GENUL LIRIC

Definiție : Genul liric cuprinde totalitate operelor literare, în care autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct,
prin intermediul eului liric și al mijloacelor de expresivitate artistică .

EUL LIRIC este vocea autorului în creațiile aparținând genului lirc . Acesta apare în diferite ipostaze ( îndrăgostitul, creatorul,
contemplatorul ) și își semnalează prezența prin mărci consacrate, precum :

 formele verbale și pronominale de persoana I

 interjecțiile
 enunțurile exclamative
 interogațiile retorice ; construcții în cazul vocativ

MIJLOACELE DE EXPRESIVITATE ARTISTICĂ sunt reprezentate de figurile de stil și imaginile artistice.

Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau construcția gramaticală uzuală pentru a da
mai multă forță unei imagini sau expuneri.

Imaginile artistice sunt metode prin care i se induc cititorului senzatii olfactive , gustative , vizuale , auditive , dinamice .

FIGURI DE STIL :

 Aliterația : constă în repetarea consoanelor sau silabelor inițiale ( ” Prin vulturi vântul viu vuia ” )
 Asonanța : constă în repetarea unor vocale cu efect sonor. ( ” Toate păsările dorm, / Numai una n-are somn. ” )
 Repetiția : constă în repetarea unui cuvânt sau a unei expresii în diferite poziții ale enunțului. ( ” vine, vine, vine … ” )
 Enumerația : constă în prezentarea succesivă a unor fapte sau aspecte. Relația ce se stabilește între termenii
enumerării este una de coordonare. ( ” Dediţei şi viorele, brebenei şi toporaşi ” )
 Inversiunea : constă în răsturnarea cuvintelor în propoziție, pentru a pune în evidență un anumit termen ( ” cumplita
iarnă ” )
 Comparația : constă în alăturarea a doi sau mai mulți termeni cu scopul evidențierii primului termen, dar nu se poate
scrie decât sub forma epitetului personificator pentru a se alătura figurii de stil. ( „Trecut-au anii ca nori lungi pe
șesuri“ )
  Metafora : este figura de stil prin care se trece de la sensul obișnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei
comparații subînțelese. ( ” Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci. ” )
 Epitetul : este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să
exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și fantezia
scriitorului. ( ” durerea noastră surdă și amară ” )
 Personificarea : este figura de stil prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie însușiri umane . ( de exemplu : norii
plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele șoptesc; vântul aleargă etc. )
 Hiperbola : este un procedeu artistic prin care se exagerează intenționat, mărind sau micșorând, trăsăturile unei ființe,
ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori. ( ” Sălbatecul vodă e-n zale și fier / Și
zalele-i zuruie crunte / Gigantică poart-o cupolă pe frunte / Iar vorba-i e tunet, răsufletul ger / Și barda din stânga-i
junge la cer / Și vodă-i un munte ” )
 Antiteza : este o figură de stil care constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situații. ( ” Ea un înger
ce se roagă – El un demon ce visează ” , ” Noi îi urâm, noi îi iubim ” )
 Oximoronul : constă în alăturarea a doi termeni contradictorii ( ” tăriile plevei ” , ” suferință dureros de dulce ” )
IMAGINI ARTISTICE

 auditive : ” Clopotul vechi împle cu glasul lui sara ” ; ” Umplând cu larma de talange drumul ” .
 vizuale : ” Lângă lacul cel albastru / Încârcat cu flori de nufăr ” ; ” Sub lumina blândei lune ” .
 olfactive : ” Miresme dulci de flori mă-mbată ” ; ” Un miros blînd, cum nu-e altul, pătrunde-atît de cald și dulce ” .
 dinamice : ” Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt ” ;

Într-o creație lirică, apar ca moduri de expunere următoarele :

 descrierea, cu rol în conturarea unui tablou de natura sau a unui chip omenesc ; aceasta se realizează cu ajutorul
substantivelor și al adjectivelor și se remarcă grupul nominal
 monologul liric de tip confesiv ( la persoana I ) / adresativ ( la persoana a II-a )
Punctuația dobândește și ea valențe expresive.
Textul liric are o structură specifică, fiind scris în versuri, organizate de obicei, în strofe, ce pot fi formate din :

 un singur vers, iar atunci strofa se numește MONOVERS

 două versuri, iar atunci strofa se numește DISTIH
 trei versuri, iar atunci strofa se numește TERȚINĂ
 patru versuri, iar atunci strofa se numește CATREN
 cinci versuri, strofa numindu-se CVINTET
 șase versuri – SEXTINĂ

Muzicalitatea versurilor este rezultatul elementelor de prozodie / versificație : rimă, ritm, măsură

Rima reprezintă potrivirea armonioasă ,din punct de vedere acustic, a silabelor de la sfârșitul versurilor. Aceasta poate fi :

 rimă împerecheată ( versurile rimează două câte două : aabb )

 rimă îmbrățișată ( primul vers rimează cu al patrulea, iar al doilea cu al treilea : abba )
 rimă încrucișată ( primul vers rimeză cu al treilea, iar al doilea rimează cu al patrulea : abab )
 monorimă ( toate versurile rimează : aaaa )

Ritmul reprezintă succesiunea regulată a unor silabe accentuate și neaccentuate . Acesta poate fi :

 ritm trohaic – alcătuit din două silabe, din care prima este accentuată, iar a doua este neaccentuată
 ritm iambic – alcătuit din două silabe, din care prima este neaccentuată, iar a doua este accentuată
Măsura reprezintă numărul silabelor dintr-un vers.

În funcție de sentimentele transmise și de discursul liric, există mai multe specii literare lirice :

 doina
 pastelul
 idila
 elegia
  imnul
 psalmul
MODEL ARGUMENTARE – GEN LIRIC
Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare, în care autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, prin
intermediul eului liric și al mijloacelor de expresivitate artistică. Opera literară … ( titlul poeziei ) de … ( numele autorului ) aparține
acestui gen, întrucât prezintă toate particularitățile sale la nivel formal și de conținut.

În primul rând, autorul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea ce simte, prin propia sensibilitate. Eul liric, aflat în
ipostaza … ( îndrăgostitului / contemplatorului / creatorului / nostalgicului etc. ), iși exteriorizează sentimentele puternice de …. (
sentimentele care se desprind din text ; de exemplu : iubire, admirație, încântare, exuberanță, optimism, tristețe, melancolie, nostalgie
etc. ), generate de …. ( de exemplu : trecerea ireversibilă a timpului , frumusețea unui cadru natural, o dragoste trecută etc. ). Acesta
își semnalează prezența prin formele verbale și pronominale de persoana I ( exemple din text ), interjecțiile … etc. . În plus,
modalitatea principală de expunere este …. ( în unele poezii este descrierea, în altele este monologul liric de tip confesiv / adresativ ) .

Tema poeziei este …. ( NOTA BENE : tema unei opere literare este aspectul esențial care se desprinde din text ; în literatura
română și universală cele mai frecvente teme sunt : dragostea, natura și trecerea implacabilă a timpului ), iar titlul, ca element
paratextual, se alcătuiește din…. ( părțile de vorbire componente titlului ) și se află în perfectă concordanță cu mesajul poetic,
sugerând / simbolizând …

În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, dobândită prin utilizarea figurilor de stil. Dintre acestea se
remarcă : epitetele ….( cel puțin 2 exemple din text ) , personificările … ( exemple ) etc. Acestea compun sugestive imagini artistice
vizuale ( exemple ), auditive ( exemple ), olfactive …. , care emoționează cititorul . De asemenea, muzicalitatea versurilor, data de
rima … ( se precizează tipul de rimă ) , de măsura versurilor de … silabe ( se precizează numărul de silabe ) și de ritmul … ( tipul de
ritm ), sporesc valoarea artistică a limbajului.

În concluzie, toate argumentele prezentate mai sus justifică apartenența la genul lirc a operei literare … de … .
Redactează o compunere, de 15-25 de rânduri în care să demonstrezi că opera literară ” Din valurile vremii… ” de M. Eminescu
aparține genului lirc.

REZOLVARE : Din valurile vremii… ( Mihai Eminescu )

- argumentare gen liric -

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare, în care autorul își exprimă gândurile, ideile și sentimentele în mod direct, prin
intermediul eului liric și al mijloacelor de expresivitate artistică. Opera literară ” Din valurile vremii… ” de M. Eminescu aparține
acestui gen, întrucât prezintă toate particularitățile sale la nivel formal și de conținut.

În primul rând, autorul percepe realitatea în mod subiectiv, filtrând ceea ce simte, prin propia sensibilitate. Eul liric, aflat în
ipostaza îndrăgostitului, iși exteriorizează sentimentele puternice de tristețe generate atât de o dragoste pierdută, cât și de scurgerea
ireversibilă a timpului. Acesta își semnalează prezența prin formele verbale și pronominale de persoana I ( ” mea ” , ” mei ” , ” mă
uit” , ” plâng ” , ” întind ” ),prin construcția în cazul vocativ ” iubita mea, … ” și prin enunțuri exclamative ( ” Slăbită e de umbra
duioaselor dureri! ” ). În plus, principalul mod de expunere este monologul liric de tip adresativ, care implică apariția, în text, a
persoanei a II-a ( ” Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec ” ).

Tema operei este dragostea, căreia i se asociază motive, precum trecerea implacabilă a timpului. Poezia este construită simetric,
astfel prima și ultima strofă reprezentând realitea dură petnru ființa poetică, lucru sugerat prin verbul la persoana I ”plâng ” , iar a
doua strofă reprezintă aspirația îndrăgostitului la întânlirea ideală cu persoana iubită. Faptul că este vorba doar de un vis este dovedit
prin folosirea verbelor la modul conjunctiv, mod al imaginarului ( ” să te rump ” , ” să te ridic ” ). Titlul, ca element paratextual, se
alcătuiește din două substantive comune, dintre care unul în cazul acuzativ, precedat de o prepoziția simplă ( ” din valurile ” ), iar
celălat în cazul genitiv ( ” vremii ” ). Acesta se află în perfectă concordanță cu mesajul liric, sugerând melancolía eului poetic .

În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, dobândită prin utilizarea figurilor de stil. Dintre acestea se
remarcă : epitetele ( ” părul lung, bălai ” , ” fața străvezie ” , ” mâna friguroasă ” ), metaforele ( ” din valurile vremii ” ,” femeie
între stele și stea între femei ” ) , comparația ” ca fața albei ceri ” și oximoronul ” umbra duioaselor dureri ” . Acestea compun
sugestive imagini artistice, predominante fiind cele vizuale : ” Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei ” , ” În ochii fericirii mă uit
pierdut ” . De asemenea, muzicalitatea versurilor, data de rima împerecheată , de măsura versurilor de 13-14 silabe și de ritmul
iambic , sporesc valoarea artistică a limbajului.

În concluzie, toate argumentele prezentate mai sus justifică apartenența la genul lirc a operei literare citate.