REFERAT

MANAGEMENTUL ORGANIZAȚIONAL
ÎN DOMENIUL ORIDNII PUBLICE ȘI
SIGURANȚEI NAȚIONALE
 MANAGEMENTUL ORDINII PUBLICE ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ INTERNĂ

În demersul ştiinţific realizat, am remarcat faptul că evenimentele care s-au derulat pe

parcursul ultimilor ani au dus la tulburarea ordinii constituţionale, afectând starea de
normalitate în viaţa politică, economică, socială, militară etc., manifestându-se pe perioade
mai scurte sau mailungi de timp. Perioada de criză în sistemul social reprezintă acea stare de
fapt apărută la un moment dat, care se manifestă în afara cadrului juridic existent printr-un
summum de evenimente ce se succed rapid, afectând valorile umane şi interesele acestora,
ducând în final la destabilizarea ordinii constituţionale.
Criteriile pe baza cărora se disting tipurile de criză sunt: „domeniul de manifestare
(economice, politice, sociale, militare etc.), zona de manifestare (interne sau naţionale,
internaţionale sau subregionale, regionale, globale), durata (de scurtă şi lungă durată), gradul
de prevedere (previzibile, imprevizibile cum sunt dezastrele naturale, accidentele nucleare
etc.), combinate (tipuri de criză cu elemente specifice mai multor criterii)”.
Tipologia crizelor interne care pot afecta ordinea publică şi ordinea
constituţională a statului român
Luând în considerare posibilitatea afectării ordinii publice şi chiar a celei
constituţionale, crizele interne pot fi de natură: economico-financiară; politico-socială;
militară; culturală; juridică; ecologică.
Crizele de natură economico-financiară
Orice stat democratic trebuie să caute ca prin forme şi mijloace specifice să asigure
pentru cetăţenii săi o stabilitate economică prin realizarea accesului uniform la resurse şi pieţe
de desfacere în scopul susţinerii unui nivel adecvat de bunăstare şi putere a naţiunii, precum şi
crearea condiţiilor necesare evoluţiei culturale şi dezvoltării personalităţii umane. Asemenea
evoluţie nu favorizează apariţia de crize sau stări conflictuale care ar putea genera instabilitate
deci, involuţie. Realizarea acestei stabilităţi economice este în legătură directă cu existenţa
unui cadru politic şi juridic adecvat.
Crizele de natură economico-financiară pot favoriza cele mai acute crize sociale,
politice şi pot genera conflicte de natură militară.
Crizele din domeniul politico-social
Îndeobşte cunoscută accepţiunea că economia este motorul progresului, determină
aprecierea că direcţia dezvoltării economice este dată de stabilitatea sau instabilitatea politică.
Din acest punct de vedere, unii specialişti sunt adepţii ideii că instabilitatea politică determină
efecte negative asupra economiei cu toate fenomenele ce decurg de aici în plan social, iar alţii
consideră că dezvoltarea economică poate duce la creşterea instabilităţii politice în condiţiile
externalizării capitalului şi a existenţei corporaţiilor multinaţionale.
 Instabilitatea politică în plan intern determină apariţia şi manifestarea unor reacţii
externe de sancţionare a statului, reacţii ce se pot manifesta prin impunerea unor restricţii cu
implicaţii directe asupra vieţii publice.
Manifestarea tendinţelor de izolare politică a ţării în cadrul organismelor
internaţionale, ca urmare a acestei situaţii, determină apariţia şi proliferarea unor mişcări sau
organizaţii care, în numele democraţiei, solicită drepturi colective pentru unele minorităţi,
drepturi care în timp ajung la stadiul de privilegii.
Crizele din domeniul militar
Deşi la nivelul României acest tip de criză nu se prefigurează în viitorul apropiat,
apreciez că acesta este un domeniu sensibil şi orice dereglare a sa în oricare din statele vecine
sau în organizaţiile internaţionale din care ţara noastră face parte, poate influenţa normalitatea
la nivel social. Crizele de natură militară manifestate în ultimii ani au avut ca determinare
obiectivă redeşteptarea unor ambiţii naţionaliste, etnice şi religioase în contextul căderii
„Cortinei de fier” şi al dezvoltării nevoilor de relaţii economice la nivel global.
Crizele din domeniul cultural
Identitatea comunităţilor îşi are sorgintea în puternice rădăcini ale tradiţiei
etnicoreligioase.Practic, în afară de teritoriu şi populaţie, factorii de risc la adresa României
mizează în mod indiscutabil pe identitatea naţiunii, ca element definitoriu în ceea ce priveşte
interesele acesteia.
Declanşarea acestui gen de crize este posibilă datorită slăbiciunilor instituţiilor
politicoadministrative care, prin măsuri ineficiente, determină apariţia şi proliferarea unor
antagonisme etnico-culturale şi religioase şi manifestând o lipsă totală de iniţiativă în
rezolvarea problemelor legate de identitatea culturală a grupurilor etnice şi religioase, nu
permite constituirea linei culturi a toleranţei, foarte necesară promovării unui climat de
stabilitate
Crizele din domeniul juridic
Insuficienţa sau uneori inexistenţa cadrului legislativ în unele domenii, fac ca normele
juridice să fie aplicate prin împuterniciri normative de la legislativ la executiv şi de la acesta
din urmă la specialişti sau diferite grupuri profesionale.
Crizele din domeniul ecologic
Securitatea mediului înconjurător este o constantă a activităţii fiecărei administraţii în
sensul că reprezintă un factor de control al stabilităţii socio-politice. Apariţia unor crize în
domeniul ecologic, determinate de dezastre sau catastrofe precum şi de sistemul distribuirii şi
utilizării resurselor naturale, poate să influenţeze în mod direct stabilitatea politică, economică
şi socială.
Transformările mediului înconjurător pot afecta relaţia normalitate-mediu în sensul că

3
ambele elemente se influenţează reciproc. Apariţia crizelor în domeniul ecologic poate fi
determinată, în esenţă, de lipsa sau poluarea surselor de hrană, a apei, aerului, precum şi de
urmările imprevizibile ale dezastrelor urmate de neputinţa autorităţilor de a gestiona
manifestările naturii.
Criza de autoritate a instituţiilor statului
Evenimentele vieţii politice interne, în special în ultimii 18 ani, au scos în evidenţă un
nou concept al crizelor şi anume criza de autoritate a instituţiilor statului, care în unele situaţii
a dus la disoluţia acestora.
Analizând fenomenul din interiorul său putem aprecia că efectele oricărei situaţii de
criză se manifestă în lanţ, populaţia şi autorităţile intrând în panică iar această situaţie
determină acţiuni în forţă care de cele mai multe ori duc la pierderi de vieţi omeneşti şi la
pagube materiale importante.
Evenimentele au demonstrat că restabilirea ordinii constituţionale s-a făcut prin
intervenţia forţelor de ordine publică chiar şi atunci când s-au instituit stările excepţionale.
Consider că în situaţia unor intervenţii directe nu se mai pot folosi modele stereotip de
planificare şi acţiune. Acestea suferă restructurarea şi redirecţionarea sistemului de
management al ordinii publice.

Restructurarea şi redimensionarea sistemului de management al ordinii publice în

situaţia introducerii stărilor excepţionale
Abordarea securităţii, în general, şi a ordinii publice, în special, se face astăzi din
perspectivă sistemică. Securitatea este recunoscută ca fiind un concept multidimensional în
care toate domeniile de activitate (politic, diplomatic, economic, cultural, ştiinţific,
informaţional, military ş.a.) îşi iau măsuri care să asigure promovarea intereselor specifice.
Ordinea publică ca subsistem nu poate exista independent, legăturile cu celelalte componente
sunt vitale pentru funcţionarea optimă a întregului sistem. Fiind vorba de un sistem al cărui
echilibru şi funcţionare optimă constituie un deziderat politic, apreciez că în rândul
instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea situaţiilor de criză în domeniul ordinii
publice trebuie să se întreprindă, în plan practic, măsuri pentru revenirea cât mai rapidă la
starea de normalitate.
Cadrul normativ
Având în vedere toate acestea, în analiza efectuată se pleacă de la conceptul că în
evoluţia unei situaţii conflictuale se disting şi stări care, dacă nu sunt gestionate eficient, pot
amplifica durata şi deznodământul acestora. Soluţionarea crizelor care ameninţă siguranţa
naţională şi ordinea constituţională, stabilitatea, suveranitatea şi independenţa statului român,
unitatea şi integritatea sa teritorială pune în ecuaţie dificila problemă a introducerii regimului
stărilor excepţionale (de urgenţă sau de asediu).
Societatea umană, în evoluţia sa, tinde să-şi rezolve problemele apărute folosind tot
mai mult forţa dreptului şi nu dreptul forţei şi aceasta întrucât orice acţiune umană care se
vrea a fi benefică societăţii trebuie să aibă ca suport principiile de aplicare a dreptului.
Starea de urgenţă reprezintă „ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social
şi de ordine publică, instituite în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi
administrativteritoriale în următoarele situaţii: existenţa unor pericole grave, actuale sau
iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale; iminenţa
producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a
urmărilor unor dezastre”.
Restructurarea sistemului de forţe şi atribuirea responsabilităţilor şi competenţelor
La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei
publice (centrale sau locale) trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi
publice, acestea continuând să exercite atribuţiile care nu au fost transferate şi să acorde
sprijin instituţiilor abilitate.
Misiunile structurilor de ordine publică pe timpul stării de urgenţă
Pe lângă aspectul juridic al transferului de atribuţii către alte autorităţi, gama de măsuri
care se iau la instituirea stării de urgenţă se stabileşte fie prin actul normativ de instituire
(decretul preşedintelui), fie prin ordonanţele militare emise de persoanele împuternicite
potrivit legii. Acestea se referă la activităţile care se desfăşoară de către instituţiile şi forţele
legal abilitate pentru menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii constituţionale, prevenirea
şi zădărnicirea unor acţiuni violente îndreptate împotriva instituţiilor statului, bunurilor,
persoanelor şi colectivităţilor, ori pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor dezastre.
Potrivit legii, durata pentru care se poate institui starea de urgenţă este de 30 de zile.
De asemenea, prin măsurile luate se va urmări ca economia să fie dirijată către
asigurarea resurselor esenţiale vieţii comunităţii prin distribuirea hranei, apei, combustibililor,
energiei electrice şi a altor necesităţi esenţiale desfăşurării vieţii comunităţii.
Concluzionând, putem spune că, deşi atribuţiile Politiei Locale în situaţii de urgenţă nu
se schimbă în mod fundamental, acestea cresc în intensitate pe durata stării de asediu.

Rolul şi misiunile structurilor de ordine publică pe durata stării de asediu

Datorită condiţiilor specifice pericolului deosebit la adresa instituţiilor fundamentale
ale ţării, la instituirea stării de asediu, măsurile trebuie luate rapid şi cu eficienţă în scopul
soluţionării în faza incipientă a stării de conflict şi împiedicării propagării acesteia. Potrivit

5
reglementărilor în vigoare, durata pentru care se poate institui starea de asediu este de 60 de
zile.
Pe timpul stării de asediu, Politiei Locale îi revin următoarele atribuţii: aplicarea
măsurilor stabilite prin decretul de instituire şi planurile de
cooperare sau de acţiune specifice, intensificarea măsurilor organizatorice şi de pregătire
pentru protecţia civilă.
Gestionarea situaţiei de criză care a determinat instituirea stării de asediu impune şi
alte sarcini specifice pentru Politia Locala, după cum urmează:
- îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planurile de mobilizare a economiei, populaţiei şi
rezervelor în scopul creşterii capacităţii de apărare a ţării;
- restabilirea ordinii constituţionale grav afectate şi luarea în pază a unor obiective devenite
de importantă deosebită; asigurarea respectării de către populaţie a regulilor impuse de
legislaţia în vigoare.
În concluzie, sesizarea condiţiilor şi momentului în care o criză se transformă într-o
stare de pericol iminent la adresa independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale este cel
mai important aspect în evoluţia riscurilor şi ameninţărilor ce determină instituirea stării de
urgenţă sau stării de asediu. În asemenea situaţii, cooperarea şi interoperabilitatea
interdepartamentală joacă un rol decisiv.

Cooperarea interarme şi colaborarea interdepartamentală pentru restabilirea ordinii

constituţionale
Coordonarea şi armonizarea eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor pe timpul
restabilirii ordinii constituţionale se impun ca necesităţi primordiale factorilor de decizie în
domeniul ordinii publice.
Organizarea cooperării, prin prisma îndatoririlor celor care conduc structurile de
ordine publică, trebuie privită atât ca o activitate de bază în etapa planificării, cât şi ca o
secvenţă a procesului de conducere.
Necesitatea eficientizării permanente a acţiunilor care vizează apărarea şi restabilirea
ordinii constituţionale impune realizarea sincronizării între organele de conducere a diferitelor
categorii de forţe, dar şi între forţele şi mijloacele participante la îndeplinirea misiunilor.
În plan local (teritorial), cooperarea se organizează atât intra, cât şi interinstituţional, în
baza dispoziţiilor primite de la eşalonul superior, în scopul informării operative, reciproce,
stăpânirii situaţiei operativ-informativ, coordonării şi sincronizării acţiunilor din zona de
competenţă şi îndeplinirii în comun a unor misiuni şi analizei oportunităţii măsurilor
preventive pentru stoparea sau limitarea, după caz, a acţiunilor destabilizatoare a ordinii
constituţionale. Realizarea şi menţinerea legăturilor de cooperare se înscriu, de regulă, în
limita diagramei de relaţii prevăzută în planurile de cooperare

Concluzionând, putem spune că scopul cooperării pentru restabilirea ordinii

constituţionale, indiferent de nivelul la care se organizează, este acela de a coordona
intervenţia în timp şi spaţiu, într-o concepţie unitară, a eforturilor şi acţiunilor forţelor
participante.

7
 CONCLUZII

Fără ordine şi siguranţă publică, o societate nu poate să existe şi nici să se dezvolte.

Definite ca instrument de apărare a instituţiilor şi ca situaţie socială ce garantează şi permite
deplina exercitare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cele două concepte reclamă
necesitatea unui serviciu public care să le garanteze.
Pentru creşterea eficienţei în rândul activităţilor publice, o serie de noi abordări şi
practici trebuie luate în considerare.
Modernizarea structurilor şi necesitatea unei transparenţe în sistemul actual sunt doar
câteva din necesarul de implementare la nivel organizaţional.
Îmbunătăţirea imaginii Poliţiei Locale a depins şi va depinde întodeauna de contactul
cu publicul, reprezentat de comunitate în ansamblul ei, dar şi, la nivel individual, de către
cetăţean.
Toţi agenţii trebuie să constientizeze faptul că încrederea publică în poliţie este strâns
legată de atitudinea şi comportamentul lor în ceea ce priveşte publicul, care se manifestă, în
mod preponderent, prin respectul acestora faţă de demnitatea umană şi drepturile şi libertăţile
individului, prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Activitatea acestei structuri se circumscie conceptului de “Poliţia Locala – serviciu
public la dispoziţia comunităţii”.
Pentru a creşte eficienţa şi a deţine controlul asupra activităţilor de îmbunătăţire a
imaginii instituţiei, este indicată formularea unei raportări lunare asupra obiectivelor urmărite,
întrucât, numai cu ajutorul comunicării interne eficiente, se pot evidenţia schimbări în
abordarea profesională, de către agenţii Poliţiei Locale, a modalităţii de îndeplinire a
misiunilor ce le revin.
De asemenea, se impune elaborarea şi implementarea unui program de instruire
profesională permanentă a personalului, precum şi un control trimestrial al aptitudinilor fizice
a acestora, dar şi a capacităţii psihice de exercitare a activităţii profesionale.
Organizarea de work-shopuri în cadrul cărora să fie prezentate şi însuşite prevederile
relevante ale Ghidului Autorităţilor Locale, elaborat de Comunitatea Europeană, în privinţa
infracţionalităţii în mediul urban.
Diseminarea bunelor practici utilizate de către exponenţii altor instituţii cu competenţe
în domeniul poliţienesc şi identificarea diferitelor obstacole în calea desfăşurării cu rezultate
pozitive în exercitarea activităţii curente.
În contextul menţionat, atât performanţele individuale ale agenţilor comunitari, cât şi
succesele instituţiei în ansamblul său, trebuie aduse la cunoştinţa publicului, iar pentru
stimularea comportamentului competitiv, agenţii vor fi recompensaţi, în funcţie de meritele
acestora.
Factorul uman este cel care poate genera obiectivul urmărit: printr-un personal bine
pregătit şi motivat, Poliţia Comunitară Sector 2 poate face diferenţa în ceea ce priveşte
calitatea serviciilor oferite.
Prin obiectivele urmărite, se doreşte îmbunătăţirea relaţiei administraţie publică -
poliţie-jandarmerie–comunitate, sens în care, printr-o abordare comprehensivă a
problematicii comunitare a ordinii şi siguranţei publice,se poate ameliora percepţia generală a
cetăţeanului faţă de organismele ce compun sistemul român de aplicare a legii.
În urma diferitelor dezbateri pe teme de actualitate, legate de siguranţa şi protecţia
oferită în mediul public, s-a putut constata că tendinţa actualã în domeniul supravegherii
marilor aglomerări urbane se bazeazã pe utlilizarea tehnologiilor video.
Astfel, un argument al susţinătorilor introducerii în mecanismul de asigurare a
supravegherilor locurilor publice a acestor tehnologii este acela cã numai personalul
autorizat, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, are acces la materialul video realizat. În
acest context, ar fi util luarea în considerare a obţinerii unei finanţări din surse externe sau a
unei sponsorizări, în scopul demarării unor proiecte în domeniul menţionat.
Un aspect important îl reprezintă sprijinul nemijlocit acordat de către conducerea
instituţiei personalului din subordine, mai ales la momentul apariţiei unor situaţii conflictuale
în timpul diferitelor acţiuni, dar şi asigurarea exercitării drepturilor la exprimarea opiniei
personale.
În procesul de informatizare a activităţilor este imperios necesară crearea de bănci de
date cu acces limitat, precum şi utilizarea datelor existente în performarea actului managerial.
Ţinând cont de faptul că violenţa intrafamilială a început să ocupe o pondere din ce în
ce mai însemnată, una dintre priorităţile Poliţiei Locale ar trebuie să fie elaborarea, în
colaborare cu alte instituţii de profil, a unor programe de natură a diminua infracţionalitatea
de acest tip.
Diminuarea criminalităţii financiare, reprezentată în mod special de infracţiunile
săvârşite cu ocazia retragerii de către populaţie a unei sume de bani din automatele bancare,
este prezentă, din ce în ce mai des, în preocupările Poliţiei Locale.
O măsură care ar contribui în mod vizibil la asigurarea climatului de linişte şi ordine
publică, dar şi a percepţiei opinie publice, este constituirea de echipe mixte, care să îşi
desfăşoare activitatea de patrulare, în mod special, pe timpul nopţii.
Cel mai recent document relevant in acest domeniu este "Doctrina nationala a
informatiilor pentru securitate si societate civila", aprobat in sedinta CSAT din 23 iunie
2003,care stipuleaza: "SIGURANTA NATIONALA'' - garantia oferita de catre stat privind

9
apararea eficienta a democratiei, statului de drept, ordinii constitutionale si valorilor supreme
garantate de Constitutie, prin activitatile de informatii, contrainformatii si securitate
desfasurate de sistemul securitatii nationale, precum si prin deciziile si actiunile de realizare a
sigurantei cetatenilor si a natiunii".

În concluzie, ne aflam într-o perioada în care majoritatea formelor de criminalitate

cunosc noi tipologii de manifestare, iar starea generala de securitate a cetateanului si a
mediului de afaceri are de suferit pe fondul unei insuficiente articulari si al unei anumite
rigiditati a institutiilor din sistemul de ordine si siguranta publica, în fata noilor provocari.
Desi numarul persoanelor care presteaza servicii de securitate a crescut în ultimii ani,
insuficienta coordonare a acestora creeaza vulnerabilitati care sunt exploatate tot mai mult de
gruparile infractionale.Ar trebui avut in vedere imbunatatirea cadrului legislativ, în special în
domeniul aplicarii si executarii masurilor contraventionale, pazei bunurilor si persoanelor ,
dezvoltarea mobilitatii terestre , dezvoltarea si modernizarea retelelor de comunicatii si
suport informatic .

Poliţia Româna are trecutul şi, totodată, viitorul ei. Trebuie să credem în viitorul
acestei instituţii de o importanţă fundamentală pentru statul de drept şi să contribuim la
îmbunătăţirea imaginii acestei instituţii care, în ultima perioadă, s-a aflat pe un făgaş negativ.
 BIBLIORAFIE

N.Stoicescu, O.Sachelarie, V.Al.Georgescu, Institutii feudale în Tarile Române, dictionar, Bucuresti,

Ed.Academiei R.S.R., 1988, p.9
FILE DIN ISTORIA POLIŢIEI ROMÂNE -Academicianul Florin Constantiniu discurs martie 2009

 HG NR. 196/2005 - Strategia MAI de realizare a ordinii si sigurantei publice,

pentru cresterea sigurantei cetateanului si prevenirea criminalitatii stradale;
 Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de
Aparare a tarii;
 Legea nr. 604/2003, privind organizarea si functionarea Ministerului
Administratiei si Internelor;
 Legea nr. 550/2004, privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane;
 Legea nr. 218/2002, privind organizarea si functionarea Politiei Romane;
 Legea nr. 371 din 20/09/2004, privind înfiintarea, organizarea si functionarea
Politiei Comunitare
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 27/09/2004
 Legea politiei locale. Legea 155/2010
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 483 din 14 iulie 2010
 Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 92/2011 pentru aprobarea
Metodologiei de elaborare a planului de ordine si siguranta publica al politiei
locale.
Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 342 din data de 17 mai 2011

http://www.mai.gov.ro
http://www.gov.ro/capitolul-20-ordine-publica-si-siguranta-cetateanului__l1a2071.html

11