TIPURI DE INFRACTORI

Investigarea personalitatii infractorului si conturarea unei tipologii, presupune

cunoasterea aspectelor generale si speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice,
psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influenteaza
sau determina comiterea infractiunii.
Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte, cu o mare diversitate
comportamentala. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizeaza
printr-o seama de trasaturi fiziologice, psihologice si atitudini sociale care nu se
regasesc intocmai la toti infractorii. Din aceasta cauza propunerea unei tipologii
a infractorilor este dificila. Prin tip, ca notiune generala, se intelege o totalitate
de trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trasaturi
distinctive ar trebui sa ofere o imagine sintetica asupra infractorului.
Aspectele juridice ale infractiunilor nu se limiteaza numai la definirea,
identificarea si explicarea notiunii si structurii acestora, ci se extind si asupra
gasirii unor criterii certe de clasificare, in vederea depistarii caracteristicilor lor
generale si specifice.
In criminologia contemporana (Oancea, 1998) predomina inca tipologia lui E.
Seelig (1956) si tipologia lui J. Pinatel (1963).

6.1. Infractorul agresiv sau violent

Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinte

individuale si sociale deosebite (vatamare corporala, tentativa de omor, lovitura
cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizeaza prin agresivitate,
emotivitate puternica, descarcari reactive, stari de manie, ostilitate, autocontrol
foarte scazut etc.
Agresivitatea fizica (mai ales la infractorii cu o constitutie atletica) se manifesta
si prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cutit, topor, arma, baston etc., iar
agresivitatea verbala prin insulta, calomnie, amenintare, plangerea la autoritati
etc. (cu predilectie la infractorii cu o constitutie astenica).
Agresivitatea, ca trasatura specifica acestui tip de infractor, de cele mai multe
ori este asociata cu abuzul de alcool, ceea ce determina o crestere a tensiunii
emotionale si o scadere a capacitatii de autocontrol, favorizand trecerea la actul
infractional agresiv.

6.2. Infractorul achizitiv

Infractorul achizitiv se caracterizeaza prin tendinta de achizitionare, de luare, si

insusire de bunuri si valori in scop personal, in scop de castig, in scop de
intretinere, de imbogatire etc. 
Infractorul achizitiv comite o gama variata de infractiuni: furt, talharie, abuz de
incredere, inselaciune, tulburarea de posesie, fals si uz de fals, delapidare,
evaziune fiscala, luarea de mita etc. In functie de genul infractional, acest tip de
infractor prezinta anumite particularitati specifice.

6.3. Infractorul caracterial

Caracterul vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de

fiinta sociala a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalitatii, intrucat
exprima profilul psihomoral evaluat dupa consistenta si stabilitate. Acesta
reprezinta un subsistem relational-valoric si de autoreglaj, exprimandu-se
printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Infractorul caracterial prezinta unele tulburari de ansamblu ale caracterului,
unele deficiente in capacitatea de organizare si ierarhizare a valorilor sociale.
Acest tip de infractor se caracterizeaza prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambitie,
individualism, dominatie, incredere excesiva in sine, suspiciune, instabilitate
comportamentala, inadaptare sociala, desconsiderarea celorlalti, lipsa emotiilor
si a sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ si deseori intra in
conflict interrelational. 
Cele mai frecvente infractiuni pe care le comite sunt: furtul, inselaciunea,
abuzul de incredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc.

6.4. Infractorul sexual

Acest infractor se caracterizeaza prin: impulsivitate, brutalitate, violenta,

indiferenta afectiva, autocontrol scazut, impuls sexual puternic, devieri ale
instinctului sexual, perversitate, afectarea simtului moral, sadism sau
masochism etc.
La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentala, evidentiata
prin dezinhibitia unor modalitati primare in satisfacerea unor impulsuri
imediate. Persistenta impulsurilor sexuale si imposibilitatea depasirii lor, pot
determina comportamente delictuale. Infractiunile comise sunt cele cu tematica
sexuala: viol, incest, pedofilie sau chiar omor. 
La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai daca il face pe partenerul
sau sexual sa sufere fizic (batut, chinuit, torturat etc.) si moral (sfidat,
batjocorit, umilit etc.). Uneori, isi poate consuma actul sexual numai prin
omorarea partenerului, cand acesta se afla in agonie. In schimb, masochistul isi
satisface impulsul sexual numai daca el insusi este chinuit, torturat (biciuit,
ranit, insangerat etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplica unui tert aceeasi
procedura. 
Trecerea la act nu poate fi blocata sau amanata, deoarece infractorul sexual nu
are un sistem etic interiorizat. El nu anticipeaza consecintele si nici nu atribuie
faptelor sale o semnificatie negativa. Actul infractional se desfasoara in
conditiile dictate de impulsul sexual puternic, la sfarsitul caruia infractorul se
simte “eliberat” organic si psihic.

6.5. Infractorul ocazional

Infractorul ocazional comite o fapta penala datorita unor incitatii exterioare, a

unor ocazii speciale. Se pune problema daca la acest tip de infractor, factorii
externi sunt decisivi ( ocazia il face pe individ infractor) sau factorii interni,
personali (ocazia descopera infractorul din individ). Majoritatea criminologilor
si a psihologilor criminalisti sustin ca factorii externi sunt predominanti, dar
exista si o contributie a factorilor interni. Astfel, sunt situatii, imprejurari
exceptionale care pot determina la infractiune si pe o persoana care, in alte
imprejurari nu ar comite o asemenea fapta. O caracteristica a infractorului
ocazional este faptul ca el nu recidiveaza.
Infractorul ocazional se caracterizeaza prin: sugestibilitate, sensibilitate,
impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scazut, luarea rapida a
deciziilor etc.
In functie de contextul situational si genul infractiunilor, acest tip de infractor
este de mai multe feluri: a). infractorul ocazional comun care, sub presiunea
unor trebuinte imediate si prezenta unor circumstante defavorabile, comite
furturi din magazine, incalca ordinea publica sau, pentru obtinerea unor
beneficii ilegale, savarseste activitati frauduloase; b). infractorul care savarseste
fapte penale sub presiunea unor stari emotive puternice (manie, furie, ura,
jignire etc.), pe care nu le poate stapani; c). infractorul care sub influenta unor
conditii personale critice si defavorabile (situatie materiala precara, criza
financiara momentana etc.), poate comite o infractiune; d). infractorul care
comite un delict din imprudenta, din neprevedere (automobilistul care incalca
regulile de circulatie).

6.6. Infractorul profesional

Infractorul profesional sau de “cariera” este format si socializat in directia

comiterii infractiunii. Unica lui sursa de existenta o constituie infractiunea.
Refuzul muncii cinstite si legale apare ca o trasatura esentiala a acestui tip de
infractor. Obiectul principal al activitatilor sale infractionale il constituie
castigurile financiare, neimplicandu-se in infractiuni cu violenta, in afara de
cazul in care violenta este “specialitatea” sa (talharia). De obicei debuteaza in
calitate de copil delincvent, provenind dintr-un mediu social disfunctional.
In cadrul acestei specialitati infractionale se intalnesc doua categorii: a).
infractorul profesional pasiv, care nu desfasoara o activitate sociala utila,
castigandu-si existenta din savarsirea unor infractiuni, din practicarea unor
activitati parazitare (cersetoria, vagabondajul, prostitutia, jocurile de noroc
etc.).
Infractorul profesional pasiv se caracterizeaza prin: nivel scazut atat al
inteligentei, cat si a pregatirii scolare, capacitate redusa de rezolvare a
dificultatilor zilnice, structura caracteriala labila, sugestibilitate, tendinta de
supunere, motivatie scazuta, autocontrol comportamental oscilant etc. b).
infractorul profesional activ, dinamic si organizat, isi castiga existenta din
infractiuni mai complexe (furt din buzunare, fals si uz de fals, proxenetism
etc.). 
Infractorul profesional activ isi formeaza deprinderi si abilitati tehnice de inalt
specialist, este capabil sa-si planifice activitatile, sa-si aleaga victimele si sa-si
indeplineasca planul de comitere a infractiunii in asa fel incat sa evite
depistarea ei. El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face
infractorul obisnuit. De cele mai multe ori comite infractiuni actionand in mod
organizat si in banda (furturi prin spargere din locuinte, magazine, hoteluri,
banci, case de bani, furturi de autovehicule, contrabanda, escrocherii etc.). Se
caracterizeaza printr-un nivel de inteligenta mediu sau chiar ridicat, este
insensibil, indiferent afectiv, lipsit de simpatie si compasiune, este impulsiv,
egocentric, tupeist, pervers, razbunator, are un autocontrol general scazut,
manifesta intoleranta la frustrare si nu poate realiza afectul asteptarii etc. 
In general, infractorul profesional este pregatit pentru arest si judecata, fiind
mereu in expectativa unei pedepse privative de libertate, considerand aceasta ca
facand parte din viata sa. In penitenciar, intrand in contact cu alti infractori, are
posibilitatea de a invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la
un adevarat schimb de experienta, profesorii lui fiind infractorii profesionisti
mai in varsta. Ca rezultat al infractiunii, el isi pastreaza o parte din bani pentru
cheltuieli de judecata si pentru perioada post-detentie.
La infractorul profesional afectul atinge o forma pasionala pronuntata, iar
actiunea este profund dirijata de ratiune. Infractorul se deosebeste de ceilalti
oameni, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin
faptul ca actiunile lui au un continut antisocial. Aptitudinile lui specifice,
elaborate in urma unei practici indelungate, care il situeaza in unele privinte
deasupra omului normal, obisnuit, nu-i determina actiunea infractionala fara un
mediu favorabil, reprezentat de conditiile socio-economice.

6.7. Infractorul recidivist

Infractorul recidivist comite infractiunea in mod repetat, din obisnuinta. Dupa

comiterea unei infractiuni, fiind descoperit si pedepsit, comite din nou alte
infractiuni. Acesta se caracterizeaza prin: imaturitate intelectuala, impulsivitate,
agresivitate, egocentrism, scepticism, tendinta de opozitie, indiferena afectiva
etc. 
Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit
si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera ajutor si ca in viata totul se
petrece conform legilor “baftei” sau "ghinionului". Acestora le este
caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara,
dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria personalitate.
Succesul obtinut de infractor la prima infractiune, actioneaza drept stimul
pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Accepta greu dezaprobarea, cata
vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al
periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata
de exigentele legii penale. De aceea, individualizind pedeapsa, instanta nu
poate face abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar
daca a intervenit amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea.

6.8. Infractorul ideologic

Infractorul ideologic sau politic, nu se confunda cu infractorul de drept comun.

Infractorul ideologic este persoana care, avand anumite idei si convingeri
politice, economice, stiintifice sau religioase, comite, datorita acestor idei, fapte
care aduc atingere legilor penale existente intr-un anumit stat, motiv pentru care
este considerat adversar si implicit este sanctionat. De regula, infractorul
ideologic este un militant pentru reforme si schimbari sociale, economice,
stiintifice etc. El nu este determinat in faptele sale de scopuri personale, ci de
dorinta de a face bine altora, de a inlatura suferinte sau nedreptati. Istoria a
demonstrat ca multi militanti politici, considerati la un moment dat ca
infractori, si pedepsiti pentru aceasta, ulterior ideile lor au triumfat, iar acestia
au fost considerati eroi. Nu se considera infractori politici, persoanele care
comit acte de terorism.

6.9. Infractorul debil mintal

Statistica a demonstrat ca procentul debililor mintali in populatia penala este

ridicat, ceea ce presupune existenta unui tip special de infractor si anume
infractorul debil mintal. Infractiunile comise de acesta sunt in functie de gradul
debilitatii sale (usoara, medie, grava).
Infractorul debil mintal are o gandire infantila, concreta. Predomina doar
achizitia de cunostinte, fara a putea prelucra si elabora solutii proprii in diferite
situatii. Atentia si memoria functioneaza limitat, iar autocontrolul este foarte
scazut Este credul, sugestibil, instabil emotiv, egocentric, iar empatia lipseste
cu desavarsire. Constiinta de sine este slab dezvoltata, nu isi da seama de
limitele restranse ale propriei judecati. Apreciaza realitatea dupa nivelul sau de
intelegere. Ii lipseste capacitatea de prevedere si implicit consecintele faptelor
sale. La deficientele mintale se adauga si carentele caracteriale, ceea ce il face
si mai mult un inadaptat social. Insuficienta capacitatii mintale genereaza un
comportament infractional cu atat mai periculos, cu cat defectivitatea sa este
mai accentuata. Infractorul debil mintal este lipsit de posibilitatile de adaptare
adecvata, supla, la situatiile nou intervenite in ambianta. 

6.10. Infractorul alienat

Criminologia si psihologia judiciara moderna abordeaza studiul personalitatii

infractorului alienat in procesul depersonalizarii sale, studiind multilateral
cauzele si conditiile ce se manifesta in circumstantele atat de ordin obiectiv, cat
si subiectiv. Orice cercetare a comportamentului anormal se orienteaza intr-un
sens etiologic, precizand rolul factorilor bio-psiho-socio-culturali, structura
personalitatii individului, capacitatile sale intelectual-afective si motivationale,
modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviant-aberante.
Infractorul alienat se caracterizeaza printr-o dizarmonie structurala a
personalitatii, care afecteaza functiile cognitive, afective, motivationale,
volitive si terminand cu actiunile, activitatea si conduita sociala. Acesta are o
gandire haotica, stapanita de idei fixe, de tendinte si actiuni straine de realitatea
in care traieste. Este stapanit de frica sau manie pronuntata, de emotii si stari
afective puternice, explozive, necontrolate.
Sub raport social, acesta pierde legatura cu familia, prietenii, profesia, ajungand
la un pronuntat proces de instrainare si insingurare. Infractorul alienat comite
fapte brutale, crude, fara motiv, atacand prin surprindere, pe neasteptate, din
“senin” (omor deosebit de grav, distrugere prin incendiere etc.),. Infractorul
alienat nu are control de sine si nici constiinta starii sale, ceea ce il face
iresponsabil si implicit nu raspunde penal (Oancea, 1998). 
In functie de boala de care sufera, infractorul alienat se poate clasifica in:
infractorul schizofrenic, paranoic, maniaco-depresiv, epileptic, alcoolic sau
toxicoman, traumatizat fizic sau psihic, senil. La acestia se mai adauga o alta
categorie, si anume infractorul alienat datorita unor cauze organice, imbolnaviri
grave care afecteaza in special, sistemul nervos central (Margineanu, 1999). 
Quay (1987) incadreaza infractorii in patru categorii: a).”Nesocializat”
(subsocializat). Acesta reprezinta un grup problematic pentru societate. Sunt cei
care arata ca nu vor sa se schimbe si au cea mai pesimista prognoza de a se
adapta. b).”Socializat” (socializatul agresiv). Acestia manifesta o buna
relationare fata de partenerul din relatia infractionala (furt, plasare de droguri
etc.). Predomina, in general, in mediile urbane aglomerate. c).”Deficit de
atentie”. Persoanele ale caror comportamente sunt susceptibile de a fi
influentate de mediu, ajungand la delincventa in functie de circumstante. Este
vorba de o influenta la nivelul patternului cognitiv si la nivelul trasaturilor de
personalitate. d).”Anxietate-retragere”. Quay considera anxietatea ca fiind o
motivatie a comportamentului infractional.
Clasificare delictelor se poate face in functie de obiectul acestora (Banciu,
1992), mai exact dupa valorile sociale lezate, distingandu-se: delicte contra
patrimoniului (public sau privat), contra persoanei, autoritatii, contra bunelor
moravuri, delicte economice, delicte contra sigurantei institutiilor de stat etc.
O alta clasificare a delictelor se realizeaza in functie de elementele constitutive
ale acestora: a).dupa latura subiectiva (delicte cu intentie sau din culpa, delicte
cu mobil si fara mobil etc.); b).dupa latura obiectiva (delicte comise prin
actiune, delicte comise prin inactiune, delicte de rezultat, delicte de pericol
etc.); c).dupa numarul de subiecti (delicte cu un singur participant, delicte cu
mai multi participanti, in grup etc.).
In functie de intensitatea delictelor, de gravitatea prejudiciilor, de modalitatile
si mijloacele de savarsire, acestea pot fi: 
• delicte simple (usoare), fara urmari sociale deosebite (furtul necalificat,
calomnia, insulta, cersetoria etc.);
• delicte calificate, cu urmari negative mai pronuntate, savarsite cu anumite
mijloace si in anumite modalitati (furtul calificat);
• delicte grave care pun in pericol viata si sanatatea indivizilor, securitatea
institutiilor si a statului (asasinatul deosebit de grav, genocidul, pirateria aeriana
sau navala, traficul de droguri etc.).
Fenomenul delincvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de
savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor, dupa cum
urmeaza (Banciu, 1992):
1).Delincventa (criminalitatea) reala, denumita si cifra neagra a criminalitatii.
Ea cuprinde totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite
in realitate, indiferent daca ele au fost descoperite si inregistrate de institutiile
penale. Criminalitatea reprezinta adevarata dimensine a ilicitului penal, insa
estimarea ei este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura
tehnico-criminalistice, operationale si statistice;
2).Delincventa (criminalitatea) descoperita, care cuprinde faptele savarsite in
realitate si care au fost depistate si identificate de catre serviciile specializate.
De regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, deoarece nu
toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; unele
delicte nu sunt reclamate, altele, nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar
de catre victima etc.;
3).Delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa
descoperita si inregistrata de unitatile de politie care este judecata si sanctionata
de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele
descoperite ajung sa fie judecate. Astfel unele delicte sunt gratiate si amnistiate,
altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legate de
prescriptie, decesul delincvntului etc.