Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SUPORT DE CURS
NURSING GENERAL
A.M.G.I
2018
1
NURSING GENERAL
S-au scris foarte multe definiţii despre nursing ,dar toate au în comun faptul că
nursingul reprezintă ideea de a ajuta persoanele care au nevoie de a fi ajutate în modul cel mai
efficient posibil.
Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate.
Dintre definiţii amintim:
Leininger , 1983 : „Nursingul înseamnă îngrijiri de bază acordate persoanelor care au
nevoie de aceste îngrijiri, iar îngrijirile de bază constituie inima nursingului, fenomenul
distinct central al nursingului; îngrijirea poate avea o extraordinară semnificaţie de vindecare
şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos”.
Mayerhoff: „ Îngrijirea care se referă la a ajuta pe alţii să se dezvolte şi să se
reactualizeze pe sine însuşi, este un proces , o modalitate de a te corela cu cineva, proces care
presupune continuitate, în acelaşi mod în care o prietenie se poate suda numai printr-o
încredere mutuală şi printr-o transformare calitativă a relaţiei”.
Campbell în 1985 defineşte nursingul ca: „Un mod de manifestare a sentimentului de
iubire, cu un singur scop, acela de a ajuta oamenii să cunoască afecţiunea în cele două aspecte
ale sale: ca pe un sentiment care este primit şi dăruit”.
Virginia Henderson: „ Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana
bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau recâştige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimile sale
clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur , dacă ar fi avut voinţa sau
cunoştinţele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât
bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil”.
Definiţie nursing :” Nursing înseamnă îngrijiri de bază acordate persoanelor care au
nevoie de aceste îngrijiri, ele fiind elementul distinct central al nursingului”. Îngrijirea poate
avea o extraordinară semnificaţie de vindecare şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos”.
Misiunea socială a nursei nu este întotdeauna clară. Dacă pentru unii asistenta medicală
este cea care ajută medicul, pentru alţii, ea practică o profesiune autonomă. În realitate ea se
plasează între cele două extreme.
Astăzi nursa este acea persoană pregătită printr-un program de studiu care include
promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îngrijirea bolnavilor din punct de vedere
fizic, mintal, cu deficienţe, indiferent de vârstă şi în orice unitate sanitară.
Această definiţie este acceptată de toată lumea, fiind în prezent utilizată şi în România.
Virginia Henderson defineşte astfel nursingul: „să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau
sănătos, să-şi afle calea spre sănătate şi recuperare, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea , cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesară pentru a face în aşa fel încât să-şi poarte singur de grijă cât mai curând posibil”.
Originea nursingului ca profesie a fost atribuită influenţei exercitate de Florence
Nightingale, care a practicat-o în a doua jumătate a secolului XIX. Comparativ cu
profesia de avocat, doctor, preot, psiholog, nursingul este o profesie relativ tânără.
Până la jumătatea secolului XIX , îngrijirile au fost dominate de o impregnare
religioasă.
Florence Nightingale a fost cea care a demonstrat că îngrijirile nu trebuie să se bazeze
numai pe milă şi caritate, ci furnizarea lor trebuie să se facă pe baza unei înţelegeri profunde a
problemelor de sănătate şi boală, să devină obiectul gândirii.
Ideea de bază a nursingului este aceea că : cei care sunt însărcinaţi cu îngrijirea
sănătăţii pacienţilor ar trebui să fie orientaţi mai mult asupra pacienţilor decât asupra
procesului bolii.
2
CONCEPTE DE BAZĂ ALE PRACTICII NURSING
4
În timp, nursingul a fost recunoscut ca o disciplină separată şi inclus în cadrul
universităţilor. În programele de învăţământ au fost incluse şi alte discipline ştiinţifice, dând
posibilitatea nurselor să-şi însuşescă cunoştinţe avansate într-o varietate de ştiinţe bio - psiho
- sociale.
Astăzi , nursingul este denumit ca o ştiinţă aplicativă, iar profesionalismul în nursing
rămâne încă o problemă deschisă.
În anul 1970, Virginia Henderson descrie cele 14 nevoi fundamentale ale omului ca
bază a îngrijirilor. Conform teoriei sale, problemele derivă din incapacitatea individului de a
îndeplini aceste nevoi:
- respiraţie normală;
- alimentaţie şi ingerare de lichide adecvată;
- eliminarea reziduurilor din organism;
- mişcare şi menţinerea posturii dorite;
- somn şi odihnă;
- alegerea îmbrăcămintei corespunzătoare – îmbrăcarea şi dezbrăcarea;
- menţinerea temperaturii normale a corpului prin modificarea îmbrăcămintei şi a
mediului înconjurător;
- păstrarea curăţeniei şi protecţia tegumentelor;
- evitarea pericolelor din mediu înconjurător şi lezării altor persoane;
- comunicarea şi exprimarea emoţiilor, nevoilor, temerilor şi a opiniilor;
- acţiune conform convingerii religioase şi a sistemului de valori;
- acţiune în direcţia auto-realizării;
- recreerea;
- învăţarea, satisfacerea curiozităţii, care conduce la o dezvoltare normală şi la
dobândirea unei stări bune de sănătate şi la utilizarea facilităţilor derivate din această stare.
FUNCŢIILE NURSEI
6
JURISDICŢIA ŞI ETICA MEDICALĂ
Etica medicală este ştiinţa fenomenelor morale, este reflectarea asupra valorilor ,
principiilor şi normelor care guvernează comportarea normală a omului în societate.
Etica profesională este o ramură a eticii , care studiază îndatoririle sociale şi morale ,
implicate în exercitarea unei profesiuni.
Mai explicit : „ în profesia în care eşti trebuie să faci bine, să faci tot ceea ce ai face
pentru propria ta persoană, dacă ai fi în situaţia celuilalt”.
Etica îngrijirii bolnavilor implică şi anumite aspecte juridice.
Etica medicală are anumite principii:
- al autonomiei;
- al absenţei răului;
- al binefacerii;
- al dreptăţii;
Prin principiul autonomiei se cere ca noi să respectăm indivizii aflaţi în grija noastră,
dreptul lor fiind acela de a-şi controla propriile vieţi.
Absenţa răului este considerată ca fiind cea mai stringentă îndatorire pentru cadrele
medicale.
Principiul binefacerii este principiul opus răului. Binefacerea presupune: a face bine, a
nu face rău, absenţa răului. Conform acestui principiu, o nursă nu poate abandona pacientul
încredinţat, indiferent de boala acestuia.
Ultimul principiu se referă la faptul că în faţa legii toată lumea este egală. Uneori între
dreptate şi corectitudine se pune semnul egal, de exemplu : dacă este drept sau nu să se
primească sau nu un organ pentru transplant, sau dacă este drept ca o persoană neasigurată să
nu poată primi asistenţă medicală.
Se ştie că au fost reglementate şi publicate drepturile bolnavului. Ele sunt drepturi
legale dar şi drepturi de natură etică.
Drepturi legale:
- dreptul la autodeterminare ( consimţământul) – prin care bolnavul are dreptul de a lua
decizii personale cu privire la îngrijirea sănătăţii lui. Prin acest drept, bolnavul are
posibilitatea de a accepta sau de a refuza orice forme de îngrijire;
- dreptul la informare – care dă posibilitatea bolnavului să cunoască informaţiile pe care
se bazează deciziile luate, privind persoana sa. Nursa are obligaţia de a furniza informaţii
referitoare la tipul de îngrijire pe care o oferă personal;
- dreptul la confidenţialitate – prin care bolnavului îi vor fi protejate informaţiile (
confidenţiale);
- dreptul la îngrijiri sigure – datorită căruia nursele au responsabilitatea de a executa
corect toate actele necesare îngrijirii bolnavului.
Nerespectarea acestor drepturi, cu anumite repercursiuni asupra vieţii sau sănătăţii, se
vor sancţiona corespunzător, pe cale legală, judecătorească.
Drepturi de natură etică:
- dreptul la demnitate personală – este dreptul prin care bolnavul va beneficia de o
îngrijire ce respectă demnitatea şi valoarea persoanei, indiferent de eventuale considerente de
naţionalitate, rasă, religie, culoare, vârstă, sex. Pe tot parcursul cooperării, trebuie să se
stabilească o relaţie de respect de ambele sensuri;
- dreptul la îngrijire individualizată – porneşte de la premiza că fiecare individ este
unic, cu atribute fizice, gânduri, sentimente şi credinţe proprii. Datorită acestui fapt se pot
alcătui planuri de îngrijire specifice fiecărui bolnv în parte;
7
- dreptul de îngrijiri cu scopul de a deveni independent va fi dat de nursă ori de câte ori
pacientul o cere;
- mai există şi dreptul de a se plânge şi cel de a obţine modificarea îngrijirilor.
Nerespectarea drepturilor de natură etică, atrage după sine sancţionarea morală a nursei.
Sancţiunile pentru nerespectarea drepturilor legale ale bolnavului, prin care se aduce
deteriorarea sănătăţii sau decesul pacientului, sunt sancţionate legal, pe cale judecătorească.
Sancţiunile pot fi:
- penale – exemplu - luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, încălcarea
consimţământului bolnavului şi traficul de influenţă. Printre activităţile ilegale ale nursei, se
pot enumera: aplicarea unui tratament preferenţial, neaplicarea tratamentului, înstrăinarea
medicamentelor sau ignorarea consimţământului bolnavului;
- contravenţionale – contravenţia este fapta care prezintă pericol social mai redus decât
infracţiunea. Exemplu: neglijenţă în utilizarea aparaturii medicale sau nerespectarea regulilor
de igienă;
- disciplinare – produse atunci când personalul încalcă disciplina muncii. Sancţiunile
sunt în aceste situaţii: mustrarea, avertismentul, retragerea uneia sau mai multor gradaţii,
desfacerea contractului de muncă.
8
Prin comunitate înţelegem ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic, de
care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă, iar
membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
Comunitatea este locul de unde pleacă îngrijirile primare de sănătate (IPS): indivizi,
familii, grupuri.
IPS acoperă trei niveluri de intervenţii:
- îngrijiri de prevenire primară - menţinerea şi promovarea sănătăţii, prevenirea
îmbolnăvirilor, educaţia sanitară, prevenirea specifică ( ex. Vaccinări);
- îngrijiri de prevenire secundară – care urmăresc intervenţii curative, pentru
tratamentul bolilor şi prevenirea agravării sau apariţiei complicaţiilor. Rolul asistentei este
acela de a descoperi eventualele probleme din timp ( prin vizite la domiciliu sau prin
controale periodice);
- îngrijiri de prevenire terţiară – care urmăresc recuperarea bolnavilor. Rolul asistentei
este acela de a susţine persoana îngrijită pentru a se adapta la diferite dificultăţi cauzate de
problemele de sănătate, cu rol în recuperarea persoanei.
Se poate vorbi şi de intervenţia de nivel 4, în cazul bolilor terminale, atunci când este
necesară susţinerea familiei.
Pentru asigurarea dezvoltării IPS , sunt necesare trei domenii:
- identificarea a ceea ce înseamnă IPS – intră: climatul, resursele de apă, caracteristicile
populaţiei, natura muncii, mediu urban sau rural;
- iniţierea personalului sanitar şi a consumatorilor IPS – intră: pregătirea lucrătorilor
sanitari ( în mediul spitalicesc, extraspitalicesc, sau ca personal de instruire) şi pregătirea
populaţiei să poată lucra sau coopera cu lucrătorii sanitari.
Necesităţile fiinţei umane se pot ierarhiza într-o piramidă. Ele sunt împărţite în cinci
niveluri:
Nivelul I – care este situat la baza piramidei, motiv pentru care va fi primul aspect vizat
de către nursă în activitatea ei de îngrijire. Acest nivel cuprinde următoarele funcţii: a respira,
a avea o bună circulaţie, a mânca, a bea, a elimina, a menţine temperatura corpului normală, a
dormi, a se odihni, a comunica, a se recreea. A tunci când acest nivel este satisfăcut se trece la
nivelul următor.
Nivelul II – cuprinde nevoia de siguranţă. Instabilitatea lui apare în prezenţa unor
agresiuni externe, cum ar fi: pierderea adăpostului, schimbarea mediului, apariţia unor
catastrofe sau evenimente sociale. Orice perturbare a acestui nivel face imposibilă atingerea
următoarelor nivele ce au drept urmare producerea dezechilibrului individului.
Nivelul III – cuprinde nevoia de apartenenţă. Omul este o fiinţă socială, prin urmare el
nu poate trăi singur. Celula societăţii omeneşti este familia. Izolarea bolnavului prin
spitalizări de durată, poate duce la apariţia unor tulburări importante, care pot influenţa
negativ însănătoşirea individului.
În acest nivel rolul primordial îl are asistenta prin intervenţia sa majoră în procesul de
îngrijire.
Nivelul IV – este nivelul recunoaşterii individului. Este cunoscut faptul că individul are
un rol în societate, corespunzător dorinţei sale, pregătirii profesionale şi capacităţii sale
intelectuale.
Nivelul V – reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de autodepăşire şi creativitate a
individului. Dacă nivelele inferioare le găsim şi la regnul animal, nivelul V este specific
exclusiv speciei umane.
Echilibrul celor trei nivele superioare, asigură homeostazia psihologică a individului.
Virginia Henderson identifică 14 necesităţi fundamentale, cu componenţe bio-psiho-
sociale, culturale şi spirituale ale individului.
Aşezarea lor de la 1 la 14, se suprapune piramidei Maslow, cu menţiunea că, pe primele
poziţii sunt aşezate nevoile fiziologice vitale:
1.- a respira – este funcţia organismului prin care se primeşte oxigen atmosferic şi se
elimină bioxid de carbon. Se adaugă şi nevoia de a avea şi o bună circulaţie. Se ştie că
sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului, sângele fiind
transportorul pentru gazele sanguine;
11
2 – a menţine temperatura corpului constantă. Funcţia de termoreglare este asigurată de
către hipotalamus şi este variabilă în funcţie de vârstă, climă, activitatea individului şi de
prezenţa bolii;
3 – a se alimenta şi a se hidrata. Alimentele constituie sursa de energie şi substratul
biologic pentru celulele organismului. Fără apă, viaţa nu este posibilă;
4 – a elimina, funcţie care poate fi fiziologică, ca: eliminarea renală ( urină), eliminarea
intestinală ( fecale), eliminarea prin sebum, transpiraţie, menstruaţie.
Pe lângă eliminările fiziologice, mai sunt şi cele patologice, un exemplu fiind vărsătura.
5 – a se mişca, a avea o bună postură. Această funcţie asigură independenţa bolnavului
în deplasare, în vederea realizării necesităţilor.
6 – a dormi, a se odihni. Este dovedit faptul că somnul şi odihna sunt indispensabile
pentru integrarea funcţiilor organismului.
7 – a se îmbrăca şi dezbrăca. Din punct de vedere biologic, această necesitate oferă
echilibrul
termic organismului. Prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii,
contaminarea tegumentelor cu praf şi substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
8 – nevoia de igienă – care rezidă din nevoia de a-şi proteja corpul împotriva
agresiunilor externe.
Vor fi astfel protejate: tegumentele, fanerele ( părul şi unghiile), cavităţile şi orificiile (
nas, urechi, gură, tubul digestiv, organe genitale).
9 – a evita pericolele – care pot afecta organismul direct ( agresiuni biologice) sau
indirect (agresiuni psihologice şi sociale).
10 – a comunica cu semenii. Omul are următoarea caracteristică: comunicarea . Ea
poate fi de tip verbal, auditiv sau vizual. Tot aici întâlnim şi sexualitatea, prin ea realizându-se
schimburi interumane, sau se creează sentimente, idei, emoţii, trăiri.
11 – nevoia de a-şi practica religia – asistenta medicală va îngriji pacientul ţinând cont
de opţiunea religioasă a pacientului şi nu va încerca să modifice convingerile pacientului.
12 – nevoia de a fi ocupat pentru a fi util – este nevoia care se referă la realizarea
individului prin studiu şi prin muncă.
13 – nevoia de a învăţa – este nevoia prin care fiecare individ tinde la realizare şi
autodepăşire.
14 – nevoia de a se recreea – este o funcţie fundamentală comună fiinţelor umane. Ea
intervine favorabil în echilibrul biologic.
Această nevoie se derulează în concordanţă cu realizarea celorlalte nevoi, fiind
dependentă de gradul cultural al individului, de posibilităţile socio-economice şi de gradul de
emotivitate.
Nerealizarea acestei nevoi are repercursiuni asupra tuturor celorlalte nevoi.
Cele 14 nevoi identificate de Virginia Henderson, aşezate , se suprapun piramidei
Maslow.
13
Factori de ordin spiritual: a căror acţiune s-a dovedit că este intermediată de către
factorii psihologici. Factorii spirituali sunt specifici indivizilor inadaptabili, celor cu tulburări
de comportament şi muribunzilor.
Lipsa de cunoştinţe despre sănătate, poate influenţa negativ satisfacerea nevoilor
fundamentale.
Nursa trebuie să le transmită pacienţilor cunoştinţe de ordin igieno-dietetic, metode de
păstrare a sănătăţii, cunoştinţe despre mediul înconjurător.
Mai există o clasificare a surselor de dificultate, şi anume:
- surse ce ţin de pacient : când el nu vrea să-şi satisfacă singur nevoile. În aceste
situaţii, nurse va avea un rol didactic;
- surse ce ţin de nursă : ex. neacordarea de îngrijiri, sau acordarea de îngrijiri incorecte
sau incomplete ( fie că nu vrea, fie că nu ştie cum să intervină profesional);
- surse independente de pacient sau nursă. În aceste cazuri se impune colaborarea cu
alţi specialişti din domeniul sanitar: psihologi, asistenţi sociali, asistenţi maternali,
fiziokinetoterapeuţi.
Concluzie: în procesul nursing este important să se identifice sursele de dificultate. Pe
baza cunoaşterii lor , aşa zise „ grupuri ţintă”, se vor implica în realizarea nevoilor
fundamentale.
ASEPSIA – ANTISEPSIA
14
Dezavantajul metodei este acela că deteriorizează instrumentarul. Se foloseşte de aceea
numai în urgenţe.
Pupinelul – este o etuvă cu aer supraîncălzit, cu temperaturi de 170 – 180gC .
Avantajul este că asigură ca mai bună sterilizare, care este valabilă 24 ore. Dezavantajul
constă în faptul că răcirea instrumentarului se face în aproximativ 45 de minute , la care se
adaugă faptul că nu se pot steriliza obiecte din material textil, cauciuc sau plastic.
Fierberea – este o metodă mai puţin sigură, deoarece temperatura apei urcă numai până
la 100gC.
Este folosită la sterilizarea materialului de sutură, tuburi de cauciuc, material plastic şi
instrumentarul din metal.
Dezavantaj : anumiţi spori, cum ar fi Bacilul tetanic sau Bacilul subtilis, rezistă la
temperature obţinute prin fierbere şi distruge instrumentarul de metal prin ruginire.
Este o metodă folosită în urgenţe.
Autoclavarea este o metodă de sterilizare prin căldură umedă cu vapori sub presiune.
Se foloseşte la sterilizarea materialului moale şi a celui de sutură.
Eficienţa sterilizării se face prin control bacteriologic sau prin teste chimice.
Sterilizarea prin mijloace chimice se mai numeşte şi dezinfecţie.
Dezinfecţia reprezintă distrugerea agenţilor patogeni ( virusuri, bacterii, protozoare,
fungi) sau condiţionat patogeni, de pe tegumente şi obiecte din mediul extern.
Această metodă se face cu:
- vapori de formol – care se pot obţine din preparate sub formă de tablete, aşezate în
cutii metalice, închise ermetic. Se sterilizează sondele de cauciuc, aparatura de citoscopie,
rectoscoapele.
Avantajul constă în faptul că nu degradează aparatura, iar sterilizarea poate fi menţinută
timp îndelungat;
- vapori de etilen – avantajul metodei constă în puterea de penetraţie a vaporilor, astfel
încât, materialele şi insrumentele pot fi sterilizate ambalate.
- sterilizarea chimică se mai face şi prin imersia materialului de sterilizat în soluţii
antiseptice : acid fenic, alcool, cloramină, bromocet.
Ce se dezinfectează prin mijloace mecanice ( spălarea, ştergerea prafului) : lenjeria,
tegumentele pacientului, mâinile personalului, suprafeţe ( mese, paturi, noptiere),
pansamente, masa de operaţie.
Prin dezinfecţia chimică, se realizează: spălarea, ştergerea, submerjarea, vaporizarea şi
stropirea suprafeţelor.
Se execută cu ajutorul: substanţelor cu acţiune oxidantă ( var cloros 25 g % Cl activ, cu
cloramină 25 g% Cl activ, cu detergenţi şi cu substanţe ce produc coagularea proteinelor (
alcool, săruri ale metalelor grele).
Se impune respectarea anumitor reguli, pentru ca dezinfecţia să poată deveni eficientă:
- să se respecte timpul de acţiune;
- să se respecte concentraţia dezinfectantului;
- temperatura;
- împiedicarea asocierii a două dezinfectante, existând riscul inactivării reciproce;
- se va ţine cont de rezistenţa germenilor la anumite dezinfectante.
Sterilizarea prin metode biologice – se face prin chimioterapie, mai frecvent cu
sulfamide şi antibiotice.
Acţiunea lor este bacteriostatică, şi anume, opreşte multiplicarea microbiană :
cloramfenicolul, tetraciclinele, sulfamidele, dar şi bactericidă ( distrug microbii): penicilinele,
cefalosporinele şi metranidazolul.
17
15
În blocul operator, în săli de pansamente şi saloane, asepsia se face prin dezinfecţie:
- formolizarea - se face cu aldehida formică 40 %, în încăperi închise timp de 48 de ore;
- lămpi cu ultraviolete în completare;
- spălarea mâinilor chirurgilor ( cu apă sterilă şi săpun);
- dezinfecţia tegumentelor – ex. în cazul intervenţiilor chirurgicale : vor fi rase firele de
păr, vor fi apoi spălate cu apă şi săpun, dezinfecţia propriu-zisă făcându-se cu Tinctură de iod
2%.
ANTISEPSIA
Este metoda care cu ajutorul unor substanţe chimice cu acţiune bactericidă sau
bacteriostatică, distruge agenţii patogeni care au invadat orice plagă.
Se cunosc soluţii antiseptice de suprafaţă, cum ar fi :
- alcoolul de 70 grade – se foloseşte pentru tegumente, mai puţin pentru cele umede şi
pe plagă;
- tinctura de iod 2 la mie – pentru tegumente şi pentru marginile plăgii;
- septozolul, folosit pentru tegumentele din zona câmpului operator;
- apa oxigenată – se ştie efectul său antioxidant asupra celulei microbiene. Nu se
foloseşte în plăgi neinfectate; se obţine din perhidrol 30 ml la un litru de apă distilată;
- cloramina – în concentraţie de 5 % se foloseşte pentru toaleta plăgilor septice şi a
mucoaselor;
- rivanolul – soluţie 1-2 %, folosită în spălarea plăgilor şi mucoaselor;
- albastru de metil – soluţie 2 %, folosit în badijonări şi pentru vizualizarea traiectelor
fistuloase.
Per os se foloseşte ca antiseptic pentru căile urinare.
Se cunosc şi antiseptice sub formă de pulberi, cum ar fi:
- acidul boric – folosit în special în dezinfecţia plăgilor supurate cu Bacilul Piocianic;
- dermatolul – cunoscut pentru efectul său cicatrizant;
- iodoformul – folosit pe plăgi.
16
semnele nu arată o nouă infecţie, precum şi infecţia transplacentară la nou-născut (exemplu:
herpes, rubeola, sifilis, toxoplasmoza), şi care devine evidentă la scurt timp de la naştere.
În concluzie, fiecare caz de infecţie nosocomială trebuie dovedit că se datorează
spitalizării sau îngrijirii medico-sanitare ambulatorii şi în unităţi sanitare.
Infecţiile nosocomiale, constituie o problemă de sănătate publică, cu implicaţii
deosebite pe plan epidemiologic, clinic şi economic.
Ele crează dificultăţi importante în actul prevenţional şi terapeutic.
Infecţiile nosocomiale au fost semnalate încă din anchititate.
În România, în anul 1744, apar primele instrucţiuni privind izolarea bolnavilor
contagioşi şi primele reguli de asepsie şi antisepsie. Remarcăm implicarea unor medici de
prestigiu în combaterea infecţiilor nosocomiale, cum ar fi : C. Davilla, V. Babeş,
Cantacuzino.
Etiologia infecţiilor nosocomiale:
1. prezenţa germenilor în mediul spitalicesc;
2. modul de trecere a germenilor de la un pacient la altul;
3. starea bolnavului ( receptivitatea sa), respectiv statusul imunitar;
Cei mai receptivi sunt pacienţii:
- cu vârste extreme ( nou-născuţii, în special prematurii), vârstnicii;
- imunodeprimaţii ( sero – pozitivii HIV, cei supuşi chimioterapiei);
- politraumatizaţii;
- marii arşi;
- obezii, cei cu DZ şi denutriţii.
Cele mai frecvente cauze de infecţii nosocomiale, sunt:
- sondajele urinare, 36 %, duc la infecţii urinare;
- ventilaţia asistată, 21%, duce la infecţii de căi respiratorii;
- intervenţii chirurgicale, 11 %, duc la infecţii postoperatorii;
- montarea de catetere, 6 %, duc la infecţii sanguine;
- montarea şi manipularea cateterelor, în proporţie de 4 %, pot da infecţii nosocomiale.
Germenii cei mai implicaţi în producerea infecţiilor nosocomiale, sunt:
- bacteriile – Esherichia Colli, Staphyilococus aureus, Klebsiella, Proteus;
- virusurile –V. Gripal, adenovirusuri, enterovirusuri;
- fungii – candida.
Procesul epidemiologic al infecţiei intraspitaliceşti, cuprinde:
- factorul determinant – agentul infecţios;
- factorii epidemiologici primari : izvor de infecţie, calea de transmitere, receptivitatea;
- factorii epidemiologici secundari – de mediu ,medico – sanitari şi biologici.
Izvorul de infecţie este reprezentat de :
- bolnavii cu leziuni deschise;
- purtătorii de microorganisme patogene – cum ar fi personalul medical, cel de îngrijire,
studenţii, vizitatorii;
- apa;
- aerul;
- medicamente contaminate;
- materialul medical contaminat;
- lenjerie;
- deşeuri.
În 90 % din cazurile de infecţii nosocomiale este vorba de o transmitere încrucişată,
prin contact direct de la o persoană la alta.
17
Profilaxia infecţiilor nosocomiale
Respectarea strictă a regulilor de igienă, este primul mijloc de luptă împotriva
infecţiilor intraspitaliceşti. A ceasta se aplică la trei nivele:
- igiena mâinilor personalului de îngrijire;
- asepsia la aplicarea îngrijirilor invazive;
- securitatea mediului.
Dezinfecţia este procesul de distrugere al microorganismelor patogene, în proporţie de
99,99 % ( cu excepţia sporilor bacterieni) , dar şi un mijloc de profilaxie al infecţiilor
intraspitaliceşti.
Dezinfecţia se face la:
- nivel scăzut – distruge bacteriile în formă vegetativă, virusurile şi unii fungi. Nu
distruge însă sporii bacterieni;
- nivel mediu – care nici ea nu poate distruge sporii bacterieni;
- înalt – distruge toate microorganismele, dar nu şi un număr mare de spori bacterieni;
- sterilizarea chimică – distruge toate microorganismele şi un număr mare de spori
bacterieni.
Gravitatea infecţiilor intraspitaliceşti, variază în funcţie de starea pacientului şi în
funcţie de virulenţa agentului infecţios.
Cele mai uşoare infecţii, sunt cele urinare, cele mai grave, sunt cele produse de
germenii prezenţi în sânge ( responsabili de producerea septicemiilor) şi infecţiile pulmonare,
care de cele mai multe ori se pot solda cu decese.
Atunci când s-a produs o astfel de infecţie, se trece de îndată la aplicarea măsurilor de
luptă în focar. De promptitudinea cu care se iau măsurile, depinde succesul acţiunii de
împiedicare a răspândirii infecţiei în unitatea sanitară.
Cele mai importante măsuri sunt:
- supravegherea atentă clinică a tuturor contacţilor şi a personalului sanitar;
- tratamentul antiinfecţios al bolnavilor;
- măsuri severe de dezinfecţie şi neutralizare a căilor de transmitere, ţintit pe tipul de
germene.
18
CIRCUITUL BOLNAVULUI
19
SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE
20
Ei asigură menţinerea coloanei vertebrale în extensie, mişcările de forţă, direcţia de
mişcare.
Alţi muşchi închid marile cavităţi ale corpului ( muşchii abdominali) , alţii permit
închiderea şi deschiderea anumitor orificii ( muşchii sfincterieni, muşchiul diafragm,
orbicularul buzelor).
Poziţia omului , specifică numai lui, este ortostatismul ( în picioare) – poziţie în care
membrele inferioare stau lipite, picioarele în unghi drept pe gampe, genunchii şi şoldurile
extinse. Membrele superioare sunt lipite de părţile laterale ale trunchiului, cu coatele extinse ;
antebraţele sunt rotate în afară, iar palmele şi degetele extinse privesc înainte.
Această poziţie este asigurată prin contracţia unui număr mare de muşchi şi este posibil
de realizat, atunci când verticala centrului de greutate cade în poligonul de susţinere, poligon
format de către plante.
Mişcările de deplasare ale corpului sunt:
- MERSUL – reprezintă ansamblul de mişcări executate de muşchii membrelor
inferioare;
- FUGA – este realizată prin aceleaşi contracţii ce se produc şi în mers, dar cu o
frecvenţă şi intensitate mai mare;
- FLEXIA – sinonim cu îndoire;
- EXTENSIE – sinonim cu întindere;
- ROTAŢIE – mişcarea realizată în jurul axei lungi, internă sau externă;
- PRONAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în jos;
- SUPINAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în sus;
- ABDUCŢIE – este mişcarea realizată în afara axei longitudinale;
- ADDUCŢIE – este mişcarea realizată înăuntru, spre axa longitudinală.
În realizarea mişcării, avem următoarea succesiune:
- impulsul nervos;
- contracţia musculară;
- acţiunea pârghiei osoase;
- mobilitatea articulară.
Mecanismele care stau la baza mişcărilor sunt de natură neuro-musculară şi sunt acte
reflexe.
Arcul elementar este format din:
- organele de simţ ( analizatorii);
- căile de transmitere a sensibilităţii;
- centrii nervoşi;
- căile motorii;
- placa motorie ( neuromusculară).
După participarea anumitor grupe musculare, mişcările pot fi clasificate astfel:
- mişcări de tensiune slabă: scrisul, mişcările de fineţe şi cele de îndemânare;
- mişcări de tensiune rapidă: mişcări de forţă;
- mişcări balistice: aruncări, loviri;
- mişcări de oscilaţie: pendulări.
HIPERREACTIVITATEA ŞI HIPEREXCITABILITATEA
22
- asigură mediul optim pentru pacient: semiobscuritatea încăperii, linişte, reducerea
numărului de vizitatori;
- supraveghează permanent pacientul;
- înlătură obiectele ce ar putea răni sau incomoda pacientul;
- administrează tratament tranchilizant – la indicaţia medicului,
- unde este cazul, aplică cămaşă de protecţie, chingi ( pentru bolnavii agitaţi excesivi).
În cazul necoordănării mişcărilor:
- pregăteşte psihic bolnavul înaintea fiecărei tehnici de investigaţie sau tratament;
- planifică un program de exerciţii fizice în funcţie de capacitatea pacientului;
- învaţă pacientulsă utilizeze diferite aparate de susţinere;
- întocmeşte un program pentru kinetoterapie,
- ajută pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi în condiţiile imobilizării acestuia;
- administrează medicaţia specifică, dar numai la indicaţia medicului.
În caz de postură inadecvată:
- aşează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale
corpului;
- aşează pacientul în poziţia adecvată situaţiilor de urgenţă;
- previne escarele;
- efectuează mişcări pasive şi active.
24
Pacientul este iritabil, prost dispus, acuză disconfort, dureri musculare şi diaforeză (
transpiraţii abundente).
Intervenţia nursei constă în :
- depistarea cauzei;
- favorizarea odihnei;
- psihoterapie;
- îngrijiri curente care să ofere satisfacţie pacientului;
- notează orice schimbare survenită.
OBOSEALA – pacientul prezintă:
- faţa palidă, tristă, ochi încercănaţi, privire înceţoşată;
- puls rar, lent, slab;
- hipotensiune arterială;
- somnolenţă diurnă;
- tegumente reci şi transpirate;
- este apatic şi plictisit;
- scade în greutate.
INTERVENŢIA NURSEI :
- identifică cauza oboselii,
- planifică împreună cu pacientul activităţi cotidiene care să includă şi perioade de
odihnă;
- execută tehnici de relaxare;
- notează funcţiile vitale, ritmul somnului, perioadele de odihnă şi comportamentul
pacientului;
- administrează medicaţia la indicaţia medicului şi observă efectele acesteia.
28
- hipodermul – este constituit dintr-o reţea de trasee conjunctivo-elastice, ale cărei
ochiuri sunt ocupate de lobuli grăsoşi, constituiţi din celule adipoase; tot aici întâlnim şi
vasele sanguine, ce au un calibru mic.
Inervaţia pielii este realizată de terminaţiile senzitive ale nervilor cerebro-spinali şi
terminaţiile efectoare simpatice cu rol vasomotor şi secretor.
Sensibilitatea tactilă este asigurată de corpusculii Meissner, discurile Merkel.
Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Krause ( pentru frig) şi Ruffini (
pentru cald).
Sensibilitatea tactilă şi la presiune este realizată de către corpusculii Vater-Pacini.
Anexele pielii – sunt situate în derm şi se prelungesc în epiderm. Acestea sunt:
- glandele sudoripare;
- glandele sebacee;
- părul;
- muşchii erectori;
- unghiile.
Organul cutanat are mai multe roluri:
- rol de protecţie mecanică, de barieră, faţă de agenţi de diverse naturi;
- rol de manta acidă, având un PH fiziologic între 4,2 – 5,8, ce îi oferă pielii proprietăţi
bacteriostatice şi fungistatice, precum şi putere tampon pentru neutralizarea alcalilor;
- are rol electric, prin încărcătura sa negativă;
- are rol în procesul de tremoreglare;
- rol în metabolismul general, prin eliminarea apei , a CO2 şi absorbţia de O2;
- pielea participă la procesele imunologice, prin prezenţa la nivelul dermului şi
hipodermului a limfocitelor, monocitelor, macrofagelor, celulelor Langerhans.
Pielea are anumite particularităţi, în special legat de vârstă.
La nou-născut – pielea este subţire şi fragilă, este uscată prin imaturitatea glandelor
sebacee, este sensibilă la frig ( deoarece reţeaua vasculară se organizează în 4 – 5 luni).
La vârstnici – senescenţa clinică începe după 40 ani, este mai evidentă pe părţile expuse
radiaţiilor ultraviolete. Pielea devine astfel plisabilă, aspră, descuamativă, uneori
pruriginoasă.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII DE A FI
CURAT
- vârsta;
- temperatura mediului ambiant – piele uscată, fisurată, la frig şi vânt şi piele
transpirată la căldură;
- efortul fizic – accentuează transpiraţia şi creşte eliminarea deşeurilor ( mirosul
neplăcut al transpiraţiei);
- alimentaţia – o piele hidratată şi elastică poate fi menţinută prin aport crescut de
lichide şi vitamine A, D, E;
- factorii psihici – emoţiile accentuează transpiraţia, mai ales la palme, plante şi frunte;
- cultura – igiena este un bun indicator pentru gradul de cultură al unui individ, popor
sau orice entitate etnică;
- condiţiile socio-economice, se referă la posibilităţile materiale şi statusul social al
individului.
CAUZE CE DUC LA NESATISFACEREA NEVOII
- incapacitatea de a se autoângriji, pe care o întâlnim în: atrofie musculară, paralizii sau
pareze, impotenţă funcţională, dureri de diferite cauze, caşectici, boli consumptive, obezitate,
hipertiroidie, psihoze, debilităţi, scleroze;
29
- tulburări psihice – de gândire, stress, anxietate, pierderea imaginii corporale (
amputaţie de membre inferioare);
- cauze sociale : sărăcia, eşecul, conflicte, lipsa de educaţie.
INTERVENŢIA NURSEI:
- să participe la toaleta individului, să participe la îmbăiere, pieptănare, tăierea
unghiilor, îmbrăcare;
- să ajute la efectuarea toaletei cavităţii bucale sau să o efectueze la bolnavii comatoşi;
- să ajute la efectuarea toaletei genitale;
- să schimbe atitudinea pacientului faţă de igienă şi aspectul fizic;
- să explice pacientului care este rolul igienei; să participe activ la cursurile de educaţie
sanitară în şcoli;
- conştientizează pacientul despre rolul nociv al alcoolului, condimentelor, alimentelor
prăjite, conservelor, afumăturilor;
- va controla alimentele provenite de la vizitatori;
- va explica pacienţilor rolul intervenţiilor în cazul apariţiei unor leziuni dizgraţioase,
însoţite sau nu de prurit;
- ajută pacientul să-şi modifice atitudinea faţă de aspectul său fizic;
- va preveni infecţiile nosocomiale, având în vedere efectele dezastruoase pe care le au
acestea.
În activitatea sa nursa va ţine cont de patru principii generale:
- bolnavul nu trebuie să devină sursă de infecţie pentru alţi indivizi ( vor fi tratate
leziunile tegumentare, zonele indemne vor fi riguros igienizate);
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional ( alimente bogate în legume, fructe – pentru
afecţiuni alergice şi bogate în proteine – în special la persoanele tarate);
- educaţie sanitară susţinută;
- produsele recoltate : puroi, cruste, fire de păr, unghii, vor fi corect manipulate şi
prelucrate.
Este nevoia care protejează fiinţa umană împotriva tuturor agresiunilor interne sau
externe şi ajută la menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii:
- biologici: vârsta ( predispuşi sunt copiii şi bătrânii), mecanismele de autoapărare;
- psihologici: emoţii anxietate, stress;
- sociologici: mediu adecvat, măsuri de protecţie, religia, nivelul cultural şi educaţional
al individului.
Manifestări patologice:
- vulnerabilitatea faţă de pericole, care este dată de : anxietate( ce poate genera diverse
situaţii ca agitaţia , bulimia de stress, insomnie, tahicardie, hiperventilaţie, accelerarea
tranzitului intestinal);
- durerea – care se poate însoţi de : tulburări de respiraţie, modificări ale TA, tahicardie,
transpiraţii abundente;
- starea depresivă – care se manifestă prin apatie, astenie fizică şi psihică, inapetenţă,
lipsă de interes, oboseală;
- pierderea imaginii de sine – intervine prin percepţia negativă a propriului corp şi a
funcţiei sale;
- pierderea stimei de sine – situaţie caracterizată prin incapacitatea de a lua decizii.
30
INTERVENŢIA NURSEI:
- educă pacientul pentru evitarea poluării mediului înconjurător;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă şi organizează programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei
pentru menţinerea unui mediu sănătos;
- asigură condiţiile de mediu adecvate pentru a evita pericolele prin accidentare;
- verifică dacă sunt respectate normele de securitate a muncii, în unităţile cu risc ;
- supraveghează dacă se respectă normele de igienă, salubritate, dezinfecţie,
dezinsecţie, deratizare şi circuitele funcţionale din unităţile sanitare;
- aplică măsuri specifice de prevenire a transmiterii infecţiilor în cazul apariţiei
focarelor de boli transmisibile;
- urmăreşte şi apreciază corect potenţialul infecţios al pacientului, receptivitatea sa la
măsurile aplicate;
- asigură izolarea surselor de infecţie;
- informează pacientul şi stabileşte împreună cu acesta planul de recuperare a stării de
sănătate;
- efectuează imunizările specifice şi nespecifice, creşte rezistenţa organismului;
- oferă explicaţii clare asupra îngrijirilor programate;
- asigură menţinerea legăturii pacientului cu familia;
- învaţă familia să îngrijească pacientul cu boli psihice sau degenerative, cu scopul
reintegrării sale în societate, acolo unde este posibil;
- administrează medicaţia conform indicaţiei medicului;
- asigură un mediu de protecţie psihică, adecvat stării de boală a pacientului;
- foloseşte tehnicile de relaxare pasivă, cum ar fi: terapia muzicală, masaj,
cromoterapia;
- învaţă persoanele cu risc să folosească mijloacele de autoapărare.
Reprezintă acea necesitate de a schimba informaţii cu semenii din punct de vedere fizic
şi intelectual.
Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi non-verbale, prin
caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi sexual.
Exemplu: forme de comunicare sunt considerate: mersul, postura, veştmintele.
Comunicarea verbală are următoarele componente:
- articularea cuvintelor;
- fonaţia (inflexiunea vorbirii);
- gesticulaţia.
Comunicarea non-verbală – reprezintă capacitatea psihică de a transmite atitudini
corporale, gestică, mimică. Ea poate fi considerată „ limbajul corpului”, deoarece se exprimă
prin : privire, limbaj, postură şi mers.
Rolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu scopul realizării unei
comunicări adecvate . De menţionat că este o funcţie cu caracter autonom.
O formă aparte de comunicare este reprezentată de sexualitate, cu caracteristicile ei,
exprimate încă din copilărie şi până la bătrâneţe.
NEVOIA DE A COMUNICA ESTE INFLUENŢATĂ DE URMĂTORII
FACTORI:
Factori biologici :
- integritatea simţurilor: văz, auz, miros, gust, pipăit şi echilibru;
31
- integritatea funcţiei care permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor, care permite gestica sau mişcarea;
- capacitatea individului de a avea un răspuns erogen ( excitaţie sexuală).
Factori psihologici :
- inteligenţă;
- percepţie;
- emoţiile.
Factori sociologici:
- anturajul individului;
- gradul de cultură, gradul de educaţie, statutul social;
- personalitatea – este caracteristica individului prin care acesta se impune, se exprimă,
se afirmă şi stabileşte legături cu alţi indivizi.
PATOLOGIA NEVOII DE A COMUNICA – care se referă la:
- tulburări de ordin senzorial – cecitatea ( scăderea acuităţii vizuale), surditatea (
scăderea acuităţii auditive), absenţa gustului, anosmia ( lipsa mirosului), cacosmie ( miros
perceput urât), hipo sau hiperestezie;
- tulburări motorii – pareza ( scăderea funcţiilor motorii musculare) şi paralizia (
dispariţia totală a funcţiilor motorii musculare).
- tulburările de limbaj – afazia ( incapacitatea de a pronunţa anumite cuvinte), dizartria
( nu pronunţă corect cuvintele), dislalia ( nu pronunţă anumite sunete din cuvinte), bradilalia (
vorbeşte rar ), mutismul ( nu comunică), ticuri verbale ( bâlbâiala).
- tulburări afective – agitaţie, nelinişte, anxietate, halucinaţii ( reprezintă percepţii fără
obiect, şi pot fi vizuale, auditive, cutanate, motorii, olfactive);
- scăderea ritmului ideativ – sau gândire greoaie.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- va linişti bolnavul şi îl va familiariza cu mediul ambiant;
- îi va asigura un mediu de securitate şi de linişte;
- îi va administra medicaţia recomandată de medic;
- va învăţa bolnavul să folosească mijloacele proprii de comunicare;
- va pregăti bolnavul preexaminare şi postexaminare.
Tot în cadrul patologiei corespunzătoare nevoii de a comunica, putem întâlni:
- amnezia – este o tulburare de a-şi aminti evenimentele trecute;
- dificultatea de a înţelege, de a judeca;
- vorbire incoerentă;
- comportament neadecvat situaţiei date;
- confuzie;
- obnubilare ( pierderea temporară a conştienţei).
Toate aceste modificări le întâlnim în accidente vasculare, în senilitate, traumatisme
craniocerebrale, etilism cronic, tumori cerebrale sau în ateroscleroză cerebrală.
Diagnosticul nursing în acest caz este de comunicare ineficientă la nivel intelectual.
Alte modificări patologice ţin de factori relaţionali, şi de aici fac parte următoarele
simptome:
- fobia – este o frică extremă şi nejustificată faţă de o situaţie obsedantă;
- euforia – este o stare de bună dispoziţie, dar fără motiv;
- delirul – este o tulburare de gândire, neconformă cu realitatea;
- ideile de suicid;
- depresia – tristeţe profundă ce poate merge până la pierderea dorinţei de viaţă;
- demenţa – incapacitatea de a-şi controla propriile acte;
- agresivitatea – este manifestarea impulsivă cu conotaţie negativă.
32
INTERVENŢIILE NURSEI :
- oferă pacientului posibilitatea de a-şi exprima nevoile, sentimentele, ideile sau
dorinţele;
- învaţă bolnavul tehnicile de afirmare, comunicare şi relaxare;
- antrenează bolnavul în activităţi care să-i dea sentimentul de utilitate;
- unii bolnavi necesită supraveghere continuă şi medicaţie specifică ( psihotropă).
COMUNICAREA TERAPEUTICĂ
Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine relaţii interpersonale între nursă şi
bolnav.
Atunci când relaţiile între pacient şi nursă sunt pozitive, există posibilitatea unei
îngrijiri mai bune.
Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi :
- pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;
- vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia;
- adresarea se face cu „ dumneavoastră”;
- tonul utilizat este adecvat situaţiei;
- nursa îşi va menţine echilibrul necesar;
- toate tehnicile se aplică atunci când pacientul este cooperant;
- mimica şi gesturile trebuie să completeze informaţia medicală.
Comunicarea terapeutică nu este posibilă dacă nu s-ar respecta următoarele etape:
- ascultarea pasivă – nursa se aşează în faţa pacientului, îl priveşte în ochi, nu va folosi
mişcări care să-i atragă atenţia şi îi va inspira încrederea;
- acceptarea ideilor bolnavului fără dispreţ – mimica şi gestica nursei trebuie să
corespundă mesajului transmis de pacient;
- adresarea de întrebări – care vor fi legate de subiect, vor fi puse în ordine logică,
numai după terminarea unui subiect, înainte de a trece la altul, ţinându-se cont de răspunsul
bolnavului;
- parafraza – este exprimarea prin care se redă mesajul bolnavului în cuvintele
asistentei;
- clarificarea – constă în adresarea de întrebări atunci când apare o neânţelegere;
- focalizarea – constă în ghidarea mesajului spre o singură problemă de sănătate, pe
care nursa o consideră cea mai importantă;
- informarea pacientului – se va face numai după ce medicul cunoaşte informaţiile pe
care nurse hotărăşte să le divulge;
- linştea în mediul înconjurător – favorizează ascultarea pentru reuşita comunicării cu
pacientul;
- recapitularea – este ultimul pas al comunicării terapeutice şi constă în punctarea
principalelor idei discutate.
Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:
- nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;
- nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul;
- când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,
- nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate
de bolnav;
- când se folosesc stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană
aparte;
- nursa schimbă subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce
la inhibiţia bolnavului.
33
În ţara noastră, romii necesită îngrijiri speciale. S-a constatat cooperarea cu dificultate
în toate acţiunile sanitare.
Indiferent de apartenenţa etnică sau culturală, nursa va trata pacienţii la fel, egal şi
echitabil, respectând credinţele şi practicile lor culturale. Se vor da explicaţii cât mai simple şi
se va arăta interes pentru toate persoanele.
Nursa va evita să atingă pacientul în timpul interviului, va evita familiarismele, mai
ales cu persoanele necunoscute.
Nursa va urmări şi va interpreta:
- postura şi atitudinea corpului individului;
- expresia feţei;
- vocea;
- mişcarea ochilor şi contactul cu privirea.
X . NEVOIA DE A SE RECREEA
Recreerea este o necesitate a fiinţei umane. Aceasta se poate obţine cu ajutorul unor
activităţi agreabile, care duc la obţinerea unei bune relaxări psihice şi fizice.
Factorii care influenţează acastă nevoie sunt:
- biologici – vârsta;
- psihologici – dezvoltarea psihologică, emoţiile;
- sociali – cultura, organizarea socială.
Nesatisfacerea nevoii de a se recreea se manifestă prin:
- neplăcerea de a efectua activităţi agreabile, inactivitate, plictiseală, tristeţe;
- dezinteres în îndeplinirea activităţilor recreative;
- refuzul d a participa la activităţi recreative.
Toate acestea se pot datora următoarelor cauze:
- de ordin fizic – lezarea integrităţii fizice, reducerea capacităţii funcţionale a organelor
de simţ, durerea;
- de ordin psihologic – tulburări de gândire, memorie, alterarea stării de conştienţă,
anxietate, stress, nerespectarea stării de boală;
35
- de ordin sociologic – singurătatea, pensionarea, rutina, eşecuri, conflicte, lipsa de
cunoaştere.
INTERVENŢIA NURSEI:
- explorează interesul pacienţilor pentru activităţi recreative;
- programează aceste activităţi împreună cu pacientul;
- organizează jocuri distractive, formativ-educative, audiţii muzicale, vizionări de
filme, în grup sau individuale;
- facilitează accesul în biblioteci, săli de lectură;
- are în vedere ca activităţile să nu obosească pacientul, să nu-l suprasolicite;
- administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic.
Această nevoie este comună tuturor fiinţelor vii, deoarece se asigură aportul energetic
necesar desfăşurării vieţii. Sunt aduse în organism substanţe cu rol plastic, se asigură
rezervele energetice, plastic şi microelemente, cum ar fi, vitamine şi substanţe minerale.
36
Prin nevoia de a bea, se realizează aportul necesar desfăşurării activităţii biologice
celulare şi extracelulare, funcţia de transport şi funcţia de excreţie. Fără apă viaţa nu ar fi
posibilă.
Aparatul de import al materiei, este tubul digestiv, care cuprinde:
- cavitatea bucală;
- faringele;
- esofagul;
- stomacul;
- intestinul subţire ( duoden, jejun, ileon);
- organele digestive anexe ( pancreas, ficat, colecist);
- intestinul gros ( cec, apendice, colon ascendent, colon transvers, colon descendent, cu
porţiunile sale : sigmoid, ampula rectală, rect).
Instinctul alimentar face posibilă supravieţuirea organismului. Centrul reflexului
alimentar este hipotalamusul iar centrul saţietăţii este situat în nucleul ventro- medial .El este
centrul dominant, care inhibă ( atunci când este excitat), centrul foamei.
Stimularea centrilor nervoşi se face:
- pe cale nervoasă- exemlu: impulsuri de la scoarţa cerebrală;
- pe cale umorală – unde rolul important îl are glicemia.
Principalele tulburări ale comportamentului alimentar:
- Polifagia– terminologie nursing: alimentaţie inadecvată prin surplus. Reprezintă o
nevoie exagerată şi permanentă de a mânca. Ea poate fi fiziologică ( la tineri) şi patologică, în
obiceiuri defectuoase alimentare, în stress, tumori cerebrale, hipertiroidie, diabet zaharat,
parazitoze intestinale sau medicamentoasă.
- Bulimia – terminologia nursing: alimentaţie inadecvată prin surplus. Constă în
scăderea saţietăţii şi creşterea accentuată a senzaţiei de foame. O întâlnim în tumori cerebrale,
isterie, neurastenie, distonii neurovegetative, disfuncţii endocrine, erori înnăscute în
metabolism, alcoolism, tabagism.
Principalele simptome din afecţiunile tubului degestiv:
Durerea digestivă: la masticaţie - în ulceraţii, tumori; la deglutiţie – numită şi disfagie
– în corpi străini inclavaţi, tumori, ingestia de substanţe caustice; dureri epigastrice – în UGD,
dischinezie biliară, diabet zaharat.
Anorexia - constă în lipsa poftei de mâncare, terminologia nursing fiind de alimentaţie
inadecvată prin deficit. O întâlnim în afecţiuni psihice, neurogene, boli febrile, neoplasme,
alcoolism cronic, hipovitaminoze, sarcină, după Roentgen-terapie.
Parorexia – constă în pervertirea apetitului. Ea poate fi de cauză psihică ( ex.
coprofagia), în sarcină ( ingestie de tencuială, pământ), la copii cu deficit de calciu ( pot
ingera cretă, var ).
Refluxul gastro-esofagian – constă în refluarea conţinutului gastric, prin esofag, până
în cavitatea bucală. Poate fi fiziologică numai la sugari. Se manifestă prin pirozis ( arsură
retrosternală) şi o întâlnim în gastrite, ulcer gastro-duodenal, hernie hiatală.
Greaţa asociată sau nu cu voma – o întâlnim în afecţiuni neuro-psihogene, în sarcină,
afecţiuni digestive, boli endocrine ( hipotiroidia, boala Addison), rău de mişcare, în ingestia
de substanţe toxice digestive.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a bea şi a mânca:
- vârsta;
- activitatea fizică;
- emoţiile;
- clima;
- religia;
37
- cultura.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- nursa calculează necesarul de calorii pe zi, în funcţie de activitate,de vârstă;
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibru între elementele energetice şi cele neenergetice ( apă, vitamine,
săruri minerale);
- asigură echilibru între principiile nutritive fundamentale: 50-55% hidraţi de carbon,
10-15% proteine, 30-40% lipide;
- asigură echilibru între produsele de origine animală şi vegetală;
- asigură echilibru între aciditate şi alcalinitate;
- calculează numărul de calorii pentru sportivi, în sarcină şi alăptare;
- are grijă ca raţia alimentară să cuprindă : glucide 4,1 cal. pentru metabolizarea unui
gram, lipide 9,3 cal, şi proteine 4.1 cal;
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile individului;
- înlocuieşte la nevoie un aliment cu altul.
În cazul alimentaţiei inadecvate prin deficit, nursa :
- se asigură că pacientul are o stare bună, fără greţuri şi vărsături;
- va echilibra pacientul hidro-electrolitic, nutriţional, psihic;
- îi va explica scopul intervenţiei.
În cazul alimentaţiei inadecvate prin surplus, nursa:
- va avea grijă ca pacientul să aibă greutatea corporală în funcţie de înălţime, vârstă,
sex;
- învaţă pacientul valoarea energetică a alimentalor şi necesarul în funcţie de activităţile
fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim hipocaloric;
- urmăreşte periodic greutatea corporală.
38
Urina se formează prin filtrarea sângelui la nivelul corpuscului Malpighi şi prin
reabsorbţia şi secreţia tubulară. Urina se acumulează în vezica urinară.
În mod normal urina este o soluţie apoasă, uşor sărată, cu miros fad, amoniacal şi
limpede; este sterilă.
Volumul mediu al micţiunii este de 200 - 400 ml/ 24 ore:
- la gravide creşte volumul de urină, ca şi frecvenţa micţiunilor;
- la nou-născuţi, creşte frecvenţa micţiunilor ( 10 ori pe zi );
- vârstnicul micţionează mai des, chiar şi noaptea;
- în caz de deshidratare scade numărul micţiunilor;
- în caz de ingestie crescută de lichide, creşte numărul micţiunilor;
- creşte numărul micţiunilor la frig sau la consumul de medicaţie diuretică;
- scade numărul micţiunilor la stress sau la nevoie.
Urina îşi poate modifica culoarea astfel:
- urină deschisă la culoare – atunci când alimentaţia a fost bogată în vegetale, sau când
volumul este crescut;
- urină închisă la culoare – în stări de deshidratare ( urini concentrate), sau alimentaţie
bogată în carne;
- culoare roşie – ingestie de paracetamol;
- urină galben – portocaliu – în consum de furazolidon.
Alte modificări fiziologice:
- urina poate avea un miros puternic atunci când este concentrată ( proces de
fermentaţie, alcalină);
- pH- ul, care normal este acid, poate deveni alcalin, dacă alimentaţia este vegetală, sau
foarte acid, când alimentaţia a fost bogată în proteine;
- urina la emisie este limpede;
- densitatea urinei este de 1010 – 1035.
Modificări patologice:
- POLIURIA – reprezintă creşterea cantităţii de urină peste 2,5 l/24 ore.
O întâlnim în colică renală, în afectare tubulară renală, diabet insipid, diabet zaharat,
criză epileptică, tulburări de ritm cardiac, sau în resorbţia edemelor şi transudatelor.
OLIGURIA – reprezintă scăderea cantităţii de urină în 24 ore sub 500 ml.
Se întâlneşte în stări febrile, transpiraţii abundente, vărsături, diaree, hemoragii
abundente, perioada de formare a edemelor şi ascitei, IRA, IRC în perioada compensată prin
retenţie azotată, în colică renală.
ANURIA – reprezintă absenţa producerii de urină ; o întâlnim în status postoperator
recent, arsuri întinse, şoc hipovolemic, traumatisme lombare, glomerulonefrită acută, IRC în
stadiul uremic.
ISCHIURIA SAU RETENŢIA URINARĂ – reprezintă incapacitatea vezicii urinare
de a-şi evacua conţinutul. Se datorează unui obstacol : stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi
în uretră, hipertrofia prostatei.
Se mai întâlneşte în paralizii ale vezicii urinare, infecţii grave, comă.
DISURIA – reprezintă eliminarea cu durere şi dificultate. Este asociată unui calcul
uretral, stricture uretrale, tumori vezicale sau uretrale, adenom de prostată.
NICTURIA –reprezintă situaţia în care micţiunile se efectuează predominant nocturn.
O întâlnim în insuficienţa cardiacă stângă, resorbţia edemelor periferice, diabetul
zaharat, adenomul de prostată.
POLAKIURIA – este atunci când micţiunile sunt frecvente şi reduse cantitativ. O
întâlnim în :
- cistite sau uretrite;
39
- tumori de căi urinare joase;
- adenom de prostată;
- calcul vezical;
- TBC vezical;
- prolaps vazical;
- tulburări nevrotice.
RETENŢIA TOTALĂ DE URINĂ – poate fi acută sau cronică, ducând la apariţia
globului vezical. O întâlnim în următoarele situaţii:
- comă;
- meningite;
- encefalite;
- traumatisme vertabrale;
- septicemii;
- stricturi uretrale;
- adenom de prostată.
INCONTINENŢA DE URINĂ - reprezintă lipsa de control a sfincterelor vezicale,
astfel încât persoana pierde inconştient urina. Fiziologic o întâlnim până pe la 2-3 ani,
patologic o întâlnim în :
- stările de beţie;
- coma;
- accidenta vasculate;
- epilepsie;
- leziuni medulare;
- prolaps vezical accentuat.
O situaţie aparte este ENUREZISUL NOCTURN – întâlnită în :
- tulburări nevrotice;
- spina bifida;
- tulburări psihice grave;
- retard psiho – motor.
Printre modificările conţinutului urinei, mai importante sunt:
IZOSTENURIA – atunci când densitatea urinei este egală cu cea a plasmei ( în
pielonefrită ).
HIPOSTENURIA – atunci când densitatea urinei este mai mică decât a plasmei. O
întâlnim în pielonefrite, diabet insipid, diabet zaharat, TBC, IRC.
HIPERSTENURIA – urinile sunt concentrate ( densitatea urinii este mai mare decât a
plasmei): în glomerulonefrită,
ALBUMINURIA – înseamnă pierderea proteinelor în urină; în GNF, sindroame
nefrotice.
GLICOZURIA – reprezintă pierderea glucozei în urină, întâlnită în DZ.
HEMATURIA – reprezintă prezenţa sângelui în urină şi apare în una din situaţiile:
calculi renali, tumori reno – vezicale, cistită hemoragică, TBC renal, GNF, sindrom nefrotic
impur.
PIURIA – este prezenţa puroiului în urină. Este un semn caracteristic infecţiilor
urinare.
Cantitatea de urină emisă în 24 ore este de 1500ml. Ea variază după cosumul de lichide,
la emoţii sau la frig. Regimul sec, munca fizică însoţită de transpiraţii abundente, scad
volumul urinii. Ele se încadrează în limite fiziologice.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- realizează zilnic bilanţul hidric;
40
- corectează balanţa acido – bazică;
- recoltează urina;
- asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor;
- administrează tratamentul conform indicaţiilor medicului;
- în caz de glob vezical: asigură igienă riguroasă, aplică căldură în regiunea pubiană, se
stimulează micţiunea cu ajutorul jetului de apă, iar în caz de eşec, se execută sondajul
vezical;
- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă riguroasă
perineal, administrează local creme şi uleiuri, evită consumul de lichide seara;
- reeducarea controlului sfincterian;
- exerciţii de întărire a musculaturii perineale;
- efectuează sondaj vezical la indicaţia medicului;
- asigură o ambianţă plăcută;
- învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoia de a bea , a mânca, a face
exerciţii fizice şi a elimina, pentru a stabili propriul orar de ingestie şi eliminare.
A DEFECA – este un act reflex prin care se realizează evacuarea materiilor fecale din
ampula rectală la exterior, având o componentă voluntară şi una involuntară.
Tulburările defecaţiei :
INCONTINENŢA DE MATERII FECALE – constă în incapacitatea de a acumula
materii fecale în ampula rectală, urmată de pierderea fecalelor, fără a avea control sfincterian.
Este întâlnită în :
- afecţiuni ale nevraxului;
- come profunde;
- sindromul cozii de cal;
- traumatisme ale sfincterului extern ;
- tumori ano – rectale.
TENESME RECTALE – reprezintă senzaţia de defecaţie insuficientă, urmată de
contracţii repetate, dureroase, fără eliminare adecvată. Însoţeşte de regulă tumorile rectale sau
inflamaţia rectală.
PIERDEREA SIMŢULUI DISCRIMINATORIU PENTRU GAZE – constă în
senzaţia de eliminare pentru gaze, urmată de eliminare de materii fecale. O întâlnim în colite,
enterocolite,tumori ano – rectale.
În mod normal materiile fecale conţin 65% apă şi 35% conţinut solid ( grăsimi,
microorganisme moarte sau vii, enzime digestive, celuloză, săruri biliare, celule epiteliale
descuamate).
Carateristicile materiilor fecale:
- culoarea variază între maro deschis şi maro închis;
- au formă cilindrică;
- au aspect omogen, strălucitor, cu miros fad sau neplăcut;
- cantitatea este în medie de 200 – 400 g.
STĂRI PATOLOGICE:
DIAREE – constă în emisiuni frecvente de materii fecale neformate ce conţin resturi
alimentare nedigerate sau incomplet digerate. Ea reprezintă insuficienta digestie sau absorbţie
intestinală.
Apare în :
- toxiinfecţii alimentare;
- tulburări ale digestiei gastrice;
- diarei pancretice;
- ileite ;
41
- colite;
- tumori digestive;
- iradiere;
- rectocolita ulcero-hemoragică;
- afecţiuni endocrine;
- stări alergice;
- cauze cardiace şi renale.
ÎNTERVENŢIA NURSEI :
- măsoară greutatea bolnavului;
- realizează bilanţul hidric, calculează necesarul de lichide /24 ore;
- învaţă pacientul să-şi facă toaleta regiunii anale după fiecare scaun, să aplice creme
protectoare, eventual dezinfecţie locală cu acid boric 2 – 3 %, să respecte normele de
igienă generală ( a efectelor personale, a salonului, aerisirea încăperii);
- repaus la pat pe perioada febrei şi tratamentul stărilor febrile;
- asigură alimentaţia de cruţare a intestinului în primele 24 ore după diaree;
- recoltează probe biologice: VSH, examen coproparazitologic, coprocultura;
- menţine pacientul într -un echilibru psihic;
- dă dovadă de înţelegere, menajând pudoarea pacientului;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează în legătură cu starea sa;
- aplică tratamentul specific afecţiunii.
ABSENŢA TRANZITULUI – pentru materii fecale şi gaze, se manifestă prin
balonare intensă abdominală, bombarea abdomenului, vărsături, stare generală alterată. O
întâlnim în ocluzii organice sau în ileusul paralitic.
CONSTIPAŢIILE – reprezintă scăderea motilităţii colonului şi constau în eliminarea
de materii fecale la un interval mai mare de 48 ore, sau evacuări zilnice, fracţionate şi
insuficiente.
Le întâlnim în diferite afecţiuni;
- megacolon;
- periviscerită;
- formaţiuni tumorale;
- deshidratare;
- UGD;
- colecistopatii;
- hipotiroidia;
- intoxicaţii cu plumb, opiu, morfină, nicotină.
INTERVENŢIA NURSEI :
- hidratare cu o cantitate mare de lichide;
- recomandă alimente bogate în fibre celulozice;
- unde este cazul recomandă laxative, clisma evacuatorie;
- stabileşte un orar fix pentru a stimula reflex defecaţia;
- menţine echilibru psihic al pacientului;
- învaţă pacientul să facă exerciţii fizice şi să- şi menţină igiena locală şi generală.
COLON IRITABIL – este acea situaţie în care apar tulburări funcţionale motorii şi
secretorii ale intestinului gros, în absenţa leziunilor parietale colice.
Manifestările clinice constau în eliminări excesive de mucus.
Afecţiunea este întâlnită în dezechilibre neuro-vegetative, anxietate, depresii, traume
psihice şi suprasolicitări.
VĂRSĂTURILE – definiţie – reprezintă evacuarea prin gură a conţinutului
stomacului.
42
Reprezintă un act reflex, cu centrul nervos în bulb.
Vărsăturile pot fi sau nu precedate de senzaţii de greaţă, vertij, cefalee, salivaţie
abundentă, în funcţie de receptorii excitaţi ( de origine centrală sau periferică).
Efectorii sunt reprezentaţi de fibrele musculare netede din peretele gastric.
Ele se vor diferenţia de :
- regurgitaţie – sau reflux gastro-esofagian, care constă în întoarcerea conţinutului
gastric în gură;
- vomică – care se referă la eliminarea de secreţii în cantitate mare ( puroi, exudaţii) din
arborele traheo-bronşic în gură.
INTERVENŢIA NURSEI :
- asigură poziţia cea mai comodă pacientului : întotdeauna cu capul lateral, la marginea
patului;
- învaţă pacientul să- şi menţină igiena cavităţii bucale, a tegumentelor şi efectelor
pacientului;
- asigură ajutor în timpul actului de vărsătură;
- menţine un echilibru psihic pacientului, insistă asupra exerciţiilor de inspir profund,
forţat care pot cupa senzaţia de vărsătură;
- menţine echilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
- administrează medicaţia la indicaţia medicului;
- observă semnele de gravitate datorate deshidratării accentuate: plafonarea privirii,
deprimarea fontanelei anterioare( la sugari)sau apariţia crampelor, pe care le va aduce la
cunoştinţă medicului;
- notează funcţiile vitale în FO.
ELIMINAREA MENSTRUALĂ – MENSTRUAŢIA – reprezintă activitatea
fiziologică lunară, de eliminare a sângelui de provenienţă genitală, la femeile aflate în
perioadă fertilă.
Acest lucru se produce la sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost
fecundat.
Menstruaţia este o stare fiziologică reglată hormonal. Apare la 11-12 ani, lunar, la un
interval de 28 de zile, durează 3 – 4 zile. Este moderat dureroasă , cu flux moderat, cu sânge
roşu – închis la culoare şi miros fad.
Putem întălni manifestări patologice :
- amenoree – lipsa menstruaţiei;
- dismenoree – dureri intense asociate menstruaţiei;
- metroragii – hemoragii apărute extramenstrual;
- menoragii – menstruaţii prelungite;
- hipermenoree – cantitate crescută de sânge menstrual;
- hipomenoree – cantitate redusă de sânge menstrual;
- polimenoree – menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile;
- oligomenoree – menstruaţii care survin la intervale mai lungi de 28 de zile.
SECREŢIILE VAGINALE – sunt produse de către glandele situate la nivelul colului
uterin, cu rol în lubrefiere şi reproducere. Leucoreea fiziologică este translucidă şi se
instalează odată cu pubertatea.
INTERVENŢIA NURSEI :
- observarea şi notarea tipului de hemoragie ( momentul apariţiei, cât durează, cum
arată, ce semne de însoţire sunt);
- pacienta va sta la pat, în decubit;
- se vor asigura condiţiile de igienă personală;
43
- va executa tehnicile de recoltare a secreţiilor vaginale şi spălătura vaginală în scop
terapeutic sau profilactic;
- efectuează tratamentul specific;
- menţine starea de echilibru psihic, prin liniştire, tehnici de relaxare, dă explicaţii
despre boală şi procedurile de investigaţie.
DIAFOREZA – reprezintă transpiraţia în cantitate mare, între 1 şi 10 litri/24 ore.
Apare în:
- temperaturi mari ale mediului ambiant;
- efort fizic mare;
- stress accentuat;
- efort intelectual;
- ingestie de lichide mare;
- neoplasme;
- activitate redusă a rinichilor.
INTERVENŢIA NURSEI :
- asigură hidratare adecvată , cu soluţii saline pe cale orală, când este posibil;
- igiena tegumentelor;
- schimbarea lenjeriei;
- îmbrăcăminte adecvată;
- aplică tratamentele specifice;
- dă explicaţii despre afecţiune şi cauze;
- descrie modul în care se poate îngriji singură sau cu ajutorul familiei;
- aplică tratamentele specifice afecţiunii ;
- menţine echilibru psihic al pacientei, inclusiv exprimarea sentimentelor.
EXPECTORAŢIE – este eliminarea în exterior, prin tuse, a secreţiilor din căile
respiratorii . În condiţii fiziologice, celulele mucipare din epiteliul mucoasei bronşice secretă
o substanţă proteică, numită mucus, cu scopul de a umecta mucoasa.
În anumite afecţiuni, sputa îşi modifică caracteristicile:
- hemoptizie – sputa de culoare roşie şi aerată;
- sputa hemoptoică – conţine striuri sanguinolente;
- sputa ruginie – întâlnită în pneumonii;
- roşie-brună – întâlnită în TBC pulmonar;
- roşie-gelatinoasă – întâlnită în cancerul bronho – pulmonar;
- rozată-aerată – întâlnită în edemul pulmonar;
- sputa cu miros fetid – întâlnită în TBC pulmonar.
INTERVENŢIA NURSEI :
- educaţie sanitară : pacientul va fi educat cum să folosească batista, să tuşească cu gura
închisă, să nu înghită sputa;
- învaţă pacientul modalitatea de a colecta sputa, să nu folosească scuipătoarele în alte
scopuri, să le spele şi să le dezinfecteze cu soluţie de fenol 3%;
- asigură aşezarea pacientului în diferite poziţii în pat, pentru a evita staza bronşică.
45
XIV. NEVOIA DE A FI OCUPAT PENTRU A FI UTIL
46
Evidenta si miscarea bolnavilor
Primireaşipăstrareaefectelorşidocumentelorbolnavului.
Scop - asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi în spital prin înregistrarea lor la internare şi
la externare pe baza documentelor personale: buletin de identitate, ultimul talon de pensie,
adeverinţă de salariat (cu menţionarea nr. de zile de concediu medical pe ultimele 12 luni),
adeverinţă de şomaj, bilete de trimitere, bilete de internare şi bilete de ieşire din spital.
Timpi de execuţie:
- identificarea bolnavului;
- verificarea biletului de trimitere sau internare;
- înregistrarea datelor personale în registrul de internări-ieşiri din spital
- pregătirea bolnavului pentru examenul medical;
- întocmirea şi eliberarea bonului de preluare a hainelor şi a altor bunuri
aparţinând bolnavului;
- depoziţarea hainelor la magazia de efecte, de unde vor fi preluate la ieşirea din
spital, pe baza bonului primit;
- documentele de la internare se anexează la foaia de observaţie.
B Primireabolnavilorinternaţişirepartizarealorînsecţiacupaturi.
47
Scop - primirea adecvată, caldă, plină de înţelegere a bolnavului diminuează stresul suferit
de către acesta la internare şi uşurează adaptarea lui la mediul spitalicesc.
Timpi de execuţie:
- asistentul medical-şef, înregistrează datele din buletinul de identitate pe foaia de
observaţie, apoi în registrul de internări al secţiei;
- notează pe foaia de observaţie numărul de înregistrare din registrul secţiei;
- completează o anexă la foaia de alimentaţie;
- bolnavul va fi predat asistentului de salon, care-l va conduce în salonul indicat;
- asistentul medical ajută bolnavul şă-şi aranjeze toate obiectele personale în noptieră;
- asistentul medical va aduce la cunoştinţă bolnavului regulamentul de ordine interioară
al secţiei, pe care acesta îl va citi;
- se va explica bolnavului ce are de făcut în vederea recoltării produselor pentru
analizele de laborator şi pregătirea pentru investigaţii.
Întocmireacondiciideevidenţă,amişcăriibolnavilorînsecţie.
Completareadatelorgeneralealefoiideobservaţieşiadocumentelordemişcareale
bolnavilor.
48
personalului sanitar deoarece ea sintetizează riguros, ştiinţific, datele examenului clinic,
examinări paraclinice (analize, radiografii) evoluţia stării bolnavului, tratamentul.
Judeţul
……………………..........…….......…. Nr. înregistrare
Localitatea Bucuresti. CNP
Secţia
............................................................... Întocmit de: ...............................................................
. parafa medicului
zi lună an
Ocupaţia
.................................................................................................................................... Nr. zile spitalizare
......... ..........................................
Locul de muncă Nr. zile c. m. la externare .........................
........................................................................................................................
C.I / B.I. seria Nr. Certificat naştere (copil) seria Nr.
Tipul internării: urgenţă (1); trimitere medic de familie (2); trimitere medic specialist ambulatoriu (3);
transfer interspitalicesc (4); la cerere (5); alte (9)
Diagnosticul de trimitere:
..................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
..............................................
Diagnosticul la internare:
...................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
..............................................
49
..............................................................................................................................................................................................................
...................................................
Diagnosticul principal la externare:................................ ................................ ....................... ......
...............................................
50
medic operator II medic ATI
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................
2.
............................................................................................................................... ...................................................
................................
2.
..................................................................................................................................................................................
................................
Starea la externare: vindecat (1); ameliorat (2); staţionar (3); agravat (4); decedat (5)
Tipul externării: externat (1); externat la cerere (2); transfer interspitalicesc (3); decedat (4)
Deces: intraoperator (1); postoperator: 0 – 23 ore (2); 24 – 47 ore (3); > 48 ore (4)
51
Data şi ora decesului: zi luna an ora
Diagnostic în caz de deces:
Cauza directă (imediată) .............................................................. ..............................................................
a. ..........................................
Cauza antecedentă .............................................................. ....................................... .......................
b. .........................................................
I Stări morbide iniţiale:
.............................................................. ..............................................................
c. .......................................................................................................
.............................................................. ..............................................................
d. .......................................................................................................
Alte stări morbide importante .............................................................. ................................ ..............................
........................................
II
.............................................................. .....................................................................................................................
.........................................................
Explorări funcţionale:
Denumirea Codul Nr.
1. ..............................................................
............................................................................................................
2. ..............................................................
............................................................................................................
3. ..............................................................
............................................................................................................
4. ..............................................................
............................................................................................................
5. ..............................................................
............................................................................................................
6. ..............................................................
............................................................................................................
7. ..............................................................
............................................................................................................
8. ..............................................................
............................................................................................................
Investigaţii radiologice:
52
Denumirea Codul Nr.
9. ..............................................................
............................................................................................................
10. ..............................................................
...........................................................................................................
11. ..............................................................
..........................................................................................................
12. ..............................................................
..........................................................................................................
13. ..............................................................
..........................................................................................................
14. ..............................................................
..........................................................................................................
15. ..............................................................
..........................................................................................................
16. ..............................................................
..........................................................................................................
ALTE OBSERVAŢII:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
MOTIVELE INTERNĂRII:
.............................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
ANAMNEZA:
...........................................................................................................................................................................................................
................
a) Antecedente heredo-colaterale
..........................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
b) Antecedente personale, fiziologice şi patologice
................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
c) Condiţii de viaţă şi muncă
53
.....................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
d) Comportamente (fumat, alcool etc.)
................................................................................................................................................. ..........................................................
..................................................
................................................................................................................................................. ..........................................................
..................................................
e) Medicaţie de fond administrată înaintea internării (inclusiv preparate hormonale şi imunosupresoare
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
ISTORICUL BOLII:
...........................................................................................................................................................................................................
...
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
APARAT RESPIRATOR
...................................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
APARAT CARDIOVASCULAR
..................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
APARAT DIGESTIV
...................................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
APARAT URO-GENITAL
........................................................................................................................................................ .......................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
EXAMEN ONCOLOGIC:
.................................................................................................................................................................................................
1. Cavitatea bucală ............................................................................... ......................... ......................................................
...............................................
2. Tegumente ............................................................................... ................................ ............................................................
..............................................
3. Grupe ganglioni palpabile ...............................................................................
............................................................................... ........................
4. Sân ............................................................................... ................................................................................. ............................
...............................................
5. Organe genitale feminine ...............................................................................
............................................................................... .........................
6. Citologia secreţiei vaginale ...............................................................................
............................................................................... .........................
7. Prostată şi Rect .......................................................................................................
............................................................................... .........................
8. Alte ................................................................. ..............
.................................................................................................................................. .........................
................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
EXAMENE DE LABORATOR
56
......................................................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
EXAMENE ANATOMO-PATOLOGICE:
.............................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
58
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
60
FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI
CNP
Numele…………………………………….Prenumele…………….….………………………..
Ziua
Zile de boalå
Resp.
Tem
T.A.
Puls
D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
p
3 3 16 41
O
5 0 0
3 2 14 40
O
0 5 0
2 2 12 39
O
5 0 0
2 1 10 38
O
0 5 0
1 1 37
80 O
5 0
1 36
5 60 O
0
Lichide ingerate
Diureză
Scaune
Dietă
61
FOAIE DE EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
EVALUAREA FIZICĂ
EXAMINAREA BOLNAVULUI
62
Sursa de informaţie este atât directă (pacientul ) cât şi indirectă
(familia,foaia de observaţie, membrii echipei de salvare ).
Mijloace de obţinere a informaţiei:
1.Observarea - elementul primordial,procesul mintal activ,filtrat prin
mecanismele senzoriale de percepţie şi emotivitate ale asistentului medical .
În acest proces sunt implicate o serie de simţuri cum ar fi:
-vederea - pentru obţinerea de informaţii din exterior
-auzul - perceperea vocii (intensă,slabă),zgomotelor respiratorii,bătăilor
cardiace
-simţul tactil -palparea anumitor părţi ale corpului
-mirosul - evaluarea gradului de curăţenie, decelarea de infecţii.
2.Interviul -reprezintă discuţia cu pacientul .
Pentru obţinerea de informaţii interviul trebuie să se desfăşoare la
momentul potrivit, fiind necesară o atitudine de respect,acceptare, empatie faţă
de pacient .
2.Examenul fizic.
Tehnici de examinare:
a)Inspecţia - începe din momentul pătrunderii pacientului în cabinet şi
constă în urmărirea acestuia în ansamblu, apoi detailat pentru a surprinde fiecare
semn, manifestare,atitudine, zgomote sugestive pentru o stare patologică .
Inspecţia permite aprecierea :
-stării de nutriţie
-modificării culorii tegumentelor
-modificării aspectului morfologic normal
-aspectului feţei
-poziţiei pacientului
-staturii şi tipului constituţional
b)Palparea -utilizează simţul tactil al examinatorului, care încearcă cu
blândeţe, prin palparea tegumentului, să perceapă cu ajutorul mâinilor,
modificări de volum,formă şi consistenţă ale diferitelor ţesuturi şi organe .
Se urmăreşte :
- senzaţia de neted - rugos
-palparea ganglionilor superficiali
-date despre prezenţa edemelor
-senzaţia de cald - rece
-senzaţia de uscat - umed
-reacţia pacientului
Ex:Hiperestezie - sensibilitatea este accentuată
63
Hipoestezie - sensibilitatea este diminuată.
Anestezie - sensibilitatea este absentă
Palparea poate fi :
-superficială - prin atingere uşoară se apreciază ţesutul celular
subcutanat,starea tegumentului, ţesutul muscular.
-profundă - se apreciază
consistenţa,volumul,sensibilitatea,mobilitatea organelor profunde (ficat,
splină),diferite formaţiuni tumorale .
64
3.Examinarea propriu-zisă
Scop - crearea unui climat favorabil între pacient şi medic,obţinîndu-se
cooperarea lui activă pentru reuşita şi operativitatea examinărilor,precum şi în
vederea stabilirii diagnosticului şi a tratamentului.
Examinarea se face atât în poziţia culcată -clinostatism-cât şi în picioare -
ortostatism -.Pentru a realiza o bună observare şi examinare,este recomandat ca
asistentul medical să stea în partea dreaptă sau în faţa pacientului.
Etape :
a)pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare
-termometru,tensiometru,stetoscop,ciocan de reflexe,cântar cu
pediometru,mănuşi sterile pentru tuşeu vaginal şi rectal.
-verificarea funcţionalităţii lor
b)pregătirea fizică şi psihică a pacientului
-se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea examinării
-se măsoară temperatura corpului, greutatea, înălţimea, se măsoară şi se
notează TA, pulsul, respiraţia
-se ajută pacientul să se dezbrace pe regiuni ,acoperindu-se ulterior
regiunea examinată
-se ajută pacientul să se aşeze în poziţiile indicate de medic.
c)participarea la examinarea clinică
-se serveşte medicul cu instrumentele necesare
- se asigură o iluminare corespunzătoare
-se notează toate indicaţiile şi prescripţiile medicului: medicamente,
doze,orarul,calea de administrare,alimentaţia ,gradul de hidratare ,examenele de
laborator ce trebuie efectuate.
d)efectuarea tehnicilor de îngrijire recomandate de medic
-recoltarea produselor biologice sau patologice pentru examenele de
laborator
-aplicarea primelor măsuri terapeutice de urgenţă dacă situaţia o
cere.
Examinarea fizică parcurge următoarele etape:
1.Examinarea generală
2.Examinarea pe aparate şi sisteme
Iniţial se examinează extremitatea cefalică (gât, faţă, craniu ), apoi
toracele, abdomenul, membrele şi se termină cu efectuarea tuşeului vaginal şi
rectal.
1.Examinarea generală.
Examinarea generală dă informaţii despre :
-statura şi tipul constituţional
-mersul pacientului, tremurul
-starea de nutriţie
-facies
-modificări ale coloraţiei normale a tegumentelor
65
-modificări ale aspectului morfologic normal
-atitudinea şi poziţia bolnavului
Clasificare :
a)NORMOASTENIC -proporţii normale ale corpului
b)ASTENIC (longilin) -predomină dimensiunile verticale(gât lung,torace
alungit,ţesut adipos şi muscular redus).Ex:în ulcer gastroduodenal
,schizofrenie,etc.
MERSUL
66
-poate fi
-EBRIOS -mers clătinat întîlnit la alcoolici, afecţiuni ale cerebelului
- "COSIT "- apare în hemiplegii
- LEGĂNAT -apare în afecţiuni cerebeloase, luxaţii congenitale de şold
TREMURUL -poate apărea în repaus în
- Parkinson,
- alcoolism,
- nevroze,
- hipertiroidism.
67
Cântărirea copilului mic dă informaţii privind creşterea şi starea de
nutriţie pe baza căreia se stabileşte cantitatea de lapte supt atât înainte cât şi
după alimentaţie.
Înălţimea se măsoară cu banda metrică prin măsurarea distanţei de la
vertex la sol.
68
-GINOIDĂ -acumularea grăsimii preponderent în jumătatea
inferioară a corpului şi la rădăcina extremităţilor.
Cauzele obezităţii sunt :
-supraalimentaţia
-hipotiroidism
-lipodistrofiile -tip particular de obezitate în care grăsimea se
acumulează masiv în jumătatea inferioară a corpului (STEATOPIGIE).
b)EMACIEREA -este caracterizată prin dispariţia paniculului
adipos,greutatea corporală scăzând cu mai mult de 20 % din G.I.
c)CAŞEXIA -este o formă extremă a emacierii în care apare atrofierea
musculaturii cu apariţia unor edeme moi la nivelul gambelor şi piciorului numite
-edeme de foame-. În acest caz pielea se zbârceşte,îşi pierde elasticitatea,apare
paloarea,pulsul şi tensiunea arterială scad .
69
-în hipotiroidie -apare un aspect de facies buhăit cu
pleoapele,buzele şi nasul infiltrate,cu dispariţia pilozităţii în treimea externă a
sprâncenelor şi fanta palpebrală îngustată.
-hipocratic - facies palid,cenuşiu cu ochii înfundaţi în orbite,buze
uscate,crăpate.Apare în infecţii grave cum ar fi stadiul terminal al peritonitei
acute .
70
-coloraţiaroşielimitatăategumentelor - apare în inflamaţii,
alergii,intoxicaţii alimentare.
-dilatareareţeleivenoasesuperficiale- apare în suferinţe ale venelor
la nivelul membrului inferior-varice hidrostatice- ,ale organelor profunde
(ciroze hepatice ),la nivelul rectului -hemoroizi-.
6 )Mo di fi că ri al e a spect ul ui m orfo lo gi c no rm al
Sunt reprezentate de deformări ale unor anumite zone ale corpului date de
traumatisme ( fracturi, luxaţii, hematoame ), apar în cazul inflamaţiilor (abcese )
sau în cazul tumorilor (benigne sau maligne ).
7 )At it ud i nea ş i p oz iţia pa ci ent ul ui
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a unei posturi corecte
Tipuri de mişcări:
- pronaţie – rotaţia mâinii astfel încât palma priveşte posterior (în poziţia
verticală a corpului) sau în jos (când braţele sunt orizontale), iar la picior planta
- supinaţie – rotaţia mâinii astfel încât palma priveşte anterior sau în sus,
71
- circumductie-mi care complexii, care include flexia, extensia, abductia
le asociazii cu rotatia
prona)ie
supina)ie
rota)ie
exterioarA
abduc)ie interioara
adduc)ie
rotatie interioara
circumduc)ie
abduc)ie
adduc)ie
72
- pasive – mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană
Contracţiile musculare:
73
d)DECUBIT LATERAL - este poziţia culcat pe spate cu capul sprijinit pe
o singură pernă cu membrele flectate uşor sau membrul inferior care e în contact
cu suprafaţa patului e întins iar celălalt îndoit , cu spatele sprijinit cu o pernă sul
sau rezemătoare specială .
- se poate realiza fie pe partea dreaptă fie pe
partea stânga .
Este indicată după intervenţii chirurgicale intratoracice şi renale,în
meningite, pleurezii,în cazul drenajului cavităţii pleurale,cât şi în timpul
administrării supoziţoarelor,efectuării clismelor,schimbarii lenjeriei, efectuării
toaletei, măsurării temperaturii rectale,pentru efectuarea puncţiei lombare,în
cursul sondajului duodenal,etc.
Pentru a împiedica apariţia escarelor, între genunchi şi maleole se introduc
inele de vată.Vârstnicii şi pacienţii adinamici vor fi întorşi la intervale regulate
de 1, 2, 3 ore pentru a preveni complicaţiile .
e) DECLIVĂ (TRENDELENBURG) - este o poziţie de decubit dorsal cu
capul mai jos decât restul corpului . Se realizează prin ridicarea extremităţii
distale a patului,iar pentru evitarea alunecării pacientul va fi fixat în chingi sau
rezemătoare speciale de umăr.
Este indicată în: anemii acute grave, pentru oprirea hemoragiilor
membrelor inferioare şi organelor genitale feminine după intervenţii
ginecologice, după rahianestezie,pentru drenaj postural (favorizează drenarea
secreţiilor), în cazul sincopelor din cursul anesteziei generale.
f)PROCLIVĂ - (Trendelenburg inversat) -este indicată pentru extensia
coloanei vertebrale cervicale ca tratament ortopedic .
g)DECUBIT VENTRAL este poziţia culcat pe abdomen cu capul într-o
parte pe o pernă subţire,membrele superioare aşezate la stânga şi la dreapta
capului şi palmele pe suprafaţa patului cu degetele în extensie .Sub glezne se
pune o,pernă cilindrică iar sub torace şi abdomen se pot aşeza perne moi şi
subţiri .
Este indicată la pacienţi comatoşi (inconştienţi),în caz de escare,pentru
drenarea unor colecţii purulente,paralizii a unor grupuri musculare,hemiplegie şi
nu este posibilă fără pernă pentru anumite boli cardiace şi pulmonare.
Este poziţia de noapte pentru sugari şi copii.
h)GINECOLOGICĂ - este poziţia de decubit dorsal cu genunchii îndoiţi
şi coapsele îndepărtate .Se realizează în pat, pe masa de examinare sau pe masa
ginecologică care are un sprijinitor pentru membrele inferioare iar sub placa de
şezut are o tăviţă mobilă.
Este indicată în examinări ginecologice şi obstetricale,pentru examinări
ale rectului (tuşeul rectal ), în rectoscopie şi facilitează introducerea valvelor.
Examinările se fac după golirea vezicii urinare şi rectului.Deoarece este o
poziţie jenantă,pacienta trebuie să fie menţinută acoperită în timpul examinării.
74
i)GENUPECTORALĂ - este poziţia în care pacientul este aşezat pe
genunchii uşor îndepărtaţi, cu trunchiul aplecat înainte,pieptul atingând planul
orizontal.
Este indicată în cazul tuşeului rectal şi rectoscopie şi contraindicat la
artrite şi alte deformări articulare.
75
Pozitia se realizeaza - dupa sta in aceasta pozitie,
- prin ridicarea partii anumite ei vor fi asezati in
cefalice a somierei interventii decubit dorsal cu
articulare chirurgicale extremitatea afalica
- cu sprijinitorul de ridicata.
perne Pacientii cu
- sau se vor pune 4- insuficienta cardiaca
5 perne asezate in in cursul acceselor de
trepte, capul se va dispnee nocturna se
sprijini cu o perna aseaza de mai multe
mica ori la marginea
- sub bratele patului cu picioarele
pacientului se atirnate sub talpi se
poate aseza cite o pune un taburet
perna , pentru a
impiedica
alunecarea , se
procedeaza la fel
ca si in cazul
pozitiei semisezind
In fotoliu
- pacientul este asezat
confortabil, trebuie bine
imbracat si acoperit in
patura
Decubit lateral Poate fi drept sau sting - pleurezii - inima in Pentru a impiedica
- culcat pe o parte - meningite d.l.s. aparitia escarelor
- capul srpijinit pe o - dupa - pozitia este Virstnicii adinamici
singura perna interventii ideala vor fi intorsi la
- membrele intratoracice - pentru a auzi intervale regulate
inferioare flectate - dupa murmurul cu pentru prevenirea
usor interventii sonor redus complicatiilor
- sau membrul renale Daca pacientul are un
inferior care este - in cazul membru inferior
in contact cu patul drenajului paralizat, fracturat,
intins iar celelalt cavitatii dureros, operat
indoit pleurale acesta va fi mentinut
- spatele srijinit cu - in cursul in cursul manoperei
o perna sau un sul efectuarii de intoarcere de
toaletei catre asistenta si
- administrarii asezat pe un suport
clismelor si pregatit prealabil
supozitoarelo
r
- masurarii
temperaturii
pe cale
rectala
- pentru
punctia
lombara
- in cursul
sondajului
duodenal
- drenajul
postural
Pozitie decliva - decubit dorsal , - pe masa de - Favorizeaza o buna
trendelenburg eventual lateral cu operatie in circulatie pentru
capul mai jos decit cazul centrii vitali
restul corpului sincopelor In decubit lateral se
- se realizeaza prin din cursul aseaza atunci cind
ridicarea anesteziei este pericol de
extremitatiilor generale aspiratie a secretilor
distale ale patului - in anemii
- diferenta dintre acute
cele doua - pentru
extremitati ale autotransfuzii
patului poate varia - pentru
de la 10 la 60 cm oprirea
- sub capul hemoragiilor
pacientului se membrelor
76
poate pune o inferioare si a
perna subtire organelor
- pentru evitarea genitale
alunecarii feminine
pacientul este dupa
fixat in chingi sau interventii
rezematoare ginecologice
speciale de umar - dupa
rahianestezie
- pentu a
favoriza
drenajul
secretiilor din
caile
respiratorii
superioare
Pozitie procliva - Oblica cu capul - Pentru -
trendelenburg invers mai sus extensia
coloanei
cervicale –
tratament
ortopedic
Decubit ventral - Culcat pe - In paralizia - - este pozitia
abdomen unor grupuri de noapte
- Cu capul intr-o musculare – pentru
parte pe o perna hemiplegie - sugari si
subtire Paralizie care copii mici
- Membrele afecteaza o - nu este
superioare asezate jumatate posibila fara
la stinga si la (stanga sau perna
dreapta capului dreapta) a pentru
- Cu fata palmara corpului anumite boli
pe suprafata - Escare extinse cardiace si
patului - Drenarea unor pulmonare
colectii
- Cu degetele in
purulente
extensie
- Inconstienti
- Sub glezne o
perna cilindrica
- Sub torace si
abdomen se pot
aseza perne
subtiri moi
Pozitie ginecologica - d.d. - pentru - organele - examinarea
- genunchii indoiti examene genitale se face dupa
- coapsele ginecologce feminine golirea
indepartate si vezicii
- se poate realiza in obstetricale urinare si a
pat, pe masa de - faciliteaza rectului
axaminare, pe introducerea - pozitie
masa ginecologica speculului jenanta si
vaginal – inconfortabil
valve a
- pentru - nu se
examineri prelungeste
rectale prea mult
examinarea
- pacienta
trebuie
mentinuta
bine
acoperita
Pozitie genupectorala - pacientul asezat - - Zona rectala - Este o
pe genunchi, pozitie
acestia fiind usor jenanta
indepartati inconfortabil
- aplecat inainte a
- pieptul atinge - Pacientii cu
planul orizontal artrita sau
alte
deformari
articulare nu
77
o vor putea
practica
EVALUAREA TEGUMENTELOR
78
b) papula - o leziune caracterizată printr-o ridicătură circumscrisă şi
solidă la suprafaţa pielii, fie infiltraţiei seroase (cu lichid) în cazul edemului
local
79
e) pustula - este un abces minuscul la suprafaţa pielii, localizat de
regulă la rădăcina firului de păr, determinând leziuni de foliculită
80
g) des cua maţ ia (scoama) - desprinderea celulelor cornoase
superficiale din epiderm şi poate fi lamelară sau în lambouri
81
7)Furunculul - infecţia specifică foliculului pilosebaceu
determinată de stafilococul auriu
82
10)Edemul - o acumulare de lichid seros în ţesuturi
83
13)Leziuni vasculare cutanate
a) varicele - dilatări permanente ale venelor superficiale
asociate cu insuficienţă a valvelor peretelui venos
84
d)peteşiile - pete vasculare determinate de hemoragiile
capilarelor din piele
EXAMINAREAEXTERMITĂŢIICEFALICE
1.PĂRUL
Pilozitatea poate fi normală când se află sub control endocrin şi anume
hormonii androgeni testiculari şi mai puţin de hormonii estrogeni produşi de
ovare şi hormonii tiroidieni.
Modificări ale pilozităţii :
a) pilozitatedetipfemininlabărbaţi -în ciroza hepatică
b) părulblondsauroşcat - frecvent fac alergii c)
încărunţireatârzie - în cancer
d) hipertricoza (hirsutism)- excesul de păr care apare în afecţiuni ale
glandei suprarenale
e) alopecia - lipsa parţială.sau totală a părului (chelia) poate fi
constituţională sau poate apărea în infecţii grave, în hipertiroidie, sau în
intoxicaţii cu taliu
85
f) părulfriabil (subţire) - în hipovitaminoză, anemii feriprive (prin lipsa de
fier)
2.PIELEA CAPULUI (scalpul)
Poate să prezinte leziuni elementare patologice,consecinţă a carenţelor în
curăţenie, părul gras, murdar sau a pediculozei (păduchi)
3.UNGHIILE
Modificări de formă :
a) unghii hipocratice ("în sticlă de ceasornic") apar în afecţiuni cardiace, în
cancer pulmonar
b) coilonichia - apariţia unei concavităţi transversale asociată cu subţierea şi
fragilitatea unghiei, apare în carenţa de fier, vitamina B6 şi vitamina E
c) onicogrifoza - o curbură accentuată a unghiei şi apare la nivelul halucelui în
general la vârstnici
Modificări de consistenţă şi culoare :
a) unghiisubţiate - apar în afecţiuni hepatice şi endocrine
b) unghiicustriaţiişistraturitransversale - apar în infecţii grave, în tetanos, la
denutriţi
4.OCHII
I. Aspectul globului ocular
Exoftalmia - ochii sunt ieşiţi din orbite
- apare în hipertiroidism, tumori şi inflamaţii
retrooculare
Endoftalmia - ochii sunt înfundaţi în orbite
- apare în infecţii grave
II. Aspectul pupilei
Midriază - se caracterizează printr-o pupilă mărită
- apare la şocaţi, muribunzi, intoxicaţia cu atropină
Mioză - caracterizată prin micşorarea pupilei
III. Aspectul fantei palpebrale
a) mărită în hipertiroidism
b)micşorată în hipotiroidism
IV. Pleoapele - pot prezenta diferite leziuni determinate de infecţii,
traumatisme sau angioame.
V. Mobilitatea globului ocular
VI. Acuitatea vizuală
VII. Capacitatea de a distinge culorile
VIII. Modificări de culoare ( la nivelul sclerei)
- apare o culoare galbenă în icter şi anemii
5.URECHILE
I. Acuitatea auditivă
II. Leziuni la nivelul lobului urechii sau conductului auditiv extern
III. Sensibilitatea locală la atingere
IV. Prezenţa de lichide patologice de tipul:
86
- puroi, hemoragie (otoragie), otoliqvoree-scurgerea lichidului
cefalorahidian (traumatisme craniocerebrale).
V. Corpuri străine intraauricular.
6.NASULŞISINUSURILE
Nasul poate prezenta:
a) sensibilitatea locală la atingere
b) diferite leziuni determinate de infecţii, traumatisme
c) mobilitate anormală a piramidei nazale
d) permeabilitatea orificiilor nazale
e) prezenţa de - secreţii nazale
- hemoragie nazală = epistaxis
- linoriqvoree – scurgerea lichidului cefalorahidian posttraumatic
Sinusurile :
- prezenţa sensibilităţii la palpare şi percuţie
7.CAVITATEABUCALĂŞIFARINGELE
Cavitatea bucală :
-aspectul vestibulului bucal
- aspectul gingiilor
- aspectul dinţilor
- aspectul limbii
manifestări patologice de tipul leziunilor traumatice sau inflamatorii
- dinţii cu striaţii transversale - în rahitism, tetanie
- semnul KÖPLIK - apare în rujeolă (pojar) sub forma unor pete
mici albicioase ca boabele de gris, situate în dreptul celui de-al
doilea molar
- perceperea halenei (mirosul emanat din gură) - la diabetici - miros
de acetonă.
Examinarea faringelui :
- se face la lumină corespunzătoare, cu o spatulă faringeală şi se pot
observa:eritem, vezicule, secreţii patologice şi pseudomembrane.
Limba poate fi :
- saburală (încărcată)
- negricioasă - în tratamentul îndelungat cu antibiotice, ciuperci
- zmeurie - în scarlatină
- roşie - în hepatită, afecţiuni cardiace, digestive
- lucioasă - însoţită de arsuri- în anemie (Glosita Hunter)
- afte - mici ulceraţii dureroase (stomatite)
Gingiile pot fi afectate prin :
-gingivoragii - sângerarea gingiilor
-în scorbut - lipsa vitaminei C
- în intoxicaţii cu plumb şi mercur
- în sindroame hemoragipare
87
- trismus - contractură spastică a muşchilor maseteri (duce la
imposibilitatea deschiderii gurii)
8.GÂTUL
În regiunea gâtului se pot observa :
- vene proeminente sau turgescente (în afecţiuni cardiace şi
hepatice)
- tumefierea(adenopatia) sau mărirea ganglionilor superficiali
laterocervicali sau subman-dibulari, parotidei (în parotidită epidemică)
EVALUAREATORACELUIŞIPLĂMÂNILOR
EVALUAREA ABDOMENULUI
88
Se pot observa : - formaşivolumulabdomenului
-abdomen mărit - persoane obeze, graviditate
-abdomen escavat - la denutriţi, în infecţii grave
-abdomen bombat globulos (de batracian)-atunci când
conţine lichid la bol- navi cu ciroză hepatică şi
ascită
-prezenţa vergeturilor - dungi neregulate de culoare
alb-sidefie sau roz, se întâlnesc la obezi şi în sarcină
-cicatrici postoperatorii
- la palpare putem evidenţia
- sensibilitatea- difuză, localizată
- consistenţaşielasticitatea tegumentului abdominal
- stareamuşchilordrepţiabdominali - în peritonită există
o contractură puternică a muşchilor abdominali
dând "abdomen de lemn"
- prin auscultaţie - zgomote intestinale determinate de peristaltismul abdominal
EVALUAREA SÂNILOR
Urmărim:
- forma, volumul, simetria
- prezenţa semnelor de inflamaţie
- aspectul tegumentului- coajă de portocală - în cancer
mamar asociată cu retracţii
EVALUAREA RECTULUI
89
- prin tehnică manuală- tuşeul rectal pentru depistarea afecţiunilor rectului,
anusului sau adenomului de prostată
EVALUAREA RINICHILOR
90
- Paraplegia - paralizia membrelor inferioare
- Tetraplegia - paralizia celor patru membre
- starea de conştienţă, vigilenţa, anxietatea, agitaţia psihomotorie
- modificări ale funcţiei psihice:
- apatia - lipsa de interes pentru mediul înconjurător şi pentru propria persoană
- starea de somnolenţă - necesitatea de a dormi îndelungat, se trezeşte uşor dar
adoarme imediat
- obnubilarea - bolnavul are funcţiile psihice încetinite, sesizează doar parţial
evenimentele din jur
- delirul - starea de obnubilare însoţită şi de iluzii, halucinaţii, hiperexcitaţie
- coma - o stare patologică de inhibiţie profundă a activităţii nervoase
superioare, caracterizată prin pierderea completă sau parţială a cunoştinţei, a
mişcărilor voluntare, a sensibilităţii, fiind păstrate doar funcţiile vegetative
vitale(respiraţia şi circulaţia)
91
Iesirea bolnavilor din spital
Evidenta
- condica de sectie
o bolnavii primiti pe sectie sunt inregistrati in condica de sectie
o aceasta cuprinde
datele personale ale bolnavului
numarul foii de observatie
timpul de spitalizare cu data inernarii si iesirii
92
diagnosticul
starea la iesire
eventuale observatii
o este tinuta de obicei la asistenta sefa sau la ambulanta locul
internarii bolnavilor
- raportarea numerica a efectivului de bolnavi
o asistentele raporteaza zilnic numarul bolnavilor din saloanele lor,
precum si numarul de paturi libere
o asistenta sefa dupa ce totalizeaza datele primite, inainteaza
administreatiei numarul de bolnavi si numarul de paturi libere
o efectivul se raporteaza dimineata, pina la orele 7,30 pentru ca
asistenta sefa sa-si poata totaliza datele obtinute pina la raportul de
garda
- foile de observatie
o reprezinta dosarul de spital al bolnavului
o sunt administrate de asistenta
o este un document medoco-legal, stiintific, pe baza caruia se
dirijeaza tratamentul bolnavului
o pastrarea lor se face in cele mai bune conditii
o vor fi tinute intr-un soar sau mapa, intr-un loc innacesibil
bolnavilor, caci unele date cuprinse ar putea fi interpretate gresit
o continutul F O constituie obiectul secretului profesional
o asistenta va trece in F O rezultatul tuturor investigatiilor de
laborator, care s-au executat
o la plecare medicul de salon incheie evolutia bolii descriind epicriza,
definitiveaza diagnosticul, adnotind indicatiile date si mentioneaza
starea la externare
o asistenta scoate din evidenta , inclusiv din condica de sectie F o
o pe biletul de iesire se trece numarul F O cu care bolnavul a fost
inregistrat la internare
o foile de observatie se pastreaza la arhiva
o ele vor putea fi elberate apoi doar in incinta spitalului, eliberarea se
face prin inregistrare cine a cerut si a luat F O , se noteaza intr-un
registru ziua , iscalitura celui care a luat-o si ziua restituirii
Decesul
- sarcinile asistentei
o pregatirea documentatiei pentru medic in vederea pregatirii
epicrizei si a referatului de deces
o complectarea biletului de trimitere a cadavrului in sectia de
prosectura
93
o anuntarea administratiei spitalului in vederea instiintarii
apartinatorilor, daca acestia nu au fost prezenti la deces
o instiintarea prosecturii si luarea masurilor pentru transportul
cadavrului in vederea necropsiei, avind grija sa fie trimisa si F O
incheiata
o scoaterea din efectiv
- daca apartinatorii nu sunt prezenti in momentul decesului, asistenta va
aduna bunurile bolnavului si va intocmi un inventar , pe care il va iscali
impreuna cu 2 martori
- tot ceea ce s-a gasit asupra bolnavului se va pastra intr-un pachet pina la
sosirea apartinatorilor, cu exceptia banilor si obiectelor de valoare, care se
predau la administratie
- dupa deces va mai fi tinut inca 2 ore , abia pe urma va fi transportat
- se va pune un bilet care va insoti decedatul la sectia de prosectura care sa
contina nume, prenume, virsta, diagnostic, ora si data decesului
- transportul din sectie trebuie facut in liniste
- in timpul transportului asistenta va avea grija ca bolnavii sa nu stea pe
coridoare si usile saloanelor sa fie inchise
94
- Distribuirea mesei se va face in halate curate, imbracate peste hainele de
protectie
- Este absolut necesara diviziune unor munci in cadrul sectiei, astfel, cei
care sunt repartizati pentru curatirea closetelor nu pot sa atinga alimentele
bolnavilor
- Se vor inlatura din spital complet dezinfectantele cu miros patrunzator si
se vor inlocui cu cele fara miros
- Plostile, pansamentele de pe plagi , puroiul evacuat trebuie indepartate
imediat din salon
- Dupa utilizarea plostilor se va face aerisirea salonului
- Asistenta trebuie sa stie cum sa inlature frica din constiinta bolnavului,
acesta trebuie sa priveasca cu incredere procedurile
- Linistirea bolnavului, pregatirea lui psihica, utilizarea anestezieie locale
acolo unde se poate, mentinerea instrumentarului in stare perfecta de
functionalitate sunt etape pregatitare, obligatorii, ale oricarei interventii
de explorare sau de tratament
- Regimul terapeutic de protectie tine seama de odihna pasiva si activa a
bolnavului
- Patul trebuie aranjat dupa preferinta bolnavului, asigurindu-se o pozitie cit
mai comoda, daca boala nu contraindica acest lucru
- Pentru bolnavii n stare mai putin grava se vor asigura fotolii
- Se va respecta somnul bolnavului
- Trebuie asiguratasi odihna activa a bolnavilor
- Asistenta isi va petrece timpul , in care nu are sarcini concrete de ingrijire
in saloane printre bolnavi, daca aceasta nu deranjeaza somnul bolnavului
- Asigurarea conditiilor pentru realizarea unui regim terapeutic de crutare
poate fi obtinut numai prin munca comuna a tuturor lucratorilor unei
institutii sanitare
95
- dupa ce a fost culcat in pat , asistenta ii complecteaza foaia de
temperatura, ii masoara temperatura, pulsul, T A talia si greutatea
- pe baza prescriptiilor asistenta va pregati bolnavul pentru examinari sau
pentru efectuarea tratamentelor
- primirea pe sectie si initierea bolnavului cu obiceiurile sectiei reprezinta
un moment hotaritor in cistigarea increderii bolnavului
96
LEGATURILE BOLNAVULUI SPITALIZAT CU LUMEA
EXTRASPITALICEASCA
PROGRAMUL DE ZI AL SECTIEI
97
- pentru a respecta timpul de munca de 8 ore , muncitorii sanitari trebuie sa
lucreze in shimburi
- munc asistentelor este organizata in 3 schimburi de cite 8 ore, care se
continua si in wekend si sarbatorilegale, ziua libera se acorda prin rotatie
- numarul asistentelor de pe sectie se normeaza dupa numarul paturilor
- se repartizeaza inegal pe schimburi dupa intensitatea de munca din sectie
- activitatea mai intensa este in schimbul unu
- serviciul de noapte chiar daca aparent pare mai usor, nu trebuie
subapreciat si asistenta va fi repartizata pentru aceasta muncanumai dupa
ce si-a asimilat cunostiitele si deprinderile necesare pentru a ingriji
bolnavul in mod independent
98
- tinind cont de importanta medicala si medico-legal este important sa se
tina cont de urmatoarele
o caietul sa fie completat cu pix
o anumite dispozitii neobisnuite date de medic , care ar putea da
nesiguranta in atitudinea schimbului urmator , sa fie scrisa si sa fie
subliniata cu rosu
o sa evite prescurtarile individuale
o sa nu lase rinduri libere in textul scris
o sa nu utilizeze semnul de repetare
o adnoterile valorilor determinate – puls, temperatura etc- sa o faca
imediat dupa efectuarea lor si nu ulterior
o manoperele de investigatie si tratament , ca si administrarea
medicamentelor sa fie adnotate numai dupa indeplinirea lor, insa
imediat dupa executare
o la adnotarea manoperelor sa mentioneze si ora efectuarii lor
o sa mentioneze daca este cazul reactia bolnavului la medicamentele
administrate si alte tratamente aplicate
o daca bolnavul paraseste sectia pentru anumite procedee de
investigatii sau tratamente si nu s-a intors pina la ora schimbului, se
va nota ora exacta a plecarii, scopul si locul unde a plecat, numele
insotitorului precum si modul de deplasare
o sa nu adnoteze activitati efectuate de altii pentru care a fost
eventual rugata
o sa nu pretinda si sa nu roage pe altii sa introduca sarcini de ingrijire
efectuate de ea
- este o datorie elementara a fiecarei asistente ca predarea sectiei sa se faca
in perfecta ordine, sa nu se amine sarcinile lasindu-le pentru schimbul
urmator
Circulatia lenjeriei
99
- lenjeria se schimba daca bolnavul pleaca, dace se murdareste cu singe,
puroi, alimente, urina, fecale
- lenjeria murdara este adunata pe sectii in cosuri speciale sau saci de pinza
si va fi dusa la spalatorie cu numar de fiecare schimb
100
- prin eliberarea din nou a acestor rufe se inchide circuitul lenjeriei din
spital
Asigurarea alimentelor
101
localizarii defectelor si deranjamentelor simple uzuale, care sunt cele mai
simple – stringerea suruburilor, repararea sigurantei electrice – si sa le
rezolve singura , mai ales noaptea , fara a mai astepta ajutorul
mecanicilor.
- patul universal;
- patul închis cu plasă (pentru bolnavi agitaţi, psihici);
- patul pentru sugari şi copii (cu gratii mobile);
- patul pentru terapie intensivă (cu apărători demontabile).
Accesoriile patului: salteaua, una-două perne, pătura cu lenjeria de pat
(două cearşafuri – unul simplu şi unul plic), două feţe de pernă, o muşama şi o
aleză (traversă).
102
1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui.
2. Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat.
3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a bolnavilor.
4. Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului în pat.
5. Efectuarea toaletei pe regiuni la bolnavul imobilizat.
6. Efectuarea toaletei generale prin îmbăiere a bolnavului imobilizat.
7. Observarea poziţiei bolnavului.
8. Schimbarea poziţiei bolnavului.
9. Mobilizarea bolnavului.
10.Captarea dejecţiilor fiziologice şi patologice ale bolnavilor.
11.Efectuarea transportului bolnavului în spital.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Alegerea accesoriilor (materialelor) necesare.
- Materialele se aşază pe un scaun lângă spătarul patului.
- Se îndepărtează noptiera de pat.
103
- Se aşază al doilea cearşaf peste care se întinde pătura.
- Marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură.
- Atât cearşaful cât şi pătura se introduc sub saltea la capătul de la picioare, după
ce s-a efectuat o cută pentru a da lărgimea necesară mişcărilor picioarelor
bolnavului.
- Colţurile păturii şi cearşafului se execută identic ca la etapa 3.
Executarea coltului
B. Cu cearşaf plic
- Se îndoaie pătura în lungime.
- Se introduce pătura în cearşaf, prin deschizătura plicului.
- Se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului, cu butoniere şi nasturi.
- Se face cuta pentru ca picioarele să stea comod.
5. Aşezarea pernelor:
- Fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă.
- Se aşază pernele pe pat.
- Se reaşază noptiera lângă pat.
104
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
- Lenjeria se împătureşte şi se aşază pe un scaun, în ordinea întrebuinţării: pătura
şi cearşaful ei se împăturesc în trei, sub forma de armonică; aleza împreună cu
muşamaua se rulează în lăţime; cearşaful de pat va fi rulat în lungime, pe faţă,
într-o singură direcţie.
- Se depărtează noptiera de pat.
105
- Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.
- Se aşază capul bolnavului pe pernă.
- Sprijinind bolnavul de spate şi regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare
atenţie) în decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie.
106
- Se aşază noptiera la locul ei.
- Se aşază scaunul la locul lui.
- Sacul cu lenjerie murdară se scoate din salon.
Observaţii:
Schimbarea lenjeriei, cu bolnavul în pat, se execută dimineaţa înainte de
curăţenia salonului, după măsurarea temperaturii, pulsului şi toaleta bolnavului
sau ori de câte ori este necesară schimbarea lenjeriei murdărite.
Muşamaua, aleza şi cearşaful se vor întinde bine, pentru a nu produce iritaţii
pielii bolnavului.
Schimbarea cearşafului de
pat, pe lăţime
107
2. Pregătirea materialelor:
- Se aşază săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport la marginea băii
sau pe un suport lângă duş.
- Se aşază pe un scaun cearşaful de baie, lenjeria curată, trusa pentru unghii cu
ustensile dezinfectate, pieptenele, peria de dinţi, paharul, pasta de dinţi, alcoolul
pentru frecţie, pe o tavă.
3. Pregătirea căzii de baie:
- Se introduce în cadă apă fierbinte peste apă rece, pentru a evita producerea de
vapori, cada fiind spălată şi dezinfectată în prealabil. Cada se umple pe jumătate.
- Se măsoară temperatura apei care va fi între 37-38°C.
- Pentru bolnavii care prezintă o stare de fatigabilitate se aşază transversal pe
marginea băii o scândură, pe care bolnavul va sta în poziţie şezândă.
4. Pregătirea bolnavului:
- Este invitat să urineze.
- Este ajutat să se dezbrace.
- Se protejează părul cu casca de baie.
- Bolnavul este introdus cu precauţie în cada de baie, supraveghindu-i reacţia.
5. Efectuarea băii:
- Bolnavul se spală singur sau este spălat de către asistenta cu prima mănuşă de
baie, pe faţă; pe trunchi şi membre cu a doua mănuşă, iar a treia mănuşă este
întrebuinţată pentru regiunea perineală.
- Clătirea tegumentelor cu ajutorul duşului.
- Este ajutat să iasă din baie, este învelit în cearşaful de baie şi este şters.
- Se face frecţie cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei.
- Este ajutat să se îmbrace cu lenjeria curată, halat şi papuci.
- Este ajutat să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiile, să se pieptene.
Este transportat la salon.
6. Reorganizarea locului de muncă:
- Se strâng materialele folosite, lenjeria murdară se pregăteşte pentru transport la
spălătorie.
- Se spală cada de baie, se aeriseşte camera.
B. Toaleta zilnică
Asistenta are misiunea delicată de a controla (în mod discret) şi de a
îndruma ca bolnavul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de
seară (spălarea feţei, urechilor, gâtului, membrelor superioare, regiunii axilare,
toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea încăperii (spălătorului). Se impune aceeaşi conduită ca şi la baia
generală.
2. Pregătirea materialului:
108
- La chiuvetă se pregătesc: săpunul, o mănuşă pentru faţă, gât, membre
superioare; periuţa de dinţi, pasta de dinţi, paharul; pieptenele, peria pentru păr;
prosopul.
- În apropierea duşului mobil se pregăteşte materialul pentru mica toaletă: săpun,
mănuşi, prosop. În lipsa duşului se pregătesc un lighean spălat şi dezinfectat,
cană cu apă caldă (36-37°C).
3. Pregătirea bolnavului:
- Bolnavul se dezbracă.
- Se protejează părul.
4. Efectuarea toaletei:
- Spălarea pe faţă cu săpun sau fără, dupa preferinţa bolnavului. Se spală gâtul,
membrele superioare cu mănuşa udă şi săpunită, insistându-se în regiunea
axilară, partea anterioară a toracelui. Se clăteşte şi se şterge.
- Se efectuează toaleta perineală.
- Se piaptănă şi se perie părul.
- Se face toaleta bucală.
Atunci când este cazul, după toaletă se schimbă lenjeria bolnavului.
109
- Se readuce bolnavul, cu mare atenţie, în decubit dorsal.
- Se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng şi se repetă aceeaşi operaţie.
- Una din cadrele medicale ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor, introducând mâna sub cămaşă.
- Cel de-al doilea cadru medical scoate cămaşa cu o mişcare de la spate spre cap.
- Readucerea bolnavului în poziţie orizontală (decubit dorsal).
- Se dezbracă întâi braţul sănătos şi apoi braţul bolnav.
- Lenjeria murdară se introduce, prin mişcări lente, în sacul special.
- Se acoperă bine bolnavul.
- Spălarea mâinilor.
- Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse la uscare şi pudrarea cu talc.
- Se îmbracă cu cămaşa curată şi încălzită, întâi braţul bolnav, apoi cel sănătos.
- Una din cadrele medicale ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor.
- A doua asistenta trece cămaşa peste capul bolnavului şi o trage apoi peste
spatele acestuia.
- Se readuce bolnavul în poziţia orizontală (decubit dorsal).
- Se trage uşor cămaşa sub şezut.
- Se acoperă bolnavul.
- Se reface patul bolnavului.
- Spălarea mâinilor.
4. Reorganizarea locului de muncă:
- Se aeriseşte salonul.
- Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdară.
110
trei prosoape de culori diferite; săpun neutru; alcool mentolat sau camforat;
cutie (pudrieră) cu pudră de talc; lenjerie de pat curată; lenjerie de corp curată;
căldare pentru apă murdară; sac de lenjerie murdară; termometru de baie;
materiale pentru îngrijirea unghiilor (foarfece, pilă); material pentru igiena
bucală (periuţă de dinţi, pastă de dinţi, un pahar cu apă pentru spălat pe dinţi, un
pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară, un pahar cu apă pentru eventualele
proteze dentare).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
- Se aleg şi se pregătesc materialele necesare.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
- Se anunţă bolnavul.
- Se explică simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stări emotive şi a-i obţine
acordul).
3. Pregătirea condiţiilor de mediu:
- Închiderea ferestrelor.
- Verificarea temperaturii din salon (în jur de 20°C).
- Se verifică să nu fie curenţi de aer rece.
- În timpul efectuării toaletei este interzis să se deschidă uşa.
- Se încălzeşte lenjeria curată.
- Se pregăteşte o buiotă cu apă caldă (termofor).
- Se îndepărtează noptiera de pat.
- Se aşază două scaune lângă patul bolnavului.
- Se aşază paravanul în jurul patului.
4. Efectuarea toaletei feţei:
- Se îndepărtează una din perne, susţinând capul bolnavului.
- Cealaltă pernă se acoperă cu muşama pentru a o proteja de umezeală, iar peste
muşama se aşază o aleză.
- Se aşază capul bolnavului pe perna acoperită.
- Pătura se pliază sub formă de armonică şi se aşază pe scaun.
- Se dezbracă bolnavul şi se acoperă cu cearşaful de pătură.
- Spălarea mâinilor.
- Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37°C).
- Se controlează temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
- Se aşază în jurul gâtului bolnavului un prosop.
- Se îmbracă prima mănuşă de baie şi se umezeşte.
- Se spală ochii de la comisura externă spre cea internă.
- Se clătesc cu apă curată şi se şterg cu primul prosop curat.
- Se spală fruntea de la mijloc spre tâmple.
- Se spală regiunea periorală şi perinazală prin mişcări circulare.
- Se şterge imediat prin tamponare.
5. Efectuarea toaletei urechilor:
111
- Se săpuneşte o ureche insistând în şanţurile pavilionului şi în regiunea
retroauriculară (cu aceeaşi mănuşă).
- Se clăteşte bine şi se şterge cu prosopul.
- Se întoarce uşor capul bolnavului şi se procedează la fel cu cealaltă ureche.
- Se introduc dopuri de vată (la cererea bolnavului).
6. Efectuarea toaletei gâtului:
- Se descoperă gâtul bolnavului şi se spală cu apă şi săpun.
- Se clăteşte bine şi se şterge imediat pentru ca bolnavul să nu fie predispus la
răceală.
- Se acoperă gâtul bolnavului cu cearşaful.
- Se aruncă apa din lighean.
7. Efectuarea toaletei membrelor superioare:
- Se umple ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C).
- Se verifică temperatura apei.
- Se descoperă unul din membrele superioare şi se aşază muşamaua şi aleza sub
întreg braţul, deasupra învelitorii.
- Se săpuneşte circular, începând de la umăr spre capătul distal, insistând la
axilă.
- Se limpezeşte şi se şterge imediat cu prosopul curat.
- Se acoperă braţul bolnavului.
- Se taie unghiile cu grijă.
- Se întoarce bolnavul în decubit lateral de partea corespunzătoare braţului spălat
şi se procedează la fel cu celălalt braţ.
8. Efectuarea toaletei toracelui:
- Se descoperă partea anterioară a toracelui.
- La femei se săpuneşte şi se insistă la pliurile submamare.
- Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.
9. Efectuarea toaletei spatelui:
- Se întoarce bolnavul şi se susţine în decubit lateral.
- Se aşază sub bolnav muşamaua acoperită de aleză.
- Se săpunesc spatele şi regiunea lombo-sacrală.
- Se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare.
- Se pudrează cu talc.
- Se îndepărtează muşamaua împreună cu aleza.
- Se readuce bolnavul în decubit dorsal.
- Se acoperă toracele bolnavului.
10. Efectuarea toaletei abdomenului:
- Se aşază muşamaua împreună cu aleza sub abdomenul bolnavului.
- Se săpuneşte abdomenul.
- Cu ajutorul unui tampon de vată montat pe porttampon şi înmuiat în alcool, se
insistă asupra regiunii ombilicale, îndepărtând murdăria.
- Se spală apoi ombilicul cu apă şi săpun.
- Se limpezeşte şi se şterge imediat.
112
- Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.
- Se scoate mănuşa utilizată şi se pune în tăviţa renală.
- Se fricţionează braţele şi toracele cu alcool.
- Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul şi mai ales braţele şi axilele.
- Se îmbracă bolnavul cu cămaşa de noapte (pijama).
- Se aruncă apa murdară în căldare.
11. Efectuarea toaletei membrelor inferioare:
- Se umple ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C).
- Se îmbracă cea de-a doua mănusă de baie.
- Se mută muşamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor.
- Se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală.
- Se limpezesc şi se şterg.
- Se flectează gambele bolnavului pe coapse.
- Se mută muşamaua mai jos şi se aşază ligheanul pe muşama.
- Se introduce piciorul în lighean.
Spălarea picioarelor
113
13. Efectuarea toaletei părului. Materiale necesare: pieptene, şampon, aparat de
uscat părul (foehn), lighean, muşama, aleză, apă caldă, prosop.
- Se ridică uşor capul bolnavului.
- Se îndepărtează perna şi se aşază pe un scaun.
- Se susţine capul bolnavului şi se îndoaie salteaua sub restul saltelei.
- Se aşază o muşama pe somieră şi deasupra saltelei îndoite.
- Se aşază ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C) pe muşama.
- Se protejează salteaua cu o aleză.
- Peste aleză se aşază o muşama rulată de ambele laturi, astfel încât să formeze
un jgheab.
- Se aşază capul bolnavului în uşoară hiperextensie, atârnând deasupra
ligheanului.
- Se protejează ceafa bolnavului cu un prosop.
- Sub ceafa bolnavului se aşază capătul mai îngust al muşamalei rulate, iar
celălalt capăt se introduce în ligheanul aşezat pe somieră sau într-o căldare
aşezată lângă pat.
Spălarea părului
114
- Se spală obiectele de pieptănat şi se introduc în soluţie dezinfectantă.
- Spălarea mâinilor.
14. Efectuarea toaletei cavităţii bucale.
A. La bolnavii conştienţi.
Materialele necesare: pahar cu apă; periuţă şi pastă de dinţi; prosop, aleză;
tăviţă renală.
- În funcţie de starea bolnavului, acesta este adus în poziţie semişezândă sau în
decubit lateral.
- Se pune pastă de dinţi pe periuţă.
- Se protejează lenjeria bolnavului cu prosop şi aleză.
- Se servesc bolnavului paharul cu apă şi periuţa cu pastă.
- Bolnavul îşi va spăla dinţii.
- Se serveşte al doilea pahar cu apă pentru gargară.
B. La bolnavii inconştienţi sau comatoşi.
Materialele necesare: tampoane pe port-tampoane sterile; deschizător de gură,
steril; comprese de tifon; apă boricată; glicerină boraxată 20%; spatulă linguală;
tăviţă renală; mănuşă sterilă de cauciuc.
- Bolnavul este în decubit dorsal.
- Se întoarce lateral capul bolnavului.
- Se aşază sub bărbie prosopul şi tăviţa renală.
- Se amplasează deschizătorul de gură printre arcadele dentare.
- Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată.
- Se şterg limba, bolta palatină şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare
cu mişcări dinăuntru în afară.
- Cu alt tampon se curăţă dantura.
- Cu degetul înfăşurat în tifon şi îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de
lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în faringe.
- Buzele crăpate şi uscate se ung cu glicerină boraxată.
Observaţie!
La bolnavii inconştienţi, toaleta bucală se realizează cu mâna protejată de
mănuşa de cauciuc.
15. Reorganizarea locului de muncă:
- Lenjeria murdară de pat se pune în sacul special.
- Spălarea mâinilor.
- Se schimbă patul cu lenjerie curată.
- Se îndepărtează paravanul şi lenjeria murdară din salon.
- Se spală materialele folosite şi se introduc în soluţie dezinfectantă până la
sterilizare.
115
6. EFECTUAREA TOALETEI GENERALE PRIN ÎMBĂIERE A
BOLNAVULUI IMOBILIZAT
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc materialele necesare pentru efectuarea îmbăierii, pe „truse”, în
ordinea utilizării lor.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
- Se anunţă bolnavul cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea.
- Se oferă bolnavului urinarul.
- După micţiune se îndepărtează urinarul.
- Spălarea mâinilor.
3. Pregătirea camerei de baie:
- Se închid ferestrele şi uşa.
- Se verifică temperatura din camera de baie.
- Se dă drumul la apă rece şi apoi la apă caldă.
- Se verifică temperatura apei cu ajutorul termometrului.
- Se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator, în ordinea
întrebuinţării.
4. Efectuarea îmbăierii:
- Se îmbracă bolnavul cu halatul şi papucii.
- Se transportă bolnavul în camera de baie.
- Se dezbracă bolnavul.
- Se protejează părul bolnavului cu casca.
- Se introduce bolnavul în cadă (cu ajutorul unui cearşaf – două persoane).
- Se menţine cearşaful pe fundul căzii în tot timpul băii.
- Se susţine bolnavul să intre în baie.
- Se supraveghează reacţia bolnavului.
- Se îmbracă o mănuşă de baie.
- Se săpuneşte suprafaţa corpului, în aceeaşi ordine ca la toaleta parţială la pat.
- Se îndepărtează săpunul de pe tegumente.
- Se schimbă mănuşa şi i se efectuează toaleta organelor genitale.
116
- Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută decât
cea din cadă (pentru efectul de tonifiere a ţesuturilor şi activarea circulaţiei si
respiraţiei).
- Se susţine de sub axile pentru a ridica bonavul din cadă.
- Se înfăşoară bolnavul într-un cearşaf uscat şi încălzit.
- Bolnavul se întinde pe canapeaua din camera de baie acoperită cu muşama şi
cearşaf curat.
- Se şterge şi se fricţionează cu alcool bolnavul.
- Se pudrează regiunea plicilor.
- Se îmbracă bolnavul cu lenjeria de corp curată şi încălzită.
- Se face toaleta unghiilor.
- Bolnavul se îmbracă cu halat, i se pun papuci şi se transportă la salon.
- Se aşază bolnavul comod în patul său.
- Se înveleşte bine bolnavul.
Atenţie!
Dacă bolnavul prezintă frisoane, se încălzeşte cu termofoare şi se hidratează cu
lichide calde.
117
Tipuri de poziţii:
1. Decubit dorsal
a. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa în sus, fără pernă (este indicată după
puncţie lombară, în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale etc.).
b. Bolnavul este culcat pe spate, cu o pernă subţire (anemii posthemoragice,
afecţiuni cerebrale etc.).
c. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa în sus şi cu două perne (poziţia
obişnuită).
2. Decubit lateral (drept sau stâng).
Decubit lateral
Bolnavul este culcat pe o parte (dreapta sau stânga) cu o pernă sub cap, cu
membrul inferior care este în contact cu sprafaţa patului întins, iar cu celălalt
îndoit şi spatele sprijinit cu o pernă sau un sul (indicată în pleurezii, meningite
etc.).
118
3. Decubit ventral .
Bolnavul este culcat pe abdomen, fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele
de-a lungul corpului, sau flectate şi aşezate la stânga şi la dreapta capului, cu
partea palmară pe suprafaţa patului şi sub glezne se aşază un sul (indicată la
bolnavii inconştienţi, la cei cu escare ale regiunii sacrate, paralizii etc.).
4. Poziţia şezând.
a. În pat: bolnavul este menţinut şezând în pat, trunchiul realizând un unghi
de 90° cu membrele inferioare, prin ridicarea somierei articulate.
Gambele sunt în semiflexie pe coapse, sub genunchi se plasează un sul,
iar la picioarele bolnavului se plasează sprijinitorul. Sub braţe se aşază
câte o pernă (poziţie indicată la bolnavii dispneici, în perioada crizelor de
astm bronşic, în insuficienţă cardiacă, ea favorizând respiraţia.
b. În fotoliu: bolnavul este aşezat confortabil, bine îmbrăcat şi acoperit cu o
pătură.
5. Poziţia semişezândă .
Poziţie semişezândă
119
6. Poziţia şezând cu gambele atârnate. Bolnavul stă la marginea patului în
poziţia şezândă, sub picioare se aşază un taburet şi va fi protejat contra răcelii cu
o pătură (indicată bolnavilor cu insuficienţă cardiacă).
7. Poziţia declivă (Trendelenburg). Ridicarea extremităţii distale a patului:
poziţia decubit dorsal cu capul bolnavului coborât, realizându-se o diferenţă de
10-60 cm, între cele două extremităţi. În pat se protejează capul bolnavului cu o
pernă aşezată vertical (indicată în anemii acute grave, drenaj postural, hemoragii
ale membrelor inferioare şi organelor genitale, după rahianestezie, după
intervenţii ginecologice).
8. Poziţia proclivă. Se obţine prin ridicarea extremităţii proximale a patului.
9. Poziţia ginecologică. Bolnava este aşezată pe spate, coapsele flectate pe
abdomen şi genunchii îndepărtaţi (indicată în examinări ginecologice şi
obstetricale).
10. Poziţia genu-pectorală .
Poziţie genu-pectorală
120
- Se anunţă bolnavul.
- I se explică necesitatea efectuării tehnicii.
2. Efectuarea tehnicii propriu-zise:
- Asistenta se aşază de partea patului spre care doreşte să se întoarcă bolnavul.
- Se ridică pătura, se pliază şi se aşază pe marginea opusă a patului.
- Se prinde bolnavul de umăr cu mâna dreaptă, se ridică şi se întoarce, iar cu
mâna stângă se introduce pătura sub spatele bolnavului pentru a-l sprijini.
- Cu o mână se sprijină bolnavul în noua poziţie, iar cu cealaltă se rotesc bazinul
şi membrele inferioare.
121
- Se solicită bolnavului, dacă starea generală îi permite, să se prindă de umerii
ajutorului , să-şi îndoaie genunchii, să se sprijine pe tălpi şi să-şi aducă înainte
capul.
- Se ridică uşor bolnavul în poziţie şezândă.
Repunerea în decubit dorsal se face cu aceleaşi mişcări în sens invers.
- La comanda uneia dintre ele, se ridică bolnavul până la nivelul dorit, într-o
poziţie comodă bolnavului.
122
- Se supraveghează tot timpul bolnavul, urmărind atent expresia feţei, coloraţia
tegumentelor, pulsul, respiraţia.
123
- existenta resturilor alimentare sau tampoane de vata, comprese pe lenjeria
de pat
- zonele expuse escarelor
o zonele cele mai expuse sunt acolo unde osul este aproape de
suprafata si acolo unde greutatea este suportata de anumite parti ale
corpului
o decubit dorsal
regiunea occipitala
omoplatii
coate
regiunea sacrococigiana
calciie
o decubit lateral
umar
regiunea deasupra crestei iliace
regiunea trohanteriana
partea externe si interna a genunchiului
maleole
o decubit ventral
timple
urechi
pometii obrajilor
124
arcadele orbitale
nas
arcada mandibulara
umar
creasta iliaca
genunchi
degetele picioarelor
125
SISTEM DE EVALUARE A RISCULU/
-MODERAT de Ia 61a 8
RISC -MARE de Ia 91a 12
-F.MARE de Ia 13 Ia 18
126
punctajul total indica riscul si nevoia de ingrijire a pacientului
sau prin alta metoda de evaluare
127
- masuri preventive
o reducem presiunea
schimbam in mod regulat pozitia pacientului dupa orarul
fixat de medic – in general la aproximativ 2 h
reducem presiunea pentru suprafata de contact a pacientului
cu suprafata de sprijin a patului prin repartizarea tendintei de
presare pe o suprafata cit mai mare, marind astfel aria de
contact dintre corp si pat – saltele cu apa, cu aer
pentru evitarea pozitiilor vicioase a membrelor si coloanei
vertebrale asiguram pozitia corecta in pat a pacientului cu
ajutorul rezematoarelor , pernelor, paturilor
o asiguram conditii optime de confort
pat comod cu saltea corespunzatoare
cearşaf bine intins
o asiguram toaleta bolnavului
efectuam toaleta zilnica generala si toaleta pe regiuni
spalam zonele cu sapun neutru
spalam zonele cu risc in cazul incontinentei
nu se frectioneaza zonele cu risc
se utilizeaza creme protectoare sau hidratante daca epiderma
este uscata si la recomandarea medicului
nu utilizam creme protectoare care impiedica schimbul de
umiditate prin piele sau in cazul plagilor deschise
inspectam regulat tegumentele si mucoasele pacientului
intrebam zilnic pacientii daca prezinta dureri la nivelul
zonelor expuse escarelor
promovam si mentinem continenta de urina si fecale ori de
cite ori este posibil
instituim masuri eficiente pentru orice fel de tip de
incontinenta
masam pacientul pentru activitatea functiilor pielii si
inviorarea articulatiilor
in zonele comprimate favorizam circulatia prin mobilizarea
pasiva sau activa
dupa terminarea toaletei frictionam cu alcool diluat toata
suprafata corpului pentru stimularea circulatiei cutanate
o asiguram alimentatie si hidratare adecvata
aport de lichide si nutritie adecvata
starii generale a pacientului, afectiunii de baza, virstei
si greutatii pacientului
starii de malnutritie, existentei diabetului, anemiei
conditiilor de favorizare a cicatrizarii si acoperirii
cheltuielilor energetice de baza ale organismului
128
o controlam efectul medicatiei prescrise
controlam efectele posibile ale anumitor medicamente
administrate pacientului cu efect direct asupra capacitatii de
mobilizare a pacientului si procesului de vindecare
comunicam de urgenta medicului actiunea sedativelor ,
narcoticelor asupra pacientului cind acestea reduc
mobilizarea sau imobilizeaza pacientul la pat
imunosupresoarele si medicamentele antiinflamatorii pot
reduce viteza de replicare a celulelor
o educam pacientul si familia pentru
facilitam educatia si implicarea pacientului si familiei pentru
reducerea riscului de escare
schimbarile regulate de pozitie
asigurarea unei diete corespunzatoare
mentinerea tegumentelor si mucoaselor intacte
respectarea programului de mobilizare cu ridicarea si
sprijinirea corecta prin deprinderea tehnicilor
respective
inspectarea tegumentelor si mucoaselor cel putin o
data pe zi
pentru deprinderi de autoingrijire
- evaluarea escarelor
o aparitia escarelor constiutuie o palma pentru competenta
profesionala a asistentei medicale deoarece in majoritatea cazurilor
de neglijenta, comoditatea si slaba pregatire profesionala a acestora
sunt cauze determinante
o daca distrugerea tesutului este prezenta localizam marimea si
gradul fiecarei escare
o zona sacrata
dupa citeva ore la nivelul compresiunii apare o pata rosie ce
evolueaza in 24-48 ore sau mai putin spre stadiul de flictena
in jurul careia apar pete negre prin degradarea dermului si
epidermului
o la nivelul calciiului
prin lispa stratului adipos si compresiune exercitata pe o
suprafata redusa , escara intereseaza de la inceput pina la os
o evaluarea dimensiunii escarelor o efectuam prin masurarea
suprafetei zonei lezate
o evaluarea volumului tesutului lezat este dificila deoarece adincimea
cavitatii si gradul de lezare al structurilor profunde pot fi doar
apreciate estimativ
o baza cavitatii plagii o evaluam prin
identificarea tesutului devitalizat sau necrotic
129
marimea crusti
cantitatea de supuratie
o gradul ulceratiei este determinat de gradul de distrugere care poate
fi reprezentat de la rupturi sau fisuri superficiale ale pielii pina la
necroza cu cavitate implicind si tesuturile de sustinere
o majoritatea escarelor prezinta plagi infectate
o marginile plagilor infectate prezinta eriteme si inflamatii de peste 1
cm
o plagile infectate acoperite cu crusta prezinta puroi si miros
respingator
- tratarea escarelor
o este acelasi tratament ca pentru orice plaga
o in ulceratiile superficiale cu epiderma intactasunt recomandate
pansamentele bio-ocluzive deoarece
atenueaza durerea
retin umuditatea
reduc frecarea
stimuleaza epitelizarea
o pentru tesutul necozat care cuprinde tot tesutul devitalizat se
recomanda indepartarea prin
excizie chirurgicala
preparate enzimatice
agenti hidroscopici
agenti chimici
o tesutul necrotic poate fi mentinut deasupra plagii numai cind
constituie un strat protector inert fara colectie sub el
o alternativa folosirii diferitilor agenti pentru indepartarea
materialului necrotic areanumite limitarispecifice fiecarui tip de
agent
o excizia chirurgicala
constituie alternativa agresiva dar cea mai eficienta pentru
indepartarea tesutului necrozat
9. MOBILIZAREA BOLNAVULUI
130
Favorizarea eliminarii de urina si fecale
Stimularea circulatiei sanguine pentru: profilaxia trombozelor,pneumoniilor,
escarelor, contracturilor
Principii de respectat
Mobilizarea se face in functie de:
Natura bolii
Starea generala
Tipul de reactivitate a pacientului
Perioada de exercitii pasive si active pentru refacerea conditiei musculare si
anvergura de miscare trebuie inceputa incet,marindu-se treptat, in functie de
raspunsul fiziologic al pacientului
Exercitiile se fac inainte de mese
Pacientul trebuie invatat sa intercaleze exercitiile de miscare cu exercitii de
respiratie
De asemenea, trebuie planificat impreuna cu pacientul exercitii de relaxare
Observatie – momentul in care se incep mobilizarea si scularea din pat, precum
si ritmul in care se efectueaza vor fi hotarate de medic
- executarea in bune conditii tine de competenta asistentei
Pregatiri
Pregatirea materialelor se face tinand cont de tipul de miscare impus (halat,
papuci, fotoliu, carje)
Asistenta il formeaza: procedeu, scop
Ii controleaza pulsul, tensiunea arteriala, observa starea pacientului, expresia
fetei; de asemenea se poate determina gradul de flexie a articulatiei cu
goniometrul
131
Miscarea si schimbarea pozitiei membrelor superioare si inferioare, miscari
de flexie si extensie, pacientul pastrand pozitia de decubit
132
pronatie
supina)ie
rota)ie
exterioara
abducjie interioara
adduc)ie
rotatie interioara
circumduc)ie
abduc)ie
adduc)ie
Etape de execufie:
1. Pregatirea bolnavului:
- Se anunta bolnavul.
133
- Se explică necesitatea şi importanţa pentru vindecarea lui.
2. Mobilizarea capului şi a membrelor (în poziţia decubit dorsal):
- Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului.
- Se efectuează mişcări pasive de gimnastică la pat.
- Se controlează pulsul bolnavului.
3. Ridicarea în poziţie şezândă în pat:
- De mai multe ori pe zi, se ridică bolnavul în poziţia şezândă (mişcarea poate fi
asociată cu exerciţii de respiraţie) .
134
- Se verifică dacă poziţia bolnavului este comodă.
- Dacă bolnavul devine palid sau cianotic, dacă are ameţeli, se reaşază imediat în
pat, cu aceleaşi mişcări, dar în ordine inversă.
135
Efectuarea primilor paşi
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
- Pătura şi cearşaful care acoperă bolnavul se pliază sub formă de armonică la
picioarele bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavului cămaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrală, se ridică
bolnavul şi, în acelaşi timp, cu mâna dreaptă se introduce plosca sub bolnav
(ploscă care în prealabil a fost încălzită cu apă fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale
pe plosca special pregătită.
- Se îndepărtează plosca cu multă precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepărtează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
136
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul
bolnavului.
- Se îndepărtează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează până la vizita medicală în camera specială a
grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă
timp de două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
C. Captarea sputei
Materiale necesare: pahar conic sau cutie Petri sau scuipătoare specială,
spălate, sterilizate şi uscate, cu soluţie lizol 3% sau fenol 2,5% amestecată cu
sodă caustică.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Instruirea bolnavului:
- Se instruieşte bolnavul să nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să nu o scuipe în
batistă, şerveţele de hârtie, ci numai în vasul pe care-l primeşte în acest scop.
3. Captarea sputei:
- Se asigură cel puţin două scuipători de rulaj la un bolnav care expectorează .
- Se schimbă scuipătorile în fiecare dimineaţă.
137
Scuipătoare
D. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare: muşama; aleză; prosop; două tăviţe renale curate, uscate;
pahar cu soluţie aromată.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşază în poziţia şezândă, iar dacă starea lui
nu permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un
prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa
bolnavului se aşază un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepărtează.
- Se dă bolnavului tăviţa renală sau se ţine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu
mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clăteşte gura cu soluţie aromată folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon tăviţa renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în tăviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un
dulap special.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin
fierbere sau vapori supraîncălziţi sub presiune.
138
Transportul primar – transportul bolnavului la spital de la locul de muncă,
de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece
bolnavul este transportat nepregătit şi fără un diagnostic cunoscut.
Transportul secundar – transportul bolnavului de la un spital la altul sau la
domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de diagnostic şi tratament, precum
şi mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub îngrijire, transportul
poate fi pregătit şi efectuat în funcţie de starea lui.
În spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia îi este contraindicată
deplasarea se transportă cu: brancardă , cărucior, fotoliu şi pat rulant sau cu
ascensorul.
Scop: deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite servicii de
investigaţii, diagnostic şi tratament.
Materiale necesare: targă; cărucior; pătură (pentru targă) sau saltea
subţire pentru cărucior; muşama, aleză;cearşaf; o pernă subţire; două pături
(pentru învelit bolnavul).
- Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I susţine bolnavul din regiunea
cefalică, sprijinindu-i capul, spatele şi conduce acţiunea de mobilizare şi
transport; P.II susţine regiunea lombo-sacrată şi membrele superioare; P.III
susţine membrele inferioare.
- P.I comandă manevra numărând 1, 2, 3; la comanda ,,3” bolnavul este ridicat şi
se face un pas înapoi.
139
- Brancardierii aduc targa în poziţie orizontală sub bolnav, pe care cele trei
persoane îl vor aşeza cu grijă.
- Se acoperă bolnavul cu cele două pături.
- Cei doi brancardieri pornesc la comandă de pe loc cu paşi schimbaţi, pentru a
micşora oscilaţiile tărgii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul în timpul
transportului.
- Bolnavul este transportat cu faţa înainte, pentru a-i da sentimentul de siguranţă
în timpul deplasării.
- Transportul bolnavului cu brancarda pe scări
B. Transportul cu căruciorul
Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie,
reanimare. Are 3-4 roţi pneumatice şi o pânză întinsă ca la brancardă, având
înălţimea mesei de operaţie.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregăteşte căruciorul, cu lenjeria curată.
2. Efectuarea tehnicii
- Căruciorul se aşază în raport cu patul pentru a muta bolnavul de pe cărucior pe
pat şi invers.
- Pe cărucior, bolnavul se acoperă cu cearşaful şi laturile păturii.
- Capul operatului se întoarce într-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii.
- Bolnavul se transportă cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat în
permanenţă de brancardier.
140
Transportul bolnavului cu brancarda.
141
colaps periferic
o pozitie trendelenburg inversata
accidentatii cu fracturi ale bazei craniului
o BOLNAVII PSIHICI AGITATI SE CALMEAZA
MEDICAMENTOS LA INDICATIA MEDICULUI, SE
TRANSPORTA IMOBILIZATI
o IN LEZIUNI ALE COLOANEI VERTEBRALESE
TRANSPORTA PE O SUPRAFATA DURA – SE
RECOMANDA SA SE TRANSPORTE IN POZITIA IN CARE
AU FOST GASITI
o IN CAZURI EXCEPTIONALE CIND ESTE IMPOSIBIL SA
SE ASIGURE O TARGA TARE CHIAR IMPROVIZATA -
USA, SCINDURA – TRANSPORTUL SE POATE FACE CU O
PATURA CULCAT CU FATA IN JOS CU EXCEPTIA
CELOR SUSPECTI DE FRACTURA A COLOANEI
CERVICALE
142
- Fotoliul este împins din spatele bolnavului, în timpul transportului fiind aşezat
cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat de soră.
E. Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, căruciorul, fotoliul sau patul rulant, între
diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spaţioase şi
prevăzute cu uşi largi.
Etape de execuţie:
1. Efectuarea tehnicii:
- Se împinge patul rulant în ascensor şi brancardierul sau asistenta intră după
bolnav.
- La ieşire, brancardierul iese din lift înaintea bolnavului şi trage patul.
- Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant – brancardierul intră primul în
ascensor şi trage după el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul să fie
poziţionat cu privirea spre uşa liftului.
- La sosire, fotoliul sau căruciorul este împins afară din lift, asistenta rămânând
în spatele bolnavului.
Oservaţie!
Este obligatorie transportarea cu căruciorul a următorilor bolnavi: în stare de
şoc; somnolenţi, în comă; astenici, adinamici, febrili, epuizaţi; cu insuficienţă
143
cardio-pulmonară gravă; suspecţi sau confirmaţi cu infarct miocardic, cu
tulburări nervoase şi de echilibru; cu afecţiuni ale membrelor inferioare; scoşi
din sala de operaţie după intervenţie; după naştere, femeile sunt scoase din
sala de naştere cu căruciorul.
Alimentatia pacientului
Alimentatia dietetica
Notiuni de gastrotehnie
148
Masa compacta
Legata
Miros placut
o Vechi
Pete de mucegai
Miros neplacut
Sfarimicioase
- Pestele
o Proaspat
Culoare normala
Strat umed
Bronhii rosii
o Alterat
Cenusiu
Verde
Negru
Bronhii negre, violacee
Tegumente moi, rupte
- Laptele
o Proaspat
Omogen
Consistenta fluida
Miros placut
Gust dulceag
o Praf
Proaspat
Pulbere fina
Omogena
Uniforma
Miros placut
Vechi
Aglomerari de bulgari
Miros nepacut
- Oul
o Proaspat
Dupa spargere albusul transparent
Reflexe albastrui
Consistenta filanta
Galbenusi auriu, uniform
Isi mentine forma
o Alterat
Galbenusul nu-si mentine forma
Albusul apos cu miros neplacut, respingator
149
- Faina
o Proaspata
Pulbere alba-galbuie
Gust putin dulceag
o Alterata
Amara
Acra
Miros de mucegai
- Conservele
o Bune
Capac nebombat
Fara pete de rugina
Produsul cu propietati organoleptice caracteristice
continutului
o Alterate
Capac bombat
Pete de rugina
Deschise
Degaja miros urit
Prelucrare preliminara
- transarea carnii
- spalarea, eviscerarea pasarii
- curatirea solzilor, eviscerarea pestelui
- ouale spalate, sparte in vase curate
- legumele – sortate, spalate, curatate, taiate
- prelucrarea preliminara se va face cu putin timp inainte
- se eviata spalarea indelungata si mentinerea in apa
- se indeparteaza parti minime exterioare ale unor legume
Tehnici de gastrotehnie
- fierberea
o suprafata alimentelor se comporta ca un dializor –trec substantele
minerale in apa daca aceasta este rece
o daca se introduc in apa fierbinte la suprafata se creeazaun strat
protector
- inabusirea
o sau fierberea in vapori supraincalziti
o scurteaza timpul de preparare
o minimalizeaza pierderile de vitamine si minerale
- prajirea
150
o se formeaza compusi prin degradarea grasimilor foarte daunatori
organismului
o alimentele formeaza o crusta ce nu permite trecerea substantelor
sapide la exterior - contraindicata
- frigerea
o se formeaza o crusta ce mentine substantele sapide
o se realizeaza prin expunere directa la radiatii calorice sau prin
asezarea alimentelor pe placa incinsa
- coacerea
o alimentele se introduc in atmosfera de aer cald
o se formeaza o crusta de glucide caramelizate sau proteine
cuagulante
o alimentele se coc
- conservare
o congelare
o afumare
o murare
o sarare
o uscare
Alimentatia pacientului
- servirea meselor
o modul in care pacientului i se ofera alimenteare aceeasi actiune
importanta ca si regimul propiu – zis
o in legatura cu servirea mesei, asistenta va tine seama de
- orarul si repartizarea meselor
o intervalul dintre mese trebuie stabilit in asa fel incit perioada de
repaus din cursul noptii sa nu fie mai mare de 10-11 ore, iar in
unele cazuri si mai mic – ulcer gastric
o pacientii in stare grava, febrili vor fi alimentati in momentele de
acalmie, indiferent de programul sectiei
o pacientii cu boala ulceroasa sau hipersecretie gastrica vor fi
alimentati la intervale scurte, in functie de stadiul de evolutie
la acestia alimentele trebuie servite uneori din ora in ora in
cursul zilei, adaugind una doua mese si in cursul noptii
o pacientii febrili, adinamici, in stare grava nu pot ingera cantitatea
obisnuita de alimente , de aceea vor fi alimentati dupa un program
special cu mese mici, dese, repartizate atit ziua cit si noaptea
o pacientii cardiaci si cei cu sistem nervos labil suporta greu o
flaminzire mai mare de 6 ore
o alimentele rezervate acestor pacienti vor fi pastrate in conditii
corespunzatoare la oficiul de alimente
151
o mesele principale nu vor fi servite niciodata inaintea aplicarii
tratamentului
o dupa prinz vor fi rezervate ore de odihna
- pregatirea servirii meselor
o hranirea pacientului nu trebuie sa fie tulburata de activitatea sectiei
– tratamente, recoltari, vizita medicala
o inaintea servirii meselor nu se aplica tratamente dureroase
o se vor inlatura din salon factorii dezagreabili
o pacientii cu aspect neplacut vor fi izolati de restul bolnavilor cu
paravane
o saloanele vor fi aerisite, curate cu ambianta placuta
o asistenta imbraca halat alb peste uniforma, isi prinde parul, isi spala
bine miinile
- distribuirea alimentelor
o servirea estetica si curata a meselor contribuie la imbunatatirea
poftei de mincare a pacientilor
o asigura declansarea secretiei sucurilor digestive si pe cale psihica
o operativitatea impiedica denaturarea si racirea alimentelor
o distribuirea alimentelor se face pe baza tabelelor de alimentatie
o in unele cazuri asistenta intocmeste fise individuale de regim
o alimentele se portioneaza pe regimuri si apoi sunt distribuite in
salon pe un carucior special, iar la bolnavi pe tavi acoperite
o felurile de alimente se servesc pe rind, pe masura ce bolnavul
consuma felul anterior
o alimentele nu se ating cu mina
o gustul unor alimente se poate corecta daca nu contravine dietei
- ordinea de servire a mesei
o se va distribui intii regimul comun, apoi tegimurile tip si al urma se
va dispune aducerea regimurilor individuale
o vor lua masa intii pacientii ce se pot alimenta singuri, apoi asistenta
se va ocupa de cei ce trebuie alimentati de ea
o alimentarea artificiala se va face in afara programului obisnuit
- moduri de alimentare a bolnaviilor
o in functie de starea bolnavului alimentarea se face
activ – pacientul maninca singur in sala de mese sau in salon
pasiv – pacientului i se introduc alimente in gura
artificial – alimentele sunt introduse in organism in conditii
nefiziologice
Alimentarea activa
152
- starea generala a pacientului permite ca acesta sa serveasca masa singur si
fara ajutor
- se face in
o sala de mese
o salon
la masa
la pat
- pregatiri
o materiale
tava
tacimuri
farfurii
servetele
cana pentru supa
pahar de apa
fete de masa
cosulet de piine
- conditii de mediu
o sala de mese
curatenie desavirsita
aerisire
se aranjeaza estetic pe mese mici, tacimurile, farfuriile, etc
numarul regimului
se creaza o atmosfera cit mai placuta
se anunta bolnavii sa vina la masa
se invita sa se spele pe miini
o servirea mesei
servesc felurile de mincare pe rind
se ridica imediat vesela folosita
nu se ating alientele cu mina
se observa daca pacientul a consumat alimentele in itregime,
in caz contrar se solicita motivul si se iau masuri de inlocuire
se transporta vesela la oficiu
se aeriseste si se curata mesele
o conditii de mediu in salon la masa
se indeparteaza tot ce ar putea influienta negativ apetitul
pacientului
se separa cu paravan pacientii cu aspect dezagreabil
se pregateste masa bolnavului
se invita pacientul sa se spele pe miini
este ajutat sa se aseze la masa
asistenta imbraca halatul de protectie si isi stringe parul
se spala pe miini
153
- alimentarea activa in pat la salon
o se pregateste salonul
o se aseaza pacientul in pozitie confortabila
o se protejeaza lenjeria de pat cu musama
o se aseaza peste musama un lighean
o i se ofera pacientului sapunul si i se toarna apa sa se spale
o i se ofera prosopul sa-si stearga miinile
o se indeparteaza materialele folosite
o se adapteaza masa speciala la pat
o se aseaza in jurul gitului un servetel
o asistenta imbraca halatul de protectie
o sa spala pe miini si serveste masa
- alimentarea activa la pat in decubit lateral sting
o se aseaza pacientul in decubit lateral sting cu capul sprijinit pe
perna
o se spala pe miini
o se protejeaza lanjeria de pat cu aleza, iar cea a bolnavului cu un
prosop curat
o se aseaza tava la marginea patului
o se servesc alimentele pe rind
o se taie cele solide
o lichidele se servesc in cani specile cu cioc sau cu ajutorul unor
tuburi (pai)
o se ridica vesela utilizata
o se indeparteaza materialele folosite
o se spala pacientul pe miini
Alimentarea pasiva
155
- evitam efortul pacientului pentru masticatie si inghitire
- stimulam apetitul pacientului si nu il obosim prin conversatii inutile
- scop
o observarea apetitului urmareste descoperirea si combaterea
inapetentei sau anorexiei bolnavului
o apetitul poate fi un indiciu in stabilirea diagnosticului unor afectiuni
cei cu cancer gastric refuza carnea da vaca
in hepatita epidemica faza preicterica refuza grasimile
polifagia poate indica un diabet zaharat
apetitul preferential in cazul unor carente ale organismului -
gravide
o pentru comvaterea anorexiei si a inapetentei se va avea in vedere
urmatoarele
se verifica daca inapetenta este totala sau repulsia se
manifesta numai fata de alimentele din regim in comparatie
cu cele preferate
se inlocuiesc in functie de preferintele bolnavului in cadrul
limitelor permise de prescriptia medicala
servirea mesei se va face intr-un cadru cit mai estetic
se servesc alimentele in portii mici
mesele vor fi servite la intervale mici
pentru eliminarea senzatiei de greata lighidele se servesc reci,
acidifiate cu lamiie, intr-o variatie cit mai mare
nu se administreaza alimente hiperzaharate – provoaca
senzatia de plenitudine si favorizeaza diareea
laptele in cantitate mai mare de 1 litr provoaca diaree, greata
albuminele dozate – brinza – provoaca meteorism si
accentueaza inapetenta
la bolnavii complet inapetenti senzatia de sete va fi exploata
si li se vor da elemente nutritive sub forma lichida – lapte,
sucurile de fructe vor fi imbogatie cu praf de lapte, cacao,
galbenus, preparate de zahar, zeama de lamiie sau portocale
bulionul de legume va fi imbogatit cu unt, brinza, faina,
galbenus de ou, cacao
in aceste amestecuri se vor itroduce si preparate de vitamine,
daca ele nu disperseaza usor si nu modifica gustul sau
mirosul alimentelor
se asigura necesitatiile calorice 2500-3000 cal/24h prin
administrare de preparate lichide hipercalorice
156
la revenirea apetitului se administreaza alimentatie solida
repartizata in 4-5 mese
asistenta trebuie sa noteze exact cantitatea de alimente
consumata si sa calculeze valoarea calorica pentru a se putea
orienta in ceea ce priveste acoperirea necesitatilor zilnice
va urmari ca bolnavul sa consume numai alimente conform
prescriptiilor medicale
Alimentatia artificiala
- definitie
o introducerea alimentelor in organismul paientului prin mijloace
artificiale
o se realizeaza prin
sonda gastrica sau intestinala
gastrostoma
pe cale parenterala
clisma
- scop
o hranirea pacientilor inconstienti
o cu tulburari de glutitie
o cu intoleranta digestiva
o hemorafie digestiva
o operati pe tubul digestiv si glende anexe
o cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
o in stare grava
o negativism alimentar
158
o prinde cu mina dreata extremitatea rotunjita a sondei ca pe un
creion
o cere pacientului sa deschida gura larg
o sa respire adinc si introduce capatul sondei pina la peretele
posterior al faringelui , cit mai aproape de radacina limbii, invitind
bolnavul sa inghita
o prin deglutitie sonda patrunde in esofag si este impinsa atent spre
stomac ( la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentara)
o se verifica prezenta sondei in stomac prin aspirare cu seringa
- alimentatia propiu-zisa
o in caz de staza gastrica se aspira continutul si se efecteaza spalatura
gastrica
o se ataseaza pilnia la capatul sondei si se toarna lichidul alimentar
200-400 ml pina la 500 ml , incalzit la temperatura corpului
o se introduc 200-300 ml apa si o cantitate mica de aer pentru a goli
sonda
o se inchide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor
in faringe de unde ar putea fi aspirate determinind pneumonia de
aspiratie – complicatie grava
o se extrage sonda
o sonda se extrage printr-o miscare hotarita , cu prudenta , dupa
comprimarea ei cu o pensa pentru a impiedica scurgerea
continutului in faringe
o cind capatul liber al sondei ajunge in gura pacientului se prinde cu
mina stinga si se indeparteaza
o se goleste continutul sondei in vasul colector
o se aseaza sonda in tavita renala
- ingrijiri ulterioare
- i se ofera un pahar cu apa aromata sa clateasca gura
- se streg mucozitatiile
- se indeparteaza tavita renala si sortul
- i se ofera proteza
- se aseaza comod in pat
!!!!!IMPORTANT
- LA PACIENTII INCONSTIENTI CU TULBURARI DE
DEGLUTITIE SAU CARE TREBUIE ALIMENTATI MAI MULT
TIMP PE ACEASTA CALE SONDA SE INTRODUCE
ENDONAZAL
- SONDELE DE POLIETILEN SE MENTIN MAI MULT DE 4-6
ZILE , CELE DE CAUCIUC MAXIM 2-3 ZILE FIIND
TRAUMATIZANTE – PRODUC ESCARE ALE MUCOASELOR
159
- RATIA ZILNICA SE ADMUNISTREAZA I 4-6 DOZE FOARTE
INCET, DE PREFERINTA CU APARATUL DE PERFUZAT
UTILIZIND VASE IZOTERME
160
aleza
inve;itoare
o sterile
canula rectala
casoleta cu comprese
para de cauciuc pentru copii
o nesterile
stativ pentru irigator
irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5 -2 m lungime si 10
mm diametru
tavita renala
bazinet
o medicamente
substanta lubrefianta - vaselina
- pacient
o psihic
se anunta si se explica tehnica
se respecta pudoarea
o fizic
se izoleaza patul cu paravan
se protejeaza cu musama si aleza
se aseaza pacientul in functie de starea generala in
pozitie
decubit dorsal cu membrele inferioare usor
flectate
decubit lateral sting cu membrul inferior sting
intins si dreptul flectat
genupectoriala
se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste
pacientul
- executie
o se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
o se verifica temperatura solutiei ce urmeaza a fi introdusa
o se umple irigatorul
o se evacueaza aerul si prima coloana de apa
o se lubrefiaza canula cu o compresa de tifon
o se fixeaza irigatorul pe stativ
o asistenta se spala pe miini si se dezinfecteaza
o indeparteaza fesele bolnavului cu mina stinga
o introduce canula prin anus in rect
o dupa ce virful canulei a trecut prin sfincter se ridica
extremitatea externa si se indreapta virful in axa ampulei
rectale
161
o se introduce canula 10-12 cm
o se deschide robinetul si se regleaza viteza de scurgere – ritm
20-30 picaturi/min
- clisma picatura cu picatura
o se pot introduce in organism 1-2 l solutie in 24 h
o pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor
folosi rezevoare termostat sau se inveleste irigatorul intr-un
material moale, vata, perna elecrtica
- ingrijiri ulterioare
o se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
o se indeparteaza materialele de protectie
o se aseaza pacientul comod
o se inveleste
o se aeriseste salonul
HOMEOSTAZIA
FLUIDE ŞI ELECTROLIŢI
162
- 500 - 1000 ml - prin transpiraţie
- 350 - 500 ml - sub formă de vapori din plămâni
- 100 - 200 ml - prin intestin (scaun)
Normal, este un echilibru între lichidele introduse în organism şi
pierderile fiziologice. În situaţiile patologice se produce dezechilibrul ce duce la
deshidratare sau hiperhidratare. Există mai multe tipuri de sindroame de
deshidratare:
1) deshidratarea izotonă - când aportul insuficient sau pierderile
interesează în acelaşi procent apa şi electroliţii (vărsături, diaree, aspiraţie
gastrică sau intestinală, fistulă gastrică, paracentezele repetate, hemoragii
masive). Se pot pierde 2 - 3 l sau chiar 5 - 10 l /24 ore.
2) deshidratarea hipertonă - apa se elimină în proporţie mai mare (prin
polipnee, între 1 - 1,5 l/zi, transpiraţie excesivă 2 - 3 - 5 l/zi).
3) deshidratarea hipotonă - se elimină sărurile în proprţie mai mare ( în
poliuriile patologice sau cele provocate prin diuretice).
HOMEOSTAZIA : totalitatea constantelor biochimice sau biofizice ale
mediului intern, sistemul de coordonare şi control al homeostaziei fiind neuro-
endocrino-vegetativ.
II. Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale
Se face prin: -stabilirea felului deshidratării
- simptomatologia deshidratării
- investigaţii de laborator.
Diferenţa dintre cifra normală a unui ion din plasmă şi cifra constatată la
bolnav reflectă deficitul lui la un litru de apă extracelulară. Aceasta se
înmulţeşte cu cantitatea totală de apă extracelulară, care la un individ de 70 kg
este de 14 l. Cifra obţinută reprezintă deficitul global al ionului respectiv. Dacă
nu se poate stabili cu certitudine felul deshidratării, se administrează în părţi
egale glucoză şi soluţii izotonice de săruri minerale.
Cantitatea lichidelor necesare organismului se stabileşte prin însumarea
raţieideîntreţinere şi a raţieidecorectare a dezechilibrelor anterioare:
- raţia de întreţinere = pierderile de lichide / 24 ore
- raţia de corectare = se face pe baza analizelor de laborator ( de către
medic).
Nevoia de apă a copilului deshidratat se determină după suprafaţa
corporală, prin tabele speciale, iar la sugar după greutatea corporală: 100 -180
ml /kg corp (valori obţinute din totalizarea pierderilor normale ale copilului): -
25 - 30 ml perspiraţie
- 50 -100 ml transpiraţie
- 10 - 20 ml prin scaun
- 35 - 40 ml urină/ kg corp/24 ore, precum şi a pierderilor în plus
(diaree, vărsături, febră).
III. Urmărirea bilanţului lichidian
163
Pentru a urmări bilanţul lichidian este necesar să se noteze atât intrările
cât şi ieşirile (diureza măsurată exact + alte pierderi).
Intrările - sunt constituite din apa din alimente şi băuturi (apă, supe, ceai,
etc), pe de o parte şi prin apa provenită din metabolismul celular, pe de altă
parte. Mai sunt, uneori, şi alte intrări prin: perfuzie, transfuzie, etc.
Ieşirile - sunt constituite prin urină, scaun şi pierderi insensibile (cale
pulmonară şi cutanată), sau pot fi pierderi anormale, patologice: pierderi în caz
de febră, vărsături, diaree, fistule, aspiraţii, drenaje, etc, care vor fi de asemenea
măsurate şi evaluate cât mai exact şi notate în bilanţul lichidian.
! De reţinut: - pentru fiecare grad peste 37 grade C, se va calcula o
pierdere suplimentară de 500 ml
- se va nota, de asemenea, de câte ori a fost schimbat un
pansament şi gradul de îmbibare. Se estimează că, printr-un pansament abundent
îmbibat, se pot pierde circa 500 - 700 ml de apă.
- un bilanţ echilibrat între intrări şi ieşiri menţine o hidratare
constantă.
INTRĂRI IEŞIRI
băuturi = 1000 urina 1000 - 1500
alimente = 1000 scaun 100
metabolism 300 pierderi insensibile 800
Perfuzii pierderi anormale:
- febră
- vomă
- diaree
- fistule
BILANŢ LICHIDIAN
INTRĂRI 8h- 16h- 0h-8h TOTAL IEŞIRI 8h- 16h- 0h-8h TOTAL
16h 24h 24 h 16h 24h 24h
digestiv
(băuturialiment 600 600 100 1300 urină 500 300 500 1300
e
metabo-lism
celular ---- ---- ---- 300 scaun ---- ---- ---- 100
alte * 300 300 ---- 600 alte* ---- ---- ---- ----
165
Execuţie :
- se verifică funcţionalitatea balanţei
- la nevoie se echilibrează
- se imobilizează acul indicator
- se aşează greutăţile aproximativ la greutatea pacientului
- se solicită pacientul să se aşeze pe cântar
- se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile
- se citesc valorile obţinute pe scara cursorului
- se imobilizează braţul balanţei, se coboară pacientul
- se conduce în salon
- se notează G în foaia de observaţie
166
- cântăreşte zilnic pacientul
- monitorizează semnele vitale, nivelul de consistenţă, parametrii
clinici, rezultatele de laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atigerii integrităţii
lor
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la
fiecare 2 ore
- asigură aportul lichidian 2500 ml / zi din care 1500 ml per os.
B. EXCESUL VOLUMULUI DE LICHID
- merge în sectorul extracelular, formând edeme
- se datoreşte creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi /sau ingestie
excesivă, scăderii excreţiei renale de Na şi apă, scăderii mobilizării de lichide în
interiorul spaţiului intravascular.
Manifestări : -creşterea acută în greutate
- edeme periferice
- pleoape edemaţiale
- creşterea presiunii venoase centrale
- HTA, puls puternic
- dispnee, raluri crepitante
- turgescenţa jugularelor
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului
- scăderea densităţii urinare
Intervenţiile asistentei :
- educă pacienţii cronici privind apariţia acestor semne
- educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de
lichide şi Na
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea
- cântăreşte zilnic pacientul
- observă edemul periferic
- ascultă frecvent respiraţia
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolitic
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut
crescut în Na
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor
Tulburări electrolitice.
A. HIPONATREMIA
Manifestări: - deficit de Na sub 130 mEq / l
- cefalee, confizie
- anxietate, piele umedă
167
Intervenţiile asistentei:
- crează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz
- recunoaşte modificările de comportament
- acordă suport psihologic
- acordă suport moral familiei
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.
B. HIPERNATREMIA
Manifestări : - excesul de Na peste 150 mEq / l
- agitaţie, până la convulsii
- mucoase uscate
- sete, hiperemia feţei
- tahicardie, hipertensiune arterială
Intervenţiile asistentei:
- reduce ingestia de Na
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na
- administrează diuretice
- crează un mediu de siguranţă
C. HIPOPOTASEMIA
Manifestări: - nivel scăzut de K sub 3 mEq / l
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus
- scăderea poftei de mâncare
- crampe musculare la extremităţi
- greţuri, fatigabilitate
Intervenţiile asistentei:
- administrează i.v. K cu mare prudenţă
- monitorizează aritmiile cardiace
- asigură mediul de siguranţă
- măsoară cu atennţie ingestia şi excreţia
- monitorizează zgomotele intestinale
- educă pacientul să consume alimentele bogate în K (banane, spanac,
varză de Bruxelles, citrice, piersici, caise).
D. HIPERPOTASEMIA
Manifestări : - exces de K peste 5,5 mEq / l
- greaţă, crampe abdominale
- diaree (hiperactivitate intestinală)
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate
- aritmii cardiace severe
- schimbarea personalităţii
Intervenţiile asistentei :
- administrează perfuzii de glucoză şi insulină sau bicarbonat (scad nivelul
de K, prin uşurarea pătrunderii lui în celulă)
- monitorizează aritmiile cardiace
168
- asigură mediul de securitate
VII. Tipuri de fluide utilizate pentru rehidratare şi remineralizare
= izotonice - aceeaşi concentraţie cu lichidul organismului (plasma)
hipertonice - concentraţie mai mare decât lichidul organismului
hipotonice - concentraţie mai mică decât lichidul organismului
soluţie izotonică de NaCl Soluţie apoasă de 7,5 - 9% NaCl = ser fiziologic
soluţie hipertonă de Soluţie NaCl 10 - 20 %
NaCl
bicarbonat de sodiu Soluţie apoasă izotonică de 1,4 %
lactat de sodiu Soluţie izotonică 1,9 %
glucoză Soluţie izotonică 4,7‰; soluţie hipertonică
5,10,20,33,40%
soluţie de KCl K 2% în soluţie de glucoză izotonică
soluţie Ringer Soluţie de electroliţi: KCl-0,3g; CaCl2-0,5g; NaCl-8,5g;
apă la 1000 ml
soluţie Darow Kcl- 2,8g; NaCl-4g; sol.lactat de Na 20%-29g;apă la
1000ml
soluţie Krebs NaCl-7g; KCl-0,28g; fosfat acid de K-1,16g; CaCl-0,27g;
sulfat de Mg- 2,40g
soluţie Buttler NaCl-0,58g; KCl-0,89g; fosfat de K bibazic-0,25g;
sol.lactat de Na 20%-11,2g; glucoză-24g; apă la 1000 ml
soluţie Locke NaCl-9g; Kcl-0,075g; CaCl2-0,10g; bicarbonat Na-0,10g;
glucoză-1g; apă la 1000 ml
soluţie Hartmann Idem soluţia Ringer + lactat Na - 3,1 g la 1000 ml
soluţie Tham Baza aminată ce se combină cu CO2bicarbonat
soluţie Fischer Soluţie alcalină folosită în combaterea acidozei
metabolice
înlocuitori ai masei În soluţie de NaCl sau glucoză = sunt polimeri ai glucozei,
circulante cu greutăţi moleculare diferite
Dextran 70; Dextran 40
Rheomacrodex
Marisang
plasmă umană
sânge integral
derivate de sânge
masă eritrocitară
169
- lichidele se administrează picătură cu picătură, în ritm de 60 -
100 / minut
3) Rectală : - prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein
4) Subcutanată : - se face prin perfuzii
- reabsorbţia e lentă
- poate determiina accidente : necroza ţesuturilor prin
compresiune, coagularea ţesuturilor (când temperatura e prea înaltă), flegmoane,
complicaţii septice.
PERFUZIA ENDOVENOASĂ
170
- cunoştinţele pacientului privind terapia i.v.
4. Diagnostic nursing
Exemple de diagnostice nursing corelate cu necesitatea instituirii P.E.V.:
a) Alterarea balanţei de lichide: deficit, relaţionat cu deshidratare
b) Alterarea siguranţei relaţionate cu infecţia
c) Potenţială alterare a pompei cardiace relaţionată cu vasoconstricţia sistemică
d) Alterarea echilibrului hidric prin tulburări de tranzit intestinal: vărsătură,
diaree
e) Alterarea balanţei fluidelor cauzată de hipertermie datorată infecţiei
5. Consideraţii speciale
- mânuşile de protecţie trebuie purtate în orice etapă a instalării P.E.V. pentru
evitarea contactului direct cu sângele pacientului
- menţinerea unor condiţii stricte de asepsie este o primă grijă pentru
asistentulmedical careinstituie terapia i.v.
- alegerea unor catetere (ace) potrivite cu starea venelor pacientului
şi alegerea unor perfuzoare care să permită o rată de infuzie optimă
- cateterele subţiri provoacă mai puţin iritaţie venoasă decât cele groase
- când pacientul este copil sau cu manifestări de confuzie/agitaţie,asiguraţi-vă
că aveţi la dispoziţie un ajutor care să imobilizeze segmentul dorit
- este de preferat caabordul venos să fie distal
- în cazul branulelor – dacă introducerea cateterului este precoce după
extragereaacului, montaţi amboulperfuzorului la cateter, daţi drumul soluţiei,
apoi continuaţi înaintarea cateteruli
- penrtu acurateţea urmăririi aportului venos /24 ore, fiecaretură vapreda
pacientul schimbului următor menţionând: cantitatea de soluţie perfuzată şi
cea rămasă, necesitatea schimbării perfuzoarelor sau locului puncţiei,
îngrijirea regiunii puncţionate
6. Tehnica de iniţiere a liniei venoase
- se spală bine mâînile şi se dezinfectează
- se explică pacientului necesitatea iniţierii terapiei venoase şi conduita în
timpul şi după efectuarea tehnicii
- se alege o poziţie cât mai confortabilă pentru pacient pentru a evita
întreruperi ale tehnicii
- se inspectează zonele de abord venos
- se pregătesc materialele cât mai la îndemână după stabilirea locului de
puncţie
- se pregăteşte soluţia de perfuzat
- se deschide ambalajul perfuzorului,se desface şi se închide clema
- se dezinfectează dopul flaconului cu soluţie, cu un tampon alcoolizat şi se
aşteaptă câteva secunde să se usuce
- se scoate eprubeta protectoare de la acul ce urmează să fie introdus în
flaconul cu soluţie
171
- se înţeapă dopul flaconului, se umple rezervorul cu soluţie, se montează acul
de aer (dacă este necesar) şi se dă drumul clemei pentru a circula soluţia prin
tubulatură fără a lăsa bule de aer pe traiect
- se închide clema şi se aşează pe o compresă sterilă sau sprijinit de stativ
- se îmbracă mânuşile de protecţie
- se alege vena şi se izolează lenjeria cu un prosop
- se aplică garoul în amonte faţă de locul de puncţie pentru a evidenţia vena
- se şterge locul cu alcool sau betadină cu mişcări orientate de la centru către
exterior, aşteptându-de 1 minut pentru alcool şi 15 secunde pentru ca
betadina să-şi exercite efectul dezinfectant
- se desigilează cateterul,fluturaşul, acul
- se invită pacientul să respire adânc şi dacă este posibil să strângă pumnul
(este recomandat să se vorbească pacientului tot timpul procedurii mai ales la
copii pentru a le deturna atenţia)
- se prinde cu o mână branula sau fluturaşul (de aripioare) iar cu cealaltă se
ţine întins tegumentul, din regiunea ce urmează a fi puncţionată
- se introduce acul la o distanţă de 1 cm de locul de abord al venei într-un
unghi de 30-45 de grade
- după ce acul a pătruns în tegument, se înclină până atinge aproape pielea şi se
înaintează în axul venos
- când acul a perforat peretele venos se simte o uşoară rezistenţă apoi
înaintarea se face mai uşor
- se înaintează cu acul până când se observă apariţia sângelui la nivelul tubului
fluturaşului sau la amboul branulei
- se scoate acul de pe cateter cu atenţie ţinând cu o mână amboul cateterului şi
cu una amboul acului şi se ataşează perfuzorul (steril)
- se scoate acul
- se fixează cateterul cu leucoplast
- se deschide clema şi se stabileşte rata infuziei
- se acoperă locul puncţiei cu o compresă sterilă şi dacă este necesar mâna sau
antebraţul se fixează cu o atelă
- se strâng materialele
- se îndepărtează mânuşile de protecţie şi se spală pe mâîni
- se verifică rata de infuzie la 5 minute apoi 15 minute şi comfortul pacientului
- se verifică volumul de soluţie perfuzată la fiecare 1-2 ore
172
Aparate de perfuzie
173
Accidente: - hiperhidratarea - (la cardiaci poate determina edem pulmonar); se
reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace
-embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în sânge (atenţie la
utilizarea perfuziilor sub presiune, când se foloseşte para de cauciuc)
-revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase - poate da naştere
la flebite, necroze
- coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin
perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină
DE ŞTIUT: - toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora,
medicaţia adăugată şi doza
- rata de flux = numărul de picături / minut
- sursele de contaminare a perfuziei :
- înainte - prin manevre necorespunzătoare
- în timpul perfuziei - substanţe adiţionale
- schimbarea flaconului
- aer poluat
- infecţii complementare
DE EVITAT: - folosirea aparatului de susţinere a braţului, care ar putea creşte
posibilitatea compresiei vaselor sau nervilor.
!!!!!!!!ATENTIE
- TOATE FLUIDELE ADMINISTRATE I V TREBUIE
ETICHETATE CU DATA, ORA, MEDICATIA ADAUGATA SI
DOZA IN MG SI ML
- RATA DE FLUX = NUMARUL DE PICATURI/MIN
- SURSELE DE CONTAMINARE A PERFUZIEI
o INAINTE
PRIN MENEVRE NECORESPUNZATOARE
o IN TIMPUL PERFUZIEI
SUBSTANTE ADITIONALE
SCHIMBAREA FLACONULUI
AER POUAT
INJECTII COMPLEMENTARE
- SE EVITA FOLOSIREA APARATULUI DE SUSTINERE A
BRATULUI, CARE AR PUTEA CRESTE POSIBILITATEA
COMPRESIEI VASELOR SAU NERVILOR
SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI
174
Dacă observaţiile sale sunt sistematice şi complete, vor putea fi
valorificate de medic.
Asistenta va sta cât mai mult la patul bolnavului şi va urmări:
- comportamentul bolnavului (faciesul, starea psihică, reactivitatea generală,
somnul);
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului;
- apariţia unor manifestări patologice.
Urmărind comportamentul bolnavului, asistenta culege observaţiile, în
mod ştiinţific şi obiectiv. Notarea incorectă, fără pricepere şi cunoştinţe
obiective a modificărilor, împiedică asigurarea unor îngrijiri de bună calitate a
bolnavilor.
Datele culese de asistentă, în urma supravegherii bolnavului, prin
măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative se notează grafic în foaia de
temperatură, componentă a foii de observaţie.
Foaia de temperatură – documentul medical, ştiinţific şi medico-
judiciar. Acest document se completează de asistentă exact, clar şi ordonat
pentru a reflecta corect starea bolnavului. Foaia de observaţie clinică cuprinde
datele personale ale bolnavului si datele principale legate de internarea acestuia,
foaia de temperatură fiind anexa acesteia.
Partea principală a foii de temperatură cuprinde un sistem de coordonate
în care se notează grafic valorile obţinute prin urmărirea funcţiilor vitale:
circulaţia, respiraţia, termoreglarea şi diureza. Pe abscisă, împărţită pe zile de
boală (fiecare zi în câte două jumătăţi), se notează timpul în care evoluează
boala. Pe ordonata graficului se notează valorile temperaturii, tensiunii arteriale,
frecvenţei pulsului, respiraţiei şi cantitatea de urină emisă în 24 de ore.
Dedesubtul coordonatelor sunt următoarele rubrici: masa corporală;
- numărul şi felul scaunelor, al vărsăturilor; apariţia unor manifestări patologice;
- regimul dietetic.
Prin săgeţi în diferite culori convenţionale, se notează: intervenţia
chirurgicală, transfuzia de sânge sau plasmă, la data efectuării lor.
În cazul bolnavilor gravi, foaia de temperatură este înlocuită cu foaia de
terapie intensivă care cuprinde înregistrarea valorilor funcţiilor vitale din oră în
oră şi planul complex de îngrijire şi tratament, inclusiv datele de laborator.
Supravegherea bolnavului implică următoarele:
1. Observarea faciesului, a stării psihice, a somnului bolnavului şi a reactivităţii
generale.
2. Măsurarea şi notarea temperaturii.
3. Observarea şi notarea respiraţiei.
4. Măsurarea şi notarea pulsului.
5. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale.
6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei.
7. Măsurarea masei corporale a bolnavului adult.
8. Măsurarea înălţimii bolnavului adult.
175
9. Observarea şi notarea expectoraţiei.
10.Observarea şi notarea vărsăturilor.
11.Observarea şi notarea scaunului.
12.Observarea apetitului şi a modului în care bolnavul respectă prescripţiile
medicale.
13.Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului.
176
- starea tifică: conştienţa tulburată, privirea absentă, stă în pat nemişcat (formele
grave de febră tifoidă);
- carfologie (stare tifică însoţită de mişcări automate, asemănătoare cu prinderea
muştelor din aer);
- obnubilaţie – bolnavul are funcţiile psihice încetinite, sesizează numai parţial
evenimentele;
- delir – stare de obnubilaţie însoţită de iluzii, halucinaţii, hiperexcitaţii (boli
infecţioase acute, afecţiuni cerebrale, intoxicaţii);
- apatie – stare de dezinteres faţă de mediu şi propria persoană;
- stupoare – bolnavul stă în stare de imobilitate şi insensibilitate, poate fi trezit,
dar nu răspunde la întrebări;
- somnolenţă – necesitatea de a dormi îndelungat, bolnavul se trezeşte uşor, dar
adoarme imediat;
- sopor – bolnavul poate fi trezit numai la excitaţii foarte puternice;
- comă – stare patologică de inhibiţie profundă a activităţii nervoase superioare,
caracterizată prin pierderea completă sau parţială a cunoştinţei, a mişcărilor
voluntare şi a sensibilităţii, fiind păstrate funcţiile vegetative fundamentale
(circulaţia şi respiraţia).
d) Somnul bolnavului:
- somn liniştit, odihnitor, fără întreruperi, neagitat;
- somnolenţă - instalată imediat după alimentare (în insuficienţă hepatică);
- stare de insomnie (reală sau falsă – raportul dintre somn de zi şi de noapte se
inversează);
- somn agitat – întreruperi repetate (dureri de foame, diaree, necesitate de
micţiuni, stări de tensiune nervoasă).
e) Durerea:
- intensitate mică suportabilă (dureri articulare reumatismale) până la durere de
mare intensitate (colică renală, hepatică);
- spontană sau provocată prin palpare, se poate defini ca jenă, apăsare,
presiune, crampe, ruptură, sfâşiere, tensiune, arsură;
- de durată, de la câteva ore la câteva zile, în funcţie de cauză, având un caracter
de permanenţă sau intermitenţă;
- direcţia în care iradiază durerea – în ulcerul gastric sau duodenal, durerea
iradiază din epigastru în spate, în colelitiază din hipocondrul drept în umărul
drept, în apendicită acută în fosa iliacă dreaptă etc.
177
f) Convulsiile şi contracţiile (convulsia = succesiune de contracţii
puternice involuntare ale unor grupe musculare; contracţia musculară = punerea
în tensiune sau scurtarea fibrelor musculare): convulsii locale sau generale;
convulsii clonice (scurte);
- convulsii tonicoclonice (scurte, ritmice asociate cu altele cu caracter
permanent).
g) Parezele şi paraliziile (pareza = o scădere a funcţiei motorii musculare;
paralizia = dispariţia totală a funcţiei motorii musculare):
- paralizii periferice – scăderea tonusului muscular (mişcările pasive se pot
efectua cu o amplitudine mult mai mare);
- paralizii centrale – sunt spastice, cu tonusul muscular păstrat;
- hemiplegia sau paralizia unei jumătăţi laterale a corpului;
- paraplegia – paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia – paralizia celor patru membre;
- paralizia musculaturii vezicii urinare sau a rectului – se manifestă prin retenţie
de urină sau materii fecale;
- paralizia sfincterelor – cauză a incontinenţei de urină şi materii fecale.
178
- Se anunţă bolnavul.
- Se aşază bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în
poziţie şezândă, pe scaun.
3. Efectuarea tehnicii.
A. Măsurarea în axilă:
- Se ridică braţul bolnavului şi se şterge bine axila prin tamponare cu prosopul
lui.
179
- Se anunţă bolnavul că trebuie să păstreze gura închisă timp de 5 minute, să nu
spargă termometrul cu dinţii.
- Se scoate termometrul şi se citeşte.
C. Măsurarea rectală:
- Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
- Dacă bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect. Când
bolnavul nu poate, este aşezat în decubit dorsal sau lateral şi i se introduce uşor
bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi înaintare.
- Se menţine timp de 3 minute.
- Se scoate termometrul şi se şterge cu un tampon de vată cu alcool.
- Se citeşte gradaţia.
D. Masurarea auriculara
E. Masurare frontala
180
F. Pentru masurarea in vagin
se urmareste aceleasi etape ca la masurarea rectala introducandu-se
termometrul in vagin
este contraindicata in bolile aparatului genital
valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilara
dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului, acesta se scoate, se
sterge cu o compresa sterila
- se citeste gradatia la care a ajuns mercurul termometrului
- se spala termometrul, se scutura
- se introduce in recipientul cu solutie dezinfectanta
- se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:
notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind,
pentru fiecare linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
4. Notarea cifrată:
- În „Carnetul de observaţii medicale independente” se notează numele
bolnavului, salonul, patul, data, valoarea temperaturii obţinute (urmând a fi
notată şi în foaia de temperatură).
5. Notarea grafică:
- Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperatură.
- Pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc două diviziuni de grad.
- Se uneşte cu valoarea anterioară printr-o linie albastră. Se obţine curba termică.
181
6. Interpretarea rezultatelor:
- Temperatura normală (fiziologică): 36-37°C – afebril.
- Valori patologice: hipertemie: 37-38°C = subfebril; 38-39°C = febră moderată;
39-40°C = febră ridicată; 40-41°C = hiperpirexie; hipotermie: sub 36°C.
7. Reorganizarea locului de muncă:
- Se scutură termometrul până când Hg coboară în rezervor.
- Se spală termometrul cu apă şi detergenţi sau săpun lichid.
- Se spală paharul şi se schimbă soluţia dezinfectantă.
- Se pune termometrul în pahar
182
- Se numără frecvenţa mişcărilor de respiraţie, prin inspecţie (când bolnavul este
treaz, conştient sau când doarme);
- Se aşază mâna uşor, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului.
- Se numără inspiraţiile timp de un minut.
d) Notarea cifrică:
- În „Carnetul propriu de observaţii medicale independente” se notează cifric.
Ex: Georgescu D., salon 1, pat 3.
17V Rd = 26 r/min 18V Rd = 24 r/min
Rs = 30 r/min Rs = 34 r/min
e) Notarea grafică:
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct de culoare albastră şi se
uneşte cu o linie cu valoarea anterioară.
b) Cheyne-Stockes c) Kussmaul
f) Interpretarea rezultatelor:
- Frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
- În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu ce a a temperaturii şi a
pulsului.
- Patologic, respiraţie dificilă (sete de aer): tahipnee (polipnee) - dispnee cu
accelerarea ritmului respirator; bradipnee (12-10-8 resp/min) – dispnee cu
rărirea ritmului respirator; dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a
respiraţiei:
1. dispnee Cheyne-Stockes (respiraţie cu amplitudini crescânde până la
maximum şi apoi scăzând până la apnee ce durează 10-20 s);
2. dispneea Kussmaul (respiraţie în patru timpi, o inspiraţie profundă
urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă, zgomotoasă, după care urmează o
altă pauză scurtă).
Observaţii
- În dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
- Dispneea paroxistă (Cheyne-Stockes) trebuie depistată sistematic, deoarece
bolnavul nu o semnalează.
- Dispneea Kussmaul apare când pH-ul scade sub 7,2 (în come).
184
şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă o dată cu coloana de sânge sub
formă de undă pulsatilă.
Calităţile pulsului: frecvenţă (rapiditate); ritmicitate (regularitate);
amplitudine (intensitate); volum (tensiune); celeritate.
- Bolnavul este menţinut în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul
sprijinit, pentru relaxarea muşchilor antebraţului.
b) Executarea tehnicii:
185
I. Măsurarea în artera radială.
II. Măsurarea în aceeaşi succesiune de timpi, în alte artere: carotidă,
cubitală, humerală, femurală, poplitee, tibială posterioară, pedioasă.
- Spălarea mâinilor.
- Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, în continuarea
policelui.
- Se poziţionează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi cu ajutorul policelui
se îmbrăţişează antebraţul.
- Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
(index, mediu şi inelar) de la mâna dreaptă şi se percep zvâcniturile pline ale
pulsului.
- Se numără zvâcniturile percepute urmărind secundarul cronometrului timp de
un minut (se începe numărătoarea de la 1/4, 1/2, 3/4 sau un minut).
c) Notarea cifrică în carnetul propriu:
- Se notează în carnetul propriu: numele şi prenumele bolnavului; salonul şi
patul; data; valorile măsurate (D-dimineaţa, S-seara).
d) Notarea grafică (în foaia de temperatură a bolnavului):
186
- Pentru fiecare linie subţire orizontală a foii de temperatură se socotesc patru
pulsaţii.
- Pe ordonată se notează frecvenţa (numărul zvâcniturilor pe minut) iar pe
abscisă timpul când s-a măsurat.
- Se notează un punct roşu la intersecţia frecvenţei şi a timpului.
- Se unesc punctele notate cu o linie roşie şi se obţine curba pulsului.
187
- celeritatea – puls săltăreţ (creştere rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
188
- stetoscop biauricular; creion, pix, stilou (cu culoare albastră);
Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor:
- Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului.
- Verificarea stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.
b) Pregătirea bolnavului (psihică, fizică):
- Bolnavul este informat asupra scopului investigaţiei.
- Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus
înainte de măsurare; efectuarea măsurării se face după cel puţin 3 ore de la
servirea mesei.
c) Execuţia tehnicii propriu-zisă:
I. Cu aparatul Riva-Rocci
- Spălarea mâinilor.
- Se aşază manometrul (cel cu mercur) pe noptieră, într-o poziţie fără vizibilitate
pentru bolnav.
- Se aplică strâns manşeta pe braţul sprijinit şi în extensie.
- Se fixează cu mâna stângă membrana stetoscopului pe artera humerală, sub
marginea inferioară a manşetei şi olivele în urechi.
189
Măsurarea tensiunii arteriale
190
- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de
manometru.
- Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului şi urmărind
gradaţiile manometrului până la dispariţia ultimei unde pulsatile.
- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de
manometru.
191
- Se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură o unitate
coloană de Hg. Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar
tensiunea arterială minimă dedesubt.
g) Interpretarea rezultatelor
- Valorile normale şi patologice ale T.A. în funcţie de vârstă.
192
OBSERVAREA, MĂSURAREA ŞI NOTAREA DIUREZEI
193
- Spălarea mâinilor.
III. Notarea diurezei
c) Notarea cifrică:
- Se notează cifric în „Carnetul de observaţii medicale independente”, în fiecare
dimineaţă (numele bolnavului, nr. patului, data şi cantitatea de urină eliminată în
24 de ore.
d) Notarea grafică:
- Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml urină.
- Se notează grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are haşurată
numai partea superioară ce corespunde cantităţii de urină a zilei respective.
e) Reorganizarea locului de muncă:
- Vasele în care se face colectarea urinei pe timp de 24 de ore se depozitează în
încăperi răcoroase, pentru a se preveni descompunerea urinei.
- La urina colectată se adaugă câteva cristale de timol care împiedică procesele
de fermentaţie fără să modifice reacţiile chimice.
f) Interpretarea rezultatelor:
- Valori fiziologice normale ale volumului de urină:
femei = 1000-1400 ml/24 h;
bărbaţi = 1200-1800 ml/24 h.
- Valori patologice:
poliurie = peste 3000 ml/24 h;
oligurie = sub 1000 ml/24h;
anurie = absenţa urinei în vezică.
Observarea calităţii urinei:
1. culoare: normal
- galben deschisă = urină diluată;
- brun închisă = urină concentrată;
Patologic:
- brun închisă şi spumă (icter);
- roşie deschisă până la roşie brună = urină cu sânge (hematurie);
Fiziologic:
- albastru-verde = tratament cu albastru de metilen;
- cafeniu-roşu-brun-negru = tratament cu chinină sau acid salicilic.
2. miros: caracteristic; amoniacal (în fermentaţia alcalină intravezicală);
aromatic, de fructe în diabet.
3. aspect: normal = clar, transparent;
- patologic = tulbure (săruri, puroi, microbi, calculi).
194
Materiale necesare: cântar antropometric; foaie de temperatură; creion.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc materialele necesare.
- Se verifică exactitatea balanţei cântarului (se lasă vârful indicator mobil să
oscileze, până ce se opreşte la vârful indicator fix al puntuclui zero).
- Dacă este cazul, se echilibrează balanţa cu ajutorul sistemului de corecţie.
- Se imobilizează acul indicator, închizând braţul balanţei.
b) Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul să nu mănânce (dimineaţa).
- Bolnavul este rugat să urineze.
c) Efectuarea tehnicii propiu-zise:
Se aşază greutăţile la masa aproximativă a bolnavului.
Bolnavul urcă pe cântar.
195
MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII BOLNAVULUI ADULT
196
d) Reorganizarea locului de muncă:
Se aşază taliometrul la locul lui.
Spălarea mâinilor.
197
bronşită pseudo-membranoasă); sangvinolent (edem pulmonar, cancer
pulmonar, infarct pulmo-nar).
6. Cantitatea sputei
- 50-100 ml/24 h (bronşita catarală, pneumonie, tuberculoză incipientă);
- 100-1000 ml/24 h (bronşiectazie, caverne tuberculoase, gangrene pulmonare şi
edem pulmonar;
- vomică – eliminarea unor colecţii masive de puroi sau exsudat (abces
pulmonar, chist hidatic).
c) Curăţirea mucoasei bucale:
- Se pregătesc tampoane de tifon pe porttampon.
- Se curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane pe porttampon.
- Se aruncă tampoanele în tăviţa renală.
d) Notarea grafică
- Se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie, identic cu notarea diurezei,
cantitatea de spută colectată în vasul gradat în 24 h.
Observaţie
- Culoarea, aspectul şi cantitatea sputei expectorate pot fi modificate de unele
alimente sau medicamente ingerate sau ţinute în gură înainte de expectoraţie.
198
OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR
199
- roşie, cu sânge nedigerat (ulcer gastro-duodenal);
- gălbuie, murdară (ocluzie intestinală);
- brună, având aspectul drojdiei de cafea (cancerul gastric).
6. Mirosul. Se va aprecia mirosul: fad; acru (hiperclorhidrie);
- fecaloid, reflux al conţinutului intestinal în stomac (ileus);
- unt rânced (fermentaţie gastrică).
7. Forţa de proiecţie. Se va observa forţa de proiecţie: brusc, în jet,
fără efort, fără legătură cu alimentarea, fără greaţă, caracteristici pentru vărsătura
în hipertensiunea craniană (meningită, tumori etc.)
8. Simptome care însoţesc vărsătura. Observarea altor simptome:
durere abdominală (peritonită); deshidratare – eliminându-se sodiu, potasiu,
clor, se produce un dezechilibru hidroelectrolitic al organismului.
c) Notarea vărsăturilor în foaia de observaţie:
- Se notează fiecare vărsătură cu un cerc însoţit de data şi ora producerii, în
rubrica specială a foii de temperatură: vărsăturile alimentare - cu cerneală
albastră; vărsăturile bilioase – cu culoare verde; vărsăturile cu conţinut
sangvinolent – cu culoare roşie.
- Dacă vărsăturile sunt foarte frecvente se va nota numărul vărsăturilor din ziua
respectivă.
d) Prezentarea vărsăturii:
- Vărsătura colectată se va păstra într-un recipient până la venirea medicului.
- Vasul acoperit cu o placă de sticlă se arată medicului.
- La indicaţia medicului, vărsătura se transportă la laborator pentru evidenţierea
unor eventuale substanţe toxice (însoţită de date privind numele şi prenumele
bolnavului, secţia şi salonul).
200
- valori patologice – pierderea orarului obişnuit al evacuării: constipaţie
habituală sau diaree.
c) Cantitatea
- valori normale – zilnic, 150-200 g de materii fecale;
- valori patologice – mărită (afecţiuni ale pancreasului, ale colonului, diareele
gastrogene de natură aclorhidrică); poate ajunge la câteva kilograme (anomalii
de dezvoltare a colonului); redusă (în constipaţie); foarte redusă de numai 10-
15g (dizenterie).
d) Consistenţa
- valori normale – consistenţă păstoasă, omogenă;
- valori patologice – consistenţă uscată, crescută (schibale, coproliţi)
(constipaţie); consistenţă scăzută (scaune moi), în diaree; lichidă, apoasă în
special după purgative saline; consistenţă neomogenă (scaun solid, dur, urmat de
o cantitate de scaun semilichid sau lichid).
e) Forma
- valori normale – formă cilindrică cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
- valori patologice - formă de panglică sau creion (în cancer rectal); filiformă
(spasme ale regiunii anorectale); bile dure, de mărimea măslinelor (în
constipaţia spastică); masă fecaloidă abundentă (constipaţie atonă); bile
conglomerate, multiglobale (când materiile fecale au stagnat mult timp în rect).
a) normal b) diareic
f) Culoarea
- valori normale – culoare brună;
- valori patologice: culoare galben-aurie (în diaree); verde când bilirubina se
oxidează la nivelul intestinului gros; mai închisă (în constipaţie); albicioasă ca
argila (icterul mecanic); brun-închisă (icterul hemolitic); neagră ca păcura,
moale şi lucios (în cazul unor hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestiv – melena); roşie (în cazul hemoragiilor din porţiunea inferioară a
tubului digestiv).
g) Mirosul
201
- valori normale – fecaloid;
- valori patologice – acid (în caz de fermentaţie intestinală); fetid (în caz de
putrefacţie); miros rânced, foarte pătrunzător (când se găsesc grăsimi
nedigerate); foarte fetid (în cancerul colonului şi rectului).
h) Aspectul
- valori normale – aspect păstos-omogen;
- valori patologice – aspect de zeamă de pepene (în febra tifoidă); de zeamă de
orez (în intoxicaţii, lambliază sau în holeră).
i) Elemente patologice – mucus, puroi, sânge (în colite ulceroase,
pseudomembranose, cancer rectal sau intestinal, dizenterie); resturi de alimente
nedigerate (în achilie gastrică, în pancreatite cronice); grăsimi nedigerate
(steatoree – în caz de digestie sau absorbţie insuficientă a grăsimilor); paraziţi
intestinali. Cazurile vor fi imediat raportate medicului.
j) Notarea scaunelor
- valori normale – scaun normal ( I );
- valori patologice: moale (/); diareic (–); mucos (X); cu puroi (P); cu sânge (S)
în creion roşu; grunjos (Z).
202
6. Profitând de setea bolnavului, i se vor oferi elemente nutritive sub
formă lichidă (de ex. laptele, sucurile de fructe vor fi îmbogăţite cu praf de lapte,
cacao, gălbenuş de ou, preparate de zahăr ridicând astfel valoarea calorică a
alimentelor introduse).
7. Se asigură necesităţile calorice (2500-3000 calorii/zi) prin
administrarea de preparate lichide hipercalorice.
8. În momentul în care apetitul începe să revină, se administrează
bolnavului o alimentaţie solidă (4-5 mese).
9. Se va urmări ca bolnavul să consume numai alimente conforme
prescripţiilor medicale.
10. Încalcarea prescripţiilor medicale va fi comunicată medicului.
Regiunile ventrale ale corpului uman Regiunile dorsale ale corpului uman
203
Elemente de observaţie:
a) Transpiraţie – proces fiziologic de umezire a pielii, prin care
organismul pierde căldură. În cantitate excesivă are semnificaţie patologică şi
poate conduce la deshidratarea organismului.
- Transpiraţia palmelor şi plantelor (boala Basedow); generalizată; continuă;
periodică (cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue – criza
pneumonică).
b) Culoarea tegumentelor. Aspectul şi culoarea tegumentelor pot fi:
- paloare (decolorare) permanentă (în caz de anemie); paloare instalată brusc
(hemoragii, colaps, şoc iminent);
- cianoză sau coloraţie albăstruie a tegumentelor şi a mucoaselor (în afecţiuni ale
aparatului respirator, circulator şi unele boli cardiace congenitale): discretă
(lobul urechilor, extremităţile degetelor); foarte intensă (la nas, buze, ochi);
foarte intensă (toată faţa, limba);
- roşeaţa pielii apare în emoţii, în cursului efortului fizic, febră, în unele
afecţiuni hemoragice;
- coloraţia galbenă a tegumentelor (în icter, în urma consumării unor
medicamente - atebrină, acid picric etc. sau poate semnala apariţia unei boli
infecţioase); culoarea „galbenă ca paiul” (cancer şi anemie pernicioasă);
- bronzată („boala lui Addison”);
- brună (în ciroza hepatică);
- cenuşie-murdară (supuraţii pulmonare cronice).
c) Edemul – acumularea de lichid seros în ţesuturi, se manifestă
prin: creşterea în volum a regiunii edemaţiate; pielea devină palidă, lucioasă şi
străvezie; ştergerea cutelor naturale; pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat
(păstrează urma presiunii digitale = semnul „godeului”).
- Edemul poate fi: generalizat (în anasarcă – acumularea de lichid în cavităţile
seroase ale organismului), se poate constata prin creşterea masei corporale;
- localizat – iniţial la pleoape apoi la organele genitale ca urmare a stazei
venoase. El se poate generaliza (edem albastru) în afecţiunile cardiace şi
pulmonare;
- caşectic – scăderea albuminelor din sânge şi creşterea permeabilităţii pereţilor
vasculari (la bolnavii caşectici, subnutriţi, tuberculoşi, canceroşi etc.;
- inflamator – localizat în jurul proceselor inflamatorii, este de culoare roşie;
- angioneurotic are o cauză alergică şi se instalează rapid.
Se va urmări diureza şi se va recolta urină pentru examinare la laborator.
Se va cântări bolnavul zilnic.
Se urmăreşte ca bolnavul să respecte regimul dietetic prescris de medic
(desodat).
d) Descuamaţiile (desprinderea celulelor cornoase superficiale din
epidermă).
Se vor observa: caracterul descuamaţiei (furfuracee, pitiriazică, lamelară
şi în lambouri);
204
- regiunea în care s-a manifestat;
- timpul în care a apărut.
e) Erupţiile cutanate – modificări ale tegumentelor.
Acestea pot fi: maculoase, papuloase, veziculoase, pustuloase.
Sunt determinate de:
- boli infecţioase (scarlatină, rujeolă, varicelă etc.);
- reacţii alergice – urticarie, boala serului;
- hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ai pielii;
- acţiunea toxică şi de sensibilizare a unor medicamente (iod, morfină etc.).
f) Hemoragiile cutanate sunt determinate de:
- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitate capilară exagerată.
Hemoragiile cutanate pot fi:
- peteşii – hemoragii mici: punctiforme, ovalare, rotunde;
- echimoze – pete hemoragice extinse;
- hemoragiile cutanate pot fi însoţite de hemoragii ale mucoaselor (de ex.
epistaxis – hemoragie nazală; hemoragii gingivale; hematemeză – varsă sânge;
melenă – scaun cu sânge digerat).
Hemoragiile cutanate nu dispar la presiunea digitală!
Apariţia oricărei manifestări patologice la un bolnav va fi adusă la
cunoştinţa medicului şi va fi notată în condica de predare a serviciului, pentru ca
bolnavul să fie urmărit în continuare.
205
- cunoaşterea variaţiilor normale ale funcţiilor vitale în funcţie de
vârstă şi sex
- modificările semnificative ale funcţiilor vitale trebuiesc
comunicate medicului.
Foaia de temperatura
Foaia de temperatura – caracteristici:
- este parte integrata a foii de observatie
- document medical
- document stiintific
- document medico-juridic
- este completata de catre asistenta si raspunde in fata superiorilor si a legii
- cuprinde datele personale ale bolnavului , se noteaza: nume, prenume, varsta,
data internarii, dg de internare, nr patului, nr foii de
observatie; la externare data si dg de externare.
Definitie
- reprezinta introducerea unei sonde sau cateter din metal , cauciuc sau material
plastic prin caile naturale intr-o cavitate naturala a organismului
Scop
- explorator
o recoltarea produselor cavitatii sondate in vederea efectuarii
examenelor de laborator
- terapeutic
o evacuarea continutului cavitatii sondate
o introducerea unor substante medicamentoase
o hidratare
o alimentare
o curatirea cavitatii de substante daunatoare organismului introduse
accidental sau formate printr-o dereglare a proceselor de digestie si
de metabolism
Principii de respectat
- instrumentele folosite pentru sondsje si spalaturi trebuie sa corespunda
unor criterii generale , astfel
o suprafata sondelor trebuie sa fie neteda sa nu lezeze mucoasele
o materialul din care sunt confectionate sa fie rezistent pentru a nu se
rupe in cursul sondajelor si spalaturilor
o virful sondelor sa fie bont pentru a nu se produce leziuni ale
canalelor sau conductelor prin care sunt introduse si pentru a nu
forma cai false
Rolul asistentei
206
- respectarea unei asepsii perfecte prin utilizarea solutiilor si a materialelor
sterilizate
- pregatirea psihica a bolnavului – va urmari linistea acestuia , instruirea
privind modul de colaborare in timpul sondajului pentru obtinerea
rezultatului dorit
- sonda va fi lubrefiata sau uda dupa caz pentru a usura inaintarea , pentru a
nu produce cai false , fistule sau pentru a nu perfora organul sondat
- in cazul spalaturilor , cantitatea introdusa trebuie sa fie mai mica decit
capacitatea cavitatii organului spalat
- este interzisa introducerea lichidului de spalatura sub presiune
- continutul evacuat prin sondaje sau spalaturi se pastreaza pentru a fi vazut
de medic si trimis la laborator pentru analize
- sondajele si spalaturile vor fi notate in foaia de observatie insotite de
numele persoanei care le-a efectuat
- eventualelel greseli comise cu ocazia sondajului si spalaturii vor fi
raportate imediat medicului pentru a combate de urgenta complicatiile
survenite
Tipuri de sonde
207
indicata in nutritia de durata scurta in risc major de inhalare
sau tulburari de evacuare a stomacului – pacienti cu tulburari
de constienta, AVC
208
- sonde gastroduodenale
o sunt utilizate cu urmatoarele scopuri
prelevarea lichidului gastric in scop diagnostic
evacuarea sau aspirarea lichidului gastric sau a singelui
evacuarea aerului sau a gazului dupa o reanimare cu
ventilatie pe masca
evacuarea continutului gastric inainte de anestezie in
interventia chirurgicala de urgenta
evacuarea stomacului dupa absorbtie orala de substante
toxice cu tentativa de suicid
sonda de alimentatie gastrica sau duodenala la pacientii cu
AVC
o tipuri de sonde gastroduodenale
pentru utilizarea de scurta durata
din PVC sau cauciuc
cu lumen unic
folosite in scop de diagnostic sau postoperator
pentru utilizarea de lunga durata
din material sintetic - poliuretan, silicon – rezistent la
aciditate
cu lumen unic sau dublu
folosite pentru alimentatie enterala, aspiratia secretiilor
, evacuare
Sondele sunt lungi de 75 – 120 cm cu diametru de 8-12 ch pe scara Charriere – 1
ch – 1,3 mm – pentru alimentatie , de 12 – 15 ch pentru evacuare si spalatura, iar
pentru spalatura gastrica de 30 ch
209
- sonde de compresiune esofagiene
o folosite pentru oprirea hemoragiei produse de varicele esofagiene
sau a hemoragiei gastrice
o tipuri
sonda Blakemore – cu 2 balonase si 3 deschizaturi
210
o complicatii
asfixie prin deplasarea sondei care antreneaza obstructia
traheei si a laringelui
pneumopatie de inhalatie
ruptura de esofag, cardiala
ulcer de compresiune al esofagului cu risc de esofagita
- sondele intestinului subtire
o lungime 120-310 cm
o confectionate din cauciuc sau material plastic, cu un balonas ce
poate fi umplut cu aer , apa sau mercur pentru a facilita inaintarea
in aval prin peristaltism
o folosite pentru alimentatie, decompresiune si eliberarea lumenului
intestinal
o tipuri
sonda Miller Abooott – cu lumen dublu, balonas distal,
lungime 310 cm 12 18 ch
211
sonda eudel
cu oliva metalica distala ce poate fi inlocuita de un
balonas care sa fie umplut cu mercur
este confectionata din cauciuc si are o lungime de 250
cm si 14 ch
Cantor – din cauciuc , cu un singur lumen si balonas distal
umplut cu mercur, pentru asigurarea inaintarii, lungimea 310
cm si 12-18 ch
212
cateterism suprapubian – pezzer
Sondajul traheo-bronşic
Definitie
Prin sondaj traheo-bronsic se intelege introducerea unei sonde de cauciuc prin
cavitatea bucala si laringe in trahee si bronhii (sondaj Metras).
Scop
*explorator
- in caz de bronhografii tintite pentru obtinerea imaginii arborizatiilor bronsice
dintr-un lob sau dintr-un segment pulmonar; in acest caz, substanta radioopaca
se introduce direct prin sonda in ramura bronsica respectiva
*terapeutic
- pentru extragerea exsudatelor din caile respiratorii; continutului abceselor si al
ectaziilor bronsice
213
- pentru mobilizarea dopurilor de secretie intrabronsice care inchid unele ramuri
bronsice
- pentru tratamentul local al proceselor pulmonare supurative (bronsiectazia,
abces pulmonar, chist aerian supurat).
Pregatiri
*materiale
- de protectie
prosoape
masti de tifon
- sterile:
seria sondelor Metras
intrumente pentru laringoscopia indireeta: spatula linguala, oglinda laringiana
comprese de tifon
instrumente pentru anestezia laringelui, traheei si bronhiilor, seringa
laringiana
seringi de diferite dimensiuni pentru extragerea exsudatelor si injectarea
medicamentelor
- nesterile
tavita renala
sursa de lumina
- medicamente
adrenalina, cafeina, plegomazin, fenobarbital
excitante ale centrului respirator
solutie medicamentoasa in cantitatea si dilutia prescrisa (solutie de
antibiotice)
solutie de cocaina 2% pentru anestezia faringelui .
*pacient
- psihic:
se va linisti bolnavul
se va instrui in legatura cu tehnica (de felul cum acesta colaboreaza depinde
reusita sondajului)
- fizic:
pacientul va fi nemancat in dimineata examenului
cu o ora inainte, i se administreaza o fiola de fenobarbital
i se ofera un pahar cu solutie cocaina 2% cu care face gargara timp de 5-10
minute (fara sa o inghita)
va fi asezat pe un scaun, protejat cu un prosop in jurul gatului
i se ofera tavita renala, imobilizandu-i bratele, pentru a nu incurca operatorul
214
EXECUTIE
215
- suprainfectii prin introducerea gemenilor patogeni prin manevre si materiale
nesterile
DE STIUT:
- deglutitia si regurgitarea, fara controlui local al sistemului nervos, da nastere la
accidente grave, de aspiratie in caile respiratorii
DE EVITAT:
- refularea substantei de contrast si patrunderea ei in stomac, deoarece resorbtia
produce intoxicatii
SONDAJUL GASTRIC
216
- medicamente: la indicaţia medicului;
· pacient: - psihic:
o se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii;
o este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului;
- fizic:
o se aşează pacientul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept;
o se protejează cu şorţul de cauciuc sau material plastic;
o i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează într-un pahar cu
apă;
o se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta saliva ce se scurge
din cavitatea bucală;
o este solicitat să menţină tăviţa în această poziţie;
o pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului.
Execuţie:
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun
- îmbracă şorţul de cauciuc;
- îşi pune mănuşile sterile;
- umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag;
- se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l
între mână şi torace;
- prinde cu mâna dreapta extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion;
- cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc şi introduce capătul
sondei până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina
limbii, invitând bolnavul să înghită;
- prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac
(la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară);
- verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu
ajutorul seringii;
- se fixează sonda;
217
- aşează la extremitatea liber a sondei balonul Erlemneyer (când se colectează
pentru o probă) sau aspiră sucul gastric cu seringa;
- pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi contracte pereţii
abdominali;
- extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea ei cu o
pensă hemostatică pentru a împiedica scurgerea
conţinutului în faringe (de unde ar putea fi aspirat de pacient);
- când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna
stângă şi se îndepărtează sonda,
- goleşte conţinutul sondei în vasul colector;
- aşează sonda în tăviţa renală.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura;
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie;
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul de cauciuc;
- i se oferă proteza dentară (după caz);
- se aşează pacientul în poziţie comodă;
Pregătirea produsului pentru examenul de laborator:
- se determină cantitatea evacuată;
- se completează formularele de recoltare;
- se trimit probele etichetate la laborator;
Reorganizare:
- se notează tehnica, data, cantitatea şi spectrul macroscopic al sucului gastric
extras;
Accidente:
- greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o singură respiraţie
profundă, fie se efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de cocaină2%;
- sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hipermia feţei, apoi
cianoza, se îndepărtează sonda;
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie
cu aer;
- se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie;
DE ŞTIUT:
- tubajul gastric se efectuează în condiţii de perfectă asepsie;
- sondajul gastric se poate efectua şi pe cale endozonală cu sonda Einhorn
- pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii
de pătrundere a sondei se face prin introducerea
capătului liber într-un pahar cu apă – apariţia bulelor de aer confirmă
pătrunderea în căile respiratorii;
- o formă particulare de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei
Blackmore.
DE EVITAT:
218
- ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului).
Sondajul dudenal
220
Scop:
· explorator
- extragerea conţinutului duodenal format din conţinutul gastric, bilă (A, B, C),
suc pancreatic şi secreţie proprie.
- aprecierea funcţiei biliare hepatice, a căilor extrahepatice
- descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau
aspectul, cantitatea, compoziţia chimică sau morfologică a sucurilor extrase prin
sondaj;
- evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare;
· terapeutic:
- drenarea căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au acţiune directă
asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acţiona fie
local, fie se vor resorbi, prin pereţii intestinali, ajungând prin vena portă în ficat,
de unde apoi vor fi excretate împreună cu bila în căile biliare, urmând calea
circulaţiei entero-hepatice;
· alimentaţie artificială
- se introduc lichide hidratante şi alimente lichide în organismul pacienţilor
inconştienţi sau cu imposibilitate de înghiţire;
· aspiraţie continuă
- în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale
- după intervenţii chirurgicale pe tub digestiv (postoperator, vezi nevoia de
eliminare);
Generalităţi:
· se verifică totodată şi permeabilitatea căilor biliare;
· se pot localiza procesele patologice hepatobiliare, prin separarea bilei
veziculare de cea hepatică din conţinutul sucului duodenal;
· analiza sucului pancreatic urmăreşte dozarea fermenţilor din conţinutul lui;
· recoltarea sucului pancreatic se face prin tubajul duodenal.
Pregătiri:
· materiale:
- de protecţie:
o muşama şi aleză;
o şorţ de cauciuc sau alt material impermeabil;
o prosoape;
- sterile:
o sonda Einhorn;
o 2 seringi de 20 ml;
o mănuşi de cauciuc sterile;
o pensă homestatică;
o medii de cultură;
o eprubete;
- nesterile:
o tăviţă renală;
221
o tavă medicală;
o stativ pentru eprubete;
o pahar cu apă aromată;
o pernă cilindrică dură sau pătură rulată;
o hârtie de turnesol roşie şi albastră;
- medicamente:
o sulfat de magneziu 33%;
o ulei de măsline;
o novocaină;
o soluţii necesare hidratării şi alimentării (materialele se vor alege în funcţie de
scopul sondajului);
· pacient
- psihic:
o se informează pacinetul;
o i se explică necesitatea tehnicii;
- fizic:
o pacientul va fi nemâncat;
o se izolează patul cu un paravan;
o se protejează cu muşamaua şi aleză;
o se aşează pacientul în poziţie şezând la marginea patului;
o i se îndepărtează proteza (după caz)
o i se dă tăviţa renală să o ţină sub bărbie
Execuţia:
· introducerea sondei:
- asistenta se spală pe mâini;
- îmbracă mănuşi sterile;
- prinde sonda (umezită) cât mai aproape de olivă şi o introduce cu blândeţe prin
cavitatea bucală sau nazală până în faringe;
- cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă şi să înghită de câteva ori
până când oliva trece în esofag;
- cu mişcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul 45 cm la arcada
dentară, moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia şi a pătruns în
stomac;
- se aşează pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul uşor ridicat şi capul
mai jos, coapsele flectate pe bazin;
- se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
- se împinge uşor sonda spre pilor până la marcajul 60 cm;
- se continuă introducerea sondei cu răbdare şi atenţie concomitent cu acţiunea
de înghiţire a ei de către pacient (1-2 cm la 3-5 minute);
- când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în duoden
(după circa 1-1 ˝ ore de la pătrunderea ei în stomac);
· verificarea poziţiei sondei
222
- dacă nu se scurge bilă sau lichidul scurs nu are aspectul bilei, se verifică dacă
sonda a ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac;
SONDAJUL VEZICAL
Sondajul vezical = introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, in vezica
urinara.
224
Scop; a) explorator = recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de
laborator;
b) terapeutic = golirea continutului (daca acesta nu se produce spontan);
- depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare;
- executarea unor procedee de tratament prin sonda.
Materiale necesare: - tava medicala;
- stativ cu 1-2 eprubete sterilizate, cu dop de vata (pentru urocultura);
- mediu de cultura in functie de germenii cautati;
- doua sonde sterile (una de rezerva) de metal nichelate sau de sticla, lungi de 15
cm;
- ser fiziologic steril;
- casoleta mica cu tampoane de vata sterile;
- sticla cu oxicianura de mercur 1/5.000;
- casoleta mica cu manusi de cauciuc sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- musama si aleza;
- doua pense sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant – ulei de
parafina steril).
225
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se asaza bolnava in decubit dorsal, cu genunchii ridicati si coapsele
indepartate (pozitie ginecologica).
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la
picioare.
2.7. Se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara.
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool.
3.2. Se pun manusile sterile de cauciuc.
3.3. Asistenta se aseaza in partea dreapta a bolnavei si cu policele si indexul
mainii stangi se indeparteaza labiile si se evidentiaza meatul urinar.
226
3.7. Sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in
timpul scrisului.
227
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
2.1. Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii.
2.2. Se anunta bolnavul sa nu manance.
2.3. Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavului cu un paravan.
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor
indepartate
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavului, iar patura se ruleaza la
picioare.
2.7. Se acopera bolnavul lasand accesibila numai regiunea genitala
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavului.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii genitale cu apa si sapun.
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spalare pe maini cu apa si sapun; apoi se imbraca manusi de cauciuc.
3.2. Se spala bine glandul cu apa si sapun si se dezinfecteaza meatul urinar cu
ser fiziologic si tampoane cu oxicianura de mercur.
3.3. Cu mana dreapta inmanusata se prinde sonda si se lubrifiaza in ulei de
parafina steril, in intregime..
3.4. Cu mana stanga se intinde bine penisul la verticala si se introduce in meat
sonda, cu curbura spre simfiza pubiana, circa 12 cm
228
3.5. Cand sonda a ajuns in vezica, incepe sa curga urina care se capteaza in
tavita renala, recipient sau eprubete..
3.6. Cand vezica s-a golit, sonda se indeparteaza, extremitatea externa
comprimandu-se..
229
Fixarea sondei
Spalatura gastrica
Spalatura duodenala
· se executa dupa aceiasi tehnica ca si tubajul (sondajul) duodenal utilizand
solutii izotonice de clorura de sodiu sau ape minerale,
dupa indicatia medicului.
230
SPALATURA VEZICALA
231
· in unele cazuri este necesar ca sonda vezicii sa ramana pe loc sub forma de
sonda permanenta , sau sonda a‟ demeure, dandu-se posibilitatea ca urina sa se
evacueze permanent, astfel incat vezica urinara sa ramana in stare de repaus.
· sondele utilizate a‟ demeure trebuie sa fie moi sis a nu depaseasca o grosime
de 15-16 grade Charierptr a preveni escarele mucoasei uretale.
· Ptr femei se pot utilize sonde Pezzer, Malecot, Casper, care prezentand cate o
umflatura la capatul lor , se fixeaza in mod automat in vezica.Este preferata insa
sonda Folley, care se poate utilize si la barbate , in lipsa ei se pot utilize sondele
Nelaton sau Thiemanncare se fixeaza cu ajutorul benzilor de leucoplast.
· Conditia esentiala a bunei functionari a unei sonde permanente este ca orificiul
intern al sondei sa fie imediat deasupra orificiului uretral al vezicii.
· Verificarea pozitiei corecte a sondei pemanente se face prin introducerea in
vezica a unei cant de lichid , ce trebuie sa se reintoarca prin sonda intr-un flux
continuu .Daca eliminarea lichidului se face sacadat, atunci orificiul intern al
sondei se afla prea sus, urina va stagna in vezica, pana cand va ajunge la nivelul
orificiului sondei- eliminarea va fi sacadata.
· Sonda pemanenta tip Folley poate fi mentinuta pe loc 7-14 zile
· Sondele confectionate din cauciuc , nu vor fi lasate pe loc mai mult de 24-48
de ore .
· Urina care se evacueaza prin sonda permanenta va fi colectata
- intr-un sac colector de material plastic, ce poate fi fixat de coapsa bv sau
imbracamintea sa ;
- sau intr-un urinar de sticla.
Tehnica se incheie ca si sondajul vezical.
OBSERVATII:
Sondajul vezical si spalatura vezicala se executa in conditii de asepsie
riguroasa a materialelor, mainii si manevrelor.
In cazul aparitiei unei rezistente in timpul sondajului, sonda se retrage si nu se
forteaza (se pot produce traumatisme si cai false).
Recoltarea urinei se face in vase sterilizate, in absenta oricarei substante
straine pentru a impiedica fermentatia urinei care ar genera
rezultate false ale examinarilor.
INCIDENTE SI ACCIDENTE:
Astuparea sondei se datoreaza cheagurilor de sange intravezicale (sonda se
destupa prin insuflare de aer sau cativa ml de solutie
dezinfectanta).
Traumatisme, hemoragii si infectii
SPALATURA VAGINALA
232
Spalaturile vaginale pot fi dupa temperatura :
– spalaturi vaginale reci (pana la 20 C)
– spalaturi vaginale caldute ( 35 - 37 C)
– spalaturi vaginale calde ( 45 - 50 C)
Scop : terapeutic
indepartarea continutului vaginal , dezlipirea exsudatelor patologice de pe
peretele vaginului
dezinfectia locala in preajma interventiilor chirurgicale , ginecologice si
obstetricale
calmarea durerilor
reducerea proceselor inflamatoare
Materiale necesare :
- irigator de sticla utilizat numai ptr. spalaturi vaginale, cu stativ ;
- canula vaginala sterila, de sticla sau ebonita, 15-20 cm, usor incurbata in
unghi obtuz, varful bombat, prevazut cu orificii ;
- tavita renala ;
- plosca ;
- musama si aleza ;
- paravan ptr. izolarea bolnavei ;
- manusi sterile ;
- vata hidrofila ;
- prosoape curate ;
- apa fiarta / ceai de musetel – indepartarea exsudatelor vaginale ;
- sol. diluata permanganat de potasiu 1 : 20 000 (usor roz) –pentru
dezodorizare, dezinfectare;
- solutie de oxiceanura de mercur 1:4 000 si solutie de sublimat 1% pentru
dezinfectie;
- sulfat de zinc si alaun dublu de sodiu si potasiu in parti egale – un vf. cutit
/ 1l apa – astringent
- solutiile medicamentoase din flacoanele farmaceutice sau cele preparate
pe loc se incalzesc la temperatura dorita iar inaintea utilizarii se verifica
din nou temperatura lor.
1. Pregatirea bolnavei
- se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii si modul ei de
efectuare
- spalatura se efectueaza in sala de tratamente , pe masa de examinare, in
poz. ginecologica / in salon , pe pat, in aceiasi pozitie, dar izolarea cu
paravan a patului de restul salonului
- pacienta in decubit dorsal, genunchii flectati, coapsele indepartate
- sub ea se asaza musamaua , traversa si plosca
233
- paturile se impaturesc la picioarele bolnavei, iar bolnava se acopera,
lasand accesibila doar reg. vulvara
- spalare cu apa si sapun a org. genitale
- in cazul spalaturilor calde , reg. vulvara se acopera cu un strat de vaselina
2. Efectuarea tehnicii
- spalare pe maini cu apa si sapun
- se adapteaza canula pe tubul irigatorului
- se verifica temperatura apei sau solutiei medicamentoase
- se goleste de aer , lasand sa curga apa din tubul irigatorului in plosca, asezand
irigatorul la o inaltime de 50-75 cm fata de simfiza pubiana
- se indeparteaza cu degetele mainii stangi labiile mari si mici, descoperind
orificiul de intrare al vaginului
- cu cealalta mana se deschide robinetul si cu afluxul de apa se introduce canula
in vagin
- canula se introduce inautru prin miscari de rotatie, pana la o adancime de 10-
11 cm cand va intampina rezistenta fundului de sac posterior al vaginului
- se spala bine aceasta regiune si se plimba apoi canula pe toata suprafata
vaginului
- presiunea apei sa nu fie prea mare !
- se scoate canula din vagin inainte ca irigatorul sa se goleasca complet, cu
pensarea tubului si depunearea lui in tavita renala
- se usuca regiunea genitala a bolnavei cu vata si prosoape curate
- se indeparteaza plosca , aleza si musamaua
- se imbraca bolnava
- se aseaza bolnava comod in pat , se indeparteaza paravanul, se aeriseste
salonul.
3. Examinarea lichidului de spalatura
- va fi examinat si daca prezinta continut patologic : flocoane mari de mucus,
puroi, cheaguri de sange – va fi prezentat medicului
- se pregateste ptr. laborator daca medicul solicita acest lucru, completand
formularele de recoltare
CLISME
234
· alimentarea sau hidratarea pacientului
Clasificare dupa efect
· clisme evacuatoare care pot fi :simple,inalte,prin sifonaj,uleioase, purgative
· clisme terapeutice – medicamentoase cu efect local,anestezice
· clisme alimentare – hidratante
· clisme baritate – cu scop explorator
Pregatiri
1. materiale
· de protectie – paravan,musama,aleza,invelitoare
· sterile – canula rectala
- casoleta cu comprese
- para de cauciuc pentru copii
- tavita renala,bazinet
235
- apa calda la 35-37 grade C (500-1000 ml pentru adulti,250 ml pentru
adolescenti,150 ml pentru copil,50-60 ml pentru sugari)
- sare(1 lingurita la un litru de apa)
- ulei(4 linguri la un litru de apa)sau
-glicerina(40g la500ml)
- sapun(1 lingurita rasa la 1 litru)
· medicamente – solutii medicamentoase in cantitatea sau concentratia ceruta de
medic
- substanta lubrifianta(vaselina)
2. pacient
· psihic - se anunta si i se explica tehnica
- se respecta pudoarea
· fizic - se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si
aleza
- se aseaza pacientul in functie de starea generala in pozitie :
- decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior strans si dreptul flectat
- genupectoral
236
Invelitoarea
CLISME EVACUATOARE
Executia
· clisma evacuatoare simpla :
- se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
- se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
- se umple irigatorul
- se evacueaza aerul si prima coloana de apa
- se fixeaza irigatorul pe stativ
- asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
- se introduce 10 – 12 cm
- se deschide robinetul sau pensa si se regleaza viteza de scurgere a
apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm de suprafata
patului pacientului.
- pacientul este rugat sa respire adanc, sa-si relaxeze musculatura abdominala, sa
retina solutia 10 – 15 min
- se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de
scurgere.
- se indeparteaza canula si se aseaza un tavita renala
237
- pacientul este adus in pozitie de decubit lateral drept, apoi de cubit dorsal
pentru a usura patrunderea apei la o adancime mai mare.
- se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
· clisma inalta :
- se practica pentru indepartarea mucozitatilor, puroiului exudatelor sau
toxinelor microbiene de pe suprafata mucoaselor
- in parezele intestinale, ocluzia intestinala
- se foloseste o canula retala (sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm
diametru, din cauciuc semirigid si prevazut cu orificii largi
238
rezervorul este inlouit cu o palnie sau cu ajutorul unei seringi
- se introduce la presiune joasa
- aproximativ 200 ml de ulei se introduc in 10 – 15 min
- se mentine in rect 6 – 12 ore (este bine sa se execute seara iar pacientul va
elimina dimineata un scaun moale
nedureros)
- se indica in constipatii cronice, fecalom
· clisma purgativa :
- evacueaza colonul prin actiunea purgativa ( nu mecanica)
- se utilizeaza solutia concentrata de sulfat de magneziu (250 ml apa cu 2 linguri
Mg SO4), care prin mecanism osmotic produce o transsudatie de lichid prin
peretii intestinali in lumen, formand un scaun lichid ambundent
- se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la 250 ml apa)
care are actiune stimultanta asupra peristaltismului intestinal
CLISMA TERAPEUTICA
1. clisma terapeutica
· se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, cand calea orala
nu este practicabila sau cand se doreste ocolirea caii portale
· se pot administra medicamente ca : digitala, clorura de calciu, tinctura de opiu,
chinina care se absorb prin mucoasa rectala sau cele cu efect local ( solutii
izotonice) in microclisme picatura cu picatura ( la o ora, 1 ˝h dupa clizma
evacuatoare) cu un ritm de 60 picaturi pe min
2. microclisme
· substanta medicamentoasa se dizolva in 10 – 15 ml apa, ser fiziologic sau
solutie izotona de glucoza si se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la
canula rectala
3. clisma picatura cu picatura
· se pot introduce in organism 1-2 l solutie medicamentoasa in 24 h
· pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor folosi rezervoare
termostat sau se inveleste irigatorul intr-un material moale vata, perna electrica
· se foloseste in scop anestezic ( cand narcoza prin inhalatie este contraindicata)
eterul putand fi administrat sub forma unei clisme picatura cu picatura
· pentru efectul local se utilizeaza clismele cu bicarbonate de Na, infuzie de
musetel, cortizon, vitamina A, decoct de usturoi
239
· eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism abdominal (imposibilitatea
de a elimina gazele in mod spontan)
Pregatiri :
· materiale – de protectie (musama, aleza, invelitoare, paravan)
- sterile (tub de gaze, comprese, substanta lubrifianta)
· pacient - psihic : se anunta si se explica tehnica
- fizic : se izoleaza patul cu paravan, se protejeaza cu musamaua si aleza, se
dezbraca pacientul si se aseaza in pozitie ginecologica
Executie :
· asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
· unge tubul cu vaselina boricata
· departeaza fesele pacientului cu mana stanga, iar cu dreapta introduce tubul de
gaze prin anus in rect si de aici in colon, prin miscari de ‟‟rasucire si inaintare ‟‟
pana la 15-20 cm
· acopera pacientul cu invelitoare
· mentine tubul maximum 2 h
· se indeparteaza dupa degajare
· la nevoie se repune dupa 1-2 h (dupa ce se restabileste circulatia la nivelul
mucoasei)
Ingrijirea ulterioara a pacientului :
· se efectueaza toaleta regiunii anale
· Se aseaza pacientul comod, se inveleste
· Se aeriseste salonul
Reorganizare :
· Instrumentele folosite se curata, se dezinfecteaza, se pregatesc pentru
sterilizare
· Aparatele prevazute cu un cerc albastru (care sunt de ultima generatie) se pot
curata si dezinfecta sub imersie totala in masini de spalat speciale
· Interiorul fibrogastroscopului se spala cu o perie care trebuie intrudusa in toate
canalele, astfel in cat canalele trebuie sa fie irigate cu produs dezinfectant
· Se periaza extremitatile endoscopului
· Se sterge aparatul cu solutie de glutaraldehida sau CIDEX (atentie este toxica)
; apoi se sterge cu alcool de 90˚ (care se evapora repede si indeparteaza
dezinfectantul)
· Se usuca bine (pentru a preveni o eventuala infestatie micotica)
· Fibrogastroscopul si pensele bioptice se ung cu silicon, pentru a le proteja
· Se stocheaza material curat intr-un dulap care trebuie dezinfectat zilnic
· Fibrogastroscopul trebuie pus intr-un camp steril, iar dimineata, se
dezinfecteaza din nou
Incidente si accidente :
· dureri de deglutitie,
· subfebrilitati,
· dureri si tumefactia amigdalitelor ,
240
· hemoragia
· SIDA
ASEPSIA MEDICALĂ
Încă din cele mai vechi timpuri persoanele care practicau medicina au
căutat să utilizeze diferite mijloace şi metode pentru combaterea infecţiilor.
Astfel, în perioada prehipocratică se recomanda spălarea rănilor proaspete cu
apă caldă şi pansarea lor cu feşi albe.În perioada lui Hipocrate, în raport cu
nivelul cunoştinţelor din acea vreme, se aplicau o serie de reguli privind actul
chirurgical(aranjarea câmpului operator, poziţia chirurgului),curăţenia care
trebuia respectată (spălarea mâinilor şi unghiilor) şi modul de tratare a unei plăgi
(curăţire cu apă caldă,vin vechi,ulei cald şi protejarea lor cu feşi albe).
241
SURSA DE INFECŢIE
Infecţiileintraspitaliceşti (nosocomiale)
242
Procesul nursing pentru asepsia medicală
Strategiideprevenireainfecţiilornosocomiale
Prevenirea şi combaterea infecţiilor nosocomiale este o operaţiune
complexă, dificil de realizat, care necesită eforturi educative, tehnico-
organizatorice şi economice.
Strategii tehnico-organizatorice
c)dezinfecţia profilactică
Dezinfecţia - distrugerea agenţilor patogeni ( bacterii, viruşi,paraziţi,
fungi) sau condiţionat patogeni de pe tegumente şi obiecte din mediul extern.
Există 2 tipuri de dezinfecţie :
- zilnică - saloane, aparatură, diferite suprafeţe, incubatoare.
- terminală - la aproximativ 5 - 7 zile, în saloane, săli de naştere, săli de
operaţie .
243
d)circuitele funcţionale din spital
Circuitul bolnavului - igienizarea la internare, recoltarea unor probe
bacteriologice ( dacă este cazul), repartiţia în sector cu potenţial septic sau
aseptic, efectuarea zilnică a toaletei generale a nou-născutului după protocoale
bine stabilite, necesitatea existenţei unei camere de externare a nou-născutului
de unde va fi preluat de familie.
Circuitul vizitatorilor - vizitele la nou-născuţi sunt permise familiei şi
prietenilor apropiaţi cu obligativitatea spălării mâinilor la intrarea în salon şi
înainte de manevrarea nou-născutului, purtarea echipamentului de protecţie
corespunzător (halat, botoşei).Vizitele la nou-născuţi sunt interzise persoanelor
expuse la boli transmisibile,persoanelor cu febră sau simptome de boli acute
(infecţii respiratorii, digestive).
Circuitul personalului medical - echipament de spital, evitarea mutării
personalului din sectorul septic în cel aseptic, interzicerea intrării în tură a
persoanelor cu afecţiuni respiratorii, digestive, cutanate.
Circuitul medicamentelor - după eliberarea lor de la farmacie se vor
depoziţa în locuri speciale (dulapuri,frigidere),evitându-se manipularea lor
nejustificată.
Colectarea şi transportul rezidurilor solide - trebuiesc folosite recipiente
metalice cu capac, existente în fiecare salon, spălate şi dezinfectate după fiecare
golire,reziduurile organice se distrug prin ardere în crematoriu,evitarea
manipulării seringilor şi acelor folosite,care se vor colecta în recipiente
speciale,de unică folosinţă.
Circuitul lenjeriei (murdară şi curată)
Precauţiuniuniversale
Spălarea pe mâini - este cel mai important element al controlului
infecţiei,mâna este principala cale de transmitere a infecţiei .Există 3 tipuri de
spălare pe mâini:
a) Spălarea igienică uzuală
- se face înainte şi după contactul cu un pacient sau cu un obiect al pacientului
- înaintea folosirii materialului steril
- înaintea intervenţiilor asupra corpului pacienţilor,înaintea efectuării injecţiilor,
perfuziilor,alimentaţiei.
- după atingerea unei părţi a corpului bolnavului,posibil contaminată cu microbi
- după manipularea secreţiilor pacientului (urină,fecale,sânge)
- după scoaterea mănuşilor de lucru
TEHNICĂ- spălarea se face 2 minute cu apă curectă,săpun, periuţe, pe toate
feţele mâinilor şi interdigital.
b)Spălarea de decontaminare a mâinilor
- după îngrijirea pacientului cu boli infecţioase (hepatită)
- după contactul cu un material infectat (urină,fecale,sânge, spută ş.a secreţii)
- după curăţirea instrumentelor (folosirea de mănuşi )
244
TEHNICĂ - după spălarea normală se aplică 5 ml soluţie dezinfectantă şi se lasă
să se usuce.
c)Spălarea înaintea intervenţiei chirurgicale
Înaintea efectuării unei operaţii este total interzisă realizarea oricăror
pansamente, examene rectale sau vaginale, unghiile tăiate cât mai scurt pentru a
nu reţine murdăria.
TEHNICĂ - spălarea mâinilor se face cu apă sterilă, peristerilă şi săpun sau lufe
(bucăţi de tifon sterile, îmbibate cu săpun steril).
Etape :
1. - se spală de la mână până la cot
- se clăteşte cu apă din abundenţă astfel încât apa să se scurgă
de la mână spre cot
- durează 4 - 5 minute
2. - se începe de la mână până la jumătatea antebraţului
- se limpezeşte cu apă dinspre mână spre cot
- durează 4 - 5 minute
3. - spălarea până la treimea inferioară a antebraţului
- limpezire spre cot
După spălare mâinile rămân ridicate, cu palma spre cot, sunt dezinfectate
cu alcool şi lăsate să se usuce în aceeaşi poziţie.
Folosirea echipamentului de protecţie
a. HALATELE
- se folosesc halate speciale pentru spital, de preferat cu mâneci scurte
- trebuie să fie sterile în sala de naştere, de operaţie, sectoare septice,la
unele manevre invazive
- înainte intervenţiilor chirurgicale, halatul steril este interzis a fi
îmbrăcat direct pe piele, deoarece transpiraţia compromite asepsia.
b. CALOTA ŞI MASCA
- purtarea lor nu este obligatorie pe secţie, se poartă doar ca
echipament de protecţie în sala de operaţie, de naştere şi la unele manevre
invazive (puncţii, transfuzii)
-masca se foloseşte în cazul persoanelor cu infecţii respiratorii.
c.MĂNUŞILE
- sunt folosite când se vine în contact cu sânge sau alte lichide, la toate
manevrele invazive (intubaţie, montarea perfuziilor, puncţii lombare,
endoscopie, etc.)
- la schimbarea scutecelor
- la manipularea instrumentelor
- nesterile- la manipularea lenjeriei murdare, la ştergerea suprafeţelor
contaminate cu sânge sau alte secreţii
- obligatoriu, după folosire, spălarea pe mâini.
d.BOTOŞEI IMPERMEABILI ŞI OCHELARII DE PROTECŢIE
-pentru sălile de operaţie şi cele de naşteri
245
Materiale consumabile
- aceleşiseringiledeunicăfolosinţă - se depoziţează după folosire în cutii
speciale care se incinerează
-instrumentelemetalicedeutilizareîndelungată se spală (pense, spatule), se
ţin în soluţie dezinfectantă şi se sterilizează adecvat
- sondele de intubaţie, de aspiraţie, cateterele trebuie să fie de unică
folosinţă
Îngrijirea profilactică a nou-născutului
- baia se face când starea lui clinică şi temperatura mediului
ambiant o permite. Spălarea se face cu apă curentă, săpun. Pielea uscată şi
fisurată se îngrijeşte cu creme emoliente.
-profilaxia oftalmiei gonococice - este de preferat să se folosească
unguente(eritromicină 0,5%), evitându-se instilaţiile oculare (soluţie penicilina
20 mii unităţi, soluţie cloramfenicol 5%) care pot produce leziuni la nivelul
retinei. Toaleta zilnică a ochiului se face folosind ser fiziologic.
- îngrijirea bontului ombilical - necesită toaletă locală cu alcool
sanitar în concentraţie de 70%, urmată de pansament steril, manoperă care se
face odată pe zi.
- imunizarea - prin vaccinare antivirus B (hepatită), vaccinare BCG
şi împotriva tetanosului.
Pregătirea nou-născutului pentru practici invazive
- tratamentele intravenoase necesită dezinfecţia locului de puncţionat cu
alcool iodat, fixarea corectă şi verificarea pentru a sesiza extravazările,
schimbarea locului de perfuzie la 48-72 ore, oprirea perfuzării la apariţia
oricărui semn de complicaţie.
- terapia respiratorie creşte riscul contaminării nou-născutului, este
necesară utilizarea tehnicii aseptice, se folosesc soluţii sterile pentru umidificare,
curăţirea şi dezinfectarea oricărui echipament ori de câte ori este nevoie.
- cateterul venos sau artificial necesită inserţie şi îngrijire locală aseptică,
minimalizarea manipulării cateterului şi păstrarea lui în condiţii aseptice.
Tehnici de izolare a nou-născutului
Izbucnirile epidemice sunt precedate de supraaglomerarea şi
supraîncărcarea activităţii cadrelor medicale.
De aceea:
-trebuie evitat un număr crescut de zile de spitalizare;
-personalul din salonul unde a izbucnit o epidemie va continua să
lucreze doar acolo;
-este necesară o dezinfecţie generală la externare;
-se fac recoltări bacteriologice de la contacţi şi de la personalul
medical
- se vor trata cu antibiotice nou-născuţii bolnavi pe o perioadă
scurtă de timp
246
- antibioticele nu vor fi utilizate ca înlocuitor al măsurilor de
asepsie. Se face doar în cazuri epidemice bine stabilite şi pe o perioadă scurtă de
timp, pentru că apariţia unor tulpini rezistente la germeni ţine şi de folosirea
neraţională a antibioticelor.
- alimentaţia trebuie să fie pe cât posibil naturală şi preparatele
artificiale să fie pregătite în condiţii aseptice şi în locuri special amenajate
(bucătării dietetice).
Schemă pentru dezinfecţia pielii
Tipul I
- comportă un risc redus de infecţie
- se aplică dezinfectantul pe piele, timp de 30 secunde
- se face în cazul injecţiilor subcutanate, intravenoase şi a recoltărilor de sânge
Tipul II
- risc mediu
- se curăţă pielea cu un tampon dezinfectant, apoi cu un tampon steril de două
ori, timp de 30 secunde
- la cateterizarea venelor, pentru perfuzii endovenoase, la efectuarea injecţiilor
musculare, recoltarea sângelui pentru hemoculturi
Tipul III
- risc crescut
- se curăţă pielea cu apă şi săpun, se epilează, se degresează, se aplică de două
ori dezinfectantul, la intervale de 2 - 2 şi 1/2 minute, durata totală 5 minute
- în operaţii, puncţii arteriale, puncţii cavitare, puncţii articulare
INGRIJIREA PLAGILOR
- obiective
o in functie de starea plagii, profunzimea, tipul si starea generala a
pacientului obiectivele ingrijirii unei plagi sunt
atenuarea /suprimarea durerii
efectuarea hemostazei provizorie/definitiva
conditii de asepsie perfecta pentru instrumente, materiale,
operator
pansamentul efectuat sa asigure buna absorbtie a secretiilor
aseptizarea plagii conform stadiului ei de evolutie
protejarea plagii de factorii nocivi, mecanici, fizici, infectiosi
repaus pentru regiunea lezata prin pozitionare confortabila si
imobilizare la nevoie
o ingrijirea si vindecarea plagii variaza in raport cu localizarea si
gradul de lezare al tesutului, starea de sanatate generala a
pacientului si calitatea ingrijirilor generale acordate pentru evitarea
factorilor de risc si mentinerea microclimatului propice vindecarii
247
o asigurarea de conditii optime in scopul accelerarii vindecarii ranii si
ingrijirii generale a pacientului
- conditie psihologica
o asiguram confort psihologic pacientului, incurajindu-l si ajutindu-l
sa inteleaga conditiile de vindecare
o diminuam starea emotionala a pacientului si ii cistigam cooperarea
pentru procedurile de interventie
o incurajam pacientul pentru recistigarea imaginii corporale in cazul
plagilor disreptive si desfigurante
o efectuam evaluarea caracterului si intensitatea durerii cauzata de
plaga si initiem interventiile pentru indepartarea durerii cauzata de
plaga sau prin tratarea acesteia
- conditie nutritionala
o evaluam starea nutritionala a pacientului
o evaluam diferite afectiuni care includ pierderea apetitului, scaderea
in greutate
o acordam atentie deosebita afectiunilor metabolice ca
diabet
boli de ficat
abuz de alcool, tutun, medicamente interzise
o consideram pacientii cu risc in vindecarea plagii, pacientii care au
scazut in geutate in ultimele 2 luni
o asiguram pacientului dieta nutritionala prescrisa de medic si
dietetician necesara pentru vindecarea plagii
o asiguram si administram suplimentele la dieta , in spacial cele care
contin vitamina A, C, Zn indicate in anumite conditii
o mentinem bilantul lichidian prin administrarea adecvata a lichidelor
cu scopul de reducere a hipovolemiei si necrozei tesutului
o hrana si suplimentele corespunzatoare unei nutritii adecvata
constituie un aport deosebit in vindecarea plagilor
- alte conditii
o prevenim, limitam si indepartam infectia pentru a favoriza
accelerarea vindecarii
o respectam conduita terapeutica medicamentoasa prescrisa si
reducem sau interzicem medicamentele care pot dauna plagii –
anticoagulante, produse cortizonice, ungvente
o asiguram conditii de mediu , postura si ingrijiri individuale pentru
fiecare pacient
- conditii pentru tratament local
o efectuarea si inlocuirea pansamentelor intra in atributia asistentei
medicale care trebuie sa cunoasca
localizarea plagii
prezenta edemelor, a hematoamelor
248
caracterul si semnificatia durerii la schimbarea
pansamentului
intermitenta
continua
in timpul zilei, noptii
surda
ascutita
stadiul de inflamare, volumul si suprafata plagii
profunzimea si pierderea de substanta
cantitatea de substanta drenata, culoarea, miros, consistenta
aspectul si caracterul zonei din jurul plagi
culoare
edem
eritem
existenta infectiei prin
cantitatea de puroi
inflamare
reactii febrile
Semnele locale ale infectiei
- roseata – rubor – expresia hipertermiei si vasodilatatiei locale
- caldura – calor – produsa de afluxul de singe si procesele metabolice
- tumefactia – tumor – rezultat al exudatului si colectiei purulente
- durerea – dlor – datorita excitatiilor intense ale terminatiilor nervoase
senzitive din zona
modul de curatire a plagii si folosirea solutiilor dezinfectante
criteriile pentru un pansament ideal
necesitatea schimbarii pansamentelor
- pregatirea materialelor
o carucior curat rezervat pentru procedurile aseptice care nu trebuie
folosit in alte scopuri
o pansamentemsterile, comprese sterile care nu lasa scame
o tavita renala
o instrumentar steril
o manusi chirurgicale
o cimp steril
o recipient pentru materialele folosite
o solutii dezinfectante
o banda adeziva, hipoalergica
- pregatirea mediului
o atunci cind nu este posibil efectuarea pansamentului in sala de
tratamente protejam pacientul cu un paravan
249
o curatenia salonului trebuie sa fie terminata cu 30 de minute inainte
de efectuarea pansamentului, iar perdelele ci cel putin 10 min
inainte, pentru a nu mai vehicula praful si microorganismele in aer
- pregatirea pacientului
o explicam pacientului necesitatea efectuarii pansamentului
o mentinem confortul pacientului prin pozitionare cit mai normala ,
sezind sau decubit dorsal in functie de localizare plagii
o la pozitionarea pacientului tinem cont de zona respectiva sa ne fie
usor accesibila, iar pacientul sa fie cit mai putin expus
o cind plaga se afla intr-o regiune paroasa tundem si la nevoie radem
de par aceea regiune
- tehnica de lucru
o ne spalam pe miini cu apa si sapun respectind regulile lui Feldman
utilizarea sapunului
utilizarea apei care curge permanent
pozitionarea miinilor pentru a evita contaminarea bratelor
evitarea stropirii imbracamintii si a pardoselii
frecarea riguroasa a miinilor una de cealalta
utilizarea frectionarii tuturor suprafetelor
limpezirea minutioasa a miinilor tinindu-le in jos pentru a le
limpezi
uscarea completa a miinilor
o pentru uscarea miinilor utilizarea prosoapelor de hirtie este cea
preferabila, in caz contrar folosim un prosop curat pentru fiecare
procedura
o inainte de spalare indepartam inelele, bratarile, ceasul
o spalarea miinilor este cea mai importanta procedura pentru
prevenirea transmiterii infectiilor contactate in spital
o verificam caracterul steril al tuturor materialelor
o asezam cimpul steril pe raftul superior al carutului prin realizarea
colturilor , reducind astfel zona potentiala de contaminare
o dupa manipularea ambalajelor , pachetelor, ne spalam pe miini cu o
solutie alcoolica antibacteriana – clohexidina alcoolica 0,5%
o solutiile dezinfectante folosite sunt sterile sau folosim pliculete
individuale
o imbracam manusile chirurgicale atingind numai marginea interioara
de la incheietura miinii
o curatam plaga indepartind
resturile si exudatele in exces
tesutul necrotic si strain
componentele toxice
prin tamponare cu comprese sterile uscate utilizate o singura
data
250
o pentru curatirea plagilor folosim solutie dezinfectanta prin turnare
in plaga
o ATENTIE – la folosirea acestor dezinfectante deoarece unele din
ele au efect negativ local sau general conform tabelului , nu le
putem folosi in plagile penetrante
251
CLORAMINA „B” - antiseptic si dezinfectant - adecvat
cu o actiune lenta si
durabila
- putin iritant
BESEPTIN - antiseptic profilactic in - adecvat
timpul si dupa
interventiile chirurgicale
pe zonelelaterale
operatiei
- dezinfectant al pielii,
ranilor, membranelor,
mucoaselor
- uz extern pentru arsuri,
ulceratii, rosatura
252
o dupa indepartarea manusilor chirurgicale, reorganizam mediul prin
aerisirea camerei si indepartarea instrumentarului si a materialelor
- rolul pansamentului
PANSAMENT – act chirurgical prin care o plaga este aseptizata , tratata,
protejata pentru a asigura si mentine un mediu in care vindecarea sa fie cit mai
rapida
o indiferent de gama pansamentelor si natura acestora trebuie sa
indeplineasca urmatoarele principii
indepartarea transpiratiei, mentinerea umiditatii la exterior
asigura izolare termica
permite schimbul de gaze
constituie o bariera pentru bacterii
diminueaza durerea, mirosul, singerarea
asigura absorbtia secretiilor
nu devine sursa de infectie pentru gazda
este eficient ca aspect si confortabil pentru pacient
asigura aplicarea solutiilor antiseptice
asigura compresia terapeutica pentru a preveni hematoamele
pozitioneaza si imobilizeaza palga
asigura accelerarea vindecarii
- schimbarea pansamentului
o se pregatesc materialele si instrumentele necesare
o slabim pansamentul anterior si il indepartam fara a cauza traume,
folosind apa oxigenata daca nu se desprinde usor
o indepartam pansamentul cu o pensa care apoi nu va mai fi folosita
o materialul contaminat il introducem in punga colectoare
o evaluam starea generala a plagii
drenaj
durere
tesut inconjurator
posibile semne de infectie sau necroza
stadiul vindecarii
o daca plaga este curata si secretiile sunt putin prezente, toaleta
repetata este contraindicata prin lezarea tesutului nou si scaderea
temperaturii plagii
o atentie la tipul de vata utilizata pentru toaleta plagii, deoarece pot
ramine fibre in plaga care vor actiona ca un focar de infectie
o acolo unde este cazul vom asigura pansamente impermeabile pentru
protectia plagii
Pansareaplăgilorîncabinetelemedicale:
1. Materialul necesar: pe o măsuţă se pun în ordine:
253
- flacoane sterile etichetate, în care se află benzină, tinctură de iod,
alcool, apă oxigenată, ser fiziologic, sol. Rivanol 1 ‰, permanganat de K
1/4000. Dopul lor sã fie eventual perforat ºi strãbãtut de un tub de plastic/sticlã,
cu L = 5 cm.
- cutie cu instrumente sterile: pense, foarfeci, sonde canelate /
butonate, ace de siguranţă
- casoletă cu comprese sterile de diferite mărimi, tampoane de vată
şi tifon, vată sterilă, meşe de tifon, feşe de tifon
- cutie cu instrumente cu tuburi şi lame de cauciuc sterile
- tăviţă renală, aleză, muşama
- seringi sterile
2. Tehnica de lucru :- aplicarea tehnicii de către o singură persoană
a) - se deschide cu mâna stângă cutia cu instrumente
- cu mâna dreaptă se ia o pensă sterilă şi apoi se închide cutia; o pensă
se ia în mâna stâmgă şi devine pensa de servit, iar pensa din mâna dreaptă va fi
pensa de lucru.
DE REŢINUT:- casoleta va fi aşezată în aşa fel încât capacul să se poată
deschide cu mâna dreaptă, pentru ca braţul celui care deschide casoleta să nu
ajungă deasupra materialului steril din casoletă;
- se deschide casoleta cu ultimele 2 degete ale mâinii drepte (cu
grijă să nu se desterilizeze pensa de lucru, ţinută tot în mâna dreaptă), iar cu
pensa din mâna stângă se scoate un tampon de vată. Se închide casoleta
- cu mâna stângă se ia flaconul cu soluţia dezinfectantă şi se toarnă
peste tamponul din mâna dreaptă
b) - se face degresarea şi dezinfecţia tegumentului = dacă plaga este
descoperită, se degresează tegumentul din jur. Pentru dezinfecţia tegumentului
se folosesc alte tampoane sterile.
OBSEVAŢIE:
- dacă există pansament pe plagă, se va îndepărta astfel:
-cu tamponul îmbibat în soluţia degresantă, se tamponează marginile compresei
ce acoperă vechiul pansament, pentru a dezlipi mai uşor;
-dacă pansamentul e aderent, se îmbibă cu apă oxigenată/ser fiziologic călduţ,
apoi se îndepărtează cu pensa de lucru.
c) - tratareaplăgii:
- se schimbă pensa de lucru folosită cu o altă pensă sterilă
- se face toaleta plăgii cu apă oxigenată în jet;
- se tamponează spuma cu un tampon uscat steril;
- pentru curăţare, se poate repeta turnând ser fiziologic, şi tamponând
iarăşi cu un tampon steril uscat, până se obţine plaga curată, fără secreţii şi
sfaceluri
- după aceste manevre, se dezinfectează din nou tegumentul cu tinctură de
iod şi alcool
- se acoperă plaga cu un pansament steril
254
ATENŢIE:
- plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; se face acelaşi
tratament ca mai sus, însă plaga nu se va sutura primar, pe când plaga sub 6 ore se
poate sutura primar la nevoie. În cazul acestor plăgi (> 6 ore) se pot aplica în
plagă comprese umede îmbibate cu soluţii antiseptice (Rivanol 1 ‰, cloramină 4
1 ‰, apă oxigenată 3 %,etc. Peste compresele umede se aplică comprese sterile
şi, la nevoie, vată sterilă.
Plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.
d) fixarea pansamentului:
- fie cu galifix (mastisol), prin badijonarea tegumentului din jurul
pansamentului, apoi acoperirea pansamentului cu o compresă; sau fie, fixând
compresa ce acoperă pansamentul cu leucoplast, sau prin înfăşare, bandajare.
e) profilaxia tetanosului:
- în special la bolnavii cu plăgi tetanigene. Astfel toate plăgile produse în mediu
şi cu agenţi traumatici suspecţi trebuie tratate special.
Atenţie deosebită se acordă plăgilor înţepate cu aşchii, spini (dacă nu este
extras abces, flegmon), cuie, sârmă (ce pot dezvolta infecţii virulente), prin
muşcături de animale, fracturi deschise, avort, arsuri sau orice altă plagă
murdărită cu pământ, praf de stradă, etc.
1. Măsurideprotecţienespecifică:
- curăţirea chirurgicală a plăgilor;
- tratarea cu antiseptic (apă oxigenată, hipermanganat de K 1/4000, bromocet 1 1
‰);
- antibioterapie.
2. Măsurideprotecţiespecifică: se aplică diferenţiat:
- la persoane sigur vaccinate sau revaccinate se administrează ATPA i.m. 0,5 ml.
Nu se administrează ser antitetanic. Excepţie fac politraumatizaţii grav, cu stare
de şoc şi hempragie, la care se administrează în doză unică ser antitetanic 3000 -
15000 U.A.
La persoanelenevaccinatesaucuvaccinăriincomplete se administrează +
ser antitetanic 3000 - 15000 U.A: i.m. , în doză unică, cu desensibilizare
prealabilă subcutanat (0,1 ml sol 1 % ser antitetanic + ser fiziologic şi se
aşteaptă 30 minute.
ATENŢIE: la persoanele alergice, desensibilizarea se face doar în spital. ATPA
i.m. se face în altă zonă decât serul antitetanic - în doză unică de 0,5 ml.
PRECIZĂRI: - pansamentul poate fi făcut şi de 2 persoane
- pentru a putea sutura o plagă în orice cabinet trebuie să existe
"trusă de mică chirurgie", sterilizată şi recipient închis cu aţă chirurgicală
sterilizată şi păstrată în alcool.
Trusa de mică chirurgie (de urgenţă) trebuie să conţină minimum: 2 pense
chirurgicale, 2 pense Pean, 1 pensă Kocher, 1 bisturiu, 1 foarfecă chirurgicală, 1
portac, 2 - 3 ace chirugicale, 1 sondă canelată, 1 sondă butonată.
255
E contraindicată păstrarea pensei de servit în flacoane deschise, cu alcool.
Atenţie la bolnavii alergici la iod sau alte substanţe medicamentoase.
Condiţiile unui bun pansament:
- să fie făcut în condiţii aseptice
-să fie absorbant - pentru plăgile secretante/drenate
- să fie protector
- să nu fie dureros
- manevrele de efectuare a unui pansament trebuie să fie blânde pentru a
nu declanşa dureri în plus bolnavului
- să fie schimbat la timp
- aceasta funcţie de evoluţia plăgii. În cazul plăgilor chirurgicale aseptice,
fără secreţii, schimbarea se face mai rar, (la scoaterea firelor); la fel şi
pansamentul plăgilor la care au apărut mugurii de cicatrizare şi epitelizare.
TIPURI DE PANSAMENTE
a) pansamentul protector
- utilizat în plăgi nesecretante şi care nu sunt drenate;
- se face cu mai multe straturi de comprese (2 - 3), fixate cu galifix / romplast;
b) pansamentul absorbant
- se aplică pe plăgile drenate sau secretante şi este alcătuit dintr-un strat de
comprese şi un strat de vată hidrofilă, cu grosimea în funcţie de cantitatea
secreţiilor;
c) pansamentul compresiv
- e indicat în scop hemostatic (plăgi sângerânde), pentru imobilizarea unei
regiuni sau pentru reducerea unei cavităţi superficiale după puncţionare;
d) pansamentul ocluziv
- indicat în plăgile însoţite de leziuni osoase, constă în acoperirea plăgii cu
comprese şi vată, peste care se aplică aparatul gipsat pentru imobilizare osoasă;
e) pansamentulcugelatinăzincată
- e aplicat în ulcere trofice ale gambei, cu rol izolant, semicompresiv şi
absorbant. Schimbarea acestor tipuri de pansamente se face la 2 - 3 săptămâni.
256
b) dezlipirea pansamentului vechi se va face cu blândeţe, tracţionând uşor
banda de leucoplast sau umezind tifonul cu benzină / eter în zona de fixare cu
galifix; - se îndepărtează vata şi compresele de tifon ce acoperă plaga (dacă sunt
lipite de plagă, se umezesc cu soluţii antiseptice: H2O2, KMnO4 1/4000, sol.
Dakin);
c) se degresează cu benzină tegumentul din jurul plăgii (de la plagă spre
periferie);
d) dezinfectarea pielii din jur cu tinctură de iod, alcool iodat (alcool pe o
distanţă de 6 - 7 cm folosind la fiecare ştergere alt tampon)
e) plaga suturată se dezinfectează printr-o singură ştergere, cu tamponul
îmbibat în tinctură de iod / alcool;
f) se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii;
g) se acoperă plaga cu o compresă sterilă apoi se fixează pansamentul.
SUTURAREA PLĂGILOR
Materiale de sutură: a) resorbabile: colagen (Catgut), acid poliglicolic
(Vicryl, Dexon).
Avantaje: - nu se mai extrag firele, cicatrizarea este mai puternică
b) neresorbabile: mătase, poliester, poliamid
(nylon)(Ethikon), fir de argint sau oţel special.
Extragerea firelor:
- regula generală:
-la trunchi - după 10 - 14 zile
-la extremităţi - după 7 - 10 zile
-la faţă şi în general la copii - după 4 - 7 zile
ATENŢIE: înainte de sutura chirurgicală, trebuie să se îndepărteze toate
fragmentele de ţesuturi devitalizate şi toate corpurile străine. În leziunile situate
la faţă, mâini nu se practică incizii suplimentare.
Se spală cu o mare cantitate de ser fiziologic.
257
PANSAMENTE
Materiale necesare:
258
CUTADEN: ihtiol 1.5 g, oxid de zinc 15 g, oxid de titan 6 g, extract de
Hamamelis 0.13 g, tetraborat de sodiu 0.1 g, excipienţi ad 100 g; indicaţii:
eczeme uscate, dermatite iritative (eriteme fesiere, fisuri ale pielii, degerături,
arsuri superficiale limitate); mod de administrare: aplicaţii locale pe piele, de 2-3
ori pe zi, în condiţii de asepsie a leziunii.
DERMAZIN (FLAMMAZINE): sulfadiazină; indicaţii: arsuri infectate, răni
suprainfectate, inclusiv escare şi răni adânci netratate; mod de administrare:
aplicaţii locale de 1-2 ori pe zi în strat de 2-4 mm.
JECOLAN: oleum jecoris 40 g, lanolină 17 g, vaselină ad 100 g; indicaţii:
dermite uscate, plăgi atone, ulcere varicoase, arsuri de gradul I, degerături; mod
de administrare: aplicare locală, de 1-2 ori pe zi.
JECOZINC: oleum jecoris 12 g, oxid de zinc 38 g, talc 4 g, lanolină 12 g,
vaselină ad 100 g.
TETRACICLINĂ, etc..
- meşă: bandă sterilă de tifon utilizată cel mai frecvent în scop hemostatic, dar şi
pentru a permite eliminarea secreţiilor dintr-o plagă sau cavitate în care este
introdusă meşa;
- aleze (à l‟aise = a se simţi bine) = bucăţi mari de pânză cu dublu rol: solidari-
zare a unei regiuni operatorii (plagă operatorie abdominală mare la pacient
obez, etc.) + protecţie a rufăriei de pat.
Condiţiile unui bun pansament:
- să fie făcut în condiţii aseptice;
- să fie absorbant;
- să fie protector;
- să nu fie dureros;
- să fie schimbat la timp.
Tehnica efectuării unui pansament → mai mulţi timpi:
1. pregătirea medicului pentru pansament (mănuşi sterile, servire de către
asistentă cu instrumentele necesare);
2. dezlipirea vechiului pansament, îndepărtarea vechiului pansament (cu
blândeţe, eventual după umezire cu eter sau alcool, respectiv cu apă oxigenată
sau permanganat de potasiu);
3. curăţirea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug → tampon de vată sterilă
îmbibat cu eter (pentru degresare);
4. dezinfectarea pielii din jur cu alcool sau tinctură de iod;
5. tratamentul plăgii → în funcţie de natura sa şi momentul evoluţiei:
- plăgi operatorii cu evoluţie aseptică: nu necesită tratament special, în afară de
scoaterea tuburilor de dren, a firelor sau agrafelor;
- plăgi secretante: necesită curăţire (spălare cu jet de soluţie antiseptică, excizie a
ţesuturilor mortificate),
- evacuare a colecţiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire de aţă,
înţepare a cicatricei cu un stilet butonat;
- colecţii purulente: deschidere largă, drenare cu tuburi;
259
- plăgi accidentale: curăţare de resturi vestimentare sau telurice, debridare, regu-
larizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;
6. protecţia plăgii: stratul de comprese trebuie să depăşească marginile plăgii, iar
grosimea să nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o bună
capilaritate);
7. fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, feşi.
Tipuri de pansamente:
1. pansament protector: pe plăgi care nu secretă şi nu sunt drenate;
2. pansament absorbant: pe plăgi drenate sau secretante;
3. pansament compresiv: pe plăgi sângerânde (scop hemostatic), pentru
imobilizarea unei regiuni, pentru reducerea unei cavităţi superficiale după
puncţionare; se realizează fixare cu feşi în cadrul unui bandaj;
4. pansament ocluziv: pentru plăgi însoţite de leziuni osoase (acoperire a plăgii
cu comprese şi vată, peste care se aplică un aparat gipsat).
BANDAJE
Faşa = bandă de tifon, pânză sau ţesătură elastică, de lăţime şi lungime diferită
în funcţie de regiunea pe care o acoperă şi întinderea pansamentului; în general,
lăţimea unei feşi trebuie să fie aproximativ egală cu diametrul regiunii pe care o
înfaşă (5-20 cm).
Indicaţii:
- fixare a pansamentului în regiuni în care substanţele adezive nu îşi ating scopul
(extremităţi, regiune cefalică, plăgi periarticulare);
- fixarea pansamentelor unor plăgi uşoare situate în regiuni supuse
traumatismelor în timpul activităţii (mână, picior);
- efectuarea unui pansament compresiv;
- imobilizare temporară a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxaţii,
fracturi).
Principii:
- punctul de plecare şi de terminare trebuie să fie la distanţă de plagă;
- la membre, înfăşarea se începe de obicei de la extremitate spre rădăcină (în
sensul circulaţiei de întoarcere); distal (mână, picior) se începe dinspre
proximal spre distal (prin benzi de fixare);
- să acopere în întregime pansamentul;
- să fie elastică (să nu jeneze circulaţia) → pe traiectul vaselor mari se aşează
peste un strat de vată;
- să nu producă dureri (pretejarea zonelor iritate şi a nervilor → să nu fie
comprimate exagerat);
- să permită mişcările articulaţiilor peste care trece.
Tehnica înfăşării:
- aplicarea se face cu ambele mâini: se ţine sulul de faşă în mâna dreaptă, prins
între police şi cele patru degete, iar capătul iniţial se prinde cu mâna stângă);
260
- primul tur de faşă se trece circular, la 10-15 cm de plagă, fiind acoperit în
totalitate de al doilea tur (pentru fixare);
- următoarele ture se trag oblic, având grijă să acopere jumătate din zona
precedentă; modul de trecere poate fi diferit (oblic, în evantai, etc.);
- după terminarea înfăşării, se trag din nou 1-2 ture circulare, iar capătul
terminal se fixează la bandaj prin înnodare sau lipire cu leucoplast.
Înfăşarea chirurgicală (bandajul) = metodă de fixare a unui pansament la
nivelul unei plăgi (eventual compresivă) sau de imobilizare temporară a unei
fracturi, luxaţii sau entorse; se realizează cu ajutorul unei faşe = o bandă de
tifon, pânză, altă ţesătură elastică sau chiar hârtie specială cu proprietăţi elastice
şi absorbante, a cărei lăţime se recomandă a fi aproximativ egală cu cu diametrul
regiunii care se înfaşă (excepţie degetele); se descriu mai multe modalităţi de
înfăşare:
- înfăşare circulară: rapidă şi simplă,
este indicată în regiuni cilindrice
(cap, gât, torace, abdomen, braţ);
- înfăşare în spirală: este indicată la
membre, în regiuni tronconice şi înfăşare în spirală
înfăşare în evantai
pe suprafeţe întinse;
- înfăşare în evantai: este indicată în
cazul fixării pansamentului în jurul
articulaţiilor cotului şi genunchiu-
lui;
- înfăşare răsfrântă: este indicată în înfăşare răsfrântă
aceleaşi regiuni ca înfăşarea în spi- înfăşare în „spică”
rală, fiind mai etanşă; a sânului amputat
261
debutul unui ban-
daj recurent cu 2 bonetă (capelină) praştie căpăstru monoclu
ture circulare
262
bandaj răsfrânt
terminarea unui
bandaj în 8 bandaj recurent
spica policelui bandaj în T
al piciorului cu 2 ture circulare
al perineului
PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru
examinări de laborator.
Administrarea medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile pe cale
intravenoasă constituie obiectul injecţiei, respectiv perfuziei intravenoase.
Scop:
explorator
- recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice
terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.
Locul puncţiei:
- venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M” venos
prin anastomozarea lor
- venele antebraţului
263
- venele de pe faţa dorsală a mâinii
- venele subclaviculare
- venele femurale
264
-·-· V. temporalis
a / - superficialis
- -V. supratrochlearis
-- V. facialis
u,l·'<f.lf- . . V. jugularis
V, haslhca · • .. .. \l V. basilica
v. cubital is V. ct>phalica
Unterarm· 1 , 1
ventiser
venen c: l\\'l}- Handriicken·
" plexus
V.femoralis ·- --f.,.':/
V. !oaphena
magna
ventiser
FuBriicken- c
- plexus
V. supra-
trochlearis
V. sapht'll.l
parva
V. facialis
265
Legenda:
1. v. temporala supericială
2. v. auriculara posterioara
3. v. jugulară externă
4. v. cefalică accesorie
5. v. basilică
6. arcada dorsală (palmară
respectiv plantară)
7. v. safenă
8. v. femurală
9. v. cubitală.
10. v. basilică
11. v. cefalică
12. v. supratrohleară
Pregătirea puncţiei:
materiale
- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză
- pentru dezinfecţia tegumentului
- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10
mm – în funcţie de scop, seringi de capacitate – în funcţie de scop, pense,
mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale – garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate,
cilindru gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală
(materialele se vor pregătii în funcţie de scopul puncţiei)
pacientul
- pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei
- pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:
o se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana
care execută puncţia (decubit dorsal)
o se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului
o se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă
o se dezinfectează tegumentele
o se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l
astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera
o se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente
266
Execuţia puncţiei:
Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşeză vis-a-vis de bolnav.
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei,
exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
Punctia venoasa
- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie oblică (unghi
de 30 grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până
când acul înaintează în gol;
- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie
- în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă
care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului
- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimbă lenjeria dacă este murdară
- se asigură o poziţie comodă în pat
- se supraveghează pacientul
267
DE ŞTIUT:
pentru evidenţierea venelor
- se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe
faţa anterioară a antebraţului
- se introduce mâna şi antebraţul în apă caldă
- pentru evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face presiune
digitală pe traiectul venei deasupra locului puncţiei (în sensul circulaţiei
venoase)
pentru puncţionarea venelor jugulare, pacientul se aşează în decubit dorsal,
transversal pe pat, cu capul lăsat să atârne
prin puncţia venoasă, se pot fixa pe cale transcutanată catetere din material
plastic – ace Braunulen sau Venflons (cateterul este introdus în lumenul acului
cu care se face puncţia, după puncţionarea venei acul se retrage rămânând numai
cateterul). Se utilizează numai materiale de unică folosinţă.
DE EVITAT:
- puncţionarea venei din lateral
- puncţionarea venei cu acul având bizoul în jos
- manevrarea incorectă a instrumentarului steril
- atingerea produsului recoltat (puncţia creând o legătură directă între mediul
exterior şi sistemul vascular pot intra şi ieşi germeni patogeni)
- flectarea antebraţului pe braţ cu tamponul la plica cotului, deoarece împiedică
închiderea plăgii venoase, favorizând revărsarea sângelui.
268
- neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a
pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai
venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
- puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
- lezarea nervului median în foseta antecubitală
- hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a
venei puncţionate
- reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de
asepsie şi antisepsie
- tromboflebita superficială
Puncţia venei subclaviculare se va face în şanţul delto-pectoral, unde se palpează
prima articulaţie condro-costală, cu pacientul aflat în decubit dorsal, cu capul
rotit spre partea opusă.
Direcţia de pătrundere a acului va fi oblică antero-posterioară, spre medial şi
superior, urmând şanţul subclavicular, sub un unghi de 45º faţă de planul frontal,
exercitând în permanenţă o aspiraţie uşoară asupra pistonului seringii.
Complicaţia cea mai de temut o reprezintă înţeparea domului pleural.
Puncţionarea venei femurale se va face în regiunea femurală (sub nivelul
ligamentului inghinal), la circa 1 cm medial de artera femurală, reperată prin
palpare, cu pacientul aflat în decubit dorsal.
Direcţia de pătrundere a acului va fi oblică în sus sub un unghi de 60-70 de
grade exercitând în permanenţă o aspiraţie uşoară asupra pistonului seringii,
până ce sângele venos pătrunde în seringă.
După puncţie se va exercita o presiune moderată asupra regiunii timp de 1-2
minute pentru a evita formarea unui hematom.
INTRODUCERE
Pregatirea pacientului
269
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il
efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru
respectiva manevra.
Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate si vom castiga
increderea si cooperarea sa.
De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi
punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si
gradului de disconfort pe care probabil il va simti.
De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa
se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se
astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in
sine.
Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie
vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l
supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru
a acorda ingrijirile specifice in orice situatie.
Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de
cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai
mult cu cat unele necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului
de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre
insusi pacient, etc).
Consimtamantul pacientului
270
manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea
procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in
primul rand responsabilitatea medicului.
Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a
inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand
este necesar.
Masuri de protectie:
271
- se şterge cu un tampon uscat prima picătură, a doua picătură se
recoltează cu pipeta sau lama
Pregătirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiuliui :
- la extremitatea lamei se pune o picătură de sânge
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 o cu lama
272
V.N. = 0,42-0,34 %
Interpretarea rezultatelor :
Eritrocite : - 4,5-5,5 mil/mm3 , la bărbaţi
- 4,2-4,8 mil/mm3 , la femei
Reticulocite : 10-15 %
Hemoglobină : - 15 +/- 2 g /100 ml , la bărbat
- 13 +/- 2 g / 100 ml , la femei
Leucocite : 4200-8000 / mm3 din care : - polinucleare neutrofile – nesegmentate
0-5%
- segmentate
45-70%
- eozinofile 1-3 %
- bazofile 0-5 %
- limfocite 20-40 %
- monocite 4-8 %
3
Trombocite : 150000-400000 / mm
VSH : - 1-10 mm/h, 7-15 /2h, la bărbat
- 2-13 mm/h, 12-17 mm/2h, la femei
Constante eritrocitare : - hemoglobină eritrocitară medie (HEM ) =25-33 μg
- concentraţia eritricitară medie a hemoglobinei
( CHEM )= 32-37 %
- valoarea globulară (VG ) = 1
- volum eritrocitar mediu (VEM ) = 83-97 cm3
Pentru examenul “în picătură groasă “ se recoltează sângele sub formă de
picătură groasă, la fiecare extremitate a lamei se pun 2-3 picături cât mai
aproape între ele, cu colţul unei lamei se amestecă picăturile, se continuă
amestecarea până se formează un mic cheag = semnul unei defibrinări complete.
Se foloseşte pentru diagnosticul malariei ( recoltarea se face în cursul accesului
febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare ).
273
C. Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind nemâncat
- se recoltează 5-10 ml sânge simplu pentru a determina ureea, acidul uric,
creatinina, colesterolul, lipide, teste de disproteinemie, bilirubină, fosfatază
alcalină serică, TGO, TGP, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie,
glicemie, ionogramă sanguină, fibrinogen, timp de protrombină ( timpul Quick –
TQ, timpul Howell – TH)
D. Recoltarea sângelui pentru examene serologice
Cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavilor, pentru
diagnosticul unor boli infecţioase ( sifilis, febră tifoidă, tifos exantematic ).
Se recoltează 5-10 ml sânge, după coagulare cheagul se desprinde, iar serul se
decantează într-o eprubetă : - serul hemolizat este roz, iar cel nehemolizat este
gălbui.
Ex : - reactia Weill-Felix pentru diagnosticul tifosului exantematic
- reacţia de precipitare sau flocurare – VDRL, în sifilis
- reacţia de fixare a complementului Bordet – Wassermann, în sifilis
- dozarea antisteptolizinelor = ASLO, în diagnosticul reumatismului
articular acut, scarlatină
- reacţia Waaler-Rose pentru diagnosticul poliartritei reumatoide
- reacţia de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare în diagnosticul unei viroze
- reacţia Widal şi aglutinarea “ Vi “, în diagnosticul febrei tifoide şi
paratifoide.
E. Recoltarea sângelui pentru examenul bacteriologic - hemocultura
Hemocultura reprezintă însămânţarea sângelui pe un mediu de cultură.
Scop : - descoperirea bacteriilor când se suspectează :
a) o septicemie cu stafilococ, meningococ
b) o bacteriemie : febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută
Pregătirea : - materialelor – mănuşi sterile, seringi de 20cm3, ace, tampoane,
două recipiente cu bulion citrat, geloză semilichidă, lampă de spirt, chibrituri,
alcool iodat
- fizică şi psihică a pacientului – se anunţă şi se explică necesitatea
tehnicii
Etape :
- pentru recoltarea sângelui e nevoie de două asistente
Asistenta I – spală, degresează şi dezinfectează regiunea
Asistenta II – îmbracă mănuşile sterile, aseptizează regiunea cu iod
Asistenta I – aplică garoul, apinde lampa de spirt, îmbracă mănuşile sterile şi
serveşte seringa
Asistenta II – efectuează puncţia venoasă şi aspiră 20 ml sânge
Asistenta I – desface garoul
Asistenta II – retrage seringa
274
Asistenta I – aseptizează locul puncţiei, flambează dopul şi gura balonului
Asistenta II – însămânţează 2 ml în eprubeta cu geloză şi 10 ml în bulionul citrat
Asistenta I – flambează din nou gura balonului, dopul şi închide eprubeta
Asistenta II – omogenizează prin mişcări de înclinare şi redresare
- după recoltare se etichetează cu data, ora şi se trimit la laborator şi se pun
la termostat la 37 o C
Observaţii
1) Pentru însămânţarea germenilor anaerobi eprubeta cu geloză semilichidă se
încălzeşte la bain-marie timp de 30 minute.
2) În timpul însămânţării balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează
înclinat.
3) Flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură.
4) Însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui.
5) Hemocultura se efectuează la debutul bolii şi înainte de administrarea
antibioticelor.
La ora actuala cea mai performanta aparatura pentru detectarea
microorganismelor in hemocultura este sistemul Bactec (model nou Bactec 9240
- 9020). Are doua variante: Bactec Standard si Bactec Plus (Becton Dikinson
Instrument Systems, Sparks MD).
Principiul de detectare se bazeaza pe inregistrarea variatiilor de pH si C0 ,
datorate 2 cresterii bacteriilor. Sistemul Bactec inregistreaza aceste variatii
printr-o metoda fluorescenta, folosind un senzor C0 fluorescent. Aceasta metoda
este superioara altora, de exemplu, cea 2 colorimetrica din sistemul BacT/Alert
care foloseste senzor C0 colorimetric. 2 Baloanele de cultura contin un mediu
format din 25 ml caseina din boabe de soia
combinate cu rezina. Aceasta combinatie este de asemenea susperioara altor
sisteme care nu contin rezina, cum este cazul sistemului BacT/Alert. Cantitatea
de sange necesara in lucru este de 5 ml.
Baloanele sunt cercetate si agitate de sistem la fiecare 10 minute. Timpul mediu
de depistare a germenilor a fost de 22,15 ore pentru aerobi si 24, 32 ore pentru
anaerobi. Rata de rezultate fals pozitive a fost de 2,1 % pentru aerobi si 1,8 %
pentru anaerobi. Aceste rezultate au fost obtinute in 1994 de un grup de
cercetatori americani si publicat la Congresul Societatii Americane de
Microbiologie (23 -27 mai 1994).
Rezina este o substanta prezenta in mediile de hemocultura care prin
diferite reactii chimice produce adsorbtia si neutralizarea antibioticului care a
fost administrat pacientului inainte de efectuarea hemoculturii.
Sistemul Bactec mai detine un mare avantaj: descoperirea unui mediu nou
pediatric (Bactec Peds Plus) , care permite utilizarea unor cantitati mult mai mici
de sange, de 0,1 - 0,5 ml (fata de 5 ml si peste, in sistemul de tip adult).
Dezvoltarea acestor medii pediatrice se afla astazi in plin progres.
Recoltarea urinei
275
Scop : explorator – dă informaţii despre starea funcţională a rinichilor şi a
întregului organism.
Pregătirea : - materialelor – ploscă sau urinar, muşama, aleză, eprubete sterile
sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut
- fizică şi psihică a pacientului – se protejează patul cu muşama şi
aleză, se face toaleta organelor genitale
Execuţie :
a) recoltarea urinei pentru examen sumar – din urina obţinută se trimit 100-150
ml urină la laborator
b) recoltarea urinei pentru urocultură
- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
- urina se recoltează dimineaţa ( concentraţie mare de germeni ), înainte de
începerea tratamentului cu antibiotice
- prima cantitate de urină emisă se elimină la toaletă, apoi fără să se întrerupă
jetul urinar se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubetă sterilă
- eprubeta se astupă repede cu dopul
- se transportă la laborator
c) recoltarea urinei prin sondaj vezical
- se utilizează când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă
- se utilizează sonde ( catetere )
- se face toaleta organelor genitale
- în caz de sondă permanentă nu se recoltează urina din punga colectoare,
ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după dezinfectarea ei
d) recoltarea urinei prin puncţie vezicală
- când nu se poate face sondaj vezical sau nu se poate recolta urina la
jumătatea micţiunii
Dacă se face examen biochimic din urina emisă în 24 de ore se instruieşte
pacientul în legătură cu modul de recoltare, se omogenizează întreaga cantitate
şi se trimite un eşantion la laborator precizând volumul din 24 de ore.
Recoltarea scaunului
Scaunul este constituit din resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecaţiei.
Scop : explorator – depistarea de germeni patogeni
- depistarea unor purtători sănătoşi de germeni
- depistarea unor tulburări in digestia alimentelor
Materiile fecale pot fi examinate din punct de vedere :
1) bacteriologic – pentru depistarea unor boli infectocontagioase ( bacil tific,
dizente-ric, enterobacterii )
2) biochimic – pentru descoperirea unor tulburări în secreţia fermenţilor
digestivi, prezenţa microscopică a sângelui
3) parazitologic – pentru depistarea ouălelor de paraziţi
Pregătirea : - materialelor – muşama, aleză, tampoane sterilizate, tavă medicală,
tub de recoltare, materiale pentru toaleta perineală
276
- fizică şi psihică a pacientului – seara se administrează un purgativ
salin ( sulfat de magneziu 20-30g ), se face toaleta regiunii perineale
Execuţie :
a) recoltarea din scaun spontan sau provocat
- spălare pe mâini
- se protejează patul cu muşama şi aleză
- se aşează bazinetul sub pacient
- se recoltează cu lingura recipientului câteva fragmente din câteva părţi
ale scaunului ( mucus, puroi )
b) recoltare directă din rect
- pacientul se pune în decubit lateral stâng cu membrul inferior drept
întins, iar cel stâng în flexie
- se îndepărtează fesele şi se introduce tamponul steril prin mişcări de
rotaţie în rect
- se şterge mucoasa rectală, iar tamponul se introduce în eprubeta sterilă
c) recoltarea la copil
- se aspiră cu o seringă conţinutul sondei Nelaton, conţinutul sondei se
goleşte prin insuflare într-o eprubetă sterilă
d) recoltarea pentru ouă de paraziţi
- se face prin raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal, în special
pentru oxiuri
- se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme
- bagheta se introduce într-o eprubetă
Observaţii
1) La copii în afară de raclarea pielii din regiunea anală se recomandă şi
recoltarea mucusului nazal şi a depozitului de sub unghii.
2) Pentru punerea în evidenţă a virusurilor se adaugă peste materiile fecale
câteva picături dintr-o soluţie de penicilină ( 200000 UI/10ml apă distilată ) şi
steptomicină 1g/10ml apă distilată.
3) Se fac 3 zile consecutiv coproculturi pentru evidenţierea germenilor patogeni
intestinali.
Recoltarea sputei
Sputa reprezintă totalitatea secreţiilor ce se elimină din căile respiratorii prin
tuse. Scop :
Explorator
- pentru examinari macroscopice, cifolagice, bacteriologice, parazitologice, in
vederea stabilirii diagnosticului.
Materiale
- sterile
cutie Petri, pahar conic
scuipatoare speciala (sterilizata fara substanxa dezinfectanta)
277
- nesterile
pahar cu apa
servetele sau batiste de unica intrebuintare
Pacient
- psihic
se anunla si i se explica necesitatea executarii examinarii
se instruieste sa nu inghita sputa
sa nu o imprastie
sa expectoreze numai in vasul dat
sa nu introduca in vas si saliva
Execuţie :
- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura şi faringele
- i se ofera vasul de colectare in functie de examenul cerut
- se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse
- se colecteaza sputa matinaia sau adunata din 24 h.
b) Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian
- se umezeste tamponul de vata cu apa distilata sterila
- se apasa limba cu spatula
- se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca
- sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata care se introduce imediat in
eprubeta sterile
- frotiul laringian se recolteaza de medic patrunzand cu tamponul in laringe sub
control laringoscopic
c) Recoltarea sputei prin spălătură gastrică
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), in stomac, dimineata, pe nemancate
- se introduc prin sonda 200 ml apa distilata, bicarbonatata calduta, care este
evacuata imediat sau extrasa cu saringa lichidul recoltat se trimite imediat ia
laborator deoarece germenii cauta si pot fi distrusi daca stau mai mult timp in
contact cu mediul acid al sucului gastric
- daca recoltarea se face pentru insamantare si lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obtinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na.
d) Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
- se utilizeaza la pacienIii cu TBC cavitara, care nu expectoreaza
- se pun in evidenta baciii incapsulali in submucoasa, care nu apar in mod
obisnuit in sputa
- se introducin recipientui de aerosoii 5 ml ser fizioiogic sau 4 ml solutie
teofilina 3% cu un ml solutie de stricnina 1‰
- pacientul inhaleaza de cateva ori prin inspiratii adanci repetate; urmate de
expiratii scurte
- se face o scurta pauza de 4-5 sec. si se repeta pana la aerosolizarea intregii
cantitaiii de lichid
278
- dupa aspiratii, pacientul incepe sa tuseasca chiar daca nu a tusit niciodata sputa
expectorata se recolteaza intr-un vas sterii, recoitarea se repeta ziihic, in
urmatoarele 4 zile, in vase separate.
Pregătirea produselor pentru laborator
- se acopera recipientele
- se eticheteaza
- se trimit la laborator
Observaţii
1) Timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore.
2) În timpul recoltării se evită atingerea dinţilor şi îmbibarea tamponului cu
salivă.
279
- capatul liber al tubului taiat oblic se introduce in una din fosele nazale si se
injecteaza soluţia de spalatura
- pacientul apleaca imediat capul inainte si lasa sa se scurga lichidul intr-o cutie
Petri sterila
- se trece imediat lichidul in eprubete etichetate si se trimite la laborator
- daca se intarzie trimiterea la laborator; atunci produsul va fi asezat la gheata
- se face cu tamponul sub control vizual – otoscop din conductul auditiv extern
- flora normala a pavilionului urechii si a conductului auditiv extern este
reprezentata de bacteriile care se gasesc pe piele
- in etiologia otitei medii acute se intilnesc stafilococi, streptococi, haemophilus
- la nou nascuti si copii se intilnesc e. coli, klepsielle, stafilococ, pseudomonas
- Avantaje
o Utilizarea acestei metode de prelevare asigura
Confortul pacientului
Calitatea probei de singe
Securitatea personalului medical
- Pregatire
o Materiale
Holder – un tub de material plastic care prezinta la partea
superioara amboul la care se ataseaza acul de punctie prin
infiletare, iar la partea inferioara doua aripi
Acul de punctie protejat de carcasa bicolora
Tuburi de vacuumtainer cu dopuri de diferite culori
conventionale
Mov – hemograma, simul set, imunofenotipare –
contine EDTA se agita dupa recoltare
Roz sau negru – VSH – contine citrat de sodiu 3.8 %
se agita dupa recoltare
Albastru – pentru coagulograma, fibrinogen - contine
citrat de sodiu 3.8 %, se agita dupa recoltare
281
Rosu – biochimie – cu sau fara accelerator de
coagulare
Verde – citogenetic, cariotip – contine heparina se
agita dupa recoltare
Materiale necesare pentru efectuarea punctiei
o Pacient
Psihica
Se anunta si se explica necesitatea si inofensivitatea
tehnicii
Fizica
Recoltarea se face dimineata pe nemincate
Se aseaza pacientul in d.d., confortabil cu membrul
superior in abductie, extensie si supinatie
- Executie
o Asistenta
Se spala pe miini cu apa si sapun
Imbraca manusi
Verifica banda de siguranta a acului
Indeparteaza carcasa de culoare alba a acului prin miscari de
rasucire
282
Alege locul punctiei si il aseptizeaza
283
Se introduce tubul urmator
Se retrage acul din vene si se face o compresiune
asupra locului punctiei timp de 3-5 minute fara a flecta
antebratul peste brat
- Pregatirea probelor pentru laborator
o Se eticheteaza tuburile
o Se trimit la laborator
- Reorganizare
o Acele utilizate se arunca in containerul destinat
o Se face curatenie
- Cind se recolteaza mai multe probe de la acelasi pacient umplerea
tuburilor se face in urmatoarea ordine
- Nu se pune niciodata capacul acului la un ac utilizat
- In cazul in care holterul e contaminat se arunca
Materiale necesare:
manusi
glucometru portabil
paduri alcoolizate
comprese tifon
bandaj adeziv
284
Pregatirea echipamentului:
Recoltarea:
285
daca pacientul va trebui sa foloseasca acasa glucometrul si sa isi recolteze
singur trebuie invatat sa o faca corect cel mai indicat fiind sa I se ofere si
un ghid scris de folosire a glucometrului.De asemenea va trebui sa stie
care sunt valorile glicemice anormale pentru care va trebui sa vina la
spital.
286
la 2-3 ore de la administrarea de glucoza, nivelul acesteia nu a revenit la normal,
se confirma suspiciunea de diabet.
Testul Allen:
Materiale necesare:
Pregatirea materialelor:
Recoltarea
288
se va verifica seringa san nu aiba bule de aer ( daca are, se vor scoate cu
grija)
se va atasa la proba de sange cererea de analize completata corect si va fi
trimisa la laborator intr-un recipient cu gheata
se va atasa un bandaj adeziv dupa oprirea sangerarii
se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista
eventualele tulburari de circulatie ca: paloare, durere, toropeala,
furnicaturi, hematom, sangerare la locul punctionarii.
daca pacientul primeste oxigen se va astepta cel putin 15 minute de cand
incepe sa-l primeasca pana la recoltare
nu se va intrerupe administrarea de oxigen in timpul recoltarii decat daca
se indica acest lucru in mod special. Daca nu se opreste administrarea de
oxigen, se va specifica pe formularul de analize cantitatea si tipul de
oxigenoterapie pe care il primeste pacientul
daca pacientul nu este sub oxigenoterapie se va specifica si acest lucru pe
formularul de cerere analize
daca pacientul tocmai a fost pus pe ventilator se va astepta 20 min pana la
recoltare
pe formularul de cerere analize pentru laborator se vor mai specifica:
temperatura pacientului, cel mai recent nivel al Hb, rata respiratorie, iar
daca pacientul este ventilat se vor specifica in plus: fractiunea de oxigen
inspirat , frecventa ventilatorie
nu se vor face mai mult de 2 incercari de punctionare in acelasi loc,
deoarece se pot produce lezari ale arterei si ale nervului radial
Complicatii:
atingerea periostului ce poate provoca o durere considerabila pacientului
perforarea arterei traversand cu acul si celalalt perete ( se va retrage putin
acul pana cand sangele apare in seringa)
aparitia spasmului arterial (se va schimba acul cu unul mai mic si se va
incerca din nou)
RECOLTAREA URINII:
Materiale necesare:
289
Pentru proba de urina nesterila :
lighean
apa si sapun
prosop
manusi
recipient gradat
3 comprese sterile
solutie antiseptica
recipient steril cu capac
etichete
plosca sau urinar daca este necesar
formular cerere analiza pentru laborator
recipient pentru transportul analizelor la laborator
manusi
paduri antiseptice
seringa de 10 ml
ac 21G ori 22G
clema pentru pensarea tubului
recipient steril cu capac
etichete
formular cerere analiza pentru laborator
recipient pentru transportul analizei la laborator
290
asigurarea intimitatii
i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa urineze intr-o
plosca/urinar;celui care nu este imobilizat i se va explica faptul ca va
trebui sa mearga la toaleta pentru a urina
se pun manusile
din plosca sau urinar se pun cel putin 120 ml urina in recipientul pentru
recoltat si se insurubeaza capacul; daca diureza pacientului trebuie
monitorizata, restul de urina se va masura cu ajutorul recipientului gradat
daca accidental se pierde urina pe peretii exteriori ai recipientului se va
spala si usca
se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si ora recoltarii si se
va trimite imediat la laborator insotit de formularul de cerere a analizei
intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele finale ale
probei
se vor spala plosca/urinarul si recipientul gradat fiind inlaturate de la patul
pacientului
pacientii care nu sunt imobilizati vor merge la toaleta si vor urina in
plosca sau urinar dupa care se va proceda la fel ca mai sus
291
pune in dreptul jetului urinar si se recolteaza circa 30-50 ml,indepartandu-
se apoi din calea jetului urinar
se pun manusile
se ia recipientul de la pacient si se insemneaza capacul; se va evita sa se
atinga marginile interioare ale recipientului sau capacul pe interior
daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai recipientului se va
spala si usca
pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
se va eticheta recipientul cu numele pacientului, testul efectuat, tipul de
proba
daca se va cere urocultura, trebuie mentionat daca pacientul este sub
antibioterapie si ce antibiotic i se administreaza
se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba se va
trimite la laborator imediat
pentru pacientii imobilizati la pat tehnica recoltarii este aceeasi, dar se va
folosi plosca/urinarul pentru a putea urina la pat
292
se face numai in caz de vezic plina, cind nu se poate recolta urina la
jumatatea mictiunii sau prin sondaj vezical
se executa punctia urinara
se repartizeaza urina recoltata in recipiente in functie de scop
TOTALUL DE URINA :
Materiale necesare :
Recoltarea :
294
pacientul va fi invatat sa evite cafeaua , ceaiul sau alte substante pe
parcursul recoltarii, cu exceptia recomandarilor medicului, pentru a nu fi
alterate rezultatele
daca pacientul are sonda urinara, se va mentine punga urinara pe toata
peroada recoltarii intr-un recipient cu gheta pus sub patul bolnavului
daca accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie sa fie reluata
integral.
Materiale necesare :
recipient de colectare
manusi
benzi pentru masurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice
cartela de referinta cu toate culorile standard
Recoltare :
Materiale necesare :
manusi
recipient de recoltare
benzi specifice pentru masurare ph-ului urinar
cartela standard de citire
Masurare :
296
se va utiliza o proba de urina recoltata in momentul efectuarii testului, nu
cu mult inainte, deoarece o proba stand la temperatura camerei isi
modifica ph-ul .
se va lua in considerare faptul ca de obicei noaptea ph-ul urinii este mai
acid decat ph-ul urinar diurn .
Materiale necesare:
tifon
recipient gradat
urinar sau plosca
formular cerere analize laborator
recipient pentru colectarea calculilor daca sunt eliminati
etichete scrise prin care se reaminteste pacientului ce are de facut
Recoltarea:
daca pacientul este acasa trebuie invatat cum sa-si filtreze si monitorizeze
urina si sa inteleaga importanta efectuarii acestor manevre corect.
calculii pot aparea in diferite culori. Daca se intampla asa, fiecare dintre
ei are impoartanta diagnostica in functie de marime, culoare etc.
se vor retine si trimite la laborator orice reziduuri suspecte care vor
ramane pe tifon, deoarece chiar si cei mai mici calculi pot determina
hematurie si durere.
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
298
- dacă varsă după intervenţii chirurgicale intraabdominale va fi sfătuit să-şi
comprime uşor cu palma plaga operatorie
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa
- i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (aruncă în altă tăviţă).
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge gura pacientului
- se îndepărtează materialele folosite
- se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
- se aeriseşte salonul
- se supraveghează pacientul în continuare
Pregătirea produsului pentru examen de laborator
- se completează buletinul de recoltare
- se trimite produsul la laborator
Reorganizare
Notarea în foaia de observaţie
- se notează aspectul macroscopic, cantitatea
- unele semne însoţitoare sau premergătoare (cefalee, vertij, transpiraţii, emise
fără efort, în jet etc.
299
- sondă Nelaton nr. 16-18, purgativ salin
- eprubete cu medii de cultură
- materiale pentru toaletă perineală
- muşama, aleză, lampă de spirt, chibrituri
- pacient : - psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
- fizic:
o în preziua examenului, seara, se administrează un purgativ salin (sulfat de
magneziu 20-30g)
o îşi goleşte vezica urinară
o se efectuează toaleta regiunii perineale
o se instruieşte pacientul să folosească recipientul steril pentru defecare
Execuţie:
- recoltare din scaun spontan sau provocat
- spălarea mâinilor
- se protejează patul cu muşamaua şi aleza
- se aşează bazinetul sub pacient
- se recoltează cu lingura recipientului câteva fragmente din diferite părţi ale
scaunului (mucus, puroi).
- se introduce lingura în recipient
recoltarea directă din rect
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu membrul inferior drept întins, iar
cel stâng în flexie;
- se îndepărtează fesele şi se introduce tamponul steril, prin mişcări de rotaţie
prin anus în rect;
- se şterge mucoasa rectală
- se îndepărtează tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă după flambarea
gâtului ei
recoltarea la copil
- se face cu sonda Nelaton
- se ataşează la capătul liber al sondei o seringă
- se introduce sonda prin anus pe o distanţă de 10-15 cm
- se aspiră cu seringa
- se îndepărtează sonda şi se goleşte conţinutul prin insuflare într-o eprubetă
sterilă
recoltarea pentru ouă de paraziţi
- se poate face şi prin raclare cu o spatulă de os sau cu o baghetă de lemn plată şi
bine lustruită, înmuiată în glicerină cu apă în părţi egale
- metoda constă în raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal în special pentru
oxiuri, care se depun în această regiune
- raclarea se face le 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme
- după raclare bagheta va fi introdusă într-o eprubetă curată şi se trimite imediat
la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
300
- se efectuează toaleta în regiunea anală
- se îmbracă pacientul şi se aşează comod
- se aeriseşte camera
Reorganizare:
- se îndepărtează materialele folosite
- se curăţă riguros şi se pregătesc pentru sterilizare
Notarea în foaia de observaţie
DE ŞTIUT:
- la copii, în afară de raclarea pielii din regiunea anală, se recomandă şi
recoltarea mucosului nazal şi a depozitului de sub unghii;
- depozitul de sub unghii se recoltează înmuind toată marginea unghiei cu o
soluţie de hidrat de Na sau K, 0,5 – 1%, după care se curăţă capătul proximal al
unghiei, marginile şi spaţiul de sub unghie cu un tampon de vată şi o pensă;
- materialul recoltat se introduce într-un flacon cu soluţie de hidrat de Na 1%, se
astupă, se agită bine şi se trimite la laborator
- pentru punerea în evidenţă a virusurilor se adaugă peste materiile fecale câteva
picături dintr-o soluţie de penicilină 200 000 ui/10 ml apă distilată şi aceeaşi
cantitate dintr-o soluţie streptomicină 1 g/10 ml distilată (previne distrugerea
virusului de către flora microbiană)
- în acelaşi scop, în cazul recoltării cu tampon, în soluţia nutritivă (Hanks) se
adaugă 100 ui penicilină şi 25 mg streptomicină înainte de efectuarea recoltării
- pentru punerea în evidenţă a agenţilor patogeni intestinali se fac coproculturi
timp de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 – 1 ml;
- probele se trimit fără întârziere la laborator (germenii sensibili mor repede).
301
se spala mainile bine
302
Aceste analize sunt foarte importante deoarece sangerarile oculte sunt in
cantitati foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetandu-se, pot duce la
anemii severe.
Materiale necesare:
manusi
recipient colector de sticla
apasator de limba sau orice alt instrument specific de recoltare pe care il
are laboratorul
substanta specifica sau hartie imbibata cu substanta ( din kitul de testare)
Recoltare:
Materiale necesare :
Recoltare:
304
se explica pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne
asigura de cooperarea sa
se obtine consimtamantul scris al pacientului
se informeaza pacientul ca poate avea dureri de cap dupa punctie, dar
daca va coopera si urma indicatiile intocmai, efectele vor mult diminuate
se vor evita sedativele si analgezicele inaintea punctiei lombare, in special
la pacientii diagnosticati cu tulburari de sistem nervos central, deoarece
pot masca simpome importante
se asigura intimitatea pacientului in timpul interventiei
se spala mainile bine
se aseaza materialele pe masuta de lucru avand grija sa nu se contamineze
materialele sterile cand se desfac
se asigura luminozitate si se ajusteaza inaltimea patului pacientului pentru
a fii la indemana medicului
se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat mai
nemiscat pentru a minimaliza disconfortul si eventualele traume (
pacientul este culcat pe pat , in decubit lateral , cat mai aproape de
marginea patului. Barbia trebuie sa fie in piept si genunchii stransi si
pozitionati pe abdomen. Astfel spatele pacientului va fi curbat, la
marginea patului. Aceasta poztie este cea mai indicate pentru punctia
lombara)
pentru a ajuta pacientul sa-si mentina pozitia adecvata ne plasam o mana
la ceafa si una in spatele genunchilor pacientului si tragem cu balndete
inspre interior. In timpul introducerii acului pacientul trebuie tinut cu
fermitate in aceasta pozitie pentru a evita accidente nedorite
medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori cu 3
comprese diferite.Apoi va aseza campul steril cu deschizatura pe locul
punctionarii
pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere locala. I
se va cere sa anunte orice durere persistenta deoarece aceasta poate fi
datorata iritatiei unei radacini nervoase necesitand repozitionarea acului
dupa ce medicul introduce acul, se vor face procedurile indicate (injectare
de substanta de contrast, anestezice, citirea presiunii intracraniene prin
atasarea manometrului, recoltare de LCR in eprubetele sterile)
dupa recoltarea probelor si scoaterea acului se sterge locul punctionarii cu
un dezinfectant si se aplica un pansament
se completeaza formularele de laborator, se eticheteaza corect erubetele si
se trimit imediat la laborator.
305
pacientul va trebui sa stea culcat in pat intre 8-12 ore dupa efectuarea
punctiei
probele de LCR recoltate trebuie trimise imediat la laborator deoarece nu
pot fi refrigerate si trimise mai tarziu
complicatiile pot fi diverse pornind de la durerea de cap, care este cea mai
comuna, pana la hernierea de amigdale cerebeloase sau compresie
medulara
alte reactii adverse pot fi la anestezic, abcese epidurale sau subdurale,
sangerare in canalul spinal
durere locala, edem sau hematom la locul punctionarii, dificultate
tranzitorie de mictionare, febra
desi hernierea amigdalelor cerebeloase se intampla foarte rar, se practica
ca preventie CT-ul cerebral inainte de punctia lombara. Astfel, daca
tomografia craniana va evidential un process expansiv intracranian, se
indica temporizarea punctiei lombare
punctia lombara este, de asemenea, este foarta utila in diagnosticarea
meningitei
se fac examinari
o citologice – masurarea elementelor celulare
o bacteriologice – BK, alti germeni
o serologice – sifilisul SNC
o biochimice
- secretia vaginala
reprezinta un transudata al mucoasei vaginale
o contine celule epiteliale de descuamatie si germeni a caror varietate
este in functie de diferiti factori si de continutul de glicogen
o glicogenul favorizeaza ca flora microbiana sa fie reprezentata de
germeni din grupul Lactobacillus
o prezenta glicogenului , a acidului lactic si lactobacilusul dau
secretiei vaginale un pH acid cu rol de aparare impotriva infectiilor
o perturbarea acestei prezente determina aparitia inflamatiilor
o examenul bacteriologic al secretiei este dificil si fidelitatea
rezultatelor este conditionata de prelevare, transport, examinare,
interpretare
o prelevarea se face in primele zile dupa ciclul menstrual
- pregatire
- materiale
de protectie
o manusi sterile de cauciuc
sterile
306
o specule vaginale
Specul vaginal
o ansa de platina
o pipete Pasteur
o eprubete
o lama de sticla
nesterile
o lampa de spirt
o creion dermatograf
- pacient
psihic
o se anunta si i se explica necesitatea efectuarii examinarii
fizic
o cu 2 zile inainte de recoltare se recomanda repaus terapeutic si
sexual
o se aseaza pacienta in pozitie ginecologica pe masa ginecologica
o se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa sterila
calduta fara solutii dezinfectante sau sapun
- executie
- asistenta se spala pe miini
- imbraca manusile sterile
- indeparteaza labile mari si mici
- recolteaza cu ansa sau cu tamponul fixat in porttampon din urmatoarele
locuri de electie
orificiul glandelor Bartolin
orificiul colului uterin
meatul urinar
- recoltarea se face cu valve si specule sterile evitind atingerea vulvei sau
a peretilor vaginului
- se efectueaza cite 2 frotiuri pentru fiecare produs recoltat pentru examen
citologic iar pentru examenul bacteriologic se recolteaza cu ansa din eprubeta
sterila
307
- la fetite se recolteaza cu ansa iar in caz de suspiciune de difterie vulvara
se preleveaza 3 tampoane - vaginal, nazal, faringian
- interpretarea examenului
la examenul microscopic apar 4 imagini
o tipul I – epitelii si lactobacili – secretie normala
o tipul II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram negativi sau leucocite
o tipul III – epitelii, foarte rari lactobacili, foarte frecventi bacili gram
negativi, coci gram pozitivi si negativi, frecvente leucocite
o tipul IV – rare epitelii, lactobacili absenti, foarte frecvente
leucocite, foarte abundenta flora mixta, trichomonas prezent
- timpul admis de la recoltare pina la examinare este de 1-2 ore
- pentru gonococ insamintarea se face imediat – lamele se fixeaza la cald sau cu
alcool 90 grade
- examenul bacteriologic al secretiei vaginale se face intre lamasi lamela,
colorate gram negativ si albastru de metilen
- prezenta leucocitelor este certitudinea unui proces infectios, in timp ce o flora
bogata dar fara leucocite poate coexista cu o mucoasa vaginala normala
- intre cele patru tiluri mai pot fi si situatii intermediare
TESTUL PAPANICOLAU :
Materiale necesare :
Recoltare:
308
confirmarea identitatii pacientei
se explica procedura pacientei
se spala mainile
se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale pentru a
usura efectuarea examinarii si recoltarii
se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de recoltare
se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau in jos
este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze pe masa
ginecologica
se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
se inlatura halatul din zona genitala
se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi lubrefinate
pentru acesta pentru a nu interfera cu rezulatul testului. Se poate uda
speculul cu apa calda pentru a usura insertia.
se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni tresarirea
si incordarea musculaturii
se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul
introducerii speculului.
dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea cervixului
si apoi blocat pentru inceperea recoltarii
se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare recoltarii
celulelor din diferitele zone. Dupa fiecare recoltare, se vor lua
aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla peste care se va
pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii celulelor
lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din care s-
au recoltat celulele. La un test complet, medicul va recolta celule din zona
cervicala, endocervicala si a polului vaginal.
dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand ranirea
peretilor vaginali
este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data
ultimei menstruatii, apoi se trimit probele la laborator
Materiale necesare:
309
manusi sterile, camp steril
paduri cu alcool, betadina
pensa sterile
tampoane sterile
seringa de 10 ml
ac steril
tub steril pentru cultura cu mediu de transport
etichete
tub de cultura pentru germeni anaerobi (contine dioxid de carbon)
comprese sterile pentru repansarea plagii
formulare cerere analize laborator
Recoltare:
310
Recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colectii
Materiale necesare:
manusi
apa si sapun
prosop
aplicator steril cu capat din tampon de bumbac
solutie normal salina
tub steril de cultura cu mediu de transport
etichete
formular cerere analize laborator
Recoltare:
311
PUNCTIILE
- Definitie
o Reprezinta operatia prin care se patrunde intr-un vas, intr=o
cavitate naturala, intr-un organ sau orice tesut al organismului cu
ajutorul unui ac sau al unui trocar
o Se executa urmatoarele punctii
Venoasa
Arteriala
Pleurala
Abdominala
Pericardica
Articulara
Rahidiana
Osoasa
A vezicii urinare
A fundului de sac douglas
Bioptica
A unor colectii purulente
- Scop
o Explorator
Se stabileste prezenta sau absenta lichidului dintr-o cavitate
Se recolteaza lichidul din cavitate in vederea examinarii
pentru a stabilii natura , cantitatea si caracteristicile acestuia
o Terapeutic
Evacuarea lichidului abundent din cavitate – evacuatorie
Administrare de medicamente , lichide, aer sau alte solutii in
scop de tratament
- pregatirea punctiei
o pacient
pregatire psihica – informare, incurajare si asigurarea
confortului
pregatire fizica – asigurarea pozitiei corespunzatoare
o materiale
materiale generale si specifice
pentru dezinfectia miinilor si protectia miinilor
apa curenta
sapun
alcool medicinal
manusi de cauciuc sterile sau nu
pentru dezinfectia si protectia cimpului cutanat
apa
sapun
312
aparat de ras
alcool iodat
tinctura de iod
alcool medicinal
pense
porttampon
cimpuri sterile
pentru anestezia locala
instrumente specifice punctiei
ace
trocare
vase colectoare
eprubete
vase gradate
lame de microscop
sticla de ceasornic
materiale pentru pansarea locului punctiei
tampoane
comprese sterile
leucoplast
materiale pentru colectarea deseurilor
tavita renala
galeti
- executarea punctiei
o punctia venoasa se executa de asistenta
o celelalte punctii de medic
o asistenta
protejeaza patul
asigura pozitia corespunzatoare
pregateste cimpul cutanat prin dezinfectie
supravegheaza pacientul in timpul punctiei
serveste medicul cu materialele si instrumentele necesare
ingrijeste locul punctiei
- ingrijiri ulterioare
o pacient instalat comod in pat
o supravegheat
o suplinit pentru satisfacerea nevoilor
- pregatirea produsului recoltat
o se eticheteaza
o se completeaza formularele necesare
o se masoara cantitatea
- reorganizarea
313
o materialele refolosibile se dezinfecteaza, se spala, se pregatesc
pentru o noua sterilizare
o deseurile se indeparteaza
- notarea punctiei
o se face in foaia de observatie
o se mentioneaza cantitatea de lichid evacuat, aspectul, punctia alba
cind nu se obtine lichid, accidentele si incidentele produse in timpul
punctiei
- acele si seringile de unica folosinta se verifica inainte de folosire –
integritatea ambalajului, data expirarii valabilitatii sterilizarii
- compresele, tampoanele se pregatesc in casolete
- se evita atingerea produsului evacuat din cavitate pentru a preveni
imbolnavirile profesionale
Clasificarea puncţiilor
a) după localizarea colecţiei lichidiene care va fi puncţionată:
- superficială – în cazul seroamelor, hematoamelor, abceselor sau chistelor
situate
superficial
- profundă
b) după modul de evacuare a lichidului
- simplă – evacuarea lichidului se face spontan
- prin aspiraţie – utilizează pentru evacuare o sursă de aspiraţie
c) după scopul urmărit prin puncţie
- exploratorie (diagnostică) – urmăreşte cunoaşterea naturii şi compoziţiei
lichidului evacuat prin examen macroscopic, completat cu examinare
biochimică,
citologică, bacteriologică
- evacuatorie – urmăreşte golirea cavităţii respective de întreaga cantitate de
lichid
- terapeutică – urmăreşte introducerea în cavitate a unor medicamente sau
decomprimarea unor organe
Principiile generale care trebuie respectate atunci când se doreşte efectuarea unei
puncţii sunt următoarele:
1. obligativitatea cunoaşterii perfecte a anatomiei regiunii unde se va efectua
puncţia, precum şi a tehnicii de efectuare.
2. pregătirea pacientului pentru puncţie (pregătire psihologică, sedative) în
vederea
diminuării anxietăţii acestuia.
3. asepsia materialelor şi instrumentelor folosite la efectuarea puncţiei, precum
şi
respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie pe tot parcursul manoperei.
4. toaleta prealabilă cu antiseptice a regiunii corporale unde se va practica
puncţia.
314
5. anestezia locului de puncţie în vederea liniştirii pacientului şi pentru a
împiedica
declanşarea unor reflexe vegetative inhibitorii generatoare de incidente sau
accidente (lipotimii, sincope etc.).
6. evacuarea lentă a lichidului (sau în mai multe etape) pentru a preîntâmpina
hemoragiile “ex vacuo” (prin decompresiune bruscă).
7. evitarea apariţiei unor complicaţii: lezarea unor structuri anatomice,
fistulizarea,
diseminarea unei infecţii, şocul anafilactic etc.
Materialele necesare pentru efectuarea unei puncţii sunt reprezentate de:
1. substanţe antiseptice pentru tegumente – alcool sanitar, betadină, tinctură de
iod etc.
2. substanţe anestezice pentru anestezia locală (sub formă de soluţii) – xilină,
novocaină etc.
3. ace de puncţie sau trocare (formate dintr-o canulă metalică şi un mandren)
4. instrumente de aspiraţie – seringi, aspiratoare
5. recipiente pentru recoltarea lichidului evacuat – plăci Petri, medii de cultură,
eprubete etc.
6. pansamente
În cadrul acestui capitol vor fi prezentate cele mai frecvent întâlnite tipuri de
puncţii în
practica medicală şi anume puncţia venoasă, puncţia pleurală, puncţia
peritoneală,
puncţia fundului de sac Douglas, puncţia vezicii urinare şi cistostomia, puncţia
rahidiană, puncţia pericardică, precum şi câteva tipuri particulare de puncţie:
puncţia cu ac fin pentru examen citologic, puncţia ecoghidată şi cea ghidată
computertomografic.
Punctia arteriala
- definitie
o crearea unei cai de acces intr-o artera prin intermediul unui ac de
puncţie
- scop
o explorator
recoltarea singelui pentru analiza gazelor sanguine
introducerea substantelor de contrast pentru examenul
radiologic al arterelor - arteriografie
o terapeutic
injectarea medicamentelor cu actiune vasodilatatoare
- indicatii
o arteriopatii cu scop de diagnostic si tratament
- contraindicatii
315
o tendinta crescuta la hemoragii, infectii
- locul punctiei
o artera
femurala
cubitala
- pregatirea punctiei
o materiale
de protectie
pentru creearea cimpului cutanat si dezinfectie
instrumentar si materiale sterile
ace de marimi diferite
316
seringi heparinizate pentru examenul gazelor sanguine
manusi
pense
comprese
tampoane
cimp chirurgical
seringi pentru injectarea substantelor de contrast si
anestezie
medicamente
solutii anestezice
sunbstante de contract
alte materiale
eprubete
saculet de nisip
tavite renale
o pacient
pregatire psihica
se informeaza cu privire la scopul punctiei, pozitia in
care va sta in timpul si dupa punctie
pregatire fizica
pentru punctia arterei femurale - va sta in decubit
dorsal pe un plan tare cu coapsa in extensie
pentru punctia arterei radiale – va sta in decubit dorsal
cu mina intinsa , hiperextensia articulatiei pumnului
sprijinir pe un saculet cu nisip
pentru regiunea punctionata se aseaza musama si aleza
- executia punctiei
o se face de catre medic, ajutat de asistenta
Medicul Asistenta
Isi spala si dezinfecteaza miinile Isi spala si dezinfecteaza miinile
Alege locul punctiei Dezinfecteaza locul punctiei
Prepara seringa cu mediacatie anestezica
Face anestezia locala
Serveste manusile sterile
Imbraca manusile Dezinfecteaza din nou locul punctiei
Serveste cimpul steril
Acopera locul punctiei cu cimpul steril Prepara seringa cu acul de punctie si le serveste in mod
aseptic
Executa punctia Asistenta mentine pacientul in pozitia data, il
supravegheaza
Retage acul de punctie Aplica tampon compresiv pe care il tine cu pensa port
tampon 5 minute
Aplica pansament uscat pe care il comprima cu un
saculet cu nisip 1-5 kg in functie de artera
317
- ingrijirea ulterioara
o ramine la pat, in repaus 1-6 ore in functie de artera punctionata
o se controleaza locul punctiei si aspectul pansamentului
roseata
hemoragie
hematom
o se masoara functiile vitale
o se apreciaza culoarea si temperatura locala a tegumentelor
- pregatirea singelui pentru examenul de laborator
o pentru analiza gazelor sanguine produsul va fi ferit de contactul cu
aerul
o se eticheteaza si se trimite imediat la laborator
o se noteaza in foaia de observatie
- complicatii
o in timpul punctiei
punctionarea altor formatiuni
vase
nervi
tesuturi
hemoragie
injectare periarteriala
o dupa punctie
hemoragii
hematoame cu compresiunea tesuturilor
obstructie vasculara din cauza spasmelor, trombozelor
- de stiut
o prin punctia arteriala se poate introduce un cateter in vederea
efectuarii unor explorari ale parametrilor singelui arterial
- de evitat
o atingerea produsului pentru a preveni imbolnavirea persoanelor
care lucreaza cu singele
318
unor colecţii pleurale refractare la tratamentul medical, a unor pleurezii
purulente, precum şi pentru introducerea unor medicamente în cavitatea
pleurală
Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:
a) pacient cu stare generală foarte alterată
b) infecţii ale peretelui toracic
c) suspiciune de chist hidatic pulmonar (risc de şoc anafilactic)
d) pleurezii închistate paramediastinale sau paravertebrale
Înainte de efectuarea puncţiei, se recomandă o anamneză minuţioasă pentru a
constata dacă pacientul urmează tratament anticoagulant sau are tulburări de
coagulare, dublată de un examen clinic atent pentru depistarea unei afecţiuni
care contraindică puncţia, precum şi de o radioscopie sau radiografie toracică
pentru a vedea dacă nu cumva este vorba de o colecţie închistată.
Materialele necesare sunt simple: antiseptice, seringi de 10-20 ml, ace sau
trocare, anestezic local, eprubete sterile, recipient colector gradat, robinet
bidirecţional (pentru puncţia evacuatorie), pansament steril, mănuşi sterile.
Locul de puncţie este determinat de prezenţa semnelor clinice şi radiologice ale
revărsatului pleural. În cazul colecţiilor libere din cavitatea pleurală, acesta este
reprezentat de spaţiul VI sau VII intercostal pe linia axilară posterioară. Pentru
colecţiile închistate, puncţia se execută în centrul matităţii. Dacă puncţia se
practică pentru pneumotorace sufocant, este indicat ca locul de puncţie să fie
situat în spaţiul II intercostal pe linia medioclaviculară.
Poziţia pacientului este de regulă şezândă (pe un scaun sau la marginea patului),
cu braţul de partea afectată ridicat, cu toracele flectat anterior şi coatele sprijinite
pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor intercostale.
Această poziţie poate fi menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului. În cazul
colecţiilor închistate sau al pacienţilor cu stare generală alterată, manopera poate
fi efectuată şi cu pacientul aflat în decubit lateral. După pregătirea psihologică
prealabilă a pacientului şi administrarea premedicaţiei destinate prevenirii
sincopei vagale, se procedează la puncţia propriu-zisă.
319
Locuri de puncţie si pozitia pacientului în cazul puncţiei pleurale
320
Tehnica puncţiei pleurale.
321
intercostal
- tuse prin iritarea pleurei
- hemoptizie prin pătrunderea acului în plămân
Complicaţiile puncţiei pleurale sunt următoarele:
- pneumotoracele – prin lezarea plămânului sau prin intrarea de aer prin acul de
puncţie în cavitatea pleurală; se rezoarbe spontan sau poate necesita aspiraţie
pleurală continuă
- sincopa vagală cu stop cardiorespirator – datorată reflexelor vagale inhibitorii
declanşate de emoţie sau durere, lipsei anesteziei ori a anesteziei incorect
efectuate; impune iniţierea măsurilor de resuscitare cardio-respiratorie
- edemul pulmonar ex vacuo – datorat unei evacuări prea rapide sau în cantitate
prea mare a lichidului pleural; impune oprirea imediată a evacuării lichidului şi
instituirea tratamentului medicamentos adecvat (oxigenoterapie, tonicardiace,
diuretice)
- contaminarea lichidului pleural cu transformarea într-un empiem pleural –
datorită nerespectării asepsiei; impune drenaj chirurgical şi antibioticoterapie
- lezarea ficatului sau splinei – extrem de rar prin puncţie transdiafragmatică
- hematoame şi seroame parietale – când lichidul este în tensiune şi extravazează
la nivel parietal
- supuraţia parietală
Monitorizarea posttoracocenteză va consta în:
- repaus la pat
- radiografie toracică de control
- monitorizarea funcţiilor vitale, mai ales dacă puncţia a fost dificilă, s-a
modificat starea clinică a pacientului sau puncţia a fost efectuată la un pacient cu
risc de sângerare
- recoltarea unei hemograme şi a unui hematocrit
Pregatirea produsului pentru laborator
- examinarea macroscopica se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul
si cantitatea lichidului extras
- lichidul poate fi
o seros sau serocitrin – este limpede, galben deschis, avind cauze
inflamatorii(tuberculoza), sau avind drept cauza o tulburare
circulatorie (insuficienta cardiaca, cancer pulmonar
o tulbure – lichidul poate fi purulent sau chilos cu aspect albicios
lactescent
o hemoragic sau serohemoragic – este roz sau rosu intens in
hemoragiile pleurale si pleurezia hemoragica
- se masoara cantitatea
- examinarea biochimica consta in reactia Rivalta
o intr-un pahar conic se pun 50 ml apa distilata si o picatura de acid
acetic glacial , se adauga 1-2 picaturi din lichidul de cercetat
322
o reactia este pozitiva cind picatura de lichid se transforma intr-un
nor ca un fum de tigara, ceea ce inseamna ca lichidul pleural este
bogat in albumine fiind de natura inflamatorie purtind numele de
exudat
o reactia este negativa cind picatura de lichid cade in pahar fara sa
produca modificari
o lichidul sarac in albumine are drept cauza tulburarile circulatorii si
poarta numele de transudat
- pentru dozarea cantitatii de albumina pentru examenul citologic si
bacteriologic, eprubetele etichetate se trimit la laborator
De stiut
- aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu 2 seringi de 20 ml,
dar demontarea si adaaptarea lor repetata la locul de punctie traumatizeaza
pacientul si permite patrunderea unei cantitati de aer necontrolabila
- aparatele aspiratoare inlatura neajunsul aspiratiei cu seringa
De evitat
- evacuarea mai mare de 1000- 1200ml
- evacuarea completa a lichidului pleural pentru a impiedica formarea
aderentelor
323
- infecţiile la locul de puncţie
- diatezele hemoragice
Înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi
local; în caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea
antecedentelor permite stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul
respirator şi hemodinamic vor fi monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări
importante de lichid, generatoare de hipovolemie prin deplasare
intercompartimentală a lichidelor organismului.
Testele de hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei ecografii
abdominale pentru localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii, precum şi
evacuarea vezicii urinare şi a colonului.
Materialele necesare: antiseptice, anestezic local, seringi, ace de puncţie, trocar
cu mandren, eprubete sterile, recipient colector, tampoane şi pansamente sterile.
Locul de puncţie: de elecţie este situat la unirea treimii externe cu cea mijlocie
a liniei care uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stângă (linia
Monroe-Richter).
Locurile de punctie
Puncţia la acest nivel evită lezarea vaselor, a colonului sigmoid sau a anselor
intestinale, care fiind mobile “fug din calea acului”. Mai rar, puncţia peritoneală
se poate efectua pe linia mediană la 2-3 cm infraombilical sau la o treime din
distanţa ombilico-simfizară (de preferat în dializa peritoneală), ori
supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de
bazin sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată. În alegerea locului
de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie prin
324
lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor
cavitare aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale
abdomenului.
Puncţia peritoneală.
Poziţia pacientului: în decubit dorsal, uşor înclinat spre partea stângă, cu capul
şi trunchiul uşor ridicate (favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).
Tehnica puncţiei peritoneale:
1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice, eventual izolarea sediului puncţiei
cu câmpuri sterile şi verificarea matităţii prin percuţie
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan, inclusiv
peritoneul parietal)
3. se fixează locul de puncţie prin etalarea tegumentului între indexul şi policele
mâinii stângi
4. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă perpendicular pe planul
pielii; introducerea acului se va face până ce medicul percepe senzaţia de
pătrundere “în gol” (pierderea rezistenţei)
5. aspirarea de lichid cu pistonul seringii în cantitate suficientă pentru efectuarea
examinărilor necesare
6. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
7. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor) cu scopul de a preveni
fistula ascitică
8. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
9. înfăşurarea abdomenului cu un cearşaf
În cazul unei puncţii evacuatorii se foloseşte un trocar; acesta se utilizează ţinut
ferm în mâna dreaptă şi fixat între police şi index şi se introduce atât cât permite
opritorul;scoaterea mandrenului lasă să se scurgă lichidul ascitic aflat sub
presiune pozitivă în cavitatea peritoneală. Trocarul va fi conectat la un tub de
cauciuc sau de material plastic,care să permită evacuarea lichidului şi să dirijeze
lichidul în recipientul colector.
Precauţii:
- evacuarea lichidului se va face lent
- nu se va depăşi cantitatea de 5 l de lichid evacuat la prima puncţie; în caz
contrar
325
se poate produce decomprimarea bruscă a organelor intraabdominale, cu
vasodilataţie în teritoriul splanhnic şi pericol de colaps sau de hemoragie
digestivă
Incidentele şi accidentele puncţiei peritoneale sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi diagnosticul incorect,
poziţia greşită a acului, care a rămas cu vârful în peretele abdominal, alegerea
eronată a locului de puncţie (în afara matităţii)
- oprirea bruscă a jetului de lichid prin obliterarea acului de către o ansă
intestinală, ciucure epiploic sau de false membrane – impune modificarea
poziţiei acului sau reintroducerea mandrenului pentru dezobstrucţia trocarului
Complicaţiile puncţiei peritoneale sunt următoarele:
- hemoragia intraperitoneală sau hemoragia digestivă – prin decompresiune
bruscă; se evită prin evacuare lentă a colecţiei peritoneale
- sincopa vagală – datorat reflexelor vagale inhibitorii declanşate de înţeparea
peritoneului parietal sau durere, lipsei sedării, lipsei anesteziei ori a anesteziei
incorect efectuate; impune iniţierea măsurilor de resuscitare cardio-respiratorie
- lezarea vaselor parietale (epigastrice) cu risc de hematom parietal
- peritonita prin leziunea viscerelor cavitare (anse intestinale, colon, vezica
urinară)
– rară, dar gravă
- lezarea splinei – extrem de rară, în caz de splenomegalie gigantă
- fistula ascitică – cu risc de contaminare a lichidului rămas intraabdominal; se
previne prin suprimarea traiectului de puncţie prin deplasarea laterală a
planurilor anatomice
- supuraţia parietală
Monitorizarea postparacenteză va consta în:
- repaus la pat timp de câteva ore, în decubit dorsal uşor răsturnat spre dreapta
- reluarea examenului obiectiv al abdomenului pentru depistarea unor semne
“mascate” anterior de prezenţa ascitei
- monitorizare hemodinamică şi respiratorie
Pregatirea produsului pentru examinare
- examenul macroscopic consta in masurarea cantitatii de lichid, aprecierea
aspectului, determinarea denstitatii
- reactia rivalta
- examen citologic, bacteriologic, biochimic, eprubetele vor fi etichetate si
trimise la laborator
Notarea punctiei in foaia de observatie
- se noteaza cantitatea de lichid extrasa, data, ora, numele persoanei care a
executat punctia
- se noteaza circumferinta abdominala inainte si dupa evacuarea lichidului
De stiut
- daca scurgerea lichidului se operste brusc se restabileste prin schimbarea
pozitiei pacientului sau se introduce mandrinul bont pentru a indeparta o
326
ansa intestinala sau flocoanele de fibrina care acopera orificiul canulei
trocarului
- viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 min
- la prima paracenteza se evacueaza o cantitate de maximum 4-5 l
- la urmatoarele paracenteze se pot evacua 10 l de lichid ascitic
De evitat
- decomprimarea brusca a cavitatii abdominale
- punctiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stari de hipopreoteinemie
si casectizarea organismului
327
Locul de puncţie în cazul puncţiei vezicii urinare
328
Tehnica cistostomiei a minor -continuare.
Precauţii:
- evacuarea urinii se va face lent pentru a evita hemoragia “ex vacuo”
- antibioprofilaxie cu spectru urinar
Incidentele şi accidentele puncţiei vezicii urinare sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi poziţia greşită a acului, în
caz de perete abdominal gros, hipertrofia detrusorului
- puncţionarea fundului de sac peritoneal prevezical – se evită prin respectarea
locului de puncţie
329
Complicaţiile puncţiei vezicii urinare sunt următoarele:
- hematuria
- hemoragia ex vacuo
- lezarea vaselor parietale cu apariţia unui hematom
- peritonita prin leziune de ansă intestinală aderentă – rară, dar gravă se evită
prin respectarea locului de puncţie
- contaminarea spaţiului Retzius –în caz de urini infectate
- fistula urinară la locul de puncţie al detrusorului
Monitorizarea post puncţie a vezicii urinare va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea diurezei, a aspectului locului de puncţie
- monitorizarea permeabilităţii tubului de cistostomie şi antibioprofilaxie
Pregatirea produsului pentru laborator
- eprubetele cu urina recoltata se eticheteaza si se teimit la laborator
- se determina volumul evacuat
- se masoara densitatea
- se notreaza in foaia de observatie cantitatea, aspectul si densitatea
De stiut
- mandrinul acului se mentine steril pentru a se folosi in caz de nevoie
- in caz de intrerupere a scurgerii urinei se va introduce mandrinul pentru
desfundarea acului
- vezica urinara se goleste incet si incomplet – 500 ml urina
- punctia se poate repeta la nevoie de mai multe ori
De evitat
- comprimarea abdomenului in timpul evacuarii urinei
Puncţia rahidiană
330
Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:
a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de
puncţie
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene
(hematom subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem
papilar la examenul fundului de ochi sau semne neurologice de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligator un examen neurologic,
precum şi examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de
hipertensiune intracraniană.
Se va explica pacientului în ce constă manopera şi i se administrează
premedicaţie
(sedativ).
Materialele necesare sunt: antiseptice, seringi de 2-5 ml, ace lungi şi subţiri
(între 20-25G) cu bizou scurt şi mandren, anestezic local, eprubete sterile,
pansament steril, mănuşi sterile.
Locul de puncţie recomandat este la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4
sau L4-L5. Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care
uneşte cele două creste iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei
interspinoase L4.
331
Manopera poate fi efectuată şi cu pacientul aflat în decubit lateral pe un plan
rigid, cu capul flectat pe piept şi genunchii şi coapsele flectate către torace, cu
planul spatelui perpendicular pe planul patului şi cu o pernă sub cap. Poziţia
corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei. După
pregătirea psihologică prealabilă a pacientului şi administrarea premedicaţiei
destinate prevenirii sincopei vagale, se procedează la puncţia propriu-zisă.
Tehnica puncţiei rahidiene:
1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice în 3 rânduri, precum şi a policelui
stâng al medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
3. pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în
mijlocul spaţiului interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin
ligamentul interspinos, ligamentele galbene şi dura mater, însoţită de retragerea
periodică a mandrenului pentru a verifica poziţia acului; penetrarea ligamentului
galben şi a durei mater conferă medicului senzaţia de diminuare a rezistenţei la
avansarea acului
332
Poziţii ale pacientului pentru puncţia lombară
333
- contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau
peridural
– foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
- hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei
rahidiene la pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament
anticoagulant (prin înţeparea unui vas) şi poate duce la paraplegie
- sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma
efectuării puncţiei la un pacient cu hipertensiune intracraniană
- supuraţia la locul de puncţie
Monitorizarea postpuncţie rahidiană va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea funcţiilor vitale
Pregatirea produsului pentru examinare
- examinare macroscopica se face imediat apreciindu-se culoarea,
aspectul,presiunea lichidului – normal este limpede, clar ca apa de stinca ,
se scurge picatura cu picatura
- in stari patologice poate fi hemoragic, xantocrom, iar viteza de scurgere
poate creste sau scade
- pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic va fi etichetat si
trimis la laborator
De stiut
- mandrinul dupa scoaterea din interiorul acului se mentine steril pentru a
putea fi refolosit daca se intrerupe scurgerea lichidului in timpul recoltarii
cind lichidul este purulent, viscos sau cu sfacele de fibrina
- in cazul evacuarii unei cantitati mari de lichid dupa punctie pacientul se
va pune in pozitie Trendelenburg
- punctia suboccipitala se poate executa si pacientilor ambulatori deoarece
nu necesita postpunctional pozitia de d. d. 24 ore
- dupa citeva picaturi de singe la inceputul punctiei apare lichidul clar, se
schimba eprubeta, la laborator se trimite lichidul clar
De evitat
- evacuarea unei cantitati mari de lichid cefalorahidian
- modificarea pozitiei pacientului in timpul punctiei indreptarea coloanei
vertebrale care determina ruperea acului si traumatizarea substantei
nervoase
- suprainfectarea produsului in timpul pregatirii pentru trimitere la laborator
334
privind mecanismul creşterii presiunii venoase centrale
b) terapeutic – evacuarea lichidului pericardic în următoarele situaţii:
- tamponada cardiacă la pacienţii cu traumatisme toracice
- alte cauze de colecţie pericardică: uremia, infecţiile virale, bacteriene, fungice
sau
TBC, disecţie de aortă, ruptura miocardică consecutivă unui infarct miocardic cu
hemopericard, afecţiunile neoplazice, complicaţii ale cateterismului cardiac sau
ale inserării de pacemaker, mixedemul, postiradiere, după resuscitarea
cardiorespiratori incorect efectuată sau cauze idiopatice
- instilarea de medicamente (corticosteroizi, citostatice) în sacul pericardic
Ca urmare a acumulării de lichid pericardic se produce creşterea marcată a
presiunii intrapericardice cu consecinţe hemodinamice nefavorabile (reducerea
relaxării şi umplerii diastolice a cordului) cu hiperpresiune în circulaţia venoasă
de întoarcere la inimă (clinic validată prin turgescenţa venelor jugulare),
hipotensiune arterială şi estomparea zgomotelor cardiace cu puls paradoxal.
Pericardiocenteza este un act medical cu potenţial letal şi în principiu va fi
efectuată numai dacă există posibilităţi imediate de terapie intensivă, facilităţi de
cateterizare cardiacă şi chirurgie cardiovasculară.
Contraindicaţiile sunt practic absente (dat fiind riscul vital asociat cu
tamponada cardiacă), diateza hemoragică fiind o contraindicaţie relativă.
Materialele necesare sunt: antiseptice, seringi de 20 ml, ace lungi cu bizou
scurt, anestezic local, eprubete sterile, pansament şi câmpuri sterile, mănuşi
sterile, conductor de metal pentru conectarea acului de puncţie la
electrocardiograf, echipament de resuscitare cardiorespiratorie (aparat de
ventilaţie artificială, sursă de oxigen, trusă de intubaţie orotraheală, defibrilator,
seringi cu atropină, xilină, adrenalină).
Locul de puncţie recomandat este punctul Marfan (situat în unghiul format de
apendicele xifoid şi rebordul costal stâng – la 0,5 cm în stânga apendicelui
xifoid şi la 0,5-1 cm inferior de rebordul costal stâng); ca alternative, menţionăm
abordul prin unghiul xifocostal drept, abordul subxifoidian, abordul prin spaţiul
V intercostal stâng la 1-2 cm medial de marginea stângă a ariei matităţii cardiace
(procedeul Curschmann) sau abordul prin spaţiul VII sau VIII intercostal stâng
pe linia scapulară (abord posterior prin procedeul Volkmann).
335
Locul de puncţie în cazul pericardiocentezei
Poziţia pacientului este de regulă decubitul dorsal pe un plan dur (cu toracele
uşor elevat la 30 de grade faţă de planul orizontal). Sunt obligatorii accesul la
venă, monitorizarea ECG şi administrarea de oxigen pe mască pe parcursul
manoperelor.
336
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan) pe circa
4-5 cm în profunzime, cu acul orientat spre fosa supraclaviculară stângă
3. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă orientat în sus şi medial,
aproape în contact cu peretele toracic (sub un unghi de 20-30 grade faţă de
planul frontal în abordul Marfan), menţinând o aspiraţie continuă asupra
pistonului seringii; la momentul pătrunderii în cavitatea pericardică se extrage
lichid sau se percep impulsuri sincrone cu contracţiile cordului. În acest
moment, avansarea acului trebuie oprită şi se plasează un opritor pe tegument.
Prin ac poate fi introdus la nevoie un cateter în scopul drenajului pericardic.
4. monitorizarea ECG continuă permite sesizarea modificărilor determinate de
înţeparea pericardului, a miocardului ventricular sau atrial (denivelare ST, PR,
aritmii, tulburări de conducere atrioventriculare)
5. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
6. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
7. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
Precauţii:
- evacuarea lichidului pericardic se va face lent, sub monitorizare clinică şi ECG
Incidentele şi accidentele puncţiei pericardice sunt reprezentate de:
- lezarea vaselor mamare interne cu apariţia de hematoame
- lezarea unor viscere învecinate (ficat, stomac) cu apariţia semnelor de iritaţie
peritoneală
- pneumotorace – prin înţeparea pleurei stângi; în cazul pericardiocentezei cu
traversarea accidentală a pleurei există riscul de contaminare pleurală dacă avem
de a face cu o colecţie septică pericardică
- injectarea accidentală de aer în cavităţile inimii cu intenţie de injectare în sacul
pericardic
Complicaţiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
- sincopa vagală – cu hipotensiune şi bradicardie; impune aşezarea pacientului în
poziţie Trendelenburg, măsuri de reechilibrare volemică
- tulburări de ritm cardiac – inclusiv fibrilaţia ventriculară, asistolia – prin
puncţionarea epicardului; necesită retragerea acului
- hemopericard – prin leziunea unei artere coronare sau puncţionarea unei
cavităţi a inimii
- leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv
- contaminarea bacteriană a pericardului – necesită evacuarea colecţiei purulente
şi tratament antibiotic
- supuraţia la locul de puncţie
Monitorizarea postpuncţie pericardică va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea funcţiilor vitale şi ECG
De stiut
337
- in timpul punctiei pacientul trebuie sa fie imobilizat pentru a preveni orice
deviere de la pozitia data, fapt ce poate avea urmari periculoase prin lezarea
inimii sau a vaselor mari
338
Tehnica puncţiei fundului de sac Douglas la femeie
Puncţia osoasa
340
5) După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage
mandrenul din ac şi-l da în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
6) Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru
aspiraţie şi pe care medicul o adaptează în ac şi aspiră cu ea conţinutul
medular.
7) În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte
penibilă. După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă.
Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru examinări este de 0.5-1 ml .
8) Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e
vâscoasă, cu multe sfacele de ţesut grăsos.
9) Dacă puncţia sternală sa făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie
exploratoare e continuată cu administrarea substanţelor medicamentoase pe
cale intramedulară, se va pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie
cu sol. respective, care se va recolta la acul fixat în os. Pe cale intramedulară
se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de
administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se
pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
10) După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează
acul de puncţie. Locul puncţie se badijonează şi se aplică emplastru.
Complicaţiile posibile:
- Imediate
o Nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei
poziţii greşite a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu
mandrenul steril) – punctie alba
o Perforarea lamei posterioare a sternului .
o Fracturi
o Pneumotorax
o Introducerea infecţiei în cavitatea medulară.
- tardive
o hematoame
o infectii ale osului – osteomielita
o tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala
Ingrijiri ulterioare
- se asigura repausul la pat
- se supravegheaza starea generala si semnele vitale
- se urmareste pansamentul
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din
acest motiv seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci
sângele poate sase coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de
sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat(sticla de
ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc
sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt culese şi întinse pe lame
341
degrasate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se pregătesc de
obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor
executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru
numărarea elementelor reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face
însemnări pe medii de cultură. Produsele recoltate pentru probe se trimit fără
întârziere la laborator cu formularele de recoltare completate. Mediile de cultură
însămânţate se pun cât mai devreme în termostat.
Punctia articulara
343
Comprima cu un tampon steril
Aplica pansament compresiv la
locul punctiei fixat de fasa
Aplica atele care sa imobilizeze
articulatia punctionata
Ingrijiri ulterioare
- se asigura repausul regiunii
- se supravegheaza starea generala si semnele vitale
- se supravegheaza pansamentul
- se mentine pansamentul compresiv si imobilizarea in atela timp de 24-48
ore
Pregatirea produsului pentru laborator
- se eticheteaza eprubetele mentionindu-se examenul cerut – citologic,
bacteriologic
- examenul macroscopic se face imediat masurinduse cantitatea si apreciind
aspectul lichidului
- se noteaza in f.o.
Complicatii
- imediate
o lezarea pachetului vasculonervos
- tardive
o infectii
De stiut
- tehnica se desfasoara in conditii de asepsie desavirsita
- seroasele articulare prezinta receptivitate deosebita fata de infectii
De evitat
- zonele tegumentare in care se gasesc procesele inflamatoare pentru
executia punctiei
Punctiile bioptice
Biopsia chirurgicală
Biopsia este manopera medicală prin care se realizează prelevarea de celule sau
probe (bucăţi mici) de ţesuturi. Probele prelevate sunt examinate microscopic de
către un anatomopatolog, cu scopul de a stabili diagnosticul precis, sau de a
stadializa o afecţiune.
Cuvântul biopsie vine de la cuvintele greceşti bios = viaţă şi opsis = imagine,
ceea ce s-ar putea traduce prin „examinarea ţesuturilor vii”, sau „imaginea
vieţii”.
În afară de examinarea microscopică a ţesuturilor (celulelor) prelevate, acestea
pot fi supuse şi unor analize chimice sau imuno-histochimice.
Biopsiile se practică dintr-o leziune (cel mai frecvent formaţiune tumorală)
atunci când în urma examinărilor de laborator şi a explorărilor imagistice nu
344
avem un diagnostic de certitudine. Examenul anatomopatologic poate determina
dacă tumora este benignă sau malignă şi despre ce tip de cancer este vorba (este
singura modalitate de a pune cu certitudine un diagnostic de cancer). Biopsiile
se practică şi din ţesuturi macroscopic normale (exemplu: biopsia de piele
pentru a pune diagnosticul de vasculită, biopsia musculară pentru a pune un
diagnostic de miozită etc).
Biopsii pot fi prelevate din orice organ sau ţesut al organismului uman. Pentru
aceasta se folosesc o varietate de tehnici, de la procedee simple care nu necesită
nici măcar anestezie locală (exemplu: puncţia aspirativă cu ac fin din tiroidă, sân
etc), până la intervenţii chirurgicale majore (exemplu: splenectomia de
stadializare în boala Hodgkin).
Indicaţiile biopsiei
Biopsia este o manoperă invazivă şi se practică numai atunci când examinările
de laborator şi imagistice (explorări neinvazive) au fost epuizate.
Biopsiile sunt indicate pentru:
1. Stabilirea diagnosticului de certitudine (anatomopatologic) al unei afecţiuni
(benigne sau maligne);
2. Stabilirea naturii benigne sau maligne a unei leziuni (formaţiune tumorală,
exulceraţie etc). În cazul în care se confirmă prezenţa unui cancer, biopsia mai
aduce şi alte precizări utile:
a. stabilirea tipului de cancer (adenocarcinom, sarcom) şi a
b. „grading”-ului = gradul de diferenţiere tumorală (cu cât un cancer este mai
puţin diferenţiat, cu atât este mai agresiv);
3. Stadializarea evolutivă unei afecţiuni:
a. Maligne: exemplu – biopsia dintr-un ganglion superficial, dacă arată prezenţa
metastazei, confirmă un stadiu de evoluţie al cancerului corespunzător
stadializării;
b. Benigne: exemplu: hepatita cronică;
4. Recoltarea de celule şi ţesuturi pentru cultură.
Indicaţia de biopsie odată stabilită, aceasta se discută cu bolnavul, căruia i se
explică detaliat în ce constă procedura, în ce scop se efectuează, care sunt
riscurile, accidentele posibile şi cum poate să modifice rezultatul biopsiei
tratamentul. Bolnavul va semna o declaraţie prin care (complet informat) îşi dă
acceptul pentru efectuarea manoperei.
Tehnici de biopsie
În funcţie de localizarea profundă sau superficială a tumorii, de tipul de organ
din care face parte (parenchimatos sau cavitar) şi de cantitatea de ţesut necesară
pentru examenul histopatologic, există mai multe tipuri de biopsii.
1. Puncţia biopsie percutanată (prin piele), cuprinde:
a. Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin (urmată de examen citologic)
b. Puncţia biopsie cu ac tăietor (cu miez tăietor = „core needle biopsy”)
345
2. Biopsia laparoscopică (foloseşte tehnica chirurgicală laparoscopică mini-
invazivă pentru biopsierea unor formaţiuni tumorale mici, neevidenţiabile
imagistic)
3. Biopsia chirurgicală (deschisă), cuprinde:
a. Biopsia incizională
b. Biopsia excizională
4. Biopsia endoscopică (pentru formaţiunile tumorale dezvoltate în interiorul
organelor cavitare accesibile endoscopiei)
1. Puncţia biopsie percutanată
Puncţia biopsie percutanată sau percutană este o aşa numită „biopsie închisă”
(tegumentul rămâne intact) şi se efectuează trans-tegumentar (traversând pielea)
cu ajutorul acelor de puncţie-biopsie.
1a. Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin
Definiţie: Manopera medicală în care se recoltează prin aspiraţie un placard de
celule dintr-o formaţiune tumorală (solidă sau chistică) prin utilizarea unor ace
fine (diametrul 0,5-0,8 mm).
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a formaţiunii tumorale.
În cazul tumorilor solide, Celulele sunt întinse pe lamă şi:
lăsate să se usuce la aer, sau
fixate prin stropire cu un spray cu lichid fixator;
lama astfel obţinută va fi colorată şi examinată de un citolog
experimentat.
În cazul chistelor, se extrage lichid care este centrifugat, iar sedimentul bogat în
celule se întinde pe lamă, se fixează, colorează şi examinează la microscop.
Examenul citologic poate pune diagnosticul de benignitate sau malignitate, dar
nu poate pune diagnosticul de organ, neavând un ţesut de examinat, ci doar
celule. Şansele de eroare fiind destul de mari (recoltarea de material insuficient,
înţeparea unui vas cu suprapunerea a numeroase celule sanguine, recoltarea de
material din jurul tumorii etc), un examen citologic negativ pentru celule
maligne nu exclude cancerul, fiind necesară o puncţie biopsie cu ac tăietor, sau o
biopsie chirurgicală pentru un diagnostic definitiv.
Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin este cel mai uşor de suportat de bolnav şi cel
mai rapid de efectuat. Metoda confirmă formaţiunile chistice (prin extragerea de
lichid), iar pacienţii îţi pot relua activitatea normală imediat după efectuarea
procedurii.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei.
Anestezie: locală, sau chiar fără anestezie (având în vedere diametrul mic al
acului de puncţie, durerea nu este mai mare decât în cazul unei injecţii obişnuite
– spre exemplu injecţia pentru introducerea anestezicului). În plus, în cazul
tumorilor superficiale, palpabile, edemul produs de soluţia anestezică injectată
346
poate modifica planurile anatomice şi o tumoreta mică poate să nu mai fie
palpată corect, ducând la recoltarea de material din vecinătatea tumorii.
Tehnică:
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
injecţii.
a. puncţia biopsie aspirativă directă, sub controlul palpării tumorii
Se realizează în cazul formaţiunilor tumorale superficiale, palpabile, situate la
nivelul ţesutului celular subcutanat, a tiroidei, sânului, muşchiului
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele supraiacente
formaţiunii tumorale ce urmează a fi biopsiată;
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- cu mâna stângă se imobilizează formaţiunea tumorală, pentru a nu fugi din
calea acului de puncţie;
- cu mâna dreaptă se introduce acul de puncţie (ataşat unei seringi) prin
tegument,ţesut celular subcutanat etc, până în formaţiunea tumorală;
- se creează un vid în sirigă prin aspiraţie şi se efectuează mai multe mişcări de
dute vino cu vârful acului în interiorul tumorii, pentru a fi siguri că obţinem un
placard de celule suficient pentru a fi examinat de către citolog;
- acul se extrage şi un ajutor sau bolnavul va apăsa cu un tampon cu alcool sau
Betadină timp de câteva minute locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării
sau formării unui hematom). Se poate aplica un pansament steril pentru câteva
ore;
- prin împingerea pistonului seringii de mai multe ori, placardul de celule
recoltate este împins din ac pe o lamă de examinare microscopică, udne sunt
întinse sub formă de frotiu.
347
Ghidajul ecografic este preferat datorită accesibilităţii crescute, a costului redus,
a lipsei iradierii şi a posibilităţii urmăririi acului pe tot timpul manoperei.
- Ecografistul alege în urma examinării calea pe care o va urma acul (cea mai
directă şi mai sigură) evitându-se vasele de sânge mari sau alte organe. Datorită
diametrului mic al acelor, pot fi traversate organe parenchimatoase (exemplu:
ficatul) şi chiar cavitare (exmeplu: stomacul). Se notează pe tegument cu un
marker locul unde se va efectua puncţia.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele;
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile;
- se izolează zona de puncţie cu câmpuri sterile;
- se introduce acul de puncţie ataşat unei seringi prin tegument, ţesut celular
subcutanat, muşchi, peritoneu etc, până în formaţiunea tumorală;
- pe tot timpul puncţiei, ecografistul are traductorul ecografic aşezat în
vecinătatea locului unde a fost introdus acul şi ghidează pas cu pas traiectul
acestuia. Injectarea de anestezic în timpul manoperei face ca traiectul acului să
poată fi reperat mai uşor de către ecografist;
- după pătrunderea în tumoră, se creează un vid în sirigă prin aspiraţie şi se
efectuează mai multe mişcări de du-te vino cu vârful acului în interiorul tumorii,
pentru a fi siguri că obţinem un placard suficient de celule (Fig 13.3);
- acul se extrage şi un ajutor sau bolnavul va apăsa cu un tampon cu alcool sau
Betadină timp de câteva minute locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării
sau formării unui hematom. Se poate aplica un pansament steril pentru câteva
ore.
- prin împingerea pistonului seringii de mai multe ori, placardul de celule
recoltate este împins din ac pe o lamă de examinare microscopică, udne sunt
întinse sub formă de frotiu.
348
Complicaţii: sângerările sunt nesemnificative, datorită diametrului mic al
acului.
Dacă nu se respectă măsurile de asepsie şi antisepsie, pot apare infecţii.
1.b Puncţia biopsie cu ac tăietor („core needle biopsy”)
Definiţie: Manopera medicală prin care se recoltează cu ajutorul unor ace
speciale cu miez tăietor şi diametrul între 1,5 şi 2,5 mm un fragment de ţesut
dintr-o formaţiune tumorală.
Fragmentul de ţesut astfel recoltat este fixat în formol şi apoi într-un bloc de
parafină, este secţionat cu microtomul, colorat şi poate fi examinat
anatomopatologic.
Indicaţie:
- stabilirea naturii benigne sau maligne a unei formaţiuni tumorale solide;
- stadializarea unei afecţiuni (de exemplu, metoda este mult folosită pentru
biopsie hepatică, cu scopul stadializării hepatitei cronice).
Puncţia biopsie cu ac tăietor se realizează percutan, direct sau ghidată imagistic.
Ea este mult utilizată în stabilirea diagnosticului de certitudine al: tumorilor
superficiale (ţesuturi moi, sân, muşchi, os etc), dar şi a tumorilor profunde, intra-
abdominale (de ficat, pancreas etc). În această din urmă situaţie, puncţia se
efectuează numai ghidată imagistic.
Metoda se poate aplica şi intraoperator (de exemplu din tumorile mari, friabile,
sau din organe ca pancreasul, în care biopsia incizională chirurgicală poate duce
la hemoragii sau fistule). Această aplicaţie este o metodă de trecere de la biopsia
mini-invazivă percutană la biopsia deschisă, chirurgicală.
Puncţia biopsie aspirativă cu ac tăietor este uşor de suportat de bolnav şi se
efectuează rapid. Rezultatele examenului histopatologic sunt mai fiabile decât
ale celui citologic. În cazul biopsiilor intraoperatorii, este necesară înglobarea
probei de ţesut recoltate într-un bloc de gheaţă, secţionarea cu microtomul,
colorarea şi efectuarea unui„examen histopatologic extemporaneu” (pe loc)
imediat după recoltare. Rezultatul poate fi comunicat în 15-30 minute
chirurgului, care va decide tipul de operaţie pe care îl va efectua în funcţie de
natura benignă sau malignă a tumorii.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei, sau până la normalizarea coagulogramei.
Anestezia: locală este întotdeauna necesară, diametrul acului fiind mare. Se
efectuează cu Xilină, Bupivacaină sau alt anestezic local. Înainte de efectuare, se
întreabă întotdeauna bolnavul dacă i s-a mai făcut anestezie cu soluţia anestezică
utilizată şi dacă a făcut sau nu alergie. Dacă anestezicul nu a mai fost utilizat la
bolnav, se testează reacţia bolnavului la injectarea intradermică a unei cantităţi
mici de medicament diluat, sau la picurarea soluţiei diluate în sacul conjunctival.
Dacă nu apare roşeaţă, mâncărime, edem (sau lăcrimare în sacul conjunctival),
înseamnă că bolnavul tolerează bine anestezicul.
Tehnică:
349
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
manopere medico-chirurgicale.
Acele de puncţie tăietoare, cu scobiltură laterală („core needle biopsy”). Sunt
ace de puncţie cu diametrul mai mare, formate dintr-un ac propriu-zis şi stiletul
cu scobitură laterală care culisează în interiorul acului.
350
- se introduce acul de puncţie cu stiletul retras în interior prin ţesutul celular
subcutanat, muşchi, peritoneu etc, până în dreptul formaţiunii tumorale, cu, sau
fără ghidaj ecografic;
- vârful acului trebuie să fie întotdeauna în dreptul diametrului maxim al
tumorii, pentru a putea recolta o probă căt mai mare de ţesut tumoral;
- se împinge stiletul înainte (iese din ac) pentru a traversa tumora – aici prin
apăsare pe butonul „c”). Apoi, cu un gest brusc, acul tăietor culisează peste stilet
prin ţesutul tumoral – aici prinapăsarea pe trăgaciul „d”) şi secţionează un
„cilindru” de ţesut tumoral.
- după extragerea acului, stiletul este împins înafara acului, descoperind proba
de ţesut extrasă .Dacă proba nu este suficientă, sau este fragmentată,
manevra se poate repeta de mai multe ori;
- un ajutor va apăsa cu un tampon cu alcool sau Betadină timp de câteva minute
locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării sau formării unui hematom.
Incizia făcută la tegunemt nu necesită sutură. Se aplică un pansament steril;
- proba de ţesut obţinută este fixată în formol şi trimisă pentru examen
histopatologic. Dimensiunile probelor corect recoltate (aprox. 2cm lungime şi 1-
1,5mm grosime - în funcţie de diametrul acului) permit şi efectuarea unui
examen extemporaneu.
Complicaţii: sângerările sunt mici şi pot fi stăpânite prin compresiune în cazul
tumorilor superficiale, atunci când funcţia de coagulare a bolnavului este
normală. În cazul tumorilor profunde, când puncţia este ecoghidată, pot apare
hemoragii semnificative (dacă se lezează un vas de sânge mai mare) sau chiar
peritonită (dacă se lezează un organ cavitar).
Ghidajul ecografic trebuie să se efectueze pe tot parcursul manoperei, pentru a
evita aceste accidente. Dacă nu se respectă măsurile de asepsie şi antisepsie, pot
apare infecţii.
2. Biopsia laparoscopică
Este o metodă care face trecerea de la biopsia percutană la biopsia chirurgicală
deschisă, folosind pentru realizarea biopsiei o metodă chirurgicală
(laparoscopia) dar care este mini-invazivă şi se realizează percutan.
Biopsia laparoscopică nu se realizează ca o metodă de sine stătătoare. Ea este o
manoperă care face parte integrantă din „laparoscopia de stadializare”. Aceasta
are o valoare deosebită în stadializarea preoperatorie a cancerelor digestive
(pancreatice, hepatobiliare, esofagiene, gastrice), ginecologice, ca şi a
limfoamelor abdominale.
Examinările de laborator şi imagistice nu pot să pună întotdeauna diagnosticul
precis al stadiului de evoluţie al unui cancer. Cel mai adesea, metastazele mici
multiple peritoneale (carcinomatoza peritoneală) nu sunt evidenţiate imagistic.
Prezenţa lor, arată un stadiu IV de evoluţie al cancerului, în care se indică un
tratament bazat pe chimioterapie şi radioterapie.
Concluzia este că evidenţierea laparoscopică a metastazelor peritoneale şi
351
confirmarea lor prin biopsie laparoscopică poate evita efectuarea unei
laparotomii şi permite trecerea mai rapidă la tratamentul chimioterapic.
Anestezia: este generală cu intubaţie oro-traheală.
Tehnica:
- se realizează pneumoperitoneul. Prin umplerea cavităţii abdominale cu gaz, se
realizează „camera de lucru”;
- printr-o incizie de 1 cm în dreptul ombilicului se introduce un trocar cu
diametrul de 10 mm prin care se introduce camera video ce transmite imagini pe
un monitor
- se inspectează cu atenţie întreaga cavitate abdominală, urmărindu-se dacă
există metastaze hepatice, peritoneale, adenopatii evidente, invazia altor
organe de către tumora primară. Se pot introduce trocare suplimentare (în
funcţie de localizarea tumorii) pe care se pot introduce instrumente
suplimentare, cu care să se îndepărteze epiploonul, să se pătrundă în bursa
omentală sau chiar să se realizeze ecografie laparoscopică (dacă există
traductorul special).
- metastazele peritoneale sau hepatice se biopsiază cu o pensă de biopsie de
forma unei linguri cu marginile tăioase . Se practică biopsii multiple, pentru a fi
siguri de suficient ţesut tumoral recoltat, care să poată fi examinat
histopatologic.
3. Biopsia chirurgicală
Biopsia chirurgicală a fost în mod tradiţional şi rămâne încă „standardul de aur”
cu care sunt comparate toate celelalte metode de biopsie.
3.a. Biopsia incizională
Definiţie: Procedeul chirurgical prin care se recoltează o porţiune a unei tumori
sau a unei leziuni suspecte în scop diagnostic. Ţesutul recoltat este examinat
după fixare şi colorare de către un anatomopatolog.
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a unei formaţiuni tumorale:
- de dimensiuni mari, situată superficial (ţesuturi moi, muşchi, os, sân etc);
- când o biopsie percutană nu a furnizat suficient material pentru un examen
histopatologic adecvat, care să pună un diagnostic de certitudine;
- intraoperator, atunci când natura benignă sau malignă a tumorii influenţează
decizia asupra tipului de tratament chirurgical (în această situaţie este necesar
examenul histopatologic extemporaneu).
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei.
Anestezia: locală este întotdeauna necesară. Se efectuează cu Xilină,
Bupivacaină sau alt anestezic local. Înainte de efectuare, se întreabă întotdeauna
bolnavul dacă i s-a mai făcut anestezie cu soluţia anestezică utilizată şi dacă a
făcut sau nu alergie. Dacă anestezicul nu a mai fost utilizat la bolnav, se practică
testarea. Anestezicul se injectează progresiv,plan cu plan de la început, sau pe
măsură ce incizia progresează prin planurile anatomice.
352
Tehnică:
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
intervenţii chirurgicale.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele supraiacente
formaţiunii tumorale ce urmează a fi biopsiată (pregătirea câmpului operator);
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile şi halat
steril în funcţie de amploarea intervenţiei;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- incizia este axată pe formaţiunea tumorală, orientată în aşa fel încât să poată fi
excizată prin incizia viitoarei operaţii de extirpare a tumorii ;
- se evidenţiază prin disecţie suprafaţa tumorii şi se izolează tumora de ţesuturile
din jur cu câmpuri moi, pentru a evita cât mai mult contaminarea lor cu celule
tumorale
- cu bisturiul, se excizează din tumoră un fragment în formă de con sau
piramidă.
Proba recoltată trebuie să fie suficient de mare pentru ca
examenul histopatologic să fie adecvat;
353
Plaga suturată după biopsie incizională.
354
formaţiunii tumorale ce urmează a fi extirpată (pregătirea câmpului operator);
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile şi halat
steril în funcţie de amploarea intervenţiei;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- incizia este axată pe formaţiunea tumorală, orientată în aşa fel încât viitoarea
cicatrice să fie estetică şi funcţională;
- se evidenţiază prin disecţie tumora, mai mult prin palpare decât vizual şi se
extirpă împreună cu un strat de ţesuturi sănătoase din jur, pentru a evita
diseminarea celulelor tumorale şi a avea margini de rezecţie libere de celule
tumorale (în cazul în care rezultatul histopatologic va fi de tumoră malignă);
- hemostaza trebuie să fie riguroasă, pentru a preveni formarea de hematoame;
- sutura trebuie să fie etanşă şi estetică, se va efectua pe planuri anatomice.
Dacă leziunea (formaţiunea tumorală, exulceraţie) este situată la nivelul
tegumentului (carcinom al pielii, melanom, papilom, etc), excizia trebuie să fie
eliptică, cu margini de siguranţă în ţesut sănătos atât lateral, cât şi în profunzime.
Aşa cum se vede în vârfurile exciziei eliptice trebuie să fie alungite, astfel încât
între laturile vârfurilor să fie un unghi de cel mult 30o, pentru a avea o cicatrice
plată şi a preveni apariţia la extremităţile plăgii a aşa numitelor „urechi de
căţel”.
355
Endoscop împachetat în cutia de transport.
356
- hemoragii din tumoră (cantitate mică, dar persistente);
- perforarea unui organ cavitar (stomac, colon etc) cu peritonită acută difuză,
care necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Biopsia endoscopică se efectuează rapid, nu necesită pregătire specială şi este
bine suportată de bolnav.
Ingrijiri ulterioare
- pacientul ramine la pat 24 ore-48 ore
- se supravegheaza functiile vitale, pansamentul
- la locul punctiei se pune punga cu gheata
- la nevoie se administreaza calmante ale tusei
Pregatirea materialelor pentru laborator
- fragmentele de tesuturi se indeparteaza din ace prin insuflare de aer cu
seringa
- se face biletul de trimitere si se trimite la laborator
Accidente
- hemoragie
- soc pleural
De stiut
- acele de punctie se sterilizeaza numai prin caldura uscata
De evitat
- miscarea pacientului in timpul punctiei poate duce la ruperea acelor si
lezarea organelor punctionate
Hemoragia şi hemostaza
Clasificarea hemoragiilor
357
Rareori se întâlnesc tipuri pure de hemoragie. De cele mai multe ori,
hemoragia este mixtă, cu predominanţa uneia dintre ele.
b)- In funcţie de sediul sângerării, se deosebesc:
1) Hemoragia externă – când sângele se scurge în afară printr-o plagă;
2) Hemoragia internă – când sângele se acumulează într-o cavitate
anatomică în interiorul organismului. După localizarea hemoragiei
interne deosebim:
- hemotoraxul – acumularea sângelui în cavitatea pleurală;
- hemoperitoneul – acumularea sângelui în cavitatea peritoneală;
- hemopericardul – acumularea sângelui în cavitatea pericardică.
3) Hemoragia internă exteriorizată - este o hemoragie internă într-un
organ cavitar, urmată de eliminarea sângelui la exterior pe cale
naturală. În funcţie de sursa sângerării, deosebim:
- Epistaxis – hemoragia mucoasei nazale;
- Hemoptizia –hemoragia a cărei sursă este la nivelul arborelui
respirator. Sângele este roşu, aerat, spumat, eliminat pe gură prin
efort de tuse.
- Hematemeza – eliminarea pe gură, prin vărsături, de sânge
amestecat cu chiaguri. Sângerarea îşi are sediul în esofagul
interior, stomac sau duoden. Când hemoragia este puternică,
sângele este roşu, nealterat, dacă însă sângerarea este redusă şi
sângele stagnează în stomac,sângerarea are aspect de „zaţ de
cafea”.
- Melena – constă în exteriorizarea sângelui acumulat în tubul
digestiv ca urmare a unei hemoragii digestive superioare, prin
defecaţie. Scaunul melenic este negru, lucios, moale, de culoarea
păcurei.
- Hemoragia ocultă – constă într-o sângerare digestivă de mică
intensitate dar persistentă, ce nu modifică aspectul scaunului, dar
care prin eliminarea fierului, produce în timp anemie.
- Menstre (metroragie) – sângerare de origine uterină, exteriorizată
prin vagin, produsă în intervalul dintre două cicluri menstruale;
- Menoragia – menstruaţie excesiv de abundentă şi prelungită;
- Hematuria – sângerarea prin micţiune produsă la nivelul
aparatului reno-urinar.
4) Hemoragia intratisulară – în urma căreia, prin acumulare locală de
sânge se produce un hematom.
După cauza generatoare a hemoragiei,se diferenţiază:
Hemoragii traumatice (accidentale sau chirurgicale);
Hemoragii netraumatice, când sângerarea are loc în absenţa unui
traumatism (agresiune chimică, tulburări trofice etc.).
După abundenţa sângerării, hemoragiile pot fi:
358
1) de mică intensitate (de gravitate mică), când cantitatea totală de
sânge care s-a pierdut este mai mică de 500 ml. Clinic: TA 100
mmHg; AV 100 b/min; Hb 10 g%; Ht 35%;
2) de gravitate medie, când cantitatea de sânge este între 500 şi
1500ml; cu tablou clinic evident: 80 TA 100mmHg;
100 AV 120b/min; Hb=8-10 g%; Ht=30-35%; apar simptome
clinice - astenie, ameţeli, chiar senzaţii de lipotimie.
3) de gravitate mare, însoţite de şoc şi colaps circulator, pierderea de
sânge este continuă şi depăşeşte 1500 ml; clinic AV 120 b/min,
apoi 160 b/min în faza decompensată, TA 80 mm Hg, Hb 7 g% ,
Ht 25%, extremităţile sunt reci şi transpirate.
4) Cataclismice, când ritmul pierderii de sânge este rapid (din vase
mari), colaps vascular care conduce la comă.
Clasificarea hemostazelor
359
o Faza de coagulare propriuzisă când prin vasul de sânge lezat
continuă curgerea sângelui fără extravazare, vasospasmul revine la
normal.
Hemostaza terapeutică (chirurgicală) poate fi provizorie sau
definitivă
a) Hemostaza provizorie constituie manevra de urgenţă făcută în
scopul opririi temporare a hemoragiei. Modalităţi de realizare a
acesteia:
- poziţionarea pacientului în funcţie de sângerare;
- compresie digitală a vasului lezat, pe un plan osos (cu
tampon, compresă);
- compresie circulară deasupra sau dedesubtul zonei lezate (cu
garou sau cu mijloace improvizate – curea, cravetă).
Intermitent, la 15-30 minute, acesta trebuie slăbit câteva
minute pentru a permite irigarea ţesuturilor. Nu se va aplica
pe o durată mai mare de două ore, deoarece există riscul de
apariţie a şocului de degarotare.
b)- Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea lumenului vascular,
ligaturarea vasului sau sutura plăgii vasculare şi se poate realiza
prin:
- electrocauterizare, o metodă larg utilizată;
- forcipresura (strivirea), se realizează cu pensă. Este o metodă
des folosită la hemostaza parietală;
- tamponare, aplicată pentru plăgi sau cavităţi mai mici în care
se introduc meşe sterile îmbibate cu apă oxigenată, care se
îndepărtează după 24 ore;
- ligatura vasului, mijlocul cel mai eficient şi mai sigur de
hemostază;
- sutura vasculară, indicată pentru vasele de calibru mediu şi
mare. Se realizează prin coaserea orificiului produs în vas;
- capitonajul, metoda constă în apropierea strânsă a buzelor
plăgii prin câteva fire de catgut;
- embolizarea selectivă a vasului lezat. Este o tehnică
laborioasă, ce presupune cateterism arterial.
Acordarea ingrijirilor in hemoragii
1. se aseaza ranitul in decubit dorsal, cu capul mai jos decit trunchiul si
extremitatiile – TRENDELENBURG – pentru a se produce mai usor
circulatia la nivelul creierului
2. se identifica tipul de hemoragie – venoasa, arteriala, capilara
3. se efectueaza hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau
compresiune la distanta , in functie de marimea hemoragiei si localizarea
ei
360
Punctele de compresiune pentru hemostaza provizorie pe artere
1. faciala
2. temporala
3. carotida
4. humerala
5. axilara
6. aorta abdominala
7. femurala, deasupra triunghiului Scarpa
8. femurala la treimea mijlocie a coapsei
9. femurala la articulatia genunchiului
361
5. se stringe garoul astfel in cit sa oprasca circulatia, dar culoarea
tegumentelor sa se mentina apropiata de cea normala – cianoza este
semnul unor leziuni tisulare anoxice, grave
Durerea
362
- un pacient cu durere cronica si prelungita suferă mai puţin dacit unul cu
durere acuta de scurta durata
- personalul de ingrijire e calificat pentu a défini natura bolii unui pacient
- ingrijirea pacientilor suferind de durere necesita indeminare atit in stiinta
cit si cunoasterea artei ingrijirii
- responsabilitatea asistentei medicale este de a-l instala pe pacient cit mai
confortabil, de a observa si de a raporta descoperirile ce l-ar putea ajuta pe
medic sa stabileasca un diagnostic corect si sa prescrie un tratament
adecvat
Conceptele durerii
- Strenbach descrie durerea ca un concapt abstract ce se refera la sugestie ,
stimuli si raspuns , exista totodata o emotie in completarea senzatiei de
durere
- Mc Caffery a spus – durerea este orice spune persoana care o traieste ,
existind atunci cind spune ca exista, asistenta medicala va intilni frecvent
pacienti acuzind durerea si trebuie sa invete sa foloseasca eficient
strategiile de a descrie sau de a elimina durerea si trebuie sa invete sa
foloseasca eficient strategiile de a descrie sau de a elimina durerea si de a-
i ajuta pe pacienti sa coopereze
Semnificatie si frecventa
- durerea
are o functie majora alertindu-ne fata de o boala posibila
poate avea alte seminficatii pentru individ
poate precipita senzatiile de teama, frica, provocare sau pedeapsa
in general majoritatea persoanelor vad durerea ca pe o experienta
negativa, ea poate fi descrisa ca fiind – inselatoare, urita, cruda, ascutita,
degradanta
Evaluarea durerii
- se refera la intensitatea stimulului nociv necesar pentru ca o persoana sa
perceapa durerea
- este important de notat ca intensitatea durerii nu este legata de stimulul
nociv
- toleranta durerii se refera la durata de timp sau la intensitatea stimulului
nociv la care un individ aceptatoleranta durerii poate fi marita ca urmare a
alcoolului, medicamentelor, hipnozei, caldurii sau activitatiilor ce distrag
atentia
- oboseala, supararea, plictiseala si apasarea pot reduce capacitatea
individului de a suporta durerea
- toleranta durerii este redusa de durerea persistenta ca cea acuzata uneori
de pacienti ce prezinta un carcinom avansat
- un pacient slabit tolereaza mai putin bine durerea decit un om sanatos
- pragul durerii = punctul la care apare reactia la stimuli durerosi
- pragul de perceptie al durerii = locul unde se simte durerea la inceput
363
- pragul durerii severe = momentul in care durerea devine insuportabila
- reactia asistentei medicale la durerea pacientilor
trebuie sa anticipeze durerea pe baza cunostiintelor si a experientei
sa se alerteze la primele semne ale durerii
sa stie faptul ca durerea redusa poate apare dupa interventii
intracraniene si durerea severa apare dupa interventii chirurgicale
abdominale, ortopedice sau traumatisme
Tipuri de durere
- durerea somatica – isi poate avea originea in structuri specifice ( piele,
tesut subcutanat ) sau in tesuturi adinci ( oase, muschi)
poate fi
o acuta si bine localizata
o difuza
o adinca
o slab localizata
o insotita de greata, diaforeza
- durere viscerala – este slab localizata si aociata cu greata si simptome
autonome, deseori radiaza
- durere la distanta sau iradiata – este simtita in alte zone decit cea a
stimularii
- durere psihogena – pare sa nu aiba baza fiziologica, mai de graba ea pare
a avea originea in mintea sau starea psihica a bolnavului
- deoarece durerea are o componenta psihica este dificil sa distingem
durerea somatica de cea psihogena
- este important de tinut minte ca pacientul simte durerea , adica nu este
imaginara
- ocazional ea poate fi isterica la origine sau ipohondrica
- durerea membrului fantoma se refera la durerea perceputa de pacient ca
apartinind unei extremitati care a fost amputata
- cauzalgia este durerea asemanatoare unei arsuri puternice
Reacţia pacientului la durere
- sustinerea partii dureroase
- pozitie antalgica
- grimase
- plins
- maxilare cripate
- adreseaza frecvent intrebari
- agitatie
- imobilitate
- capacitate redusa de atentie
- evitarea raporturilor sociale
- uneori manifestarile lipsesc dar nu inseamna ca pacientul nu sufera
Factorii care influienteaza percepţia durerii si reacţia pacientului
364
- factorii care diminueaza nivelul de constienta – anestezice
- lipsa somnului amplifica perceptia durerii
- experiente dureroase anterioare
- anxietatea
- valori atasate durerii
- cultura
- mediul
- rolul avut in dinamica familiala
- prezenta unor persoane suport
- toleranta la durere
- colectarea datelor
o reactia la durere
o caracteristicile durerii
debut
durata
localizare
iradiere
intensitate
caractwer
o factori declansatori
o masuri luate pentru ameliorare
o efectul terapeutic
o influienta durerii asupra activitatii cotidiene
o semne si simptome care insotesc durerea
cefalee
greturi
ameteli
mictiuni frecvente
o resurse de adaptare
sustinere afectiva
sustinere spirituala
- analiza si interpretarea datelor
o durere legata de fractura , traumatism
o discomfort legat de durere
o anxietate
o alterarea mobilitatii fizice legata de durere
o deficit de autoingrijire
o perturbarea conceptului de sine
o insomnie legata de durere
- planificarea
365
o pacientul sa resimta scaderea intensitatii durerii
o pacientul sa declare ameliorarea discomfortului
o pacientul sa fie capabil sa-si efectueze ingrijirile igienice
o pacientul sa cunoasca tehnici noninvazive de ameliorare a durerii
- interventii
o primul pas este de a cistiga increderea pacientului
o ajuta pacientul sa decrie corect durerea
o sesizeaza momentele de remisie sau exacerbare
o pentru intensitatea durerii pacientul va utiliza termeni ca – usoara,
moderata, intensa, insuportabila
o daca pacientul nu gaseste cuvinte pentru a descrie durerea il va
ajuta sa gseasca analogii
o asigura confortul
asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare
se intinde cearceaful
se retrag tuburile pe care sta pacientul
se largesc bandajele strinse
se schimba bandajele umede
se verifica temperatura apei de baie
se respecta regimul dietetic
se sustine incizia chirurgicala in timpul tusei
se evita expunerea tegumentelor si mucoaselor la agentii
iritanti – urina, secretii materii fecale
previne retentia urinara
previne constipatia
pregatire preoperatorie adecvata
educatie postoperatorie
o indeparteaza factorii agravanti
o va face stimulare cutanata
aplica agenti fizici – caldura, frig
frectii
masaj
o va distrage atentia
o va promova un concept de sine pozitiv
incurajeaza pacientul la orice progres obtinut
o va reduce intensitatea durerii
tehnici de relaxare
administrarea tratamentului prescris
o va asigura odihna
se vor administra analgezice cu 30 min inainte de culcare
- evaluare
o pacientul declara ameliorarea durerii
o pacientul resimte starea de confort
366
o pacientul poate efectua partial ingrijirile igienice
o pacientul cunoaste si aplica corect tehicile de relaxare
- interventiile vor fi individualizate
- chiar daca durerea a fost usurata partial pacientul are nevoie de
supraveghere si atentie
- un pacient cu durere cronica nealinata poate deveni usor prada celor care
prescriu remedii nestiintifice
- nu se vor da false sperante in atenuarea durerii
367
BIBLIOGRAFIE
Medicală Românească
CADRE MEDII
368