TEXTUL REFLEXIV

- este textul în care autorul vorbeşte despre sine. Printre cele mai cunoscute texte reflexive se
numără textul diaristic (jurnalul), textul memorialistic şi textul epistolar (scrisoarea).

1. TEXTUL DIARISTIC (JURNALUL)

Un jurnal este, de obicei, un caiet, în care există notaţii, de cele mai multe ori în ordine
cronologică şi poate fi folosit pentru a planifica activităţi viitoare sau doar pentru a ănregistra
ceea ce s-a întâmplat în cursul unei zile. O variantă a acestora sunt jurnalele literare, de obicei
jurnalele intime ale scriitorilor, care formează o specie literară aparte a genului memorialistic.
Acestea sunt o formă a scrisului autobiografic şi, dacă a fost scris doar pentru uzul scriitorului, el
face acest lucru cu o sinceritate care este mai puţin probabilă în jurnalele scrise pentru publicare.

Textul diaristic se bazează pe cele 5 principii:

a) Jurnalitatea (calendaritatea) presupune că fiecare consemnare este marcată prin notarea
datei: ziua, luna, anul, dar şi localitatea;

b) Simultaneitatea evenimentului cu scriitura, în sensul că evenimentele evocate se petrec, de

cele mai multe ori, în acelaşi timp cu notaţia, sau cel puţin în aceeaşi zi;

c) Sinceritatea notaţiilor reiese din scrierea la persoana I, din faptul că cel care scrie, diaristul,
scrie pentru sine (el este propriul său receptor), fără a avea ca scop publicarea;

d) Autenticitatea notaţiilor care derivă din sinceritatea acestora;

e) Confidenţialitatea scriiturii, ca element derivat al noţiunilor de intimitate şi ocrotire a

secretului personal, de unde şi sintagma de jurnal intim;

2. AUTOBIOGRAFIA – prezintă îndeosebi perioada de formare a unui autor, se pleacă de la

copilărie şi adolecenţă apoi intrarea în maturitate; a fost contestată ca gen deoarece s-a socotit
că sinceritatea e iluzorie, că nu există sinceritate absolută în literatură.
3. TEXTUL MEMORIALISTIC – este un tip de text ce se circumscrie speciilor literare
de graniţă, fiind o povestire retrospectivă a unei perioade lungi de timp în care autorul
privilegiază tabloul general al epocii.
Memoriile sunt redactate de personalităţi – din literatură, din ştinţă, din politică, din
ştiinţă etc. – care evocă moment din viaţa lor. Aceste texte pot fi citite şi ca relatare factuală
(adevărată sau falsă), dar şi ca text ficţional (nici adevărat, nici fals). Ele reprezintă o sursă de
documentare, de aceea autorul, care narează la persoana I, are datoria de a reconstitui imaginea
corectă a evenimentelor relatate.