Caietul Apicultorului PDF

PRIMUL MEU STUP
Cuprins
Ziua 1
Introducere în apicultură 4
1.1. Măsuri de protecţia muncii in Apicultură 5
1.2. Măsuri de prim ajutor 7
1.3. Inventarul apicol 9
1.3.1. Principalele tipurile de stupi 9
1.3.2. Utilaje pentru executarea lucrărilor curente în stupină 9
1.3.3. Utilaje pentru pregatirea ramelor 10
1.3.4. Utilaje pentru extracţia mierii 10
1.3.5. Utilaje pentru extracţia polenului 11
1.3.6. Utilaje pentru extracţia cerii 12
1.3.7. Utilaje pentru extracţia lăptişorului de matcă 12
1.3.8. Utilaje pentru extracţia propolisului 12
1.3.9. Utilaje pentru extracţia veninului de albine 13
1.3.10.Utilaje pentru producţiei de apilarnil 13
1.3.11. Utilaje apicole diverse 14
Chestionar 1 15
Ziua 2
2.1.Albina individ şi colonie 16
2.1.1. Matca 17
2.1.2.Trântorii 18
2.1.3.Albinele lucrătoare 18
2.2. Morfologia albinei 20
2.2.1.Tegumentul 20
2.2.2. Capul albinei 20
2.2.3.Toracele 20
2.2.4.Abdomenul 21
Chestionar 2 22
Ziua 3
3.1. Deontologia meseriei de apicultor 23
3.2. Simţurile şi comunicarea albinelor 24
3.2.1. Simţul văzului la albine 24
3.2.2. Comunicarea între albine 24
3.2.2.1. Comunicarea tactilă 24
3.2.2.2. Comunicarea olfactivă 25
3.2.2.3. Comunicarea gestuală (dansul albinelor) 25
3.2.2.3.1. Dansul mobilizator circular 25
3.2.2.3.2. Dansul mobilizator balansat 26
3.2.2.3.3. Dansul de desprindere 26
Chestionar 3 27
Ziua 4
4.1. Orientarea albinelor 28
4.2. Bioecologia familiei de albine 30
4.2.1.Activitatea albinelor în cuib 30
4.2.1.1. Construirea fagurilor 30
4.2.1.2. Climatizarea cuibului 30
4.2.1.3. Curăţirea celulelor şi a cuibului 31
4.2.1.4. Hrănirea larvelor şi a mătcilor 31
4.2.1.5.Primirea nectarului şi transformarea acestuia în
miere 32
4.2.1.6.Apărarea cuibului 32
4.2.2.Activitatea albinelor în afara cuibului 32
4.2.2.1.Aprovizionarea cuibului cu apă 32
4.2.2.2. Culesul de nectar şi polen 32
4.2.3. Diviziunea muncii la albine 33
Chestionar 4 34
Ziua 5
5.1. Hrana şi relaţiile de nutriţie între albine 35
5.1.1. Hrana albinelor 35
5.1.1.1.Tipuri de hrană 35
5.1.1.2. Modalităţi practice de administrare a hranei 35
5.1.1.3.Tipuri de hrăniri 35
5.1.2. Relaţiile de nutriţie între albine 36
5.1.3. Prepararea siropului de zahăr şi administrarea lui 36
5.2. Furtişagul albinelor 37
5.2.1. Manifestarea, prevenirea şi combaterea furtişagului 37
Chestionar 5 38
Ziua 6
6.1. Organizarea unei stupine 39
6.1.1.Alegerea tipului de stup 39
6.1.2.Amplasarea stupilor 39
6.1.3.Tipuri de stupărit 39
6.1.3.1. Stupărit staţionar (vatra) 39
6.1.3.2. Stupăritul pastoral 40
6.2.Tehnologii de întreţinere şi exploatare a familiilor de albine 41
6.2.1.Tehnologia de întreţinere în perioada de toamnă 41
6.2.2.Tehnologia de întreţinere în perioada culesurilor 41
6.2.3.Tehnologia de întreţinere în perioada de primăvară 41
6.2.4. Pregătirea familiilor de albine pentru iernat 42
Chestionar 6 44
Ziua 7
7.1. Înmulţirea familiilor de albine 45
7.1.1. Roirea naturală 45
7.1.2. Prinderea şi instalarea unui roi 45
7.1.3. Roirea artificială 46
7.1.3.1. Roirea prin stolonare 46
7.1.3.2. Roirea prin divizare 46
7.1.3.3. Formarea roiului la pachet 47
7.2. Creşterea mătcilor 48
7.2.1. Creşterea mătcilor în sistem gospodăresc 48
7.2.2. Creşterea mătcilor în ţintensive 48
7.3. Introducerea unei mătci într-o colonie 49
7.3.1. Factorii care influenţează acceptarea unei mătci 49
7.3.2. Metode de introducere a mătcii 49
7.3.3. Marcarea mătcilor 50
Chestionar 7 51
Ziua 8
8.1. Menţinerea sănătăţii familiilor de albine 52
8.1.1. Măsuri organizatorice 52
8.1.2. Măsuri de ordin biologic 52
8.1.3. Măsuri de igienă 52
8.1.4. Măsuri de ordin curativ 53
8.2. Măsuri de prevenire a contaminării mierii în timpul extracţiei,
condiţionării şi ambalării mierii 54
8.2.1. Cerinţe privind igiena spaţiilor în care se realizează extracţia
mierii 54
8.2.2. Cerinţe privind igiena echipamentelor de extracţie a mierii 55
8.3. Cerinţe privind igiena familiilor de albine şi a stupinei 56
8.4. Măsuri de prevenire şi combatere a bolilor la albine 58
8.4.1. Metode şi procedee de combatere antivarroa 58
8.4.2. Metode şi procedee de combatere în loca americană 60
8.4.3. Metode şi procedee de combatere a dăunătorilor 61
8.4.3.1. Insecte 61
8.4.3.2. Păsări 63
8.4.3.3. Mamifere 64
Chestionar 8 66
Ziua 9
9.1. Managementul fermei apicole 67
9.1.1. Înfiinţarea unei exploataţii apicole 67
9.1.2. Mărimea şi clasificarea exploataţiilor apicole 67
9.2. Pregătirea stupilor pentru transport 69
Chestionar 9 71
Bibliografie 72
Introducere în apicultură
Apicultura, ca ramură a zootehniei studiază

biologia şi tehnologia creşterii şi exploatării
albinelor în scopul opţinerii produselor apicole
şi polenizării plantelor entomofile.
În căutarea hranei, omul primitiv a descoperit în

scorburile arborilor sau în găuri de stâncă
dulceaţa şi aroma fagurilor cu miere, pe care la
început îi culegeau cu riscuri mari din cauza
înţepăturilor, folosind pentru apărare, la început
apa, iar mai târziu fumul. Aşa a început vânătoarea cuiburilor de albine, îndeletnicire care
a durat milenii şi care se mai practică şi azi în unele zone din Africa şi Asia.
Pentru a-şi apropia albinele de casă, oamenii au tăiat scorburile cu albine, iar mai târziu
şi-au confecţionat coşnite din nuiele sau alte materiale, învelite la exterior cu argilă,
creând primii stupi primitivi.
Atât Biblia, talmudul ebraic şi coranul arabilor, amintesc de miere şi de faguri. În India
antică se menţionează despre un tămăduitor renumit în jurul anului 1400 î.Hr. care
cunoştea opt sortimente de miere, fiecare cu anumite proprietăţi terapeutice.
Numeroase izvoare istorice arată că pe teritoriul vechii Dacii, creşterea albinelor

căpătase o mare dezvoltare.
Istoricul grec Xenofon (430-355 î.Hr.) scria că hrana geţilor consta în primul rând din
miere, legume, lapte şi foarte puţină carne deoarece credinţa in Zamolxes îi oprea.
În secolul al XVIII-lea, conform documentelor epocii în Moldova şi Muntenia existau

peste un milion de stupi. O statistică din 1763 menţionează că la acea dată în Moldova
erau 670.000 de stupi. Dar începând din acest secol, apicultura în Ţările Române intră în
regres ca urmare a dijmuitului excesiv şi creşterii obligaţiilor către stat în miere şi ceară.
În apicultură, pretutindeni au început să se înregistreze progrese ca urmare a unor

importante descoperiri. În 1814 I.P.Prokopovici inventează stupul sistematic mobil cu
rame. Au continuat Dzierzon(1834), Langstroth(1851), Layens(1880) şi Dadant(1880) care
au inventat şi construit noi tipuri de stupi sistematici. În anul 1857 Mehring Johanes
inventează presa de confecţionat faguri artificiali, iar în 1865 Hruska Franz Eder
inventează extractorul centrifugal pentru miere.
Toate aceste descoperiri au revoluţionat întreaga tehnică apicolă mondială înlăturându-se

neajunsurile apiculturii primitive, când omul nu putea interveni în viaţa coloniei de albine,
iar recoltarea mierii şi cerii se realiza adesea prin sacrificarea celor mai valoroase familii.
S-a deschis astfel o etapă nouă de aplicare a unor tehnologii moderne de creştere şi
exploatare a familiilor de albine care stau şi azi la baza progresului în apicultură.
4|Primul meu stup

1.1.MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII ÎN APICULTURĂ
PROTECŢIA MUNCII ÎN APICULTURĂ ŞI TEHNICA EXAMINĂRII FAMILIILOR DE

ALBINE
MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII
Pentru prevenirea accidentelor cauzate de înţepăturile albinelor, stupinele vor fi

amplasate la distanţe suficient de mari de drumurile publice şi centrele populate. Pentru
a preveni pătrunderea animalelor şi chiar a persoanelor, stupinele vor fi împrejmuite cu
gard şi pe cât posibil va fi asigurată paza acestora. În incinta stupinei este interzisă
pătrunderea persoanelor străine neînsoţite de apicultor. La pătrunderea în stupină,
echipamentul de protecţie (halat, mască apicolă, afumător) este obligatoriu.
Este interzis să se facă zgomot sau să se provoace trepidaţii în apropierea stupilor, să se

depoziteze diferite obiecte pe capacul acestora, să se clatine sau să se lovească stupii,
deoarece albinele pot deveni agresive. Persoanele care vor participa la executarea
controlului familiilor de albine trebuie să fie îmbrăcate curat şi să nu prezinte mirosuri
care irită albinele (miros de transpiraţie, alcool, parfum, ceapă, usturoi etc.).
Este interzisă deschiderea stupilor pentru intervenţii în cuibul familiilor de albine, înainte
de a se pune în stare de funcţionare afumătorul şi a se îmbrăca echipamentul de
protecţie (halatul sau salopeta, masca). Apicultorii experimentaţi pot lucra şi fără mască,
însă pentru începători utilizarea măştii este absolut obligatorie, deoarece albinele iritate
atacă în special faţa.
Nu este recomandabil ca intervenţiile în cuibul familiilor să se facă pe timp ploios,

înnorat, pe vânt, pe întuneric, deoarece albinele sunt mai agresive.
În timpul executării lucrărilor, mişcările vor fi sigure, calme, fără bruscări, lovituri sau
răsturnări de materiale, obiecte etc. pentru a nu irita albinele. Nu se admite alungarea
albinelor care eventual zboară insistent în preajma capului, prin agitarea mâinilor.
La aprinderea afumătorului se vor lua toate măsurile de pază contra incendiilor; de

asemenea, după terminarea lucrărilor, resturile de combustibil din afumător vor fi
evacuate numai într-un loc special amenajat. În afumător nu se vor utiliza decât
combustibili care întreţin o ardere lentă şi fără flacără, pentru ca fumul emanat să nu fie
fierbinte, ceea ce ar produce iritarea albinelor. Pentru producerea fumului se utilizează
iască, bucăţi din lemn putred, rădăcini uscate, deşeuri din material textil (bumbac, in,
cânepă etc.). Este contraindicată utilizarea abuzivă a afumătorului, pentru că irită albinele.
5|Primul meu stup

În atelierele de reparat stupii şi alte utilaje apicole, se vor respecta cu stricteţe toate
normele legate de paza contra incendiilor, iar lucrările vor fi efectuate cu atenţie, pentru
a se evita accidentările.
La extracţia mierii, apicultorul va introduce şi va scoate ramele din centrifugă numai după
ce aceasta s-a oprit complet.
Instalaţiile electrice ale centrifugelor, ale uscătoarelor de polen, ale cuţitelor pentru
descăpăcit faguri şi ale oricăror altor utilaje apicole acţionate electric, vor fi verificate cu
grijă pentru a fi în perfectă stare de funcţionare şi vor fi legate la pământ.
La instalarea stupinelor pe vetrele repartizate în masivele melifere pentru practicarea

stupăritului pastoral se vor respecta dispoziţiile privind paza contra incendiilor.
Transportul stupilor în pastoral se efectuează de preferinţă noaptea, sau foarte de

dimineaţă, pe timp răcoros şi pe distanţe mici, deoarece albinele sunt mai liniştite.
Mijloacele de transport trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare, durata
transportului va fi limitată la timpul strict necesar. Apicultorul şi ceilalţi însoţitori ai
transportului vor avea la îndemână echipamentul de protecţie, vasul cu lut moale,
uneltele necesare pentru eventualele intervenţii sau reparaţii rapide în cazul când se
constată că ies albinele.
Pe timpul transportului stupii vor avea urdinişurile închise şi vor fi prevăzuţi cu

dispozitive perfecte de fixare a părţilor componente, pentru a nu se strecura albinele.
Eventualele fisuri din pereţi, capacul sau fundul stupilor vor fi astupate cu lut moale
înainte de încărcărea stupilor în autovehicul. Se vor asigura condiţiile de ventilaţie prin
deschiderile laterale la stupii orizontali şi prin sita de ventilaţie la cei multietajaţi.
Se va acorda o atenţie deosebită în timpul manipulării stupilor, atât la încărcare cât şi la

descărcare, evitându-se manipulările brutale sau răsturnarea lor.
Încărcătura de stupi trebuie să prezinte o bună stabilitate. În timpul transportului stupii

se asigură contra răsturnărilor sau deplasărilor nedorite prin legarea cu frânghii în
ambele sensuri sau amenajarea cu pereţi prelungitori a lăzii autovehiculului cu care se
efectuează transportul. Transportul stupilor se execută numai pe drumuri cunoscute în
prealabil şi eventual amenajate în acest scop. După ce s-a ajuns la locul de destinaţie,
după amplasarea pe locurile marcate în prealabil, stupii vor fi lăsaţi să se liniştească cel
puţin o jumătate de oră, apoi se va proceda la deschiderea urdinişurilor; această operaţie
nu trebuie să se execute de către persoane neiniţiate, personalul necalificat şi animalele
vor fi îndepărtate în prealabil. Deschiderea urdinişurilor se va face cât mai rapid, stând
într-o parte laterală a stupului şi începându-se cu rândul de stupi din faţă. Este
recomandabil ca deschiderea urdinişurilor să se facă înainte de ivirea zorilor.
În cazul efectuării transportului pe cale ferată, vagoanele respective vor fi închise, cu

asigurarea unei bune ventilaţii, geamurile fiind prevăzute cu site metalice. Pe vagon se vor
fixa tăbliţe indicatoare vizibile, având ca text: "Atenţie albine vii".
6|Primul meu stup

1.2. MĂSURI DE PRIM AJUTOR
Ce trebuie să faci în caz de înţepatură de albine?
Înţepăturile de albine sunt neplăcute, dar foarte rar necesită o vizita la medic.
Înţepătura de albină este un accident neplăcut ccare nu are cum să treacă neobservat.
Există și persoane alergice la veninul de albină iar pentru acestea o simplă înţepătură
poate duce la șoc anafilactic. Dar cazurile sunt destul de rare.
Cei mai mulţi copii vor dezvolta doar iritaţii locale de mici dimensiuni la locul înţepăturii,
dureroase ce-i drept, dar care trec de la sine în câteva zile.
Dacă se întâmplă să fiţi înţepaţi de o albină, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să
scoţi acul, care de obicei rămâne înfipt în piele. Acul unei albine funcţionează asemănător
unei pompe automate: cu cât stă mai mult în piele, cu atât pompează mai mult venin. De
aceea, este important să îl scoţi cât de repede poţi. Uită-te după un punct negru în
mijlocul zonei roșii ce apare ca urmare a înţepăturii. Nu încerca să apuci acul cu degetele
sau cu o pensetă, deoarece riști să storci și mai mult venin. În schimb, zgârie ușor zona
cu unghia.
Odată scos acul, spală bine zona cu apă și săpun. La fel și dacă este vorba despre o
înţepătură de viespe (aceasta nu-și lasă acul în piele). Aplică gheaţă sau altceva foarte
rece la locul înţepăturii, pentru circa un sfert de oră, dar niciodată direct pe piele, ci într-
un prosop sau într-un tricou, de exemplu.
Pentru a reduce durerea, poţi pune imediat pe zona afectată o compresă îmbibată cu apă
în care ai dizolvat bicarbonat de sodiu.
Când mergi la urgenţă?
Ca urmare a înţepăturii, este normal ca zona să se înroșească și să se umfle, dar durerea

trece în general în câteva ore. De asemenea, este normal ca locul înţepăturii să rămână
umflat încă 2-3 zile.
Simptomele care îţi arată că ceva nu este în regulă și că există șansa să fiţi alergic la
veninul de albină sau de viespe sunt următoarele: prurit generalizat, dificultatea de
a respira, wheezing, greaţă, umflarea limbii, a feţei sau a mâinilor, ameţeală,
crampe abdominale, senzaţie de apăsare în piept.
Aceste simptome au o evoluţie rapidă și pot progresa spre șoc anafilactic, deci este
esenţial să ajungi cât mai repede la spital. Reacţiile apar de obicei imediat după
înţepătură, dar pot să apară și după circa 60 de minute.
7|Primul meu stup

Mergeţi cât mai repede la spital și în cazul în care aţi fost înţepat în interiorul gurii sau
dacă aţi fost înţepat de mai multe ori.
De asemenea, trebuie să vă vadă un doctor dacă, la câteva zile după neplăcutul incident,
zona înţepăturii este în continuare foarte roşie sau dureroasă, dacă pare că s-a infectat
sau dacă faceţi febră.
Cum previi înţepăturile de albine și viespi
Deşi nu prea ai cum să prevezi astfel de accidente, sunt câteva măsuri care scad riscul să
fiţi înţepat de o albină sau de-o viespe. Cum ar fi să nu folosești produse cosmetice
parfumate (mirosul puternic poate atrage albinele) și nici să nu-l imbraci în haine foarte
colorate sau cu imprimeu floral. Și ai grijă să nu meargă desculţ prin iarbă.
Atunci când sunt albine în apropiere să nu vă agitaţi, ci să rămâneţi calm și să vă

îndepărtaţi de ele. Albinele atacă doar când se simt în pericol. În schimb, viespile sunt
mult mai agresive.
ŞTIAŢI CĂ?
 Albinele lucrătoare au ac cu care pot înţepa, dacă se simt ameninţate. Din

nefericire, odată cu înţepătura moare şi albina. Acul este prevăzut cu ţepi fini, iar
în momentul în care penetrează pielea victimei rămâne blocat în ea. Împreună cu
el rămân şi formaţiuni din abdomenul albinei, care astfel își pierde viaţa. Însă nu
chiar toate înţepăturile sunt fatale pentru albină.
 Sunt necesare peste 1100 de înţepături de albină deodată pentru a produce
moartea unui om.
8|Primul meu stup

1.3.INVENTARUL APICOL
1.3.1. Principalele tipurile de stupi
Stupii se împart în două categorii: stupi orizontali şi stupi verticali.
La stupii orizontali extinderea cuibului se execută prin adăugarea sau intercalarea de noi
rame alături sau în interiorul cuibului existent (extinderea se face pe orizontală), iar la
cei verticali prin adăugarea prin suprapunere, pe linie verticală, de noi corpuri sau
magazine.
1.3.2. Utilaje pentru executarea lucrărilor curente în stupina
Echipamentul de protecţie al apicultorului este alcătuit din halat de protecţie sau

salopetă, mască apicolă şi eventual şorţ şi mănuşi apicole.
Halatul şi salopeta trebuie să fie de preferinţă de culoare albă, deoarece culorile închise
irită albinele. Trebuie să fie închise până sub bărbie, iar mânecile să fie prevăzute cu
elastic pentru a preveni pătrunderea albinelor.
Măştile apicole au rolul de a proteja faţa şi gâtul de înţepături şi se prezintă sub mai
multe tipuri. Condiţiile ca o mască să fie de calitate se referă la: asigurarea unei bune
vizibilităţi, motiv pentru care plasa să fie de culoare neagră, să nu permită pătrunderea
albinelor şi să asigure o bună ventilaţie, mai ales în zilele călduroase de vară.
9|Primul meu stup

1.3.3. Utilaje pentru pregătirea ramelor
• Şablonul
Şablonul serveşte la marcarea corectă a orificiilor din spetezele laterale ale

ramelor prin care se va trece sârma, care are rolul de susţinere a fagurelui
artificial şi de a conferi rezistenţă fagurelui.
• Perforatorul
Perforatorul este un dispozitiv utilizat la executarea orificiilor de pe spetezele

laterale ale ramelor. Perforatoarele pot fi foarte simple, de la sula obişnuită de
cizmărie, sau ceva mai complexe care permit perforarea cu un ac sau cu un set
de ace cu diametrul de 1 mm
• Dispozitivul pentru însârmarea ramelor
Dispozitivul pentru însârmarea ramelor se prezintă sub forma unui cadru metalic
pe care se sprijină sârma în momentul însârmării.
• Planşeta calapod
Planşeta calapod se prezintă sub forma unui suport din lemn de formă
dreptunghiulară, perfect neted, dimensionat încât să încapă exact în lumina unei
rame.
• Pintenul apicol
Pintenul apicol se foloseşte la împlântarea şi lipirea sârmelor de foaia de fagure

artificial.
1.3.4. Utilaje pentru extracţia mierii
 Cuţitul pentru descăpăcirea fagurilor

 Furculiţele de descăpăcit
 Tava pentru descăpăcirea fagurilor
Serveşte ca suport pentru ramă în timpul operaţiei de descăpăcire şi ca vas
colector pentru căpăcelele de ceară şi mierea care se scurge.
 Descăpăcitoare mecanice
În vederea creşterii productivităţii muncii au fost concepute descăpăcitoare mecanice

destinate stupinelor mari.
 Extractoare pentru miere
Extractoarele pentru miere sunt utilaje cu ajutorul cărora mierea este extrasă din faguri
după descăpăcirea acestora, fără să fie deterioraţi.
10 | P r i m u l m e u s t u p
Extragerea mierii din celulele fagurelui se realizează datorită forţei centrifuge, motiv
pentru care extractoarele sunt denumite centrifuge pentru miere.
Extractoarele se împart în două mari categorii: tangenţiale şi radiale.
 Site pentru strecurarea mierii
Sitele au rolul de reţinere a căpăcelelor de ceară sau a altor impurităţi atunci când
mierea se scurge din extractor.
 Măturătorul
Maturatoarele sunt vase mari în care mierea este depozitată după centrifugare. Ele
permit decantarea, limpezirea şi în unele cazuri evaporarea apei în exces.
ŞTIAŢI CĂ?
 Mierea este singurul aliment complet, care poate susţine singur viaţa. Conţine
glucide, vitamine, minerale, antioxidanţi, apă și enzime.
 Mierea nu se alterează deoarece conţine conservanţi naturali ce nu permit
dezvoltarea bacteriilor. Mierea descoperită în mormintele faraonilor, după mii de
ani, era încă comestibilă.
 Mierea era atât de apreciată în Roma antică, încât era folosită ca monedă de
schimb, în locul aurului; obicei păstrat în unele ţări până spre sfârşitul Evului
Mediu.
1.3.5. Utilaje pentru extracţia polenului
Colectorul de polen pentru urdiniş
Acest tip de colector este alcătuit din placa activă a colectorului, corpul colectorului şi
sertarul pentru polen.
Placa activă este confecţionată din material plastic (vinidur) şi este prevăzută cu mai
multe rânduri suprapuse de orificii cu diametrul de 4,9 mm, care se aşează în poziţie
verticală în dreptul urdinişului, albinele fiind obligate ca la intrarea în stup să treacă prin
orificiile plăcii active. Polenul transportat de albine în corbicule este reţinut afară din
cauza diametrului redus al orificiilor şi cade în sertarul de colectare acoperit cu o plasă
de sârmă cu ochiurile de 3,5 mm.
Sertarul este prevăzut la partea inferioară cu o sită metalică cu ochiurile de 1 mm care

reţine grunjii de polen şi permite o bună ventilare a acestora.
Corpul colectorului este confecţionat din lemn, are forma unui cadru în care se aşează
componentele menţionate. Recoltarea polenului din sertar se face zilnic printr-o
deschidere practicată într-un capăt al corpului colectorului.
Acest tip de colector poate fi utilizat la toate tipurile de stupi.
ŞTIAŢI CĂ?
 Polenul este o substanţa bogată în proteine folosită de abine pentru a hrăni larvele.
1.3.6. Utilaje pentru extracţia cerii
 Topitorul solar
Este un utilaj simplu care permite topirea fagurilor în condiţii de stupină folosind energia
solară. Nu este utilizat pentru topirea fagurilor vechi care se reformează. Este format
dintr-o cutie de lemn de 500 mm lungime şi 400 mm lăţime. Peretele posterior este mai
înalt cu 100 mm decât cel anterior.
 Topitorul de ceară cu aburi
Este un rezervor cilindric cu înălţimea de 340 mm şi diametrul de 305 mm confecţionat

din tablă zincată cositorită. În interiorul acestuia se găseşte fixat central un tub metalic
tronconic prin care se toarnă apa în compartimentul inferior al rezervorului şi care prezintă
un capac semisferic prevăzut cu orificii. Compartimentul al doilea al rezervorului, destinat
cerii topite, are fundul înclinat spre exterior şi este prevăzut cu un tub de evacuare a cerii.
 Presa pentru stors ceara
Deşi sunt cunoscute mai multe variante de prese (Rooth, Temnov, Lega etc), presa
românească se compune dintr-un corp cilindric de tablă de 2 mm, cositorită, o izolaţie
termică interioară mobilă, realizată din şipci de lemn fixate în cercuri metalice, cu un
piston şi un ax prevăzut cu mânerul de acţionare, precum şi un vas colector-decantor de
ceară. După umplerea corpului cu boştină fierbinte, se începe presarea, iar din timp în
timp se va turna apă fierbinte pentru a se uşura antrenarea cerii spre vasul colector.
1.3.7. Utilaje pentru extracţia lăptișorului de matcă
În vederea obţinerii lăptişorului de matcă se foloseşte tehnologia de creştere a mătcilor,

încât din acest punct de vedere utilajele folosite sunt aceleaşi. Singura deosebire constă că
larvele nu sunt lăsate să se dezvolte, acestea fiind scoase din botcile în care se găseşte
lăptişorul de matcă cu ajutorul unei spatule, iar lăptişorul este recoltat cu ajutorul unei
mici pompe de vid.
1.3.8. Utilaje pentru extracţia propolisului
 Colectorul de propolis este alcătuit dintr-o gratie metalică (sârmă sau fâşii
metalice de 8 mm înălţime care acoperă suprafaţa formată de spetezele
superioare ale ramelor. Peste această gratie metalică se aşează o plasă din
material plastic cu ochiurile de 1 - 2 mm, iar peste aceasta o ţesătură din pânză
de bumbac
 Colectorul de propolis tip grătar este confecţionat din şipci de lemn de esenţă
tare, încadrate într-o ramă de 2 cm lăţime. Şipcile au lăţimea de 1,7 cm şi
înălţimea de 0,7 cm, iar distanţa între ele trebuie să fie de 3 mm. Şipcile sunt
detaşabile. Grătarul este aşezat deasupra spetezelor superioare ale ramelor, iar
albinele vor propoliza spaţiile libere dintre şipci, după care şipcile se scot şi se
răzuie de propolis.
ŞTIAŢI CĂ?
 Propolisul este o substanţă produsă de albine din răşina copacilor şi plantelor.

Este folosit pentru a căptuşi stupul împotriva infiltrarii apei, dar şi pentru a-l
steriliza. Se ştie că propolisul are puternice proprietaţi anti-bateriene.
1.3.9. Utilaje pentru extracţia veninului de albine
Recoltarea veninului se poate face numai în timpul sezonului activ, din aprilie până în
septembrie, numai de la familiile puternice.
În cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitări a 30 de
minute, cu pauze între ele de 60 minute.
Repetarea recoltării se poate face de la aceeaşi familie după 48 de ore.
Casetele de colectare rămân montate în grilă până la saturarea cu venin (8 - 10

recoltări).
După ultima recoltare, casetele sunt păstrate într-o încăpere minimum 72 ore pentru ca
veninul de sub peliculă să cristalizeze complet şi abia după aceea se procedează la
desprinderea peliculei şi răzuirea acestuia. Pe timpul recoltării se vor lua măsuri de
protecţia muncii, ţinând seama de toxicitatea veninului, având grijă ca veninul recoltat să
nu fie impurificat. Ambalarea veninului se face în borcane de culoare închisă cu dop
rodat.
1.3.10. Utilaje specifice producţiei de apilarnil
Apilarnilul este un produs apicol relativ nou care provine din larvele de trântor şi din
conţinutul nutritiv aflat în respectivele celule, recoltate cu o zi înainte de căpăcirea
celulelor (a şaptea zi de viaţă larvară).
În afară de echipamentul curent, producătorul de apilarnil are nevoie de rame clăditoare

pentru fiecare stup, spatule sau o pompă de vid şi aparatul de recoltare a larvelor din
celule, ambalaje pentru păstrarea în congelator a larvelor recoltate, frigider.
1.3.11 Utilaje apicole diverse
 Gratia pentru urdiniş
Se adaptează la urdinişul stupilor toamna, după ce a încetat zborul albinelor, menţinându-

se în decursul întregii ierni, pentru a preîntâmpina pătrunderea şoarecilor în stupi. Este
confecţionată din metal şi prezintă nişte orificii dimensionate astfel încât albinele să poată
face eventuale "zboruri de curăţire" în cazul când ar surveni zile călduroase în timpul
iernii.
 Gratia despărţitoare (Hanemann)
Serveşte la împiedicarea accesului mătcii într-o anumită zonă din stup, pentru a nu
depune ouă în fagurii destinaţi depozitării mierii, sau în alte diferite împrejurări. Se
prezintă sub forma unei diafragme sau a unui podişor (în funcţie de tipul de stup la care
sunt utilizate), având însă zone alternative de material lemnos şi vergele metalice; acestea
din urmă, sunt distanţate astfel încât permit trecerea liberă a albinelor, dar nu şi a mătcii.
 Hrănitoare de diferite tipuri şi capacităţi
Hrănitoarele servesc la administrarea siropului pentru efectuarea hrănirilor stimulente

sau a hrănirilor pentru completarea rezervelor. Sunt confecţionate din lemn sau material
plastic şi se aşează lateral cuibului. Stupul multietajat este prevăzut cu hrănitor special
care face parte din anexele acestuia.
 Arzătorul pentru sulf
Serveşte la arderea sulfului în vederea tratării fagurilor din depozit, împotriva moliei
cerii.
 Cântarul de control
Se foloseşte pentru stabilirea dinamicii culesului de nectar. Este de tipul unei cutii cu
mânere, pretabil pentru transportat în pastoral.
 Cabana apicolă
Serveşte ca adăpost pentru executarea diferitelor lucrări în condiţii de stupărit pastoral

(extragerea mierii, fixarea fagurilor artificiali în rame, transvazarea larvelor în creştere
artificială a mătcilor etc.). Se execută din panouri demontabile, ca material utilizându-se
scânduri de brad, placaj, P.F.L. etc, fiind acoperită cu carton asfaltat. Cabana este dotată
cu duşumele din scândură, un pat demontabil, iar fereastra de la uşă este prevăzută cu
plasă metalică pentru a împiedica pătrunderea albinelor.
1. Câţi stupi existau în secolul al XVIII-lea, conform documentelor epocii în
Moldova şi Muntenia ?
2. Dar doar în Moldova ?
3. Din ce se compune echipamentul de protecţie apicol obligatoriu?
4. Unde se amplasează stupinele pentru evitarea înţepăturilor?
5. Ce mirosuri iritante pentru albine trebuiesc evitate de către apicultor la intrarea
în stupină?
6. Ce se interzice, pentru evitarea înţepăturilor, atunci când albinele zboară
insistent în preajma capului?
7. De ce se interzice utilizarea abuzivă a afumătorului?
8. Ce materiale se recomandă a se folosi pentru obţinerea fumului în afumător?
9. Care este primul lucru care trebuie făcut în cazul unei înţepături de albină?
10. Care sunt simptomele premergătoare unui şoc anafilactic?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
2.1. ALBINA INDIVID ŞI COLONIE
Pentru cunoaştera temeinică a albinei melifere trebuie avut în vedere atât individul cât şi
colonia de albine.
Apis mellifera
Albina meliferă este specia care este răspândită pe toate continentele care asigură
condiţii de dezvoltare, producând cea mai mare parte din mierea şi ceara care se obţine
în lume. Are valoarea economică cea mai ridicată şi a înregistrat cel mai mare progres
biologic. Datorită calităţilor ei productive este întreţinută în stupi şi exploatată în mod
organizat de către apicultori.
ŞTIAŢI CĂ?
 Albinele, precum furnicile, au o organizare socială complexă, care continua să

surprindă oamenii de ştiinţa. Sunt singurele insecte din lume care produc hrană
pentru om.
 Într-un singur stup exista între 30000 şi 60000 de albine lucrătoare. Fiecare are
sarcini bine distribuite şi nu există timp de odihnă.
 Exista albine responsabile cu munca în stup (îngrijit ouă şi larve, făcut curaţenie,
produs miere, căptuşire cu ceara, hrănit regina etc.) şi albine culegătoare care
pleacă pe teren.
 O albină este de 20 de ori mai puternică decât un cal, întrucât ea poate deplasa
pe un teren plan o greutate de 20 de ori mai mare decât greutatea corpului ei, pe
când un cal tractează abia un corp egal cu greutatea sa proprie.
2.1.1. Matca
Matca este regina stupului care are rolul de a oua, ouă din care se dezvolta ulterior, în
funcţie de tipul de hrană primit, ceilalţi indivizi ai coloniei de albine, respectiv matca,
trântorii şi albinele.
Aripile, deşi mai lungi ca la albinele lucrătoare, acoperă abdomenul până la jumătate din
cauza dimensiunilor mai mari ale segmentelor abdominale. Greutatea corporală în timpul
activităţii de ouat este de 170 - 208 mg.
În condiţii normale, împerecherea mătcii are loc în primele 5 - 10 zile de viaţă, iar după 2
- 5 zile de la împerechere începe să depună ponta. Dacă împerecherea nu a avut loc în
20 - 30 de zile, matca, după circa 40 de zile, începe să depună ouă nefecundate, din care
vor ecloziona trântori. Astfel de mătci se numesc arenotoce şi trebuie suprimate.
Matca părăseşte stupul numai pentru împerechere şi în cazul în care familia roieşte. Când
matca tânără eclozionează din botcă, matca bătrână este omorâtă sau alungată. Matca îşi
foloseşte acul numai împotriva mătcilor rivale, de regulă, în stup existând o singură
matcă.
ŞTIAŢI CĂ?
 Matca comunică cu celelalte albine prin feromoni. Feromonii secretaţi de regina

reprezintă amprenta olfactiva distinctă a fiecărui roi.
2.1.2. Trântorii
Trântorii sunt a doua casta a coloniei de albine si au rolul doar in fecundarea matcilor.
Trântorii se dezvoltă din ouăle nefecundate depuse de matcă în celulele special

construite, de dimensiuni mai mari, dispuse pe marginea fagurilor sau pe fagurii marginali.
Se mai pot dezvolta şi din ouăle depuse de albinele lucrătoare ouătoare din familiile
bezmetice rămase fără matcă.
În primele 4 zile de viaţă, trântorii sunt hrăniţi cu miere de către albinele lucrătoare,
după care se hrănesc singuri. Primul zbor al trântorilor se produce la vârsta de 8 zile. Ei
preferă să zboare împreună cu mătcile în zilele călduroase şi însorite între orele 11 - 17,
mai intens între orele 14 - 16. Trântorii apar în lunile mai-iunie, trăiesc 6 - 8 săptămîni şi
mor în iulie-august, când sunt lăsaţi fără hrană şi izgoniţi din stup. Uneori când matca nu
este fecundată, ei sunt lăsaţi în stup până primăvara următoare.
ŞTIAŢI CĂ?
Trântorii:
 Sunt în numar de câteva sute într-un singur stup.

 Se pot asocia în grupuri ce pleacă în căutarea reginelor dornice de împerechere.
 După împerechere, mor.
 Se hrănesc cu polen şi miere, furnizate de albinele lucrtoare.
 Nu au ac cu care să înţepe.
2.1.3. Albinele lucrătoare
Albinele lucrătoare se dezvoltă din ouăle fecundate, fiind cele mai numeroase. Numărul
lor variază în funcţie de anotimp şi intensitatea culesului: primăvara devreme numărul lor
este de 15000 – 20000 de indivizi pe colonie, în timpul verii de 40000 – 60000 şi chiar
până la 80000, iar toamna, odată cu reducerea activităţii, numărul lor scade la 20000 –
30000.
În cadrul familiei, albinele lucrătoare deţin rolul important, executând o serie de
activităţi, existând o adevărată diviziune a muncii, care se face în funcţie de vârsta lor, dar
şi în funcţie de nevoile momentului reevaluate de sistemul de comunicare între indivizi.
ŞTIAŢI CĂ?
Albinele lucrătoare:
 Au două stomacuri: într-unul acumuleaza nectarul şi apa, iar celalalt este pentru
digestia proprie.
 Albinele prezintă 170 de tipuri de receptori olfactivi. Simţul mirosului este foarte
bine dezvoltat şi are rol atât în descoperirea surselor de hrană cât şi în
comunicare socială. O albină poate ştii de la metri distanţă dacă o floare mai are
polen şi nectar, sau dacă a fost deja vizitată de o altă albină.
 Albinele bat bate din aripi foarte rapid, 200 de bătăi/secundă, de unde rezultă şi
bâzâitul specific.
 Raza de activitate medie este de 5-6 km. Viteza maximă atinsă în zbor: 70 km/h.
 Într-o singura expediţie, o albină vizitează 50-100 de flori.
2.2. MORFOLOGIA ALBINEI
2.2.1. Tegumentul
Tegumentul este alcătuit dintr-o substanţă rezistentă numită chitină, lipide şi protide. În
alcătuirea tegumentului intră trei straturi: cuticula, hipoderma şi membrana bazală
2.2.2. Capul albinei
Diametrul capului este de circa 3,5 mm la albina lucrătoare, 3 mm la matcă şi 4 mm la

trântor.
Antenele sunt două structuri filamentoase formate din trei părţi: scapus, pedicel
(peduncul) şi flagel. Ele sunt fixate de cap printr-o mică excavaţie în cuticulă denumită
soclu. Scapusul este un articol lung ce alcătuieşte baza antenei şi adăposteşte organul lui
Johnston cu rol în echilibrul corpului. În continuare se află pedicelul, urmat de flagel care
este compus din 11 articole la matcă şi lucrătoare şi 12 articole la trântor.
2.2.3. Toracele
Toracele albinei este format din trei segmente: protorace, mezotorace şi metatorace, la
care se adaugă un al patrulea segment numit propodeum, care este de fapt primul
segment abdominal.
Pe torace sunt fixate trei perechi de picioare şi două perechi de aripi. Fiecare segment
este format dintr-o parte dorsală numită notum şi o parte ventrală numită sternum, iar
între acestea se găseşte pleura. Notumul este format dintr-o regiune anterioară - scutum
şi una posterioară - scutelum.
Protoracele poartă prima pereche de picioare.
Mezotoracele poartă a doua pereche de picioare şi prima pereche de aripi. Prezintă două
orificii mici numite stigme, care servesc la respiraţie.
Metatoracele poartă a treia pereche de picioare şi a doua pereche de aripi şi prezintă de

asemenea, două stigme pentru respiraţie.
Toracele este acoperit cu peri mari şi deşi, mai lungi la trântor decât la lucrătoare şi
mătci. În interiorul toracelui se găsesc organele respiratorii şi nervii, fiind prevăzut cu o
musculatură foarte puternică pentru aripi şi picioare.
2.2.4. Abdomenul
Abdomenul albinei este format din 6 segmente la lucrătoare şi matcă şi 7 segmente la

trântor, legate între ele prin membrana care-i asigură mobilitatea.
Legătura dintre abdomen şi torace se realizează prin propodeum primul segment

abdominal. Al doilea segment foarte mult subţiat spre partea anterioară la unirea cu
propodeumul se numeşte peţiol. Abdomenul este mai lat spre partea anterioară şi mai
subţire în partea posterioară.
Fiecare segment este alcătuit din tergite superior şi sternite inferior (ventral). Tergitele
acoperă parţial şi marginile laterale ale sternitelor. Pe fiecare tergit, de o parte şi de alta,
se găseşte câte un orificiu respirator (stigmă). Ultimul tergit şi sternit formează rectul şi
deschiderea acului, iar la matcă şi trântor se deschid organele genitale . Pe sternitele 3-6
se găsesc câte două suprafeţe cu aspectul sticlei traslucide, care sunt glandele cerifere.
Aceste glande pot fi observate numai când se întinde forţat abdomenul, deoarece sunt
acoperite de sternitele precedente.
O glandă ceriferă este alcătuită din 10000 – 20000 celule palisadice care ating
dezvoltarea maximă la vâsta de 12-18 zile. Glandele cerifere prezintă nişte pori extrem
de fini prin care se scurge ceara lichidă în buzunarele dintre inele, iar în contact cu aerul
ceara se solidifică formând nişte plăcuţe foarte fine numite solzi.
1. Care sunt principalele tipuri de stupi?
2. Câte perechi de picioare şi de aripi are albina?
3. Care sunt principalele părţi componente din punct de vedere morfologic ale
albinelor?
4. Care sunt cele 3 caste care compun colonia de albine?
5. Cum se numesc substanţele prin intermediul cărora comunică mătcile cu celelalte
albine?
6. Care este principalul rol al mătcii?
7. Dar al trântorilor?
8. Ce se întâmplă cu trântorii dupa împerechere?
9. Care e raza medie de zbor a unei albine lucrătoare?
10. Care este perioada vieţii unei albine în perioada de cules, de primăvara - toamna
şi în perioada rece?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
3.1. DEONTOLOGIA MESERIEI DE APICULTOR
Respectarea profesiunii de apicultor şi pentru micile vieţuitoare cum sunt albinele este
asemenea “Jurământului lui Hipocrate” pentru medicină, deontologia apicultorului
impune respectarea cu sfinţenie a următoarelor reguli faţă de albine, faţă de alţi colegi
apicultori şi faţă de consumatorii produselor apicole.
- se evită pe cât posibil strivirea albinelor
- să aibă grijă ca acestea să aibă suficientă mâncare şi în acest sens apicultorul nu va

extrage mai mult decât prisoseşte familiei
- va suplimenta hrana în perioadele cu deficit de cules
- va avea grijă deosebită de familiile bolnave şi va încerca salvarea acestora
- în momentul amplăsarii stupinelor în pastoral se va ţine cont de proximitatea altor

apicultori evitându-se astfel suprapopularea familiei pe o anumita raza de zbor, evitarea
îmbolnăvirii stupinelor învecinate prin evitarea furtişagului
- nu se vor amplasa stupinele nou venite în pastoral în faţa culoarului de zbor al altor
stupine, evitându-se sărăcirea stupinei deja prezente în albine culegătoare
- se interzice cu desăvârşire falsificarea şi comercializarea produselor apicole,

respectându-se astfel decizia consumatorului de a achiziţiona direct de la apicultor.
3.2. SIMŢURILE ŞI COMUNICAREA ALBINELOR
3.2.1. Simţul văzului la albine
Acest simţ este deservit de cei trei oceli şi cei doi ochi compuşi. Rolul ocelilor este de
percepţie a luminii şi de orientare a albinelor în direcţia acesteia, de a sesiza intensitatea
luminii şi de a menţine poziţia corpului faţă de verticală, cât şi de orientare în interiorul
stupului. Ochii compuşi sunt alcătuiţi din omatidii al căror număr variază în funcţie de
castă. Faptul că fiecare omatidie reprezintă un sistem optic complet, câmpul vizual al
albinei apare mozaicat ca rezultat al alăturării imaginilor percepute de fiecare omatidie.
 Ochii simpli (ocelii)
Ochii simpli (ocelii) sunt situaţi în partea superioară a capului în vîrfurile unui triunghi. Ei
sunt formaţi dintr-o lentilă biconvexă, un corp vitros şi o retină. În timpul zborului, ocelii
dau senzaţia poziţiei verticale şi au rolul de măsurare a intensităţii luminii, permiţând
semnalizarea începutului sau sfârşitului zilei, înnourările şi înseninările.
 Ochii compuşi
Ocupă o mare parte din suprafaţa capului albinei, iar ca structură sunt alcătuiţi din
numeroase unităţi de bază numite omatidii. Numărul omatidiilor la fiecare ochi este diferit în
funcţie de castă: 3000 – 4000 la matcă, 4000 – 5000 la albina lucrătoare şi peste 7000 – 8000
la trântor.
Culorile pe care le disting albinele sunt cuprinse în spectrul solar între 310 şi 650
nanometri. Spre deosebire de om, albina nu percepe culoarea roşie, dar percepe
ultravioletul care este inaccesibil omului. Albul este sesizat în funcţie de modul în care
petalele florilor absorb sau reflectă razele ultraviolete.
3.2.2. Comunicarea între albine
3.2.2.1. Comunicarea tactilă
Funcţia tactilă este îndeplinită de organe specializate sub formă de perişori şi conuri
senzitive (sensile) în care pătrund terminaţii ale celulelor nervoase dispuse pe antene, la
nivelul aparatului bucal, picioarelor, dar şi pe alte părţi ale tegumentului. Există o strânsă
asociere între simţul mirosului şi cel tactil deoarece cele mai multe organe cu rol tactil
se găsesc pe antene, alături de cele specializate pentru miros.
Acest sinergism asigură desfăşurarea activităţii albinelor în stup în condiţii de întuneric,

iar în căutarea hranei se realizează un contact între antene şi floare, încât albina percepe
detaliile cele mai fine ale suportului pe care se găseşte (inclusiv floarea) şi percepe cele
mai fine mirosuri, fiind îndrumată spre zona secretorie a nectarului şi spre polenul florii.
3.2.2.2. Comunicarea olfactivă
Simţul mirosului este îndeplinit de numeroasele sensile situate pe antene şi palpii labiali şi
într-un număr mai redus pe picioare şi restul corpului. Cu ajutorul lor, albinele sunt
capabile să perceapă mirosuri în diluţie de 1:500 sau chiar de 1:1 000 000, chiar atunci
când se află în amestec. Datorită dispunerii pe antene a sensilelor specializate pentru alte
simţuri, albina obţine informaţii mult mai complexe despre obiectul mirosit.
Buna dezvoltare a acestui simţ serveşte la descoperirea surselor de hrană şi la orientarea

albinelor în găsirea acestora. În acelaşi timp, cu ajutorul sensilelor specializate, albinele
recepţionează mesajele induse de feromonii secretaţi de indivizii coloniei şi sunt
declanşate activităţi comportamentale specifice.
3.2.2.3. Comunicarea gestuală (dansul albinelor)
Codul gestual sau “dansul albinelor” reprezintă descoperirea principală a lui K. von Frisch -
pentru care a fost încununat cu premiul Nobel.
3.2.2.3.1. Dansul mobilizator circular
Dacă distanţa între sursa de hrană şi stup este mai mică de 100 m albina exploratoare
care intră în cuib se eliberează de încărcătura adusă, apoi execută nişte cercuri mici pe
fagure, la început într-un sens apoi, fără pauză, în sens invers. Aceste deplasări alternative
durează aproximativ 30 de secunde. În acest timp, celelalte albine caută cu antenele să
ţină contactul cu abdomenul dansatoarei. În scurt timp, aceasta se opreşte brusc, apoi
părăseşte stupul urmată de albinele care au căpătat informaţiile, îndreptându-se spre
sursa de hrană. La rândul lor, după reîntoarcerea la stup, aceste albine, prin acelaşi dans
transmit informaţiile mai departe.
Acest dans, într-un sens şi altul, pe mai multe locuri de pe fagure, a fost denumit dans
mobilizator circular
3.2.2.3.2. Dansul mobilizator balansat
Dacă distanţa între sursa de hrană şi stup este mai mare de 100 m, albina care a
descoperit sursa execută mişcări pe un contur imaginar asemănător cifrei opt turtite.
Prin acest dans se comunică distanţa şi direcţia spre locul în care se găseşte hrana.
Presupunând că albina pleacă din punctul A spre dreapta, execută un semicerc până în B,
apoi se întoarce în linie dreaptă până la locul iniţial de plecare. Parcurge un nou semicerc
spre stânga şi iar revine în A completând astfel cifra opt. Când albina se deplasează în
linie dreaptă execută mişcări de balansare a abdomenului spre stânga şi dreapta, motiv
pentru care dansul a fost numit dans mobilizator balansat
3.2.2.3.3. Dansul de desprindere
Albinele utilizează dansurile nu numai în cazul descoperirii unei surse de hrană ci şi în

ajunul roirii. Asemenea dansuri însoţite şi de semnale acustice particulare poartă
denumirea de “dansuri de desprindere” care indică poziţia unor posibile suporturi de
fixare a roiului (fig. 36). După plecarea albinelor din stup, ghidate de cercetaşe, până la
primul loc de aterizare, unde roiul se prezintă sub forma unei mase de albine bine
organizate. La suprafaţă, roiul formează o coajă mai densă cu o deschidere către
interiorul mai degajat. Din forma aceasta, cercetaşele continuă să caute eventuale
adăposturi posibile, descriind pe suprafaţa roiului dansuri asemănătoare celor de
desprindere şi unele asemănătoare celor care indică surse de cules. Cele care găsesc
locuri mai bune au un dans mai viguros şi mai îndelungat. Unele din aceste albine care
execută un asemenea dans se întorc la locul respectiv pentru al marca cu emanaţiile
glandei Nasonov pentru atragerea albinelor.
ŞTIAŢI CĂ?
 Albinele cercetaşe, când găsesc un loc melifer, comunică celorlalte albine

lucrătoare unde se află locul. Albina cercetaşă face pe faguri un joc în formă de
cifra opt, care indică unghiul faţă de soare, direcţia şi distanţa la care se află sursa
de miere. După ce au memorat coordonatele, albinele lucrătoare se duc singure
şi află locul.
1. Care sunt cele trei categorii de indivizi, faţă de care apicultorul are obligaţii de a
respecta anumite reguli, în cadrul deontologiei meseriei de apicultor?
2. De ce stupinile nou venite nu se amplasează în faţa culuarului de zbor al altor
stupine?
3. Care sunt cele 4 reguli de bază impuse a se respecta faţă de albine?
4. Ce se interzice cu desavârşire asupra produselor apicole, în cadrul deontologiei
de apicultor?
5. Ce culoare nu percepe albina?
6. Care este casta de albine care are numărul cel mai mare de omatidii în cadrul
unui ochi?
7. Care este descoperirea principală pentru care K. von Frisch a fost încununat cu
premiul Nobel?
8. Cum se numeşte dansul executat de către albină în cazul unei surse de cules
aflată la o distanţă mai mică de 100 m?
9. Dar la o distanţă mai mare de 100 m?
10. Când folosesc albinele dansul de desprindere?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
4.1. ORIENTAREA ALBINELOR
Zborurile de orientare
La primul zbor, albinele tinere ieşite zboară în imediata apropiere a stupului, fiind
îndreptate cu capul spre stup pentru a memora poziţia acestuia faţă de obiectele
înconjurătoare. În acest timp ele eliberează excrementele acumulate în rect în perioada
scursă de la eclozionarea lor.
În zborurile următoare se prelungeşte atât durata cât şi raza de zbor, fiind memorate
obiectele de orientare aflate pe parcurs.
Zborurile de orientare sunt efectuate pe timp călduros şi însorit şi asigură trecerea

treptată de la activităţile din stup la cele din afara acestuia (activitatea de culegătoare).
ŞTIAŢI CĂ?
 Cercetatorii au descoperit că albinele sunt un fel de genii ale matematicii, fiind

capabile să calculeze distanţe şi unghiuri, raportându-se la poziţia soarelui şi la
cricumferinţa pământului. Da, albinele ştiu că Pământul e rotund.
 Atunci când albinele sunt mutate pentru păstorit, ies din stup, fac o tură de
recunoaştere în jurul stupinei, fixându-i poziţia geografică, la care se întorc apoi
de la o distanţă de până la 14 km?
4.2. BIOECOLOGIA FAMILIEI DE ALBINE
4.2.1. Activitatea albinelor în cuib
4.2.1.1. Construirea fagurilor
Solzişorii de ceară produşi de glandele cerifere sunt extremi de maleabili şi nu rezistă la

temperaturi mai mari de 36°C. Prin frământarea cu ajutorul mandibulelor şi amestecarea
cu o soluţie secretată de glandele mandibulare, rezistenţa creşte până la 63°C.
ŞTIAŢI CĂ?
 Pentru a produce un borcan de miere o albină ar trebui să parcurgă 144 000 de

km, de 3 ori circumferinţa Pământului la Ecuator. Din păcate nu trăieşte atât de
mult. Două milioane de flori sunt necesare pentru a produce aceasta cantitate de
miere.
 Un borcan de miere este produs de aproximativ 550 de albine.
 Pe durata vieţii o albina produce 1/12 linguriţe de miere.
4.2.1.2. Climatizarea cuibului
Albina izolată se comportă ca majoritatea poichilotermelor, neavând posibilitatea

menţinerii constante a temperaturii corpului.
În schimb, prin gruparea a cel puţin 50 sau 100 de albine se realizează un ghem care
poate climatiza cuibul.
În interiorul cuibului temperatura nu este uniformă.
Punctul sensibil îl constituie cuibul cu puiet, a cărui temperatură, indiferent de sezon, se

menţine la 34 - 35°C în partea sa centrală, ceva mai mică către marginile acestuia, iar în
afara cuibului temperatura este de circa 25°C.
Climatizarea stupului se referă şi la reglarea umidităţii relative, ştiindu-se că puietul nu

suportă uscăciunea.
Asigurarea umidităţii relative se realizează tot pe seama activităţii albinelor. În timpul iernii,
glandele rectale filtrează din substanţele reziduale ale digestiei apa chimic pură pe care o
redau organismului.
Pentru a se uşura climatizarea cuibului, se va proceda la dimensionarea corespunzătoare

a urdinişului şi la umbrirea stupilor pentru a fi eliberate albinele de la această activitate şi
trecerea lor la activitatea de cules.
4.2.1.3. Curaţirea celulelor şi a cuibului
Albinele curăţă cuibul, scoţând în afara stupului resturile de ceară, cristale de miere,
puiet sau albine moarte, păstură şi alte resturi.
Resturile menţionate sunt apucate cu mandibulele, iar în cazul corpurilor mai mari
cooperează 2 - 3 albine, pentru înlăturarea din cuib.
4.2.1.4. Hrănirea larvelor şi a matcilor
Larvele de matcă până la căpăcirea lor sunt hrănite de albinele doici cu lăptişor, iar
larvele de albine lucrătoare şi trântori în vârstă de 1 - 3 zile sunt hrănite cu lăptişor, iar
în continuare cu amestec de miere şi polen.
Există chiar opinia că albinele doici ar depune lăptişor în cantităţi mici în celulă înainte de
ecloziunea larvei, care este absorbit prin micropilul oului şi are rolul de înmuire a
corionului, facilitându-se astfel ieşirea tinerei larve.
După eclozionare, larvele încep să consume hrana administrată de doici.
Înainte de a începe hrănirea larvelor, doicile cercetează celulele pentru a stabili unde este
aşezat capul larvei timp de 10 - 20 secunde, apoi îşi apropie mandibulele, iar prin
deschiderea şi vibrarea uşoară a acestora, între maxile apare o picătură de hrană care
este eliberată pe fundul celulei sau pe pereţii acesteia şi nu direct în gura larvei.
4.2.1.5. Primirea nectarului şi transformarea acestuia în miere
În condiţiile unui cules de întreţinere, albinele culegătoare depun singure nectarul în

partea de jos a fagurilor, de unde albinele primitoare îl mută în partea superioară în
apropierea elipsei cu puiet.
În perioada culesurilor mari, albinele culegătoare predau nectarul albinelor primitoare

uneori chiar la urdiniş, care la rândul lor îl transportă şi-l depozitează în faguri sau îl
predau altor albine care execută acest lucru.
4.2.1.6. Apărarea cuibului
Apărarea cuibului este asigurată de lucrătoarele din stup şi de un grup specializat de

albine postate la urdiniş şi pe scândura de zbor.
O albină în pericol emite semnale de alarmă, care provoacă congenerelor sale agresiune
şi atacă orice intrus prin înţepare. Perceperea stimulilor de alarmă face ca celelalte
lucrătoare să-şi umple guşa cu miere în 60 până la 90 secunde.
Simţul mirosului joacă un rol important în recunoaşterea albinelor din aceeaşi colonie,
care au acces în stup, în timp ce albinele hoaţe sau străine nu au acces. O situaţie
specială se întâmplă când culegătoarele rătăcite, care sunt încărcate cu hrană, se
îndreaptă spre un stup străin. Ele emit un sunet de apel (un bâzâit specific) care calmează
agresivitatea paznicilor, lăsându-le accesul liber.
4.2.2. Activitatea albinelor în afara cuibului
4.2.2.1. Aprovizionarea cuibului cu apă
Cantităţi mai mari de apă sunt aduse de către albine (sacagiţe), mai ales în perioada
creşterii puietului, primăvara când este folosită la diluarea rezervelor de miere necesare
hrănirii puietului şi în perioadele de arşiţă când este folosită pentru nevoile organismului
şi climatizarea cuibului. La apariţia culesurilor abundente, numărul albinelor ocupate cu
aprovizionarea cu apă se reduce.
ŞTIAŢI CĂ?
 Mierea este produsă din nectarul cules din flori, depozitat în fagure şi deshidratat.
Albinele elimină apa din nectar prin bătai vivace ale aripilor, până când rămâne o
umiditate de 17%. Apoi fagurii sunt sigilaţi cu dopuri de ceară.
4.2.2.2. Culesul de nectar şi polen
Activitatea de cules a albinelor este influenţată în cea mai mare măsură de condiţiile de
mediu (temperatura, vântul, luminozitatea, ploaia etc.) - factori care influenţează secreţia
de nectar.
În acelaşi timp, activitatea de cules este influenţată de puterea familiilor, abundenţa

surselor de nectar şi polen din flori şi distanţa faţă de sursa de cules.
Albinele trec la activitatea de culegătoare după a 21-a zi de viaţă, având sarcini precise
impuse de organizarea socială pentru aprovizionarea cuibului cu nectar, polen, propolis şi
apă.
4.2.3. Diviziunea muncii la albine
Efectivul numeros al unei familli de albine este constituit din indivizi de vârste diferite:
circa o treime albine bătrâne şi două treimi albine tinere. În cursul vieţii albinele
desfăşoară mai multe activităţi legate în general de vârsta pe care o au:
- albinele tinere de 1 - 2 zile se ocupă cu curăţirea celulelor şi încălzirea puietului;
- albinele între 3 la 11 sau 12 zile constituie grupa albinelor doici care se ocupă cu
hrănirea puietului. La aceste albine glandele hipofaringiene sunt bine dezvoltate.
Un grup de 10 - 12 albine însoţesc matca pe care o hrănesc cu lăptişor de
matcă. Asemenea grup se constituie în suită pe fiecare faţă a fagurelui sau alt
fagure unde a trecut matca;
- albinele de la 11 la 16 sau 18 zile construiesc fagurii;
- albinele de la 16 la 20 sau 21 de zile asigură paza şi ventilaţia;
- albinele de la 20 la 30 sau 35 de zile sunt albine culegătoare care activează mai

mult în afara stupului.
Această diviziune a muncii nu este strictă deoarece când necesităţile familiei se modifică,
succesiunea şi repartiţia muncii se schimbă în funcţie de nevoile momentului.
1. Care sunt principalele activităţi ale albinelor în cuib?
2. Dar în afara cuibului?
3. Cu ce sunt hrănite larvele de matca de către doici?
4. Care este temperatura ce se menţine în cuibul cu puiet, indiferent de sezon?
5. Care simţ joacă un rol important în recunoaşterea albinelor din aceeaşi colonie?
6. În ce situaţie specială, albinele rătăcite sunt primite în alt stup?
7. Când sunt căpăcite celulele pline cu miere, înainte sau după eliminarea apei din
nectar?
8. După câte zile trec albinele la activitatea de culegătoare?
9. Care este raportul dintre albinele bătrâne şi cele tinere într-o colonie normală?
10. De câte albine este nevoie pentru a produce o linguriţă de miere?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
5.1. HRANA ŞI RELAŢIILE DE NUTRIŢIE ÎNTRE ALBINE
5.1.1. Hrana albinelor
5.1.1.1. Tipuri de hrană
Familia de albine pentru a avea o dezvoltare armonioasa are nevoie de două tipuri de
hrană:
- hrană energetică – mierea de albine. Ca înlocuitor pantru miere în situaţiile limită se

poate folosi zahărul sub formă solidă sau invertit.
- hrană proteică – polenul şi pastura.
5.1.1.2. Modalităţi practice de administrare a hranei
Hrana se va administra diferit în funcţie de tipul de hrană utilizat
1. MIEREA DE ALBINĂ
- Miere fin cristalizată

- Miere lichidă nediluată
- Sirop de miere
2. ZAHĂRUL
- sirop invertit
- turte de miere şi zahar pudră
- şerbet de zahăr
5.1.1.3. Tipuri de hrăniri
În funcţie de scopul urmărit hrănirile la albine se pot clasifica în: hrăniri de

completare; hrăniri de stimulare care în funcţie de componenta de bază pot fi
energetică, proteică sau energo-proteică; hrăniri de dresaj şi hrăniri
medicamentoase.
5.1.2. Relaţiile de nutriţie între albine
În interiorul coloniei de albine există relaţii de nutriţie prin care hrana este trecută de la
un individ la altul - mecanism cunoscut în biologie sub denumirea de trofalaxie, care are
rolul de a asigura atracţia reciprocă între indivizi, contribuind la coeziunea şi integritatea
biologică a familiei.
Într-o familie de albine normal dezvoltată, prin schimburile de hrană, numai şase albine
reuşesc să comunice în două ore la 72% din culegătoare şi la 19% din cele de pe faguri
orice aliment "mesaj" sau altă substanţă. În 24 de ore mesajul este recepţionat de 76%
din culegătoare şi de 50% din albinele de pe faguri şi tot pe această cale este comunicată
concentraţia zaharului din nectar.
5.1.3. Prepararea siropului de zahăr şi administrarea lui
În cazul hrănirii cu sirop de zahăr se va avea în vedere că dintr-un kg de zahăr rezultă

prin transformare 1 kg miere.
Pentru obţinerea siropului de concentraţie 1 : 1 se foloseşte cantitatea de 650 g zahăr şi

650 ml apă.
Se fierbe apa şi se adaugă zahăr, amestecându-se până la dizolvare. Administrarea

siropului în hrănitori se face când acesta are temperatura de 40°C, în cantităţi de 2 - 5 kg
la intervale de 2 - 3 zile în funcţie de puterea familiei. Siropul poate fi administrat şi în
faguri care se pun după diafragmă.
5.2. FURTIŞAGUL ALBINELOR
Furtişagul este un comportament special al albinelor şi nedorit de către apicultor, prin

care unele albine, numite albine hoaţe, în anumite perioade lipsite de cules, pătrund în
stupii străini cu intenţia de a fura mierea de albine.
5.2.1. Manifestarea, prevenirea şi combaterea furtişagului
Pentru prevenirea furtişagului, apicultorul trebuie să respecte o serie de reguli şi să

cunoască măsurile ce se impun:
- în stupină se vor menţine numai familiile puternice (cu mătci tinere şi de

calitate) capabile să se apere împotriva furtişagului;
- familiile slabe vor fi unificate, sau în caz contrar numărul de faguri să fie corelat
cu puterea familiei, astfel ca fagurii să fie bine acoperiţi de albine;
- urdinişurile vor fi dimensionate în funcţie de puterea familiei;
- stupii vor fi bine etanşaţi;
- se va păstra curăţenie exemplară în toată stupina, mai ales în timpul perioadelor

lipsite de cules;
- ramele cu faguri de rezervă nu trebuie să fie accesibile albinelor;
- hrănirile se vor face numai seara când încetează activitatea acestora şi să se

evite orice urmă de miere sau sirop în afara stupului;
- controlul stupilor în perioadele lipsite de cules se va executa cu multă atenţie şi

să fie cât mai scurt. În cazuri speciale se recomandă folosirea cortului apicol care înlătură
accesul albinelor hoaţe în stupul cercetat;
- în timpul lipsei de cules se vor stimula toate familiile pentru a nu întrerupe

ponta mătcii şi prin aceasta activitatea din interiorul stupului;
- aşezarea stupilor se va face în mod corespunzător pentru a evita aglomerarea

albinelor care ar predispune la furtişag;
- adăpătorul apicol să nu fie aşezat în incinta stupinei, ci în afară, la un loc însorit

la o distanţă oarecare;
- extracţia mierii să se facă noaptea în cabană, iar fagurii extraşi să se dea la lins în
aceeaşi noapte, stupilor la care au fost luaţi.
1. Care sunt cele două tipuri de hrană necesare unei familii de albine?
2. Care sunt cele 2 componente ale hranei proteice?
3. Care sunt tipurile de hrăniri folosite în funcţie de scopul urmărit?
4. Care este cea mai bună hrană energetică pentru albine?
5. Când se poate folosi zaharul ca înlocuitor pentru miere?
6. Cum este cunoscut în biologie, mecanismul prin care hrana este trecută de la
un individ la altul?
7. Ce cantitate de sirop de zahăr se obţine din amestecul a 650 g zahăr şi 650
ml apă?
8. În ce perioada a zilei se fac hrănirile pentru evitarea furtişagului?
9. Enumeraţi 5 măsuri pentru evitarea furtişagului?
10. În caz de furtişag, urdinişurile vor fi mărite sau reduse?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
6.1. ORGANIZAREA UNEI STUPINE
6.1.1. Alegerea tipului de stup
Literatura de specialitate surprinde câteva avantaje şi dezavantaje ale celor două tipuri de
stup, fiecare fiind diferenţiate de tipul de stupărit.
Ca şi concluzie generală, stupul orizontal este mai potrivit pentru stupinile staţionare, de
dimensiuni reduse spre medii, în timp ce stupii verticali se pretează în special în cazul
stupăritului pastoral, de dimensiuni medii spre mari, unde datorită sistemului modular de
concepere sunt mai flexibili şi mai usor de manevrat în timpul sezonului apicol, având
avantajul utilizării la maxim a spaţiilor de depozitare şi transport, atât a familiilor de
albine cât şi a ramelor cu miere organizate sub formă de magazii, existând în acest sens,
în apicultura dezvoltată, instalaţii de extragere a mierii de albine, unde pe linia de
extracţie se pune direct magazia cu rame şi nu doar rama individual.
6.1.2. Amplasarea stupilor
Stupii vor fi aşezaţi pe suporturi speciale sau pe ţăruşi la înălţimea de 25 - 30 cm

deasupra solului.
La orientarea stupilor se va avea în vedere ca urdinişurile să nu fie orientate în direcţia

vânturilor dominante sau pe direcţia de zbor a albinelor să nu se găsească o altă stupină
care ar atrage şi ar reţine albinele culegătoare.
De obicei, orientarea stupilor se face cu urdinişul în direcţia Sud, Sud-Est.
În faţa fiecărui stup se va răzui iarba şi se va pune nisip pentru ca locul respectiv să fie în
permanenţă curat. Această suprafaţă de circa 1 m2 este numită “oglinda stupului” ajutând
la observarea din timp a unor stări anormale în familia respectivă (albine moarte, puiet
răcit şi scos afară din stup, albine intoxicate, puiet văros etc.).
6.1.3. Tipuri de stupărit
6.1.3.1. Stupărit staţionar (vatra)
Stupăritul staţionar este o tehnica apicolă în care familiile de albine sunt menţinute pe o
vatră permanentă, atat în timpul perioadei active a albinelor cât şi în perioada de iernare.
Această vatră trebuie să asigure un cules permanent şi suficient pe întreg parcursul

anului, iar pe perioada de iernare să asigure protectia împotriva curentilor reci de aer şi
a animalelor salbatice.
6.1.3.2. Stupăritul Pastoral
Stupăritul pastoral, comparativ cu cel staţionar, este o tehnică apicolă în care familiile de
albine sunt transportate şi amplasate temporar la un tip de cules dupa care se retrage pe
vatra stupinei unde iernează.
Se practică în cazul stupinelor unde se lucrează intensiv şi unde baza meliferă a vetrei
permanente nu permite un cules permanent şi suficient pe parcursul unui sezon apicol
sau în cazul deplasarii familiilor de albine la polenizarea culturilor agricole.
Transportarea stupilor se poate face vărsaţi, în camioane sau remorci, în pavilioane

apicole special amenajate sau mai nou cu ajutorul unor paleţi ce pot grupa începând de la
2 până la 5 stupi pe un palet şi care sunt încărcaţi cu ajutorul unor mijloace mecanice
amplasate pe camioane de tip macara.
6.2. TEHNOLOGII DE ÎNTRETINERE ŞI EXPLOATARE A
FAMILIILOR DE ALBINE
6.2.1. Tehnologia de întreţinere în perioada de toamnă
Anul apicol începe cu perioada de creştere a albinelor pentru iernare care din punct de
vedere calendaristic corespunde lunilor august şi septembrie, după finalizarea ultimului
cules principal.
De atenţia care se acordă în continuare dezvoltării familiilor de albine până la intrarea la

iernat depinde producţia anului viitor. O familie puternică iernează mai bine, ajungând în
primăvară cu o populaţie numeroasă care-i permite în continuare o bună dezvoltare
pentru a valorifica eficient culesul de la salcâm.
Numai familiile care intră în iarnă cu cel puţin 6 faguri bine ocupaţi cu albine (1800 g) pot
ieşi în primăvară pe minim 5 rame (1500 g). Numai o familie de această putere poate
creşte minimum două generaţii de albine care vor valorifica eficient culesul la salcâm în
primăvară.
6.2.2. Tehnologia de întreţinere în perioada culesurilor
În funcţie de abundenţa culesurilor, acestea pot fi de întreţinere şi de producţie.
Culesurile de întreţinere acoperă numai necesităţile zilnice în alimentaţia albinelor şi sunt

asigurate de livezile de pomi fructiferi, vegetaţia erbacee spontană, plantele decorative
etc.
Culesurile de producţie, numite şi culesuri principale, asigură în afara necesităţilor zilnice

pentru albine şi un excedent care poate fi recoltat şi valorificat de om ca producţie
marfă.
Pentru obţinerea unor producţii ridicate de miere este necesară existenţa unor familii
foarte puternice care într-un timp scurt să poată valorifica culesurile de nectar
caracterizate prin intensitate mare, dar de scurtă durată.
Acest lucru este posibil doar parţial întrucât potenţialul fiziologic al mătcii nu permite
obţinerea unor familii foarte puternice până la primul cules principal - cel de salcâm.
6.2.3. Tehnologia de întreţinere în perioada de primavară
Controlul sumar al familiilor de albine se execută după efectuarea zborului de curăţire în

zilele când temperatura depăşeşte 12ºC, în scopul depistării şi remedierii unor situaţii
anormale.
Operaţia se execută rapid, fără intervenţii mari la nivelul cuibului pentru a preveni
răcirea puietului.
Cu ocazia acestui control se apreciază: puterea familiei, prezenţa mătcii, prezenţa hranei
în fagurii din cuib, starea generală a cuibului.
Concomitent cu executarea controlului sumar de primăvară se impune executarea

curăţirii fundurilor stupilor, întrucât resturile acumulate pot constitui un mediu favorabil
înmulţirii agenţilor patogeni şi apariţiei moliei cerii care distruge fagurii.
6.2.4. Pregătirea familiilor de albine pentru iernat
După finalizarea culesului principal se execută un control general, apreciindu-se puterea

fiecărei familii, cantitatea de puiet, calitatea mătcii, cantitatea şi calitatea proviziilor de
hrană, starea fagurilor.
În funcţie de modul în care se prezintă fiecare obiectiv urmărit se iau măsurile necesare
pentru remedierea anumitor deficienţe.
Puterea familiei la controlul de toamnă se apreciază în funcţie de numărul de faguri bine

acoperiţi cu albine.
Se consideră că o familie este puternică dacă există în cuib cel puţin 8 - 9 faguri bine
acoperiţi cu albine; este de putere medie când albinele ocupă 6 - 7 faguri şi este slabă
dacă albinele acoperă în mod complet mai puţin de 6 faguri.
Cu ocazia acestui control se verifică prezenţa şi calitatea mătcii.
Calitatea acesteia influenţează şi cantitatea de puiet existentă în stup la data controlului.
Familiile dotate cu mătci tinere şi prolifice, mai au de obicei puiet în cuib. Existenţa
puietului indică faptul că respectiva familie va intra în iarnă cu generaţii tinere de albine
care vor supravieţui până în primăvara anului următor, asigurând buna dezvoltare a
familiilor în primăvară.
Tot cu acest prilej se face restrângerea cuibului în funcţie de puterea familiei, deoarece
stupii se depopulează ca urmare a dispariţiei albinelor uzate participante la cules şi
reducerii pontei mătcilor.
Se scot fagurii necorespunzători în vederea reformei acestora, urmărindu-se ca în

continuare să se ia măsurile necesare pentru a intra în iarnă cu familii puternice, cu multă
albină tânără.
ŞTIAŢI CĂ?
 Albina lucrătoare nu trăieşte mai mult de 6 săptămani, respectiv 6 luni, albinele ce

prind sezonul rece.
 Deşi sunt fiinţe cu sânge rece, albinele îşi pot creşte temperatura în zbor până la
54o Celsius. Temperatura medie în stup este de 37o Celsius. Surprinse de frig sau
ploaie rece, albinele işi înceteaza activitatea şi funcţiile.
 Iarna, albinele stau în stup sub forma de ciorchine pentru a încălzi regina şi pe ele
însele. Mierea strânsă vara este folosita în acest anotimp ca şi sursa de hrană şi
supravieţuire.
1. Care este tipul de stup pretabil pentru apicultura în sistem intensiv?
2. Înspre ce puncte cardinale se orientează urdinişurile stupilor?
3. Cum se numeşte suprafaţa din faţa stupului ?
4. Care sunt cele 2 tipuri de stupărit?
5. În ce luna calendaristică începe anul apicol?
6. Când se execută controlul sumar de primăvară?
7. Care este numarul minim de faguri ocupaţi de albină cu care o familie trebuie
se intre la iernat, pentru a putea valorifica din plin culesul de salcâm din anul
următor?
8. Cum se clasifica culesurile în funcţie de ambudenţa lor?
9. Care este numarul de faguri acoperiţi cu albine, pentru o familie puternică, la
controlul de toamnă?
10. Dar pentru o familie slabă?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
7.1. ÎNMULŢIREA FAMILIILOR DE ALBINE
7.1.1. Roirea naturală
Roirea naturală este determinată de instinctul de conservare a speciei şi se manifestă în

momentul atingerii dezvoltării maxime a unei familii traduse prin blocarea cuibului cu
provizii şi puiet, lipsa spaţiului, temperatură prea ridicată în stup, ventilaţia
necorespunzătoare, vârsta înaintată a mătcii, predispoziţa ereditară a albinelor spre roire
etc.
În condiţiile României, roirea naturală are loc după culesul de la salcâm, având ca
dezavantaje compromiterea culesului următor şi reducerea creşterii puietului.
În plus, desfăşurându-se întâmplător împiedică activitatea de selecţie şi necesită personal

suplimentar pentru supravegherea permanentă a familiilor şi prinderea roiurilor.
ŞTIAŢI CĂ?
 Când stupul devine prea aglomerat, albinele decid să mai creeze o regina.
Lucrătoarele construiesc un fagure cu 20 de celule hexagonale mai mari, adânci
de 25 de mm. Aici regina va depune ouă fertilizate. Larvele-regina sunt hrănite de
albine cu laptişor de matcă. La 9 zile, celulele cu larvă sunt acoperite cu un strat
de ceară.
 Între timp regina veche împreuna cu o parte din roi, părăseşte stupul actual şi
pleacă în căutarea altuia, unde să înceapa o nouă colonie.
 Dupa 8 zile de la acoperirea cu ceară, prima regina tânără iese din celulă. Ea
poate să părăsească stupul împreuna cu o parte din roi, la fel ca mama ei, sau
poate decide să rămână în stupul de baştină. În acest ultim caz, ea îşi va ucide
surorile înţepând cu acul fiecare celula ce conţine larve-regină.
 Lucrătoarele ştiu când regina este pe moarte, deoarece aceasta nu mai degajă
feromoni.
 Dacă regina moare prematur, fără să apuce să depuna ouă de regina, albinele vor
crea o noua matcă din larvele deja existente, dacă acestea nu au mai mult de 3
zile.
7.1.2. Prinderea şi instalarea unui roi
După aşezarea roiului, recuperarea acestuia trebuie să se facă în cel mai scurt timp
deoarece el poate pleca în orice moment.
La recoltarea roiului se foloseşte roiniţa, care poate fi un recipient oarecare, în care

albinele roiului sunt scuturate şi păstrate până la introducerea lor într-un stup.
Trecerea albinelor din roiniţă în stup, se face spre seară după ce în prelalabil în stupul
respectiv s-au introdus 4 - 5 faguri artificiali.
În şirurile de albine care se îndreaptă spre urdiniş poate fi observată matca sau mai multe
mătci în cazul roiurilor secundare sau terţiare, din care unele pot fi recuperate de
apicultor după ce s-a asigurat că cel puţin una a intrat în stup.
Îngrijirea roiurilor ieşite în perioada normală de roire şi în prezenţa unui cules este
simplificată, deoarece dezvoltarea este foarte rapidă ca urmare a energiei de lucru
caracteristice.
La 24 de ore după instalarea roiului în stup se verifică prezenţa mătcii, iar în cazul roiului
primar începerea ouatului (la roiul primar există matca vârstnică fecundată).
În lipsă de cules se va asigura roiurilor de cel puţin de două ori pe săptămână hrăniri cu
700 - 800 g sirop de zahăr care determină o stimulare a mătcii şi realizarea rapidă a 5 - 6
faguri cu puiet înainte de a începe perioada de criză care se instalează la trei săptămâni
de la fixarea roiului ca urmare a dispariţiei unor albine prin moartea lor şi lipsei albinelor
tinere.
După apariţia propriilor albine, roiul capătă un nou avânt în dezvoltare şi trebuie să-i
asigurăm faguri artificiali şi hrăniri stimulative.
În condiţii normale, un roi primar ieşit în primele două decade ale lunii iunie, trebuie să
aibă la începutul lunii septembrie 8 faguri clădiţi, din care 5 - 6 faguri cu puiet şi o parte
din proviziile de hrană pentru iernare.
În cazul roiurilor secundare, dezvoltarea lor este mai lentă din cauza faptului că apar mai
târziu cu 7 - 8 zile decât cele primare, precum şi datorită faptului că este necesară o
perioadă pentru maturarea, fecundarea şi declanşarea ouatului mătcii care poate
cuprinde alte 10 - 15 zile.
Pentru buna dezvoltare a acestor roiuri este necesară asigurarea unei cantităţi de 1,5 kg
albine şi verificarea la fiecare 2 - 3 zile pentru urmărirea realizării împerecherii mătcii şi
începerea ouatului, urmând ca după 10 - 12 zile să se verifice calitatea împerecherii
mătcii după modul de căpăcire a puietului (puiet de lucrătoare sau de trântor).
Aceste roiuri vor intra în iarnă mai slabe decât cele primare, dar cu perspectiva unei
bune dezvoltări în anul următor, datorită tinereţii mătcilor.
7.1.3. Roirea artificială
7.1.3.1. Roirea prin stolonare
Roirea prin stolonare se practică după terminarea culesului de la salcâm, când familiile
sunt foarte puternice, prevenindu-se roirea naturală.
În acest scop se ridică 1 - 2 faguri cu puiet căpăcit şi albinele de acoperire dintr-o familie
(stoloni individuali) sau de la mai multe familii (stoloni colectivi) şi se introduc într-un
stup gol, dezinfectat, pregătit în prealabil.
Ramele cu puiet în număr de 2 - 4, se aşează în mijloc, iar de o parte şi de alta se aşează

câte o ramă cu provizii. Pentru întărirea roiului şi evitarea depopulării, se vor scutura
albinele tinere de pe 1 sau 2 faguri cu puiet din alte familii.
Roiul format se aşează pe un loc nou în stupină cu urdinişul redus la 1 - 2 cm.
La aproximativ 6 ore de la formare, roiul va primi o matcă împerecheată, protejată în

colivie, iar dacă nu se dispune de matcă împerecheată, după 24 de ore se va da o botcă
căpăcită (reprezintă o celulă de forma unei ghinde, în care se află o nimfă şi din care va
ecluziona o viitoare matcă).
7.1.3.2. Roirea prin divizare
Metoda constă în ridicarea unei jumătăţi din fagurii cu puiet, provizii şi albinele care se
găsesc pe aceştia şi introducerea lor într-un stup pregătit anterior.
Cei doi stupi se aşează de o parte şi de alta a locului pe care l-a ocupat familia iniţială la o
distanţă de 0,5 m, unul de altul, cu urdinişurile mult micşorate.
Albinele culegătoare nu vor mai găsi vechiul urdiniş şi se vor distribui între cei doi stupi
în mod aproximativ egal.
Către seară roiul fără matcă va primi o matcă protejată în colivie sau se va încastra o
botcă căpăcită într-o margine a unui fagure cu puiet.
În zilele următoare stupii se vor deplasa treptat cu câte 0,5 m zilnic spre locurile
definitive pe care le vor ocupa în stupină.
7.1.3.3. Formarea roiului la pachet
Denumirea metodei vine de la faptul că albinele şi matca care alcătuiesc roiul sunt
ambalate într-o ladă pachet ca să reziste pe timpul tranportului la distanţă.
Această metodă este larg răspândită în ţări ca SUA, Canada, Rusia etc. în care este mai
convenabilă sacrificarea albinelor toamna în zonele mai reci şi cumpărarea altora în
primăvară din zonele din sud, mai calde, sub forma roiurilor pachet.
7.2. CREŞTEREA MĂTCILOR
7.2.1. Creşterea mătcilor în sistem gospodaresc
Motivat de faptul că genetica este unul din cei 3 factori care asigură progresul în
zootehnie, cunoscute mai mult sub sloganul “rasa, masa, casa”, se recomandă ca în
procurarea mătcilor destinate stupinelor mici să se facă de la unitaţi autorizate ANARZ
de multiplicare a materialului biologic, fie ele stupine de elită sau stupine de multiplicare,
în felul acesta asigurându-ne de calitatea materialului genetic şi nu în ultimul rând evitând
consangvinizarea.
7.2.2. Creşterea mătcilor în condiţii intensive
Creşterea intensivă a mătcilor se realizează în unităţile specializate de tipul stupinelor

pepiniere, obţinându-se mătcile necesare pentru livrare către beneficiari.
Pentru obţinerea acestor mătci sunt utilizate familii recordiste de la care se folosesc
larvele sau ouăle fecundate prin folosirea unor biotehnologii speciale în care se parcurg
mai multe etape de lucru: pregătirea botcilor artificiale, pregătirea familiilor materne,
transvazarea larvelor, pregătirea familiilor starter (pornitoare), pregătirea familiilor
crescătoare (finisoare), marcarea mătcilor, împerecherea mătcilor.
ŞTIAŢI CĂ?
 Personalitatea reginei determină personalitatea întregului roi. Apicultorii

controleaza în acest fel calitatile roiurilor: mai agresive, mai dornice de muncă,
mai productive…
7.3. INTRODUCEREA UNEI MĂTCI ÎNTR-O COLONIE
7.3.1. Factorii care influenţeaza acceptarea unei mătci
Comportarea albinelor faţă de mătcile care se introduc în familii este influenţată de

condiţiile de mediu, starea familiei şi starea mătcii.
7.3.2. Metode de introducere a mătcii
Mătcile pot fi introduse în stup sub formă de botcă sau de matcă.
În cazul introducerii botcii în locul mătcii necorespunzătoare, se procedează la

orfanizarea familiei, iar la circa 6 zile se distrug toate botcile, introducându-se botca
datorită. După eclozionare matca tânără se împerechează şi îşi va începe ponta.
În cazul introducerii mătcilor există două metode:
Metoda directă când matca este introdusă fără a utiliza materialele de protecţie
împotriva albinelor lucrătoare.
Se aplică prin mai multe procedee cu rezultate mai mult sau mai puţin pozitive:
pulverizarea cu sirop, procedând prin surprindere, năclăirea în miere sau în lăptişor,
scufundarea mătcii în apă, introducerea prin pudrarea cu făină, introducerea cu ajutorul
fumului, alcoolului, cloroformului, introducerea directă a mătcii pe rame cu puiet fără
albine, sau cu rame numai cu provizii etc.
Metoda indirectă când matca este introdusă în colivii special confecţionate în vederea
protejării şi izolării ei de albinele lucrătoare.
Cele mai utilizate tipuri de colivii sunt: Miller, Titov, Benton, Zander sau tip capac etc.
Dacă în colivie nu se introduce hrană, matca este obligată să solicite hrană de la albinele
lucrătoare din familie. Odată cu hrana se va primi şi mirosul familiei, iar albinele vor
putea să lingă substanţa de matcă.
Oricare ar fi tipul de colivie, se recomandă introducerea unui hrănitor cu sirop de zahăr,

chiar în prezenţa unui cules în natură.
În acest fel albinele sunt preocupate de recoltarea siropului, acordând mai puţină atenţie
mătcii.
Este bine să se realizeze o orfanizare completă prin îndepărtarea mătcii necorespunzătoare,

iar puietul să se introducă în alte familii. În aceste condiţii primirea va fi uşoară, matca îşi va
începe ouatul, restituindu-se apoi fagurii cu puiet.
7.3.3. Marcarea mătcilor
Operaţiunea se execută pentru a cunoaşte vârsta mătcilor şi pentru o identificare mai

bună a mătcii în familia de albine, fiind mai uşor observată pe fagure.
Marcarea constă în aplicarea pe partea dorsală a toracelui cu ajutorul gămăliei unui ac a

unei mici picături de vopsea cu uscare rapidă.
Sistemul internaţional de marcare a fost adopatat şi de ţara noastră prin folosirea a 5

culori în funcţie de ultima cifră a anului calendaristic: 0 şi 5 – albastru; 1 şi 6 – alb; 2 şi 7
galben; 3 şi 8 – roşu; 4 şi 9 – verde.
Operaţiunea de marcare se execută înainte de introducerea mătcilor în nucleele de

împerechere.
În cazul în care în nucleele de împerechere se folosesc botci, marcarea se face după

împerecherea mătcilor, imediat ce se recoltează, înainte de a fi introduse în cuştile de
transport Benton.
1. Cum ştiu albinele lucrătoare că matca este pe moarte?
2. Ce se întamplă cu familia de albine când stupul devine prea aglomerat,
temperatura din interior prea mare?
3. După ce cules principal, intervine în România, fenomenul de Roire?
4. Cate mătci pot exista într-un roi?
5. Care sunt cele 3 tipuri de înmulţire a familiilor de albine prin roire artificială?
6. Care sunt cele 2 tipuri de stupini din care se poate cumpăra material biologic
certificat?
7. Care castă impregnează personalitatea întregului stup?
8. Sub ce formă pot fi introduse mătcile în stup?
9. Care sunt cele 2 metode de introducere a mătcii?
10. Care este rolul marcării mătcilor?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
8.1. MENŢINEREA SĂNĂTĂŢII FAMILIILOR DE ALBINE
8.1.1. Măsuri organizatorice
Stupina trebuie să fie ferită de vânturi, iar vatra stupinei trebuie să beneficieze de căldura
soarelui, mai ales în sezoanele de primăvară, toamnă şi iarnă, iar în sezonul de vară sunt
necesare măsuri pentru umbrirea stupilor.
Locul trebuie să fie uscat, cu nivelul pânzei freatice la cel puţin 1,5 m, cu posibilităţi de
scurgere a apelor provenite din precipitaţii.
Stupinele trebuie amplasate cât mai aproape de baza meliferă pentru o cât mai bună
valorificare a culesurilor.
8.1.2. Măsuri de ordin biologic
Se referă la acele măsuri care în final vor conduce la situaţia ca în stupină să nu se

găsească decât familii puternice cu mătci tinere şi valoroase, care au o mare capacitate
de apărare faţă de boli.
8.1.3. Măsuri de igiena
Familiile de albine, roiurile şi mătcile care se introduc în stupină vor fi perfect sănătoase.
Anual, stupii, utilajele şi materialele de lucru se dezinfectează, de regulă în cursul lunilor

septembrie-octombrie, cu soluţie de formol 2 - 4%, cu soluţie de sodă caustică 2 - 5%
sau cu soluţie de sodă calcinată 5%.
Materialul astfel dezinfectat va fi spălat cu peria şi apă fierbinte. Pentru evitarea unor boli
ai căror agenţi patogeni prezintă formă sporulată se recomandă şi flambarea.
Tot pentru dezinfecţie în apicultură se mai foloseşte acidul acetic glacial şi sulful, mai ales
pentru dezinfecţia fagurilor.
Pernele de protecţie termică se supun tratamentului cu vapori de formol, se usucă şi

dacă este necesar se schimbă materialul de umplutură.
Nu se vor introduce în stupină stupi şi utilaj apicol folosit anterior, fără ca acesta să fi
fost bine curăţat şi dezinfectat. Se vor reforma fagurii din cuib la cel mult trei ani de
utilizare, iar fagurii de rezervă se vor dezinsectiza şi dezinfecta în fiecare an.
Toate resturile rezultate de la curăţirea stupului şi a inventarului apicol, precum şi
albinele moarte şi resturile colectate de pe fundul stupului se vor aduna cu atenţie şi vor
fi arse.
Se va asigura în fiecare stupină o sursă de apă permanentă cu ajutorul adăpătoarelor

apicole care vor fi dezinfectate periodic.
La apariţia bolilor în unele familii, acestea vor fi izolate şi ţinute în carantină, iar aplicarea
tratamentului medicamentos, atât în scop preventiv cât şi curativ, se va face la
recomandarea personalului de specialitate.
8.1.4. Măsuri de ordin curative
Aceste măsuri vizează tratarea bolilor după instalarea lor în familiile de albine.
Agenţii patogeni care provoacă boli sunt foarte numeroşi: virusuri, bacterii, miceţi,
protozoare şi paraziţi.
Pe lângă agenţii etiologici menţionaţi care conduc la starea de boală a albinelor, mai
intervin şi alte cauze limitative legate de existenţa unor dăunători, apoi cele datorate
diferitelor acţiuni ale omului, care pot conduce la pierderi datorate intoxicaţiilor ca
urmare a folosirii unor insecticide, pesticide şi creşterii gradului de poluare.
8.2. MĂSURI DE PREVENIRE A CONTAMINARII MIERII ÎN
TIMPUL EXTRACŢIEI, CONDIŢIONĂRII ŞI AMBALĂRII MIERII
8.2.1. Cerinţe privind igiena spaţiilor în care se realizează extracţia mierii
• Camera de extracţie trebuie să fie bine închisă pentru a nu permite pătrunderea

insectelor şi a animalelor mici.
• Este interzisă prezenţa animalelor domestice în perioadele de utilizare a camerei de

extracţie.
• Este interzis fumatul în camera de extracţie.
• Se vor limita sursele de praf, fumul şi gazele de eşapament.
• Este interzisă depozitarea de produse chimice/de curăţenie în spaţiul propriu-zis de

stocare şi extracţie a mierii. Acestea se depozitează într-o încăpere separată sau într-un
dulap închis.
Camerele de extracţie a mierii pot fi: camere permanente, camere

sezoniere/temporare, sau centre de extracţie colectivă (în cadrul grupurilor
de producători, asociaţii etc.)
1. Camera permanentă de extracţie:
Caracteristici generale:
• încăperea trebuie să fie destinată în exclusivitate activităţilor legate de miere şi

produse apicole în sezonul apicol.
• este important să se poata face cât mai usor curăţenia încăperii: se vor evita
locurile inaccesibile.
Se recomandă ca aceste încăperi să fie prevăzute cu un sistem de evacuare a albinelor.
2. Camera sezonieră fixă sau mobilă de extracţie
Dat fiind faptul că producţia de miere este o activitate sezonieră şi că riscul

de contaminare microbiologică este foarte redus, iar mierea în sine este un
produs cu proprietati antibiotice, se pot utiliza ca spaţii de extracţii şi acelea
care pot avea şi alte utilizări în măsura în care acestea nu induc contaminări
sau degradări ireversibile, depreciind astfel calitatea mierii.
 În perioadele de extracţie şi de condiţionare a mierii, aceste încăperi trebuie să

fie rezervate în exclusivitate acestor activităţi de recoltare şi extracţie a mierii.
3. Centre de extracţie colectivă
• Acestea trebuie ca aceasta să răspundă la normele referitoare la camerele permanente

de extracţie.
• Trebuie să se alcătuiască un registru specific de utilizare a localului, în care se specific

numele şi adresa utilizatorilor, evaluarea cantităţii de miere extrasă dar şi alte observaţii.
• Pentru curăţenia localului şi a materialelor între diferiţii operatori trebuie să se pună la

punct o procedură specifică (de tip HACCP).
8.2.2. Cerinţe privind igiena echipamentelor de extracţie a mierii
• Starea de curăţenie a echipamentelor va fi verificată înainte de utilizare.
• Înainte şi după fiecare recoltare, suprafeţele care intră în contact cu mierea se vor spala
cu apă potabilă şi dacă este necesar cu produse de dezinfecţie recunoscute de Direcţia
de Medicină Preventivă.
• Axele, rulmenţii aparatelor de deasupra mierii sau în contact cu aceasta trebuie să fie
lubrefiaţi (unşi) cu grăsimi adaptate pentru industria agro-alimentară.
• Înainte de utilizare se va verifica starea generala de curăţenie a recipientelor şi absenţa

ruginii, sau a elementelor fixate greşit.
• Spatiile de depozitare trebuie să fie ferite de prezenta animalelor sau a altor surse de
contaminare microbiana sau chimică.
• Este interzisă prezenţa rozătoarelor, păsărilor, liliecilor în spatiile de depozitare

deoarece excrementele acestor daunatori pot fi extrem de infecţioase
8.3. CERINŢE PRIVIND IGIENA FAMILIILOR DE ALBINE ŞI A
STUPINEI
Obţinerea în apicultură a unor producţii sporite este strâns legată de menţinerea în

stupină a familiilor de albine sănătoase şi puternice prin luarea unor măsuri eficiente
biologice de creştere şi întreţinere, de igienă şi eventual de ordin medicamentos.
Aceste măsuri au caracter profilactic şi terapeutic, având rolul de a preveni apariţia bolilor
sau al tratării lor odată apărute.
Apărarea starii de sănătate a familiilor de albine este o preocupare permanentă a

medicilor veterinari şi apicultorilor, care trebuie să se efectueze în conformitate cu
prevederile legislaţiei sanitare veterinare româneşti.
Respectarea măsurilor de igienă, pentru a preveni contaminarea familiilor de albine şi

pentru a păstra o bună stare de sănătate a acestora este obligatorie.
Măsuri igienice
• Menţinerea igienei uneltelor şi a echipamentelor de lucru, a echipamentelor necesare

îmbutelierii mierii prin spălarea lor cu dezinfectanţi adecvaţi, spălări repetate cu apă sau
prin flambare;
• dezinfecţia locului de amplasament al stupinei şi oglinda stupului, albinele moarte din

partea de jos a stupului ar trebui să fie eliminate obligatoriu, iar zonele respective să fie
dezinfectate cu hidroxid de calciu (0,5 kg/m²)
• echipamentul de protecţie ar trebui să fie dezinfectat timp de 30 de minute prin

fierbere într-o soluţie de carbonat de sodiu 5% ;
• apicultorul ar trebui să utilizeze un echipament de protecţie şi să-şi dezinfecteze

mâinile, instrumentarul de lucru şi echipamentul ori de câte ori intră în contact cu
familiile de albine şi de îndată ce a terminat de lucru în stupină;
• după extracţia mierii, fagurii goi ar trebui să fie puşi înapoi în stupii lor originali;
• introducerea în stupină a familiilor de albine, roiurilor şi mătcilor se va face numai cu

material biologic perfect sănătos;
• menţinerea curăţeniei în cabana stupinei şi a instalaţiilor apicole aferente (spălare cu

soluţie fierbinte de sodă de rufe 5% (50 g/l apă), dezinfectarea inventarului apicol (soluţie
de cloramină, 10-15 comprimate/l apă);
• pe timpul iernii, vatra stupinei şi oglinda stupilor vor fi curăţate de zăpadă cu mare
atenţie, iar scândura de zbor şi urdinişul vor fi deblocate de gheaţă cu grijă, fără a deranja
familia de albine;
• dezinfectarea anuală la sfârşitul sezonului apicol a stupilor, obiectelor de inventar şi

materialelor din stupină;
• dezinfecţia mâinilor, echipamentului şi a uneltelor de lucru ori de câte ori se vine în

contact cu familiile bolnave şi după terminarea activităţii zilnice în stupină;
• dezinfecţia echipamentelor apicole se face:
- prin fierbere;
- prin utilizarea unei soluţii de formol 14% (140 ml formol comercial/1 l apă) sau a unei
soluţii de sodă de rufe calcinată 5%, într-o cantitate de 3-4 l de soluţie/stup.
- materialele supuse dezinfecţiei se freacă în prealabil cu o perie de sârmă, după care se

introduc soluţiile dezinfectante, apoi sunt clătite de 3-4 ori cu apă de robinet.
- în cazul în care în stupină au evoluat bacterioze grave se recomandă, în loc de utilizarea

soluţiilor dezinfectante, flambarea stupilor cu lampa de butan sau arzătorul de aragaz;
• stimularea albinelor melifere cu sirop de zahăr pentru a asigura secretia cerii pentru
clădirea fagurilor pentru a preveni degenerările morfologice şi fiziologice ale albinelor
crescute în faguri vechi (cu diametrul celulelor necorespunzator) şi de dezvoltare a
bolilor la puiet datorită fagurilor vechi.
8.4. MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A BOLILOR LA
ALBINE
8.4.1. Metode şi procedee de combatere antivarroa
Varrooza a devenit o problemă globală în apicultură, fiind cea mai gravă boală parazitară
a albinelor.
Agentul cauzal - Varroa destructor, (denumire anterioara Varroa jacobsoni) este o

parazitoză externă a albinelor, originară de la specia de albine asiatice –Apis cerana.
În ultimele decade s-a răspândit în aproape toate ţările lumii (mai puţin Australia şi Noua
Zeeleandă).
Varrooza afectează întreaga populaţie a familiei de albine (matcă, trântori, albine

lucrătoare, puiet), evoluează în tot cursul anului, produce pagube economice importante,
iar majoritatea familiilor de albine nu supravieţuiesc infestaţiei în lipsa tratamentului.
Pentru aplicarea unor metode şi tratamente eficiente în combaterea varoozei este foarte
importantă cunoaşterea nivelului de infestare cu varroa prin monitorizarea
gradului de infestare cu varroa, iar în funcţie de valorile obţinute să se aplice o schemă
optimă de tratament, ţinând cont de sezon, de potenţialul de înmulţire al acarianului
varroa, dar foarte important şi de activitatea de producţie apicolă, pentru a nu
contamina mierea sau celelalte produse obţinute, de mare importanţă pentru ghidul de
bune practici apicole.
Monitorizarea infestării poate fi realizată chiar şi de apicultor, utilizand fie o foaie de

control amplasată pe fundul stupului sau pe fundul de control antivarroa, fie o metodă de
evaluare a numărului de acarieni dintr-o probă de puiet căpăcit de trântor.
Avantajul fundului anti varroa:
 este o metodă eficientă şi modernă de a înlătura varroa din interiorul cuibului;

 menţinerea unei igiene corespunzătoare mai facilă deoarece o mare parte din
mizeria din stup va cădea prin orificiile plasei expandate, apicultorul putând curăţa
cu uşurinţă fundul stupului la începutul şi la finalul sezonului apicol.
 aerisirea corespunzătoare în timpul transportului: la achiziţia familei de albine, la
transportul roilor, la transportul în pastoral, sau în timpul periodelor caniculare;
 asigura albinelor o igienă corespunzatoare, permite o circulaţie mai bună a aerului
şi evită formarea de mucegai.
Semnele clinice în infestarea severă care poate fi urmată de colapsul familiilor de

albine:
• Scădere semnificativă a populaţiei de albine adulte, eventual un număr redus de albine

moarte pe fundul stupului
• Albine adulte cu aripi şi abdomen deformate
• Acarianul este în număr mare şi des vizibil pe albine adulte, în puietul de trântor, sau pe
fundul stupului
• Diverse anormalităţi ale puietului (dacă semnele nu sunt specifice altor boli ale puietului
- ex. loca americană şi europeană)
Populaţia de acarieni varroa dintr-o familie depinde de 2 factori :
1. Numărul de acarieni care se reproduc în familia de albine
2. Afluxul de acarieni din alte familii de albine (deriva, furtişag, pastoral etc.).
Practic este foarte important ca pe toată perioada sezonului activ, dar în

special primavara şi toamna să cunoaştem gradul de infestare (numărul de
acarieni) din familiile de albine pentru a putea interveni corect cu
tratamentele necesare.
Pentru implementarea de bune practici apicole este foarte important ca

apicultorii să înveţe să recunoască varroa, să evalueze populaţia de varroa
(nivelul de infestare) de-a lungul sezonului şi să poata interpreta valorile
rezultate pentru a interveni cu tratamentele sau metode biotehnologice de
combatere la momentul oportun.
Măsuri de combatere a varoozei:
- administrarea de medicamente achiziţionate şi înscrise în lista produselor omologate de

Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar;
- utilizarea fundurilor de control (antivarroa) cu următoarele caracteristici: întreaga

suprafaţă aflată sub rame trebuie să fie acoperită cu o plasă metalică şi sub plasa metalică
trebuie să fie
amplasat un sertar, care să permită examinarea paraziţilor căzuţi din familia de albine pe
acesta.
- tratamentele antivarooa trebuie să se desfăşoare pe baza unui calendar
întocmit anual de apicultor, aprobat şi urmărit de reprezentanţii Autorităţii
Veterinare;
8.4.2. Metode şi procedee de combatere în loca americană
Loca americană (LA) este o afecţiune bacteriană prezentă în aproape toate ţările, fiind
maladia cea mai devastatoare ce afectează stadiul larvar al albinei Apis mellifera şi al altor
specii ale genului Apis.
Perioada de incubaţie pentru loca americană este de 15 zile.
Diagnostic
Diagnosticul clinic se realizează pe baza materialului patologic reprezentat de faguri cu

puiet căpăcit care prezintă modificări de culoare, consistenţă şi miros sau faguri vechi cu
larve moarte şi deshidratate (detritus larvar uscat).
Măsurile de combatere a locii americane constau în evitarea factorilor favorizanţi care

pot determina apariţia bolii.
În cazul confirmării locii americane se impune distrugerea prin ardere a tuturor

familiilor de albine afectate de boală şi dezinfecţia riguroasă a materialului apicol.
Atenţie, în miere limita maximă reziduală a antibioticelor este 0, deci ele nu trebuie să se
regăsescă în produsele apicole.
CA URMARE SE INTERZICE UTILIZAREA ANTIBIOTICELOR ÎN TRATAMENTUL

BOLILOR LA ALBINE!
8.4.3. Metode şi procedee de combatere a dăunătorilor
Albinele, pe lângă bolile care le ameninţă viaţa, au şi foarte mulţi duşmani, atât din regnul
animal, cât şi din cel vegetal. Aceştia sunt la fel de periculoşi deoarece atacă atât albinele
adulte, cât şi puietul, consumând hrana acumulată în faguri sau chiar distrugând fagurii de
ceară în căutare de polen.
8.4.3.1. Insecte
GALERIOZA (FLUTURELE DE GĂSELNIŢĂ)
Etiologie
Găselniţa este o insectă parazită a stupului de albine, răspândită în toate ţările. Este un
dăunător foarte periculos, ce poate distruge într-un timp scurt întregul echipament de
faguri din depozitele de păstrare.
Recomandări pentru profilaxia şi combaterea găselniţei
MĂSURI DE COMBATERE
Odată ce o familie de albine a fost atacată de găselniţă, aceasta nu se mai poate apăra,
darpoate fi ajutată să se apere prin următoarele măsuri:
- se efectuează controlul frecvent al stupiilor;
- se îndepărtează fagurii puternic atacaţi;
- la fagurii mai puţin afectaţi se deschid galeriile cu un instrument ascuţit, se îndepărtează
manual larvele, pânzele şi gogoşile parazitului şi se distrug larvele prezente pentru a
permite albinelor efectuarea operaţiunilor de curăţire şi refacere a celulelor deteriorate;
- folosirea de capcane luminoase, cu clei şi cu atractanţi pentru atragerea adulţilor şi

capturarea lor (metodă tradiţională);
- utilizarea aparatelor electrice antiinsecte care acţionează prin lumină ultravioletă şi

electrocutare (ca mijloc de combatere nepoluant).
LUPUL ALBINELOR
Lupul albinelor (Philanthus triangulum L.) este un himenopter dăunător care se aseamănă
cu viespile, considerată o insectă dăunătoare mai ales larvelor, care se dezvoltă în
celulele puietului de albină pe care îl distruge.
Atacă albinele la urdiniş, în zbor şi pe flori, le fixează bine între picioare, pe unele le
mănâncă, iar cu altele îşi hrăneşte larvele din cuib.
Recomandari pentru combatere:
- este interzisă folosirea oricăror substanţe chimice;
- schimbarea amplasamentului stupinei unde este posibil.
FURNICILE
Furnicile (himenoptere din familia Formicidae, Fomica sp.) sunt considerate insecte
dăunătoare pentru albine, pentru că intră în stup o dată cu lăsarea întunericului, invadând
fagurii cu miere şi albine, dar mai ales lucrătoarele care se întorc de la cules şi cad în
dreptul urdinişului
Recomandări pentru combatere:
- nu se recomandă folosirea insecticidelor şi a pudrei cu pesticide;
- metode tradiţionale:
- se recomandă utilizarea vaselinei de motor sau a produselor petroliere (motorina,

păcura, ulei ars de motor) introduse în recipiente din tablă (cutii de conserve sau alte
recipiente) care vor fi amplasate la picioarele stupului pe perioada de activitate a acestor
dăunatori;
- cosirea ierbii din jurul stupului pentru a evita căţărarea furnicilor pe acestea şi
pătrunderea în stup;
- ridicarea şi menţinerea stupilor la o înălţime mai mare de 30 cm de la sol;
- se mai pot utiliza frunze de pelin sau pătrunjel aşezate la picioarele stupului, cu efect
formifug.
8.4.3.2. Păsări
PRIGORIA SAU ALBINĂRELUL (Merops apiaster L.)
Atacurile sunt mai numeroase în luna iunie, când îşi cresc puii şi în luna august când se
pregătesc de plecare spre ţările calde. O prigorie poate consuma într-o zi 30-100 de
albine de obicei, pe înserate sau în zilele înnorate. Uneori sunt prinse şi mătcile care ies
pentru împerechere.
- metoda tradiţională de îndepartare a prigoriilor cu ajutorul sunetelor emise de acestea

sub forma înregistrată;
- folosirea unor dispozitive de emitere cu ultrasunete care îndepărteaza păsările

respective din zona de amplasare a acestora;
- utilizarea unei curse de şobolani cu plasă (perioada de iernare);
- nu se folosesc substanţe chimice de tip pesticid.
CIOCĂNITOAREA (Picus sp.)
Ciocănitorile, prin modul lor de viaţă, aduc o contribuţie importantă la combaterea

dăunătorilor din pădurile şi livezile cu pomi fructiferi. Datorită auzului lor fin, ele reuşesc
să depisteze dăunătorii de scoarţă şi dăunătorii xilofagi, exact acolo unde se găsesc în
copaci, indiferent de stadiul lor dedezvoltare (larvă, pupă, adult) şi le consumă.
Pe lângă rolul lor ecologic şi folositor, ciocănitorile pot produce şi daune. Pentru
apicultori, ciocănitorile reprezentă o problemă în perioada de iarnă. Deoarece sursele de
insecte, în această perioadă a anului, sunt la cel mai scăzut nivel de peste an, ciocănitorile
sparg stupii şi se hrănesc cu plăcere cu albinele moarte de pe fundul stupului sau cu cele
din ghem, cauzând astfel, prin zgomotele făcute, neliniştirea familiei de albine, urmată de
un consum mare de hrană şi apoi diaree, ducând astfel la pierderea totală a familiilor
atacate.
- este interzisă folosirea oricăror substanţe chimice;
8.4.3.3. Mamifere
• Şoarecii sunt considerate animale foarte dăunătoare pentru albine. Dintre

rozătoarele insectivore, cele mai periculoase pentru albine sunt şoarecii: Mus
musculus (şoarecele de casă), Mus aparius (şoarecele de câmp), Mus silvestricus
(şoarecele de pădure) etc.
• Şoarecii de casă sau de câmp pătrund şi se instalează în stupi toamna, înainte
de sezonul de iarnă, pe la urdiniş sau prin alte crăpături, consumă miere, păstură,
distrug fagurii şi deranjează albinele. Ei provoacă distrugeri atât fagurilor din
depozite, cât şi coloniilor de albine, iar excrementele lor dau fagurilor un miros
specific, neplăcut. Din acest motiv, în primăvară, albinele care au fost atacate de
către şoareci îşi părăsesc cuibul. În timpul iernii, albinele tulburate îşi intensifică
consumul de hrană şi, ca urmare, se produce o supraîncărcăre timpurie a
intestinului posterior, urmată de diaree.
• Şobolanii (Ratus sp.), la fel ca şi şoarecii, produc însemnate pagube în stupi,
deoarece, odată pătrunşi în interior, consumă miere şi deranjează cuibul.
Combaterea şoarecilor:
- controlul riguros al fiecărui stup pentru a se identifica existenţa şoarecelui;
- instalarea grilajelor antişoareci;
- a nu se utiliza otravă sau seminţe otrăvite;
- se recomandă menţinerea urdinişului de aproximativ 10 cm lungime.
ALTE MAMIFERE
Dintre mamiferele superioare dăunătoare apiculturii se pot enumera:
- ursul (Ursus arctos L.) mamifer de talie mare, care atacă stupinele atunci când nu găseşte
altceva de mâncare sau dacă acestea se află la cules, în zona lui de hrănire;
- bursucul (Meles meles) ;
- jderul (Martes martes şi Martes foina);
- dihorul (Putorius putorius);
- ariciul (Erina ceus vulgaris).
1. Când sunt necesare măsuri de umbrire a stupinelor?
2. Enumeraţi 5 măsuri de igiena necesare menţinerii stării de sănătate în stupină?
3. Enumeraţi 3 cerinţe privind igiena spaţiilor în care se realizează extracţia mierii?
4. Care sunt cele 3 tipuri de camere de extracţie a mierii?
5. Enumeraţi 5 măsuri de igienă a familiilor de albine şi a stupinei?
6. Care sunt principalele boli ale albinelor?
7. Care sunt avantajele fundului antivarroa?
8. Care sunt principalele măsuri de combatere antivarroa?
9. Care sunt măsurile în cazul infestarii cu loca americană?
10. Cum poate fi împiedicată intrarea şoarecilor în stupi iarna?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
9.1. MANAGEMENTUL FERMEI APICOLE
9.1.1. Înfiinţarea unei exploataţii apicole
Achiziţionarea albinelor se face de regulă primăvara după efectuarea zborului de curăţire,

iar familiile sau nucleele trebuie să fie puternice cu cel puţin 1,5 kg albine şi cu minimum
8 kg de hrană, iar mătcile să fie tinere.
Procurarea acestora din toamnă prezintă riscul unor pierderi mari pe timpul iernii, mai
ales din cauza unei pregătiri necorespunzătoare pentru iernare.
9.1.2. Mărimea şi clasificarea exploataţiilor apicole
Clasificarea după gradul de specializare :
- exploataţii specializate a căror activitate este doar apicultura. Aceste unităţi

dispun de forţă de muncă specializată şi în general au dimensiuni de peste 100 de familii,
folosind stupăritul pastoral, caracterizându-se printr-o productivitate ridicată, dar
presupun şi investiţii în general mari;
- exploataţii mixte (cu apicultură de completare) preponderent agricole dar în

activitatea cărora intră şi apicultura în scopul valorificării resurselor melifere din zonă şi
eventual a forţei de muncă neocupate în anumite perioade din an.
Clasificarea după dimensiunea exploataţiei :
- exploataţii specifice apicultorilor amatori cu un efectiv mai mic de 30 de familii;
- exploataţii caracteristice apicultorilor semiprofesionişti care trebuie să se bazeze pe principii

de rentabilitate deoarece necesită resurse importante. Aceste exploataţii cuprind 30 –
100 de familii ;
- exploataţii cu peste 100 de familii de albine, conduse de apicultori profesionişti. În acest

caz timpul de lucru poate depăşi 2000 ore de muncă pe an, sunt utilizate tehnici
moderne de creştere şi întreţinere a familiilor de albine, iar în timpul sezonului activ este
necesară chiar forţă de muncă suplimentară.
Clasificarea după sistemul de întreţinere:
- exploataţii apicole care practică stupăritul pastoral care se caracterizează printr-o

capitalizare superioară întrucât presupune dotări cu mijloace mecanice de transport
corespunzătoare, rulotă apiculă pentru apicultor şi toate necesităţile în vederea unei
bune mobilităţi pentru valorificarea culesurilor.
- exploataţii apicole staţionare care utilizează resursele de cules locale, forţa de muncă
locală cât şi ceilalţi factori de producţie neutilizaţi în altă direcţie în cadrul gospodăriei şi
exploataţiei. La aceste exploataţii trebuie să existe un nivel satisfăcător de resurse
melifere în zona de acţiune a albinelor chiar dacă există şi perioade în care nivelul
resurselor nu este suficient.
În afara criteriilor menţionate, există posibilitatea grupării explotaţiilor apicole

după gradul de specializare a producţiei (unităţi specializate pentru producerea unui
produs apicol sau serviciu apicol cum ar fi polenizarea, producerea de roiuri şi
exploataţii cu producţie diversificată); după gradul şi direcţia de integrare, după tipul de
stupi utilizaţi, etc.
9.2. PREGĂTIREA STUPILOR PENTRU TRANSPORT
În vederea deplasării stupilor, indiferent de motivul acestora, şi pentru evitarea unor

accidente sau a periclitării bunei activităţi a familiilor de albine, este necesar să se
cunoasca şi să se respecte unele reguli:
 În nici un caz albinele nu se vor transporta în timpul sezonului rece, când

familia de albine este adunată în ghem, iar afară sunt temperaturi sub 13
grade C, deoarece în timpul manipulării şi transportului, ghemul se poate
desface de pe puiet, poate cădea pe fundul stupului şi, dacă nu este
suficientă căldura în stup, nu mai poate reveni în forma de ghem, atât
albinele, cât mai ales puietul, riscând să moară de frig;
 Distanţa dintre locul de plecare şi locul unde vor fi amplasate familiile de
albine va fi de cel puţin 4 km. În caz contrar, o parte însemnată dintre
albine se vor întoarce în vechiul loc, având ca consecinţă depopularea şi
slăbirea familiei mutate. Excepţie fac roiurile naturale.
 Stupii în care se transportă familiile de albine trebuiesc să fie foarte bine
împachetaţi, să aibă site de ventilaţie, atât în partea inferioară a stupului
cât şi în partea superioară dar să nu permită ieşirea albinelor în afara lor
pe timpul transportului;
 În cazul în care stupul nu este complet echipat cu rame, se va evita
deplasarea lor fără ca aceste rame să fie asigurate în vederea împiedicării
deplasării lor în interiorul stupului şi în felul acesta se evita strivirea
albinelor sau chiar a mătcii în timpul transportului. Acest lucru se poate
realiza ori prin completarea cu rame a stupului ori prin fixarea ramelor
cu ajutorul unor cuie.
 Pe toată perioada deplasării, apicultorul trebuie sa aibă pregatite în orice
moment urmatoarele scule şi intrumente pentru a putea interveni
instantaneu în cazul unui accident: măti de protecţie, combinezoane,
afumător pregătit de fumigaţie, bidoane cu apă pentru a putea interveni şi
stropi albinele ieşite accidental printr-un orificiu, pături sau pânză rară
pentru a putea fi aruncată asupra stupului căzut sau deschis accidental,
după care se trece la îndepartarea şi eliminarea cauzei.
 Nu se vor transporta niciodată stupi în interiorul cabinei unde se afla
şoferul pentru a preveni eventualele accidente cauzate de înţeparea
accidentală a acestuia în timpul condusului.
 Stupii se vor transporta doar noaptea şi doar în cazuri excepţionale, când
sunt luate şi asigurate o serie de măsuri excepţionale, ziua.
 Urdinişurile vor fi închise seara după ce au ajuns toate albinele în stup sau
spre dimineaţă ănainte de a se lumina, atunci când dorim să ţinem stupii
închişi pentru o perioadă foarte scurtă şi doar cu luarea unor măsuri
suplimentare de aerisire. De obicei această ultimă măsura se ia atunci
când se aplică tratamente fitosanitare dar nu se ţin stupii închişi foarte
mult timp pentru ca altfel riscăm sufocarea lor.
 Albinele au apărut şi au evoluat într-o perfectă strânsă legatură cu plantele.
 Marele cărturar Dimitrie Cantemir, în ”Descrierea Moldovei” arată că albinăritul

era o îndeletnicire a românilor înca din vremuri de demult şi face referire la ceară
verde, aceasta fiind o combinaţie de ceară cu propolis.
 Apicultura a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare foarte mare fiind recunoscută în

lume prin calitatea produselor apicole, dar şi prin profesionalismul apicultorilor.
 Apicultura este activitatea care oferă numeroase satisfacţii.
 Iubitorii de stupărit, sunt persoane de toate vârstele şi profesiile care au mai

multe puncte în comun: dragostea de albine, natura şi aer liber.
 Noi suntem convinşi că majoritatea cititorilor acestui caiet de practică îsi pun
intrebarea dacă apicultura poate fi o afacere.
 Răspunsul este din start unul favorabil, cu precizarea ca volumul de muncă,

investiţia materială şi implicarea personală sunt foarte importante.
1. Când se recomandă procurarea familiilor de albine?
2. Care sunt cele 2 tipuri de exploataţii apicole după gradul de specializare?
3. Care sunt cele 3 tipuri de exploataţii după dimensiunea exploataţiei?
4. Peste ce număr de stupi poate fi considerată o exploataţie profesionistă?
5. În ce sezon nu este indicată transportarea stupilor?
6. Care este distanţa minimă dintre locul iniţial şi locul unde urmează a se amplasa
stupii?
7. În ce perioadă a zilei este recomandată transportarea stupilor?
8. Când se închid urdinişurile în vederea deplasării familiilor?
9. Este permisă transportarea stupilor în interiorul cabinei unde se afla şoferul?
10. De ce se recomandă fixarea ramelor în interiorul stupului?
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
BISTRICEANU, Gh. E. (2011) – Apicultura, Vol. 1, Editura Eledra, Bucureşti
BODESCU, C. (2014) – Cercetări privind influenţa factorilor tehnologici asupra producţiei

cantitative şi calitative de miere la familiile de albine din zona bioapicolă a Podişului Moldovei,
Teză de doctorat, USAMV Iaşi
LAZĂR, St. şi VORNICU, O.C. (2007) – Apicultura, Editura Alfa, Iaşi
Apicultura online - Omului cu-nvăţătura îi curge miere din gură…, apicultura-online.com
*** (2011) Ghidul de bune practici pentru apicultură

Caietul Apicultorului PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caietul Apicultorului PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PRIMUL MEU STUP

Apicultura, ca ramură a zootehniei studiază

În căutarea hranei, omul primitiv a descoperit în

Numeroase izvoare istorice arată că pe teritoriul vechii Dacii, creşterea albinelor

În secolul al XVIII-lea, conform documentelor epocii în Moldova şi Muntenia existau

În apicultură, pretutindeni au început să se înregistreze progrese ca urmare a unor

Toate aceste descoperiri au revoluţionat întreaga tehnică apicolă mondială înlăturându-se

4|Primul meu stup

PROTECŢIA MUNCII ÎN APICULTURĂ ŞI TEHNICA EXAMINĂRII FAMILIILOR DE

MĂSURI DE PROTECŢIA MUNCII

Pentru prevenirea accidentelor cauzate de înţepăturile albinelor, stupinele vor fi

Este interzis să se facă zgomot sau să se provoace trepidaţii în apropierea stupilor, să se

Nu este recomandabil ca intervenţiile în cuibul familiilor să se facă pe timp ploios,

La aprinderea afumătorului se vor lua toate măsurile de pază contra incendiilor; de

5|Primul meu stup

La instalarea stupinelor pe vetrele repartizate în masivele melifere pentru practicarea

Transportul stupilor în pastoral se efectuează de preferinţă noaptea, sau foarte de

Pe timpul transportului stupii vor avea urdinişurile închise şi vor fi prevăzuţi cu

Se va acorda o atenţie deosebită în timpul manipulării stupilor, atât la încărcare cât şi la

Încărcătura de stupi trebuie să prezinte o bună stabilitate. În timpul transportului stupii

În cazul efectuării transportului pe cale ferată, vagoanele respective vor fi închise, cu

6|Primul meu stup

Ce trebuie să faci în caz de înţepatură de albine?

Când mergi la urgenţă?

Ca urmare a înţepăturii, este normal ca zona să se înroșească și să se umfle, dar durerea

7|Primul meu stup

Cum previi înţepăturile de albine și viespi

Atunci când sunt albine în apropiere să nu vă agitaţi, ci să rămâneţi calm și să vă

 Albinele lucrătoare au ac cu care pot înţepa, dacă se simt ameninţate. Din

8|Primul meu stup

1.3.1. Principalele tipurile de stupi

Stupii se împart în două categorii: stupi orizontali şi stupi verticali.

1.3.2. Utilaje pentru executarea lucrărilor curente în stupina

Echipamentul de protecţie al apicultorului este alcătuit din halat de protecţie sau

9|Primul meu stup

Şablonul serveşte la marcarea corectă a orificiilor din spetezele laterale ale

Perforatorul este un dispozitiv utilizat la executarea orificiilor de pe spetezele

• Dispozitivul pentru însârmarea ramelor

Pintenul apicol se foloseşte la împlântarea şi lipirea sârmelor de foaia de fagure

1.3.4. Utilaje pentru extracţia mierii

 Cuţitul pentru descăpăcirea fagurilor

În vederea creşterii productivităţii muncii au fost concepute descăpăcitoare mecanice

 Extractoare pentru miere

Extractoarele se împart în două mari categorii: tangenţiale şi radiale.

 Site pentru strecurarea mierii

1.3.5. Utilaje pentru extracţia polenului

Colectorul de polen pentru urdiniş

Sertarul este prevăzut la partea inferioară cu o sită metalică cu ochiurile de 1 mm care

Acest tip de colector poate fi utilizat la toate tipurile de stupi.

1.3.6. Utilaje pentru extracţia cerii

 Topitorul de ceară cu aburi

Este un rezervor cilindric cu înălţimea de 340 mm şi diametrul de 305 mm confecţionat

 Presa pentru stors ceara

1.3.7. Utilaje pentru extracţia lăptișorului de matcă

În vederea obţinerii lăptişorului de matcă se foloseşte tehnologia de creştere a mătcilor,

 Propolisul este o substanţă produsă de albine din răşina copacilor şi plantelor.

1.3.9. Utilaje pentru extracţia veninului de albine

Repetarea recoltării se poate face de la aceeaşi familie după 48 de ore.

Casetele de colectare rămân montate în grilă până la saturarea cu venin (8 - 10

1.3.10. Utilaje specifice producţiei de apilarnil

În afară de echipamentul curent, producătorul de apilarnil are nevoie de rame clăditoare

1.3.11 Utilaje apicole diverse

 Gratia pentru urdiniş