Premisele dezvoltarii turistice in zona litoralului Marii Negre

-litoralul romanesc-
Turismul este o ramură care funcţionează în ansamblul ramurilor economiei naţionale în
baza mai multor subiecte: structurile administraţiei publice centrale şi locale care coordonează
activitatea ramurii, managerii firmelor autohtone şi internaţionale.
Subiectul lucrării îl constituie turismul de litoral care se dezvoltă dinamic în România şi
contribuie la dezvoltarea locală şi naţională, dacă se are în vedere cheltuielile legate cu
mijloacele de transport în comun şi cu serviciile legate de cazare şi alimentaţie atât pe teritoriul
ţării până la sosirea la destinaţie cât şi la nivel local pe timpul sejurului.

I. Analiza componentelor activităţii de turism

Resursele turistice

Potențialul turistic natural se compune din doua sectoare distincte: litoralul situat la nord
de Capul Midia cu caracter de câmpie, plaje, grinduri și cuvete lacustre și litoralul înalt cu faleza
între 2 și 15 m, sculptată în depozite leossoide și în placa de calcar, fragmentat local de văi
tributare mării și transformate în limane maritime (Techirghiol, Tătlăgeac, Mangalia) aflat la sud
de acest cap.
Sectorul nordic se remarcă prin țărmuri joase, plaja neamenajată, cu grad mare de
stabilitate și o granulatie fină a nisipului; cu rare așezări omenești și grad de utilizare pentru
turism nesemnificativ. Între brațul Sfântu Gheorghe și Capul Midia se găsesc numeroase
cordoane litorale între care se impune prin dimensiuni și însemnătate pentru turism Complexul
lagunar Razim format din mai multe lacuri (Razim, Zmeica, Sinoie, Golovița) la care se adaugă
limanul Babadag. Aici există areale favorabile pentru pescuit sportiv, agrement nautic și
vânătoare sportivă.
Sectorul sudic cuprins între Capul Midia și Vama Veche, este un țărm, înalt, de tip faleză,
cu plaje deschise, protejate de sistemul digurilor, amenajate în scop turistic. Aici a fost construită
salba stațiunilor de odihnă, recreere, tratamente care începe cu Năvodari și se termină cu Vama
Veche. Dintre formele speciale de tratament realizate prin aportul factorilor naturali (apa mării,
aerul, plaja) menționez helioterapia, psamoterapia și talasoterapia.
În lungul litoralului plaja este adăpostită la baza falezei, fie pe grinduri care închid lacuri
(sectorul Constanța-Mangalia) sau deschisă cum se întâmplă la nord de Constanța.
Deosebit de benefică este situarea sa în partea estica, ceea ce o face să fie expusă radiației
solare între 10-14 ore în sezonul estival. Situația se mai întâlnește pe coastele estice ale Italiei,
estul Floridei (SUA), sau pe sectoare mai mici în Brazilia (Copacabana) sau Asia de Sud-Est și
Sud. În general plajele noastre sunt naturale, cu nisip fin. Lățimea plajelor variază de la 400-500
m (Mamaia, Eforie) la 50-200 m în celelalte sectoare.
Climatul litoralului se află sub influența mării care se simte până la aproape 20-25 km
spre vest de linia de țărm. Aici, numărul mediu al zilelor senine este de 170, iar al celor cu
temperaturi de cca. 25° atinge 60. Climatul se diferențiază (față de interiorul Dobrogei și de alte
regiuni din sudul țării), printr-o insolație puternică (127 kcal/cm²/an), precipitații reduse (sub 400
mm/anual), un număr mai redus de zile tropicale, datorită influenței mării, manifestarea vrizelor
și o umiditate a aerului ceva mai ridicată. Temperaturile sunt moderate: 11,2°C - temperatura
medie anuală; 21-22°C în iulie și -1+0,2°C în ianuarie; primăverile mai timpurii și toamnele mai
calde. La aceasta se adaugă numărul mare al zilelor senine (circa 140 zile/an) și durata mare de
strălucire a soarelui (>2.500 ore/an), adica 10 ore de soare/zi.
Alți factori naturali care favorizează dezvoltarea activității turistice sunt apele
mineralizate asociate cu nămolul terapeutic. Apele de adâncime mineralizate și mezotermale sunt
valorificate la Manglaia, Venus, Neptun; apele sărate și nămolul din lacul Techirghiol sunt
utilizate mai ales în Eforie și Techirghiol; în ultimele decenii, la Mangalia, sunt valorificate apele
sulfuroase din izvoare și nămolul din mlaștina de la nord de Saturn.
Vegetația este condiționată ca areal pe de-o parte de factorii naturali iar pe de altă parte
de puternica presiune antropică exercitată mai ales în ultimul secol.
Pe ansamblu ea aparține zonei de stepă dar prezența lagunelor, limanelor, bălților au
facilitat și alte formațiuni. Amenajarea stațiunilor dar și valorificarea terenurilor prin diverse
culturi a condus la înlăturarea în cea mai mare parte a acestuia. Se adaugă legat de stațiuni pe de-
o parte numeroase amenajări pe suprafețe întinse a parcurilor, apoi conservarea unor pâlcuri de
padure, eliminarea unor suprafețe a parcurilor, apoi conservarea unor pâlcuri de pădure,
eliminarea unor suprafețe mlăștinoase și realizarea de suprafețe lacustre.
Astfel, până prin 1970 a existat o vegetație specifică, de mlaștină (la nord de Saturn sau la
Comorova-Neptun). Ulterior la Neptun s-au rezultat două lacuri pentru ca între Venus și Saturn o
bună parte din mlaștină sa devină un ochi de apă. Alături de elementele de stepă și silvostepă, pe
litoral există și un petic restrâns de pădure în perimetrul stațiunilor Neptun și Jupiter (la vest de
Mangalia), precum și o abundentă vegetație specifică solurilor nisipoase și sărate sau cea din
lacurile Mangalia, Tătlăgeac, Siutghiol, Tașaul etc.
Fauna este bogată în specii, pe litoral întâlnindu-se mai ales: rozătoare, păsări precum
pescărușii, cormoranii, cufundacii, picioroange și gâște. În apele unor lacuri se găsesc crapul,
carasul, plătica, babușca, somnul, bibanul, șalăul, știuca etc. La fel de importante sunt speciile
marine de crabi, creveți, actinii, meduze, guvizi, calcanul, cambula, etc .
Potențialul antropic al litoralului este la fel de important ca și cel dat de cadrul natural
fiind legat de obiective istorice, cultural-artistice, arhitectonice; este concentrat în orașe dar și în
unele stațiuni. În lungul țărmului se găsesc numeroase amenajări pentru buna desfășurare a
activității turistice.
Municipiul Constanța, este principalul port românesc la Marea Neagră, cu industrii
variate, are funcții administrative, comerciale, culturale și turistice. S-a dezvoltat pe ruinele
vechii colonii grecești Tomis; în timpul ocupației romane devine ce a mai importantă localitate
de pe țărmul vestic al Mării Negre; în timpul stăpâniirii otomane orașul decade. Cele mai
importante obiective turistice sunt: faleza (amenajarea a început în 1906 și s-a terminat în 1909).
Statuia lui M. Eminescu (ridicată în 1930, pe un soclu de 3 m, opera lui Oscar Han);
Monumentul marinarilor; Grupul sculptural Pescarii (executat în calcar în anii 1960-1970);
Cazinoul (edificiu construit între 1904 și 1909, este o combinație de stiluri arhitectonice);
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (amplasat în Piața Ovidiu în clădirea fostei primării
între 1911-1921); Complexul Muzeal de Științele Naturii; Muzeul Militar Central; Muzeul de
Artă și de Sculptură Ion Jalea; Geamia Hunchiar; Biserica elenă; Monumentul Casa Genoveză;
Biserica romano-catolică; Catedrala ortodoxă (1894-1895) ce impresionează prin dimensiune;
Termele Romane; Edificiul Roman cu mozaic, ziduri groase de piatră și cărămidă îmbinate cu
mortar; Muzeul mării, cu expunate din flora și fauna specifică Mării Negre; Muzeul de Artă;
Moscheea Mare în stil maur (1910), cu un minaret de 50 m înălțime; Cazinoul situat pe faleză,
construit (1904-1909) în stil Seccesion cu interior foarte somptuos; Farul genovez datând din
anul 1300; Farul nou de 58 m, construit în 1960; Portul turistic „Fomix”; statuia lui Anghel
Saligny; Muzeul Marinei Române; Apeductele; Mormântul pictat; Plaja Modernă cu o lungime
de 600 m.
Din Constanța către sud se află: Agigea (stațiune de cercetări marine înființată în 1926 de
Ion Borcea; Muzeul de floră și faună marină, rezervație naturală ce protejează dunele maritime
cu o vegetație rară; lac modificat prin construirea canalului; ecluza și punctul terminus al
Canalului Dunăre-Marea Neagră); Eforie (oraș ce cuprinde stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud,
stațiune care a luat naștere pe amplasamentul fostelor Băi ale lui Movilă, fiind declarată stațiune
în 1928); Techirghiol, (stațiune balneară, primele stabilimente în 1907, în 1921 este construit
sanatoriul; Monumentul Eroilor construit în 1931; Fântana sculptată de I. Jalea; Schitul Sf.
Maria, confecționat din lemn în 1750; vile, complex balnear, plajă); Tuzla (tabără de copii,
ruinele așezării romane Stratonis, așezare feudală în punctul Pescărie; farul înființat în 1900 cu o
înălțime de 44 m; liman fluvio-maritim cu nămoluri terapeutice); Costinești (stațiune
balneoclimatică destinată tineretului, plajă; se organizează anual Galeria tinerilor actori, Salonul
național de grafică pentru tineret, Festivalul național de jazz, Festivalul național Mediafest; lac,
ș.a).
În continuare se găsesc stațiunile Olimp-Neptun (realizată între 1970-1972; în Neptun se
găsesc 5 hoteluri: Arad, Galați, Craiova, Sibiu și Slatina în Olimp se află ansamblul de hoteluri
de lux Amfiteatru, Belvedere, Panoramic realizat în 1972), Jupiter (stațiunea valorifică un lac
artificial Tismana care se găsește situat în centrul stațiunii, în jurul căruia se grupează
complexele hoteliere Cozia, Tismana, Delta, Scoica, Violeta, Iris, Nalba, Mimoza, Camelia; pe
plajă se găsesc hotelurile Meteor, Cometa, Atlas, Olimpic, toate de 8 etaje și Capitol de 13 etaje);
Cap Aurora (a fost inaugurată în 1973 și este alcătuită din 10 hoteluri: restaurante, piscine,
terenuri de sport și alte dotări), Venus (diferite hoteluri cum ar fi Raluca, Florica, Veronica,
Zamfira, Pajura, Ileana, Vulturul, Cocorul); Saturn (hoteluri: Alfa, Beta, Gama, Diana, Atena,
Tosca, Semiramis, Narcis, Cleopatra, Cupidon, Cerna, Prahova, Siret, Balada, Hora, Sirena;
satele de vacanță Dunărea și Delta) care pot găzdui peste 100.000 persoane pe serie.
Municipiul Mangalia este situat în sudul litoralului românesc, urme de locuire din
neolitic, orașul este cunoscut în antichitate (sec. VI d. Hr.) - Callatis și în epoca medievală -
Pangalia. Din 1953 poartă numele actual oraș port, stațiune belaneoclimatică cu sanatoriu
balnear, plajă cu o lungime de 500 m și o lățime de 100 m; obiective turistice: Zidurile cetății
antice; Moschee Esmaban Sultan în stil maur (1590); Muzeul de Arheologie; Colecția de pipe
“Mercurius”; Basilica de tip sirian; Marele Tunel (Mormântul cu Papirus); Portul antic Callatis;
Necropola romano-bizantină; anual are loc Festivalul “Callatis” muzical. La Sud se mai poate
întâlni localitățile 2 Mai (așezare rurală, plaja), Vama Veche (așezare rurală care încă mai
păstrează elementele tradiționale, plajă, anual festival de muzică folk, rock, ș.a.).
De la Constanța către nord se găsesc: Mamaia (stațiune balneoclimatică pe perisipul care
închide laguna Siutghiol prima amenajare datează din 1906; plaja are o lungime de 8 km, o
lățime de 100-200 m; multiple amenajări pentru tratament; agrement Telegondola, Aqua Magic,
etc.); sporturi nautice, festivaluri muzicale etc.; Năvodari (localitate atestată documentar în 1412,
oraș din 1968) situat pe malul sudic al lacului Tașaul, pe canalul Poarta Albă-Midia Năvodari;
este o stațiune balneoclimatică estivală destinată în primul rând copiilor; tabără internațională cu
o capacitate de peste 5.000 locuri pe serie, a cărei construcție a început în 1969; Histria (ruinele
cetății grecești, sec. XVII d. Hr. și muzeul arheologic).
Litoralul prezintă pe lângă stațiuni de agrement și unele stațiuni în care se pot face
multiple tratamente medicale (Mangalia, Eforie Sud, Eforie Nord, Techirghiol).
 Pentru balneoterapie se adaugă apa sărată și nămolul sapropelic din lacul Techirghiol ca
și unele izvoare minerale mezotermale folosite la Mangalia și Venus.
Sejurul pe litoral este indicat pentru tratamentul căilor respiratorii, dermatologic, reumatismal,
endocrinologic; tratamentul se realizează printr-un complex de factori: cură de Soare, baia de
nisp, cura climatică, talasoterapie, cură de nămol .

Structurile de primire

Sectorul litoralului românesc cuprinde o rețea densă de drumuri care pornesc dinspre
litoral și străbat toată Dobrogea în toate direcțiile, câteva, însă impunându-se ca axe rutiere,
feroviare și navale. În acest sens sunt șosele modernizate care leagă cele mai însemnate centre și
localități turistice: Babadag și Constanța; București-Cernavodă-Constanța din care se desprind
artere către Mangalia, Tulcea, Medgidia și Negru Vodă. Din Constanța radial se desfășoară și
alte drumuri cu grade variate de modernizare.
Înspre litoral se găsesc două căi ferate principale: Cernavodă spre Mangalia ce vine de la
București care se întretaie cu cea de la Negru Vodă-Medgidia-Tulcea.
Căile navigabile sunt local în sectorul de litoral (agrement) și navigabil pe canalul Dunăre-Marea
Neagră, dar acesta este folosit mai mult pentru transportul de marfă.
Valorificarea patrimoniului turistic implică asigurarea unor condiţii pentru deplasare,
sejur şi petrecere plăcută a timpului liber.
Deci oferta turistică efectivă reprezintă echilibrul dintre oferta turistică potenţială şi
infrastructură.
Parametrii hotărâtori în clasificarea şi dimensionarea unităţilor cu activitate turistică de
odihnă şi tratament sunt: capacitatea de cazare, alimentaţie publică şi tratament.
Dacă în 1970 numărul locurilor de cazare era de cca.70.000, în prezent se află 120.944
mii locuri de cazare. Din acestea, circa 2/3 sunt amplasate în hoteluri şi vile, iar 1/3 sunt
amplasate sub forme complementare: căsuţe, corturi şi camping-uri.
Cele 337 de hoteluri sunt amplasate în toate staţiunile turistice a litoralului Mării Negre,
majoritatea dintre ele în imediata apropiere a plajei, ce le face să fie foarte accesibile celor a
căror motivaţie pentru petrecerea vacanţei de pe litoralul românesc a constituit-o marea şi plaja .
Din totalul camerelor, circa 95% sunt cu 2 paturi, diferenţa de 5% fiind reprezentată de
camere cu 3 paturi, un pat şi apartamente.
Din totalul locurilor în hoteluri, majoritatea sunt locuri încălzite, iar 50% din aceste spaţii
încălzite sunt spaţii pe lângă bazele de tratament (Eforie Nord, Neptun, Mangalia). Astfel, din
acest punct de vedere, litoralul poate satisface cererea unor anumite segmente de piaţă, interesate
în vindecarea unor afecţiuni reumatologice.
Construirea de hoteluri de capacitate medie şi mare, în dauna vilelor de capacitate mică, a
devenit posibilă datorită activităţii agenţiilor de voiaj capabile să asigure trimiterea de turişti în
masă. De asemenea, o caracteristică proprie infrastructurii litoralului, referindu-se tot la spaţiile
de cazare, o reprezintă satele de vacanţă şi hotelurile de tip club, precum şi minihotelurile şi
vilele particulare. Aceste forme de cazare au fost create ca urmare a cererii unor parteneri
(agenţii de voiaj), în special de pe piaţa franceză, care nu se limitează numai la trimiterea de
turişti, ci se ocupă în continuare de aceştia şi în perioada petrecerii sejurului, organizând diferite
programe proprii, deosebite faţă de cele pe care prestatorul le face de obicei pentru ceilalţi turişti.
Decontarea acestor servicii în hoteluri tip club, sau sate de vacanţă se face la un preţ
global pentru întreaga capacitate pusă la dispoziţia partenerului, la un anumit coeficient de
exploatare, indiferent de numărul de turişti (sistem charter), spre deosebire de formele clasice,
când plata se face în funcţie de numărul de turişti şi de serviciile prestate.
Capacităţilor de cazare existente le sunt afiliate unităţi de alimentaţie publică. În ultimii
ani, s-a realizat raportul optim de 1/1 (loc cazare/loc de masă), eliminându-se în felul acesta
situaţiile de acum 4-5 ani, când era necesară utilizarea sistemului seriei la masă.
Pe lângă unităţile de alimentaţie publică principale (restaurante), reţeaua este completată
şi de alte unităţi, cum sunt: restaurante cu specific, baruri, cofetării, bufete etc.
Se poate spune că infrastructura turismului de pe litoral este în general satisfăcătoare.
Este necesară însă iniţierea unor acţiuni pentru modernizarea, ridicarea gradului de confort,
îmbunătăţirea funcţionalităţilor, pentru crearea condiţiilor satisfacerii depline a exigenţelor
turismului, în special a celui internaţional.
Se poate observa din statistici că infrastructura turismului a litoralului reprezintă mai mult
de jumătate din întreaga infrastructură a turismului românesc, ceea ce face ca veniturile realizate
să fie preponderente de activitatea turistică internaţională.
O caracteristică deosebită a litoralului este faptul că infrastructura turismului litoralului
românesc deţine un număr redus de unităţi de cazare încălzite. Majoritatea acestor unităţi de
cazare încălzite sunt folosite pentru cazarea turiştilor veniţi la tratament, ele fiind amplasate în
incintele complexelor sanatoriale sau în apropierea lor. Un alt aspect întâlnit pe litoral, legat de
activitatea turistică, este numărul mare de unităţi de alimentaţie publică, concentrate într-un
teritoriu relativ mic.
Astfel litoralul concentrează peste 630 unităţi de alimentaţie publică, dintre care 142
restaurante, 19 unităţi cu specific, 17 restaurante cu autoservire, 22 de berării şi braserii, 39
cofetării şi plăcintării, 140 baruri de zi, 4 baruri de noapte, 13 discoteci .
Un fapt negativ în activitatea turistică a litoralului îl reprezintă caracterul sezonier al
acestuia, întreruperea temporară a activităţii fiind de 7-8 luni pe an. Această exploatare
discontinuă creează probleme nu numai de ordin economic, ci şi din punct de vedere tehnic, de
întreţinere şi funcţionalitate a instalaţilor şi utilajelor.
Cu toate aceste inconveniente litoralul deţine un loc important în activitatea turistică a
ţării, fapt care face să i se acorde în continuare o deosebită atenţie.
Fără îndoială că litoralul, aşa cum se prezintă astăzi, cu staţiunile sale bine dotate, plajele
sale, cu peisajele şi tezaurul monumentelor arheologice, trebuie să fie valorificat în mod eficient
și durabil, reprezentând o importantă bogăţie naturală.
La baza dezvoltării infrastructurii litoralului stă şi acţiunea de sistematizare, care
împleteşte în mod fericit dezvoltarea activităţii turistice cu dezvoltarea economico-socială a
întregii zone.
Pentru perfecţionarea condiţiilor în staţiuni a fost şi este necesară realizarea unor
importante lucrări de completare şi modernizare a reţelei de drumuri, a căilor ferate
(electrificate), asanarea unor bălţi, consolidarea şi amenajarea falezelor, amenajarea unor lacuri,
a noi reţele de alimentare cu apă şi canalizare, plantaţii etc.
Toate acestea dovedesc faptul ca infrastructura litoralului românesc ocupă un loc deosebit
de important în turismul românesc.
 II. Valorificarea spaţiului turistic

Tipurile majore de turism

Tipul balnear-litoral
Mările (Marea Neagră în cazul României) şi lacurile, apele minerale şi nămolurile
reprezintă, atunci când condiţiile naturale permit, importanţi factori de dezvoltare şi de localizare
turistică, chiar dacă caracterul balnear este mai mult sau mai puţin evident şi deseori asociat cu
alte tipuri de turism. Formele de ocupare şi de organizare ale spaţiului variază în funcţie de
condiţiile naturale, de moştenirea istorică, de societatea „de primire".
Spaţiul turistic balnear-litoral simbolizează spaţiul de desfăşurare a vacanţelor majorităţii
turiştilor autohtoni şi străini, în lunile de vară, imaginea mării albastre fiind factorul cel mai
important de atracţie. Valorificarea potenţialului turistic al litoralului românesc, prin activităţile
turistice organizate, începe în a doua jumătate a secolului XIX, când pe malul lacului Techirghiol
sunt amenajate stabilimente balneare şi se ridică primele hoteluri. Moda staţiunilor după primul
război mondial şi mai ales după 1960 a transformat evident spaţiul litoral care trebuie să facă faţă
exploziei turismului de masă devenind o „zonă de colonizare turistică " sezonieră, adaptată
acestui fenomen. Viaţa micilor aşezări urbane şi rurale a fost puternic bulversată, turismul
balnear constituindu-se rapid într-un complement indispensabil vieţii locale.
Majoritatea staţiunilor are o organizare stereotipică, pornind de la planul apei, ce
comportă sau nu echipamente tehnice anexe, un port de plăcere etc. împrejurul planului apei se
află structurile de cazare (hoteluri, vile, sate de vacanţă, tabere), care pot cuprinde şi diferite
dotări pentru recreere şi distracţii. Urmează, spre exterior, spaţii periferice fără construcţii,
frecvent agricole, sau rezervate pentru extinderi ulterioare.
Primele amenajări balneare de pe litoralul românesc al Mării Negre s-au realizat în 1892,
pe malul lacului Techirghiol, când omul de afaceri I. Movilă construieşte aici cel mai vechi
stabiliment balnear, iar în parcul din apropierea litoralului ridică „Marele hotel al băilor", primul
hotel din zona litorală, urmat de altele.
Se conturează, astfel, şi cea mai veche staţiune cunoscută sub numele de Carmen Silva
(ulterior, după 8 septembrie 1950, Eforie Sud), care a fost declarată oficial staţiune balneară în
1928.
În anul 1894, când Eforia Spitalelor Civile construieşte un sanatoriu pentru tratarea
bolnavilor de reumatism în Eforie Nord se constituie şi aici nucleul principal al viitoarei staţiuni,
completat, în anii următori, cu alte sanatorii şi instalaţii, colonia de copii a Crucii Roşii,
Societatea Prietenii Mării - primind anual vilegiaturişti în tabăra bine organizată.
Un alt pas mărunt, dar important, în organizarea turistică-balneară a litoralului a fost
făcut în 1906, când la Mamaia se amenajează o punte cu cabine pe ambele părţi, ce pătrundea în
mare, oferind condiţii optime pentru helioterapie şi băi de mare. Amenajarea propriu-zisă a
staţiunii începe în 1919, cu nivelarea dunelor de nisip, construirea Cazinoului şi a unor vile
particulare, dar şi a unui hotel (actualul hotel Rex), în timp Mamaia devenind cea mai mare
staţiune maritimă românească.
La baza dezvoltării şi organizării de ansamblu a litoralului românesc al Mării Negre a stat
planul general de sistematizare a zonei, care a împletit dezvoltarea turistică cu cea socială şi
economică. Conform acestui plan s-a trecut la dezvoltarea şi dotarea staţiunilor existente şi la
construirea salbei de staţiuni între oraşul Mangalia şi lacul Tatleageac: Olimp, Jupiter, Cap
Aurora, Venus, Saturn. A fost „operaţiunea turistică" de cea mai mare amploare iniţiată de stat,
prin care s-a urmărit crearea unei adevărate regiuni turistice litorale punând în valoare toate
resursele existente.
Acţiunea demarată în 1966 a avut în vedere organizarea şi dotarea corespunzătoare a
plajelor şi zonei litorale, utilizarea raţională a terenului şi realizarea unor ansambluri
arhitectonice moderne, armonios integrate în spaţiu.
Organizarea şi amenajarea actuală şi viitoare a spaţiului balnear litoral trebuie să se axeze pe
acţiuni de reorganizare conform noilor cerinţe, să creeze şi să încurajeze centrele de naturism
(deosebit de agreate de ţările Europei de Nord), să găsească şi formule de sejur şi animaţie
adoptate condiţiilor şi nevoilor fiecărui segment de clientelă, crearea unor cluburi de vacanţă etc.
Structura şi configuraţia terenului au impus dezvoltarea de mici localităţi în lungul
litoralului, legate prin zone active şi de agrement, asigurându-se astfel o varietate în modul de
organizare a acestor nuclee, cât şi posibilitatea tratării diferenţiate şi a exprimării diferite a
arhitecturii.

- În sistematizarea zonei Mangalia Nord, preocupările principale ale proiectanţilor au fost

axate pe: utilizarea integrală şi raţională a plajelor, organizarea şi dotarea lor corespunzătoare; în
unele cazuri crearea unor plaje, cum este cazul la Saturn, sau protejarea plajelor existente, ca la
Olimp; asigurarea unei juste densităţi în staţiuni şi utilizarea raţională a terenului; realizarea unui
raport armonios între construcţiile înalte şi cele joase; crearea de spaţii verzi în staţiuni;
construirea unor hoteluri estivale, uşor accesibile, cu niveluri puţine, integrate în natură,
confortabile, igienice, dotate uneori cu curţi interioare şi galerii deschise; centralizarea anumitor
funcţiuni de servire, pentru a asigura o aprovizionare uşoară etc.
Cazarea turiştilor a fost asigurată prin toate formele practicate în prezent în turismul
internaţional: hoteluri, vile, căsuţe, sate de vacanţă, campinguri cu grade de confort şi sisteme de
dezvoltare diferite.

-Cea mai nordică dintre staţiunile create în perioada 1966 - 1972 este staţiunea Olimp.
Realizată în 1970 - 1972, staţiunea se compune din câteva unităţi distincte. într-o primă etapă, la
nord de Neptun, s-a construit un ansamblu de hoteluri cu puţine niveluri şi restaurante separate.
Deşi dimensiunile şi capacitatea ansamblului sunt mici, el impresionează prin armonia şi
optimismul construcţiilor, prin atmosfera generală de destindere pe care o creează; este compus
din 5 hoteluri, cu numele unor oraşe din ţara noastră: „Arad", „Galaţi", „Sibiu", „Craiova" şi
„Slatina".
În continuarea acestui ansamblu se află grupul de hoteluri denumite “Amfiteatru",
“Belvedere", “Panoramic", realizat în anul 1972. Zona Amfiteatru ocupă un tronson de faleză,
lung de circa 300 m, care are circa 20 m înălţime.
Situat nu departe de mare, la realizarea celui de-al treilea ansamblu s-au utilizat elemente
de faţadă modulate şi variate. Acest nou ansamblu s-a impus încă de la început prin valorificarea
maximă a teritoriului şi prin aplicarea unor noi tehnologii de construcţie, care şi-au spus cuvântul
în soluţiile arhitecturale ale fiecărei clădiri în parte, precum şi în plastica ansamblului. între
altele, elementele de faţadă au fost executate chiar pe poligonul de prefabricate al şantierului,
fiind montate gata finisate cu mozaic de marmură.

-La sud de Neptun se află staţiunea Jupiter, care beneficiază, de asemenea, de efectul
mare - plajă - lac - staţiune. Din punct de vedere arhitectonic aici s-a căutat să se asigure o
compoziţie pe două direcţii: pentru utilizarea falezei spre mare, pe de o parte, şi a elementului
natural - pădurea Comorova - pe de altă parte, legate prin zona activă formată din funcţiuni
diverse (comerţ, sport, dotări culturale etc.). Astfel, faleza, unde s-a creat o plajă proprie, este
dotată cu hoteluri înalte de mare capacitate, dispuse perpendicular pe linia ţărmului, cu
asigurarea vizibilităţii mării din toate încăperile.
În interior, staţiunea cuprinde construcţii în general joase, legate cât mai mult de
vegetaţie, prin crearea de spaţii interioare (satul de vacanţă Zodiac) sau de curţi interioare
(ansamblul hotelier Cozia - Tismana).
Zona activă centrală este înconjurată de multe spaţii verzi. Pentru a crea un cadru cât mai
intim şi mai agreabil, aici au fost concentrate principalele activităţi ale staţiunii: magazine, poştă,
teatru, dotări sportive etc.
Plaja, situată în continuarea celei de la Neptun, cu rezerva ei impresionantă de nisip,
proporţionată şi orientată optim, prezenţa în vecinătate a unui teren cu mari rezerve de nămol de
turbă şi surse de apă cu proprietăţi terapeutice, reprezintă factori care au determinat creşterea
fluxurilor turistice. Deşi proiectate ca staţiuni de vară, Jupiter, Venus ca şi Saturn vor fi
completate cu ansambluri încălzite, care să valorifice în toate anotimpurile condiţiile de
tratament pe care le oferă zona.
Centrul staţiunii Jupiter este reprezentat de un mic lac artificial - Tismana - în jurul căruia
se grupează câteva mari complexe hoteliere: “Cozia" şi “Tismana" inspirate din stilul vechilor
hanuri româneşti, cu camerele dispuse de-a lungul unui coridor şi o circulaţie mai liberă,
conturează în spaţiu un cadru cald, agreabil şi intim.
Se remarcă prezenţa, în decoraţia exterioară, a unor vase de ceramică, asemănătoare
decoraţiilor unor monumente istorice din epoca lui Ştefan cel Mare. Tot în această zonă centrală
se grupează hotelurile “Delta", “Scoica", “Violeta", I“ris", “Nalba", “Mimoza", “Camelia". Chiar
pe nisipul plajei se află hotelurile, cu câte 8 etaje: “Meteor", “Cometa", “Atlas", “Olimpic"
dominate de blocul-turn, cu 13 etaje, al hotelului “Capitol".

-Inaugurată la 1 iulie 1973, Aurora sau Cap Aurora reprezintă cel mai mare complex
turistic de pe litoralul românesc al Mării Negre. Alcătuit din 10 hoteluri cu denumiri de pietre
scumpe: “Granit", “Agat", “Coral". “Diamant", “Opal", “Safir", “Rubin", “Onix", “Cristal,
“Topaz", din opt restaurante, pis¬cine, terenuri de sport şi alte dotări, noul complex, socotit din
punct de vedere arhitectonic şi unul din cele mai frumoase din Europa, poate găzdui circa 3.000
de turişti pe serie.
Terenul pe care a fost amenajat complexul este un platou terminat în faleză abruptă, cu
înălţime între 8 şi 12 m, delimitat pe partea opusă mării de artera de legătură dintre staţiunile
Venus şi Jupiter.
Plaja, reprezentată de o fâşie îngustă la piciorul talazului, a necesitat im¬portante
amenajări. Expunerea foarte bună a terenului prin cele două aliniamente ale ţărmului câtre S-SE
şi E-SE, cât şi posibilităţile mărite de contemplare a elementului natural dominant, marea, prin
convexitatea falezei, întregesc calităţile amplasamentului. Plaja foarte îngustă, pe de o parte, şi
expunerea permanentă a falezei la acţiunile distructive ale valurilor, pe de alta, au dus la
decaparea unui important volum de pământ în vederea realizării celor 8 m2 de plajă de turist şi la
amenajarea celor trei zone de protecţie.
Aceste dezavantaje ale amplasamentului au impus remodelarea întregii configuraţii a
falezei în aşa fel încât unitatea, de ansamblu, să nu fie limitată la construcţii, ci să se extindă la
toate amenajările, începând de la drumuri, alei, mobilier urban, taluzuri, scări şi terminând cu
plaja.
 Cele zece hoteluri sunt distribuite în trei grupuri, având capetele astfel modelate încât să
primească articularea restaurantelor. în acest fel, corespunzător descreşterii volumetrice către
terminaţiile aripilor, parterele acestora îşi găsesc o poziţie firească, ajutând tranziţia câtre sol.
Terasele şi secţiunile talazurilor, scărilor şi rampelor încearcă să piardă şi să câştige
imperceptibil diferenţa de nivel, care variază de la 7 la 12 m, între cornişă şi plajă.
Fiecărei grupări de trei sau patru hoteluri îi sunt destinate o piscină şi un bazin pentru
copii. Ele sunt amplasate lateral faţă de alveole, care gravitează în jurul oglinzilor de apă
decorative, fiind intim legate de terasele restaurantelor.

-În ceea ce priveşte orientarea, înscrierea şi distanţa faţă de mare şi plajă, staţiunea Venus
dispune de un amplasament favorabil. Micul promontoriu pe care e aşezată, situat la limita
dinspre nord a coridorului plajei, are un platou orientat spre sud, formând un amfiteatru natural.
Faleza - care, în general, este lipsită de sinuozităţi importante - conturează până în partea de
nord-est o amplă alveolă dotată cu o zonă de plajă.
Aceste două elemente (platoul orientat spre sud şi alveola falezei) au determinat
compoziţia staţiunii.
Elementul dominant al staţiunii îl constituie amfiteatrul natural larg deschis spre mare,
care a fost utilizat prin crearea, în centrul său, a unui lac cu funcţii multiple (agrement, captare de
apă, izvoare), în jurul căruia se desfăşoară o zonă de căsuţe-vile cu forme şi direcţii variate şi
care, în afara unei diversităţi, asigură o mai uşoară înscriere în teren. Prin dispunerea şi
dimensionarea volumelor, prin dirijarea circulaţiei, prin distribuirea elementelor de vegetaţie,
prin recurgerea la capacitatea de sugestie a unor anumite elemente de plastică, s-a căutat să se
obţină o atmosferă de linişte şi relaxare. Au fost preferate construcţiile joase, aşezate astfel încât
să amplifice senzaţia produsă de pantă. în acest scop, în jurul lacului din centrul staţiunii au fost
amplasate construcţii parter, case realizate în special din piatră de Techirghiol, grupate în mici
ansambluri denivelate. A doua treaptă e constituită din desfăşurarea unor volume p+ 1, ambele la
diverse niveluri, cu siluete albe. Construcţiile p + 3, realizate în special din cărămidă aparentă,
alcătuiesc o ultimă treaptă de înălţime, care conturează întreg ansamblul.
Construcţiile înalte au fost aşezate acolo unde s-a considerat că punctează favorabil masa
volumelor joase, ţinându-se seama şi de condiţiile speciale de sol sau de considerente de confort
(distanţa faţă de plajă). Trei blocuri turn sunt aşezate la limita de sud a staţiunii şi concentrează,
în vecinătatea plajei, un număr considerabil de paturi.
Încercarea de a grupa unităţile de cazare în incinte, sau în alte forme de spaţii intime,
diverse ca dimensiuni sau aspect, de a contura mici grădini, de a obţine „surprize" de perspectivă
cu ajutorul unor elemente pitoreşti a constituit o preocupare constantă în desfăşurarea
compoziţiei staţiunii.
Circulaţia a fost rezolvată în ideea de a feri diversele ansambluri hoteliere de circulaţie
carosabilă. S-a evitat, de asemenea, interferenţa circulaţiei pietonale cu cea a vehiculelor.
Ca arhitectură, se detaşează hotelul “Raluca", cu formă circulară în jurul unei curţi interioare.
Alte construcţii caracteristice, care dau o notă de originalitate staţiunii, sunt restaurantul
„Esplanada", ansamblul hotelier “Florica", “Veronica", “Zamfira", hotelurile “Pajura", I“leana",
“Vulturul", “Cocorul", barul Calypso ş.a.

-Staţiunea Saturn, realizată în anul 1972, care face legătura cu oraşul Mangalia, prezintă o
pantă generală către cordonul litoral şi faleza joasă de la marginea mării. Staţiunea are aspectul
unei zone dens construite către faleză şi plajă, acestea fiind amenajate prin importante lucrări de
terasament. Spre cordonul litoral, staţiunea este marcată cu blocuri înalte, dispuse în evantai,
pentru a asigura o mai bună încadrare în teren şi a permite perspective interesante din toate
direcţiile.
Oarecum separată de restul complexului staţiunii, Saturn prezintă un mănunchi de
construcţii hoteliere de mari proporţii şi anume: grupul de trei blocuri-hotel cu patru etaje:
“Alfa", “Beta", “Gama", apoi cele două construcţii monumentale cu câte 14 etaje “Diana" şi
“Atena", ansamblul fiind completat cu şiragul construcţiilor cu cinci etaje, aliniate chiar pe ţărm,
care adăpostesc hotelurile “Tosca", “Semiramis", “Narcis", “Cleopatra", “Cupidon", “Cerna",
“Prahova", “Siret". Tot aici se află două sate de vacanţă: “Dunărea" şi “Delta". Cele mai noi şi
modeme hoteluri din staţiune sunt “Balada", “Hora" şi “Sirena".

Analiza atentă a staţiunilor mai vechi sau mai noi evidenţiază numeroase aspecte de
localizare şi organizare comune:
-localizare pe malul mării sau/şi pe malul unor lacuri cu calităţi curative, plecând de la o
bucată de plajă mai mult sau mai puţin amenajată, pentru baie şi expunere la soare, care se
constituie în principalul pol de atracţie;
-un habitat mai vechi (Eforie, Techirghiol, Mangalia, Agigea, Năvodari etc.) sau mai
recent (Saturn, Neptun, Venus, Cap Aurora etc.), legat în mod direct sau nu de plajă, dispunând
de un nucleu de polarizare turistică principal pe ţărm, unde sunt localizate plaja, infrastructura de
animaţie, structurile de cazare;
-evoluţia spaţio-temporală are ca itinerar: de la mare către interior, fiind influenţată de
caracteristicile cadrului natural;
-din cauza factorilor naturali asemănători şi sub presiunea turismului de masă structura
spaţială a multor staţiuni sfârşeşte prin a fi asemănătoare: liniară sau radiar concentrică;
-în majoritatea staţiunilor atracţiile naturale şi posibilităţile de recreere corespund unei
imagini de marcă turistică tradiţională, singurele variaţiuni situându-se la nivelul amenajărilor şi
dotărilor;
-din lipsă de spaţiu, structura urbană se caracterizează adesea prin imobile înalte, dispuse,
de regulă, perpendicular pe linia ţărmului, cu asigurarea vizibilităţii spre mare din toate
încăperile;
-multe dintre staţiuni beneficiază de efectul mare-plajă-lac-staţiune;
-prezenţa a numeroase spaţii verzi, uneori sub formă de curţi interioare, şi a oglinzilor de
apă recreative, intim legate de terasele restaurantelor, elemente ce creează un cadru agreabil,
primitor;
-problema circulaţiei a fost rezolvată în ideea de a feri diversele ansambluri hoteliere de
circulaţia carosabilă şi de a evita interferenţa circulaţiei pietonale cu cea a vehiculelor;
-la nivelul cazării, staţiunile sunt mono- sau binucleare, iar la nivelul animaţiei în general
bipolare, cu excepţia oraşelor Constanţa, Mangalia, Sulina, Năvodari, unde explozia urbană
şi/sau dezvoltarea şi diversificarea activităţilor non-turistice au pus în umbră structurile turistice
iniţiale şi au generat structuri spaţiale complexe, polinucleare şi multipolare etc.
În zonele de litoral elementul definitoriu este plaja, caracterizată în general prin suprafeţe
mici. în aceste condiţii, echipamentele sunt localizate de-a lungul coastei, cât mai aproape de
plajă şi apă.
Spaţii turistice balneoclimatice specializate
Spaţiile turistice balneoclimatice specializate sunt generate de prezenţa apelor minerale
din zona montană şi deluroasă, a lacurilor sărate prezente în zona cutelor diapire din zona litorală
a Mării Negre; de bioclimatele specifice ţării etc., factori care au dus la dezvoltarea turismului
balneoclimatic şi medicinii balneare, la apariţia staţiunilor balneoclimatice specializate,
adevărate „oaze de sănătate".
Acţiunea de valorificare a bogatului şi variatului potenţial natural de cură (apa minerală,
apa şi nămolul lacurilor sărate, emanaţiile de gaze din „aureola mofetică", salinele, plantele
medicinale a permis ca aceste componente naturale ale spaţiului să fie folosite pentru tratament
încă de pe vremea romanilor, fenomenul dezvoltându-se apoi, îndeosebi după 1880-1890. În a
doua jumătate a secolului XX, baza materială a staţiunilor balneoclimatice specializate pe
utilizarea apei izvoarelor minerale şi lacurilor sărate sau a nămolurilor şi bioclimatelor a fost
modernizată, diversificată, astfel încât în prezent România dispune de unităţi moderne, în care
serviciile de tratament, cazare şi masă sunt oferite „sub acelaşi acoperiş" (Sovata, Băile Tuşnad,
Vatra Dornei, Călimăneşti, Căciulata, Covasna, Sângeorz Băi, Slănic Moldova, Amara etc.).
Utilizarea medicală a resurselor balneare şi climaterice este în continuă creştere în toate
ţările europene, deoarece solicitarea crescândă a organismului (îndeosebi în mediul urban),
asociată cu creşterea ponderii bolilor cu caracter de uzură (afecţiuni cardiovasculare, metabolice,
reumatismale, degenerative, ale aparatului respirator etc.), a bolilor de nutriţie, a afecţiunilor
determinate de solicitarea ritmurilor biologice necesită remedii naturale de prevenire şi
combatere. In asemenea condiţii curele balneoclimaterice speciale devin, pe de o parte, remedii
cu valoare deosebită în realizarea unor efecte profilactice, terapeutice şi de recuperare, iar pe de
altă parte, o alternativă la terapia cu mijloace farmacologice medicamentoase (care au de cele
mai multe ori costuri foarte ridicate, eficacitate limitată, efecte secundare).
Având în vedere rolul staţiunilor balneoclimaterice, se impune tot mai mult educarea
unor categorii largi de populaţie, în sensul deprinderii măsurilor profilactice primare, Ministerul
Sănătăţii, prin Institutul de Medicină, Fizică, Balneoclimatologie şi Recuperare Medicală,
împreună cu Ministerul Turismului au luat măsuri de introducere, la început în şase staţiuni
(Băile Felix, Băile Herculane, Eforie Nord, Mangalia, Sovata şi Călimăneşti-Căciulata), a unor
programe de „cură profilactică activă" care se desfăşoară sub supravegherea unor cadre de
specialitate (medici, profesori de gimnastică etc.). Acestea pot fi urmate de persoane sănătoase
clinic sau aparent sănătoase clinic, care prin modul lor de activitate sau de viaţă sunt expuse unor
riscuri de a se îmbolnăvi.

Tipul lacustru
La nivelul ţării noastre, acest tip de spaţiu turistic nu este încă foarte conturat, fie datorită
lipsei investiţiilor şi spiritului de iniţiativă managerială, fie datorită predominării lacurilor
naturale şi antropice de dimensiuni reduse - ce nu oferă spaţiu suficient pentru amenajarea unor
„riviere" lacustre variabile. Astfel, circa 90% din lacuri au suprafeţe mai mici de 1 km2, cele mai
mari din zona litorala fiind Razim - 394 km2, Sinoe - 166 km2.
Lacurile sporesc atractivitatea acestora şi se constituie în destinaţii certe pentru turişti, iar
dezvoltarea turismului contemporan, a turismului de masă a antrenat în derularea fenomenului
turistic şi aceste spaţii. Prin valoarea lor peisagistică deosebită şi accesibile prin căi rutiere
modernizate, multe dintre aceste lacuri au devenit obiective turistice preferate de populaţia
urbană, în cadrul turismului de sfârşit de săptămână sau al celui de recreere şi agrement.
 Spaţiile lacustre, reprezentate prin lacuri şi marginile lor imediate, au atras totdeauna
turiştii şi călătorii, constituindu-se în importante „localizări" turistice, în medii de repaus şi de
recreere, loc de meditaţie. Aceste spaţii formează adevărate „ cutii" turistice în jurul unor lacuri
glaciare, de acumulare, sărate, cu însuşiri terapeutice, pe malurile cărora, de la caz la caz, sunt
amenajate plaje, debarcader, camping-uri, hanuri, hoteluri, cabane, rezidenţe secundare.
Prezenţa lacurilor, chiar foarte numeroase în unele zone, nu este totdeauna sinonimă cu
turismul lacustru. Este evident faptul că în dezvoltarea turistică a spaţiilor lacustre un rol
primordial joacă anumite condiţii geografice asociate lacurilor naturale sau antropice, sau
anumite caracteristici ale acestora: mărimea oglinzii de apă, parametrii fizico-chimici ai apei,
morfologia bazinului, decorul natural, condiţiile climatice, căile de acces etc. Cele mai bune
condiţii pentru dezvoltarea turismului „lacrustru", chiar şi în cazul unor distanţe mari până la
centrele emitente, în general urbane, le oferă spaţiile lacustre vaste, cu suprafeţe considerabile.
În comparaţie cu rivierele lacustre tradiţionale, recunoscute pe plan interna¬ţional sau
naţional, cum sunt cele franco-elveţiene (Leman, Garda), nord-ameri- cane, japoneze (L. Biwa),
chiar şi Balatonul (Ungaria) - cu mici staţiuni, cazinouri, hoteluri mari, vile individuale, structuri
turistice diversificate, posibilităţi de organizare a unor festivaluri, congrese etc. - lacurile de
acumulare sau naturale reprezentative din ţara noastră corespund, în cel mai bun caz, unui model
lacustri<, turistic recreativ elementar, embrionar. Amenajările sunt puţine şi simple: terenurile de
campare, cabane, mici vile sau hoteluri, baze de agrement (plaje amenajate, agrement nautic, mai
rar terenuri de sport etc.).
O situaţie aparte caracterizează lacurile sărate din zona cutelor diapire de pe litoral (L.
Techirghiol, Mangalia), care, prin calităţile curative ale apelor lacurilor şi prin nămolul
sapropelic sau mineral prezent, au dus la formarea şi dezvoltarea unor importante staţiuni
balneare, spaţii turistice cu baze de cazare, tratament şi agrement puternic şi variate, spaţii care
prin geneză sunt lacustre, dar prin funcţia evident balneară - de cură au fost încadrate spaţiilor
balneare specifice.
Pentru a consolida locul acestor spaţii lacustre pe piaţa turistică românească şi chiar
internaţională este nevoie de amenajarea şi diversificarea bazei de cazare şi de alimentaţie
publică, şi lărgirea paletei funcţionale şi a serviciilor oferite (găzduirea unor festivaluri, expoziţii,
congrese), realizarea unor pachete de programe turistice bine organizate etc.

Fluxurile turistice

În condiţiile specifice ale activităţii de turism, pe lângă aspectele caracteristice ale

dispersării în spaţiu a fluxurilor turistice, se remarcă frecvent şi o repartizare inegală în timp a
cererii de servicii care, în diferite zone de interes turistic, echivalează cu o concentrare
pronunţată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade dintr-un an calendaristic şi, respectiv,
diminuarea - sau uneori chiar sistarea - sosirilor de turişti în alte perioade. Aceste variaţii
sezoniere, cu implicaţii economico-organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice şi
pentru ţara noastră.
Variaţiile sezoniere constituie una dintre caracteristicile principale ale turismului modern;
activitatea turistică se distinge esenţial de alte activităţi economice tocmai prin corelaţia viabilă
între volumul ofertei şi cel al cererii turistice în decursul unui an calendaristic. La rândul ei,
frecvenţa mai mult sau mai puţin constantă a variaţiilor sezoniere provoacă în economia
turismului modificări specifice mult mai pregnante decât în alte sectoare economice,
sezonalitatea accentuată influenând creşterea preţului de cost al serviciilor şi diminuarea
rentabilităţii, inducând în multe cazuri o dezvoltare inegală a diferitelor zone de interes turistic.
Trebuie precizat că distribuţia inegală a cererii de servicii va exercita în perspectivă o
presiune tot mai accentuată asupra industriei turismului, pe măsura creşterii, în anii ce vin, a
traficului turistic.
Variaţiile sezoniere au fost considerate, mult timp, ca o categorie specială a fluctuaţiilor
conjuncturale. Este necesar să se facă o distincţie între aceşti doi factori, care provoacă
modificări alternative în volumul şi intensitatea cererii turistice, deoarece schimbările ritmice şi
schimbările libere au, în fond, un caracter foarte diferit. Mai întâi schimbările conjuncturale
reprezintă modificări pe termen mijlociu sau lung în dezvoltarea economică a unei anumite
regiuni, în timp ce variaţiile sezoniere nu se limitează numai la dezvoltarea economică; ele se
produc pe termen scurt şi pentru diferite motive, într-un ritm mult mai precis decât manifestările
în domeniul fluctuaţiilor conjuncturale. Totuşi, la rândul lor, acestea din urmă influenţează şi ele,
mai mult sau mai puţin sensibil, variaţiile sezoniere.
În ceea ce priveşte caracteristicile variaţiilor sezoniere, acestea se produc în perioada unui
an calendaristic şi în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni.
Fluctuaţiile sezoniere, care se înregistreaza în turism, trebuie considerate ca schimbări în
consumul populaţiei, cauzate de intensitatea variabilă a cererii turistice. Este adevărat că
producţia de servicii turistice este, de asemenea, supusă fluctuaţiilor sezoniere; aceste fluctuaţii
sunt dictate însă de modificările oscilante ale volumului cererii, fiind consecinţa naturală şi
automată a acestor schimbări.
Variaţiile sezoniere ale cererii în turism sunt de două feluri: variatiile sezoniere artificiale
şi variatiile sezoniere naturale. Printre cele dintâi pot fi menţionate acelea care privesc
mecanismul concediilor plătite, al vacanţelor şcolare etc. şi care se disting prin caracterul lor
economico-organizatoric. În paralel, se constată însă în domeniul turismului şi alte variaţii
sezoniere, care au cauze extraeconomice, dacă ele rezultă, de exemplu, din schimbarea
condiţiilor climatice caracteristic diferitelor anotimpuri. Se poate aprecia că variaţiile sezoniere
care au loc în turism trebuie sa fie considerate ca exemplul cel mai tipic de schimbări sezoniere
de acest fel.
Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau staţiune) este determinată, în primul
rând, de condiţiile climatice şi meteorologice, instrumentele de politică comercială amintite au
menirea să compenseze diminuarea atractivităţii factorilor naturali cu un set de elemente
suplimentare de cointeresare a turismului potenţial, în vederea valorificării mai depline a
patrimoniului turistic, prin menţinerea cererii de servicii turistice la un volum şi nivel rezonabil
pentru prestatori, pe o perioadă de timp dintr-un an cât mai lungă posibil.
Pentru a întelege mai bine implicaţiile sezonalităţii în industria turistică, este necesară
cunoaşterea frecvenţei solicitărilor de servicii în decursul unui an calendaristic, respectiv a
oscilaţiilor în repartizarea în timp a volumului şi intensităţii fluxurilor de vizitatori în diferite
zone şi statiuni de interes turistic.
În funcţie de condiţiile naturale, de poziţia geografică a teritoriului receptor faţă de
circuitele turistice interne şi internaţionale, de gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de
servicii etc., se pot distinge trei variante de bază ale curbei de sezonalitate în activitatea turistică:
specifică pentru zona turistică analizată este varianta 1, unde atractivitatea turistică se
concentrează într-un singur sezon important, limitat ca durată. Caracteristic pentru această
variantă este sezonul turistic estival în zona litoralului Mării Negre solicitat de turişti, cu anumite
oscilaţii, în perioada iunie-septembrie şi un vârf atins în lunile iulie-august.
 Mai există şi alte 2 variante, cum ar fi: varianta a 2-a, unde activitatea turistică se
concentrează în doua perioade de sezon diferite ca durată, având totodată şi frecvenţe diferenţiate
de solicitări. Caracteristice pentru această perioadă sunt staţiunile de munte, destinate atât
sporturilor de iarnă, cât şi turismului de vară. În aceste staţiuni frecvenţa relativ ridicată a
fluxurilor de vizitatori se înregistrează în lunile cu zăpadă (sfârşitul lunii decembrie-începutul
lunii martie ); solicitările continuă însă şi în lunile calde (mai-septembrie).
Varianta a 3-a în care activitatea turistică nu prezintă concentrări sezoniere pronunţate,
frecvenţa sosirilor de turişti etalându-se relativ linear de-a lungul întregului an calendaristic.
Caracteristice pentru această variantă sunt, pe de-o parte, staţiunile balneoclimatice, unde
tratamentele balneomedicale se desfăşoară practic în decursul întregului an, iar pe de altă parte,
centrele urbane, unde se înregistrează o circulaţie turistică permanentă (congrese, târguri,
expoziţii, excursii, călătorii de tranzit etc.). Trebuie însă precizat că, în această variantă, pot
există anumite perioade de intensitate sporită a cererilor turiştilor (de ex. lunile mai-octombrie
pentru staţiunile balneoclimatice sau perioada septembrie-decembrie pentru oraşul Bucureşti),
perioade caracterizate printr-un număr sporit de vizitatori.
Se pot stabili următoarele etape ale unui sezon turistic:
- perioade de sezon plin, marcată prin intensitatea maximă a activităţilor turistice în
vârful de sezon;
- perioadele de început şi de sfârşit de sezon (denumite şi perioade de pre şi postsezon sau
perioade de sezon intermediar), marcate prin solicitări mai puţin intense, când volumul activităţii
creşte, respectiv descreşte gradual, în funcţie de sporirea sau reducerea intensităţii circulaţiei
turistice;
- perioadele de extrasezon, caracterizate printr-o activitate redusă sau, în anumite cazuri,
prin încetarea activităţii de prestări de servicii turistice;
Succesiuna logică a acestor etape ale sezonului (extrasezon - început de sezon - sezon
plin - sfârşit de sezon - extrasezon) marchează, de fapt, ciclurile de activitate turistică ce au loc în
decursul unui an calendaristic, necesitând dozarea proporţională a eforturilor de pregătire,
desfăşurare şi încheiere a sezonului, transpuse corespunzător în programele coordonate de
activitate ale organizatorilor de turism şi ale prestatorilor de servicii turistice. Ele ilustrează în
acelaşi timp complexitatea activităţii economico-organizatorice, care urmăreşte corelarea cât mai
eficientă a ofertei turistice cu fluctuaţiile sezoniere ale cererii de servicii.
 II. Produsul turistic – strategii de promovare si eficientizare

Analiza SWOT a produsului turistic

1.Puncte tari
-două coridoare de transport pan-europene: IV (Berlin/Nurnenberg-Praga-Budapesta-Arad-
București- Constanţa-Istanbul-Salonic), VII (Dunărea, cu braţul Sulina si Canalul Dunăre-Marea
Neagră);
-portul Constanţa - al patrulea port maritim în Europa și cel mai mare la Marea Neagră; porturile
maritime: Mangalia și Midia; aeroportul internaţional “M. Kogălniceanu” Constanţa;
-poziţia strategică a Mării Negre (poartă a Europei către Asia) şi în raport cu graniţa sudică
(Bulgaria), oferă un potenţial înalt de dezvoltare pentru transporturi, sectorul productiv, IMM-
uri, turism, forţă de muncă, societatea informaţională, etc.;
-resurse naturale specifice, cum ar fi litoralul Mării Negre, staţiuni balneo-climatice renumite în
ţară (Siutghiol, Techirghiol);
-aproximativ 40% din capacitatea de cazare turistică a României se regăseşte în zonă;
-nivel de instruire ridicat al populaţiei ocupate - 10,3% persoane cu studii superioare.

2.Puncte slabe
-PIB-ul regional pe locuitor este mai mic la nivelul anului 2006 decât media naţională
-locul 6 între regiuni (38.508,7 milioane lei) şi cu mult sub media din Uniunea Europeană;
-calitatea slabă a drumurilor, doar A2 Bucureşti-Cernavodă este singura arteră auto modernă care
face legătura cu litoralul, dar este cea mai aglomerată în perioada estivală şi în weekendu-ri
(aprilie-septembrie); densitatea drumurilor este sub media naţională; densitatea relativ scăzută a
liniilor de cale ferată si a celor electrificate;
-rata somajului a scăzut faţă de anul 2005 cu 2% fiind în 2007 de 4,4%, fenomen datorat şi
creşterii numărului de IMM-uri la nivel regional;
-preponderenţa turismului estival și concentrarea acestuia pe perioade scurte de timp (cca 3 luni
pe an), dar se mai adaugă totuşi pe lângă acest interval de timp o perioadă de extrasezon august-
septembrie, unde sunt incluse tarife mai mici ca în sezon;
-slaba ofertă de pachete turistice complete, de itinerarii turistice organizate și dezvoltare a
serviciilor extra-hoteliere conexe; slaba promovare la nivel naţional şi internaţional a ofertei
turistice;
-oferta de agrement este săracă si dotată cu echipamente si instalaţii învechite;
-baza de cazare este în mare parte învechită şi nu corespunde standardelor actuale de calitate;
-clădirile şi infrastructura din oraşul Constanţa sunt degradate şi necesită renovări semnificative;
-investiţiile străine directe în regiune de Sud-Est, unde se află zona turistică de litoral, în 2007 au
constituit 2.448 mil. €, ceea ce repezintă 6,9% din ISD la nivel naţional. Cu toate că regiunea se
situează pe locul IV la nivel naţional după regiunea Sud și Centru, nivelul investiţiilor este mai
mic comparativ cu alte state din Europa Centrală;
-cheltuielile pe cercetare, dezvoltare şi inovare la nivel regional au constituit doar 3,7% din
cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare, regiunea situându-se pe locul cinci. La nivel
naţional astfel de cheltuieli au constituit doar 0,5% din PIB (2007);
-capacitatea financiară redusă a autorităţilor locale poate constitui un impediment in accesarea
fondurilor UE;
Oportunităţi
- potenţial ridicat de dezvoltare a transportului, fluvial şi maritim (Dunărea şi Marea Neagră);
- interes crescut la nivel internaţional pentru conservarea biodiversităţii şi promovarea turismului
durabil;
-creşterea cererii de servicii destinate persoanelor şi firmelor etc.;
-creşterea numărului de investiţii străine care pot determina o creștere a competitivităţii prin
transfer tehnologic şi inovare;
-creşterea cererii de specialişti prin adaptarea învăţământului şi a instruirii profesionale la
necesităţile pieţei muncii şi drept rezultat reducerea şomajului;
-creşterea cererii consumatorilor pentru produse ecologice stimulând astfel îmbunătăţirea ofertei
acestora;
-oportunitatea existenţei Programelor Naţionale şi Europene pentru susţinerea
dezvoltării/inovării, cercetării şi transferului de tehnologie;
-concurenţa zonelor turistice din regiune cu o ofertă turistică similară din alte regiuni sau ţări
învecinate;
-risc mare de producere a calamităţilor naturale (inundaţii, alunecări de teren, erodarea zonei
costiere, zona seismică).

Strategii de dezvoltare a activităţii turistice

Staţiunile de pe litoral se confruntă cu reducerea traficului de vizitatori, întrucât oferta de

produse nu corespunde aşteptărilor vizitatorilor. Motivele care au condus la această situaţie au
rădăcini adânci. Ceea ce anterior a compus dezvoltarea staţiunilor în controlul şi administraţia
statului s-a transformat în sute de activităţi comerciale mici si mijlocii, aproape fără nici o
legătură între ele. În perioada de după privatizare, atât piaţa turistică internă, cât şi cea
internaţională s-au maturizat şi necesită acum o gamă de produse şi servicii mai sofisticată.
Cu forme de proprietate fragmentate şi fără o direcţie strategică clară, staţiunile de pe
litoral cu greu pot răspunde la pieţele în transformare şi din această cauză au avut de suferit.
Dificultăţile cu care se confruntă staţiunile sunt numeroase şi ele includ:
-Cazare în cea mai mare parte de slabă calitate, în special în mari unităţi.
-Imposibilitatea atragerii si păstrării personalului cu experienţă pentru un sezon scurt;
-Concurenţa mare între hoteluri pentru obţinerea de turişti, în locul colaborării pentru a creşte
afacerile;
-Activităţi şi divertisment insuficient în interiorul si în jurul hotelurilor şi staţiunilor, pentru a
satisface cerinţele actuale ale pieţei;
-Tendinţa hotelierilor de a capitaliza cererea în creştere a vizitatorilor de weekend pe seama
pierderii unor afaceri cu grupuri de vizitatori în sejururi mai lungi şi într-un sezon mai lung;
-Eroziunea plajelor - în unele staţiuni sunt în prezent de peste două ori mai multe locuri de cazare
decât locuri pe plajă;
-infrastructură publică slab întreţinută;
-transport aglomerat şi insuficiente locuri de parcare;
-interese conflictuale ale concesionărilor plajelor şi furnizorilor de locuri de cazare;
-pierderea majorităţii curselor charter la Aeroportul Kogălniceanu.
Sunt necesare eforturi permanente pentru atragerea furnizorilor de transport low cost la
aeroportul din Constanţa pentru a creşte publicitatea făcută destinaţiei şi numărul de pasageri.
 Propunerea înfiinţării pe litoral a două instituţii de formare profesională în sectorul
ospitalităţii ar putea rezolva problema personalului într-o oarecare măsură.
Propunerea legată de înfiinţarea marelui centru de conferinţe la Constanţa poate, de
asemenea, să contribuie la derularea afacerilor în extrasezon. Studiile pentru găsirea soluţiilor la
problema eroziunii plajelor sunt în derulare, dar chiar si dacă ele oferă soluţii salvatoare, va fi în
continuare necesară cresterea activităţilor în afara plajelor pentru a satisface cerinţele pieţei
actuale, care necesită ceea ce se numeste în engleză „beach plus” - nu doar activităţi specifice de
plajă, ci şi excursii suplimentare, activităţi de agrement pe ţărm, vizitarea punctelor de atracţie
turistică, cumpărături etc.
Iniţiativele operatorilor individuali de promovare şi diversificare a ofertei lor de produse
sunt esenţiale, dar pot rezolva numai parţial problemele fundamentale. Pentru a rezolva aceste
probleme, autorităţile locale din fiecare staţiune trebuie să dezvolte, pe de o parte, planuri de
turism integrate, pentru a da staţiunilor lor o direcţie clară de dezvoltare, care va satisface
cerinţele pieţei actuale şi va oferi motive de extindere a sezonului turistic. Pe de altă parte, ar
trebui să constituie companii de administrare a staţiunilor cu împuterniciţi ai acţionarilor ca să se
preîntâmpine disputele şi deteriorarea calităţii şi varietăţii de servicii pe care proprietatea
fragmentată a creat-o.
Obiectiv specific este reabilitarea şi modernizarea litoralului românesc şi alinierea sa la
nivelul calitativ al ofertelor de litoral din ţările europene avansate.
Acţiuni strategice ce urmăresc dezvoltarea turismului de litoral sunt: dezvoltarea
infrastructurii generale şi echiparea teritoriului; diversificarea ofertei turistice prin: consolidarea
şi dezvoltarea formelor de turism consacrate; creşterea atractivităţii şi calităţii activităţilor de
turism; realizarea unui cadru instituţional şi de organizare adecvată a activităţii de turism
(monitorizarea şi supravegherea ecologică a tuturor activităţilor economice din zona litorală a
Mării Negre); protecţia mediului şi a resurselor turistice prin: reabilitarea ecologică a litoralului
românesc, prevenirea poluării şi degradării mediului, măsuri pentru stoparea regresiunii liniei
ţărmului.
Măsuri pe termen scurt şi mediu ce se impun în acest caz sunt:
a) dezvoltarea infrastructurii generale şi echiparea teritoriului, pentru a facilita dezvoltarea
turismului. Prin Legea 71/1996 şi alte documente, se aprobă în acest scop următoarele:
-realizarea autostrăzii Bucureşti - Cernavodă - Constanţa şi a drumurilor expres: Tulcea -
Constanţa - Vama Veche, Râmnicu Sărat - Hârşova - Constanţa şi Slobozia - Hârşova - Tulcea.
-Modernizarea transportului feroviar prin dublarea şi electrificarea unor segmente de cale
ferată (Constanţa - Mangalia, Medgidia - Tulcea şi Medgidia - Negru Vodă), precum şi
introducerea unor trenuri moderne de mare viteză pe relaţia Bucureşti - Constanţa (şi eventual,
Mangalia);
-echiparea turistică a porturilor situate în lungul Canalului Dunăre - Marea Neagră:
Cernavodă, Medgidia şi Basarabi;
-modernizarea aeroportului Constanţa - Mihail Kogălniceanu şi asigurarea unor facilităţi
turistice adecvate;
-construirea unui pod la Călăraşi cu implicaţii şi în turismul judeţului Constanţa;
-modernizarea punctelor de frontieră Vama Veche şi Negru Vodă;
b) diversificarea ofertei turistice prin:
-consolidarea şi dezvoltarea formelor de turism consacrate - odihnă şi recreere, cură
balneară şi tranzit;
 -promovarea altor forme de turism precum: turismul itinerant cu valenţe culturale şi
religioase, turismul rural şi agroturismul, turismul de afaceri şi reuniuni, turismul specializat
(echitaţie, ştiinţific, speoturism, naturism etc.);
-diversificarea ofertei de agrement (nautism, croaziere, scufundări, filmări subacvatice,
sporturi, piscine etc.);
c) modernizarea şi extinderea activităţii de turism prin dezvoltarea componentelor agrement şi
divertisment cultural:
-amenajarea punctelor de acostare pentru echipamente uşoare de agrement (Mamaia);
-construirea de mini-porturi pentru ambarcaţiunile de agrement (Năvodari, Eforie Nord,
Costineşti, Jupiter, Venus şi Vama Veche);
-realizarea unor parcuri de agrement nautic de tip „Aqua Land” (Neptun - Olimp,
Costineşti, Venus şi 2 Mai);
-creşterea atractivităţii generale a staţiunilor prin:
- îmbunătăţirea iluminatului stradal, al parcurilor, zonelor şi punctelor de
agrement;
- extinderea panourilor informative privind obiectivele de interes general;
- asfaltarea şi repararea căilor de acces în staţiuni;
- eliminarea echipamentelor şi dotărilor de agrement învechite şi înlocuirea lor cu
echipamente moderne;
- reamenajarea spaţiilor verzi şi a grădinilor de agrement (ex: grădina japoneză
din staţiunea Venus etc.);
-creşterea funcţionalităţii şi atractivităţii plajelor prin :
- amenajarea acestora conform normelor tehnice consacrate pe plan internaţional;
- instalarea unor panouri cu informaţii privind temperatura (aer, sol, apă),
umiditatea, viteza vânturilor etc.;
- asigurarea unui sistem de iluminare specific, cu precădere în zonele mai
frecventate;
- crearea unui aspect estetico-ambiental corespunzător şi dezafectarea tuturor
construcţiilor şi improvizaţiilor care afectează imaginea plajei;
d) protejarea mediului natural şi construit, cu precădere a celui costier care este cel mai
predispus degradării de către factorii naturali şi antropici;
e) integrarea zonei în programele europene şi internaţionale pentru Marea Neagră şi în special în
politica de dezvoltare a turismului în bazinul Mării Negre, aspect reiterat şi în şedinţa Adunării
Generale a Comitetului “Dezvoltarea turismului în regiunea Mării Negre” de la Istambul, 23
iunie 1999;
f) accentuarea politicilor promoţionale în domeniul promovării ofertei turistice;
g) dezvoltarea unor acţiuni de instruire şi informare a populaţiei cu privire la relaţia turism-
mediu şi necesitatea protecţiei acestuia din urmă, inclusiv prin cunoaşterea cadrului legislativ
specific;
h) dezvoltarea turismului în teritoriu şi introducerea în circuit a noi arii şi valori turistice prin:
-valorificarea optimă a resurselor turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre, cu
precădere a celor legate de talasoterapie şi agrement nautic, prin reabilitarea cu maximă urgenţă
a celor două componente de bază ale potenţialului turistic - faleza şi plaja mării;
-promovarea unor noi puncte de atracţie de pe litoral: Vama Veche (cură heliomarină,
sporturi nautice, agroturism), Istria - Nuntaşi (cură balneară, agroturism);
 -introducerea în circuitul turistic a arealului dunărean al judeţului, cu resurse turistice
importante pentru diversificarea şi promovarea unei oferte ce poate deveni competitivă pe piaţa
turistică românească (pescuit sportiv, vânătoare sportivă, agroturism, odihnă şi recreere, într-un
peisaj ce poate rivaliza cu cel deltaic etc.) şi crearea de noi poli ai turismului precum: Ostrov -
Oltina - Dunăreni, Hârşova - Topalu - Capidava etc.;
-reconsiderarea obiectivelor cultural-istorice dobrogene şi introducerea lor în circuitul
turistic;
-promovarea turistică a axei mediane a Dobrogei - Canalul Dunăre - Marea Neagră,
prin valorificarea principalelor localităţi riverane (Cernavodă şi Medgidia) precum şi a
resurselor turistice de mult consacrate şi în afara graniţelor (podgoriile, canalul, vestigiile romane
şi ansamblul rupestru de la Basarabi), situate pe viitoarea autostradă sau pe coridorul IV
european;
-valorificarea obiectivelor turistice dobrogene (din cele două judeţe Constanţa şi Tulcea)
şi dezvoltarea unei armături turistice adecvate pe viitorul coridor european nord-sud: Gdansk -
Constanţa - Salonic (cetăţile Măcin, Turcoaia, mănăstirile Uspenia şi Vovidenia din judeţul
Tulcea, situate pe DN 22D şi monumentele din judeţul Constanţa).

Concluzii

România se poate încadra în rândul destinaţiilor turistice atractive din Europa şi din lume.
A fost o destinaţie căutată de turiştii externi şi a avut un turism intern dezvoltat care sa derulat pe
baza unui cadru legal (Legea turismului) încă din perioada interbelică. În prima jumătate a anilor
'60 ţara noastră a cunoscut o dezvoltare semnificativă a capacităţilor de cazare turistică, în
special în zona litoralului Mării Negre. La începutul anilor '70 România era deja cunoscută pe
piaţa principalelor ţări europene generatoare de turişti, în special în Germania, Marea Britanie,
Ţările Scandinave, Franţa, Italia, Austria, Belgia ş.a.
Începând cu anii '80 ţara noastră a cunoscut un declin puternic al sosirilor de turişti
străini, tendinţă care s-a menţinut, sub forma atenuată, şi în anii '90. Cauza principală o constituie
lipsa de fonduri pentru investiţii destinate dezvoltării, modernizării şi reabilitării infrastructurilor
specifice ca urmare a procesului lent şi complicat al privatizării, aplicării unei fiscalităţi
neadecvate, inexistenţei unor facilităţi în domeniul creditelor bancare etc. În raport cu potenţialul
existent în ţara noastră, şi comparativ cu celelalte ţări central şi est europene România se prezintă
modest în ceea ce priveste performanţele economice ale industriei turismului.
România a reprezentat o destinaţie turistică importantă pentru piaţa zonală, promovând,
cu precădere, produsele turistice de litoral, staţiunile balneare, programele culturale şi mănăstirile
din nordul Moldovei şi Bucovina.
Oferta turistică românească nu s-a schimbat de-a lungul timpului devenind necompetitivă
în raport cu exigenţele cererii turistice şi ale produselor turistice similare de pe piaţa
internaţională.
Structurile turistice de primire şi îndeosebi oferta de agrement sunt învechite,
necompetitive, serviciile turistice şi programele turistice sunt realizate stereotip şi de calitate
modică iar raportul calitate-preţ este neconcludent.
De aceea, în ultimii 20 de ani s-a constatat o scădere continuă a cererii turistice externă
pentru România.
 Pentru a ieşi din competiţia turistică internaţionala este necesară modernizarea, relansarea
şi dezvoltarea turismului românesc şi crearea unor produse turistice moderne şi competitive pe
piaţa turistică.
Se impun, astfel, pe lânga modernizarea structurilor turistice, a staţiunilor turistice, şi
crearea de produse turistice noi, staţiuni, programe originale, atractive şi inedite ce ar putea,
printr-o activitate susţinută de promovare pe piaţa internaţională, să direcţioneze importante
fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune şi dezvoltarea ofertei de agrement şi de
animaţie, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice şi de divertisment, parcuri
acvatice, oferte prezente în ţările cu tradiţie turistică din lume.
Alături de modernizarea şi dezvoltarea unei oferte turistice diversificate şi competitive
sunt necesare şi măsuri de îmbunătăţire şi dezvoltare a activităţii de marketing şi promovare, de
integrare în turismul mondial, de asigurare a cadrului legislativ şi mediului financiar-fiscal
stimulativ şi stabil, corespunzătoare. Staţiunile de pe litoralul Mării Negre cuprind un procent
mare din numărul locurilor de cazare din România. În 2009, 29% din hotelurile înregistrate din
ţară erau cele de pe litoral, cu un număr de locuri de cazare reprezentând 45% din numărul total.
Însă, aceste hoteluri erau deschise pentru un număr mediu de 102 zile. În acest sezon
scurt acestea au obţinut un grad de ocupare de 53%.
Jumătate din vilele şi bungalow-urile din ţară se află de asemenea pe litoral, ca şi cele
mai mari spaţii de campare. Sezonul turistic operaţional al unităţilor de cazare tip camping este
chiar mai scurt decât cel al hotelurilor. Majoritatea locurilor de cazare se află în zone cu mare
concentraţie din staţiuni precum Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter,
Aurora, Venus, Saturn şi Mangalia. Designul acestor staţiuni reflectă încă pe deplin era
expansiunii lor din anii 1970 şi 1980.
Cândva o zonă turistică estivală favorită, atât pentru români cât şi pentru turiştii străini
din Europa de vest, litoralul a pierdut mare parte din interesul pentru turiştii din Europa de Vest
şi nu a reusit să se relanseze şi să concureze cu alte destinaţii turistice de litoral din regiune. De
asemenea frecventarea de către turiştii români a scăzut pe măsură ce destinaţiile din străinătate
au devenit mai accesibile şi mai atractive pentru România.

Bibliografie

1. NEACȘU N. şi colectiv, 2006, Economia Turismului, Editura Pro-Universitaria,

Bucureşti.
2. BALTĂREȚU A., 2003, Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Sylvi, Bucureşti.
3. CÎNDEA M., ERDELI G. şi colectiv, 2003, Potenţialul turistic al României şi amenajarea
turistică a spaţiului, Editura Universitară, Bucureşti.
4. BERLESCU E.,1996, Mică enciclopedie de balneoclimatologie a României, Editura All.
Beck, Bucureşti.
5. GRIGORE L. A., Strategii de promovare a turismului pe litoralul Mării Negre, Teză de
doctorat, A.S.E., Bucureşti, 2006.
6. CIMPOERU I., CÂNDEA M., BRAN F., 2006, Organizarea, amenajarea și dezvoltarea
durabilă a spațiului geografic, Editura Universitară, București.
7. SNACK O., BARON P. NEACȘU N., 2003, Economia Turismului, Editura Expert,
Bucureşti.
8. http://www.turism.gov.ro/ro/proiecte-minister/2/master-plan/
9. http://www.constanta.insse.ro/main.php?id=373
10. http://www.romanianmonasteries.org/ro/romania/litoral-marea-neagra
11. http://www.infoghidromania.com/litoral.html
12. http://www.turism.gov.ro/ro/informatii-utile/4/lista-structuri-de-primire-turistica-cu-
functiuni-de-cazare-clasificate/