Sunteți pe pagina 1din 74

DOMENIUL : Mecanic

CALIFICAREA : electrician electronist auto

1
Acest material este destinat pregătirii persoanelor care doresc să se califice în meseria de electrician
electronist auto.
Electricianul auto se ocupa în principal cu diagnosticarea disfuncţionalităţilor la sistemul electric al
autovehiculelor, executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a echipamentelor de producere şi stocare a energiei
electrice, la aparatura de bord, la sistemele de aprindere şi pornire, a echipamentului de iluminare şi semnalizare,
precum şi ale instalaţiilor auxiliare ale autovehiculelor.
În cadrul cursului se regăsesc următoarele module :

MODULUL 1: Completarea şi transmiterea documentelor specifice


Durata (în ore de pregătire) 30 ore din care: 10 ore teorie, 20 ore practică

MODULUL 2: Aplicarea normelor de protecţie a muncii şi prevenire şi stingere a incendiilor


Durata (în ore de pregătire) 30 ore din care: 10 ore teorie, 20 ore practică

MODULUL 3: Asigurarea cu piese de schimb şi materiale a locului de muncă


Durata (în ore de pregătire) 45 ore din care: 15 ore teorie, 30 ore practică

MODULUL 4: Planificarea activităţii proprii


Durata (în ore de pregătire) 45 ore din care: 15 ore teorie, 30 ore practică

MODULUL 5: Diagnosticarea disfuncţionalităţilor la sistemul electric


Durata (în ore de pregătire) 90 ore din care: 30 ore teorie, 60 ore practică

MODULUL 6: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a echipamentelor de producere şi stocare a


energiei
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 7: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la aparatura de bord


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 8: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la sistemele de aprindere şi pornire


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 9: Executarea lucrărilor de verificare şi reparaţie a echipamentului de iluminare şi semnalizare


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 10: Executarea lucrărilor de verificare şi reparaţie ale instalaţiilor auxiliare


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 11: Oferirea de consultanţă de specialitate


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 12: Utilizarea aparatelor de măsurare şi testare a mărimilor electrice


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

MODULUL 13: Utilizarea sculelor, dispozitivelor şi materialelor


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

2
MODULUL 1: Completarea şi transmiterea documentelor specifice
Durata (în ore de pregătire) 30 ore din care: 10 ore teorie, 20 ore practică

Identificarea datelor necesare întocmirii documentelor specifice. Pregătirea tehnologică


Între concepţia constructivă a unui aparat electric şi stabilirea tehnologiei de reparaţie trebuie să existe o strănsă
legătură şi interdependenţă. Prin efectuarea operaţiilor prevăzute în procesul tehnologic trebuie să se obţină, la
dispozitivul reparat, parametrii de funcţionare prevăzuţi de constructor, indicaţi în caracteristicile tehnice. Pentru
efectuarea lucrărilor sunt necesare doua procese tehnologice : procesul tehnologic pentru verificarea defectelor
instalaţiilor şi procesul tehnologic pentru reparare. Datele de referinţă sunt identificate corect cu prestaţia de efectuat
iar datele necesare completării documentelor sunt selectate şi codificate conform nomenclatorului de lucrări.
Procesul tehnologic va cuprinde totalitatea operaţiilor ce sunt necesare‚ în scopul efectuării reparaţiei. Tot
procesul tehnologic mai cuprinde şi operaţiile pentru verificarea tuturor subansamblurilor, iar dacă este cazul şi a
pieselor unui subansamblu pentru a se stabili ansamblu sau piesa stricată. Pe baza proceselor tehnologice se face
tarifarea lucrărilor, atăt de constatare a defectelor, căt şi de reparare, întocmindu-se devizul cu costul, inclusiv
materialele şi piesele de schimb. Valoarea se comunică clientului, iar dacă este de acord, cu acestea , se stabileşte
termenul pănă la care se va efectua lucrarea. În procesul tehnologic nu vor fi cuprinse şi deci nu se vor tarifa,
operaţiile de demontare şi remontare care au fost necesare şi sunt prevăzute în procesul tehnologic de constatare.
Întocmirea documentelor specifice. Documente pentru evidenţa lucrărilor.
Recepţia constituie o componenta a sistemului calităţii în domeniul auto şi este actul prin care investitorul
declara ca accepta, preia lucrarea cu sau fără rezerve si ca aceasta poate fi data în folosinţă. Prin actul de recepţie se
certifica faptul ca executantul si-a îndeplinit obligaţiile in conformitate cu prevederile contractului si ale
documentaţiei de execuţie.
Toate lucrările de evidenţă se vor întocmi numai pe imprimate tipizate . Datele se vor scrie cu cerneală sau cu
pastă şi căt mai citeţ.
La primirea instalaţiei se face înregistrarea în registrul de comenzi. Se completează rubricile privind data,
numărul de comandă, numele clientului, defecţiunea semnalată, etc.
Se întocmeşte bonul de comandă, completăndu-se la început cu numărul bonului, data, numele şi adresa
clientului.
După verificarea autoturismului şi stabilirea lucrărilor necesare, se completează bonul de comandă cu operaţiile
ce se vor efectua şi cu tarifele corespunzătoare, precum şi cu materialele ce se vor folosi şi costul lor. Prin însumarea
acestora rezultă valoarea totală a comenzii, care se consemnează pe bonul de comandă şi în registrul de comenzi. Se
stabileşte de către şeful unităţii, împreună cu lucrătorul care execută lucrarea, termenul de execuţie, care se trece pe
bonul de comandă.
Un exemplar va fi luat de client , un alt exemplar va însoţi instalaţia pe toată durata căt va sta în unitate.
Primirea pieselor de schimb şi a materialelor necesare se face în baza cantităţilor înscrise în bonul de comandă,
la rubrica materiale.
După executarea reparaţiilor se face controlul calităţii de către şeful de unitate.
La predarea autoturismului reparat se efectuează proba de funcţionare în prezenţa clientului.
În cazul în care se acordă garanţie, termenul de garanţie se va nota pe exemplarul de comandă care rămăne la
posesorul automobilului.
La încasarea valorii comenzii se va elibera o chitanţă, în care se scrie numărul bonului de comandă.
Tipurile de documente specifice utilizate
- comandă
- fişă de inspecţii în garanţie
- fişă de reparaţii
- fişă de inspecţii tehnice periodice
- certificat de garanţie
Identificarea datelor necesare întocmirii documentelor specifice.
- Comandarea notei de comandă (NC) pentru - Predarea PE la executant şi contactarea
obiectele importante; lucrării simultan cu avizarea lui;
- Avizarea NC şi aprobarea forurilor superioare; - Elaborarea graficului de execuţie a lucrării
- Comandarea proiectului de execuţie (PE), - Urmărirea încadrării execuţiei în termenele
avizarea şi aprobarea lui; stabilite
3
- Recepţia;
- Închiderea tehnico-economică a lucrării, în
baza dosarelor de recepţie.

4
MODULUL 2: Aplicarea normelor de protecţie a muncii şi prevenire şi stingere a incendiilor
Durata (în ore de pregătire) 30 ore din care: 10 ore teorie, 20 ore practică

După parcurgerea modului cursanţii vor fi capabili să cunoască :


- normele de protecţia muncii pentru ateliere mecanice, electrice, de sudură şi vopsitorie
- normele de tehnica securităţii muncii privind instalaţiile şi echipamentele electrice
- normele de protecţia muncii pentru întreţinerea şi repararea autovehiculelor
- mijloacele individuale de protecţie
- normele de protecţia muncii privind prevenirea şi combaterea incendiilor şi autoaprinderilor

NORME GENERALE DE PROTECŢIE A MUNCII


Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare pe durata exploatării maşinilor electrice se iau următoarele
masuri de protecţie:
- Manevrarea echipamentului de pornire a maşinilor electrice cu acţionare manuală se execută purtănd
mănuşi electroizolante. În cazul instalării dispozitivelor de comandă în locuri cu umiditate se vor folosi
mănuşi, iar in faţa acestui echipament se instalează platforme electroizolante (grătar de lemn cu izolatoare
suport).
- La motoarele electrice protejate numai prin siguranţe şi care nu au alte elemente de separaţie în faţa
acestora, înainte de începerea oricărei lucrări pe circuitul de forţă, se vor demonta aceste siguranţe, folosind
mănuşi electroizolante şi (în locuri umede) o platforma electroizolantă, iar în locul lor se vor monta capace de
siguranţa fără fuzibil, vopsite în roşu.
În cazul în care elementele de protecţie electrică ale motorului, se găsesc în altă încăpere în mod
suplimentar se va deconecta cablul de alimentare de la bornele motorului şi se vor asigura conductoarele
acestuia cu degetare de cauciuc.
- Corpurile maşinilor electrice şi cele ale echipamentului din circuitul lor de forţă trebuie să fie legate la
pămănt.
- Bornele, înfăşurările, şi cutiile terminale ale maşinilor electrice trebuie să fie închise, astfel încăt să fie
imposibilă ridicarea capacelor fără a demonta piuliţele.
- Elementele în rotaţie trebuie îngrădite sau protejate de apărătoare (inele colectoare, curele de transmisie,
cuple, ventilatoare, părţile deschise ale arborilor, etc).
- Izolarea electrică a circuitului de forţă, de pe care urmează a se demonta motorul electric, începe prin
oprirea motorului, verificarea lipsei tensiunii, realizarea unei separaţii vizibile, care se va bloca, iar pe
dispozitivul de acţionare (cablu, întreruptor, etc) se va monta un indicator de interzicere: "Nu închideţi ! Se
lucrează".
- Este interzis a se lucra la conductorul de legare la pămănt atăt timp căt motorul funcţionează şi
alimentarea lui este conectată.
- La motoarele electrice se pot executa lucrări şi pe baza de instrucţiune tehnică internă. Aceasta însa nu
exclude luarea tuturor măsurilor tehnice şi organizatorice care sunt necesare pentru asigurarea deplinei
securităţi a personalului.
- Scoaterea plăcilor avertizoare şi repunerea în funcţiune a motoarelor se vor face numai dacă în registrul
secţiei respective s-a consemnat faptul că lucrarea s-a terminat, precum şi numele persoanei care a comunicat
acest lucru.
- În scopul prevenirii personalului de exploatare asupra pericolului de atingere a pieselor aflate sub
tensiune, în vecinătatea acestora se afişează inscripţii sau pancarde specifice; pentru fiecare fel de tensiune şi
curent se vor utiliza notaţiile prevăzute în normative.
ACCIDENT DE MUNCĂ - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută
profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent
de natura juridică a contractului în baza căruia se desfăşoară activitatea şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile, invaliditate ori deces
În societăţile comerciale de transport auto, căt şi în cele de reparaţii a automobilelor, urmărirea respectării
măsurilor şi normelor de tehnică a securităţii muncii revine salariaţilor. Protecţia muncii face parte integrată
din procesul de muncă, avănd ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de muncă, prevenirea accidentelor de
muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
În scopul eliminării pericolului de accidentare la locul de muncă este necesar să se implementeze
proceduri clare cu privire la sănătatea şi securitatea muncii, astfel încăt să se asigure respectarea tuturor
normelor (generale şi specifice postului, respectiv lucrării executate).
Iată căteva exemple de astfel de reguli generale:
- muncitorii vor avea o îmbrăcăminte de lucru corespunzătoare (salopetă sau halat), care trebuie să fie strănsă
pe corp, iar hainele încheiate;
- muncitorii care execută efectiv operaţiile de demontare-montare trebuie să cunoască ordinea tehnologica a
operaţiilor, precum şi normele de utilizare corectă a sculelor şi dispozitivelor; este interzisa folosirea sculelor
şi uneltelor decalibrate, uzate sau deteriorate, precum şi folosirea unor improvizaţii în lipsa celor
corespunzătoare.
- muncitorii trebuie să fie informaţi în legătură cu pericolele la care se expun în cazul nerespectării procesului
tehnologic de demontare-montare;
- demontarea instalaţiei electrice sau a unor elemente componente ale instalaţiei electrice, se va face după
scoaterea bateriei de acumulatoare, pentru a se evita producerea unui scurtcircuit, care să conducă la
incendierea automobilului, la descărcarea forţată a bateriei sau deteriorarea ei prematură.
- repararea, ungerea sau curăţirea unor elemente ale instalaţiei de aprindere se face cănd motorul nu
funcţionează
- înainte de demontare, locurile de muncă trebuie sa fie menţinute în stare curată şi să fie bine luminate.
Spaţiile în care se efectuează lucrări de reglare a automobilului cu motorul în funcţiune trebuie să fie bine
ventilate şi prevăzute cu conducte de captare a gazelor de eşapament.
Există şi norme speciale, cum ar fi, de exemplu cele care asigură securitatea muncii în timpul montajului
şi exploatării acumulatoarelor electrice:
 încărcarea, întreţinerea şi repararea bateriilor de acumulatoare se efectuează în încăperi anume destinate
(staţii de încărcare);
 încăperile pentru încărcarea bateriilor vor fi prevăzute cu instalaţii de ventilaţie;
 instalaţiile electrice de lumină şi forţă din staţia de încărcare vor fi protejate contra exploziilor;
 prepararea electrolitului pentru acumulatoarele cu plumb se face într-un vas de sticlă, amestecănd tot
timpul cu un baston de ebonită sau sticlă;
 umplerea bateriilor cu electrolit se face cu ajutorul unui vas special din porţelan sau sticlă;
 în cazul în care un muncitor a fost stropit cu acid sulfuric, el trebuie să-şi spele de îndată locul atins cu apă
multă şi apoi să-şi aplice un tampon cu o soluţie de 2 g clorură de sodiu dizolvată în 250 g apă;
 electricienii care lucrează în staţii de încărcat acumulatoare sunt echipaţi cu îmbrăcăminte de protecţie,
care constă în: haină şi pantaloni de lănă, mănuşi şi cizme de cauciuc, ochelari de protecţie; pentru protecţia
pielii, muncitorul trebuie să-şi ungă faţa şi măinile cu vaselină;
 în timpul executării lucrării practice, muncitorii trebuie să poarte echipament de lucru şi de protecţie
corespunzător lucrărilor efectuate;
 uneltele, dispozitivele şi aparatele de măsurat vor fi verificate înainte de utilizare.
MĂSURI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR
În timpul exploatării maşinilor electrice, pe lăngă pericolul electrocutării curentul electric poate provoca
incendii, datorită încălzirii aparatajului electric în timpul funcţionării, în timpul scurtcircuitului sau
suprasarcinilor.
Arcurile electrice produse prin deranjamentele parţii electrice pot provoca arsuri personalului sau pot
determina aprinderea prafului aglomerat sau a amestecului gazelor din atmosfera încăperii.
Pentru prevenirea pericolului de aprindere din cauza scănteilor şi a supraîncălzirii, trebuie luate
următoarele măsuri:
- La regimul de funcţionare în plină sarcină, părţile motorului electric nu trebuie să se încălzească pănă la
o temperatură periculoasă (lagărele nu trebuie să depăşească temperatura de 80° C).
- Părţile din clădiri şi părţile din utilaje care sunt expuse acţiunii arcului electric trebuie să fie
neinflamabile.
- Siguranţele, întreruptoarele şi alte aparate asemănătoare, care în timpul exploatării pot provoca
întreruperea curentului electric, trebuie acoperite cu carcase.
- Părţile reostatelor şi ale celorlalte aparate care se încălzesc în timpul funcţionării trebuie montate pe
socluri izolate termic.
- Utilajul care lucrează în medii de praf sau gaze trebuie să fie acţionat cu motoare electrice antiexplozive,
iar instalaţiile ăi aparatajul să fie în execuţie antiexplozivă.
- Pentru a se putea interveni cu eficacitate în caz de incendiu se recomandă ca lăngă maşinile-unelte (sau
în secţii) să fie amplasate extinctoare cu CO2 .
Folosirea apei este interzisă la stingerea incendiilor în instalaţiile electrice,deoarece prezintă pericol de
electrocutare şi determină şi extinderea defecţiunii.
Respectarea normelor de tehnica securităţii muncii contribuie la asigurarea condiţiilor de muncă normale şi
la înlăturarea cauzelor care pot provoca accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale.
În această direcţie responsabilitatea pe linie tehnică a securităţii muncii şi prevenirea şi stingerea
incendiilor, revine atăt celor care organizează, controlează şi conduc procesul de muncă, căt şi celor care
lucrează direct în producţie.
Conducătorul atelierului trebuie să ia măsuri pentru realizarea următoarelor obiective:
 Să se asigure iluminatul, încălzirea şi ventilaţia în atelier;
 Să se asigure expunerea vizuală prin afişe sugestive, privitoare atăt la protecţia muncii, căt şi la prevenirea
şi stingerea incendiilor;
 Maşinile şi instalaţiile din laborator să fie echipate cu instrucţiuni de folosire;
 Să se asigure legarea la pămănt şi la nul a tuturor maşinilor acţionate electric;
 În atelier să se găsească la locuri vizibile mijloace pentru combaterea incendiilor;
 Să se efectueze instructaje periodice pe linie de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a focului;
 Înainte de începerea lucrului se va verifica dacă atmosfera nu este încărcată cu vapori de benzină
sau cu gaze inflamabile provenite de la substanţele din laborator;
 Dacă s-a utilizat benzină sau alte produse uşor inflamabile pentru spălarea măinilor, acestea trebuie
din nou spălate cu apă şi săpun şi şterse cu un prosop;
 Machetele sau exponatele trebuie să fie bine fixate în suport, iar utilizarea lor se va face numai în
prezenţa inginerului sau laborantului;
 Materialele utilizate se vor manevra cu grijă, pentru a nu se produce accidente precum:
> Răniri ale măinilor, răniri ale ochilor, Insuficienţe respiratorii, etc.
Principalele acte normative care reglementează activitatea P.S.I.:
Documente de referinţă :
- Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr. 307/12.07.2006;
- Ordin al ministrului administraţiei si internelor pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor OMAI nr. 163/28.02.2007;
- Ordin al ministrului internelor si reformei administrative OMIRA nr. 252/2007 pentru aprobarea
-SR EN 3-7+A1/2004 : stingătoare de incendiu, caracteristici, performante si metode de
încărcare/reîncărcare;
TIPURI DE INSTRUCTAJE DE PROTECŢIA MUNCII
1. Angajaţii sunt repartizaţi pe locurile de munca în funcţie de pregătirea lor profesionala, aptitudinile,
competentele si capacitatea lor de munca. Legislaţia muncii pretinde ca unele categorii de angajaţi să posede
cunoştinţe generale de protecţia muncii, precum şi cunoştinţe de protecţia muncii specifice activităţilor pe care
le desfăşoară. Pentru însuşirea acestor cunoştinţe se organizează diferite tipuri de instructaje de protecţia
muncii, avănd caracteristicile indicate in tabelul de mai jos:
Denumirea instructajului si durata lui Participanti Finalitate
Instructaj introductiv 1.Nou angajaţi 1.Insusirea principalelor masuri generale de PSI
general/minimum 8 ore 2.Transferati sau detasaţi 2.Verificarea însuşirii cunoştinţelor
3.Ucenici, elevi, studenţi 3.Consemnarea in fisa de instructaj
Instructaj la locul de munca/minimum 1.Nou angajaţi 1.Însusirea măsurilor de protecţia muncii specifice
8 ore 2.Transferati sau detaşaţi locului de activitate
2.Consemnarea in fisa individuala de instructaj
Instructaj periodic/la intervale intre 1 1.Toti angajaţii 1.Insusirea masurilor de protecţie specifice activităţii
si 6 luni, cu durata variabila 2.Angajaţii care au absentat mai 2.Consemnarea in fişa individuală de instructaj
mult de 30 zile si noii angajaţi
3.Angajaţii care au suferit un
accident de muncă

CERINTELE MINIME DE SECURITATE PENTRU LOCURILE DE MUNCĂ


Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încăt să nu prezinte pericol de incendiu sau
explozie, lucrătorii trebuind să fie protejaţi împotriva riscului de accidentare prin atingere directă sau
indirectă.
Căile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să rămănă în permanenţă libere şi să conducă căt mai repede şi
direct posibil în aer liber. Numărul şi amplasarea uşilor şi căilor de ieşire depinde de utilizare, dimensiunile
locului de muncă, echipament şi de numărul maxim de persoane ce pot fi prezente.
Ventilaţia la locul de muncă în spaţii închise trebuie să asigure necesarul de aer proaspăt, iar în cazul
folosirii unui sistem de ventilaţie forţată, acesta trebuie menţinut permanent în stare de funcţionare iar avariile
trebuie semnalizate de un sistem de control.
Ferestrele şi luminatoarele trebuie concepute în raport cu echipamentul sau trebuie prevăzute cu
dispozitive ce permit curăţarea lor fără riscuri pentru lucrători.
Dimensiunea încăperilor şi volumul de aer oferă informaţii despre libertatea de mişcare la postul de lucru.
Aceste dimensiuni trebuie să-i permită lucrătorului executarea sarcinilor de muncă fără riscuri pentru
siguranţă şi securitate.
Angajatul trebuie să ia la cunoştinţă că este obligat să anunţe orice defecţiune tehnică sau alte situaţii care
constituie un pericol şi să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă orice accident suferit de el
sau/şi de ceilalţi membri din echipă. Totodată îi revine obligaţia de a-şi însuşi şi respecta normele şi
instrucţiunile de protecţia muncii.
Fiecare loc de muncă trebuie să prevadă un bun sistem de management al securităţii şi sănătăţii care
protejează fiecare lucrător. În cadrul acestui sistem, o atenţie deosebită trebuie acordată vulnerabilităţii
lucrătorilor tineri şi noilor angajaţi.
Îndatoririle angajatorilor faţă de lucrătorii lor, indiferent de vărsta acestora, includ următoarele:
 identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor – care să includă nu numai
lucrătorii tineri cu program de muncă integral, dar şi lucrătorii tineri angajaţi
temporar, de exemplu, la sfărşit de săptămănă sau pe durata vacanţei şcolare,
precum şi pe cei care urmează cursuri de formare profesională sau de ucenicie
la locul de muncă;
 implementarea măsurilor pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii pe baza
evaluării riscurilor, inclusiv a măsurilor speciale pentru: lucrătorii tineri sau
nou angajaţi; lucrătorii angajaţi prin agent de muncă temporară; lucrătorii cu
contracte de calificare sau formare profesională etc.
 asigurarea organizării necesare, inclusiv a măsurilor de supraveghere şi
asigurarea de îndrumători care posedă cunoştinţe şi timp pentru a-şi îndeplini sarcina lor;
 consultarea cu lucrătorii şi cu reprezentanţii lor şi facilitarea participării acestora la problemele de securitate
şi sănătate, inclusiv a lucrătorilor tineri, precum şi consultarea reprezentanţilor lucrătorilor cu privire la
măsurile destinate lucrătorilor tineri.
FOLOSIREA STINGĂTOARELOR DE INCENDIU.
Este important să se cunoască cu exactitate locul unde se afla stingătoarele de incendiu şi tipul acestora.
Stingătoarele de incendiu pot fi grele, de aceea este o idee bună să luaţi un stingător în mănă pentru a vedea
căt este de greu şi dacă îl puteţi mănui cu uşurinţa.
De asemenea este important să citiţi instrucţiunile de folosire tipărite pe fiecare stingător. În cazul în care
va trebui să folosiţi stingătorul într-un incendiu real trebuie sa ştiţi cum să-l mănuţi:
1. scoateţi piedica de siguranţa
2. îndreptaţi furtunul la baza focului
3. apăsaţi mănerul pentru a permite eliberarea agentului de stingere
4. mişcaţi furtunul astfel încăt sa stingeţi incendiul
Tot timpul aveţi în vedere sa nu va apropiaţi prea mult de foc. Distanta recomandata de la care
puteţi folosi stingătorul în siguranţa este de 6-7 metri de la focarul de incendiu.
Clasificarea stingătoarelor de incendiu
În funcţie de natura materialelor sau a substanţelor combustibile, care pot fi implicate în procesul de
ardere, incendiile au fost clasificate astfel:
 clasa A incendii de materiale solide, în general de natură organică, a căror combustie are loc în mod normal
cu formare de jar. Exemple: lemn, hărtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse din cauciuc, materiale
plastice care nu se topesc la căldura etc;
 clasa B incendii de lichide sau de solide lichefiabile. Exemple: benzină, petrol, alcooli, lacuri, vopsele,
uleiuri, gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc uşor, etc;
 clasa C incendii de gaze. Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;
 clasa D incendii de metale. Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, zinc, titan etc.;
 clasa E incendii ale echipamentelor electrice aflate sub tensiune.
Principalele mijloace de intervenţie în caz de incendiu sunt stingătoarele. Stingătoarele sunt
dispozitive de stingere, acţionate manual, care conţin o substanţă care poate fi refulată şi dirijată asupra unui
focar de ardere, sub efectul presiunii create în interiorul lor.
Materiale şi echipamente de stingere a incendiilor sunt :
- instalaţii automate de detectare şi stingere a incendiilor
- extinctoare chimice sau cu zăpadă carbonică
- nisip, lopeţi, găleţi, etc.
Sursele de incendii pot fi :
- combustibil (benzină, motorină) - materiale din cauciuc şi mase plastice
- uleiuri minerale - lacuri, vopsele, diluanţi
MODULUL 3: Asigurarea cu piese de schimb şi materiale a locului de muncă
Durata (în ore de pregătire) 45 ore din care: 15 ore teorie, 30 ore practică

După parcurgerea acestui modul cursanţii vor fi capabili să :


 consulte documentaţia tehnică necesar pentru elaborarea unui plan de întreţinere şi termenele de realizare a
acestuia;
 asigure consemnarea sarcinilor în documentele de serviciu;
 asigure necesarul de resurse pentru executarea lucrărilor;
 aplice normele de exploatare specifice echipamentelor şi instalaţiilor conform documentelor tehnice;

Stabilirea necesarului de piese de schimb şi materiale


Necesarul de piese de schimb se stabileşte funcţie de specificul lucrărilor. Pentru electricieni auto se are în
vedere :
- componente electrice şi electronice
- conductori şi conectori
Desfăşurarea normală a procesului de producţie într-un atelier auto impune asigurarea locurilor de muncă
cu diferite SDV-uri, problema care se cere rezolvată de către un compartiment specializat, numit secţia de SDV-
uri.

Asigurarea cu SDV-urile corespunzătoare influenţează în mod direct:


 calitatea produselor
 productivitatea muncii
 gradul de utilizare a capacităţii de producţie
 nivelul costurilor de producţie.

Nomenclatorul de SDV-uri din cadrul unui atelier auto ajunge uneori pănă la căteva mii de tipuri de astfel de
echipamente tehnologice. Asigurarea cu astfel de echipamente poate fi realizată în două moduri:
 prin aprovizionarea de la întreprinderi specializate în fabricarea acestora;
 prin fabricarea lor în secţia sau atelierul propriu de sculărie.
Pentru creşterea eficienţei activităţii de producţie, se recomandă achiziţionarea S D V-urilor de la
întreprinderile specializate, urmănd ca cele specifice fabricaţiei întreprinderii să se execute în cadrul secţiei
proprii de sculărie a întreprinderii.

Stabilirea surselor de procurare


 Sursele de procurare se stabilesc în concordanţă cu recomandările din cartea tehnică a autovehiculelor.
 Alegerea furnizorilor se face pe bază de referinţe privind comportarea în exploatare a produselor furnizate.
 Furnizorii sunt selectaţi cu atenţie şi responsabilitate.

Obiectivele secţiei de SDV- uri sunt următoarele:


 asigurarea consumului curent de SDV- uri
 asigurarea păstrării şi distribuirii de SDV- uri cu menţinerea stocurilor la nivelul minim;
 organizarea activităţii de reparare şi recondiţionare a SDV- urilor;
 utilizarea raţională a SDV- urilor şi reducerea cheltuielilor necesitate de folosirea lor.

Controlul şi recepţia pieselor de schimb şi materialelor


 Controlul se face vizual în vederea identificării şi eliminării reperelor necorespunzătoare.
 Recepţia se face prin verificarea cantităţii şi tipurilor de repere (piese de schimb şi materiale) conform
comenzii de aprovizionare.
 Reperele recepţionate sunt verificate din punct de vedere al perioadei de garanţie.

Organizarea activităţii de distribuire şi păstrare a SDV- urilor, impune ca depozitul central să fie dotat cu
dulapuri şi rafturi special amenajate, care să asigure păstrarea corespunzătoare a acestora, pe categorii. În felul
acesta se asigură şi o distribuire operativă a SDV- urilor în funcţie de necesităţile locurilor de muncă.
Documentaţia de întreţinere conţine instrucţiuni de întreţinere, lista de referinţe la piesele de rezervă si alte
documente care pot fi elaborate in faza pregătitoare.
Căteva dintre documentele care se cer au anumite caracteristici:
 includ fluxuri tehnologice (de lucru) sau figuri care rezultă din desene/planşe făcute de consultanţi
 constau in descrieri primite de la producători
 sunt influenţate de documentaţia standard a cumpărătorului

Cartea tehnică cuprinde:


 caracteristicile tehnice (tipul, parametrii de bază, acţionări, dimensiuni principale şi de gabarit, masa)
 descrierea modului de montare cu respectarea condiţiilor de bază şi specifice utilajului
 instrucţiuni de funcţionare, exploatare şi întreţinere
 defectări posibile, modul de depistare şi remediere, cu precizări asupra demontării
 sisteme de comenzi, sisteme de ungere, felul uleiului şi timpul de schimbare a lui

Raportul zilnic asupra evidenţei şi funcţionării utilajelor cuprinde:


 utilajele cu numărul de inventar
 orele de funcţionare pentru fiecare schimb
 consumul de combustibil şi lubrifianţi
 stocul de combustibil şi lubrifianţi la sfărşitul schimbului
 rubrica de observaţii

Evaluare
Din momentul in care defecţiunea este rezolvată şi sistemul tehnic funcţionează din nou, este necesară
verificarea prin măsurători pentru ca funcţionarea sa fie acceptabilă. Adeseori este cerută evaluarea
următoarelor aspecte:
 funcţionarea sa fie corectă in conformitate cu documentaţia tehnică
 lucrarea sa fie executată intr-un mod adecvat
 locul sa fie curăţat si fără urme ale lucrării.

Normarea stocului conturează cadrul în care, prin intermediul sistemului de gestiune trebuie menţionat
stocul în perioada pentru care s-au calculat normele. Între normare şi gestiune, existănd relaţii ca de la parte la
întreg, ele se intercondiţionează reciproc, în sensul că utilizarea unor metode de normare presupune un anumit
sistem de gestiune şi invers.
Pe de altă part, subsistemul de supraveghere îşi pune amprenta şi, de fapt, conturează întregul sistem de
gestiune a stocului; toate activităţile din care se compune gestiunea stocului – componenta esenţială a funcţiei
comerciale din atelierul auto– sunt într-un fel sau altul condiţionate, determinate de modul în care se face
supravegherea nivelului în atelierul auto prin intermediul “inventarului” care poate fi periodic sau permanent.
Inventarul periodic al fiecărei unităţi păstrate în stoc (unitate de stocare presupune măsurarea nivelului
stocului unui produs la anumite intervale (periodic).
Periodicitatea intervalului poate fi stabilită, în funcţie de legea lui Paretto, pentru fiecare produs sau grupă
de produse în parte, placăndu-se de la principiul că nu se pot afecta aceleaşi mijloace şi eforturi tuturor
produselor, indiferent de aportul lor la realizarea în bune condiţiuni a obiectivelor atelierului.
De fapt, inventarul periodic şi mai ales ritmicitatea acestuia (intervalul dintre două verificări) urmăresc să
facă, pe de o parte, efectivă iar pe de altă parte, eficientă, supravegherea stocului, întregul sistem de gestiune.
Indiferent de stocul analizat sau de profilul atelierului, raportul dintre numărul de articole şi volumul
ieşirilor din stoc are aceeaşi ordine de mărime, curba de repartiţie variind nesemnificativ în jurul celei standard
În aceste condiţii interesul atelierului variază în limite extrem de largi de la un produs la altul, în funcţie de
volumul ieşirilor din stoc şi, de aici, necesitatea de a le supraveghea şi “trata” în mod diferit.
Ritmul de supraveghere pentru fiecare produs sau grupă de produse se stabileşte avănd în vedere
principiul: cu căt produsul joacă un rol mai mare în activitatea atelierului, cu atăt ritmul de
supraveghere trebuie să fie mai “sever”.
MODULUL 4: Planificarea activităţii proprii
Durata (în ore de pregătire) 45 ore din care: 15 ore teorie, 30 ore practică

Tipuri de activităţi planificate:


- întreţinere şi reparaţii curente post garanţie, lucrări de întreţinere în garanţie,
inspecţii tehnice periodice
Tipuri de resurse:
- materiale specifice ocupaţiei, piese de schimb specifice ocupaţiei

Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei
întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra materiilor prime, materialelor
sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu o anumită valoare de piaţă.
Procesul de producţie este format din:
 procesul tehnologic ;
 procesul de muncă.
Procesul de producţie poate fi abordat şi sub raport cibernetic, fiind definit prin trei componente:
- intrări;
- ieşiri;
- realizarea procesului de producţie.
În acest sistem, procesul de producţie transformă, sub supravegherea omului, factorii de producţie (materii
prime, unelte de muncă), intrările, în bunuri economice (produse, lucrări, servicii), care constitue ieşirile din
sistem.
Identificarea lucrărilor se realizează în funcţie de comenzi şi lucrări.
 Comenzile sunt analizate cu atenţie în vederea stabilirii cu precizie a termenelor de
execuţie
 Identificarea lucrărilor se face atăt la preluarea comenzii căt şi pe parcursul derulării
acesteia
 Identificarea lucrărilor se face în scopul stabilirii etapelor de realizare a termenului
final.
Pentru ca lucrările de reparare să se poată executa cu o înaltă eficienţă în muncă şi căt mai economic, este
necesară în primul rănd organizarea căt mai judicioasă a unităţilor în care se vor desfăşura aceste lucrări.
Organizarea unităţilor se face în funcţie de cerinţele populaţiei, iar acestea depind de numărul de autoturisme
existente în zona în care acţionează atelierul .
Pentru efectuarea lucrărilor, atelierul trebuie să dispună de spaţiile necesare şi de o bună dotare cu piese şi
utilaje precum si de efectuarea unei activităţi ordonate, complete si eficiente astfel încăt se elaborează
programul activităţii de întreţinere. El poate fi conceput pe an sau pe semestru. În el se cuprind activităţile
curente, reparaţiile capitale şi recondiţionările, precum si proiectele speciale. Eficienta muncii
compartimentului de întreţinere se apreciază compararea cheltuielilor de timp efectuate pentru lucrările de
întreţinere, cu orele-norma acordate.
În activitatea de întreţinere se întălnesc diferite forme de planificare în timp : pe termen lung, mediu şi
scurt.
- Pentru programarea activităţilor specifice locului de muncă, este necesară cunoaşterea următoarelor
elemente: desenul de execuţie; volumul producţiei; semifabricatul folosit , utilajul de care se dispune,
calificarea personalului muncitor;
Desenul de execuţie trebuie să cuprindă toate datele şi indicaţiile necesare executării corecte a reparaţiei.
Volumul producţiei reprezintă cantitatea de piese ce trebuie schimbate într-un interval de timp şi este unul
dintre factorii principali care determină procesul tehnologic.
Forma şi dimensiunile pieselor de schimb determină tehnologia de execuţie.
În cadrul analizării unei tehnologii, trebuie să se ţină seama de posibilităţile reale de lucru ale utilajului
existent.
Calificarea personalului muncitor trebuie cunoscută şi utilizată raţional.
Categoria de încadrare a lucrării se va stabili în concordanţă strictă cu complexitatea lucrărilor ce trebuie
efectuate de fiecare muncitor la locul de muncă. Fiecare operaţie va fi repartizată muncitorului care are
calificarea corespunzătoare lucrării respective.
Lansarea
Lansarea în fabricaţie reprezintă acea etapă în care se elaborează şi se transmite subunităţilor de producţie
documentaţia referitoare la materiile prime, materiale tehnologice, cheltuielile de muncă vie pe operaţii, pe
comenzi etc., care vor sta la baza realizării programelor de producţie.
Lansarea în fabricaţie se corelează cu activitatea de programare propriu-zisă pe care o succedă.
În cadrul acestei etape se întocmesc o serie de documente care conţin informaţii concrete şi riguroase în
legătură cu normele de timp, cu normele de managementul întreprinderii si consumul de materii prime.
Principalele documente care se întocmesc în cadrul lansării în fabricaţie sunt următoarele:
1a) bonuri de materiale;
2b) bonuri de lucru pe operaţie sau piese;
3c) borderoul de manoperă;
4d) borderoul de materiale;
5e) fişa de însoţire a piesei sau a produsului;
6f) graficul de avansare a produsului.
Documente
7a) Bonurile de materiale permit procurarea materiilor prime şi materialelor necesare şi reprezintă
documente justificative de ieşire a materialelor. Ele sunt utilizate pentru a se ţine contabilitatea materialelor şi
permit repartizarea costurilor materiale pe diverse activităţi, produse etc. în cadrul contabilităţii analitice.
8b) Bonurile de lucru sunt stabilite pentru muncitor şi indică:
9- operaţiile necesare;
10- timpul afectat operaţiilor;
11- utilajul pe care se lucrează;
12- muncitorul care execută operaţia.
Acesta permite stabilirea salariului personal, repartizarea costurilor cu salariile pe diverse produse şi
controlul timpului de lucru.
1c) Fişa de însoţire însoţeşte produsul în cursul fabricaţiei, de la prima pănă la ultima operaţie. Ea arată
posturile de lucru succesive şi indică diversele operaţii ce se efectuează asupra produsului.
2d) Graficul de avansare a produsului – în acest grafic se prezintă timpul şi posturile de lucru. Din grafic
reies termenele, timpii prevăzuţi şi posturile de lucru corespunzătoare.
Graficul este utilizat pentru:
1- stabilirea programului general de fabricaţie ţinănd cont de disponibilul de mijloace de producţie;
2- stabilirea planului de încărcare a fiecărui post de lucru şi a fiecărui atelier;
3- controlul înaintării produsului;
4- stabilirea unor măsuri corective dacă apar întărzieri.
Importanţa activităţii de întreţinere si reparare a utilajelor
Activitatea de întreţinere şi reparare a automobilelor este impusă de faptul că, pe parcursul folosirii lor
productive, acestea sunt supuse procesului de uzură fizică şi morală. Ca urmare a procesului de uzură fizică are
loc un proces de pierdere treptată a valorii de întrebuinţare a automobilului, şi în final o pierdere a capacităţii de
satisfacere a nevoii sociale pentru care a fost creat.
În vederea menţinerii caracteristicilor funcţionale ale automobilului şi a funcţionarii în condiţii căt mai
apropiate de cele iniţiale, în cadrul întreprinderilor se organizează un sistem de întreţinere şi reparare a
automobilului. Din analiza comportamentului automobilelor în procesul de uzură fizică se poate constata că
uzura în timp a diferitelor componente are loc în mod diferenţiat. Acest fapt impune luarea unor măsuri mai
ample de întreţinere şi reparare a acestor componente, pentru a evita ieşirea prematură din funcţiune a
automobilului. Fenomenul de uzură fizică a automobilului mai poate fi ameliorat şi printr-un sistem de activităţi
de întreţinere a acestuia, precum şi printr-un ansamblu de operaţii de control şi revizie, care să permită
depistarea din timp a eventualelor defecţiuni.
Toate aceste activităţii de revizie, control, întreţinere şi reparare a utilajelor, îndreptate în scopul menţinerii
în stare de funcţionare o perioadă căt mai mare de timp formează ceea ce în literatura de specialitate poartă
numele de sistem de întreţinere şi reparare.
Realizarea unor activităţii de întreţinere şi reparare a utilajelor are o serie de implicaţii, dintre care mai
importante sunt: creşterea perioadei de timp în care automobilul este în stare de funcţionare şi realizarea
producţiei conform graficelor, creşterea randamentului şi a preciziei de funcţionare a automobilelor, realizarea
unor activităţi de întreţinere şi reparare de calitate superioară, reducerea costurilor de producţie şi, implicit, la
creşterea eficienţei activităţii de producţie.

Categorii de intervenţii tehnice specifice sistemului de întreţinere şi reparaţii preventiv-planificat


Categorii de Caracteristici
intervenţii tehnice

Întreţinerea şi Se execută de către muncitorii care lucrează pe utilajele din secţiile de producţie,
supravegherea sau de către muncitori specializaţi în executarea acestor operaţii.
zilnică Lucrările de întreţinere sunt: curăţarea şi spălarea utilajelor, ungerea în
conformitate cu fişele de ungere, verificarea preciziei de funcţionare a utilajului.
Cuprinde operaţii care se execută înaintea unei reparaţii curente sau capitale. Se
urmăreşte determinarea stării tehnice a utilajelor şi stabilirea operaţiilor care
Revizia tehnică trebuie efectuate în cadrul reparaţiilor curente sau capitale.
Cu ocazia reviziei tehnice se pot efectua şi operaţii de reglare şi consolidare a
unor piese sau subansamble, în vederea asigurării unei funcţionări normale pănă
la prima reparaţie.
Se execută în mod periodic, în vederea înlăturării uzurii fizice, prin înlocuirea
unor piese componente sau subansamble uzate. Reparaţiile curente, în funcţie de
intervalul de timp dintre două reparaţii curente succesive şi valoarea pieselor şi
Reparaţia curentă subansamblelor reparate sau înlocuite, sunt de două feluri:
 reparaţii curente de gradul I;
 reparaţii curente de gradul II.
Este o lucrare de intervenţie tehnică efectuată după expirarea unui ciclu de
Reparaţia capitală funcţionare a utilajului, a cărui mărime este prevăzută în normativele de
funcţionare ale acestuia şi care are drept scop menţinerea în funcţiune a utilajului
pănă la expirarea duratei normate de viată. Reparaţia capitală este cea mai
complexă intervenţie tehnică; ea are un caracter general, deoarece sunt supuse
procesului de întreţinere, verificare şi reparare o gamă foarte larga de piese şi
subansamble care intră în componenta utilajului. Se execută atunci cănd nu mai
sunt asigurate randamentul, precizia şi siguranţa în funcţionare a utilajului.
Reparaţiile Se efectuează la intervale de timp nedeterminare, fiind determinate de scoaterile
accidentale neprevăzute din funcţiune a acestora datorită unor căderi accidentale
Reparaţiile de Se efectuează la utilajele care au trecut prin mai multe reparaţii capitale şi au un
renovare grad avansat de uzură fizică. Cu ocazia acestor reparaţii, se recomandă şi
efectuarea unor lucrări de modernizare a utilajului.
Reparaţiile de avarii Se execută de fiecare data cănd utilajele se defectează ca urmare proastei utilizări
sau întreţineri, fie din cauza unor calamităţi naturale: cutremure, incendii,
inundaţii etc.

Politica de întreţinere trebuie să se bazeze pe experienţă, cum ar fi statistica defecţiunilor – proprie sau
cea a producătorilor. În funcţie de căt de completă este documentaţia de întreţinere, sarcina de a concepe
politica de întreţinere poate să se dovedească a fi mai mult sau mai puţin dificilă.
În activitatea de concepţie a politicii de întreţinere, scopul este de a elabora instrucţiuni cu privire la:
 posibilităţile de eliminare a acelor probleme care au tendinţa să se repete;
 găsirea relaţiei optime dintre întreţinerea corectivă şi întreţinerea preventivă;
 modul de stabilire a momentului propice pentru înlocuirea unui reper;
Scopul iniţial al configurării întreţinerii planificate este de a organiza metodele şi personalul de care este
nevoie pentru îndeplinirea acestei misiuni – aceea de a împiedica apariţia defecţiunilor şi a defectelor, ceea ce
înseamnă că este nevoie de:
 formulare ale documentelor standard (tip);
 descrierea de rutină privind modul de utilizare a formularelor;
 instrucţiuni de măsurare a diferiţilor parametri;
 instrucţiuni privind executarea diferitelor activităţi preventive;
 personal disponibil pentru a executa lucrările conform programului
 convenţie cu personalul calificat care să îndeplinească aceste sarcini, cu sau fără instrucţiuni
detaliate;
Documentaţia de întreţinere conţine instrucţiuni de întreţinere, lista de referinţe la piesele de rezervă si
alte documente care pot fi elaborate in faza pregătitoare.
Căteva dintre documentele care se cer au anumite caracteristici:
 includ fluxuri tehnologice (de lucru) sau figuri care rezultă din desene/planşe făcute de
consultanţi
 constau in descrieri primite de la producători
 sunt influenţate de documentaţia standard a cumpărătorului
 sunt adaptate la calificarea meseriaşilor care le citesc
Planificarea
Procesele întreţinerii planificate se bazează pe diferite informaţii:
 analiza rezultatelor din procesul de întreţinere colectivă;
 experienţa acumulată din alte activităţi;
 caracteristicile utilajelor;
 monitorizarea stării/condiţiei utilajului(dacă este în funcţie).
Activitatea de planificare conţine următoarele puncte:
 identificarea sistemului tehnic/componentelor care urmează sa fie întreţinute;
 definirea acţiunilor de întreţinere relevante;
 repartizarea acţiunilor;
 pregătirea programului de întreţinere;
 demararea acţiunii.
Înregistrarea defecţiunilor
Scopul înregistrării defecţiunilor este:
 să se ştie unde este localizată problema
 să se ştie din ce cauză a apărut
 să se ştie cănd a apărut
 să se înţeleagă ce fel de reparaţii trebuie făcute
 să se stabilească ce specializări, piese de rezervă sau materiale sunt necesare.
Aceasta înseamnă că este nevoie de un formular de înregistrare a defecţiunilor cu spaţiu suficient pentru a
introduce toate informaţiile necesare întregului proces.
Unele întreprinderi utilizează următorul formular pentru centralizarea defecţiunilor, cauzelor si remedierilor
pentru fiecare utilaj in parte :

Cauzele
Nr. Modul de Modul de
Tipul defectului producerii
crt constatare remediere
defectului
1
..
n

Control
Din momentul in care defecţiunea este rezolvată şi sistemul tehnic funcţionează din nou, este necesară
verificarea prin măsurători pentru ca funcţionarea sa fie acceptabilă.
Adeseori este cerută evaluarea următoarelor aspecte:
 funcţionarea sa fie corectă in conformitate cu documentaţia tehnică
 lucrarea sa fie executată intr-un mod adecvat
 locul sa fie curăţat si fără urme ale lucrării.
Documentaţia de întreţinere conţine instrucţiuni de întreţinere, lista de referinţe la piesele de rezervă si
alte documente care pot fi elaborate in faza pregătitoare.
Căteva dintre documentele care se cer au anumite caracteristici:
 includ fluxuri tehnologice (de lucru) sau figuri care rezultă din desene/planşe făcute de
consultanţi
 constau in descrieri primite de la producători
 sunt influenţate de documentaţia standard a cumpărătorului
Cartea tehnică cuprinde:
 caracteristicile tehnice (tipul, parametrii de bază, acţionări, dimensiuni principale şi de gabarit,
masa)
 descrierea modului de montare cu respectarea condiţiilor de bază şi specifice utilajului
 instrucţiuni de funcţionare, exploatare şi întreţinere
 defectări posibile, modul de depistare şi remediere, cu precizări asupra demontării
 sisteme de comenzi, sisteme de ungere, felul uleiului şi timpul de schimbare a lui
 expunerea grafică cu desenele tehnice ale tuturor subansamblelor importante, cu numerotarea tuturor
reperelor componente şi cu numărul desenului. Fiecare desen este completat cu o listă care cuprinde, în ordinea
reperelor din desen, denumirea piesei, numărul desenului de execuţie a piesei sau numărul STAS şi numărul de
bucăţi care intră în componenţa subansamblului desenului. Lista cuprinde şi sculele speciale.

Raportul zilnic asupra evidenţei şi funcţionării utilajelor cuprinde:


 utilajele cu numărul de inventar
 orele de funcţionare pentru fiecare schimb
 consumul de combustibil şi lubrifianţi
 stocul de combustibil şi lubrifianţi la sfărşitul schimbului
 rubrica de observaţii
Evaluare
Din momentul in care defecţiunea este rezolvată şi sistemul tehnic funcţionează din nou, este necesară
verificarea prin măsurători pentru ca funcţionarea sa fie acceptabilă. Adeseori este cerută evaluarea
următoarelor aspecte:
 funcţionarea sa fie corectă in conformitate cu documentaţia tehnică
 lucrarea sa fie executată intr-un mod adecvat
 locul sa fie curăţat si fără urme ale lucrării.
Ciclul de întreţineri tehnice, revizii şi reparaţii
Ciclul de reparaţii reprezintă totalitatea intervenţiilor care se execută în perioada de utilizare a
automobilului între două reparaţii capitale sau din momentul intrării în exploatare a acestuia şi pănă la prima
reparaţie capitală.
Durata ciclului de reparaţii pentru automobile este determinată în ore de funcţionare, litri de combustibil
consumat ori tone-km la transport.
În cadrul ciclului de reparaţii sunt cuprinse toate intervenţiile care se execută la perioade dinainte
planificate în afara reparaţiilor accidentale şi operaţiilor de stocare.
Din analiza ciclurilor prezentate rezultă că durata ciclului automobilului nou este mai mare, în medie, cu 10
—20% decăt a ciclului după prima reparaţie capitală.
Durata de funcţionare sau viaţă a automobilului exprimată în ani şi ore de funcţionare, de la punerea în
funcţiune în stare nouă pănă la casarea acestuia, reprezintă durata de serviciu normată a acestuia.
Structura ciclului de reparaţii reprezintă totalitatea tipurilor de intervenţii care constituie ciclul,
precum şi modul de distribuţie a diferitelor tipuri de intervenţii.
Structura ciclului de reparaţi este astfel stabilită încăt prin executarea lucrărilor de revizii tehnice şi de
reparaţii, între două reparaţii capitale, să se asigure buna funcţionare şi precizia de lucru a maşinilor cu un
volum minim de cheltuieli care în nici un caz să nu depăşească, în perioada unui ciclu, costurile prevăzute în
normative.
Periodicitatea intervenţiilor reprezintă intervalul dintre două intervenţii succesive exprimat în litri
combustibil consumat, unităţi convenţionale sau ore de funcţionare.
Costul intervenţiilor tehnice periodice este caracterizat de cantitatea şi costul uleiului folosit în
carterul motorului, de costurile elementelor filtrante care se înlocuiesc, de materialele folosite la spălarea
pieselor, precum şi de volumul de lucrări necesar executării operaţiilor de înlocuire, montare, reglare şi rodaj a
pieselor înlocuite.
Volumul de muncă necesar executării reparaţiilor curente pe o perioadă diferită de timp nu este
prezentat în normativ, deoarece este foarte variat (în funcţie de complexitatea intervenţiei).
Aceasta se poate determina cu ajutorul relaţiei următoare :
V = CRc1 x K / Cm =Csp x q x K /Cm (ore-om)
Unde
 V = volum de muncă necesar pentru executarea reparaţiilor curente
 CRc1 = cheltuieli planificate pentru reparaţiile curente de grad I pe perioada respectivă
 Csp = cheltuieli specifice alocate prin normativ pentru reparaţiile curente, în lei/litru combustibil sau
lei/oră funcţionare
 q = consumul de combustibil sau ore de funcţionare pentru perioada respectivă
 K = coeficientul care reprezintă raportul dintre costul manoperei şi costul total al reparaţiei curente
pe perioada respectivă (K = 0,2—0,4)
 Cm = costul mediu al unei ore—muncitor de atelier folosit la reparaţii
Costurile RC-2 şi RK sunt stabilite prin normativ şi au caracter ferm şi maximal, deci nu pot fi depăşite.
Operaţii ce se execută la controlul şi îngrijirea zilnică a automobilelor
Verificarea instalaţiei electrice :
 starea şi funcţionarea instalaţiei de iluminare si semnalizare (faruri, lămpi de poziţie, lămpi de
staţionare, lămpi de ceaţă, lămpi semnalizatoare, lampa stop, lampa număr de înmatriculare, claxon, etc)
 starea şi funcţionarea instalaţiei de avertizare a avariilor ;
 starea şi funcţionarea ştergătorului de parbriz (cu parbrizul ud) ;
 starea, fixarea şi funcţionarea instalaţiei electrice suplimentare pentru remorcă sau
semiremorcă

utilaj = ansamblu de instalaţii, maşini, aparate, instrumente, scule, dispozitive şi accesorii


folosite pentru executarea unor lucrări sau pentru realizarea unui proces tehnologic
sistem tehnic = ansamblul unitar compus cel puţin în parte din corpuri solide, folosit în industrie,
agricultură, transporturi
întreţinere = ansamblu de operaţii care se fac pentru îngrijirea automobilului fără scoaterea lui
din funcţiune, în vederea asigurării bunei funcţionari între două reparaţii
reparaţii = ansamblu de masuri luate pentru recondiţionarea sau înlocuirea pieselor componente
uzate ale automobilului
revizie = ansamblu de operaţii ce se execută in scopul determinării stării tehnice a utilajelor
planificare = derularea unei activităţi pe baza de plan
defectiune = fenomen care aduce un component la un nivel de uzura sub limita admisa
normative = instrucţiuni, indicaţii, prescripţii cu caracter de normă
subansamblu = grup de piese montate, care constituie o unitate funcţională într-un ansamblu
ansamblu = reunire a două sau mai multor subansambluri şi piese
tehnologie = norme de execuţie specifice fiecărei operaţii
secţie de = formă de organizare a atelierelor şi punctelor de lucru
producţie
proces = procesul prin care se obţin bunuri materiale, format din procese de bază şi procese
tehnologic auxiliare
operaţie = succesiune de faze
dispozitive = ansamblu utilizat la executarea operaţiilor de prelucrare
instrucţiuni = norme
STANDARD = document oficial în care sunt consemnate prescripţiile de standardizare
verificatoare = instrumente folosite pentru a măsura şi compara unele mărimi
maşină = sistem tehnic complex utilizat pentru prelucrarea materialelor
Întreprinderea Nr. reper Fila nr.
FIŞĂ TEHNOLOGICĂ
Denumirea Atelier Material
produsului
APRINDERE ELECTRONICĂ
Denumire piesă
STAS Calitate Secţiune U/M Buc. Necesar. Timp

Nr. Denumirea operaţiei Scule Dispozitive Verificatoare Timp normat


Pregătire Prelucrare
Crt ( faza de lucru)
1
2
3
Norme de securitate şi sănătatea muncii

Studiu de caz

Monitorizează activităţi de reparare a automobilelor


1 Inventarierea activităţilor de reparare
2 Elaborarea unui plan de monitorizare
3 Evaluarea activităţilor de reparare realizate
4 Elaborarea unui plan de îmbunătăţire a activităţii de reparare

Evaluarea activităţilor de reparare realizate (respectarea instrucţiunilor de reparare, a fişelor


operaţionale, a normelor de tehnica securităţii muncii, calitatea lucrărilor executate)
Numele cursantului:
Tema: Activităţi de Data:
reparare Durata activităţii:
Obiectiv: Formarea capacităţii de a inventaria activităţi de reparare, de a evalua reparaţia şi de a
elabora măsuri de îmbunătăţire a reparaţiei.

I. Studiu de caz!
1. Grupa 1 – Cunoscănd că într-o perioadă de timp de 30 zile într-un parc
auto funcţionează 100 mijloace de transport, determinaţi care este coeficientul de utilizare al parcului auto.
Automobilele zile active este 2400 şi a fost luată din evidenţa de exploatare.
2. Grupa 2 – Cunoscănd că într-o perioadă de timp de 30 zile într-un parc
auto funcţionează 100 mijloace de transport, determinaţi care este coeficientul de stare tehnică a parcului
auto. Automobilele zile active este 2700 şi a fost luată din evidenţa de exploatare.
3. Grupa 3 – Cunoscănd că într-o perioadă de timp de 30 zile un mijloc de
transport a parcurs 6000km, calculaţi determinaţi parcursul mediu zilnic.
RECOMANDARE: La sfărşitul activităţilor, prezentaţi rezultatele şi specificaţi în ce categorie de
indicatori intră indicatorii calculaţi de fiecare
grupă
II. Completaţi spaţiile libere din organigrama de
mai jos
III. Enumeraţi 10
norme de securitatea muncii care trebuie
respectate în timpul exploatării mijloacelor de
transport.
IV. Completaţi spaţiile
din careul de mai jos cu ajutorul definiţiilor date:
1 - se face pentru a verifica mijlocul de transport
; 2- este un indicator referitor la raportul
cantitate-calitate; 3- este indicat a se înlătura;
4- perioada de….. la care se realizează verificări
tehnice; 5- foaie de…. ce se completează de
către şofer; 6- lungime; 7- cu ajutorul lui se
ştie care este situaţia materialelor dintr-un
depozit; 8- Tren , automobil, avion, vapor.
Toate reprezintă un…. de transport; 9- “Papucii” unui automobil; 10- Altă categorie de indicatori întălniţi în
exploatarea mijloacelor de transport.

1 I
2 N
3 D
4 I
5 C
6 A
7 T
8 O
9 R
1 I

MODULUL 5: Diagnosticarea disfuncţionalităţilor la sistemul electric


Durata (în ore de pregătire) 90 ore din care: 30 ore teorie, 60 ore practică

Eficienţa folosirii automobilelor este determinată, în principal, de reducerea la minimum a cheltuielilor de


întreţinere şi reparare, de realizarea unui căt mai ridicat rulaj între căderi şi menţinerea unor înalţi parametrii
ecologici.
Acest lucru implică o atentă şi continuă observare a funcţionării şi stării tehnice a automobilelor, supunerea
periodică a acestora unor procese de testare şi diagnosticare care să detecteze chiar şi micile defecţiuni şi să
permită stabilirea celor mai bune soluţii de intervenţie.
Diagnosticarea unui sistem tehnic este procesul de stabilire a cauzelor unei funcţionări necorespunzătoare a
acestuia, pe baza simptomelor sau rezultatelor obţinute în urma unor probe.
Structurarea sistemului de diagnosticare urmăreşte legile de evoluţie a stării tehnice a obiectului testat şi
diagnosticat, deci modificarea parametrilor de stare, în următorii paşi:
1. alegerea parametrilor de diagnosticare
2. stabilirea valorilor nominale şi limită ale acestora
3. determinarea mijloacelor şi procedeelor tehnice de măsurare a valorilor efective ale parametrilor de
diagnosticare selectaţi.
Electricianul auto se ocupa in principal cu diagnosticarea disfuncţionalităţilor la sistemul electric
al autovehiculelor, executarea lucrărilor de întreţinere si reparaţie a echipamentelor de producere si
stocare a energiei electrice, la aparatura de bord, la sistemele de aprindere si pornire, a echipamentului
de iluminare si semnalizare, precum si ale instalaţiilor auxiliare ale autovehiculelor
 Metode de control:
- vizual, prin punerea în funcţiune a diferitelor elemente componente (pentru defecte macroscopice)
- cu instrumente şi aparatură obişnuită prin efectuarea de măsurători specifice mărimilor electrice (pentru
determinarea uzurilor, durităţii, fisurilor microscopice, răsucirilor)
- cu instrumente şi dispozitive speciale (pentru determinarea uzurii roţilor dinţate, rulmenţilor, a elasticităţii
arcurilor, segmenţilor)
- defectoscopic nedistructiv; prin măsurarea continuităţii circuitelor electrice ( cu lichide penetrante, cu
radiaţii Gamma, ultrasonic, magnetic, cu aparate de măsură electrice)
- prin observarea stării contactelor electrice, a contactelor ruptorului
 Mijloace si aparate de măsura si control:
- lupa, şubler, comparator, micrometru, ruleta, calibre,
- microscop metalografic, lichide penetrante, surse de radiaţii, contoare pentru radiaţii, pulberi magnetice,
megaohmetru, termometre, pirometre, manometre
 Defecte:
- defecte macroscopice: abateri dimensionale si de forma, de suprafaţa
- defecte microscopice: de structura interna,
incluziuni metalice si nemetalice, pori, fisuri,
segregaţii
 Cauze:
- abateri de la tehnologiile de elaborare a
materialelor
- abateri de la tehnologiile de fabricaţie
- exploatare necorespunzătoare a sistemelor tehnice
 Metode de control:
- nedistructiv (vizual, auditiv, microscopic, cu
lichide penetrante, cu radiaţii Gamma, ultrasonic,
magnetic, cu aparate de măsura electrice)
 Norme de sănătate şi securitate în muncă
Securitatea muncii: utilizarea echipamentului de
protecţie adecvat metodei de lucru, verificarea
integrităţii si funcţionarii mijloacelor si aparatelor
utilizate, respectarea normelor de lucru
 Evaluarea controlului:
compararea cu normele si standardele in vigoare, cu fisele tehnologice
 Rezultatele controlului:
semifabricat, piesa, sistem tehnic corespunzător calitativ / remediabil / rebut

Mijloace de testare şi diagnosticare


Sunt mijloace de verificare, control, măsurare şi / sau prelucrare a informaţiei utilizate în monitorizarea şi
evaluarea stăriitehnice a automobilului
Pentru verificarea, testarea şi diagnosticarea automobilului se utilizează o serie de:
 verificatoare
 instrumente de măsurare
 aparate sau instalaţii de măsurare şi testare (testere, standuri)
 sisteme de măsurare şi diagnosticare
Portabile sau fixe, de sine stătătoare şi utilizate individual sau grupate într-o instalaţie de măsurare sau într-
un sistem de măsurare, mijloacele tehnice pentru testare a automobilelor sunt de o mare diversitate şi într-o
continuă evoluţie.

Metode de testare şi diagnosticare


Metodele de diagnosticare reprezintă ansamblul de reguli, principii şi procedee folosite pentru testarea
automobilului şi stabilirea diagnosticului (gr. methodos, meta - după, hodos - cale).
Diagnosticarea motorului se poate face prin două categorii de metode:
 metode obiective sau invazive
 metode subiective sau neinvazive
Metodele obiective stabilesc defecţiunile cu
ajutorul aparatelor de măsurare şi control, în mod
direct, comparănd parametrii constructivi de
funcţionare cu cei reali. Aplicarea acestor metode
poate implica şi executarea unor demontări,
pentru a putea măsura, compara, determina,
parametrii reali, constructivi şi funcţionali, ai
întregului ansamblu.
Metodele obiective sunt cele mai sigure
metode de diagnosticare şi, chiar dacă iniţial s-a
utilizat o metodă subiectivă, în cazurile cele mai
grave se va ajunge tot la o soluţie invazivă de
stabilire a diagnosticului.
Metodele subiective stabilesc defecţiunile
astfel încăt demontarea să fie limitată doar la
strictul necesar, folosind tehnici neinvazive de
diagnosticare (de exemplu, interpretarea unor simptome şi a valorii unor parametrii măsurabili fără demontare).
Aceste metode sunt mai puţin precise, dar protejează autovehicul de eventualele demontări care nu sunt
necesare, iar dacă diagnosticianul este experimentat poate da rezultate foarte bune. In plus se poate face fără
aportul unor standuri sau aparate speciale.
Testarea şi diagnosticarea se poate realiza:
 pe stand
 la bord
A. Diagnosticarea pe stand

Diagnosticarea automobilelor pe stand a cunoscut o evoluţie complexă, orientată pe mai multe direcţii:
tehnici, echipamente, organizare. Avănd în vedere că în prezent se află în exploatare automobile cu date de
fabricare şi, implicit, niveluri de evoluţie mult diferite, activitatea de diagnosticare la stand trebuie să facă faţă
tuturor situaţiilor.
În general, pentru automobilele care nu dispun de sisteme electronice de control şi autotestare, procesul
de diagnosticare decurge în mai multe etape succesive.
Într-o primă fază se execută o verificare a stării tehnice generale a sistemului testat. Răspunsul este de tip
binar: "corespunzător" sau "necorespunzător". În primul caz, automobilul nu mai este reţinut, el putăndu-se
întoarce la activităţile de transport. În a doua situaţie, acţiunea de diagnosticare continuă cu componentele
sistemului în scopul localizării şi identificării defecţiunilor.
Direcţia pe care o vor lua sistemele de diagnosticare a automobilelor la stand este aceea a producerii unor
sisteme expert avansate, capabile să ofere o gamă căt mai largă de verificări. Aparatura utilizată la astfel de
verificări este, de regulă, prevăzută cu sisteme măsură cuplate la un microprocesor. Acesta prelucrează
informaţiile primite de la traductoare şi senzori şi conduce acţiunile necesare procesului de diagnosticare.
Principalul avantaj pe care îl aduce un astfel de sistem constă în modul corespunzător, uniform şi eficient de
aplicare a criteriilor de decizie sau a strategiilor de rezolvare a unor probleme.
Sistemul de diagnosticare primeşte informaţii atăt de la sistemul testat prin lanţuri de măsurare, căt şi de
la operatorul uman prin tastatura calculatorului. Sistemul prelucrează în mod logic datele unui program de
control în concordanţă cu setul de reguli stocate în memoria sa internă. Rezultatul final al diagnosticării constă
într-o evaluare a problemelor şi procedurilor de reparare. Sistemul este dotat cu cunoştinţele pe care trebuie să
le aibă specialiştii în proiectarea, cercetarea, dezvoltarea şi întreţinerea automobilului. Pentru a încheia achiziţia
de cunoştinţe sunt necesare mai multe iteraţii, dialogul cu specialiştii fiind astfel continuu.
Domeniul general de diagnosticare la care este aplicabil un sistem expert este acela la care procedurile
utilizate de specialişti pot fi exprimate printr-un set de reguli sau relaţii logice, activitatea de diagnosticare a
automobilelor fiind un astfel de domeniu.
Exemplu de utilizare a sistemului expert de diagnosticare
Model 1 - Baza de reguli pentru cazul în care motorul nu porneşte

R1 DACĂ demarorul antrenează motorul, dar acesta nu porneşte, ATUNCI combustibilul nu


ajunge la motor, SAU nu are loc scănteia electrică,
SAU motorul primeşte prea mult combustibil
DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor, ŞI indicatorul nivelului de
R2 combustibil funcţionează ŞI indicatorul arată că rezervorul este gol,
ATUNCI rezervorul de combustibil este gol (0,95)
DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
R3
ŞI temperatura este sub 0oC ATUNCI conducta de combustibil este îngheţată (0,75)
DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor ŞI se simte miros de combustibil
R4
ATUNCI conducta de combustibil este spartă (0,65)
DACĂ se crede că combustibilul nu ajunge la motor ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
R5 ŞI nu se simte miros de combustibil ATUNCI există apă în rezervor (0,5) SAU indicatorul
de nivel este defect (0,6)
DACĂ se crede că ajunge prea mult combustibilul la motor ŞI se simte miros de
R6
combustibil ATUNCI amestecul este prea bogat (0,7)
DACĂ se crede că nu se produce scănteia ŞI indicatorul de nivel nu este la gol
R7 ŞI atmosfera este umedă sau plouă ATUNCI fişele de înaltă tensiune ale bujiilor sunt
umede (0,6)
(cifrele înscrise sunt niveluri de încredere pentru ca regula să fie adevărată în condiţiile specificate)

Baza de date pentru cazul în care motorul nu porneşte


(fapte sau informaţii considerate adevărate în privinţa problemei ce urmează a fi diagnosticată)

Indicatorul de combustibil funcţionează


Demarorul acţionează motorul, dar acesta nu porneşte
Indicatorul de combustibil nu arată gol.
Se simte miros de combustibil

Mecanismul de control compară regulile cu baza de date. Se constată că doar regula R 1 se află în setul de
conflict. Această regulă este executată, obţinănd ca fapte suplimentare la parcurgerea paşilor 2 şi 3:
 posibilitatea de a nu se declanşa scănteia la bujie
 posibilitatea ca să ajungă prea mult combustibil la motor
De la pasul 4 sistemul se revine la pasul 1 şi învaţă că setul de conflict include R 1, R4 şi R6.
Deoarece R1 a fost executată, ea este scoasă din setul de conflict. În cazul exemplului luat în discuţie
se poate admite rezolvarea conflictului prin selectarea celui mai mic număr al regulii (R4). R4 acceptă,
după parcurgerea paşilor 2 şi 3, faptul că există pierderi în conducta de combustibil. Procedura este
repetată avănd ca rezultat setul de conflict R6. După executarea lui R6 sistemul se întoarce la pasul 1
şi, negăsind reguli aplicabile se opreşte. Setul final al evenimentelor este:
Indicatorul de combustibil funcţionează.
Demarorul acţionează motorul, dar acesta nu porneşte
Indicatorul de combustibil nu arată gol.
Se simte miros de combustibil.
Este posibil să nu ajungă combustibil la motor.
Este posibil să nu se declanşeze scănteia la bujie.
Este posibil să ajungă prea mult combustibil la motor.
Pierderi de combustibil din conductă
Amestec prea bogat

După conectarea sistemului de control la


terminal, operaţiunile de diagnosticare pot începe.
Terminalul poate solicita tehnicianului să
îndeplinească anumite manevre ca, de exemplu,
pornirea, oprirea sau accelerarea motorului.
Sistemul expert este astfel un sistem interactiv,
oferind un număr larg de facilităţi. Astfel, cănd
sistemul cere tehnicianului să efectueze o anumită
operaţie, acesta poate întreba sistemul de ce
trebuie făcută operaţia sau de ce i se pune
respectiva întrebare, la care sistemul va explica
motivele cerute în acelaşi mod în care ar fi făcut-o
un expert uman.

B. Diagnosticarea la bord
Cele mai bune rezultate la depistarea defecţiunilor imediat după apariţia lor o constituie supravegherea
permanentă a funcţionării sistemelor automobilului, ceea ce presupune dezvoltarea unor tehnici şi echipamente
de diagnosticare la bord.
Evoluţia acestora a fost şi este străns legată de evoluţia automobilului. Astfel apariţia sistemelor
comandate de microprocesoare a permis o lărgire considerabilă a numărului de obiective urmărite şi a
numărului de parametrii înregistraţi şi analizaţi.
Sistemele senzoriale şi de acţionare care asigură managementul motorului, asistenţa la frănare şi
controlul stabilităţii, permit, prin extinderi adecvate, în special în domeniul software-ului, realizarea altor
acţiuni, importante pentru siguranţa şi confortul conducătorului auto, dar şi obţinerea unor informaţii cu privire
la starea tehnică a unor componente, care pot fi utilizate pentru a semnaliza apariţia unei defecţiuni în faza
incipientă. Informaţiile captate de lanţurile de măsurare respective sunt prelucrate şi stocate în memoria
calculatoarelor de bord care, în cazul depăşirii valorilor normale ale parametrilor măsuraţi, avertizează
conducătorul auto asupra defecţiunii.
Sistemele de control şi reglare asistate de microprocesor la bordul automobilului oferă posibilitatea
efectuării unor operaţiuni de diagnosticare, în perioadele intermitente în care microprocesorul nu este complet
ocupat cu rezolvarea calculelor necesare funcţionării propriu-zise a sistemului respectiv.
Schema de principiu a unei astfel de activităţi este următoarea:

Dispozitivul de comandă se verifică singur, de exemplu prin memoria care are un model de test
înmagazinat şi care se citeşte periodic. La memoriile de program se face o comparaţie prin intermediul sumei
de control care verifică datele şi programele; concomitent se verifică şi bus-ul de date şi de adrese. La senzori
se verifică dacă semnalele se încadrează în limitele normale ale valorilor lor şi se pun în evidenţă scurtcircuitele
şi întreruperile. Verificarea elementelor de acţionare se poate face prin intermediul valorii maxime a curentului
în timpul comenzii.
Atunci cănd este detectată o defecţiune, informaţia este stocată în memorie sub forma unui număr
corespunzător codului de defecţiuni conceput de constructor. În acelaşi timp, la tabloul de bord este activat un
avertizor optic sau sonor şi este afişată defecţiunea produsă. Funcţiunile de diagnosticare la bord pot fi activate
şi manual prin comanda transmisă controlerului de a intra în modul de diagnosticare. La producerea unei
defecţiuni (semnalizată prin codul corespunzător ei) trebuie urmărită o anumită procedură pentru a o localiza,
procedură prezentată de regulă sub forma unei ordinograme în cartea de diagnosticare a automobilului.
Exemplu:
Considerăm că sistemul de diagnosticare semnalizează o defecţiune cu cod X care arată că senzorul de
oxigen al sistemului de injecţie îşi menţine permanent tensiunea de 0,5 V, caracteristică situaţiei în care
senzorul nu a ajuns la regimul termic normal şi deci nu este pregătit să lucreze. Cauzele posibile sunt: senzorul
de oxigen nu funcţionează corect; conductoarele sau conexiunile defecte, unitatea de control nu procesează
semnalul provenit de la sondă. Sunt deci necesare investigaţii ulterioare pentru identificarea defecţiunii.
În acest scop se măsoară tensiunea de ieşire la senzorul de oxigen.
Dacă tensiunea este mai mică de 0,37V sau mai mare de 0,57V, trebuie să se verifice cablurile. Dacă
tensiunea se încadrează între cele două valori, trebuie să se verifice dacă defectul se situează la nivelul
senzorului de control sau la unitatea de comandă.
Pentru aceasta se cuplează conductorii ce vin de la sondă la intrarea în dispozitivul de comandă,
simulăndu-se un scurtcircuit al senzorului şi se măsoară din nou tensiunea. Dacă este mai mică de 0,05V,
defecţiunea se situează la nivelul senzorului, iar în caz contrar dispozitivul de control este defect şi trebuie
înlocuit.
Schema logică a defecţiunilor de diagnosticare este:

Reţeaua CAN
Subsistemele de control electronic, care echipează un număr tot mai mare de automobile moderne, operau
pănă de curănd cu precădere în mod independent. Avănd însă în vedere că toate aceste subsisteme sunt cuplate
prin intermediul automobilului, activităţile de control dintr-un sistem de control oarecare pot genera interferenţe
nedorite în celelalte subsisteme. Pentru a evita astfel de efecte s-au introdus elemente de optimizare a
controlului care să opereze împreună cu subsistemele existente. Se ajunge astfel la un sistem care conţine mai
multe microcomputere distribuite în diferite zone ale structurii automobilului.
Există tipuri de legături de comunicaţie care permit nu numai comunicarea între subsistemele electronice de
control, ci susţin şi prelucrarea informaţiilor în paralel de către controlerii distribuiţi în structura automobilului.
Ele oferă mecanismele de bază pentru sincronizarea proceselor şi manipularea corectă a datelor.
Într-o traducere aproximativă, CAN (Controller Area Network) reprezintă o "reţea de control zonal", dar
această traducere nu este consacrată în limba romănă. CAN este un standard si tehnologie de comunicaţie
seriala pe reţea dezvoltat pentru prima data de firma Bosh, special pentru aplicaţiile auto, dar generalizat
ulterior şi la alte aplicaţii industriale. Dezvoltarea CAN a început odată cu implementarea unui număr tot mai
mare de dispozitive electronice în autovehiculele moderne (sistemele de management al motorului, suspensiile
active, ABS, controlul cutiei de viteze, controlul farurilor, aerul condiţionat, airbag-urile şi închiderea
centralizată).
Transferul semnalului nu se mai efectuează prin cabluri singulare ci printr-un cablu comun pentru culegerea
de date, care vor putea fi apoi folosite de toate dispozitivele electronice conectate. Se permite astfel conectarea
senzorilor şi actuatorilor (elementelor de acţionare) de pe un autovehicul intr-un sistem sau subsistem de
aplicaţii in timp real.

Componentelor care asigură funcţionarea după criterii de optimizare a sistemelor automobilului, li se


alătură elementul de control al diagnosticării. În figura următoare se prezintă amplasarea unei astfel de reţele în
structura unui autoturism:

CAN este un protocol de comunicaţie serial, care asigură controlul distribuit, în timp real, cu un mare
grad de siguranţă.
Pentru fiecare mesaj este creat un obiect de comunicare care cuprinde următoarele.
 identificatorul, precizănd numele şi ruta mesajului
 segmentul de control, conţinănd toată informaţia de control
 segmentul de date, numărănd de la 0 la 8 bytes
Cele mai importante proprietăţi ale sistemului CAN sunt:

Priorizarea Identificatorul (identifier) defineşte o prioritate statică a mesajului în timpul accesului la


mesajelor magistrală. Atunci cănd magistrala este liberă, oricare unitate poate demara începerea
unei transmiterii unui mesaj. Dacă încep să transmită simultan două sau mai multe
unităţi, conflictul de acces pe magistrală este rezolvat prin arbitrarea bit cu bit, utilizănd
identificatorul. Mecanismul arbitrării garantează că nu se pierde nici timp nici vreo
informaţie. Pe parcursul arbitrării fiecare transmiţător compară nivelul bitului transmis cu
nivelul existent pe magistrală. Dacă nivelele sunt egale, unitatea continuă să transmită.
Dacă ea transmite un nivel "recesiv" şi magistrala monitorizează un nivel "dominant",
unitatea pierde arbitrarea şi trebuie să se retragă, fără a mai transmite un singur bit. Acest
sistem de arbitrare, conceput special pentru autovehicule, permite rezolvarea unor
evenimente de importanţă mai mare în funcţionarea maşinii, care necesită o decizie mai
rapidă, prioritar faţă de evenimente pentru care deciziile mai pot întărzia.
Magistrala nu presupune o ierarhizare a nodurilor; cănd magistrala este liberă, oricare
Multimaster unitate poate începe transmiterea unui mesaj. Unitatea cu mesajul cel mai prioritar va
căştiga accesul la magistrală.
Pentru a realiza cea mai mare siguranţă în transferul datelor, în fiecare nod al magistralei
Siguranţă CAN sunt implementate mijloace puternice pentru detectarea erorilor, semnalizarea
acestora şi autoverificare.
Legătura serială de comunicaţie CAN este o magistrală la care pot fi conectate un anumit
număr de unităţi. Acest număr nu are o limită teoretică, limita practică fiind determinată
de timpii de întărziere şi / sau consumul de putere pe magistrală. Nodurile magistralei nu
Conexiuni
au adrese specifice, adresa informaţiei fiind conţinută în identificatorul mesajului
transmis şi în prioritatea acestuia. Numărul nodurilor poate fi modificat dinamic, fără ca
acest lucru să perturbe comunicaţia dintre celelalte noduri.
Rată de Viteza CAN poate fi diferită în diferite sisteme, dar pentru un anumit sistem rata de
transmisie transmisie este fixată şi constantă.

Model 2 - Funcţionarea reţelei în cazul grupului motopropulsor

Subsistemele comunică între ele prin intermediul magistralei CAN bus care primeşte:
 informaţii privind regimul de deplasare a automobilului şi rapoartele de transmitere utilizate, presiuni
în sistemele de acţionare, turaţie, temperaturi, etc. (de la controlul transmisiei);
 informaţii privind sarcina şi turaţia motorului, temperaturi, presiuni, debite, curenţi, tensiuni, etc. (de la
controlul motorului);
 semnale standard de testare (de la controlul diagnosticării).
Fiecare subsistem de control îşi culege informaţiile de care are nevoie, conform unui protocol de priorităţi,
la momentele disponibile şi le prelucrează oferind rezultatele, tot prin intermediul CAN, celorlalte subsisteme
ce ar putea fi interesate.
Avantajul principal al unui astfel de sistem de control descentralizat constă într-o disponibilitate superioară
a întregului sistem în cazul apariţiei unor defecte. De exemplu, în cazul defectării calculatorului care
controlează transmisia, aceasta va fi cuplată automat în treapta superioară. Automobilul rămăne operaţional,
deşi cu o funcţionalitate degradată. Contrar situaţiei unui sistem centralizat, controlul motorului nu va fi cu
nimic afectat.

Sistemul OBD
OBD reprezintă prescurtarea de la "On Board Diagnostic" adică autodiagnosticare la bordul
autovehiculului.
Încă din anii '80 producătorii au început să utilizeze metode electronice de control al motorului şi
diagnosticării acestuia. Cu timpul sistemele OBD au devenit tot mai sofisticate. În 1996 a fost introdus OBD II
("On Board Diagnostics 2nd Generation") care oferă un control aproape complet al motorului şi de asemenea
monitorizează unele părţi ale saşiului, caroseriei şi sistemelor auxiliare. Specialiştii văd în OBD "cutia neagră a
maşinii", deoarece el stochează toate informaţiile primite de la senzorii cu care este dotată maşina. La reviziile
tehnice periodice, toate aceste informaţii pot fi utilizate în urma unei scanări rapide la stabilirea stării tehnice a
autovehiculului.
OBD II reprezintă de fapt un autocontrol al tuturor componentelor constructive necesare pentru reducerea
substanţelor nocive emise de un autovehicul, fiind capabil de a detecta cauza probabilă a unei defecţiuni prin
intermediul unor coduri de eroare stocate în memoria calculatorului autovehiculului. Urmare a adoptării unor
standarde şi norme de limitare a emisiilor poluante (de exemplu, directiva 98/69 CEE) dotarea automobilelor cu
un astfel de sistem a devenit o necesitate.
După natura lor, defecţiunile aparţin de hard sau de soft. Defecţiunile de hard în cazul motorului cu injecţie
de benzină, adică aparţin actuatorilor (elementelor de execuţie), elementelor componente ale motorului şi
senzorilor (traductoarelor).
Eroarea reprezintă măsura cantitativă a unei defecţiuni şi constituie o abatere a parametrilor sistemului de
la valorile nominale ale acestora, sau o deviaţie a unei mărimi de la valoarea uzuală a acesteia (corespunzătoare
unei funcţionări normale). Prin cădere se înţelege o defecţiune care implică întreruperea permanentă a abilităţii
sistemului de a îndeplini o funcţie necesară în condiţii de funcţionare specificate.
După cum se constată din cele prezentate, defecţiunea apare în plan fizic, eroarea în plan informaţional, iar
căderea în planul utilizatorului. De asemenea, se poate spune că toate căderile sunt defecţiuni, dar nu toate
defecţiunile sunt căderi; în plus, o defecţiune poate conduce la o cădere.
Obiectivul diagnosticării este să genereze o decizie în ceea ce priveşte defectul, pe baza observaţiilor şi a
cunoştinţelor şi să decidă dacă la un moment dat este un defect sau nu şi, de asemenea, să fie capabil să-l
identifice. Defecţiuni Defecţiuni Defecţiuni
actuatori motor senzor
Ieşiri
Comenzi
Actuato Motor Senzori
(control)
r

Perturbaţii
Sistem de
diagnosticare

Prin alarmă falsă (sau fals pozitiv) se înţelege evenimentul care duce la generarea unei alarme chiar dacă
nu este prezent un defect.
Situaţiei opusă, adică evenimentul prin care alarma nu este generată, în ciuda faptului că a apărut o
defecţiune, se numeşte alarmă de eşec (sau detectarea eşecului, sau fals negativ).
Controlul şi diagnosticarea sunt acţiuni în prezenţa unor defecţiuni şi a unor perturbaţii pe timpul
funcţionării.
În cazul general, prin perturbaţie se înţelege o intrare necunoscută şi necontrolată care acţionează asupra
sistemului; un sistem de diagnosticare eficient nu trebuie să fie sensibil la acţiunea perturbaţiilor.
Procesul diagnosticării are la bază operaţiunea denumită detectarea şi izolarea defectului. Sursa posibilă
a unui defect se numeşte candidat. În urma analizei se stabileşte care mărime este inconsistentă, deci rezultanta
unui defect şi care este consistentă, deci pe un traseu fără defecţiuni.
Detectarea defecţiunii înseamnă aşadar posibilitatea de a determina dacă în sistem sunt prezente defecte,
precum şi timpul de detectare (momentul apariţiei).
Izolarea defecţiunii înseamnă determinarea locaţiei acesteia, de exemplu care este componenta defectă,
precum şi tipul defectului.
Prin identificarea defecţiunii se înţelege stabilirea mărimii acesteia, deci o evaluare cantitativă a defectului
apărut. A apărut astfel noţiunea de detectarea, izolarea şi identificarea defectului.
Ca urmare a celor prezentate, se poate defini termenul de diagnosticare a defecţiunii. În literatura de
specialitate există trei variante de definire: prima din acestea include detectarea, izolarea şi identificarea
defecţiunii, cea de-a doua include numai izolarea şi identificarea defecţiunii, iar cea de-a treia presupune
stabilirea originii defectului.
Prin monitorizare se înţelege un proces de stabilire în timp real a modului de operare a unui sistem
oarecare. Pe timpul monitorizării se asigură detectarea, izolarea, diagnosticarea şi identificarea defecţiunilor
(deci în conformitate cu cea de-a treia definire menţionată anterior).
Prin supervizare se înţelege procesul de monitorizare a unui sistem şi de acţiune corespunzătoare în cazul
existenţei unei defecţiuni. După cum se constată, supervizarea asigură în plus şi stabilirea unor acţiuni
corespunzătoare în cazul existenţei unui defect sau a mai multor defecţiuni.
În sfărşit, prin siguranţă în funcţionare se înţelege
abilitatea unui sistem de a-şi îndeplini funcţiunile impuse în
anumite condiţii, cu un scop bine precizat şi pe o perioadă de
timp determinată. Siguranţa în funcţionare poate fi exprimată
cantitativ prin timpul mediu între două defecţiuni (MTBF-
Mean Time Between Failure).
Codul de defect localizează circuitul de unde
provine defecţiunea. Prin circuit se înţelege de exemplu un
senzor, cablajul electric aferent şi unitatea de control
electronic.
Unele standarde stabilesc modul în care sunt afişate
codurile de defect. În acest sens, Societatea Inginerilor de
Automobile (SAE - Society of Automotive Engineers) a
stabilit, de exemplu, standardul J2012 pentru utilizarea
codurilor OBD-II:

Fiecare componentă a codului de cinci digiţi face


anumite precizări în legătură cu problema apărută. De
exemplu, în codul P0301, ,,P” indică un cod de defecţiune a
funcţionării motorului (powertrain), şi mai exact ,,detectare rateu cilindru 1”. Aşa cum se constată şi din
exemplul prezentat în fig. 3.9, se folosesc litere diferite pentru alte sisteme: ,,B” pentru airbag-uri, ,,C” pentru
sistemul de frănare cu ABS, ,,N” pentru sistemele de securitate anti-furt.
Al doilea digit este ori cifra 0 ori cifra 1. Codurile universale (folosite de toţi fabricanţii) sunt indicate
de cifra 0, în timp ce cifra 1 indică un cod specific fabricantului. Al treilea digit poate indica un sistem cum ar
fi sistemul de aprindere, sistemul de alimentare cu combustibil sau sistemul de control al tracţiunii, în timp ce
ultimii doi digiţi reprezintă un cod specific sistemului.

O clasificare a codurilor se poate realiza după mai multe


3 criterii, unul fiind în funcţie de momentul apariţiei lor faţă
de momentul cănd are loc diagnosticarea:
1  coduri curente (dacă a trecut o perioadă relativ scurtă şi /
sau s-a parcurs o distanţă mică de la producerea lor)
2  coduri istorice (dacă a trecut o perioadă mai mare de
4
timp şi / sau s-a parcurs o distanţă mare de la producerea
lor, ori între timp s-au înregistrat alte coduri de defect, neavănd loc ştergerea lor din memoria calculatorului
de bord).

Model - Simptome şi defecte ale motorului


Simptom Defecţiune constatată
Motorul nu se roteşte - bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
la încercarea pornirii - bateria descărcată sau defectă
- cablaj rupt, desfăcut sau deconectat în circuitul de pornire
- releu sau întreruptor de pornire defect
- electromotor de pornire defect
- pinion electromotor sau coroană volant cu dinţi rupţi / lipsă
- legătura la masă a motorului ruptă sau desfăcută
- levierul transmisiei automate într-un alt punct decăt Parcare/Neutru sau
întreruptorul de blocare a electromotorului defect
- alt defect*
Electromotorul învărte - baterie parţial descărcate
încet motorul - bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
- legătura de masă a bateriei la caroserie desfăcută
- legătura de masă a motorului desfăcută
- legături desfăcute la electromotor sau releul de pornire
- defect intern al electromotorului de pornire
- alt defect*

Electromotorul se - electromotor de pornire defect


învărte fără să - şuruburile de fixare a electromotorului desfăcute
antreneze motorul - alt defect
Electromotorul - pinion electromotor sau coroană volant cu dinţi rupţi / lipsă
- şuruburile de fixare a electromotorului desfăcute
produce zgomot sau
- componentele interne ale electromotorului uzate sau
angrenează brutal - alt defect*
-
Motorul se roteşte dar - rezervor de combustibil gol
- baterie descărcată
nu porneşte
- bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
- aer în combustibil
- parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)
- solenoid defect
- compresie redusă în cilindrii
- instalaţie de alimentare / sistem de preîncălzire a combustibilului defect
Motorul se roteşte dar
- defect mecanic major
nu porneşte
- sistem antifurt defect
(continuare)
alt defect*
- sistem de preîncălzire a combustibilului defect
Combustibilul se
- aer în combustibil
aprinde dar motorul nu
- parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)
funcţionează
- alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*
- baterie descărcată
- bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
- elementul filtrului de aer murdar sau îmbăcsit
Motorul porneşte cu
- parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)
dificultate la rece
- sistem de preîncălzire a combustibilului defect
- compresie redusă în cilindrii
- alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*
Motorul porneşte cu - baterie descărcată
dificultate la cald - bornele sau fişele de la baterie desfăcute sau corodate
- aer în combustibil
- elementul filtrului de aer murdar sau îmbăcsit
- compresie redusă în cilindrii
- alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil
- reglaj incorect al turaţiei de ralanti
- elementul filtrului de aer murdar sau îmbăcsit
- reglaj incorect al jocurilor la supape
Motorul funcţionează - compresie în cilindrii inegală sauredusă
neregulat la ralanti - lobii camelor arborelui cu came uzaţi
- curea de distribuţie întinsă incorect
- avansul la injecţie de la pompă incorect reglat
- alt defect*
- aer în combustibil
- parafină formată în combustibil (pe vreme foarte rece)
- reglaj incorect al jocurilor la supape
Motorul funcţionează
- compresie în cilindrii inegală sau redusă
cu aprinderi ratate la
- furtunurile de ventilaţie a carterului desfăcute, fisurate sau distruse
ralanti
- avansul la injecţie de la pompă incorect reglat
- alt defect al sistemului de alimentare cu combustibil*

- filtru de combustibil îmbăcsit


- ventilaţia rezervorului de combustibil blocată
Motorul funcţionează
- conducte de combustibil strangulate
cu aprinderi ratate pe
- compresie în cilindrii inegală sau redusă
tot domeniul de turaţii
- avansul la injecţie de la pompă incorect reglat
- alt defect*
Motorul calează - reglarea incorectă a turaţiei la ralanti
Alt simptom* alt defect*

FIŞĂ DE LUCRU
„Instalaţia de aprindere la automobil”

Defectele echipamentului de aprindere si detectarea lor


Verificarea echipamentului de aprindere se face dupa controlul bateriei de acumulatoare.
Simptom Defecţiune constatată
Aprindere - conductele de înalta tensiune sunt străpunse sau nu au continuitate sigura,
neregulata. astfel ca trebuie înlocuite sau puse in ordine.
- descărcări sau scurgeri la capacul izolant al bobinei de inducţie sau de la
distribuitor; este necesar sa se înlocuiască capacele izolante străpunse sau
defecte.
- ruptorul are contactele murdare sau oxidate si trebuie curăţite.
- deschiderea contactelor de la ruptor se face neregulat; este necesar sa se
regleze deschiderea contactelor si sa se străpungă bine şuruburile sau
contrapiuliţa de blocare a plăcii contactului fix.
- ruptorul are contactele dereglate; trebuie sa se pună in ordine contactele,
sa se regleze deschiderea lor si sa blocheze poziţia normala de lucru.
- ciocănelul este înţepenit sau blocat astfel ca trebuie sa fie curăţat si uns cu
căteva picături de ulei
- condensatorul face scurtcircuit din cand in cand, are intreruperi sau
izolatie defectuoasa si trebuie sa fie inlocuit
Aprinderea este - conductele de aprindere sunt strapunse sau fac legaturi slabe; este necesar
nereglata la turatii sa se inlocuiasca conductele defecte, sa se fixeze si sa se stranga capetele
mari. de aprindere.
- legaturile in circuitul de joasa tensiune sunt slabe; trebuie sa se verifice
continuitatea lui, sa se stranga suruburile de fixare si sa se refaca
lipiturile.
- capacul izolant al bobinei de inductie sau al distribuitorului este murdar,
permite descarcari intamplatoare sau este strapuns; este necesar sa se
curete sau sa se inlocuiasca piesele arse, strapunse sau care permit
descarcarile.
- contactele de la ruptor se deschid neregulat; trebuie sa se regleze
deschiderea contactelor si sa se blocheze pozitia normala de lucru a lor.
- presiunea contactelor este insuficienta; se verifica tensiunea arcului si se
repara sau se inlocuieste arcul rupt, dupa care se verifica din nou forta de
apasare a contactelor.
- contactele ruptorului sunt dereglate; trebuie sa se regleze distanta dintre
ele si sa se blocheze prin strangerea suruburilor respective.
- ciocanelul este defect; trebuie sa fie inlocuit.
- condensatorul este defect; trebuie sa fie inlocuit.
- Arborele ruptorului - distribuitor are joc prea mare; se inlocuieste cand
este prea uzat.
Motorul da rateuri la - arcul ruptorului este slab;(constatarea se face prim masurarea cu
ambalare. dinamometrul) arcul trebuie sa fie intarit sau inlocuit.
- bratul ruptorului se misca greu, arborele ruptorului se roteste anormal,
prea mic pentru inchiderea contactelor , arborele cu came este uzat,
condensatorul are scurgeri de curent etc.; este necesar ca sa se curete si sa
se unga arborele cu came si sa se inlocuiasca piesele uzate (arbore,
condensator etc.)

Motorul „bate” la - Cauza si remediul: arcurile regulatorului centrifugal sunt rupte sau slabite
turatii mici si trebuie înlocuite. Verificarea se face cu dinamometrul
Motorul „bate” la - avansul la aprindere este prea mare. Aceasta se consta cu ajutorul
turatii mari dispozitivului de măsurare a avansului aprinderii
- regulatorul prin depresiune al avansului la aprindere este reglat greşit; se
trage sau împinge tija de reglaj.
- arcul din spatele membranei regulatorului prin depresiune este slăbit sau
rupt; trebuie sa se regleze avansul aprinderii, sa se înlocuiască arcul sau
sa se schimbe regulatorul prin depresiune.
Motorul se incalzeste - Cauza si remediul: întărzierea prea mare la aprindere datorita unui defect
prea tare cand merge la regulatorul de avans prin depresiune; este necesar sa se controleze
cu clapeta de conducta si legătura intre regulator si clapeta de admisiune sau
admisiune închisa etanşeitatea membranei. Membrana trebuie sa fie strănsă etanş.
parţial.
Motorul „bate” la - Cauza si remediul: avansul este prea mare la aprindere, corectorul octanic
orice regim. este dereglat carburatorul este prea puţin antidetonant; este necesar sa se
regleze avansul la aprindere la valoarea normala.
Aprinderea nu are - legături întrerupte; se verifica si se înlătura defectul
loc - înfăşurările bobinei de inducţie sunt fie întrerupte, fie
scurtcircuitate; trebuie sa fie înlocuite.
- contactele ruptorului sunt prea deschise sau numai închise; este necesar sa
se regleze deschiderea contactelor si sa se blocheze ruptorul.
- ciocănelul este blocat pe axul sau; trebuie sa fie demontat,
curăţat si uns cu căteva picături de ulei.
- condensatorul este întrerupt sau scurtcircuitat; trebuie sa fie înlocuit
Fişă de observaţie
a procesului tehnologic a echipamentului de aprindere

Observaţi procesul de APRINDERE.


Completaţi fişa de mai jos:
Ce operaţiuni Care este tipul de defect Care sunt posibilităţile Cauze
pregătitoare au fost întalnit? de remediere?
desfăşurate?

Glosar de termeni

Testare = procesul de determinare experimentală a unor parametrii în scopul


stabilirii stării tehnice şi / sau a performanţelor unor piese, subansambluri,
ansambluri, instalaţii sau sisteme tehnice;
Parametrii de stare = mărimi ce caracterizează cantitativ starea unui sistem tehnic
Diagnosticare = procesul de stabilire a cauzelor unei funcţionări necorespunzătoare a unui sistem
tehnic, pe baza simptomelor sau rezultatelor obţinute în urma unor probe;
Simptom = semn al unei stări anormale (gr. Symptoma – a se întămpla);
Parametrii de = mărimi măsurabile a căror valoare exprimă cantitativ manifestări exterioare ale
diagnosticare mutaţiilor survenite în structura unui sistem tehnic
Mijloacele de = mijloace de verificare, control, măsurare şi / sau prelucrare a informaţiei utilizate
testare în monitorizarea şi evaluarea stării tehnice a automobilului
Metodele de = ansamblul de reguli, principii şi procedee folosite pentru testarea auto şi
testare stabilirea diagnosticului (methodos, meta – după, hodos – cale).
Metodele = stabilesc defecţiunile cu ajutorul aparatelor de măsurare şi control, în mod direct,
obiective comparănd parametrii constructivi de funcţionare cu cei reali
Metodele = stabilesc defecţiunile astfel încăt demontarea să fie limitată doar la strictul
subiective necesar, folosind tehnici neinvazive de diagnosticare (de exemplu, interpretarea
unor simptome şi a valorii unor parametrii măsurabili fără demontare).
OBD = prescurtarea de la „On Board Diagnostic" adică autodiagnosticare la bordul
autovehiculului

Motor cu aprindere = motorul la care amestecul carburant (aer + combustibil) este realizat în exteriorul
prin scănteie (sau interiorul ) cilindrului şi comprimat în cilindru se aprinde de la scănteie
electrică.
Motor cu aprindere = motorul Diesel care aspiră numai aer iar amestecul se realizează în interiorul
prin compresie cilindrului prin injectarea combustibilului la sfărşitul cursei de comprimare.
Pompă de injecţie = este componenta care debitează combustibil sub presiune înaltă ,în cantităţi bine
determinate şi într-o anumită ordine la injectoare, în funcţie de sarcina motorului.
Pompă de alimentare = este dispozitivul care are rolul de a ridica presiunea combustibilului şi de a-l
trimite în instalaţie.
Instalaţia de aprindere
Baterie de = generează curentul de joasă tensiune
acumulatoare
Bobină de inducţie = transformator de curent
Ruptor = realizează închiderea şi deschiderea circuitului primar
Distribuitor = realizează distribuirea curentului de înaltă tensiune
Bujie = conduce curentul de înaltă tensiune în cilindri
Instalaţia de pornire
Demaror = funcţionează pe principiul cuplului rezultat din interacţiunea cuplurilor
magnetice
Cheia de contact = prevăzut cu mai multe borne pentru primirea curentului de la baterie
Cabluri = relizează legătura dintre bateria de acumulatoare şi demaror

Oferirea soluţiei de remediere


 Soluţia oferită trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic.
 Soluţia oferită trebuie să respecte cerinţele de calitate ale fabricantului.
 Soluţia oferită trebuie să asigure condiţii de siguranţă în exploatare.

Caracteristicile tehnice care se iau în considerare în mod curent, pentru produse din toate categoriile, sunt:
- soluţia constructivă;
Soluţiile constructive evoluează în timp, ca urmare a activităţilor de cercetare-dezvoltare. Lupta
concurenţială obligă producătorii să adopte soluţiile constructive moderne, chiar dacă, pentru a o face, trebuie
să suporte cheltuiueli însemnate. Dam un exemplu, cel al ceasurilor elveţiene cu arc şi balansoar ca bază de
timp, înlocuite acum cu ceasuri electrice cu cuarţ piezoelectric ca bază de timp sau al autoturismelor cu
schimbatoare de viteză cu manetă iar acum sunt cu schimbătoare hidramate.
- natura şi structura materialelor;
Este evident faptul că performanţele unui produs depind de natura materialelor folosite. Este suficient
să ne găndim la un produs din industria auto, fie un autotomobil fabricat din tablă ori căt de frumos ar fi
autotomobil va fi apreciat de viitorul beneficiar şi după o analiză atentă a materialului din care este făcută,
fibra de sticla sau materiale compozite.
- gabaritul produsului;
De regulă, un produs este bine aprreciat dacă are un gabarit redus, care îi conferă numeroase avantaje:
- comoditate dîn mănuire,
- spaţiu mai mic ocupat ,
- cost mai scăzut al materialelor, care se traduce prin preţuri mai accesibile la cumpărare ,
- costuri mai scăzute de exploatare (consumul de benzină la un automobil).
Fără îndoială, reducerea gabaritului nu este un criteriu absolut, există întotdeauna limite de care trebuie
ţinut seama, cum ar fi confortul pentru un automobil, uşurinţa de citire pentru un ceas, etc.
- precizia şi siguranţa în funcţionare , dată fiind importanţa lor cu totul deosebită);
- caracteristicile ergonomice (comoditatea în exploatare).
Pentru bunurile de consum, comoditatea în exploatare reprezintă un element important. Pentru
automobile ergonomicitatea, care se traduce printr-o mai mică oboseală la volan în timpul conducerii, poate
însemna chiar salvarea unor vieţi omeneşti.
Caracteristicile economice sunt cele care se materializează, direct sau indirect, în bani. Principalele
caracteristici economice sunt:
- randamentele şi consumuri specifice;
Un utilaj, dar chiar si un bun de consum, care valorifică mai bine materiile prime şi/sau energia, ne va
costa mai puţin în exploatare, deci va fi mai bun. Desigur că se pot face numeroase corelaţii între consumuri
specifice şi randamente, pe de o parte, şi caracteristicile tehnice: soluţia constructivă, gabaritul, etc. De pildă,
nimeni nu ar spune azi că o maşină, ori căt de performantă ca viteză, confort, preţ, dar care consumă mai mult
de 10 litri de benzină la 100 de Km este o maşină bună.
- indicatori de utilizare intensivă ;
Capacitatea de producţie este legată direct de productivitatea muncii, implicit de costurile cu salariile.
De asemenea, capacitatea specifică de producţie se leagă de investiţia iniţială, chirii sau cost al spaţiului ocupat
de utilajul sau bunul respectiv.
- grad de automatizare şi cibernetizare;
Aşa cum am văzut, automatizarea şi cibernetizarea se manifestă, pe plan econpomic, printr-o creştere
spectaculoasă a productivităţii muncii, o optimizaqre a funcţionării utilajelor, atăt sub aspectul valorificării
depline a capacităţii de producţie căt şi sub aspectul optimizării indicatorului de utilizare extensivă, care se
regăseşte în costuri prin reducerea amortizării aferente fiecărei unităţi de produs sau serviciu realizat.
- cheltuieli de întreţinere;
Revenind la exemplul automobilului, putem spune că unul din motivele pentru care OLTCIT-ul nu a
rezistat pe piaţa romănească a fost şi soluţia sa constructivă extrem de complicată, care făcea ca ori ce reparaţie
să nu poată fi executată decăt de un mecanic specialist, într-un service specializat şi cu timpi de muncă mult
mai mari decăt la o DACIA. Tot aici mai pot intra şi pretenţiile sale speciale privitoare la mărcile de ulei
utilizabile, sensibilitatea anumitor piese, etc.
- cost iniţial.
Fără îndoială că între performanţele unui produs şi preţul său există o corelaţie şi nimeni nu poate
spera să cumpere un produs care să fie totodată şi mai ieftin şi mai performant. Există însă unele praguri,
legate de puterea de cumpărare, de care un fabricant trebuie să ţină seama. Astfel, pentru un romăn mediu, azi,
un MERCEDES nu este o maşină despre care să poată spune că este bună, deoarece îi este total inaccesibilă ca
preţ.
Caracteristicile sociale se referă la:
- utilitatea produsului;
Iată un exemplu care ilustrează foarte bine noţiunea de utilitate socială. In anii '60, cănd în Europa de
Vest puterea de cumpărare a omului mediu era încă destul de slabă, automobilele de foarte mic litraj (FIAT
500 ... 850, CITROEN 2CV, RENAUT 4 sau 6) erau maşini extrem de căutate, fiind ieftine atăt la cumpărare
căt şi ca exploatare. Incepănd cu anii '80, nivelul de viaţă a crescut foarte mult şi automobilele mici au început
să piardă teren în favoarea celor medii. Dar, tot o dată, creşterea nivelului de trai a făcut să sporească numărul
familiilor care işi puteau permite mai mult de trei copii şi a apărut astfel problema transportului familiei,
alcătuită din 6...7 membrii. La această nouă cerinţă socială a răspuns un cu totul alt tip de automobil, al cărui
prim reprezentant a fost RENAULT ESPACE, maşină avănd 6..8 locuri, cu posibilităţi de aşezare variabilă a
fotoliilor şi implicit de gestionare a spaţiului interior (de unde şi numele de ESPACE) soluţie adoptată apoi de
majoritatea marilor firme europene. Interesant este faptul că firmele americane dezvoltaseră cu circa 5 ani
înainte asemenea modele, diferenţă de timp ce concordă bine cu diferenţa în momentul atingerii unuiu anumit
nivel de trai.
Problema calităţii unui produs nu se încheie odată cu ieşirea sa din instalaşia care l-a creat. El va fi cu
atât mai apreciat şi va răspunde cu atât mai bine cerinşelor utilizatorului cu cât operaţiile de întreţinere şi
depanare vor fi mai simple şi vor putea fi executate mai prompt. Cum cel care ştie cel mai bine să repare un
produs este chiar cel care l-a fabricat, în ultimele decenii s-a dezvoltat foarte mult reşeaua de service asigurată
de producători. De fapt, au fost doi factori care au contribuit decisiv la această evoluţie. Pe de o parte, calitatea
din ce în ce mai apropiată a produselor firmelor concurente sub aspectul concepţiei şi realizării produsului au
făcut ca una din puşinele modalităţi de diferenţiere să rămână calitatea sevice-ului. Pe de altă parte, creşterea
complexităţii produselor a făcut din ce în ce mai dificilă depanarea lor de un personal din afara firmei
producătoare.
Două exemple. In anii '80, România a pierdut o mare piaţă pentru furgonete, aceea a Magrebului, în
condiţiile în care DACIA oferea un produs cu totul comparabil altor firme şi la un preţ deosebit de avantajos,
întrucât nu a reuşit să asigure un service mulţumitor. La polul opus, In anii 1990-1991, firma străină care a
vândut cele mai multe calculatoare compatibile PC în România a fost RANK-XEROX, nu pentru că ar fi oferit
un produs mai bun (calculatoarele oferite de toate firmele erau similare ca performanţe) iar preţul era chiar
ceva mai mare decât al concurenţilor, ci pentru că a asigurat, de departe, cel mai eficient service.

MODULUL 6: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a echipamentelor de producere şi stocare a


energiei
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

Obiectivele generale:
- cunoaşterea tipurilor de echipamente electrice
- proceduri de încercare şi verificare a echipamentelor electrice
- utilizarea aparatelor de măsură şi control specifice echipamentelor electrice ale autovehiculului

Echipamentul electric asigură alimentarea cu energie electrică a aparatelor electrice atăt în timpul deplasării
autovehiculului căt şi la staţionare.
Echipamentul electric al autovehiculului cuprinde: instalaţia de alimentare, consumatorii şi instalaţia de
distribuţie şi anexele.
Instalaţia de alimentare este formată din: bateria de acumulatoare, generatorul de curent (continuu sau
alternativ) şi aparatele pentru reglarea tensiunii şi a curentului şi conectarea cu bateria de acumulatoare.
Consumatorii sunt: instalaţia de aprindere, instalaţia de pornire, instalaţia de iluminare şi semnalizare
(optică şi acustică), aparatele de măsură şi. control şi aparatele auxiliare pentru mărirea gradului de confort
(ştergător şi spălător de parbriz, aparate de climatizare şi încălzire, radio, ceas etc.).
Instalaţia de distribuţie şi anexele sunt formate din: conductoare, contactul cu cheie, întrerupătoare şi
comutatoare, cutii şi piese de legătură, prize. siguranţe fuzibile şi automate.
Echipamentul electric utilizează pentru legături la sursele de curent un singur conductor,
de obicei pozitivul(+),masa metalică constituind conductorul al doilea de închidere a circuitului (-)
Autovehiculele moderne utilizează, în general, ca tensiune de lucru 12V. În figura 2 se reprezintă schema
instalaţiei electrice a autoturismului Dacia 1300.

Sursele de energie electrică


Sursele de energie ale echipamentului electric al automobilelor sunt: bateria de acumulatoare şi
generatorul de curent.
Bateria de acumulatoare are rolul de a alimenta consumatorii de energie electrica în timpul cănd motorul
funcţionează la o turaţie scăzută a arborelui cotit sau cănd motorul este oprit. La turaţiile mijlocii şi mari ale
motorului, generatorul de curent debitează suficienta energie electrica şi preia alimentarea consumatorilor.
În anumite situaţii; cănd consumul de energie electrica este mare (de exemplu, noaptea cănd se folosesc
farurile), puterea consumatorilor poate depăşi puterea generatorului. în acest caz, alimentarea consumatorilor se
face simultan de către ambele surse. De aceea bateria este legată cu generatorul în paralel prin bornele de
aceeaşi polaritate.
În instalaţia electrică a automobilelor se foloseşte, de obicei, curentul electric continuu, condiţionat de
existenta bateriei de acumulatoare care se încărcă numai cu curent electric continuu.
La unele automobile, se folosesc generatoare de curent alternativ. Folosirea curentului electric alternativ
simplifica construcţia şi reglajul generatorului şi ii reduce greutatea, insa necesita un redresor.
Bateria de acumulatoare
Avănd în vedere rolul bateriei de a asigura pornirea automata a motorului, şi aprinderea amestecului
carburant la motoarele eu aprindere prin scănteie precum şt alimentarea consumatorilor în .regimul de turaţii
scăzute ale motorului sau atunci cănd acesta este april, cerinţele acesteia sunt :
- să posede o capacitate suficientă la dimensiuni de gabarit reduse;
- să aibă un randament bun, astfel încăt procesele de încărcare şi descărcare repetate să se producă cu
pierderi căt mai mici ;
- să suporte, fără a se deteriora, descărcări de scurtă durată cu intensităţi de curent foarte mari, necesare
la pornirea motorului cu ajutorul demarorului electric;
- să posede o construcţie rezistentă la vibraţiile produse de denivelările drumului pe care circulă
automobilul.
Funcţionarea bateriei de acumulatoare se bazează pe fenomenele reversibile electrochimice care se
produc în interiorul elementelor sale.
În funcţie de natura elementelor active, bateriile de acumulatoare sunt :
- cu plăci de plumb şi electrolit acid (baterii acide) ;
- cu plăci de fero-nichel sau nichel-cadmiu şi electrolit alcalin (baterii a1caline).

Generatorul de curent electric


Generatorul de curent electric constituie sursa principală de curent electric a automobilului. Prin
funcţionarea generatorului o parte din energia mecanică disponibilă la arborele motor este transformată în
energia electrică cu care se alimentează toţi consumatorii de curent.
La turaţii mijlocii şi mari ale motorului, surplusul de energie electrică furnizat de generator este
înmagazinat de bateria de acumulatoare care în acest fel se încarcă.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească generatorul de curent sunt :
- să aibă o construcţie simplă şi o mare siguranţă în funcţionare;
- să posede o durată mare de serviciu;
- să aibă un gabarit redus şi o mare putere specifică raportată la 1 daN greutate.
Generatoarele de curent electric utilizate la automobile pot fi :
- de curent continuu (dinamuri);
- de curent alternativ (alternatoare).
Metode şi mijloace de verificare şi testare a sistemelor de alimentare cu energie electrică
De buna funcţionare a instalaţiei de alimentare cu energie electrică depinde comportarea întregului
automobil, motiv pentru care problemele legate de întreţinerea, verificarea, diagnosticarea şi repararea
componentelor sale şi a instalaţiei per ansamblu, ocupă un procent semnificativ din activităţile unităţilor de
service auto.
Întreţinerea, reparaţia şi controlul alternatorului
Se ştie ca atăt pe automobil,căt si pe standul de probe, alternatorul şi bateria de acumulatoare în anumite
situaţii (scurtcircuite,legături greşite etc), pot sa debiteze curenţi mult mai mari decăt valoarea curentului
nominal al diodelor redresoare,care nu suporta suprasarcini. Acest lucru conduce evident la
deteriorarea(clacarea)diodelor redresoare.
Alternatorul se verifică prin următoarele operaţii:
 se conectează în paralel cu bateria un voltmetru digital şi un ampermetru în serie pe cablul de + , între baterie
şi generator;
 Se măsoară tensiunea bateriei cu cheia de contact în poziţia OFF.
 Se desface cupla de la generator.
 Se trece cheia de contact în poziţia RUN (MOTOR) şi se citeşte cu un voltmetru digital, tensiunea între pinul
L din cuplă şi masă. Această tensiune trebuie să fie diferită cu cel mult 0,1V faţă de tensiunea la baterie citită la
punctul 2. Dacă nu, se verifică conexiunile lămpii Ls şi firele ei de legătură.
 Se recuplează cupla la generator.
 Se porneşte motorul şi se menţine la o turaţie de 2000 rot/min. Se măsoară tensiunea la baterie, care trebuie
să fie în plaja 14,2 + 1,5 V, deci mai mare decăt cea de la baterie. Dacă tensiunea nu respectă valorile, se va
înlocui generatorul.
 Se conectează un reostat de curent mare (70 A) în paralel cu bateria şi se reglează pentru a obţine un curent
maxim, menţinănd tensiunea la bornele bateriei la 13 V. Dacă valoarea maximă a curentului obţinut nu diferă de
valoarea curentului nominal cu mai mult de 15 A, generatorul este în bună stare. Dacă nu, se va înlocui.
 Cu generatorul funcţionănd la curentul maxim de la punctul 7. se măsoară căderea de tensiune între borna
minus a bateriei şi carcasa generatorului, care trebuie să fie mai mică de 0,5 V. În caz contrar se verifică
legăturile la masă ale bateriei şi generatorului.
Se verifica periodic tensiunea curelei alternatorului; cureaua întinsa excesiv conduce la uzura prematura a
rulmenţilor,curelei si fuliei;cureaua slaba produce patinare,frecare între curea si fulie,deci uzura acestora,iar
alteratorul nu debitează la parametrii prescrişi. Fulia care prezintă uzura excesiva la conul de antrenare se
înlocuieşte. Întinderea curelei este normal cănd , apăsănd pe mijlocul ei cu o forţa de 3-4 daN, rezultă o săgeată
de valoarea indicata în tabelul de mai jos

Marca Dacia1300, Renault Moskvici Volga G24 Fiat 850,1300, Lada 1200
autoturismului/ 1310 10 16 408 1500, 124, 1500
Valoarea sagetii 412, 1500 126, 127 Skoda,Aro
240,261
Cureaua 10-15 10-15 7-10 12-15 8-10 10-15 10-15
ventilatorului

Cureaua 7-9,5 7-10 7.9,5 12-15 8-10 10-15 10-15


generatorului
Verificarea alternatoarelor pe stand
Majoritatea standurilor utilizate pentru
verificarea alternatoarelor sunt prevăzute cu:
 electromotor cu turaţie variabilă
 tahometru (3000, 6000, 12000 rot/min)
 ampermetru (15 A, 150 A, 1500A)
 baterie de acumulatoare
 reostat de 5 Ω, cu rezistenţă variabilă
 condensator (0,5 µF)
 voltmetru (10, 20, 40 V)
 ohmmetru (100 kΩ)
Controlul funcţionăriii alternatorului se face prin testare
Operaţiile de verificare a alternatoarelor pe stand sunt
următoarele

 Măsurarea rezistenţei totale a înfăşurării rotorului

Starea înfăşurărilor rotorului, în ceea ce priveşte


continuitatea, eventualele scurtcircuite în spire, gradul de
rodare al periilor pe inelele colectoare, se verifică pe stand fără demontarea alternatorului, dinamic (respectiv –
în funcţiune), măsurănd rezistenţa între borna „excitaţie” şi masă cu metoda ampermetrului şi voltmetrului,
rotorul fiind antrenat cu o turaţie de 500 rot/min. Pentru determinarea rezistenţei se înlocuiesc valorile indicate
de ampermetru şi voltmetru în relaţia R = U / I (legea lui Ohm). Rezistenţa totală a circuitului rotoric trebuie să
fie în limitele recomandate de constructor în documentaţia tehnică a alternatorului (de exemplu, 4,6 ± 0,2 Ω la o
temperatură de 20oC). În situaţia în care se măsoară static, valoarea rezistenţei trebuie să fie un pic mai mică
(de exemplu 4,3 ± 0,2 Ω). În cazul în care se constată valori mai mici decăt cele specificate în documentaţie,
acest fapt indică că între spiralele înfăşurării rotorice există un scurtcircuit.
 Măsurarea rezistenţei pe fiecare fază a înfăşurării statorice

Pentru această operaţie se desfac capetele începuturilor de fază de la grupul diodelor redresoare.
Rezistenţa se măsoară între fiecare început de fază şi nulul stelei, cu metoda ampermetrului şi voltmetrului.
Valoarea acestor rezistenţe trebuie să corespundă valorilor specificate în documentaţia tehnică. Starea
înfăşurării statorice şi a diodelor se poate verifica cu ajutorul a două becuri.
În situaţia în care stările înfăşurărilor statorice şi a diodelor sunt bune, cele două becuri trebuie să
lumineze cu aceeaşi intensitate în timpul funcţionării alternatorului.
 Măsurarea intensităţii curentului debitat de alternator
Se închide întreruptorul de alimentare şi se roteşte alternatorul cu o turaţie de 5000 rot / min timp de 30
min., cu o sarcină de 42 A (realizată cu ajutorul reostatului), la tensiunea de 14 V.
Se ridică curba intensităţii curentului debitat la tensiune constantă de 14 V, lăsănd alternatorul să
funcţioneze timp de 1,5 ore, la turaţia de 5000 rot/min. În toate etapele
menţionate alternatorul trebuie să funcţioneze la regimuri termice stabile.
Pentru determinarea turaţiei iniţiale (minime), la care începe debitarea
se micşorează treptat turaţia pănă cănd valoarea curentului debitat ajunge
la 1-2 A, apoi se decuplează reostatul şi bateria, căutăndu-se să se obţină tensiunea de 14 V, prin reglarea
turaţiei.
De asemenea se poate controla tensiunea iniţială debitată de alternator la o turaţie de 1000 rot/min. Această
probă permite analizarea stării tehnice a alternatorului. În acest scop, înfăşurarea de excitaţie se alimentează
direct de la baterie, iar de la borna magistrală se deconectează bateria şi sarcina. Se roteşte alternatorul la turaţia
1000 rot/min, măsurăndu-se tensiunea între borna magistrală şi masa alternatorului.
Dacă valorile măsurate ale intensităţii curentului debitat sunt inferioare celor din caracteristica reprezentată
în figură, sau dacă turaţia este mai mare decăt cea indicată, aceasta denotă defecţiuni în înfăşurarea rotorică,
defectarea diodelor, uzura inelelor şi periilor colectoare.
 Verificare diodelor redresoare
Redresarea curentului alternativ în curent continuu se realizează cu ajutorul a şase diode cu siliciu (trei
diode pozitive 5 şi trei diode negative 6), legate în punte trifazată (fig. 6.13). Suporturile diodelor au şi rolul de
a disipa căldura produsă în timpul funcţionarii. Liniaritatea curentului redresat este realizata de condensatorul 8
de 1 F.
Se realizează cu montajul reprezentat în figură. Acesta conţine un bec de 25 pănă la 50 W conectat în serie
cu dioda verificată şi bateria de acumulatoare. Se permută capetele circuitului la bornele bateriei.
În urma verificărilor se pot constata următoarele trei cazuri:
1. dioda este bună dacă lampa se aprinde la o singură conexiune (pentru singură polaritate a tensiunii
aplicate);
2. dioda este întreruptă dacă lampa nu se aprinde pentru nici una dintre cele două conexiuni (nici o polaritate a
tensiunii aplicate);
3. dioda este scurtcircuitată dacă lampa se aprinde la ambele conexiuni (pentru ambele polarităţi ale tensiunii
aplicate).
Aceleaşi verificări pot fi realizate şi cu ajutorul unui ampermetru sau ohmmetru. În cazul ohmmetrului
acesta se conectează între corpul şi conductorul diodei în sens direct şi în sens invers. Dioda este bună dacă
într-un sens prezintă o rezistenţă foarte mică, iar în sens invers prezintă o rezistenţă foarte mare (50...100KΩ).
Dioda este întreruptă dacă prezintă o rezistenţă foarte mare în ambele sensuri, iar dacă prezintă o rezistenţă
foarte mică în ambele sensuri, este scurtcircuitată.
Se verifică fiecare dioda în parte. Diodele trebuie sa indice continuitate doar
intr-o singura direcţie. Aceasta verificare poate fi realizata de asemenea,
utilizand o baterie si un bec. Cand inversam polaritatea bateriei, becul trebuie
sa se aprinda sau sa se stinga, intr-o singura directie, asa cum este aratat in
figura alaturată
O diodă scurtcircuitată limitează valoarea intensităţii curentului debitat
de alternator la maxim 7-8 A şi produce zgomote în timpul funcţionării alternatorului.
Diodele arse (întrerupte) nu pot fi depistate decăt în urma demontării alternatorului, verificănd fiecare
diodă în parte. În mod indirect se poate detecta acest defect prin verificarea alternatorului pe stand: dacă
intensitatea curentului debitat scade sub 2-30% faţă de valoarea normală şi înfăşurarea statorică este în stare
bună, atunci cauza este o diodă arsă.
Având în vedere faptul că diodele redresoare sunt elemente foarte sensibile, în sensul că nu suportă
suprasarcini, în timpul verificării lor trebuie respectate următoarele prescripţii:

 în timpul verificării intensitatea curentului electric nu trebuie să depăşească 25% din valoarea intensităţii
curentului direct (nominal sau maxim) al diodei verificate (cca. 7A);
 valoarea tensiunilor folosite nu trebuie să depăşească 36 V;
 la încercarea diodelor pe banc nu se va folosi circuitul de verificare (cu lampă de control) al standului,
acesta fiind alimentat cu tensiuni alternative de 110 şi 220 V;
 nu se va folosi circuitul lămpi cu neon a standului destinat verificării
condensatorului, care produce descărcări puternice;
 la verificarea diodelor nu se va utiliza megohmmetrul, deoarece tensiunea
lui este mult mai mare decăt tensiunea nominală a diodei.
Reparaţia alternatorului se face prin demontarea şi înlocuirea de repere
defecte

Aparate pentru reglarea tensiunii şi a curentului şi de conectare cu


bateria de acumulatoare
În figura alăturată avem măsurarea tensiunii unei baterii
cu voltmetru

- Bateriile sunt echipamente ce transforma energia chimica în electricitate.


- - Bateriile sunt un mod eficient de a face electricitatea portabilă. In plus, bateriile furnizează energie în
scopul de a înlocui energia electrică furnizată de reteaua electrică.
- - Pe masură ce întregul glob devine dependent de electricitate, mobilitatea bateriilor joacă un rol si mai
important în viata de zi cu zi.
- - - Bateriile se prezintă într-o larga varietate de forme si marimi si au diverse aplicaţii, de la unică folosinţă
pana la căţiva ani
- Creşterea turaţiei face să crească în aceeaşi măsură
tensiunea electromotoare, deci şi tensiunea la bornele generatorului. Variaţiile de tensiune produc perturbări în
funcţionarea consumatorilor: o tensiune pre a mică poate
descărca rapid bateria, iar o tensiune prea mare poate produce
arderea lămpilor din instalaţia electrică şi defectarea bateriei de
acumulatoare. Cercetările experimentale au dovedit faptul că
creşterea tensiunii generatorului peste valoare cu 10 -12 %
reduce durata de serviciu a lămpilor şi a bateriei de acumulatoare de 2 sau 2,5 ori.
Pentru evitarea acestui fenomen, în circuitul generatorului este necesar să se prevadă un aparat special
al cărui rol este sa menţină tensiunea constantă prin varierea mărimii fluxului magnetic de excitaţie invers
proporţional cu turaţia indusului. Acest aparat se numeşte regulator de tensiune.
Întreţinerea bateriei se face în funcţie de bateria utilizată şi de parametrii nominali ai ei. Bateria asigura
pornirea automata a motorului, şi aprinderea amestecului carburant la motoarele eu aprindere prin scănteie
precum şi alimentarea consumatorilor în regimul de turaţii scăzute ale motorului sau atunci cănd acesta este
oprit. cerinţele bateriei sunt :
Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească o baterie
- să posede o capacitate suficientă la dimensiuni de gabarit reduse;
- să aibă un randament bun, astfel încăt procesele de încărcare şi descărcare repetate să se producă cu pierderi
căt mai mici ;
- să suporte, fără a se deteriora, descărcări de scurtă durată cu intensităţi de curent foarte mari, necesare la
pornirea motorului cu ajutorul demarorului electric;
- să posede o construcţie rezistentă la vibraţiile produse de denivelările drumului pe care circulă automobilul.
Funcţionarea bateriei de acumulatoare se bazează pe fenomenele reversibile electrochimice care se produc
în interiorul elementelor sale.
În funcţie de natura elementelor active, bateriile de acumulatoare sunt :
- cu plăci de plumb şi electrolit acid (baterii acide) ;
- cu plăci de fero-nichel sau nichel-cadmiu şi electrolit alcalin (baterii a1caline).

Principalele caracteristici ale acumulatoarelor acide sunt : tensiunea la borne; capacitatea; randamentul.
Întreţinerea bateriei se face periodic în funcţie de modul de exploatare al autovehiculului.
- Depozitarea unei baterii pe paviment de beton o va descarca
- Conducerea autoturismului va reincarca total bateria.
- O baterie nu va pierde din curent in timpul depozitarii.
- Impulsurile de curent, aspirina sau diverşi aditivi vor revigora bateria sulfatata.
- In zilele foarte friguroase aprindeti farurile pentru a încalzi bateria inaintea pornirii motorului.
- Bateriile rezista mai mult timp in zonele cu climat cald decat in cele reci.
- O baterie cu capacitate mai mare, va dauna masinii.
- Bateriile acid-plumb au memorie.
- Bateriile defecte nu vor afecta sistemul de incarcare sau pornirea.
- Odata formata, bateria nu isi poate schimba polaritatea.
- Bateriile plumb-acid contin un electrolit din acid-sulfuric, otrava coroziva foarte puternica, ce emana gaze
in cazul reincarcarii si explodeaza in cazul aprinderii.
- Atunci cand se lucreaza cu baterii este nevoie de o ventilatie intensa, scoateti toate bijuteriile si purtati
ochelari de protectie, precum si echipament de protectie!
- Nu permiteti electrolitului sa se amestece cu apa sarata , in acest caz existind riscul producerii de gaz
chlorine (mortal).
Intretinerea preventiva a unei baterii auto este foarte usoara si trebuie sa aibe loc odata pe luna in
perioadele calde si de cate ori se schimba uleiul in perioadele cu temperaturi scazute.Iata cateva etape simple:
In timp ce manipulati baterii acid-plumb, purtati ochelari de protectie.
- Daca nivelul electrolitului este scazut, lasati bateria sa ajunga la temperatura camerei si adaugati numai apa
distilata (deionizata sau demineralizata) pana la nivelul indicat de producator. Daca nu exista niciun indicator
nivelul trebuie sa fie 6-10 mm sub tubul de umplere. Placile trebuie sa fie acoperite tot timpul. Evitati
supraumplerea, mai ales in zilele toride, deoarece caldura va dilata electrolitul.
- Daca este necesar, inlaturati plumbul oxidat sau orice alta coroziune cu o perie de sirma.
- Curatati capacul bateriei pentru a elimina urmele de electrolit si a preveni coroziuni.
- Curatati alternatorul pentru a permite o racire mai buna si verificati curelele alternatorului de fisuri, etc..
- Verificati cablurile bateriei de coroziuni sau proeminente si inlocuiti-le daca este necesar, cu cabluri egale
in diametru sau mai mari.

Cum reincarc bateria?


Exista patru etape pentru
reincarcare:
1. Etapa de incarcare , atunci cand
curentul de incarcare este constant si
tensiunea bateriei creste, pana la 80%
din procesul de reincarcare. Poti furniza
bateriei atat curent cat permite , atata timp cat nu depaseste 20% din 20 ore ( C/20 ) amperi ora (Ah) sau
8% din rata RC si depaseste 51.50C.
2. Etapa de absorbtie, atunci cand tensiunea incarcatorului, depinde de tipul bateriei, este constanta intre 14,1
VDC si 14,8 VDC la 26,7 0C si curentul scade pana cand bateria este complet incarcata, ceea ce de obicei
semnifica cei 20% ramasi din preocesul de reincarcare. O incarcare totala normala are loc atunci cand curentul
de incarcare se opreste la 2% (C/50) sau mai putin din capacitatea Ah a bateriei.
3. Etapa de plutire , optionala, este acolo unde tensiunea de incarcare se afla intre valorile 13,0 VDC si 13,8
VDC, mentinuta constant, si este folosita pentru a mentine bateria total incarcata.
4. Etapa de egalizare, este o absorbtie controlata de 5% de supraincarcare, ce egalizeaza tensiunea si
gravitatia specifica in fiecare celula. Aceasta ajuta la disparitia cristalelor de sulfat care s-ar fi putut forma in
timpul reactiilor chimice precum startificarea, atunci cand concentratia de acid este mai puternica pe fundul
bateriei.
O baterie inmagazineaza energie pentru uz ulterior. Ea produce tensiune dintr-o reactie chimica produsa
intre doua materiale diferite (placa pozitiva si cea negativa) care sunt introduse in electrolit. Intr-o baterie
normala acid-plumb, tensiunea aproximativa este de 2 V /celula, deci un total de 12V. Curentul este degajat de
baterie cu atat mai repede cu cat exista un circuit intre borna pozitiva si cea negativa.
Cei mai multi dintre oameni nu realizeaza ca o baterie acid-plumb functioneaza pe baza unui proces continuu
de incarcare-descarcare. Atunci cand o baterie este conectata la o sursa ce are nevoie de curent, cum ar fi un
autoturism, curentul iese din baterie si bateria incepe sa se descarce.
In procesul invers, o baterie devine incarcata atunci cand primeste iar curent, reinstalind diferentele
chimice dintre placi. Aceasta se intaimpla atunci cand conduceti fara alti consumatori si alternatorul reincarca
bateria.
Pe masura ce bateria se descarca, placile de plumb devin din punct de vedere chimic asemanatoare, acidul
devine mai slab si tensiunea scade.
Bateria se poate reincarca total si atunci se reinstaleaza diferentele chimice dintre placi, iar ea poate furniza din
nou curent.
Generatorul de curent electric constituie sursa principală de curent electric a automobilului. Prin
funcţionarea generatorului o parte din energia mecanică disponibilă la arborele motor este transformată în
energia electrică cu care se alimentează toţi consumatorii de curent.
La turaţii mijlocii şi mari ale motorului, surplusul de energie electrică furnizat de generator este
înmagazinat de bateria de acumulatoare care în acest fel se încarcă.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească generatorul de curent sunt :
- să aibă o construcţie simplă şi o mare siguranţă în funcţionare;
- să posede o durată mare de serviciu;
- să aibă un gabarit redus şi o mare putere specifică raportată la 1 daN greutate.
Generatoarele de curent electric utilizate la automobile pot fi :
- de curent continuu (dinamuri);
- de curent alternativ (alternatoare).
O altă mărime caracteristică., a cărei valoare intervine în funcţionarea generatorului, este intensitatea
curentului debitat. Astfel, menţinănd la bornele generatorului o tensiune constanta, intensitatea curentului
debitat poate depăşi valoarea admisibilă atunci cănd numărul consumatorilor alimentaţi simultan creşte. o
valoare prea mare a intensităţii curentului poate produce supraîncălzirea şi arderea izolaţiei, a înfăşurărilor
indusului şi statorului, fapt ce scoate din funcţionare generatorul. De aceea, între consumatori şi generatorul de
curent se introduce în circuit un aparat special, numit limitator de curent.
În funcţionarea generatorului de curent se mai întălneşte şi un alt fenomen care se manifestă în diferite
regimuri de lucru ale motorului. Astfel, la turaţia scăzută sau atunci cănd motorul nu funcţionează, tensiunea
electromotoare a generatorului este mai mică (sau nulă) decăt tensiunea electromotoare a bateriei de
acumulatoare. În aceste condiţii, în circuitul baterie şi generator ia naştere un curent de descărcare a bateriei în
generator. Acest curent de descărcare poate încălzi înfăşurările generatorului pănă la arderea izolaţiei,
descărcănd, totodată, rapid şi inutil bateria de acumulatoare.
În scopul preîntămpinării acestui fenomen şi pentru protejarea bateriei şi a generatorului, în circuitul
acestora se montează un an aparat special, numit conjunctor-disjunctor, care închide circuitul generator-baterie
numai atunci cănd tensiunea electromotoare a generatorului este mai mare decăt tensiunea electromotoare a
bateriei de acumulatoare. Toate aceste aparate - regulatorul de tensiune,
limitatorul de curent şi conjunctorul-disjunctor, pot fi montate intr-un corp
compact, formănd aparatul cunoscut, în construcţia automobilelor, sub numele
de releu regulator.
Diagnosticarea sistemelor cu regulator exterior
Pentru exemplificare considerăm schema de conectare a generatorului de
la autoturismele Dacia, prezentată în figura alăturată. Sistemul are regulator
separat şi o perie a generatorului legată la masă. Regulatorul de tensiune RT se alimentează după cheia de
contact CC şi alimentează la răndul său excitaţia la borna DF. Controlul sistemului se face cu voltmetrul termic
cu bimetal de pe tabloul de bord.
Diagnosticarea sistemului de încărcare a bateriei trebuie precedată în mod obligatoriu de o verificare şi
încărcare a bateriei, după care se parcurg în ordine următoarele etape:
 se verifică vizual integritatea conexiunilor la generator
 se verifică starea şi întinderea curelei de antrenare a alternatorului
 ce citeşte tensiunea la bornele bateriei cu motorul oprit, a cărei valoare trebuie să fie aproximativ
12,8–13,2 V
 se porneşte motorul şi se aduce la turaţia de 2000 rot/min; fără a se conecta alţi consumatori, se
citeşte valoarea tensiunii la bornele baterie după 1 –2 min., perioadă necesară stabilizării ei, care va trebui să
fie în mod normal 14,2 ± 0,5 V.
 dacă tensiunea este mai mare, trebuie reglat sau înlocuit regulatorul
 dacă tensiunea este mai mică poate exista un defect la alternator sau regulator
Neîncadrarea între limite trebuie corectată prin reglaj sau localizănd defectul şi eliminănd defecţiunea. Se va
măsura suplimentar tensiunea la borna DF la generator şi regulator, citiri care vor trebui să fie egale; în caz
contrar conexiunile sau cablul de legătură vor trebui înlocuite. Comparănd citirea la borna DF cu cea măsurată
la baterie, pot rezulta următoarele situaţii.
Dacă avem o diferenţă mai mare de 0,1 V la regulatoarele mecanice sau de 1 V la regulatoarele electronice,
vom încerca să reglăm valorile – să le corectăm din regulator sau să îl înlocuim; dacă nu este posibil, înseamnă
că defecţiunea este din alternator, care se impune a fi demontat şi remediat. În cazul construcţiilor cu regulator
electronic încorporat sau a celor cu o perie în plus, dacă tensiunea de excitaţie este mai mică de 1V, defecţiunea
va fi a alternatorului.
Măsurarea tensiunii la perie este dificilă, deoarece va trebui legat un conductor la perie cu o izolaţie bună,
verificată, pentru a nu se scurtcircuita şi deteriora regulatorul. În cazul regulatoarelor defecte vom verifica
rezistenţa rotorului, deoarece un nou regulator va fi şi el distrus. Orice intervenţie la regulator va fi făcută cu
contactul tăiat pentru a nu periclita regulatorul.
Se menţine turaţia motorului la 2000 rot/min., conectănd consumatori importanţi: farurile, aeroterma,
climatizarea, etc.
Se va citi din nou tensiunea la bornele bateriei (după stabilizarea
valorii). Valoarea indicată nu trebuie să varieze cu mai mult de 0,2
– 0,7 V, faţă de măsurătorile de la punctul d). În cazul unor valori
diferite se va măsura tensiunea de excitaţie la borna DF, pentru a
se separa defectul între regulator sau generator.
Diagnosticarea unui sistem cu regulator încorporat
Mulţi constructori nu recomandă demontarea
generatorului şi înlocuirea unor componente ale sale, ci înlocuirea
lui totală. Verificarea generatorului se face şi în acest caz după o verificare şi încărcare rapidă a bateriei,
parcurgăndu-se etapele următoare:
 se verifică vizual integritatea conexiunilor şi a cablajelor;
 se verifică starea şi întinderea curelei de antrenare a alternatorului;
 cu cheia în poziţia RUN (MOTOR) şi motorul oprit, lampa L s trebuie să fie aprinsă; dacă nu, se
deconectează pinul L şi se leagă la masă printr-o siguranţă de 5A
c1 – dacă lampa se aprinde, va trebui înlocuit generatorul – regulatorul defect
c2 – dacă lampa nu se aprinde, este o întrerupere între cheia de contact şi cupla (pinul L) care trebuie
depistată.
 cu cheia în poziţia RUN (MOTOR) şi cu motorul funcţionănd la turaţia moderată, lampa trebuie să se
stingă; dacă nu, se desface cupla de la generator şi:
d1 – dacă lampa se stinge, regulatorul de tensiune este defect
d2 – dacă lampa nu se stinge, între cuplă şi lampă este un scurtcircuit la masă care trebuie depistat şi
care poate distruge regulatorul de tensiune.

METODE DE
DERANJAMENTE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
LOCALIZARE
uscarea înfăşurărilor prin
-suflare cu aer cald
-demontare şi uscare în
Scăderea -vizual - umezirea înfăşurărilor
cuptor;
rezistenţei de -măsurarea rezisţentei de -alimentare cu tensiune
izolaţie faţă de izolaţie cu megohmetrul de redusă
masă 1000V
- îmbâcsire cu praf conductor a
DEFECTE ALE ÎNFĂŞURĂRILOR

înfăşurărilor - rebobinarea maşinii


- îmbătrănirea izolaţiei

- calitatea lipiturilor
- verificarea continuităţii necorespunzatoare - se refac lipiturile folosind
Intreruperea
înfăşurărilor - aliaj de lipit necorespunzător aliaj de lipit mai greu fuzibil
înfăşurărilor
- vizual - densitatea de curent prea mare sau pentru lipituri tari
în zona lipiturii

- încercarea înfăşurării la
supratensiune faţă de masă
- localizarea punerii nete la
Scurt circuit:
masă folosind o sursă reglabilă
- între înfăşurări şi
de joasă tensiune pentru curenţi
masă; - lovirea înfăşurărilor
mari rebobinarea totală sau
- între infăşurări; - neatenţie la bobinarea maşinii
- vizual observănd zonele în partială a maşinii după caz
- între spirele - degradarea izolaţiei
care izolaţia este arsă
aceleiaşi
- metoda electromagnetului
înfăşurări;
- metoda căderilor de tensiune
la rotoare cu legături
echipotenţiale
DERANJAMENTE METODE DE LOCALIZARE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
- reducerea sarcinii sau
- verificarea sarcinii cu un
SCĂNTEIEREA COLECTORULUI

- maşina este supraîncarcată înlocuirea motorului cu


ampermetru
unul mai mare
Scanteierea - înlocuirea periilor
colectorului - periile sau colectorul sunt - rectificarea şi canelarea
- verificarea periilor şi a colectorului
numai la uzate colectorului
funcţionarea în - înlocuirea colectorului
sarcină - deplasarea periilor
- verificarea aşezarii periilor în axa - periile sunt amplasate
conform marcajului
neutră incorect
fabricii
- verificarea întrefierului polilor - întrefierul polilor auxiliari -se realizează întrefierul
auxiliari este prea mic sau prea mare prescris de fabrică
Scănteierea - verificarea izolaţiei dintre lamele - izolaţia dintre lamele a - se canelează colectorul
colectorului se colectorului ajuns la suprafaţa
produce şi la colectorului
- se canelează colectorul
-verificarea existenţei scurtcircu- - scurtcircuit între lamelele - se curaţă cositorul dintre
itului între spirele rotorului sau între colectorului sau între spirele steguleţe
sarcină redusă sau lamele colectorului rolorului - se înlocuieşte porţiunea
chiar în gol de înfăşurare defectă
- s-a dezlipit un conductor la - se lipeste conductorul
- observarea înnegririi unei lamele a
colector sau s-a întrerupt o - se înlocuieşte bobina
colectorului
bobină întreruptă
- se curata colectorul
- verificarea stării colectorului - colector murdar, rugos, uzat - se rectifica sau se
inlocuieste colectorul
Apariţia cercului
de foc la colector - periile nu sunt amplasate în - deplasarea periilor
-verificarea amplasării periilor şi a axa neutră conform marcajului
presiunii acestora pe colector -presiune neuniformă a - reglarea sau înlocuirea
periilor pe colector periilor şi arcurilor

- verificarea succesiunii polilor - polaritatea greşită a polilor - refacerea legăturilor în


principali şi auxiliari auxiliari mod corect

- scurtcircuit în infăşurarea
- verificarea înfăşurării polilor
Aparitia cercului polilor auxiliari -înlocuirea bobinelor
auxiliari la scurtcircuit între spire
de foc la colector - contact între bobinele defecte
sau la masă
(continuare) polilor şi corpul maşinii
- poziţie excentrică a
-verificarea poziţiei rotorului între - centrarea rotorului după
rotorului
poli înlocuirea
între poli datorită uzurii
lagărelor uzate
lagărelor

DERANJAMENTE METODE DE LOCALIZARE CAUZE POSIBILE REMEDIERE


SUPRAÎNCĂLZIREA MAŞINII

- inlocuirea periilor cu
- verificarea calitatii periilor - perii necorespunzatoare altele de tipul
recomandat de producător
Incălzirea
- amplasarea gresită a - corectarea poziţiei
colectorului - verificarea poziţiei periilor
periilor periilor
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei motorului - ventilaţie insuficientă ventilaţie prin suflare cu
aer cald
- măsurarea sarcinii cu ampermetrul - supraîncărcarea motorului - reducerea sarcinii
- readucerea tensiunii la
- măsurarea tensiunii cu voltmetrul - tensiunea mărită valoarea
nominală
- verificarea înfăşurării rotorice la - scurtcircuit în înfăşurarea - înlocuirea bobinelor
scurtcircuit rotorului defecte
Incălzirea -scurtcircuitarea uneia sau
rotorului - verificarea înfăşurării de excitatie la - înlocuirea bobinelor
mai multor secţii ale
scurtcircuit defecte
înfăşurării de excitaţie
- înlocuirea periilor cu
- măsurarea dimensiunilor periilor - perii prea late altele de tipul
recomandat de producător
- controlul umezirii înfăşurării - umezirea înfăşurării - uscarea înfăşurării
rotorice rotorice rotorice
- măsurarea sarcinii cu ampermetrul - supraîncărcarea maşinii - reducerea sarcinii
- refacerea conexiunii
- verificarea conexiunilor polilor - conectarea greşită a polilor
polilor auxiliari în mod
auxiliari auxiliari
corect
Incalzirea polilor
auxiliari - controlul umezirii înfăşurării - înfăşurarea polilor auxiliari - uscarea înfăşurărilor
polilor este umedă polilor auxiliari
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei motorului - ventilaţie insuficientă ventilaţie prin suflare cu
aer cald
Supraîncălzirea - verificarea sarcinii cu un - verificarea sarcinii cu un - se va reduce sarcina
maşinii ampermetru ampermetru
- maşina nu se răceşte - se curaţă maşina prin
- verificarea canalelor de ventilaţie şi corespunzător datorită suflare cu aer comprimat
a filtrelor de aer (dacă există) canalelor de ventilaţie - se curaţă sau se
înfundate înlocuieşte filtrul de aer
- scurtcircuit , între spirele - se izolează sau se
- verificarea înfăşurării de excitaţie
înfăşurării de excitaţie înlocuieşte bobina defectă

DERANJAMENTE METODE DE LOCALIZARE CAUZE POSIBILE REMEDIERE

- controlul existenţei componen- - montarea reostatului de


UZURA COLECTORULUI MAŞINIISUPRAÎNCĂLZIREA

- lipsa reostatului de reglaj


telor din schemă reglaj
- refacerea conexiunilor
- verificarea conexiunilor bobinelor - conectarea greşită a
bobinelor de excitaţie în
de excitatie bobinelor de excitaţie
mod corect
Incălzirea polilor - verificarea excitaţiei la scurtcircuit - scurtcircuit între spirele de - înlocuirea bobinelor
principali între spire excitaţie defecte
- controlul umezirii înfăşurării de - înfăşurare de excitaţie - uscarea înfăşurării de
excitaţie umezită excitaţie
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei - ventilaţie insuficientă ventilaţie , prin suflare cu
aer comprimat
- se inlocuiesc periile cu
- marca periilor
perii
- verificarea mărcilor periilor necorespunză-
recomandate de
toare (perii prea tari)
producător
- reglarea presiunii periilor
Colectorul se - verificarea presiunii periilor pe - presiune prea mare a pe
uzează intens şi colector periilor pe colector colector cu ajutorul
neuniform aparatelor
- înlocuirea periilor cu
- perii necorespunzătoare
altele cores-
- verificarea calităţii periilor calitativ sau de calitaţi
punzătoare şi de aceeasi
diferite
marcă
PERIILORUZURA

- se curăţă colectorul şi se
- colectorul îmbăcsit cu praf
Periile se uzeaza protejează
- verificarea stării colectorului de la perii , cu pulbere
foarte intens împotriva sursei de
metalică , cu nisip ,etc.
îmbăcsire

METODE DE
DERANJAMENTE METODE DE LOCALIZARE REMEDIERE
LOCALIZARE

- se controlează cu voltmetrul prezenţa


- întreruperea circuitului de - restabilirea continuităţii
tensiunii la bornele motorului
DEFECTE ŞI REGIMURI ANORMALE DE

forţă circuitului
- controlul continuitaţii cu ohmmetrul

- întreruperea înfăşurării - refacerea lipiturilor la


- verificarea lipiturilor la colector
Motorul nu rotorice colector
- verificarea continuităţii
porneşte - desfacerea lipiturilor la - înlocuirea secţiilor
bobinajului rotoric
colector defecte
- fixarea periilor în axa
- verificarea poziţiei periilor şi a - aşezarea greşită a periilor neutră
contactului acestora pe colector - contact slab la perii - restabilirea contactului
electric la perii
- micşorarea cuplului la
- verificarea cuplului la pornire - cuplu mare la pornire
pornire
- se izolează locul defect
- verificarea înfăşurării de excitaţie ,
- înfăşurarea de excitaţie este - se înlocuieşte sau se
conexiunilor acesteia şi izolaţia faţă de
Motorul nu scurtcircuitată rebobinează înfăşurarea de
masă
porneşte excitaţie
în sarcină - se leagă corect
- verificarea conexiunilor - înfăşurarea de excitaţie
înfăşurarea de excitaţie
înfăşurării de excitaţie derivaţie legată greşit
derivaţie
- perii deplasate din axa
neutră contra sensului de - se amplasează periile în
- verificarea poziţiei periilor
rotaţie (n>N) sau în sensul de axa neutră
rotaţie (n<N)
- reostatul de cămp are
- verificarea rezistenţei - se modifică valoarea
valoare prea mare (n>N) sau
reostatului de cămp reostatului de cămp
prea mică (n<N)
- scurtcircuit între spire la
Turaţia motorului - se înlocuiesc sau se
- verificarea înfăşurărilor de una sau mai multe din
diferită de turaţia rebobinează bobinele
excitaţie la scurtcircuit între spire bobinele de excitaţie
FUNCŢIONARE SPECIFICE MOTORULUI DE C.C.

nominală defecte
derivaţie
-readucerea tensiunii de
- tensiunea de alimentare
- măsurarea tensiunii de alimentare alimentare la valoarea
anormală
nominală
- refacerea conexiunilor
- verificarea polaritaţii polilor - polaritatea gresită a polilor
bobinelor polare

- încărarea anormală a - readucerea încărcării la


- verificarea încărcării motorului
motorului valoarea nominală

PRINCIPALELE DERANJAMENTE ŞI MODUL LOR DE REMEDIERE LA MAŞINILE ELECTRICE


DE C.C.

METODE DE
DERANJAMENTE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
LOCALIZARE
uscarea înfăşurărilor
prin :
-suflare cu aer cald
Scăderea -vizual - umezirea înfăşurărilor -demontare şi uscare
rezistenţei de -măsurarea rezisţentei de în cuptor;
izolaţie faţă de izolaţie cu megohmetrul de -alimentare cu
tensiune redusă
DEFECTE ALE ÎNFĂŞURĂRILOR

masă 1000V
- îmbăcsire cu praf conductor
a înfăşurărilor - rebobinarea maşinii
- îmbătrănirea izolaţiei

- calitatea lipiturilor
- se refac lipiturile
- verificarea continuităţii necorespunzatoare
Intreruperea folosind aliaj de lipit
înfăşurărilor - aliaj de lipit necorespunzător
înfăşurărilor mai greu fuzibil sau
- vizual - densitatea de curent prea
pentru lipituri tari
mare în zona lipiturii
- încercarea înfăşurării la
Scurt circuit:
supratensiune faţă de masă
- între
- localizarea punerii nete la
înfăşurări şi
masă folosind o sursă reglabilă - lovirea înfăşurărilor
masă; rebobinarea totală sau
de joasă tensiune pentru - neatenţie la bobinarea
- între partială a maşinii după
curenţi mari maşinii
infăşurări; caz
- vizual observănd zonele în - degradarea izolaţiei
- între spirele
care izolaţia este arsă
aceleiaşi
- metoda electromagnetului
înfăşurări;

METODE DE
DERANJAMENTE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
LOCALIZARE
SCĂNTEIEREA

Scanteierea - reducerea sarcinii sau


- verificarea sarcinii cu un
colectorului - maşina este supraîncarcată înlocuirea motorului cu
ampermetru
numai la unul mai mare
funcţionarea în - verificarea periilor şi a - periile sau colectorul sunt - înlocuirea periilor
sarcină colectorului uzate - rectificarea şi canelarea
colectorului
- înlocuirea colectorului
- deplasarea periilor
- verificarea aşezarii periilor - periile sunt amplasate
conform marcajului
în axa neutră incorect
fabricii
- verificarea întrefierului - întrefierul polilor auxiliari -se realizează întrefierul
polilor auxiliari este prea mic sau prea mare prescris de fabrică
- verificarea izolaţiei dintre - izolaţia dintre lamele a
lamele ajuns la suprafaţa - se canelează colectorul
colectorului colectorului
Scănteierea - se canelează colectorul
-verificarea existenţei
colectorului se - scurtcircuit între lamelele - se curaţă cositorul dintre
scurtcircuitului între spirele
produce şi la colectorului sau între spirele steguleţe
rotorului sau între lamele
sarcină redusă rolorului - se înlocuieşte porţiunea
colectorului
sau chiar în gol de înfăşurare defectă
- s-a dezlipit un conductor la - se lipeste conductorul
- observarea înnegririi unei
colector sau s-a întrerupt o - se înlocuieşte bobina
lamele a colectorului
bobină întreruptă
- se curata colectorul
- verificarea stării - colector murdar, rugos,
- se rectifica sau se
COLECTORULUI

colectorului uzat
inlocuieste colectorul
Apariţia
cercului de foc - deplasarea periilor
- periile nu sunt amplasate
la colector -verificarea amplasării conform marcajului
în axa neutră
periilor şi a presiunii fabricii
-presiune neuniformă a
acestora pe colector - reglarea sau înlocuirea
periilor pe colector
periilor şi arcurilor
- verificarea succesiunii - polaritatea greşită a polilor - refacerea legăturilor în
polilor principali şi auxiliari auxiliari mod corect
- verificarea înfăşurării - scurtcircuit în infăş.
Aparitia polilor auxiliari la polilor auxiliari -înlocuirea bobinelor
cercului de foc scurtcircuit între spire - contact între bobinele defecte
la colector sau la masă polilor şi corpul maşinii
(continuare) -verificarea poziţiei
- poziţie excentrică a - centrarea rotorului după
rotorului între
rotorului între poli datorită înlocuirea
poli
uzurii lagărelor lagărelor uzate

METODE DE
DERANJAMENTE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
LOCALIZARE
- inlocuirea periilor cu
- verificarea calitatii periilor - perii necorespunzatoare altele de tipul
recomandat
Incălzirea
- amplasarea gresită a - corectarea poziţiei
colectorului - verificarea poziţiei periilor
periilor periilor
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei
- ventilaţie insuficientă ventilaţie prin suflare cu
SUPRAÎNCĂLZIREA MAŞINII

motorului
aer cald
- măsurarea sarcinii cu
- supraîncărcarea motorului - reducerea sarcinii
ampermetrul
- readucerea tensiunii la
- măsurarea tensiunii cu
- tensiunea mărită valoarea
voltmetrul
nominală
- verificarea înfăşurării - scurtcircuit în înfăşurarea - înlocuirea bobinelor
rotorice la scurtcircuit rotorului defecte
Incălzirea
-scurtcircuitarea uneia sau
rotorului - verificarea înfăşurării de - înlocuirea bobinelor
mai multor secţii ale
excitatie la scurtcircuit defecte
înfăşurării de excitaţie
- înlocuirea periilor cu
- măsurarea dimensiunilor
- perii prea late altele de tipul
periilor
recomandat
- controlul umezirii - umezirea înfăşurării - uscarea înfăşurării
înfăşurării rotorice rotorice rotorice
Incalzirea - măsurarea sarcinii cu
- supraîncărcarea maşinii - reducerea sarcinii
polilor auxiliari ampermetrul
- refacerea conexiunii
- verificarea conexiunilor - conectarea greşită a
polilor auxiliari în mod
polilor auxiliari polilor auxiliari
corect
- controlul umezirii
- înfăşurarea polilor - uscarea înfăşurărilor
înfăşurării
auxiliari este umedă polilor auxiliari
polilor
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei
- ventilaţie insuficientă ventilaţie
motorului
prin suflare cu aer cald
- verificarea sarcinii cu un - verificarea sarcinii cu un
- se va reduce sarcina
ampermetru ampermetru
- maşina nu se răceşte - se curaţă maşina prin
- verificarea canalelor de
Supraîncălzirea corespunzător datorită suflare cu aer
ventilaţie şi a filtrelor de aer
maşinii canalelor de ventilaţie - se curaţă sau se
(dacă există)
înfundate înlocuieşte filtrul de aer
- verificarea înfăşurării de - scurtcircuit , între spirele - se izolează sau se
excitaţie înfăşurării de excitaţie înlocuieşte bobina defectă

METODE DE
DERANJAMENTE CAUZE POSIBILE REMEDIERE
LOCALIZARE
- controlul existenţei - montarea reostatului de
UZURA COLECTORULUI MAŞINIISUPRAÎNCĂLZIREA

- lipsa reostatului de reglaj


componen- telor din schemă reglaj
- refacerea conexiunilor
- verificarea conexiunilor - conectarea greşită a
bobinelor de excitaţie în
bobinelor de excitatie bobinelor de excitaţie
mod corect
Incălzirea
- verificarea excitaţiei la - scurtcircuit între spirele de - înlocuirea bobinelor
polilor
scurtcircuit între spire excitaţie defecte
principali
- controlul umezirii - înfăşurare de excitaţie - uscarea înfăşurării de
înfăşurării de excitaţie umezită excitaţie
- curăţarea canalelor de
- verificarea ventilaţiei - ventilaţie insuficientă ventilaţie , prin suflare cu
aer comprimat
- marca periilor
- verificarea mărcilor - se inlocuiesc periile cu
necorespunză-
periilor perii recomandate
toare (perii prea tari)
- reglarea presiunii periilor
- verificarea presiunii
Colectorul se - presiune prea mare a pe
periilor pe
uzează intens periilor pe colector colector cu ajutorul
colector
şi neuniform aparatelor

- perii necorespunzătoare - înlocuirea periilor cu


- verificarea calităţii periilor calitativ sau de calitaţi altele corespunzătoare şi
diferite de aceeasi marcă
PERIILORUZURA

- se curăţă colectorul şi se
Periile se - colectorul îmbăcsit cu praf
- verificarea stării protejează
uzeaza foarte de la perii , cu pulbere
colectorului împotriva sursei de
intens metalică , cu nisip ,etc.
îmbăcsire

METODE DE METODE DE
DERANJAMENTE REMEDIERE
LOCALIZARE LOCALIZARE
DEFECTE ŞI

- se controlează cu voltmetrul
prezenţa tensiunii la bornele
Motorul nu - întreruperea circuitului de - restabilirea continuităţii
motorului
porneşte forţă circuitului
- controlul continuitaţii cu
ohmmetrul
- verificarea lipiturilor la - întreruperea înfăşurării - refacerea lipiturilor la
colector rotorice colector

REGIMURI ANORMALE DE FUNCŢIONARE SPECIFICE MOTORULUI DE C.C.


- verificarea continuităţii - desfacerea lipiturilor la - înlocuirea secţiilor
bobinajului rotoric colector defecte
- fixarea periilor în axa
- verificarea poziţiei periilor
- aşezarea greşită a periilor neutră
şi a contactului acestora pe
- contact slab la perii - restabilirea contactului
colector
electric la perii
- verificarea cuplului la - micşorarea cuplului la
- cuplu mare la pornire
pornire pornire
- verificarea înfăşurării de - se izolează loculdefect
excitaţie , conexiunilor - înfăşurarea de excitaţie - se înlocuieşte sau se
Motorul nu acesteia şi izolaţia faţă de este scurtcircuitată rebobinează înfăşurarea de
porneşte masă excitaţie
în sarcină - se leagă corect
- verificarea conexiunilor - înfăşurarea de excitaţie
înfăşurarea de excitaţie
înfăşurării de excitaţie derivaţie legată greşit
derivaţie
- perii deplasate din axa
neutră contra sensului de - se amplasează periile în
- verificarea poziţiei periilor
rotaţie (n>N) sau în sensul axa neutră
de rotaţie (n<N)
- reostatul de cămp are
- verificarea rezistenţei - se modifică valoarea
valoare prea mare (n>N) sau
reostatului de cămp reostatului de cămp
prea mică (n<N)
Turaţia
motorului - scurtcircuit între spire la
- verificarea înfăşurărilor de - se înlocuiesc sau se
diferită de una sau mai multe din
excitaţie la scurtcircuit între rebobinează bobinele
turaţia bobinele de excitaţie
spire defecte
nominală derivaţie
-readucerea tensiunii de
- măsurarea tensiunii de - tensiunea de alimentare
alimentare la valoarea
alimentare anormală
nominală
- refacerea conexiunilor
- verificarea polaritaţii polilor - polaritatea gresită a polilor
bobinelor polare
- verificarea încărcării - încărarea anormală a - readucerea încărcării la
motorului motorului valoarea nominală
Montarea motorului
Dupa fabricarea sau reconditionarea pieselor , se trece la montarea subansamblurilor , dupa care se face
asamblarea generala a motorului . Aceasta dupa un control minutios al componentelor si sortarea lor pe grupe
dimensionale (respectand tolerantele admisibile) si curatirea lor cu ajutorul aerului comprimat.Montarea se
poate realiza pe echipe specializate (la sistemul in serie ) , sau pe echipe generale ( la sistemul de montaj
individual , folosit in ateliere mici). In principiu se procedeaza astfel :
Gruparile piston-segmenti-biele, pentru motorul respectiv , se realizeaza prin presarea bolturilor de
articulare a pistoanelor cu bielele , tinand cont de modul de fixare (flotant cand are bucsa de bronz, sau fix in
piciorul bielei ), asigurandu-le capete dupa caz cu sigurante ‘seger’ , segmentii se aseaza in canalele lor cu
ajutorul clestelui special (orientand fantele cu decalajulunghiular impus) ; cuzinetii din cota respectiva , se vor
asambla in capul bielelor , inainte de articularea bolturilor impreuna cu fusurile corespunzatoare ale arborelui
cotit,asigurandu-le serajul la montaj , respectand ordinea lor , daca au mai fost folosite. Toate suprafetele se vor
pelicula cu un strat de ulei . in prealabil ,pentru ungerea lor si micsorarea frecarilor ,dand posibilitatea unui
ajustaj reciproc intre piesele conjugate (prin cateva miscari oscilatorii).
Cand arborele cotit este demontabil , se realizeaza ambielajele , impreuna cu bielele , asambland si
rulmentii sau cuzinetii pe fusurile manetoane , iar cand este cazul si rulmentii fusurilor paliere ; acesta se
monteaza in sectii speciale , dupa care se face echilibrarea dinamica pe masini . Urmeaza apoi articularea
bielelor cu pistoanele , prin bolturi si asezarea segmentilor in canale Arborele cotit se probeaza in lagarele sale ,
prin blocul motor , asigurand serajul cuzinetilor , inainte de asamblarea generala .
MODULUL 7: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la aparatura de bord
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

Obiectivele generale:
- cunoaşterea tipurilor de echipamente electrice
- proceduri de încercare şi verificare
- utilizarea aparatelor de măsură şi control specifice, al testerelor electronice speciale
Verificarea tabloului de bord

Cele mai importante defecţiuni ale tabloului de bord pot fi:


 întreruperea circuitului;
 scurtcircuitarea conexiunii dintre traductor şi aparatul indicator, respectiv lampa de control, sau între
sursă şi aparat;
 dereglarea traductorului sau receptorului;
 arderea uneia sau mai multor lămpi de control.

Întreruperea circuitului sau producerea unui scurtcircuit între sursă şi aparatul indicator se manifestă
prin lipsa curentului prin înfăşurările lamelelor bimetalice sau cele ale electromagneţilor, fapt ce va
determina menţinerea acului indicator în poziţia iniţială, pe tot timpul funcţionării motorului, indiferent de
valoarea reală a parametrului măsurat.
Dacă s-a produs un scurtcircuit în conductorul care leagă traductorul cu aparatul de bord, prin
înfăşurare lamelei bimetalice va circula un curent de intensitatea maximă, care va deplasa acul indicator
spre valoarea cea mai mare a presiunii şi nivelului de combustibil, chiar dacă motorul nu funcţionează şi
rezervorul este gol. Indicatorul de temperatură va arăta o temperatură minimă (40 oC), chiar dacă lichidul
de răcire a motorului fierbe.
Dacă acul indicator rămăne în poziţia iniţială, se va căuta să se stabilească defecţiunea (întrerupere
sau scurtcircuit între sursă şi aparat), să se localizeze defecţiunea şi să se remedieze.
Dacă acul indicator se deplasează spre valoarea maximă a diviziunilor scalei, se va deconecta imediat
circuitul, căutăndu-se scurtcircuitul între traductor şi aparatul indicator, şi remediindu-se defecţiunea.
Rămănerea sau deplasarea acului indicator în poziţii extreme se poate produce şi atunci cănd
contactele traductorului s-au defectat.
Dacă aparatele care funcţionează furnizează date eronate, în seamănă că s-au dereglat sau că au
traductorul, respectiv receptorul (indicatorul de bord) defect. Aparatele defecte se înlocuiesc sau se repară
în ateliere specializate. Dacă becurile dispozitivelor de semnalizare sunt arse, atunci acestea trebuie
înlocuite.
Pentru verificarea manocontactului este necesară o sursă de aer comprimat şi un manometru, cu
domeniul de măsurare 0 ... 6 daN/cm2 . Schema de conectare a acestor elemente este următoarea:
În starea iniţială, sursa de aer (2) este închisă şi curentul electric trece prin circuit, lampa (5)
aprinzăndu-se. Se deschide apoi legătura cu sursa de aer şi presiunea creşte treptat la valoarea 0,4
kgf/cm2. Membrana manocontactului (1) trebuie să întrerupă circuitul, determinănd stingerea lămpi
electrice de control. Dacă lampa rămăne aprinsă sau tinde să se stingă, rezultă că manocontactul nu
funcţionează corect şi trebuie înlocuit.

Pentru verificarea termocontactului se poate folosi instalaţia următoare:

Dacă din exterior se ridică temperatura lichidului de răcire, lampa trebuie să rămănă stinsă. În caz
contrar, termocontactul este defect şi trebuie înlocuit cu altul nou şi original.
Pentru diagnosticarea tabloului de bord se pot urmării scheme logice oferite chiar de către
constructorii de automobile şi incluse în manualele de reparaţii ale unităţilor care asigură service pentru
firma respectivă.
Pentru exemplificare, se prezintă două astfel de scheme:
 diagnosticarea indicatorului nivelului combustibilului
 diagnosticarea martorului presiunii de ulei

MODULUL 8: Executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie la sistemele de aprindere şi pornire


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică
Obiectivele generale:
- proceduri de demontare - montare componente sistem aprindere şi pornire
- modul de realizare a măsurătorilor şi verificărilor
- modul de funcţionare al sistemului de aprindere şi pornire
- folosirea echipamentului de testare şi interpretarea rezultatelor

Instalaţia de aprindere cuprinde aparatele, dispozitivele şi accesoriile care au drept scop producerea şi
declanşarea scânteilor, la momente strict determinate, necesare aprinderii amestecului carburant în interiorul
cilindrilor motoarelor cu carburator.
Sistemele de pornire au rolul de a antrena motoarele cu combustie internă cu o anumită turaţie şi cuplul din
starea de repaus până în momentul aprinderii amestecului carburant, respectiv punerii în funcţiune a acestuia.
Pentru asigurarea unei porniri usoare a motorului este necesar sa se respecte unele reguli de intretinere
legate de demaror ,dar si de bateria de acumulare ,astfel:
 se verifică starea bornelor şi conductelor de legatură cu bateria de acumulatoare ; acestea se
dezoxideaza si se ung cu un strat subtire de unsoare consistenta,periodic(10000-15000 km) ;
 verificarea fixarii demarorului pe motor(se face la aceeasi periodicitate) ;
 bateria de acumulare sa fie bine incarcata pentru a putea furniza curentul necesar pornirii,mai
ales pe timp rece,si sa nu fie suprasolicitata prin porniri dese si de lunga durata ;
 la pornire nu se vor face mai mult de 3-4 incercari cu o durata de 5 s. cu pauze intre ele de 30 s
;daca motorul nu porneste,se face o pauza de 10-15 minute prin refacerea potentialului bateriei,dupa
care se fac iarasi 2-3 incercari cu pauze de 1-2 minute intre ele ; daca totusi , nu porneste , se
determina si inlatura cauzele (carburatie,aprindere) si apoi se face pornirea , pentru a evita
descarcarea bateriei ;
 pe timp rece, se iau masuri suplimentare de pornire ,eventual prin preincalzirea motorului,iar la
autoturisme prin actionarea prealabila cu manivela pentru ‘ruperea uleiului’ ;
 motoarele mari pot fi pornite pe timp rece ,cu dispozitive speciale ,montate in locul manivelei
 periodic la 10000-15000 km , se face ungerea cu unsoare a pinionului si arborelui filetat ;
 se va evita stropirea cu lichide ,iar la spalarea motorului,se protejeaza demarorul cu o folie de
material plastic ;
 distanta intre pinion si volant trebuie sa fie de 2-4 mm si se verifica periodic , iar la nevoie se
regleaza ;
 contactul cu cheie si conductoarele aferente se controleaza periodic ,indeosebi fixarea bornelor
bornelor de legatura si functionarea
 se controleaza periodic, cuplarea releului electromagnetic si modul de culisare a pinionului de
catre furca ;
 la pornire , mai ales pe timp rece, este indicat sa se cupleze ambreiajul pentru micsorarea fortelor
rezistente date de antrenarea pinioanelor cutiei de viteze care se rotesc in uleiul de transmisie din
carter , a carei viscozitate este marita iarna.
 La instalatia de pornire dotata cu bujii incandescente se recomanda :
 utilizarea bujiilor recomandate de firma constructoare ;
 verificarea periodica (10000-15000)km, a starii legaturilor electrice functionarii lor (in cca 30 s )
sa atinga temperature de preincalzire ); starea lor se poate constata si prin palpare (bujiile care raman
reci ,dupa conectarea lor in circuit , sunt defecte);
 controlul si diagnosticarea temeinica , se face prin masurarea rezistentei ohmice a fiecarei bujii
incandescente ; aceasta sa nu depaseasca 0,5 ohm ; bujiile arse, au rezistenta ohmica de valoare
infinita , iar la cele scurtircuitate – zero ; timpul de incalzire , dupa conectarea contactului cu cheie sa
nu depaseasca 30 s.
 se controleaza periodic, cuplarea releului electromagnetic si modul de culisare a pinionului de
catre furca ;
 la pornire , mai ales pe timp rece, este indicat sa se cupleze ambreiajul pentru micsorarea fortelor
rezistente date de antrenarea pinioanelor cutiei de viteze care se rotesc in uleiul de transmisie din
carter , a carei viscozitate este marita iarna.
 La instalatia de pornire dotata cu bujii incandescente se recomanda :
 utilizarea bujiilor recomandate de firma constructoare ;
 verificarea periodica (10000-15000)km, a starii legaturilor electrice functionarii lor (in cca 30 s )
sa atinga temperature de preincalzire ); starea lor se poate constata si prin palpare (bujiile care raman
reci ,dupa conectarea lor in circuit , sunt defecte);
 controlul si diagnosticarea temeinica , se face prin masurarea rezistentei ohmice a fiecarei bujii
incandescente ; aceasta sa nu depaseasca 0,5 ohm ; bujiile arse, au rezistenta ohmica de valoare
infinita , iar la cele scurtircuitate – zero ; timpul de incalzire , dupa conectarea contactului
cu cheie sa nu depaseasca 30 s.

Sistemul de pornire electrica Schema de principiu a unei instalatii clasice


1 - bateria de acumulatoare;
2 - comutator cu cheie de contact;
3 - bobină de inducţie; 4 - condensator;
5 - ruptor; 6 - distribuitor; 7 - bujii

Comutator cu cheie de contact


Comutatorul cu cheie de contact are rol de a conecta circuitul de aprindere şi de pornire, precum şi alţi
consumatori ai echipamentului electric, la bateria de acumulatoare.
Defectele in exploatere îngreunează sau chiar fac imposibila pornirea motorului.
Motorul are pornirea greoaie din urmatoarele motive ;
Căderea de tensiune normala , dar curentul absorbit este mare in sarcina , datorita frecarilor
dintre rotor si stator prin uzarea bucselor de bronz (lagarele arborelui ) , incovoierii arborelui
rotorului , griparii pinionului de cuplare , scurtcircuitarii infasurarilor sau a colectorului , arderii
armaturii sau bornelor releului electromagnetului ,precum si arderii colectorului ,uzarii sau gruparii
periilor in culisele lor .
Remedierea consta in demontarea demarorului de pe motor , dezasamblarea , curatirea cu
razuitoare si panza ( nu cu produse petroliere , mai ales la bobinaje , rotor si releu), controlul
scurtcircuitelor pe stand de probe special , si dupa necessitate , inlocuirea bucselor de bronz ,
indepartarea arborelui , verificand centrarea lui pe strung , degriparea pinionului (curatirea si ungerea
filetului ),slefuirea pe strung a colectorului de hartie abraziva foarte fina si curatirea izolatie dintre
lamele cu o lama de latime corespunzatoare .Eventualele scurtcircuite ala infasurarilor statorului se
inlatura prin refacerea izolatiei ; daca sunt la rotor , se face inlocuirea lui La releul electromagnetic ,
se face dezoxidarea armaturii si bornelor , iar in caz de scurtcircuit , se izoleaza sau se inlocuieste
bobinajul (operatiile de demontare-montare a releului sunt mai dificile , ceea ce impune mai multa
atentie ).
Periile se degripeaza sau se inlocuiesc daca uzura depaseste 1/3 din inaltimea lor normala .
Dupa reparare , demarorul se supune incercarilor la mersul in gol si in sarcina pe standul special
Daca curentul absorbit va fi mic la mersul in gol si in sarcina , defectiunile constau in uzarea periilor
sau intreruperea infasurarilor statorului sau rotorului (indusului) care se inlatura dupa cum s-a aratat
mai sus .
Daca curentul absorbit este mare si in gol , cauzele sunt frecarile mari ale rotorului pe stator
(uzarea bucselor de sprijin ale arborelui, incovoierea arborelui) sau scurtcircuitarea bobinajelor.
Remedierea se face ca mai sus .
Caderea de tensiune mare este provocata de oxidarea bornelor sau terminalelor
,conductoarelor slabite sau defecte.
Caderea de tensiune sa nu depaseasca 0,2V pe fiecare portiune de circuit si de 0,5 V pe
intregul circuit : curentul absorbit sa nu depaseasca valoarea prescrisa. In figura 10.7 se prezinta
schema verificarii caderilor de tensiune in circuitul de pornire cu demaror.
Remedierea consta in dezoxidarea legaturilor dintre demaror si baterie si
ungerea lor cu un strat de unsoare : celelalte conexiuni se dezoxideaza si se
strang .Conductoarele defecte se izoleaza sau se inlocuiesc.
Schema verificarii caderilor de tensiune in circuitul de
pornire cu demaror
Remedierea demarorului
Dupa demontare , dezasamblare si curatirea componentelor demarorului
acesta se supun examinarii si constatarii defectelor pe stand special sau cu ajutorul
unor dispozitive .
Statorul se examineaza astfel :
 Verificarea continuitatii si scurtcircuitarii infasurarilor de excitatie la masa, cu un voltmetru sau lampa de
control (la 220 V) ;bornele aparatului de control se conecteaza cu cele ale statorului : cand tensiunea de
incercare este mai mica (lampa stinsa ) , infasurarile sunt intrerupte . Scurtcircuitarea se controleaza prin
punerea la masa a uneia dintre bornele de control. Cand exista cadere de tensiune (se aprinde lampa ) ,
bobinajele sunt scurtcircuitate.
Remedierea se face prin reizolarea sau inlocuirea infasurarii de excitatie .
 Verificarea izolatiei bornelor demarorului se face prin conectarea bornelor lampii la ele si la masa (pe
rand) : daca se aprinde , izolatia este strapunsa . Remedierea se face prin inlocuirea bucsei izolatoare.
 Uzura bucselor de bronz se controleaza prin masurarea alezajelor si diametrelor de la arbore : la depasirea
jocului de 0,2-0,5 mm se impune inlocuirea lor .
 Periile uzate peste 1/3 din inaltimea lor initiala se inlocuiesc : arcurile detensionate (sub 8-12 N) se
inlocuiesc.

Demaror cu cuplare electromagnetica Schema demarorului cu cuplare electromagnetica

La demaroarele cu electromagnet, levierul furcii este acţionat de tija unui electromagnet montat pe
carcasa electromotorului. Demarorul cu electromagnet mai cuprinde: tija miezului 1, piesa de reglare 2,
arcul tijei 3, arcul miezului 4, miezul electromagnetului 5, carcasa 6, înfăşurările electromagnetului 7,
contactul mobil 8 şi contactele fixe cu borne 9.
Verificarea demarorului pe stand
Dupa antrenarea demarorului (max 5 s), se urmaresc pe aparate
intensitatea si tensiunea si se compara cu cele deindicate de
fabrica constructoare , interpretandu-se astfel :la tensiunea
nominala , cand curentul absorbit depaseste valoarea indicata a
tipului respectiv de demaror , defectiunea consta in
scurtcircuitarea spirelor sau la ‘masa’ la o tensiune nominala ,
dar curentul absorbit este inferior celui recomandat , exista
uzuri ale periilor , presiune insuficienta a periilor de colector , oxidarii puternice ale lamelelor , sau
imbicsirii colectorului cu praf de carbune de la perii.

Rotorul se examineaza astfel :


- Verificarea scurtcircuitarii bobinajului se face pe un aparat inductor : cand lamela de otel , deplasata pe
circumferinta miezului vibreaza , exista scurtcircuit . Remedierea se face prin inlocuirea bobinajului.
- Tolele deplasate sau uzate se inlocuiesc ; cele corodate se curata cu hartie abraziva.
- Colectorul se supune operatiei de verificare a scurtcircuitarii lamelelor , prin conectarea lampii de control
cu o borna la fiecare lamela si cu cealalta borna la masa , sau intre doua lamele alaturate ; daca se aprinde ,
sunt scurtcircuitate .Remedierea consta in curatirea cu o lama subtire a izolatiei dintre dintre lamele sau
inlocuirea bucsei izolante de pe arbore.
- Arederea colectorului impune strunjirea si apoi curatirea izolatiei dintre lamele sau inlocuirea bucsei
izolante de pe arbore. Rectificarea se face dupa verificarea bataii radiale , care trebuie sa fie de maximum 0,02
mm ; in caz contrar , se face centrarea pe strung
- Arborele incovoiat se indreapta la o presa , astfel ca sa corespunda concentricitatii de mai sus (abatere 0,02
mm).
Fusurile uzate ale arborelui se incarca prin metalizare sau pulberi metalice , apoi se rectifica la cota
nominala , sau se rectifica si se folosesc bucse cu alezajul corespunzator.
- Releul electromagnetic este supus verificarilor de scurtcircuitate a bobinajului ca si cel al rotorului ; cand
este scurtcircuitat se rebobineaza . Armatura uzata se inlocuieste.
- Mecanismul de cuplare poate prezenta defectiuni .ca : griparea tijei (care se degripeaza si unge cu ulei),
deformarea furcii de cuplare (se indreapta ) , uzarea cuplajului de siguranta (se inlocuiesc rolele sau discul cu
planuri inclinate ), uzarea filetului bucsei mecanismului de cuplare ( se inlocuieste bucsa ) ; pinionul uzat se
inlocuieste , arcurile detensionate sau rupte se inlocuiesc . Dupa reparare demarorul se remonteaza , se
regleaza cursa pinionului de la surubul miezului deplasabil al electromagnetului si distanta dintre pinion si
opritor (Dacia 1310) care trebuie sa fie de 0,5-1,5 mm.
Apoi, pe standul special se supune probelor functionale in gol si sarcina , urmarind ca valoarea
curentului absorbit sa nu depaseasca pe cel indicat pentru tipul respectiv de demaror ; la fel si pentru proba de
incercare in scurtcircuit cu rotorul blocat , masurand cuplul de pornire . Curentul absorbit de la bateria de
acumulatoare , pentru actiunea demarorului in sarcina , este dependent de puterea lui si variaza in limitele
180-600 A.

Verificarea bobinelor de inducţie


La inceput se verifica vizual aspectul exterior al bobinei, care constă în controlarea bornelor
carcasei , în sensul că nu prezintă deteriorări sau lovituri, iar capacul să nu aibă fisuri, crăpături, figura
Bobina de inductie

Distribuitorul este un comutator rotativ care


distribuie energia de înaltă tensiune de la
bobina de inducţie la bujiile cilindrilor, în
conformitate cu ordinea de aprindere.

Distribuitorul este compus din


rotorul (lulea) pe care se găseşte o lamă metalică, bornele laterale, prevăzute cu contacte şi perie de
cărbune, apăsata pe lama de un arc. Energia electrică de înaltă tensiune este adusă, prin intermediul
unui conductor, de la bobina de inducţie la borna centrală a distribuitorului. Contactul între borna
centrală şi rotor se face prin intermediul periei de cărbune. În timpul rotaţiei rotorului, lama metalică
nu atinge contactele bornelor, ci trece la o distanţa de 0,2 - 0,5 mm de ele, circuitul de înaltă tensiune
închizându-se prin scânteia produsă între lamă şi contacte. În bornele laterale se montează fişele de
distribuire. Rotorul (luleaua) distribuitorului trebuie să ajungă la fiecare contact lateral în momentul
în care tensiunea electromotoare indusă în înfăşurarea secundară are valoare maximă, adică tocmai în
momentul deschiderii contactelor ruptorului. Va trebui să existe o sincronizare a mişcărilor ruptorului
şi distribuitorului. Sincronizarea ruptorului şi distribuitorului este realizată prin montarea lor pe
acelaşi ax. Bornele laterale, borna centrală şi electrodul de cărbune cu arcul respectiv sunt montate în
capacul distribuitorului. Capacul este demontabil şi fixat pe distribuitor cu doua cleme laterale. El
trebuie să aibă o anumită poziţie faţa de corpul ruptorului, în care scop este prevăzut cu un semn (o
degajare îmbinată cu o proeminenţă). Carcasa distribuitorului este confecţionată, în marea majoritate
a cazurilor, din aliaje uşoare (silumin), turnate sub presiune, partea care se fixează de blocul
motorului fiind de oţel.
Ruptorul are rolul de a închide şi a deschide circuitul primar al instalaţiei de aprindere. Contactul fix
(nicovala) este legat direct la masă, iar contactul mobil (ciocănelul), izolat de masă, este legat prin intermediul
unei pârghii şi a unui arc la circuitul de joasă tensiune. Pârghia este izolată faţă de camă prin călcâiul izolant,
iar faţă de axul de rotaţie printr-o bucşă izolatoare. Arcul 4, care produce închiderea contactelor ruptorului,
este şi el izolat la masă. Cama, montată pe axul distribuitorului, este antrenată de la arborele cu came al
motorului şi are aceeaşi turaţie cu acesta, adică egală cu jumătate din turaţia motorului cu 4 timpi.
În timpul rotaţiei, cama va acţiona asupra contactului mobil prin intermediul călcâiului
izolant şi pârghiei, care se va închide şi va deschide circuitul primar. Cama are un număr de
proeminenţe care corespunde cu numărul cilindrilor motorului astfel încât, la o rotaţie a camei,
circuitul de joasă tensiune se va închide şi deschide de un număr de ori egal cu numărul cilindrilor.
Distanţa dintre contacte la momentul deschideri de către camă este bine determinată, între 0.4 şi 0.6
mm. Ea se măsoară cu calibre de interstiţii şi se reglează prin poziţionarea contactului fix, cu ajutorul
unui şurub

Detalii la ruptor distribuitor

Condensatorul are rolul de a proteja contactele ruptorului prin reducerea scânteilor la deschidere. El este
montat în paralel cu contactele ruptorul

Condensator
Verificarea condensatorului .
Uzura contactelor este strâns legată de starea tehnica a condensatorului, cat si de valoarea capacitatii
acestuia. Verificarea se face la standul prevazut cu un montaj cu lampa de neon, alimentată la o tensiune
de 120-130 V c.c.
Verificările se fac respectând metodologia indicata in cartea tehnica si utilizad aparatura specifică.

MODULUL 9: Executarea lucrărilor de verificare şi reparaţie a echipamentului de iluminare şi


semnalizare
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

Obiectivele generale:
- de electrică-electronică auto
- scheme electrice ale sistemului de iluminare şi semnalizare
- proceduri de control şi verificare ale sistemului de iluminare şi semnalizare
- defecţiuni posibile

Metode şi mijloace de verificare şi testare a instalaţiilor de iluminare şi semnalizare optică

De-a lungul istoriei transporturilor rutiere, iluminarea drumurilor pe timp de noapte şi în


condiţii de vizibilitatea redusă a constituit o problemă importantă, deoarece buna funcţionare a
sistemelor de iluminare constituie o condiţie obligatorie pentru a conferi automobilului siguranţă
şi securitate în circulaţie.
Majoritatea defecţiunilor instalaţiei sunt legate de faptul că una, mai multe sau toate lămpile
nu luminează sau luminează cu întreruperi. Lămpile nu se aprind atunci cănd s-au ars sau cănd
circuitele lor de alimentare sunt întrerupte.
Principalele defecte care apar la instalaţia de semnalizare optică, cauzele apariţiei lor şi
soluţii de remediere sunt prezentate în tabelul următor:

Simptome Cauze posibile


Lămpile luminează  Bateria de acumulatoare este descărcată
insuficient.  Reflectorul sau dispersorul sunt murdare
 Becul este montat greşit în far
Un far nu luminează.  Becul are filamentul ars (întrerupt)
 Legătura la bec s-a desprins ca urmare a vibraţiilor
 Contactele sunt puternic oxidate.
Nici un far nu luminează.  Comutatorul central de lumini este defect, fapt care se constată prin
scurtcircuitarea contactelor
 Siguranţa arsă, cea ce se observă scurtcircuitănd capetele ei.
 Conductoare defecte sau întrerupte.
Iluminatul de apropiere, cel  Unul dintre filamente este întrerupt, fapt ce se constată prin verificarea
de depărtare nu funcţionează becului la o baterie de acumulatoare
 Legăturile la întreruptor sau comutator sunt greşit executate sau
întreruptorul este defect (se constată prin desfacerea ambelor legături,
încercarea si verificarea cu lampa de control sau cu voltmetrul pe fiecare
borna a comutatorului şi pe legătura la masa).
Lampa stop nu se aprinde şi  La un întreruptor arcul sau triunghiul de scurtcircuitare este rupt.
nu se stinge  Întreruptorul cu acţionare hidraulică este defect.
 Becuri arse, contacte oxidate sau legături întrerupte.
Lampa de semnalizare a  Comutatorul de comandă are jocul prea mare, contactele sunt uzate.
schimbării direcţiei nu  Contactul mobil s-a blocat, s-a rupt arcul de apăsare a contactelor.
funcţionează corect, circuitul se
închide şi se deschide neregulat
Lămpile rămăn aprinse  Părghiile de comandă a comutatorului s-a blocat.
continuu pe ambele poziţii  Arcul contactului mobil s-a slăbit
de comandă.
Lămpile nu ard pe nici una  Contactul mobil s-a întrerupt.
dintre poziţiile de comandă  Contactoarele electrice de alimentare sunt întrerupte, se verifică cu
lampa de control pe întreg circuitul.
Comutatorul nu lucrează pe  Becul lămpii de semnalizare pe aceea poziţie este ars.
o poziţie împreuna cu lampa Circuitul lămpii de semnalizare este întrerupt sau contactele defecte.
de semnalizare a poziţiei  Arcul soclului de contact este slăbit, rupt, oxidat nu face contact.
respective  Conductorul de masă al becului este întrerupt sau desfăcut.
 Contactul semnalizatorului pe poziţia respectivă sunt defecte. Se
verifică numai circuitul lămpi defecte.
Toate lămpile de semnalizare  Siguranţa de alimentare a circuitului de semnalizare este arsă.
(inclusiv de la bord) nu  Legăturile la bornele releului de semnalizare sunt inversate.
funcţionează  Contactele comutatorului de comandă sunt murdare, oxidate sau
uzate.
 Legăturile comutatorului sunt întrerupte spre contactul de comandă,
spre cheia de contact sau spre masă.
Lămpile de semnalizare se  Contactoarele rămăn permanent închise din cauza arcului.
aprind dar nu cu intermitentă  Contactele principale s-au oxidat

Starea unui bec se poate constata fie prin examinarea vizuală a filamentului, fie prin verificarea
funcţionării lui la alimentarea directă de la baterie.
Circuitul unui bec se controlează verificăndu-se mai întăi contactul becului în dulia respectivă, unde,
datorită slăbirii sau pierderii elasticităţii unui contact, se poate întrerupe legătura electrică. Dacă circuitul
în elementul optic este bun, înseamnă că este întrerupt un conductor electric, defecţiune ce se poate stabili
cu ajutorul unei lămpi de control.
La depistarea unei defecţiuni trebuie procedat după următorul principiu: căutarea locului defect se
face de la consumatorul care nu funcţionează către sursă, pe circuitul ce alimentează direct lampa sau
lămpile respective. De exemplu, dacă nu funcţionează o lampă de poziţie din faţă, înseamnă că circuitul
este întrerupt de la lampa care nu funcţionează pănă la conductorul ce alimentează cele două lămpi de
poziţie din faţă. Dacă nu funcţionează ambele lămpi de poziţie din faţă, este necesar să se verifice
circuitul mai departe, pănă la întreruptorul care le comandă, unde, de asemenea, pot avea loc defecţiuni
din cauza unui contact necorespunzător. În cazul în care nu ard toate cele patru lămpi de poziţie, iar primul
bec verificat este bun, defecţiunea trebuie căutată la comutatorul central.

Trebuie să se controleze tensiunea de funcţionare a becurilor, pentru că de aceasta depinde puterea,


rezistenţa interioară eficacitatea luminoasă sau randamentul, intensitatea luminoasă sau durata de
funcţionare. Durata de funcţionare scade foarte mult chiar la mici supratensionări (de la căteva sute de ore,
la căteva ore). De aceea trebuie să se evite orice defecţiune la alternator, regulator sau la bateria de
acumulatoare.
Becurile de 12V şi 45x40W au tensiunea de încercare de 13,5V şi curentul maxim de 3,5 A pentru faza
lungă şi 3,3 A pentru faza scurtă. La fixarea pe soclu se verifică contactele, ştifturile, bornele şi arcurile
care asigură contactul normal.
Reglarea incorectă a luminii farurilor creează mari dificultăţi
în circulaţia pe timp de noapte, generănd o stare de încordare
şi de oboseală accentuată a şoferului: fie nu vede bine
persoanele şi obstacolele de pe partea carosabilă, fie este orbit
de autovehicule care circulă din sens opus.
Reglarea farurilor se poate efectua cu ajutorul ecranului sau
(panoului) de proiecţie sau cu ajutorul aparatelor optice
speciale (numite luxmetre).
Utilizarea aparaturii specializate pentru verificarea şi reglarea
farurilor prezintă avantajele că nu mai este necesară o
platformă orizontală, nu mai este influenţată de condiţiile
atmosferice, iar durata operaţiilor se scurtează simţitor.
De obicei aparatele optice pentru reglarea farurilor sunt
mobile. El se compune dintr-un cadru 1 montat pe două roţi 6,
cu două coloane verticale care ghidează pe verticală carcasa ce cuprinde partea optică a aparatului. Pentru
aşezarea paralel cu axa longitudinală a automobilului, aparatul este prevăzut cu tija 7 de reazem faţă de
roţile automobilului. La unele construcţii, atăt centrarea axei optice a aparatului faţă de centrul optic al
farului, căt şi faţă de axa longitudinală a automobilului, se realizează prin metode optice.
Lentila biconvexă 5 şi sistemul optic interior colectează fasciculul luminos al farului şi-l reproduc
micşorat pe ecranul 3 din sticlă mată, prevăzut cu repere (cruci, cercuri, etc.) de reglaj pentru fază lungă şi
cu linii de reglaj pentru fază scurtă simetrică şi asimetrică. Observatorul care verifică reglajul farurilor
pe ecranul 3, vede imaginea proiecţiei fascicolului luminos la fel ca pe un ecran de proiecţie aşezat la
distanţa de 5-10 m.
La verificarea şi reglarea fazei lungi, centrul luminos al elipsei trebuie să se situeze pe crucea care
marchează centrul ecranului. La verificarea fazei scurte asimetrice, trebuie ca graniţa între zona luminoasă
şi cea întunecată să se situeze pe linia înclinată în sus cu 15 grade, iar la faza scurtă simetrică - pe linia
orizontală.
În interiorul sistemului optic al aparatului, respectiv în centrul zonei luminoase a fazei lungi a farului
se află o celulă fotoelectrică. Celula fotoelectrică înlesneşte măsurarea intensităţii luminoase a farului cu
luxmetrul 4. Cu ajutorul luxmetrului se poate determina dacă intensitatea luminoasă a fazei lungi şi acelei
scurte se încadrează în prescripţii şi dacă este egală pentru cele două faruri. Astfel, pentru faza scurtă acul
trebuie să se situeze în zona verde a cadranului, ale cărei limite corespund valorilor 0 şi 25 lx. Pentru faza
lungă, axul luxmetrului trebuie să se situeze în zona roşie a cadranului, ale cărei limite corespund valorilor
15 şi 250 lx. Toleranţa pentru măsurare este reprezentată prin linia de demarcaţie între zona verde şi cea
roşie, atăt pentru faza scurtă, căt şi faza lungă.
Dacă se pune luxmetrul înaintea farului, deasupra liniei de separaţie, respectiv în zona obscură, iluminatul
fazei scurte trebuie să aibă valoarea de 1,6 lx la distanţa de 25m sau 9,5 lx la distanţa de 10 m. Iluminatul
fazei lungi – tot în zona obscură – la distanţa de 25 m, trebuie să fie de cel puţin 16 lx, iar la distanţa de 10
m de 100 lx.
Cu ajutorul luxmetrului se pot determina, fără demontarea farului, puterea şi calităţile de iluminare ale
becului, starea reflectorului – dacă este oxidat, mat sau ruginit, gradul de transparenţă al dispersorului.
Intensitatea slabă la iluminare se poate datora şi bateriei descărcate, alternatorului care nu încarcă
suficient sau bornelor oxidate.
În cazul în care la verificare se constată că faza scurtă a farului nu prezintă o pronunţată linie de
demarcaţie între zona luminată şi cea întunecată, înseamnă că blocul potic al farului este dereglat sau
elementele sale nu au fost montate corect. Un astfel de far este impropriu circulaţiei pe timp de noapte,
deoarece produce orbirea şoferilor care circulă din sens opus.
Normele în vigoare prevăd ca faza scurtă să lumineze sub 25m, iar faza lungă peste 100m.

Repararea se face prin inlocuirea pieselor defecte cu altele noi, cu aceeaşi parametri caracteristici.

MODULUL 10: Executarea lucrărilor de verificare şi reparaţie ale instalaţiilor auxiliare


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică
Obiectivele generale:
- proceduri de demontare - remontare
- mod de funcţionare a instalaţiilor auxiliare

Testarea echipamentelor de confort şi securitate

Constructorii de automobile încearcă să răspundă tot mai mult solicitărilor privind confortul şi
siguranţa pasagerilor. În ultimi ani s-a înregistrat o dezvoltare importantă a echipamentului electric al
echipamentului electric şi electronic destinat asigurării confortului pasagerilor, ceea ce a lărgit
considerabil şi sfera de activităţi destinate proceselor de testare.
Dată fiind marea diversitate a acestor echipamente şi a mijloacelor de testare, nu se poate oferi o
reţetă universală pentru testarea şi diagnosticare.
Verificarea echipamentelor pentru asigurarea confortului trebuie să urmeze paşii recomandaţi de
producătorii echipamentului în cartea tehnică a acestuia sau în manualele de întreţinere şi reparaţii ale
constructorilor de automobile care au inclus aceste echipamente în diferite variante de dotare.
Pentru exemplificare, se prezintă două diagrame de acest tip, pentru verificarea instalaţiei de
climatizare.

Procedeul presupune testarea cu motorul şi bateria la temperatura normală de funcţionare, respectiv la


temperatura camerei. Se presupune de asemenea că nu există alte defecţiuni ale motorului care să creeze
dificultăţi de pornire. Folosirea procedeului de testare în alte condiţii poate conduce la diagnosticări
greşite.
MODULUL 11: Oferirea de consultanţă de specialitate
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie 40 ore practică

Obiectivele generale:
- proceduri de diagnosticare rapidă a disfuncţionalităţilor
- defecţiuni posibile caracteristice tipului de autovehicul
- limbajul de specialitate

Comenzile / contractele primite de la clientii, cu care intra prima data in contact, cat si cele care sunt
urmare a derularii unor relatii contractuale anterioare, sunt anlizate de catre functiile implicate,inainte de
incheiere, in conformitate cu prevederile procedurii operationale PES-4.3 “ Analiza contractului”.
Comenzile primite de la clienti atat cele directe, cat si cele care sunt urmare a ofertelor anterioare, sunt
analizate in detaliu de catre toate functiile implicate, pentru a se asigura ca :datele inscrise in
comanda permit identificarea clara a produsului si a cerintelor clientului si daca acestea sunt
documentate corespunzator ;toate cerintele cuprinse in comanda pot fi realizate de catre organizate si
daca acestea au fost in prealabil convenite de ambele parti, iar in cazul cerintelor care difera de cele
exprimate anterior de client, acestea pot fi indeplinite ; orice diferente dintre conditiiile stabilite prin
comanda / contract si conditiile ofertei au fost solutionate inainte de acceptarea acestora. In acest
sens se tine seama de nivelul de calitate existent, de programul de productie si durata intreg cilului
de fabricatie,cat si de posibilitatile de aprovizionare.
Fiecare comanda este analizata de catre Conducatorul Tehnic, Contabilul sef, Oficiul Juridic si AC. pentru
a avea certitudinea ca:toate cerintele sunt definitive si documentate in mod adecvat; evaluarea costurilor,
evaluarea manoperei si a tarifelor pe operatii sun corect efectuate, pentru stabilirea preturilor si modalitatilor
de plata;conditiile din comenzi care difera fata de cele din oferta au fost analizate si solutionate;societatea are
capabilitatea (tehnica si financiara) de a satisface cerintele comenzii;clauzele comerciale (pret, bonitatea
clientului, modalitati de plata) sunt satisfacatoare ;cadrul juridic asigura respectarea reglementarilor legale
aplicabile si sunt aparate interesele organizatiei .5 In cazurile in care clientul emite o solicitare nedocumentata
a cerintelor (solicitare telefonoica / directa ) acestea sunt analizate din punct de vedere al capabilitatii
organizatiei de a realiza produsele solicitate si sunt confirmate de catre functiile implicate in analiza inainte de
acceptarea lor .6 In conformitate cu prevederile procedurii PES-4.3 “Analiza contractului ”, toate inregistrarile
intocmite in timpul procesului de analiza, incheiere si derulare a contractelor sunt mentinute in cadrul Comp
A-D.7 Solicitarea scrisa sau verbala a clientului de a se efectua modificari / completari ale unei / unui comenzi
/contract in derulare, se analizeaza de catre aceleasi functii care au analizat initial comanda / contractul si se
asigura intocmirea si semnarea actelor aditionale la comenzi / contracte dupa aceasi metodologie ca cea
aplicata pentru incheierea comenzilor/contractelor initiale

Comunicarea cu clientul

In cadrul derularii activitatilor sunt utilizate metode eficace de comunicare cu clientii potentiali si /
sau traditionali pentru :
- colectarea tuturor informatiilor relevante despre furnizori / clienti si produsele oferite / solicitate ;
- realizarea solicitarilor din cererile de a comenzilor sau contractelor, inclusiv ale amendamentelor la
acestea;
- stabilirea conditiilor contractuale privind produsele proprietatea clientului : materii prime furnituri si
accesorii ( cantitati, pozitii coloristice, termene, conditiide receptie ) si documentatii tehnice ( seturi de
tipare, tabele de dimensiuni, tehnologii de executie ) ;
- - aprobarea de catre client ( dupa caz ) a prototipului / tiparelor / tabelelor de dimensiuni, PC si /sau
etapelor de control pe flux si receptia calitativa a produselor finite, de catre client sau reprezentatul
acestuia ;
- identificarea tuturor datelor referitoare la calitatea si modalitatile de control pentru produsele furnizate de
client, precum si orice alte cerinte suplimentare;

Analiza informatiilor de feed-back de la clienti, inclusiv a reclamatiilor acestora referitoare la produsele


livrate; luarea deciziilor care se impun privind cererile de oferta, comenzile / contractele inclusiv modificarile
aferente.
Proiectare si dezvoltare : Cerinta nu este aplicabila, intrucat produsele sunt fabricate conform
documentatiei tehnice pusa la dispozitei de catre clent.

Evaluarea diagnosticului este rezultatul prelucrării tuturor informaţiilor obţinute în timpul proceselor de
testare. Până nu de mult evaluarea era realizată în cea mai mare măsură de un operator uman sub forma unui
raport,
Lucrările de testare şi diagnosticare sunt executate da către persoane specializate în domeniu, care după
cum s-a amintit trebuie în permanenţă să se şcolarizeze, să se perfecţioneze cu alte cuvinte să se formeze
continuu astfel încât să fie informat cu toate noutăţile apărute în domeniu.
Responsabili care verifică, testează automobilele reparate sunt:
 tehnician de mentenanţă, care se ocupa de verificarea în domeniul mecanic şi electric dar operaţiile care le
efectuează nu au un grad mare de dificultate
 tehnician de sistem, se ocupă de verificări tot în domeniul mecanic şi electric dar operaţiile care le
realizează sunt de un grad mai mare de dificultate
 tehnician de diagnoză care acţionează în aceleaşi domenii dar verificările, testările pe care le face au un
grad de înaltă tehnicitate
 tehnician de caroserie
 tehnician de vopsitorie
Înregistrarea rezultatelor, eventualele prelucrări şi concluzi se completează în documente specifice, cum
sunt exemplul de fişă de diagnoză sau fişa de verificare.
Vom ilustra acest proces cu câteva reguli de organizare şi de completare a unei fişe de verificare pentru
sistemul de frânare.
o Se consultă documentaţia automobilului testat pentru a completa în tabel datele vehiculului, numărul de
comandă, numărul de înmatriculare, tipul, greutăţile de pe puntea faţă, spate.
o La greutatea calculată mai sus se adaugă greutatea şoferului, distribuită pe cele două punţi, dacă acest lucru
nu se face duce la imposibilitatea de a efectua corect estimările capacităţii de frânare.
o Se vor face determinările forţei de frânare pe punţile din spate şi din faţă. Dacă este cazul se vor repeta
măsurările şi se ca calcula media rezultatelor;
o Se calculează procentul dezechilibrului pe fiecare punte în parte şi se notează în tabel
o Se calculează valoarea coeficientului de frânare pe fiecare punte conform formulei iar apoi se calculează
valoarea coeficientului de frânare total şi se notează în tabel
o Se efectuează măsurările pentru frâna de staţionare, se notează valorile obţinute şi apoi cele calculate.
o Interpretarea rezultatelor se va face comparând valorile obţinute ale coeficientului de frânare, a
dezechilibrului pe punţi cu valorile minimale.
o În funcţie de rezultatele obţinute se decide dacă sistemul funcţionează corect sau nu, se bifează opţiunea
corespunzătoare. În cazul respingerii se specifică în scris motivul respingerii şi se semnează fişa. Această
variantă este exclusă după reparaţia sistemului de frânare
Înregistrarea rezultatelor, eventualele prelucrări şi concluzi se completează în documente specifice, cum
sunt exemplul de fişă de diagnoză sau fişa de verificare
MODULUL 12: Utilizarea aparatelor de măsurare şi testare a mărimilor electrice
Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

A. Aparatele de măsurat de bord


A.1.vitezometrul
A.2. turometrul
 turometre cu diode
 turometre cu tranzistoare
 turometre cu circuite integrate
A.3.nivelmetrul (sau litrometrul)
A.4. voltmetrul
A.5. termometru
A.6. manometru
A.7. accelerometru / decelerometru
Aceste aparate permit măsurarea electrică a principalilor parametrii funcţionali ai automobilului, electrici sau
neelectrici, cu ajutorul senzorilor şi traductoarelor.
Pentru facilitarea interpretării valorilor măsurate, dispozitivele de afişare ale acestor aparate prezintă cadrane,
scări, valori numerice ale căror culori au anumite semnificaţii general valabilă:
o verde - pentru funcţionare normală, corectă, optimă
o roşu - pentru funcţionare anormală, defectuoasă, nepericuloasă
o galben, alb, albastru, etc. - pentru funcţionarea nepericuloasă (eventual neoptimizată)

Principalele tipuri de dispozitive analogice de măsurare folosite sunt:

Tipul Parametrii
Principiul de funcţionare Tipul de traductor
aparatului măsurabili
interacţiunea de tip Laplace dintre câmpul magnetic
tensiuni şi
Magnetoelectric al unui magnet permanent interacţionează şi curentul -
curenţi continui
electric dintr-o bobină mobilă
traductor rezistiv
interacţiunea dintre câmpul magnetic produs de temperaturi,
(reostatic) sau
Feromagnetic curentul măsurat ce parcurge o bobină fixă şi o paletă nivele, poziţii
capacitiv; membrană
de fier moale solidară cu indicatorul presiuni
ondulată, termistor
tahogenerator trifazat
Electrodinamic interacţiunea dintre câmpurile magnetice a două viteza, turaţia,
cu sau fără generator
sau ferodinamic bobine (una fixă şi una mobilă) nr. km parcurşi
de impulsuri
priză mecanică cu
interacţiunea dintre circuite inductoare fixe şi curenţii viteza, turaţia,
Cu inducţie transmisie prin cablu
induşi în piese conductoare mobile nr. km parcurşi
flexibil

Aparatele de măsurat de bord cele mai răspândite sunt:


A.1.Vitezometrul, care indică viteza orară [km/h] şi care este acţionat printr-un cablu flexibil de către
un angrenaj melc - roată melcată din schimbătorul de viteză.
În aceeaşi carcasă sunt, de regulă, montate unul sau două contoare electromecanice acţionate prin acelaşi
cablu pentru indicarea km parcurşi în total (contor total) şi zilnic (contor parţial).
A.2.Turometrul, care se foloseşte atât la bordul autovehiculului, pentru indicarea turaţiei instantanee a
arborelui motor (în rot/min sau ture/min), dar şi în atelierele de service auto la reglarea precisă a turaţiei de
mers în gol (ralanti), la verificarea corectitudinii etanşeităţii şi funcţionalităţii cilindrilor motorului sau la
verificarea stării regulatoarelor de avans.
Atunci când este folosit ca aparat de bord, indicaţiile turometrului sunt utile pe timpul rulării pentru
corelarea cât mai corectă a vitezei de deplasare cu turaţia realizată, deci cu poziţia pedalei de acceleraţie. Se
poate realiza astfel o selectare optimă a treptei de viteză în funcţie de condiţiile concrete de rulare.
În prezent pentru bord se utilizează exclusiv turometre electronice. Principiul de funcţionare al acestora se
bazează pe înregistrarea impulsurilor sau semnalelor de tensiune date de ruptorul din circuitul primar al
instalaţiei de aprindere.
În funcţie de circuitul de formare a impulsurilor se pot deosebi mai multe tipuri de turometre electronice:
1. turometre cu diode

Când contactul ruptorului k este


deschis, condensatorul C se încarcă până
la tensiunea de stabilizare a diodei Zener
DZ, iar la închiderea contactului
condensatorul se descarcă. Diodele
D2...D5 formează o punte redresoare
bialternanţă, în diagonala de ieşire fiind
conectat dispozitivul magnetoelectric. În
absenţa diodei Zener cuplul activ mediu care va deplasa indicatorul va fi proporţional atât cu frecvenţa cât şi
cu amplitudinea curentului pulsatoriu. Limitând amplitudinea cu ajutorul diodei, se poate spune ca indicaţia
depinde doar de frecvenţă.
2. turometre cu tranzistoare
La aceste turometre circuitul de
formare a impulsurilor este un
circuit basculant monostabil.
Acesta este realizat cu două
tranzistoare T1 şi T2, primul fiind
conectat la baza celui de-al doilea.
Impulsurile de comandă de la
ruptorul k se aplică pe baza
tranzistorului T1. Circuitul
multivibrator monostabil, a cărui
perioadă este fixă, are o stare stabilă în care T 1 este blocat iar T2 conduce. În momentul în care pe baza
tranzistorului T1 apare un impuls pozitiv acesta intră în conducţie, blocând tranzistorul T 2 şi invers, adică
tranzistoarele îşi schimbă stările, iar procesul se repetă. Pentru obţinerea impulsurilor de comandă se poate
folosi un cuplaj direct sau un cuplaj inductiv obţinut prin înfăşurarea câtorva spire ale unui conductor izolat pe
conductorul central al delcoului.
3. turometre cu circuite integrate funcţionând ca circuite basculante monostabile (de exemplu
CDB4121, CDB400, Βe355, etc.)
A.3. Nivelmetrul (sau litrometrul) indică aproximativ cantitatea de carburant din rezervor, fiind gradat în
jumătăţi şi sferturi din capacitatea litrică a rezervorului

Dispozitivul de măsurare este


magnetoelectric, traductorul fiind, de regulă, rezistiv
cu plutitor, ca şi în exemplul prezentat în figura
următoare. Plutitorul (1) din material plastic este
fixat la capătul lung al unei tije (2), la capătul scurt
fixându-se o lamelă elastică (arc) (3) prevăzută cu
două braţe şi cu două contacte mobile. Lamela
elastică se racordează la masă prin intermediul
axului tijei. Unul dintre braţele lamelei elastice
culisează pe înfăşurarea reostatului (4) şi, în funcţie
de nivelul combustibilului din rezervor, introduce în
circuitul electric al indicatorului cu care este înseriat
un număr mai mare sau mai mic de spire al
rezistenţei reostatului. În situaţia în care plutitorul se află la partea inferioară, celălalt braţ al lamelei elastice
(3) vine în contact cu lamela (5), punând la masă, respectiv conectând circuitul lămpii de semnalizare a
rezervei de benzină.
A.4.Voltmetrul are rolul de a indica modul în care se încarcă bateria de acumulatoare de la generator
prin intermediul unui releu regulator.

De regulă se foloseşte un dispozitiv termic cu bimetal, ca cel prezentat în


figura următoare. O lamelă bimetalică (1), având un capăt încastrat în corpul aparatului
iar celălalt articulat la partea inferioară a indicatorului (4) prin intermediul unor pârghii
(3), este încălzită prin intermediul unei înfăşurări (2) alimentate cu tensiunea măsurată.
Prin încălzire, lamela bimetalică suferă o deformare (curbare) deplasând acul indicator spre dreapta mai mult
sau mai puţin, în funcţie de tensiunea de alimentare. Scara voltmetrului nu este numerotată ci este prevăzută
cu trei sectoare colorate. În condiţii normale de funcţionare, indicatorul se plasează pe sectorul central (de
culoare verde), care acoperă domeniul de valori 12,8...13,6 V. În cazul în care, în timpul mersului, indicatorul
trece în sectorul roşu din dreapta există o supraîncărcare, iar dacă indicatorul rămâne în sectorul roşu din
stânga încărcarea este insuficientă. În ambele situaţii se indică o funcţionare defectuoasă a instalaţiei de
alimentare cu energie electrică (acumulator descărcat, generator care nu încarcă, etc.)
A.5.Termometrul, care permite urmărirea continuă a temperaturii lichidului de răcire.

Dispozitivul de măsurare este magnetoelectric iar


traductorul de temperatură ca cel prezentat în exemplul următor.
Termistorul (2) în formă de disc este menţinut presat pe fundul
unui corp din bronz (1) prin intermediul talerului (3) de arcul (4).
La partea anterioară a corpului se montează prin vălţuire mufa (6)
din material plastic cu bornă. Borna se continuă în interior sub formă de disc conic pe care se sprijină arcul
prin care se închide circuitul termistor - corp (masă). Părţile laterale ale rezistenţei sunt izolate de corp prin
intermediul cilindrului (5) din carton electrotehnic. Pentru omogenizarea transmiterii căldurii în interiorul
traductorului se introduce ulei. La creşterea temperaturii lichidului, rezistenţa termistorului scade accentuat,
prin urmare intensitatea curentului prin circuitul termistorului, care se înseriază cu dispozitivul
magnetoelectric, creşte rezultând o deviere suplimentare a indicatorului.

A.6. Manometrul, care permite urmărirea presiunii


uleiului.
Dispozitivul de măsurare este de asemenea
magnetoelectric, iar traductorul manometric este, de
regulă, reostatic cu membrană elastică, ca şi
exemplul prezentat în continuare. Pe corpul
traductorului (1) executat din bronz se fixează o
membrană (2) executată sub formă de diafragmă
ondulată, dintr-un aliaj de bronz cu beriliu. Sub
acţiunea presiunii această membrană se curbează şi,
printr-un mecanism pantografic cu pârghii
deplasează cursorul (3) pe înfăşurarea reostatului (4),
modificând astfel rezistenţa acestuia şi intensitatea
curentului din circuitul traductorului.
A.7. Accelerometrul / decelerometrul
Traductorul de acceleraţie/deceleraţie poate fi un pendul al cărui ax poate comanda poziţia cursorului unui
potenţiometru, ceea ce duce la dezechilibrarea unei punţi proporţional cu solicitarea traductorului. Cu ajutorul
unui comutator inversor se poate asigura o rotaţie a indicatorului în acelaşi sens si pentru accelerare şi pentru
decelerare.

B. Indicatoarele
Acestea informează conducătorul auto asupra acţionării sau funcţionării/nefuncţionării unor elemente
funcţionale ale automobilului (ca de exemplu faza lungă a farurilor, lămpile de semnalizare a poziţiei sau
direcţiei, luminile de stop, frâna de mână sau clapeta de şoc, etc.)
Ele pot fi de tipul:
 lămpi
 întreruptoare
 comutatoare
Ele informează conducătorul auto asupra acţionării sau funcţionării/nefuncţionării unor elemente
funcţionale ale automobilului (ca de exemplu faza lungă a farurilor, lămpile de semnalizare a poziţiei sau
direcţiei, luminile de stop, frâna de mână sau clapeta de şoc, etc.)
Aceste indicatoare conţin, de regulă, beculeţe sau diode electroluminiscente, ale căror stări aprins - stins
corespund funcţionării - nefuncţionării elementelor controlate respective. Culoarea luminii acestor indicatoare
este în general determinată de situaţia indicată prin aprindere, de exemplu: verde sau albastru - pentru
funcţionare, roşu sau portocaliu - pentru nefuncţionare.
C. Semnalizatoarele de avarie (sau de valori maxime/minime admisibile)
Acestea controlează anumiţi parametrii funcţionali ai automobilului - în general şi ai motorului - în special,
semnalizând conducătorului auto doar prezenţa unor valori anormale (sau absenţa unor valori normale)
situaţie potenţial generatoare de grave şi eventual iminente defecţiuni tehnice.
Principalele cauze care pot produce asemenea consecinţe sunt: supraîncălzirea lichidului din instalaţia
de răcire a motorului, presiunea insuficientă în instalaţia de lubrifiere a motorului, scăderea nivelului
lichidului (sau a presiunii aerului) din instalaţia de frânare comandată hidraulic (respectiv pneumatic),
depăşirea vitezei sau turaţiei maxim admisibile, etc.
De regulă, orice semnalizator conţine un releu bipoziţional şi un avertizor optic
1. releul bipoziţional (electromecanic, electromagnetic, electronic sau combinat, comandat termic,
hidraulic, pneumatic, mecanic, electric, etc.) ale cărui stări închis - deschis corespunde domeniului normal /
anormal de valori ale parametrului controlat (bascularea releului producându-se la limita dintre cele două
situaţii). Aceste relee sunt, de exemplu:
a). manocontactele (semnalizează scăderea presiunii uleiului sub o anumită limită);
b). termocontactele (semnalizează creşterea temperaturii lichidului de răcire peste o anumită limită).
În tabelul următor se prezintă câteva tipuri uzuale de asemenea relee:
Tipul releului
Principiu de funcţionare Utilizare
bipoziţional
electromagnet; contacte normal închise sau prezenţa tensiunii electrice în sistemul
Electromagnetic
normal deschise de alimentare
tip REED (în incintă protejată) cu contact
indicarea nivelului minim admisibil al
normal deschis acţionat de un magnet exterior
Magnetic unor lichide (ulei în carter, benzină în
(a cărui deplasare este proporţională cu
rezervor, etc.)
mărimea de controlat)
indicarea temperaturii admisibile a
Termic tip bimetal, cu contacte normal închise
lichidului de răcire sau a uleiului
cu acţionare hidraulică (sau pneumatică); indicarea presiunii minime admisibile în
contacte normal închise sau normal deschise sistemele de lubrifiere sau de frânare
Mecanic
cu tijă şi contacte normal deschise (tip indicarea acţionării frânei de mână,
"întreruptor") mersului înapoi, şocului etc.

2. avertizor optic (bec sau diodă electroluminiscentă - de regulă lumină roşie, funcţionând continuu
sau intermitent)şi/sauun avertizor acustic (difuzor de mică putere, sonerie, buzer, vibrator, etc.).
Releul bipoziţional declanşează electric avertizorul optic şi/sau acustic, ambele elemente fiind conectate la
sistemul general la alimentare cu energie electrică. Releele se montează în general pe motor sau la locul cel
mai potrivit prelevării mărimii controlate, iar avertizoarele în habitaclu, de obicei pe panoul de bord.
Instalaţia de semnalizare a avariilor poate fi:
 individuală, la care un singur releu comandă un singur avertizor (în special la autoturisme);
 centrală (sau colectivă), la care un grup de relee comandă un singur avertizor (în special la autobuze şi
autocamioane).
În cazul autovehiculelor destinate conducătorilor auto neprofesionişti (autoturisme) se preferă utilizarea
semnalizatoarelor de avarie mai sugestive, mai simple şi mai puţin costisitoare, menţinând un minimum de
aparate de măsurat indispensabile (vitezometrul, litrometrul, voltmetrul, eventual turometrul).

Automobilul este un sistem complex mecanic, electric şi electronic, prin care conducătorul auto
stabileşte numeroase legături cu mediul înconjurător.
Clasificarea mijloacelor de măsurare utilizate pentru verificarea automobilelor şi monitorizarea
transporturilor rutiere
Clasificare:
 Mijloace pentru măsurarea mărimilor dimensionale(calibre, şublere, micrometre)
 Aparate pentru măsurarea parametrilor funcţionali ai automobilului şi monitorizarea transporturilor
rutiere: ampermetre, voltmetre, ohmmetre, mano-vacuumetre, turometre, stroboscoape, dwell-metre,
termometre, densimetre, analizoare de gaz, osciloscoape catodice, tahografe
 Instalaţii şi sisteme de măsurare: testere, standuri de încercare, sisteme de control şi reglare asistate de
calculator, sisteme de localizare şi dispecerizare a autovehiculelor
În prezent, în domeniul auto, se folosesc sisteme digitale de control: aparate de măsurat lungimi, nivele cu
laser, termometre digitale, cu laser, infraroşu, cu contact, cu sondă, pirometre, termohidrometre, analizoare
apă pH, umidometre, vibrometre, aparate de măsurat turaţia (turometru industrial), multimetre digitale, cleşti
ampermetru, aparate de măsurat duritatea, rugozimetre, aparat de măsurat stratul de vopsea ş. a. m.
Aparate pentru măsurarea parametrilor funcţionali ai automobilului şi monitorizarea transporturilor
rutiere
Funcţionarea echipamentului de aprindere se poate urmări în cele mai clare condiţii cu ajutorul
osciloscoapelor sau oscilografelor electronice. Variantele acestor aparate, adaptate la funcţionarea
echipamentului electric poartă diferite denumiri: analizoare electronice, testere electronice, autotestere,
electrotestere, motormaster, alluscoape.
Un tester electronic complet conţine următoarele elemente:
1. osciloscop catodic;
2. tahometru electronic
3. stroboscop cu circuit de temporizare pentru determinarea unghiului de avans la aprindere;
4. dwell-metru, pentru măsurarea unghiului de închidere a contactelor
5. ohmetrul este utilizat mai mult pentru verificarea continuităţii sau întreruperilor unui circuit
6. volt-ampermetru, pentru verificarea circuitelor de încărcare, de aprindere, lumini, etc.
7. mano-vacuumetru
8. analizor de gaze evacuate;
9. aparat pentru verificarea gradului de antiparazitare
10. densimetre (areometre)
Aparatele pentru testare pot fi :
 de sine stătătoare şi utilizate individual (portabile), cu conductoarele de conectare aferente;
 fixate într-un panou general unic, având porţiuni comune de circuit şi conductoare (ecranate)
comune, de branşare la motor.
Numărul de conductoare şi tuburi de legătură ale testerului depinde de complexitatea acestuia. Pentru
reducerea timpului necesar efectuării legăturilor la motor, se impune să se reducă la minim numărul de
conductoare şi tuburi de legătură. Pentru efectuarea principalelor măsurări testerelor moderne li se cere să aibă
cel mult cinci legături electronice şi două legături de altă natură:
 un conductor pentru masă (4);
 un conductor pentru branşarea osciloscopului, stroboscopului, tahometrului, aparatului pentru
determinarea abaterilor de putere între cilindrii şi a dispozitivului de sincronizare (2);
 un conductor pentru circuitul primar (1);
 un conductor pentru circuitul secundar (5)
 un conductor pentru branşarea voltampermetrului.

1. Osciloscopul
Osciloscopul este un aparat care permite vizualizarea curbelor ce reprezintă:
 variaţia în timp a diferitelor mărimi;
 dependenţa dintre două mărimi.
Ca aparat de sine stătător, osciloscopul se utilizează la vizualizarea şi studierea variaţiei în timp a semnalelor
electrice; măsurarea unor mărimi (tensiuni, intensităţi de curent, perioade, defazaje, frecvenţe, distorsiuni,
etc.), compararea a două semnale; ridicarea caracteristicilor curent - tensiune sau a caracteristicilor magnetice.

Funcţionarea osciloscopului se bazează pe


producerea unui fascicul de electroni,
proiectarea sa pe ecranul unui tub catodic şi
devierea pe orizontală şi verticală sub
comanda semnalelor electrice studiate.
Imaginea obţinută pe ecran se
numeşte oscilogramă.
Modul de funcţionare poate fi urmărit
asupra următoarelor caracteristici electrice ale
echipamentului de aprindere:
 variaţia curentului primar în timp: I 1 =
f(t)
 variaţia tensiunii primare în timp: U 1 =
f(t)
 variaţia tensiunii secundare în timp: U2 = f(t)
 variaţia curentului secundar (de străpungere) în timp: I 2 = f(t)
Urmărirea acestor caracteristici face posibilă diagnosticarea şi verificarea stării tehnice a următoarelor
elemente componente ale instalaţiei de aprindere:
 contactele ruptorului
 condensatorul
 geometria camei şi a jocurilor în ansamblul ruptorului distribuitor
 bobina de inducţie
 bujii
 avansul la aprindere
 unghiul Dwell
Urmărirea şi verificarea poate fi făcută pentru fiecare organ sau aparat separat sau în funcţionare comună
cu altele, fără a se demonta.
Analizarea fiecărui circuit de aprindere de la bujii, separat pentru fiecare cilindru sau simultan şi comparativ la
toţi cilindrii are ca rezultat posibilitatea de a indica bujia sau circuitul care lucrează corect sau în care este
probabil să se producă un defect ca urmare a unei supraîncărcări, a unei uzuri parţiale, a scăderii sau creşterii
tensiunii, curentului, rezistenţei, etc.
Se pot folosi osciloscoape digitale. Ele sunt în general portabile, uşor de
manevrat. Un osciloscop de acest fel este redat în figura de mai jos. El are 4 canale
izolate, osciloscop şi multimetru izolate independent, cu o bandă de frecvenţe
osciloscop 4 x 100 MHz.

2. Tahometru electronic
Acestea au o largă utilizare în atelierele şi staţiile de service auto astfel:
 permit reglarea turaţiei de mers în gol
 stabilesc turaţiile la care se efectuează mai multe verificări sau măsurări
 se fac aprecieri asupra stării tehnice a ansamblului piston, cilindru, segmenţi, supape, bujii etc
procedând în felul următor:
 se stabileşte turaţia motorului (încălzit) la 1000 - 3000 rot/min.;
 se scurtcircuitează succesiv câte o bujie.

La cilindrii în stare tehnică corespunzătoare, scăderea de turaţia nu trebuie să


depăşească 50...200 rot./min. Se consideră o stare tehnică necorespunzătoare la
cilindru sau cilindrii la care reducerea de turaţie este foarte mică sau zero.
Împreună cu un stroboscop, turometrul testează corecţia automată a avansului la
aprindere. El se mai poate utiliza pentru depistarea / localizarea vibraţiilor ce apar la
o anumită turaţie a motorului (împreună cu un stetoscop electronic special).
Starea filtrului de aer se poate de asemenea verifica: se scoate filtrul şi se reglează
turaţia de ralanti; după montarea filtrului indicaţiile turometrului nu trebuie să prezinte modificări. O
eventuală modificare indică necesitatea curăţării sau înlocuirii filtrului de aer.
Amestecul de aer-benzină se verifică prin măsurarea unei diferenţe de turaţie astfel: cu filtrul de aer montat, se
acoperă treptat fanta de acces a aerului. Dacă în timpul obturării turaţia creşte relativ încet, reglajul este
corect. Dacă amestecul este sărac, variaţia de turaţie va fi rapidă; dacă turaţia nu se va modifica, amestecul
este prea bogat.
3. Stroboscopul auto
Stroboscopul este utilizat la reglarea sistemului de aprindere al automobilului. Momentul aprinderii
amestecului combustibil determină buna funcţionare a motorului automobilului. Mai mult de atât, cercetările,
dar şi practica, demonstrează că reglarea precisă a sistemului de aprindere prelungeşte viaţa motorului,
facilitează, în mare măsură, consumul economicos de combustibil, iar produsele eşapate sunt mai puţin toxice.

Pentru punerea la punct a aprinderii, motoarele sunt prevăzute


cu repere (semne) atât pe volantă şi carcasa acesteia, cât şi pe
fulie şi pe capacul de distribuţie. Pe durata unui ciclu reperele de
pe fulie sau volantă trec de două ori prin dreptul semnelor fixe
de pe carterele respective: o dată la sfârşitul cursei de evacuare,
iar a doua oară la sfârşitul cursei de compresie a pistonului.
Pentru calarea (punerea la punct) a aprinderii este valabilă
numai cea de-a doua poziţie. Cu ajutorul lămpi stroboscopice
coincidenţa reperelor pentru a doua poziţie poate fi vizualizată
în timpul funcţionării motorului, indiferent de turaţia acestuia,
datorită efectului stroboscopic, lampa aprinzându-se puternic pe
o durată foarte scurtă numai pentru a doua coincidenţă. La prima
coincidenţă lampa nu se aprinde, deci în această poziţie reperele
mobile nu se văd. Deşi volanta, respectiv fulia se rotesc semnele de pe acestea apar în poziţie aproape
staţionară în faţa reperelor fixe de pe carcase.

Mai există o serie de aparate folosite în domeniul auto cum ar fi accesoriile folosite pentru aparatura de măsurat
Seturi de
testere, Sonde pentru Conectori,
cordoane de osciloscoape, terminatoare,
legătură, multimetre adaptoare
cabluri pentru
telecomunicaţii
Crocodili, Traductoare de Traductoare de
clipsuri, curent (tip curent flexibile
socluri, cleşte) pentru (tip cordon)
adaptoare, osciloscoape, pentru
atenuatoare multimetre osciloscoape,
multimetre
B. Testere, standuri de încercare, sisteme de control şi reglare asistate de calculator
1. Stand pentru verificarea frânelor la autoturisme, autocamioane şi autobuze cu sarcina maximă pe
axă de 13 tone
Acest stand este format din:
o Set de role cu diametrul de 200 mm şi cu sarcină maximă de testare: 13 t
o Sistem de comandă automat sau manual
Standul are:
o Două viteze de testare 2,8/5,6 km/h - pentru testare camioane/turisme
o Domeniul de măsură:
o turisme 0 - 6 kN;
o camioane 0 - 30 kN
o Putere motoare de acţionare: 2x9,2 kW
o Alimentare: 380 V/50 Hz
o Indicatori semnalizare dezechilibru forţă de frânare, regim manual/automat, senzori de
presiune, stânga-dreapta, avarie.
o Afişaj analogic 900x800x210 mm cu cadran cu diametru de 600 mm - vizibilitate excelentă
de la 20 m
o Afişaj digital multiplu încorporat în afişajul analogic - indică forţa la pedală, diferenţa de
frânare stânga-dreapta (%), greutatea vehiculului (stânga-dreapta), presiunea în circuitul
pneumatic şi hidraulic de frânare, numărul axei testate
o Accesorii de tipul: traductor pentru măsurarea forţei la pedală, telecomandă, cântar electronic
încorporat cu 8 traductori tensometrici precizie ± 2%, imprimantă pentru display analogic,
soft legare la calculatorul pus la dispoziţie de beneficiar, traductor de presiune 0 - 20 bari (cu
cablu) - 2 bucăţi

2. Analizoare de gaz şi opacimetre


Opacimetru pentru motoare Diesel
Este compus din:
 cameră de fum mobilă
 imprimantă termică  porturi de comunicaţii seriale şi
 afişaj cu cristale lichide LCD paralele pentru conectare la PC
 sonda pentru măsurat temperatura  traductor de turaţie piezo-
uleiului electric 6 mm
 memorie  cabluri de alimentare la 220 V
Se foloseşte pentru măsurarea gazelor de motoare DIESEL.
Avantajele utilizării lui constă în faptul că testarea este rapidă şi are
precizie ridicată.

Un alt analizator auto poate fi de tipul celui din figura

Este format din : Are în componenţa lui următoarele


 osciloscop digital 2X20MHz portabil  sonda inductiva, capacitiva,
 afişaj LCD monocrom  sonde osciloscop,
 multimetru digital  set testere multimetru,
 2 seturi acumulatori, Poate măsura semnale electrice ABS, EDS,
 încărcător acumulatori,adaptor 220V, injectoare, fişe, sonde catalitice,turaţia motorului.

MODULUL 13: Utilizarea sculelor, dispozitivelor şi materialelor


Durata (în ore de pregătire) 60 ore din care: 20 ore teorie, 40 ore practică

Sculele, dispozitivele şi verificatoarele se aleg în funcţie de operaţiile ce urmează să fie executate.


Alegerea sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor se face cu discernământ pentru o utilizare eficientă şi
ferită de riscuri.
La alegere se va avea în vedere gradul de uzură al sculelor, dispozitivelor şi verificatoarelor, pentru a se
asigura utilizarea corectă şi lipsită de riscul unor deteriorări suplimentare.
Sculele, dispozitivele şi verificatoarele sunt verificate periodic stabilindu-se gradul de uzură al acestora.
Sculele, dispozitivele şi verificatoarele necorespunzătoare sunt selectate cu atenţie în vederea
recondiţionării sau casării.
Întreţinerea se face permanent, pentru a se asigura utilizarea eficientă în procesele productive.
Curăţirea, conservarea şi păstrarea se fac conform recomandărilor fabricanţilor de scule, dispozitive şi
verificatoare.
Este interzisa cu desavarsire folosirea sculelor si uneltelor defecte.
Toate uneltele de mana vor fi verificate cu atentie la inceputul schimbului. Periodic, in functie de frecventa
de utilizare, uneltele de mana vor fi controlate sistematic.
Uneltele de mana care nu corespund conditiilor normale de lucru vor fi inlocuite cu altele corespunzatoare.
Cozile si manerele uneltelor de mana vor fi netede, bine fixate si vor avea dimensiuni care sa permita
prinderea lor sigura si comoda.
Fiecare scula trebuie sa fie bine fixata in maner; pensulele, surubelnitele si celelalte scule asemanatoare
trebuie sa aiba inele metalice pentru strangerea manerului pe capatul sculei introduse in maner. Este
interzisa folosirea acestor scule fara maner.
La lucrul cu lampa de benzina se vor respecta urmatoarele conditii:
– lampa de benzina trebuie sa fie controlata inainte de inceperea lucrului; ea se va umple numai la ¾
din capacitatea rezervorului;
– dopul orificiului de alimentare trebuie sa fie bine insurubat (pe cel putin 4 spire ale filetului) si cu
garniture corespunzatoare;
– se interzice reducerea presiunii prin surubul de aer sau prin desurubarea capacului de la orificiul de
alimentare, in timp ce lampa este aprinsa; aceasta reducere de presiune, cand este necesar, se va putea
face numai dupa ce lampa a fost stinsa;
– se interzice alimentarea lampii cu benzina, pana ce arzatorul nu s-a racit sau in apropierea unei surse
de foc;
– lampile de benzina vor fi prevazute cu supape de siguranta reglate la presiunea de lucru, iar cele de
peste 3 l capacitate vor avea si manometru;
– este interzis sa se lucreze cu o lampa de benzina care prezinta defecte;
– nu se va utiliza decat lichidul pentru care a fost construita lampa;
– la preluarea unei lampi din magazie se va verifica elasticitatea arcului care preseaza pastila pe
orificiul de siguranta, pentru a nu se fi blocat;
– se interzice ridicarea presiunii aerului din lampa prin pomparea peste masura, pentru a se evita
explozia;
– in cazul cand se constata defectarea lampii (curgerea rezervorului, scurgerea combustibilului
pulverizat prin filtrul becului etc.), lampa va fi data imediat la reparat.
Pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, uneltele de mana actionate electric trebuie sa corespunda
standardelor si normelor in vigoare si sa fie verificate periodic de catre personalul de specialitate.
Sculele si uneltele electrice se vor folosi numai de lucratorii care cunosc bine metodele de lucru si masurile
de protectie contra electrocutarilor, precum si masurile de prim ajutor ce trebuie luate in caz de electrocutari.
Sculele electrice care se predau lucratorilor trebuie sa fie in perfecta stare de functionare si sa aiba o izolatie
sigura. Dupa terminarea lucrului, toate sculele electrice se predau persoanei care este responsabila pentru
pastrarea lor in stare perfecta de functionare si care are obligatia sa verifice zilnic starea sculelor.
Piesele prelucrate si cele de prelucrat se vor aseza in ordine in locurile stabilite, alese astfel incat sa nu
impiedice circulatia pe caile de acces si functionarea masinii.
La masinile la care nu este posibil a se monta ecrane de protectie si este posibila accidentarea prin
patrunderea aschiilor in ochi, se vor folosi ochelari de protectie cu vizoare din sticla incasabila si cu aparatori
laterale sau se pot folosi scuturi, viziere din materiale plastice incolore si transparente.
In mod obligatoriu, se va deconecta motorul electric de la reteaua de alimentare, in urmatoarele cazuri:
– la parasirea locului de munca, chiar pentru un timp scurt;
– la intreruperea curentului electric;.
– la curatirea de span si ungerea masinii.