Paulisan

Lucrare de obtinere a competentelor
POMUL DE LA RĂSCRUCE
Spectacol – omagiu, dedicat scriitorului Ion Druţă
Amenajarea:
 Portretul scriitorului;
 Citatul:’’Pământul, istoria si limba sunt, in esneţă, cei trei piloni pe care se
tine neamul…’’
( I. Druţă)
 Vitrine de carte:
1. Opera scriitorului;
2. Studii monografice, articole din presa periodica despre creaţia lui I. Druţă;
3. Buletine commemorative etc.
Răsună cântecul ,, Casa Mare’’, interpretat de Irina şi Anatol Bivol

(inregistrare)
Un declamator:
Cu de toate s-au deprins
Cei pereţi în Casa Mare:
Şi cu chiot, şi cu plans,
Şi cu bocete amare.
Câte legi au petrecut

Cei pereţi în Casa Mare!
Ei, în felul lor tăcut,
Au cu noi asemănare.
Altul:
Câte datini au păstrat
Cei pereţi în Casa Mare!
Alb-albastrul lor curat
Multe urme-n el mai are.
Vii aici şi prinzi puteri

Pentru o nouă depărtare,
Numai ei rămân stingheri
Întru veşnică – aşteptare.
Liniştea de nu le-o schimbi

Cu vreun gând urât sau faptă,
Ei în orice anotimp
1
Ca un frate ne aşteaptă.
(P.Zadnipru ,,Casa mare’’ Lui I. Druţă)
Se deschide cortina. O Casă Mare unde totul e proaspăt, curat, frumos

rânduit. Vasiluţa, stăpâna casei, îşi admiră zâmbind căsuţa. Pe masă: fructiere cu,
mere, gutuie, stuguri…
Deodată apare pe nesimţite un bătrân cărunt, puţin adus de spate.
Moş Ion:
-Bună ziua în casa asta.
Vasiluţa (tresare):
Doamne, cum între mata, tată, pe nesimţite, că niciodată nu te aud… De
câte ori vii de atâtea ori mă sperii…
Moş Ion (scoate din buzunar două păhăruţe cu picioruş, apoi mai scoate o batistă,
le şterge frumuşel şi le aşeză pe masă):
Iacă, Vasiluţă, asta-I din partea mea… Am vrut să iau şi garafă la dânsele,
dacă nu mi-a ajuns…
Vasiluţa(mişcată):
Tată , ce faci mata atâta cheltuială? …Cum capeţi un ban, îi şi dai drumul
îndată, de parcă ţi-ar fi lene să-l porţi în buzunar…
Moş Ion:
Aşa-I datina, fată hăi, … Când cineva face casă mare, apoi se cheamă că
trebuie să aduci şi tu ceva într-însa. Casa îica un copil, orice i-ai adduce, o să se
bucure, ş-o să te ţină minte multă vreme.
Vine în mijlocul odăii, rămâne pe-o clipă înţepenit, luminat, de parcă ar fi

intrat în biserică.
Vasiluţa:
Am îmbrăcat-o frumos, tată?
Moş Ion:
Ce crezi şi asta-I o datină veche… Fiecare să-şi gătească câte-o casă mare
… Îmi spunea bunelul meu că atunci când era greu de trăit, când se întâlneau mai
multe bordeie decât case, chiar şi atunci fiecare gospodar avea casă mare… Adică
avea un colţişor pe care stăpâna îl împodobea cu tot ce avea mai frumos, îl îngrijea
şi-I zicea casă mare…
Vasiluţa:
Tată, şi chiar nu vrei să mă lauzi?
2
Moş Ion:
Mare lucru, când are omul casă mare… Are unde petrece o sărbătoare, are
unde face o nuntă, o cumătrie… Da uneori chiar vii să te hodineşti încoace. Abia
păşeşti pragul şi de amu ţi se pare şi lumea mai dragă, şi te vezi mai tânăr, mai
voinic…(Pauză). N-ai vreo boghiţă de ceară?
Vasiluţa:
Parcă aveam pe undeva…
Moş Ion:
Măcar cât de cât…
Vasiluţa îi scoate din sofcă un capăt de lumânare moşul vine la pragul uşii
din faţă şi drege cu ceară partea dinăuntru a pragului/
Vasiluţa(mirată):
Ce faci, tată?
Moş Ion:
Apoi… să nu fugă oaspeţii din casă, se cheamă că or veni până la prag, s-
or poticni ş-a trebui să mai şadă.
Îi întoarce capătul de lumânare, îşi şterge mâinile cu batista.
Vasiluţa:
Dar de ce nu-mi spui mata că mai este un obicei?... Din moşi-strămoşi se
obişnuieşte ca atunci când omul găteşte o casă mare – pofteşte musafiri. Să vadă
câte cântece pot trece prin ferestre, să vadă câte jocuri pot ţine podelele… Şi când
toate îs încercate gospodăreşte, când cheful e pe sfârşite, atunci stăpâna iesi în
mijlocul casei şi joacă periniţa…
Moş Ion:
N-ar fi stricat să chemi şi tu ceva lume, să mai petreci oleacă, dacă n-ai
avut iaca noroc… Amu, fată hăi, te văd şi eu în rand cu lumea… Ai pâine în casă?
Vasiluţa:
Am, tată … Ne-ai tot speriat de mici c-a fi rău de n-am şti a păzi pâinea, ş-
am adunat la pâine…
Moş Ion:
Şi sare ai?
Vasiluţa:
Şi sare am …
Aduce o cantă cu vin, o farfurie mare cu prăjituri
Vasiluţa:
Am găsit casa asta cu mâinile mele, cu aceste două mâini … Ia poftiţi în
casă!...
Moş Ion:
3
Intraţi, chiar vă rugăm…
(I.Druţă ,,Casa Mare’’)
Prezentatorul 1:
Vă invităm în Casa Mare a Limbii şi Literaturii Române să invocăm un
Apostol al graiului, care a binecuvântat cultura noastră cu purpuria rouă a
numeroaselor acte de eroism creator.
Ieşiţi-i, codrilor,-nainte
Şi voi, holdiţe de mătase,
Şi tu, izvorule cuminte,
Se-ntoarce Ion Druţă-acasă!
(N. Dabija)
Opera maestrului, doldora de lumină, poezie şi istorie, ne adună într-o
fiinţă.
Trei voinicei – prichindei recită pe rand câte un catren din ,,Bărbaţii

Moldovei’’ de Gr. Vieru.
Primul:
Ce munte şi floare
Născutu-i-a oare?
Ce lapte de vrajă
Sorbit-au din faşă
Bărbaţii Moldovei?!
Al doilea:
Ei pe unde păşesc
Văi înfloresc
Şi pe unde privesc
Fântâini izvorăsc.
Al treilea:
Ei pe unde cuvântă
Plaur se avânta
Şi pe unde se-adună
Stele răsună!
Toţi:
Bărbaţii Moldovei!
Prezentatorul 2:
Vă invităm la un spectacol de expresie şi simţire românească, la o
preacurată sărbătoare de omagiere a scriitorului Ion Druţă - ,, Marele Sadoveanu al
Basarabiei’’; care, stăpânind cu o rară măiestrie limba română, a plăsmuit
minunăţii literare de viaţă lungă.
Să ascultăm spovedania purificatoare a Marelui nostrum Singuratic …
Autorul:
Când clarul vieţii îmi e adumbrit de nor
4
FORUMULE
x3  y 3
lim 
x  2  x3
x y z
x 2
y 2
z2  1 2 3
x3 y3 z 5
3
f
0
 z 3  z  5 
 
1 ab a5 
 
2 cd 2
b4 
5  3 c 8 d  d  =0
27
ad a, b.c, d

4 cb c 6 a  d 
 
 
x y z
x2 y2 z2  1 2 3
x 3
y 3
z 5
3
 a  b    2, 8
9 x
 x 0
x3  y3  2
  b 2  4ac
b 
x1, 2 
2a  c
5
Şi presimţiri mă apasă pe suflet greu,

Din străinie scriu pe frunze de dor
Doine în proză pentru poporul meu.
Pentru poporul meu răvăşit de glas

Şi umilit mereu de voinţa oricui,
Care, oricât de mic, printre vremi a rămas,
Lumea încape şi într-o lacrimă a lui.
Când ceţuri lungi se aşează peste pământ

Şi mai târziu ne ajunge raza la stea,
În sfânta sfintelor stau rezemat de cuvânt
Precum un stâlpde rugă în limba mea.
… Iată se-ncheie şi veacul acesta lumesc

Plin de tristeţi şi rareori de bucurii.
Pot să vă spun cât de mult
şi de adânc vă iubesc
Şi că duc sceptrul menitei din cer păstorii.
(L. Lari ,,Păstor’’)
Un declamator:
În ,, Dicţionarul esenţial al scriitorilor români’’, Bucureşti, 2000
citim: ,,Opera druţiană, luată în ansamblu impune un scriitor inconfundabil, unul
dintre cei mai mari, pe care i-a dat românitatea, în a doua jumătate a secolului al
XX-lea’’.
Opera sa e o parolă care ne îngăduie intrarea în eternitate, e o fântână din
care izvorăşte apa vie a cuvântului.
Ion Druţă, muncind asemeni lui Michelangelo mai bine de o jumătate de
secol, a permanentizat în universal literelor româneşti din partea noastră de lună şi
de soare, de tradiţie şi de cultură, un stil personal înalţând un templu, o Biserică
Albă pentru curăţirea sufletului.
Altul:
A venit în literatură în 1953, când i-a fost editată prima cărţulie ,,La noi în
sat’’, urmată de o neuitată ,,Poveste de dragoste’’ (1954) şi de un nepotolit ,,Dor de
oameni’’ (1958).
El n-a venit în literatură singur, ci cu un popor întreg.Considerând ,,cartea
ca una din pietrele de temelie a lumii civilizate’’, nuvelist, povestitor, romancier,
dramaturg, publicist, eseist de mare talent, scenarist, scriitor pentru copii, I. Druţă a
creat o operă originală, care cucereşte tot mai multe inimi de citiotori.
Hărnicia, curăţenia morală e şi sărbatoarea, şi onoarea, şi etica, şi religia
personajelor sale. A dat viaţă unor fiinţe scumpe, care au adunat în ele ceea ce a
găsit dorul şi speranţa, cutezanţa şi generozitatea, bunăvoinţa şi compătimirea.
6
Altul:
Zidirea druţiană e împlinită în patru pereţi ai săi: chipul visării şi dreptăţii
reprezentant prin tatăl său – Onache Cărăbuş din romanul ,,Povara bunătăţii
noastre’’; chipul moral înfăţişat de Călin Ababii din ,,Sfânta Sfintelor’’ , chipul
eroic, zugrăvit de Horia din ,,Clopotniţa’’ şi chipul spiritual , întregit de păstorul
Anonim.
În fiecare zid vom găsi câte o Ană care se numesc: Vasiluţa din ,,Casa
Mare’’, mătuşa Ruţa din ,,Păsările tinereţii noastre’’, Veta din ,,Doina’’ şi măicuţa
Ecaterina din ,,Biserica Albă’’-
Iar sus, deasupra, ca un trainic acoperiş – chipul Doinei, care nu este
altceva decât conştiinţa şi demnitatea noastră – Limba Română! Preţul înălţării
acestei catedrale este viaţa autorului.
,,La flacăra obrazului pe care l-am pălmuit să ne încălzim mâinile cu
care îi vom răsfoi Aleasa Operă’’, ne povăţuieşte Grigore Vieru.
Altul:
Scriitorul, cu tenacitate, îşi bătătoreşte cărăruia lui prin câmpiile
baştinei, prin aurorile minunate şi apusurile neuitate. Cărăruia, care l-a dus spre
Casa Mare a cuvântului porneşte de la Horodişte.
(citeşte din nuvela autobiografică ,,Horodişte’’)
-M-am născut în Horodişte, sat de răzeşi întemeiat, după cum se
povesteşte, de Ştefan cel Mare cu oşteni arţăgoşi şi iuţi la încăierare.
De cu primăvară şi până toamna târziu fremăta în ograda noastră şoaptă
senină şi caldă a unui nuc. Cest haiduc verde păzea casa noastră de toate
primejdiile. L-am purtat toţi anii împreună cu mine. Ca şi altădată, atunci când mi-i
greu şi când mi-i bine …, aud alături şoapta lui blajină:
-Bine, Ioane. Să ştii că-I bine …
Altul:
Dorul … acest vechi viciu al moldovenilor, acest bluestem al lor, acest
dar dumnezeiesc …
În clipele sale de dor e gata să dea o jumătate din viaţă numai să-l laşi
să mai păşească o dată acel prag, să tragă adânc în piept pirozna casei părinteşti.
Mi-e tare dor …
Mi-e tare dor de casa cu cerdac

Şi bolta ei cu flori de liliac!
Mi-e dor s-ascult amurgul în pridvor!
De casa mea mi-e tare dor!
Mi-e tare dor să văd bătrânii tei,

Întâii ani mi-au înflorit sub ei;
Mi-e dor să văd şi nucul meu bătrân,
Sub frunza lui o seară să rămân...
Mi-e tare dor de holdele de grâu,
7
Mi-e dor să cânt la margine de râu,
Mi-e dor s-aştept amurgul în pridvor,
De satul meu mi-e tare, tare dor! …
Altul:
,,Şi iară începem cu mama, cu acest cuvânt frumos, rotund, pe care noi
mai mult îl cântăm decât îl rostim, şi uneori începe să pară că tot ce-a fost mai
frumos şi mai măreţ plăsmuit în faşa limbii noastre e legat de acest cuvânt.
… Când m-am ridicat copăcel, rămăsese puţin din frumoasele gâţe
negre pe care le avusese mama de fată mare … De cu primăvară şi până toamna
târziu basmaua ei albă zbura ca o pasăre – ba e în casă, ba e afară, ba în Cubolta,
unde ne erau hectarele, ba se întorcea în amurg, albind uşor pe-o dungă de deal în
seninul serii … Azi, gândindu-mă la cea albă a copilăriei mele, nu pot spune că am
văzut-o măcar o singură dată, măcar o singură clipă, stand pe-o ramură, lângă
cuibul ei …
Veşnecul ei blestem era bunătatea. Mama era gata în fiece clipă să ardă
ca o lumânare, numai să ne vadă pe toţi în rand cu lumea …
(,,Horodişte’’)
Altul:
Tata era plin de demnitate, arţăgos şi încăpăţinat, încât în cei optzeci şi
ceva de ani, pe care i-a trăit, puţini s-ar fi putut lăuda că l-au făcut pe badea
Pentelei, cum I se zicea la noi în sat, să se deie oleacă mai încolo ori mai încoace,
în afara locului pe care şi-l alegea singur.
În copilărie tata mi se părea voinic, demn şi veşnic. Voinic era într-
adevăr, căci la trântă nu ţin minte să-l fi dovedit cineva din Horodişte.
Mulţi din eroii cărţilor mele au împrumutat anumite trăsături de la tata …
(,,Horodişte’’)
Un cântec despre părinţi sau un dans popular.

Prezentatorul 1:
Întreţesută din dureri şi bucurii, proza lui I. Druţă exprimă profunde
năzuinţe ale sufletului popular. Scriitor de o sensibilitate şi o bunătate autentică,
Druţă râde şi plânge împreună cu eroii săi…’’.
(V. Coroban)
Prezentatorul 2:
În opera sa şi-a proiectat propriul destin. Ea include sufletului autorului
ale cărui aripi s-au înalţat mereu spre lumina Celui de Sus, Lumină dătătoare de
har şi credinţă.
Apare mătuşa Ruţa, însoţită de Andron.

Mătuşa Ruţa:
- Ia uite ce mai păcăleală! Satul se cheamă Valea Cucoarelor şi în valea
asta de atîţia ani nu se mai arată nici un cucostârc!
Andron:
- De-ar fi pâine şi la pâine, încolo om trăi noi şi fără cucostârci …
8
Mătuşa Ruţa:
- Aşa ţi se pare.
Andron:
- De ce zici că mi se pare.
Mătuşa Ruţa:
- D-apoi nu vezi cum se întrăieşte şi se învrăjbeşte lumea pe an ce trece?
Andron:
- Ce are una cu alta?
Măatuşa Ruţa:
- Cum să n-aibă? Atunci când trăiau cucostârcii pe la casele noastre,
erau şi ei suflet din sufletul nostrum şi când venea toamna, îi petreceam şi noi cu
sufletul până hăt departe, prin ţarile calde. Iarna începe a ne suge ochii depărtarea
şi când se întoceau era o mare sărbătoare pentru că împreună cu dânşii se întorceau
şi sufletele noastre zbuciumate. Rără aceste depărtări de toamnă târzie, făfă acele
primăveri cu bucurii, o să înţepenim, o să împietrim,o să uităm ce înseamnă
dragoste pentru pământ, dragoste pentru om, pentru viaţă.
Andron:
- Şi manta mai crezi că se pot întoarce?
Mătuşa Ruţa:
- Îi aştept … Numai eu, sărmana de mine, am rămas încă în zodiac
cucoarelor. Eu … vorbind de cucostârci, mă gândesc la semănături proaspete, la
cer senin, la zare …
Pleacă ambii.
(’’Păsările tinereţii
noastre’’)
Prezentatorul:
E nemuritoare frumuseţea sufletului în care frunza verde freamătă cu
glas de liră, destăinuindu-ne fiorul înalt, ameţitor de înalt, al dragostei.
Ion Druţă! … O voce lirică,cu nesfârşite irizări diamantine. O voce cu delicată
nuanţare de culoare şi miros a trandafirului înrourat de dor, care ne împodobeşte de
sărbătoare cămara sufletului.
Fundal musical liric. Rusanda cu un coşuleţ cu mazăre. Îi strigă de departe

lui Gheorghe:
Rusanda:
Doamne ajută, bade Gheorghe!
Gheorghe:
Să trăieşti, Rusandă! Ia seama că mi-i alinta mânzul şi n-am să-l pot
ţine la casă – a vrea numai colaci.
Rusanda:
Crezi că nu face? Uite-l ce-i frumos!
Gheorghe:
Ce semeni, mazăre?
Rasanda:
9
Mazăre.
Gheorghe:
Nu-I devreme?
Rusanda:
Tata zice că nu … /Pauză/ Mata ai zărit alaltăieri cucoarele?
Gheorghe:
- Cum să nu? Le-am văzut.
Rusanda:
Ţi le-a arătat cineva, ori le-aivăzut singur?
Gheorghe:
Singur … aram la Răut …
Rusanda:
Doamne! Şi eu le-am văzut singură … Asta trebuie să însemne ceva!
Culegând de pe hat câteva fire de paragonă uscată, Gheorghe a început a

le împleti, ca să-i treacă de urât.
Gheorghe:
De ce nu vii la club? Ori poate nut e lasă?
Rusanda:
Cum să nu mă lase?
Gheorghe:
Atunci?...
Rusanda (ascunzându-ţi obrajii de privirea lui):
Parcă mata nu ştii că fata, mai înainte de a se duce singurică, trebuie s-
o scoată cineva în lume?
Gheorghe zăreşte în buzunarul ei de sus douăfirişoare verzi.

Gheorghe:
Ce-i acolo? … Dacă nu-i secret …
Rusanda:
Brânduşe … Vrei?...
Le-a scos repede, a făcut doi paşi şi le-a întins cuminte ca o şcolăriţă.
Gheorghe:
Ai fost la pădure? (Întreabă cântărindu-le cu grijă)
Rusanda:
Noi avem în grădină … O mulţime avem!
Gheorghe:
Nu mai spune! Poamă bună!
Flăcăul a pus în gură amândouă brânduşele. S-a uitat la ea gingaş şi

crâncean, ca un hoţ de codru.
Gheorghe:
Şi mă rog, cum se face asta, când un băiat scoate o fată în lume?
Rusanda:
10
Parcă mata nu ştii?!
Gheorghe:
Habar n-am.
Rusanda:
Dacă nu ştii mata, după ce ai scos atâtea fete în lume, cine să mai ştie?
Gheoarghe:
Întâia oară aud să fi făcut cuiva binele ista. Dar, mă rog, dacă zici că-i
aşa … Când să te duc şi pe tine la club? Deseară mergi?
Rusanda:
Cine o să cânte?
Gheorghe:
Moş Dănilă. Că el nu-I fudul şi vine la club seară de seară. Am să vin
deseară pe la voi…
Rusada:
Vino…
Gheorghe (plecând):
Ca să vezi, la badea Mihalache cresc brânduşe în grădină. Iar eu nici nu
ştiu! A trebui să ies mai des în sat, că vezi aşa poţi să pierzi vremea brânduşelor
fără să le guşti …
Urmează un cântec de dragoste (la alegere)

Moş Mihail vine încet, cu pas măsurat. Subsuoară are un topor … Îşi
aşază pălăria pe ochi.
Moş Mihail:
Eh, tinereţe, floare rară,
Nu-nfloareşti a doua oară!
…Să ştiţi că am să scot nucul ista şi am să fac o sanie…
…Mare lucru-i o sanie! Aşterni într-însa un covoraş să n-o prindă
răceala, arăţi cailor că n-ai uitatbiciul acasă şi te duci că abia mai dovedeşte soarele
să se ţină pe urma ta. Şi abia atunci uiţi să-ţi numeri anii, şi-ţi vezi prietenul pe care
au început să ţi-l fure drumurile şi pe pârtia făcută de tine mulţi drumeţi îşi găsesc
calea şi satul şi casa…
…Am să fac o sanie pe care au visat-o toţi lemnarii din lume câţi au
fost … o sanie care ar plânge după drum şi drumul după dânsa, una cum n-a mai
fost alt ape lume!
Moşul cu ochii pe jumătate închişi, ciopleşte în gând.
Am să fac o săniuţă sprintenă! Va colinda multe drumuri şi mulţi

trecători s-or opri să se uite la dânsa … Poate n-oi mai fi pe lume, iar săniuţa a tot
măsura drumurile şi mulţi bărbaţi şi-or prăvăli nevestele în omăt la cotituri, multe
fete s-or duce cu ea să-şi caute norocul şi poate vreun moşneag, trăgându-şi cuşma
peste urechi, şi-a aminti că asta-i sania lui Mihail şi m-a pomeni cu o vorbă de bine
… O sanie … vrăjmaşnică sanie … frumoasă, bat-o pustia!
11
Se va interpreta cântecul ,,Sanie cu zurgălăi’’
Un declamator:
Ce prospeţime de izvoare,
Ce înălţime azurie!
În Opera Măriei Sale
Orişice filă-I Poiezie
Se aud bătăi îndepărtate de clopote…

Altul (citeşte un fragment din ,,Biserica Albă’’):
… În văzduh plutea ceva din ceea ce se numeşte sfârşitul lumii, pentru
că atunci când pe lume nu mai rămâne nimic sfânt, atunci omul, vrând-nevrând,
începe a se gândi la sfârşitul ei.
Părintele Paisie Velicicovschi, după o viaţă plină de suferinţe, posturi,
molitve şi cugetări, a ajuns la convingerea că de vină era totalapustiire a cuvântului
… Răutatea, ca o gărgăriţă, mânca grăuntele cuvântului, lăsându-i numai pojghiţa,
şi aceasta pleavă de cuvinte umpluse lumea, ducând la o mare pustiire a minţii, a
inimii, a cugetului.
Rugăciunea, această temelie a creştinismului, dintr-un dialog al omului
cu părintele său ceresc, s-a transformat într-un vânturat de pleavă. Lipsite de
adâncime, lipsite de miez, golite de sfântul adevăr, cuvintele ajunsese nişte însăilări
de sunete goale.
La început a fost Cuvântul şi era cu Dumnezeu, şi cuvântul etra
Dumnezeu. Asta numai atunci când Cuvântul e plin, întreg, cu talc, cu sămânţă,
căci rugăciunile de pleavă nu duceau la uşurarea sufletului, chiar de-ar fi ţinut cu
săptămâinele.
Singura izbăvire, a zis părintele Paisie, rămâne lupta cu răutatea ce s-a
cuibărit în inimile noastre, drept care a început a-şi sfătui ucenici ca, după
săvârşirea rugăciunii, să mai îngăduie o vreme în genunchi, cu gândul la bunătate
şi dăruire.Aşa a apărut ora îmblânzirii cugetului.
(,,Biserica albă’’)
Ecou:
- Horia – a…a…a…!!!
Apare Horia (conversaţie – monolog cu spectatorii)
Horia:
- Cine ar putea să-mi spună, ce este istoria? Cine suntem, de unde
venim şi încotro ne ducem? (Pauză)
…Istoria, dragi mei copii, este o ştiinţă care vine să ne spună prin câte a
avut de trecut viaţa de la începuturile sale şi până în vremea de azi… Totul ce ne
înconjoară se numeşte viaţă şi totul va lăsa mărturie pentru Istorie.
…Istoria este nu numai o ştiinţă, nu numai o sumă de cunoştinţe
academice. Ea e o necessitate a omului, un sfetnic al lui…E pietrificarea trecutului,
cu toată Gloria şi tot praful său, cu tot ce are el măreţ…
12
…Fiecare sat îţi are istoria lui… Căpriana e unul din cele mai vechi
sate, pomenite încă de cronicari.
Cândva prin părţile estea erau numai păduri. Singura aşezare
omenească stătea cocoţată colo sus, în vârful dealului. Ridicată a fost cocioaba
ceea de-un sărman călugăr… Mulţi ani s-o fi tot rugat el în împărăţia cea sălbatică,
bătând mătănii lângă o lumânărică aprinsă.
Un declamator:
Ce prospeţime de izvoare,
Ce înălţime azurie!
În Opera Măriei Sale
Orişice filă-I Poiezie
Se aud bătăi îndepărtate de clopote…

de sunete goale.
săptămâinele.
Ecou:
Horia:
13

de sunete goale.
săptămâinele.
Ecou:
Horia:
14
Ecou:
Horia:
Ecou:
Horia:
15
omenească stătea cocoţată colo sus, în
vârful dealului. Ridicată a fost cocioa
16
CUPRINS
POMUL DE LA RĂSCRUCE....................................................................................................................................1
SPECTACOL – OMAGIU, DEDICAT SCRIITORULUI ION DRUŢĂ...................................................................................1
MOŞ ION:...................................................................................................................................................................2
VASILUŢA(MIŞCATĂ):............................................................................................................................................2
VASILUŢA(MIRATĂ):.................................................................................................................................................3
VASILUŢA:................................................................................................................................................................3
PRIMUL:....................................................................................................................................................................4
FORUMULE............................................................................................................................................................5
ŞI PRESIMŢIRI MĂ APASĂ PE SUFLET GREU,..............................................................................................................6
Horia:................................................................................................................................................................15
Ecou:.................................................................................................................................................................15
Horia:.................................................................................................................................................................15
17

Paulisan

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Paulisan

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de obtinere a competentelor

Spectacol – omagiu, dedicat scriitorului Ion Druţă

Răsună cântecul ,, Casa Mare’’, interpretat de Irina şi Anatol Bivol

Câte legi au petrecut

Vii aici şi prinzi puteri

Liniştea de nu le-o schimbi

Se deschide cortina. O Casă Mare unde totul e proaspăt, curat, frumos

Vine în mijlocul odăii, rămâne pe-o clipă înţepenit, luminat, de parcă ar fi

Îi întoarce capătul de lumânare, îşi şterge mâinile cu batista.

Aduce o cantă cu vin, o farfurie mare cu prăjituri

Trei voinicei – prichindei recită pe rand câte un catren din ,,Bărbaţii

Şi presimţiri mă apasă pe suflet greu,

Pentru poporul meu răvăşit de glas

Când ceţuri lungi se aşează peste pământ

… Iată se-ncheie şi veacul acesta lumesc

Mi-e tare dor …

Mi-e tare dor de casa cu cerdac

Mi-e tare dor să văd bătrânii tei,

Un cântec despre părinţi sau un dans popular.

Apare mătuşa Ruţa, însoţită de Andron.

Fundal musical liric. Rusanda cu un coşuleţ cu mazăre. Îi strigă de departe

Culegând de pe hat câteva fire de paragonă uscată, Gheorghe a început a

Gheorghe zăreşte în buzunarul ei de sus douăfirişoare verzi.

Flăcăul a pus în gură amândouă brânduşele. S-a uitat la ea gingaş şi

Urmează un cântec de dragoste (la alegere)

Moşul cu ochii pe jumătate închişi, ciopleşte în gând.

Am să fac o săniuţă sprintenă! Va colinda multe drumuri şi mulţi

Se aud bătăi îndepărtate de clopote…

Se aud bătăi îndepărtate de clopote…

Altul (citeşte un fragment din ,,Biserica Albă’’):

vârful dealului. Ridicată a fost cocioa

S-ar putea să vă placă și