In poezia „Pe langa plopii fara sot” de Mihai Eminescu se remarca

romantismul sub o forma de dezamagire a iubirii.

Poezia „Pe langa plopii fara sot” de Mihai Eminescu a fost publicata
pentru prima oara in revista „Familia” pe 28 august 1883 si aparuta apoi in
volumul Poesii din 1884.
Tema o reprezinta aspiratia eului liric spre iubirea absoluta, spre perfectiune,
insa acest sentiment nu se poate implini.In text eul liric isi exprima dezamagirea,
nefericirea pentru incapacitatea implinirii cuplului si pieirea dragostei.
Titlul este laitmotiv format din substantivul la plural plopii, plopul fiind
considerat un copac al durerii, sacrificiilor si a lacrimilor, si din structura fara
sot care sugereaza singuratatea eului liric.
Lirismul este subiectiv, datorita marcilor eului liric reprezentate de verbe
si pronume la persoana I si II („am trecut”, „ai cunoscut”, „tau”, „am asteptat”,
„ne”).
Textul este organizat in jurul unor serii de opozitii : tu-toti, eu-tu,
prezent-trecut. Este remarcata antiteza dintre prezent si trecut, dintre iubirea
dorita si esecul iubirii.
Poezia este structurata in unsprezece strofe de cate patru versuri numite
catrene, impartita in doua secvente.