Reprezentanti: Jules Michelet (Istoria Frantei si Istoria Revolutiei), M. Kogalniceanu, N.

Balcescu (perspectiva teleologica. El a construit mitul unirii romanilor), Francois Guizot, Edgard
Quinet.
In raport cu cercetarea trecutului, o mutatie semnificativa inspre profesionalizare, inspre
separarea istoricului de scriitorul de literatura, s-a produs in mediul academic German. In
universitatile din statele germane, propensiunea spre stiinta dinspre disciplinile exacte, dinspre
fizica, chimie, biologie i-au obligat pe istorici sa se orienteze cu mai multa metoda si eruditie in
cercetarea propriului lor domeniu de cunoastere. Cunoasterea totala a trecutului, trebuia facuta
prin descrierea evenimentelor „asa cum au fost”(L. Von Ranke), fara a le da un sens. Pe aceasta
cale, in spatiul academic german s-a format o adevarata scoala marcata de eruditie, de o abordare
exhaustiva a trecutului, prin recuperarea surselor de cercetare a acestui trecut (Th. Mommsen –
colectia C.I.L.).
Pozitivism
Ca model de abordare a trecutului, pozitivismul se gaseste intr-o stransa relatie cu scoala istorica
germana, insa in a2a jumatate a secolului XIX, sub impactul stiintelor exacte, mai multi ganditori
au postulat necesitatea ca studierea istoriei sa se limiteze la faptele pozitive, la descrierea si
sistematizarea faptelor „observabile”. Personajul esential pentru pozitivism este Auguste Comte
care are o lucrare ititulata Curs de istorie pozitiva. In aceasta lucrare, el afirma posibilitatea
cunoasterii stiintifice a trecutului. D p lui de vedere, scopul istoricilor ar fi trebuit sa fie
cercetarea legilor care prezidau la dezvoltarea sociala a umanitatii. Dupa Comte, fenomenul
istoric prezenta regularitati si constante, asemanatoare celor din stiintele naturii. Ca si biologii,
spunea Comte, istoricii trebuiau sa elimine din cercetarea trecutului faptele exceptionale si sa le
pastreze doar pe cele de repetitie. Comte a inspirat cercetarile mai multor istorici legati de scoala
istoriografica germana. In primul rand, F. De Coulanges (La cite antique, Istoria institutiilor
politice ale Frantei). Pentru acesta din urma, istoria nu era o arta, ci o stiinta pura.