Sunteți pe pagina 1din 7

HIPERSEXUALITATEA

Hipersexualitatea (denumită comportament sexual compulsiv sau compulsie sexuală și


impropriu dependență sexuală), adică dorința excesivă de a face sex, apare ca termen în cadrul unor
tulburări mintale,dar nu este clasificată drept o tulburare.

În clasificarea internațională a maladiilor se întâlnește diagnosticul de "Activitate sexuală


excesivă organică". Denumirile sub care această disfuncție este cunoscută la bărbați este satirism iar la
femei nimfomanie. Persoanele cu acest diagnostic au inhibiții sexuale reduse și sunt obsedate de sex
atât de mult, încât acest lucru le afectează și calitatea vieții.

Satirismul este o tendință anormală a bărbaților spre satisfacerea excesivă a trebuințelor


sexuale, ce sunt hipertrofiate și întreținute mult peste limita necesarului de echilibru fiziologic și psihic,
denumită și hipersexualitate copulativă, fiind de origine psihogenă.[2]

Cauzele satirismului sunt variate, principalele fiind supracompensarea unor complexe de


inferioritate, fuga de angoasă și frustrare, obsesiile sexuale, educația defectuoasă care cultiva o
orientare „performanțială" asupra vieții sexuale etc. Principalele caracteristici de personalitate al unui
astfel de individ sunt următoarele:

-suferă accese puternice de excitație sexuală;

-este obsedat sexual;

-nu își dorește relații stabile;

-este ușor excitabil.

Denumirea de "satirism" provine de la un comportament ca de satir. În mitologia greacă, satirul


era o divinitate rustică reprezentată printr-o ființă cu un corp omenesc acoperit cu păr, cu coarne și cu
picioare de țap sau de cal, care personifica instinctele brutale.

Nimfomanie (grec. nymphe, și manie = libidou exagerat și de durată la femei) este un termen
învechit pentru „dorința sexuală de împreunare exagerată feminină”. Mai nou, specialiștii definesc
nimfomania astfel: o parafilie feminină care constă în pulsiuni, fantasme și comportamente marcante și
persistente, implicând căutarea permanentă a plăcerii sexuale. Ea se caracterizează prin căutarea
imperioasă a unor experiențe erotice care lasă, în general, femeia nesatisfăcută. În măsura în care
generează o frustrare cronică, nimfomania poate fi considerată o boală, care se poate trata prin
psihoterapie sau psihanaliză.

Deoarece nimfomania se referă la un libido exagerat, la o dorință permanentă de a face sex cu


oricine, oricând și oriunde, e de la sine înțeles că femeile care suferă de această afecțiune nu sunt fidele
când vine vorba despre relații, pentru că nu se pot abține de la sex, fiind dependente de acesta. Cauzele
nimfomaniei sunt variate:

- conflict oedipian,

- dorința de a primi asigurări în ce privește feminitatea sa insuficient recunoscută,

- atitudine inconștientă de revanșă față de bărbați, apropiată de un "colecționism" obsesional.


Inca nu exista un tratament standard abordat de expertii medicali pentru sindromul
hipersexualitatii. Majoritatea specialistilor recomanda o abordare complexa, care include mai multe
terapii, inclusiv administrarea antidepresivelor (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei), cu efect de
inhibare a apetitului sexual.

Terapia de cuplu, individuala si de grup, precum si interviul motivational (terapia de crestere


motivationala) sunt alte forme de tratament care s-au dovedit a fi eficiente in controlul dependentei
sexuale.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala, utilizata initial pentru tratarea dependentei de droguri


si alcool, poate functiona si in cazul sindromului hipersexualitatii, prin adoptarea unor schimbari
benefice in modul de viata si invatarea unor metode de oprire a stimulilor care induc recurenta
simptomelor.

FETISISM

Dorinta sexuala este strans legata de fanteziile pe care o persoana le deruleaza in mintea sa, iar
acestea pot fi de o diversitate inimaginabila. Fetisismul are la baza un anumit tip de fantezii sexuale.
Acestea se tes in jurul unui obiect nonanimat, care are un rol important in derularea ciclului de raspuns
sexual. Actul sexual este depersonalizat, pentru ca stimularea nu apare ca urmare a prezentei
partenerului, desi acesta poate sa contribuie la realizarea lui. Stimulul care conduce la aparitia dorintei
sexuale si indeplinirea actului sexual este un obiect-fetis.

Literatura de specialitate mentioneaza atat fetisismul bolnav, cat si fetisismul ca joc cu


incarcatura erotica.

Fetisismul ca tulburare psihica este cel in care subiectul obtine satisfacerea trebuintelor sexuale
numai in prezenta obiectului pentru care exista atasament erotic (se masturbeaza in timp ce priveste,
atinge sau tine in mana obiectul respectiv), sau impune partenerului satisfacerea propriilor fantezii prin
folosirea fetisurilor in timpul actului sexual, desi acestuia nu-i face placere. Acest tip de fetisism este
diagnosticat ca parafilie daca se deruleaza pe o perioada de cel putin 6 luni si daca produce deteriorare
in plan social, profesional sau alte domenii de functionare.

Fetisismul ca joc erotic este privit ca o alternativa in care explorarea fanteziei este acceptata si
dorita de cei doi parteneri. Prezenta unui obiect cu rol in activarea imaginatiei poate fi benefica intr-o
relatie care are nevoie de anumiti stimuli pentru imbunatatirea vietii sexuale.

Exista un numar destul de mare de cupluri care recunosc ca relatia lor sexuala nu este tocmai
una implinita. In multe dintre aceste relatii, dizarmonia a aparut in urma unor convingeri cu care au
venit cei doi parteneri in cuplu sau a unor comportamente sexuale dezvoltate inca din adolescenta.
Astfel, de multe ori, acestia pun stavila imaginatiei, fiindu-le teama ca gesturile si comportamentul lor
sexual, in general, ar putea fi interpretate intr-un mod defavorabil si condamnate de partener prin
raportarea la normele societatii. De obicei, aleg exersarea fanteziilor lor in medii in care li se permite sa
nu fie inhibati si in care le sunt satisfacute dorintele de natura sexuala.

Fetisurile sunt obiecte cu ajutorul carora unele persoane, prin scenariile sau asocierile pe care le
fac in imaginatie, pot obtine satisfactie sexuala. Exista o gama larga de obiecte folosite ca fetisuri:
articole de imbracaminte - diverse tinute din latex, textile fine, ciorapi din matase, jachete sau veste din
piele; incaltaminte – pantofi cu toc cui, cizme lungi; obiecte din cauciuc; etc. In categoria fetisurilor nu
sunt incluse insa obiectele destinate stimularii genitale, precum vibratorul.

Desi studiile arata ca barbatii sunt cei care apeleaza in general la uzul unor obiecte-fetis pentru
realizarea actului sexual, si femeile sunt deschise la unele jocuri in care sunt prezente diverse fetisuri. De
exemplu, solicita partenerului sa foloseasca un anumit parfum, sa aiba un anumit ritual in timpul
preludiului, sa poarte anumite articole vestimentare etc.

Uneori, sotul ii poate cere sotiei sa imbrace o lenjerie intima mai deosebita, sa poarte un dres de
o anumita culoare, sa se incalte cu pantofi cu toc subtire etc, si de asemenea, sotia ii poate cere sotului
sa poarte chiloti tanga, papion, sa-l lege de pat etc. Daca cei doi isi imbunatatesc astfel viata sexuala, de
ce sa nu experimenteze?

Cand fantezia sexuala se tese doar in jurul unor parti ale corpului (partialism), subiectul acorda
in timpul actului sexual o mare atentie fetisului in detrimentul intregului. De exemplu, jocul erotic poate
fi concentrat doar pe degetele picioarelor, acestea sunt mangaiate, sarutate etc, in timp ce restul
corpului este ignorat cu desavarsire sau i se aloca doar foarte putin timp. Totusi, conform zicalei “in
dragoste si in razboi totul este permis”, si in relatia de cuplu este indicat sa existe o explorare a
fanteziilor pe care le are fiecare dintre parteneri, bineinteles atata timp cat nu exista ceva ce ar dauna
vreunuia dintre ei. Orice fantezie trebuie abordata doar cu acordul ambilor si doar daca aduce beneficii
relatiei.

Cei pentru care prezenta fetisului este obligatorie pentru finalizarea actului sexual prefera sa
gaseasca modalitati de a face agreabila aceasta preferinta si partenerilor decat sa renunte la obiceiul lor.

Fetişistul are o atitudine ambivalentă în raport cu problema castrării femeii. Există cazuri în care
fetişul însuşi este acela în a cărui structură s-au instalat atât refuzul, cât şi afirmarea castrării. Freud dă
ca exemplu cazul unui bărbat, care avea ca fetiş o centură de castitate, pe care o putea purta şi ca pe un
costum de baie. Ascunzând total organele genitale şi diferenţele dintre ele, aceasta reprezenta atât
castrarea, cât şi necastrarea femeii, dar şi posibilitatea ca bărbatul însuşi să fie castrat.

În alte cazuri, apare o ambivalenţă în ceea ce îşi propune fetişistul (în realitate sau fantasmă) cu
fetişul său. Tandreţea şi ostilitatea cu care este tratat fetişul participă, amândouă, la refuzul şi la
recunoaşterea castrării; ele se pot amesteca într-o măsură diferită, în cazuri diferite - una din atitudini
fiind mai pronunţată.

Tratarea fetişului ca şi cum ar fi o reprezentare a castrării apare mai ales dacă s-a dezvoltat o
puternică identificare cu tatăl, căruia băieţelul îi atribuise faptul castrării femeii. O altă variantă a
fetişismului se poate vedea în obiceiul chinezilor de mutilare a piciorului femeilor, venerându-l apoi ca
pe un fetiş (e ca şi cum bărbatul chinez ar dori să-i mulţumească femeii că a admis să fie castrată).
AGALMATOFILIA
Agalmatofilia, cunoscută şi ca pigmalionism (după mitul lui Pygmalion) sau statuofilie, este un
fetiş sexual neobişnuit sau o parafilie (perversiune caracterizată prin căutarea plăcerii sexuale printr-un
obiect sau printr-o situaţie bizară, neobişnuită).

În esenţă, reprezintă o formă de atracţie sexuală fată de statui (de obicei, dar nu în mod
exclusiv, nuduri) şi manechine sau păpuşi. Acest fetiş (idee, principiu care constituie obiectul unei
adoraţii oarbe, nejustificate) poate deveni un fetişism transformat (veneraţie exagerată, lipsită de
discernământ, faţă de o idee, de un principiu) sub forma unor fantezii legate de oameni transformaţi în
oricare din obiectele amintite mai sus. Pentru mulţi, ideea imobilizării sau pierderii controlului este
excitantă. Există şi fantezii legate de paralizie care adesea se transformă în hipnofetişism sau fetişism
robotic. Statuofilia cuprinde o comunitate mică de adepţi, dar strâns devotată.

Agalmatofilia a fost prezentă în rândul nostru atât timp cât şi sexul a fost: dintotdeauna. Ideea
îşi are originea în mitul în care Pygmalion, un sculptor grec, s-a îndrăgostit de o statuie pe care a
sculptat-o. Potrivit lui Ovidiu, după ce le-a văzut pe Propetide (în mitologia greacă sunt fetele lui
Propoetus din oraşul Amathus de pe insula Cipru) prostituându-se, Pygmalion, oarecum misogin, a
devenit „neinteresat de femei”, iar statuia sa era atât de reală încât s-a îndrăgostit de ea. A oferit
ofrande statuii şi s-a rugat Afroditei să-i dea viaţă. Afrodita a cedat în cele din urmă îndeplinindu-i
dorinţa, iar statuia s-a căsătorit în curând cu Pygmalion, dând naştere unui copil. Acest mit este una
dintre primele relatări cu privire la o formă de agalmatofilie. Până la publicarea lucrării „Psychopatia
Sexualis” de către Richard von Krafft-Ebbing nu a fost realizat niciun studiu clinic asupra acestui fetişism.
Ebbing a înregistrat un caz în 1877 când a descoperit un grădinar care s-a îndrăgostit de statuia lui Venus
din Milo şi a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea.

O fantezie importantă pentru anumite persoane este transformarea într-un obiect preferat (cum
ar fi o statuie) şi experimentarea unei stări de imobilizare sau paralizie. Astfel de fantezii pot fi extinse în
interpretarea unui rol care presupune transformarea în ceea ce pare a fi o „păpuşă de cauciuc” sau o
„păpuşă de plastic.” Este destul de obişnuit ca oamenii să fie excitaţi din punct de vedere sexual în
asociere cu anumite obiecte sau substanţe.

În cadrul statuofiliei există o ramură a fetişului care se referă la fetişismul cu păpuşi în care
persoanele devin excitate când îşi văd trăsăturile unice ale partenerilor minimizate şi transformate în
caracteristici mult mai uniforme, în concordanţă cu trăsăturile păpuşilor. „Păpuşa” poate fi o femeie sau
un bărbat, de obicei deformată pentru a avea un corp asemănător cu al unei păpuşi Bărbie. Pentru a
obţine această formă, poartă o perucă, diferite forme de sâni, un corset strâns care să ofere „păpuşii” o
talie mică, un vagin dacă este bărbat, tampoane de mărire a feselor şi o costumaţie relevantă. Pentru a
scoate în evidenţă noile proporţii, costumaţia este confecţionată de obicei din piele compactă, latex sau
elastan. Există medii virtuale care oferă oportunităţi unice pentru explorarea acestui fetiş, unde oamenii
sunt reprezentaţi de avatare modificabile. Oamenii se pot „înfrumuseţa” cu piele falsă, par şi costume,
mergând atât de departe până într-a fi identificaţi printr-un număr în loc de un nume. Există, de
asemenea, siteuri care prezintă videoclipuri sau imagini animate ale unor persoane care ating orgasmul
cu ajutorul unor păpuşi sau figurine.

O altă „extensie” a statuofiliei este fetişismul robotic, cunoscută ca şi tehnosexualitate. Aceasta


reprezintă o atracţie fetişistă fată de roboţii umanoizi sau non-umanoizi. Aceasta poate fi corelată cu un
fetiş care implică oameni ce ating orgasmul comportându-se ca nişte roboţi sau privind persoane
îmbrăcate în costume de roboţi. O altă fantezie mai puţin obişnuită este transformarea într-un robot.
Fetişismul cu roboţi este adesea văzut ca o formă de antropomorfism erotic şi când idea transformării
sau interpretării de roluri este implicată, poate fi privit ca o formă de obiectivare erotică.

Pentru unii, aspectul robotic, mişcarea şi sunetele sunt importante pentru excitare. Pentru alţii,
un android cu trăsături umane care pare viu este de preferat. Capacitatea de a îndepărta anumite părţi
de piele sau alte anexe ale corpului pentru a scoate la iveală circuite electrice este chiar atrăgătoare
pentru unii fiind în egală măsură dezagreabilă pentru alţii. Unii preferă un android cu aspect uman în
timp ce alţii preferă un robot cu un aspect mult mai „mecanic”, cu o suprafaţă metalică. Fetişismul
robotic este împărţit în două tipuri de fantezii robotice distincte, dar care se suprapun adesea.

Prima fantezie se bazează pe dorinţa de a avea un android gata făcut sau un partener ginoid
care este dorit pentru sex, convieţuire sau oricare combinaţie între cele două. Principala caracteristică a
acestui tip de fantezie este că androidul este o „structură” complet artificială şi produsă numai în scopul
de a îndeplini dorinţele proprietarului său.

Al doilea tip de fantezie se referă la transformare. Aceasta presupune o fiinţă umană care este
transformată de bună voie sau nu într-un android. Acea persoană poate fi ea însăşi sau partenerul cuiva,
sau câteodată chiar amândouă. Procesul transformării este scopul principal al fanteziei.

Fetişul robotic poate fi obţinut printr-un număr limitat de metode, în principal prin fantezie,
implicând fie autostimularea sau interpretarea de roluri sexuale cu un partener. Dezvoltările recente din
robotică pot duce la fabricarea unor parteneri sintetici mult mai avansaţi decât sunt capabile
manechinele sau păpuşile precum RealDoll.

Agalmatofilia este adesea prezentă în artă, cu precădere în filmul „L’Age d’or” a lui Luis Bunuel
în care actriţa principală suge degetul unei statui, cât şi în filmul „The Cell” al lui Tarsem Singh. Filmul are
în centrul poveştii un criminal în serie, Carl Stargher, care-şi îneacă victimele, care sunt toate femei
tinere, pentru ca apoi să le albească corpurile ca să semene cu păpuşile. După care se masturbează în
timp ce stă deasupra corpurilor. Mai târziu, are loc o scenă care se petrece în mintea sa. Aici, un
psihiatru descoperă o colecţie grotescă de corpuri-păpuşi dispuse în vitrine de prezentare ataşate unor
dispozitive rudimentare care le dispun în diferite poziţii sexuale sadomasochiste. Actul grotesc este o
reprezentare a modului în care victimele sunt percepute de către ucigaş.

Fetişurile asociate agalmatofiliei nu sunt neapărat misogine şi obiective deşi par a fi. Deşi
bărbaţii care participă la astfel de fetişuri întrec în numărătoare femeile cu 10:1, există o mulţime de
femei care participă de asemenea. Stimularea sexuală rezultă mai mult din necesitatea controlului şi a
gratificării sexuale fără sentimente. Poate fi greşit interpretată ca o desprindere superficială şi inanimată
de stimularea sexuală, şi, deşi aceasta poate fi valabilă pentru unii, nu este pentru toţi. Unii o folosesc ca
pe o formă de a practica acte defavorabile fără a face rău cuiva. Dacă este un lucru bun sau nu, este mai
mult un motiv de îngrijorare când oamenii întreprind astfel de acte asupra unor alţi oameni. Fetişismul
este ca o boală pentru unii şi doar un sentiment pentru alţii. Nu există o metodă optimă de a o descrie
întrucât variază mult în rândul oamenilor, fiind greu pentru practicanţi să se distanţeze de acte care par
groteşti sau cumplite. Agalmatofilia este un concept greu de înţeles, în special când se ia în considerare
statusul mental din spatele acestor fantezii.
BIBLIOGRAFIE

1) https://www.scientia.ro/blog-sergiu-vijiala/3249-agalmatofilia-sindromul-statuii.html
2) https://www.csid.ro/sex/sexualitate/hipersexualitatea-la-barbati-pericole-tratamente-
17437923
3) https://ro.wikipedia.org/wiki/Hipersexualitate
4) https://ro.wikipedia.org/wiki/Feti%C8%99ism
5) http://www.psihanaliza.org/freud/fetisism.html