Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tehnici de Nursing Si Investigatii - Curs
Tehnici de Nursing Si Investigatii - Curs
Capitolul 1
ASIGURAREA EVIDENTEI SI MISCARII BOLNAVILOR
INTERNAREA ,TRANSFERUL, EXTERNAREA
Şi la noi în ţară ca în orice alt loc, pacientul vine la spital pentru îngrijiri şi pentru observaţii
clinice, acest lucru trebuind să fie făcut în spital şi este în relaţie directă cu complexitatea suferinţei,
atât pacientul, cât şi familia necesitând consultaţii în ceea ce priveşte regimul de viaţă, limitarea
eforturilor, îngrijirea pansamentelor, a stomelor.
De asemenea, pacientul mai vine la spital şi pentru o consiliere psihologică sau chiar spirituală,
toate acestea în relaţie cu pregătirea profesională şi mediul din care provine.
În toate spitalele, ca şi în celelalte unităţi medicale, ambulatoriu sau cabinete, nursele diferenţiate
pe grad trebuie să asigure toate serviciile medicale de care pacientul are nevoie sub îndrumarea
medicului curant.
3
INTERNAREA ŞI PRIMIREA PACIENTULUI
FISA DE LUCRU
OBIECTIVELE PROCEDURII
Primirea şi Internarea pacientului în cel mai scurt timp de la sosirea în UPU.
Stabilirea unei relaţii pozitive cu pacientul sau / şi aparţinătorii
Obţinerea de informaţii despre starea de sănătate trecută şi prezentă, despre sistemele funcţionale.
Asigurarea unei îngrijiri de calitate conform cu nevoile si aşteptările pacientului / familiei.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:registru de intrări al UPU,planul de îngrijire /foaia de
observaţie clinică
materiale şi instrumente pentru măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative şi pentru examenul fizic:
termometru, tensiometru, stetoscop, spatulă linguală, sursă de lumină, recipient, recipient pentru
colectarea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:
Oferiţi pacientului / familiei informaţii clare, despre necesitatea internării.
Obţineţi consimţământul informat de la pacient / familie.
b) FIZICĂ:
Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă adaptată stării de sănătate.
Asiguraţi intimitatea pacientului.
Intruduceţi-vă cu numele şi stabiliţi o relaţie terapeutică nursă-pacient
Observaţi şi notaţi starea fizică, emoţională şi intelectuală a pacientului.
Observaţi dizabilităţile sau limitările fizice sau / şi psihice.
Evaluaţi gradul de confort sau disconfort al pacientului.
Măsuraţi greutatea şi înălţimea pacientului.
Apreciaţi semnele vitale şi obţineţi o mostră de urină.
Faceţi inventarul bunurilor de valoare ale pacientului conform cu politica serviciului medical.
Efectuaţi anamneză şi o apreciere nursing cat mai completă a pacientului.
Identificaţi problemele, nevoile şi aşteptările pacientului legate de internare.
Explicaţi pacientului / familiei, regulamentul şi rutinele spitalului - orarul meselor şi al vizitelor.
Informaţi pacientul despre procedurile sau intervenţiile nefamiliare.
Completaţi planul de îngrijire a pacientului cu informaţiile obţinute : data / ora, nume şi pronume,
vârstă, starea la internare, valorile funcţiilor vitale, orientarea în timp şi în spaţiu, măsurile aplicate
la UPU, prelevările de produse biopatologice, numele medicului care a făcut internarea.
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul se simte binevenit, relaxat şi are încredere în echipa medicală.
- Culegerea de date este completată în primele 24 ore sau chiar mai puţin de la internare.
- Familia se simte confortabil întrucât pacientul este în siguranţă.
Rezultate nodurile / Ce faceţi
Pacientul are un nivel înalt de anxietate sau dezorientare care-i ameninţă siguranţa.
- Comunicaţi cu pacientul
- Asiguraţi condiţii optime de confort
Pacientul sau altă persoană semnificativă este incapabilă să furnizeze informaţii despre istoricul
stării de sănătate.
- Puneţi întrebări scurte, accesibile
- Cercetaţi documentele vechi în caz de reinternare
- Pacientul refuză internarea exprimându-şi dorinţa de a părăsi UPU în ciuda recomandărilor
medicale
- Consemnaţi refuzul pacientului în documentele medicale sub semnătură
4
TRANSFERUL PACIENTULUI – fisa de lucru
OBIECTIVELE PROCEDURII
Stabilirea condiţiilor optime pentru transfer
Asigurarea securităţii pacientului în perioada transferului.
PREGĂTIREA MATERIALELOR: biletul de transfer, semnat şi parafat de medic, F.O. a
pacientului, dacă este cazul.
Foaia de evidenţă şi mişcare zilnică a secţiei, efectele pacientului.alte bunuri de valoare ale
pacientului, care au fost inventariate (acolo unde este cazul).
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:
Anunţaţi pacientul/familia despre necesitatea transferului şi unitatea/secţia de transfer.
Obţineţi consimţământul informat al pacientului/familia
b) FIZICĂ:
Evaluaţi starea fizică şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat pentru transferul în siguranţă al
pacientului.
EFECTUAREA PROCEDURII
Obţineţi recomandarea medicului.
Comunicaţi cu unitatea/secţia de transfer pentru a stabili perioada optimă de transfer.
Informaţi şi discutaţi cu pacientul/familia condiţiile apropiatului transfer.
Pregătiţi lucrurile care-i aparţin pacientului, biletul de transfer sau/şi F.O.
Pregătiţi mijlocul de transfer adecvat fotoliu rulant, brancarda sau căruciorul rulant.
Acoperiţi pacientul pentru a-l proteja de curenţii de aer, de frig şi a evita expunerea pe durata
transportului.
Însoţiţi personal pacientul până la secţia sau unitatea de transfer.
Prezentaţi-l personalului de îngrijire când ajungeţi în secţia/unitatea în care s-a transferat.
Prezentaţi asistentei-şefe dosarul pacientului sau/şi biletul de transfer.
Notaţi numele medicului când transferul pacientului s-a realizat.
Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul/familia acceptă transferul după ce primeşte informaţii clare, accesibile.
- Pacientul este transferai în condiţii de siguranţă.
- Pacientul este mulţumit de modul de organizare şi desfăşurare, a transferului
Rezultate nedorite / Ce faceţi
- Pacientul/familia refuză transferul,
- Consemnaţi refuzul pacientului/familiei în foaia de observaţie, sub semnătură
- Pacientul este nemulţumit de modul de organizare / desfăşurare a transferului.
- Discutaţi cu pacientul şi explicaţi-i condiţiile de realizare a transferului
- Pacientul se simte ameninţat şi în nesiguranţă în secţia/unitatea în care a fost transferat
- Comunicaţi blând cu pacientul
- Asiguraţi-i un climat de încredere şi siguranţă
5
EXTERNAREA PACIENTULUI- fisa de lucru
OBIECTIVELE PROCEDURII
Stabilirea condiţiilor adecvate stării pacientului la externare.
Asigurarea securităţii pacientului în timpul externării.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:registrul de ieşiri al secţiei, foaia de evidenţă zilnică şi
mişcare a secţiei.
Biletul de externare semnat şi parafat de medic, reţeta medicală, dacă e cazul.
Efectele pacientului şi celelalte bunuri de valoare inventariate (acolo unde este cazul),
PREGĂTIREA PACIENTULUI/ CLIENTULUI
a) PSIHICĂ:
Anunţaţi pacientul / familia cu cel puţin 12 ore înainte de externare.
Identificaţi impactul emoţional şi psiho-social pe care externarea îl are asupra pacientului sau / şi
familiei.
b) FIZICĂ:
Evaluaţi starea fizică la externare şi asiguraţi mijlocul de transport adecvat acestuia.
Oferiţi indicaţii legate de: firele de sutură (dacă e cazul), activitatea fizică, indicaţii, control
EFECTUAREA PROCEDURII
Revedeţi detaliile externării împreună cu pacientul / familia
Asistaţi pacientul la igienă, îmbrăcare.
Revedeţi instrucţiunile şi răspunsurile la întrebările legate de medicaţie, îngrijirea fizică, satisfacerea
nevoilor.
Determinaţi disabilităţile şi limitările care vor continua după externare.
Identificaţi punctele forte ale pacientului.
Faceţi un inventar al nevoilor de îngrijire şi asistenţă medicală la domiciliu şi luaţi legătura cu o
fundaţie de îngrijiri la domiciliu dacă este necesar.
Organizaţi transportul pacientului, la nevoie.
Luaţi-vă la revedere de la pacient / familie.
Scoateţi pacientul din evidenţele secţiei.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este mulţumit de îngrijirea primită.
- Starea fizică şi psihică la externare este bună fiind o premisă a reintegrării socio-profesionale.
- Pacientul / familia au informaţii clare, precise despre îngrijirile ulterioare la domiciliu şi despre
necesitatea prezentării la control în perioada planificată sau în caz de complicaţii
Rezultate nedorite / Ce faceţi
- Externarea are un impact negativ asupra pacientului, mai ales dacă este singur şi are nevoie de
îngrijire la domiciliu.
- Luaţi legătura cu o fundaţie de îngrijiri la domiciliu
- Familia / aparţinătorii sunt incapabili să îngrijească pacientul la domiciliu.
- Puneţi-i în legătură cu o fundaţie de îngrijiri la domiciliu
- Pacientul / familia refuză externarea.
- Consemnaţi în foaia de observaţie refuzul pacientului/familiei sub semnătură.
6
CIRCUITUL BOLNAVILOR ÎN SPITAL
După ce bolnavul s-a internat în spital, psihicul lui se schimbă. Din acel moment bolnavul
simte o stare de infirmitate, viaţa lui este în mâinile celor care l-au primit. De aceea personalul
medical care îl preia, atât medicul cât şi asistentul medical, trebuie să ţină cont de această stare.
Dacă se fac greşeli de primire, de tehnică medicală, acestea sunt greu de recuperat, speranţa
bolnavului în vindecare scăzând, şi totodată încrederea în personalul medical.
Încă de la începutul internării, se simte aceasta şi anume: dezbrăcarea bolnavului, igienizarea
sa, primirea hainelor, deparazitarea (dacă este cazul), comunicarea personalului medical cu bolnavul,
toate acestea contribuind la siguranţa locului în care a ajuns bolnavul.
La fel se acordă importanţă şi siguranţă aparţinătorilor, în caz că bolnavul este însoţit,
explicându-i-se că se află la locul potrivit, şi că i se va acorda tot profesionalismul pentru ca
bolnavul să fie cât mai rapid redat familiei. Aparţinătorilor li se va comunica diagnosticul, gravitatea
sau complicaţiile posibile care pot apărea, vis-a-vis de un diagnostic mai grav.
Internarea bolnavilor se face în mai multe feluri:
prin bilet de trimitere, de către medicul de familie din dispensar,
bilet de trimitere de către medicul specialist din policlinică,
bilet de trimitere de la cabinetele private,
transfer de la alt spital,
primire directă a urgenţelor care sunt aduse de către salvare sau
familie fără bilet de internare.
În cazul în care bolnavul este adus de urgenţă şi profilul spitalului nu corespunde bolii lui, se
va verifica starea bolnavului şi diagnosticul, iar dacă starea bolnavului este critică, i se va acorda
primul ajutor apoi va fi îndreptat spre locul care i se cuvine.
După ce bolnavul s-a prezentat la unitatea de primire urgenţă, i se iau datele personale, care
se înscriu într-un registru de internări, urmează apoi completarea datelor personale în foaia de
observaţie (F.O.), nume, prenume, adresă.
În cazul în care sunt aduşi de urgenţă bolnavi care nu au identificare, se va anunţa poliţia
pentru identificarea lor.
Odată ajunşi în spital, după ce sunt luate datele personale şi înregistrate, se trece la
dezbrăcarea bolnavului şi examinarea sa, consultul bolnavului de către medicul de ambulanţă,
stabilirea diagnosticului, efectuarea primului tratament în caz că este nevoie (analgetice,
tranchilizante, soluţii perfuzabile), recoltarea de analize medicale.
Pentru stabilirea diagnosticului, se fac şi câteva investigaţii paraclinice dacă este nevoie:
electrocardiogramă (EKG), electroencefalogramă (EEG), ecografie (ECO), radiografie toracică, etc.
Unitatea de primire urgenţă trebuie să cuprindă următoarele:
un pat (cu suprafaţă tare) de consultaţie,
dulap cu instrumente medicale (tensiometru, termometru, vacutainere, stetoscop),
trusă de urgenţă pentru resuscitare cardio-respiratorie formată din: laringoscop, pipă
Guedel, sondă de intubaţie orotraheală, balon Ruben (pentru respiraţie artificială),
trusă pentru traheostomie,
sursă de O2,
dulap cu medicamente de urgenţă,
materiale sanitare (branule, ace,seringi, perfuzoare,etc.),
garou,
leucoplast
termometre,
glucometru,
pulsoximetru,
cântar,
soluţii pentru reechilibrare hidroelectrolitică
ecograf,
7
electrocardiograf,
casetofon pentru înregistrarea anamnezei,
tăviţe renale,
aleze,
sonde(nazogastrice, urinare, de intubaţie oro sau nazotraheală, Faucher),
defibrilator,
ventilator,
negatoscop,
brancard,
cărucioare,etc.
Unitatea de primire urgenţe trebuie să fie bine încălzită şi aerisită, dotată cu lumină naturală
şi artificială.
La dezbrăcarea bolnavului va participa asistentul medical care va fi instruit despre felul cum
trebuie dezbrăcat bolnavul.
La bolnavii cu segmente de corp dureroase, se va ţine cont de acestea, manevrele în aceste
segmente vor fi mai blânde. Se va începe dezbrăcarea întotdeauna cu segmentele de corp sănătoase.
În caz că sunt mai multe segmente afectate, se vor tăia hainele de pe bolnav de-a lungul cusăturii, ca
acestea să poată fi din nou folosite. Se trece apoi la anamneza bolnavului care va fi consemnată în
rezumat în foaia de observaţie (F.O.) a bolnavului, datele fiind înregistrate pe bandă de casetofon.
Urmează prelevarea de probe biologice: sânge, urină, materii fecale, exudat faringian,
secreţie din plagă etc.
Se trece apoi la consultul bolnavului de către medic, care îi stabileşte diagnosticul, verifică
concordanţa cu diagnosticul de trimitere. În cazul în care bolnavul se poate trata ambulator, i se
prescrie un tratament,iar dacă acesta necesită internare, medicul va lua legătura cu secţia unde
urmează să fie internat bolnavul şi trimis la secţia respectivă.
Hainele bolnavului vor fi inventariate, i se va da bolnavului sau aparţinătorilor bon de
preluare şi apoi hainele vor fi împachetate şi depuse la garderoba spitalului.
Dacă bolnavul prezintă obiecte de valoare (bani, bijuterii, acte etc.), acestea vor fi predate
aparţinătorilor sau dacă aceştia nu există, se va întocmi un proces verbal şi se vor depune la
administraţia spitalului. Un exemplar din procesul verbal se va da bolnavului. În caz că bolnavul nu
are însoţitor şi este în stare gravă, un exemplar din procesul verbal se va ataşa la foaia de observaţie
(F.O.). Dacă bolnavul prezintă paraziţi, hainele lui vor fi deparazitate, apoi spălate şi depozitate.
Hainele bolnavului vor fi aşezate pe un umeraş, iar cele mai mici într-un săculeţ ataşat umeraşului.
Se etichetează apoi umeraşul şi se depune la garderobă sau magazie.
După ce bolnavul a fost dezbrăcat, consultat, va fi trecut în camera de igienizare unde va fi
îmbăiat, iar dacă este cazul şi deparazitat. Baia de preferinţă este duşul efectuat în picioare sau în
şezut, iar dacă starea bolnavului este gravă va fi pusîn poziţie şezândă pe un grătar de lemn.
Bolnavii veniţi în comă, în şoc sau cu fracturi grave nu vor fi îmbăiaţi şi li se va face
igienizarea spălând cu un burete pe rând segmentele corpului.
Dacă starea bolnavului este foarte gravă se va anunţa secţia unde urmează a fi trimis
bolnavul, unde se vor lua măsurile de igienizare după echilibrarea parametrilor vitali, bolnavul
necesitând izolare până la această manoperă.
După ce bolnavul a fost igienizat va fi îmbrăcat, cu pijama, ciorapi şi papuci de spital. Peste
pijama în sezonul rece vor primi un halat gros. Apoi bolnavul este dirijat spre secţiile cu profilul
bolii de care suferă, unde este primit şi repartizat de către asistentul medical şef în salon, predat apoi
asistentului medical de salon.
Copiii mici şi sugarii vor fi internaţi cu mamele lor, dar acestea nu pot dormi cu copiii în pat
ci în saloane alăturate. Dacă starea copilului este extrem de gravă, se va permite asistenţa mamei în
acelaşi salon dar cu paturi separate. Acestea vor primi de la asistentul medical, indicaţii în legătură
cu regulamentul din spital.
Internarea unui bolnav în spital, presupune din punct de vedere fizic şi psihic, scoaterea sa
din mediul familial şi profesional, încetarea activităţilor sale de zi cu zi şi izolarea sa în alt mediu,
care îi provoacă altă stare, o stare de tensiune, de teamă. Această stare de teamă poate fi eliminată
8
dacă bolnavul găseşte la internare o atmosferă caldă, cu profesionalism care îi dă speranţa că acest
loc îl va ajuta să revină în mediul său cu o stare de sănătate bună.
Dacă va găsi un mediu plăcut, el se va simţi protejat de condiţiile negative care i-au pricinuit
boala şi va avea încredere în serviciul unde s-a internat. Spitalul trebuie construit în locuri ferite de
poluare sonoră şi fizică, să prezinte parcuri cu verdeaţă.
Există spitale monobloc şi pavilioane. Saloanele, este bine să nu fie mari, ci să cuprindă doar
2-4 paturi cu spaţiu adecvat între ele (6 mp). Salonul trebuie să fie dotat cu grup sanitar, care este
dezinfectat zilnic, ferestrele cu perdele uşor de spălat şi lumină artificială la pat.
Mobilierul salonului să fie cu suprafaţă netedă care se spală şi se dezinfectează cu multă
uşurinţă. Acesta se acoperă cu şerveţele şi feţe de masă de unică folosinţă sau uşor d
e spălat.
Foile de observaţie, se vor păstra într-un dosar care nu are voie să ajungă în mâinile
bolnavului sau aparţinătorilor, pentru a nu fi interpretate greşit anumite date în legătură cu bolnavul.
Doar foaia de observaţie (F.O.) a bolnavului de terapie intensivă stă la patul bolnavului pentru a
putea fi la îndemâna medicului şi asistentului medical, aceasta dând în mod cronometric indicaţii
despre tratament sau apariţia complicaţiilor imediate.
Personalul sanitar bine instruit, în legătură cu discuţiile cu bolnavii, nu are voie să dea relaţii
despre diagnostic, nu vor susţine discuţii, dialoguri cu voci tari, vor efectua manevre de tratament cât
mai silenţioase, pentru a nu deranja bolnavul.
Utilizarea telefoanelor se va face cu sonorizare minimă, discuţiile vor fi cu voce scăzută.
Telefoanele mobile vor fi direcţionate cu zgomot silenţios sau vibrator. Se interzic
telefoanele mobile la bolnavi cu stări grave.
Se vor înlătura şi efectele vizuale nefavorabile ale vecinilor de pat (plăgi deschise, hemoragii mari,
agitaţia unui bolnav, etc.) prin măsuri de izolare a acestor bolnavi fie în saloane mici, fie cu
paravane.
Personalul medical nu trebuie să comenteze diagnosticul bolnavului şi rezultatele paraclinice
ale bolnavului.
Distribuirea măştilor şi a echipamentului special de protecţie se face de către asistentul
medical. Este vorba despre halat de protecţie alb, bonetă, mănuşi de aţă.
Alimentaţia este diversificată în funcţie de regimul prescris de medic. Dacă este posibil e
bine să se ţină cont de preferinţele bolnavilor în funcţie de regimul dietetic sau nu prescris.
Masa poate fi servită la pat la bolnavii imobilizaţi sau în sala de mese pentru bolnavii care se
deplasează.
Masa va fi servită de asistentul medical dieteticean care se ocupă numai de gospodărirea secţiei.
Nu este permis să servească masa persoana care efectuează munca de curăţenie a saloanelor
şi grupurilor sanitare.
Aeroclimatul saloanelor trebuie în permanenţă verificat. Se va aerisi de câteva ori pe zi
salonul. După recoltarea unor produse patologice sau fiziologice (plosca cu urină, materii fecale,
puroiul din plagă, vărsătura etc. ) se va aerisi imediat salonul.
Nu se vor folosi pentru dezinfecţie substanţele cu miros înţepător şi iritant. În caz că se vor
folosi acestea, bolnavii vor fi îndepărtaţi din salonul respectiv, iar salonul se va spăla şi aerisi.
Colectarea cantitativ şi calitativ a unor produse de evacuare (urină, materii fecale etc. ) se va
efectua în afara salonului, se vor verifica şi nota în foaia de observaţie (F.O.), vor fi prelevate probe
de laborator apoi se vor arunca.
Tratamentul la patul bolnavului, se efectuează corect, comfort indicaţiilor prescrise de către
medic.. De aceea la anumite manevre dureroase (incizii, drenaje, îndepărtarea pansamentului) se va
folosi şi anestezia locală.
Instrumentarul folosit la anumite manopere va fi pentru unele manevre, de unică folosinţă
(seringi, ace, pungi, sonde etc.), iar alt instrumentar va fi spălat, dezinfectat şi sterilizat, introdus în
casete etichetate cu data sterilizării.
La orice manevră medicală sau chirurgicală bolnavul va fi liniştit psihic, şi va fi nevoie să-şi
dea consimţământul că este de acord cu manopera (în scris).
9
Patul în care este aşezat bolnavul va fi cât mai comod, curat şi cu lenjerie curată care se schimbă la
2-3 zile sau ori de cât ori este nevoie.
Somnul bolnavilor intră în tratamentul terapeutic şi trebuie respectat cu stricteţe. Nu se vor
trezi bolnavii pentru termometrizare, decât pentru efectuarea tratamentului de antibiotice care trebuie
să respecte orarul stabilit.
Tratamentul de noapte se va efectua la lumina de veghe a fiecărui pat, fără a deranja ceilalţi
bolnavi bolnavi.
Nu este permis a se începe curăţenia în timp ce bolnavii dorm. Aceasta se va începe cu
camerele anexe, coridoare şi numai după ce bolnavii s-au trezit se va începe curăţenia în saloane.
Bolnavii obezi care necesită îngrijiri speciale pe timp de noapte, se vor izola în saloane mai
mici pentru a nu deranja sau speria ceilalţi bolnavi din jur. Somnul fiziologic nu trebuie întrerupt
decât în mod special, tratamentul dacă este antibiotic putându-se efectua şi la trezirea lui (aceasta se
noteză pentru a nu se uita de tratament).
Se poate introduce în completare dacă bolnavul este operat şi somnul postprandial, care
completează somnul nocturn. În unităţile sanitare cu spitalizare lungă (sanatorii, spitalele de boli
cronice, recuperare) există locuri de agrement, unde bolnavii sunt supravegheaţi la activităţile pe
care le execută şi unde li se stabileşte un anumit program de odihnă.
Deasemenea, există biblioteci sau cluburi unde bolnavii îşi pot completa cunoştinţele care-i
interesează, dar aceştia trebuie verificaţi de către personalul sanitar.
Ascultarea unor programe radioficate, se permite numai anumitor bolnavi şi cu căşti individuale
pentru a nu deranja restul bolnavilor. Aceştia vor fi interogaţi despre programele pe care le audiază.
Asistentul medical va sta tot timpul printre bolnavi fără să aibe alte preocupări extraspitaliceşti şi de
comportamentul lui depinde atmosfera de care se bucură bolnavul.
De la unitatea de primire urgenţe bolnavii sunt repartizaţi pe secţiile de specialitate în funcţie de
afecţiunea pe care o prezintă. Bolnavii cu afecţiuni medicale vor fi repartizaţi în secţii medicale:
medicină internă, hematologie, neurologie, cardiologie, reumatologie, recuperare, psihiatrie, boli
infecţioase, TBC, etc.
La bolnavii cu infecţii contagioase, trebuie avută mare grijă la internare, se va acorda o atenţie
deosebită pentru a fi repartizaţi cât mai corect, în secţiile de specialitate , în felul acesta să se prevină
infecţiile nozocomiale.
Bolnavii cu afecţiuni chirurgicale vor fi internaţi pe secţii chirurgicale: chirurgie, ORL,
oftalmologie, neurochirurgie, chirurgie cardiacă şi toracică, ginecologie, etc.
Pentru copii, există spitale de pediatrie care respectă acelaşi circuit spitalicesc ca şi la adulţi.
După ce bolnavii au ajuns în secţia unde au fost repartizaţi, sunt notaţi în condica secţiei unde se
notează:
numele şi prenumele,
numărul foii de observaţie ( F.O.)
diagnosticul
data internării în spital
data externării din spital
starea la externare
observaţii
Condica este sub controlul asistentului medical şef. Asistenţi au obligaţia de a raporta zilnic numărul
bolnavilor internaţi în saloanele lor cât şi numărul paturilor libere.
După ce aceste date sunt centralizate de asistentul medical şef, el face repartizarea lor la serviciul
administrativ şi biroul de internare. Aceste date se raportează dimineaţa înainte de raportul de gardă.
Foaia de observaţie – este actul juridic al bolnavului. Acest document conţine toate datele despre
bolnav şi dirijează tratamentul terapeutic fiecărui bolnav. Este şi act medico-legal cât şi document
ştiinţific, care se păstrează o perioadă îndelungată la arhiva spitalului.
În foaia de observaţie (F.O.) se consemnează:
numele şi prenumele bolnavului,
adresa,
ocupaţia,
diagnosticul,
10
istoricul bolii,
antecedente personale fiziologice şi patologice,
examenul obiectiv,
valorile parametrilor vitali (tensiunea arterială, puls, respiraţie, temperatura ),
rezultatele probelor biologice,
tratamentul prescris de medic,
evoluţia bolii,
complicaţiile care apar, pe parcursul spitalizării
manevre terapeutice efectuate (puncţii, paracenteze, drenaj, excizii, etc.),
epicrize la externare.
În caz că intervine decesul, asistentul medical are următoarele obligaţii:
pregăteşte şi verifică foaia de observaţie (F.O.) pe care o prezintă medicului,
pregăteşte cadavrul pentru prosectură (scoate sonde, perfuzii, îl spală, îl fixează),
completează biletul pentru trimiterea cadavrului la morgă,
anunţă administraţia spitalului pentru a fi anunţaţi aparţinătorii,
anunţă morga spitalului pentru a fi pregătită pentru autopsie,
organizează transportul cadavrului spre morgă, însoţit de foaia de observaţie
(F.O.). Nu se înmânează niciodată foaia de observaţie (F.O.) la aparţinător, ci este
trimisă prin asistentul medical,
scoate bolnavul din evidenţele secţiei,
adună bunurile bolnavului pentru a fi înmânate familiei,
scoate bijuteriile şi bunurile pe care le purta bolnavul, întocmeşte proces verbal
cu acestea şi le înmânează familiei cu semnătura lui, a familiei şi doi martori,
cadavrul bolnavului va rămâne pe secţie acoperit timp de 2 ore.
Circuitul funcţional reprezintă sensul de circulaţie, în interiorul unităţilor sanitare, ale unor
materiale şi instrumente:
- circuitul septic este sensul de circulaţie care indică introducerea germenilor patogeni
generatori de infecţii, în interiorul unităţii sanitare
- circuitul aseptic este sensul de circulaţie care asigură condiţii de protecţie inpotriva
infecţiilor, în interiorul unei unităţi sanitare.
În interiorul spitalului, se impune respectarea următoarelor circuite funcţionale:
- circuitul de intrare şi ieşire al personalului
- circuitul de primire a bolnavului în spital
- circuitul lenjeriei
- circuitul alimentelor şt veselei
- circuitul instrumentelor şi materialelor
- circuitul vizitatorilor.
Circuitele septice trebuie să fie separate de cele aseptice.
Asepsia este o metoda profilactica de prevenire, prin care organismul este ferit de
infectia microbiana si este realizata prin curatenie si sterilizare
Antisepsia este o metoda curativa care lupta impotriva infectiilor, prin utilizare de antiseptice.
Circitul septic – Este sensul de circulatie care indica introducerea grmenilor patogeni,
generatori de infectii in interiorul unitatilor sanitare.
Nevoia pacienţilor imobilizaţi: În orice situaţie în care mobilitatea pacientului este afectată
nursa are rolul de a-i ameliora starea de dependenţă astfel creată, motivând pacientul şi ajutându-l să-şi
îndeplinească necesităţile fundamentale: alimentaţie, excreţie, toaletă etc. Pentru situaţiile în care
imobilizarea va fi de scurtă durată, sprijinul acordat va consta doar în ajutarea directă a pacientului să-
şi îndeplinească necesităţile;este şi cazul pacienţilor imobilizaţi imediat postoperator, pacienţii cu
drenaje pleurale, pacienţii imobilizaţi în aparate gipsate, pacienţii cu fracturi de membre supuşi unei
extensii continue.
- Există însă şi situaţii în care imobilizarea este de mai lungă durată ca în cazul comatoşilor ,
pacienţi cu deficienţe neurologice, sau pacienţii cu amputaţii; în acest caz, pe lângă ajutorul direct
ce trebuie acordat pacientului, nursa mai are rolul de a+l învăţa tehnicile pe care acesta trebuie să
le folosească pentru ameliorarea stării de sănătate având în vedere faptul că după externare acesta
va trebui să preia activităţile din spital ale asistentei;
Asigurarea unui mediu confortabil pentru pacient : se obţin manipulând corespunzător
factorii fizici de mediu- temperatură, umiditate, lumină. Temperatura mediului ambiant 20-22°C.
Umiditatea între 30-60%, poate fii confortabilă pentru cei mai mulţi dintre pacienţi, dar poate fii prea
rece pentru pacienţii vârstnici, astfel că aceste elemente trebuie ajustate în faţa fiecărui pacient în parte,
după nevoile acestora şi după nişte criterii dinainte stabilite.
- De asemenea trebuie ţinut cont de reactivitatea fiecărui pacient în parte. Prin urmare, fiecare
pacient trebuie încurajat să-şi exprime dorinţele.
12
Îndepărtarea stimulilor nocivi . Este ştiut că stimularea senzorială contribuie la realizarea
unei stări de bine. Astfel, depăşirea unor limite ca în cazul stimulilor olfactivi sau acustici reprezintă
factori de stres pentru pacienţi. De aceea, se va păstra o atenţie deosebită pentru aerisirea saloanelor şi
a evitării zgomotelor.
Promovarea siguranţei sau evitarea pericolelor. La pacientul bolnav, atât boala cât şi
tratamentul pot determina o modificare a stării de conştienţă, lucru care va putea duce la producerea de
accidente, astfel că pacientul cât şi familia trebuie informaţi asupra posibilităţilor unor efecte
secundare ale tratamentelor administrate astfel încât aceştia să poată evita reacţii neaşteptate.În cazul
bolnavilor imobilizaţi se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru prevenirea accidentelor în cursul
transportului; de asemenea rudele sau aparţinătorii vor fii învăţate anumite tehnici de imobilizare
precizări şi tehnici de mobilizare ca de exemplu duşul la toaletă.
- acest lucru va trebui învăţat aparţinătorul pentru că la externarea din spital acesta va relua rolul
nursei;
- în anumite servicii de sănătate din Europa şi America, dar şi la noi de câţiva ani de zile, s-au
dezvoltat anumite structuri care includ echipe de medici şi nurse care asistă pacientul după
externarea din spital, la domiciliul acestuia după un program bine stabilit. Astfel pansamentele
unor plăgi operatorii sau pungile de colostomă sunt schimbate la domiciliul pacientului de către
aceste structuri.
Prevenirea complicaţiilor. Cazul cel mai clar este cel al unui pacient imobilizat la pat, acest
lucru putând duce la apariţia unor probleme serioase precum:
1.Escare de decubit produse datorită presiunii exercutate de greutatea corpului asupra zonlor
cutanate aflate în raport direct cu proeminenţele osoase: fesele, regiunea lombosacrată, regiunile
scapulare;
2.Staza venoasă- cresterea volumului de sange la nivelul teritoriului venos si capilar la nivelul
membrelor inferioare
3.Staza pulmonară- cresterea volumului de sange la nivelul teritoriului venos si capilar la nivelul
tesutului pulmonary.
4.Hipotrofia musculară alături de afectarea mobilităţii articulaţiilor;
Toţi aceşti facori pot duce la o serie de complicaţii precum ulcerele de decubit, tromboflebitele,
pneumonia, litiaza urinară, contracturi musculate, anchiloze.
Pentru a prevenii aceste complicaţii sunt necesare anumite manevre şi anume:
poziţionarea corectă a pacientului în pat;
tratamentul cutanat local corect efectua;
mobilizarea bolnavului în pat cu tapotarea toracelui (lovituri date pe spate pentru a respira mai
bine);
masajul zonelor decline;
Promovarea reabilitării
Rol de a pregăti pacientul pentru externare, pentru perioada cand nu va mai fi sub observaţia
directă a medicului şi va trebui să efectueze gesturi singur fără ajutorul familiei sau asistentelor
medicale;
Va fi începută din prima zi de externare, când nursa va trebui să explice pacientului şi familiei sale
modalităţile prin care acesta va putea face unele gesturi; le va exemplifica practic şi apoi îi va
solicita pe aceştia să o facă, în scopul corectării eventualelor greşeli;
13
CAPITOLUL 2
ASIGURAREA CONDITIILOR DE IGIENA SI CONFORT
Mediul securizant este mediul care reduce la minimum riscurile de rănire, accidente, infecţii,
reacţii nedorite la tratament, asigură intimitatea pacientului. Mediul terapeutic de protecţie are rolul
de a crea o ambianţă plăcută, care are acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi izolează
pacientul de condiţiile negative ale mediului, posibil suprasolicitant sau epuizant al scoarţei
cerebrale.
● Caracteristicile mediului securizant:
- nevoile umane pot fi satisfăcute
- riscurile fizice, chimice sunt diminuate
- riscurile de transmitere a agenţilor patogeni şi parazitari sunt minime
- măsurile de igienă sunt respectate
- poluarea este minimă
● Efectele asigurării unui mediu securizant:
În spital
- reducerea duratei de spitalizare
- diminuarea frecvenţei accidentelor asociate şi riscului de urmări judiciare
- reducerea numărului de îmbolnăviri profesionale
- scăderea costului global al serviciilor de sănătate
La domiciliu
- reducerea riscului de accidente şi îmbolnăviri, de apelare la serviciile de sănătate
- promovarea sănătăţii.
Asigurarea mediului terapeutic de protecţie presupune:
- crearea unei ambianţe plăcute în spital – holuri, coridoare, saloane aranjate cu
flori, curate
- înlăturarea excitanţilor auditivi, vizuali, olfactivi
- pregătirea psihică a pacientului înaintea efectuării oricărei tehnici de nursing
- asigurarea odihnei pasive şi active a pacientului
- prezenţa permanentă a asistentei în preajma pacientului
- atitudinea de bunăvoinţă, solicitudine, răspuns prompt la chemarea pacientului şi
familiei acestuia.
15
corespunzătoare de igienă, de relaxare, de odihnă. Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este
nevoie, de mai multe ori pe zi, dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa dimineaţa, înainte de
curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea tensiunii, măsurarea pulsului şi toaleta bolnavului.
Bolnavii din cauza stării generale impuse de boală, nu au puterea necesară de a sta în poziţie şezândă, de
aceea tehnica de schimbare a patului cu pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit lateral; schimbarea
lenjeriei se face în lungimea patului.
Materiale necesare: aceleaşi ca şi pentru pregătirea patului fără pacient. În plus: paravan, sac de rufe,
eventual lenjerie curată de corp şi material necesar pentru a spăla pacientul, dacă s-a murdărit.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţii, împăturită în felul următor: pătura şi
cearşaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică; aleza se rulează împreună
cu muşamaua în lungime; cearşaful se rulează în lungime.
Se evită curenţii de aer, se asigură intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete, se asigură
măsurile privind asepsia.
Se anunţă bolnavul asupra procedeului, se linişteşte şi se asigură că manopera va fi făcută cu blândeţe,
că nu va fi mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri, solicitându-i-se cooperarea.
Efectuarea: se face de către două asistente aşezate de o parte şi de cealaltă a patului. Bolnavul rămâne
acoperit până la schimbarea cearşafului de sub pătură. Marginile cearşafului murdar se desfac de sub
saltea de jur împrejur.
Asistenta din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna
stângă o introduce sub umerii acestuia, sprijinindu-i capul sub antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă (retrasă de
sub axilă) trage uşor perna spre marginea patului, bolnavul fiind deplasat uşor în aceeaşi direcţie. Se
aşează apoi în dreptul genunchilor bolnavului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puţin
, iar cu mâna dreaptă îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din această poziţie, se întoarce bolnavul în
decubit lateral drept , sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor. Bolnavul se menţine acoperit.
Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară până la spatele
bolnavului; sulul de lenjerie murdară se află în acel moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea
liberă a patului, se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine
cearşaful curat pe jumătatea liberă a patului şi se aşează o pernă îmbrăcată în faţă de pernă curată , apoi se
aduce pacientul în decubit dorsal cu multă blândeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub
genunchi.
Pentru a aduce bolnavul în decubit lateral stâng , asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în
cazul întoarcerii în decubit lateral drept: prinde bolnavul de axila stângă, o ridică uşor, introduce mâna
dreaptă sub umerii ei, îi sprijină capul pe antebraţ şi după aceeaşi procedură, întoarce pacientul în decubit
lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie. Asistenta rulează mai departe din partea
dreaptă, lenjeria murdară o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe murdare ; apoi derulează lenjeria
curată şi o întinde bine , iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente. Se
efectuează colţurile după tehnica cunoscută. Pătura de deasupra bolnavului se împătură în trei şi se
aşează pe un scaun; bolnavul rămâne acoperit cu cearşaful folosit până atunci. Peste acesta , asistenta aşează
cearşaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică, astfel că una din marginile libere să ajungă
sub bărbia pacientului. Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin fie cu mâna, fie de către bolnav, fie de
către o altă persoană. Cele două asistente care sunt de o parte şi de alta a patului, prind cu o mână colţurile
inferioare ale cearşafului murdar şi printr-o mişcare în direcţia picioarelor bolnavului, îndepărtează
cearşaful murdar şi acoperă în acelaşi timp bolnavul cu cearşaful curat. Se aşează pătura peste cearşaf
răsfrângând marginea dinspre cap pe pătură. Se continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu cearşaful
deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.
Pacientul poate fi aşezat în poziţie şezând- schimbarea lenjeriei se face în lăţimea patului
Se efctuează tot de către două persoane: una sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează şi
derulează cearşaful curat pregătit în prealabil.
Atenţie: după efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este aşezat cât mai
confortabil.
Uneori aleza trebuie schimbată de mai multe ori /zi fără să fie nevoie de schimbarea cearşafului.
Înafară de procedura descrisă mai sus , se mai pot folosi alte două metode pentru schimbarea alezei:
Ridicarea pacientului cu ajutorul umărului este indicată deoarece produce o presiune intraabdominală
nesemnificativă.
16
2 asistente:
se aşează de o parte şi de alta a patului, în dreptul bazinului pacientului
aşează pacientul în poziţie şezând
asistenta îşi apleacă coloana, fără gârbovire, lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor, îşi
flectează uşor genunchii
asistenta din dr. îşi fixează umărul dr. sub axila dr. a pacientului
asistenta din stg. îşi fixează umărul stg. sub axila stg. a pacientului a.î. braţele pacientului să se odihnească
pe spatele asistenta
asistenta îşi introduc cât mai mult antebraţele de la mb. superior care are umărul fixat sub axilă sub coapsa
pacientului
mâna liberă a asistentelor se sprijină pe suprafaţa patului mai sus de pacient pentru a asigura un punct de
sprijin în plus în momentul ridicării
la comanda uneia din asistenta se începe ridicarea pacientului, ridicând treptat col. vertebrală şi transferând
greutatea pe piciorul aflat în partea cefalică a patului
în momentul aşezării pacientului, asistenta îşi flectează din nou genunchii , astfel coloana vertebrală
coboară, şi aşează pacientul confortabil
metodă de ridicare când pacientul nu poate să coopereze
asistentele aşezate de o parte şi de alta a patului, se apleacă spre pacient menţinând coloana dreaptă, îşi
lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor
Braţele din partea cefalică a patului se aşează în jurul spatelui pacientului, cât mai aproape de linia
bazinului
Braţele dinspre picioare se introduc sub şezutul pacientului, mâinile asistentelor se unesc
Pacientul este rugat să-şi încrucişeze braţele pe piept
La comanda unei din asistente se efectuează ridicarea pacientului, ridicând treptat coloana vertebrală şi
transferând greutatea spre piciorul situat spre partea cefalică
Poziţiile pacientului în pat
În funcţie de starea generală şi de boala sa, bolnavul ocupă în pat o poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor
Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie
de ajutorul altei persoane; bolnavi grav, adinamici
Poziţia forţată – pacientul are o postură inadecvată; poziţia poate fi:
1. determinată de afecţiunea de bază (în tetanos, meningită)
2. ca o reacţie de apărare a organismului (în crizele de dureroase de ulcer sau în colica biliară)
3. ca o măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii (prevenirea emboliei în cazul
tromboflebitei)
4. ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de extensie – condiţie esenţială a tratamentului)
5. alte poziţii forţa.
Asistentele trebuie să cunoască poziţiile pe care le iau pacienţii în pat, poziţia în care aceştia
trebuie aduşi cu ocazia unor îngrijiri şi examinări speciale şi manoperele prin care se asigură
schimbările de poziţie.
17
Poziţia Cum se realizează Afecţiunile/situaţiile Observaţii
care o impun
Decubit Culcat pe spate cu faţa în sus -după puncţie -Previne contractura muşchilor
dorsal -fără pernă lombară abdominali
Poziţia -cu o pernă subţire -unele afecţiuni ale -Este mai confortabilă cu
Fowler -cu 2 perne (poziţie obişnuită coloanei vertebrale genunchii îndoiţi-pozitie Fowler
şi comodă) (suprafaţă tare) -menţinută timp
-anemii post- îndelungat=dureri lombare : se
hemoragice introduce un sul subţire la nivelul
-unele afecţiuni coloanei lombare
cerebrale Zone explorate: capul, gâtul,
-pacienţi slăbiţi toracele anterior, plămânii, sânii,
-adinamici inima, abdomenul, extremităţile,
-operaţi zonele de palpare a pulsului.
Semişezâ -culcat pe spate -afecţiuni cardiace şi -Menţinerea îndelungată necesită
nd -toracele formează cu linia pulmonare măsuri de prevenire a escarelor
orizontală un unghi de 30-45º -perioada de (colaci de cauciuc sub regiunea
Se realizează: convalescenţă fesieră) şi a altor complicaţii.
-cu un nr. mai mare de perne unele categorii de -Este interzisă pacienţilor cu
-cu rezemător mobil operaţii tulburări de deglutiţie
-cu somieră articulată -vârstnici comatoşilor
Ca pacientul să nu alunece, -primul ajutor dat
se aşează sub regiunea pacienţilor cu
poplitee o pernă îndoită sau afecţiuni
un sul din pătură învelit într- cardiorespiratorii
un cearşaf răsucit la
extremităţi şi introdus sub
saltea . Sub tălpi se pune un
sprijinitor.
Şezând În pat: -în stare gravă -În vederea examinării
-trunchiul formează cu -dispneici, în caz de pacientului, poziţia şezând
membrele inferioare un pneumonii întinse realizează expansiunea completă
unghi drept; -insuficienţă cardiacă a plămânilor şi permite o mai
-pacientul are coapsele -în perioada bună examinare a părţii
flectate pe bazin şi gambele acceselor de astmă superioare a corpului.
sunt în semiflexie pe coapse; bronşic -Pacienţii slăbiţi d.p.d.v.fizics-ar
-genunchii sunt astfel ridicaţi -vârstnici putea să nu poată sta în această
Poziţia se realizează: -după anumite poziţie ; ei vor fi aşezaţi în
-prin ridicarea părţii cefalice intervenţii decubit dorsal cu extremitatea
a somierei articulate (cu chirurgicale (glanda cefalică a somierei ridicată.
ajutorul manivelei); tiroidă) -Pacienţii cu insuficienţă cardiacă
-cu sprijinitorul de perne în cursul acceselor de dispnee
-sau se vor pune 4-5 perne nocturnă, se aşează de mai multe
aşezate în trepte ; capul se va ori la marginea patului cu
sprijini cu o pernă mică picioarele atârnate; sub tălpi se
-sub braţele pacientului se aşează un taburet.
poate aşeza câte o pernă ; Zone explorate: capul, gâtul,
pentru a împiedica spatele, toracele posterior,
alunecarea se aşează sub plămânii, sânii, axila, inima,
regiunea poplitee o pernă extremităţile superioare.
îndoită sau un sul din pătură
învelit într-un cearşaf răsucit
la extremităţi şi introdus sub
saltea . Sub tălpi se pune un
18
sprijinitor.
În fotoliu: este aşezat
confortabil, bine îmbrăcat şi
acoperit cu pătură
Decubit Poate fi drept sau stg: -în pleurezii - pentrua împiedica apariţia
lateral -culcat pe o parte -meningite escarelor
-capul sprijinit pe o singură -după intervenţii -între genunchi şi maleole se
pernă intratoracice introduc inele de vată
-mb. inf. flectate uşor -după intervenţii -sub trohanterul mare, un colac
-sau mb.inf.ce este în contact renale de cauciuc îmbrăcat
cu suprafaţa patului întins, iar -în cazul drenajului vârstnicii, adinamicii vor fi
celălat îndoit cavităţii pleurale întorşi la intervale regulate de 1-
-spatele sprijinit cu o pernă Se mai impune: 2-3 ore pentruprevenirea
sau un sul sau cu rezemătoare în cursul complicaţiilor
speciale efectuării toaletei dacă pacientul are un mb.inf:
schimbării - paralizat
lenjeriei - fracturat
administrării - dureros
clismelor şi - operat
supozitoarelor acesta va fi menţinut în cursul
măsurării manoperei de întoarcere de către
temperaturii pe cale asistentă şi aşezat pe un suport
rectală pregătit în prealabil.
pentru puncţia Zonele ce pot fi explorate : inima
lombară (decubit lateral stg) ; poziţia este
în cursul ideală, pentru a auzi murmurul cu
sondajului duodenal sonor redus.
drenajului
postural
Poziţie -Decubit dorsal, eventual -pe masa de operaţie favorizează o bună circulaţie
(declivă) lateral, cu capul mai jos decât în cazul sincopelor pentru centrii vitali
Trendele restul corpului din cursul anesteziei în decubit lateral se aşează
nburg Se realizează prin: generale at.când este pericol de aspirare a
-ridicarea etremităţii distale a -în anemii acute secreţiilor
patului -pentruautotransfuzii
-diferenţa între cele 2 -pentruoprirea
extremităţi ale patului poate hemoragiilor
varia de la 10 la 60cm membrelor inf.şi
-sub capul pacientului se organelor genitale
poate pune o pernă subţire feminine după
-se protejează capul intervenţii
pacientului cu o pernă ginecologice
aşezată vertical la căpătâiul -după rahianestezie
patului -pentrua favoriza
-pentru evitarea alunecării de drenajul secreţiilor
pe masa de operaţie, din căile respiratorii
pacientul este fixat în chingi superioare
sau rezemătoare speciale de
umăr
Poziţie - oblică cu capul mai sus - pentru extensia
proclivă coloanei cervicale
(Trendel (tratament ortopedic)
enburg
inversat)
19
Decubit - culcat pe abdomen - în paralizia unor - este poziţia de noapte
ventral - capul într-o parte pe o pernă grupuri musculare; pentrusugari şi copii mici
subţire hemiplegie - nu este posibilă fără pernă
- membrele superioare - în escare extinse pentruanumite boli cardiace şi
aşezate la stga şi la dr.capului - drenarea unor pulmonare
- cu faţa palmară pe suprafaţa colecţii purulente
patului - inconştienţi
- cu degetele în extensie
Sub glezne:
- o pernă cilindrică
Sub torace şi abdomen se pot
aşeza perne subţiri, moi
Poziţie decubit dorsal pentruexamene - Examinarea se face după
ginecolo cu genunchii îndoiţi ginecologice şi golirea vezicii urinare şi a rectului
gică coapsele îndepărtate obstetricale - poziţie jenantă şi inconfortabilă
Se poate realiza: facilitează - nu se prelungeşte prea mult
în pat introducerea examinarea
pe masa de examinare speculului vaginal- - pacienta tb.menţinută bine
- pe masa ginecologică care valvelor acoperită
are sprijinitor pentru membre pentruexaminări
inferioare, iar sub placa de rectale (rectoscopie,
şezut are o tăviţă mobilă tuşeu rectal)
Poziţia pacientul aşezat pe - pentru explorarea - este o poziţie jenantă,
genupect genunchi, aceştia fiind uşor zonei rectale inconfortabilă
orală îndepărtaţi - pacienţii cu artrită sau alte
aplecat înainte deformări articulare nu o vor
pieptul atinge planul putea practica
orizontal (masa de examinat)
20
- asistenta se aşează cu faţa în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul patului aşezat
mai înaintea celuilalt
- îşi flectează uşor genunchii, se apleacă şi prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar cu cealaltă mână
prinde şoldul bolnavului
- asistenta trece greutatea corpului ei dinspre mb.inf.plasat mai în faţă înspre mb.aflat mai în
spate şi întoarce bolnavul spre ea
- în timpul acestei mişcări asistenta îşi flectează bine genunchii.
Readucerea în decubit dorsal se face de către 2 asistente:
- ambele paciente se aşează de aceeaşi parte a patului în spatele pacientului;
- asistentaaşezată la capul pacientului prinde pac.sub axilă, cea mai apropiată de suprafaţa patului
şi-i sprijină capul pe antebraţ;
- cealaltă asistentaintroduce o mână sub bazinul pacientului;
- cu mâinile rămase libere ele întorc pacientul.
2. Aducerea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
Există 3 metode:
1) Asistenta se aşează la marginea patului cu faţa spre pacient:
- plasează piciorul care se află lângă pat mai în urma celuilalt;
- braţul dinspre pat al asistentei rămâne liber până în momentul ridicării pacientulu;i
- celălalt braţ, asistenta îl trece peste umărul pac.şi plasează mâna (palma) între omoplaţii acestuia
- pentru a ridica pacientul asistenta îşi basculează greutatea corpului dinspre piciorul aflat în faţă
spre piciorul plasat mai în spate, flectând genunchii în acelaşi timp
- cu braţul liber îşi fixează ca punct de sprijin marginea patului.
Astfel centrul de greutate al asistenta contrabalansează greutatea pacientului.
2) Asistenta se aşează la marginea patului:
- cu mâna dinspre extremitatea distală a patului prinde regiunea axilară a pacientului, iar cu cealaltă
mână îl îmbrăţişează din spate, sprijinindu-i capul pe antebraţ
- pacientul dacă starea îi permite se poate sprijini de braţul asistentasau de gâtul acesteia, îmbrăţişând-o
3) Pacientul în stare gravă= 2 asistente
- as.se aşează de o parte şi de alta a patului
- ele încrucişează antebraţele în regiunea dorsală a pacientului, aşezând palmele pe omoplaţii
pacientului
- cu cealaltă mână prind pacientul sub axilă
- la comanda uneia dintre ele ridică pacientul în poziţie şezând, cu o singură mişcare.
3. Ridicarea pacientului pe pernă
Se execută de către 2 pers. aşezate de o parte şi de alta a patului, cu faţa uşor întoarsă spre capul
patului:
- îşi lărgesc baza de susţinere prin depărtarea picioarelor şi plasarea acestora unul în faţa celuilalt
(cel dinspre extremitatea distală a patului fiind plasat mai în spate)
- îndoiesc braţele pacientului peste abdomen
- introduc mâna dinspre capul patului sub omoplaţii pacientului cu palma în sus
- cealaltă mână o introduc sub regiunea fesieră a pacientului, unde mâinile celor două persoane se
unesc
- îşi flectează genunchii
- la comanda uneia dintre ele se ridică pacientul, folosind metoda membrelor inferioare prin
trecerea greutăţii de pe un picior pe altul
- pentrua uşura efortul de ridicare cele 2 persoane se pot sprijini cap în cap
Readucerea pacientului pe pernă se poate face şi de către o singură persoana dacă pacientul poate
să se ajute flectându-şi genunchii şi împingând cu picioarele sprijinite pe suprafaţa patului
Important:
pentru uşurarea mişcării pacientului este importantă balansarea corpului asistentei de pe un
picior spre celălalt în direcţia mobilizării pacientului (transferând greutatea prin împingere)
explicăm întotd.pac.clar ce se face cu el şi ce colaborare aşteptăm de la el
urmărim atent pacientul în tot timpul manoperei, asigurându-ne că se află în poziţie
confortabilă.
21
Mobilizarea pacientului
Scop
- mişcarea pacientului pentrua preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza imobilizării
- recâştigarea independenţei
Obiective
- normalizarea tonusului muscular
- menţinerea mobilităţii articulare
- asigurarea stării de bine şi de independenţă a pacientului
- stimularea metabolismului
- favorizarea eliminărilor de urină şi fecale (la baie, nu în pat)
- stimularea circulaţiei sanguine pentru profilaxia trombozelor, pneumoniilor, escarelor,
contracturilor.
Principii de respectat
Mobilizarea se face în funcţie de:
natura bolii
starea generală
tipul de reactivitate a pacientului
perioada de exerciţii pasive şi active pentrurefacerea condiţiei musculare şi anvergura de
mişcare tb.începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului
(creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune musculară, diaforeză)
exerciţiile se fac înainte de mese
pacientul tb.învăţat să intercaleze ex.de mişcare cu ex.de respiraţie
momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi hotărâte
de medic
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
Se informeaza pacientul despre procedeu, scop etc.
Se măsoara pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia tegumentelor,
respiraţia).
Se poate determina gradul de flexie a articulaţiei cu goniometrul.
Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii,
gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare, păstrând poziţia de
decubit.
Urmează :
-aşezarea în pozitie şezând, în mod pasiv la început
-aşezarea în pozitie şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se nr.de min.
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi.
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului
1. Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi
-introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee
-Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul asistentei
-odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului într-un unghi de 90°
urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia
2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:
-asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen
-membrele inferioare dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă
-asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub genunchii acestuia
-ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90° urmărind poziţia
coloanei vertebrale a acestuia
Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea patului să fie
numai câteva minute. Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat
înapoi în pat, controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea patului în ziua următoare se poate
prelungi cu câteva minute.
22
Aşezarea în fotoliu
-asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului
-pune un pled pe fotoliu
-îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi
-aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului
-se aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia
-pacientul se sprijină cu mâinile pe braţele sau umerii asistentei
-asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele către fotoliu, îl aşează încet în fotoliu
-îl acoperă cu pledul
-sub picioare se poate aşeza un scăunel
Când aşezarea în fotoliu se face de către 2 asistente, acestea se aşează de o parte şi de alta a pacientului
care stă în poziţie şezând la marginea patului, introduc mâna de lângă pacient sub axila acestuia şi-l ridică
în picioare, apoi, rotindu-l îl aşează în fotoliu şi-l acoperă
Ridicarea în poziţie ortostatică
1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului, asistenta de lângă pacient
stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele axile şi-l ridică.
Se poate menţine , la prima ridicare , câteva minute.
2. -asistenta se aşează în faţa pacient.care stă în poziţie şezând la marginea patului
-fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub axile
-pacientul se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia
- prin împingere în genunchii pacientului, centrul de greutate al asistentei coboară, crescănd astfel
forţa de ridicare a pacientului
Transportul pacienţilor
→ Transport:
~ Primar:
▪ De la domiciliu la spital.
▪ De la locul accidentului la spital.
~ Secundar:
▪ De la un salon la altul.
▪ De la o secţie la alta.
▪ De la un spital la altul.
▪ Ca domiciliu.
→ Scop:
~ Deplasarea bolnavului în stare imobilizată.
→ Mijloace de transport:
~ În spital – brancardă, fotoliu rulant, cărucior, pat rulant, ascensor.
~ În afara spitalului – autosanitară, căruţă, tren, avion, helicopter, targă, alte mijloace
improvizate.
→ Materiale necesare pentru transportul bolnavului cu targa sau căruciorul:
~ Targă (brancardă).
~ Cărucior.
~ Fotoliu rulant.
~ Pat rulant.
~ Pentru toate se va pregăti pătură sau saltea subţire, muşama, aleză, cearşaf, pernă, pături
pentru învelit.
→ Principii:
~ Bolnavul (accidentatul) va fi aşezat comod funcţie de suferinţa acuzată.
~ Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare sunt transportaţi cu
fotoliu rulant.
~ Mobilizarea se va face cu delicateţe, precauţie, ferindu-l de traumatisme, dureri sau
oboseală, pentru a nu-i agrava starea.
~ Va fi acoperit pentru a nu răci.
23
~ Va fi întotdeauna însoţit de asistentă – care va acorda şi primul ajutor.
→ Tehnică:
~ Se pregăteşte targa cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.
~ Se ridică bolnavul de 3 persoane şi se aşează pe targă.
~ 2 brancardieri pornesc de pe loc cu paşi schimbaţi pentru a micşora oscilaţiile tărgii în mers.
→ Condiţii de transport:
~ Transportul se face lin, fără zdruncinături, cu paşi schimbaţi.
~ Pe timpul transportului bolnavul va fi bine învelit.
~ Capul bolnavului va fi înainte pentru a putea fi supravegheat de brancardierul din spate – la
transportul pe plan drept.
~ În timpul transportului în pantă – urcare sau coborâre – privirea bolnavului va fi înainte
pentru a-i da sentimentul de siguranţă în timpul transportului.
~ Bolnavul operat se transportă în poziţia decubit dorsal cu capul într-o parte pentru a evita
aspirarea eventualelor vărsături.
~ În lift asistenta intră şi trage fotoliu (bolnavul cu faţa la uşă). La coborâre asistenta împinge
căruciorul înainte şi iese din lift.
~ Brancardierul împinge patul rulant, apoi urcă şi el în lift. La coborâre, iese brancardierul şi
trage patul afară. Privirea bolnavului rămâne spre ieşire.
~ Pe tot timpul transportului targa va fi menţinută în poziţie orizontală.
~ Bolnavii vor fi atent supravegheaţi.
→ Observaţii:
~ Şi bolnavii mobilizabili vor fi însoţiţi în timpul mersului prin spital, salon etc. până la
externare, respectiv ieşirea din spital.
~ Transportul cu patul rulant evită transbordările – menajând bolnavul.
~ Pe timpul transportului bolnavii sunt atent supravegheaţi.
Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament şi atenţie faţă de pacient,
ţinând cont de afecţiunea de care suferă acesta, se evită agravarea durerilor şi apariţia altor
complicaţii, cum ar fi: înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic, transformarea unei
fracturi închise într-una deschisă, provocarea de hemoragii etc.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
- evacuarea traumatizaţilor de la locul accidentului
- transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau la domiciliu după externare etc.
- transportul de la o secţie la alta; la servicii de diagnostic şi tratament; la sala de operaţii şi
de la sala de operaţii; dintr-un salon în altul; dintr-un pat în altul etc.
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi
- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor infe rioare
- inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru
- febrili, operaţi
- cu insuficienţă cardiopulmonară gravă
- psihici
Mijloacele de transport
În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul transportului, de distanţă, transportul se face cu:
- brancarda (targa)
- cărucior
- fotoliu şi pat rulant
- cu mijloace improvizate în caz de urgenţă
- cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare (aviasan)
Pregătiri
Transportul cu targa
Pregătirea tărgii
- targa se acoperă cu o pătură şi cu un cearşaf; la nevoie se acoperă cu muşama şi aleză; pernă
subţire
Pregătirea pacientului
24
- se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locului unde va
fi transportat
- se explică procedeul aşezării pe targă şi eventual se instruieşte pacientul cum poate
colabora
- în cazul în care pacientul are instalate o perluzie, sonde, drenuri etc. se vor lua măsuri de
siguranţă: sprijinirea- eventual pe un suport - a aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea
sondelor etc. în funcţie de durata şi condiţiile de transport
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi
- în caz de vărsături – tăviţă renală
- se pregăteşte documentaţia pacientului
Aşezarea pacientului pe targă
- pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie să vadă unde merge)
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă panta
este prea accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte.
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot tim pul, este mai bine ca acesta să fie
dus cu capul înainte, pentru ca, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat.
- în principiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă
Execuţia:
- -targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur
mâner astfel încât targa să atârne de-a lungul marginii patului
- aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza de-a lungul patului de
partea tărgii atârnate
- îşi introduc mâinile, cu palma şi degetele întinse, sub pacient
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ
- a doua: sprijină pacientul în regiunea lombară şi sub şezut
- a treia: susţine membrele inferioare
Prima persoană comandă mişcările:
1) ridică deodată pacientul
2) după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi
3) brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub pacient
4) se aşază pacientul pe targă, se acoperă
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu mişcările inverse.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
în decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchi flectaţi
- accidentaţii constienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se asigură
suprafaţa rigidă
- leziuni ale membrelor inferioare: sub membrul lezat, se aşază o pernă
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşază peste toracele pacientului;
eventual se fixează cu o eşarfă
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate
în poziţie şezând
- pacienţii cu traumatisme craniene, constienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul pernelor
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel incat regiunea mentoniană să atingă toracele
în poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco-pulmonar
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie
- accidentaţii cu leziuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchii flectaţi
în decubit lateral
- pacienţii în stare de comă
în decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): sub fruntea lor se aşază un sul improvizat din
cearşafuri, sau antebraţul flectat al traumatizatului
- cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
25
în decubit semiventral
- pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie salivară, în
poziţie Trendelenburg, pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor
în poziţia Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°:
- accidentaţii în stare de şoc
- în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale
în poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15º:
- accidentaţii cu fracturi ale bazei craniului
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi.
De reţinut:
în leziuni ale coloanei vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură; se
recomandă ca pacienţii să fie transportaţi în poziţia în care au fost găsiţi
în cazuri cu totul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare, chiar
improvizată (uşă, scândură lată), transportul este admis pe patură, culcat cu faţa în jos, cu
excepţia celor suspecţi de fractură a coloanei cervicale
TRANSPORTUL CU CĂRUCIORUL
Toaleta pacientului
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de asistenta
medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în menţinerea pielii în stare
de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a
vindecării. Toaleta pacientului poate fi:
- zilnică - pe regiuni
- săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului, acesta:
- n-are nevoie de ajutor
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic
- are nevoie de ajutor parţial
- necesită ajutor complet
Obiective:
- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnate cu secreţiile
glandelor sebacee şi sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de dejecţii şi alte substanţe
străine, care aderă la piele
- deschiderea orificiilor de excreţie ale glandelor pielii
- înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism
- producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort
Principii
- se apreciază starea generală a bolnavului , pentru a evita o toaletă prea lungă, prea obositoare
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului
- se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
- se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său
- se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi a bolnavului
şi pentru prevenirea escarelor
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla
- se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulaţia sanguină
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se lăsa săpunul în
apă
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
- se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse escarelor
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm
27
Etapele toaletei
Se va respecta următoarea succesiune: se începe cu faţa, gâtul şi urechile, apoi braţele şi
mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioară a coapselor; se întoarce bolnavul
în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a coapselor, din nou în decubit dorsal,
se spală gambele şi picioarele, o rg a n e l e genitale externe - îngrijirea părului, toaleta cavităţii
bucale.
DE ŞTIUT:
- înainte de a începe baia pe regiuni, asistenta va colecta date cu privire la starea pacientului - puls,
tensiune, respiraţie - ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate spăla singur, pe
care parte a corpului;
- toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor şi observarea
unor modificări - de exemplu, roşeaţă, iritaţie – luarea unor măsuri terapeutice;
- pentru activarea circulaţiei sanguine, după spălarea întregului corp, se fricţionează cu alcool
mentolat îndeosebi regiunile predispuse la escare;
- pacienţii care se pot deplasa vor face baie la duş sau la cadă, sub supravegherea personalului de
îngrijire.
DE EVITAT
- în timpul băii pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, udarea aparatului gipsat, a
pansamentului
ÎNGRIJIREA OCHILOR
Scop
- prevenirea infecţiilor oculare
- îndepărtarea secreţiilor
Pregătirea materialelor
- apă, prosop, tampoane din tifon, comprese, manuşi de baie
Pregatirea pacientului
- se informează (îngrijirea se face în cadrul toaletei zilnice)
Tehnica
- se îndepărtează secreţiile oculare de la comisura externă spre cea internă, cu ajutorul unui tampon
steril
- se spală ochii cu mâna acoperită cu mănuşi, se limpezesc şi se şterg cu prosopul curat
DE ŞTIUT:
- la pacientul inconştient, prin lipsa reflexului palpebral, pentru a menţine supleţea corneei, se
picură „lacrimi artificiale" în fiecare ochi; iar dacă ochiul rămâne deschis (corneea se usucă),
se aplică comprese îmbibate în ser fiziologic şi se îndepărtează în mod regulat secreţiile oculare.
28
diluată
se reintroduce sonda gastrică, iar sonda pentru oxigenoterapie se poate reintroduce în
cealaltă fosă nazală
se fixează sonda.
Ingrijiri ulterioare
- se controlează funcţionalitatea sondelor după curăţarea mucoasei nazale
- se supraveghează respiraţia pacientului
DE EVITAT:
- contactul mâinilor cu secreţiile nazale.
INGRIJIREA URECHILOR
Scop
- menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii si a conductului auditiv extern
- îndepărtarea depozitelor naturale (cerumen) sau a celor patologice
Pregătirea materialelor
- tampoane sterile, montate pe beţişoare, tăviţă renală, apă,săpun, manuşă de baie, prosop
Pregatirea pacientului
- se informează
- se întoarce cu capul pe partea opusă
Tehnica
- se curăţă conductul auditiv extern cu tamponul uscat
- se spală pavilionul urechii cu mâna acoperită cu mănuşa de bumbac cu săpun, curăţind cu
atenţie şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculară
- se limpezeşte, se usucă cu prosopul pavilionul urechii şi conductul auditiv extern
îngrijiri ulterioare
- se introduce în conductul auditiv extern un tampon de vată absorbant
DE ŞTIUT:
• fiecare ureche se curăţă cu un tampon separat
• dacă prin conductul auditiv extern se scurge LCR sau sânge va fi informat medicul
De evitat
• introducerea tamponului peste limita vizibilităţii (pericol de lezare a timpanului)
DE EVITAT:
ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
DE EVITAT:
Scop
- obţinerea unei aparenţe îngrijite a pacientului
- îndepărtarea depozitului subunghial, care conţine germeni patogeni
- evitarea leziunilor cutanate prin grataj la pacienţii cu prurit şi de asemenea la pacienţii agitaţi
Zilnic: unghiile se spală cu apă şi săpun şi cu periuţa de unghii. Pentru spălarea piciorului, acesta
va fi introdus într-un lighean cu apă, după care se va face tăierea unghiilor.
Pregătirea materialelor
- apă, săpun, periuţă, forfecuţă de unghii, pilă, prosop.
Pregatirea pacientului
- se informează, se aşează comod, relaxat.
Tehnica
- se taie unghiile cu atenţie, la nivelul degetului, pentru a degaja părţile laterale spre a nu se aduna
murdăria, apoi, se pilesc; mâna sau piciorul se aşează pe un prosop pe care se adună
fragmentele tăiate
DE ŞTIUT :
- instrumentele după utilizare se dezinfectează
DE EVITAT :
- lezarea ţesuturilor adiacente (risc de hemoragie la hemofilici, risc de infecţii
- panariţii - la diabetici)
ÎNGRIJIREA PĂRULUI
Scop
- pentru starea de bine a pacientului
- igienic- spălare la una-două săptămâni, la pacientul cu spitalizare îndelungată.
- distrugerea paraziţilor
- pregătirea pentru examen E.E.G.
- pregătirea pentru operaţie la faţă, nas
Contraindicaţii
- fracturi ale craniului, traumatisme mari, pacienţi cu stare generală alterată, febrili, cu boli ale
pielii capului
Zilnic: se face perierea, pieptănarea şi, eventual, împletirea părului
30
Pregătiri
Condiţii de mediu
- temperature 22-24ºC
- închiderea ferestrelor , evitarea curenţilor de aer
Pregătirea materialelor
- pieptene, şampon, săpun insecticid (dacă este cazul), uscător, lighean, apă caldă, muşama, aleză,
prosoape
Pregatirea pacientului
- se informează
- poziţia se alege în funcţie de starea sa :
- şezând pe un scaun
- şezând în pat
- decubit dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace
- decubit dorsal, oblic în pat
Tehnica
- se pregăteşte patul şi se protejează cu muşama şi aleză
- se umezeşte părul, se şamponează
- se masează uşor pielea capului cu pulpa degetului, se spală de două-trei ori
- se limpezeşte părul din abundenţă, se acoperă cu prosopul uscat
- se usucă părul, se piaptănă cu blândeţe
Ingrijiri ulterioare
- se acoperă capul pacientului cu o băsmăluţă
- se reinstalează pacientul în poziţie confortabilă
- obiectele folosite se dezinfectează
TOALETA INTIMĂ
Scop
- igienic
- menţinerea unei stări de confort fizic
Părţile intime ale corpului sunt expuse infecţiilor, ulcerelor de presiune, mirosurilor neplăcute,
având în vedere anatomia şi fiziologia lor (pliuri ale pielii, orificii naturale ale corpului, glande,
organe excretoare).
Se execută de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, cu sonde vezicale, înaintea
intervenţiilor chirurgicale în regiunea anală, organe genitale sau pe căile urinare şi în
perioadele menstruale.
Dacă pacientul este independent, i se pregătesc materialele pentru a se îngriji singur.
Pregătirea materialelor
- paravan, două bazinete, tampoane sterile din vată, pensă porttampon, cană cu apă caldă, săpun
lichid, prosop, mănuşă de cauciuc, mănuşă de baie, muşama,aleză, se controlează temperatura
apei.
Pregatirea pacientului
- se informează, se asigură intimitatea
- se pregăteşte patul cu muşama, pacientul fiind în poziţie ginecologică
- se serveşte un bazinet pentru a-şi goli vezica urinară
- rămâne în poziţie ginecologică cu al doilea bazinet curat sub regiunea sacrată
Tehnica
- se îmbracă mănuşa de cauciuc, apoi cea de baie
- se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă şi săpun lichid
- se limpezeşte abundent
- se scoate bazinetul
- se usucă regiunea genitală anală, pliurile
- se pudrează cu talc pliurile
Ingrijiri ulterioare
- se îndepărtează materialele, se aranjează patul
31
- pacientul este aşezat comod
DE ŞTIUT:
spălarea organelor genitale externe se poate face cu tampoane de vată montate pe pensa
porttampon
la bărbat, se degajă glandul de prepuţ şi se spală cu prudenţă (se previne pătrunderea săpunului
în uretră)
DE EVITAT:
- contaminarea regiunii genitale cu microorganisme din regiunea anală, prin mişcări de
spălare dinspre anus spre simfiza pubiană
ESCARELE DE DECUBIT
→ Definiţie:
32
~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită
compresiunilor lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de
toleranţa pielii la tensiune îndelungată.
→ Cauzele escarelor:
~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare
sau de aparat gipsat.
~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.
~ Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare
cerebrale repetate.
→ Regiunile predispuse la escare sunt:
~ În decubit dorsal:
o Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.
o Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
Metode de prevenire a escarelor (se adresează cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă
„cartea de vizită" a asistentei medicale. Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea
lor fiind variabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată):
~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi
ungerea regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât
pielea umedă sau uscată.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse; pudrarea cu talc, local.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda
Foley. Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal,
decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral.
~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se
notează orele de schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona
de masaj.
~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se
folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la
escare.
~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile
predispuse escarelor (exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată
(exemplu pentru călcâie).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor
lenjeriei de pat şi lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin
comprimare tulburări locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
→ Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele
descuamate, destupă glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant
masând uşor regiunile respective. În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald,
geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
33
→ Tratamentul curativ este descurajant.
~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze
ultraviolete, pudră, îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.
→ Observaţii:
~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune
îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea.
Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
CAPTAREA DEJECTIILOR
CAPTAREA URINII
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Golirea vezicii urinare la pacientul imobilizat
- Măsurarea cantităţii de urină eliminată
- Observarea aspectului urinii
- Obţinerea unei mostre de urină pentru examinare
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Paravan
- Ploscă sau urinar
- Hârtie igienică
- Materiale pentru toaleta locală (dacă este cazul)
- Muşama şi aleză pentru protecţia patului
- Materiale pentru spălarea mâinilor pacientului
- Mănuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să-şi invingă jenă şi să solicite plosca sau urinarul când are nevoie
- Asiguraţi pacientul că-i va fi respectată pudoarea
b) FIZICĂ:
- Izolaţi pacientul cu un paravan
- Evaluaţi resursele pacientului ca să vedeţi dacă poate participa
- Asezaţi pacientul într-o poziţie adecvată care să-i permită evacuarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. La pacientul în stare gravă, care necesită ajutor
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Ridicaţi pătura
- Protejaţi patul cu muşama şi aleză
- Dezbrăcaţi partea inferioara a corpului (daca este cazul)
- Încălziţi plosca sau urinarul prin clătire cu apă caldă şi uscaţi prin ştergere cu hârtie igienică
- Introduceţi plosca sub pacient respectând paşii de la captarea materiilor fecale sau aşezaţi urinarul
între coapsele pacientului
2. La pacienţii de sex masculin, penisul se introduce în urinar sau se orienteza spre plosca (bazinet)
- Lăsaţi pacientul câteva minute singur
- Îndepartati plosca su urinarul
- Ajutaţi pacientul sa-şi spele mâinile
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Ajutaţi pacientul sa se îmbrace (daca este cazul)
34
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă sau într-o poziţie recomandată
- Întindeţi lenjeria de corp şi de pat
- Îndepărtaţi aleza sau înlocuiţi-o dacă s-a umezit
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi paravanul
- Îndepărtaţi plosca sau urinarul în vederea golirii
- Măsuraţi cantitatea şi observaţi aspectul după care goliţi şi clătiţi plosca sau urinarul
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi cantitatea, culoarea şi aspectul, întreruperea jetului, eventualele senzaţii neplăcute (jenă,
usturime)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATUL AŞTEPTAT
- Pacientul îşi goleşte cu uşurinţă vezica, exprimă stare de confort şi nu acuză jenă
- Cantitatea este normală, culoarea gălbuie, aspect clar
REZULTATE NEDORITE/ CE FACEŢI?
- Urinează cu dificultate, în cantitate mică, acuză usturimi
- Urina este tulbure, decolorată, hipercromă, roşie (conţine sânge)
- Se anunţa medicul
- Se culeg informaţii în legătura cu medicamentele administrate care se elimină prin urină şi
produc modificări
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Asigurarea intimităţii pacientului imobilizat în vederea eliminării asistate a materiilor fecale
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Paravan
- Bazinet (ploscă)
- Materiale pentru efectuerea toaletei
- Hârtie igienică
- Materiale pentru spălarea mâinilor pacientului
- Muşama, aleză
- Manuşi de unică folosinţă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să-şi învingă jena şi să solicite servirea ploştii atunci când are nevoie
- Asiguraţi pacientul că i se va respecta pudoarea şi intimitatea
- Stabiliţi cu pacientul un orar (de ex. dimineaţa şi seara)
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie adecvată
- Evaluaţi resursele pacientului pentru a stabili cum poate participa
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi-vă mâinile
- Îmbrăcaţi mânuşile de unică folosinţă
- Ridicaţi pătura şi protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Dezbrăcaţi pacientul de la brâu în jos
- Încălziţi bazinetul metalic prin clătire cu apă caldă; uscaţi-l prin ştergere cu hârtie igienică
- Asiguraţi confortul psihic prin ridicarea capătului cefalic al patului dacă starea pacientului o
permite
- Aşezaţi muşamaua sub bazinul pacientului/clientului
- Rugaţi pacientul să se ridice sprijinindu-se pe coate şi plante
- Introduceţi o mână pe sub mijlocul pacientului pentru a-l susţine
- Introduceţi plosca/bazinetul sub pacient cu cealaltă mână şi asiguraţi-vă că este bine aşezat
35
- Solicitaţi ajutorul unei alte persoane pentru ridicarea pacientului dacă starea nu-i permite să
participe
- Asigurati-vă că la pacienţii de sex masculin penisul este orientat în bazinet
- Acoperiţi pacientul pană termina actul defecării
- Lasaţi pacientul singur, dar nu vă îndepărtaţi foarte mult, astfel încât să vă poată anunţa când
termină
- Oferiţi pacientului hârtie igienica după defecare, dacă starea acestuia o permite
- Îndepărtaţi bazinetul/plosca, acoperind-o cu un material impermeabil
- Efectuaţi la nevoie toaleta regiunii perianale pe alt bazinet special pregătit
- Oferiţi apă, săpun şi prosop pacientului pentru spălarea mâinilor dacă a folosit hârtie igienică
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Îndepărtaţi muşamaua
- Coborâţi capătul cefalic al patului până la o poziţie comodă pentru pacient
- Verificaţi lenjeria de pat şi de corp să nu fie umedă sau cutată
- Ajutaţi pacientul să îmbrace pantalonul de pijama
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi paravanul şi aerisiţi salonul
- Îndepărtaţi materialele utilizate şi asigurati-vă că plosca a fost golită şi curăţată
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi cantitatea eliminată în foaia de temperatură sau în planul de îngrijiri
- Descrieţi eventuale aspecte patologice ale scaunului (culoare, formă, prezenţa sângelui, puroiului,
mucusului), prezenţa durerii
• Prezentaţi la vizită scaunul cu aspect modificat
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Scaunul eliminat de pacient este de aspect şi consistenţă normale
- Pacientul prezintă stare de confort
Rezultate nedorite:
• Ce faceţi dacă:
Pacientul/clientul nu poate elimina
- Verificaţi dacă stă în poziţie comodă
- Verificaţi dacă nu prezintă fecaloame
- Lasaţi pacientul singur pentru a-i respecta pudoarea şi intimitatea
- Informaţi medicul
CAPTAREA SPUTEI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Prevenirea răspândirii infecţiei
- Observarea aspectului
- Obţinerea unor mostre pentru examene de laborator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Pahar conic gradat, scuipătoare sau cutie Petri sterilă
- Soluţie dezinfectantă (pentru inactivarea germenilor)
- Şerveţele de hârtie
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului importanţa colectării sputei pentru prevenirea răspândirii infecţiei şi
protecţiei mediului
- Înştiinţaţi pacientul să nu înghită sputa
b) FIZICĂ:
- Tapotaţi uşor toracele şi rugaţi pacientul sa tuşească pentru a se desprinde mai uşor secreţiile
36
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul care tuşeşte şi expectorează
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţa
- Daţi pacientului scuipătoarea sau cutia Petri în care aţi pus soluţie dezinfectanta cu excepţia
situaţiilor în care se urmăreşte recoltarea pentru examene de laborator
- Instruiţi pacientul să elimine sputa numai în colectorul primit şi să nu arunce pe jos, să nu scuipe
în batistă, să acopere vasul de fiecare dată, să nu pună resturi de ţigară
- Schimbaţi scuipătoarea/ cutia Petri de cel puţin 2 ori pe zi sau de câte ori este nevoie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Ajutaţi pacientul imobilizat să-şi clătească gura cu apă pentru a îndepărta senzaţia de greaţă şi
oferiţi-i şervetele de hârtie pentru a se şterge
- Sfătuiţi pacientul să stea într-o poziţie care să faciliteze o mai bună respiraţie şi eliberarea căilor
respiratorii
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi conţinutul scuipătorii după ce aţi observat aspectul, culoarea, cantitatea
- Respectaţi cu stricteţe precauţiunile universale pentru prevenirea transmiterii infecţiilor
- Asiguraţi-vă că după golire, colectoarele au fost spălate cu apă rece apoi cu apă caldă folosind o
perie ţinută în soluţii dezinfectante
- Păstraţi scuipătorile în locuri izolate şi asiguraţi-vă că se sterilizează corect în vederea folosirii
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Cantitatea (măsurată cu paharul gradat) dacă este necesar
- Culoarea, forma şi compoziţia (roşie, roz, brună, spumoasă, purulentă)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE DORITE
- Pacientul respectă recomandările făcute, nu sunt posibilităţi de răspândire a infecţiei
REZULTATE NEDORTTE / CE FACEŢI?
- Pacientul nu este colaborant, nu respectă recomandările făcute
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a sta de vorbă şi a educa pacientul
- Solicitaţi ajutorul familiei pacientului dacă este necesar
- Există risc de infecţii nosocomiale
- Aplicaţi toate precauţiunile universale
- Informaţi medicul
CAPTAREA VĂRSATURILOR
OBIECTIVELE PROCEDURII
• Evitarea murdăririi lenjeriei
• Evitarea aspirării conţinutului gastric în căile respiratorii
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- 2 tăviţe renale curate, uscate
- Muşama
- Aleză
- Pahar cu apă
- Şerveţele de hârtie, prosop
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi pacientul să respire adânc pentru a reduce puţin senzaţia de vomă
- Asiguraţi pacientul că sunteţi lângă el
b) FIZICĂ:
- Ridicaţi pacientul în poziţie şezând dacă starea permite sau aşezaţi-l în decubit cu capul întors
într-o parte cu un prosop sau o aleză sub cap
EFECTUAREA PROCEDURII:
37
- Îndepărtaţi proteza dentară dacă există
- Susţineţi cu o mână fruntea pacientului iar cu cealaltă tăviţa renală sub bărbie sau lângă faţa
pacientului în funcţie de poziţie
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă să-şi clătească gura şi colectaţi într-o taviţă renală curată
- Ştergeţi gura pacientului cu un şerveţel sau oferiţi-i şerveţelul dacă starea permite
- Ajutaţi-l să se aşeze într-o poziţie comodă
- Supravegheaţi atent pacientul aşezat în decubit să nu-şi aspire conţinutul stomacal dacă vărsătura
se repetă
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi tăviţa renală din salon
- Goliţi, spălaţi şi dezinfectaţi tăviţa (dacă nu este nevoie să păstraţi conţinutul)
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora
- Conţinutul (mucos, alimentar, bilios, fecaloid, sânge)
- Cantitatea, mirosul
- Simptome premergătoare
- Alte acuze ale bolnavului
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE
- Pacientul exprimă stare de confort, fără senzaţie de vomă
REZULTATE NEDORITE / CE FACEM?
- Senzaţia de vomă se menţine, vărsătura se repetă
- Sfătuiţi pacientul să respire adânc
- Nu serviţi aceeaşi tăviţă care conţine voma deoarece simpla vedere declanşează reflexul
de vomă
- Anunţaţi medicul
- Vărsătura conţine sânge, resturi de medicamente sau alimente
- Păstraţi vărsătura şi prezentaţi-o medicului
- Recoltaţi o mostrâ din vărsăturile care conţin resturi de medicamente sau alimente
ingerate (dacă este indicat)
38
ALIMENTAREA PACIENTULUI
= introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale:
- sondă gastrică sau intestinală
- pe cale parenterală
- clismă picătură cu picătură
- gastrostoma.
Scop: hrănirea pacienţilor
- inconştienţi
- cu tulburări de deglutiţie
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
- în stare gravă,
- cu negativism alimentar.
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
DEFINIŢIE: asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale
bolnavului.
Prin alimentaţie se urmăreşte:
- acoperirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii (copii) cât şi
cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate;
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a metabolismului,
creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului;
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare;
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei înbolnăviri latente, să împiedice transformarea
bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor;
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale
organizmului
→ Definiţie:
~ Raţia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală, pe 24 ore,
conţinute în dietă.
39
→ Condiţii:
~ Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
~ Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
~ Se măsoară în calorii.
~ Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.
~ Calculul se face în funcţie de vârstă, sex, greutate, activitate.
→ Necesar caloric:
~ În repaus absolut = 25 calorii / kg corp.
În activitate minimă = 30 calorii / kg corp.
În activitate medie = 35 calorii / kg corp.
În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii / kg corp.
În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii / kg corp.
~ Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
~ Un copil necesită un plus de 30% calorii.
~ Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
~ Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
~ Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
~ Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
Dacă organismul este supus unui regim de foame va consuma din resursele proprii (rezerve)
circa 11g / 24 h, slăbire rapidă mascată printr-o retenţie mascată de apă.
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi calculată ţinându-se seama de valoarea
energetică a principiilor alimentare (hidraţi de carbon, proteine = 4,1 calorii, grăsimile = 9,3 calorii
În acest scop asistenta trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii în timpul spitalizării;
- să aprecieze cheltuielile energetice în plus;
- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele care trebuiesc afişate în camera
asistenţilor;
- să observe
Asigurare necesităţilor calitative
- regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea
tuturor funcţiilor organismului în condiţii normale
40
Hidraţi de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar); excepţii fac
diabetul zaharat, colita de fermentaţie
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe
Substanţe proteice:
- materiale plastice ale organismului
- materie primă a fermenţilor şi hormonilor
- creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:
- insuficienţă hepatică
- tulburări de digestie
- arsuri întinse
- hemoragii
- boli febrile
- necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/ 24 h
Grăsimile
- substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5 g/kg corp,
ceea ce reprezintă 30-40% din raţia energetică totală a organismului
- raţia de grăsimi se reduce în:
- insuficienţă hepatică
- insuficienţă pancreatică
- nefroză
- ateromatoză
- obezitate
- se măreşte în:
- stări de subnutriţie
- arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
- necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
- necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
- 150 mg vit.C
- 25 mg vit. B, B6
- 8 mg vit. PP
- 20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor, salatelor, legumelor
Apa şi sărurile minerale
- necesităţile de apă zilnică sunt 2500-3000 ml/24 h
- necesităţile de Na 4 g/24 h
K 3,4 g/24 h
Ca 2 g
Mg 0,15 g
Fe, I – cantitate mai mică
- necesarul de apă şi săruri minerale creşte în :
- transpiraţie abundente
- diaree, vărsături
- hemoragii
- plasmoragii (arsuri întinse)
- diureză exagerată
- boli febrile
Pierderile de apă se completează cu ape minerale, supe, sucuri, soluţie Ringer
Pierderile de săruri se completează cu soluţii hipertonice de săruri minerale
Deci necesităţile calitative ale organismului cuprind compoziţia chimică şi starea de agregare a
alimentelor (lichide, semilichide, solide)
Alimentele supuse proceselor de pregătire suferă transformări calitative în compoziţia lor chimică:
- prăjirea grăsimilor eliberează acizi graşi greu suportaţi în afecţiuni duodenale, vezicale, interzişi
în boli ulceroase;
- prin prăjire carnea îşi păstrează toate substanşele componente
41
- prin fierbere carnea pierde substanţe organice şi minerale;
- alimentele preparate la cald rămân sărace în vitamine.
ALIMENTAŢIA DIETETICĂ
Regimuri alimentare
Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a
pacientului prin alimentele ingerate
Înseamnă o contribuţie la tratarea pacientului, prin alimentele ingerate. Regimurile dietetice
sunt foarte variate, în funcţie de calitatea şi cantitatea alimentelor ce le compun.
în funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice si hipercalorice. Din punct de
vedere calitativ ele sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
- la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a alimentelor,
de modul de preparare, precum şi de starea lor de agregaţie;
- echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
- în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
- în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei
toleranţe;
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
- produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase
sau morcovi.
- în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea echivalenţelor
calitative şi cantitative ale principiilor alimentare.
- numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de stadiul şi de
gravitatea acestora.
Regimul - indicaţii
hidric - în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
- alimente permise:
- supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite,
zeamă de orez, supe diluate şi degresate din carne, apă fiartă şi răcită
Hidro- - indicaţii
zaharat - perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală acută,
insuficienţa hepatică acută, colecistita acută, în perioada febrilă a bolilor infecţioase
- alimente permise
- sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de
orez
- se administrează în cantităţi mici şi repetate
Semili- - indicaţii
42
chid - colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza
hepatică, varice esofagiene, după primele zile ale infarctului miocardic acut
- alimente permise:
- supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte,
făinoase, sufleuri de brânză de vaci
- mese mici cantitativ si mai frecvente
Lactat - indicaţii
- în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după
hemoragia digestivă superioară
- alimente permise
-1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână
Lacto- vegetarian
făinos -indicaţii
- după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac
- alimente permise
-brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă,
făinoase
Hepatic - indicaţii
- hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic
- alimente permise
- brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită,
legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase, unt 10 g/zi, ulei 20-30
g/zi.
Renal - indicaţii
- glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală -alimente permise
- salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot, supe de
legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă, gălbenuş de ou,
frişcă, pâine fără sare
Cardio- - indicaţii
vascular - cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua
săptămână de boală
- alimente permise
- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau
coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei 30 g/zi
Diabetic - indicaţii
- diabetul zaharat
- alimente permise
- în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite în mod
obligatoriu şi alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase,
legume uscate, fructe
-alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne,
sosuri fără făină, ulei
Hipo- - indicaţii
caloric - obezitate, hipertensiune arterială
- alimente permise
- 240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de vaci,
carne albă, legume, mere
- 600 calorii din aceleaşi alimente
După criteriile cantitative regimul dietetic poate fi :
a. hipocaloric – obezitate
- cruţarea unor organe.
b. hipercaloric – pacienţi subnutriţi.
43
MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI
Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea aportului
caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat
pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială,
constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacienta mănâncă singură în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientei i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Pregătiri
materiale
- tavă
- farfurii
- pahar cu apă sau cană cu cioc
- şervet de pânză
- cană de supă
- tacâmuri
asistenta medicala
îmbracă halatul de protecţie
aşază părul sub bonetă
se spală pe mâini
pacient
se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul
uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
i se protejează lenjeria cu un prosop curat
se protejează cu un prosop în jurul gâtului
se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură
Servirea mesei
asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
verifică temperatura alimentelor(pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul
alimentelor), gustând cu o altă lingură
îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale
pacientului
este şters la gură, i se aranjează patul
se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la
formarea escarelor
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în
procesul vindecării
se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
se oferă pacientului cantităţi nu prea mari-deoarece , neputând să le înghită, ar putea să le aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin
mijloace artificiale.
Se realizeaza prin următoarele procedee:
44
sondă gastrică sau intestinală
gastrostomă
clismă
parenteral
Scop:
hrănirea pacienţilor inconştienţi
cu tulburări de deglutiţie
cu intoleranţă sau hemoragii digestive
operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
în stare gravă; negativism alimentar
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Veselă şi tacâmuri
- Cană simplă
- Cană specială cu cioc sau în funcţie de starea pacientului, tub pentru administrarea lichidelor
- Tavă, cărucior pentru alimente
- Alimente conform regimului recomandat
- Şervetele de masă
- 2 prosoape (şervete) pentru protecţia lenjeriei de corp şi pat
PREGĂTIREA PACIENTULUI
CULEGEŢI DATE DESPRE:
- Afecţiune, regim, orarul meselor, repartizarea alimentelor pe mese
- Posibilităţile de mobilizare, dacă pacientul este imobilizat, dacă are indicaţie de repaus
- Posibilitatea de a-şi folosi membrele superioare şi nivelul de autonomie (se poate alimenta singur-
activ, sau este alimentat de altă persoană- pasiv)
45
- Efectuarea unor examene care impun un anumit regim sau restricţii alimentare înainte sau după
acestea
- Administrarea unor medicamente înainte, în timpul mesei sau după masă
- Preferinţele alimentare ale pacientului
a) PSIHICĂ:
- Stimulaţi autonomia
- Explicaţi pacientului importanţa alimentaţiei şi a respectării regimului pentru evoluţia favorabilă
a bolii
b) FIZICĂ:
- Respectaţi recomandările cu privire la mobilizarea ei asiguraţi pacientul de ajutorul dumneavostră
- Ajutaţi pacientul să se spele pe mâini
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie confortabilă în raport cu starea sa generală:
• Şezând la masă în salon sau în pat
• Semişezând pentru pacientul care se poate ridica puţin
• În decubit lateral stâng dacă pacientul este dreptaci, cu capul uşor ridicat
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru servirea mesei: salonul este aerisit, au fost
îndepărtate ploştile şi urinarele, nu se fac tratamente, nu se face curat în salon
- Identificaţi pacientul şi regimul alimentar recomandat
- Ajutaţi pacientul să-şi spele mâinile
- Pregătiţi alimentele pe o tavă acordând atenţie aspectului estetic
- Îmbrăcaţi un halat curat şi manuşi
a)Alimentarea activă
Servirea mesei la pat în poziţie şezând sau semişezând
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă
- Protejaţi lenjeria pacientului cu ajutorul unui prosop dacă este cazul
- Aşezaţi tava cu alimente în faţa pacientului sau adaptaţi o masuţă specială
- Ajutaţi pacientul să taie alimentele dacă este necesar
- Observaţi dacă pacientul consumă toate alimentele
Alimentarea activă la pat în poziţie de decubit lateral
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral lăsând liber braţul dominant (de obicei drept)
- Ridicaţi uşor capul pacientului şi protejaţi patul pacientului cu un prosop curat
- Aşezaţi sub bărbia pacientului un prosop curat
- Puneţi tava cu alimente pe marginea patului, pe un taburet sau pe noptieră aşa încât pacientul să
vadă ce mănâncă
- Taiaţi alimentele în bucăţi mici
- Ajutaţi pacientul să bea lichide prin sucţiune sau cu ajutorul unei căni speciale
b) Alimentaţia pasivă
- Aşezaţi pacientul în poziţie şezând (dacă are membrele superioare afectate) sau semişezând (dacă
este imobilizat, adinamic, epuizat, în stare gravă)
- Protejaţi lenjeria de pat şi de corp folosind prosoape curate
- Plasaţi tava cu alimente pe noptieră, pe un taburet sau pe o măsuţă adaptabilă la pat
- Asezaţi-vă în partea dreaptă a pacientului (de regulă) pe un scaun, verificaţi temperatura
alimentelor
- Ridicaţi cu o mână (stânga) capul bolnavului cu pernă şi administraţi supa cu lingura pe jumătate
plină
- Asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit înainte de a administra o nouă cantitate
- Rezervaţi-vă suficient timp pentru a putea face mici pauze dacă este nevoie
- Tăiaţi alimentele în bucăţi mici fără să le atingeţi cu mâna
- Încurajaţi pacientul să consume alimentele purtând o discuţie agreabilă
- Folosiţi linguriţa sau o pipetă dacă pacientul este în stare foarte gravă sau are tulburări de
deglutiţie
- Observaţi permanent faciesul pacientului
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
46
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă dacă nu poate singur
- Refaceţi patul, îndepărtaţi eventualele firmituri sau schimbaţi lenjeria dacă este necesar
- Verificaţi dacă prezintă cumva senzaţie de greaţă
- Ajutaţi pacientul să-şi facă toaleta cavităţii bucale
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi vasele muradare şi resturile alimentare
- Aerisiţi încaperea
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi în dosarul de îngrijire cantitatea de alimente şi lichide ingerate
- Modificările de apetit: dispariţia, diminuarea, exagerarea, refuzul alimentelor, nu-i place
mâncarea, respectă restricţiile religioase, refuză anumite alimente
- Prezintă sete exagerată
- Acuză senzaţie de greaţă, de rău în timpul mesei sau după masă
- Acuză senzaţia de plenitudine
- Refuză regimul recomandat, consumă alimente nepermise
- Recomandări speciale care trebuie comunicate turei următoare: mese mici şi dese, în timpul
nopţii, restricţie alimentare pentru examinările din zilele următoare
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul consumă întreaga cantitate de alimente şi se hidratează corespunzător
- Exprimă stare de confort
- Respectă regimul alimentar, o parte din simptome au dispărut
Rezultate nedorite / Ce faceţi
- Pacientul nu consuma întreaga cantitate de alimente
- Cercetaţi cauzele: apetit diminuat, condiţii necorespunzătoare de servire a mesei, nu-i plac
alimentele, consumă alimente aduse de aparţinători, îşi respecta religia
- Pacientul refuză anumite alimente, acuză greaţă
- Se consemnează observaţiile şi se anunţă medicul
ALIMENTAŢIA PASIVĂ
→ Definiţie:
~ Alimentaţia pacientului de către altă persoană, când starea generală nu le permite să se alimenteze singuri şi
trebuie ajutaţi.
→ Scop:
~ Hrănirea bolnavilor imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi fizic, adinamici, în stare gravă sau cu uşoare tulburări de
deglutiţie.
→ Materiale necesare:
~ Tavă.
~ Veselă.
~ Pahar cu apă sau cană cu cioc.
~ Şervet.
~ Tacâmuri.
~ Lingură de gustat.
→ Pregătirea asistentei:
~ Se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă halat de protecţie, mănuşi de aţă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se aşează în poziţie semişezând, cu capul uşor aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
~ Se protejează lenjeria cu prosop în jurul gâtului.
~ Se aşează mâncarea în faţa bolnavului, pe masă în aşa fel încât să vadă ce mănâncă.
→ Servirea mesei:
~ Asistenta se aşează în dreapta, verifică temperatura alimentelor şi gustul lor.
~ Serveşte lichidele cu lingura sau cu cană cu cioc.
~ Alimentele solide sunt tăiate în bucăţi foarte mici.
~ Se îndepărtează eventualele resturi alimentare ajunse accidental sub bolnav.
47
~ Schimbă lenjeria murdărită.
~ Strânge vesela şi aeriseşte salonul.
→ Observaţii:
~ Nu se servesc alimente reci sau fierbinţi.
~ Nu se dau cantităţi mari.
~ Se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei.
~ Nu se ating şi nu se gustă alimentele care au fost în gura bolnavului.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia accidentală sau voluntară de
substanţe caustice.
- Asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea intervenţiei pentru esofagoplastie
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- o pâlnie din plastic; recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai); regimul de stenoză esofagiană:
alimente solide tocate mărunt şi pasate; bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Oferiţi pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe stoma pentru a-i
reduce teama şi a obţine colaborarea sa
- Încurajaţi pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
b) FIZICĂ:
- Asezaţi pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu spătar, astfel încât
sonda să fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
EFECTUAREA PROCEDURII:
• Explicaţi pacientului care se alimentează singur:
- să-şi spele mâinile
- să îndepărteze dopul de la sondă
- să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
- să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru a nu destinde
brusc stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu ajutorul baghetei de
plastic sau lemn
48
- să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea alimentului pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită tulburărilor de
digestie şi de absorbţie existente
- să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
- să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
- să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează "regurgitarea"
conţinutului pe sondă
- să-şi spele mâinile după masă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi tegumentul din jurul stomei
- Protejaţi pielea cu un unguent cu zinc şi refaceţi pansamentul din jurul stomei în cazul regurgitării
sucului gastric.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respectă indicaţiile oferite.
- Toleranţa digestivă este bună.
- Cantitatea de alimente este adaptată posibilităţilor de digestie şi de absorbţie ale stomacului.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Pacientul nu este compliant.
- Pacientul manifestă atitudini de respingere a imaginii corporale modificate.
- Incurajţi pacientul să-şi accepte imaginea
- Toleranţa digestivă este scăzută.
- Capacitatea de digestie şi de absorbţie a stomacului este redusă iar pacientul prezintă semne de
denutriţie.
- Informaţi medicul pentru a stabili conduita terapeutică!
OBIECTIVELE PROCEDURII
• Introducerea alimentelor în stomac folosind sonda nazo-gastrică la:
- pacienţii inconştienţi,
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie,
- pacienţii cu negativism alimentar, cu intoleranţă sau hemoragii digestive,
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv şi organele anexe,
- pacienţii cu stricturi esofagiene şi ale cardiei, care împiedica pătrunderea bolului alimentar din
cavitatea bucală în stomac.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pe o taviţă medicală se vor pregăti:
- Sonda gastrică, sonda duodenală Einhorn, sonde intestinale din cauciuc sau sonde din polietilen
- Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
- Soluţie de cocaină 2%
- Glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere
- Leucoplast
- Seringi
- Aparat de perfuzie a alimentelor
- Tavâ medicală, muşama
- Mănuşi de unică folosinţă
- Raţia de lichide alimentare
- Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi mâinile şi îmbracaţi mănuşi
49
- Introduceţi sonda gastrică, verificaţi poziţia acesteia şi fixaţi extremitatea liberă a sondei cu
leucoplast de faţa şi urechea pacientului (vezi tubajul nazo-gastric)
- Controlaţi conţinutul gastric şi la nevoie aspiraţi staza
- Folosiţi amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji sau alte
conglomerate, care ar putea astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon împăturit în 8 straturi)
- Pregătiţi aparatul de perfuzie, umpleţi rezervorul picuratorului, eliminaţi aerul din tubul de
legătură şi racordaţi perfuzorul la sondă
- Introduceţi raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat la extremitatea
liberă a sondei
- Încălziţi lichidul alimentar la temperatura corpului
- Verificaţi viteza de scurgere a picuratorului; nu se va administra mai mult de 200-250 ml într-o
oră
- Administraţi pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a sondei, apoi
insuflaţi puţin aer, pentru a o goli complet şi închideţi extremitatea liberă cu o clamă Hoffmann sau
o pensa Pean, împiedicând picurarea rămăşiţelor de lichid din sondă în faringe şi laringe, acestea
putând fi aspirate de bolnavul inconştient, lipsit de reflexul tusei.
- Asiguraţi-vă că pacientul primeşte raţia adecvată, cantitativ şi calitativ şi i se asigură necesarul de
lichide
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi includeţi sonda între două administrări
- Urmăriţi pacientul pentru a sesiza apariţia greţurilor, vărsăturilor, balonării, crampelor, diareei
- Îndepărtaţi sonda când se termină indicaţia de alimentare artificială, respectând paşii de la tubajul
nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de cauciuc, 4-7 zile - sondele de
polietilen)
- Lasaţi un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopţii până la montarea unei noi sonde, pentru
refacerea circulaţiei la nivelul mucoasei şi, dacă nu există o contraindicaţie, schimbaţi nara
- Mobilizaţi sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei
- Verificaţi dacă senzaţia de foame a dispărut sau a diminuat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtaţi mănuşile şi materialele folosite în containere speciale;
- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura şi numele celui care a efectuat-o
- Data, ora, cantitatea şi felul alimentelor administrate
- Reacţii adverse, intoleranţă (greaţă, vomă)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastrică
- Pacientul este satisfăcut
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
Pacientul prezintă greaţă, vărsături
- Consultaţi medicul
- Poate fi o intoleranţă sau o reacţie la unele alimente
Pacientul prezintă leziuni la nivelul mucoasei nazale şi uscăciunea mucoasei bucale
- Asiguraţi o bună igienă a cavităţii bucale ,
- Mobilizaţi sonda
- Schimbaţi nara după asigurarea unui repaus între îndepărtarea şi repunerea sondei
Pacientul prezintă tuse şi semne de sufocare
- Ati greşit procedura şi alimentele au ajuns în căile aeriene
- Retrageţi sonda şi o reintroduceţi pe cale esofagiană
- Anunţaţi medicul pentru a stabili măsuri de prevenire a bronhopneumoniei de aspiraţie
- Acordaţi o atenţie deosebită pacientului inconştient
RECOMANDĂRI
50
- Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menţinerea lor peste acest termen poate cauza
leziuni ale mucoasei nazale
- Sondele de polietilen pot fi menţinute şi tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
- Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei, favorizând prin
aceasta circulaţia sanguină normală la nivelul suprafeţelor apăsate de ea;
- La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după care se va putea
reintroduce, însă prin nara de parte opusă.
- Este important ca alături de aportul caloric şi vitaminic, pacientul să primească şi raţia
corespunzătoare de lichide pentru acoperirea necesităţilor hidrice care trebuie calculate exact.
DE ŞTIUT :
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult
timp pe această cale , sonda se introduce endonazal
sondele de polietilen se menţin mai mult de 4-6 zile , cele de cauciuc maximum 2-3 zile
fiind traumatizante (produc escare ale mucoaselor)
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de
perfuzat utilizând vase izoterme.
ALIMENTAREA PARENTERALĂ
CAPITOLUL III
MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA
FUNCŢIILOR VITALE
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea nivelului curent a căldurii corpului;
- Aprecierea evoluţiei unor boli;
- Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de scăderea temperaturii
corpului;
- Evaluarea refacerii pacientului după boală.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
În funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
- Termometru din sticlă, oral sau rectal;
- Termometru uzual pentru axilă.
- Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală;
- Mănuşi de unică folosinţă (opţional), comprese de tifon;
- Ceas de mână;
- Culoare albastră (creion, pix, cariocă);
- Foaie de temperatură (f.t.)
- Caiet de adnotări personale;
- Recipient cu soluţie de cloramină 1%
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura pacientului pentru a oţine colaborarea sa;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea temperaturii
corporale:
- Decubit dorsal - pentru măsurarea în cavitatea bucală şi axilară;
- Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală.
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. METODA ORALĂ
- Spălaţi-vă mâinile
- Clătiţi termometrul cu apă rece dacă a fost păstrat în soluţie dezinfectantă;
- Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon pentru a îndepărta urmele soluţiei chimice;
- Prindeţi strâns termometrul cu degetul mare şi celelalte degete;
- Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mâinii până la coborârea mercurului sub
36°C (sau 95°Fahrenheit);
- Plasaţi bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stânga a cavităţii sublinguale;
- Instruiţi pacientul să închidă gura, apropiind buzele în jurul termometrului;
- Menţineţi termometrul sub limbă timp de 3 min;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu tifon;
- Citiţi gradaţia de pe scala termometrului;
- Înregistraţi temperatura în carnetul personal notând numele, data înregistrării, valoarea (ex. Td=
36,5°C);
- Spălaţi termometrul cu apă călduţă şi detergent şi clătiţi cu apă rece;
- Uscaţi termometrul şi plasaţi-l fie în ambalajul său din plastic, fie în recipientul special pentru
termometre;
- Spălaţi-vă mâinile;
52
2. METODA AXILARĂ
- Spălaţi-vă mâinile;
- Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
- Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut în soluţie dezinfectantă:
- Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul în rezervor, dacă este cazul;
- Plasaţi bulbul termometrului în centrul axilei, paralel cu toracele;
- Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
- Menţineţi termometrul în axilă 10 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia;
- Înregistraţi valoarea termică în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării,
temperatura ca în exemplul următor
Data Ora T° Nume
10X 18°° 37,3°C Ion Mihail
- Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
- Introduceţi termometrul în ambalajul său sau în recipientul special;
- Spălaţi-vă mâinile.
3. METODA RECTALĂ
- Spălaţi-vă mâinile;
- Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului;
- Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă dacă doriţi;
- Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5 cm.;
- Asiguraţi intimitatea pacientului;
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră;
- Îndepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal;
- Introduceţi termometrul prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi 1,25 cm la sugar;
- Menţineţi termometrul pe loc 3 până la 5 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu o compresă de tifon;
- Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale din jurul anusului;
- Citiţi gradaţia termometrului;
- Spălaţi termometrul în apă călduţă cu detergent şi clătiţi cu apă rece:
- Uscaţi-l şi aşezaţi-l în ambalajul său din plastic sau în recipientul special pentru termometre
rectale:
- Spălaţi-vă mainile;
- Înregistraţi temperatura în carnetul personal, notând: numele pacientului şi data înregistrării;
- Anuntaţi orice modificări anormale.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad;
- Notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ
(pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul pătratului
din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3;
etc;
- Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
- Obţineţi curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian
pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Temperatura înregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
- Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat, transpirat sau palid,
rece;
53
- Temperatura înregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Informaţi pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării
generale, la domiciliu;
- Explicaţi pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduţă şi să-l introducă, uscat şi
scuturat, în containerul protective între utilizări;
- Oferiţi pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcţie de calea folosită pentru
măsurare; ca în exemplu de mai jos:
MĂSURAREA RESPIRAŢIEI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile
ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează sistemul respirator
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de adnotări personale.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
- Evitaţi pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul obişnuit în
momentul în care conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea
pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte oxigen ori medicamente
ce afectează fiziologia respiraţiei.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Observaţi mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau expiraţie;
- Menţineţi, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce observaţi toracele
pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde şi
înmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- Înregistraţi rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data înregistrării,
rata respiratorie;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI
- Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE / DORITE:
- Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
54
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat în timp şi spaţiu
REZULTATE NEDORITE
- Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice vârstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale, efort
respirator, utilizarea muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere
de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă în activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Prevedeţi 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o activitate
recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea mai corectă
rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului;
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra exact mişcările
respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învătaţi procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei ca şi
acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se îngrijească la domiciliu în funcţie de caracteristicile respiraţiei şi de
statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic dacă apar
dificultăţi în inspiraţie sau respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul ambiental pentru a
reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea
medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariţiei
problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. în tabelul de mai
jos):
Vârsta Rata medie/minut
Nou-nascut 30-80
Copil mic 20-40
Copil mare 15-25
Adult 14-20
Bărbat 14-18
Femeie 16-20
MĂSURAREA PULSULUI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor;
- Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas de mână cu secundar sau cronometru
55
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
- Carnet de adnotări personale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie,
mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
- poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa
patului, mâna în supinaţie şi extensie
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi-vă mâinile;
- Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul
radial aflat în prelungirea policelui;
- Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
- Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeţi sub degete
pulsaţiile sângelui;
- Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi înmulţiţi cu doi
numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce măsuraţi frecvenţa;
- Înregistraţi frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data
înregistrării, rata;
- Spălaţi-vă mâinile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI ÎN F.T.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura câte 4 pulsaţii;
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru valorile care
cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul pătratului
din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea dreapta a
sistemului de coordonate din F.T.;
- Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.
REZULTATE NEDORITE
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
56
- alterarea perfuziei tisulare
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stângă): - pe faţa anterioară a gatului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasa - pe lata dorsala a piciorului, în dreptul primului sant intermetatarsian;
- artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
- apex (vârful inimii) - pulsul apicul - în spaţiul 5 inlercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară
stângă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută şi aria mică de palpare
pot determina valori eronate/inexacte;
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât este
dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât
sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de câte ori valorile ratei pulsului
sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-nascut 120-160 140
1- 2luni (sugar)100- 140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani - 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu
valorile normale
- Evaluarea stării pacientului în ce priveşte volumul de sânge, randamentul inimii şi sistemul
vascular;
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tava medicală:
- Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
- Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T);
- Carnet de adnotări personale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
57
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile influenţează
presiunea sângelui;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în ortostatism
conform indicaţiei medicale
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este
necesar
- Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului;
- Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut exerciţii
de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
- Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v., intervenţie chirurgicală la
nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
- Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi
palma îndreptată în sus;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii prin dezbrăcare dacă aceasta (mâneca)
este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
- Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în
palme sau pe o suprafaţă dură;
- Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
- Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi
fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului;
- Continuaţi să pompaţi aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care
pulsul a dispărut (nu se mai aud batai în urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă şi restabilind circulaţia sângelui
prin artere; înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care,
în urechi, auziţi prima bătaie clara (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică
sau maximă;
- Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului;
- Înregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării,
valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
REPREZENTAREA GRAFICĂ A T.A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar
latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;
REZULTATE NEDORITE
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor
de aceeaşi vârstă;
- Sunetele obţinute prin metoda KOROTKOPF nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exacta a T.A.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
58
- intoleranţă la activitate
- alterarea randamentului inimii;
- exces de volum liebidian
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii
dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa, întrucât există tendinţa ca
T.A. să fie mai mare la extremitatea distală făţă de extremitatea proximalţ (superioara).
- Măsuraţi presiunea arterialţ prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; întotdeauna
veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
EDUCAREA PACIENTULUI
- Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
- Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament digital; deşi
costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
- Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante; - -
Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să
reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul stressului; -
Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un tabel cu
valori orientative ca în exemplul de mai jos.
Vârsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg .
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg.
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg.
18-adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg.
INSTRUMENTARUL MEDICAL
60
seringile mici şi jumătăţi de milimetru la seringile mari. La una din extremităţi cilindrul rămâne
deschis pe unde se introduce pistonul, iar la cealaltă extremitate corpul de pompă este parţial
închis, lumenul cilindrului continuându-se cu un tub scurt numit ambou, pe care se fixează acul de
injecţie. Pistonul este prevăzut cu un mâner, care se adaptează perfect la suprafaţa cilindrului ca să
culiseze în interiorul cilindrului.
Seringile pot fi de mai multe dimensiuni: 1, 2, 5, 10, 20, 50 şi 60 ml. Există şi seringa dentară
prevăzută cu două mânere şi seringa de tuberculină cu o capacitate de 1ml împărţit în 100
diviziuni.
2. Acele de injecţie - sunt tuburi metalice fine şi subţiri adaptabile la o extremitate de amboul
seringilor, cealaltă extremitate folosindu-se pentru injectarea soluţiilor medicamentoase. Acele sunt
de diferite grosimi şi lungimi, calibrul lor se exprimă în unităţi de măsură G (gauge), iar diametrul
exterior în milimetri şi zecimi de milimetri. Acele de uz curent sunt de calibru 27-15 G.
61
Sonda Mercier are un cioc care face cu corpul sondei un unghi obtuz, care asigură angajarea mai
uşor a sondei spre vezică.
Sonda Tieman – are ciocul curbat, subţiat aproape ascuţit cu o foarte uşoară umflătură la vârf care
trece uşor prin părţile strâmte ale uretrei.
- Sondele gastrice – sunt tuburi de cauciuc sau material plastic lungi de 75-150 cm, cu un
diametru de 8-12 mm, unul din capete este închis şi rotunjit, iar orificiile de deschidere aşezate
lateral. La 45 cm de la acest capăt tubul este marcat. Când marcajul 45 ajunge la arcada dentară
sonda este în stomac.
Sonda Levin – este confecţionată din material plastic, este flexibilă, prezintă indicatoare circulare şi
este bine tolerată de bolnav. Sondele intestinale au o lungime mare, de trei metri.
Sonda Miller - Abbott – are o lungime de trei metri şi are două canale, unul mai larg prin care se
face drenajul intestinal şi unul mai subţire prin care se umflă aer sau apă.
13. Deschizătorul de gură sau depărtătorul de maxilar - este folosit pentru deschiderea forţată a
cavităţii bucale şi menţinerea maxilarelor în stare îndepărtată, în cursul manevrelor de investigaţie
şi tratament, în gură, faringe, esofag, etc..
14. Casoletele - sunt cutii rotunde sau dreptunghiulare de metal, închise cu un capac în care se
împachetează materialele moi pregătite pentru autoclavare (tampoane, feşi, câmpuri, perii,
instrumente, etc.).
15. Tăviţa renală - este o tavă sau farfurie în formă de rinichi cu marginile rotunjite, confecţionată
din metal emailat, inox sau material plastic. Se foloseşte pentru colectarea salivei, tampoanelor,
pansamentelor, etc.
16. Clepsidra (ceasul de nisip) - este format din două recipiente de sticlă ovale sau cilindrice, unite
între ele printr-un canal îngust şi fixate pe un stativ. Unul dintre cilindri este umplut cu nisip care
curge în celălalt când este aşezat deasupra , în timp de 2-5-10 minute şi 15-20-30 minute. Folosite
pentru măsurarea şedinţelor de iradiere, băilor, durata sterilizării, etc. Nu se mai folosesc
instrumente, există sisteme de măsurat audiovizuale electronice.
17. Tuburile de cauciuc şi material plastic - sunt folosite ca şi accesorii pentru diferite dispozitive,
ca şi irigatoare, aparate de alimentaţie artificială, aspiraţia secreţiilor, etc.
18. Tuburile de sticlă sunt utilizate pentru legarea tuburilor de cauciuc, pipete, etc.
19. Pipetele - sunt tuburi de sticlă, drepte sau cu bulă, cu o extremitate efilată, iar la celălat capăt
sunt prevăzute cu o mică pară de cauciuc. Cu ele se aspiră şi se picură soluţiile medicamentoase în
ochi, nas şi urechi. Toate instrumentele medicale se sterilizează printr-o anumită formă care
înseamnă distrugerea sau îndepărtarea tuturor formelor de existenţă a microorganismelor.
D. Instrumentar chirurgical:
~ Pense anatomice.
~ Pense chirurgicale.
~ Pense hemostatice – Péan, Kocher.
~ Bisturiu.
~ Foarfece chirurgical.
~ Sondă canelată.
~ Stilet butonat.
~ Portac Hagedon.
~ Ace chirurgicale. Aţă chirurgicală. Agrafe chirurgicale.
~ Pense prins câmpuri – pensa cărăbuş.
~ Depărtătoare.
~ Mănuşi chirurgicale.
~ Substanţe antiseptice pentru tegumente şi pentru plagă.
~ Truse cu material pentru pansamente – comprese tifon, feşe, meşe.
~ Vaselină – pentru tuşeu rectal.
E. INSTRUMENTAR OBSTETRICAL:
~ Masă ginecologică.
~ Valve vaginale.
~ Specul vaginal.
62
~ Materiale pentru recoltarea secreţiilor genitale.
~ Stetoscop obstetrical.
~ Histerometru.
~ Pelvimetru.
~ Dilatatoare.
F. INSTRUMENTAR - ÎNGRIJIRI ŞI TRATAMENTE CURENTE:
~ Mănuşi de cauciuc
~ Seringi. Ace.
~ Truse de reanimare.
~ Tăviţă renală.
~ Sonde urinare.
~ Bazinete.
~ Irigator.
~ Termofor.
~ Pungă de gheaţă.
~ Vase colectoare din inox.
~ Casolete.
~ Trocare diferite.
~ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
G. Instrumentar din cauciuc şi material plastic
→ Mănuşi de cauciuc.
→ Sonde:
~ Sonde uretrale:
Nelaton.
Pezer.
Foley.
Thieman. Mercier.
Sonde ureterale.
~ Sonde digestive:
Sonda gastrică – Faucher.
Sondă esofagiană Black-Moore.
Sonda duodenală – Einhorn.
Sondă intestinală Miller-Abott.
~ Sonde de intubaţie traheală.
~ Sonde pentru administrarea oxigenului – canule, ochelari etc.
~ Sonde aspiraţie – gastrică, duodenală, intestinală, respiratorie.
→ Tuburi de dren. Tub de gaze.
→ Perfuzoare.
→ Prestuburi material plastic.
→ Canule:
~ Orofaringiană (pipa Gueddel)
~ Laringiană. Traheală. Canule de aspiraţie etc.
~ Rectală. Vaginală.
→ Pungi colectoare.
→ Termofor, pungă de gheaţă.
H. Instrumentar metalic
~ Spatulă linguală (apăsător de limbă).
~ Deschizător de gură.
~ Pensă de prins limba (pensă în inimă).
~ Specul auricular. Specul nazal. Specul vaginal. Specul anal.
~ Valvă vaginală. Dilatatoare de col. Pense ginecologice.
~ Pelvimetru. Histerometru.
~ Casolete de diferite mărimi.
~ Pensă de servit.
63
~ Trusă chirurgicală:
▪ Pense anatomice. Pense chirurgicale.
▪ Pense hemostatice – Péan, Kocher, Mickulicz.
▪ Bisturiu.
▪ Foarfece chirurgical.
▪ Sondă canelată.
▪ Stilet butonat.
▪ Portac Hagedon. Ace chirurgicale, agrafe chirurgicale.
~ Depărtătoare Farabeuf.
~ Valve abdominale.
~ Depărtătoare Volkmann.
~ Depărtătoare autostatice.
~ Pense de compresiune.
~ Pensă pentru fixat câmpuri chirurgicale – pensa cărăbuş.
~ Instrumente pentru intervenţii pe oase:
▪ Răzuşe. Retractor de tip Percy. Ferăstraie chirurgicale.
▪ Cleşte chirurgical.
▪ Trepan. Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale, şuruburi.
~ Întorcător de pleoape.
~ Canulă rectală. Canulă vaginală.
~ Tăviţă renală inox.
~ Vase colectoare din inox.
I. INSTRUMENTAR CHIRURGICAL :
~ Instrumente tăioase şi de disecţie.
▪ Bisturiu.
▪ Foarfece chirurgical.
▪ Sondă canelată.
▪ Stilet butonat.
~ Instrumente de protecţie a ţesuturilor sau depărtătoare.
▪ Depărtătoare Farabeuf.
▪ Valve abdominale.
▪ Depărtătoare Volkmann.
▪ Depărtătoare autostatice.
~ Instrumente de apucat ţesuturile.
▪ Pense anatomice.
▪ Pense chirurgicale.
~ Instrumente de hemostază, compresiune şi prindere.
▪ Pensa Péan.
▪ Pensa Kocher.
▪ Pensa Mickulicz.
▪ Pense de coprostază – de compresiune.
▪ Pensa în inimă.
▪ Pensa de fixat câmpuri operatorii.
~ Instrumente pentru injecţii şi puncţii.
▪ Ace de diferite mărimi.
▪ Seringi.
▪ Trocare diferite.
▪ Prestuburi – Mohr (clemă), Hoffmann (cu şurub).
~ Instrumente pentru intervenţii osoase.
▪ Răzuşe.
▪ Retractor de tip Percy.
▪ Ferăstraie chirurgicale.
▪ Cleşte chirurgical.
64
▪ Trepan.
▪ Daltă, ciocan chirurgical.
▪ Broşe chirurgicale.
▪ Şuruburi.
~ Instrumente pentru sutură.
▪ Ace chirurgicale.
▪ Aţă chirurgicală.
▪ Portac Hagerdon.
▪ Agrafe Michel.
▪ Pensă de prins agrafe.
▪ Ace Dechamp.
▪ Ace Reverdin.
▪ Termocauter.
▪ Bisturiu electric.
~ Instrumente cu caractere mixte sau speciale.
▪ Casolete de diferite mărimi.
▪ Truse metalice.
▪ Truse de mănuşi chirurgicale.
▪ Fierbătoare electrice.
▪ Truse ginecologice.
65
ÎNGRIJIREA PLĂGILOR
Definiţie:
Plăgile sau rănile = leziuni traumatice, caracterizate prin întreruperea continuităţii
tegumentelor sau a mucoaselor (soluţie de continuitate); leziunea pielii sau a mucoasei poate fi cu
sau fără leziuni tisulare de profunzime.
Plaga poate deveni poartă de intrare a microbilor în organism. Pe cale limfatică, microbii
sunt opriţi la nivelul ganglionilor – limfadenită de vecinătate -, dar în zilele următoare invadează
organismul.
~ Asepsia → mijloace ce împiedică pătrunderea microbilor în organism: sterilizarea
instrumentelor, spălarea plăgii cu apă şi săpun, dezinfecţia tegumentelor cu alcool iodat, alcool.
~ Antisepsia → mijloace ce distrug microbii din plagă prin mijloace fizice sau chimice.
După tipul de acţiune a agentului vulnerant (agentului traumatic) plăgile pot fi:
1. mecanice:
- prin tăiere
- prin înţepare, arme albe, insecte etc.
- prin contuzii, prin lovire
- prin strivire
- prin arme de foc
- prin muşcătură de animale sălbatice, de animale domestice
- prin muşcătură de şarpe, viperă
2. termice: - căldură, frig, electricitate
3. agenti ionizanti: radiatii
4. agentii chimici: acizi, baze, săruri
După circumstanţele de producere pot fi:
a) accidentale - de muncă, de circulaţie, casnice
Criterii de
b) intenţionale - suicid, agresiuni
clasificare
c) iatrogene - intervenţii chirurgicale, injecţii, puncţii
După timpul scurs de la producere:
- recente (sub 6 ore)
-vechi - care depăşesc 6 ore de la producere; acestea se consideră plăgi infectate
După profunzime:
- superficiale; profunde
După straturile anatomice interesate - pentru cavităţi naturale (abdomen, torace,
craniu), pot fi:
- nepenetrante - când nu depăşesc învelişul seros;
- penetrante - se referă la lezarea seroasei parietale (peritoneu, pleura, dura mater);
plăgile penetrante pot fi simple sau pot interesa şi un viscer parenchimatos sau
cavitar = perforante
După evoluţie pot fi:
- necomplicate; complicate
Caracteristi- Plăgile prin tăiere:
cile plăgilor -au marginile regulate, limitate, se vindecă repede. Cele operatorii sunt, de obicei,
aseptice.
Plăgile prin înţepare:
-sunt cele mai frecvente şi cele mai înşelătoare, gravitatea lor este în raport cu
adâncimea, sediul şi gradul de infectare;
- plăgile limitate adânci favorizează dezvoltarea germenilor anaerobi;
- plăgilor prin înţepare cu creion chimic le trebuie acordată o atenţie deosebită, mai
ales când în plagă rămân fragmente de creion, deoarece substanţa chimică continuă
să acţioneze şi să distrugă ţesuturile; înţepăturile mâinii pot produce reactii
66
inflamatoare.
- determină panariţii
Plăgile prin contuzii:
-în cazul unor contuzii profunde se pot produce leziuni distructive, deci plăgi ale
organelor profunde: creier, muşchi, ficat, splină, rinichi, intestin etc, fără să existe o
plagă a pielii.
Plăgile prin muşcătură de animale: .
- se suprainfectează cu regularitate; pot fi poarta de intrare pentru turbare;
muşcăturile de viperă produc fenomene generale toxice.
Plăgile prin arme de foc:
- se caracterizează prin distrucţii mari, sunt foarte complexe.
Simptome locale:
- durerea este variabilă ca intensitate, poate ceda spontan sau după antialgice;
reapariţia cu caracter pulsatil atrage atenţia asupra dezvoltării infecţiei
- impotenţa funcţionată este parţială sau totală şi are drept cauză durerea sau lezarea
efementelor musculo-articulare, osoase sau nervoase
Semne obiective:
- prezenţa unei soluţii de continuitate; în plăgile mari. aşa-numitele plăgi cu mari
dilacerări, se pot observa distrugeri mari atât de piele, cât şi de vase, muşchi, nervi,
Simptomato-
fragmente de oase sau diferite organe situate în profunzime; uneori, părţi din aceste
logia plăgilor
organe pot să iasă prin marginile plăgii; aceasta de numeşte evisceraţie.
- hemoragia aste variabilă, ca şi abundenţa sângerării, în funcţie de vasul lezat.
Semne generale:
- pulsul poate fi rapid - tahicardic - în plăgi însoţite de hemoragii externe sau interne
sau de şoc traumatic.
- tensiunea arterială - dacă scade - denotă prezenţa unei hemoragii sau a unui şoc
traumatic
- febra poate avea semnificaţia debutului infecţiei sau resorbţia unor hematoame
- se poate realiza prin vindecare primară, vindecare secundară, vindecare terţiară
Vindecarea primară ("per primam" sau "per primam intentionem"):
- este vindecarea ce se obţine de la început, fără complicaţii; este vindecarea ideală
pentru orice plagă operatorie; vindecarea se produce în 6-8 zile
Vindecarea
Vindecarea secundară ("per secundam" sau "per secundam intentionen"):
plăgi-
- în acest tip de vindecare este întotdeauna prezentă infecţia, spre deosebire de
lor
vindecarea primară
Vindecarea terţiară („per terţiam intentionem");
- se produce atunci când o plagă evoluează un timp pe linia vindecării secundare şi
apoi se suturează în scopul scurtării evoluţiei
Tratamentul Tratamentul variază în funcţie de nivelul la care se acordă asistenţa (locul
local al plăgi- accidentului, la dispensar sau la spital).
lor Indiferent de nivelul la care se intervine, pentru a îngriji o plagă în mod
corespunzător se cere ca:
- îngrijirea să se facă în condiţii de asepsie perfectă
- să se asigure, prin pansament, o bună absorbţie a secreţiilor
- plaga să fie protejată de factorii nocivi - termici, infecţioşi din mediul înconjurător
- să fie asigurat un repaus al regiunii lezate
Tratamentul local al plăgilor să se facă cu ajutorul pansamentelor.
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se curăţă de impurităţi (spălare cu apă şi săpun) şi se degresează (benzină iodată
sau alcool) tegumentele din jurul plăgii.
~ Se badijonează tegumentele din jurul plăgii cu tinctură de iod – de la plagă spre
periferie.
Se spală plaga cu soluţii antiseptice – apă oxigenată, rivanol etc.
Se acoperă plaga cu comprese sterile, strat de vată pentru absorbţie.
67
~ Se fixează pansamentul – galifix, benzi de leucoplast, tubulaturi elastice, faşă
etc.
Se asigură repausul regiunii afectate.
Transport impus de gravitatea plăgii se face supravegheat la serviciul de chirurgie.
68
CONDUITA PROFILACTICĂ ŞI TERAPEUTICĂ
ÎN CAZUL PLĂGILOR TETANIGENE
STAREA DE CURĂŢIREA TRATAMENT CU VTA SAU Dt SER
IMUNITATE CHIRURGICALA ANTIBOTICE HETEROL
SI ASEPTIZAREA OG
PLAGII ANTITETA
VACCINAT DA PENICILINA 600.000- 1 DOZA 0.5ml NIC
COMPLET 1.200.000 ui SAU l.M.
SAU MOLDAMIN SAU
REVACCINA ERITROMICINA IN
T DOZE CORESPUN- NU
ZATOARE
PANSAMENTUL
→ Definiţie:
~ Actul chirurgical de aseptizare, tratare şi protejare a plăgilor.
→ Scop:
~ Protecţia plăgii – mecanică, termică, chimică, infecţioasă.
~ Absorbţia secreţiilor.
~ Prevenirea infecţiilor.
~ Asigurarea repausului.
~ Favorizarea cicatrizării.
→ Manifestările plăgilor:
~ Durere.
~ Impotenţă funcţională.
~ Hemoragie.
~ Manifestări generale – modificări de puls, tensiune arterială, temperatură.
70
→ Principiile fundamentale unui pansament:
o Aseptic.
o Absorbant.
o Protector.
o Compresiv.
o Să asigure punerea în repaus.
→ Materiale necesare:
~ Trusă cu instrumente chirurgicale – pense anatomice, chirurgicale, hemostatice, foarfece,
bisturiu.
~ Casoletă cu comprese, tampoane, pernuţe de vată.
~ Feşe.
~ Tăviţă renală.
~ Muşama şi aleză.
~ Substanţe dezinfectante pentru plagă şi pentru tegumente.
~ Materiale pentru fixarea pansamentului – galifix, leucoplast, tubulaturi elastice etc.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în poziţie comodă, funcţie de regiunea de pansat – în aşa fel încât să fie
uşor accesibilă pentru tehnică.
~ Se protejează lenjeria cu muşama şi aleză.
→ Execuţia pansamentului:
~ Spălarea şi dezinfecţia mâinilor, îmbrăcarea mănuşilor de protecţie.
~ Se pregătesc 2 pense sterile.
~ Primul timp – îndepărtarea vechiului pansament:
o Se îndepărtează cu blândeţe vechiul pansament.
o Dacă nu se desprinde se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică.
o Se curăţă tegumentele din jurul plăgii – cu benzină şi alcool iodate – de la plagă
spre periferie.
~ Al doilea timp – tratarea plăgii:
o Se îndepărtează din plagă eventualele secreţii – folosind la fiecare ştergere câte o
compresă uscată.
o Se inspectează plaga. Se controlează eventualele tuburi de dren.
o Se toarnă în plagă apă oxigenată – cu rol dezinfectant, hemostatic şi de îndepărtare a
secreţiilor – prin efervescenţa produsă.
o Ştergerea se face spre periferie schimbând la fiecare ştergere tamponul.
o Se şterg marginile plăgii uscat. Se dezinfectează tegumentele din jurul plăgii.
~ Al treilea timp – acoperirea plăgii:
o Se acoperă plaga cu compresă de tifon umedă (care să depăşească marginile plăgii),
peste care se aşează un strat subţire de vată.
o Se fixează pansamentul pe tegumentul din jur cu galifix, cu faşă etc.
→ Observaţii:
~ În plăgile mari, tăiate, buzele plăgii se pot sutura sau se pot prinde cu agrafe chirurgicale
Michel.
~ Materialul moale folosit la pansament se arde. Instrumentarul metalic se sterilizează la
etuvă.
~ Se interzice apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate – pentru a nu
disemina infecţia.
~ Nu se introduc instrumentele folosite la toaleta plăgii în casoletă sau flaconul cu soluţii
dezinfectante. Se foloseşte pensa de servit.
~ Se administrează sedative înaintea unor pansamente dureroase.
71
~ Plăgile sângerânde necesită măsuri de hemostază – prin garou, forceps, compresiune
digitală, hemostază definitivă.
~ Intervenţia chirurgicală se face sub anestezie loco-regională sau generală.
~ Se curăţă tegumentele din jurul plăgii cu apă, săpun, soluţii dezinfectante – eventuală se
înlătură pilozitatea şi se iodează câmpul operator.
~ Se explorează plaga prin incizie plan cu plan cu bisturiul (nu cu pensa sau stilet),
îndepărtând ţesuturile necrozate sau contaminate.
~ Se asigură hemostaza chirurgicală.
~ Se îndepărtează corpii străini.
~ Se suturează plaga plan cu plan şi se exteriorizează drenul prin plagă sau prin contraincizie.
~ Se aplică pansament local.
~ Se face profilaxia tetanosului cu ATPA.
~ Se supraveghează 5 zile curba temperaturii, aspectul pansamentului, după care se
îndepărtează firele de sutură. Se obţine cicatrizare primitivă.
~ Se instituie antibioterapie la plăgile strivite, profunde sau contaminate.
BANDAJAREA
→ Definiţie:
~ Este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de lungimi şi lăţimi
diferite, în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii afectate.
→ Reguli pentru o înfăşare corectă:
~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.
~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar nici prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
~ Se începe şi se termină cu ture de fixare.
→ Caracterele unui bun bandaj:
~ Să fie elastic, suficient de strâns.
~ Să fixeze pansamentul.
~ Să imobilizeze segmentul.
~ Să asigure cicatrizarea.
~ Să fie executat blând.
~ Să fie estetic.
→ Realizarea turelor de fixare:
~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
~ Se intersectează cu o tură circulară.
~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.
→ Modalităţi de conducere a feşei:
~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).
~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente (gambă,
antebraţ).
~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste articulaţie şi se
conduc deasupra articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic sub articulaţie intersectând prima
diagonală; se încheie cu ture de fixare (cot, picior, mână).
~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se conduce în 8,
fiecare tură acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea
inghinală, scapulo-humerală etc.).
~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele următoare se
conduc din ce în ce mai puţin oblic ajungând circular la mijlocul articulaţiei, după care se
desfăşoară în sens invers, oblic (cot, genunchi etc.).
→ Bandajarea pe regiuni:
72
~ Capul → capelina.
~ Ochii → monocular sau binocular – prin ture succesive oblice şi orizontale.
~ Nasul → praştie.
~ Bărbia şi buzele → căpăstru.
~ Bandajarea gâtului → circular.
~ Ceafa → circular.
~ Abdomenul → circular cu feşe late.
~ Sânii → bandaj în spică.
~ Membrul superior → umărul şi axila în 8, braţul şi antebraţul în spirală, cotul în evantai,
palma în 8, degetele în spic.
~ Membrul inferior → coapsa şi bazinul cu spică simplă sau dublă, genunchiul în evantai sau
8, glezna în 8.
→ Alte mijloace de fixare a pansamentului:
~ Basmaua → dreptunghiulară, triunghiulară, în patru colţuri.
~ Eşarfa.
~ Bandajul în T (perineu).
~ Ţesături tubulare elastice.
~ Materiale adezive – Galifix.
ESCARELE DE DECUBIT
→ Definiţie:
~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor lor mai
îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
~ Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa pielii la
tensiune îndelungată.
→ Cauzele escarelor:
~ Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau de aparat gipsat.
~ Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.
~ Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.
→ Regiunile predispuse la escare sunt:
~ În decubit dorsal:
o Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.
o Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
→ Metode de prevenire a escarelor:
~ Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea şi ungerea
regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea umedă sau uscată.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea cu talc, local.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda Foley. Se schimbă
lenjeria ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal, decubit lateral
drept şi stâng, decubit ventral.
~ Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-se o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de
schimbare şi poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.
~ Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se folosesc colaci de
cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.
73
~ Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse escarelor
(exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
~ Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor lenjeriei de pat şi
lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări locale
circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
→ Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, destupă
glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective. În
timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
→ Tratamentul curativ este descurajant.
~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Combaterea infecţiei cu sterilizare cu soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze ultraviolete, pudră,
îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.
→ Observaţii:
~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. Hidratarea se va face cu
1,5-2 litri zilnic.
74
SONDAJE, SPALATURI, CLISME
Prin sondaj se înţelege introducerea unei sonde sau tub de cauciuc, metal sau material
plastic într-o cavitate naturală a organismului în scop explorator sau terapeutic. Acest tub se
numeşte sondă. Această manevră se face cu un anumit scop:
evacuarea conţinutului
recoltarea produsului
urmărirea cantităţii extrase
felul produsului
introducerea de substanţe de contrast, alimentare, medicamentoase, soluţii antiseptice etc.
Atât pentru sondaje cât şi pentru spălături se va efectua pregătirea psihică a bolnavului, i se
va explica scopul şi necesitatea manoperei, cât şi beneficiul adus prin această manoperă. Pentru
uşurarea şi reuşita tehnicii, bolnavul este sfătuit de către asistentul medical să coopereze. În caz de
refuz a bolnavului, asistentul medical va anunţa medicul, va consemna în foaia de observaţie şi va
invita bolnavul să semneze refuzul. Este interzisă obligaţia bolnavului la o manevră pe care el nu
şi-o doreşte. În cazul persoanelor inconştiente, decizia de sondaj sau spălătură o va lua medicul.
In caz că se introduce în cavitate apă sau soluţii medicamentoase care vor fi evacuate,
vorbim de spălătură şi se face în scop de a curăţii cavitatea respectivă.
Instrumentarul folosit în acest scop trebuie să îndeplinească următoarele proprietăţi:
suprafaţa materialului din care sunt confecţionate să fie netă
materialul din care sunt confecţionate să fie rezistent
să fie uşor de dezinfectat şi sterilizat
vârful lor să fie bont, neted pentru a nu leza cavitatea.
Pentru ca sondele să fie utilizate indiferent de cavitatea unde vor fi introduce, ele trebuie să
fie folosite după reguli bine stabilite pe care orice asistentă sau cadru medical care le foloseşte să le
respecte:
la introducerea sondei, vârful ei se umidifică cu apă sau se unge cu un ulei sau cu un anestezic
local;
sondele să fie sterile, de unică folosinţă şi utilizate în condiţii de asepsie perfectă;
bolnavilor li se va cere consimţământul (bolnavi cooperanţi) pentru efectuarea manoperei;
bolnavii vor fi instruiţi asupra modului de desfăşurare a procesului de sondare şi asupra scopului
acestuia, precum şi asupra felul cum trebuie să se comporte în timpul manoperei;
bolnavii agitaţi sau cei cu teamă vor fi sedaţi sau calmaţi uşor în aşa fel încât să se poată colabora
cu ei;
sondajul se va face cu profesionalism şi răbdare pentru a nu face cale falsă la înaintarea sondei;
introducerea sondei se face cu mare atenţie şi tact pentru a nu obosi bolnavul;
la efectuarea de spălături cantitatea de lichid de spălat va fi mai mică decât cavitatea unde o
introducem;
în caz de orice accident (mici hemoragii, dureri locale, scăderea TA) se va anunţa medicul
conţinutul cavităţilor se va arăta medicului şi va fi trimis în caz de nevoie la laborator
persoana care a efectuat sondajul trebuie să fie protejată cu echipament de protecţie (şorţ, mănuşi
de cauciuc şi mască)
persoana care a efectuat manopera va fi notată în foaia de observaţie şi se va consemna ora,
durata şi materialul extras
nu va efectua sondajul decât personalul medical calificat care răspunde în faţa organelor de
răspundere profesională
Prin tubaj gastric se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic în
cavitatea stomacului. Scopul tubajului gastric este:
explorator
75
terapeutic
alimentaţie
Tubajul în scop explorator se efectuează pentru recoltarea sucului gastric, investigarea
funcţiei evacuatorii a stomacului şi pentru determinarea chimismului gastric. Se va face la bolnavii
conştienţi, dar şi la bolnavii inconştienţi care sunt în comă.
După ce s-a extras conţinutul stomacal se fac diferite investigaţii:
examenul citologic al conţinutului gastric
examenul macroscopic al conţinutului gastric
examenul microscopic
aspectul conţinutului gastric, miros, culoare, cantitate, conţinutul ingerat de bolnav.
După evacuarea stomacului se pot efectua spălături gastrice (intoxicaţii, hemoragii, etc.).
Tubajul gastric cu scop terapeutic se însoţeşte întotdeauna de spălătura gastrică. După ce s-a
extras conţinutul stomacal se curăţă mucoasa gastrică de substanţele străine, exudate, etc. Aceasta
se face în intoxicaţiile cu substanţe toxice, alimentare, în procese fermentative intrastomacale din
staza gastrică şi în pregătirea pentru intervenţii chirurgicale sau fibroscopie.
Nu se efectuează această manoperă la bolnavii critici în special la bolnavii cardiovasculari,
insuficienţe respiratorii decompensate, bolnavi psihici agitaţi sau în intoxicaţii cu substanţe
caustice (se poate perfora mucoasa gastrică), la bolnavi cu varice esofagiene deoarece provoacă
hemoragii prin ruptură de vase esofagiene.
Materiale necesare pentru tubajul gastric
Sonda Faucher: este confecţionată din cauciuc semirigid cu dimensiuni 1,5m şi grosime 10-
12mm, închis la un capăt şi rotund. Partea rotunjită prezintă două orificii laterale. Partea distală
este lărgită în scop de a se putea adapta la ea o pâlnie pentru spălături sau alimentaţie. La o distanţă
de 40, 45, 50 cm de vârful rotunjit şi închis se găsesc marcaje cu tuş negru pentru a se putea orienta
distanţa până unde este introdusă sonda. Când acest marcaj este la nivelul arcadei dentare sonda
este în stomac. Marcajul de 40-50 este distanţa medie dintre centrul stomacului şi arcada dentară.
Sonda Leube este o sondă de cauciuc mai moale, de 75 cm cu lărgime de 8mm. La fel o
extremitate este rotunjită şi are 3-4 orificii laterale, iar celălalt capăt se prelungeşte cu o porţiune de
tub de sticlă continuat cu un tub de cauciuc. Pe această porţiune de sticlă se poate vizualiza
conţinutul şi direcţia conţinutului din cavitatea stomacală.
Sonde din material plastic sunt sondele Levin, Ventral, Salem etc. Ele au calitatea că sunt
transparent, moi şi sunt de unică folosinţă.
Sonda Einhorn – este cea ma folosită sondă şi este confecţionată din material plastic.
Materiale adjuvante:
muşama
o tăviţă renală
recipiente pentru colectarea conţinutului stomacal
două şorţuri de cauciuc lungi
un scaun rotativ
o pâlnie de sticlă (cu D =20-25cm)
o cană de 5 kg cu apă încălzită la 25-26 °C
o găleată pentru golirea lichidului evacuat
mănuşi de cauciuc
medicaţie specifică (antihistaminice, antiemetice, anestezice locale, sedative, O2, etc.)
Pregătirea bolnavului
Pentru manoperă este nevoie de doi asistenţi medicali: unul care introduce şi dirijează
sonda gastrică, iar altul care captează sucul gastric. Manopera se execută în sala de tratament sau la
patul bolnavului dacă starea lui este mai precară.
Poziţia bolnavului este şezând sau dacă este inconştient se aşază în decubit lateral stâng cu capul
flectat pe spate. Se face pregătirea psihică a bolnavului explicându-i cum decurge manopera şi
rugându-l să ajute la manoperă prin respectarea indicaţiilor care se dau. Bolnavul trebuie să stea pe
scaun cu spatele drept rezemat de speteaza scaunului. Se acoperă bolnavul cu şorţul de cauciuc sau
76
un material plastic, i se dă în mâini o tăviţă renală pentru a scuipa saliva şi pe care o va ţine sub
bărbie (se va îndepărta proteza dacă o are).
Tubajul gastric se efectuează dimineaţa ajeun în cazul în care se urmăreşte funcţia glandelor
stomacale la excitaţiile alimentare şi se pot administra şi substanţe excitante ale secreţiei gastrice.
Tehnică
Se umezeşte sonda gastrică sau se lubrefiază cu un ulei, se face anestezia locală a faringelui
cu un spray anestezic cu cocaină. Asistentul medical sau medicul care efectuează manopera îşi
îmbracă şorţul de cauciuc, mănuşile de cauciuc şi se aşează în partea dreaptă a bolnavului. Fixează
capul bolnavului cu mâna stângă şi îl ţine între mâna stângă şi torace. Cu mâna dreaptă i-a sonda
gastrică apucând-o de extremitatea rotunjită ca şi pe un creion. Bolnavul este invitat să-şi deschidă
larg gura, să respire adânc. Sonda gastrică se poate introduce atât pe gură cât şi pe o nară a nasului.
După ce se introduce capătul rotunjit până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de
rădăcina limbii i se spune bolnavului să înghită. Cu ajutorul deglutiţiei sonda va aluneca pe calea
naturală spre esofag. Asistenta împinge uşor sonda, care înaintează spre stomac. Dacă apare greaţa
se invită bolnavul să inspire profund pentru a inhiba centrul vomei din bulb.
Dacă prin această manoperă nu se reuşeşte să se introducă sonda se practică manevra
Moskovkin. Se umple sonda cu apă, se pensează la capătul distal. Se introduce sonda şi când
ajunge în faringe se depensează sonda. În acest moment apa din sondă se scurge în faringe şi
declanşează refluxul de deglutiţie. Manevra se face de către doi asistenţi medicali. Când marcajul
sondei gastrice de 40-50 cm ajunge la arcada dentară sonda este în stomac. În acest moment
dispare rezistenţa înaintării sondei şi apare uneori un zgomot şuierător de aer care iese din stomac ,
apoi apare conţinutul stomacal. Conţinutul se colectează într-un balon Erlenmeyer . În cazul când
conţinutul stomacal întârzâie să apară şi suntem siguri că sonda gastrică este în stomac se aspiră
conţinutul gastric cu o seringă de 20-30 ml. Extragerea sondei se face cu aceeaşi mână cu care s-a
introdus printr-o manevră rapidă şi prin pensarea capătului distal. Dacă s-a introdus o sondă
Faucher în scop de spălătură gastrică la capătul distal se adaptează o pâlnie. Pe pâlnie se introduce
apă sterilă. Înainte ca pâlnia să se golească complet este lăsată în jos cu 30-40cm sub nivelul
epigastrului în poziţie verticală. După ce pâlnia s-a umplut se goleşte conţinutul ei prin răsturnare
în găleată sau lighean. Procesul se repetă de 5-6 ori. În caz de intoxicaţii, spălătura se face de
câteva ori, bolnavul fiind aşezat în poziţie decubit dorsal. Bolnavii agitaţi şi în stare de şoc, se
imobilizează de către brancardier şi li se va efectua spălătura. În cele mai multe cazuri sonda
gastrică rămâne în stomac pentru a i se putea repeta manoperele, şi este fixată între arcadele
dentare ale bolnavului prin garnituri de protecţie metalice acoperite cu cauciuc. Data, ora,
conţinutul, numele celui care a efectuat manopera, aspectul macroscopic, cantitatea extrasă se
consemnează în foaia de temperatură a bolnavului. Sondele de cauciuc se spală, se dezinfectează şi
se sterilizează pentru a putea fi refolosite. Sondele de plastic sunt de unică folosinţă şi se aruncă la
extragerea lor.
78
se face pregătirea psihică. Tubajul se execută în patul bolnavului sau în sala de tratamente.
Bolnavul este izolat de ceilalţi bolnavi prin paravane, în cazul efectuării tubajului duodenal sau
gastric în salon
Cu 24 ore înaintea tubajului duodenal bolnavul nu mănâncă alimente solide numai lichide, apoi
în ziua tubajului el rămâne nemâncat
Se face la ora dejunului
Execuţia tehnicii la bolnavul conştient
se aşează bolnavul pe muşama la marginea patului după care i se pune un şorţ de cauciuc şi i se
dă o tăviţă renală care şi-o ţine sub bărbie
se introduce sonda ca şi la tubajul gastric, apoi se aşează bolnavul în decubit lateral drept cu
capul şi trunchiul uşor aplecate în jos, coapsele flectate pe bazin. El este aşezat cu hipocondrul
drept pe o pernă rotundă, pentru ca sonda Einhorn să se adapteze curburii mici a stomacului şi
pentru a putea înaintea spre pilor. Sonda se introduce în 2-3 minute. La dimensiunea 6T în dreptul
arcadei dentare sonda este în faţa pilorului, iar la dimensiunea 7T în dreptul arcadei dentare, oliva
sondei este în D2 (porţiunea a 2 - a duodenului)
după ce sonda a ajuns în duoden prin ea curge în câteva minute sucul duodenal format din suc
duodenal şi bilă galben aurie
Pentru a verifica existenţa sondei în duoden se practică:
insuflarea cu aer cu o seringă de 20ml. Când sonda este în stomac bolnavul simte aerul în
stomac
injectarea cu lapte: se introduce 10 ml lapte pe sondă. Dacă sonda este în stomac se poate
extrage înapoi în seringă laptele, dacă este în duoden nu se poate extrage
controlul radiologic: se vizualizează oliva bulbară pe ecranul radiologic (în cazul în care tubajul
duodenal se face cu sonda Einhorn cu olivă)
Incidente şi accidente:
încolăcirea sondei în stomac
spasmul pilorului. În acest caz se introduce 20-30 ml bicarbonat de sodiu 10% sau lapte
obstacol anatomic pe căile extrahepatice
spasmul sfincterului Oddi
coagularea bilei
lipsa secreţiei biliare (hepatite)
Proba Meltzer-Lyon
Urmăreşte separarea bilei vezicale de cea hepatică din sucul duodenal pentru a putea vedea unde
sunt localizate procesele patologice. Dimineaţa pe nemâncate se introduce sonda Einhorn în
duoden. În cîteva minute se scurge pe sondă bila A care este un lichid clar galben auriu (bilă
coledociană). Se injectează pe sondă 40 ml soluţie călduţă de MgSO4 33% şi se închide capătul
distal al sondei. După 15-20 minute se deschide sonda şi pe ea se scurge bilă din vezica biliară de
culoare castanie, este vâscoasă (30-40 ml) şi se numeşte bila B. Apoi urmează după evacuarea bilei
B, o bilă cu aspect clar, transparent, galben aurie care este bila C sau hepatică. Toate aceste bile se
depistează separate una de alta şi se trimit la laborator.
Tubajul pentru alimentare
La sonda Einhorn se adaptează la capătul distal un rezervor care conţine alimentul lichid, iar pe
tubul de legătură se montează un picurător Martin şi o clemă Hoffman.
Spălăturile duodenale se fac pe aceeaşi sondă cu ser fiziologic 9‰, apă minerală, bicarbonat de
sodiu, etc..
Tubajul intestinal
Reprezintă introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic dincolo de duoden în scop de
alimentaţie în unele afecţiuni gastrice sau în scop de aspiraţie continuă (ocluzie intestinală).
Capătul distal al sondei se racordează la un aspirator în cazul aspiraţiei continue. Este un tratament
eficace în ileusul paralitic. Această aspiraţie se practică întotdeauna sub reechilibrare
hidroelectrolitică a bolnavului.
Materiale necesare
79
Sonda Miller –Abbott formată din două tuburi de cauciuc paralele lipite între ele cu lungimea
de 3m şi unul de calibru mai mic, altul de calibru mai mare. Tubul de calibru mai mic se termină cu
un balon de 50ml care asigură prin umflarea lui înaintarea în intestin. Prin tubul mai gros se aspiră
aerul şi lichidele din intestin.
Recipientul de colectare este un balon de 5-10l
Plus materialele care se folosesc la orice tubaj
SPĂLĂTURA GASTRICĂ
→ Definiţie:
~ Spălătura gastrică → evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucoasei exsudate de
substanţe străine depuse.
~ Spălarea gastrică este o măsură terapeutică care trebuie aplicată înainte, mai ales în primele 4
ore de la indigestia alimentului.
→ Scop:
~ Terapeutic.
~ Evacuator.
→ Contraindicaţii:
~ Perioada dureroasă a ulcerului gastric.
~ Cancer gastric.
~ Intoxicaţii cu substanţe caustice.
~ Hepatite cronice.
→ Materiale necesare:
~ 2 şorţuri de cauciuc sau material plastic.
~ Sondă gastrică Faucher.
~ Sticlă cu diametru de 20-25 cm.
~ Cană metal sau sticlă de 5L, cu apă la temperatura 25-26°C.
~ Recipient pentru captarea lichidului evacuat.
~ Pâlnie.
~ Prosoape.
→ Pregătirea fizică şi psihică a bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea efectuării tehnicii.
~ Bolnavul este rugat să coopereze, să urmeze întocmai instrucţiunile primite.
~ Se aşează bolnavul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept.
~ Se îmbracă bolnavul cu unul din şorţuri pentru protejarea hainelor.
~ Dacă bolnavul prezintă proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează.
~ Se aşează tăviţa renală sub bărbia bolnavului pentru a capta saliva, solicitându-l s-o menţină în
această poziţie.
→ Tehnica spălăturii gastrice:
~ Spălarea pe mâini cu apă şi săpun.
~ Asistenta va îmbrăca celălalt şorţ şi îşi va pune mănuşile.
~ Sonda se umezeşte pentru favorizarea alunecării prin faringe şi esofag.
~ Asistenta se aşează în dreapta bolnavului fixându-i capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână
şi torace.
~ Cu mâna dreaptă, se apucă extremitatea rotunjită a sondei întocmai ca pe un creion.
~ Se cere bolnavului să deschidă gura larg, să respire adânc şi se introduce capătul sondei cât mai
aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită.
~ Pentru a ne asigura că sonda a ajuns în stomac (şi nu în trahee), introducem capătul liber al
acesteia într-un pahar cu apă: apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii şi se
îndepărtează sonda.
~ Odată ajunsă în stomac , se adaptează la capătul sondei o seringă Guyon, plină cu apă potabilă.
Apa se introduce în stomac şi apoi se va aspira conţinutul gastric (pentru determinări toxicologice
de laborator).
~ Se coate seringa şi se adaptează o pâlnie prin care se toarnă apă călduţă (la care se poate adăuga
o lingură de sare şi o suspensie de cărbune medicinal 4-6 linguri la un litru de apă).
80
~ Se introduce odată 300-500ml şi se provoacă vărsătura prin mişcarea tubului în sus şi în jos. Se
repetă administrarea unei noi cantităţi de lichid, urmată de extragerea acestuia, până se ajunge la o
cantitate de 3-5 litri.
~ Se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, dar cu precauţie.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ Clătirea gurii cu un pahar apă călduţă.
~ Se şterg mucozităţile de pe faţă şi de pe bărbie.
~ Se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul de cauciuc.
~ Se aşează bolnavul comod în pat.
Reorganizarea locului de muncă:
~ Se spală instrumentele folosite, se dezinfectează şi se dau la sterilizare.
→ Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă.
~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, faciesul bolnavului se cianozează – se
îndepărtează imediat sonda.
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer.
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii.
Materiale şi tehnică
două sonde vezicale sterile (de metal nichelat cu vîrful îndoit la un capăt, vărful rotunjit în
extremitatea proximală şi prezintă 1-2 orificii)
cateter din material plastic
sonde Petzer
sonde Foley
o tăviţă renală, glicerină
muşama, 2 pense sterile
mănuşi de cauciuc
vaselină, oxicianură de mercur
Tehnic a de executie
Bolnava este pregătită psihic, explicândui-se ce i se va face. Manopera se efectuează în pat,
care este protejat cu un paravan. Bolnava este aşezată în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi,
flectaţi şi coapsele îndepărtate. Sub fese se aşează o pernă, apoi se acoperă bolnava rămânând
descoperită numai regiunea vulvară. Asistentul medical îşi îmbracă mănuşi sterile. Ia în mână
sonda sterilă , o lubrefiază, o prinde între degetul mediu şi inelar a mâinii drepte cu ciocul
îndreptat în jos. Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de
oxicianură de mercur.
Asistentul medical stă în partea dreaptă a bolnavei . Cu policele şi indexul mâinii stângi se
îndepărtează labiile, punândui-se în evidenţă meatul urinar uretral care se alfă sub clitoris. Se şterge
cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia anusului. Tamponul se
utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă. După două trei ştergeri asistentul medical
81
întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar, aducând-o cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un
creion.
Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm. Paralel cu înaintarea sondei
extremitatea distală a sondei va fi lăsată arcuind în jos. Prezenţa sondei în vezică o confirmă
apariţia urinei pe ea. Este bine ca sonda vezicală să fie prelungită cu tubul de la punga urinară
colectoare. Extragerea sa se face cu ridicarea extremităţii libere.
SPĂLĂTURA OCULARĂ
→ Definiţie:
~ Spălătura sacului conjunctival prin introducerea unei cantităţi de soluţie antiseptică.
→ Indicaţii
82
~ Îndepărtarea secreţiilor conjunctivale.
~ Îndepărtarea corpilor străini.
→ Material necesar
~ Undină sau pipetă sterilă.
~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
~ Tăviţă renală.
~ Soluţii antiseptice la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic,
apă bicarbonatată 22‰.
→ Pregătirea bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus sau în
decubit lateral.
~ Ochiul sănătos va fi protejat cu o compresă sterilă.
~ Se aşează sub ochi, lipită de obraz, o tăviţă renală ce va fi susţinută de bolnav sau de către
un ajutor.
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se verifică temperatura soluţiei antiseptice de spălare.
~ Se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
~ Cu degetele mâinii stângi se deschide fanta palpebrală.
~ Se toarnă încet lichidul de spălătură în sacul conjunctival, evitând corneea.
~ Se cere bolnavului să-şi mişte ochiul în toate direcţiile.
~ Se repetă tehnica de mai multe ori.
~ Se îndepărtează tăviţa renală
~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.
~ Se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu ajutorul unui tampon.
~ Se îndepărtează compresa sterilă de protecţie de pe celălalt ochi.
~ Se şterge faţa bolnavului cu un prosop curat.
→ Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru
sterilizare.
~ Se îndepărtează deşeurile.
→ Observaţii
~ Ciocul undinei va fi ţinut la minim 6-7 cm de ochiul bolnavului pentru a nu se produce
accidente.
~ Spălarea se poate face şi prin stoarcerea unor tampoane sterile îmbibate cu soluţie
antiseptică.
~ Lichidul de spălătură de la un ochi nu trebuie să infecteze celălalt ochi.
→ Incidente şi accidente
~ Traumatisme oculare cu ciocul undinei sau cu vârful pipetei, prin mişcări reflexe ale
bolnavului sau ale asistentei.
~ Infecţii sau diseminarea infecţiei la celălalt ochi.
~ Lezarea ochiului prin manevre incorecte.
SPĂLĂTURA AURICULARĂ
→ Definiţie:
~ Spălătura conductului auditiv extern → îndepărtarea secreţiilor (puroi , cerumen) sau corpi
străini sau în tratamentul otitelor cronice.
→ Scop:
~ Terapeutic.
83
→ Material necesar
~ Seringă Guyon.
~ Casoletă cu comprese de tifon, tampoane de vată sterile.
~ Tăviţă renală.
~ Soluţii antiseptice la 370C sau soluţie medicamentoasă.
~ Şorţ, muşama, prosop.
→ Pregătirea bolnavului
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica.
~ În cazul dopului de cerumen, cu 24 de ore înainte de a efectua spălătura auriculară se va
instila în conductul auditiv extern – de 3 ori – soluţie de bicarbonat de sodiu în glicerină 1/20.
~ În cazul dopului epidermic se va instila soluţie de acid salicilic 1% în ulei de vaselină.
~ În cazul corpurilor străine hidrofile (boabe de legume şi cereale) se va instila alcool.
~ În cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se aplică tampon cu
alcool, eter – cu efect narcotizant.
~ Se aşează bolnavul în poziţia şezând, protejat cu prosop, muşama şi şorţ.
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se îmbracă şorţul de protecţie.
~ Se aşează tăviţa renală sub urechea bolnavului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine.
~ Se verifică temperatura soluţiei de spălare.
~ Se cere bolnavului să-şi deschidă gura - prin aceasta conductul se lărgeşte şi conţinutul
patologic se îndepărtează mai uşor.
~ Cu mâna stângă se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi, iar cu mâna opusă se injectează
lichidul de spălătură în conduct – spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea.
~ Se repetă operaţia de câteva ori – până se obţine lichid curat.
~ Se usucă conductul cu câteva tampoane de vată.
~ Se îndepărtează tăviţa renală
~ Se controlează lichidul de spălătură.
~ Se verifică prezenţa corpului străin în lichidul de spălătură.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
→ Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru
sterilizare.
~ Se îndepărtează deşeurile.
~ Se notează tehnica în foaia de temperatură.
→ Observaţii
~ Presiunea mare a jetului, temperatura mai scăzută sau mai crescută a lichidului de spălătură
determină apariţia accidentelor → vărsătură, lipotimie, traumatizarea timpanului.
→ Incidente şi accidente
~ Traumatisme timpanice.
~ Vărsături.
~ Lipotimie, ameţeli.
~ Nistagmus.
~ Dureri.
SPĂLĂTURA VAGINALĂ
→ Definiţie:
~ Spălătura vaginală → introducerea în vagin a unui curent de lichid – apă sau soluţie
medicamentoasă – care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe lângă canulă.
→ Scop → terapeutic:
~ Îndepărtarea conţinutului vaginal (normal sau patologic).
84
~ Dezlipirea exsudatelor patologice de pe mucoasă.
~ Dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale, ginecologice şi obstetricale.
~ Reducerea proceselor inflamatorii.
~ Calmarea durerilor.
→ Material necesar
~ Materiale de protecţie - paravane, prosoape, traversă, muşama.
~ Materiale sterile - canulă, vaginală, irigator, vată.
~ Materiale nesterile - stativ pentru irigator, bazinet.
~ Medicamente - 2 l soluţie medicamentoasă(apă oxigenată, soluţie cloramină, permanganat
de potasiu 1/20.000, oxicianură de Hg 1/4.000, sublimat 1%).
→ Pregătirea bolnavei
~ Se pregăteşte pacienta psihic, se anunţă şi se explică tehnica, necesitatea efectuării
spălăturii.
~ Se izolează patul cu paravan şi se protejează cu muşama şi aleză.
~ Bolnava aşezată în poziţie ginecologică i se introduce bazinetul sub bazin, se spală organele
genitale cu apă şi săpun, se acoperă regiunea vulvei cu un strat subţire de vaselină (pentru
spălăturile calde).
→ Efectuarea spălăturii
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei.
~ Se aşează irigatorul la 50-75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană.
~ Se verifică temperatura soluţiei.
~ Se reperează orificiul de intrare în vagin şi se deschide robinetul;
~ Se introduce canula odată cu curentul de lichid până în fundul de sac posterior al vaginului.
~ Se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată suprafaţa vaginului.
~ Se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi se depune în tăviţa
renală.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.
~ Se usucă regiunea genitală cu vată şi prosop.
~ Se îndepărtează materiale folosite.
~ Se ajută pacienta să se îmbrace.
~ Se aşează comod în pat.
~ Se aeriseşte salonul.
~ Se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de mucus, puroi, cheaguri
de sânge.
~ Se trimite la laborator la solicitarea medicului.
→ Reorganizarea locului de muncă.
~ Se spală instrumentarul folosit, se dezinfectează materialele şi se pregătesc pentru
sterilizare.
~ Se îndepărtează deşeurile.
CLISMELE
Clisma este tot un fel de tubaj prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros cu mai
multe scopuri: evacuator, medicamentos, examene paraclinice. După efectul urmărit clismele sunt:
1. Clisme evacuatorii:
simple
înalte
prin sifonaj
purgative
uleioase
2. Clisme baritate pentru explorare
3. Clisme terapeutice
medicamentoase
85
cu efect local
anestezice
4. Clisme alimentare
hidratante
Clismele evacuatorii
Clisma evacuatorie simplă are scop de a evacua intestinul gros în vederea unei intervenţii
chirurgicale, a rectoscopiei, irigoscopiei, etc..
Se execută cu ajutorul irigatorului cu apă călduţă la temperatura de 22-30°C cu 0,75-1,5l apă.
Efectul ei este să acţioneze asupra materiilor fecale solidificate prin deshidratare care s-au
acumulat în ampula rectală.
În apa clismei se pot adăuga:
2-3 linguri glicerină
1-2 linguriţe săpun lichid
ulei de măsline, etc., cu scop de înmuiere şi lubrefiere asupra căilor evacuatorii
Materiale necesare
irigator metalic sau de sticlă de 0,5-3l capacitate
un tub de cauciuc sau material plastic
canulă metalică sau din material plastic unifolosibilă, sterilă, lungă de 12-15cm
pentru clisme înalte canule lungi de 30cm din cauciuc
o ploscă acoperită pentru evacuarea conţinutului colonului
muşama
învelitoare din flanelă pentru bolnav
ulei pentru lubrefierea canulei
apă pentru clismă
şorţ din plastic
mănuşi de cauciuc
tăviţă renală
Tehnica de executie:
Se suspendă irigatorul pe un stativ şi se umple cu soluţia respectivă. Se montează tubul de cauciuc,
iar în capătul lui canula,apoi se pensează tubul cu o pensă.
Pregătirea bolnavului
pregătire psihică
se aşează bolnavul în decubit lateral stâng cu membrul stâng în flexie forţată a coapsei pe
abdomen, iar membrul inferior drept este întins
sub capul bolnavului se aşează o pernă
bolnavii imobilizaţi se lasă în poziţie decubit dorsal
Clisma se poate face şi în poziţie genu-pectorală. Patul bolnavului va fi izolat de restul bolnavilor
cu un paravan. Se va cere bolnavului să reţină lichidul în colon 10-15 minute pentru ca materiile
fecale să fie înmuiate. Canula se unge cu soluţie uleioasă, se deschide pensa (Mohr), se scoate aerul
de pe tub şi prima coloană de apă în tăviţa renală. După ce asistentul medical a îmbrăcat mănuşile
de cauciuc depărtează fesele cu degetele de la mâna stîngă. Cu mâna dreaptă introduce canula prin
anus în rect prin mişcări de rotaţie. Vârful canulei se îndreaptă uşor înainte în direcţia vezicii
urinare. Se introduce pînă la distanţă de 10-12cm. Nu se forţează introducerea ei dacă întâlneşte
obstacole mari.
Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălţime de unde soluţia din irigator pătrunde în colon în timp de
5 minute. Dacă apar dureri sau crampe se opreşte manopera câteva minute apoi se continuă. După
scoaterea canulei bolnavul este aşezat în decubit dorsal, apoi peste 2-3 minute întors în decubit
lateral drept. Bolnavul este rugat să reţină soluţia 10-15 minute după care apare scaunul. Când
bolnavul anunţă că apare defecaţia se pune plosca şi se aşteaptă expulzarea conţinutului intestinal
după care se face toaleta anală. Se îndepărtează apoi toate materialele folosite şi se aşează bolnavul
în pat. Se deschid geamurile salonului pentru aerisire după ce bolnavul a fost acoperit.
86
Clisma înaltă
Se face pentru a evacua materiile fecale (excremente) din porţiunea superioară a colonului. Se
foloseşte o canulă flexibilă care se introduce în rect până la înălţimea de 30-40cm. Se execută cu 2-
3l apă la temperatură de 15-16°C şi cu o presiune mai mare cu irigatorul ridicat la 1,5m. Bolnavul
este aşezat în decubit lateral stâng când se introduce 0,75l apă, apoi se aşează în decubit dorsal şi se
introduce restul de soluţie. Se întoarce apoi bolnavul în poziţie laterală dreaptă ca să pătrundă apa
până la valvula Bauhin.
Acest gen de clisme se fac pentru pregătirea bolnavilor care se operează pe colon.
Clismele uleioase
Se fac în cazul constipaţiilor cronice care sunt însoţite de dureri abdominale şi când clismele
obişnuite sunt ineficiente. Se folosesc uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la
temperatura de 38°C. Se fac cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă
(seringă Janet) şi se apasă cu o presiune moderată pe piston.
Clismele exploratoare
Aici se includ clismele baritate pentru explorarea colonului. Se fac cu :
substanţe de contrast radioopac
sulfat de bariu (suspensie)
Aceste clisme se fac după clisme evacuatorii şi un regim hidric.
TUBUL DE GAZE
Este un tub din cauciuc sau material plastic semirigid de lungime 30-35cm cu diametrul 8-
10mm şi are ca scop eliminarea gazelor din colon. La capătul proximal el este rotunjit şi prezintă
găuri. Tubul de gaze steril şi lubrefiat se introduce prin anus în rect pe o porţiune de 15-20 cm şi se
lasă o perioadă de 2 ore. Nu se ţine mai mult pentru că produce compresiune pe vase.
PUNCŢIILE
88
d) pentru biopsie, când se urmăreşte recoltarea unui mic fragment de ţesut după
aseptizarea tegumentelor. Înainte de efectuarea puncţiei se va efectua anestezia
locală cu un sedativ (Diazepam) şi un vagolitic (Atropină).
In cazul unei colectii lichidiene intr-o cavitate a organismului poate fi vorba de:
- exudat: revarsat organic de natura inflamatorie, bogat in albumina, format prin trecerea serului
prin peretii vaselor in tesuturile vecine( reactie Rivalta pozitiva).
- transudat: revarsat organic de origine plasmatica acumulat prin trecerea lichidului provenit din
plasma prin peretele vascular, anatomic intact intr-o cavitate seroasa sau in spatiile interstitiale
unde de obicei nu este prezent; nu contine fibrinogen; contine putina albumina.
PRINCIPII GENERALE
- Pregătirea psihică a pacientului în vederea obţinerii consimţământului informat;
- Respectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie: dezinfecţia regiunii, pregătirea materialelor sterile
şi manevrare a septică, dezinfecţia mâinilor medicului şi ajutoarelor, utilizarea mănuşilor sterile.
- Pregătirea fizică a pacientului şi administrarea medicaţiei preprocedurale (sedarea, anestezie
locală)
- Alegerea locului puncţiei în funcţie de scopul urmărit;
- Asigurarea poziţiei corespunzătoare scopului şi locului puncţionat;
- Supravegherea pacientului în timpul puncţiei şi după puncţie;
- Evacuarea lentă a colecţiilor pentru prevenirea hemoragiilor şi tulburărilor hemodinamice.
- Dezinfecţia şi pansarea locului înţepăturii, aplicarea a 1 -2 fire de sutură dacă este cazul;
- Notarea puncţiei în F.O. şi în dosarul de îngrijire;
- Etichetarea şi expedierea la laborator a produselor.
Tipuri de punctii:
Puncţia pleurală (toracică- toracocenteza) — pătrunderea cu ajutorul unui ac prin spaţiul
intercostal până în cavitatea pleurală pentru recoltarea sau eliminarea conţinutului. (În mod normal
cavitatea pleurală este virtuală.)
Puncţia peritoneală (abdominală- paracenteza) - pătrunderea cu un ac sau trocar prin
peretele abdominal în fosa iliacă până în cavitatea peritoneală pentru determinarea prezenţei şi
naturii lichidului sau evacuarea acestuia.
Puncţia pericardică - pătrunderea în cavitatea pericardică pentru evacuarea lichidului care
determină compresiune asupra miocardului.
Puncţia articulară - se face în: cavitatea articulară în artrite acute şi cronice cu colecţii
seroase, serofibrinoase sau purulente, în hemartroze. Se recoltează lichid pentru examene de
laborator, se combate compresiunea locală, se injectează medicamente, se face artroscopie.
Puncţia osoasă - pătrunderea cu un ac special în ţesutul spongios al unui os lat sau scurt
pentru recoltarea măduvei în vederea examenelor microscopice pentru diagnosticarea bolilor de
sânge, tumorilor şi pentru transplant de măduvă.
Puncţia rahidiană - pătrunderea până în spaţiul subarahnoidian pentru măsurarea tensiunii
lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului cefalorahidian pentru examene de laborator,
administrarea unor medicamente sau substanţe de contrast, pentru realizarea anesteziei ( lombara,
suboccipitala).
Puncţia vezicii urinare - reprezintă o metodă de strictă necesitate în scop evacuator atunci
când cateterismul nu se poate efectua.
Amniocenteza - puncţia cavităţii amniotice este o metodă de obţinere a lichidului amniotic
prin traversarea peretelui uterin pe cale abdominală sau vaginală în vederea studierii culorii şi
constituenţilor în suspiciunea de sarcină patologică.
Puncţia colecţiilor - constă în introducerea unui ac într-o cavitate patologică cu scopul
evacuării sau recoltării conţinutului pentru examene de laborator.
Puncţia biopsiei - pătrunderea cu un ac special într-un organ parenchimatos sau ţesut cu
scopul prelevării unui fragment ce va fi examinat histopatologic. Se efectuează puncţia: ficatului,
splinei, pleurei, prostatei, ganglionilor limfatici, nodulilor mamari .
Punctia arteriala: abordul direct al unei artere prin intermediul unui ac de punctie.
Punctia venoasa: abordul direct al unei vene prin intermediul unui ac de punctie.
89
Punctia fundului de sac vaginal posterior: interventie ginecologica micro chirurgicala
efectuata prin intermediul unui ac cu realizarea comunicarii cavitatii peritoneale- mediu exterior.
PUNCŢIA VENOASĂ
→ Definiţie:
~ Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie.
→ Scop:
~ Explorator:
o Recoltarea sângelui pentru determinări de laborator.
o Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
o Administrarea de medicamente.
o Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.
o Sângerare 300-500 ml în edem pulmonar acut, hipertensiune arterială.
→ Locul puncţiei:
~ Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
~ Venele antebraţului.
~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
~ Venele subclaviculare.
~ Venele femurale.
~ Venele maleolare interne.
~ Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
→ Materiale necesare:
~ Alcool. Tampoane.
~ Ace sterile.
~ Garou.
~ Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.
~ Muşama şi aleză. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.
~ bandaj adeziv pentru locul puncţiei
~
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.
~ Se protejează lenjeria de pat şi de corp.
~ Se asigură poziţia decubit dorsal.
~ Se examinează calitatea şi starea venelor.
→ Execuţia puncţiei: Puncţia venoasă → se execută de către asistentă.
~ Se îmbracă mănuşile de cauciuc.
~ Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă pacientului să strângă pumnul.
~ Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.
~ Se pătrunde în venă cu bizoul în sus cca. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului în venă – prin aspirare în seringă.
~ Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
~ Se îndepărtează staza venoasă. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
~ Se menţine tamponul 1-3 minute – fără a îndoi braţul.
~ Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.
~ Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul,
eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.
~ Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.
~ Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.
→ Accidente:
~ Hematom – prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi se comprimă locul 1-3 minute.
~ Perforarea venei – se retrage acul.
90
~ Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps – se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă – se anunţă medicul.
→ Observaţii:
~ Pentru evidenţierea venelor → se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă caldă.
~ Pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la marginea patului.
~ Prin puncţie venoasă se pot fixa şi catetere transcutanate.
→ De evitat!
~ Puncţionarea venei din lateral. Puncţionarea venei cu acul cu bizoul în jos.
~ Atingerea produsului recoltat.
~ Flectarea antebraţului pe braţ cu tampon aplicat la plica cotului → împiedică închiderea locului puncţiei.
PUNCŢIE PLEURALĂ - TORACOCENTEZA
→ Definiţie:
~ Puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături între cavitatea pleurală şi mediul exterior
prin intermediul unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
o Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi calitative.
o Stabilirea diagnosticului.
~ Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.
o Administrarea de medicamente.
→ Indicaţii:
~ Boli inflamatorii sau tumorale pulmonare.
~ Insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii lichidiene în cavitatea pleurală.
~ Când lichidul pleural depăşeşte 1500 ml şi exercită o presiune asupra inimii şi plămânului.
→ Contraindicaţii:
~ Tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie.
~ Tratament cu anticoagulante.
→ Locul puncţiei:
~ Spaţiul 7-8 intercostal pe linia axilară posterioară, pe marginii sup. a coastei.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar.
~ Ace şi seringi sterile.
~ Tampoane.
~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
~ Vase colectoare.
~ Cilindru gradat.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se administrează cu 30 de minute 1 fiolă Atropină – pentru a scădea excitabilitatea generală a nervului
pneumogastric.
91
~ Se asigură poziţia şezând la marginea patului, cu mâna de partea puncţie ridicată peste cap până la urechea
opusă sau se aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul scaunului. Pacienţii în
stare gravă se aşează în decubit lateral pe partea sănătoasă, la marginea patului.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale. Asistenta pregăteşte radiografia
pacientului.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie Se aşează câmpul chirurgical în jurul
toracelui, sub locul puncţiei. Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Măsoară cantitatea de lichid evacuată.
o Examinează macroscopic lichidul.
o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2
picături de acid acetic glacial).
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare. Lipotimie, colaps.
~ Accese de tuse – prin iritaţie pleurală.
~ Edem pulmonar acut – prin evacuarea prea rapidă a lichidului.
~ Pneumotorax – prin rănirea plămânului cu acul → se întrerupe puncţia.
→ Observaţii:
~ Lichidul pleural poate fi seros, serocitrin, tulbure (purulent sau chilos), hemoragic sau serosanguinolent.
~ Reacţia este + când apare fum de ţigară (lichidul pleural este bogat în albumine – exsudat; reacţia este
negativă când lichidul rămâne limpede – transsudat (cauzat de tulburări circulatorii).
~ Aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu două seringi de 20 ml.
~ Aparatele aspiratoare adaptate la ac asigură o tehnică mai sigură şi mai puţin traumatizantă. Nu se evacuează
mai mult de 1000-12000 ml.
~ Nu se evacuează complet lichidul pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor.
92
PUNCŢIE ABDOMINALĂ – PARACENTEZA – PUNCŢIA PERITONEALĂ
→ Definiţie: Puncţia abdominală (peritoneală) sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul
unui trocar în diferite scopuri.
→ Scop:
~ Explorator: Evidenţierea lichidului în cavitate. Recoltarea lichidului pentru determinări cantitative şi
calitative.
~ Terapeutic: Evacuarea lichidului din cavitate. Efectuarea de dializă peritoneală.
→ Indicaţii:
~ Ascită masivă → lichid în cavitatea peritoneală de diferite cauze (obstacole în circulaţia portală, ceea ce
determină hipertensiune în ramurile venei porte – în ciroza hepatică, insuficienţă cardiacă, tumori
peritoneale), inflamaţia peritoneului – în tbc peritoneal.
~ Ascite care nu se resorb prin metode obişnuite de tratament.
~ Traumatisme închise ale viscerelor abdominale când se bănuieşte hemoperitoneul Diagnosticarea cito-
bacteriologică a ascitei.
→ Contraindicaţii:
~ Chisturi ovariene, hidronefroză, sarcină.
~ Diateze hemoragice – cu prudenţă. Colecţii lichidiene închistate.
→ Locul puncţiei:
~ Fosa iliacă stângă – bolnavul în decubit semilateral stâng.
~ La mijlocul liniei ombilico-pubiană – bolnavul în poziţie semişezând.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar.
~ Ace şi seringi sterile.
~ Tampoane.
~ Medicamente – tonice cardiace, soluţii anestezice.
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
~ Material pentru pansament.
~ Vase colectoare.
~ Cilindru gradat.
~ Găleată 10 l.
~ Paravan.
~ Tăviţă renală.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se invită pacientul să urineze sau se face sondaj vezical la nevoie.
~ Se dezbracă regiunea aleasă şi se aşează bolnavul în poziţie.
~ Se măsoară circumferinţa abdominală.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
93
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Adaptează şi supraveghează tubul prelungitor ce asigură scurgerea controlată în găleată sau pungă
colectoare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Examinează macroscopic lichidul.
o Măsoară cantitatea şi densitatea lichidului evacuat.
o Execută reacţia Rivalta (se picură 1-2 picături de lichid de cercetat în paharul cu apă distilată + 1-2
picături de acid acetic glacial).
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Incidente şi accidente:
~ Colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
~ Hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză şi melenă.
~ Perforarea intestinului – determină peritonită.
~ Persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
→ Observaţii:
~ Dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte scurgerea prin schimbarea poziţiei pacientului sau
se introduce mandrenul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care acoperă
orificiul canulei trocarului.
~ Viteza de scurgere - 1 litru pe 15 minute.
~ La prima paracenteză se evacuează o cantitate de maxim 4-5 litri.
~ La următoarele paracenteze se poate evacua până la 10 litri.
→ De evitat:
~ Decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale.
~ Puncţiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşexie.
PUNCŢIE RAHIDIANĂ - LOMBARĂ
→ Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac subţire în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
→ Scop:
~ Explorator:
o Măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian.
o Recoltarea lichidului pentru examen macroscopic şi de laborator.
o Injectarea substanţelor radioopace pentru examenul măduvei.
~ Anestezic:
o Introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.
~ Terapeutic:
o Evacuarea pentru decomprimare în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană.
o Administrarea de medicamente.
→ Indicaţii:
~ Boli inflamatorii ale sistemului nervos central – meningită, encefalită.
~ Scleroză multiplă. Hemoragie subarahnoidian, tumori cerebrale.
94
~ Intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.
→ Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Trocar şi seringi sterile.
~ Medicamente – soluţii anestezice.
~ Manometru Claude.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în
piept → poziţia spate de pisică.
~ Sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele arcuat.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul funcţie de scopul urmărit.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Serveşte manometrul Claude.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii – datorat hipotensiunii lichidiene provocate de
puncţie.
~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
~ Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale când s-a executat puncţia sub
occipital.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
→ Observaţii:
~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
95
~ Asistenta menţine pacientul în poziţie în timpul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal
lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul
cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice,
biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.
~ În cazul evacuărilor mari de lichid - se aşează în poziţie Trendelemburg.
~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.
~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol
de rupere a acului sau traumatizare a substanţei nervoasă.
PUNCŢIE ARTICULARĂ
→ Definiţie:
~ Puncţia articulară reprezintă stabilirea legăturii între cavitatea
articulară şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Se stabileşte prezenţa sau absenţa lichidului în cavitate.
o Recoltarea lichidului pentru examinare.
~ Terapeutic:
o Evacuarea lichidului din cavitate.
o Administrarea de medicamente în cavitate – cortizon,
anestezice locale, substanţe de contrast.
→ Indicaţii:
~ Artrite acute sau cronice, traumatisme articulare cu hemartroză.
→ Contraindicaţii:
~ Procese inflamatorii tegumentare în zona puncţiei.
→ Locul puncţiei:
~ Cel mai frecvent se puncţionează genunchiul, cotul, umărul, glezna.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Cilindru gradat.
~ Materiale necesare pentru recoltări.
~ Tăviţă renală.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia care să permită executarea puncţiei cu articulaţia relaxată.
~ Eventual se aşează articulaţia pe o pernă. Se îndepărtează la nevoie pilozitatea şi se face toaleta tegumentelor.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Medicul execută puncţia – se fac recoltări şi se administrează medicaţie în cavitatea articulară
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
96
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament compresiv la locul puncţiei – faşă compresivă.
o Aplică atele pentru imobilizarea puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea şi aspectul lichidului evacuat.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
→ Incidente şi accidente:
~ Lezarea pachetului vasculonervos.
~ Infecţii.
~ Hematom.
~ Puncţie albă.
→ Observaţii:
~ Pansamentul compresiv se menţine 24-48 de ore.
~ Lichidul recoltata se etichetează şi se trimite la laborator pentru examen citologic şi bacteriologic.
~ Examinarea macroscopică se face măsurând cantitatea, apreciind aspectul – seros, purulent, sanguinolent.
~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă – seroasele articulare sunt receptive la infecţii.
PUNCŢIE OSOASĂ – PUNCŢIA STERNALĂ
→ Definiţie:
~ Puncţia osoasă reprezintă stabilirea unei legături între mediul extern şi zona spongioasă a osului, străbătând
stratul său cortical şi zona spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
→ Scop:
~ Explorator:
o Recoltarea măduvei pentru examinare în vederea stabilirii structurii, compoziţiei şi pentru studiul
elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor.
~ Terapeutic:
o Administrare de medicamente, lichide, sânge, substanţe nutritive.
o Recoltarea măduvei de la persoane sănătoase pentru transplant.
→ Indicaţii:
~ Boli hematologice.
→ Locul puncţiei:
~ Sternul – manubriul sternal.
~ Spina iliacă, creasta iliacă, maleola tibială.
~ Calcaneul – la copii.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Ac trocar cu opritor pentru ac.
~ Medicamente – Atropină, morfină, tonice cardiace, soluţii anestezice.
~ Materiale pentru reacţia Rivalta – pahar conic, 50 ml apă distilată, acid acetic glacial, pipete.
~ Materiale necesare pentru recoltări – lame, sticlă de ceas, ser fiziologic.
~ Alte materiale funcţie de scopul urmărit.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se explică că se va înlătura durerea puncţiei prin anestezie locală.
~ Se controlează cu o zi înainte timpul se sângerare, timpul de coagulare şi timpul Quick.
~ Se aşează pacientul în poziţie adecvată funcţie de locul ales:
o Decubit dorsal pe plan dur → puncţie sternală.
o Decubit ventral pe plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi → puncţia crestei iliace.
~ Se rade pilozitatea de pe locul ales şi se face toaleta .şi dezinfecţia regiunii.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
97
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp. Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Execută frotiuri şi însămânţări din produsele recoltate. Continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
o La terminarea tehnicii, după scoaterea acului, aplică un pansament compresiv la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat. Se supraveghează funcţiile vitale şi pansamentul.
~ Se informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bronhice.
→ Incidente şi accidente:
~ Puncţie albă. Perforaţia organelor interne – inimă, plămân. Pneumotorax.
~ Fracturi. Hematoame. Infecţii ale osului – osteomielită. Tulburări de creştere la copii după puncţie tibială.
→ Observaţii:
~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
~ Serul fiziologic se menţine la 370C în seringă pentru ca medicul să-l poată introduce în cavitatea medulară şi,
astfel să obţină măduvă – se introduce serul fiziologic şi se aspiră.
~ Pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, în ritm de 15-20 picături pe minut.
~ Manipularea incorectă a instrumentarului steril → infecţii.
PUNCŢIE VEZICII URINARE
→ Definiţie:
~ Puncţia vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac pe cale transabdominală în vezica urinară – în
urgenţă! – când există pericol de rupere la o vezică supraextinsă.
→ Scop:
~ Explorator:
o Rar – pentru recoltarea urinei fără pericol de contaminare.
o Injectare de produse de contrast pentru examen radiologic al vezicii urinare.
~ Terapeutic:
o Evacuarea urinei în cazuri de retenţie acută de urină, când sondajul vezical nu poate fi executat.
→ Indicaţii:
~ Stricturi uretrale, hipertrofie de prostată când încercările de pătrundere cu sondă în vezică urinară rămân fără
rezultat.
~ Traumatisme uretrale sau vaginale, când sondajul vezical este contraindicat.
→ Locul puncţiei:
~ Pe linia mediană abdominală, la 2 cm deasupra simfizei pubiene.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Trocar. Ace şi seringi sterile. Tampoane.
~ Medicamente – soluţii anestezice - Xilină 1%.
~ Vase colectoare. Materiale necesare pentru recoltări.
~ Tăviţă renală.
~ Pernă tare.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură securitatea şi intimitatea necesară execuţiei puncţiei.
~ Se aşează bolnavul în decubit dorsal cu pernă tare sub bazin.
~ Se dezbracă regiunea pubiană şi se rade pilozitatea.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de către medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
98
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Pregăteşte şi dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele şi instrumentele necesare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Recoltează urina în eprubete sterile şi le trimite la laborator.
o Urmăreşte scurgerea urinei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de urină extrasă, aspectul şi densitatea.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Dezinfectează locul după puncţie şi îl comprimă.
~ Aplică pansament.
~ Se asigură repaus la pat.
~ Se supraveghează funcţiile vitale.
~ Se observă locul puncţiei, pansamentul, pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinei prin traiectul
neoformat.
→ Incidente şi accidente:
~ Puncţie negativă – în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de grăsime şi acul nu pătrunde
profund în vezica urinară.
~ Hemoragie vezicală. Fistule urinare.
~ Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau ţesuturi. Infecţii postpuncţionale tardive.
→ Observaţii:
~ Se determină volumul de urină evacuat. Se măsoară densitatea urinară.
~ Mandrenul acului se menţine steril până la terminarea tehnicii.
~ Se introduce mandrenul pentru desfundarea acului dacă se întrerupe scurgerea.
~ Vezica urinară trebuie să se golească încet şi incomplet – maxim 500 ml.
~ La nevoie se poate repeta puncţia de mai multe ori.
~ Nu se comprimă abdomenul în timpul evacuării urinei.
PUNCŢIE BIOPSICĂ – BIOPSIA HEPATICĂ
→ Definiţie:
~ Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie într-un organ parenchimatos pentru recoltarea unui
fragment de ţesut.
~ Se practică puncţie pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.
→ Scop:
~ Explorator:
o Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.
→ Indicaţii:
~ Afectarea organelor menţionate.
→ Contraindicaţii:
~ Diateze hemoragice.
~ Rinichi unic – pentru puncţia renală.
→ Locul puncţiei hepatice:
~ Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină matitate – la
un ficat mărit.
~ De-a lungul iniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite normale.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză. Mănuşi de cauciuc. Alcool, tinctură de iod.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Soluţii anestezice – Xilină 1%.
~ Ac pentru biopsie. Seringi sterile. Tampoane.
~ Medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace.
~ Lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml.
~ Tăviţă renală.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală.
99
~ Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite.
~ Se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu gluconic).
~ Se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna
dreaptă sub cap.
~ Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.
→ Execuţia puncţiei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile. Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului. Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.
→ Îngrijiri după tehnică:
~ Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept. Se supraveghează funcţiile vitale 24 ore.
~ Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.
~ La nevoie se administrează calmante ale tusei.
~ Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.
→ Incidente şi accidente:
~ Tuse instantanee sau hemotorax prin atingere pleurală.
~ Hemoragie → se administrează hemostatice. Şoc pleural.
→ Observaţii:
~ Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu seringa şi sunt
pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.
~ Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.
~ Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei → se pot rupe acele sau se pot leza ţesuturile.
RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN (LCR)
→ Definiţie:
~ LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide , cu rol de protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor,
care circulă în spaţiul subarahnoidian.
→ Scop:
~ Diagnostic:
o Diagnosticarea neuroinfecţiilor şi hemoragiilor meningiene în afecţiuni neurologice şi
neurochirurgicale, în stări comatoase.
→ Locul puncţiei:
~ Puncţia lombară → D12-L1 sau L4-L5.
~ Puncţie dorsală → D6-D7.
~ Puncţie suboccipitală.
→ Materiale necesare:
~ Muşama şi aleză.
~ Mănuşi de cauciuc.
~ Alcool, tinctură de iod.
~ Tampoane.
~ Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.
~ Trocar şi seringi sterile.
~ Medicamente – soluţii anestezice.
~ Manometru Claude.
~ Recipiente necesare pentru recoltarea lichidului.
100
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.
~ Se asigură poziţia decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia în
piept → poziţia spate de pisică sau poziţie şezând cu bărbia în piept, braţele încrucişate pe umeri, spatele
arcuat.
→ Execuţia puncţiei:
~ Puncţia se execută de medic cu ajutorul a 1-2 asistente medicale.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se îmbracă mănuşi de protecţie
~ Rolul asistentei în efectuarea puncţiei:
o Protejează lenjeria de pat şi de corp.
o Asigură poziţia bolnavului.
o Dezinfectează locul puncţiei.
o Pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi serveşte medicul cu anestezic şi materiale pentru
puncţie şi recoltare.
o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.
o Serveşte manometrul Claude.
~ Se observă presiunea de scurgere sau se măsoară cu manometru Claude.
~ Se extrag 10-20 ml LCR – după ce se scurg câteva picături pe ac.
~ Lichidul recoltat se repartizează în mai multe eprubete (a câte 4 ml fiecare).
~ Se fac examinări citologice, bacteriologice, serologice, biochimice.
o Completează buletinele de analiză şi preia produsele recoltate.
o Aplică un pansament la locul puncţiei.
o Notează puncţia executată, cantitatea de lichid extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
→ Incidente şi accidente:
~ Sindrom postpuncţional – ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii.
~ Hemoragii pe ac în timpul puncţiei – fără importanţă.
~ Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei
spinării, cu vârful acului.
~ Şoc reflex – poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar.
→ Interpretarea rezultatelor:
~ LCR normal → soluţie apoasă, salină, limpede ca apa de stâncă.
~ Volum 100-150 ml.
~ D = 1005-1009, pH = 7,4-7,5.
~ Tensiune = 10-20 cm apă în decubit, 20 cm apă în şezut.
~ Albuminorahie 20-60 mg%, glicorahie 50-60 mg%.
→ Observaţii:
~ La pacienţii în stare foarte gravă se execută în decubit lateral.
~ Tehnica se execută în condiţii de asepsie perfectă.
~ Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
~ Examinarea macroscopică se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului – normal
lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură. În stări patologice, lichidul
cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte.
~ După câteva picături de sânge apare lichid clar – se recoltează lichid limpide pentru examene citologice,
biochimice, bacteriologice fără a-l suprainfecta.
~ Nu se evacuează cantităţi mari de lichid.
101
~ Mandrenul acului trebuie menţinut steril până la terminarea tehnicii.
~ Puncţia occipitală se poate executa şi în ambulator.
~ Nu se modifică poziţia bolnavului în timpul tehnicii → pericol de rupere a acului sau traumatizare a substanţei
nervoasă.
PUNCŢIA PERICARDICĂ
Definiţie Puncţia pericardică reprezintă pătrunderea cu un ac în cavitatea pericardică, care se transformă
din spaţiu virtual în cavitate reală, prin acumularea sângelui sau lichidului de transudaţie.
Scop • explorator
- constatarea prezenţei lichidului în cavitatea pericardică
- recoltarea lichidului pentru examinare în vederea stabilirii naturii sale
• terapeutic
- evacuarea lichidului acumulat
- introducerea substanţelor medicamentoase după evacuarea lichidului
Indicaţii - puncţia se execută în cazurile: în care se acumulează lichid între foiţele pericardului ca urmare a
inflamaţiei, transudaţiei sau hemoragiei; pericardul fiind inextensibil, lichidul tamponează inima
şi îi îngreunează funcţia; apare, astfel, o dispnee accentuată, hipotensiune arterială, puncţia având
caracter de urgenţă
Locul puncţiei - spaţiul V intercostal stâng la 6 cm de marginea sternului în
cazul puncţiei exploratoare; - spaţiul VI-VII
la jumătatea distanţei dintre linia axilară anterioară şi cea
medioclaviculară stângă, în cazul în care cantitatea de lichid
este mare (după un control radiologic);
- la extremitatea apendicelui xifoid, bolnavul fiind în poziţie
semişezând, în cazul puncţiei evacuatoare (calea epigastrică)
(fig. 62)
Pregătirea • materiale:
puncţiei - se pregătesc aceleaşi materiale ca şi pentru puncţia pleurală, în afara aparatelor aspiratoare
- acul de puncţie are o lungime de 8-10 cm
• pacientul:
- pregătirea psihică: se informează, se încurajează
- pregătirea fizică: se face un examen radiologic al toracelui; oxigenoterapie; se acordă poziţia în
funcţie de scopul puncţiei şicantitatea de lichid existent
- semişezând, pentru puncţia evacuatoare
- decubit dorsal, în celelalte cazuri
Execuţia puncţiei - se face de către medic, ajutat de două asistente.
102
RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI PATOLOGICE
PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
INTRODUCERE
Recoltarea produselor biologice poate afecta direct diagnosticul, tratamentul şi vindecarea
pacientului. Asistentul medical este direct responsabil de recoltarea promptă şi corectă a acestor
probe. În unele cazuri, chiar dacă nu Asistentul medical este cel care recoltează, trebuie să verifice
proba, să pregătească pacientul, să asiste medicul, să-l ajute la efectuarea respectivei recoltări să şi
acorde îngrijiri specifice pacientului după recoltare. Există anumite teste pentru care pacientul
trebuie instruit să şi le poată face singur (glicemia pe glucotest).
Pregătirea pacientului
O bună înţelegere şi informare despre testul pe care pacientul trebuie să îl efectueze şi
scopul acestuia ne va ajuta să pregătim pacientul adecvat. Explicându-i pacientului procedura
medicală cu claritate vom caştiga încrederea şi cooperarea sa. De exemplu, înaintea unei recoltări
dificile şi dureroase (cum ar fi puncţia de măduvă osoasă) trebuie să informăm pacientul asupra
tipului şi gradului de disconfort pe care probabil îl va resimţi. De asemenea trebuie informat de
durata procedurii, efectele acesteia şi în cât timp vor fi gata rezultatele. Ştiind exact la ce să se
aştepte, pacientului îi va fii mult mai uşor să coopereze şi să suporte manevra în sine. Dacă medicul
este cel care face recoltarea, asistentul medical va supraveghea pacientul atât pe parcursul acesteia
cât si după pentru a putea acorda îngrijirile specifice în orice situaţie.
Unele teste necesită instrucţiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totală a pacientului şi
de corecta recoltare a probelor, cu atât mai mult cu cât unele necesită anumite condiţii de recoltare
şi schimbarea regimului de viaţă înaintea recoltării (o dietă specială, un mod corect de recoltare de
către însuşi pacient, etc).
Consimţământul pacientului
Este un drept al pacientului să i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i se va
face, procedura medicală în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi şi a semna
că este de acord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând responsabilitatea
medicului. Asistenta va relua explicaţiile medicului, se va asigura că pacientul le-a înţeles bine şi
va verifica dacă pacientul a semnat consimţământul.
Măsuri de protecţie:
Măsurile de protecţie trebuie luate atât pentru asistentă cât şi pentru pacient. După recoltare,
produsul trebuie etichetat şi transportat în condiţii optime, astfel incât să nu afecteze rezultatul.
RECOLTAREA SÂNGELUI
→ Definiţie:
~ Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice (glucoză,
aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sângele transportă şi
produsele rezultate din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
→ Scopul recoltărilor:
~ Completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective.
~ Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic.
~ Reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului.
~ Confirmă vindecarea.
~ Semnalează apariţia îmbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase purtătoare de
germeni patogeni.
→ Examene din sânge:
~ Examene hematologice:
o Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
o Hemoglobină (Hb).
103
o Hematocrit (Ht).
o Timp de sângerare (TS).
o Timp de coagulare (TC).
o Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
o Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
o Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
~ Examene biochimice:
o Glicemie.
o Uree.
o Fibrinogen.
o Creatinină.
o Acid uric.
o Ionograma.
o Colesterol.
o Probe hepatice.
o Bilirubina.
o Lipemie.
o Fosfataza alcalină.
o Transaminaze.
o Rezervă alcalină.
~ Examen bacteriologic:
o Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
~ Examen parazitologic:
o Lama de malarie.
~ Examen serologic:
o Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
o Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
o Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
o Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
o Reacţia de hemaglutinare.
o Reacţia de fixarea a complementului.
o Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
o Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă.
o ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
→ Metode de recoltare:
~ Puncţie capilară – puncţia pulpei degetului, puncţia lobului urechii, puncţia halucelui sau
a călcâiului la copil.
~ Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau orice venă
accesibilă.
~ Puncţie arterială (artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă).
→ Materiale necesare:
~ Pentru puncţia capilară:
o Ace sterile.
o Tampoane de vată.
o Alcool 900.
o Hârtie de filtru.
o Pipete Potain – pentru numărarea elementelor figurate.
o Lame degresate şi lamele – pentru frotiuri.
o Tăviţă renală.
o Mănuşi de protecţie.
~ Pentru puncţia venoasă sau arterială:
104
o Ace şi seringi sterile.
o Tampoane de vată.
o Alcool.
o Garou sau bandă Esmarch.
o Pernă elastică cu material de protecţie.
o Recipiente de recoltare.
o Substanţe anticoagulante: heparină, citrat de sodiu 3,8%, oxalat de potasiu,
fluorură de sodiu, EDTA.
o Tăviţă renală.
o Mănuşi de protecţie.
o Medii de cultură pentru examene bacteriologice (bulion citrat, geloză semilichidă).
→ Pregătirea bolnavului:
~ Pregătirea psihică:
o Se anunţă cu 24 de ore înainte.
o Se explică necesitatea tehnicii.
o Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
o Se solicită colaborarea.
o Se urmăreşte înlăturarea stării de tensiune legată de examinările ce urmează a fi
făcute – la indicaţia medicului se poate administra medicaţie calmantă.
o Se asigură repausul pe timpul executării tehnicii.
o Se obtine consimtamantul informat.
~ Pregătirea fizică:
o Se face în funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
o Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
o Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
o Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
o Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
o Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul în decubit dorsal, cu braţul în extensie,
sprijinit pe pernă elastică.
o Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi în şezut, pe scaun, cu braţul sprijinit în
extensie şi supinaţie.
→ Stabilirea locului puncţiei venoase:
~ Se alege braţul pentru puncţie.
~ Se examinează calitatea şi starea vaselor de la plica cotului.
~ Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei venoase.
→ Recoltarea sângelui prin puncţie capilară:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aseptizează degetul inelar cu tampon cu alcool.
~ Nu se freacă degetul.
~ Se aşteaptă evaporarea alcoolului.
~ Se înţeapă pulpa degetului perpendicular pe pliurile cutanate.
~ Se şterge uscat (tampon uscat, hârtie de filtru) prima picătură de sânge.
~ Se lasă să se formeze o nouă picătură din care se recoltează cu pipeta sau cu lama.
~ Se şterge cu tampon cu alcool
→ Executarea frotiului din sânge:
~ La extremitatea unei lame de sticlă se aplică o picătură de sânge de 3-4 mm diametru.
~ Se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 0 pe lamă – picătura de sânge se
întinde prin capilaritate.
~ Lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceiaşi înclinaţie şi antrenând toată
picătura fără a o fragmenta.
~ Se agită lama pentru uscare.
~ Se etichetează (sau se notează pe spatele lamei cu creion dermatograf).
105
~ Se trimite la laborator.
~ Observaţii:
Un frotiu bun nu are goluri, este în strat regulat.
Frotiul se execută numai din sânge proaspăt.
Lama trebuie să fie perfect degresată.
→ Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă:
~ Asistenta se spală şi se dezinfectează pe mâini.
~ Îmbracă mănuşile de protecţie.
~ Se aplică garoul.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează cu tampon cu alcool.
~ Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis.
~ Se puncţionează vena în condiţii de asepsie perfectă, pe direcţia axului longitudinal,
împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
~ Se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt recipient etc.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
~ Se menţine tamponul 1 cca. 10 minute fără a îndoi braţul.
~ Incidente şi accidente:
o Hematom.
o Perforarea venei.
o Ameţeli.
o Paloare accentuată.
o Lipotimie.
o Colaps.
→ Recoltarea sângelui pentru examene hematologice:
~ Se face dimineaţa pe nemâncate.
~ Hemoleucogramă:
o Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
o Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.
~ Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
~ VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
→ Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:
~ Se face dimineaţa pe nemâncate.
~ Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai plasma.
~ Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric,
creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză, fosfataza
alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă alcalină,
ionograma (Na, K, Ca, Cl).
~ Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.
~ Pentru determinarea glicemie sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe heparină.
→ Recoltarea sângelui pentru examene bacteriologice - HEMOCULTURA:
~ Recoltarea se face în condiţii de asepsie perfectă.
~ Sângele este recoltat şi însămânţat în mod steril pe medii de cultură.
~ Se recomandă recoltarea în recipiente etanşe prin dop de cauciuc, direct pe mediul de
cultură.
~ Pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se încălzeşte la
370C în baie de apă, timp de 30 de minute.
~ În timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează înclinată.
~ Materialele necesare recoltării se sterilizează la pupinel.
~ Hemocultura se recoltează la debutul bolii şi înaintea administrării antibioticelor.
~ Hemocultura se poate completa cu coprocultura, urocultura etc.
→ Recoltarea sângelui pentru examene serologice:
~ Examenul serologic relevă prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului.
106
~ Se folosesc pentru diagnosticarea bolilor infecţioase.
~ Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.
~ Recoltarea se face direct în eprubetă curată şi uscată.
~ După coagularea sângelui, se desprinde cheagul de pe peretele eprubetei şi după 30 de
minute se decantează serul direct într-o altă eprubetă sau prin aspirare cu pipetă Pasteur
sterilă.
~ Serul hemolizat are culoare roz.
~ Serul lactescent are culoarea albă.
~ Serul nehemolizat – corect recoltat – are culoare gălbuie.
→ Recoltarea sângelui pentru examene parazitologice:
~ Pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei, se recoltează sânge în PICĂTURĂ
GROASĂ.
~ Recoltarea se face în cursul accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte
mare.
~ Pe fiecare extremitate a lamei de sticlă se recoltează 2-3 picături de sânge, cât mai apropiate
între ele.
~ Cu colţul lamei şlefuite se amestecă fiecare picătură, formând câte o pată circulară, cu
diametrul de cca. 1 cm.
~ Se continuă amestecarea până se formează un mic cheag – semnul defibrinării complete.
~ Se notează lama recoltată.
→ Recoltarea sângelui venos prin sistem vacutainer:
~ Metoda asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea personalului
medical.
~ Se foloseşte un tub holder la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare.
~ La tubul holder se adaptează tuburi vaccuumtainer – cu dopuri de diferite culori
convenţionale:
o Roşu şi portocaliu – pentru recoltări biochimice.
o Negru – pentru VSH.
o Bleu – pentru determinări de coagulare, fibrinogen, TQ.
o Mov – pentru determinări hematologice.
o Verde – cu heparină – pentru recoltări biochimice.
~ Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma
gumată a dopului să fie străpunsă.
~ După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
~ Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
~ Ordinea de umplere a tuburilor:
o Tuburi fără aditivi.
o Tuburi pentru probe de coagulare.
o Alte tuburi cu diverşi aditivi.
~ Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
→ Determinarea glicemiei cu teste reactive:
~ Determinarea glicemie se poate face cu: teste reactive, bandelete reactive, stripsuri.
~ Sunt metode enzimatice.
~ Citirea se face vizual prin comparaţie cu o scară de culori sau electronic – Glucometru,
Roflolux etc.
~ Substanţele chimice imprimate îşi schimbă culoarea în contact cu zahărul.
~ Picătura de sânge se aşează în centrul zonei mono sau bicolore.
~ Depunerea picăturii se face prin atingerea uşoară a capătului reactiv al bandeletei.
~ Se evită frecarea pulpei degetului de babdeletă.
~ Se cronometrază timpul până la îndepărtarea sângelui în funcţie de tipul testelor:
o 60’’ – pentru Hemoglucotest.
o 30’’ – pentru Glucostix.
~ Îndepărtarea sângelui se face prin ştergere cu tampon, absorbţie cu hârtie de filtru, jet de
apă.
107
~ Se compară culoarea cu cea de pe panglica de control şi se obţine valoarea glicemiei
respective.
~ Se pot folosi şi aparate cu afişaj electronic – test rapid şi precis. Rezultatul se obţine în 45’’.
→ Îngrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
~ Se asigură o poziţie comodă.
~ Se aplică comprese reci la locul puncţiei în caz de dureri, hematom, inflamaţii.
108
EXAMENE HEMATOLOGICE DIN SÂNGE
→ Hematocritul:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe anticoagulant – heparină sau EDTA.
~ Valori normale: la bărbaţi 45%, la femei 42%.
~ Valori patologice: > 45% - hemoconcentraţie, < 40% - hemodiluţie.
→ Hemoglobina:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă cu EDTA sau prin puncţie capilară cu pipeta Potain.
~ Valori normale: la femei: 11,5 – 13,5 g %, la bărbaţi: 13 – 15 g %.
~ Valori patologice: < 11 g % - anemie, 15 g % - poliglobulie.
→ Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
~ Se recoltează prin puncţie venoasă în seringă de 2 ml - 1,6 ml sânge cu 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8% .
~ Valori normale: 3 – 5 mm / h, 5 – 10 mm / 2h, 20 – 40 mm / 24h.
→ Determinarea grupei sanguine şi a factorului Rh:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă sau prin puncţie capilară.
~ Determinarea se face în mod obişnuit prin metoda Beth Vincent.
→ Timpul de sângerare:
~ Se recoltează prin puncţie capilară.
~ Valoarea normală este de 3-5 minute.
→ Timpul de coagulare:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge fără anticoagulant sau prin puncţie capilară
(TCLW) sau se puncţionează lobul urechii.
~ Valoarea normală 8-12 minute.
→ Timpul de protrombină:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă – 4,5 ml sânge cu 0,5 ml oxalat de potasiu.
~ Valoarea normală 100 % sau 12”
→ Globulele roşii – eritrocite (hematii):
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
~ Valori normale: la bărbaţi 5 mil. / mm3 sânge, la femei 4,5 mil. / mm3 sânge
~ Valori patologice: sub 3,5 mil. / mm3 sânge – anemie, peste 5 mil. / mm3 sânge –
poliglobulie.
→ Reticulocite:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă.
~ Valoare normală 1%.
→ Globulele albe:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară sau prin puncţie venoasă pe heparină.
~ Valoarea normală: 4.000-8.000 / mm3 sânge.
~ Valoarea patologică: peste 10.000 leucocitoză, sub 4.000 leucopenie.
→ Formula leucocitară:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă sau puncţie capilară;
~ Valori normale:
▪ Neutrofile 60-70 %.
▪ Eozinofile 1-3 %.
▪ Limfocite 20-30 %.
▪ Monocite 5-8 %.
▪ Bazofile 0-1 %.
~ Patologic întâlnim plasmocite.
→ Trombocitele:
~ Recoltarea se face prin puncţie capilară şi prin puncţie venoasă
~ Valoarea normală 150.000 – 350.000 / mm3 sg.
~ Valorile patologice: cresc în trombocitopenii, scad în trombopenii.
111
RECOLTAREA SÂNGELUI
PUNCŢIA CAPILARĂ
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Prelevare de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG, dozarea hemoglobinei, glicemie),
prin înţepătură.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior medical
- Ace seringă sau lamelă sterilă
- Tampoane de vată
- Soluţie dezinfectantă
- Hârtie de filtru
- Mănuşi de protecţie
- Lame de sticlă
- Tuburi; pipete
- Seruri
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Poziţionaţi pacientul: şezând cu mâna sprijinită sau decubit, în funcţie de starea generală
- Alegeţi locului de elecţie :
- adult:
- pulpa degetului inelar sau mijlociu
- lobul urechii
- copil:
- faţa plantară a halucelui
- călcâi
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi recomandarea medicală
- Spălaţi-vă pe mâini
- Îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Masaţi uşor locul efectuării puncţiei
- Aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată îmbibat în dezinfectant
- Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante
- Pe locul perfect uscat înfigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sângele să ţâşnească singur),
perpendicular pe straturile cutanate
- Ştergeţi prima picătură cu hârtie de filtru sau uscată
Prelevaţi sângele în funcţie de scopul urmărit:
- Pe lama perfect uscată şi curată (frotiu- hemograma, grupa sanguină, timp de sângerare şi
coagulare)
- Se aspiră în tuburile (pentru analiza gazelor sanguine)
- Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie)
- 2-3 picături pe fiecare extremitate a lamei (picatura groasă- dg. malarie şi tifos exantematic)
- Ştergeţi cu un tampon steril
- Faceţi o uşoară compresiune
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi starea pacientului
- Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
112
- Acele, lantetele folosite se colectează în recipiente speciale pentru obiecte tăietoare, înţepătoare
(cu pereţii duri)
- Tampoanle de vată sau hârtia de filtru, mănuşile se colectează în recipiente speciale pentru
materiale cu potenţial infecţios
- Dezbrăcaţi mănuşile
- Spălaţi-vă pe mâini
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data, motivul efectuării puncţiei
- Semnătura
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacient colaborant
- Pacientul nu prezintă sângerare
- Frotiul realizat este uniform, nu prezintă goluri
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi ?
- Sângerare la locul puncţiei
- Comprimaţi locul înţepăturii mai multă vreme
- Nu se obţine suficient sânge
- Strângeţi degetul de la distanţă
- Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele
- La nevoie repetaţi înţepătura
OBIECTIVELE PROCEDURII
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sânge
• introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon
- Alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicaţi-i pacientului că îi veţi recolta sânge sau veţi introduce medicamente
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură
- Obţineţi consimţământul informai
b) FIZICĂ:
113
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
(decubit dorsal sau mai rar şezând)
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Identificaţi pacientul
- Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe
faţa dorsală a mâinii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate
departe de zona de puncţie
- Palpaţi vena
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se
umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare de la centru în
afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-30°, de deasupra
venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă 1-2
cm
- În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
- Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia
care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu
sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
- Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
- După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia
care trimite proba de sânge la laborator
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificaţi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
114
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat,
când au fost trimise la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Leşinul, starea de greaţă sau voma
- anunţaţi medicul
- Anxietatea
- discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă
- anunţaţi medicul
- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur
- Hematomul
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sângelui recoltat
- repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja
utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos,
locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o
presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a
preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul de
tromboflebită
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Efectuarea diagramei sângelui prin care se determină: Hb, Ht, elementele figurate, formula
leucocitară
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
115
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală
- Mănuşi de cauciuc de unică folosinţă, muşama
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai proeminentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Pregătiţi o seringă de 2ml pentru recoltare
- Aplicaţi garoul pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Desfaceţi garoul
- Aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-5' fără ca pacientul să îndoaie braţul
- Transferaţi sângele din seringă în flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
- Agitaţi lent vacutainerul
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Verificaţi locul puncţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Aşezaţi tava în dulap
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
116
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemolizarea sângelui
- Verificaţi dacă s-a respectat raportul dintre sânge şi anticoagulant, dacă s-au respectat condiţiile
de recoltare
- (Vezi fisa Nr. 9.11 .b Punctia venoasa)
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea coagulabilităţii sângelui prin diferite tipuri de investigaţii.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Seringi (5ml) şi ace sterile adecvate sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele capete
- Soluţie anticoagulantă (citrat de sodiu) sterilă sau tuburi vacuette cu soluţie anticoagulantă
- Stativ cu eprubete (capac albastru)
- Soluţie dezinfectantă (alcool)
- Tampoane de vată, comprese de tifon
- Tăviţă renală
- Garou
- Muşama
- Mănuşi de unică folosinţă
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit de pat ca pentru puncţia venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
Recoltarea sângelui pentru determinarea: Timpului Quick, T. Howell, Fibrinogenului
a) metoda clasică
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Aspiraţi în seringa de 5 ml, 0.5 ml anticoagulant
- Acoperiţi acul seringii cu teacă protectoare
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţie venoasă
- Puncţionaţi vena (conform fişei 9.11. b)
117
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 4.5 ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2-3' (fără ca pacientul să îndoaie braţul)
- Transferaţi amestecul sânge/anticoagulant în eprubetă după răsturnarea de câteva ori a seringii
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi/îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Legaţi garoul
- Puncţionaţ vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării timpului Quick, Howell sau fibrinogenului
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi presiune asupra tamponului 2-3'
- Agitaţi lent prin răsturnarea tuburilor vacuette pentru omogenizare
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi reacţia pacientului
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate / dorite:
- Pacientul nu a prezentat stare de leşin
- La locul înţepăturii tegumentele au aspect normal
- Sângele este recoltat corespunzător (necoagulat, nehemolizat)
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Hematom prin perforarea venei
- Produs coagulat prin nerespectarea cantităţii de sânge/anticoagulant sau prin neomogenizare
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie (vezi FIŞA Nr.9.1 l.b. Puncţia venoasă)
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Determinarea rapidităţii cu care se produce sedimentarea (aşezarea progresivă) hematiilor pe
fundul eprubetei din sângele necoagulabil lăsat în repaus
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu anticoagulant steril (capac negru)
- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă, tampoane de vată
118
- Mănuşi de unică folosinţă
- Garou, tăviţă renală, muşama
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca pentru puncţia
venoasa
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8%
- Acoperiţi acul seringii cu capacul
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 1,6ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-3'
- Tansferaţi amestecul sânge/citrat în eprubetă şi agitaţi uşor
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării VSH
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 3'
- Agitaţi lent tubul vacuette
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
- Observaţi locul puncţiei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mânuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi reacţia pacientului în timpul procedurii
119
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează
- Nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemoliza sângelui
- Greşeala de colectare.
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia
121
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
- Sânge hemolizat
Rapid, uşor de recoltat, folosind o picătură de sânge capilar din deget, lobul urechii sau
călcâie (bebeluşi), testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului glucozei din
sânge la pacienţii cu diabet, de screening pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei
neonatale, sau de diagnostic diferenţial între comă diabetică şi nondiabetică. Proba poate fi luată în
spital cât şi la domiciliul pacientului.
Materiale necesare:
1 - mănuşi
2 - glucometru portabil
3 - paduri alcoolizate
4 - comprese tifon
5 - bandaj adeziv
Pregătirea echipamentului:
1 - se va verifica glucometrul şi toate accesorile acestuia (ace, rezerve, bandă de citire, baterie
etc)
Recoltarea:
1 -confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize la un alt
pacient).
2 -se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa.
3 -se selectează locul puncţiei (deget sau lobul urechii pentru adulţi, călcâie pentru
nounăscut)
4 -se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
5 -dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de
10 minute
6 -se şterge locul ales pentru puncţie cu alcool şi apoi se usucă cu o compresă
7 -se pregăteşte glucometrul (se calibrează şi de deschide) şi apoi se puncţionează locul dintr-
o singură mişcare scurtă şi rapidă
8 -după puncţionare se va evita să se facă compresie sau să se “stoarcă” locul, pentru a evita
amestecarea sângelui capilar cu alte fluide tisulare.
9 -se lasă să curgă picătura de sânge pe banda pregătită a glucometrului, asigurându-ne că
este suficientă pentru citirea rezultatului
10 -după recoltare se menţine compresie pe locul puncţionării până se opreşte sângerarea.-
după oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
1 -se notează rezultatul, data şi ora.
Consideraţii speciale:
1 *se va evita recoltarea din locuri edematiate, cianotice. Dacă nu se poate obţine sânge
capilar, se va puncţiona o venă cu seringa şi se va pune din seringă pe banda glucometrului o
picătură mare de sânge
122
2 *dacă pacientul va trebui să folosească acasă glucometrul şi să îşi recolteze singur trebuie
învăţat să o facă corect, cel mai indicat fiind să i se ofere şi un ghid scris de folosire a
glucometrului. De asemenea, va trebui să ştie care sunt valorile glicemice anormale pentru care va
trebui să vină la spital.
Pe lângă recoltarea de sânge capilar, testul de toleranţă la glucoză oral şi i.v. poate oferi
informaţii fidele privitoare la modul de funcţionare şi tendinţele metabolismului glucidic al
pacientului.
Testul oral de toleranţă la glucoză măsoară metablismul carbohidraţilor după ingestia unei
cantităţi substanţiale de glucoză. (75-100 g glucoză pulvis dizolvate în 300 ml apă, concentraţie
25%, care se bea în decurs de 5 minute). Corpul va absorbi rapid doza, declanşând creşterea
nivelului plasmatic de glucoză şi un vârf al acesteia la 30 minute - 1 oră de la ingestie. Pancreasul
va răspunde secretând insulină care să readucă nivelul glicemiei la normal în decurs de 2-3 ore de
la ingestie. În tot acest timp este indicat să fie monitorizat nivelul glicemiei din sânge şi urină
pentru a depista evalua secreţia de insulină şi abilitatea organismului de a metabolize glucoza.
Testul de toleranţă la glucoză trebuie întotdeauna precedat de o pregătire corectă a
pacientului. Cu 3 zile înainte, acesta trebuie să aibă un regim alimentar bogat în carbohidraţi. Testul
se realizează dimineaţa, pe nemâncate (a jeun) după cel puţin 8 ore de repaus caloric, când se
recoltează prima probă de sânge venos. Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valorile
glicemice înregistrate după 2-3 ore de la ingestie. În tot timpul acesta pacientul trebuie monitorizat
şi observate eventualele semne şi simptome de hipoglicemie/hiperglicemie, nervozitate, slăbiciune.
Testul i.v de toleranţă la glucoză se efectuează la pacienţii care nu pot ingera glucoza per
os. (pacienţi cu boli de malabsorbtie, gastrectomii etc). Testul măsoară nivelul glucozei în sânge
după administrarea i.v a unei perfuzii cu glucoză 50% în timp de 3-4 minute. Testele glicemice se
vor recolta la 30 minute, 1 ora, 2 ore, şi la 3 ore de la administrarea glucozei. După o creştere
imediată de până la 300-400mg/dl a nivelului glicemiei (însoţită de glicozurie) nivelul glicemiei va
reveni la normal în timp de 1 ora, 1 oră şi un sfert. Dacă de la 2-3 ore de la administrarea de
glucoză, nivelul acesteia nu a revenit la normal, se confirmă suspiciunea de diabet.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Cercetarea prezenţei sau absenţei anticorpilor în serul pacientului pentru diagnosticarea bolilor
infecţioase
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tava medicală/cărucior
- Seringă de 5 - 10 ml şi ace sterile sau holder cu ac dublu acoperit la ambele capete cu cauciuc
- Stativ cu eprubete curate, uscate sau flacoane
- Tuburi vacuette simple sau cu gel (capac roşu)
- Soluţie dezinfectantă (alcool)
- Tampoane de vată
- Mănuşi de unică folosinţă
- Garou, muşama
- Tăviţă renală
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus la pat
123
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna sprijinită ca
pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
EFECTUAREA PROCEDURII:
a) prin meloda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Fixaţi acul la seringă
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Recoltaţi 5 - 10 ml de sânge
- Dezlegaţi garoul
- Aşezaţi eprubeta în stativ
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să îndoaie cotul (rugaţi eventual
pacientul să comprime locul)
- Treceţi sângele în eprubetă
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioara a acului
- Aplicaţi garoul
- Puncţionaţi vena
- Fixaţi tubul vacuette în care se găseşte gel destinat recoltării pentru examene serologice (VDRL,
ASLO, Weill Felix, Waler Rose, Widall, ELISA )
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge cca 10ml
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi comprimaţi locul 2-3'
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
- Rezultate aşteptate/dorite:
- Rezultate nedorite(vezi - Puncţia venoasă)
125
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire prin lipirea codurilor de bon de pe flacoanele în
care s-a făcut recoltarea
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi?
Vezi FIŞA Nr. 9.1.1.b - Puncţia venoasă
Atenţie:
Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
RECOLTAREA URINEI
OBIECTIVELE PROCEDURII
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină( 10ml) este recoltată pe sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii,
recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor şi copiilor mici.
EFECTUAREA PROCEDURII:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
126
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat şi
poziţie şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi ora
recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- urina conţine albumină sau glucoza:
- Anunţaţi medicul.
Interpretare
Volumul urinar
Valori normale
Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml
Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml
Copii intre 3-5 ani: 600-700 ml
Copii intre 1-3 ani: 500-600 ml
Copii nou-nascuti: 30-60 ml
Valori anormale
Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.
Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.
In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii.
Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.
127
Aspectul
Urina normala este in general limpede.
O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:
• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)
• Mucus, puroi, epitelii, microbi
• Grasimi (aspect laptos).
Densitatea
Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1,015 1,025.
Culoarea urinei:
incolora sau aproape incolora in diabetul insipid, diabetul zaharat, scleroza renala, faza
poliurica a insuficientei renale acute
galben-inchis dupa afectiuni febrile acute, transpiratii profuze
galben-verzui in afectiuni hepato-colecistice
rosu brun in prezenta eritrocitelor, hemoglobinei, methemoglobinei sau a mioglobinei, dupa
ingestia de medicamente, coloranti
brun inchis in ictere
albastru dupa ingestie de albastru de matilen.
Mirosul urinei:
urina proaspata este usor aromata
mirosul se modifica dupa ingestie de cafea, cat si prin eliminarea unor produsi.
Densitatea urinara:
este invers proportionala cu volumul
hipostenuria (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie mai
mica decat a plasmei asa cum se intalneste in hiperhidratari, in diabetul insipid, insuficienta renala
acuta (reluarea diurezei), insuficienta renala cronica (faza compensata)
izostenuria caracterizata printr-o urina a carei concentratie este egala cu osmolaritatea plasmei,
intalnita in insuficienta renala cronica
hiperstenuria caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie foarte mare, peste 1035,
intalnita in deshidratari, diabet zaharat, dupa administrari de substante de contrast, hipercalcemii.
Reactia urinii:
acest parametru variaza in limite destul de largi, in functie de regimul alimentar (alimentatia
carnata scade pH-ul, pe cand cea vegetariana il creste), de timpul in care se recolteaza urina
(dimineata este mai acida), de modul de recoltare
puternic acida in cursul diabetului, insuficientei renale grave; Alcaloza respiratorie, Alcaloza
metabolica, Varsaturi abundente (etiologii diferite), Infectii ale cailor urinare (uretrite, cistite,
pielite, pielonefrite)
alcalina in infectii urinare, hiperaldosteronism, dupa varsaturi, in perioadele de reabsortie a
edemelor.
Principalii corpi azotati ai urinii:
a) ureea:
excretia sa fiind direct legata de ratia de proteine alimentare
creste dupa regimuri hiperproteice, in cursul bolilor insotite de hipercatabolism
scade in insuficienta renala, afectiuni hepatice, sarcina, anabolism
b) acidul uric: valorile variaza in functie de varsta, regim alimentar, factori patologici (renali,
extrarenali)
c) creatinina:
scazuta in hipertiroidism, tratament cu testosteron, casexie, scleroza renala, etc.
creste in hipercorticism, acromegalie, sindrom Cushing.
d) aminoacizii urinari: cresc in insuficientele hepatice grave, in mielom, sindrom nefrotic,
sindromul Fanconi, in intoxicatii cu metale grele.
Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:
a) urobilinogenul
128
urina normala, proaspat emisa contine numai urobilinogen care, prin oxidarea la lumina, trece
in urobilina; de aceea in urina proaspata trebuie sa cautam urobilinogenul, iar in cea care a stat
cateva ore, urobilina (practic se determina ambele substante deodata)
isi are originea in circuitul biliburinei, intalnindu-se cresteri in hiperproductie biliara prin
hemoliza exagerata, leziuni ale celulelor hepatice, infectii biliare, icter obstructiv
b) corpii cetonici: sunt expresia tulburarilor metabolismului lipidic din diabetul zaharat.
c) catecoaminele: crescute in special in feocromocitom..
d) electrolitii urinari:
- natriuria:
variaza considerabil cu alimentatia
crescuta in regimurile hipersodate, in insuficienta suprarenala, nefropatii tubulare sau
interstitiale, administrare de diuretice
scazuta in regimurile hiposaline, prin pierderi extrarenale (predominant digestive), sub actiunea
hormonilor steroizi (stress, Cushing, terapeutic)
- potasiul urinar:
influentat de alimentatie
scade in unele glomerulonefrite, pielonefrite, uremie extrarenala, diaree, boala Addison
creste in hiperaldosteronism, nefropatii tubulare, administrari prelungite de diuretice, etc.
- calciuria:
variatii care tin de regimul alimentar, gradulabsortiei intestinale, activitatea paratiroidei, a
tesuturilor dure
redusa in insuficiente renale avansate, anumite osteopatii, hipoparatiroidie
cresteri se intalnesc in hiperparatiroidism, osteoporoze, metastaze osoase, acidoze tubulare,
intoxicatii cu vitamina D, hipercalcemie idiopatica
- oxalatii: cresc dupa alimentatii bogate in saruri oxalice si in (micro) litiaza urinara.
e) enzimele si izoenzimele urinare: utile in diagnosticul unor boli renale si extrarenale
f) fosfatazele, leucinaminopeptidaza, protease, oxidoreductaze;
g) proteine urinare (proteinurie, albuminurie)-reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale
de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare:
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: albumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
g) sedimentul urinar:
- sedimentul urinar neorganizat:
- se formeaza in urma separari unor substante, sub forma cristalina sau amorfa, in functie de reactia
urinii si alimentatiei;
- din urina acida se separa acidul uric, uratii amorfi si cristalele de oxalate;
- din urina alcalina se separa fosfatii amorfi, cristalele de fosfati.
- sedimentul urinar organizat:
- celulele epiteliale cu interes de diagnostic limitat;
- leucocitele se gasesc in numar de 1-3 pe campul microscopic sau 100-200/ml/min; in numar mare
constituie un indicator al infectiilor la nivelul rinichilor sau cailor urinare;
- piurie se intalneste in infectii urinare acute, tuberculoza urinara, o serie de procese degenerative
ale aparatului urinar;
- leucocitele mari, cu granulatii animate de miscari browniene (celule Sternheimer) se intalnesc in
majoritatea infectiilor renoureterale;
- eritrocitele pot fi identificate dupa marime, conturul dublu si absenta granulatiilor, pot fi intacte
sau deformate; prezenta eritrocitelor in sumar (mai mult de 3 pe campul microscopic) este in
general expresia unei afectari predominante la nivelul glomerular, dar nu se poate stabili o corelatie
intre numarul acestora si gradul leziunii; se mai intalnesc in (micro) litiaze, tumori, procese
inflamatorii ale aparatului urinar, cat si intr-o serie de boli generale
129
- cilindrii sunt formatiuni proteice rezultate in urma precipitarii si mularii unor produse organice in
tubii distali sau colectori, in cursul unor afectiuni renale; dupa natura materialului organic urinar
care a coagulat si precipitat in tubii renali, cilindrii pot fi celulari (eritrocitari, leucocitari, epiteliali)
si aceculari (hialini, granulosi, grasosi, pigmentari).
Aprecierea elementelor celulare din sediment poate fi facuta si prin numaratoarea acestora;
pentru efectuarea uneia din aceste probe se preleva urina pe o durata precis delimitata, iar numarul
de elemente se raporteaza la ml si min.
La nivelul urinei mai pot fi puse in evidenta alte elemente sau produse:
- limfa (tumori ale aparatului urinar)
- saruri, celule tumolare, mucina, trichomonas, oua de paraziti, bacterii, etc.
- proteinuria (nefropatii, boli infectioase)
Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)- reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de
substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
PREGĂTIREA MATERIALELOR
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
130
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri.
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- comprese sterile;
- antiseptic; soluţie de clorhexidină;
- seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
- container pentru aruncarea materialelor folosite;
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;
- comprese sterile;
- recipient steril pentru recoltarea urinei.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării;
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii,
recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificaţi pacientul;
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau
recomandarea medicală;
a)prelevarea fără sondaj:
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi clăti e
abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril.
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în flacon din mijlocul
jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea
necesară de urină;
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special.
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi;
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen.
131
d) prelevarea prin sondaj interimitent:
- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie;
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;
- aruncaţi materialele folosite în container;
- spălaţi-vă mâinile;
- ajutaţi pacientul să se îmbrace.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale;
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la punga
colectoare.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea germenilor sau păstraţi-l
la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
- Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului,
motivul)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi
dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei
(bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară a
urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţa)
TOTALUL DE URINĂ
132
- mănuşi
- ploscă sau urinar dacă este nevoie
- recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider
- etichete
- formular de cerere analize pentru laborator
Recoltarea :
- confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
- se explică procedura pacientului şi familiei pentru a ne asigura de cooperarea acestuia şi pentru a
preveni pierderile accidentale de urină în timpul recoltării
- se pot monta etichete la baie prin care pacientul să-şi reamintească că nu trebuie să arunce urina,
sau pe punga urinară dacă pacientul este sondat
- pacientul trebuie învăţat să ne anunţe după fiecare micţionare, să se ferească să contamineze
proba
- se vor explica pacientului restricţiile alimentare şi medicamentoase acolo unde este necesar
Consideraţii speciale :
- pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină
- pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul recoltării, cu
excepţia recomandărilor medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele
133
- dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării într-un
recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului
- dacă accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.
Glucoza şi corpii cetonici nu trebuie să fie prezenţi în urină în mod normal. Totuşi glucoza
începe să apară în urină (glicozurie) atunci când glicemia (glucoza din sânge) depăşeşte valoarea
de 180 mg/dl. Corpii cetonici, care sunt produşi în organism în absenţa insulinei, apar la valori ale
glicemiei mai mari de 240 mg/dl. Prezenţa lor în urină (cetonuria) este un semnal de alarmă, fără
tratament putându-se intra în cetocidoza diabetică. Când corpii cetonici cresc în sânge, pacientul
capătă o respiraţie cu halenă specifică.
Metoda de măsurare a glicozuriei şi a cetonuriei este similară, cu benzi. Rezultatele se
compară cu o cartelă standard a culorilor de referinţă. În echilibrarea metabolică a diabetului
zaharat şi urmărirea acestuia se impune şi dozarea corpilor cetonici şi a glicozuriei.
Materiale necesare :
- recipient de colectare
- mănuşi
- benzi pentru măsurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice
- cartelă de referinţă cu toate culorile standard
Recoltare :
-confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
-se explică procedura pacientului, cu atât mai mult cu căt este un pacient recent diagnosticat ca
fiind diabetic. Pacientii care se stiu cu diabet de mult timp pot fi învăţaţi să-şi recolteze singuri
acasă.
-se verifică medicaţia pe care o ia pacientul şi care ar putea modifica rezultatul testului.
-înaintea fiecărui test pacientul este învăţat să nu contamineze proba de urină
-se spală mâinile şi se pun mănuşile
-se cere pacientului să micţioneze; apoi se oferă un pahar cu apă şi, după 30 –40 min se cere să
micţioneze din nou; din cea de-a doua probă se va efectua testul prin scufundarea benzilor
respective
-în funcţie de testul cerut benzile vor fi ţinute în proba de urină conform prospectului de utilizare,
apoi vor fi citite şi interpretate în raport cu cartela de referinţă.
Consideraţii speciale :
-dozarea corpilor cetonici în urină ajută la diagnosticul diferenţial între coma diabetică şi cea
nondiabetică şi la monitorizarea metabolismului lipidic.
Calculii renali se pot dezvolta oriunde în tractul urinar. Pot fi eliminaţi odată cu urina sau se
pot bloca în tractul urinar provocând hematurie, colică renală, hidronefroză.
Cu mărimi de la dimensiuni microscopice până la câţiva centimetri, calculii se formează în rinichi
când sărurile minerale, în principal oxalatul de calciu sau fosfatul de calciu, se adună în jurul
nucleului unei bacterii, tromb sau altă particulă. O altă substanţă care poate determina formarea de
calculi este acidul uric.
Calculii renali apar datorită a numeroase cauze incluzând hipercalcemia (care poate apărea
datorită hiperparatiroidismului), dieta excesiv bogată în calciu, imobilizare prelungită nivel
anormal al pH-ului urinar, deshidratare, hiperuricemia asociată cu gută, anumite boli ereditare.
Cele mai întâlnite cauze de formare a calculilor renali sunt staza urinară prin concentrare urinară
datorită deshidratării, adenoame benigne de prostată, boli neurologice, stricturi uretrale.
134
Depistarea calculilor în urină necesită o atentă monitorizare a pacientului care va urina într-un
recipient acoperit de tifon pentru ca eventualii calculi să rămână pe acesta. Acest test se va continua
până când pacientul elimină calculi sau până la intervenţia chirurgicală, după cum este cazul.
Materiale necesare:
- comprese sterile
- recipient gradat
- urinar sau ploscă
- formular cerere analize laborator
- recipient pentru colectarea calculilor dacă sunt eliminaţi
- etichete
- instructiuni scrise prin care se reaminteşte pacientului ce are de facut
Recoltarea:
-se explică pacientului exact procedura pentru a ne asigura de cooperarea sa.
-se postează etichetele pe recipientul
-se cere pacientului să ne anunţe la fiecare micţiune
-se pune compresa peste gura recipientului şi se poate fixa de jur împrejur pentru mai multă
siguranţă.
-se pun mănuşi. Dacă pacientul este imobilizat la pat şi urinează în urinar sau ploscă, se va filtra
toată urina prin compresa ataşata recipientului gradat de colectare. Dacă are sondă urinară, se va
filtra conţinutul pungii colectoare prin compresa.
-se va examina compresa după filtrarea urinii. Dacă se vor depista calculi, vor fi trimişi într-un
recipient la laborator împreună cu formularul de cerere analize, după ce a fost anunţat şi medicul
curant.
-dacă pe compresă nu vor rămâne calculi ci doar reziduuri, vor fi şi acestea trimise la laborator
pentru analiză.
-dacă compresa va rămâne intactă, fără reziduri sau calculi, va fi îndepărtat şi pus altul nou pentru
următoarea micţionare
Consideraţii speciale:
-dacă pacientul este acasă trebuie învăţat cum să-şi filtreze şi monitorizeze urina şi să înţeleagă
importanţa efectuării acestor manevre corect.
-calculii pot aparea în diferite culori. Dacă se întâmplă aşa, fiecare dintre ei are importanţa
diagnostică în funcţie de mărime, culoare etc.
-se vor reţine şi trimite la laborator orice reziduuri suspecte care vor rămâne pe compresă deoarece
chiar şi cei mai mici calculi pot determina hematurie şi durere.
Analiza materiilor fecale este indicata pentru descoperirea bolilor digestive de natura:
- microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara etc.): coprocultura
- parazitara (oua de paraziti intestinali): examen coproparazitologic
- precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezentei sangelui in scaun etc.:
examen coprologic.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Examinarea macroscopică, biochimică, bacteriologică şi parazitologică
- Stabilirea diagnosticului bolilor infecţioase gastrointestinale
- Depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :
- Coprocultor steril sau curat şi uscat
- Tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în
eprulbete sterile
- Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
- Seringă de unică folosinţă de 10 ml
135
- Bazinet (plosca)
- Mănuşi de unică folosinţă
- Prosop de hârtie/hârtie igienică
- Pungă de hârtie, formular de recoltare
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine colaborarea şi pentru a
preveni o eliminare necorespunzătoare
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia usta) dacă nuare
scaun spontan
- Instruiţi pacientul să-şi facă toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
- Recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie de examenul cerut.
EFECTUAREA PROCEDURII:
1. Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen copro-parazilologic
- Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mâinile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la domiciliu )
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50 g) din diferite zone,
mai suspecte, ale scaunului
- Să introducă linguriţa în coprocultor
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l
păstreze în frigider nu mai mult de 12 ore
2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
- Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- Spălaţi-vă mâinile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune maximă a coapsei
pe abdomen
- Îndepărtaţi fesele pacientului
- Introduceţi tamponul steril prin anus în rect şi efectuaţi câteva mişcări de rotaţie
- Îndepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l în eprubeta sterilă fără să atingeţi marginea acestuia
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămânţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- Aşezaţi copilul, cu blândeţe, în decubit lateral sau dorsal
- Vizualizaţi orificiul anal
- Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de asepsie
- Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
- Îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
- Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru coprucultură sau curat şi
uscat pentru alte examene
- Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- Spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).
Iustruiţi pacientul:
136
- să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi, medicamente şi
suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără colchicină, salicilaţi, potasiu, fenilbutazonă,
indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pentru a evita o posibilă sângerare cauzată de aceste
medicamente
- Să defece într-un bazinet curat
- Să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii fecale de la suprafaţa
(25-30 g) şi să le introducă în coprocultor sau în alt recipient curat şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator.
Unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat
“colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei
de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu
48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să
tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să nu
arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in bismut al
acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare
şi va arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul
după 15-30 de secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau
verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le
prezinte medicului.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Nu necesită îngrijiri speciale legate de procedură
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform precauţiilor universale (P.U.)
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea sau distrugerea
ouălelor de paraziţi prin refrigerare
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiţi de la început pacientul să defece în ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals pozitive
- Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră) sau la frigider (peste
12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
- Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
- Discutaţi încă o dată cu el
- Anunţaţi medicul
137
Anumite medicamente cum ar fi fierul, bismutul, pot înnegri scaunul putându-se pune diagnosticul
greşit de melenă. De asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru depistarea precoce a
cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacienţii cu aceste boli prezintă sângerări oculte. Pe de
altă parte, un singur test pozitiv nu indică neapărat sângerare gastrointestinală sau cancer
colorectal. Pentru a putea fi considerat pozitiv, testul trebuie repetat de cel puţin 3 ori într-o
perioadă anume, timp în care pacientul va respecta o dietă specifică recomandată în depistarea
sângerărilor oculte. Cu toate acestea, un test pozitiv şi în aceste condiţii, nu indică neapărat un
cancer de colon ci poate fi sângerare gastrointestinală provocată de ulcer gastric, diverticuloze etc.
Testele sunt folosite şi ca screening (de exemplu, în Marea Britanie, după o anumită vârstă,
se repetă la 2 ani, pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale). Testele sunt uşor de efectuat
constând în adăugarea de anumite substanţe (sau a unei hârtii impregnate cu substanţă respectiva)
peste proba de scaun, apărând aproape imediat o coloraţie specifică în cazurile în care sângele
pierdut prin scaun este mai mult de 5 ml pe zi. Aceste analize sunt foarte importante deoarece
sângerările oculte sunt în cantităţi foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetându-se, pot
duce la anemii severe.
Materiale necesare:
1 - mănuşi , recipient colector de sticlă , spatulă sau orice alt instrument specific de recoltare
pe care îl are laboratorul , substanţă specifică sau hârtie îmbibată cu substanţă (din kitul de testare)
Recoltare:
0 -se confirmă identitatea pacientului
1 -se pun mănuşile şi se recoltează conform procedurii de recoltare a probelor din scaun
2 -se va duce proba imediat la laborator sau, dacă avem kitul de recoltare, se va respecta
întocmai prospectul de utilizare
3 -se spală mâinile bine şi se toaletează pacientul dacă este imobilizat
4 -se anunţă medicul pentru orice apariţie a coloraţiei albastre sau verzi pe hârtia testului
Consideraţii speciale:
*ne asigurăm că proba recoltată nu este contaminată cu urină, soluţie săpun, hârtie igienică (aceasta
conţine bismut şi afectează rezultatul) apoi o testăm conform indicaţiilor de utilizare a kitului
*testul se face din porţiuni diferite ale scaunului deoarece sângerarea ocultă din tractul
gastrointestinal superior nu este prezentă în tot scaunul format, iar cea din cancerul colorectal poate
apărea de obicei doar în prima porţiune a scaunului
*se va verifica data expirării kitului de testare
*pacientul va fi instruit să respecte o dietă bogată în fibre, fără carne, fără peşte, fără napi, gulii etc
pentru că toate acestea pot da reacţii fals positive. Dieta trebuie ţinută între 48-72 ore înaintea
testului
*de asemenea, tot cu 48-72 ore înainte de testare, se va întrerupe medicaţia care poate afecta
rezultatul (fier, potasiu, indometacin, steroizi)
*dacă pacientul îşi face singur acasă testarea, va trebui instruit cu atenţie în ceea ce priveşte
procedura
*unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat
“colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei
de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu
48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să
tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să nu
arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in bismut al
acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare
şi va arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul
după 15-30 de secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau
verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le
prezinte medicului.
6. Recoltarea de probe din anus
Materiale necesare:
1 - mănuşi
2 - apă şi săpun
138
3 - prosop
4 - aplicator steril cu capăt din tampon de bumbac
5 - soluţie normal salină
6 - tub steril de cultură cu mediu de transport
7 - etichete
8 - formular cerere analize laborator
Recoltare:
1 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
2 -se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
3 -se asigură intimitatea pacientului
4 -se spală zona perianală a pacientului cu apă şi săpun
5 -se introduce aplicatorul cu capătul din tampon de bumbac (udat în prealabil în soluţie
normal salină) în anus aproximativ 1 cm la copii şi 4 cm la adulţi şi se roteşte cu blândeţe de jur
împrejur
6 -se introduce aplicatorul în tubul de cultură cu mediu de transport
7 -se aruncă mănuşile la deşeuri contaminate şi se spal mâinile
8 -se etichetează proba şi se trimite la laborator împreună cu formularul.
139
Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional.
- Acoperiţi recipientul cu capacul.
- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel.
- Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
- Observaţi respiraţia
- Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea infecţiei
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut -
Completaţi formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă
expectoraţia a fost indusă prin administrare de aerosol (deoarece, în acest caz, sputa este mai
apoasă şi se poate confunda cu saliva )
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii )
140
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul
- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu, spălatură
gastrică, spălatură bronşică)
- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
- Repetaţi recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutăndu-l să respecte indicaţiile de
recoltare
- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.
- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate
Recoltarea vărsăturilor
Vărsătura este conţinutul gastric care se elimină spontan , de obicei în afecţiunile digestive, dar
întâlnită şi ca un simptom în alte afecţiuni(alcoolism, HIC) sau în sarcină.
Scop
Explorator – se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice pentru stabilirea
diagnosticului
Materiale necesare
2 tăviţe renale curate şi uscate
pahar cu soluţie aromată
muşama , traversă
prosop
Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic:
va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii
se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral
se aşează sub cap sau în jurul gâtului un prosop
se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau traversă
Tehnica
se îndepărtează proteza dentară dacă există
tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
asistenta sprijină fruntea bolnavului
după vărsătură se îndepărtează tăviţa
dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma
plaga operatorie
se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
Îngrijirea pacientului după tehnică
se şterge gura pacientului
se îndepărtează materialele folosite
se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
se aeriseşte salonul
se supraveghează pacientul încontinuare
În funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.
Unele semne însoţitoare sau premergătoare
cefalee
vertij
transpiraţii
emisie fără efort în jet
Recoltarea LCR
Def. LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV, cu rol de
protecţie a SNC, cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul subarahnoidian.
Scop:
- diagnostic
141
- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul neuroinfecţiilor şi
hemoragiilor meningiene, în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al stărilor comatoase
Execuţie
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau ventriculară
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea cu manometru Claude
- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături)
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) - aproximativ
4 ml în fiecare eprubetă
- se fac examinări:
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm 3: limfocite,
polinucleare, eozinofile, atipii celulare)
- bacteriologice - BK şi alţi germeni
- serologice - sifilisul SNC
- biochimice
LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă
volum: 100-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5
• tensiunea: 10-20 cm apă în decubit lateral
20-25 cm apă în poziţie şezând
0-suboccipital
0-5 cm apă la sugari
5-15 cm apă la copii
Valori normale ale constituienţilor chimici
albuminorahie = 20-60 mg% azot total = 15-30 mg
glicorahia = 50-60 mg% creatinină = 0,5-1 mg
clororahia = 700-760 mg% acid lactic = 10-25 mg
142
- fiecare produs patologic va fi insotit de un buletin ce contine informatii despre proba recoltata si
pacient (vezi cererea de analize pentru microbiologie);
- transportul se face cat mai repede la laborator pentru a preveni degradarea produsului patologic;
- se vor folosi medii de transport care asigura o buna supravietuire a bacteriilor.
143
- transport - insamantare directa pe mediile de cultura (BHI, chocolate), frotiuri pentru examenul
microscopic direct. Placile insamantate se trimit la laborator < 15 min.
Materiale necesare
-tampon de exsudat cu mediu de transport
-specul (cand recolta se efectueaza in cabinetul de specialitate)
-tampoane sterile din tifon
-manusi
-container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator
Mod de recoltare
Se recomanda ca asistentul care efectueaza recoltarea sa aiba un instructaj minim privind
precautiile de recoltare efectuat de catre medicul orelist. Este recomandat ca recoltarea sa fie facuta
de catre personal mediu doar in cazul unei otite externe sau intr-o otita medie supurata cu secretii
abundente, fara perforarea sau fisurarea timpanului.
Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat cu mediu de
transport necesar: daca pe recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al secretiei otice
dintr-o anumita ureche (stanga sau dreapta) se pregateste doar un tub; daca pe recomandare nu se
specifica urechea din care sa se faca recolta sau se specifica examen bacteriologic al secretiei otice
din ambele urechi, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu de transport.
144
Pe tuburile de exsudat si pe cererea de analize se lipesc etichete cu cod de bare, unic,
corespunzator, identic pentru cerere si tuburile de exsudat sau alte recipiente cu produse recoltate in
acelasi moment, pentru acelasi pacient.
Pacientul este asezat pe scaun cu urechea indreptata spre sursa de lumina.
Se introduce cu grija tamponul in conductul auditiv extern si se roteste. Daca secretia
este foarte abundenta se recomanda stergerea secretiei scurse in pavilion cu un tampon steril si apoi
recoltarea exsudatului.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix US, respectiv UD pe tubul corespunzator urechii
stangi si respectiv drepte, sau doar US sau UD daca se recolteaza doar secretie otica din urechea
stanga respectiv dreapta.
Reorganizarea locului de munca:
- se colecteaza deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- se spală şi se curăţa instrumentele folosite;
- se spală mâinile cu apă şi săpun
- se indeparteaza mănuşile/masca
Notarea procedurii:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire, data şi ora recoltării;
- notaţi reacţia pacientului, aspectul local.
Evaluarea eficacitatii procedurii
Rezultate aşteptate:
- recoltarea s-a făcut fără incidente;
- produsul nu a fost suprainfectat.
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul este atins de mediul din
jur.
- Repetaţi recoltarea folosind alt tampon.
- pacientul se poate misca brusc, se poate rani conductul auditiv extern, perfora timpanul.
- Rugaţi pacientul să repecte indicatiile primite.Anuntati medicul.
145
patologice) si de continutul in glicogen. Prezenta glicogenului, a acidului lactic si a lui
Lactobacillus dau un ph acid cu rol de aparare contra infectiilor.
Examenul bacteriologic este dificil si fidelitatea rezultatelor este conditionata de :
prelevare, transport, examinare, interpretare.
Materiale necesare
- valve ginecologice (pereche);
- lame de microscop;
- tampon de exsudat cu mediu de transport;
- comprese sterile;
- pensa;
- manusi;
- container pentru deseuri medicale;
- container cu solutie dezinfectanta pentru instrumentar medical.
Mod de recoltare
Recoltarea se efectueaza pe masa ginecologica de catre personal instruit.
Se verifica daca pacienta indeplineste conditiile de pregatire pentru efectuarea examenului
din secretii genitale( nu a efectuat irigatii vaginale in ultimele 24 ore, nu a avut contact sexual in
ultimele 24 ore
146
Daca la aceeasi pacienta se recomanda si examenul Babes Pappanicolaou, recoltarea si
inscriptionarea lamelor se efectueaza conform cu protocolul de recoltare al laboratorului de
anatomie patologica, iar solicitarea analizei se efectueza pe formularul tip de Cerere de analize de
anatomie patologica. Lamele pentru examenul itodiagnostic se invelesc in formularul tipizat
pentru acest examen si se aduc la laborator, insotite de Cererea de analize de anatomie patologica,
separat de lamele pentru examenul citobacteriologic.
Acest tip de prelevate comporta precautii speciale functie de tipul leziunii sau suspiciunea
clinica.
Se recomanda ca recoltarea sa fie efectuata de catre medicul dermatolog sau de un cadru mediu
instruit de acesta.
Materiale necesare
- tampon sau compresa sterila
- alcool 70o / alcool izopropilic
- cutii Petri sterile
- tampon de exsudat
- ser fiziologic steril
- banda adeziva transparenta
- lame de microscop
- pensa chirurgicala sterila
- manusi
- container pentru deseuri medicale
Mod de recoltare
Prelevarea in micozele mucoaselor (faringiana, nazala, linguala, vaginala):
-se reiau manevrele si precautiile de la recoltarea exsudatelor faringian, nazal si al
secretiilor vaginale. Se noteaza pe tampon „examen micologic”. Se lipeste eticheta cu codul de
bare identic cu cel de pe cerere sau alte recipiente recoltate pacientului in acelasi timp.
Tract genital feminin - vaginite:
147
- mod de recoltare - secretia acumulata in fundul de sac vaginal posterior este detasata cu ajutorul
unei valve.
- cantitate - 3 tampoane si 2 lame.
- transport - < 2 ore.
- observatii - in cazul suspiciunii infectiei cu Trichomonas vaginalis, un tampon se imerseaza in
tub steril cu 1 mL solutie salina izotona (37ºC), pentru examen microscopic (preparat proaspat intre
lama-lamela).
Tract genital feminin - endocervicite:
- mod de recoltare - stergeti suprafata exocolului cu 2-3 comprese sterile pentru a indeparta
secretiile stagnante. Recoltati prin rotirea usoara a 2 tampoane introduse succesiv in endocol.
- cantitate - un tampon si 2 lame - sistem anaerob de transport.
- transport - < 2 ore.
- observatii - tamponul cu mediul de transport se foloseste pentru insamantare. Lamelele se
folosesc pentru examenul microscopic colorat.
Tract genital feminin - bartolinite:
- mod de recoltare - prelevati secretia purulenta de la nivelul orificiului conductului glandular.
- cantitate - > 1 mL.
- transport - sistem anaerob.
Tract genital feminin - endometrite:
- mod de recoltare - badijonati cu alcool iodat exocolul si canalul cervical; introduceti un cateter;
aspirati lichidul endometrial.
- observatii - puroiul aspirat prin punctie (abces) se insamanteaza pe medii aerobe si anaerobe.
Îngrijirea pacientei dupa tehnica:
- examenul se efectuează ambulator şi bolnava nu are nevoie de îngrijire specială.
- observaţi aspectul local, sfătuiţi pacienta să respecte tratamentul recomandat.
1 - in cazul pacientei internate , aceasta este ajutată pacienta să coboare de pe masa de
examinare si condusa la salon.
Observatii:
148
- pacienta nu-si face cu cel putin 24h inainte de recoltare igiena intima si evita contactul sexual cu
cel putin 48 h inainte de recoltare .
-folosirea speculum-ului sau a valvelor (sterile) este obligatorie;
-se va evita atingerea vulvei sau a peretilor vaginului, pentru a nu contamina produsul recoltat;
-recolta din fundul de sac vaginal posterior; 2- 3 lame.
- transportul probelor catre laborator - a lamelor cu frotiuri - se face dupa ce acestea au fost uscate
si eventual fixate la cald sau cu alcool 90º, notate si impachetate individual in hartie. Nu se lipesc
lamele si nu se impacheteaza inainte de uscarea produsului.
Cultura de col:
-se recolteaza cu un tampon steril, din colul uterin, prin rotirea usoara a tamponului, fara a atinge
peretii vaginului;
-folosirea speculum-ului sau a valvelor (sterile) este obligatorie;
Transportul probelor catre laborator, se face in maximum 1-2h de la recoltare (in lipsa
mediului de conservare Stuart).
Daca se recolteaza pe mediu de transport se pot pastra, la frigider, 24 h. Fac exceptie
secretiile in care se cerceteaza gonococul si care trebuie insamantate imediat.
Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian.
Recomandări
Recoltarea se face nu numai în angine , ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi
- Efectuarea antibiogramei
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior;
- Spatulă linguală sterilă;
- Eprubetă cu tampon faringian steril;
- Mănuşi de unică folosinţă;
- Mască de protecţie;
- 1-2 tăviţe renale
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil)
- Obţineţi consimţământul informat
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu înceapă nici un fel de tratament; să nu mănânce, să
nu bea apă, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi instileze picături în nas în dimineaţa
recoltării
- Aşezaţi pacientul pe scaun sau în pat în poziţie şezândă
- Avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Folosiţi masca de protecţie
- Invitaţi pacientul să deschidă larg gura
- Deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian
149
- Apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă
- Ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o porţiune din falsa
membrană)
- Retrageţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii
- introduceti aplicatoarele în tuburile cu medii de cultură
- Închideţi repede eprubeta cu dopul
- Realizaţi un frotiu folosind alt tampon conform recomandării medicului)
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Nu necesita îngrijiri speciale legate de procedură.
Dacă are senzaţie de greţă şi vomă nu mănâncă şi nu bea imediat după recoltare
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- Spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Îndepărtaţi mănuşile/masca
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi reacţia pacientului, aspectul local
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
- Comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a făcut fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu
salivă sau se ating dinţii, limba
- Repetaţi recoltaren folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei
- Rugaţi pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
De ştiut
- timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
- înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să se recolteze
- recoltarea se face nu numai în angină, ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite,RAA).
De evitat
- îmbibarea tamponului cu salivă
- atingerea dinţilor.
Acest tip de recoltare cu ajutorul aplicatoarelor cu capătul format din tampon de bumbac ajută la
identificarea agenţilor patogeni. Procedura de recoltare presupune minim de contaminare cu flora
bacterială normal prezentă în diversele zone de recoltare.
După ce este recoltată proba, aplicatorul este introdus cu capătul folosit într-un tub steril care
conţine un mediu de transport.
Recoltare:
9 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
10 -se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
11 -se asigură intimitatea pacientului
12 -se spală zona perianală a pacientului cu apă şi săpun
13 -se introduce aplicatorul cu capătul din tampon de bumbac (udat în prealabil în soluţie
normal salină) în anus aproximativ 1 cm la copii şi 4 cm la adulţi şi se roteşte cu
blândeţe de jur împrejur
14 -se introduce aplicatorul în tubul de cultură cu mediu de transport
15 -se aruncă mănuşile la deşeuri contaminate şi se spal mâinile
16 -se etichetează proba şi se trimite la laborator împreună cu formularul
152
Rezultate nedorite/Ce facem ?
- Acuză durere şi produce sângerare
- Lucraţi cu blândeţe
- Suprainfectare cu alţi germeni
- Respectaţi cu stricteţe asepsia şi antisepsia
- Rezultatul nu este corect pentru că produsul nu s-a trimis în timp util la laborator.
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Obţinerea informaţiilor referitoare la agenţii patogeni care produc infecţii uretrale.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Ansă de platină,
- Lampă de spirt
- Lame de sticlă
- Mănuşi sterile
- Etichete sau creion dermatograf
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul cu privire la necesitatea efectuării examenului, momentul recoltării
- Explicaţi procedura, anunţaţi pacientul să nu urineze înainte de recoltare
- Asiguraţi pacientul că veţi păstra confidenţialitatea
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea
- Obţineţi colaborarea
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Pregătiţi materialele pe o tavă sau măsuţă
- Atenţionaţi pacientul asupra modului de colaborare
153
- Spălaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
- Sterilizaţi ansa de platină prin încălzire la roşu şi aşteptaţi răcirea
- Cu o mână prindeţi glandul şi exercitaţi o uşoară presiune
- Cu cealaltă mână prelevaţi cu ansa flambată prima picătură matinală (dacă secreţia este
insuficientă recoltaţi din uretra anterioară)
- Puneţi picătura pe lamă şi realizaţi frotiul
- Etichetaţi sau scrieţi numele cu creion dermatograf
- Trimiteţi lama la laborator
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Examenul se efectuează ambulator şi bolnavul nu are nevoie de îngrijire specială
- Observaţi aspectul local, sfătuiţi pacientul să respecte tratamentul recomandat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Flambaţi ansa de platină începând de la tijă către fir
- Puneţi materialele în dulap
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în palanul de îngrijiri nursing
- Data, ora şi observaţiile privind aspectul local
- Notaţi ce a învăţat pacientul, cum şi-a însuşit informaţiile
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate :
- Recoltarea s-a făcut corect
- Frotiul a permis stabilirea diagnosticului
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Frotiul nu este edificator, rezultatul este negativ dar nu exclude prezenţa gonococilur
- Se impune realizarea unei culturi
- Pacientul nu respectă recomandările şi recoltarea nu se poate face în condiţii adecvate
- Instruiţi exact pacientul şi repetaţi procedura
Nota:
În cazul în care frotiul nu este edificator se face cultură
Recoltarea se face cu ansa sterilă din uretra anterioară şi se însămânţează pe mediul de cultură
154
PUNCTII
155
Execuţia puncţiei
- se face de către medic, ajutat de două asistente medicale
- se dosfăşoară în salon sau în sala de tratamente
Asistenta I pregăteşte radiografia pacientului.
Spălatul şi dezinfectatul mâinilor – atât medical cât şi asistentele.
Asistenta II
- administrează o fiolă de atropină cu 30 de minute înaintea puncţiei
- aşează muşamaua şi aleza pe masa de puncţie
- dezbracă toracele pacientului
Medicul stabileşte locul puncţiei.
Asistenta II aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales
Asistenta I
- pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip II
- serveşte seringa cu anestezic.
Medicul efectuează anestezia şi aşteaptă efectul anesteziei.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale, apoi câmpul chirurgical
Asistenta II menţine pacientul, îl supraveghează
Medicul aşează câmpul chirurgical în jurul toracelui, sub locul puncţiei.
Asistenta I serveşte acul de puncţie adaptat la seringă
- dezinfectează locul puncţiei
Medicul execută puncţia, aspiră lichidul
Asistenta I preia seringa cu lichid şi îl introduce în eprubete
- serveşte aparatul aspirator
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistenta I serveşte seringa cu soluţie medicamentoasă în funcţie de scopul puncţiei
Medicul introduce soluţiile medicamentoase.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Medicul retrage acul de puncţie.
Asistenta I dezinfectează locul şi-l comprimă cu un tampon steril.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistenta I aplică pansament uscat fixat cu romplast.
Asistenta II menţine pacientul, îl îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia.
Asistentele ajută pacientul , cu mişcări blânde, să se aşeze în pat, îi ridică membrele inferioare,
scoate aleza şi muşamaua, înveleşte pacientul.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat pe o perioadă prescrisă de medic
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, culoarea tegumentelor, periodic
- se informează imediat medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor
bronhice
Pregătirea produsului pentru examinare
- examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul şi cantitatea lichidului
extras. Lichidul poate fi:
seros sau serocitrin: este limpede, galben deschis, având cauze inflamatoare (tuberculoza);
sau având drept cauză o tulburare circulatorie (insuficienţă cardiacă, cancer pulmonar)
tulbure: este purulent sau chilos cu aspect albicios lactescent
hemoragic sau serohemoragic: este roz sau roşu intens în hemoragiile pleurale şi pleurezia
hemoragică
- se măsoară cantitatea lichidului extras
- examinarea biochimică constă în reacţia Rivalta:
In paharul conic se pun 50 ml de apă distilată şi o picătură de acid acetic glacial, se adaugă
1-2 picături din lichidul de cercetat; reacţia este pozitivă când picătura de lichid se transformă într-
un nor ca un „fum de ţigară", ceea ce înseamnă că lichidul pleural este bogat în albumine fiind de
natură inflamatorie şi purtând numele de exsudat; reacţia este negativă când picătura de lichid
cade în pahar fără să producă modificări, ceea ce înseamnă că lichidul este sărac în albumine,
156
având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de transsudat.
- pentru dozarea cantităţii de albumină, pentru examenul citologic şi bacteriologic, eprubetele
etichetate se trimit la laborator
Reorganizarea , notarea puncţiei
Complicaţii
hemoragii intrapleurale
rupturi pleuropulmonare
Accidente Intervenţii
DE ŞTIUT:
- aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu 2 seringi de 20ml, dar demontarea şi
adaptarea lor repetată la acul de puncţie traumatizeaza pacientul şi permite pătrunderea unei
cantităţi necontrolabile de aer
- aparatele aspiratoare înlătură neajunsul aspiraţiei cu seringa
DE EVITAT:
- evacuarea unei cantităţi de lichid pleural mai mare de 1000 - 1200 ml
- evacuarea completă a lichidului pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor
Reacţia Rivalta
În paharul conic se pun 50ml de apă distilată şi o picătură de acid acetic glacial, se adaugă 1-
2 picături din lichidul de cercetat;
reacţia este pozitivă când picătura de lichid se transformă într-un nor ca un „fum de ţigară” ,
ceea ce înseamnă că lichidul pleural este bogat în albumine fiind de natură inflamatorie şi purtând
numele de exsudat;
reacţia este negativă când picătura de lichid cade în pahar fără să producă modificări, ceea
ce înseamnă că lichidul este sărac în albumine, având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând
numele de transsudat.
Definitie
Puncţia abdominală sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul
unui trocar în diferite scopuri.
În cavitatea peritoneală, se poate acumula lichid (ascită) care poate avea drept cauză:
Obstacole în circulaţia portală, ceea ce determină hipertensiune în ramurile venei porte (în
ciroza hepatică, insuficienţa cardiacă, tumorile peritoneale)
Inflamaţia (în peritonita tuberculoasă)
Scop
Explorator
Punere în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal
Recoltarea lichidului şi examinarea sa în laborator pentru stabilirea naturii sale
Terapeutic
Evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive
Pentru efectuarea dializei peritoneale
157
Indicaţii
- ascitele masive care provoacă tulburări circulatorii şi respiratorii prin presiunea asupra
diafragmului, venei cave inferioare
- ascitele care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament
- traumatismele închise ale viscerelor abdominale, când se bănuieşte hemoperitoneu
- pt.diagnosticul citologic, bacteriologic şi enzimatic al ascitei
Contraindicaţii
- chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină
- se execută cu prudenţă la pacienţii cu diateze hemoragice şi în precomă;
- colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.
Locul puncţiei
- pe linia Monroe-Richter - în fosa iliacă stângă, la punctul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie
a liniei ce uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stângă
- pe linia ombilico-pubiană la mijlocul ei
Pregătirea puncţiei
Pregătirea materialelor
- de protecţie a patului pe care se execută puncţia
- pentru dezinfecţia tegumentului tip III
- instrumente şi materiale sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4mm cu un mandarin ascuţit şi unul
bont de rezervă, seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice, camp
chirurgical, mănuşi chirurgicale, comprese, tampoane, tuburi prelungitoare
- pentru recoltarea şi colectarea lichidului, eprubete, cilindru gradat, găleată gradată de 10 l
- pentru îngrijirea locului puncţiei - cearşaf împăturit pe lungime, romplast
- substanţe medicamentoase, anestezice locale, tonice-cardiace
- paravan, tăviţă renală
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, i se asigură securitatea şi intimitatea
- pregătirea fizică: se invită să urineze (dacă este cazul, se va face sondaj vezical); se dezbracă
regiunea abdominală; se aşează pacientul în poziţie decubit dorsal în pat, peste cearşaful
împăturit în lung, cu flancul stâng la marginea patului şi trunchiul uşor ridicat; se măsoară
circumferinţa abdominală
Execuţia puncţiei
- se face de către medic ajutat de 1-2 asistente în salon sau în sala de tratamente.
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Medicul alege locul puncţiei.
Asistenta II pregăteşte patul cu muşama, aleză, cearşaf, aşează pacientul în poziţia corespunzătoare
locului ales.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III, serveşte seringa încărcată cu anestezic.
Medicul face anestezia locală.
Asistenta II menţine pacientul în poziţia dată.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale medicului, serveşte câmpul chirurgical.
Medicul protejează locul puncţiei cu câmpul steril.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei, serveşte bisturiul sau direct trocarul.
Medicul execută incizia sau direct puncţia cu trocarul, scoate mandrinul
Asistenta II supraveghează permanent faciesul, respiraţia, starea bolnavului
Asistenta I recoltează în eprubete lichidul de ascită; serveşte tubul prelungitor al canulei
trocarului (pentru evacuare).
Medicul adaptează tubul prelungitor.
Asistenta I supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector.
Asistenta II supraveghează pacientul.
Personalul schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului.
Medicul retrage trocarul, aplică agrafă Michel dacă a folosit bisturiul pentru incizie.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei, face o cută a pielii , aplică pansament uscat compresiv.
Asistentele strâng cearşaful în jurul abdomenului pacientului, fixându-l cu ace de siguranţă.
158
Îngirjirea pacientului după paracenteză
se aşează comod în pat, astel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea
asupra orificiului şi scurgerea lichidului în continuare
se asigură o temperatură optimă în încăpere şi linişte
după 6 ore se îndepărtează cearşaul strâns în jurul abdomenului
se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează
se suplineşte pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale
se monitorizează pulsul, tensiunea arterială; se notează valorile înregistrate în primele 24h
pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie
agrafele se scot după 48-72 de ore
Pregătirea produsului pentru examinare
- examenul macroscopic constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuat, aprecierea aspectului lui,
determinarea densităţii
- reacţia Rivalta
- examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la
laborator
Reorganizarea şi notarea în f.o.
- se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat puncţia
- se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea lichidului
Accidente
colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale
hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză, melenă
perforarea intestinului determină peritonită
persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid
DE ŞTIUT:
- dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte prin schimbarea poziţiei pacientului sau
se introduce mandrinul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrină care
acoperă orificiul canulei trocarului
- viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 minute
- la prima paracenteză se evacuează o cantitate de maximum 4 -5 l
- la.următoarele paracenteze se pot evacua 10 l de lichid ascitic.
DE EVITAT:
- decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale
- puncţiile evacuatoare repetate , deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşectizează
organismul
Puncţia rahidiană
Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre
vertebre.
Scop
Explorator
măsurarea presiunii LCR
recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic şi de laborator
injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei (aer sau
substanţe pe bază de iod)
terapeutic
decomprimare în caz de HIC
introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul
subarahnoidian
159
anestezic
introducerea substanţelor anestezice = rahianestezia
Indicaţii
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningită, encefalită), scleroză multiplă,
hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale
- intervenţii chirurgicale - cu scop anestezic
Locul puncţiei
- puncţia lombară – D12 – L1 sau L4 – L5
- puncţia dorsală – D6 – D7
- puncţia suboccipitală – între protuberanţa occipitală externă şi apofiza axisului, pe linia mediană
Pregătirea puncţiei
Pregătirea materialelor
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumente şi materiale sterile, ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin, seringi, ace şi
seringă pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi de cauciuc, pense
hemostatice, anatomice
- alte materiale: eprubete, lampă de spirt, taviţă renală, manometru Claude
- medicamente - anestezice locale; pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune,
preparate cortizonice
Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se
explică poziţia în care va sta
- pregătirea fizică: pacientul este a jeun ;
- poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui
- poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen,
bărbia atinge pieptul (poziţie „spate de pisică" sau asemănătoare cu cea a embrionului)
- poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în
hiperflexie
Pacientul este menţinut în aceste poziţii de asistenta medicală.
Execuţia puncţiei
Se face de către medic, ajutat de una-două asistente medicale, în salon, în sala de tratamente sau în
sala de operaţie (puncţia anestezică)
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Asistenta II dezbracă pacientul protejează patul sau masa de puncţie cu muşama, aleză.
Medicul stabileşte locul puncţiei, asistenta II aşează pacientul în poziţie corespunzătoare, în
funcţie de starea lui şi locul puncţiei.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tipIII , serveşte seringa cu anestezic (dacă este
cazul) ; medicul face anestezia locală.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale, câmpul steril; medicul aşează câmpul steril sub locul
puncţiei.
Asistenta II menţine pacientul în poziţia recomandată, susţinându-i ceafa cu o mână, iar cu cealaltă
împingând uşor regiunea epigastrică.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei serveşte acul de puncţie cu mandrin; medicul execută
puncţia, scoate mandrinul; asistenta I menţine eprubetele pentru recoltarea lichidului , serveşte
manometrul Claude , medicul măsoară tensiunea LCR.
Asistenta I serveşte seringa cu soluţiile medicamentoase pregătite;
medicul retrage acul de puncţie ;
Asistenta I : - dezinfectează locul puncţiei
- comprimă cu o compresă sterilă locul puncţiei
- aplică pansament uscat fixat cu romplast
- aşează pacientul în pat în poziţie decubit dorsal, fără pernă
Îngrijirea pacientului după puncţie
Pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24h;
160
După 6h se poate alimenta şi hidrata la pat;
Se supraveghează semnele vitale: P,TA,R;
Se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: greţuri, vărsături, cefalee.
În cazul în care se extrage o cantitate mai mare de LCR pac.se aşează în poziţie trendelenburg
După puncţia în zona occipitală, pacientul nu necesită îngrijiri speciale
Pregătirea produsului pt.examinare
- Examinarea macroscopică se face imediat , apreciindu-se culoarea , aspectul , presiunea
lichidului (normal lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în
stări patologice, LCR poate fi hemoragic, purulent, xantocrom, iar viteza sa de scurgere poate
creşte.
- Pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic lichidul este trimis la laborator.
Reorganizarea şi notarea în f.o. - se notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data, ora,
numele persoanei care a executat puncţia
Accidente
Sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii) datorat hipotensiunii lichidiene
provocate de puncţie;
Hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă;
Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau
ale măduvei spinării, cu vârful acului ;
Contractura feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervicale , când s-a
executat puncţia suboccipital;
Şocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti mijloacele
obişnuite de reanimare).
De ştiut
Mandrinul, după scoaterea din interiorul acului, se menţine steril pentru a putea fi refolosit dacă
se întrerupe scurgerea lichidului în timpul recoltării (când lichidul este purulent, vâscos sau cu
sfăcele de fibrină)
În cazul evacuării unei cantităţi mari de lichid, după puncţie, pacientul se va aşeza în poziţie
Trendelenburg
Puncţia suboccipitală se poate executa şi pacienţilor ambulatori deoarece nu necesită
postpuncţional poziţia decubit dorsal 24h
Dacă după câteva picături de sânge la începutul puncţiei apare lichidul clar, se schimbă
eprubeta; la laborator se trimite lichidul limpede
De evitat
Evacuarea unei cantităţi mari de LCR
Modificarea poziţiei pacientului în timpul puncţiei (îndreptarea coloanei vertebrale) care poate
determina ruperea acului şi traumatizarea substanţei nervoase
Suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pentru trimitere la laborator
Puncţia articulară
Definitie
Puncţia articulară reprezintă realizarea unei comunicări instrumentale între cavitatea
articulară şi mediul extern.
Scop
explorator
- punerea în evidenţă a prezenţei lichidului articular (seros, purulent, sanguinolent)
- recoltarea lichidului articular în vederea examinării sale
terapeutic
- evacuarea lichidului
- administrarea medicamentelor în cavitatea articulară (produse cortizonice, anestezice locale,
substanţe de contrast pentru examen radiologic)
161
Indicaţii
- artrite acute sau cronice, traumatisme articulare însoţite de hemartroză
Contraindicaţii
- procese inflamatorii tegumentare în zona în care urmează a se face puncţia
- se puncţionează mai frecvent articulaţiile: genunchiului, cotului, umărului, gleznei
Pregătirea materialelor
- de protecţie a patului
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumentar şi materiale sterile: ace de 4-5 cm lungime, seringă de 5 ml pentru anestezie,
ace de 8-10 cm lungime cu diametrul 0,5-2 mm pentru aspirat lichidul, pense, mănuşi, câmp
chirurgical, tampoane, comprese
- alte materiale: romplast, feşi, tăviţă renală, pahar conic gradat, atele
- medicamente anestezice locale - xilină 1%, medicamente antiinflamatoare, antibiotice, substanţe
de contrast radiologic
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează cu privire la scopul puncţiei
- pregătirea fizică : se aşează într-o pozitie care să permită executarea puncţiei, cu articulaţia
relaxată; eventual articulaţia se aşează pe o pernă; se îndepărtează pilozitatea
Execuţia puncţiei
- se face de către medic ajutat de una-două asistente în sala de tratamente sau în salon
Personalul îşi spală mâinile , le dezinfectează.
Asistenta II protejează patul sub articulaţia puncţională ; medicul alege locul puncţiei (zona de
maximă fluctuenţă) ; asistenta II menţine pacientul în poziţia adecvată.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei , dezinfecţie tip II ; serveşte seringa cu anestezic; medicul
efectuează anestezia locală.
Asistenta I serveşte mănuşile sterile, serveşte câmpul protector ; medicul aşează câmpul sub locul
puncţiei.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei , serveşte seringa cu acul de puncţie ; medicul execută
puncţia, aspiră lichidul.
Asistenta I colectează lichidul în vasul gradat , recoltează în eprubete ; asistenta II menţine
pacientul în continuare ; îl supraveghează.
Medicul retrage acul de puncţie, asistenta I dezinfectează locul şi comprimă cu tampon steril.
Asistentele aplică pansament compresiv la locul puncţiei, fixat cu faşă ; aplică atele pentru
imobilizarea articulaţiei puncţionate.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repaosul regiunii
- se supraveghează starea generală şi semnele vitale
- se supraveghează aspectul pansamentului
- se menţine pansamentul compresiv şi imobilizarea în atelă timp de 24-48 de ore
Pregătirea produsului pentru examinare
- se pregătesc eprubetele cu lichid pentru trimitere la laborator; se etichetează menţionându-se
examenul cerut (citologic, bacteriologic)
- examenul macroscopic se face imediat, măsurându-se cantitatea şi apreciindu-se aspectul
lichidului (seros, purulent, sanguinolent)
Reorganizarea şi notarea în f.o.
- se notează cantitatea şi aspectul lichidului extras
Complicaţii : imediate - lezarea pachetului vasculonervos; tardive ; infecţii
DE ŞTIUT:
- tehnica se desfăşoară în condiţii de asepsie desăvârşită
- seroasele articulare prezintă receptivitate deosebită faţă de infecţii
DE EVITAT:
- zonele tegumentare în care se găsesc procese inflamatoare pentru execuţia puncţiei
162
Puncţia osoasă
Puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi zona spongioasă
a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop : explorator = recoltarea măduvei pentru examinare, în vederea stabilirii structurii,
compoziţiei şi pentru studierea elementelor figurate ale sângelui în dierite faze ale dezvoltării lor
terapeutic
- administrarea de medicamente lichide, hidratante şi nutritive
- transfuzia intraosoasă
- recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării sale la un
pacient
Indicaţii
- boli hematologice
Locul puncţiei
Este de obicei la nivelul oaselor superficiale, uşor accesibile, cum ar fi:
- spina iliacă postero-superioară
- creasta iliacă
- sternul – manubriul sau corpul
- maleolele tibiale
- calcaneul
- apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi primelor vertebre lombare
Pregătirea materialelor
materiale pentru protecţia patului
materiale pentru dezinfecţie tip III (apă, săpun, aparat de ras, tampoane sterile cu dezinfectant,
mănuşi sterile)
instrumentar şi materiale sterile
- ace de puncţie Rohr, Rosegger, Klima (de cca. 5 cm lungime, rezistente, cu diametrul 1-2
mm, vârful scurt, ascuţit, prevăzute cu mandrin);
- seringi de 10-20 ml
- ace şi seringă pentru anestezie locală
- pense
- tampoane
- comprese
- câmp chirurgical
- mănuşi
- mediu de cultură
alte materiale
- sticlă de ceasornic
- lame de microscop
medicamente
- anestezice
- ser fiziologic
- soluţii perfuzabile
- medicamente recomandate, în cazul puncţiei terapeutice
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează cu privire la necesitatea puncţiei; se explică că se va înlătura
durerea prin anestezie
- pregătirea fizică: se controlează, în preziua puncţiei, timpul de sângerare, timpul de coagulare şi
timpul Quick
- se aşează în poziţia adecvată locului de puncţie şi anume:
- decubit dorsal cu toracele puţin ridicat, pe un plan dur, pentru puncţia sternală
163
- decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi pentru puncţia în
creasta iliacă
- se rade pilozitatea
Tehnica de execuţie
Se face de medic ajutat de 1-2 asistente ; în sala de tratamente.
Personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează ; asistenta II protejează patul , medicul stabileşte locul
puncţiei ; asistenta II dezbracă regiunea , aşează pacientul în poziţie corespunzătoare locului ales.
Asistenta I pregăteşte locul puncţiei , dezinfecţie tip III ; serveşte seringa încărcată cu anestezic ;
medicul face anestezia.
Asistenta I serveşte mănuşile chirurgicale , serveşte câmpul chirurgical, medicul aşează câmpul
chirurgical.
Asistenta I dezinfectează locul puncţiei , serveşte acul de puncţie medicului; acesta execută
puncţia, scoate mandrinul; asistenta I ia mandrinul cu pensa şi îl aşează pe un câmp steril.
Asistenta II menţine pacientul în poziţie fixă, îl supraveghează.
Asistenta I serveşte seringa pentru aspiraţie ; medicul adaptează seringa , aspiră 1-2ml de măduvă;
asistenta I serveşte seringa cu medicamente.
Medicul retrage acul de puncţie şi asistenta I dezinfectează locul puncţiei şi face compresiune cu
un tampon steril.
Asistentele - aplică comprese sterile pe locul puncţiei pe care le fixează cu benzi de romplast ;
- îmbracă pacientul, îl aşează comod în pat.
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se asigură repausul la pat, se supraveghează starea generală şi semnele vitale
- se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge
Pregătirea produsului pentru examinare
- este făcută de asistenta de la laborator care evacuează imediat produsul aspirat din seringă pe sticla
de ceasornic sau pe o lamă de sticlă mare 20/30 cm
- efectuează frotiurile şi însămânţările pe medii de cultură
Reorganizarea şi notarea puncţiei
Accidente
Imediate
- puncţia albă
- perforaţia organelor interne (inimă, plămâni)
- fracturi
- pneumotorax
Tardive
- hematoame
- infecţii ale osului (osteomielită)
- tulburări de creştere la copii, după puncţia tibială
DE ŞTIUT:
- mandrinul acului de puncţie se pastrează steril pentru a încerca desfundarea acului în cazul
puncţiei albe
- serul fiziologic se va păstra călduţ şi va fi servit medicului în seringă dacă, deşi acul a pătruns în
cavitatea medulară, nu se obţine măduvă; va fi introdus şi apoi aspirat
- pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, ritmul de administrare fiind de 15-
20 picături/minut.
DE EVITAT:
manipularea incorectă a instrumentarului steril (pericol de infecţii ale osului)
Definitie
Puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de puncţie într-un organ
parenchimatos pentru recoltarea unui fragment de ţesut. Puncţia se practică pe ficat, splină,
164
rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.
Scop : explorator
- examenul histopatologic al ţesutului extras pentru stabilirea diagnosticului
Indicaţii
- îmbolnăviri ale organelor mai sus-menţionate; se face pentru confirmarea diagnosticului clinic
sau pentru precizarea stadiului îmbolnăvirilor
Contraindicaţii
- diateze hemoragice
- rinichi unic (anatomic, funcţional) - pentru puncţia renală
Locul puncţiei
- puncţia hepatică:
- faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană imediat sub rebordul costal sau în
plină matitate (dacă ficatul este mărit)
- de-a lungul liniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept (dacă ficatul se
menţine în limite normale sau sub aceste limite)
- puncţia splenică: spaţiul VIII sau IX intercostal stâng, între linia axilară anterioară şi cea medie,
în afara rebordului costal
- puncţia renală: regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral L1 - L2 la 8 cm de linia
mediană; se preferă puncţia rinichiului drept faţă de cel stâng, pentru a evita lezarea splinei
sau a unor vase mari
- puncţia ganglionară şi a tumorilor solide: locul se alege în funcţie de masa ganglionară sau
tumorală selecţionată pentru examenul histopatologic.
Pregătirea materialelor
- de protecţie a mesei de operaţie
- pentru dezinfecţia pielii tip III
- instrumente şi materiale sterile: 2-3 ace Vim-Silverman, Menghini (pentru puncţia hepatică),
ace lungi de 10 cm, cu bizoul alungit (pentru puncţia splenică), ace cu diametrul de 1-2 mm şi
lungimi diferite pentru puncţia ganglionară, seringi de 5-20 ml, ace pentru anestezie, câmpuri
chirurgicale, mănuşi, comprese, tampoane, trusă perfuzie, pense hemostatice
- alte materiale: lame de microscop, hârtie de filtru, vas cu 50 ml ser fiziologic, tăviţă renală
- medicamente: tonice-cardiace, hemostatice, sânge izogrup, izoRh.
Pregătirea pacientului
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, a poziţiei în care va sta, se asiqură că
durerea este înlăturată prin anestezie, se instruieşte cum să se comporte în timpul puncţiei
- pregătirea fizică: se controlează, cu câteva zile mai înainte, timpul de sângerare, timpul de
coagulare, timpul de protrombină, numărul trombocitelor
- se administrează cu două zile înaintea puncţiei medicaţie coagulantă, tonico-capilară
(vitamina C, K, preparate de calciu) care se continuă şi după puncţie 1-2 zile (această pregstire
se face îndeosebi pentru puncţia hepatică, splenică, renală)
- se asigură poziţia :
- pentru puncţia hepatică - decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu
mâna dreaptă sub cap
- pentru puncţia splenică - decubit dorsal cu membrele superioare pe lângă corp, necontractate sau
decubit lateral drept cu mâna stângă sub cap
- pentru puncţia renală - decubit ventral cu un săculeţ de nisip aşezat sub abdomen
- pentru puncţia tumorilor şi ganglionilor - poziţia în funcţie de localizarea şi mărimea lor.
Tehnica de execuţie
- este făcută de către medic ajutat de două asistente ; în sala de tratament :
personalul îşi spală mâinile, le dezinfectează.
Medicul alege locul puncţiei asistenta II aşează pacientul în poziţie corespunzătoare locului
puncţiei , asistenta I pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III.
Asisteta II menţine poziţia pacientului, asistenta I serveşte medicului seringa cu acul pentru
anestezie; acesta face anestezia locală.
Asistenta I serveşte câmpul chirurgical, mănuşile chirurgicale sterile, medicul protejează locul
165
puncţiei cu câmpul chirurgical steril.
Asistenta I serveşte acul de puncţie , asistenta II menţine poziţia pacientului, medicul execută
puncţia.
Asistenta I serveşte seringa pentru aspiraţie , asistenta II supraveghează pacientul pentru a sta în
inspiraţie profundă , supraveghează pulsul, respiraţia, culoarea feţei.
Medicul aspiră ţesutul (cu excepţia puncţiei efectuate cu acul Vim-Silverman care este prevăzut cu
obturator despicat) ; îndepărtează acul prin aspiraţie.
Asistentele : - badijonează locul puncţiei cu tinctură de iod
- aplică pansament uscat compresiv fixat cu benzi de romplast
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- pacientul rămâne la pat 24-48 de ore în decubit lateral drept, pentru puncţia hepatică şi în
decubit dorsal, după puncţia splenică şi renală
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentultimp de 24h
- la locul puncţiei se aplică pungă cu gheaţă
- se administrează calmante ale tusei, dacă e cazul
- se controlează urina 3-4 zile după puncţia renală pentru a sesiza apariţia hematuriei
Pregătirea materialelor extrase pentru trimiterea la laborator
- fragmentele de ţesuturi se îndepărtează din ace prin insuflare de aer cu seringa şi sunt pregătite de
medic sub formă de amprente pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri
- se întocmeşte buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologică
Reorganizarea şi notarea puncţiei în f.o.
Accidente
- tuse instantanee sau hemotorax moderat determinat de atingerea pleurală
- hemoragie care se combate prin administrarea medicaţiei hemostatice
- şoc pleural
DE ŞTIUT:
- acele de puncţie se sterilizează numai prin căldură uscată (umezeala alterează ţesuturile).
DE EVITAT:
- mişcarea pacientului în timpul puncţiei poate duce la ruperea acelor şi lezarea organelor puncţionate.
166