TRATATUL DE LA LUTK

Tratatul de la Luţk a fost încheiat la 2 aprilie 1711 între Petru cel

Mare, ţarul Rusiei, şi Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei. Acest tratat a
fost încheiat în vederea luptei comune împotriva Imperiului Otoman.
Conform unei scrisori a ţarului adresată generalului Sementiev, întreg textul
Tratatului a fost redactat de Dimitrie Cantemir, iar Petru cel Mare nu a făcut
altceva decât să confirme acest text ce i-a fost trimis de domnul Moldovei.
Conform condiţiilor stipulate în Tratatul de la Luţk, ţărilor române urmau să
li se retrocedeze teritoriile care au fost transformate în raiale turceşti [1] de
către Poarta Otomană.

În primul articol se stipula că ţarul ia „sub oblăduire” pe domn şi

întreg poporul ţării. După scuturarea stăpânirii otomane, Moldova va înceta
să plătească tribut şi alte dări Porţii, se restabileau hotarele vechi ale Ţării
Moldovei de până la instaurarea dominaţiei otomane. În continuare se arăta
că Moldova urma să treacă sub protectoratul Rusiei, care garanta integritatea
teritorială a principatului şi se obliga să nu se amestece în treburile lui
interne.

Tot în prima parte a tratatului se menţionează cauzele care au dus la

izbucnirea conflictului ruso-turc şi arată că domnitorul moldovean s-a aliat
cu Rusia pentru a elibera ţara de sub dominaţia Porţii. Tratatul are 17 articole
care stabilesc relaţiile dintre Rusia şi Moldova. În articolul 3 se precizează
că, în schimbul jurământului de credinţă al domnitorului moldovean, ţarul se
angajează să nu pună domn străin în Moldova, asigurând astfel domnia
ereditară a familiei Cantemireştilor. De asemenea, se prevede că toată
puterea statului va fi exercitată de către domnitor, acesta având dreptul de
judecată pe tot teritoriul ţării. În caz de ocupaţie, familia domnitorului va
avea drept de azil în Rusia. Totodată, se precizează clar că graniţa dintre cele
două state este stabilită pe Nistru, iar integritatea hotarelor Moldovei este
asigurată.

Prin acest tratat, Rusia se angaja să sprijine Moldova împotriva

Imperiului Otoman, iar Moldova se va alătura cu oastea sa Rusiei în lupta
împotriva otomanilor. Garnizoanelor ruseşti li se permitea cantonamentul pe
teritoriul Moldovei şi Munteniei numai pe timp de război. Sankt Petersburg-
ul se obliga, de asemenea, să nu se amestece în treburile interne (nu numai
pe plan politic sau legislativ, dar şi cultural-lingvistic). Moşierilor ruşi li se
interzicea să achiziţioneze pământuri şi să-şi strămute aici ţăranii iobagi din
regiunile interne ale Imperiului Rus. Ţările Româneşti rămâneau pe deplin
suverane şi în politica lor externă.

Campania din 1711 a fost una eşuată, căci armata ţaristă a suferit o
grea înfrângere la Stănileşti. Petru I a fost nevoit să capituleze în faţa
turcilor, cedând unica ieşire spre Marea Neagră, cetatea Azovului şi
întăriturile Taganrogului.

Conform majorităţii analizelor istorice, Tratatul de la Luţk este un

model de prudenţă şi abilitate diplomatică, prin care Dimitrie Cantemir
urmărea obţinerea independenţei şi integrităţii teritoriale a Moldovei,
bazându-se pe cea mai mare putere creştină din răsăritul Europei. Interesele
Rusiei vizau obţinerea controlului şi liberului acces către strâmtorile Bosfor
şi Dardanele, care erau cele mai importante noduri comerciale din epocă, iar
comerţul pe mare dinspre Mediterana spre Marea Neagră şi viceversa nu se
putea realiza decât străbătând aceste strâmtori.