ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,EUGEN NICOARĂ,,

REGHIN

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE

FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist: MUNTEAN MONICA

ABSOLVENT:
BACSAY IEPAN KATINKA

2011
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,EUGEN NICOARĂ,,
REGHIN

1
 SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE
FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist: MUNTEAN MONICA

ABSOLVENT:
BACSAY IEPAN KATINKA

2011
FIŞA DE EVALUARE A PROIECTULUI ŞI A SUSŢINERII
ORALE

Partea I. Monitorizarea progresului proiectului

1. Nume/Prenume candidat: BACSAY IEPAN KATINKA

2. Calificare: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
3. Nume/Prenume şi specializare îndrumător de proiect: MUNTEAN
MONICA-FARMACIST SEF
4. Tema proiectului: TRATAREA BONŞITEI CRONICE CU
ANTIBIOTICE

2
 5. Data începerii activităţilor de realizare a proiectului: 30.05.2010
6. Competenţele vizate/implicate în realizarea/execuţia proiectului(care se
referă la tema proiectului conform standardului de pregătire profesională)
- Definirea bazelor farmacocinetice
- Stabilirea cineticii unui medicament
- Nominalizarea tipului de actiune in functie de cinetica medicamentului in organism
- Stabilirea locului de actiune in functie de cinetica medicamentului
- Indicarea tipului de afectiune corespunzatoare actiunii unui medicament
7. Stabilirea planului activităţilor individuale ale candidatului pentru proiect:
- Data: 08.06.2010
- Semnătura candidatului:
- Semnătura îndrumătorului:
8. Stabilirea planului de redactare a Proiectului – suport scris:
- Perioada: 09.06.2010
- Revizuit: 16.09.2010
- Forma finală acceptată de către îndrumător: 10.02.2010
9. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului :

NR.
OBSERVAŢII SEMNĂTURA ELEVULUI
CRT.
1 17.09.2010
2 20.10.2010
3 10.11.2010
4 12.12.2010
5 11.01.2011

Partea a II-a: Aprecierea calităţii activităţii candidatului6

CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII

1. Activităţile practice întreprinse în cadrul proiectului DA
se raportează adecvat la tema proiectului
2. Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr-o DA
perspectivă personală, candidatul demonstrând
reflecţie critică
3. Activităţile practice au fost întreprinse , după
caz, sub coordonarea/supravegherea îndrumătorului
de proiect sau/şi a persoanelor autorizate
4. Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin planul DA
proiectului a fost făcută conform planificării iniţiale
5. Documentarea pentru proiect a fost făcută cu DA

3
sprijinul şi sub supravegherea îndrumătorului de
proiect.
6. Identificarea şi utilizarea bibliografiei pentru DA
redactarea părţii scrise a proiectului a fost realizată
integral
7. Referinţele bibliografice utilizate la redactarea DA
părţii scrise a proiectului au fost prelucrate şi
prezentate într-un mod personal şi nu sunt o
compilaţie de citate.
8. Soluţiile pentru situaţiile-problemă cu care s-a DA
confruntat candidatul pe parcursul executării
proiectului sunt personale şi au fost găsite cu ajutorul
îndrumătorului de proiect
9. În realizarea sarcinilor de lucru din cadrul DA
proiectului candidatul a făcut dovada implicării şi
angajării personale, originalităţii soluţiilor propuse, a
imaginaţiei şi creativităţii în abordarea şi îndeplinirea
sarcinilor
10. Soluţiile găsite de către candidat pentru rezolvarea DA
problemelor practice au fost transferabilitate în alte
contexte practice.

Partea a III-a: Aprecierea calităţii proiectului

CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII

1. Proiectul/produsul are validitate în raport cu tema, DA
scopul, obiectivele şi metodologia abordată
2. Proiectul/produsul demonstrează completitudine şi DA
acoperire satisfăcătoare în raport de tema aleasă
3. Elaborarea proiectului şi redactarea părţii scrise a DA
proiectului au fost făcute într-un mod consistent şi
concomitent, conform planificării

4
4. Opţiunea candidatului pentru utilizarea anumitor DA
resurse este bine justificată şi argumentată în
contextul proiectului
5. Redactarea părţii scrise a proiectului demonstrează DA
o bună consistenţă internă
6. Prezentarea scrisă a proiectului este logică şi DA
demonstrează o bună argumentare a ideilor
7. Proiectul/produsul reprezintă, în sine, o soluţie DA
practică personală, cu elemente de originalitate în
găsirea soluţiilor
8. Proiectul/produsul are aplicabilitate practică şi în DA
afara şcolii.
9. Realizarea proiectului/produsului a necesitat DA
activarea unui număr semnificativ de unităţi de
competenţe, conform S.P.P-ului pentru calificarea
respectivă
10. Redactarea părţii scrise a proiectului respectă DA
cerinţele de structură impuse de metodologia de
organizare şi desfăşurare a examenului de certificare
profesională

Partea a IV-a Aprecierea prezentării şi susţinerii orale a proiectului

CRITERIUL DA/ NU OBSERVAŢII

1. Candidatul a realizat o susţinere orală clară,
coerentă şi fluentă
2. Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport cu
tema proiectului şi cu obiectivele acestuia
3. Candidatul a demonstrat putere de sinteză şi
adaptarea prezentării la situaţia de examinare
4. Candidatul şi-a susţinut punctele de vedere şi
opiniile într-un mod personal şi bine argumentat

5
5. În scopul accesibilizării informaţiei şi a creşterii
atractivităţii prezentării, candidatul a utilizat în
prezentare strategii eficiente şi mijloace de
comunicare potrivite: elemente de grafică, modele,
aplicaţii, facilităţi audio-video ale TIC etc.

Aprecierea răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei:

INTREBAREA OBSERVATII NOTA

Rezultatul final stabilit de Comisia de examinare pe baza evaluării globale a activităţilor

realizate de candidat şi consemnat în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale,
astfel:
- cel puţin 20 de criterii îndeplinite din cele 25
- obţinerea a cel puţin nota 5 la întrebarile comisiei

NOTĂ FINALĂ:..............................

Examinatori:

Preşedinte de comisie,

Data:

CUPRINS
CAPITOLUL I-INTRODUCERE....................................................................................8

CAPITOLUL II-PARTE GENERALĂ.........................................................................12

II.1 Elemente de anatomie şi fiziologieale aparatului respirator......................................12
II.2. GENERALITATI PRIVIND ANTIBIOTICELE......................................................15
II.3. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR UTILIZATE IN
TRATAMENTUL BRONSITEI CRONICE.............................................................17
II.3.1 ANTIBIOTICE BETALACTAMICE..........................................................17
II.3.1.1. PENICILINELE...........................................................................17
II.3.1.2.CEFALOSPORINE.......................................................................18
II.3.2MACROLIDE...............................................................................................18

6
 II.3.3TETRACICLINE..........................................................................................18
II.3.4FLUOROCHINOLONE...............................................................................18
II.4 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE CHIMIOTERAPICELOR
SI A ANTIBIOTICELOR..........................................................................................19
II.4.1 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE
BETALACTAMINELOR.............................................................................20
II.4.2 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE
MACROLIDELOR......................................................................................20
II.4.3 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE
TETRACICLINELOR.................................................................................21
II.4.4 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE
ALE FLUOROCHINOLONELOR.............................................................21
II.5 MECANISME DE ACTIUNE A ANTIBIOTICELOR
UTILIZATE IN TRATAMENTUL BRONSITEI CRONICE...................................22
II.5.1MECANISME DE ACTIUNE A BETALACTAMINELOR......................22
II.5.2 MECANISME DE ACTIUNE A MACROLIDELOR...............................23
II.5.3 MECANISM DE ACTIUNE A TETRACICLINELOR............................23
II.5.4 MECANISMUL DE ACTIUNE AL FLUOROCHINOLONELOR .........23

CAPITOLUL III-PARTE SPECIALĂ.........................................................................25

III.1 EXEMPLE DE ANTIBIOTICELE UTILIZATE IN TRATAMENTUL
BRONSITEI CRONICE.....................................................................................25
III.1.1 PREZENTARE ANTIBIOTICE BETALACTAMICE.............................25
III.1.1.a.Penicilinele..................................................................................25
III.1.2 Cefalosporine.................................................................................35
III.2 Prezentarea macrolidelor..........................................................................................44
III.3 Prezentarea tetraciclinelor........................................................................................47
III.4 Prezentarea fluorochinolonelor................................................................................49

IV. CONCLUZII...........................................................................................................56

V. BIBLIOGRAFIE......................................................................................................57

CAPITOLUL I-INTRODUCERE

Bronşita cronică este un sindrom clinic caracterizat prin tuse, însoţită de creşterea
secreţiilor bronşice, permanentă sau intermitentă (cel puţin trei luni pe an şi minim 2 ani
de la apariţie), necauzată de o boală sau o leziune bronho-pulmonară specifică.
Formele clinice ale bronşitei sunt:
a). Bronşita cronică simplă este definită de prezenţa tusei cu expectoraţie în cele mai
multe zile timp de cel puţin trei luni consecutive pe an, cel puţin doi ani succesivi, tuse
productivă care nu poate fi atribuită vreunei cauze cunoscute pulmonare sau cardiace.
Bronşita cronică simplă este localizată în conductele aerifere mari; morfopatologic,

7
prezintă dilatări ale glandelor seromucoase din submucoase, hiperplegie şi celule
caliciforme în mucoasa traheobronşică şi infiltraţie în submucoasa cu celule inflamatorii.
b). Bronşita cronică purulentă sau persistentă, la care secreţia bronşică se infectează.
Persistent se consideră caracterul mucopurulent al sputei; Recurent se consideră sputa
purulentă în ultimii ani.
c). Bronşita cronică obstructivă, la care leziunea progresează către bronhiile mici şi
bronhiole şi apare dispneea, datorită îngustării difuze şi persistente a căilor aerifere.
Bronşita cronică cu dispnee şi Wheezing cuprinde bolnavii la care obstrucţia reversibilă a
căilor aerifere domină aspectul clinic. Boala căilor aerifere mici este definită de
localizarea procesului obstructiv în căile aerifere cu diametrul mai mic de 2mm (bronhii
mici şi bronhiole) aceasta este localizarea principală a obstrucţiei în BPOC, creşte
numărul celulelor caliciforme, creşte producerea de mucus, apare inflamaţie şi uneori
spasmul bronşic. Fiziopatologic se traduce prin scăderea debitelor expiratorii maxime,
rezistenţa la flux rămânând în limite normale cel puţin atât timp cât îngustarea nu
afectează majoritatea conductelor mici. În stadiul discret (incipient) afecţiunea este
semnalată de scăderea debitelor expiratorii instantanee la volume mici sub 50% din C. V.
Bronşita cronică asmatiformă are ca simptom dominant dispneea paroxistică.
ETIOPATOGENIE ÎN BRONŞITA CRONICĂ
Afectează bronhiile mici unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc stenoză,
spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. Stimulii iniţiali care duc la
creşterea secreţiei de mucus în căile respiratorii sunt:
 Factorii iritanţi - tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali, poluanţii aerieni,
vaporii din industria chimică, vaporii de amoniac, condiţiile atmosferice
nefavorabile (frig, umezeală, curenţi de aer); Infecţia microbiană (streptococul,
stafilococul, enterococul, hemofilul şi diferite enterobacterii) sau virală primitivă
sau secundară, ocupă un loc primordial.
 Infecţiile din primul an de viaţă, care au în mod deosebit tendinţa de a
produce leziuni definitive. Deoarece leziunea afectează căile aeriene mici
(bronşiolele), care compromise în mare parte şi fiindcă plămânul are o excelentă
capacitate de adaptare pulmonară favorizează repetarea infecţiilor şi alterarea
progresivă a bronhiilor mici, proces care începe în prima copilărie, dar se
manifestă clinic doar la vârstă mai înaintată. Infecţiile virale produc necroze ale
celulelor epiteliale şi hipersecreţia glandelor bronşice. După infecţii virale apar
anomalii ale funcţiei pulmonare.
 Factorii alergici sunt cea de a treia componentă etiologică, acţionând prin
sensibilizare la alergeni microbieni.
SIMPTOMATOLOGIA BRONŞITEI CRONICE
Simptomele caracteristice bronşitei cronice sunt:
♦Tusea;
♦Expectoraţia;
♦Dispneea;
♦Hemoptizia, sughiţul şi tulburările vocii.

8
 Tusea este cu predominanţă matinală, adesea declanşată de contactul cu aerul
rece, atmosfera poluantă sau fumul de tutun. Cu timpul tusea devine mai frecventă, apare
şi în timpul zilei, se exacerbează noaptea. Accentuarea tusei în climostatism a fost pusă în
legătură cu eliminarea mai uşoară a secreţiei bronhice în poziţia orizontală, dar poate fi şi
ca un reflex declanşat de contactul cu patul rece.
Tusea poate fi:
♦ Productivă;
♦Uscată;
♦Iritativă;
♦Ineficientă;
♦Bitonală;
♦Matinală;
♦Nocturnă;
♦Lătrătoare;
♦Monoliformă.
Expectoraţia este un alt simptom nebăgat în seamă de bolnavi. Dacă descriu sputa,
bolnavii o consideră albă, cenuşie sau neagră, din cauza reziduurilor din fumul de ţigară
sau a particulelor în suspensie din aer.
În puseurile infecţioase sputa devine purulentă galbenă sau verde.
Dacă sputa este frecvent sanguinolentă sau se însoţeşte de hemoptizii repetate,
trebuie suspectată asocierea cancerului bronşic.
Dispneea la bronşici este ondulată, de intensitatea variabilă, mai accentuată în
timpul puseurilor de infecţie bronşică. Bronşita cronică poate fi considerată boală severă,
doar când este însoţită de dispnee peste gradul 3. Mişcările respiratorii au o frecvenţă
constantă, o amplitudine egală şi un ritm regulat, în timp ce stările patologice aceste
caracteristici se modifică şi apare dispneea, iar după circumstanţele de apariţie se
deosebesc:
♦Dispneea permanentă (insuficienţa cardiacă avansată, pneumotorax);
♦Dispneea de efort (procese pleuro – pulmonare care scad ventilaţia pulmonară,
insuficienţa cardiacă);
♦Dispneea paroxistică, întâlnită în astmul bronşic şi în insuficienţa ventriculului stâng
(astmul cardiac şi edemul pulmonar acut);
♦Dispnee cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii depăşind 40/min.
Pentru gradarea dispneei se poate folosi schema:
Gradul 1. - dispnee la urcat 2, 3 etaje;
Gradul 2. - dispnee la mers cu persoane de aceeaşi vârstă;
Gradul 3. - dispnee la mers în pas propriu pe teren plat;
Gradul 4. - dispnee la spălat şi îmbrăcat;

9
Gradul 5. - dispnee în repaus.
SEMNE FIZICE ÎN BRONŞITA CRONICĂ
Bronşiticul este cinic, uneori obez, pletoric cu facies congestiv.
Examenul obiectiv:
♦Inspecţie;
♦Palpaţie;
♦Percuţie;
♦Ascultaţie. La inspecţie - facies congestiv, dispnee şi cianoză în episoadele acute,
turgescenţa jugularelor, asinergie respiratorie, trahee suprarenală scurtată (sternul ridicat),
torace puţin dilatat, cu cifoză dorsală şi sternul proiectat înainte. Cianozaapare iniţial în
timpul puseurilor infecţioase, ulterior capătă caracter permanent şi poate ajunge atât de
intensă, încât bolnavul devine “albastru buhăit”. Turgescenţa jugularelor- constituie un
semn de insuficienţă cardiacă numai dacă ea se menţine şi în inspiraţie şi dacă presiunea
din torace este mai mică decât cea atmosferică. Cordul- hipertensiunea pulmonară
determină întărirea zgomotului II în focarul pulmonarei. Dacă debitul cardiac scade,
extremităţile devin cianotice şi reci. Edemele - apar în cazurile complicate cu cord
pulmonar decompensat. Prezenţa edemului unilateral sau mai accentuat la o gambă
trebuie urmărită pentru depistarea trombozelor venoase la membrele inferioare,
complicaţie frecventă la bolnavii cu bronşită cronică. La ascultare se aud numeroase
raluri ronflate, sibilante şi subcrepante, care variază în intensitate şi localizare de la o zi la
alta, labilitatea şi poliformismul lor fiind caracteristice. Wheezing-ul expirator are
originea în bronhiile mari şi mijlocii, care sunt comprimate din cauza creşterii presiunii
transmurale şi oscilează între închidere şi deschidere.
♦ Respiraţie astmatică;
♦ Murmurul vezicular este diminuat sau abolit datorită întreruperii intrapleurale de aer
sau lichid.

DIAGNOSTICUL POZITIV al bolii se stabileşte pe baza simptomelor caracteristice:

 Tuse cronică;
 Expectoraţie;
 Dispnee, eventual pneumopatii acute în ultimii ani.
Se mai poate utiliza testul tusei productive sau măsurarea cantităţii de spută în
primele ore ale dimineţii. Sputa eliminată prin expectoraţie este un produs patologic
complex format din amestecul secreţiilor de provenienţă bronhopulmonară cu saliva şi cu
secreţiile nazofaringiene. Examenul macroscopic permite măsurarea volumului sputei
expectorate spontan şi identificarea aspectelor patologice comune ale acesteia (seroasă,
mucoasă, mucopurulentă, purulentă):

10
 CAPITOLUL II-PARTE GENERALĂ

II.1 Elemente de anatomie şi fiziologieale aparatului

respirator

Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii şi plămânii.Căile respiratorii sunt

reprezentate de cavitatea nazală, faringe,laringe, trahee şi bronhii.
Faringele -Este un conduct musculo-membranos, dispus de la bazacraniului până
în dreptul vertebrei C 6 şi este divizat în trei etaje: naso-faringe, buco-faringe şi larino-
faringe. Are rolul de a separa cele douăcăi: calea digestivă şi calea respiratorie.
Laringele -Este format din cartilagii legate între ele prin ligamente şiarticulaţii şi
are formă triunghiulară. Baza laringelui este în sus şi prinintermediul ei comunică cu
larino-faringele printr-un orificiu careanterior este delimitat de epiglotă şi posterior de
cartilagiilearitenoide. Vârful laringelui se continuă în jos cu traheea în jos. Înstructura sa
intră un număr de trei cartilagii nepereche şi patrupereche. Dintre acestea, cartilajul tiroid
este cel mai mare, fiind situateîn regiunea mediană şi anterioară în raport cu glanda
tiroidă – “mărullui Adam”. În timpul deglutiţiei, prin mişcarea laringelui, epiglotaînchide
intrarea în laringe şi dirijează lichidele şi bolul alimentar cătrefaringe.Conduce aerul
pătruns în faringe către trahee.Este organul principal al fonaţiei.
Traheea -Este un tub cilindric de 10-12 cm care continuă laringele şieste format
din 15-20 de inele cartilaginoase incomplete posterior. Seîntinde de la certebra C 6 până
la vertebra T 4 unde se împarte în celedouă bronhii principale. Are două porţiuni:-
cervicală, care vine în contact cu esofagul (posterior) şi cutiroida (anterior);- toracică,
care este situată în mediastinul superior unde vine încontact anterior cu arcul aortei şi
ramurile sale şi lateral cuplămânii.Permite trecerea aerului către bronhii şi
plămâni.Continuă procesul de incălzire şi de umidificare a aeruluiînceput în fosele
nazale.
Bronhiile -La nivelul T 4 traheea se divide în două bronhii principale(dreaptă şi
stângă) care pătrund în hilul pulmonar unde se ramificăformând arborele bronşic. Între
cele două bronhii există deosebiri: ceadreaptă este verticală, mai scurtă (2,5 cm) şi are un
calibru mai maredecât cea stângă care are un traseu aproape orizontal şi are un calibrumai
mic. Structura bronhiilor principale este asemănătoare cu traheiiformate din inele
cartilaginoase incomplete posterior. Bronhiileprincipale împreună cu formaţiunile care

11
pătrund sau ies din plămâni(arterele pulmonare, venele pulmonare, nervii pulmonare
şilimfaticele) alcătuiesc pediculul pulmonar care leagă plămânul demediastin. Acesta este
un spaţiu cuprins între stern şi coloanavertebrală în sens antero-posterior şi între orificiul
superior altoracelui şi diafragm în sens supero-inferior.
Plămânii -Reprezintă principalele organe ale respiraţiei.Sunt în număr de doi,
ocupă cavitatea toracică şi suntacoperiţi fiecare de pleura viscerală. Au formă de jumătate
de con,sunt aşezaţi simetric în cavitatea toracică de o parte şi de alta amediastinului şi au
o culoare care variază în funcţie de vârstă şi desubstanţele depuse în ţesutul conjunctiv
(cenuşiu negricioasă lafumători şi roz la copil).
Lobulaţia -În greutate de 1100-1300 g, cu o capacitate totalăde 4500-5000 cm 3,
au o consistenţă elastică care permite plămânuluisă urmeze mişcările coastelor în
respiraţie.Faţa externă a plămânilor vine în contact cu coastele şiprezintă nişte şanţuri
adânci numite scizuri care împart plămânii înlobi. Plămânul drept are două scizuri care
formează trei lobi, în timpce plămânul stâng are o singură scizură care îl împarte în doi
lobi.Faţa internă a plămânilor vine în contact cu mediastinul. Pefaţa internă se află hilul
plămânului pe unde intră şi ies din plămânvasele, nervii şi bronhia principală.Baza
plămânilor este concavă şi vine în contact cu diafragma.
Structura plămânilor -Plămânii sunt constituiţi din: arborelebronşic, lobuli
(formaţiuni piramidae situate la nivelul ultimelor ramificaţii ale arborelui bronşic),
ramificaţiile vaselor pulmonare,limfatice şi nervi, toate cuprinse în ţesut conjunctiv.
Arborele bronşic -Bronhia principală se împarte în bronhiilobare, în număr de trei
pentru plămânul drept şi de două pentruplămânul stâng.Bronhiile lobare se divid la rândul
lor în bronhii segmentare,care asigură aeraţia segmentelor bronho-pulmonare, care sunt
unităţileanatomice şi patologice ale plămânilor. Plămânul drept are zecesegmente iar cel
stâng nouă segmente.La rândul lor bronhiile segmentare se divid în bronhii lobulareşi
apoi în bronhiole respiratorii care se termină în alveolelepulmonare.Alveolele pulmonare
au un perete extrem de subţire adaptatschiburilor gazoase, înconjurat de o bogată reţea de
capilare cu care formează bariera alveolo-capilară la nivelul căreia schimburile degaze au
loc, dintre alveole şi sânge.
Vascularizaţia plămânului -Plămânul are o dublăvascularizaţie:- vascularizaţia
nutritivă este asigurată de arterele bronşice, careaduc la plămân sânge cu oxigen. Ea face
parte din mareacirculaţie;
- vascularizaţia funcţională face parte din mica circulaţie, esteasigurată de trunchiul
pulmonar ce are originea în ventricululdrept şi aduce la plămân sânge încărcat cu CO2
Arterelepulmonare se divid în ramuri care însoţesc ramificaţiilearborelui bronşic până la
nivelul alveolelor unde formeazăreţeaua capilară perialveolară. Aici au loc schimburile
gazoase,sângele cedează CO2 şi primeşte O2 .De la acest nivel sângeleeste colectat în
reţeaua venoasă şi prin venele pulmonare (câtedouă pentru fiecare plămân) ajunge în
atriul stâng.
Pleura. -Este formată din două foiţe seroase, una carecăptuşeşte pereţii toracelui –
pleura parietală, şi alta care acoperăplămânul pătrunzând şi în scizuri – pleura viscerală.
Între cele douăfoiţe există o cavitate virtuală – cavitatea pleurală – cu o uşoarăpresiune
negativă şi o lamă fină de lichid, ce obligă cele două foiţe săstea lipite între ele şi permite
o uşoară alunecare una faţă de cealaltă.

12
 Mecanica respiraţiei-Schimburile gazoase pulmonare serealizează datorită
succesiunii ritmice a două procese: inspiraţia şiexpiraţia până la nivelul alveolelor
pulmonare, iar în expiraţie o partedin aerul alveolar este expulzat la exterior. Acest
proces, prin care seface circulaţia alternativă a aerului între mediul extern şi
alveolelepulmonare constituie ventilaţia pulmonară.Inspiraţia este un proces activ care
constă în contracţiamuşchilor inspiratori şi are drept rezultat creşterea volumului
cutieitoracice şi consecutiv o creştere a volumului pulmonar. Creştereavolumului cutiei
toracice se realizează ca o consecinţă a creşterii celor trei diametre: longitudinal, antero-
posterior şi transversal. Creştereavolumului pulmonar are loc prin pătrunderea aerului
atmosferic,datorită presiunii negative existente în plămân, odată cu destindereaacestora
(odată cu cutia toracică), inspiraţia forţată are loc şi contracţia muşchilor inspiratori
accesori ce contribuie la ridicareasuplimentară a coastelor.Expiraţia este procesul în sens
contrar inspiraţiei prin care areloc revenirea la volumul iniţial a cutiei toracice şi a
plămânului faceca o parte din aerul introdus anterior să fie expulzat. În condiţii derepaus
expiraţia este un act pasiv şi nu necesită contracţia musculaturiirespiratorii. În timpul
efortului şi în anumite condiţii patologiceexpiraţia devine activă, anumite grupa de
muşchi toracici micşorândvolumul cutiei toracice. Frecvenţa mişcărilor respiratorii în
stare derapaus este de 16 respiraţii / minut la bărbat şi 18 respiraţii / minut lafemeie.
Frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor variază în funcţie denecesităţile organismului în
oxigen.
Volumele şi capacităţile pulmonare. -Prin inspiraţia normală se introduce în
plămân un volum de 500 ml aer care este eliminat prinexpiraţie, volum curent (VC).
Peste volumul curent o inspiraţie forţatăpoate introduce încă aproximativ 1500 ml aer în
plămân, voluminspirator de rezervă (VIR), iar printr-o expiraţie forţată care urmeazădupă
o expiraţie obişnuită se mai pot elimina din plămâni aproximativ1000-1500 ml aer, volum
expirator de rezervă (VER).VC + VIR + VER = CV (capacitatea vitală)Valoarea CV
variază în funcţie de vârstă, sex, înălţime şigradul de antrenament. Volumul de
aproximativ 1500 ml aer rămas înalveole, care poate fi expulzat din plămâni prin
deschiderea toraceluipoartă numele de volum rezidual (VR).CV + VR = CPT (capacitate
pulmonară totală)Debitul ventilator reprezintă capacitatea de aer mobilizată peminut, în
repaus şi are valoarea produsului dintre volumul curent şifrecvenţa respiratorie (500 ml x
16 respiraţii / minut).
Difuziunea şi schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo – capilare. -La
nivelul plămânului are loc în permanenţă unschimb de gaze între aerul din alveole şi
gazele dizolvate în sângelevenos ce ajunge la acest nivel pe calea venelor capilare. În
cadrulacestui schimb, oxigenul trece din aerul alveolelor. Schimbul de gazese face la
nivelul membranei alveolo – capilare prin procesul dedifuziune. Astfel, în aerul
alveolelor presiunea parţială a O2 este multmai mare (100 mm Hg), deci O2 va trece prin
aerul alveolelor în sângepână ce se echilibrează cu presiunea O2 din aerul alveolelor.
Dioxidulde carbon va trece din sângele venos, unde se găseşte la presiune de aproximativ
47 mm Hg, în aerul alveolar, unde presiunea este de 40mm Hg,Dioxidul de carbon are un
coeficient de solubilitate de douăori mai mare comparativ cu cel al oxigenului şi o viteză
de difuziunede 25 de ori mai crescută.Oxigenarea sângelui din capilarele pulmonare se
numeştehematoză pulmonară. Ea este favorizată de suprafaţa de contact mare,de stratul
subţire de sânge şi de grosimea minimă a membraneialveolo – capilare.

13
 II.2. GENERALITATI PRIVIND ANTIBIOTICELE

Antibioticile sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau

obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea
microorganismelor patogene.
Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene
se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este
numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta
numele de antibiotic. Primul care a semnalat, in 1885, actiunea inhibanta a substantelor
elaborate de microorganisme a fost savantul roman Victor Babes; tot el a sugerat ca
aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor
patogeni. Aceste fapte constituie o anticipatie geniala a savantului roman care, cu 50 de
ani inaintea descoperiri epocale a lui Fleming (obtinerea penicilinei), a intuit efectele
practice ce le-ar putea avea pentru terapeutica antagonismul microbian.
Introducerea, in 1941, in practica medicala a antibioticelor de biosinteza
caracterizate prin aspectul larg de actiune, eficacitate ridicata si tocsicitate redusa,
constituie cea de-a doua etapa extrem de importanta in dezvoltarea chimioterapiei.
Succesele exceptionale obtinute in tratarea maladiilor infectioase cu ajutorul penicilinei G
au declansat cercetari foarte minutioase pentru a gasi noi antibiotice de biosinteza. Asa se
explica faptul ca intr-un interval extreme de scurt sant descoperite si introduse in
terapeutica penicilina V, tetraciclinele, streptomicina, grizeofulvina,
eritromicina,oleandomicina, iar mai tarziu cefalosporinele si rifampicina.
Utilizarea excesiva a penicilinei G a generat insa fenomenul de penicilino-
rezistenta, fenomen manifestat prin pierderea eficacitati terapeutice.
Acest fapt, cuplat cu slaba stabilitate a penicilinei in mediul acid si la actiunea
penicilinei, a determinat extinderea cercetarilor privind obtinerea de noi antibiotice prin
semisinteza si sinteza.
Numarul antibioticelor este foarte mare si în continua crestere. Deseori, pentru un
antibiotic se folosesc mai multe denumiri. Pentru ca un antibiotic sa poata fi recunoscut
se foloseste denumirea comuna internationala (D.C.I.), care este mai usor de retinut decât
denumirea chimica.
Rezistenta bacteriana la antibiotice
Rezistenta naturala prezenta la toate bacteriile unei aceleiasi specii;
Rezistenta dobandita de anumite tulpini bacteriene in cadrul unei specii teoretic
sensibile Mecanismele de rezistenta bacteriana la antibiotice pot fi:
o Secretia de enzime. Ex: betalactamaze
o Modificarea tintei de actiune a antibioticului
o Diminuarea permeabilitatii membranare (porine) la antibiotice
o Mecanisme de eflux
o Informatia genetica care induce rezistenta: Mutatie cromozomica, achizitia de plasmide

14
sau transposon.
Modalitatea de utilizare a unui antibiotic:
- Indicatiile principale
- Farmacocinetica (absorbtie, difuziune, T50, eliminare )
- Precautii
- Contraindicatii
- Efecte indezirabile
- Mod de prezentare
-Posologie
Antibioticoterapia poate fi:
a) curativa
b) profilactica: postoperator, prevenirea endocarditei bacteriene, meningita cerebrospinala
epidemica, reumatismul articular acut.
Alegerea antibioticului se face in functie de urmatoarele criterii:
a. focarul infectios: localizare, obtinerea de concentratii eficiente de atb.,
b. tipul de germeni,
c. caracteristicile organismului gazda.
Calea de administrare adaptata pacientului si focarului:
• i.v. in infectii grave
• orala
• i.m.: la antibiotice cu T50 lung la bolnavi fara tulburari de coagulare.
• locala : infectii ale pielii, ale vaginului, oculare.
Durata tratamentului: este variabila, de exemplu:
• angina streptococica 10 zile.
• pneumonia pneumococica 10 zile
• meningita meningococica 7-10 zile
• endocarditele infectioase 30-45 zile
Instituirea si conducerea terapiei antimicrobiene
Principalele etape in vederea instituirii terapiei
• Stabilirea diagnosticului de infectie specifica sau sdr. Infectios nespecific: dat e clinice,
paraclinice si epidemiologice
• Diagnostic bacteriologic
• Formularea oportunitatii terapiei
• Alegerea antibioticului si momentului instituirii acestuia, stabilirea schemei terapeutice:
−in cazuri urgente: pe baza criterrilor statistice si probabilistice
−in alte cazuri: pe baza rezultatelor clinice si bacteriologice
La alegerea antibioticelor - se vor lua in considerare:

15
Oportunitatea instituirii unui tratament antibiotic (30% din totalul prescriptiilor pot fi
evitate)
Proprietatile agentului patogen, cunoscute sau suspectate
Factoriilegati de organismul gazda: varsta, stari fiziologice sau patologice
Actiunea antimicrobiana a antibioticelor

II.3. CLASIFICAREA ANTIBIOTICELOR UTILIZATE IN TRATA

MENTUL BRONSITEI CRONICE

II.3.1 ANTIBIOTICE BETALACTAMICE

II.3.1.1. PENICILINELE
Peniciline sensibile la betalactamaza:
-benzylpenicilina sodica:Ex:penicilina G sodica
-benzylpenicilina potasica:Ex:penicilina G potasica
-benzylpenicilinu procainicum:Ex:efitard
Peniciline in conbinatie cu inhibitori de betalactamaza
-amoxicillinum+acidum clavulanicum:Ex:-augmentin
-amoksiklav
Peniciline cu spectru extins
-ampicilina
-amoxicilina
II.3.1.2.CEFALOSPORINE
Cefalosporine de generatia a-II-a
-cefamandol:Ex:mandol
-cefuroxim:Ex:-zinnat
-axetin
Cefalosporine de generatia a-III-a
-ceftriaxona:Ex:-ceftriaxon
-lendacin
-rocefin
-cefoperazona:Ex:cefozon
-cefotaximul:Ex:-cefotax
-cefotaxim
-lyforan

16
 -cefixim:Ex:eficef
-ceftazidimul:Ex:ceftamil
Cefalosporine de generatia a-IV-a
-cefepima:Ex:maxipime
-cefiproma:Ex:cefrom
II.3.2MACROLIDE
-claritromicina:Ex:-fromilid
-claritromicina
-klacid
-azitromicina:Ex:azitrox
-spiramicina:Ex:romavicyne
-eritromicina:Ex:eritromicina sandoz
II.3.3TETRACICLINE
-tetraciclina:Ex:tetraciclina
-doxaciclina:Ex:doxiciclina
II.3.4FLUOROCHINOLONE
-ciprofloxacinum:Ex:ciprobay
-lomfloxacinum clorhidrat:Ex:lomaday
-ofloxacinum:Ex:-ofloxin
-ofloxacinum
-pefloxacinum:Ex:-peflacine
-abaktal

II.4 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE CHIMIOTERAPICELOR

SI A
ANTIBIOTICELOR

Chimioterapicele (CT) sunt substante naturale, sintetice sau semisintetice cu

efecte inhibitoare selective contra agentilor biologici patogeni pentru om si animale si
contra celulelor atipice (neoplazice).
Antibioticele sunt substante antimicrobiene depuse de diferite microorganisme
(bacterii, ciuperci).
Agentii biologici patogeni pentru om sunt microorganismele si metazoare (viermi
paraziti) microorganismele patogene produc infectii cu localizari preferentiale si
complicatii caracteristice.

17
 Proprietatile farmacocinetice ale antibioticelor si CT constituie impreuna cu
aspectul de activitate, aspecte esentiale pentru fundamentarea farmacoterapiei.
Cunoasterea acestor proprietati este indispensabila pentru folosirea stiintifica a
substantelor si pentru abtinerea eficientei optime.
Absorbtia (sinteza, procente absorbite) este diferita pentru fiecare substanta si
cote de administrare. Transportul sub forma libera si legala de proteine plasmatice este
util de cunoscut deoarece numi forma libera imprima proprietatile farmacocinetice si
farmacodinamice.
Concentratiile serice (nikele, timpul de mentinere a balantelor, eficiente) sunt
influentate de absorbtie de repartitie si fixare in tesuturi de biotransformari si de
eliminare.
Difuziunea in diferite tesuturi si in lichide biologice este caracteristica pentru fiecare
substanta. Pentru activitatea terapeutica sunt foarte importante, de cunoscut si de realizat,
concentratiile optime la locul infectiei si in timpul de mentinere a acestora.
Eliminarea este importanta de cunoscut din cel putin patru puncte de vedere:
- caile de eliminare, fie pentru a aprecia sinteza eliminarii CT si antibioticelor dependenta
de nivelul functional al organului excretor, fie pentru actiune antiinfectioase la locul de
eliminare.
II.4.1 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE
BETALACTAMINELOR
Absorbtia
- absorbtie digestiva moderata
- numeroase betalactamine cu spectru larg nu sunt disponibile decat pe care
parenterala
- substantele cu absorbtie orala mai buna realizeaza concentratii serice mai
scazute decat cele realizate prin administrarea parenterala a acestora
Difuziunea tisulara a betalactaminelor este satisfacatoare, legarea de proteinele
serice este variabila de la o substanta la alta.
Toleranta la betalactamine
- manifestari imunoalergice: unele grave pana la soc anafilactic, edem Quincke
- accidente toxice: tulburari neurologice de tip convulsii (imipenem si penicilina in doze
mari in context de insuficienta renala si patologie cerebrala subdiacenta)
- anemie hemolitica, leuconeutropenie, trombopenie
- leziuni hepatice de tip hepatita cu sau fara citoliza
- rar nefropatii
- tulburari de coagulare
- insuficienta cardiaca sau renala, tinand cont de aportul de sodiu (ticarcilina, penicilina
G).
Este esentiala cunoasterea spectrului bacterian al penicilinelor, atat pentru un
tratament rational, cat mai ales pentru a nu abuza de medicamentele mai potente, cu
consecinte devalizante pentru tratamentul cu peniciline.
Penicilina acopera cocii si bacilii gram-pozitivi (care se coloreaza Gram in

18
albastru) aerobi si anaerob exceptand stafilococul nativ rezistent.Cocii gram negativi.

II.4.2 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE MACROLIDELOR

Biodisponibilitatea variază în limitele 30-65% în funcţie de sarea respectivă ce
reprezintă ingredientulactiv al preparatului. Eritromicina este instabilă în mediul acid din
stomac, dar formele cu înveliş enterosolubil şiErythromycinum Estolatum sunt
acidorezistente. Se fixează de proteinele plasmatice în proporţie de 70-90%. Pătrunde
bine înmajoritatea ţesuturilor şi compartimentelor lichidiene cu excepţia lichidului
cefalorahidian. Trece bariera placentară şi înlaptele matern. Se metabolizează în ficat. Se
concentrează în ficat şi se elimină prin bilă în concentraţii mari. Cu urina seelimină în
proporţie de 2-5% după administrarea orală şi 12-15% după administrarea i/v (sub formă
neschimbată). Timpul deînjumătăţire 1,4-2 ore.
Roxitromicina este stabilă în acidul clorhidric şi se absoarbe bine din intestin.
Biodisponibilitatea la administrareaorală – 50%. Realizează concentraţii plasmatice de 4
ori mai mari ca eritromicina. Este distribuită larg în ţesuturile şi lichideleorganismului.
Concentraţii mari de roxitromicină se depistează în plămâni, lichidul sinovial, organele
genitale feminine, ficat, piele, lichidul lacrimal, amigdale. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 96%. Se metabolizează parţial. Cea maimare parte (53%) se
elimină cu masele fecale sub formă neschimbată şi sub formă de metaboliţi, 7-12% se
elimină cu urina,15% prin plămâni.

II.4.3 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE TETRACICLINELOR

Profilul farmacocinetic al tetraciclinelor este întrucâtva diferit în funcţie de
generaţie. Preparateledin generaţia a doua fiind mai liposolubile sunt mai avantajoase din
punct de vedere al biodisponibilităţii, distribuţiei tisulare şiepurării.Tetraciclina,
oxitetraciclina, demeclociclina se absorb din tractul gastro-intestinal în proporţie de 60-
80%, doxicilinaşi minociclina în proporţie de 90-100%. Absorbţia se petrece
preponderent în porţiunea superioară a intestinului subţire.Absorbţia este diminuată în
caz de utilizare concomitentă a produselor lactate, a medicamentelor care conţin calciu,
magneziu,fier, datorită formării chelaţilor neabsorbabili. Cuplarea cu proteinele
plasmatice variază între 65% (tetraciclina) şi 88%(doxicilina). Tetraciclinele sunt
distribuite larg în ţesuturile şi lichidele din organism. Pătrunderea în ţesuturi este
superioară încazul doxiciclinei şi minociclinei. Ele realizează concentraţii mari în
plămâni, bilă, splină, rinichi, prostată, miometriu, seacumulează în focarul de inflamaţie.
În ţesutul pulmonar, concentraţia tetraciclinelor poate depăşi concentraţia plasmatică
de10-15 ori, în bilă-de 5-10 ori. Pătrunderea în lichidul cerebro-spinal este limitată,
realizând concentraţii aproximativă de 10%(în meningite 15-50%) din concentraţia
plasmatică. Trec bariera placentară, realizează concentraţii relativ mari în lapte (pânăla
50-100%). Tetraciclinele se acumulează în oase şi în dinţi. Tetraciclinele se metabolizează
slab, excepţie fac doxiciclina şiminociclina, administrarea cărora nu este recomandabilă
în insuficienţă hepatică. Se elimină tetraciclinele prin bilă şi cu urina.La administrarea
orală, cu masele fecale se elimină în mediu 20-50% din doză, la administrare parenterală
6-10%. Prin rinichise elimină 10-25% din doză la administrarea orală şi 20-70% la

19
administrare intravenoasă. Doxiciclina nu se elimină prinrinichi, eliminându-se prin
colon sub formă de chelaţi inactivi.

II.4.4 PROPRIETATILE FARMACOCINETICE ALE

FLUOROCHINOLONELOR
Dupa administrarea orala: absorbtie digestiva foarte buna niveluri serice la 1-3 ore
legarea de proteinele plasmatice redusa T50 3-8 ore-admin. la 8 sau 12 ore interval; la 24
ore -lomefloxacina,fleroxacina Difuziunea tisulara este variabila-excelenta concentrare
urinara activa. Norfloxacina excelenta conc. in plamani, oase, prostata. Ciprofloxacina in
bila. Pefloxacina In LCR-trat.meningitei bacteriene Pefloxacina, Ofloxacina,
Ciprofloxacina Ciprofloxacina esteFCH de electie in infectiile sistemice severe,in
asocieri cu betalactamine,aminoglicozide,glicopeptide. FCH sunt partial metabolizate in
ficat, 15-20 % din subst. eliminata fiind inactivata prin glicurono- conjugare;in ficat se
mai formeaza si aiti metaboliti activi care sporesc activitatea componentei
nemetaboiizate.
Efectele adverse
1. Reactii gastrointestinale: greturi, varsaturi, dureri abdom inale
2.Manifestari neurologice cefaiee, insomnie;halucinatii, reactii psihotice , convulsii
3.Manifestari cutanate prurit, urticarie,fotosensibilizare,etc.
4.Toxicitate medulara anemie, trobicitopenie, leucopenie
5.Toxicitate renala
6.Toxicitate hepatica
7.Reactii cardiovasculare tahicardie, hipotensiune, tromboflebita
8.Artropatia afecteaza cartilajele de crestere
Interactiuni medicamentoase-cresc conc. plasmatica a teofilmei, cofeinei, admin.
concomitenta cu antiacide impiedica absorbtia din intestin a chinolonelor.

II.5 MECANISME DE ACTIUNE A ANTIBIOTICELOR

UTILIZATE IN TRATAMENTUL BRONSITEI CRONICE

II.5.1MECANISME DE ACTIUNE A BETALACTAMINELOR

Inhiba sinteza peretelui bacterian fixandu-se pe proteinele structurale, situsurile de
actiune se numesc proteine de legatura ale penicilinelor "Penicillin-binding protein"
(PBP).
Efect bactericid
Se asociaza sinergic cu aminoglicozide, aditiv sau indiferent cu fluorochinolonele
Mecanisme de rezistenta trei tipuri:

20
- modificarea proteinelor tinta;
- producerea de enzime (betalactamaze)
- diminuarea permeabilitatii membranei externe (descrise exclusiv la BGN)
II.5.2 MECANISME DE ACTIUNE A MACROLIDELOR
Macrolidele se fixează de subunităţile ribozomale bacteriene 50 S cu inhibarea
sintezei proteinelor în ribosomi. Acţiunea este bacteriostatică sau bactericidă. Acţiunea
antibacteriană este sporită în mediul alcalin (pH – 8-8,5). Spectrul antibacterian cuprinde
bacterii aerobe gram-pozitive, unele bacterii negative aerobe şi unele bacterii anaerobe.
II.5.3 MECANISM DE ACTIUNE A TETRACICLINELOR
Tetraciclinele penetrează prin difiziune membrana externă a bacililor gram-
negativi şi sunttransportate activ prin membrana citoplasmatică a celulelor microbiene,
acumulându-se intracelular. Celulele sensibileacumulează tetraciclinele în concentraţii ce
depăşesc mult concentraţiile extracelulare. În interiorul celulei, tetraciclinele seleagă
reversibil de subunităţile ribozomale 30 S cu blocarea consecutivă a legării aminoacil-
ARNt de complexul ARNm – ribozom. Ca urmare, este oprită includerea aminoacizilor în
lanţul peptidic şi respectiv împiedicată sinteza proteinelor bacteriene.
Spectrul de acţiune al tetraciclinelor cuprinde bacterii gram-pozitive şi gram-
negative – pneumococi, gonococi,meningococi, Branchamella catarrhalis, Listeria, B-
anthracis, Brucella, Vibrio cholerae, Yersinia, Francisella, Haemophilusinfluenzae,
Haemophilus ducreyi, Propionbacterium acnes, kampilobacterii, fuzobacterii, clostridii,
riketsii, spirochete,micoplasme, chlamidii şi unele protozoare.O mare parte din tulpinile
de streptococ hemolitic, enterococi, E.coli, Klebsiella, Shigella, Enterobacter,
Haemophilusinfluenzae, Seratia şi Proteus indol-pozitiv, majoritatea tulpinilor de Proteus
vulgaris, Pseudomonas aeruginosa şi bacteroizisunt rezistente la tetracicline.

II.5.4 MECANISMUL DE ACTIUNE AL FLUOROCHINOLONELOR

FCH inhiba rapid sinteza ADN bacterian,actiunea bactericida se datoreaza
inliibarii ADN-topoizomerazelor- gyraze,cu rol in procesul de supraspiralare a
cromozomului ADN bacterian-moartea celulei bacteriene
Spectrul antibacterian coci grampozitivi (streptococi,pneumococi,enteroeoci,stafilococi
coagulazo-pozitivi MT.S,MTR,stafilococi coagulazo-negativi)
-cocigramnegativi(meningococ,gonococ);
-bacili gramnegativi
aerobi (hemofili, colibacili, klebsiele, enterobacteri, citrobacter, saimonele, shigele,
proteus, piocianic,
campylobacter, vibrioni, legionele, etc;
-bacterii anaerobe (peptococcus, peptostreptococcus, bacteroizi)
-mycoplasme, ureoplasme, chlamidii, rickettsii, unele mycobacterii
Rezistenta bacteriana
Mecanismele implicate in dobandirea rezistentei la FCH: -mutatii care codifica
ADN-gyraza, -modificari ale permeabilitatii membranei bacteriene -rezistenta mediata

21
plasmidic

CAPITOLUL III-PARTE SPECIALĂ

22
 III.1 EXEMPLE DE ANTIBIOTICELE UTILIZATE IN
TRATAMENTUL BRONSITEI CRONICE
III.1.1 PREZENTARE ANTIBIOTICE BETALACTAMICE

III.1.1.a.Penicilinele

-peniciline sensibile la betalactamaza-

Penicilina G sodica
PENICILINA G SODICA 400000 U.I.
Pulbere pentru solutie injectabila
PENICILINA G SODICA 1000000 U.I.
Pulbere pentru solutie injectabila
PENICILINA G SODICA 5000000 U.I.
Pulbere pentru solutie injectabila
Compoziţie
Penicilina G sodica 400000 U.I.
Un flacon contine benzilpenicilina 400000 U.I. sub forma de sare de sodiu.
Penicilina G sodica 1000000 U.I.
Un flacon contine benzilpenicilina 1000000 U.I. sub forma de sare de sodiu.
Penicilina G sodica 5000000 U.I.
Un flacon contine benzilpenicilina 5000000 U.I. sub forma de sare de sodiu.
Grupă farmacoterapeutică: peniciline cu spectru larg; peniciline sensibile la
betalactamaza
Indicaţii terapeutice
Benzilpenicilina este indicata in tratamentul urmatoarelor infectii cu germeni sensibili:
-angine (de ex. angina streptococica, angina fuzospirilara, angina de insotire din
hemopatiile maligne);
-scarlatina;
-infectii ORL;
-meningita bacteriana (de ex. meningita meningococica, meningita pneumococica);
-pneumonie bacteriana (de ex. pneumonie pneumococica);
-sifilis;
-profilaxia antitetanica;
-leptospiroza;

23
-gangrena gazoasa;
-infectii osteoarticulare (profilactic in artrita septica, fracturi deschise infectate);
-angina difterica, difterie conjunctivala, crup difteric (difterie laringiana);
-profilaxia endocarditei bacteriene;
-endocardita bacteriana (in asociere cu o aminoglicozida);
-erizipel;
-infectii genitale (de ex. vulvovaginita bacteriana, avort septic);
-infectii bacteriene hepatobiliare, peritonita;
-infectii stomatologice;
-septicemie bacteriana (in asociere cu o aminoglicozida si/sau alte antibiotice cu spectru
de actiune
complementar);
-infectii cutanate si ale tesuturilor moi;
-antrax;
-actinomicoza;
-listerioza;
-pericardita bacteriana;
-profilaxia infectiilor plagilor prin muscatura de animale (febra muscaturii de sobolan);
-erizipeloid Rosenbach;
-boala Lyme.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la antibiotice din grupa betalactaminelor (peniciline sau cefalosporine
(10% din persoanele alergice la cefalosporine prezinta reactivitate imunologica
incrucisata pentru benzilpenicilina)
Interacţiuni
In vitro amestecarea benzilpenicilinei cu o aminoglicozida a determinat inactivarea celor
doua medicamente; in cazul in care este necesara administrarea ambelor tipuri de
antibiotice, ele trebuie injectate in locuri diferite.
Deoarece antibioticele bacteriostatice cum sunt cloramfenicolul, eritromicina,
sulfonamidele si tetraciclinele pot sa interfere cu efectul bactericid al benzilpenicilinei,
trebuie evitata administrarea lor concomitenta.
Asocierea cu metotrexatul provoaca scaderea clearance-ului acestuia, cu efect toxic,
datorita competitiei celor doua produse pentru secretia tubulara renala. Se impune
supravegherea atenta a pacientilor tratati concomitent cu metotrexat si benzilpenicilina.
Probenecidul scade secretia tubulara renala a benzilpenicilinei administrata concomitent,
determinand cresterea si persistenta concentratiilor sanguine, prelungirea timpului de
injumatatire prin eliminare.

24
Unele antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu indometacina) pot actiona competitiv
cu penicilina la nivelul excretiei tubulare.
Benzilpenicilina poate scadea nivelurile plasmatice ale estrogenilor si contraceptivelor cu
aparitia unor metroragii si chiar a unei sarcini nedorite. Pe timpul tratamentului cu
antibiotic trebuie folosita o metoda contraceptiva de bariera.
Benzilpenicilina are efect propriu de prelungire a timpului Quick, deci este necesara
precautie in asocierea cu anticoagulante orale.
Benzilpenicilina poate creste nivelul plasmatic al fenitoinei.
Concentratiile urinare mari ale benzilpenicilinei pot provoca rezultate fals pozitive ale
testelor de evidentiere a glucozei in urina, efectuate cu reactiv Benedict sau Fehling.
De asemenea, in timpul tratamentului cu benzilpenicilina, se pot produce rezultate fals
pozitive ale testului Coombs direct.
Doze şi mod de administrare
Durata tratamentului este, in general, de minim 10 zile. Adulti
Dozele de benzilpenicilina variaza in functie de gravitatea infectiei si de sensibilitatea
germenului. Obisnuit se administreaza intre 1 600 000 U.I. benzilpenicilina pe zi si 4 000
000 U.I. benzilpenicilina pe zi, repartizata in 4 prize egale, la intervale egale de timp.
Copii
In cazul celorlalte indicatii terapeutice la prematuri si nou-nascutul la termen, se
recomanda 30000 U.I./kg intramuscular sau intravenos la intervale de 12 ore.
La sugar si copii, doza recomandata este de 8 333-16 667 U.I./kg intramuscular sau
intravenos la intervale de 4 ore sau de 12 500-25 000 U.I./kg intramuscular sau
intravenos la intervale de 6 ore.
Reacţii adverse
-alergice: febra, urticarie, dermatite exfoliative, rar, edem Quincke, soc anafilactic, boala
serului; efecte hematologice - leucopenie, anemie hemolitica, granulocitopenie,
trombocitopenie.
-in cazul administrarii dozelor mari de 50 000 000 U.I. ca si dupa injectarea intravenoasa
rapida a peste 5 000 000 U.I. poate sa apara toxicitate neurologica manifestata prin
convulsii sau chiar stari de rau epileptic si toxicitate hepatica.
-dozele mari de benzilpenicilina sodica sau potasica pot creste natremia, respectiv
potasemia, necesitand prudenta in caz de insuficienta cardiaca sau renala.
Reactiile alergice impun oprirea imediata a tratamentului. Ele se trateaza, dupa caz, cu
antihistaminice, adrenalina, cortizonice. In socul anafilactic se injecteaza imediat
adrenalina, de preferinta intravenos lent (0,1-0,3 mg in 10 ml, introduse in 5-15 minute);
de asemenea, se introduce intravenos lent, sau in perfuzie, hemisuccinat de hidrocortizon
250-500 mg; in caz de edem glotic poate fi necesara intubatia sau traheotomia. In boala
serului se folosesc simpatomimetice si, eventual, cortizonice sau ACTH. In urticarie sunt
eficace antihistaminicele.
Supradozaj

25
In caz de supradozaj se poate utiliza hemodializa.
Deoarece nu exista un antidot specific se instituie tratament simptomatic si de sustinere a
functiilor vitale, cand este cazul.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub
25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Ambalaj
Cutie cu un flacon din sticla incolora, inchis etans cu dop de cauciuc si capsa de aluminiu
Cutie cu 50 flacoane din sticla incolora, inchise etans cu dop de cauciuc si capsa de
aluminiu

-peniciline in combinatie cu inhibitori de betalactamaza-

Augmentin 625, comprimate filmate

Compozitie
augmentin este un agent antibiotic cu un spectru de activitate deosebit de larg, impotriva
agentilor bacterieni patogeni intalniti de obicei in practica medicala generala si in spital.
Activitatea inhibitorie a clavulanatului de potasiu asupra beta-lactamazelor extinde
spectrul amoxicilinei la o gama larga de microorganisme, inclusiv la multe dintre cele
rezistente la alte antibiotice beta-lactamice.

Indicatii
Preparatele de augmentin oral sunt indicate in tratamentul de scurta durata al infectiilor
bacteriene cu urmatoarele localizari:
infectii ale tractului respirator superior (inclusiv nas, gat si urechi): de exemplu,
amigdalite, sinuzite, otite medii.
Infectii ale tractului respirator inferior: de exemplu, bronsite acute si cronice, pneumonie
lobara, bronhopneumonie.
Infectii ale tractului genito-urinar: de exemplu, cistite, uretrite, pielonefrite, gonoree;
Infectii ale pielii si tesuturilor moi.
Infectii osteo-articulare. Infectii dentare: de exemplu, abcese alveolodentare.
Alte infectii: de exemplu, avort septic, infectii puerperale, infectii intraabdominale.
Desi Augmentin este indicat doar in situatiile de mai sus, orice infectie produsa de
microorganisme sensibile la amoxicilina poate fi tratata cu Augmentin. De aceea, infectii
mixte cu microorganisme sensibile la amoxicilina si microorganisme producatoare de
beta-lactamaza si sensibile la Augmentin pot sa nu necesite adaugarea altui antibiotic.
Augmentin este bactericid pentru un numar mare de microorganisme incluzand:
Germeni gram pozitivi: Aerobi- Streptococcus faecalis, Streptococcus pyogenes,
staphylococcus aureus; Stafilococi coagulazo-negativi (inclusiv Staphylococcus

26
epidermidis), Bacillus anthracis, streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridans,
Corynebacterium spp, Listeria monocytogenes; Anaerobi: Clostridium spp., Peptococcus
spp., Peptostreptococcus;
Germeni gram negativi: Aerobi- Haemophilus influenzae, Proteus mirabilis, Klebsiella
spp., Shigella spp., Neisseria meningitidis, Brucella spp., Pasteurella multocida,
Moraxella catarrhalis, Escherichia coli, Proteus vulgaris, Salmonella spp., Bordetella
pertussis, Neisseria gonorrhoeae, Vibrio cholerae, Helicobacter pylori, Gardnerella
vaginalis; Anaerobi: Bacteroides spp. (inclusiv Bacteroides fragilis), Fusobacterium spp.,
Leptospira ictero-haemorrhagiae, Treponema pallidum; Altii: Borrelia burgdorferi,
Chlamidiae.
Mod de administrare
Dozele utilizate in tratamentul infectiilor: Adulti si copii peste 12 ani: un comprimat de
625 mg de 2 ori pe zi in tratamentul infectiilor usoare si medii, fara potential de evolutie
severa. In infectiile severe, cate un comprimat de 1 g de 2 ori pe zi. Terapia poate fi
inceputa parenteral si continuata cu preparate orale.
Copii: doza zilnica recomandata este de 25 mg/kgcorp/zi administrata divizat la fiecare 8
ore. Mai jos se prezinta indicatiile de dozare pentru copii.
Augmentin suspensie:
Copii intre 3 luni-1 an: 25 mg/kgcorp/zi; de exemplu, un copil cu o greutate de 7,5 kg va
necesita 2 ml de Augmentin suspensie 156 mg/5 ml de 3 ori pe zi.
Copii intre 1-6 ani (10-18 kg): 5 ml Augmentin suspensie 156 mg/5 ml de 3 ori pe zi.
Copii peste 6 ani (18-40 kg): 5 ml Augmentin suspensie 312 mg/5 ml de 3 ori pe zi.
In infectii mai severe, doza poate fi crescuta pana la 50 mg/kg corp/zi si administrata
divizat la 8 ore.
Comprimatele de Augmentin de 625 mg sau de 1 g nu sunt recomandate copiilor in varsta
de 12 ani sau mai mici.
Posologia in infectiile dentare (de exemplu: abcese alveolodentare):
Adulti si copii de peste 12 ani: se administreaza un comprimat de Augmentin de 625 mg
de doua ori pe zi, timp de cinci zile.
Posologia in afectiuni renale:
Adulti:Afectiuni usoare (clearance creatinina 30 ml/min): nu sunt necesare modificari ale
dozelor. Afectiuni moderate (clearance creatinina 10-30 ml/min): un comprimat de 625
mg la 12 ore. Comprimatele de 1 g nu sunt recomandate. Afectiuni severe (clearance
creatinina 10 ml/min): cel mult 1 comprimat de 625 mg la 24 ore. Comprimatele de 1 g
nu sunt recomandate.
Copii: Afectiuni usoare (clearance creatinina 30 ml/min): nu sunt necesare modificari ale
dozelor. Afectiuni moderate (clearance creatinina 10-30 ml/min): amoxicilina maximum
15 mg/kg corp la 12 ore. Afectiuni severe (clearance creatinina 10 ml/min): amoxicilina
maximum 15 mg/kg corp/zi, intr-o doza unica.
Posologia in afectiuni hepatice:
Se va administra cu prudenta; se va monitoriza functia hepatica la intervale regulate.
Fiecare comprimat de 625 mg Augmentin contine 0,63 mmoli (25 mg) de potasiu. Oral:
comprimate sau sirop. Pentru evitarea aparitiei intolerantei gastrointestinale, Augmentin
se va administra imediat inainte de masa. Absorbtia Augmentinului este favorizata atunci

27
cand acesta se administreaza la inceputul mesei. Pentru prepararea siropului, initial agitati
flaconul cu pulbere. Adaugati apoi volumul de apa inscris pe eticheta si agitati bine sau
initial adaugati 2/3 din cantitatea de apa, agitati, apoi completati pana la linie. Se lasa
apoi 5 minute pentru a asigura dizolvarea totala a pulberii. Odata dizolvat, Augmentin
sirop trebuie pastrat in frigider si utilizat intr-un interval de cel mult 7 zile. Se agita bine
flaconul inaintea fiecarei administrari. Tratamentul cu Augmentin nu trebuie prelungit
peste 14 zile fara avizul medicului.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la beta-lactamine, de exemplu peniciline si cefalosporine. Antecedente
de disfunctii hepatice/icter asociate cu administrarea de Augmentin sau de peniciline.

Reactii adverse
Efectele adverse, ca si la amoxicilina, sunt rare si in majoritate tranzitorii si de intensitate
mica. Au fost raportate diaree, indigestie, greturi, varsaturi, colite pseudomembranoase si
candidoze intestinale. Greata, de altfel rara, este mai frecvent asociata cu dozele orale
crescute. Daca efectele adverse gastrointestinale apar la terapia orala, ele pot fi reduse
prin administrarea de Augmentin la inceputul meselor. O crestere moderata de ASAT
si/sau ALAT a fost remarcata la pacientii care au urmat tratament cu antibiotice din clasa
ampicilinelor, dar semnificatia acestei cresteri este necunoscuta. Rar in cursul
tratamentului cu Augmentin s-au semnalat hepatite si ictere colestatice. Ele pot fi severe
si se pot mentine cateva luni. Au fost raportate ca aparand predominant la adulti sau
varstnici si usor mai frecvent la barbati. Semnele si simptomele pot aparea in timpul
tratamentului, dar sunt mai frecvent intalnite dupa intreruperea acestuia pana la o
perioada de 6 saptamani. Reactiile hepatice sunt de regula reversibile. Totusi, in cateva
cazuri extrem de rare, s-a semnalat decesul. Acestea au fost aproape intotdeauna cazuri
asociate cu afectiuni grave sau cu medicatii concomitente. Uneori poate aparea rash
urticarian si eritematos. Au fost semnalate cazuri rare de eritem multiform, sindrom
Stevens-Johnson, necroza epidermica toxica si dermatite exfoliative. Tratamentul trebuie
intrerupt la aparitia oricaruia dintre aceste tipuri de rash. Ca si pentru alte antibiotice
beta-lactamice, s-au semnalat angioedem si anafilaxii. Rar pot aparea nefrite interstitiale.
Ca si pentru alte antibiotice, incidenta reactiilor adverse gastrointestinale poate fi crescuta
la copiii sub 2 ani. Totusi, in studiile clinice, numai 4% dintre copiii sub 2 ani au necesitat
intreruperea tratamentului. Ca si in cazul altor beta-lactamine, s-au raportat leucopenie
tranzitorie, trombocitopenie tranzitorie si rar anemie hemolitica.

Precautii
La unii pacienti care au urmat tratament cu Augmentin s-au observat modificari ale
testelor functionale hepatice. Semnificatia clinica a acestor modificari nu este certa, dar
Augmentin trebuie utilizat cu atentie la pacientii care prezinta disfunctii hepatice evidente
severe. Icterul colestatic a fost rar semnalat, fiind de regula reversibil, uneori si sever.
Semnele si simptomele pot sa nu devina evidente o perioada de pana la 6 saptamani de la
intreruperea tratamentului. La pacientii cu afectiuni renale moderate sau severe, dozele de
Augmentin trebuie ajustate conform recomandarilor de la Posologie. La pacientii cu
penicilino-terapie s-au inregistrat ocazional cazuri severe sau fatale de reactii de
hipersensibilitate (anafilaxie). Aceste reactii apar cu precadere la indivizii care au
prezentat in antecedente hipersensibilitate la penicilina. Daca apare o reactie alergica,

28
tratamentul cu Augmentin trebuie intrerupt si instituit un tratament alternativ adecvat.
Reactiile anafilactice serioase necesita un tratament de urgenta cu adrenalina. De
asemenea, ar putea necesita oxigenoterapie, administrare intravenoasa de steroizi si
reanimare respiratorie pana la intubatie. La pacientii care au primit amoxicilina rash-ul
eritematos a fost asociat cu mononucleoza infectioasa. Administrarea prelungita poate
duce, de asemenea, la cresterea microorganismelor rezistente. Suspensia de Augmentin
contine 12,5 mg de aspartam per doza de 5 ml si de aceea trebuie administrat cu prudenta
in fenilcetonurie.
Utilizarea in timpul sarcinii si alaptarii: Studiile de reproducere la animale (soareci si
sobolani) carora li s-a administrat Augmentin nu au evidentiat efecte teratogene. Exista o
experienta limitata in ceea ce priveste utilizarea de Augmentin in timpul sarcinii. Ca si in
cazul tuturor medicamentelor, terapia cu Augmentin in timpul sarcinii trebuie evitata, in
special in primul trimestru de sarcina, utilizandu-se numai atunci cand medicul considera
administrarea absolut necesara. Augmentin poate fi administrat in perioada alaptarii. Cu
exceptia riscului de sensibilizare, asociat cu o excretie in cantitate mica in laptele matern,
nu au fost remarcate efecte negative asupra copilului alaptat.

Interactiuni medicamentoase
La unii pacienti tratati cu Augmentin s-a constatat o prelungire a timpului de protrombina
si a timpului de sangerare. Augmentin trebuie utilizat cu atentie la pacientii care urmeaza
un tratament cu anticoagulante. Nu se recomanda administrarea concomitenta de
probenecid. Probenecidul scade secretia tubulara renala a amoxicilinei. Utilizarea
concomitenta cu Augmentin poate duce la mentinerea unui nivel sangvin crescut al
amoxicilinei, dar nu si a acidului clavulanic. Administrarea concomitenta a alopurinolului
si ampicilinei creste semnificativ incidenta rash-ului la pacientii care urmeaza tratament
cu ambele medicamente, comparativ cu pacientii care urmeaza tratament doar cu
ampicilina. In orice caz, este cunoscut faptul ca posibilitatea aparitiei rash-ului la
ampicilina este datorata alopurinolului. Nu exista date referitoare la administrarea
concomitenta de Augmentin si alopurinol. Ca si in cazul altor antibiotice cu spectru larg,
Augmentin poate reduce eficienta contraceptivelor orale si pacientii trebuie avertizati
asupra acestui aspect.
Supradozare
Probabilitatea aparitiei unor probleme legate de supradozarea cu Augmentin este redusa;
daca apare supradozarea, exista evidente simptome gastrointestinale si tulburari ale
echilibrului hidroelectrolitic. Ele se trateaza simptomatic, cu atentie la balanta
hidroelectrolitica. Augmentin poate fi eliminat din circulatie prin hemodializa.

-peniciline cu spectru extins-

AMPICILINA
Forma de prezentare: solutie injectabila
Producator: Europharm
Clasificare ATC: ampicillinum, J01CA

29
Descriere medicament:
Forma de prezentare: Flacoane continand pulbere solubila pentru solutii injectabile.
Compozitie: Un flacon contine ampicilina sodica 250 mg si respectiv 500 mg.
Proprietati: Ampicilina este un antibiotic din familia beta-lactaminelor, din grupul
penicilinelor de tip A. Spectrul antibacterian natural cuprinde: specii sensibile:
streptococi, pneumococi, gonococi, meningococi, leptospire, Corynebacterium diphteriae,
Listeria monocytogenes, Clostridium, Fusobacterium, Escherichia coli, Proteus mirabilis,
Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae, Bordetella pertussis, Brucella, Vibrio
cholerae, Staphilococcus aureus (tulpini neproducatoare de penicilinaza); specii
rezistente (CMI >= 16 mcg/ml): stafilococi producatori de penicilinaza, Klebsiella,
Enterobacter, Serratia, Proteus rettgeri, Providentia, Pseudomonas, Mycoplasma,
Chlamydia, Ricketsia, Acinetobacter.
Farmacocinetica: Dupa injectare i.m. a 1 g, picul seric este in jur de 15-18 mcg/ml si
este atins dupa aproximativ o ora. Dupa administrare i.v., picul seric este in jur de 50
mcg/ml. La persoane cu functia renala normala, timpul de injumatatire este in medie de o
ora. Difuzeaza in cea mai mare parte a tesuturilor si mediilor biologice; la doze
terapeutice s-a constatat prezenta ampicilinei in secretiile bronsice, in sinusuri, in lichidul
amniotic, in saliva, in umorile apoase, in LCR, seroase si in urechea medie. Trece in
laptele matern. Legarea de proteinele plasmatice este de ordinul a 20%. Practic nu este
metabolizata in organism. Eliminarea se face in principal prin urina (75%), sub forma
activa (70-80%) si prin bila (aprox. 20%).
Indicatii terapeutice: Infectii cu germeni sensibili, manifestate la nivelul aparatului
respirator, infectii ORL si stomatologice, infectii digestive si biliare, renale si urogenitale,
ginecologice, infectii ale meningelui, septicemii si endocardite.
Contraindicatii: Alergie la peniciline; infectii cu virusuri din grupul herpetic, in special
in mononucleoza infectioasa (risc crescut de accidente cutanate).
Reactii adverse: Manifestari alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, dispnee, in
mod exceptional soc anafilactic. Manifestari cutanate: eruptii maculopapuloase. Tulburari
digestive: greturi, varsaturi, diaree, candidoze. Manifestari hematologice: anemie,
leucopenie, trombocitopenie reversibile. Tulburari renale: nefrite interstitiale acute. Alte
manifestari: rare cazuri de enterocolita pseudomembranoasa, cresterea tranzitorie a
transaminazelor serice.
Mod de administrare: Adulti: in infectii grave, 6-12 g/zi i.m. sau i.v., in prize la 4-6 ore.
Copii: i.m. 50 mg/kg corp/zi; i.v. 100-300 mg/kg corp/zi; in functie de gravitatea
infectiei. Nou-nascut: i.v. 100-300 mg/kg corp/zi.
In insuficienta renala se adapteaza dozele in functie de clearance-ul creatininei:
Clearance creatinina Doza de atac Doza de intretinere
(ml/min)
30-10 Doza normala (dupa 1/2 din doza normala (in
indicatii) 2 prize)
10 Doza normala (dupa 1/4 din doza normala (in

30
 indicatii) 2 prize)
In caz de hemodializa, trebuie administrata o doza de 500 mg la sfarsitul acesteia.
Interactiuni medicamentoase: Nu este recomandata asocierea cu alopurinol; pot surveni
fenomene cutanate grave.
Conditii de pastrare: Se pastreaza ferit de caldura, lumina si umiditate.

AMOXICILINA FORTE 500 mg, capsule

Substanta activa: Amoxicillinum

Compozitie: O capsula contine amoxicilina 500 mg sub forma de amoxicilina trihidrat si
excipienti: dioxid de siliciu coloidal, talc, stearat de magneziu.
Indicatii: Tratamentul infectiilor produse de microorganism sensibile la amoxicilina:
- bronsita acuta si acutizari ale bronsitei cronice
- pneumopatii acute (pneumonie bacteriana)
- infectii ORL (otita medie acuta, angina, sinuzita)
- infectii ale aparatului urinar: pielonefrita, cistita, uretrita
- infectii gonococice endocervicale si uretrale necomplicate (eventual in asociere cu
probenecid)
Se mai poate utiliza in:
- infectii abdominale
- profilaxia endocarditei bacteriene
- infectii cutanate si ale tesuturilor moi
- infectii stomatologice
- infectii digestive si biliare
- boala Lyme
- adjuvant in tratamentul gastritei si ulcerului gastric sau duodenal provocate de
Helicobacterpylori,in asociere cu metronidazol si subcitrat de bismut
- infectii cu Chlamidia sp.la gravide

Contraindicatii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului sau la alte

atitibiotice din grupa penicilinelor; mononucleoza infectioasa (risc mare de reactii
cutanate).

Reactii adverse: Manifestari alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, dispnee;

exceptional soc anafilactic.
Manifestari cutanate: eruptii maculopapuloase de natura alergica sau nonalergica.
Stari patologice digestive: greata, varsaturi, diaree, candidoza.
Rar, au fost semnalate alte manifestari alergoimune: cresterea moderata si tranzitorie a
transaminazelor, nefrita interstitiala acuta; anemie, leucopenie, trombocitopenie
reversibile;
Rareori, colita pseudomembranoasa.
Mod de administrare: Adulti si adolescenti: In general, doza uzuala este de 250-500 mg
amoxicilina la intervale de 8 ore. Pentru bolnavi care necesita profilaxia endocarditei

31
bacteriene se administreaza 3 g amoxicilina cu o ora inainte de o interventie
stomatologica, apoi 1,5 g amoxicilina dupa 6 ore de la interventie.
In cazul infectiei cu Chlamydia la femeile gravide doza este de 500 mg amoxicilina la
intervale de 8 ore, timp de 7-10 zile.
In gastrita si ulcer gastric sau duodenal provocate de Helicobacter pylori doza
recomandata este de 500 mg amoxicilina de 4 ori pe zi sau 750 mg amoxicilina de 3 ori
pe zi.
In boala Lyme se administreaza 250-500 mg amoxicilina de 3-4 ori pe zi, timp de 3-4
saptamani.
Durata tratamentului este determinata de raspunsul clinic. In caz de esec este necesara
reluarea tratamentului.
Nu trebuie depasita doza zilnica maxima de 4,5 g amoxicilina.
Copii cu greutate corporala peste 20 kg: Obisnuit 20-50 mg amoxicilina/kg pe zi
repartizata in 3 prize egale la intervale de 8 ore. In functie de natura si gravitatea infectiei
doza poate fi crescuta. Durata tratamentului este in functie de raspunsul clinic.
Pentru copii cu greutatea corporala sub 20 kg este de preferat o alta forma farmaceutica
adecvata varstei.
Capsulele se inghit intregi cu un pahar de apa.

Precautii: Aparitia oricaror manifestari alergice impune intreruperea tratamentului.

La pacientii tratati cu amoxicilina s-au observat extrem de rar reactii anafilactice acute.
Cu toate ca aceste reactii sunt mai frecvente in cazul formelor parenterale, ele pot sa
apara si in cazul formelor orale. Administrarea antibioticelor din grupa penicilinelor
necesita efectuarea unei anamneze atente.
In 5-10% din cazuri alergia la peniciline este incrucisata cu alergia la cefalosporine; la
pacientii cu alergie cunoscuta la cefalosporine se impune prudenta in cazul administrarii
antibioticelor din grupa penicilinelor.
Ca si la alte peniciline cu spectru largit exista posibilitatea producerii suprainfectiilor. In
acest caz, trebuie luate masurile corespunzatoare

Sarcina si alaptarea: In cadrul studiilor preclinice efectuate la animale amoxicilina nu a

dovedit efect teratogen. Studiile clinice au demonstrat ca se poate administra in timpul
sarcinii.
Cantitati foarte mici de amoxicilina se excreta in laptele matern; de obicei, in timpul
administrarii produsului alaptarea nu trebuie intrerupta. Totusi, in cazul producerii
diareei, candidozei sau aparitiei eruptiei cutanate la sugar se intrerupe fie alaptarea, fie
administrarea antibioticului.

Forma de prezentare: Cutie cu 1 blister a cate 10 capsule. Cutie cu 100 blistere a cate
10 capsule.

III.1.2 Cefalosporine

- Cefalosporine de generatia a-II-a-

32
Mandol, flacon injectabil
Compozitie
Cefamandol nafat injectabil USP este un antibiotic, o cefalosporina semisintetica, cu
spectru larg de actiune, conditionata la flacoane sterile pentru administrare parenterala.
Este sarea de sodiu a 7-D-mandelamino-3-[[(1-methyl-1H-tetrazol-5-yl)-thio]methyl]-3-
cepham-4-carboxilic acid, formiat (ester). Cefamandol nafat contine de asemenea 63 mg
carbonat de sodiu/g de cefamandol activ. Continutul total de sodiu este de circa 77 mg
(3,3 mEq Na+) pe gramul de cefamandol activ. Dupa dizolvare, cefamandol nafat este
hidrolizat rapid la cefamandol si ambii compusi au activitate antibacteriana in vivo.
Solutiile de cefamandol nafat au o culoare mergand de la galben deschis la culoarea
chihlimbarului, in functie de concentratie si dizolvantul folosit. PH-ul solutiilor proaspat
reconstituite este cuprins intre 6,0 si 8,5.
Indicatii
Mandol este indicat in tratamentul infectiilor grave datorate germenilor susceptibili, in
urmatoarele boli: infectii ale tractului respirator inferior, inclusiv pneumonia, determinate
de S. pneumoniae (D. pneumoniae), H. influenzae, klebsiella spp., S. aureus (tulpinile
producatoare si non-producatoare de penicilinaza), streptococi b-hemolitici si P. mirabilis.
infectii ale tractului urinar cauzate de e. coli, Proteus spp. (indol-pozitiv si indol-negativ),
enterobacter spp., klebsiella spp. si streptococii de grup D. (Nota: Majoritatea tulpinilor
de enterococi, de ex.: E. faecalis, sunt rezistente) si S. epidermidis. peritonite cauzate de
e. coli si enterobacter spp. septicemii determinate de e. coli, S. aureus (inclusiv tulpinile
producatoare de penicilinaza), S. pneumoniae, S. pyogenes (streptococi b-hemolitici de
grup A), H. influenzae si klebsiella spp. infectii ale pielii si structurilor tegumentare
determinate de S. aureus (inclusiv tulpini producatoare de penicilinaza), S. pyogenes
(streptococi b-hemolitici de grup A), H. influenzae, e. coli, enterobacter spp. si P.
mirabilis. infectii ale oaselor si articulatiilor determinate de S. aureus (tulpinile
producatoare si non-producatoare de penicilinaza). Studii clinice si microbiologice in
inflamatiile pelviene negonococice la femei, infectii ale tractului respirator inferior si
infectii ale pielii releva frecvent cresterea atat a tulpinilor germenilor aerobi, cat si
anaerobi. Mandol a fost utilizat cu succes in acele infectii la care au fost izolate mai
multe microorganisme. Majoritatea tulpinilor de B. fragilis sunt rezistente in vitro; totusi,
infectiile cauzate de tulpini susceptibile au fost tratate cu succes. Se vor face recoltari
pentru izolarea, identificarea si cultivarea microorganismelor cauzale, si determinarea
susceptibilitatii lor la cefamandol. terapia poate fi instituita inainte de aflarea rezultatelor
studiilor de susceptibilitate; dar, odata cunoscute rezultatele, tratamentul antibiotic se va
ajusta in consecinta. intr-un numar de stari septice, cu grampozitivi sau gramnegativi,
suspectate sau confirmate, sau la pacienti cu alte infectii grave la care germenii cauzali nu
au fost identificati, Mandol poate fi administrat concomitent cu un aminoglicozid (vezi
"Precautii"). Ambele antibiotice se vor doza in functie de severitatea infectiei si de starea
pacientului. functia renala va fi atent monitorizata, in special daca sunt necesare doze mai
crescute. Tratamentul infectiilor cu streptococ -hemolitic va continua timp de cel putin 10
zile.
Terapia profilactica: administrarea profilactica de Mandol, preoperator, intraoperator si
postoperator poate reduce incidenta a numeroase infectii postoperatorii la pacientii supusi
unor proceduri chirurgicale clasificate ca fiind contaminate sau potential contaminate (de

33
ex.: chirurgia gastrointestinala, operatia cezariana, histerectomia vaginala sau
colecistectomia la pacientii cu mare risc operator, precum cei in varsta de peste 70 de ani
avand colecistita acuta, icter obstructiv sau calculi pe canalul biliar principal). in marea
chirurgie in care riscul infectiei postoperatorii este scazut, dar serios (chirurgie
cardiovasculara, neurochirurgie, artroplastia protetica), Mandol poate fi eficace in
prevenirea unor astfel de infectii. Administrarea perioperatorie a cefamandol ar trebui sa
fie oprita dupa 48 de ore de la interventia chirurgicala; totusi, in artroplastia protetica se
recomanda administrarea timp de 72 de ore. Daca apar semne de infectie, se vor face
recoltari pentru identificarea si cultivarea microorganismelor cauzale astfel incat sa se
instituie terapia cea mai potrivita.
Doze si mod de administrare
Adulti: doza uzuala maxima, zilnica, este de 6 g, desi in cazuri rare au fost administrate
pana la 12 g/zi in infectii grave care amenintau viata pacientului. Sugari si copii:
administrarea de 50 pana la 100 mg/kg/zi in doze egale la 4 sau 8 ore. Aceasta doza poate
fi crescuta pana la un total zilnic de 150 mg/kg (a nu se depasi doza maxima pentru
adulti) in cazul infectiilor severe. Parametrii de laborator nu au fost indeajuns studiati in
cazul sugarilor cu varste intre 1 si 6 luni; nu a fost stabilita siguranta administrarii acestui
produs in cazul prematurilor si nou-nascutilor. Insuficienta renala: cand pacientii au
insuficienta renala trebuie administrata o doza redusa si nivelele serice trebuie
monitorizate indeaproape. Dupa o doza initiala de 1-2 g (functie de severitatea infectiei),
se va administra o doza de intretinere urmand schema de mai jos.Ghidul dozelor de
intretinere in cazul pacientilor cu insuficienta renala:
Contraindicatii
Hipersensibilitatea la cefalosporine.
Reactii adverse
Socul anafilactic, eruptii eritematoase macropapulare, urticarie, eozinofilie si febra
medicamentoasa au fost raportate. Aceste reactii apar de obicei la pacientii cu istoric de
alergie in special la penicilina. Scaderea clearance-ului la creatinina a fost raportata in
cazul pacientilor cu afectare renala preexistenta. Ca si in cazul altor cefalosporine,
cresteri tranzitorii ale ureei in sange au fost observate ocazional; frecventa acestora creste
la pacientii peste 50 de ani. in unele cazuri a fost prezenta si o crestere usoara a
creatininei serice. Neutropenia a fost raportata in special in cazul tratamentelor de lunga
durata. Au fost raportate cresteri tranzitorii ale nivelelor AST, ALT si ALP. Rareori au fost
raportate trombocitopenie, hepatita tranzitorie si icterul colestatic. Durerea la locul
injectiei intramusculare nu este frecventa. Foarte rar apar tromboflebita, greata si
varsaturile.

Zinnat 500 mg comprimate

Compozitie
Un comprimat filmat conţine cefuroximă 500 mg sub formă de cefuroximă axetil 601,44
mg.
Indicatii Terapeutice
Zinnat este un medicament cu administrare orală, un antibiotic aparţinând

34
cefalosporinelor care este rezistent la majoritatea beta-lactamazelor şi este activ asupra
unui larg spectru de germeni Gram-pozitivi şi Gram-negativi.
Este indicat în tratamentul infecţiilor produse de germeni sensibili.
Indicaţiile includ:
Infecţii ale tractului respirator superior: otite medii, sinuzite, tonsilite, amigdalite şi
faringite.
Infecţii ale tractului respirator inferior: pneumonie, bronşită acută şi exacerbări acute ale
bronşitei cronice.
Infecţii ale tractului genito-urinar: pielonefrite, cistite şi uretrite; gonoree, uretrită
gonococică acută necomplicată şi cervicită.
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: furunculoze, piodermite şi impetigo.
Tratamentul fazei precoce a bolii Lyme şi ulterior profilaxia fazei tardive a bolii Lyme la
adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani.
Cefuroxima se prezintă şi sub formă de sare sodică (Zinacef) pentru administrare
parenterală. Aceasta permite utilizarea terapiei secvenţiale cu acelaşi antibiotic, când este
indicată clinic o schimbare de la calea de administrare parenterală la cea orală. Zinnat
este eficace când este folosit după tratamentul iniţial cu Zinacef (cefuroximă sodică) în
cazul pneumoniei sau al exacerbărilor acute ale bronşitei cronice.

Interactiuni
Medicamentele care reduc aciditatea gastrică pot determina reducerea biodisponibilităţii
Zinnat comparativ cu perioada de post şi tind să anuleze efectul absorbţiei postprandiale
crescute.
Se recomandă ca la bolnavii trataţi cu cefuroximă axetil determinarea glicemiei să se facă
prin metoda hexokinazei sau glucozo-oxidazei. Antibioticul nu influenţează determinarea
creatininei prin metoda cu picrat alcalin.
Doze si mod de administrare
Pentru o absorbţie optimă, Zinnat trebuie administrat imediat după masă.
Durata uzuală a tratamentului este de 7 zile (limite 5-10 zile).

Adulţi:
Infecţii mai severe ale căilor respiratorii inferioare sau când se suspectează pneumonie
500 mg de 2 ori pe zi
Gonoree necomplicată 1g în doză unică
Boala Lyme la adulţi şi copii peste 12 ani 500 mg de 2 ori pe zi, timp de 20 zile
Efecte Adverse
Reacţiile adverse la cefuroximă axetil sunt în general moderate şi tranzitorii.
Ca şi în cazul altor cefalosporine, s-au semnalat raportări rare de eritem polimorf;
sindrom Steven-Johnson; necroliză toxică a epidermului (necroliză exantematică) şi
reacţii de hipersensibilitate incluzând erupţii cutanate, urticarie; prurit, febră
medicamentoasă, boala serului şi foarte rar reacţii anafilactice.
O proporţie mică dintre pacienţii trataţi cu cefuroximă axetil au prezentat tulburări

35
digestive incluzând diaree, greaţă şi vărsături. Ca şi în cazul altor antibiotice cu spectru
larg s-au semnalat cazuri de colită pseudomembranoasă. De asemenea, s-a raportat şi
cefalee.
S-a observat în timpul tratamentului cu Zinnat eozinofilie şi creşteri tranzitorii ale
enzimelor hepatice ALT(SGPT), AST(SGOT).şi LDH. Rar au fost raportate
trombocitopenie şi leucopenie (uneori severă). Ca şi în cazul altor cefalosporine, s-au
semnalat foarte rar icter
Cefalosporinele sunt absorbite pe suprafaţa membranei eritrocitare şi reacţionează cu
anticorpii împotriva medicamentului, determinînd testul Coombs pozitiv (la aceşti
bolnavi determinarea grupului sanguin poate fi dificilă din cauza unei reacţii încrucişate)
şi foarte rar anemie hemolitică.

-exemple de cefalosporine de generatia a-III-a-

CEFTRIAXON , flacon
Prospectele sunt informative.
Nu comercializam decat produse naturiste!Indicatii: Ceftriaxon este utilizat extensiv in
tratamentul infectiilor severe cauzate de bacterii sensibile la cefalosporina. Acestea sunt:
infectii ale tractului urinar ; septicemii; meningite; infectii abdominale (peritonite,
colangita, infectii gastrointestinale); osteite si artrite; infectii ale pielii si a tesuturilor
subcutanate; infectii genitale; gonoree; infectii O.R.L. si stomatologice. Medicamentul
poate fi utilizat profilactic inaintea operatiilor si in tratamentul infectiilor postoperatorii
ca si la pacientii compromisi d.p.d.v. imunologic.
Prezentare farmaceutica: Flacoane cu 1,193 g Ceftriaxon sare disodica echivalent cu 1,0
g Ceftriaxon.
Ceftriaxon este o pulbere de culoare alba pana la galbuie la care se adauga o cantitate
necesara de apa pentru injectii pentru prepararea solutiei destinate injectarii intravenoase,
sau un volum anumit de lidocaina 1% pentru prepararea solutiei destinate injectarii
intramusculare (solutia este usor galbuie).
Actiune terapeutica : Ceftriaxon este o cefalosporina semisintetica din grupul
antibioticelor beta-lactamice care este rezistent la majoritatea beta-lactamazelor.
Medicamentul are un larg spectru antibacterian, incluzand bacterii grampozitive ca:
Streptococus spp., Staphylococcus spp., bacterii gramnegative ca: Haemophilus
influenzae, Neisseria spp., Escherichia coli, Klebsiella spp., Salmonella spp., Serratia
spp., Yersinia spp., si multe anaerobe ca: Clostridium spp., si Bacteroidess spp. Timpul de
injumatatire a concentratiei serice este de cca. 8 ore; la copii si sugari de 6,5 ore, iar la
pacientii de peste 70 ani de 12,5 ore. Aceste valori mari ale timpului de injumatatire fac
posibil tratamentul cu doza unica pe zi. Ceftriaxon este destinat administrarii parenterale.
Dupa injectarea intravenoasa produsul trece rapid in fluidele sistemice. Legarea de
proteinele plasmatice este de aproximativ 90%. Aproximativ 60% din doza este eliminata
prin urina sub forma neschimbata, cantitatea ramasa este eliminata prin fecale. In cazul
unei insuficiente renale excretia prin bila este oarecum marita. In insuficienta hepatica

36
excretia renala este sporita. Doar in cazuri de insuficienta renala si hepatica, simultane,
poate avea loc o acumulare a medicamentului.
Contraindicatii: Hipersensibilitate fata de cefalosporine.
Precautii: In cazul unei hipersensibilitati cunoscute fata de penicilina, Ceftriaxon va fi
administrat cu grija din cauza unor posibile interreactii cu acesta. Precautiile sunt
obligatorii in cazul tulburarilor renale si hepatice , sarcinii (in special in primul trimestru)
si in perioada alaptarii. In cazul unor insuficiente renale si hepatice serioase, dozajul
Ceftriaxonului trebuie redus, iar numaratoarea celulelor sanguine se va efectua regulat.
Se recomanda dozarea nivelului medicamentului.
Interactiuni: Antibioticele aminoglicozidice si diureticele puternice nu potenteaza, de
obicei, nefrotoxicitatea ceftriaxonului, dar aceasta poate sa apara la doze foarte mari.

Efecte secundare: Ceftriaxonul este de obicei bine tolerat, efectele negative fiind rare,
usoare si care dispar dupa incetarea tratamentului. Toleranta locala este buna. Injectia
intramusculara asociata cu lidocaina este lipsita de dureri. Efectele secundare cele mai
frecvente sunt: simptome gastrointestinale: diaree , greata, voma, stomatite; reactii locale
alergice: eczeme, mancarimi; modificari hematologice: eozinofilie, leucopenie,
trombocitopenie , anemie hemolitica. Foarte rar se semnaleaza cefalee, activitate crescuta
a enzimelor hepatice , cresterea nivelului creatininei serice, candidoza genitourinara,
frisoane, soc anafilactic, flebita dupa injectiile intravenoase.
Posologie : Adulti si copii (peste 12 ani): 1-2 g ca doza unica. In cazuri severe, sau daca
bacteriile sunt moderat sensibile, doza zilnica poate fi crescuta la 4 g, doza fiind divizata
in doua subdoze administrate la interval de 12 ore. La sugari si copii mici: 20-80 mg/kg
corp pe zi. Durata tratamentului depinde de severitatea bolii. Se recomanda sa se continue
tratamentul 3 zile dupa disparitia simptomelor si a febrei. Posologia in cazuri speciale: la
prematuri cu imunitate nedezvoltata nu va fi administrat mai mult de 50 mg/kg corp pe
zi; in gonoree se administreaza o doza de 250 mg intramuscular; doza pentru adulti va fi
administrata persoanelor in varsta fara modificare; in tulburari ale functiei renale nu este
necesara reducerea dozelor de Ceftriaxon daca functia hepatica este buna; in afectiuni
hepatice nu este necesara reducerea dozei de Ceftriaxon daca functia renala este normala;
in tulburari hepato -renale severe se va efectua regulat numararea celulelor sanguine si
nivelul concentratiei medicamentului, daca este posibil.
Mod de administrare: Intramuscular : Ceftriaxon este injectat adanc in muschi dupa
solvirea a 500 mg in 2 ml, sau 1 g in 3,5 ml in solutie de lidocaina 1%. Intravenos : dupa
solvirea a 1 g de ceftriaxon in 10 ml de apa pentru injectii, solutia este injectata
intravenos timp de 2-4 minute. Perfuzie intravenoasa: solutia se obtine prin solvirea
Ceftriaxonului in 40 ml de solutie de NaCl 0,9%, 5% glucoza, 5% levuloza sau solutie
Hartman, sau in 6% dextran in solutie de glucoza 5%. Perfuzia dureaza 5-15 minute.

Cefozon, pulbere injectabila

Forma de prezentare
Pulbere pentru solutie injectabil/perf. 1000 mg, 2000 mg; ct. 1 fl. (S/P-RF)

37
IndicatiiInfectii ale tractului respirator inferior; infectii ale tractului urinar inferior si
superior; infectii ale pielii si tesuturilor moi; bacteriemii/septicemii; infectii la pacienti
neutropenici; infectii severe produse de germeni sensibili.
Dozare si mod de administrare
Administrare injectabila intravenos sau perfuzie. intravenos adulti si adolescenti: 1-2 g la
12 ore. Doza trebuie redusa la pacientii cu functie renala afectata. Nu trebuie amestecat in
aceeasi seringa cu alte antibiotice.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la cefalosporine.
Atentionari si precautii speciale
Precautie in cazul diatezei alergice, in special a hipersensibilitatii la antibiotice
betalactamice. Diareea, severa sau/si persistenta, aparuta in timpul tratament poate fi
simptomul unei afectiuni cu clostridium difficile, cea mai severa forma fiind colita
pseudomembranoasa. Dozarea trebuie adaptata in functie de clearance-ul creatininei.
Atentie in cazul asocierii cu aminoglicozide sau cu diuretice de ansa. Se va opri tratament
in caz de neutropenie. Probenecidul creste concentratia plasmatica a cefalosporinelor.
Sarcina si alaptare Nu trebuie folosit in timpul sarcinii sau in perioada de alaptare.
Reactii adverse
Reactii anafilactice: angioedem, bronhospasm, stare de rau, soc anafilactic. Cutanate:
rash, prurit, urticarie, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermala
toxica. Gastrointestinale: greturi, varsaturi, dureri abdominale, diaree, enterocolite, colita
pseudomembranoasa. Hepatice: cresterea ALT, AST, fosfatazei alcaline, LDH si a
bilirubinei. Hematologice: neutropenie, agranulocitoza. Renale: cresteri ale ureei si
creatininei serice, nefrita interstitiala, rar IR. Neurologice: encefalopatie reversibila.
Reactii locale: iritatie inflamatorie a caii venoase si durere la locul injectarii.Altele:
cefalee, febra, perturbari ale gustului sau mirosului. Infectii secundare: dezvoltarea
organismelor nesusceptibile, inclusiv moniliaza (candidiaza).
Eficef
Compozitie:
O capsula contine cefixima 200 mg, sub forma de cefixima trihidrat si excipienti pentru
continutul capsulei: celuloza mirocristalina, talc, stearat de magneziu si pentru invelisul
capsulei: dioxid de titan (E171), galben de chlnolin 3 (E 101), galben amurg FCF (E 110),
albastru stralucitor FCF (E 133). Ponceau 4R (E 124), gelatina.
Indicatii:
Eficef® 200 mg este indicat pentru tratamentul infectiilor bacteriene cu severitate
diferita, produse de germeni sensibili la cefixima, daca terapia pe cale orala este
adecvata:
- bronsite acute si exacerbari ale bronsitei cronice;
- pneumonii bacteriene;
- angine si faringite in special angine recidivante si/sau amigdalite cronice;
- sinuzite si otite acute;
- pielonefrite acute fara uropatie;

38
- infectii urinare joase complicate sau necomplicate, cu exceptia prostatitelor;
- uretrite gonococice (la barbati).
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la cefixima, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipientii
produsului.
Mod de administrare:
Eficef® 200 mg este rezervat adultilo rsi copiilor peste 12 ani.
Doza recomandata este de 400 mg cefixima (2 capsule Eflcef® 200 mg) pe zi,
administrata oral, in doua prize, la interval de 12 ore.
In uretritele gonococice eficacitatea maxima a fost obtinuta cu o doza unica de 400 mg
cefixima (2 capsule Eficef® 200 mg).
Insuficienta renala severa: doza se ajusteaza in functie de clearance-ul creatininei;
- clearance > 20 ml/minut, nu necesita modificarea dozei;
- clearance < 20 ml/mlnut, doza zilnica nu trebuie sa depaseasca 200 mg cefixima.
Varstnici cu functie renala normala si insuficienta hepatica: nu este necesara modificarea
dozelor recomandate.
Durata tratamentului
Infectii bacteriene obisnuite: durata tratamentului depinde de evolutia bolii si este, de
obicei, 7-10 zile.
Infectii produse de streptococ ß-hemolitic: tratamentul nu se intrerupe mai devreme de 10
zile pentru a preveni complicatiile (reumatism articular acut, glomerulonefrita).
Infectii necomplicate ale cailor urinare inferioare: durata recomandata a tratamentului
este de 1-3 zile.
Suprainfectii si infectii recidivante: durata tratamentului depinde de evolutia bolii; 7-14
zile de tratament sunt considerate suficient.
Reactii adverse:
- gastro-intestinale: rareori, s-au observat dureri abdominale, tulburari digestive (greata,
varsaturi, diaree, dispepsie etc);
- hepato-biliare: cresterea tranzitorie moderata a transaminazelor si a fosfatazei alcaline;
- s-au raportat cazuri izolate de colita pseudomembranoasa;
- nervos centrale: rareori, cefalee, vertij, agitatie;
- renale: cresteri usoare ale uremiei si creatininemiei;
- hematologice: trombocitoza, trombocitopenie, pancitopenie, leucopenie si
hipereozinofilie. Aceste tulburari apar exceptional si sunt reversibile dupa Intreruperea
tratamentului;
- hipersensibilitate: eruptii cutanate, febra, urticarie, prurit. Rar s-au raportat reactii de
hipersensibilitate grave (edem angioneurotic, dispnee, hipotensiune arteriala sau chiar soc
anafilactic), situatii in care administrarea cefiximei se intrerupe si se instituie tratament
specific.
Interactiuni:
Asocierea cefiximei cu antibiotice din grupa aminoglicozidelor impune monitorizarea
functiei renale, in special la pacientii care prezinta insuficienta renala: acest lucru este

39
valabil si pentru paolimixina, colistina, si diuretice de tipul furosemidei si acidului
etacrinic.
Probenecidul inhiba clearance-ul renal al cefalosporinelor prin scaderea secretiei tubulare
determinand cresterea concentratiilor plasmatice.
Asocierea cu antiacide nu scade absorbtia cefiximei.
La asocierea cu medicamente anticoagulante (derivati dicumarinici) sau antiagregante (de
exemplu acid acetilsalicilic, antilnflamatoare nesteroidiene), timpul de protrombina poate
sa creasca. Contextul infectios sau inflamator, varsta si starea generala a pacientului pot fi
factori de risc.
Influentarea rezultatelor testelor de laborator: in timpul tratamentului cu cefixima pot sa
apara:
- reactii fals pozitive la determinarea cetonelor in urina (prin metoda cu nitroprusiat);
- reactii fals pozitive la determinarea glicozuriei (daca se utilizeaza metode enzimatice).
- test Coombs fals pozitiv pe perioada tratamentului.
-Exemple cefalosporine generatia a-IV-a-

Cefrom, pulbere injectabila

Forma de prezentare
Pulbere pentru solutie injectabil/perf. 1000 mg, 2000 mg; ct. 1 fl. (S/P-RF)

IndicatiiInfectii ale tractului respirator inferior; infectii ale tractului urinar inferior si
superior; infectii ale pielii si tesuturilor moi; bacteriemii/septicemii; infectii la pacienti
neutropenici; infectii severe produse de germeni sensibili.
Dozare si mod de administrare
Administrare injectabila intravenos sau perfuzie. intravenos adulti si adolescenti: 1-2 g la
12 ore. Doza trebuie redusa la pacientii cu functie renala afectata. Nu trebuie amestecat in
aceeasi seringa cu alte antibiotice.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la cefalosporine.

Atentionari si precautii speciale

Precautie in cazul diatezei alergice, in special a hipersensibilitatii la antibiotice
betalactamice. Diareea, severa sau/si persistenta, aparuta in timpul tratament poate fi
simptomul unei afectiuni cu clostridium difficile, cea mai severa forma fiind colita
pseudomembranoasa. Dozarea trebuie adaptata in functie de clearance-ul creatininei.
Atentie in cazul asocierii cu aminoglicozide sau cu diuretice de ansa. Se va opri tratament
in caz de neutropenie. Probenecidul creste concentratia plasmatica a cefalosporinelor.
Sarcina si alaptare
Nu trebuie folosit in timpul sarcinii sau in perioada de alaptare.

Reactii adverse
Reactii anafilactice: angioedem, bronhospasm, stare de rau, soc anafilactic. Cutanate:

40
rash, prurit, urticarie, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermala
toxica. Gastrointestinale: greturi, varsaturi, dureri abdominale, diaree, enterocolite, colita
pseudomembranoasa. Hepatice: cresterea ALT, AST, fosfatazei alcaline, LDH si
abilirubinei. Hematologice: neutropenie, agranulocitoza. Renale: cresteri ale ureei si
creatininei serice, nefrita interstitiala, rar IR. Neurologice: encefalopatie reversibila.
Reactii locale: iritatie inflamatorie a caii venoase si durere la locul injectarii.Altele:
cefalee, febra, perturbari ale gustului sau mirosului. Infectii secundare: dezvoltarea
organismelor nesusceptibile, inclusiv moniliaza (candidiaza).

III.2 Prezentarea macrolidelor

Claritromicina, comprimate filmate

Forma de prezentare Comprimate filmate 250 mg, 500 mg; ct. x 1 blist. x 14 cpr.

IndicatiiInfectii medii si severe ale tractului respirator si infectii cutanate cu germeni

sensibili.

Dozare si mod de administrare Adulti: Intern: Suspensie uz int.: 15 mg/kg/zi, fractionata

la 12 ore. Comprimate filmate: 250-500 mg la 12 ore, 6-14 zile. Inj. i.v.: 8-16 mg/kg/zi,
timp de 2-5 zile. Imediat ce starea pacientului o permite, se trece la terapia orala. Dozele
pediatrice se stabilesc functie de greutatea corporala. In situatia unei afectari renale grave,
este necesara micsorarea dozelor sau prelungirea intervalelor de administrare.

Contraindicatii
Hipersensibilitate cunoscuta la claritromicina sau alte macrolide. A nu se asocia cu:
cisaprid, pimozid sau terfenadina. In caz de hipokaliemie. IH severa. Femei gravide sau
in perioada de alaptare.
Atentionari
La pacientii cu functie hepatica alterata adm. se face sub supravegherea testelor hepatice.
La pacientii cu tulburari medii ale functiei renale este necesara prudenta. Poate determina
aparitia de germeni rezistenti sau micoze. In cazul unor diarei severe si trenante trebuie
suspectata o colita pseudomembranoasa. Precautie in cazul asocierii cu: warfarina,
lovastatin, disopiramida, fenitoina, ciclosporina, carbamazepina, teofilina, digoxina,
mida-zolam, astemizol, dihidroergotamina, alte macrolide, omeprazol, zidovudina,
ritonavir.

Reactii adverse Tract gastrointestinal: greata, varsaturi, dispepsie, dureri gastrice sau
intestinale, diaree, glosita, stomatita, colorari ale mucoasei bucale, limbii si dintilor.
Reactii de hipersensibilitate: urticarie, exanteme usoare, sindrom Stevens-Johnson,
anafilaxie. Sistem nervos: cefalee, modificari de gust sau de miros, teama, ameteli,
halucinatii, cosmaruri, confuzie sau psihoze, tulburari ale auzului. Sistem cardio-
circulator: tulburari ale ritmului cardiac, inclusiv tahicardii ventriculare si torsada

41
varfurilor la pacienti cu QT prelungit. Ficat si cai biliare: cresteri tranzitorii ale
concentratiilor serice ale transaminazelor, fosfataze alcaline, bilirubinei, tulburari ale
functiilor hepatice (hepatita hepatocelulara cu sau fara icter) uneori asociate cu:
indispozitie, greata, varsaturi, colici abdominale, acuze abdominale care pot mima o
colica biliara, pancreatita, ulcer perforat sau un abdomen acut. Altele: hipoglicemie,
trombocitopenie. La locul injectarii pot aparea iritatii venoase ca: inflamatie, durere,
sensibilitate locala sau flebita.

Azitrox, comprimate filmate

Forma de prezentare Comprimate filmate 250 mg, 500 mg; ct. x 1 blist. x 3 sau 6 cpr.
(250 mg), ct. x 1 blist. x 3 cpr. (500 mg)
Indicatii Infectii cu microorganisme sensibile la azitromicina: infectii ORL, infectii ale
cailor respiratorii superioare si inferioare, infectii ale pielii si tesuturilor moi, infectii cu
transmitere sexuala, infectii gastrice si duodenale provocate de helicobacter pylori.

Dozaj si mod de administrare O singura data pe zi, cu cel putin 1 ora inainte sau cu 2 ore
dupa masa. Infectii ale cailor respiratorii superioare si inferioare, ORL, ale pielii si
tesuturilor moi (cu exceptia eritemului cronic migrator) doza este de 500 mg, timp de 3
zile. in eritemul cronic migrator: 1 g in prima zi, apoi 500 mg in zilele 2-5. Doza totala
este de 3 g. in infectii cu transmitere sexuala doza este de: 1 g in priza unica. in infectii
gastrice si duodenale cu Helicobacter pylori: 1 g zilnic.

Contraindicatii
Hipersensibilitate.

Reactii adverse Reactii gastrointestinale (greata, varsaturi, diaree, dureri epigastrice si

flatulenta). Cresteri reversibile ale valorilor serice ale transaminazelor hepatice si
bilirubinemiei. Rar, edem angioneurotic si icter colestatic. Semne si simptome reversibile
nervos-centrale (cefalee, vertij, parestezii, agitatie, nervozitate). Episoade tranzitorii de
neutropenie usoara.

Alte reactii adverse Artralgii, edeme, urticarie, aritmii, anorexie, constipatie, astenie,
nefrita interstitiala, IRA, convulsii, tulburari ale auzului.

Eritromicina 250 mg, comprimat

Compozitie
Un comprimat contine estolat de eritromicina echivalent la 250 mg eritromicina, si
excipienti: amidon de porumb, stearat de magneziu, talc.
IndicatiiSpectrul antimicrobian este asemanator celui al penicilinei G, cuprinzand si
stafilococul secretor de penicilinaza. Reprezinta antibioticul de electie in infectiile cu
mycoplasma sp. sau legionella si alternativa de prima linie in toate indicatiile penicilinei
G, la bolnavii sensibilizati. Este antibioticul de preferat in infectii ale cailor respiratorii

42
superioare si mijlocii.
Mod de administrare
adulti - Doza terapeutica uzuala este de 250 mg la 6 ore. Aceasta poate fi crescuta la 4
g/zi sau mai mult, in functie de severitatea infectiei.
Copii - Varsta, greutatea si severitatea infectiei constituie factori importanti in
determinarea dozei potrivite. Dozele uzuale sunt cuprinse intre 30 si 50 mg/kg/zi, in mai
multe prize. Pentru infectii mai severe aceste doze pot fi dublate. infectii streptococice -
Pentru tratamentul faringitelor sau tonsilitelor streptococice dozele uzuale sunt cuprinse
intre 20 si 50 mg/kg/zi, in mai multe prize.
In tratamentul infectiilor cu streptococ, grupul A -hemolitic, doza terapeutica de
eritromicina trebuie administrata cel putin 10 zile.
In profilaxia infectiilor streptococice la persoanele cu antecedente de boli ale inimii de
natura reumatica doza este de 250 mg de doua ori pe zi.
In profilaxia endocarditelor bacteriene la pacientii alergici la peniciline, cu boli de inima
congenitale sau cu alte maladii valvulare dobandite, reumatice sau de alta natura, care
sunt supusi unor proceduri dentare sau chirurgicale ale cailor respiratorii superioare,
dozele pentru adulti sunt de 1 g (20 mg/kg pentru copii), pe cale orala, cu o ora inaintea
procedurii, urmat de 500 mg (10 mg/kg pentru copii) la 6 ore mai tarziu.
Sifilis primar 20 g, divizate in doze, de-a lungul unei perioade de 10 zile.
Dizenterii amoebiene - Dozele pentru adulti sunt de 250 mg, de 4 ori pe zi, cu o durata a
tratamentului de 10 pana la 14 zile; pentru copii se recomanda doze de 30 - 50 mg/kg/zi
in doze divizate, cu o durata a tratamentului de 10 pana la 14 zile.
Tuse convulsiva - 40 - 50 mg/kg/zi timp de 5 pana la 14 zile.
Boala legionarilor - 1 - 4 g/zi, in doze divizate.
Infectii urogenitale cu chlamydia trachomatis, in timpul sarcinii - 500 mg de 4 ori pe zi,
pe o perioada de minim 7 zile.
Femeilor care nu tolereaza acest regim li se recomanda doze scazute la 250 mg, de 4 ori
pe zi, minimum 14 zile. La adultii cu infectii necomplicate uretrale, endocervicale sau
rectale cu Chlamydia trachomatis care nu tolereaza tetraciclina sau la care aceasta este
contraindicata: 500 mg, de 4 ori pe zi, minimum 7 zile.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la Eritromicina. Afectiuni hepatice. Infectii cu germeni rezistenti la
macrolide. La pacientii sub tratament cu terfenadina.
Reactii adverse Administrarea de eritromicina estolat a fost asociata, in special la adulti,
cu aparitia unor tulburari hepatice insotite sau nu de icter. Pot aparea greata, vome, colici
abdominale si febra. Simptomele initiale apar de obicei dupa 1-2 saptamani de tratament
continuu sau, foarte rar, numai dupa cateva zile de tratament. In cazul aparitiei acestor
simptome se impune intreruperea tratamentului. Dupa reluarea tratamentului, la pacientii
sensibili, simptomele pot reaparea in primele 48 de ore. in timpul terapiei prelungite sau
repetate este posibila o supradezvoltare a bacteriilor sau a fungilor nesusceptibili, ceea ce
impune intreruperea tratamentului si instituirea unei terapii corespunzatoare

III.3 Prezentarea tetraciclinelor

43
Tetraciclina, capsule
Compozitie
Capsule continand 250 mg tetraciclina sub forma de clorhidrat. Unguent cu tetraciclina
clorhidrat 3 g, colesterina 4 g, lanolina 8 g, ulei de vaselina pt. uz intern 57 g, parafina 28
g.

IndicatiiInfectii cauzate de microorganisme sensibile la tetraciclina. Infectii ale tractului

respirator superior si inferior: episoade acute ale bronsitei cronice, pneumonia interstitiala
cauzata de chlamydia, Rickettsia sau mycoplasma; sinuzita. Infectii urogenitale: uretrite
cu Mycoplasma sau Chlamydia, prostatita, anexita, gonoree, sifilis (daca bolnavul este
hipersensibil la peniciline), limfogranulom inghinal. Infectii ale cailor biliare: colecistite.
Infectii ale tractului gastrointestinal: holera, infectii cu Campylobacter, Shigella
(antibiograma este obligatorie), maladia Whipple. Forme severe de acnee vulgara si
rozacee. Conjunctivite cu Chlamydia, trahom, alte infectii cauzate de bacterii sensibile.
Alte afectiuni: bruceloza, rickettsioza, listerioza, borrelioza, actinomicoza, leptospiroza.
Unguent cu tetraciclina:
Profilactic, in leziuni cutanate superficiale susceptibile de a fi infectate cu germeni
piogeni. Terapeutic, in infectii piogene superficiale ale pielii, cu germeni sensibili la
tetraciclina (foliculite, eczeme si plagi infectate, piodermite, furunculoza).
Doze si mod de administrare Se administreaza de preferinta dupa mese, cu o cantitate
mica de lichide. Pentru a evita recidivele, tratamentul se va continua 2-3 zile dupa
disparitia simptomelor: durata minima este de 8 zile. Daca nu apare o ameliorare dupa 2-
3 zile de la debut, continuarea administrarii tetraciclinei este inutila. Doza uzuala este de
1 g/zi, in cazuri grave 2 g/zi, impartita in 2-4 prize. Copiii peste 14 ani vor primi doza
adultului.
Copiii intre 8 si 14 ani: 6,25-12,5 mg/kg corp la 6 ore sau 12,5-25 mg/kg la 12 ore. in caz
de insuficienta renala se vor reduce dozele in functie de clearance-ul renal.

Contraindicatii
Alergie la tetracicline. Tulburari grave ale functiei hepatice. insuficienta renala. copii sub
8 ani. sarcina si perioada de alaptare.
Reactii adverse Pot sa apara greturi, neplacere epigastrica, diaree. Aparitia in intestin a
germenilor tetraciclino-rezistenti provoaca o diaree severa. S-au semnalat si cazuri de
colita pseudomembranoasa. in aceste cazuri se va intrerupe terapia cu tetraciclina. De
asemenea, sunt frecvente suprainfectiile cu Candida, mai ales dupa tratament prelungit.
Au fost raportate cazuri izolate de fotosensibilizare.Ocazional se produc reactii ototoxice.
Manifestari alergice apar foarte rar si dispar la oprirea tratamentului. S-au raportat cazuri
de anemie hemolitica, leucopenie si trombocitopenie. O reactie Jarish-Herxheimer este
posibila in cazul brucelozei, leptospirozei sau al infectiilor cu spirochete. Tetraciclina se
acumuleaza sub forma unui chelat cu ionul calciu in tesutul osos in timpul osteogenezei si
odontogenezei, provocand la copii o discromie dentara (colorarea dintilor in galben sau
brun) si hipoplazia definitiva a emailului. Aceste reactii adverse apar mai frecvent in
cazul administrarii tetraciclinei pe perioade lungi, dar au fost observate si in cazul unor

44
tratamente scurte, dar repetate.La nou-nascut s-a observat o retardare reversibila a
cresterii osoase. Exista riscul agravarii unei insuficiente renale preexistente.

III.4 Prezentarea fluorochinolonelor

Ciprobay 500, comprimate filmate

Compozitie
Constituenti activi: Ciprobay 500- 1 comprimat filmat contine 582 mg ciprofloxacina
clorhidrat monohidrat , echivalent cu 500 mg ciprofloxacin. Excipienti: Celuloza
microcristalina, amidon, poli (1-vinil-2-pirolidone) incrucisat, dioxid de siliciu cu grad de
dispersie mare, stearat de magneziu, metilhidroxipropilceluloza, macrogol 4 000, dioxid
de titan (E 171).
Actiune terapeutica
Ciprobay (ciprofloxacina) este un agent antibacterian sintetic cu spectru larg din grupa
chinolonelor pentru administrare orala si intravenoasa. Aceste substante sunt de
asemenea cunoscute ca inhibitori de giraza.
IndicatiiInfectii necomplicate sau complicate cu germeni sensibili la ciprofloxacina:
Infectii ale tractului respirator. Ciprofloxacina nu trebuie folosita ca antibiotic de prima
electie la pacientii ambulatori cu pneumonie datorata pneumococului.
Ciprofloxacina este indicata in tratamentul pneumoniilor provocate de Klebsiella,
Enterobacter, Proteus, Pseudomonas, Haemophilus, Branhamella, Legionella si
Staphylococcus.
Infectii ale urechii medii (otita medie), ale sinusurilor paranazale (sinuzite) in special
daca acestea sunt generate de germeni gram negativi, inclusiv Pseudomonas si
Staphylococcus.
Infectii oculare. Infectii renale si/sau ale tractului urinar.
Infectii ale organelor genitale, inclusiv anexita, gonoree si prostatita.
Infectii ale cavitatii si organelor abdominale (de ex.: infectii bacteriene ale tractului
gastrointestinal, cailor biliare, peritonita). Infectii ale pielii si tesuturilor moi. Infectii
osoase si articulare. Septicemie. Infectii sau risc iminent de infectii (profilaxie) la
pacientii cu sistemul imun deprimat (de ex.: pacienti imunodeprimati sau neutropenici).
Decontaminare intestinala selectiva la pacientii imunodeprimati. Conform cercetarilor in
vitro, urmatorii patogeni pot fi considerati sensibili: E.Coli, Shigella, Salmonella,
Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia, Edwardsiella, Proteus (indol-
pozitiv si indol-negativ), Providencia, Morganella, Yersinia; Vibrio, Aeromonas,
Plesiomonas, Pasteurella, Haemophilus, Campylobacter, Pseudomonas, Legionella,
Neisseria, Moraxella, Acinetobacter, Brucella; Staphylococcus, Listeria,
Corynebacterium, Chlamidia.
Urmatorii germeni au diferite grade de sensibilitate: Gardnerella, Flavobacterium,
Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, Enterococcus faecalis, Streptococcus pyogenes,
streptococcus pneumoniae, Viridans group streptococci, Mycoplasma hominis,
mycobacterium tuberculosis si mycobacterium fortuitum.
Urmatorii sunt in general rezistenti: Enterococcus faecium, ureaplasma urealyticum,

45
Nocardia asteroides. Cu putine exceptii anaerobii sunt moderat sensibili (de ex.:
Peptococcus, Peptostreptococcus) pana la rezistenti (de ex.: Bacteroides). Ciprofloxacina
este ineficienta impotriva Treponemei pallidum.
Mod de administrare
Comprimatele se inghit intregi cu o mica cantitate de lichid. Pot fi luate independent de
mese. Daca comprimatele se iau pe stomacul gol, substanta activa se absoarbe mai rapid.
Durata folosirii: Durata folosirii depinde de severitatea bolii si de evolutia clinica si
bacteriologica. Este important sa continuati tratamentul in mod sistematic minim inca 3
zile dupa disparitia febrei sau a simptomelor clinice.
. In infectiile streptococice tratamentul trebuie sa dureze minimum 10 zile din cauza
riscului complicatiilor tardive. infectiile produse de chlamydia trebuie tratate de
asemenea minim 10 zile.
Prezentare: Cutii cu 10 sau 20 comprimate filmate. Ambalaj pentru spital.
Dozare: In cazul in care nu este altfel prescris, se recomanda urmatoarele doze:
In special cand este prezent Pseudomonas, Staphylococus sau Streptococcus. In cazul
infectiilor urinare produse de chlamydia, doza zilnica trebuie crescuta, daca este necesar,
la 2 x 750 mg. Pacientii varstnici trebuie sa primeasca o doza cat se poate de mica, in
concordanta cu gravitatea bolii si clearance-ul la creatinina. Daca pacientul nu este
capabil sa inghita comprimate, din cauza severitatii bolii sau din alte motive, este
recomandat sa se inceapa terapia cu o forma de ciprofloxacina intravenos.
1. disfunctie renala sau hepatica:
1.1. Cand clearance-ul la creatinina este cuprins intre 31 si 60ml/min/1.73m2 sau cand
concentratia creatininei serice este cuprinsa intre 1.4 si 1.9 mg/100 ml doza maxima
zilnica poate fi de 1000 mg pe zi pentru administrare orala sau 800 mg pe zi pentru
administrare intravenoasa.
1.2. Cand clearance-ul la creatinina este mai mic sau egal cu 30ml/min/1.73m2 sau daca
concentratia creatininei serice este egala sau mai mare decat 2.0 mg/100 ml doza maxima
zilnica trebuie sa fie de 500 mg pe zi pentru administrare orala si 400 mg pe zi pentru
administrare intravenoasa.
2. Disfunctie renala+hemodializa: Dozare ca la 1.2; in zilele de dializa, dupa dializa.
3. Disfunctie renala + CADP (dializa peritoneala Continua la pacientii Ambulatori):
a) Adaugarea Ciprofloxacinei la solutia perfuzabila pentru dializa (intraperitoneal): 50 mg
Ciprofloxacina/ Litru de dializat administrat de 4 ori pe zi la fiecare 6 ore.
b) Administrarea de ciprofloxacina comprimate filmate (per os) 1 comprimat filmat x 500
mg (sau 2 x 250 mg). 4. disfunctie hepatica:Nu este necesara o ajustare a dozei.
5. disfunctie renala si hepatica: Ajustarea dozei ca la 1.1 si 1.2.

Contraindicatii
Ciprobay nu trebuie folosit in cazuri de hipersensibilitate la ciprofloxacina sau la alte
chimioterapeutice. ciprofloxacina nu trebuie prescrisa la copii, adolescenti, femei gravide
sau femei care alapteaza, deoarece nu exista experienta asupra sigurantei produsului la
acest grup de pacienti si deoarece pe baza studiilor pe animale, este posibil ca
medicamentul sa produca alterarea cartilajului articular la un organism imatur. Studiile pe
animale nu au evidentiat aparitia efectelor teratogene (malformatii).

46
Reactii adverse Efecte asupra tractului gastro-intestinal: greata, diaree, varsaturi,
dispepsie, durere abdominala, flatulenta, anorexie. In eventualitatea unei diarei severe si
persistente in timpul tratamentului sau dupa tratament trebuie informat medicul, deoarece
acest simptom poate semnala o afectiune intestinala grava (colita pseudomembranoasa),
care necesita tratament imediat. In astfel de cazuri, trebuie intrerupt tratamentul cu
Ciprofloxacina si inceput un tratament adecvat (de ex.: vancomicina, per os 4 x 250
mg/zi). Medicamentele care inhiba peristaltismul sunt contraindicate.
Efecte asupra sistemului nervos: ameteala, cefalee, oboseala, agitatie, tremor; foarte rar:
insomnie, paralgezii periferice, transpiratii, mers nesigur, convulsii, depresii, halucinatii,
in cazuri izolate reactii psihotice (mergand progresiv pana la comportament autoagresiv).
In anumite cazuri, aceste reactii au aparut chiar dupa prima administrare de
Ciprofloxacina. In acest caz trebuie intrerupta administrarea Ciprofloxacinei si trebuie
informat medicul imediat. Efecte asupra organelor de simt: foarte rar: gust si miros
modificat, tulburari vizuale (de ex.: diplopie, tulburari ale vederii in culori), tinitus,
tulburari temporare ale auzului, in special la frecvente inalte.
Reactii de hipersensibilitate: In anumite cazuri , urmatoarele reactii au aparut chiar dupa
prima administrare a Ciprofloxacinei. In acest caz trebuie intrerupta administrarea
Ciprofloxacinei si trebuie informat medicul imediat.
Reactii cutanate: de ex. rash, prurit, febra medicamentoasa. Foarte rar: hemoragii
cutanate punctiforme (petesii), formarea de vezicule insotite de hemoragii (bule
hemoragice) si noduli mici (papule) cu formarea de cruste care arata afectarea vasculara
(vasculita). Eritema nodosum , Eritema exudativum multiforme (minor). Sindrom
Stevens-Johnson, sindrom Lyell. Nefrita interstitiala. Hepatita, necroza hepatica foarte rar
progresiva pana la insuficienta hepatica cu risc vital.
Reactii anafilactice/anafilactoide: (de ex. edem facial, vascular si laringian; dispnee
progresiva pana la soc anafilactic) in anumite cazuri, chiar dupa prima administrare. In
aceste cazuri Ciprofloxacina trebuie intrerupta; este necesar tratament medical (de ex.
tratamentul socului). Efecte asupra aparatului cardiovascular: tahicardie; foarte rar: valuri
de caldura, migrena, lesin. Alte efecte adverse: dureri articulare, tumefactii articulare;
foarte rar: o stare generala de slabiciune, mialgii, tendo-vaginite, fotosensibilitate,
alterarea trecatoare a functiei renale inclusiv insuficienta renala tranzitorie. In cazuri
izolate in timpul administrarii de Ciprofloxacina s-a observat tendinita achiliana. Au fost
observate cazuri izolate de ruptura partiala sau totala a tendonului lui Achile in special la
batranii carora li se administrau anterior glucocorticoizi sistemici. De aceea la orice semn
de achilotendinita (de ex. tumefactie dureroasa) administrarea Ciprofloxacinei trebuie
intrerupta si informat medicul. Administrarea pe termen lung sau repetata de
Ciprofloxacina poate conduce la suprainfectii cu bacterii rezistente la produs sau micoze.
Efecte asupra sangelui: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie,
trombocitopenie; foarte rar: leucocitoza, trombocitoza, anemie hemolitica, valori
modificate ale protrombinei. Influenta asupra parametrilor de laborator/sedimentului
urinar: Poate exista o crestere temporara a transaminazelor, fosfatazelor alcaline sau icter
colestatic in special la pacientii cu disfunctii hepatice in antecedente; o crestere temporara
a ureei, creatininei sau bilirubinei in ser; in cazuri unice: hiperglicemie, cristalurie sau
hematurie.

47
Nota pentru conducatorii auto: Chiar daca medicamentul este luat conform prescriptiei,
poate modifica viteza de reactie intr-un mod in care sa afecteze capacitatea de a conduce
sau de a actiona aparate, in special daca medicamentul este administrat in combinatie cu
alcoolul.

Interactiuni medicamentoase Administrarea simultana de Ciprofloxacina (per os) si fier,

sucralfat sau antiacide si medicamente puternic tamponate (de ex.: antiretrovirale),
continand magneziu, aluminiu sau calciu reduce absorbtia Ciprofloxacinei. In consecinta,
Ciprofloxacina trebuie administrat fie cu 1-2 ore inainte sau cel putin 4 ore dupa aceste
preparate. Aceasta restrictie nu se aplica antiacidelor apartinand clasei blocantilor de
receptori H2. Administrarea concomitenta de Ciprofloxacina si teofilina poate determina
o crestere nedorita a teofilinei serice. Aceasta poate conduce la efecte adverse
determinate de teofilina. Daca folosirea concomitenta a celor doua produse nu se poate
evita, trebuie verificata concentratia serica a teofilinei si doza de teofilina redusa in mod
corespunzator.
Studii pe animale au aratat ca o combinatie intre doze foarte mari de quinolone (inhibitori
de giraza) si anumite antiinflamatoare nesteroidiene (dar nu acid acetilsalicilic) pot
provoca convulsii. O crestere tranzitorie a creatininei serice a fost observata la
administrarea simultana a Ciprofloxacinei si ciclosporinei. De aceea este necesar
controlul frecvent al concentratiei creatininei serice la acesti pacienti (de 2 ori pe
saptamana).
Administrarea simultana de Ciprofloxacina si warfarina poate intensifica actiunea
warfarinei. In anumite cazuri, administrarea concomitenta de Ciprofloxacina si
glibenclamid poate intensifica actiunea glibenclamid-ului (hipoglicemie). Probenecidul
interfera excretia renala a Ciprofloxacinei. Administrarea de probenecid si Ciprofloxacina
creste concentratia serica a Ciprofloxacinei. Metoclopramidul accelereaza absorbtia
Ciprofloxacinei rezultand un timp mai scurt pentru atingerea maximului concentratiei
plasmatice. Nu s-a observat nici o influenta asupra biodisponibilitatii Ciprofloxacinei.

48
OFLOXIN 200 mg
Indicatii terapeutice Ofloxacina este indicata la adulti, pentru tratamentul infectiilor
moderate-grave, induse de germeni sensibili. Ofloxacina trebuie prescrisa în urma
examenului microbiologic, inclusiv antibiograma.
- infectii ale tractului urinar , acute sau cronice; uretrita gonococica si non-gonococica;
prostatite;
- infectii ginecologice înalte;
- infectii osteoarticulare-osteomielita ;
- infectii pulmonare: episoadele acute ale bronsitei cronice, exacerbarile fibrozei chistice,
pneumonii nosocomiale; tuberculoza pulmonara cu microbacterii rezistente, mai ales la
pacientii imunodeficienti (antituberculos minor);
- infectii ORL – sinuzita cronica, suprainfectarea otitei cronice; profilaxia infectiilor în
chirurgia urechii medii;
- infectii cutanate si ale tesuturilor moi;
- infectii gastrointestinale: diareea calatorilor, gastroenterita cu salmonele, dizenterie
bacilara acuta, febra tifoida;
- infectii intraabdominale inclusiv colangite si infectii ale micului bazin;
- septicemie ;
- prevenirea infectiilor cu bacterii gram-negativ la pacientii imunodeprimati.
În infectii severe cu germeni sensibili, care pun viata în pericol, ofloxacina se poate
administra la copil.
Comprimate filmate 200 mg
Compozitie
Un comprimat filmat contine 200 mg ofloxacina si excipienti:
- nucleu: lactoza monohidrat, amidon de porumb, povidona 25, crospovidona, poloxamer
188, stearat de magneziu , talc.
- film: hidroxipropilmetilceluloza 2910/5, Macrogol 6000, talc, dioxid de titan (E171).

Grupa farmacoterapeutica
Chinolone antibacteriene, fluorochinolone.

Contraindicatii
- Hipersensibilitate la fluorochinolone, ofloxacina sau la oricare dintre componentele
produsului;
- Antecedente de tendinopatie asociata cu fluorochinolonele;
- Epilepsie ;
- Deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza;
- Copii;
- Sarcina ;

49
- Alaptare.
Interactiuni
Efectele produsului Ofloxin 200 si ale altor medicamente administrate simultan se pot
influenta reciproc. Aceasta se refera în special la medicamente ce influenteaza glicemia,
medicamente anticoagulante si medicamente antireumatice. Medicamentele ce reduc
aciditatea sucului gastric si medicamentele ce contin magneziu , aluminiu, fier sau zinc
scad eficacitatea produsului Ofloxin 200 si trebuie administrate cu cel putin 2 ore înainte
sau dupa administrarea ofloxacinei. Administrarea concomitenta de fluorochinolone si
teofilina poate creste riscul aparitiei convulsiilor.
În cazul administrarii concomitente de ofloxacina si anticoagulante cumarinice poate
creste riscul hemoragic. De aceea, medicul dumneavoastra trebuie informat despre
medicatia pe care o urmati, despre medicamentele eliberate cu si fara prescriptie
medicala. Nu utilizati nici un medicament eliberat fara prescriptie medicala simultan cu
Ofloxin 200, fara a consulta medicul dumneavoastra. Daca medicul dumneavoastra va
recomanda un anumit medicament , informati-l ca urmati deja tratament cu Ofloxin 200.
Doze si mod de administrare Dozajul produsului Ofloxin 200 trebuie întotdeauna sa fie
stabilit de medic , tinând cont de natura si severitatea bolii. La pacientii adulti cu functie
renala normala doza uzuala este de 1-2 comprimate filmate Ofloxin 200 (200-400 mg
ofloxacina), administrate oral, la interval de 12 ore sau 2 comprimate filmate de Ofloxin
200 (400 mg ofloxacina), la interval de 24 ore. În infectii severe doza zilnica poate fi
crescuta la 3-4 comprimate filmate Ofloxin 200 (600-800 mg ofloxacina).
În functie de tipul si gravitatea infectiei, ofloxacina se administreaza timp de 7 pâna la 10
zile.
În cazul pacientilor cu tulburari ale functiei renale, medicul va adapta doza de Ofloxin
200 în functie de gravitatea tulburarilor functiei rinichilor. La pacientii cu tulburari grave
ale ficatului, doza nu trebuie sa depaseasca 2 comprimate filmate de Ofloxin 200 pe zi.

Produsul se administreaza cu 30 minute – 1 ora înainte de masa, împreuna cu apa.

Medicamentele ce reduc aciditatea sucului gastric cât si cele ce contin magneziu (Mg),
aluminiu (Al), fier (Fe) si zinc (Zn) trebuie administrate cu cel putin 2 ore înainte sau cel
putin 2 ore dupa administrarea produsului Ofloxin 200.

PEFLACINE ®, comprimate filmate

Indicatii: Sunt determinate de activitatea antibacteriana si de caracterele farmacocinetice
ale Peflacinei. Peflacine este un antibiotic bactericid sintetic din grupul chinolonelor.
Spectrul antibacterian natural al pefloxacinei cuprinde: Specii de obicei sensibile (CMI 4
mcg/ml): anaerobi gram(-), spirochete, Mycobacterium tuberculosis. Daca nu s-a stabilit
sensibilitatea constanta a unui germen dintr-o anumita specie, se impune determinarea
acesteia in vitro. La adult, indicatiile sunt limitate la infectiile severe cu bacili gram(-) si
cu stafilococi, definiti mai sus ca sensibili. Ele privesc mai ales urmatoarele grupe de
infectii: septicemia si endocardita; meningita ; infectii respiratorii si din sfera ORL;
infectii renale si ale tractului urinar ; infectii ginecologice; infectii abdominale si hepato
-biliare; infectii osteo-articulare; infectii cutanate; uretrita gonococica si nespecifica.

Prezentare, forme farmaceutice: Cutii a 50 de comprimate filmate divizibile. Fiole a 5 ml

solutie injectabila, cutii a 5 fiole. Forma injectabila este rezervata pentru uz spitalicesc,

50
perfuzie i.v.
Compozitie: Un comprimat de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400 mg. O
fiola de Peflacine contine pefloxacin mesilat dihidrat 400 mg.

Contraindicatii: Alergie la chinolone; sarcina si alaptare ; deficit de glucozo-6-fosfat

dehidrogenaza; copii (risc de afectare a cartilajelor de crestere).
Avertizare: Se va evita expunerea la radiatii solare sau ultraviolete in timpul tratamentului
din cauza riscului de fotosensibilizare. Se va reduce efortul fizic, se prefera repausul la
pat pe durata tratamentului.
Efecte adverse: Reactii cutanate alergice si de fotosensibilizare la expunerea la radiatii
solare sau ultraviolete. Dureri articulare si musculare , tendinite, uneori severe (rupturi de
tendon). Trombocitopenie, rar neutropenie. Tulburari neurologice: mai ales la pacientii
sub terapie intensiva, s-au observat: cefalee, afectarea vigilentei (insomnie); accese
mioclonice convulsii si tulburari de constienta. Tulburari digestive: gastralgii, greata,
varsaturi. In caz de durere sau inflamare a tendonului lui Achile se va opri tratamentul si
se recomanda repaus la pat. Toate efectele secundare sunt reversibile dupa sistarea
terapiei cu Peflacine.
Mod de administrare, posologie: Doza recomandata este de 800 mg (2 comprimate) pe zi.
Calea orala: comprimatele de Peflacine se vor administra in 2 prize, dimineata si seara, in
timpul meselor, pentru a preveni tulburarile digestive. Uretritele gonococice beneficiaza
de tratamentul in monodoza: 2 comprimate administrate in doza unica. Calea i.v.:
perfuzia i.v. cu Peflacine se va face lent (peste o ora), dupa diluarea fiolei de 400 mg in
250 ml de glucoza 5%. Se administreaza cate o perfuzie de doua ori in 24 h, dimineata si
seara. Din cauza riscului de precipitare, nu se va dilua Peflacine in solutie hidrosalina sau
alta solutie ce contine ioni de Cl. Nu se amesteca in perfuzie cu alte medicamente.

IV. CONCLUZII

51
 Este foarte important ca pacientii sa inteleaga importanta administrarii rationale a
antibioticelor.

Una din marile temeri ale specialistilor in ceea ce priveste administrarea nerationala a
antibioticelor este cea reprezentata de aparitia rezistentei bacteriene la antibiotice. Acest
fenomen, care apare din ce in ce mai des, pune probleme ulterior, cand raceala se
complica cu o infectie bacteriana, ce rezista la tratament. Antibioticele vor fi astfel
ineficiente si afectiunea se va complica si va avea o evolutie imprevizibila.
Antibioticele nu sunt eficiente intr-o raceala sau intr-o alta infectie determinata de
virusuri din simplul fapt ca tinta lor este reprezentata de populatia bacteriana. Ele nu sunt
adresate luptei si combaterii unei infectii de natura virala, pentru aceasta situatie fiind
realizate medicamente speciale, numite antivirale. Administrarea antibioticelor intr-o
raceala nu numai ca nu este recomandata, dar este chiar contraindicata, mai ales daca
raceala da semne sa nu fie complicata.
Antibioticele pot face mult mai mult rau decat ne imaginam, in special daca tinem
cont si de faptul ca poate sa apara (la 1 din 40000 de pacienti) si o reactie alergica,
deseori grava si cu implicatii fatale. Un alt aspect foarte important si deosebit de
periculos este cel reprezentat de faptul ca prin administrarea necontrolata a antibioticelor
au aparut in timp numeroase tulpini bacteriene foarte agresive si care au multiple
mecanisme de rezistenta la tratament, ceea ce insemna nu numai ca boala rezultata prin
infectia cu astfel de bacterii este mai periculoasa, dar si ca tratamentul va fi mult mai greu
de aplicat si se va dovedi mai putin eficient. . Exista situatii in care ele sunt cu adevarat
necesare, insa raceala simpla, comuna, necomplicata nu este una din ele.

V. BIBLIOGRAFIE

Dr.Mioara Mincu;Prof.Dr.Crina Sinescu-"Medicina interna:specialitati

52
inrudite si terapii paliative"

Conf.Dr.Mircea Angelescu-"Folosirea rationala a antibioticelor"2004

Valentin Stroescu-"Farmacologia"

Ghid Angelescu 2006

Valentin Stanescu-"Tehnologia farmaceutica"Editura

Medicala,Bucuresti,1983

"Farmacopeea Romana",ed.X,Editura Medicala1993

53
54