MINISTERU funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,

L Având în vedere avizul nr. 18/27.05.2003 al Comitetului Tehnic de Specialitate,

TRANSPORT
URILOR, Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul
CONSTRUCŢ
IILOR Şl ORDIN:
TURISMULU
I Art. 1. - Se aprobă reglementarea tehnică „Ghid de proiectare a construcţiilor pentru tratarea apei în vederea potabilizării",
indicativ GP 087-03,'elaborată de PROED S.A. - Bucureşti şi prevăzută în anexa1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ORDINU Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l.
L Nr. 647
din Art. 3. - Direcţia Generală Tehnică va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
23.10.2003

pentru MINISTRU, MIRON TUDOR MITREA

aprobarea
reglementării
tehnice Anexa se publică în Buletinul Construcţiilor editat de Institutul Naţional de -ercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor
„Ghid de
proiectare a
construcţiilor
pentru tratarea
apei în
vederea
potabilizării",
indicativ GP
087-03

în
conformitate cu
prevederile art. 38
alin. 2 din Legea
nr. 10/1995
privind calitatea în
construcţii, cu
modificările
ulterioare ale art. 2
pct. 45 şi ale art.
5 alin. (4) din
Hotărârea
Guvernului nr.
740/2003 privind
organizarea şi
 MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR
Şl TURISMULUI CUPRINS
1. Prevederi generale........................................................................ 9
1.1. Obiectul ghidului .............................................................. 9
1.2. Domeniu de aplicare ....................................................... 11
1.3. Utilizatori ....................................................................... 11
GHID DE PROIECTARE A CONSTRUCŢIILOR
l .4. Necesitatea corectării şi îmbunătăţirii calităţilor apei din
PENTRU TRATAREA APEI ÎN VEDEREA
surse naturale în vederea potabilizării ............................ 12
POTABILIZĂRII l .5. Armonizarea prescripţiilor de proiectare cu normele
INDICATIV GP 087-03 Uniunii Europene .......................................................... 17
2. Principalele scheme tehnologice din cadrul staţiilor de
tratarea apei............................................................................. 18
2.1. Corectarea calităţilor apei ............................................... 19
Elaborat de:
2.2. Scheme tehnologice ........................................................ 23
PROED S.A. - Bucureşti
3. Proiectarea tehnologică a construcţiilor şi instalaţiilor
ing. Lucian DASCĂLU pentru tratarea apei .......................................................... 50
Director general:
dr. ing. Minai TEODORESCU 3.1. Coagularea şi flocularea substanţelor coloide.................. 50
Responsabil lucrare:
3.1.1. Procesul de coagulare şi floculare ........................ 50
Departamentul Tehnologia apei, transporturi, salubritate - TATS 3.1.2. Scheme tehnologice şi reactivi utilizaţi în
Şef departament: ing. Nicolae BOLCU tehnica tratării apelor.............................................. 55
3.1.3. Stabilirea dozelor de reactivi utilizaţi în tehnica
Şef proiect: dr. ing. Mihai TEODORESCU
tratării apelor.......................................................... 56
3.1.4. Proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor în care
se utilizează reactivi ............................................... 59
3.1.5. Amestecul reactivilor cu apă brută....................... 74
Avizat de: 3.1.6. Sistemele de distribuţie a apei brute, de amestec
DIRECŢIA GENERALĂ TEHNICĂ - MTCT a apei cu coagulantul şi camerele de reacţie........... 75
3.1.7. Camerele de reacţie .............................................. 78
Director general: ing. ion STĂNESCU
Responsabil de temă: ing. Georgeta VASILACHE
3.2. Proiectarea tehnologică a construcţiilor pentru
decantarea apei ............................................................... 79
3.2.1. Date de bază......................................................... 79
3.2.2. Procesul de decantare, alegerea tipului de
decantor şi a parametrilor de dimensionare............ 81
3.2.3. Decantoare orizontale........................................... 87
3.2.4. Decantoare verticale............................................. 98
3.2.5. Decantoare radiale................................................ 98
3.2.6. Decantoare suspensionale .................................. 101
3.2.7. Decantoare lamelare.....................................'..... 112
3.3. Proiectarea tehnologică a construcţiilor pentru
decantarea apei ............................................................. 113
3.3.1. Date de bază ...................................................... 113
3.3.2. Criterii pentru alegerea parametrilor tehnologici
şi constructivi ai staţiilor de filtrare....................... 115
3.3.2.1. Influenţa concentraţiei suspensiilor la
intrarea şi ieşirea din staţia de filtrare ......... 115
3.3.2.2. Alegerea naturii compoziţiei
granulometrice şi grosimii stratului filtrant 117
3.3.2.3. Viteza de filtrare şi reglajul funcţionării
filtrelor....................................................... 128
3.3.2.4. Alegerea intensităţilor şi tehnologiei
de spălare a filtrelor rapide.......................... 134
3.3.3. Tehnica filtrării apei........................................... 143
3.3.31. Filtre lente ............................................. 144
3.3.3.2. Filtre rapide........................................... 149
3.3.3.3. Filtre cu dublu curent............................. 167
3.3.3.4. Filtre de construcţie specială.................. 177
3.3.3.5. Pavilionul tehnologic şi construcţia
staţiilor de filtrare....................................... 183
3.3.3.6. Dispoziţii, prevederi şi măsuri care
trebuie asigurate prin proiectarea, execuţia,
recepţia şi exploatarea staţiilor de filtrare .. 186
3.3.3.7. Principalele elemente care trebuie avute
în vedere la execuţia staţiilor de filtrare ..... 188
3.3.3.8. Principalele condiţii care trebuie avute
în vedere la execuţia staţiilor de filtrare ..... 191
3.4. Dezinfectarea apei......................................................... 195
3.5. Tratarea nămolului ....................................................... 195
3.5.1. Date privind natura şi structura nămolurilor....... 195
3.5.2. Scheme generale de tratare a nămolului.............. 201
3.6. Utilaje folosite frecvent în procesele de tratare a
apei .............................................................................. 213
3.7. Necesitatea reabilitării staţiilor existente de tratare a
apei .............................................................................. 214
4. Principiile de proiectare a sistemului de monitorizare,
automatizare, dispecerizare a staţiilor de tratare a apei ..... 215
5. Asigurarea exigenţelor de calitate pentru construcţii, igienă
şi sănătatea oamenilor şi refacerea protecţiei mediului........ 221
5.1. Condiţii tehnice şi criterii de performanţă pentru
asigurarea cerinţelor de calitate..................................... 222
5.1.A. Rezistenţa şi stabilitatea la sarcini statice,
dinamice şi seismice............................................. 222
5.1.B. Siguranţa în exploatare ...................................... 223
5.1.C. Siguranţa la foc.................................................. 225
5.1 .D. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi
protecţia mediului................................................. 226
 5.1 .E. Izolaţia termică, hidrofugă şi economia de
energie ................................................................. 227 GHID DE PROIECTARE A
CONSTRUCŢIILOR PENTRU Indicativ GP 087-03
5.1.F. Protecţia împotriva zgomotului.......................... 227 TRATAREA APEI ÎN VEDEREA
5.2. Urmărirea în timp a execuţiei lucrărilor..................:........... POTABILIZĂRII

Bibliografie................................................................................... 228 1. PREVEDERI GENERALE

ANEXE 1.1. Obiectul ghidului
Anexa l................................................................................ 230 Staţiile de tratarea apei sunt unităţi complexe de instalaţii tehno-
Anexa 2................................................................................ 234 logice şi construcţii care au funcţiunea de a prepara, din apele surselor
Anexa 3................................................................................ 236 naturale, apă potabilă care să corespundă unui anumit standard de
Anexa 4................................................................................ 251 calităţi fizico-chimice şi bacteriologice.
Schemele tehnologice ale staţiilor de tratare sunt foarte
Anexa 5................................................................................ 257
diversificate, ele depinzând de multiple condiţii şi în principal de:
Anexa 6................................................................................ 259 — caracteristicile fizico-chimice şi bacteriologice ale apei
Anexa 7................................................................................ 264 de la sursa ce urmează a fi tratată;
Anexa 8................................................................................ 265 - exigenţele de calitate ce se impun pentru apa tratată;
Anexa 9................................................................................ 266 - mărimea debitului de apă tratată;
Anexa 10.............................................................................. 277 - gradul de automatizare şi dotare a staţiei în cadrul
bugetului disponibil;
Anexa 11.............................................................................. 278
- condiţiile naturale de climă;
Anexa 12.............................................................................. 279 - mărimea amplasamentului disponibil pentru
Anexa 13.............................................................................. 281 implementarea staţiei de tratare în cadrul sistemului de
Anexa 14.............................................................................. 283 alimentare cu apă;
Anexa 15.............................................................................. 285 -tehnologiile de tratare şi echipamentele disponibile;
Anexa 16.............................................................................. 287 - standardul de viaţă al populaţiei.
Anexa 17.............................................................................. 289 Din NTPA-013/7 Februarie 2002 „Norme de calitate pe care
Anexa 18.............................................................................. 290 trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabi-
lizare" vor putea fi avute în vedere condiţiile pentru stabilirea surselor
Anexa 19.............................................................................. 292
eligibile pentru apa potabilă.
Anexa 20.............................................................................. 297
Anexa 21...............................................'.............................. 299 Aprobat de: MINISTRUL
Anexa 22.............................................................................. 300 Elaborat de: TRANSPORTURILOR,
PROED S. A. - Bucureşti CONSTRUCŢIILOR ŞI
TURISMULUI, cu ordinul
nr. 647 din 23.10.2003

Prezentul Ghid de proiectare a construcţiilor pentru tratarea apei
în vederea potabilizării este conceput, pentru a stabili principiile ce
trebuie avute în vedere la definitivarea schemei tehnologice a staţiei
de tratare, ţinând seama de calitatea apei la sursă şi de variaţiile
acesteia, de mărimea debitului de apă, precum şi obiectivele şi perfor-
manţele ce se impun pentru fiecare treaptă din procesul tehnologic.
Ghidul pune la dispoziţia specialiştilor care proiectează staţii de
tratare, elementele teoretice, tehnologice şi constructive privind aceste
lucrări.
Prevederile ghidului urmăresc armonizarea prescripţiilor de
proiectare cu specificaţiile şi reglementările tehnice din domeniu,
cunoscute atât pe plan intern cât şi internaţional. De asemeni urmă-
reşte implementarea legislaţiei UE în vigoare Directiva 98/83 privind
calitatea apei potabile.
Ghidul nu se referă la calcule de stabilitate şi rezistenţă ale
construcţiei, acestea urmând să fie executate conform standardelor şi
reglementărilor tehnice de specialitate existente propunându-se să se
evidenţieze numai prescripţiile tehnice privind exigenţele de calitate
referitoare la Legea 10/95.
Tehnologiile referitoare la corectarea unor calităţi chimice, ca
demineralizarea, desalinizarea, deferizarea şi demanganizarea apei etc.
care au un caracter special şi au o frecvenţă de aplicare mai redusă nu
sunt cuprinse în prezentul ghid. Au fost introduse şi anumite tipuri de
instalaţii care au fost realizate frecvent în decursul ultimilor 30 ani
care sunt în prezent depăşite din punct de vedere tehnic (în special
decantoare şi filtre) dar a căror cunoaştere este utilă pentru cazurile de
retehnologizare şi modernizare a staţiilor de tratare a apei, existente.
În conformitate cu STAS 4273-Constructii Hidrotehnice „înca-
drarea în clase de importanţă" în ghid sunt prezentate obiecte
(construcţii) ce constituie părţi determinante în fluxul tehnologic
pentru obţinerea apei potabile, acestea încadrându-se în categoria de
importanţă normală (C) sau categoria de importanţă redusă (D)cu
respectarea cerinţelor de verificare. Stabilirea categoriei de importanţă
a unei construcţii se face de proiectant.
10
Conform Legii nr. 10 privind calitatea în construcţii şi
prevederilor regulamentelor legiferate prin H.G. nr. 766/1997 anexa 3
a Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanţă a
construcţiilor şi a Regulamentului pentru verificarea şi expertizarea
tehnică a proceselor, a execuţiei tehnice a proceselor, a execuţiei
lucrului şi a construcţiilor, obiectele ce intră în componenţa staţiilor de
tratare a staţiilor de epurare se încadrează în categoria de importanţă
normală la care exigenţa de verificare obligatorie este: rezistenţa şi
stabilitatea construcţiilor (Ai), siguranţa în exploatare (B9), igiena,
sănătatea oamenilor şi protecţia mediului (D)
În prezentul ghid obiectele (construcţiile) prezentate „nu
compromit siguranţa personalului, animalelor domestice şi bunurilor"
prevăzându-se şi exigenţele esenţiale conform directivei 89/106/CEE.
(vezi pct. 5).
Proiectarea construcţiilor pentru tratarea apei se face în conformi-
tate cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii
urmărindu-se realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a
construcţiei, a cerinţelor de calitate obligatorii (rezistenţă şi stabilitate,
siguranţa în exploatare, igiena, sănătatea oamenilor şi protecţia mediului
etc.).
Terminologia şi denumirile folosite în prezentul ghid privind
construcţiile şi instalaţiile de tratarea apei în vederea potabilizării sunt
cele utilizate în STAS 10898 şi reglementările apărute ulterior
acestuia.
1.2. Domeniu de aplicare
Se aplică în activitatea de proiectare şi exploatare a staţiilor de
tratare pentru potabilizarea apei pentru toate tipurile de localităţi.
1.3. Utilizatori
Ghidul se adresează proiectanţilor care elaborează proiecte,
Caiete de Sarcini, Documentaţii de Licitaţie şi detaliile de execuţie,
pentru construcţiile de tratarea apei, verificatorilor de proiecte, experţi
tehnici, cât şi organelor administrative publice centrale şi locale cu
11
 atribuţii în domeniu, administratorii folosinţelor de apă şi prestatorii
de servicii, personalului responsabil cu execuţia şi exploatarea
lucrărilor.
1.4. Necesitatea corectării şi îmbunătăţirii
calităţilor apei din sursele naturale în
vederea potabilizării
Corectarea şi îmbunătăţirea calităţilor apei din sursele naturale
în vederea potabilizării este procesul de tratare, prin care se urmăreşte
aducerea calităţii apei la condiţiile cerute de consumator.
1.4.a. Impurificatori minerali au influenţe asupra calităţilor
organoleptice, asupra comportamentului în reţelele de conducte, asupra
aspectului estetic, dar nu au efecte semnificative asupra sănătăţii
consumatorilor.
Turbiditatea trebuie eliminată pentru a permite o bună dezin-
fecţie, pentru a îndepărta poluanţii absorbiţi pe materiile în suspensie
şi pentru a evita depunerile din conducte, precum şi pentru a da apei
un aspect estetic şi de eliminare a culorii.
Culoarea poate fi datorată anumitor impurităţi minerale (ca
fierul şi manganul) dar şi materiilor organice (acizi humici sau
fulvici). Ea trebuie eliminată pentru a face apa plăcută la băut, această
eliminare putând fi însoţită de eliminarea anumitor substanţe organice
ce generează compuşi haloformi.
Mineralizarea. Echilibrul calco-carbonic rezultat din alcalini-
tatea, duritatea, acidul carbonic dizolvat şi pH-ul apei, evită depunerile
de calcar sau coroziunea reţelelor.
Un conţinut ridicat de sulfaţi poate da un gust neplăcut şi efecte
laxative, iar un conţinut important de cloruri dă gust neplăcut şi efecte
de coroziune. Apele cu conţinut de H2S dizolvat au un miros neplăcut
şi pot avea efecte laxative.
12
Amoniul NFV, fără a avea efecte directe asupra sănătăţii, este
un indicator al poluării apelor de suprafaţă. Eliminarea lui se impune
întrucât poate permite proliferarea anumitor bacterii în reţelele de
distribuţie.
În ceea ce priveşte efectele impurificatorilor din apă asupra
sănătăţii pot fi caracterizate ca urmare a experimentelor efectuate pe
animale cu sensibilităţi apropiate de cele ale omului:
• Toxicitate ridicată: cele care provoacă moarte în scurt timp.
Doza letală exprimă cantitatea de substanţă care provoacă în
24 ore moartea a 50% din indivizi.
• Toxicitate cronică: doza care luată în fiecare zi provoacă o
moarte prematură, în legătură cu această toxicitate se
defineşte „doza zilnic acceptabilă" care poate fi ingerată
zilnic toată viaţa.
• Mutagenicitate: prin care se provoacă anumite mutaţii în
funcţie de dozele ingerate.
• Efecte cancerigene: Expunerea la produsul examinat sau
înghiţirea lui provoacă apariţia unei tumori maligne.
Principalii impurificatori minerali sunt:
• Metale: cadmiul, cromul, plumbul, mercurul, seleniul, şi
arsenicul care trebuie înlăturate din apă prin procesul de
eliminare a suspensiilor care reţin prin adsorbţie aceste
metale.
• Nitraţii a căror nocivitate la concentraţii mari este la originea
methemoglobiniei sugarilor.
• Fibrele de azbest inspirate din aer au efect cancerigen, dar la
cele din apă nocivitatea nu a fost demonstrată. Ele se reţin în
instalaţiile de reducere a turbidităţii.
• Duritatea nu are efecte asupra sănătăţii dar dedurizarea apei
în schimbătoare de ioni în ciclu, sodiu conduce la creşterea
conţinutului de sodiu care la concentraţii mari favorizează
hipertensiunea. Se recomandă utilizarea apelor cu duritate
cât mai redusă.
1
3
 Fluorul în concentraţii mari provoacă fluoroza oaselor şi în
astfel de cazuri trebuie eliminat.
1.4.b. Impurificatori organici
1.4.b.l. Impurificatori organici naturali
Substanţele organice naturale ce se găsesc în apele subterane şi
mai ales în cele de suprafaţă se clasează în 6 grupe principale:
- substanţe humice;
- acizi hidrofilici;
- acizi carbonilici;
- pesticide şi aminoacizi;
- hidraţi de carbon;
-hidrocarburi.
Aceste substanţe organice se pot cuantifica fie prin indici
globali cum este oxidabilitatea cu permanganat şi carbon organic total
sau prin măsurarea substanţelor bine definite sau a grupurilor ce
reacţionează împreună.
Ele au origine naturală sau provin din deversări urbane sau
industriale şi ele trebuie reduse în apa tratată cât mai mult posibil
întrucât nu este posibil de a se stabili o relaţie între parametri i .globali
şi o măsură a toxicităţii, sau ciclotoxicităţii, sau efectelor cancerigene
sau mutagene, şi în consecinţă de a stabili concentraţii limită bazate pe
un oarecare efect asupra sănătăţii consumatorului, dar aceşti indicatori
globali permit urmărirea eficienţei în treptele procesului tehnologiei
de tratare şi optimizarea în exploatare a acestui proces între mai multe
alternative.
1.4. b. 2. Impurificatori organici de sinteză
Dintre impurificatorii organici de sinteză trebuie avuţi în vedere
ca având influenţe în procesul de tratare şi efecte nocive sau toxicitate:
pesticidele şi produsele fitosanitare. Sunt utilizate în agricultură în
lupta contra dăunătorilor plantelor, unele se hidrolizează rapid, altele
14
se acumulează în alimente. Unele sunt toxice, altele mutagene sau
cancerigene.
în anul 1985 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat limitele
recomandările de conţinut şi limitele admise. In prezent acestea se
regăsesc în Legea 458/2002.
Solvenţii cloraţi: substanţe ca dicloretan, dicloreten, tricloretan,
din descărcări industriale, injecţii în foraje pierdute sunt cancerigene
sau mutagene şi este important ca ele să fie eliminate.
Fenoli si derivaţi. Aceste substanţe, chiar la concentraţii foarte
reduse în prezenţa clorului dau apei gust neplăcut de clor fenol, în
mod normal reducerea conţinutului de fenol la l (μgi -1 asigură protecţia
pentru gustul neplăcut. La această concentraţie clorfenolii nu mai
prezintă pericol de sănătate pentru consumator.
Hidrocarburi. Provenind din descărcarea de produse petroliere
ele pot contamina atât apele de suprafaţă cât şi pe cele subterane.
Biodegrabilitatea lor este lentă, în caz de poluare accidentală
prezenţa lor la prizele de apă de suprafaţă este de durată limitată dar în
pânzele de apă subterană prezenţa este de ordinul anilor.
Influenţe nocive şi toxicitate:
- creează un film care împiedică reoxigenarea apelor de
suprafaţă şi în consecinţă auto-aerarea.
- perturbă procesele tehnologice în staţiile de tratare a apei
în compartimentele de floculare, decantare şi filtrare.
- apar gusturi şi mirosuri pentru urme variabile între
0,5 ngl"1 pentru benzină şi l ugl"' pentru uleiuri şi lubrefianţi.
Hidrocarburi policiclice aromatice. Substanţe ca benzopyrenul,
benzofluoratenul, benzoperilenul, indonopirenul sunt substanţe foarte
cancerigene şi ele trebuie eliminate complet înainte de distribuţia apei.
Policlordifenili, apăruţi în ultimi ani ca plastifianţi, solvenţi,
lubrifiant, la fabricarea transformatoarelor şi condensatorilor. Aceştia
au o mare stabilitate, sunt asimilabili de organisme. Fără a fi formal
demonstrată, nocivitatea lor este foarte suspectată.
Detergenţi - agenţi de suprafaţă şi adjuvanţi.
1
5
 Agenţi de suprafaţă slab biodegradabili produc o reducere a
tensiunilor superficiale ceea ce le conferă proprietăţi de spălare. Cei
anionici (alchilbenzen sulfonaţi) care dau probleme serioase în apă
sunt în curs de înlocuire cu detergenţi, cu lanţuri lineare, biodegradabili
în proporţie de 80 %.
Adjuvanţi: întăritori, aditivi, enzime.
Concentraţia în apele de suprafaţă este de 0,05...6 mg/1 dar
este în curs de diminuare pe măsura introducerii detergenţilor
biodegradabili.
Nocivitatea prezenţei lor se datorează formării de spumă care
răspândeşte bacteriile şi viruşii (concentraţii peste 0,3 mg/1), încetinirii
transferului de oxigen, apariţiei gustului de săpun, creşterii conţinu-
tului de fosfaţi ce favorizează eutrofizarea şi dezvoltarea planctonului.
Detergenţii nu sunt toxici faţă de bacterii, de alge, de peşti cu
atât mai mult cu cât concentraţia rămâne sub 3 mg/l.
1.4.c. Radioactivitatea prezentă în apa de consum poate
conduce la apariţia de tumori.
1.4.d. Poluarea indusă poate fi produsă de utilizarea unor
reactivi, a unor coagulanţi minerali, a polielectroliţilor adjuvanţi
(pentru care trebuie prescrise doze maxime admise).
1.4.e. Impurităţi produse de reacţia unor reactivi cu substanţe
organice din apă dând compuşi haloformici.
Această acţiune poate fi produsă de CIO" sau un alt halogen
(brom, iod) pe baza reacţiei:
16
1.4.f. Impurităţi de natură biologică
Bacterii şi viruşi
Bacteriile indică o posibilă contaminare de viruşi patogeni
pentru om. Dezvoltarea germenilor banali în reţelele de distribuţie
produc consumul oxigenului dizolvat, coroziune, apariţia unor gusturi
neplăcute.
Microorganisme
Fito şi zooplanctonul secretă substanţe care imprimă apei un
gust şi miros neplăcut. Ele sunt patogene pentru om şi produc depozite
în reţele precum şi apariţia condiţiilor de anaerobie.
1.5. Armonizarea prescripţiilor de proiectare cu
specificaţiile şi reglementările din directivele cu
normele uniunii europene 98/83 şi 89/106
Necesitatea alinierii legislaţiei existente privind calităţile ce
-trebuie îndeplinite de apa potabilă cu normele directivei UE a condus
la emiterea Legii 458/2002.
în tabelul 1.1. din Anexa l se prezintă o comparaţie între
exigenţele de calitate impuse de Legea 458 şi cele prevăzute în STAS
1342- Apa potabilă.
Din această comparaţie rezultă exigenţe sporite la anumiţi
indicatori precum şi extinderea numărului de indicatori ce trebuie
monitorizaţi.
Legea 458/2002 prevede ca alinierea la noile norme să se
realizeze până cel târziu în anul 2013. Ca urmare în staţiile de tratare
existente este necesar să se realizeze retehnologizări şi modernizări
care să asigure acest obiectiv.
Această acţiune trebuie precedată de efectuarea unor studii
hidrochimice asupra calităţii apei, surselor şi a variaţiilor în timp a
acestora, precum şi a unor studii de tratabilitate a apei la scară pilot, în
perioade caracteristice din punct de vedere a calităţilor apei de la sursă
1
7
 (turbidităţi, temperaturi, conţinut de microfloră, microfaună, substanţe
organice, poluări accidentale).
în vederea efectuării acestor studii care au un rol determinant în
stabilirea schemelor tehnologice a staţiei de tratare, precum şi în
dimensionarea tehnologică a fiecărei trepte din staţia de tratare, este
necesar ca toate laboratoarele de profil să fie dotate cu staţii pilot
mobile. Aceste staţii dimensionate pentru debite de 50 - 150 I/h vor
trebui să fie dotate, corespunzător acestor debite, cu instalaţii şi
echipamente necesare treptelor de tratare: preoxidare, dozare reactivi
coagulanţi şi adjuvanţi cărbune activ praf, decantoare, corecţie pH,
filtre rapide de nisip, interoxidare cu CI2 şi ozon, filtre de cărbune
activ, dezinfecţie cu clor. Fluxul tehnologic cu interconexiunile între
treptele menţionate trebuie să permită by-pasarea unora din trepte.
Aceeaşi filieră de stabilire a schemei tehnologice şi dimensio-
nare trebuie parcursă şi în cazul unor staţii noi de tratare.
în principal staţiile de tratare existente vor trebui completate,
după caz, cu instalaţii de preoxidare şi interoxidare, instalaţii moderne
de preparare şi dozare a reactivilor (granulari sau în soluţie), de
preparare şi dozare polielectroliţi, de corectare a pH-lui (cu var sau un
acid), instalaţii de ozonizare şi filtre de cărbune activ. Introducerea pe
scară largă a monitorizării şi automatizării întregului proces
tehnologic cu echipamente moderne de măsurare în flux şi de
corectare în timp real a anumitor parametrii (turbiditate, temperatură,
doza de reactivi etc.) va fi obligatorie, atât pentru obţinerea unei ape
potabile, în limitele de calitate impuse, cât şi pentru optimizarea
consumurilor de reactivi şi energie.
2. PRINCIPALELE SCHEME TEHNOLOGICE DIN
CADRUL STAŢIILOR DE TRATARE A APEI
Întreaga cantitate distribuită în reţea trebuie să corespundă
condiţiilor de calitate, nefiind de conceput realizarea unei reţele de
distribuţie separate pentru apa efectiv consumată ca apă potabilă.
18
2.1. Corectarea calităţilor apei
în vederea satisfacerii condiţiilor impuse de diverse utilizări,
corectarea calităţilor apei, se realizează prin procedee de tratare
determinate de natura, echilibrul şi starea de dispersie a substanţelor
minerale sau organice conţinute în apă, substanţe care, după caz,
trebuie total sau parţial eliminate.
în vederea caracterizării corecte a apei ce urmează a fi tratată
trebuie precizaţi o serie de termeni ştiinţifici utilizaţi, din care cei mai
frecvent sunt următorii: turbiditate, indice de colmatare, titru
alcalimetric ş.a. Pentru definirea acestora vezi Anexa 2.
Substanţele minerale sau organice se pot găsi în apă în 3 stări
de dispersie: substanţe dizolvate; dispersii coloidale; suspensii
gravimetrice.
• Substanţele dizolvate în apă sunt dispersii moleculare (soluţii),
particulele fiind ca mărime sub l mu. In apă pot fi dizolvate substanţe
minerale (cloruri, carbonaţi şi bicarbonaţi, sulfaţi, oxizi, bioxizi,
azotaţi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu, de fier, de siliciu
etc.), substanţe organice (resturi de plante şi animale, compuşi
conţinând carbon, hidrogen şi uneori oxigen şi azot), sau gaze
(oxigen, azot, bioxid de carbon, metan, hidrogen sulfurat).
Substanţele dizolvate imprimă apei reacţia caracteristică (pH),
care are o deosebită importanţă, în special la tratarea apei cu
coagulant.
Substanţele dizolvate în apă formează soluţii de electroliţi,
neutre din punct de vedere electric (suma sarcinilor electrice pozitive
ale cationilor este egală cu suma sarcinilor negative ale anionilor),
având o conductibilitate electrică cu atât mai mare cu cât concentraţia
soluţiei este mai mare.
Normele sanitare sau normele tehnice corespunzătoare
proceselor tehnologice unde se foloseşte apa stabilesc anumite limite
admisibile pentru conţinutul în apă a substanţelor dizolvate, pentru
duritate, alcalinitate sau agresivitatea apei faţă de construcţiile cu care
vine în contact (metale, betoane). Dacă aceste limite admisibile sunt
depăşite, devine necesară corectarea calităţilor apei (deferizarea,
19
demanganizarea, reducerea durităţii, desalinizarea, eliminarea gazelor
dizolvate, defluorarea apei); pentru eliminarea mirosului şi gustului
apei se folosesc fie metode chimice (cu sulfat de cupru şi clor), fie
filtrări prin cărbune activ.
• Dispersiile coloidale sunt constituite din cele două faze, apa si
substanţele în dispersie, care se prezintă sub formă de particule de
mai multe molecule cu mărimea între l si 100 m/u (compuşi de
aluminiu, de siliciu, de fier şi compuşi organici). Datorită forţelor
superficiale de la suprafaţa de separaţie între apă şi particule
dispersiile coloidale nu au decât o slabă tendinţă de depunere şi pentru
separarea lor din apă este necesar să se trateze apa în prealabil cu un
coagulant (de obicei un hidrat metalic), care are proprietatea de a
aglomera aceste particule în dispersie coloidală, aducându-le în stare
de suspensie gravimetrică, pentru a fi astfel separate din apă prin
decantare şi filtrare.
• Din categoria substanţelor organice în suspensie fac parte şi
microorganismele vii (planctonul), sau moarte si în stare latentă
(pseudoplanctonul). Această floră şi faună a apelor dă indicaţii asupra
compoziţiei chimice a apei (microorganisme feruginoase, sulfuroase
etc.), precum şi a stării sanitare a apei (alge verzi şi diatomee, larve
sau ouă de viermi intestinali, bacterii banale sau patogene).
Decantarea şi filtrarea reduc numai parţial conţinutul de materii
organice din apă. Reducerea lor şi în special a numărului de bacterii
sub limita admisibilă constituie procesul de dezinfectare a apei, care
se bazează fie pe acţiunea unor agenţi chimici (clorul şi ozonul), fie a
unor agenţi fizici (electricitatea, razele ultraviolete), fie prin reţinerea
lor în membrana biologică a filtrelor lente.
• Particulele în suspensie gravimetrică cu mărimea de peste
100 um constituie sisteme în care faza solidă se separă din apă în
timp relativ scurt, fie prin decantare, în cazul particulelor cu
greutatea specifică mai mare decât a apei (nisip, resturi de vegetale
etc.), fie prin ridicarea la suprafaţa apei, în cazul particulelor cu
greutatea specifică mai mică decât a apei (uleiuri şi grăsimi).
20
Separarea din apă a suspensiilor gravimetrice se face prin
procedee fizice de sedimentare flotare şi filtrare.
În staţiile de tratare curente, conţinând tratarea cu reactivi
coagulanţi, decantarea, filtrarea şi dezinfectarea apei, se obţine în
general numai o limpezire, prin eliminarea dispersiilor coloidale şi
gravimetrice, şi o dezinfectare a apei. în aceste staţii nu se obţine
decât o reducere parţială a substanţelor organice şi nu se schimbă, în
general, mineralizarea apei.
Pentru a se reduce mineralizarea apei este necesar să se apeleze
la tratări chimice cu var pentru reducerea durităţii, cu schimbători de
ioni pentru demineralizarea mai avansată, iar în anumite condiţii de
concentraţii mari de săruri, la electroliză sau osmoză inversă. De
asemenea, pentru reducerea substanţelor organice sub anumite limite,
mai ales prezenţa în apă a micropoluanţilor sau fenolilor trebuie să se
recurgă la tratări cu ozon, urmate de cele mai multe ori de filtrare cu
cărbune activ, această tratare având efecte şi în eliminarea culorii şi a
mirosului apei.
La alegerea schemei de tratare a apei se examinează deopotrivă
calităţile naturale ale apei, cât şi natura şi influenţa impurificatorilor
datoriţi contactului apei cu diverse surse de poluare.
Dintre calităţile naturale ale apei factorii care se examinează în
principal sunt:
- Conţinutul în oxigen. Apele lipsite de oxigen dizolvat în
cantităţi suficiente sunt neplăcute la gust. în consecinţă, în special în
cazul apelor subterane lipsite de oxigen dizolvat este indicată o aerare.
Dimpotrivă oxigenul în cantităţi apropiate de punctul de saturaţie
poate conduce la fenomene de coroziune a tuburilor metalice.
- Temperatura apei. Temperatura apelor subterane cu o bună
constanţă în tot timpul anului şi care nu coboară de 10°C este un
factor care facilitează adoptarea unor procedee de tratare stabile în
timp pentru aceste ape. Scăderea temperaturii în cazul apelor de
suprafaţă sub valori de + 10°C conduce la dificultăţi în procesele
chimice de floculare, pe care le întârzie, fiind necesară intervenţia
ajutătorilor de coagulare.
2
1
 Temperaturile mai ridicate pot conduce în schimb la dezvoltări
importante ale planctonului, la suprasaturarea apei cu gaze dizolvate,
care produc, de asemenea, inconveniente în staţiile de tratare, în
special în procesul de limpezire a apei.
Dar, de regulă, nu se întreprind măsuri speciale pentru modifi-
carea temperaturii apei, acestea fiind prohibitive din punct de vedere
al costului.
- Materii în suspensie. Acestea provin în principal din
antrenarea în mod natural, pe cursurile de apă, a materialelor mai
fine
sau mai grosiere din bazinul hidrografic, în special în perioadele de
precipitaţii şi de ape mari. Acestea trebuie studiate pentru a se
cunoaşte starea lor de dispersie, natura şi starea lor de echilibru în
apă,comportarea lor în procesele de coagulare-floculare şi limpezire.
- Conţinutul în materii organice. Materiile organice conţinute
în apă trebuie examinate din punct de vedere al originii lor precum şi
al oxidabilităţii. Dacă acestea sunt de origine vegetală şi nenocive o
concentraţie mai mare a lor nu trebuie să atragă măsuri de reţinere în
staţiile de tratare, măsuri în general costisitoare, fiind necesare de
obicei tratări cu oxidanţi puternici (ozon, dioxid de clor) şi reţineri în
filtre cu cărbune activ, în cazul apelor cu conţinut de substanţe
organice trebuie testată oxidabilitatea cu clor gazos până la punctul
critic cu aplicarea acestei tratări în cazul când dozele de clor rezultate
nu depăşesc 2-3 g/m3.
- Culoarea, gustul apei şi provenienţa acestora.
- Natura şi cantităţile de plancton care pot produce dificultăţi
în procesul tehnologic de tratare a apei.
- Poluanţii şi micropoluanţii organici în principal fenolii şi
derivaţii acestora, hidrocarburile ca: petrolul, uleiurile sau lubrefianţii,
kerosenul, benzina; detergenţii ca: agenţi de suprafaţă anionici,
cationici sau neionici, adjuvanţii şi pesticidele, natura şi mai ales
degradabilitatea acestora, reacţia acestora faţă de tratarea cu agenţi
oxidanţi ca: ozonul, dioxidul de clor şi clorul şi adsorbţia lor pe
cărbune activ, praf sau granulat.
22
2.2. Scheme tehnologice pentru staţiile de
tratarea apei
În tabelul 2.1. sunt arătate pentru o orientare generală insta-
laţiile de tratare necesare în vederea potabilizării, corespunzând
categoriilor de ape de la sursele de apă subterană sau de suprafaţă.
Proprietăţile fizice, chimice şi bacteriologice ale apei la sursă
şi condiţiile de calitate cerute de consumator determină procesele
tehnologice de tratare a apei.
Condiţiile de calitate pentru apa potabilă din STAS 1342 vor
trebui să se alinieze la prevederile Legii 458/2002 privind calitatea
apei potabile în următorii 9 ani. Pentru a îndeplini noile condiţii de
calitate vor trebui făcute investiţii importante pentru retehnologizarea
staţiilor de tratare existente care nu pot în prezent să îndeplinească
noile condiţii impuse de Directiva UE 98/83
Dimensionarea staţiilor de tratare se face ţinând seama de
calitatea apei la sursă, în limitele admise pentru calităţile apei de
categoria sursei respective (vezi pct. bibliog. 14 şi NTPA 013 /2002).
În condiţiile actuale când în majoritatea cursurilor de apă se
descarcă numeroase canalizări de ape uzate industriale, este posibil şi
adesea inevitabil să apară modificări accidentale ale calităţilor apei,
datorită unor defecţiuni în sistemele de epurare sau a unor descărcări
importante de substanţe poluante ce nu pot fi reţinute în staţiile de
epurare. Aceeaşi situaţie se poate ivi pe cursurile de apă navigabile
datorită scăpărilor de produse petroliere sau alte substanţe nocive, în
general staţiile de tratare nu pot fi concepute şi dimensionate pentru
astfel de situaţii accidentale, şi ca urmare în schema tehnologică a
alimentărilor cu apă din astfel de surse este necesar să se prevadă un
rezervor tampon, înaintea staţiei de tratare, care să conţină o rezervă
de apă de 2-5 zile, rezervă la care se poate apela în perioadele de
degradare a calităţii apei la sursă, în general aceste rezervoare,
constituite din bazine deschise, se folosesc şi ca predecantoare, pentru
a se evita stagnarea îndelungată a apei.
Precizarea schemelor tehnologice, metodelor şi treptelor de
tratare se face ţinând seama pe de o parte de natura, starea fizico-
23
chimică şi concentraţia substanţelor conţinute în apa brută, stabilite pe Tipodimensiuni de staţii de tratare, modularea
baza unui studiu prealabil în laborator sau pentru debite de peste tipodimensiunilor
100 l/s în staţii pilot şi pe de altă parte de limitele admise pentru aceste Este recomandabil ca debitul de dimensionare al staţiilor de
substanţe, în apa tratată, de normele de calitate pentru apa potabilă. La tratare să fie rotunjit în scopul modulării şi tipizării acestor instalaţii
alegerea schemei tehnologice de tratare a apei trebuie adoptate -în conformitate cu tabelul 2.3, care utilizează pentru debite şirul
instalaţiile şi construcţiile care asigură procesul de tratare cel mai fundamental al numerelor normale cu raţia:
eficient şi în acelaşi timp cel mai simplu din punct de vedere
tehnologic, indicaţiile de principiu fiind date în tabelul 2.2.
Amplasamentul staţiei de tratare se alege în funcţie de planul
general şi de schema tehnologică a sistemului de alimentare cu apă, Staţiile de tratare pot fi livrate în module monobloc prefabri-
între sursa de apă şi rezervoarele reţelei de distribuţie. cate; cele din categoria până la 63 m3/h (20 dm3s), pot fi considerate
Amplasamentul, cât şi întregul proiect al staţiei de tratare trebuie ca unităţi mici şi ele pot fi livrate în module monobloc prefabricate,
să fie avizate de Ministerul Sănătăţii conf. Ord. MS nr. 536/97 şi Ord. cele cu debite cuprinse între 21 şi 120 dm3/s staţii medii, iar cele cu
MSF nr. 117/1997 şi trebuie să aibă asigurate zonele de protecţie debite peste 120 dmVs, intră în categoria staţiilor mari de tratare.
sanitară, conform HGR nr. 101/1997 Staţiile de tratare cu debite ce depăşesc 3 m3/s, sunt concepute ca un
Este recomandată adoptarea fluxului tehnologic în cascadă multiplu de module din ultima categorie.
folosind aducţiunea sau pomparea apei de la sursă la o cotă care să
permită curgerea gravitaţională prin toate treptele de tratare. Dacă
amplasamentul nu permite aşezarea în trepte a diferitelor comparti-
mente ale staţiei de tratare, fluxul în cascadă menţionat se poate
realiza prin adoptarea unor construcţii de tip grupat sau etajat.
Prin gruparea şi concentrarea instalaţiilor în construcţii unice
sau cuplate se obţin în general importante avantaje tehnice şi
economice, ca economie de spaţiu, de conducte, cabluri, canale de
legătură şi o exploatare mai simplă.
Ca regulă generală, trebuie preferate procesele tehnologice care
se pretează la automatizare, respectiv la o exploatare cât mai simplă.
Planul general al staţiei trebuie astfel ales încât să permită
extinderea staţiilor de tratare în toate compartimentele lor. La
proiectarea schemelor generale de alimentare cu apă trebuie avută în
vedere posibilitatea avantajoasă de grupare a staţiilor de tratare cu
rezervoarele şi eventual cu staţiile de pompare deservind reţeaua de
distribuţie.

24 25
 3. PROIECTAREA TEHNOLOGICĂ A
CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR
PENTRU TRATAREA APEI

3.1. Coagularea şi flocularea substanţelor coloide

3.1.1. Procesul de coagulare şi floculare

Natura substanţelor coloidale în apă este. de obicei, foarte
complexă; substanţele anorganice provin, în primul rând . din diferite
argile şi apoi din particule de nisip, carbonaţi de calciu, hidroxizi de
fler şi de mangan etc.
Substanţele organice coloidale provin din procesele de degra-
dare a plantelor, algelor şi bacteriilor (denumite substanţe Inimice),
precum şi din procesele de degradare ale impurificatorilor evacuaţi de
industrii şi oraşe.
Dimensiunile coloizilor variază, în general, între 0 , 1 - 1 0 μ
(coloizi proveniţi din argile de obicei între 0,1-0,2 ju. iar substanţele
Inimice între 2 şi 10 μ.).
Întrucât în procesele de decantare viteza de depunere a
particulelor depinde de diametrul particulelor la pătrat (Stokes),
evident că pentru a se obţine viteze bune de decantare este necesară o
aglomerare a particulelor coloidale. vizând mărirea diametrului
particulelor. Particulele coloide au tendinţa să-şi păstreze datorită Acest potenţial zeta. care poate fi măsurat cu un aparat de micro-
efectului de respingere reciprocă generat de sarcina electrică (de electroforeză („zetametru"). exprimă forţa de respingere a coloizilor
obicei negativă) dimensiunile iniţiale, respectiv starea de dispersie. şi, prin aceasta, stabilitatea unui sistem coloidal.
Schema încărcării electrice a coloizilor este reprezentata în figura 3.1. In prezent există un aparat denumit SCD, care este un analizor,
Datorită încărcării electrice negative, ia naştere la suprafaţa on line de încărcare electrocinetică. ce oferă monitorizarea, măsurarea
coloidului o zonă staţionară încărcată pozitiv. Această zonă staţionară şi funcţiile de control pentru procesul de coagulare.
generează o a doua zonă difuză, în care concentraţia ionilor pozitivi SCD este singurul instrument on-line care măsoară direct
descreşte spre periferie. Diferenţa de potenţial în acest strat este rezultatul adaosului de coagulant.
diferenţa de potenţial zeta ξ, SCD măsoară instantaneu curentul electric generat între doi
electrozi prin contra-ioni tară sarcină în mostra continua de apă sau
apa uzată. Contra-ionii sunt mărginiţi hidraulic de particule coloidale
libere prezente în mostra de apă care sunt absorbite în pereţii celulei
probei.

50
5
1
 Acţiunea de mărginire este cauzată de un piston acţionat de un
motor care imprimă o mişcare de du-te vino în gaura celulei care
îndepărtează hidraulic ionii şi îi trece peste electrozi. Rezultatul este, un
curent de curgere alternativ care este proporţional cu condiţia de încărcare
a apei. Condiţia de încărcare sau densitatea netă de încărcare, depinde de
excesul de ioni pozitivi sau negativi prezent în apă după coagulare.
Semnalul de curent de curgere de la electrozii probei este
procesat de panoul electronic principal care primeşte şi un semnal de
sincronizare de la un disc canelat montat în axul motorului. Rezultatul
este o ieşire de 4 - 20 miliamp. şi se afişează în unităţi de curent de
curgere, care este proporţional cu condiţia de încărcare a mostrei.
Această ieşire poate fi apoi utilizată pentru a monitoriza sau controla
procesul de coagulare. In figura 3.2. este arătat curentul tipic de !
curgere vis â vis de curba dozei de coagulant.
Fig. 3.2. - Variaţia dozei de coagulant în funcţie de
curentul de curgere
SCD permite monitorizarea continuă a procesului de coagulare,
furnizând astfel o calitate constantă a apei în diferite condiţii de
tratare. SCD asigură:
- dozarea uniformă de chimicale proporţională cu conţinu
tul de solide în suspensie din apă sau apa uzată;
- dozarea uniformă de chimicale indiferent de fluctuaţiile
în solide în suspensie şi/sau debitul de apă brută;
52
- dozarea uniformă de chimicale indiferent de variaţiile în
concentraţiile soluţiei chimice de coagulant.
În aplicaţiile de tratarea apei, SCD va menţine un punct de
setare care a fost selectat utilizând testele jar sau alte observaţii. Acest
punct de setare corespunde condiţiei optime de încărcare în apa tratată
care furnizează o bună calitate a apei, şi totodată asigură:
- utilizarea redusă de coagulant pentru aceiaşi calitate a
apei tratate, rezultând reducerea costurilor;
volum redus de nămol datorită dozării optime de
coagulant;
- funcţionări mai îndelungate ale filtrului datorită formării
reduse a nămolului;
- operarea automată a procesului de coagulare, permiţând
reducerea mâinii de lucru sau operarea fără personal;
- aluminiu rezidual minim ca măsură de sănătate publică;
- dozarea precisă şi consistenţa pentru eliminarea chistu
rilor Giardia;
- un control mai strâns al pH-lui datorită dozării optime de
coagulant.
În figura 3.3. este indicată amplasarea tipică a aparatului pe
fluxul tehnologic al staţiei de tratare a apei.
In tabelul 3. l sunt indicate etapele de agregare.

Flocularea ortocinetică este legată de energia disipată. Gradientul

de viteză medie G determină probabilitatea de întâlnire a particulelor --
Destabilizarea unui sistem coloidal, înţelegând prin aceasta
anularea sarcinilor electrice negative de respingere, se poate face fie
prin adăugare de reactivi coagulanţi - de obicei săruri de metale
trivalente (Al **; Fe** ). fie prin electroforeză.
In momentul în care un sistem este „destabilizat", particulele
coloidale se pot apropia datorită mişcării browniene şi se pot
aglomera; particulele aglomerate având o suprafaţă mai mică raportată
la masă, constituie o formă termodinamică mai stabilă, cu nivel de
energie mai mic.
Procesul de formare a particulelor aglomerate, uşor decantabile,
cuprinde de fapt, 3 faze distincte:
1) Neutralizarea sarcinilor electrice prin adaosul de reactivi - (în coagulare 400-lOOOs -1. în floculare de ordinul 100 s -1):
coagulanţi: această neutralizare este favorizată de un
amestec energetic, cât mai rapid. 3.1.2. Scheme tehnologice şi reactivi utilizaţi în tehnica
2) Formarea microflocoanelor prin ciocnirea particulelor, ca tratării apelor
urmare a mişcării browniene; această fază este numită şi La alegerea schemelor care utilizează reactivi se are în vedere în
„pericinetică" (datorită faptului că mişcarea particulelor are mod special:
loc în toate direcţiile). • gruparea fluxului tehnologic în cascadă:
3) Formarea macroflacoanelor, la care, în această fază, • gruparea gospodăriilor de reactivi în clădiri monobloc;
mişcarea are o singură direcţie - pe verticală; această fază se • asigurarea de tehnologii în flux continuu;
mai numeşte şi „ortocinetică". Literatura de specialitate • introducerea automatizării;
atribuie termenilor coagulare-floculare accepţiuni diferite, în
• posibilitatea extinderii instalaţiilor
cele mai multe cazuri se utilizează pentru noţiunea coagulare
sensul corespunzător fazelor 1) şi 2), arătate mai înainte, iar
pentru floculare cel corespunzător fazei 3) - ortocinetice.
 Precizarea metodelor de tratare, respectiv a schemei de adoptat
pentru reactivi şi a dozelor de utilizat (care dimensionează staţia) se
face, de regulă, pe baza unui studiu de laborator (studiu hidrochimic)
sau a datelor ce se pot obţine din experienţa în exploatare a unei staţii
de tratare care utilizează aceiaşi sursă de apă brută.
În cazul în care se conturează o schemă complexă, cu mai mulţi
reactivi, devine necesar să se efectueze studii mai detaliate pe o staţie
pilot.
Proprietăţi fizico-chimice ale reactivilor şi adjuvanţilor utilizaţi
în tratarea apei, precum şi criterii de utilizare a reactivilor cu caracter
orientativ se prezintă în tabelele 3.2 ÷3.17 din Anexa 3.
3.1.3. Stabilirea dozelor de reactivi uzuali
Dozele de reactivi pentru tratarea apei se stabilesc pe baza
testelor de laborator ce se efectuează zilnic, utilizând metoda „Jar
test" şi aparatajul specializat, indicat în fig. 3.4.
Fig. 3.4. - Dispozitiv pentru stabilirea dozelor
de coagulant (Jar-test)
Doza optimă de coagulant se stabileşte astfel: în 5-6 vase de 11
se introduce apa de tratat. Se introduce în fiecare vas o doză
progresivă de coagulant preparat cu concentraţia de 10 % (o picătură
de soluţie corespunde astfel la « 5 mg iar l cm 3/1OOmg coagulant).
Dozele se aleg din 5 în 5 mg/1 în jurul dozei cunoscute din practica de
56
tratare pentru un anumit grad de turbiditate a apei (de exemplu la ape
cu 500-600 mg/1 suspensii se vor încerca dozele de 45;50;55;60;65 şi
70 mg/1). Se amestecă l minut cu 60-80 rot./min şi 15 minute cu
30 rot/min. în fiecare vas şi apoi se observă în flecare vas se formează
flocoane, care se depun în cea mai mare parte în următoarele
30 minute, lăsând apa în repaos; doza găsită se aplică în instalaţia de
tratare.
Dacă apa decantată are un pH < 6,5 se reface determinarea
adăugând 1-3 picături de lapte de var pentru a aduce pH-ul între 6,5 şi
7 sau mai mult.
O determinare asemănătoare se poate face pentru stabilirea
coagulantului cel mai indicat.
Vasele de încercare în laborator se pot dota cu agitatoare
mecanice.
Pentru calcule orientative, la proiectarea gospodăriilor de
reactivi se pot admite dozele indicate în tabelul 3.18.
Tabel 3.18.
 Doza de var, respectiv carbonatul de sodiu şi soda caustică
necesară alcalinizării se poate calcula cu relaţia:
D, =(0,05DS -A + 2K) (mg/dm3);
Dv = doza de var (mg/dm ) (Ca(OH)2), respectiv soda caustică
sau carbonat de sodiu;
D, = doza de coagulant (mg/dm3) (sub formă pură);
A = alcalinitatea naturală a apei în grade (ca duritate temporară);
K = l0 (mg/dm 3 ) pentru var - 18,3 mg/dm 3 pentru sodă şi
I4,3mg/dm3 pentru sodă caustică.
Dacă doza de calcul Dr are o valoare negativă, alcalinizarea nu
este necesară.
Doza de clor se stabileşte în laborator, prin încercări. Pentru operaţia de
preclorare se utilizează doze de CI2 cuprinse între 3 şi 15mg/dm3.
Pentru operaţia de dezinfecţie a apei (postclorare) dozele uzuale
de C12 variază, de regulă, între 0,5 şi l mg/dm3.
Doza de clor se poate stabili şi în funcţie de conţinutul apei în
substanţe organice, după datele orientative prezentate în tabelul 3.19.
Doza de amoniac este de obicei 1/4 - 1/10 din doza de clor.
Doza de cărbune activ, când aceasta se introduce înaintea
decantării este de până la 15 mg/dm3, iar când se introduce înaintea
filtrării, doza minimă este de aprox. 5 mg/dm3.
58
Reactivii se introduc în apă în următoarele locuri:
1) Clorul - la operaţia de preclorare - în conducta de apă brută
(cu luarea măsurilor de protecţie împotriva coroziunii).
2) Reactivii coagulanţi în conducta de intrare în amestecător
sau înainte de aceasta.
3) Varul pentru alcalinizare se introduce în amestecător,
preferabil înainte de coagulant.
4) Silicea activă şi polielectroliţii m bazinul de amestec după
reactivii coagulanţi.
5) Cărbunele activ se introduce fie odată cu coagulantul, în
amestecător (însă cu cel puţin 10 minute după introducerea
clorului), fie după ieşirea apei din decantoare.
6) Clorul fi amoniacul necesari la dezinfecţia apei se introduc
în apa filtrată; în cazul prezenţei fenolilor în apă, amoniacul
se introduce înainte de clor, atât în operaţia de preclorare, cât
şi în cea de postclorare.
3.1.4. Proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor pentru
reactivi
Stabilirea tipurilor de reactivi şi dozele de utilizare ale acestora
se precizează, cum s-a arătat la paragraf. 3.1.2. şi 3.1.3., prin studii
hidrochimice şi probe de laborator, determinând apoi amploarea
construcţiilor şi instalaţiilor pentru staţia de reactivi, în cele ce
urmează se face o prezentare a principalilor parametri şi condiţii de
care trebuie să se ţină seama la proiectare.
a) Sulfatul de aluminiu - Sulfatul de aluminiu folosit pentru
tratarea apei (STAS 342) se prezintă fie sub formă de bulgări, granular
şi plăci (mai rar sub formă de soluţie). Se livrează în lăzi, butoaie de
lemn, în containere speciale sau de obicei în vrac, fie sub formă
granulară în saci sau containere de l tonă.
Stocarea se poate face la loc uscat atunci când aceasta se
depozitează ca atare. Deoarece este foarte higroscopic şi în contact cu
umezeala îşi schimbă calităţile, sulfatului de aluminiu în plăci este
recomandat ca acesta să se stocheze umed.
5
9
 Depozitele pentru păstrarea reactivilor se amplasează în apropi-
erea încăperii pentru prepararea soluţiilor.
La determinarea suprafeţei depozitului uscat pentru coagulanţi,
se recomandă a se lua în consideraţie înălţimea maximă a stratului de
2 m.
La stabilirea duratei pentru care se dimensionează stocarea
trebuie ţinut seama de posibilităţile locale de aprovizionare cu reactivi,
mărimea şi importanţa staţiei de tratare, consumul zilnic de reactivi.
In general se recomandă să se asigure în depozit cantitatea de
sulfat corespunzătoare consumului pentru 30 zile. La staţii de tratare
unde se poate asigura o aprovizionare ritmică corespunzătoare unui
consum pentru o perioadă mai redusă, nu însă sub 15 zile.
La determinarea capacităţii depozitului se ia în consideraţie
doza maximă de coagulant corespunzătoare perioadelor din an în care
apa brută are turbiditatea maximă. Această doză se stabileşte prin
analize de laborator.
Deoarece sulfatul de aluminiu are solubilităţi variabile în
funcţie de temperatură, în staţiile unde se prevede depozitarea uscată,
prepararea soluţiilor se poate face în două trepte:
- una pentru soluţia concentrată aprox. 20%;
- una pentru soluţie diluată 5 - 1 0 %.
Depozitarea umedă se face în bazine a căror volum se determină
ţinând seama că la l t sulfat de aluminiu corespunde un volum necesar
al bazinului de 1,50 m3.
Dozarea se poate face fie direct (soluţie a 20 %), fie printr-o
soluţie de lucru intermediară, cu o concentraţie de 5 - 10 %, care se
prepară în bazine a căror volum se determină astfel:
Prepararea soluţiei de sulfat de aluminiu se face ţinând seama
de următoarele:
1) Sulfatul bulgări se descarcă în bazine prevăzute cu grătare de
lemn deasupra fundului. Interspaţiile între barele grătarului
se prevăd de 10-15 mm.
2) Apa pentru dizolvarea sulfatului trebuie să aibă o tempera
tură de 15-20°C. Aceasta se obţine din amestecarea apei reci
cu apă caldă, de la centrala termică a staţiei de tratare.
3) O dizolvare corespunzătoare se poate obţine, în cazul în care
este necesară dizolvarea în timp scurt, prin barboare cu aer
(insuflarea de aer sub grătarul de lemn).
4) Soluţia de lucru diluată, cu o concentraţie de 5-10%, se
prepară din soluţia 20 - 25 % la care se adaugă apă. în
bazinele de soluţie diluată omogenizarea se poate face cu
dispozitive mecanice - agitatoare cu palete - sau cu un
sistem de obstacole create în circulaţia soluţiei de la
introducerea în bazin până la punctul de plecare din bazin.
In cazul agitării mecanice sau pneumatice se recomandă ca
puterea motorului utilizat să fie de cel puţin 0,30 kW/m de soluţie
stocată.
In cazul folosirii sistemului hidraulic (recirculare) se ia în
consideraţie un debit minim de recirculare egal cu 2 l/s/l m3 stocat.
În figura 3.5. se prezintă o diagramă pentru determinarea
parametrilor necesari proiectării de instalaţii pentru sulfatul de
aluminiu livrat în vrac.
Se recomandă ca rezervoarele pentru soluţii să aibă fundul
înclinat (> 10 %) spre başa de colectare a soluţiei.
Golirea bazinelor se face printr-o conductă cu diametrul de
minimum 100 mm.
Conductele de plecare a soluţiei se amplasează la minimum
200 mm de la fund.
Pereţii bazinelor se protejează cu materiale rezistente anti-
corozive.
6
1
 volumul depozitului = 86 m3;
cuvele de stocare-preparare = 4 buc. x 25 m3;
dozare 2 +1 pompe;
dozatoare cu turaţie variabilă q = 20 1/min.

b) Silicea activă
Silicea activă se obţine prin amestecul silicatului de sodiu
industrial cu un acid sau cu alţi reactivi care în soluţie dau reacţie
acidă (acidul sulfuric, acidul clorhidric, clor, sulfat de aluminiu).
În procedeul discontinuu de preparare a silicei active aceasta
rezultă după o activare a silicatului de sodiu cu acid sulfuric, sulfat de
aluminiu sau clor şi după maturarea amestecului, alternativ în două
secţiuni din care una este în preparare şi alta în dozare.
Depozitarea silicatului de sodiu se face în spaţii închise special
amenajate, în care să se poată asigura o temperatură minimă de +5°C;
se recomandă sa se asigure în depozit o cantitate de silicat de sodiu
necesară pentru 15 zile. Prepararea unui strat de soluţie se poate face
în recipienţi (protejaţi adecvat) similar cu cele din figura 3.6.; unele
dimensiuni sunt date în tabelul 3.20.

Exemplu:
Date: Q = 2000 m 3/h; 6
doza maximă = 1000 g/m3; 3
doza medie = 40 g/m3 ;
depozit pentru 30 zile.
Rezultă: consum maxim = 4,8 t/zi;
consum mediu =700 t/an;

62
 c) Hidroxidul de calciu (varul)
Varul folosit pentru tratarea apei se livrează, la unele staţii de
tratare existente, sub formă de var nestins - în bulgări, şi var stins, sub
formă granulară, deshidratată de pulbere. Varul nestins în bulgări se
transportă în vrac, iar varul stins se transportă ambalat în saci.
Depozitarea varului se face în spaţii special amenajate în acest
scop şi anume:
- varul nestins în bulgări se depozitează în buncăre sau în
spaţii de depozitare acoperite, construite din materiale
incombustibile;
- varul stins se depozitează în ambalajul în care a fost
livrat,pe platforme închise şi acoperite.
La stabilirea volumului depozitului se ţine seama de posibili-
tăţile locale de aprovizionare cu var, de mărimea şi importanţa staţiei,
de consumul de var. In general se recomandă să se asigure în depozit
cantitatea de var necesară pentru 30 zile. în unele cazuri, în funcţie de
cele arătate, durata pentru care se face stocarea poate fi redusă, dar nu
va fi mai mică de 15 zile.
Cantitatea de var care se păstrează în depozit:
G = cantitatea de var din depozit (kg);
Q = debitul de apă tratat (m 3/h);
Z= numărul de zile pentru care se dimensionează depozitul
(15-30);
D - doza de var necesară, exprimată în CaO (g/m3);
La determinarea capacităţii depozitului se ia în consideraţie doza
maximă de var necesară.
c = conţinutul de Ca;
- în varul nestins în bulgări c = 60... 80 %;
- în varul stins pulverulent c = 60... 67 %.
Pentru stabilirea volumului depozitului se ţine seamă de densi-
tatea materialului:
66
- var nestins în bulgări: d = 1 t/m ;
- var stins pulverulent: d= 0, 6... 0.7 t/m3 .
Staţiile de tratare cu var utilizează fie laptele de var provenit din
varul stins în cadrul staţiei, fie direct varul hidratat pulverulent livrat
în saci sau în vrac.
Pentru prepararea laptelui de var din var nestins se prevăd: un
buncăr pentru primirea varului, un concasor, o instalaţie pentru stinge-
rea varului, un separator pentru îndepărtarea sterilului, rezervoare
pentru lapte de var şi mijloace pentru transportarea varului uscat şi a
laptelui de var.
Capacitatea rezervoarelor (minimum două):
Q = debitul de apă de tratat (m 3/h);
n = numărul de preparări în 24 h, se ia între 3 şi 6;
D = doza de var exprimată în CaO (g/m3 );
c = concentraţia laptelui de var - se ia maximum c = 2 (%);
d = densitatea laptelui de var (g/cm3); în calcule se ia
d = l g/cm .
Rezervoarele pentru lapte de var trebuie prevăzute cu dispozitive
pentru amestecare continuă spre a se evita depunerea varului.
Amestecarea se poate realiza:
1) Hidraulic (prin pompe), viteza ascendentă a soluţiei în
rezervor trebuind aleasă de minimum 5mm/s. Rezervoarele
se prevăd cu funduri conice cu pantă de minimum 45°.
Introducerea laptelui de var care circulă prin pompe trebuie
realizată la partea inferioară a rezervorului, iar preluarea la
partea superioară.
2) Prin barbotare cu aer comprimat, introducerea aerului
făcându-se la partea inferioară, printr-un sistem de ţevi
perforate care să asigure repartizarea uniformă a aerului în
rezervor. Debitul de aer se stabileşte considerând un debit
unitar de 8-10 l/s m2.
6
7
 3) Prin amestecătoare mecanice, viteza de rotaţie, a amestecă-l
toarelor trebuind să fie de minimum 40 rot./min.
La fiecare rezervor de lapte de var se prevede posibilitatea
evacuării depunerilor în canalul de scurgere, printr-o conductă cui
diametrul de minimum l00 mm.
Diametrul conductelor pentru transportarea laptelui de var se!
alege de minimum 50 mm, iar viteza de curgere în acesta se ia de
minimum l m/s. Colurile conductelor pentru lapte de var se prevăd cu
raza de minimum 5d (d este diametrul interior al conductei) şi creând
posibilitatea demontării şi spălării conductelor.
Dozarea laptelui de var se face cu dispozitive concepute pentru,
funcţionarea cu suspensii (pompe dozatoare, rezervor dozator cu
amestecare hidraulică).
Prepararea şi dozarea laptelui de var din var bulgări conduce la
instalaţii şi construcţii cu un volum mare şi la o exploatare ce reclamă
personal numeros şi un proces tehnologic greoi în care se manipulează
cantităţi importante de reactivi şi steril.
De aceea în ultima perioadă s-a trecut la utilizarea aproape
exclusivă a varului hidratat pulverulent livrat în saci, sau pentru
staţiile mai mari în vrac.
In figura 3.7. se prezintă diagrama pentru dimensionarea Fig. 3.7. - Staţia de reactivi, dimensionarea depozitului şi
instalaţiilor de tratare cu var (dozare umedă şi dozare uscată) utilizând instalaţiei de dozare (umedă sau uscată) pentru varul granulat
var hidratat livrat în saci.
Date: Q= 2000 m3/h;
Varul stins pulverulent poate fi introdus în apa brută direct sub doza maximă = 25 g/m3;
formă de pulbere sau sub formă de lapte de var. Avantajul folosirii depozit pentru 30 zile.
varului stins pulverulent constă în simplificarea instalaţiilor şi
Rezultă: consumul de var = l ,2 t/zi sau 440 t/an;
reducerea spaţiului necesar, mai ales în cazul introducerii varului în volumul depozitului (buncăr) = 32 m3;
apa brută sub formă de pulbere. Din acest motiv se recomandă suprafaţa depozitului (saci) = 16 m2;
adoptarea acestei tehnologii, pentru dozare folosindu-se dozatoare de dozare uscată cu dozator cu şnec lOOkg/h.
pulbere cu disc rotativ şi cuţite reglabile (vezi fig. 3.8.) sau dozatoare
cu şnec.
Având în vedere că prin blocarea varului pulverulent la partea
Dozatorul uscat cu disc se instalează la partea inferioară a unui inferioară a buncărului intrarea acestuia în dozator poate fi îngreunată,
buncăr metalic în care se depozitează cantitatea de var pulverulent între buncăr şi dozator este prevăzut un vibrator mecanic (eventual
necesară pentru un consum de 8 - 24 h.
pneumatic) pentru afânarea materialului (în unele cazuri dozatorul este

68
6
9
 el însuşi prevăzut cu vibrator, ceea ce face să nu mai fie necesare alte
dispozitive suplimentare de afânare).

Pentru a se evita degajarea pulberii de var în incinta gospodăriei

de var, introducerea varului în buncăr se face cu un sistem pneumatic
de aspiraţie care preia varul direct din saci.
În cazul livrării varului stins pulverulent în vrac (ceea ce nu
se recomandă la instalaţiile mici şi medii din cauza complicării
instalaţiilor), acestea se depozitează în buncăre închise etanş, iar
pentru vehiculare se prevede o instalaţie de transport pneumatic de tip
ciclon, racordată direct la vehiculul care aduce varul la depozit.
La depozitele moderne cu şnec la instalaţiile de mare capacitate
se utilizează aprovizionarea varului granulat în containere refolosibile
de l m3 care se montează direct pe dozator şi apoi se refolosesc
returnându-se la furnizor. Această tehnologie elimină instalaţiile de
transvazare a varului din saci în dozator şi exhaustoarele pentru
desprăfuire.
Amestecul varului deshidratat direct cu apa brută se face într-o
cameră de amestec hidraulic, cu şicane, cu circulaţia apei pe verticală.
Amestecul varului granular se poate face prin intermediul unor
vase de amestec cu apă dotate cu mixere, la concentraţii sub 0,8 % cu
adaos de apă de la reţeaua staţiei.
Vasele de amestec se dimensionează la timpi de 5-7 min. şi sunt
prevăzute pe conducta de alimentare cu apă cu flotor la nivelul de
preaplin. Suspensia de var este trimisă la bazinul de amestec cu pompe
clasice.

Fig. 3.8. - Schema unei instalaţii tehnologice d) Cărbunele activ

pentru tratarea cu var Folosirea cărbunelui activ se face în funcţie de schema
7. buncăr de alimentare tehnologică adoptată pentru tratarea apei, fie sub formă de pulbere, fie
1. depozit de saci de var sub formă de granule. Cărbunele activ sub formă de pulbere se
hidratat pulverulent 8. dozator uscat rotativ
9. de la reţeaua de apă introduce în apă în mod continuu, în doze de 5-20 g/m de apă tratată.
2. tijă de aspiraţie
3. ciclon
10. recipient de amestec cu apă Locul de introducere a cărbunelui activ sub formă de pulbere poate să
4. ventilator 11. la bazinul de amestec (prin fie înaintea treptei de decantare sau înainte de intrarea apei în filtre
5. alimentator celular curgere gravitaţională sau prin pompare) (soluţie uzual utilizată).
6. distribuitor Introducerea cărbunelui activ pulbere înaintea filtrelor se face în
special când apa are o încărcare mare de substanţe organice şi alge.
 71

70
 Cărbunele activ sub formă de granule se foloseşte în filtre depăşească 1,50 m înălţime, pentru ca straturile inferioare să nu se
similare cu filtrele de nisip deschise sau sub presiune. Filtrele cu încălzească sub greutatea masei de cărbune de deasupra,
cărbune activ granulat sunt, de obicei, filtre sub presiune care încăperea pentru depozitarea cărbunelui activ trebuie să
funcţionează cu o viteză de 20-50 m/h. Grosimea stratului de cărbune corespundă condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească
se ia 1-3 m, asigurându-se un timp de contact de minimum 3 min,
(dimensiunea granulelor 1,5-3 mm). Pierderea de sarcină se poate
considera de maximum 0,8 mH2O, la l m grosime strat de cărbune, la
viteza maximă admisă. Stratul de cărbune activ trebuie spălat la
15 zile prin contracurent de apă. o sterilizare săptămânală, prin
trecerea vaporilor de apă (de sus în jos) sau spălarea cu apă clorată
(30 mg/l) este necesară pentru evitarea dezvoltării bacteriilor şi
mucegaiului.
Pentru eliminarea excesului de clor, volumul cărbunelui activ
granulat se ia de 1/25 din debitul orar maxim de apă tratată, în acest
fel clorul este eliminat în întregime, chiar dacă doza de clor este mare.
Regenerarea în acest caz nu este de obicei necesară, deoarece clorul
este în cea mai mare parte transformat în acid clorhidric sub influenţa
catalizantă a cărbunelui. Dacă totuşi regenerarea se dovedeşte
necesară, aceasta se realizează prin trecerea vaporilor de apă timp de
l h prin stratul de cărbune.
In figura 3.9. se prezintă o diagramă pentru dimensionarea unei
instalaţii de cărbune activ şi schema tehnologică a unei asemenea
instalaţii.
Pentru combaterea mirosului şi eliminarea fenolilor, volumul
cărbunelui activ granulat se ia de 1/10 din debitul maxim orar de apă depozitul pentru materiale uşor inflamabile conform normelor de
tratată. Regenerarea se face în medie la 3-6 luni, prin trecerea vapo- pază şi stingere a incendiilor.
rilor de apă timp de l h prin stratul de cărbune , urmată de spălarea cu
Fig. 3.9. - Staţia de reactivi, dimensionarea depozitului şi
soluţie de soda 5 % la temperatura minimă de 80°C.
instalaţiei de dozare (umedă sau uscată) pentru varul
Intensitatea vaporilor de apă cu care se face regenerarea este de granulat
15 - 20 l/s m2.
Deoarece prin spălări şi regenerări succesive se pierde o parte Date: Q = 2000 m 3h;
doza maximă = 25 g/m3; depozit pentru 30
din cărbunele activ anual se completează materialul filtrant (de regulă
zile. Rezultă: consumul de var = 1,2 t/zi sau 440
este suficient să se prevadă ~ 7 % din volumul iniţial).
t/an;
Cărbunele activ în pulbere sau granule se ambalează în saci. volumul depozitului (buncăr) = 32 m3;
Depozitarea în stive a sacilor ca şi depozitarea în vrac, nu trebuie să suprafaţa depozitului (saci) = 16 m2;
dozare uscată cu dozator cu şnec lOOkg/h.

e) Tratări speciale
Pentru corectarea unor calităţi chimice ale apei sunt
necesare tratări speciale; având în vedere că acestea necesită
studii speciale de
72 7
3
 laborator nu vor fi cuprinse în prezentul ghid decât prin indicarea de
principiu a metodei de tratare:
• Eliminarea calciului şi magneziului (pentru reducerea durităţii
temporare) se poate realiza prin tratare cu var, carbonat de sodiu sau
sodă caustică.
• Precipitarea siliciului prin adsorbţia silicei pe flocoane de
hidroxid de Al, Mg sau Fe.
• Precipitarea metalelor, în principal prin neutralizarea
efluenţilor acizi proveniţi din tratarea apelor de suprafaţă.
În Anexa 4 ce conţine tabelele 3.21. şi 3.22. sunt date
materialele indicate a fi utilizate în instalaţiile de stocare, preparare şi
dozarea reactivilor şi măsuri preventive pentru protecţia muncii la
manipularea unor reactivi.
La camerele de amestec cu pereţii găuriţi, dimensionarea se face
în mod analog, ţinând seama că viteza apei în orificii se ia l m/s, iar
3.1.5. Amestecul reactivilor cu apa brută coeficientul £ are valoarea între 1,4 şi 1,6; diametrul orificiilor se ia de
Amestecul soluţiilor sau suspensiilor de reactivi cu apa brută se 20- 1 00 mm.
poate face în bazine cu pereţi şicană sau cu pereţi perforaţi, în camere Amestecul coagulantului în apa brută se poate face prin intro-
de formă spirală, în bazine cu salt hidraulic sau în bazine cu agitatoare ducerea soluţiei de reactiv în conducta de aspiraţie a pompelor de
mecanice; acestea din urmă au, faţă de procedeele hidraulice de treapta I, sau direct în conducta de legătură la camerele de reacţie,
amestecare, avantajul că nu produc pierderi de sarcină importante în când lungimea acestei conducte depăşeşte 50 diametre. La decantoa-
bazinul de amestec. In figura 3.10. din Anexa 5 sunt arătate rele cu cameră de reacţie centrală cu turbină, amestecul soluţiei de
principalele tipuri de bazine de amestec. coagulant se face direct sub paletele turbinei.
În camerele de amestec cu şicane, alegerea elementelor
constructive se face ţinând seama de următorii factori: viteza v/ a apei
la ieşirea din bazin se ia de 0,4 - 0,6 m/s, astfel încât să asigure o 3.1.6. Sistemele de distribuţie a apei brute, de amestec a apei
curgere liniştită spre camerele de reacţie, în spaţiile înguste d, dintre cu coagulantul şi camerele de reacţie
pereţii şicană, viteza apei se ia de 0,8 m/s, astfel încât să se asigure o Bazinele de amestec şi distribuţie
turbionare intensă fără mari pierderi de sarcină. Apa brută se distribuie la intrarea în staţia de tratare în mod egal
Dimensiunile camerei, în conformitate cu notaţiile din fig. 3.10. între decantoare prin intermediul bazinelor de distribuţie care au
din Anexa 5 se stabilesc astfel: lăţimea jgheabului la plecarea apei se totodată rolul de a realiza amestecul rapid al apei cu coagulantul. Ele
alege constructiv d ≥ 0,60 m; pentru debitul Q al apei de tratat rezultă mai asigură un preaplin general la intrarea în staţia de tratare. Un rol
important în buna funcţionare a decantoarelor îl are distribuţia egală a
debitelor la fiecare unitate. Sistemul care asigură această repartiţie
egală în modul cel mai simplu şi care se adaptează automat la

74 7
5
 eventualele variaţii de debit este acela al deversoarelor de
distribuţie. Aceasta se realizează riguros în acelaşi plan orizontal
şi au lungimi egale la decantoare ce preiau debite egale; în cazul
unor unităţi de decantare de diferite mărimi, ele au lungimi direct
proporţionale cu debitele ce trebuie distribuite fiecărui decantor.
În fig. 3.11. este dată schema generală a unui bazin de
distribuţie şi amestec cu 4 deversoare de distribuţie şi un
deversor de preaplin, Camera centrală are şi rolul de amestec a
reactivilor, fiind dotată în acest scop cu un amestecător rapid cu
ax vertical. Volumul camerei de amestec se dimensionează la un
timp de trecere al apei de aprox. 20 s.
In funcţie de debitul de apă, amestecătoarele se produceau
în ţară şi care astăzi se regăsesc în staţii de tratare existente, au
gabaritele de montaj şi caracteristicile din fig. 3.11. şi tabelul 3.23.
 3.1.7. Camerele de reacţie
Formarea flocoanelor cu dimensiuni de 0,5-0,6 mm se produce
într-un interval de timp de 5-30 min. după amestecarea rapidă
reactivilor în apa brută. Pentru crearea unor condiţii favorabile
formării acestor flocoane înainte de intrarea apei în decantoare se
prevăd camere de reacţie adaptate în general tipului de decantor la
care sunt utilizate.
În camerele de reacţie trebuie să se asigure viteze suficient de
mari pentru a menţine flocoanele în suspensie, dar limitate pentru a nu
le dezagrega. Aceste viteze depind de tipul de cameră utilizat şi în
general ele trebuie să descrească pe parcursul timpului de reacţie
astfel încât la intrare să fie limitele de 0.50-1,00 m/s. iar la ieşire]
0,20-0,01 m/s.
Soluţiile constructive prezentate în Anexa 6 (figurile 3.12.
3.17.) se vor aplica pentru eventuala completare a staţiilor de trata
existente (fără cameră de reacţie) în vederea reabilitării lor.
La decantoarele moderne camerele de reacţie sunt înglobate i
construcţia acestora sau sunt adiacente acestora fig. 3.16. din Anexa 6,
în special în cazul decantoarelor longitudinale.
La decantoarele radiale se amenajează în centrul decantorului
camere de reacţie tronconice turbionare având forma, şi cu vitezele de
parcurgere indicate în figura 3.17. din Anexa 6.
Acest tip de cameră de reacţie se dimensionează pentru un t i m
de reacţie de 6-10 min.
Camerele de reacţie din fig. 3.12. din Anexa 6 se dimensionează
pentru viteze de 0,20-0,40 m/s şi timp de trecere 15-30 min. Lăţimea
compartimentelor se ia 0,4-0,6m, iar pierderea totală de sarcină este de
2-4 cm H2O.
Sistemul cu camere succesive (3 sau 4) în care mişcarea este
imprimată de palete cu viteze de rotaţie variabile descrescând de la
0,5 la 0,20 m/s de la primul la ultimul compartiment. Aceste palete
sunt antrenate de motoare electrice cu reductor sau cu ajutorul aerului
comprimat, cu o viteză de rotaţie care să nu depăşească limitele
indicate.
78
3.2. Proiectarea tehnologică a construcţiilor
pentru decantarea apei
3.2.1. Date de bază
Decantarea apei este procesul de eliminare a suspensiilor
existente în apa surselor de suprafaţă, sau formate ca urmare a tratării
cu agenţi coagulanţi - bazalt, în principal, pe sedimentarea şi evacua-
rea concentrată a acestora sub formă de nămol.
Decantarea are drept scop reducerea turbidităţii, a conţinutului
de substanţe organice etc.. în vederea utilizării apei ca atare în diferite
procese industriale, sau în vederea limpezirii finale prin filtrare.
Decantarea se mai utilizează şi în alte procese de tratare a apei cum
este de exemplu decarbonatarea şi uneori deferizarea - demanga-
nizarea apei.
Procentul depunerilor din conţinutul total de suspensii este
variabil, în funcţie de scopul în care se foloseşte apa decantată.
Pentru apa potabilă este necesară o reducere a suspensiilor prin
decantare la o valoare care să asigure după filtrare turbidităţi mai mici/
egale cu 5 NTU (unităţi nefelometrice de turbiditate). conform Legii
458/2002 Calitatea Apei Potabile - vezi Anexa l.
În prezent există în exploatare diferite tipuri de decantoare: cu
funcţionare continuă, discontinuă şi pulsatorie. cu nivel liber sau sub
presiune, cu circulaţia apei pe direcţie orizontală, verticală sau radială.
şi suspensionale.
În general, decantoarele cu apa în repaus şi cu funcţionarea
discontinuă au fost abandonate, datorită costului lor ridicat, calităţii
variabile a apei livrate şi exploatării costisitoare.
În prezent, în tehnica decantării apei se aplică pe scară largă
separatoarele suspensionale, care prezintă mari avantaje tehnice
(volume reduse, reducerea suspensiilor până sub 5 NTU în apa
decantată, eliminarea camerelor de reacţie independente de decantor şi
reducerea dozelor de coagulant).
Independent de tip. schema tehnologică a unui decantor trebuie
să conţină:
- un sistem de introducere şi distribuţie a apei brute:
7
9
 - un spaţiu de decantare:
- un spaţiu de sedimentare a nămolului decantat;
- un sistem de colectare şi de evacuare a nămolului.
Unul dintre modurile de clasificare a decantoarelor ar putea fi:
a) decantoare clasice (orizontale, radiale. verticale):
b) decantoare suspensionale (statice, cu recircularea nămo
lului, cu viteză variabilă):
c,) decantoare lamelare:
d) decantoare modernizate (oricare t ip de la pct. a.b.c) c
lamele.
Fiecare din aceste elemente componente ale decantoarelo
trebuie să corespundă unor condiţii tehnologice bine precizate, arătate
în continuare.
• Sistemul de distribuţie al apei hruie trebuie să asigure o repar
tiţie uniformă a debitului între diferitele unităţi de decantoare şi o alta,
cât mai uniformă, a debitului fiecărui decantor în secţiunea incipientă
a spaţiului de decantare. De asemenea acest sistem trebuie să asigure
păstrarea stării de coeziune a flocoanelor din apa coagulată, adică
viteze suficient de reduse pentru a nu distruge aceste flocoane.
• Spaţiul de decontare trebuie să asigure condiţiile de depunere
a suspensiilor până la limita cerută apei decantate (timp de parcurgere,
volume, lungimi şi înălţimi decurgând din vitezele necesare pe
orizontală sau verticală etc.).
Forma şi amenajările spaţiului de decantare trebuie să asigure
viteze cât mai uniforme în secţiunile normale pe curentul de curgere şi
să împiedice curenţii de convecţie: în acest sens. la decantoarele
orizontale se limitează lăţimea compartimentului la maximum I/10
din lungime, în general spaţiul de decantare corespunde unui volum
egal cu 1,5-3 ori debitul orar maxim al decantorului.
• Sistemul de colectare a apei decantate trebuie să asigure
prelevarea în mod uniform a apei, precum şi buna funcţionare a
colectării apei pe timp de îngheţ, în acest scop se utilizează în general
deversoare în formă de dinţi de ferăstrău, reglabile pe înălţime, şi
80
conducte sau jgheaburi colectoare, cu perforaţii situate sub adâncimea
stratului posibil de gheaţă.
• Spaţiul de sedimentare a nămolului trebuie să asigure acumu
larea volumului de nămol, rezultate între două curăţiri; el este foarte
variabil, în funcţie de tipul decantorului şi de sistemul de curăţire.
La decantoarele suspensionale, evacuarea continuă a nămolului
reduce la minimum aceste spaţii pentru nămol.
• Sistemul de curăţire a nămolului se adaptează sistemului de
decantor şi poate fi de tipul mecanic cu raclor, la decantoarele
orizontale şi radiale, de tip hidraulic, sau cu hidroelevator ori pompe,
la cele cu funcţionare continuă şi de tipul sifon la decantoarele
suspensionale. Aceste sisteme trebuie să asigure: evacuarea nămolului
cu o concentraţie cât mai mare. fără a produce reamestecarea lui cu
apa din decantor şi o funcţionare complet automată. De asemenea
aceste sisteme, şi în special podurile-raclor, trebuie protejate împotriva
efectului gheţii.
O problemă conexă la decantarea apei o constituie camerele de
reacţie, care trebuie să asigure formarea flocoanelor ca urmare a
tratării apei cu coagulant. Aceste camere de reacţie pot constitui
obiecte separate de decantoare sau pot fi legate de construcţia acestora
(adiacente la decantoarele orizontale şi incluse la cele radiale şi de tip
suspensional).
3.2.2. Procesul de decantare, alegerea tipului de decantor şi a
parametrilor de dimensionare
Procesul de decantare a apei poate fi caracterizat printr-o serie
de parametri, printre care cei determinaţi sunt: viteza de sedimentare a
particulelor în suspensie, timpul de decantare, vitezele de circulaţie a
a
pei în secţiunea de decantare şi randamentul (reprezentat prin
reţinerile procentuale de suspensii din apa brută).
La proiectarea decantoarelor se pune de fapt problema alegerii
timpului şi a vitezei de sedimentare, care să satisfacă cerinţele date
8
1
 privind randamentul decantării sau să asigure limita fixată pentru)
conţinutul de suspensii din apa decantată.
Datorită condiţiilor fizico-chimice foarte diferite ale apelor ce
trebuie tratate, condiţii variind nu numai de la o sursă la alta, în
funcţie de condiţiile hidrologice, geologice etc., ci şi pentru aceiaşi
sursă, în funcţie de factorii climatici, nu se pot stabili parametri,
general valabili, pentru dimensionarea acestor instalaţii.
Este necesar ca pe baza unor studii directe asupra apei de tratat,
efectuate în perioade caracteristice (viituri, temperaturi scăzute, ape
medii etc.) să se stabilească la scara de laborator condiţiile medii şi
excepţionale ale apei de tratat.
Parametrii pentru dimensionarea decantoarelor trebuie aleşi cui
discernământ ţinând seama de aceste aspecte, astfel încât instalaţiile să
funcţioneze cu randamente foarte bune în condiţiile apelor cu caracte-
ristici medii şi să asigure apa de calitatea scontată chiar în condiţiile
excepţionale ale unor ape cu conţinut mare de suspensii, sau la
temperaturi scăzute etc.
Calculele riguroase tehnico-economice pentru dimensionarea
decantoarelor în vederea obţinerii soluţiei optime nu pot fi practic
făcute, ele cerând o desfăşurare a studiilor la sursa de apă pe termene;
lungi. Totuşi, astfel de calcule sunt necesare şi se fac acceptând
anumite aproximaţii privind prognoza calităţilor apei de tratat; ele ;
trebuie să ţină seama de următoarele elemente:
1) Variaţia costului construcţiei decantoarelor cu volumul
acestora
2) Variaţia consumului mediu anual de coagulant în funcţie de
parametrii de bază pentru dimensionare (timp de decantare, l
viteze de sedimentare).
3) Costul suplimentar a ajutai or Hor de coagulare pe timpul
perioadelor excepţionale.
Prin stabilirea orientativă a 3-4 soluţii, în care să fie prinse
valori de comparaţie ale elementelor de mai înainte, se pot obţine ;
indicaţii asupra soluţiei celei mai economice.
La diverse doze de coagulant, efectul de coagulare se poate
manifesta fie printr-o sedimentare difuză a flacoanelor (datorită |
82
faptului că ele sunt relativ slab dezvoltate, fie printr-o sedimentare
accelerată şi concomitenta a tuturor flacoanelor sub forma unui pat
de depuneri, la suprafaţă rămânând o zonă de apă limpede (cazul ce se
produce când flocoanele sunt mari şi cu o bună coeziune).
O nouă generaţie de decantoare suspensionale sunt cele
„lestate'' care utilizează o pulbere de nisip cuarţos ca suport pentru
formarea flocoanelor. Din nămolul reţinut cu umiditate redusă sub
95 % pulberea suport este recuperată prin centrifugare şi reintrodusă
în circuit. Aceste decantoare pot funcţiona cu viteze ascensionale
foarte mari de peste 25 m/h.
În vederea stabilirii elementelor preliminare necesare alegerii
tipului de decantor şi a principalilor parametri de dimensionare, se
prezintă mai jos o tehnologie privind examinarea posibilităţilor de
limpezire a apei.
Stabilirea efectului de coagulare se face prin metoda ,jar test"
într-un aparat, în care cu diferite doze de coagulant se stabileşte
efectul floculării (la o agitaţie de 40 rot./min cu o paletă de l x 5 cm,
timp de 10 min.)
Stabilirea vitezei de decantare difuze se poate face la scară de
laborator pe baza decantării statice, în
vasele în care s-a stabilit efectul
de floculare, folosindu-se în toate
vasele aceiaşi doză de coagulant
stabilită în prealabil ca având efectul
optim.
După cele 20 minute de agitare
apa se lasă în repaos, iar apoi la timpi
variabili se sifonează o anumită
cantitate de apă H, corespunzătoare
la 1/2 din volumul vasului (aceiaşi
cantitate din toate probele).
Sifonarea trebuie tăcută cu un
tub / al cărui capăt este curbat în sus,
pentru a se evita extragerea de nămol
depus în jumătatea inferioară a
vasului (fig. 3.18.).
 Din fiecare probă extrasă se introduc în tuburi comparatoare
cantităţi de apă decantată, care să asigure, la înălţimea de coloană d,
aceiaşi transparenţă cu o coloană de înălţime b, de apă brută şi cu o
coloană/ de apă floculantă.
Înălţimile de coloană de apă f < b<sunt invers proporţionale
cu turbiditatea probelor respective, astfel încât efectul floculării şi
decantării se poate exprima prin rapoartele:
- b/d reprezentând efectul de limpezire;
-f/d reprezentând efectul de decantare.
Prin compararea acestor rapoarte, la diferitele doze de coagulant
aplicate, se poate aprecia viteza de decantare maximă admisibilă Va în
seria de experienţe făcută:
H= înălţimea coloanei de apă, în m, evacuată brusc prin
sifonare din vasele în care se efectuează floculare (care se
ia a 50 % din înălţimea vasului);
T= timpul scurs de la terminarea celor 20 min. de floculare,
până la efectuarea sifonării apei decantate (min.).
Stabilirea vitezei de decantare
accelerate în decantarea suspensională se
poate face la scară de laborator şi ea
corespunde vitezei curentului
ascensional de apă care readuce în
stare de suspensie nămolul în prealabil
depus într-un vas cu apă floculată. Se
lasă 5-10 min. pentru depunerea
nămolului, iar apoi printr-un tub
central se introduce un debit de apă
floculată în mod discontinuu, astfel
încât să se obţină progresiv o expan-
siune a nămolului la nivelul iniţial de
250ml(flg.3.19.).
84
Viteza teoretică de decantare rezultă din raportarea debitului
introdus, pentru ţinerea în stare de expansiune a nămolului, la
secţiunea orizontală a vasului în care se face experienţa.
Notând pentru aceleaşi experienţe volumul aparent al nămolului
depus faţă de volumul total al probei de apă. în funcţie de timp (pentru
1; 2; 3; 5; 15; 30; 60 şi 120 min.) se obţin date pe baza cărora se pot
calcula alte elemente ale decantorului, cum ar fi başele de colectare a
nămolului.
S-a constatat că în procesul de decantare difuză, prin adăugarea
unei cantităţi de nămol deja depus, viteza de sedimentare a particu-
lelor creşte; această observaţie a condus la punerea la punct a
decantoarelor suspensionale. Cum îmbogăţirea directă a conţinutului
de nămol pentru obţinerea vitezei maxime de filtrare nu poate fi
experimentată direct, întrucât durează o perioadă apreciabilă de timp,
s-a propus ca starea de coeziune a nămolurilor să fie studiată şi
determinată pe baza gradului de expansiune ce-1 are nămolul când este
supus unui curent de apă ascensional cunoscut: aceasta, întrucât s-a
constatat că un strat de nămol supus unui curent ascendent de apă se
dilată şi ocupă un volum aparent aproximativ proporţional cu viteza
curentului de apă ce-l străbate, sau viteza V a curentului de apă este
proporţională cu gradul de expansiune a nămolului:
V= viteza curentului ascensional (mm/s);
K = coeficientul de coeziune a nămolului;
H2 = volumul de nămol în timpul trecerii curentului de apă;
Hl = volumul de nămol iniţial (pentru V= 0).
Dacă se notează H2Hl = E, gradul de expansiune a nămolului,
relaţia de mai înainte devine:
Rezultă că pentru un grad de expansiune E = 2 (nămolul înfoiat
la dublul volumului iniţial), coeficienţii! de coeziune K este egal cu
viteza de ascensiune a apei care traversează nămolul; acest grad de
8
5
 expansiune caracterizează coeziunea nămolului şi se exprimă prin v (mm/s)
coeficientul K.
Stabilirea coeficientului K de coeziune a nămolului poate fi
făcută după următoarea metodă:
1) Într-o eprubetă de 250 ml se introduce nămolul dintr-unul
din vasele în care s-a făcut încercarea de coagulare-floculare
şi se lasă în repaos 5 min.
2) Se sifonează nămolul pentru a rămâne în eprubetă ~ 75 cm3
volum aparent de nămol. Volumul aparent
al nămolului
3) Se introduce încet în eprubetă un tub prelungit la partea
superioară cu o pâlnie; capătul inferior al tubului se menţine
la aprox. 10 mm de la fundul eprubetei.
4) Se introduce apoi cu ajutorul unui vas gradat de 100 cm' în raport cu volumul
mod discontinuu apă decantată (aceiaşi din care provine
nămolul).
5) Se măsoară timpul w (s), corespunzător introducerii celor Fig.3.20. Diagramă pentru stabilirea coeficientului de coezi
une k a
lOOcm' apă pentru volumele aparente ale nămolului de 75; particulelor coagulate
100; 150 şi 200 cm'.
Starea de coeziune a nămolurilor joacă un rol important şi în
procesul de filtrare a apei după cum este arătat în subcapitol 3.3.
Coeziunea particulelor coagulate, caracterizată prin coeficientul
K, poate fi corectată prin ajutători de coagulare, astfel încât să se evite
flocoanele fragile avândK= 0,3...0,4 (care dau dificultăţi în procesele
de tratare) şi să se asigure valori
K = 0,8... 1,2 care se pot considera
corespunzătoare unor ape corect tratate cu coagulanţi şi ajutători de
coagulare, în vederea unei decantări şi filtrări eficiente.
Stabilirea vitezei de sedimentare în decantarea gravimetrică se
- face prin probe de sedimentare cu diferite doze de coagulant,
K p utând să fie determ in at (fiind panta acestei drepte), fie ca o stabilindu-se în funcţie de timp procentul de depuneri a particulelor de
ordonată corespunzătoare gradului de expansiune
E = 2, fie ca valoare, suspensii; rezultatele se pot exprima în diagrame de forma celor din
unde intersectează dreapta prelungită axa ordonatelor, după cumfigura 3.21. a, b.
rezultă din fig. 3.20.
La toate aceste determinări se notează temperatura, care joacă
un 3.2.3. Decantoare orizontale
rol important în coeziunea nămolurilor.
Decantoarele sunt bazine prin care apa circulă în sens orizontal
cu o viteză aproximativ constantă, firele de curent fiind paralele. In

86
8
7
 aceste bazine particulele aflate în suspensie se depun sub un unghi
oarecare faţă de direcţia de parcurgere a apei.
Fig.3.21. Curbe de sedimentare a suspensiilor a
- în funcţie de timp;
b - în funcţie de vitezele de sedimentare;
l-râu în regiuni de munte; p = depuneri în procente;
2-râu în regiuni de şes; w = viteza de sedimentare (mm/s).
Decantorul propriu-zis nu-şi schimbă forma atât în cazul tratării
apei cu coagulant, cât şi în lipsa acesteia.
88
Un decantor cuprinde o cameră de distribuţie, un compartiment
de decantare şi unul de colectare a apei curate, în afara acestora se
prevăd galerii pentru evacuarea nămolului depus în camera de
decantare, şi uneori conducte de ocolire pentru perioadele când apa nu
necesită o tratare.
Numărul de bazine este în general minim trei, astfel încât în
timpul scoaterii din funcţiune a unui bazin vitezele în celelalte bazine
să nu crească cu mai mult de 50 %.
Secţiunea se calculează la mijlocul compartimentului de
decantare, admiţându-se o viteză de curgere pentru decantoarele fără
coagulant de maximum 3 mm/s. Pentru decantoarele în care apa s-a
tratat cu coagulant se poate merge până la 10 mm/s. în literatură
această limită este de 15 mm/s.
Câteva exemple de viteze adoptate la lucrări din străinătate
sunt: Washington 3,6 mm/s; Cleveland 12 mm/s; Moscova 5,6 mm/s.
Lungimea L a compartimentului de decantare:
α = coeficientul de neuniformitate, care se ia între 1,2 şi 1,5;
v = viteza de curgere la mijlocul compartimentului (m/s);
u = viteza de sedimentare a particulelor în suspensie, care se
determină experimental (m/s);
H= adâncimea utilă a decantorului (m); de obicei se consideră
între 1,50 şi 3,20, preferându-se adâncimile mai mici, care
dau un randament mai bun.
O metodă de calcul mai exactă introduce viteza medie de
pulsaţie a particulelor vz rmed:
este coeficientul de rugozitate (pentru beton 0,012-0.014).
Cu această viteză de pulsaţie se reduce viteza teoretică de
sedimentare u obţinută în laborator pe baza studiilor gravimetrice şi se
ajunge la viteza de sedimentare de calcul:
89
 şi; în sfârşit, lungimea L, suprafaţa F şi lăţimea B a decantorului:

Fig. 3.22. Secţiune transversală printr-un decantor orizontal

Se recomandă să se facă studii gravimetrice pentru determinarea hs - înălţime de siguranţă (0,15-0,20) m;
vitezei de sedimentare în toate cazurile. Aceste studii trebuie făcute pe hg - înălţime pentru formarea gheţii (0,3-0,5);
o perioadă mai lungă (~ l an) ca să cuprindă şi o perioadă de viitură hu - înălţime utilă (l ,5-3,2) m;
sau de ape mari. h d - înălţime pentru depunerile de nămol.
În lipsa unor date experimentale, pentru instalaţii mici în
sisteme de apă potabilă, în calcule preliminare se poate admite ca În general, bazinele de decantare în climatul de la noi din ţară se
dimensionarea să se facă în funcţie de un timp de decantare de ~ 2-4 h, execută neacoperite, în acest fel se obţine o economie în costul lucrării
în cazul sedimentării naturale şi 1,5-2,5 h în cazul sedimentării şi o exploatare mai lesnicioasă.
activate cu coagulanţi. Un factor care influenţează asupra procesului de decantare este
Lăţimea bazinului nu trebuie să depăşească = 1 / 1 0 din lungime şi temperatura diferită de cea din
şi să nu aibă în nici un caz mai mult de 8 m. Lăţimile mai mici sunt de bazin, procesul de decantare suferă.
preferat, deoarece se evită formarea curenţilor transversali, dăunători În figura 3.23 este arătată
procesului de decantare. schematic circulaţia apei într-un
Pentru a reduce lăţimea bazinelor se prevăd uneori pereţi decantor orizontal - în condiţii
longitudinali, care să nu aibă continuitate pe fund (sistem aplicat la de laborator - pentru un grad
alimentarea cu apă din Galaţi). Uneori se prevede parcurgerea şicanată diferenţă între apa din decantor şi
a apei, prin executarea unui perete longitudinal, al cărui capăt să fie cea care intră în acesta.
liber. Uneori acest sistem nu are rezultate satisfăcătoare, deoarece apa
îşi modifică viteza la capătul şicanei, producând tulburări în procesul
de sedimentare. Fig. 3.23. Circulaţia într-un decantor
Din cercetările făcute a rezultat că la o viteză a apei în decantor orizontal în funcţie de diferenţa de
de 5-6 mm/s, întoarcerea apei pe lângă pereţii despărţitori nu provoacă \ temperatură a apei de la intrare
dificultăţi, în timp ce pentru viteza de *10 mm/s se încetineşte vizibil faţă de cea din decantor
procesul de decantare.
Înălţimea compartimentului de sedimentare trebuie să fie de
2,50-3,00 m ajungând la maximum 6 m. Această înălţime este
compusă din înălţimile parţiale indicate în figura 3.22.

90
 În vederea evitării degradării construcţiei în timpul iernii, din
cauza formării gheţii, se prevăd pereţi evazaţi cu « 1 : 1 0 , adoptându-
se uneori chiar pereţi cu înclinarea de l : 3 la partea superioară (de la
w 0,5 m sub nivelul apei).
Panta mediană a fundului decantorului se ia de «1-5 %, la
decantoarele cu curăţire mecanică şi este inversă sensului de
parcurgere a apei, deoarece cantitatea cea mai mare de depuneri se
face în prima porţiune a decantorului (în primele minute se fac cele
mai multe depuneri).
In prima parte se prevede aşa zisa pâlnie de nămol, care se
întinde pe aprox.1/8-1/4 din lungimea bazinului şi are pante
pronunţate până la 45°; de pe fundul acestei pâlnii pornesc conducte
de evacuare a nămolului.
în figura 3.24. din Anexa 7 se prezintă decantoarele orizontale
cu curăţire mecanică a nămolului care sunt în prezent tipizate, având
caracteristicile din tabelul 3.24.
La decantorul cu curăţare hidraulică, fără pompare, se amena-
jează o pantă transversală de minimum 5% spre rigola de colectare şi
evacuare a nămolului. Aceasta va avea o pantă longitudinală care să
asigure o viteză mai mare de l m/s pentru curgerea nămolului. Intrarea
apei trebuie să se facă cât mai uniform şi pe întreaga suprafaţă a
decantorului.
Pentru aceasta se foloseşte sistemul cu deflectoare (fig. 3.25.).
Acest sistem se utilizează în special la decantoarele care folosesc
coagulanţi, dându-se o formă specială acestor deflectoare, pentru a nu
distruge flocoanele formate în bazinele de reacţie.
Se recomandă ca deflectoarele să fie calculate pentru viteze de
0,2-0,3 m/s şi pentru debite de 4-7 l/s m2, şi să fie aşezate la distanţe
de 1,00-1,25 m pe orizontală şi verticală, uniform amplasate pe
peretele frontal. Evacuarea apei decantate se face pe întreaga secţiune
şi astfel încât să nu tulbure procesul de sedimentare.
Rezultatele cele mai bune s-au obţinut prin deversoare transver-
sale pe întreaga lăţime a decantorului. Pentru a permite măsurarea
lesnicioasă a debitului, la unele instalaţii s-au adoptat deversoare
multiple triunghiulare.

92
 În cazul decantoarelor longitudinale se utilizează de obicei
sistemul de îndepărtare mecanică a depunerilor, printr-un raclor
(fig. 3.26.) care străbate bazinul cu o viteză redusă (de obicei'« 1/2 din
viteza curentului apei în decantor). Cursa activă a raclorului cores-
punde cu sensul invers al curentului apei. Pentru ca raclorul să revină
în poziţie normală de lucru, lama lui este scoasă din apă la partea din
amonte şi parcurge bazinul până la punctul de ieşire unde este din nou
introdusă Iama în apă. Viteza de parcurgere în afara cursei de lucru se
ia de aprox. 30 ori viteza de curăţire.

Fig. 3.25. Detalii de sisteme de distribuirea apei în

decantoare prin deflectoare
a- secţiune longitudinală prin decantor;
b- secţiune transversală prin decantor cu aşezarea defectoarelor;
c- detaliu sferic;
d- vedere în plan a unui decantor cu deflectoare cilindrice cu tuburi în
formă de T
1. ţeava de oţel;
2. bare de fixare a calotei;
3. calotă din tolă de tablă.
Acelaşi dispozitiv poate fi utilizat la curăţirea mai multor
compartimente, mutarea de pe un decantor pe altul făcându-se cu
ajutorul unui pod transbordor.
In unele cazuri deversoarele pot fi prelungite şi în lungul
pereţilor longitudinali, fără a se depăşi 1/7 -1/8 din lungimea totală a S-au realizat şi decantoare orizontale suprapuse, aşa numitele
compartimentului de sedimentare. Colectarea apei decantate se poate „decantoare etajate".
face şi prin orificii sau fante înecate, amplasate sub nivelul stratului de Amenajarea acestui tip de decantoare se bazează pe faptul că
gheaţă. încărcarea superficială a unui decantor (raportul dintre debitul orar
Pentru reţinerea corpurilor plutitoare se prevăd pereţi semi- şi suprafaţa orizontală a bazinului, a cărui valoare-limită superioară
scufundaţi la ieşirea din decantor, care însă nu trebuie să fie prea corespunde vitezei de sedimentare a particulelor) nu depinde de
adânci, deoarece pot înrăutăţi procesul de decantare prin antrenarea înălţimea acestuia. Rezultă că introducerea unuia sau mai multor
particulelor depuse pe fundul decantorului. planşee intermediare pe de o parte micşorează încărcarea superficială.

94 9
5
 prin faptul că amplifică suprafaţa cu numărul de etaje, iar pe de
altă parte înlesneşte separarea particulelor, prin reducerea distanţei
care trebuie parcursă de acestea pentru a ajunge la suprafaţa de
adeziune Din motive practice numărul planşeelor intermediare
este limitat pentru a permite evacuarea depunerilor.
Avantajele acestor decantoare constau în economia de teren
(reducere de 65 % în cazul decantoarelor cu 3 etaje şi de 75 % pentru
cele cu 4 etaje) şi o mai redusă influenţare a procesului de
decantare de către agenţii atmosferici, în schimb este mai complicată
evacuarea depunerilor, care necesită şi un consum destul de mare
de apă. procedeele de colectare mecanică a nămolului fiind dificil de
aplicat.

3.2.4. Decantoare verticale

Decantoarele verticale sunt de formă cilindrică şi mai rar
paralelipipedică, acoperite şi neacoperite, prin care apa circulă de
jos în sus. Forma poligonală în plan se aplică în cazul în care se
prevăd mai multe bazine cu pereţi comuni.
Decantoarele verticale se utilizează în locurile unde nu există
spaţiu suficient şi numai în cazul instalaţiilor mici (până la * 15.000
nrVzi). Astfel de decantoare nu se mai construiesc în prezent, deoarece
au] randamente scăzute.

3.2.5. Decantoare radiale

Decantoarele radiale au raportul D/H mai mare decât 6, iar
curentul de apă este radial. de la cilindrul central spre periferie. Apa
este colectată într-un jgheab aşezat pe conturul decantorului.
Aceste decantoare sunt în prezent tipizate având forma şi
dimensiunile din figura 3.27. şi tabelul 3.25.
Randamentul acestor decantoare este bun, deoarece viteza
merge! descrescând, astfel că sedimentarea se face în condiţii
mai bune. Decantoarele radiale se folosesc în special în instalaţii
mari.
Colectarea depunerilor se face continuu înspre centrul
construcţiei, cu ajutorul unui raclor, care are mărimea razei (sau
uneori a diametrului) decantorului şi se mişcă în jurul centrului
construcţiei.

96
 Viteza de rotaţie a braţelor raclorului este mică, astfel încât
să nu se deranjeze procesul de decantare. Această viteză este de ≈ l
cm/s. n mod obişnuit se consideră ≈ 3 rot./h ca suficiente.
Raclorul este acţionat de un motor electric amplasat la centrul
decantorului, în special la construcţiile mici (până la 20 m), sau
motorul este amplasat la periferie deplasându-se pe o cale de rulare
care în multe cazuri constituie chiar peretele decantorului, nefiind
necesară în acest caz amplasarea unei şine speciale. Puterea motorului
de antrenare a mecanismului este de 2 ÷ 4 kW.
Din partea centrală unde sunt adunate depunerile şi care mai
adâncă, evacuarea nămolului se face prin pompare sau prin
sifonare. Partea centrală are pereţii cu pante de ~ 45°.
Evacuarea nămolului se face uneori automatizat, intermitent,
printr-o vană comandată electric de un dispozitiv de ceasornic.
Deschiderea vanei se face la ~ 15 s.
Conducta de intrare a apei brute şi cea de golire a nămolulu
sunt amplasate în galerii, sub .radierul decantorului, acoperite cu
dale de beton.
Dimensionarea se face în funcţie de viteza de depunere
suspensiilor, care se stabileşte
experimental. Se calculează timpul
de sedimentare:
T = h/v (s)
h = adâncimea apei la ieşirea din decantor, care se ia de obicei
între l,50 şi 3,00 m;
v = viteza de sedimentare (m/s)
Pe baza timpului de decantare se determină volumul util
al decantorului:

Q = debitul apei brute (mVs);

T= timpul de sedimentare (s).
Diametrul cilindrului central este de 3-7 m (atunci când
acesta nu serveşte drept bazin pentru reacţia cu soluţie de coagulant).
Panta fundului decantorului de la periferie spre centru este
cuprinsă între 5 şi 10%, astfel încât la centru să nu
depăşească

99
adâncimea H de 3 ÷ 5 m. Adâncimea totală se consideră cu 30 cm mai
mare decât cea utilă (de calcul), pentru asigurarea spaţiului pentru
depuneri.
In funcţie de elementele geometrice apreciate şi de volumul
spaţiului calculat se stabileşte şi diametrul decantorului, care în gene-
ral nu trebuie să depăşească 60 m, din cauza greutăţilor de execuţie a
raclorului. După dimensionare se verifică raportul D/H care trebuie să
fie mai mare de 6 şi viteza medie a apei care nu trebuie să depăşească
0,02 m/s.
Viteza medie la jumătatea traseului curentului de apă se
determină cu următoarele formule:

D, d şi T sunt notaţii cu cele din formulele anterioare;

rm = raza medie, de Ia centru până la mijlocul drumului parcurs
de curentul de apă până la periferia decantorului; se
calculează cu formula:

Pentru distribuţia uniformă a apei din tubul central se prevăd
dispozitive de distribuţie cu deflectoare, cu tuburi în formă de T, sau
pereţi inelari amplasaţi în faţa orificiilor de distribuţie.
Decantoarele radiale au fost tipizate pentru diferite diametre de
16; 25, 30; 40 şi 45 m.
În figura 3.28. este dată o diagramă de dimensionare a
decantoarelor radiale în funcţie de debit şi de timpul de decantare T
determinat la acest paragraf.
La stabilirea tipurilor de decantoare s-a ţinut seama de necesitatea
unui volum de decantare suplimentar de ~ 30 % care să compenseze
neuniformitatea distribuţiei şi colectării apei în secţiunile normale de
curgere.
3.2.6. Decantoare suspensionale
Decantarea suspensională are loc prin mişcarea ascendentă a
apei, după introducerea coagulantului, printr-un strat de nămol format
din flocoanele depuse anterior şi menţinut în suspensie, fie prin viteza
ascendentă a apei, fie prin agitare mecanică. Limpezirea apei ca
urmare a trecerii printr-un pat de flocoane menţinute în suspensie este
un fenomen complex, care depinde de foarte mulţi factori, printre
care: chimismul apei, pH-ul, calitatea flocoanelor (ca filtrabilitate,
rezistenţă, mărime, formă, capacitate de adsorbţie, greutate), diluţia
suspensiei, viteza şi temperatura apei. forma geometrică şi organizarea
interioară a decantorului etc.

100 10
1
 Limpezirea apei prin trecerea acesteia printr-un strat de suspensii
este cunoscută încă de la sfârşitul secolului trecut, însă nu a început a fi
utilizată pe scară industrială decât în ultimii 25 ani, găsindu-şi o largă
aplicare în majoritatea staţiilor de tratare noi, ca şi în cazul modernizării]
staţiilor vechi, prin reechiparea unor construcţii depăşite tehnic, în
prezent se cunosc peste 100 tipuri de decantoare suspensionale, ce se l
pot grupa, după principiul de funcţionare, în 4 grupe:
1) Decantoare suspensionale statice, în care menţinerea în
suspensie a stratului se face prin curentul ascendent al apei; j
2) Decantoare suspensionale cu agitare mecanică a stratului de
suspensii;
3) Decantoare suspensionale cu circulaţie de nămol;
4) Decantoare suspensionale cu funcţionare discontinuă
(pulsatorie).
Principalele avantaje ale decantoarelor suspensionale:
1) Calitatea mai bună a apei tratate, în comparaţie cu tipurile j
clasice de decantoare;
2) Economie de coagulant, prin utilizarea coagulantului rema
nent în nămol şi a efectului adsorbant al flocoanelor din
stratul de nămol.
3) Economie de volum şi spaţiu, spaţiile pentru amestec şi
reacţie fiind încorporate în construcţia decantorului.
Dezavantajele decantoarelor suspensionale:
1) Necesitatea unei supravegheri mai atente şi a unui personal
mai calificat;
2) Dependenţa mai mare a performanţelor obţinute de corecta
dozare a reactivilor;
3) Necesitatea amplasării, în anumite condiţii de climă, în
construcţii închise.
Domeniul de aplicabilitate a decantoarelor suspensionale este
delimitat, orientativ, astfel:
1) Pentru ape a căror turbiditate, în mod obişnuit, nu scade
pentru o perioadă mai îndelungată de timp. sub 50 grade, în
scara silicei;
102
2) Pentru ape a căror turbiditate nu depăşeşte, în mod obişnuit,
o perioadă mai îndelungată de timp, 1500 grade, în scara
silicei;
3) Pentru cazul în care coeficientul K de coeziune a nămolului
este mai mare decât 0,80 m/h.
Depăşirea limitei inferioare a turbidităţii face neeconomică
utilizarea decantoarelor suspensionale, apărând mai avantajoase alte
scheme de tratare, eventual cu trecerea apei coagulante direct în filtre.
Pentru ape cu turbiditate mai mare de 1500 grade, utilizarea decan-
toarelor suspensionale apare de asemenea neeconomică, deoarece, pe
de o parte, creşte mult capacitatea de apă ce se consumă pentru evacu-
area nămolului, iar pa de altă parte concentratorul de nămol capătă o
extindere prea mare în raport cu volumul total al decantorului. în
asemenea cazuri se recomandă includerea în schema de tratare a unor
predecantoare, care să reducă turbiditatea sub limita recomandată.
În cazul apelor la care coeficientul de coeziune a nămolului,
rezultat prin coagularea suspensiilor, este sub limita recomandată, este
necesar să se încerce utilizarea unor adjuvanţi, pentru corectarea
proprietăţilor nămolului.
Problema adoptării decantoarelor suspensionale în schema de
tratare a apei trebuie rezolvată pe baza unor studii de laborator sau
chiar pe model şi prin compararea tehnico-economica a soluţiei cu alte
soluţii tehnologice, în special când caracteristicile apei rezultate din
studii sunt apropiate de limitele de economicitate sus menţionate.
Tipurile de decantoare suspensionale statice se caracterizează
prin menţinerea în suspensie a stratului de depuneri, datorită curen-
tului ascendent de apă. în general, fără ca acestea să fie obligatorii,
aceste decantoare sunt dotate cu o cameră de reacţie centrală. Forma
lor în plan este de regulă circulară, cu diametru sub 10 m, utilizându-se
astfel pentru debite până la 100 l/s; pentru debite mai mari se adoptă
forma dreptunghiulară, putându-se ajunge astfel până la capacităţi de
3000 l/s.
Decantoarele suspensionale statice produc adesea dereglări în
stratul suspensional pe care viteze sporite ale apei îl expandează şi-1
antrenează, nedorit în sistemul de colectare a apei decantate.
103
 Din acest motiv sistemul trebuie aplicat cu prudenţă numai în
cazurile când nămolul are o bună coeziune (K ≥ O,7...0,8) şi când
există un control riguros al debitelor de apă introduse în staţiile de
tratare.
Tipurile de decantoare cu agitare mecanică se caracterizează
prin faptul că sunt dotate cu racloare pe radier, care prin rotire lentă
produc atât strângerea nămolului în başele circulare de concentrare şi
evacuare, cât şi agitarea lentă a nămolului din stratul suspensional,
pentru a-1 menţine în stare de suspensie. La acest tip de decantoare,
care este utilizat în general pentru debite mari, Ia care rezultă diametre
de peste 40m, nu există concentratoare propriu-zise de nămol, dis-
tincte, neinfluenţate de mişcarea apei în decantor.
Decantoarele cu recircularea nămolului se caracterizează prin
introducerea, prin curgere liberă, a nămolului din zona de decantare îni
zona centrală, de unde este reluat prin pompare cu ajutorul unui"
ejector sau a unui agitator şi reintrodus în zona de reacţie. Prin
agitarea astfel creată flocoanele sunt menţinute în stare de suspensie.
La decantoarele mari recircularea cu hidroejector nu a dat rezultate.
La aceste tipuri de decantoare există în majoritatea cazurilor un
concentrator de nămol, ca zonă liniştită distinctă, în care flocoanele se
depun gravitaţional.
Un avantaj al decantoarelor suspensionale cu recircularea
nămolului constă în faptul că permit o variaţie destul de importantă a
debitului de alimentare, fără ca aceasta să conducă la depunerea
stratului suspensional şi deci fără a prejudicia calitatea apei tratate. Un
alt avantaj constă în aceea că utilajele de amestecare, fie hidraulice, fie
mecanice sunt reglabile, astfel încât permit modificarea debitului
recirculat, adaptându-se uşor la diferite situaţii de exploatare.
Unul din cele mai răspândite tipuri de decantoare este cel de tip
„Accelerator"', care are în general fundul plan, fiind prevăzut în
interior cu o cupolă conică care delimitează în centru o zonă dublă de
reacţie, inelul exterior constituind zona propriu-zisă de decantare.
În figura 3.29. din Anexa 8 este dată secţiunea unui decantor tip
Accelerator.
104
Apa brută este adusă în canalul circular (de secţiune triun-
ghiulară), amplasat în mijlocul bazinului; de aici apa trece în bazinul
inferior, unde sunt introduse şi substanţele coagulante, realizându-se o
agitare cu ajutorul unor palete care produc o mişcare verticală în apă.
în continuare lichidul trece în bazinul superior, unde se introduce o
nouă doză de coagulant, apoi ajunge în compartimentul exterior, unde
se produce limpezirea, apa trecând prin stratul de suspensii şi
evacuându-se prin jgheaburile periferice.
Viteza ascensională a apei în decantor este de 1,2 -M ,5 mm/s. O
parte din apa tratată se reîntoarce în prima cameră de amestec şi
reacţie, antrenând depunerile de pe fund, reintrând din nou în circuit.
Apa tratată, reintrodusă în circuit, are rolul de catalizator.
Nămolul în exces este evacuat din camera de nămol la intervale
regulate printr-o vană acţionată de un mecanism de ceasornic.
Volumul total al decantorului este egal cu debitul orar al apei
brute. Suprafaţa bazinului se calculează pentru o viteză ascensională
de 0,8... 1,50 mm/s. Conţinutul în suspensii al apei decantate este mai
mic decât 10 mg/1.
Caracteristica decantorului tip „Accelerator" este că spaţiul
ocupat de camera de reacţie este mare, iar spaţiul de decantare
propriu-zis este foarte mic în comparaţie cu decantoarele clasice.
Din categoria decantoarelor cu recirculare hidraulică a stratului
de nămol sunt tipurile „Circulator" pentru debite mici, utilizate
deopotrivă şi pentru dedurizarea apei.
Pentru dimensionarea decantoarelor suspensionale cu recircula-
rea nămolului, în lipsa unor date rezultate din încercări pe model, se
pot utiliza următoarele date:
1. Debitul recirculat: de la 3 la 4 ori debitul apei de tratat;
2. Timpul de trecere prin stratul de suspensii: 20-40 minute;
3. Viteza ascensională: 4-7 m/h;
4. Grosimea stratului suspensional;
5. Grosimea saltelei de apă: l,50-2,00 m;
6. Distanţa dintre jgheaburile de colectare a apei decantate:
maximum dublul grosimii saltelei de apă;
7. Diametrul orificiilor de colectare a apei: min. 10 mm.
10
5
 8. Viteza în conductele de golire şi de nămol: min. 1.20 m/s
(diametrul minim 100 mm).

Un decantor suspensional cu recirculare, în care se face şi o

agitare mecanică a nămolului este cel din figura 3.30, utilizat cu bune
rezultate de exemplu la staţia de tratare a municipiului Bucureşti, la
Turnu Măgurele etc. La acest tip, folosit în general pentru debite mari,
sistemele de colectare, recirculare şi evacuare a nămolului sunt mai
complicate decât la alte tipuri, iar consumul de energie este mai mare.
Acest model de decantor este tipizat pentru diametrele de 18,
24, 42 şi 48. în tabelul 3.26. sunt date dimensiunile principale pentru
tipodimensiunile intrate în uz D = 24; D = 34 şi D = 48 m.
În diagrama din figura 3.31. se determină tipodimensiunile
acestor decantoare şi numărul de unităţi necesare în funcţie de debitul
Q şi de viteza ascensională v.

106
 Decantoarele cu viteză variabilă (pulsatorie) se bazează pe
principiul introducerii intermitente, în şarje, a apei brute la baza
stratului de nămol. La acest tip de decantor (figura 3.32.) apa brută
este introdusă într-un corp central, de obicei cilindric, închis ermetic,
unde prin realizarea unui anumit vacuum se obţine acumularea apei
brute. La un anumit nivel (0,60-1,50 m peste nivelul apei din
decantor) se deschide în mod brusc o vană care face legătura cu
exteriorul, astfel încât întregul volum de apă acumulat în partea
superioară a corpului central se goleşte într-un timp foarte scurt (~ 5-
10 s). Umplerea şi golirea corpului central se succed la intervale
regulate de ≈ 20-40 s.

109
 Debitul pompei de vid este de aprox. 50 % din debitul apei ce
se tratează. Viteza de golire a clopotului central se poate regla
acţionând asupra vanei de legătură cu exteriorul.
Un tip mai perfecţionat este „Pulsatorul cu plăci" care este
echipat cu plăci plane sau ondulate, dispuse oblic în salteaua de apă
(fig. 3.33.). Flocoanele mici, care mai sunt totuşi antrenate împreună cu
apa din stratul suspensional, se depun pe aceste plăci, acumulându-se
până când coeziunea dintre ele le permite să alunece pe plăci şi să
cadă în stratul de nămol.

Fig. 3.32. Schema decantorului tip Pulsator

1- intrarea apei brute; jgheaburi de colectare a apei limpezite;
2- pompă de vacuum;
6- contacte electrice la nivel de deschidere
3- clopot în care se formează 7- şi închidere a vanei de legătură cu
4- vidul; exteriorul a clopotului de vid;
5- cameră de separare suspensională.
8- Fig. 3.33. Decantor suspensional tip „Pulsator cu plăci"
plecarea apei limpezite;

orul „Pulsator" poate funcţiona cu viteze ascensionale de 2-3 ori mai mari decât cele 1 ieşirea apei brute; 6- clopot pentru realizarea
uzuale la decantoarele statice. Datorită concentraţiei ridicate a patului 2 ieşire apă decantată; pulsaţiilor;
de nămol (de 3-5 ori mai mare decât la decantoarele cu recircularea 3 evacuarea nămolului; 7- pompă de vacuum:
nămolului) şi a rolului său de tampon, o eroare în dozarea reactivilor 4 plăci înclinate; 8- supapă comandată la
sau o variaţie a pH-lui nu au consecinţe grave imediate în asemenea deflectoare pe ţevile de atingerea
5
distribuţie a apei brute; nivelului superior al apei în
situaţii se constată o variaţie lentă a turbidităţii apei decantate, fără a
clopot;
se produce însă o antrenare masivă a flocoanelor de nămol în 9- dispozitiv de comandă a
decantor. supapei.

110
 3.2.7. Decantoare lamelare
Pe baza constatării că sedimentarea particulelor este mult
înlesnită de mărirea suprafeţelor de depunere, de micşorarea spaţiului1
ce trebuie parcurs până la acestea ca şi de l am i n ar i zarea mişcării1
curentului de apă s-au realizat în ultimii ani, în mai multe ţări, aşa
numitele „decantoare lamelare", a căror eficienţă s-a dovedit a fi
foarte ridicată. Un decantor lamelar este alcătuit în principiu din mai
multe grupuri de plăci plate paralele, amplasate la distanţe reduse
unele de altele, printre care apa de decantat circulă de obicei de jos în
sus.
Între principalele elemente ale sistemului (fig. 3.34.) există
relaţia:

Fig. 3.34. Schema de calcul a Fig. 3.35. Tipuri de lamele la

În practică se foloseşte un singur etaj constituit din mai multe
rânduri de plăci, înălţimea fiecărui pachet (etaj) de lamele este de
0,80-1,00 m, iar distanţa dintre plăci 4-8 cm. Pentru a se asigura
autoevacuarea depunerilor, lamelele trebuie să aibă o înclinare faţă de
orizontală între 52° şi 60° (când evacuarea are loc în mod continuu).
În unele instalaţii, în locul plăcilor plate, decantoarele au fost
echipate cu grupuri de tuburi circulare sau de secţiune pătrată,
hexagonală etc. executate din plăci de PVC de diferite profile (fig.
3.35.).
Grupurile de tuburi de la acest tip de decantoare, ca şi modulele
de la cele lamelare pot fi utilizate, cu unele adaptări constructive, la
îmbunătăţirea randamentului sau eficienţei multor decantoare de tip
clasic.
Din tipurile de decantoare enumerate s-au pus la punct aparate
de mare eficienţă şi productivitate cum sunt cele denumite: ultra-
pulsatoare, tip Actiflo (decantoare pulsator cu module lamelare la care
se pot adopta viteze ascensionale de 4-8 m/h) sau decantoarele lestate
care pot funcţiona cu viteze ascensionale de peste 20 m/h; şi care în
general fac obiectul unui patent.
112
vitezei de sedimentare la decantoarele cu placi
decantoarele lamelare a - „tuburi" poligonale;
b - placi ondulate.
3.3. Proiectarea tehnologică a construcţiilor
pentru filtrarea apei
3.3.1. Date de bază
Filtrarea este procedeul de limpezire avansată a apei, constând
din trecerea acesteia printr-o masă de material poros denumit strat
filtrant, ales în concordanţă cu scopul propus.
Filtrarea este utilizată ca ultimă treaptă de limpezire, atât pentru
producerea apei potabile, cât şi în frecvente cazuri pentru tratarea apei
industriale.
Prin această funcţie filtrarea are un rol esenţial în obţinerea
indicatorilor de calitate ai apei la nivelul exigenţelor solicitate.
In anul 1804 s-a construit în Anglia primul filtru pentru
limpezirea apei având la bază un patent al lui James Peacock, obţinut
în anul 1791 pentru filtrare printr-un strat de nisip.
Primul filtru cu funcţionare continuă este realizat tot în Anglia
în 1829 de James Simpson.
113

În România primele filtre au fost realizate la Bucureşti în anul
1848 în cadrul „Stabilimentului fântânilor" care furniza apă din râul
Dâmboviţa folosind ca strat filtrant lâna. Primele filtre lente de la
Arcuda au intrat în funcţiune în anul 1889.
Procesul de filtrare rapidă a fost examinat din punct de vedere
teoretic şi experimental, pentru prima oară în mod sistematic de
R. Eliassen (1935- vezi bibliog. pct. 24).
De atunci numeroşi alţi specialişti au abordat problemele
teoretice şi tehnice ale procesului şi instalaţiilor de filtrare pentru
limpezirea apei, ceea ce a condus la progrese remarcabile în domeniul
cunoştinţelor teoretice şi la o permanentă îmbunătăţire a filtrelor
realizate.
În România s-au întreprins, în special după anul 1950, multiple
cercetări fundamentale şi aplicative în institute specializate, şi s-au
realizat o gamă întreagă de staţii de tratare cu filtre rapide majoritatea
după proiecte întocmite de „Institutul de Studii şi Proiectări pentru
Sistematizare Locuinţe şi Gospodărie Comunală (ISLGC)", lucrări
care asigură în prezent alimentarea cu apă a tuturor localităţilor impor-
tante şi a multor obiective industriale, care au surse de suprafaţă.
Pe baza studiilor şi cercetărilor întreprinse în ultimii 25 ani s-au
proiectat şi realizat staţii de tratare de mare capacitate cu debite de
până la 4-6 m3Vs şi s-au pus la punct tehnici avansate de filtrare cum
sunt acelea ale filtrelor de contact şi ale filtrelor cu dublu curent.
în ansamblul proceselor de limpezire a apei operaţia de filtrare
are o pondere valorică de 30-50 %.
Filtrarea trebuie privită ca o componentă esenţială, dar nu unic
determinantă, a ansamblului de procese necesare pentru limpezirea
apei de suprafaţă; ea este menită ca în condiţii favorabile, create de
procesele anterioare de tratare a apei, în principal coagularea suspen-
siilor şi decantarea acestora (se reţine cea. 90-95% din suspensii), să
desăvârşească, să finiseze această tratare.
Factorii care influenţează şi definesc procesul complex al
limpezirii apei prin filtrare pot fi grupaţi după:
l. Caracteristicile dispersiilor care se filtrează: natura, mări-
mea, concentraţia şi starea de agregare a acestora în apă.
114
2. Caracteristicile mediului filtrant: natura, mărimea şi forma
granulelor, structura, porozitatea şi grosimea stratului filtrant.
3. Condiţiile hidrodinamice ale filtrării: viteza de filtrare,
temperatura apei, pierderile de sarcină, regimul de curgere şi
variaţiile acestora în decursul unui ciclu.
În Anexa 9 se prezintă procesul de filtrare şi factorii determinanţi.
3.3.2. Criterii pentru alegerea parametrilor tehnologici şi
constructivi ai staţiilor de filtrare
Proiectarea staţiilor de filtrare a apei trebuie să fie fundamentată
pe o cunoaştere detaliată a caracteristicilor fizico-chimice şi biologice
a apei brute şi a variaţiei acestora în timp. Sunt necesare în acest scop
studii hidrochimice conform legislaţiei în vigoare care să cuprindă cel
puţin o perioadă de un an. Aceste studii au menirea să stabilească
comportarea apei în procesele de tratare prealabilă (deznisipare,
coagulare, decantare) şi totodată să furnizeze date cu privire la
indicatorii care caracterizează procesul de filtrare şi în special:
potenţialul zeta, indicele de filtrabilitate pH, coeficientul de coeziune,
natura, concentraţia şi comportarea în procesul de filtrare a
substanţelor organice (vezi Anexa 9).
3.3.2.1. Influenţa concentraţiei suspensiilor la intrarea şi ieşirea
din staţia de filtrare.
În cazul apei destinate consumului populaţiei, turbiditatea la
ieşirea din filtre trebuie să fie sub 5 grade. De regulă filtrele care
funcţionează în bune condiţii livrează apă cu turbidităţi de cel mult
1-2 grade, în mod excepţional se admit pentru apa potabilă turbidităţi
până la 5 UNT (legea 458). O condiţie esenţială pentru ca staţia de
filtrare să funcţioneze în mod corespunzător este aceea a asigurării
unor limite maxime ale concentraţiei suspensiilor la intrarea în filtre,
în mod curent sub 10-15 mg/dm şi, în mod excepţional, numai pe
perioade scurte, de 20-30 mg/dm
Durata ciclului de filtrare scade substanţial odată cu creşterea
turbidităţii peste 10 grade, în figura 3.36. sunt date curbele de variaţie
115
 pentru ciclurile de filtrare pe sorturile de nisip fin 0,5 - 1,0 mm şi
nisip mediu 1,0 - 1,5 mm cu grosime de 1,0 m şi viteze de 7 - 10 m/h.
Fig.3.36. Curbele de variaţie a duratei ciclului de filtrare în
funcţie de turbiditatea T„ a apei la intrarea în filtru
l - pentru strat filtrant 0,5-1,0 mm
2- pentru strat filtrant 1,0-1,5 mm
În cazul straturilor filtrante fine şi medii examinate se remarcă
scăderi ale duratei ciclului de filtrare de la 30 la 10 h, pentru creşteri
ale turbidităţii în apa brută cu aprox. 12 respectiv 23 grade.
Odată cu reducerea duratei ciclului scade productivitatea
specifică şi deci randamentul general al instalaţiei; exploatarea se
scumpeşte datorită spălărilor mai frecvente şi creşte consumul de apă
pentru nevoi tehnologice.
Deci aici decurge atenţia ce trebuie acordată asigurării unei
bune coagulări şi a unei decantări până la limitele de turbiditate
indicate mai înainte, turbiditatea apei decantate trebuie să fie de regulă
< 5NTU.
În cazul în care datorită condiţiilor naturale ale apei la sursă,
unde pot interveni viituri şi frecvente măriri ale turbidităţii care nu
poate fi redusă în mod corespunzător până la intrarea în filtre, se va
avea în vedere utilizarea unor straturi filtrante cu granulometrie
medie-mare (1,0-2,0 mm) mai puţin sensibile la astfel de creşteri
accidentale ale turbidităţii.
116
De asemenea, pentru astfel de situaţii pot să fie introduse în
schema generală a alimentării cu apă bazine de stocare de apă brută,
având în funcţionare normală şi rol de predecantoare şi servind în caz
de degradare a calităţii apei la sursă ca rezervoare de apă brută pe
durata de viitură (în general aceste bazine trebuie să aibă volume
corespunzătoare consumului pentru 2-5 zile).
Mai puţin utilizate, dar cu acelaşi rol de a proteja filtrele
împotriva unor colmatări rapide datorită turbidităţilor mărite din apa
decantată, sunt prefiltrele care funcţionează cu viteze sporite pe
straturi filtrante cu granulometrie mare (2,0 - 1,0 mm).
3.3.2.2. Alegerea naturii compoziţiei granulometrice şi grosimii
stratului filtrant
a. Natura materialului filtrant
în tehnica filtrării apei se utilizează ca material filtrant, în marea
majoritate a cazurilor, nisipul cuarţos.
Acest nisip trebuie să îndeplinească condiţii speciale de calitate
care sunt prevăzute în STAS 1712. El trebuie să conţină cel puţin 98%
silice şi cel mult 0,5% materii organice.
În România acest material se procură din carierele de la Făget,
Aghireş - Cluj, Băicoi şi din cariere locale ale anumitor staţii de
tratare.
În anumite cazuri utilizând tehnici speciale de filtrare mai sunt
folosite ca strate filtrante şi alte materiale ca antracitul granulat,
polistirenul expandat, cocsul granulat, diatomita, marmură granulată,
cărbunele activ granulat.
Antracitul, materialul cel mai frecvent folosit la filtrele cu dublu
strat, se recomandă a fi foarte dur cu următoarele proprietăţi: greutate
specifică între 1,6 şi 1,7 t/m3, greutate volumetrică între 0,7 şi 0,9 t/m3
procent de cenuşă < 5-10 %, conţinut de sulf < 3 %, să se sfărâme prin
concasare în granule de formă cubică.
Toate materialele filtrante, inerte din punct de vedere chimic
faţă de apa ce se filtrează şi neavând proprietăţi absorbante se
comportă identic din punct de vedere al eficienţei de filtrare dacă
granulometria şi geometria particulelor sunt identice.
 Utilizarea straielor filtrante de antracit, cocs şi polistiren
expandat se face în special în cazul filtrelor multistrat, ca urmare a
faptului că ele nu se amestecă cu stratul de bază din nisip cuarţos
datorită diferenţei de masă specifică.
Diatomita se utilizează în filtre de treapta a doua pentru
obţinerea unor ape cu exigenţe speciale de limpiditate.
Antracitul şi marmura se pot folosi pentru filtrarea apei indus-
triale în cazul în care se cere ca apa tratată să nu conţină urme de
siliciu.
Cărbunele activ este folosit ca material filtrant în general în
filtre de treapta a doua când se urmăreşte reţinerea prin adsorbţie a
anumitor compuşi organici oxidaţi în prealabil cu ozon, a anumitor
gaze dizolvate în apă sau a urmelor de produse petroliere.

b. Compoziţia granulometrică şi grosimea stratului filtrant.

Elementele geometrice ce caracterizează granulometria stratului
filtrant, definite în Anexa 9 sunt: compoziţia granulometrică, coefici-
entul de uniformitate, diametrul eficace, diametrul echivalent, forma
granulelor şi grosimea stratului filtrant.
Alegerea compoziţiei granulometrice, care trebuie corelată cu
grosimea stratului filtrant, se face ţinând seama de o serie de conside-
rente de ordin tehnologic şi economic ce vor fi analizate în continuare.
În prezent se utilizează ca strate filtrante în special materialele
monogranulare cu limite apropiate între dimensiunile extreme ale
granulelor.
Aceasta este o cerinţă obiectivă care s-a impus datorită neajun-
surilor ce le creează utilizarea stratelor eterogene în care materialul fin
este adus în timpul spălării la suprafaţa stratului filtrant. Drept urmare
în cursul filtrării se produc colmatări accentuate în această zona,
reducerea duratei ciclurilor şi scoaterea prematură din funcţiune 8
filtrului.

18
 Dintre aceste strate s-au impus în special sorturile 0,8-1,25 şi
l 0-1,5 mm, cu grosimi de strat de 1,00-1,20 m, care asigură o filtrare
eficientă şi cicluri cu durată de peste 20-30 h.
La aceste sorturi pierderile de sarcină iniţiale la viteze de 7-
12 m/h sunt de ordinul a 10-30 cm, iar spre finele ciclului de filtrare,
după 20-30 h de funcţionare pot ajunge la 30-90 cm. Evoluţia în timp
a pierderii de sarcină este de tip liniar.
Pierderile de sarcină în sorturile de nisip mai fine evoluează în
timp după o curbă exponenţială, în figura 3.37. din Anexai O sunt date
curbele de pierdere de sarcină pentru sorturi de nisip fin, mediu şi
grosier, pentru viteze iniţiale de filtrare de 12 şi 7 m/h, la diferite
grosimi pe strat filtrant.
Parametrii tehnologici de bază ai unui filtru sunt debitul şi
calitatea filtratului.
Debitul ce se filtrează are tendinţa să scadă în decursul ciclului
de filtrare dacă se menţine presiunea de lucru constantă. Această
scădere se datorează creşterii rezistenţelor hidraulice în materialul
filtrant datorită colmatării acestuia cu suspensii.
Colmatarea progresivă a materialului filtrant se măsoară prin
pierderea de sarcină.
În figura 3.38. se poate urmări evoluţia curbei de presiune în
interiorul unui filtru rapid cu curent descendent pe parcursul ciclului
de filtrare.
De la nivelul superior al stratului filtrant, la începutul ciclului
de filtrare, pierderile de presiune cresc liniar spre baza stratului
filtrant, fiind aplicabilă legea de curgere după relaţia Darcy. Presiunea
la nivelul sistemului de drenaj va fi pi iar pierderea de sarcină
corespunzătoare ht - p0. Presiunile variază în strat după dreapta fapa a
cărei înclinare depinde numai de granulometria stratului şi de viteza
de filtrare.
Datorită mecanismului de depunere a suspensiilor în straturi
elementare succesive din mediul filtrant la timpul t1 de la începutul
ciclului de filtrare o anumită porţiune NI din stratul filtrant va fi într-o
stare de colmatare la limita de echilibru. Nivelul I poartă denumirea de
Afront de filtrare" la timpul ti.

121
 Totodată pe curba de presiune nu trebuie să existe nici o
secţiune în care presiunea să fie sub presiunea atmosferică.
În anumite cazuri când presiunea de lucru a filtrului sau
grosimea stratului filtrant nu corespund cerinţelor hidrodinamice ale
filtrării aceste două condiţii nu sunt respectate, în special către finele
ciclului de filtrare, după cum se va arăta în continuare.
Frontul de filtrare coboară în decursul perioadei de filtrare spre
baza stratului filtrant. Când acest front ar ajunge în poziţia v din figura
3.38., astfel încât curba de presiune din stratul filtrant ar fi f 0fv
intersectând axa ordonatelor în punctele l şi 2. cu toate că presiunea la
ieşirea din filtru ar fi pozitivă, cu valoarea pv, pe porţiunea între l şi 2
stratul filtrant s-ar găsi sub vid. Această situaţie este inadmisibilă
întrucât perturbă echilibrul hidrodinamic al suspensiilor reţinute în
stratul filtrant şi ea trebuie corectată prin mărirea corespunzătoare a
presiunii de lucru a filtrului, respectiv a înălţimii stratului de apă.
O altă situaţie limită la finele ciclului de filtrare ar fi aceea când
frontul de filtrare s şi deci punctul fx s-ar găsi într-o poziţie virtuală
sub nivelul inferior al stratului filtrant. Acest caz reflectă situaţia în
care cu toate că filtrul mai are o rezervă de presiune pentru a livra
debitul solicitat (pierderea de sarcină este sub cea disponibilă), el este
scos din funcţiune datorită deteriorării calităţii filtrantului, în acest caz
corecţia se face prin mărirea grosimii stratului filtrant astfel încât
frontul de filtrare la finele ciclului să se găsească pentru motive de
securitate a calităţii filtrantului cu cel puţin 30 cm peste nivelul
sistemului de drenaj.
Când sunt îndeplinite ambele condiţii arătate mai înainte filtrul
poate asigura atât calitatea de apă cerută, cât şi debitul scontat,
În acest strat superior presiunile variază după curba f1f0. în dispunând pentru aceasta de o gardă de strat filtrant necolmatat şi
porţiunea IP a stratului filtrant, sub nivelul I al frontului de filtrare, nisipul respectiv de presiunea de lucru corespunzătoare vitezei de filtrare.
fiind curat, variaţia presiunilor va fi liniară după dreapta fp, paralelă cu Ciclul de filtrare trebuie oprit, în vederea spălării, după timpul
f<£>0. Pierderea totală de sarcină prin stratul filtrant este h, - p,. T\ când turbiditatea apei tinde să depăşească limita admisibilă (de
Porţiunea IP din stratul filtrant rămasă necolmatată conferă
siguranţă filtrării din punct de vedere calitativ. Suspensiile reţinute exemplu 5 grade SiO2).
deasupra nivelului l al frontului de filtrare nu pot fi antrenate în De asemenea, ciclul de filtrare este limitat la o perioadă TI în
filtrant. Această porţiune se recomandă să nu se reducă sub grosimea care se atinge pierderea de sarcină maximă admisibilă în filtru Hmax.
minimă de 30 cm.

123
122
 Cazul când T2 < T1, dar valorile lor sunt apropiate, corespunde în figura 3.38., curbe care să ateste, funcţie de posibilităţile reale de
filtrului optimizat din punct de vedere tehnologic. Curba granulo- agregare (coroziune) a particulelor ce urmează a fi reţinute în filtre,
metrică a stratului filtrant, grosimea acestuia şi a stratului de apă siguranţa în privinţa nedepăşirii gărzilor de siguranţă pentru calitatea
asigură atât calitativ, cât şi cantitativ procesul de filtrare, pentru filtratului şi pierderea de sarcină arătate mai înainte.
caracteristicile date ale apei la intrarea şi ieşirea din filtru.
Apa care intră în filtru nu are caracteristici constante.
Schimbarea acestora în timp, în special datorită temperaturii, stării de
coeziune a suspensiilor, a puterii lor colmatate poate avea repercusiuni
determinante în privinţa raportului între duratele T1 şi T2 menţionate.
Dacă suspensiile ce trebuie reţinute se află într-o stare de
coeziune puternică şi ele se fixează solid pe stratul filtrant, reţinerea
lor se va face în suprafaţa stratului filtrant colmatând-o într-un timp
relativ scurt. T2 se reduce simţitor atingându-se prematur pierderea de
sarcină maximă disponibilă Hmax. Filtrul trebuie spălat cu toate că el ar
mai putea livra, în continuare apă de calitatea cerută.
Dimpotrivă, dacă suspensiile coagulate au o coeziune şi putere
de fixare redusă, depunerile acestora în stratul filtrant se fac prin
avansarea rapidă a fronturilor de filtrare, astfel încât stratul filtrant
este traversat într-un timp Tt relativ scurt şi calitatea filtrantului se Fig. 3.39. Corelaţia orientativă a coeficientului de coeziune K
degradează. Filtrul trebuie oprit şi spălat cu toate că el ar mai avea cu granulozitatea stratului filtrant (diametrul eficace d]0),
posibilitatea de a livra debitul solicitat ca urmare a pierderii de sarcină pentru asigurarea productivităţii maxime a filtrului
rămasă încă disponibilă. (condiţia f, = T2)
Rezultă că pentru a alege un strat filtrant este necesar ca în
Repartiţia pe înălţime în stratul filtrant a pierderilor de sarcină
prealabil să fie efectuate cercetări privind efectul de coagulare a
suspensiilor din apă, caracterizat prin limitele ce pot fi obţinute în arată că în timp ce pentru sorturile cu granulozitate medie - mare,
perioada de exploatare pentru coeficientul de coeziune K. Acestea dau peste 1,0 mm, distribuţia acestor pierderi este mai uniformă (50% din
în linii mari orientarea asupra sortului de material filtrant indicat. pierderea de sarcină se produce până la adâncimi ale stratului de 25-
în figura 3.39. este arătată o corelaţie orientativă între coeziunea 30 cm), la sorturile cu nisip fin, sub l mm, peste 80% din pierderea de
K care se poate obţine prin coagulare Ia o anumită apă brută sarcină, se produce la suprafaţă până la 5 cm adâncime.
şi caracteristica dw a materialului filtrant pentru care se obţine Aceasta indică o distribuţie mai uniformă a suspensiilor pe toată
productivitatea maximă pe ciclu (condiţia T1 = T2). înălţimea stratului filtrant monogranular mediu şi explică capacitatea
Pe de altă parte, grosimea stratului filtrant şi înălţimea minimă lui sporită de reţinere şi productivitatea mai mare a ciclurilor de
necesară de apă trebuie stabilite prin testarea procesului de filtrare în filtrare ce se obţin, în tabelul 3.28. din Anexa 11 sunt comparate
conformitate cu cele arătate mai înainte, trasând curbele caracteristice 3 sorturi de nisip filtrante din punct de vedere al productivităţii,
ale presiunii şi pierderilor de sarcină prin filtru după cum este indicat pierderilor de sarcină şi variaţiei vitezelor de filtrare.

124 12
5
 Calitatea filtratului, în condiţiile unei corecte coagulări şi În figura 3.40. este dată variaţia acestui indice pentru 3 sorturi
decantări prealabile a apei, nu este influenţată esenţial de granulo-
de nisip, având grosimea stratului filtrant de 80 cm, pentru cicluri de
zitatea stratului filtrant. Diferenţele de turbiditate ale filtratului în
filtrare începute cu viteze de 12 m/h.
aceste condiţii pentru diferitele sorturi de material filtrant pot fi de cel
mult 2-3 grade.
Sorturile de nisipuri mai mari, de exemplu 1,5-2,5, cu grosimi
de 120 cm se comportă corespunzător în procesul de filtrare atâta timp
cât nu apar depăşiri ale turbidităţii apei la intrare peste 30 grade SiO2,
asigurând în aceste condiţii cicluri de peste 36 h de funcţionare. La
aceste sorturi pot însă apare anumite perturbaţii datorită modificărilor
bruşte ale condiţiilor hidrodinamice (viteză de filtrare şi nivel al apei
pe filtru). La sortul 1,0-1,5 aceste influenţe sunt mult atenuate.

Forma granulelor materialului filtrant poate fi apropiată de cea

sferică, în cazul nisipurilor de carieră sau de balastieră, sau colţuroasă,
pentru nisipul de concasaj.
La nisipuri cu aceeaşi compoziţie granulometrică se constată
pierderi de sarcină mai reduse la granulele de concasaj care prezintă
forme mai neregulate decât la nisipurile cu granule rotunjite.
Calitatea filtratului este însă mai bună la materialele filtrante cu Fig. 3.40. Variaţia indicelui de penetrabilitate B (grosimea
granule rotunjite. Pentru a obţine o calitate similară în cazul nisipu- stratului filtrant 80 cm, viteza iniţială de filtrare 12 m/h)
rilor de concasaj este necesară să se recurgă la sorturi cu diametrul 1 nisip 0,5-1,0 mm; 3 nisip 1,5-2,5 mm
eficace mai mic. 2 nisipl,0-l,5 mm;

Reţinerea substanţelor organice nu este influenţată esenţial de
granulozitatea stratului filtrant. Nisipurile fine par a avea un efect
de reducere a oxidabilităţii mai important în prima perioadă a ciclului
de filtrare, acest efect dispărând însă când se compară mediile pe
ciclu.
Grosimea stratului filtrant este condiţionată de compoziţia
granulometrică a acestuia.
Indicele de penetrabilitate, care este invers proporţional cu
grosimea stratului filtrant are, pentru sortul de nisip 1,0-1,5 mm, la
viteze de filtrare de 6-7 m/h, valori de 0,5-1,3 la începutul ciclului de
filtrare şi 2,0-3,5 la finele ciclului.
Pentru a reduce indicele de penetrabilitate în cazul nisipurilor
cu granulozitate peste 1,5 mm este necesar să se adopte înălţimi ale
stratului filtrant de 1,30-1,50 m.
Dimpotrivă, la nisipurile sub l mm indicii de penetrabilitate cu
valori reduse permit adoptarea unor înălţimi de strat filtrant sub l m
(0,60-0,80 m).
Sorturile de nisip 0,8-1,25 şi 1,0-1,5 se situează într-o poziţie
intermediară, înălţimile de strat filtrant optime fiind situate între 1,00
şi l,20 m.
Indicaţiile arătate au un caracter de orientare generală, pentru
staţiile de tratare importante fiind necesare studii speciale pe staţii
pilot care să precizeze atât compoziţia granulometrică, cât şi dispoziţia

126 12
7
generală a filtrului în ceea ce priveşte grosimea stratului filtrant şi
înălţimea stratului de apă după considerentele de ordin tehnologic
expuse în acest paragraf.
3.3.2.3. Viteza de filtrare şi reglajul funcţionării filtrelor
a. Tehnologia de filtrare cu viteză variabilă
In ultimele două decenii asupra modalităţii de exploatare a
filtrelor rapide s-au produs importante mutaţii de la concepţia şi
principiul de funcţionare cu debit constant, la aceea a utilizării în
cursul unui ciclu de filtrare a vitezelor variabile, mai mari la începutul
filtrării şi mai reduse către finele ciclului.
Această modificare a tehnologiei de filtrare a fost fundamentată
în decursul ultimei perioade de timp prin studii teoretice şi aplicative
atât în străinătate cât şi la noi în ţară, astfel încât în prezent problema
este pe deplin elucidată atât sub aspectul implicaţiilor tehnologice, cât
şi sub raport economic.
Intre volumul ocupat de suspensiile reţinute în filtru, variabil
de-a lungul ciclului de filtrare, care condiţionează direct atât creşterea
pierderilor de sarcină, cât şi a vitezelor reale de curgere în mediul
poros, pe de o parte şi între menţinerea prin reglaj a unei viteze
aparente de filtrare constantă există o evidentă contradicţie.
Menţinerea debitului constant pe durata ciclului de filtrare are
următoarele influenţe nefavorabile asupra procesului de filtrare:
1) Permite, prin limitarea vitezelor iniţiale, depunerea suspen
siilor în special în stratul superficial al filtrului care se
colmatează prematur.
2) Împiedică în consecinţă pătrunderea suspensiilor în profun
zimea stratului filtrant care este incomplet utilizat.
3) Creează pierderi de sarcină suplimentare datorită aglome
rărilor de depuneri în stratul superficial.
4) Obligă o creştere permanentă a vitezei reale de curgere în
mediul filtrant pe măsură ce se produc depunerile de
suspensii.
128
5) Produce perturbări ale echilibrului hidrodinamic din mediul
filtrant, prin reglările necesare pentru mărirea vitezei reale
de curgere în vederea menţinerii debitului constant; aceste
reglaje, manuale sau automate, sunt în principal factorul ce
conduce la degradarea calitativă a filtrantului prin antrenarea
suspensiilor depuse în filtru, în special spre finele ciclului.
Pe lângă aceste neajunsuri tehnologice, menţinerea debitului
constant, reclamă un aparataj special de reglare şi întreţinere a acestuia.
Prin trecerea la tehnologia de filtrare cu debit (viteză) variabil
pe parcursul ciclului, neajunsurile enumerate sunt eliminate.
Utilizând viteze mai mari la începutul filtrării suspensiile sunt
antrenate în profunzimea stratului filtrant. Acesta este utilizat mai
complet, iar pierderile de sarcină capătă o distribuţie mai uniformă pe
înălţimea filtrului.
Vitezele de filtrare descresc spre finele ciclului adaptându-se
astfel, în mod logic, la capacitatea mai redusă de filtrare din această
perioadă.
Vitezele reale de curgere în mediul filtrant se autoreglează în
funcţie de rezistenţele hidraulice variabile în timp cu gradul de
colmatare al stratului filtrant, în acest mod se elimină perturbările
aduse de schimbarea regimului hidrodinamic de curgere, din filtrele cu
debit constant. Calitatea filtrantului se îmbunătăţeşte.
Studiile comparative asupra celor două tehnologii de filtrare
arată că sub toate rapoartele filtrarea cu viteză variabilă prezintă
indicatori mai buni.
În tabelul 3.29. din Anexa 12 se dau, cu privire la cele arătate, o
serie de date comparative, extrase după experimentări.
b. Reglajul funcţionării filtrelor cu viteză variabilă
La filtrele cu viteză variabilă apare necesitatea limitării vitezei
iniţiale de filtrare la cea stabilită prin proiect. Aceasta se poate realiza
m principal în două moduri: prin limitarea înălţimii iniţiale a stratului
apă pe filtre (în general la 40-60 cm) urmând ca acest nivel să
12
9
 crească odată cu creşterea pierderilor de sarcină, sau prin introducerea
unui reglaj a nivelului de apă pe filtru.
Pentru a rămâne constant acest nivel comandă, prin dispozitive
speciale, care introduc rezistenţe hidraulice suplimentare pe conducta
de ieşire a apei filtrate.
La cuvele de filtrare mici (sub 12-16 m2) se pot introduce pe
conductele de apă filtrată vane cu acţionare manuală care se reglează o
singură dată la probele tehnologice, pentru a limita viteza iniţială de
filtrare la cea prescrisă.
Eficienţa tehnologică a reglajului cu nivel de apă constant pe
filtre este mai bună, fără însă ca diferenţele să fie semnificative faţă de
cea a reglajului cu nivel variabil ascendent.
c. Programarea ciclurilor de filtrare
La filtrarea cu viteză variabilă fiecare filtru din cadrul staţiei de
filtrare produce un debit qx variabil în decursul ciclului de filtrare în
limitele q, - qt. Dacă variaţia debitului, care este proporţional cu viteza
de filtrare, este de tip liniar, cazul curent pentru condiţiile procesului
tehnologic în filtrarea apei, la momentul tx de la începutul ciclului de
filtrare de durată T debitul unui filtru va fi:
Dar suma debitelor q x furnizate de cele n filtre la fiecare
moment t x trebuie să corespundă cu debitul nominal al întregii
Deci suma timpilor de funcţionare la cele n filtre de la începutul
fiecărui ciclu de filtrare până la momentul considerat, trebuie să fie
jumătate din produsul dintre numărul filtrelor şi durata Ta unui ciclu.
130
Această condiţie poate fi îndeplinită numai în cazul decalării în
timp a ciclurilor de filtrare cu perioade
De aceea, spălarea consecutivă a filtrelor trebuie să se facă
riguros la intervale egale ts.
d. Vitezele de filtrare şi optimizarea duratei ciclurilor de filtrare
Filtrarea cu viteză variabilă a permis să se mărească vitezele de
filtrare ajungându-se la o creştere a productivităţii filtrelor rapide în
limitele de 6,00-7,50 m3/m2 • h.
Vitezele de filtrare iniţiale depăşind 10 m/h conduc la scăderea
mai rapidă a vitezelor în timp şi deci la diminuarea ciclului de filtrare.
La aceste viteze se remarcă de asemenea o diminuare a siguranţei
indicatorilor de calitate.
În consecinţă, vitezele de filtrare iniţiale v, se aleg în domeniul
6-9 m/h, spre limita superioară la straturi filtrante cu granulozitate
peste l mm şi spre cea inferioară la nisipuri fine sub l mm.
Variaţia în timp a vitezelor de filtrare joacă un rol economic
important în determinarea duratei optime Te a ciclurilor de filtrare.
Se poate admite că în special în prima parte a ciclurilor de
filtrare viteza de filtrare are o variaţie de tip liniar, în figura 3.41. sunt
date curbe de variaţie de acest tip ale vitezelor pentru 3 sorturi de
nisip.
În ipoteza admisă, productivitatea medie a filtrului se poate
stabili, din figura 3.42., astfel:
1) Volumul de apă produs pe l m2 suprafaţă filtrată pe un ciclu
de durată T,
vt = viteza de filtrare iniţială (m/h);
vx = viteza de filtrare în m/h după 7V (h);
tx - durata de întrerupere a ciclului de filtrare, în timpul spălării
filtrului (pentru calcule curente t, = 0,4 h);
131
 Vs = volumul de apă consumat pe l m2 de filtru la o spălare, (f„
calcule curente Vs = 7 m3);
v x = poate fi stabilit în funcţie de timpul T, de la începutul
ciclului de filtrare la care viteza iniţială scade cu 20 %.
calculând δFm/δTx= O, se explicitează durata Tx care corespunde
ciclului cu durata optimă Tc, între două spălări, la care rezultă
productivitatea medie maximă a filtrului:

în cazurile examinate din figura 3.41. duratele optime TL ale

ciclurilor de filtrare rezultă:
- pentru nisipul 0,5-1,0 mm, având T= 8 h, Tc, = 9 h;
- pentru nisipul 1,0-1,5 mm, având T= 19 h, Te= 15 h;
-pentru nisipul 1,5-2,5 mm, având T= 26 h, Tc = 17 h.

Dacă în cazul examinat se prelungesc ciclurile de filtrare cu de

două ori duratele Te rezultate ca optime, respectiv Ia 18, 30 şi 34 h,
productivitatea staţiei de filtrare scade cu 5 %, iar dacă ciclurile se
adoptă egale cu timpii T la care vitezele scad cu 20 % din cele iniţiale
scăderea de productivitate este < l %.
Alegerea granulozităţii şi grosimii stratului filtrant, a înălţimii
stratului de apă şi a vitezei iniţiale de filtrare trebuie să fie astfel
făcute încât viteza iniţială de filtrare v, să nu se reducă în interval de
20-24 h cu mai mult de 20 %.
În acest caz durata ciclurilor de filtrare poate fi adoptată fără
alte calcule tehnico-economice numai pe considerente de nedepăşire a
calităţii filtrantului şi pierderilor de sarcină maxime admise.

13
3

132
 3.3.2.4. Alegerea intensităţilor şi tehnologiei de spălare a
filtrelor rapide
a. Rolul şi modalităţile de spălare
Un rol primordial în buna funcţionare tehnologică a filtrelor
rapide îl are spălarea eficientă a acestora. Operaţia de spălare, prin
durata sa (care întrerupe ciclul productiv al filtrării) şi prin cheltuielile
importante de exploatare, reprezentate de consumul de apă şi consu-
murile de energie electrică de pompare, constituie un element care
influenţează în mare măsură productivitatea şi eficienţa economică a
filtrării.
La terminarea ciclului de filtrare prin atingerea pierderii de
sarcină maximă admisibilă sau deteriorarea calităţii filtrantului, stratul
filtrant se află la limita capacităţii de reţinere şi se impune ca suspen-
siile reţinute să fie evacuate din filtru.
Spălarea filtrelor se face, de regulă, prin trecerea unui curent de
apă în sens invers sensului de filtrare, care, însoţit în faza incipientă de
o barbotare cu aer, agită masa granulară a stratului filtrant şi antre-
nează suspensiile reţinute, pe care le evacuează prin deversoare şi
rigole situate la partea superioară a filtrului.
În continuare se tratează problema spălării filtrelor rapide cu
funcţionare intermitentă, operaţia de spălare fiind efectuată prin oprirea
ciclului de filtrare.
Regenerarea filtrelor lente, precum şi spălările filtrelor cu
funcţionare continuă sau a unor tipuri de filtre speciale, vor fi expuse
odată cu tehnologiile de filtrare respective.
Spălarea stratului filtrant are de îndeplinit următoarele funcţii:
1. Desprinderea particulelor de suspensii reţinute prin adsorbţie
fizică sau coalescenţă pe granulele din strat.
2. Evacuarea acestora împreună cu nămolul reţinut în inter-
spaţiile materialului filtrant prin efectele de sedimentare şi
sitare.
3. Evacuarea apei încărcată cu nămolul spălat, din spaţiul de
deasupra stratului filtrant.
134
b. Condiţiile care trebuie îndeplinite în procesul de spălare
Pentru a-şi îndeplini funcţiile menţionate şi a corespunde şi din
punct de vedere al eficienţei economice, procesul de spălare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
1) Spălarea trebuie să se facă uniform, cu aceleaşi intensităţi de
aer şi apă, pe toată suprafaţa filtrului, efect ce se obţine
printr-o alegere adecvată şi o corectă execuţie a sistemului
de distribuţie a apei şi aerului de spălare; intensităţile de
spălare între punctele extreme ale suprafeţei filtrante nu
trebuie să difere cu mai mult de 5 %.
2) O colectare riguros uniformă a apei de spălare, care se obţine
prin execuţia deversoarelor rigolelor de colectare cu toleranţe
maxime de ± 2 mm faţă de un plan orizontal.
3) Desfăşurarea procesului de spălare trebuie să evite antrenarea
suspensiilor reţinute la diverse niveluri din stratul filtrant
spre partea inferioară a acestuia; în acest scop este necesar
ca încă de la începutul spălării să se asigure un contracurent
de apă de cel puţin 2-3 dnvVs • m2, concomitent cu aerul de
spălare, care să antreneze suspensiile spre zona superioară a
filtrului.
4) Intensităţile de spălare utilizate nu trebuie să producă
antrenarea, odată cu suspensiile, a materialului filtrant în
rigolele
de evacuare a apei de spălare. Această condiţie este
îndeplinită dacă muchiile rigolelor de colectare a apei de
spălare se
află la cel puţin 40 cm peste nivelul stratului filtrant şi dacă
intensitatea de spălare cu apă nu depăşeşte în timpul
barbotării cu aer 3-4 dm3 s m2.
5) Evacuarea completă a apei cu suspensii din zona cuprinsă
între suprafaţa stratului filtrant şi muchia jgheaburilor de
colectare a apei de spălare şi evitarea depunerii de spumă
sau impurităţi pe pereţii laterali ai cuvei de filtru. În acest
scop distanţa dintre jgheaburile de colectare a apei de spălare
13
5
 trebuie limitată la maximum 2,50-3,00 m, iar jgheaburile
trebuie să fie dispuse pe perimetrul pereţilor filtrului
Limpezirea apei de spălare se produce cu atât mai rapid, cu
cât muchiile de colectare a apei de spălare sunt mai aproape
de suprafaţa stratului filtrant. Pentru a evacua suspensiile din
filtru cu minimum de consum de apă de spălare, înălţimea
acestor muchii peste stratul filtrant nu trebuie să depăşească
50-60% din grosimea acestuia.
Uneori pentru diminuarea consumului de apă de spălare, se
utilizează procedeul de baleiaj de suprafaţă folosind apa decantată care
intră în continuare în filtru şi în timpul spălării fiind dirijată de pe un ax
dintre jgheaburile de colectare spre aceste jgheaburi, grăbind evacuarea
suspensiilor şi reducând, pe ansamblu, consumul de apă de spălare.
Pentru prevenirea depunerilor de impurităţi şi spumă pe pereţi
se utilizează uneori o reţea perimetrală de stropire a acestora în timpul
spălării.
6) La terminarea spălării apa rămasă în spaţiul de deasupra
stratului filtrant trebuie să aibă o turbiditate aproximativ
egală cu cea a apei decantate.
7) Consumul specific de apă nu trebuie să depăşească la o
spălare 6 m3/m2, iar consumul specific de energie electrică să
fie < 0,45 kWh/1 m2 filtru.
8) Durata de întrerupere a ciclului de filtrare în vederea spălării,
cuprinzând manevrele necesare şi spălarea propriu-zisă, nu
trebuie să depăşească 0,4 h.
O spălare necorespunzătoare - incompletă sau neuniformă - a
stratului filtrant favorizează colmatarea progresivă a anumitor zone
din mediul filtrant. Ca urmare, în procesul de filtrare se produc zone
preferenţiale de curgere a apei prin stratul filtrant, cu viteze sporite şi
în paralel zone colmatate cu circulaţie nulă (sau cu viteze foarte
reduse), fenomene ce conduc Ia o folosire numai parţială a stratului
filtrant, la filtrări cu viteze peste cele prevăzute, la scurtarea ciclurilor
136
de filtrare şi la degradarea calitativă a filtratului. Aceste fenomene se
agravează în cursul exploatării putând ajunge până la scoaterea
totală din funcţiune a filtrului care trebuie regenerat prin înlocuirea
stratului filtrant
În interiorul stratului filtrant pot apărea de asemenea, în special în
cazul spălării numai cu contracurent de apă (după tehnologia
folosită în special în S.U.A.), aşa numiţii „bulgări de nămol" care
constituie aglomerări de nisip şi nămol, formaţi datorită spălărilor
incomplete şi care sunt rulaţi apoi în interiorul stratului filtrant
căpătând o formă sferică. Acest fenomen se evită în cazul utilizării
sistemului de spălare cu apă şi aer preconizat şi utilizat în filtrele din
ţară şi în general în Europa.
c. Intensităţi de spălare si succesiunea operaţiilor de spălare
Intensităţile de spălare depind de metoda de spălare aplicată
(spălare numai cu apă sau spălare cu apă combinată cu barbotare cu
aer), de compoziţia granulometrică şi grosimea stratului filtrant.
În tabelul 3.30. se dau debitele de apă şi aer utilizate la spălarea
diferitelor tipuri de filtre rapide.
Pentru ca spălarea materialului filtrant să-şi îndeplinească rolul
de regenerare integrală a capacităţii de filtrare după fiecare ciclu, cu
funcţiile şi condiţiile arătate la aliniatele a şi b. este necesară o
anumită succesiune a fazelor de spălare.
S-a constatat atât în practica de exploatare, cât şi la cercetările
întreprinse pe model că o barbotare iniţială numai cu aer a stratului
filtrant colmatat cu suspensii produce o antrenare a acestora spre
partea inferioară. Acest efect este urmarea curentului necompensat,
ascensional, al bulelor de aer care generează un curent descendent al
apei cu suspensii. Ori majoritatea impurităţilor sunt reţinute în partea
superioară a stratului filtrant de unde este normal să fie evacuate direct
spre jgheaburile de spălare.
Prin aplicarea unei astfel de tehnologii de barbotare iniţială
numai cu aer, evacuarea nămolurilor reţinute în filtru şi introduse în
profunzimea stratului filtrant necesită ulterior un consum sporit de apă
de spălare pentru evacuarea lor.
137
 În consecinţă este necesar ca încă de la începutul spălării să
existe un curent ascensional de apă care să împiedice fenomenul
arătat. Intensitatea acestui curent trebuie să fie corespunzătoare la
jumătate din debitul de apă de spălare indicat. La intensităţi mai mari
apare pericolul de a se pierde materialul filtrant odată cu evacuarea
apei de spălare.
Spălarea corectă a filtrelor rapide trebuie făcută în următoarea
succesiune:
1) Faza de barbotare: deschiderea vanei de apă de spălare şi
pornirea unei pompe de spălare care să asigure jumătate din
debitul de apă indicat în tabelul 3.30.; deschiderea vanei de
aer şi pornirea suflantei (în cazul mai multor suflante acestea
se pornesc la intervale de 15 s), imediat ce nivelul apei de
spălare ajunge la deversorul jgheaburilor. Această fază are o
durată de 4-5 min.
2) Faza de limpezire: se închide vana de pe conducta de aer şi
se opresc suflantele; se porneşte a doua pompă de spălare,
asigurând debitul de apă integral. Această fază continuă pe o
durată de 8-12 min, până când apa din spaţiul de deasupra
stratului filtrant ajunge la turbiditatea apei decantate, adică
l 0 - 15 grade.
În faza de barbotare se realizează o desprindere a particulelor
fixate pe granulele de nisip şi o evacuare a acestora, împreună cu nămol
reţinut în interspaţiul granular, în zona de deasupra stratului filtrant.
Viteza ascensională, asigurată de jumătate din debitul de spălare, este de
≈12-13 m/h, ceea ce în 4-5 min conduce la parcurgerea unei înălţimi de
strat de ≈ 0,80-1,00 m. în acest interval se poate deci conta că
majoritatea nămolului a fost evacuat din stratul filtrant.
în faza de limpezire se elimină restul de suspensii din stratul
filtrant şi se evacuează apa şi nămolul de deasupra stratului filtrant.

d. Procedee de spălare intensivă

Anumite îmbunătăţiri în procesul de spălare, în special în cazul
Aratelor filtrante puternic colmatate, sau a celor în care se formează

139
cruste de nămol, se pot obţine prin utilizarea unor şocuri de aer în bazine şi o trimite cu un debit constant la un decantor D, cu
timpul barbotării. Aceste şocuri se obţin prin introducerea pe conducta funcţionare continuă: Debitul Qr al staţiei de pompare se stabileşte în
de aer de barbotare a unor electrovane ce se deschid periodic timp de funcţie de volumul zilnic total al apei de spălare Vs (m3/zi), conform
câteva secunde evacuând aerul comprimat în atmosferă şi întrerupând
astfel barbotarea. Se obţin şocuri de aer care au rolul de a sparge
crustele şi de a produce o agitare intermitentă mai violentă.
Pentru reducerea consumului de apă în perioada de limpezire se
poate utiliza o spălare de suprafaţă la nivelul spaţiului de deasupra
stratului filtrant utilizând apă decantată din alimentarea filtrului
respectiv care nu se mai întrerupe pe durata spălării.
Prin această metodă, după experienţa din alte ţări, volumul de
apă filtrată consumată pentru spălarea filtrelor scade la 50 %.
Pentru îmbunătăţirea procesului de spălare, în Japonia se
utilizează instalaţii cu ultrasunete, cu rolul de a desprinde suspensiile
de pe granulele stratului filtrant.

e. Instalaţii auxiliare de recuperare a apei de spălare

În cazul în care debitul de apă al sursei este limitat sau când apa
este pompată pe înălţimi de peste 20 m de la sursă la staţia de tratare
apare oportună recuperarea apei de la spălarea filtrelor şi reintro-
ducerea ei în circuitul tehnologic, în decantoare, după o prealabilă
îndepărtare a nămolului prin decantare. Această măsură este necesară
şi în cazul în care sursa nu poate primi apele încărcate cu nămol şi
reactivi de la spălarea filtrelor.
Reintroducerea în circuitul de tratare a apelor de la spălarea
filtrelor se va face numai după examinarea prealabilă a conţinutului în
substanţă organică, microfloră, microfaună din apa de spălare care nu
trebuie să afecteze calitatea apei decantate ce intră în filtre.
În fig. 3.43 se dau două scheme pentru astfel de instalaţii. Dimensionarea decantorului se face pentru un timp de decantare
Schema I în care apa de spălare este adusă gravitaţional la de 1-2 h după date care trebuie obţinute pe baza unor probe de
bazinele R de stocare a apei, cu o capacitate de cel puţin dublul sedimentare a nămolului, obţinute pe apa de spălare a unui filtru
volumului de apă care se consumă la o spălare. Aceste bazine trebuie experimental.
să dispună de pod raclor pentru evacuarea nămolului care se depune în Decantorul D este amplasat astfel încât să asigure o curgere a
mod inerent. O staţie de pompare P preia apa de la fundul acestor apei gravitaţional în bazinul de distribuţie Bd al apei brute din staţia de
tratare.

140 14
1
 A ceastă schem ă se aplică în cazul staţiilor de filtrare cu un
număr mai mare de cuve Ia care intervalul între două spălări este mai
mic decât durata necesară pentru decantarea apei de spălare.
d e filtre care pot fi clasificate după diferite criterii, dintre care, m ai
SchemaII care se aplică în cazul staţiilor de filtrare cu un număruzitate:
m ic de cuve, când intervalul între două spălări este mai mare decât
tim pul necesar pentru decantarea apei de spălare, în acest caz este
posibilă folosirea a două decantoare cu funcţionare interm itentă. Apa
de la spălare se trim ite în decantorul1 unde
D rămâne timpul necesar
p en tru lim pezire şi apoi este p om pată în bazinu l de d istribu ţie al
apei brute. La spălarea cuvei de filtru urm ătoare apa se trimite în
decantorul D2, unde urmează acelaşi ciclu. Decantoarele funcţionează
alternativ, iar staţia de pompare se comută după fiecare perioadă de
decantare pe decantorul 1D , respectiv peD2.
D ecantoarele pot fi de tipul radial cu pod raclo r, dar fără
sistemul de distribuţie, reacţie şi colectare a apei decantate. Apa de
spălare poate fi introdusă lateral la un nivel oarecare, iar apa decantată
se colectează de la un nivel inferior, cu o gardă de 50-60 cm faţă de
nivelul de depozitare a nămolului sedimentat. Conducta de aspiraţie a
apei lim pezite care se recuperează trebuie să aibă la ieşirea din
d ec an to r o secţiu n e m ărită pe ntru a n u se d ep ăşi v ite ze d e 0,20 -
0,30 m /s care pot crea curenţi de antrenare a năm olului depus.
Năm olul este colectat cu ajutorul podului raclor şi se evacuează
pe acelaşi circuit cu nămolul din decantoarele staţiei.
Inform ativ se arată că prin aplicarea sistem ului de recuperare
a apei de la spălarea filtrelor, 70-90% din această apă poate fi
reintrodusă în circuitul tehnologic.
În cazul în care apa de la spălarea filtrelor nu se recircu lă,
trebuie ţinut seama că evacuarea ei directă în emisar aduce la începu - - pentru mărirea durităţii;
tul spălării concentraţii de suspensii şi reactivi de câteva m ii de g/m ,
în m ed ie ace astă co ncen traţie în su sp en sii fiin d de ord in ul a 40 0-
500 g/m3, întrucât NTPA 001/2002 lim itează conţinutul de suspensii
ce se pot descărca în emisar la maxim 60 3g/m este necesar ca apele de
la spălarea filtrelor să fie preepurate printr-un bazin de omogenizare şi
decantare astfel încât să fie respectată această condiţie.
142
3.3.3. Tehnica filtrării apei
În prez en t în tehnica filtrării ap ei se u tilizează o g am ă larg ă
1) Viteza de filtrare: filtre lente; filtre rapide; filtre ultrarapide.
2) Presiunea de funcţionare: filtre deschise; filtre uscate; filtre
sub presiune.
3) Compoziţia granulometrică a stratului filtrant şi numărul de
sorturi ale acestuia:filtre cu sort unic, monogranular; filtre
cu strate multiple; filtre cu două strate de materiale diferite;
prefiltre; degrosisoare; filtre de treapta a doua.
4) Sensul filtrării apei:filtre norm ale cu sensul de parcurgere
descendent; filtre de contact cu sens de filtrare ascendent;
filtre suprapuse cu dublu sens de filtrare; filtre radiale la care
filtrarea se face pe linii de curent orizontale, convergente şi
concentrice.
5) M o d u l d e sp ă la re:sp ă la re c u a p ă ; sp ăla re cu ae r şi a p ă ;
sp ăla re au toc om an d ată d e tip u l filtre fă ră v an e; spă la re
continuă.
6) M odul de reglaj al funcţionării: cu debit variabil; cu debit
co nstant; cu reg laj al nivelu lu i apei constant pe ciclu; cu
nivel al apei variabil; cu debit proporţional etc.
7) Scopul tehnologic al filtrului:
- pentru lim pezirea apei;
- pentru deferizare - demagazinare;
- pentru reducerea gustului, m irosului sau substanţelor
organice etc.
Prin gruparea acestor categorii tehnologice în vederea obţinerii
scopului şi performanţelor propuse rezultă, evident, o mare diversitate
de tipuri de filtre greu de catalogat.
Staţia de filtre se com pune din: cuve de filtre, galeria de
conducte, rezervor de apă de spălare, instalaţia şi utilajele de spălare.
14
3
 Pentru o bună funcţionare este bine ca:
- galeria de conducte să fie deschisă, uşor accesibilă;
- conductele de aer să fie amplasate deasupra nivelului
apei;
- rezervorul de apă de sub cuve să aibă ventilaţia şi
accesul din afara staţiei nu prin galerie (mai ales când
clorizarea se face în rezervor);
- accesul la toate elementele componente să fie uşor;
- să permită o extindere ulterioară.
Se vor expune în principal câteva tipuri de filtre reprezentative
care întrunesc la nivelul actual condiţiile tehnico-economice de
aplicare eficientă şi care au fost verificate în exploatare cu rezultate
corespunzătoare, în subsidiar se vor trece în revistă principalele
tendinţe şi realizări în tehnica filtrării apei pe plan mondial.
3.3.3.1. Filtre lente
Filtrarea lentă, cu viteze apropiate de cele ce se realizează în
natură în stratele de apă subterană, asigură o limpezire a apei fără
coagulare chimică şi posibil chiar fără decantare prealabilă.
Coagularea materiilor coloidale din apă se produc datorită
diastazelor secretate de algele şi microorganismele (în special diato-
mee şi protozoare) care se fixează pe nisip, în zona superioară a
stratului filtrant, formând o membrană biologică; această membrană
joacă şi rolul unui filtru reţinând şi oxidând microorganismele din apa
brută (folosind pentru aceasta oxigenul dizolvat în apă), astfel încât o
dezinfectare ulterioară a apei nu mai este necesară.
Întrucât membrana biologică joacă un rol primordial în filtrarea
lentă, după curăţirea filtrului, care constă în îndepărtarea stratului
superior de 2-3 cm nisip murdărit (care conţine şi membrana
biologică), este necesar ca apa filtrată, a cărei calitate este necorespun-
zătoare, să fie descărcată la canalizare sau recirculată pe celelalte filtre
în funcţiune, aşteptând timp de câteva zile (în mod obişnuit 1-3 zile)
refacerea membranei biologice.
Cu toate avantajele calitative, filtrele tente au în prezent o
aplicabilitate redusă, datorită suprafeţelor mari ocupate, a costului
144
ridicat al lucrărilor necesare şi a manoperei apreciabile necesare la
curăţirea lor periodică (această curăţire nu se pretează la o mecanizare
a operaţiilor), în prezent se pot propune astfel de instalaţii la debite
care nu depăşesc 2 000-2 500 m3 /zi.
Filtrele lente precedate de decantoare pot fi dimensionate pentru
viteze de filtrare de 2,50-6,00 m/zi în funcţie de calitatea apei
decantate.
În cazul în care înaintea filtrelor lente nu se prevăd decantoare,
acestea trebuie suplinite prin degrosisoare (cu viteza de filtrare de 20-
30 m/zi) şi preflltre (cu viteza de filtrare de 10-20 m/zi); filtrele lente
vor putea funcţiona în acest caz cu o viteză de 5-10 m/zi).
Alcătuirea constructivă şi instalaţiile la un filtru lent sunt cele
din figura 3.44. Dispoziţia propusă se pretează atât pentru cazul
filtrelor aşezate pe o singură parte a galeriei instalaţiilor, cât şi pentru
dispoziţia cu cuve pe ambele părţi. Instalaţiile sunt concepute pentru a
se grupa integral de-a lungul şi deasupra rigolei de golire (care
colectează astfel şi apele care se scurg din eventualele neetanşeităţi la
trecerile prin pereţi sau Ia vane). Spaţiul din galeria instalaţiilor ocupat
de acestea este astfel de maximum 50-60 cm, lângă peretele cuvei
rămânând restul pentru circulaţie, în vederea unei întreţineri comode.
De asemenea tijele vanelor care ies pe planşeul superior sunt retrase
din culoarul de circulaţie şi aliniate la 50 cm distanţă pe peretele
cuvei. Dată fiind manevrarea la intervale mari de timp a vanelor,
acestea se prevăd de obicei cu acţionare manuală.
Filtrul lent din figura 3.44. prezintă o simplificare faţă de tipul
clasic, în sensul că nu reclamă reglarea debitului. Acesta s-a realizat
prin ridicarea conductei de plecare a apei filtrate la nivelul + 2,40 m,
corespunzător înălţimii de apă pe filtru de 60 cm. La acest nivel
debitul filtrului va fi zero. La nivelul de 70 cm apă peste stratul filtrant
începe filtrarea cu o pierdere de sarcină redusă, filtrul fiind proaspăt
curăţit. O dată cu colmatarea filtrului creşte nivelul apei în filtru,
nivelul aval rămânând constant şi dictat de cota + 2,40 m a conductei
de apă filtrată. Filtrul trebuie curăţit când nivelul apei (şi deci
Pierderea de sarcină) a crescut cu maximum 50 cm, adică apa a ajuns
la nivelul preaplinului. De aici rezultă şi o simplificare a supravegherii
14
5
funcţionării filtrelor. Distribuţia debitului în mod egal între cuvele de
filtre trebuie făcută prin deversoare de tip pâlnie aşezate în fiecare
filtru pe conducta de apă brută la cota + 3,00 m riguros verificate. Prin
reglarea vanelor V5 (sau mai bine prin asigurarea unei secţiuni mari a
conductei generale B, de apă brută, care să asigure aceeaşi presiune la
branşamentul fiecărei cuve) trebuie să se obţină în toate cuvele aceeaşi
înălţime de lamă deversantă.
Filtrul lent prezentat, este interesant şi prin aceea că reduce
numărul de vane de la 6 (câte sunt necesare la filtrele clasice) la 5 şi
totodată numărul de treceri de conducte prin peretele filtrului de la 6
sau 7 la 4.
Observaţii:
1) Umplerea cu apă de jos în sus se face până la 15-20 cm
peste nivelul nisipului.
2) Umplerea cu apă brută se face până la nivelul
corespunzător începerii filtrării (la cota + 2,50 m).
3) Prefiltrarea se termină când analizele bacteriologice ale
apei prefiltrate indică o apă potabilă.
4) Filtrarea se termină când pierderea de sarcină ajunge
în apropiere de limita la care se rupe membrana biologică a
filtrului (0,30-0,50, excepţional 1,00 m).
5) După curăţire se împrăştie uneori pe suprafaţa filtrului
soluţie de permanganat de potasiu pentru dezinfectare.
6) La intervale de 1-2 ani, adică după 10-15 curăţiri se
scoate nisipul, se spală şi se reintroduce în filtru la grosimea
iniţială.

Filtrele lente se construiesc de obicei în aer liber, fiind prevă-

zute în construcţii închise doar instalaţiile hidraulice şi uneori culoarul
de manevră pentru vane. Bazinele trebuie să aibă la partea superioară
cel puţin doi pereţi (adiacenţi) înclinaţi cu panta 3 : 1 , pentru a preveni
împingerea gheţii. Pe acest considerent staţiile de filtre lente prevăd
cuplarea a cel mult două filtre, respectiv patru, în cazul în care ele sunt
amplasate pe două rânduri faţă de galeria conductelor.
În tabelul 3.32. din Anexa 13 sunt date suprafeţe filtrante Fig. 3.45. Dispoziţia de aşezare în plan a bazinelor de filtre lente
corespunzătoare filtrelor lente funcţionând cu viteze de filtrare
cuprinse între 2,5 şi 10 m/zi. a - aşezare pe o singură parte a galeriei de conducte;
b - aşezare pe ambele părţi ale galeriei;
Raportul laturilor la un bazin de filtrare trebuie ales după
G - galeria instalaţiilor;
un calcul tehnico-economic, astfel încât construcţia pe ansamblu să 1,2 ...n - bazinele de filtrare conform dispoziţiei de
prezinte un volum minim de beton armat. detaliu din fig. 3.44.
Această condiţie este satisfăcută pentru un anumit raport ∞ al
laturilor bazinelor de filtrare. In cazul bazinelor aşezate pe o singură Dimensiunile optimizate a şi b ale bazinelor şi numărul n de
parte a galeriei de conducte (fig. 3.45.-a), ∞ = 0,5. în cazul bazinelor bazine necesare pentru suprafeţele de filtrare rezultate din tabelul
aşezate pe ambele părţi ale galeriei (fig. 3.45.-b), ∞ = 0,75. 3-32. sunt date în tabelul 3.33 din Anexa 13
Din comparaţia celor două dispoziţii rezultă că atunci când
amplasamentul permite aşezarea bazinelor de filtre lente pe ambele
Părţi ale galeriei de conducte este mai avantajos din punctul de vedere

148 14
9
al consumului de beton armat; această dispoziţie necesită de asemenea
şi lungimi mai mici de conducte de legătură.
În anumite condiţii de teren bazinele filtrelor lente se pot
amenaja cu taluze dalate, în acest fel partea de beton armat a
construcţiei putându-se reduce numai la sistemul de drenaj şi la galeria
instalaţiilor. Acestea vor avea dimensiunile în plan conform figurii
3.45. şi tabelului 3.33. din Anexa 13 cu excepţia dimensiunilor L şi B
care se modifică în funcţie de taluzele adoptate la bazinele dalate.
3.3.3.2. Filtre rapide
a) Debitul de dimensionare a filtrelor rapide Mărimea caracteristică a
staţiilor de filtrare a apei este suprafaţa totală de filtrare St:
Sf=QF/ Vm ed[m2]
Debitul de dimensionare a staţiilor de filtrare QF,. se calculează
ţinând seama de consumul propriu al staţiei de filtrare şi de
productivitatea reala a filtrelor:
ts = durata spălării unui filtru [h], în cazurile curente se poate
adopta ts, = 0,4 h, cuprinzând 15 min spălarea propriu-zisă
şi 2 x 5 min. timp de manevră şi redare în funcţiune.
150
T- durata ciclului de filtrare între două spălări [h].
ql = volumul de apă consumat la o spălare pe l m2 suprafaţă
filtrantă [m3]. La filtrele obişnuite ql = 6 m3 considerând o
spălare cu 4 dm3/ s • m2 timp de 5 min şi 8 dm3/ s • m2 timp
de 10 min.
Vmed = viteza de filtrare, medie pe ciclu [m3 / h].
Rf= proporţia de apă care se pierde în cazul recirculării apei de
spălare a filtrelor: Rf = l în cazul în care apa de spălare nu
se recirculă şi Rf = 0,25 în cazul existenţei sistemului de
recirculare.
F = numărul de trepte de filtrare. In cazul curent F = l.
Procentul de 2 % care se adaugă reprezintă necesarul de apă al
sistemului de canalizare, spălări reţele etc.
Suprafaţa de filtrare necesară în funcţie de debitele de filtrare
astfel calculate şi rotunjite în seria numerelor normale cu raţia 10 10 ,
R10 (200-8000 m3/h) şi în funcţie de vitezele medii de filtrare pe
ciclu, determinate experimental sau adoptate conform tabelului 3.35.,
rezultă din tabelul 3.34.
Rotunjirile debitelor necesare pentru a se înscrie în seria propu-
să sunt de maximum ± 11 %.
La cele 80 de cazuri cuprinse în tabelul 3.34. corespund, în
total, 14 tipodimensiuni de staţii de filtrare având suprafeţe de filtrare
cuprinse între 50 şi 1000 m2 care se înscriu în aceeaşi serie R 10, ceea
ce permite realizarea unui număr restrâns de proiecte de referinţă care
acoperă întreaga gama de instalaţii necesare în practica curentă.
b) Caracteristici funcţionale şi fluxul tehnologic
Din categoria filtrelor rapide vor fi examinate în mod special
filtrele funcţionând cu viteza variabilă şi nivel amonte constant care se
impun a fi aplicate pe considerentele arătate la subcap. 3.3.2.3.
15
1
 Acest tip de filtre se caracterizează în principal prin următoarele
elemente tehnologice:
1) Viteza (debit) variabilă pe ciclul de filtrare.
2) Distribuţia apei pe filtre prin sistem de clapete cu
autoînchidere.
3) Sens de filtrare descendent.
4) Strat filtrant din nisip cuarţos în sorturi monogranulare.
5) Reglajul nivelului constant al apei pe filtru printr-un sistem
de vană fluture amplasată pe conducta de apă filtrată şi
comandată de nivelul apei pe filtru printr-un dispozitiv cu
acţionare electrică sau un flotor cu transmisie mecanică.
6) Sistem de drenaj cu plăci sau ţevi cu crepine.
7) Spălarea cu aer comprimat şi apă.
8) Sistem de colectare a apei de spălare pe jgheaburi colectoare
având muchia de deversare deasupra nivelului normal de
exploatare a apei în filtru.

Ca sinteză a celor arătate cu privire la parametrii tehnologici de

dimensionare şi funcţionare ai filtrelor rapide, în tabelul 3.35. sunt
date caracteristicile principalelor staţii de filtrare în funcţie de calitatea
apei de tratat şi de exigenţele cerute pentru limpezire. Principalii
parametrii indicaţi pentru orientare generală în acest tabel trebuie
testaţi în condiţiile concrete ale sursei de apă.

c) Construcţia staţiei de filtrare

Pentru filtrele rapide cu sens de filtrare descendent şi strat
filtrant monogranular care au în prezent cea mai largă aplicabilitate a
fost selecţionată o dispoziţie generală, prezentată în figura 3.46.
Aceasta întruneşte o serie de condiţii tehnologice şi constructive
avantajoase care o recomandă pentru aplicare, atât din punct de vedere
funcţional, cât şi din punctul de vedere al economiei generale a
construcţiei.
Staţia de filtrare este constituită din n cuve de filtrare limitate de
o galerie de distribuţie a apei brute I situată etajat faţă de galeria de
colectare a apei de spălare E. Pe latura opusă a cuvelor de filtrare se Pentru suprafeţe mai mari este necesar să se facă studii
găseşte galeria conductelor şi instalaţiilor T. Cuvele filtrelor au comparative între cele două variante arătate în condiţiile specifice de
suprafaţa sl < 40 m2, de tipul denumit FN au jgheaburi de colectare 153 amplasament şi fundare.
C, numai pe pereţii laterali, iar cuvele mai mari, de tip FT au în plus şi un În ceea ce priveşte numărul n de cuve care corespunde
jgheab median G având la partea inferioară o galerie de colectare a volumului minim de beton armat raportat la suprafaţa totală filtrantă
apei filtrate şi de distribuţie a aerului şi apei de spălare. necesară, din studii efectuate pentru această problemă a rezultat ca
Stratul filtrant este susţinut pe un sistem de drenaj constituit din există soluţii optimizate determinate în domeniul n = 3.......12 şi s 1 -
plăci cu crepine aşezate pe grinzişoare. = 16 ..80 m2 (tabelul 3.36. din Anexa 14).
Suprastructura halei închide spaţiul pentru culoarul pupitrelor Indicele de consum de beton armat la l m2 suprafaţă filtranta I0
de comandă şi pentru acces la partea superioară a cuvelor de filtrare şi
pentru staţii de filtrare rapidă poate fi exprimat în funcţie de suprafaţa
a galeriei de distribuţie.
totală SF şi de grosimea stratului filtrant hn prin relaţia:
Staţia de filtrare poate fi, după caz, fundată direct sau aşezată pe
un rezervor de apă filtrată. Această ultima dispoziţie are avantajul de a
grupa construcţiile, cu consecinţa economiei de teren ocupat, de a
scurta legăturile tehnologice pe circuitul apei filtrate şi al apei de Această relaţie poate fi folosită în programele de calcul pentru
spălare, pompele aspirând apa direct din acest rezervor. Dispoziţia optimizarea staţiilor de filtrare, dând volumele de beton armat cu
aceasta reclamă un oarecare spor la construcţia de beton armat a aproximaţie de ± 3,5 % faţă de valorile calculate pentru staţii cu
rezervorului care este însă compensat de avantajele arătate. suprafeţe SF = 50... 1000 m2.
Pentru a realiza suprafaţa totală de filtrare Sl.-, în condiţiile cele
mai economice, corespunde o soluţie unică determinată de alegerea
numărului n de cuve de filtrare şi deci a suprafeţei unei cuve sl = Sl, l n
şi de dispunere a acestor cuve în plan pe o parte sau pe ambele părţi
ale galeriei conductelor şi instalaţiilor.
Dispunerea cuvelor pe ambele părţi ale galeriei conductelor are
avantajul de a concentra instalaţiile staţiei de filtrare, dar conduce la
anumite dificultăţi la structura de rezistenţă, mărind aproape la dublu
deschiderea construcţiei şi punând şi unele probleme în legătură cu
iluminatul natural şi ventilaţia galeriei instalaţiilor. Totodată accesul la
instalaţiile din această galerie este mai complicat decât în cazul
cuvelor de filtrare pe un singur rând.
Construcţia unor astfel de staţii de filtrare se leagă, pe de altă
parte, mai dificil cu pavilionul de exploatare.
Din practica lucrărilor realizate până în prezent a rezultat ca
dispoziţia cuvelor de filtre pe o singură parte a galeriei instalaţiilor se
impune în cazul staţiilor de filtrare cu suprafeţe SF.- < 1000 m2.

154
15
5
 Pentru a introduce în aceste programe costul total al staţiei de
filtrare (fără pavilionul tehnologic) în funcţie de gradul de finisare şi
echipare al staţiilor, s-a stabilit pe un număr mare de staţii că indicele de
cost total (partea de construcţie, instalaţii hidraulice, electrice, meca-
nice, încălzire şi ventilaţii) variază între 1200 şi 1600 $/m3 beton armat.
Utilizând astfel o medie ponderată a valorilor obţinute de
1500 $/m3 rezultă costul staţiilor de filtrare IF, :
IF= 1,35 5 SF+ 24,5 SF0,25 + 2,0 x (hn1,5 - 1,0) x SF0,7 (mii $)
Dimensiunile şi dispoziţiile de detaliu ale staţiilor de filtrare pot
fi cele din figura 3.46. şi tabelul 3.37. din Anexa 15.
Construcţia staţiei de filtrare trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii pentru a corespunde exigenţelor impuse de fluxul tehnologic.
Aceste condiţii şi dotările necesare sunt indicate în subcap. 3.3.3.5 şi
3.3.3.6.

d) Fluxul tehnologic şi instalaţiile staţiei de filtrare

(vezi. fig. 3.46.)
Apa decantată cu un conţinut de 5-10 mg/dm 3 suspensii este
adusă de la decantoare în galeria de distribuţie I pe conducte în care
viteza nu trebuie să depăşească 0,70-0,80 m/s pentru a nu distruge
microflocoanele rămase după procesul de decantare. La filtrarea în
doua trepte se poate admite o introducere de reactivi coagulanţi
suplimentari, în doze mici, înainte de intrarea apei în filtrele de treapta
a doua.
Galeria de distribuţie este dotată cu un deversor U, prevăzut cu
lama metalică reglabilă, care are rolul de preaplin general al staţiei.
Deversarea apei se face în galeria de evacuare a apei de spălare.
Accesul apei decantate în cuvele de filtrare se face prin inter-
mediul unor clapete. Aceste clapete trebuie prevăzute şi montate
riguros la nivelul indicat, asigurând astfel închiderea lor automată la
ridicarea nivelului apei în cuva de filtre în perioada de spălare.
Apa decantată formează un strat deasupra nisipului filtrant
având nivelul superior variabil în limitele comandate de regulatorul de
nivel amonte.

161
 Prin deschiderea vanei de pe conducta de apă filtrată l, apa
trece prin stratul filtrant F de grosime h, prin sistemul de drenaj D.:
pleacă apoi prin conducta de apă filtrată l în rezervorul R.
După perioada de timp corespunzătoare duratei ciclului de
filtrare când se realizează fie pierderea de sarcină maximă sau se
atinge turbitatea maximă admisă în apa filtrată, fie se produce o
scădere cu peste 20-30 % a vitezei de filtrare, filtrul trebuie spălat.
Prin închiderea vanei de pe conducta de apă filtrată nivelul apei
în filtru creşte şi închide clapeta de admisie a apei decantate.
Spălarea filtrului după programul şi cu intensităţile de spălare
arătate la subcap. 3.3.2.4-c se face prin manevrarea vanelor de pe
conductele de apă de spălare 2, şi aer de barbotare 3 şi a agregatelor
de spălare.
Toate aceste acţionări se fac de la pupitrele de comanda care
sunt dotate cu comenzi electrice pentru agregatele de spălare şi pentru
robineţi. Pe acest pupitru este indicată şi pierderea totala de sarcină în
filtre, în staţiile moderne complet automatizate poate exista un singur
centru de comanda pentru toate filtrele.
Instalaţiile de conducte şi armături situate în galeria T adiacentă
cuvelor de filtru se grupează astfel încât să fie uşor accesibile şi să
permită o circulaţie în lungul galeriei, lăsând în acest scop un gabarit
de liberă trecere de cel puţin 0,80 x 2,10 m.
Când cuvele sunt prevăzute pe două rânduri, rezultă avantajos e) Sistemul de drenaj al filtrelor rapide
din punct de vedere al circulaţiei ca apa să fie distribuită sau colectată Sistemul de drenaj are pe de o parte rolul de a susţine stratul
prin conducte pentru fiecare rând de cuve independent; aceste filtrant şi de a permite curgerea apei filtrate fără antrenarea
conducte se unesc apoi la capătul galeriei de instalaţii. Particulelor acestui strat şi pe de altă parte rolul de a distribui în mod
Legătura conductelor cu cuva de filtru trebuie realizată la uniform aerul şi apa de spălare, în condiţiile arătate la subcap.
cuvele până la 40 m2 (filtrele de tip FN) cu o singură piesa de trecere,
3.3.2.4.b şi c.
iar la cuvele mai mari (filtrele de tip FT), care dispun de o galerie de
Pentru filtrele lente sistemul de drenaj este alcătuit din placi
distribuţie centrală G a aerului şi apei de spălare în lungul cuvei, prin
denumite ARCUDA (vezi fig. 3.47. din Anexa 16).
două piese de trecere din care una pentru apa filtrată şi apa de spălare
Pentru filtrele rapide cu spălare cu aer şi apă sistemele de
şi cealaltă pentru aerul de spălare.
drenaj se realizează în mod curent din planşee cu placi cu crepine.
Diametrele conductelor şi armăturilor din instalaţiile filtrelor
Planşeul este constituit din grinzişoare de susţinere cu lăţimea
rapide cu care trebuie dotate cuvele cu suprafeţe de 16-80 m2 sunt
de 12 cm situate la 50 cm distanţă interax care susţin plăcile cu
indicate în tabelul 3.38.
crepine de tipul celor din figura 3.48. din Anexa 16.

162 16
3

Fig. 3.49. Crepină pentru drenajul filtrelor rapide
Astăzi există tendinţa de creştere a dimensiunilor plăcii cu
crepine (multiplu de 2 sau 3 pe lungimea a), ce se realizează cu lun-
gimi mai mari pentru a diminua numărul de rosturi ce nu reazemă pe
grinzişoare şi care pun probleme de etanşare.
Crepină este o piesă compusă din 3 elemente principale (vezi
fig. 3.49.): un manşon cu filet interior care se înglobează în plăcile
suport, corpul crepinei cu filet exterior pentru înşurubare în manşonul
înglobat şi care susţine la partea superioară crepina propriu-zisă cu
fante, prin care se distribuie în stratul filtrant apa şi aerul de spălare,
iar în timpul filtrării trece apa filtrată, în corpul crepinei se
înşurubează un tub deschis la ambele capete (coada crepinei), de 15-
20 cm lungime, cu o fantă laterală la partea inferioară. Coada crepinei
are rolul de a crea sub plăcile de susţinere o pernă de aer, care
egalează presiunea sub întregul planşeu şi asigură accesul aerului în
toate crepinele, concomitent; aceasta se realizează prin practicarea la
partea superioara a cozii crepinei a unui orificiu Ø > 3 mm care are şi
rolul de a evacua aerul de sub planşeu după terminarea spălării, în
prezent crepinele din material plastic fabricate în ţară cu fante de
164
0,5 mm şi coş cu fante amovibil satisfac toate cerinţele tehnologice şi
de fiabilitate necesare. La acest tip de crepina fantele de la partea
inferioară a cozilor nu sunt necesare.
Numărul de crepine este de 60-70 buc/m2 de suprafaţă filtrantă.
În prezent la noi în ţară se fabrică crepine din material plastic cu fante
de 0,5 mm.
La filtrele de tip FN distribuţia aerului şi apei sub şirurile de
plăci cu crepine se poate realiza cu o conductă longitudinala perforată
care să asigure viteza de ieşire a aerului prin ţevile Ø 3/4" de 35-40 m/s
şi ale apei de spălare prin orificiile 2 de 2,5-3,0 m/s (v. fig. 3.50. din
Anexa 17).
La filtrele tip FT orificiile de distribuţie Ø 2 pentru aer şi Ø 1
pentru apă sunt practicate în galeria mediana de distribuţie G (vezi fig.
3.46. şi tabelul 3.37. din Anexa 15).
Sistemele de drenaj cu plăci cu crepine trebuie realizate cu
respectarea în principal a condiţiilor de orizontalitate, etanşeitate şi
ancoraj indicate.
f) Sisteme de reglaj a filtrelor rapide deschise
Menţinerea nivelului constant pe filtrele rapide deschise, unica
condiţie de reglaj care se cere în conformitate cu tehnologia de filtrare
cu viteză variabilă se poate realiza printr-un flotor, amplasat la nivelul
apei pe filtru, care comandă fie o vană fluture amplasată pe conducta
de apa filtrată, fie un sifon parţializat, prin introducerea unei cantităţi
anumite de aer, care reglează debitul de apă vehiculat de sifon.
Schema acestui ultim reglaj, utilizat în special la filtrele tip Aquazur
concepute de firma franceza Degremont este cea din figura 3.51.
Pentru filtrele cu suprafaţa de filtrare sub 20 m2 se poate adopta
un sistem de reglaj cu nivel variabil ca cea din figura 3.52.
Capătul superior al lirei 3 de pe conducta de apa filtrată trebuie
amplasat aproximativ la nivelul superior al stratului filtrant astfel încât
nivelul iniţial al apei pe filtru să fie de 30-40 cm, iar nivelul final
70-80 cm.
16
5
 3.3.3.3. Filtre cu dublu curent

În tehnica de limpezire a apei prin filtrare din problemele care

stau în atenţia specialiştilor în ultimii ani un loc important îl deţine
mărirea productivităţii filtrelor. Pe de alta parte s-au căutat soluţii de
simplificare a staţiilor de tratare în general şi de concentrare a filtrelor,
în special în cazul în care sursa de alimentare cu apă o constituie
lacurile de acumulare cu volume importante, peste 15-20 milioane m 3
şi când , în consecinţă, apa brută are un conţinut redus de suspensii.
Din aceste preocupări a rezultat filtrul cu dublu curent (cunos-
cut sub denumirile de AKII în Rusia, bi-flow în Anglia, Immedium în
Fig.3.51. Reglaj cu sifon pentru filtre cu nivel constant amonte Germania, cu curent invers în Franţa care se bazează pe un proces de
filtrare cu dublu sens pe două strate filtrante suprapuse.
1. rigolă de intrare a apei brute 4. nivelul apei în filtru (constant);
2. flotor cu dispozitivul de 5. sifon pe conducta de apă filtrată; Principiul de funcţionare a acestor filtre este cunoscut de ≈ 40 ani,
admisie a aerului în sifon 6. canivou de apă filtrată; dar aplicarea practică, care s-a făcut sub diferite brevete, a întâmpinat
3. conductă de aer de la flotor la ΔH - pierderea de sarcină (variabilă) dificultăţi în special din cauza imperfecţiunilor sistemelor de drenaj,
sifon; de reglaj şi de spălare.
La noi în ţară s-au pus la punct, pe baza unor studii experi-
mentale şi s-au materializat în perioada 1973-1980 o serie de staţii de
tratare a apelor de lac având ca unică treapta de limpezire filtrele cu
dublu curent. Aceste staţii cu debite cuprinse între 500 şi 3000 dm 3/s
funcţionează cu eficienţa scontată.
Astfel de staţii s-au realizat până în prezent la Cluj, Hunedoara,
Sibiu şi Suceava.
Filtrele cu dublu curent trebuie precedate de instalaţii de
microsite care să reţină microflora şi fauna lacurilor de acumulare.
Schema generală a unei staţii de tratare utilizând filtre cu dublu
curent este prezentată în figura 3.53.
a) Tehnologia filtrelor cu dublu curent
La filtrele rapide cu curent descendent apare (datorită sortării
din timpul spălării granulelor mai fine spre suprafaţă şi a celor
grosiere spre baza stratului filtrant), contradicţia între capacitatea
sporită de reţinere a suspensiilor în stratele cu granulozitate mai mare
Şi situarea acestor strate la partea inferioară a stratului filtrant, unde
filtratul ajunge cu un conţinut redus de suspensii. Filtrele cu curent

166 16
7
descendent funcţionează deci relativ neeconomic, din punct de vedere
al productivităţii, întrucât acumulează în partea superioară a stratului
filtrant, cu granule mai fine, reţinerea maximă de suspensii şi
rezistenţa specifică maximă a filtrului.
Utilizarea sensului logic de filtrare, cel ascendent, în scopul
măririi capacităţii de reţinere a suspensiilor este însă limitată de
dificultăţile care apar la partea superioară a stratului filtrant, unde
depăşirea unor viteze limită de filtrare produce desprinderi ale
stratului şi antrenarea impurităţilor în apa filtrată. Filtrele de contact,
utilizând acest procedeu, nu pot fi folosite în tratarea apei potabile şi
datorită faptului că evacuarea apei de spălare se produce prin acelaşi
spaţiu cu apa filtrată.
Ca urmare s-a căutat ca prin combinarea filtrelor rapide cu
curent descendent şi a filtrelor de contact cu curent ascendent să se
obţină pe de o parte eliminarea unora din aceste inconveniente şi pe de
altă parte o sporire a productivităţii staţiilor de filtrare.
Concepute ca treaptă unică de tratare a apelor cu turbiditate
redusă, filtrele cu dublu curent concentrează într-o construcţie mono-
bloc funcţiile tehnologice de amestec a apei cu coagulantul, de reacţie
şi formare a microflocoanelor de suspensii, de limpezire grosieră şi
limpezire finală a apei.
Schema fluxului tehnologic este dată în figura 3.53. Filtrul
cu dublu curent se compune în principal dintr-un prefiltru P care
funcţionează în curent ascendent şi cumulează funcţiile de masă de
contact şi reacţie şi de treaptă de limpezire grosieră, suplinind astfel
camera de reacţie şi decantorul din schemele staţiilor de tratare
clasice. Peste prefiltru sunt suprapuse, în aceiaşi cuvă, două straturi de
filtrare F (a) F (d) cu sensuri de filtrare ascendent, respectiv
descendent, care are funcţia de limpezire finală a apei prefiltrate şi
funcţionează cu viteze de aproximativ 50 % din viteza din prefiltru.
Se recomanda utilizarea biofiltrelor cu sită la intrarea apei în
staţia de tratare.
Fluxul tehnologic de filtrare este următorul: apa brută se
distribuie la cuvele de filtrare dintr-o galerie de distribuţie prin con- Apa brută tratată cu reactivii coagulanţi şi adjuvanţi de
ducte pe care sunt montate regulatoare de nivel aval Rav comandate coagulare este distribuită în filtre prin sistemul de distribuţie B,
de nivelul apei pe filtre. alcătuit dintr-o galerie longitudinală de distribuţie şi o reţea de ţevi
ramificată din această galerie şi prevăzute cu crepine. Apa parcurge
în curs ascendent stratul suport de pietriş unde are loc reacţia şi
formarea

168 16
9
 microflocoanelor şi în continuare stratul de prefiltru, unde are loc
limpezirea preliminară. O parte din apa prefiltrată dQ este colectata de
sistemul de ţevi cu crepine p şi este condusă la partea superioară
cuvei de filtru de unde în sens descendent se filtrează prin stratul
F (d), iar partea aQ trece direct prin stratul filtrant F (a) în sens
ascendent. Sistemul de ţevi cu crepine/colectează apa filtrată pe cele
doua sensuri şi o conduce în afara cuvei de filtrare prin intermediul
regulatoarelor de nivel amonte Ram care menţin nivelul apei pe filtru în
anumite limite.
Aerul şi apa de spălare se introduce în galeria de distribuţie
longitudinală prin conductele A şi S şi se distribuie apoi prin reţeaua
de ţevi cu crepine.
Prin studiile şi cercetările întreprinse în vederea stabilirii
parametrilor tehnologiei de dimensionare a filtrelor cu dublu curent,
precum şi a dispoziţiilor constructive generale şi de detaliu a acestora,
au trebuit precizate în principal următoarele probleme:
l) Grosimea şi granulozitatea stratelor prefiltrului care să
asigure pe de o parte o reacţie corespunzătoare a suspensiilor
cu coagulantul şi adjuvanţii de coagulare, iar pe de altă parte
o reţinere a suspensiilor până la limita de 5-10 mg/dm 3, cât
s-a admis la intrarea apei în filtru.
2) Grosimea şi granulozitatea stratelor celor două filtre care să
asigure o distribuţie corespunzătoare a apei prefiltrate pe
cele două straturi de filtru, în tot cursul ciclului de filtrare şi
în acelaşi timp condiţia ca aceste straturi să nu se amestece,
în timpul spălării, cu stratul de prefiltru.
3) Optimizarea vitezelor de filtrare, corelat cu durata ciclurilor,
pierderilor de sarcină fi calitatea flltratului; în legătură cu
această problemă a fost studiată şi influenţa filtrării cu viteză
constanta şi viteză variabilă.
4) Determinarea intensităţilor fi duratelor spălării filtrelor cu
dublu curent şi a dispozitivelor necesare în vederea obţinerii
unei spălări eficiente.
170
5) Dispoziţiile adecvate pentru sistemele de distribuţie şi drenaj
a apei brute prefiltrate şi filtrate care să asigure reglajul pe
ansamblu, atât a procesului de filtrare, cât şi a prespălării.
6) Comportamentul pe ansamblu a filtrului cu dublu curent ,ca
instalaţie unică de limpezire a apei fi limitele de
aplicabilitate ale acesteia.
În ceea ce priveşte alcătuirea generală tehnologică a filtrului cu
dublu curent s-a plecat de la următoarele considerente: la nivelul
sistemului de colectare a apei filtrate, influentul ajunge pe două
circuite care au ca traseu comun distribuitorul B al apei brute şi stratul
de prefiltru cu circulaţie ascendentă. De la nivelul sistemului de
colectare a apei prefiltrate p, cele două circuite se despart şi urmează
trasee diferite:
• traseul (d) prin sistemul de colectare a apei prefiltrate p,
spaţiul de apă de deasupra filtrului F (d) şi apoi filtru F (d) cu curent
descendent. Pe acest circuit trece debitul dQ;
• traseul (a) prin filtrul F (a), cu curent ascendent, prin care
trece debitul aQ.
Rapoartele dQ/Q = d şi aQ/Q = a indică proporţia de distribuţie
a debitului total pe cele două strate filtrante şi ele sunt determinate
prin efectul pierderilor de sarcină diferite pe traseul (d) faţă de traseul
(a).
Pe traseul (a) pierderea de sarcină depinde de debitul aQ, de
grosimea şi granulozitatea stratului filtrant cu curent ascendent F (a).
Întrucât această filtrare se face în sensul descreşterii granulaţiei
stratului, pentru un anumit debit filtrul F (a) are pierderi de sarcină
mai mici decât filtrul F (d) cu circulaţie descendentă şi în sensul
creşterii granulaţiei stratului.
Pe traseul (d) pierderea de sarcină depinde de debitul dQ, de
granulozitatea şi grosimea stratului filtrant F (d) şi de rezistenţele
hidraulice p ale sistemului de colectare a apei prefiltrate. Datorită
sortării hidraulice care se produce la spălare, filtrul F (d) va avea o
granulozitate mai fină decât F (a).
17
1
 Pe circuitul (d) pierderile de sarcină sunt deci inevitabil mai
mari datorită granulozităţii mai fine a filtrului F (d) şi filtrării prin
acesta în sens descendent, precum şi datorită rezistenţelor hidraulice
suplimentare p de pe sistemul de colectare a apei prefiltrate.
Ca o consecinţă, debitul care ar trece prin acest circuit dQ
la aceleaşi grosimi de strate ale filtrelor F (a) şi F (d) este mai mic
decât aQ.
Pentru a încărca cât mai uniform cele două filtre de-a lungul
unui ciclu de filtrare, rezultă ca se poate acţiona în principal asupra
grosimii stratelor filtrante, în sensul prevederii stratului inferior de
filtru F(a) cu grosime mai mare a stratului F (d) şi în oarecare
măsură, prin reducerea rezistenţelor în sistemul de colectare a apelor
prefiltrate.
Egalizarea absolută a debitelor distribuite pe F (d) şi F (a) nu
este de dorit, întrucât circulaţia ascendentă a filtrului F(a) conferă
acestuia o capacitate sporită de reţinere a suspensiilor din apă, astfel
încât este normal ca acest filtru să primească un debit mai mare. Ca
urmare a experimentărilor efectuate cu straturi filtrante cu granulo-
metrie 0,8-1,25 mm sau 1,0-1,5 mm, cu grosimi de 100 cm pentru
F (a) şi 40 cm pentru F (d) şi cu apă cu conţinut de suspensii 70-
130 mg/dm3 a rezultat că filtrul cu curent ascendent se încarcă mai
mult decât filtrul cu curent descendent, în special spre sfârşitul ciclului
de filtrare când coeficienţii a au variat între 0,630 şi 0,525,
confirmând astfel ipotezele teoretice expuse mai înainte.
Experimentările efectuate au condus la rezolvarea pe ansamblu
a tuturor problemelor enunţate mai înainte stabilind în principal că
filtrele cu dublu curent pot funcţiona în condiţiile unor ape cu conţinut
maxim de suspensii de 100 mg/dm3 cu viteze nominale de până la 10-
12 m/h, asigurând durate ale ciclurilor de filtrare acceptabile, de peste
12 h şi o limpezire a apei sub 5 grade turbiditate. Funcţionarea
ansamblului a indicat parametrii tehnologici mai buni pentru regimul
cu viteze variabile pe ciclu.
Pierderile de sarcină limită au fost de 60 cm la filtrele F (d) şi
F (a) şi de 90 cm la prefiltru.
172
Evoluţia pierderilor de sarcină a confirmat teoria dinamică a
filtrării în conformitate cu care stratele cu grosimi elementare din
interiorul nisipului filtrant reţin în mod succesiv suspensiile până la
epuizarea capacităţii lor.
Intensităţile de spălare necesare rezultate sunt de 14 dm 3/s m2
pentru apă şi 18 dm3/ m2 pentru aer, iar durata spălării de 12-14 min. În
ceea ce priveşte tehnologia de spălare a rezultat că, aceasta trebuie
făcută în două etape, din care în prima să se efectueze spălarea în
principal a stratului prefiltru, cu ventilele Vp(vezi fig. 3.54.) deschise,
iar în etapa a doua întregul pachet de straturi, cu ventilele Vp închise.
Acest mod de spălare asigură o eficienţă sporită a evacuării
suspensiilor reţinute pe filtru şi o reducere a consumului de apă de
spălare.
Datorită stabilităţii stratului de prefiltru, cu granule de 2-4 mm,
la intensităţile de spălare menţionate mai sus, aceasta nu se amestecă
cu stratele suprapuse de filtru.
Dozele de coagulant necesar sunt în funcţie de turbiditatea apei
brute de 5-30 mg/dm2, iar dozele de adjuvant de 0,5-2,0 mg/dm3.
b) Alcătuirea constructivă a filtrelor cu dublu curent
Faţă de instalaţii bazate pe tehnologii similare, caracteristic fil-
trelor cu dublu curent realizate în România sunt următoarele elemente:
1) Sistemul de drenaj cu tuburi din PVC cu crepine care
conferă pe de o parte o distribuţie uniformă a apei brute,
apei şi aerului de spălare şi de colectare a apei prefiltrate
şi filtrate şi pe de altă parte o rezistenţă bună la uzura în
masa stratelor filtrante.
2) Sistemul simplificat de reglaj şi control al nivelurilor la
intrarea si ieşirea din filtru care asigură o funcţionare a
ansamblului cu viteze variabile care se autoreglează în
funcţie de pierderile de sarcină.
Principalele elemente tehnologice şi constructive ale filtrelor cu
dublu curent de concepţie românească sunt date în figura 3.54. şi
Anexa 18 ce conţine tabelul 3.39.
17
3
 c) Consideraţiuni tehnico-economice asupra eficienţei filtrelor
cu dublu curent
Eficienţa economică a filtrelor cu dublu curent decurge în
principal din concentrarea pe aceeaşi suprafaţă construită a stratului de
reacţie a coagulantului cu dispersiile din apă, a unui prefiltru şi a două
filtre suprapuse care realizează astfel viteze de 2,5 ori mai mari decât
aceleaşi unităţi amplasate în instalaţii de tip clasic. Cu toată această
concentrare înălţimea cuvei de filtru este mai mare doar cu l m faţă de
cea a cuvelor filtrelor rapide.
Construcţia filtrelor cu dublu curent asigură în acest fel un indice
de utilizare a suprafeţei construite (raportul dintre suprafaţa filtrantă
totală, fără filtru şi suprafaţa construită a halei filtrelor) cuprins între
0,90 şi 0,96 la unităţile cu cuve de 100 dm3/s şi de 1,00-1,06 la unităţile
cu cuve de 150 dm3/s, comparativ cu aceiaşi indici realizaţi la staţiile de
filtre obişnuite care nu depăşesc 0,65, obţinându-se şi indici de cost
avantajos! (mai mici cu 15-30 % faţă de staţia de tratare obişnuită).
Un avantaj important al filtrelor cu dublu curent îl constituie
eliminarea din schema tehnologică a decantoarelor şi camerelor de
reacţie respective.
d) Exigenţele de execuţie şi exploatare la filtrele cu
dublu curent
1) Funcţionarea acestui tip de filtru este în mare măsură
condiţionată de realizarea în bune condiţii a sistemelor de
distribuţie şi colectare a apei şi în special a sistemului inferior
de drenaj. Aceasta reclamă o execuţie riguros exactă a
prefabricatelor care constituie galeria longitudinală de
distribuţie, pozarea lor astfel încât golurile de montaj a reţelei
inferioare de drenaj să nu aibă devieri faţă de un plan orizontal
cu mai mult de ± 10 mm. Totodată aceste prefabricate
trebuie etanşate corespunzător atât faţă de radier, cât şi între
ele pentru a nu permite scăpări ale aerului şi apei de spălare.
2) Sistemele de ţevi cu crepine trebuie fixate în mod
corespunzător pentru a nu se deplasa în timpul exploatării sau în
176
timpul introducerii stratelor filtrante. Rastelul de rezemare a
ţevilor trebuie realizat prin profile U din inox fixate în pereţi
longitudinali ai filtrelor iar ţevile prinse cu bride din inox.
3) Respectarea granulozităţii stratelor de prefiltru 2-4 mm
şi a celor de filtru 1-1,5 mm este esenţială pentru realizarea
parametrilor tehnologici ai filtrelor cu dublu curent. Calitatea
materialului filtrant trebuie verificată la furnizor, înainte de
expediere, prin probe granulometrice pe fiecare lot.
4) Introducerea materialului filtrant şi a stratului suport
trebuie făcută fără a deranja sistemele de drenaj şi în special
fără a se circula direct pe ţevi şi pe crepine. În acest scop trebuie
prevăzute podine provizorii pentru circulaţia şi montarea
sistemelor de ţevi pe măsura introducerii stratelor filtrante de
sub nivelul acestora.
5) În cazul deteriorării unor crepine sau a sistemelor de
drenaj inferioare, scoaterea materialului filtrant şi accesul la
acesta pentru remedieri ridică probleme dificile de exploatare şi
în consecinţă trebuie preîntâmpinate printr-o execuţie atentă şi
permanent supravegheată.
6) Un rol important în buna funcţionare a acestor filtre îl
joacă sistemele de reglaj amonte şi aval care trebuie montate
riguros la cotele prevăzute şi reglate corespunzător în perioada
probelor tehnologice.
3.3.3.4. Filtre de construcţie specială a)
Filtre rapide cu spălare cu baleaj
Aceste filtre denumite şi tip Aquazur sunt filtre rapide deschise
şi au fost concepute pentru a fi utilizate în cazul unor ape naturale cu
aer dizolvat sau cu conţinut mare de diatomee, când procesul de
filtrare reclamă o înălţime importantă a apei deasupra nisipului.
Această înălţime a stratului de apa ar putea produce un consum
de apă de spălare sau o reducere a eficacităţii spălării. Pentru
17
7
eliminarea acestor inconveniente a fost studiat şi pus la punct staţia de tratare şi livrare a apei după filtrele sub presiune direct la
acest filtru, care se prezintă schematic în secţiune transversală în fig. consumator. De asemenea, utilizarea filtrelor sub presiune
3.55 Acest tip de filtru utilizează pe lângă spălarea cu apă-aer şi prezintă anumite avantaje la staţiile monobloc cu debite mici şi la
evacuare a apei de spălare, prin baleaj de suprafaţă, pentru care unităţile mobile.
utilizează apa decantată. Sistemul asigură importante economii la
consumul de apă de spălare şi o reducere a timpului necesar unei
spălări. Apa de baleaj provenind din galeria de apă decantată prin
jgheaburi longitudinale cu secţiune triunghiulară prevăzute la partea
inferioară cu fante de distribuţie a apei. Jgheaburile sunt alimentate
prin intermediul unor vane de sosire cu deschidere automată.

Fig. 3.55. Secţiune transversală prin filtru cu baleaj (în spălare) Fig. 3.56. Filtru rapid închis, vertical
E - strat filtrant P - vană automată de introducere 1. apa decantată; 5. golire;
F - planşeu cu crepine a apei decantate 2. conductă apă filtrată; 6,7 - evacuarea aerului;
C - deversor pentru apele Q - aer de spălare 3. conductă de spălare; 8. pâlnie.
de spălare R - apă de spălare 4. conductă de evacuare;
Datorită costurilor foarte ridicate ale cazanelor metalice
b) Filtre rapide sub presiune aplicarea acestui tip de filtru la indici de cost de 2-3 ori mai mari faţă
de filtrele rapide deschise.
Aceste filtre se utilizează în special în instalaţii industriale sau
în scheme tehnologice care prevăd o pompare unică la intrarea în
178 179
 c) Filtre cu dublu strat
Bazate pe observaţia că un strat filtrant omogen reţine
majoritatea suspensiilor în partea lui superioară, fiind astfel doar
parţial folosită capacitatea lui de reţinere a suspensiilor, filtrele cu dublu
strat sunt construite după tipul filtrelor rapide deschise sau închise, în
care stratul filtrant omogen este înlocuit de două strate; cel inferior de
nisip similar cu cel al filtrelor obişnuite şi cel superior de antracit sau
cocs metalurgic concasat. Compoziţia granulometrică a antracitului
se alege de obicei dublu faţă de cea a nisipului, întrucât antracitul are o
greutate specifică mai mică decât a nisipului, ceea ce dă posibilitatea
de a spăla cu aceeaşi intensitate, necesară unui nisip cu granulozitate
mai mică.
Înălţimile celor două straturi se pot alege clin tabelul 3.40.
Viteza de filtrare a apei tratată cu coagulant şi decantată se poate lua,
la filtrele cu dublu strat, între 8 şi 10 m/h.
Aceste filtre pun însă o serie de probleme care nu sunt pe deplin
rezolvate: d) Filtre de contact
•dificultatea de procurare a stratului de antracit granulat de Sub această denumire se înţeleg filtrele cu curent ascendent
calitate corespunzătoare;
având ca material filtrant o succesiune de straturi de nisip şi pietriş cu
•reglajul spălării pentru evitarea amestecării celor două strate granuloziotate descrescătoare în sensul de filtrare (în general 60-
de antracit şi nisip şi evitarea formării bulgărilor de nămol, în
0,8 mm).
specia! în stratul de antracit care are o putere mai mare de
Aceste filtre au o capacitate mai mare de reţinere a suspensiilor
aglomerare în prezenţa depunerilor de suspensii (acest
decât cea a filtrelor cu curent descendent. Din acest motiv ele pot fi
fenomen se datorează şi lipsei de barbotare cu aer, care ar
conduce pe de alta parte la o amestecare a stratelor filtrante); utilizate fără o prealabilă decantare a apei în cazul în care apa brută nu
depăşeşte un conţinut de suspensii de 200-300 mg/dm3.
•din cauza rulării antracitului în timpul spălării se pot semnala
Stratul inferior de pietriş face şi rolul de masă de contact,
în apa filtrată resturi de praf de cărbune.
coagulantul introducându-se direct la intrarea apei brute în filtru.
O serie de specialişti din străinătate îşi exprimă rezerve pentru Drenajul de la parte interioară a filtrului poate fi de tipul celui
aplicarea acestui tip de filtru arătând că la o aceeaşi înălţime de strat utilizat la filtrele cu dublu curent.
filtrant se poate găsi întotdeauna un filtru rapid echivalent cu strat Apa brută intră pe la partea inferioară (fig. 3.57.) trecând mai
monogranular. întâi prin straturile de pietriş (în interiorul cărora se produc reacţiile
chimice cu coagulantul) şi apoi parcurge, de jos în sus, materialul

181

180
filtrant, din ce în ce mai fin. în acest fel se asigură o repartizare mai
uniformă a impurităţilor în masa filtrantă.
1. strat filtrant;
2. reţea de distribuţie a
apei brute şi a apei de
spălare;
3. jgheaburi de colectarea
apei filtrate respectiv a
apei de spălare;
4. conductă de apă filtrată;
3.3.3.5. Pavilionul tehnologic fi construcţia staţiilor de filtrare
Filtrele rapide sunt deservite de o serie de instalaţii şi dotări
legate special de procesul de filtrare sau în general de procesele de
limpezire a apei din staţia de tratare.
De regulă aceste instalaţii şi dotări sunt amplasate într-o
construcţie adiacentă halei filtrelor denumită pavilion tehnologic.
Acesta se dezvoltă pe două sau mai multe nivele, având de obicei şi
subsol şi cuprinde următoarele funcţiuni şi instalaţii:
1) Instalaţii pentru spălarea filtrelor (rezervoare, pompe, suflante).
2) Centrală de ventilaţie (suflante, ventilatoare, filtre de aer,
aeroterme, prize de aer).
3) Grupul hidrofor sau compresor pentru consumuri proprii (în
special pentru comenzi hidraulice sau pneumatice).
4) Grupul dispecer sau panourile de control, semnalizare şi
comandă a instalaţiilor.
5) Laboratoarele (chimic, bacteriologic, camera de balanţe) şi
5. regulator de debit la intrare; depozitele de reactivi.
6. ventilaţii; În tabelul 3.41. şi Anexa 19 (tabelul 3.42. şi 3.43.) se dau
7. preaplin; suprafeţele laboratoarelor necesare şi cu titlu informativ, dotarea lor
8. apă brută;
cu aparataj şi necesarul de reactivi, în funcţie de mărimea staţiilor de
9. apă de spălare;
10. coagulant; tratare. Aceste dotări vor trebui să fie completate pentru a acoperi
11. golire. necesarul de monitorizare a tuturor parametrilor calitativi ai apei,
menţionaţi în anexele l, 2 şi 3 din Legea 458/2002.

Aceste filtre se aplică în special la limpezirea apei pentru

utilizări industriale.
Pentru folosirea filtrelor de contact în scopul preparării apei
potabile trebuie făcute rezerve în legătură cu faptul că apa de spălare,
cu toate impurităţile reţinute în filtru, se evacuează pe aceleaşi căi cu
apa filtrată.
La noi în ţară, astfel de filtre s-au realizat la alimentarea cu apă
la Baia Mare şi Comăneşti.

Laboratoarele chimice şi biologice pot fi grupate la aceste staţii cu camera

personalului de exploatare, care va avea. în acest caz 18-22 m', cuprinzând şi
dulapurile pentru reactivi şi sticlărie.

182 18
3

6) Centrala de încălzire.
7) Grupul tehnico-administrativ şi grupul sanitar (birouri pentru
personalul tehnic de exploatare, vestiare, duşuri, WC-uri).
8) Staţia de clorizare, amoniacare şi depozitele de clor şi
amoniac.
9) Posturile şi celulele de înaltă şi de joasă tensiune.
10) Staţia de pompare treapta a 2-a.
l 1) Atelierul mecanic.
Când se realizează rezervoare de apă filtrată acestea se ampla-
sează sub filtre.
Datorită proceselor tehnologice care produc o murdărie a
spaţiului şi un volum important de manipulări de reactivi, staţiile de
coagulant nu se cuplează în general cu cele de filtre.
În mod obişnuit sunt două tipuri de grupaj care se preconizează:
• fie elementele enumerate de la 1). la 8) sau la 9.
• fie elementele de la 1) la 11), putând evident, după caz, să
lipsească anumite compartimente, ca de exemplu cele de la
9), 10), şi 11).
În dispoziţia generală a acestor construcţii monobloc trebuie
să primeze funcţionalitatea. In continuare se dau câteva principii
generale care trebuie avute în vedere.
Instalaţiile de la punctele 1), 2), 3), 4), 6), 10), şi 9). vor trebui
aşezate pe cât posibil în centrul de greutate al halei filtrelor
considerata la dezvoltarea ei finală, pentru a scurta cât mai mult
posibil legăturile de conducte, canale şi cabluri. Pe aceeaşi linie,
rezervoarele de apă filtrată se amplasează direct sub cuvele filtrelor,
astfel încât conductele de apă filtrată trec de la fiecare cuva direct în
rezervor, în acelaşi fel decantoarele de apă de spălare, în cazul
184
recirculării acesteia, se aşează sub filtre în zona canalului de evacuare a
apei de spălare.
Compartimentele de la punctele 1), 3), şi 10), se pot grupa în
aceeaşi încăpere, amplasată la subsolul construcţiei, iar cele de la
punctele 4), 7), 5), şi 9), în încăperi alăturate sau suprapuse în corpul
tehnico-administrativ, amplasat de obicei fie între două aripi
(constituind etape de dezvoltare) ale staţiei de filtrare, fie lateral, în
faţada anterioară sau posterioară a halei filtrelor.
Staţia de pompare, treapta a doua, se amplasează astfel încât
pompele să fie direct amorsate din rezervoarele de apă filtrată. La
anumite staţii s-au folosit, pentru a se economisi spaţiu, pompe cu ax
vertical sau înclinate, amplasate direct peste rezervoarele de apă
filtrată.
În ceea ce priveşte asigurarea apei de spălare se poate utiliza
schema prin pompare din rezervoarele situate de obicei sub filtre sau
alimentarea cu apă dintr-un rezervor amplasat cu 12-15 m peste
nivelul filtrelor în cazul existenţei în apropiere la maximum 200-
300 m a unui amplasament corespunzător. Intre cele două alternative
trebuie făcută o comparaţie economică.
Staţia de clorizare şi depozitele de butelii trebuie asigurate cu
accese separate direct din exteriorul construcţiei, iar staţia de pompare
şi celulele de transformator, cu accese din exterior, pentru introdu-
cerea utilajelor.
Este recomandabil ca grupul dispecer să aibă un panou-fereastră
spre hala filtrelor.
Construcţia şi instalaţiile staţiilor de filtrare trebuie să îndepli-
nească următoarele condiţii tehnologice şi funcţionale:
1) Să asigure accesul uşor la toate compartimentele staţiei şi
posibilitatea de montaj, întreţinere, revizie şi reparaţii la toate
instalaţiile, fără a întrerupe procesul tehnologic la
compartimentele vecine; pe această linie trebuie prevăzute
culoare de acces fără obstacole, chepenguri, cârlige de
suspendare a macaralelor, monoraiuri, estacade de susţinere
etc.
2) Să asigure condiţiile sanitare de perfectă securitate a protecţiei
calităţii apei tratate şi să împiedice orice posibilitate de
18
5
 contaminare din exterior a apei filtrate; pardoselile trebuie sa
aibă pante spre rigole de colectare şi evacuare a apelor de la
eventualele scăpări din neetanşeităţi, a celor de spălare a
pardoselilor etc.
3) Staţia de filtrare trebuie dotată cu finisaje îngrijite: pe pereţi
placaje de faianţă până la 1,50-1,80 m înălţime, pardoseli de
plăci de gresie sau mozaic (de preferinţă în culori deschise
care să marcheze orice lipsă de întreţinere a curăţeniei),
tâmplărie cu geamuri duble şi izolaţii termice la acoperiş
pentru evitarea condensului la pervazul inferior al ferestrelor.
4) Să asigure o temperatură de minimum + 5°C în hala filtrelor,
de + 25°C la staţia de clorizare şi o bună ventilaţie la hala
filtrelor, atât pe timpul verii, cât şi iarna, când trebuie
folosite aerotermele.
O atenţie specială trebuie acordată realizării unor betoane şi
tencuieli de cea mai bună calitate la cuvele filtrelor, pentru a asigura
etanşeitatea acestora, scăpările de apă fiind inadmisibile, întrucât ele
creează mediu umed în galeria conductelor degradând instalaţiile şi
aparatajul de manevră şi de comandă.
3.3.3.6. Dispoziţii, prevederi şi măsuri care trebuie asigurate
prin proiectarea, execuţia, recepţia şi exploatarea
staţiilor de filtrare
Faţă de elementele de proiectare şi exploatare indicate în
paragrafele anterioare ale acestui subcapitol se dau în continuare
câteva indicaţii de detaliu privind prevederile proiectelor şi condiţiile
de recepţie şi exploatare a staţiilor de filtrare.
• Dispoziţii generale şi măsuri constructive care trebuie avute în
vedere la proiectare
a. Procesul tehnologic si instalaţiile
Proiectul trebuie să precizeze poziţionarea corectă a clapeţilor
de intrare a apei în filtru, a dispozitivului de nivel constant şi corelat
186
cu acesta a poziţiei vanei fluture de reglaj. Aceasta din urmă trebuie
amplasată în aval de vana de pe conducta de apă filtrată.
Pentru filtrele rapide nu este necesară evacuarea primului filtrat.
În cazul filtrelor amplasate peste rezervoarele de apă filtrată
este necesar să se prevadă pe conducta de apă filtrată un dispozitiv de
înecare care să împiedice coborârea nivelului apei la plecarea din filtru
sub plăcile cu crepine.
Pentru filtrele rapide cu nivel constant pierderea de sarcină se
măsoară prin nivelul din conducta de apă filtrată, branşarea tubului
piezometric al dispozitivului de măsurare trebuind să fie făcută în aval
de vana de pe conducta de apă filtrată şi în amonte de vana de reglaj
de pe aceiaşi conductă.
Golirea cuvelor trebuie prevăzută de preferinţă în galeria de
evacuare a apei de spălare cu robineţi având Dn 100 mm pentru cuvele
de peste 40 m2 şi cu Dn 50 mm pentru cuvele mai mici.
Este indicat ca în cuva de filtrare să se prevadă o singură piesă
de trecere pentru toate conductele tehnologice (apă, aer de spălare şi
apă filtrată). Această piesă răspunde cel mai bine funcţiei de etanşei-
tate când este înglobată în beton (având în secţiunea mediană a
peretelui o flanşă sudată pe contur cu diametrul exterior D + 300mm).
Pentru a realiza încă din prima fază a spălării o intensitate de
spălare de 50% din acea perioadă de limpezire, este necesar ca debitul
de apă pentru spălare să fie asigurat prin două pompe în funcţiune şi
una de rezervă.
Pentru a preveni inundarea suflantelor, lira de siguranţă de pe
conducta de aer comprimat trebuie să aibă o înălţime peste nivelul
apei în filtre de cel puţin 2,50 m.
b. Construcţia filtrelor
în proiectul părţii de construcţie trebuie menţionate în mod
expres condiţiile de toleranţe admise la execuţia construcţiei.
La dimensionarea planşeului cu crepine se ţine cont de
greutatea nisipului (cea. 2 t/m2) şi greutatea proprie, suprasarcini
datorate pierderilor de sarcină.
18
7
 Planşeul cu crepine se verifică în afara sarcinilor verticale din
încărcarea nisipului imersat la care se adaugă pierderea de sarcină care
poate ajunge la 1000 kgf/m 2 şi pentru ipoteza unei subpresiuni de
2000 kgf/m 2 care se poate produce în momentul începerii spălării.
Plăcile cu crepine şi sistemul lor de rezemare trebuie ancorate în
mod corespunzător, pentru a rezista la sarcini verticale din ambele
sensuri.
În galeria de conducte este necesar să se asigure un gabarit de
liberă trecere cu o lăţime de cel puţin 80 cm şi o înălţime de cel puţin
2,10 m.
Adiacent peretelui filtrelor din această galerie, se impune să fie
prevăzută o rigolă de 15 x 10 cm cu panta în lungul galeriei, care să
colecteze eventualele scurgeri accidentale şi să le evacueze spre
exterior.
Este indicat ca galeria filtrelor să fie prevăzută cu ferestre
pentru iluminare şi ventilare naturală.
Proiectul staţiei de filtrare trebuie să indice: calitatea (condiţii
de granulometrie şi granulozitate) şi condiţiile de recepţie pentru
materialul filtrant, precum şi verificările obligatorii pe parcursul
execuţiei şi montajului instalaţiilor.
În proiectul construcţiei filtrelor rapide deschise trebuie prevă-
zut marcajul printr-o plăcuţă ceramică, a nivelului superior al stratului
filtrant şi al nivelului normal de exploatare a apei în filtre, uşor
vizibilă; aceste plăcuţe trebuie înglobate în tencuiala pereţilor
longitudinali ai cuvelor la distanţa de 2 m de galeria pupitrelor.
3.3.3.7. Principalele elemente care trebuie avute în vedere la
execuţia staţiilor de filtrare
Mai jos sunt date o serie de condiţii şi indicaţii privind buna
execuţie a staţiilor de filtrare care se impun a fi menţionate pe planşele
de execuţie şi în memoriul proiectului părţii de construcţie şi de
instalaţii tehnologice:
188
1) În planşele de construcţii:
•Înainte de montarea cofrajelor şi armăturilor în pereţii staţiei
de filtrare, trebuie aprovizionate confecţiile metalice care se montează
în cofraj înainte de la turnarea betoanelor:
- ştuţurile de ţeava de înzidire în pereţi şi planşee;
- clapeţii de admisie a apei în cuvele de filtrare;
- piesele metalice de înzidire aferente flotorului de reglaj a
nivelului apei de filtre;
- alte piese metalice de înzidire a sistemelor de rezemare a
drenajelor (la filtre cu dublu curent).
• Montarea la poziţia corectă din proiect a acestor piese trebuie
verificată de şeful de lot şi certificată prin proces-verbal de dirigintele
de şantier (se verifică în mod special poziţia clapeţilor de admisie şi a
sistemului de reglaj cu flotor).
• Prin execuţia lucrărilor sistemului de drenaj (montajul
grinzilor de rezemare şi apoi a plăcilor cu crepine şi a golurilor
pentru asamblarea sistemului de ţevi) trebuie sa se asigure
orizontalitatea acestuia cu toleranţe de maximum ± l cm.
•Muchiile deversoare ale jgheaburilor de colectare a apei de
spălare aferente unei cuve de filtru trebuie să fie în acelaşi plan
orizontal cu toleranţe de maximum ± 3 mm. Corecta execuţie se
verifică prin umplerea cuvelor cu apă şi coreetarea orizontalităţii
muchiilor deversante prin polizare sau tencuire.
•Sistemul de drenaj trebuie fixat şi etanşat conform detaliilor
din proiect pentru a evita smulgerea şi degradarea lui în timpul
spălărilor.
• Materialul filtrant se procură pe baza unei comenzi în care
trebuie date toate caracteristicile indicate în proiect privind
granulozitatea, granulometria, cantitatea, iar în condiţiile de
livrare se menţionează în mod expres ca recepţia să se facă de
constructor la furnizor pe baza unor probe de verificare a calităţilor
solicitate.
• Materialul filtrant se introduce în cuvele de filtrare numai
după verificarea orizontalităţi acestuia conform prevederilor din
proiect.
189
 2) În planşele de instalaţii:
•Înainte de montajul armăturilor din instalaţii acestea se
verifică astfel:
- robineţii de proba de etanşeitate la presiunea nominală
nefiind admise pierderi de apă sau de aer;
- clapeţii de admisie se verifică la închidere şi deschidere
pe un banc de probă făcându-se ajustările necesare pentru ca
aceştia să funcţioneze cu uşurinţă;
- dispozitivele de reglare a nivelului cu vană şi flotor se
verifică pentru buna funcţionare a rulmenţilor şi articulaţiilor şi
pentru etanşeitatea robinetului fluture.
• Înainte de introducerea nisipului în filtre se face verificarea
orizontalităţii sistemului de drenaj şi reglajul crepinelor astfel:
- se umple cuva de filtru cu apă până la 8 cm peste nivelul
superior al plăcilor cu crepine şi se măsoară orizontalitatea pe
fiecare placă fiind admise toleranţe de maximum ± l cm;
- se introduce aer prin sistemul de barbotare cu o suflantă
verificându-se distribuţia uniformă prin toate crepinele;
crepinele care debitează aer cu intensitate mai mică se vor regla
prin deşurubare (din manşon), iar cele care debitează mai intens
prin înşurubare. Operaţia se consideră terminată când se obţine
o uniformitate de barbotare pe întreaga suprafaţă a cuvei.
•Pentru operaţiile de verificare şi reglaj menţionate, personalul
va circula numai pe podine special amenajate, rezemate între crepine,
fiind interzisă circulaţia cu piciorul direct pe crepine.
Aceste verificări se consemnează prin proces-verbal de lucrări
ascunse cu beneficiarul, acest act fiind obligatoriu ca anexă la recepţia
şi punerea în funcţiune a lucrărilor.
Toate indicaţiile şi condiţiile menţionate trebuie verificate la
recepţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor şi se consemnează pentru
îndeplinire în procesul-verbal de recepţie.
190
3.3.3.8. Principalele condiţii care trebuie avute în vedere la
exploatarea staţiilor de filtrare
Înainte de darea în funcţiune a staţiei de filtrare se face dezin-
fectarea cu clorură de var. Soluţia, cu concentraţie de 20 g/m , trebuie
să rămână în filtre timp de 24 h, după care se fac câteva spălări
consecutive cu apă curată.
Darea în exploatare a filtrelor pentru apă potabilă se face după
obţinerea avizului scris al organelor sanitare, după 5-10 zile de la
îndeplinirea condiţiilor de potabilitate cerute de standarde.
Buna funcţionare a staţiei de filtrare este determinată în
principal de îndeplinirea următoarelor condiţii:
1) Asigurarea condiţiilor tehnologice şi constructive cerute prin
proiect pentru:
• calitatea materialului filtrant şi a grosimii stratului;
•orizontalitatea şi reglajul sistemului de drenaj;
• asigurarea intensităţilor de spălare;
•corecta amplasare şi montaj a clapeţilor de admisie şi a
dispozitivelor de reglaj;
• etanşeitatea armăturilor din instalaţii în special a vanelor de pe
conductele de apă şi aer de spălare;
• dotarea corespunzătoare a laboratorului cu materiale, reactivi
şi personalul calificat.
Toate acestea se verifică şi se consemnează pentru îndeplinire
în actele de recepţie şi punere în funcţiune (de asemenea ele se mai
verifică periodic semestrial).
2) Coagularea si decantarea prealabilă a apei brute care să
asigure la intrarea în filtre a unei turbidităţi de cel mult 10 NTU
(preferabil sub l-2 NTU)
3) Spălarea filtrelor la intervale de timp egale:
19
1
 t = intervalul de timp între spălarea a două cuve consecutive;
T = durata ciclului de filtrare a unei cuve de filtrare, între
două spălări [h]
n = numărul total de cuve de filtrare.
Durata T se stabileşte pe unul din următoarele trei criterii:
•Când viteza de filtrare se reduce cu 20-25% faţă de viteza de
filtrare iniţială, condiţie care asigură productivitatea maximă a filtrelor;
•Când turbiditatea efluentului depăşeşte 5 grade turbiditate;
•Când pierderea de sarcină în filtru depăşeşte valoarea:
H = Ha + Hn - 0,2 (m)
Hd - înălţimea stratului de apă [m];
Hn - grosimea stratului de nisip [m].
Se alege valoarea T cea mai mică.
4) Respectarea tehnologiei de spălare a filtrelor.
Corecta spălare a filtrelor după un ciclu de filtrare are un rol
determinant în buna funcţionare a staţiei de filtrare asigurând în
principal:
• calitatea cerută efluentului;
•productivitatea maxima a instalaţiei (duratele t maxime ale
ciclurilor de filtrare);
•consumurile specifice minime de aer şi apă de spălare
(respectiv de cheltuieli de energie şi manoperă de exploatare).
Reţeta de spălare este proprie fiecărui tip de staţie de filtrare. Corecta
spălare a unei cuve de filtru „clasică" se realizează după
următoarea tehnologie şi succesiune:
1
Parametrii pentru intensităţile de spălare şi durata fiecărei secvenţe se
stabilesc în perioada de probe tehnologice şi punere în funcţiune şi sunt
caracteristici pentru fiecare staţie de tratare.
192
1) La constatarea terminării ciclului de filtrare, după perioada T,
de la spălarea anterioară a cuvei respective şi după perioada t, de la
spălarea cuvei anterioare (perioadele T şi t definite mai înainte) se
comandă începerea spălării.
2) Se închide vana de pe conducta de apă filtrată şi se constată
închiderea clapetului de admisie a apei în filtru.
3) Se comandă deschiderea vanei de pe conducta de apă de
spălare.
4) Se porneşte una din pompele de apă pentru spălare (care
asigură o intensitate de spălare de ≈ 4 l/s • m2).
5) Când apa în filtru ajunge să deverseze în jgheaburile de
colectare a apei de spălare se deschide vana de pe conducta de aer de
spălare şi se pornesc succesiv la interval de 15" suflantele de spălare
(care asigură o intensitate de barbotare de ≈ 18 l/s • m2). In cazul că se
observă pierderi de nisip la deversarea în jgheaburile colectoare se va
proceda la reglarea prin reducerea debitului suflantelor.
6) Se continuă barbotarea timp de 4-5 min.
7) Se comandă închiderea vanei de pe conducta de aer şi se
opresc suflantele.
8) Se porneşte a doua pompă de spălare (asigurând în această
fază intensitatea de spălare de ≈ 8 l/s • m2).
9) Se continuă această fază de limpezire 5-10 min, până când
turbiditatea apei deversate în jgheaburi scade sub 15-20 grade, când
spălarea se consideră terminată. Durata de limpezire se determină
periodic (pentru perioade caracteristice ale calităţii apei brute) prin
analize de laborator asupra unor probe prelevate la interval de l min
din apa de spălare din jgheaburi.
10) Se opresc pompele de spălare. Se închide vana de pe
conducta de spălare.
11) Se deschide vana de pe conducta de apă filtrată.
12) Se notează ora începerii noului ciclu de filtrare în registrul
de evidenţă al exploatării.
În cursul exploatării, funcţionarea necorespunzătoare a filtrelor
Se poate manifesta fie prin înrăutăţirea calităţii apei filtrate, fie prin
colmatarea rapida a filtrelor şi deci scurtarea ciclului de filtrare.
193
 Calitatea necorespunzătoare a apei filtrate se poate datora:
1) Coagulării necorespunzătoare a suspensiilor coloidale rămase
în apa decantată.
2) Temperaturilor scăzute din timpul iernii care reclamă ajuta.
tori de coagulare.
3) Schimbării calităţii apei brute (apariţia de materii organice
fenoli, macroflora şi microfauna), datorită unor condiţii
speciale la sursa de apă.
4) Spălării necorespunzătoare a filtrelor (ca intensităţi
necorespunzătoare şi neuniformitate pe suprafaţa cuvei).
5) Schimbării compoziţiei granulometrice a stratului filtrant sau
grosimii lui prin pierderea la spălare a părţilor mai fine de nisip.
Scurtarea ciclului de filtrare care reclamă spălări dese ale
filtrelor se poate datora:
1) Conţinutului mare de suspensii de apă decantată, depăşind
30-40 mg/1.
2) Spălării incomplete şi neuniforme a filtrului.
3) Dezvoltării de microfloră, microfauna (alge) în masa de
nisip.
Un rol determinant în buna funcţionare a staţiilor de filtrare şi în
general a staţiilor de tratare a apei îl are laboratorul staţiei. Acesta,
prin personalul de specialitate, trebuie să urmărească şi să conducă în
permanenţă procesul tehnologic, introducând de câte ori este necesar
corecţiile care se impun în privinţa dozelor de reactivi care determină
procesul de coagulare, potenţialul zeta, coeficientul de coeziune al
nămolurilor etc., a duratelor şi a tehnologiei de spălare. Prin această
activitate permanentă a laboratorului se urmăreşte pe lângă asigurarea
funcţionării instalaţiilor la parametrii proiectaţi şi la o reducere a
consumurilor specifice de energie şi apă în procesul de exploatare.
Este necesar ca personalul de exploatare şi şeful de staţie să
cunoască în detaliu procesul tehnologic şi instalaţiile filtrelor, în care
scop este recomandabil ca cel puţin şefii de tură să ia parte la
procesul de execuţie si montaj şi în orice caz la punerea în funcţiune o
lucrărilor.
194
Este necesară o preocupare permanentă pentru perfecţionarea
profesională a personalului de exploatare care trebuie şcolarizat
periodic pentru a fi ţinut la curent cu noutăţile în tehnica de tratare a
apei (vezi tabelul 3.44. - Anexa 20).
3.4. Dezinfectarea apei
Pentru procesele tehnologice şi instalaţiile destinate dezinfectări
apei se va consulta Normativul NP-091-03 „Proiectarea construcţiilor
şi instalaţiilor de dezinfectare a apei în vederea asigurării sănătăţii
oamenilor şi protecţiei mediului".
3.5. Tratarea nămolului
3.5.1. Date privind natura şi structura nămolurilor
Din procesele tehnologice de tratare a apelor captate din surse
de suprafaţă în scopul potabilizării rezultă ape reziduale puternic
încărcate în suspensie, respectiv nămoluri cu umiditate ridicată.
Staţiile de tratare a apei de suprafaţă din ţară (ce acoperă peste
60% din întregul necesar de apă) nu dispun, în prezent, de nici un fel
de instalaţii de tratare a acestui tip de nămoluri. Ele sunt evacuate ca
atare fie în reţeaua de canalizare urbană (în cea mai mare parte), fie în
emisar, în ambele situaţii apar efecte nedorite atât asupra reţelei de
canalizare şi procesului de epurare a apelor uzate (în special în treapta
de fermentare a nămolurilor), cât şi asupra emisarului însuşi.
Ţările avansate acordă o deosebită atenţie problemei nămolu-
rilor, fiind tratate atât în scopul reducerii umidităţii, transportului şi
utilizării acestora în diferite domenii, cât şi în vederea recuperării şi
recirculării apei de spălare de la filtre sau a celei provenite din
deshidratarea în alte scopuri. Deşi majoritatea staţiilor de tratare
dispun de instalaţii de tratare a nămolurilor, se acordă, în continuare,
sume importante cercetării în domeniu.
19
5
 În staţiile de tratare a apelor potabile nămolurile provin în
proporţie de 65-70% din decantoare şi 15-20% de la spălarea filtrelor
restul fiind evacuările depunerilor din denisipatoare.
Suspensiile din aceste nămoluri conţin: substanţe prezente în
apa brută înainte de tratare, ca plancton, substanţe minerale sau
organice floculate, hidroxizi metalici (fier, mangan), precum şi
substanţe provenite din procesul de tratare ca adjuvanţi cum sunt:
hidroxizi metalici provenind din coagulare, în urma reacţiilor chimice
dintre reactivii de coagulare şi floculare şi substanţele existente în apa
de tratat, carbonaţi de calciu în cazul staţiilor de decarbonatare
(dedurizare).
Toate aceste nămoluri se caracterizează printr-un conţinut
ridicat de apă, deci umiditate foarte mare. Pentru aceste nămoluri nu
mai poate fi permisă evacuarea ca stare în emisar sau reţea, necesitând
tratamente ce implică tehnologii speciale' şi mijloace financiare
importante. Tratarea se face funcţie de natura nămolurilor şi treapta
schemei de tratare din care provin.
În tabelul 3.45. este dată o clasificare a nămolurilor, depinzând
de originea şi poluarea apei la sursă şi de treptele de tratare.
Factorii privind natura nămolului (concentraţia în substanţă
uscată, conţinutul în substanţe volatile, compoziţia ponderală
elementară, compoziţia apei interstiţiale ) şi factorii privind structura
nămolului (vâscozitatea aparentă, analiza granulometrică, natura apei
conţinute în nămol) precum şi factorii privind comportarea nămolului
la deshidratare (capacitatea de îngroşare, de compresibilitate, de
centrifugare şi testul Capilary Succesion Time) sunt cei definiţi în
bibliografie pct. 5 şi 18.
Pentru stabilirea modului de utilizare a nămolurilor, cel ce
exploatează staţia de tratare trebuie să întreprindă o analiză complexă
a nămolurilor produse în staţia respectivă, precizând toate datele
relevante, ca: volumul nămolului; cantitatea de substanţă uscată
exprimată în unităţi de greutate; compoziţia nămolurilor; principalele
substanţe ce-1 compun eventualele substanţe toxice; substanţe ce apar
întâmplător în apă şi periodicitatea acestei prezenţe; puterea calorifică
a nămolurilor (în vederea unei eventuale incinerări; proprietăţi fizice
şi mecanice; efect asupra solului.

196
 Pe tipuri de nămol (aluminos, feric, carbonatic), în tabelul 3.46.
sunt prezentate, centralizat conform, sistematizării datelor din
literatura tehnică diferite posibilităţi de utilizare a nămolurilor
provenite din tratarea apelor de suprafaţă.
Tabelul 3.46.
Utilizarea acestor nămoluri în domeniile amintite presupune
cunoaşterea cerinţelor impuse de cumpărător din punctul de vedere al
compoziţiei nămolului, umiditatea acestuia etc. Cu cât sunt mai puţin
pretenţioase, cu atât potenţialul de utilizare este mai ridicat.
Cel mai indicat domeniu de utilizare a cestor nămoluri este cel
al construcţiilor şi instalaţiilor de colectare, transport şi epurare a
apelor uzate (vezi tabelul 3.47.).
Nămolurile conţinând compuşi de fier (deci cele provenind de
la deferizare sau de la instalaţiile ce folosesc sărurile de fier drept
reactiv de coagulare) sunt recomandate drept substanţe de adaos în
reţelele de canalizare pentru a preveni degajarea de gaze nocive ş1
agresivităţi, în staţiile de epurare pentru a controla degajarea de
mirosuri şi a controla generarea de sulfuri în metatancuri.
198
Tabelul 3.47.
Utilizarea nămolurilor conţinând hidroxid de fier,
la epurarea apelor uzate
Prin proprietăţile sale, nămolul bogat în fier poate fi folosit în
procesele de defosforizare, fiind un bun suport pentru adsorbţia
fosforului.
Cercetările au indicat că nămolul brut introdus în apele uzate
poate conduce la o reducere de fosfor până la 30 % concentraţii în fier
mai ridicate îmbunătăţind rata de reducere. Ca efect secundar, însă, se
aminteşte scăderea puterii calorice a nămolului biologic, prin creşterea
componenţei minerale.
Prin dizolvarea într-un acid puternic, nămolul cu conţinut bogat
în fier (transformat în clorură ferică sau sulfat feric) poate fi folosit
drept coagulant de gradul doi pentru îndepărtarea fosforului. Menţio-
năm, însă, că nămolurile din apele de suprafaţă se pretează mai puţin
la o asemenea utilizare prin comparaţie cu cele provenind de la apele
subterane (din staţiile de deferizare-demanganizare), datorită rezidu-
urilor insolubile.
199
 În domeniul materialelor de construcţie, nămolurile conţinând
fier s-au dovedit a fi benefice în fabricarea cimentului şi a cărămizilor
Tot în acest domeniu, nămolurile bogate în carbonat de calciu pot fi
utilizate ca pat de dispersie sau filer, la amenajările de drumuri.
Recuperarea apei de spălare a filtrelor rapide în scopul
economisirii consumului propriu de apă potabilă în scopuri
tehnologice, se recirculă apa provenind de la spălarea filtrelor după
tratare prin înmagazinarea într-un bazin de egalizare, extragerea, în
general prin sedimentare, a suspensiilor din acestea şi pomparea sub
un debit continuu, redus ca mărime, în capătul amonte al staţiei.
Apele de spălare acumulate într-un bazin de egalizare pot fi
pompate cu un debit continuu, redus, într-un sistem de filtre rapide
sub presiune, cu nisip cuarţos la o viteză de filtrare de cea. 7 m/h.
După filtrare apa este reintrodusă în circuitul staţiei de tratare,
în
capătul amonte.
Spălarea filtrelor rapide se face cu apă şi aer, iar reziduul este
eventual evacuat la canalizare.
Prin utilizarea acestui procedeu, apele reziduale evacuate sunt
reduse de 20 de ori.
Cu toate că recircularea apei de spălare este, actualmente, foarte
răspândite, în ultimii ani cercetările au dovedit că microorganismele
concentrate în pelicule ce se depun pe nisipul filtrelor rapide ridică
probleme legate de sănătate. Aceeaşi problemă se ridică şi în cazul
lichidului ce provine de la instalaţiile de deshidratare mecanică a
nămolului provenit din staţiile de tratare.
Aceste microorganisme şi bacterii produc neplăceri şi sub
aspectul stabilităţii sedimentelor depuse în procesul de tratare a
apelor de spălare de la filtre în vederea recirculării. Ca urmare, în
alegerea schemei de tratare a apei de spălare de la filtre în vederea
reutilizării ei se va ţine seama de carbonul organic asimilabil.
Motivele expuse mai sus conduc la tendinţa utilizării apei de
spălare de la filtre, după tratare, prioritar în domeniul non-potabil ca
apă industrială.
Depozitarea nămolurilor deshidratate în locuri special ame-
najate se face în aşa fel încât să asigure apoi folosirea lor în diferite
scopuri (în cazul în care cumpărătorii nu pot prelua, ritmic, întreaga
cantitate produsă).
În cazul în care nu există utilizatori, nămolul poate fi depozitat
numai în condiţii de maximă siguranţă ecologică.
3.5.2. Scheme generale de tratare a nămolurilor
Fiecare staţie de tratare reprezintă un caz aparte, datorită
compoziţiei foarte diferite a apei brute, a procesului de tratare ales,
(corespunzător acestei compoziţii şi caracteristicilor impuse efluen-
tului staţiei), a caracteristicilor adjuvanţilor de coagulare/floculare
folosiţi etc.
În consecinţă stabilirea schemei de tratare a nămolurilor se va
face pentru fiecare caz în parte pe baza studiilor şi încercărilor de
laborator, avându-se în vedere ansamblul procesului de tratare a apei.
a) Apa de spălare de la filtre
După cum s-a arătat apa de spălare de la filtre se recirculă într-o
proporţie foarte ridicată, după o tratare prealabilă, fiind evacuate spre
emisar, spre reţelele de canalizare sau în circuitul de deshidratare
numai reziduurile rezultate din tratare. O tendinţă relativ nouă este
aceea a utilizării apei de spălare în alte scopuri (industriale, pentru
irigaţii, pentru alte scopuri menajere, non-potabile etc.) în cazul în
care în zonă sunt utilizatori dornici să o preia, dar şi în acest caz se
impune tratarea ei.
În principiu, schema de tratare a apei de spălare cuprinde:
• un bazin de stocare şi uniformizare a debitelor, având în
vedere faptul că afluentul de la spălarea filtrelor survine în şocuri, la
Burniţe intervale de timp. Acest bazin trebuie să permită, în general,
Cumularea volumului de apă rezultat de la spălarea a cel puţin două
de filtrare. Acest bazin poate fi considerat chiar următorul obiect din
circuitul de tratare, şi anume:
200 20
1
 - un bazin decantor pentru reţinerea suspensiilor, eventual
precedat de:
- instalaţie pentru dizolvare şi dozare reactivi de
coagulare/ flocurare. Cercetările străine indică obţinerea
de bune rezultate prin folosirea clorurii ferice;
- instalaţie de pompare, cu debit constant, pentru
introducerea supernatantului în capătul amonte al liniei de
tratare a apei, înainte de treapta de precipitare-decantare.
O atenţie deosebită trebuie acordată prezenţei şi proporţiei în
care este prezent carbonul asimilabil organic, ce poate impune şi
necesitatea unei trepte de filtrare.
De asemenea, trebuie urmărită prezenţa bacteriilor sau micro-
organismelor ce pot fi potenţial dăunătoare sănătăţii oamenilor, în
cazul în care analizele indică un asemenea pericol, aceste ape vor fi
folosite numai în alte scopuri, non-potabile, nepermiţându-se reintro-
ducerea lor în circuitul apei potabile.
b) Nămoluri rezultate din procesele de tratare
Toate nămolurile rezultate din treptele de sedimentare şi filtrarea
apei necesită tratare înainte de a fi descărcate. Schema de tratare se
alege funcţie de caracteristicile acestora (minerale hidrofile, minerale
hidrofobe, compoziţie chimică, natură şi structură), urmând, în general,
filiera prezentată în schema: Filiera tratării nămolurilor din Anexa 21.
Scopul principal al tratării nămolurilor rezultate de la staţiile de
tratare a apei este reducerea volumului acestora, ce se poate realiza
prin:
- îngroşarea (concentrarea) nămolului, produsul efluent din
această treaptă fiind însă fluid;
- deshidratare (naturală sau mecanică).
Întrucât deshidratarea naturală este, practic, abandonată pentru
cantităţile mari de nămol, datorită suprafeţelor mari de teren pe care le
presupune, se propune deshidratarea mecanică care, de cele mai multe
ori, necesită în prealabil o condiţionare a nămolului.
202
c) Schemele de principiu de îngroşarea nămolurilor
Concentrarea nămolurilor este primul stadiu de reducere a
umidităţii nămolurilor. Frecvent, se numeşte îngroşare a nămolului
creşterea concentraţiei nămolurilor din decantoare. Avantajele
unei etape de reducere a umidităţii sunt multiple:
- creşterea fiabilităţii ansamblului lanţului de tratare a apei;
- reducerea importantă a lucrărilor şi operaţiilor de condi
ţionare;
- ameliorarea funcţionării şi producţiei dispozitivelor de
deshidratare (paturi de uscare, centrifuge, filtre cu bandă pre-
soare, şi mai ales filtre presă).
În prezent sunt utilizate frecvent următoarele tehnici pentru
reducerea umidităţii nămolului prin:
A - decantare B - flotaţie
C - centrifugare D - drenaj
Unele din aceste tehnici au domenii de utilizare limitate,
prezentând interes numai pentru anumite tipuri de nămol.
A. l. Îngroşarea prin decantare
Nămolul în suspensie este introdus într-o cuvă (concentrator/
îngroşător) unde timpul de retenţie este mare, astfel încât să se obţină
tasarea nămolului şi în care evacuarea nămolului se face la partea de
jos iar supernatantul este evacuat la partea de sus.
Curba de sedimentare a nămolului permite determinarea
suprafeţei corespunzătoare a concentratorului.
Înălţimea îngroşătorului se stabileşte ca fiind suma înălţimii
necesare atingerii concentraţiei dorite şi a unei înălţimi suplimentare
ce trebuie să permită o clarificare a lichidului interstiţial, variaţii ale
nivelului nămolului (datorate condiţiilor de exploatare) şi o bună
repartiţie hidraulică a nămolului ce intră. Valoarea acestei înălţimi este
cuprinsă între l şi 2 m, rezultând, uzual, înălţimi mai mari de 3,5 m.
Concentraţia nămolurilor prin decantare se face în general fără
condiţionare prealabilă.
 În lipsa datelor experimentale precise (curbe de sedimentare a
suspensiilor), într-o primă aproximaţie se poate utiliza cadrul de
dimensionare prezentat în tabelul 3.48
Viteza ascensională nu este un parametru de dimensionare
esenţial decât pentru nămolurile foarte diluate (suspensii < 3g/l). Ea
este de ordinul a 0,5 m/h, dacă înălţimea îngroşătorului este suficientă
Tabel 3.48.
Îngroşărea prin decantare - date de calcul de dimensionare
A2. Îngroşătoare înzestrate cu echipamente mecanice
Concentratoarele au o formă circulară, pentru diametre mari,
fiind executată din oţel. Cuva cilindrică este echipată cu un ansamblu
mecanic rotativ, cu dublu rol:
- asigurarea transferului nămolurilor depuse către başa
centrala, cu ajutorul unor lame racloare dispuse imediat deasu
pra radierului:
- uşurarea degajărilor apei interstiţiale şi de gaze, cu
ajutorul unui grilaj vertical solidar cu dispozitivul rotativ.
Panta radierului construcţiilor din beton este de 10-20%.
Ansamblul dispozitivului mecanic este în general cu antrenare
centrală şi braţ diametral dublu, de construcţie robustă şi este
suspendat de o pasarelă realizată frecvent din beton. Sistemul de
204
raclare este constituit dintr-o serie de racleţi montaţi înclinat. Pentru
construcţiile foarte mari. ansamblul rotativ poate fi suspendat de un
con (cilindru) central, care serveşte şi ca ghid.
În cazul nămolurilor compacte, se pot instala în interiorul
cilindrului central pompele de extracţie a nămolului, suprimându-se
astfel conductele de aspiraţie ale pompelor de nămol.
B. Îngroşarea prin flotaţie
Îngroşarea statică prin decantare prezintă performanţe foarte
limitate în cazul nămolurilor coloidale (de hidroxizi). Concentrarea
nămolurilor prin flotaţie prezintă astfel avantaje decisive, cum ar fi:
- reducerea suprafeţei şi volumului construcţiilor destinate
reducerii umidităţii nămolului;
- producerea unor nămoluri mai concentrate.
Flotaţia nămolurilor cu insuflare de aer este utilizată frecvent
pentru concentrarea nămolurilor minerale hidrofile (tip hidroxid de
aluminiu), constituite din flocoane având densitate mică.
Această tehnică presupune o cheltuială mai mare de energie, dar
este compensată suficient de beneficiile rezultate din dimensionarea şi
exploatarea întregii l i n i i de tratare a nămolului (în mod special
echipamentele de deshidratare).
Concentratoarele de nămol cu insuflare de aer (flotatoarele) sunt
de formă dreptunghiulară sau circulară, cele circulare fiind în general
mai performante. Astfel, chiar din concepţie, ele permit să dezvolte un
..câmp gravitaţional negativ", creat prin degajarea bulelor mici de aer.
pe o suprafaţă mai mare a construcţiei.
Patul de nămol este mai gras şi mai bine repartizat şi din aceste
cauze, secitatea (% substanţă uscată) este mai ridicată înspre
suprafaţă.
De asemenea trebuie precizat că o condiţionare prealabilă (cu
polimeri) a nămolului ameliorează performanţele (câte odată este
indispensabilă această operaţie); contactul intim polimeri - suspensii-
bule de aer trebuie supravegheat foarte atent.
Presurizarea poate fi de tipul direct sau indirect.
20
5
 În cazul sistemului direct, nămolul este presurizat, circuitul de
presurizare şi detentă este conceput astfel încât să fie eliminate
constrângerile de exploatare datorită elementelor vehiculate de
nămoluri. Avantajele acestui procedeu sunt numeroase:
- seccitatea superioară în majoritatea cazurilor;
- flux masic ridicat (70...200 kg suspensii/m2);
- funcţionare normală posibilă tară polimeri.
În cazul sistemului indirect, apa este presurizată cu aer, apoi
destinsă şi amestecată cu nămolurile la intrarea în flotator. Acest sistem
este convenabil pentru nămolurile puţin concentrate (suspensii 1-3 g/l).
Pentru nămolurile brute cu suspensii 5 g/l de ex., debitul apei
presurizate reprezintă 50-80% din debitul de nămol brut. Concentrarea
cea mai eficientă se obţine cu un strat aerat gros. Utilizarea polimerilor
(în doze de 1-2 kg/tonă suspensii) permite atingerea unor fluxuri masice
foarte ridicate şi ameliorează concentraţia nămolurilor aerate. Totuşi.
trebuie remarcat faptul că majoritatea concentratoarelor aerate funcţio-
nează tară adaos de polimeri, mai ales în cazul presurizării directe.
Consumurile de aer comprimat variază între 0,01 şi
0,025 kg cm/kg suspensii.
Consumurile energetice globale ale instalaţiilor de flotat ie a
nămolurilor variază între 200-400 kW/m3 de nămol. Performanţele
flotatoarelor sunt direct dependente de structura fizică a flocoanelor.
Concentraţiile cele mai ridicate ale nămolurilor îngroşate prin flotaţie
sunt obţinute în cazul indicilor Mohhman (indexul nămolului) scăzute.
Presurizarea este frecvent asigurată în sistemul indirect.
Debitul de apă presurizată recirculată este de cea. 50 % din
debitul tratat. Dozele de aditivi de flotaţie sunt de ordinul a 2 kg de
polimeri/zonă de suspensii.
În cazul în care clarificarea apei este realizată prin flotaţie, un al
doilea flotator nu este neapărat necesar.
Nămolurile îngroşate fiind situate la suprafaţa bazinului, con-
trolul evacuării lor este uşurat. Numărul racloarelor pe unitate de
suprafaţă trebuie mărit, iar pentru construcţiile mari (D > 14). trebuie
prevăzute două camere de recepţie, flecare fiind echipată cu pompe de
evacuare.
206
Alegerea corectă a vitezei şi a cadenţei de radare permite
controlul înălţimii stratului de nămol, a cărui valoare optimă poate
varia intre 30 cm şi 1 m.
Flotatoarele de nămol acceptă opriri ale alimentării şi presurizării
relativ lungi (câteva ore), dar o alimentare continuă sau pseudo-
continuă este preferabilă. Posturile de flotaţie pot fi automatizate
complet şi nu necesită personal de întreţinere. De asemenea, nu
necesită acoperirea bazinelor, nici în regiunile ploioase.
C. Îngroşarea prin centrifugare
Centrifugarea este un procedeu de separare care utilizează
acţiunea unei forţe centrifuge pentru a provoca decantarea accelerată a
particulelor unui amestec lichid-solid.
Spălarea materiilor în suspensie este aplicaţia cea mai răspân-
dită a centrifugării. Ea permite îngroşarea accelerată a nămolurilor
neconcentrate în vederea optimizării filierei de tratare a nămolurilor,
inclusiv a unor nămoluri de hidroxizi metalici.
Aparatele industriale utilizate sunt numite decantoare continue
şi au o concepţie specială sau parametrii constructivi adaptaţi. Sunt
alcătuite dintr-un corp cilindro-conic cu ax orizontal care se roteşte cu
viteză mare, în interiorul căruia se învârte un şurub fără sfârşit cu filet
elicoidal, dispus coaxial. Aceste două rotoare se învârt cu viteze
diferite, diferenţa acestor două viteze se numeşte viteză relativă Vr.
Nămolul este introdus axial în maşină, decantarea se efectuează,
în cea mai mare parte, în partea cilindrică. Partea solidă este evacuată
la capătul părţii conice iar lichidul este recuperat la extremitatea
cealaltă (cilindrică, cu diametru mare) prin deversare peste pragul
reglabil (ce limitează inelul lichid).
Decantoarele continue au fost alese pentru îngroşarea nămo-
lurilor datorită următoarelor avantaje:
- funcţionare riguros continuă (alimentare/evacuare);
- separarea fazelor prin decantare accelerată şi transportul
sedimentului se tac evitând orice risc de colmatare (nu trebuie
traversat nici un mediu filtrant);
207
 - producerea unui sediment omogen ce se livrează funcţie
de cantitatea de nămol necesar a fi deshidratat.
Utilizarea polimerilor (1...3 kg/tonă suspensii) este utilă în
majoritatea cazurilor. Consumul de reactivi este foarte dependent de
variaţiile de concentraţie a nămolului. Procedeul este mult mai sensibil
decât flotaţia la schimbările de caracteristici ale nămolului.
Consumul de energie este cuprins între 800-1500 Wh/m 3 de
nămol, iar instalaţia este extrem de compactă, fiind recomandată
pentru cazuri în care suprafeţele disponibile sunt foarte mici.
D. Îngroşarea prin “ drenaj"
Reducerea umidităţii nămolurilor prin ..drenaj" este o soluţie
nouă, interesantă. Cel mai simplu, fiabil şi eficace aparat utilizat este
grilajul GDE. Acest aparat, cu funcţionare continuă, este amplasat
direct după refularea pompei de alimentare cu nămol, în prealabil
floculat. Nămolul este întins pe o suprafaţă orizontală (un grilaj fin),
raclat în permanenţă de lame de cauciuc.
Concentraţia nămolului creşte progresiv avansând pe grilaj.
Reglajul este optim atunci când nămolul nu mai conţine apă liberă la
sfârşitul parcursului. Debitul pompei de alimentare şi viteza de raclaj a
grilei sunt reglabile. Spălarea grilajului se face periodic, cu apă sub
presiune, produsul reintrând în circuit.
Aportul agentului de floculare se face printr-un amestec static
amplasat în aval de pompele de nămol. Consumul de polimeri este
relativ ridicat (= 5 kg polimer/tonă suspensii), dar această „risipă" este
neglijabilă în raport cu avantajele rezultate:
- reducerea de 2-3 ori a volumului de nămol;
- reducerea comparabilă a costului de transport al nămolului;
- randament de extracţie ridicat (95%).
Pentru nămolurile provenind din staţiile de tratare a apei de
suprafaţă nu se recomandă condiţionarea termică, întrucât conţinutul
în substanţe organice este redus.
208
În cadrul condiţionării chimice, alegerea tipului şi dozei de
electroliţi minerali sau polielectroliţi se face numai după analize de
laborator şi la scară industrială, pentru fiecare tip de nămol în parte şi
pentru echipamentul de deshidratare folosit.
• Reactivii minerali - Sunt cei mai indicaţi în cazul filtrelor-
presă şi a filtrelor ce funcţionează sub vid, echipamente la care
suportul filtrant este caracterizat prin ochiuri fine. în general mai mici
de 100-200 |.in. Flacoanele formate sunt fine, dar stabile.
Dintre electroliţii minerali folosiţi curent cităm sărurile metalice
-clorură ferică, clorosulfat feric, sulfat feric, sulfat feros, mai rar sulfat
de aluminiu.
Un adaos de var este indicat pentru îmbunătăţirea filtrabilităţii
nămolului, datorită creşterii pH-ului. diminuării proporţiei de „apă
legată", precipitării unor săruri de calciu şi destabilizării structurii
coloidale prin aportul de substanţe minerale.
Pentru nămolurile hidrofile (cum sunt numeroase nămoluri
provenind din procesul de tratare a apei) poate fi suficient numai
adaosul de var pentru îmbunătăţirea filtrabilităţii nămolului - vezi
tabel 3.49.
Tabelul 3.49.
d) Deshidratarea nămolurilor
Pentru a permite funcţionarea eficientă a instalaţiilor de deshi-
dratare mecanică este necesară condiţionarea prealabilă a nămolului,
ce determină stabilitatea coloidală şi conduce la mărirea dimensiunilor
Particulelor solide.
Condiţionarea adecvată tipului de nămol de tratat este cheia
funcţionării corespunzătoare a deshidratării.
209
 Procesele de condiţionare pot fi:
- termice - cele mai eficace pentru nămolurile organice, în
special. Prezintă şi avantajul că nu introduc substanţe adjuvante
în nămol;
- chimice - constând în introducerea de electroliţi minerali
(săruri metalice şi var), uneori polielectroliţi.
Adaosul de reactivi sporeşte conţinutul în substanţă solidă a
nămolului, deci trebuie avut în vedere la dimensionarea şi alegerea
echipamentului de deshidratare. Orientativ, 60-70 % din FeCl intro-
dus se regăseşte în turte şi 80-90% din Ca (OH)2;.. O parte din ionii de
Ca++ şi Cl- trec în supernatant.
La alegerea schemei de preparare şi dozare trebuie avută în
vedere necesitatea asigurării unui amestec intim al reactivului cu
nămolul, timpul de contact fiind recomandat între 5 şi 10 minute. Un
timp mai mare de contact sau stocarea nămolului condiţionat pe o
perioadă mai îndelungată poate conduce la deteriorarea filtrabilităţii
nămolului.
Pentru realizarea unui amestec corespunzător se recomandă:
- aportul unei cantităţi de apă de diluţie (în cazul folosirii
soluţiilor concentrate de FeCl);
- utilizarea laptelui de var. uzual cea. 50-80 g/1;
- folosirea agitatoarelor mecanice, în serie - primul pentru
reactiv, al doilea pentru var.
Folosirea polielectroliţiilor anionici sau cationici, se recomandă
pentru echipamentele de deshidratare ce folosesc suport filtrant cu
ochiuri mari (0,4 la l mm), mai puţin colmatabile, de tipul superpress
(filtre presă cu bandă).
Alegerea polielectrolitului, ca şi în cazul reactivilor chimici, se
face după teste de laborator şi industriale, pentru fiecare nămol şi
echipament în parte.
In cazul nămolurilor provenite din staţiile de tratare a apei de
suprafaţă este recomandată folosirea polielectroliţilor anionici, dozele
folosite fiind, de regulă 0.3...2 kg/tonă suspensii.
210
Ei pot fi asociaţi, în cazuri particulare (filtre-presă) cu sărurile
metalice.
Polielectroliţii pot fi aprovizionaţi sub formă pulverulentă
pentru instalaţiile ce tratează debite mari de nămol sau în soluţie
vâscoasă în celelalte cazuri. De regulă, pentru staţiile de tratare a apei
se recomandă această din urmă soluţie.
Soluţia (având 4...6 g/l) este diluată, de regulă, înainte de a fi
amestecată cu nămolul. Amestecul se face uşor, flocularea fiind
rapidă.
Pentru decantoarele continue, polielectrolitul se injectează
direct în conducte de nămol. Pentru filtrele presă cu bandă injecţia se
face într-o cuvă prevăzută cu agitator, amonte de zona de drenaj a
aparatului.
În cazul filtrelor presă maniera de injecţie este mai complexă,
datorită variaţiei, în timp, a debitului de nămol, deci şi a dozei de
polimer, eventual prin intermediul unei pompe dozatoare ataşată
pompei de nămol.
Filtrare sub presiune în camere etanşe se realizează în filtre-
presă ce permit aplicarea de presiuni ridicate asupra turtei (5...15 bar),
obţinându-se seccitate în general peste 30 %. Nămolurile necesită
condiţionare prealabilă.
Filtre presă cu plăci - Sunt constituite dintr-un ansamblu de
plăci verticale, juxtapuse şi strânse una de alta printr-o presare
hidraulică. Astfel se realizează o cameră etanşă de filtrare, ce permite
îndepărtarea uşoară a turtelor. Pe cele două feţe cu caneluri ale
plăcilor se aplică pânze cu ochiuri de diametru mic (1 0 . ..30 (μn).
Nămolul intră prin orificiile centrale, ce formează o conductă de
admisie prin juxtapunerea plăcilor. Filtratul se recuperează prin
canelurile existente şi este evacuat prin conducte. Materiile solide se
acumulează în cameră, până la formarea turtei complete.
Filtre presă cu membrană - Sunt o variantă a celor anterioare,
prezentând particularitatea că fiecare placă este îmbrăcată într-o
membrană de plastic sau cauciuc, ce permite, prin umflarea ei cu aer
21
1
 sau apă, uniformizarea presiunii pe întreaga suprafaţă a turtei ceea
conduce la îmbunătăţirea deshidratării, în plus. aceste filtre
folosirea polielectroliţilor, capacităţile de producţie sunt superioare
Filtre presă cu şurub - Sunt constituite dintr-un şurub melcat ce
se învârte cu viteză redusă într-un cilindru perforat, cu ochiuri mari
comprimând nămolul, ce iese sub formă de pastă pe la capăt. Forţa
necesară este foarte ridicată pentru a permite expulzarea apei
interstiţiale. Se aplică, in general, nămolurilor fibroase şi este bine să
fie precedate de o grilă GDE de îngroşare. Necesită un consum mare
de polielectrolit.
Filtre presă cu bundă - Etapele procesului de filtrare sunt
următoarele:
- condiţionare a nămolului cu polielectroliţi în floculatoare
cu timp scurt de retenţie sau prin injecţie directă în conducta de
nămol;
- drenarea nămolului floculat pe un suport filtrant; cu cât
nămolul este mai concentrat, cu atât performanţele sunt mai
ridicate:
- presarea nămolului prin comprimare succesivă a stratului
de nămol drenat între două pânze ce se rulează în jurul unui
tambur perforat.
Eficacitatea deshidratării depinde de presiunea superficială P,
care este funcţie de efortul de tensionare al pânzei, lăţimea pânzei şi
diametrul ruloului. Uzual, presiunea este de 0,3...l bar.
Avantajele acestui sistem constau în:
- facilitate în exploatare, prin faptul că toate operaţiile se
produc „la vedere";
- costuri reduse de exploatare şi investiţie:
- continuitatea procesului:
- nu necesită adaosuri de condiţionare sub formă de
reactivi minerali;
- produc nămoluri ce pot fi îndepărtate prin lopătare.
212
Centrifugarea
Centrifugarea, ce foloseşte decantoarele continue, permite:
- deshidratarea continuă a nămolului într-o incintă compactă;
- realizează o bună separare a fazelor;
- necesită o supraveghere relativ limitată.
Dezavantajele constau în:
- producerea de zgomot, ce impune izolare fonică a sălii
respective;
- consum mare de energie în raport cu filtrele presă:
- nămolul nu poate ti observat direct, procesele producându-se
în incinte închise;
- întreţinere dificilă.
3.6. Utilaje folosite frecvent în procesele de
tratare a apei
Utilajele necesare în staţiile de tratare sunt foarte diversificate
ca funcţiuni:
• aparate de măsură pentru: debite, presiuni niveluri, parametri
electrici, concentraţii, turbidităţi, potenţial electric etc.:
• organe de închidere: vane, robineţi. clapeţi, stavile;
• dispozitive de reglaj: nivele, debite, variatoare de frecvenţă,
viteze de rotaţie;
• instalaţii de stocare, transport, preparare şi de dozare: pentru
reactivi granulari (sulfat de aluminiu, sulfat feric, var,
cărbune activ) sau în soluţie (clorură ferică, sulfat feric,
polielectroliţi)sau în stare gazoasă (Cl2 ClO2, CO2:);
• pompe, suflante, compresoare;
• poduri racloare, mixere, instalaţii de transport şi manipulare.
Pe de altă parte fiecare din categoriile menţionate se găsesc într-o
gamă largă de tipuri, capacităţi performante şi preţuri ţinând seama de
numărul mare de producători şi furnizori din acest domeniu.
213
 Precizarea tipului de utilaj trebuie stabilită după definitivare
schemei tehnologice a staţiei de tratare şi a capacităţii fiecărui obiect
ţinând seama de:
• caracteristicile tehnice;
• puterea instalată;
• performanţele ce le realizează;
• fiabilitate (termen de garanţie);
• existenţa unui service pentru perioada de garanţie şi ulterioară
acesteia;
• raportul preţ/calitate (performanţe);
• compatibilitate de integrare în sistemul de monitorizare auto
matizare.
Pentru principalele categorii de utilaje, echipamente şi armături
utilizate în staţiile de tratare vezi Anexa 22.
3.7. Necesitatea reabilitării staţiilor existente de
tratare a apei
Ţinând seama pe de o parte de vechimea apreciabilă a majori-
tăţii staţiilor de tratare existente şi pe de altă parte de tehnologiile care
au stat la baza realizării lor şi deteriorarea calităţii apei la sursă,
trebuie avută în vedere necesitatea reabilitării şi modernizării,
acestora.
În principal trebuie reconsiderate;
- alegerea tipurilor de reactivi, coagulanţi şi adjuvanţi
înlocuirea instalaţiilor de preparare şi dozare a reactivilor;
- îmbunătăţirea procesului de decantare prin adoptarea în
instalaţiile existente a unor procese de decantare cu recircularea
stratului de nămol, sau cu viteză variabilă de tipul pulsator sau
superpulsator, a decantării lestate sau cu pachete de lamele;
- revizuirea sistemelor de distribuţie, drenaj şi reglaj la
filtrele rapide, cu înlocuirea stratului filtrant cu granulometrie
corespunzătoare, cu îmbunătăţirea reţetei de spălare;
214
- completarea schemelor cu instalaţiile de recuperare a
apelor de la spălarea filtrelor, de îngroşare şi uscare a nămolului
reţinute în decantoare;
- refacerea finisajelor, instalaţiilor electrice şi de încălzire;
înlocuirea pompelor şi suflantelor.
Retehnologizarea trebuie realizată ţinând seama de performan-
tele instalaţiilor existente, pe baza unor studii la nivel de pilot din care
să rezulte că apa tratată după noua tehnologie propusă va îndeplini
condiţiile de calitate din Legea 458/2002.
4. PRINCIPIILE DE PROIECTARE A
SISTEMULUI DE MONITORIZARE,
AUTOMATIZARE, DISPECERIZARE A
STAŢIILOR DE TRATARE A APEI
În staţiile de tratare a apei evoluţia unor parametri legaţi în
special de calităţile apei brute şi de influenţele acestora asupra fluxului
tehnologic sunt în general relativ lente în timp ce parametrii ce decurg
din variaţia debitului de apă tratată pot influenţa esenţial procesul
tehnologic. Prin acestea, debitul de apă tratată este considerat ca un'
parametru de bază în automatizarea instalaţiilor de tratare a apei.
La o anumită calitate a apei brute întregul proces tehnologic, în
principal dozarea reactivilor, va trebui corelat cu debitul de apă tratată.
Complexitatea fenomenelor de coagulare, floculare depinzând
de o multitudine de factori, ca de ex.: turbiditate. conţinut de substanţe
organice, natura suspensiilor, dimensiunile şi potenţialul electric al
acestora, temperatura apei etc. reclamă, pe de altă parte găsirea unor
soluţii de monitorizare în timp real a unor parametri ai apei tratate cu
anumite doze de reactivi care să permită corecţia continuă a acestor
doze în vederea menţinerii procesului tehnologic în domeniul optim
de funcţionare (asigurarea calităţilor apei tratate cu minimum de
consumuri de reactivi).
215
 Sistemul expert care stă la baza monitorizării şi automatizării staţiei
de tratare trebuie să se bazeze pe integrarea în timp a observaţiilor
personalului experimentat de exploatare.
Un mare număr de funcţiuni de automatizare au fost puse la punct în
instalaţiile de tratare a apei şi mari progrese sunt, în prezent, în curs de
realizare.
In prezent automatizarea funcţionării staţiilor de tratare a apei se
bazează pe:
• monitorizarea debitului de apă tratată care comandă debitul
reactivilor coagulanţi şi adjuvanţi;
• monitorizarea stării de echilibru electric, a potenţialul zeta, a
apei după tratarea cu reactivi, prin aparatele denumite SCD
(care sunt detectoare de curent de curgere) şi care sunt
concepute pentru a corecta în permanenţă şi în timp real
dozele de reactivi.

În subsidiar în staţia de tratare se monitorizează niveluri, presiuni,

pierderi de sarcină, parametrii fizico-chimici (turbidităţi. temperaturi,
concentraţii de clor) parametri electrici în staţiile de pompare.
Principalele funcţiuni automatizabile, parametri de referinţă şi
mijloacele de realizare sunt date în tabelul 4.1.

216
 5. ASIGURAREA EXIGENŢELOR DE CALITATE
PENTRU CONSTRUCŢII, IGIENA ŞI SĂNĂTATEA

OAMENILOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI Construcţiile şi instalaţiile pentru staţiile de tratare a apei

potabile se vor proiecta şi executa pentru a se asigura realizarea şi
menţinerea cerinţelor fundamentale formulate prin Legea nr. 10
privind calitatea în construcţii şi prevederilor regulamentelor
legiferate prin H. G. nr. 766/1997.
Materialele utilizate la realizarea construcţiilor vor fi numai din
categoria celor certificate pentru a asigura nivelul de calitate
corespunzător cerinţelor şi avizate sanitar, pentru cele în contact cu
apa potabilă. La realizarea construcţiilor se vor folosi produse,
procedee şi echipamente tradiţionale, precum şi unele produse noi
pentru care este necesară existenţa agrementelor tehnice.
Din punct de vedere al proiectării şi realizării de calitate a
construcţiilor şi instalaţiilor de tratarea apei se va asigura realizarea şi
menţinerea următoarelor cerinţe esenţiale-conf. Directivei 89/106CEE.
• A. rezistenţei şi stabilităţii construcţiei (A1)
• B. siguranţa în exploatare (B9 )
• D. igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului
Aceste cerinţe esenţiale se regăsesc în Legea nr. 10 „Calitatea în
construcţii" care mai prevede şi:
• C. siguranţa la foc
• E. izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie
• F. protecţia împotriva zgomotului
Cerinţele de calitate formulate mai sus vor fi analizate şi
considerate selectiv, funcţie de specificul obiectelor, în conformitate
cu prevederile „Normativului Cadru privind detalierea conţinutului
stabilit prin Legea nr. 10/1995". reglementare elaborată de organele
abilitate prin lege.
221
 Construcţiile şi instalaţiile din staţiile de tratarea apei vor fi
verificate de verificatori tehnici atestaţi de organele abilitate prin lege
la cerinţele corespunzătoare categoriei de importanţă după clasificarea
din Regulamentul aprobat ca HG nr. 261/1994 şi cel puţin la cerinţele
A, B şi D.
Proiectanţii vor preciza în proiecte cerinţele pe care trebuie să le
îndeplinească construcţiile şi instalaţiile din staţiile de tratare a apei
potabile.
5.1. Condiţii tehnice şi criterii de performanţă
pentru asigurarea cerinţelor de calitate
5.1.A. Rezistenţa şi stabilitatea la sarcini statice, dinamice şi
seismice
Se vor asigura luându-se în considerare toate elementele privind
sau rezultând din:
• natura terenului, conform studiilor de teren;
• zona seismică de calcul - Ks şi Ts (STAS l l 100/1):
• principii generale de proiectare pentru construcţii din regiuni
seismice STAS 9165;
• încărcări date de vânt STAS 10101/20;
• Normativul P 100/1992 - Proiectarea antiseismică
• încărcări date de zăpadă STAS 10101/2;
• adâncimea de îngheţ - STAS 6054;
• încărcări date de temperatura exterioară STAS 10101/23 şi
STAS 10101/23A;
• sarcini date de utilaje, în regim static şi dinamic, conform
datelor de la furnizori
• executarea lucrărilor de beton, beton armat şi beton armat
precomprimat - Codul de practică (C 140);
• executarea lucrărilor din beton precomprimat Normativ C21-85
ÎNCERC;
• betoane şi mortare de ciment-determinarea adâncimii de
penetrare a ionilor de clor pe elemente de construcţii (Rezer
voare)-STAS 13380;
• betoane-încercări pe betoane. Determinarea modulului de
elasticitate static, la compresiune, a betonului STAS 5585
• încercări pe betoane. Determinarea rezistenţei la îngheţ STAS
3518 şi verificarea impermeabilităţii la apă STAS 3519;
• construcţii de beton, beton armat şi beton precomprimat. Tipul
şi frecvenţa verificărilor materialelor şi betoanelor STAS
1799;
• îmbinarea materialului tubular (ţevi oţel, fontă, fontă ductilă,
polietilenă) cu STAS-urile respective pentru creşterea rezis-
tenţei la sarcinile statice şi dinamice;
• măsuri privind protecţia la „lovitura de berbec".
• normativul C56-85 - Verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor
de construcţii.
Proiectele vor fi verificate suplimentar de către verificatori
specialişti atestaţi în ceea ce priveşte structura constructivă, respec-
tarea actelor normative în vigoare, ipotezele de calcul şi calculele
efectuate.
În execuţie se vor folosi numai materiale cu calitate certificată,
agrementate.
Elementele de siguranţă, menţionate vor fi garantate şi ca
urmare a punerii în practică, la execuţia lucrărilor, a unui program
riguros de urmărire a calităţii execuţiei lucrărilor, continuu, şi cu
verificări minuţioase la nivelul fazelor determinante a lucrărilor, cu
participarea efectivă a inspecţiei de stat în construcţii, a personalului
de supraveghere a beneficiarului cât şi a proiectantului, în conformi-
tate cu prevederile Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii şi
actelor normative adiacente acestei legi.
5.1.B. Siguranţa în exploatare
Siguranţa în exploatare se asigură încă din faza de proiectare.
Măsurile prevăzute în proiecte se vor conjuga cu cele efectiv
Nominalizate în instrucţiunile de exploatare la intrarea în funcţiune.
Astfel, se vor avea în vedere următoarele criterii principale;
22
3
 • Siguranţa circulaţiei pietonale în sensul inexistenţei factorilor
care să faciliteze:
- alunecarea, împiedicarea sau coliziunea cu obiecte sau
utilaje:
- riscul de accidentare sau cădere de la un nivel superior
sau în bazine;
- se vor impune restricţii de staţionare a personalului în
apropierea gospodăriei de reactivi, mai ales atunci când se
folosesc clorul sau ozonul.
• Siguranţa cu privire la agresiuni provenite din instalaţii -
factorii de risc ce trebuie eliminaţi pot fi:
- pericolul de electrocutare;
- pericolul de explozie;
- intoxicare;
- contaminare şi otrăvire;
- contact cu elemente de instalaţii.
• Siguranţa privind efracţia
• Siguranţa efectuării operaţiilor tehnologice
• Siguranţa desfăşurării procesului tehnologic
În exploatare, construcţiile se vor urmări pe toată durata de
existenţă, în baza unui ansamblu de activităţi privind:
- examinarea directă;
- investigarea cu mijloace de observaţie şi măsurări specifice;
- măsurarea lăsărilor la construcţii;
- urmărirea comportării terenului în jurul construcţiilor etc.
În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare a echipamentelor
şi utilajelor mecanice, aceasta este asigurată printr-un complex de
măsuri, care cuprinde:
• soluţiile tehnologice adoptate;
• alegerea echipamentelor de mare fiabilitate şi din materiale
rezistente la mediile în care se montează (oţel inox, oţel
zincat, vopsele şi protecţii rezistente la agenţi agresivi).
Se mai menţionează că, asemenea construcţii au nevoie de o
siguranţă sporită, deoarece, în caz de dezastru, asigurarea unei ape,
calitativ bune, este stringent necesară ca alternativă la situaţia în care,
avarierea acestor construcţii ar produce o accentuare dramatică a
efectului deja creat de calamitatea respectivă.
5.1.C. Siguranţa la foc
Pentru toate construcţiile se vor avea în vedere prevederile
Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor, Normele generale de
prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu O.M.I nr. 775/1988,
Metodologia privind elaborarea scenariilor de siguranţă la foc,
aprobată cu Ordinul Ministrului de Interne nr. 84/2001.
Soluţiile tehnice şi măsurile ce se vor prevedea în documenta-
ţiile de execuţie vor avea în vedere asigurarea următoarelor cerinţe
(condiţii tehnice de performanţă):
• protecţia şi evacuarea utilizatorilor, limitarea pierderilor de
bunuri, preîntâmpinarea propagării incendiului, protecţia
pompierilor şi a altor forţe care intervin, protejarea bunurilor
periclitate, limitarea şi stingerea incendiului.
Pentru realizarea lor, în documentaţiile tehnice de proiectare a
construcţiilor şi instalaţiilor pentru tratarea apei se vor stabili criteriile
de performanţă privind cerinţa de calitate siguranţa la foc, factorii de
determinare a acestora, precum şi a nivelurilor de performanţă
prevăzute de reglementările specifice, pentru eliminarea riscului de
incendiu.
Se vor avea în vedere toate particularităţile tehnice, tehnologice
Şi constructive care conferă construcţiei o performanţă maximă în
asigurarea unei securităţi depline privind:
• comportarea la foc;
• stabilitatea la foc;
• rezistenţa la foc;
• preîntâmpinarea propagării incendiilor ţinând cont de:
- degajările de fum, gaze fierbinţi şi produse nocive;
225
 - etanşeitate la fum şi flăcări;
- propagarea fumului şi flăcărilor:
- rezistenţa faţadelor şi acoperişurilor la propagarea focului-
- căile de acces, evacuare şi intervenţie.
5.1.D. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi
protecţia mediului
Această cerinţă se întemeiază pe soluţionarea problemelor în
baza următoarelor criterii:
• Igiena aerului, vizând:
- concentraţia de substanţe poluante;
- concentraţia în oxigen;
- numărul minim al schimburilor de aer proaspăt pentru
diverse încăperi;
• Igiena apei;
• Igiena higrotermică a mediului interior;
• Însorirea;
• Iluminatul;
• Igiena acustică a mediului interior;
• Calitatea finisajelor;
• Igiena evacuării apelor uzate şi a dejecţiilor;
• Igiena evacuării deşeurilor şi a gunoaielor;
• Protecţia mediului exterior;
• Controlul periodic de sănătate al personalului din incinta
staţiei de tratare.
Pentru asigurarea apei, la un nivel de calitate corespunzător se
vor folosi numai reactivi avizaţi de Ministerul Sănătăţii.
Tehnologia care procesează apa nu va permite emisia de noci-
vităţi în aer de natura pulberilor poluante, de orice fel. De asemenea.
orice fel de reziduu sau deşeu rezultat din procesarea agentului
dezinfectant va fi prelucrat local sau stocat şi transportat în locuri
speciale unde se vor aplica tratamente specifice pentru reducerea
226
gradului de nocivitate până la compatibilitatea cu reglementările în
vigoare referitoare la depozitare sau evacuarea în diverşi receptori.
De asemenea, nivelul de zgomot va fi sub cel normat.
5.1.E. Izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie
Principalele componente convergente pe acest criteriu ce
trebuie soluţionate prin proiect sunt:
• Pentru izolarea termică:
- Coeficientul global de izolare termică G;
- Abaterea maximă a temperaturii normale de exploatare;
- Asigurarea omogeneităţii şi continuităţii termoizolaţiei;
- Rezistenţa la permeabilitate la aer: Ra,
- Evitarea apariţiei condensului.
• Pentru izolarea hidrofugă:
- Etanşeitatea la apa de ploaie;
- Etanşeitatea la ape subterane;
- Etanşeitatea la zăpadă.
• Privind economia de energie
- Este necesară contorizarea consumurilor de energie.
5.1.F. Protecţia împotriva zgomotului
Această cerinţă implică atât protecţia personalului de exploatare,
cât şi a zonelor limitrofe sau adiacente obiectivului şi se poate referi atât
la zgomotul propriu produs cât şi la cel provenit din exterior.
Se au în vedere criterii referitoare la izolarea acustică şi izolarea
antivibratilă.
5.2. Urmărirea în timp a execuţiei lucrărilor
În proiectele de execuţie se vor stabili prin grafice fazele
determinante de control şi probe la toate obiectele staţiei de tratare,
natura şi condiţiile impuse acestor probe.
22
7
 Bibliografie
1. Conley, W. R. Operators Guide to High Rate Filtration J.A.W.W
A. vol. 64, nr. 3, mar 1972 (Ghid de operare pentru filtrarea rapidă
cu viteză ridicată)
2. Craft, F.T. Mechanism of Rapid Filtration in a Uniform Filter Bed
Water Resources Research nr. 6/1970 (Mecanism de filtrare rapidă
în unităţi cu pat de filtrare)
3. Ianculescu O. Contribuţii la optimizarea camerelor de reacţie din
staţiile de tratare a apei. Teză de doctorat la ICB 1988
4. Kittner, A., Wasserwersorgung (ed. 4) Berlin 1979 (Alimentări cu
apă)
5. Memento technique de L'eau - Degremont - Franţa 1989 (Memento
pentru tehnica apei)
6. Milton Roy - Streaming Current Detector 1995 (Detector de
curent - potenţial zeta)
7. Rusii G., Rojanschi V., Filtrarea in tehnica tratării şi epurării
apelor, Ed. Tehnică 1989
8. Pâslăraşu I., Teodorescu M.. Alimentări cu apă - Ed. III. Editura
Tehnică
9. Sandu M., Mănescu Al., lanculescu O., Alimentări cu apă - Edit.
Didactică 1994
10.Trofin Petre - Alimentări cu apă - Buc. 1989.
11.TSM - L'EAU/TSM Colecţia 1970 - 1990 (Apa).
12. AQU A-Colecţia 1980- 1990 (Apa).
13.Proiecte Tip şi directive elaborate de ISLGC şi PROED în etapa
1970- 1990.
14.Colecţia de standarde
• 1342/91 -Apa potabilă
• 1712/1-91- Alimentări cu apă. Nisip şi pietriş cuarţos pentru
filtrarea apei şi prevenirea înnisipării
228
• 3573-91 - Alimentări cu apă. Desnisipatoare. Prescripţii
generale
• 3602-87 - Alimentări cu apă. Filtre de nisip cu nisip liber.
Prescripţii proiectare
• 3620/1-85 - Alimentări cu apă. Decantoare cu separare
gravimetrică. Prescripţii de proiectare
• 3620/2-85 - Alimentări cu apă. Decantoare suspensionale cu
recircularea mecanică a nămolului. Prescripţii de proiectare.
4706- Ape de suprafaţă. Categorii şi condiţii de calitate
15. Legea 458/2002 privind Calitatea Apei Potabile
16. Directiva Uniunii Europene 98/83 privind calitatea apei potabile
17.Legea 10/1995 privind cerinţele de calitate, fazele determinante de
control a execuţiei, verificarea proiectelor de verificatori atestaţi de
organele abilitate prin lege
18.Studiu privind tratarea şi evacuarea nămolului provenit de la
staţiile de tratare a apelor de suprafaţă Pr. B3/226B
19.Normativ NTPA 013/2002 - Norme de Calitate pe care trebuie să le
îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare
20.Ordinul Min. Sănătăţii nr. 536/97 - Norme de Igienă şi Calitate
privind cadrul de viaţă al populaţiei
21.Ord. MSF nr. 117/2002 - Procedee de regulamentare sanitară
pentru proiecte de amplasare a construcţiilor şi regulamente
sanitare a funcţionării obiectivelor
22.HGR nr. 101/1997 privind zonele de Protecţie Sanitară
23.Normativ pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor de dezin-
fectare a apei în vederea asigurării sănătăţii oamenilor şi protecţiei
mediului-NP-091-03
24. Experimental and Theoretical Investigation of the Clogging of a
Rapid Sand Filtration (Cercetări teoretice şi experimentale de
colmatare a filtrelor rapide cu nisip) - R. Eliassen
 ANEXA 1.
Tabelul l.1
Parametrii de calitate ai apei potabile
Fişă de comparaţie între prevederile diferite privind calitatea apei
în STAS-ul 1342 şi cele din Legea 458/2002 anexele 1 şi 2

4
Pentru cupru se va accepta valoarea 2.0mg/l. dacă reţeaua de distribuţie are compo
nente din cupru, cu respectarea celor menţionate la pct. 3.
5
Compuşii specificaţi sunt: benzot(b)fluorantren. henzo(k)fluoranren. bezot(ghi)
NOTA - numai ptr. valorile din tabel, coloana 2 perilen. indeno ( 1. 2 . 3-cd) piren.
1Valoarea se referă la concentraţia în apă a manomerului rezidual, calculată conf.
6
specificaţiilor privind concentraţia maximă eliberată de către polimer în contact cu Se va aplica următoarea formulă:
apa. Staţiile de tratare vor notifica autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a
municipiului Buc., utilizarea compusului în procesul de tratare a apei pir. potabilizare.
50 3
2 Unde este posibil, valoarea concentraţiei trebuie să fie cât mai joasă, Fără a
compromite eficienţa dezinfecţiei. Pentru apa la care se referă art.6 alin (l) lit. a). B) si nitraţi şi nitriţi sunt exprimate în mg/l.
7
d) respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea îi' Prin Pesticide - Total se înţelege suma tuturor compuşilor individuali, detectaţi şi
vigoare a prezentei legi. în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25 μg/l. cuantificaţi în urma procedurii de monitorizare.
8
3
Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului Prin pesticide se înţelege: erbicide. fungicide, nematocide. acaricide. algicide.
printr-o metodă de prelevare adecvată, astfel încât să fie reprezentativă pentru rodendicide. slimicide organice, compuşi înrudiţi (ca ex.: regulatori de creştere) şi
cantitatea medie săptămânală ingerată de către consumator. Metoda de monitorizare metaboliţii relevanţi, produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza numai
trebuie să ţină seama şi de frecvenţa concentraţiilor maxime care pot cauza efecte pesticidele prezente în sursa de apă.
9
asupra sănătăţii. Pentru apa la care se referă an. 6 a l i n ( l ) lit. a), b) şi d) respectarea în practică a
valorii se va realiza în maximum 15 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în
primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25μg/l.
10 Pentru apa îmbuteliată unitatea de măsură este număr /250 ml

230

12
Acest parametru trebuie monitorizai alunei când sursa de apă este de suprafaţă sau
mixta, iar în situaţia în care este decelai trebuie investigata si prezenţă altor
microorganisme patogene, ca de ex: criptosporidium.
13 Acest parametru se va analiza când nu ce poate sau nu este prevăzută determinarea
COT.
14
Pentru apa plată îmbuteliată valoarea minimă poate fi redusă până la 4, 5 unităţi de
pH. Pentru apa îmbuteliată care conţine în mod natural sau este îmbogăţită cu bioxid
de carbon, valoarea pH poate fi mai mică.
232
15 Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafaţă nu se va depăşi 1.0 UNT
(unităţi nefelometrice de turbiditate) înainte de dezinfecţie.
16 Frecvenţa, metodele şi localizările ptr. monitorizare vor fi stabilite conf. Legii
458/2002. anexei nr. 2, pct. 1.3.
17 Doza efectivă totala de referinţă acceptată ptr. un adult corespunde unui consum
zilnic de 2 litri apă potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului şi a
radioactivităţii în apa potabilă se tace în cazul în care nu există datele necesare ptr.
calcularea dozei efective totale. In situaţia în care este demonstrat pe baza onor
monitorizări efectuate anterior ca nivelurile de ţritiu la doza efectivă totală de referinţă
sunt cu mult inferioare valorii parametrice, se poate renunţa la monitorizarea tritiului.
18 Exclusiv tritiu, potasiu -40, radon si descendenţii radonului. Frecvenţa, metodele şi
localizările ptr. monitorizare vor fi stabilite conf. Legii458/2002.anexei nr. 2 pct. l .3.
19 Caracterizarea calităţii apei d.p.v. al conţinutului radioactiv se face prin măsurarea
activităţii alfa şi beta globală, în cazul în care valoarea de referinţa este depăşită, este
necesară determinarea activităţii specifice a radionuclizilor, conf. normelor de
supraveghere. inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
 ANEXA 2,
Definirea termenilor ştiinţifici utilizaţi pentru
caracterizarea corectă a apei

Turbiditate (Turbureală)
Titru hidrometric de magneziu (TH)
Este o primă indicaţie pentru conţinutul în materii coloidale de
origine minerală şi organică. Ea se măsoară prin raport cu anumite Reprezintă diferenţa între TA şi TAC
soluţii etalon sau cu turbidimetre care măsoară limita de vizibilitate
prin proba de apă testată. Măsurarea tulburelii se face prin comparaţie Titru alcalimetric TA şi litru alcalimetric complet TAC
cu o emulsie etalon în scara silicei, l mg silice fin divizată la l l apă
distilată reprezintă I grad de tulbureală. Exprimă conţinutul în hidroxizi, carbonaţi sau hidrogen carbonaţi
alcalini sau alcalinoteroşi conform tabelului 2
Indice de colmatare (Fouling Index)
El reprezintă puterea colmatantă a unei ape prin trecerea printr-o
membrană.

Materii în suspensie
Parametru care înglobează toate elementele în suspensie a căror
mărime permite reţinerea lor pe un filtru de o porozitate dată.

Culoare

Culoarea se măsoară similar cu turbiditatea, după eliminarea

materiilor în suspensie şi se datorează de cele mai multe ori materiilor
minerale şi organice dizolvate. Se măsoară printr-o comparaţie cu
soluţii de referinţă (Platină - Cobalt)

Echivalent-gram
Este definit ca raportul între masa moleculară a unui corp ş 1
numărul de sarcini de acelaşi semn purtate de ionii care eliberează în
soluţia apoasă o moleculă din acel corp.

Soluţie normală N
Soluţie ce conţine un echivalent gram al unui corp la l litru.
235
 Proprietăţi fizico-chimici ale reactivilor şi adjuvanţilor Tabelul 3.5.
Densitatea soluţiilor de sulfat de aluminiu hidratat pentru
• Sulfatul de aluminiu
diferite concentraţii ale soluţiei, la temperatura de 19° C
Cel mai folosit coagulant pentru tratarea apelor de râu este
Concentraţia Concentraţia (%)
Densitatea Densitatea Concentraţia Densitatea
sulfatul de aluminiu, care se prezintă sub formă anhidră, ca o pulbere
(%) (g/cm3) (g/cm3) (%) (g/cm3)
albă, cu γ = 2,71 g/cm3, în soluţie apoasă cristalizează cu apă de
cristalizare. Date asupra solubilităţii în apă şi asupra densităţii l a 1 1.009 8 1.083 20 1.226

diverse concentraţii se dau în tabelele 3.4. şi 3.5. 2 1.019 10 1.105 22 1.252

Soluţia de l % sulfat de aluminiu are pH = 3. De regulă 3 1.029 12 1,129 24 1.278
valoarea pH a apei brute, la care se utilizează în bune condiţii sulfatul 4 1.040 14 1.152 26 1.306
de aluminiu, variază între 5,5 şi 7. Domeniul optim al pH-ului
5 1.051 16 1.176 28 1.333
corespunzător floculării se stabileşte prin încercări.
6 1.061 18 1.201 -
La un adaos de 40 mg sulfat de aluminiu la l l apă se micşorea-
ză duritatea temporară cu 1° G, în timp ce duritatea permanentă creşte
cu aceiaşi valoare. Tabelul 3.6.
Sulfatul de aluminiu este folosit şi ca mijloc de activare la
producerea silicei active. Densitatea laptelui de var la diferite concentraţii
Concentraţia Densitatea Concentraţia (%) Densitatea Concentraţia (%) Densitatea
• Hidroxid de calciu (%) (g/cm3) (g/cm3) (g/cm3)

Ca (OH)i. Este o pulbere albă, amorfă, cu γ = 2,08 g/cm , puţin

3 1.025 10 1.082 16 1.133
solubilă în apă. Soluţia clară, apoasă este denumită „apă de var'' şi
5 1.039 12 1.097 18 1.154
reacţionează puternic alcalin.
Suspensia de var în apă poartă denumirea de „lapte de var" şi 8 1.064 14 1.115 20 1.172

are diferite concentraţii la densitatea din tabelul 3.6.

Tabelul 3.4.
Solubilitatea în apă a sulfatului de aluminiu hidratat, la
diferite temperaturi
Temperatura Solubilitatea Conţinutul
(g/1 00 g apă) (%) ,
(°C)
0 31.2 23.8
20 36.3 26.5
25 38.3 27.7
40 45.6 31.3
60 58.0 36.7

240
 3) La neutralizarea acizilor puşi în libertate la diferite procese Observaţie:
de tratare • în vederea recalculării pentru temperatura de 15°C. din
4) La reglarea valorii pH-lui valorile indicate în tabel trebuie scăzut 0,13°Be, adică 0,0009 g/cm3;
În general, tratarea cu lapte de var poate fi acceptată numai în vederea recalculării pentru temperatura de 25°C la valorile indicate
înaintea unor trepte de decantare-filtrare în tabel trebuie adăugat 0,16°Be, adică 0.0012 g/cm3.
Tabelul 3.7.
• Clorura ferică (FeCl3)
Gradul de .saturaţie al apei de var la diferite temperaturi
Se utilizează drept agent floculant pentru ape având pH = 5...6
Temperatura (°C) Concentraţia (mg
Temperatura (°C) Concentraţia şi uneori şi mai mare.
CaO/l H20) (mgCaO/l H20) Foarte higroscopică. în contact cu aerul se dizolvă formând un
lichid uleios, iar soluţiile ei în apă sunt foarte acide.
10 1.35 40 1.08 În tabelele 3.9. şi 3.10. sunt date elemente privind solubilitatea
15 1.32 50 0.96 în apă a clorurii ferice la diferite temperaturi şi densitatea soluţiilor de
20 1.29 70 0.75 clorură ferică la diferite concentraţii, la temperatura de 20°C.
25 1.25 95 0.58 În apă FeCl hidrolizează; soluţiile sale sunt puternic acide şi
30 1.20 colorate în brun din cauza hidroxidului feric coloidal.
O soluţie cu concentraţia de l % are un pH = 2; la concentraţie
Tabelul 3.8. ridicată (de la 40 %) soluţia devine vâscoasă. Soluţia suprasaturată
separă cristalele vâscoase care la temperatura normală nu se dizolvă.
Conţinutul de oxid de calciu al laptelui de var la diferite densităţi, la
temperatura de 20°C Tabelul 3.9.

Densitatea Conţinutul de Densitatea Conţinutul de Solubilitatea în apă a clorurii ferice la diferite temperaturi
CaO (g/l) CaO (g/l)
(°Be) (g/cm3) (°Be) (g/cm3) Temperatura Solubilitatea Conţinutul
(°C) (g/100gH20)
1 1.007 7.5 9 1.066 84 (%)

2 1.014 16.5 10 1.075 94 0 74.5 42.7

3 1.021 26 11 1.082 105 10 81.8 45.1
4 1.028 36 12 1.091 115 20 91.9 47.9
5 1.036 46 13 1.099 126 25 99.0 49.7
6 1.043 56 14 1.0107 137 30 106.6 51.7
7 1.051 65 15 1.116 148 35 282 73.8
8 1.059 75 - - -. 55 367 78.7
60 373 78.9

243
 Tabelul 3.10. • Sulfatul feros (FeSO47H2O)
Densitatea soluţiilor de clorură ferica la diferite concentraţii, la Se prezintă sub forme de cristale de culoare verde deschis, ce se
temperatura de 20°C descompun în contactul cu aerul, formând o pulbere albă, care printr-o
oxidare superficială se transformă în sulfat feric.
Concentraţia Densitatea Concentraţia (%) Densitatea
Sulfatul feros, ale cărui proprietăţi sunt date în tabelele 3 . 1 1 . şi
(%) (g/cm3) (g/cm3)
3.12. este mai puţin higroscopic decât clorură ferică; prin hidroliză.
soluţia de apă are o reacţie puternic acidă (la concentraţia de 1%,
1 1.007 16 1.142
2 1.015 18 1.162 pH = 3,3).
3 1.023 20 1.182 Tabelul 3.11.
4 1.032 25 1.234 Solubilitatea sulfatului feros de diferite concentraţii,
5 1.041 30 1.291 la temperatura de 18°C
6 1.049 35 1.353
8 1.067 40 1.417 Temperatura Solubilitatea Conţinutul
10 1.085 45 1.485 (°C) (g/100gH20) (%)
12 1.104 50 1.551
14 1.123 0 15.65 13.5
10 20.50 17.0

FeCl3 este utilizată de regulă ca agent de floculare acolo unde 20 26.58 21.0
30 33.0 24.8
apa tratată are un pH cuprins între 5 şi 6.
40 40.3 28.8
Reacţia de hidroliză. utilizând duritatea temporară a apei, se 50 48.6 32,7
poate scrie:

Tabelul 3.12.
Densitatea soluţiilor de sulfat feros in diferite concentraţii,
20 mg FeCl3/l apă diminuează duritatea temporară cu 1°G, iar la temperatura de 18°C
duritatea permanentă urcă la acest proces chimic în jurul unei valori
asemănătoare. Concentraţia Densitatea Concentraţia (%) Densitatea
La folosirea FeCl3 apare de multe ori riscul unor depuneri a (%) (g/cm3) (g/cm3)
flocoanelor în cadrul treptelor ulterioare de tratare. Cu tot acest 1 1.0085 12 1.1220
dezavantaj, este uneori preferată sulfatului de aluminiu, căci efectul 2 1.0180 14 1.1145
coagulant de cele mai multe ori este mai bun şi consumul cu până la 4 1.0375 16 1.1675
50% mai scăzut. Pentru preparare şi dozare sunt indicate rezervoare şi 6 1.0575 18 1.1905
armături din gresie, porţelan, sticlă, email, mase plastice şi cauciuc. 8 1.0785 20 1,2135
Manevrarea FeCl3 trebuie tăcută cu atenţie căci substanţa este un 10 1.1000
puternic iritant al pielii şi ochilor. De asemenea trebuie ţinut seama de
puternica încălzire a soluţiei. Sarea se toarnă în apă şi niciodată invers.

244 24
5
 Sulfatul feros, tratat cu clor. reacţionează cu duritatea tempora-
Soda caustică (NaOH). cu γ = 2.13 g/m3 se dizolvă foarte uşor,
ră, aceasta diminuându-se la adăugarea a 50 mg/1 cu 1°G, în timp ce cu degajare de căldură. NaOH se întrebuinţează sub formă de leşii
duritatea permanentă se ridică cu aceiaşi valoare. până la 10% în principal la dedurizare sau neutralizare. NaOH trebuie
În majoritatea cazurilor, sulfatul feros se foloseşte sub formă de păstrat în rezervoare închise, fiind puternic higroscopic, iar cu acidul
clorură de sulfat feros (FeClSO4). care se prepară prin tratarea carbonic trece în Na2CO3.
sulfatului feros cu clor (l parte clor, în greutate, la 7-8 părţi sulfat Carbonatul de sodiu (soda calcinată) este o sare albă, sub formă
feros); sub această formă, sulfatul feros are de obicei efectul clorurii de pulbere (Na2CO3), având în soluţie o reacţie alcalină (pH = 11,2 la
ferice, care însă este mai scumpă. Duritatea temporară a apei tratate cu concentraţia de l %). Caracteristicile soluţiilor de sodă sunt date în
50mg FeSO2 7H2O/ l apă scade cu un grad, în timp ce duritatea tabelele 3.15. şi 3.16.
permanentă creşte în aceiaşi măsură. Tabelul 3.15.
Suhibilitatea carbonatuliii de sodiu "m apă la diferite temperaturi
• Hidroxidul de sodiu (soda caustică)
Temperatura Solubilitatea Conţinutul
Este o substanţă albă, cristalină foarte higroscopică. care în (g/100gH20) (%)
(°C)
soluţie are o reacţie bazică foarte puternică (pH = 12,9 la concentraţia 0 6.86 6.4
de 1%) caracteristicile soluţiilor de sodă caustică sunt date în tabelele 10 11.98 10.7
3.13. şi 3.14 20 21.58 17.8
Tabelul 3.13. 25 29.20 22.6
Stabilitatea hidroxidului de sodiu în apă, la diferite temperaturi 30 39.7 28.1
40 48.9 32.8
Temperatura Solubilitatea Conţinutul (%) 50 47.1 32.1
(°C) (g/100gH20) 60 46.2 31.6

0 42 29.6 Tabelul 3.16.

18 107 51.7
Densitatea soluţiilor de carbonat de sodiu de diferite concentraţii, la
80 313 75.8
temperatura de 20°C
Tabelul 3.14.
Concentraţia Densitatea Concentraţia Densitatea
Densitatea soluţiilor de hidroxid de sodiu la diferite concentraţii (%) (g/cm3) (%) (g/cm3)

Concentraţia Densitatea Concentraţia (%) Densitatea 1 1.0086 10 1.1029

(%) (g/cm3) (g/cm3) 2 1.0190 11 1.1136
3 1.0294 12 1.1224
1 1.0095 12 1.1309
4 1.0398 13 1 1354
2 1.0207 14 1.1530
5 1.0502 14 1 1460
3 1.0318 16 1.1751
6 1.0606 16 1.1680
5 1.0538 18 1.1972
7 1.0711 18 1.1900
8 1.0869 20 1.2191
8 1.0816 20 1.2120
10 1.1089
9 1 0922

246
24
7
 • Silicatul de sodiu
În procesele de coagulare se utilizează deseori, fie pentru a
Este o substanţă cristalină ce se procură sub forma unui lichid
îngreuna şi mări flocoanele formate prin
vâscos, uleios, incolor sau de culoarea laptelui, tulbure. Conţinutul de
procesele de coagulare, fie pentru a mări
bioxid de siliciu este de 24-26 %, iar cel de oxid de sodiu, între 7 şi 9 %.
vitezele de reacţie ale coagulanţilor, aşa
în soluţie are o reacţie puternic alcalină (pH = 12,3 la concentraţie de
numiţii adjuvanţi de coagulare sau floculanţi
l %). Silicatul de sodiu nu trebuie păstrat multă vreme întrucât se preci-
(printre aceştia un loc deosebit îl ocupă
pită; de aceea trebuie protejat de contactul cu aerul în timpul depozitării.
polielectroliţii). Dintre polimerii neionici se
Silicatul de sodiu fiind vâscos, la dimensionarea conductelor trebuie ţinut
utilizează foarte frecvent poliacrilamidele.
seama că el are o vâscozitate de 3.5 x 10-5 până la 7 x 10-5 m2/s.
Polimerii anionici sunt caracterizaţi prin existenţa unor grupe
• Acidul sulfuric care permit absorbţia unor grupe ionizate negativ, al căror rol este de a
provoca extinderea polimerului. Cea mai cunoscută este poliacril-
Se livrează sub formă de soluţie conţinând 94 până la 96 % 2S0H 4, amida hidrolizată cu sodă:
cu o densitate de 1,84 g/cm'.
în tabelul 3.17. se dau caracteristicile soluţiilor de acid sulfuric.
Tabelul 3.17.
Densitatea şi concentraţiile acidului sulfuric la
temperatura de 20°C
Concentraţia Densitatea Concentraţia Densitatea
(%) (g/cm3) (%) (g/cm3)
Polielectroliţii cationici sunt macromolecule care conţin în
0.26 1.000 53.0 1.425
4.00 1.025 58.5 1.450
lanţul de polimerizare ioni negativi, datoraţi de obicei grupelor amine,
7.7 1.050 57.8 1.475 imine sau amoniu:
11.3 1.075 60.2 1.500
14.7 1.100 62.5 1.525
18.1 1.125 69.1 1.600
21.4 1.150 71.3 1.625
24.6 1.175 73.4 1.650
27.7 1.200 75.5 1.675
30.8 1.225 77.6 1.700
39.7 1.300 79.8 1.725
42.5 1.325 82.1 1.750
45.3 1.350 84.6 1.775
47.9 1.375 87.7 1.800
50.5 1.400 92.3 1.825

248
 Prospectele şi literatura de specialitate semnalează sute de tipuri
de polielectroloţi, a căror alegere în domeniul de utilizare, trebuie însă 250
făcută cu mare grijă, pe bază de studii de laborator. In general, în
cazul în care polielectroliţii sunt utilizaţi ca adjuvanţi, se folosesc
tipurile anionice şi neionice, iar în cazul în care polielectrolitul este
folosit drept coagulant, tipurile cationice. De asemenea, atunci când
ph-ul este ridicat (mai mare ca 7,5) se preferă tipurile anionice, iar
când este coborât (sub 6,5) tipurile cationice sau neionice.
De obicei polielectroliţii se prezintă sub formă pulverulentă şi
se livrează în saci sau containere. Pentru divolvare se utilizează apa
curată (clor sub 0,5 mg/1) cu temperatura cuprinsă între 10 şi 50°C.
Produsele se dizolvă greu şi dau lichide cu vâscozitate mare, cu
stabilitate redusă. În ultimii ani se observă tendinţe de producere a
unor polimeri sub formă lichidă, ceea ce simplifică mult problemele
legate de dizolvare şi dozare.
 ANEXA 9.
Procesul de filtrare şi factorii determinanţi
Parametrii fizici, tehnologici şi hidrodinamici ai
procesului de filtrare
a. Parametrii fizici ai apei ce urmează a se filtra
Caracteristicile apei la intrarea în filtre
Apa cu conţinutul de dispersii, particule minerale şi organice, se
caracterizează prin concentraţia, natura şi starea de agregare a materii-
lor care urmează a f] reţinute prin filtrare.
Concentraţia dispersiilor din apă se evidenţiază fie direct în
mg/dm , fie prin turbiditate, în grade scara silicei sau NTU.
Starea de agregare şi echilibrul fizico-chimic şi electric al
dispersiilor poate fi caracterizat printr-o serie de indicatori ca:
potenţialul electrostatic, indicele de filtrabilitate FI, temperatura,
gradul de coeziune K.
Potenţialul ξ indică sarcina electrostatică a particulelor
coloidale. Se măsoară în mV şi se determină cu o aparatură complexă
(Zetametru) pe baza vitezei de deplasare a particulelor supuse unui
câmp electric. Potenţialul zeta variază cu doza de reactiv coagulant. O
stare corespunzătoare de coagulare este indicată de valori ale
potenţialului ξ = 5... l O mV.
Coeficientul de coeziune K a flocoanelor care formează
depunerile nămolului rezultat după coagularea dispersiilor din apă a
fost definit la cap. „Decantarea apei". Pentru corectarea valorii A-
astfel încât aceasta să corespundă în intervalul dorit (K = 0,8 ... 1,2) se
folosesc ajutători de coagulare.
Cu cât coeficienţii de coeziune realizaţi în procesul de
coagulare sunt mai mari, cu atât sorturile de nisip care asigură ciclu
optim de filtrare sunt mai mari.
266
Indicele de filtrabilitate FI caracterizează proprietăţile de
formare a depozitelor de suspensii la anumite adâncimi în stratul
filtrant, ţinând seamă de concentraţia suspensiilor şi de viteza de
filtrare. Acest indice este arătat ca expresie matematică la subpct. B) şi
constituie împreună cu indicele de penetrabilitate un mijloc eficient de
comparaţie când se propun diverse soluţii de rezolvare a procesului
tehnologic de filtrare. Cu cât FI este mai mare. soluţia propusă este
mai eficientă.
b. Parametrii tehnologici ai procesului de filtrare
Caracteristicile stratului filtrant, în legătură cu stratul filtrant
trebuie definite caracteristicile granulometrice, suprafaţa specifică,
volumul porilor etc., precum şi o serie de parametrii geometrici ca
grosimea stratului filtrant şi suprafaţa filtrantă.
Curba granulometrică a unui material filtrant se obţine prin
cernerea nisipului uscat printr-o suită de site normalizate, cuprinse în
general între 0,2 şi 5 mm, şi notând greutatea nisipului reţinut pe
fiecare sită cu ochiurile având d [mm], în curba granulometrică se
exprimă pentru fiecare diametru al ochiului de sită, procentul (deter-
minat din greutate) de nisip care a trecut prin sita respectivă; astfel, pe
o curbă granulometrică. pentru fiecare dimensiune d a sitelor folosite,
reprezentate pe axa absciselor, rezultă în ordonată procentul de nisip
cu diametrul mai mic decât d.
De pe curba granulometrică se pot extrage trei valori caracteris-
tice ale stratului filtrant:
l) Coeficientul de uniformitate K„ care se defineşte prin relaţia:
d50 şi d10 fiind diametrele care corespund pe curba granulometrică la
Procentele de 60 şi respectiv 10 %.
2) Diametrul eficace, care este d10 definit mai înainte.
26
7
 3) Diametrul echivalent dec al granulelor stratului filtrant, care
rezultă din relaţia:
a1 este cantitatea de material filtrant, în % din greutate pentru
fracţiunea cuprinsă între două diametre, d1, fiind media aritmetică a
acestor diametre. Pentru determinarea dec se împarte curba granulo-
metrică în 5-6 sectoare pe care se calculează rapoartele a/d.
Volumul porilor se exprimă în % din volumul aparent ocupat de
stratul filtrant, sub această formă purtând denumirea de coeficient de
porozitate. El. poate varia între valori de 0,30-0,45 şi se ia, pentru
stratele filtrante utilizate în mod curent, cu valoarea m0 = 0,35. sau
pentru stratele de tip monogranular cu K„ <1,4: m0 = 0,40 ...0,42.
Grosimea sau înălţimea stratului filtrant se măsoară pe direcţia
paralelă cu firele de curent, între secţiunile de intrare şi ieşire a apei
din acest strat.
Suprafaţa filtrantă S este aria aparentă a secţiunii normale pe
direcţia de curgere a apei.
Durata ciclului de filtrare T este perioada de timp între
începerea filtrării şi terminarea acesteia, determinată fie de depăşirea
în efluent a turbidităţii admisibile, după timpul T1, fie de depăşirea
pierderii de sarcină admisibile, după timpul T2.
Intensitatea de spălare este raportul dintre debitul de apă,
respectiv de aer, utilizat şi suprafaţa filtrantă S, definită mai înainte.
De obicei, se exprimă în dm3 /sm2 .
Productivitatea filtrului este reprezentată de volumul de apă
livrat la consumator pe l m2 suprafaţă filtrantă. Expresia matematică a
productivităţii este cea dată la subcap. 3.3.2.3.d.
Coeficientul de expandare e este raportul, în %, între înălţime3
stratului filtrant în timpul filtrării şi înălţimea aceluiaşi strat în
perioada de spălare a filtrului în contracurent.
268
c. Parametrii hidrodinamici ai procesului de filtrare
Aceştia definesc regimul de curgere a apei prin mediul filtrant şi
sunt în principal: viteza de filtrare, sarcina hidraulică sub care se face
filtrarea şi pierderile hidraulice prin stratul filtrant.
Viteza de filtrare se consideră viteza aparentă care rezultă din
raportul:
q = debitul care trece prin suprafaţa filtrantă
S, definită mai înainte.
Sarcina hidraulică h, sub care se face filtrarea, este reprezentată
de înălţimea coloanei de apă peste stratul filtrant.
La filtrele rapide deschise aceasta este dată de înălţimea
stratului de apă de deasupra materialului filtrant.
Pierderea de sarcină Δ h este diferenţa de presiune a apei între
două niveluri ale stratului filtrant, în exploatare se înregistrează
pierderea de sarcină totală ΔH între nivelul de intrare şi cel de ieşire
din filtru.
A) Mecanismul de reţinere a dispersiilor în mediul filtrant
Particulele dispersiilor din apă ce sunt reţinute prin filtrare au
mărimi de 0,l-0,5μ, în timp ce mărimea porilor din materialul filtrant
este în jur de 200 μ.
Din studiile făcute pentru fundamentarea mecanismului de
separare prin filtrare a dispersiilor din apă au rezultat diverse teorii
fizice, fizico-chimice şi biologice de explicare a acestui proces,
precum şi o serie de modele matematice care caută să stabilească
relaţii între un număr cât mai mare de variabile implicate.
a. Reţinerea dispersiilor din apă pe granulele stratului filtrant
Reţinerea dispersiilor din apă are loc pe de o parte printr-un
efect de contact al particulelor dispersiei cu granulele stratului filtrant.
26
9

Acest mecanism de reţinere se explică prin acţiunea conjugată a mai
multor factori.
Contactul direct a particulelor dispersate cu diametrul D. pe
granulele filtrului cu diametrul d. prin efectul fizic de intercepţie a
cărui probabilitate de reţinere iniţială, după P. Stein, PL = D2/d3 creşte
pe parcursul ciclului de filtrare prin depunerile succesive care se
produc pe particulele materialului filtrant.
Inerţia de parcurgere pe o anumită traiectorie a particulelor
dispersate, care - împiedicând schimbarea direcţiei de mişcare a
acestora - are ca efect intercepţia lor de către granulele din stratul
filtrant. Datorită însă viscozităţii relativ mari a fluidului, această
reţinere de natură fizică are un efect redus în cazul filtrării apei.
Difuzia datorită translaţiei particulelor cu mărimea până la 2μ.
sub acţiunea mişcării browniene.
Particulele ajung astfel în contact cu granulele stratului filtrant
pe care sunt reţinute; acest efect fizic are o mică pondere în procesul
de filtrare a apei datorită cantităţilor neglijabile de particule sub 2μ
conţinute în apă.
Deplasarea laterală, perpendiculară, pe l in i il e de curent, a
particulelor care capătă o mişcare de rotaţie sub acţiunea hidro-
dinamică într-un câmp uniform, în domeniul valorilor reduse ale
numărului Reynolds.
Acest efect se amplifică în cazul în care câmpul devine neuni-
form şi când mişcarea nu este staţionată, cazul real al curgerii prin
porii materialului filtrant. Totodată acest efect este amplificat de
forma nesferică a particulelor dispersiei. Acestea sunt deviate de
pe traiectoria liniilor de curent şi ajung în contact cu granulele
materialului filtrant.
Interacţiunea moleculară dintre particulele dispersate în apă,
ca efect al forţelor Van der Waals, este proporţională cu inversul
pătratului distanţei. Aceste forţe de atracţie, împreună cu forţele
hidrodinamice, para avea ponderea maximă în mecanismul de reţinere
a particulelor pe filtre.
270
S. şi V. Mackerle propun un criteriu de adeziune Mă în funcţie
de valoarea numărului Reynolds: Ma = Re2.16:
v = viteza aparentă;
d = dimensiunea granulelor stratului de nisip;
v = coeficientul de vâscozitate cinematică.
Acest criteriu, dedus experimental, fiind însă independent de
natura şi starea de agregare a dispersiilor conţinute în apă, nu poate fi
luat în consideraţie ca general valabil.
Forţele electrostatice, împreună cu forţele Van der Waals care
iau naştere în stratul dublu de ioni din pelicula adsorbită pe suprafaţa
particulelor stratului filtrant şi a particulelor dispersate în apă.
Forţa de respingere electrostatică scade după o lege exponen-
ţială, odată cu creşterea distanţei între granula din stratul filtrant şi
particula dispersată. Dimpotrivă atracţia descreşte cu inversul acestei
distanţe la puterea a şasea. Prin însumarea acestor forţe se obţine o
curbă care prezintă un maxim definit ca nivel al barierei de energie
(în general sub 10 mV) corespunzător unei distanţe sub care particu-
lele sunt supuse unor forţe de atracţie care cresc considerabil cu
micşorarea acestei distanţe.
Dispersiile de argilă, microorganisme etc., care se găsesc în
apele naturale sunt electronegative ca şi suprafaţa granulelor de nisip
din stratul filtrant, astfel încât în momentul în care datorită forţelor
hidrodinamice, inerţiei sau difuziei, menţionate, particulele dispersiei
ajung la distanţe sub cele corespunzătoare barierei de energie şi sunt
reţinute de forţa de atracţie menţionată, pe granulele din stratul
filtrant.
Coagulanţii utilizaţi în tratarea prealabilă a apei sunt încărcaţi
cu sarcini electropozitive, de unde decurge atenţia cu care trebuie
făcută dozarea acestora pentru a nu da naştere la fenomene de
respingere.
271
 Adsorbţia, prin care particulele în dispersie sunt reţinute ne
granulele stratului filtrant ca urmare a contractului peliculelor de
lichid adsorbite la suprafaţa acestor particule şi granule. Aceste
pelicule sunt formate din cele două straturi ionice, primul de cationi
legat mai stabil şi cel exterior, difuz, format din anioni şi cationi mai
puţin legaţi, care pot intra în reacţii de schimb cu ionii din mediul
dispergent, sau ai altor pelicule adsorbite. Este deci suficient ca aceste
pelicule să vină în contact pentru ca particulele să fie reţinute prin
adsorbţie.
Condiţia ca o particulă cu diametrul D să fie adsorbită pe
granula de diametru d este:
D ≥ 0,16 d- 2a,
în care a, grosimea peliculei adsorbite pe suprafaţa particulei, poate fi
influenţată de compoziţia chimică şi mineralogică a granulelor clin
strat şi a particulelor dispersate, precum şi de starea de mineralizare a
apei. Viteza de filtrare ca factor hidrodinamic influenţează deformarea
acestor pelicule de legătură şi poate în anumite condiţii să producă
dezlipirea particulelor adsorbite. Compoziţia granulometrică a stra-
tului filtrant influenţează posibilităţile de adsorbţie prin mărimea d,
astfel încât în cazul granulelor mai fine creşte efectul de reţinere prin
adsorbţie.
b. Reţinerea dispersiilor din apă în interspaţiile
stratului filtrant
Al doilea mecanism de reţinere a dispersiilor prin filtrare se
referă la acumularea acestora în interspaţiul granular al mediului
filtrant şi este explicat, de asemenea prin acţiunea conjugată a mai
multor procese:
Sitarea reţine particulele în zonele de tangenţă ale granulelor
stratului filtrant. Probabilitatea de reţinere a unor particule de diametru
D în spaţiile granulelor de diametru d este după W.E. Hali:
272
Prin sedimentare în aceste intersecţii se pot reţine, în special în
filtrele lente, după A. Hayen, particule de dimensiuni foarte
reduse(0,3μ).
La aceiaşi sarcină hidraulică, după cercetările lui G. M. Pair
şi D. R- Stanley, pot fi reţinute prin sedimentare în filtre particule de
20 ori mai mici decât în decantoare. Efectul de sedimentare în filtre
creşte proporţional cu pătratul dimensiunii particulelor, precum şi cu
diferenţa de densitate dintre particule şi apă, dar acest efect este invers
proporţional cu vâscozitatea dinamică a fluidului.
Acest proces este secondat de efectele de adsorbţie menţionate,
precum şi de alipirea reciprocă dintre dispersiile de natură coloidală
sub acţiunea coagulării.
În filtrele lente procesul de sedimentare este accelerat de
coagularea produsă de diastazele secretate de alge şi micro-
organismele din membrana biologică formată în stratul superficial al
filtrelor.
Reţinerea particulelor în straturi succesive, mecanism imaginat
de D. Mintz sub forma următoare:
• stratele de grosime elementară normale pe direcţia de filtrare
pot reţine fiecare o anumită cantitate de particule:
• după epuizarea acestei capacităţi, dispersiile trec prin stratul
respectiv la cel următor în sensul de filtrare;
• după completarea succesivă a capacităţii de reţinere a tuturor
stratelor elementare, particulele trec prin stratul filtrant odată cu
efluentul.
Asupra cauzelor epuizării capacităţii de reţinere a particulelor în
mediul filtrant există multiple ipoteze care însă în esenţă au în vedere:
• variaţia structurii geometrice a mediului filtrant în timpul
ciclului de filtrare şi modificarea în consecinţă a vitezelor interstiţiale;
• modificarea caracteristicilor suprafeţei specifice a materia-
lului filtrant;
• distrugerea structurii depozitelor acumulate sub acţiunea
forţelor hidrodinamice.
27
3
 Mecanismele menţionate în cadrul teoriilor fizice, fizico-
chimice şi biologice de explicare a procesului de filtrare scot în
evidenţă complexitatea acestui proces în care intervin foarte mulţi
factori, parte dintre ei greu de controlat, mai ales datorită variaţiilor în
timp de-a lungul ciclului de filtrare.
Aceste mecanisme şi procese trebuie privite într-o acţiune
conjugată şi complimentară; unele pot avea rol de factori preponde-
renţi în anumite condiţii şi roluri neglijabile în altele. Dacă difuzia
spre exemplu are un rol important în cazul particulelor foarte fine,
sedimentarea este preponderentă în cazul particulelor de peste l0 μ., iar
probabilitatea de contact la particule mult mai mari.
B) Modele matematice ale procesului de filtrare
La începutul ciclurilor de filtrare datorită curgerii laminare a apei
prin mediu poros, mişcarea apei ar putea fi exprimată prin relaţia liniară
a lui Darcy sau prin relaţii asemănătoare. Cum însă datorită acumulării
suspensiilor în decursul filtrării, schimbării geometriei mediului poros şi
măririi în consecinţă a vitezelor de curgere, mişcarea apei depăşeşte
limita de aplicabilitate a legii Darcy. Numărul Reynolds critic care
defineşte această limită calculat după diverşi cercetători este cuprins
între valorile 2 şi 12 şi este sistematic depăşit spre finele ciclurilor de
filtrare, când Re ia valori cuprinse între 2,6 şi 23,5.
Ca urmare s-a recurs în general la alte relaţii valabile pe
întreaga durată a ciclului de filtrare.
Majoritatea metodelor matematice au expresii complexe cu
mulţi parametri empirici sau constante care trebuie stabilite experi-
mental şi în consecinţă sunt greu de utilizat în practică.
Tendinţa generală este de a utiliza relaţii simple de modelare a
procesului de filtrare bazate pe determinări experimentale pe model
care să precizeze condiţiile tehnologice şi performanţele procesului de
filtrare.
În această privinţă, pe baza unor studii efectuate în ţară, s-au
stabilit condiţiile care trebuie îndeplinite de instalaţiile experimentale
pentru ca modelele experimentale să furnizeze rezultate acceptabile
aplicabile la scară industrială:
274
1) Modelarea pe verticală a filtrului la scara 1 : 1 , ceea ce
presupune aplicarea aceloraşi valori pentru vitezele de filtrare, pentru
înălţimea stratului filtrant şi pentru granulozitatea acestuia, precum şi
pentru înălţimea stratului de apă.
2) Adoptarea pentru diametrul D al filtrului model, a unor valori
de 100-140 ori diametrul d10 al granulelor stratului filtrant, deci un
D≥200mm.
Indicii cei mai utilizaţi în prezent pentru compararea rezulta-
telor obţinute în procesul de filtrare sunt: indicele de penetrabilitate,
indicele de filtrabilitate, coeficientul de filtrare A. şi depozitul specific,
pierderile de sarcină, intensitatea de spălare, durata ciclului de filtrare
• Indicele de penetrabilitate B propus după ample studii de H.E.
Hudson:
v = viteza de filtrare;
h = pierderea de sarcină;
L = grosimea stratului filtrant;
d = diametrul caracteristic al stratului filtrant.
Indicele B creşte în cursul ciclului de filtrare datorită creşterii
pierderilor de sarcină şi poate preciza momentul epuizării capacităţii
de filtrare eficientă.
B caracterizează; în special, proprietăţile filtrului.
Cu cât indicele de penetrabilitate este mai mic, cu atât filtrul
asigură o calitate mai bună a filtrantului. La un proces tehnologic
corespunzător acest indice trebuie să varieze între valori de 1,4 - 8,4.
• Indicele de filtrabilitate FI, caracterizând în principal proprie-
tăţile fizico-chimice ale influentului legate de procesul de filtrare, se
propune, după M. Fox şi L. J. Cleasby, să fie:
27
5
 • Coeficientul de filtrare λ şi depozitul specific σ, care
corespund şi relaţiilor de bază propuse de Iwasachi, pot fi stabiliţi
pentru un moment t, al ciclului de filtrare cu relaţiile:

Pierderile de sarcină prin filtre depind de caracteristicile

stratului filtrant şi ale apei care se filtrează, de viteza de filtrare, un rol
important avându-1 şi tratările pentru coagulare şi condiţionare,
prealabile filtrării.
În practică, limitele maxime ale lui H trebuie verificate pe
modele experimentale.

Intensitatea de spălare reprezintă debitul de apă în contracurent

raportat la unitatea de suprafaţă a filtrului.

Durata ciclului de filtrare este influenţată pe de o parte de

compoziţia granulometrică a stratului filtrant şi de viteza de filtrare.
După D. Mintz şi S. Schubert între durata T a ciclului şi
diametrul granulelor stratului filtrant se poate stabili relaţia: T = Cd2,15
în care constanta caracteristică se poate determina experimental.
O. Lincevski propune o relaţie: T = Cv1,65 în care constanta
care caracterizează stratul filtrant şi influentul poate fi determinată
stabilind experimental perechi de valori T, v.

276
 ANEXA 11
Influenţa compoziţiei granulometrice asupra
parametrilor de funcţionare.

În tabelul 3.28. sunt comparate 3 sorturi de nisipuri filtrante din

punctul de vedere al productivităţii, pierderilor de sarcină şi variaţiei
vitezelor de filtrare.
Tabelul 3.28.
Influenţa compoziţiei granulometrice a stratului filtrant
asupra parametrilor de funcţionare ai filtrului
(strat filtrant de 80 cm grosime, strat de apă 70 cm,
viteză de filtrare iniţială 10 m/h)

Se remarcă productivitatea cu 20 % mai mare ce se obţine cu

sortul de nisip 1,0-1,5 faţă de sortul 0,5-1,0 mm.
În schimb, sortul 1-2,5 mm nu justifică sporul de productivitate
faţă de inconvenientele ce le aduc din punct de vedere al asigurării
calităţii filtrantului şi fiabilităţii procesului de filtrare.

278
296
 Anexa 22. 5. Utilaje şi echipamente pentru îngroparea şi deshidratarea
nămolurilor
- filtre presă
Categorii de utilaje, echipamente şi armături utilizate în
- filtre bandă
staţiile de tratare
- centrifuge
l. Utilaje de preparare şi dozarea reactivilor 6. Echipamente aferente monitorizării şi automatizării
- mixere
- coagulanţi granule şi soluţie proceselor tehnologice
- polielectroliţi − interfeţe de comunicaţie internă cu dispozitivele de
- pentru corectare pH (var sau acizi) achiziţie şi comandă şi interfeţe de comunicaţie externă cu
- cărbune activ praf magistrala de date către dispecerat
- clor şi dioxid de clor − echipamente de automatizare, de achiziţie şi comandă cu
- ozon dispozitive de afişare locală
− instalaţii proprii sistemelor de achiziţie şi comandă
2. Armături de instalaţii − prin intermediul cărora se inspectează starea
- robineţi (cu acţionare manuală, electrică, pneumatice) dispozitivelor comandate şi parametrilor achiziţionaţi
- clapeţi de reţinere (cu clape multiple, tip vană conică, − liniile de comunicaţie (fir sau RTU)
cu regulatoare de închidere)
- reductoare de presiune
- regulatoare de nivel amonte şi aval pentru filtre

3. Utilaje aferente decantoarelor

- poduri racloare
- agitatoare în camere de amestec şi floculare
- pompe

4. Aparatură de măsură şi control

- debitmetre
- manometre
- echipamente de măsurare (traductoare) pH, turbiditate,
temperatură, conductivitate, potenţial „Zeta". clor
rezidual, densitate, redox oxigen dizolvat

300 30
1