ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,EUGEN NICOARĂ,,

REGHIN

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE

FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist: MUNTEAN MONICA

ABSOLVENT:
FOLA ANA CORNELIA

2011
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,EUGEN NICOARĂ,,

1
 REGHIN

SPECIALIZARE: ASISTENT MEDICAL DE

FARMACIE

COORDONATOR:
Farmacist: MUNTEAN MONICA

ABSOLVENT:
FOLA ANA CORNELIA

2011

2
 FIŞA DE EVALUARE A PROIECTULUI ŞI A SUSŢINERII
ORALE

Partea I. Monitorizarea progresului proiectului

1. Nume/Prenume candidat: FOLA ANA CORNELIA
2. Calificare: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE
3. Nume/Prenume şi specializare îndrumător de proiect: MUNTEAN MONICA-
FARMACIST SEF
4. Tema proiectului: PULBERI PENTRU UZ INTERN
5. Data începerii activităţilor de realizare a proiectului: 30.05.2010
6. Competenţele vizate/implicate în realizarea/execuţia proiectului(care se referă la
tema proiectului conform standardului de pregătire profesională)
- Definirea bazelor farmacocinetice
- Stabilirea cineticii unui medicament
- Nominalizarea tipului de actiune in functie de cinetica medicamentului in organism
- Stabilirea locului de actiune in functie de cinetica medicamentului
- Indicarea tipului de afectiune corespunzatoare actiunii unui medicament
7. Stabilirea planului activităţilor individuale ale candidatului pentru proiect:
- Data: 08.06.2010
- Semnătura candidatului:
- Semnătura îndrumătorului:
8. Stabilirea planului de redactare a Proiectului – suport scris:
- Perioada: 09.06.2010
- Revizuit: 16.09.2010
- Forma finală acceptată de către îndrumător: 10.02.2010
9. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului :

NR.
OBSERVAŢII SEMNĂTURA ELEVULUI
CRT.
1 17.09.2010
2 20.10.2010
3 10.11.2010
4 12.12.2010
5 11.01.2011

Partea a II-a: Aprecierea calităţii activităţii candidatului6

CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII
1. Activităţile practice întreprinse în cadrul proiectului DA

3
se raportează adecvat la tema proiectului
2. Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr-o DA
perspectivă personală, candidatul demonstrând
reflecţie critică
3. Activităţile practice au fost întreprinse , după
caz, sub coordonarea/supravegherea îndrumătorului
de proiect sau/şi a persoanelor autorizate
4. Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin planul DA
proiectului a fost făcută conform planificării iniţiale
5. Documentarea pentru proiect a fost făcută cu DA
sprijinul şi sub supravegherea îndrumătorului de
proiect.
6. Identificarea şi utilizarea bibliografiei pentru DA
redactarea părţii scrise a proiectului a fost realizată
integral
7. Referinţele bibliografice utilizate la redactarea DA
părţii scrise a proiectului au fost prelucrate şi
prezentate într-un mod personal şi nu sunt o
compilaţie de citate.
8. Soluţiile pentru situaţiile-problemă cu care s-a DA
confruntat candidatul pe parcursul executării
proiectului sunt personale şi au fost găsite cu ajutorul
îndrumătorului de proiect
9. În realizarea sarcinilor de lucru din cadrul DA
proiectului candidatul a făcut dovada implicării şi
angajării personale, originalităţii soluţiilor propuse, a
imaginaţiei şi creativităţii în abordarea şi îndeplinirea
sarcinilor
10. Soluţiile găsite de către candidat pentru rezolvarea DA
problemelor practice au fost transferabilitate în alte
contexte practice.

Partea a III-a: Aprecierea calităţii proiectului

CRITERIUL DA/NU OBSERVAŢII

4
1. Proiectul/produsul are validitate în raport cu tema, DA
scopul, obiectivele şi metodologia abordată
2. Proiectul/produsul demonstrează completitudine şi DA
acoperire satisfăcătoare în raport de tema aleasă
3. Elaborarea proiectului şi redactarea părţii scrise a DA
proiectului au fost făcute într-un mod consistent şi
concomitent, conform planificării
4. Opţiunea candidatului pentru utilizarea anumitor DA
resurse este bine justificată şi argumentată în
contextul proiectului
5. Redactarea părţii scrise a proiectului demonstrează DA
o bună consistenţă internă
6. Prezentarea scrisă a proiectului este logică şi DA
demonstrează o bună argumentare a ideilor
7. Proiectul/produsul reprezintă, în sine, o soluţie DA
practică personală, cu elemente de originalitate în
găsirea soluţiilor
8. Proiectul/produsul are aplicabilitate practică şi în DA
afara şcolii.
9. Realizarea proiectului/produsului a necesitat DA
activarea unui număr semnificativ de unităţi de
competenţe, conform S.P.P-ului pentru calificarea
respectivă
10. Redactarea părţii scrise a proiectului respectă DA
cerinţele de structură impuse de metodologia de
organizare şi desfăşurare a examenului de certificare
profesională

Partea a IV-a Aprecierea prezentării şi susţinerii orale a proiectului

CRITERIUL DA/ NU OBSERVAŢII

1. Candidatul a realizat o susţinere orală clară,
coerentă şi fluentă

5
2. Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport cu
tema proiectului şi cu obiectivele acestuia
3. Candidatul a demonstrat putere de sinteză şi
adaptarea prezentării la situaţia de examinare
4. Candidatul şi-a susţinut punctele de vedere şi
opiniile într-un mod personal şi bine argumentat
5. În scopul accesibilizării informaţiei şi a creşterii
atractivităţii prezentării, candidatul a utilizat în
prezentare strategii eficiente şi mijloace de
comunicare potrivite: elemente de grafică, modele,
aplicaţii, facilităţi audio-video ale TIC etc.

Aprecierea răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei:

INTREBAREA OBSERVATII NOTA

Rezultatul final stabilit de Comisia de examinare pe baza evaluării globale a activităţilor

realizate de candidat şi consemnat în Fişa de evaluare a proiectului şi a susţinerii orale,
astfel:
- cel puţin 20 de criterii îndeplinite din cele 25
- obţinerea a cel puţin nota 5 la întrebarile comisiei

NOTĂ FINALĂ:..............................

Examinatori:

Preşedinte de comisie,

Data:

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE...............................................................9

CAPITOLUL II. PARTE GENERALĂ....................................................12

II.1 GENERALITĂŢI.........................................................................12
II.2 FORMULAREA ŞI PROPRIETĂŢILE PULBERILOR.............13

6
 II.2.1 Formularea pulberilor.....................................................13
II.2.2 Proprietăţile fizice......................................................13
II.2.3 Proprietăţile chimice şi fizico-chimice...........................16
II.3 CLASIFICARE............................................................................17
II.4 PREPARAREA PULBERILOR..................................................18
II.4.1 USCAREA MATERIALULUI DE PULVERIZAT.......18
II.4.2 MĂRUNŢIRE. PULVERIZARE. CERNERE..............21
II.4.3 AMESTECAREA PULBERILOR.................................32
II.4.5 DIVIZAREA PULBERILOR.........................................34
II.5 PULBERI NEDIVIZATE ŞI PULBERI DIVIZATE..................35
II.5.1 PULBERI SIMPLE ŞI COMPUSE
NEDIVIZATE................................................................35
II.5.2 PULBERI DIVIZATE....................................................36
II.6 CARACTERE ŞI CONTROL. CONSERVARE.........................36

CAPITOLUL III. PARTE SPECIALĂ.....................................................38

III.1 Pulberi nedivizate.............................................................................38
III.1.1 Pulbere alcalină de beladonna.......................................38
III.1.2 Pulbere conservantă.......................................................38
III.1.3 Pulbere de bicarbonat de sodiu şi carbonat de
calciu Pulbere Sippy 1...................................................38
III.1.4 Pulbere de bicarbonat de sodiu şi oxid de
magneziu Pulbere Sippy 2.............................................39
III.1.5 Pulbere de bismut antiacidă...........................................39
III.1.6 Pulbere efervescentă laxativă........................................39
III.1.7 Pulbere alcalina.............................................................40
III.1.8 Pulbere de opiu şi ipeca.................................................40
III.2 Pulberi divizate................................................................................40
III.2.1 Pulbere antiasmatică de atropină...................................41
III.2.2 Pulbere antinevralgică...................................................41
III.2.3 Pulbere antispastică.......................................................42
III.2.4 Pulbere colagogă...........................................................42
III.2.5 Pulbere de chinină acid acetilsalicilic şi
vitamina C......................................................................42
III.2.6 Pulbere de codeină şi fenacetină....................................43
III.2.7 Pulbere somniferă..........................................................43
III.2.8 Pulbere de digitală.........................................................43

IV. CONCLUZII.........................................................................................45

7
V. BIBLIOGRAFIE....................................................................................46

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

8
 Tehnica farmaceutică este ştiinţa care studiază noţiunile teoretice şi
practice necesare realizării medicamentelor atât în farmacii cât şi în industria
de medicamente.
Clasificarea tehnicii farmaceutice:
 Tehnica farmaceutică industrială.
 Tehnica preparatelor în farmacie.
Tehnica farmaceutică se ocupă cu transformarea substanţelor
medicamentoase într-un produs cu o formă adecvată locului şi modului de
administrare la bolnavi. Adultul standard (cel din prospecte) se consideră de
70 kilograme corp.
Medicamentele pot fi de următoarele tipuri:
 Medicament alopat – medicina alopată.
 Medicament homeopat – medicina homeopată.
Medicamentele alopate
În această categorie intră marea majoritate a produselor farmaceutice.
Legea care guvernează alopatia este Contraria contrariis curantum (ceea ce
este contrar) simptomelor vindecă.
Medicamentele homeopate
Cea de-a 2 parte se numeşte medicina homeopată. Legea care
guvernează este Similia similibus curantum (ceea ce este asemănător)
simptomelor vindecă. Preparatele homeopate folosesc doze infinit de mici.
Exemplu: Oscilococcinum – vaccin antigripal de tip oral.
În afară de aceste medicamente mai sunt produse cosmetice şi produse
dietetice.
Formularea medicamentelor:
Formularea medicamentelor parcurge o serie de etape absolut
obligatorii:
 Verificarea dozelor (conform tabelelor).
 Alegerea excipienţilor.
 Elaborarea tehnicii de elaborare.
 Optimizarea formulării şi a tehnicii de preparare.
 Studiul aparaturii şi a ustensilelor folosite în procesul de fabricaţie.
 Studiul stabilităţii fizico – chimice şi asigurarea conservării.
Un medicament este considerat stabil în condiţii determinate de
compoziţia şi modul de preparare până când nu prezintă semne
organoleptice de alterare (culoare, miros, aspect).
Preparatul este considerat activ când cantitatea principiului activ
nemodificat nu coboară sub 90% din valoarea declarată şi până când în

9
această limită de scădere a conţinutului de substanţă activă produsă de
degradare nu este toxică (în prospectul medicamentului).
Conform Farmacopeei Române X termenul de valabilitate pentru
produsele industriale s-a stabilit la 5 ani.
Conform Farmacopeei Române IX (anterioară) termenul de
valabilitate pentru produsele industriale s-a stabilit la 3 ani.
Pentru preparatele care se execută în farmacie pentru care formula se
prescrie în cantităţi mici sau se prepară la cerere, stabilitatea preparatului
este redusă în timp 7 – 10 zile.
Conservarea:
Se referă la limitarea poluării microbiologice prin adaos de
conservanţi potriviţi (aspirină, acid citric, vitamina C, benzoat de sodiu).
Condiţionarea medicamentelor:
Condiţionarea medicamentelor se împarte în:
 condiţionare primară;
 condiţionare secundară.
Condiţionarea secundară se realizează numai în industrie.
După Farmacopeea Română X condiţionarea se face în locuri ferite de
lumină – flacoane de culoare brună, flacon opac sau flacon alb pe care se
lipesc indigo, staniol, hârtie de culoare neagră. După Farmacopeea Română
X flacoanele trebuie să fie bine închise şi păstrate la loc uscat (26 0 C,
umiditate 60% relativă).
Medicamentul (O. M. S. = Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
Medicamentul este o substanţă sau o asociere de substanţe care
modifică un proces fiziologic sau patologic în beneficiul celui care îl
foloseşte.
La noi în ţară medicamentul este definit ca orice substanţă sau
amestec de substanţe sau produse de origine vegetală sau animală utilizate în
vederea modificării sau studierii unui sistem fiziologic sau a unei stări
patologice cu scopul vindecării sau diagnosticării precum şi prevenirii unor
suferinţe.
Formele farmaceutice:
Formele farmaceutice sunt formele sub care substanţele active şi
excipienţii sunt prelucrate pentru administrarea adecvată pe o anumită cale
într-un anumit mod (comprimate; pulberi; pudre; capsule; parenterale –
injectabile, perfuzabile; unguente; supozitoare; drajeuri; suspensii pediatrice;
ovule; pilule; aerosoli; colire).
Substanţa activă este responsabilă de efectul terapeutic.
Excipienţii sunt substanţe ajutătoare la prepararea produselor
farmaceutice.

10
 Clasificarea medicamentelor:
 Medicamente industriale – tipizate sau specialităţi
farmaceutice.
 Medicamente oficinale – sunt cele care au monografie în
Farmacopeea Română X, formulare şi definiţie bine definită şi
se prepară după reguli stricte.
Exemple: Soluţia de rivanol, tinctura de iod.
 Medicamente magistrale – se execută în farmacii, la cerere, pe
baza unei reţete care este individuală.
Compoziţie:
 Medicamente simple – alcătuite dintr-o singură substanţă
activă.
 Medicamente compuse – alcătuite din mai multe substanţe
active.
Exemplu: Fervex.
Toxicitate:
 Medicamente obişnuite = ANODINE – pot fi consumate până
la câteva grame fără a produce perturbări în organism.
 Medicamente active = EROICE – nu produc modificări
fiziologice, consumate de ordinul centigramelor.
Exemple: Rivanol, Anestezină, Rezorcin.
 Medicamente foarte puternic active = TOXICE – consumate
în cantitate foarte mică produce moartea.
Medicamentele foarte puternic active se păstrează la SEPARANDA –
este un loc special amenajat la farmacie sau la depozit cu etichetă şi cheie.
Medicamentele toxice se păstrează la VENENA – se ţin în dulap cu
uşi duble şi cheiţă care se găseşte la farmacist.
Etichetarea substanţelor anodine se face cu cerneală neagră pe etichete
albe. Pentru substanţele eroice etichetarea se face cu cerneală roşie pe
etichetă albă. Pentru substanţele toxice se face cu alb pe etichetă neagră,
borcanul trebuie să aibă desenul cap de mort şi atenţionarea ATENŢIE
OTRAVĂ!.

CAPITOLUL II. PARTE GENERALĂ

II.1 GENERALITĂŢI

11
 Pulberile pot fi definite din punct de vedere tehnologic ca preparate
farmaceutice solide, alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai
multor substanţe active asociate sau nu cu substanţe auxiliare; sunt folosite
ca atare sau divizate în doze unitare (F.R.X).
Farmacopeea Romana X specifica gradul de finete a particulelor. Nu le da
dimensiunea, dar le evalueaza marimea cu ajutorul sitelor
În industria farmaceuticii, numărul preparatelor sub formă de pulberi
este mai redus, datorită extinderii utilizării preparatelor farmaceutice solide
cum sunt: comprimatele, drajeurile şi capsulele.
Importanţa actuală a pulberilor, constă în faptul că ele reprezintă atât o
formă de administrare ca atare a medicamentului, cât şi o formă
farmaceutică intermediară. Practic, pulberile intervin în procesul de
preparare a celor mai multe preparate farmaceutice cum sunt: cele solide, la
prepararea unguentelor-suspensii, a suspensiilor fluide, a preparatelor
injectabile-suspensii, a aerosuspensiilor, în felul acesta, calitatea pulberilor
influenţând hotărâtor calitatea preparatelor farmaceutice obţinute. Se
intalnesc la toate formele farmaceutice:
 La solutii – cu cat pulberea este mai fina cu atat dizolvarea se
face mai rapid.
 La suspensii – cu cat pulberea e mai fina dispersia e mai buna.
 La unguente – fie ca pulberea se dizolva fie ca se suspenda, ea
trebuie sa aiba un grad avansat de diviziune pentru a se realiza
o absorbtie marita la nivelul pielii.
 La supozitoare – pulberea trebuie sa aiba un grad mare de
finete, asigura omogenitatea perfecta si o absorbtie marita.
 La pulberile medicamentoase – absorbtia depinde de gradul
de diviziune.
 La granulate – particulele au o anumita dimensiune necesara
unei desfaceri intr-un anumit interval.
 La capsule – daca contin mai multe substante active marimea
particulelor trebuie sa fie aceeasi.
 La comprimate – finetea pulberii asigura o dizolvare uniforma
la nivelul tubului digestiv (se evita actiunea ulcerogena).
 La injectabilele de tipul suspensiilor – acestea trebuie sa
treaca prin acul de seringa numarul 16.
 La unguentele oftalmice – particulele trebuie sa aiba
dimensiunea de cel mult 25 micrometri (la fel si suspensiile
oftalmice).

12
 Din punct de vedere al sistemului dispers, pulberile sunt sisteme
disperse eterogene de solid în gaz, faza internă fiind constituită din particule
solide.

II.2 FORMULAREA ŞI PROPRIETĂŢILE PULBERILOR

II.2.1 Formularea pulberilor

Particulele componente ale unei pulberi pot fi constituite din cristale,

substanţe amorfe sau ţesuturi de celule, în cazul pulberilor de natură
vegetală.
Într-o pulbere pe lângă particulele individuale se pot găsi de asemenea
aglomerate şi agregate de particule. Aglomeratele sunt formate din mai
multe particule asociate la care forţele de legatură sunt forţe de adeziune,
forţe electrostatice sau de frecare- fricţiune.
Aglomeratele pot fi desfăcute uşor, prin cernere, agitare sau triturare
uşoară. Agregatele iau naştere din particule individuale prin procese de
sintetizare sau creştere a particulelor, iar desfacerea lor în particule unitare
este mai dificilă decât în canzul aglomeratelor.

II.2.2 Proprietăţile fizice

Pulberile sunt conglomerate de particule solide, cu forme şi

dimensiuni diferite, care alcătuiesc un sistem dispers macroeterogen, în care
mediul de dispersie este aerul în care se găsesc dispersate particulele solide.
Proprietăţile derivate ale pulberii se referă la porozitatea pulberii,
caracteristicile volumetrice, gradul de sedimentare, permeabilitate,
compresibilitate, proprietăţille reologice (coeziunea şi adeziunea la diferite
suprafeţe, fluiditatea), proprietăţile absorbtive, activitatea chimică, catalitică
şi activitatea biologică.
Dimensiunea particulelor în pulberile farmaceutice este de ordinul
micronilor fiind situată între O,5-1000/µm. În cazul dispersiilor coloidale,
dimensiunea particulelelor solide este de ordinul milimicronilor.
Mărimea particulelor
Particulele se pot determina şi microscopic prin suspendarea pulberii
într-un lichid adecvat.

13
 Nu se pot măsura exact dimensiunile, deoarece particulele sunt de
formă neregulată. Rezultatele se reprezintă grafic în procente faţă de
proporţia diferitelor mărimi. Scopul terapeutic urmărit cât şi modul de
aplicare determină alegerea gradului de fineţe.
Pulberile absorbante trebuie aduse la un grad de fineţe avansat, la fel
şi pulberile, greu solubile destinate uzului intern sau extern în timp ce
pulberile uşor solubile. pot fi semifine sau groscioare.
Forma particulelor
Particulele pulberilor au rar forme regulate (exemplu: cub, sferă), iar
sistemul obţinut este polidispers.
Structura particulelor
Substanţele farmaceutice folosite pot fi de origine chimică organică şi
anorganică precum şi vegetală sau mai rar animală.
Substanţele solide de provenienţă diferită pot fi:
- amorfe, cu structură neregulată aparţinând sistemului eterogen, determinat
de factori externi, ca modul de mărunţire, pulverizare.
- cristaline, în care moleculele prezintă o structură intimă regulată,
caracterizată printr-o reţea spaţială, formând structura cristalină
caracteristică pentru fiecare corp solid. Prin lovire, aceastea se desface în
fragmente, sau în foi subţiri, fenomen cunoscut sub nume de clivaj.
Structura particulelor determină unele proprietăţi fizice ale pulberilor,
importane: din punct de vedere tehnologic.
Comprimabilitatea
Comprimabilitatea particulelor solide este influenţată de forma
cristalină. De exemplu substanţele cristaline în sistemul cubic pot fi
comprimate direct, în timp ce particulele amorfe nu sunt direct
comprimabile, la fel ca şi substanţele solide care cristalizează în alte sisteme
cristaline.
Solubilitatea
Solubilitatea pulberilor cristaline este mai mare decât a celor amorfe
cu unele excepţii. În general creşterea suprafeţei de contact a unei substanţe
măreşte viteza de dizolvare.
Volumul specific
Este volumul ocupat de o anumită cantitate de pulbere. Pentru
determinarea volumului specific, pulberea după cernere prin sită, se pune în
cilindru gradat, umplându-l prin lovituri uşoare. Din volumul citit se
calculează volumul ocupat de 1 g.
Densitatea reală reprezintă raportul dintre masa particulelor solide şi
volumul specific. Se poate determina cu ajutorul picnometrului. Volumul
capilarelor este dat de diferenţa dintre volumul aparent şi volumul specific.

14
 Volumul aparent este volumul ocupat de particulele pulberii împreună
cu spaţiile de aer cuprinse între ele. Greutatea specifică sau densitatea
aparentă este cantitatea de pulbere dintr-o unitate de volum.
Proprietăţile reologice ale pulberilor sunt:
1) Fluiditatea sau mobilitatea este asemănătoare în anumite privinţe
cu aceia a lichidelor şi valoarea ei se stabileşte după cantitatea de pulbere în
grame care curge în anumite condiţii printr-un orificiu calibrat, în unitatea de
timp. Această mărime, denumită factor de curgere este determinată de o
serie de factori şi anume: forma şi mărimea particulelor, forma de coeziune
dintre particule pe suprafaţă, adeziunea pulberii de peretele vasului din care
curge, umiditatea, absorbţia.
2) Adeziunea
Datorita spaţiului restrâns dintre particulele pulberilor, derivă
adeziunea pronunţată a pulberilor. Mărimea forţelor de adeziune se exprimă
prin unghiul de înclinare. Dacă o pulbere este turnată printr-o pâlnie pe o
suprafaţă plană se formează o grămadă de formă conică. La cantităţi egale
de pulbere înălţimea conului depinde de adeziune.
Unghiul format de paralela care trece prin vârful conului şi planul
înclinat alăturii, poartă numele de unghi de înclinare (α).

Pulberile adezive au acest unghi mare. Dacă particulele alunecă uşor,

conul va fi plat şi unghiul va fi mai mic.
Mărimea adeziunii este influenţată şi de gradul de umiditate al
pulberii. Sunt adezive bicarbonatul de sodiu, amidonul, iar mai puţin adezive
peroxidul de magneziu, tetraboratul de sodiu. Prelucrarea pulberilor cu
adezivitate mare este greoaie, fapt care necesită scinderea ei. Astfel
amidonul care are unghiul de înclinare relativ mare (53°) prin adăugarea
oxidului de magneziu îşi modifică proprietăţile adezive datorită schimbărilor
produse în forţele intermoleculare.
Se poat folosi la prepararea pulberilor cu adezivitate mare bioxid de
siliciu coloidal 0,05-1 % sau alte substante.

II.2.3 Proprietăţile chimice şi fizico-chimice

15
 Sub aspect chimic, între puIberi pot avea loc reacţii chimice. În
majoritatea cazurilor, viteza de reacţie este foarte redusă, dacă nu este
influenţată de factori externi. Pulberile reprezintă tendinţă pronunţată la
oxidare în contact cu aerul, la absorbţia, umidităţii şi a diferitelor gaze. Sub
acţiunea unei energii de activare cum este căldura care ia naştere cu ocazia
triturări, viteza de reacţie creşte, reacţia devenind violentă. Poate provoca
degradarea principiilor active prin schimburi fizice sau chimice. Lumina ia
parte activă la unele reacţii fotochimice, iar procesele fotochimice sunt
catalizate de radiaţii cu lungimi de undă şi număr de vibraţii mari.
Oxigenul din aer sub influenţa luminii şi căldurii provoacă reacţii
spontane, fiind unul dintre cei mai activi agenţi de alterare datorită şi
suprafeţei mari de contact a pulberi. Odată cu avansarea gradului
pulverizării, a creşterii gradului de dispersie, creşte şi suprafaţa specifică a
acestora, ceea ce atrage creşterea capacităţii de absorbţie.
Mecanismul de absorbţie poate fi:
- absorbţie fizică în care intervin forte de coeziune;
- absorbţie chimică sau chemosorbţie, când legăturile din molecula de gaz
se modifică în urma interacţiunii cu suprafaţa absorbantului. Această
absorbţie chimică poate cauza alterarea substanţei. Pulberi cu proprietăţi
absorbante pronuntate sunt: cărbunele, betonita, caolinul, talcul, răşinile
sintetice, hidroxidul de aluminiu.
- eflorescenţa pulberilor la unele substanţe dacă tensiunea de vapori de pe
suprafaţa cristalelor este mai mare decât tensiunea de vapori a aerului
ambiant şi se produce pierderea parţială sau totală a apei de cristalizare.
Eflorescenţa are loc şi fără intervenţia căldurii, chiar la temperatura camerei.
Prin pierderea apei de cristalizare substanţa devine mai concentrată
exercitând o acţiune farmacodinamică sau toxică mai accentuată. Dintre
substanţele eflorescente mai des întrebuinţate în farmacie amintim:
 sulfatul de magneziu MgS04.7H20 cu 68,R4% apă;
 carbonatul de sodiu Na2CO3.1OH20 cu 62,96% apă;
 fosfatul monoacid de sodiu Na2HP04.12H20 cu 60,35% apă.
Dintre substantele foarte active şi toxice:
 sulfatul de atropină.H20 cu 2,59% apă de cristalizare;
 fosfatul de codeină.l ,5H20 cu 6,37% apă.
- absorbţia umidităţiii este dependentă de umiditatea relativă şi se exprimă,
în procente. Raportul dintre umezeala absoută şi umezeala maximă,
reprezintă umiditatea reIativă şi se exprimă în procente. Dacă tensiunea
vaporilor din atmosferă este mai mare decât tensiunea de vapori a substanţei,
atunci aceasta va fixa umiditatea şi invers, substanţa nu se va umezi, ci va

16
pierde din apa de cristalizare devenind pulverulentă. Transformările
survenite pot fi de natură chimică sau fizică. De exemplu:
- acidul acetilsalicilic se descompune treptat punând în libertate acid acetic
care se va evapora;
- sulfatul feros trece în sulfat feric;
- oxidul de magneziu trece în hidroxid de magneziu:
- polimorfismul influenţează stabilitatea chimică şi acţiunea biologică a
pulberiior. Penicilina G sodică sau potasică amorfă are o stabilitate chimică
inferioară formei cristalizate care este stabilă la căldură câteva ore.

II.3 CLASIFICARE

Clasificarea pulberilor se poate face după diferite criterii:

- după compoziţie:
 pulberi simple alcătuite dintr-o singură substanţă;
 pulberi compuse, constituite din două sau mai multe substanţe;
- după modul de întrebuinţare:
 pulberi pentru uz intern;
 pulberi pentru uz extern;
- după originea substanţelor:
 pulberi minerale;
 pulberi vegetale;
 pulberi animale;
 pulberi obtinute prin sinteza.
- după modul de formulare:
 pulberi divizate;
 pulberi nedivizate.
- după natura prescripţiei:
 pulberi oficinale;
 pulberi magistrale;
 pulberi preparate în industrie.
- după gradul de fineţe al pulberii:
 pulberi groscioare;
 pulberi mijlocii;
 pulberi semifine;

17
  pulberi fine;
 pulberi foarte fine;
 pulberi extra fine.

II.4 PREPARAREA PULBERILOR

Prepararea pulberilor cuprinde mai multe operaţii ca:

- uscarea materialului de pulverizat;
- pulverizarea;
- cernerea;
- amestecarea şi divizarea.

II.4.1 USCAREA MATERIALULUI DE PULVERIZAT

Prin uscare se înţelege îndepărtarea parţială sau totală a umidităţii din

substanţele solide, lichide sau gazoase.
Obiectivele majore ale uscării sunt urmatoarele:
- asigurarea conservării unor materiale;
- uşurinţa la manipulare şi transport;
- obţinerea unor preparate farmaceutice;
- posibilitatea de prelucrare în forme farmaceutice;
Alegerea metodelor de uscare depinde de modul în care apa este
legată în materialul de uscat, întrucât acesta influentează energia necesară
pentru îndepărtarea ei şi viteza de uscare.
Se deosebesc următoarele forme de legare a umidităţii în materialele
solide:
 apa absorbită la suprafaţa substanţelor prin forţe de adeziune când se
formeaza un strat monomolecular, puternic legat, de care sunt fixate
prin legături mai slabe alte straturi de molecule de apă. Fixarea se
poate face prin dipoli de apă pe ionii sărurilor, sau prin punţi de
hidrogen pe grupări funcţionale (hidroxil, carboxil, amino);
 apa legaăa prin forţe capilare în materialele solide cu un diametru
sub 0,1 milimicroni;
 apa de îmbibare-umflare, macromoleculele organice hidrofile pot fixa
apa superficială sau prin absorbţie între lanturile polimerice şi se pot
umfla. 0 îmbibare limitată duce la formarea de soluţii coloidale.
 apa de hidratare, în cazul substantelor cristalizate, moleculele de apă
fixându-se sub, formă de hidraţi, şi acestea constituie elemente

18
 structurale ale reţelei cristaline. În umrma legăturii puternice,
îndepărtarea apei este posibilă numai la temperaturi ridicate cu
distrugerea cristalului.
Factori care influenteaza uscarea
Între viteza uscării, cantitatea de lichid vaporizat într-o unitate de timp şi
factorii care influenţează vaporizarea există relaţia lui Dalton:

V = K . S . (F - f) . 760/P

V = viteza de vaporizare (kg/h);

S = suprafaţa de vaporizare (m2);
F = tensiunea vaporilor saturaţi la temperatura la care se află suprafaţa
substanţei de uscat:
f = tensiunea de deasupra substanţei de uscat
P = presiunea atmosferei deasupra substanţei de uscat (mmHg)
K = 0 constantă care depinde de natura substanţei şi de condiţiile de lucru
Coeficientul K are următoarele valori în diferite condiţii: pentru apă la
20°C într-o atmosfera calma 0.36; la vânt moderat 0.70. Din această formulă
reiese că viteza de vaporizare este direct proporţională cu suprafaţa
materialului de uscat, cu diferenţa dintre tensiunea maximă de vapori la
temperatura de vaporizare şi cea a vaporilor din aer (F-f fiind invers
proporţională cu presiunea atmosferică.
De asemenea rezultă că viteza de vaporizare poate fi mărită prin:
 încălzire, ceea ce face să crească valoarea lui F;
 printr-un curent de aer, care îndepărtează vaporii formaţi deasupra
substanţei, deci reduce valoarea lui f;
 mărind diferenţa F-f prin reducerea presiunii cu un aparat de vid;
 F-f mai poate fi mărită cu ajutorul metodelor de absorbţie, condensare
sau prin, procedee chimice ca absorbţia chimică, distilarea
amestecurilor azeotrope.
La mărirea vitezei de uscare, un rol important îl are grosimea stratului
de substanţă, gradul de mărunţire, amestecarea materialului în timpul uscării,
starea higrometrică a aerului. Cunoaşterea acestor factori precum şi a
umidităţii de echilibru este importantă pentru procesul de uscare şi pentru
alegerea metodei de uscare.
Îndepartarea umidităţii se poate efectua cu ajutorul unor metode
fizice, chimice sau combinate, dependente de modul de fixare a umidităţi şi
de natura materialului de uscat.

19
Procesul de uscare poate decurge în două variante:
- uscarea în condiţii constante: se realizează când aerul de uscare are
permanent aceeaşi umezeală şi temperatură.
- uscarea în condiţii variabile, când aerul îşi schimbă umezeala şi
temperatura. În acest caz există trei posibilităţi:
 materialul circulă în echicurent, deci în acelaşi sens cu aerul;
 uscarea în contracurent, când curentul de aer are o direcţie inversă
fără de mişcarea materialului;
 uscarea în curent încrucişat când curentul de aer cade perpendicular
pe direcţia de mişcare a produsului.
Principalele metode de uscare sunt:
Uscarea la aer cald, procedeul cel mai simplu de uscare, se aplică în cazul
substanţelor care pierd umiditatea, şi nu sunt influenţate de agenţi
atmosferici. Se efectuează la temperatura de 20-30°C, întinzând substanţele
în straturi subţiri, pe coli de hârtie, plăci de sticlă, faianţă, sau pe reţele de
sârmă sau pânză.
Uscarea la cald, se face în cazul substanţelor termostabile. Temperatura şi
timpul uscării variază după proprietatea substanţei. Transmiterea căldurii se
face în trei forme:
 prin convenţie, când aerul cald, apa caldă sau vaporii de apă, vin în
contact cu pereţii aparatului şi transmit acestuia căldura
 prin conducţie, când aparatul este în contact direct cu sursa de
căldură;
 prin radiaţie termică provenită de la diferite surse de caldură.
În general uscarea la cald se face la temperaturi între 40-110°C. La
alegerea temperaturii trebuie sa ţinem cont de proprietăţile chimice ale
substanţei. De exemplu, carbonatul de amoniu, ureea, se descompun la
60°C, azotatul de amoniu la 70°C, bicarbonatul de sodiu la 180°C.
Uscare in vid se aplică substanţelor care cedează mai greu umiditatea, dar se
alterează la o temperatură mai ridicată. De obicei se aplică la uscarea
materialelor valoroase: extracte, lecitină, etc.
Uscarea cu ajutorul substantelor deshidratante, se aplică în cazul
substanţelor higroscopice, ca extracte uscate, săruri anhidre. Ca substanţe
deshidratate se intrebuinţează: oxidul de calciu, dorura de calciu, acidul
sulfuric concentrat.
Deshidratarea sărurilor prin distilare azeotropă
Apa de cristalizare din unele săruri ca sulfatul magneziu, sulfatul de sodiu,
sulfatul feros, poate fi eliminată prin distilare, după o prealabilă amestecare

20
a acestora cu benzen, toluen, xilen. Aceste substanţe lichide antrenează cu
ele vaporii de apă în amestecuri azeotrope.
La alegerea metodei de uscare şi a aparaturii trebuie să ţinem seama
de: cantitatea materialului de uscat, gradul de umiditate, structura şi
proprietăţile substanţei, precum şi de modul cum este fixată apa.

II.4.2 MĂRUNŢIRE. PULVERIZARE. CERNERE.

Mărunţirea
Marunţirea este operaţia prin care se realizează divizarea unui corp
solid în particule mai mici. În general, mărunţirea se efectuează prin
aplicarea unei energii, a unei forţe mecanice, care acţionează asupra forţelor
de coeziune a materialelor. Cantitatea de energie consumată va fi cu atât mai
mare cu cât rezistenţa materialului este mai pronunţată.
Scopul măirunţirii este:
 asigurarea unei manipulări mai uşoare a materialelor voluminoase;
 mărirea vitezei de reacţie în procesele chimice;
 accelerarea operaţiilor fizice ca dizolvarea, uscarea, extracţia;
 asigurarea omogenităţii pulberilor compuse;
 resorbţia mai bună în organism datorită măririi suprafeţei totale a
substanţelor solide.
În operaţia de mărunţire, se formează iniţial fragmente de mărimi inegale, iar
repetarea operaţiei de mărunţire produce bucăţi din ce în ce mai mici.
Procesul micşorării dimensiunilor materialelor solide se numeşte sfărâmare
sau mărunţire. Prin sfărâmare se înţelege de obicei numai procesul de
micşorare a bucăţilor mari.
Gradul de miirunţire (n) se deduce din raportul dintre diametrul iniţial (D) al
produsului înainte de mărunţire sau de pulverizare şi diametrul mediu (d) la
sfârşitul operaţiei de mărunţire:

n=D/d

Acest proces este legat de un consum mare de energie mecanică, de

aceea alegerea justă a metodei de sfărâmare are o importanţă extrem de
mare din punct de vedere economic.
În vederea alegerii unei instalaţii de mărunţire este nevoie să se
analizeze următorii factori:

21
  factori referitori la materialul de mărunţit: mărimea, forma şi structura
materialului de mărunţit; cantitatea; umiditatea; densitatea;
elasticitatea; plasticitatea; temperatura de topire; stabilitatea termică;
 factori referitori la produsul care trebuie obţinut: mărimea particulelor,
suprafaţa specifică, volumul specific, greutatea specifică, forma şi
structura particulelor, stabilitatea pulberii etc.
 factori referitor la maşinile de mărunţire: modul şi durata de aţionare,
uzura suprafeţelor, impurificarea produsului, productivitatea,
temperatura de lucru, gradul de mărunţire;
 factori referitori la îtreaga operaţie de mărunţire: consumul specific de
energie, manopera, costul operatiei adăugarea unor ingrediente
favorabile operatiei funcţionarea continuă sau intermitentă.
Dintre aceşti factori, mai importanţi sunt:
 duritatea, este proprietatea care exprimă tăria relativă a materialelor
solide şi este un indiciu pentru rezistenţa la mărunţire. Din acest punct
de vedere materialele se divid în: materiale dure şi moi Pentru
mărunţirea materialelor dure se vor prefera maşini cu viteze mici ale
arborilor de legare;
 umiditatea materialelor, influenţează operaţia de mărunţire micşorând
productivitatea morilor şi mărind consumul de energie şi costul
operaţiei. 0 umiditate peste 5% apă a materialelor face să scadă
productivitatea morilor;
 gradul de mărunţire, care variază cu tipul morii, cu duritatea
materialului şi cu mărimea iniţială a fragmentelor;
 energia necesară pentru mărunţire.
Operaţiile de mărunţire se realizeaza prin:
 tăiere - forfecare,
 presare,
 strivire,
 despicare,
 lovire,
 frecare - triturare.
Reguli de mărunţire:
 mărunţirea trebuie să se facă până la dimensiunea necesară;
 în timpul mărunţirii trebuie să se formeze particule de mărimi
uniforme,
 prin mărunţire substanţele trebuie să-şi păstreze nemodificate
compoziţia şi proprietăţile farmaceutice;
 procesul de mărunţire trebuie să fie cât se poate de economic;

22
  trebuie să se asigure protecţia muncii, tehnica securităţii în muncă, în
special în cazul substanţelor toxice şi iritante.
Metode de mărunţire şi aparatură:
Taierea (concissio). Este metoda de mărunţire care se foloseşte în primul
rând la produsele vegetale. În laboratoare şi la nivel de farmacie, pentru
tăierea produselor vegetale se întrebuinţează un cuţit cu mâner, care are o
extremitate fixată astfel încât se poate mişca în jurul unui ax. În industrie, se
folosesc dispozitive de tăiat produse vegetale în care un transportor cu bandă
dirijează materialul vegetal între valţurile striate unde este presat şi împins
sub cuţitul aşezat după aceste valţuri. Produsele vegetale friabile (frunze,
ierburi, flori) înainte de mărunţire se umezesc prin stropire cu apă, pentru a
deveni mai flexibile, iar după tăiere aceste materii vegetale se usucă imediat,
altfel pot mucegăi. În mod normal, tăierea este o operaţie care precede
pulverizarea.
Sfărâmarea sau concasarea. Este o operaţie prin care bucăţi mai mari de
substanţe sunt reduse în fragmente mai mici prin lovire. Se aplică
substanţelor dure sau semidure, materiilor prime de origine minerală. În
farmacie sfărâmarea cantităţilor mai mici de substanţe se realizează prin
lovire cu pistilul în piuliţe de metal. În industrie, sfărâmarea se execută cu
ajutorul concasoarelor de diferite tipuri sau în mori speciale. După
construcţia lor, concasoarele pot fi: conice, cu ciocane, cu valţuri, cu fălci
etc.

Pulverizarea

Pulverizarea este operaţia prin care corpurile solide sunt reduse în

fragmente foarte mici, până la dimensiuni coloidale.
Pulverizarea se poate efectua prin:
 lovire, aplicând lovituri perpendiculare, putemice pe suprafaţa
substanţei;
 triturare, efectuând o mişcare de apăsare în sens circular de la stânga
spre dreapta asupra substanţei.
Pulverizarea se efectuează la nivel de farmacie prin triturare în mojare
sau cu ajutorul râşniţelor, iar la nivel industrial prin măcinare în diferite
tipuri de mori.
Pulverizarea in jarmacie
Pulverizarea cantităţilor mici de substante se execută în mojar, care
este un vas de forma unei cupe cu baza uneori plată şi cu pereţii groşi, pentru
a avea rezistenţa necesară. Poate fi confecţionat din porţelan, sticlă sau agat.
Pulverizarea se realizează cu ajutorul pistilului, care are forma cilindrică,

23
unul din capete având drept terminaţie o calotă sferică turtită. Triturarea se
efectuează mişcând pistilul circular pe suprafaţa mojarului, cand din cauza
frecării substanţei între fundul sau peretele mojarului şi pistil, se realizează
pulverizarea.
După ce substanţa a fost pulverizată, se separă prin cernere în
particule de dimensiuni diferite. După F.R.X. substanţele se pulverizează
fără reziduu. Un eventual reziduu, se pulverizează din nou şi se încorporează
în amestec.
F.R. precizează gradul de mîrunţire sau pulverizare al substanţelor
prin cifre romane trecute între paranteze numai în cazul unor preparate
oficinale (de exemplu: pulbere de ipeca şi opiu) sau la unele forme
farmaceutice (de exemplu: soluţii extractive). Pentru celelalte substanţe nu
se dau indicaţii.
Majoritatea substanţelor se pulverizează integral, "fără reziduu". Sunt
unele substanţe, mai ales de natură vegetală, care au o structură neomogenă,
cu părţi mai dure care se pulverizează mai greu şi alte părţi care se
pulverizează mai uşor. Din această cauză, la cernere se separă părţile de
diferite rezistenţe. În acest caz, fracţiunile de pulbere pot varia în compoziţie
în cursul pulverizării, ceea ce permite o separare a părţilor mai active de cele
mai puţin active. Exemplu: rădăcina de ipeca, care în parenchimul cortical
conţine cantităţi mai mari de principii active şi se pulverizează mai uşor
decât ţesutul lemnos sărac în substanţe active. 0 astfel de pulverizare în care
o parte din materia primă se înlătură prin cernere se numeşte "pulverizare cu
reziduu".
Produsele vegetale şi unele substanţe toxice sau iritante, ca de
exemplu: Ipecacuanhae radix, Saponariae radix, Belladonnae folium,
Digitalis folium, Cantharidum, Hydrargyrum bichloratum etc., se
pulverizează în mojare acoperite şi se cern cu site închise. Mojarele
acoperite au formă obişnuită, dar sunt acoperite cu o piele, pânză sau foaie
de cauciuc, de formă conică, care este fixată la baza de pereţii mojarului iar
la vârf de pistil. Este recomandat ca pulverizarea acestor substanţe să se
realizeze sub nişe sau în mori închise cum este moara de bile.
Pulverizarea unor substanţe medicamentoase este anevoioasă şi pentru
a uşura operaţia, se adaugă unele substanţe străine, inactive. Acest mod de
pulverizare se numeşte pulverizarea prin intermediu:
 ca substanţe intermediare solide, se utilizează zahărul, pentru
pulverizarea seminţelor oleaginoase (de dovleac, de in), ,a
vanilinei, a secarei cornute etc.

24
  ca substanţe intermediare lichide se pot folosi: alcoolul pentru
pulverizarea camforului, acidului boric; cloroformul sau eterul
pentru pulverizarea iodului etc.
 ca substanţe intermediare gazoase, se utilizează în scopul
obţinerii unei pulberi foarte fine, aducerea sub formă de vapori
a unor substanţe ca: sulful, calomelul etc.
Pulverizarea substanţelor care se aglomerează, ca oxidul şi carbonatul
de magneziu, oxidul de zinc, se face prin frecare prin sită. Sita funcţionează
ca o pilă şi răzuieşte substanţa aglomerată. Gradul de fineţe al pulberii este
în raport cu mărimea ochiurilor sitei.
Pe lângă procedeele enumerate, în farmacie se întrebuinţează şi
diferite mori, acţionate manual sau electric. Dintre acestea se pot menţiona
râşniţele la care dispozitivul de măcinare este conic, cu partea îngustă
îndreptată în sus, putându-se învârti în jurul unui ax într-un locaş fix.
Distanţa dintre con şi lăcaş se poate regla. Atât conul cât şi lăcaşul sunt
prevăzute cu striaţii sau dinţi. Prin reglarea suprafeţelor de măcinare, se
poate obţine o pulbere cu fineţe dorită. Încărcarea se face în partea
superioară, iar pulberea păraseşte râşniţa în partea inferioară. În ultimul
timp, în farmacie se folosesc râşniţele electrice în care dispozitivul de
pulverizare este o paletă - cuţit care are o turaţie mare (Turmix, Mixer, etc.).
Pulverizatorul de tip mixer are o cutie de oţel rezistentă şi un motoraş
asincron, cu rezervă mare de energie (3000 turaţii/minut) care acţionează
dispozitivul de măcinat.
Porfirizarea este o metodă de pulverizare prin care se obţin pulberi
foarte fine. Se execută cu un pistil plat sau uşor concav la bază, care serveşte
pentru frecarea substantei pe o placă perfect lustruită din material dur ca
porfirul, oţelul inoxidabil, sticlă, porţelan, agat. Porfirizarea se poate face
lucrând cu substanţe uscate când acestea sunt solubile în apă, sau se
alterează în prezenţa apei (săruri de bismut, mercur, acid arsenios, fier
metalic) sau cu substanţe umezite, când acestea sunt insolubile (fosfat
tricalcic, carbonat de calciu etc.).
Pulverizarea în industrie
Pulverizarea sau măcinarea se realizează în industrie cu diferite tipuri
de mori. Dintre aceste tipuri, următoarele au o importanţă mai mare în
industria de medicamente:
Moara eu discuri verticale, este un tip de moară de mică capacitate,
care are un mecanism de măcinare, compus din două discuri verticale a căror
distanţă se poate regla. Un disc este fix iar celălalt este mobil rotindu-se cu
un ax helicoidal care conduce materialul între discuri.

25
 Moară cu discuri verticale (după Ionescu
Stoian - 1974)

Mori centrifugale eu discuri. Materialul

se sfărâmă în aceste mori cu ajutorul unar cuţite
sau bare fixate pe nişte discuri sau între dinţii
discurilor care se învârtesc cu mare viteză. Din aceast
grup fac parte:
a) Dezintegratorul. Este format din două discuri fixate pe axe separate
care se rotesc cu turaţie mare în sens invers, pe care sunt fixate în
cercuri concentrice, tije de oţel dur astfel încât cercurile cu tije ale
unui disc se rotesc în intervalele dintre cercurile cu tije ale celuilalt
disc. Distanţa dintre tije se micşorează cu cât fac parte dintr-un cerc
mai îndepărtat de centru. Unul dintre discuri are o deschidere centrală
de alimentare. Materialul de mărunţit introdus lateral de-a lungul
axului discurilor este aruncat spre periferie şi sfărâmat de barele
discului opus, care se învârte în sens invers. De aici materialul este
aruncat înapoi spre celălalt disc şi se sfărâmă sub acţiunea loviturilor.
Când dimensiunile particulelor ajung la un diametru mai mic decât
distanţele între barele ultimului şir de bare, particulele sunt aruncate
din corpul aparatului şi se elimină prin pâlnia de descărcare.
Dezintegratoarele au o turaţie de 1200-1300 rotaţii/minut.
b) Dismembratoarele. Se aseamană cu dezintegratoarele, însă numai unul
dintre discuri este rotativ, iar celălalt este fix. Numărul de rotaţii al
discului mobil trebuie sa fie de două ori mai mare pentru a atinge
aceeaşi acţiune de lovire şi pulverizare ca la dezintegratoare, în
schimb, ele prezintă avantajul că necesită un singur arbore de
angrenaj.
Moara Perplex este un dismembrator des întrebuinţat. Spaţiul de
măcinare este înconjurat de o sită. Astfel numai particulele care trec prin
ochiurile sitei pot părăsi moara. Schimbând sita, se poate obţine o
pulverizare fină sau mai puţin fină.

26
 Moara Perplex (dupii lonescu Stoian-
1974)

Moara cu pietre orizontale. Este constituită din

două pietre cilindrice plate, cu axul vertical, suprapuse orizonta1. Piatra
superioară de obicei este fixă, iar cealaltă mobilă, mişcându-se în jurul
axului său. Pietrele pot fi netede, striate sau canelate. Materialul este
introdus prin alimentatorul pietrii superioare şi în timpul măcinării este
antrenat spre periferie. Serveşte pentru măcinarea materialelor dure
(carbonat de calciu, sulfat de calciu, cărbune etc.).
Mori cu bile. Se compun dintr-un cilindru (tobă) cu pereţi foarte
rezistenţi, în interiorul căruia se găsesc bile de porţelan, de fier sau de gresie,
care realizează măcinarea prin frecarea între bile a materialului. Datorită
forţei centrifuge, produsul de mărunţit se ridică odată cu bilele pe peretele
tobei, până la o anumită înălţime de unde apoi cad, lovind. frecând şi
pulverizând produsul. La viteze mici bilele şi materialul de pulverizat
alunecă pe suprafaţa interioară a tamburului, deci măcinarea se efectuează în
mică masură. La turaţii mari bilele însoţesc tamburul până la o anumită
înălţime şi apoi cad lovind materialul, executând o acţiune eficace. La
turaţii mai mari forţa centrifugă întrece greutatea bilelor care nu vor mai
cădea iar acţiunea de pulverizare încetează. Există o turaţie optimă care
ofera cel mai bun randament de pulverizare.

Moară tubulară cu bile (după lonescu Stoian - 1974)

27
 Mori vibratoare. Sunt de fapt mori cu bile, în care mărunţirea are loc
sub acţiunea vibraţiilor de o anumită frecvenţă şi amplitudine. Contrar
morilor obişnuite cu bile, care au o turaţie lentă şi la care acţiunea de
pulverizare este realizată prin lovirea şi frecarea materialului cu bilele, în
morile vibratoare, bilele au o mişcare circulară mare, datorită rotaţiei mari
de 1500-3000 de turaţii /minut. Arborele excentric dă cilindrului în acelaşi
timp mişcări vibratoare circulare de amplitudine mică, de 3-5 mm. Datorită
acţunii circulare, materialul care se află printre bile este măcinat fin într-un
timp scurt

Principiul morilor vibratoare (după Ionescu Stoian - 1974)

Mori cu jet. La aceste mori, mărunţirea este

efectul turbulenţei produse de jeturi de fluid - aer
sau vapori de apă - a căror energie trece prin
destindere de la câteva zeci de atmosfere la
presiunea atmosferică asupra materialului. Dintre acestea se utilizează
micronizatorul, alcătuit dintr-o circulară de mărunţire prin al cărui perete
lateral pătrund injectoare în direcţie aproape tangenţială. Materialul este
introdus injectat în camera de mărunţire unde sub acţiunea combinată a
jeturilor de aer sau vapori care creează o zonă circulară de turbulenţă foarte
intensă şi a forţelor centrifuge, se produce prin loviri şi frecări, pulverizarea
materialului. Aerul care a servit pentru mărunţire trece prin centrul camerei
în ciclon unde se separă produsul pulverizat. Micronizatorul este folosit
pentru pulverizarea foarte fină a sulfului, calomelului, baritei, talcului,
pigmenţilor, antibioticelor.

Moară cu jet (după Popovici A. - 1999)

28
 Moară coloidală Premier (după lonescu Stoian -1974)

Un tip de moară coloidală pentru măcinare umedă este moara

Premier, care are un rotor tronconic care se roteşte foarte rapid (15000
rotaţii/minut) la distanţă mică, reglabilă între 0,025-1 mm, de carcasă.
Suspensia de pulverizat întră prin partea inferioară a aparatului prin aspirare,
şi după pulverizare iese prin deschiderea de evacuare.
Pentru măcinarea fină uscată se utilizează mori coloidale centrifugale
care se încarcă cu un număr mare de bile (1000-10000) cu diametrul de la 8-
15 mm. La rotaţia rapidă a talerului, bilele sunt aruncate cu viteză mare de
forţa centrifugă spre periferie, producând un număr foarte mare de lovituri
pe minut asupra materialului, care face acelaşi drum ca şi bilele
pulverizându-se foarte fin.

Cernerea

Operaţia prin care se urmăreşte separarea dintr-un amestec cu ajutorul

sitelor a particulelor unei substanţe solide care trce prin ochiurile sitei, de

29
cele care nu trce, se numeşte cernere. Dacă separarea se face în mai multe
porţiuni cu diferite grade de mărunţire, operaţia se numeşte sortare.
După F.R.X. gradul de fineţe al pulberilor este determinat de sitele
folosite la cernere şi este indicat printr-o cifră romană scrisă în paranteză,
alături de numele substanţei. Reziduul de la cernere, obţinut cu sita indicată,
nu trebuie să fie mai mare de 5% şi se prevede să nu fie mai mic de 60%, cu
sita imediat superioară.
Sitele se compun din corpul sitei şi din pânza sitei, confecţonată din
fire metalice, de fier galvanizat, oţel inoxidabil, aluminiu, alamă, fire de păr,
de mătase, fibre sintetice sau din plăci de tablă perforată. Ţesăturile sunt
fixate pe cadrane de lemn, tablă sau pe cercuri de sârmă şi acestea sunt
aplicate la corpul sitei, care este un cilindru a cărui înălţime este mică în
raport cu diametrul. Ochiurile pânzelor sunt de formă patrată. circulară sau
poligonală, de diferite mărimi. Sitele la care diametrul ochiurilor este mai
mare de 1 mm se numesc ciururi.
Firele sau lamele sitei formează o suprafaţă de cernere din care se
distinge o suprafaţă utilă, constituită din perforaţiile respective (ochiuri) ţi
din suprafaţă sau spaţiul mort. Suprafaţa utilă este mai mare la sitele formate
din fire aşezate în sistem de grătar şi mai mică la ţesături şi perforaţii pătrate.
Randamentul de cernere depinde de:
 suprafaţa utila;
 construcţia sitei;
 condiţiile de lucru
Pentru cernerea pulberilor toxice se întrebuinţează site acoperite sau
închise în cutii, care pot avea fixat pe capacul cutiei un mâer în legătură cu
un dispozitiv de perii, care vine în contact cu pânza sitei. Prin mişcarea
periilor se realizează o uşoară frecare şi o cernere mai rapidă.
F.R.X. prevede un număr de 9 site standard, numerotate convenţional
Site oficinale in F.R.X.

Numarul Grad de finete Latura Numarul de Diametrul

sitei a ochiului ochiuri pe sarmei
(in milimetri) centimetru (in milimetri)
Datrat
I fragmente mari 6,3 1,292 2,5
II fragmente miilocii 4,0 3,18 1,6
III fragmente mici 2,0 11,1 1,0
IV Dulbere groscioara 0,8 59,1 0,5
V pulbere miilocie 0,315 362 0,2
VI pulbere semifina 0,25 595 0,16
VII pulbere fina 0,16 1478 0,1

30
 VIII pulbere foarte fina 0,12 2500 0,08
IX pulbere extrafina 0,08 5910 0,05

Factorii care influenteaza cernerea

Materialul care trece prin sită este numit cernut, iar reziduul care
rămâne pe pânza sitei după cernere se numeşte refuz.
Cernerea este dependentă de următorii factori:
 Natura materialului, influenţează în măsura mai mică cernerea,
excepţie făcând doar materialele lipiciose care îngreunează operaţia şi
materialele dure care uzează mult suprafaţa de cemere;
 Forma particulelor. Granulele de formă sferică trec mai uşor prin
ochiurile sitei decaâ particulele alungite. Materialul cu particule de
formă diferită înfundă sita. Forma tabulară (foiţe) opreşte trecerea prin
ochiurile sitei şi îi micşorează capacitatea de cernere;
 Granulometria materialului, influenţează foarte mult cernerea.
Granulele cu diametrul mai mic decât latura ochiului sitei trec şi nu
influenţează randamentul, ca şi granulele cu diametrul mai mare decât
latura ochiului sitei, care alunecă uşor pe suprafaţa sitei şi nu opresc
granulele mici să treacă. Granulele cu dimensiuni apropiate de ale
ochiurilor sitei produc dificultăţi când înfundă sita, de aceea se
recomandă în acest caz să se lucreze cu sita cu ochiurile cu 10-15%
mai mari decât dimensiunea de fracţionare;
 Alimentarea sitei, cu materialul insuficient micşorează producţia, iar
alimentarea prea abundentă mărind stratul de material de pe suprafaţa
de cernere coboară randamentul. 0 alimentare neregulată are ambele
dezavantaje;
 Forma şi dimensiunile sitei. Cu cât materialul parcurge un drum mai
lung pe sită, randamentul de separare creşte. Pentru material cu
granule sferice se recomandă site cu ochiuri circulare sau pătrate, iar
pentru materiale cu granule neregulate site cu ochiuri alungite,
dreptunghiulare;
 Mişcarea materialului şi a sitei. Este bine ca materialul să se mişte
sacadat sau în salturi pentru a oferi posibilitatea granulelor mici să
ajungă la suprafaţa de cernere.
Site industriale
In industrie, după forma suprafeţei de cernere (plană, cilindrică),
modul de funcţionare (fix, oscilant, vibrator) şi după modul cum este
realizată suprafaţa de cernere (grătar, placă perforată etc.) se deosebesc
următoarele tipuri de site:

31
  Site cu grăta, care sunt construite din bare de oţel distanţate între ele,
suprafaţa de cernere formând un grătar. Au o înclinare de 10-20°. De
obicei mai multe grătare sunt suprapuse şi sunt acţionate de un
dispozitiv cu axa excentrică, care mişcă grătarele concomitent, în sens
invers.
 Site oscilante. Din punct de vedere al construcţiei se aseamană cu
sitele grătare. Sunt formate din una sau mai multe rame pe care sunt
fixate suprafeţele de cernere şi din dispozitivul de acţionare cu
excentric sau arbore cotit. Aceasta produce mişcări oscilante,
rectilinii, circulare sau eliptice cu planul sitei sau în plan
perpendicular pe sită.
 Site rotative. Au ca suprafaţă de cernere o împletitură de sârmă sau de
tablă perforată în formă de tambur cu secţiunea circulară sau
poligonală. De obicei sunt montate pe o axa înclinată cu 2-9°, având
tamburul împărţit în lungul sau în 2 sau 3 porţiuni, cu găuri din ce în
ce mai mari, pentru sortare în mai multe fracţuni.
 Site vibratoare. La acest gen de site, cadrul cu suprafaţa de cernere
este menţinută în vibraţie prin lovituri dese, provocate de dispozitive
speciale. Aceste site se caracterizează prin vibraţii diferite ca
amplitudine, care duc la cernere. După modul în care este construit
dispozitivul care provoacă vibraţie, se împart în: site vibratoare cu
inerţie, cu lovire şi electromagnetice. Sita de inerţie este alcatuită
dintr-o cutie cu 1-2 site. Este pusă în mişcare prin intermediul unor
curele sau cu un electromotor. Sita electromagnetică, la care vibraţiile
sunt realizate de un mecanism similar cu soneria electrică, prin
închiderea unui circuit, este atrasă de un electromagnet, însă în acelaşi
moment se întrerupe circuitul datarită unor arcuri care îndepărtează
sita de electromagnet. Circuitul se închide şi mişcările se repetă.
Sortarea unui material se obţine cu sortatoare sau clasoare de diferite
tipuri.
Materialul este dispus pe o suprafaţă de cernere şi este dezaglomerat
datorită vibraţiilor produse de un electromagnet. Un curent de aer străbate
suprafaţa de cernere şi antrenează particulele mai mici, în funcţie de viteza
curentului, care sunt reţinute de un dispozitiv de captare. Particulele mai
mari rămân pe reţeaua sitei.

II.4.3 AMESTECAREA PULBERILOR

32
 Amestecarea este operaţia care are drept scop pătrunderea particulelor
unei substanţe între particulele alteia sau mai multor particule unei
substanţe. În cazul pulberilor compuse, prin amestecare se urmăreşte
obţinerea unui preparat cu aspect omogen, adică dispersarea cât mai
uniformă a particulelor componente în întreaga masă. Această repartizare
uniformă depinde de:
- proprietăţile fizice a substanţei solide (proprietăţile reologice, densitate
încărearea electrică, formă şi mărimea particulei);
- metoda de amestecare;
- eficacitatea aparaturi folosite.

Treptat diferenţele de distribuţie şi sistemul se apropie de o stare de

echilibru.
Amestecarea în farmacie şi în industrie
Efectul optim de amestecare se obţine, când mişcarea pulberilor se va
face eliptic, prin aşezarea optică a dispozitivului de amestecare.
În farmacie amestecarea unor cantităţi mai mici de substanţe de
pulverizat se realizează în mojare. Dacă la pulverizare se întrebuinţează
mojare care au pereţi cu porozităţi, amestecarea se realizează mai uşor în
mojare cu pereţii netezi.
Pentru amestecare, în farmacie sunt recomandate cutii cilindrice sau
rotunde, în care se află bile de oţel sau porţelan, unde amestecarea este
asemănătoare cu ceea ce este realizată în morile cu bile. Aceste cutii
omogenizatoare nu şi-au găsit o aplicare mai largă pentru că necesită un
timp mai mult de agitare.
În industrie se folosesc diferite tipuri de maşini de amestecat care se
pot grupa după principiul de funcţionare:
 amestecare prin curenţi, care transportă continuu părţi de substanţă
într-alt loc;
 amestecarea prin difuzie realizată prin mişcarea dispozitivului;
 amestecarea prin triturare în dispozitive de diferite forme care
forţează materialul să se amestece;
 amestecarea prin scuturare, alternând mişcări accelerate cu o mişcare
încetinită.
Maşinile de amestecare
Maşinile de amestecare pot fi cilindrice, conice, sau hexagonale,
fixate oblic faţă de axul orizontal sau au în interiorul lor diferite şicane sau
palete. În general, turaţia tobelor de amestecare este relativ mică.

33
 Gradul de amestecare este dat în general, de timpul de amestecare
doar în probele simple. 0 amestecare prea îndelungată poate duce la o
separare a componentelor după greutatea specifică sau granulaţie.

II.4.5 DIVIZAREA PULBERILOR

Divizarea pulberilor este operaţia de împărţire a amestecului de

pulberi în doze unitare. Pulberile pot fi divizate după următoarele metode:
1. Divizare după aprecierea vizuală
Dozele sunt aşezate în formă de conuri a căror egalitate se apreciază
vizual. Se efectuează pe cartele obişnuite, pe cartele speciale sau pe capsule
de hârtie deschise.
Divizarea se face pe cartele confecţionate din celuloid, cu o
flexibilitate corespunzătoare pentru a permite îndoirea lor în scopul
introducerii lor în capsule. Pentru compararea cantităţilor divizate, cartele se
aşează câte cinci pe două rânduri orizontale având acoperită 2/3 din
suprafaţa lor de cartela următoare. Pe spaţiul rămas liber se lasă să cadă
pulberea prin lovirea cartelei, care conţine întreaga cantitate de pulbere.
Divizarea pe cartele prevăzute cu un cioc
Cartelele au la unul din capete un cioc care serveşte la
deschiderea capsulelor de hârtie
Divizarea pe cartele speciale cu cercuri concentrice
uşurează aprecierea cantităţilor de pulbere pe o cartelă

Cartele cu cercuri concentrice

Divizarea pe hârtia din care este confecţionată capsula reprezintă

avantajul că pierderea de substanţă este mai mică evitând posibilitatea
aderări pulberii de cartele şi evtând necesitatea deschideri capsulelor.
Metoda poate da erori între 10-40%. Diferenţele în greutate pot fi
reduse sub 15% dacă dozele se împart câte 5, iar restul divizării se face prin
apreciere vizuală. Nu se divizează un număr mai mare de 10 doze. Dacă

34
medicul prescrie 20 de doze, se împarte amestecul prin cântărire în două
părţi egale, iar apoi fiecare parte se divizează în 10 după apreciere vizuală.
2. Divizarea după volum poate fi efectuată prin:
a) Impărţirea volumului în părţi egale. Această divizare se face cu ajutorul
unor dispozitive formate dintr-un cilindru, în care se aşeazp pulberea în strat
uniform, iar împărţirea în doze se face prin
introducerea lamelor despărţitoare aflate la distanţe egale
între ele.
b) Scoaterea volumelor egale corespunzătoare
unei doze. Se utilizează o linguriţă a cărei volum este reglabil, iar excesul de
pulbere se îndepărtează cu o pârghie mişcată pe un arc, care alunecă
deasupra linguriţei.

Linguriţă pentru divizarea pulberilor

Divizarea a pulberilor prin cântărire este cea mai precisă metodă.

Constă în cântărirea fiecărei doze în parte cu balanţa de mână, ceea ce
conferă o exactitate care compensează timpul prelungit de lucru.

II.5 PULBERI NEDIVIZATE ŞI PULBERI DIVIZATE

II.5.1 PULBERI SIMPLE ŞI COMPUSE NEDIVIZATE

Pulberile simple sunt constituite din o substanţă activă care se

eliberează sub formă dozată sau nedozată. Se întrebuinţează fie la prepararea
soluţiilor pentru uz intern sau extern, fie ca atare.
Pulberile titrate propriu-zise sunt preparate de origine vegetală sau
animală a caror cantitate de substanţă activă trebuie adusă la un titru bine
determinat prin diluarea cu excipienţi inerţi.
Ca excipienţi se poate întrebuinţa lactoza, zaharoza, dextrina,
amidonul sau pulberea aceluiaşi drog cu un conţinut mai redus în principii
active sau pulberea delicvescentă.
Pulberi titrate cu substanţe foarte active sau toxice
Sensibilitatea balanţelor uzuale în practica farmaceutică este de
ordinul decigramelor, în timp ce în unele cazuri, cantitatea de substanţă care

35
trebuie cântărită este de ordinul centigramelor, iar în unele cazuri, cantitatea
de substanţă care trebuie cântarită este de ordinul miligramelor sau a
fracţiunilor de miligrame.
Pentru a uşura cântărirea se vor prepara pulberi diluate, prin
amestecarea substanţei active cu o cantitate determinată de pulbere. Astfel
prin diluare cu lactoza se vor prepara pulberi titrate de atropină 1: 10 sau 1:
100, stricnină nitrică 1: 10 sau 1: 100. Pulberile titrate se prepară în cantităţi
mici corespunzătoare consumului farmaciei (5-20g) şi se pastrează separat în
borcane bine închise, etichetate în mod evident cu echivalentul de substanţă
activă pe 0,1g sau 1 g pulbere titrată. Umiditatea pulberilor nu trebuie să
depăşească 1 %. Acestea se vor păstra la Venena.
Pulberile compuse sunt amestecuri formate din substanţe active în
diferite proporţii la care în unele cazuri se pot adăuga soluţii alcoolice,
tincturi, extracte, grăsimi, sau din amestecul substanţei active cu excipienţi.
Pulberile compuse se prepară prin amestecarea componentelor
prescrise la un anumit grad de mărunţire şi adaugate în ordine crescândă a
cantităţii şi descrescătoare a densităţii.
În general administrarea pulberilor compuse nedivizate se face
empiric, cu vărful de cuţit sau cu linguriţe, exceptând unele pulberi care
conţin substanţe toxice sau substanţe puternic active.

II.5.2 PULBERI DIVIZATE

Sunt pulberi medicamentoase împărţite în doze unitare. Sub formă de
pulberi divizate, se eliberează în primul rând pulberile care conţin substanţe
toxice sau substanţe putemic active.
Reguli practice la prepararea pulberilor compuse
Substanţele înainte de pulverizare, se usucă în funcţie de proprietăţile
lor fizico-chimice. Substanţele higroscopice se usucă şi după pulverizare
pentru a îndepărta umiditatea fixată în timpul pulverizării.
Fiecare component se pulverizează separat şi se trece prin sita
prescrisă.
Componentele se amestecă în ordine crescândă a cantităţii lor şi
descrescândă a densităţii lor. Substanţele moi se pulverizează cu ajutorul
unei substanţe de consistenţă mare.
Substanţele higroscopice sau eflorescente se amestecă în prealabil cu
substanţe absorbante. Pulberile efervescente se prepară din substanţe
deshidratate la care umiditatea nu depăşeşte 1 % şi trebuie să furnizeze prin
dizolvare o soluţie limpede sau opalescentă şi să producă efervescenţă.
Este preferabil ca pulberile să se păstreze în vase închise, ferite de
lumină.

36
 Pulberile nedivizate se eliberează în pungi, în cutii sau borcane, cu
indicaţia modului de administrare.

II.6 CARACTERE ŞI CONTROL. CONSERVARE

Controlul de calitate al pulberilor

F.R.X. prevede următoarele metode de control:
- omogenitatea: pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform, întinse în
strat subţire pe o lamă de sticlă şi examinate cu lupa, nu trebuie să prezinte
aglomerări de particule.
- gradul de fineţe: se determină cu ajutorul sitelor standard înscrise în F.R.X.
Uniformitatea fineţii pulberilor se determină pe 20g pulbere care se
introduce în sita respectivă şi se agită 20 minute. Reziduul de la cernere
obţinut nu trebuie să fie mai mare de 5% şi nu trebuie să fie mai mic de 60%
cu sita superioară.
- masa totală de recipient: se controlează în cazul pulberilor nedivizate;
- uniformitatea masei: se determină la pulberile divizate.
- pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri şi pielea sugarilor trebuie să fie
sterile, deci să corespundă prevederilor de la "Controlul sterilităţii". -
dozarea.

Conservarea pulberilor
Pulberile sunt supuse la aceleaşi alterări ca şi materiile prime din care
provin, cu remarca că ele sunt mult mai sensibile, datorită stării lor de
diviziune, la acţiunea factorilor externi, ca: umiditate, lumină, oxigen,
căldură sau ambalaje.
Absorbţia umidităţii duce la modificarea caracterelor organoleptice,
descompunerea unor principii active, reacţii chimice între componente,
inactivitatea unor enzime, etc.
Pulberile pot fixa de asemenea bioxid de carbon sau alte gaze prezente
întâmplător în atmosfera locului de păstrare, cu modificări ale proprietăţilor
lor fizico-chimice.
Oxigenul atmosferic, mai ales în prezenta luminii şi căldurii, poate
provoca alterări profunde ale substanţelor active prin reacţii de oxido-
reducere.
Majoritatea pulberilor sunt alterabile sub influenţa luminii, care
cauzează reacţii fotochimice de descompunere a principiilor active. Pentru
prevenirea alterărilor, pulberile trebuie păstrate în flacoane şi recipiente

37
uscate, bine umplute, de capacitate corespunzătoare, consumului, dotate cu
dopuri sau închideri ermetice în unele cazuri prevăzute cu substanţe
absorbante. 0 conservare corespunzătoare a pulberilor se asigură în plicuri
termosudabile confecţionate din material plastic şi folii de aluminiu. F.R.X
prevede conservarea în flacoane bine închise, ferit de lumină şi umiditate, iar
cele efervescente în prezenţa silicagelului.

CAPITOLUL III. PARTE SPECIALĂ

III.1 Pulberi nedivizate

III.1.1 Pulbere alcalină de beladonna

Rp/
Extract uscat de beladona 0,6 g
Oxid de magneziu 50,0 g
Bicarbonat de sodiu 50,0 g
M.f. pulvis
D.S. intern

Se triturează bine extractul uscat de beladonă cu o porţiune din

bicarbonatul de sodiu, se adaugă apoi restul de bicarbonat de sodiu, se
încorporează în oxidul de magneziu şi se trece prin sita V.
Este o pulbere omogenă, alb-gălbuie.
Se prepară la nevoie.
Eliberarea se face în borcane de sticlă sau cutii din material plastic,
bine închise.
Preparatul este un parasimpatolitic periferic, cu efecte puternice
antispastice şi antisecretorii datorită extractului uscat de beladonă.
Este indicat în stări spastice, colică hepatică, biliară, renală,
intestinală, ulcer gastroduodenal.

III.1.2 Pulbere conservantă

Rp/
Parahidroxibenzoat de metil 70 g
Prahidroxibenzoatul de propil 30 g
M. f. pulvis
Se amestecă nipaginul cu nipasolul şi se trec prin stita VI.
Pulbere omogenă, albă.

38
 Se păstrează în borcane de sticlă colorate, bine închise.

III.1.3 Pulbere de bicarbonat de sodiu şi carbonat de calciu

Pulbere Sippy 1
Rp/
Carbonat de calciu precipitat 23 g
Bicarbonat de sodiu 77 g
M.f. pulvis
D.S. intern
Se amestecă bicarbonatul de sodiu şi carbonatul de calciu şi se trec
prin sita VI.
Pulbere omogenă, albă.
Se păstrează în borcane de sticlă, bine închise.
Acţiunea este antiacidă şi neutralizantă, cu indicaţii în gastritele
hiperacide, ulcere gastroduodenale, intoxicaţii cu acizi.

III.1.4 Pulbere de bicarbonat de sodiu şi oxid de magneziu

Pulbere Sippy 2
Rp/
Oxid de magneziu 50 g
Bicarbonat de sodiu 50 g
M.f. pulvis
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se trec prin sita VI
Pulbere omogenă, albă.
Se prepară la nevoie.
Se eliberează în cutii sau pungi, bine închise.
Este o pulbere neutralizantă a acidităţii gastrice atât datorită oxidului
de magneziu dar si a bicarbonatului de sodiu. Preparatul are şi acţiune
laxativă datorită oxidului de magneziu.

III.1.5 Pulbere de bismut antiacidă

Rp/
Bicarbonat de sodiu 15 g
Carbonat de bismut 25 g
Silicat de magneziu 30 g
Carbonat de magneziu 30 g
M.f. pulvis
D.S. intern

39
 Se triturează bicarbonatul de sodium, silicatul de magneziu,
carbonatul de bismuth şi de magneziu până se obţine o pulbere care se
trece prin sita VI.
Pulbere omogenă, albă.
Se prepară la nevoie.
Se eliberează în cutii sau în pungi bine închise.
Pulbere antiacidă cu utilizare in ulcerul gastroduodenal.

III.1.6 Pulbere efervescentă laxativă

Rp/

I. Sulfat de sodiu 2,0 g

Bicarbonat de sodiu 6,5 g
Se amestecă se trec prin sita V şi se eliberează în capsulă de hârtie
albastră.
II. Acid tartric 6,0 g
Se cantareşte şi se trece prin sita V, şi se eliberează în capsulă de
hârtie albă.
Pulberi albe, care dizolvate împreună în apă produc efervescenţă;
soluţia obţinută este slab acidă.

III.1.7 Pulbere alcalina

( Pulbere alcalină pentru soluţia Bourget )
Rp/
Sulfat de sodiu 2g
Monohidrogenofosfat de sodiu 4g
Bicarbonat de sodiu 6g
M.f. pulvis
D.S. intern
Substanţele pulverizate seamestecă şi se trec prin sita V.
Pulbere albă cu gust sărat amărui şi reacţie slab alcalină.
Se prepară la nevoie.
Se leberează în pechete a 12 g. Un pachet se dizolvă în 1000 ml apă.

III.1.8 Pulbere de opiu şi ipeca

( Pulbere Dover)
Rp/
Opiu(VII) 10 g
Rădăcină de ipeca(VII) 10 g
Lactoză 80 g

40
 M.f. pulvis
D.S. intern
Pulberile se amestecă
Pulbere brun-cenuşie, cu miros de opiu şi gust amar.
Se conservă în recipiente bine închise, ferite de lumină, la VENENA.

III.2 Pulberi divizate

III.2.1 Pulbere antiasmatică de atropină

Rp/
Atropină sulfurică 0,035 g
Fenobarbital 4,000 g
Clorhidrat de papaverină 4,000 g
Teofilină 10,000 g
Amidopirină 20,000 g
Lactoză 20,000 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern

Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze.

Pulbere omogenă, albă.
Se eliberează în cutii, bine închise.
Preparatul este utilizat în astmul bronşic datorită teofilinei care este un
stimulator al centrului respirator, având totodată şi acţiune antispastică
prin atropină şi papaverină dar şi acţiune sedativă datorată
fenobarbitalului.

III.2.2 Pulbere antinevralgică

Rp/
Fosfat de codeină 2g
Cofeină 5g
Fenacetină 10 g
Acid acetilsalicilic 50 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C

41
 D.S. intern

Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze

Pulbere omogenă, albă
Se prepară la nevoie
Se eliberează în cutii, bine închise
Este o pulbere cu acţiune analgezică dată de fosfatul de codeină,
fenacetină şi acidul acetilsalicilic şi un antimigrenos datorită cofeinei.

III.2.3 Pulbere antispastică

Rp/
Fenobarbital 2g
Extract uscat de beladonă 1g
Clorhidrat de papaverină 5g
Lactoză 30 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze
Pulbere omogenă, brună gălbui deschis
Se prepară la nevoie
Se eliberează în cutii, bine închise.
Preparatul are actiune antispastică dată de extractul de beladonă uscat
şi de clorhidratul de papaverină. De asemenea prezintă şi acţiune sedativă
datorită fenobarbitalului.

III.2.4 Pulbere colagogă

Rp/
Bromură de metilhomatropină 0,3 g
Clorhidrat de papaverină 6,0 g
Fenolftaleină 5,0 g
Acid dihidrocolic 25,0 g
Benzoat de sodiu 25,0 g
Salicilat de sodiu 25,0 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze
Pulbere omogenă, slab gălbuie.
Se eliberează în cutii bine închise.

42
 Preparatul are o acţiune colagogă datorată acidului dihidrocolic şi
salicilatului de sodiu dar şi o acţiune antispastică dată de către bromura
de metilhomatropină şi clorhidrat de papaverină şi laxativă datorită
fenolftaleinei.

III.2.5 Pulbere de chinină acid acetilsalicilic şi vitamina C

Rp/
Acid ascorbic 15 g
Chinină sulfurică 15 g
Acid acetilsalicilic 50 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 doze.
Pulbere omogenă, albă, cu gust amar.
Se prepară la nevoie.
Se eliberează în cutii bine închise.
Este un preparat cu acţiune antipiretică, analgezică, slabă.
Indicaţii: stări febrile persistente.

III.2.6 Pulbere de codeină şi fenacetină

Rp/
Codeină 1g
Acid acetilsalicilic 30 g
Fenacetină 30 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 doze.
Pulbere omogenă albă, cu gust acrişor.
Se prepară la nevoie.
Se eliberează în cutii bine închise.
Preparatul are o acţiune antitermică datorită fenacetinei şi acidului
acetilsalicilic şi o acţiune analgezică datorată codeinei, fenacetinei, acidului
acetilsalicilic.
Este indicat în gripă, stări febrile.

III.2.7 Pulbere somniferă

Rp/
Fenobarbital 5g

43
 Hexobarbital 25 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze.
Seprepară la nevoie.
Se eliberează în cutii sau în pungi bine închise.

III.2.8 Pulbere de digitală

Rp/
Frunze de digitală 10 g
Lactoză 20 g
M.f. pulvis
Div.in.dos.equ.No.C
D.S. intern
Se amestecă componentele şi se repartizează în 100 de doze
Pulbere omogenă, verzuie.
Se prepară la nevoie.
Se eliberează în cutii sau pungi bine închise.
Acţiunea principală a acestui preparat se datoreşte glucozidelor
cardiotonice, din frunzele de digitală care produc o creştere a puterii de
contracţie a miocardului, urmată de o rărire a bătăilor inimii.
Este indicat ca şi tonicardiac în insuficienţa cardiacă cronică

44
 IV. CONCLUZII

Pulberile ofera posibilitatea asocierii mai multor substante active în

doze unitare (se pot asocia mai multe pulberi şi fără a fi divizibile cu
condiţia ca acestea să fie anodine);
Sunt o forma farmaceutică cu stabilitate fizico – chimică pe toată
durata conservării.
Viteza cu care se instalează acţiunea terapeutică în comparaţie cu
comprimatele sau drajeurile este mai mare şi se evită iritaţiile mucoasei
gastrice;
Sunt o formă farmaceutică care se administrează atât intern cât şi
extern (cele care se aplica pe plăgi, arsuri şi pe pielea sugarilor trebuie să fie
sterile);
Administrarea este uşoară.
Se pot condiţiona în doze unitare sau nedivizate.

45
 V. BIBLIOGRAFIE

1. Adam, L., Popovici Adriana, Szánthó Éva: Curs de tehnică farmaceutică,

vol. III., Litografia IMF Tg. Mureş, 1993
2. Fica, C.: Îndreptat practic pentru prepararea medicamentelor în farmacie,
Editura Medicală, Bucureşti, 1983
3. Ionescu-Stroian, P., Stănescu, V., Savopol, E.: Formular farmaceutic,
Editura Medicală, Bucureşti, 1968
4. Lencuta, Sorin, E.: Tehnologia formelor farmaceutice, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1995
5. C. Popescu,C Braileanu: Indreptar Farmaceutic, Editura Medicala, 1976
6. Olteanu, D., Stănescu, V.: Prepararea medicamentelor în farmacie, 1960
7. Popovici Adriana, Ardelean Viorica: Practica Farmaceutică, 3/1970
8. Popovici Adriana, Iolanda Csegedi, Papp J., Rogoşca Maria, Veronica
Pop: Îndrumător pentru lucrări practice, Litografia IMF Tg. Mureş, 1981
9. A.I.Pastia: Curs de tehnica farmaceutica, Iasi, 1973
10.Stănescu, V.: Tehnica farmaceutică, Editura Medicală, Bucureşti, 1983
11.*** Farmacopeea Română, Ediţia a X-a, Editura Medicală, Bucureşti,
1993

46