Definiţia noţiunii STIL.

Date preliminarii despre stiluri

Arta este strâns legată de factorii:

- Istorici;
- Sociali;
- Geografici;
- Climaterici;
- De condiţiile naturale;
- Orânduirea socială;
- Nivelul de dezvoltare al forţelor de producţie;
- Materialele constructive locale;
- Uneltele şi procedeiele tehnice ale epocii;
- Ideologia;
- Modul de gândire estetică;
- Idealul estetic caracteristic unei anumite perioade de
dezvoltare a civilizaţiei;
- Specificul istoric şi naţional al poporului. Arta reflectă
ideologia societăţii şi idealul ei estetic.
În diferite perioade istorice arta a avut un conţinut diferit.
De-a lungul timpurilor s-au format diferite stiluri artistice.
Istoia culturii ne-a lăsat moştenire un bogat spectru de obiecte
uzuale, de obiecte de interior. Realizate prin fantezia artistului ele au
preluat din formele, proporţiile, ornamentica stilurilor , ce s-au perindat de-a
lungul istoriei.
Noţiunea “stil” provine de la cuvântul latin “stylus” - condei de
metal, os, lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu ajutorul căruia în
antichitate se scria pe tăbliţe de ceară. De la acest cuvănt latin a provenit şi
cuvântul “stilou” – toc cu rezervor.
În lingvistică, literatură noţiunea “stil”se utilizează în sensul diferitor
sisteme de limbaj, vocabular : stil oficial, stil usual. Stilul comunicăii scrise.
Stilul comunicării orale.
În artă de asemenea se utilizează noţiunea “stil”- “sistem de
procedee şi mijloace artistice, format istoriceşte şi condiţionat de
unitatea unui conţinut ideologic”.(ESM, vol. , p.269) (Unitatea
conţinutului social-istoric condiţionează,apreciază unitatea principiilor,
mijloacelor artistice).
 Prin noţiunea “stil ” sunt marcate:
- mari epoci, perioade istorice în dezvoltarea artei (stilul romanic, gotic,
renascentist, baroc, clasicist, romantic ş.a.)
- trăsături caracteristice ale artei unui popor (“silul japonez”, “stilul
egiptean”, ş.a. )
- trăsături caracteristice timpului, în care au veţuit diverse
personalităţi (“stilul Ludovic al XIY”)
- trăsături carateristice unori curente artistice (stilul modern)
- trăsături caracteristice unui gen artistic (stilul romanlui englez)
Trăsături caracteristice ale unui autor anumit, maniera individuală de
creaţie a unor mari artişti (stilul lui Rembrandt, Puşkin, Eminescu, ş.a. )
Principalele stiluri artistice s-a manifestat în arhitectură, pictură,
sculptură, interior, design, muzică, teatru etc.
Stilul arhitectural se apreciază prin totalitatea principiilor
constructive ale unei epoci, ce se manifestă în particularităţile funcţionale,
tehnice, estetice, materialele de construcţie, legile de compoziţie
volumetrică, decorarea faţadelor şi a interiorului.
Principalele stiluri artistice sunt:
clasicul elin, bizantinul, romanicul, goticul, renesansul, barocul, rococoul,
clasicismul, ampirul, neoclasicismul, modernul, modernismul,
constructivismul.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

PERIOADA ANTICA.

STILUL ANTIC EGIPTEAN

Egiptul antic, este leaganul (колыбель) primei civilizatii, pe

parcursul a circa 4 milenii, aici s-a format o cultura de importanta
universala. S-a format un stil aristic deosebit, care pina in prezent frapeaza
prin maretia (величие) sa. Si pina in prezent insufla idei creative
designerilor.
Egiptenii sunt primii creatori de bijuterii, arta aplicata, ornamentica.
Poporul egiptean mai este considerat ca fiind cel mai vechi creator de
mobila, el reusind sa creeze unelte (инструменты) precum: burghiu,
dalta, ferestraul, necesare pt constructia mobilierului. Deoarece lemnul
lipsea in aceasta regiune, s-a impus aducerea lui din alte parti. De ex: din
asia mica, sau mediteraniana. Astfel, s-a folosit lemnul de tisa, cedru,
maslin, sicomore.

Interiorul unei case egiptene, casa mestesugarului. (imagine)

Interiorul salii mari a holului egiptean in Picadilly. (imagine)

Gama coloristica: Gama de culori a fost dictata de natura, ca

urmare s-a dezvoltat o paleta destul de sobra. Mai multe nuante de galben,
verde, rosu, albastru stralucitor, alb, si spre final apare si culoare neagra.
Cel mai probabil doar culoarea maro a fost obtinuta prin amestecarea
culorilor rosu si verde, iar culoarea neagra era utilizata ca un contur subtire,
dar destul de clar. Vopseaua era din pigmenti naturali, acest lucru le-a
determinat o saturatie calda si moale.
Pardoseaua. In casele egiptene sarace aveau podelele de lut iar
in cele bogate erau executate sau din marmura, sau erau pictate sau
sculptate cu diferite ornamente si eroglife in piatra. Astazi pt o versiune
moderna a stilului putem combina diferite tipuri de gresie in culori naturale
combinate cu o pardosea calda.
Peretii. Sunt de culoare alba, sau nuanta de bej deschis, si fildes.
Perete egiptean traditional este executat din tencuiala decorativa, rugoasa,
(грубая) si vopsita. Astazi asa o textura poate fi imitata si de tapet. O
caracteristica importanta este si prezenta numeroaselor nisi in perete. Stilul
egiptean adaptat la contemporan este mai des utilizat, bassorelieful decit
predesorul sau vechi. Pt a nu supraincarca interiorul. Bassoreliefurile sunt
folosite ca frontiere in partea de sus a peretilor, de multe ori in loc de cifre
convexe sunt lipite imitatii, adica imaginea imprimata plat. Modelele
adecvate acestui stil vor fi: frunze si flori de lotus, sau de papirus, sageti ale
soarelui, figuri stilizate de zeitati (божества) si oameni. Accentul in
interior poate fi un panou cu scene din mitologie sau din viata egiptenilor.
Coloane Atributul obligatoriu al stilului egiptean, sunt coloanele.
Coloanele egiptene sunt considerate a fi modelate dupa forma floare de
lotus, originara din Nil. Aceste coloane se ingusteaza in partea de sus, si
sunt adesea ornamentate cu frunze de palmier. Alte caracteristici incluzind
inele orizontale aproximativ la un sfert din drumul pina la capatul coloanei.
Din pacate, de cele mai multe ori multe din apartamentele contemporane
lipseste spatiul sau inaltimea corespunzatoare a etajului. Prin urmare
putem inlocui coloana cu o imitatie din poliuritan.
Tavanul. Solutia traditionala este de a executa trecerea lenta de
la pereti spre tavan. Astfel ca sa evitam unghiuri drepte. O alta
caracteristica este culoarea tavanelor, cea mai raspindita varianta este a
cea de culoare albastra stralucitoare. Pt. ca egiptenii iubeau sa
contempleze cerul instelat (звездный) chiar si in interior.
Mobilier. Tehnica de fabricare folosita de vechii egipteni, care
acordau o deosebita atentie atit designului cit si constructiei este aproape
identica cu cea utilizata astazi. Pt. piesele de mari dimensiuni in special pt
scaune si mese, se foloseau cepurile (втулки). O tehnica populara si
astazi chiar daca de multe ori, cepul este inlocuit de un pivot (стержень),
pt a usura fabricarea.
Un sete de mobilier reprezinta;
- scaunul,
- masa,
- pat si baldahin descoperit la Giza, a fost reconstruit si ofera informatii
pretioase.
Si anume, piesele au suporturi in forma de picioare de animal, au o
structura rigida, suportul pt brate in forma de papirus, patul este mai ridicat
in partea capului, are o tablie de mari dimensiuni decorata in relief, cu
simboluri ale zeilor si scene religioase. Mobila in stil egiptean este realizata
din diferite tipuri de lemn ca de ex: abanos, este un lemn dur de culoare
neagra foarte rezistent. Cedru, un lemn rezistent cu o nuanta galbuie ce
emite un miros dulceag.
Textile si accesorii. Un simbol important al egiptului este soarele,
de aceea este important ca odaile sa fie luminoase si insorite. Se foloseau
draperii si textile in culori luminoase si decorate cu modele geometrice
stricte. De asemenea se pot folosi figurine decorative in forma de piramida,
cap de sfinx, bustul reginei Nefertiti, vase de ceramica mari, statui de zeitati
si pisici plasate separat.
Principalele motive pentru stil egiptean din interior
- geometrice - cercuri simbolizand cdiscul solar:
- scrisiri - hieroglife egiptene;
- animalistice - pisic, sfincsi, grifoni cu corpuri de leu;
- imagini floristice de culoarea albastru si alb.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

STILUL ANTIC GREC.

Arhitectura geniala a antichitatii (древних) elene a cuprins in

interiorul sau splendori (великолепие) de arta si rafinament
(утонченность) destinate uzului cotidian. Din pacate, putine obiecte au
ajuns pina astazi. Gratie arhiologilor, cunoastem astazi multe sculpturi
decorative si vase din cermica. Cunoastem decoratia greaca de interior mai
mult din literatura, din imagini de bassorelief, si de pe desenele de pe vase.
Din picturi si resturi de palate. Acest popor a stiut sa-si creeze pt viata
cotidiana o ambianta pe masura gustului si spiritului cei animal. Locuinta
antica greaca era organizata in jurul unei curti, care oferea ochiului o
splendida priveliste. Coloane zvelte (стройные) sustineau acoperisuri de
iedera sau alte plante, sub care se putea sta in zilele calduroase. Pergolele
erau foarte apreciate. Prin iarba se plantau razlet trandafiri, violete,
zambile, si izvoare artificiale, sau fintini arteziene, care umezeau
atmosfera. Prin multe porti casa se lega de gradina era creata aproape o
relatie directa cu natura. In interioare erau preconizate bai, piscine, exista
mobilier, vase din metal pretios, sau arama (латунь), multa ceramica si
textil.
Paleta de culori: ocru spre cafeniu.
Pardoseaua. Grecia antica era destul de bogata in paduri, ce le
permitea sa furnizeze populatiei diferite specii de lemn cum ar fi: artarul,
stejarul, fagul salcia, si copaci de citrice, care erau folositi atit in constructia
mobilierului cit si la amenajarea interioarelor. In majoritatea caselor sarace
pardoaseaua era din pamint bine compactat sau din lut. In casele bogate
era de obicei utilizat mozaicul cu desene complicate, ca cele de pe pereti
dar si cu figuri geometrice.
Peretii. Pt decorarea peretilor este destul de a picta peretii intr-o
singura culoare sau de a ii decora cu tencuiala decorativa. Un loc aparte in
decorarea peretilor il reprezinta folosirea corniselor, pilatre, rame,
bassoreliefuri, aceste elemente arhitecturale sunt deobicei vopsite in
culoare deschisa, alb, fildes, sau bej.
Mobilier. Forma obiectelor de mobilier era masiva, greoaie, si
rigida, cu influentele ale stilului egiptean si asirian. Dar aveau si obiecte de
mobilier familiar care erau mai fine, mai comode, si elegante. Majoritatea
pieselor de mobilier erau destinate pt odihna si sezut. Pe linga acestea s-
au mai creat si lazi pt pastrarea imbracamintei, mese de lucru, si de luat
masa, lazi mai mici(sipete) pt pastrarea pietrelor pretioase. Sezutul
scaunelor si fotoliilor, era de obicei tapitat rudimentat, printr-o impletitura de
piele sau trestie, acoperita cu material textil, blanuri sau piele de animal. La
greci nu au existat dulapuri.
Ornamentatia. Ornamentele de cele mai multe ori erau sculptate si
pictate, sau executate prin incrustatii din materiale pretioase sau din unele
specii de lemn pretios. Cele mai cunoscute ornamente sunt acantul,
palmeta, miandrele, volutele, coloane, si pilastre, cornise. Tanagrale sunt
figuri decorative care sunt un tezaur important al stilului grecesc. Aceste
figuri erau foarte mici.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

STILUL ROMAN

Romanii erau constructori si arhitecti de mare forta, au fost

influentati de estetica greaca, insa au reusit sa conceapa o arta functionala
in interioarele sale. Locuinta roamana in special in epoca imperiala era
conceputa cu numeroase incaperi, care serveau pentru saloane, biblioteci,
sufragerii, receptii dormitoare, si arhive ale familiei.

Gama coloristica. Pt interiorul stilului roman era caracteristic

combinatia de culori indraznete. Gama de culori include culori vii, saturate,
cu o predominanta de rosu, teracota, piersica, flori albe, lavanda, precum si
aurul si bronzul.

Pardoseaua. Era decorata in forma de mozaicuri pavimentare, cu

motive ornamentale geometrice, florale, sau figurative. Tehnica folosita se
numeste Trompe d`oiel, constind in reprezentarea obiectelor si
personajelor intr-un detaliu foarte avansat. Lucrarea creind senzatia
realitatii.

Coloane. Erau formate din baza cu profil trapezoidal, fileuri de

caneuri pe toata axa de sustinere a coloanei, echinus-loc circular care se
umfla spre exterior si are rolul de sustinere a capiteliului, capitelul si
abacus- o placa subtire decorativa de obicei in forma patrata.
Peretii. Romanii foloseau aozaicul si pict5ra pt decorarea interioara
a caselor si palatelor si in mica masura pt decorarea templelor (храмов).
Decorarea se facea pe plafoane, bolti, pereti si podele. Pt plafoane si bolti
erau folosite teme specifice cerului. Peretii ii decorau cu peizaje, diverse
subiecte mitologice, sau din viata de zi cu zi. De asemenea in perioada
imperiului un accent deosebit se pune pe folosirea mozaicului ca elemente
de decor parietal. O noutate in domeniu este folosirelor cubuletelor
(кубиков) de sticla colorata sau translucida si acelor din ceramica
smaltuita si policroma.
Mobilierul.
singuri cautam info.
Tavanul.
singuri cautam info.
Textil si Accesorii.
singuri cautam info.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

STIL BIZANTIN
Lumea obiectelor, in perioada imperiului Bizantin, care avind o
dainuire de peste 1000 de ani (iceputul sec.XIV – sfarsitul sec.XV) poarta
un pronuntat, caracter religios. Stilul bizantin, asimiland trasaturiale
culturii egiptene, si greco-romahe, s-a raspandit in Balcani, Asia, Rusia,
si a avut o influenta decesiva asupra stilului cult Romanesc; in
arhitectura, interioare, dar mai cu seama (главным образом) in
mobilierul biserecesc.
Cele mai importante cuceriri (завоевания) ale artei, arhitecturii și
tehnicii bizantinele constituie marile edificii religioase și oficiale.
Construcțiile cu bolți și cupole (своды и купола) - cucerire a
arhitecturii bizantine de proveniență islamică – constituie până azi
splendide monumente. Dintre toate catedralele, bisericile și palatele
construite s-au păstrat câteva care demonstrează geniul arhitecților.
In mare majoritate bisericile erau ridicate pe un plan bazilical cu 3,
4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilica romana, (ca o excepţie,
Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octagonal)
- cea mai reprezentativa caracteristica a stilului este utilizarea
mozaicurilor pentru decorarea interioara:
- bisericile de stil bizantin se caracterizează prin:
a) planul cruciform care reiese din apariţia absidelor în pereţii laterali,
b)împărţirea în trei încăperi: pronaos, naos si altar, ultimele doua despărţire
între ele prin catapeteasmă,
c) acoperişul în formă de bolta arcuită,
d)prezenta unei cupole centrale ridicată deasupra naosului în care este
pictat Hristos.
Maunsoleul Gallei Placidia din Ravenna, Catedrala Sfânta Sofia din
Constantinopole, construită în secolul al VI-lea, San Vitale din Ravenna, Sf.
Dumitru din Salonic, mănâstirile de la Muntele Athos sunt cele mai
cunoscute.
Despre arhitectura civilă nu se știe mare lucru. După descrierile
rămase se pare că locuințele, de pildă, erau de tipul celor construite la
Roma. Cazărmile, hipodroamele, școlile și universitățile, zidurile de
apărare a orașelor, fortificațiile etc. nu sunt cunoscute după ruinele rămase.
Singura construcție civilă în bună stare este rezervorul de apă din
Constantinopole - Bin Bir Derek. Această cisternă subterană are bolți și
coloane de marmură frumos lucrate.
În ceea ce privește arhitectura interioară și arta amenajării există
puține date. Tot din descrieri știm că interioarele , coloanele din interior
si pardiseala erau acoperite cu placi din marmura, onix, sticla. Celebrile
panouri murale si de pe tavan erau interpretate in tehnica de mosaic din
diferite piese semipretioase, ca lazurita, agatul, cristalul montan etc.
Lucrand misterios in lumina lumanarilor ele creeau o atmosfera adevarat
divina. Picturi murale sau mozaicuri din pietricele strălucitoare constituiau
de asemenea elemente ale arhitecturii de interior.
 Mobilirul avea forme msive, greoae si sobre, cu linii si suprafetele
drepte, cu elemente constructive simple. Preocuparea principala a
constructiilor era concentrata asupra aspectul ornamental decorati –
caracteristica de baza a stilului bizantin.

Varietatea functionala a mobilierului era redusa. Majoritatea obiectelor

de mobilier erau piese corespunzatoare cerintelor oficiale si bisericesti:

- masute cu un picior;

- lazi, banci, taburete in ”x”;

- scaune cu spaturul drept, fara curburi si inclinatii, inalt sau foarte

inalt;

- jilturi (престолы) biserecesti sau oficiale cu brate in forma de

panouri dreptunghiulare;

- picoare masive cu sectiune dreptunghiulare, uneori sculptate cu

laba sau cap de leu.

Ornamentatia mobilierului bizantin era una din cele mai bogate,

fiind aplicata uniform si abundent pe intreaga suprafata a tuturor
panourilor, tablourilor si fetelor obiectelor de mobila. Ornamentatia se
realiza prin sculptura cu relieful mic, pictura si mozaic. Decoratiunele a fost
sculptate cu ornamete geometrice si vegetale:

- frunza de acant;

- palmete;

- rozete in forma de cruce, deseori aurite, iar putinele spatii libere

vopsite in albastru sau rosu.

Tot ce intra ca mobilier, textile sau obiecte decorative - în aceste

interioare - prezinta o puternică înflorire a artelor decorative. Mobilier de
lemn prețios, ca și numeroasele obiecte destinate edificiilor de cult,
demonstrează o imensă varietate de meserii.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
 STIL GOTIC

Stil arhitectural aparut in secolul XII in Europa occidentala,

caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice inalte si
zvelte(стройные) , prin arcuri si bolti ogivale (стрельчатые), prin
contraforturi, prin vitralii si prin numarul mare de sculpturi in piatra. Arta
gotica - forma de arta raspandita in Europa incepand din secolul XII.

Stilul gotic este al doilea stil international si a aparut in secolul XII,

fiind contemporan cu stilul romanic. Goticul se incadreaza intre secolele XII
si XIV, fiind raspandit in toate tarile Europei centrale, apusene, nordice si
ajungand pana in Polonia si in Carpati.

Denumirea tardiva(позднее) a stilului, care in secolul XII a luat

locul stilului romanic in Europa Occidentala si in Europa Centrala.
Perioada de maxima inflorire se afla in secolul XIII-XIV, dar se manifesta
pana in secolul XVI. Baza stilului gotic consta in sistemul elastic al
constructiilor in care greutatea boltelor este preluata de un schelet bazat pe
incrucisarea de ogive si pe contraforti, fie direct, fie prin intermediul
arcelor .

Goticul poate fi considerat cea mai îndrăzneaţă invenţie în

domeniul arhitecturii occidentale. Goticul poate fi considerat cea mai
îndrăzneaţă invenţie în domeniul arhitecturii occidentale.

Arhitectura este cea mai remarcabila forma a artei gotice.

Constructiile caracteristice stilului gotic sunt: constructiile civile si militare,
catedralele, primariile, palatele de justitie (Palatul de Justitie din Rouen) si
locuintele particulare, unele avand dimensiunile palatelor (Palatul
armatorului Jacques Couer din Paris).Cetati intarite apar pe toata suprafata
Europei.

Arhitectura gotică avea la bază preocuparea arhitecţilor pentru

distribuţia forţelor care acţionează în interiorul structurii clădirii, pe care
aceştia le-au direcţionat de-a lungul coloanelor, grinzilor şi contraforturilor
exterioare. Arhitectura din această perioadă era în continuare centrată pe
stilul ecleziastic, noul sistem fiind determinat de tendinţa de a proiecta
catedrale impunătoare, cu ziduri şi bolţi foarte înalt avântate la cer.
Sistemul redus de stâlpi, contraforturi şi arce permitea umplerea
(заполнение) spaţiilor dintre stâlpi şi ferestre, lucru imposibil de realizat în
cazul bisericilor construite în vechiul stil romanic.

Arhitecţii gotici au transformat nervurile în elemente structurale

principale ale acoperişului, cărora le-a dat o formă de arce uşor
semicirculare, umplând apoi spaţiile dintre striuri cu bolţi gotice frânte
(сломаные). Au rezultat astfel de construcţii mai rezistente şi mai
uşoare. La întâlnirea cu o coloană sau zid, arcele frânte şi bolţile au
avantajul de-a transfera forţa în jos, producând mai puţină presiune laterală
decât un arc sau o boltă semicirculară. Ridicarea unor ziduri masive care
să amortizeze presiunea laterală contravenea tendinţei gotice de a proiecta
clădiri înalte, uşoare şi aerisite. Arhitecţii gotici au propus o serie de
strategii care să faciliteze amortizarea presiunii. Una din aceste inovaţii
consta în suplimentarea stâlpilor structurali cu colonete, coloane mici şi
subţiri care urcau pană la grinzi, susţinând presiunea bolţii. Complexitarea
structurilor de arce fac posibila constructia pe baza de stalpi ce permite ca
peretii sa nu mai fie din piatra ci sa poata fi din sticla astfel se dezvolta in
paralel spectaculoasa arta a vitraliilor, specifica perioadei gotica.

Un alt element definitoriu, care apare la multe cladiri gotice, nefiind

însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât si în alte
forme ornamentale.

Sculptura gotica pe fatadele bisericilor este reprezentata de statui-

coloane imaginand siluete de regi si profeti (пророков) cu aspect imobil,
fete austere, trupuri fara solduri (бедра) si umeri. La inceputul secolului
XIII, sculptura se anima(ожила), figurile sunt in diferite ipostaze,
vestimentele au falduri ample. In sculptura gotica sunt pastrate in mare
masura conventionalismul proportiilor si nota hieratica in tratarea
personajelor, dezvoltandu-se in acelasi timp tendinta de redare expresiva si
de individualizare a figurilor.

Interiorul gotic este bogat in ornamentatie, tapiserii , materiale

pretioase mobilier sculptural,tabouri, mai putin picturi murale, candelabre
din fier forjat. In amenajarile interioare, goticul a revolutionat viziunea
spatiala folosindu-se de spatiile inalte, vitralii, dar si de ogive si arce
de sustinere, acolo unde spatiul permitea
Mobilierul. Abia din 1400 in constructia mobilierului au inceput sa
fie introduse elemente gotice precum unghiurile foarte ascutite. Elementele
gotice erau sculptate pe spatarele scaunelor, pe cufere si pe laturile
meselor.
In mobila stilul gotic s-a implementat caracteristice constructiilor,
structurilor arhitecturale, clar aduse in alta scara. Elementele definitorii
(тонкий) stilului gotic, completate de la o tara la o alta, cu elemente
specifice care tin de traditiile popoarelor respective, asa incit registrul
ornamental specific stilului este foarte bogat.
 Se inventeaza noi principii structurale in constructia mobilei rama cu
tablie, care asigura efecte estetice deosebite cu usurarea constructiilor.
Materialul lemnos, principal utilizat in constructia mobile a fost stejarul,
care prin proprietetile sale de rezistenta asigura conditii bune de taiere
cu dalta si ferestraul. Ornamentele sint inregistrate in majoritate din
natura, fiind executate, in general in relief plan si mai rar in relief complex
(inalt).

Din secolul XV au fost introduse noi tipuri de mobilier. Primul a fost

un fel de scrin (сундук для ценностей), cu un spatiu mic de
depozitare si picioare foarte inalte . In partea de sus avea o polita pentru
expunerea obiectelor si un raft sub aceasta. Dulapurile erau construite
cu unul sau doua randuri de spatii, inchise cu usi. A fost introdus si
celebrul armoire(шкаф), cu usi de mari dimensiuni si un spatiu interior de
1.5 pana la 2 metri, toate erau ornamentate cu motive precum arcade,
coloane si frunze. Сa stil principal pentru partea de nord a Europei,
goticul si-a pastrat influenta in arta mobilei pana la inceputul secolului XVI.
Arta gotică este diferită de arta romană printr-o greutate mai mare a
formelor, prin tendinta liniilor ascendente, prin căutarea echilibrului in locul
stabilitătii maselor.
Pictura a cunoscut cateva perioade importante de dezvoltare, printre
care s-a remacat stilul elegant al goticului international, care propune un
ideal fastuos, cavaleresc, favorizind culorile vii, poleirea cu aur si
personajele cu siluete delicate.

Tapiseria (tesatura realizata din fire de lina divers colorate) cu motive

gotice constituie cea mai potrivita alegere. Scenele reprezentate pe
tapiserie servesc, in general, la ornamentarea peretilor locuintelor.
Tapiseria cunoaste un mare succes in perioada medievala (stilul Mille
Fleurs), fiind realizata in atelierele din nordul Frantei si din tarile de
Jos.

Ornamentele , inspirate din regnul vegetal sunt utilizate in forme

dinamice de o mare varietate, regasindu-se frunza de acanus in
asociere cu iedera, frunza de vita de vie. Stilizarea si geometrizarea
ornamentelor capate un rol preponderent.
Stil gotic
– ferestre mari, prelungi, acoperite cu draperii pentru a sugera ideea de
mister;
– mobilier de dimensiune mare cu diverse elemente metalice;
– paleta monocroma;
– candelabrele mari sunt principala sursa de iluminat;
– tablouri si elemente decorative cu teme usor sumbre
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

STILUL RENASTEREA
Periodizare:
Renasterea este denumirea curentului de înnoire socială si
culturală care a aparut în Europa la sfârsitul Evului Mediu, în secolele al
XV-lea si al XVI-lea, înnoire caracterizată prin reînviorarea interesului
pentru cultura si arta antichitătii clasice
Notiunea de "Renastere" (în franceză: Renaissance, în
italiană: Rinascimento) a fost folosită pentru prima dată la începutul
secolului al XIX-lea de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a
fost preluată de istoricul elvetian Jacob Burckhardt în lucrarea sa
fundamentală "Die Kultur der Renaissance in Italien" ("Cultura Renasterii în
Italia"), 1860
Renasterea carolingiană, după numele lui Carol cel Mare, a
reprezentat trezirea la viată a antichitătii si a culturii bizantine în cultura si
arta imperiului franc, în secolele al VIII-lea si al IX-lea în încercarea
împăratului Carol cel Mare de a continua si înnoi traditiile Imperiului roman
- Renasterea ottonica se referă la caracteristicile de stil în arta si
arhitectura din timpul împăratului Otto III (983-1002), sub influenta
antichitătii si a Bizantului, pentru obtinerea unei "Renovatio imperii
Romanorum

RENASTEREA IN ITALIA

În timp ce in rostul Europei stilul gotic reprezenta simţămintele

popoarelor care îl creau, în Italia acest stil nu a fost acceptat şi apreciat
niciodată, fiind considerat un stil barbar. Italia, leagănul civilizaţiei
europene, a rămas în continuare adeptă istoriei proprii, reluînd permanent
ceea ce romanii au iniţiat, modificînd şi adaptînd totul la condiţiile social-
istorice ale timpului.

Începînd cu secolul XII, atunci cînd în Europa se contura stilul gotic,

în Italia se pun bazele unei dezvoltări deosebite a ştiinţei şi culturii, ca
rezultat al urbanizării şi dezvoltării meşteşugurilor şi coincizînd cu
descoperirea unor adevărate genii creatoare (Boticelli, Michelangelo).
Marile familii aflate la conducerea oraşelor au finanţat şi susţinut tot ceea
ce inventivitatea umană putea să creeze. Centrul motrice ăl Italiei devine
Florenţa, unde familia bancherilor Medici a avut cel mai important rol în
dezvoltarea oraşului în sine, asigurarea protecţiei şi încurajarea artelor,
literaturii, creaţiei tehnice etc. Deţinătoare de importante capitaluri, familia
Medici doreşte să schimbe cu totul înfăţişarea oraşului, devenind
principalul fondator al construcţiilor care, şi în zilele noastre, constituie
adevărate bijuterii ale arhitecturii lumii.

Mobila se adaptează noilor cerinţe şi gusturi, calitatea fiind clin ce

în ce mai bună, ca rezultat al tehnicilor îmbunătăţite de prelucrare şi
decorare a lemnului.

Soluţiile constructive noi (uşa cu tăblie, îmbinarea în cepuri coadă de

rîndunică ascunse, îmbinarea la 45°) asigură posibilitatea unor noi principii
de decorare a mobilei. Astfel, îmbinarea la 45° permite o continuitate a
profi-lelor şi ornamentelor de ancadrament, faţă de stilul gotic la care, în
general, profilele erau oprite. Îmbinarea la 45° asigură condiţii de prelucrare
net superioare şi implicit calitatea execuţiei este mai bună.

Registrul ornamental al Renaşterii italiene este foarte bogat, avînd

ca bază de inspiraţie ornamentele greco-romane. Complexitatea şi
diversitatea ornamentelor folosite - asigură mobilierului o estetică
deosebită. Cu toate reţinerile referitoare la stilul gotic, unele influenţe sint
uneori sesizabile în construcţia şi decorarea mobilierului. Ornamentele cu
cea mai largă utilizare sînt cele vegetale : frunza de acantus, palmete cu
volute, ghirlande, coşuri şi cornuri de abundenţă etc, uneori stilizate cu
deosebit simţ artistic. Ornamentele geometrice specifice greco-romanilor
sînt. reluate (ovele, meandre, perle, volute, puncte de diamant, ciucuri,
caneluri semirotunde etc), fiind executate cu o înaltă măiestrie artistică.

Cariatidele, atlanţii, amoraşii, măştile şi figurile groteşti, scenele

istorice sau mitologice, constituie ornamente importante utilizate în
decorarea construcţiilor, mobilierului şi altor obiecte de uz personal. Nu
lipsesc nici ornamentele din regnul animal (centaurii, delfinii, vulturii,
scoicile, picioarele de leu, solzii etc), care imprimă construcţiilor mişcare şi
stabilitate.

Decoraţia policromă s-a realizat prin pictarea tăbliilor cu scene

istorice sau mitologice, sau prin incrustaţie, marchetărie sau tehnica
stucaturii.

Ornamentele noi (embleme, cartuşe, vase decorative, medalioane

etc.) în combinaţie cu volutele, figurile omeneşti, frunzele de acantus etc
completează registrul decorativ şi aşa destul de bogat.
 Piesele de mobilier specifice Renaşterii italiene sînt de o mare
diversitate.

Lada este caracterizată printr-un soclu mare şi profilat proe-

minent şi un capac masiv sculptat pe contur. Suprafaţa vizibilă a capacului
este decorată prin sculptură sau intarsie, reprezentînd în general
emblemele familiei. Pereţii, executaţi în construcţie ramă cil tăblie, sînt
casetaţi, utili-zînd elemente profilate sau incrustaţii. Lada de tip sarcofag se
sprijină pe picioare de leu, iar cea de zestre are soclul continuu.

Mobilierul de şedere este constituit din scaune, cu sau fără

tapiţerie, a căror formă diversă este rezultatul personalităţii artiştilor şi a
şcolilor pe" care le conduceau. În general, scaunul florentin este
caracterizat prin spătar drept şi o decoraţie bogată, regăsindu-se
emblemele familiei.

- Scaunele tapiţate sau cu perne lasă liberă structura din lemn,

bine gîndită ca formă şi decorare. Fixarea tapiţeriei se realizează cu
ajutorul cuielor decorative din bronz, alamă sau aur.

- Canapelele, executate sub formă de bancă păstrează linia

canapelelor romane, ornamentaţia fiind mult mai bogată, materialul
dominant utilizat în construcţie fiind lemnul.

- Masa, asemănătoare meselor romane, cuprinde o placă fixată pe

picioare strunjite legate prin traverse, constituind cadre de rezistenţă atît în
partea superioară cît şi cea inferioară.

- Dulapul, asemănător goticului, are în general patru uşi — două

superioare şi două inferioare, constituind două corpuri distincte despărţite
printr-o centură puternic profilată şi sculptată. Elementele verticale (pilaştrii,
semi-atlanţii şi semicatiatidele) sînt masive şi bogat decorate. Cornişele
sînt înalte puternic profilate şi bogat ornamentate prin sculptură, incrus-
taţie şi marchetărie.

- Bufetul este conceput ca un dulap scund cu două uşi realizate în

construcţie ramă cu tăblie, cu soclul masiv sprijinit pe picioare scurte,
strunjite sau labă de leu. Cornişa este sub formă de placă cu canturi
profilate. În unele variante sînt prevăzute sertare, dispuse sub placă.
 - Comoda (scrinul), prevăzută cu mai multe sertare, este o creaţie
florentină, folosită pentru păstrarea lenjeriei personale şi a celei pentru pat,
bogat ornamentată, păstrînd linia arhitecturală a bufetului.

- Patul, cu baldachin, este încadrat de patru coloane (canelate sau

cu tor-sade) care susţin un coronament bogat decorat.

- Secretairul (masa de lucru) are o placă, rabatabilă pentru scris şi

este prevăzut la partea inferioară cu uşi sau brîu cu sertare.

Speciile lemnoase utilizate în construcţia mobilierului Renaşterii din.

Ralia au fost : nucul, frasinul, stejarul, ulmul, bradul, tisa, plopul, pinul şi
unele specii exotice, numai pentru intarsii şi incrustaţii.

Tehnica de decorare dominantă este sculptura în relief plan, complex

sau ronde-bosse. Alte tehnici de decorare practicate : incrustaţia,
stucatura, pictura.

RENASTERE IN FRANTA

Prima ţară din nordul Alpilor care a preluat cultura Renaşterii a îost
Franţa. Iniţial preluarea a fost directă, mai tîrziu Renaşterea franceză s-a
dezvoltat într-un spirit propriu de sine stătător, reuşind să aducă elemente
noi, de mare importanţă în construcţia şi decorarea mobilei. Sint folosite
aceleaşi materiale şi aceleaşi tehnici de decorare precum şi acelaşi registru
ornamental, formele arhitecturale ale mobilei fiind specifice.

Mobilierul de şedere, scaunele dobîndese un plus de

comoditate. În general, picioarele sînt consolidate prin legături în H, iar cele
din faţă printr-o legătura lată bogat decorată. Scaunele demnitarilor
(jilţurile) erau puternic decorate, cu forme arhitecturale preluate din
construcţii.

Mobilierul de depozitare renunţă treptat la ladă, locul ei fiind

preluat de dulapurile cu unul sau două corpuri, bufete şi comode).
Suprafeţele se caracterizează printr-o bogăţie de ornamente plastice
(hernieşi, cariatide, oameni cu trupuri de animale, plante) — suprafeţele
verticale libere, lipsite de ornamente, nu erau acceptate.

Mesele se execută, în general, cu plăci de lungimi mari, fixate pe

două picioare panouri sau pe mai multe picioare de tip coloană. Se practică
şi construcţia meselor cu placă de extensie.
 Canapelele au fost mai puţin reprezentate în acest stil, ele fiind
realizate cu două, trei şi patru locuri.

Patul baldachin are în structură coloanele şi coronamentul, ca şi cel

din Renaşterea italiană.

Cabinetul este o piesă de mare importanţă, considerată piesa de

mobilă la modă, fiind decorat cu ornamente incrustate.

RENASTEREA IN SPANIA

Spania, în care goticul francez a avut- o mare influenţă, preia

Renaşterea italiană, combinînd-o cu elementele de influenţă islamica
şi bizantină, rea-lizînd mobilier cu forme arhitecturale şi ornamente
originale. Aplicele metalice, tapiţeriile cu piele de Cordoba presată şi
aurită, incrustaţiile cu pietre preţioase, sculptura în relief înalt şi ronde-
bosse sînt ornamente dominante. Fixarea tapiţeriilor (executate din stofe
colorate, pluş, piele aurită) se realiza prin cuie decorative cu floare rotundă
sau ovală aparentă.

Scaunele, cu şi fără braţe, au construcţii şi decorări diverse

datorită complexităţii elementelor de influenţă artistică. Legăturile
picioarelor sînt puternic decorate.

Mesele nu au pondere mare în componenţa mobilierului, ele fiind cu

plăcile bogat colorate prin intarsii şi incrustaţii cu pietre preţioase.
Picioarele strunjite sau cu torsade sînt legate între ele prin elemente din
lemn sau fier forjat.

Canapelele, cu o construcţie mai rigidă, sînt decorate cu ornamente

sculptate, tapiţeria fiind fixată prin cuie decorative.

Patul are capetele executate din elemente strunjite legate intre ele
prin profite din lemn sau metal.

Ca ornamente definitorii ale stilului sint medalioanele sculptate,

care reprezintă figuri de luptători - îmbrăcaţi in armuri metalice, grupaje de
coifuri şi arme, blazoane. Medalioanele au forma ovală, dreptunghiulară
sau pătrată, toate aplicate pe panouri în locul tăbliilor, fiind delimitate prin
şipci profilate.

Cabinetul din Renaşterea franceză capătă o formă originală fiind

constituit dintr-un corp superior simplu, cu suprafeţe plane, sprijinit pe
coloane prevăzute cu caneluri şi torsade. Legătura dintre picioare, aflată
sub corpul superior, este de construcţie specială, fiind prevăzută cu stîlpi şi
arcade. Decorarea suprafeţelor corpului superior este simplă, avînd la bază
aplicele metalice realizate din metale preţioase. Interiorul este, in general,
căptuşit cu catifea sau pluş roşu.

RENASTEREA IN ANGLIA

Cu toate reformele înnoitoare ale vieţii economice, sociale şi

politice, conservatorismul englez a întirziat mult apariţia elementelor
Renaşterii în arhitectură şi mobilă. Colicul se consolidase cu adinei rădăcini
in tradiţia autohtonă şi a permis infiltrările timide ale noului stil numai
incepînd cu secolul XVI, sub Henric alVIII-lea. Abia sub regina Elisabeta,
Renaşterea a reuşit să se impună şi în Anglia, continuînd sa se dezvolte
pînă la mijlocul secolului al XVII-lea, după reguli proprii de construcţie şi
decorare. Mobilierul Renaşterii engleze (stilul Elisabetan) este sobru,
fără frontoane şi fără arcade. Influenţa italiană, germană şi flamandă se
manifestă prin compartimentarea geometrică a panourilor pieselor de
depozitare. Picioarele mobilierului erau, în majoritatea cazurilor, realizate
prin strunjire, în formă de vase decorative, despărţite de profile adinei
bogat sculptate, cuprinzînd frunza de acantus stilizată, adaptată
suprafeţelor spaţiale.

Bufetul este realizat dintr-un corp, sprijinit pe picioare strunjite,

bogat decorate. Uşile sînt realizate în construcţie ramă cu tăblie, zonele
centrale ale tăbliilor fiind decorate cu ornamente geometrice sau florale
stilizate', încadrate cu şipci profilate. Zona de depozitare este complet în-
chisă sau cuprinde şi poliţe, in cazul bufetului pentru veselă.

Mesele sînt realizate cu plăci sprijinite pe cadre masive — cazul

meselor fixe, sau cu plăci sprijinite pe cadre uşoare - - cazul meselor
extensibile. Picioarele strunjite se consolidează cu legături de formă
paralelipipedică sau cu elemente strunjite sub formă de mătănii aşezate
cap la cap. Elementele finiale strunjite, dispuse pe legăturile cadrului
central sau la colţurile plăcii, sînt orientate, in jos.

Scaunele au picioarele strunjite (toate sau numai cele din faţă),

legăturile inferioare fiind drepte, sau strunjite in forma de mătănii aşezate
cap la cap. Spătarul netapiţat este constituit din legături traforate sau
sculptate,cu elemente finiale strunjite orientale in jos. Tapiţeriile sînt fixate
de schelet cu ajutorul cuielor decorative.
 Patul, cu baldachin, este realizat după modelul italian, cu un
coronament bogat decorat, sprijinit pe stîlpi strunjiţi, prevăzuţi la partea
inferioară cu piedestale clasice, iar la partea superioară cu capitel ionic.
Patul propriu-zis nu este legat de cei patru stîlpi.

Cabinetul este masiv, avînd corpul format din trei suprafeţe

asamblate sub unghi diferit de 90°. Cornişa este profilată adînc şi decorată
cu ornamente sculptate repetative, stilizate. Centura masivă înglobează
sertarele şi asigură punctul de sprijin pe cei doi stîlpi groşi, strunjiţi şi
sculptaţi. Spatele, realizat sub formă de ramă-cadru, consolidat de stîlpi
prin legături, asigură structura de rezistenţă a construcţiei.

RENASTERE IN GERMANIA.

Imperiul german, întins şi eterogen, nu reuşeşte să pună capăt

luptelor interne pentru putere, care generează o stare de anarhie şi
constituie o frînă în dezvoltarea economică şi socială. Germanii au rămas
credincioşi stilului gotic, ale cărui influenţe se resimt şi in zilele noastre.
Cu toate acestea, pătrunderea Renaşterii este inevitabilă, chiar dacă
aceasta se realizează începînd cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea,
mult mai tirziu decît în celelalte ţări europene.

În mobilă Renaşterea germană se dezvoltă pe două căi, specifice

sudului şi nordului. Sudul Germaniei preia Renaşterea italiană, iar nordul
preia Renaşterea nord-franeeză şi flamanda, aceasta avînd drept efect
realizarea unei diversităţi mari de piese de mobilă.

La început transpunerea elementelor de. arhitectură in mobilă se

face. cu stângăcie, mobila corp reproducând în miniatură faţadele unor
construcţii. Odată cu venirea în Germania a artiştilor italieni şi francezi care
lucrează la curţile princiare, piesele de mobilă primesc forme elegante.

Renaşterea germană se caracterizează, în general, prin

masivitate, rectangularitate şi o decoraţie, in majoritate, realizată prin
ornamente sculptate.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
 STILURILE BAROCULUI.
Perioada barocului începe la sfirşitul secolului al XVI-lea,
reprezentînd o continuare a Renaşterii. Aceasta este perioada impunerii
orînduirii capitaliste, perioadă a marilor descoperiri geografice, perioadă de
sciziune în rîndul bisericii deţinătoare a puterii şi bogăţiilor. Se realizează
trecerea la absolutismul monarhic.

Sistemul ornamental al barocului are ca suport elementele

Renaşterii numai că peste formele echilibrate, logice, peste sobrietatea
geometriei Renaşterii se suprapun detalii excesive de suprafeţe şi linii
curbe, jocuri de umbre şi lumini, contraste de culoare, aur, forme şi volume
pline de mişcare şi fră-mîntare. Structura constructivă este ascunsă de
ornamentele care o acopăr, predominînd liniile curbe, pentru a scoate
materia din încremenire.

Odată cu stilul baroc începe o nouă perioadă în confecţionarea

mobilei, realizîndu-se mobila de curie, în manufacturi specializate
amplasate pe lîngă curţile regilor şi ale marilor demnitari. Mobila de mare
lux se adaptează ceremonialului de la curtea monarhilor. Suprafeţele
mobilei se acoperă cu esenţe nobile (palisandru, mahon, abanos, nuc), cu
incrustaţii în fildeş, sidef şi porţelan.

Simbolul stilistic al barocului este frunza de acantus, inspirat de pe

capite – liul corintic al epocii elenistice.

BAROCUL IN ITALIA

Barocul s-a născut în Italia, pe baza lucrărilor de

pictură realizate de Michelangelo. La început mobilierul a fost de
formă greoaie. Lada pierde din importanţă transformîndu-se în comodă,
iar cele care se mai folosesc au forme cu suprafeţe bogat ornamentate şi
capacul de formă neregulală.

Mobila realizată în Italia în prima jumătate a secolului al XVIII-.lea

se caracterizează prin bogăţia motivelor decorative plastice, executate în
stuc şi vopsite sau aurite.

Mobila de şedere, cu scheletul reliefat plastic şi aurit, constituie

piese de paradă. Mesele au plăcile realizate din marmură sau mozaic,
sprijinite pe elemente portante puternice, reprezentînd lei, vulturi sau
spirale ample de acantus.
 Mobila barocului italian a constituit modele pentru toţi artiştii Europei
occidentale, chiar şi în prima jumătate a secolului XVII. Formele greoaie ale
barocului italian, întreţinut de biserica catolică, s-au menţinut pînă la sfîr-
şitul secolului al XVII-lea, cînd a început importul de mobilă din Franţa.

BAROCUL IN FRANTA

În Franţa stilul baroc se mai numeşte, şi „stilul regilor francezi",

coincizind cu perioada domniei celor mai vestiţi regi. Barocul francez poate
fi împărţit in patru perioade distincte :

barocul timpuriu — în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea

(1610— 1643);
barocul de tranziţie — în timpul domniei lui Ludovic al XlV-lea
(1643—1715);
Regence — stil de tranziţie — în timpul minoratului regelui
Ludovic al XV-lea (1715—1723);
rococo (barocul tîrziu) — în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea
(1723—1774).
Stilul Ludovic al XIII-lea— constituie o tranziţie între Renaştere
şi baroc, artiştii reuşind să confere operelor lor specificul decorativ
francez, cu toate influenţele care veneau din Italia.

Decorarea este greoaie, fiind vizibilă influenţa barocului flamand.

Ornamentul dominant este cartuşul care decorează suprafeţele plane. 0
caracteristică importantă a stilului este torsionarea montanţilor şi mai ales a
elementelor orizontale din structura scaunelor, fotoliilor şi meselor (legături,
picioare). La mobila de şedere este specifică legătura în H, dintre
picioare, la care se adaugă încă o legătură între picioarele din faţă. Se
foloseşte tapiţeria fixă, cu cuie din argint sau aramă, cu floare decorativă.
În general, mobilierul stilului Ludovic al XIII-lea este greoi, nefuncţional,
stilul neprezentînd interes in producţia actuală de mobilă.

Stilul Ludovic al XlV-Iea. În anul 1667 se înfiinţează „Manufactura

regală de mobilă a Coroanei" unde artistul Charles le B r u n reuneşte în
jurul lui peste 800 meşteri şi artişti ai timpului. Printre ei se află şi ebenistul
A n d r e Ch a r l e s Boulle care reuşeşte să dea interpretări deosebite
picturilor, realizînd ornamente de mare valoare pentru mobilă. Boulle
perfecţionează tehnica marchetăriei, inlroducînd procedee cunoscute sub
denumirea de „tehnica Boulle". Tehnica Boulle constă în realizarea unor
desene pe suprafeţele mobilei prin incrustarea bucăţilor de materiale
diferite (zinc, lemn colorat, baga). Prin decuparea plăcilor de zinc şi de
baga rezultau două posibilităţi de constituire a desenului :

— efectul boulle — realizat din compoziţii metalice strălucitoare pe

fond închis de baga ;

— efectul contreboulle — realizat din compoziţii închise din lemn

colorat, dispuse pe zinc alb.

Toate aceste ornamente realizau împreună cu abanosul din

structura mobilei efecte estetice deosebite. Protejarea şi fixarea
compoziţiilor se realiza cu elemente de consolidare obţinute din bronz
cizelat şi aurit.

Boulle îşi aplica tehnica de decorare la realizarea dulapurilor si

comodelor.

Mobilierul stilului Ludovic al XlV-lea are un caracter pur

decorativ, somptuos, cu dimensiuni şi forme largi, cu ornamentaţie bogată
şi simetrică, realizată prin sculptură şi marchetărie. Tapiţeria, realizată cu
materiale scumpe (brocart, damasc, satin, piele, velur), completează,
alături de finisajul prin aurire, somptuozitatea pieselor de mobilă.

Speciile lemnoase utilizate la execuţia elementelor de structură au

fost: nucul, părul, stejarul, abanosul şi alte specii exotice cu culori închise.
Motivele decorative dominante sînt cele simbolice : soarele, măştile cu
raze, două litere L întretăiate, embleme militare, ornamente vegetale
(stejar, laur, măslin etc).

Mobilierul de şedere şi de odihnă a avut o dezvoltare deosebită

în acest stil, fiind bogat tapiţat şi ornamentat cu sculpturi frumos executate.
Scaunul are picioarele în consolă sau trunchi de piramidă, iar spătarul
puţin înclinat in spate.

Fotoliile clasice braţele curbe în plan orizontal, terminate la

capete cu volute, iar tapiţeria este prevăzută cu ciucuri. Fotoliile de odihnă
au braţele prelungite pe spătar, în partea superioară prevăzute cu două
porţiuni proeminente pentru sprijinirea capului.

Patul de zi sau canapeaua de odihnă este fără spătar, cu o singură

tăblie laterală.

Mesele sînt construite în două variante : masa consolă şi masa

obişnuită. Masa consolă are, de obicei, placa din marmură ori mozaic, cu
cadrul şi picioarele bogat ornamentate. Masa obişnuită este largă şi bogat
ornamentală, susţinută pe patru picioare de forme diferite: ba-iustri, trunchi
de piramidă, picioare de căprioară sau lucrate ca un bust la partea
superioară. Legăturile picioarelor şi cadrul sînt ornamentate simetric,
dominînd liniile curbe, volutele în formă de S şi C.

Masa este specifică acestui stil şi prevăzută cu opt picioare in

consolă fixate prin legături in X- Sertarele au feţele curbe prevăzute cu
ornamente plane. Ele sînt despărţite în plan vertical prin lezene in consolă,
cu sculpturi proeminente.

Comoda, care înlocuieşte lada şi bufetul, a fost concepută de

Boulle în diferite forme constructive şi arhitecturale, cu două sau mai multe
sertare, puternic decorată cu marchetărie.

Stilul Regence. Stilul regenţei, denumit uneori rocaille, constituie o

perioadă de tranziţie între măreție (величие) monumentală a curţii
regelui Ludovic al XlV-lea şi farmecul liniştit al regelui Ludovic al XV-lea.

La mobilier bogăţia marchetăriei din abanos, baga şi alte materiale

începe să fie abandonată în favoarea suprafeţelor tratate liber, ornamen-
tate cu marchetăriei din lemn de palisandru, trandafir şi liliac. Ornamentele
sculptate sînt mai fine şi în majoritate acoperite cu aur. Picioarele pieselor
de mobilă sînt de forma piciorului de căprioară terminate în partea de jos
cu o formă stilizată de copită, simplă sau combinată cu acanturi.
Ornamentele stilului Regence sînt preluate de la stilul Ludovic al XlV-
lea, dominînd „motivul rocaille" alcătuit din scoici diferite.

Piesele de mobilier sînt diverse, cuprinzînd dulapuri, mese, comode,

canapele pentru şedere şi pentru odihnă, scaune, paturi etc.

Stilul Ludovie al XV-lea înlătură formele rigide, geometrice din con-

strucţia mobilei, lăsind libertate liniilor curgătoare, asigurînd prin aceasta un
plus de fineţe şi rafinament. Din punct de vedere istoric, stilul Ludovic al
XV-lea reprezintă barocul tîrziu (rococo), aceasta fiind perioada de strălu-
cire a barocului. Rococo este stilul de curte regală şi urmăreşte mai mult
asigurarea unei comodităţi şi rafinament artistic decît efecte de măreţie ale
monarhului. Culorile care domină sînt alb, albastru deschis, verde
deschis, roz. Mobilierul şi interioarele sînt bogat aurite.
 Tot ce goticul şi apoi Renaşterea au reuşit să realizeze referitor
la simetrie, rococoul vrea să înlăture şi odată cu aceasta toate liniile
drepte şi frinte.

Stilul Ludovic al XV-lea a prezentat şi prezintă mare interes în

activitatea actuală şi viitoare de proiectare şi execuţie a mobilei, prin
frumuseţea formelor, proporţiilor şi ornamentelor specifice. În timp, odată
cu mutaţiile realizate în activitatea umană, piesele de mobilier şi-au
modificat formele şi dimensiunile, adaptîndu-se cerinţelor funcţionale
necesare omului modern, fără a-şi pierde din frumuseţe, dacă linia stilului
nu este alterată.

O caracteristică importantă a stilului este aceea că scoate din nou în

evidenţă structura lemnoasă a mobilei, chiar şi în cazul pieselor de mobilă
de şedere şi odihnă (scaune, paturi, canapele), pentru a putea prezenta
mult mai bine liniile curbe şi profilele bogate. Pentru a nu afecta frumuseţea
formelor, sistemele de îmbinare sînt în majoritate ascunse, asigurîndu-se
astfel continuitatea liniilor şi suprafeţelor curbe.

Speciile lemnoase utilizate cu predilecţie sînt : nucul, fagul,

stejarul, paltinul, mahonul, palisandrul, migdalul, trandafirul, în culori
naturale sau colorate (negru, auriu, roşu, roz. albastru, violet, verde
deschis) şi acoperite cu lac. Tehnicile de bază în decorare sînt
sculptura, intarsia, marchetăria, aurirea suprafeţelor, îmbinarea
artistică a furnirelor.

Ornamentele specifice stilului sînt cochiliile de scoici (ракушки

молюсков) ghirlandele de flori şi frunze delicate, lujere cu frunze şi fructe,
toate tratate liber şi fluent.

Piesele de mobilier specifice stilului Ludovic al XV-lea sint de o mare

varietate, atît ca structură cit. şi ca formă.

Mobila de şedere şi odihnă cuprinde cele mai diverse piese.

Scaunul cu spătarul tapiţat ca şi fotoliul cu braţe au picioarele curbate
uşor în S, în formă de picior de căprioară, legate în linii fluente de rama
şezut respectiv de spătar, legăturile dintre picioare (în H sau în X) fiind
complet eliminate. Scheletul, vizibil, prezintă o construcţie continuă,
neîntrerupta de îmbinările dintre elemente. Spătarele sint curbe, urmărind
linia corpului omenesc. Forma spătarelor şi şezuturilor este inversă (ovală,
rotundă, în formă de vioară etc), fiind tapiţate sau lucrate în împletitură de
pai. bambus sau rogoz. Fotoliul „Bergere", piesă specifică stilului, are
braţele curbe pline, tapiţate.

Canapelele au şezutul şi spătarul tapiţate, cu scheletul vizibil.

Constructiv sînt realizate cu două sau cu trei locuri, fiind prevăzute cu
perne cilindrice detaşabile.

Şezlongurile şi fotoliile canapea, independente sau alăturate,

formează complexe de mobilă specifice stilului. Scaunul lung este
construit sub diverse tipuri.

Mesele cuprind o varietate de forme şi construcţii, în general impuse

de funcţiile utilitare pe care le îndeplinesc. Executate în construcţie simplă,
fixă în consolă sau pentru scris, nu prezintă legături între picioare,
acestea fiind legate de cadru prin linii continue. Legăturile cadru sînt bogat
ornamentate, iar plăcile nu au canturi cu porţiuni drepte. Mesele în consolă
au o legătură între picioare bogat sculptată.

Comodele sînt principalele piese de mobilă pentru depozitare. În

general, suprafeţele care le mărginesc sînt curbe, legătura între suprafeţele
frontale şi laterale realizîndu-se prin intermediul lezenelor bogat decorate.
Suprafeţele sînt continue atît în cazul construcţiei cu uşi cît şi cu
sertare.

Ornamentele din bronz aurit lucrările, de intarsie şi îmbinarea

artistică a furnirelor se combină cu sculpturile aplicate în special pe lezene
şi picioare. Comodele au. în general, două forme constructive : cu picioare
înalte şi două sertare suprapuse şi cu picioare joase şi trei sertare, ultimele
cu un volum de depozitare mai mare.

Stilul Ludovic al XV-lea, prin frumuseţea formelor şi

ornamentelor, ră-mîne unul din stilurile principale, puternic
implementate în cultura europeană şi mondială, spre care
producătorii de mobilă şi-au îndreptat permanent atenţia.

BAROCUL IN GERMANIA

După instaurarea monarhiei în Prusia şi Austria, principii statelor

germane şi regii au încurajat artele. Arhitecţii germani ca B a l t a z a r, N e
u m a n n, Schlutter şi alţii creează o arhitectură nouă, bazată pe jocuri de
suprafeţe în spaţiu, care se regăsesc şi in mobilă conferindu-i o vigoare şi
un patetism deosebit. Renaşterea şi barocul francez influenţează simţitor
modul de gîndire în execuţia şi decorarea mobilierului baroc în statele
germane şi Austria.

Mobilierul barocului german este masiv, greoi, cu ornamentaţie

bogată executată în relief înalt. Soclurile şi cornişele masive sînt puternic
profilate, după traiectorii drepte şi frînte, prezentînd în zonele centrale un
ornament sculptat. Mesele au picioare masive, strunjite, cu profile adînci şi
capiteliu superior.

Specific claselor înstărite, mobilierul barocului german nu

urmăreşte funcţionalitatea. Urmăreşte prezentarea bogăţiei şi puterii.
De aceea, datorită dezechilibrului realizat între ornamentaţie şi
structură, stilul baroc german nu a prezentat interes în timp.

Barocul tîrziu (rococo) aduce în Germania o nouă viziune in

tratarea ornamentaţiei mobilierului, influenţele franceze fiind vizibile. Dacă
în prima parte a rococoului german mobilierul era exagerat de încărcat,
aproape pierzîndu-se funcţionalitatea, spre sfîrşit exagerările iniţiale fac
loc unor construcţii raţionale şi de bun gust.

Vitrinele şi dulapurile păstrează formele barocului, dar

ornamentaţia se simplifică lăsînd suprafeţe libere.

Mesele de scris abundă în sertare de toate dimensiunile, iar

mesele fixe şi cele în consolă preiau linia rococoului francez, cu o
simplificare a ornamentaţiei.

Ornamentaţia asimetrică, specifică barocului tîrziu, se

regăseşte şi aici, liniile curbe, lujerele, ghirlandele fiind dispuse cît
mai dezordonat.

BAROCUL IN OLANDA

Barocul în Olanda se dezvoltă într-o strînsă interdependenţă cu

cel din nordul Germaniei.

Iniţial mobilierul era masiv conceput, în volume arhitecturale cu

planuri de separaţie realizate de pilaştri, lezene, cornişe şi plăci
intermediare şi decorate cu ornamente specifice. Renaşterii tîrzii.

Dulapurile masive sînt prevăzute cu sertare la partea inferioară, iar

uşile sînt realizate în construcţie ramă cu tăblie, profilate adînc şi sculptate
cu perle şi acanturi.
 Masivitatea construcţiei se reduce, aşa încît în faza barocului tîrziu,
mobilierul olandez capătă forme, structuri şi proporţii plăcute, motiv pentru
care s-a menţinut mult timp în atenţia producătorilor de mobilă.

Vitrinele au două corpuri distincte separate prin plăci orizontale.

Corpul inferior conţine sertarele, preluînd funcţiile comodei, iar corpul
superior prevăzut cu poliţe este închis cu uşi realizate în construcţie ramă
cu sticlă.

Scaunele sînt realizate într-o diversitate de forme şi construcţii cu

spătare împletite sau tapiţate, sau cu spătare cu liră.

Comodele şi vitrinele rococoului olandez sînt şi astăzi pe piaţa mon-

dială, ele prezentînd interes permanent.

BAROCUL IN ANGLIA

Stilul baroc în Anglia părăseşte mobilierul masiv executat din stejar,

trecînd spre mobilierul zvelt cu multe elemente strunjite. Mobilierul
englez este mâi sobru, cu linii drepte dominante, fără extragere a profilelor,
ornamentelor şi liniilor curbe. În cazul picioarelor se observă dominarea
celor strunjite (în cazul celor realizate sub formă de S, acestea sînt. mai
simplu decorate, mai suple, terminate printr-un papuc sau o formă simplă
de labă).

Ornamentele geometrice centrale şi de ancadrament se

regăsesc la decorarea suprafeţelor plane ale. uşilor şi feţelor de sertar.
Spătarele scaunelor fotoliilor şi canapelelor pot fi tapiţate sau împletite din
bambus, uneori chiar şi şezutul fiind împletit.

Barocul englez atinge apogeul in timpul reginei Ana, luînd

denumirea de stilul Queen Anne, cînd mobilierul se caracterizează prin
forme zvelte, curate, suple.

Spătarele scaunelor şi canapelelor sint traforate, conţinînd lire

centrale, încadrate de elementele subansamblului spate, rezultat din
prelungirea picioarelor . Formele lirelor ţraforate sint diverse, profilele fiind
simetrice, constituite din linii curbe şi frînte.

Cabinetul preia forma dulapului francez, iar măsuţa de toaletă cu

oglindă este o piesă de mobilă caracteristică stilului.
 Suprafeţele pieselor de mobilă sînt acoperite cu ornamente la
care se observă influenţele "artelor orientale, chinezeşti.

Perioada de sfîrşit a barocului (rococo) în Anglia are la bază

lucrările sculptorului Thomas Chippendale, care a adaptat creaţiile sale
din domeniul mobilei, gusturilor aristocraţiei engleze. Chippendale îmbină
formele şi linia stilului rococo francez (Ludovic XV) cu elementele specifice
englezeşti şi cur elementele orientale (chinezeşti), obţinînd efecte estetice
şi decorative deosebite.

Scaunele şi canapelele au picioarele drepte sau uşor arcuite,

terminate simplu sau sub forma de labă de. animale. Braţele sînt curbate,
păstrînd linia specifică a barocului. Un efect deosebit îl realizează
spătarele, asupra cărora artistul şi-a îndreptat toată atenţia, obţinînd, sub
forma unor îmbinări de bare sau bare şi panglici, efecte estetice plăcute.

Şezuturile de scaune sînt în formă de trapez.

Vitrinele păstrează linia barocului, cu cele două corpuri distincte,

sticla uşilor fiind faţetă şi fixată în rame fagure.

Comoda a fost preluată din barocul francez, cu o simplificare a

formei şi în special a ornamentaţiei. Suprafeţele curbe ale plăcilor şi uşilor,
din structura vitrinelor şi comodelor, sînt prezente şi aici ca şi în rococoul
francez, german şi olandez.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

*** STILUL ROCOCO ***

Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic şi de design

interior care a fost generat în Franţa secolului al XVIII-lea, dar care s-a
răspândit ulterior în întreaga Europă şi apoi în cele două Americi, mai ales
în ceea ce se numeşte America latină, adică în ţările de limbă spaniolă şi
portugheză.

Stilul rococo a apărut în secolul al XVIII-lea la Curtea Franţei a

Mariei Antoinette, și distribuit în Italia, Germania, Rusia, Cehia și alte țări
europene. Numele rococo provine din francezul rocaille (scoică)
(раковина) şi cel italian barocco, adică de sorginte(по происхождению)
baroc. Unii istorici sunt de părere că stilul Rococo nu este un stil în sensul
deplin al cuvântului, aşa cum este Barocul, ci, mai degrabă, o continuare a
acestuia din urmă.
După Franţa, stilul Rococo a sedus curând şi alte medii de cultură
europeană. Ele se ataşează spiritului cosmopolit, iluminist, pe care-l
îmbracă gândirea batrânului continent în secolul al XVIII-lea.
Săvârşind o stăpânire de 72 de ani, Ludovic al XIV-lea moare în 1715, iar
în Paris apar noi "protectori". În noul context istoric, apare şi o nouă
tendinţă artistică, inspirată de o societate dedicată confortului şi plăcerilor
personale. Astfel, nobilii francezi părăsesc Versailles-ul după 1715 pentru
viaţa "la oraş". Hotelurile pariziene vor deveni curând locul de naştere a
stilului "Rococo".

. Stilul rococo a generat o abundenţă (изобилие) de obiecte folosite

în decorarea interioarelor, având forme curbe, sinuoase, feminine, ce
exprimau o graţioasă senzualitate.

Piesele de mobilă aveau contururi şi ornamentări plastice, iar

decoraţiunile ilustrau o vizibilă aplecare către confort, lux şi eleganţă.

Considerat ca o perioadă relativ târzie din evoluţia barocului, fiind

caracterizat mai ales de bogăţia şi varietatea detaliilor şi a ornamentelor,
respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulenţă, rococo
este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă (относительно
отличный) în evoluţia artei occidentale. Spre sfârşitul perioadei sale de
existenţă, a devenit relativ sincron şi de multe ori s-a apropiat sensibil de
neoclasicism.

Interioarele rococo au ornamentarea bogată, în toate aspectele sale.

Astfel, interioarele rococo prezintă similar faţadelor clădirilor timpului,

- pereţi pictaţi şi ornamentaţi (uneori chiar tavanele fiind decorate similar

pereţilor),

- mobilier impozant, masiv şi elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni

mici şi medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapiserii în ton cu arhitectura,
multiple reliefuri aplicate şi, evident, picturi în ulei de diferite dimensiuni.

Bogăţia ornamentaţiei vecină cu opulenţa, curbele ornamentale infinit

încolăcite folosite cu obstinaţie, respectiv accentuarea cu precădere a
artelor decorative şi a designului interior, au creat un fel de tratare cu
indulgenţă superioară a întregului curent în prima treime a secolului al XIX-
lea, când rococo-ul atinsese apogeul său. Oricum, relativ repede, termenul
de rococo s-a impus în lumea criticii de artă a anilor 1850, nemaifiind privit
peiorativ, ca ceva vetust ci, aşa cum o merita, ca o întreagă perioadă
artistică marcantă.
 Acest stil a evoluat din baroc si este caracterizat prin amplificarea
detaliilor si ornamentelor caracteristice barocului. Oricat ar fi de frumos
si de impozant acest stil, el este bine de evitat (не может быть
использован) daca nu dispuneti de o casa cu adevarat mare. Nu se
preteaza spatiilor mici, detaliile si ornamentele lui specifice avand nevoie
de spatii largi si inaltimi mari – de aceea el era folosit la vechile palate de
la Curtea Frantei.
Se caracterizea prin:
- mobilier masiv,
- forme curbe,
- asimetrii bine gandite si materiale fine – toate facand din acesta unul
dintre cele mai luxoase stiluri ale design-ului de interior.

Rococo este un stil opulent (роскошный) din care nu trebuie sa

lipseasca:
- candelabrele de mari dimensiuni,
- sfesnicele,
- oglinzile si picturile in ulei.
Peretii si plafoanele sunt si ele decorate;
- cu insertii (вставками) de lemn,
- picturi, sculpturi sau tapet cu motive florale, angelice sau pastorale –
toate fiind vesel colorate, pastelate si emanand buna dispozitie, optimism,
relaxare si lux. El este, totusi, mai complicat de adaptat in bai si in
bucatarii, dar nu imposibil, iar acest lucru are ca principala cauza lipsa
acestor incaperi din palatele vremii in care acest stil a luat nastere. O alta
problema pe care acest stil o ridica este incalzirea incaperilor – avand in
vedere ca oamenii acelor timpuri se incalzeau cu sobe, seminee sau
simple vase cu apa calda amplasate sub patul din dormitor, caloriferele nu
isi gasesc locul intr-un interior in stil rococo, deci asa ca, trebuie inlocuite
cu noile sisteme aparute.
Alte caracteristici importante ale acestui stil sunt reprezinte de:
- liniile curbe, in forma literelor S si C;
- de paturile cu baldachin, din lemn sculptat;
- de multitudinea de oglizi si obiecte de arta si de numeroasele perne
pufoase, decorative, din cele mai fine materiale.

Modelul luminii. Caracteristici

Este o perioada a marilor erudiţi, muzicieni, oameni de litere sau

"diletanţi" instruiţi, călători neobosiţi, întâlniţi la mai toate curţile europene,
avizi de cunoaştere şi de preluare a unor cutume şi influenţe pe care să le
transpună, apoi, în cultura proprie. Secolul al XVIII-lea este şi epoca unei
mode galante şi fermecătoare, amabilă şi plină de curtoazie, care se
substituie solemnităţii şi austerităţii baroce.
 Se construiesc, în stil Rococo, palate, castele, biserici, locuinţe, dar
interdependenţa dintre exterior şi interior nu mai este acum obligatorie, aşa
încât se fac reamenajări interioare, în spiritul noului stil, chiar şi în cazul
vechilor clădiri. Ambientul absoarbe acum atenţia arhitecţilor, camerele în
stil Rococo fiind concepute după un sens predominant al luminii, care
pătrunde din abundenţă prin ferestre şi uşi-ferestre, exaltată şi multiplicată
de culorile pastelate ale pereţilor şi de multitudinea oglinzilor.

Caracteristici ale interiorului in stil Rococo este

- eleganta,
- ornament grațios,
- decorative cântece mari de încărcare și interioare,
- mare atenție la mitologie, confort, situații erotice, creând o lume
iluzorie umplut cu o atmosferă de căldură, confort, confort și
eleganță. Filosofia rococo - o lume jocuri de carnaval budoar. În
culoarea interiorului este dominat de rococo culori pastelate blând.

Cele mai populare combinatii de culori - alb cu albastru, verde

sau roz și, desigur, aur In timpul stilului baroc rococo ar trebui să fie.
Rococo prefera usurinta si gratie, în timp ce baroc tinde să solemnitatea
monumental. Culori inchise si aurire grea înlocuiește cu culori vii
pastelate - albastru, roz, verde, alb cu un număr foarte mare de
detalii.

Pictura se acomodează acestei clarităţi, idilele pastorale în peisaj

bucolic devenind scene frecvente în decorul interior.

Arhitecţi Rococo: Balthasar Neumann, Robert de Cotte, Gilles Marie,

Oppenord, Jacques Ange Gabriel

Arhitectura Rococo este definită de linii şi gravuri, care contrastează

cu plasticitatea şi grandilocvenţa barocă. Construcţiile sunt largi şi
luminoase în interior, graţioase şi foarte aerisite. Atât în interior, cât şi în
exterior, predomină influenţele decorative baroce. Cele mai frumoase
exemple în arhitectura Rococo sunt locurile sacre ale acelor vremuri:
bisericile şi catedralele. Culorile pastelate şi suprafeţele aurite sunt
caracteristice arhitecturii, ca şi sculpturii şi picturii Rococo.

Caracteristici:

- Curbe ondulate

- Ornamente în formă de ghirlandă din metal

- Ornamente în formă de carapace şi scoică

- Forme ciudate împrumutate din natură (cârcei, zimţi, coroane de flori,

flăcări)

- Motive exotice împrumutate din estul îndepărtat, în special China.

- Tratarea graţioasă a imaginilor

- Preferinţă pentru motivele erotice

- Efecte decorative rafinate

- Scene galante şi pastorale

- Asimetrie

- Fluiditate

Arhitectura Rococo în interior şi exterior

Principalele elemente ale stilului Rococo:

· erotism, intimitate și confort de spații, compoziții asimetrice, forme

deosebite;

· pavilioane ascunse, case din China, pesteri izolate;

· stil excelentă: adolescent de sex feminin;

· materiale: lemn, aurire, textile, oglinzi, bronz si cristal;

· paleta bogata de culori: culori pastelate, perla gamma, combinația de

lumină verde și roz, palid liliac și nuanțe de marmură;

· mulat, ornamente aurite, panouri sculptate, oglinzi;

· loading interioare mari decorative și compoziții;

Interioarele par ecran mobil, care schimba vizual spațiu,

- draperii de perete cu imagini de pagode,

- culori, oameni în rochie chinez, orhidee rafinat,
- celebrul porțelan chinezesc,
- pește acvariu,
- copaci tonkostvolnye
- mobilier elegant lac de masterat din China, ca și în cazul creată
pentru Rococo.

În interior, arhitectura Rococo pune accent pe elemente

structurale, scheme decorative continue, eliminând coloanele
puternice. În acelaşi timp, tavanele rămân la fel de înalte.

1. Apar ferestrele pentru a lăsa să pătrundă lumina zilei, dar şi pentru

efect dramatic, noaptea.

2. Pereţii sunt, în general, netezi în locul celor sculptaţi în stil baroc.

3. Colţurile camerelor, cele mai multe, în formă de dreptunghi, sunt
rotunjite pentru a crea o atmosferă calmă şi liniştită.

4. Ferestrele, tablourile, oglinzile şi uşile trebuiau să accentueze

verticalitatea.
5. O caracteristică specifică este poliţa şemineului, realizată din
marmura sculptată, care avea deasupra o oglindă cu ramă atent si cu
gust realizată.

6. Draperiile şi tapiţeriile folosite erau din materiale fine, ornamentate

cu motive diverse, în special cele florale.

7. Pentru podele, se folosea lemnul aşezat, de regulă, astfel încât să

formeze modele geometrice, asemănatoare parchetului de astăzi.

8. Se foloseau covoare Aubusson şi Savonnerie. Iar pentru a avea o

viaţă cât mai plăcută, au fost create piese speciale de mobilier, cum a
fost şezlongul sau măsuţa de scris.

Mobilierul este executat din lemn masiv (măr, nuc, stejar,

polisandru) predominând liniile curbe.

În ultima parte a secolului, stilul Rococo a fost succedat de

o sobrietate clasică, influenţat de arta şi arhitectura neoclasică.

- ornamentele, mobilierul era simplu, cu linii şi unghiuri drepte.

- camerele devin din ce în ce mai mici, mai puţin formale şi mult mai
specializate: dormitorul, sufrageria, biblioteca, biroul, îndeplineau roluri
specifice, fiind aranjate ca atare.
- lambriurile nu mai sunt împodobite cu sculpturi, iar picturile murale
reprezintă, de regulă, compoziţii cu elemente clasice, care au înlocuit
treptat scenele din natură.

- uşile, ferestrele şi şemineele adoptă un design clasic, rectagular.

- tavanele sunt simple, fără decoraţiuni. În unele cazuri, pentru un

efect deosebit, se pictau cu norişori sau cer albastru.
În exterior, se păstrează aceleaşi accente. Faţadele oglindesc
elemente din natură şi mitologie. Construcţiile sunt puse în valoare de
grădini îmbogăţite de fântâni şi sculpturi fantastice. În Germania şi
Austria, şi mai ales în Bavaria, stilul Rococo s-a dezvoltat independent
de influenţa franceza într-o manieră bogată şi fantastică. Un exemplu
este biserica lui Die Wies de lângă Munchen, ale cărei decoraţiuni,
erau de o exuberanţă jucăuşă care nu mai poate fi întâlnita la bisericile
aflate la vest de Rin.
Acest stil îndrăzneţ şi plin de originalitate a fost adoptat la fel de
repede în Germania şi Italia.

Rococo în Germania

Influenţa franceză se regăseşte şi în Germania, atât în limba

înaltei societăţi, dar şi în artă şi arhitectură. Parisul serveşte ca model.
Astfel, germanii, în special cei de la curţile princiare, îşi comandă
mobilier decorat cu bronzuri, fondând în acelaşi timp şi ateliere la
curţile proprii, chiar sub conducerea maeştrilor francezi.
"Primul-arhitect" numit în Germania, conform surselor noastre, a
fost Joseph Effner în 1724, care era puternic influenţat de şcoala
franceză a lui Boulle şi Cressent. El impune noi accente care se fac
remarcate uşor. Machetăria aduce cu sine noi tendinţe, capabilă la fel
de reuşit să reprezinte scene cu personaje. Effner lucrează şi
splendide console în stil Rococo. Prin suitele sale de gravuri,
referitoare la picioarele mobilelor, la comode sau la lambrisarea
pereţilor, Cuvillius va avea o influenţă profundă şi durabilă în
elaborarea mobilierului Rococo german.
Tot aici, nu este de neglijat nici influenţa italiană a unor modele
inspirate de Guarini, mai cu seamă în Germania sudică şi Austria,
regiuni din care ebeniştii au călătorit în Italia pentru a cunoaşte mai
aprofundat stilul Rococo italian. Iar Maria Tereza l-a adus la Viena pe
Niccolo Paccassi pentru redecorarea palatului Schonbrunn.
Un fenomen constatat, la fel de interesant, este faptul că, pentru prima
dată în istoria designului german, Anglia va constitui o sursa de
inspiraţie pentru mobilierul Rococo, ba mai mult, piese Chipendalle vor
mobila castelele germane. Acesta este abia începutul transferului de
modele englezeşti spre continent, accentuat mai cu seama în perioada
clasicismului.
Din interferenţa acestor modele, care au impulsionat stilul
Rococoul de aici, ebenisteria germană creează prototipuri proprii,
adăugând exprimări cu totul particulare, ca urmare a persistenţei unei
solide tradiţii locale.
Se crează, astfel, piese de o virtuozitate şi o sofisticare
sculpturala atât de provocatoare, încât este anulată uneori chiar şi
funcţionalitatea lor. Este cazul multor sofale ce mobilează reşedinţe
princiare.
Comoda, preluată de germani din repetoriul francez, căreia îi
păstrează chiar numele original, kommode, sau consola (konsolitsch)
este concepută şi decorata cu un plus de îndrăzneală şi fantezie, într-o
bogăţie de esenţe scumpe, bronzuri aurite şi marchetărie, care se
derulează într-o libertate nelimitată de interpretări: ghirlande, acanturi
şi foliaje sinuoase, păsări cu aripile desfăcute sau putti cu chipurile
amuzate de această lume stranie şi fabuloasă. La acestea se adaugă
rocaille-uri, care evoluează, în ebenistica germană, spre forme
dantelate şi moi sau rulate, care par să curgă precum nişte picături de
apă aruncate de natură la întâmplare.

Rococo în Italia

Italia, ca şi Franţa, agreează saloanele mici, dispuse în anfiladă,

deosebite numai prin culoarea decorului, oferind, pentru viaţa
domestică a marilor familii italiene, un cadru intim, plăcut, agrementat
de mobilier elegant. Evident, apartamentele destinate vieţii publice,
saloanele de bal, de exemplu, păstreaza vechile aranjamente ale
mobilierului de arhitectură, menit mai degrabă să impresioneze
asistenţa, decât să fie utilizat.
Ea continuă tradiţia mobilierului pictat, unele dintre decoraţii
reflectând sugestiv stilul artiştilor plastici contemporani, printre care
Guardi şi Tiepolo. Lor le sînt atribuite chiar şi unele desene de piese de
mobilier, cu atât mai mult cu cât la "Victoria and Albert Museum" din
Londra sînt conservate schiţe de comode şi console purtând
semnatura lui Tiepolo. Pictând frescele unor reşedinte veneţiene, cei
doi au conceput, probabil, şi câteva mobile, într-un stil care să convină
decorului parietal.
Preluând cu multă simpatie din arta franceză comodă, Veneţia
dezvoltă un tip "bombă" mai deosebit, cu linii sinuoase în toate
planurile, dar în elevaţie, conturul profilat retragându-se treptat către
partea inferioară, în timp ce partea superioară ramâne amplificată.
Suprafaţa ei este fie pictată, pe un strat de vernis, cu scene galante şi
personaje frivole din commedia dell-arte, cu păsări, flori sau grădini, fie
acoperită cu lacuri chinezeşti, într-o tentă caldă şi suavă, peste care se
suprapun motive orientale sau florale. Nu lipsesc nici delicatele
festoane sculptate în volute şi foliaje lejere, asimetrice.
Din raţiuni de economie, dar şi de rapiditate, se recurge la
sistemul lacca contrafatta, sau laque pauvre, obţinut prin colarea
gravurilor decupate, imprimate în atelierele tipografice. Acest procedeu
popular, folosit la decorarea comodelor sau a birourilor destinate unor
locuinţe citadine mai modeste, ori a vilelor de la ţară, s-a dovedit
atractiv şi plin de farmec.
O decoraţie opulenta, chiar în exces, o cunoaşte consola. Micii
mauri ai lui Andrea Brustoloni, care-şi păstreaza o influenţă profundă
asupra Rococo-ului veneţian, îngeraşi în mişcări pline de graţie, se
amestecă cu rocaille-uri, palmete şi volute, într-o încrengatură
excentrică. Chiar şi într-o interpretare mai puţin elaborată, consola îşi
va păstra funcţia decorativă, ori pe aceea de suport de bibelouri sau
sfeşnice.
Ea va contribui, în egală măsură, şi la aranjamentul trumeau-
ului, având deasupra o oglinda mare, elegantă, încadrată de sculpturi
abundente, lăcuite sau aurite. Aceste oglinzi, care vor relansa arta
neîntrecută a maeştrilor veneţieni, sticlari sau sculptori, îşi vor găsi
fericit locul şi deasupra şemineelor.

Mobilierul Rococo

Barocul a rămas popular în multe ţări până spre 1730, când

gusturile şi implicit moda au început să se schimbe, mai întâi în Paris şi
apoi în restul ţărilor occidentale. Noul stil, cunoscut sub numele de
Rococo, cerea o mai mare atenţie delicată cu privire la scala obiectelor
şi o legătură mai strânsă între persoana şi mobila pe care o foloseşte.
Ornamentele arhitecturale erau mai puţin relevante, iar piesele care
decorau interioarele pariziene erau construite şi alese pentru a se
potrivi cu oamenii mai curând decât cu încăperile.

În Franţa

Producătorii francezi s-au dovedit din nou învingătorii în această

industrie, piesele şi seriile realizate de ei fiind cele mai elegante şi cele
mai reuşite, căutate nu doar în ţară, ci şi de pasionaţii din străinătate.
Versiunea franceză stilului include modele ambiţioase, realizate cu o
varietate impresionantă de materiale, pentru crearea cărora era nevoie
de multă îndemânare şi multă pasiune din partea meşteşugarilor.
Principala caracteristică erau liniile şi formele complexe şi
sinuase care păreau a se curba în toate direcţiile. Modelele de
decoraţii erau încastrate în straturi de furnir, care, la rândul lor erau
încadrate de bronz poleit, subliniind picioarele mobilelor, marginile şi
partea din faţă a sertarelor.
 În Anglia

În Anglia, stilul Rococo nu s-a bucurat de acelaşi succes ca în

alte ţări, fiind mai puţin folosit şi nu la fel de liber. Se foloseau foarte
puţin încrustaţiile pentru că meştesugarii preferau să folosească pentru
ornamentare furniruri din mahon şi nuc, care erau finisate astfel încât
granularea materialului să fie scoasă în evidenţă.
Picioarele mobilelor au fost sculpate în forme curbate, terminate
prin forme aproape sferice
Designerii englezi şi cei inspiraţi de aceştia mai tâziu au folosit un
element inedit : picioarele mobilelor au fost sculpate în forme curbate,
terminate prin forme aproape sferice, idee preluată de la artizanii
chinezi. Astfel, şi designurile franceze inovatoare din 1750 au fost
adoptate şi modificate de Chippendale în modele bogat sculptate,
renunţând la inscrustaţii. Elementul principal scos în evidenţă de
Chippendale şi de cei mai mulţi artizani englezi era aerul de capriciu,
de joacă pe care îl avea stilul.

Modelul în vestimentaţie

Dacă stilul Rococo integrează, armonios, arhitectura în natură,

făcând-o mai intimistă, nu acelaşi lucru se întâmplă costumului. La
începutul secolului al XVIII-lea, în Europa, arta rămâne în slujba
aristocraţiei feudale iar vârsta preferată a eleganţilor zilei, era foarte
tânără, aproape de adolescenţă. Calitatea cea mai preţuită a acelor
vremuri era graţia pusă în valoare în dans.
Idealul de frumuseţe era departe de femeia-manechin al zilelor
noastre. Femeia trebuia să fie minionă ca o păpuşă, cu proporţii de
copil, "cu cap rotund şi expresie de candoare afectată, cu umeri sterşi,
membre cilindrice, extremităţi efilate". Ca şi femeia, bărbatul trebuia să
aibă aspectul fragil, iar trăsăturile şi statura delicate. Trebuia să aibă o
efeminare vizibilă.
Păstrarea iluziei tinereţii presupunea luarea unor măsuri de
mascare a ravagiilor timpului. Astfel, "încărunţirea era prevenită de
pudrarea părului sau perucii, oboseala feţei era ascunsă de machiaj,
ridurile gâtului de zgarda din panglici sau dantele, trupul era menţinut
de corset şi fusta pe sârme".
Pentru prima data, apar culorile pastelate în costum, în tapiţerie
şi în tapet şi, tot pentru prima dată, apar bibelourile, care încep să fie
expuse în vitrinele din interioare. Vasele de Murano sunt împodobite
abundent, ca şi veşmintele, cu funde, frunze, scoici şi alte motive
întortocheate, doar că din sticlă. În ele găsim ritmul capricios, fără o
normă precisă al decorărilor de interior, neobişnuit de libere şi de
 arbitrare. Natura sălbatică dar intimistă şi caldă, liniştitoare, inundă, nu
numai curţile şi parcurile, dar şi interioarele.

Rococo prefera usurinta si gratie, în timp ce baroc tinde să

solemnitatea monumental Arta Rococo - o lume de ficțiune și
experiențe intime, teatralitate decorative, eleganta, rafinament
sofisticat, nu există nici un loc pentru eroism și patos - acestea sunt
înlocuite cu un joc de dragoste, fantezie, gablonturi minunat . Culori
inchise si aurire grea înlocuiește cu culori vii pastelate - albastru, roz,
verde, alb cu un număr foarte mare de detalii. Caracteristicile pictura
din acea vreme sunt erotice, culori pastelate luminoase, principalele
teme - festivaluri galante, motive pastorale nud. Dintre artiștii ar trebui
să fie remarcat portrete și Rokotoff Antropov (Rusia), Francois Boucher
(Franța), Antoine Watteau. Contribuția franceze masterat N. Lancret,
F. Lemoine, JM Nattier, F. Boucher, JO Fragonard.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

*** STILURILE CLASICISMULUI ***

Descoperirea oraşelor romane Herculeanum şi Pompei de sub

cenuşa Vezuviului, şi a mormintelor unor f araoni din Egipt, aduce un nou
val în compartimentele de concepţie şi execuţie din arhitectură şi mobilă.
Barocul, în special forma tirzie (rococo) , foarte încărcat din punct de
vedere al ornamentaţiei este abandonat, incercîndu-se reveniri la arta
simplă greco-romană. Clasicismul a fost o mişcare de largă întindere în
arhitectură, pictură şi alte arte vizuale care a început în anii 1760, a
atins apogeul între anii 1780-1790 şi a durat până în anii 1840-1850.

Acest curent a răsărit (это течение взошло)în mare parte ca o

reacţie împotriva rămăşiţelor stilului Baroc şi senzualului şi frivolului stil
decorativ Rococo, care a dominat arta europeana începând cu anii 1720.

Noua înţelegere a lucrurilor desprinsă din descoperiri şi publicaţii au

permis pentru prima oară cărturarilor europeni să discerne perioade
distincte şi separate în arta Greco-romană iar acest nou simţ al pluralităţii
stilurilor antice le-a înlocuit pe cel vechi, cel al venerării artei romane şi a
încurajat un real interes pentru purele antichităţi greceşti.

Cărturarul german Johann Joachim Winckelmann vedea în sculptura

greacă „o simplitate nobilă şi o tăcută grandoare” şi a facut un apel către
artişti să imite arta greaca. El pretindea că făcând asta, acei artişti vor
obţine imitaţii idealizate ale formelor naturale, dezgolite de toate aspectele
individualiste şi imaginile lor vor obţine o semnificaţie universală.

Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale

Antichităţii, considerate ca realizari perfecte ale idealului de frumuseţe şi
armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă
desăvârşite ca realizare artistică.

Obiectivul acestui curent este de a exprima măreţia puterii regale şi,

în acest sens, noul stil se distanţează de fantezia şi emoţia barocului italian
pentru a impune o viziune monumentală bazată pe linii drepte, orizontale şi
verticale, pe echilibru, claritate şi raţionalitate. O singură ţară va sta departe
de unanimitatea naţiunilor în manifestarea barocului ca fenomen cultural şi
arhitectural, Franţa, în secolul XVII, atunci când monarhia se afirma ca
autoritate în toate domeniile. Franţa se angajează pe o cale paralelă:
căutarea rigorii, a armoniei majestoase, a liniei drepte, ce se opune
exuberanţei liniei curbe ale barocului. De altfel, Franţa, pe lângă Anglia,
printr-o generaţie de studenţi francezi pregătiţi la Roma şi influenţaţi de
scrierile lui Wincklemann, au fost primele tari ce au adoptat acest curent
artistic, iar apoi a fost rapid adoptat de cercuri progresiste din Suedia.

Curentul Clasicismului se extinde pe suprafaţa întregii Europe,

notabile fiind Sankt Petersburg şi München, oraşe transformate în
adevărate muzee de arhitectură clasică, el continuând să fie o forţă
academică majoră pe tot parcursul secolului al 19-lea şi chiar mai mult,
fiind o constantă antiteză în reînvierea Romantismului sau Goticului. Cu
toate astea, de la sfârşitul secolului înainte, stilul începe a fi considerat
anti-modern sau chiar reacţionar în anumite cercuri influente de critici

Roma devine centrul noului curent, începind cu a doua jumătate a

secolului al XVIII-lea, dar Italia primeşte cu reţinere aceste idei noi.

Noile tendinţe în proiectarea mobilei sint introduse în Franţa prin

tinerii aflaţi la studii in Roma. Ideile simplificatoare, reluate de filosofie
(Diderot, Jean Jacques Rousseau) şi promulgate în toate păturile societăţii
franceze, devin dominante, favorizînd astfel implementarea rapidă şi
profundă a lor şi in sectoarele producţiei de mobilă, aşa încît se poate
spune că de fapt clasicismul s-a format şi dezvoltat în Franţa.

CLASICISMUL IN FRANTA

Clasicismul francez cuprinde trei perioade distincte :

- perioada domniei regelui Ludovic al XVI-lea ;

- perioada revoluţiei burgheze ;
 - perioada imperiului lui Napoleon.
Cele trei perioade istorice, diferite din punct de vedere al organizării
şi principiilor socio-filosofice, s-au regăsit în mod diferit în arhitectură, arte
plastice şi implicit in construcţia şi decorarea mobilei.

Stilul Ludovic al XVI-lea cuprinde două etape in dezvoltare :'

- prima etapă, caracterizată prin tendinţa de preluare a formelor şi

decoraţiunilor din Roma antică ;

- a doua etapă, caracterizată prin tendinţa de preluare a formelor şi

decoraţiunilor din Grecia antică.

Se poate spune astfel că se instituie „clasicismul greco-roman'' pe

baza realizărilor din perioadele Renaşterii şi barocului.

Stilul Ludovic XV lasă clasicismului culorile deschise : alb, crem

deschis şi vernil.

Mobila stilului Ludovic XVI renunţă la liniile curbe, revenind la

simetrie În construcţie şi ornamentaţie. Formele geometrice şi liniile drepte
subliniaza importanţă in definirea formelor şi ornamentaţiei pieselor de
mobilă. Liniile fluente, continue, specifice barocului sînt abandonate, aşa
încît noul stil prezintă structura constructivă a mobilei prin zone vizibile de
îmbinare a elementelor.

Mobila stil Ludovic XVI are tendinţe spre forme miniaturale, logice,
strict necesare. Ornamentele rezultă dintr-o îmbinare a motivelor antice
romane şi greceşti cu cele. egiptene şi chinezeşti. Alături de meandre,
capetele de berbec, vulturii romani şi cornuri ale. abundenţei, inspirate
din antichitatea greco-romană, se mai folosesc pentru decorare tolbele
cu săgeţi, torţele aprinse şi flori de cîmp aşezate în coşuri sau împletite în
ghirlande şi coroniţe. Pentru cornişe, lezene şi cadre se utilizează
ornamentele repe-tative.

Tehnicile de realizare a ornamentelor sint sculptura, marchetăria şi

pictura pe lemn. Sculpturile sînt aurite mat sau patinate.

Picioarele mobilierului stil Ludovic XVI sînt. lungi, drepte şi

uşoare, cu secţiune circulară sau poligonală, avînd forma de coloane care
se subţiază în partea de jos. Canelurile longitudinale sau înfăşurate
elicoidal, gulerele decorative şi profilele transversale sînt elemente
specifice stilului.
 Spătarele scaunelor, fotoliilor şi capapelelor sînt ovale, rotunde sau
dreptunghiulare, totdeauna încadrate cu elemente sculptate sau profilate.

Cadrele de rezistenţă ale meselor, scaunelor şi fotoliilor sînt

formate. din elemente drepte uneori fiind folosite şi legături faţă curbate,
sau pentru mesele mici chiar cadre ovale sau rotunde.

Comodele sînt realizate sub formă diversă, cu plăci dreptunghiulare

sau semirotunde, realizate din marmură albă sau gri. Lezenele sînt
puternic profilate şi sculptate, realizînd asamblări sub unghi de 45° cu
pereţii laterali. Prin modificarea comodelor s-au realizat servantele, piese
de mobilă cu lungimi mai mari, prevăzute cu sertare, poliţe etc.

Biroul este o piesă de mobilă specifică stilului,prevăzut cu uşi laterale

şi sertar central. Capacul este realizat sub formă de rulou sau uşă
rabatabilă in sfert de cere.

Paturile, lucrate din lemn colorat, au capetele de obicei tapiţate,

mărginite de, colonete sau statui, ca o prelungire a picioarelor.

Stilul Directorie

reprezintă stilul de tranziţie între Ludovic al XVI-lea şi Empire,

creat în perioada revoluţiei franceze şi a directoratului, cînd are loc o
orientare a artelor plastice spre forme cît mai simple şi severe, care să
corespundă idealului de viaţă propagat de revoluţie.

Are loc o trecere masivă spre folosirea ornamentelor, formelor şi

structurilor romane. Perioada directoratului este scurtă, motiv pentru care
acest stil nu s-a stabilizat. S-a urmărit în mod deosebit eliminarea
decoraţiunilor exagerate şi somptuoase, care aminteau de monarhie.
Mobilierul este simplu atît ca formă cît şi ca decorare şi nu a menţinut
interesul producătorilor de mobilă.

Stilul Empire.

După instaurarea dictaturii militare a lui Napoleon şi după victoriile

strălucite repurtate de acesta în acţiunea de constituire a imperiului,
orientarea artelor are în vedere glorificarea puterii imperiale şi a victoriilor
militare. Din această cauză, stilul Empire nu este un stil natural, ca
rezultat al căutărilor artiştilor şi a tendinţelor artelor în evoluţia lor firească ;
el este un stil artificial, realizat prin dogme şi direcţii impuse, co-
mandate.
 Stilul Empire readuce interesul şi preocuparea pentru latura artistică
a mobilierului baroc, sărăcit în perioada directoratului, menţinînd linia con-
structivă şi motivele decorative antice greco-romane şi egiptene.

Ornamentele dominante sînt cele sculptate în ronde bosse

(cariatide, atlanţi, capete şi picioare de lei, sfincşi), dispuse pe
elementele de susţinere, precum şi ornamentele aplicate-realizate din
bronz cizelat şi aurit. Pe suprafeţele plane se folosesc pentru ornamentare
embleme cu arme şi litera N lucrată în bronz aurit, înconjurată cu
ornamente sub formă de coroniţe. Lezenele şi picioarele sînt decorate cu
palmete sculptate în relief plan sau realizate prin încrustaţie.

Mobilierul de depozitare are forme arhitecturale cu frontoane şi

cornişe antice şi coloane cu capiteliu.

Mobilierul de şedere (scaune, fotolii) are spătarele gondolate , iar

în cazul canapelelor braţele sînt inegale şi gondolate. Paturile păstrează
aceeaşi linie in execuţia capetelor, revenind baldachinul sub formă de
cort militar.

Mesele dreptunghiulare au patru picioare sub formă de ca riatide,

între care sînt dispuse picioare sub formă de coloană, toate prinse pe tălpi
masive legate longitudinal cu o traversă decorată cu vase ornamentale sau
grupuri statuaro. Cadrul mesei este masiv şi decorat cu ornamente
repetative (meandre, împletituri de flori şi frunze etc).

Mesele rotunde sau ovale au plăcile susţinute pe picioare sub

formă de coloane cu secţiune rotundă sau prismatică, consolidate prin
legături sau plăci inferioare.

Dulapurile şi comodele au suprafeţe plane cu lezene sub formă de

coloane cu secţiune prismatică sau rotundă, iar picioarele sub formă de
labă de leu. Suprafeţele plane sînt împodobite cu palmete, ghirlande,
cununi de laur, figuri de sfincşi etc.

Speciile lemnoase utilizate sînt cele traditionale (paltin, cireş,

frasin) şi exotice (mahon roşcat, abanos, lămîi).

Clasicismul în Anglia
 Arta antichităţii greco-romane a găsit în Anglia un teren prielnic,
aşa încît noul curent, introdus în mobilă de fraţii A d a m (avînd la bază
elementele structurale ale stilului Ludovic al XVI-lea adaptate specificului
englez), s-a impus destul de repede. Mai tîrziu clasicismul englez a fost
preluat şi dezvoltat de alţi doi creatori de mobilă, George Hepplewhite şi
Thomas Sheraton, aşa încît diversitatea pieselor de mobilă este foarte
mare, păstrînd specificul concepţional al creatorilor săi.

Mobila Adam foloseşte cu predilecţie ornamentele de provenienţă

greco-romană, realizind o îmbinare între diferitele tehnici de decorare
(sculptură, intarsie, pictură) pe aceeaşi piesă de mobilă.

S-a folosit cu predilecţie lemnul de mahon masiv sau în furnire,

ornamentele fiind realizate din culori deschise, contrastante cu culoarea
roşcată a fondului.

Influenţele stilului Ludovic al XVI-lea sînt vizibile prin forma picioa-

relor şi spătarelor scaunelor, unele piese fiind executate asemănător cu
cele greco-romane .

Mobilierul pictat cu ghirlande şi medalioane este specific stilului,

comodele şi dulapurile realizate de fraţii Adam constituind piese de
inspiraţie pentru mulţi creatori de mobilă.

H e p p l e w h i t preia stilul continental Ludovic al XVI-lea,

asociindu-i mai multe linii curbe. Ornamentaţia este mai re-strînsă, efectul
estetic deosebit este realizat prin forma ovală, rotundă sau parabolică a
spătarelor scaunelor, fotoliilor, canapelelor. Hepplewhite a fost considerat
un mare creator în arta mobilierului, stilul lui prezentînd interes şi în zilele
noastre.

Frumuseţea scaunelor, fotoliilor şi canapelelor este obţinută prin

forma spătarelor, realizate prin traforare, sculptare sau prin aranjament de
baghete sfrunjite. Mobila corp este dominată de liniile drepte şi de figurile
geometrice ordonate (dreptunghi, pătrat), ornamentată cu elemente
sculptate sau obţinute prin marchetărie şi pictură.

Uşile cu sticlă păstrează rama fagure cu elemente faţetate.

Tapiţeria este realizată din stofe simple în dungi.

S h e r a t o n este autorul a noi piese de mobilier mult mai apropiate

de trebuinţele umane din vremea sa. Caracteristic mobilierului Sheraton
sînt liniile drepte Mesele de lucru, biroul pentru dame. mesele de cusut şi
pentru joc sînt piese de mobilă specifice stilului.

Ornamentaţia, mai mult plană, este realizată cu predilecţie prin

lucrări de intarsie, culoarea fondului fiind cea specifică mahonului, specie
cu cea mai largă utilizare.

Clasicismul în Germania

Sub influenţa revoluţiei burgheze din Franţa se pune capăt, în

Germania, artei oficiale, de curte, îmbrăţişîndu-se noua orientare
simplificatoare, cu influenţe antice.

În mediile burgheze se dezvoltă stilul Biedermeier, ca o interpretare

germană a clasicismului.

Concepţia şi realizarea mobilierului în clasicismul german are în

vedere simplificarea formelor şi ornamentaţiei şi folosirea în construcţie a
speciilor indigene (acoperite cu specii exotice), aşa încît să rezulte un
mobilier ieftin, accesibil păturilor largi ale burgheziei. Este folosit lemnul de
cireş, frasin, par colorat în nuanţe maronii, atît sub formă masivă cît şi sub
formă de furnir. Mahonul este folosit cu predilecţie sub formă de furnire.

Mobilierul stilului Biedermeier conţine aceeaşi structură a

garniturilor ca şi cel din zilele noastre. Formele simple şi mai puţin
ornamentate îl face foarte tehnologic, aşa încît stilul a păstrat interesul pînă
în zilele noastre

Dulapul este de construcţie simplă, paralelipipedică, pereţii laterali

şi uşile sînt plane, neornamentate, realizate sub formă de ramă cu tăblie.
În cazul tăbliilor false se utilizează şipci decorative pentru fixare.

Canapeaua şi scaunele au braţele şi spătarele arcuite uşor,

executate din elemente curbate, sau sub formă de liră. Tapiţarea se
realizează cu stofe vărgate sau înflorate.

Mesele cu plăcile dreptunghiulare, pătrate, rotunde sau ovale au

picioarele drepte sau curbate , fixate pe tălpi sau pe plăci. S-au folosit şi
construcţii de mese cu picioare laterale sub formă de liră, legate prin
traverse longitudinale.

Patul foarte asemănător clasicismului francez dar mai simplu

decorat, păstrează forma gondolată a capetelor.
 Biroul devine o piesă de mobilier utilă şi de aceea i se acordă o
atenţie deosebită, rezultînd o diversitate constructivă. Linia generală este
definită de existenţa sertarelor, cutiilor şi a corpurilor interioare.

Ornamentele dominante sînt cele de natură vegetală, stilizate (flori,

frunze, coroane, rozete, crenguţe cu flori vii) şi mai puţin cele de origine
animală (lebede, păsări, grifoni). Ornamentele aplicate din bronz se reali-
zează din table ambutisate.

CLASICISMUL TIRZIU IN FRANTA

Stilurile clasice dezvoltate în perioada clasicismului au creat, în toate

ţările europene, „mobilierul zilelor noastre", urmărind, în general, formele
simplificate, ornamentele strict necesare şi reduse ca dimensiuni, aşa incit
să se poată obţine un mobilier mai ieftin, accesibil păturilor largi ale
populaţiei. Tendinţa de tehnologizare a mobilierului s-a continuat pîna în
zilele noastre, evoluind odată cu apariţia noilor tipuri de materii prime pe
bază de lemn şi a altor materiale utilizate ca înlocuitori.

Modificarea formelor şi structurilor mobilei clasicismului a fost

permanentă. După anul 1840 clasicismul este îndepărtat de pe linia modei,
de către noul curent — „clasicismul tîrziu" sau noul rococo, curent apărut
şi dezvoltat in Franţa in timpul domniei regelui burghez Louis Philippe.
Stilul se încadrează aproximativ în perioada 1830—1860, căpătînd o
răspîndire în aproximativ toate ţările Europei, fiind regăsit sub alte
denumiri (în Anglia se regăseşte sub denumirea de stilul Victorian).

Cea mai mare dezvoltare a stilului se realizează în Austria, unde

stilul păstrează în faza iniţială influenţe din Empir şi Biedermeier, pentru ca
mai tîrziu să se desprindă de acestea, devenind un stil de sine stătător,
cunoscut sub denumirea de stilul Louis Philippe.

"Specificul arhitectural al stilului se caracterizează prin folosirea

dimensiunilor mici în construcţie, prin combinarea liniilor drepte cu cele
curbe şi prin părăsirea proporţiilor caracteristice clasicismului şi barocului.

Dulapul de haine sau de vase este de dimensiuni mici, în general

cu o uşă, la care domină suprafeţele plane. Decorarea înlătură orna-
mentele încărcate, realizate prin intarsii sau sculptură, mărginindu-se la
realizarea unor ancadramente şi utilizarea unor ornamente aplicate.
 Servanta (bufetul) utilizată pentru expunerea porţelanurilor se
compune dintr-o comodă cu uşi la partea inferioară, peste care se aşază
un corp superior deschis (cu poliţe), sub formă de raft. Legătura între cele
două corpuri se face prin elemente masive arcuite sau din panouri
decupate.

Comodele renunţă la sertare, folosind numai Uşile plane, fără

ornamente realizate prin intarsie.

Mesele de scris capătă importanţă deosebită, fiind prevăzute cu

multe sertare aşezate atit sub cît şi deasupra plăcii. Picioarele revin la
forma barocului, fiind suple, cu linii fluente şi se termină în forme stilizate.

Mobilierul de şedere şi odihnă (scaune şi canapele ) părăseşte

proporţiile specifice barocului, fiind dominat de linii întortocheate,
capricioase, întrerupte, profilarea elementelor de structură domină ca
tehnică de decorare. Mobilierul este mai greoi decît cel baroc, eu şezutul
mai jos şi spătarele înalte — pe care se mai regăsesc influenţe ale stilului
englez Hepple-white. Tapiţeriile sînt realizate cu stofe cu modele florale,
folosind culorile : cafeniu, albastru, vişiniu şi verde.

Măsuţele sprijinite pe un picior central, cu plăci rotunde sau

poligonale, capătă o răspîndire deosebită. Piciorul central şi cele
suplimentare slut bogat decorate prin sculptură, acestea fiind piesele de
mobilă pe care se mai păstrează specificul rococoului.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul Empire
Stilul Empire reprezintă o a doua etapă a neoclasicismului şi a
apărut în Franţa la începutul secolului al XIX-lea, ca expresie a ambiţiilor
imperiale ale lui Napoleon. Stilul Empire a influenţat arhitectura,
mobilierul, artele vizuale şi decorative, dar şi moda şi s-a extins în
întreaga Europă şi America până prin 1830 şi se continuă şi astăzi, dar la o
scară redusă. Numele stilului provine de la cuvântul francez empire care
înseamnă "imperiu".

A doua jumătate a secolului al XVIII-lea a fost dominată din punct de

vedere cultural de o tendinţă neoclasică, al cărei punct de plecare l-a
constituit descoperirea oraşelor antice romane Herculanum şi Pompeii. În
ceea ce priveşte mobilierul, strălucirea şi confortul stilului rococo au
fost treptat înlocuite de rigoarea şi simplitatea liniilor clasice.

Bazate pe modelele clasice grecesti si romane, motivele

simbolizeaza torte, vulturul roman, coroanele imperiale, figuri mitologice, lei
si litera N (de la Napoleon). Peretii si tavanele au decoratii si ornamente
extensive.

În 1750, la curtea Franţei, marchiza de Pompadour decora

interioarele cu un rafinament desăvârşit, tributar unei sincere aprecieri a
frumuseţii. Liniile curbe, aranjamentele asimetrice şi proporţiile
rafinate demonstrau un pregnant sentiment al intimităţii. Treizeci de ani
mai târziu, rigoarea liniei clasice se face simţită în stilul impus de Louis XVI.
Fără a abandona total eleganţa şi spiritul fantezist al rococo-ului, obiectele
de mobilier din această perioadă se caracterizează printr-o structură
arhitecturală simplă. Puritatea absolută a formelor clasice va fi regăsită
abia la începutul secolului al XIX-lea prin stilul ce poartă numele Empire.

Pregătit de inovaţiile aduse în artele decorative de către Revoluţia

Franceză, stilul Empire se conturează pe măsură ce Napoleon I,
încoronat împărat al Franţei în 1804, remobilează locuinţele regale într-o
linie accentuat clasică.

Caracteristici. Ca expresie a luptei pentru expansiune a lui

Napoleon, designul este inspirat din arheologie. Sunt reînviate luxul şi
măreţia Imperiului Roman, dar sunt utilizate şi elemente egiptene şi
greceşti antice. Ornamentele sunt excesive şi conţin: frunze de acantă,
torţe, coroane imperiale, victorii înaripate, încoronate cu lauri, figuri
mitologice îmbogăţite cu bronzuri aurite, precum şi simboluri ca: vulturul
roman, tridentul lui Neptun, caduceul lui Hermes. Numeroase sunt şi
motivele militare, cum ar fi armurile, trofeele, săbiile, căştile, semnele
imperiale (iniţiala N de la Napoleon, albina napoleoneană, vulturul).

Designul acestei perioade, desi este elaborat, pastreaza totusi un

aer proaspat, bine tinut in frau, cu ghirlande de lauri si benzi cu motive
grecesti perfect simetrice. Modelele se inspirau din detaliile arhitecturale
ale Greciei antice, pentru ca bijuteriile antice nu erau cunoscute atunci.

Stilul este somptuos (роскошный), cu forme masive, cu motive

simetrice, de o regularitate rigidă. Se dezvolta gustul pentru imaginile
monumentale, stucaturi aurite şi mătăsuri brodate. Culoarea preferată
este albul, la care se adaugă şi violetul, rozul şi albastrul deschis

Arhitectura. Pereţii sunt împărţiţi în panouri vertivale de către

pliaştri corintici având la partea superioară frize bogat decorate. Plafoanele
camerelor, de obicei în culori deschise, sunt decorate cu aplicaţii lucrate
minuţios.

Mobilierul. Se pune accentul pe aspect, nu pe comoditate. Formele

mobilierului sunt rectangulare. Scaunele au spătarele drepte, picioarele
masive. Patul este caracteristic stilului: are două spătare inegale,
curbate spre exterior. Sunt preferate şi paturile drepte, dar care au cele
două spătare prevăzute cu pilaştri în formă de cariatide. Mesele sunt în
general rotunde şi susţinute de un stâlp central care se încheie cu trei
picioare în partea inferioară. Acelaşi tip de ornamente îl întâlnim şi la
mobilă: picioarele meselor, scaunelor şi suporturile au forme de dragon,
labe de animal, sfinx înaripat, cariatidă, gât de lebădă etc. Ca
materiale, preferinţele se îndreaptă către lemn de acaju, abanos, bronz,
metal, marmură. O altă caracteristică o constituie existenţa mobilierului
pentru toaletă şi a celui pentru spălat, prevăzut cu oglinzi ovale sau
rotunde. Cei mai impotanţi inovatori în domeniul mobilierului sunt Charles
Percier, Pierre-François-Léonard Fontaine, designerii lui Napoleon.

Vestimentatia. Sunt caracteristice liniile sobre, clasice şi

decolteurile mici. În locul ţesăturilor uşoare, apar catifele călduroase,
brocarturi şi stofe uni.La femei, trena este înlocuită cu o cămaşă care
ajunge până la glezne. Este introdus şalul din caşmir ornat cu bijuterii.La
bărbaţi, pantalonii devin mai lungi, mai întâi pentru a intra în cizme şi apoi
să ajungă până la glezne. Apare sacoul de seară, scurt în talie, care avea
guler înalt şi revere late şi prevăzut cu o vestă. Peste sacou se purta un
pardesiu scurt sau palton.Un rol important îl joacă bijuteriile. Considerate
un simbol al aristocraţiei, sunt aproape eliminate de Revoluţia franceză, ca
apoi să revină la modă, ca expresie a opulenţei şi eleganţei şi alăturându-
se acelor simboluri ale grandorii imperiale

Raspandeirea stilului. Modelele de mobilier, publicate în Journal

des Modes, au fost preluate de Rudolph Ackerman în publicaţia sa,
Repository of Arts, Literature, and Fashions, apărută în 1809. De
asemenea, stiul Empire se răspândeşte în întrega Europă şi prin
intermediul publicaţiilor germane.În Anglia, stilul a căpătat denumirea
Regency. Interpretări proprii ale stilului au oferit şi zone ca: Scandinavia,
Germania, Italia, Rusia şi America. În regiunile Germaniei, la nivelul clasei
de mijloc, stilul Empire degenerează în Biedermeier.Stilul Empire începe să
decadă în preferinţe mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

*****Formele şi proporţiile mobilierului sunt însă schimbate în acord cu

dorinţa de monumentalitate a împăratului. Noul stil este unul sever şi
grandios, inspirat de arta imperială romană şi de cea egipteană, motiv
pentru care creaţia de mobilier este aproape în întregime tributară
arhitecturii. Piesele respectă cu stricteţe regulile simetriei, de unde şi
grandoarea şi strălucirea de factură clasică. Chiar dacă uneori sobrietatea
liniilor şi a suprafeţelor (стройность линий и поверхностей) tinde să
se transforme în severitate (массивность), mobilierul Empire dispune
de un repertoriu destul de bogat de motive decorative, inspirate bineînţeles
de arta antică. Cele mai frecvente sunt animalele fantastice, figurile
mitologice, medalioanele sau simbolurile vegetale precum cununa de
lauri,(лавровый венок) cărora li se adaugă figurile geometrice (pătrat,
cerc, elipsă). De asemenea, semnele dinstinctive ale monarhiei, prezente
în ornamentică, L-ul dinastiei Bourbonilor şi floarea de crin, sunt înlocuite
de N-ul împăratului, respectiv de simbolul albinei. Compoziţiile riguroase
şi sobre sunt animate şi prin elemente decorative din bronz turnat şi aurit,
folosit destul de des în mobilierul Empire.

Simplitatea liniilor şi corectitudinea formelor, împinse uneori până la

ariditate, nu afectează perfecta armonie a detaliilor şi a ansamblului, pe
care le regăsim în toate obiectele de mobilier Empire.

Fotoliile şi scaunele, uneori lipsite de eleganţă, au un aspect masiv

şi rigid, iar braţele şi picioarele sunt realizate în formă de sfinx sau de gât
de lebădă, simbolul preferat al împărătesei Josephine. Foarte popular în
epocă a fost un tip de scaun inspirat de paturile romane, destinat relaxării
şi denumit „la méridienne”. Dormitoarele Empire erau cel mai adesea
mobilate cu paturi cu aspect de corabie, realizate din mahon.

Mobilierul de mari dimensiuni, comodele, „secrétaire”-urile şi

dulapurile au aceleaşi caracteristici: forme aspre, unghiuri drepte şi aspect
grandios. Frecvent, suprafeţele sunt diferenţiate prin pilaştri, coloane şi
cariatide aplicate.

Mesele sunt în general rotunde, cele mai răspândite fiind

gheridoanele, al căror blat este susţinut de un singur picior portant.

Unicul element cu adevărat original adus de stilul Empire este

oglinda denumită „psyché”. Rectangulară sau ovală, „psyché” este o
oglindă de mari dimensiuni, ce poate oscila între coloanele care o
susţin.Mobilierul în stil Empire nu s-a găsit numai în interioarele elegante
ale Tuileries-ului.

Desenele lui Percier şi ale lui Fontaine au fost simplificate şi apoi

concretizate şi de maeştri mai puţin cunoscuţi. În locul mahonului s-a folosit
lemn deschis la culoare, ajungându-se astfel la diferite nuanţări ale stilului.
În plus, campaniile lui Napoleon au răspândit stilul în întreaga Europă şi
fascinaţia grandorii Empire a ajuns până în Rusia. Doar în Anglia, unde
tendinţele neo-clasice au fost particularizate de creaţiile lui Robert Adam şi
apoi de stilul Regency, nu a existat un corespondent al stilului Empire. În
Austria, arhitectul Karl Friedrich Schinkel a proiectat un mobilier foarte
funcţional, eliberat în mare parte de decorul caracteristic stilului Empire, dar
păstrând formele liniare ale acestuia. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, în
spiritul renaşterii unor stiluri decorative, s-a înregistrat o revenire a stilului
Empire, însă nu foarte bine reprezentată.
Adeseori, stilul Empire a fost acuzat de monotonie şi severitate,
de abuz de linii geometrice şi lipsă de supleţe. Chiar dacă unele reproşuri
sunt întemeiate, trebuie măcar apreciată grija cu care artizanii au definitivat
obiectele de mobilier. În ciuda sărăciei imaginative şi a repetiţiei constante,
stilul Empire rămâne unul puternic conturat, motiv pentru care îşi găseşte şi
astăzi locul în spaţii ce aspiră la grandoare.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul Art Nuvo

Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă

nouă) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul şi
architectura de la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea
culturilor şi ţărilor europene, dar şi în America de Nord, unde a fost
adoptat cu precădere în Statele Unite ale Americii şi Canada. Radacinile
miscarii Art Nouveau se afla in romantism si in miscarea artistica Arts
and Crafts. Toate formele folosite conventional in alte stiluri artistice sunt
redesenate in Art Nouveau ca fiind pline de viata. Art nouveau a avut un
maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 şi 1902, atingând
apogeul odată cu Expoziţia Universală din anul 1900 de la Paris.

Deşi Art Nouveau a făcut uz de unele dintre inovaţiile tehnologice

ale sfârşitului secolului al XIX-lea, folosind frecvent fier atât în structura de
susţinere a clădirii, cât în realizarea unor vitralii sau decoraţiuni
reprezentând elemente naturale, stilul este abandonat treptat pentru a
face loc mult mai geometricului Modernism.

Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mişcare

artistică de tranziţie, formând un preludiu a ceea ce urma să devină
modernismul secolului 20. În acest bloc de artişţi şi tendinţe a trecerii
spre modernism pot fi incluse şi mişcările artistice cunoscute sub numele
de "Jugendstil" în Germania şi Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau
"Secesionism", în Viena, Austria, ambele inspirate de, dar şi grupate ideatic
în jurul periodicul de avangardă vienez Jugend (Tinereţe). Atât artiştii
germani şi olandezi, cât şi cei vienezi luptau cu convenţionalismul
sfârşitului secolului 19 ,
 În Italia, termenul folosit pentru a desemna mişcarea artistică era
"Stile Liberty", fiind denumit după un magazin londonez, Liberty & Co, un
magazin relativ cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivând
din mişcarea Art and Crafts, relevând atât aspectul comercial al mişcarii
Art Nouveau cât şi aspectul de a fi importate, element esenţial în Italia
timpului respectiv.

În Franţa, cu deosebire în capitala ţării, Paris, intrările anumitor staţii

de metrou, dar mai ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard,
precum şi vitraliile şi ornamentele clădirilor proiectate de el, constituie
dovezi puternice de existenţă ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a
evoluat în mod cu totul particular în "oraşul lumină." Similar, în Belgia, în
special în Bruxelles, clădirile realizate de arhitectul, designerul şi
decoratorul Victor Horta, respectiv în Germania, cele realizate de Henry
Van de Velde sunt printre cele mai frumoase şi distincte exemple de
arhitectură şi design Art Nouveau.

În Spania, mai exact în Catalonia, mişcarea a fost grupată în oraşul

Barcelona, fiind cunoscută sub numele "local" de "modernism" şi avându-l
pe arhitectul catalan Antoni Gaudí i Cornet ca cel mai de seamă
reprezentant al său.

Nume ale stilului Art Nouveau în diferite ţări

 Franţa – Art Nouveau

 Germania – Jugendstil
 Austria – Sezession
 Italia – Liberty
 Spania – Modernismo
 Olanda – Nieuwe Kunst
 Polonia – Secesionism

Stilul Art Nouveau este considerat un 'stil total', deoarece si-a pus
amprenta asupra tuturor artelor vizuale, de la arhitectura, design interior
si arte decorative, pana la moda, pictura, designul afiselor si
ilustratie. In general, stilul se caracterizeaza prin linii curbe, ondulate,
dinamice, fara sa se cada in excese ornamentale. Noutatea pe care a
adus-o acest stil fata de stilurile care l-au precedat a fost faptul ca s-a
inspirat foarte mult din natura.

Trăsături definitorii stilului Art Nouveau

 Linii curbe ample care curg firesc redând elemente naturale, animale
marine, insecte, mamifere mici, forme vegetale
  Utilizarea parabolelor sau hiperbolelor din fier forjat în realizarea
decoraţiunilor
 Utilizarea vitraliilor, a elementelor din sticlă atât pentru iluminare cât
pentru sistemele de acoperire
 Realizarea unor construcţii zvelte având structura de rezistenţă
vizibilă în volumetrie
 Evitarea decorării excesive
 Stilizarea elementelor decorative specific perioadei baroce, precum
forma de flacără sau de scoică
 Îmbinarea formelor geometrice cu formele organice

Primul stil modern al secolului XX, Art Nouveau , se diferentiaza

de stilurile care l-au precedat prin faptul ca este inspirat foarte mult din
natura. Florile si frunzele sunt definitorii pentru acest stil si sunt prezente
sub forma unor diverse ornamente. Art Nouveau este caracterizat de linii
curbe, ondulate, dinamice care imita silueta unor plante agatatoare. Stilul a
fost preluat de toate artele vizuale, arhitectura, moda, pictura, design
interior si arte decorative.

Curentul Art Nouveau în Arhitectură Una din calităţile

predominante ale arhitecturii Art Noveau este posibilitatea expunerii
structurii unei clădiri, în special elementele din fier, în aşa fel încât să
câştige funcţie decorativă. Sticla este folosită în combinaţie cu fierul iar
peretele de sticlă s-a bucurat în perioada Art Noveau de o dezvoltare
independentă şi amplă. Se folosesc scările din sticlă şi fier. O altă
trăsătură esenţială o reprezintă predilecţia stilului Art Nouveau pentru
asimetrie, fie în distribuţia maselor de construcţie, fie în detalii mai puţin
importante, cum ar fi amplasarea ferestrelor şi uşilor.

Art nouveau respingea cu desavarsire decoratia interioara de la

sfarsitul sec. XIX. Camerele intunecoase intesate de mobila urmau sa fie
inlocuite cu un interior simplu, luminos, in care unitatea stilistica a
detaliilor si a intregului constituia un element esential.

Principiul ornamental care sta la temelia curentului art nouveau

era faptul ca ornamentul isi avea propria valoare intrinseca. Designul
interior se remarca prin ornamentatii si texturi. Cele mai des intalnite
forme de ornamentatii si imprimeuri din acest stil sunt: -flacara sau
scoica, (inspiratii ale stilului Rococo ), - ierburile marine, - coralii, - frunzele,
- plantele agatatoare, - mugurii florali, - paunii,- florile stilizate, in special
macii si liliacul, - carceii de plante, - strugurii, - crengile, - ciulinii,- pasarile,
- dragonii zburatori.
 Curbele ondulate par a creste si a se dezvolta in tot felul de
forme, amintind de plante ce sunt pe cale de a imboboci sau a inflori.
Datorita acestor curbe, artefactele si cladirile care apartin acestui stil
par insufletite.

Art Nouveau utilizeaza diverse motive stilizate existente in natura,

de la ierburi marine la muguri florali si de la formele nevertebratelor, a
insectelor in special, la curbele ce se regasesc in feline si pasari rapitoare.

Numele acestui stil (Art Nouveau) provine de la numele unui

magazine din Paris ce a fost deschis in 1895, „Maison de l'Art
Nouveau”, care expunea si vindea obiecte de arta cu forme ca cele
amintite mai sus, nemaintalnite pana la acea vreme.
Chiar daca primele influente ale Art Nouveau provin din motivele
florale folosite pentru decorarea tapiseriei mobilierului si tapetului care
apartineau stilului Victorian, acest nou stil decorativ evita excesul
ornamental specific celui anterior.

Mobilierul era adaptat cu grija interiorului, dupa cum vedem in

opera lui Mackintosh, Van de Velde si Hoffmann. Forma plianta, rotunda
si inchisa contrasteaza cu forma unghiulara si deschisa. Forma
tridimensionala si iluzionara a facut loc unei conceptii bidimensionale
simplificata si stilizata. Mobilele sunt de obicei grandioase, scaune cu
spatarul inalt, garderobe, cu fere pictate, dulapuri cu multe sertare, cu
geamuri pictate. In general, piesele de mobilier au linii rotunde,
sinusoidale, elegante. Masutele sunt de obicei joase, in combinatie de
sticla, lemn si metal. In general, piesele de mobilier au linii rotunde,
sinusoidale, elegante. Sunt confectionate din lemn, in combinatie cu sticla
si metal. Unele piese de mobilier sunt tapisate si au modele florale
stilizate. Dulapurile au de regula multe sertare, cu geamuri pictate.

De altfel, sticla pictata si vitraliile sunt definitorii pentru acest stil.

Ea se foloseste in confectionarea obiectelor decorative, a lampilor sau
pentru panouri incastrate in mobilier sau geamurile usilor.
 Culorile au tente sobre, mai mult pale, violet, rosu, albastru, verde,
maro. Gama de culori a curentului Art Nouveau este destul de linistita si
ponderata - predomina nuantele palide de verde oliv, galben mustar si
brun. Accentele violete, purpurii si albastru indigo completeaza o paleta
retinuta, care lasa loc liber de manifestare jocului exuberant al formelor.

Luminile – Corpurile de iluminat sunt adevarate opera de arta,

lampi, veioze, lampadare si candelabre realizate de artisti celebri. Unul
dintre acestia este Louis Comfort Tiffany, cel care a realizat tot felul de
obiecte de iluminat cu abajurul pictat.

Accesoriile – obiecte de arta, ceasuri de perete, clante decorate la

usi, ornamente din argint, sticla, aliaje pe baza de cositor, oglinzi
somptuoase cu rame de bronz sau lemn sculptat, portelanuri, cutii de
bijuterii, cufere pictate, vaze pictate.

Principii
Esenţa Art Nouveau este o linie, o curbă întinsă, şerpuitoare,
perceptibilă în orice model al acestui stil. Art Nouveau respinge ordinea
impusă de linia dreaptă şi de unghiul drept, în favoarea unei mişcări mai
naturale. Fie că sunt utilizate în descrierea unor forme naturale sau ca
forme abstracte care evocă vitalitatea organică, aceste linii şerpuitoare pun
accentul pe elementul decorativ.
Soliditatea, permanenţa, imobilitatea se află în opoziţie cu stilul Art
Nouveau. Lipsa de substanţă a liniei a fost cel mai bine exploatată pe
materiale uşor maleabile sau pe cele ce pot fi modelate să pară astfel. A
fost, în esenţă, un stil grafic al decoraţiei, care s-a transferat la o serie
variată de obiecte solide (arhitectură, mobilier, obiecte din metal, bijuterii,
sticlărie, ceramică). Această linie ondulată, fluidă, creează o senzaţie de
imponderabilitate, graţie şi libertate.

Cele trei idei principale care formeaza stilul Art Nouveau sunt:

- principiul valori intrinseci al liniei,

- puterea organica a plantelor

- si simbolul structural.

Secolul al XIX-lea a adus cu sine schimbări majore în societatea

europeană, precum şi în cea americană, odată cu răspăndirea
industrializării. Metodele de producţie în masă din fabrici au dus la apariţia
unei noi clase sociale – cea muncitorească – şi a făcut posibilă răspăndirea
pe scară largă, fără precedent, a produselor.

Dezvoltarea tehnologiei – trenurile, navele cu abur, telegraful –

uşurau problemele de comunicaţie. Lumea se schimbase, dar nu exista o
schimbare corespondentă în stilurile utilizate. În designul obiectelor
obişnuite, dar şi în designul clădirilor, noile vremuri erau exprimate prin
continue revitalizari ale stilurilor vechi: Clasic, Gotic, Renascentist,
Baroc sau stilul Ludovic al XV-lea.
Art Nouveau este primul stil care părea să nu-şi găsească
rădăcinile în istoria europeană. A reprezentat primul stil cu adevărat nou al
secolului, în ciuda faptului că nu s-a manifestat decât spre sfârşitul
acestuia. Aşa se explică fervoarea cu care a fost îmbrăţişat şi rapiditatea
cu care s-a răspândit.

Tendinţa Art Nouveau în pictură

Într-o încercare de a analiza rolul jucat de Art Nouveau în evoluţia

picturii trebuie spus că acesta reprezintă o reacţie împotriva
impresionismului. Aceste imagini pot să aibă importanţă pentru conţinut
prin modul în care linia stăpâneşte atmosfera tabloului prin intermediului
efectului său sugestiv.
Deşi curentul Art Nouveau a avut un declin rapid, importanţa sa în
artele aplicate şi arhitectură este coversitoare. Acest curent nu aparţine nici
secolului al XIX – lea, nici secolului al XX – lea, ci este un fenomen
independent, de tranzit, un stil diferit al cărui scop deplin era să se
debaraseze de moştenirea stilistică şi să creeze ceva cu totul nou. Astfel
putem spune că stilul Art Nouveau are toate drepturile la un loc aparte în
istoria artei.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul Art Deco

Art Deco este o abreviere pentru expresia din franceză denumind

Expoziţia internaţională de Arte Decorative şi industriale moderne, care a
avut loc la Paris în 1925 (Exposition Internationale des Arts Décoratifs et
Industriels Modernes), respectiv desemnând o mişcare artistică a
începutului secolului 20 în artele decorative, care a crescut ulterior în
amplitudine şi importanţă, influenţând ulterior semnificativ arhitectura,
sculptura, moda, decorările interioare şi artele vizuale pentru un sfert de
secol. Deşi mişcarea a primit un nume doar în 1925, oscilând între mult mai
cunoscutul atunci Style Moderne şi acela de Art Deco, când era deja
puternică conturată şi definită, originea sa se găseşte în perioada
apogeului şi a declinului mişcării artistice Art Nouveau, care a fost
perioada aşa-numită în Franţa, La Belle Epoque. Art Deco a condus
direct catre designul pompos de la Hollywood al anilor 1940.

Stilul Art Deco este un stil de decorare care a fost aplicat atat
cladirilor cat si spatiulul de acasa, bijuteriilor, hainelor si artei vizuale.

Arhitectura si arta aplicata a perioadei dezvaluie un mix variat.

Totusi, marcanta este geometria si simplitatea, deseori alaturi de culori
vibrante si forme simple care celebreaza cresterea comertului si
tehnologiei. Gasim obiecte luxoase facute din materiale exotice, cat si
produse de serie si obiecte pentru clasa mijlocie. Lumea Art Deco
reprezinta o gratie a formei din timpuri mai simple.

Considerând stilul mişcării, produsele, artefactele, clădirile şi

influenţele sale, durata temporală maximă a Art Deco a cuprins perioada
dintre anii 1912 - 1940, cu diferite încercări ulterioare de revitalizare în anii
postbelici 1950 şi 1960, care au fost în mare parte nereuşite, cu excepţia
recunoaşterii valorii excepţionale a mişcării artistice propriu-zise şi a
influenţei sale asupra celei de-a doua jumătăţi a secolului 20.

Stilul Art Deco a fost dezvoltat pentru a oferi oamenilor un nou stil
pentru o nouă eră. Americanii au format baza pentru acest stil de
amenajare plin de farmec și eleganta . Deoarece interioarele Art Deco au
fost relativ minimaliste, pentru moment, culorile sunt utilizate cu
moderație. Suprafețele în stil Art Deco sunt, în general elegante și curate,
lipsite de orice textura, în scopul de a contrasta obiectele și mobilirul mai
decorativ, cu diverse accesorii. Art Deco are un aspect foarte unic. Puteți
folosi elementele acestui stil pentru a defini un spațiu de locuit cu
personalitate distinctă, care iese în evidență.

Stilul Art Deco este similar stilului Art Nouveau de mai inainte, dar
cu o estetica mai modernista. Stilul Art Nouveau este caracterizat de linii
curbe si tipare detaliate, avandu-si radacinile in miscarea britanica
Arts&Crafts.Stilul Art Deco include piese de mobilier curbate, oglinzi, linii
simple, obiecte din crom si sticla. Acest stil elegant a inceput ca un raspuns
modern stilului Art Nouveau care cuprindea forme elaborate, naturale plus
imagini feminine si lampi Tiffany.

In stilul Art Deco s-au imbinat idei din cubism, futurism, la care s-
au adaugat influiente exotice, orientale, africane si indiene. Principalele
elemente ale Art Deco sunt formele geometrice simetrice. Materiale
artificiale, otel, aluminiu, lemn si piele cu motive tipice stilului Art Deco.
 Stilul Art Deco contine diverse forme din decorarea moderna
impreuna cu influente eclectice venind din partea artelor primare ale
Mexicului, Africii si Egiptului, in contrast cu imaginile puternice ale erei Hi-
tech, cum ar fi radioul si zgarie-norii.

Interioarele decorate în acest stil sunt luxoase, opulente, iar

caracteristica Art Deco este cunoscută sub denumirea de zig-zag
modern, ceea ce presupune ornamente cu forme geometrice, stilizate, ce
se îmbină repetitiv. Printurile predilecte sunt vegetale, simboluri astrologice,
forme abstracte. De asemenea, Art Deco presupune şi piese de mobilier
cu forme rotunjite, linii orizontale, un mix de culori. O decorare Art Deco
poate fi opulentă datorită texturilor, însă mobilierul are linii simple. Stil Art
Deco este influenţat de cubism, expresionism şi futurism, însă
rezultatul este unul original. Art Deco angajeaza materiale unice cum ar fi:
aluminiu, lemn, lac, otel si piele de zebra.

Gama coloristica este o gama a unicitatii de culori, mai putin a

contrastelor. Cea mai des intilnita gama este cea cafenie. Pentru se
considera ca culorile deschise ca bej, cafea cu lapte, si a tonurilor mai
inchise ca brun rosietic, ciocolata, armonizeaza foarte bine intre ele si
au efect stilat si scump. Ca tonuri mai de elita erau folosite cele de sidef si
glazurate cu accente de aur. Stilul Art Deco incorporeaza multe
contraste, cum ar fi crom si albastru cobalt, cristal si negrul fierului
forjat. Forme simple si curate impreuna cu linii elegante. Stilul Art Deco
este caracterizat de culori in nuante deschise, luminoase, ce sunt
alaturate unor nuante contrastante.
Nuante slabe ale culorilor principale servesc drept fundal pentru
accentele in culori vii. Peretii, sunt zugraviti de regula in nuante deschise
de crem, bej, gri iar negru, verde, portocaliu si rosu sunt folosite pentru
crearea unor contraste dramatice.

Pardoseaua era finisata cu parchet sau piatra naturala cu imitarea

unor forme geometrice sau a razelor solare. Un factor important mai era si
imitarea efectului de iluzie optica. Deseori pardoseaua era acoperita cu
covoare in stil cubism.

Oformarea peretilor depindea de destinatia incaperii, ele puteau fi

finisate cu material textil sau lemn, sau cu tapete in combinatie cu panouri
si borduri din lemn, sau puteau fi finisate cu tencuiala decorativa de tip
venetiana. Peretii nu trebuiau sa fie simpli deaceea foarte des faceau duete
sau trio din diferite materiale de finisare.
 Mobilierul utilizat la decorarea interiorului avea forme stilizate
geometrice, de regula finisate cu lac, cu o multitudine de sertare cu minere
din bronz sau aur si cu picioruse curbate. Era obligatorie prezenta
oglinzilor mari cu rame sculptate si finisate cu bronz sau aur. Daca este
vorba de cabinete atunci mobila este din lemn intunecat si foarte scump cu
elemente aurite si tapiterie din piele.In dormitoare paturile erau de
dimensiuni mari cu foarte multe pernute, buduar cu oglinda mare, tumba si
puf, iar o mare parte din dormitor era destinata garderobei. Scaunele erau
tapitate cu piele. Multe dintre piesele de mobilier Art Deco se incadreaza
foarte bine in stilul contemporan. Daca cauti o modalitate sa adaugi ceva
personalitate unei camere moderne sau doar vrei putina istorie si interes,
mobilierul Art Deco, accesoriile si printurile sunt perfecte pentru a reusi.

Mobilierul Art Deco este realizat din lemn de foarte buna calitate, in
combinatie cu piele, sticla, fier forjat sau alte tipuri de metale, pentru a da
locuintei o imagine luxurianta, plina de fast. Designerii acestui stil combina
formele geometrice cu linii verticale, piesele de mobilier fiind tot timpul
rotunjite la colturi, ca in cazul stilului Art Nouveau. Scaunele au de
regula spatar inalt, sunt tapitate cu piele sau materiale textile fine si sunt
asezate langa masute de cocktail. De asemenea, servantele, scrinurile,
paravanele, piedestalurile realizate din materiale scumpe si de calitate sunt
caracteristice pentru acest stil decorativ.

Corpurile de iluminat folosite in interior puteau fi de doua tipuri:

lustre din cristal cu decor din pene sau lampi cu abajur din vitraliu.
Specifice erau lustrele, sfesnicile, bra-urile, candelabrurile elegante si
grandioase in functie de destinatia si marimea incaperii. La fel ca piesele
de mobilier, corpurile de iluminat sunt realizate din materiale de calitate si
au forme artistice, rotunjite. Lustrele, lampadarele, sfesnicele si
candelabrele sunt specifice stilului Art Deco. Ele constituie si elemente
principale care dau o nota aparte, eleganta, decorului.

Materialele textile. Art Deco este caracterizat de materiale luxoase

si elegante – matase, satin, catifea, piele. Materialele textile pot fi simple,
uni sau decorate cu diverse modele orientale sau egiptene – scarabeu,
soare si flori de lotus, modele geometrice in zig-zag sau imprimeuri de
tip „animal-print”.
 Decoratiuni Designerii Deco Art utilizeaza diverse obiecte de
pentru a infrumuseta si a da o nota luxurianta incaperii. Tablourile in ulei
sunt caracteristice pentru acest stil, alaturi de statuete si sculpturi de tipul
nudurilor de femei, obiecte din portelan si alte ornamente inspirate din
stiluri mai vechi.

Stilul Art Deco resprezinta rapida modernizare a lumii. In vreme ce

stilul are raspandit si la mare moda in Statele Unile ale Americii si Europa,
termenul in sine de Art Deco nu era cunoscut. Printre numele mari care
s-au dedicate acestui curent Art Deco se numără Jaques Emile Ruhlmann,
Jean Jaques Rateau, Rene Lalique, designerii firmei producătoare de
ceasuri şi bijuterii Cartier, designerul vestimentar Paul Poiret, Jeanne
Lanvin sau pictorul Raoul Dufy.

Citeste mai mult pe: http://casa.acasa.ro/amenajarea-casei-44/stilul-art-

deco-15173.html#ixzz3tIPiZr6y

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul Bauhaus
Cuvântul german Bauhaus (bau - a construi şi haus - casă)
desemnează de obicei Staatliches Bauhaus, o şcoală de artă, design şi
arhitectură, precum şi un curent artistic extrem de influent în arhitectura,
artele plastice, designul, fotografia, mobilierul şi decorările interioare ale
secolului XX.
Însemnătatea şcolii Bauhaus constă în tendinţa de a uni arta cu
industria, arta cu viaţa zilnică, instrumentul ales fiind arhitectura. Această
încercare nu s-a putut face decât în condiţiile unei perfecte organizări a
unui sistem de învăţământ bazat pe concepţiile fundamentale ale timpului
nostru. Acest învăţământ, condus de artişti de mare profunzime şi
coeziune-după cum am subliniat anterior- a făcut posibilă trimiterea către
uzine a unui număr însemnat şi variat de produse. Artizanatul
experimental, practicat în laboratoarele şcolii Bauhaus a determinat şi a
condus către crearea unor articole industriale ce au fost cu rapiditate
reproduse în restul Europei - corpuri de iluminat, ţesături, tapete şi mai
ales, faimoasele mobile din tuburi de oţel, cu formele lor caracteristice.

Această şcoală şi mişcare artistică, generată de către arhitectul şi

pedagogul german Walter Gropius în oraşul Weimar în 1919, a funcţionat
la maxima sa anvergură între anii 1919 - 1933 în trei oraşe germane:
Weimar, Dessau şi Berlin, devenind în timp, în ciuda interzicerii lor de către
nazişti în 1933, unul dintre cele mai importante şi inspirante curente ale
arhitecturii moderne şi, mai ales, al stilului cunoscut sub numele de stil
internaţional. Printre cele mai cunoscute nume care au dezvoltat si au
dus mai departe scoala Mies van der Rohe, Laszlo Moholy-Nagy, Paul
Klee, Lyonel Feininger, Wassily Kandinsky si Marcel Breuer.

Stilul bauhaus a devenit unul din cele mai influiente curente de

arhitectura modernista. Designerii de la bauhaus (profesorii si studentii)
doreau sa se rupa de traditii si sa dezvolte un stil nou. Intentia lor era sa
integreze arta, tehnologia, si arta mestesugaritului in schitele lor si sa
ignore filozofia de design existenta deja. Ideile inovative erau aplicate in
arhitectura, design de mobilier, si chiar in tipografie. Stilul bauhaus
reprezintă un concept de design care domină arhitectura şi designul interior
prin simplitate şi funcţionalitate.
Reprezentantii bauhaus considerau ca orice tip de design trebuie
considerat ca o arta, la fel ca sculptura si pictura.
Scoala de bauhaus a functionat in 3 orase diferite. In Weimar
(1912-1925), in Dessau (1925-1932) si in Berlin (1932-1933). A avut la
conducere 3 directori – Walter Grupius, Hannes Mayer, Luis
Mielsvanderoh.
Caracteristici principale ale stilului – functionalitatea,
simplitatea, estetismul. Caracteristici reprezentative - pereţi albi fără
lambriuri şi baghete înguste, pereţi parțial din cărămizi de sticlă, sau
sticlă, tămplărie simplă, corpuri modulare de mobilier, elementele
ornamentale, decorative intra intr-un con de umbra, primand
functionalitatea;
- este folosita asimetria;
- arhitectura este privita ca ''spatiu'', nu ca ''masa''.

Se folosesc biblioteci şi servante joase cu modele simple şi

funcţionale, produse la nivel industrial.

Stilul Bahaus a apărut în Germania i porneşte de la principiile

arhitecturii clasice, cuvântul de ordine flind simplitatea. Accentul este pus
pe funcţionalitate, spaţialitate, curățenie, fără elemente decorative sau
accesorii luxoase.

Prioritati
 Arhitectura era privita ca spatiu individual, nu ca masa; se foloseste
asimetria iar elementele ornamental-decorative erau lasate in umbra
primind functionalitatea.
Bauhaus-ul reflecta practicismul traditional german. La baza creerii unui
interior era simplitaea si sccesibilitatea. In mare masura datorita principiilor
stilului bauhaus designul a patruns in apartamentele si casele oamenilor
obisnuiti, cu venituri medii. Bauhaus-ul este foarte usor de identificat in
interior, in special in designul mobilierului. Caracteristicile sale
principale fiind:
- liniile drepte si plane,
- forme geometrice stricte,
- lipsa de piese de mobilier inutile, care distrag atentia si sunt
nefunctionale

Gama coloristica
Paleta de culori a acestui stil include nuante neutre, in cea mai
mare parte alb, negru, gri-bej, dar sunt prezente si pete luminoase de rosu,
albastru, verde, galben. In procesul de creare a spatiului erau folosite
materiale ca: sticla, metalul, plasticul, lemnul si pielea.
Alte caracteristici
Tavane inalte, cu suprafata plana. Pentru elemente verticale sunt
folosite ferestre alungite care ilumineaza interioarele si casa scarii. Pentru
a decora interioarele se utilizeaza o cantitate minima de articole. Peretii
tencuiti, uneori, cu desene , linii geometrice.

Mobilier
Baier- unul dintre primii ce a folosit metalul in productia mobilierului
destinat locuintei. Primul fotoliu din otel inoxidabil curbat cu sezutul si
spatarul confectionat din tesatura intinsa pe cadru metalic cunoscuta sub
numele de Wassily Chair. Scaunul zigzag – Gerrit Rietvelt. Mobilierul era
din piele, denim. Mobilierul masiv. Perne de forma dreptunghiulara stricta,
iar sezuturile la scaune deobicei, fara cotiere

Chiar mai mult, odată cu emigrarea fondatorului mişcării artistice

Bauhaus, Walter Gropius, în Statele Unite ale Americii, această mişcarea
artistică cunoaşte o renaştere cunoscută sub numele generic de "Stilul The
New Bauhaus", numit şi "Stilul New Bauhaus". La rândul său, The New
Bauhaus devine un factor educativ, inspirant şi stimulativ pentru multe alte
generaţii de arhitecţi şi artişti plastici, care au propagat sau încă propagă
esenţa stilului originalului Bauhaus până în prezent.

Traducerea în spiritul ambelor limbi a noţiunii Staatliches Bauhaus

ar fi "Şcoala de stat pentru arhitectură"; totuşi cea mai apropiată şi
normală referire în limba română este "Casa Arhitecturii". Curentul artistic
Bauhaus, extrem de puternic şi influent, a luat naştere însă în clădirea
Bauhaus din Dessau.

Clădirile Bauhaus din Weimar şi Dessau au fost înscrise în anul

1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Şcoala de artă Bauhaus a existat în trei oraşe diferite sub conducerea

a trei directori diferiţi, toţi arhitecţi. A fost creată şi a început să funcţioneze
la Weimar, între 1919 şi 1925, a continuat şi a atins apogeul artistic la
Dessau (unde se găseşte şi cunoscuta clădire Bauhaus), între 1925 şi
1932, şi a fost mutată la Berlin, unde a funcţionat între 1932 - 1933,
cunoscând atât declinul său artistic, cât şi brutala ei închidere de către
nazişti, în 1933.

Cei trei directori ai şcolii Bauhaus au fost fondatorul acesteia, Walter

Gropius, între 1919 şi 1928, continuatorul "tradiţiei Bauhaus", Hannes
Meyer, între 1928 şi 1930, şi directorul declinului artistic şi existenţial,
Ludwig Mies van der Rohe, între 1930 şi 1933.

În afara celor trei oraşe diferite şi a celor trei arhitecţi-directori foarte

diferiţi, mişcării Bauhaus i-au fost oferite continue provocări, schimbări şi
redefiniri. Alături de continua lipsă de fonduri, întrucât Republica de la
Weimar era nu numai extrem de conservatoare, dar şi relativ săracă,
opoziţia inflexibilă a unora din liderii de "modă veche" ai Germaniei anilor
1920, continua schimbare a profesorilor precum şi puternicele tensiuni
interne şi externe au fost tot atâtea cutremure puternice.Aceste modificări
continue, afectând sub toate aspectele funcţionalitatea şcolii, au făcut ca în
decursul existenţei sale relativ scurtă, de doar 14 ani, şcoala Bauhaus să
fie supusă unei continue "goane" pentru flexibilitate, schimbare, delimitare,
definire, actualizare, redelimitare, redefinire, etc.. În ciuda acestor avataruri,
ceea ce rămâne remarcabil la stilul Bauhaus sunt extrema sa unitate şi
puternica individualizare artistică, fapte care fac orice astfel de artefacte şi
clădiri să fie uşor de recunoscut.

Realizarea instituţiei artistice mixte Staatliches Bauhaus

Terminarea primului război mondial a însemnat pentru Germania

nu doar o înfrângere, ci o pace ruşinoasă şi umilitoare al cărei aisberg a
fost plata unor despăgubiri de război imposibil de plătit. Repercusiunile
sociale au fost imense ducând la o sărăcie accentuată şi generalizată, o
pauperizare accelerată a celor ce nu fuseseră niciodată săraci, ci doar
aparţinuseră unei clase de mijloc, la apariţia a numeroase acte de violenţă
socială şi respectiv, mai târziu, în mod direct şi indirect, la instaurarea
nazismului.

În 1918, după terminarea primului război mondial, corespunând unor

necesităţi sociale, culturale şi artistice, Walter Gropius, arhitect,
constructor şi pedagog de valoare al Germaniei imperiale are ideea
înfiinţării unei instituţii artistice complexe prin fuzionarea unora din şcolile
artistice şi de meserii ale Weimar-ului care erau total disfuncţionale.

Astfel, după discuţii, propuneri şi aprobări oficiale din partea "tinerei"

dar conservativei Republicii de la Weimar, Gropius decide crearea unei
instituţii de educaţie mixte, de stat, o combinaţie între o şcoală superioară
de arte frumoase, o şcoală de meserii în construcţii şi decoraţiuni
interioare, şi un institut superior de arhitectură.

Staatliches Bauhaus, cunoscut mai apoi sub forma simplificată de

Bauhaus, devine numele instituţiei nou-născute pe data de 1 aprilie 1919
prin fuzionarea a două instituţii artistice de educaţie, cândva în floare, dar
aflate atunci în derivă: Großherzogliche Sächsische Hochschule für
Bildende Kunst (în română, "Şcoala de arte frumoase a marelui ducat
al Saxoniei") şi Kunstgewerbeschule Weimar, o fostă şcoală de meserii în
domeniul artelor frumoase şi a decorării interioare.

Perioada Weimar, 1919 - 1925

Walter Gropius a argumentat în mod repetat că odată cu terminarea

războiului o nouă perioadă istorică începuse. Ambiţia sa declarată era ca
să creeze un nou stil arhitectural care să reflecte această nouă perioadă.
Întrucât această perioadă era perioada producţiei de masă, care începuse
să ia avânt pretutindeni în lumea industrializată, arhitectura, designul,
mobilierul, artefactele şi decoraţiunile interioare trebuiau să reflecte
aceasta în cel mai tranşant mod posibil.

Pentru a ilustra ideile mişcării, Gropius şi întreg grupul de arhitecţi şi

artişti Bauhaus au iniţiat şi apoi au publicat propria lor revistă, numită
"Bauhaus", precum şi o serie de cărţi strânse într-o colecţie proprie numită
"Bauhausbücher". Liderul designului şi al tipăririi proiectului a fost Herbert
Bayer.

Viziunea programatică a lui Walter Gropius era ca să creeze spaţii

ambientale funcţionale, ieftine, practice şi reproductibile cu ajutorul
producţiei de masă, fiind în acest fel accesibile absolut fiecăruia. Strâns
legate de cele de mai sus, Gropius dorea ca artefactele să constituie un alt
grup de produse, de data aceasta, relativ accesibile material, dar care să
se încadreze armonios în spaţiile ambientale construite cu ajutorul
producţiei de masă.

Perioada Dessau, 1925 - 1932

Aşa după cum îi arăta şi numele oficial, Staatliches Bauhaus,

Bauhaus era o instituţie de stat, susţinută în mare parte cu fonduri de stat,
de către timpuria Republică de la Weimar. După schimbări în guvernul local
de la Weimar, şcoala se mută de la Weimar la Dessau, unde atmosfera
artistică era mult mai lucrativă, destinsă şi progresistă.

La Dessau, după planurile arhitectului Walter Gropius, se ridică şi

clădirea atât de cunoscută, devenită emblemă a mişcării sub numele de
"Clădirea Bauhaus din Dessau", care a devenit sediul şcolii pentru
perioada următoare, 1925 - 1932, cea mai complexă şi înfloritoare din
întreaga sa istorie.

Spre exemplu, în 1927, stilul Bauhaus precum cei mai faimoşi

promotori ai săi au influenţat semnificativ expoziţia "Die Wohnung"
("Locuinţa") organizată de Deutscher Werkbund în Stuttgart (vezi imaginea
2). Unul din punctele de maximă atracţie a fost un complex de locuinţe
experimental, Weissenhof Siedlung, care a fost atunci şi apoi a continuat
să fie de-a lungul timpului unul din locurile în care mulţi ar fi dorit să
locuiască.

După mutarea întregii pleiade Bauhaus la Dessau, un grup de

profesori şi colaboratori de-ai lor, mai conservatori şi mai dornici de a
executa ceea ce guvernul conservator al Republicii încerca să le impună,
au rămas la Weimar, înfiinţând o şcoală de design industrial, cunoscută
ulterior sub numele de "Universitatea Tehnică de Arhitectură şi Inginerie
Civilă", care şi-a schimbat numele în 1996 în Universitatea-Bauhaus
Weimar.

Perioada Berlin, 1932 - 1933

Walter Gropius a fost urmat la conducerea Bauhaus de Hannes

Meyer, care la rândul său a predat conducerea lui Ludwig Mies van der
Rohe. Simultan, din diverse motive, printre care tensiunile interne din
mişcarea târzie Bauhaus au fost esenţiale, şcoala se mută la Berlin,
perioadă ce coincide şi cu preluarea conducerii de către van der Rohe.

Ascensiunea nazismului înspre controlul total al puterii în Germania

începutului anilor 1930 a efectat fatal Bauhaus, ca şi multe alte intreprinderi
intelectuale şi artistice. Datorită creşterii continue a presiunii politice,
Staatsliches Bauhaus este în final închisă, în 1933, la ordinele specifice ale
regimului nazist.

De fapt, atât Partidul nazist cât şi alte grupuri politice fasciste se opuseseră
continuu mişcării Bauhaus de-a lungul anilor 1920, văzând-o sau doar
pretextănd că o văd ca "un cuib de comunişti", în special datorită artiştilor
originari din Rusia. Unii dintre arhitecţii ce contribuiseră la arhitectura
complexului Weissenhof au găsit ulterior refugiu în Uniunea Sovietică, fapt
care a agravat contradicţia şi a întărit radicalismul autorităţilor naziste, după
preluarea puterii de către Adolf Hitler. Astfel, scriitori nazişti propagandişti,
aşa cum au fost Wilhelm Frick şi Alfred Rosenberg, au numit şcola
Bauhaus "ne-germană" şi au criticat cu asprime stilul şi realizările sale de
orice factură. Ba chiar mai mult, au categorisit mişcarea Bauhaus, alături
de alte mişcări artistice moderniste, ca fiind reprezentate tipice ale artei
degenerate şi deci total opuse direcţiei naţional-socialismului şi aspiraţilor
celui de-al Treilea Reich "milenar" şi "rasei ariene."

Walter Gropius a afirmat necesitatea de a crea o nouă legătură între

formă şi sens, un liant care să lege în acelaşi timp şi formele între ele.
„Crearea unor forme-tip pentru obiectele folosite uzual este o necesitate
socială” – prin aceasta, nu numai că desemna „liantul social” ca fundament
necesar al unui nou raport între formă şi sens, dar afirma de asemenea că
sensul şi forma trebuie să devină un „ansamblu” în prezent. Din aceste
motive, Gropius a cerut în programul Bauhaus „punerea în formă organică
a unui obiect în conformitate cu legea sa proprie, aşa cum este ea legată
de prezent, fără înflorituri şi adăugiri romantice.”

Deviza pe care Gropius a dat-o Bauhaus-ului în 1923, „Artă şi

tehnică, o nouă unitate”, a fost deci consecinţa necesară a unei serii de
alegeri care aveau în comun un dublu refuz: un refuz al ruperii legăturii
dintre forme, adusă la paroxism de curentul Dadaist, şi un refuz al
mentalităţii „artă pentru artă” care, ignorând un prezent esenţial tehnic, se
închidea în regulile sterile ale unei izolări sacre.

Îndrăznind să amestece puritatea artei cu impuritatea tehnicii,

Gropius a semnat un fel de „pact cu diavolul” pentru a stabili fundamentele
unei noi ordini, care să fie în acelaşi timp practică şi morală. Dar această
nouă ordine nu era determinată pornind de la activitatea artistică în sine:
operei, devenite „obiect”, îi revenea misiunea de a se oferi desfăşurării
activităţii artistice ca nouă limită. Deplasând şi lărgind astfel câmpul de
extensie al acestei activităţi, noul obiect de „design” devenea dintr-o dată o
figură de compromis exemplar între forţele prezentului tehnic şi cele,
originare, ale artei ca voinţă a punerii în formă.
 Continuatoare a funcţionalismului lui Henri van de Velde, mişcarea
Bauhaus a crezut în faptul că arhitectura şi întregul domeniu al formelor cer
fuziunea intimă între logică şi morală. Era însă greu de imaginat cum ar
trebui să arate o formă morală. Soluţia Bauhaus a fost una fără echivoc:
forma morală este tipul sau, mai bine, standardul „definit ca exemplar
practic, simplificat, al oricărui obiect de folosire generală, care încorporează
tot ce era mai bun în formele anterioare – o fuziune precedată de
eliberarea de conţinutul personal al designer-ilor şi de elementele ne-
esenţiale.”

Raţionalizarea pe care o cerea pactul cu maşina nu a constituit

aşadar principiul esenţial al design-ului, ci „agentul său purificator”: forma
devenea morală de îndată ce se dedica exclusiv funcţiei, eliberându-se de
toate minciunile istoriei, de stiluri şi de mode, precum şi de minciunile
reflectării subiectivităţii creatorului. Creatorul veritabil şi autentic trebuia să
fie mai întâi un filosof (în aceasta consta şi diferenţa faţă de un simplu
artizan), căci, pentru a pune într-o formă un obiect care să funcţioneze
bine, trebuie mai întâi să-i interoghezi esenţa pentru ca el să răspundă apoi
cu succes scopului său”.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul Functionalismul
Atitudinea functionalismului d-e design poate fi redata prin sloganul
„forma urmeaza functionalitaea” si idealul era de a crea un materialism
contopit cu functionalism. Caracteristicile deprisos a formelor,
ornamentatiile si incarcaturile de culori sunt eliminate, si unicul criteriu
ramine a fi
- eficienta de dezvoltare,
- exploatarea,
- intretinerea si utilizarea.
Sarcina designerului din acest punct de vedere este de a expune si
clarifica nu de a infrumuseta. Aceasta atitudine a designului este similara
celei a arhitectilor moderni Mies Van Der Rohe si Le Corgosier.
Functionalismul este preocupat de standartizare si sistematic
organizarea de rupere a unui sistem in subsisteme, si reducind variatiile
intre parti in structura si modul de constructie si deasemenea in utilizarea
proprie.
Functionalismul impune un anumit nivel dispune un anumit nivel
de control asupra acestei utilizari. Functionalismul in arhitectura
emotional neutru, Aceasta nu se poate potrivi designului Le Corbosier mai
ales acaselor private d-e care el spunea. Acest stil este conceput pentru a
avea grija de confortul interioral proprietarilor. Tapetul folosit era natural
fara un model (fara ornamente) sau era folosita tencuiala
decorativa.Ferestrele erau de dimensiuni mari pentru a permite iluminatul
natural sa patrunda in incapere. Ca decor a ferestrelor erau folosite draperii
foarte usoare sau jaluzele. Pardoseaua din laminat sau placi de ceramica
mata. Este bine de utilizat pardoseaua incalzita pentru a evita utilizarea
radiatoarelor in incapere. Mobilierul foarte functional cu capacitatea de a se
transforma, fotolii, carucioare mobile, rafturi in forme geometrice exacte,
mobilierul moale tapitat cu materiale fara elemente decorative.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stilul constructivism
sau revolutia arhitecturala rosie

Stil moderninst cu origine in Rusia erei comuniste(1920), stilul

constructivist se manifesta preponderant in arhitectura si arta plastic.
Constructivismul - este o realizare remarcabilă de arhitectură sovietică,
pentru perspectivă nouă și unică pe forma, funcționalitatea de clădire. În
ceea ce privește arhitectural Constructivismul a apărut în anii 1920 în
Uniunea Sovietică și caracterizat prin geometrizm rigoare, concis și
clădiri funcționale. Liderii constructivism este considerat a fi arhitecții
Vesnins Ginzburg, voce, Melnikov, Leonidov.

Oficial terminul “consructivismul” a aparut in anul 1922 in cartea

artistului plastic, teoreticianului rus in arta A.Ghan. Unsasi, cuvantul
“consructivismul” este larg utilizat pentru a desemna directii sovetice in
arta, arhitectura si designului anilor 20-30 ai secolul XX. Stilul a fost
influientat de futurismul rusesc si suprematismul fondat de pictorul Kazimir
Malevici. Cnstructivismul in designul interiorului a fost conceput pentru
apartamente mici. Interior in stil constructivism exclude orice motive
vegetale si romantismul.
 Constructivismul poate fi definită ca stil avant-garde sovietic,
construit de gravitatea și forma funcțională de dimensiuni raționale cu un
cadru geometric corect clar. În această arhitectură se manifestă în crearea
de proiecte de constructii funcționale cu utilizarea de sticlă, cărămidă și
beton armat, lipsit de decor stuc extern.
Arta industrială şi reprezentanţii Constructivismului în Uniunea
sovietică. Constructivismul este o mișcare artistică ce s-a născut în
Uniunea Sovietică imediat după Revoluția bolsevică. Este o metodă de
avangardă sovietică (un stil, o orientare) în arta plastica, arhitectură,
designul, fotografie şi arta decorativă aplicată. care a cunoscut o dezvoltare
în perioada anilor 1920 – inceputul anilor 1930 . Se caracterizează prin
forme laconice , geometrice regulate şi aspect exterior monolitic.Ideea
principala a Constructivismului era : Arta este un aleat al productiei
industriale , iar frumosul este un echivalent al notiunii tehnice.
Constructivismul era privit ca o nouă estetică, ca un efort de a armoniza
arta cu producția industrială, ca un efort de a-i uni pe intelectualiși si pe
muncitori, de așterge granițele dintre muncă și artă.
Multi specialisti considera perioada 1920-1930 una foarte
efervescenta in domeniul arhitecturii si artei, in spatial uniunii sovietice.
Influentele stilului isi fac aparitia si in statele unite ale americii , fiind vizibile
in zgarie norii din Chicago.
In Romania un edificiu important pentru acest curent este Casa
Presei Libere din Bucuresti.
Curentul se extinde cu rapiditate si in europa de vest, primele proiecte fiind
gasite in tarile de jos prin numele lui Leendert Cornelis van der Vlugt (13
aprilie 1894 - 25 Aprilie 1936), si Mart Stam.
Curentele moderniste Deutscher Werkbund, Constructivist, Bauhaus
,De Stijl, International Style au caracteristici comune , inflentandu se unul
pe celalalt , granitele fiind fluctuante , din aceasta cauza o delimitare
exacta a fiecarui stil fiind destul de dificila.
Ideile “functionalismului” estetic au fost preluate si de miscarea
artistica “Constructivism”- care ia nastere in pictura,si anume in picture
geometrismul,ongularitatea renumitului pictor Kazemir Malevici;in
inginerismul sculpturilor lui Tatlin.
Viziunea arhitectilor si a designerilor era de a integra elemetele
abstract – cubiste cu elementele kinetice, totul fiind raportat la cerintele
sociale ale vremii.
Pornesc doua directii ale stilului, una orientata mai mult social
(propunandu si ca arta sa fie industrializata) avandu i ca promotori pe
Alexander Rodchenko , Varvara Stepanova si Vladimir Tatlin , si cea
concentrata in “Realist Manifesto” a lui Antoine Pevsner si Naum
Gabo , axata pe studiul spatiului si al ritmului elementelor.
Elemente de baza prezentate in proiecte inovative si impresionante
elaborate in stil constructivism sunt: forma , liniaritate si functionalitate.

In present, principalele caracteristici ale stilului constructivism in

design de interior sunt:

1.Culori luminoase doar slabe dintre care predomina alb, negru,

rosu, galben, albastru. Schema de culori este dominata de printuri
monicrome astfel designerii isi rezerva dreptul de a folosi contraste
izbitoare si accente indraznete. Cele mai populare optiuni sunt combinatia
de gri-alb sau negru, gri inchis, verde sau rosu, in general interiorul era
bazat pe 3 culori.
2. Mobilier In stil constructivism se destinge prin functionalitate si
lipsa complete de detalii decorative; mobilierul realizat tinand cont de stricte
forme geometrice.
3. Zidurile vopsite in culori linistioare, cu motive ornamentale
geometice.
4. Accesorii in stil constructivismul pot fi picturi in stil cubist sau
obiecte geometrice (forme stricte dreptughulare), culori linistitoare.
5. Pardoseaua. Paul se perfecteaza gresie cu motive ornamentale
geometrice si o combinatie de culori albi si negru; paul pot decorat prin
mocheta cu imaginie de figuri geometrice de diferite culori.
6. Ferestrele cel mai bine se decoreaza cu jaluzele sau perdele
luminoase dintr-un material cu textura simpla
7.scopul principalm al constructivismului In design de intrior –
functionalitatea si siumplitatea.

Mobierul difera prin mobilitate si functionalitate.Deobicei se folosea

doar daca este necesar.
Mobilierul nu trebuie sa fie strelucitoare. Important este comoditatea
si confort. Mobilierul poate fi executat din lemn, plastic, metal. Mobila
incorporate de asemenea corespunde stilului de constructivism. Sunt
utilizate pe scara larga diferite nise icorporate intr-o perete cu iluminare de
fondal
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Stiluri contemporane.

Stil Pop – Art 50-60*

Provine de la englezul Pop art ca prescurtare de la „popular art”-

arta disponibila oricarui, pop-lovitura. Este un curent artistic aparut in anii
’50 in Marea Britanie, darbsi-a atinsapogeul in anii ’60 in SUA. Ca
reprezentanti principali ai stilului au fost: Robert Rauchenberg, Roi
Lichtenstein. Dintre designerii actuali care implementeaza in proiectele lor
stilul Pop Art este Karim Rashid.

Vedeta principala Pop Art-ului este considerat pictorul Andy Warhol.

Pina si in ziua de azi, copii ale lucrarilor sale decoreaza interioarele in stil
Pop Art. Pop Art este un stil foarte avangardist, cu toate acestea, el nu
renunta la confort si functionalitate. Aceste interioare pot fi atit private ca
obiecte de arta cit si locuibile. In acest stil predomina mai multp la sticul si
suprafetele lucioase. Deasemenea se mai permite folosirea sticlei, acrilului,
si laminatului.

Gama de culori: In acest stil sunt amestecate diferite culori si facturi.

De obicei se folosesc culorile aprinse, mai mult acide sau accente viu
colorate pe un fundal alb.

Peretii: oformarea peretilor este un compartiment foarte important in

acest stil. Ca baza standarta se folosea finisarea peretilor in culoarea alba,
la care se adaugaucolaje cu culorifoartestridentesaugrafica. Deobicei toti
peretii din incapere se diferentiau intre ei nu doar dupa culoare ci si dupa
facture, ca exemplu un perete putea fi finisat cu vopsea alba, cel de-al
doilea finisat cu tencuiala decorative, al treilea cu un tapet, iar cel de-al
patrulea cu un colaj enorm din diferite ziare.

Pardoseaua: era practice singurul obiect din interior la oformarea

caruia puteai sa te odihnesti. Astfel ca o pardosea unitona nu atragea prea
mult atentia asupra sa, pentru a putea savurasidetaliile de mobilier, dar nu
se exclude nici ca zurile cind pardoseaua este in culori foarte aprinse si
suculente. Puteau fi folosite covoare cu reproductia picturilorlui Andy
Warhol sau laminat si mocheta, insa placile de parchet sunt interzise in
acest stil.

Mobilierul:trebuie sa fie contemporan, in culori aprinse,

deasemenea, mobilierul din plastic si scaune clasice cu finisare (tapiterie)
grafica. Spatiul din interior trebuie sa fie maximal liber. Toate dulapurile
trbeuie sa fie incadrate in pereti pentru a nu distrage atentia. In ce priveste
mobilierul - principiul de minimalism (nr. Pieselor redus la minim).
Mobilierul care era flolosit trebuia sa fie unicat, cu forma neobisnuita si
culori aprinse. Canapele rotungite, pufuri, mese, in locul elementelor de
mobilier din lemn se foloseau cele din plastic. Mobila pompoasa era
categoric respinsa.

Décor: afise si postere cu reproductia lui Andy Warhol. Desene

care se repeata, puteau fi de aceeasi dimensiune sau dimensiuni diferite,
figurine din plastic. Deasemenea erau foarte actuale si detaliile din crom si
obiectele hand made, cu cit mai mult luciu, cu atit mai bine.

Corpuri de iluminat: un atribut important era lumina de neon, sau

light-boxurile, iar celelalte corpuri de iluminat (de masa, de perete) trebuiau
sa aiba o forma neobisnuita.

Stilul pop-art care, deşi a apărut în jurul anilor '50, este extrem de
modern şi pare că este reinventat de către designerii internaţionali în
fiecare an. Apariţia acestui stil este concomitentă cu extinderea diferitelor
modalităţi de comunicare media, cu încercări de exprimare din ce în ce mai
îndrăzneţe. În acest climat îşi face apariţia un nou curent care manifesta
împotriva rutinei în viaţa de zi cu zi, dar şi în domeniul artei plastice, a
formelor clasice impuse de toate celelalte stiluri. Promotorii acestui stil sunt
Jasper Jones si Robert Rauschenberg, însă cel care a făcut pop-art-ul
cunoscut în întreaga lume este Andy Warhol. Denumirea de pop-art vine
de la prescurtarea popular art, în sensul de artă care se bucură de mare
popularitate în rândul publicului, iar Andy Warhol, celebrul grafician şi
fotograf, este cunoscut lumii întregi pentru reclamele la Coca-Cola, cutiile
de conserve Campbell, dar şi pentru reprezentări originale ale obiectelor de
uz casnic, colajele sale, dar şi pentru filmele pe care le regizează. Stilul
pop-art se manifestă în pictură, cinematografie, sculptură şi design interior
Crearea unui decor pop-art presupune suprapuneri de materiale şi forme
colorate. Gama cromatică este vivantă, cu mult galben, verde, roz şi
orange, conferind multă luminozitate interiorului. Printurile sunt diverse,
psihedelice, iar nuanţele puternice se regăsesc la mobilier, accesorii, dar şi
pe pereţi. Posterele şi tablourile cu personaje din benzi desenate sau cu
Marilyn Monroe sunt piese de nelipsit dintr-un decor pop-art. Mobilierul are
forme atipice şi piesele par că fac parte dintr-un puzzle. Mesele sunt
rotunde, scaunele sunt din lemn sau material plastic colorat, cu forme
inspirate din mediul înconjurător, canapele sunt cât se poate de simple şi
de colorate. Iluminatul este un alt punct important al oricărei amenajări, iar
designerii Studio Insign sunt de părere că într-un decor pop-art trebuie
utilizate lămpi, lampadare şi lustre de diferite mărimi, transparente sau
asemenea unor disco-ball-uri, care conferă o lumină colorată. Au aparut si
o serie de piese de mobilier inspirate de Pop Art, dar care sunt integrate
intr-un interior cu accente glamour. Exista mobilier care are pictat chipul lui
Marilyn Monroe sau care au tapiteria asemenea unor colaje. Stilul pop-art
este potrivit persoanelor active, cu un ritm de viaţă alert şi deschise la
inovaţie.

Stil Retro 60s-70s*

Reprezinta curentul aparut printer tinerii energici care propagau

pacea, dragostea si libertatea prin toate mijloacele posibile. Erau un fel de
protest care a aparut in interioarele din vremea aceea, si a fost un imboldpt
crearea unui stil neobisnuit pentru acele timpuri. Caracteristicile principale
erau piese de mobilier cu forme neobisnuite, cu linii drepte sau curbe si
foarte lustruite, prin figuri grafice in decor, uzoare geometrice in textile,
tapiterie, covoare, si tapete. Materialele cele mai utilizate erau cromul,
sticla, plasticul si lemnul. Paleta de culori era formata din culori vii, dar si
combinatii dintre culorile neuter si tonalitatile vii. In interior se foloseau atit
piese de mobilier stationare cit si cele foarte mobile.

Gama coloristica: erau folosite trecerile de la o culoare la alta prin

citeva tonalitati. Gamele puteau fi foarte variate. Stilul retro era elaborate
celmai bine in incaperi ca salon, dormitor, bucatarie. In anii ’60 nu era asa
concept ca stilajul sovietic (stenka) sau complecte de mobilier. Dar era
specific folosirea diferitorpiese de mobilier, care la priavedere nu aveau
nimic comun una cu alta dar erau foarte functionale si comode. Perioada
de progress industrial cind oamenilor li s-aivit posibilitatea de a folosi
material neobisnuite pina acum pentru proiectarea mobilierului. Din plastic
se faceau scaune, mese, plafoane la lampi. Cu mult success se foloseau si
elementele cromate, picioruse la mese si scaune, la misitorsere. Asa
accente erau combinate cu elementele din lemn. In topul era folosirea
combinatiei alb-negru, rosu-alb, galben si alb. In holuri si saloane se punea
parchet cu desen de bradut. Peretii se finisau cu vopsea neutra, uneori
apare si finisarea de caramida, dar de cele mai multeori se folosea tapetul.
Ca décor al incaperii se punea mai mult accentual pe confortul si atmosfera
interioara. Deaceea oamenii incercau sa foloseasca ca décor foarte multe
carti, sau elemente decorative foarte aprinse ca culoare. In interior puteau
fi folosite corpuri de iluminat colorate, cit si lampardare inalte sau lampi cu
forme deosebite. Obligator in fiecare casa trebuiausa fie ceasuri cu forme
atomice sau mecanisme simple intr-un patrat alb cu rama neagra. Ca
mobilier erau masute de ziare micute cu forma ovala sau in forma de
picatura, sau dreptunghiulara.

Bufetele si servanturile trebuiau sa fie lacuite cu h nu mai mare de

1.5 m cu fatade drepte, simple. Mobila de sezut putea sa difere ca forma,
de la forme stricte si coltur oase pina la forme cosmice. Dar, cee ace
uneatoate piesele de mobilier era forma picioruselorfacutesau din lemn,
sau din crom cele simplitatea si finetea mobilierului in stil retro.

Printurile combinate, patch work-ing-ul, dantela, obiecte cu forme

curbe, de foarte multe ori abstracte sunt doar câteva dintre elementele care
caracterizează stilul retro. Dar ce înseamnă stilul retro? Este destul de greu
să oferim o definiţie a acestuia, însă designerii Studio Insign îl explică ca o
combinaţie de elemente specifice stilurilor secolului XX. Trebuie specificat
faptul că numeroase piese retro au fost reinterpretate şi sunt acum
considerate moderne. Tocmai de aceea, este destul de greu de realizat o
amenajare retro, ci mai degrabă există amenajări contemporane care
conţin un mix de elemente specifice diferitelor perioade ale secolului trecut.
Printre elementele definitorii ale acestui stil se numără cromatica.
Aceasta pleacă de la cafeniu, culoarea de bază, în combinaţii vivante cu
galben, turcoise, verde, albastru, organge. Interiorul retro este un interior
care emană o stare de bine, un interior vesel şi tonic în acelaşi timp. Pereţii
este recomandat să fie îmbrăcaţi cu tapet ale cărui pattern-uri pot fi
abstracte, dar şi cu imagini desprinse din realitatea anilor '50-‘60'-'70
pentru a face amenajarea cât mai credibilă. Când vorbim despre un stil
retro putem, însă, să ne referim şi la moda anilor ‘ 20, '30, '40, iar în acest
caz vom avea piese de mobilier cu un aspect uşor patinat, canapele care
au cadre de lemn, acoperite cu cuverturi brodate sau croşetate, poze sau
tapet în culori sepia. Revenind la anii '50-'70, nu trebuie să uităm că una
dintre temele predilecte ale acelei perioade a fost cea a omului în
spaţiu, tocmai de aceea rachete, sataliţi sau planete imprimate pe tapet
sunt elemente de dorit într-un astfel de decor. Designerii Studio Insign vă
sfătuiesc să încercaţi să mixaţi obiecte originale retro cu cele reinterpretate,
create de designeri contemporani deoarece acestea din urmă sunt
funcţionale şi adaptate necesităţilor traiului cotidian. Mobilierul
este abstract, cu forme atipice, din materiale care în acea perioadă erau
considerate inovatoare, precum fibra de sticlă, plasticul şi furnirul.
Pardoselile erau acoperite în perioada anilor '50-'70 cu linoleum în carouri,
însă designerii Studio Insign recomandă parchetul sau marmura care imită
parchetul care are acelaşi imprimeu în carouri. Din living-urile retro nu pot
lipsi covoarele care au printuri interesante, geometrice, în culori puternice.
Pentru ca un interior să fie desăvârşit, o atenţie deosebită trebuie acordată
accesoriilor care vor completa decorul. Pe lângă tema spaţială care poate fi
redată cu ajutorul unui tapet imprimat sugestiv, a lămpilor sau machetelor
rachetă, nu trebuie să o uită pe cea a stelelor de cinema. Începând cu
postere care reprezintă dive ale cinematrografului, până la televizoare
retro, aceste accesorii sunt extrem de importante pentru un interior reuşit.
Indiferent care va fi tema retro aleasă pentru locuinţa dumneavoastră, este
foarte important ca fiecare element ales să vă reprezinte şi să se integreze
în ambient.

Stilul high-tech *

Stilul high-tech este preferat cu predilectie prioritar de catre tarile

inalt dezvoltate care au tendinta de a scoate inutilul excesiv al accesoriilor
si optind pentru spatii mari si libere. Numele de hi-tech a devenit cunoscut
o data cu aparitia lucrarii: „hi-tech the industrial style and source book for
the home” autori: Johan Cron si Suzan Slesin 1978. Stilul high-tech se
foloseste mai ales in arhitectura, in designul interior al birourilor si mai ales
in designul cluburilor

Gama coloristica:
In acest stil domina culorile pure si specifice. In textil deobicei este
transparent cu nuante de auriu, bronz sau otel. Culorile principale sunt:
negru, sur, alb, culorile suplimentare sunt rosu, verde, galben si albastru.
Elementele decorative si desenele lipsesc.
Formele:
Acestea reprezinta un element definitoriu pentru high-tech, deoarece
fiecare obiect este rupt de traditie pentru a crea o noua estetica. High-
techul se difera cu linii drepte, forme clare, deseori executate din metal.
Unele modele de constructii high-tech par reci si foarte tehnice.Dar in acest
stil se combina spatiul si lumina. Obiectele au proportii ideale, decorul este
redus la minim, iar spatiul folosit, la maxim.
Acustica:
Incaperile sunt realizate in asa fel incit sa aiba o acusta foarte buna,
spre deosebire de alte stiluri care nu luau in consideratie sunetul, stilul
high-tech se adreseaza omului contemporan care este dependent de
tehnologiile moderne.
Luminile:
Corpurile de iluminat sunt integrate in tavane sau pereti falsi, pentru
a crea efectul de lumina uniforma sau sunt folosite corpuri de iluminat din
cristal in forma inedita. In acest stil se pune foarte mare accent pe
atmosfera si pe armonizarea culorilor.
Pardoseaua:
Pare desprinsa dintr-o fabrica sau cladire comerciala. De obicei se
foloseste textura din beton sau placi ceramice monocrome.
Mobilier:
Se renunta in mare parte la mobilierul clasic din lemn si se introduce
mobilierul realizat din materiale combinate: metal, pal, mdf, sticla, plastic.
Este de preferat simplitatea in decorare cu maxima functionalitate a lui, cu
forme geometrice simple, uneori chiar si futuristice. Deobicei dulapurile
masive lipsesc, fiind inlocuite de rafturi modulare cu sectiune deschisa sau
inchisa.
Diferenta dintre stilul high-tech si alte stiluri este ca aici toate
produsele tehnologice sunt de ultima generatie si se incadreaza perfect
fara sa creeze contraste. Cercurile sunt perfecte, curbele simple si
unghiuile drepte sunt formele de baza care pot fi usor reproduse in masa.
Aspectul general al interioarelor sunt destul de reci datorita abundentei de
metal, plastic si sticla si lipsa tapiteriilor sau a covoarelor groase. High-
tech-ul este urban, artificial si sofisticat. Aici nu este loc pentru
sentimentalism.

Stilul high-tech este cunoscut şi ca modernism târziu sau

expresionism structural care a apărut în anii '70, încorporând
elemente industriale high-technology, iar după 1980 arhitectura high-tech a
devenit şi mai greu de distins faţă de cea post-modernă. Designul de
interior high-tech este popular şi utilizat în multe interioare.
Metalul, sticla, oţelul şi diferite tipuri de plastic sunt elementele de
nelipsit din încăperile amenajate în stil high-tech. Aerul pe care îl emană un
interior în acest stil este uşor auster şi foarte simplu, extrem de funcţional,
cu linii simple şi drepte. Materialele inovatoare sunt de asemenea utilizate
în stilul high-tech, tocmai pentru a spori şi mai mult ideea de noutate şi
tehnologie. Mesele sunt rectangulare sau rotunde, din sticlă sau fibre
plastice, cu scaune din metal sau plastic, cu multe obiecte create special
pentru un interior anume. Designerii ne sfătuiesc să apelăm la acest stil
dacă dispunem de camere spaţioase, luminoase, unde
încăperile sunt separate cu ajutorul sticlei sau a corpurilor de mobilier cât
mai simplificate din punct de vedere al designului. Corpurile de iluminat cu
forme atipice, cu halogen, contribuie la obţinerea unui astfel de look, la fel
şi canapelele sau piesele de mobilier care au încorporate sisteme audio
sau spaţii destinate gadget-urilor. Designerii Studio Insign recomandă
acest stil şi îl utilizează în diferite amenajări deoarece este un stil permisiv,
care poate fi folosit atât în locuinţe, cât şi la spaţii publice.
Stilul High-Tech In interioarele high-tech, cuvantul la ordinea zilei
este „artificial‟: totul trebuie sa fie nu doar facut de mana omului, dar sa
para a fi produsul unei industrii foarte sofisticate, numai sticla si metal.
Ganditi-va la decorurile pentru filmele SF din anii „80 si sunteti acolo: este
vorba de o viziune a viitorului, insa una care a depasit entuziasmul
tehnologic de la mijlocul secolului, lasand loc unei prezente apasatoare a
tehnologiei. Tevi cromate expuse, sticla si plastic, iata caramizile de baza
ale stilului. Numele de high-tech s-a incetatenit odata cu aparitia
lucrarii “High Tech: The Industrial Style and Source Book for The
Home”, a autorilor Joan Kron si Suzanne Slesin, aparuta in 1978. Stilul
high-tech se foloseste mai ales in arhitectura, in designul interior al
birourilor si mai ales in designul cluburilor. In 1980, odata cu aparitia
curentului postmodernist in arhitectura multe teme ale stilului industrial au
fost absorbite de acesta si a devenit greu de distins un curent de altul. Se
poate spune ca cele doua curente au devenit sinonime. De la arhitectura
pana la designul interior n-a mai fost decat un pas. Influentele au inceput
sa se faca din ce in ce mai mult simtite in ultimii ani si la noi. Prin ce se
caracterizeaza acest stil? Accentul pe materiale industriale, noutate si soc,
dinamism, evidentierea puterii tehnologiei si construirea unui alt fel de
estetica. De asemenea, este foarte important felul in care relationeaza un
obiect cu altul si cu intreaga structura. Mobilierul Renuntarea in mare
parte la mobilierul classic (lemn) si introducerea mobilelor realizate din
material combinat (metal,lemn, sticla, plastic,) unde se prefera simplitatea
in decorare, fara incarcaturi, modele, elemente florale etc. Mobilier ar
trebui sa fie maxim functional, de obicei, are forme geometrice este similar
mobilierului din birou. Este facut din piele,material plastic metal lustruit. In
acest stil sunt in lipsa dulapuri. Acestea sunt inlocuite de rafturi modulate
cu sectuini deschise sau inchise, realizate din diferite materiale, de
exemplu, rafturi din lemn pe un carcas din metal din teava. Suprafata
mobilierului trebuie sa fie neteda, un rol mare apartine accesorilor si
furniturei din metal stralucitoare Formele Acestea reprezinta un element
definitoriu pentru high-tech, deoarece fiecare obiect este rupt de traditie
pentru a se crea o noua estetica. S-a renuntat asadar la formele simple,
patrat, dreptunghi, cerc, acestea combinandu-se unele cu altele, si s-au
realizat mobile cu forme si combinatii neobisnuite. High-tech se defera cu
linii drepte, forme clare , deseori facute din metal. Unele modele de
constructii high-tech par prea reci si tehnice, dar in acest stil se combina
spatiu si lumina, obiecte a propotilor ideale, decor minimal si maxim
folosirea a spatiului. Apartament in stilul High-tech poate fi comparat cu o
nava din cosmos. Coloritul In stilul High-tech domina culori pure si
specifice - in textil-transparent, auriu, bronz, otel. Culorile principale sunt:
nefru, alb,sur, culorile suplimentare - rosu, verde, galben, albastru.
Elemente decorative si desene lipsesc. Acustica Incaperile sunt realizate in
asa fel incat sa aiba o buna acustica. Spre deosebire de alte stiluri care nu
au luat in considerare sunetul, stilul high-tech se adreseaza omului modern
care a devenit dependent de tehnologieLuminile Corpurile de iluminat sunt
integrate in tavanele sau peretii falsi pentru a crea efectul de lumina
raspandita in interiorul peretelui sau sunt folosite corpuri de iluminat din
cristal in forme inedite. In acest stil se pune un foarte mare accent pe
atmosfera si pe armonizarea culorilor. Pentru un interior sunt importante
luminarea, flexibilitatea, armonizarea elementelor pentru a crea un intreg.
De asemenea, s-a incercat eliminarea unitatilor separate si integrarea lor in
acelasi spatiu, astfel incat bucataria si dormitorul devin niste extensii ale
living-room-ului. Aparatura electrocasnica si in general toate produsele
tehnologice sunt de cele mai multe ori ascunse in mobile, astfel incat
efectul estetic ramane acelasi in toata casa. Nimic nu perturba armonia
unui interior high-tech. Un alt element inovator pentru acest stil este
bucataria compacta, de dimeniuni reduse, care contine integrate toate
elementele necesare unei bucatarii, fara insa a i se consacra o camera
separata. Elemente specifice: balustrade si suporturi din metal, tavane
false pe mai multe planuri, in valuri, neuniforme, astfel incat sa creeze
efectele de lumini, pereti din sticla, simpli sau colorati, excentricitate in
forme, accesorii care sa se incadreze cu ideea de inalta tehnologie.
Diferenta de alte stiluri Intr-un interior decorat in asemenea stil toate
produsele tehnologice de ultima generatie se incadreaza perfect, fara sa
creeze contraste, fiind, de altfel, elemente necesare pentru acest stil.
Cercurile perfecte, curbele simple si unghiurile drepte sunt formele
preferate: totul trebuie sa para produs in masa, usor repetabil. Lookul este
in general destul de rece datorita abundentei de metal, plastic si sticla si
lipsei tapiteriilor sau covoarelor groase. Tevile si mecanismele expuse sunt
omniprezente: conductele caloriferelor sau tevile de sub chiuveta de la
bucatarie, pe care bunica ar fi facut tot posibilul sa le camufleze in spatele
unor piese de mobilier, sunt aduse la rang de ornament. Metalul cromat,
lustruit sau lucios il intalnim peste tot, de la obiectele din bucatarie, la
manerele balustradelor, clantele de usa sau scari interioare metalice, in
spirala. Cat despre podele, acestea par desprinse dintr-o fabrica sau o
cladire comerciala: beton aparent, placi ceramice monocrome, placi de vinil
cu puncte iesite in relief sau mochete simple, de birou. Atunci cand exista,
tapiteria ia forma tesaturilor in culori puternice, primare, a vinilului sau
plasticului. Mare parte dintre piesele de mobilier au scheletul de metal
expus privirii. Iluminatul este asigurat de dispozitive ultramoderne precum
lampile cu halogen sau spoturi directionale, iar decoratiunile si accesoriile
sunt in mare parte absente, mergandu-se pe un minimalism mostenit de la
modernism. Cat despre paleta de culori, aceasta este dominata de gri
metalizat, crom, albastru inchis si alb, cu accente puternice in nuante de
culori primare (rosu, galben etc). Ceea ce trebuie evitat, insa, sunt nuantele
de brun si verde, adica tonurile naturale, tinand de lemn, vegetatie si
interioarele traditionale, rustice. High-tech este urban, artificial si sofisticat;
nu este loc aici de sentimentalismul mobilierului patinat de vreme sau al
tablourilor cu naturi moarte.

Stilul minimalist

Less is more – adoptata ca motto de arhitectul Ludwig Mies Van

Der Rohe, care porneste de la premiza ca putin inseamna mai mult
referindu-se la faptul ca renuntind la orice decorare deprisos poti ajunge la
ce este semnificativ si estetic. Pornind de la aceeasi idee, designerul
industrial Dieter Rams a adoptat motto-ul Less but better.

Minimalismul se referă la acele mişcări sau stiluri în diverse forme de

artă şi design, în special arte vizuale şi muzică, unde lucrarea de artă
este redusă la părţile fundamentale. În alte domenii ale artelor,
minimalismul caracterizează nuvelele lui Ernest Hemingway, arta aranjării
florale japoneze, Sogetsu Ikebana, piesele de teatru ale lui Samuel
Beckett, filmele lui Jean-Pierre Melville şi Robert Bresson, poveştile lui
Raymond Carver şi chiar planurile de automobile ale lui Colin Chapman
Minimalismul în arhitectură

Mies van der Rohe a spus: "Less is more": “mai putin inseamna mai
mult”, pentru a defini strategiile sale estetice de a pune mai mult accent pe
structura internă a construcţiei, de a elimina pereţii interni şi de a adopta un
plan deschis, reducând structura construcţiei la o "piele", sau faţadă,
puternică, transparentă şi elegantă.

Designerul Buckminster Fuller a adoptat un motto similar, "Făcând mai

mult cu mai puţin" (Making more with less), dar tehnicile lui erau mai
degrabă axate spre tehnologie şi inginerie decât estetică.

"Noi am adaptat acest lucru pentru a reflecta un mod de a trai, atunci cand
cineva are nevoie de mai putine lucruri si mai putin spatiu de a le expune."
In anii ’60 termenul de “minimalism” a devenit la moda , definind in primul
rand un stil de arta, iar apoi de design. In termini arhitecturali minimalismul
este bazat pe un proces de a reducere arhitectura la conceptiile sale
esentiale de spatiu, lumina si forma.

Lucrarile arhitectilor minimalisti precum Louis Baragan, Claudio

Silvestrin si Tadao Ando explora fundamentele spatiului, lumini si
materiale evitand maniera stilata. Minimalismul este un stil popular de
design interior, cu toate ca recent a inceput sa devina mai delicat si mai
standardizat fata de trecutul sau rigid si rece. Fundamentul minimalismului
ramane insa acelasi: linii clare, suprafete dure si mobilier jos, dar, mai nou,
observam muchii mai slabe, mai multe culori, textura aducand tot mai mult
cu textura organica.

Rezultatul minimalismului nu depinde neaparat de folosirea unor

metode elaborate, tehnologie avansata sau materiale specifice, ci doar de
un proces rational si simplu, rezultatul putand fi cu usurinta remarcat. De
aceea acest mod de a face lucrurile, aceasta sensivitate a designului este
atat de des intalnit, avand in vedere ca a evoluat atunci cand efectele
globalizarii (in economie) au fost simtite, mai ales in domeniul culturii.

Lumina este una dintre principalele aspecte ale minimalismului, in

arhitectura cat si in designul interior. Lumina directa, indirecta ,difuza,
puncte de lumina care pot mari spatiul, acoperi un zid, reflecta culorile,
lumina anumite obiecte de mibilier sau accentua un anumit traseu.

Este foarte interesant de observat ca prin utilizarea filtrelor de

lumina, materialelor foarte deschise ,sticla translucida, sau luminii difuze,
obiectele par sa sfideze legile gravitatiei. Materialele translucide au mai
degraba abilitatea de a sugera contururile decat de a ni le arata. Lumina
care patrunde prin acestea estompeaza muchiile obiectelor, facandu-le sa
arate de parca s-ar dizolva in spatiu. Panourile din lemn laminat au efect
similar. Aparent solide de la distanta, pot fi modelate in foarte multe
modalitati fara a strica aspectul final al suprafetei, fiind armonizat de lumina
filtrata.

Deisgnul interior in stil minimalist este auster, rece, profund masculin

atit prin linii cit si prin coloristica. Este caracterizat prin simplitatea liniilor,
mobilierului care se gaseste in cantitati minime in amenajare. Pentru a nu
confunda stilul minimalist cu alte stiluri, specialistii sustin ca acest stil
reprezinta mai mult o stare de spirit, o viziune pe care o ai asupra vietii si
care iti influienteaza si spatiul locuibil.
Gama coloristica
Caracterizata prin culori neutre deobicei se rezuma la folosirea unor
tonuri de gri, alb si negru, bej si unele mici accente de verde, sau culoarea
pietrei naturale. Peretii sunt zugraviti in alb, uneori exista tapet pe unul sau
mai multi pereti, sau un perete poate fi zugravit intr-o alta culoare. In
oricare dintre aceste cazuri, lumina are un rol deosebit de important.
Lumina:
Este unul din principalele aspecte ale minimalismului, ea poate fi
directe, indirecta, difuza, puncte de lumina ce acopera spatii mari sau
peretii. Reflecta culori sau poate fi incadrata in moilier. Lustrele traditionale
sunt inlocuite cu lampi inalte metalice realizate artistic sau cu unele forme
foarte usoare cu abajururi de hirtie. Deasemenea cu ajutorul luminii
artificiale sunt puse in valoare tablourile sau unele obiecte decorative.
Ferestrele sunt deobicei de dimensiuni mari pentru a permite luminii
naturale sa patrunda in interior. La decorarea ferestrelor se folosesc
materiale cit mai transparente deschise la culoare, in functie de spatiu se
folosesc panelri textile, rolete, sau jaluzele.
Pardoseaua:
Se pledeaza pentru renuntarea la covoare si mochete in favoarea
parchetului lacuit sau vopsit in nuante neutre. In baie si bucatarie se
foloseste gresia si faianta de diferite forme ce imit elementele naturale ca
lemn si piatra. Sunt folosite materiale ca betonul, sticla, inox, in combinatie
cu materialele naturale ca: lemn, piatra sau piele.
Mobilier:
Influientat de simplitatea japoneza, mobilierul minimalist presupune
un spatiu simplu cu forme simple si fine si deobicei de dimensiuni joase.
Mobila este realizata din PAL melaminat, inox, sticla mata sau
semitransparenta cu o textura lucioasa. Deasemenea se poate opta pentru
mobilierul in culori naturale de lemn ca salcimul, fagul, mesteacanul, nucul,
sau stejarul combinate cu culori simple de alb

Post-modernismul

Este un termen si un fenomen care a aparut in viata si cultura din a

2-a jumatate a sec 20. Post-modernismul a numit tendintele artistice
aparute in anii 1960 si era caracterizat prin revizuirea pozitiilor
modernismului si avangard. In a 2-a jumate a sec. 20, stilul modernism si
internationalism erau deja epuizate. Mediul urban a devenit inconfortabil
din cauza caselor low-cost, proiectate in stilul functionalismului rational
creind o atmosfera de monotonie in interioare. In anii 1980,
postmodernismul a devenit ca un curs teoretic ideologic care a ajuns foarte
rapid in toate sferele sociale.
Gama coloristica:
Culorile in interior nu trebuie sa fie foarte aprinse. Cele mai des
utilizate nuante erau de bej, gri, sidef, metalic sau fluorescent. In decorarea
peretilor nu exista reguli stricte, desi deobicei se folosea un fon neutral
pentru a accentua si mai tare elementele de decor. In nise se folosea
lumina ascunsa. Uneori se foloseau diferite forme si facturi care creau o
ambianta neobisnuita. Tavanele erau unitone, nesimetrice, in diferite
niveluri. Important era sa nu fie exagerat.
Pardoseaua:
Texturile si ornamentele aveau forma stricta, in rest era friu liber.
Covoare de forma asimetrica intr-o singura culoare aprinsasau cu forme
geometrice imprimate.
Geamurile erau pe toata inaltimea peretelui. Usile erau telescopice,
pliante sau care se roteau.
Mobilierul:
Caracterizat prin linii dinamice, forme simetrice si asimetrice si cu o
forma transformabila. Stilul post modernist este unul neomogen in interior.
Puteau exista forme stricte in mobilier, iar alaturi mobilier cu forme curbe.
Decor:
Ca decor puteau fi diferite obiecte, important sa aiba o forma
indrazneata, uneori bizara. Figurine capricioase din diferite materiale ca
metalul, plastic, ceramica, plante in ghiveci cu forma geometrica, vaze,
obiecte din sticla, perne aruncate colorate.
Detalii ale stilului postmodern
Cele mai importante nume din domeniul designului postmodern
includ pe cel al lui Robert Venturi, Michael Graves, Philip Johnson si
Robert A.M. Stern, pentru a numi doar cativa dintre ei.
Stilurile de mobilier care definesc designul post-modern sunt Craft
Revival, mobilierul ergonomic si mobilierul artistic.
Designerul de mobilier post modernist, Judy McKie este cunoscuta
pentru piesele realizate in stil Craft Revival, acestea prezentand motive
animaliere stilizate in forme distincte si sculpturale. Piesele de mobilier
expresive si realizate manual pot fi considerate si exemple de mobilier
artistic datorita accentului pus pe forme si imagini frumoase.
Mobilierul ergonomic include piese
postmoderne atat pentru locuinte cat si
pentru locul de munca. Dezvoltarea biroului
modern si frecventa crescuta a birourilor de
acasa au dus la necesitatea unui mobilier si
spatiu cat mai confortabil. Liniile acestui tip
de mobilier dovedesc faptul ca stilul poate fi
si confortabil.
Mobilierul artistic pune accentul pe
forma in detrimentul functionalitatii si
include modele exemplare precum motivele
specifice curentului pop-art si teme
excentrice. De cele mai multe ori, mobilierul
artistic este complet lipsit de functiune fiind asemanator cu niste sculpturi
sau obiecte de arta. Mobilierul ar trebui sa fie totusi folositor si functional,
insa scopul major al mobilierului artistic este sa adauge o nota de interes
intr-un spatiu interior prin tema, culoare sau forma. Scaunele si masutele
de cafea sculpturale sunt cele mai potrivite exemple pentru mobilierul
artistic. Formele indraznete si unghiurile interesante sunt si acestea
elemente foarte importante ale pieselor de mobilier artisti

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

„Stil etnic”
 Noţiunea „Stil etnic” semnifică totalitatea trăsăturilor caracteristice
culturii unui anumit popor, anumitei civilizaţii. Iar noţiunea „Stil etnic în
interior” presupune prezenţa elementelor tradiţionale în designul
interiorului.

In designul interior contemporan sunt foarte populare stilurile etnice . Un

pic ”obosiţi” de interioarele “tehnologizate” oamenii regăsesc în aceste
stiluri etnice echilibrul psihologic şi liniştea. Un loc deosebit printre ele le
revine stilurilor orientale: chinez şi japonez, care impresionează publicul
european prin eleganţă, funcţionalitate, disponibilitatea spre meditaţie,
prin viziunea cu adevărat filosofică a problemelor de amenajare a
locuinţei.

Stilul japonez
Stilul japonez, după părerea designerilor se plasează la ora actuală
printre stilurile cele mai solicitate. Interioarele acestui stil impresionează
plin logică şi funcţionalitate, sobreitate şi spaţiu.Cartea de vizită a stilului
japonez este minimalismul în mobilier şi decor (de fapt - lipsa decorului),
simplitatea (până la ascetism) şi armonia. Acest lucru devine foarte firesc
în Japonia cu suprapopulaţia ei teritorială: în condiţiile respective liniştea şi
spaţiul sunt preţuite îndeosebi.

Locuinţa japoneză ca şi cea chineză este o continuare a

naturii.Oamenii din ţara Răsăritului de soare au vizavi de natură o atitudine
deosebit de tandră. În interior neapărat trebuie să fie prezent peisajul: el
este imitat pe panourile coloristice de pe pereţi; priveliştea naturii se
deschide panoramic prin ferestrele enorme.

O trăsătură distinctivă a interiorului japonez o formează corelaţia înte

lumină şi umbră. Tradiţionala lampă „acari” – o construcţie dintr-o
carcasă metalică şi hârtie de orez – accentuieză minunat jocul de umbre
şi atmosfera de intimitate. Aranjarea obiectelor în interior se efectuează
spre deosebire de europeni (la care ele se aranjează după perimetrul
încăperii) - în jurul centrului, unde este dislocat obiectul principal al
camerei: de obicei –copacul-pitic „bonsai”(atribut obligatoriu ).

Gama coloristică este determinată de predominarea nuanţelor

terestre (galben) şi cereşti (albastru). De asemenea sunt agreate culorile
deschise: culoarea laptelui, cremă şi bej. Mobilierul, pereţii,tavanul,
podeaua, textilele (din bumbac sau mătasă naturală ), ţolul pentru podea
împletit din paie „tatami” etc. trebuiau să fie de aşa culori.
 Principiile geometrice de organizare spaţială sunt: 1- plasarea
volumelor pe orizontală; 2- suprafeţe, linii şi unghiuri drepte; 3 - zonarea
interiorului prin intermediul paravanelor legere din sticlă mată ce imită
hârtia de orez.

Mobilierul japonez, deşi e redus numeric, se deosebeşte printr-o

rară originalitate. În locuinţă sunt doar câteva obiecte de mobilier – dar
foarte select, de o eleganţă accentuată, confecţionat cu minuţiozitate , cu
feronerie rafinată , lăcuit. Înălţimea meselor şi scaunelelor este mică, ceea
ce provine de la obiceiul de a şedea la podea.
Depozatarea obiectelor casnice se face în nişe şi dulapuri montate în
perete, comode mici cu multiple sertare.

Apărut în Europa în sec.XIX, mobilierul japonez din start a provocat

un viu interes al europenilor. Iar curentul artistic Art nouveau, care la Paris
pe atunci de abea se înfiripa, urma să preia de la el multe din trăsături.

Accesorii caracteristice pentru stilul japonez sunt vase şi statuiete

de porţelan, faianţă, aramă, săbii „de samurai”, evantaie ş.a. Un adevărat
talisman al casei japoneze e considerată sculptura minusculă „năţcă”,
cioplită din fildeş sau lemn, care ocroteşte, aduce noroc şi realizează toate
visele şi dorinţele stăpânilor.

Stilul de design interior japonez e foarte usor de recunoscut: multe

linii drepte, o simplitate eficienta a decorurilor, lipsa ornamentelor, un
minimalism atent construit pentru a ilustra armonia si echilibrul. Nu in
ultimul rand, stilul japonez isi ia inspiratia din natura, de unde si preferinta
pentru materiale si culori organice, pentru lumina si spatii deschise.

Acestea fiind zise, e usor de observat ca intre stilul de amenajare

japonez si cel contemporan exista numeroase asemanari.

Sint 7 principii care descriu in mare masura stilul de design interior

japonez:

1. Flexibilitatea

Amenajarile in stil japonez pun mare pret pe flexibilitate. Camerele

sunt alcatuite astfel incat sa fie multi-functionale si sa uzeze in mod optim
de spatiu, iar in plus, acestea pot fi usor reconfigurate pentru a raspunde
nevoilor de moment ale locatarilor. Piesele pliante de mobilier, de exemplu,
sunt folosite de japonezi din cele mai vechi timpuri. Inutil sa mai spunem
cat de utile sunt acestea in spatiile mici si cat de mult ne usureaza viata.
In orice caz, o idee trebuie retinuta: ca stilul de design japonez pune foarte
mare pret pe latura practica a lucrurilor. Camerele sunt spatii in care iti
desfasori activitatile de zi cu zi, asa ca trebuie sa raspunda in primul rand
principiului utilitatii.

2. Intimitatea

Shoji – asa se numesc panourile din hartie folosite de japonezi la

impartirea spatiilor interioare ale casei. Acestea lasa lumina sa patrunda,
dar blocheaza privirile din afara si ofera oarecare intimitate. In amenajarile
contemporane panourile shoji nu apar prea des, insa ideea de a delimita
zonele casei folosind panouri transparente ori semi-opace, care se pot
muta dupa preferinte, e aplicata din plin in designul contemporan.
Panourile shoji au fost inlocuite cu peretii vitrati ori cu usile glisante, insa
principiul e, in esenta, acelasi.

3. Materiale naturale

Atat in amenajarile traditionale japoneze, cat si in cele de data

recenta, influentate de cultura japoneza, exista preferinta clara pentru
materiale naturale: piatra, lemn – mai ales bambus -, matase, impletituri de
orez etc.

4. Simplitatea

Daca in decorurile eclectice ai impresia ca te coplesesc obiectele,

intr-un decor asiatic economia formelor imprima spatiului un simt al
echilibrului si armoniei. Camerele japoneze sunt linistitoare si calme – nu
degeaba ceremonia de servire a ceaiului s-a nascut in astfel de spatii, nu
intr-un decor rococo agitat si luxuriant!

5. Culori discrete, delicate

Interioarele japoneze folosesc din plin materiale naturale la

constructia spatiilor, asa ca acestea se coloreaza in nuantele respective de
bambus, impletituri de orez, hartie, lemn ori piatra. In interioarele japoneze
traditionale se mai folosesc adesea combinatii de alb-negru, insa variantele
contemporane ale stilului nu exclud folosirea unei palete coloristice mai
indraznete, pentru a accentua nota de actual.

6. Lumina difuza

Lumina inunda egal camera – efectul e obtinut cu ajutorul panourilor

shoji, folosite si pentru delimitarea spatiilor.Panourile shoji in versiune
contemporana pot fi facute din sticla – avantajul e ca acestea ofera si
izolare fonica, nu numai vizuala.
 7. Geometrie

Aici nu sunt prea multe de spus. Spatiile sunt construite folosind un

minim de elemente vizuale – mai ales linii si unghiuri drepte, evidentiate
prin contraste puternice – atent imbinate astfel incat rezultatul final sa fie o
constructie geometrica admirabila, atat ca forma, cat si ca efect.

Decorurile japoneze iau din natura, ca inspiratie, culori si cateva

elemente – plantele, de exemplu, nu lipsesc -, dar imprumutul se opreste
aici. In natura nu intalnesti prea multe forme geometrice rectilinii – in
arhitectura interioara si exterioara japoneza, insa, linia dreapta e elementul
principal folosit la constructia spatiilor.

Stilul japonez se bazeaza pe asimetrie, considerata a fi creativa, in

comparatie cu simetria, care ofera sentimentul de static. Oricare ar fi
elementele de decor pe care le utilizezi aranjeaza-le astfel incat sa fie
asimetrice. De preferat ar fi ca aceste elemente sa aminteasca de traditia
japoneza: foloseste obiecte de iluminat confectionate din hartie,
aranjamente florale (ikebana), tablouri pictate cu motive japoneze. Pentru a
da culoare decorului utilizeaza pahare din cristal in nuante de roz, violet,
gri, pe care sa le pozitionezi, de asemenea, asimetric.

Pentru decorarea peretilor foloseste reflexii aurii sau argintii. Pentru

a le accentua iti recomand sa introduci un tablou sau o bucata de tapet,
care sa ocupe pozitia centrala a peretelui, fara a-l incarca. Desenul sau
pattern-ul ales e de preferat sa fie realizat cu negru: de ex. un copac.

Pentru iluminat foloseste spoturi, pe care sa le instalezi pe marginea

plafonului, astfel incat sa accentuezi reflexele peretilor si sa creeze
impresia de spatiu.

Stilul chinez
Stilul chinez , produsele din ţara exotică (fr.-„chinoiserie”) au
provocat un adevărat agiotaj printre europeni încă prin sec.17-18, când în
Olanda şi Anglia erau pe culmile modei obiecte din porţelan chinezesc şi
mobilier tradiţional poleit cu lac.

Stilul chinez rezultă în mare măsură din concepţia filosofică

milenară (făn-şui) despre existenţa omului în armonie cu lumea
înconjurătoare şi cu propria lume interioară.
 1.Concepţia dată a determinat încadrarea componentului vegetal în
structura casei: într-o încăpere, lăsată fără acoperiş erau plantaţi copaci.
Astfel era format complexul casă-grădină. Principiul dat era respectat cu
stricteţe şi la construirea palatelor împărăteşti, şi la construirea locuinţelor
modeste ale oamenilor săraci. Tradiţia aceasta a fost preluată cu mult
succes şi de europeni folosind-o în amenajarea aşa numitelor grădini de
iarnă în interioarele caselor celor avuţi.

2.O altă condiţie de amenajare a locuinţei, dictată de aceleaşi

principii conceptuale, era prezenţa obligatorie a cinci elemente: apă, foc,
pământ, lemn, metal. Doar împreună ele puteau asigura plenitudinea
(împlinirea) sufletească, confortul, armonia, înţelegerea.

3.Una din trăsăturile difinitorii ale interioarelor chineze este

decorativitatea, coloristica policromă, intensivă, contrastantă. Făn-şui
dictează colorarea diversă a pereţilor, tavanului, podelelor . Ornamentica
sofisticată se combină cu un spectru vast de culori: aurie, roşie, verde,
cafenie, albă, neagră. Culori ale fericirii sunt considerate cea aurie, roşie şi
cafenie. Conform aceloraşi principii în casă trebuie să predomine lumina -
izvor de energie pozitivă. Cea mai benefică este considerată lumina
naturală, din care cauză alături de ferestre se instalau oglinzi, iar perdelele
trebuiau să fie uşoare şi transparente.

Structra interiorului chinez este alcătuită din multiple module,

secţii nu prea mari. Numărul obiectelor de mobilier – respectiv- nu este
mare: scaun, taburete (lăcuite, aşezate ca etajera,utilizate la necesitate –
pentru flori, servire, cioplituri din lemn,piatră, fildeş etc.), pat, masă pentru
servire,măsuţă pentru ceai, canapea cu spătare din trei părţi (din lemn
fără tapiţărie), mobilier de forme mininore pentru aranjarea feluritor
accesorii decorative : suporturi pentru vaze,poliţe, lădiţe etc. Mobilierul are
suprafeţe plane şi linii drepte, dar este lăcuit şi bogat decorat cu
incrustaţie şi intarsie. La podea este aşternut un ţol (циновка – Сhine?)
împletit din fibre vegetale.

Materialele folosite sunt: specii de lemn tare, cu intarsie de fildeş,

sidef, scoici, cochilie (carapace)de broască ţistoasă, pietre, aramă şi alte
metale semipreţioase, bogat decorate cu ornamente sculptate: plante,
pagode, elefanţi, tigri, lei, fazani. Un material universal pentru felurite
construcţii, mobilier, grilaje pentru ferestre, paravane etc. este bambusul.

Interiorul chinez este de neînchipuit fără vase de porţelan, în special,

vaze pentru flori, pictate în stil naţional cu ornamente florale, dragoni,
felinare, măşti. Întreaga ambianţă, coloritul specific este completat de
„muzica vânturilor”, clinchetele de clopoţei şi aromele îmbătătoare
tradiţionale, considerându-se că toate acestea au o influienţă purificatoare
asupra stăpânilor. Фун-линь - <шепот ветра> или "музыка ветра" -
знакомые всем китайские музыкальные подвески, прочно вошедшие
в наш быт. Все чаще и чаще можно встретить такое мелодичное
украшение в домах наших соотечественников. Но, к сожалению, мы
привыкли видеть в подвесках всего лишь украшение. Фунь-линь
применяются в фэн-шуй как очень мощный защитный элемент.

Stilul african

Stilul african.Acest stil etnic este cel mai exotic. Atmosfera

specifică interiorului african este creată în primul rând prin obiecte de
artizanat şi alte accesorii: statuiete sacrale de idoli, măşti ritualice ale
şamanilor, vârfuri de suliţe, instrumente muzicale autohtone de tipul
tamtamului, colţi, ghiare, blănuri de animale sălbatice, pene de păsări
exotice, amulete, vase arhaice de lemn, lut şi ceramică, accesorii din fildeş,
solzi de peşte, piele de broască ţistoasă, şarpe şi crocodil. Unele obiecte
din lemn se confecţionează din specii preţioase: palisandru, santal, lemn
roşu, copacul de cafea, lemnul negru - abanosul (acesta fiind comparat
după duritate cu oţelul, iar după preţ – cu aurul; lui fiindu-i atribuite şi calităţi
tămăduitoare ).

Altă caracteristică importantă a imaginii etnice ale acestui stil o

constituie gama coloristică caldă ce aminteşte savana, atinsă de suflarea
fierbinte a soarelui african: de la cărămiziu până la roşu aprins, de la
galben până la cafeniu închis. Un loc aparte îi revine culorii negre, ce redă
romantismul nopţilor întunecoase ale „continentului negru”. Ornamentica
textilelor decorative imită peile şi blănurile animalelor: dungile de zebră
sau tigru, petele de leopard sau girafă. Se întâlneşte broderia cu palmieri şi
flori tropicale.

În decorul interiorului se folosesc piei de animale sălbatice, ţoluri din

fibre vegetale, paravane din liane. Mobilierul este prezentat prin obiecte
simple (scaune, mese, paturi ) împletite din materiale naturale,
confecţionate din lemn de bambus sau rotang.

Elemente caracteristice

Decorul african este inspirat de natura, de tesaturi colorate si

sculpturi din lemn. Animalele au fost si vor fi intotdeauna o tema centrala,
acestea regasindu-se atat in operele de arta cat si pe majoritatea
tesaturilor africane. Animal print-ul se regaseste in randul covoarelor,
pernelor, cuverturilor si a draperiilor. Piesele de mobilier trebuie sa fie
realizate din lemn negru, exotic, cu un design simplu. Materialele organice
ca bumbacul, panza, iuta si panza groasa de sac iti vor asigura texturi
specifice acestui stil de amenajare.

Mobilierul african. Mobilierul este din lemn brut, adesea cioplit si

sculptat. În ceea ce privește mobilierul în stil african, este bine de știut că
acesta trebuie să fie din elemente naturale, care să redea o nuanță de
simplitate și de un oarecare primitivism. Fie că ne referim la bambus,
abanos, piatră sau chiar palisandru, proveniența materialelor trebuie să fie
de origine naturală. Pentru cei mai excentrici, se poate opta și pentru fildeș,
care conferă o doză de extravaganță locuinței tale. Scaunele si mesele
sunt joase, masive, sculptate dintr-o singura bucata. Patul este jos, masiv,
fara picioare. Este adesea protejat de o plasa pentru insecte agatata pe un
cadru de lemn suspendat pe perete. Plasa este foarte decorativa pentru un
dormitor, dar este esentiala in Africa pentru a proteja de neplacerea
provocata de insecte.

Scaunul protectorului este o piesa din mobilierul traditional african,

de forme si modele variate. Format din doua scanduri imbinate, acest
scaun invita la odihna si veti fi surprinsi in mod placut de confortul pe care il
ofera. Foarte raspandit in intreaga Africa, acest scaun, altadata foarte
scump, era rezervat unei elite. Canapelele şi fotoliile trebuie să fie din piele
închisă la culoare, de preferat maro închis, sau din alte materiale, dar
neapărat în culor neutre. Nu abuzaţi de modelele animale, ci folosiţi-le doar
pentru accesorii – precum covorul zebră.

Alegerea culorilor. Stilul african are o culoare specifica: maron.

Majoritatea locuintelor africane sunt bazate pe culoarea maron si nuante
ale acesteia. Poti opta pentru tonuri calde, incepand de la bej si crem, pana
la maron inchis. Daca nu te incanta ideea de a picta peretii in maron, poti
opta pentru o varianta in degrade. Spre exemplu, daca la baza peretilor
culoarea este maron inchis, aceasta poate fi mai deschisa pe masura ce te
apropii de tavan.

Poti completa maronul cu accente de verde sau albastru, nuante specifice

peisajului african. Aceste doua culori vor ajuta la formarea unui punct de
interes in locuinta ta, insa este necesar sa le folosesti in cantitati reduse
pentru a nu izola stilul african.

Pentru a accentua un anumit perete puteţi alege culori bogate, calde,

nuanţe de roşu,de galben şi de portocaliu, precum ale celebrelor apusuri
africane. Dacă vă place verdele, puteţi folosi şi această culoare, pentru un
aspect mai apropiat de cel al junglelor, însă încercaţi să nu îl amestecaţi cu
roşu şi portocaliu, pentru că aspectul camerei trebuie să fie unul simplu.
 Interiorul decorat in stil african ar trebui sa emane bogatie ,
incarcatura istorica si dragoste pentru pamant, valori caracteristice ale
culturii africane. Din fericire, acest stil iti permite sa folosesti o paleta
variata de nuante.

Foloseste-ti imaginatia si adauga o nota de originalitate prin

aplicarea unor bucati de autocolant sau tapet de inspiratie africana. De
exemplu, poti opta pentru elemente care infatiseaza un animal-print,
care poate avea modele plecand de la blana unor animale ca zebra,
leopard, jaguar, tigru, girafa, aligator, ghepard si strut.

Materialele textile din Africa au in general culori intense si modele

pictate manual. Orice culoare a curcubeului poate reprezenta o optiune
pentru amenajarea in stil safari, avand in vedere diversitatea ecosistemului
african. Padurile si jungla ofera o abundenta de plante verzi si flori in
nuante extrem de diversificate. Culorile neutre cum ar fi bronz, caramel si
auriu infatiseaza de asemenea caldura si aspectul zonei de desert.

Pardoseala. Designul interior este inspirat din natură, aşa

că podeaua trebuie să fie de lemn. Lemnul de esenţă tare este cel mai
potrivit – mahon, bambus, pin şi tec. Dacă aveţi posibilitatea, încercaţi un
lemn rar, neobişnuit, precum zebrano. De asemenea putieti alege placi
mari din ceramica. Pe langa faptul ca sunt foarte rezistente in timp, fac fata
cu brio umezelii si diferentelor de temperatura, sunt pur si simplu estetice si
la moda.
Pe podea aşezaţi covoare în culori neutre, cu imprimeuri animale
(leopard, zebră etc.), covoare ţesute cu modele tribale, covorase din piele
naturala de vaca sau piele intoarsa precum si acele bucati rotunde impletite
manual care sa acopere o zona restransa din podea.

Materiale textile. Dincolo de faptul ca toate tesaturile specifice

Africii sunt 100% naturale (bumbac, matase etc), acestea se evidentiaza
printr-o serie de imprimeuri deosebite. Tesaturile africane au modele
similare cu printurile leopard, tigru, zebra etc. De asemenea, tesaturile
africane au de obicei nuante inchise de maron. Totusi, pentru ca ai vopsit
deja locuinta intr-o nuanta inchisa, este recomandat ca tesaturile sa fie
perfect albe, pentru un contrast deosebit, de efect.

Daca nu dispui de bugetul necesar achizitionarii unor obiecte

autentice, atunci opteaza pentru imprimeuri; pantere, leoparzi, tigri sau
elefanti vor sublinia pasiunea ta pentru continentul african si vor aduce in
casa ta o bucatica din aceste peisaje hipnotizante. Textilelor cu imprimeuri
tribale sau animal print le puteti gasi locul in dormitor sub forma unei
frumoase lenjerii de pat, pe divanul din living sub forma unei pernute
decorativa sau o draperie care sa va protejeze de razele puternice.
 Accesorii. Intr-un decor african accesoriile au o importanta aparte
deoarece prin ele se simte cele mai bine spiritul Africii. Tablourile,
statuetele si vasele din ceramica mari cu imprimeuri animaliere, precum si
mastile sculptate vor avea un efect deosebit. La fel de apreciate vor fi si
figurinele triburilor africane infatisand scene din viata acestora. Dar ceea ce
o sa te duca si mai aproape de un design autentic african sunt elementele
de artizanat traditionale realizate de mesterii bastinasi.

Cuferele din lemn de abanos cu insertii din piele de bivol sau camila
si vopsite cu henna pot inlocui masutele de cafea din fata canapelelor din
living. Tablourile care ilustreaza lupte, dansuri sau vanatoare in care apar
personaje africane sunt foarte apreciate. De asemenea, mastile sculptate
vor avea si ele un efect deosebit, la fel si figurine ale triburilor africane
infatisand scene din viata acestora. Investeste in vase sculptate, dar si intr-
o serie de figurine care transpun animale din Africa (zebre, leoparzi,
elefanti, tigri etc.). Ghivecele impunatoare cu plante sunt si ele necesare
intr-un decor african. Plante precum ficusii, baobabii, palmierii, te duc cu
gandul la jungla si iti ofera un colt de natura in locuinta ta.

În ceea ce priveşte ferestrele, trebuie să fie simple. Folosiţi obloane din

lemn închis la culoare şi perdele din voal. Perdelele din voal pot fi folosite şi
deasupra patului.
Pentru a rezista tentatiei, incearca sa iti fixezi un punct central al
fiecarei camere, spre exemplu un tablou, iar celelalte elemente sa
completeze tema aleasa. Rezultatul? Asiguri unitatea incaperii, iar efectul
vizual va fi unul deosebit. In acest sens, profta de faptul ca accesoriile de
inspiratie africana ilustreaza o anumita poveste: o scena de lupta, un peisaj
din viata animalelor etc.

Stilul scandinav.

Stilul scandinav. Născut în zone friguroase, inspirat de fiordurile reci

(golf ingust, intrat in adancul tarmului), stilul scandinav este un stil foarte
grav, dar totodata este un stil democratic, practic si plin de căldură.

Scurt istoric.Traditia in designul nordic isi are radacinile la sfarsitul

sec. XIX cand toate statele scandinave reflecta propria lor versiune a
miscarii Arts&Crafts, bazata cu precadere pe mestesug. Au existat
incercari de aliniere la criteriile impuse de arta industriala. (In anul 1915 ia
fiinta Svenska Sjlodforeningen, structurata pe modelul Deutsche
Werkbund).

Apogeul designului scandinav s-a produs la sf. anilor 1950 – inc. anilor
1960 .Tot atunci atinge apogeul concurenta cu designul italian. Si este
foarte semnificativ faptul ca anume in acea perioada italianul Gio Ponti a
declarat: “Scandinavii si-au castigat faima de creatori de mobilier asa cum
elvetienii au facut-o în orologerie.” (“Il mobile italiano”, Milano 1958, pg.3).
Italianul este cel care dadea tonul in dezvoltarea lui bel design italiano,
considerand-o ca urmare a concurentei cu designul scandinav.

In anii ’90 s-a inceput un nou val in dezvoltare a stilului scandinav: arta
de a crea produse si interioare a fost redescoperita de europeni iar
succesul lui tine si in perioada actuala.Multi designeri scandinavi au
contribuit popularizarii stilului. Designerul Alvar Aalto este un exemplu
excelent a unei cariere de succes in acest domeniu. Este nu numai unul
dintre cei mai remarcati reprezentanti al stilului respectiv, popularizat de
lantul de magazine de produse interioare Ikea, dar si creatorul unor
produse de renume international. (cel mai mare producator si distribuitor de
mobila - Ikea - isi va deschide primul magazin din Romania in Bucuresti –
magazin cu o suprafata de 24.000 de m2 in care se va putea alege
produse de decoratiuni interioare si mobila de foarte buna calitate la preturi
accesibile).

Stilul scandinav este o simbioză a cinci culturi ale tărilor

nordice, precum Danemarca, Norvegia, Suedia, Islanda şi Finlanda.
Influenţat de realitatea economică şi cea climaterică din acest colţ al lumii,
stilul scandinav este astăzi mai modern ca oricând. Este o imagine a
relaţiei speciale care există între popoarele nordice şi natură. El este
cunoscut prin caracterul său minimalist, prin stilul său aerisit şi prin formele
sale simple, prin eleganta liniilor aerodinamice , prin materiile prime
naturale de foarte buna calitate, fiind marcat de sobrietate şi maximizarea
spaţiului.

1. Iernile lungi si mohorate din tarile nordice si lipsa luminii

naturale au facut ca designerii scandinavi sa puna accent pe lumina si pe
efectele produse de corpurile de iluminat . Zilele scurte din Nord obligă la o
astfel de atitudine Stilul scandinav acordă o mare importanţă luminozităţii -
luminozitatea este esenţială! si reprezinta elementul-cheie al stilului
scandinav.
Pe langa efectul de lumina produs de culoarea deschisa a peretilor
si a mobilei, designerii scandinavi folosesc multe surse de lumina
artificiala. Lampele si diversele corpuri de iluminat au, de regula, abajururi
bogat ornamentate, pictate in culori vii pentru a intra in contrast cu
nuantele de alb din locuinta si pentru a crea un efect modern,
contemporan. Ele au structura metalica sau din lemn si abajurul
confectionat din material textil, hartie sau sticla de Murano. Lămpile cu
picior sau cele suspendate sunt folosite ca obiecte decorative si sunt
plasate cat mai la vedere, capatand astfel o esenta artistică care
înveseleste simplitatea liniilor pieselor de mobilier. Oglinzile inalte, care
reflecta lumina, cu rame simple, din lemn, sunt alte elemente definitorii
pentru stilul scandinav.
2.Culorile sunt în mare parte inspirate din natură. Aceasta este
considerată de designerii scandinavi o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Ea
furnizează, de asemenea, principalul material utilizat la decoraţiuni -
lemnul natural, deschis la culoare, atat de abundent in tarile nordice.
De aici denumirea de design organic.

Stilul scandinav este caracterizat prin culori foarte deschise si

luminoase. Albul este preferat de designerii scandinavi datorita faptului ca
are capacitatea de a da luminozitate camerei si de a o face sa para mai
mare. Culorile predominante intr-o casa decorata in stil scandinav sunt: alb
stralucitor, alb-vanilie, bleu, crem, bej, galben, roz, (Albastru polar, verde
lichen...) verde, rosu, gri, toate in nuante foarte deschise si placute ochiului.
Toate nuanţele acestor culori formează notele cromatice unui ansamblu
care promovează tonurile zăpezii.Peretii scandinavi sunt vopsiti de regula
in alb stralucitor si decorati cu tablouri viu colorate sau fotografii.

Perdelele si draperiile sunt si ele deschise la culoare,

semitransparente, uni, cu modele geometrice sau florale. Ideea este ca
acestea sa permita cat mai mult luminii de afara sa patrunda in locuinta.
Moblierul este realizat din lemn deschis la culoare. Unele piese sunt
confectionate in combinatie cu metal cromat sau fier forjat si sticla.

La fel de luminoasa si deschisa la culoare este si pardoseala,

realizata din lemn, parchet laminat sau gresie. Podeaua, dulapurile şi
mobilierul au o nuanţă de lemn deschis, adesea patinat cu o vopsea pală
pentru a oferi mai multă luminozitate.

3.Se zice ca stilul scandinav este un stil în care lemnul este

rege.

În decoraţiunile scandinave, principalul material utilizat este lemnul.

In living si în bucătărie, in dormitoare, in birou - lemnul îmbracă toate
încăperile casei. Această preferinţă pentru lemn se explică prin abundenţa
acestuia în regiunea scandinavă. Lemnul - de obicei, stejarul, arţarul,
pinul, ulmul - intră în compoziţia tuturor pieselor de mobilier şi a tuturor
obiectelor de decoraţiuni. El compune masa, scaunele, băncuţele din
spaţiul de relaxare, dulapurile, paturile, comoda si alte obiecte de mobilier.
Ele sunt funcţionale, atractive şi confortabile.
 Alte materiale naturale, precum pielea, piatra şi sticla sunt
utilizate în combinaţie cu lemnul.

4. Stilul scandinav este sinonim cu funcţionalitatea, sobreitatea,

puritatea liniilor, nobleţea materialelor, luxul simplu, minimalismul.

5. Mobilierul. Mobila, cu forme organice, este realizata din lemn

deschis la culoare asociat cu metal cromat sau piele. Acest stil de
amenajare este caracterizat de camere luminoase si confortabile, in
care exista putine piese de mobilier, insa sunt foarte practice, cu
diverse spatii de depozitare si sunt lucrate foarte minuţios .

Ca sa nu aglomereze prea tare o camera, designerii scandinavi s-au

gandit la solutii pentru a face ca piesele de mobilier sa fie cat mai
practice, adaugandu-le sertare originale, suporturi speciale pentru
depozitare si alte accesorii inedite.

De asemenea, stilul scandinav mai este caracterizat de mobilierul

vopsit in alb sau alte culori deschise la culoare si de canapele si
scaune ce au tapiserii cu modele florale si geometrice.
6. Pardoseala. Stilul scandinav este caracterizat de podele sau
parchet realizat din lemn de buna calitate, cu fibrele vizibile. Podelele
sunt lustruite si protejate cu lac si nu sunt acoperite decat in mica masura
de covorase.

7. Alte accesorii.Pe langa lampe si veioze originale, stilul scandinav

este caracterizat de diverse obiecte decorative realizate din sticla colorata
sau lemn. Vazele cu forme simple si in culori deschise si vii sunt elemente
importante pentru acest stil. Acestea contin plante naturale sau artificiale
de tipul crinilor, orhideelor sau cactusilor. Peretii sunt adesea decorati cu
fotografii inramate sau tablouri reprezentand arta abstracta, realizate in
tuse mai indraznete de culoare. Accesoriile sunt simple, fara ornamentatii
excesive. Cele mai intalnite elemente sunt oglinzile, folosite pentru
multiplicarea luminii naturale. Pentru decor, se folosesc flori naturale si
lumanari parfumate. Atunci cand sunt folosite, covoarele prezinta dungi sau
imprimeuri florale de mici dimensiuni. Alte accesorii sunt reprezentate de
elementele din sticla si argint, create de mestesugari din Danemarca si
Suedia. Stilul scandinav reflecta un design interior atemporal, elegant,
proaspat si primitor.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
 STILURI DE DESIGN SI AMENAJERI INTERIOARE

1. Defenitia notiunii stil. Datele preiliminarii despre stiluri.

Principalele stiluri artistice.

2. Perioada antica. Stilul Antic Egiptean. Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

3. Perioada antica. Stilul Antic Grec. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.

4. Perioada antica. Stilul Antic Roman. Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

5. Stilul Bizantin. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

6. Stilul Gotic. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

7. Stilul Renasterea. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice

ale stilului.

8. Stilurilel Barocului. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice

ale stilului.
 9. Stilul Rococo. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale
stilului.

10. Stilurilel Clasicismului. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.

11. Stilul Empire. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

12. Stilul Art-Nuvo. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

13. Stilul Art-Deco. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

14. Stilul Bauhaus. Etapele dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale

stilului.

15. Stilul Functionalismul. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.

16. Stilul constructivism sau revolutia arhitecturala rosie. Etapele

dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale stilului.

17. Stiluri contemporane. Stilul Pop-Art “50s-60s” Etapele

dezvoltarii. Trasaturile caracteristice ale stilului.

18. Stiluri contemporane. Stilul Retro “60s-70s” Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

19. Stiluri contemporane. Stilul high-tech*. Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

20. Stiluri contemporane. Stilul minimalism*. Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

21. Stiluri contemporane. Post-modernismul*. Etapele dezvoltarii.

Trasaturile caracteristice ale stilului.

22. Stiluri etnice. Stilil japonez*. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.
 23. Stiluri etnice. Stilul chinez*. Etapele dezvoltarii. Trasaturile
caracteristice ale stilului.

24. Stiluri etnice. Stilul african *. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.

25. Stiluri etnice. Stilul scandinav *. Etapele dezvoltarii. Trasaturile

caracteristice ale stilului.

26. Schita a unui element de mobilier in stil ………