servicii
pentru fundamentarea constatărilor rezultate în urma acțiunilor de verificare. Această notă va fi
înregistrată la registratura Curții de Conturi/Camerei de Conturi, după care va fi supusă analizei
conducerii structurii de specialitate care realizează acțiunea de verificare.
Conducerea departamentului/camerei de conturi va aviza nota întocmită de auditorii pu-
blici externi dacă apreciază necesitatea și eficiența serviciilor de expertiză (raportul favorabil
dintre valoarea estimată a erorilor/abaterilor/prejudiciilor și costurile serviciilor furnizate de
expert). Nota avizată va fi înaintată conducerii executive a Curții de Conturi pentru aprobare,
însoțită de adresa prin care se solicită aprobarea apelării la serviciile unui expert.
După aprobarea de către conducerea executivă a Curții de Conturi a solicitării formulate,
în conformitate cu procedura internă a Curții de Conturi, se va proceda la:
1. desemnarea expertului;
2. verificarea modului de îndeplinire de către expert a condițiilor de competență (certificarea
profesională, autorizarea sa de către un organism profesional și experiența profesională)
și de obiectivitate;
3. stabilirea modalității de plată de către Curtea de Conturi a contravalorii serviciilor pres-
tate de către expert;
4. stabilirea condițiilor și termenelor de predare a expertizei solicitate.
57
Curtea de Conturi
România
CAPITOLUL II
Auditarea sistemelor de management al mediului
Administrarea verde de către administrația centrală și locală
58
România
Curtea de Conturi
Impune transparență prin însuși obiectivul EMAS, care solicită informarea publică cu pri-
vire la performanța de mediu a entității. Aceasta se realizează prin declarația de mediu, care
oferă informații publicului asupra impactului de mediu, performanței și a modului în care
organizația se implică activ prin angajații săi în implementarea schemei. Utilizarea logo-
ului EMAS este o inspirată atenționare vizuală, care demonstrează angajamentul entității
pentru îmbunătățirea performanței de mediu și generează încredere în informațiile oferite.
Administrarea verde de către administrația centrală și locală înseamnă ca acestea să se
concentreze pe reducerea utilizării energiei și a apei, precum și pe dezvoltarea unui sistem de
management a reciclării apei și deșeurilor, pentru a minimiza impactul asupra mediului încon-
jurător. Prin adoptarea sistemului de administrare verde, guvernele pot contribui la conservarea
resurselor neregenerabile și reducerea costurilor de administrare. (ISSAI 5130)
Administrarea verde a sectorului guvernamental cât și al celui privat poate include adop-
tarea unui ”sistem de management al mediului”. Acesta înseamnă crearea cadrului legal mana-
gerial și a proceselor asociate pentru a se asigura că îngrijorările legate de mediu și de dezvol-
tarea durabilă se reflectă în procesul zilnic de luare a deciziei.
Este recunoscut pe plan internațional că realizarea dezvoltării durabile depinde de inte-
grarea de către management la nivel corporativ, de proiect și locație, a preocupărilor legate de
mediu. Adoptarea de către Organizația Internațională pentru Standardizare a seriei ISO 14000
permite guvernelor și agențiilor să-și concentreze eforturile legate de mediu urmărind criteriile
internaționale general acceptate. Scopul seriei ISO 14000 este de a promova o abordare comună
a managementului mediului și creșterea abilităților organizațiilor pentru atingerea și măsurarea
progresului performanței de mediu. Standardele se aplică tuturor tipurilor de organizații fiind
create ținând cont de diferitele condiții de natură geografică, culturală sau socială. Seria ISO
14000 conține standardele seria ISO 14001 care reglementează sistemul de management al
mediului, având următoarele elemente cheie:
o politică de mediu coroborată cu cerințele pentru urmărirea acestei politici, prin
obiective și ținte;
o analiză a aspectelor legate de mediu în ceea ce privește achizițiile, procesele, produsele
și serviciile organizațiilor;
verificarea și corectarea acțiunilor, inclusiv monitorizarea măsurilor și înregistrarea
activităților care pot avea un impact semnificativ asupra mediului;
reevaluarea sistemului de management de mediu de către top managementul organizației
pentru a se asigura continuitatea, gradul de adecvare și eficacitatea acestuia;
conceptul de îmbunătățire continuă.
Gama de întrebări pe care le pot aborda auditorii publici externi va include chestiuni
legate de gradul în care departamentele guvernamentale adoptă sistemul de management al
mediului, dacă proiectele au fost aplicate în mod corespunzător și ce concluzii se pot trage din
auditul sistemului aflat în funcțiune.
Obiective de auditat pentru sistemul managementului de mediu:
cât de cuprinzător este sistemul de management al mediului?
sunt aceste sisteme de management acreditate pe baza unor standarde internaționale, de
exemplu ISO 14000 sau EMAS?
cât de bine se aplică acest sistem?
ce relevă auditurile acestor sisteme de management al mediului în ceea ce privește cuprin-
derea și gradul de integrare în planificarea departamentală a chestiunilor legate de mediu?
cuprinde sistemul de management al mediului toate chestiunile legate de problemele de
mediu identificate?
59
Curtea de Conturi
România
2.1 Prezentarea standardului ISO 14001
ISO 14001 este un standard de management al mediului creat de Organizaţia Interna-
ţională pentru Standardizare (ISO) în septembrie 1996. Standardul ISO 14001 preia câteva prin-
cipii de bază de la ISO 9000, şi anume modelul Planificare - Executare - Verificare – Corectare
(în engleză Plan-Do-Check-Act, PDCA). Standardul ISO 14001 este recunoscut la nivel inter-
naţional, reprezintă o certificare externă facultativă, fiind aplicabil în fiecare sector al economiei.
Cerinţele standardului ISO 14001 includ:
elaborarea unei politici de mediu;
identificarea aspectelor de mediu şi evaluarea impactului de mediu asociat;
stabilirea unor cerinţe de reglementare relevante;
elaborarea unor obiective şi ţinte privind mediul;
implementarea unui sistem documentat, care să includă elemente de instruire,
controale operaţionale şi abordarea urgenţelor;
monitorizarea şi măsurarea activităţilor operaţionale;
auditul intern de mediu.
Pentru o entitate care a introdus un sistem de management al mediului este foarte impor-
tant să se asigure că acesta este utilizat şi că funcţionează conform aşteptărilor. În acest sens,
pentru obţinerea acestor asigurări, se utilizează un instrument managerial recunoscut în multe
domenii de activitate, în speţă auditul intern.
Misiunile de audit intern de mediu nu trebuie să urmărească doar conformitatea organi-
zaţiei cu cerinţele standardului ISO 14001, ci şi verificarea conformităţii organizaţiei cu propriile
proceduri de mediu. Aceste proceduri pot necesita revizuiri pentru a reflecta practica opera-
ţională curentă.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că, organismele de acreditare insistă ca organis-
mele externe de certificare să stabilească gradul de încredere în auditul intern (de mediu) al orga-
nizaţiei. Totodată, auditurile interne ar trebui să meargă mai în detaliu decât organismul extern
de certificare, iar asupra acestui aspect insistă în mod special organismul extern de certificare.
Completitudinea şi eficacitatea auditurilor interne reprezintă factori importanţi în a demonstra
organismului extern de certificare că sistemul de management al mediului este bine gestionat.
Standardul prevede ca o organizaţie să planifice şi să efectueze periodic audituri ale siste-
mului de management al mediului, cu scopul de a:
stabili dacă sistemul de management al mediului este conform cu elementele pla-
nificate (controlarea şi minimizarea impacturilor semnificative de mediu) şi dacă
acesta respectă cerinţele standardului;
furniza feedback managementului prin rezultatele acestor misiuni de audit.
Aceste misiuni de audit ar trebui executate după o planificare prealabilă, care să reflecte
importanţa mediului cu privire la activităţile auditate. Prin urmare, planificarea auditurilor de
mediu trebuie să fie bazată pe riscuri.
Referitor la metodologia de audit, pot fi planificate două tipuri de misiuni, respectiv audit
de performanţă şi audit de conformitate. Auditul de performanţă reprezintă procesul prin care se
verifică dacă sistemul de management al mediului determină îmbunătăţiri de mediu şi îmbu-
nătăţiri ale performanţei de mediu. Astfel, se urmăreşte dacă obiectivele şi ţintele de mediu sunt
îndeplinite.
60
România
Curtea de Conturi
Auditul de conformitate reprezintă un tip tradiţional de misiune de audit prin care se asigură
respectarea procedurilor care vizează conformitatea cu cerinţele standardului ISO 14001. Acest tip de
audit dă asigurări că personalul aplică şi respectă procedurile, cum ar fi: efectuarea măsurătorilor,
când şi unde trebuie realizat acest lucru; verificarea şi îmbunătăţirea registrului legislativ; ţinerea unei
evidenţe adecvate etc. În alte cazuri, anumite organizaţii păstrează două structuri distincte de audit,
misiunile de audit fiind executate la momente de timp diferite şi de echipe diferite de audit. Alţii
utilizează auditorii de asigurare a calităţii pentru executarea misiunilor de audit de conformitate şi
utilizează auditorii de mediu instruiţi special în acest scop, numai pentru executarea auditurilor de
performanţă în domeniul sistemului de management al mediului.
De asemenea, alte organizaţii utilizează o abordare combinată, prin utilizarea auditorilor
interni în cadrul echipelor de audit al mediului. Aceşti auditori interni fie sunt pregătiţi în
prealabil şi în auditul sistemului de management al mediului, fie primesc chestionare - liste de
verificare în domeniul auditului de mediu, ce au fost elaborate de specialişti în domeniul sis-
temului de management al mediului.
Literatura de specialitate nu menţionează care soluţie este mai bună, precizând că trebuie
selectată acea soluţie care se potriveşte cel mai bine culturii organizaţionale. Anumite organizaţii
execută numai misiuni de audit de conformitate, dar au mecanisme suplimentare pentru a moni-
toriza programul propriu de management al mediului. Alte organizaţii au întâlniri lunare în care
fiecare manager de proiect stabilit raportează cu privire la progresele înregistrate sau alte aspecte
referitoare la programele de îmbunătăţire a mediului. Organizaţiile mici pot avea verificări lunare
referitoare la gradul de atingere a ţintelor propuse şi în urma cărora să se raporteze mana-
gementului superior. Aceste procese de verificare, deşi nu sunt strict clasificate ca misiuni de
audit intern, în fapt reprezintă audituri interne.
În consecinţă, o verificare internă trebuie planificată în domeniul sistemului de manage-
ment al mediului. Organizaţia trebuie să aleagă care este cea mai bună metodă pe care o poate
folosi pentru a verifica progresele în acest domeniu. Indiferent de metoda aleasă de efectuare a au-
ditului intern, este important să existe mecanisme de verificare internă, de stabilire a unor acţiuni
corective şi de raportare către conducere cu privire la progresele realizate în domeniul mediului.
Este important ca auditorii interni să poată identifica neconformităţile de mediu pe timpul
auditului, care sunt evidențiate distinct de aspectele de neconformitate obişnuite și identificate pe
timpul unei misiuni de audit de conformitate. Astfel, de exemplu, o neconformitate obişnuită, de
exemplu, se înregistrează atunci când un membru al personalului omite din neglijenţă să com-
pleteze în registru, cantitatea zilnică de deşeu care va fi depozitată. Astfel, acţiunea este efectuată
dar nu este înregistrată în evidenţă.
Diferit faţă de aceasta, o neconformitate de mediu poate reprezenta o ţintă măsurabilă (cum
ar fi faptul că cifrele lunare indicând utilizarea hârtiei reciclate nu au crescut conform planificării).
Dacă acest fapt nu a fost identificat de angajaţi şi management, indiferent de motiv, şi nu au fost
luate acţiuni corective, atunci pot fi afectate obiectivele stabilite. În acest mod, poate fi afectat un
angajament inclus în politica de mediu şi să reprezinte astfel, o neconformitate de mediu potenţială.
Referitor la competenţa auditorilor, anumite organizaţii utilizează auditorii de calitate (ISO
9001) care există în entitate pentru efectuarea auditului de conformitate, întrucât nu au nevoie de o
calificare separată. În cazul auditului de performanţă, este necesară o pregătire suplimentară, întrucât
auditorul trebuie să cunoască şi să înţeleagă Standardul şi sistemul de management al mediului, dar şi
să deţină cunoştinţe dezvoltate cu privire la problemele de mediu. Aceste cerinţe pot fi atinse printr-
un proces independent de pregătire, care să fie combinat cu o instruire formalizată precum şi cu o
experienţă directă în domeniu (poate iniţial sub îndrumarea unor consultanţi). Anexa la Standard
precizează faptul că auditorii trebuie să fie independenţi de domeniu sau activitatea auditată.
61
Curtea de Conturi
România
Referitor la Raportarea către management, Standardul impune existenţa unui formular de
feedback către management referitor la rezultatele misiunilor de audit. Astfel, dacă rezultatele
misiunilor de audit demonstrează discrepanţe majore între ceea ce a fost planificat (prin obiective
şi ţinte) şi ceea ce s-a realizat, atunci managementul trebuie să reconsidere eficacitatea întregului
sistem de a-şi îndeplini obligaţiile aşa cum au fost asumate în politica de mediu.
În ceea ce priveşte metodologia pentru executarea misiunilor de audit, aceasta trebuie să fie
stabilită prin proceduri scrise. De asemenea, frecvenţa misiunilor de audit trebuie specificată în scris
într-un plan, pe baza luării în considerare a rezultatelor auditurilor anterioare. Existenţa a numeroase
nonconformităţi rezultate în urma misiunilor de audit intern anterioare, trebuie să determine
reauditarea până când se stabileşte faptul că măsurile preventive şi corective luate au funcţionat.
Un exemplu de plan de audit este prezentat în tabelul următor:
Structura Frecvenţa Misiuni planificate
Denumirea misiunii
auditată auditului Ian Feb … Oct Nov Dec
1. Politica de mediu
2. Cerinţe de mediu
3. Obiective, ţinte şi programe
4. Resurse, Roluri, Autoritate şi Responsabilitate
5. Competenţă, instruire şi conştientizare
6. Comunicare
7. Pregătirea şi răspunsul în caz de urgenţă
8. Monitorizare şi măsurare
9. Evaluarea conformităţii
62
România
Curtea de Conturi
În ceea ce priveşte programul de audit, trebuie luate în considerare următoarele etape:
1) Stabilirea unui şef de echipă (manager de program de audit). Are în vedere faptul că mi-
siunile de audit pot fi consumatoare de timp. În acest sens, pentru a evita problemele,
şeful structurii de audit trebuie să supervizeze procesul.
2) Stabilirea obiectivelor pentru programul de audit. Se pot urmări cerinţele standardului şi
astfel să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform planurilor
şi a fost implementat în mod adecvat, sau să se stabilească alte obiective particularizate,
cum ar fi, de exemplu:
Să se verifice conformitatea cu regulile şi procedurile implementate;
Să se verifice dacă angajaţii înţeleg rolul lor în cadrul sistemului de management al
mediului;
Să se verifice dacă datele măsurate se încadrează în limitele interne stabilite de entitate;
Să verifice progresele în implementarea planurilor de acţiune în domeniul mediului;
Să verifice executarea operaţiunilor în conformitate cu politica de mediu.
Alte exemple de obiective pot fi:
Să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform cu stan-
dardul ISO 14001;
Să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform cu preve-
derile normative în domeniul mediului;
Să evalueze eficacitatea sistemului de management al mediului privind îndeplinirea
obiectivelor;
Să se identifice zonele potenţiale în care pot fi efectuate îmbunătăţiri ale sistemului
de management al mediului.
Referitor la sfera auditului, în cazul entităţilor mici poate fi auditat întregul sistem de
management al mediului. În cazul entităţilor mai mari, se poate decide să se efectueze mai multe
misiuni de audit pentru a audita sistemul de management al mediului. Astfel, aceste misiuni de
audit pot fi stabilite având în vedere:
procesele de producţie, cum ar fi: debitarea, asamblarea, vopsirea, uscarea etc.;
activităţile entităţii, cum ar fi: livrarea, producţia, ambalarea;
funcţiile entităţii, cum ar fi: achiziţiile, producţia, resursele umane etc.
Prin urmare, sfera auditului precizează „graniţele” misiunii, respectiv locaţiile fizice, sub-
unităţile organizaţionale, activităţile şi procesele ce vor fi auditate.
63
Curtea de Conturi
România
Principalele probe care pot fi colectate prin intermediul observării, pot viza următoarele
aspecte:
- practica nu este conformă cu cerinţele de mediu;
- ulei sau alte pete pe podea;
- nivel ridicat de zgomot;
- miros de solvenţi etc.
Verificarea documentară: se selectează un eşantion de documente. Existenţa unor de-
ficienţe în cadrul documentelor indică adesea probleme mai mari.
Principalele probe care pot fi colectate prin intermediul verificării documentare pot viza
următoarele aspecte:
- înregistrări eronate sau contradictorii;
- nerevizuirea materialelor astfel încât să reflecte ultimele schimbări în domeniu etc.
Este important ca auditorii să nu adopte o mentalitate de „poliţist care prinde criminali”,
întrucât procesul de audit vizează descoperirea celor mai bune metode de a realiza conformitatea
cu cerinţele organizaţiei. Atunci când se descoperă probe privind existenţa unor neconformităţi,
acestea trebuie întotdeauna discutate cu personalul auditat. Neconformităţile pot fi :
Neconformităţi majore: de exemplu, nu există/nu a fost executată o procedură
solicitată privind mediul. Exemple privind probe ale unor neconformităţi majore:
Nu există indicii privind planificarea şi efectuarea unor verificări de către
management;
Riscuri în menţinerea certificării, fiind necesare acţiuni corective.
Neconformităţi minore. De exemplu: Nu toate cerinţele procedurii au fost respectate.
13
Neconformitate majoră
14
Neconformitate minoră
15
Oportunitate de îmbunătăţire
64
România
Curtea de Conturi
11. Managementul de vârf a elaborat politica de mediu a organizaţiei?
12. Politica de mediu este adecvată domeniului, mărimii şi impacturilor de mediu ale
activităţilor, produselor şi serviciilor?
13. Include un angajament pentru a face îmbunătăţiri şi a preveni poluarea?
14. Include un angajament privind conformitatea cu regulamentele şi legislaţia relevantă
de mediu, precum şi cu alte cerinţe la care aderă organizaţia?
15. Furnizează un cadru privind stabilirea şi monitorizarea ţintelor şi obiectivelor privind
mediul?
16. Este politica documentată, implementată şi revizuită periodic?
17. Este politica documentată comunicată angajaţilor şi contractanţilor?
18. Este politica documentată disponibilă publicului?
19. Este politica de mediu definită şi aprobată de conducerea de vârf a organizaţiei?
20. Este politica de mediu suficient de clară, astfel încât să fie înţeleasă de părţile interne
sau externe interesate?
21. A fost politica de mediu revizuită periodic pentru a reflecta schimbarea condiţiilor şi
informaţiilor?
22. Este domeniu de aplicare clar identificabil?
C. Planificare
23. Organizaţia a elaborat, implementat şi revizuit proceduri pentru:
24. S-a procedat la identificarea aspectelor de mediu privind activităţile acesteia, pro-
dusele şi serviciile, în conformitate cu sfera sistemului de management al mediului,
prin luarea în considerare a posibilităţii dezvoltării sau modificării activităţilor, pro-
duselor şi serviciilor?
25. S-au stabilit acele aspecte care au sau pot avea impact semnificativ asupra mediului?
La sfârşitul fiecărui audit, auditorii trebuie să întocmească un raport de audit scris, a cărui
formă şi conţinut trebuie să asigure o prezentare integrală şi oficială a tuturor constatărilor şi
concluziilor auditului. Constatările şi concluziile auditului sunt comunicate oficial conducerii la
cel mai înalt nivel.
Un raport de audit conţine, de obicei, următoarele elemente:
Sinteza raportului
Constatările principale şi comentarii
Comentarii privind trecerea în revistă şi fotografii
Lista recomandărilor
Sfera misiunii
Zonele auditate, locaţiile, activităţile vizate
Perioada misiunii şi participanţii
Raportul detaliat
Concluzii şi recomandări
Anexe
Poze
Probe documentare etc.
65
Curtea de Conturi
România
EMAS – instrument de management pentru organizații ce permite evaluarea și îmbunătă-
țirea performanțelor lor de mediu:
Sistemul de Management de Mediu (SMM) este o componentă a sistemului de mana-
gement general, care include structura organizatorică, activitățile de planificare, respon-
sabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, imple-
mentarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu.
Îmbunătățirea continuă a performanței de mediu reprezintă procesul anual de creștere a
rezultatelor cuantificabile ale sistemului de management de mediu, în funcție de abor-
darea pe care organizația o are față de problemele semnificative de mediu, conform
politicii, obiectivelor și țintelor sale de mediu.
66
România
Curtea de Conturi
2.2.2. Elemente caracteristice EMAS
67
Curtea de Conturi
România
EMAS – Performanță. Credibilitate. Transparență
68
România
Curtea de Conturi
2.2.5 Analogia EMAS – ISO 14001
Ca și ISO 14000, EMAS este ca domeniu, un sistem bazat pe certificarea unui SMM.
Aceasta presupune acceptarea unei influențe din afară asupra producției din organizația certi-
ficată. De asemenea, se cere un angajament privind politica de mediu pentru organizația res-
pectivă. Politica de mediu trebuie să schițeze implicarea managementului, a salariaților, a
publicului și a altor persoane împuternicite. Natural, îmbunătățirea continuă trebuie sa fie parte a
politicii de mediu.
Standardele din seria ISO 14000 împărtășesc un fundal comun cu EMAS și este larg
acceptat – mai ales în Uniunea Europeană – drept un indicator al practicilor convenabile ale
managementului ecologic:
Obținerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind dorința și
sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu;
Au ca obiectiv comun promovarea unui management de mediu eficient. Comisia Euro-
peană a recunoscut că Standardul European pentru Sisteme de Management de Mediu,
ISO 14001, poate oferi o bază pentru EMAS;
Analiza inițială: stabilirea exactă a poziției unde se află compania în relație cu mediul;
Constituie baza de pornire în implementarea SMM, față de care se va judeca ulterior și
îmbunătățirea performanței de mediu;
Politica de mediu, de obicei publicată în scris ca Declarație a Politicii de Mediu, exprimă
angajamentul managerului general de a se conforma legislației de mediu și de a urmări
îmbunătățirea continuă a performanței de mediu. În felul acesta se asigură nu numai
responsabilitatea pentru implementarea politicii de mediu, ci și suportul necesar acesteia;
Programul de mediu pornește de la identificarea aspectelor de mediu și a impactului
asociat acestora, conține măsurile ce vor fi luate de-a lungul unei perioade de timp.
Acesta traduce politica de mediu a organizației în obiective și ținte, identifică activitățile
necesare atingerii acestora, definește responsabilitățile angajaților și resursele financiare
corespunzătoare.
Structuri și responsabilități: definirea, atribuirea și comunicarea structurilor, responsabili-
tăților autorității de mediu necesare pentru a implementa SMM; conștientizarea, moti-
varea și furnizarea de cunoștințe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi
desemnat un reprezentant al managementului organizației, responsabil cu activitatea de
protecție a mediului.
Integrarea managementului de mediu în managementul general al organizației, ce include
proceduri pentru înglobarea cerințelor de mediu în toate sectoarele acesteia.
69
Curtea de Conturi
România
ani privind caracterul complet și eficacitatea. Astăzi, prevederea ISO 14000 cuprinde un audit de
certificare la trei ani și cu audituri de supraveghere în fiecare an. Auditurile interne ale ISO
14000 vor fi recomandate ca evenimente anuale. Totuși, ambele sisteme încurajează auditarea
pentru a descoperi oportunitățile de îmbunătățire.
EMAS și seria ISO 14001 – sunt similare în multe privințe, dar există deosebiri în modul
de abordare și în unele detalii:
70
România
Curtea de Conturi
CAPITOLUL III
Auditul dezvoltării durabile
Aria de cuprindere a unui audit în acest domeniu se va limita numai la a constata dacă
Guvernul a asigurat încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în
ansamblul programelor și politicilor publice ale României. În cele mai multe cazuri, ca urmare a
acceptării principiilor și practicilor dezvoltării durabile, acestea au devenit din ce în ce mai larg
răspândite, în mod special la nivelul administrației naționale.
Auditul chestiunilor legate de dezvoltarea durabilă va necesita parcurgerea celor patru
etape ale oricărui audit: planificare, execuție, raportare și revizuire. Auditul dezvoltării durabile
trebuie să se realizeze conform standardelor de audit ale Curții de Conturi a României.
71
Curtea de Conturi
România
3.2 Țintele și indicatorii dezvoltării durabile
O bună strategie de dezvoltare durabilă trebuie să includă un set de ținte pentru obținerea a
ceea ce s-a propus și indicatori care cuantifică progresele realizate pentru atingerea acestor ținte.
72
România
Curtea de Conturi
3.3 Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă
Atunci când stabilește aria de cuprindere a unui studiu de dezvoltare durabilă, Curtea de
Conturi poate decide:
Concentrarea pe activitatea unei singure entități. De exemplu, auditul poate analiza unele
chestiuni legate de administrarea verde, cum ar fi eficiența energetică, procedura de achiziții
precum și utilizarea apei sau a altor resurse în entitățile publice;
Concentrarea pe un ansamblu de entități a căror activitate depășește granițele regionale și
organizaționale. Pentru a reuși aceasta, s-ar putea ca SAI-ul să fie nevoit să lucreze împreună
cu alți auditori autorizați la nivel statal sau regional, de exemplu în audituri ale protecției
împotriva inundațiilor, controlului calității apei și controlul poluării;
Compararea performanței și a practicii cu experiența altor țări și din sectorul privat. SAI-ul
trebuie să urmărească să lucreze coordonat împreună cu alte SAI-uri.
73
Curtea de Conturi
România
CAPITOLUL IV
Auditul privind poluarea apei
74
România
Curtea de Conturi
Alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea pentru dezvoltarea urbană şi rurală;
Apa pentru producţia de alimente durabile17;
Protecţia resurselor de apă, a calităţii apei şi a ecosistemelor acvatice;
Evaluarea resurselor de apă inclusiv evaluarea impactului schimbărilor climatice asupra
resurselor de apă;
Gestionarea şi dezvoltarea integrată a resurselor de apă.
Resursele de apă din majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare sunt poluate peste capa-
citatea lor de susținere a folosirii normale din cauza ratei mari de creştere a populației. Creşterea
gradului de urbanizare şi industrializare au dus la exagerarea situaţiei prin crearea unor surse
mari de poluare. Aglomerările urbane, agricultura și industria rurală au produs daune importante
calităţii apei de suprafaţă, fiind contaminate chiar şi râurile mari şi apele subterane. Ameninţările
majore pentru oceane sunt poluarea marină, supraexploatarea resurselor marine vii şi pierderea
habitatului de coastă.
Diferite sectoare de activitate umană cauzează degradarea marină şi de coastă. La nivel
global, deversările navale şi ale apei menajere sunt o sursă importantă de contaminare a mediului
marin şi de coastă. În plus, infiltrările îngrăşămintelor din agricultură şi emisiile în atmosferă pro-
venite de la vehicule şi industrie sunt o sursă majoră de contaminare. Sursa principală pentru uzul
uman direct sunt lacurile, râurile, umiditatea solului şi bazinele subterane de mică adâncime.
Aceste surse principale de apă reprezintă o foarte mică parte din volumul total de apă de pe pământ
(0,01%). Sursele de poluare includ deversarea apelor menajere netratate, evacuări chimice,
scurgerile petroliere, bascularea deşeurilor în mine şi puţuri scoase din exploatare şi chimicalele şi
îngrășămintele ce sunt spălate sau se infiltrează de la ferme. La nivel mondial, 261 de albii de râu
sunt comune pentru două sau mai multe ţări. Mai mult de jumătate din râurile importante ale lumii
sunt ,,secătuite şi poluate, degradând şi otrăvind ecosistemele înconjurătoare, ameninţând sănătatea
şi bunul-trai al oamenilor ce depind de ele”. Rezervoarele subterane, denumite şi straturi acvifere,
sunt de asemenea vulnerabile la ameninţările de contaminare şi supra-uz.
Unele din principalele probleme privind auditul apelor cuprind un spectru larg de
îngrijorări ce au legătură directă şi indirectă cu gestionarea apei. Acestea sunt:
Gestionarea apei dulci: lipsa accesului la apă curată pentru băut, pregătirea hranei şi
igienă, poluarea apei subterane şi de suprafaţă.
Instrumentele de politică privind apa: Politica privind apa, preţul apei, legislaţia, per-
misele, inspecţia şi impunerile, taxele şi amenzile, investiţiile în infrastructură, cercetările
ştiinţifice, evaluările şi monitorizările.
Mediul marin: Pierderea biodiversităţii din cauza poluării, supra-exploatarea resurselor
marine şi distrugerea habitatului de coastă.
17
Alimentele durabile, din punctul de vedere al Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă, reprezintă acele alimente şi băuturi care:
sunt sigure, sănătoase și hrănitoare, pentru consumatori din magazine, restaurante, şcoli, spitale etc. și pot satisface și
nevoile oamenilor mai puţin înstăriţi;
oferă un trai viabil pentru fermieri, procesatori şi comercianţii cu amănuntul, aceștia bucurându-se de un mediu de
lucru sigur şi igienic;
respectă limitele biofizice şi ale mediului în producţia şi prelucrarea lor, în timp ce se reduce consumul de energie şi se
îmbunătăţește mediul, ele respectând, de asemenea, cele mai înalte standarde de sănătate pentru animale, compatibile cu
producţia de produse alimentare la preţuri accesibile pentru toate sectoarele societăţii.
75
Curtea de Conturi
România
Acordurile de mediu: Mediul marin, râurile şi lacurile, apa potabilă, igienizarea, biodiver-
sitatea ecosistemelor acvatice şi evenimentele extreme cum ar fi seceta şi inundaţiile.
Datorită faptului că auditul gestionării apei are o acoperire exhaustivă, informațiile din
acest ghid sunt limitate la auditul privind problemele poluării apei, aşa cum este detaliat mai jos.
76
România
Curtea de Conturi
Constituirea şi utilizarea fondurilor destinate educării utilizatorilor de apă, în privinţa
reducerii accentuate a consumului de apă pe unitatea de acţiune, în vederea conştien-
tizării limitei rezervelor de apă dulce;
Includerea în programele de dezvoltare multianuală (investiţionale) a sistemelor de
reciclare a apelor industriale uzate.
77
Curtea de Conturi
România
Tema 5: Monitorizarea
5.1 Monitorizarea a fost efec- 5.1.1 Monitorizarea implementării programului a asigurat
tuată într-o manieră efi- funcționarea măsurilor de control al poluării?
cientă și eficace? 5.1.2 Infrastructura creată în cadrul programului pentru
controlul poluării a fost efectiv monitorizată în vederea
asigurării îndeplinirii/proiectării parametrilor proiectați?
5.1.3 A avut loc monitorizarea constantă şi efectivă a nive-
lurilor poluării râurilor/lacurilor/apelor subterane/a
surselor de apă?
Tema 6: Utilizarea fondurilor
6.1 Fondurile alocate au fost 6.1.1 Fondurile alocate din programul pentru controlul
utili-zate într-o manieră poluării au fost date la momentul oportun, în vederea
eficientă și economică implementării agenţiilor?
conform destinației de a 6.1.2 Fondurile au fost utilizate în mod economic şi eficient
contribui la scopul redu- conform destinației?
cerii poluării din râuri/la-
curi/ ape subterane/surse
de apă?
Tema 7: Analiza de impact
7.1 Programul pentru contro- 7.1.1 A existat o îmbunătățire în privinţa calităţii apei ca
lul poluării a avut un im- urmare a implementării programului pentru controlul
pact pozitiv asupra nive- poluării?
lurilor de poluare în 7.1.2 Au fost efectuate evaluările externe ale programului
râuri/lacuri/ape subtera- pentru controlul poluării?
ne/surse de apă şi asupra 7.1.3 Prestaţia infrastructurii creată pentru controlul poluării
refacerii calităţii apei? apei a fost cea prevăzută prin parametrii de performanţă?
Tema 8: Cercetarea în domeniul poluării apei
8.1 Există o preocupare în 8.1. Există la nivel naţional programe de cercetare referitoare
sensul întreprinderii unei la domeniul poluării apei?
cercetări în domeniul po- 8.2 Există o colaborare între sectorul public şi cel privat
luării apei? referitor la cercetarea în domeniul apei?
8.3. Factorii de decizie de la nivel naţional primesc informaţii
ştiinţifice şi tehnologice adecvate referitoare la domeniul
poluării apei?
8.4. Statul a făcut eforturi în vederea punerii la punct a unei
agende strategice comune de cercetare operațională,
împreună cu celelalte state membre ale Uniunii
Europene, care să identifice și să stabilească nevoi și
obiective de cercetare pe termen mediu și lung în
domeniul apelor dulci?
8.5 Statul raportează periodic Comisiei Europene, prin
rapoarte intermediare anuale, progresul înregistrat în
privința inițiativei de programare în comun?
78
România
Curtea de Conturi
CAPITOLUL V
Auditul privind biodiversitatea
79
Curtea de Conturi
România
Pasul 2. Înțelegerea răspunsurilor guvernului/autorităților la aceste amenințări și ”jucătorii”
relevanți
Ce ar trebui să facă
Cine pot fi
guvernul/autoritățile Cum?
”jucătorii” relevanți?
de la nivel central și local?
Aderarea la convențiile interna-
Crearea de zone protejate; Autorități centrale și locale;
ționale;
Stabilirea și punerea în aplicare
a planului de redresare pentru Agenții guvernamentale; Adoptarea legislației specifice;
speciile pe cale de dispariție;
Controlul și eradicarea speciilor
Stabilirea de politici;
invazive;
Stabilirea de programe;
Utilizarea instrumentelor
Organizațiile non-guvernamen-
economice și stimulente;
tale: instituțiile civile, asociații
Promovarea parteneriatelor de
Stabilirea planificării utilizării profesionale, comunități locale,
voluntariat;
terenurilor institute științifice.
Realizarea unei evaluări a
impactului asupra mediului;
Fondul de cercetare;
Promovarea educației publice.
80
România
Curtea de Conturi
Distrugerea şi fragmentarea habitatului: Habitatul este ,,locul unde un organism sau populaţie
apare natural”. Distrugerea habitatului reprezintă ameninţarea principală pentru 85% din toate
speciile. Studiile indică faptul că urbanizarea a crescut rata de pierdere a habitatului natural din
cauza amenajării pământului în vederea dezvoltării urbane. Defrişarea şi expansiunea agriculturii
sunt alte două cauze ale pierderii habitatului. Pierderea/fragmentarea habitatului este cea mai mare
ameninţare pentru biodiversitate şi este una din cauzele principale ale extincţiei speciilor. Astfel,
cea mai eficientă cale de conservare a biodiversităţii este de a preveni degradarea habitatelor.
Speciile introduse: Speciile introduse, străine sau exotice sunt definite ca fiind specii de plante,
animale şi microorganisme ce au fost introduse într-un nou habitat în afara distribuţiei lor
naturale prezente sau trecute. Speciile străine sunt ,,invazive” atunci când se stabilesc şi se
înmulţesc într-un nou mediu şi ameninţă speciile native, mediul, economia sau anumite aspecte
ale societăţii. Experimentele genetice și încrucișarea necontrolată a speciilor, în vederea obținerii
unor specii hibride, menite să asigure obținerea unor foloase și mai mari, poate să reprezinte un
pericol real asupra echilibrului speciilor din cadrul ecosistemelor.
Pescuitul/acvacultura și braconajul piscicol: Unele dintre ameninţările pentru speciile marine
rezultă din prinderile accidentale în plasele de pescuit pentru specii ca delfinul, broasca ţestoasă,
distrugerea cuiburilor şi prinderea ilegală a unor specii adulte (ţestoase, foci). Unele urmări
dăunătoare ale activităţilor umane pentru apele teritoriale provin din alterarea fizică şi distru-
gerea habitatelor din cauza prelevării, drenării, canalizării, a sistemelor de control al inundaţiilor
şi construcţia de baraje/rezervoare.
Supra-exploatarea: În condiţiile în care populaţia lumii depăşeşte 7 miliarde de oameni, crește
nevoia de spaţiu pentru trai şi cultivare. Vechile tehnici de recoltare sunt înlocuite de tehnologii
intensive adesea fără controlul supra-recoltării. Folosinţa nesustenabilă a resurselor naturale duce
la distrugerea diversităţii biologice.
Poluarea: O altă ameninţare majoră pentru biodiversitate este poluarea. Poluanţii afectează
sănătatea speciilor în mod direct cât şi indirect. Poluarea aerului nu cunoaşte graniţe interna-
ţionale deoarece poluanţii atmosferici circulă împreună cu aerul şi sunt depozitaţi departe de
sursa lor iniţială. Poluarea din apă şi pământ contribuie semnificativ la îmbolnăvirea speciilor şi
distrugerea diversităţii biologice.
Păşunatul excesiv şi supra-cultivarea suprafeţelor verzi: Păşunatul excesiv are urmări impor-
tante asupra suprafeţei pământului, devenind sterp, majoritatea umezelii provenită de la ploaie
fiind pierdută prin infiltrare sau evaporare afectând astfel circuitul apei. Acest fapt accentuează
eroziunea solului. Stratul superior de pământ nu reuşeşte să mai menţină apa şi este erodat de
către aceasta. Păşunile deșertificate de păşunatul excesiv afectează şi vegetaţia naturală. În lipsa
umezelii şi a nutrienţilor, plantele nu se pot menţine.
Deşertificarea: Termenul de deşertificare semnifică ,,degradarea unor zone de pământ în formă
uscată, semi-uscată, cu umiditate scăzută declanşată de variaţii climatice şi de activităţile umane”.
Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), aproximativ
3.600 milioane ha sau 70% din pământul uscat din lume (excluzând deşerturile hiper-aride) sunt
degradate. Printre principalele cauze se numără activităţile umane şi cultivarea excesivă.
81
Curtea de Conturi
România
diferite specii şi ecosisteme. Această situaţie este cunoscută drept conservare ,,in-situ” (la faţa
locului), și anume este conservarea ecosistemelor şi a habitatelor naturale precum şi menţinerea şi
restabilirea populaţiilor viabile ale speciilor în cadrul lor natural. Acolo unde conservarea ,,in-situ”
nu este posibilă, alternativa este reprezentată de către conservarea ,,ex-situ”. Aceasta este con-
servarea unor componente ale diversităţii biologice în afara habitatelor lor naturale cum ar fi
grădinile zoologice pentru animale şi speciile lor înrudite, grădinile botanice pentru plantaţii şi
bănci de gene în vederea prezervării generării de specii. Aceste măsuri ar putea oferi o ,,asigurare”
împotriva extincţiei.
O a doua metodă este conservarea individuală a speciilor rare şi pe cale de dispariţie cum
ar fi cele enumerate pe ,,Lista roşie” a IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Na-
turii) în mod deosebit în zonele protejate ce cuprind o abundenţă de specii sau un grad înalt de
endemism. Trebuie făcute eforturi în vederea identificării acestor zone şi a protejării lor împo-
triva activităţilor ilegale cum ar fi incendierea, cultivarea, vânătoarea şi braconajul. Conservarea
ar trebui concentrată asupra habitatelor critice, unice şi reprezentative şi, ca urmare, acestea ar
putea fi considerate apoi zone protejate.
O altă abordare pentru conservarea diversităţii biologice o reprezintă semnarea tratatelor,
acordurilor şi hotărârilor privind diversitatea biologică.
82
România
Curtea de Conturi
naţionale şi de către cooperarea internaţională drept mijloc de atingere a
dezvoltării durabile în lume.
Convenţia privind Combaterea Deşertificării este o convenţie privind com-
baterea deşertificării şi a atenuării efectelor secetei prin programele de acţiune
ce încorporează strategiile pe termen lung susţinute de aranjamentele şi parte-
neriatele pentru cooperare internaţională.
83
Curtea de Conturi
România
2.1.4 Stimulente și mijloacele create de guvern pentru îmbu-
nătățirea protecției biodiversității și-au atins scopul?
2.1.5 Obligativitatea studiilor de impact asupra mediului, pentru
toate proiectele, a contribuit la diminuarea amenințărilor
asupra biodiversității?
Tema 3: Repartizarea clară a responsabilităţii şi răspunderii
3.1 Repartizarea responsabili- 3.1.1 Responsabilitățile și răspunderile stabilite pentru agențiile
tăților și a răspunderilor a care au legătură cu protecția diversității sunt clare și nu se
condus la îmbunătățirea suprapun?
eficienței politicilor de 3.1.2 Responsabilitățile stabilite pentru entitățile cu capital pri-
mediu? vat în vederea respectării legilor de către entitățile private
sunt clar definite și nu lasă loc de interpretări?
3.1.3 Guvernul a stabilit responsabilitatea vreunei agenţii pri-
vind elaborarea standardelor de mediu referitoare la pro-
blemele legate de biodiversitate?
3.1.4 Este clar definită responsabilitatea agenţiilor cu drept de a
emite permise de limitare a volumului de poluanţi eliberaţi
în atmosferă în vederea protejării biodiversităţii?
3.1.5 Măsurile de prevenție aplicate de agenția/agențiile respon-
sabilă/e cu monitorizarea pericolelor potențiale la adresa
biodiversității au eficiența planificată?
Tema 4: Monitorizarea programelor guvernamentale pentru protecţia biodiversităţii
4.1 În ce măsură monitorizarea 4.1.1 Sistemul de monitorizare a implementării programelor gu-
și mecanismele de evaluare vernamentale pentru protecția biodiversității și-a atins
au contribuit la implemen- obiectivele pentru care a fost creat?
tarea într-o manieră eficien- 4.1.2 Sistemul de raportare și de răspundere a produs efectul
tă și eficace a programului/ scontat?
programelor? 4.1.3 Există un sistem de evaluare independentă (o terţă parte)
privind implementarea programelor şi dacă da, în ce
măsură feed-back-ul a dus la îmbunătățirea programelor?
Tema 5: Gradul de adecvare a fondurilor și a infrastructurii
5.1 Nivelul de finanţare şi in- 5.1.1 Alocarea fondurilor destinate implementării programelor
frastructura creată au fost guvernamentale pentru protecția biodiversității a fost efec-
suficient de bine dimensio- tuată într-o manieră economicoasă?
nate în vederea asigurării 5.1.2 Necesarul de forță de muncă în vederea implementării și
conformităţii efective cu monitorizării programelor pentru protecția biodiversității a
programele guvernamentale fost dimensionat într-o manieră economicoasă?
privind protecţia biodiver- 5.1.3 Forța de muncă pusă la dispoziție pentru implementarea și
sităţii? monitorizarea programelor pentru protecția biodiversității
a fost utilizată într-o manieră eficientă și eficace?
84
România
Curtea de Conturi
CAPITOLUL VI
Auditul privind poluarea aerului
85
Curtea de Conturi
România
constitui baza auditului de conformitate. De asemenea, anumite zone enumerate mai jos ar trebui
verificate pe parcursul derulării auditului de conformitate:
Utilizarea fondurilor pentru prevenirea poluării aerului;
Implementarea standardelor de poluare pentru diferite clase ale industriei și vehiculelor;
Reducerea poluanților din aer ca urmare a programelor de control al poluării;
Identificarea industriilor ce poluează semnificativ aerul și măsurile luate împotriva lor;
Suficiența echipamentelor și a oamenilor calificați în laboratoarele ce monitorizează
poluarea aerului pentru a le permite acestora să execute monitorizarea pe o bază solidă;
Monitorizarea atingerii țintelor stabilite pentru prevenirea poluării;
Măsura în care țara își îndeplinește obligațiile survenite din acordurile internaționale la
care este semnatară.
86
România
Curtea de Conturi
rare și aer condiționat), gropile de gunoi, vehiculele auto co-
merciale, automobilele, locomotivele, avioanele, navele
comerciale și de croazieră?
2.1.3 Nivelele acceptabile pentru fiecare categorie de poluant sunt
conforme standardelor internaționale?
2.1.4 Răspunderile și sancțiunile prevăzute în reguli și regulamente
sunt bine definite, dimensionate și nu lasă loc de interpretări?
2.1.5 Termenele și angajamentele cuprinse în strategiile guverna-
mentale sau ale agențiilor în vederea reducerii poluării aerului,
sunt realiste și pot fi atinse?
2.1.6 Există un plan și o monitorizare a punerii în practică a strate-
giilor și dacă DA, în ce stadiu se află punerea lor în practică?
2.1.7 În ce măsură sunt eficace tehnologiile utilizate pentru mini-
mizarea pericolelor la adresa sănătății populației și mediului
cauzate de poluarea aerului?
Tema 3: Repartizarea clară a responsabilităţii pentru controlul poluării aerului
3.1 Repartizarea clară a responsa- 3.1.1 Responsabilitățile sunt clar definite, nu se suprapun și nu lasă
bilităților între diferitele agen- loc de interpretări?
ții implicate a condus la creș- 3.1.2 Modul în care a fost creată infrastructura de la nivel central
terea eficienței și eficacității până la nivel local asigură o distribuire eficientă și eficace a
privind controlul poluării ae- răspunderii?
rului? 3.1.3 Au fost create centre pentru implementarea legilor/regulilor
privind poluarea aerului?
3.1.4 Centrele create pentru implementarea și monitorizarea regle-
mentărilor de reducere a poluării aerului au responsabilități
clar definite?
3.1.5 Agenția creată pentru măsurarea și stabilirea nivelurilor ac-
ceptabile de poluare a aerului, are competența și expertiza
necesară?
Tema 4: Conformitatea cu regulile și regulamentele privind poluarea aerului
4.1 Entitățile se conformează într-o 4.1.1 În ce măsură entitățile care poluează aerul se conformează
manieră eficace regulilor și re- normelor și procedurilor prevăzute de lege?
gulamentelor? 4.1.2 Care sunt exemplele de bună practică?
Tema 5: Monitorizarea
5.1 Monitorizarea în vederea 5.1.1. Mecanismul de monitorizare a condus la detectarea neconfor-
asigurării conformității a fost mităților?
eficientă, a condus aceasta la 5.1.2 Monitorizarea efectuată a avut un caracter continuu și regulat?
atingerea rezultatelor dorite? 5.1.3 Sancțiunile date ca urmare a monitorizării nivelurilor de po-
luare a aerului au condus la îmbunătățiri?
5.1.4 Monitorizarea a contribuit la creșterea nivelului de imple-
mentare a regulilor și reglementărilor?
Tema 6: Adecvarea fondurilor și a infrastructurii
6.1 Fondurile au fost alocate într-o 6.1.1 Fundamentarea fondurilor solicitate pentru implementarea
manieră economicoasă pentru normelor de prevenire a poluării aerului s-a bazat pe o analiză
asigurarea conformității? realistă?
6.1.2 Fondurile pentru implementarea normelor de prevenire a
poluării aerului la nivel local sunt asigurate într-o manieră
economicoasă?
6.1.3 Evaluarea necesarului de forță de muncă pentru implemen-
tarea și monitorizarea programelor de prevenire a poluării
aerului s-a făcut într-o manieră economicoasă și dacă DA, în
ce măsură aceasta este disponibilă?
87
Curtea de Conturi
România
CAPITOLUL VII
Auditul privind managementul deșeurilor
Tipuri de deșeuri
Stilul modern de viață urban scoate în evidență problema deşeurilor, care este în creştere
în ceea ce privește cantitatea precum şi schimbarea compoziţiei cu fiecare zi ce trece. Diferitele
tipuri de deşeuri sunt:
• deşeuri municipale: deşeurile generate de gospodării, constând în hârtie, plastic,
ambalaje, deşeuri organice, metale etc.
• deşeuri industriale şi periculoase: deşeuri generate în timpul procesului de fabricaţie,
care transformă materiile prime în produse de consum. Unele din aceste deşeuri pot fi, de ase-
menea, periculoase.
• deşeuri biomedicale: deşeurile generate de spitale şi de alţi furnizori de sănătate con-
stând în medicamente aruncate, obiecte ascuţite, deșeuri microbiologice şi biotehnologice,
deşeuri umane anatomice, deșeuri animale etc.
• deșeuri din construcţii şi demolări: deşeuri rezultate din activităţi cum ar fi construcţii şi
demolări de clădiri, crearea de infrastructuri, cum ar fi construcția şi întreţinerea drumurilor etc.
• deşeurile miniere: deşeuri rezultate din prospectarea, extracţia, tratarea şi depozitarea
mineralelor.
• e-deșeuri: Aceasta constă în produse la sfârșitul perioadei de viață şi cuprinde o gamă
largă de produse electrice şi electronice, cum ar fi tehnologia informaţiei, precum şi de echi-
pamente de telecomunicaţii cum ar fi computere şi imprimante, unelte electrice şi electronice,
maşini de spălat, echipamente medicale, frigidere, televizoare etc.
• deşeuri radioactive: deşeuri care conţin o concentraţie de radio-nuclizi mai mare decât
cea considerată sigură de către autorităţile naţionale şi pentru care nu este prevăzută utilizarea.
88
România
Curtea de Conturi
Din cauza varietății largi de aplicaţii nucleare, cantitatea, tipurile şi chiar formele fizice
de deşeuri radioactive variază considerabil. Unele dintre aceste deşeuri rămân radioactive pentru
sute sau mii de ani, în timp ce altele pot necesita depozitarea doar pentru o perioadă scurtă de
timp, în timp ce se descompun, înainte de eliminarea convenţională.
• alte deşeuri: Acestea includ sfârşitul de viaţă al vehiculelor, deşeurile de ambalaje,
anvelope, baterii, deşeuri agricole, deşeuri provenite din silvicultură etc.
18
A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a
materialului – din fr. léviger.
89
Curtea de Conturi
România
de pe plăcile cu circuite imprimate, carcase din plastic, cabluri şi clorură de polivinil din izolația
de cablu, care eliberează dioxine şi furani extrem de toxici atunci când este arsă pentru a fi pre-
luat cuprul de la fire. Având în vedere pericolele implicate, eliminarea şi reciclarea e-deşeurilor
prezintă implicații grave asupra sănătății şi mediului.
Managementul deșeurilor
În conformitate cu Directiva Uniunii Europene privind deşeurile, "managementul deşe-
urilor" înseamnă "colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv suprave-
gherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare". Există o serie de
concepte noi privind gestionarea deşeurilor, care variază de la o ţară/regiune la alta, în ceea ce
privește utilizarea lor. Conceptul universal valabil este acela al ierarhiei deşeurilor, care clasifică
strategiile de management ale deşeurilor în funcţie de oportunitatea lor. În conformitate cu această
ierarhie, principala prioritate a unei ţări ar trebui să fie obținerea unui maxim de beneficii practice
din produse, precum şi prevenirea/minimizarea deşeurilor care sunt generate din acestea.
Ierarhia deşeurilor reprezintă o abor-
dare etapizată în cadrul managementului deşe-
prevenire urilor, realizată în concordanţă cu ordinea pri-
pregătire pt orităților de mediu pentru diferite opţiuni de
reutilizare gestionare a deşeurilor, așa cum sunt detaliate
reciclare în piramida deşeurilor ilustrată alături.
valorificare Principiile generale ale ierarhiei deşe-
energetică urilor sunt: prevenirea, minimizarea, reutili-
depozitare
zarea, reciclarea, regenerarea energiei şi eli-
minarea atentă a acestora, aceasta din urmă
fiind cea mai preferată iar eliminarea propriu-
zisă fiind opţiunea cea mai puţin preferată.
Astfel, strategiile ar trebui să se concentreze pe prevenirea generării deşeurilor şi minimizarea
acestora prin “cei 3 R”– reducerea, refolosirea şi reciclarea. Conform acestei ierarhii, strategiile de
eliminare ale deşeurilor sunt soluții (end of pipe) ”de la capătul conductei” şi ar trebui să fie cele mai
puțin favorizate. Accentul trebuie pus pe prevenirea generării deşeurilor şi reducerea acestora pentru a
se asigura că vor exista mai puține deșeuri produse, care într-un final trebuie să fie eliminate.
Planificarea gestionării deşeurilor este un instrument important pentru punerea în
aplicare a politicilor şi reglementărilor legate de deşeuri. Planificarea poate pune în evidenţă sti-
mulente pentru redirecţionarea deşeurilor de la depozitare la reciclare şi pentru valorificarea
conţinutului de resurse din deşeuri. Cele mai importante elemente în planificarea gestionării
deşeurilor sunt următoarele:
implicarea părţilor interesate şi, în general, a publicului larg în procedura de planificare a
gestionării deşeurilor;
stabilirea unor ţinte specifice pe sectoare economice, fluxuri concrete de deşeuri şi
tratarea deşeurilor;
îmbunătăţirea statisticilor privitoare la generarea, transportul şi tratarea deşeurilor în
sectoarele economice şi fluxurile de deşeuri relevante;
planificarea şi repartizarea răspunderilor pentru asigurarea unei capacităţi de tratare sufi-
ciente;
definirea răspunderilor şi includerea ei în plan, împreună cu descrierea căilor şi mijloa-
celor de punere în aplicare.
90
România
Curtea de Conturi
Prevenirea generării deşeurilor
91
Curtea de Conturi
România
Se dă prioritate prevenirii generării deşeurilor, minimizării cantităţii şi a gradului de pericu-
lozitate, urmate de reutilizare, reciclare, recuperarea de energie şi, în ultimul rând, eliminarea
prin incinerare sau depozitare.
În aplicarea ierarhiei deşeurilor, trebuie adoptate opţiunile care produc cel mai bun
rezultat global în privinţa mediului. Aceasta poate să impună ca anumite fluxuri de deşeuri
specifice să se îndepărteze de la ierarhie, în cazul în care aceasta se justifică prin analizarea
întregului ciclu de viaţă privind efectele globale ale generării şi gestionării respectivelor deşeuri.
Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cele mai acute ale protecţiei
mediului, din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora. Depozitarea direct pe sol fără
respectarea unor cerinţe minime, evacuarea în cursurile de apă, şi arderea necontrolată reprezintă
o serie de riscuri majore atât pentru mediul ambiant cât şi pentru sănătatea populaţiei.
Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare, valorifi-
care şi eliminare a deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţii şi monitorizarea depozi-
telor după închiderea lor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare revine generatorilor
de deşeuri.
La nivel naţional gestionarea deşeurilor este reglementată prin două documente stra-
tegice, aprobate prin H.G. nr. 1470/2004: Strategia Naţională şi Planul Naţional de gestionare a
deşeurilor – instrumente de bază prin care se asigură implementarea politicii Uniunii Europene în
domeniul deşeurilor.
În anul 2006 au fost elaborate Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor, care au
intrat în vigoare în aprilie 2007, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. PRGD se conformează
cu legislaţia europeană şi românească de mediu, obiectivele şi ţintele propuse fiind cele cuprinse
în SNGD/PNGD. Detalierea la nivel de judeţ a măsurilor cuprinse în PRGD se realizează prin
Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor.
92
România
Curtea de Conturi
7.3 Auditul de conformitate al managementului deşeurilor
Respectarea politicilor de mediu, a normelor şi reglementărilor referitoare la problemele
de deşeuri variază de la ţară la ţară şi sunt guvernate de legislaţii specifice în acea ţară. Auditul
de conformitate este o parte importantă a oricărui exerciţiu de audit şi poate forma un prim pas în
evaluare chiar dacă actele/normele încadrate de guvern, referitoare la deşeuri sunt respectate în
mod corespunzător.
Aspectele enumerate în cadrul Temei 6, care prezintă respectarea şi monitorizarea
normelor de gestionare a deşeurilor pot constitui, de asemenea, baza pentru auditul de confor-
mitate. În plus, anumite domenii enumerate mai jos pot fi verificate în timpul auditului de con-
formitate, şi anume:
Contractele acordate pentru gestionarea deşeurilor;
Obiective de inspecţie a instalaţiilor de gestionare a deşeurilor conform legii/regula-
mentului în vigoare şi dacă există deficienţe în inspecţie;
Deficitele în ceea ce privește nevoia de forţă de muncă și personalul în măsură să
implementeze legi ce vizează deşeurile;
Reglementări pentru eliberarea de licenţe de la diferite instituţii, liste de verificare a
condiţiilor care trebuiesc îndeplinite înainte de eliberarea acestor licenţe şi a cazurilor
de omisiuni și lipsei în conformare;
Strategia de finanţare a programelor de gestionare a deşeurilor, surse, condiţii, sanc-
ţiuni, lansări, plăţi, cheltuieli, întreţinerea conturilor etc.;
Rolul jucat de către comisiile de control în domeniul poluării, organele locale, gu-
vernele, organizaţiile non-guvernamentale, care se ocupă cu gestionarea deşeurilor, în
conformitate cu legile/actele aflate în vigoare;
Sistem de aplicare a pedepselor pentru eşecuri şi neconformarea la reguli/regulamente.
Impunerea, colectarea, creditarea şi un caracter adecvat de sancţiuni;
Gradul de recuperare a taxelor, eficienţa sistemului de impunere şi de recuperare a
penalităților;
Verificarea infrastructurii create pentru gestionarea deşeurilor și a facilităţilor stabilite
pentru prevenirea poluării.
93
Curtea de Conturi
România
larg consum, a schimbărilor în metodele de fabricaţie etc. şi com-
poziţia deşeurilor?
1.1.3 S-a făcut o evaluare cu privire la randamentul actual în ges-
tionarea deşeurilor şi dacă este necesară să fie creată o com-
petență mai mare bazată pe cantitatea de deşeuri generate?
1.1.4 Au fost identificate riscurile pentru mediu ca urmare a gestio-
nării necorespunzătoare a deşeurilor şi de acumulare a deşe-
urilor?
1.1.5 Au fost identificate riscurile pentru sănătatea populației ca ur-
mare a gestionării necorespunzătoare a deşeurilor?
Tema 2:Recunoaşterea deşeurilor ca o cauză a degradării mediului
2.1 În ce măsură degra- 2.1. În ce măsură amenințările pe care le prezintă deșeurile pentru
darea mediului este mediul înconjurător sunt acoperite de legislație?
cauzată de deșeuri? 2.1.2 Care este măsura în care se pune accent pe managementul
deșeurilor pentru dezvoltarea durabilă a țării?
Tema 3: Politicile guvernamentale privind minimizarea și reducerea deșeurilor
3.1 Sunt eficiente măsu- 3.1.1 Guvernul a adoptat o politică separată de management al deşe-
rile privind gestio- urilor şi dacă politica în domeniul deşeurilor definește ierarhia
narea deşeurilor? de conducere în gestionarea acestora?
3.1.2 Guvernul a elaborat un plan de acţiune cu obiective și termene
clare pentru reducerea fiecărui tip de deşeuri?
3.1.3 Guvernul a pus în aplicare sisteme de prevenire, reducere, refo-
losire şi reciclare a deșeurilor precum și strategii care vor reduce
deşeurile generate în ţară?
3.1.4 Au fost luate măsuri preventive de informare și educare a con-
sumatorilor pentru ca aceștia să contribuie la rândul lor la
reducerea, refolosirea și reciclarea deșeurilor?
3.1.5 Există vreun program de mediu de etichetare a produselor și dacă
da, a reușit să-și atingă scopul său de a promova utilizarea de pro-
duse ecologice?
Tema 4:Legislațiile existente pentru eliminarea tuturor tipurilor de deşeuri
4.1 Legislația referitoare 4.1.1 Toate tipurile de deșeuri sunt inventariate și cuprinse într-un cadru
la deșeuri este efi- de reglementare?
cientă și eficace? 4.1.2 Reglementările sunt clare fără a lăsa loc la interpretări?
4.1.3 Legile/reglementările au prevăzute responsabilități şi sancțiuni
pentru încălcarea legilor privind deșeurile (pe principiul polua-
torul plăteşte)?
Tema 5: Alocarea responsabilității pentru managementul deşeurilor
5.1 În ce măsură alocarea 5.1.1 Alocarea responsabilităților către o agenție de la nivel central a
responsabilităților condus la îmbunătățirea gestionării deșeurilor?
pentru managementul 5.1.2 Politicile de gestionare a deșeurilor au în vedere toate tipurile de
deșeurilor este efi- deșeuri?
cientă și eficace? 5.1.3 Au fost create organisme pentru punerea în aplicare a legilor şi
a normelor privind deşeurile?
5.1.4 Sistemul de monitorizare a punerii în aplicare a normelor
privind deșeurile a condus la diminuarea nivelului de poluare?
5.1.5 Au fost înființate organisme de reglementare pentru a stabili anu-
mite standarde pentru emisiile și efluenţii generați de deşeuri?
5.1.6 Organismul de evaluare a poluării cauzată de diferitele tipuri de
poluanți are competențele, experiența și logistica necesară
pentru a-și îndeplini obiectivele pentru care a fost creată?
Tema 6: Respectarea şi monitorizarea normelor care reglementează managementul deşeurilor
94
România
Curtea de Conturi
6.1 Monitorizarea res- 6.1.1 Autoritățile municipale gestionează și manipulează deşeurile
pectării normelor de solide, respectând criteriile de conformitate şi procedura pre-
management al de- văzută în lege?
șeurilor a condus la 6.1.2 Sunt colectate deșeurile municipale solide așa cum prevede le-
atingerea rezultate- gislaţia în vigoare?
lor planificate? 6.1.3 Are loc separarea deşeurilor municipale așa cum prevede legis-
laţia în vigoare?
6.1.4 Au stabilit și menținut autorităţile municipale spaţii de depo-
zitare de o așa manieră încât să nu creeze condiţii neigienice şi
insalubre în jurul ei?
6.1.5 Se transportă deşeurile municipale solide așa cum se prevede în
lege?
6.1.6 Prelucrarea deşeurilor municipale solide, se face așa cum este
prevăzut de lege?
6.1.7 Are loc procesul de eliminare a deșeurilor municipale solide așa
cum este prevăzut în legislație?
6.1.8 Gestionarea bio-deşeurilor medicale este făcută în conformitate
cu legea?
6.1.9 A fost făcută separarea și etichetarea deşeurilor bio-medicale
înainte de depozitare, transport, tratare şi eliminare, conform legii?
6.1.10 Procesul de eliminare a deşeurilor din plastic se face conform
legii?
6.1.11 Procesul de eliminare a deşeurilor industriale este făcut conform
legii?
6.1.12 Procesul de eliminare a deşeurilor periculoase se face conform
legii?
6.1.13 Procesul de eliminare a oricărui alt tip de deşeuri pentru care
legile au fost adoptate se face conform acelor legi?
6.1.14 Mecanismul de monitorizare a fost eficient în verificarea ne-
conformității cu dispoziţiile legale care reglementează mana-
gementul deşeurilor?
Tema 7: Evaluarea şi mecanismul de feedback
7.1 Măsurile luate pe 7.1.1 Au fost efectuate evaluări ale măsurii în care sunt aplicate legile
baza feed-back-ului și reglementările?
au condus la crește- 7.1.2 Aceste evaluări au condus la identificarea lipsurilor în legislația
rea eficienței? specifică și s-au făcut recomandări în consecință?
Tema 8: Finanțarea adecvată şi infrastructura
8.1 Finanţarea și infra- 8.1.1 Există prevăzute fonduri pentru punerea în aplicare a
structura au fost a- legilor/reglementărilor privind managementul deşeurilor?
decvate pentru pune- 8.1.2 Utilizarea fondurilor destinate managementului deșeurilor s-a
rea în aplicare a nor- efectuat într-o manieră eficientă?
melor privind mana- 8.1.3 A fost făcută evaluarea necesităţii forţei calificate de muncă din
gementul deşeurilor, punct de vedere tehnic pentru implementarea şi monitorizarea
iar fondurile/infra- managementului deşeurilor și aceasta a fost utilizată într-un
structura au fost uti- mod eficient?
lizate din punct de 8.1.4 Facilitățile disponibile sunt adecvate pentru monitorizarea
vedere economic, efi- poluării și degradării mediului?
cient şi eficace?
95
Curtea de Conturi
România
CAPITOLULVIII
Indicatori de mediu
96
România
Curtea de Conturi
cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea progreselor națio-
nale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.
Colectarea şi prelucrarea informațiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat,
agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanțelor în
atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă asupra rezultatelor. Se are în
vedere operaționalizarea a două tipuri de indicatori:
1. Indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă, focalizaţi pe prioritățile-cheie exprimate prin
ţinte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanţelor naţionale cu cele
ale partenerilor internaţionali şi cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE
reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului de lucru EUROSTAT-
UNECE-OCDE şi va fi reactualizat în permanenţă.
2. Indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României,
acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu
sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul moni-
torizării, urmărind responsabilizarea decidenţilor politici şi permiţând opiniei publice să
evalueze succesul acţiunilor întreprinse.
97
Curtea de Conturi
România
puse problemele, nici nu susţine dezvoltarea statisticii care clarifică legăturile dintre elementele
de mediu (de exemplu, poluarea aerului sau solului duc la poluarea apei). Mare parte din
cercetări sunt specializate doar pe un anumit element de mediu (au tendinţa să ignore relaţiile
dintre propriul lor domeniu de specialitate şi alte domenii).
Acest cadru poate fi utilizat pentru a se descrie diverse stadii în conexiunea “cauză - efect”
din interiorul circuitului economie - mediu şi a proceselor care au loc în natură: presiunea acti-
vităţilor cu impact, starea calitativă a mediului şi răspunsul societăţii (protecţia mediului). Acest tip
de abordare permite o descriere a interrelaţiilor dintre economie şi mediu şi, totodată, are o mare
relevanţă în ceea ce priveşte formularea politicilor în rezolvarea problemelor de mediu. Cadrul
poate fi utilizat pentru construirea clasificărilor şi sistemelor statistice. În figura 1. se sugerează o
reprezentare prin care se evidenţiază fluxurile impuse de circuitul economie - mediu.
Activităţi cu Presiuni/avantaje
impact Procese poluante/
Practici de benefice
producţie şi
consum
Răspuns Stare
Protecţia mediului Habitat şi
Politici publice, biodiversitate,
semnale de piaţă, resurse naturale
tehnologii,
instruire, atitudini
Impact
Efecte asupra
habitatului,
bidiversităţii şi
resurselor
naturale
98
România
Curtea de Conturi
sunt influenţate direct prin politicile economice. Pentru a putea evidenţia că presiunile au efect
asupra mediului (de exemplu, schimbarea calităţii aerului), se abordează cea de a doua etapă:
starea (de exemplu, schimbări în stocul de resurse). O schimbare în starea mediului poate pro-
duce consecinţe pentru bunăstarea oamenilor sau pentru economie, cu alte cuvinte se produce un
impact (de exemplu, efecte asupra sănătăţii sau productivităţii naturale). Prin ultima etapă,
răspunsul, se acoperă o descriere a acţiunilor întreprinse pentru prevenirea sau remedierea
efectelor de mediu (activităţi de protecţia mediului) ca un răspuns la o anumită formă de impact.
Al patrulea tip de abordare, cea ecologică, tratează subiecte diverse cum ar fi: evoluţia
diversităţii biologice şi dinamica populaţiilor, productivitatea, stabilitatea şi elasticitatea ecosis-
temelor etc.
Un cadru de lucru este folositor în procesul de desemnare a priorităţilor pe diferite
probleme de mediu. Multitudinea problemelor de mediu diferă de la o ţară la alta, şi alegerea
unui cadru de lucru trebuie să ajute statisticienii în identificarea problemele mai importante. De
exemplu poluarea, care este o problemă foarte des întâlnită, are o prioritate mai mare în ţările
mai bogate decât în ţările mai sărace. În ţările în care economia este bazată pe agricultură sau pe
un consum sporit de resurse naturale se întâlnesc mai des probleme legate de conservarea
terenurilor şi epuizarea resurselor. În ţările cu rezerve limitate de apă, calitatea şi accesul la
aceasta sunt problemele cel mai des întâlnite.
De-a lungul anilor s-au conturat două curente privind sistemul statistic de mediu:
cadrul OECD20;
cadrul UN-FDES21.
Cadrul OECD
OECD a dezvoltat un cadru bazat pe abordarea presiune - stare - răspuns. Această abor-
dare este folosită de toate ţările membre OECD, dar şi în ţări din Europa de Est şi Asia Centrală.
Cadrul OECD se bazează pe două ipoteze cheie. Prima se referă la faptul că există o linie directă
de cauze, pornind de la presiunea asupra mediului până la starea lui şi apoi la răspunsul so-
cietăţii. În al doilea rând, există o relaţie unu la unu care leagă fiecare presiune asupra mediului
de o schimbare anume în starea acestuia şi apoi de un răspuns al societăţii.
Activităţile economice utilizează resurse de mediu (aer, apă, sol şi alte resurse naturale) şi
generează presiuni asupra mediului, care se pot observa în diferite sectoare ale economiei. Răs-
punsurile pot veni de la agenţi economici, gospodării sau administraţie. Legăturile dintre cele trei
etape depind de fluxurile informaţionale. Societatea primeşte informaţii despre tipurile de pre-
siuni şi despre starea mediului, după care formulează răspunsuri care se pot adresa direct unui
anumit sector economic sau mediului înconjurător.
Cadrul UN-FDES
UN-FDES nu necesită un set specific de parametri statistici sau indicatori. De asemenea nu
este condiţionat de vreo schemă de clasificare sau metodă particulară de culegere a datelor. Cadrul
este proiectat să fie suficient de flexibil pentru a putea permite statisticienilor să monitorizeze toate
caracteristicile mediului. În tabelul 1 este prezentată structura globală a cadrului.
20
Organisation for Economic Cooperation and Development (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică).
21
United Nation – Framework for Development of Environment Statistics (Cadrul de lucru pentru Dezvoltarea Statisticii
de Mediu al Naţiunilor Unite).
99
Curtea de Conturi
România
Tabelul 1: Structura cadrului UN – FDES
Componenta Activităţi economice Impactul activităţilor
Răspuns Evidenţe şi stocuri
mediului şi sociale asupra mediului
Proliferarea, micşorarea
Protejarea speciilor afla- Evidenţa speciilor şi resur-
Agricultura efectivelor, dispariţia spe-
te în pericol de dispariţie selor genetice
ciilor
Micşorarea/creşterea Managementul pădu-
Silvicultura şi exploa- Evidenţa zonelor cu vege-
1. Flora suprafeţelor cu păduri şi rilor, inclusiv împădu-
tarea forestieră taţie
terenuri împădurite ririle
Emisii nocive pentru Impactul poluării asupra Monitorizarea şi Evidenţa emisiilor nocive
floră vegetaţiei (ex.: ploi acide) controlul poluării asupra florei
Evidenţa modului în care
Schimbări în habitate/eco-
Zootehnia şi vânătoarea Protejarea habitatelor sunt distribuite habitatele
sisteme
2. Fauna şi caracteristicile acestora
Emisii nocive pentru Impactul asupra sănătăţii Monitorizarea şi con- Evidenţa emisiilor nocive
faună şi bunăstării trolul poluării asupra faunei
Promovarea unor mo-
Activităţi de folosire a duri ecologice de utili- Evidenţa emisiilor (tipuri
Impactul biologic şi ecolo-
pământului care afec- zare a pământului şi pro- şi surse de poluare a ae-
gic
tează clima cese de producţie alter- rului)
3. Atmosfera native
Emisii de agenţi care po- Prevenirea îmbolnăviri- Factori socio-economici
Impactul asupra sănătăţii
luează aerul, din surse lor, monitorizare şi con- care afectează calitatea
şi bunăstării
mobile şi imobile trol aerului
4. Apa Conservarea, descope-
Cantitatea şi nivelul apei,
Captarea apei rirea unor noi resurse de Evidenţa resurselor de apă
debitul şi rezerva de apă
apă
Folosirea apei în indus-
Evidenţa consumului de
a. Apa trie, agricultură şi gos- Calitatea apei Tratarea apei
apă
dulce podării
Evidenţa evacuărilor (ti-
Gestionarea apelor rezi- Impactul biologic şi eco- Monitorizarea poluării şi
puri, surse de deversări,
duale logic controlul calităţii apei
poluanţi)
Captarea apelor şi utili- Monitorizarea şi con-
Impactul biologic şi eco- Evidenţa ecosistemelor
zarea lor (desalinizare, trolul poluării, conser-
logic marine
b. Apa consum) varea
marină Protecţia sănătăţii oame-
Impactul asupra sănătăţii Evidenţa modului în care
Poluarea coastelor nilor şi a ecosistemelor
omului şi bunăstării sunt folosite coastele
acvatice
5. Pământul Folosirea pământului Evidenţa utilizării pămân-
Câştig sau pierdere de sol, Regulament de folosire a
pentru agricultură, silvi- tului şi a proprietăţii tere-
pierdere de teren agricol, pământului, zonarea teri-
cultură, minerit şi pentru nurilor, caracteristici topo-
eroziune toriului
aşezări umane grafice
a. Suprafaţă
Deversările de reziduuri Impactul asupra sănătăţii Monitorizarea şi contro- Evidenţa evacuărilor de
şi ape reziduale omului şi bunăstării lul poluării deşeuri solide şi lichide
Diminuarea stocului de
Mineritul şi prelucrarea Evidenţa resurselor mine-
b. Subsol resurse, puţuri deschise, Reabilitarea terenurilor
mineralelor rale
deversarea de reziduuri
Gospodării defavorizate, Reamenajarea şi dezvol- Evidenţa clădirilor, depen-
Construcţii
6. Aşezări locuinţe sărăcăcioase tarea comunităţii dinţelor
umane Emisiile şi deversările de Concentraţia de deşeuri şi Conservarea energiei şi Evidenţa emisiilor (surse,
reziduuri agenţi de poluare apei tipuri de poluanţi)
În tabelul 1 sunt scoase în evidenţă şase componente ale mediului (flora, fauna, atmos-
fera, apa, pământul/solul şi aşezările umane) şi sunt identificate patru categorii informaţionale
asociate fiecărei componente.
100
România
Curtea de Conturi
Cadrul de lucru OECD se bazează pe trei tipuri de indicatori de mediu (tabelul 2). Indi-
catorii care evidenţiază presiunile activităţilor economice şi sociale asupra mediului constituie o
clasă de indicatori, denumiţi şi “indicatori de presiune” şi prezintă cauzele problemelor de mediu
(de exemplu, epuizarea resurselor naturale ca urmare a extracţiei neraţionale, evacuarea de
poluanţi sau deşeuri în mediu rezultate din procese industriale poluante etc.). Cea de a doua clasă
de indicatori care evidenţiază schimbările sau evoluţia stării fizice a mediului sunt denumiţi şi
“indicatori de stare”. Indicatorii care evidenţiază eforturile făcute de societate sau instituţiile
autorizate pentru îmbunătăţirea mediului sau diminuarea degradării, denumiţi “indicatori de
răspuns”, reprezintă cea de-a treia clasă de indicatori.
În mod concret, indicatorii de presiune exprimă cauzele problemelor de mediu, cum ar fi:
deprecierea resurselor naturale ca urmare a unei extracţii intense, eliberarea de poluanţi şi
deşeuri în mediu prin dezvoltarea industrială etc. Cu alte cuvinte, aceşti indicatori măsoară im-
pactul asupra mediului.
În contrast cu acest gen de indicatori, indicatorii de stare evidenţiază calitatea mediului
prin agregarea datelor care privesc calitatea aerului, a apei sau a solului precum şi cele care
privesc mărimea stocurilor de resurse naturale. Indicatorii de răspuns cuantifică rezultatele
politicilor de mediu aşa cum sunt implementate (la nivelul reglementărilor, al bugetului naţional,
al introducerii stimulentelor fiscale etc.).
Tabelul 2. Matricea indicatorilor de mediu (Sursa: OECD)
Probleme
Indicatori de presiune Indicatori de stare Indicatori de răspuns
de mediu
Producţie industrială, consumuri
Schimbări Concentraţii ambientale, tempe- Cheltuieli pentru alternative
energetice: emisii de gaze cu
climaterice raturi globale energetice, preţuri diferenţiate
efect de seră
Diminuarea Producţia de CFC: emisii de Legislaţie şi convenţii interna-
Grosimea stratului de ozon
stratului de ozon CFC, halon etc. ţionale
Schimbări în utilizarea terenuri-
Reducerea Număr de specii ameninţate, dis-
lor şi utilizarea de pesticide/fer- Cheltuieli pentru protecţie
biodiversităţii tribuţia speciilor
tilizanţi
Rata de reciclare, indicii preţu-
Epuizarea Producţia industrială, producţia Prospectarea rezervelor de re-
rilor resurselor, rata de împă-
resurselor energetică, consumul de resurse surse minerale
duriri
Producţia industrială, producţia
Dispersia chimi- Legislaţie, cheltuielile de cerce-
de chimicale, utilizarea chimica- Concentraţia de dioxină22 în sol
calelor toxice tare
lelor
Producţia industrială, cantitatea Suprafaţa gropilor de gunoi, Cheltuieli pentru colectarea
Deşeuri
de deşeuri produsă calitatea apei subterane şi tratarea deşeurilor
Producţia industrială, transpor- Nivelul pH-ului26 în sol şi în la-
Poluarea aerului
turi, consum energetic: emisii de curi, suprafaţa pădurilor uscate, Penalităţi, cheltuieli, legislaţie
şi acidifierea
NOX23, SOX24, COV25, particule calitatea aerului urban
Mediul marin şi
Transport ţiţei, turism maritim Calitatea ecosistemelor marine Convenţii internaţionale
zonele de coastă
Concentraţii de nitraţi şi fosfaţi Populaţie racordată la canaliza-
Poluarea apei şi Cerinţa de apă, intensitatea utili-
în râuri şi lacuri, nivelul apelor re, cheltuieli pentru canalizare şi
resursele de apă zării apei
subterane epurare
22
Tetraclorodibenzoparadioxin: gaz extrem de periculos, care rezultă ca produs secundar în urma procesului de fabricaţie
a acidului triclorofenoxiacetic.
23
Oxizi de azot.
24
Oxizi de sulf.
25
Compuşi organici volatili.
26
Determinarea concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie, pentru a stabili gradul de aciditate sau de alcalinitate al
acesteia. Valoarea pH-ului este indicată printr-o cifră. Cifra 7 indică un Ph neutru. O cifră mai mică decât 7 indică un nivel
de aciditate aflat în creştere, în timp ce o cifră mai mare decât 7 indică un nivel de alcalinitate aflat în creştere. În
consecinţă, cifra 0 marchează gradul cel mai înalt de aciditate, iar cifra 14 gradul cel mai înalt de alcalinitate.
101
Curtea de Conturi
România
CAPITOLUL IX
Efectuarea auditului acordurilor internaționale de mediu
Cooperarea între Instituțiile Supreme de Audit
102
România
Curtea de Conturi
Dezavantaje
Definirea auditului paralel implică faptul ca fiecare SAI să-și prezinte raportul doar
parlamentului sau guvernului țării sale și ca acest raport să se refere doar la observațiile
și/sau concluziile care privesc acea țară sau acel guvern.
Deoarece rapoartele SAI-urilor sunt susceptibile de a fi înaintate la date care diferă (acest
lucru se întâmplă în special dacă datele de prezentare sunt diverse), impactul general,
atenția legislativului, a guvernelor, a mass-mediei, a grupurilor de apărare a mediului etc.
sunt mai puțin importante. Impactul poate să depindă de domeniul/aria de aplicabilitate a
auditului.
Deoarece auditurile paralele sunt mai puțin coordonate decât auditurile comune, dome-
niul/aria de aplicabilitate poate să varieze în mod considerabil.
Rapoartele individuale ale SAI-urilor sunt susceptibile că se concentrează mai puțin pe
probleme comune ale țărilor.
Schimbul de informații, probabil, nu este la fel de bun cum ar fi în cazul unui audit comun.
Este mai dificilă intervievarea organizațiilor cu o activitate transfrontalieră, în aria juris-
dicţională a mai multor SAI-uri. Acestea pot fi deranjate să trebuiască să răspundă la
aceleași întrebări etc., puse în mod succesiv de SAI-uri diferite.
103
Curtea de Conturi
România
Dezavantaje
Sensibilitățile politice pot să difere de la o țară la alta și trebuie să fie luate în considerare.
Eventuala nevoie de reechilibrare a independenței auditului efectuat de fiecare Instituție
Supremă de Audit care participă la un audit comun, în cazul unde utilizarea datelor și
anumitor concluzii ar putea pune în dificultate una din SAI-urile participante vis-à-vis de
propria competență.
Este dificil de garantat faptul că domeniul/aria de aplicabilitate al/a rapoartelor comune
rămâne de competența fiecărui SAI.
Pot exista probleme de ordin juridic dacă rapoartele sunt prezentate parlamentelor și
guvernelor respective la date diferite.
Compromisurile făcute pentru a ajunge la un consens în cadrul echipelor de audit pot
slăbi sau pot avea un efect negativ asupra logisticii, asupra domeniului/ariei de aplicabi-
litate, asupra metodologiei, resurselor, planificării timpului, constatărilor, raportării și
revizuirii dosarelor celorlalte echipe. Prin urmare, este necesar să se înființeze un meca-
nism de reglare a neînțelegerilor asupra acestor probleme.
Riscurile de tensiuni între SAI-urile participante la audit sunt mai mari.
Divergențele de opinie între SAI-uri cum ar fi concluziile contradictorii în raportul final,
oricare ar fi importanța lor, poate să slăbească credibilitatea acestuia.
Raportul unui audit comun riscă să fie mai general, pentru că membrii echipei de audit
vor încerca să publice un raport unanim și vor evita să facă anumite observații specifice
sau vor modifica anumite concluzii/sau constatări care nu reprezintă părerea unanimității.
Dacă observațiile și/sau concluziile sunt prea generale, credibilitatea raportului și a SAI-urilor
poate fi redusă.
Definiție
Un audit coordonat este fie un audit comun cu rapoarte distincte (ca și în cazul auditurilor
paralele), fie un audit paralel cu un singur raport comun în plus față de rapoartele naționale
distincte.
Avantaje și dezavantaje
Utilizarea acestui tip de audit poate reduce la minim, chiar elimina unele din dezavantajele men-
ționate în cazul auditurilor paralele și comune. Această metodă poate fi utilă când problemele de
natură juridică care apar din cauza mandatelor diferite ale SAI-urilor pot să aibă un impact
asupra modului și asupra momentului în care observațiile și/sau concluziile ar trebui să fie
înaintate.
Mai mult, deoarece un audit coordonat reprezintă combinația de un audit paralel și un audit co-
mun (sau viceversa), acesta ar trebui să fie mai flexibil în ceea ce privește cooperarea. Utilizarea
acestui gen de audit poate fi favorabil sau de preferat când SAI-urile doresc să-și sporească
experiența în cooperarea internațională, în general.
104
România
Curtea de Conturi
9.4. Modul de realizare al acestor tipuri de audituri
Planificarea și realizarea auditurilor
În numeroase cazuri în care țările cele mai atinse de o situație de mediu transfrontalieră sunt
țările vecine, necesitatea de a audita un acord internațional de mediu poate fi simțită în interiorul
anumitor zone geografice.
După cum s-a spus, cooperarea între SAI-uri, de exemplu în interiorul unei regiuni geografice a
INTOSAI, poate nu numai să reducă costurile auditurilor de mediu, dar poate să permită SAI-
urilor să aleagă acordurile considerate cel mai adecvat de auditat în cooperare.
În acest sens, SAI-urile pot utiliza un model ”pe etapă” pentru planificarea sau realizarea audi-
turilor acordurilor internaționale de mediu.
A. Prima etapă - Planificarea auditurilor
Pentru a putea coopera în cadrul unei operațiuni comune, fiecare SAI trebuie să efectueze un
anumit număr de sondaje sau de studii preliminarii, în special pentru a ști:
care sunt acordurile care trebuie auditate;
cum și de unde se obțin informații cu privire la acorduri;
dacă este posibil să se evalueze măsura în care țările respectă acordurile;
dacă există un risc pentru SAI-uri (domeniu de aplicare și natura);
dacă un astfel de audit poate să implice alte SAI-uri; și
gradul de interes al SAI-ului, bazat pe discuții de informare cu SAI-urile relevante.
În afară de determinarea acordurilor ce urmează a fi auditate și dacă un astfel de audit ar trebui să
implice alte SAI-uri, fiecare SAI trebuie să decidă, de asemenea, asupra domeniului/ariei de apli-
cabilitate, naturii, tipului de audit și asupra fezabilității acestuia.
După cum s-a menționat mai sus, fiecare SAI poate să auditeze acordul internațional pe care
aceasta îl consideră adecvat. Totuși, SAI-urile trebuie să se concentreze pe auditul acordurilor
internaționale pe care fiecare țară trebuie să-l respecte (acelea pe care le-a ratificat).
Acordurile selecționate trebuie să permită auditului – care poate fi paralel, coordonat sau comun
– să înregistreze rezultatele care au importanță pe plan ecologic și care permite un schimb de
informații și de experiență.
Auditul va trebui să fie unul de conformitate, dar va putea cuprinde, de asemenea, un audit de per-
formanță. Auditul de performanță va trebui să scoată în evidență dacă o țară respectă sau nu obliga-
țiile și/sau angajamentele care decurg din acordurile auditate, pe baza elementelor următoare:
existența unei legislații legate de acord; și
o evaluare a respectului de către țară a legislației aplicabile și a acordului însuși.
B. A doua etapă - Realizarea auditurilor
În vederea optimizării și facilitării auditului, fie un SAI decide să coopereze cu alte SAI-uri
înainte de a face un studiu comparativ al conformității propriei țări cu acordurile internaționale
de mediu, fie – dacă a fost evidențiată nerespectarea de către țara sa a acestor acorduri – aceasta
va trebui să încheie, în mod necesar, un acord sau un protocol formal cu alte SAI-uri participante
la un audit paralel, coordonat sau comun.
Acest acord sau protocol va trebui să se refere la probleme cum ar fi natura auditului, standardele
de raportare, planificarea timpului, alocarea de personal și alte resurse inclusiv aranjamente fi-
nanciare. Mai mult, protocolul va trebui să conțină directive care vizează să elimine diferențele
care țin de domeniul de aplicare, observațiile, recomandările, concluziile etc.
105
Curtea de Conturi
România
Bineînțeles, decizia de a încheia un astfel de acord cât și formularea sa revin SAI-urilor par-
ticipante la audit. Un astfel de acord este important, pentru a garanta că toate părțile sunt con-
știente de responsabilitățile ce le au. Acesta va oferi, de asemenea, un mecanism susceptibil să
stabilească o relație bună de colaborare între SAI-urile participante și, astfel, să atingă cele mai
bune rezultate.
Cum s-a menționat ulterior, folosirea acestui tip de acord cât și redactarea acestuia rămâne la
latitudinea SAI-urilor. În același timp, dacă SAI-urile implicate nu au experiența adecvată în
ceea ce privește cooperarea internațională, acestea trebuie să renunțe să includă prea multe as-
pecte/elemente într-un acord. Cu alte cuvinte, un acord ar trebui să fie conceput/formulat în
funcție de experiențele diverse ale SAI-urilor în domeniul cooperării internaționale, atât la nivel
general cât și la nivel de mediu.
Date fiind diferențele de abordare și de structură juridică a SAI-urilor, este posibil ca toate
standardele de audit să nu se aplice tuturor aspectelor activităților de audit efectuate de către
SAI-urile participante la un audit. Prin urmare, SAI-urile trebuie să fie conștiente de diferențele
care le separă la nivelul rolurilor și responsabilităților la momentul formării unei echipe, pentru
un audit paralel, coordonat sau comun.
C. A treia etapă - Evaluarea auditurilor
Odată terminat auditul, acesta trebuie să fie evaluat, iar evaluarea trebuie să cuprindă expe-
riențele acumulate în fiecare tip de audit, în special avantajele și dezavantajele. Evaluarea
trebuie, de asemenea, să permită rezumarea informațiilor importante cu privire la planificarea și
execuția auditului.
Evaluarea este utilă în egală măsură pentru furnizarea de date și de informații legate de
modalitatea în care SAI-urile pot să coopereze în cadrul unui audit al acordurilor internaționale
de mediu în anii viitori, inclusiv modalitatea de evaluare și de alegere a tipului de audit ce se va
efectua. Mai mult, aceasta prezintă o importanță mare pentru monitorizare.
106
România
Curtea de Conturi
CAPITOLUL X
Cadrul legal care reglementează aspecte privind
protecția mediului
107
Curtea de Conturi
România
Principalele aspecte
reglementate de legea cadru privind protecția mediului - O.U.G. nr.195 din 22.12.2005
Conform art. 6 alin (1) din O.U.G. nr.195/2005, aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu
modificările și completările ulterioare, protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea
autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice.
Autoritățile administrației publice centrale și locale prevăd în bugetele proprii fonduri
pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din implementarea legislației comunitare din domeniul
mediului și pentru programe de protecție a mediului și colaborează cu autoritățile publice
centrale și teritoriale pentru protecția mediului. În art. 3 din OUG nr.195/2005 sunt prezentate
nouă principii ce stau la baza legii și a modului în care se derulează activitățile de protecție a
mediului, începându-se cu cel legat de necesitatea integrării politicii de mediu în celelalte politici
sectoriale și terminând cu dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecția mediului.
În art. 4 din OUG nr.195/2005 sunt menționate modalitățile de implementare a prin-
cipiilor și obiectivelor strategice de protecție a mediului, identificându-se 19 modalități, dintre
care enumerăm: efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor care
pot avea efect semnificativ asupra mediului, evaluarea impactului asupra mediului în faza inițială
a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului, stabilirea și urmărirea realizării pro-
gramelor pentru conformare, încurajarea implementării sistemului de management de mediu și
audit de mediu. Capitolul II scoate în evidență că orice activitate socioeconomică (art.8) trebuie
să aibă un punct de vedere din partea autorităților competente de mediu, și măsura în care se con-
sideră necesar, se emit, pe baza unei proceduri de reglementare: aviz de mediu, acord de mediu,
autorizație de mediu, autorizația integrata de mediu. Procedura de reglementare implică reali-
zarea unor documentații specifice: evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului,
bilanțul de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate. În procesul de reglementare,
acolo unde este cazul, este implicată și populația locală, prin acțiuni de informare și dezbatere
publică, în baza aplicării Legii nr. 86 din 2000 ce ratifică Convenția de la Aarhus privind accesul
la informații și decizii în problemele de mediu.
În capitolul cu privire la regimul substanțelor și preparatelor periculoase, se
menționează că fabricarea, introducerea pe piață, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
manipularea, introducerea în țară sau scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase
sunt supuse unui regim special de reglementare și gestionare.
Regimul deșeurilor este reglementat de o legislație specifică, subliniindu-se ferm că
introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora,
este interzisă. (art.32) Se menționează că introducerea deșeurilor în scopul recuperării se face
numai cu aprobarea guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare a României
la UE, ratificat prin Legea nr. 157 din 2005.
Regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, reprezintă
o reglementare-cadru, completată cu reglementări specifice, și prevede măsuri stricte de control
al acestei activități de la producerea până la aplicarea și controlul ulterior al îngrășămintelor
chimice și al produselor de protecție a plantelor.
Regimul organismelor modificate genetic, obținute prin tehnicile biotehnologiei mo-
derne se referă la activități ce includ: utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modi-
ficate genetic, introducerea deliberată în mediu și pe piață a organismelor vii modificate genetic,
importul organismelor/micro-organismelor modificate genetic.
În cazul Regimului activităților nucleare, competența de emitere a acordului sau autori-
zației de mediu aparține Guvernului României, autorității publice centrale pentru protecția me-
diului revenindu-i următoarele atribuții: să organizeze activitatea de monitorizare a radioacti-
108
România
Curtea de Conturi
vității mediului, să supravegheze, să controleze și să dispună măsuri pentru respectare a pre-
vederilor legale privind protecția mediului, să colaboreze cu organele competente în apărarea
dezastrelor, protecția sănătății populației și a mediului.
În capitolul ce tratează Conservarea biodiversității și arii naturale protejate, se atrage
atenția că managementul acestor arii/site-uri necesită planuri de management administrativ sau
contractuale, subliniindu-se activități ce sunt interzise a se derula în diferite categorii de arii pro-
tejate, după cum urmează: desfășurarea de activități, programe, planuri ce contravin planurilor de
management sau regulamentelor acestor spații, schimbarea destinației terenurilor fără aprobarea
structurilor de administrare, pășunatul și amplasarea de stâne și locuri de târlire fără aprobarea
structurilor de administrare, activități comerciale de tip comerț ambulant, fără aprobarea struc-
turilor de administrare.
Principala prevedere privind protecția apelor și ecosistemelor acvatice se referă la
faptul că reglementarea activităților din punct de vedere al gospodăririi apelor și controlul res-
pectării prevederilor privind protecția apelor se realizează de către autoritățile competente pentru
protecția mediului, autoritățile centrale și locale de gospodărire a apelor și de către autoritățile
centrale și locale de sănătate.
În capitolul privind Protecția atmosferei, schimbări climatice, gestionarea zgomotului
ambiental, sunt subliniate atribuțiile și responsabilitățile autorității publice centrale de protecție
a mediului, aflându-se în competența sa: elaborarea strategiei și a planului de acțiune privind
schimbările climatice, administrarea registrului Național al emisiilor de gaze cu efect de seră,
coordonarea sistemului național de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră, coordonarea
implementării mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a
Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
De o deosebită importanță este responsabilitatea stabilirii schemei de comercializare a
certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și a planurilor de alocare a acestor certificate.
Gestionarea durabilă a resursei disponibile de astfel de emisii de gaze este un obiectiv urmărit
prin structuri specializate în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu. Articolul 62 se adre-
sează deținătorilor de terenuri, cu orice titlu, care sunt obligați să întrețină perdele și aliniamente
de protecție, spații verzi, parcuri, grădini publice, garduri vii pentru îmbunătățirea capacității de
regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană.
Protecția solului, subsolului și a ecosistemelor terestre se realizează prin măsuri adec-
vate de gospodărire, conservare, organizare și amenajare a teritoriului, aceasta fiind obligatorie
pentru toți deținătorii. O atenționare deosebită se face pentru deținătorii cu orice titlu ai fondului
forestier, ai vegetației forestiere din afara fondului forestier și ai pajiștilor, care au, printre altele
următoarele obligații: să mențină suprafața împădurită a fondului forestier, să exploateze masa
lemnoasă în condițiile legii, să asigure respectarea regimului silvic pentru conservarea vegetației
lemnoase, să exploateze resursele pădurii, fondului cinegetic și piscicol conform prevederilor
legale din domeniu, să exploateze pajiștile în limitele bonității.
Protecția așezărilor umane impune respectarea a numeroase și complexe reguli de con-
viețuire și de administrare din partea celor implicați, enumerându-se astfel: îmbunătățirea micro-
climatului localității prin amenajarea și întreținerea unor lucii de apă, elaborarea planurilor de
urbanism și amenajare a teritoriului, adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea
densității de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a ali-
niamentelor de arbori și a protecției stradale, a amenajamentelor cu funcție ecologică, estetică,
recreativă, respectarea regimului de protecție a zonelor de interes turistic și de agrement, a mo-
numentelor istorice, a ariilor protejate și a monumentelor naturii. Totodată se menționează că
schimbarea destinației spațiilor verzi este interzisă, iar planurile de urbanism și amenajare a
teritoriului se supun procedurii de evaluare de mediu.
109
Curtea de Conturi
România
Alte reglementări care completează legislația privind protecția mediului
110
România
Curtea de Conturi
D) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei atmosferei, schim-
bărilor climaterice şi gestionarea zgomotului ambiental se regăsesc în prevederile:
- OUG nr. 243/2000, actualizată, privind protecţia atmosferei [(art. 15, lit. a)-e); art.
15^1, lit. a) - c)];
- HG nr. 543/2004, actualizată, privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi
programelor de gestionare a calităţii aerului [(art. 12, lit. a)- e)];
- Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător (publicată în Monitorul
Oficial nr. 452/28.06.2011) – [(art. 21 şi art. 22)].
E) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei solului, subsolului şi
ecosistemelor terestre sunt prevăzute în:
- HG nr. 1.403/2007, privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele te-
restre au fost afectate [(art. 19, alin. (5)].
În situația în care, potrivit Programului de activitate aprobat de plen, la entitățile supuse
verificării Curții de Conturi se realizează un ”audit de mediu”, acesta se va desfășura prin con-
sultarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu și prin utilizarea următoarelor chestio-
nare elaborate ca instrumente de lucru care vor fi completate pe baza datelor și informațiilor
cerute la fiecare entitate verificată. În raport de răspunsurile și explicațiile date de factorii de
răspundere/managementul din entitățile verificate, se va proceda la următoarele:
1. se vor consemna în secțiunea distinctă a raportului de control constatările, concluziile și
recomandările cu privire la constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare
privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă, dacă
este cazul, în conformitate cu prevederile pct. 80 lit. a3 din Regulamentul privind orga-
nizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor rezultate din aceste activități;
2. se vor consemna în secțiunea distinctă a raportului de audit financiar constatările și con-
cluziile auditului financiar cu privire la constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor fi-
nanciare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de
muncă, conform prevederilor pct. 341 lit. A 4 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor re-
zultate din aceste activități.
111
Curtea de Conturi
România
10.2 Chestionar
pentru verificarea unor aspecte privind reglementările de protecție a mediului
la autoritățile administrației publice centrale
În vederea verificării atribuțiilor de protecție a mediului ce revin în sarcina autorităților
administrației publice centrale, auditorii publici externi pot avea în vedere pe parcursul
desfășurării auditului de mediu, următoarele obiective:
Denumire entitate...
Nr. Răspuns Explicații/Documente
crt. Obiectiv care probează
Da Nu
răspunsul
1. Entitatea a adoptat o politică de mediu?
2. Entitatea auditată a stabilit un sistem eficient de management al mediului, având
drept scop îndeplinirea politicii de mediu a entității?
3. Entitatea coordonează o analiză de mediu ținând cont de toate aspectele legate de
protecția mediului ale activităților, produselor și serviciilor entității, metodele de
evaluare a acestora, cadrul său legal și de reglementare precum și de practicile și
procedurile de management al mediului existente?
4. A stabilit entitatea și a menținut o procedură(i) de identificare a aspectelor de mediu
ale activităților, produselor sau serviciilor sale pe care le poate controla și asupra
cărora se presupune că are o influență, pentru a le determina pe cele care au sau pot
avea un impact semnificativ asupra mediului?
5. Entitatea a stabilit și a menținut obiective generale și obiective specifice de mediu
documentate?
6. Pentru atingerea obiectivelor generale și a obiectivelor specifice de mediu, entitatea
a stabilit program(e) de management de mediu care includ:
a. desemnarea responsabilităților la fiecare funcție și nivel relevante ale orga-
nizației pentru atingerea obiectivelor de mediu;
b. mijloacele și termenele privind realizarea acestora?
7. La nivelul entității, s-au stabilit și s-au menținut proceduri pentru ca personalul
sau membrii săi să fie conștientizat de:
a. importanța conformității cu politica de mediu, cu procedurile și cerințele
SMM-ului;
b. impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activităților
lor și de efectele benefice aduse mediului prin îmbunătățirea performanței lor
individuale;
c. atribuțiile și responsabilitățile lor în realizarea conformității cu politica de
mediu, cu procedurile și cerințele SMM-ului, inclusiv cu cerințele referitoare la
pregătirea situațiilor de urgență și a capacității de răspuns?
d. consecințele posibile ale abaterilor de la procedurile operaționale specificate?
8. La nivelul entității a fost adoptată o strategie de protecție a mediului?
9. Entitatea a stabilit obiective și ținte pentru realizarea programelor de mediu?
10. Entitatea a stabilit o declarație cu privire la performanța sa de mediu care prezintă
rezultatele obținute în ceea ce privește obiectivele de mediu și acțiunile ce urmează
să fie inițiate pentru a îmbunătăți continuu performanța de mediu a entității?
11. Autorităţile administraţiei publice centrale au prevăzute în bugetele proprii fonduri
pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din
domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi au colaborat cu
autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea
realizării acestora?
12. Autorităţile administraţiei publice centrale:
a) au elaborat politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate,
în conformitate cu principiile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului?
b) au asigurat integrarea politicilor de mediu în politicile specifice?
c) au elaborat planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor OUG
nr.195/2005 privind protecția mediului?
d) au asigurat pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia
mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu
pentru planurile şi programele pentru care este necesară evaluarea de mediu?
112
România
Curtea de Conturi
e) au asigurat, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul
protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate?
f) au dezvoltat, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pro-
grame de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de
mediu şi au asistat unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea
lor, la punerea în aplicare a acestor programe?
g) au elaborat normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în
conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi le-au înaintat pentru
avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului?
13. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
a) a reactualizat strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi ele-
mentelor strategice prevăzute în OUG nr. 195/2005?
b) a elaborat recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în
strategiile şi politicile sectoriale?
c) a coordonat activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului?
d) a corelat planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi
stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică?
e) a creat sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit
accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea
deciziilor privind mediul?
f) a stabilit infrastructura pentru informaţia spaţială care serveşte scopurilor
politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra
mediului?
g) a iniţiat proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri
specifice?
h) a avizat normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra
mediului, elaborate de alte autorităţi şi a controlat aplicarea acestora?
i) a organizat sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului,
coordonează activitatea acestuia şi a asigurat informarea autorităţii centrale pentru
sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului?
j) a creat cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea
programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru
supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului?
k) a implementat politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru
protecţia mediului?
l) a numit comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin
anumite activităţi care implică organisme modificate genetic?
m) a asigurat, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi
externi, după caz?
n) a elaborat şi a implementat programe şi a elaborat materiale educative privind
importanţa protecţiei mediului?
o) a urmărit, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin
convenţiile internaţionale la care România este parte?
p) a întocmit, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte
anuale privind starea mediului?
r) a aplicat sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei
de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare,
titularilor activităţilor?
s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării
efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează
introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu?
t) a pus la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de
protecţie a mediului?
u) a identificat, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente
financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu?
x) a elaborat Programul Operaţional Sectorial Mediu având responsabilitatea
managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui
program?
y) a declarat, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor
obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni
ale ţării şi elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe
speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone?
113
Curtea de Conturi
România
14. Autoritatea publică centrală pentru sănătate:
a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a
populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu?
b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi
calitatea produselor alimentare?
c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării
acestora?
d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în
managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei?
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea
activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 din OUG nr.195/2005 privind protecția
mediului şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi?
f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28,
şi art. 39 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului pentru a preveni orice
efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi
transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate?
g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru
cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de
igienă a mediului din domeniul lor de activitate?
15. Ministerul Apărării Naţionale:
a) a elaborat norme şi instrucţiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, în
concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului?
b) a supravegheat respectarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a
normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele militare?
c) a controlat acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul
Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul
militar?
d) a asigurat realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de ampla-
sament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de
către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele
şi activităţile din zonele militare?
e) a asigurat informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire
la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de
impact, precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii
desfăşurate?
16. Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale au următoarele
atribuţii şi răspunderi:
a) au realizat activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfăşoară
acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echili-
brului ecologic în domeniile sale de activitate?
b) au elaborat norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea
principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale de activitate?
c) au supravegheat respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului, pentru activităţile proprii?
d) au controlat şi au aplicat sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a
legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate?
e) au asigurat evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor
proprii prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului?
17. Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare:
a) a adaptat planurile şi programele de învăţământ la toate nivelurile, în scopul
însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea,
instruirea şi educaţia în acest domeniu?
b) a promovat tematicile de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor
stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?
c) a elaborat programe educaţionale în scopul formării unui comportament respon-
sabil faţă de mediu?
d) a elaborat programe şi studii specifice de cercetare ştiinţifică privind controlul
produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a
riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin
tehnicile biotehnologiei moderne?
e) a colaborat cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea
activităţilor prevăzute la art. 39 din OUG 195/2005, din domeniul său de activitate?
114
România
Curtea de Conturi
f) a exercitat controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art. 39 din OUG
nr. 195/2005, din domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers
asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite
autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate?
18. Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului:
a) a elaborat politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în
conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului?
b) a elaborat şi a aplicat la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor
minerale, în concordanţă cu prevederile OUG nr. 195/2005?
c) a elaborat politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale?
d) a dezvoltat şi a promovat legislaţia privind protecţia mediului din domeniile
specifice de competenţă?
e) a colaborat cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor
financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate?
f) a colaborat la elaborarea şi promovarea normelor care asigură implementarea
cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii
de activităţi industriale?
g) a încurajat introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei ecologice?
h) a promovat norme şi a asigurat implementarea acestora în domeniul substanţelor şi
preparatelor periculoase?
i) a exercitat controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28
din OUG 195/2005 privind protecția mediului?
19. Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale:
a) a asigurat protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar?
b) a iniţiat proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se
recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în vigoare?
c) a asigurat autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic?
d) a aprobat locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare
modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului?
e) a colaborat cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi
controlul activităţilor prevăzute la art. 39 din OUG nr.195/2005?
f) a asigurat, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor
de plante superioare modificate genetic?
g) a aplicat principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic
cu celelalte tipuri de culturi agricole?
h) a asigurat informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra
rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate
genetic?
20. Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, construcţiilor şi tu-
rismului:
a) a dezvoltat planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare
a teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor OUG nr. 195/2005 privind
protecția mediului şi a legislaţiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor şi
programelor?
b) a elaborat şi a aplicat programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a
transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor
OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului?
c) a asigurat controlul gazelor de eşapament?
d) a elaborat și a dezvoltat planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea
calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru
toate modurile de transport şi infrastructurile acestora?
e) a urmărit protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor
care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor
ecoturismului?
21. Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor:
a) a elaborat strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi
distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului?
b) a elaborat norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea
principiilor OUG 195/2005, pentru domeniile sale de activitate?
c) a supravegheat respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de
protecţie a mediului pentru activităţile proprii?
115
Curtea de Conturi
România
d) a aplicat sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a
legislaţiei de protecţie a mediului?
e) a sprijinit autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea
controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe
baza normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?
f) a participat, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi inter-
venţie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă?
22. Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor:
a) a elaborat, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui
nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor?
b) a asigurat controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii pro-
duselor?
c) a colaborat cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea
unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi au-
torizarea organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea
potenţialelor riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate
genetic, pentru animale?
d) a informat autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezul-
tatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic?
23. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor:
a) a elaborat, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui
nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale,
protecţiei mediului şi intereselor consumatorilor?
b) a elaborat, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului,
pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice,
produsele de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin
tehnicile biotehnologiei moderne şi a asigurat controlul aplicării acestora în domeniul
său de competenţă?
c) a controlat trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate
etapele introducerii lor pe piaţă?
d) a asigurat controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii pro-
duselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele
controlului?
24. Entitatea a asigurat finanțarea pentru colectarea selectivă a deșeurilor generate în
cadrul acestora, pe următoarele categorii:
a) deșeuri de hârtie și carton;
b) deșeuri de metal și plastic;
c) deșeuri de sticlă?
25. Autoritatea centrală pentru protecţia mediului a elaborat împreună cu autorităţile ad-
ministraţiei publice locale și cu autorităţile regionale de protecţia mediului Strategia
națională privind reducerea cantităţii de deșeuri biodegradabile depozitate, care
face parte integrantă din Strategia națională de gestionare a deșeurilor?
26. În ultimii 5 ani, aspectele de mediul au făcut obiectul verificării unor instituții abi-
litate în acest sens (Ministerul Mediului, Garda de mediu, ANPM)? Dacă răspunsul
este da, vă rugăm sa menționați tipul de document care a fost întocmit (raport,
proces-verbal de constatare, proces-verbal de aplicare a unor sancțiuni).
Conducerea entităţii,
116
România
Curtea de Conturi
10.3 Chestionar
pentru verificarea unor aspecte privind reglementările de protecție a mediului
la autoritățile administrației publice locale
117
Curtea de Conturi
România
conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de
arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale?
14. Consiliul județean, pentru îndeplinirea atribuțiilor privind dezvoltarea economico-socială
a județului,
a adoptat strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială și de
mediu a județului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale?
a dispus, a aprobat și a urmărit, în cooperare cu autoritățile administrației
publice locale comunale și orășenești interesate, măsurile necesare, inclusiv
cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora?
15. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea serviciilor publice din subordine, consiliul
județean:
- a asigurat, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru
furnizarea serviciilor publice de interes județean privind:
protecția și refacerea mediului;
conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de
arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale?
16. Consiliile judeţene au acordat asistență tehnică, sprijin şi îndrumare autorităţilor
administraţiei publice locale, în condiţiile legii, pentru:
a) luarea măsurilor necesare în vederea protecţiei sănătăţii publice; și pentru
b) conservarea şi protecţia mediului?
17. Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale
sectoarelor acestuia, precum şi primăriile au asigurat, în condiţiile legii:
a) măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea
organelor de specialitate ale statului?
b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului?
c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin
depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni?
d) realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a
deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare
localitate?
e) organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor?
f) curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea tere-
nurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor?
18. Pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autorităţile administraţiei publice locale:
a) au îmbunătățit microclimatul urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a
luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, au înfrumusețat
şi au protejat peisajul, au menținut curăţenia stradală?
b) au prevăzut, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de
menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi
localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de
protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor?
c) au respectat prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind
amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de
canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale
şi a altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament
şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei?
d) au informat publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa
obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediului?
e) au respectat regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de
interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monu-
mentelor naturii?
f) au adoptat elemente arhitecturale adecvate, au optimizat densitatea de locuire, con-
comitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a alinia-
mentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu
funcţie ecologică, estetică şi recreativă?
g) au reglementat, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor
tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru
populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate
locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului?
h) au făcut depozitări controlate de deșeuri de orice fel astfel încât să nu degradeze
mediul natural sau amenajat?
i) au adoptat măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la între-
ţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a
spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi?
118
România
Curtea de Conturi
j) au inițiat, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a canali-
zării?
19. Destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice,
a fost respectată?
20. Autorităţile administraţiei publice locale:
a) au aplicat prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu res-
pectarea principiilor OUG nr. 195/2005?
b) au urmărit respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici
care prestează servicii publice de gospodărie comunală?
c) au adoptat programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor, cu
respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005?
d) au organizat structuri proprii pentru protecţia mediului, au colaborat cu autorităţile
competente pentru protecţia mediului şi au informat asupra activităţii desfăşurate?
e) au promovat o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legătură cu
importanţa protecţiei mediului?
f) au asigurat, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea mă-
surilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a
pieţelor şi a parcurilor publice?
g) au conservat şi au protejat spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure
suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există
posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară?
h) au supravegheat operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării
accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor
de colectare a deşeurilor refolosibile?
i) au organizat servicii specializate pentru protecţia mediului şi au colaborat, în acest
scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului?
21. Au fost prevăzute cheltuieli în bugetele proprii ale judeţelor
pentru protecţia mediului cu privire la salubritate şi gestionarea deşeurilor, și
anume pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor?
pentru acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:
a) acţiuni generale economice şi comerciale:
pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor?
pentru programe de dezvoltare regională şi locală?
pentru alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale?
22. Au fost prevăzute cheltuieli în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti pentru:
Protecţia mediului: cu privire la
a) salubritate şi gestionarea deşeurilor?
b) canalizare şi tratarea apelor reziduale?
Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă cu privire la:
- prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor;
- stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii;
- programe de dezvoltare regională şi locală;
- alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale?
23. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul gestionării deșeurilor
24. Entitatea a asigurat finanțarea pentru colectarea selectivă a deșeurilor generate în cadrul
acestora, pe următoarele categorii:
a) deșeuri de hârtie și carton;
b) deșeuri de metal și plastic;
c) deșeuri de sticlă?
25. În baza principiilor şi obiectivelor din Planul naţional de gestionare a deşeurilor şi a
cadrului general şi metodologiei de elaborare a planurilor regionale şi judeţene prevăzute
la art. 85 din OUG nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, au fost elaborate/realizate
planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, PJGD, de către consiliul judeţean, în
colaborare cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, APM, sub coordonarea
ARPM, şi Planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti, PMGD, de către
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în colaborare cu APM Bucureşti, sub
coordonarea ARPM Bucureşti?
26. Primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele autorizate de aceştia au con-
trolat:
a) generarea, colectarea, stocarea, transportul şi tratarea deşeurilor menajere şi de con-
strucţie şi implementarea planului de gestiune a acestora;
b) eliminarea deşeurilor de producţie şi a celor periculoase şi implementarea planului
local de gestiune a acestora;
119
Curtea de Conturi
România
c) facilităţile şi instalaţiile pentru stocarea şi neutralizarea deşeurilor menajere şi de
construcţie şi cele pentru eliminarea deşeurilor industriale şi periculoase?
27. Deşeurile depuse în depozite temporare sau deşeurile de la demolarea ori reabilitarea
construcţiilor sunt tratate şi transportate de deţinătorii de deşeuri, de cei care execută
lucrările de construcţie sau de demolare ori de o altă persoană, pe baza unui contract?
Primăria a indicat amplasamentul pentru eliminarea deşeurilor precizate la pct. de mai
sus, modalitatea de eliminare şi ruta de transport până la acesta?
28. Consiliile locale au hotărât, în condiţiile legii, asigurarea cu prioritate a unor terenuri, în
vederea realizării depozitelor şi instalaţiilor de valorificare şi eliminare a deşeurilor
pentru localităţi, ce constituie cauză de utilitate publică?
29. Autorităţile administraţiei publice locale:
A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, exceptând municipiul Bucureşti:
a) au asigurat implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor
asumate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană?
b) au urmărit şi au asigurat îndeplinirea prevederilor din planurile regionale şi judeţene
de gestionare a deşeurilor?
c) au elaborat strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor?
d) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale pentru realizarea
unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de
lege?
e) au asigurat colectarea selectivă, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea
finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, în conformitate cu preve-
derile legale în vigoare?
f) au asigurat spaţiile necesare pentru colectarea selectivă a deşeurilor, dotarea acestora
cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora?
g) au asigurat informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de
gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor?
h) au acţionat pentru refacerea şi protecţia mediului?
30. B. la nivel judeţean şi municipiul Bucureşti:
a) au elaborat şi au adoptat planurile judeţene de gestionare a deşeurilor şi participă la
elaborarea planurilor regionale de gestionare a deşeurilor?
b) au coordonat activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de
interes judeţean privind gestionarea deşeurilor?
c) au acordat consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea planurilor
judeţene şi regionale de gestionare a deşeurilor?
d) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice judeţene pentru
realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor?
e) au analizat propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze
pentru refacerea şi protecţia mediului?
f) au urmărit şi au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă?
31. Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în baza competenţelor
exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea
serviciului de salubrizare a localităţilor,
a) au stabilit programe de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii existente,
precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme de salubrizare, în condiţiile
legii?
b) au coordonat proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii, în scopul realizării acestora
într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a
localităţilor, de urbanism, amenajare a teritoriului şi de mediu?
c) au elaborat şi au aprobat studii de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi
modernizarea sistemelor de salubrizare, cu respectarea cerinţelor impuse de legislaţia
privind protecţia mediului în vigoare?
32. În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit art. 6 alin. (1) Legea nr. 101/2006,
actualizată, privind serviciul de salubrizare a localităţilor, autorităţile administraţiei
publice locale au adoptat hotărâri sau au emis dispoziţii, după caz?
33. Pentru stimularea colectării selective a deşeurilor municipale, autorităţile administraţiei
publice locale au stabilit taxe/tarife diferenţiate pe tipuri de deşeuri pentru colectarea şi
depozitarea acestora?
34. Tarifele diferenţiate aprobate pe tipuri de deşeuri pentru colectarea şi depozitarea
acestora au condus la atingerea următoarelor obiective:
a) asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate şi indicatorii de
performanţă stabiliţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de
asociaţiile de dezvoltare intercomunitară prin caietul de sarcini, regulamentul serviciului
120
România
Curtea de Conturi
şi prin contractele de delegare a gestiunii?
b) realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat
pe perioada angajată şi asigurarea unui echilibru între riscurile şi beneficiile asumate de
părţile contractante?
c) asigurarea funcţionării eficiente a serviciului de salubrizare şi a exploatării bunurilor
aparţinând domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, afectate
serviciului de salubrizare, precum şi asigurarea protecţiei mediului?
35. În vederea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice
(DEEE) provenite de la gospodăriile particulare, autoritățile executive ale unităților ad-
ministrativ-teritoriale:
a) au organizat, au gestionat și au coordonat colectarea separată a deșeurilor de echi-
pamente electrice și electronice de la gospodăriile particulare, inclusiv a celor care nu
conțin componentele esențiale sau a celor care conțin alte deșeuri decât DEEE și
transportul acestora la punctele de colectare prin intermediul serviciului public de
salubrizare, în conformitate cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților
nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca deșeuri municipale cod 20.01,
sau prin încredințarea colectării DEEE, dacă nu fac obiectul colectării prin serviciul de
salubrizare, către un operator economic colector autorizat de către agenția județeană
pentru protecția mediului, ca deșeuri de la echipamente electrice și electronice cod 16.02,
cu respectarea prevederilor legale în vigoare?
b) au stabilit și au comunicat agenției județene pentru protecția mediului modalitatea și
frecvența de colectare a DEEE de la gospodăriile particulare, prin intermediul opera-
torului de salubritate sau prin intermediul unui alt operator economic autorizat pentru
colectarea de DEEE, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr. 1037/2010
privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice și atunci când apar modificări?
c) au predat DEEE colectate către producătorii sau organizațiile colective ale acestora în
vederea realizării tratării/reciclării DEEE colectate în conformitate cu prevederile HG nr.
1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice?
(Autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale pot solicita producăto-
rilor/organizațiilor colective acoperirea costurilor reale de colectare, transport până la
punctele de colectare și stocare temporară a DEEE, dar nu mai mult decât taxa/tariful
unitar stabilită/stabilit pentru serviciul de salubritate pentru populație)
d) au asigurat existența și funcționarea cel puțin a unui punct de colectare selectivă a
DEEE provenite de la gospodăriile particulare la 50.000 locuitori, dar nu mai puțin de un
punct de colectare în fiecare localitate?
e) au asigurat evidența DEEE intrate și ieșite din punctele de colectare prevăzute la lit. d)
și au raportat anual datele agențiilor județene pentru protecția mediului?
36. Autorităţile administraţiei publice locale au ţinut seama de prevederile Strategiei
naţionale de gestionare a deșeurilor și ale Planului naţional de gestionare a deșeurilor,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2004, precum și de planurile regionale de
gestionare a deșeurilor, pentru realizarea depozitelor zonale de deșeuri municipale?
37. Consiliile locale și/sau judeţene au luat măsurile necesare pentru construirea depozitelor
de deșeuri municipale numai pe terenuri aflate în proprietatea lor?
38. Autorităţile administraţiei publice locale au luat măsuri ca atât costurile prevăzute pentru
organizarea și exploatarea unui depozit de deșeuri municipale, cât și costurile estimate
pentru închiderea și urmărirea post-închidere a depozitului să fie acoperite de preţul
practicat de operator pentru depozitarea fiecărui tip de deșeu în acel depozit?
39. Autorităţile administraţiei publice locale au luat măsurile necesare pentru ca operatorii de
salubritate care desfășoară activităţi de precolectare, colectare și transport să depună
aceste deșeuri la depozitele la care a fost arondată localitatea în care aceștia își desfășoară
activitatea, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare prin
concesiune?
40. Autoritățile administrației publice locale, inclusiv a municipiului București:
A. la nivel de comune, orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București:
a) au asigurat implementarea la nivel local a obligațiilor privind gestionarea deșeurilor
asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană?
b) au elaborat strategii și programe proprii pentru gestionarea deșeurilor?
c) au hotărât asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale, cu
persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri
sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor?
d) au asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea
finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale
în vigoare?
e) au asigurat spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora
121
Curtea de Conturi
România
cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora?
f) au asigurat informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de
gestionare a deșeurilor din cadrul localităților?
g) au acționat pentru refacerea și protecția mediului?
h) au asigurat monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din
activitatea medicală?
41. B. la nivel județean și la nivelul municipiului București:
a) au elaborat, au adoptat și au revizuit PJGD/PMGD și participă la elaborarea PRGD?
b) au coordonat activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de
interes județean privind gestionarea deșeurilor?
c) au acordat consiliilor locale sprijin și asistență tehnică în implementarea PJGD și PRGD?
d) au hotărât asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale,
cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți
parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea
deșeurilor, în condițiile prevăzute de legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor?
e) au analizat propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze
pentru refacerea și protecția mediului?
f) au urmărit și au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor legii nr.
211/2011 privind regimul deșeurilor?
g) au asigurat monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din
activitatea medicală?
42. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției așezărilor umane
43. Municipiile de rang zero și unu au efectuat, până la data de 1 ianuarie 2011, auditul
suprafeței, calității și accesibilității spațiilor verzi, urmat de elaborarea unei strategii și a
unui plan de acțiune privind conservarea și dezvoltarea rețelei de spații verzi?
44. 1. Administrația publică locală a gestionat pajiștile proprietate publică și privată a
localității, în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective și
nediscriminatorii, în condițiile Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi
exploatarea pajiştilor?
2. Autoritatea deliberativă a administrației publice locale, la propunerea autorității exe-
cutive a organizat serviciul public pentru menținerea, întreținerea și utilizarea pajiștilor
aflate în domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, potrivit preve-
derilor legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor?
45. Extinderea intravilanului localităţilor, transformarea zonelor cu alte funcţiuni în zone
rezidenţiale şi construirea pe terenuri de peste 3.000 m2 aflate în proprietatea statului, a
unităţilor administrativ-teritoriale, a autorităţilor centrale şi locale s-a realizat exclusiv pe
baza documentaţiilor de urbanism care să prevadă un minim de 20 m2 de spaţiu verde pe
cap de locuitor şi un minim de 5% spaţii verzi publice?
46. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției solului, subsolului și ecosistemelor terestre
47. Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a
ecosistemelor terestre
Pentru siturile contaminate amplasate pe domeniul public al statului aflate în adminis-
trarea instituțiilor publice, cu excepția situațiilor de vecinătate prevăzute la alin. (6) și (7)
din nr. HG nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele
terestre au fost afectate, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor
contaminate și a ecosistemelor terestre au fost asigurate din veniturile proprii ale aces-
tora și/sau de la bugetul de stat, în funcție de modul de finanțare, prin bugetul
autorității publice centrale în subordinea/coordonarea căreia funcționează acestea sau din
fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu
regulile de implementare a acestor fonduri?
48. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției atmosferei, schimbărilor climaterice și gestionarea
zgomotului ambiental
49. Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei
Primarii şi consiliile locale:
a) au elaborat, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului,
instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare
a calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţă acestora prin mijloace
adecvate?
b) au urmărit şi au asigurat îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de ges-
tionare a calităţii aerului?
c) au integrat politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabilă la
nivel local?
d) au furnizat autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile şi documen-
taţia necesare în vederea evaluării şi gestionării calităţii aerului?
122
România
Curtea de Conturi
50. Consiliile judeţene:
a) au coordonat activitatea consiliilor locale în vederea realizării programelor şi pla-
nurilor de gestionare a calităţii aerului?
b) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi
colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor de
gestionare a calităţii aerului?
c) au urmărit şi au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor OUG nr.
243/2000 în domeniul protecției atmosferei.
51. În vederea elaborării programelor de gestionare/programelor integrate de gestionare a
calității aerului, autoritățile administrației publice locale:
a) au luat măsuri ca documentațiile de urbanism sa fie elaborate cu respectarea
programelor de gestionare și astfel încât concentrațiile în aerul înconjurător pentru unul
sau mai mulți poluanți sa nu depășească valoarea limită;
b) au elaborat raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestio-
nare/programul integrat de gestionare?
c) au asigurat publicarea într-un ziar de circulație județeană a programului de gestionare
elaborat de Comisia tehnică în vederea supunerii acestuia spre dezbaterea publicului, în
termen de 3 zile de la elaborarea sa?
d) au pus la dispoziție publicului programul de gestionare în forma sa finală, precum și
raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestionare/programul inte-
grat de gestionare?
52. Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei apelor
53. Autorităţile administraţiei publice locale au asigurat gospodărirea eficientă a apei distri-
buite în localităţi, precum şi colectarea apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor
uzate?
54. În caz de poluare accidentală, unităţile de gospodărire a apelor au avertizat imediat
utilizatorii şi autorităţile administraţiei publice ale localităţilor din aval pentru a lua
măsuri de protecţie a apelor şi de evitare sau diminuare a pagubelor?
55. Comitetele de bazin de la nivelul fiecărei direcţii de apă a Administraţiei Naţionale
"Apele Române" au recomandat autorităţilor locale, în funcţie de prioritatea şi urgenţa
realizării lucrărilor necesare, în special a celor de utilitate publică, legate de întreţinerea
albiilor, a lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi de prevenire a riscului la
inundaţii, modul de asigurare a surselor financiare de la bugetele locale?
56. De la bugetele locale s-au asigurat cheltuielile pentru:
a) întreţinerea, repararea, punerea în siguranţă a lucrărilor de gospodărire a apelor din
domeniul public de interes local, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, şi activităţile
operative de apărare împotriva inundaţiilor?
b) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul
public de interes local, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite?
57. Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a
apelor, altele decât cele de apărare împotriva inundaţiilor, s-au asigurat, total sau parţial,
după caz, din:
a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrările de utilitate publică, potrivit legii;
b) fondurile utilizatorilor de apă, pentru lucrările aparţinând acestora;
c) fonduri obţinute prin credite sau prin emiterea de obligaţiuni, garantate de guvern ori
de autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru
asociaţii de persoane care vor să execute astfel de lucrări;
d) alte surse?
58. Finanţarea lucrărilor, construcţiilor şi instalaţiilor noi de apărare împotriva inundaţiilor s-
au asigurat:
a) pentru râurile de ordinul 1, aşa cum sunt acestea definite în Cadastrul apelor, de la
bugetul de stat?
59. b) pentru râurile de ordinul 2, 3 şi afluenţii acestora, aşa cum sunt ele definite în
Cadastrul apelor, de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate
anual cu această destinaţie?
60. În ultimii 5 ani, aspectele de mediul au făcut obiectul verificării unor instituții abilitate în
acest sens (Ministerul Mediului, Garda de mediu, ANPM)? Dacă răspunsul este da, vă
rugăm să menționați tipul de document care a fost întocmit (raport, proces-verbal de
constatare, proces-verbal de aplicare a unor sancțiuni).
Conducerea entității,
123
Curtea de Conturi
România
124
ANEXE
125
Anexa 1
126
Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă,
inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane fizice,
Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă,
inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane juridice,
Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în
localităţi,
Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole
degradate,
Programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală,
solară, biomasă, hidro,
Programul privind educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului,
Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă,
staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare,
Programul privind reducerea impactului asupra atmosferei, inclusiv monitorizarea calităţii
aerului,
Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti,
Programul de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de
fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente
obiectivelor din domeniul public al statului.
Prin Programul Operațional Sectorial Mediu este acordată finanțare pentru proiecte în
următoarele sectoare:
Alimentare cu apă/tratare a apei uzate – extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi
canalizare, construirea şi modernizarea de staţii pentru tratarea apei şi epurarea apei uzate,
Gestionarea deşeurilor – construirea de depozite ecologice şi a facilităţilor de sortare,
tratare şi reciclare a deşeurilor, dotarea cu echipamente pentru colectarea selectivă a
deşeurilor şi închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme existente,
Reabilitarea zonelor poluate istoric – reducerea efectelor negative ale acestor zone
asupra mediului înconjurător,
Modernizarea sistemelor urbane de termoficare – îmbunătăţirea reducerii poluării aerului,
Conservarea şi protecţia naturii – zonele naturale protejate,
Îmbunătăţirea protecţiei împotriva inundaţiilor – construirea infrastructurii pentru
prevenirea inundaţiilor şi reducerea efectelor acestora,
Reducerea eroziunii zonei costiere – extinderea suprafeţei de plajă în zona Mării Negre.
Unitățile aflate în subordonarea MMP sunt Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda
Naţională de Mediu și Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – Tulcea, cele aflate
sub autoritate sunt: Administraţia Naţională de Meteorologie, Regia Naţională a Pădurilor –
Romsilva iar în coordonare se află Administraţia Fondului pentru Mediu – AFM Bucureşti,
Administraţia Naţională “Apele Române”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină
“Grigore Antipa” – INCDM Constanţa și Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare “Delta
Dunării” – INCDDD Tulcea.
127
Aderarea României la Uniunea Europeană a constituit pentru societatea românească un obiectiv stra-
tegic fundamental în baza Hotărârii de Guvern nr. 459 din 19 mai 2005 privind reorganizarea și func-
ţionarea ANPM au fost redefinite funcţiile și atribuţiile astfel încât să se asigure cadrul legal necesar
îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în Capitolul 22 din Documentul de poziţie27. Trebuie menţionat
faptul că prin trecerea agenţiilor regionale și judeţene pentru protecția mediului din subordinea
Ministerului Mediului şi Pădurilor în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului s-a
creat cadrul necesar implementării legislaţiei și reglementărilor comunitare la termenele stabilite.
ANPM este menită să acţioneze pentru a asigura populaţiei un mediu sănătos în armonie cu
dezvoltarea economică şi cu progresul social al României. Misiunea agenţiei ca de altfel şi a
celor opt agenţii regionale şi 34 de agenţii judeţene, aflate în subordine directă este de a asigura
un mediu mai bun în România pentru generaţiile prezente şi viitoare şi realizarea unor
îmbunătăţiri majore şi continue ale calităţii aerului, solului şi apelor.
ANPM îşi îndeplinește misiunea prin exercitarea următoarelor atribuţii:
planificarea strategică de mediu;
monitorizarea factorilor de mediu;
autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului;
implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local;
raportările către Agenţia Europeană de Mediu, pe următoarele domenii: calitatea aerului,
schimbări climatice, arii protejate, contaminarea solului, apă.
Responsabilităţi:
asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a
strategiilor și politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar și bazate
pe conceptul de dezvoltare durabilă;
implementarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului;
coordonarea activităților de implementare a strategiilor și politicilor de mediu la nivel
naţional, regional și local;
reprezentarea în domeniul protecţiei mediului în relaţiile interne și externe, conform
mandatului acordat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor;
autorizarea activităților cu impact potenţial asupra mediului și asigurarea conformării cu
prevederile legale;
asigurarea funcţionării laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri, zgomot și
vibraţii, precum şi pentru radioactivitate;
coordonarea realizării planurilor de acţiune sectoriale şi a planului naţional de acţiune
pentru protecţia mediului.
Garda Naţională de Mediu
Garda de Mediu a fost înfiinţată prin HG nr. 1167/2001. Prin HG nr. 308/2005 a primit titulatura
de Garda Naţională de Mediu şi a trecut direct în subordinea ministrului Mediului şi Gospodăririi
Apelor.
Este un organ de control cu statut specific, personalul gărzii are calitatea de funcţionar
public, este încadrat în funcţia de comisar, poartă uniformă şi însemne distincte şi este dotat cu
armament de serviciu.
Dintre atribuţiile Gărzii, menţionăm:
controlul operativ inopinat al instalațiilor cu impact major asupra mediului;
participarea la intervenţiile pentru eliminarea şi diminuarea efectelor poluării asupra fac-
torilor de mediu, precum şi la prevenirea poluărilor accidentale;
controlarea și constatarea încălcărilor legislaţiei în domeniu.
27
Documentul de Poziție al României prin care România acceptă acquis-ul comunitar privind Capitolul 22 – Protecția
mediului înconjurător.
128
Administraţia Fondului pentru Mediu
Administraţia Fondului pentru Mediu este principala instituţie care asigură suportul financiar
pentru realizarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, constituită conform
principiilor europene „poluatorul plăteşte” şi „responsabilitatea producătorului”. Administraţia
Fondului pentru Mediu funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Administraţia Fondului pentru Mediu gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi
este finanţată integral din venituri proprii şi răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu.
Fondul pentru mediu este fond public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar veniturile aces-
tuia constituie venituri publice, ce fac parte din bugetul general consolidat, constituite printr-o
lege specială ce stabileşte şi destinaţiile acestora.
Administraţia Fondului pentru Mediu se adresează unei categorii largi de beneficiari: operatori
economici; ONG-uri; unităţi administrativ-teritoriale; unităţi şi instituţii de învăţământ; compo-
sesorate şi ocoale silvice; unităţi de cult; instituţii publice; asociaţii de dezvoltare interco-
munitară; institute de cercetare-dezvoltare; asociaţii de proprietari; persoane fizice; persoane
fizice autorizate; întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care prin implementarea şi
derularea de programe contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, şi în acelaşi timp, con-
ştientizează publicul asupra problemelor de mediu.
129
130
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului și Pă-
durilor. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are ca scop gospodărirea durabilă şi unitară, în con-
formitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier
proprietate publică a statului, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătățirea condiţiilor de
mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii specifice
silvice, precum şi coordonarea şi implementarea programului naţional de ameliorare genetică a
cabalinelor, promovarea pe plan naţional şi internaţional a exemplarelor de cabaline valoroase din
hergheliile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin organizarea de competiţii sportive, târguri şi
expoziţii, precum şi cercetare-dezvoltare pentru creşterea animalelor de blană.
131
Anexa 2
Protejarea mediului este esenţială pentru calitatea vieţii generaţiilor prezente şi viitoare. Provo-
carea actuală este reprezentată de combinarea protecţiei mediului cu creşterea economică con-
tinuă într-o manieră care să fie sustenabilă.
În domeniul protecţiei mediului există un număr mare de organizaţii care asigură conservarea,
analiza şi monitorizarea mediului în diferite modalităţi. Aceste organizaţii de mediu pot fi glo-
bale, regionale, naţionale sau locale. Organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în do-
meniul protecţiei mediului sunt următoarele:
Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU
ONU a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945 când un număr de 51 de ţări s-au angajat să menţină
pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Astăzi, aproape toate naţiunile lumii
sunt membre ONU: în total 192 de state.
ONU oferă mijloace pentru rezolvarea conflictelor internaţionale şi pentru formularea de politici
în chestiuni care ne afectează pe toţi. În cadrul organizaţiei, toate statele membre – mari sau
mici, bogate sau sărace, cu vederi politice şi sisteme sociale diferite – au un cuvânt de spus şi
drept de vot egal.
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)
Principalul organism al ONU, UNEP, creat în vederea protecţiei mediului, a fost înfiinţat imediat
după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul Uman, desfăşurată la Stockholm în anul 1972 şi
are mandatul de a coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţie a mediului în
celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.
Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD)
CSD a fost creată în anul 1993, ca urmare a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992. CSD este format din reprezentanţi ai 53 de
state aleşi odată la 3 ani. CSD are sesiuni anuale axate pe diverse tematici ale dezvoltării
durabile, pilonul cel mai important al dezvoltării durabile fiind protecţia mediului.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare este o reţea de dezvoltare globală a ONU, care
pledează pentru dezvoltare şi conectează statele prin accesul la cunoştinţe, experienţe şi resurse
menite să ofere oamenilor o viaţă mai bună. Liderii lumii s-au angajat să îndeplinească Obiec-
tivele de Dezvoltare ale Mileniului până în 2015, inclusiv obiectivul fundamental de a reduce cu
jumătate sărăcia extremă. Prin intermediul reţelei sale internaţionale, PNUD coordonează
eforturile globale şi naţionale pentru realizarea acestui scop.
Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)
Activităţile desfăşurate de UNECE în domeniu au ca obiectiv protecţia mediului şi a sănătăţii
umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările membre, conform principiilor Agendei 21.
Scopul este acela de a reduce poluarea pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului şi
pentru a evita astfel compromiterea stării factorilor de mediu pentru generaţiile viitoare.
Uniunea Europeană
Uniunea Europeană, parteneriat economic şi politic unic, este rezultatul unui proces de cooperare
şi integrare care a început în anul 1951 între şase state europene (Belgia, Germania, Franţa,
Italia, Luxemburg şi Olanda). După cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul
Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru,
132
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: România
şi Bulgaria), Uniunea Europeană are astăzi 27 state membre.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele
acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
133
Anexa 3
Indicatori de mediu
Conform Declaraţiei din „Agenda 21” a Conferinţei Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dez-
voltarea (Rio de Janeiro, 1992), ,,este necesar să fie elaboraţi indicatori ai dezvoltării durabile
pentru a asigura baze solide în luarea deciziilor la toate nivelurile şi a contribui la autoreglarea
durabilităţii sistemelor integrate dezvoltare-mediu”.
Indicatorii care compun sistemul specific mediului sunt grupaţi în mai multe categorii,
importantă fiind alegerea celor specifici activităţii de analiză concretă.
Sintetic, clasificarea multitudinii indicatorilor de mediu se bazează pe utilizarea unor grupe de
criterii, după cum urmează:
A) Criterii generale
a) Modul de exprimare a indicatorilor:
Indicatori absoluţi (consumul de resurse/energie, exprimat în kWh, volumul de apă uzată
evacuată, exprimat în m3, cantitatea de emisii poluante (exprimată în kg sau tone);
Indicatori relativi (emisia specifică, exprimată în kg emisii poluante/unitatea de pro-
ducţie, concentraţia unui poluant specific în apa de suprafaţă sau în canalizare [mg/l];
ponderea, din total, a deşeurilor reciclate, în procente);
Indicatori ponderaţi, cum ar fi:
- performanţa de mediu a unei organizaţii:
PM = a × MPI + β ×OPI + γ × ECI
unde: MPI – indicatori ai performanţei managementului;
a – factor de ponderare pentru MPI;
OPI – indicatori ai performanţei operaţionale;
β – factor de ponderare pentru OPI;
ECI – indicatori ai condiţiilor (stării, calităţii) mediului;
γ – factor de ponderare pentru ECI.
- indicele de afinitate cenotică;
- indicele de ariditate;
- indicele OMS al poluării apei.
b) Aspectul exprimat de indicatori:
Indicatori fizici (nivelul zgomotului la limita unei incinte – dB, numărul de autovehicule
prevăzute cu catalizatori – bucăţi, cantitatea de materiale utilizate pe unitatea de produs –
kg/unitate sau t/unitate, ponderea, din total, a consumului de gaze naturale – %);
Indicatori economici (investiţiile pentru instalaţiile de reducere a emisiilor de SO2, investiţia
specifică pentru depoluare la o centrală electrică, cheltuielile pentru protecţia mediului pe
unitatea de produs, ponderea, din total, a cheltuielilor pentru protecţia mediului).
c) Sfera sau nivelul de referinţă al indicatorilor:
Indicatori la nivel de proces (PEI – abreviere după denumirea în limba engleză), cum ar
fi: consumul lunar de apă de răcire la o centrală termoelectrică cu grupuri de condensaţie,
cu circuit hidrotehnic deschis (kg);
Indicatori la nivel de sit/amplasament/unitate (UEI), de exemplu volumul de ape uzate
evacuate, însumate de la toate procesele tehnologice de pe amplasament, de unde acestea
rezultă (m3);
Indicatori la nivel de organizaţie (OEI): consumul total de combustibil (GJ/an);
Indicatori la nivel local (lei), dintre care amintim: cantitatea totală de deşeuri urbane ge-
nerate (t/an), consumul total de energie electrică pentru scopuri industriale (MWh),
traficul autovehiculelor particulare (nr. vehicule x km/locuitor);
134
Indicatori la nivel sectorial (SEI): consumul de apă în sectorul agricol (m3/an);
Indicatori la nivel naţional (NEI): taxele ecologice asupra carburanţilor (lei/l), ponderea
benzinei fără Pb din totalul benzinei pe piaţă (%);
Indicatori la nivel regional (REI): transportul transfrontalier de deşeuri periculoase pe
teritoriul Europei (mii t/an);
Indicatori la nivel global (GEI): consumul global de petrol, consumul global de apă
potabilă per locuitor etc.
B) Criterii la nivelul organizaţiei
a) Domeniul de aplicare:
Indicatori fizici (consumul de apă pentru scopuri tehnologice);
Indicatori ai afacerii (cheltuielile cu utilităţile – apă, gaze naturale, energie electrică,
energie termică, câştiguri din vânzarea deşeurilor);
Indicatori ai managementului (certificări ISO 14001 sau înregistrările EMAS, neconfor-
mităţi înregistrate în urma efectuării auditurilor de mediu);
Indicatori de impact (emisiile de gaze cu efect de seră – t/an);
Indicatori specifici (căldura reziduală evacuată din centrale termoelectrice (CTE) la
râuri/lacuri – MJ/an).
b) Aria performanţei de mediu măsurată:
Indicatori ai politicii de mediu (reducerea consumului anual de energie electrică
comparativ cu un an de referinţă – %);
Indicatori ai sistemului de management de mediu (măsoară conformarea organizaţiei cu pre-
vederile legislaţiei de mediu, de exemplu conformarea cu legislaţia de mediu aplicabilă - %);
Indicatori relativi ai proceselor, produselor şi serviciilor (consumul specific de energie);
Indicatori agregaţi (anual) din analiza ecobalanţei (cantitatea totală de deşeuri – kg);
Indicatori ai stării mediului: ponderea, din total naţional, a impactului asupra mediului
produs de fluxurile de materiale ale organizaţiei - %;
c) Cerinţa părţilor interesate:
indicatori ceruţi (cantităţile de deşeuri produse, reciclate, stocate, valorificate, eliminate –
t/an);
Indicatori necesari (consumul de materii prime, exprimat în valoare absolută (kg) şi în
valoare relativă (kg/P);
Indicatori doriţi (ponderea, din total, a amplasamentelor pentru care s-au realizat rapoarte
de mediu).
d) Tipologia răspunsului la întrebări:
Indicatori descriptivi (tip A): emisiile de SO2, NO*, CO2, pulberi evacuate în atmosferă
(t/an);
Indicatori ai performanţei (tip B): proporţia, din total, a deşeurilor valorificate;
Indicatori ai eficienţei (tip C) - emisiile specifice la autovehicule
Indicatori ai bunăstării totale (tip D) - durata de viaţă a rezervelor de combustibil fosil (ani).
e) Performanţa de mediu a organizaţiei, în viziunea germană.
f) Performanţa de mediu a organizaţiei, în viziunea standardului ISO 14031:1999
Indicatori ai performanţei managementului – MPI (abreviere după termenii din limba
engleză), care pot fi divizaţi în:
- indicatori ai implementării politicilor şi programelor;
- indicatori ai conformării;
- indicatori ai performanţei financiare;
- indicatori ai relaţiilor cu comunitatea.
Indicatori ai performanţei operaţionale – OPI (abreviere după termenii din limba engleză):
- indicatori ai materialelor;
135
- indicatori ai energiei;
- indicatori ai serviciilor care sprijină activităţile organizaţiei;
- indicatori ai utilităţilor fizice şi echipamentelor;
- indicatori ai furnizării şi livrării;
- indicatori ai produselor;
- indicatori ai serviciilor furnizate de organizaţie;
- indicatori ai deşeurilor;
- indicatori ai emisiilor.
Indicatori ai condiţiilor (stării, calităţii) mediului – ECI (abreviere după termenii din engleză):
- indicatori ai aerului;
- indicatori ai apei;
- indicatori ai solului;
- indicatori ai florei;
- indicatori ai faunei;
- indicatori ai fiinţelor umane;
- indicatori ai esteticii, patrimoniului şi culturii.
C) Criterii la nivelul superior organizaţiei
a) Concepţia modelului PSR (pressure-state-response/presiune-stare-răspuns):
Indicatori ai presiunii asupra mediului;
Indicatori ai stării (calităţii, condiţiilor) mediului;
Indicatori ai răspunsului societăţii.
b) Concepţia modelului DfSR (Driving force-State-Response/forţa motrică-stare-răspuns):
Indicatori ai forţei motrice;
Indicatori ai stării;
Indicatori ai răspunsului.
c) Interacţiunea cauză-efect:
Indicatori sectoriali:
- subsistemul tehnic;
- subsistemul de impact;
- subsistemul economic.
Indicatori ai rezultatelor.
d) Etapele ciclului de viaţă al unui produs/unei instalaţii:
Indicatori ai proiectării (de proiect);
Indicatori ai execuţiei (construcţii, montaj);
Indicatori ai operării (utilizării);
Indicatori ai mentenanţei;
Indicatori ai reabilitării (modernizării);
Indicatori ai dezafectării.
136
Anexa 4
Listă de verificare pentru auditul intern de mediu
Formular nr. Pagina 1 din...
137
Anexa nr. 5
Liniile directoare pentru auditul de mediu - (Nivelul 4 al cadrului standardelor internaționale ale
Instituțiilor Supreme de Audit - ISSAI) - anexe traduse pentru uzul intern al CCR
138
ISSAI 5110
INTOSAI
139
Prefață
140
Cele trei secțiuni ale acestui ghid sunt:
Considerente ale aplicării auditurilor de mediu asupra Standardelor de audit ale INTOSAI.
Oferirea de asistență practică în dezvoltarea metodelor și practicilor pentru efectuarea
auditurilor de mediu – în special în auditurile de performanță, bazată pe exemple.
Sugestii și abordări pentru stabilirea criteriilor tehnice care să fie utilizate pentru compa-
rare în cadrul unui audit de mediu.
Cuprins
Anexe
1. Exemple de Audituri de performanță
2. Cadrul pentru stabilirea criteriilor tehnice
141
1
Aplicarea standardelor de audit INTOSAI
Introducere
101. Standardele de audit INTOSAI reflectă un consens al celor mai bune practici din cadrul
SAI-urilor. Ca atare, este clar că standardele codifică practicile profesionale general acceptate în
efectuarea unui audit extern independent, care poate cuprinde activitățile de audit cu perspectivă
de mediu.
102. Conform rezoluțiilor celui de-al al XV-lea INCOSAI, SAI-ul trebuie să țină cont de Stan-
dardele de audit INTOSAI – în cea mai mare măsură posibilă – atunci când efectuează etapele de
planificare, execuție și raportare ale unui audit de mediu.
103. Pentru a explica cum se pot aplica Standardele de audit INTOSAI auditului de mediu, și
pentru a identifica problemele sau riscurile relevante care rezultă din aplicarea lor, ghidul
stabilește în această secțiune:
un rezumat al cerințelor esențiale al fiecărui postulat și standard de audit;
problemele particulare sau riscuri care trebuie abordate;
posibile strategii sau răspunsuri la aceste probleme sau riscuri.
104. Acest ghid nu constituie un Standard de audit INTOSAI. Așa cum sugerează titlul său,
acesta a fost pregătit pentru a furniza o orientare în efectuarea auditurilor activităților de mediu.
Postulatele de bază
SAI-ul trebuie să aibă în vedere conformitatea cu standardele de audit INTOSAI sub toate
aspectele care sunt definite ca fiind materiale/semnificative.
105. Un aspect poate fi considerat semnificativ în cazul în care cunoașterea lui poate să influ-
ențeze un beneficiar sau alt utilizator al declarației sau raportului de audit în care acesta este
prezentat. Materialitatea este deseori considerată în termeni de valoare, dar natura inerentă sau
caracteristicile unui element sau grup de elemente pot conduce la aspecte semnificative. De
exemplu, conformitatea cu acordurile naționale și internaționale, precum și unele aspecte ale
auditului de performanță, pot avea o semnificație pentru utilizatori sau beneficiari, care este
diferită de materialitatea prin valoare.
106. În plus, importanța atribuită mediului și dezvoltării durabile de către națiuni crește semni-
ficativ în timp. Aspecte care nu erau inițial importante, pot deveni semnificative.
107. Fiecare SAI trebuie să stabilească o politică care să permită urmărirea acestor postulate și
standarde în momentul realizării auditurilor de mediu, pentru a se asigura că munca efectuată și
rezultatele sunt de un nivel ridicat de calitate.
SAI-ul trebuie să aplice propriul raționament pentru diversele situații care apar pe parcursul
coordonării auditurilor.
108. Termenii mandatului de audit al SAI-ului trec peste convențiile contabile și de audit cu care
sunt în conflict. Totuși, SAI-ul trebuie să recunoască natura globală a problemelor de mediu și să
caute să înlăture neconcordanțele în termenii săi proprii, unde acestea pot împiedica adoptarea
standardelor dorite.
109. Natura auditurilor de mediu poate necesita creșterea cooperării dintre auditori. Trebuie efec-
tuate audituri paralele, coordonate sau comune pe problemele specifice. Pot apărea situații când
142
țara supusă auditului nu este semnatară a acordului internațional în cauză. Deși acest lucru poate fi
o problemă sensibilă, este recomandat ca SAI-ul să ia în considerare acest fapt în raportul propriu.
Odată cu creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice, crește în mod evident respon-
sabilitatea publică a persoanelor sau a entităților care gestionează fonduri publice, deci, în
această zonă, este o nevoie mai mare de un proces de responsabilizare care să fie pus în
practică și care să opereze eficient.
110. Acest postulat privește toate entitățile care au un impact asupra mediului. Acestea pot fi
împărțite în trei grupuri:
Entități ale căror operațiuni afectează direct sau indirect mediul, atât pozitiv cât și negativ
– prin reabilitare sau (dimpotrivă) prin poluare sau utilizare;
Entitățile care pot elabora și interveni în formularea și reglementarea politicii de mediu –
fie la nivel internațional, național sau local;
Entitățile care au competențe de monitorizare și verificare a acțiunilor altor entități cu
privire la mediu.
111. Aceste impacturi diferite pot complica modalitățile de responsabilizare, iar SAI-urile trebuie
să fie conștiente de necesitatea luării în considerare a impactului global asupra mediului și să
abordeze procesul de responsabilizare, dacă este necesar. Fiecare SAI trebuie să aibă în vedere
cea mai potrivită abordare ținând cont de propriul mandat.
Dezvoltarea informației adecvate, controlul, evaluarea și sistemul de raportare din cadrul gu-
vernului vor facilita procesul de responsabilizare. Managementul este responsabil pentru corec-
titudinea și de caracterul suficient al formei și conținutului rapoartelor financiare sau ale altor in-
formații.
112. La cel mai înalt nivel, guvernul este responsabil pentru a determina care informație este
necesară pentru a stabili dacă obiectivele sale de mediu au fost îndeplinite, cum să fie măsurate
obiectivele îndeplinite și intervalele la care el dorește să obțină informația.
113. Entitatea și managementul ei sunt direct responsabili pentru acuratețea și gradul de sufi-
ciență a informației cu privire la impactul acesteia asupra mediului, cu privire la performanța fi-
nanciară, activele și pasivele, conformitatea cu legislația sau alte cerințe pentru performanța ei.
Această obligație se aplică entităților din toate cele trei grupuri menționate în paragraful 110.
114. Situațiile pot apărea în practică acolo unde există o lipsă a legislației necesare pentru
dezvăluirea informațiilor de mediu relevante sau unde este o lipsă de informare din diferite alte
motive. În astfel de situații, SAI-ul trebuie să raporteze deficiențele și trebuie să aibă în vedere
posibilele efecte asupra opiniilor sale de audit.
115. SAI-ul poate considera că este necesar să acorde atenție faptului că daunele aduse mediului
sau reabilitarea acestuia pot implica costuri reale pentru organizațiile în cauză. Este probabil ca
această problemă să ia amploare odată cu dezvoltarea legislației de mediu.
116. Când SAI-urile promovează îmbunătățirea legislației sau a altor cerințe, acestea trebuie să
încurajeze entitățile auditate să raporteze într-o manieră imparțială propriile performanțe de
mediu, chiar dacă conțin încălcări sau lipsuri ale legislației.
143
117. Este necesar un volum mare de muncă înainte ca standarde de contabilitate acceptabile de
raportare și prezentarea informațiilor să fie folosite în legătură cu problemele de mediu. De
exemplu, în prezent este posibil să nu poată fi stabilită o valoare a pădurilor seculare sau a
zonelor de pescuit. De asemenea, obligațiile asociate reparării pagubelor de mediu pot să nu fie
ușor cuantificabile sau pot să fie dependente de estimări inadecvate sau nerealiste.
118. SAI-urile vor trebui să lucreze cu organizațiile care adoptă standarde de contabilitate pentru
a ajuta ca acestea să fie elaborate corect, în timp ce entitățile auditate trebuie să fie încurajate să
stabilească obiective de mediu clare și măsurabile. În orice caz, un SAI trebuie să evite posibi-
litatea de a avea un conflict de interese ca rezultat al faptului că acesta stabilește standardele și
efectuează audituri conform standardelor.
Existența unui sistem adecvat de control intern minimizează riscul de apariție a erorilor sau a
neregulilor.
Actele normative pot facilita cooperarea entităților auditate în menținerea și furnizarea acce-
sului la toate datele necesare și elocvente pentru o evaluare cuprinzătoare a activităților
supuse auditului.
123. Acolo unde este compatibil cu mandatul SAI-ului, poate fi necesar să se revizuiască
prevederile și cerințele care se aplică responsabilităților sale în ceea ce privește păstrarea și obți-
nerea accesului la date și informații de mediu importante. În caz contrar, SAI-ul trebuie să
raporteze faptul și să facă eforturi de remediere a situației.
144
125. Pe perioada unui audit al situațiilor financiare, problemele de mediu pot include următoarele:
inițiativa de a preveni, reduce sau remedia pagubele aduse mediului;
conservarea resurselor regenerabile sau neregenerabile;
consecințele încălcării legilor sau reglementărilor de mediu;
consecințele obligațiilor indirecte impuse de stat.
126. Auditul de conformitate cu privire la problemele de mediu poate fi legat de furnizarea asi-
gurării că activitățile guvernamentale sunt efectuate în conformitate cu legile de mediu, stan-
dardele și politicile relevante, atât la nivel național și (acolo unde este cazul) internațional.
127. Auditul de performanță al activităților de mediu poate include:
asigurarea că indicatorii de performanță privind mediul (care sunt conținuți în rapoartele de
audit ale conturilor publice) reflectă corect performanța entităților auditate;
asigurarea că programele guvernamentale sunt efectuate într-o manieră economică, efi-
cientă și eficace.
128. Auditul de mediu aduce o provocare specială rolului extins al auditorilor și al responsa-
bilității lor de a îmbunătăți și dezvolta noi tehnici și metodologii pentru a evalua dacă sunt utili-
zate de către entitatea auditată măsuri de performanță rezonabile și valabile. Acesta este un bun
exemplu în care auditorii ar trebui să folosească ei înșiși tehnicile și metodologiile relevante ale
altor discipline.
SAI-urile trebuie să evite conflictul de interese dintre auditor și entitatea supusă auditului.
129. SAI-ul trebuie să mențină, atât în fapte cât și în impresia pe care o lasă, independența și
obiectivitatea sa în efectuarea și raportarea rezultatelor auditului de mediu.
Standarde Generale
130. Standardele generale de audit includ standarde care se aplică atât auditorilor, cât și SAI-urilor
și cuprind aspecte privitioare la independență, competență și atenția cuvenită.
131. Auditorul și SAI-ul trebuie să fie, și trebuie să lase impresia că sunt independenți și
obiectivi în efectuarea auditurilor de mediu. Ei trebuie să fie corecți în evaluările lor și în
raportarea rezultatelor de audit.
132. Așadar, auditorul și SAI-ul nu ar trebui să fie implicați (de exemplu) în calculele propriu-
zise ale costurilor și beneficiilor de mediu. Ei ar trebui să se limiteze la auditarea calculelor și la
raportarea cu privire la corectitudine, sau altfel, a situațiilor financiare ca un întreg.
133. Cu cât este mai larg mandatul SAI-ului și are prin lege libertate de acțiune, cu atât mai
complexă devine sarcina asigurării calității performanței pe parcursul întregului mandat. Aceasta
se aplică direct auditului de mediu și de cele mai multe ori poate fi abordată prin utilizarea
echipelor sau prin obținerea expertizei necesare de la experții din domeniu.
134. SAI-urile, auditorii săi și celelalte persoane care efectuează audituri de mediu vor trebui să
demonstreze cel puțin următoarele nivele de expertiză și de calități:
145
Auditorul și SAI-ul trebuie să dea dovadă de prudență și atenția cuvenită în ce privește con-
formitatea cu standardele de audit INTOSAI. Aceștia vor da dovadă de prudență și atenție
cuvenită în specificarea, acumularea și evaluarea probelor și în raportarea constatărilor,
concluziilor și recomandărilor.
139. Acest standard se aplică în egală măsură și auditului de mediu și poate prezenta dificultăți
particulare în stabilirea standardelor pentru probele de audit acceptabile pe care să se bazeze
constatările, concluziile și recomandările.
140. Alte standarde generale care sunt aplicabile într-un context de audit de mediu sunt
următoarele:
SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a recruta personal cu calificările necesare.
SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a dezvolta și pregăti angajații proprii
pentru ca aceștia să efectueze eficient sarcinile și pentru a stabili bazele de promovare a audi-
torilor sau ale altor categorii de personal.
146
SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru pregătirea manualelor sau a altor ghiduri
și instrucțiuni cu privire la efectuarea auditurilor.
SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a sprijini aptitudinile și experiența
disponibilă în cadrul acestuia și să identifice acele aptitudini care lipsesc; să furnizeze o bună
distribuire a aptitudinilor pe sarcinile de audit și a unui număr suficient de persoane pentru
audit; să aibă o planificare și supervizare clară pentru a-și îndeplini obiectivele la nivelul
cerut de prudență și atenție cuvenită.
SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri de revizuire a eficienței și eficacității stan-
dardelor și procedurilor interne proprii.
Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră care să asigure ca acesta este efectuat la
un înalt nivel de calitate și într-o manieră economică, eficientă și eficace și într-o perioadă
de timp bine determinată.
142. Auditorul trebuie să colecteze informații cu privire la entitatea auditată. Aceasta presupune,
acolo unde este posibil, și include informații de mediu relevante, cum ar fi:
mandatul legal al entității;
abordarea entității cu privire la problemele de mediu, includerea politicilor și obiectivelor
proprii și existența unui sistem de management de mediu;
legi și reglementări care guvernează responsabilitățile de mediu ale entității sau rolul său în
determinarea acestora sau a altora. Acest aspect poate include identificarea cerințelor
legale impuse asupra entității – sau asupra acelora care sunt impuse de către alții – cum ar
fi cerințele de raportare, limitarea emisiilor survenite din activitățile proprii sau respon-
sabilitățile de reparare a pagubelor pe care entitatea le-a cauzat;
existența activelor și a pasivelor de mediu și a oricăror schimbări care pot apare pe par-
cursul perioadei financiare aflată sub revizuire. Exemple de astfel de pasive sunt costurile
dezafectării unui amplasament destinat deșeurilor gestionat de o autoritate locală sau de
decontare a unor astfel de costuri pe perioada duratei de viață a amplasamentului.
143. Obiectivul și aria de cuprindere a auditului de mediu trebuie clar definite. În completarea
aspectelor financiare de conformitate și de performanță care sunt cel mai uzual întâlnite, pot fi
așteptări (atât explicite cât și implicite) ale unor prevederi suplimentare cu privire la asigurările
de audit legate de mediu. Pentru moment, se poate aștepta ca SAI-ul să ateste afirmațiile entității
cu privire la eficiența sistemelor de management de mediu sau ale declarațiilor de mediu.
Activitatea personalului de audit de la fiecare nivel și fază a auditului trebuie să fie corect
supervizată pe perioada auditului, iar activitatea documentată trebuie revizuită de către un
membru senior al personalului de audit.
144. Nevoile specifice de audit de mediu pot necesita efectuarea de proceduri suplimentare. Pentru
asigurarea cerută poate fi recomandabil de a face uz de un specialist din cadrul SAI-ului pentru a
efectua o revizuire a planificării și a muncii pe teren din cadrul unei perspective de mediu.
Auditorul, în determinarea întinderii și a ariei de aplicabilitate a auditului, trebuie să studieze
și să evalueze încrederea în controlul intern.
147
145. Pentru a aborda problemele de mediu într-o manieră structurată, managementul trebuie în
mod ideal să schițeze și să documenteze elementele-cheie ale sistemelor de management de
mediu. Printre alte aspecte, se pot cuprinde următoarele:
identificarea legilor aplicabile și ale cerințelor reglementărilor;
stabilirea și menținerea politicilor și procedurilor pentru a furniza o asigurare rezonabilă că
entitatea este în conformitate cu aceste cerințe;
evaluarea și monitorizarea conformității entității cu cerințele externe, politicile și
procedurile de mediu;
specificarea rapoartelor care satisfac cerințele legale, de reglementare sau alte reglementări.
146. Auditorul trebuie să studieze și să evalueze măsurile de control intern instituite de mana-
gement în materie de mediu și determinarea nivelului de încredere în acesta. Măsura studiului
depinde de obiectivele auditului și a gradului de încredere care se dorește.
Trebuie obținute probe competente, relevante și rezonabile pentru a sprijinii raționamentul au-
ditorilor și a concluziilor cu privire la organizarea, programele, activitățile sau funcțiile auditate.
150. Denaturările semnificative din situațiile financiare referitoare la mediu sunt mai susceptibile
să reprezinte omisiuni sau subevaluări, decât supraevaluări. Cele mai multe probe legate de acest
subiect și care sunt disponibile auditorului, pot fi mai degrabă persuasive decât conclusive. Probele
de audit se obțin ca rezultat ale unor anchete/solicitări de informații, al unor proceduri de audit sau
al declarațiilor conducerii, decât prin cercetarea soldului conturilor sau al altor clase de tranzacții.
151. Probele de audit trebuie să fie concentrate pe subiecte de următoarea natură:
Pasive care nu se bazează pe obligațiile contractuale.
Estimări contabile care nu au un model stabilit.
Legile și reglementările de mediu recente sau în evoluție.
152. În completare, acolo unde sunt cuantificate pasivele de mediu, deseori acestea se vor baza
pe estimări. Acestea vor fi, în consecință, afectate de procedurile pe care auditorul le va aplica în
obținerea probelor de audit adecvate. Abordările aplicate trebuie să fie conforme cu cele utilizate
când se auditează alte estimări contabile – inclusiv evaluarea ipotezelor rezonabile, recalcularea
și evaluarea metodelor utilizate, și revizuirea calificărilor și a experienței persoanei responsabile
pentru pregătirea acestor estimări.
148
Auditorii trebuie să analizeze situațiile financiare pentru a stabili dacă acestea sunt în con-
formitate cu standardele de contabile acceptabile de raportare financiară și de prezentare a
informațiilor financiare.
153. Având în vedere natura datelor inexacte cu privire la mediu în situațiile financiare, auditorul
trebuie să analizeze situațiile financiare dintr-o perspectivă de mediu pentru a identifica zonele
care trebuie monitorizate. O importanță deosebită este posibil să o aibă caracterul adecvat al
politicilor contabile, existența și prezentarea datoriilor neprevăzute.
La finalul fiecărui audit, auditorul trebuie să elaboreze o opinie scrisă sau un raport, pregă-
tind constatările într-o formă corespunzătoare; conținutul lor trebuie să fie ușor de înțeles și
fără neclarități sau ambiguități, să includă doar informații care sunt susținute de probe com-
petente și relevante de audit, și care să fie independente, obiective, corecte și constructive.
Cu privire la auditul de regularitate, auditorul trebuie să pregătească un raport scris, care și el
poate fi parte a raportului asupra situațiilor financiare sau un raport separat, cu privire la
testele de conformitate în legătură cu legile și reglementările aplicabile. Raportul trebuie să
conțină o declarație de asigurare pozitivă ale acelor elemente testate pentru conformitate și
asigurare negativă ale acelor elemente care sunt netestate.
Este de datoria SAI-ului căruia îi aparține auditorul de a decide în final asupra acțiunilor
luate în legătură cu practicile de fraudă sau neregulile serioase descoperite de auditor.
Cu privire la auditurile de performanță, raportul trebuie să includă toate situațiile semnifi-
cative de neconformitate care sunt pertinente pentru obiectivele auditului.
2
DEZVOLTAREA METODELOR ȘI A PRACTICILOR
Introducere
201. Un SAI poate efectua auditurile de mediu în cadrul mandatului său pentru a desfășura
audituri de regularitate (financiare și de conformitate) sau audituri de performanță așa cum sunt
definite de Standardele de audit INTOSAI:
Paragrafele 202-208 stabilesc cum pot fi abordate problemele de mediu în cadrul auditului
de regularitate, și cum pot fi aplicate standardele de audit și cele profesionale, respectiv
financiar-contabile.
Pentru auditurile de performanță, paragrafele 209-266 identifică și discută cinci tipuri
diferite de concentrări pe mediu.
149
150
iv. auditul sistemelor de management al mediului, și
v. evaluarea politicilor și a programelor de mediu propuse.
211. Dat fiind faptul că SAI-ul se poate afla în imposibilitatea auditării fiecărei entități implicate,
va fi necesară proiectarea cu atenție a unei metodologii care să permită să se tragă concluzii
acceptabile despre cum o anume funcție sau activitate este implementată la nivel național. Toate
tehnicile de audit disponibile cum ar fi interviurile, căutările de documente/dosare etc. pot fi o
parte necesară a abordării. Se pot avea în vedere:
Vizite pe teren
Personalul poate găsi necesar să viziteze o varietate de agenții naționale, regionale și locale
și posibilele organizații non-federale pentru a constata cum au fost cheltuite fondurile
guvernamentale; cât de bine funcționează activitățile de reglementare legate de mediu și
unde se pot face îmbunătățiri.
Tehnica este în mod deosebit utilă dacă SAI-ul ar nevoie să obțină o înțelegere detaliată
cum o activitate funcționează într-un număr limitat de locații.
Chestionarele standardizate
Un chestionar care este întocmit cu grijă, testat și aplicat constant poate fi util dacă un larg
număr de entități trebuie contactate.
Acolo unde entitățile de la nivelul inferior sunt delegate cu responsabilități de reglementare
de mediu, SAI-ul poate elabora un chestionar pentru a constata progresul lor în implemen-
tarea activităților încredințate; problemele care pot fi impedimente în eforturile lor; și
acțiunile recomandate care pot ajuta la îmbunătățirea performanței lor.
Eșantionarea statistică
În anumite situații, SAI-ul poate considera că trebuie să examineze problemele de mediu
cu privire la sute sau chiar mii de entități, cum ar fi locațiile de deșeuri toxice, instalațiile
de depozitare a produselor chimice, sistemele de furnizare a apei potabile.
Informația necesară cu privire la aceste entități poate să nu existe într-o bază de date sau
alte forme uzuale. În acest caz, una dintre alternativele SAI-ului poate fi colectarea
informației dintr-un eșantion statistic valid al entității în cauză și apoi utilizarea informației
pentru a trage concluziile despre caracteristicile întregii populații.
# A se vedea exemplul nr.1 #
151
152
# A se vedea exemplul nr. 6&7 #
223. În mod frecvent, absența datelor de mediu de încredere poate, în sine, să devină mesajul
principal pentru raportul SAI-ului. În astfel de cazuri, SAI-ul poate recomanda ca să fie obținute
mai multe date și mai complete, pentru a ajuta responsabilii departamentului de mediu să se
asigure că fondurile limitate sunt orientate către cele mai presante probleme.
224. Astfel de rapoarte de audit, de exemplu, au recomandat conducerii departamentului de
mediu (ministerul mediului):
să dezvolte mai bine datele cu privire la efectele poluanților asupra sănătății;
să efectueze anumiți pași pentru o mai bună gestionare a datelor limitate care sunt
disponibile și
să dezvolte informațiile tehnice (”indicatorii de mediu”) necesari a fi analizați pentru a
vedea dacă activitățile sale de reglementare protejează corespunzător mediul.
153
activității care are mai mult impact asupra economiei practicilor administrative angajate în eficiența
utilizării resurselor implicate. SAI-ul poate fi capabil să restrângă aria de cuprindere auditurilor sale
către zone unde sunt probe care indică că țintele planificate nu au fost atinse.
# A se vedea exemplul nr. 10 #
232. Auditorul va avea nevoie să confirme dispozițiile luate de conducere pentru program, cu
scopul de a identifica cine să fie făcut responsabil și de a stabili limitările auditului atunci când
anumite aspecte sunt în afara controlului entității auditate.
233. Luarea în considerare a domeniului de aplicare și a metodologiei de audit trebuie îndreptată
către disponibilitatea criteriilor de audit, în special acolo unde programul nu este supus
reglementărilor statutare. SAI-ul poate identifica căi de comparare ale acordurilor, programelor
pentru gestionarea celor mai bune practici sau practicile utilizate pentru programe asemănătoare
de mediu, în țări similare sau în altă parte. SAI-ul poate raporta depășirea realizărilor progra-
mului – față de țintele propriului program sau ținte comparative stabilite de către experți.
234. În selectarea unui audit, SAI-ul trebuie să acorde o atenție deosebită ca date suficiente,
relevante și de încredere să fie disponibile. Pentru a ajunge la o concluzie fermă asupra eficienței
programului, SAI-ul poate foarte bine să aibă nevoie de date bune și de calitate din perioadele
anterioare și pe perioade lungi.
235. Auditorul trebuie să țină cont de faptul că programele de mediu pot să vizeze obiective care:
• luate individual sunt mici, dar cumulate sunt mari;
• durează mult timp până au un efect notabil; și
• sunt afectate de factori externi semnificativi – cum ar fi, condițiile climaterice și alte
activități care au un impact asupra aceluiași mediu.
154
241. Auditul SAI-ului trebuie să înceapă cu estimarea realizată de guvern (dacă există una), cu
privire la impactul probabil asupra mediului. SAI-ul poate revizui gradul de adecvare:
a descrierii programului sau a activității, a mediului său și a condițiilor de bază;
al gamei complete a impacturilor cheie identificate;
al datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor și gradul lor; și
al oricărei propuneri de măsuri de atenuare a impactului.
# A se vedea exemplul nr. 11 #
242. SAI-ul poate verifica posibilul impact al activităţii guvernului asupra mediului, domeniul
său de aplicare şi posibile valori care pot fi atribuite costurilor şi beneficiilor corespunzătoare.
Discuţiile cu experţi şi studiul literaturii de specialitate pot identifica metodele/metodologiile cel
mai frecvent utilizate. În cazul în care evaluarea nu este posibilă - cum ar fi estimarea valorii
pierderii unui peisaj sau a unei anumite caracteristici a mediului – poate fi utilă identificarea și
căutarea părerilor principalelor părţi interesate, se poate solicita avizul acestora (de exemplu,
grupurile de rezidenți din zona afectată de această activitate, grupurile de interes major şi ONG-
urile de mediu din zonă) şi se poate cere opinia lor precum și a oamenilor de ştiinţă specializaţi
în metodele de evaluare relevante.
## A se vedea exemplul nr. 12 ##
243. La începutul studiului, SAI va trebui să țină seama de datele disponibile pentru a măsura im-
pactul activităţii guvernamentale. În cazul în care guvernul a efectuat un studiu al impactului asupra
mediului, acesta trebuie să stabilească ce date au fost disponibile în momentul în care evaluarea a fost
pregătită şi orice planuri pentru colectarea de date suplimentare. Dacă aceste date nu au fost definite,
SAI-ul va stabili dacă informaţiile disponibile sunt suficiente, relevante şi de încredere.
244. Reglementările privind mediul pot fi aplicate și activităţilor guvernamentale care au un impact
secundar asupra mediului. În acest caz, departamentele sau agenţiile guvernamentale însărcinate cu
monitorizarea conformității cu reglementările vor fi în principal responsabile pentru monitoriza-
rea/testarea conformității, şi nu SAI-ul. Cu toate acestea, SAI-ul poate considera că este utilă
auditarea conformității reglementărilor în acord cu autoritatea competentă de reglementare.
245. În cazul în care reglementările nu se aplică strict la activitatea în cauză, SAI poate lua în
considerare utilizarea acestora pentru comparaţie, deşi validitatea unei astfel de abordări ar trebui
să fie luată în considerare cu prudenţă.
246. Încă de la început, guvernul va identifica măsuri a căror aplicare încearcă să evite sau să
reducă impactul asupra mediului. Auditul SAI-ului va determina dacă aceste măsuri:
sunt aplicate şi dacă acestea sunt în conformitate cu/îndeplinesc cele mai bune practici sau
cele mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri excesive;
ar avea efectul preventiv intenţionat, și, dacă nu, ce măsuri a luat guvernul în locul acestora.
## A se vedea de exemplul nr. 13 ##
247. În unele cazuri, contra-măsurile trebuie să fie adecvate pentru a permite prevenirea sau să
răspundă la evenimentele care prezintă riscuri limitate, dar de mare impact, cum ar fi emisiile
accidentale de produse radioactive. Procedurile de urgenţă – în caz de accidente şi incidente –
pot fi utilizate rar, dar acestea trebuie să fie operaţionale, în caz de necesitate. În cazul în care
astfel de proceduri sunt necesare, verificarea SAI-ului poate lua în considerare:
procedurile;
instruirea pentru tot personalul implicat;
frecvenţa verificării procedurilor de audit;
dacă orice acorduri necesare cu terţii (furnizori, serviciile de urgenţă etc.) sunt actualizate.
155
248. Dacă se efectuează un studiu strict limitat asupra mediului, SAI trebuie să analizeze cu
atenţie modul în care poate furniza o imagine fiabilă a impactului în raport cu costurile şi bene-
ficiile obiectivului principal al programului.
156
256. SAI-ul poate decide auditarea tuturor sistemelor de management de mediu ce aparțin de servicii
guvernamentale separate. În caz contrar, auditul poate acoperi unul sau mai multe elemente
distribuite pe o gamă de departamente, agenţii sau organisme a căror verificare întră în atribuțiile
SAI-ului. Această ultimă abordare poate fi utilă atunci când SAI-ul tratează probleme de scară relativ
mică, dar care ar putea conduce la îmbunătăţiri semnificative în atribuțiile guvernamentale. Auditul
poate identifica diferite procedee din care se pot desprinde recomandări practice.
257. Un element important care trebuie luat în considerare atunci când SAI-ul va determina domeniul
de aplicare al auditului său, este amploarea impactului potenţial căruia sistemele de management de
mediu vor trebui să le facă față. Unele departamente guvernamentale pot fi în mare măsură
administrative şi principalele lor efecte pot fi limitate la utilizarea redusă a resurselor naturale, cum ar
fi energie şi apă, hârtie şi alte bunuri consumabile, transport; şi la reciclarea şi eliminarea de deşeuri
provenind de la birou. Alte departamente sau agenţii guvernamentale pot, totuşi, întreprinde procese
industriale care au un impact semnificativ asupra mediului prin poluarea generată.
## A se vedea de exemplul nr.17 ##
258. Bunele practici referitoare la sistemele de management de mediu cer organizaţiilor să
stabilească obiective pentru îmbunătăţirea continuă a performanței şi să monitorizeze rezultatele.
Sistemele în sine nu determină care sunt standardele de performanță adecvate, nici nu necesită
întotdeauna o auditare completă şi rapoarte cu privire la performanță. Aceste aspecte intră în
competența conducerii organizaţiilor.
259. Un SAI poate hotărî auditarea și întocmirea unui raport privind îndeplinirea obiectivelor de
performanță stabilite de guvern. Pentru efectuarea unui asemenea audit, SAI-ul va compara con-
cordanţa obiectivelor guvernului cu practicile aplicate în alte părţi şi cu angajamentele guver-
nului asumate în cadrul acordurilor internaţionale.
## A se vedea Exemplul nr. 18 ##
260. SAI-ul va determina, de asemenea, dacă monitorizarea de către departamentele de mana-
gement de mediu şi rapoartele privind managementul de mediu, le face pe acestea suficient de
responsabile în faţa legislativului şi publicului pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă
cheie. SAI-ul poate efectua un audit pentru a determina nivelul de performanţă şi motivele pentru
care obiectivele nu sunt îndeplinite.
157
3
DEFINIREA CRITERIILOR TEHNICE
Introducere
301. O problemă majoră cu care se confruntă SAI-urile când realizează audituri de mediu, este aceea
de a defini criteriile tehnice în funcție de care să fie evaluate situaţiile prezentate de entităţile auditate
sau performanța. SAI este expusă unui risc considerabil în cazul în care utilizează criterii greşite sau
considerate subiective. Este, prin urmare, necesar să se obțină asigurarea că aceste criterii alese vor fi
general acceptate ca fiind relevante, complete şi uşor de înţeles.
302. Această secţiune stabilește câțiva dintre factorii pe care SAI-urile trebuie să îi ia în
considerare atunci când se stabilesc criteriile tehnice pentru un audit de mediu. Această secţiune
sugerează potențialele surse de criterii pentru fiecare tip de audit şi modul în care SAI-urile pot
să reducă la minimum riscurile de a adopta criterii greşite.
158
Abordarea-cadru
303. În conformitate cu Abordarea - cadru adoptată cu ocazia celui de-al XV – lea INCOSAI
pentru a defini un "audit de mediu", un cadru este considerat cel mai bun mod de a ghida un SAI
în stabilirea criteriilor tehnice necesare pentru realizarea unui audit de mediu. Elementele
esenţiale ale cadrului sunt rezumate în Anexa 2.
304. Definirea cadrului se bazează pe două axe:
tipul de audit care trebuie efectuat.
scopul/obiectivele şi sursele de criterii.
305. Tipurile de audit sunt (deja identificate):
♦ Audit de Regularitate, cuprinzând:
• Audit Financiar; şi
• Audit de Conformitate.
♦ Auditul performanţei.
306. Scopul/obiectivele şi sursele de criterii sunt determinate de tipul de audit şi, prin urmare, de
obiectivul în sens larg de audit. În măsura în care surse de criterii sunt disponibile, acestea ar
trebui utilizate de preferinţă ca surse neautorizate.
307. Deşi sunt recunoscute diferite tipuri de audit, acestea nu trebuie neapărat să fie realizate sepa-
rat. Auditul de conformitate, în special, ar putea face parte dintr-un audit financiar, sau dintr-un
audit al performanței.
308. Sursele de criterii sunt de două tipuri (pot proveni din două tipuri de surse):
Autorizate ceea ce conferă auditorului certitudinea acceptabilității criteriilor ca bază de
încredere pentru un audit.
Neautorizate ceea ce sporeşte pentru auditor riscurile legate de acceptabilitatea criteriilor ca
bază fiabilă pentru un audit (a se vedea punctele 325-329).
309. Un audit financiar sau un audit al performanţei poate fi nevoit să se bazeze pe criterii atât
din surse autorizate cât și din surse neautorizate. Cu toate acestea, un audit de conformitate nu ar
trebui să se bazeze pe criterii care provin dintr-o sursă neautorizată, sub pretextul că organismul
auditat nu este obligat să se conformeze.
Audituri Financiare
Scopul criteriilor
310. Scopul criteriilor aplicate aspectelor privind mediul din cadrul unui audit financiar este de a
permite auditorului să stabilească dacă entitatea auditată a stabilit, evaluat şi raportat în mod
corespunzător costurile, activele şi pasivele legate de mediu (inclusiv datorii contingente).
159
Audituri de conformitate
Scopul criteriilor
315. Scopul criteriilor aplicate în cadrul auditurilor de conformitate şi de mediu, este acela de a
permite auditorului să stabilească dacă entitatea desfăşoară o activitate de mediu în conformitate
cu toate obligaţiile aplicabile.
Surse autorizate de criterii
316. Noţiunea de "obligaţie" este utilizată aici în sensul obişnuit, şi anume în sensul de ceva cu
care entitatea auditată trebuie să se conformeze, ca fiind ceva ce entitatea auditată trebuie să
respecte. Aceasta poate fi o obligaţie juridică directă sau o obligaţie care rezultă din obligaţia de
a se conforma cu politica unei autorități executive superioare.
317. Sursele autorizate, prin urmare, ar putea include:
legislaţiile naţionale – acte ale legislativului, legi adoptate de legislativ şi orice regulamente,
norme, decrete etc. concepute în temeiul unui act, unei reglementări cu putere de lege.
legi supranaţionale – cum ar fi legislaţia adoptată de organele de conducere ale UE
acorduri internaţionale – cum ar fi tratate cu alte jurisdicţii şi convenţii ale ONU
standardele aplicabile (inclusiv tehnici, proceduri şi criterii de calitate)
contracte
orientări/directive politice.
Auditul performanţei
Scopul criteriilor
318. Scopul criteriilor aplicate pentru un audit al performanţei aspectelor privind mediul este de
a permite auditorului de a forma o opinie asupra uneia sau ambelor aspecte de mai jos:
valabilitatea indicatorilor de performanţă utilizaţi de către entitate în prezentarea publică a
activităţilor sale de gestionare a aspectelor legate de mediu.
în cazul în care agenţia a desfăşurat activitatea de mediu într-un mod eficace, eficient şi eco-
nomic, în conformitate cu
politica guvernamentală aplicabilă şi
orice alţi factori care afectează desfăşurarea activităţii dincolo de controlul entității
(activitate în care entitatea nu poate avea vreun control).
160
impuşi entităţii prin mandat în alt fel.
standardele general acceptate stabilite de către un organism recunoscut.
codurile de practică profesională emise de un organism recunoscut.
Surse neautorizate de criterii
320. Ca şi în cazul unui audit financiar, o sursă neautorizată a criteriilor poate fi orice sursă pe
care auditorul o consideră adecvată scopului său.
321. O astfel de sursă ar putea include:
Indicatorii de performanţă utilizaţi sau măsuri aplicate de organizaţii similare sau de alte
organizaţii implicate în activităţi similare.
literatura academică.
experţi externi.
SAI-ul în sine.
Minimizarea riscurilor SAI
322. Riscurile speciale cărora un SAI trebuie să le facă faţă în efectuarea auditului de mediu
decurg din faptul că anumite criterii utilizate pot fi:
inaplicabile,
necorespunzătoare sau
subiective.
323. Critici la adresa SAI pentru unul din aceste motive ar putea proveni din mai multe direcţii-
cele mai frecvente fiind din partea entităţii auditate şi din partea organismelor sau persoanelor cu
un interes profesional în obiectul auditului.
324. Cea mai bună apărare împotriva criticii provenind din partea entităţii auditate, este obţinerea
unui acord din partea entităţii privind criteriile utilizate, chiar înainte de a începe auditul. Cu
toate acestea, în încercarea de obţinere a consimţământului, SAI-ul trebuie să se asigure că
independenţa sa nu este compromisă prin omisiunea sau modificarea criteriilor, cu bună ştiinţă.
În cazul în care entitatea refuză să fie de acord cu orice criterii propuse, SAI-ul va trebui să fie
absolut sigur că aceste criterii pe care le utilizează pot fi justificate/susţinute.
325. Cea mai mare zonă de risc pentru SAI va proveni din utilizarea surselor neautorizate de
criterii. De exemplu, în cazul în care aceasta se bazează pe literatura academică de specialitate,
auditorul trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a găsi toate documentele disponibile şi să
verifice reputaţia şi acreditarea autorilor acestora.
326. Aceeaşi abordare ar trebui să fie aplicată în cazul utilizării experţilor externi. Dacă este posibil,
avizul obţinut în urma consultării unui grup de experţi va fi de preferat avizului unei singure
persoane. În plus, consultanţii nu ar trebui să fie în conflict de interese cu entitatea auditată.
Conflictul ar putea rezulta, de exemplu, din o colaborare trecută nesatisfăcătoare cu entitatea, în care
experţii şi-au exprimat public opinii contrare celor din cadrul entităţii sau o asociere (trecută sau
prezentă), cu o entitate "concurentă". (A se vedea, de asemenea, punctele 138-140)
327. Cerinţa finală pentru criteriile selectate (ca de altfel pentru toate criteriile de audit) este ca
acestea să fie obiective şi nu subiective. Chestiunile referitoare la o opinie subiectivă sunt rezer-
vate celor care au responsabilitatea "politică" pentru rezultate.
328. Judecata auditorului ar trebui să fie exercitată astfel încât să potrivească criteriile alese
pentru audit cu caracteristici obiective conform cărora indicatorii de performanţă utilizaţi de
entitatea auditată trebuie să aibă:
161
Relevanţă
Un indicator de performanţă este relevant în cazul în care:
Reflectă o obligaţie de performanţă sau de altă natură, sau un obiectiv de drept sau de per-
formanţă convenit între entitate şi părţile interesate ale acesteia. Aceasta reflectă faptul că indi-
catorul se referă/este legat de realizarea unei anumite funcţii, unei sarcini, unei activităţii sau
unui rezultat specific pe care entitatea trebuie să o (îl) atingă.
Oferă informaţii privind realizarea unei anumite funcţii, unei sarcini, unei activităţii sau unui re-
zultat special, care satisfac nevoile cuiva care este în mod rezonabil de aşteptat să le utilizeze păr-
ţilor interesate în entitate (de exemplu, ministrul responsabil, membri ai legislativului, contribuabilii
sau alte persoane care contribuie la resursele organizaţiei); analişti şi reprezentanţi ai mass-media.
Inteligibil
Un indicator de performanţă este inteligibil, atunci când este exprimat în mod clar, astfel încât:
sensul său este clar.
raţionamentul său este recunoscut.
Siguranţă/Încredere
Un indicator de performanţă este de încredere atunci când:
Reprezintă cu exactitate o caracteristică măsurabilă a funcţiei, a sarcinii sau rezultatului
realizat.
Se bazează pe informaţii care pot fi verificate independent, faţă de o probă corespunzătoare.
Dacă este necesar, poate oferi sistematic/constant rezultate comparabile în timp.
329. Nu este nevoie ca toţi indicatorii de performanţă să fie relevanţi sau de înţeles de către toţi
utilizatorii acestora.
330. Criteriile de audit ar trebui să asigure caracterul complet al indicatorilor de performanţă
utilizaţi. Atunci când o entitate gestionează şi raportează asupra performanţei sale, ar trebui să
utilizeze cât mai mulţi indicatori de performanţă posibil, pentru a reflecta, (dacă este cazul):
Toate activităţile importante.
Toate aspectele semnificative ale fiecărei activităţi majore.
Toate obligaţiile sale legale de performanţă sau de altă natură sau orice obiective convenite de
performanţă.
162
ANEXA 1
EXEMPLE DE AUDITURI ALE PERFORMANŢEI
AUDIT privind MONITORIZAREA GUVERNAMENTALĂ A
CONFORMITĂŢII CU LEGISLAŢIA DE MEDIU
(monitorizarea respectării legislaţiei de mediu)
Exemplul Nr. 1
În unele cazuri, poate fi necesar ca SAI-ul să utilizeze o combinaţie de metode pentru a obţine
informaţiile necesare. În SUA, în timpul unui audit realizat în 1993 cu tema Apa Potabilă:
Programul cheie de Asigurare a Calităţii este Eronat şi Subfinanţat (GAO/RCED-93-97),
personalul GAO a utilizat un studiu scris pentru colectarea de informaţii de bază din toate cele
50 de state, de exemplu, frecvenţa cu care sistemele de alimentarea cu apă potabilă sunt
inspectate şi tipul de informaţii solicitate de către inspectori.
Cu toate acestea, pentru a colecta mai multe informaţii cu privire la gestionarea realizată de
statele membre şi la cauzele care stau la baza problemelor de management, personalul GAO a
selectat patru state pentru un studiu detaliat (pentru analiză detaliată). În fiecare dintre cele
patru state, GAO începe prin chestionarea personalului-cheie din sistemul de stat şi al siste-
mului de aprovizionare (alimentare) cu apă. GAO a examinat apoi 50 de rapoarte de inspecţie
selectate aleator din dosar pentru a obţine informaţii la prima mână cu privire la siguranţa şi fia-
bilitatea sistemelor de aprovizionare.
Exemplul Nr. 2
În 1990, General Accounting Office (GAO) din Statele Unite a întreprins un audit al unui
program, autorizat prin statut, care urmăreşte să asigure securitatea aprovizionării publice cu
apă potabilă. GAO a efectuat o examinare detaliată a modului în care Agenţia pentru Protecţia
Mediului (EPA) şi un eşantion de şase state membre au implementat cerinţele esenţiale ale
programului. Aceste cerinţe au ca scop de a verifica:
dacă sistemele publice de alimentare cu apă îşi monitorizează în mod adecvat rezervele astfel
încât să se asigure că acestea sunt protejate de contaminare;
dacă agenţiile de reglementare ale statului responsabile detectează şi raportează către EPA
încălcări constatate ale standardelor de calitate a apei;
dacă aceste agenţii ale statului aplică amenzi sau alte sancţiuni împotriva infractorilor;
dacă EPA monitorizează în mod eficient întregul program.
GAO a făcut o serie de recomandări pentru a se asigura că operatorii din cadrul sistemelor de
apă sunt suficient de instruiţi şi certificaţi, pentru a îmbunătăţi capacitatea statelor de a detecta
încălcările reglementările, şi pentru a se asigura că statele şi EPA aplica amenzi sau alte
sancţiuni împotriva contravenienţilor atunci când acestea se solicită de lege.
Exemplul Nr. 3
State Audit Office (Biroul de Audit al statului) (SAO) din Estonia a supus Ministerul Mediului unui
audit pentru a se asigura că respectă legea privind dezvoltarea durabilă. Această lege impune
aplicarea de programe pe termen lung pentru a răspunde problemelor de mediu sensibile şi pentru a
se obţine asigurarea că activităţile economice nu afectează în mod negativ obiectivele de mediu şi
sociale. După trecerea în revistă a proiectului programului stabilit de către ministerul de resort (în
163
cauză), SAO a ajuns la concluzia că obiectivele principale ale acestor programe nu au fost
întotdeauna suficient precizate, că bugetele care să acopere în ansamblu aceste programe nu au fost
pregătite, că programele şi sursele de finanţare nu au fost specificate şi că aspectele referitoare la
progresele şi eficacitatea programelor nu au fost suficient analizate. SAO a recomandat ca
Ministerul să stabilească obiective mai precise/specifice şi termenele şi sursele de finanţare
corespunzătoare. SAO a recomandat, de asemenea, că Ministerul de Finanţe ar trebui să accelereze
dezvoltarea unor norme pentru elaborarea, aprobarea şi finanţarea programelor guvernamentale.
Activităţile din cadrul Ministerului Mediului, în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare
a programelor de protecţie a mediului. (Nr. 10-12/31)
Exemplul Nr. 4
În 1997, Curtea Europeană de Conturi examina implementarea de către Comisie şi statele membre a
Directivei UE privind tratarea apelor reziduale urbane. Această Directivă are ca scop, printre altele,
reducerea progresivă şi controlul poluării apei produse de oraşe (apelor urbane) pentru a atinge
ratele/cotele de poluare general acceptate pentru toate statele europene. Curtea a auditat, în acelaşi
context, subvenţiile acordate de statele membre care au fost utilizate pentru finanţarea programelor
şi proiectelor conexe. În acest context, aproximativ 40.000 staţii de epurare trebuie să fie construite
sau modernizate pentru a îndeplini noile standarde de calitate impuse de legislaţie.
Exemplul Nr. 5
În raportul său intitulat Super-fonduri: Acumularea Facilităţilor federale neevaluate încetineşte
eforturile de curăţare (GAO/RCED-93-119), GAO a utilizat date de la Agenţia pentru Protecţia
Mediului (EPA), adică sistemul CERCLIS (Comprehensive Environmental Response, Compen-
sation, and Liability Information System – Răspunsul global de mediu, Compensarea şi Răs-
punderea în Sistemul de Informaţii) pentru a furniza informaţii detaliate privind situaţia a sute
de depozite federale de deşeuri periculoase. Pe baza acestei informaţii, GAO a concluzionat că
EPA a efectuat numai 500 din 823 de evaluări ale instalaţiilor potenţial contaminate şi din
această cauză curăţarea instalaţiilor potenţial contaminate este întârziată.
Exemplul Nr. 6
În raportul său intitulat Poluarea apei: un leadership puternic este necesar Agenţiei pentru
Protecţia Mediului (EPA) pentru reducerea poluării apei în aval de sursă (GAO/RCED-91-10),
GAO atrage atenţia că datele de supraveghere cu privire la amploarea poluării datorate
scurgerilor agricole şi altor surse difuze, deşi incomplete, însă, au fost suficiente pentru a stabili
concluzii semnificative şi recomandări bugetare.
GAO a constatat că datele limitate, care au fost disponibile cuplate cu un puternic consens
ştiinţific au permis sprijinirea concluziei că poluarea apei în aval de sursă s-a aflat la originea
majorităţii celorlalte probleme legate de calitatea apei în Statele Unite. GAO a bazat pe această
concluzie şi altele, şi anume:
au fost făcute puţine progrese în vederea reducerii la nivel naţional a poluării apelor în aval
de sursă, şi
o proporţie foarte mică din resursele federale dedicate rezolvării problemelor legate de
calitatea apei vizează poluarea în aval de la sursă.
GAO a fost în măsură să recomande Congresului reorientarea, redirecţionarea bugetului EPA
pentru calitatea apei pentru a oferi posibilitatea punerii unui mai mare accent pe controlul
poluării apei în aval de sursă.
164
Exemplul Nr. 7
În mod similar, Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO), a încercat să colecteze şi să
analizeze date privind calitatea apei râului furnizate de birourile regionale ale Autorităţii Naţio-
nale a Râurilor. Această misiune a fost foarte dificilă datorită existenţei diferenţelor în cadrul
bazelor de date regionale. Cu toate acestea, Oficiul a putut ajunge la concluzia că ar fi fost
posibilă îmbunătăţirea calităţii apei pe un sfert din lungimea râurilor, concluzie care a întărit
alte concluzii referitoare la necesitatea menţinerii nivelului de activitate de prevenire a
Autorităţii şi îndreptarea acestei activităţi spre cele mai ridicate riscuri. (Autoritatea Naţională a
Râurilor: Poluarea Râurilor de către ferme în Anglia, HC 235, 1994-95)
Exemplul Nr. 9
Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a examinat o serie de instrumente de politică
utilizate de Ministerul Mediului pentru a reduce impactul clădirilor de birouri şi al clădirilor de
apartamente asupra mediului. Aceste măsuri includ stabilirea de reglementări impuse industriei
de construcţii, subvenţii acordate proprietarilor pentru a îi ajuta să îmbunătăţească izolaţia
caselor lor, precum şi consiliere şi asistenţă pentru alte departamente guvernamentale asupra
modalităţilor de reducere a consumului de energie şi utilizarea unor materiale de construcţie
mai ecologice. Cu această ocazie, impactul global a numeroase instrumente utilizate nu a fost
evaluat, astfel încât a fost posibilă adăugarea efectelor lor estimate asupra consumului de
energie şi a emisiilor de dioxid de carbon. (Clădirile şi mediul, HC 365, 1993 - 94)
Exemplul Nr. 10
În ciuda cheltuielilor publice implicate care au fost relativ limitate, Biroul Naţional de Audit al
Regatului Unit (NAO) a studiat subvenţiile guvernamentale care au vizat facilitarea transpor-
turilor de mărfuri pe calea ferată sau pe cale fluvial/pe căile navigabile interioare în scopul de a
obține beneficii de mediu. Subvenţiile compensează o parte din costurile de investiţii ale indus-
triei în echipamentele de transport feroviar sau fluvial. Auditul a relevat faptul că subvenţiile nu
au fost utilizate în întregime de către industrie iar cantitatea de mărfuri transportate pe calea ferată
şi pe căile fluviale a continuat să scadă. Acesta a continuat verificarea pentru a determina mo-
tivele acestui declin şi a sugerat modalităţi în care subvenţiile ar putea fi administrate cu o mai
mare flexibilitate pentru a răspunde mai bine nevoilor industriei şi pentru a atinge beneficiile
ecologice. (Subvenţiile pentru facilităţi de transport pentru mărfuri, HC 632, 1995-1996).
165
Exemplul Nr. 15
Un audit efectuat în 1996 de către Curtea de Audit austriacă de Control a identificat necesitatea de a
studia riscurile de mediu asociate cu activităţile Companiei federale de căi ferate a ţării. Auditul a
arătat, de asemenea, necesitatea de a defini măsurile corective, pentru a stabili priorităţile de acţiune
precum şi pentru a calcula costurile asociate ale acestora. (Strategia de mediu Companiei federale
austriece de căi ferate - în special în zona de reducere a zgomotului - 1996)
Exemplul Nr. 16
În Statele Unite, GAO a întreprins o misiune pentru a studia beneficiile care rezultă din gestionarea
sistematică şi cuprinzătoare a mediului şi potenţialul Guvernului de a beneficia suplimentar în urma
acestei abordări. (Auditul de mediu: Un instrument util care poate îmbunătăţi performanţa de
mediu şi reducere a costurilor de mediu, (GAO/RCED-95-37), aprilie 1995)
166
Exemplul Nr. 17
Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a studiat performanţa mai multor departa-
mente guvernamentale diferite în menţinerea şi conservarea clădirilor utilizate în prezent dar
care au fost, de asemenea, de interes istoric.. Studiul a atras atenţia asupra necesităţii ca
guvernul să participe la întreţinerea clădirilor înscrise în patrimoniului naţional. De asemenea,
examinarea a subliniat că era esenţială realizarea unor studii integrale ale condiţiilor, stabilirea
la zi a bazelor de date cu privire la starea de reparare a clădirilor şi efectuarea de lucrări de
întreţinere a acestor clădiri pentru a preveni deteriorarea. (Întreţinerea monumentelor/clădirilor
istorice incluse în patrimoniul naţional, HC 37, 1991-1992)
Exemplul Nr. 18
În Regatul Unit, guvernul a stabilit o serie de obiective pentru a atinge eficienţa energetică în
toate departamentele şi agenţiile guvernamentale (publice). NAO a pregătit în prealabil un
raport pe această temă în cadrul unui studiu mai amplu. Mai recent, guvernul însuşi a raportat
cu privire la gestionarea sa în conformitate cu aceste obiective, astfel încât nu au fost solicitate
activităţi viitoare de urmărire. (Clădirile şi mediul, HC 365, 1993 - 94)
Exemplul Nr. 20
În 1997, Oficiul Auditorului General din Africa de Sud a realizat un audit privind rolul admi-
nistraţiei publice centrale în domeniul pescuitului maritim, care a abordat raportarea financiară,
conformitatea, managementul şi sistemele de management de mediu. Echipa de audit a
constatat, că, în special în cazul raportării financiare şi de performanţă, legislaţia şi politica na-
ţională este necesar să fie îmbunătăţite.
167
ANEXA 2
DEFINIREA CRITERIILOR TEHNICE
NECESARE PENTRU AUDITURILE DE MEDIU
Tip de Audit
Regularitate
Al performanţei
Financiar Conformitate
Obiectivul Permite auditorului să determine Permite auditorului să determine Permite auditorului să formeze o opinie
Criteriilor dacă entitatea verificată şi-a stabilit dacă entitatea şi-a desfăşurat acti- cu privire la:
corect, evaluat şi raportat costurile, vitatea de mediu în conformitate cu 1) valabilitatea indicatorilor de
pasivele (inclusiv datorii contin- toate obligaţiile legale (reglemen- performanţă utilizați de către
gente) şi activele (legate) de mediu. tările) în vigoare. entitate atunci când aceasta rapor-
tează public asupra perfor-
manţelor sale în executarea
activității de mediu.
2) verificarea dacă entitatea şi-a des-
făşurat activitatea de mediu în
mod eficace, eficient şi economic,
în conformitate cu politica guver-
namentală în vigoare, precum şi a
oricăror alţi factori care afectează
desfăşurarea activităţii care scapă
controlului entității.
Surse de 1) Orice sursă care corespunde 1) nivel naţional: 1) indicatori de performanţă sau
criterii definiţiei de "practică contabilă legi măsuri de eficacitate, eficienţă şi
autorizate general acceptată" (sau politici guvernamentale oficiale economie impuse de lege sau de
(”certitudini”) termenul echivalent) în standarde obligatorii politici guvernamentală, sau care
jurisdicţia în care raportează. contracte sunt necesare pentru entitate.
Sursele ar putea include: orientări politice. 2) standarde Internaţionale general
standardele obligatorii emise de 2) nivel internaţional: acceptate emise de un organism
un organism autorizat să legi recunoscut
stabilească standarde. 3) Codurile de practică profesională
acorduri (cum ar fi tratatele cu alte
standardele emise de către orice jurisdicţii şi convenţiile Naţiunilor
alt organism autorizat. Unite).
standarde internaţionale emise de
un organism recunoscut.
Ne-autorizate 3) Orice altă sursă pe care audi- 4) Indicatorii de performanţă sau
(”riscuri”) torul o consideră adecvată măsurile aplicate de organizaţii
pentru acest scop. Sursele ar similare
putea include: 5) Documentaţie/literatură
Orientările emise de un organism academică
profesional relevant. 6) Experţii externi.
Documentaţie/literatură 7) SAI însăși.
academică.
168
ISSAI 5120
INTOSAI
Auditul de mediu
şi
Auditul de regularitate
169
Cuprins
Rezumat
Ce este auditul de mediu?
De ce ne îndreptăm atenția spre această problemă?
Auditul de Regularitate
Auditul Financiar
Scopul situaţiilor financiare
Obiectivele unui audit
Chestiuni legate de mediu
Contabilitatea de casă versus contabilitatea de angajamente
Auditul de conformitate
Ce poate face un auditor al Regularității ?
Obţinerea de informații legate de problemele de mediu
Evaluarea riscurilor inerente, a sistemelor de control intern, precum şi a mediului de control
Luarea în considerare a legilor şi reglementărilor
Efectuarea procedurilor de fond
Raportarea
Serviciul de raportare a performanţei
Alte forme de raportare
Concluzie
Anexa - Note Orientative 2
Anexa - Membrii Grupului de lucru INTOSAI privind Auditul de mediu
Rezumat
1. O instituţie supremă de audit (SAI) poate efectua un audit concentrat pe mediu utilizând un
mandat de regularitate (financiar şi de conformitate). Pentru realizarea unei misiuni de audit
centrată în privința problemelor de mediu nu este necesar un mandat de efectuare a unui audit al
performanţei. Un SAI poate considera că abilităţile şi experienţa sa constau în aspectele legate de
auditul financiar şi de conformitate. Aceasta ar însemna să folosească experienţa într-un audit
privind mediul. Prezenta lucrare exemplifică posibilităţile de efectuare a misiunilor de audit cu
un accent pus pe mediu, folosind un cadru financiar şi de conformitate.
2. Dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de mediu și obligațiile la acest capitol presupun
costuri tot mai importante pentru guverne. O Instituție Supremă de Audit ar trebui să admită
faptul că deprecierile activelor, pasivele și costurile de mediu afectează elaborarea şi auditarea si-
tuaţiilor financiare. Auditorul de regularitate va trebui să evalueze exhaustivitatea şi exactitatea
cifrelor/datelor raportate.
3. Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite auditorului să exprime o opinie
asupra faptului dacă situaţiile financiare sunt elaborate, sub toate aspectele semnificative, în con-
formitate cu un cadru de raportare financiară identificat. Aspectele semnificative pot fi legate
direct de costurile de mediu, de obligaţii, impact şi rezultate. Auditul situaţiilor financiare obligă
auditorul să ia în considerare problemele de mediu ca parte a auditului de regularitate.
170
Ce este auditul de mediu?
4. Contabilii şi auditorii nu au fost în mod tradiţional asociați cu mișcarea privind protecția
mediului. Cu toate acestea, în calitate de furnizori de informații, de rapoarte şi de asigurări pe
care sunt frecvent bazate afacerile şi deciziile guvernamentale, aceștia au fost implicați din ce în
ce mai frecvent în zona de mediu. Influența contabililor şi auditorilor în acest domeniu este dată
de accesul acestora la informaţiile financiare şi cele privind performanţa. Ei analizează,
raportează şi comunică informaţii în urma cărora au fost luate deciziile şi pe baza cărora este
evaluată performanţa. Auditorii pot încuraja o mai mare transparenţă precum şi luarea deciziilor
informate cu privire la utilizarea resurselor şi a impactului activităţilor asupra rezultatelor din do-
meniul mediului, fără a denatura/încălca standardele de contabilitate existente.
5. În documentul intitulat ”Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu”, Grupul de
lucru pentru auditul de mediu (WGEA) a identificat trei tipuri de audituri în care pot fi abordate
problemele legate de mediu. Acestea sunt: auditul financiar, auditul de conformitate şi auditul de
performanţă.
6. Pe parcursul unui audit financiar, problemele de mediu pot include următoarele:
• iniţiative pentru prevenirea, reducerea sau remedierea daunelor cauzate mediului;
• conservarea resurselor regenerabile şi neregenerabile;
• consecinţe ale încălcării legilor şi reglementărilor privind mediul şi
• consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse de către stat.
7. Auditul de conformitate cu privire la aspectele legate de mediu se poate referi la furnizarea
asigurării că activităţile guvernamentale se desfăşoară în conformitate cu legislaţia privind
mediul, standardele şi politicile relevante, atât la nivel naţional şi internaţional.
8. Auditul performanţei activităţilor de mediu poate include asigurarea că:
• indicatorii de mediu legați de performanţă (în cazul în care aceștia sunt incluși în rapoarte
contabile) reflectă în mod clar performanţa entității auditate; şi
• programele de mediu sunt realizate într-o manieră economică, eficientă şi eficace.
9. În timp ce această lucrare tratează auditul de mediu şi de regularitate, este recunoscut faptul că
auditurile realizate pe tema dezvoltării durabile pot fi abordate în moduri similare celor descrise
aici. Cititorul se poate îndrepta către documentul INTOSAI WGEA ”Dezvoltarea durabilă:
Rolul Instituţiilor Supreme de Audit ” pentru informaţii suplimentare privind acest aspect.
171
14. Un audit de regularitate, astfel cum este definit de aceste standarde, cuprinde:
• atestarea responsabilităţii financiare a entităţilor responsabile, care implică examinarea şi
evaluarea evidenţelor financiare şi exprimarea opiniilor cu privire la situaţiile financiare;
• atestarea responsabilității financiare a administraţiei publice;
• auditul sistemelor financiare şi tranzacţiilor, inclusiv o evaluare a conformității cu legislația şi
regulamentele în vigoare;
• auditul funcțiilor de control și audit intern;
• auditul integrității şi corectitudinii deciziilor administrative luate în cadrul entităţii auditate;
• raportarea oricăror alte aspecte care decurg din sau referitoare la audit, pe care SAI consideră
că ar trebui să fie dezvăluite.
15. Standardele de audit stabilesc că auditul performanţei este de fapt un audit al economiei,
eficienţei şi eficacităţii şi cuprinde:
• auditul economiei activităţilor administrative, în conformitate cu principiile şi practicile admi-
nistrative solide şi politicile de management;
• auditul utilizării eficiente a resurselor umane, financiare şi de altă natură care includ exa-
minarea sistemelor de informații, măsuri de performanţă, modalităţile de monitorizare, pre-
cum şi procedurile urmate de către entităţile auditate pentru remedierea deficienţelor iden-
tificate şi
• auditul eficacității rezultatelor în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor entităţii auditate,
precum şi auditul impactului real al activităţilor, comparativ cu impactul dorit.
16. Documentul admite, de asemenea, că poate exista o suprapunere între auditul de regularitate
şi auditul de performanţă şi, în astfel de cazuri, clasificarea unui audit va depinde de scopul prin-
cipal al acestuia.
17. Auditul de regularitate, prin urmare, cuprinde auditul financiar şi auditul de conformitate.
Conformitatea unui audit de regularitate poate fi privitor la conformitatea cu standardele de
contabilitate şi/sau conformitatea cu legile şi tratatele de mediu relevante.
Auditul Financiar
18. Situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii cu privire la poziția financiară, perfor-
manţa şi fluxul de numerar ale unei entităţi, care sunt utile pentru luarea și evaluarea deciziilor
cu privire la alocarea resurselor. Mai exact, o situaţie financiară în sectorul public ar trebui să
furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor şi să demonstreze responsabilitatea entităţii
pentru administrarea resurselor sale.
19. În general, situaţiile financiare ale guvernelor (sau ale entităţilor componente ale acestora) au
avut tendinţa de a evita problemele legate de mediu. Cu toate acestea, există o conştientizare a
faptului că există anumite costuri, chestiuni legate de conformitate şi de performanţă asociate cu
politicile şi obligaţiile de mediu care ar trebui să fie reflectate în situaţiile financiare.
Conturile anuale ale Autorității pentru Energie Atomică din Marea Britanie (UKAEA)
pentru 2002-2003
Conturile Autorității pentru Energie Atomică din Marea Britanie (UKAEA) pentru 2002-2003
includ următoarele informaţii:
• Un raport de performanţă pe baza unui indice de performanţă de mediu – o măsură numerică care
promovează un management de mediu de înaltă calitate. Planurile de management privind mediul în
vigoare în cadrul UKAEA sprijină certificarea conform standardelor de mediu ISO 14001;
• Un raport privind principalele caracteristici ale restaurării mediului pentru toate site-urile pentru
care UKAEA este responsabilă; şi
172
• Informaţii detaliate cu privire la costurile de dezafectare şi restaurare a site-urilor nucleare şi
estimările costurilor calculate.
Obiectivele unui audit
20. Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite auditorului să exprime o
opinie asupra faptului dacă situaţiile financiare sunt elaborate, în toate aspectele semnificative, în
conformitate cu un cadru de raportare financiară identificat.
Probleme de mediu
21. Problemele legate de mediu devin semnificative pentru un număr din ce în ce mai mare de
guverne, entităţi şi utilizatori ai situaţiilor financiare. Unele organizaţii funcționează în sectoare
în care aspectele legate de mediu ar putea avea impact semnificativ asupra situaţiilor financiare.
22. Comitetul pentru Practici Internaţionale de Audit (IAPC) defineşte aspectele legate de mediu
într-un audit financiar, ca fiind:
(a) “iniţiative pentru a preveni, a reduce sau remedia daunele aduse mediului sau pentru a trata
aspecte de conservare a resurselor regenerabile şi neregenerabile (astfel de iniţiative pot fi impuse
de legile şi reglementările de mediu sau prin contract sau pot fi întreprinse în mod voluntar);
(b) consecinţe ale încălcării legilor şi reglementărilor de mediu;
(c) consecinţe ale daunelor aduse mediului, cauzate altora sau resurselor naturale; şi
(d) consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse prin lege (de exemplu, răspunderea pentru dau-
nele cauzate de proprietarii anteriori)”.
23. Până în prezent, specialiștii în contabilitate şi audit s-au concentrat pe pasivele din domeniul
mediului. În timp ce situaţiile financiare ale unei organizaţii pot cuprinde terenuri ca active
imobilizate (evaluate pe aceeaşi bază ca şi alte bunuri), recent a fost pus un accent pe ,,activele
de mediu” – active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de mediu,
cum ar fi habitatul, lupta împotriva inundaţiilor şi controlul climei, precum şi alte funcţii non-
economice, cum ar fi valorile estetice sau de sănătate. Această idee subliniază faptul că organis-
mele sunt responsabile nu numai către acţionarii lor, ci şi pentru societate, pentru administrarea
mediului natural. Luarea în considerare a activelor de mediu se află încă într-un stadiu incipient
de dezvoltare, în care sectorul privat preia conducerea.
173
174
Punerea în aplicare a unui program de plantare forestieră
După auditarea acestui program privind silvicultura, Camera Supremă de Control raportează
Parlamentului cu privire la următoarele deficienţe:
• lipsa condiţiilor favorabile pentru sprijinirea punerii în aplicare cu succes a programului;
• lipsa unor politici forestiere comune şi de gestionare a spaţiului;
• coordonare ineficientă a departamentelor guvernamentale;
• deficitul de resurse financiare şi
• utilizarea necorespunzătoare şi incompletă a fondurilor alocate programului.
Întreţinerea instalațiilor de foraj - Zimbabwe
Acesta a fost un audit al unui District al Fondului European de Dezvoltare (DFED), care
vizează, printre alte obiective, furnizarea de apă potabilă pentru persoanele din comunităţile
rurale prin scufundarea de puţuri care aparţineau populaţiei locale şi situate pe terenurile
acesteia. Printre deficiențele raportate către Parlament se includ:
sistemul de gestionare şi de control financiar nu a fost propice pentru activități de foraj
provinciale;
serviciile de foraj au fost prestate de către persoane care nu intră în competenţa DFED;
DFED a reuşit să producă doar 45% din producţia planificată/estimată în cursul perioadei auditate.
Contabilitatea de angajamente
30. Problemele de mediu pot influența în mai multe feluri situaţiile financiare întocmite pe baza con-
tabilităţii de angajamente. Există standarde de contabilitate internaţionale care abordează principiile
generale de recunoaştere, de măsurare, precum şi dezvăluirea aspectelor legate de mediu într-un
raport financiar. SAI poate dezvolta, prin urmare, standarde de audit în conformitate cu aceste
standarde internaţionale de contabilitate, în legătură cu propriile lor organisme contabile naţionale.
31. Introducerea legilor şi reglementărilor de mediu poate implica o obligaţie de a recunoaşte
deprecierea activelor şi, prin urmare, necesitatea de a reduce valoarea contabilă.
32. Un eşec în conformarea cu cerinţele legale privind problemele de mediu, cum ar fi emisiile
sau eliminarea deşeurilor, poate necesita o contabilizare a activității de reabilitare, compensare
sau a costurilor juridice. De exemplu, o nerespectare a legilor privind controlul poluării poate
conduce la amenzi şi sancţiuni pentru o entitate.
33. Unele costuri anuale de exploatare sunt, prin natura lor, costuri de mediu. De exemplu,
costurile energetice pot fi considerate un cost de mediu, din cauza faptului că utilizarea combus-
tibililor fosili este o sursă de dioxid de carbon şi de poluare a aerului.
34. Unele entităţi ar trebui să recunoască obligaţiile de mediu ca datorii în situaţiile financiare.
De exemplu, obligaţiile asociate cu închiderea depozitelor de deşeuri solide şi cu obligaţiile de
monitorizare și remediere asociate cu operaţiunile miniere.
35. O entitate poate fi nevoită să prezinte o obligaţie potenţială de mediu ca o datorie contingentă
în cazul în care:
• posibila obligaţie depinde de apariţia unui eveniment viitor incert; sau
• valoarea obligaţiei la momentul prezent nu poate fi estimată în mod rezonabil; sau
• o ieşire de resurse pentru stingerea unei obligaţii nu este probabilă.
36. Pentru respectarea cerinţelor standardelor de contabilitate, poate fi necesară prezentarea unor
informaţii suplimentare în notele explicative la situațiile financiare. Exemplele ar putea include:
• sectorul de activitate în care operează entitatea şi aspectele asociate legate de mediu;
• tratamentul contabil adoptat în ceea ce priveşte costurile de mediu, adică ceea ce este inclus,
punctul de la care aceste elementele sunt cheltuieli sau capitalizate, modul în care elementele
sunt amortizate etc.;
175
Auditul de conformitate
38. Aşa cum se menţionează la paragraful 1, auditul de conformitate se încadrează în definiţia dată de
INTOSAI auditului de regularitate. Auditurile de conformitate pot analiza modul în care entitățile se
conformează cu o serie de aspecte. În primul rând, auditurile de conformitate examinează modul în
care entitățile se conformează cu reglementările financiare şi practicile de contabilitate (de exemplu,
controalele legislative, cum ar fi alocările de credite și corectitudinea cheltuielilor entităţilor). În al
doilea rând, auditurile de conformitate pot examina conformitatea cu legile şi cu tratatele privind
mediul. Auditorii ar putea fi interesați de examinarea conformității cu legile şi tratatele în vigoare din
cauza faptului că neconformitatea ar putea afecta situaţiile financiare ale entităţii. De asemenea,
auditorii pot fi interesați în verificarea conformității deoarece, în afară de orice efect asupra situaţiilor
176
financiare, va implica în mod inevitabil cheltuieli şi aceasta ar putea, prin urmare, să fie relevantă
pentru utilizarea pe scară largă a fondurilor publice.
39. Unele SAI-uri pot efectua al doilea tip de audit de conformitate în cadrul unui mandat de
audit al performanţei – conformitatea poate să fie evidențiată atât în auditul de regularitate cât şi
în auditul performanţei.
40. Auditul de conformitate permite SAI-ului, de asemenea, evaluarea performanţei unei entităţi
în materie de conformitate. Acesta poate ajuta guvernul (şi agenţiile sale) să reducă diferenţa
dintre promisiunile făcute şi rezultatele obţinute prin politicile şi programele aplicate. De
exemplu, un minister ar putea fi însărcinat cu reglementarea unor activităţi de mediu, cum ar fi
emiterea autorizațiilor de tăiere a arborilor. Au fost implementate sisteme care să facă posibil
acest lucru? Sunt activităţile sale raportate în mod corect şi fidel?
41. Acest tip de audit de mediu poate:
• promova conformitatea sau furniza o asigurare crescută cu privire la conformitatea cu politicile
şi legislaţia de mediu existente şi iminente;
• reduce riscurile şi costurile asociate cu nerespectarea reglementărilor în vigoare;
• conduce la reducerea costurilor prin minimizarea deşeurilor şi prevenirea poluării şi
• conduce la identificarea riscurilor şi a pasivelor.
177
44. Auditorul de regularitate ar trebui să analizeze industria în care entitatea îşi desfăşoară
activitatea, deoarece aceasta ar putea indica existența unor situaţii neprevăzute şi pasivele din
domeniul mediului. Anumite industrii sunt mai expuse la riscurile de mediu, de exemplu,
industria chimică, de petrol şi gaze, industria farmaceutică, şi industria minieră sau agenţii
guvernamentale cu responsabilităţi de management al mediului sau de reglementare.
178
Efectuarea procedurilor de fond
53. Auditorul de regularitate obţine, de asemenea, probe de audit care să sprijine informaţiile
referitoare la mediu cuprinse în situaţiile financiare, prin intermediul intervievării managemen-
tului – atât a persoanelor responsabile pentru întocmirea situaţiilor financiare, cât şi a persoa-
nelor responsabile pentru problemele de mediu.
54. În cazul în care entitatea are o funcţie de audit intern care examinează și aspectele legate de
mediu ale operaţiunilor entităţii, auditorul trebuie să ia în considerare utilizarea acestei activități.
În anumite situaţii, un expert pe probleme de mediu poate fi implicat într-un rezultat recunoscut
sau prezentat în situaţiile financiare, de exemplu, în cuantificarea naturii şi extinderii unei con-
taminări, în examinarea diferitelor metode de reabilitare etc. În astfel de cazuri, auditorul trebuie
să ia în considerare implicaţiile activităţii expertului pe probleme de mediu asupra situaţiilor fi-
nanciare, precum şi competenţa profesională şi obiectivitatea expertului.
55. Un alt aspect pe care auditorul care verifică regularitatea trebuie să îl ia în considerare este
utilizarea tuturor veniturilor de care o entitate poate fi responsabilă pentru colectare, cum ar fi
fondurile colectate în temeiul principiului "poluatorul plăteşte". Auditorul poate examina sis-
temele financiare şi de control intern care sunt stabilite pentru colectarea de fonduri şi, de ase-
menea, dacă fondurile sunt utilizate pentru scopurile pentru care au fost destinate.
Raportarea
28
Standardele de audit ale INTOSAI, Ediția revizuită în 1992, paragrafele 22-24
179
61. Acest lucru ar putea forma fundamentul unui subprogram anual pentru monitorizarea pro-
gresului în direcția rezultatelor de mediu dorite. Fiecare SAI ar trebui să analizeze modul în care
această abordare ar putea fi potrivită, având în vedere competențele propriului mandat.
180
Concluzie
65. Problemele de mediu din lume nu vor fi rezolvate peste noapte, nici nu vor fi rezolvate doar
prin acţiunile SAI. Cu toate acestea, rezolvarea lor se bazează mult pe rolul SAI şi acestea pot fi
parte a soluţiei.
66. Rolul SAI este de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor prin furnizarea unui audit independent, a
unei verificări credibile a obiectivelor, a informaţiilor furnizate de către agenţiile guvernamentale
cu privire la activităţile lor şi efectele acestora asupra mediului.
67. După cum ilustrează această lucrare, auditul situaţiilor financiare permite auditorului să
exprime o opinie privitoare la felul în care sunt întocmite situaţiile financiare, sub toate aspectele
semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară identificat. De asemenea,
lucrarea arată cum "aspectele semnificative" pot fi direct legate de costurile de mediu, de
obligaţii, de impact şi de rezultatele din domeniul mediului. În acest context, auditul situaţiilor
financiare cere auditorului să ia în considerare problemele legate de mediu, ca parte a auditului
regularităţii.
68. În plus, auditorii trebuie să fie conştienţi de tendinţele actuale - de exemplu, cum ar fi luarea
în considerare a activelor de mediu. Aceştia ar trebui să caute oportunităţi pentru a-şi încuraja
clienţii în a adopta metode care pot fi considerate bune practici, dar nu sunt încă obligatorii - de
exemplu, elaborarea rapoartelor de mediu. În timp ce standardele - atât de raportare financiară,
cât şi de guvernanţă - prevăd întocmirea de rapoarte din ce în ce mai cuprinzătoare cu privire la
aspecte legate de mediul înconjurător, probleme sociale şi de etică, devine tot mai necesar ca
auditorii să îşi revizuiască practicile, să îşi reevalueze abordarea.
181
182
Există o istorie a sancţiunilor şi a acţiunilor în justiţie împotriva entităţii sau a directorilor săi
în legătură cu probleme de mediu? Dacă da, care au fost motivele pentru astfel de acțiuni?
Există proceduri judiciare în curs cu privire la respectarea legilor şi reglementărilor de mediu?
Sunt riscurile de mediu/impactul acoperite de asigurare?
Mediul de control şi procedurile de control
Care este filosofia conducerii şi stilul de operare cu privire la controlul de mediu, în general?
Include structura operațională a entităţii o repartizare a responsabilităţilor, inclusiv separarea
sarcinilor/atribuțiilor, pentru persoane fizice specificate individual pentru controlul mediului?
Menţine entitatea un sistem de informaţii referitoare la mediu, bazat pe cerinţele de regle-
mentare sau pe propria evaluare a riscului de mediu?
Are entitatea un sistem operațional de management de mediu (SMM)?
• Acest sistem poate furniza, de exemplu, informaţii referitoare la cantităţile fizice de emisii şi
deşeuri periculoase, la caracteristicile de mediu ale produselor şi serviciilor, sau la rezultatele
inspecţiilor sau incidente.
• Exemple de standarde recunoscute pentru un SMM sunt standardul internaţional ISO 14001
şi Schema de Eco-management şi audit a Comisiei Europene (EMAS).
A publicat entitatea (voluntar) un raport de performanţă privind mediul? Dacă da, a fost veri-
ficat acesta de către o terţă parte independentă?
Sunt implementate proceduri de control pentru identificarea şi evaluarea riscului de mediu, pentru
a monitoriza conformitatea cu legile şi reglementările privind mediul, şi pentru a monitoriza
posibilele modificări în legislaţia privind mediul care ar putea avea un impact asupra entității?
Este managementul conştient de existenţa şi impactul potenţial asupra raportului financiar al
entităţii:
• al oricărui risc legat de responsabilitatea pentru apele subterane, care apare ca urmare a
contaminării solului, a apelor subterane, sau a apelor de suprafaţă;
• al oricărui risc legat de responsabilităţile care decurg ca urmare a poluării aerului; sau
• al plângerilor nesoluţionate referitoare la probleme de mediu provenind de la angajaţi sau
terţe părţi?
Are entitatea proceduri de operare şi de control pentru eliminarea deşeurilor şi a deşeurilor
periculoase în conformitate cu reglementările legale?
183
ISSAI 5130
INTOSAI
Dezvoltarea durabilă:
Rolul
Instituțiilor Supreme de Audit
184
Prefață – obiectivele și structura acestui document
Dezvoltarea durabilă este un termen care poate fi familiar pentru unii auditori și SAI-uri și
nefamiliar pentru alții. Acest document încearcă să explice conceptul de dezvoltare durabilă. De
asemenea, evaluează rolul pe care SAI-urile pot să îl joace în auditarea progresului național realizat
în ceea ce privește dezvoltarea durabilă națională. Documentul se compune din patru părți:
Partea 1 conține elemente esențiale, de fond. Definește dezvoltarea durabilă ca aceea dezvoltare
care reconciliază trei obiective majore: socialul, economicul și mediul înconjurător. De
asemenea, oferă o privire de ansamblu asupra modului în care conceptul de dezvoltare durabilă
poate fi reflectat în strategiile, politicile guvernelor și agențiilor individuale, precum și modul în
care influențează SAI-urile, ca un preambul la Părțile 2-4.
Partea a 2-a arată cadrul legal și strategiile naționale elaborate de către guverne în urmărirea
atingerii obiectivelor dezvoltării durabile și ia în considerare oportunitățile de revizuire pe care le
oferă SAI-urilor.
Partea a 3-a examinează modul în care conceptul de dezvoltare durabilă s-a aplicat politicilor
sau programelor individuale și rolul jucat de SAI-uri în a audita cât de bine s-a făcut acest
proces. Aceasta parte concluzionează prin luarea în considerare a perspectivelor din punctul de
vedere al legăturilor dintre problemele economice, de mediu și sociale.
Partea a 4-a este rezervată considerațiilor în ceea ce privesc pașii pe care SAI-urile trebuie să le
urmeze pentru a-și dezvolta abilitățile pentru a realiza audituri în domeniul dezvoltării sustenabile.
Prin adoptarea Declarației de la Rio, 105 țări și-au luat angajamentul să includă dezvoltarea
durabilă ca parte integrantă a activităților acestora. SAI-urile pot avea un rol cheie în moni-
torizarea implementării strategiilor naționale și a progreselor realizate. Acest document se
constituie ca un ghid privind ceea ce poate fi posibil, combinat cu exemple practice luate de la o
serie de SAI-uri.
CUPRINS
Prefață
Partea 1. Cadrul general
Originea dezvoltării durabile
Dezvoltarea durabilă și guvernele
Cum afectează SAI-urile dezvoltarea durabilă
Partea 2. Dezvoltarea durabilă la nivel național și regional
Programele și dezvoltarea durabilă
Oportunități de audit la nivelul de program
Selectarea subiectelor pentru audit
Aria de cuprindere și proiectarea auditurilor dezvoltării durabile
Provocările metodologice
Concluzii
Partea 3. Dezvoltarea capacității în cadrul SAI-ului
Pasul unu: clarificarea mandatului
Pasul doi: dezvoltarea strategiei
Pasul trei: dezvoltarea capacității și expertizei în cadrul SAI
Pasul patru: desfășurarea auditului
Pasul cinci: învățarea din experiența SAI-urilor și a altora
Pasul șase:identificarea impactului
Concluzii
Anexa A: Extras din Legea Auditorului General (Canada)
Anexa B: Membrii Grupului de Lucru INTOSAI pentru Auditul de Mediu
Glosar
185
Dezvoltarea durabilă este tipul de dezvoltare prin care se ating cerințele prezentului fără a fi
compromise abilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.
1.1 Chiar dacă nu există o singură definiție pentru dezvoltarea durabilă, acest concept a fost
pentru prima dată adus la cunoștința opiniei publice prin raportul intitulat ”Viitorul Nostru
Comun” al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (cunoscut mai mult sub denumirea de
Raportul Brundtland). Comisia definește dezvoltarea durabilă ca ”dezvoltarea prin care se ating
cerințele prezentului fără a fi compromise abilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface pro-
priile nevoi.”
1.2 Dezvoltarea durabilă implică integrarea obiectivelor sociale, de mediu și economice. În mod
ideal, desigur, orice politică sau activitate umană ar trebui să ducă la îmbunătățirea tuturor celor
trei obiective. În realitate însă, progresul nu poate fi atins într-un domeniu fără a fi afectat un
altul. Atunci când este posibil, deciziile ar trebui să țină cont atât de costuri, cât și de beneficii
pentru toate părțile. De asemenea, definiția Comisiei a reliefat faptul că dezvoltarea durabilă tre-
buie să fie corectă atât pentru generațiile prezente cât și pentru cele viitoare; ceea ce se obține de
către generațiile prezente nu trebuie să conțină costuri care se vor reflecta asupra generațiilor
viitoare.
1.3 În timp ce strategiile naționale sunt proiectate pentru nivelul național, este unanimă recu-
noașterea faptului că probleme sunt globale, necesitând soluții globale. Problemele de mediu nu
cunosc granițe. Teme cum ar fi sărăcia și injustiția socială sunt probleme globale indiferent de
aria geografică în care acestea sunt concentrate. Economiile naționale sunt puternic inter-
conectate. Un sfert din produsul global se tranzacționează între țări, fluxurile comerciale
crescând de 17 ori în ultimii 50 de ani.
1.4 Sporirea atenției internaționale, în ceea ce privește legătura dintre problemele sociale, eco-
nomice și de mediu, a devenit evidentă odată cu desfășurarea Conferințe ONU pe Probleme de
Mediu și Dezvoltare (”Summitul Pământului”) care s-a ținut la Rio de Janeiro, în anul 1992.
Această conferință a reprezentat o piatră de hotar în eforturile de abordare a problemelor globale:
105 state adoptând Declarația de la Rio. De asemenea, guvernele și-au luat angajamentul de a
realiza un plan de acțiune pentru Secolul 21, denumit Agenda 21. 168 de state au semnat
Declarația privind Diversitatea Biologică prin care se solicită statelor să identifice și să
monitorizeze resursele genetice și să realizeze planuri pentru conservare, inclusiv sisteme pentru
protecția acestor zone. În anul 1997, 166 de delegații participante la Convenția Cadru pentru
Schimbările Climatice au semnat Protocolul de la Kyoto, acestea luându-și angajamentul să
reducă sau să limiteze emisiile mai multor gaze cu efect de seră.
1.5 Națiunile s-au strâns din nou la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă, din anul
2002, de la Johannesburg, Africa de Sud, pentru a revedea progresele făcute după Rio și pentru a
realiza un plan de acțiuni viitoare. Ca urmare a Summit-ului au rezultat două documente im-
portante și anume – ”Declarația de la Johannesburg” și ”Planul de Implementare”. Declarația
este un comunicat de înalt nivel politic, adoptat de către șefii de state. Planul de Implementare
este un manifest care cuprinde obiective și promisiuni mai detaliate și descriptive cu referire la
186
zone cum ar fi eradicarea sărăciei, protejarea resurselor naturale, energiei, sănătății, tehnologiilor
de mediu și guvernanței. Prin acest Plan, guvernele și-au reafirmat angajamentul față de
principiile de la Rio și Agenda 21. Planul este important pentru SAI-uri întrucât oferă criteriile
care asigură baza unor audituri viitoare.
1.6 Prin ce este diferită dezvoltarea durabilă de grija față de mediu? Acestea au multe în comun. În
mod evident mediul este una dintre cele trei componente fundamentale ale dezvoltării durabile.
Oricum dezvoltarea durabilă nu tratează mediul ca un element absolut, care este inviolabil. În
schimb, dezvoltarea durabilă recunoaște faptul că trebuie să existe un echilibru între progresul
economic și social și mediul, potrivit reglementărilor și constrângerilor conceptului de durabilitate
(Figura 1). În general, prin progresul economic și social nu trebuie distrus ceea ce este valoros și ceea
ce nu poate fi înlocuit, sau să fie împiedicate generațiile viitoare de la utilizarea resurselor pentru
dezvoltarea sau folosul acestor generații.
Figura 1: dezvoltarea durabilă se compune din trei elemente
(vezi imaginea din textul original)
DEZVOLTAREA DURABILĂ
Sunt mai multe interpretări în ceea ce privește aria de cuprindere a dezvoltării durabile și
greutatea specifică pentru fiecare dintre îngrijorările legate de economie, mediu și social
1.7 Este ușor de constatat că acest concept, de dezvoltare durabilă, este foarte fluid. Există multe
situații în care guvernele și persoanele individuale vor fi în dezacord cu aria de cuprindere. În
mod particular, interpretări mai ample ale dezvoltării durabile extind obiectivele sociale,
incluzând aici echitatea socială și distribuția bunăstării precum și a oportunităților de șanse. Mai
mult de atât, există încă mult teren de dezbatere privind importanța care să fie acordată fiecărui
obiectiv al dezvoltării durabile.
1.8 În termeni mai practici, o interpretare mai cuprinzătoare a dezvoltării durabile echivalează cu
cuprinderea unei game mai largi de probleme. Figura 2 ilustrează potențialul ariei de cuprindere
a acestui concept.
187
Biodiversitate
Apă
Sol
RESURSE
Mediu
DE MEDIU înconjurător
Păduri
Minerale
Notă: această figură nu este atotcuprinzătoare, multe dintre problemele arătate aici sunt într-o
relație de interdependență. Se poate, de aceea, să nu fie cuprinse toate conexiunile care sunt
posibile.
Guvernele sunt cele care creează cadrul legal pentru realizarea dezvoltării durabile
1.9 Guvernele au un rol cheie în promovarea dezvoltării durabile. Ele sunt, de asemenea, respon-
sabile pentru stabilirea direcțiilor, realizarea politicilor și asigurarea coordonării. Guvernele re-
prezintă națiunile în cadrul negocierilor internaționale pe probleme de dezvoltare și mediu. Ele
își asumă angajamentele, de exemplu, să pregătească programele naționale privind emisiile de
gaze cu efect de seră sau să promoveze dezvoltarea durabilă. De asemenea, dezvoltă strategii de
punere în aplicare a acestor angajamente. În partea a doua a acestui document vom lua în con-
siderare rolul pe care SAI-urile îl joacă în evaluarea eficienței cadrului legislativ și al strategiilor.
188
ca toate noile politici să evalueze și efectele pe care le au asupra mediului, de exemplu evaluarea
efectelor construcției de șosele asupra mediului.
1.12 Guvernele pot reduce impactul propriilor acțiuni asupra mediului. Unele administrații
naționale sau regionale au făcut un efort conștient de a-și ”înverzi” acțiunile, atât pentru a
contribui la realizarea strategiei naționale, cât și pentru a motiva mediul de afaceri și persoanele
să urmeze exemplul guvernului. Așa cunoscuta inițiativă denumită ”gospodărirea verde” se
axează pe probleme cum ar fi reducerea deșeurilor și conservarea energiei, de exemplu, prin
designul clădirilor guvernamentale.
1.13 Dezvoltarea durabilă este importantă pentru SAI-uri deoarece este importantă și pentru entitățile
auditate. Rolul și mandatul constituțional al SAI-urilor nu le permite acestora să stabilească politici,
cu excepția implementării auditurilor. De aceea, acest document nu-și propune să sugereze SAI-
urilor să devină apărător al dezvoltării durabile în raport cu poziția guvernelor sau legislativului. Aria
de cuprindere a unui audit în acest domeniu se va limita numai la a constata dacă guvernul sau
agenția a îmbrățișat principiile și practicile dezvoltării durabile. În cele mai multe cazuri, ca urmare a
acceptării principiilor și practicilor dezvoltării durabile, acestea au devenit din ce în ce mai larg
răspândite, în mod special la nivelul administrației naționale.
1.14 Aria largă a dezvoltării durabile, precum și strategiile și politicile care izvorăsc din aceasta,
asigură un amplu domeniu de cuprindere pentru audituri. Unele SAI-uri au un mandat specific în
ceea ce privește dezvoltarea durabilă sau mediul. Sunt cazuri în care mandatul se limitează la
audituri financiare sau de conformitate, în timp ce în alte situații se extind la audituri de
performanță sau multilaterale. Unele mandate pot fi în întregime retrospective, în timp ce altele
pot fi pre-audituri sau audituri ale bugetului. De asemenea unele audituri pot fi limitate la nivel
guvernamental, în timp ce altele sunt extinse la nivel de administrație locală și entități aflate în
proprietatea statului. Documentul de față prezintă un set de opțiuni dintre care SAI-urile pot
alege în funcție de mandatul și prioritățile acestuia.
1.15 Auditul dezvoltării durabile ar trebui în mod normal să se realizeze conform standardelor
folosite de SAI, de exemplu cele elaborate de INTOSAI sau oricare standarde naționale. Având
în vedere că dezvoltarea susținută poate fi un subiect mai complex decât altele, pentru motivele
descrise anterior, aceasta nu trebuie să însemne că standardele de planificare, colectarea probelor,
analiza și raportarea pot fi mai relaxate.
1.16 Standardele și celelalte criterii de evaluare sunt importante și aici. Orice audit este în fond o
comparare a ceea ce este cu ceea ce ar trebui să fie. Aceasta se bazează pe un fel de convenție pe
standarde între auditori, entitățile auditate și părțile implicate care depind de auditori pentru
asigurare. În cazul dezvoltării durabile, standardele își pot avea originea în legislație sau
acordurile internaționale, legislația națională, angajamentele și obligațiile din programe,
standardele operaționale adoptate de către entitățile de audit sau procedurile și practicile general
acceptate de organizații cu activitate similară. Aceste criterii trebuie discutate cu entitatea
auditată și acolo unde este posibil auditorii trebuie să utilizeze criterii dezvoltate sau acceptate de
către organizația auditată.
189
1.7 Partea a patra a documentului privește felul în care SAI-urile își pot dezvolta capacitățile
pentru realizarea unor audituri ale dezvoltării durabile. Se sugerează faptul că prin împărțirea
procesului în mai mulți pași, un SAI poate face față tranziției la un audit eficace al dezvoltării
durabile.
Notă: un Glosar de termeni este prezentat la finalul acestui document.
Multe guverne au stabilit strategii la nivel național ca urmare a Summit-ului Pământului din
anul 1992
2.2 Agenda 21 recomandă, printre altele, ca națiunile semnatare să elaboreze strategii de dez-
voltare durabilă. Mai multe guverne au și realizat acest lucru (vezi Figura 3). Aceste strategii
intenționează să asigure coeziunea, abordarea națională a dezvoltării durabile, stabilirea unui set
de direcții care trebuie urmate de țara respectivă și sprijin în atingerea țintelor stabilite prin
acordurile internaționale.
2.3 Strategiile pot varia din punctul de vedere al calității. Unele dintre acestea pot etala sau relua
politicile existente, fără să fie subliniate eventualele modificări, în timp ce unele strategii,
considerate dintre cele mai bune, încearcă să reconcilieze progresul economic cu gândirea
privind mediu, într-o căutare originală pentru integrare și durabilitate.
2.4 Strategia cuprinde în mod uzual:
un corolar al cadrului legal al strategiei, coordonării, monitorizării și raportării realizărilor;
politicile și programele specifice care se adresează dezvoltării durabile, de exemplu,
prevenirea și controlul poluării, sau acelea care trebuie să reflecte gândirea dezvoltării
durabile, transportul, spre exemplu.
Figura 3: Strategia națională a Canadei de dezvoltare durabilă
Guvernul Federal al Canadei a dezvoltat un cadru legal de ansamblu care urmărește obiectivele
de dezvoltare durabilă. Cadrul legal conține cerința ca departamentele să-și publice propriile
strategii detaliate. Prin aceste strategii se intenționează să fie reflectate țintele și planurile de
acțiune pentru includerea dezvoltării durabile în politicile, programele și operațiunile acestora.
Prin strategie se are în vedere asigurarea criteriile pe baza cărora se măsoară progresul realizat.
2.5 Dacă mandatul permite SAI-ului, acesta poate analiza politicile specifice cum ar fi cele
pentru transport, apă, locuință, silvicultură, care asigură bazele pentru construcția strategiei.
Aceste aspecte vor fi analizate mai detaliat în Partea a-3-a.
2.6 Un cadru național corect ar trebui să urmărească ciclul managementului performanței (Figura
4), cunoscut și ca abordarea de tip ”planifică, realizează, verifică și îmbunătățește”. Ciclul
respectiv urmărește ca traseu strategia și obiectivele via implementare spre raportare și revederea
progresului realizat.
190
Figura 4: Ciclul managementului performanței
O strategie de dezvoltare durabilă va conține prevederi pentru implementarea obiectivelor,
măsurarea progresului realizat, raportarea performanței și asigurarea responsabilității
Strategii similare și reglementări pentru raportare pot fi întâlnite la nivel regional sau local
2.7 Deși guvernele regionale sau administrațiile locale nu sunt semnatare de acorduri inter-
naționale, acestea pot contribui la completarea și împlinirea acestora prin acțiunile întreprinse. O
recomandare din Capitolul 28 al Agendei 21 prevede ca guvernele și autoritățile locale să joace
un rol bine stabilit în promovarea dezvoltării durabile. Această inițiativă, denumită generic
”Agenda Locală 21”, a fost privită ca un important vehicul pentru schimbare, astfel cum o
reliefează și expresia ”gândește global, acționează local”.
2.8 Agenda Locală 21 recomandă ca toate autoritățile locale să-și consulte propriile comunități
pentru a crea un plan local de dezvoltare durabilă. În timp ce fiecare plan are propriile carac-
teristici în funcție de condițiile locale, vor fi și elemente comune care se regăsesc prezente în
oricare dintre aceste procese:
strategia nu este numai una de mediu, aceasta va trebui să includă și chestiunile
economice și sociale;
trebuie implicată întreaga comunitate sau măcar cel mai larg segment posibil cu resursele
disponibile;
de asemenea, trebuie identificată o strategie implicând acțiuni specifice;
la final este important să fie stabiliți indicatorii prin care se măsoară progresul realizat.
Figura 5: Strategia de dezvoltare durabilă locală a Norvegiei
În anul 1993 entitățile guvernamentale locale din Norvegia au solicitat conversia planurilor de
mediu și de management al resurselor în planuri de acțiune pentru secolul 21. Astfel s-au inițiat
planuri de dezvoltare bazate pe o reformă denumită ”Protecția Mediului la Nivel Local”. Un
program cheie a avut ca obiectiv dezvoltarea instrumentelor utilizate de către autoritățile locale
pentru a realiza evaluări ale impactului asupra mediului, în special cele pe termen lung. Un
proiect ulterior și-a propus să îmbunătățească comunicarea dintre guvernarea locală și cetățeni
pe problematica dezvoltării durabile.
191
are guvernul implementat un sistem eficient de raportare către Parlament a rezultatelor imple-
mentării strategiei?
a stabilit guvernul o cale de informare a cetățenilor cu privire la dezvoltarea durabilă și
progreselor realizate?
a dezvoltat guvernul un sistem de monitorizare și coordonare a activităților ONG-urilor care
activează pe problematica mediului?
2.10 În timp ce este dificil să auditezi strategia guvernului, indiferent de criteriile oricărei firme de
audit, este posibil să se examineze rezultatul integrării de către entități a abordării dezvoltării
durabile, în deciziile luate zi cu zi. Lucrând alături de entitățile guvernamentale și urmărind unele
comparații de pe scena internațională, precum și alte organizații mari, SAI-urile pot ajuta decidenții
strategici din cadrul guvernului să identifice și să răspândească exemple de bună practică.
29
Măsurile se referă la măsurile unui subiect care a fost analizat – de exemplu, numărul de copaci plantați. În contrast,
indicatorii sunt măsuri indirecte al unui subiect analizat sau raportat, de exemplu, concentrația gazelor cu noxe ca o măsură
a calității aerului. În domeniul mediului multe lucruri nu pot fi măsurate direct, dar trebuie măsurate indirect, deci vom
folosi termenul de ”indicatori” aici.
192
calificările persoanelor în vârsta de 19 ani;
anii probabili de viață sănătoasă;
case considerate a fi neadecvate pentru a fi locuite;
nivelul de criminalitate;
emisiile de gaze cu efect de seră;
numărul de zile cu nivel ridicat sau mediu de aer poluat;
traficul pe șosele;
calitatea bună sau moderată a apei râurilor ;
populațiile de păsări sălbatice;
case noi construite pe terenuri reabilitate curând;
producerea și managementul gunoaielor.
Progresele realizate de acești indicatori sunt raportate anual. Prima evaluare a acestor indicatori
titlu a fost făcută în decembrie 1999, ocazie cu care s-au identificat potențialele zone de îngri-
jorare, cum ar fi: creșterea numărului de zile și a cantității de gunoi menajer, creșterea nivelului
violenței criminale și dispariția unor specii și habitate.
Acești indicatori titlu sunt susținuți de un set cuprinzător, de circa 150 de indicatori detaliați,
grupați în familii. De exemplu, dacă pentru apă avem un indicator titlu ”calitatea bună sau mo-
derată a apei râurilor”, există un set care se referă la indicatori care reflectă nutrienții din apă,
cererea de apă precum și disponibilitatea, pierderile de apă, volumul de apă utilizată și siturile
afectate de extracția de apă.
193
194
SAI-ul poate analiza progresul relevat de ținte și indicatori
2.16 În final, dacă țintele și indicatorii asociați se constată că sunt de bună calitate din punct de
vedere tehnic, atunci SAI-ul poate determina progresul pe care aceștia îl pot dezvălui.
Dacă un termen limită pentru o țintă a fost deja depășit, atunci auditul poate numai să
constate dacă obiectivul a fost atins. Atenția auditului în acest caz se poate îndrepta spre a
explica dacă a fost sau nu a fost atinsă ținta sau costul și eficiența politicilor folosite pentru
atingerea țintei, sau unele consecințe neintenționale ale acestor politici.
Dacă termenul de îndeplinire nu a fost încă depășit, atunci auditul trebuie să se concentreze
pe a vedea dacă ținta este probabil să fie atinsă. Acesta este un concept mai dificil de aplicat
deoarece ultima poziție înregistrată sau chiar la trendul actual poate să nu fie un indiciu a
ceea ce poate fi atins în timpul rămas până la termenul limită stabilit. S-ar putea ca
instrumentele politicilor să nu-și fi făcut încă efectul pe acest final de trend sau pot exista alte
trenduri de bază care vor afecta rezultatul final. De aceea SAI-ul își poate limita opinia la
aceea de a prezenta dacă ținta va fi atinsă în condițiile în care trendul actual va continua, ceea
ce înseamnă o declarație de audit mai prudentă. De asemenea, SAI-ul poate analiza moti-
vațiile care stau în spatele progresului sau lipsa acestora, succesul politicilor care se inten-
ționează a fi folosite pentru atingerea țintelor, orice consecințe neintenționate, dar și o privire
asupra a ceea ce rămâne de făcut în cazul în care țintele vor fi atinse.
2.18 Administrarea verde a sectorului guvernamental cât și al celui privat poate include
adoptarea unui ”sistem de management al mediului”. Acesta înseamnă crearea cadrul legal
managerial și a proceselor asociate pentru a se asigura că îngrijorările legate de mediu și de
dezvoltarea durabilă se reflectă în procesul zilnic de luare a deciziei.
2.19 Este recunoscut pe plan internațional că realizarea dezvoltării durabile depinde de integrarea
de către management la nivel corporativ, de proiect și locație a preocupărilor legate de mediu.
Adoptarea de către Organizația Internațională pentru Standardizare a seriei ISO 14000 permite
guvernelor și agențiilor să-și concentreze eforturile legate de mediu urmărind criteriile interna-
ționale general acceptate. Scopul seriei ISO 14000 este de a promova o abordare comună a ma-
nagementului mediului și creșterea abilităților organizațiilor pentru atingerea și măsurarea
progresului performanței de mediu. Standardele se aplică tuturor tipurilor de organizații fiind
create ținând cont de diferitele condiții de natură geografică, culturală sau socială. Seria ISO
14000 conține standardele seria ISO 14001 care reglementează sistemul de management al
mediului, având următoarele elemente cheie:
o politică de mediu și cerințele pentru urmărirea acestei politici, prin obiective și ținte;
o analiză a aspectelor legate de mediu în ceea ce privește achizițiile, procesele, produsele
și serviciile organizațiilor;
195
2.20 În completarea seriei ISO 14000, care este un standard internațional, mai există și standarde
regionale sau naționale pentru sistemul managementului mediului, cum ar fi de exemplu: Schema de
Eco-management și Audit a UE și cele ale Asociației Canadiene pentru Standarde.
Figura 10: Managementul de mediu în Africa de Sud
Guvernul Africii de Sud și-a formulat politica generală prin Cartea Albă privind Managementul
Mediului în Africa de Sud, document care a fost aprobat în anul 1998 sub denumirea de Legea
privind Managementul Național al Mediului (NEMA). Acest act conține cerințele adresate
jucătorilor cheie din societate în ceea ce privește elaborarea și transmiterea planurilor de mana-
gement al mediului și, anual, al rapoartelor privind managementul mediului. De asemenea,
documentul pune accentul pe necesitatea creării unui echilibru între dezvoltarea durabilă și
reducerea sărăciei.
196
Responsabilitatea și raportarea dezvoltării durabile
2.25 În momentul de față există un sprijin larg internațional cu privire la conceptul de audit al
resurselor naturale. Printre organizațiile internaționale implicate în acest sens este și ONU,
OECD și Banca Mondială. Grupul de lucru al INTOSAI pentru Auditul Mediului a elaborat un
document referitor la auditul resurselor naturale și relevanța acestuia pentru SAI-uri. Unele SAI-
uri pot avea mandat pentru a audita aceste conturi sau pentru a face comentarii asupra lor.
197
Concluzii
2.26 În această parte am putut vedea cum dezvoltarea durabilă, prezentă în multiple feluri la
nivel național sau regional, asigură pentru SAI-uri orizonturi pentru realizarea unei activități
utile. Aria va fi determinată în mare măsură de aria de cuprindere pentru care guvernul a adoptat
principii și practici de dezvoltare durabilă. Acolo unde guvernul are o strategie dublată de măsuri
de performanță și un sistem de exprimare a acelei performanțe, sarcina SAI-ului este mult mai
ușoară. În absența unui astfel de cadru de reglementare s-ar putea ca SAI-ul să se limiteze numai
la auditul unor programe individuale, cum sunt cele descrise în partea care urmează.
3.1 În Partea a 2-a am examinat cadrul legal pe care l-au adoptat guvernele în urmărirea atingerii
dezvoltării durabile și oportunitățile care apar astfel pentru SAI-uri. În această parte vom vedea
cum poate SAI-ul să examineze dezvoltarea durabilă atunci când aceasta este reflectată în politici
sau programe finanțate individual.
3.2 Pentru a fi eficiente, strategiile de dezvoltare durabilă trebuie să fie urmate în subsidiar de un
set de obiective și ținte pentru programele individuale. Un angajament, de exemplu, de reducere
a nivelului dioxidului de carbon în atmosferă, poate fi reflectat prin:
reducerea limitelor stabilite pentru emisiile industriei grele;
reguli mai stricte și testarea emisiilor autovehiculelor;
măsuri pentru descurajarea utilizării autovehiculelor;
în măsura în care este posibil, o multitudine de alte politici.
Astfel cum se arată în partea a-2-a, sunt multe zone de politici și programe individuale care sunt
afectate de conceptele și îngrijorările dezvoltării durabile.
Figura 12: Managementul pădurilor în Peru
SAI-ul din Peru a realizat în anul 1998 un audit de management al mediului pentru Proiectul de
Management al Pădurilor în Parcul Național Alexander von Humboldt.
Scopul acestuia a fost să verifice dacă pădurea a fost protejată de exploatațiile agricole,
restricțiile privind accesul public a fost respectat, iar tăierile s-au conformat prevederilor
Convenției Internaționale privind Pădurile Tropicale de activitate forestieră durabilă. Auditul a
relevat o serie de nereguli ale proiectului, cum ar fi:
Controlul insuficient al exploatării lemnului – proiectul duce de o lipsă acută de personal și
resurse logistice pentru a se realiza un control eficace al resurselor forestiere;
Deși termenii de referință ai impactului asupra mediului au fost stabiliți înainte de
demararea proiectului, multe dintre punctele programului privind prezervarea mediului nu au
fost în fapt puse în practică;
40% din terenul alocat proiectului era deținut de localnici ce nu au sprijinit obiectivele
proiectului;
Criteriile pentru evaluarea eficienței și controlului proiectelor de împădurire au fost
inadecvați;
Control financiar privind vânzările de lemn a fost slab.
198
În unele dintre programe, chestiunea dezvoltării durabile s-a dovedit o problemă majoră
3.3 Se produc compromisuri între obiectivele economice, de mediu și sociale ale programelor
fiind demne de remarcat cele legate de construcția de drumuri, pescuit, producția de bușteni,
subvențiile din agricultură și producerea de energie. În aceste sectoare, diferitele obiective pot
lucra unele împotriva altora. În alte programe, însă, obiectivele economice, sociale și de mediu
pot coincide și pot lucra conjugat creând o presiune sporită pentru schimbare, cum ar fi în cazul
măsurilor pentru îmbunătățirea eficienței energiei.
Există o multitudine de căi prin care problemele de mediu pot fi reconciliate cu obiectivele
economice și sociale
3.4 Pentru unele programe, compromisurile dintre obiectivele economice, de mediu sau sociale
se regăsesc implicit în obiectivele și țintele stabilite de guvern. În aceste cazuri guvernele vor fi
cele care vor trebui să decidă care schimburi trebuie făcute. De exemplu:
Emisiile autovehiculelor - țintele stabilite de guvern pentru producătorii de autovehicule vor
reflecta raționamentul politic a ceea ce trebuie întreprins pentru a se atinge obiectivele de
mediu și păstrarea unui echilibru între costul industriei și utilizatorii de autovehicule și
impactul social asupra comunităților ca urmare a creșterii costului transportului;
Cotele de pescuit – cotele vor reflecta raționamentul politicienilor cu privire la nivelul
pescuitului durabil pe termen lung, ținând cont de impactul social și economic asupra
comunităților locale de pescari și argumentele științifice pentru sustenabilitatea stocurilor
existente.
Figura 13: Contradicții în obiectivele dezvoltării durabile în Statele Unite
În SUA controlul poluării este în mare parte centrat spre verificarea deversărilor din conductele
uzinelor sau alte altor surse. Ca rezultat al acestor eforturi, cea mai mare cantitate de apă cu
probleme de calitate poate fi identificată la surse mai dispersate, respectiv, surse nepunctuale
cum ar fi fermele și pășunile.
Cu toate acestea, îndreptarea atenției spre aceste surse de poluare ar putea necesita impunerea
de costuri substanțiale de regularizare unor grupuri cărora până acum nu li s-a solicitat să țină
sub control propria poluare. Aceasta va determina un impact major social și economic și va
ridica probleme de justețe.
Și pentru a complica și mai mult lucrurile pe viitor, GAO, în raportul său din martie 2000
intitulat ”Calitatea Apei: Limitări ale deciziilor cheie ale EPA și Stat din cauza datelor lipsă sau
incomplete”, a pus sub semnul întrebării o mare parte a datelor necesare pentru a fi luate decizii
de reglementare a limitării poluanților.
3.5 Pentru alte programe, raționamentele oficialilor pot fi făcute pe baza experienței repetitive,
de exemplu:
Regimul inspecțiilor pentru verificarea poluării industriale poate necesita ca inspectorii să
urmărească realizarea unui echilibru între impactul emisiilor asupra mediului și posi-
bilitățile industriei de a plăti instalații pentru reducerea poluării;
Proiectele de mari dimensiuni, cum ar fi construcția de drumuri, de cele mai multe ori au
un impact economic, de mediu și social semnificativ, care trebuie cântărit cu multă grijă.
Oficialii, în acest caz, vor trebui să fie responsabilizați pentru a se asigura că impactul
relevant este evaluat și se ține cont de acesta în procesul de luare a deciziilor.
În raționamentele și schimburile prezentate mai sus, decidenții trebuie să utilizeze tehnici mai
mult sau mai puțin sofisticate pentru compararea unui aspect cu altul. Acestea sunt descrise mai
pe larg, în cele ce urmează, în Figura 18.
199
Aria de cuprindere pentru auditul programelor este enormă; acest document se concentrează
pe o serie de probleme cheie pentru auditor
3.6 Aria de cuprindere a auditului programelor este enormă. Acest document nu urmărește să
acopere toată gama de opțiuni. Figura 2 ne arată care este aria de cuprindere a programelor din
punctul de vedere al dezvoltării durabile. Totuși, este posibil să fie evidențiate o parte dintre
aspectele de care trebuie să se țină cont atunci când se alege, se stabilește aria și proiectează
auditurile care tratează probleme de dezvoltare durabilă.
3.7 Modul de selectare al auditurilor care urmează să fie realizate depinde de abordarea aleasă de
SAI prin programul de audit. În cele mai multe situații, auditurile care se axează pe dezvoltarea
durabilă trebuie să concorde cu aspecte din alte teme pentru a fi compatibile cu programul și
prioritățile SAI-ului. De aceea tema studiată trebuie să fie auditabilă, să adauge valoare, să atingă
aspecte materiale și să fie finalizabilă cu resursele disponibile, într-un timp rezonabil.
3.8 Importanța temei trebuie să fie dată nu numai de reflectarea unor valori monetare ci și de
importanța impactului programului. De exemplu, politicile de contracarare a poluării vor trebui
să includă diferite tipuri de instrumente de politici, cum ar fi stimulentele economice, inițiative
de cercetare și pregătire, campanii de educație publică și crearea de entități de reglementare care
să avizeze, să supravegheze și să sancționeze companiile, după caz. Ar fi posibil ca în acest
proces să nu fie angrenați mulți bani publici, însă impactul politicii sau eșecul acesteia pot avea
consecințe enorme.
3.9 Pentru unele audituri este necesar să fie identificate acele entități care sunt esențiale pentru
conservarea și utilizarea durabilă a resurselor, în scopul prioritizării domeniilor supuse auditului.
SAI Peru a realizat în auditurile în care a avut ca obiectiv resursele naturale acest lucru, prin
realizarea unei matrice care cuprinde funcțiunile și activitățile tuturor companiilor deținute de
stat care sunt implicate într-un domeniu și, utilizând această informație, pentru a selecta
instituțiile unde se va impune o evaluare mult mai detaliată.
3.10 Abordarea adoptată de către SAI-uri nu trebuie să fie diferită de procesul normal derulat de
către acesta în alegerea temelor pentru auditul performanței. În identificarea temelor SAI-urile
trebuie să urmărească legăturile dintre programele individuale și strategiile guvernamentale
globale. Întrebările uzuale care se pot pune sunt prezentate mai jos. Prin aceste întrebări nu se
intenționează să se creeze o bază pentru audit, însă ele pot ajuta SAI-ul în înțelegerea
eventualelor contribuții pe care le pot aduce politicile și programele individuale, precum și
potențialele slăbiciuni care pot fi constatate.
200
îndrumare în acest domeniu. Cea mai mare parte a documentului poate fi aplicabilă și con-
ceptului mai amplu de dezvoltare durabilă.
3.12 În termeni mai ampli, SAI-ul poate decide să ia în considerare subiecte cu următoarele
aspecte de fond:
Problema administrării verzi, cum ar fi eficiența utilizări energiei, procedurile de
achiziție și utilizarea apei și a altor resurse naturale de către entitățile publice. Vezi Figura
14 ca exemplu al managementului utilităților;
Programele de mediu, incluzând eficacitatea tehnicilor folosite pentru a încorpora factori
de mediu în procesul de luare a deciziei de zi cu zi, de exemplu, construcția de diguri
împotriva inundațiilor, implementarea managementului râului sau controlul poluării;
Programele care servesc unui spectru mai larg de obiective economice și sociale, incluzând
aici, de exemplu, programe destinate limitării declinului economiei locale, reutilizarea
terenurilor lăsate în paragină sau abandonate sau menținerii comunităților locale.
Figura 14: Ministerul Apărării din Marea Britanie – Managementul utilităților
Ministerul Apărării din Marea Britanie a cheltuit aproximativ 180 milioane £ pe an pentru
curent electric, benzină, motorină, apă și canalizare. În anul 1997, NAO a dat publicității un
raport cu privire la posibilitățile de realizare a unor economii, prin îmbunătățirea managemen-
tului utilităților.
Raportul a identificat mai multe căi de realizare a unor economii ale energiei. Unele dintre
acestea sunt măsuri simple, care se pot lua cu costuri minime sau pot să nu coste nimic, de
exemplu, reglarea termostatelor și educarea personalului să fie mai conștient cu privire la
consumul de energie. Alte măsuri ar necesita o investiție care ar genera economii în mai puțin
de trei ani (de exemplu, instalarea de echipamente de iluminare eficiente energetic).
Figura 15: Regenerarea terenurilor în Marea Britanie
Până în aprilie 1999, Agenția Guvernului Marii Britanii, cunoscută sub denumirea de ”Partene-
riatul Englez” a fost responsabilă pentru readucerea în starea de utilizare a terenurilor și
clădirilor abandonate, vacante și subutilizate. Principala activitate a Agenției a fost aceea de
asigurare a suportului financiar pentru finanțarea proiectelor de regenerare fizică, împreună cu
organizații din sectorul public sau privat. Astfel, așteptările au fost ca Agenția să joace un rol
important în sprijinirea atingerii regenerării durabile economice, de mediu și sociale a dome-
niilor aflate în nevoie.
În anul 1999, NAO a publicat un raport care s-a concentrat pe activitatea ”Parteneriatului En-
glez” de susținere a regenerării locale în șase zone geografice. Conexat cu vizite pe teren și
analiza datelor, echipa de studiu a dorit să cunoască viziunea Agenției și a partenerilor din
comunitatea locală în sprijinirea sporirii eficacității promovării regenerării.
Raportul a identificat necesitatea stabilirii unor ținte și obiective mai clare, introducerea eva-
luării pe termen lung a eficacității schemelor zonale de regenerare și stabilirea unui sistem mai
riguros de înregistrare a rezultatelor.
3.13 Suplimentar la ghidul prezentat mai sus, WEB site-ul Grupului de Lucru al INTOSAI
privind Auditul Mediului (www.environmental-auditing.org) cuprinde o bază de date cu rapoar-
tele de audit privind o varietate de subiecte preluate de la SAI-uri din întreaga lume.
201
Această secțiune pune accentul pe chestiunile care au o relevanță particulară pentru auditurile din
acest domeniu.
Programele care contribuie la dezvoltarea durabilă implică, de cele mai multe ori, munca în
cooperare a mai multor organizații
3.16 Atunci când stabilește aria de cuprindere a unui studiu, SAI-ul are nevoie să decidă dacă va
lua în considerare activitatea unui număr de organizații. Astfel de audituri, dacă au bine stabilită
aria de cuprindere, pot furniza, de cele mai multe ori, un număr sporit de oportunități de obținere
a valorii adăugate. Oricum, SAI-urile trebuie să ia în considerare dacă au abilitățile și resursele
necesare adecvate pentru o astfel de activitate sau va fi nevoie să apeleze la cooperarea cu alți
auditori. În unele cazuri SAI-urile ar putea să compare performanța din alte țări.
Figura 17: Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă
Atunci când stabilesc aria de cuprindere a unui studiu de dezvoltare durabil, SAI-ul poate
decide:
Concentrarea pe activitatea unei singure organizații. De exemplu, auditul poate analiza
unele chestiuni legate de administrarea verde, cum ar fi eficiența: energetică, procedura de
achiziții precum și utilizarea apei sau a altor resurse în entitățile publice;
Concentrarea pe un ansamblu de organizații a căror activitate depășește granițele regionale
și organizaționale. Pentru a reuși aceasta, s-ar putea ca SAI-ul să fie nevoit să lucreze
împreună cu alți auditori autorizați la nivel statal sau regional, de exemplu în audituri ale
protecției împotriva inundațiilor, controlului calității apei și controlul poluării;
Compararea performanței și a practicii cu experiența altor țări și din sectorul privat. SAI-ul
trebuie să urmărească să lucreze coordonat împreună cu alte SAI-uri. Grupul de Lucru al
INTOSAI privind Auditul Mediului a realizat un ghid intitulat ”Cum pot să coopereze SAI-
urile pentru realizarea unui audit al acordurilor internaționale de mediu” care oferă îndrumare
pentru realizarea în comun sau în coordonare a unui audit.
Provocări metodologice
Una dintre deciziile SAI-ului ar putea fi aceea de a vedea cât de departe trebui să privească
schimburile dintre obiectivele economice, de mediu și sociale
3.17 Conceptul de dezvoltare durabilă ar putea să pună SAI-ul în fața unor noi provocări meto-
dologice și analitice. O decizie cheie a SAI-ului ar putea fi aceea de a se vedea cât de departe
trebui acesta să privească schimburile dintre obiectivele economice, de mediu și sociale.
3.18 SAI-urile care realizează astfel de audituri trebuie judecate unele aspecte, cum ar fi:
Dacă legăturile dintre chestiunile economice, de mediu și sociale sunt predispuse analizei;
202
Dacă SAI-ul este posibil să se găsească în situația de a analiza valoarea politicii obiectivelor
– lucru care nu face parte din mandatul său;
Dacă are expertiza și experiența necesare pentru a aborda o mai largă arie a studiului.
În cazul ariei unor subiecte s-ar putea să nu fie posibil să analizeze conexiunile, iar meto-
dologia ar putea să fie prea complexă
3.19 SAI-urile ar trebui să evite să studieze probleme sau schimburi care nu pot fi ușor evaluate sau
analizate. Aceasta ar putea duce SAI-ul într-o zonă de dezbatere politică controversată. Interacțiunile
complexe dintre factorii economici, de mediu și sociali, care reprezintă miezul dezvoltării durabile,
nu sunt ușor de analizat pentru a permite SAI-ului să exploreze pe deplin schimburile sau echilibrul
dintre cei trei factori. Spre deosebire de deciziile de natură financiară, care pot fi reduse la o analiză
cost-beneficiu, nu există o modalitate similară și pentru a evalua aceste schimburi. În multe zone
guvernamentale, așadar, aceste schimburi sunt decise pe o bază politică. În mod corespunzător
guvernul poate utiliza evaluări detaliate și tehnice; evaluările pot, de asemenea, să includă o doză
considerabilă de subiectivitate (vezi Figura 18). SAI-ul poate decide că nu este potrivit să fie folosite
astfel de raționamente tehnice sau subiective. În schimb, SAI-ul va putea audita indiferent de țintele
și așteptările la care a subscris guvernul sau echilibrul pe care se gândea că îl va atinge.
Figura 18: Tehnici analitice de reconciliere a îngrijorărilor de natură economică, de mediu
sau socială
Evaluarea impactului de mediu – o modalitate de a evalua care va fi rezultatul unei politici,
plan sau acțiuni asupra mediului. Deoarece acest tip de evaluare este făcută în cel timpuriu
stadiu al procesului de luare a deciziilor, înseamnă că problemele de mediu sunt considerate ca
fiind egale ca importanță cu cele economice și sociale.
Analiza cost beneficiu social – o comparație formală a costurilor și beneficiilor unui proiect
(redusă la o bază comună anuală). În timp ce teoretic este posibil ca să se aloce valori monetare
pentru costuri și beneficii de mediu și sociale asociate cu o schemă, în practică s-a dovedit
problematică obținerea unor estimări obiective care să ducă la o acceptare generalizată.
Analiza conturilor multiple – o metodă pentru includerea aspectelor de mediu sau sociale în
cadrul planificării. Aceasta reflectă diferite aspecte ale unei probleme, atât luate separat cât și la
un loc, mai degrabă decât a atribui o valoare monetară asupra costurilor și beneficiilor econo-
mice, sociale și de mediu al unui aspect.
Costul ciclului de viață – entitățile publice pot folosi costul ciclului de viață în procesul de luare
a deciziilor. Costul ciclului de viață, astfel cum exprimă și sintagma, intenționează să reflecte
toate costurile asociate cu achiziția unui produs, inclusiv costurile de menținere în funcțiune și
debarasare. În cazul unor operațiuni, de exemplu, un proces industrial care produce o contami-
nare semnificativă, costurile pentru curățire pot influența în mod semnificativ deciziile pentru
continuarea respectivului proces.
Valorile de referință sustenabile – acestea sunt valori determinate științific și general acceptate
care stabilesc limite absolute rezultatelor de mediu, economice și sociale, de exemplu, un nivel
sustenabil al extracției de apă (care asigură continuitate și calitate aprovizionării).
Cea mai bună tehnică disponibilă care nu implică un cost suplimentar (BATNEEC) – acest ter-
men caută să definească procesul fizic sau tehnic (de regulă industrial) care contribuie cel mai
mult la limitarea emisiilor poluante într-un mediu (aer, apă, sol) fără să crească excesiv
costurile. Utilizarea acestuia se poate include în reglementări putând fi folosit de către oficiali
pentru a-i îndruma în procesul de luare a deciziilor care implică costuri economice și de mediu
aferente regularizării poluării industriale.
Cea mai utilizabilă opțiune de mediu – un proces în care, cel mai puțin distructiv sau cea mai
benefică opțiune pentru mediu, este identificată dintr-o gamă de posibile acțiuni, ținând cont de
emisiile de poluanți în mai mult de un mediu și BATNEEC pentru fiecare (aer, apă, sol).
203
Observarea însă, a unor legături din alte zone, poate adăuga noi perspective
3.20 Chiar dacă aceste condiții iau naștere virtual, pot fi, oricum, ocazii când examinarea acestor
schimburi va fi crucială pentru valoarea adăugată care poate reieși din studiu. De exemplu,
examinarea unor subiecte cum ar fi regularizarea poluării, protecția fermelor de pescuit și
managementul pădurilor, ar putea ridica întrebări potențiale pentru dezvoltarea durabilă și care
pot fi supuse analizei. În studiul privind exploatarea arborilor ar putea fi posibilă modelarea
impactului pe care îl au diferitele strategii de exploatare, după cum urmează:
Inventarul speciilor de arbori și biodiversitatea;
Ponderea ogoarelor necultivate în totalul terenurilor;
Impactul asupra fluxurilor probabile de venituri și prin urmare asupra gradului de ocupare.
Figura 19: Poluarea aerului în nord-estul Europei
Având în vedere interdependența programelor naționale de prevenire a poluării, în anul 1999,
SAI-urile din Republica Cehă, Lituania și Polonia au lansat realizarea unor audituri paralele.
Scopul acestor audituri a fost acela de a determina dacă guvernele respective au implementat
numeroasele acorduri bilaterale și convenții internaționale la care au aderat. Auditurile s-au
concentrat pe modul cum fondurile pentru protecția mediului și alte forme de asistență au fost
folosite pentru ducerea la îndeplinire a programelor de prevenire a poluării aerului. Un obiectiv
ulterior a fost și acela de a audita conformitatea calculării și aplicării amenzilor pentru depășirea
nivelului de poluare admis. Rezultatele comune ale auditurilor s-au materializat în anul 2000,
în declarații comune.
3.21 Aplicarea perspectivei largi de dezvoltare durabilă unui anumit subiect nu impune în mod
necesar ca SAI-ul să verifice printr-un singur studiu toate legăturile dintre aspectele sociale,
economice și de mediu. O analiză de o asemenea dimensiune s-ar putea să depășească capa-
citatea analitică și resursele de care dispune un SAI. Pentru aproape toate SAI-urile, auditurile de
acest gen prezintă serioase provocări de natură analitică și metodologică. Oricum, unele SAI-uri
ar putea include puncte de vedere asupra problemelor de mediu în cadrul verificărilor care în cele
mai multe cazuri se concentrează pe chestiuni economice sau viceversa sau se poate adăuga și o
dimensiune socială. Rezultatul se concretizează în rapoarte mai cuprinzătoare, care asigură cu o
bună cunoaștere proporțiilor în care a fost atinsă dezvoltarea durabilă.
Figura 20: Schimburile dezvoltării durabile în Africa de Sud
SAI-ul din Africa de Sud a realizat un audit de mediu cu privire la resursele de apă și serviciile
publice de apă. Acesta este un exemplu concret al situației în care chestiunile sociale și de
mediu sunt în strânsă relație într-o țară în care marea majoritate a populației se alimentează cu
apă direct din mediul înconjurător. Acest lucru a avut loc într-o perioada de dezbateri politice pe
tema integrării problemelor sociale și de mediu, ducând la o puternică rezistență față de audit
din partea uneia dintre părțile angajate în polemica politică. Astfel, se observă modul în care un
audit al dezvoltării durabile poate fi afectat și posibil să afecteze, chestiunile politice, fără a
comenta direct aceste decizii de politică.
Figura 21: Auditul de mediu privind moștenirea națională în Peru
SAI-ul din Peru a realizat recent un număr de audituri care au analizat problemele de mediu și cele
privind moștenirea națională. Acestea au inclus audituri ale Parcului Național Manu, bazinul lacului
Titicaca și Sanctuarul Național Machupicchu. SAI-ul a aplicat conceptul de dezvoltare durabilă,
astfel încât să realizeze o legătură între dezvoltarea durabilă și moștenirea culturală. Auditul
bazinului lacului Titicaca a legat efectele acțiunii de conservare de cele de folosire durabilă a
resurselor naturale și bunurile aparținând moștenirii culturale ale unor cetățeni peruvieni.
204
Concluzii
3.22 Există multe oportunități de audit al programelor care privesc dezvoltarea durabilă. Se
ridică în astfel de cazuri provocări care izvorăsc din modul în care țintele de natură socială,
economică și de mediu inter-relaționează, dar și datorită varietății de organizații afectate. Se pot
naște provocări metodologice datorită noutății relative și subiectivității unora dintre tehnicile
implicate. În orice caz, exemplele date în această parte arată că este posibil ca un audit bine axat
să fie planificat și să analizeze chestiunile legate de dezvoltarea durabilă. Cel mai important
lucru este ca un SAI să nu planifice un audit care acoperă prea multe probleme, sau care necesită
metode de analiză care sunt prea dificil de dus la bun sfârșit.
În cele mai multe cazuri SAI-urile trebuie să dețină un mandat suficient de cuprinzător pentru
a avea posibilitatea să verifice cele mai multe dintre aspectele dezvoltării durabile
4.3 SAI-urile trebuie să revadă mandatul pe care îl dețin pentru a determina dacă au autoritatea
necesară pentru a realiza audituri în domeniul dezvoltării durabile. În cele mai multe cazuri, SAI-
urile care verifică economicitatea, eficiența și eficacitatea vor avea și un mandat suficient pentru
a putea verifica multe dintre aspectele dezvoltării durabile.
4.4 Punctul de plecare pentru cele mai multe SAI-uri îl va reprezenta dezvoltarea unei înțelegeri
clare a dezvoltării durabile și revederea poziției guvernului, dacă există una, cu privire la aceasta.
Pentru cele mai multe SAI-uri, țintele politicii stabilite de guvern privind dezvoltarea durabilă
vor asigura baza pentru evaluarea performanței.
30
Această parte a documentului se referă în mod extins la documentele realizate de către SAI Canada pentru Conferința
SAI-urilor din Commonwealth din octombrie 1999.
205
4.5 Următoarea etapă o reprezintă răspunsul strategic la programul de dezvoltare durabilă. Între-
bările pe care și le-ar putea pune SAI-ul, ar putea fi:
Care sunt obiectivele unui audit al dezvoltării durabile?
Care sunt zonele cheie ale dezvoltării durabile care ar putea face obiectul unui audit?
Ce chestiuni sunt relevante pentru auditurile dezvoltării durabile?
Care ar putea fi abordarea de audit pentru oricare dintre aceste chestiuni?
Există o necesitate de schimbare organizațională în cadrul SAI-ului?
Are SAI-ul expertiza potrivită, sau consideră că este nevoie să se apeleze la asistență din
afară sau dezvoltarea propriei expertize?
Care sunt legăturile care pot fi construite împreună cu alți auditori, autorizați legali?
4.6 Atenția care se acordă dezvoltării durabile diferă mult de la un SAI la altul. Strategiile pe
care le poate adopta fiecare SAI depind de o serie de factori, inclusiv de importanța care este
acordată acestui subiect de la nivel legislativ și guvernamental; experiența SAI-ului și resursele
disponibile pentru acest tip de activitate.
Figura 23: Sistemul de management integrat al recoltei în Iordania
Iordania a experimentat o problemă majoră de poluare cu pesticide a apei freatice și solului.
Pesticidele au creat serioase probleme de sănătate lucrătorilor agricoli și consumatorilor. Ca ur-
mare, Guvernul Iordaniei a inițiat un proiect în 1998 prin care a promovat noi reguli pentru pro-
ducerea recoltelor. Scopul acestuia a fost acela de acordare de ajutor fermierilor pentru reducerea
costurilor, scăderea riscului pentru consumatori, precum și sprijin pentru ca exporturile iordaniene
de alimente să respecte nivele de pesticide admise de standardele internaționale.
SAI-ul din Iordania a constatat că programul respectiv a avut ca rezultat creșterea numărului de
fermieri care au adoptat noile metode de administrare a recoltelor. Astfel, s-au folosit mai puține
pesticide, iar fermierii au făcut economii semnificative. Totodată, ponderea producției care a
rezultat prin astfel de metode din totalul producției agricole a crescut în mod semnificativ.
4.7 SAI-ul poate decide că este nevoie să combine auditurile dezvoltării durabile cu acțiuni din
cadrul programului principal, selectând teme în afara programului guvernamental obișnuit. În
alte cazuri, SAI-ul poate să înființeze echipe cu expertiză specială pentru acest domeniu. În
Canada, legislativul a desemnat un Comisar pentru Dezvoltare Durabilă și Mediu în cadrul
Oficiului Auditorului General cu responsabilități specifice de raportare către Parlamentul
Canadei pe probleme de dezvoltare durabilă (Figura 24).
Figura 24: Comisarul pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă, Canada
În luna iulie a anului 1996, Parlamentul Canadian a înființat un nou post de Comisar pentru
Mediu și Dezvoltare Durabilă.
Potrivit legii, Comisarul este obligat, ca în numele Auditorului General, să raporteze anual
Parlamentului în legătură cu problemele de mediu și alte aspecte ale dezvoltării durabile. Părți
relevante ale legislației sunt prezentate în Anexa A. Comisarul este asistat de către o echipă
specială din cadrul OAG.
206
4.8 SAI-urile trebuie să adopte abordarea de audit care se potrivește cu propria strategie
generală, expertiza și resursele care le sunt la îndemână. Astfel cum este prezentat în acest ma-
terial, posibilele audituri care se ocupă de problemele de dezvoltare durabilă pot aluneca oriunde,
în cadrul unei zone largi, de crescută complexitate analitică și metodologică (Figura 25).
Figura 25: Auditul unui program de dezvoltare durabilă poate implica o gamă largă de
tipuri și dimensiuni
Categoriile Aria de cuprindere potențială
Problema administrării verzi cum ar fi Concentrarea pe activitatea unei
eficiența utilizări energiei, procedurile singure organizații.
de achiziție și utilizarea apei și a altor Concentrarea pe un ansamblu de orga-
resurse naturale de către entitățile nizații a căror activitate depășește gra-
publice. nițele regionale și organizaționale. Pen-
Programele de mediu, incluzând efica- tru a reuși aceasta, SAI-ul ar putea să fie
citatea tehnicilor folosite pentru a încor- nevoit să lucreze împreună cu alți
pora factori de mediu în luarea deciziei auditori autorizați la nivel statal sau re-
de zi cu zi. gional, de exemplu în audituri ale pro-
Programele care servesc unui spectru tecției împotriva inundațiilor, contro-
mai larg de obiective economice și so- lului calității apei și controlul poluării.
ciale, incluzând aici, de exemplu, pro- Compararea performanței și a prac-
grame destinate limitării declinului eco- ticilor cu experiența altor țări și din
nomic local, reutilizarea terenurilor lă- sectorul privat. SAI-ul trebuie să urmă-
sate în paragină sau abandonate sau rească să lucreze coordonat împreună cu
menținerii comunităților locale. alte SAI-uri.
SAI-ul dispune de o gamă largă de opțiuni în ceea ce privește termenii, atât ca natură a
subiectului acoperit, cât și ca arie de cuprindere a studiului.
4.9 Pe măsură ce SAI-ul devine mai încrezător în abordarea unor chestiuni complexe, este
nevoie, totodată, de mai mult efort suplimentar pentru examinarea eficacității acțiunilor între-
prinse de către guvern. În aceste situații va fi nevoie ca SAI-ul să-și pună problema dacă nu
cumva metodologiile folosite pentru realizarea auditurilor de performanță sunt cele mai potrivite
în acest caz. Cooptarea de specialiști este o cale care se poate realiza, fie direct, prin angajarea
acestora, fie prin folosirea unor consultanți din afară, în funcție de condițiile locale. În mod
corespunzător, este nevoie ca SAI-ul să-și revizuiască programul de pregătire. Legătura cu alți
auditori autorizați naționali sau internaționali poate contribui la dezvoltarea capacității SAI-ului
de a realiza audituri mai complexe de dezvoltare durabilă.
Figura 26: Inițiative de dezvoltare INTOSAI
Inițiativa de Dezvoltare a INTOSAI (IDI) are misiunea de a sprijini țările în curs de dezvoltare
în îmbunătățirea capacității de auditare și îndrumare spre auditarea unor teme emergente prin
organizarea unor stagii de pregătire, schimburi de informații și de asistență tehnică.
Ca parte a procesului de dezvoltare a unui nou plan strategic pentru IDI pentru anii 2001 - 2006
SAI Norvegia a realizat în decembrie 1999 o monitorizare a șase zone din cadrul INTOSAI. 144
de SAI-uri au fost invitate să facă aprecieri cu privire la cinci domenii ale viitoarei agende IDI.
Realmente, toate regiunile și-au manifestat interesul pentru auditarea mediului înconjurător, atât
prin aprecierile transmise prin chestionarele cuprinse în monitorizare, cât și prin comentariile
scrise anexate. Un mare număr de SAI-uri au sprijinit opinia ca IDI să mărească gradul de
cooperare și colaborare cu Grupul de Lucru pentru Auditul Mediului, iar rezultatele obținute să
fie transferate la nivel operațional prin organizarea unor activități de pregătire.
207
4.10 Recent, SAI Canada și-a extins aria de activități prin includerea unor audituri specifice
axate pe acordarea de asistență unor entități publice în îmbunătățirea propriilor performanțelor.
De exemplu, SAI-ul a acționat pe linia îmbunătățirii capacității de inițiativă în zona raportării ac-
țiunilor de mediu și a modului cum se poate integra aceasta în aria decizională. Astfel, a realizat
un proiect intitulat ”Responsabilitate pentru dezvoltarea durabilă”. Un obiectiv al acestui pro-
gram l-a constituit crearea modelelor pentru luarea integrată a deciziei care va putea ulterior să
fie utilizat în auditul unor programe care își propun să realizeze dezvoltarea durabilă. În vederea
menținerii independenței, SAI-urile trebuie să se asigure că membrii echipelor implicate în
munca de dezvoltare a capacității nu vor fi mai târziu implicați în auditul rezultatelor care sunt
raportate Parlamentului de către departamente.
208
Pasul cinci: învățarea din propria experiență a SAI-ului, precum și de la alte entități de
audit
Schimbul de experiență cu alte SAI-uri poate ajuta la împărtășirea unor idei și ținerea pasului
cu evenimentele actuale
4.13 Este clar că există loc pentru îmbunătățiri într-un asemenea domeniu cum este cel al
auditului dezvoltării durabile. Schimbul de experiență cu celelalte SAI-uri poate ajuta la împăr-
tășirea de idei și ținerea pasului cu dezvoltările actuale. În multe părți ale lumii, membrii
INTOSAI au înființat grupuri regionale pe auditul mediului pentru a contribui la procesul de
învățare. Aceste grupuri pot de asemenea să dezbată diverse chestiuni legate de dezvoltarea dura-
bilă. Acolo unde este util, se pot iniția programe comune de pregătire, poate pe o bază regională.
Bazele de date pot fi create pentru a ajuta la identificarea și împărtășirea acestei expertize
specializate. Website-ului Grupului de Lucru (www.environmental-auditing.org) este util pentru
SAI-uri pentru accesul la schimbul de informații.
Figura 28: Grupuri de Lucru Regionale pe auditul mediului
Una dintre modalitățile de învățare din experiența altor SAI-uri o reprezintă grupurile de lucru
regionale pe auditul mediului. În cadrul INTOSAI sunt șapte organizații regionale ale SAI-
urilor: Africa – AFROSAI, țările arabe – ARABOSAI, Asia – ASOSAI, zona Caraibelor –
CAROSAI, Europa – EUROSAI, zona Latin americană și Caraibe – OLACEFS și zona
Pacificului de sud – SPASAI.
Grupul de lucru pe mediu al INTOSAI a dezvoltat o strategie de cooperare între organizațiile
regionale ale instituțiilor supreme de audit. Un grup de lucru regional a fost înființat în șase
dintre cele șapte regiuni ale INTOSAI. Scopul înființării grupurilor de lucru este de a promova
implicarea SAI-urilor în auditurile internaționale de mediu din regiunile respective și schimbul
de experiență din domeniu. Fiecare regiune a nominalizat o țară care este coordonatoare. De
exemplu, în cadrul EUROSAI, Polonia este desemnată drept țară coordonatoare în regiune,
având următoarele obiective:
Lansarea de inițiative care să ducă la implicarea de noi SAI-uri europene în cadrul grupului
de lucru și cooptarea în calitate de membrii a țărilor central și est europene;
Diseminarea documentelor de audit al mediului, ghidurilor, standardelor, metodelor și
tehnicilor;
Schimbul de informații, de audituri ale mediului și a experienței acumulate din acestea;
Inițierea unor audituri internaționale în variate regiuni ale Europei;
Cooperarea pe o bază continuă cu președintele Grupului de Lucru de Mediu al INTOSAI,
precum și cu sub-coordonatorii.
Mai multe informații despre grupurile de lucru se pot obține vizitând site-ul www.environmental-
auditing.org sau urmărind link-urile la grupurile de lucru regionale.
209
media, comisiile legislativului, administrația guvernamentală și opinia publică. Poate mai mult
ca niciodată este nevoie de multă atenție la forma de elaborare a raportului, deoarece aceasta
poate ajuta sau din contră împiedica transmiterea mesajului.
4.16 Anexa A prezintă modul în care un guvern (Canada) a promovat responsabilitatea admi-
nistrației privind mediul prin intermediul cadrului legislativ al SAI-ului. Prezenta secțiune ne
arată atât responsabilitățile legiferate ale SAI-ului cât și cele ale departamentelor federale.
Concluzii
4.17 Dezvoltarea durabilă pune SAI-urile în fața unor noi provocări în sfera ideilor și metodelor.
În această secțiune, noi am sugerat că împărțirea procesului în mai multe părți, care pot fi mai
ușor mânuite (înțelese) și creionarea experienței altor SAI-uri, de exemplu, cu ajutorul Website-
ul Grupului de Lucru pe Auditul Mediului (www.environmental-auditing.org), fac ca aceste
provocări să fi abordate cu mai multă încredere.
Dezvoltarea durabilă
21.1 Rolul Comisarului este acela de a asigura monitorizarea și raportarea progreselor realizate
de către departamentele de categoria I în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, concept ce evo-
luează continuu, fiind rezultatul îngrijorărilor legate de integrarea socială, economică și de
mediu și care poate fi obținut, în principal, prin:
a) integrarea mediului și a economiei;
b) protejarea sănătății canadienilor;
c) protecția ecosistemelor;
d) respectarea obligațiilor internaționale;
e) promovarea echității;
f) promovarea unei abordări integrate a planificării și a procesului de luare a deciziei,
ținând cont de mediu și costul resurselor diferitelor opțiuni economice și costul
economic al diferitelor opțiuni de mediu și resurse naturale;
g) prevenirea poluării;
h) respect pentru natură și nevoile generațiilor viitoare.
210
23. (1) Comisarul va întreprinde orice verificare și anchetă pe care o consideră necesară
pentru a monitoriza:
a) gradul în care departamentele de categoria I au reușit să-și atingă obiectivele dezvoltării
durabile și cât de mult au implementat planurile stabilite prin strategiile de dezvoltare
durabilă aprobate de către Camera Comunelor, conform art. 24 din prezenta lege;
b) răspunsurile ministerelor, conform prevederilor art. 22 alin. (3).
(2) Comisarul, în numele Auditorului General, va înainta un raport anual către Camera
Comunelor cu privire la constatările acestuia, pe care le socotește necesare a fi aduse la
cunoștința Camerei în legătură cu mediul sau alte aspecte privind dezvoltarea durabilă, inclusiv:
a) gradul în care departamentele de categoria I au reușit să-și atingă obiectivele și cât de
mult au implementat planurile stabilite prin strategiile de dezvoltare durabilă aprobate
de către Camera Comunelor, conform art. 24 din prezenta lege;
(3) Raportul prevăzut la alin. (2) va fi transmis președintelui Camerei Comunelor și va fi
prezentat Camerei în termen de 15 zile de la depunerea acestuia la președintele Camerei.
24. (1) Ministrul răspunzător pentru fiecare dintre departamentele de categoria I va dispune
acestuia să prezinte o strategie de dezvoltare durabilă pentru departamentul respectiv urmând ca
acesta să fie depus la Camera Comunelor:
a) la doi ani după ce intră în vigoare acest alineat (adică decembrie 1997).
Glosar de termen
Agenda 21 – În urma Summit-ului Pământului din anul 1992 a rezultat Agenda 21, un plan de ac-
țiune adoptat de către 178 guverne și care prevede că ”pentru a face față provocărilor de mediu și
dezvoltare, statele au decis sa stabilească un parteneriat global. Prin acest parteneriat statele își iau
angajamentul că dezvoltarea durabilă trebuie să devină o prioritate pe agenda comunității inter-
naționale.” Agenda 21 este cuprinzătoare, acoperind mai multe aspecte din domeniul dezvoltării
durabile.
Cea mai bună tehnică disponibilă care nu implică un cost suplimentar (BATNEEC) – acest
termen definește procesul fizic sau tehnic (de regulă industrial) care contribuie cel mai mult la
limitarea emisiilor poluante într-un mediu (aer, apă, sol) fără a determina creșterea costului.
Utilizarea acesteia este prevăzută în reglementări și poate fi utilizată pentru a-i ghida pe oficialii
implicați în luarea deciziilor, de exemplu, în cadrul schimburilor care au loc între costurile
economice și de mediu în regularizarea poluării industriale.
Opțiunea cea mai bună de mediu – este un proces în cadrul căruia cea mai puțin dăunătoare sau
cea mai benefică opțiune de mediu este identificată dintr-o paletă largă de acțiuni posibile, ținând
cont de emisiile de poluanți în unul sau mai multe medii (aer, apă, sol) și BATNEEC pentru fiecare.
Convenția Diversității Biologice – semnată în anul 1992 la Summit-ul Pământului și ratificată
de atunci de 174 țări, este o convenție care obligă țările să protejeze speciile de plante și animale
prin prezervarea habitatului și alte mijloace. Protecția speciilor pe cale de dispariție este de
asemenea întărită prin CITES – Convenția Internațională din anul 1973 privind Comerțul cu
Speciile Amenințate cu Dispariția.
Summit-ul Pământului – Conferința ONU pe Probleme de Mediu și Dezvoltare a avut loc la
Rio de Janeiro în anul 1992. Această conferință a reprezentat piatra de temelie a efortului global
pentru rezolvarea problemelor globale: 105 state au semnat Declarația de la Rio.
Contabilitatea mediului – reprezintă identificarea, măsurarea și alocarea costurilor interne sau
externe, sau amândouă, pentru furnizarea de informații necesare utilizatorilor interni sau externi.
(Sursă: Responsabilitate a costurilor dintr-o perspectivă de mediu – Institutul Contabililor
Autorizați din Canada, 1992).
211
212
Contabilitatea resurselor naturale – este o compilare, într-un cadru de reglementare de audit, a
informațiilor privind natura resurselor atunci când accentul se pune pe posturile din bilanț, intrările și
ieșirile stocurilor de resurse naturale și fluxurile care adaugă sau scad din pozițiile bilanțului.
Mărimi și indicatori ai performanței – mijloace corecte și cuantificabile cu ajutorul cărora
guvernele pot evalua progresele necesare atingerii țintelor dezvoltării durabile. În unele
documente prin sintagma ”măsuri” se înțeleg măsurile directe care au fost supuse verificării, în
timp ce prin ”indicatori” se înțeleg măsurile indirecte. În acest material noi folosim termenul de
”indicatori” prin ambele situații.
Declarația de la Rio privind Dezvoltarea Durabilă – este un set de 27 de principii agreați de
cele 105 națiuni semnatare ale acordului și care reprezintă pre – condiție pentru atingerea
dezvoltării durabile.
Analiza cost-beneficiu social – o cale standard de compararea a costurilor și beneficiilor expri-
mate în termeni monetari ai unui proiect propus. Costurile și beneficiile nete sunt actualizate pe o
bază anuală comună și vor fi deseori exprimați ca o valoare netă actuală sau un raport cost
beneficiu.
Evaluare strategică de mediu – un proces sistematic, proactiv, pentru evaluarea consecințelor
propunerilor politicii de mediu, a unui plan sau program, capabil să asigure că ele sunt incluse pe
deplin și comunicate la cel mai timpuriu stadiu de luare al deciziilor, pe picior de egalitate cu
considerațiile de natură economică sau socială.
Dezvoltare durabilă – dezvoltare care acoperă nevoile prezente fără a fi compromise nevoile
generațiilor viitoare (Sursă: Legea Auditorului General – Canada – Raportul Brundtland).
Valoare de referință sustenabilă – o limită determinată științific și general acceptată a cărei
depășire indică faptul că progresul dintr-un anumit domeniu nu este sustenabil, de exemplu
nivelul pescuitului peste care determină imposibilitatea refacerii stocului.
Convenția Națiunilor Unite privind Schimbările Climaterice – este legat de Protocolul de la
Kyoto pe care l-au semnat 166 de state care și-au luat angajamentul să elaboreze la nivel național
programe care să limiteze emisia de gaze cu efect de seră.
213
ISSAI 5140
INTOSAI
Metode de cooperare
între SAI-uri în auditul
acordurilor internaţionale
de mediu
214
Prefață
La cel de-al XV-lea Congres Internațional al INTOSAI, care a avut loc la Cairo în anul 1995, a fost
recunoscut faptul că temele privind protecţia şi îmbunătăţirea mediului fac parte din rolul şi res-
ponsabilităţile SAI-urilor. S-a afirmat, de asemenea, că INTOSAI trebuie să încurajeze SAI-urile
să coopereze în auditarea modului în care țările respective se conformează prevederilor acordurilor
internaționale și, de asemenea, că trebuie să încurajeze auditurile paralele și comune. Importanța
acordurilor internaționale nu încetează să se mărească: problemele legate de mediu depășesc în
mod frecvent frontierele naționale, guvernele trebuind să încheie acorduri internaționale pentru a
găsi soluții.
SAI-urile pot contribui într-o mare măsură la succesul unor astfel de acorduri, verificând dacă
guvernele în cauză respectă acele acorduri. Regiunile INTOSAI, în special, pot juca un rol
important în promovarea cooperării privind auditul acordurilor internaționale de mediu.
Cooperarea în acest domeniu oferă într-adevăr posibilitatea schimburilor de informații și de
experiență în afara frontierelor naționale și dezvoltarea în comun a instrumentelor și tehnicilor
adecvate.
În ultimii ani, mai multe SAI-uri și-au îmbogățit experiența din astfel de audituri. Rezultatele
sondajelor făcute în anul 1997 de Grupul de lucru au scos în evidență faptul că multe SAI-uri
care sunt interesate de cooperarea cu alte SAI-uri. Din moment ce unul dintre obiectivele majore
ale Grupului de lucru al INTOSAI cu privire la audit a fost facilitarea schimbului de informații,
s-a convenit ca experiența diferitelor țări să se adune într-o broșură care să poată fi pusă la
dispoziția SAI-urilor. Astfel, am onoarea să vă prezint acest ghid cu privire la cooperarea dintre
SAI-uri în domeniul acordurilor internaționale de mediu. Aș dori să mulțumesc domnilor Johan
Henry Norvalls și John Magne Birkeland de la Curtea de Conturi a Norvegiei și lui Wayne
Cluskey de la Oficiul Auditorului General al Canadei pentru devotamentul și profesionalismul cu
care au redactat această broșură. Mulțumesc, de asemenea, și membrilor Grupului de lucru și
SAI-urilor care au contribuit la realizarea acestui ghid, comunicând experiența lor și făcând
cunoscute comentariile acestora vis-à-vis de prima variantă.
Îmi exprim speranța ca acest ghid să reprezinte un instrument de inspirație și să fie util pentru
cooperarea dintre SAI-uri și pentru realizarea auditurilor acordurilor internaționale de mediu.
Saskia J. Stuiveling
Președintele Grupului de lucru al INTOSAI pentru auditul de mediu,
Membru al Consiliului de Conducere al Curții de Conturi a Olandei
Haga,
5 Octombrie 1998
215
Context
În cursul ultimilor 20 de ani, au fost semnate un număr mare de acorduri internaționale care
tratează probleme de mediu (convenții, tratate, acorduri), atât la nivel mondial cât și la nivel
regional. Un exemplu îl reprezintă Protocolul de la Montreal asupra subțierii stratului de ozon,
Convenția de la Basel asupra deșeurilor periculoase și Convențiile de la Oslo și Paris asupra
problemei poluării maritime. Mai mult, anumite acorduri internaționale care nu se concentrează
în primul rând asupra mediului, conțin totuși și acestea referiri la probleme de mediu și la
dezvoltarea durabilă.
Urmare a Conferinței Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea durabilă care s-a desfășurat
la Rio de Janeiro în anul 1992, al XIV-lea INCOSAI care s-a desfășurat la Washington DC în
același an, a recunoscut importanța deosebită a acestor probleme și necesitatea efectuării unui
studiu care să poată să servească ca și ghid țărilor membre. S-a decis, deci, crearea unui Grup de
lucru al SAI-urilor care trebuia să studieze rolul și nevoile acestora în auditul de mediu.
La cel de-al XV-lea INCOSAI din anul 1995, s-a decis ca INTOSAI să încurajeze SAI-urile să
coopereze pe cât de mult posibil în cadrul operațiunilor de auditare a conformității țărilor
respective cu acordurile internaționale de mediu. S-a decis, astfel, că INTOSAI trebuie să
încurajeze SAI-urile să efectueze audituri comune sau paralele (vezi pagina 7 a Declarației de la
Cairo, recomandarea nr. 3).
Aceste audituri de mediu sunt importante din două motive. În primul rând, majoritatea pro-
blemelor de mediu au un caracter transfrontalier. Problemele de mediu, cum ar fi încălzirea
planetei, ploile acide și poluarea oceanelor reprezintă probleme la nivel mondial.
Problemele regionale de mediu trec frontierele naționale, cum ar fi de exemplu calitatea apei în
marile fluvii, rezervele de pește și pescuitul, investigarea delictelor legate de mediu.
Numeroase țări au semnat acorduri internaționale pentru a rezolva problemele transfrontaliere de
mediu sau pentru a colabora în altă manieră pe problemele de mediu. Natura transfrontalieră, atât a
problemelor de mediu cât și a politicii adoptate de guverne, face de dorit cooperarea între SAI-uri.
Al doilea sondaj pe tema auditului de mediu efectuat printre SAI-uri în anul 1997, a arătat că 51
din 88 de SAI-uri care au reacționat, s-au arătat interesate de o formă de audit al acordurilor
internaționale de mediu.
În al doilea rând, auditurile de mediu pot ajuta la dezvoltarea competențelor. Auditurile paralele,
coordonate sau comune pot fi considerate ca un mijloc de schimb a metodologiilor și a
abordărilor și de transmitere a competențelor între țările membre.
În timpul reuniunii din mai 1996 de la Haga, în Olanda, grupul de lucru al INTOSAI cu tema
auditul de mediu, a hotărât că Oficiile Auditorului General al Norvegiei și al Canadei trebuie să
colaboreze la redactarea unei broșuri având ca temă cooperarea în privința auditului acordurilor
internaționale de mediu.
Broșura a fost discutată de grupul de lucru în cadrul reuniunii sale din septembrie 1997 de la
Tallinn, Estonia, unde s-a decis înaintarea acesteia spre aprobare de către Consiliul de Conducere
al INTOSAI.
În cursul a celei de-a 43-a reuniuni de la Montevideo, Uruguay, din noiembrie 1997, Consiliul de
Conducere a decis oficializarea acestei broșuri și prezentarea ei în cadrul celui de-al XVI-lea
INCOSAI din Uruguay, în toamna anului 1998.
216
2. Obiectivele broșurii
Principalele obiective ale broșurii sunt:
definirea abordărilor prin care se pot efectua auditurile, adică într-o manieră paralelă,
comună sau coordonată;
identificarea avantajelor și inconvenientelor fiecărui tip de audit;
identificarea naturii generale și a metodologiei fiecărui tip de audit;
elaborarea unui protocol sau a unui acord pe care SAI-urile să le utilizeze în etapele de
execuție și raportare ale unor astfel de audituri;
identificarea elementelor care încurajează SAI-urile să realizeze auditurile acordurilor
internaționale de mediu și să lucreze în strânsă colaborare cu celelalte SAI-uri; și
furnizarea exemplelor concrete de astfel de audituri și a avantajelor sau inconvenientelor
care pot apărea.
3. Tipuri de audituri
Auditurile acordurilor internaționale de mediu pot lua forma, fie a unui audit de conformitate, fie a
unui audit de performanță, care include de asemenea și conformitatea. Fiecare din aceste două
abordări poate fi justificată în funcție de mandatul SAI-urilor. Un număr mare de SAI-uri vor dori
să efectueze auditul de performanță, pentru că acesta este mai cunoscut și mai utilizat. SAI-urile
pot să includă în audit, de asemenea, anumite aspecte financiare, cum ar fi identificarea respon-
sabilității de mediu potențiale și/sau reale.
Având în vedere că această broșură trebuie să servească drept ghid pentru SAI-uri în realizarea
auditurilor acordurilor internaționale de mediu în cooperarea cu alte SAI-uri, aceasta nu
recomandă un anume tip de audit; auditul de conformitate și auditul performanței pot fi utilizate
într-un sens mai larg. Aceste audituri sunt descrise în detaliu la capitolul 4.
Cele două tipuri de audit fiind efectuate după principiile de bază ale unui audit corect și după
principalele standarde general acceptate (standarde generale, standarde de execuție și standarde
de raportare), broșura nu tratează decât maniera în care SAI-urile pot coopera și avantajele și
dezavantajele fiecărui tip de cooperare.
Auditul paralel reprezintă un audit efectuat mai mult sau mai puțin într-un mod simultan de către
două sau mai multe SAI-uri, în care fiecare SAI are propria sa echipă de audit care prezintă
separat un raport propriului parlament sau guvern, dar numai asupra observațiilor și/sau
concluziilor ce privesc propria țară.
3.1.2 Avantaje
Problemele de natură juridică, acolo unde ele există, sunt minime, și fiecare țară se ocupă
de jurisdicția sa.
Există puține/sau nu sunt probleme la nivelul schimbului de informații.
Sensibilitatea politică este mai mică decât în cazul auditurilor comune.
Problemele înaintării rapoartelor către parlament sau guvern datorate sincronizării sunt
eliminate, din moment ce raportul aparține doar țării din care SAI-ul face parte.
Fiecare SAI dispune de o libertate mai mare în alegerea resurselor pe care aceasta dorește
să le folosească pentru un audit anume.
217
3.1.3 Dezavantaje
Definirea auditului paralel implică faptul ca fiecare SAI să-și prezinte raportul doar
parlamentului sau guvernului țării sale și ca acest raport să se refere doar la observațiile
și/sau concluziile care privesc acea țară sau acel guvern.
Deoarece rapoartele SAI-urilor sunt susceptibile de a fi înaintate la date care diferă (acest
lucru se întâmplă în special dacă datele de prezentare sunt diverse), impactul general, atenția
legislativului, a guvernelor, a mass-mediei, a grupurilor de apărare a mediului etc. sunt mai
puțin importante. Impactul poate să depindă de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.
Deoarece auditurile paralele sunt mai puțin coordonate decât auditurile comune,
domeniul/aria de aplicabilitate poate să varieze în mod considerabil.
Rapoartele individuale ale SAI-urilor sunt susceptibile că se concentrează mai puțin pe
probleme comune ale țărilor.
Schimbul de informații, probabil, nu este la fel de bun cum ar fi în cazul unui audit comun.
Este mai dificilă intervievarea organizațiilor. Acestea pot fi deranjate să trebuiască să
răspundă la aceleași întrebări etc., puse în mod succesiv de SAI-uri diferite.
3.1.4 Diverse
Dacă, în urma unui audit, un SAI a descoperit că diferite țări, altele decât cele care au participat
la audit, nu au respectat un acord de mediu, fiecare SAI va trebui să hotărască, acolo unde este
cazul, modul în care va informa parlamentul sau guvernul său de acest lucru, cât și SAI-urile
țărilor în cauză. Mai mult, dacă un SAI descoperă că propria țară nu a respectat un acord inter-
național, Instituția Supremă de Audit va decide modul în care va face public raportul său.
În general, este de preferat să se recurgă la un audit paralel, când SAI-urile participante func-
ționează într-un mod diferit (de exemplu în ceea ce privește datele de prezentare înaintate
autorităților juridice sau guvernamentale respective), sau când proiectul de cooperare se referă la
probleme de mediu sau probleme politice sensibile (a se vedea, se asemenea, capitolul 6).
218
Lecțiile învățate până în prezent sunt că un audit paralel reprezintă o operațiune consumatoare de
timp. Este dificil să se planifice în avans, în special ținând cont de necesitatea de a determina
prioritățile auditului și de a le integra în celelalte priorități ale SAI-urilor. În același timp, această
metodă a furnizat până în prezent mai multe constatări, decât dacă fiecare parte și-ar fi desfășurat
independent propriul audit.
3.2.2 Avantaje
Domeniul de aplicare al auditului poate fi mai bine coordonat și efectuat decât în
auditurile paralele.
Schimbul de informații, metodologia etc. sunt îmbunătățite.
În general, este mai ușor să se organizeze discuții comune decât discuții separate. Este
mai ușor pentru intervievatori și pentru persoanele intervievate să se pună de acord asu-
pra datei unei singure discuții, în loc de două sau mai multe.
Discuțiile comune sunt mai acceptabile pentru persoanele interogate, deoarece acestea nu ar
fi nevoite să răspundă de mai multe ori la aceleași întrebări din partea mai multor SAI-uri.
SAI-urile se exprimă ca o singură instituție și nu separat, credibilitatea și probabil
impactul raportului fiind astfel mai ridicate (a se vedea, de asemenea, punctul 3.2.3
Dezavantaje).
Pot fi incluse în audit și alte puncte de vedere și astfel pot apărea constatări suplimentare.
Raportul poate fi mai concentrat pe obiective (a se vedea, de asemenea, punctul 3.2.3
Dezavantaje).
Un raport comun poate avea un impact mai mare și poate atrage mai multă atenție din partea
legislativului, din partea mass-mediei și din partea guvernului, din partea grupurilor de
apărare a mediului, a industriei etc. deoarece acesta se concentrează asupra tuturor părților
auditate și asupra problemelor comune, cum ar fi riscurile din sănătatea publică, de mediu și
de securitate. Acestea pot depinde în mod egal de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.
3.2.3 Dezavantaje
Sensibilitățile politice pot să difere de la o țară la alta și trebuie să fie luate în considerare.
Eventuala nevoie de reechilibrare a independenței auditului efectuat de fiecare Instituție
Supremă de Audit care participă la un audit comun, în cazul unde utilizarea datelor și
anumitor concluzii ar putea pune în dificultate una din SAI-urile participante vis-à-vis de
propria competență.
Este dificil de garantat faptul că domeniul/aria de aplicabilitate al/a rapoartelor comune
rămâne de competența fiecărui SAI.
Pot exista probleme de ordin juridic dacă rapoartele sunt prezentate parlamentelor și gu-
vernelor respective la date diferite.
Compromisurile făcute pentru a ajunge la un consens în cadrul echipelor de audit pot
slăbi sau pot avea un efect negativ asupra logisticii, asupra domeniului/ariei de aplicabi-
litate, asupra metodologiei, resurselor, planificării timpului, constatărilor, raportării și
revizuirii dosarelor celorlalte echipe. Prin urmare, este necesar să se înființeze un meca-
nism de reglare a neînțelegerilor asupra acestor probleme.
Riscurile de tensiuni între SAI-urile participante la audit sunt mai mari.
219
3.2.4 Diverse
Dezavantajele pot fi reduse menținând auditurile comune în cadrul regiunilor geografice, de
exemplu, prin cooperarea între SAI-urile din țările nordice, între SAI-urile din Statele Unite și
Canada, între SAI-urile din țările din Europa occidentală și între SAI-urile din America latină
etc. Este posibil, de asemenea, de a regrupa SAI-urile după regiunile geografice ale INTOSAI,
cum ar fi AFROSAI, ARABOSAI, ASOSAI, CAROSAI, EUROSAI, OLACEFS și SPASAI.
Acest lucru ar fi relevant dacă SAI-urile realizează audituri paralele.
Realizarea auditurilor comune în cadrul regiunilor geografice poate reduce costurile, dar, de ase-
menea, poate simplifica logistica și poate facilita alegerea celor mai pertinente acorduri interna-
ționale pentru auditul de mediu (discuții și probleme comune). Pentru mai multe detalii, a se
vedea capitolul 4.
220
3.3.3 Exemple de audituri coordonate
A) SAI-urile din Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia și din S.U.A. au fost responsabile mai
mulți ani la rând de auditurile (evaluările) devizelor și contractelor sau sub-contractelor legate de
programul multifuncțional de luptă F-16. Auditurile realizate în țările contractanților principali
au fost bazate pe un acord tehnic (acord de mediu).
Auditul acestui program a fost organizat inițial sub forma unui audit comun, dar în ultimii ani
s-au realizat audituri coordonate. Toate SAI-urile au participat la planificarea auditurilor și la
evaluarea constatărilor. Instituțiile de audit americane și GAO au efectuat audituri la fața locului
în numele altor SAI-uri.
B) În anul 1995 și 1996, SAI-urile din Polonia și din Belarus au efectuat un audit al măsurilor
adoptate de către cele două țări pentru protecția Parcului Național din Bialowieza. Obiectivul
auditului a fost acela de evaluare a impactului asupra mediului al activităților economice în
pădurea din Bialowieza cu privire la:
respectarea de către fiecare țară a legislației existente cu privire la protecția pădurilor;
gestionarea pădurilor în general, inclusiv gestionarea resurselor;
investițiile în regiune; și
transporturile rutiere și feroviare, în special transportul substanțelor chimice toxice și
periculoase (deșeuri periculoase).
Auditul a fost organizat sub forma unui audit paralel cu un singur raport comun bazat pe acordul
obținut între cele două SAI-uri. Cele două SAI-uri au participat la planificarea auditurilor și a
evaluărilor constatărilor.
Rezultatele auditului (lecțiile învățate) au evidențiat necesitatea de a stabili o cooperare strânsă
între administrațiile pădurilor celor două țări cu scopul de a audita protecția și gestiunea
pădurilor în ansamblu.
C) În anul 1997, SAI-ul din Polonia va efectua audituri similare împreună cu SAI-urile din
Belarus, Republica Cehă și Lituania cu referire la respectarea obligațiilor și angajamentelor inter-
naționale ale fiecărei țări în ceea ce privește apele de frontieră.
Experții SAI-urilor participante s-au reunit la Varșovia în noiembrie 1996 pentru a purta discuții
privind domeniul de aplicare, natura, tipul și fezabilitatea auditului. Aceștia au propus ca SAI-urile să
dezvolte o imagine de ansamblu a temelor bazate pe diferitele nevoi și specificații ale fiecărei țări.
Evaluarea auditului între SAI-urile din Polonia și din Republica Cehă a fost finalizată.
Rezultatele acestui audit au arătat, mai ales, că acordurile bilaterale între cele două țări nu au luat
în seamă realitățile actuale din domeniul social, politic și economic. Prin urmare, SAI-urile au
recomandat celor două țări să semneze un nou acord cu privire la calitatea apelor de frontieră.
Altfel, rezultatele auditului arată că acordurile bilaterale existente (sau un posibil nou acord) au
nevoie de a fi în conformitate cu standardele actuale, respectând directivele UE. În acest sens,
pare a fi necesar de a dezvolta și de a înființa planuri de acțiune adecvate, cât și scadențare și
acorduri financiare.
221
deauna în acest tip de operațiuni, personalitatea persoanelor în cauză joacă un rol decisiv în
obținerea rezultatelor acceptabile în auditurile paralele, coordonate sau comune.
SAI-urile trebuie să acorde atenție, de asemenea, factorilor politici, când acestea efectuează
audituri de mediu, în special factorilor industriali și/sau financiari care pot să aibă un efect
asupra mediului. SAI-urile nu trebuie să uite diferențele culturale dintre țări, în special la nivelul
istoriei, religiei, sistemelor politice și limbilor, care pot avea un impact asupra alegerii auditurilor
(comune, coordonate sau paralele) asupra raportării și asupra duratei auditurilor.
Oricum, după cum s-a menționat în toate capitolele precedente, fiecare tip de audit prezintă
avantaje și dezavantaje. Oricare ar fi tipul de audit ales, părțile implicate trebuie să-și arate do-
rința de a coopera la un obiectiv comun.
222
Auditul performanței este definit, conform standardelor proprii ale INTOSAI, din punctul de
vedere al economiei, eficienței, eficacității; Acesta include:
auditul economiei activităților administrative conform principiilor și practicilor adminis-
trative solide și politicii de conducere;
auditul eficienței utilizării resurselor umane, financiare și altele, inclusiv a verificării
sistemelor de informații, a măsurilor de performanță, a monitorizării acordurilor și pro-
cedurilor urmate de către entitățile audiate pentru remedierea deficiențelor identificate; și
auditul eficacității funcționării în ceea ce privește realizarea obiectivelor entității auditate
și auditul impactului real al activităților în comparație cu impactul cercetat.
Problemele privind mediul sunt definite și descrise în acord cu recomandarea I a subtemei 1A a
Declarației de la Cairo 9 (abordare structurală). Acestea includ:
aspectele conformității și funcționării financiare în definirea auditului de mediu.
conceptul ”dezvoltarea durabilă” ca o parte a definiției doar când aceasta intră în cadrul
politicii de guvernare și/sau a programului care va fi auditat.
Auditul performanței este definit în conformitate cu standardele proprii ale INTOSAI și, în cazul
problemelor de mediu, conform Declarației de la Cairo. Principala problemă va fi aceea de a realiza
un studiu detaliat al neconformității cu cele mai semnificative acorduri internaționale de mediu, cum
ar fi, de exemplu, cele legate de apa dulce, poluarea maritimă sau schimbările climatice.
SAI-urile însăși vor decide dacă ele doresc să colaboreze cu alte SAI-uri bazându-se doar pe
sondaje și studii preliminare, sau dacă ele preferă să evalueze măsura în care țara lor respectă un
acord înainte de a coopera cu alte SAI-uri.
223
224
care le separă la nivelul rolurilor și responsabilităților la momentul formării unei echipe, pentru
un audit paralel, coordonat sau comun. Pentru mai multe detalii, a se vedea capitolul 6.
225
5. Metodologia
Unul din standardele generale de audit ale INTOSAI recomandă ca SAI-urile să adopte măsuri și
proceduri pentru pregătirea manualelor și a altor directive și instrucțiuni scrise pentru realizarea
acestor audituri.
Standardele de audit ale INTOSAI indică, de asemenea, că dacă rolul auditului trebuie să fie
extins, auditorii trebuie să îmbunătățească și să dezvolte tehnici și metodologii cu scopul de a
evalua dacă entitățile auditate utilizează criterii de performanță rezonabile și valabile.
Aceste standarde de audit, împreună cu alte standarde generale ale INTOSAI pot fi aplicate
auditului de mediu. Și, după cum s-a menționat anterior, standardele de audit general acceptate și
tehnicile atât pentru auditul de conformitate cât și pentru auditul performanței, vor fi aplicate
atunci când se vor desfășura audituri ale acordurilor internaționale.
Totuși, este posibil să fie nevoie de chemarea experților pentru auditurile la fața locului/audituri pe
teren. SAI-urile pot obține avantaje din eforturile internaționale variate în stabilirea standardelor
cum ar fi ISO 14000 sau EMAS (sistem comunitar de management de mediu și de audit).
În ceea ce privește metoda de monitorizare, facem referire la broșura intitulată Ghid privind efec-
tuarea de audituri privind activitățile cu perspectivă de mediu pregătită de către SAI-ul Noii-
Zeelande (coordonatoare), Africii de Sud, Estoniei, Statelor Unite, Regatului Unit al Marii
Britanii și de Curtea de Conturi Europeană.
6. Roluri și competențe
Scopul acestui capitol este acela de a aduce câteva clarificări cu privire la rolul și competențele
SAI-urilor, în special atunci când mandatele și diferitele instanțe au implicări pentru mandatul și
natura auditului, standardele de utilizat și raportarea către parlamentari și guverne.
Auditorul general al Canadei, de exemplu, nu are competențe decât pentru audituri federale, ceea
ce înseamnă că această Instituție Supremă de Audit nu poate să desfășoare audituri ale
organizațiilor de guvern provinciale sau din sectoarele private. Prin comparație, dacă autoritățile
municipale sau locale din Norvegia primesc fonduri de la parlament, Biroul Auditorului general
al Norvegiei are acces liber la toate informațiile cu privire la aceste fonduri și deci, astfel, are
competența de a le audita. Acest drept de inspecție se extinde, de asemenea, în sectorul privat.
Mai mult, structura și organizarea unei Instituții Supreme de Audit poate avea un impact asupra
cooperării sale cu alte SAI-uri. De exemplu, anumite standarde de audit nu se pot aplica unei
secțiuni din activitățile realizate de o Instituție Supremă de Audit sub autoritatea unei curți de
auditori parlamentari. Natura colegială și juridică a acestui sistem este complet diferită de cea a
unei Instituții Supreme de Audit care efectuează un audit sub autoritatea unui auditor general și
care înaintează raportul parlamentului.
226
În plus, standardele generale de audit ale INTOSAI și utilizarea acestora poate să varieze de la o
țară la alta după domeniul de aplicare, natura și tipul de audit. De exemplu, SAI-urile care
utilizează metoda auditului performanței vor face rapoarte despre economia, eficacitatea și
eficiența entității auditate. O Instituție Supremă de Audit care aplică un sistem de curte, nu are în
mandat posibilitatea efectuării unui audit de performanță și anumite Curți de Conturi nu au nicio
competență de a desfășura audituri de mediu.
Astfel, natura auditului și modul în care SAI-ul este organizat poate să aibă un impact asupra
modalității în care sunt desfășurate auditurile de mediu. În anumite cazuri, nu este recomandat ca
o Instituție Supremă de Audit care funcționează ca o Curte de Conturi să participe la un audit
comun, de exemplu, cu o Instituție Supremă de Audit care raportează doar unui minister (de
obicei Ministerul de Finanțe), unui guvern sau legislativului.
Pentru a evita orice problemă de natură jurisdicțională care decurge din mandate diferite și din
roluri și competențe diferite, SAI-urile care funcționează pe baze legale diferite vor trebui să
recurgă la un audit al acordurilor internaționale de mediu împreună cu alte SAI-uri fie printr-un
audit paralel, fie prin unul coordonat.
227
ISSAI 3000A
INTOSAI
ANEXE
LA LINIILE DIRECTOARE
PRIVIND AUDITUL
PERFORMANȚEI
228
Anexa 6
AUDITURILE DE PERFORMANȚĂ
ÎN CADRUL AUDITURILOR DE MEDIU
1. Introducere
În ultimii 20 de ani, sensibilizarea globală cu privire la problemele de mediu a crescut rapid – cu
un accent special pus pe subiecte cum ar fi subțierea stratului de ozon, distrugerea pădurilor
tropicale și încălzirea globală. Acumularea cunoștințelor și a experienței cu privire la problemele
de mediu acumulate de-a lungul acestei perioade au dus la regândirea rolului și a responsabilităților
guvernamentale și industriale. Anumite schimbări cruciale care au fost puse în practică sunt:
Extinderea reglementărilor de mediu de către state și autoritățile locale;
Creșterea costurilor de protecție a mediului atât pentru sectoarele privat și public. Resur-
sele cheltuite de către ambele sectoare privind controlul poluării au crescut și atât întreprin-
derile, cât și organismele guvernamentale sunt în căutarea unor modalități eficiente de a
trata aceste probleme.
Gradul de conștientizare în rândul instituțiilor financiare – naționale și internaționale. Pre-
siunea și controlul au făcut aceste instituții să furnizeze guvernelor și mediilor de afaceri
un impuls pentru a lua în considerare problemele de mediu.
Urmare a Conferinței Națiunilor Unite pe probleme de mediu din Rio de Janeiro, guvernele
și corporațiile din întreaga lume s-au arătat mai atente la o dezvoltare durabilă.
Creșterea referirilor la organizațiile care afectează mediul și care trebuie făcute responsabile
pentru acțiunile lor a dus la cerințe pentru raportarea consecințelor unor astfel de acțiuni. În
schimb, așteptările au crescut, în așa fel încât declarațiile făcute în aceste rapoarte de mediu au
trebuit să fie supuse unui audit independent. Ca rezultat al implicării SAI-urilor la aceste
așteptări, această sarcină a fost preluată de INTOSAI.
La al XV-lea INCOSAI din Cairo în 1995, s-a decis ca, folosind ca bază Standardele de Audit
ale INTOSAI, Grupul de Lucru privind auditul de mediu să elaboreze un ghid care să conţină
linii directoare şi metodologii pentru desfăşurarea auditurilor de mediu. Rezultatul acestei
activități, “Linii directoare privind desfășurarea auditului de mediu”, a fost aprobat la al XVII-
lea INCOSAI din Seoul, în anul 2001. Scopul acestui ghid este acela de a furniza SAI-urilor o
bază pentru înţelegerea naturii unui astfel de audit, aşa cum a fost dezvoltat până acum în sfera
guvernamentală. Această bază are ca scop să ofere un punct de plecare de la care să se creeze o
abordare pentru îndeplinirea responsabilităţilor într-un mod satisfăcător în auditul de mediu în
cadrul mandatului fiecărui SAI.
Termenul ”audit de mediu” este o denumire convenită de comun acord, general utilizată pentru a
descrie una dintre multitudinile de activități – cum ar fi audituri de management, certificarea pro-
duselor, măsurile de control guvernamental și multe alte activități – care au mai puțin sau deloc
legătură cu auditul extern. SAI-urile efectuează deseori activități care, prin definiție, nu se
încadrează ca audituri, dar care contribuie la o mai bună guvernare. În această anexă, termenul de
”audit de mediu” este utilizat doar în contextul unui audit extern și independent.
La INCOSAI XV (Cairo), membrii au căzut de acord că auditul de mediu, în principiu, nu este
diferit de abordarea auditului așa cum este practicată de SAI-uri, iar acesta poate cuprinde toate
tipurile de audit. În acest context, atenția auditului poate fi îndreptată, de exemplu, spre situația
activelor și pasivelor de mediu, conformitatea cu legislația și acordurile – naționale și inter-
naționale – cât și spre măsurile instituite de entitatea auditată pentru a promova economicitatea,
eficiența și eficacitatea. Prin urmare, este uneori mai uşor să vorbeşti despre auditul performanţei
cu o orientare spre mediu.
229
230
rezultatelor de audit. Auditorul şi SAI-ul trebuie să deţină competenţele necesare. Cu cât este mai
larg mandatul SAI-ului și are prin lege libertate de acțiune, cu atât mai complexă devine sarcina
asigurării calității performanței pe parcursul întregului mandat. Aceasta se aplică direct auditului
de mediu și de cele mai multe ori poate fi abordată prin utilizarea echipelor sau prin obținerea
expertizei necesare de la experții din domeniu. În cazul în care SAI-ul angajează experţi de mediu
externi, trebuie să exercite atenția cuvenită pentru a se asigura de competenţa acestora.
SAI-ul, auditorii acestuia și alte persoane care desfăşoară audituri de mediu trebuie să demon-
streze cunoştinţe adecvate atât despre aspectele de mediu cât şi în auditul performanţei/evaluarea
programului.
231
232
3.3 Auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale
În completarea programelor al căror scop principal este de a proteja sau îmbunătăți mediul, toate
activitățile afectează mediul în anumite forme, prin utilizarea resurselor sale sau al consecințelor
acestora pentru zona în care se efectuează. Anumite programe guvernamentale au impacturi sem-
nificative – care pot fi pozitive sau negative, intenționate sau neintenționate. Impacturile acti-
vităților asupra mediului pot fi subliniate ca parte a unei game largi a auditului de performanță –
asupra economiei, eficienței și eficacității activităților guvernamentale – sau ca un studiu strict
definit, axat pe impactul asupra mediului.
SAI-ul poate revizui gradul de adecvare:
a descrierii programului sau a activității, a mediului său și a condițiilor de bază;
a gamei complete a impacturilor cheie identificate;
a datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor și gradul lor; și
a oricărei propuneri de măsuri de atenuare a impactului.
SAI-ul poate verifica posibilul impact al activităţii guvernului asupra mediului, domeniul său de
aplicare şi posibile valori care pot fi atribuite costurilor şi beneficiilor corespunzătoare. Discuţiile
cu experţi şi studiul literaturii de specialitate pot identifica metodele/metodologiile cel mai
frecvent utilizate. În cazul în care evaluarea nu este posibilă - cum ar fi estimarea valorii pierderii
unui peisaj sau a unei anumite caracteristici a mediului – poate fi utilă identificarea și căutarea
părerilor principalelor părţi interesate, se poate solicita avizul acestora (de exemplu, grupurile de
rezidenți din zona afectată de această activitate, grupurile de interes major şi ONG-urile de
mediu din zonă) şi se poate cere opinia lor precum și a oamenilor de ştiinţă specializaţi în me-
todele de evaluare relevante. Încă de la început, guvernul poate să identifice măsuri ce contraca-
rează sau reduc impacturile asupra mediului.
Auditul SAI-ului va determina dacă aceste măsuri:
sunt aplicate şi dacă acestea sunt în conformitate cu/îndeplinesc cele mai bune practici sau
cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive;
ar avea efectul preventiv intenţionat și, dacă nu, ce măsuri a luat guvernul în locul acestora.
În unele cazuri, contra-măsurile trebuie să fie adecvate pentru a permite prevenirea sau să
răspundă la evenimentele care prezintă riscuri limitate, dar de mare impact, cum ar fi emisiile
accidentale de produse radioactive. Procedurile de urgenţă – în caz de accidente şi incidente –
pot fi utilizate rar, dar acestea trebuie să fie operaţionale, în caz de necesitate. În cazul în care
astfel de proceduri sunt necesare, verificarea SAI-ului poate lua în considerare:
procedurile;
instruirea pentru tot personalul implicat;
frecvenţa verificării procedurilor de audit;
dacă orice acorduri necesare cu terţii (furnizori, serviciile de urgenţă etc.) sunt actualizate.
233
Un SAI poate hotărî auditarea și întocmirea unui raport privind îndeplinirea obiectivelor de
performanță stabilite de guvern. Pentru efectuarea unui asemenea audit, SAI-ul va compara
concordanţa obiectivelor guvernului cu practicile aplicate în alte părţi, şi cu angajamentele
guvernului asumate în cadrul acordurilor internaţionale.
SAI-ul va determina, de asemenea, dacă monitorizarea de către departamentele de management
de mediu şi rapoartele privind managementul de mediu, le face pe acestea suficient de
responsabile în faţa legislativului şi publicului pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă
cheie. SAI-ul poate efectua un audit pentru a determina nivelul de performanţă şi motivele pentru
care obiectivele nu sunt îndeplinite.
234
Bibliografie
1. Aspecte sociale şi de mediu în managementul corporativ: cazul României, Academia de
Studii Economice, Bucureşti - Cornelia DASCĂLU, Chiraţa CARAIANI, Gina Raluca
GUŞE, Camelia Iuliana LUNGU, Anca CODREANU
2. Managementul riscului de mediu – prioritate economică şi socială, Constantin Anghelache
3. Financial Services and the Environment: The Accounting Profession, UNEP Industry and
Environment, (Jan-March, 1999), Abu-Ghazaleh T p. 32-34.
4. Approaches of environmental information audit in annual reports, Iuliana Georgescu,
Leontina Beţianu - „Alexandru Ioan Cuza” Universitatea Iaşi,
5. Politici de management de mediu, Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, Speciali-
zarea “Ingineria mediului” - Cristina Ionescu, 2003
6. Ghid de audit EMAS
7. Economia și protecția mediului, Vladimir Rojanschi, Florina Brad, Gheorghiță Diaconu,
Gheorghe N. Iosif - Tribuna Economică București
8. Standarde INTOSAI:
ISSAI 5110 - Linii directoare privind efectuarea auditurilor de mediu
ISSAI 5120 - Auditul de mediu şi Auditul de Regularitate
ISSAI 5130 - Dezvoltarea Durabilă: Rolul Instituţiilor Supreme de Audit
ISSAI 5140 - Metode de cooperare între SAI-uri în cadrul acordurilor inter-
naţionale privind auditul de mediu
ISSAI 3000, Anexa 6 - Ghid privind auditul performanței, Anexa 6-Auditurile de
performanță în cadrul auditurilor de mediu
9. Standarde de mediu: ISO 14000/Mediu (SR ISO 14001:2005 – Sisteme de management
de mediu. Linii directoare referitoare la principii, sisteme și tehnici de aplicare)
10. Strategii de Dezvoltare Durabilă și documente internaționale cu privire la mediu
Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE adoptată în cadrul Consiliului European de
la Goteborg, iunie 2001 și Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o UE extinsă
adoptată în iunie 2006
Strategia Lisabona - Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind UE
semnat la Summitul de la Lisabona în 2007
Strategia Națională pentru Dezvoltare durabilă aprobată de Guvernul României în
2008
Agenda 21 și Agenda Locală 21 - documente adoptate la Summitul Mondial de la
Rio de Janeiro dina nul 1992 - Conferința UN pentru Mediu și Dezvoltare
11. Raport anual privind Starea Mediului în România - ANPM
12. www.eufinantare.info
13. http://www.unep.org
14. http://www.un.org
15. http://www.earthsummit2002
16. www.issai.org
235
Glosar de termeni
A
accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de
substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de
vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte,
prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale şi antropice;
acord de mediu - actul tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului,
din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezintă decizia auto-
rităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze
proiectul din punctul de vedere al protecţiei mediului;
acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu,
autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie
privind activităţi cu organisme modificate genetic;
activele de mediu - active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de
mediu, cum ar fi habitatul, lupta împotriva inundaţiilor şi controlul climei, precum şi alte funcţii
non-economice, cum ar fi valorile estetice sau de sănătate.
activitate poluatoare - orice activitate care determină schimbări negative privind caracteristicile
naturale ale calităţii mediului geologic;
acvifer - strat sau strate subterane de roci geologice sau alte strate geologice cu o porozitate şi o
permeabilitate suficientă astfel încât să permită fie o curgere semnificativă a apelor subterane, fie
prelevarea unor cantităţi importante de ape subterane;
administrarea ariilor naturale protejate - ansamblu de masuri care se pun în aplicare pentru
asigurarea regimului special de protecție și conservare instituit conform dispozițiilor legale
alte terenuri - stufărişuri, iazuri şi heleşteie, ape curgătoare, lacuri şi bălţi permanente, stâncării,
grohotişuri, nisipuri, râpe, mlaştini, drumuri etc.
apă dulce - apă cu conţinut scăzut de săruri, care îndeplineşte condiţiile pentru a fi captată,
tratată şi utilizată în scop potabil;
apă subterană - apa care saturează o zonă aflată deasupra unui strat de sol impermeabil;
apă uzată (reziduală) - orice apă care a făcut obiectul unei folosiri şi căreia în procesul de utili-
zare i s-au modificat caracteristicile fizice, chimice, biologice sau microbiologice;
ape costiere - apele de suprafaţă situate în interiorul unei linii ale cărei puncte sunt situate în
totalitate la o distanţă de 1 milă marină pe partea dinspre mare, faţă de cel mai apropiat punct al
liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extinderea limitei, unde este
cazul, până la limita exterioară a apelor tranzitorii;
ape de suprafaţă - apele interioare, cu excepţia apelor subterane; ape tranzitorii şi ape costiere,
exceptând cazul stării chimice pentru care trebuie incluse apele teritoriale;
ape interioare - toate apele de suprafaţă stătătoare şi curgătoare şi subterane aflate în interiorul
liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale;
ape litorale - apele dinspre uscat de pe linia de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale,
extinzându-se, în cazul cursurilor de apă, până la limita apelor dulci;
ape subterane - apele aflate sub suprafaţa solului în zona saturată şi în contact direct cu solul
sau cu subsolul;
236
ape uzate industriale - orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se desfășoară
activități industriale si/sau comerciale altele decât apele uzate menajere și apele meteorice
ape uzate menajere - ape uzate provenite din gospodarii și servicii, care rezultă de regulă din
metabolismul uman și din activitățile menajere
ape uzate - ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe po-
luante sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale,
precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate;
arie naturala protejată - zona terestră, acvatica și/sau subterană cu perimetru legal stabilit și
având un regim special de ocrotire și conservare, în care exista specii de plante și animale săl-
batice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice
sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită
arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată
audit de mediu - instrumentul managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi
obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate pro-
tecţiei mediului, cu scopul de:
(i) a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;
(ii) a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de
mediu ale organizaţiei;
autoritate competentă - autoritatea publică care are competenţa de a adopta ori de a aproba un
plan sau program în legătură cu mediul ori modificarea sau revizuirea unui astfel de plan ori pro-
gram, conform legislaţiei în vigoare;
autoritate competentă pentru protecţia mediului
(i) agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia
mediului;
(ii) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regio-
nale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Admi-
nistraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu
şi structurile subordonate acesteia;
autoritate publică:
a) Guvernul, alte organe ale administraţiei publice, inclusiv organismele lor publice consultative,
constituite la nivel naţional, regional sau local;
b) orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte funcţii publice administrative conform
legislaţiei naţionale, inclusiv responsabilităţi, activităţi sau servicii în legătură cu mediul;
c) orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte responsabilităţi sau funcţii ori furnizează
servicii publice în legătură cu mediul şi este sub controlul unui organism sau al unei persoane
prevăzute la lit. a) sau b).
autoritatea responsabilă de administrarea apelor este Administraţia Naţională "Apele Române"
autorizație integrată de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritățile competente, conform
dispozițiilor legale în vigoare privind prevenirea și controlul integrat al poluării
autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul tehnico-juridic emis de autoritatea
publică competentă pentru protecţia mediului pentru una sau mai multe instalaţii ori pentru părţi
ale instalaţiei situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator, prin care se alocă
un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră
avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:
a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care
confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;
237
b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşă-
mintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia me-
diului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de
autorizare a îngrăşămintelor chimice;
c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului
sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes
comunitar, incluse sau care urmează să fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000.
aviz de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic, emis de către autoritatea com-
petentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului
în planul sau programul supus adoptării
avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea com-
etentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra me-
diului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, conce-
sionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop sta-
bilirea obligaţiilor de mediu, cu prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea
asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior
avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor - acte ce condiţionează din punct de vedere tehnic şi
juridic execuţia lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele şi funcţionarea sau exploatarea
acestor lucrări, precum şi funcţionarea şi exploatarea celor existente şi reprezintă principalele
instrumente folosite în administrarea domeniului apelor; acestea se emit în baza reglementărilor
elaborate şi aprobate de autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul apelor;
B
bazin hidrografic - înseamnă o suprafaţă de teren de pe care toate scurgerile de suprafaţă curg
printr-o succesiune de curenţi, râuri şi posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gură de
vărsare, estuar sau deltă;
bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în
scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi
care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi conse-
cinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea
cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un
impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.
biodiversitate - diversitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice şi
terestre, precum şi dintre complexele ecologice din care acestea fac parte: cuprind diversitatea
din interiorul speciilor, dintre specii şi între ecosisteme.
C
cadastrul apelor - activitatea privind inventarierea, clasificarea, evidenţa şi sinteza datelor
referitoare la reţeaua hidrografică, resursele de apă, lucrările de gospodărire a apelor, precum şi
la prelevările şi restituţiile de apă;
caracterizarea riscului - estimarea incidenţei şi gravităţii efectelor adverse care, după toate
probabilităţile, se pot produce în cadrul unei populaţii umane sau în cadrul unei componente de
mediu, ca urmare a unei expuneri reale sau previzibile la o substanţă, cu includerea estimării
riscului, cum ar fi de exemplu cuantificarea riscului previzibil.
cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în
dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică
238
de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor - limită de emisie în scopul prevenirii, iar în
cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului
asupra mediului în întregul său;
colectarea deșeurilor - strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară), a deşeu-
rilor în vederea transportării lor spre valorificare.
compuşi ai azotului - orice substanţe conţinând azot, cu excepţia azotului molecular;
concentraţia sau valoarea admisă pentru oricare dintre parametri - concentraţia maximă sau
minimă admisă pentru acel parametru, prevăzută în tabelele 1A, 1B, 2 şi 3 din anexa nr. 1 la
Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, măsurată în unitatea de măsură specificată şi
interpretată, când este cazul, conform notelor de la aceste tabele;
contabilitate de angajamente - bază de contabilizare conform căreia elementele contabile sunt
recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii mijloacelor
băneşti sau compensării în altă formă;
contabilitate de casă - bază de contabilizare conform căreia elementele contabile sunt recunos-
cute pe măsura încasării/plăţii mijloacelor băneşti sau compensării în altă formă;
controlul emisiilor - acţiunea de reglementare a unor limite specifice ale emisiilor, cum ar fi:
valori limită de emisie, valori limită sau condiţii referitoare la efectele generate, natura sau alte
caracteristici ale emisiilor, condiţii de operare cu efect asupra emisiilor;
corp de apă de suprafaţă - un element discret şi semnificativ al apelor de suprafaţă, de
exemplu: lac, lac de acumulare, curs de apă - râu sau canal, sector de curs de apă - râu sau canal,
ape tranzitorii sau un sector/secţiune din apele costiere.
D
depozit - amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol sau în
subteran, inclusiv: spaţii interne de depozitare a deşeurilor, adică depozite în care un producător
de deşeuri execută propria eliminare a deşeurilor la locul de producere; un loc stabilit pentru o
perioadă de peste un an pentru stocarea temporară a deşeurilor; dar exclusiv : spaţiul unde
deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea lor pentru un transport ulterior în scopul
recuperării, tratării sau eliminării finale în altă parte; spaţiul de stocare a deşeurilor brute înainte
de recuperare sau tratare, pentru o perioadă mai mică de 3 ani, ca regulă generală, sau spaţiul de
stocare a deşeurilor înainte de depozitare, pentru o perioadă mai mică de un an.
deşeu - orice substanţă în stare solidă sau lichidă, provenită din procese de producţie sau din
activităţi casnice şi sociale, care nu mai poate fi utilizată conform destinaţiei iniţiale şi care, în
vederea unei eventuale reutilizări în alte scopuri sau pentru limitarea efectelor poluante, necesită
măsuri speciale de depozitare şi păstrare.
deşeu - orice substanţă sau orice obiect care aparţine unor categorii stabilite conform legii, pe
care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;
deşeuri bio-degradabile - deşeuri care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, cum ar fi
deşeurile alimentare sau de grădină, hârtia şi cartonul.
deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componen-
telor naturale ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor
naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii cauzate, în principal, de
poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor
deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.
dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi;
239
E
echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui
sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica armonioasă a acestuia.
ecosistem terestru - ecosistem dezvoltat în mediul geologic.
efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere,
jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare.
emisie - evacuarea în mediu, ca rezultat al activităţilor umane, a unor substanţe, preparate,
organisme sau microorganisme;
epurarea apei - succesiune de procedee tehnologice prin care sunt reţinute, neutralizate şi înde-
părtate elementele impurificatoare din apele uzate;
epurarea apelor uzate: tratarea efluenţilor pentru a reduce concentraţia poluanţilor în limitele
stabilite în actele normative şi standarde, utilizând cele mai avansate tehnologii;
eutrofizarea - îmbogăţirea apelor de suprafaţă cu compuşi ai azotului şi fosforului, cauzând o
dezvoltare accelerată şi masivă a algelor şi a vegetaţiei subacvatice asociată cu deteriorarea
echilibrului biologic şi a calităţii apei;
evacuare - eliminarea directă sau indirectă în receptori acvatici a apelor uzate conţinând poluanţi
sau reziduuri care alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale ale apei
utilizate, precum şi a apelor de ploaie ce se scurg de pe terenuri contaminate;
evacuare de poluanţi în apele subterane - introducerea directă sau indirectă de poluanţi în
apele subterane ca urmare a activităţii umane;
evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor pu-
blice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a rapor-
tului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării
supra deciziei luate.
evaluarea expunerii - determinarea emisiilor, căilor de pătrundere în mediu şi vitezelor de
transport, transformării sau degradării substanţei, în vederea estimării concentraţiilor/dozelor la
care populaţiile umane sau componentele de mediu: apă, sol, aer sunt sau pot fi expuse.
evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în
funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, siner-
gice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi mediului.
evaluarea riscului - estimarea, incluzând identificarea pericolelor, mărimea efectelor şi probabi-
litatea unei manifestări, şi calcularea riscului, incluzând cuantificarea importanţei pericolelor şi
consecinţelor pentru persoane şi/sau mediul afectat;
G
gestionarea deșeurilor - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv
supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.
gospodărirea apelor - ansamblul activităţilor care prin mijloace tehnice şi măsuri legislative, eco-
nomice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau
îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia
împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor
distructive ale apelor;
H
habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se
diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice.
240
habitat natural prioritar - tip de habitat ameninţat, pentru a cărui conservare există o responsa-
bilitate deosebită.
habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care:
(1) sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural;
(2) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafaţă
restrânsă; sau
(3) reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre
următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică.
habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în
care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic.
I
identificarea pericolelor - activitatea prin care se identifică efectele adverse pe care o substanţă
pe poate provoca în mod inerent.
impact - orice efect produs asupra mediului de o activitate propusă, inclusiv asupra sănătăţii şi
securităţii umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei, climei, peisajului şi monumentelor
istorice sau asupra altor construcţii, ori interacţiunea dintre aceşti factori; totodată termenul
desemnează şi efectele asupra patrimoniului cultural sau asupra condiţiilor socio-economice
rezultate din modificarea acestor factori.
impact de mediu - modificarea negativă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice sau
structurale ale componentelor mediului natural; dimensiunea diversităţii biologice; modificarea
negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale şi antropizate; deteriorarea
echilibrului ecologic, reducerea considerabilă a calităţii vieţii sau deteriorarea structurilor
antropizate, cauzată în principal de poluarea apelor, a aerului şi a solului; supraexploatarea
resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea teritorială necorespunzătoare a
acestora. Un astfel de impact poate să apară în prezent sau să aibă o probabilitate ridicată de
manifestare în viitor, inacceptabilă de autorităţile de mediu competente.
informaţia deţinută pentru o autoritate publică - informaţia privind mediul care este deţinută
în fapt de o persoană fizică sau juridică, în numele unei autorităţi publice;
informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice
formă materială despre:
a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestră, peisajul
şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele
sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile
radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele
de mediu prevăzute la lit. a);
c) măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele,
convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele
de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la lit. a) şi b),
precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele prevăzute la lit. a);
d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;
e) analizele cost - beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul măsurilor şi
activităţilor prevăzute la lit. c);
f) starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantă, a
lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele istorice şi orice
construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu
241
L
legislaţia orizontală - reglementările normative emise în aplicarea acquis-ului comunitar, care
au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei; facilitarea procesului de luare a deciziei;
dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în activitatea de protecţie a mediului;
legislaţia sectorială - vizează sectoarele care trebuie să transpună în practică politicile de mediu
(cu privire la calitatea aerului; schimbările climaterice; gestiunea deşeurilor; calitatea apei.
levigat - orice lichid care a percolat deşeurile depozitate;
M
manevrare de substanţe - orice proces industrial implicând utilizarea sau producerea de sub-
stanţe, sau orice alt proces în care sunt prezente respectivele substanţe;
măsură administrativă - notificare scrisă emisă de autorităţile competente, prin care se impun
corecţii faţă de condiţiile de calitate conform cu reglementările şi standardele specifice în vigoare;
măsuri preventive - orice măsuri luate ca răspuns la un eveniment, o acţiune sau o omisiune
care a creat o ameninţare iminentă cu un prejudiciu asupra mediului, în scopul prevenirii sau
diminuării prejudiciului;
mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul,
aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi
anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enu-
merate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot
influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.
monitorizare integrată a apelor - reprezintă activitatea de observaţii şi măsurători standardizate
şi continue pe termen lung, asupra apelor, pentru cunoaşterea şi caracterizarea stării şi tendinţei
de evoluţie a mediului hidric. Această activitate presupune tripla integrare a:
a) ariilor de investigare la nivel de bazin hidrografic: râuri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere,
ape subterane, zone protejate şi folosinţe de apă;
b) mediilor de investigare: apă, sedimente/materii în suspensie, biota;
c) elementelor investigate: biologice, hidromorfologice şi fizico-chimice;
monitorizarea mediului - sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie, care are
în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în
scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor
sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se propun.
N
nivelul fondului geochimic natural - concentraţia unei substanţe sau valoarea unui indicator
într-un corp de ape subterane care corespunde absenţei deteriorărilor antropice sau numai unor
modificări minore faţă de condiţiile naturale neperturbate;
P
păşuni - sunt terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă instalată pe cale naturală şi sunt destinate
păşunatului animalelor
242
patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice,
faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică,
ştiinţifică, biocenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă
sub aspectul conservării diversităţii biologice, floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a
ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea
cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare.
plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp
precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub con-
trolul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale
referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă
din autorizaţia integrantă de mediu;
planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Euro-
peană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate
la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-
o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative,
de reglementare sau administrative;
politica de mediu - scopurile şi principiile generale de acţiune ale unei organizaţii privind
mediul, inclusiv respectarea tuturor cerinţelor de reglementare din domeniul mediului, precum şi
angajamentul faţă de îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu; politica de mediu
furnizează cadrul legal pentru stabilirea şi revizuirea obiectivelor şi a ţintelor de mediu;
poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de
energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu,
modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;
poluare cu nitraţi - descărcarea, directă sau indirectă, în apele subterane sau de suprafaţă de
compuşi ai azotului care provin din surse agricole, ale cărei urmări pot fi: periclitarea sănătăţii
oamenilor, afectarea organismelor vii şi a ecosistemelor acvatice, stânjenirea folosinţelor apei şi
deteriorarea ambianţei naturale;
poluare potenţial semnificativă - concentraţii de poluanţi în mediu ce depăşesc pragurile de
alertă prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului. Aceste valori definesc
pragul poluării la care autorităţile competente consideră că un amplasament poate avea un impact
asupra mediului şi stabilesc necesitatea unor studii suplimentare.
poluare semnificativă - concentrații de poluanţi în mediu ce depăşesc pragurile de intervenţie
prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului.
poluare - înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, a unor
substanţe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol, care poate dăuna sănătăţii umane sau calităţii eco-
sistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube
materiale ale proprietăţii, sau care pot dăuna sau obstrucţiona serviciile sau alte folosinţe legale
ale mediului;
poluarea apei - orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită
admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau
indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care
această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.
potenţial ecologic bun - starea unui corp de apă puternic modificat sau a unui corp de apă
artificial, clasificată în concordanţă cu prevederile relevante din anexa nr. 1.1 din Legea apelor
(107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau
mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare ori dezastre;
243
prejudiciu - o schimbare negativă măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsu-
rabilă a unui serviciu legat de resursele naturale, care poate surveni direct sau indirect;
prejudiciul asupra mediului, inclusiv cel determinat de elementele aeropurtate, înseamnă:
a) prejudiciul asupra speciilor şi habitatelor naturale protejate - orice prejudiciu care are efecte
semnificative negative asupra atingerii sau menţinerii unei stări favorabile de conservare a unor
astfel de habitate sau specii; caracterul semnificativ al acestor efecte se evaluează în raport cu
starea iniţială, ţinând cont de criteriile prevăzute în anexa nr. 1 (OUG Nr. 68 din 28 iunie 2007;
prejudiciile aduse speciilor şi habitatelor naturale protejate nu includ efectele negative
identificate anterior, care rezultă din acţiunile unui operator care a fost autorizat în mod expres
de autorităţile competente în concordanţă cu prevederile legale în vigoare;
b) prejudiciul asupra apelor - orice prejudiciu care are efecte adverse semnificative asupra stării
ecologice chimice şi/sau cantitative şi/sau potenţialului ecologic al apelor în cauză, astfel cum au
fost definite în Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia
efectelor negative pentru care se aplică art. 2.7 din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi com-
pletările ulterioare;
c) prejudiciul asupra solului - orice contaminare a solului, care reprezintă un risc semnificativ
pentru sănătatea umană, care este afectată negativ ca rezultat al introducerii directe sau indirecte
a unor substanţe, preparate, organisme sau microorganisme în sol sau în subsol;
principiul poluatorul plăteşte - stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic
corespunzător, astfel încât costurile pentru reducerea emisiilor să fie suportate de generatorul
acestora. Responsabilii pentru deteriorarea calităţii atmosferei trebuie să plătească în confor-
mitate cu gravitatea efectelor produse.
principiul precauţiei - implică evaluarea preliminară a riscurilor de poluare şi evitarea acestora.
principiul prevenirii - stabileşte că măsurile de prevenire sunt prioritare în raport cu cele de
eliminare a efectelor poluării.
principiul proximităţii - stabileşte iniţierea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanţi în aer
în zona sursei generatoare.
principiul utilizării durabile a resurselor naturale - stabileşte minimizarea şi eficientizarea
utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pe utilizarea celor
secundare. Resursele naturale trebuie exploatate astfel încât să nu le fie compromisă disponi-
bilitatea pe termen lung.
program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeană pentru implemen-
tarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finan-
ţare prin cadrul de sprijin comunitar
program pentru conformare - plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în inter-
vale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu, de către autoritatea competentă, în
scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului.
R
raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor care identifică, descrie şi
evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării acestora şi alternativele lor
raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă.
reciclare - operaţiunea de reprelucrare, într-un proces de producţie a deşeurilor industriale
pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.
reconstrucţie ecologică - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după reme-
dierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală;
244
refacerea mediului geologic - ansamblul măsurilor de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie
ecologică;
regenerare, inclusiv regenerarea naturală - în cazul apelor, speciilor şi habitatelor naturale
protejate, înseamnă readucerea la starea iniţială a resurselor naturale prejudiciate şi/sau a
serviciilor deteriorate, iar în cazul prejudiciului asupra solului, înseamnă eliminarea oricărui risc
semnificativ cu efect negativ asupra sănătăţii umane;
remediere - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor poluanţilor sub
valorile pragului de alertă;
resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea
umană: resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili, regenerabile – apă, aer, sol,
floră, faună sălbatică şi permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
reţea de distribuţie - parte din sistemul de alimentare cu apă alcătuită din conducte, armături şi
construcţii-anexă, prin care apa este distribuită utilizatorilor;
reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu cori-
doarele ecologice.
risc ecologic potenţial - probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot
fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.
S
servicii de apă - toate serviciile efectuate pentru populaţie, instituţii publice sau altă activitate
economică, referitoare la:
a) asigurarea necesarului de apă brută în sursă în secţiunea de captare a folosinţelor;
b) captarea, acumularea, stocarea, transportul, tratarea şi distribuţia apelor de suprafaţă sau
subteran;
c) colectarea şi epurarea apelor uzate care sunt evacuate în apele de suprafaţă;
servicii şi serviciile resurselor naturale - funcţiile asigurate de o resursă naturală în beneficiul
altei resurse naturale sau al publicului;
sistem de alimentare cu apă - ansamblu de construcţii şi instalaţii prin care apa este preluată
dintr-o sursă naturală, este tratată, transportată, înmagazinată şi distribuită utilizatorilor;
sistem de canalizare - ansamblu de canale, construcţii-anexă, staţii de pompare etc., prin care
apele uzate şi pluviale sunt colectate, transportate, epurate şi evacuate într-un receptor.
sistem de management de mediu - componenta sistemului de management general, care in-
clude structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, proce-
durile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi men-
ţinerea politicii de mediu;
sit contaminat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu sub-
stanţe biologice sau chimice;
sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată.
standard de calitate a apelor subterane - un standard de calitate a mediului exprimat drept
concentraţia unui anumit poluant, grup de poluanţi sau a unui indicator al poluării în apa
subterană, care nu trebuie depăşit, pentru a proteja sănătatea oamenilor şi mediul;
standard de calitate a mediului - un ansamblu de cerinţe care trebuie satisfăcute la un moment
dat, pentru un element de mediu dat sau pentru o parte specifică a acestuia, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
245
stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor care acţionează asupra speciei respec-
tive şi care pot afecta pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor sale pe teritoriul na-
ţional sau în arealul natural al speciei respective, după caz;
stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui
habitat natural, precum şi asupra speciilor caracteristice acestuia şi care pot afecta, pe termen
lung, distribuţia, structura şi funcţiile sale, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi sunt carac-
teristice pe teritoriul naţional sau în arealul natural al acestui habitat, după caz;
starea apelor de suprafaţă - este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafaţă, deter-
minată de indicatorii minimi ce caracterizează starea sa ecologică şi starea sa chimică;
starea apelor subterane - este expresia generală a stării unui corp de apă subterană, determinată
de indicatorii minimi care caracterizează starea sa cantitativă şi starea sa chimică;
starea bună a apelor de suprafaţă - starea atinsă de un corp de apă de suprafaţă atunci când
atât starea sa ecologică, cât şi starea chimică sunt "bune";
starea bună a apelor subterane - este starea atinsă de un corp de apă subterană atunci când, atât
starea sa cantitativă cât şi starea sa chimică sunt cel puţin "bune";
starea chimică bună a apelor de suprafaţă - starea chimică, necesară pentru atingerea obiec-
tivelor de protecţie a apelor şi a mediului acvatic specifice apelor de suprafaţă, stabilite la art. 2.1
alin. (1) din Legea Apelor 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, respectiv starea
chimică bună atinsă de un corp de apă de suprafaţă pentru care concentraţiile poluanţilor nu
depăşesc valorile standard privind calitatea mediului;
starea ecologică - este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice
asociate apelor de suprafaţă, clasificate în concordanţă cu prevederile anexei nr. 1.1 din Legea
Apelor 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;
starea iniţială - starea resurselor naturale şi serviciilor la momentul producerii prejudiciului,
care ar fi existat dacă prejudiciul asupra mediului nu s-ar fi produs, estimată pe baza celor mai
bune informaţii disponibile.
staţii şi instalaţii de prelucrare a calităţii apelor - staţii de tratare pentru obţinerea de apă
potabilă sau industrială; staţii/instalaţii de pre-epurare/epurare a apelor uzate;
sub-bazin hidrografic - suprafaţă de teren de pe care se colectează toate apele de la izvoare
până la un anumit punct al cursului de apă, care este în mod normal un lac sau o confluenţă a
cursului de apă;
substanţe chimice potenţial toxice pentru mediul acvatic - substanţe chimice provenite din
activitatea socio-economică, care când pătrund în mediul acvatic pot produce, în funcţie de
cantitate şi de timpul de expunere, efecte negative temporare sau ireversibile pe termen scurt,
mediu ori lung asupra mediului acvatic; în funcţie de efectul apărut, substanţele chimice pot fi
considerate prioritare sau prioritar periculoase pentru mediul acvatic.
substanţe periculoase - substanţe sau grupuri de substanţe care sunt toxice, persistente şi care
tind să bio-acumuleze şi alte substanţe sau grupuri de substanţe care conduc la un nivel echi-
valent ridicat de preocupare;
substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, per-
sistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un
nivel similar de risc;
substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului
acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă;
supravegherea sanitară - autorizarea, inspecţia şi controlul de laborator al calităţii apei
potabile;
246
T
tendinţă crescătoare semnificativă şi durabilă - orice creştere semnificativă, din punct de
vedere statistic şi al mediului, a concentraţiei unui poluant, grup de poluanţi sau a unui indicator
al poluării în apele subterane, pentru care se consideră necesară o inversare a tendinţei;
teren agricol total - suma suprafeţelor terenurilor arabile, păşunilor naturale, fâneţelor naturale,
viilor, pepinierelor viticole şi hameiştilor, livezilor de pomi, pepinierelor pomicole şi arbuştilor
fructiferi
teren arabil - terenul care se ară în fiecare an sau la intervale mai mari, în scopul cultivării plan-
telor anuale sau perene - inclusiv terenurile rămase necultivate din cauza inundaţiilor, colma-
tărilor, a altor calamităţi cu caracter temporar şi din alte cauze. De asemenea, din această cate-
gorie fac parte şi terenurile ocupate de sere, solarii, răsadniţe, căpșunării
U
unităţi de gospodărire a apelor - Direcţiile de ape bazinale ale Administraţiei Naţionale "Apele
Române" şi Sistemele de Gospodărire a Apelor organizate ca subunităţi ale direcţiilor bazinale;
utilizare durabilă - folosirea resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să nu conducă la
declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi aspira-
ţiile generaţiilor prezente şi viitoare.
V
valori standard privind calitatea mediului - concentraţia unui anumit poluant sau a unui grup
de poluanţi în apă, sediment sau biota care nu trebuie să fie depăşită pentru protecţia sănătăţii
umane şi a mediului.
247