Arta greaca

Sculptura: apogeu in antichitate

Elemente de care trb sa tinem seama atunci cand vb de arta greaca: nr mic de opere de arta
pastrate in original. Multe dintre detalii se pierd prin copieri sugestive. In general, se vb
despre arta greaca prin studierea copiilor. Multe din lucrarile orgininale au ajuns la noi intr o
forma mutilata, ceea ce l face pe critic/istoricul de arta sa empatizeze cu monumentul, sa fie
mai putin critic.
Arta greaca are un rol religios, la fel ca cea egipteana...etc. scopul era unul religios. spre
deosebire de orient sau egipt, aici intervinte caracterul antropocentric al religiei grecesti. Zeii
grecilor sunt asemenea oamenilor. Aceste aspecte influenteaza inclusiv creatia artistica. Dau o
dimensiune inovativa. Arta evolueaza, se inoveaza in permanenta, si de asemenea corpul
uman, omul, figura umana sunt puse in centru. Aristotel : „omul este masura tuturor
lucrurilor”.
Clasificare a operelor de arta; o clasificare in functie de materialul folosit; o clasificare in
functie de destinatie.

1. Clasificarea sculpturilor grecesti in functie de materialul folosit

a. Statuile executate in lemn. Aici se incadreaza statuile de tip xoana, specifice arhaicului
tarziu. Ele arata ca desi grecii au imprumutat foarte mult d p d v artistic de la egipteni
pentru inceputuri au folosit un material mai moale precum lemnul.
O categorie distincta reprezinta statuile lucrate in tehnica acrolitului, in care corpul
statuii este executat din lemn iar extremitatile din piatra.
b. Statuile executate din piatra, in special din marmura, pastrate intr-o cantitate foarte
mare, datorita si ambundentei materialului. Cele sculptate din marmura erau tratate
cromatic.
c. Statuile din bronz. Mult mai costisitoare. Era un material preferat de marii sculptori.
Bronzul permite obtinerea unor efecte artistice net superioare date de celelalte
materiale.
d. Statuile lucrare din aur si fildes in tehnica hriselefantina. Lucrari mai scumpe decat
cele din bronz, de dimensiuni impozante, cele mai cunoscute fiind de altfel si cele
supradimensionale (Zeus din Olimpia realizata de Fidias care avea 15m, si Atena
Parntenos realizata tot de Fidias si care avea 12m pt care se folosiste 1t de aur).
e. Scultpurile de teracota (realizate din lut ars). In cazul greciei, tipul asta de scuptura sa
reduce la lucrari de mici dimensiuni. Cele de mari dimensiuni erau facute de etrusci.
2. Clasificarea dupa destinatie. In general artistii tineau foarte mult seama de
locul in care urmeaza sa fie amplasata statuia lor
a. Sculpturile arhitecturale. Cele mai multe pe care le cunoastem sunt cele destinate
impodobirii templelor: metope, frize, frontoane
b. Statuile de cult; fiecare templu avea un altar si o statuie a zeului caruia ii era
dedicat templul.
c. Statuile votive. Erau legate de obiceiul grecilor de a duce in semn de recunostinta
un dar zeului. Aceste daruri puteau fi extrem de diverse: de la sclavi, la statui
votive.
 d. Sculpturile funerare. Apar incepand cu Sec 6 i.hr. erau destinate a asigura celui
decedat un anume confort si uneori ca mijloc de a i pastra memoria.
e. Sculpturile/statuile onorifice : erau acele elemente comandate de polis pt a cinsti
membrii de baza ai comunitatii. Ex: grupul Tiranctonis de laAtena; statuia lui
Temistocles.
f. Sculpturile ornamentale. Nu au un caracter religios sau public. Erau realizate pt a
infrumuseta un anume loc. Sunt statui destinate caselor unor potentati.

Cronologie. Evolutia sculpturii dp d v cronologic.

Perioada figurilor geometrice. Reprezentari de mici dimensiuni, puternic stilizate.
Perioada arhaica. Sub influenta creatiei artistice egiptene, arta greaca evolueaza spre
naturalete. Caracteristic perioadei arhaice sunt reprezentarile de Kuroi si Kores (tineri si
tinere). Asemanarile cu arta egipteana: frontalitatea (personajul este reprezentat in pozitie de
drepti perfecT), simetria este data de o linie imaginara care imparte corpul in doua jumatati
perfecte. Elemente particulare: Grecii acorda o importanta mai mare detaliilor anatomice;
aparitia spatiilor goale care inlatura impresia de caracter monolitic; imobilismul (soldurile
sunt tepene); maniera de reprezentare a parului este specifica perioadei arhaice; surasul arhaic
al statuilor este iar o diferenta; alta diferentiere de arta egipteana: tratarea nud a corpului
barbatesc, asta pt ca barbatescul reprezenta idealul frumusetii atunci; spre ex, korele veneau
cu vestimentatie reprezentata.
In ceea ce priveste destinatia: mult timp s-a scris ca aceste statui erau reprezentari divine.
Erau de fapt statui votive, ex: statuia votiva daruita de Nicandra din Naxos (650 î.hr.). mai
sunt si reprezentari funerare.
In general sculptura perioadei arhaice s a rezumat la kuroi si kores. Din acest motiv s a impus
ideea ca a fost dominata de imobilism si staticism. Au fost insa si reprezentari mult mai
dinamice: uciderea Hydrei de catre Hercule sau Relieful de la Delfi (cca 530 i.hr), in care se
observa interactiunea dintre personaje, miscarea si implicarea personajelor in compozitie. Alt
ex: zeita Atena de pe frontonul Vechiului Parthenon (cca 520).
Perioada clasicismului sever (sec. V)
Dupa razboaiele medice are loc o schimbare vizibila. „Baiatul lui Kritios” : alta reprezentare a
parului, a disparut zambetul, soldul este usor arcuit – o reprezentare severa a corpului uman.
Detaliile anatomice sunt tratate cu mai multa atentie. Poseidon/Zeus : atitudinea unui atlet;
membrele sunt indepartate.
Evolutia duce la Kalocagateia (frumos si bun) – un echilibru intre aspectul fizic si trasaturile
intelectuale. Ex: grupul statuar Tiranoctonii – o compozitie care respecta noile standarde, insa
unii au apreciat ca nu este o anumita maturitate a artistilor care sa redea intr un cadru unitar
(cele doua statui sunt create individual si puse una langa alta). Intr un alt grup statura, Atena si
Marsyas realizat de Miron, se observa interactiunea dintre personaje si exprimarea idealului
estetic cunoscut sub numele de kalocagateia. Acelasi echilibru il gasim si in alta opera a lui
Miron, Discobolul.
In ceea ce priveste sculptura in marmura, cel mai renumit sculptor este Fidias : Zeus din
Olimpia, Atena Parthenos, Atena Varvakaion (copie romana de mici dimensiuni dupa Atehna
Parhenos) – opere nepastrate. De la Fidias au fost pastrate lucrari pe care le-a executat pentru
PArtenon: friza si metopele partenonului. Ex: relieful Nike leganu-si sandala – artistul
foloseste drapajul ud; incepe sa fie valorificata frumusestea corpului feminin.
Alti artisti: Policlet (activa in Argos). El este celebru deoarece transforma sculptura intr-un
rezultat al calculilor matematice. El imparte corpul in capete umane. El stabileste un raport de
proportionalitate intre diferite parti ale corpului. Introduce balanta intre echilibru si miscare
sau ceea ce este cunoscut ca perioada tranzitorie. Statui ale sale: Doryforul (purtatorul de
lance), Dyadumenos (atlet castigator). Doryforul: bratul drept si piciorul stang sunt in repaos.
Mana stanga si piciorul drept sunt angajate in efort (doua diagonale: repaos respectiv efort).
Perioada clasicismului tarziu (sec IV)
Isip, Praxiteles si Scopas. Isip se declara ucenicul lui Policlet (nu il cunoscuse) si este faimos
pt introducerea unui nou canon : cel de 8 capete si jumatate. Noul canon face statuia sa para
mai inalta, mai zvelta. Ex de sculptura: Apoxiomenos – atlet care se remarca prin inteligenta.
a fost sculptorul oficial al lui Al. Macedon.
Praxiteles – este renumit pt lirismul sau. Inovatia lui cea mai importanta d p d v
compozitional, este forma de S a corpului. A devenit extrem de celebru in urma unui scandal
din epoca: locuitorii din Kos i-au comandat lui Praaxitles o statuie de cult care urma sa fie
asezata in templul afroditei. Praxiteles a realizat aceasta statuie, intr o reprezentare nud. Cei
din Kos au refuzat comanda, in schimb ea a fost cumparata de locuitorii din Knidos. Ei au
expus o intr un loc public si a devenit o atractie. A fost si un proces pe seama asta.
Scopas: sculptor renumit in epoca. A lucrat la Mauseoleul din Halicarnas. Cea mai celebra
opera a sa: Menada dezlantuita/dansand. Marcheaza ilocuirea idealului anterior cu irationalul.
Dansul menadelor (dansau pt Bachus) era unul frenetic.
Perioada elenistica
Legata de cea a clasicismului tarziu, doar ca prin transf politice si sociale se schimba si
sculptura. Devin mai importante orasele din Asia Mica. Ca o noutate isi face aparitia
reprezentarea lui Zeus in ipostaza de bebelus (Eros dormind-sculptura). Spre deosebire de per
anterioara, arta este tot mai mult influentata de gustul comanditarului. Cele mai multe opere
din perioada aceasta provin din locuinte, deci sculpturi ornamentale.
Nudul feminin dobandeste din ce in ce mai mult o tenta erotica: diferente dintre Venus din
Milo/Afrodita din Melos si Afrodita din Arles (Praxiteles).
Isi face loc irationalul, atitudini pe care in per anterioara nu le gasim : Dionisos beat insotit de
un satir.
Chiar si reprezentarile de atleti nu mai au caract perioadei anterioare : Boxer – sculptura din
bronz. Descriere: Fata obosita, umflata dupa competitie. Idealul frumusetii este abandonat.
Reprezentarile sunt mult mai realiste : Batrana betiva.
Treptat isi face loc si trivialitatea: Satir Beat.
Hermafroditus (spate)
Afrodita si zeul Pan
Isi face loc o tema noua: moartea – ex: Gal murind; Gal sinucigandu-se (dupa ce si-a ucis
sotia. Trimitere la stilul de viata al barbarilor, galilor, care preferau sa se omoare decat sa
devina sclavi).
Alta compozitie care trateaza tema mortii: grupul statuar Laoocon.