Sunteți pe pagina 1din 368

ȘCOALA POSTLICEALĂ ”HENRI COANDĂ” ORADEA

ORADEA, str.BÂRSEI, nr.16 A, Cod Poștal 410423, jud. BIHOR


CUI: 21230371
Tel. 0259 433 532, Fax 0259 465 113
www.univ-henricoanda.ro, e-mail: henri.coanda.oradea@gmail.com

Operator prelucrare date cu caracter personal în conformitate cu Legea 677-2001


înregistrat sub nr. 0012876 la ANSPDCP

SUPORT DE CURS

NURSING GENERAL

A.M.G.I

2018

1
NURSING GENERAL

S-au scris foarte multe definiţii despre nursing ,dar toate au în comun faptul că
nursingul reprezintă ideea de a ajuta persoanele care au nevoie de a fi ajutate în modul cel mai
efficient posibil.
Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate.
Dintre definiţii amintim:
Leininger , 1983 : „Nursingul înseamnă îngrijiri de bază acordate persoanelor care au
nevoie de aceste îngrijiri, iar îngrijirile de bază constituie inima nursingului, fenomenul
distinct central al nursingului; îngrijirea poate avea o extraordinară semnificaţie de vindecare
şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos”.
Mayerhoff: „ Îngrijirea care se referă la a ajuta pe alţii să se dezvolte şi să se
reactualizeze pe sine însuşi, este un proces , o modalitate de a te corela cu cineva, proces care
presupune continuitate, în acelaşi mod în care o prietenie se poate suda numai printr-o
încredere mutuală şi printr-o transformare calitativă a relaţiei”.
Campbell în 1985 defineşte nursingul ca: „Un mod de manifestare a sentimentului de
iubire, cu un singur scop, acela de a ajuta oamenii să cunoască afecţiunea în cele două aspecte
ale sale: ca pe un sentiment care este primit şi dăruit”.
Virginia Henderson: „ Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana
bolnavă sau sănătoasă să-şi menţină sau recâştige sănătatea ( sau să-l asiste în ultimile sale
clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur , dacă ar fi avut voinţa sau
cunoştinţele necesare. Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât
bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil”.
Definiţie nursing :” Nursing înseamnă îngrijiri de bază acordate persoanelor care au
nevoie de aceste îngrijiri, ele fiind elementul distinct central al nursingului”. Îngrijirea poate
avea o extraordinară semnificaţie de vindecare şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos”.
Misiunea socială a nursei nu este întotdeauna clară. Dacă pentru unii asistenta medicală
este cea care ajută medicul, pentru alţii, ea practică o profesiune autonomă. În realitate ea se
plasează între cele două extreme.
Astăzi nursa este acea persoană pregătită printr-un program de studiu care include
promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îngrijirea bolnavilor din punct de vedere
fizic, mintal, cu deficienţe, indiferent de vârstă şi în orice unitate sanitară.
Această definiţie este acceptată de toată lumea, fiind în prezent utilizată şi în România.
Virginia Henderson defineşte astfel nursingul: „să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau
sănătos, să-şi afle calea spre sănătate şi recuperare, să-şi folosească fiecare acţiune pentru a
promova sănătatea sau recuperarea , cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesară pentru a face în aşa fel încât să-şi poarte singur de grijă cât mai curând posibil”.
Originea nursingului ca profesie a fost atribuită influenţei exercitate de Florence
Nightingale, care a practicat-o în a doua jumătate a secolului XIX. Comparativ cu
profesia de avocat, doctor, preot, psiholog, nursingul este o profesie relativ tânără.
Până la jumătatea secolului XIX , îngrijirile au fost dominate de o impregnare
religioasă.
Florence Nightingale a fost cea care a demonstrat că îngrijirile nu trebuie să se bazeze
numai pe milă şi caritate, ci furnizarea lor trebuie să se facă pe baza unei înţelegeri profunde a
problemelor de sănătate şi boală, să devină obiectul gândirii.
Ideea de bază a nursingului este aceea că : cei care sunt însărcinaţi cu îngrijirea
sănătăţii pacienţilor ar trebui să fie orientaţi mai mult asupra pacienţilor decât asupra
procesului bolii.

2
CONCEPTE DE BAZĂ ALE PRACTICII NURSING

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale – omul, sănătatea şi boala.


Omul – este o fiinţă unică , unicitatea fiind dată de nevoile psihologice, sociale şi
culturale ce se alătură nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii. Asigurarea exclusivă
numai a anumitor nevoi, excluzând alte aspecte , duce inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea – definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce nu
constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii.
Raportată la boală, sănătatea reprezintă ansamblul forţelor biologice, fizice, afective,
psihice şi sociale, mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a depăşi boala.
Boala - reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia unei
suferinţe fizice, psihice sau prin apariţia unei dificultăţi de adaptare la o situaţie nouă,
provizorie sau definitivă în existenţa individului.
Concepte de bază corelate:
- Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al organismului de a funcţiona;
- Preocuparea primară a asistentului medical este de a menţine un mediu sănătos;
- Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoanei prin participarea sa activă.;
- Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii nursingului şi este un proces
interactiv;
- Persoanele sunt sisteme deschise care interacţionează cu mediul;
- Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de autoângrijire;
- Îngrijirea implică promovarea unei interacţiuni optime între om şi mediu;
- Fiinţa umană este un întreg ireductibil care nu poate fi înţeles reducându-l la părţile
componente;
- Fiinţa umană şi mediul sunt câmpuri de energie care interacţionează unele cu altele şi
care converg constant către potenţialele lor maxime.
Concepte de bază concordante: conform cărora orice persoană este un individ unic.
Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate; fiecare om este
un individ unic, şi astfel el solicită o serie de abilităţi unice, de tehnici şi idei special
desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede:
- Intervenţia nursing este bazată pe conservarea energiei individuale a pacientului;
- Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii structurale individuale a
pacientului;
- Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii personale individuale a
pacientului;
- Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii sociale individuale a
pacientului.
Ideea de bază a tuturor conceptelor este aceea că îngrijirea persoanei reprezintă
obiectivul practicii nursingului şi este un proces interactiv.
Definiţia elaborată de Consiliul Internaţional de Nursing: „Nursingul, ca parte
integrantă a sistemului de asistenţă socială, cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi
îngrijirea bolnavilor fizici, mentali, ca şi a celor infirmi ( handicapaţi) de toate vârstele, în
toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare”.
Din această definiţie reiese că:
- Intervenţiile nursing cuprind şi mediul social, afectiv şi fizic al pacientului;
- Asistentul medical coordonează activităţile de menţinere a sănătăţii;
- Stimulează continuitatea acestor activităţi.
3
Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau restabilirea
independenţei individului pentru satisfacerea nevoilor proprii.
Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi restabilească independenţa sa, astfel încât
să-şi poată satisface nevoile singur. Se va favoriza vindecarea şi se va asista muribundul spre
un sfârşit demn.
Rolul asistentei medicale generaliste este acela de:
- suplinire a dependenţei, adică ceea ce nu poate face persoana şi de a încerca să
înlocuiască necesitatea în aşa fel încât persoana să-şi poată satisface cerinţele mai uşor;
- să se ocupe de aspectele psihosomatice şi psiho-sociale care afectează sănătatea, boala
şi moartea; de aceea nursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici de ştiinţe fizice, sociale,
medicale, biologice şi de umanitate ( arta şi ştiinţa);
- personalul nursing lucrează ca partener alături de lucrători de alte profesiuni sau
ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii.
Individul, şi unde este cazul, familia sa, se vor implica în toate aspectele pentru
menţinerea unei bune sănătăţi.
În activitatea sa asistenta medicală se poate confrunta cu surse de dificultate. Acestea
sunt reprezentate de lipsa de forţă, voinţă sau cunoştinţe ale pacienţilor.
Competenţa asistentei rezidă tocmai în cunoaşterea sursei de dificultate şi în adaptarea
îngrijirilor acordate în această situaţie. Ea trebuie să fie o iniţiativă proprie a asistentei,
nefiind determinată de recomandarea medicului.
În urma procesului nursing, se tinde să se obţină ameliorarea dependenţei, iar ideal ar fi
câştigarea independenţei pacientului.
Conform filozofiilor lui Carl Rogers şi Abraham Maslow, asistenta medicală:
- va aprecia fiecare persoană ca fiind un produs unic al eredităţii, al mediului şi culturii;
- va avea convingerea că persoana se străduieşte să atingă potenţialul cel mai înalt;
- va respecta valoarea fiecărui individ şi va aprecia potenţialul fiecărei persoane;
- va recunoaşte propria umanitate;
- se va purta în mod autentic şi original;
- va permite pacientului să fie el însuşi;
- va recunoaşte că persoanele au nevoi de bază şi sunt motivate să-şi îndeplinească
aceste nevoi;
- trebuie să respecte fiecare comportament, să-l înţeleagă şi să evite aprecieri de genul
„rău” sau „groaznic” la adresa bolnavului.
Nursingul ca ştiinţă medicală a îngrijirilor
Istoria şi funcţiile nursingului
Prima şcoală de îngrijire a bolnavului a fost înfiinţată în 1860 de către Florence
Nightingale. Atunci a început istoria acestei profesiuni. Sora avea rolul de a susţine moral şi
prin îngrijiri minime medicale individul suferind. Lipsea însă la acea dată o bază ştiinţifică
pentru actul medical.
Începe acum procesul de instruire şi formare a surorilor cu scop medical, dar cu toate
acestea , competenţa lor era destul de limitată.
La început nursingul nu a fost recunoscut ca o disciplină , ca biologia sau chimia, în
schimb a fost întocmită o bază de cunoştinţe şi principii, care, în realitate reprezentau
recomandările medicului , ce trebuiau îndeplinite de către asistentul medical.
Odată cu progresele medicinei şi în special al chirurgiei, începând cu anul 1930,
medicii au transferat o parte din sarcinile lor , surorilor medicale.
Bolnavul, care până atunci fusese în centrul preocupărilor, a trecut în planul doi, în
primul plan situându-se aspectele tehnico-medicale.

4
În timp, nursingul a fost recunoscut ca o disciplină separată şi inclus în cadrul
universităţilor. În programele de învăţământ au fost incluse şi alte discipline ştiinţifice, dând
posibilitatea nurselor să-şi însuşescă cunoştinţe avansate într-o varietate de ştiinţe bio - psiho
- sociale.
Astăzi , nursingul este denumit ca o ştiinţă aplicativă, iar profesionalismul în nursing
rămâne încă o problemă deschisă.
În anul 1970, Virginia Henderson descrie cele 14 nevoi fundamentale ale omului ca
bază a îngrijirilor. Conform teoriei sale, problemele derivă din incapacitatea individului de a
îndeplini aceste nevoi:
- respiraţie normală;
- alimentaţie şi ingerare de lichide adecvată;
- eliminarea reziduurilor din organism;
- mişcare şi menţinerea posturii dorite;
- somn şi odihnă;
- alegerea îmbrăcămintei corespunzătoare – îmbrăcarea şi dezbrăcarea;
- menţinerea temperaturii normale a corpului prin modificarea îmbrăcămintei şi a
mediului înconjurător;
- păstrarea curăţeniei şi protecţia tegumentelor;
- evitarea pericolelor din mediu înconjurător şi lezării altor persoane;
- comunicarea şi exprimarea emoţiilor, nevoilor, temerilor şi a opiniilor;
- acţiune conform convingerii religioase şi a sistemului de valori;
- acţiune în direcţia auto-realizării;
- recreerea;
- învăţarea, satisfacerea curiozităţii, care conduce la o dezvoltare normală şi la
dobândirea unei stări bune de sănătate şi la utilizarea facilităţilor derivate din această stare.

FUNCŢIILE NURSEI

Pot fi clasificate în patru categorii:


- funcţii cu caracter independent;
- funcţii cu caracter dependent;
- funcţii cu caracter interdependent;
- alte funcţii;
Primele funcţii se referă la faptul că asistenta medicală asistă pacientul din proprie
iniţiativă, temporar sau definitiv, în următoarele situaţii:
- pentru îngrijiri de confort, atunci când el nu-şi poate îndeplini anumite funcţii;
- atunci când asistenta stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită sau cu
aparţinătorii;
- când asistenta transmite informaţii acestuia în limita competenţei sale;
- când asistenta este alături de indivizi şi colectivitate în scopul promovării unor
condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
Referitor la funcţiile cu caracter dependent, asistenta va observa dacă metodele de
tratament şi de recuperare intervin în evoluţia bolii şi vor transmite informaţia medicului.
Deasemenea, ea va aplica diferite metode de tratament pentru care este calificată, dar
numai la indicaţia medicului.
Asistenta medicală are obligaţia de a anunţa medicul pentru orice modificare
semnificativă în evoluţia pacientului.
Referitor la funcţiile cu caracter interdependent, asistenta medicală, colaborează cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, social, educativ, administrativ. Participă deasemenea la
5
activităţi interdisciplinare, colaborând astfel cu educatori, psihologi, logopezi, profesori,
asistenţi sociali.
Alte funcţii specifice asistentului medical se desprind din definiţia nursingului dată de
OMS în colaborare cu Consiliul Internaţional de Nursing: „ Nursingul este o parte integrantă
a sistemului de îngrijire a sănătăţii” şi cuprinde:
- promovarea sănătăţii;
- prevenirea bolii;
- îngrijirea bolnavilor ( fizic, psihic, mental, handicapaţi) de toate vârstele, în toate
unităţile sanitare, comunităţi şi în toate formele de asistenţă socială.
Avem astfel funcţia profesională, educativă, economică şi de cercetare. Toate aceste
funcţii scot în evidenţă nevoile esenţiale ale indivizilor, familiilor şi comunităţilor, putând
deasemenea să identifice mai multe moduri de acordare a îngrijirilor cu impact asupra
pacientului.
Rolul profesional al asistentului medical îi oferă abilitatea de a comunica eficient cu
pacientul şi cu familia acestuia, de a fi un bun educator, furnizor de îngrijire, manager al
îngrijirilor dar şi mediator , găsind modul cel mai corespunzător de îngrijire de care pacientul
are nevoie.

NOŢIUNI DE ETICĂ ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Conform Consiliului Internaţional al Nurselor, funcţia nursingului este „ să promoveze


sănătatea, să prevină îmbolnăvirile, să refacă sănătatea şi să aline suferinţele”.
Etica trebuie să ocupe un loc important în curricula şcolii de nursing.
Dintre orientările codului de etică nursing, cele mai importante sunt:
- nursa are responsabilitatea etică pentru persoanele aflate în diferite perioade de viaţă,
din primele momente şi până la sfârşitul vieţii. Fundamentul întregului nursing constă în
raportul faţă de individ, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, credinţă, politică, naţionalitate
sau statut social;
- nursa trebuie să-şi cunoască responsabilitatea personală şi profesională pentru
practicarea nursingului. Ea va răspunde de propriile sale acţiuni, din punct de vedere
profesional, etic, financiar şi legal;
- nursa trebuie să asigure o practică profesională actualizată şi să contribuie la
dezvoltarea îngrijirilor nursing;
- în practica sa profesională, nursa trebuie să asigure că este garantul dreptului
pacientului la confidenţialitatea informaţiilor ce îl privesc. În unele ţări există un jurământ al
nurselor, care conţine atât aspecte etice, cât şi legate de secretul profesional;
- în activitatea sa, nursa trebuie să arate respect privind activitatea colegilor săi.
Domeniul nursingului este atât de vast, încât, pentru rezolvarea unor sarcini este necesară
cooperarea cu mai multe persoane;
- în practica profesională, nursa trebuie să promoveze activ cooperarea între diferite
grupe de profesionişti, din ţară şi din străinătate;
- în practica sa medicală, nursa trebuie să promoveze noi abordări în îngrijirea sănătăţii
şi să urmărească sau să aibă iniţiative noi privind îngrijirea sănătăţii, prin cunoştinţe sau
capacitate proprii;
- este de datoria nursei să contribuie astfel încât populaţia să aibă încredere şi totodată
să respecte profesia sa.

6
JURISDICŢIA ŞI ETICA MEDICALĂ

Etica medicală este ştiinţa fenomenelor morale, este reflectarea asupra valorilor ,
principiilor şi normelor care guvernează comportarea normală a omului în societate.
Etica profesională este o ramură a eticii , care studiază îndatoririle sociale şi morale ,
implicate în exercitarea unei profesiuni.
Mai explicit : „ în profesia în care eşti trebuie să faci bine, să faci tot ceea ce ai face
pentru propria ta persoană, dacă ai fi în situaţia celuilalt”.
Etica îngrijirii bolnavilor implică şi anumite aspecte juridice.
Etica medicală are anumite principii:
- al autonomiei;
- al absenţei răului;
- al binefacerii;
- al dreptăţii;
Prin principiul autonomiei se cere ca noi să respectăm indivizii aflaţi în grija noastră,
dreptul lor fiind acela de a-şi controla propriile vieţi.
Absenţa răului este considerată ca fiind cea mai stringentă îndatorire pentru cadrele
medicale.
Principiul binefacerii este principiul opus răului. Binefacerea presupune: a face bine, a
nu face rău, absenţa răului. Conform acestui principiu, o nursă nu poate abandona pacientul
încredinţat, indiferent de boala acestuia.
Ultimul principiu se referă la faptul că în faţa legii toată lumea este egală. Uneori între
dreptate şi corectitudine se pune semnul egal, de exemplu : dacă este drept sau nu să se
primească sau nu un organ pentru transplant, sau dacă este drept ca o persoană neasigurată să
nu poată primi asistenţă medicală.
Se ştie că au fost reglementate şi publicate drepturile bolnavului. Ele sunt drepturi
legale dar şi drepturi de natură etică.
Drepturi legale:
- dreptul la autodeterminare ( consimţământul) – prin care bolnavul are dreptul de a lua
decizii personale cu privire la îngrijirea sănătăţii lui. Prin acest drept, bolnavul are
posibilitatea de a accepta sau de a refuza orice forme de îngrijire;
- dreptul la informare – care dă posibilitatea bolnavului să cunoască informaţiile pe care
se bazează deciziile luate, privind persoana sa. Nursa are obligaţia de a furniza informaţii
referitoare la tipul de îngrijire pe care o oferă personal;
- dreptul la confidenţialitate – prin care bolnavului îi vor fi protejate informaţiile (
confidenţiale);
- dreptul la îngrijiri sigure – datorită căruia nursele au responsabilitatea de a executa
corect toate actele necesare îngrijirii bolnavului.
Nerespectarea acestor drepturi, cu anumite repercursiuni asupra vieţii sau sănătăţii, se
vor sancţiona corespunzător, pe cale legală, judecătorească.
Drepturi de natură etică:
- dreptul la demnitate personală – este dreptul prin care bolnavul va beneficia de o
îngrijire ce respectă demnitatea şi valoarea persoanei, indiferent de eventuale considerente de
naţionalitate, rasă, religie, culoare, vârstă, sex. Pe tot parcursul cooperării, trebuie să se
stabilească o relaţie de respect de ambele sensuri;
- dreptul la îngrijire individualizată – porneşte de la premiza că fiecare individ este
unic, cu atribute fizice, gânduri, sentimente şi credinţe proprii. Datorită acestui fapt se pot
alcătui planuri de îngrijire specifice fiecărui bolnv în parte;

7
- dreptul de îngrijiri cu scopul de a deveni independent va fi dat de nursă ori de câte ori
pacientul o cere;
- mai există şi dreptul de a se plânge şi cel de a obţine modificarea îngrijirilor.
Nerespectarea drepturilor de natură etică, atrage după sine sancţionarea morală a nursei.
Sancţiunile pentru nerespectarea drepturilor legale ale bolnavului, prin care se aduce
deteriorarea sănătăţii sau decesul pacientului, sunt sancţionate legal, pe cale judecătorească.
Sancţiunile pot fi:
- penale – exemplu - luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, încălcarea
consimţământului bolnavului şi traficul de influenţă. Printre activităţile ilegale ale nursei, se
pot enumera: aplicarea unui tratament preferenţial, neaplicarea tratamentului, înstrăinarea
medicamentelor sau ignorarea consimţământului bolnavului;
- contravenţionale – contravenţia este fapta care prezintă pericol social mai redus decât
infracţiunea. Exemplu: neglijenţă în utilizarea aparaturii medicale sau nerespectarea regulilor
de igienă;
- disciplinare – produse atunci când personalul încalcă disciplina muncii. Sancţiunile
sunt în aceste situaţii: mustrarea, avertismentul, retragerea uneia sau mai multor gradaţii,
desfacerea contractului de muncă.

SISTEMUL ÎNGRIJIRILOR MEDICALE

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o agenţie specializată a Naţiunilor Unite, cu


responsabilităţi în special pentru problemele internaţionale de sănătate şi sănătate publică.
Scopul acestei organizaţii este cel de a facilita atingerea unui nivel de sănătate ridicat
pentru toţi locuitorii acestei planete.
În 1977 au fost aprobate la nivelul OMS două rezoluţii:
- prima , care stipulează că „ principalul scop al guvernelor şi al OMS-ului în decadele
următoare ar trebui să fie obţinerea de către toţi cetăţenii lumii a unui nivel de sănătate care să
le permită să ducă o viaţă productivă din punct de vedere social şi economic”;
- a doua rezoluţie a recunoscut importanţa nurselor şi a moaşelor în îngrijirile primare
de sănătate şi totodată a cerut statelor membre să studieze rolurile şi funcţiile acestora.
În 1988 la Viena a avut loc prima Conferinţă Europeană dedicată nursingului, unde au
participat nurse din 32 de state din Europa. Cu această ocazie ele şi-au stabilit principiile
OMS , de înfăptuire a strategiei : sănătate pentru toţi până în anul 2000.
S-a stabilit deasemenea ca principalele funcţii ale nursei să fie: promovarea şi
menţinerea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi acordarea de îngrijiri pe durata bolii, a
convalescenţei sau a recuperării.
Recomandări date de Conferinţa Europeană de Nursing :
- nursele trebuie să sprijine activ politica programului „Sănătate pentru toţi”;
- se va pune accent mai mult pe starea de sănătate decât pe cea de boală;
- se va acorda un rol important îngrijirilor primare de sănătate : promovarea şi
menţinerea stării de sănătate, prevenirea îmbolnăvirilor, implicarea indivizilor, familiilor şi
comunităţilor în procesul de îngrijire;
- nursele vor participa la dezbaterile privind politica de sănătate.
În concepţia actuală se consideră că o bună asistenţă medicală presupune trecerea de la
îngrijirile terapeutice – cărora li s-a acordat un loc prioritar, în dauna îngrijirilor menite să
menţină sănătatea şi chiar viaţa – la îngrijirile IPS ( îngrijiri de sănătate comunitară –
denumite astfel deoarece solicită participarea comunităţii).

8
Prin comunitate înţelegem ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic, de
care este legat prin interese şi valori comune, având o formă de gestiune administrativă, iar
membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
Comunitatea este locul de unde pleacă îngrijirile primare de sănătate (IPS): indivizi,
familii, grupuri.
IPS acoperă trei niveluri de intervenţii:
- îngrijiri de prevenire primară - menţinerea şi promovarea sănătăţii, prevenirea
îmbolnăvirilor, educaţia sanitară, prevenirea specifică ( ex. Vaccinări);
- îngrijiri de prevenire secundară – care urmăresc intervenţii curative, pentru
tratamentul bolilor şi prevenirea agravării sau apariţiei complicaţiilor. Rolul asistentei este
acela de a descoperi eventualele probleme din timp ( prin vizite la domiciliu sau prin
controale periodice);
- îngrijiri de prevenire terţiară – care urmăresc recuperarea bolnavilor. Rolul asistentei
este acela de a susţine persoana îngrijită pentru a se adapta la diferite dificultăţi cauzate de
problemele de sănătate, cu rol în recuperarea persoanei.
Se poate vorbi şi de intervenţia de nivel 4, în cazul bolilor terminale, atunci când este
necesară susţinerea familiei.
Pentru asigurarea dezvoltării IPS , sunt necesare trei domenii:
- identificarea a ceea ce înseamnă IPS – intră: climatul, resursele de apă, caracteristicile
populaţiei, natura muncii, mediu urban sau rural;
- iniţierea personalului sanitar şi a consumatorilor IPS – intră: pregătirea lucrătorilor
sanitari ( în mediul spitalicesc, extraspitalicesc, sau ca personal de instruire) şi pregătirea
populaţiei să poată lucra sau coopera cu lucrătorii sanitari.

DECLARAŢIA DE LA ALMA ATA

A fost lansată în 1978 la Geneva şi a reprezentat un moment decisiv în programarea


sănătăţii comunităţii la nivel naţional şi internaţional.
La baza declaraţiei au stat şase principii:
- sănătate pentru toţi înseamnă echitate, adică reducerea inegalităţii în privinţa sănătăţii,
între state şi dinlăuntrul lor;
- sentimentul pozitiv al individului despre starea de sănătate prin folosirea capacităţii
fizice, mentale şi emoţionale;
- comunitatea trebuie să fie bine informată şi motivată, şi totodată să aibă o participare
activă la strategia „ Sănătate pentru toţi”;
- în această strategie este necesară cooperarea multisectorială, în vederea reducerii
riscului îmbolnăvirilor şi menţinerii sănătăţii;
- accentul în sistemul de sănătate trebuie pus pe acordarea îngrijirilor primare de
sănătate, dar cel mai important lucru este participarea totală a comunităţii;
- problemele de sănătate depăşesc uneori graniţele , motiv pentru care este necesară de
multe ori cooperarea internaţională.
În România, activitatea de ocrotire a sănătăţii se organizează pe următoarele tipuri de
unităţi sanitare:
- cabinete medicale;
- spitale;
- sanatorii;
- case de copii;
- institute şi centre medicale;
- oficii farmaceutice;
9
- autorităţi sanitare judeţene;
Nu regăsim în legislaţia din domeniul sanitar pasaje referitoare la activitatea de nursing.
Se impune de urgenţă actualizarea legislaţiei în conformitate cu practica de nursing, în
care ar trebui să se ţină cont de Codul pentru asistentele medicale, Cod care stipulează:
- responsabilitatea primordială a asistentei medicale constă în a acorda îngrijiri
persoanelor care au nevoie în această privinţă;
- asistenta medicală îşi asumă o responsabilitate personală în acordarea îngrijirilor, dar
şi în a-şi menţine un nivel profesional la zi prin educaţie sanitară continuă;
- asistenta medicală participă la activităţi destinate sănătăţii populaţiei;
- asistenta medicală împarte responsabilitatea de a coopera cu toţi cei care lucrează în
domeniul sanitar dar şi în alte domenii;
- asistenta medicală participă la progresul din domeniul nursingului.

MODELE, CONCEPTE, TEORII ÎN NURSING

Pentru a putea înţelege îngrijirile de bază, trebuie cunoscuţi termeni ca : modele,


concepte sau teorie. Conceptul se utilizează în cazul descrierii unor obiecte concrete, vizibile,
sau , a unor idei cu rol fundamental în viaţa umană.
În nursing, specific este faptul că aceste concepte sunt abstracte şi cele mai des folosite
sunt : sănătate, boală, societate şi individ.
Teoria, derivă din grecescul „theoria”- şi înseamnă imagine, viziune sau adevăr. În
nursing, teoria este bazată pe experimentări riguroase.
Modelul este o reprezentare conceptuală a realităţii, o formă abstractă a realităţii.
Pentru profesia de nursă, un model reprezintă imaginea mentală a profesiei, o concepţie
a ceea ce ar trebui sau ar putea să fie.
Scopul modelelor este de a simplifica o situaţie complexă şi de a capacita asistentele
să-şi orienteze atenţia asupra aspectelor majore de îngrijire.
Primul model nursing a fost conceput de Florence Nightingale, în 1840, în lucrarea „
Note asupra nursingului ”. În lucrare au fost definite unele concepte pe care autoarea le-a
considerat importante pentru pregătirea formativă a îngrijirii bolnavilor.
De-a lungul timpului modelul conceptual s-a dezvoltat şi a influenţat pozitiv pregătirea
nurselor, cercetarea dar şi practica în nursing.
Un model nursing trebuie să aibă următoarele caracteristici :
- scopul profesiei;
- definiţia pacientului;
- rolul îngrijirilor de bază;
- sursa de dificultate pentru pacient;
- obiectivul intervenţiei nursing;
- modul de intervenţie;
- rezultatul scontat;
Pe baza teoriei nevoilor lui MASLOW ( 1954), ROPER ( 1985) şi HENDERSON (
1972) au descris cele mai importante modele conceptuale.
Avantajele folosirii modelelor în practică sunt:
- ajută asistentul medical în stabilirea priorităţilor de îngrijire;
- clarifică gândirea asistentului medical în anumite situaţii practice;
- este un instrument care leagă teoria de practică;
Modelul conceptual identifică şi defineşte factorii sau fenomenele care se desfăşoară în
cadrul unei situaţii de îngrijire şi descrie relaţia dintre ei.
Cel mai utilizat este modelul conceptual al Virginiei Henderson, conform căruia :
10
- asistentul medical îndeplineşte funcţii proprii;
- asistentul medical oferă un serviciu unic societăţii, acela de acordare de îngrijiri de
bază;
- când asistentul medical preia o parte din responsabilităţile medicului în procesul de
îngrijire, atunci o parte din funcţiile sale sunt preluate de un personal necalificat.
În accepţiunea Virginiei Henderson:
- individul este văzut ca un tot unitar prezentând cele 14 nevoi fundamentale pe care
trebuie să şi le îndeplinească;
- scopul îngrijirilor este acela de a ajuta pacientul să-şi menţină sau să-şi restabilească
independenţa şi de a obţine pentru pacient vindecarea;
- obiectivul îngrijirii este persoana sau grupul de persoane cărora le este destinată
activitatea;
- rolul asistentului medical este de suplinire a dependenţei persoanei, dificultate cauzată
de lipsa de forţă, de voinţă sau de cunoştinţe.

TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW

Necesităţile fiinţei umane se pot ierarhiza într-o piramidă. Ele sunt împărţite în cinci
niveluri:
Nivelul I – care este situat la baza piramidei, motiv pentru care va fi primul aspect vizat
de către nursă în activitatea ei de îngrijire. Acest nivel cuprinde următoarele funcţii: a respira,
a avea o bună circulaţie, a mânca, a bea, a elimina, a menţine temperatura corpului normală, a
dormi, a se odihni, a comunica, a se recreea. A tunci când acest nivel este satisfăcut se trece la
nivelul următor.
Nivelul II – cuprinde nevoia de siguranţă. Instabilitatea lui apare în prezenţa unor
agresiuni externe, cum ar fi: pierderea adăpostului, schimbarea mediului, apariţia unor
catastrofe sau evenimente sociale. Orice perturbare a acestui nivel face imposibilă atingerea
următoarelor nivele ce au drept urmare producerea dezechilibrului individului.
Nivelul III – cuprinde nevoia de apartenenţă. Omul este o fiinţă socială, prin urmare el
nu poate trăi singur. Celula societăţii omeneşti este familia. Izolarea bolnavului prin
spitalizări de durată, poate duce la apariţia unor tulburări importante, care pot influenţa
negativ însănătoşirea individului.
În acest nivel rolul primordial îl are asistenta prin intervenţia sa majoră în procesul de
îngrijire.
Nivelul IV – este nivelul recunoaşterii individului. Este cunoscut faptul că individul are
un rol în societate, corespunzător dorinţei sale, pregătirii profesionale şi capacităţii sale
intelectuale.
Nivelul V – reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de autodepăşire şi creativitate a
individului. Dacă nivelele inferioare le găsim şi la regnul animal, nivelul V este specific
exclusiv speciei umane.
Echilibrul celor trei nivele superioare, asigură homeostazia psihologică a individului.
Virginia Henderson identifică 14 necesităţi fundamentale, cu componenţe bio-psiho-
sociale, culturale şi spirituale ale individului.
Aşezarea lor de la 1 la 14, se suprapune piramidei Maslow, cu menţiunea că, pe primele
poziţii sunt aşezate nevoile fiziologice vitale:
1.- a respira – este funcţia organismului prin care se primeşte oxigen atmosferic şi se
elimină bioxid de carbon. Se adaugă şi nevoia de a avea şi o bună circulaţie. Se ştie că
sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului, sângele fiind
transportorul pentru gazele sanguine;
11
2 – a menţine temperatura corpului constantă. Funcţia de termoreglare este asigurată de
către hipotalamus şi este variabilă în funcţie de vârstă, climă, activitatea individului şi de
prezenţa bolii;
3 – a se alimenta şi a se hidrata. Alimentele constituie sursa de energie şi substratul
biologic pentru celulele organismului. Fără apă, viaţa nu este posibilă;
4 – a elimina, funcţie care poate fi fiziologică, ca: eliminarea renală ( urină), eliminarea
intestinală ( fecale), eliminarea prin sebum, transpiraţie, menstruaţie.
Pe lângă eliminările fiziologice, mai sunt şi cele patologice, un exemplu fiind vărsătura.
5 – a se mişca, a avea o bună postură. Această funcţie asigură independenţa bolnavului
în deplasare, în vederea realizării necesităţilor.
6 – a dormi, a se odihni. Este dovedit faptul că somnul şi odihna sunt indispensabile
pentru integrarea funcţiilor organismului.
7 – a se îmbrăca şi dezbrăca. Din punct de vedere biologic, această necesitate oferă
echilibrul
termic organismului. Prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii,
contaminarea tegumentelor cu praf şi substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
8 – nevoia de igienă – care rezidă din nevoia de a-şi proteja corpul împotriva
agresiunilor externe.
Vor fi astfel protejate: tegumentele, fanerele ( părul şi unghiile), cavităţile şi orificiile (
nas, urechi, gură, tubul digestiv, organe genitale).
9 – a evita pericolele – care pot afecta organismul direct ( agresiuni biologice) sau
indirect (agresiuni psihologice şi sociale).
10 – a comunica cu semenii. Omul are următoarea caracteristică: comunicarea . Ea
poate fi de tip verbal, auditiv sau vizual. Tot aici întâlnim şi sexualitatea, prin ea realizându-se
schimburi interumane, sau se creează sentimente, idei, emoţii, trăiri.
11 – nevoia de a-şi practica religia – asistenta medicală va îngriji pacientul ţinând cont
de opţiunea religioasă a pacientului şi nu va încerca să modifice convingerile pacientului.
12 – nevoia de a fi ocupat pentru a fi util – este nevoia care se referă la realizarea
individului prin studiu şi prin muncă.
13 – nevoia de a învăţa – este nevoia prin care fiecare individ tinde la realizare şi
autodepăşire.
14 – nevoia de a se recreea – este o funcţie fundamentală comună fiinţelor umane. Ea
intervine favorabil în echilibrul biologic.
Această nevoie se derulează în concordanţă cu realizarea celorlalte nevoi, fiind
dependentă de gradul cultural al individului, de posibilităţile socio-economice şi de gradul de
emotivitate.
Nerealizarea acestei nevoi are repercursiuni asupra tuturor celorlalte nevoi.
Cele 14 nevoi identificate de Virginia Henderson, aşezate , se suprapun piramidei
Maslow.

SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

Scopul profesiei de nursing constă în atingerea de către pacient a independenţei în


satisfacerea acestor necesităţi, ceea ce este ştiut că duce la obţinerea unei stări de bine şi a
echilibrului, atât biologic cât şi psihologic.
Nevoile umane se pot atinge prin următoarele moduri:
- INDEPENDENŢA – constă în satisfacerea uneia sau mai multor nevoi prin acţiuni
proprii, îndeplinite de persoana în sine. La copii , cu cât vârsta este mai mică, nevoile vor fi
îndeplinite cu ajutorul sau de către alţi indivizi.
12
În practica sa , nursa va identifica acele nevoi fundamentale care sunt independente, şi
nu le va lua în considerare în planificarea îngrijirilor.
- DEPENDENŢA – reprezintă incapacitatea persoanei îngrijită de a-şi satisface una sau
mai multe nevoi.
Cauzele incapacităţii sunt:
- incapacitate prin lipsă de forţă, de natură medicală ( de exemplu – picioare amputate)
sau de natură socială;
- incapacitate prin lipsă de voinţă – exemplu elocvent ar fi cel în care individul nu vrea
să –şi satisfacă singur, una sau mai multe nevoi – ex. etilismul cronic;
- incapacitate prin lipsă de cunoaştere – unde se impune ca nursa să intervină în
educaţia sanitară a individului;
Teoretic, dependenţa are patru nivele:
- Nivelul I : independenţă ( autonomie –notată cu un punct);
- Nivelul II: dependenţă moderată – notată cu două puncte;
- Nivelul III : dependenţă majoră – notată cu trei puncte;
- Nivelul IV :dependenţă totală – notată cu patru puncte.
Fiecărei nevoi i se acordă un punctaj între 1 şi 4, iar în urma totalizării punctajelor,
putem avea unul din următoarele scoruri:
- persoană independentă – cu un total de 14 puncte;
- dependenţă moderată – cu un total de 15 – 28 puncte;
- dependenţă majoră – cu un total de 29 – 42 puncte;
- dependenţă totală – cu un total de 43 – 56 puncte.
Sursele de dificultate sunt considerate ca şi cauză a dependenţei.
Factorii care împiedică satisfacarea uneia sau mai multor nevoi fundamentale, pot fi de
ordin fizic, social, psihologic, spiritual, sau pot fi legaţi de o insuficientă cunoaştere.
Nursa poate interveni în oricare dintre cauze.
Factori de ordin fizic: care pot influenţa negativ satisfacerea unor nevoi , din interior (
ex. Corpii străini traheali, torace deformat, lobotomia pulmonară consecinţă a unui TBC
pulmonar), sau din exterior ( ex. aparatul gipsat, perfuzia endovenoasă).
Sunt peste 200 surse de dificultate, nursa trebuie deci să identifice dificultăţile şi
totodată să adapteze intervenţia nursing.
Factori de ordin social: sunt reprezentaţi prin probleme :
- relaţionale – ex. lipsa unei persoane importante ( vârstnicul), dezorganizarea mediului
familial, izolare, lipsa activităţilor distractive;
- economice – ex. condiţii de muncă neadecvate, promiscuitatea, surplus de muncă,
insuficienţa resurselor financiare;
- culturale – ex. credinţe culturale diferite faţă de sănătate, neadaptarea culturală;
- probleme legate de mediu – ex. schimbarea bruscă a temperaturii ambiante, umiditate,
căldură excesivă, frig, poluare chimică.
Pentru rezolvarea acestor probleme, nursa poate interveni singură sau în colaborare cu
alţi specialişti.
În cazul în care nu se intervine, putem asista la apariţia stressului, depresiei,
malnutriţiei, etc.
Factori de ordin psihologic: cuprind stările sufleteşti ce pot influenţa negativ anumite
nevoi fundamentale.
Se încadrează: agitaţia, agresivitatea, delirul, halucinaţia, mania sau obsesia.
Alterarea acestor factori poate influenţa toate nevoile fundamentale, sau poate fi
singura explicaţie pentru boala individului.

13
Factori de ordin spiritual: a căror acţiune s-a dovedit că este intermediată de către
factorii psihologici. Factorii spirituali sunt specifici indivizilor inadaptabili, celor cu tulburări
de comportament şi muribunzilor.
Lipsa de cunoştinţe despre sănătate, poate influenţa negativ satisfacerea nevoilor
fundamentale.
Nursa trebuie să le transmită pacienţilor cunoştinţe de ordin igieno-dietetic, metode de
păstrare a sănătăţii, cunoştinţe despre mediul înconjurător.
Mai există o clasificare a surselor de dificultate, şi anume:
- surse ce ţin de pacient : când el nu vrea să-şi satisfacă singur nevoile. În aceste
situaţii, nurse va avea un rol didactic;
- surse ce ţin de nursă : ex. neacordarea de îngrijiri, sau acordarea de îngrijiri incorecte
sau incomplete ( fie că nu vrea, fie că nu ştie cum să intervină profesional);
- surse independente de pacient sau nursă. În aceste cazuri se impune colaborarea cu
alţi specialişti din domeniul sanitar: psihologi, asistenţi sociali, asistenţi maternali,
fiziokinetoterapeuţi.
Concluzie: în procesul nursing este important să se identifice sursele de dificultate. Pe
baza cunoaşterii lor , aşa zise „ grupuri ţintă”, se vor implica în realizarea nevoilor
fundamentale.

ASEPSIA – ANTISEPSIA

Asepsia este definită ca şi totalitatea mijloacelor de distrugere şi îndepărtare a


germenilor patogeni de pe tot ce ar putea fi o sursă microbiană care ar putea contamina o
plagă chirurgicală.
Se realizează prin sterilizarea materialului moale şi a instrumentarului chirurgical, prin
dezinfecţia mâinilor chirurgului şi a tegumentelor regiunii pe care se va efectua actul
operator.
Asepsia este o metodă profilactică de prevenire a infecţiilor.
Sterilizarea însumează procedeele folosite pentru distrugerea tuturor formelor de
existenţă a microorganismelor patogene şi nepatogene, de la suprafaţa sau profunzimea unui
obiect.
Înainte de sterilizare propriu-zisă, se face pregătirea instrumentelor şi a materialelor:
- îndepărtarea sângelui prin introducerea instrumentelor în soluţie de amoniac 1-2%;
- autoclavarea sticlăriei, recoltoarelor şi a materialelor de laborator;
- degresarea instrumentelor cu neofalină;
- spălarea cu apă călduţă, cu 1-2% sodă de rufe a instrumentelor;
Sterilizarea se face prin mijloace fizice şi prin mijloace chimice.
Sterilizarea prin mijloace fizice:
- prin căldură uscată – flambare ( gâtul eprubetelor şi al fiolelor); prin încălzire la roşu (
ansa de platină); prin etuva cu aer cald (instrumentar metalic şi sticlăria de laborator);
- prin căldură umedă – fierbere (instrumentar metalic, sonde de cauciuc, seringi – timp
de 30 minute la 100Gc);
- autoclavare – instrumentarul metalic, sonde de cauciuc, mănuşi chirurgicale, materiale
textile, seringi record), timp de 30 minute la 128 – 138gC;
Sterilizarea prin mijloace fizice se mai poate face prin raze ultraviolete, prin infraroşii
sau raze gamma.
Flambarea provine din franceză – flamber şi constă în trecerea instrumentarului metalic
prin flacără, până la înroşire.

14
Dezavantajul metodei este acela că deteriorizează instrumentarul. Se foloseşte de aceea
numai în urgenţe.
Pupinelul – este o etuvă cu aer supraîncălzit, cu temperaturi de 170 – 180gC .
Avantajul este că asigură ca mai bună sterilizare, care este valabilă 24 ore. Dezavantajul
constă în faptul că răcirea instrumentarului se face în aproximativ 45 de minute , la care se
adaugă faptul că nu se pot steriliza obiecte din material textil, cauciuc sau plastic.
Fierberea – este o metodă mai puţin sigură, deoarece temperatura apei urcă numai până
la 100gC.
Este folosită la sterilizarea materialului de sutură, tuburi de cauciuc, material plastic şi
instrumentarul din metal.
Dezavantaj : anumiţi spori, cum ar fi Bacilul tetanic sau Bacilul subtilis, rezistă la
temperature obţinute prin fierbere şi distruge instrumentarul de metal prin ruginire.
Este o metodă folosită în urgenţe.
Autoclavarea este o metodă de sterilizare prin căldură umedă cu vapori sub presiune.
Se foloseşte la sterilizarea materialului moale şi a celui de sutură.
Eficienţa sterilizării se face prin control bacteriologic sau prin teste chimice.
Sterilizarea prin mijloace chimice se mai numeşte şi dezinfecţie.
Dezinfecţia reprezintă distrugerea agenţilor patogeni ( virusuri, bacterii, protozoare,
fungi) sau condiţionat patogeni, de pe tegumente şi obiecte din mediul extern.
Această metodă se face cu:
- vapori de formol – care se pot obţine din preparate sub formă de tablete, aşezate în
cutii metalice, închise ermetic. Se sterilizează sondele de cauciuc, aparatura de citoscopie,
rectoscoapele.
Avantajul constă în faptul că nu degradează aparatura, iar sterilizarea poate fi menţinută
timp îndelungat;
- vapori de etilen – avantajul metodei constă în puterea de penetraţie a vaporilor, astfel
încât, materialele şi insrumentele pot fi sterilizate ambalate.
- sterilizarea chimică se mai face şi prin imersia materialului de sterilizat în soluţii
antiseptice : acid fenic, alcool, cloramină, bromocet.
Ce se dezinfectează prin mijloace mecanice ( spălarea, ştergerea prafului) : lenjeria,
tegumentele pacientului, mâinile personalului, suprafeţe ( mese, paturi, noptiere),
pansamente, masa de operaţie.
Prin dezinfecţia chimică, se realizează: spălarea, ştergerea, submerjarea, vaporizarea şi
stropirea suprafeţelor.
Se execută cu ajutorul: substanţelor cu acţiune oxidantă ( var cloros 25 g % Cl activ, cu
cloramină 25 g% Cl activ, cu detergenţi şi cu substanţe ce produc coagularea proteinelor (
alcool, săruri ale metalelor grele).
Se impune respectarea anumitor reguli, pentru ca dezinfecţia să poată deveni eficientă:
- să se respecte timpul de acţiune;
- să se respecte concentraţia dezinfectantului;
- temperatura;
- împiedicarea asocierii a două dezinfectante, existând riscul inactivării reciproce;
- se va ţine cont de rezistenţa germenilor la anumite dezinfectante.
Sterilizarea prin metode biologice – se face prin chimioterapie, mai frecvent cu
sulfamide şi antibiotice.
Acţiunea lor este bacteriostatică, şi anume, opreşte multiplicarea microbiană :
cloramfenicolul, tetraciclinele, sulfamidele, dar şi bactericidă ( distrug microbii): penicilinele,
cefalosporinele şi metranidazolul.
17
15
În blocul operator, în săli de pansamente şi saloane, asepsia se face prin dezinfecţie:
- formolizarea - se face cu aldehida formică 40 %, în încăperi închise timp de 48 de ore;
- lămpi cu ultraviolete în completare;
- spălarea mâinilor chirurgilor ( cu apă sterilă şi săpun);
- dezinfecţia tegumentelor – ex. în cazul intervenţiilor chirurgicale : vor fi rase firele de
păr, vor fi apoi spălate cu apă şi săpun, dezinfecţia propriu-zisă făcându-se cu Tinctură de iod
2%.

ANTISEPSIA

Este metoda care cu ajutorul unor substanţe chimice cu acţiune bactericidă sau
bacteriostatică, distruge agenţii patogeni care au invadat orice plagă.
Se cunosc soluţii antiseptice de suprafaţă, cum ar fi :
- alcoolul de 70 grade – se foloseşte pentru tegumente, mai puţin pentru cele umede şi
pe plagă;
- tinctura de iod 2 la mie – pentru tegumente şi pentru marginile plăgii;
- septozolul, folosit pentru tegumentele din zona câmpului operator;
- apa oxigenată – se ştie efectul său antioxidant asupra celulei microbiene. Nu se
foloseşte în plăgi neinfectate; se obţine din perhidrol 30 ml la un litru de apă distilată;
- cloramina – în concentraţie de 5 % se foloseşte pentru toaleta plăgilor septice şi a
mucoaselor;
- rivanolul – soluţie 1-2 %, folosită în spălarea plăgilor şi mucoaselor;
- albastru de metil – soluţie 2 %, folosit în badijonări şi pentru vizualizarea traiectelor
fistuloase.
Per os se foloseşte ca antiseptic pentru căile urinare.
Se cunosc şi antiseptice sub formă de pulberi, cum ar fi:
- acidul boric – folosit în special în dezinfecţia plăgilor supurate cu Bacilul Piocianic;
- dermatolul – cunoscut pentru efectul său cicatrizant;
- iodoformul – folosit pe plăgi.

INFECŢIILE INTRASPITALICEŞTI (NOSOCOMIALE)

Criteriile de definire a infecţiilor nosocomiale


Infecţia nosocomială este infecţia contractată în spital sau în alte unităţi sanitare cu
paturi, şi se referă la orice boală datorată microorganismelor, boală ce poate fi recunoscută
clinic sau microbiologic, care afectează fie bolnavul datorită internării lui în spital sau
îngrijirilor primite, fie bolnavul tratat în ambulator, fie personalul sanitar datorită activităţii
sale, indiferent dacă simptomele bolii apar sau nu în timp ce persoana respectivă se află în
spital.
Definiţia infecţiei nosocomiale se bazează pe: date clinice, examen de laborator şi alte
teste de diagnostic.
Pentru ca o infecţie să poată fi dovedită ca nosocomială, trebuie să nu existe dovada că
infecţia este prezentă sau este în incubaţie în momentul internării în spital.
Trebuiesc considerate ca nosocomiale şi infecţiile dobândite în spital, dar după ieşirea
din spital (exemplu: infecţia nou-născutului rezultată prin trecerea prin tractul genital şi
diagnosticată după externare).
Nu se consideră infecţie nosocomială , infecţia asociată cu o complicaţie sau cu o
extindere a unei infecţii prezente la internare, dacă nu s-a schimbat agentul patogen sau dacă

16
semnele nu arată o nouă infecţie, precum şi infecţia transplacentară la nou-născut (exemplu:
herpes, rubeola, sifilis, toxoplasmoza), şi care devine evidentă la scurt timp de la naştere.
În concluzie, fiecare caz de infecţie nosocomială trebuie dovedit că se datorează
spitalizării sau îngrijirii medico-sanitare ambulatorii şi în unităţi sanitare.
Infecţiile nosocomiale, constituie o problemă de sănătate publică, cu implicaţii
deosebite pe plan epidemiologic, clinic şi economic.
Ele crează dificultăţi importante în actul prevenţional şi terapeutic.
Infecţiile nosocomiale au fost semnalate încă din anchititate.
În România, în anul 1744, apar primele instrucţiuni privind izolarea bolnavilor
contagioşi şi primele reguli de asepsie şi antisepsie. Remarcăm implicarea unor medici de
prestigiu în combaterea infecţiilor nosocomiale, cum ar fi : C. Davilla, V. Babeş,
Cantacuzino.
Etiologia infecţiilor nosocomiale:
1. prezenţa germenilor în mediul spitalicesc;
2. modul de trecere a germenilor de la un pacient la altul;
3. starea bolnavului ( receptivitatea sa), respectiv statusul imunitar;
Cei mai receptivi sunt pacienţii:
- cu vârste extreme ( nou-născuţii, în special prematurii), vârstnicii;
- imunodeprimaţii ( sero – pozitivii HIV, cei supuşi chimioterapiei);
- politraumatizaţii;
- marii arşi;
- obezii, cei cu DZ şi denutriţii.
Cele mai frecvente cauze de infecţii nosocomiale, sunt:
- sondajele urinare, 36 %, duc la infecţii urinare;
- ventilaţia asistată, 21%, duce la infecţii de căi respiratorii;
- intervenţii chirurgicale, 11 %, duc la infecţii postoperatorii;
- montarea de catetere, 6 %, duc la infecţii sanguine;
- montarea şi manipularea cateterelor, în proporţie de 4 %, pot da infecţii nosocomiale.
Germenii cei mai implicaţi în producerea infecţiilor nosocomiale, sunt:
- bacteriile – Esherichia Colli, Staphyilococus aureus, Klebsiella, Proteus;
- virusurile –V. Gripal, adenovirusuri, enterovirusuri;
- fungii – candida.
Procesul epidemiologic al infecţiei intraspitaliceşti, cuprinde:
- factorul determinant – agentul infecţios;
- factorii epidemiologici primari : izvor de infecţie, calea de transmitere, receptivitatea;
- factorii epidemiologici secundari – de mediu ,medico – sanitari şi biologici.
Izvorul de infecţie este reprezentat de :
- bolnavii cu leziuni deschise;
- purtătorii de microorganisme patogene – cum ar fi personalul medical, cel de îngrijire,
studenţii, vizitatorii;
- apa;
- aerul;
- medicamente contaminate;
- materialul medical contaminat;
- lenjerie;
- deşeuri.
În 90 % din cazurile de infecţii nosocomiale este vorba de o transmitere încrucişată,
prin contact direct de la o persoană la alta.

17
Profilaxia infecţiilor nosocomiale
Respectarea strictă a regulilor de igienă, este primul mijloc de luptă împotriva
infecţiilor intraspitaliceşti. A ceasta se aplică la trei nivele:
- igiena mâinilor personalului de îngrijire;
- asepsia la aplicarea îngrijirilor invazive;
- securitatea mediului.
Dezinfecţia este procesul de distrugere al microorganismelor patogene, în proporţie de
99,99 % ( cu excepţia sporilor bacterieni) , dar şi un mijloc de profilaxie al infecţiilor
intraspitaliceşti.
Dezinfecţia se face la:
- nivel scăzut – distruge bacteriile în formă vegetativă, virusurile şi unii fungi. Nu
distruge însă sporii bacterieni;
- nivel mediu – care nici ea nu poate distruge sporii bacterieni;
- înalt – distruge toate microorganismele, dar nu şi un număr mare de spori bacterieni;
- sterilizarea chimică – distruge toate microorganismele şi un număr mare de spori
bacterieni.
Gravitatea infecţiilor intraspitaliceşti, variază în funcţie de starea pacientului şi în
funcţie de virulenţa agentului infecţios.
Cele mai uşoare infecţii, sunt cele urinare, cele mai grave, sunt cele produse de
germenii prezenţi în sânge ( responsabili de producerea septicemiilor) şi infecţiile pulmonare,
care de cele mai multe ori se pot solda cu decese.
Atunci când s-a produs o astfel de infecţie, se trece de îndată la aplicarea măsurilor de
luptă în focar. De promptitudinea cu care se iau măsurile, depinde succesul acţiunii de
împiedicare a răspândirii infecţiei în unitatea sanitară.
Cele mai importante măsuri sunt:
- supravegherea atentă clinică a tuturor contacţilor şi a personalului sanitar;
- tratamentul antiinfecţios al bolnavilor;
- măsuri severe de dezinfecţie şi neutralizare a căilor de transmitere, ţintit pe tipul de
germene.

CIRCUITELE BOLNAVILOR ÎN UNITĂŢILE SANITARE

Funcţionarea unui spital, reprezintă din punct de vedere sanitaro-epidemic, asigurarea


tuturor spaţiilor necesare activităţii medicale şi gospodăreşti, îmbinate în circuite funcţionale
separate pentru diferitele activităţi.
Principalele circuite sunt:
- circuitul bolnavului;
- circuitul personalului medico-sanitar, a studenţilor, elevilor în practică;
- circuitul şi regimul vizitatorilor;
- circuitul instrumentarului şi a diferitelor materiale sanitare;
- circuitul blocului operator;
- circuitul alimentelor;
- circuitul lenjeriei;
- circuitul reziduurilor.
Un circuit funcţional presupune practic separarea oricărei activităţi aseptice de cea
septică, separarea obiectelor necontaminate de cele contaminate, presupune excluderea
încrucişărilor care pot favoriza contaminarea.

18
CIRCUITUL BOLNAVULUI

Include spaţiile destinate serviciului de internare, destinate spitalizării şi externării.


Este evident faptul, că majoritatea spitalelor fiind clădiri vechi, arhitectonica acestora
nu permite nici măcar în cazul unor reamenajări asigurarea unui bloc de internări.
În mod normal el ar trebui să cuprindă:
- baia;
- controlul sanitar;
- magazia de rufe curate;
- spaţii pentru colectarea lenjeriei utilizate;
- garderoba pentru depozitarea echipamentului bolnavilor.
Spaţiul de spitalizare propriu-zisă
Accesul bolnavului de la serviciul de internări spre spaţiul de spitalizare, se face pe un
circuit care nu se încrucişează cu alte circuite funcţionale, şi în special cu acele circuite
considerate contaminate ( reziduuri, lenjerie murdară).
Este indicat ca saloanele separate pentru cazurile septice şi aseptice, în special pentru
secţiile de obstetrică, chirurgie, nou-născuţi, pediatrie.
Organizarea saloanelor trebuie să respecte normele sanitaro-antiepidemice de
luminozitate şi aerisire, de spaţiu şi cubaj per pat, de instalaţii sanitare, de amplasare a
paturilor.
Externarea bolnavilor ar trebui să se facă pe un circuit separat de celelalte circuite.
BLOCUL OPERATOR
Obligator blocul operator va fi instituit ca o unitate complet separată de restul spaţiului
de spitalizare. El poate avea un centru de sterilizare propriu.
SALA DE NAŞTERI
Trebuie să aibă circuite funcţionale asemănătoare cu cele ale blocului operator.
Circuitul instrumentarului, al obiectelor de cauciuc, al materialului textil, trebuie să se
realizeze cu o separare netă.
SECŢIA DE TERAPIE INTENSIVĂ
Spaţiul său va fi amplasat imediat în apropierea blocului operator. Saloanele ar trebui
să aibă 1-2 paturi. Se vor asigura condiţii de lucru aseptice, aceasta având în vedere riscul
mare al infecţiilor intraspitaliceşti asupra acestei categorii de bolnavi.
CIRCUITUL ALIMENTELOR – cuprinde:
- blocul alimentar;
- modul de distribuire al alimentelor,
- transportul mâncării în secţii;
- oficiile alimentare din secţii;
- distribuţia şi servirea mesei bolnavului.
CIRCUITUL LENJERIEI – cuprinde:
- blocul spălătoriei;
- transportul lenjeriei curate şi depozitarea ei în secţii;
- colectarea lenjeriei murdare;
- transportul ei la spălătorie.
CIRCUITUL REZIDUURILOR
Se iau măsuri pentru evitarea contaminării mediului extern, de aceea, colectarea
reziduurilor se face în recipiente separate.
Reziduurile infectate se evacuează direct la crematoriu, în scopul icinerării lor, iar cele
menajere şi alimentare, se evacuează direct la rampa de gunoi.

19
SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

Virginia Henderson a identificat 14 nevoi fundamentale, cu componenete bio-psiho-


sociale, culturale şi spirituale ale individului.
Ţelul profesiei de nursing constă în atingerea de către pacient a independenţei în
satisfacerea acestor necesităţi, ceea ce duce la obţinerea unei stări de bine şi a echilibrului,
atât biologic cât şi psihologic.
Un deficit poate produce o nevoie. O problemă poate împiedica ca o nevoie să fie
îndeplinită.
Se cunosc cazuri în care mulţi oameni prezintă deficite fizice sau psihice, însă datorită
capacităţii lor de a se adapta, aceste deficite nu constituie probleme.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt enumerate în ordinea importanţei lor pentru asistenţa
sanitară; ele sunt valabile atât pentru omul sănătos cât şi pentru cel bolnav.
Aşezarea lor de la 1 la 14 se suprapune piramidei Maslow, intervenţia nursing făcându-
se tot treptat, de la 1 la 14, pe primele poziţii fiind aşezate nevoile fiziologice vitale.

I . NEVOIA DE MIŞCARE ŞI MENŢINERE A POSTURII

Mişcarea reprezintă mobilizarea părţilor componente ale corpului prin acţiuni


coordonate.
Postura reprezintă menţinerea părţilor componente ale corpului într-o poziţie
fiziologică, de echilibru şi funcţional.
Mişcarea este foarte utilă, pentru că ea asigură:
- deplasarea bolnavului în scop de apărare, hrană, sau pentru realizarea unor nevoi
fiziologice;
- o bună circulaţie a sângelui;
- funcţionalitatea tubului digestiv;
- o bună circulaţie cerebrală şi oxigenare;
- o bună funcţionalitate respiratorie;
- un echilibru fizic şi psihic;
- stimulează somnul ;
- coordonează toate funcţiile organismului.
Mişcarea este posibilă datorită colaborării mai multor aparate şi sisteme:
- sistemul osteo-articular;
- sistemul musculo- tendinos;
- sistemul nervos;
- aparatul circulator;
- aparatul vestibular.
La baza mişcării stau următoarele componente:
- oase;
- articulaţii;
- muşchi;
- organele sistemului nervos: receptori, nervi senzitivi, nervi motori, măduva spinării,
encefal.
În realizarea mişcării şi a posturii intervine aparatul locomotor şi sistemul muscular.
Aparatul locomotor – care indeplineşte funcţia de locomoţie. Este format din 206
segmente osoase, peste 430 de muşchi striaţi şi peste 310 articulaţii.
Sistemul muscular – este constituit din muşchi scurţi, striaţi, lungi, laţi şi inelari.

20
Ei asigură menţinerea coloanei vertebrale în extensie, mişcările de forţă, direcţia de
mişcare.
Alţi muşchi închid marile cavităţi ale corpului ( muşchii abdominali) , alţii permit
închiderea şi deschiderea anumitor orificii ( muşchii sfincterieni, muşchiul diafragm,
orbicularul buzelor).
Poziţia omului , specifică numai lui, este ortostatismul ( în picioare) – poziţie în care
membrele inferioare stau lipite, picioarele în unghi drept pe gampe, genunchii şi şoldurile
extinse. Membrele superioare sunt lipite de părţile laterale ale trunchiului, cu coatele extinse ;
antebraţele sunt rotate în afară, iar palmele şi degetele extinse privesc înainte.
Această poziţie este asigurată prin contracţia unui număr mare de muşchi şi este posibil
de realizat, atunci când verticala centrului de greutate cade în poligonul de susţinere, poligon
format de către plante.
Mişcările de deplasare ale corpului sunt:
- MERSUL – reprezintă ansamblul de mişcări executate de muşchii membrelor
inferioare;
- FUGA – este realizată prin aceleaşi contracţii ce se produc şi în mers, dar cu o
frecvenţă şi intensitate mai mare;
- FLEXIA – sinonim cu îndoire;
- EXTENSIE – sinonim cu întindere;
- ROTAŢIE – mişcarea realizată în jurul axei lungi, internă sau externă;
- PRONAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în jos;
- SUPINAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în sus;
- ABDUCŢIE – este mişcarea realizată în afara axei longitudinale;
- ADDUCŢIE – este mişcarea realizată înăuntru, spre axa longitudinală.
În realizarea mişcării, avem următoarea succesiune:
- impulsul nervos;
- contracţia musculară;
- acţiunea pârghiei osoase;
- mobilitatea articulară.
Mecanismele care stau la baza mişcărilor sunt de natură neuro-musculară şi sunt acte
reflexe.
Arcul elementar este format din:
- organele de simţ ( analizatorii);
- căile de transmitere a sensibilităţii;
- centrii nervoşi;
- căile motorii;
- placa motorie ( neuromusculară).
După participarea anumitor grupe musculare, mişcările pot fi clasificate astfel:
- mişcări de tensiune slabă: scrisul, mişcările de fineţe şi cele de îndemânare;
- mişcări de tensiune rapidă: mişcări de forţă;
- mişcări balistice: aruncări, loviri;
- mişcări de oscilaţie: pendulări.

MANIFESTĂRI PATOLOGICE ALE MIŞCĂRII

IMOBILITATEA –reprezintă inversul mobilităţii . Mobilitatea reprezintă capacitatea


individului de a se transfera de pe o suprafaţă pe alta. Printre cauzele generatoare de
imobilitate, întâlnim:
- durerea ;
21
- prezenţa bolilor sistemului muscular ( atonia musculară, atrofia musculară,
contractura musculară, miozitele);
- bolile osteo-articulare ( fracturi, entorse, luxaţii, anchiloze, inflamaţii, tumori osoase);
- boli ale SNC, de exemplu: accidente vasculare cerebrale, pareze, paralizii;
- boli psihice- cele care se însoţesc de lipsa de interes pentru mişcare;
- obstacole în calea mişcării ( pansamente, aparat gipsat).

HIPERREACTIVITATEA ŞI HIPEREXCITABILITATEA

Hiperreactivitatea reprezintă creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţii generale a


individului.
Hiperexcitabilitatea reprezintă creşterea reactivităţii musculare la diverşi stimuli.
Printre cauzele generatoare amintim:
- cauze de ordin fizic: tulburări endocrine, reacţii medicamentoase, etilismul cronic;
- cauze de ordin psihologic: tulburări de gândire, senilitate, situaţii de criză ( pierderea
unui membru al familiei, sapararea de membrii familiei).
NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR – constă în dificultatea sau incapacitatea
individului în aşi coordona mişcările, acestea devenind haotice, imprecise, inutile.
Cauzele generatoare sunt:
- de ordin fizic : boli ale sistemului nervos ( boala Parkinson, sindroame cerebeloase),
deficit senzorial ( orbirea), dezechilibre hidro-electrolitice, reacţii medicamentoase, droguri;
- de ordin psihic: tulburări de gândire, stress, emoţii puternice, anxietate;
- prin necunoaştere;
POSTURĂ INADECVATĂ – constă în adoptarea unei poziţii, care nu respectă
pricipiile poziţiei anatomice a corpului şi predispune individul la diferite deformări.
Cauze:
- imobilizarea prelungită la pat în cursul unor boli;
- imobilizarea prelungită în aparate gipsate, atele;
- poziţii incorecte: în bancă – pentru elevi;
- lipsa exerciţiilor fizice;
- terapii diverse: poziţia Trendelenburg ( în urgenţă), poziţia şezândă, extensia continuă
a unor fracturi;
- durere, dispnee;
- modificări date de anumite boli: opistotonus ( în tetanos), torticolis, în meningită;
- deformări osoase ale coloanei vertebrale: cifoză, scolioză, lordoză;
- deformări osoase ale membrelor inferioare: genu valgum, genu varum, luxaţii
congenitale de şold, picior strâmb congenital.
INTERVENŢIILE NURSEI
În caz de imobilitate:
- planifică un program de activitate, ţinând cont de cauza imobilităţii şi de capacitatea
pacientului de a colabora;
- aplică profilaxia escarelor;
- efectuează exerciţii pasive;
- învaţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare
active;
- învaţă pacientul cum să respire profund şi să tuşească;
- redă încrederea în sine a pacientului.
In caz de hiperactivitate:

22
- asigură mediul optim pentru pacient: semiobscuritatea încăperii, linişte, reducerea
numărului de vizitatori;
- supraveghează permanent pacientul;
- înlătură obiectele ce ar putea răni sau incomoda pacientul;
- administrează tratament tranchilizant – la indicaţia medicului,
- unde este cazul, aplică cămaşă de protecţie, chingi ( pentru bolnavii agitaţi excesivi).
În cazul necoordănării mişcărilor:
- pregăteşte psihic bolnavul înaintea fiecărei tehnici de investigaţie sau tratament;
- planifică un program de exerciţii fizice în funcţie de capacitatea pacientului;
- învaţă pacientulsă utilizeze diferite aparate de susţinere;
- întocmeşte un program pentru kinetoterapie,
- ajută pacientul să-şi satisfacă celelalte nevoi în condiţiile imobilizării acestuia;
- administrează medicaţia specifică, dar numai la indicaţia medicului.
În caz de postură inadecvată:
- aşează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale
corpului;
- aşează pacientul în poziţia adecvată situaţiilor de urgenţă;
- previne escarele;
- efectuează mişcări pasive şi active.

I I . NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

Somnul reprezintă absenţa stării de veghe, atât noaptea cât şi ziua.


În perioada de somn se constată o scădere a activităţilor fiziologice, a metabolismului
bazal, scăderea tonusului muscular, a ritmului respiraţiilor, pulsului şi tensiunii arteriale. Tot
acum creşte cantitatea de hormon somatotrop, necesar creşterii copiilor, sistemul nervos intră
în repaus, astfel se poate înmagazina energia şi se pot înlătura substanţele toxice.
Durata somnului depinde de vârsta individului: nou-născutul doarme 18 ore pe zi,
copilul mic şi adolescentul dorm 12 ore pe zi, adultul între 7 şi 9 ore pe zi, iar vârstnicul, 6-8
ore pe zi.
INTERVENŢIILE NURSEI
- menţine condiţiile necesare somnului;
- observă dacă perioadele de relaxare sunt în raport cu necesităţile organismului şi
munca depusă;
- explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate;
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii,
demonstraţii, material documentar;
- admnistrează tratamentul medicamentos la indicaţia medicului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de somn şi veghe;
- notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn – odihnă, comportamentul
pacientului.
STĂRI PATOLOGICE
INSOMNIA – reprezintă absenţa somnului sau scăderea perioadei de somn, sau
absenţa senzaţiei de odihnă după somn.
Insomnia poate fi :
- insomnia de adormire – adormirea cu dificultate, dar după adormire somnul decurge
normal;
- insomnia de trezire – individul adoarme normal dar se trezeşte înainte de vreme şi nu
mai poate dormi;
23
- insomnii dormiţionale – treziri frecvente, care fărâmiţează somnul;
- insomnii predormiţionale – caracterizate printr-o stare de veghe prelungită până la
instaurarea somnului fiziologic;
- insomnii post-dormiţionale, este o stare caracteristică persoanei vârstnice şi celor care
se culcă la ore târzii;
- falsa insomnie – se întâlneşte la persoanele care realizează perioada fiziologică de
somn (aţipirile);
- coşmaruri – sunt vise dominante, care determină treziri brusce, agitate, urmate de
adormire cu dificultate;
- somnambulism – reprezintă o tulburare paroxistică de somn, caracterizată prin mişcări
dezordonate ale individului, privirea acestuia fiind rătăcită, individul nu răspunde la întrebări,
îşi schimbă poziţia în pat, se culcă şi adoarme. La trezire pacientul nu-şi aminteşte episodul
de pseudo-trezire;
- pavor nocturn – este o spaimă intensă produsă în somn. Este mai frecvent întâlnit la
copii, care, pentru câteva minute, ţipă şi încearcă să fugă, după care adorm şi nu-şi reamintesc
întâmplarea.
Insomnia scade puterea de concentrare a individului în timpul zilei, diminuează atenţia,
individual prezintă gesturi nesigure, este obosit şi încercănat.
INTERVENŢIA NURSEI
- aplică tehnicile de relaxare;
- recomandă pacientului o baie caldă sau o cană de lapte caldă înainte de culcare;
- celor care se trezesc în timpul nopţii le recomandă să citească sau să asculte muzică
câteva minute, cu scopul reinstalării somnului;
- nursa va identifica cauza insomniei – folosindu-se de culegerea datelor;
- va învăţa pacientul să noteze orarul somnului, timpul, calitatea şi gradul de satisfacţie
după somn;
- va alcătui un program de odihnă;
- va administra medicaţia prescrisă de medic şi va urmări efectele acesteia.
HIPERSOMNIA – reprezintă somnul excesiv ca durată şi profunzime, adică peste 10
ore de somn la adult, peste 12 ore de somn la copii, cu apariţie bruscă.
SOMNOLENŢA – se manifestă prin accese de somn diurn.
LETARGIA – este o hipersomnie continuă, care poate merge până la zile sau ani, în
care funcţiile vitale sunt mult diminuate.
NARCOLEPSIA – reprezintă absenţa tonusului muscular însoţită de o necesitate
subită de somn.
O întâlnim în cazul lipsei de activităţi, postprandial , dar şi în plină activitate. Este un
somn superficial, însoţit de vise desagreabile, transpiraţii şi bufeuri.
INTERVENŢIA NURSEI:
- notează raportul somn – veghe,
- culege date referitoare la calitatea somnului;
- identifică împreună cu pacientul cauza care precede cel mai frecvent hipersomnia;
- echilibrează psihic individul;
- notează orice schimbare în atitudinea pacientului, chiar după administrarea
medicaţiei;
- programează activităţi interesante pentru pacient care să ajute la evitarea unui somn
prelungit.
DISCONFORTUL – este o neplăcere fizică şi psihică datorată lipsei perioadei de
odihnă.

24
Pacientul este iritabil, prost dispus, acuză disconfort, dureri musculare şi diaforeză (
transpiraţii abundente).
Intervenţia nursei constă în :
- depistarea cauzei;
- favorizarea odihnei;
- psihoterapie;
- îngrijiri curente care să ofere satisfacţie pacientului;
- notează orice schimbare survenită.
OBOSEALA – pacientul prezintă:
- faţa palidă, tristă, ochi încercănaţi, privire înceţoşată;
- puls rar, lent, slab;
- hipotensiune arterială;
- somnolenţă diurnă;
- tegumente reci şi transpirate;
- este apatic şi plictisit;
- scade în greutate.
INTERVENŢIA NURSEI :
- identifică cauza oboselii,
- planifică împreună cu pacientul activităţi cotidiene care să includă şi perioade de
odihnă;
- execută tehnici de relaxare;
- notează funcţiile vitale, ritmul somnului, perioadele de odihnă şi comportamentul
pacientului;
- administrează medicaţia la indicaţia medicului şi observă efectele acesteia.

III . NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Este o necesitate specifică fiinţei umane. Aparatele şi sistemele care intervin în


efectuarea acestor manevre sunt aparatul locomotor şi sistemul nervos.
Îmbrăcămintea trebuie adaptată :
- temperaturii şi umidităţii din mediul ambiant;
- posibilităţilor socio – economice;
- asigurării libertăţii mişcărilor;
- ideologiei personale;
- protecţiei intimităţii personale;
- personalităţii individului;
- echilibrului psihic al individului.
Nevoia de a se îmbrăca este determinată de următorii factori:
- factori biologici – vârsta ( copiii şi vârstnicii pierd căldura, motiv pentru care hainele
lor vor fi mai groase) , imobilitatea articulară, tonusul muscular, tipul constituţional ( obezi);
- personalitatea individului;
- activitatea individului;
- factori religioşi;
- factori emoţionali,
- clima;
- statutul social;
- munca depusă (îmbrăcămintea va avea rol de protecţie);
- gradul de cultură;
- normele sociale;
25
- starea de sănătate, fizică şi mentală.
CONDIŢII PATOLOGICE – se pot clasifica după etiologie, astfel:
- dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca ( cauze independente de voinţa pacientului);
- dezinteres pentru ţinuta vestimentară;
- lipsa de cunoştinţe în alegerea potrivită a hainelor;
Dificultatea în a se îmbrăca şi dezbrăca o întâlnim în una din situaţiile:
- leziuni traumatice - fracturi, arsuri, plăgi;
- scăderea forţei membrelor superioare – paralizii, pareze;
- lipsa integrităţii anatomice – amputaţiile,
- obstacole pentru mişcare – aparat gipsat, pansamente, chingi;
- alte deficienţe – durerea ,slăbirea, oboseala.
Dezinteresul pentru ţinuta vestimentară:
- deficienţe de ordin psihologic – stări depresive, accese de melancolie;
- deficienţe socio-economice,
- afecţiuni fizice grave, invalidante;
ROLUL NURSEI:
- învaţă pacienţii cum să-şi aleagă îmbrăcămintea în fucţie de climă, gradul de efort,
activitate, vârstă, sau prezenţa condiţiilor patologice;
- educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei,
- identifică capacitatea şi limitele fiziologice ale persoanei îngrijite;
- îmbracă şi dezbracă pacientul cu paralizii ale membrelor ( se începe îmbrăcarea cu
membrul paralizat, apoi cu cel sănătos), dezbrăcarea se face în mod invers;
- recomandă haine uşor de îmbrăcat, cu mod de încheiere simplu, încălţăminte fără
şiret;
- în cazul bolnavilor psihici: intervine în orientarea pacientului în timp şi spaţiu ,
explica gestica îmbrăcării, îi aranjează hainele pentru îmbrăcat în ordinea folosirii lor, va
manifesta respect faţă de bolnav şi va da dovadă de înţelepciune, înţelegere şi răbdare.

IV . NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE


NORMALE TERMOREGLAREA

Termoreglarea reprezintă ansamblul de procese şi mecanisme cu ajutorul cărora


temperatura corpului este menţinută constant, în condiţiile unor variaţii limitate ale
temperaturii mediului extern.
Pentru a menţine homeotermia organismului, mecanismele de reglare intervin astfel:
- la temperaturi mai mari ale mediului ambiant se scade producerea de căldură în
organism ( termogeneza) şi se intensifică mecanismele de pierdere a căldurii ( termoliza);
- la temperaturi mai mici ale mediului ambiant decât cele ale organismului, procesul se
desfăşoară în sens invers , este inrensificată termogeneza şi este diminuată termoliza.
Căldura se produce prin termogeneză şi se pierde prin termoliză.
Sursa termogenezei este metabolismul, adică acele procese chimice care generează
energie pentru desfăşurarea funcţiilor vitale ; o parte din energia astfel obţinută se transformă
în energie calorică.
Termoliza se produce prin patru procese fizice :
- radiaţie – prin care se pierde până la 45% din căldura corpului;
- convecţie – prin care se pierde 30% din căldura corpului;
- conductibilitate – se pierde tot 30% din căldura corpului;
- evaporare – se pierde 25% din căldura corpului în condiţii normale de temperatură a
mediului ambiant şi la repaus.
26
Atunci când temperatura mediului ambiant este mare, singurul mijloc de eliminare a
căldurii din organism este evaporarea, care se realizează prin transpiraţie.
Aparatul central de reglare a temperaturii este reprezentat de hipotalamus, formaţiune
neuronală ce aparţine encefalului.
Termogeneza este accentuată atunci când organismul pierde căldură. Sistemul cel mai
implicat este cel muscular, prin:
- creşterea tonusului musculaturii striate;
- prin apariţia frisonului;
- prin activitatea musculară voluntară.
Temperatura corpului omenesc şi limitele acesteia – se referă la temperatura organelor
interne, adică la temperatura centrală. Aceasta este aproximativ egală cu temperatura orală (
măsurată sublingual), temperatura din esofag, stomac, rect, din axilă, din cavitatea nazală şi
din ureche.
În condiţii normale, temperatura orală oscilează între 36,1 – 37,2 oC, iar cea rectală, cu
0,2 – 0,5 oC mai mult.
Temperatura centrală poate fi influenţată de :
- intensitatea efortului;
- climă;
- ingestia de alimente;
- boală;
- ritmul circadian;
- sexul – femeile au temperaturi mai mari decât bărbaţii datorită influenţei hormonale;
- vârsta – tinerii au temperaturi mai mari decât vârstnicii; nou-născuţii pierd mai multă
căldură.
La temperaturi de 39 – 39,5 oC, activitatea nu mai poate continua, la 40 oC
mecanismele de reglare încetează, la 42 –43,5 C, se produce moartea.
La 31 oC , se pierde starea de conştienţă, sub 31 oC nu mai funcţionează termoreglarea,
la 24 – 25 oC, se produce moartea.
Patologia termoreglării se poate datora unor cauze exogene şi endogene.
Dintre cauzele exogene, amintim, acumularea de căldură ( stress termic) şi pierderea de
căldură
( hipotermia).
Acumularea de căldură cuprinde :
- sincopa de căldură – exprimată printr-o hipotensiune arterială supraacută;
- tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic : edemul de căldură, spolierea de apă,
spolierea de sare, crampele de căldură;
- şocul caloric – carecterizat prin întreţinerea hipertermiei la valori de 41 oC, însoţit de
absenţa sudoraţiei şi de tulburări grave ale funcţiei cerebrale;
- anhidroza – caracterizată prin absenţa sudoraţiei în ambianţă caldă;
- insolaţia – se datorează acţiunii combinate a căldurii şi luminii solare ce acţionează
asupra extremităţii cefalice şi regiunii cervicale. Se cunosc forme grave : cu cefalee, jenă
precordială, facies congestionat, pupile miotice, puls mic, filiform, ceafă rigidă. Evoluţia este
către convulsii, uneori comă terminală. Se cunosc forme foarte grave ( sincopa albă), în care
întâlnim dispnee intensă, temperatura de 43 oC, tegumente palide dar calde, decesul survine în
câteva minute. Se mai întâlnesc şi forme atenuate, manifestate prin astenie, epistaxis,
congestia feţei, jenă respiratorie şi tendinţe lipotimice;
- febra – reprezintă o reacţie generală a organismului la acţiunea unui agent nociv. Se
manifestă prin: sete, oligurie, urini concentrate, cefalee, stare generală alterată, tahicardie,
tahipnee, inapetenţă, convulsii febrile, halucinaţii sau dezorientare.
27
Alte cauze ce produc febră sunt:
- emoţiile puternice;
- afecţiuni cerebrale;
- substanţe simpatico-tropice ( adrenalina, cocaina, nicotina, cafeina);
- substanţe de degradare proteică rezultate din necroza tisulară ( infarct miocardic acut,
fractură osoasă, hemoliza acută).
Când temperatura centrală măsoară înter 37,2 – 38 oC, avem subfebrilitate.
Modificări patologice prin pierdere de căldură:
- hipotermia – este determinată de scăderea temperaturii corpului sub 36 oC. O întâlnim
la nounăscuţi ( prin lipsa maturităţii sistemelor de termoreglare), la bătrâni, în abuzuri de
alcool, boli infecţioase grave. Se manifestă prin hipotensiune arterială, eritem localizat, durere
intensă la nivelul regiunilor expuse la frig, cianoza buzelor, unghiilor şi urechilor, edem
generalizat, oboseală, somnolenţă, apatie şi lentoare în vorbire;
- degerătura – apare prin alterarea circulaţiei sanguine la nivelul tegumentului expus la
frig.
INTERVENŢIILE NURSEI
În cazul unui pacient cu hipertermie:
- aeriseşte încăperea;
- aplică comprese reci;
- recomandă îmbrăcăminte lejeră;
- administrează pacientului antitermice şi cantităţi mari de lichide;
- menţine igiena tegumentelor, schimbă cât mai des lenjeria.
În cazul unui pacient cu hipotermie :
- încălzeşte pacientul cu pături;
- creşte gradat temperatura mediului ambiant;
- administrează lichide calde;
- ajută pacientul să-şi păstreze integritatea tegumentelor;
- echilibrează pacientul hidro-electrolitic;
- recomandă consum de lichide şi alimente calde, calorigene, atunci când temperatura
mediului ambiant este scăzută;
- recomandă consum de lichide şi alimente reci, atunci când temperatura mediului
ambiant este crescută, fără grăsimi în alimentaţie şi purtarea îmbrăcămintei deschise la
culoare.

V. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA TEGUMENTELE ŞI


MUCOASELE

Pielea reprezintă un organ cu funcţii multiple, în structura sa având ţesuturi epiteliale


ale epidermului, glandelor, fanerelor, sistemului melanoformator şi ţesuturi conjuctive ale
dermului şi hipodermului.
De la exterior la interior, organul cutanat are trei zone distincte :
- epidermul – este un epiteliu pluristratificat, pavimentos, cu evoluţie spre cornificare;
aici găsim celula Merkel şi celule melanocite ( ele constituind sistemul pigmentar al pielii, cu
rol vital în fotoprotecţie);
- dermul – constituit din fibre de colagen şi de reticulină, substanţă fundamentală şi mai
puţine celule. Rolul său este acela de a asigura elasticitatea, tensiunea, rezistenţa la presiune şi
protecţia mecanică a pielii;

28
- hipodermul – este constituit dintr-o reţea de trasee conjunctivo-elastice, ale cărei
ochiuri sunt ocupate de lobuli grăsoşi, constituiţi din celule adipoase; tot aici întâlnim şi
vasele sanguine, ce au un calibru mic.
Inervaţia pielii este realizată de terminaţiile senzitive ale nervilor cerebro-spinali şi
terminaţiile efectoare simpatice cu rol vasomotor şi secretor.
Sensibilitatea tactilă este asigurată de corpusculii Meissner, discurile Merkel.
Sensibilitatea termică este asigurată de corpusculii Krause ( pentru frig) şi Ruffini (
pentru cald).
Sensibilitatea tactilă şi la presiune este realizată de către corpusculii Vater-Pacini.
Anexele pielii – sunt situate în derm şi se prelungesc în epiderm. Acestea sunt:
- glandele sudoripare;
- glandele sebacee;
- părul;
- muşchii erectori;
- unghiile.
Organul cutanat are mai multe roluri:
- rol de protecţie mecanică, de barieră, faţă de agenţi de diverse naturi;
- rol de manta acidă, având un PH fiziologic între 4,2 – 5,8, ce îi oferă pielii proprietăţi
bacteriostatice şi fungistatice, precum şi putere tampon pentru neutralizarea alcalilor;
- are rol electric, prin încărcătura sa negativă;
- are rol în procesul de tremoreglare;
- rol în metabolismul general, prin eliminarea apei , a CO2 şi absorbţia de O2;
- pielea participă la procesele imunologice, prin prezenţa la nivelul dermului şi
hipodermului a limfocitelor, monocitelor, macrofagelor, celulelor Langerhans.
Pielea are anumite particularităţi, în special legat de vârstă.
La nou-născut – pielea este subţire şi fragilă, este uscată prin imaturitatea glandelor
sebacee, este sensibilă la frig ( deoarece reţeaua vasculară se organizează în 4 – 5 luni).
La vârstnici – senescenţa clinică începe după 40 ani, este mai evidentă pe părţile expuse
radiaţiilor ultraviolete. Pielea devine astfel plisabilă, aspră, descuamativă, uneori
pruriginoasă.
FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SATISFACEREA NEVOII DE A FI
CURAT
- vârsta;
- temperatura mediului ambiant – piele uscată, fisurată, la frig şi vânt şi piele
transpirată la căldură;
- efortul fizic – accentuează transpiraţia şi creşte eliminarea deşeurilor ( mirosul
neplăcut al transpiraţiei);
- alimentaţia – o piele hidratată şi elastică poate fi menţinută prin aport crescut de
lichide şi vitamine A, D, E;
- factorii psihici – emoţiile accentuează transpiraţia, mai ales la palme, plante şi frunte;
- cultura – igiena este un bun indicator pentru gradul de cultură al unui individ, popor
sau orice entitate etnică;
- condiţiile socio-economice, se referă la posibilităţile materiale şi statusul social al
individului.
CAUZE CE DUC LA NESATISFACEREA NEVOII
- incapacitatea de a se autoângriji, pe care o întâlnim în: atrofie musculară, paralizii sau
pareze, impotenţă funcţională, dureri de diferite cauze, caşectici, boli consumptive, obezitate,
hipertiroidie, psihoze, debilităţi, scleroze;

29
- tulburări psihice – de gândire, stress, anxietate, pierderea imaginii corporale (
amputaţie de membre inferioare);
- cauze sociale : sărăcia, eşecul, conflicte, lipsa de educaţie.
INTERVENŢIA NURSEI:
- să participe la toaleta individului, să participe la îmbăiere, pieptănare, tăierea
unghiilor, îmbrăcare;
- să ajute la efectuarea toaletei cavităţii bucale sau să o efectueze la bolnavii comatoşi;
- să ajute la efectuarea toaletei genitale;
- să schimbe atitudinea pacientului faţă de igienă şi aspectul fizic;
- să explice pacientului care este rolul igienei; să participe activ la cursurile de educaţie
sanitară în şcoli;
- conştientizează pacientul despre rolul nociv al alcoolului, condimentelor, alimentelor
prăjite, conservelor, afumăturilor;
- va controla alimentele provenite de la vizitatori;
- va explica pacienţilor rolul intervenţiilor în cazul apariţiei unor leziuni dizgraţioase,
însoţite sau nu de prurit;
- ajută pacientul să-şi modifice atitudinea faţă de aspectul său fizic;
- va preveni infecţiile nosocomiale, având în vedere efectele dezastruoase pe care le au
acestea.
În activitatea sa nursa va ţine cont de patru principii generale:
- bolnavul nu trebuie să devină sursă de infecţie pentru alţi indivizi ( vor fi tratate
leziunile tegumentare, zonele indemne vor fi riguros igienizate);
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional ( alimente bogate în legume, fructe – pentru
afecţiuni alergice şi bogate în proteine – în special la persoanele tarate);
- educaţie sanitară susţinută;
- produsele recoltate : puroi, cruste, fire de păr, unghii, vor fi corect manipulate şi
prelucrate.

VI . NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

Este nevoia care protejează fiinţa umană împotriva tuturor agresiunilor interne sau
externe şi ajută la menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii:
- biologici: vârsta ( predispuşi sunt copiii şi bătrânii), mecanismele de autoapărare;
- psihologici: emoţii anxietate, stress;
- sociologici: mediu adecvat, măsuri de protecţie, religia, nivelul cultural şi educaţional
al individului.
Manifestări patologice:
- vulnerabilitatea faţă de pericole, care este dată de : anxietate( ce poate genera diverse
situaţii ca agitaţia , bulimia de stress, insomnie, tahicardie, hiperventilaţie, accelerarea
tranzitului intestinal);
- durerea – care se poate însoţi de : tulburări de respiraţie, modificări ale TA, tahicardie,
transpiraţii abundente;
- starea depresivă – care se manifestă prin apatie, astenie fizică şi psihică, inapetenţă,
lipsă de interes, oboseală;
- pierderea imaginii de sine – intervine prin percepţia negativă a propriului corp şi a
funcţiei sale;
- pierderea stimei de sine – situaţie caracterizată prin incapacitatea de a lua decizii.

30
INTERVENŢIA NURSEI:
- educă pacientul pentru evitarea poluării mediului înconjurător;
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participă şi organizează programe de propagandă şi control, de educaţie a populaţiei
pentru menţinerea unui mediu sănătos;
- asigură condiţiile de mediu adecvate pentru a evita pericolele prin accidentare;
- verifică dacă sunt respectate normele de securitate a muncii, în unităţile cu risc ;
- supraveghează dacă se respectă normele de igienă, salubritate, dezinfecţie,
dezinsecţie, deratizare şi circuitele funcţionale din unităţile sanitare;
- aplică măsuri specifice de prevenire a transmiterii infecţiilor în cazul apariţiei
focarelor de boli transmisibile;
- urmăreşte şi apreciază corect potenţialul infecţios al pacientului, receptivitatea sa la
măsurile aplicate;
- asigură izolarea surselor de infecţie;
- informează pacientul şi stabileşte împreună cu acesta planul de recuperare a stării de
sănătate;
- efectuează imunizările specifice şi nespecifice, creşte rezistenţa organismului;
- oferă explicaţii clare asupra îngrijirilor programate;
- asigură menţinerea legăturii pacientului cu familia;
- învaţă familia să îngrijească pacientul cu boli psihice sau degenerative, cu scopul
reintegrării sale în societate, acolo unde este posibil;
- administrează medicaţia conform indicaţiei medicului;
- asigură un mediu de protecţie psihică, adecvat stării de boală a pacientului;
- foloseşte tehnicile de relaxare pasivă, cum ar fi: terapia muzicală, masaj,
cromoterapia;
- învaţă persoanele cu risc să folosească mijloacele de autoapărare.

VII . NEVOIA DE A COMUNICA CU SEMENII

Reprezintă acea necesitate de a schimba informaţii cu semenii din punct de vedere fizic
şi intelectual.
Comunicarea se manifestă prin toate expresiile, verbale şi non-verbale, prin
caracteristicile individului din punct de vedere comportamental şi sexual.
Exemplu: forme de comunicare sunt considerate: mersul, postura, veştmintele.
Comunicarea verbală are următoarele componente:
- articularea cuvintelor;
- fonaţia (inflexiunea vorbirii);
- gesticulaţia.
Comunicarea non-verbală – reprezintă capacitatea psihică de a transmite atitudini
corporale, gestică, mimică. Ea poate fi considerată „ limbajul corpului”, deoarece se exprimă
prin : privire, limbaj, postură şi mers.
Rolul nursei este acela de a ajuta pacientul în a se exprima cu scopul realizării unei
comunicări adecvate . De menţionat că este o funcţie cu caracter autonom.
O formă aparte de comunicare este reprezentată de sexualitate, cu caracteristicile ei,
exprimate încă din copilărie şi până la bătrâneţe.
NEVOIA DE A COMUNICA ESTE INFLUENŢATĂ DE URMĂTORII
FACTORI:
Factori biologici :
- integritatea simţurilor: văz, auz, miros, gust, pipăit şi echilibru;
31
- integritatea funcţiei care permite comunicarea verbală;
- integritatea aparatului locomotor, care permite gestica sau mişcarea;
- capacitatea individului de a avea un răspuns erogen ( excitaţie sexuală).
Factori psihologici :
- inteligenţă;
- percepţie;
- emoţiile.
Factori sociologici:
- anturajul individului;
- gradul de cultură, gradul de educaţie, statutul social;
- personalitatea – este caracteristica individului prin care acesta se impune, se exprimă,
se afirmă şi stabileşte legături cu alţi indivizi.
PATOLOGIA NEVOII DE A COMUNICA – care se referă la:
- tulburări de ordin senzorial – cecitatea ( scăderea acuităţii vizuale), surditatea (
scăderea acuităţii auditive), absenţa gustului, anosmia ( lipsa mirosului), cacosmie ( miros
perceput urât), hipo sau hiperestezie;
- tulburări motorii – pareza ( scăderea funcţiilor motorii musculare) şi paralizia (
dispariţia totală a funcţiilor motorii musculare).
- tulburările de limbaj – afazia ( incapacitatea de a pronunţa anumite cuvinte), dizartria
( nu pronunţă corect cuvintele), dislalia ( nu pronunţă anumite sunete din cuvinte), bradilalia (
vorbeşte rar ), mutismul ( nu comunică), ticuri verbale ( bâlbâiala).
- tulburări afective – agitaţie, nelinişte, anxietate, halucinaţii ( reprezintă percepţii fără
obiect, şi pot fi vizuale, auditive, cutanate, motorii, olfactive);
- scăderea ritmului ideativ – sau gândire greoaie.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- va linişti bolnavul şi îl va familiariza cu mediul ambiant;
- îi va asigura un mediu de securitate şi de linişte;
- îi va administra medicaţia recomandată de medic;
- va învăţa bolnavul să folosească mijloacele proprii de comunicare;
- va pregăti bolnavul preexaminare şi postexaminare.
Tot în cadrul patologiei corespunzătoare nevoii de a comunica, putem întâlni:
- amnezia – este o tulburare de a-şi aminti evenimentele trecute;
- dificultatea de a înţelege, de a judeca;
- vorbire incoerentă;
- comportament neadecvat situaţiei date;
- confuzie;
- obnubilare ( pierderea temporară a conştienţei).
Toate aceste modificări le întâlnim în accidente vasculare, în senilitate, traumatisme
craniocerebrale, etilism cronic, tumori cerebrale sau în ateroscleroză cerebrală.
Diagnosticul nursing în acest caz este de comunicare ineficientă la nivel intelectual.
Alte modificări patologice ţin de factori relaţionali, şi de aici fac parte următoarele
simptome:
- fobia – este o frică extremă şi nejustificată faţă de o situaţie obsedantă;
- euforia – este o stare de bună dispoziţie, dar fără motiv;
- delirul – este o tulburare de gândire, neconformă cu realitatea;
- ideile de suicid;
- depresia – tristeţe profundă ce poate merge până la pierderea dorinţei de viaţă;
- demenţa – incapacitatea de a-şi controla propriile acte;
- agresivitatea – este manifestarea impulsivă cu conotaţie negativă.
32
INTERVENŢIILE NURSEI :
- oferă pacientului posibilitatea de a-şi exprima nevoile, sentimentele, ideile sau
dorinţele;
- învaţă bolnavul tehnicile de afirmare, comunicare şi relaxare;
- antrenează bolnavul în activităţi care să-i dea sentimentul de utilitate;
- unii bolnavi necesită supraveghere continuă şi medicaţie specifică ( psihotropă).
COMUNICAREA TERAPEUTICĂ
Este o activitate planificată, efectuată pentru a obţine relaţii interpersonale între nursă şi
bolnav.
Atunci când relaţiile între pacient şi nursă sunt pozitive, există posibilitatea unei
îngrijiri mai bune.
Pentru a se obţine acest lucru, trebuie respectate câteva reguli, cum ar fi :
- pacientul va fi respectat, indiferent de gradul de cultură sau de pregătire profesională;
- vocabularul utilizat trebuie să fie pe înţelesul acestuia;
- adresarea se face cu „ dumneavoastră”;
- tonul utilizat este adecvat situaţiei;
- nursa îşi va menţine echilibrul necesar;
- toate tehnicile se aplică atunci când pacientul este cooperant;
- mimica şi gesturile trebuie să completeze informaţia medicală.
Comunicarea terapeutică nu este posibilă dacă nu s-ar respecta următoarele etape:
- ascultarea pasivă – nursa se aşează în faţa pacientului, îl priveşte în ochi, nu va folosi
mişcări care să-i atragă atenţia şi îi va inspira încrederea;
- acceptarea ideilor bolnavului fără dispreţ – mimica şi gestica nursei trebuie să
corespundă mesajului transmis de pacient;
- adresarea de întrebări – care vor fi legate de subiect, vor fi puse în ordine logică,
numai după terminarea unui subiect, înainte de a trece la altul, ţinându-se cont de răspunsul
bolnavului;
- parafraza – este exprimarea prin care se redă mesajul bolnavului în cuvintele
asistentei;
- clarificarea – constă în adresarea de întrebări atunci când apare o neânţelegere;
- focalizarea – constă în ghidarea mesajului spre o singură problemă de sănătate, pe
care nursa o consideră cea mai importantă;
- informarea pacientului – se va face numai după ce medicul cunoaşte informaţiile pe
care nurse hotărăşte să le divulge;
- linştea în mediul înconjurător – favorizează ascultarea pentru reuşita comunicării cu
pacientul;
- recapitularea – este ultimul pas al comunicării terapeutice şi constă în punctarea
principalelor idei discutate.
Comunicarea este ineficientă în următoarele situaţii:
- nursa îşi afirmă părerea contradictorie cu cea a pacientului;
- nursa dă asigurări false, inducând în eroare pacientul;
- când pacientul nu este lăsat să aibă păreri proprii,
- nursa foloseşte o atitudine de aprobare sau dezaprobare excesivă faţă de cele relatate
de bolnav;
- când se folosesc stereotipurile şi nu se ţine cont că fiecare bolnav este o persoană
aparte;
- nursa schimbă subiectul conversaţiei, ceea ce reprezintă o impoliteţe, sau poate duce
la inhibiţia bolnavului.

33
În ţara noastră, romii necesită îngrijiri speciale. S-a constatat cooperarea cu dificultate
în toate acţiunile sanitare.
Indiferent de apartenenţa etnică sau culturală, nursa va trata pacienţii la fel, egal şi
echitabil, respectând credinţele şi practicile lor culturale. Se vor da explicaţii cât mai simple şi
se va arăta interes pentru toate persoanele.
Nursa va evita să atingă pacientul în timpul interviului, va evita familiarismele, mai
ales cu persoanele necunoscute.
Nursa va urmări şi va interpreta:
- postura şi atitudinea corpului individului;
- expresia feţei;
- vocea;
- mişcarea ochilor şi contactul cu privirea.

VIII . NEVOIA DE A-ŞI PRACTICA RELIGIA

Fiinţa umană nu este izolată, ea este în interacţiune permanentă cu ceilalţi indivizi, cu


viaţa cosmică sau fiinţa supremă. Concepţia despre lume exprimă o profundă nevoie umană.
Sunt concepţii optimiste, altele pesimiste, etice sau morale.
Există factori care influenţează satisfacerea acestei nevoi, printre care:
- psihologici – emoţiile şi impulsurile individului, dorinţa de a comunica cu Fiinţa
Supremă, cercetarea sensului vieţii şi al morţii;
- sociologici – creştinismul;
- islamismul;
- budismul;
- hinduismul;
- iudaismul.
MANIFESTĂRI PATOLOGICE:
- culpabilitatea – este sentimentul care se poate manifesta prin amărăciune,
autoacuzare, autopedepsire, înţelegerea bolii ca o pedeapsă;
- sentimentul de frustrare – care apare datorită obstacolelor în participarea la activităţile
religioase;
- dificultatea de a acţiona după propriile credinţe şi valori, care apare în cazul supunerii
unui regim ( detenţie) sau unui tratament nedorit ( transfuzia);
- dificultatea de a participa la activităţile religioase – prin imposibilitate fizică ( ex
tulburări de vedere);
- nelinişte faţă de semnificaţia propriei existenţe ( preocuparea de sensul vieţii şi al
morţii, teama exgerată de moarte).
INTERVENŢIILE NURSEI :
- determină pacientul să-şi exprime propriile convingeri şi valori;
- informează pacientul despre serviciile oferite de comunitate;
- mijloceşte desfăşurarea unor activităţi, în conformitate cu dorinţele şi credinţele
bolnavilor;
- încurajează pacientul să-şi exprime sentimentele în legătură cu problema sa;
- îl pune în legătură cu persoanele dorite;
- comunică des cu bolnavul;
- administrează medicaţia prescrisă de medic;
- îngrijeşte bolnavul fără diferenţă de rasă, credinţă, ideologie sau culoare;
- confidenţele făcute de bolnav sunt secret profesional, de aceea nu se vor divulga nici
unei alte persoane, indiferent de gradul de rudenie.
34
IX . NEVOIA DE A FI OCUPAT PENTRU A FI UTIL

Pe tot parcursul vieţii, omul are nevoie să studieze, să muncească şi să se realizeze.


Această nevoie este influenţată de următorii factori:
- biologici : sexul ( fără o diferenţă semnificativă între cele două sexe), vârsta ( în
copilărie domină jocul, în adolescenţă apare independenţa, responsabilitatea), iar perioada
adultă se manifestă prin interes şi pasiune pentru muncă şi lupta pentru atingerea scopului
propus;
- psiho-sociali;
- culturali.
MANIFESTĂRI PATOLOGICE – apar atunci când nevoia nu este satisfăcută:
- devalorizarea – este percepţia negativă a individului faţă de valoarea personală şi
competenţa sa; se manifestă prin inferioritate şi sentimentul de respingere de către ceilalţi;
- dificultatea de a-şi asuma roluri sociale;
- dificultatea de a se realiza – reprezintă inutilitatea şi incapacitatea individului de a
finalize proiectele propuse;
- neputinţa – care reprezintă percepţia individului asupra lipsei de control asupra unor
evenimente într-o anume situaţie. Ea apare în diverse handicapuri, în tulburări psihice sau în
conflict profesional, eşec sau lipsă de cunoaştere.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- culege date despre posibilităţile fizice şi intelectuale ale individului;
- se informează asupra dorinţelor acestuia;
- orientează persoana asupra acelor ativităţi corespunzătoare capacităţilor sale;
- încurajează orice activitate care prezintă interes din partea individului:
- îl stimulează şi îl susţine pentru a menţine performanţa dorită;
- observă orice schimbare în comportamentul pacientului ( depresie, satisfacţie);
- identifică împreună cu pacientul factorii care îl împiedică să se realizeze;
- ajută pacientul să realizeze o percepţie reală a realităţii şi să se integreze într-un
colectiv;
- ajută pacientul în recuperarea fizică şi psihică, pentru obţinerea independenţei sau
unei dependenţe parţiale.

X . NEVOIA DE A SE RECREEA

Recreerea este o necesitate a fiinţei umane. Aceasta se poate obţine cu ajutorul unor
activităţi agreabile, care duc la obţinerea unei bune relaxări psihice şi fizice.
Factorii care influenţează acastă nevoie sunt:
- biologici – vârsta;
- psihologici – dezvoltarea psihologică, emoţiile;
- sociali – cultura, organizarea socială.
Nesatisfacerea nevoii de a se recreea se manifestă prin:
- neplăcerea de a efectua activităţi agreabile, inactivitate, plictiseală, tristeţe;
- dezinteres în îndeplinirea activităţilor recreative;
- refuzul d a participa la activităţi recreative.
Toate acestea se pot datora următoarelor cauze:
- de ordin fizic – lezarea integrităţii fizice, reducerea capacităţii funcţionale a organelor
de simţ, durerea;
- de ordin psihologic – tulburări de gândire, memorie, alterarea stării de conştienţă,
anxietate, stress, nerespectarea stării de boală;
35
- de ordin sociologic – singurătatea, pensionarea, rutina, eşecuri, conflicte, lipsa de
cunoaştere.
INTERVENŢIA NURSEI:
- explorează interesul pacienţilor pentru activităţi recreative;
- programează aceste activităţi împreună cu pacientul;
- organizează jocuri distractive, formativ-educative, audiţii muzicale, vizionări de
filme, în grup sau individuale;
- facilitează accesul în biblioteci, săli de lectură;
- are în vedere ca activităţile să nu obosească pacientul, să nu-l suprasolicite;
- administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic.

XI . NEVOIA DE A ÎNVĂŢA PENTRU A-ŞI PĂSTRA SĂNĂTATEA

În scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii, a învăţa este o necesitate a fiinţei


umane.
Procesul învăţării este extrem de complex. Se cunosc factori cu rol în satisfacerea
acestei nevoi:
- biologici – vârsta ( copiii au cea mai mare capacitate de a înmagazina informaţii,
comparative cu vârstnicul);
- psihologici – din care fac parte motivaţia şi emoţiile;
- sociali – cel mai important este existenţa unui mediu ambiant, propice pentru
însuşirea cunoştinţelor.
MANIFESTĂRI PATOLOGICE:
- ignoranţa – reprezintă lipsa de cunoştinţe, atitudini şi deprinderi prin dezinteresul
manifestat;
- dificultatea de a învăţa – prin deficite auditive, senzoriale, tulburări de vorbire,
tulburări de gândire şi memorie, sau prin nivel scăzut de educaţie şi cultură.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- identifică nevoile de cunoaştere ale individului;
- identifică manifestările de dependenţă şi sursele de dificultate;
- încadrează individul în grupa de risc şi caută metoda optimă pentru a ajuta individul
să înveţe;
- informează pacientul cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura
pentru a favoriza învăţarea;
- susţine motivarea pacientului faţă de cunştinţele pe care urmează să le însuşească;
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe,
filme;
- stimulează dorinţa de cunoaştere a pacientului;
- conştientizează pacientul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
- identifică comportamentul greşit al pacientului;
- corectează deprinderile nesănătoase ale acestuia;
- întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficite senzoriale şi
motorii.

XII. NEVOIA DE A MÂNCA ŞI A BEA

Această nevoie este comună tuturor fiinţelor vii, deoarece se asigură aportul energetic
necesar desfăşurării vieţii. Sunt aduse în organism substanţe cu rol plastic, se asigură
rezervele energetice, plastic şi microelemente, cum ar fi, vitamine şi substanţe minerale.
36
Prin nevoia de a bea, se realizează aportul necesar desfăşurării activităţii biologice
celulare şi extracelulare, funcţia de transport şi funcţia de excreţie. Fără apă viaţa nu ar fi
posibilă.
Aparatul de import al materiei, este tubul digestiv, care cuprinde:
- cavitatea bucală;
- faringele;
- esofagul;
- stomacul;
- intestinul subţire ( duoden, jejun, ileon);
- organele digestive anexe ( pancreas, ficat, colecist);
- intestinul gros ( cec, apendice, colon ascendent, colon transvers, colon descendent, cu
porţiunile sale : sigmoid, ampula rectală, rect).
Instinctul alimentar face posibilă supravieţuirea organismului. Centrul reflexului
alimentar este hipotalamusul iar centrul saţietăţii este situat în nucleul ventro- medial .El este
centrul dominant, care inhibă ( atunci când este excitat), centrul foamei.
Stimularea centrilor nervoşi se face:
- pe cale nervoasă- exemlu: impulsuri de la scoarţa cerebrală;
- pe cale umorală – unde rolul important îl are glicemia.
Principalele tulburări ale comportamentului alimentar:
- Polifagia– terminologie nursing: alimentaţie inadecvată prin surplus. Reprezintă o
nevoie exagerată şi permanentă de a mânca. Ea poate fi fiziologică ( la tineri) şi patologică, în
obiceiuri defectuoase alimentare, în stress, tumori cerebrale, hipertiroidie, diabet zaharat,
parazitoze intestinale sau medicamentoasă.
- Bulimia – terminologia nursing: alimentaţie inadecvată prin surplus. Constă în
scăderea saţietăţii şi creşterea accentuată a senzaţiei de foame. O întâlnim în tumori cerebrale,
isterie, neurastenie, distonii neurovegetative, disfuncţii endocrine, erori înnăscute în
metabolism, alcoolism, tabagism.
Principalele simptome din afecţiunile tubului degestiv:
Durerea digestivă: la masticaţie - în ulceraţii, tumori; la deglutiţie – numită şi disfagie
– în corpi străini inclavaţi, tumori, ingestia de substanţe caustice; dureri epigastrice – în UGD,
dischinezie biliară, diabet zaharat.
Anorexia - constă în lipsa poftei de mâncare, terminologia nursing fiind de alimentaţie
inadecvată prin deficit. O întâlnim în afecţiuni psihice, neurogene, boli febrile, neoplasme,
alcoolism cronic, hipovitaminoze, sarcină, după Roentgen-terapie.
Parorexia – constă în pervertirea apetitului. Ea poate fi de cauză psihică ( ex.
coprofagia), în sarcină ( ingestie de tencuială, pământ), la copii cu deficit de calciu ( pot
ingera cretă, var ).
Refluxul gastro-esofagian – constă în refluarea conţinutului gastric, prin esofag, până
în cavitatea bucală. Poate fi fiziologică numai la sugari. Se manifestă prin pirozis ( arsură
retrosternală) şi o întâlnim în gastrite, ulcer gastro-duodenal, hernie hiatală.
Greaţa asociată sau nu cu voma – o întâlnim în afecţiuni neuro-psihogene, în sarcină,
afecţiuni digestive, boli endocrine ( hipotiroidia, boala Addison), rău de mişcare, în ingestia
de substanţe toxice digestive.
Factori care influenţează satisfacerea nevoii de a bea şi a mânca:
- vârsta;
- activitatea fizică;
- emoţiile;
- clima;
- religia;
37
- cultura.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- nursa calculează necesarul de calorii pe zi, în funcţie de activitate,de vârstă;
- calculează raţia alimentară echilibrată;
- asigură echilibru între elementele energetice şi cele neenergetice ( apă, vitamine,
săruri minerale);
- asigură echilibru între principiile nutritive fundamentale: 50-55% hidraţi de carbon,
10-15% proteine, 30-40% lipide;
- asigură echilibru între produsele de origine animală şi vegetală;
- asigură echilibru între aciditate şi alcalinitate;
- calculează numărul de calorii pentru sportivi, în sarcină şi alăptare;
- are grijă ca raţia alimentară să cuprindă : glucide 4,1 cal. pentru metabolizarea unui
gram, lipide 9,3 cal, şi proteine 4.1 cal;
- cercetează gusturile şi deprinderile alimentare ale individului;
- alege alimentele ţinând seama de preferinţele, deprinderile şi nevoile individului;
- înlocuieşte la nevoie un aliment cu altul.
În cazul alimentaţiei inadecvate prin deficit, nursa :
- se asigură că pacientul are o stare bună, fără greţuri şi vărsături;
- va echilibra pacientul hidro-electrolitic, nutriţional, psihic;
- îi va explica scopul intervenţiei.
În cazul alimentaţiei inadecvate prin surplus, nursa:
- va avea grijă ca pacientul să aibă greutatea corporală în funcţie de înălţime, vârstă,
sex;
- învaţă pacientul valoarea energetică a alimentalor şi necesarul în funcţie de activităţile
fizice şi vârstă;
- alcătuieşte un regim hipocaloric;
- urmăreşte periodic greutatea corporală.

XIII . NEVOIA DE A ELIMINA

Funcţia de a elimina, îndepărtează din organism, în mod fiziologic, substanţe nocive


sau produşi biologici şi în mod patologic, anumiţi produşi patologici.
Menţinerea constantă a compoziţiei mediului intern se realizează prin procesul de
homeostazie ( echilibru hidric, electrolitic şi acido-bazic).
Nevoia de a elimina se referă la:
- a urina – urina este produsul prin care se elimină din organism substanţele toxice ce
rezultă din metabolism, prin intermediul apei;
- a defeca – este mecanismul prin care se îndepărtează din organism materii fecale,
rezultate în urma procesului de digestie;
- a expira – îndepărtează din organism bioxidul de carbon rezultat din diverse reacţii
biochimice;
- a transpira – reprezintă procesul de pierdere a apei, sărurilor minerale şi a unei mici
cantităţi de uree la nivelul pielii, prin glandele sudoripare – cu scopul menţinerii homeostaziei
termice;
- eliminarea de substanţe nefolositoare la nivelul fanerelor;
- eliminarea ţesuturilor mortificate;
- eliminarea unor produse biologice, cum ar fi: sebumul, sputa, substanţe odorizante.
A URINA – aparatul urinar este alcătuit din rinichi, uretere, vezica urinară şi uretră.

38
Urina se formează prin filtrarea sângelui la nivelul corpuscului Malpighi şi prin
reabsorbţia şi secreţia tubulară. Urina se acumulează în vezica urinară.
În mod normal urina este o soluţie apoasă, uşor sărată, cu miros fad, amoniacal şi
limpede; este sterilă.
Volumul mediu al micţiunii este de 200 - 400 ml/ 24 ore:
- la gravide creşte volumul de urină, ca şi frecvenţa micţiunilor;
- la nou-născuţi, creşte frecvenţa micţiunilor ( 10 ori pe zi );
- vârstnicul micţionează mai des, chiar şi noaptea;
- în caz de deshidratare scade numărul micţiunilor;
- în caz de ingestie crescută de lichide, creşte numărul micţiunilor;
- creşte numărul micţiunilor la frig sau la consumul de medicaţie diuretică;
- scade numărul micţiunilor la stress sau la nevoie.
Urina îşi poate modifica culoarea astfel:
- urină deschisă la culoare – atunci când alimentaţia a fost bogată în vegetale, sau când
volumul este crescut;
- urină închisă la culoare – în stări de deshidratare ( urini concentrate), sau alimentaţie
bogată în carne;
- culoare roşie – ingestie de paracetamol;
- urină galben – portocaliu – în consum de furazolidon.
Alte modificări fiziologice:
- urina poate avea un miros puternic atunci când este concentrată ( proces de
fermentaţie, alcalină);
- pH- ul, care normal este acid, poate deveni alcalin, dacă alimentaţia este vegetală, sau
foarte acid, când alimentaţia a fost bogată în proteine;
- urina la emisie este limpede;
- densitatea urinei este de 1010 – 1035.
Modificări patologice:
- POLIURIA – reprezintă creşterea cantităţii de urină peste 2,5 l/24 ore.
O întâlnim în colică renală, în afectare tubulară renală, diabet insipid, diabet zaharat,
criză epileptică, tulburări de ritm cardiac, sau în resorbţia edemelor şi transudatelor.
OLIGURIA – reprezintă scăderea cantităţii de urină în 24 ore sub 500 ml.
Se întâlneşte în stări febrile, transpiraţii abundente, vărsături, diaree, hemoragii
abundente, perioada de formare a edemelor şi ascitei, IRA, IRC în perioada compensată prin
retenţie azotată, în colică renală.
ANURIA – reprezintă absenţa producerii de urină ; o întâlnim în status postoperator
recent, arsuri întinse, şoc hipovolemic, traumatisme lombare, glomerulonefrită acută, IRC în
stadiul uremic.
ISCHIURIA SAU RETENŢIA URINARĂ – reprezintă incapacitatea vezicii urinare
de a-şi evacua conţinutul. Se datorează unui obstacol : stricturi cicatriceale, calculi inclavaţi
în uretră, hipertrofia prostatei.
Se mai întâlneşte în paralizii ale vezicii urinare, infecţii grave, comă.
DISURIA – reprezintă eliminarea cu durere şi dificultate. Este asociată unui calcul
uretral, stricture uretrale, tumori vezicale sau uretrale, adenom de prostată.
NICTURIA –reprezintă situaţia în care micţiunile se efectuează predominant nocturn.
O întâlnim în insuficienţa cardiacă stângă, resorbţia edemelor periferice, diabetul
zaharat, adenomul de prostată.
POLAKIURIA – este atunci când micţiunile sunt frecvente şi reduse cantitativ. O
întâlnim în :
- cistite sau uretrite;
39
- tumori de căi urinare joase;
- adenom de prostată;
- calcul vezical;
- TBC vezical;
- prolaps vazical;
- tulburări nevrotice.
RETENŢIA TOTALĂ DE URINĂ – poate fi acută sau cronică, ducând la apariţia
globului vezical. O întâlnim în următoarele situaţii:
- comă;
- meningite;
- encefalite;
- traumatisme vertabrale;
- septicemii;
- stricturi uretrale;
- adenom de prostată.
INCONTINENŢA DE URINĂ - reprezintă lipsa de control a sfincterelor vezicale,
astfel încât persoana pierde inconştient urina. Fiziologic o întâlnim până pe la 2-3 ani,
patologic o întâlnim în :
- stările de beţie;
- coma;
- accidenta vasculate;
- epilepsie;
- leziuni medulare;
- prolaps vezical accentuat.
O situaţie aparte este ENUREZISUL NOCTURN – întâlnită în :
- tulburări nevrotice;
- spina bifida;
- tulburări psihice grave;
- retard psiho – motor.
Printre modificările conţinutului urinei, mai importante sunt:
IZOSTENURIA – atunci când densitatea urinei este egală cu cea a plasmei ( în
pielonefrită ).
HIPOSTENURIA – atunci când densitatea urinei este mai mică decât a plasmei. O
întâlnim în pielonefrite, diabet insipid, diabet zaharat, TBC, IRC.
HIPERSTENURIA – urinile sunt concentrate ( densitatea urinii este mai mare decât a
plasmei): în glomerulonefrită,
ALBUMINURIA – înseamnă pierderea proteinelor în urină; în GNF, sindroame
nefrotice.
GLICOZURIA – reprezintă pierderea glucozei în urină, întâlnită în DZ.
HEMATURIA – reprezintă prezenţa sângelui în urină şi apare în una din situaţiile:
calculi renali, tumori reno – vezicale, cistită hemoragică, TBC renal, GNF, sindrom nefrotic
impur.
PIURIA – este prezenţa puroiului în urină. Este un semn caracteristic infecţiilor
urinare.
Cantitatea de urină emisă în 24 ore este de 1500ml. Ea variază după cosumul de lichide,
la emoţii sau la frig. Regimul sec, munca fizică însoţită de transpiraţii abundente, scad
volumul urinii. Ele se încadrează în limite fiziologice.
INTERVENŢIILE NURSEI:
- realizează zilnic bilanţul hidric;
40
- corectează balanţa acido – bazică;
- recoltează urina;
- asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor;
- administrează tratamentul conform indicaţiilor medicului;
- în caz de glob vezical: asigură igienă riguroasă, aplică căldură în regiunea pubiană, se
stimulează micţiunea cu ajutorul jetului de apă, iar în caz de eşec, se execută sondajul
vezical;
- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă riguroasă
perineal, administrează local creme şi uleiuri, evită consumul de lichide seara;
- reeducarea controlului sfincterian;
- exerciţii de întărire a musculaturii perineale;
- efectuează sondaj vezical la indicaţia medicului;
- asigură o ambianţă plăcută;
- învaţă pacientul că trebuie să existe o relaţie între nevoia de a bea , a mânca, a face
exerciţii fizice şi a elimina, pentru a stabili propriul orar de ingestie şi eliminare.
A DEFECA – este un act reflex prin care se realizează evacuarea materiilor fecale din
ampula rectală la exterior, având o componentă voluntară şi una involuntară.
Tulburările defecaţiei :
INCONTINENŢA DE MATERII FECALE – constă în incapacitatea de a acumula
materii fecale în ampula rectală, urmată de pierderea fecalelor, fără a avea control sfincterian.
Este întâlnită în :
- afecţiuni ale nevraxului;
- come profunde;
- sindromul cozii de cal;
- traumatisme ale sfincterului extern ;
- tumori ano – rectale.
TENESME RECTALE – reprezintă senzaţia de defecaţie insuficientă, urmată de
contracţii repetate, dureroase, fără eliminare adecvată. Însoţeşte de regulă tumorile rectale sau
inflamaţia rectală.
PIERDEREA SIMŢULUI DISCRIMINATORIU PENTRU GAZE – constă în
senzaţia de eliminare pentru gaze, urmată de eliminare de materii fecale. O întâlnim în colite,
enterocolite,tumori ano – rectale.
În mod normal materiile fecale conţin 65% apă şi 35% conţinut solid ( grăsimi,
microorganisme moarte sau vii, enzime digestive, celuloză, săruri biliare, celule epiteliale
descuamate).
Carateristicile materiilor fecale:
- culoarea variază între maro deschis şi maro închis;
- au formă cilindrică;
- au aspect omogen, strălucitor, cu miros fad sau neplăcut;
- cantitatea este în medie de 200 – 400 g.
STĂRI PATOLOGICE:
DIAREE – constă în emisiuni frecvente de materii fecale neformate ce conţin resturi
alimentare nedigerate sau incomplet digerate. Ea reprezintă insuficienta digestie sau absorbţie
intestinală.
Apare în :
- toxiinfecţii alimentare;
- tulburări ale digestiei gastrice;
- diarei pancretice;
- ileite ;
41
- colite;
- tumori digestive;
- iradiere;
- rectocolita ulcero-hemoragică;
- afecţiuni endocrine;
- stări alergice;
- cauze cardiace şi renale.
ÎNTERVENŢIA NURSEI :
- măsoară greutatea bolnavului;
- realizează bilanţul hidric, calculează necesarul de lichide /24 ore;
- învaţă pacientul să-şi facă toaleta regiunii anale după fiecare scaun, să aplice creme
protectoare, eventual dezinfecţie locală cu acid boric 2 – 3 %, să respecte normele de
igienă generală ( a efectelor personale, a salonului, aerisirea încăperii);
- repaus la pat pe perioada febrei şi tratamentul stărilor febrile;
- asigură alimentaţia de cruţare a intestinului în primele 24 ore după diaree;
- recoltează probe biologice: VSH, examen coproparazitologic, coprocultura;
- menţine pacientul într -un echilibru psihic;
- dă dovadă de înţelegere, menajând pudoarea pacientului;
- linişteşte pacientul şi îl încurajează în legătură cu starea sa;
- aplică tratamentul specific afecţiunii.
ABSENŢA TRANZITULUI – pentru materii fecale şi gaze, se manifestă prin
balonare intensă abdominală, bombarea abdomenului, vărsături, stare generală alterată. O
întâlnim în ocluzii organice sau în ileusul paralitic.
CONSTIPAŢIILE – reprezintă scăderea motilităţii colonului şi constau în eliminarea
de materii fecale la un interval mai mare de 48 ore, sau evacuări zilnice, fracţionate şi
insuficiente.
Le întâlnim în diferite afecţiuni;
- megacolon;
- periviscerită;
- formaţiuni tumorale;
- deshidratare;
- UGD;
- colecistopatii;
- hipotiroidia;
- intoxicaţii cu plumb, opiu, morfină, nicotină.
INTERVENŢIA NURSEI :
- hidratare cu o cantitate mare de lichide;
- recomandă alimente bogate în fibre celulozice;
- unde este cazul recomandă laxative, clisma evacuatorie;
- stabileşte un orar fix pentru a stimula reflex defecaţia;
- menţine echilibru psihic al pacientului;
- învaţă pacientul să facă exerciţii fizice şi să- şi menţină igiena locală şi generală.
COLON IRITABIL – este acea situaţie în care apar tulburări funcţionale motorii şi
secretorii ale intestinului gros, în absenţa leziunilor parietale colice.
Manifestările clinice constau în eliminări excesive de mucus.
Afecţiunea este întâlnită în dezechilibre neuro-vegetative, anxietate, depresii, traume
psihice şi suprasolicitări.
VĂRSĂTURILE – definiţie – reprezintă evacuarea prin gură a conţinutului
stomacului.
42
Reprezintă un act reflex, cu centrul nervos în bulb.
Vărsăturile pot fi sau nu precedate de senzaţii de greaţă, vertij, cefalee, salivaţie
abundentă, în funcţie de receptorii excitaţi ( de origine centrală sau periferică).
Efectorii sunt reprezentaţi de fibrele musculare netede din peretele gastric.
Ele se vor diferenţia de :
- regurgitaţie – sau reflux gastro-esofagian, care constă în întoarcerea conţinutului
gastric în gură;
- vomică – care se referă la eliminarea de secreţii în cantitate mare ( puroi, exudaţii) din
arborele traheo-bronşic în gură.
INTERVENŢIA NURSEI :
- asigură poziţia cea mai comodă pacientului : întotdeauna cu capul lateral, la marginea
patului;
- învaţă pacientul să- şi menţină igiena cavităţii bucale, a tegumentelor şi efectelor
pacientului;
- asigură ajutor în timpul actului de vărsătură;
- menţine un echilibru psihic pacientului, insistă asupra exerciţiilor de inspir profund,
forţat care pot cupa senzaţia de vărsătură;
- menţine echilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
- administrează medicaţia la indicaţia medicului;
- observă semnele de gravitate datorate deshidratării accentuate: plafonarea privirii,
deprimarea fontanelei anterioare( la sugari)sau apariţia crampelor, pe care le va aduce la
cunoştinţă medicului;
- notează funcţiile vitale în FO.
ELIMINAREA MENSTRUALĂ – MENSTRUAŢIA – reprezintă activitatea
fiziologică lunară, de eliminare a sângelui de provenienţă genitală, la femeile aflate în
perioadă fertilă.
Acest lucru se produce la sfârşitul fiecărui ciclu menstrual, dacă ovulul nu a fost
fecundat.
Menstruaţia este o stare fiziologică reglată hormonal. Apare la 11-12 ani, lunar, la un
interval de 28 de zile, durează 3 – 4 zile. Este moderat dureroasă , cu flux moderat, cu sânge
roşu – închis la culoare şi miros fad.
Putem întălni manifestări patologice :
- amenoree – lipsa menstruaţiei;
- dismenoree – dureri intense asociate menstruaţiei;
- metroragii – hemoragii apărute extramenstrual;
- menoragii – menstruaţii prelungite;
- hipermenoree – cantitate crescută de sânge menstrual;
- hipomenoree – cantitate redusă de sânge menstrual;
- polimenoree – menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile;
- oligomenoree – menstruaţii care survin la intervale mai lungi de 28 de zile.
SECREŢIILE VAGINALE – sunt produse de către glandele situate la nivelul colului
uterin, cu rol în lubrefiere şi reproducere. Leucoreea fiziologică este translucidă şi se
instalează odată cu pubertatea.
INTERVENŢIA NURSEI :
- observarea şi notarea tipului de hemoragie ( momentul apariţiei, cât durează, cum
arată, ce semne de însoţire sunt);
- pacienta va sta la pat, în decubit;
- se vor asigura condiţiile de igienă personală;

43
- va executa tehnicile de recoltare a secreţiilor vaginale şi spălătura vaginală în scop
terapeutic sau profilactic;
- efectuează tratamentul specific;
- menţine starea de echilibru psihic, prin liniştire, tehnici de relaxare, dă explicaţii
despre boală şi procedurile de investigaţie.
DIAFOREZA – reprezintă transpiraţia în cantitate mare, între 1 şi 10 litri/24 ore.
Apare în:
- temperaturi mari ale mediului ambiant;
- efort fizic mare;
- stress accentuat;
- efort intelectual;
- ingestie de lichide mare;
- neoplasme;
- activitate redusă a rinichilor.
INTERVENŢIA NURSEI :
- asigură hidratare adecvată , cu soluţii saline pe cale orală, când este posibil;
- igiena tegumentelor;
- schimbarea lenjeriei;
- îmbrăcăminte adecvată;
- aplică tratamentele specifice;
- dă explicaţii despre afecţiune şi cauze;
- descrie modul în care se poate îngriji singură sau cu ajutorul familiei;
- aplică tratamentele specifice afecţiunii ;
- menţine echilibru psihic al pacientei, inclusiv exprimarea sentimentelor.
EXPECTORAŢIE – este eliminarea în exterior, prin tuse, a secreţiilor din căile
respiratorii . În condiţii fiziologice, celulele mucipare din epiteliul mucoasei bronşice secretă
o substanţă proteică, numită mucus, cu scopul de a umecta mucoasa.
În anumite afecţiuni, sputa îşi modifică caracteristicile:
- hemoptizie – sputa de culoare roşie şi aerată;
- sputa hemoptoică – conţine striuri sanguinolente;
- sputa ruginie – întâlnită în pneumonii;
- roşie-brună – întâlnită în TBC pulmonar;
- roşie-gelatinoasă – întâlnită în cancerul bronho – pulmonar;
- rozată-aerată – întâlnită în edemul pulmonar;
- sputa cu miros fetid – întâlnită în TBC pulmonar.
INTERVENŢIA NURSEI :
- educaţie sanitară : pacientul va fi educat cum să folosească batista, să tuşească cu gura
închisă, să nu înghită sputa;
- învaţă pacientul modalitatea de a colecta sputa, să nu folosească scuipătoarele în alte
scopuri, să le spele şi să le dezinfecteze cu soluţie de fenol 3%;
- asigură aşezarea pacientului în diferite poziţii în pat, pentru a evita staza bronşică.

XIV . NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE

A RESPIRA – reprezintă funcţia organismului prin care se primeşte oxigenul


atmosferic şi se elimină bioxidul de carbon din organism ( respiraţie pulmonară) şi se cedează
bioxidul de carbon, rezultat în urma arderilor tisulare.
A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE – se referă la asigurarea unei circulaţii sanguine
adecvate, prin contractilitatea inimii.
44
Sângele este transportorul pentru gazele sanguine ( oxigen şi bioxid de carbon), pentru
substanţe nutritive şi pentru diferiţii produşi biologici, necesari organismului.
Primul ajutor care se acordă unui pacient, va asigura , preferenţial, respiraţia şi
circulaţia.
Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii şi plămânii. Căile respiratorii sunt
reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee şi bronhii.
Respiraţia se desfăşoară în trei etape:
- pulmonară – respiraţie externă;
- sanguină – transportorul gazelor;
- tisulară – respiraţia internă. Aceasta este adevărata respiraţie a celulelor corpului. Au
loc reacţii de oxido-reducere, în cursul cărora hidrogenul se combină cu oxigenul, dând apa şi
energia chimică ce stă la baza vieţii celulare.
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU TULBURĂRI RESPIRATORII
Simptome cheie:
- TUSEA – este un simptom comun afecţiunilor respiratorii, un răspuns la iritarea căii
traheo – bronşice, iritare determinată de corpi străini, agenţi inflamatori sau mucus.
- SPUTA – sistemul pulmonar adult produce zilnic 100 ml mucus, care este expectorat
sub forma de spută.
- HEMOPTIZIE – este hemoragia din tractul respirator, evidenţiată cu ocazia tusei, cu
expectorarea unei spute cu sânge.
- DUREREA TORACICĂ – este produsă printr-o inflamaţie.
- DISPNEEA – dificultate în respiraţie sau o respiraţie laborioasă.
- MODIFICAREA VOCII – care ne îndrumă spre anumite afecţiuni.
Îngrijirile acordate pacienţilor cu afecţiuni respiratorii constau în:
- aplicarea terapiilor medicamentoase specifice;
- respectarea principalelor obiective: corectarea hipoxiei, scăderea retanţiei dioxidului
de carbon, corectarea factorilor favorizanţi sau agravanţi, facilitarea mobilizării secreţiilor,
prevenirea infecţiilor, reducerea anxietăţii;
- intervenţii non-farmacologice: oxigeno-terapie, evitarea fumatului, asigurarea unei
alimentaţii corespunzătoare şi a unui echilibru psihic, asigurarea unui sprijin psihologic
adecvat.
CIRCULAŢIA – este asigurată de inimă şi vase.
Inima este organul central al aparatului cardio-vascular, are o singură funcţie, aceea de
pompă ritmică. Începând din luna a IV- a vieţii uterine, inima bate neîncetat, până la sfârşitul
vieţii.
Arborele vascular este format din artere ( vase prin care sângele încărcat cu oxigen şi
substanţe nutritive circulă dinspre inimă spre ţesuturi şi organe), capilare ( vase cu calibru
foarte mic, interpuse între artere şi vene, la nivelul cărora se fac schimburile între sânge şi
diferitale ţesuturi) şi din vene ( prin care sângele încărcat cu bioxid de carbon este readus la
inimă).
Simptome cheie în afecţiunile cardio-vasculare:
- DURERA TORACICĂ – descrisă ca o arsură,indigestie, junghi violent. Important
este durata durerii, iradierea durerii, factorii agravanţi şi eventuale simptome asociate.
- DISPNEEA – constă într-o respiraţie realizată cu dificultate.
- SINCOPA – este o pierdere temporară a stării de conştienţă ( produsă prin scăderea
fluxului sanguin la nivel cerebral, pentru o perioadă de timp).

45
XIV. NEVOIA DE A FI OCUPAT PENTRU A FI UTIL

Se referă la realizarea individului prin studiu, apoi prin muncă. Ea depinde de


satisfacerea celorlalte nevoi şi de capacitatea fizică şi intelectuală a fiecărui individului.
Pentru individ lipsa activităţii productive este similară cu sărăcia, cu imposibilitatea de
a-şi întreţine familia sau de a-şi realiza un viitor. Este afectată nevoia de siguranţă socială
ceea ce deteriorează echilibrul bio-psiho-social şi creează premiza bolii.
Boala este generatoare la rândul ei de discontinuităţi în producţie sau de incapacitate
totală de muncă.
Manifestări patologice
- devalorizarea – reprezintă percepţia negativă pe care individul o poate avea faţă de
valoarea personală şi competenţa sa;
- dificultatea de a-şi asuma anumita roluri sociale;
- dificultatea de a se realiza;
- neputinţa – este percepţia individului asupra lipsei de control a evenimentelor într-o
anumită situaţie.
Intervenţia nursei:
- identifică posibilităţile intelectuale şi fizice ale individului;
- află dorinţele şi plăcerile acestuia;
- orientează persoana asupra activităţii corespunzătoare capacităţilor sale de realizare;
- asigură o mare varietate de activităţi psihice, pe care le face atunci când este bolnav;
- susţine bolnavul pentru a obţine performanţa, satisfacţia sau senzaţia de utilitate;
- susţine bolnavul în perioada de recuperare pentru a se întoarce la activitatea sa;
- cooperează cu alţi specialişti şi următeşte capacitatea biologică de adaptare şi
reintegrare a pacientului;
- ajută pacientul să-şi planifice ziua, îl încurajează în orice fel de activitate care îl
interesează;
- îi creează condiţii pentru a-l atrage într-o activitate productivă.

46
Evidenta si miscarea bolnavilor

INTERNAREA PACIENTULUI ÎN SPITAL

În cadrul serviciului de primire în spital, bolnavul are primul contact la biroul de


internări (înregistrări). Întrucât acest prim contact este hotărâtor pentru a se câştiga
încrederea bolnavului, este foarte important ca tot personalul serviciului de primire să se
comporte corespunzător, factor absolut necesar pentru asigurarea unei colaborări sincere
între bolnav şi personalul de îngrijire.

Etape parcurse de către bolnav în cazul internării:

Primireaşipăstrareaefectelorşidocumentelorbolnavului.

Scop - asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi în spital prin înregistrarea lor la internare şi
la externare pe baza documentelor personale: buletin de identitate, ultimul talon de pensie,
adeverinţă de salariat (cu menţionarea nr. de zile de concediu medical pe ultimele 12 luni),
adeverinţă de şomaj, bilete de trimitere, bilete de internare şi bilete de ieşire din spital.

Timpi de execuţie:
- identificarea bolnavului;
- verificarea biletului de trimitere sau internare;
- înregistrarea datelor personale în registrul de internări-ieşiri din spital
- pregătirea bolnavului pentru examenul medical;
- întocmirea şi eliberarea bonului de preluare a hainelor şi a altor bunuri
aparţinând bolnavului;
- depoziţarea hainelor la magazia de efecte, de unde vor fi preluate la ieşirea din
spital, pe baza bonului primit;
- documentele de la internare se anexează la foaia de observaţie.

B Primireabolnavilorinternaţişirepartizarealorînsecţiacupaturi.

De la serviciul de internare, bolnavul va fi condus la secţia de specialitate indicată de


către medicul care a internat bolnavul. Aici medicul şef al secţiei hotărăşte salonul în care
va fi internat, ţinând seama de diagnostic, stadiul bolii, gravitatea bolii, sex, etc.

47
Scop - primirea adecvată, caldă, plină de înţelegere a bolnavului diminuează stresul suferit
de către acesta la internare şi uşurează adaptarea lui la mediul spitalicesc.

Timpi de execuţie:
- asistentul medical-şef, înregistrează datele din buletinul de identitate pe foaia de
observaţie, apoi în registrul de internări al secţiei;
- notează pe foaia de observaţie numărul de înregistrare din registrul secţiei;
- completează o anexă la foaia de alimentaţie;
- bolnavul va fi predat asistentului de salon, care-l va conduce în salonul indicat;
- asistentul medical ajută bolnavul şă-şi aranjeze toate obiectele personale în noptieră;
- asistentul medical va aduce la cunoştinţă bolnavului regulamentul de ordine interioară
al secţiei, pe care acesta îl va citi;
- se va explica bolnavului ce are de făcut în vederea recoltării produselor pentru
analizele de laborator şi pregătirea pentru investigaţii.

Întocmireacondiciideevidenţă,amişcăriibolnavilorînsecţie.

Scop - asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi .


Asistentul medical-şef asigură, în condica de internare-ieşire a secţiei, evidenţa
bolnavilor internaţi .
Datele totale privind numărul de paturi libere, numărul de bolnavi din secţie, sunt
comunicate zilnic biroului de internări.
Foaia de observaţie se păstrează într-o mapă pentru fiecare salon, iar după ieşirea
bolnavului din spital aceasta se va păstra în arhiva secţiei sau spitalului, în ordinea datei
ieşirii din spital.

Completareadatelorgeneralealefoiideobservaţieşiadocumentelordemişcareale
bolnavilor.

Foaia de observaţie reprezintă dosarul pacientului pe perioada internării sale. Ea este


un document medico-legal ştiinţific, constituind un instrument necesar activităţii

48
personalului sanitar deoarece ea sintetizează riguros, ştiinţific, datele examenului clinic,
examinări paraclinice (analize, radiografii) evoluţia stării bolnavului, tratamentul.

Judeţul
……………………..........…….......…. Nr. înregistrare
Localitatea Bucuresti. CNP

Spitalul Clinic Colentina.

Secţia
............................................................... Întocmit de: ...............................................................
. parafa medicului

FOAIE DE OBSERVAŢIE CLINICĂ GENERALĂ


NUMELE PRENUMELE
..................................................................................... .......................................................................... Sexul M/F
Data naşterii: zi lună an Grup sangvin: A/B/AB/0; Rh + / -
Alergic la:
Domiciliul legal: judeţul Localitatea ............................................... ..............................................................
Str.
.................................................................
Sect. Mediul U/R ..... Nr. ...... Data internării: ora
Localitatea
Reşedinţa: judeţul ......................................................................... zi lună an
Str.
.................................................................
Sect. Mediul U/R ..... Nr. ...... Data externării: ora

zi lună an
Ocupaţia
.................................................................................................................................... Nr. zile spitalizare
......... ..........................................
Locul de muncă Nr. zile c. m. la externare .........................
........................................................................................................................
C.I / B.I. seria Nr. Certificat naştere (copil) seria Nr.

Statut pacient: Asigurat CNAS Neasigurat CNAS Nr. carnet asigurat

Casa de asigurare judeţeană Transporturi CASAOPSNAJ Talon pensie

Tipul internării: urgenţă (1); trimitere medic de familie (2); trimitere medic specialist ambulatoriu (3);
transfer interspitalicesc (4); la cerere (5); alte (9)

Diagnosticul de trimitere:
..................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
..............................................

Diagnosticul la internare:
...................................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
..............................................

Semnătura şi parafa medicului


................................................

Diagnosticul la 72 de ore: .............................. ................................ ................................ . ............................... ................................


..............................

49
..............................................................................................................................................................................................................
...................................................
Diagnosticul principal la externare:................................ ................................ ....................... ......
...............................................

................................ ................................ ................................ ................................ ................................


................................ ...............................

Diagnostice secundare la externare (complicaţii / comorbidităţi):


1. ................................ ................................ ........................................ ............... ................. ................................
................................ .................

2. ................................ ................................ ........................................ ............... ................. ................................


................................ .................

3. ................................ ................................ ........................................ ...................... .......... ................................


................................ .................

4. ................................ ................................ ........................................ ................................ ....... .........................


................................ .................

5. ................................ ................................ ........................................ ................................ ......................... .......


................................ .................

6. ................................ ................................ ........................................ ................................ ................................


................................ .................

7. ................................ ................................ .......... .............................. ................................ ................................


................................ .................

8. ................................ ................................ ............................ ............ ................................ ................................


................................ .................

Semnătura şi parafa medicului şef Semnătura şi parafa medicului curant


............................................... . ................................................

Intervenţia chirurgicală principală:


.....................................................................................................................................................................
..............................................................................................................................................................................................................
....................................................
.......................................................................................................................................................................................
..............................................

Consimţământul pentru intervenţie:


...........................................................................................................................................................................

medic operator principal


.................................................................................................................................... ........
medic operator II medic ATI
Echipa operatorie:
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................

Data intervenţiei chirurgicale: zi luna an

Intervenţii chirurgicale concomitente (cu cea principală):


1.
..................................................................................................................................................................................
................................

medic operator principal


Echipa operatorie:
............................................................................................................................................

50
medic operator II medic ATI
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................

2.
............................................................................................................................... ...................................................
................................

medic operator principal


............................................................................................................................................
medic operator II medic ATI
Echipa operatorie:
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................

Alte intervenţii chirurgicale:


1.
..................................................................................................................................................................................
................................

medic operator principal


............................................................................................................................................
medic operator II medic ATI
Echipa operatorie:
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................
Data intervenţiei chirurgicale: zi luna an

2.
..................................................................................................................................................................................
................................

medic operator principal


............................................................................................................................................
medic operator II medic ATI
Echipa operatorie:
........................................................... ..........................................................
medic operator III asistent/ă
.......................................................... ..............................................................
Data intervenţiei chirurgicale: zi luna an

Examen citologic .....................................................................................................


................................................................................................................
Examen extemporaneu .....................................................................................................
...................................................................................................
Examen histopatologic (biopsie – piesă peratorie) .....................................................................................................
...................................

Transfer între secţiile spitalului:


Secţia Data intrării (cu ora) Data ieşirii (cu ora) Nr. zile spit.

Starea la externare: vindecat (1); ameliorat (2); staţionar (3); agravat (4); decedat (5)

Tipul externării: externat (1); externat la cerere (2); transfer interspitalicesc (3); decedat (4)

Deces: intraoperator (1); postoperator: 0 – 23 ore (2); 24 – 47 ore (3); > 48 ore (4)

51
Data şi ora decesului: zi luna an ora
Diagnostic în caz de deces:
Cauza directă (imediată) .............................................................. ..............................................................
a. ..........................................
Cauza antecedentă .............................................................. ....................................... .......................
b. .........................................................
I Stări morbide iniţiale:
.............................................................. ..............................................................
c. .......................................................................................................
.............................................................. ..............................................................
d. .......................................................................................................
Alte stări morbide importante .............................................................. ................................ ..............................
........................................
II
.............................................................. .....................................................................................................................
.........................................................

Diagnostic anatomo-patologic (autopsie), macroscopic:


...........................................................................................................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................

Microscopic: .............................................................. ................................................. ....................................................................


...........................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................
.............................................................. .....................................................................................................................
.............................................................................

Codul morfologic (în caz de cancer) M

Explorări funcţionale:
Denumirea Codul Nr.
1. ..............................................................
............................................................................................................

2. ..............................................................
............................................................................................................

3. ..............................................................
............................................................................................................

4. ..............................................................
............................................................................................................

5. ..............................................................
............................................................................................................

6. ..............................................................
............................................................................................................

7. ..............................................................
............................................................................................................

8. ..............................................................
............................................................................................................

Investigaţii radiologice:
52
Denumirea Codul Nr.
9. ..............................................................
............................................................................................................

10. ..............................................................
...........................................................................................................

11. ..............................................................
..........................................................................................................

12. ..............................................................
..........................................................................................................

13. ..............................................................
..........................................................................................................

14. ..............................................................
..........................................................................................................

15. ..............................................................
..........................................................................................................

16. ..............................................................
..........................................................................................................

ALTE OBSERVAŢII:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

MOTIVELE INTERNĂRII:
.............................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

ANAMNEZA:
...........................................................................................................................................................................................................
................
a) Antecedente heredo-colaterale
..........................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
b) Antecedente personale, fiziologice şi patologice
................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
c) Condiţii de viaţă şi muncă
53
.....................................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
.......................................................................................................................................................................................... .................
..................................................
d) Comportamente (fumat, alcool etc.)
................................................................................................................................................. ..........................................................
..................................................
................................................................................................................................................. ..........................................................
..................................................
e) Medicaţie de fond administrată înaintea internării (inclusiv preparate hormonale şi imunosupresoare
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

ISTORICUL BOLII:
...........................................................................................................................................................................................................
...
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................
....................................................................................................................................................................................................... ....
..................................................

EXAMENUL CLINIC GENERAL


.............................................................................................................................................................................
EXAMEN OBIECTIV
.........................................................................................................................................................................................................
Starea generală Talie Greutate
...................................................................................................... ....................................... ...............................
Starea de nutriţie Starea de conştienţă
.................................................................................. ............................................................................
Facies
54
...........................................................................................................................................................................................................
..................................
Tegumente
...........................................................................................................................................................................................................
......................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
Mucoase
...........................................................................................................................................................................................................
...........................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
Fanere
...........................................................................................................................................................................................................
.................................
Ţesut conjunctiv-adipos
..................................................................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................ ...........................................
..................................................
Sistem ganglionar
.............................................................................................................................................. .............................................................
.....
........................................................................................................................................................................................... ................
..................................................
........................................................................................................................................................................................... ................
..................................................
Sistem muscular
........................................................................................................................................................................... ................................
.........
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
Sistem osteo-articular
............................................................................................................................................................................................. ..........
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

APARAT RESPIRATOR
...................................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

APARAT CARDIOVASCULAR
..................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

APARAT DIGESTIV
...................................................................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

FICAT, CĂI BILIARE, SPLINA


55
...................................................................................................................................................................................
............................................................................................................................................................................ ...............................
..................................................
............................................................................................................................................................................ ...............................
..................................................
............................................................................................................................................................................ ...............................
..................................................

APARAT URO-GENITAL
........................................................................................................................................................ .......................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

SISTEM NERVOS, ENDOCRIN, ORGANE DE SIMŢ


.................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................
...........................................................................................................................................................................................................
..................................................

EXAMEN ONCOLOGIC:
.................................................................................................................................................................................................
1. Cavitatea bucală ............................................................................... ......................... ......................................................
...............................................
2. Tegumente ............................................................................... ................................ ............................................................
..............................................
3. Grupe ganglioni palpabile ...............................................................................
............................................................................... ........................
4. Sân ............................................................................... ................................................................................. ............................
...............................................
5. Organe genitale feminine ...............................................................................
............................................................................... .........................
6. Citologia secreţiei vaginale ...............................................................................
............................................................................... .........................
7. Prostată şi Rect .......................................................................................................
............................................................................... .........................
8. Alte ................................................................. ..............
.................................................................................................................................. .........................
................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

ALTE EXAMENE DE SPECIALITATE


..................................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

EXAMENE DE LABORATOR
56
......................................................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

EXAMENE RADIOLOGICE (rezultate)


.................................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...................... .........................................................
...........................................................

EXAMENE ECOGRAFICE (rezultate)


...................................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

INTERVENŢII CHIRURGICALE (numărul intervenţiei chirurgicale, protocol operator):


................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
57
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

EXAMENE ANATOMO-PATOLOGICE:
.............................................................................................................................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
58
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................

SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI ŞI TRATAMENTULUI:


CLINIC: ..................................................................................... ............................... ................................................
..................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
PARACLINIC: ....................................................................... ......................................... ......................................
...................................................
.................................................. .............................................................................
............................................................................... ............................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
................................................................................................................. ................................. ..............................................
...........................................................
EPICRIZA: ...................................................................................... .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
...........................................................
................................................................................................................. ...............................................................................
59
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................
................................................................................................................. .................................................. .............................
...........................................................

Semnătura şi parafa medicului,

60
FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI

CNP

Numele…………………………………….Prenumele…………….….………………………..

Anul…………luna…………Nr. foii de observaţie…………Nr. salon………..Nr. pat…………..

Ziua
Zile de boalå
Resp.

Tem
T.A.

Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
p

3 3 16 41
O
5 0 0

3 2 14 40
O
0 5 0

2 2 12 39
O
5 0 0

2 1 10 38
O
0 5 0

1 1 37
80 O
5 0

1 36
5 60 O
0

Lichide ingerate
Diureză
Scaune
Dietă

61
FOAIE DE EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

DATA EVOLUŢIE TRATAMENT

Bolnavul poate fi internat pe baza biletului de internare sau trimitere, iar


externarea sa pe baza biletului de externare. Spitalul poate interna bolnavi şi prin
transfer de la alt spital sau secţie, caz în care este necesar biletul de transfer.

EVALUAREA FIZICĂ

EXAMINAREA BOLNAVULUI

Examinarea bolnavului internat în spital este primul şi cel mai important


act medical în stabilirea diagnosticului şi tratamentului.
Etape :
1.Colectarea şi culegerea datelor .
2.Examenul fizic propriu-zis.
3.Examinările complementare (paraclinice) .
Odată terminată examinarea fizică, datele obţinute se notează în foaia de
observaţie.
1.Colectarea datelor.
Colectarea şi culegerea datelor reprezintă faza iniţială a procesului de
îngrijire şi oferă informaţii privind pacientul în globalitatea sa, permiţând
asistentului medical să-şi stabilească acţiunile de îngrijire .
Tipuri de informaţie :
-obiective -observarea directă
-subiective - expuse de către pacient
-prezente - legate de boala actuală
-trecute - legate de afecţiuni mai vechi
Informaţiile culese sunt :
a) Stabile - cuprind datele personale, caracteristicile individuale ( limbă,
cultură ), date biologice (sânge, alergii, proteză ) .
b) Variabile - sunt culese pe parcursul procesului de îngrijire;
ex: modificări ale T.A, pulsului, a numărului de respiraţii, diureza, apetitul,
nivelul şi caracteristicile durerii, reacţii la tratament,date legate de condiţiile
sociale (anxietate, stres, depresie, capacitatea de comunicare ).

62
Sursa de informaţie este atât directă (pacientul ) cât şi indirectă
(familia,foaia de observaţie, membrii echipei de salvare ).
Mijloace de obţinere a informaţiei:
1.Observarea - elementul primordial,procesul mintal activ,filtrat prin
mecanismele senzoriale de percepţie şi emotivitate ale asistentului medical .
În acest proces sunt implicate o serie de simţuri cum ar fi:
-vederea - pentru obţinerea de informaţii din exterior
-auzul - perceperea vocii (intensă,slabă),zgomotelor respiratorii,bătăilor
cardiace
-simţul tactil -palparea anumitor părţi ale corpului
-mirosul - evaluarea gradului de curăţenie, decelarea de infecţii.
2.Interviul -reprezintă discuţia cu pacientul .
Pentru obţinerea de informaţii interviul trebuie să se desfăşoare la
momentul potrivit, fiind necesară o atitudine de respect,acceptare, empatie faţă
de pacient .
2.Examenul fizic.
Tehnici de examinare:
a)Inspecţia - începe din momentul pătrunderii pacientului în cabinet şi
constă în urmărirea acestuia în ansamblu, apoi detailat pentru a surprinde fiecare
semn, manifestare,atitudine, zgomote sugestive pentru o stare patologică .
Inspecţia permite aprecierea :
-stării de nutriţie
-modificării culorii tegumentelor
-modificării aspectului morfologic normal
-aspectului feţei
-poziţiei pacientului
-staturii şi tipului constituţional
b)Palparea -utilizează simţul tactil al examinatorului, care încearcă cu
blândeţe, prin palparea tegumentului, să perceapă cu ajutorul mâinilor,
modificări de volum,formă şi consistenţă ale diferitelor ţesuturi şi organe .
Se urmăreşte :
- senzaţia de neted - rugos
-palparea ganglionilor superficiali
-date despre prezenţa edemelor
-senzaţia de cald - rece
-senzaţia de uscat - umed
-reacţia pacientului
Ex:Hiperestezie - sensibilitatea este accentuată

63
Hipoestezie - sensibilitatea este diminuată.
Anestezie - sensibilitatea este absentă
Palparea poate fi :
-superficială - prin atingere uşoară se apreciază ţesutul celular
subcutanat,starea tegumentului, ţesutul muscular.
-profundă - se apreciază
consistenţa,volumul,sensibilitatea,mobilitatea organelor profunde (ficat,
splină),diferite formaţiuni tumorale .

1 – hipocondru drept şi stâng;


2 – flanc drept şi stâng;
3 – fose iliace dreaptă şi stângă;
4 – epigastru;
5 – zona ombilicală;
6 – hipogastru.

Se apreciază de asemenea punctele dureroase abdominal:


-fosa iliacă dreaptă -punctul dureros apendicular
-hipocondrul drept -afecţiuni hepatice
-flancul drept şi stâng -afecţiuni renale
-epigastru -afecţiuni ale stomacului
-hipocondrul stâng - afecţiuni splenice
-hipogastru -afecţiuni ale aparatului urinar
-fosa iliacă stângă - afecţiuni ale colonului descendent şi afecţiuni
ale rectului
c)Percuţia - reprezintă lovirea repetată cu ajutorul degetelor
examinatorului, fie direct la nivelul tegumentelor pacientului, fie prin
interpunerea celeilalte mâini a examinatorului între tegument şi degetul percutor.
Se urmăreşte cu atenţie sonoritatea zgomotului rezultat .Este utilizată la
evaluarea naturii conţinutului dintr-o cavitate ( lichid, gaz, solid )sau aprecierea
stării unui organ necavitar (parenchimatos) .
d)Auscultaţia - este utilizată la perceperea anumitor zgomote fiziologice
sau patologice produse de diferite organe în funcţiune .În acest caz se utilizează
stetoscopul cu ajutorul căruia se pot asculta :
-plămânii
-cordul - zgomote cardiace -ritmice sau aritmice
- tahicardie sau bradicardie
-abdomenul - zgomote date de peristaltismul intestinal
-artere - pentru evidenţierea circulaţiei sângelui şi măsurarea pulsului

64
3.Examinarea propriu-zisă
Scop - crearea unui climat favorabil între pacient şi medic,obţinîndu-se
cooperarea lui activă pentru reuşita şi operativitatea examinărilor,precum şi în
vederea stabilirii diagnosticului şi a tratamentului.
Examinarea se face atât în poziţia culcată -clinostatism-cât şi în picioare -
ortostatism -.Pentru a realiza o bună observare şi examinare,este recomandat ca
asistentul medical să stea în partea dreaptă sau în faţa pacientului.
Etape :
a)pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare
-termometru,tensiometru,stetoscop,ciocan de reflexe,cântar cu
pediometru,mănuşi sterile pentru tuşeu vaginal şi rectal.
-verificarea funcţionalităţii lor
b)pregătirea fizică şi psihică a pacientului
-se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea examinării
-se măsoară temperatura corpului, greutatea, înălţimea, se măsoară şi se
notează TA, pulsul, respiraţia
-se ajută pacientul să se dezbrace pe regiuni ,acoperindu-se ulterior
regiunea examinată
-se ajută pacientul să se aşeze în poziţiile indicate de medic.
c)participarea la examinarea clinică
-se serveşte medicul cu instrumentele necesare
- se asigură o iluminare corespunzătoare
-se notează toate indicaţiile şi prescripţiile medicului: medicamente,
doze,orarul,calea de administrare,alimentaţia ,gradul de hidratare ,examenele de
laborator ce trebuie efectuate.
d)efectuarea tehnicilor de îngrijire recomandate de medic
-recoltarea produselor biologice sau patologice pentru examenele de
laborator
-aplicarea primelor măsuri terapeutice de urgenţă dacă situaţia o
cere.
Examinarea fizică parcurge următoarele etape:
1.Examinarea generală
2.Examinarea pe aparate şi sisteme
Iniţial se examinează extremitatea cefalică (gât, faţă, craniu ), apoi
toracele, abdomenul, membrele şi se termină cu efectuarea tuşeului vaginal şi
rectal.
1.Examinarea generală.
Examinarea generală dă informaţii despre :
-statura şi tipul constituţional
-mersul pacientului, tremurul
-starea de nutriţie
-facies
-modificări ale coloraţiei normale a tegumentelor

65
-modificări ale aspectului morfologic normal
-atitudinea şi poziţia bolnavului

1 .Sta tura şi ti pul co ns ti t uţi o nal .

Clasificare :
a)NORMOASTENIC -proporţii normale ale corpului
b)ASTENIC (longilin) -predomină dimensiunile verticale(gât lung,torace
alungit,ţesut adipos şi muscular redus).Ex:în ulcer gastroduodenal
,schizofrenie,etc.

c)HIPERSTENIC (picnic) - predomină dimensiunile transversale cu


predispoziţie la obezitate, gută, diabet,cardiopatii ischemice, diverse psihoze.

MERSUL

66
-poate fi
-EBRIOS -mers clătinat întîlnit la alcoolici, afecţiuni ale cerebelului
- "COSIT "- apare în hemiplegii
- LEGĂNAT -apare în afecţiuni cerebeloase, luxaţii congenitale de şold
TREMURUL -poate apărea în repaus în
- Parkinson,
- alcoolism,
- nevroze,
- hipertiroidism.

2 .Măs ur ar ea gr eută ţi i ş i î nălţ im ii

Scop -aprecierea stării de nutriţie


-stabilirea necesităţilor valorice
-stabilirea dozei terapeutice de medicamente
Este indicată la toţi pacienţii cu excepţia cazurilor unde mobilizarea activă
este contraindicată: pacienţii cu infarct miocardic, tromboflebite,hemoragii,stări
de şoc,traumatisme .
Materiale necesare :
-cântar antropometric
-taliometru

Pr egă tir ea fiz i că ş i ps i hi că :


-pacientul se anunţă să nu mănânce,să-şi golească vezica urinară
-se solicită pacientul să se descalţe
-se fixează taliometrul
Modalităţi de execuţie
Pacientul adinamic va fi aşezat pe scaunul cântarului şi apoi cântărit iar
pacienţii imobilizaţi se cântăresc cu patul balanţă.

67
Cântărirea copilului mic dă informaţii privind creşterea şi starea de
nutriţie pe baza căreia se stabileşte cantitatea de lapte supt atât înainte cât şi
după alimentaţie.
Înălţimea se măsoară cu banda metrică prin măsurarea distanţei de la
vertex la sol.

3 .Sta rea d e nut ri ţi e


Scop - aprecierea ţesutului adipos subcutanat şi muscular.

Tulburări ale stării de nutriţie sunt date de:


a)OBEZITATE -reprezintă dezvoltarea excesivă a ţesutului adipos

Formule de apreciere a obezităţii:


-formula Broca - greutatea ideală se determină prin formula
G.I.=Talia(cm) -100
-indicele Quetelet -reprezintă raportul dintre greutate ( kg ) şi înălţime (m)
Valori normale - G/I = 27 - la bărbaţi
- G/I = 25 - la femei
Clasificarea obezităţii :
În funcţie de procentul cu care este depăşită greutatea ideală :
-gradul I - depăşirea G.I. cu 10 %
-gradul II - depăşirea G.I. cu 20 %
-gradul III - depăşirea G.I. cu 30 %
În funcţie de locul de acumulare al grăsimii:
-ANDROIDĂ -acumularea grăsimiii în jumătatea superioară a
corpului şi regiunea cervicală în contrast cu extremităţile.

68
-GINOIDĂ -acumularea grăsimii preponderent în jumătatea
inferioară a corpului şi la rădăcina extremităţilor.
Cauzele obezităţii sunt :
-supraalimentaţia
-hipotiroidism
-lipodistrofiile -tip particular de obezitate în care grăsimea se
acumulează masiv în jumătatea inferioară a corpului (STEATOPIGIE).
b)EMACIEREA -este caracterizată prin dispariţia paniculului
adipos,greutatea corporală scăzând cu mai mult de 20 % din G.I.
c)CAŞEXIA -este o formă extremă a emacierii în care apare atrofierea
musculaturii cu apariţia unor edeme moi la nivelul gambelor şi piciorului numite
-edeme de foame-. În acest caz pielea se zbârceşte,îşi pierde elasticitatea,apare
paloarea,pulsul şi tensiunea arterială scad .

4)Faciesul -reprezintă expresia caracteristică,de pe faţa pacientului,a unei


afecţiuni sau sufe-rinţe.Exemple de facies :
-în hipertiroidie - este caracterizat prin exoftalmie bilaterală (ochi
ieşiţi din orbite) cu fanta palpebrală lărgită,clipit rar,privire
strălucitoare,expresie de sperietură.
-ulceros - caracterizat prin accentuarea şanţurilor nazo-labiale
-înstenozamitrală (afecţiune a valvei mitrale ) - caracterizată prin
cianoza regiunii malare (pomeţii obrajilor ),a buzelor,aspect comparat cu "fardul
unei păpuşi".
-în boala Cushing (afecţiune a glandelor suprarenale ) - caracterizat
printr-o faţă rotundă,cu aspect de lună plină,însoţită de hirsutism (creşterea
părului în exces ).
-palid - apare în anemii
-pletoric -apare în general la obezi şi este caracterizată printr-o
culoare roşie aprinsă.
-vultuos -caracterizat prin roşeaţa pomeţilor, uni sau bilateral, şi a
frunţii.Apare în stări febrile, pneumonii.

69
-în hipotiroidie -apare un aspect de facies buhăit cu
pleoapele,buzele şi nasul infiltrate,cu dispariţia pilozităţii în treimea externă a
sprâncenelor şi fanta palpebrală îngustată.
-hipocratic - facies palid,cenuşiu cu ochii înfundaţi în orbite,buze
uscate,crăpate.Apare în infecţii grave cum ar fi stadiul terminal al peritonitei
acute .

-în paralizia de nerv facial există două tipuri de facies în funcţie de


zona unde s-a instalat paralizia :
-de tip periferic - facies caracterizat prin devierea comisurii
bucale de partea opusă paraliziei,apariţia paraliziei muşchiului orbicular cu fanta
palpebrală lărgită(ochiul permanent deschis cu imposibilitatea încreţirii frunţii )
-de tip central -caracterizată prin lipsa semnelor oculare şi
frontale şi apariţia parezei orbicularului buzelor cu ştergerea şanţului nazo-
labial.
-cu venectazii (dilataţii superficiale ) -apare în alcoolismul cronic,
boli cardiace.

5 )Mo di fi ca r ea co lor aţ i ei no rm ale a t eg um ent ul ui


-paloarea -sugerează anemii care pot apărea în hemoragii mari sau
boli cronice îndelungate (cancer,T.B.C.)
-icterică - culoare galbenă ce apare în afecţiuni hepato-
biliare,sanguine,anemii hemolitice.
-cianozauneiextremităţi (învineţirea) - semnifică tulburări de
irigaţie sanguină prin obstrucţia parţială a unei vene -tromboflebita.Apare în
infecţii gangrenoase.

70
-coloraţiaroşielimitatăategumentelor - apare în inflamaţii,
alergii,intoxicaţii alimentare.
-dilatareareţeleivenoasesuperficiale- apare în suferinţe ale venelor
la nivelul membrului inferior-varice hidrostatice- ,ale organelor profunde
(ciroze hepatice ),la nivelul rectului -hemoroizi-.
6 )Mo di fi că ri al e a spect ul ui m orfo lo gi c no rm al
Sunt reprezentate de deformări ale unor anumite zone ale corpului date de
traumatisme ( fracturi, luxaţii, hematoame ), apar în cazul inflamaţiilor (abcese )
sau în cazul tumorilor (benigne sau maligne ).
7 )At it ud i nea ş i p oz iţia pa ci ent ul ui
Menţinerea independenţei mişcării corpului şi a unei posturi corecte

depind de integritatea şi buna funcţionare a aparatului locomotor, a sistemului

nervos şi a aparatului vestibular.

Tipuri de mişcări:

- abducţie – mişcarea de îndepărtare de axul median al corpului

- adducţie – mişcarea de apropiere de axul median al corpului

- flexie – apropierea a două segmente învecinate

- extensie – îndepartarea a două segmente învecinate

- rotaţie – mişcare realizată în jurul axului care trece prin lungul

segmentului care se deplasează

- pronaţie – rotaţia mâinii astfel încât palma priveşte posterior (în poziţia

verticală a corpului) sau în jos (când braţele sunt orizontale), iar la picior planta

priveşte lateral, marginea externă fiind ridicată

- supinaţie – rotaţia mâinii astfel încât palma priveşte anterior sau în sus,

iar la picior planta va privi medial, marginea internă fiind ridicată

71
- circumductie-mi care complexii, care include flexia, extensia, abductia

le asociazii cu rotatia

prona)ie
supina)ie

rota)ie
exterioarA
abduc)ie interioara
adduc)ie
rotatie interioara

circumduc)ie

abduc)ie
adduc)ie

- active-executate de ciitre pacient

72
- pasive – mişcări ale articulaţiilor, executate de către o altă persoană

Contracţiile musculare:

- izometrice – lungimea muşchiului rămâne constantă, modificându-se doar


tonusul tonusul
- izotonice – se modifică lungimea muşchiului la tonus constant

Poziţia pacientului poate fi :


a)activă - când pacientul se mişcă singur
b)pasivă - când pacientul nu poate să-şi modifice singur poziţia
c)forţată -poziţie ce poate fi impusă ca mijloc de tratament sau
impusă de boală.
Ex:- colică renală - pacientul este agitat,nu-şi găseşte locul
- colici abdominale -pacientul stă în decubit ventral, uşor încovoiat
- tetanos -poziţia OPISTOTONUS-adică coloana vertebrală a pacientului se
află în extensie maximă.
- meningită - poziţia "cocoş de puşcă " -în decubit lateral cu extensia capului
şi flexia coapselor şi gambelor .

Poziţiile pacientului în pat pot fi :


a)DECUBIT DORSAL
-este poziţia culcat pe spate cu faţa în sus.Este cea mai relaxantă poziţie
care previne contractarea muşchilor abdominali.Se adoptă :
-fără pernă după puncţia lombară sau în afecţiuni ale coloanei
vertebrale
-cu o pernă subţire după anemii posthemoragice şi unele afecţiuni
ale sistemului nervos central
-cu două perne la pacienţii slăbiţi,adinamici şi la operaţi.
Poziţia decubit dorsal cu genunchii îndoiţi se numeşte poziţia Fowler.
b)SEMIŞEZÂNDĂ - este poziţia în care toracele formează cu linia
orizontală un unghi de 340 -500 Este indicată la pacienţi cu tulburări respiratorii
(dispnee, crize de astm bronşic), afecţiuni cardiace, vârstnici, în perioada de
convalescenţă, operaţi, dar este interzisă la pacienţii comatoşi sau cu tulburări de
deglutiţie.
Poziţia este realizată cu un număr mai mare de perne, somieră
articulată,rezemător mobil.
c)ŞEZÂNDĂ -poate fi : -în pat -trunchiul formează cu membrele
inferioare un unghi drept,pacientul are coapsele flectate pe bazin iar gambele
sunt în semiflexie pe coapse.Are aceaşi indicaţii ca şi poziţia semişezândă
-în fotoliu - permite examinarea părţii superioare
a corpului.

73
d)DECUBIT LATERAL - este poziţia culcat pe spate cu capul sprijinit pe
o singură pernă cu membrele flectate uşor sau membrul inferior care e în contact
cu suprafaţa patului e întins iar celălalt îndoit , cu spatele sprijinit cu o pernă sul
sau rezemătoare specială .
- se poate realiza fie pe partea dreaptă fie pe
partea stânga .
Este indicată după intervenţii chirurgicale intratoracice şi renale,în
meningite, pleurezii,în cazul drenajului cavităţii pleurale,cât şi în timpul
administrării supoziţoarelor,efectuării clismelor,schimbarii lenjeriei, efectuării
toaletei, măsurării temperaturii rectale,pentru efectuarea puncţiei lombare,în
cursul sondajului duodenal,etc.
Pentru a împiedica apariţia escarelor, între genunchi şi maleole se introduc
inele de vată.Vârstnicii şi pacienţii adinamici vor fi întorşi la intervale regulate
de 1, 2, 3 ore pentru a preveni complicaţiile .
e) DECLIVĂ (TRENDELENBURG) - este o poziţie de decubit dorsal cu
capul mai jos decât restul corpului . Se realizează prin ridicarea extremităţii
distale a patului,iar pentru evitarea alunecării pacientul va fi fixat în chingi sau
rezemătoare speciale de umăr.
Este indicată în: anemii acute grave, pentru oprirea hemoragiilor
membrelor inferioare şi organelor genitale feminine după intervenţii
ginecologice, după rahianestezie,pentru drenaj postural (favorizează drenarea
secreţiilor), în cazul sincopelor din cursul anesteziei generale.
f)PROCLIVĂ - (Trendelenburg inversat) -este indicată pentru extensia
coloanei vertebrale cervicale ca tratament ortopedic .
g)DECUBIT VENTRAL este poziţia culcat pe abdomen cu capul într-o
parte pe o pernă subţire,membrele superioare aşezate la stânga şi la dreapta
capului şi palmele pe suprafaţa patului cu degetele în extensie .Sub glezne se
pune o,pernă cilindrică iar sub torace şi abdomen se pot aşeza perne moi şi
subţiri .
Este indicată la pacienţi comatoşi (inconştienţi),în caz de escare,pentru
drenarea unor colecţii purulente,paralizii a unor grupuri musculare,hemiplegie şi
nu este posibilă fără pernă pentru anumite boli cardiace şi pulmonare.
Este poziţia de noapte pentru sugari şi copii.
h)GINECOLOGICĂ - este poziţia de decubit dorsal cu genunchii îndoiţi
şi coapsele îndepărtate .Se realizează în pat, pe masa de examinare sau pe masa
ginecologică care are un sprijinitor pentru membrele inferioare iar sub placa de
şezut are o tăviţă mobilă.
Este indicată în examinări ginecologice şi obstetricale,pentru examinări
ale rectului (tuşeul rectal ), în rectoscopie şi facilitează introducerea valvelor.
Examinările se fac după golirea vezicii urinare şi rectului.Deoarece este o
poziţie jenantă,pacienta trebuie să fie menţinută acoperită în timpul examinării.

74
i)GENUPECTORALĂ - este poziţia în care pacientul este aşezat pe
genunchii uşor îndepărtaţi, cu trunchiul aplecat înainte,pieptul atingând planul
orizontal.
Este indicată în cazul tuşeului rectal şi rectoscopie şi contraindicat la
artrite şi alte deformări articulare.

Pozitiile pacientului in pat

Tipul de pozitie Caracteristici si Afectiunile/situ Zonele ce pot Observatii


manopere prin atiile care o fi explorate
care se realizeaza impun
Decubit dorsal - culcat pe spate cu - dupa punctie - capul Este pozitia cea mai
fata in sus lombara - gitul relaxanta in mod
- unele - toracele normal, previne
- fara perna afectiuni ale anterior contractarea
coloanei - plaminii muschilor
- cu perna vertebrale - sinii abdominali.
- anemii post- - inima Este mai confortabila
hemoragice - abdomen cu genunchii indoiti –
- unele - extremitati pozitia Fowler.
afectiuni - zonele de Aceasta pozitie
Decubit dorsal - cu 2 perne cerebrale palpare a mentinuta timp
- pacienti pulsului indelungat poate
slabiti cauza dureri lombare
- adinamici
- operati
Pozitia Fowler
Pozitie semisezind - culcat pe spate - afectiuni Mentinerea
- toracele formeaza cardiace si indelungata a pozitiei
cu linia orizontala pumonare necesita masuri de
un unghi de 30- - perioade de prevenire a escarelor
450 convalescent – colaci de cauciuc
- se realizeaza cu un e sub regiunea fesiera
numar mai mare - unele – si altor complicatii.
de perne, cu categorii de Pozitia este interzisa
rezemator mobil, operatii pacientilor cu
cu somiera - pacinti in tulburari de
articulata virsta deglutitie, comatosi
- ca pacientul sa nu - in primul
alunece se aseaza ajutor dat
sub regiunea pacientilor cu
poplitee i perna tulburari
indoita sau un sul respiratorii
din patura invelit
intr-un cearceaf
rasucit la
extremitati si
introdus sub
saltea
- sub talpi se
aseaza un
sprijinitor
Pozitie sezind In pat Pacienti - cap In vederea
- trunchiul formeaza - in stare - git examinarii
cu membrele grava - spate pacientului pozitia
inferioare un - dispneici in - torace sezind realizeaza
unghi drept caz de posterior expansiunea
- pacientul are pneumonii - plamini completa a plaminilor
coapsele flectate intinse - sini si permite o mai
pe bazin si - insuficienta - axila buna examinare a
gambele sunt in cardiaca - inima partii superioare a
semiflexie pe - in perioada - extremitati corpului.
coapse acceselor de superioare Pacientii slabiti din
- genunchii sunt astm bronsic punct de vedere fizic
astfel ridicati - virstnici ar putea sa nu poata

75
Pozitia se realizeaza - dupa sta in aceasta pozitie,
- prin ridicarea partii anumite ei vor fi asezati in
cefalice a somierei interventii decubit dorsal cu
articulare chirurgicale extremitatea afalica
- cu sprijinitorul de ridicata.
perne Pacientii cu
- sau se vor pune 4- insuficienta cardiaca
5 perne asezate in in cursul acceselor de
trepte, capul se va dispnee nocturna se
sprijini cu o perna aseaza de mai multe
mica ori la marginea
- sub bratele patului cu picioarele
pacientului se atirnate sub talpi se
poate aseza cite o pune un taburet
perna , pentru a
impiedica
alunecarea , se
procedeaza la fel
ca si in cazul
pozitiei semisezind
In fotoliu
- pacientul este asezat
confortabil, trebuie bine
imbracat si acoperit in
patura
Decubit lateral Poate fi drept sau sting - pleurezii - inima in Pentru a impiedica
- culcat pe o parte - meningite d.l.s. aparitia escarelor
- capul srpijinit pe o - dupa - pozitia este Virstnicii adinamici
singura perna interventii ideala vor fi intorsi la
- membrele intratoracice - pentru a auzi intervale regulate
inferioare flectate - dupa murmurul cu pentru prevenirea
usor interventii sonor redus complicatiilor
- sau membrul renale Daca pacientul are un
inferior care este - in cazul membru inferior
in contact cu patul drenajului paralizat, fracturat,
intins iar celelalt cavitatii dureros, operat
indoit pleurale acesta va fi mentinut
- spatele srijinit cu - in cursul in cursul manoperei
o perna sau un sul efectuarii de intoarcere de
toaletei catre asistenta si
- administrarii asezat pe un suport
clismelor si pregatit prealabil
supozitoarelo
r
- masurarii
temperaturii
pe cale
rectala
- pentru
punctia
lombara
- in cursul
sondajului
duodenal
- drenajul
postural
Pozitie decliva - decubit dorsal , - pe masa de - Favorizeaza o buna
trendelenburg eventual lateral cu operatie in circulatie pentru
capul mai jos decit cazul centrii vitali
restul corpului sincopelor In decubit lateral se
- se realizeaza prin din cursul aseaza atunci cind
ridicarea anesteziei este pericol de
extremitatiilor generale aspiratie a secretilor
distale ale patului - in anemii
- diferenta dintre acute
cele doua - pentru
extremitati ale autotransfuzii
patului poate varia - pentru
de la 10 la 60 cm oprirea
- sub capul hemoragiilor
pacientului se membrelor

76
poate pune o inferioare si a
perna subtire organelor
- pentru evitarea genitale
alunecarii feminine
pacientul este dupa
fixat in chingi sau interventii
rezematoare ginecologice
speciale de umar - dupa
rahianestezie
- pentu a
favoriza
drenajul
secretiilor din
caile
respiratorii
superioare
Pozitie procliva - Oblica cu capul - Pentru -
trendelenburg invers mai sus extensia
coloanei
cervicale –
tratament
ortopedic
Decubit ventral - Culcat pe - In paralizia - - este pozitia
abdomen unor grupuri de noapte
- Cu capul intr-o musculare – pentru
parte pe o perna hemiplegie - sugari si
subtire Paralizie care copii mici
- Membrele afecteaza o - nu este
superioare asezate jumatate posibila fara
la stinga si la (stanga sau perna
dreapta capului dreapta) a pentru
- Cu fata palmara corpului anumite boli
pe suprafata - Escare extinse cardiace si
patului - Drenarea unor pulmonare
colectii
- Cu degetele in
purulente
extensie
- Inconstienti
- Sub glezne o
perna cilindrica
- Sub torace si
abdomen se pot
aseza perne
subtiri moi
Pozitie ginecologica - d.d. - pentru - organele - examinarea
- genunchii indoiti examene genitale se face dupa
- coapsele ginecologce feminine golirea
indepartate si vezicii
- se poate realiza in obstetricale urinare si a
pat, pe masa de - faciliteaza rectului
axaminare, pe introducerea - pozitie
masa ginecologica speculului jenanta si
vaginal – inconfortabil
valve a
- pentru - nu se
examineri prelungeste
rectale prea mult
examinarea
- pacienta
trebuie
mentinuta
bine
acoperita
Pozitie genupectorala - pacientul asezat - - Zona rectala - Este o
pe genunchi, pozitie
acestia fiind usor jenanta
indepartati inconfortabil
- aplecat inainte a
- pieptul atinge - Pacientii cu
planul orizontal artrita sau
alte
deformari
articulare nu

77
o vor putea
practica

EVALUAREA TEGUMENTELOR

Tegumentul îndeplineşte o serie de funcţii dintre care :


-apără organismul împotriva agenţilor patogeni
-în excreţie -eliminarea produşilor de secreţie
-în termoreglare
-apără organismul împotriva radiaţiilor (ultraviolete ) prin pigmenţii
melanici
-recepţionează senzaţiile termice, tactile şi dureroase
-participă la absorbţie ( medicamente )
-participă la respiraţie
Pielea trebuie menţinută curată, îngrijită şi sănătoasă pentru a îndeplini
aceste funcţii ( una din cele 14 nevoi ).Factorii care influenţează această nevoie
sunt:
a) factori biologici - vârsta - copil şi vârstnic - pielea este mai sensibilă
- temperatura mediului ambiant ( transpiraţia )
-exerciţiile fizice -pun sângele în mişcare şi elimină
toxinele prin piele
-alimentaţia - ingestia unei cantităţi mai mari de
lichide măreşte elasticitatea pielii
b) factori psihologici -emoţiile cresc transpiraţia
-educaţia determină nivelul de igienă
c) factori sociologici - cultura
- curentul social -obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă ( coafuri, produse
cosmetice )
- organizarea socială - obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile material
Alterarea tegumentelor poate fi produsă în cazul prezenţei unor leziuni
tegumentare cauzate de scăderea circulaţiei sângelui în zonele de presiune,
datorită iritaţiei produsă de îmbrăcăminte sau prin acumulare de
murdărie,traumatisme,infecţii,etc.
Aceste alterări se manifestă prin:
1) Prurit (mâncărimea ) - în alergii, intoxicaţii
2)Modificări de culoare
- pielea palidă în anemii sau în stări de şoc
- culoarea roz la bolnavii intoxicaţi cu monoxid de carbon
- eritemul (roşeaţa) dată de vasodilataţie
3)Leziuni elementare la nivelul tegumentului
a) macula - pată determinată de schimbarea culorii tegumentului pe o
zonă limitată

78
b) papula - o leziune caracterizată printr-o ridicătură circumscrisă şi
solidă la suprafaţa pielii, fie infiltraţiei seroase (cu lichid) în cazul edemului
local

c) vezicula - o ridicătură a epidermului, rotundă, de mici dimensiuni


(d < 0,5 cm) plină cu lichid clar şi însoţită frecvent de prurit şi durere

d) flictena - o veziculă cu d > 0,5 cm

79
e) pustula - este un abces minuscul la suprafaţa pielii, localizat de
regulă la rădăcina firului de păr, determinând leziuni de foliculită

f) crusta - este o leziune secundară produsă prin uscarea unor


serozităţi provenite dintr-o ulceraţie (flictene sau vezicule)

80
g) des cua maţ ia (scoama) - desprinderea celulelor cornoase
superficiale din epiderm şi poate fi lamelară sau în lambouri

4)Fisura - reprezintă o întrerupere liniară a continuităţii


tegumentului

5)Escoriaţiile -o pierdere de substanţă superficială apărută în urma


unui traumatism (julitură), apare şi după prurit
6)Acneea - este o pustulă determinată de un agent patogen specific

81
7)Furunculul - infecţia specifică foliculului pilosebaceu
determinată de stafilococul auriu

8)Intertrigo - o micoză (ciupercă) cutanată la nivelul plicilor şi


interdigital, caracterizat prin eritem, prurit şi secreţie albicioasă obţinută
prin macerarea epidermei cornoase cu fisurarea fundului pliului

9)Escare - distrugere a ţesutului datorată unui deficit de nutriţie


locală,determinată de leziuni vasculare sau prin compresie continuă

82
10)Edemul - o acumulare de lichid seros în ţesuturi

11)Albinismul - depigmentarea difuză (peste tot), tegumentele sunt


alb-rozate, irisul are o culoare roz-roşu,părul este blond, subţire, mat

12)Vitiligo - se caracterizează prin pete acromice înconjurate de o


zonă hiperpigmentată

83
13)Leziuni vasculare cutanate
a) varicele - dilatări permanente ale venelor superficiale
asociate cu insuficienţă a valvelor peretelui venos

b) hemoroizii - dilatări ale plexurilor venoase anale şi rectale


cu apariţia proceselor inflamatorii şi trombotice

c) angiomul - o tumoră benignă a pielii rezultată din


proliferarea şi aglomerarea locală a unor mici vase de sânge dilatate (arteriole)

84
d)peteşiile - pete vasculare determinate de hemoragiile
capilarelor din piele

e)echimozele - hemoragii produse de ruperea vaselor


subcutanate

Examinarea pe aparate şi sisteme

EXAMINAREAEXTERMITĂŢIICEFALICE

1.PĂRUL
Pilozitatea poate fi normală când se află sub control endocrin şi anume
hormonii androgeni testiculari şi mai puţin de hormonii estrogeni produşi de
ovare şi hormonii tiroidieni.
Modificări ale pilozităţii :
a) pilozitatedetipfemininlabărbaţi -în ciroza hepatică
b) părulblondsauroşcat - frecvent fac alergii c)
încărunţireatârzie - în cancer
d) hipertricoza (hirsutism)- excesul de păr care apare în afecţiuni ale
glandei suprarenale
e) alopecia - lipsa parţială.sau totală a părului (chelia) poate fi
constituţională sau poate apărea în infecţii grave, în hipertiroidie, sau în
intoxicaţii cu taliu

85
f) părulfriabil (subţire) - în hipovitaminoză, anemii feriprive (prin lipsa de
fier)
2.PIELEA CAPULUI (scalpul)
Poate să prezinte leziuni elementare patologice,consecinţă a carenţelor în
curăţenie, părul gras, murdar sau a pediculozei (păduchi)
3.UNGHIILE
Modificări de formă :
a) unghii hipocratice ("în sticlă de ceasornic") apar în afecţiuni cardiace, în
cancer pulmonar
b) coilonichia - apariţia unei concavităţi transversale asociată cu subţierea şi
fragilitatea unghiei, apare în carenţa de fier, vitamina B6 şi vitamina E
c) onicogrifoza - o curbură accentuată a unghiei şi apare la nivelul halucelui în
general la vârstnici
Modificări de consistenţă şi culoare :
a) unghiisubţiate - apar în afecţiuni hepatice şi endocrine
b) unghiicustriaţiişistraturitransversale - apar în infecţii grave, în tetanos, la
denutriţi
4.OCHII
I. Aspectul globului ocular
Exoftalmia - ochii sunt ieşiţi din orbite
- apare în hipertiroidism, tumori şi inflamaţii
retrooculare
Endoftalmia - ochii sunt înfundaţi în orbite
- apare în infecţii grave
II. Aspectul pupilei
Midriază - se caracterizează printr-o pupilă mărită
- apare la şocaţi, muribunzi, intoxicaţia cu atropină
Mioză - caracterizată prin micşorarea pupilei
III. Aspectul fantei palpebrale
a) mărită în hipertiroidism
b)micşorată în hipotiroidism
IV. Pleoapele - pot prezenta diferite leziuni determinate de infecţii,
traumatisme sau angioame.
V. Mobilitatea globului ocular
VI. Acuitatea vizuală
VII. Capacitatea de a distinge culorile
VIII. Modificări de culoare ( la nivelul sclerei)
- apare o culoare galbenă în icter şi anemii
5.URECHILE
I. Acuitatea auditivă
II. Leziuni la nivelul lobului urechii sau conductului auditiv extern
III. Sensibilitatea locală la atingere
IV. Prezenţa de lichide patologice de tipul:

86
- puroi, hemoragie (otoragie), otoliqvoree-scurgerea lichidului
cefalorahidian (traumatisme craniocerebrale).
V. Corpuri străine intraauricular.

6.NASULŞISINUSURILE
Nasul poate prezenta:
a) sensibilitatea locală la atingere
b) diferite leziuni determinate de infecţii, traumatisme
c) mobilitate anormală a piramidei nazale
d) permeabilitatea orificiilor nazale
e) prezenţa de - secreţii nazale
- hemoragie nazală = epistaxis
- linoriqvoree – scurgerea lichidului cefalorahidian posttraumatic
Sinusurile :
- prezenţa sensibilităţii la palpare şi percuţie
7.CAVITATEABUCALĂŞIFARINGELE
Cavitatea bucală :
-aspectul vestibulului bucal
- aspectul gingiilor
- aspectul dinţilor
- aspectul limbii
manifestări patologice de tipul leziunilor traumatice sau inflamatorii
- dinţii cu striaţii transversale - în rahitism, tetanie
- semnul KÖPLIK - apare în rujeolă (pojar) sub forma unor pete
mici albicioase ca boabele de gris, situate în dreptul celui de-al
doilea molar
- perceperea halenei (mirosul emanat din gură) - la diabetici - miros
de acetonă.
Examinarea faringelui :
- se face la lumină corespunzătoare, cu o spatulă faringeală şi se pot
observa:eritem, vezicule, secreţii patologice şi pseudomembrane.
Limba poate fi :
- saburală (încărcată)
- negricioasă - în tratamentul îndelungat cu antibiotice, ciuperci
- zmeurie - în scarlatină
- roşie - în hepatită, afecţiuni cardiace, digestive
- lucioasă - însoţită de arsuri- în anemie (Glosita Hunter)
- afte - mici ulceraţii dureroase (stomatite)
Gingiile pot fi afectate prin :
-gingivoragii - sângerarea gingiilor
-în scorbut - lipsa vitaminei C
- în intoxicaţii cu plumb şi mercur
- în sindroame hemoragipare

87
- trismus - contractură spastică a muşchilor maseteri (duce la
imposibilitatea deschiderii gurii)

8.GÂTUL
În regiunea gâtului se pot observa :
- vene proeminente sau turgescente (în afecţiuni cardiace şi
hepatice)
- tumefierea(adenopatia) sau mărirea ganglionilor superficiali
laterocervicali sau subman-dibulari, parotidei (în parotidită epidemică)

EVALUAREATORACELUIŞIPLĂMÂNILOR

În această etapă urmărim:


-respiraţia - tahipnee,bradipnee, apnee
- frecvenţa respiraţiei
-tipul respiraţiei - superficială, profundă, şuierătoare(zgomotoasă)
- forma toracelui :
a) emfizematos - creşterea diametrului antero-posterior al toracelui
cu tendinţa de a-l egala pe cel transvers(torace în butoi)
- în astm bronşic şi alte boli obstructive pulmonare
b) conoid -lărgirea aperturii inferioare
c) paralitic - inversul toracelui în butoi (scade diametrul antero-
posterior cu aplatizarea lui )
d) globulos - creşte apertura superioară
e) cifoscoliotic - accentuarea curburii fiziologice a coloanei
vertebrale
- în cifoză, în scolioza coloanei dorsale
- prin percuţie - zgomote şi sunete anormale

EVALUAREA CORDULUI ŞI A SISTEMULUI VASCULAR

a)la inspecţia cordului se pot observa modificări de culoare–paloare -


cianoză
b) la palparea cordului - şocul apexian - impulsul determinat de activitatea
sistolei ventriculului stâng
- pulsul-la artera brahială, ulnară, carotidă, temporală
superficială, femurală, poplitee, dorsală a piciorului, facială, aortă.
c) prin auscultaţie - bătăile cardiace - ritmice sau aritmice
- tahicardie sau bradicardie

EVALUAREA ABDOMENULUI

88
Se pot observa : - formaşivolumulabdomenului
-abdomen mărit - persoane obeze, graviditate
-abdomen escavat - la denutriţi, în infecţii grave
-abdomen bombat globulos (de batracian)-atunci când
conţine lichid la bol- navi cu ciroză hepatică şi
ascită
-prezenţa vergeturilor - dungi neregulate de culoare
alb-sidefie sau roz, se întâlnesc la obezi şi în sarcină
-cicatrici postoperatorii
- la palpare putem evidenţia
- sensibilitatea- difuză, localizată
- consistenţaşielasticitatea tegumentului abdominal
- stareamuşchilordrepţiabdominali - în peritonită există
o contractură puternică a muşchilor abdominali
dând "abdomen de lemn"
- prin auscultaţie - zgomote intestinale determinate de peristaltismul abdominal

EVALUAREA SÂNILOR
Urmărim:
- forma, volumul, simetria
- prezenţa semnelor de inflamaţie
- aspectul tegumentului- coajă de portocală - în cancer
mamar asociată cu retracţii

- prezenţa nodulilor- mici sau multipli,de consistenţă


diferită, mobili sau nu între ei şi planurile adiacente
Evaluarea axilelor- depistarea leziunilor sau deformărilor locale
determinate de adenopatii axilare

EVALUAREA ORGANELOR GENITALE

- prin inspecţie - gradul de dezvoltare


- prezenţa secreţiilor patologice
- prin palpare - sensibilitatea locală în inflamaţii
- explorarea vaginală - tuşeul vaginal (explorarea vaginului şi
a colului uterin)

EVALUAREA RECTULUI

- prin inspecţie – observarea hemoroizilor externi

89
- prin tehnică manuală- tuşeul rectal pentru depistarea afecţiunilor rectului,
anusului sau adenomului de prostată

EVALUAREA RINICHILOR

- prin palpare- sensibilitatea locală


- monitorizarea diurezei
- aspectul durerii, cantitatea de urină
- prezenţa sau nu a durerii în timpul urinării
-prezenţa hematuriei (sânge cu urină)

EVALUAREA SISTEMULUI MUSCULOSCHELETAL


- prin inspecţie şi palpare:
- dezvoltarea sistemului musculo-scheletal în exces = hipertrofii
musculare
- dispariţia ţesutului muscular = atrofie musculară
- zone dureroase la nivelul oaselor, asociate cu crepitaţii şi
mobilitate anormală - în fracturi sau contuzii
- mobilitate articulară: - păstrată
- diminuată- în afecţiuni inflamatorii
articulare (artrite)
- dispărută-apare anchiloza-în afecţiuni
degenerative ale articulaţiilor (artrite)
- aspectul coloanei vertebrale- apar modificări ale curburii normale
- cifoză - la nivelul curburii cervicale
- scolioză - la nivelul coloanei vertebrale toracale
(dorsale)şi lombare, modificarea coloanei vertebrale în
plan frontal
- torticolis - o deviaţie a coloanei vertebrale cervicale,
constând în înclinarea capului într-o parte cu o uşoară rotaţie şi cu bărbia de
partea opusă leziunii.Poate fi congenital sau poate apărea în caz de discopatii
cervicale, în spasme musculare,în caz de poziţii vicioase.
EXAMINAREA SISTEMULUI NERVOS

-cercetarea prezenţei reflexelor osteotendinoase(rotulian, bicipital,


tricipital).Pot fi:accentuate, dimi- nuate sau dispărute.
- reflexul pupilar fotomotor- acomodarea pupilei la lumină
- prezenţa diverselor tipuri de pareze, paralizii:
- Pareza - scădere a funcţiei motorii musculare
- Paralizia - dispariţia totală a funcţiei motorii musculare
- Hemiplegia - paralizia unei jumătăţi laterale a corpului

90
- Paraplegia - paralizia membrelor inferioare
- Tetraplegia - paralizia celor patru membre
- starea de conştienţă, vigilenţa, anxietatea, agitaţia psihomotorie
- modificări ale funcţiei psihice:
- apatia - lipsa de interes pentru mediul înconjurător şi pentru propria persoană
- starea de somnolenţă - necesitatea de a dormi îndelungat, se trezeşte uşor dar
adoarme imediat
- obnubilarea - bolnavul are funcţiile psihice încetinite, sesizează doar parţial
evenimentele din jur
- delirul - starea de obnubilare însoţită şi de iluzii, halucinaţii, hiperexcitaţie
- coma - o stare patologică de inhibiţie profundă a activităţii nervoase
superioare, caracterizată prin pierderea completă sau parţială a cunoştinţei, a
mişcărilor voluntare, a sensibilităţii, fiind păstrate doar funcţiile vegetative
vitale(respiraţia şi circulaţia)

TRANSFERUL ŞI EXTERNAREA PACIENTULUI

- in cursul tratamentului se iveste adesea necesitatea ca bolnavul sa fie


transferat de la o sectie la alt
- transferul se face pe baza intelegerii intre sectii

Scop - asigurarea documentelor şi efectelor pentru ieşirea din spital sau


transferarea bolnavului în altă secţie sau spital .
Se vor aduna toate documentele necesare pentru întocmirea epicrizei
(bilanţul internării) şi pentru completarea biletului de ieşire sau de transfer de
către medic.
Timpi de execuţie :
- pregătirea documentaţiei necesare pentru medic;
- înştiinţarea familiei privind externarea sau transferul bolnavului;
- informarea bolnavului despre oportunitatea deciziei de externare sau
transfer;
- instruirea bolnavului privind regimul dietetic şi tratamentul prescris
la externare;
- se notează externarea în condică;
- se scoate bolnavul din evidenţa alimentaţiei şi a condicii de
medicamente;
- se ajută bolnavul să-şi primească hainele de la magazie contra
bonului eliberat la internare, şi să predea hainele de spital;
- se administrează bolnavului medicaţia prescrisă pe ziua respectivă;
- bolnavul transferat va fi însoţit până la secţia sau spitalul în care
urmează să fie internat

91
Iesirea bolnavilor din spital

- momentul plecarii este stabilit de medicul sef de sectie


- sarcinile asistentei
o va fixa impreuna cu bolnavul ora plecarii, pentru a-i putea asigura
alimentatia
o va verifica hainele cu care a venit
o va anunta cu 2 -3 zile inainte data externarii familiei , daca acesta
este minor
o va aprofunda cu bolnavul indicatiile primite de la medic si cuprinse
in biletul de iesire
o va lamuri prescriptiile relative la regimul dietetic
o va verifica daca bolnavul si-a insusit in mod corespunzator tehnicile
necesare pentru continuarea tratamentului la domiciliu
o va insista ca la data indicata sa se prezinte neaparat la control
o va insoti bolnavul pina la magazia de efecte, unde i va ajuta sa-si
primeasca hainele
o inainte de a-si lua la revedere va mai verifica daca are biletul de
iesire si reteta
Există şi situaţii în care pacientul solicită externarea - externare la cerere -.
Modalităţile de externare sunt aceleaşi cu deosebirea că în epicriză se
menţionează că externarea a fost făcută la cererea bolnavului iar bolnavul va
trebui să semneze în foaia de observaţie refuzul rămânerii în spital.
- bolnavul poate pleca din spital si la cerere propie
- daca cererea lui nu concorda cu parerea medicului sef de sectie si nu se
lasa convins de necesitatea sederii mai departe pentru continuarea
tratamentului, atunci el va da o declaratie iscalita asupra raspunderii pe
care si-o asuma odata cu parasirea spitalului
- in cazul bolnavilor minori declaratia va fi facuta de parinti
- bolnavii suferinzi de boli transmisibile de izolare obligatorie si bolnavii
psihici nu pot fi externati pe raspundere propie
- daca bolnavul nu se supune tratamentului ce i s-a prescris sau prin
comportarea lui dezorganizeaza viata din spital, medicul sef de sectie are
dreptul de a dispune evacuarea lui , daca aceasta nu - i pericliteaza viata

Evidenta

- condica de sectie
o bolnavii primiti pe sectie sunt inregistrati in condica de sectie
o aceasta cuprinde
 datele personale ale bolnavului
 numarul foii de observatie
 timpul de spitalizare cu data inernarii si iesirii

92
 diagnosticul
 starea la iesire
 eventuale observatii
o este tinuta de obicei la asistenta sefa sau la ambulanta locul
internarii bolnavilor
- raportarea numerica a efectivului de bolnavi
o asistentele raporteaza zilnic numarul bolnavilor din saloanele lor,
precum si numarul de paturi libere
o asistenta sefa dupa ce totalizeaza datele primite, inainteaza
administreatiei numarul de bolnavi si numarul de paturi libere
o efectivul se raporteaza dimineata, pina la orele 7,30 pentru ca
asistenta sefa sa-si poata totaliza datele obtinute pina la raportul de
garda
- foile de observatie
o reprezinta dosarul de spital al bolnavului
o sunt administrate de asistenta
o este un document medoco-legal, stiintific, pe baza caruia se
dirijeaza tratamentul bolnavului
o pastrarea lor se face in cele mai bune conditii
o vor fi tinute intr-un soar sau mapa, intr-un loc innacesibil
bolnavilor, caci unele date cuprinse ar putea fi interpretate gresit
o continutul F O constituie obiectul secretului profesional
o asistenta va trece in F O rezultatul tuturor investigatiilor de
laborator, care s-au executat
o la plecare medicul de salon incheie evolutia bolii descriind epicriza,
definitiveaza diagnosticul, adnotind indicatiile date si mentioneaza
starea la externare
o asistenta scoate din evidenta , inclusiv din condica de sectie F o
o pe biletul de iesire se trece numarul F O cu care bolnavul a fost
inregistrat la internare
o foile de observatie se pastreaza la arhiva
o ele vor putea fi elberate apoi doar in incinta spitalului, eliberarea se
face prin inregistrare cine a cerut si a luat F O , se noteaza intr-un
registru ziua , iscalitura celui care a luat-o si ziua restituirii

Decesul

- sarcinile asistentei
o pregatirea documentatiei pentru medic in vederea pregatirii
epicrizei si a referatului de deces
o complectarea biletului de trimitere a cadavrului in sectia de
prosectura

93
o anuntarea administratiei spitalului in vederea instiintarii
apartinatorilor, daca acestia nu au fost prezenti la deces
o instiintarea prosecturii si luarea masurilor pentru transportul
cadavrului in vederea necropsiei, avind grija sa fie trimisa si F O
incheiata
o scoaterea din efectiv
- daca apartinatorii nu sunt prezenti in momentul decesului, asistenta va
aduna bunurile bolnavului si va intocmi un inventar , pe care il va iscali
impreuna cu 2 martori
- tot ceea ce s-a gasit asupra bolnavului se va pastra intr-un pachet pina la
sosirea apartinatorilor, cu exceptia banilor si obiectelor de valoare, care se
predau la administratie
- dupa deces va mai fi tinut inca 2 ore , abia pe urma va fi transportat
- se va pune un bilet care va insoti decedatul la sectia de prosectura care sa
contina nume, prenume, virsta, diagnostic, ora si data decesului
- transportul din sectie trebuie facut in liniste
- in timpul transportului asistenta va avea grija ca bolnavii sa nu stea pe
coridoare si usile saloanelor sa fie inchise

Asigurarea conditiilor de spitalizare a bolnaviilor

Asigurarea anturajului terapeutic

- scopul spitalizarii bolnavilor , in majoritatea cazurilor, este vindecarea


- pentru a se realiza acest lucru trebuie create conditii prielnice
- internarea in spital – in majoritatea cazurilor reprezinta pentru bolnav o
grea incercare
- anturajul terapeutic de protectie are scopul de a izola bolnavul de
conditiile negative ale mediului inconjurator, care ar putea traumatiza
- crearea conditiilor regimului terapeutic de protectie incepe cu amplasarea
si constructia spitalelor
- saloanele, coridoarele si incaperile anexe trebuie sa fie astfel mobilate si
amenajate ca sa se apropie cit mai mult de anturajul obisnuit al bolnavului
- saloane cit mai mici cu 2-4 paturi
- mobilier usor de curatat
- F O nu vor fi tinute in saloane, exceptie doar F O a bolnavilor din sectia
de TI
- Se vor indeparta toti factorii excitanti
- Personalul sectiei trebuie sa evite discutiile si distractiile in saloane si pe
coridoare
- Bolnavii nu trebuie sa vada rezultatele examinarilor, nu trebuie discutat cu
bolnavii despre acest lucru, medicul e cel care va da toate nelamuririle

94
- Distribuirea mesei se va face in halate curate, imbracate peste hainele de
protectie
- Este absolut necesara diviziune unor munci in cadrul sectiei, astfel, cei
care sunt repartizati pentru curatirea closetelor nu pot sa atinga alimentele
bolnavilor
- Se vor inlatura din spital complet dezinfectantele cu miros patrunzator si
se vor inlocui cu cele fara miros
- Plostile, pansamentele de pe plagi , puroiul evacuat trebuie indepartate
imediat din salon
- Dupa utilizarea plostilor se va face aerisirea salonului
- Asistenta trebuie sa stie cum sa inlature frica din constiinta bolnavului,
acesta trebuie sa priveasca cu incredere procedurile
- Linistirea bolnavului, pregatirea lui psihica, utilizarea anestezieie locale
acolo unde se poate, mentinerea instrumentarului in stare perfecta de
functionalitate sunt etape pregatitare, obligatorii, ale oricarei interventii
de explorare sau de tratament
- Regimul terapeutic de protectie tine seama de odihna pasiva si activa a
bolnavului
- Patul trebuie aranjat dupa preferinta bolnavului, asigurindu-se o pozitie cit
mai comoda, daca boala nu contraindica acest lucru
- Pentru bolnavii n stare mai putin grava se vor asigura fotolii
- Se va respecta somnul bolnavului
- Trebuie asiguratasi odihna activa a bolnavilor
- Asistenta isi va petrece timpul , in care nu are sarcini concrete de ingrijire
in saloane printre bolnavi, daca aceasta nu deranjeaza somnul bolnavului
- Asigurarea conditiilor pentru realizarea unui regim terapeutic de crutare
poate fi obtinut numai prin munca comuna a tuturor lucratorilor unei
institutii sanitare

Primirea bolnavilor in sectie si initierea lor in regulamentul de ordine interioara


a spitalului

- bolnavul va fi condus in salon


- repartizarea se face in functie de boala, gravitate si starea in care se
gaseste
- bolnavii inconstienti, comatosi, cu excitatii psihomotoare , cei cu
incontnenta de materii fecale si urina , precum si cei suspecti de boli
infectioase vor fi repartizati in rezerva
- bolnavii cardiaci, emotivi, hipertensiv nu vor fi dusi in saloane cu bolnavi
neurotici
- trebuie primit cu caldura si repartizat imediat
- va fi condus de asistenta in salon, unde i se va aata patul
- dupa repartizarea in pat i se va spune regulamentul de ordine interioara

95
- dupa ce a fost culcat in pat , asistenta ii complecteaza foaia de
temperatura, ii masoara temperatura, pulsul, T A talia si greutatea
- pe baza prescriptiilor asistenta va pregati bolnavul pentru examinari sau
pentru efectuarea tratamentelor
- primirea pe sectie si initierea bolnavului cu obiceiurile sectiei reprezinta
un moment hotaritor in cistigarea increderii bolnavului

Regulamentul de ordine interioara a spitalului

- personalul are obligatia de a respecta si asigura odihna bolnavului


- regulamentul de orine interioara se ocupa de toate aspectele activitatii
institutiei
- sunt de urmarit urmatoarele aspecte ale regulamentului
o reguli de comportare si regimul de viata al bolnavilor
o legaturile bolnavului spitalizat cu lumea extraspitaliceasca
o programul de zi al sectiei
o regimul de munca si orarul asistentelor
o predarea si preluarea serviciului

REGULI DE COMPORTARE SI REGIMUL DE VIATA AL


BOLNAVILOR

- ele sunt in functie de caracterul spitalului


- cu ocazia internarii bolnavul trebuie sa predea hainele la magazie si sa
imbrace hainele spitalulu
- bolnavii sunt obligati de a respecta ordinea de zi a spitalului pentru a nu
deranja pe ceilalti bolnavi
- bolnavii trebuie sa declare in mod sincer simptomele si toate datele despre
ei
- indeplinirea prescriptiilor medicale , executarea procedurilor terapeutice ,
baile, lavajele sunt obligatorii
- bolnavii nu pt pretinde tratamente sau meicamente neprescrise sau care
sunt contraindicate
- in timpul vzitei bolnavul va astepta linistit in salon , in pat pina ce ii va
veni rindul fara sa deranjeze munca medicilor si asistentelor
- este interzis sa faca galagie, murdarie sau dezordine in salon
- bolnavii nu au voie sa eterioreze cladireea, salonul mobilierul sau
instrumentarul spitalului
- in spitalul de boli infacto-contagioase se vor depune toate efectele la
magazia spitalului, dupa ce au fost dezinfectate
- bolnavul va adresa toate plingerile asistentei de salon, medicului de salon
, medicului sef de sectie

96
LEGATURILE BOLNAVULUI SPITALIZAT CU LUMEA
EXTRASPITALICEASCA

- nu ramine izolat de lumea exterioara


- vizitarea bolnavului este admisa numai in zilele si orele afectate acestui
scop, in rest accesul este interzis
- accesul este permis doar cu halate
- in spitalele de boli infectioase vizitele sunt interzise
- bolnavii nu trebuie obositi cu vizitele
- nu au voie mai mult de 2 vizitatori
- bolnavul poate sa fie aprovizionat de acasa cu tot ce doreste daca nu
contravine prescriptiilor medicului
- bolnavul nu poate fi chemat la telefonul sectiei
- asistenta nu va da relatii prin telefon
- corespondenta bolnavului se va da imediat
- asistenta este obligata a sta totdeauna la dispozitia apartinatorilor pentru a
da relatii asupra starii bolnavilor lor
- in cazuri grave cu prognostic rezervat este bine sa se indrume apartinatorii
carte medicul de salon pentru obtinerea relatiilor asupra bolnavului

PROGRAMUL DE ZI AL SECTIEI

- serviciul personalului si regimul bolnavilor este reglementat de odinea de


zi a spitalului
- este diferita de la spital la spital, si de la o sectie la alta, insa in fond
cuprinde aceleasi etape
o desteptarea
o toaleta
o reinprospatarea paturilor
o servirea meselor
o examinarile clinice si de laborator
o pregatierea vizitei
o aplicarea tratamentelor, etc
- activitatea zilnica a sectiei se incepe cu trezirea bolnavilor
- respectarea programului de zi este obligatorie
- programul de zi trebuie afisat pe coridoare si saloane pentru ca bolnavii sa
cunoasca si sa aiba posibilitatea de a se conforma in permanenta
regulamentului de ordine interioara

REGIMUL DE MUNCA SI ORARUL ASISTENTELOR

- serviciul in spital este continuu, fiind organizat pentru intreaga perioada


de 24 ore

97
- pentru a respecta timpul de munca de 8 ore , muncitorii sanitari trebuie sa
lucreze in shimburi
- munc asistentelor este organizata in 3 schimburi de cite 8 ore, care se
continua si in wekend si sarbatorilegale, ziua libera se acorda prin rotatie
- numarul asistentelor de pe sectie se normeaza dupa numarul paturilor
- se repartizeaza inegal pe schimburi dupa intensitatea de munca din sectie
- activitatea mai intensa este in schimbul unu
- serviciul de noapte chiar daca aparent pare mai usor, nu trebuie
subapreciat si asistenta va fi repartizata pentru aceasta muncanumai dupa
ce si-a asimilat cunostiitele si deprinderile necesare pentru a ingriji
bolnavul in mod independent

PREDAREA SI PRELUAREA SERVICIULUI

- continuitatea muncii in sistemul de schimburi se poate asigura numai prin


predarea si preluarea constiincioasa si exacta a serviciului
- neglijarea unui amanunt cit de mic in predarea serviciului poate da nastere
la urmari grave , uneori chiar fatale pentru bolnavi
- in sistemul de 3 ture timpul de munca nu poate fi strict respectat
- la preluarea si predarea serviciului trebuie sa fie amindoua asistentele
prezente
- operatia de predare se face la patul bolnavului necesitind ca cel care preia
sa vina mai repede si cel care preda sa mai stea dupa program cu circa 15
min
- parasirea serviciului inainte de inlocuire este categoric interzisa, daca
dinmotive de imbolnavire sauaccident si nu va veni schimbul atunci va
trebui sa ramina in continuare, anuntind asistenta sefa
- predarea se face atit scris cit si verbal
- in caietul de predare se va nota
o numele bolnavului
o salonul
o starea bolnavului si unele manifestari aparute in timpul serviciului
o tratamentul, cu doza, concentratia, calea de administrare a
medicamentelor
o modificari survenite in tratament
o probleme principale care trebuie urmarite si supravegheate in cursul
serviciului urmator
o sarcini concrete in legatura cu pregatirea bolnavului pentru
examinari complementare de laborator, recoltari de probe biologice
o in final se semneaza fiecare
- acest caiet este oglinda calitatii muncii din sectie
- asistenta trebuie sa scrie citet

98
- tinind cont de importanta medicala si medico-legal este important sa se
tina cont de urmatoarele
o caietul sa fie completat cu pix
o anumite dispozitii neobisnuite date de medic , care ar putea da
nesiguranta in atitudinea schimbului urmator , sa fie scrisa si sa fie
subliniata cu rosu
o sa evite prescurtarile individuale
o sa nu lase rinduri libere in textul scris
o sa nu utilizeze semnul de repetare
o adnoterile valorilor determinate – puls, temperatura etc- sa o faca
imediat dupa efectuarea lor si nu ulterior
o manoperele de investigatie si tratament , ca si administrarea
medicamentelor sa fie adnotate numai dupa indeplinirea lor, insa
imediat dupa executare
o la adnotarea manoperelor sa mentioneze si ora efectuarii lor
o sa mentioneze daca este cazul reactia bolnavului la medicamentele
administrate si alte tratamente aplicate
o daca bolnavul paraseste sectia pentru anumite procedee de
investigatii sau tratamente si nu s-a intors pina la ora schimbului, se
va nota ora exacta a plecarii, scopul si locul unde a plecat, numele
insotitorului precum si modul de deplasare
o sa nu adnoteze activitati efectuate de altii pentru care a fost
eventual rugata
o sa nu pretinda si sa nu roage pe altii sa introduca sarcini de ingrijire
efectuate de ea
- este o datorie elementara a fiecarei asistente ca predarea sectiei sa se faca
in perfecta ordine, sa nu se amine sarcinile lasindu-le pentru schimbul
urmator

Asigurarea sectiei cu lenjerie curata

Circulatia lenjeriei

- bolnavul trebuie asigurat cu lenjerie curata


- lenjeria utilizata intr-o sectie se compune din
o lenjerie de corp – camasi, pijamale, batiste, basmale
o lenjerie de pat – cearceaf fete de perne, fete de plapumi
o lenjerie necesara aplicarii tehnicilor de investigatie si tratament –
traverse, stergare, comprese
- lenjeria este data in inventarul sectiilor, unde se pastreaza
- bolnavul nou spitalizat trebuie sa primeasca totdeauna lenjerie curata
- nu poate fi culcat intr-un asternut neschimbat

99
- lenjeria se schimba daca bolnavul pleaca, dace se murdareste cu singe,
puroi, alimente, urina, fecale
- lenjeria murdara este adunata pe sectii in cosuri speciale sau saci de pinza
si va fi dusa la spalatorie cu numar de fiecare schimb

- aducerea rufelor de la spalatorie se va face pe alta cale decit pe cea pe


care au fost duse
- forma cea mai operativa este schimbarea directe a rufariei murdare cu cea
curata, la spalatorie
- acest mod de schimbare presupune existenta unui stoc circulant de rufe

- dezinfectarea lenjeriei inainte de spalare este obligatorie


- spalarea lenjeriei in spital se face mecanic
- rufaria nu trebuie sa ajunga pe sectie rupta
- rufaria reparata se va depozita la magazia de rufe curate a spalatoriei si va
fi eliberata in schimbul rufelor murdare aduse de pe sectie

100
- prin eliberarea din nou a acestor rufe se inchide circuitul lenjeriei din
spital

Asigurarea alimentelor

- bolnavii internati intr-o sectie de spital sunt supusi diferitelor regimuri


alimentare
- asigurarea regimului dietetic , prescris fiecarui bolnav aparte este una din
cele mai importante sarcini ale asistentei medicale

- alimentatia bolnavului poate sa se incadreze in regimurile tip ale spitalului


sau poate fi dirijata prin prescriptii individualizate dupa bolnav, in acest
caz medicul va da indicatii speciale asupra compozitiei si cantitatii totale
a componentelor, iar asistenta dieteticiana asupra modului de preparare a
alimentelor prescrise
- spitalele lucreaza cu regimuri tip, dar bucatariile au datoria sa prepare
orice mincare prescrisa pentru bolnavi
- in vederea asigurarii alimentelor necesare si potrivite spitalele au asistente
dieteticiene
- asistentele sefe pe baza datelor primite de la asistente referitor la numarul
bolnavilor pe categorii de boli si dupa indicatiile primite de la medic ,
alcatuiesc tabele de regimuri, care se trimit la bucatarie pina la ora 12

Controlul si intretinerea instalatiilor si a aparaturii

- asistenta va verifica in fiecare zi instalatiile si aparatura din sectorul ei de


activitate, luind masurile necesare pentru repararea celor defecte
- instalatiile de apa, electrica, de gaz metan, canalizare, etc trebuie sa
functioneze ireprosabil
- in sectie trebuie sa existe o condica in care se semnaleaza deranjamentele
- asistenta trebuie sa aiba o instruire tehnica pentru ca pe baza
cunoastiintelor sale proprii sa se poata orienta imediat asupra naturii si

101
localizarii defectelor si deranjamentelor simple uzuale, care sunt cele mai
simple – stringerea suruburilor, repararea sigurantei electrice – si sa le
rezolve singura , mai ales noaptea , fara a mai astepta ajutorul
mecanicilor.

ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDATE BOLNAVULUI

În condiţiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav spaţiul în


care-şi petrece majoritatea timpului şi i se asigură îngrijirea.
Patul - 2 m lungime, 80-90 cm lăţime, 60 cm înălţime de la saltea,
satisface cerinţele de odihnă ale bolnavului, asigurându-i posibilitatea adoptării
unei poziţii comode şi pentru manipularea lui de către personalul de îngrijire.
Patul se confecţionează din tuburi uşoare de metal, vopsit în alb.
Partea sa principală, utilă, este somiera metalică confecţionată din sârmă
inoxidabilă, bine întinsă pe un cadru de fier şi elastică.
Tipurile de paturi:
- patul simplu cu somieră dintr-o bucată;

- patul simplu cu rezemător mobil;


- patul cu somieră mobilă (ortopedic) – cadranul somierei este din 2,3 sau 4
bucăţi articulate, dând posibilitatea de aşezare a bolnavului în poziţii foarte
variate;

- patul universal;
- patul închis cu plasă (pentru bolnavi agitaţi, psihici);
- patul pentru sugari şi copii (cu gratii mobile);
- patul pentru terapie intensivă (cu apărători demontabile).
Accesoriile patului: salteaua, una-două perne, pătura cu lenjeria de pat
(două cearşafuri – unul simplu şi unul plic), două feţe de pernă, o muşama şi o
aleză (traversă).

102
1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui.
2. Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat.
3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a bolnavilor.
4. Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului în pat.
5. Efectuarea toaletei pe regiuni la bolnavul imobilizat.
6. Efectuarea toaletei generale prin îmbăiere a bolnavului imobilizat.
7. Observarea poziţiei bolnavului.
8. Schimbarea poziţiei bolnavului.
9. Mobilizarea bolnavului.
10.Captarea dejecţiilor fiziologice şi patologice ale bolnavilor.
11.Efectuarea transportului bolnavului în spital.

1. PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILOR LUI

Scop: asigurarea condiţiilor igienice, de confort, pentru odihnă şi îngrijirea


bolnavului.
Materiale necesare: salteaua, una-două perne, pătura cu lenjeria de pat
(două cearşafuri – unul simplu şi unul plic), două feţe de pernă, o muşama şi o
aleză (traversă).

Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Alegerea accesoriilor (materialelor) necesare.
- Materialele se aşază pe un scaun lângă spătarul patului.
- Se îndepărtează noptiera de pat.

2. Întinderea cearşafului peste saltea:


- Cearşaful simplu (sau unul din cele două) se pune peste saltea, la mijlocul
patului.
- Cu o mână se desface o parte a cearşafului spre cap, iar cu cealaltă se întinde
spre partea opusă.
- Se introduce cearşaful adânc sub saltea la capătul patului.

3. Executarea colţurilor (în formă de plic):


- Cu mâna de lângă pat se prinde partea liberă a cearşafului, la o distanţă de colţ
egală cu lungimea marginii care atârnă şi se ridică lângă saltea.
- Din triunghiul format se introduce sub saltea partea care depăşeşte salteaua.
- Se lasă în jos partea ridicată la marginea saltelei şi se introduce sub saltea
restul triunghiului împreună cu partea laterală a cearşafului.
- Se aşază muşamaua la mijlocul patului şi se acoperă cu aleza.

4. Aşezarea cearşafului de pătură:


A. Cu cearşaf simplu

103
- Se aşază al doilea cearşaf peste care se întinde pătura.
- Marginea cearşafului dinspre cap se răsfrânge peste pătură.
- Atât cearşaful cât şi pătura se introduc sub saltea la capătul de la picioare, după
ce s-a efectuat o cută pentru a da lărgimea necesară mişcărilor picioarelor
bolnavului.
- Colţurile păturii şi cearşafului se execută identic ca la etapa 3.

Executarea coltului

B. Cu cearşaf plic
- Se îndoaie pătura în lungime.
- Se introduce pătura în cearşaf, prin deschizătura plicului.
- Se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului, cu butoniere şi nasturi.
- Se face cuta pentru ca picioarele să stea comod.

5. Aşezarea pernelor:
- Fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă.
- Se aşază pernele pe pat.
- Se reaşază noptiera lângă pat.

2. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT BOLNAVULUI IMOBILIZAT

Scop: asigurarea condiţiilor igienice, de confort, pentru odihnă şi îngrijirea


bolnavului.
Materiale necesare: cearşaf de pat, cearşaf de pătură, feţe de pernă,
pătură, aleză, muşama, sac de rufe murdare.
Tehnica este efectuată de două-trei cadre medii, aşezate de o parte şi de
alta a patului.

104
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
- Lenjeria se împătureşte şi se aşază pe un scaun, în ordinea întrebuinţării: pătura
şi cearşaful ei se împăturesc în trei, sub forma de armonică; aleza împreună cu
muşamaua se rulează în lăţime; cearşaful de pat va fi rulat în lungime, pe faţă,
într-o singură direcţie.
- Se depărtează noptiera de pat.

Împăturirea cearşafului în armonică

2. Pregătirea psihică a bolnavului:


- Se anunţă bolnavul şi i se explică acestuia simplitatea tehnicii (pentru a nu-i
crea stări emotive).
3. Pregătirea fizică a bolnavului:
- Se aşază bolnavul în poziţia decubit lateral.
4. Schimbarea cearşafului de pat:
- Spălarea mâinilor.
- Asistenta din dreapta prinde bolnavul cu mâna stângă în axila dreaptă a
bolnavului, sprijinindu-i capul de antebraţ.
- Se trage perna uşor cu mâna stângă spre marginea patului.
- Se flectează uşor cu mâna stângă gambele bolnavului spre coapsă.
- Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor şi a genunchilor.
- Se menţine bolnavul bine acoperit în această poziţie.
- Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza
murdară până la spatele bolnavului.
- Cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza pregătite anterior se derulează pe
jumătatea liberă a patului, fără ca lenjeria curată să se atingă de cea murdară.
- Asistenta din partea dreaptă flectează membrele inferioare ale bolnavului.
- Sprijinind bolnavul în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi, el se aduce în
decubit dorsal cu foarte mare atenţie.
- Prinzând bolnavul de axila stângă, sora din partea stângă îl ridică uşor şi
introduce mâna dreaptă sub spatele bolnavului.
- Se sprijină capul bolnavului pe antebraţul stâng.

105
- Cu mâna dreaptă, se trage perna pe marginea stângă a patului.
- Se aşază capul bolnavului pe pernă.
- Sprijinind bolnavul de spate şi regiunea poplitee, el se aduce (cu foarte mare
atenţie) în decubit lateral stâng, dincolo de cele două suluri de lenjerie.

Rularea lenjeriei pentru schimbare, în lungime

- Se menţine bolnavul bine acoperit în această poziţie (asistenta din partea


stângă).
- Asistenta din partea dreaptă rulează lenjeria murdară.
- Lenjeria murdară se introduce în sacul special prin mişcări lente, pentru a se
evita împrăştierea în aer a impurităţilor, prafului etc.
- Spălarea mâinilor.
- Se întind bine cearşaful, muşamaua şi aleza şi pe cealaltă jumătate a patului.
- Se execută colţurile.
- Sprijinind bolnavul (asistenta din partea stângă) în regiunea omoplaţilor şi sub
genunchi, acesta se readuce în decubit dorsal cu foarte mare atenţie.
5. Schimbarea cearşafului de pătură:
- Se îndepărtează pătura cu mişcări lente, iar bolnavul rămâne acoperit numai cu
cearşaful murdar.
- Se aşază peste bolnav cearşaful curat, împăturit în trei, în formă de armonică.
- Menţinerea colţurilor de sus ale cearşafului va fi efectuată de a treia persoană.
- Cele două cadre medii, stând la marginile patului, prind cu o mână colţurile
inferioare ale cearşafului curat, iar cu cealaltă colţurile superioare ale cearşafului
murdar şi printr-o mişcare mişcare atentă, hotărâtă în direcţia picioarelor
bolnavului, îndepărtează cearşaful murdar şi acoperă bolnavul cu cel curat.
- Se introduce cearşaful murdar în sacul special, cu mişcări lente.
- Se aşază pătura peste cearşaf.
- Se întinde bine cearşaful răsfrângând marginea dinspre cap, peste pătură.
- Se plicaturează pătura deasupra degetelor de la picioarele bolnavului.
6. Schimbarea feţei de pernă:
- Spălarea mâinilor.
- Faţa de pernă murdară se înlocuieşte cu una curată.
7. Reorganizarea locului de muncă:
- Se aeriseşte salonul.

106
- Se aşază noptiera la locul ei.
- Se aşază scaunul la locul lui.
- Sacul cu lenjerie murdară se scoate din salon.

Observaţii:
 Schimbarea lenjeriei, cu bolnavul în pat, se execută dimineaţa înainte de
curăţenia salonului, după măsurarea temperaturii, pulsului şi toaleta bolnavului
sau ori de câte ori este necesară schimbarea lenjeriei murdărite.
 Muşamaua, aleza şi cearşaful se vor întinde bine, pentru a nu produce iritaţii
pielii bolnavului.

Schimbarea cearşafului de
pat, pe lăţime

 La bolnavii mobilizabili în poziţie sezândă, schimbarea lenjeriei se face în


lăţimea patului, după aceeaşi tehnică, dar rularea cearşafului se face transversal.

3. ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE, CORPORALE ŞI


VESTIMENTARE A BOLNAVILOR

A. Baia generală, duşul


La internarea în spital, bolnavului neimobilizat i se dă posibilitatea să facă
o baie sau un duş, iar în timpul spitalizării bolnavul va face baie sau duş cel
puţin de două ori pe săptămână. Cu această ocazie i se va schimba şi lenjeria.
Baia generală, pentru categoria de bolnavi mobilizaţi, va fi efectuată în
mod obligatoriu şi înaintea intervenţiilor chirurgicale ca şi înaintea externării
bolnavului.
Scop: menţinerea tegumentelor într-o stare de perfectă curăţenie în
vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii şi
pentru asigurarea unei stări de confort fizic şi psihic.
Materiale necesare: termometru de baie şi de cameră; săpun; mănuşi de
baie; cearşaf de baie; alcool; lenjerie curată încălzită; trusă pentru unghii, cască
pentru protejarea părului (la femei).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea încăperii:
- Închiderea geamurilor şi a uşii.
- Măsurarea temperaturii încăperii (în jur de 20°C).

107
2. Pregătirea materialelor:
- Se aşază săpunul în savonieră, mănuşile de baie pe un suport la marginea băii
sau pe un suport lângă duş.
- Se aşază pe un scaun cearşaful de baie, lenjeria curată, trusa pentru unghii cu
ustensile dezinfectate, pieptenele, peria de dinţi, paharul, pasta de dinţi, alcoolul
pentru frecţie, pe o tavă.
3. Pregătirea căzii de baie:
- Se introduce în cadă apă fierbinte peste apă rece, pentru a evita producerea de
vapori, cada fiind spălată şi dezinfectată în prealabil. Cada se umple pe jumătate.
- Se măsoară temperatura apei care va fi între 37-38°C.
- Pentru bolnavii care prezintă o stare de fatigabilitate se aşază transversal pe
marginea băii o scândură, pe care bolnavul va sta în poziţie şezândă.
4. Pregătirea bolnavului:
- Este invitat să urineze.
- Este ajutat să se dezbrace.
- Se protejează părul cu casca de baie.
- Bolnavul este introdus cu precauţie în cada de baie, supraveghindu-i reacţia.

5. Efectuarea băii:
- Bolnavul se spală singur sau este spălat de către asistenta cu prima mănuşă de
baie, pe faţă; pe trunchi şi membre cu a doua mănuşă, iar a treia mănuşă este
întrebuinţată pentru regiunea perineală.
- Clătirea tegumentelor cu ajutorul duşului.
- Este ajutat să iasă din baie, este învelit în cearşaful de baie şi este şters.
- Se face frecţie cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei.
- Este ajutat să se îmbrace cu lenjeria curată, halat şi papuci.
- Este ajutat să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiile, să se pieptene.
Este transportat la salon.
6. Reorganizarea locului de muncă:
- Se strâng materialele folosite, lenjeria murdară se pregăteşte pentru transport la
spălătorie.
- Se spală cada de baie, se aeriseşte camera.

B. Toaleta zilnică
Asistenta are misiunea delicată de a controla (în mod discret) şi de a
îndruma ca bolnavul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de
seară (spălarea feţei, urechilor, gâtului, membrelor superioare, regiunii axilare,
toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea încăperii (spălătorului). Se impune aceeaşi conduită ca şi la baia
generală.
2. Pregătirea materialului:

108
- La chiuvetă se pregătesc: săpunul, o mănuşă pentru faţă, gât, membre
superioare; periuţa de dinţi, pasta de dinţi, paharul; pieptenele, peria pentru păr;
prosopul.
- În apropierea duşului mobil se pregăteşte materialul pentru mica toaletă: săpun,
mănuşi, prosop. În lipsa duşului se pregătesc un lighean spălat şi dezinfectat,
cană cu apă caldă (36-37°C).
3. Pregătirea bolnavului:
- Bolnavul se dezbracă.
- Se protejează părul.
4. Efectuarea toaletei:
- Spălarea pe faţă cu săpun sau fără, dupa preferinţa bolnavului. Se spală gâtul,
membrele superioare cu mănuşa udă şi săpunită, insistându-se în regiunea
axilară, partea anterioară a toracelui. Se clăteşte şi se şterge.
- Se efectuează toaleta perineală.
- Se piaptănă şi se perie părul.
- Se face toaleta bucală.
Atunci când este cazul, după toaletă se schimbă lenjeria bolnavului.

4. DEZBRĂCAREA ŞI ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI ÎN PAT

Lenjeria de corp a bolnavului (cămaşă de noapte sau pijama) trebuie


schimbată periodic şi ori de câte ori se murdăreşte. Bolnavii îşi schimbă singuri
lenjeria de corp, cu excepţia celor imobilizaţi la pat, adinamici, paralizaţi etc.; la
aceştia, asistenta medicală este cea care trebuie să schimbe lenjeria de corp.
Scopul: păstrarea igienei personale a bolnavului.
Materiale necesare: cămaşă de noapte curată (sau pijama); un cearşaf;
talc; alcool; sac de lenjerie murdară.
Tehnica este executată de două asistente medicale.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
- Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.
- Transportarea materialelor şi aşezarea lor pe un scaun lângă patul bolnavului.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
- Se anunţă bolnavul, comunicându-i necesitatea efectuării tehnicii.
3. Efectuarea tehnicii propriu-zise:
- Spălarea mâinilor.
- Plierea păturii care acoperă bolnavul sub formă de armonică.
- Acoperirea bolnavului cu cearşaf.
- Se întoarce bolnavul în decubit lateral drept sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor şi a genunchilor.
- Se trage uşor cămaşa în sus până la torace.

109
- Se readuce bolnavul, cu mare atenţie, în decubit dorsal.
- Se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng şi se repetă aceeaşi operaţie.
- Una din cadrele medicale ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor, introducând mâna sub cămaşă.
- Cel de-al doilea cadru medical scoate cămaşa cu o mişcare de la spate spre cap.
- Readucerea bolnavului în poziţie orizontală (decubit dorsal).
- Se dezbracă întâi braţul sănătos şi apoi braţul bolnav.
- Lenjeria murdară se introduce, prin mişcări lente, în sacul special.
- Se acoperă bine bolnavul.
- Spălarea mâinilor.
- Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse la uscare şi pudrarea cu talc.
- Se îmbracă cu cămaşa curată şi încălzită, întâi braţul bolnav, apoi cel sănătos.
- Una din cadrele medicale ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea
omoplaţilor.
- A doua asistenta trece cămaşa peste capul bolnavului şi o trage apoi peste
spatele acestuia.
- Se readuce bolnavul în poziţia orizontală (decubit dorsal).
- Se trage uşor cămaşa sub şezut.
- Se acoperă bolnavul.
- Se reface patul bolnavului.
- Spălarea mâinilor.
4. Reorganizarea locului de muncă:
- Se aeriseşte salonul.
- Se scoate din salon sacul cu lenjerie murdară.

5. EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI LA BOLNAVUL


IMOBILIZAT

Curăţarea tegumentelor întregului corp se efectuează pe regiuni, la patul


bolnavului, descoperindu-se progresiv numai partea care se spală.
Scop: îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos, descuamat şi
impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, microbi şi alte substanţe
străine care aderă la piele.
Efecte: activarea circulaţiei cutanate; favorizează mobilizarea anticorpilor
formaţi de celulele reticuloendoteliate din ţesutul celular subcutanat; creează o
stare plăcută de confort, care are un efect sedativ asupra organismului.
Materiale necesare: două scaune; un paravan sau două stative şi două
cearşafuri pentru a-l executa; material impermeabil pentru protejat patul
(muşama); aleze; tavă medicală pe care se aşază materialele necesare; lighean;
cană cu apă caldă; cană cu apă rece; două bazinete; tăviţă renală; un cearşaf; o
pereche de mănuşi cauciuc; trei mănuşi de baie confecţionate din prosop sau
finet de culori diferite (câte una pentru faţă, trup şi membre, organe genitale);

110
trei prosoape de culori diferite; săpun neutru; alcool mentolat sau camforat;
cutie (pudrieră) cu pudră de talc; lenjerie de pat curată; lenjerie de corp curată;
căldare pentru apă murdară; sac de lenjerie murdară; termometru de baie;
materiale pentru îngrijirea unghiilor (foarfece, pilă); material pentru igiena
bucală (periuţă de dinţi, pastă de dinţi, un pahar cu apă pentru spălat pe dinţi, un
pahar cu soluţie antiseptică pentru gargară, un pahar cu apă pentru eventualele
proteze dentare).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor necesare:
- Se aleg şi se pregătesc materialele necesare.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
- Se anunţă bolnavul.
- Se explică simplitatea tehnicii (pentru a nu-i crea stări emotive şi a-i obţine
acordul).
3. Pregătirea condiţiilor de mediu:
- Închiderea ferestrelor.
- Verificarea temperaturii din salon (în jur de 20°C).
- Se verifică să nu fie curenţi de aer rece.
- În timpul efectuării toaletei este interzis să se deschidă uşa.
- Se încălzeşte lenjeria curată.
- Se pregăteşte o buiotă cu apă caldă (termofor).
- Se îndepărtează noptiera de pat.
- Se aşază două scaune lângă patul bolnavului.
- Se aşază paravanul în jurul patului.
4. Efectuarea toaletei feţei:
- Se îndepărtează una din perne, susţinând capul bolnavului.
- Cealaltă pernă se acoperă cu muşama pentru a o proteja de umezeală, iar peste
muşama se aşază o aleză.
- Se aşază capul bolnavului pe perna acoperită.
- Pătura se pliază sub formă de armonică şi se aşază pe scaun.
- Se dezbracă bolnavul şi se acoperă cu cearşaful de pătură.
- Spălarea mâinilor.
- Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37°C).
- Se controlează temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
- Se aşază în jurul gâtului bolnavului un prosop.
- Se îmbracă prima mănuşă de baie şi se umezeşte.
- Se spală ochii de la comisura externă spre cea internă.
- Se clătesc cu apă curată şi se şterg cu primul prosop curat.
- Se spală fruntea de la mijloc spre tâmple.
- Se spală regiunea periorală şi perinazală prin mişcări circulare.
- Se şterge imediat prin tamponare.
5. Efectuarea toaletei urechilor:

111
- Se săpuneşte o ureche insistând în şanţurile pavilionului şi în regiunea
retroauriculară (cu aceeaşi mănuşă).
- Se clăteşte bine şi se şterge cu prosopul.
- Se întoarce uşor capul bolnavului şi se procedează la fel cu cealaltă ureche.
- Se introduc dopuri de vată (la cererea bolnavului).
6. Efectuarea toaletei gâtului:
- Se descoperă gâtul bolnavului şi se spală cu apă şi săpun.
- Se clăteşte bine şi se şterge imediat pentru ca bolnavul să nu fie predispus la
răceală.
- Se acoperă gâtul bolnavului cu cearşaful.
- Se aruncă apa din lighean.
7. Efectuarea toaletei membrelor superioare:
- Se umple ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C).
- Se verifică temperatura apei.
- Se descoperă unul din membrele superioare şi se aşază muşamaua şi aleza sub
întreg braţul, deasupra învelitorii.
- Se săpuneşte circular, începând de la umăr spre capătul distal, insistând la
axilă.
- Se limpezeşte şi se şterge imediat cu prosopul curat.
- Se acoperă braţul bolnavului.
- Se taie unghiile cu grijă.
- Se întoarce bolnavul în decubit lateral de partea corespunzătoare braţului spălat
şi se procedează la fel cu celălalt braţ.
8. Efectuarea toaletei toracelui:
- Se descoperă partea anterioară a toracelui.
- La femei se săpuneşte şi se insistă la pliurile submamare.
- Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.
9. Efectuarea toaletei spatelui:
- Se întoarce bolnavul şi se susţine în decubit lateral.
- Se aşază sub bolnav muşamaua acoperită de aleză.
- Se săpunesc spatele şi regiunea lombo-sacrală.
- Se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare.
- Se pudrează cu talc.
- Se îndepărtează muşamaua împreună cu aleza.
- Se readuce bolnavul în decubit dorsal.
- Se acoperă toracele bolnavului.
10. Efectuarea toaletei abdomenului:
- Se aşază muşamaua împreună cu aleza sub abdomenul bolnavului.
- Se săpuneşte abdomenul.
- Cu ajutorul unui tampon de vată montat pe porttampon şi înmuiat în alcool, se
insistă asupra regiunii ombilicale, îndepărtând murdăria.
- Se spală apoi ombilicul cu apă şi săpun.
- Se limpezeşte şi se şterge imediat.

112
- Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.
- Se scoate mănuşa utilizată şi se pune în tăviţa renală.
- Se fricţionează braţele şi toracele cu alcool.
- Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul şi mai ales braţele şi axilele.
- Se îmbracă bolnavul cu cămaşa de noapte (pijama).
- Se aruncă apa murdară în căldare.
11. Efectuarea toaletei membrelor inferioare:
- Se umple ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C).
- Se îmbracă cea de-a doua mănusă de baie.
- Se mută muşamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor.
- Se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală.
- Se limpezesc şi se şterg.
- Se flectează gambele bolnavului pe coapse.
- Se mută muşamaua mai jos şi se aşază ligheanul pe muşama.
- Se introduce piciorul în lighean.

Spălarea picioarelor

12. Efectuarea toaletei organelor genitale externe. Materiale necesare: bazinet,


pensă porttampon, tampoane vată, cană cu apă caldă, prosop (special), mănuşă
de cauciuc, mănuşă de baie.
- Se prezintă bolnavului bazinetul pentru a urina.
- Se îndepărtează bazinetul.
- Se izolează salteaua cu muşamaua şi traversa.
- Se aşază bolnavul în poziţie ginecologică.
- Se aşază sub regiunea sacrală a bolnavului bazinetul curat.
- Se îmbracă mănuşa de cauciuc.
- Se îmbracă peste mănuşa de cauciuc cea de a treia mănuşă de baie.
- Se efectuează spălarea dinspre partea anterioară înspre anus, cu săpun neutru,
care nu irită pielea şi mucoasele.
- Se limpezeşte cu ajutorul unui jet de apă caldă curată turnat dintr-o cană.
- Se îndepărtează cu atenţie resturile de săpun, care pot produce prurit sau
inflamaţii.
- Se scoate bazinetul de sub bolnav.
- Organele genitale şi regiunea din jur se şterg cu cel de-al treilea prosop curat.
- Se pudrează cu pudră de talc (pentru prevenirea apariţiei de intertrigo).

113
13. Efectuarea toaletei părului. Materiale necesare: pieptene, şampon, aparat de
uscat părul (foehn), lighean, muşama, aleză, apă caldă, prosop.
- Se ridică uşor capul bolnavului.
- Se îndepărtează perna şi se aşază pe un scaun.
- Se susţine capul bolnavului şi se îndoaie salteaua sub restul saltelei.
- Se aşază o muşama pe somieră şi deasupra saltelei îndoite.
- Se aşază ligheanul cu 2/3 apă caldă (37°C) pe muşama.
- Se protejează salteaua cu o aleză.
- Peste aleză se aşază o muşama rulată de ambele laturi, astfel încât să formeze
un jgheab.
- Se aşază capul bolnavului în uşoară hiperextensie, atârnând deasupra
ligheanului.
- Se protejează ceafa bolnavului cu un prosop.
- Sub ceafa bolnavului se aşază capătul mai îngust al muşamalei rulate, iar
celălalt capăt se introduce în ligheanul aşezat pe somieră sau într-o căldare
aşezată lângă pat.

Spălarea părului

- Se verifică temperatura apei.


- Se umezeşte şi se şamponează părul.
- Se fricţionează părul cu ambele mâini şi se masează uşor pielea capului pentru
activarea circulaţiei sangvine.
- Se limpezeşte părul.
- Se repetă manopera de două-trei ori.
- După o clătire abundentă, se acoperă părul cu un prosop încălzit.
- Se îndepărtează muşamaua, introducând-o în lighean.
- Se aşază bolnavul în poziţia iniţială.
- Se usucă părul cu foehnul.
- Se piaptănă părul.
- Se acoperă părul bolnavului cu un tulpan sau bonetă.

114
- Se spală obiectele de pieptănat şi se introduc în soluţie dezinfectantă.
- Spălarea mâinilor.
14. Efectuarea toaletei cavităţii bucale.
A. La bolnavii conştienţi.
Materialele necesare: pahar cu apă; periuţă şi pastă de dinţi; prosop, aleză;
tăviţă renală.
- În funcţie de starea bolnavului, acesta este adus în poziţie semişezândă sau în
decubit lateral.
- Se pune pastă de dinţi pe periuţă.
- Se protejează lenjeria bolnavului cu prosop şi aleză.
- Se servesc bolnavului paharul cu apă şi periuţa cu pastă.
- Bolnavul îşi va spăla dinţii.
- Se serveşte al doilea pahar cu apă pentru gargară.
B. La bolnavii inconştienţi sau comatoşi.
Materialele necesare: tampoane pe port-tampoane sterile; deschizător de gură,
steril; comprese de tifon; apă boricată; glicerină boraxată 20%; spatulă linguală;
tăviţă renală; mănuşă sterilă de cauciuc.
- Bolnavul este în decubit dorsal.
- Se întoarce lateral capul bolnavului.
- Se aşază sub bărbie prosopul şi tăviţa renală.
- Se amplasează deschizătorul de gură printre arcadele dentare.
- Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată.
- Se şterg limba, bolta palatină şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare
cu mişcări dinăuntru în afară.
- Cu alt tampon se curăţă dantura.
- Cu degetul înfăşurat în tifon şi îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de
lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în faringe.
- Buzele crăpate şi uscate se ung cu glicerină boraxată.

Observaţie!
La bolnavii inconştienţi, toaleta bucală se realizează cu mâna protejată de
mănuşa de cauciuc.
15. Reorganizarea locului de muncă:
- Lenjeria murdară de pat se pune în sacul special.
- Spălarea mâinilor.
- Se schimbă patul cu lenjerie curată.
- Se îndepărtează paravanul şi lenjeria murdară din salon.
- Se spală materialele folosite şi se introduc în soluţie dezinfectantă până la
sterilizare.

115
6. EFECTUAREA TOALETEI GENERALE PRIN ÎMBĂIERE A
BOLNAVULUI IMOBILIZAT

Spălarea întregului corp, prin introducerea bolnavului în cada de baie, are


acelaşi scop ca şi toaleta parţială.
Materiale necesare: camera de baie şi cada de baie curăţată, spălată,
dezinfectată; paravan; grătar lângă cadă; termometru de baie; cearşaf de baie;
săpun neutru; două prosoape; două mănuşi de baie; lenjerie de corp curată; cască
pentru protejarea părului; halat de baie şi papuci; materiale pentru îngrijirea
unghiilor; materiale pentru igiena bucală; alcool mentolat sau camforat; pudrieră
cu pudră de talc; sac pentru lenjerie murdară; soluţii dezinfectante pentru cadă şi
robinete (cloramină 1%, clorură de var 1%); un scaun.

Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc materialele necesare pentru efectuarea îmbăierii, pe „truse”, în
ordinea utilizării lor.
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
- Se anunţă bolnavul cu o jumătate de oră înainte şi i se explică necesitatea.
- Se oferă bolnavului urinarul.
- După micţiune se îndepărtează urinarul.
- Spălarea mâinilor.
3. Pregătirea camerei de baie:
- Se închid ferestrele şi uşa.
- Se verifică temperatura din camera de baie.
- Se dă drumul la apă rece şi apoi la apă caldă.
- Se verifică temperatura apei cu ajutorul termometrului.
- Se aranjează lenjeria de corp curată şi încălzită pe un radiator, în ordinea
întrebuinţării.
4. Efectuarea îmbăierii:
- Se îmbracă bolnavul cu halatul şi papucii.
- Se transportă bolnavul în camera de baie.
- Se dezbracă bolnavul.
- Se protejează părul bolnavului cu casca.
- Se introduce bolnavul în cadă (cu ajutorul unui cearşaf – două persoane).
- Se menţine cearşaful pe fundul căzii în tot timpul băii.
- Se susţine bolnavul să intre în baie.
- Se supraveghează reacţia bolnavului.
- Se îmbracă o mănuşă de baie.
- Se săpuneşte suprafaţa corpului, în aceeaşi ordine ca la toaleta parţială la pat.
- Se îndepărtează săpunul de pe tegumente.
- Se schimbă mănuşa şi i se efectuează toaleta organelor genitale.

116
- Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută decât
cea din cadă (pentru efectul de tonifiere a ţesuturilor şi activarea circulaţiei si
respiraţiei).
- Se susţine de sub axile pentru a ridica bonavul din cadă.
- Se înfăşoară bolnavul într-un cearşaf uscat şi încălzit.
- Bolnavul se întinde pe canapeaua din camera de baie acoperită cu muşama şi
cearşaf curat.
- Se şterge şi se fricţionează cu alcool bolnavul.
- Se pudrează regiunea plicilor.
- Se îmbracă bolnavul cu lenjeria de corp curată şi încălzită.
- Se face toaleta unghiilor.
- Bolnavul se îmbracă cu halat, i se pun papuci şi se transportă la salon.
- Se aşază bolnavul comod în patul său.
- Se înveleşte bine bolnavul.
Atenţie!
Dacă bolnavul prezintă frisoane, se încălzeşte cu termofoare şi se hidratează cu
lichide calde.

5. Reorganizarea locului de muncă:


- Se introduce lenjeria murdară în sacul special.
- Se dă drumul la apa din cadă.
- Se spală bine cada cu detergenţi şi se umple cada cu soluţie dezinfectantă care
se menţine timp de trei ore.
- Se spală cada şi robinetele cu apă curată.
- Se curăţă, se spală şi se introduc în soluţii dezinfectante instrumentele folosite.
- Se aeriseşte camera de baie.

7. OBSERVAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI

Scopul: cunoaşterea poziţiilor pe care le iau bolnavii în pat sau în care


aceştia trebuie aşezaţi pentru îngrijiri, examinări speciale.
Bolnavul poate avea o poziţie activă, pasivă sau forţată.
Poziţia activă: bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.
Poziţia pasivă: bolnavul este lipsit de forţă fizică şi are nevoie de ajutor
pentru mişcare şi schimbarea poziţiei.
Poziţia forţată: bolnavul are o poziţie neobişnuită, impusă de boală sau
de necesitatea efectuării unui tratament.

117
Tipuri de poziţii:
1. Decubit dorsal

Poziţia bolnavului în decubit dorsal


(cu suport pentru picioare şi în
regiuna trochanteriană)

a. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa în sus, fără pernă (este indicată după
puncţie lombară, în unele afecţiuni ale coloanei vertebrale etc.).
b. Bolnavul este culcat pe spate, cu o pernă subţire (anemii posthemoragice,
afecţiuni cerebrale etc.).
c. Bolnavul este culcat pe spate, cu faţa în sus şi cu două perne (poziţia
obişnuită).
2. Decubit lateral (drept sau stâng).

Decubit lateral

Bolnavul este culcat pe o parte (dreapta sau stânga) cu o pernă sub cap, cu
membrul inferior care este în contact cu sprafaţa patului întins, iar cu celălalt
îndoit şi spatele sprijinit cu o pernă sau un sul (indicată în pleurezii, meningite
etc.).

118
3. Decubit ventral .

Decubit ventral cu capul


întors lateral

Bolnavul este culcat pe abdomen, fără pernă, cu capul întors într-o parte, braţele
de-a lungul corpului, sau flectate şi aşezate la stânga şi la dreapta capului, cu
partea palmară pe suprafaţa patului şi sub glezne se aşază un sul (indicată la
bolnavii inconştienţi, la cei cu escare ale regiunii sacrate, paralizii etc.).
4. Poziţia şezând.
a. În pat: bolnavul este menţinut şezând în pat, trunchiul realizând un unghi
de 90° cu membrele inferioare, prin ridicarea somierei articulate.
Gambele sunt în semiflexie pe coapse, sub genunchi se plasează un sul,
iar la picioarele bolnavului se plasează sprijinitorul. Sub braţe se aşază
câte o pernă (poziţie indicată la bolnavii dispneici, în perioada crizelor de
astm bronşic, în insuficienţă cardiacă, ea favorizând respiraţia.
b. În fotoliu: bolnavul este aşezat confortabil, bine îmbrăcat şi acoperit cu o
pătură.
5. Poziţia semişezândă .

Poziţie semişezândă

Se sprijină spatele bolnavului cu două perne, cu rezemătorul de spate sau


somieră articulată. Sub tălpi se aşază un sprijinitor pentru ca bolnavul sa nu
alunece spre extremitatea distală (poziţia este indicată în primul ajutor acordat
bolnavului cu tulburări respiratorii; este interzisă bolnavilor cu tulburări de
deglutiţie, comatoşilor, în cursul anesteziei generale).

119
6. Poziţia şezând cu gambele atârnate. Bolnavul stă la marginea patului în
poziţia şezândă, sub picioare se aşază un taburet şi va fi protejat contra răcelii cu
o pătură (indicată bolnavilor cu insuficienţă cardiacă).
7. Poziţia declivă (Trendelenburg). Ridicarea extremităţii distale a patului:
poziţia decubit dorsal cu capul bolnavului coborât, realizându-se o diferenţă de
10-60 cm, între cele două extremităţi. În pat se protejează capul bolnavului cu o
pernă aşezată vertical (indicată în anemii acute grave, drenaj postural, hemoragii
ale membrelor inferioare şi organelor genitale, după rahianestezie, după
intervenţii ginecologice).
8. Poziţia proclivă. Se obţine prin ridicarea extremităţii proximale a patului.
9. Poziţia ginecologică. Bolnava este aşezată pe spate, coapsele flectate pe
abdomen şi genunchii îndepărtaţi (indicată în examinări ginecologice şi
obstetricale).
10. Poziţia genu-pectorală .

Poziţie genu-pectorală

Bolnavul se aşază în genunchi, aceştia fiind uşor îndepărtaţi, pieptul atinge


planul orizontal iar capul este într-o parte (indicată pentru explorări rectale –
rectoscopie, tuşeu rectal).

8. SCHIMBAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI

Scop: dacă menţine timp îndelungat aceeaşi poziţie, bolnavul este


predispus la apariţia unor complicaţii (escare de decubit, tromboze, embolii
etc.), care-i împiedică procesul de vindecare. Pentru prevenirea apariţiei
acestora, se recomandă schimbarea poziţiei bolnavului. Aceasta se poate efectua
activ (bolnavul îşi schimbă poziţia singur) sau pasiv (cu ajutor sau îi schimbă
altă persoană poziţia).
Etape de execuţie:
A. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral şi invers.
1. Pregătirea bolnavului:

120
- Se anunţă bolnavul.
- I se explică necesitatea efectuării tehnicii.
2. Efectuarea tehnicii propriu-zise:
- Asistenta se aşază de partea patului spre care doreşte să se întoarcă bolnavul.
- Se ridică pătura, se pliază şi se aşază pe marginea opusă a patului.
- Se prinde bolnavul de umăr cu mâna dreaptă, se ridică şi se întoarce, iar cu
mâna stângă se introduce pătura sub spatele bolnavului pentru a-l sprijini.
- Cu o mână se sprijină bolnavul în noua poziţie, iar cu cealaltă se rotesc bazinul
şi membrele inferioare.

- Bolnavul este menţinut în această poziţie cu ajutorul sulurilor aşezate în


lungime, la spate.
3. Readucerea bolnavului în decubit dorsal (lucrează două asistente).
- Asistenta I şi asistenta II trec de partea opusă a patului.
- Asistenta I, aşezată la capul bolnavului, îl apucă de sub axilă, sprijinindu-i
capul de antebraţ.
- Asistenta II introduce mâna stângă sub bazinul bolnavului, iar cu mâna dreaptă
îl roteşte readucându-l în decubit dorsal, sincronizându-şi mişcările cu asistenta
I.
B. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţie şezândă.
- Se descoperă bolnavul până la mijloc, îndoind pătura.
- Asistenta se apleacă spre bolnav şi îi prinde regiunea axilară cu mâna.

- Se îmbrăţişează spatele bolnavului cu cealaltă mână, sprijinindu-i capul cu


antebraţul.

121
- Se solicită bolnavului, dacă starea generală îi permite, să se prindă de umerii
ajutorului , să-şi îndoaie genunchii, să se sprijine pe tălpi şi să-şi aducă înainte
capul.
- Se ridică uşor bolnavul în poziţie şezândă.
Repunerea în decubit dorsal se face cu aceleaşi mişcări în sens invers.

C. Readucerea bolnavilor alunecaţi din poziţia şezândă sau semişezândă. Se


efectuează de două cadre medii.
- Asistenta I şi asistenta II se aşază de o parte şi de alta a patului, cu faţa spre
bolnav.
- Cu mâna dinspre pat, se prinde bolnavul de axilă, iar cealaltă mână, unită cu a
sorei de partea opusă, se aşază sub regiunea fesieră a bolnavului.

- La comanda uneia dintre ele, se ridică bolnavul până la nivelul dorit, într-o
poziţie comodă bolnavului.

122
- Se supraveghează tot timpul bolnavul, urmărind atent expresia feţei, coloraţia
tegumentelor, pulsul, respiraţia.

EVALUAREA VIABILITATII TESUTULUI IN ESCARE

ESCARA SAU ULCERUL DE DECUBIT – reprezinta lezarea profunda si


distrugerea tesutului ca rezultata al presiunii intre proeminentele ososase si un
plan dur sau datorita fortelor de forfecare
- gradul de distrugere si distorsionare poate varia de la un eritem persistent
pina la ulceratia necrotica cu nivel de atingere pentru muschi, tendon si os
- cauze
o pacientul cu mobilitate deficitara este predispus riscului de aparitie
a escarelor prin expunerea anumitor parti ale corpului la presiuni de
durata si intensitate, cauzind in final moartea tesuturilor
o muschii rezista in general bine la compresiune insa tesutul adipos
este afectat pe suprafata sa de contact
o tesutul adipos sufera o scadere a vascularizatiei prin staza venoasa
CAUZE GENERALE
- afectiuni cardiovasculare care determina imobilizarea la pat a pacientului
- pacienti inconstienti, adinamici
- obezitatea si starile de subnutritie
- deficit de autoingrijire datorita virstei
- mentinerea functiilor vitale ale pacientului in stare terminala cu ajutorul
aparatelor
- afectiuni ale maduvei spinarii
- tulburari de circulatie majore
FACTORI PREDISPOZANTI
- presiunea prelungita
- presarea prin greutatea corpului pacientului
- mentinerea pozitiei mai mult de 2 h favorizind astfel presarea si aparitia
modificarilor patologice
- uscaciunea pielii
- edemele
- caldura
- transpiratiile abundente
- incontinenta de urina si fecale
- scurgeri prin catetere de dren si vaginale
- lenjeria de pat grea si umeda
- lipsa de igiena a tegumentelor si mucoaselor
- mentinerea cutelor lenjeriei de pat si corporale
- deteriorarea mecanica a tesuturilor pacientului prin forfecare atunci cind
pacientul este tras din pat sau aluneca determinind intreruperea
microcirculatiei in tesuturile de sustinere rezultind ulcer de presare

123
- existenta resturilor alimentare sau tampoane de vata, comprese pe lenjeria
de pat
- zonele expuse escarelor
o zonele cele mai expuse sunt acolo unde osul este aproape de
suprafata si acolo unde greutatea este suportata de anumite parti ale
corpului

o decubit dorsal
 regiunea occipitala
 omoplatii
 coate
 regiunea sacrococigiana
 calciie
o decubit lateral
 umar
 regiunea deasupra crestei iliace
 regiunea trohanteriana
 partea externe si interna a genunchiului
 maleole
o decubit ventral
 timple
 urechi
 pometii obrajilor

124
 arcadele orbitale
 nas
 arcada mandibulara
 umar
 creasta iliaca
 genunchi
 degetele picioarelor

- evaluarea riscului de escare


o pentru aprecierea riscului si a nevoii de ingrijire a bolnavului
predispus la escare utilizam formule de evaluare a riscului
individual pentru escare in raport cu anumite criterii
SCALA NORTON
- pacientul este evoluat in raport de 5 criterii
o conditia fizica
o conditia psihica
o activitate
o mobilitate
o inconstienta

125
SISTEM DE EVALUARE A RISCULU/

Nota Stare Stare Stare Capacitate lncontinenta Stare


generaIa nutritionala psihica de mobilizare cutanata

0 BUNA tara BUNA aport BUNA INDEPENDENT INDEPENDENT BUNA


pato- Iogie alimentar - participa Ia - merge singur -
cu rise de lichide activitacoti- (ca e. carucior)
suficient diene ii i - se ridica singur
accepta - se poate mi ca
boala in pat

1 MIJLOCIE LIMITATA SEMIDEPENDENT INCONTINENTA DESHI-


MIJLOCIE
PERIODICA DRATARE
CUTA·
NATA
- patologie -aport de - deprimat - are nevole de - malpu)in de - piele
cu rise calori,i pro- tara motiv ajutor pentru mers o data de pe zi imbatra-
crescut teine i li- -are nevoie actlvlta)l coti· n1ta
- ca exie chide limitat de stimulare diene
-obezitate 1 V24 h pentru acti·
vitacoti-
diene

2 PROASTA PROASTA PROASTA DEPENDENT INCONTINEN- PIELE CU


TA URINARA ERITEM
-fie palo· -aport - confuz sau - mobilizare din
Iogie neuro- alimentar agitat (tre- pat in fotoliu cu
logicA, cu insuficient buie supra- sau lara ajutor
pierdere de (prost com- vegheat per- - nu poate sta
sensibllitate pensat) manent pen- decalin pat sau in
- sau aso- - alimenta- tru activita)i fotoliu
ciere de pa- tie paren- cotidiene)
tologlicu rise terata

3 F.PROASTA F.PROASTA F. PROASTA IMOBILIZAT INCONTINEN- DURERE


TA DE URINA iN RE-
$1 FECALE GIUNEA
EXPUSA
- fie palo· - nu se - semicon- - nu parase te
Iogie neuro- hrane te tient patul mal mullde
logica, cu -alimertatie - coma 0 ora pe zl
pierdere de parenterala - stare -sta nemi cat
sensibilitate paliativa letargica
imotricitate
-fie stadiu
terminal

-MODERAT de Ia 61a 8
RISC -MARE de Ia 91a 12
-F.MARE de Ia 13 Ia 18

126
punctajul total indica riscul si nevoia de ingrijire a pacientului
sau prin alta metoda de evaluare

127
- masuri preventive
o reducem presiunea
 schimbam in mod regulat pozitia pacientului dupa orarul
fixat de medic – in general la aproximativ 2 h
 reducem presiunea pentru suprafata de contact a pacientului
cu suprafata de sprijin a patului prin repartizarea tendintei de
presare pe o suprafata cit mai mare, marind astfel aria de
contact dintre corp si pat – saltele cu apa, cu aer
 pentru evitarea pozitiilor vicioase a membrelor si coloanei
vertebrale asiguram pozitia corecta in pat a pacientului cu
ajutorul rezematoarelor , pernelor, paturilor
o asiguram conditii optime de confort
 pat comod cu saltea corespunzatoare
 cearşaf bine intins
o asiguram toaleta bolnavului
 efectuam toaleta zilnica generala si toaleta pe regiuni
 spalam zonele cu sapun neutru
 spalam zonele cu risc in cazul incontinentei
 nu se frectioneaza zonele cu risc
 se utilizeaza creme protectoare sau hidratante daca epiderma
este uscata si la recomandarea medicului
 nu utilizam creme protectoare care impiedica schimbul de
umiditate prin piele sau in cazul plagilor deschise
 inspectam regulat tegumentele si mucoasele pacientului
 intrebam zilnic pacientii daca prezinta dureri la nivelul
zonelor expuse escarelor
 promovam si mentinem continenta de urina si fecale ori de
cite ori este posibil
 instituim masuri eficiente pentru orice fel de tip de
incontinenta
 masam pacientul pentru activitatea functiilor pielii si
inviorarea articulatiilor
 in zonele comprimate favorizam circulatia prin mobilizarea
pasiva sau activa
 dupa terminarea toaletei frictionam cu alcool diluat toata
suprafata corpului pentru stimularea circulatiei cutanate
o asiguram alimentatie si hidratare adecvata
 aport de lichide si nutritie adecvata
 starii generale a pacientului, afectiunii de baza, virstei
si greutatii pacientului
 starii de malnutritie, existentei diabetului, anemiei
 conditiilor de favorizare a cicatrizarii si acoperirii
cheltuielilor energetice de baza ale organismului

128
o controlam efectul medicatiei prescrise
 controlam efectele posibile ale anumitor medicamente
administrate pacientului cu efect direct asupra capacitatii de
mobilizare a pacientului si procesului de vindecare
 comunicam de urgenta medicului actiunea sedativelor ,
narcoticelor asupra pacientului cind acestea reduc
mobilizarea sau imobilizeaza pacientul la pat
 imunosupresoarele si medicamentele antiinflamatorii pot
reduce viteza de replicare a celulelor
o educam pacientul si familia pentru
 facilitam educatia si implicarea pacientului si familiei pentru
reducerea riscului de escare
 schimbarile regulate de pozitie
 asigurarea unei diete corespunzatoare
 mentinerea tegumentelor si mucoaselor intacte
 respectarea programului de mobilizare cu ridicarea si
sprijinirea corecta prin deprinderea tehnicilor
respective
 inspectarea tegumentelor si mucoaselor cel putin o
data pe zi
 pentru deprinderi de autoingrijire
- evaluarea escarelor
o aparitia escarelor constiutuie o palma pentru competenta
profesionala a asistentei medicale deoarece in majoritatea cazurilor
de neglijenta, comoditatea si slaba pregatire profesionala a acestora
sunt cauze determinante
o daca distrugerea tesutului este prezenta localizam marimea si
gradul fiecarei escare
o zona sacrata
 dupa citeva ore la nivelul compresiunii apare o pata rosie ce
evolueaza in 24-48 ore sau mai putin spre stadiul de flictena
in jurul careia apar pete negre prin degradarea dermului si
epidermului
o la nivelul calciiului
 prin lispa stratului adipos si compresiune exercitata pe o
suprafata redusa , escara intereseaza de la inceput pina la os
o evaluarea dimensiunii escarelor o efectuam prin masurarea
suprafetei zonei lezate
o evaluarea volumului tesutului lezat este dificila deoarece adincimea
cavitatii si gradul de lezare al structurilor profunde pot fi doar
apreciate estimativ
o baza cavitatii plagii o evaluam prin
 identificarea tesutului devitalizat sau necrotic

129
 marimea crusti
 cantitatea de supuratie
o gradul ulceratiei este determinat de gradul de distrugere care poate
fi reprezentat de la rupturi sau fisuri superficiale ale pielii pina la
necroza cu cavitate implicind si tesuturile de sustinere
o majoritatea escarelor prezinta plagi infectate
o marginile plagilor infectate prezinta eriteme si inflamatii de peste 1
cm
o plagile infectate acoperite cu crusta prezinta puroi si miros
respingator
- tratarea escarelor
o este acelasi tratament ca pentru orice plaga
o in ulceratiile superficiale cu epiderma intactasunt recomandate
pansamentele bio-ocluzive deoarece
 atenueaza durerea
 retin umuditatea
 reduc frecarea
 stimuleaza epitelizarea
o pentru tesutul necozat care cuprinde tot tesutul devitalizat se
recomanda indepartarea prin
 excizie chirurgicala
 preparate enzimatice
 agenti hidroscopici
 agenti chimici
o tesutul necrotic poate fi mentinut deasupra plagii numai cind
constituie un strat protector inert fara colectie sub el
o alternativa folosirii diferitilor agenti pentru indepartarea
materialului necrotic areanumite limitarispecifice fiecarui tip de
agent
o excizia chirurgicala
 constituie alternativa agresiva dar cea mai eficienta pentru
indepartarea tesutului necrozat

9. MOBILIZAREA BOLNAVULUI

Scop: pentru prevenirea apariţiei unor complicaţii (escare, tromboze) şi


grăbirea procesului de vindecare. Momentul mobilizării este hotărât de către
medic în funcţie de boală, stare generală.
Obiectivele urmarite
Normalizarea tonusului muscular
Mentinerea mobilitatii articulare
Asigurarea starii de bine si independenta pacientului
Stimularea metabolismului

130
Favorizarea eliminarii de urina si fecale
Stimularea circulatiei sanguine pentru: profilaxia trombozelor,pneumoniilor,
escarelor, contracturilor
Principii de respectat
Mobilizarea se face in functie de:
Natura bolii
Starea generala
Tipul de reactivitate a pacientului
Perioada de exercitii pasive si active pentru refacerea conditiei musculare si
anvergura de miscare trebuie inceputa incet,marindu-se treptat, in functie de
raspunsul fiziologic al pacientului
Exercitiile se fac inainte de mese
Pacientul trebuie invatat sa intercaleze exercitiile de miscare cu exercitii de
respiratie
De asemenea, trebuie planificat impreuna cu pacientul exercitii de relaxare
Observatie – momentul in care se incep mobilizarea si scularea din pat, precum
si ritmul in care se efectueaza vor fi hotarate de medic
- executarea in bune conditii tine de competenta asistentei
Pregatiri
Pregatirea materialelor se face tinand cont de tipul de miscare impus (halat,
papuci, fotoliu, carje)
Asistenta il formeaza: procedeu, scop
Ii controleaza pulsul, tensiunea arteriala, observa starea pacientului, expresia
fetei; de asemenea se poate determina gradul de flexie a articulatiei cu
goniometrul

Tipuri de miscari si modalitati de mobilizare


Mobilizarea face parte din terapia prescrisa de medic, in functie de afectiunea si
starea pacientului; mobilizarea se face progresiv,
crescand treptat gama de miscari; se incepe cu:
Miscarea capului – miscari pasive si active
Miscarea degetelor, incheieturilor (mainii, gleznei)

131
Miscarea si schimbarea pozitiei membrelor superioare si inferioare, miscari
de flexie si extensie, pacientul pastrand pozitia de decubit

132
pronatie
supina)ie

rota)ie
exterioara
abducjie interioara
adduc)ie
rotatie interioara

circumduc)ie

abduc)ie
adduc)ie

Important: Miscarea trebuie asociata cu miscari de respiratie. De asemenea se


poate asocia cu efectuarea unor masaje

Etape de execufie:
1. Pregatirea bolnavului:
- Se anunta bolnavul.

133
- Se explică necesitatea şi importanţa pentru vindecarea lui.
2. Mobilizarea capului şi a membrelor (în poziţia decubit dorsal):
- Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului.
- Se efectuează mişcări pasive de gimnastică la pat.
- Se controlează pulsul bolnavului.
3. Ridicarea în poziţie şezândă în pat:
- De mai multe ori pe zi, se ridică bolnavul în poziţia şezândă (mişcarea poate fi
asociată cu exerciţii de respiraţie) .

Agăţătoare pentru mobilizare activă

4. Aşezarea bolnavului în poziţia şezândă la marginea patului.


- Cu mâna dinspre partea proximală a patului, se descoperă bolnavul prin
îndepărtarea păturii. Se prinde bolnavul de spate, iar cu cealaltă mână sub
regiunea poplitee.
- Bolnavul dacă poate se va prinde de gâtul asistentei.
- Se rotesc picioarele bolnavului într-un unghi de 90°, picioarele atârnând pe
marginea patului .

Mobilizarea bolnavului la marginea patului

134
- Se verifică dacă poziţia bolnavului este comodă.
- Dacă bolnavul devine palid sau cianotic, dacă are ameţeli, se reaşază imediat în
pat, cu aceleaşi mişcări, dar în ordine inversă.

5. Aşezarea în fotoliu (execută două cadre medii):


- Se îmbracă bolnavul cu halatul şi ciorapi.
- Se aşază bolnavul la marginea patului şi i se oferă papucii.
- Se aşază fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea patului.
- Asistenta I şi asistenta II se plasează de o parte şi de alta a bolnavului, introduc
mâinile în axila bolnavului şi, la comandă, ridică uşor bolnavul în picioare, îl
rotesc în direcţia fotoliului şi îl aşază cu precauţie.
- Se acoperă bolnavul cu pătura.
- Se repune bolnavul în pat cu aceleaşi mişcări, în ordine inversă.
6. Ridicarea bolnavului în poziţie ortostatică:
- Se aduce bolnavul în poziţia şezândă, pe marginea patului.
- Situată în faţa bolnavului, asistenta îl solicită să se sprijine de umerii ei şi,
susţinându-l cu mâinile sub axile, îl ridică în picioare .
- Se menţine bolnavul câteva minute, dacă se simte bine, iar dacă are ameţeli se
reaşază pe pat.

Mobilizarea bolnavului (ridicarea în picioare)

7. Efectuarea primilor paşi ai bolnavului.


- Asistenta I şi asistenta II se plasează de o parte şi de alta a bolnavului şi îl
sprijină în axilă, aducându-l în poziţie ortostatică .
- Bolnavul va face primii paşi în salon, condus şi susţinut de cele două asistente.
- Se va continua cu o scurtă plimbare în salon.
- Se readuce şi se repune bolnavul în pat.

135
Efectuarea primilor paşi

10. CAPTAREA MATERIILOR FECALE

Scop: observarea caracterelor fizice ale dejecţiilor fiziologice şi


patologice pentru descoperirea modificărilor lor patologice, în vederea stabilirii
diagnosticului.

A. Captarea materiilor fecale

Materialele necesare: paravan; ploscă (bazinet); o ploscă şi materiale


pentru mica toaletă; acoperitoare pentru ploscă; hârtie igienică; materiale pentru
spălarea mâinilor; muşama şi aleză (pentru protejat patul).

Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
- Pătura şi cearşaful care acoperă bolnavul se pliază sub formă de armonică la
picioarele bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavului cămaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrală, se ridică
bolnavul şi, în acelaşi timp, cu mâna dreaptă se introduce plosca sub bolnav
(ploscă care în prealabil a fost încălzită cu apă fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale
pe plosca special pregătită.
- Se îndepărtează plosca cu multă precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepărtează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.

136
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul
bolnavului.
- Se îndepărtează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează până la vizita medicală în camera specială a
grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă
timp de două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.

B. Captarea urinei

Materiale necesare: urinar, comprese uscate.


Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente
confecţionate din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătură
diferită: pentru bărbaţi în formă de tub, pentru femei mai scurtă şi lăţită .

Urinar: a – pentru femei; b – pentru bărbaţi

După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu


săpun şi se dezinfectează.

C. Captarea sputei

Materiale necesare: pahar conic sau cutie Petri sau scuipătoare specială,
spălate, sterilizate şi uscate, cu soluţie lizol 3% sau fenol 2,5% amestecată cu
sodă caustică.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2. Instruirea bolnavului:
- Se instruieşte bolnavul să nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să nu o scuipe în
batistă, şerveţele de hârtie, ci numai în vasul pe care-l primeşte în acest scop.
3. Captarea sputei:
- Se asigură cel puţin două scuipători de rulaj la un bolnav care expectorează .
- Se schimbă scuipătorile în fiecare dimineaţă.

137
Scuipătoare

4. Curăţarea şi sterilizarea scuipătorilor:


- După golire se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă cu ajutorul unor perii
speciale ţinute în soluţii dezinfectante.
- Se sterilizează zilnic, prin fierbere sau cu vapori supraîncălziţi sub presiune.

D. Captarea vărsăturilor

Materiale necesare: muşama; aleză; prosop; două tăviţe renale curate, uscate;
pahar cu soluţie aromată.

Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşază în poziţia şezândă, iar dacă starea lui
nu permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un
prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa
bolnavului se aşază un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepărtează.
- Se dă bolnavului tăviţa renală sau se ţine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu
mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clăteşte gura cu soluţie aromată folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon tăviţa renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în tăviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un
dulap special.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin
fierbere sau vapori supraîncălziţi sub presiune.

12.EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL

Transportul bolnavului în spital este o etapă importantă deoarece


efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea
bolii sau chiar decesul bolnavului.

138
Transportul primar – transportul bolnavului la spital de la locul de muncă,
de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece
bolnavul este transportat nepregătit şi fără un diagnostic cunoscut.
Transportul secundar – transportul bolnavului de la un spital la altul sau la
domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de diagnostic şi tratament, precum
şi mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub îngrijire, transportul
poate fi pregătit şi efectuat în funcţie de starea lui.
În spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia îi este contraindicată
deplasarea se transportă cu: brancardă , cărucior, fotoliu şi pat rulant sau cu
ascensorul.
Scop: deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite servicii de
investigaţii, diagnostic şi tratament.
Materiale necesare: targă; cărucior; pătură (pentru targă) sau saltea
subţire pentru cărucior; muşama, aleză;cearşaf; o pernă subţire; două pături
(pentru învelit bolnavul).

A. Transportul cu brancarda (targa)


Etape de execuţi:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc targa cu pătura, cearşaf, muşama şi pernă subţire.
2. Efectuarea tehnicii
- Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,

Ridicarea bolnavului efectuată de trei


persoane.

- Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I susţine bolnavul din regiunea
cefalică, sprijinindu-i capul, spatele şi conduce acţiunea de mobilizare şi
transport; P.II susţine regiunea lombo-sacrată şi membrele superioare; P.III
susţine membrele inferioare.
- P.I comandă manevra numărând 1, 2, 3; la comanda ,,3” bolnavul este ridicat şi
se face un pas înapoi.

139
- Brancardierii aduc targa în poziţie orizontală sub bolnav, pe care cele trei
persoane îl vor aşeza cu grijă.
- Se acoperă bolnavul cu cele două pături.
- Cei doi brancardieri pornesc la comandă de pe loc cu paşi schimbaţi, pentru a
micşora oscilaţiile tărgii.
Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul în timpul
transportului.
- Bolnavul este transportat cu faţa înainte, pentru a-i da sentimentul de siguranţă
în timpul deplasării.
- Transportul bolnavului cu brancarda pe scări

Transportul bolnavului cu brancarda: a – la urcarea scărilor; b – la coborârea


scărilor

B. Transportul cu căruciorul
Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie,
reanimare. Are 3-4 roţi pneumatice şi o pânză întinsă ca la brancardă, având
înălţimea mesei de operaţie.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor:
- Se pregăteşte căruciorul, cu lenjeria curată.
2. Efectuarea tehnicii
- Căruciorul se aşază în raport cu patul pentru a muta bolnavul de pe cărucior pe
pat şi invers.
- Pe cărucior, bolnavul se acoperă cu cearşaful şi laturile păturii.
- Capul operatului se întoarce într-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii.
- Bolnavul se transportă cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat în
permanenţă de brancardier.

140
Transportul bolnavului cu brancarda.

Pozitiile pacientului pe targa in functie de afectiune


o decubit dorsal
 pacienti cu traumatisme abdominele
 cu genunchi flectati
 accidentati constienti
 suspecti de fractura a coloanei vertebrale sau a bazinului
 leziuni ale membrelor superioare
 accidentati cu stare de soc sau hemoragie cu membrele
inferioare ridicate
o pozitie sezinda
 pacienti cu traumatisme craniene, constienti fara semne de
soc
 leziuni ale gitului capul va fi flectat astfel in cit regiunea
mentoniera sa atinga toracele
o pozitie semisezind
 accidentati toraco-pulmonari
 insuficienta cardiorespiratorie
 accidentatii cu leziuni abdominale cu genunchii flectati
o decubit lateral
 pacientii in stare de coma
o decubit ventral
 pacientii cu leziuni ale fetei sub frunte se pune un sul din
cearceafuri
 leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere
o decubit semiventral
 inconstienti
 tulburari de deglutitie
 hipersecretie salivara
 pentru a preveni acumularea sau aspirarea secretiilor
o pozitie trendelenburg cu inclinare maxima de 10-15 grade
 accidentatii in stare de soc

141
 colaps periferic
o pozitie trendelenburg inversata
 accidentatii cu fracturi ale bazei craniului
o BOLNAVII PSIHICI AGITATI SE CALMEAZA
MEDICAMENTOS LA INDICATIA MEDICULUI, SE
TRANSPORTA IMOBILIZATI
o IN LEZIUNI ALE COLOANEI VERTEBRALESE
TRANSPORTA PE O SUPRAFATA DURA – SE
RECOMANDA SA SE TRANSPORTE IN POZITIA IN CARE
AU FOST GASITI
o IN CAZURI EXCEPTIONALE CIND ESTE IMPOSIBIL SA
SE ASIGURE O TARGA TARE CHIAR IMPROVIZATA -
USA, SCINDURA – TRANSPORTUL SE POATE FACE CU O
PATURA CULCAT CU FATA IN JOS CU EXCEPTIA
CELOR SUSPECTI DE FRACTURA A COLOANEI
CERVICALE

C. Transportul cu fotoliul rulant


Bolnavii slăbiţi, convalescenţi sau cu afecţiuni ale membrelor inferioare
sunt transportaţi cu fotoliul rulant, la serviciile de diagnostic şi tratament.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor
- Se pregătesc fotoliul cu pătură, cearşaf, muşama şi aleză.
2. Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul.
- Se îmbracă bolnavul, peste pijama, cu halatul de molton, cu şosete şi papuci.
3. Efectuarea tehnicii
- Bolnavul este ajutat să se aşeze în fotoliul rulant, în cazul în care acesta nu se
poate ridica în picioare. Dacă bolnavul nu se poate ridica din pat, mutarea lui în
fotoliu se va face de două persoane
- Asistenta I aduce bolnavul în poziţia şezândă şi-l sprijină.
- Asistenta II îmbracă bolnavul cu halatul şi cu şosete.
- Asistenta I îl ajută să se întoarcă cu spatele la marginea patului şi sprijină
bolnavul.
- Asistenta II împinge fotoliul la marginea patului, în dreptul spatelui
bolnavului.
- Cele două persoane fixează roţile cu picioarele lor.
- Fiecare apucă bolnavul cu o mână sub axilă, iar cu cealaltă din regiunea
poplitee şi-l ridică, aşezându-l în fotoliu.
- P.I retrage fotoliul.
- P.II susţine membrele inferioare ale bolnavului, îi pune papucii şi-i aşază
picioarele pe suportul fotoliului. Membrele inferioare vor fi acoperite cu cearşaf
şi pătură.

142
- Fotoliul este împins din spatele bolnavului, în timpul transportului fiind aşezat
cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat de soră.

Transportul bolnavului cu căruciorul.

D. Transportul cu patul rulant


Dacă bolnavul este în stare gravă sau nu poate fi mobilizat, este
transportat cu patul rulant pentru: explorări funcţionale, examinări radiologice,
mutări dintr-un salon în altul, cură de aer pe terase.
Paturile sunt prevăzute cu roţi sau pot fi racordate la un dispozitiv cu roţi,
orice pat poate deveni astfel „rulant”.
Acest sistem de transport reduce la jumătate numărul transbordărilor,
bolnavul fiind astfel menajat.

E. Transportul cu ascensorul
Transportul bolnavilor cu targa, căruciorul, fotoliul sau patul rulant, între
diferite niveluri ale unui spital, se face cu liftul. Lifturile sunt spaţioase şi
prevăzute cu uşi largi.
Etape de execuţie:
1. Efectuarea tehnicii:
- Se împinge patul rulant în ascensor şi brancardierul sau asistenta intră după
bolnav.
- La ieşire, brancardierul iese din lift înaintea bolnavului şi trage patul.
- Transportul cu căruciorul sau fotoliul rulant – brancardierul intră primul în
ascensor şi trage după el mijlocul de transport, astfel ca bolnavul să fie
poziţionat cu privirea spre uşa liftului.
- La sosire, fotoliul sau căruciorul este împins afară din lift, asistenta rămânând
în spatele bolnavului.

Oservaţie!
 Este obligatorie transportarea cu căruciorul a următorilor bolnavi: în stare de
şoc; somnolenţi, în comă; astenici, adinamici, febrili, epuizaţi; cu insuficienţă

143
cardio-pulmonară gravă; suspecţi sau confirmaţi cu infarct miocardic, cu
tulburări nervoase şi de echilibru; cu afecţiuni ale membrelor inferioare; scoşi
din sala de operaţie după intervenţie; după naştere, femeile sunt scoase din
sala de naştere cu căruciorul.

Alimentatia pacientului

- trebuie sa respecte urmatoarele principii


o inlocuirea cheltuielilor energetice de baza ale organismului
o asigurarea aportului de vitamine si saruri minerale necesare
metabolismului normal
o favorizarea procesului de vindecare prin crutarea organelor bolnave
o alientatia rationala poate influienta tabloul clinic, caracterul
procesului infectios – devenind un factor terapeutic
o prevenirea unei evolutii nefavorabile in bolile latente
o consolidarea rezultatelor terapeutice obtinute prin alte tratamente

Alimentatia dietetica

- este o contributie la tratarea pacientului


- regimurile dietetice sunt foarte variate
- regimurile dietetice pot fi
o hipocalorice
o hipercalorice
- regimurile dietetice urmaresc
o punerea in repaus si crutare unor organe, aparate si sisteme
 regim de crutare a
 intestinului gros – dizenterie
 mucoasei bucale stomatita
 stomacului – gastrita, ulcer gastric
 ficatului – hepatita, cirozarinichiului – nefrita,
glomerulonefrita, insuficienta renala cronica
 la alcatuirea regimurilor de crutare se va tine seama de
 compozitia chimica a almentelor
 modul de preparare
 starea lor de agregare
o echilibrul unor functii deficitare sau exagerate ale organismului
 in colita de fermentatie – regim bogat in proteine
 in colita de putrefactie – regim bogat in hidrocarbonati
 in ciroza hepatica – restrictie de lichide
 in insuficienta cardiaca – restrictie de lichide
o compensarea unor tulburari rezultate din disfunctia glandelor
endocrine
144
 se va stabili toleranta la glucide in diabetul zaharat
o satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului
 in boli infectioase – regim bogat in vitamine
 afectiuni osoase - regim bogat in calciu
 in tratamentul cu hormoni corticosuprarenali – regim bogat
in proteine
o indepartarea unor produse patologice de pe peretii intestinali
 produse patologice ca - mucus, puroi, se por indeparta cu
ajutorul regimului de mere rase sau morcovi
o numarul regimurilor dietetice este variat in functie de diversitatea
imbolnavirilor, de stadiul si de gravitatea acestora
 regim hidric
 indicatii
o in primele zile postoperator
o diarei acute
o gastrite acute
 alimente permise
o supe limpezi de legume
o ceaiuri indulcite cu zaharina sau neindulcite
o zeama de orez
o supe diluate si degresate din carne
o apa fiarta si racita
 hidro-zaharat
 indicatii
o perioade de debut a hepatitei epidemice
o insuficienta renala acuta
o colecistita acuta
o in perioada febrila a bolilor infectioase
 alimente permise
o sucuri de fructe indulcite
o ceaiuri indulcite
o zeama de compot
o zeama de orez
o se administreaza cantitati mici si dese
 semilichid
 indicatii
o colecistita subacuta
o perioada icterica a hepatitei epidemice
o ciroza hepatica
o varice esofagiene
o dupa primele zile ale infarctului miocardic acut
 alimente permise
o supe de fainoase
145
o supe de legume
o pireuri de legume
o fructe coapte
o fainoase
o sufleuri de brinza de vaci
o mese mici cantitativ si mai frecvente
 lactat
 indicatii
o in primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii
ulceroase
o in primele zile dupa hemoragia digestiva
superioara
 alimente permise
o 1000-2000 ml lapte, eventual imbogatit cu
fresca sau smintina
 lacto-fainos - vegetarian
 indicatii
o dupa puseul acut al ulcerului in remisiune
o dupa operatii pe stomac
 alimente permise
o brinza de vaci
o oua moi
o cas
o lapte
o pireuri de legume
o smintina
o frisca
o fainoase
 hepatic
 indicatii
o hepatita cronica agresiva
o ciroza hepatica decompensata
o neoplasm hepatic
 alimente permise
o brinza de vaci
o cas
o urda
o iaurt
o carne slaba fiarta
o piine alba prajita
o legume
o fainoase
o fructe coapte
146
o biscuiti
o supe de fainoase
o unt 10g/zi
o ulei 20-30g/zi
 renal
 indicatii
o glomerulonefrita acuta difuza
o insuficienta renala
 alimente permise
o salata de cruditati cu untdelemn
o fructe crude coapte
o compor
o supe de legume si fainoase
o prajituri cu mere
o cas
o brinza de vaci
o urda
o galbenusi de ou
o frisca
o piine fara sare
 cardio-vascular
 indicatii
o cardiopatii decompensate
o HTA
o infarct miocardic acut a 2-a saptamina de boala
 alimente permise
o lapte
o iaurt
o brinzeturi
o carne slaba fiarta
o salata de sfecla
o fructe crude sau coapte
o aluat de tarta
o dulceata
o unt 10g/zi
o ulei 30 g/zi
 diabetic
 indicatii
o diabet zaharat
 alimente permise
o in functie de toleranta la glucide va cuprinde
alimente cintarite in mod obligatoriu si alimente
necintarite
147
o alimente cintarite
 piine
 lapte
 cartofi
 fainoase
 legume uscate
 fructe
o alimente necintarite
 peste
 carne
 mezeluri
 oua
 supe de carne
 sosuri fara faina
 ulei
 hipocaloric
 indicatii
o obezitate
o HTA
 alimente permise
o 240 cal – 300 g brinza de vaci
o 400 cal – lapte, brinza de vaci, carne alba,
mezeluri, legume, mere
o 600 cal din aceleasi alimente

Notiuni de gastrotehnie

- studiaza transformarile suferite de alimente in cursul pregatirii lor culinare


- inaintea prepararii se cerceteaza starea de salubritate a alimentelor
- Carnea
o Proaspata
 Culoare rosie
 Lucioasa
 Usor umeda
o Alterata
 Culoare cenusie
 Verzuie
 Umeda
 Lipicoasa
- Mezelurile
o Proaspete
 Suprafata curata
 Nelipicioasa

148
 Masa compacta
 Legata
 Miros placut
o Vechi
 Pete de mucegai
 Miros neplacut
 Sfarimicioase
- Pestele
o Proaspat
 Culoare normala
 Strat umed
 Bronhii rosii
o Alterat
 Cenusiu
 Verde
 Negru
 Bronhii negre, violacee
 Tegumente moi, rupte
- Laptele
o Proaspat
 Omogen
 Consistenta fluida
 Miros placut
 Gust dulceag
o Praf
 Proaspat
 Pulbere fina
 Omogena
 Uniforma
 Miros placut
 Vechi
 Aglomerari de bulgari
 Miros nepacut
- Oul
o Proaspat
 Dupa spargere albusul transparent
 Reflexe albastrui
 Consistenta filanta
 Galbenusi auriu, uniform
 Isi mentine forma
o Alterat
 Galbenusul nu-si mentine forma
 Albusul apos cu miros neplacut, respingator
149
- Faina
o Proaspata
 Pulbere alba-galbuie
 Gust putin dulceag
o Alterata
 Amara
 Acra
 Miros de mucegai
- Conservele
o Bune
 Capac nebombat
 Fara pete de rugina
 Produsul cu propietati organoleptice caracteristice
continutului
o Alterate
 Capac bombat
 Pete de rugina
 Deschise
 Degaja miros urit

Prelucrare preliminara

- transarea carnii
- spalarea, eviscerarea pasarii
- curatirea solzilor, eviscerarea pestelui
- ouale spalate, sparte in vase curate
- legumele – sortate, spalate, curatate, taiate
- prelucrarea preliminara se va face cu putin timp inainte
- se eviata spalarea indelungata si mentinerea in apa
- se indeparteaza parti minime exterioare ale unor legume

Tehnici de gastrotehnie

- fierberea
o suprafata alimentelor se comporta ca un dializor –trec substantele
minerale in apa daca aceasta este rece
o daca se introduc in apa fierbinte la suprafata se creeazaun strat
protector
- inabusirea
o sau fierberea in vapori supraincalziti
o scurteaza timpul de preparare
o minimalizeaza pierderile de vitamine si minerale
- prajirea

150
o se formeaza compusi prin degradarea grasimilor foarte daunatori
organismului
o alimentele formeaza o crusta ce nu permite trecerea substantelor
sapide la exterior - contraindicata
- frigerea
o se formeaza o crusta ce mentine substantele sapide
o se realizeaza prin expunere directa la radiatii calorice sau prin
asezarea alimentelor pe placa incinsa
- coacerea
o alimentele se introduc in atmosfera de aer cald
o se formeaza o crusta de glucide caramelizate sau proteine
cuagulante
o alimentele se coc
- conservare
o congelare
o afumare
o murare
o sarare
o uscare

Alimentatia pacientului

- servirea meselor
o modul in care pacientului i se ofera alimenteare aceeasi actiune
importanta ca si regimul propiu – zis
o in legatura cu servirea mesei, asistenta va tine seama de
- orarul si repartizarea meselor
o intervalul dintre mese trebuie stabilit in asa fel incit perioada de
repaus din cursul noptii sa nu fie mai mare de 10-11 ore, iar in
unele cazuri si mai mic – ulcer gastric
o pacientii in stare grava, febrili vor fi alimentati in momentele de
acalmie, indiferent de programul sectiei
o pacientii cu boala ulceroasa sau hipersecretie gastrica vor fi
alimentati la intervale scurte, in functie de stadiul de evolutie
 la acestia alimentele trebuie servite uneori din ora in ora in
cursul zilei, adaugind una doua mese si in cursul noptii
o pacientii febrili, adinamici, in stare grava nu pot ingera cantitatea
obisnuita de alimente , de aceea vor fi alimentati dupa un program
special cu mese mici, dese, repartizate atit ziua cit si noaptea
o pacientii cardiaci si cei cu sistem nervos labil suporta greu o
flaminzire mai mare de 6 ore
o alimentele rezervate acestor pacienti vor fi pastrate in conditii
corespunzatoare la oficiul de alimente

151
o mesele principale nu vor fi servite niciodata inaintea aplicarii
tratamentului
o dupa prinz vor fi rezervate ore de odihna
- pregatirea servirii meselor
o hranirea pacientului nu trebuie sa fie tulburata de activitatea sectiei
– tratamente, recoltari, vizita medicala
o inaintea servirii meselor nu se aplica tratamente dureroase
o se vor inlatura din salon factorii dezagreabili
o pacientii cu aspect neplacut vor fi izolati de restul bolnavilor cu
paravane
o saloanele vor fi aerisite, curate cu ambianta placuta
o asistenta imbraca halat alb peste uniforma, isi prinde parul, isi spala
bine miinile
- distribuirea alimentelor
o servirea estetica si curata a meselor contribuie la imbunatatirea
poftei de mincare a pacientilor
o asigura declansarea secretiei sucurilor digestive si pe cale psihica
o operativitatea impiedica denaturarea si racirea alimentelor
o distribuirea alimentelor se face pe baza tabelelor de alimentatie
o in unele cazuri asistenta intocmeste fise individuale de regim
o alimentele se portioneaza pe regimuri si apoi sunt distribuite in
salon pe un carucior special, iar la bolnavi pe tavi acoperite
o felurile de alimente se servesc pe rind, pe masura ce bolnavul
consuma felul anterior
o alimentele nu se ating cu mina
o gustul unor alimente se poate corecta daca nu contravine dietei
- ordinea de servire a mesei
o se va distribui intii regimul comun, apoi tegimurile tip si al urma se
va dispune aducerea regimurilor individuale
o vor lua masa intii pacientii ce se pot alimenta singuri, apoi asistenta
se va ocupa de cei ce trebuie alimentati de ea
o alimentarea artificiala se va face in afara programului obisnuit
- moduri de alimentare a bolnaviilor
o in functie de starea bolnavului alimentarea se face
 activ – pacientul maninca singur in sala de mese sau in salon
 pasiv – pacientului i se introduc alimente in gura
 artificial – alimentele sunt introduse in organism in conditii
nefiziologice

Alimentarea activa

- in functie de starea generala pacientul maninca singur, fara ajutor,


alimentele oferite

152
- starea generala a pacientului permite ca acesta sa serveasca masa singur si
fara ajutor
- se face in
o sala de mese
o salon
 la masa
 la pat
- pregatiri
o materiale
 tava
 tacimuri
 farfurii
 servetele
 cana pentru supa
 pahar de apa
 fete de masa
 cosulet de piine
- conditii de mediu
o sala de mese
 curatenie desavirsita
 aerisire
 se aranjeaza estetic pe mese mici, tacimurile, farfuriile, etc
numarul regimului
 se creaza o atmosfera cit mai placuta
 se anunta bolnavii sa vina la masa
 se invita sa se spele pe miini
o servirea mesei
 servesc felurile de mincare pe rind
 se ridica imediat vesela folosita
 nu se ating alientele cu mina
 se observa daca pacientul a consumat alimentele in itregime,
in caz contrar se solicita motivul si se iau masuri de inlocuire
 se transporta vesela la oficiu
 se aeriseste si se curata mesele
o conditii de mediu in salon la masa
 se indeparteaza tot ce ar putea influienta negativ apetitul
pacientului
 se separa cu paravan pacientii cu aspect dezagreabil
 se pregateste masa bolnavului
 se invita pacientul sa se spele pe miini
 este ajutat sa se aseze la masa
 asistenta imbraca halatul de protectie si isi stringe parul
 se spala pe miini

153
- alimentarea activa in pat la salon
o se pregateste salonul
o se aseaza pacientul in pozitie confortabila
o se protejeaza lenjeria de pat cu musama
o se aseaza peste musama un lighean
o i se ofera pacientului sapunul si i se toarna apa sa se spale
o i se ofera prosopul sa-si stearga miinile
o se indeparteaza materialele folosite
o se adapteaza masa speciala la pat
o se aseaza in jurul gitului un servetel
o asistenta imbraca halatul de protectie
o sa spala pe miini si serveste masa
- alimentarea activa la pat in decubit lateral sting
o se aseaza pacientul in decubit lateral sting cu capul sprijinit pe
perna
o se spala pe miini
o se protejeaza lanjeria de pat cu aleza, iar cea a bolnavului cu un
prosop curat
o se aseaza tava la marginea patului
o se servesc alimentele pe rind
o se taie cele solide
o lichidele se servesc in cani specile cu cioc sau cu ajutorul unor
tuburi (pai)
o se ridica vesela utilizata
o se indeparteaza materialele folosite
o se spala pacientul pe miini

Alimentarea pasiva

- cind starea generala a bolnavilor nu le permite sa se alimenteze singuri,


trebuie sa fie ajutati
- starea genarala a pacientului nu permite ca acesta sa serveasca masa
singur necesitind ajutor ca de exemplu
 pacienti adinamici
 pacienti imobilizati
 pacienti cu deficit motor la membrele superioare
 pacienti cu usoare tulburari de deglutitie
- scop
o vor fi hraniti bolnavii imobilizati, paralizati, epuizati adinamici, in
stare grava sau cei cu usoare tulburari de deglutitie
- pregatiri
o materiale
 tava
154
 fafurii
 cana cu cioc
 pahar de apa
 servet
 tacimuri
 cana pentru supa
o asistenta
 imbraca halatul de protectie
 stringe parul
 se spala pe miini
o pacient
 se aseaza in pozitie semisezinda
 se protejeaza lenjeria
 se adapteaza masuta la pat
 se aseaza mincarea in asa fel incit sa vada ce i se introduce in
gura
- servirea mesei
o asistenta se aseaza in dreapta pacientului si ii ridica usor capul cu
perna
o verifica temperatura alimentelor
o ii serveste supa cu lingura sau cu cana cu cioc, taie alimentele
solide
o supravegheaza debitul lichidului pentru a evita incarcarea peste
puterile de deglutitie a pacientului
o este sters la gura
o se aranjeaza patul
o se indeparteaza eventualele resturi alimentare care ajunse sub
bolana pot contribui la formarea escarelor
o schimba lenjeria daca s-a murdarit
o acopera pacientul
o aeriseste salonul
o stringe vesela si o duce la oficiu
!!!!!!!IMPORTANT
- se incurajeaza pacientul in timpul mesei, asigurindu-l de contributia
alimentelor in procesul vindecarii
- se ofera pacientului cantitati nu prea mari – deoarece neputind sa le
inghita ar putea sa le aspire
- se evita servirea alimentelor prea fierbinti sau prea reci
- se evita atingerea alimentelor care au fost in gura pacientului
- este interzis a se sufla pentru racirea alimentelor prea fierbinti
- dupa 2-3 lingurite efectuam pauze in alimentare
- se intrerupe alimentatia la aparitia tulburarilor functionale ale respiratiei –
tuse, dispnee

155
- evitam efortul pacientului pentru masticatie si inghitire
- stimulam apetitul pacientului si nu il obosim prin conversatii inutile

Principii de alimentare a pacientilor inapetenti

- scop
o observarea apetitului urmareste descoperirea si combaterea
inapetentei sau anorexiei bolnavului
o apetitul poate fi un indiciu in stabilirea diagnosticului unor afectiuni
 cei cu cancer gastric refuza carnea da vaca
 in hepatita epidemica faza preicterica refuza grasimile
 polifagia poate indica un diabet zaharat
 apetitul preferential in cazul unor carente ale organismului -
gravide
o pentru comvaterea anorexiei si a inapetentei se va avea in vedere
urmatoarele
 se verifica daca inapetenta este totala sau repulsia se
manifesta numai fata de alimentele din regim in comparatie
cu cele preferate
 se inlocuiesc in functie de preferintele bolnavului in cadrul
limitelor permise de prescriptia medicala
 servirea mesei se va face intr-un cadru cit mai estetic
 se servesc alimentele in portii mici
 mesele vor fi servite la intervale mici
 pentru eliminarea senzatiei de greata lighidele se servesc reci,
acidifiate cu lamiie, intr-o variatie cit mai mare
 nu se administreaza alimente hiperzaharate – provoaca
senzatia de plenitudine si favorizeaza diareea
 laptele in cantitate mai mare de 1 litr provoaca diaree, greata
 albuminele dozate – brinza – provoaca meteorism si
accentueaza inapetenta
 la bolnavii complet inapetenti senzatia de sete va fi exploata
si li se vor da elemente nutritive sub forma lichida – lapte,
sucurile de fructe vor fi imbogatie cu praf de lapte, cacao,
galbenus, preparate de zahar, zeama de lamiie sau portocale
 bulionul de legume va fi imbogatit cu unt, brinza, faina,
galbenus de ou, cacao
 in aceste amestecuri se vor itroduce si preparate de vitamine,
daca ele nu disperseaza usor si nu modifica gustul sau
mirosul alimentelor
 se asigura necesitatiile calorice 2500-3000 cal/24h prin
administrare de preparate lichide hipercalorice

156
 la revenirea apetitului se administreaza alimentatie solida
repartizata in 4-5 mese
 asistenta trebuie sa noteze exact cantitatea de alimente
consumata si sa calculeze valoarea calorica pentru a se putea
orienta in ceea ce priveste acoperirea necesitatilor zilnice
 va urmari ca bolnavul sa consume numai alimente conform
prescriptiilor medicale

Alimentatia artificiala

- definitie
o introducerea alimentelor in organismul paientului prin mijloace
artificiale
o se realizeaza prin
 sonda gastrica sau intestinala
 gastrostoma
 pe cale parenterala
 clisma
- scop
o hranirea pacientilor inconstienti
o cu tulburari de glutitie
o cu intoleranta digestiva
o hemorafie digestiva
o operati pe tubul digestiv si glende anexe
o cu stricturi esofagiene sau ale cardiei
o in stare grava
o negativism alimentar

Alimentarea prin sonda gastrica

- SCOP – este introducerea prin sonda de lichide pacientilor care nu se pot


hrani oral
- Indicatii
 Pacienti inconstienti
 Pacienti cu leziuni sau interventii chirurgicale in urmatoarele regiuni –
nas, faringe, amigdale, palat dur si moale, esofag
 Pacienti cu paralizia deglutitiei
 Pacienti cu tumori in zonele enuntate mai sus
- Contraindicatii
 Afectiuni gastrointestinale de genul – diaree, varsaturi, tenesme,
meteorism
 Faringita, rinita, deshidratare masiva, edeme
- pregatire
157
o materiale
 de protectie
 aleza
 prosoape
 sterile
 sonda Einhorn sau Faucher
 seringi de 5-10 ml
 pensa hemostatica
 nesterile
 pilnie
 tavita renala
 bulion alimentar
 sa nu prezinte grunji
 sa fie la temperatura corpului
 sa aiba valoare calorica
 pacient
 psihic
o se informeaza pacientul
o se explica necesitatea tehnicii
o este rugat sa respecte indicatiile date in timpul
sondajului
 fizic
o se aseaza pe un scaun cu spatar, cu spatele cit
mai drept
o se protejeaza cu un sort din material plastic
o se indeparteaza proteza dentara si se aseaza in
paharul cu apa
o se aseaza tavita renala sub barbia pacientului
pentru a capta saliva ce se scurge din cavitatea
bucala
o este solicitat sa mentina in aceata pozitie
o pacientul nu va minca in dimineata efectuarii
sondajului
- introducerea sondei
o asistenta se spala pe miini
o isi pune sortul
o isi pune manusile sterile
o pozitionam pacientul constient semisezind , iar pacientul
inconstient in decubit lateral
o umezeste sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe si esofag
o se aseaza in dreapta bolnavului si ii fixeaza capul cu mina stinga ,
tinindu-l intre mina si torace

158
o prinde cu mina dreata extremitatea rotunjita a sondei ca pe un
creion
o cere pacientului sa deschida gura larg
o sa respire adinc si introduce capatul sondei pina la peretele
posterior al faringelui , cit mai aproape de radacina limbii, invitind
bolnavul sa inghita
o prin deglutitie sonda patrunde in esofag si este impinsa atent spre
stomac ( la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentara)
o se verifica prezenta sondei in stomac prin aspirare cu seringa
- alimentatia propiu-zisa
o in caz de staza gastrica se aspira continutul si se efecteaza spalatura
gastrica
o se ataseaza pilnia la capatul sondei si se toarna lichidul alimentar
200-400 ml pina la 500 ml , incalzit la temperatura corpului
o se introduc 200-300 ml apa si o cantitate mica de aer pentru a goli
sonda
o se inchide sonda prin pensare pentru a evita scurgerea alimentelor
in faringe de unde ar putea fi aspirate determinind pneumonia de
aspiratie – complicatie grava
o se extrage sonda
o sonda se extrage printr-o miscare hotarita , cu prudenta , dupa
comprimarea ei cu o pensa pentru a impiedica scurgerea
continutului in faringe
o cind capatul liber al sondei ajunge in gura pacientului se prinde cu
mina stinga si se indeparteaza
o se goleste continutul sondei in vasul colector
o se aseaza sonda in tavita renala
- ingrijiri ulterioare
- i se ofera un pahar cu apa aromata sa clateasca gura
- se streg mucozitatiile
- se indeparteaza tavita renala si sortul
- i se ofera proteza
- se aseaza comod in pat
!!!!!IMPORTANT
- LA PACIENTII INCONSTIENTI CU TULBURARI DE
DEGLUTITIE SAU CARE TREBUIE ALIMENTATI MAI MULT
TIMP PE ACEASTA CALE SONDA SE INTRODUCE
ENDONAZAL
- SONDELE DE POLIETILEN SE MENTIN MAI MULT DE 4-6
ZILE , CELE DE CAUCIUC MAXIM 2-3 ZILE FIIND
TRAUMATIZANTE – PRODUC ESCARE ALE MUCOASELOR

159
- RATIA ZILNICA SE ADMUNISTREAZA I 4-6 DOZE FOARTE
INCET, DE PREFERINTA CU APARATUL DE PERFUZAT
UTILIZIND VASE IZOTERME

Alimentatia prin gastrostoma

- deschiderea si fixarea operatorie a stomacului la piele in scopul


alimentarii printr-o sonda in cazul in care in care care calea
esofagiana este intrerupta
- in cazul stricturilor esofagiene dupa arsuri sau intoxicatii cu
substante caustice , cind alimentatia artificiala ia un caracter de
durata si nu se poate utiliza sonda gastrica , alimentele vor fi
introduse in organism prin gastrostoma
- in stoma este fixata o sonda de cauciuc prin intermediul careia
alimentele sunt introduse cu ajutorul unei seringi sau prin pilnie
- respectindu-se aceleasi princii, se introduc si aceleasi amestecuri
alimentare ca in cazul alimentatie prin sonda gastrica
- alimentele vor fi intrduse in doze fractionale la intervale obisnuite
dupa orarul de alimentatie al pacientilor incalzite la temperatura
corpului
- cantitatea introdusa odata nu va depasi 500 ml
- dupa introducerea alimentelor pe sonda se inchide pentru a
impiedica refluarea acestora
- tegumentele din jurul stomei se pot irita sub actiunea sucului gastric
care se prelinge adesea pe linga sonda, provocind uneori leziuni
apreciabile
- de aceea regiunea din jurul fistulei se va pastra uscata, acoperita cu
un ungvent protector si antimicrobian, pansata steril cu pansament
absorbant

Alimentatia prin clisma

- se poate asigura hidratarea si alimentarea pe o perioada scurta de


timp
- deoarece in rect nu sunt fermenti pentru digestie, iar mucoasa
absoarbe numai solutii izotonice , substantele proteice sunt
eliminate sau supue unui proces de putrefactie
- alimentarea se face prin clisma picatura cu picatura cu solutie
Ringer, glucoza 47% cu rol hidratant
- materiale necesare
o de protectie
 paravan
 musama

160
 aleza
 inve;itoare
o sterile
 canula rectala
 casoleta cu comprese
 para de cauciuc pentru copii
o nesterile
 stativ pentru irigator
 irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5 -2 m lungime si 10
mm diametru
 tavita renala
 bazinet
o medicamente
 substanta lubrefianta - vaselina
- pacient
o psihic
 se anunta si se explica tehnica
 se respecta pudoarea
o fizic
 se izoleaza patul cu paravan
 se protejeaza cu musama si aleza
 se aseaza pacientul in functie de starea generala in
pozitie
 decubit dorsal cu membrele inferioare usor
flectate
 decubit lateral sting cu membrul inferior sting
intins si dreptul flectat
 genupectoriala
 se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste
pacientul
- executie
o se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
o se verifica temperatura solutiei ce urmeaza a fi introdusa
o se umple irigatorul
o se evacueaza aerul si prima coloana de apa
o se lubrefiaza canula cu o compresa de tifon
o se fixeaza irigatorul pe stativ
o asistenta se spala pe miini si se dezinfecteaza
o indeparteaza fesele bolnavului cu mina stinga
o introduce canula prin anus in rect
o dupa ce virful canulei a trecut prin sfincter se ridica
extremitatea externa si se indreapta virful in axa ampulei
rectale

161
o se introduce canula 10-12 cm
o se deschide robinetul si se regleaza viteza de scurgere – ritm
20-30 picaturi/min
- clisma picatura cu picatura
o se pot introduce in organism 1-2 l solutie in 24 h
o pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor
folosi rezevoare termostat sau se inveleste irigatorul intr-un
material moale, vata, perna elecrtica
- ingrijiri ulterioare
o se efectueaza toaleta regiunii anale pe un bazinet curat
o se indeparteaza materialele de protectie
o se aseaza pacientul comod
o se inveleste
o se aeriseste salonul

HOMEOSTAZIA
FLUIDE ŞI ELECTROLIŢI

I. APA este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi


anorganice necesare bunei funcţionări a organismului.
Se află în organism în două stări:
- liberă - circulantă
- fixă - structurală (intră în constituţia moleculelor)
Apaliberă reprezintă 70 % din greutatea organismului şi se repartizează
astfel: - 50% în interiorul celulelor (lichid intracelular)
- 15% în spaţiile lacunare (lichid interstiţial)
- 5% circulă în vase (lichid plasmatic)
Lichidul interstiţial şi plasmatic sunt numite lichide extracelulare.
Apa menţine în soluţie o serie de săruri minerale.
Mediul intern al organismului este o soluţie apoasă de săruri minerale,
formând partea fundamentală a plasmei sanguine, a limfei şi a lichidului
interstiţial.
Sărurile minerale menţin presiunea osmotică a lichidelor din organism.
Nevoia de apă a adultului este de 2000 - 2500 ml/zi. La copil nevoia de
apă este mai mare, în raport cu greutatea corporală, astfel sunt necesare: - 180
ml apă / kg corp în primele 6 luni
- 150 ml apă / kg corp între 6 - 9 luni
- 120 ml apă / kg corp între 9 - 12 luni
- 100 ml apă / kg corp peste 12 luni
Necesarul de apă se acoperă prin aportul ali8mentar fie sub formă de
lichide, fie sub formă de apă conţinută în alimentele solide.
Eliminarea apei din organism se face pe mai multe căi, astfel:
- 1000 - 1500 ml se elimină prin urină

162
- 500 - 1000 ml - prin transpiraţie
- 350 - 500 ml - sub formă de vapori din plămâni
- 100 - 200 ml - prin intestin (scaun)
Normal, este un echilibru între lichidele introduse în organism şi
pierderile fiziologice. În situaţiile patologice se produce dezechilibrul ce duce la
deshidratare sau hiperhidratare. Există mai multe tipuri de sindroame de
deshidratare:
1) deshidratarea izotonă - când aportul insuficient sau pierderile
interesează în acelaşi procent apa şi electroliţii (vărsături, diaree, aspiraţie
gastrică sau intestinală, fistulă gastrică, paracentezele repetate, hemoragii
masive). Se pot pierde 2 - 3 l sau chiar 5 - 10 l /24 ore.
2) deshidratarea hipertonă - apa se elimină în proporţie mai mare (prin
polipnee, între 1 - 1,5 l/zi, transpiraţie excesivă 2 - 3 - 5 l/zi).
3) deshidratarea hipotonă - se elimină sărurile în proprţie mai mare ( în
poliuriile patologice sau cele provocate prin diuretice).
HOMEOSTAZIA : totalitatea constantelor biochimice sau biofizice ale
mediului intern, sistemul de coordonare şi control al homeostaziei fiind neuro-
endocrino-vegetativ.
II. Stabilirea necesităţilor hidrice şi minerale
Se face prin: -stabilirea felului deshidratării
- simptomatologia deshidratării
- investigaţii de laborator.
Diferenţa dintre cifra normală a unui ion din plasmă şi cifra constatată la
bolnav reflectă deficitul lui la un litru de apă extracelulară. Aceasta se
înmulţeşte cu cantitatea totală de apă extracelulară, care la un individ de 70 kg
este de 14 l. Cifra obţinută reprezintă deficitul global al ionului respectiv. Dacă
nu se poate stabili cu certitudine felul deshidratării, se administrează în părţi
egale glucoză şi soluţii izotonice de săruri minerale.
Cantitatea lichidelor necesare organismului se stabileşte prin însumarea
raţieideîntreţinere şi a raţieidecorectare a dezechilibrelor anterioare:
- raţia de întreţinere = pierderile de lichide / 24 ore
- raţia de corectare = se face pe baza analizelor de laborator ( de către
medic).
Nevoia de apă a copilului deshidratat se determină după suprafaţa
corporală, prin tabele speciale, iar la sugar după greutatea corporală: 100 -180
ml /kg corp (valori obţinute din totalizarea pierderilor normale ale copilului): -
25 - 30 ml perspiraţie
- 50 -100 ml transpiraţie
- 10 - 20 ml prin scaun
- 35 - 40 ml urină/ kg corp/24 ore, precum şi a pierderilor în plus
(diaree, vărsături, febră).
III. Urmărirea bilanţului lichidian

163
Pentru a urmări bilanţul lichidian este necesar să se noteze atât intrările
cât şi ieşirile (diureza măsurată exact + alte pierderi).
Intrările - sunt constituite din apa din alimente şi băuturi (apă, supe, ceai,
etc), pe de o parte şi prin apa provenită din metabolismul celular, pe de altă
parte. Mai sunt, uneori, şi alte intrări prin: perfuzie, transfuzie, etc.
Ieşirile - sunt constituite prin urină, scaun şi pierderi insensibile (cale
pulmonară şi cutanată), sau pot fi pierderi anormale, patologice: pierderi în caz
de febră, vărsături, diaree, fistule, aspiraţii, drenaje, etc, care vor fi de asemenea
măsurate şi evaluate cât mai exact şi notate în bilanţul lichidian.
! De reţinut: - pentru fiecare grad peste 37 grade C, se va calcula o
pierdere suplimentară de 500 ml
- se va nota, de asemenea, de câte ori a fost schimbat un
pansament şi gradul de îmbibare. Se estimează că, printr-un pansament abundent
îmbibat, se pot pierde circa 500 - 700 ml de apă.
- un bilanţ echilibrat între intrări şi ieşiri menţine o hidratare
constantă.

BILANŢ INTRĂRI - IEŞIRI

INTRĂRI IEŞIRI
băuturi = 1000 urina  1000 - 1500
alimente = 1000 scaun  100
metabolism  300 pierderi insensibile  800
Perfuzii pierderi anormale:
- febră
- vomă
- diaree
- fistule

BILANŢ LICHIDIAN

Bilanţul vizează menţinerea unui echilibru între pierderile de apă şi


cantităţile care vor trebui administrate.

INTRĂRI 8h- 16h- 0h-8h TOTAL IEŞIRI 8h- 16h- 0h-8h TOTAL
16h 24h 24 h 16h 24h 24h

digestiv
(băuturialiment 600 600 100 1300 urină 500 300 500 1300
e

metabo-lism
celular ---- ---- ---- 300 scaun ---- ---- ---- 100
alte * 300 300 ---- 600 alte* ---- ---- ---- ----

TOTAL INTRĂRI = 2200 TOTAL IEŞIRI = 2200


*
= inclusiv soluţiile folosite pentru administrarea medicamentelor.
NOTĂ: modificările în limite fiziologice nu au semnificaţie. Paralel cu bilanţul
lichidian, este necesar să se facă şi graficul evoluţiei greutăţii corporale.
164
CALCULUL RITMULUI (RATA DE FLUX) DE ADMINISTRARE A
SOLUŢIILOR PERFUZABILE

Dacă este prescrisă o anumită cantitate de soluţie de către medic, şi


cunoscând timpul (numărul de ore) în care aceasta trebuie perfuzată pacientului,
asistenta medicală trebuie să poată calcula ritmul administrării soluţiei, încât el
să fie constant pentru toată durata indicată. Se vor folosi următoarele trei
formule:

FORMULA 1 : total soluţie/ total ore = mililitru/ore

FORMULA 2 : mililitru/oră x factor picurător = picături/oră

FORMULA 3 : total soluţie x factor picurător / număr de ore x 60 minute =


picături / minut

unde : factor picurător = picături / mililitru, după care urmează


- picurător copii = micro = 60 picături / mililitru
- picurător adult = macro = 15 picături / mililitru
- picurător sânge = 10 picături / mililitru

exemplu: un pacient adult are prescris 100 ml soluţie de administrat în 6 ore.


Asistenta îşi va calcula ritmul de picături / minut, conform formulei 3 :
picături / minut = 1000 x 15 / 6 x 60 = 41,67 (42).

Măsurarea greutăţii corporale.

Scop : - apreciază starea de nutriţie a pacientului


- stabileşte necesităţile valorice
- stabileşte doza terapeutică de medicamente
- urmăreşte evoluţia unor afecţiuni (edeme, ciroză hepatică,
insuficienţă cardiacă, etc).
Indicaţii: - la toţi pacienţii internaţi, cu excepţia celor la care mobilizarea
activă e contraindicată.
Contraindicaţii: - pacienţi cu - infarct miocardic
- tromboflebite
- hemoragii
- traumatisme
- stări de şoc
Pregătiri: * materiale - cântar antropometric
* pacient - se anunţă să nu mănânce
- îşi goleşte vezica urinară

165
 Execuţie :
- se verifică funcţionalitatea balanţei
- la nevoie se echilibrează
- se imobilizează acul indicator
- se aşează greutăţile aproximativ la greutatea pacientului
- se solicită pacientul să se aşeze pe cântar
- se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile
- se citesc valorile obţinute pe scara cursorului
- se imobilizează braţul balanţei, se coboară pacientul
- se conduce în salon
- se notează G în foaia de observaţie

De ştiut ; - cântărirea pacientului se face în aceleaşi condiţii (acelaşi cântar,


aceeaşi vestimentaţie cântărită anterior)
- pacientul adinamic va fi aşezat pe scaunul cântarului, apoi
cântărit. Pacienţii imobilizaţi pot fi cântăriţi cu pat balanţă (se scade greutatea
patului).
Cântărirea sugarului şi copilului mic dă indicii despre starea de nutriţie şi
creştere; se stabileşte cantitatea de lapte supt (proba suptului) prin cântărire
înainte şi după alimentaţie.

Tulburări ale fluidelor.

A. VOLUMUL DEFICITAR DE FLUID


- HIPOVOLEMIE -
- DESHIDRATARE - se datoreşte pierderilor excesive (vărsături, aspiraţie,
diaforeză, arsuri, diuretice), sau mişcăriifluidului (spaţiul al III -lea); acumulare
anormală de fluid în diferite zone ale organismului (ascită, edem periferic,
hematom).
Manifestări : - piele uscată cu turgor redus
- membrane, mucoase uscate, buze uscate, limba
arsă
- ochi adânciţi, moi
- letargie, sete
- scăderea eliminării urinare
- tahicardie, hipotensiune arterială
- scăderea presiunii venoase centrale
- creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin
hemoconcentraţie
- creşterea ureei sanguine
- urină concentrată cu densitate mare
Intervenţiile asistentei :
- măsoară şi notează zilnic ingestia şi eliminarea

166
- cântăreşte zilnic pacientul
- monitorizează semnele vitale, nivelul de consistenţă, parametrii
clinici, rezultatele de laborator, slăbiciune, nelinişte, agitaţie
- menţine integritatea membranelor mucoase prin igienă riguroasă
- îngrijeşte tegumentele cu atenţie pentru evitarea atigerii integrităţii
lor
- inspectează zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masează la
fiecare 2 ore
- asigură aportul lichidian 2500 ml / zi din care 1500 ml per os.
B. EXCESUL VOLUMULUI DE LICHID
- merge în sectorul extracelular, formând edeme
- se datoreşte creşterii Na şi a cantităţii de apă prin retenţie şi /sau ingestie
excesivă, scăderii excreţiei renale de Na şi apă, scăderii mobilizării de lichide în
interiorul spaţiului intravascular.
Manifestări : -creşterea acută în greutate
- edeme periferice
- pleoape edemaţiale
- creşterea presiunii venoase centrale
- HTA, puls puternic
- dispnee, raluri crepitante
- turgescenţa jugularelor
- scăderea hemoglobinei şi a hematocritului
- scăderea densităţii urinare
Intervenţiile asistentei :
- educă pacienţii cronici privind apariţia acestor semne
- educă pacientul şi familia privind importanţa aportului scăzut de
lichide şi Na
- măsoară zilnic ingestia şi eliminarea
- cântăreşte zilnic pacientul
- observă edemul periferic
- ascultă frecvent respiraţia
- evaluează semnele şi simptomele de edem pulmonar
- stabileşte cantitatea de lichide pentru fiecare tură
- educă pacientul privind efectul diureticelor asupra echilibrului
hidroelectrolitic
- învaţă pacientul care sunt lichidele şi alimentele cu conţinut
crescut în Na
- schimbă concepţia de preparare a alimentelor
Tulburări electrolitice.
A. HIPONATREMIA
Manifestări: - deficit de Na sub 130 mEq / l
- cefalee, confizie
- anxietate, piele umedă

167
Intervenţiile asistentei:
- crează un mediu de siguranţă, pacientul fiind agitat şi confuz
- recunoaşte modificările de comportament
- acordă suport psihologic
- acordă suport moral familiei
- monitorizează soluţiile intravenoase şi rata de flux a acestora.
B. HIPERNATREMIA
Manifestări : - excesul de Na peste 150 mEq / l
- agitaţie, până la convulsii
- mucoase uscate
- sete, hiperemia feţei
- tahicardie, hipertensiune arterială

Intervenţiile asistentei:
- reduce ingestia de Na
- administrează soluţii cu conţinut scăzut de Na
- administrează diuretice
- crează un mediu de siguranţă
C. HIPOPOTASEMIA
Manifestări: - nivel scăzut de K sub 3 mEq / l
- slăbiciune, scăderea peristaltismului până la ileus
- scăderea poftei de mâncare
- crampe musculare la extremităţi
- greţuri, fatigabilitate
Intervenţiile asistentei:
- administrează i.v. K cu mare prudenţă
- monitorizează aritmiile cardiace
- asigură mediul de siguranţă
- măsoară cu atennţie ingestia şi excreţia
- monitorizează zgomotele intestinale
- educă pacientul să consume alimentele bogate în K (banane, spanac,
varză de Bruxelles, citrice, piersici, caise).
D. HIPERPOTASEMIA
Manifestări : - exces de K peste 5,5 mEq / l
- greaţă, crampe abdominale
- diaree (hiperactivitate intestinală)
- parestezii, slăbiciune, iritabilitate
- aritmii cardiace severe
- schimbarea personalităţii
Intervenţiile asistentei :
- administrează perfuzii de glucoză şi insulină sau bicarbonat (scad nivelul
de K, prin uşurarea pătrunderii lui în celulă)
- monitorizează aritmiile cardiace

168
- asigură mediul de securitate
VII. Tipuri de fluide utilizate pentru rehidratare şi remineralizare
= izotonice - aceeaşi concentraţie cu lichidul organismului (plasma)
 hipertonice - concentraţie mai mare decât lichidul organismului
 hipotonice - concentraţie mai mică decât lichidul organismului
soluţie izotonică de NaCl Soluţie apoasă de 7,5 - 9% NaCl = ser fiziologic
soluţie hipertonă de Soluţie NaCl 10 - 20 %
NaCl
bicarbonat de sodiu Soluţie apoasă izotonică de 1,4 %
lactat de sodiu Soluţie izotonică 1,9 %
glucoză Soluţie izotonică 4,7‰; soluţie hipertonică
5,10,20,33,40%
soluţie de KCl K 2% în soluţie de glucoză izotonică
soluţie Ringer Soluţie de electroliţi: KCl-0,3g; CaCl2-0,5g; NaCl-8,5g;
apă la 1000 ml
soluţie Darow Kcl- 2,8g; NaCl-4g; sol.lactat de Na 20%-29g;apă la
1000ml
soluţie Krebs NaCl-7g; KCl-0,28g; fosfat acid de K-1,16g; CaCl-0,27g;
sulfat de Mg- 2,40g
soluţie Buttler NaCl-0,58g; KCl-0,89g; fosfat de K bibazic-0,25g;
sol.lactat de Na 20%-11,2g; glucoză-24g; apă la 1000 ml
soluţie Locke NaCl-9g; Kcl-0,075g; CaCl2-0,10g; bicarbonat Na-0,10g;
glucoză-1g; apă la 1000 ml
soluţie Hartmann Idem soluţia Ringer + lactat Na - 3,1 g la 1000 ml
soluţie Tham Baza aminată ce se combină cu CO2bicarbonat
soluţie Fischer Soluţie alcalină folosită în combaterea acidozei
metabolice
înlocuitori ai masei În soluţie de NaCl sau glucoză = sunt polimeri ai glucozei,
circulante cu greutăţi moleculare diferite
Dextran 70; Dextran 40
Rheomacrodex
Marisang
plasmă umană
sânge integral
derivate de sânge
masă eritrocitară

Cãile de hidratare ale organismului.

1) Oralã : - calea fiziologicã de administrare a lichidelor


- declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor
anexe, funcţie necesară absorbţiei lichidelor
- se renunþã la ea în caz de : vărsături, stenoză pilorică şi
esofagiană, negativism total din partea pacientului
2) Duodenală : - administrarea lichidelor prin sondă duodenală

169
- lichidele se administrează picătură cu picătură, în ritm de 60 -
100 / minut
3) Rectală : - prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein
4) Subcutanată : - se face prin perfuzii
- reabsorbţia e lentă
- poate determiina accidente : necroza ţesuturilor prin
compresiune, coagularea ţesuturilor (când temperatura e prea înaltă), flegmoane,
complicaţii septice.

PERFUZIA ENDOVENOASĂ

Definiţie: introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiei


medicamentoase pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică
a organismului
1.Materiale necesare
- branulă/fluturaş/ac – în funcţie de necesităţi
- mânuşi de cauciuc - nesterile
- soluţia de perfuzat
- atelă – opţional
- perfuzor (adaptat soluţiei perfuzabile)
- injectomat (opţional)
- stativ pentru perfuzie
- trusă pentru puncţie venoasă
 garou
 leucoplast
 comprese sterile
 adeziv transparent
- prosop pentru protecţia lenjeriei
2. Scop – asigură cale venoasă pentru administrare de fluide, medicamente,
sânge, nutrienţi
- hidratarea şi mineralizarea organismului
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici
- completarea proteinelor sau a altor componente sangvine
- alimentaţia pe cale parenterală
3. Evaluarea situaţiei – se va focaliza pe următoarele:
- motivul pentru care se iniţiază terapia i.v. pentru pacient
- indicaţii privind tipul şi rata de fluide şi/sau localizarea specifică a abordului
venosstarea tegumentelor pe zona de abord venos (mână, antebraţ, regiune
maleolară, epicranianăetc)
- posibilitatea capacientul să mişte segmentul puncţionat (mâna,antebraţ etc) în
timpul efectuării tehnicii
- alergie la ac (înţepătură), iod, leucoplast

170
- cunoştinţele pacientului privind terapia i.v.
4. Diagnostic nursing
Exemple de diagnostice nursing corelate cu necesitatea instituirii P.E.V.:
a) Alterarea balanţei de lichide: deficit, relaţionat cu deshidratare
b) Alterarea siguranţei relaţionate cu infecţia
c) Potenţială alterare a pompei cardiace relaţionată cu vasoconstricţia sistemică
d) Alterarea echilibrului hidric prin tulburări de tranzit intestinal: vărsătură,
diaree
e) Alterarea balanţei fluidelor cauzată de hipertermie datorată infecţiei
5. Consideraţii speciale
- mânuşile de protecţie trebuie purtate în orice etapă a instalării P.E.V. pentru
evitarea contactului direct cu sângele pacientului
- menţinerea unor condiţii stricte de asepsie este o primă grijă pentru
asistentulmedical careinstituie terapia i.v.
- alegerea unor catetere (ace) potrivite cu starea venelor pacientului
şi alegerea unor perfuzoare care să permită o rată de infuzie optimă
- cateterele subţiri provoacă mai puţin iritaţie venoasă decât cele groase
- când pacientul este copil sau cu manifestări de confuzie/agitaţie,asiguraţi-vă
că aveţi la dispoziţie un ajutor care să imobilizeze segmentul dorit
- este de preferat caabordul venos să fie distal
- în cazul branulelor – dacă introducerea cateterului este precoce după
extragereaacului, montaţi amboulperfuzorului la cateter, daţi drumul soluţiei,
apoi continuaţi înaintarea cateteruli
- penrtu acurateţea urmăririi aportului venos /24 ore, fiecaretură vapreda
pacientul schimbului următor menţionând: cantitatea de soluţie perfuzată şi
cea rămasă, necesitatea schimbării perfuzoarelor sau locului puncţiei,
îngrijirea regiunii puncţionate
6. Tehnica de iniţiere a liniei venoase
- se spală bine mâînile şi se dezinfectează
- se explică pacientului necesitatea iniţierii terapiei venoase şi conduita în
timpul şi după efectuarea tehnicii
- se alege o poziţie cât mai confortabilă pentru pacient pentru a evita
întreruperi ale tehnicii
- se inspectează zonele de abord venos
- se pregătesc materialele cât mai la îndemână după stabilirea locului de
puncţie
- se pregăteşte soluţia de perfuzat
- se deschide ambalajul perfuzorului,se desface şi se închide clema
- se dezinfectează dopul flaconului cu soluţie, cu un tampon alcoolizat şi se
aşteaptă câteva secunde să se usuce
- se scoate eprubeta protectoare de la acul ce urmează să fie introdus în
flaconul cu soluţie

171
- se înţeapă dopul flaconului, se umple rezervorul cu soluţie, se montează acul
de aer (dacă este necesar) şi se dă drumul clemei pentru a circula soluţia prin
tubulatură fără a lăsa bule de aer pe traiect
- se închide clema şi se aşează pe o compresă sterilă sau sprijinit de stativ
- se îmbracă mânuşile de protecţie
- se alege vena şi se izolează lenjeria cu un prosop
- se aplică garoul în amonte faţă de locul de puncţie pentru a evidenţia vena
- se şterge locul cu alcool sau betadină cu mişcări orientate de la centru către
exterior, aşteptându-de 1 minut pentru alcool şi 15 secunde pentru ca
betadina să-şi exercite efectul dezinfectant
- se desigilează cateterul,fluturaşul, acul
- se invită pacientul să respire adânc şi dacă este posibil să strângă pumnul
(este recomandat să se vorbească pacientului tot timpul procedurii mai ales la
copii pentru a le deturna atenţia)
- se prinde cu o mână branula sau fluturaşul (de aripioare) iar cu cealaltă se
ţine întins tegumentul, din regiunea ce urmează a fi puncţionată
- se introduce acul la o distanţă de 1 cm de locul de abord al venei într-un
unghi de 30-45 de grade
- după ce acul a pătruns în tegument, se înclină până atinge aproape pielea şi se
înaintează în axul venos
- când acul a perforat peretele venos se simte o uşoară rezistenţă apoi
înaintarea se face mai uşor
- se înaintează cu acul până când se observă apariţia sângelui la nivelul tubului
fluturaşului sau la amboul branulei
- se scoate acul de pe cateter cu atenţie ţinând cu o mână amboul cateterului şi
cu una amboul acului şi se ataşează perfuzorul (steril)
- se scoate acul
- se fixează cateterul cu leucoplast
- se deschide clema şi se stabileşte rata infuziei
- se acoperă locul puncţiei cu o compresă sterilă şi dacă este necesar mâna sau
antebraţul se fixează cu o atelă
- se strâng materialele
- se îndepărtează mânuşile de protecţie şi se spală pe mâîni
- se verifică rata de infuzie la 5 minute apoi 15 minute şi comfortul pacientului
- se verifică volumul de soluţie perfuzată la fiecare 1-2 ore

172
Aparate de perfuzie

7. Menţinerea locului de PEV


- pansamentul steril care acoperă locul de puncţie se schimbă la fiecare 48 de
ore şi se inspectează zona pentru a detecta precocesemnele de inflamaţie
- dacă se foloseşte un plasture steriltransparent care se aplică etanş,acesta se
poate păstra 72 de ore
- se schimbă tubulatura la cel mult 72 ore
- se schimbă locul de perfuzie la cel mult 72 ore, după aceasta creşte riscul de
apariţie a flebitei şi infecţiilor
- se schimbă punga sau sticla de perfuzie la cel mult 24 ore

schimbarea flaconului de perfuzie

- se poate folosi o rată redusă pentru “a ţine vena deschisă”


- pentru a menţine vena deschisă fără infuzie, se foloseşte un mic căpăcel de
plastic cu conectare la închizătoarea luer
- acesta trebuie curăţat zilnic şi după fiecare utilizare,cu heparină 10u/ml sau
Na Cl 9%o
- toate fluidele folosite i.v. trebuie să fie etichetate cu data,ora, medicaţia
adăugată şi doza

173
Accidente: - hiperhidratarea - (la cardiaci poate determina edem pulmonar); se
reduce ritmul sau se întrerupe perfuzia, se administrează tonicardiace
-embolia gazoasă - prin pătrunderea aerului în sânge (atenţie la
utilizarea perfuziilor sub presiune, când se foloseşte para de cauciuc)
-revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase - poate da naştere
la flebite, necroze
- coagularea sângelui pe ac sau canulă - se previne prin
perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină
DE ŞTIUT: - toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora,
medicaţia adăugată şi doza
- rata de flux = numărul de picături / minut
- sursele de contaminare a perfuziei :
- înainte - prin manevre necorespunzătoare
- în timpul perfuziei - substanţe adiţionale
- schimbarea flaconului
- aer poluat
- infecţii complementare
DE EVITAT: - folosirea aparatului de susţinere a braţului, care ar putea creşte
posibilitatea compresiei vaselor sau nervilor.
!!!!!!!!ATENTIE
- TOATE FLUIDELE ADMINISTRATE I V TREBUIE
ETICHETATE CU DATA, ORA, MEDICATIA ADAUGATA SI
DOZA IN MG SI ML
- RATA DE FLUX = NUMARUL DE PICATURI/MIN
- SURSELE DE CONTAMINARE A PERFUZIEI
o INAINTE
 PRIN MENEVRE NECORESPUNZATOARE
o IN TIMPUL PERFUZIEI
 SUBSTANTE ADITIONALE
 SCHIMBAREA FLACONULUI
 AER POUAT
 INJECTII COMPLEMENTARE
- SE EVITA FOLOSIREA APARATULUI DE SUSTINERE A
BRATULUI, CARE AR PUTEA CRESTE POSIBILITATEA
COMPRESIEI VASELOR SAU NERVILOR

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI

În îngrijirea bolnavului asistenta are obligaţia:


- să-l supravegheze pentru a culege toate datele privind starea generală şi
evoluţia bolii acestuia;
- să comunice medicului tot ce a observat la bolnav, în cursul zilei sau nopţii.

174
Dacă observaţiile sale sunt sistematice şi complete, vor putea fi
valorificate de medic.
Asistenta va sta cât mai mult la patul bolnavului şi va urmări:
- comportamentul bolnavului (faciesul, starea psihică, reactivitatea generală,
somnul);
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului;
- apariţia unor manifestări patologice.
Urmărind comportamentul bolnavului, asistenta culege observaţiile, în
mod ştiinţific şi obiectiv. Notarea incorectă, fără pricepere şi cunoştinţe
obiective a modificărilor, împiedică asigurarea unor îngrijiri de bună calitate a
bolnavilor.
Datele culese de asistentă, în urma supravegherii bolnavului, prin
măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative se notează grafic în foaia de
temperatură, componentă a foii de observaţie.
Foaia de temperatură – documentul medical, ştiinţific şi medico-
judiciar. Acest document se completează de asistentă exact, clar şi ordonat
pentru a reflecta corect starea bolnavului. Foaia de observaţie clinică cuprinde
datele personale ale bolnavului si datele principale legate de internarea acestuia,
foaia de temperatură fiind anexa acesteia.
Partea principală a foii de temperatură cuprinde un sistem de coordonate
în care se notează grafic valorile obţinute prin urmărirea funcţiilor vitale:
circulaţia, respiraţia, termoreglarea şi diureza. Pe abscisă, împărţită pe zile de
boală (fiecare zi în câte două jumătăţi), se notează timpul în care evoluează
boala. Pe ordonata graficului se notează valorile temperaturii, tensiunii arteriale,
frecvenţei pulsului, respiraţiei şi cantitatea de urină emisă în 24 de ore.
Dedesubtul coordonatelor sunt următoarele rubrici: masa corporală;
- numărul şi felul scaunelor, al vărsăturilor; apariţia unor manifestări patologice;
- regimul dietetic.
Prin săgeţi în diferite culori convenţionale, se notează: intervenţia
chirurgicală, transfuzia de sânge sau plasmă, la data efectuării lor.
În cazul bolnavilor gravi, foaia de temperatură este înlocuită cu foaia de
terapie intensivă care cuprinde înregistrarea valorilor funcţiilor vitale din oră în
oră şi planul complex de îngrijire şi tratament, inclusiv datele de laborator.
Supravegherea bolnavului implică următoarele:
1. Observarea faciesului, a stării psihice, a somnului bolnavului şi a reactivităţii
generale.
2. Măsurarea şi notarea temperaturii.
3. Observarea şi notarea respiraţiei.
4. Măsurarea şi notarea pulsului.
5. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale.
6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei.
7. Măsurarea masei corporale a bolnavului adult.
8. Măsurarea înălţimii bolnavului adult.

175
9. Observarea şi notarea expectoraţiei.
10.Observarea şi notarea vărsăturilor.
11.Observarea şi notarea scaunului.
12.Observarea apetitului şi a modului în care bolnavul respectă prescripţiile
medicale.
13.Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului.

OBSERVAREA FACIESULUI, A STĂRII PSIHICE, A SOMNULUI


BOLNAVULUI ŞI A REACTIVITĂŢII GENERALE

Scop: cunoaşterea stării psihice şi a reactivităţii generale a bolnavului este


necesară în stabilirea diagnosticului şi aprecierea evoluţiei anumitor boli.
Acestea determină bolnavului un anumit comportament, tradus prin câteva
elemente care, împreună cu caracteristicile lor, trebuie bine cunoscute şi
observate de asistentă, raportate la timp medicului pentru interpretare.
Elemente de observaţie:
a) Poziţia bolnavului în pat:
- bolnavul caută să menajeze partea dureroasă (în pleurită sau fractură costală –
bolnavul stă pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric sau duodenită – bolnavul stă
în decubit ventral sau în decubit lateral stâng);
- poziţie ghemuită (în ulcerul gastric penetrant – bolnavul exercitând şi o
presiune cu pumnul asupra regiunii dureroase);
- poziţie şezândă (ortopnee) (în afecţiuni cardiace însoţite de insuficienţă
circulatorie, în afecţiuni pulmonare);
- decubit lateral cu spatele îndreptat spre lumină (foto-fobie, meningită
tuberculoasă);
- poziţie în „cocoş de puşcă” (capul în hiperextensie şi membrele inferioare
flectate – articulaţia coxofemurală şi cea a genunchiului);
- opistotonus (bolnavul se află în hiperextensie sub forma unui arc cu
concavitate dorsală, corpul sprijinindu-se pe ceafă şi călcâie: în tetanos).
b) Expresia feţei bolnavului:
- faţă anxioasă, cianotică (bolnavii cu insuficienţă circulatorie gravă);
- faţă acoperită cu sudori reci, ochii înfundaţi şi înconjuraţi de cearcăne albastre,
nasul ascuţit şi privirea anxioasă – faţă peritoneală) – în peritonită, ileus, alte
afecţiuni abdominale grave;
- faţă congestionată, agitată, cu ochii sclipitori (boli infecţioase grave);
- faţa exprimă spaimă (boala Basedow);
- faţă rotundă, asemănătoare cu luna plină (în mixedem);
- trăsăturile feţei din jurul gurii, ochilor şi nărilor simulează un rânjet, cu fruntea
încreţită adânc, întristată (în tetanos).
c) Starea psihică a bolnavului:
- bolnavul îşi păstrează conştienţa;

176
- starea tifică: conştienţa tulburată, privirea absentă, stă în pat nemişcat (formele
grave de febră tifoidă);
- carfologie (stare tifică însoţită de mişcări automate, asemănătoare cu prinderea
muştelor din aer);
- obnubilaţie – bolnavul are funcţiile psihice încetinite, sesizează numai parţial
evenimentele;
- delir – stare de obnubilaţie însoţită de iluzii, halucinaţii, hiperexcitaţii (boli
infecţioase acute, afecţiuni cerebrale, intoxicaţii);
- apatie – stare de dezinteres faţă de mediu şi propria persoană;
- stupoare – bolnavul stă în stare de imobilitate şi insensibilitate, poate fi trezit,
dar nu răspunde la întrebări;
- somnolenţă – necesitatea de a dormi îndelungat, bolnavul se trezeşte uşor, dar
adoarme imediat;
- sopor – bolnavul poate fi trezit numai la excitaţii foarte puternice;
- comă – stare patologică de inhibiţie profundă a activităţii nervoase superioare,
caracterizată prin pierderea completă sau parţială a cunoştinţei, a mişcărilor
voluntare şi a sensibilităţii, fiind păstrate funcţiile vegetative fundamentale
(circulaţia şi respiraţia).
d) Somnul bolnavului:
- somn liniştit, odihnitor, fără întreruperi, neagitat;
- somnolenţă - instalată imediat după alimentare (în insuficienţă hepatică);
- stare de insomnie (reală sau falsă – raportul dintre somn de zi şi de noapte se
inversează);
- somn agitat – întreruperi repetate (dureri de foame, diaree, necesitate de
micţiuni, stări de tensiune nervoasă).
e) Durerea:
- intensitate mică suportabilă (dureri articulare reumatismale) până la durere de
mare intensitate (colică renală, hepatică);
- spontană sau provocată prin palpare, se poate defini ca jenă, apăsare,
presiune, crampe, ruptură, sfâşiere, tensiune, arsură;
- de durată, de la câteva ore la câteva zile, în funcţie de cauză, având un caracter
de permanenţă sau intermitenţă;
- direcţia în care iradiază durerea – în ulcerul gastric sau duodenal, durerea
iradiază din epigastru în spate, în colelitiază din hipocondrul drept în umărul
drept, în apendicită acută în fosa iliacă dreaptă etc.

1 – hipocondru drept şi stâng;


2 – flanc drept şi stâng;
3 – fose iliace dreaptă şi stângă;
4 – epigastru;
5 – zona ombilicală;
6 – hipogas

177
f) Convulsiile şi contracţiile (convulsia = succesiune de contracţii
puternice involuntare ale unor grupe musculare; contracţia musculară = punerea
în tensiune sau scurtarea fibrelor musculare): convulsii locale sau generale;
convulsii clonice (scurte);
- convulsii tonicoclonice (scurte, ritmice asociate cu altele cu caracter
permanent).
g) Parezele şi paraliziile (pareza = o scădere a funcţiei motorii musculare;
paralizia = dispariţia totală a funcţiei motorii musculare):
- paralizii periferice – scăderea tonusului muscular (mişcările pasive se pot
efectua cu o amplitudine mult mai mare);
- paralizii centrale – sunt spastice, cu tonusul muscular păstrat;
- hemiplegia sau paralizia unei jumătăţi laterale a corpului;
- paraplegia – paralizia membrelor inferioare;
- tetraplegia – paralizia celor patru membre;
- paralizia musculaturii vezicii urinare sau a rectului – se manifestă prin retenţie
de urină sau materii fecale;
- paralizia sfincterelor – cauză a incontinenţei de urină şi materii fecale.

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII

Temperatura – rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare


de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare – funcţia organismului care menţine echilibrul între
producerea căldurii (termogeneză) şi pierderea căldurii (termoliză) pentru
păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36,7°-37°C dimineaţa şi 37°-
37,3° seara.
Scop: descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii
corpului.
Locul de măsurare: cavităţi semiînchise (axilă, plica inghinală, cavitatea
bucală) sau cavităţi închise (rect, vagin).
Materiale necesare: termometru maximal individual;
- casoletă mică cu tampoane de vată şi comprese de tifon nesterile;
- prosop individual; săpun; pahar cu ¾ soluţie de cloramină 1% până la 5%;
tavă;
- sticlă cu ulei de vaselină; tăviţă renală; sticlă cu alcool medicinal;
- creion albastru sau pix cu pastă; foaie de observaţie şi carnet propriu.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor şi instrumentelor:
- Se pregătesc materialele necesare.
- Se verifică termometrul pentru a-i observa integritatea, funcţionalitatea şi dacă
mercurul este coborât în rezervor.
- Se şterge termometrul de soluţie dezinfectantă (irită tegumentele).
2. Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:

178
- Se anunţă bolnavul.
- Se aşază bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe pernă sau în
poziţie şezândă, pe scaun.
3. Efectuarea tehnicii.
A. Măsurarea în axilă:
- Se ridică braţul bolnavului şi se şterge bine axila prin tamponare cu prosopul
lui.

- Termometrul se ţine în mână ca un creion în poziţia de scris.


- Se aşază termometrul cu rezervorul de mercur pe pielea centrului axilei, paralel
cu toracele.
- Se apropie braţul bolnavului de trunchi cu antebraţul flectat pe suprafaţa
anterioară a toracelui.
- Se menţine termometrul timp de zece minute.
- Se scoate termometrul din axila bolnavului şi se aşază pe tava medicală.
- Se şterge termometrul cu o compresă uscată şi se citeşte gradaţia.
- Termometrul se ţine strâns şi se scutură cu mişcări rapide pentru ca mercurul
să coboare în rezervor.
- Se aşază termometrul la loc.
B. Măsurarea în cavitatea bucală (se foloseşte numai termometrul utilizat
numai în acest scop):
- Se umezeşte termometrul cu apă rece.
- Se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă.

179
- Se anunţă bolnavul că trebuie să păstreze gura închisă timp de 5 minute, să nu
spargă termometrul cu dinţii.
- Se scoate termometrul şi se citeşte.
C. Măsurarea rectală:
- Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.

- Dacă bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect. Când
bolnavul nu poate, este aşezat în decubit dorsal sau lateral şi i se introduce uşor
bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi înaintare.
- Se menţine timp de 3 minute.
- Se scoate termometrul şi se şterge cu un tampon de vată cu alcool.
- Se citeşte gradaţia.
D. Masurarea auriculara

E. Masurare frontala

180
F. Pentru masurarea in vagin
se urmareste aceleasi etape ca la masurarea rectala introducandu-se
termometrul in vagin
este contraindicata in bolile aparatului genital
valoarea este mai mare cu 0,5 grade decat cea axilara
dupa terminarea timpului de mentinere a termometrului, acesta se scoate, se
sterge cu o compresa sterila
- se citeste gradatia la care a ajuns mercurul termometrului
- se spala termometrul, se scutura
- se introduce in recipientul cu solutie dezinfectanta
- se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:
notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind,
pentru fiecare linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
4. Notarea cifrată:
- În „Carnetul de observaţii medicale independente” se notează numele
bolnavului, salonul, patul, data, valoarea temperaturii obţinute (urmând a fi
notată şi în foaia de temperatură).
5. Notarea grafică:
- Se notează grafic cu un punct de culoare albastră în foaia de temperatură.
- Pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc două diviziuni de grad.
- Se uneşte cu valoarea anterioară printr-o linie albastră. Se obţine curba termică.

181
6. Interpretarea rezultatelor:
- Temperatura normală (fiziologică): 36-37°C – afebril.
- Valori patologice: hipertemie: 37-38°C = subfebril; 38-39°C = febră moderată;
39-40°C = febră ridicată; 40-41°C = hiperpirexie; hipotermie: sub 36°C.
7. Reorganizarea locului de muncă:
- Se scutură termometrul până când Hg coboară în rezervor.
- Se spală termometrul cu apă şi detergenţi sau săpun lichid.
- Se spală paharul şi se schimbă soluţia dezinfectantă.
- Se pune termometrul în pahar

OBSERVAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia – funcţia organismului prin care se realizează aportul de


oxigen necesar proceselor vitale, în paralel cu eliminarea în atmosferă a
dioxidului de carbon rezultat din acestea.
Ventilaţia pulmonară (circulaţia aerului prin plămâni) - se realizează prin
cele două mişcări ventilatorii de sens opus (inspiraţia şi expiraţia), în care
volumul cutiei toracice creşte respectiv descreşte.

Scop: constituie un indiciu pentru stabilirea diag-nosticului, aprecierea


evoluţiei bolii, recunoaşterea complica-ţiilor, prognosticul bolii.
Caracteristici ale frec-venţei respiraţiei: suplă, regu-lată, amplă, pe nas,
lentă şi profundă. Frecvenţa normală a res-piraţiei se observă în graficul alăturat.
Materiale necesare: ceas cu secundar; foaie de observaţie; stilou sau pix
(cu cerneală sau pastă albastră).
Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor
- Se pregătesc materialele necesare.
b) Pregătirea bolnavului:
- Se aşază bolnavul în decubit dorsal.
- Nu se anunţă bolnavul! (se modifică ritmul respirator şi nu se mai obţin valori
reale). Este de preferat perioada de somn a bolnavului.
c) Efectuarea tehnicii:

182
- Se numără frecvenţa mişcărilor de respiraţie, prin inspecţie (când bolnavul este
treaz, conştient sau când doarme);
- Se aşază mâna uşor, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului.
- Se numără inspiraţiile timp de un minut.
d) Notarea cifrică:
- În „Carnetul propriu de observaţii medicale independente” se notează cifric.
Ex: Georgescu D., salon 1, pat 3.
17V Rd = 26 r/min 18V Rd = 24 r/min
Rs = 30 r/min Rs = 34 r/min
e) Notarea grafică:
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct de culoare albastră şi se
uneşte cu o linie cu valoarea anterioară.

- Pentru fiecare linie orizontală a foii se socotesc două respiraţii.


183
a) respiraţie normală

b) Cheyne-Stockes c) Kussmaul

f) Interpretarea rezultatelor:
- Frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie,
temperatura mediului ambiant, starea de veghe sau somn.
- În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu ce a a temperaturii şi a
pulsului.
- Patologic, respiraţie dificilă (sete de aer): tahipnee (polipnee) - dispnee cu
accelerarea ritmului respirator; bradipnee (12-10-8 resp/min) – dispnee cu
rărirea ritmului respirator; dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a
respiraţiei:
1. dispnee Cheyne-Stockes (respiraţie cu amplitudini crescânde până la
maximum şi apoi scăzând până la apnee ce durează 10-20 s);
2. dispneea Kussmaul (respiraţie în patru timpi, o inspiraţie profundă
urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă, zgomotoasă, după care urmează o
altă pauză scurtă).
Observaţii
- În dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
- Dispneea paroxistă (Cheyne-Stockes) trebuie depistată sistematic, deoarece
bolnavul nu o semnalează.
- Dispneea Kussmaul apare când pH-ul scade sub 7,2 (în come).

MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI

Puls arterial – senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere


superficiale, comprimată incomplet pe un plan rezistent.
Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereţii
arteriali sunt destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng

184
şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă o dată cu coloana de sânge sub
formă de undă pulsatilă.
Calităţile pulsului: frecvenţă (rapiditate); ritmicitate (regularitate);
amplitudine (intensitate); volum (tensiune); celeritate.

Scop: obţinerea informaţiilor cu privire la starea anatomo-funcţională a


inimii şi vaselor.
Materiale necesare: ceas secundar sau cronometru; creion, pix (culoare
roşie);
- foaie de temperatură.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea bolnavului (psihică şi fizică):
- Se anunţă bolnavul că i se va măsura pulsul.
- Se explică bolnavului modul de măsurare (o stare emotivă îi poate modifica
valoarea pulsului).

- Bolnavul este menţinut în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul
sprijinit, pentru relaxarea muşchilor antebraţului.
b) Executarea tehnicii:

185
I. Măsurarea în artera radială.
II. Măsurarea în aceeaşi succesiune de timpi, în alte artere: carotidă,
cubitală, humerală, femurală, poplitee, tibială posterioară, pedioasă.

a) carotidă b) cubitală c) humerală

d) femurală e) poplitee f) tibiala posterioara g) pedioasa

- Spălarea mâinilor.
- Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, în continuarea
policelui.
- Se poziţionează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi cu ajutorul policelui
se îmbrăţişează antebraţul.
- Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor
(index, mediu şi inelar) de la mâna dreaptă şi se percep zvâcniturile pline ale
pulsului.
- Se numără zvâcniturile percepute urmărind secundarul cronometrului timp de
un minut (se începe numărătoarea de la 1/4, 1/2, 3/4 sau un minut).
c) Notarea cifrică în carnetul propriu:
- Se notează în carnetul propriu: numele şi prenumele bolnavului; salonul şi
patul; data; valorile măsurate (D-dimineaţa, S-seara).
d) Notarea grafică (în foaia de temperatură a bolnavului):

186
- Pentru fiecare linie subţire orizontală a foii de temperatură se socotesc patru
pulsaţii.
- Pe ordonată se notează frecvenţa (numărul zvâcniturilor pe minut) iar pe
abscisă timpul când s-a măsurat.
- Se notează un punct roşu la intersecţia frecvenţei şi a timpului.
- Se unesc punctele notate cu o linie roşie şi se obţine curba pulsului.

e) Reorganizarea locului de muncă:


- Foaia de observaţie se aşază în dosarul salonului.
f) Interpretarea frecvenţei pulsului:
- Frecvenţa pulsului variază fiziologic în funcţie de vârstă, emoţii, efort etc.
I. Variaţii fiziologice ale frecvenţei pulsului:
- puls tahicardic (accelerat) în: ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii puternice,
în cursul digestiei;
- puls bradicardic (rărit) în: decubit, stare de repaus, linişte psihică.
II. Variaţii patologice ale calităţilor pulsului:
- frecvenţa – puls tahicardic sau bradicardic;
- ritmicitatea – puls ritmic sau aritmic;
- amplitudinea – puls cu amplitudine mică, filiform sau puls cu amplitudine
crescută;
- volum (tensiunea) – puls dur sau puls moale;

187
- celeritatea – puls săltăreţ (creştere rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială – presiunea exercitată de sângele circulant asupra


pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi: debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii,
elasticitatea şi calibrul vaselor, vâscozitatea sângelui.
Tensiunea arterială:
- sistolică (tensiune arterială maximă) = 140 mm Hg – forţa de contracţie a
inimii va fi mai mare în sistolă;
- diastolică (tensiune arterială minimă) = 80 mm Hg – forţa de contracţie a
inimii va fi mai mică în diastolă.
Tensiunea diferenţială (de importanţă diagnostică) - diferenţa dintre T.A.
maximă şi T.A. minimă.
Valorile tensiunii arteriale variază în funcţie de: tonusul neurovegetativ,
starea glandelor endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant şi al
urinei.
Scop: descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Materiale necesare: tavă de instrumente medicale;
- tensiometru cu mercur (Riva-Rocci) sau sfigmomanometru;

188
- stetoscop biauricular; creion, pix, stilou (cu culoare albastră);

- foaie de temperatură; tampon de vată cu alcool.

Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor:
- Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului.
- Verificarea stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.
b) Pregătirea bolnavului (psihică, fizică):
- Bolnavul este informat asupra scopului investigaţiei.
- Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus
înainte de măsurare; efectuarea măsurării se face după cel puţin 3 ore de la
servirea mesei.
c) Execuţia tehnicii propriu-zisă:
I. Cu aparatul Riva-Rocci
- Spălarea mâinilor.
- Se aşază manometrul (cel cu mercur) pe noptieră, într-o poziţie fără vizibilitate
pentru bolnav.
- Se aplică strâns manşeta pe braţul sprijinit şi în extensie.
- Se fixează cu mâna stângă membrana stetoscopului pe artera humerală, sub
marginea inferioară a manşetei şi olivele în urechi.
189
Măsurarea tensiunii arteriale

- Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta pneumatică cu para de cauciuc,


până la dispariţia zgomotelor pulsatile.

- Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă cu ajutorul


ventilului pompei de aer, până când se aude zgomotul pulsului şi se observă
gradaţia din momentul dat de zgomotul trecerii primei unde pulsatile.

190
- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de
manometru.
- Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului şi urmărind
gradaţiile manometrului până la dispariţia ultimei unde pulsatile.
- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de
manometru.

- Se îndepărtează manşeta de pe braţ.


II. Cu aparatul Pachon
- Se execută cu aceeaşi succesiune de timpi.
- Citirea valorilo T.A. se face pe cadranul manometrului Pachon.
d) Reorganizarea locului de muncă:
- Se aşază tensiometrul şi stetoscopul pe tava medicală.
- Se aşază bolnavul în poziţie comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana stetoscopului cu tampoane de vată cu alcool.
- Se aşază aparatul în dulapul pentru instrumente si materiale medicale.
e) Notarea cifrică:
- În carnetul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele şi
prenumele bolnavului, salonul, data.
f) Notarea grafică
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare albastră (creion, pix,
stilou), haşurat.

191
- Se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură o unitate
coloană de Hg. Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar
tensiunea arterială minimă dedesubt.
g) Interpretarea rezultatelor
- Valorile normale şi patologice ale T.A. în funcţie de vârstă.

192
OBSERVAREA, MĂSURAREA ŞI NOTAREA DIUREZEI

Diureza – procesul de formare şi eliminare a urinei din organism timp de


24 de ore.
Urina – lichidul format de rinichi prin filtrarea sângelui, în care sunt
eliminate substanţele rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile şi
toxice pentru organism şi excretat de aparatul renal. Tulburările metabolismului
intermediar influenţează cantitatea şi calitatea (compoziţia) urinei eliminate.
Micţiune – actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei.
Scop: obţinerea de informaţii privind starea morfofuncţională a aparatului
urinar şi a întregului organism, cantitatea şi calitatea urinei furnizând date
importante pentru stabilirea diagnosticului, prognosticului, urmărirea evoluţiei
bolilor dar şi în stabilirea bilanţului nutritiv în bolile metabolice.
Materiale necesare: vase cilindrice gradate cu gât larg sau borcane de 2-
4 l gradate;
- foaie de temperatură; creion sau pix (culoare albastră).
Etape de execuţie:
I. Observarea diurezei
- Se va observa ritmul micţiunilor:
1. normal – 5-6/24 ore la bărbaţi; 4-5/24 ore la femei;
2. patologic – ritm crescut (polakiurie); mai mult noaptea (nicturie).
- Se vor observa tulburările de micţiune:
3. polakiurie – micţiuni frecvente, cu cantităţi mici;
4. ischiurie sau retenţie de urină – imposibilitatea de a urina;
5. disurie – eliminarea urinei cu dificultate şi dureri;
6. enurezis – pierderea involuntară de urină în timpul nopţii;
7. nicturie – egalarea sau inversarea raportului dintre numărul
micţiunilor şi cantitatea de urină emisă noaptea faţă de cea emisă în cursul zilei.
II. Măsurarea diurezei
a) Pregătirea materialelor:
- Se curăţă riguros vasele cilindrice, gradate, se clătesc cu apă distilată pentru a
nu se modifica compoziţia urinei şi se acoperă.
- Recipientele vor fi etichetate (numele bolnavului, nr. salon şi pat).
b) Pregătirea bolnavului:
- Se educă bolnavul să urineze numai în urinar.
Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Colectarea după un orar fix, valabil pentru toţi bolnavii secţiei.
- Se invită bolnavul să urineze şi se aruncă produsul acestei emisii la ora 8
dimineaţa.
- Se colectează în vasele gradate toate urinele emise până a doua zi la ora 8,
adăugându-se şi urina acestei emisii.
- Se citeşte gradaţia care indică urina emisă în 24 ore.

193
- Spălarea mâinilor.
III. Notarea diurezei
c) Notarea cifrică:
- Se notează cifric în „Carnetul de observaţii medicale independente”, în fiecare
dimineaţă (numele bolnavului, nr. patului, data şi cantitatea de urină eliminată în
24 de ore.
d) Notarea grafică:
- Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml urină.
- Se notează grafic cu creion albastru, sub forma unei coloane ce are haşurată
numai partea superioară ce corespunde cantităţii de urină a zilei respective.
e) Reorganizarea locului de muncă:
- Vasele în care se face colectarea urinei pe timp de 24 de ore se depozitează în
încăperi răcoroase, pentru a se preveni descompunerea urinei.
- La urina colectată se adaugă câteva cristale de timol care împiedică procesele
de fermentaţie fără să modifice reacţiile chimice.
f) Interpretarea rezultatelor:
- Valori fiziologice normale ale volumului de urină:
femei = 1000-1400 ml/24 h;
bărbaţi = 1200-1800 ml/24 h.
- Valori patologice:
poliurie = peste 3000 ml/24 h;
oligurie = sub 1000 ml/24h;
anurie = absenţa urinei în vezică.
Observarea calităţii urinei:
1. culoare: normal
- galben deschisă = urină diluată;
- brun închisă = urină concentrată;
Patologic:
- brun închisă şi spumă (icter);
- roşie deschisă până la roşie brună = urină cu sânge (hematurie);
Fiziologic:
- albastru-verde = tratament cu albastru de metilen;
- cafeniu-roşu-brun-negru = tratament cu chinină sau acid salicilic.
2. miros: caracteristic; amoniacal (în fermentaţia alcalină intravezicală);
aromatic, de fructe în diabet.
3. aspect: normal = clar, transparent;
- patologic = tulbure (săruri, puroi, microbi, calculi).

MĂSURAREA MASEI CORPORALE A BOLNAVULUI ADULT

Scop: aprecierea stării de nutriţie a bolnavului, stabilirea necesităţilor


calorice ale organismului, stabilirea dozei terapeutice de medicamente şi
urmărirea evoluţiei bolilor.

194
Materiale necesare: cântar antropometric; foaie de temperatură; creion.

Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor:
- Se pregătesc materialele necesare.
- Se verifică exactitatea balanţei cântarului (se lasă vârful indicator mobil să
oscileze, până ce se opreşte la vârful indicator fix al puntuclui zero).
- Dacă este cazul, se echilibrează balanţa cu ajutorul sistemului de corecţie.
- Se imobilizează acul indicator, închizând braţul balanţei.
b) Pregătirea bolnavului:
- Se anunţă bolnavul să nu mănânce (dimineaţa).
- Bolnavul este rugat să urineze.
c) Efectuarea tehnicii propiu-zise:
 Se aşază greutăţile la masa aproximativă a bolnavului.
 Bolnavul urcă pe cântar.

 Se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile.


 Se citesc valorile obţinute şi se notează masa corporală în foaia de
temperatură.
 Se imobilizează din nou braţul balanţei cu acul indicator mobil,
după care bolnavul coboară de pe cântar.
d) Îngrijirea bolnavului după efectuarea cântăririi:
 Bolnavul este condus până la pat şi instalat în poziţie comodă.
 Se acoperă bolnavul cu pătura.
e) Reorganizarea locului de muncă:
 Se aşază cântarul la locul lui.
 Spălarea mâinilor.

195
MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII BOLNAVULUI ADULT

Scop: determinarea raportului cu masa corporală.


Materiale necesare: taliometru; foaie de temperatură; creion, pix sau
stilou.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor
- Se pregătesc taliometrul şi celelalte materiale.
b) Pregătirea bolnavului
- Se comunică bolnavului investigaţia şi simplitatea modului de execuţie.
c) Execuţia tehnicii:
I. Cu taliometrul
 Se invită bolnavul să se descalţe.
 Se aşază bolnavul în picioare cât mai drept sub cursorul
taliometrului.

 Se coboară uşor cursorul taliometrului, până atinge capul


bolnavului (vertex).
 Pe tija gradată, se citeşte înălţimea.
 Se notează în foaia de temperatură şi de observaţie.
 Se invită să coboare şi se ajută bolnavul să se încalţe.
 Se conduce bolnavul până la pat şi se aşază în poziţie comodă şi
invelit.
II. Cu banda metrică
 Descălţat, este aşezat în ortostatism, cu spatele lipit de perete.
 Se plasează un plan orizontal pe vertex, perpendicular pe perete şi
se marchează locul de întâlnire.
 Se măsoara cu banda metrică distanţa de la locul marcat până la sol.
 Se notează în foaia de observaţie şi foaia de temperatură.

196
d) Reorganizarea locului de muncă:
 Se aşază taliometrul la locul lui.
 Spălarea mâinilor.

OBSERVAREA ŞI NOTAREA EXPECTORAŢIEI Expectoraţia –

actul de eliminare pe gură, după tuse, a produselor


formate în căile respiratorii (sputa sau expecoraţia).
Scop: obţinerea informaţiilor cu privire la calităţile sputei, ele având o
mare valoare în stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unor afecţiuni
pulmonare.
Materiale necesare: scuipătoare; tampoane pe porttampon; vas gradat;
tăviţă renală;
- foaie de observaţie (temperatură); pix sau creion de culoare roşie.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea bolnavului
- Bolnavul va fi educat cum să expectoreze: să tuşească cu gura închisă; să
colecteze sputa în scuipătoare; să nu stropească în jurul său, să nu arunce în
scuipătoare corpuri străine.
- Se va insista în educarea femeilor care au tendinţa de a ingera sputa.
- Se va aşeza bolnavul în poziţia care-i permite să expectoreze cu uşurinţă.
- Se va sprijini capul bolnavului.
b) Observarea calităţii sputei
1. Culoarea
- Poate fi: roşie, sangvinolentă, aerată şi spumoasă (în hemoptizia din
tuberculoză, cancer pulmonar); hemoptoică sau spută striată cu sânge; ruginie
(în debutul de pneumonie); roşie-brună când sângele stagnează în plămân
înainte de a fi evacuat; roşie gelatinoasă (cancerul pulmonar); roz (edemul
pulmonar); galbenă-verzuie (supuraţiile pulmonare); albă sau albă-cenuşie
(inflamaţia bronhiilor şi în astm bronşic); neagră (infarct pulmonar).
2. Mirosul
- Poate fi: fetid (dilataţia bronşică, caverne tuberculoase); fetiditate penetrantă,
insuportabilă (gangrena pulmonară); mirosul pământului sau al paiului umed
(supuraţii pulmonare).
3. Consistenţa
- Se va aprecia consistenţa: spumoasă; aerată; gelatinoasă; vâscoasă; lichidă.
4. Forma sputei
 Se va observa for-ma: perlată (astm); numulară (caverne
pulmonare): mase grun-joase, izolate în salivă; mulaje bronşice (foarte rar).
5. Compoziţia sputei
 Se va aprecia aspec-tul sputei: mucos (astm bronşic, inflamaţia
bronhiilor); purulent (supuraţiile pulmonare); muco-purulent; seros (stază şi
edem pulmonar); pseudomembranos (dif teria laringiană, bronşită difterică,

197
bronşită pseudo-membranoasă); sangvinolent (edem pulmonar, cancer
pulmonar, infarct pulmo-nar).

a) pulmonară, în trei straturi b) bronşică, în patru straturi

6. Cantitatea sputei
- 50-100 ml/24 h (bronşita catarală, pneumonie, tuberculoză incipientă);
- 100-1000 ml/24 h (bronşiectazie, caverne tuberculoase, gangrene pulmonare şi
edem pulmonar;
- vomică – eliminarea unor colecţii masive de puroi sau exsudat (abces
pulmonar, chist hidatic).
c) Curăţirea mucoasei bucale:
- Se pregătesc tampoane de tifon pe porttampon.
- Se curăţă mucoasa bucală şi dinţii cu tampoane pe porttampon.
- Se aruncă tampoanele în tăviţa renală.
d) Notarea grafică
- Se notează în foaia de temperatură cu culoare roşie, identic cu notarea diurezei,
cantitatea de spută colectată în vasul gradat în 24 h.

Observaţie
- Culoarea, aspectul şi cantitatea sputei expectorate pot fi modificate de unele
alimente sau medicamente ingerate sau ţinute în gură înainte de expectoraţie.

198
OBSERVAREA ŞI NOTAREA VĂRSĂTURILOR

Vomă (vărsătură) – actul reflex prin care se elimină brusc conţinutul


stomacal.
Scop: obţinerea de informaţii privind conţinutul gastric pentru stabilirea
diagnosticului şi bilanţului lichidelor ingerate şi eliminate zilnic din organism.
Materiale necesare: tăviţă renală; pahar cu apă; foaie de temperatură;
- pix sau stilou; muşama, aleză, prosop.
Etape de execuţie:
a) Ajutarea bolnavului:
- Se aşază bolnavul într-o poziţie care să împiedice aspirarea vărsăturii (şezândă,
semişezândă, în decubit lateral cu capul uşor ridicat).
- Se susţine capul bolnavului cu o mână şi cu cealaltă tăviţa renală.
- Se pune la dispoziţia bolnavului un pahar cu apă pentru clătirea gurii după
vărsătură.
- Se anunţă medicul.
b) Observarea calităţii vărsăturilor
1. Frecvenţa. Se observă frecvenţa vărsăturilor:
- ocazionale (în intoxicaţiile alimentare sau în bolile infecţioase acute);
- frecvente (stenoză pilorică – vărsăturile se produc după mese);
- incoercibile (în graviditate şi unele boli psihice).
2. Orarul. Observarea orarului vărsăturilor:
- matinale - dimineaţa pe stomacul gol (la alcoolici şi gravide);
- postprandiale – imediat după alimentare sau chiar în timpul consumării
alimentelor (la nevropaţi);
- tardive la 2-6 ore de la alimentaţie (ulcer şi cancer gastric complicat cu stenoză
pilorică).
3. Cantitatea. Se va măsura cantitatea vărsăturilor pe 24 h, pentru a
stabili bilanţul hidric:
- în cazul vărsăturilor alimentare, bolnavul varsă alimentele consumate;
- în stenoză pilorică, vărsătura este foarte abundentă, la alimentele consumate
adăugându-se secreţia exagerată a glandelor gastrice şi resturile rămase de la
alimentaţiile anterioare.
4. Conţinutul. Se va aprecia conţinutul:
- alimentare (alimente mai mult sau mai puţin digerabile);
- mucoase, apoase (la etilici şi gravide);
- fecaloide (în ocluzie intestinală);
- biliare (în colecistopatii);
- purulente (gastrită flegmonoasă);
- sangvinolente sau de sânge pur – hematemeza (boli ale stomacului sau
organelor învecinate).
5. Culoarea. Se va observa culoarea vărsăturilor:
- galbenă sau verzuie (vărsăturile bilioase);

199
- roşie, cu sânge nedigerat (ulcer gastro-duodenal);
- gălbuie, murdară (ocluzie intestinală);
- brună, având aspectul drojdiei de cafea (cancerul gastric).
6. Mirosul. Se va aprecia mirosul: fad; acru (hiperclorhidrie);
- fecaloid, reflux al conţinutului intestinal în stomac (ileus);
- unt rânced (fermentaţie gastrică).
7. Forţa de proiecţie. Se va observa forţa de proiecţie: brusc, în jet,
fără efort, fără legătură cu alimentarea, fără greaţă, caracteristici pentru vărsătura
în hipertensiunea craniană (meningită, tumori etc.)
8. Simptome care însoţesc vărsătura. Observarea altor simptome:
durere abdominală (peritonită); deshidratare – eliminându-se sodiu, potasiu,
clor, se produce un dezechilibru hidroelectrolitic al organismului.
c) Notarea vărsăturilor în foaia de observaţie:
- Se notează fiecare vărsătură cu un cerc însoţit de data şi ora producerii, în
rubrica specială a foii de temperatură: vărsăturile alimentare - cu cerneală
albastră; vărsăturile bilioase – cu culoare verde; vărsăturile cu conţinut
sangvinolent – cu culoare roşie.
- Dacă vărsăturile sunt foarte frecvente se va nota numărul vărsăturilor din ziua
respectivă.
d) Prezentarea vărsăturii:
- Vărsătura colectată se va păstra într-un recipient până la venirea medicului.
- Vasul acoperit cu o placă de sticlă se arată medicului.
- La indicaţia medicului, vărsătura se transportă la laborator pentru evidenţierea
unor eventuale substanţe toxice (însoţită de date privind numele şi prenumele
bolnavului, secţia şi salonul).

OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI

Scaunul (materiile fecale) – resturile alimentelor supuse procesului de


digestie şi eliminate din organism prin anus, prin actul defecaţiei.
Scopul: obţinerea de informaţii necesare pentru stabilirea diagnosticului
şi urmărirea evoluţiei bolilor tubului digestiv şi glandelor anexe acestuia.
Urmărirea tranzitului intestinal se face prin: observarea caracterelor
scaunelor şi notarea scaunelor în foaia de temperatură.
Elemente de observaţie:
a) Frecvenţa
- valori normale 1-2 scaune/zi;
- valori patologice: - 3-6 scaune/zi - diaree (enterite şi enterocolite);
- 20-30 scaune/zi – sindrom dizenteric;
- scaun la 2-4 zile – constipaţie;
- suprimarea completă a eliminării fecalelor şi a gazelor – ileus.
b) Orarul
- valori normale – ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după sculare;

200
- valori patologice – pierderea orarului obişnuit al evacuării: constipaţie
habituală sau diaree.
c) Cantitatea
- valori normale – zilnic, 150-200 g de materii fecale;
- valori patologice – mărită (afecţiuni ale pancreasului, ale colonului, diareele
gastrogene de natură aclorhidrică); poate ajunge la câteva kilograme (anomalii
de dezvoltare a colonului); redusă (în constipaţie); foarte redusă de numai 10-
15g (dizenterie).
d) Consistenţa
- valori normale – consistenţă păstoasă, omogenă;
- valori patologice – consistenţă uscată, crescută (schibale, coproliţi)
(constipaţie); consistenţă scăzută (scaune moi), în diaree; lichidă, apoasă în
special după purgative saline; consistenţă neomogenă (scaun solid, dur, urmat de
o cantitate de scaun semilichid sau lichid).
e) Forma
- valori normale – formă cilindrică cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă;
- valori patologice - formă de panglică sau creion (în cancer rectal); filiformă
(spasme ale regiunii anorectale); bile dure, de mărimea măslinelor (în
constipaţia spastică); masă fecaloidă abundentă (constipaţie atonă); bile
conglomerate, multiglobale (când materiile fecale au stagnat mult timp în rect).

a) normal b) diareic

c) în constipaţia spastică d) în constipaţia atonă

f) Culoarea
- valori normale – culoare brună;
- valori patologice: culoare galben-aurie (în diaree); verde când bilirubina se
oxidează la nivelul intestinului gros; mai închisă (în constipaţie); albicioasă ca
argila (icterul mecanic); brun-închisă (icterul hemolitic); neagră ca păcura,
moale şi lucios (în cazul unor hemoragii în porţiunea superioară a tubului
digestiv – melena); roşie (în cazul hemoragiilor din porţiunea inferioară a
tubului digestiv).
g) Mirosul
201
- valori normale – fecaloid;
- valori patologice – acid (în caz de fermentaţie intestinală); fetid (în caz de
putrefacţie); miros rânced, foarte pătrunzător (când se găsesc grăsimi
nedigerate); foarte fetid (în cancerul colonului şi rectului).
h) Aspectul
- valori normale – aspect păstos-omogen;
- valori patologice – aspect de zeamă de pepene (în febra tifoidă); de zeamă de
orez (în intoxicaţii, lambliază sau în holeră).
i) Elemente patologice – mucus, puroi, sânge (în colite ulceroase,
pseudomembranose, cancer rectal sau intestinal, dizenterie); resturi de alimente
nedigerate (în achilie gastrică, în pancreatite cronice); grăsimi nedigerate
(steatoree – în caz de digestie sau absorbţie insuficientă a grăsimilor); paraziţi
intestinali. Cazurile vor fi imediat raportate medicului.
j) Notarea scaunelor
- valori normale – scaun normal ( I );
- valori patologice: moale (/); diareic (–); mucos (X); cu puroi (P); cu sânge (S)
în creion roşu; grunjos (Z).

OBSERVAREA APETITULUI ŞI A MODULUI ÎN CARE


BOLNAVUL RESPECTĂ PRESCRIPŢIILE MEDICALE

Apetit – poftă de mâncare.


Inapetenţă – lipsa poftei de mâncare a bolnavului faţă de anumite
alimente.
Anorexie – scăderea sau lipsa poftei de mâncare.
Scop: observarea apetitului urmăreşte desoperirea şi combaterea
inapetenţei sau anorexiei bolnavului. Astfel: bolnavii cu cancer gastric refuză
carnea de vacă; în faza preicterică a hepatitei virale, bolnavii refuză grăsimile;
apetitul exagerat sau polifagia este specifică diabetului; apetitul preferenţial
apare în cazul unor carenţe în organism (de ex.: calciu la gravide).
Pentru combaterea anorexiei şi inapetenţei bolnavului, se procedează
astfel:
1. Se verifică dacă inapetenţa bolnavului este totală sau repulsia lui se
manifestă numai faţă de alimentele din regim în comparaţie cu cele preferate.
2. Se asigură servirea mesei într-un cadru cât mai estetic.
3. Bolnavii inapetenţi se alimentează la intervale de 2-3 ore, cu porţii
mici.
4. Se servesc bolnavului lichide reci, uşor acidifiate cu lămâie,
alternându-le pentru a asigura o variaţie cât mai mare.
5. Bolnavului inapetent nu i administrează alimente hiperzaharate
(gustul dulce provoacă relativ repede o senzaţie de plenitudine şi favorizează
adesea diaree).

202
6. Profitând de setea bolnavului, i se vor oferi elemente nutritive sub
formă lichidă (de ex. laptele, sucurile de fructe vor fi îmbogăţite cu praf de lapte,
cacao, gălbenuş de ou, preparate de zahăr ridicând astfel valoarea calorică a
alimentelor introduse).
7. Se asigură necesităţile calorice (2500-3000 calorii/zi) prin
administrarea de preparate lichide hipercalorice.
8. În momentul în care apetitul începe să revină, se administrează
bolnavului o alimentaţie solidă (4-5 mese).
9. Se va urmări ca bolnavul să consume numai alimente conforme
prescripţiilor medicale.
10. Încalcarea prescripţiilor medicale va fi comunicată medicului.

OBSERVAREA TEGUMENTELOR ŞI MUCOASELOR


BOLNAVULUI

Scop: recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări patologice la nivelul


tegumentelor dintr-o regiune sau alta a corpului. Acestea aduse la cunoştinţa
medicului permit stabilirea diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.

Regiunile ventrale ale corpului uman Regiunile dorsale ale corpului uman

203
Elemente de observaţie:
a) Transpiraţie – proces fiziologic de umezire a pielii, prin care
organismul pierde căldură. În cantitate excesivă are semnificaţie patologică şi
poate conduce la deshidratarea organismului.
- Transpiraţia palmelor şi plantelor (boala Basedow); generalizată; continuă;
periodică (cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue – criza
pneumonică).
b) Culoarea tegumentelor. Aspectul şi culoarea tegumentelor pot fi:
- paloare (decolorare) permanentă (în caz de anemie); paloare instalată brusc
(hemoragii, colaps, şoc iminent);
- cianoză sau coloraţie albăstruie a tegumentelor şi a mucoaselor (în afecţiuni ale
aparatului respirator, circulator şi unele boli cardiace congenitale): discretă
(lobul urechilor, extremităţile degetelor); foarte intensă (la nas, buze, ochi);
foarte intensă (toată faţa, limba);
- roşeaţa pielii apare în emoţii, în cursului efortului fizic, febră, în unele
afecţiuni hemoragice;
- coloraţia galbenă a tegumentelor (în icter, în urma consumării unor
medicamente - atebrină, acid picric etc. sau poate semnala apariţia unei boli
infecţioase); culoarea „galbenă ca paiul” (cancer şi anemie pernicioasă);
- bronzată („boala lui Addison”);
- brună (în ciroza hepatică);
- cenuşie-murdară (supuraţii pulmonare cronice).
c) Edemul – acumularea de lichid seros în ţesuturi, se manifestă
prin: creşterea în volum a regiunii edemaţiate; pielea devină palidă, lucioasă şi
străvezie; ştergerea cutelor naturale; pierderea elasticităţii ţesutului edemaţiat
(păstrează urma presiunii digitale = semnul „godeului”).
- Edemul poate fi: generalizat (în anasarcă – acumularea de lichid în cavităţile
seroase ale organismului), se poate constata prin creşterea masei corporale;
- localizat – iniţial la pleoape apoi la organele genitale ca urmare a stazei
venoase. El se poate generaliza (edem albastru) în afecţiunile cardiace şi
pulmonare;
- caşectic – scăderea albuminelor din sânge şi creşterea permeabilităţii pereţilor
vasculari (la bolnavii caşectici, subnutriţi, tuberculoşi, canceroşi etc.;
- inflamator – localizat în jurul proceselor inflamatorii, este de culoare roşie;
- angioneurotic are o cauză alergică şi se instalează rapid.
Se va urmări diureza şi se va recolta urină pentru examinare la laborator.
Se va cântări bolnavul zilnic.
Se urmăreşte ca bolnavul să respecte regimul dietetic prescris de medic
(desodat).
d) Descuamaţiile (desprinderea celulelor cornoase superficiale din
epidermă).
Se vor observa: caracterul descuamaţiei (furfuracee, pitiriazică, lamelară
şi în lambouri);

204
- regiunea în care s-a manifestat;
- timpul în care a apărut.
e) Erupţiile cutanate – modificări ale tegumentelor.
Acestea pot fi: maculoase, papuloase, veziculoase, pustuloase.
Sunt determinate de:
- boli infecţioase (scarlatină, rujeolă, varicelă etc.);
- reacţii alergice – urticarie, boala serului;
- hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ai pielii;
- acţiunea toxică şi de sensibilizare a unor medicamente (iod, morfină etc.).
f) Hemoragiile cutanate sunt determinate de:
- tulburări de coagulare a sângelui;
- fragilitate capilară exagerată.
Hemoragiile cutanate pot fi:
- peteşii – hemoragii mici: punctiforme, ovalare, rotunde;
- echimoze – pete hemoragice extinse;
- hemoragiile cutanate pot fi însoţite de hemoragii ale mucoaselor (de ex.
epistaxis – hemoragie nazală; hemoragii gingivale; hematemeză – varsă sânge;
melenă – scaun cu sânge digerat).
Hemoragiile cutanate nu dispar la presiunea digitală!
Apariţia oricărei manifestări patologice la un bolnav va fi adusă la
cunoştinţa medicului şi va fi notată în condica de predare a serviciului, pentru ca
bolnavul să fie urmărit în continuare.

ABILITĂŢI DE BAZĂ ÎN ÎNGRIJIREA


PACIENTULUI

Evaluarea semnelor vitale.

Funcţiile vitale sunt reprezentate de: temperatură, puls, tensiunea arterială,


respiraţia.
Ele se măsoară:
- când intervine o schimbare în starea de sănătate a persoanei
- la internare, pe perioada spitalizării şi la externare
- înainte şi după proceduri invazive de diagnostic (puncţii)
- înainte şi după intervenţii chirurgicale
- înainte şi după administrarea medicamentelor care au efect asupra
sistemului respirator şi cardiovascular

Rolul asistentului medical în măsurarea funcţiilor vitale:


- pregătirea materialelor şi instrumentarului necesar
- pregătirea fizică şi psihică a pacientului
- asigurarea condiţiilor de microclimat: temperatura optimă a
mediului, linişte, umiditate corespunzătoare

205
- cunoaşterea variaţiilor normale ale funcţiilor vitale în funcţie de
vârstă şi sex
- modificările semnificative ale funcţiilor vitale trebuiesc
comunicate medicului.

Foaia de temperatura
Foaia de temperatura – caracteristici:
- este parte integrata a foii de observatie
- document medical
- document stiintific
- document medico-juridic
- este completata de catre asistenta si raspunde in fata superiorilor si a legii
- cuprinde datele personale ale bolnavului , se noteaza: nume, prenume, varsta,
data internarii, dg de internare, nr patului, nr foii de
observatie; la externare data si dg de externare.

EFECTUAREA DE SONDAJE, SPALATURI, CLISME

Definitie
- reprezinta introducerea unei sonde sau cateter din metal , cauciuc sau material
plastic prin caile naturale intr-o cavitate naturala a organismului
Scop
- explorator
o recoltarea produselor cavitatii sondate in vederea efectuarii
examenelor de laborator
- terapeutic
o evacuarea continutului cavitatii sondate
o introducerea unor substante medicamentoase
o hidratare
o alimentare
o curatirea cavitatii de substante daunatoare organismului introduse
accidental sau formate printr-o dereglare a proceselor de digestie si
de metabolism
Principii de respectat
- instrumentele folosite pentru sondsje si spalaturi trebuie sa corespunda
unor criterii generale , astfel
o suprafata sondelor trebuie sa fie neteda sa nu lezeze mucoasele
o materialul din care sunt confectionate sa fie rezistent pentru a nu se
rupe in cursul sondajelor si spalaturilor
o virful sondelor sa fie bont pentru a nu se produce leziuni ale
canalelor sau conductelor prin care sunt introduse si pentru a nu
forma cai false
Rolul asistentei

206
- respectarea unei asepsii perfecte prin utilizarea solutiilor si a materialelor
sterilizate
- pregatirea psihica a bolnavului – va urmari linistea acestuia , instruirea
privind modul de colaborare in timpul sondajului pentru obtinerea
rezultatului dorit
- sonda va fi lubrefiata sau uda dupa caz pentru a usura inaintarea , pentru a
nu produce cai false , fistule sau pentru a nu perfora organul sondat
- in cazul spalaturilor , cantitatea introdusa trebuie sa fie mai mica decit
capacitatea cavitatii organului spalat
- este interzisa introducerea lichidului de spalatura sub presiune
- continutul evacuat prin sondaje sau spalaturi se pastreaza pentru a fi vazut
de medic si trimis la laborator pentru analize
- sondajele si spalaturile vor fi notate in foaia de observatie insotite de
numele persoanei care le-a efectuat
- eventualelel greseli comise cu ocazia sondajului si spalaturii vor fi
raportate imediat medicului pentru a combate de urgenta complicatiile
survenite

Tipuri de sonde

- pentru alimentatia enterala artificiala


o sonda nazogastrica
 indicate in alimenentarea de scurta durata, cind nu exista risc
important de inhalare – boli intestinale inflamatorii, pacienti
anorexici si casectici

o sonda nazoduodenala si nazojejunala

207
 indicata in nutritia de durata scurta in risc major de inhalare
sau tulburari de evacuare a stomacului – pacienti cu tulburari
de constienta, AVC

o gastrostomie endoscopica percutana


 indicata in alimentatia enterala de durata lunga – pacienti cu
tumori esofagiene, tulburari persistente de deglutitie in boli
neurologice

o jejunostomie endoscopica percutana


 indicata in alimentatia enterala de durata lunga cu risc major
de inhalatie , fara interventie chirurgicala – pacienti care
prezinta tulburari de deglutitie insotite de tulburari ale
constientei si diminuarea reflexelor de aparare

208
- sonde gastroduodenale
o sunt utilizate cu urmatoarele scopuri
 prelevarea lichidului gastric in scop diagnostic
 evacuarea sau aspirarea lichidului gastric sau a singelui
 evacuarea aerului sau a gazului dupa o reanimare cu
ventilatie pe masca
 evacuarea continutului gastric inainte de anestezie in
interventia chirurgicala de urgenta
 evacuarea stomacului dupa absorbtie orala de substante
toxice cu tentativa de suicid
 sonda de alimentatie gastrica sau duodenala la pacientii cu
AVC
o tipuri de sonde gastroduodenale
 pentru utilizarea de scurta durata
 din PVC sau cauciuc
 cu lumen unic
 folosite in scop de diagnostic sau postoperator
 pentru utilizarea de lunga durata
 din material sintetic - poliuretan, silicon – rezistent la
aciditate
 cu lumen unic sau dublu
 folosite pentru alimentatie enterala, aspiratia secretiilor
, evacuare
Sondele sunt lungi de 75 – 120 cm cu diametru de 8-12 ch pe scara Charriere – 1
ch – 1,3 mm – pentru alimentatie , de 12 – 15 ch pentru evacuare si spalatura, iar
pentru spalatura gastrica de 30 ch

209
- sonde de compresiune esofagiene
o folosite pentru oprirea hemoragiei produse de varicele esofagiene
sau a hemoragiei gastrice
o tipuri
 sonda Blakemore – cu 2 balonase si 3 deschizaturi

 sonda Linton – cu un balonas si 3 deschizaturi

210
o complicatii
 asfixie prin deplasarea sondei care antreneaza obstructia
traheei si a laringelui
 pneumopatie de inhalatie
 ruptura de esofag, cardiala
 ulcer de compresiune al esofagului cu risc de esofagita
- sondele intestinului subtire
o lungime 120-310 cm
o confectionate din cauciuc sau material plastic, cu un balonas ce
poate fi umplut cu aer , apa sau mercur pentru a facilita inaintarea
in aval prin peristaltism
o folosite pentru alimentatie, decompresiune si eliberarea lumenului
intestinal
o tipuri
 sonda Miller Abooott – cu lumen dublu, balonas distal,
lungime 310 cm 12 18 ch

211
 sonda eudel
 cu oliva metalica distala ce poate fi inlocuita de un
balonas care sa fie umplut cu mercur
 este confectionata din cauciuc si are o lungime de 250
cm si 14 ch
 Cantor – din cauciuc , cu un singur lumen si balonas distal
umplut cu mercur, pentru asigurarea inaintarii, lungimea 310
cm si 12-18 ch

 Sonda Dennis – din material plastic cu 3 lumene unul pentru


a umfla balonasul, unul pentru aspirarea continutului gastric,
unul pentru spalatura sau evacuarea gazelor lungime 250 cm
- sonde vezicale
o instalate in scop
 diagnostic – prelevare de urina sau injectare de substanta de
contrast
 terapeutic – tulburari de evacuare a vezicii, obtructii
subvezicale, interventii chirurgicale
o tipuri
 nelaton
 mercier
 nelaton a demeure
 thiemann a demeure

212
 cateterism suprapubian – pezzer

Sondajul traheo-bronşic

Definitie
Prin sondaj traheo-bronsic se intelege introducerea unei sonde de cauciuc prin
cavitatea bucala si laringe in trahee si bronhii (sondaj Metras).
Scop
*explorator
- in caz de bronhografii tintite pentru obtinerea imaginii arborizatiilor bronsice
dintr-un lob sau dintr-un segment pulmonar; in acest caz, substanta radioopaca
se introduce direct prin sonda in ramura bronsica respectiva
*terapeutic
- pentru extragerea exsudatelor din caile respiratorii; continutului abceselor si al
ectaziilor bronsice

213
- pentru mobilizarea dopurilor de secretie intrabronsice care inchid unele ramuri
bronsice
- pentru tratamentul local al proceselor pulmonare supurative (bronsiectazia,
abces pulmonar, chist aerian supurat).
Pregatiri
*materiale
- de protectie
prosoape
masti de tifon
- sterile:
seria sondelor Metras
intrumente pentru laringoscopia indireeta: spatula linguala, oglinda laringiana
comprese de tifon
instrumente pentru anestezia laringelui, traheei si bronhiilor, seringa
laringiana
seringi de diferite dimensiuni pentru extragerea exsudatelor si injectarea
medicamentelor
- nesterile
tavita renala
sursa de lumina
- medicamente
adrenalina, cafeina, plegomazin, fenobarbital
excitante ale centrului respirator
solutie medicamentoasa in cantitatea si dilutia prescrisa (solutie de
antibiotice)
solutie de cocaina 2% pentru anestezia faringelui .
*pacient
- psihic:
se va linisti bolnavul
se va instrui in legatura cu tehnica (de felul cum acesta colaboreaza depinde
reusita sondajului)
- fizic:
pacientul va fi nemancat in dimineata examenului
cu o ora inainte, i se administreaza o fiola de fenobarbital
i se ofera un pahar cu solutie cocaina 2% cu care face gargara timp de 5-10
minute (fara sa o inghita)
va fi asezat pe un scaun, protejat cu un prosop in jurul gatului
i se ofera tavita renala, imobilizandu-i bratele, pentru a nu incurca operatorul

214
EXECUTIE

MEDICUL ASISTENTA 1 ASISTENTA 2


Se spala pe miini, se Se spala pe miini, se Se spala pe miini, se
dezinfecteaza, imbraca dezinfecteaza, imbraca dezinfecteaza, imbraca
manusile sterile si masca manusile sterile si masca manusile sterile si masca
Tine capul bolnavului Serveste medicul cu seringa
asigurind pozitia cu anestezie
Executa anestezia Pune in functiune sistemul de
Alege sonda corespunzatoare iluminat
lobului in care vrea sa
patrunda
Sub controlul laringoscopului
introduce sonda pina in
regiunea subglotica
Dupa ce sonda a patruns sub Sustine limba pacientului in
glota , retrage mandrinul si o afara
impinge mai departe sub
control radioscopic spre locul
leziunii
Injecteaza substanta de Aseaza bolnavul in d.d. putin In functie de scop ofera
contrast cu presiune moderata inclinat spre partea care substanta de contrast,
Insufla sonda cu aer pentru a trebuie injectata medicamentoasa, aspira
elimina catre bronhii Schimba pozitia pacientului – secretiile, exudatele
substanta ramasa pe sonda d.l. sting sau drept,, d. v. ,
Extrage sonda pozitie trendelenburg
Face examenul radiologic

Ingrijirea ulterioara a pacientului


- dupa introducerea medicamentelor si extragerea sondei, pacientul pastreaza
pozitia inca o fumatate de ora, pentru a mentine substanta medicamentoasa pe
loc
- se ajuta sa se imbrace si este condus la pat nu ingera nimic timp de 2 ore pana
cand inceteaza efectul anestezicului
- va fi invatat sa coiecteze in scuipatoare substanja de contrast care se elimina
prin tuse, sa nu o inghita (produce intoxicatii)
Reorganizare
Notarea in foaia de observatie
- numele persoanei care l-a efectuat
- aspectul produsului recoltat
Complicatii
*imediate:
- tuse: - se intrerupe sondajul si se completeaza anestezia
- intoxicatia cu cocaina manifestata prin dispnee, palpitatii, transpiratii reci,
fenomene de colaps, dupa utilizarea unei cantitati mari de cocaina .
*tardive:

215
- suprainfectii prin introducerea gemenilor patogeni prin manevre si materiale
nesterile
DE STIUT:
- deglutitia si regurgitarea, fara controlui local al sistemului nervos, da nastere la
accidente grave, de aspiratie in caile respiratorii
DE EVITAT:
- refularea substantei de contrast si patrunderea ei in stomac, deoarece resorbtia
produce intoxicatii

SONDAJUL GASTRIC

Definiţie: Sondajul sau tubajul gastric, reprezintă introducerea unui tub de


cauciuc – sonda gastrică Faucher sau Einhorn prin faringe şi esofag în stomac.
Scop:
· explorator:
- recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi
secretorii (chimismului gastric);
- pentru studierea funcţiei evacuatoare a stomacului;
· terapeutic
- evacuarea conţinutului stomacal toxic
- curăţirea mucoasei de exsudate şi substanţe străine depuse;
- hidratarea ;i alimentarea bolnavului;
- introducerea unor substanţe medicamentoase;
Indicaţii:
- în gastritele acute sau cronice, boala ulceroasă;
Pregătiri:
· materiale:
- de protecţie:
o două şorţuri din material plastic
o muşama şi aleză
o prosoape
- sterile:
o sonda Faucher sau Einhorn;
o 2 seringi de 20 ml;
o casoletă cu mănuşi de cauciuc;
o pense hemostatice;
o eprubete;
- nesterile:
o tăviţă renală;
o tavă medicală;
o pahar cu apă aromată;
o pahar cu apă pentru proteză;
o recipient;

216
- medicamente: la indicaţia medicului;
· pacient: - psihic:
o se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii;
o este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului;
- fizic:
o se aşează pacientul pe un scaun cu spetează, cu spatele cât mai drept;
o se protejează cu şorţul de cauciuc sau material plastic;
o i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează într-un pahar cu
apă;
o se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta saliva ce se scurge
din cavitatea bucală;
o este solicitat să menţină tăviţa în această poziţie;
o pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului.
Execuţie:
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun
- îmbracă şorţul de cauciuc;
- îşi pune mănuşile sterile;
- umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag;
- se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l
între mână şi torace;
- prinde cu mâna dreapta extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion;
- cere pacientului să deschidă larg gura, să respire adânc şi introduce capătul
sondei până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina
limbii, invitând bolnavul să înghită;
- prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac
(la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară);
- verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu
ajutorul seringii;
- se fixează sonda;

Fixarea sondei gastrice

217
- aşează la extremitatea liber a sondei balonul Erlemneyer (când se colectează
pentru o probă) sau aspiră sucul gastric cu seringa;
- pentru a favoriza golirea stomacului, pacientul este rugat să-şi contracte pereţii
abdominali;
- extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea ei cu o
pensă hemostatică pentru a împiedica scurgerea
conţinutului în faringe (de unde ar putea fi aspirat de pacient);
- când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna
stângă şi se îndepărtează sonda,
- goleşte conţinutul sondei în vasul colector;
- aşează sonda în tăviţa renală.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura;
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie;
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul de cauciuc;
- i se oferă proteza dentară (după caz);
- se aşează pacientul în poziţie comodă;
Pregătirea produsului pentru examenul de laborator:
- se determină cantitatea evacuată;
- se completează formularele de recoltare;
- se trimit probele etichetate la laborator;
Reorganizare:
- se notează tehnica, data, cantitatea şi spectrul macroscopic al sucului gastric
extras;
Accidente:
- greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o singură respiraţie
profundă, fie se efectuează anestezia faringelui cu o soluţie de cocaină2%;
- sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hipermia feţei, apoi
cianoza, se îndepărtează sonda;
- sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie
cu aer;
- se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie;
DE ŞTIUT:
- tubajul gastric se efectuează în condiţii de perfectă asepsie;
- sondajul gastric se poate efectua şi pe cale endozonală cu sonda Einhorn
- pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii
de pătrundere a sondei se face prin introducerea
capătului liber într-un pahar cu apă – apariţia bulelor de aer confirmă
pătrunderea în căile respiratorii;
- o formă particulare de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei
Blackmore.
DE EVITAT:

218
- ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului).

INTRODUCEREA SONDEI BLACKMORE

Pentru compresia segmentară a esofagului şi a cardiei în vederea unui


tamponament esofagian se folosesc mai multe de sonde, dintre care cea mai
utilizată este sonda Blackmore.
Scop:
- realizarea hemostazei în hemoragia digestivă superioară prin ruptura varicelor
esofagiene: o când cantitatea de sânge pierdută este importantă şi/sau persistentă
peste 2 u (1000 ml);
o când tulburările hemodinamice nu se restabilesc după umplere vasculară cu
1000 ml;
Pregătiri:
· materiale:
- sterile
o sonda Blackmore cu dublu balonaj

Sonda Blakemore cu dublu balonas

o sondă gastrică, laringoscop


o seringi de 20 ml
o pense hemostatice
o comprese
- nesterile:
o aparat de aspiraţie;
o vas colector;
- medicamente:
o soluţie novocaină, cocaină pentru anestezie
219
o substanţă lubrifiantă
· pacient:
- psihic:
o se anunţă şi se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
- fizic:
o se evacuează conţinutul gastric;
o se verifică etanşeitatea şi funcţionalitatea balonaşelor;
o se lubrifiază sonda Blackmore;
o se face anestezia orificiilor nazale;
o se verifică aparatul de aspiraţie;
o se reperează pe sondă distanţa nas-ombilic
Execuţie:
- se introduce sonda endonazal, este împinsă progresiv şi prin mişcări de
degluţie va fi înghiţită până la marcaj (reflexul de sânge
sau suc gastric dovedeşte prezenţa ei în stomac);
- se umflă balonaşul gastric cu 200-250 ml aer;
- se trage sonda astfel ca balonaşul să fie în dreptul joncţiunii eso-cardiale
- se fixează la orificiul nazal printr-un sistem de prindere (guleraş)
- se umflă balonaşul esofagian 60-80 ml aer
- se aspiră conţinutul sondei
- se ataşează sonda la punga colectoare care va fi situată decliv (sifonaj).
- se verifică permanent presiunea din balonaşe prin intermediul manometrului;
- presiunea necesară asigurării homeostazei este de 50-60 mm Hg
- se supraveghează fixarea, permeabilitatea sondei, tensiunea arterială şi pulsul;
- se supraveghează episodul hemoragic;
DE ŞTIUT:
- se va înscrie cantitatea de aer injectat pe fiecare tub al balonaşului;
- pentru prevenirea ischemiei mucoasei şi ulcerarea bazei esofagului se
controlează presiunea balonaşului – 50 – 60 mm Hg; se
dezumflă periodic balonaşul esofagian, la 4 ore, timp de 15 minute;
- dacă strângerea nu este controlată, balonaşul gastric se umflă 300 ml, dar
volumul de aer să nu depăşească 100 ml în balonaşul esofgian.
DE EVITAT:
- compresia traheei prin balonaşul esofagian care poate determina necroză
esofagiană, pneumonie de inhalaţie, sughiţ, durere toracică.

Sondajul dudenal

RECOLTAREA CONTINUTULUI BILEI SI A SUCULUI DUODENAL

Definiţie: Sondajul sau tubajul duodenal reprezintă introducerea unei sonde


Einhorn dincolo de pilor, realizând o comunicare între duoden şi mediul
exterior.

220
Scop:
· explorator
- extragerea conţinutului duodenal format din conţinutul gastric, bilă (A, B, C),
suc pancreatic şi secreţie proprie.
- aprecierea funcţiei biliare hepatice, a căilor extrahepatice
- descoperirea unor modificări anatomo-patologice ale organelor care dau
aspectul, cantitatea, compoziţia chimică sau morfologică a sucurilor extrase prin
sondaj;
- evidenţierea unor boli parazitare ale duodenului sau căilor biliare;
· terapeutic:
- drenarea căilor biliare şi introducerea unor medicamente care au acţiune directă
asupra ficatului, a căilor biliare sau a tubului digestiv. Acestea vor acţiona fie
local, fie se vor resorbi, prin pereţii intestinali, ajungând prin vena portă în ficat,
de unde apoi vor fi excretate împreună cu bila în căile biliare, urmând calea
circulaţiei entero-hepatice;
· alimentaţie artificială
- se introduc lichide hidratante şi alimente lichide în organismul pacienţilor
inconştienţi sau cu imposibilitate de înghiţire;
· aspiraţie continuă
- în cazul ocluziilor sau subocluziilor intestinale
- după intervenţii chirurgicale pe tub digestiv (postoperator, vezi nevoia de
eliminare);
Generalităţi:
· se verifică totodată şi permeabilitatea căilor biliare;
· se pot localiza procesele patologice hepatobiliare, prin separarea bilei
veziculare de cea hepatică din conţinutul sucului duodenal;
· analiza sucului pancreatic urmăreşte dozarea fermenţilor din conţinutul lui;
· recoltarea sucului pancreatic se face prin tubajul duodenal.
Pregătiri:
· materiale:
- de protecţie:
o muşama şi aleză;
o şorţ de cauciuc sau alt material impermeabil;
o prosoape;
- sterile:
o sonda Einhorn;
o 2 seringi de 20 ml;
o mănuşi de cauciuc sterile;
o pensă homestatică;
o medii de cultură;
o eprubete;
- nesterile:
o tăviţă renală;

221
o tavă medicală;
o stativ pentru eprubete;
o pahar cu apă aromată;
o pernă cilindrică dură sau pătură rulată;
o hârtie de turnesol roşie şi albastră;
- medicamente:
o sulfat de magneziu 33%;
o ulei de măsline;
o novocaină;
o soluţii necesare hidratării şi alimentării (materialele se vor alege în funcţie de
scopul sondajului);
· pacient
- psihic:
o se informează pacinetul;
o i se explică necesitatea tehnicii;
- fizic:
o pacientul va fi nemâncat;
o se izolează patul cu un paravan;
o se protejează cu muşamaua şi aleză;
o se aşează pacientul în poziţie şezând la marginea patului;
o i se îndepărtează proteza (după caz)
o i se dă tăviţa renală să o ţină sub bărbie
Execuţia:
· introducerea sondei:
- asistenta se spală pe mâini;
- îmbracă mănuşi sterile;
- prinde sonda (umezită) cât mai aproape de olivă şi o introduce cu blândeţe prin
cavitatea bucală sau nazală până în faringe;
- cere pacientului să respire adânc, cu gura deschisă şi să înghită de câteva ori
până când oliva trece în esofag;
- cu mişcări blânde ajută înaintarea sondei până la marcajul 45 cm la arcada
dentară, moment în care se consideră că sonda a trecut de cardia şi a pătruns în
stomac;
- se aşează pacientul în decubit lateral drept, cu trunchiul uşor ridicat şi capul
mai jos, coapsele flectate pe bazin;
- se introduce perna cilindrică sub regiunea hepatică;
- se împinge uşor sonda spre pilor până la marcajul 60 cm;
- se continuă introducerea sondei cu răbdare şi atenţie concomitent cu acţiunea
de înghiţire a ei de către pacient (1-2 cm la 3-5 minute);
- când diviziunea 75 cm se află la arcada dentară, oliva sondei a ajuns în duoden
(după circa 1-1 ˝ ore de la pătrunderea ei în stomac);
· verificarea poziţiei sondei

222
- dacă nu se scurge bilă sau lichidul scurs nu are aspectul bilei, se verifică dacă
sonda a ajuns în duoden sau s-a încolăcit în stomac;

Verificarea pozitiei sondei

- se insuflă 60 ml de aer prin sondă cu seringă şi după un minut se aspiră. Dacă


sonda a ajuns în duoden se recuperează mai puţin de 20 ml;
- se introduc 10 ml de lapte care nu mai poate fi extras dacă sonda a ajuns în
duoden, dar poate fi extras dacă ea se află în stomac;
- se face control radiologic, sonda urmărindu-se sub ecran, ea fiind vizibilă
datorită impregnării cu săruri de plumb;
· captarea bilei
- după 1 – 1 ˝ h de la pătrunderea sondei în stomac, la capătul liber al sondei
apare bila A, colediană, cu culoare galben – aurie, care se colectează într-o
eprubetă;
- se verifică reacţia sucului duodenal cu hârtia de turnesol sterilă; încălzită la
temperatura camerei pentru a favoriza drenarea bilei veziculare;
- se închide extremitatea liberă a sondei prin înnodare sau cu o pensă;
- după 15-30 minute se deschide sonda şi se colectează 30-40 ml bilă vâscoasă
de culoase închisă castanie – bila B, veziculară sterilă sau pe medii de cultură
pentru examen bacteriologic;
- după evacuarea bilei B se colectează o bilă clară care provine direct din ficat –
bila C, hepatică; aceasta, fiind în cantitate mai mare se va capta într-un recipient
corespunzător;
- extragerea sondei se face după ce se insuflă câţiva ml de aer şi se închide
capătul liber cu o pensă;
- extremitatea sondei se va ţine sub nivelul stomacului pacientului pentru a
împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe sau în cavitatea bucală;
- se goleşte conţinutul sondei şi se aşează tăviţa renală;
· Recoltarile pt examinarile bacteriologice se fac din bila B sau C sau din
amandoua
- Bila B – se cerceteaza flora microbiana a vezicii biliare
- Bila C - germenii ce s-ar gasi eventual in caile biliare intrahepatice
· Ptr declansarea contractiei vezicii biliare si eliminarea continutului se vor
utiliza numai ulei sau solutie de sulfat de magneziu steril
223
· Insamantarea se face in timpul sondajului direct pe mediile de cultura,
deasupra flacarii, flamband si extremitatea sondei
· Primele picaturi scurse dupa flambare se arunca , apoi fara ca sonda sa se
atinga de gura balonului se lasa sa curga bila pe mediul de cultura
· Se inchide balonul si se trimite imediat la laborator ptr a fi pus la termostat
· Insamantarea si cresterea germenilor din bila = BILICULTURA
· Daca sucul duodenal se recolteaza ptr analiza parazitotlogice, eprubeta se va
aseza intr-un vas cu apa incaalzita la 37°C ptr a mentine vitalitatea parazitilor
· Ptr restul examinarilor, sucul duodenal se trimite la laborator in vase curate,
fara vreo masura deosebita.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se oferă un pahar cu apă aromată pentru clătirea gurii;
- se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie;
- se îndepărtează şorţul din material plastic;
- se aşează pacientul în poziţie comodă;
Pregătirea produsului pentru examen de laborator:
- se determină cantitatea de bilă obţinută;
- se etichetează recipientele;
- se trimit probele la laborator;
Reorganizarea
Notarea în foaia de observaţie
Accidente:
- înnodarea sondei datorită contracţiilor pereţilor stomacali în timpul senzaţiei de
vărsături;
- încolăcirea sondei în stomac;

RECOLAREA SUCULUI PANCREATIC

· se face prin tubaj duodenal


· acesta este amestecat cu bila, suc gastric si secretie duodenala
· ptr a se obtine un continut duodenal bogat in suc pancreatic se utilizeaza
substante excitante ale secretiei pancreatice: eter
· acesta se injecteaza prin sonda in duoden, cand oliva sondei a ajuns in dreptul
ampulei Vater
· cantitatea injectata este de 2-3 ml, doza care nu trebuie depasita

SONDAJUL VEZICAL

Sondajul vezical = introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, in vezica
urinara.

224
Scop; a) explorator = recoltarea unei cantitati de urina pentru examene de
laborator;
b) terapeutic = golirea continutului (daca acesta nu se produce spontan);
- depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare;
- executarea unor procedee de tratament prin sonda.
Materiale necesare: - tava medicala;
- stativ cu 1-2 eprubete sterilizate, cu dop de vata (pentru urocultura);
- mediu de cultura in functie de germenii cautati;
- doua sonde sterile (una de rezerva) de metal nichelate sau de sticla, lungi de 15
cm;
- ser fiziologic steril;
- casoleta mica cu tampoane de vata sterile;
- sticla cu oxicianura de mercur 1/5.000;
- casoleta mica cu manusi de cauciuc sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- musama si aleza;
- doua pense sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant – ulei de
parafina steril).

A. SONDAJUL VEZICAL AL FEMEII


1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:
1.1. Se pregatesc instrumentele si materialele necesare.
1.2. Se transporta langa bolnava materialele si instrumentele pregatite.
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavei:
2.1. Se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii.
2.2. Se anunta bolnava sa nu manance.
2.3. Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavei cu un paravan.

225
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se asaza bolnava in decubit dorsal, cu genunchii ridicati si coapsele
indepartate (pozitie ginecologica).
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavei, iar patura se ruleaza la
picioare.
2.7. Se acopera bolnava lasand accesibila numai regiunea vulvara.
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavei.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii vulvare cu apa si sapun
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun si dezinfectare cu alcool.
3.2. Se pun manusile sterile de cauciuc.
3.3. Asistenta se aseaza in partea dreapta a bolnavei si cu policele si indexul
mainii stangi se indeparteaza labiile si se evidentiaza meatul urinar.

3.4. Cu un tampon imbibat in oxicianura de mercur 1/5.000. se sterge orificiul


uretral de sus in jos, in directia anusului si nu invers; tamponul se utilizeaza
pentru o singura stergere!

3.5. Operatia se repeta de 2-3 ori.


3.6. Cu o pensa se scoate sonda, se prinde intre degete mediu si inelar ale mainii
drepte si se lubrifiaza in intregime cu ulei steril.

226
3.7. Sonda se orienteaza cu ciocul inainte si in sus, tinand-o ca pe un creion in
timpul scrisului.

3.8. Se introduce sonda in uretra la o adancime de 4-5 cm cu varful cudurii spre


simfiza pubiana.
3.9. Paralel cu inaintarea sondei se coboara extremitatea externa a sondei, printr-
o miscare in forma de arc. Scurgerea urinei confirma prezenta sondei in vezica.
Primele picaturi de urina se scurg in tavita renala si in continuare se goleste
vezica intr-un recipient pregatit sau se recolteaza potrivit scopului (hemocultura,
examene biochimice etc.).
3.10. Se inchide cu degetul orificiul extern al sondei si se indeparteaza sonda
prin miscari inverse celor cu care s-a introdus.
3.11. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!
4. Ingrijirea bolnavei dupa tehnica.
4.1. Se efectueaza toaleta regiunii vulvulare.
4.2. Bolnava va fi supravegheata in repaus la pat.

B. SONDAJUL VEZICAL LA BARBAT


1. Pregatirea instrumentelor si materialelor necesare:
1.1. Se pregatesc instrumentele si materialele necesare.
1.2. Se transporta langa bolnav materialele si instrumentele pregatite.

227
2. Pregatirea psihica si fizica a bolnavului:
2.1. Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii.
2.2. Se anunta bolnavul sa nu manance.
2.3. Cand se efectueaza in salon, se izoleaza patul bolnavului cu un paravan.
2.4. Se asaza musamaua si aleza.
2.5. Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, cu picioarele intinse si usor
indepartate
2.6. Se indeparteaza perna de sub capul bolnavului, iar patura se ruleaza la
picioare.
2.7. Se acopera bolnavul lasand accesibila numai regiunea genitala
2.8. Se asaza tavita renala intre coapsele bolnavului.
2.9. Se efectueaza toaleta regiunii genitale cu apa si sapun.
3. Efectuarea tehnicii
3.1. Spalare pe maini cu apa si sapun; apoi se imbraca manusi de cauciuc.
3.2. Se spala bine glandul cu apa si sapun si se dezinfecteaza meatul urinar cu
ser fiziologic si tampoane cu oxicianura de mercur.
3.3. Cu mana dreapta inmanusata se prinde sonda si se lubrifiaza in ulei de
parafina steril, in intregime..
3.4. Cu mana stanga se intinde bine penisul la verticala si se introduce in meat
sonda, cu curbura spre simfiza pubiana, circa 12 cm

228
3.5. Cand sonda a ajuns in vezica, incepe sa curga urina care se capteaza in
tavita renala, recipient sau eprubete..
3.6. Cand vezica s-a golit, sonda se indeparteaza, extremitatea externa
comprimandu-se..

3.7. Spalare pe maini cu apa curenta si sapun!.


3.8. Se noteaza in foaia de observatie sondajul, data, ora, cantitatea de urina
recoltata si numele celui care l-a efectuat.
4. Ingrijirea bolnavului dupa tehnica.
4.1. Se efectueaza toaleta si se imbraca bolnavul.
4.2. Se schimba lenjeria de pat, daca s-a patat cu urina.
5. Reorganizarea locului de munca.
5.1. Se curata riguros si se spala cu apa curenta, instrumentele folosite.
5.2. Dupa indepartare, se verifica daca sondele – in cursul sondajului – (cele de
sticla) nu s-au rupt si daca fragmentele de sticla
nu au ramas in uretra sau vezica.
5.3. Se asaza instrumentele folosite in solutie dezinfectanta pana la sterilizare,
iar celelalte materiale se pun la locul lor.

229
Fixarea sondei

Spalatura gastrica

· sonda va fi prevazuta cu o palnie de sticla


- sonda Faucher – palnia se adapteaza direct la sonda
- tub Leube – palnia fixata pe tubul de cauciuc care prelungeste sonda prin
racordul de sticla
· palnia se aduce pana la nivelul toracelui bolnavului si se umple cu apa la temp
de 25-26 °C
· apoi se ridica palnia pana deasupra capului bolnavului a.i. lichidul sa patrunda
prin sonda in stomac
· inainte ca palnia sa se goleasca complet, este lasata in jos cu 30-40 cm sub
nivelul epigastrului , dar in pozitie verticala
· dupa ce palnia se umplut se goleste continutul ei prin rasturnare in
ligheanul/galeata pregatita langa bolnav
· procedeul deumplere si golire se repeta de 5-6 ori pana ce lichidul devine
complet curat, limpede, lipsit de resturi alimentare sau
substante straine

Spalatura duodenala
· se executa dupa aceiasi tehnica ca si tubajul (sondajul) duodenal utilizand
solutii izotonice de clorura de sodiu sau ape minerale,
dupa indicatia medicului.

230
SPALATURA VEZICALA

Spalatura vezicii urinare = introducerea unei solutii medicamentoase, prin


sonda uretrala, in vezica urinara, cu scopul indepartarii exsudatelor patologice
rezultate din inflamatia peretilor vezicii..
Materiale necesare: - tava medicala;
- stativ cu 1-2 eprubete sterilizate, cu dop de vata (pentru urocultura);
- mediu de cultura in functie de germenii cautati;
- doua sonde sterile (una de rezerva) de metal nichelate sau de sticla, lungi de 15
cm;
- ser fiziologic steril;
- casoleta mica cu tampoane de vata sterile;
- sticla cu oxicianura de mercur 1/5.000;
- casoleta mica cu manusi de cauciuc sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- musama si aleza;
- doua pense sterile;
- tavita renala pentru colectarea urinei;
- materiale pentru toaleta organului genital externe (sapun, lubrefiant – ulei de
parafina steril).
- seringa Guyon sau irigator prevazut cu ramificatie in T a tubului de cauciuc, cu
robinet, instalat pe stativ;
- solutie de injectat (pentru spalatura) circa 1 l, incalzita la temperatura corpului
(ser fiziologic, solutie rivanol 0,1-2% ; solutie de nitrat de argint 1-4%o ; acid
boric 3%).
Tehnica incepe cu efectuarea sondajului vezical (la femeie sau la barbat).
Dupa efectuarea sondajului evacuator, la sonda se adapteaza seringa guyon si se
introduc lent 80-100ml solutie, fara sa destinda
vezica.
Se retrage seringa si se asteapta sa se scurga lichidul introdus.
Se repeta operatia de cateva ori pana cand se scurge lichid clar.
ATENTIE!
Dupa fiecare spalatura, capatul liber al sondei se asaza pe o compresa
sterila pana la reumplerea seringii.
Instilarea substantelor medicamentoasein vezica urinara
· se face cu ajutorul unei seringi adaptate prin intermediul unui tub de cauciuc la
sonda vezicala
· introducerea se face incet „ avand grija de cant si concentratia prescrisa de
medic.
Drenarea vezicii urinare

231
· in unele cazuri este necesar ca sonda vezicii sa ramana pe loc sub forma de
sonda permanenta , sau sonda a‟ demeure, dandu-se posibilitatea ca urina sa se
evacueze permanent, astfel incat vezica urinara sa ramana in stare de repaus.
· sondele utilizate a‟ demeure trebuie sa fie moi sis a nu depaseasca o grosime
de 15-16 grade Charierptr a preveni escarele mucoasei uretale.
· Ptr femei se pot utilize sonde Pezzer, Malecot, Casper, care prezentand cate o
umflatura la capatul lor , se fixeaza in mod automat in vezica.Este preferata insa
sonda Folley, care se poate utilize si la barbate , in lipsa ei se pot utilize sondele
Nelaton sau Thiemanncare se fixeaza cu ajutorul benzilor de leucoplast.
· Conditia esentiala a bunei functionari a unei sonde permanente este ca orificiul
intern al sondei sa fie imediat deasupra orificiului uretral al vezicii.
· Verificarea pozitiei corecte a sondei pemanente se face prin introducerea in
vezica a unei cant de lichid , ce trebuie sa se reintoarca prin sonda intr-un flux
continuu .Daca eliminarea lichidului se face sacadat, atunci orificiul intern al
sondei se afla prea sus, urina va stagna in vezica, pana cand va ajunge la nivelul
orificiului sondei- eliminarea va fi sacadata.
· Sonda pemanenta tip Folley poate fi mentinuta pe loc 7-14 zile
· Sondele confectionate din cauciuc , nu vor fi lasate pe loc mai mult de 24-48
de ore .
· Urina care se evacueaza prin sonda permanenta va fi colectata
- intr-un sac colector de material plastic, ce poate fi fixat de coapsa bv sau
imbracamintea sa ;
- sau intr-un urinar de sticla.
Tehnica se incheie ca si sondajul vezical.
OBSERVATII:
Sondajul vezical si spalatura vezicala se executa in conditii de asepsie
riguroasa a materialelor, mainii si manevrelor.
In cazul aparitiei unei rezistente in timpul sondajului, sonda se retrage si nu se
forteaza (se pot produce traumatisme si cai false).
Recoltarea urinei se face in vase sterilizate, in absenta oricarei substante
straine pentru a impiedica fermentatia urinei care ar genera
rezultate false ale examinarilor.
INCIDENTE SI ACCIDENTE:
Astuparea sondei se datoreaza cheagurilor de sange intravezicale (sonda se
destupa prin insuflare de aer sau cativa ml de solutie
dezinfectanta).
Traumatisme, hemoragii si infectii

SPALATURA VAGINALA

Spalatura vaginala = introducerea in vagin a unui curent de apa sau solutii


medicamentoase cu care se spala peretii vaginului si care se evacueaza apoi pe
langa canula.

232
Spalaturile vaginale pot fi dupa temperatura :
– spalaturi vaginale reci (pana la 20 C)
– spalaturi vaginale caldute ( 35 - 37 C)
– spalaturi vaginale calde ( 45 - 50 C)
Scop : terapeutic
 indepartarea continutului vaginal , dezlipirea exsudatelor patologice de pe
peretele vaginului
 dezinfectia locala in preajma interventiilor chirurgicale , ginecologice si
obstetricale
 calmarea durerilor
 reducerea proceselor inflamatoare
Materiale necesare :
- irigator de sticla utilizat numai ptr. spalaturi vaginale, cu stativ ;
- canula vaginala sterila, de sticla sau ebonita, 15-20 cm, usor incurbata in
unghi obtuz, varful bombat, prevazut cu orificii ;
- tavita renala ;
- plosca ;
- musama si aleza ;
- paravan ptr. izolarea bolnavei ;
- manusi sterile ;
- vata hidrofila ;
- prosoape curate ;
- apa fiarta / ceai de musetel – indepartarea exsudatelor vaginale ;
- sol. diluata permanganat de potasiu 1 : 20 000 (usor roz) –pentru
dezodorizare, dezinfectare;
- solutie de oxiceanura de mercur 1:4 000 si solutie de sublimat 1% pentru
dezinfectie;
- sulfat de zinc si alaun dublu de sodiu si potasiu in parti egale – un vf. cutit
/ 1l apa – astringent
- solutiile medicamentoase din flacoanele farmaceutice sau cele preparate
pe loc se incalzesc la temperatura dorita iar inaintea utilizarii se verifica
din nou temperatura lor.
1. Pregatirea bolnavei
- se anunta bolnava si i se explica necesitatea tehnicii si modul ei de
efectuare
- spalatura se efectueaza in sala de tratamente , pe masa de examinare, in
poz. ginecologica / in salon , pe pat, in aceiasi pozitie, dar izolarea cu
paravan a patului de restul salonului
- pacienta in decubit dorsal, genunchii flectati, coapsele indepartate
- sub ea se asaza musamaua , traversa si plosca

233
- paturile se impaturesc la picioarele bolnavei, iar bolnava se acopera,
lasand accesibila doar reg. vulvara
- spalare cu apa si sapun a org. genitale
- in cazul spalaturilor calde , reg. vulvara se acopera cu un strat de vaselina
2. Efectuarea tehnicii
- spalare pe maini cu apa si sapun
- se adapteaza canula pe tubul irigatorului
- se verifica temperatura apei sau solutiei medicamentoase
- se goleste de aer , lasand sa curga apa din tubul irigatorului in plosca, asezand
irigatorul la o inaltime de 50-75 cm fata de simfiza pubiana
- se indeparteaza cu degetele mainii stangi labiile mari si mici, descoperind
orificiul de intrare al vaginului
- cu cealalta mana se deschide robinetul si cu afluxul de apa se introduce canula
in vagin
- canula se introduce inautru prin miscari de rotatie, pana la o adancime de 10-
11 cm cand va intampina rezistenta fundului de sac posterior al vaginului
- se spala bine aceasta regiune si se plimba apoi canula pe toata suprafata
vaginului
- presiunea apei sa nu fie prea mare !
- se scoate canula din vagin inainte ca irigatorul sa se goleasca complet, cu
pensarea tubului si depunearea lui in tavita renala
- se usuca regiunea genitala a bolnavei cu vata si prosoape curate
- se indeparteaza plosca , aleza si musamaua
- se imbraca bolnava
- se aseaza bolnava comod in pat , se indeparteaza paravanul, se aeriseste
salonul.
3. Examinarea lichidului de spalatura
- va fi examinat si daca prezinta continut patologic : flocoane mari de mucus,
puroi, cheaguri de sange – va fi prezentat medicului
- se pregateste ptr. laborator daca medicul solicita acest lucru, completand
formularele de recoltare

CLISME

Definitie: Clisma este o forma speciala a tubajului,prin care se introduce diferite


lichide in intestinul gros(prin anus,in rect si colon).
Scop
1. evacuator
· evacuarea continutului intestinului gros
· pregatirea pacientului pentru examinare(rectoscopie,irigoscop
· interventii chirurgicale asupra rectului
2. terapeutic
· introducere de medicamente

234
· alimentarea sau hidratarea pacientului
Clasificare dupa efect
· clisme evacuatoare care pot fi :simple,inalte,prin sifonaj,uleioase, purgative
· clisme terapeutice – medicamentoase cu efect local,anestezice
· clisme alimentare – hidratante
· clisme baritate – cu scop explorator
Pregatiri
1. materiale
· de protectie – paravan,musama,aleza,invelitoare
· sterile – canula rectala
- casoleta cu comprese
- para de cauciuc pentru copii

· nesterile – stativ pentru irigator


- irigatorul si tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime si 10 mm diametru

- tavita renala,bazinet

235
- apa calda la 35-37 grade C (500-1000 ml pentru adulti,250 ml pentru
adolescenti,150 ml pentru copil,50-60 ml pentru sugari)
- sare(1 lingurita la un litru de apa)
- ulei(4 linguri la un litru de apa)sau
-glicerina(40g la500ml)
- sapun(1 lingurita rasa la 1 litru)
· medicamente – solutii medicamentoase in cantitatea sau concentratia ceruta de
medic
- substanta lubrifianta(vaselina)
2. pacient
· psihic - se anunta si i se explica tehnica
- se respecta pudoarea
· fizic - se izoleaza patul cu paravanul si se protejeaza cu musamaua si
aleza
- se aseaza pacientul in functie de starea generala in pozitie :
- decubit dorsal, cu membrele inferioare usor flectate
- decubit lateral stang cu membrul inferior strans si dreptul flectat
- genupectoral

- se aseaza bazinetul sub regiunea sacrala si se inveleste pacientul cu

236
Invelitoarea

CLISME EVACUATOARE
Executia
· clisma evacuatoare simpla :
- se fixeaza canula la tubul irigatorului si se inchide robinetul
- se verifica temperatura apei sau a solutiei medicamentoase
- se umple irigatorul
- se evacueaza aerul si prima coloana de apa
- se fixeaza irigatorul pe stativ
- asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza

- indeparteaza fesele pacientului cu mana stanga


- introduce canula prin anus in rect (cu mana dreapta) perpendicular
subadiacenta, cu varful indreptat inainte in directia vezicii urinare.
- dupa ce varful canulei a trecut prin sfincter se ridica extremitatea
externa si se indreapta varful in axa ampulei rectale.

- se introduce 10 – 12 cm
- se deschide robinetul sau pensa si se regleaza viteza de scurgere a
apei prin ridicarea irigatorului la aproximativ 50 cm de suprafata
patului pacientului.
- pacientul este rugat sa respire adanc, sa-si relaxeze musculatura abdominala, sa
retina solutia 10 – 15 min
- se inchide robinetul inainte ca nivelul apei sa se apropie de nivelul tubului de
scurgere.
- se indeparteaza canula si se aseaza un tavita renala

237
- pacientul este adus in pozitie de decubit lateral drept, apoi de cubit dorsal
pentru a usura patrunderea apei la o adancime mai mare.
- se capteaza scaunul la pat sau la toaleta
· clisma inalta :
- se practica pentru indepartarea mucozitatilor, puroiului exudatelor sau
toxinelor microbiene de pe suprafata mucoaselor
- in parezele intestinale, ocluzia intestinala
- se foloseste o canula retala (sonda) de 35-40 cm lungime si 1,5 cm
diametru, din cauciuc semirigid si prevazut cu orificii largi

- se adapteaza la tubul irigatorului o palnie de 1,5 l (in loc de rezervor)


- se umple palnia cu apa calda la 35ْ C si se deschide robnetul sau lasand sa
iasa aierul
- se lubrifiaza canula si se introduce pana in colonul sigmoid
- se ridica pana la inaltime de 1 m si se da drumul apei
- inainte ca acesta sa se goleasca, se coboara sub nivelul colonului, apa se va
reintoarce in palnie
- se goleste palnia intr-un recipient
- se repeta operatia de 5 – 6 ori pana ce prin tub se evacueaza apa curata
· clisma uleioasa :
- se folosesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, masline), incalzite
la 38 grade C in baia de apa
- introducerea in rect se face cu ajutorul unui irigator la care

238
rezervorul este inlouit cu o palnie sau cu ajutorul unei seringi
- se introduce la presiune joasa
- aproximativ 200 ml de ulei se introduc in 10 – 15 min
- se mentine in rect 6 – 12 ore (este bine sa se execute seara iar pacientul va
elimina dimineata un scaun moale
nedureros)
- se indica in constipatii cronice, fecalom
· clisma purgativa :
- evacueaza colonul prin actiunea purgativa ( nu mecanica)
- se utilizeaza solutia concentrata de sulfat de magneziu (250 ml apa cu 2 linguri
Mg SO4), care prin mecanism osmotic produce o transsudatie de lichid prin
peretii intestinali in lumen, formand un scaun lichid ambundent
- se mai poate folosi bila de bou ( un varf de cutit de bila pulbere la 250 ml apa)
care are actiune stimultanta asupra peristaltismului intestinal

CLISMA TERAPEUTICA

1. clisma terapeutica
· se foloseste cand se doreste o actiune locala asupra mucoasei, cand calea orala
nu este practicabila sau cand se doreste ocolirea caii portale
· se pot administra medicamente ca : digitala, clorura de calciu, tinctura de opiu,
chinina care se absorb prin mucoasa rectala sau cele cu efect local ( solutii
izotonice) in microclisme picatura cu picatura ( la o ora, 1 ˝h dupa clizma
evacuatoare) cu un ritm de 60 picaturi pe min
2. microclisme
· substanta medicamentoasa se dizolva in 10 – 15 ml apa, ser fiziologic sau
solutie izotona de glucoza si se introduce cu ajutorul unei seringi adaptate la
canula rectala
3. clisma picatura cu picatura
· se pot introduce in organism 1-2 l solutie medicamentoasa in 24 h
· pentru mentinerea constanta a temperaturii solutiei se vor folosi rezervoare
termostat sau se inveleste irigatorul intr-un material moale vata, perna electrica
· se foloseste in scop anestezic ( cand narcoza prin inhalatie este contraindicata)
eterul putand fi administrat sub forma unei clisme picatura cu picatura
· pentru efectul local se utilizeaza clismele cu bicarbonate de Na, infuzie de
musetel, cortizon, vitamina A, decoct de usturoi

INTRODUCEREA TUBULUI DE GAZE

Tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30 -35 cm lungime si 8-12


mm diametru, cu marginile extremitatilor rotunjite
Scop :

239
· eliminarea gazelor din colon in caz de meteorism abdominal (imposibilitatea
de a elimina gazele in mod spontan)
Pregatiri :
· materiale – de protectie (musama, aleza, invelitoare, paravan)
- sterile (tub de gaze, comprese, substanta lubrifianta)
· pacient - psihic : se anunta si se explica tehnica
- fizic : se izoleaza patul cu paravan, se protejeaza cu musamaua si aleza, se
dezbraca pacientul si se aseaza in pozitie ginecologica
Executie :
· asistenta se spala pe maini si se dezinfecteaza
· unge tubul cu vaselina boricata
· departeaza fesele pacientului cu mana stanga, iar cu dreapta introduce tubul de
gaze prin anus in rect si de aici in colon, prin miscari de ‟‟rasucire si inaintare ‟‟
pana la 15-20 cm
· acopera pacientul cu invelitoare
· mentine tubul maximum 2 h
· se indeparteaza dupa degajare
· la nevoie se repune dupa 1-2 h (dupa ce se restabileste circulatia la nivelul
mucoasei)
Ingrijirea ulterioara a pacientului :
· se efectueaza toaleta regiunii anale
· Se aseaza pacientul comod, se inveleste
· Se aeriseste salonul
Reorganizare :
· Instrumentele folosite se curata, se dezinfecteaza, se pregatesc pentru
sterilizare
· Aparatele prevazute cu un cerc albastru (care sunt de ultima generatie) se pot
curata si dezinfecta sub imersie totala in masini de spalat speciale
· Interiorul fibrogastroscopului se spala cu o perie care trebuie intrudusa in toate
canalele, astfel in cat canalele trebuie sa fie irigate cu produs dezinfectant
· Se periaza extremitatile endoscopului
· Se sterge aparatul cu solutie de glutaraldehida sau CIDEX (atentie este toxica)
; apoi se sterge cu alcool de 90˚ (care se evapora repede si indeparteaza
dezinfectantul)
· Se usuca bine (pentru a preveni o eventuala infestatie micotica)
· Fibrogastroscopul si pensele bioptice se ung cu silicon, pentru a le proteja
· Se stocheaza material curat intr-un dulap care trebuie dezinfectat zilnic
· Fibrogastroscopul trebuie pus intr-un camp steril, iar dimineata, se
dezinfecteaza din nou
Incidente si accidente :
· dureri de deglutitie,
· subfebrilitati,
· dureri si tumefactia amigdalitelor ,

240
· hemoragia
· SIDA

ASEPSIA MEDICALĂ

Asepsia = fără putrefacţie (infecţie)

Dezvoltarea microbiologiei.Istoric al asepsiei.

MICROBIOLOGIA - ştiinţa care se ocupă cu studiul microorganismelor


care nu se văd cu ochiul liber furnizând informaţii de bază pentru organizarea
unor metode largi de scoatere a omenirii din marile flagele infecţioase
(malaria,variola,ciuma,tifosul exantematic).

Încă din cele mai vechi timpuri persoanele care practicau medicina au
căutat să utilizeze diferite mijloace şi metode pentru combaterea infecţiilor.
Astfel, în perioada prehipocratică se recomanda spălarea rănilor proaspete cu
apă caldă şi pansarea lor cu feşi albe.În perioada lui Hipocrate, în raport cu
nivelul cunoştinţelor din acea vreme, se aplicau o serie de reguli privind actul
chirurgical(aranjarea câmpului operator, poziţia chirurgului),curăţenia care
trebuia respectată (spălarea mâinilor şi unghiilor) şi modul de tratare a unei plăgi
(curăţire cu apă caldă,vin vechi,ulei cald şi protejarea lor cu feşi albe).

În evul mediu, în vremea lui Ambroise Paré (îşi leagă numele de


descoperirea fenomenului de contagiune), pe măsura dezvoltării cunoştinţelor,
se stabileşte noţiunea de infecţie, modul de contagiune şi se întrevede legătura
între existenţa posibilă a microorganismelor şi apariţia infecţiei.

Întemeietorii microbiologiei au fost Luis Pasteur (1822-1895) şi Robert


Koch (medic 1843-1910). Astăzi, în practica medicală, locul principal în cadrul
sterilizării în chirurgie îl ocupă asepsia.

ASEPSIA = o acţiune profilactică, de prevenire a contaminării


plăgilor cu germeni patogeni, folosind un ansamblu de măsuri(de la
spălarea mâinilor,protejarea cu mănuşi sterile până la dezinfecţia câmpului
operator,sterilizarea tuturor instrumentelor şi materialelor folosite într-o
intervenţie chirurgicală şi terminând cu aplicarea pansamentului steril).

ANTISEPSIA = totalitatea mijloacelor prin care se urmăreşte


distrugerea germenilor patogeni de pe tegumente, prezenţi într-o plagă sau
în mediul extern.

241
SURSA DE INFECŢIE

Microbiologia şi practica nursing

Infecţiileintraspitaliceşti (nosocomiale)

Infecţiile nosocomiale sunt îmbolnăviri de natură infecţioasă,


manifeste clinice, contractate în spital şi care apar în timpul spitalizării sau
după externarea bolnavului.
La aceste infecţii, care apar la persoanele asistate, se adaugă şi
infecţiile contractate de la personalul medical, în timpul acordării îngrijirilor.
Infecţiile se împart în:
a) boli transmisibile (contagioase) - contractate în spital şi determinate de
germeni patogeni.
b) infecţiile cu germeni "condiţionat patogeni" care apar la grupuri cu
rezistenţă scăzută la infecţii ( nou-născuţi, vârstnici,bolnavi cu boli
cronice,bolnavi cu defecte imune, la cei expuşi unor proceduri medico-
chirurgicale, puncţii,examinări endoscopice,perfuzii,transfuzii,dializă).
Transmitereainfecţiei de la o persoană la alta este un proces desfăşurat
într-un lanţ de 6 verigi :
GAZDA POARTA DE
RECEPTIVĂ IEŞIRE

-vârste exteme -pacientul -sânge


- bolnavi cronici - alimentele - urină
- bolnavi subnutriţi - personalul medical - fecale
- bolnavi cu imunitate - lichide contaminate - secreţii
compromisă - echipamentul medical - aer expirat
- persoanele supuse
manevrelor invazive
POARTA
DE CĂI DE AGENTUL
INTRARE TRANSMITERE PATOGEN

- digestivă - contact – direct(mâna) - bacterii


- respiratorie - indirect(alimente, - virusuri
- cutanată lichide,vectori) - paraziţi
- fungi

242
Procesul nursing pentru asepsia medicală

Strategiideprevenireainfecţiilornosocomiale
Prevenirea şi combaterea infecţiilor nosocomiale este o operaţiune
complexă, dificil de realizat, care necesită eforturi educative, tehnico-
organizatorice şi economice.

Strategii tehnico-organizatorice

a) precizarea diagnosticului de infecţie nosocomială , a tratamentului şi


măsurilor de combatere:
- obligativitatea medicului de a consemna în F.O. şi registrul de
infecţii nosocomiale, constatarea apariţiei infecţiilor nosocomiale, indicarea şi
urmărirea efectuării tuturor examinărilor necesare pentru precizarea
diagnosticului,izolarea germenilor şi testarea sensibilităţii lor la antibiotice.
- examenele bacteriologice se vor repeta ori de câte ori este nevoie,
se va utiliza antibioticul la care germenul izolat este cel mai sensibil.

b)asigurarea condiţiilor igienico-sanitare


- igiena aerului :pentru sălile de operaţie trebuie să existe aer
filtrat, pentru restul spitalului ventilaţia liberă şi expunere maximă la lumină şi
raze ultraviolete, dezinfecţia periodică a saloanelor prin formolizare, de
preferinţă saloanele să fie mici, cu 1 - 3 paturi.
- lenjeria de pat se schimbă zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
- salteaua nou-născuţilor se acoperă pe o porţiune cu o muşama,
care va fi zilnic sau ori de câte ori este nevoie, spălată şi dezinfectată.
- scutecele murdare se transportă în saci de plastic închişi, pe un
traseu special.
- termometrele - sunt de preferat cele de unică folosinţă sau cu
înveliş protector de unică folosinţă sau păstrate în soluţie de cloramină 1 %
- pardoseala, pereţii şi mobilierul se spală zilnic cu apă,
detergenţi, cu soluţie dezinfectantă de 2 ori pe zi sau ori de câte ori este
nevoie.NU se folosesc mături,ci aspiratoare, cârpe umede şi perii. Pereţii şi
mobilierul se dezinfectează zilnic.

c)dezinfecţia profilactică
Dezinfecţia - distrugerea agenţilor patogeni ( bacterii, viruşi,paraziţi,
fungi) sau condiţionat patogeni de pe tegumente şi obiecte din mediul extern.
Există 2 tipuri de dezinfecţie :
- zilnică - saloane, aparatură, diferite suprafeţe, incubatoare.
- terminală - la aproximativ 5 - 7 zile, în saloane, săli de naştere, săli de
operaţie .

243
d)circuitele funcţionale din spital
Circuitul bolnavului - igienizarea la internare, recoltarea unor probe
bacteriologice ( dacă este cazul), repartiţia în sector cu potenţial septic sau
aseptic, efectuarea zilnică a toaletei generale a nou-născutului după protocoale
bine stabilite, necesitatea existenţei unei camere de externare a nou-născutului
de unde va fi preluat de familie.
Circuitul vizitatorilor - vizitele la nou-născuţi sunt permise familiei şi
prietenilor apropiaţi cu obligativitatea spălării mâinilor la intrarea în salon şi
înainte de manevrarea nou-născutului, purtarea echipamentului de protecţie
corespunzător (halat, botoşei).Vizitele la nou-născuţi sunt interzise persoanelor
expuse la boli transmisibile,persoanelor cu febră sau simptome de boli acute
(infecţii respiratorii, digestive).
Circuitul personalului medical - echipament de spital, evitarea mutării
personalului din sectorul septic în cel aseptic, interzicerea intrării în tură a
persoanelor cu afecţiuni respiratorii, digestive, cutanate.
Circuitul medicamentelor - după eliberarea lor de la farmacie se vor
depoziţa în locuri speciale (dulapuri,frigidere),evitându-se manipularea lor
nejustificată.
Colectarea şi transportul rezidurilor solide - trebuiesc folosite recipiente
metalice cu capac, existente în fiecare salon, spălate şi dezinfectate după fiecare
golire,reziduurile organice se distrug prin ardere în crematoriu,evitarea
manipulării seringilor şi acelor folosite,care se vor colecta în recipiente
speciale,de unică folosinţă.
Circuitul lenjeriei (murdară şi curată)

Precauţiuniuniversale
Spălarea pe mâini - este cel mai important element al controlului
infecţiei,mâna este principala cale de transmitere a infecţiei .Există 3 tipuri de
spălare pe mâini:
a) Spălarea igienică uzuală
- se face înainte şi după contactul cu un pacient sau cu un obiect al pacientului
- înaintea folosirii materialului steril
- înaintea intervenţiilor asupra corpului pacienţilor,înaintea efectuării injecţiilor,
perfuziilor,alimentaţiei.
- după atingerea unei părţi a corpului bolnavului,posibil contaminată cu microbi
- după manipularea secreţiilor pacientului (urină,fecale,sânge)
- după scoaterea mănuşilor de lucru
TEHNICĂ- spălarea se face 2 minute cu apă curectă,săpun, periuţe, pe toate
feţele mâinilor şi interdigital.
b)Spălarea de decontaminare a mâinilor
- după îngrijirea pacientului cu boli infecţioase (hepatită)
- după contactul cu un material infectat (urină,fecale,sânge, spută ş.a secreţii)
- după curăţirea instrumentelor (folosirea de mănuşi )

244
TEHNICĂ - după spălarea normală se aplică 5 ml soluţie dezinfectantă şi se lasă
să se usuce.
c)Spălarea înaintea intervenţiei chirurgicale
Înaintea efectuării unei operaţii este total interzisă realizarea oricăror
pansamente, examene rectale sau vaginale, unghiile tăiate cât mai scurt pentru a
nu reţine murdăria.
TEHNICĂ - spălarea mâinilor se face cu apă sterilă, peristerilă şi săpun sau lufe
(bucăţi de tifon sterile, îmbibate cu săpun steril).
Etape :
1. - se spală de la mână până la cot
- se clăteşte cu apă din abundenţă astfel încât apa să se scurgă
de la mână spre cot
- durează 4 - 5 minute
2. - se începe de la mână până la jumătatea antebraţului
- se limpezeşte cu apă dinspre mână spre cot
- durează 4 - 5 minute
3. - spălarea până la treimea inferioară a antebraţului
- limpezire spre cot
După spălare mâinile rămân ridicate, cu palma spre cot, sunt dezinfectate
cu alcool şi lăsate să se usuce în aceeaşi poziţie.
Folosirea echipamentului de protecţie
a. HALATELE
- se folosesc halate speciale pentru spital, de preferat cu mâneci scurte
- trebuie să fie sterile în sala de naştere, de operaţie, sectoare septice,la
unele manevre invazive
- înainte intervenţiilor chirurgicale, halatul steril este interzis a fi
îmbrăcat direct pe piele, deoarece transpiraţia compromite asepsia.
b. CALOTA ŞI MASCA
- purtarea lor nu este obligatorie pe secţie, se poartă doar ca
echipament de protecţie în sala de operaţie, de naştere şi la unele manevre
invazive (puncţii, transfuzii)
-masca se foloseşte în cazul persoanelor cu infecţii respiratorii.
c.MĂNUŞILE
- sunt folosite când se vine în contact cu sânge sau alte lichide, la toate
manevrele invazive (intubaţie, montarea perfuziilor, puncţii lombare,
endoscopie, etc.)
- la schimbarea scutecelor
- la manipularea instrumentelor
- nesterile- la manipularea lenjeriei murdare, la ştergerea suprafeţelor
contaminate cu sânge sau alte secreţii
- obligatoriu, după folosire, spălarea pe mâini.
d.BOTOŞEI IMPERMEABILI ŞI OCHELARII DE PROTECŢIE
-pentru sălile de operaţie şi cele de naşteri

245
Materiale consumabile
- aceleşiseringiledeunicăfolosinţă - se depoziţează după folosire în cutii
speciale care se incinerează
-instrumentelemetalicedeutilizareîndelungată se spală (pense, spatule), se
ţin în soluţie dezinfectantă şi se sterilizează adecvat
- sondele de intubaţie, de aspiraţie, cateterele trebuie să fie de unică
folosinţă
Îngrijirea profilactică a nou-născutului
- baia se face când starea lui clinică şi temperatura mediului
ambiant o permite. Spălarea se face cu apă curentă, săpun. Pielea uscată şi
fisurată se îngrijeşte cu creme emoliente.
-profilaxia oftalmiei gonococice - este de preferat să se folosească
unguente(eritromicină 0,5%), evitându-se instilaţiile oculare (soluţie penicilina
20 mii unităţi, soluţie cloramfenicol 5%) care pot produce leziuni la nivelul
retinei. Toaleta zilnică a ochiului se face folosind ser fiziologic.
- îngrijirea bontului ombilical - necesită toaletă locală cu alcool
sanitar în concentraţie de 70%, urmată de pansament steril, manoperă care se
face odată pe zi.
- imunizarea - prin vaccinare antivirus B (hepatită), vaccinare BCG
şi împotriva tetanosului.
Pregătirea nou-născutului pentru practici invazive
- tratamentele intravenoase necesită dezinfecţia locului de puncţionat cu
alcool iodat, fixarea corectă şi verificarea pentru a sesiza extravazările,
schimbarea locului de perfuzie la 48-72 ore, oprirea perfuzării la apariţia
oricărui semn de complicaţie.
- terapia respiratorie creşte riscul contaminării nou-născutului, este
necesară utilizarea tehnicii aseptice, se folosesc soluţii sterile pentru umidificare,
curăţirea şi dezinfectarea oricărui echipament ori de câte ori este nevoie.
- cateterul venos sau artificial necesită inserţie şi îngrijire locală aseptică,
minimalizarea manipulării cateterului şi păstrarea lui în condiţii aseptice.
Tehnici de izolare a nou-născutului
Izbucnirile epidemice sunt precedate de supraaglomerarea şi
supraîncărcarea activităţii cadrelor medicale.
De aceea:
-trebuie evitat un număr crescut de zile de spitalizare;
-personalul din salonul unde a izbucnit o epidemie va continua să
lucreze doar acolo;
-este necesară o dezinfecţie generală la externare;
-se fac recoltări bacteriologice de la contacţi şi de la personalul
medical
- se vor trata cu antibiotice nou-născuţii bolnavi pe o perioadă
scurtă de timp

246
- antibioticele nu vor fi utilizate ca înlocuitor al măsurilor de
asepsie. Se face doar în cazuri epidemice bine stabilite şi pe o perioadă scurtă de
timp, pentru că apariţia unor tulpini rezistente la germeni ţine şi de folosirea
neraţională a antibioticelor.
- alimentaţia trebuie să fie pe cât posibil naturală şi preparatele
artificiale să fie pregătite în condiţii aseptice şi în locuri special amenajate
(bucătării dietetice).
Schemă pentru dezinfecţia pielii
Tipul I
- comportă un risc redus de infecţie
- se aplică dezinfectantul pe piele, timp de 30 secunde
- se face în cazul injecţiilor subcutanate, intravenoase şi a recoltărilor de sânge
Tipul II
- risc mediu
- se curăţă pielea cu un tampon dezinfectant, apoi cu un tampon steril de două
ori, timp de 30 secunde
- la cateterizarea venelor, pentru perfuzii endovenoase, la efectuarea injecţiilor
musculare, recoltarea sângelui pentru hemoculturi
Tipul III
- risc crescut
- se curăţă pielea cu apă şi săpun, se epilează, se degresează, se aplică de două
ori dezinfectantul, la intervale de 2 - 2 şi 1/2 minute, durata totală 5 minute
- în operaţii, puncţii arteriale, puncţii cavitare, puncţii articulare

INGRIJIREA PLAGILOR

- obiective
o in functie de starea plagii, profunzimea, tipul si starea generala a
pacientului obiectivele ingrijirii unei plagi sunt
 atenuarea /suprimarea durerii
 efectuarea hemostazei provizorie/definitiva
 conditii de asepsie perfecta pentru instrumente, materiale,
operator
 pansamentul efectuat sa asigure buna absorbtie a secretiilor
 aseptizarea plagii conform stadiului ei de evolutie
 protejarea plagii de factorii nocivi, mecanici, fizici, infectiosi
 repaus pentru regiunea lezata prin pozitionare confortabila si
imobilizare la nevoie
o ingrijirea si vindecarea plagii variaza in raport cu localizarea si
gradul de lezare al tesutului, starea de sanatate generala a
pacientului si calitatea ingrijirilor generale acordate pentru evitarea
factorilor de risc si mentinerea microclimatului propice vindecarii

247
o asigurarea de conditii optime in scopul accelerarii vindecarii ranii si
ingrijirii generale a pacientului
- conditie psihologica
o asiguram confort psihologic pacientului, incurajindu-l si ajutindu-l
sa inteleaga conditiile de vindecare
o diminuam starea emotionala a pacientului si ii cistigam cooperarea
pentru procedurile de interventie
o incurajam pacientul pentru recistigarea imaginii corporale in cazul
plagilor disreptive si desfigurante
o efectuam evaluarea caracterului si intensitatea durerii cauzata de
plaga si initiem interventiile pentru indepartarea durerii cauzata de
plaga sau prin tratarea acesteia
- conditie nutritionala
o evaluam starea nutritionala a pacientului
o evaluam diferite afectiuni care includ pierderea apetitului, scaderea
in greutate
o acordam atentie deosebita afectiunilor metabolice ca
 diabet
 boli de ficat
 abuz de alcool, tutun, medicamente interzise
o consideram pacientii cu risc in vindecarea plagii, pacientii care au
scazut in geutate in ultimele 2 luni
o asiguram pacientului dieta nutritionala prescrisa de medic si
dietetician necesara pentru vindecarea plagii
o asiguram si administram suplimentele la dieta , in spacial cele care
contin vitamina A, C, Zn indicate in anumite conditii
o mentinem bilantul lichidian prin administrarea adecvata a lichidelor
cu scopul de reducere a hipovolemiei si necrozei tesutului
o hrana si suplimentele corespunzatoare unei nutritii adecvata
constituie un aport deosebit in vindecarea plagilor
- alte conditii
o prevenim, limitam si indepartam infectia pentru a favoriza
accelerarea vindecarii
o respectam conduita terapeutica medicamentoasa prescrisa si
reducem sau interzicem medicamentele care pot dauna plagii –
anticoagulante, produse cortizonice, ungvente
o asiguram conditii de mediu , postura si ingrijiri individuale pentru
fiecare pacient
- conditii pentru tratament local
o efectuarea si inlocuirea pansamentelor intra in atributia asistentei
medicale care trebuie sa cunoasca
 localizarea plagii
 prezenta edemelor, a hematoamelor

248
 caracterul si semnificatia durerii la schimbarea
pansamentului
 intermitenta
 continua
 in timpul zilei, noptii
 surda
 ascutita
 stadiul de inflamare, volumul si suprafata plagii
 profunzimea si pierderea de substanta
 cantitatea de substanta drenata, culoarea, miros, consistenta
 aspectul si caracterul zonei din jurul plagi
 culoare
 edem
 eritem
 existenta infectiei prin
 cantitatea de puroi
 inflamare
 reactii febrile
Semnele locale ale infectiei
- roseata – rubor – expresia hipertermiei si vasodilatatiei locale
- caldura – calor – produsa de afluxul de singe si procesele metabolice
- tumefactia – tumor – rezultat al exudatului si colectiei purulente
- durerea – dlor – datorita excitatiilor intense ale terminatiilor nervoase
senzitive din zona
 modul de curatire a plagii si folosirea solutiilor dezinfectante
 criteriile pentru un pansament ideal
 necesitatea schimbarii pansamentelor
- pregatirea materialelor
o carucior curat rezervat pentru procedurile aseptice care nu trebuie
folosit in alte scopuri
o pansamentemsterile, comprese sterile care nu lasa scame
o tavita renala
o instrumentar steril
o manusi chirurgicale
o cimp steril
o recipient pentru materialele folosite
o solutii dezinfectante
o banda adeziva, hipoalergica
- pregatirea mediului
o atunci cind nu este posibil efectuarea pansamentului in sala de
tratamente protejam pacientul cu un paravan

249
o curatenia salonului trebuie sa fie terminata cu 30 de minute inainte
de efectuarea pansamentului, iar perdelele ci cel putin 10 min
inainte, pentru a nu mai vehicula praful si microorganismele in aer
- pregatirea pacientului
o explicam pacientului necesitatea efectuarii pansamentului
o mentinem confortul pacientului prin pozitionare cit mai normala ,
sezind sau decubit dorsal in functie de localizare plagii
o la pozitionarea pacientului tinem cont de zona respectiva sa ne fie
usor accesibila, iar pacientul sa fie cit mai putin expus
o cind plaga se afla intr-o regiune paroasa tundem si la nevoie radem
de par aceea regiune
- tehnica de lucru
o ne spalam pe miini cu apa si sapun respectind regulile lui Feldman
 utilizarea sapunului
 utilizarea apei care curge permanent
 pozitionarea miinilor pentru a evita contaminarea bratelor
 evitarea stropirii imbracamintii si a pardoselii
 frecarea riguroasa a miinilor una de cealalta
 utilizarea frectionarii tuturor suprafetelor
 limpezirea minutioasa a miinilor tinindu-le in jos pentru a le
limpezi
 uscarea completa a miinilor
o pentru uscarea miinilor utilizarea prosoapelor de hirtie este cea
preferabila, in caz contrar folosim un prosop curat pentru fiecare
procedura
o inainte de spalare indepartam inelele, bratarile, ceasul
o spalarea miinilor este cea mai importanta procedura pentru
prevenirea transmiterii infectiilor contactate in spital
o verificam caracterul steril al tuturor materialelor
o asezam cimpul steril pe raftul superior al carutului prin realizarea
colturilor , reducind astfel zona potentiala de contaminare
o dupa manipularea ambalajelor , pachetelor, ne spalam pe miini cu o
solutie alcoolica antibacteriana – clohexidina alcoolica 0,5%
o solutiile dezinfectante folosite sunt sterile sau folosim pliculete
individuale
o imbracam manusile chirurgicale atingind numai marginea interioara
de la incheietura miinii
o curatam plaga indepartind
 resturile si exudatele in exces
 tesutul necrotic si strain
 componentele toxice
 prin tamponare cu comprese sterile uscate utilizate o singura
data

250
o pentru curatirea plagilor folosim solutie dezinfectanta prin turnare
in plaga
o ATENTIE – la folosirea acestor dezinfectante deoarece unele din
ele au efect negativ local sau general conform tabelului , nu le
putem folosi in plagile penetrante

SOLUTIA ACTIUNE RASPUNS


Dezinfectant
APA OXIGENATA - antiseptic eficace in - adecvat, se utilizeaza cu
cazul plagilor murdare, precautie
infectate, necrotice
- nu se utilizeaza in
plagile intinse sau
profunde, deoarece poate
cauza embolie de aer
BROMOCET - dezinfectant extern - acceptata ca agent de
pentru leziunile mici spalare
- nu este iritant pentru - efect antiseptic redus
tesuturi
- se evita folosirea
solutiilor concentrate ,
pentru uz extern folosim
solutia apoasa 1‰
CLORHEXIDIN - antiseptic activ indicat in - acceptat
plagi infectate si - se evita atingerea
antisepsia pielii inaintea ochilor, sensibilitate
injectiilor sau locale
interventiilor
chirurgicale
DECADERM - antibacterian si - se utilizeaza cu precautie
antifungic activ - reactii alergice locale
- utilizat in aplicatii - folosirea indelungata
locale, badijonari, poate provoca leziuni
pansamente, pentru necrotice
plagi, arsuri, ulcere
varicoase infectate,
dermatite fungice
SEPTOZOL - ntisptic pentru pile si - acceptat
mucoase - rareaori reactii alergice
- in aplicatii locale 1/10
ACID BORIC 4% - bactericid - neadecvat
- toxic pentru tesut
IOD 1% - antiseptic - utilizabil

CLORURA DE SODIU 0,9% - nu are propietati antiseptice, dar - adecvat


nu este toxica pentru tesut si
reduce numarul bacteriilor
METRONIDAZOL - antibacterian numai pentru - se utilizeaza cu precautie
anaerobe
VIOLET DE GENTIANA - antiseptic astringent utilizat in - neadecvat pentru plagi
afectiuni dermatologice
MERCUROCROM - bacteriostatic slab - neadecvat
- toxic pentru tesut
HIPOCLORIT DE SODIU - antiseptic puternic, toxic - utilizare cu precautie
pentru tesut
- opreste curgrea singelui
in capilare

251
CLORAMINA „B” - antiseptic si dezinfectant - adecvat
cu o actiune lenta si
durabila
- putin iritant
BESEPTIN - antiseptic profilactic in - adecvat
timpul si dupa
interventiile chirurgicale
pe zonelelaterale
operatiei
- dezinfectant al pielii,
ranilor, membranelor,
mucoaselor
- uz extern pentru arsuri,
ulceratii, rosatura

o spalam plaga cu apa oxogenata sau clorura de sodiu 0,9% pentru


indepartarea resturilor de singe si puroi
o stergem marginile periferice ale plagii de fiecare data cu alt tampon
si dezinfectam tegumentele sanatoase din jurul plagii cu alcool
iodat 1‰
o curatam plaga prin tamponare de fiecare data cu alt tampon steril
o este interzisa apasarea, stoarcerea sau masarea ranilor si
tegumentelor invecinate, deoarece are loc diseminarea germenilor
din plaga, rezultind septicemia
o efectuam lavaj intermitent cu solutii antiseptice
o daca plaga prezinta supuratii secundare irigarea o efectuam dinspre
zona curata spre cea murdara
o tampoanele , compresele folosite pentru supuratii nu le utilizam
pentru alte zone
o acoperim plaga prin aplicarea compreselor strerile imbibate sau nu
cu solutie
o compresele trebuie sa depaseasca cu 2-3 cm marginile plagii fiind
atasate cu ajutorul a doua pense
o peste comprese se aseaza un strat de vata hidrofila, care confera
pansamentului rol absorbant, protectie fata de traumatisme, mentine
temperatura locala constanta si constituie bariera impotriva
mocrobilor
o fixam pansamentul in asa fel sa nu alunece de pe rana , sa nu se
desprinda de pe tegument prin infasare, banda adeziva, mastisol,
colofix
o dupa pansament asiguram pacientului pozitia confortabila si il
acoperim cu patura
o pansamentele murdare, compresele, tampoanele folosite sunt
adunate si duse la incinerator
o in cazul focarelor grave se efectueaza incizii si grefe
o pentru regenerare se pot folosi bureti de fibrina, trombina uscata

252
o dupa indepartarea manusilor chirurgicale, reorganizam mediul prin
aerisirea camerei si indepartarea instrumentarului si a materialelor
- rolul pansamentului
PANSAMENT – act chirurgical prin care o plaga este aseptizata , tratata,
protejata pentru a asigura si mentine un mediu in care vindecarea sa fie cit mai
rapida
o indiferent de gama pansamentelor si natura acestora trebuie sa
indeplineasca urmatoarele principii
 indepartarea transpiratiei, mentinerea umiditatii la exterior
 asigura izolare termica
 permite schimbul de gaze
 constituie o bariera pentru bacterii
 diminueaza durerea, mirosul, singerarea
 asigura absorbtia secretiilor
 nu devine sursa de infectie pentru gazda
 este eficient ca aspect si confortabil pentru pacient
 asigura aplicarea solutiilor antiseptice
 asigura compresia terapeutica pentru a preveni hematoamele
 pozitioneaza si imobilizeaza palga
 asigura accelerarea vindecarii
- schimbarea pansamentului
o se pregatesc materialele si instrumentele necesare
o slabim pansamentul anterior si il indepartam fara a cauza traume,
folosind apa oxigenata daca nu se desprinde usor
o indepartam pansamentul cu o pensa care apoi nu va mai fi folosita
o materialul contaminat il introducem in punga colectoare
o evaluam starea generala a plagii
 drenaj
 durere
 tesut inconjurator
 posibile semne de infectie sau necroza
 stadiul vindecarii
o daca plaga este curata si secretiile sunt putin prezente, toaleta
repetata este contraindicata prin lezarea tesutului nou si scaderea
temperaturii plagii
o atentie la tipul de vata utilizata pentru toaleta plagii, deoarece pot
ramine fibre in plaga care vor actiona ca un focar de infectie
o acolo unde este cazul vom asigura pansamente impermeabile pentru
protectia plagii

Pansareaplăgilorîncabinetelemedicale:
1. Materialul necesar: pe o măsuţă se pun în ordine:

253
- flacoane sterile etichetate, în care se află benzină, tinctură de iod,
alcool, apă oxigenată, ser fiziologic, sol. Rivanol 1 ‰, permanganat de K
1/4000. Dopul lor sã fie eventual perforat ºi strãbãtut de un tub de plastic/sticlã,
cu L = 5 cm.
- cutie cu instrumente sterile: pense, foarfeci, sonde canelate /
butonate, ace de siguranţă
- casoletă cu comprese sterile de diferite mărimi, tampoane de vată
şi tifon, vată sterilă, meşe de tifon, feşe de tifon
- cutie cu instrumente cu tuburi şi lame de cauciuc sterile
- tăviţă renală, aleză, muşama
- seringi sterile
2. Tehnica de lucru :- aplicarea tehnicii de către o singură persoană
a) - se deschide cu mâna stângă cutia cu instrumente
- cu mâna dreaptă se ia o pensă sterilă şi apoi se închide cutia; o pensă
se ia în mâna stâmgă şi devine pensa de servit, iar pensa din mâna dreaptă va fi
pensa de lucru.
DE REŢINUT:- casoleta va fi aşezată în aşa fel încât capacul să se poată
deschide cu mâna dreaptă, pentru ca braţul celui care deschide casoleta să nu
ajungă deasupra materialului steril din casoletă;
- se deschide casoleta cu ultimele 2 degete ale mâinii drepte (cu
grijă să nu se desterilizeze pensa de lucru, ţinută tot în mâna dreaptă), iar cu
pensa din mâna stângă se scoate un tampon de vată. Se închide casoleta
- cu mâna stângă se ia flaconul cu soluţia dezinfectantă şi se toarnă
peste tamponul din mâna dreaptă
b) - se face degresarea şi dezinfecţia tegumentului = dacă plaga este
descoperită, se degresează tegumentul din jur. Pentru dezinfecţia tegumentului
se folosesc alte tampoane sterile.
OBSEVAŢIE:
- dacă există pansament pe plagă, se va îndepărta astfel:
-cu tamponul îmbibat în soluţia degresantă, se tamponează marginile compresei
ce acoperă vechiul pansament, pentru a dezlipi mai uşor;
-dacă pansamentul e aderent, se îmbibă cu apă oxigenată/ser fiziologic călduţ,
apoi se îndepărtează cu pensa de lucru.
c) - tratareaplăgii:
- se schimbă pensa de lucru folosită cu o altă pensă sterilă
- se face toaleta plăgii cu apă oxigenată în jet;
- se tamponează spuma cu un tampon uscat steril;
- pentru curăţare, se poate repeta turnând ser fiziologic, şi tamponând
iarăşi cu un tampon steril uscat, până se obţine plaga curată, fără secreţii şi
sfaceluri
- după aceste manevre, se dezinfectează din nou tegumentul cu tinctură de
iod şi alcool
- se acoperă plaga cu un pansament steril
254
ATENŢIE:
- plăgile care depăşesc 6 ore de la accident se consideră infectate; se face acelaşi
tratament ca mai sus, însă plaga nu se va sutura primar, pe când plaga sub 6 ore se
poate sutura primar la nevoie. În cazul acestor plăgi (> 6 ore) se pot aplica în
plagă comprese umede îmbibate cu soluţii antiseptice (Rivanol 1 ‰, cloramină 4
1 ‰, apă oxigenată 3 %,etc. Peste compresele umede se aplică comprese sterile
şi, la nevoie, vată sterilă.
Plăgile vechi se pansează şi se controlează zilnic.
d) fixarea pansamentului:
- fie cu galifix (mastisol), prin badijonarea tegumentului din jurul
pansamentului, apoi acoperirea pansamentului cu o compresă; sau fie, fixând
compresa ce acoperă pansamentul cu leucoplast, sau prin înfăşare, bandajare.
e) profilaxia tetanosului:
- în special la bolnavii cu plăgi tetanigene. Astfel toate plăgile produse în mediu
şi cu agenţi traumatici suspecţi trebuie tratate special.
Atenţie deosebită se acordă plăgilor înţepate cu aşchii, spini (dacă nu este
extras  abces, flegmon), cuie, sârmă (ce pot dezvolta infecţii virulente), prin
muşcături de animale, fracturi deschise, avort, arsuri sau orice altă plagă
murdărită cu pământ, praf de stradă, etc.
1. Măsurideprotecţienespecifică:
- curăţirea chirurgicală a plăgilor;
- tratarea cu antiseptic (apă oxigenată, hipermanganat de K 1/4000, bromocet 1 1
‰);
- antibioterapie.
2. Măsurideprotecţiespecifică: se aplică diferenţiat:
- la persoane sigur vaccinate sau revaccinate se administrează ATPA i.m. 0,5 ml.
Nu se administrează ser antitetanic. Excepţie fac politraumatizaţii grav, cu stare
de şoc şi hempragie, la care se administrează în doză unică ser antitetanic 3000 -
15000 U.A.
La persoanelenevaccinatesaucuvaccinăriincomplete se administrează +
ser antitetanic 3000 - 15000 U.A: i.m. , în doză unică, cu desensibilizare
prealabilă subcutanat (0,1 ml sol 1 % ser antitetanic + ser fiziologic şi se
aşteaptă 30 minute.
ATENŢIE: la persoanele alergice, desensibilizarea se face doar în spital. ATPA
i.m. se face în altă zonă decât serul antitetanic - în doză unică de 0,5 ml.
PRECIZĂRI: - pansamentul poate fi făcut şi de 2 persoane
- pentru a putea sutura o plagă în orice cabinet trebuie să existe
"trusă de mică chirurgie", sterilizată şi recipient închis cu aţă chirurgicală
sterilizată şi păstrată în alcool.
Trusa de mică chirurgie (de urgenţă) trebuie să conţină minimum: 2 pense
chirurgicale, 2 pense Pean, 1 pensă Kocher, 1 bisturiu, 1 foarfecă chirurgicală, 1
portac, 2 - 3 ace chirugicale, 1 sondă canelată, 1 sondă butonată.

255
E contraindicată păstrarea pensei de servit în flacoane deschise, cu alcool.
Atenţie la bolnavii alergici la iod sau alte substanţe medicamentoase.
Condiţiile unui bun pansament:
- să fie făcut în condiţii aseptice
-să fie absorbant - pentru plăgile secretante/drenate
- să fie protector
- să nu fie dureros
- manevrele de efectuare a unui pansament trebuie să fie blânde pentru a
nu declanşa dureri în plus bolnavului
- să fie schimbat la timp
- aceasta funcţie de evoluţia plăgii. În cazul plăgilor chirurgicale aseptice,
fără secreţii, schimbarea se face mai rar, (la scoaterea firelor); la fel şi
pansamentul plăgilor la care au apărut mugurii de cicatrizare şi epitelizare.

TIPURI DE PANSAMENTE
a) pansamentul protector
- utilizat în plăgi nesecretante şi care nu sunt drenate;
- se face cu mai multe straturi de comprese (2 - 3), fixate cu galifix / romplast;
b) pansamentul absorbant
- se aplică pe plăgile drenate sau secretante şi este alcătuit dintr-un strat de
comprese şi un strat de vată hidrofilă, cu grosimea în funcţie de cantitatea
secreţiilor;
c) pansamentul compresiv
- e indicat în scop hemostatic (plăgi sângerânde), pentru imobilizarea unei
regiuni sau pentru reducerea unei cavităţi superficiale după puncţionare;
d) pansamentul ocluziv
- indicat în plăgile însoţite de leziuni osoase, constă în acoperirea plăgii cu
comprese şi vată, peste care se aplică aparatul gipsat pentru imobilizare osoasă;
e) pansamentulcugelatinăzincată
- e aplicat în ulcere trofice ale gambei, cu rol izolant, semicompresiv şi
absorbant. Schimbarea acestor tipuri de pansamente se face la 2 - 3 săptămâni.

Îngrijirea unei plăgi (chirurgicale) operatorii


În spital, pansamentele se pot efectua fie în sălile de pansamente, fie la
patul bolnavului. Indiferent de locul unde se execută pansamentele bolnavul
trebuie să fie în decubit pentru a evita eventualele hipotimii emoţionale. Se
consideră că numai bolnavii netransportabili (politraumatizaţi, imobilizaţi, din
ATI) să fie pansaţi la pat, ceilalţi - în sala de pansamente (special amenajată
pentru plăgi aseptice şi septice)
ETAPE:
a) medicul îmbracă mănuşile chirurgicale sterile şi e servit cu
instrumentele necesare;

256
b) dezlipirea pansamentului vechi se va face cu blândeţe, tracţionând uşor
banda de leucoplast sau umezind tifonul cu benzină / eter în zona de fixare cu
galifix; - se îndepărtează vata şi compresele de tifon ce acoperă plaga (dacă sunt
lipite de plagă, se umezesc cu soluţii antiseptice: H2O2, KMnO4 1/4000, sol.
Dakin);
c) se degresează cu benzină tegumentul din jurul plăgii (de la plagă spre
periferie);
d) dezinfectarea pielii din jur cu tinctură de iod, alcool iodat (alcool pe o
distanţă de 6 - 7 cm folosind la fiecare ştergere alt tampon)
e) plaga suturată se dezinfectează printr-o singură ştergere, cu tamponul
îmbibat în tinctură de iod / alcool;
f) se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii;
g) se acoperă plaga cu o compresă sterilă apoi se fixează pansamentul.

SUTURAREA PLĂGILOR
Materiale de sutură: a) resorbabile: colagen (Catgut), acid poliglicolic
(Vicryl, Dexon).
Avantaje: - nu se mai extrag firele, cicatrizarea este mai puternică
b) neresorbabile: mătase, poliester, poliamid
(nylon)(Ethikon), fir de argint sau oţel special.
Extragerea firelor:
- regula generală:
-la trunchi - după 10 - 14 zile
-la extremităţi - după 7 - 10 zile
-la faţă şi în general la copii - după 4 - 7 zile
ATENŢIE: înainte de sutura chirurgicală, trebuie să se îndepărteze toate
fragmentele de ţesuturi devitalizate şi toate corpurile străine. În leziunile situate
la faţă, mâini nu se practică incizii suplimentare.
Se spală cu o mare cantitate de ser fiziologic.

Anestezia locală: - infiltrativă (cea mai frecventă): se injectează circular în


jurul zonei de intervenţie; ex: Lidocaină (xilină) 1 % = 2 - 20 ml
- de conducere: anestezicul local se aplică perineural (ex:
anestezia Oberst)
- în leziuni ale falangei proximale.
Sutura (închiderea) plăgii poate fi:
1) sutura imediată = sutura primară a plăgii
NU SE PRACTICĂ SUTURA PRIMARĂ ÎN: - plăgi puternic contaminate sau
infectate (plăgi prin muşcătură, prin împuşcare) şi plăgi de peste 6 - 8 ore
(pentru pielea scalpului de peste 24 ore) de la producere.
2) sutura primară amânată: în ziua 4 - 7 (după retragerea edemului local)
3) sutura secundară: din a 8 a zi; pielea trebuie mobilizată; marginile plăgii
trebuie să fie tensionate ! când se suturează.

257
PANSAMENTE

În sens strict, pansamentul chirurgical = actul prin care se realizează şi se


menţine asepsia unei plăgi, în scopul cicatrizării ei.
În sens larg, pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor şi metodelor care
realizează protecţia unui ţesut sau organ faţă de acţiunea agresivă a diverşilor
agenţi; vezi şi pansament gastric (administrarea unor medicamente cu rol
protector asupra mucoasei gastrice), pansament antiinflamator (aplicarea unor
comprese umede peste o regiune inflamată).
Pentru a efectua un pansament chirurgical sunt necesare:
- cunoştinţe de asepsie-antisepsie,
- cunoştinţe de mică chirurgie,
- cunoştinţe de biologie a plăgii.

Materiale necesare:

1. Substanţe antiseptice (rol: să realizeze curăţirea şi dezinfecţia plăgii şi a


tegumentelor din jur):
- alcool
- tinctură de iod
- apă oxigenată
- cloramină
- betadină
- acid boric, etc..

2. Materiale care realizează protecţia plăgii (proprietăţi generale: să fie uşoare,


să nu fie iritante pentru tegumente, să se poată steriliza, să aibă putere
absorbantă, să se opună pătrunderii germenilor din afară, să realizeze o
compresiune elastică a plăgii):
- comprese din tifon (pânză rară de bumbac): capacitate de absorbţie mai mică
decât a vatei;
- vată hidrofilă (bumbac prelucrat şi degresat)
3. Mijloace de fixare:
- galifix (mastisol) = soluţie de colofoniu (sacâz);
- leucoplast (se aplică pe tegument ras şi degresat; este impermeabil pentru aer);
- bandaj (realizează „înfăşarea” chirurgicală).
4. Instrumentar chirurgical.
5. Alte materiale:
- benzină, neofalină, eter, acetonă: realizează degresarea tegumentului (necesare
pentru îndepărtarea galifix-ului de pe tegument);
- unguente: protecţia tegumentelor din jurul unei plăgi secretante;

258
CUTADEN: ihtiol 1.5 g, oxid de zinc 15 g, oxid de titan 6 g, extract de
Hamamelis 0.13 g, tetraborat de sodiu 0.1 g, excipienţi ad 100 g; indicaţii:
eczeme uscate, dermatite iritative (eriteme fesiere, fisuri ale pielii, degerături,
arsuri superficiale limitate); mod de administrare: aplicaţii locale pe piele, de 2-3
ori pe zi, în condiţii de asepsie a leziunii.
DERMAZIN (FLAMMAZINE): sulfadiazină; indicaţii: arsuri infectate, răni
suprainfectate, inclusiv escare şi răni adânci netratate; mod de administrare:
aplicaţii locale de 1-2 ori pe zi în strat de 2-4 mm.
JECOLAN: oleum jecoris 40 g, lanolină 17 g, vaselină ad 100 g; indicaţii:
dermite uscate, plăgi atone, ulcere varicoase, arsuri de gradul I, degerături; mod
de administrare: aplicare locală, de 1-2 ori pe zi.
JECOZINC: oleum jecoris 12 g, oxid de zinc 38 g, talc 4 g, lanolină 12 g,
vaselină ad 100 g.
TETRACICLINĂ, etc..
- meşă: bandă sterilă de tifon utilizată cel mai frecvent în scop hemostatic, dar şi
pentru a permite eliminarea secreţiilor dintr-o plagă sau cavitate în care este
introdusă meşa;
- aleze (à l‟aise = a se simţi bine) = bucăţi mari de pânză cu dublu rol: solidari-
zare a unei regiuni operatorii (plagă operatorie abdominală mare la pacient
obez, etc.) + protecţie a rufăriei de pat.
Condiţiile unui bun pansament:
- să fie făcut în condiţii aseptice;
- să fie absorbant;
- să fie protector;
- să nu fie dureros;
- să fie schimbat la timp.
Tehnica efectuării unui pansament → mai mulţi timpi:
1. pregătirea medicului pentru pansament (mănuşi sterile, servire de către
asistentă cu instrumentele necesare);
2. dezlipirea vechiului pansament, îndepărtarea vechiului pansament (cu
blândeţe, eventual după umezire cu eter sau alcool, respectiv cu apă oxigenată
sau permanganat de potasiu);
3. curăţirea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug → tampon de vată sterilă
îmbibat cu eter (pentru degresare);
4. dezinfectarea pielii din jur cu alcool sau tinctură de iod;
5. tratamentul plăgii → în funcţie de natura sa şi momentul evoluţiei:
- plăgi operatorii cu evoluţie aseptică: nu necesită tratament special, în afară de
scoaterea tuburilor de dren, a firelor sau agrafelor;
- plăgi secretante: necesită curăţire (spălare cu jet de soluţie antiseptică, excizie a
ţesuturilor mortificate),
- evacuare a colecţiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire de aţă,
înţepare a cicatricei cu un stilet butonat;
- colecţii purulente: deschidere largă, drenare cu tuburi;

259
- plăgi accidentale: curăţare de resturi vestimentare sau telurice, debridare, regu-
larizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;
6. protecţia plăgii: stratul de comprese trebuie să depăşească marginile plăgii, iar
grosimea să nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o bună
capilaritate);
7. fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, feşi.
Tipuri de pansamente:
1. pansament protector: pe plăgi care nu secretă şi nu sunt drenate;
2. pansament absorbant: pe plăgi drenate sau secretante;
3. pansament compresiv: pe plăgi sângerânde (scop hemostatic), pentru
imobilizarea unei regiuni, pentru reducerea unei cavităţi superficiale după
puncţionare; se realizează fixare cu feşi în cadrul unui bandaj;
4. pansament ocluziv: pentru plăgi însoţite de leziuni osoase (acoperire a plăgii
cu comprese şi vată, peste care se aplică un aparat gipsat).

BANDAJE

Faşa = bandă de tifon, pânză sau ţesătură elastică, de lăţime şi lungime diferită
în funcţie de regiunea pe care o acoperă şi întinderea pansamentului; în general,
lăţimea unei feşi trebuie să fie aproximativ egală cu diametrul regiunii pe care o
înfaşă (5-20 cm).
Indicaţii:
- fixare a pansamentului în regiuni în care substanţele adezive nu îşi ating scopul
(extremităţi, regiune cefalică, plăgi periarticulare);
- fixarea pansamentelor unor plăgi uşoare situate în regiuni supuse
traumatismelor în timpul activităţii (mână, picior);
- efectuarea unui pansament compresiv;
- imobilizare temporară a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxaţii,
fracturi).
Principii:
- punctul de plecare şi de terminare trebuie să fie la distanţă de plagă;
- la membre, înfăşarea se începe de obicei de la extremitate spre rădăcină (în
sensul circulaţiei de întoarcere); distal (mână, picior) se începe dinspre
proximal spre distal (prin benzi de fixare);
- să acopere în întregime pansamentul;
- să fie elastică (să nu jeneze circulaţia) → pe traiectul vaselor mari se aşează
peste un strat de vată;
- să nu producă dureri (pretejarea zonelor iritate şi a nervilor → să nu fie
comprimate exagerat);
- să permită mişcările articulaţiilor peste care trece.
Tehnica înfăşării:
- aplicarea se face cu ambele mâini: se ţine sulul de faşă în mâna dreaptă, prins
între police şi cele patru degete, iar capătul iniţial se prinde cu mâna stângă);

260
- primul tur de faşă se trece circular, la 10-15 cm de plagă, fiind acoperit în
totalitate de al doilea tur (pentru fixare);
- următoarele ture se trag oblic, având grijă să acopere jumătate din zona
precedentă; modul de trecere poate fi diferit (oblic, în evantai, etc.);
- după terminarea înfăşării, se trag din nou 1-2 ture circulare, iar capătul
terminal se fixează la bandaj prin înnodare sau lipire cu leucoplast.
Înfăşarea chirurgicală (bandajul) = metodă de fixare a unui pansament la
nivelul unei plăgi (eventual compresivă) sau de imobilizare temporară a unei
fracturi, luxaţii sau entorse; se realizează cu ajutorul unei faşe = o bandă de
tifon, pânză, altă ţesătură elastică sau chiar hârtie specială cu proprietăţi elastice
şi absorbante, a cărei lăţime se recomandă a fi aproximativ egală cu cu diametrul
regiunii care se înfaşă (excepţie degetele); se descriu mai multe modalităţi de
înfăşare:
- înfăşare circulară: rapidă şi simplă,
este indicată în regiuni cilindrice
(cap, gât, torace, abdomen, braţ);
- înfăşare în spirală: este indicată la
membre, în regiuni tronconice şi înfăşare în spirală
înfăşare în evantai
pe suprafeţe întinse;
- înfăşare în evantai: este indicată în
cazul fixării pansamentului în jurul
articulaţiilor cotului şi genunchiu-
lui;
- înfăşare răsfrântă: este indicată în înfăşare răsfrântă
aceleaşi regiuni ca înfăşarea în spi- înfăşare în „spică”
rală, fiind mai etanşă; a sânului amputat

- înfăşare „în spic de grâu” („spi-


ca”): se aplică la rădăcina mem-
brelor sau în cazul pansamentului
compresiv după amputaţia de sân
la femei;
- înfăşare în formă de 8: este indicată
în plăgile mâinii, în plăgile periarti-
culare şi în entorsele articulaţiei înfăşare în formă
de 8 a mâinii
tibio-tarsiene înfăşare recurentă a
bontului de amputaţie

- înfăşare recurentă: indicată pentru acoperirea bonturilor de amputaţie, la


membre, la nivelul calotei craniene (se execută cu 2-3 feşe).

Tipuri de înfăşare pe regiuni:


a) la nivelul calotei craniene: capelina (boneta), mitra lui Hippocrat, etc.;
b) la nivelul feţei: capastrul (în regiunea nazală), prastia (în regiunea bărbiei);
c) la nivelul orbitelor: monoclul, binoclul;

261
debutul unui ban-
daj recurent cu 2 bonetă (capelină) praştie căpăstru monoclu
ture circulare

c) la nivelul toracelui: înfăşarea circulară,


spica sânului, bandajul Desault, banda-
jul Velpeau, eşarfa lui J. L. Petit (cu
basmale în 3 sau 4 colţuri);

d) la nivelul umărului şi axilei: bandaj în


8 (Watson-Jones), în spică sau cu bas-
ma (cravata biaxilară a lui Mayor); eşarfa lui J.L.Petit (cu 4 colţuri, cu 3 colţuri)

e) la nivelul degetelor: înfăşare circulară,


înfăşare în 8, spică;

f) în regiunea inghinală: spică inghino-


femurală unilaterală sau bilaterală;

g) pansamentele scrotului: bandaj în T,


înfăşare înfăşare în 8
suspensor, etc.; „spica” umărului a policelui

h) în regiunea perineală şi anală: bandaj


în T;

i) bontul de amputaţie: înfăşare recurentă


cu o faşă sau 2 faşe, etc.

j) în regiunea piciorului: înfăşare în 8,


etc.. spică inghino-femurală
(bilaterală, unilaterală) suspensor

262
bandaj răsfrânt

terminarea unui
bandaj în 8 bandaj recurent
spica policelui bandaj în T
al piciorului cu 2 ture circulare
al perineului

PUNCŢIA VENOASĂ

Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.
Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei
vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru
examinări de laborator.
Administrarea medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile pe cale
intravenoasă constituie obiectul injecţiei, respectiv perfuziei intravenoase.
Scop:
explorator
- recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice, hematologice,
serologice şi bacteriologice
terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.
Locul puncţiei:
- venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M” venos
prin anastomozarea lor
- venele antebraţului

Locuri de punctie venoasa

263
- venele de pe faţa dorsală a mâinii
- venele subclaviculare

Tehnica punctiei venei subclaviculare drepte

- venele femurale

Tehnica punctiei venoase femurale

- venele maleolare interne


- venele jugulare şi epicraniene – mai ales la sugar şi copil mic

264
-·-· V. temporalis
a / - superficialis
- -V. supratrochlearis

-- V. facialis
u,l·'<f.lf- . . V. jugularis

V, haslhca · • .. .. \l V. basilica
v. cubital is V. ct>phalica
Unterarm· 1 , 1
ventiser
venen c: l\\'l}- Handriicken·
" plexus
V.femoralis ·- --f.,.':/

V. !oaphena
magna
ventiser
FuBriicken- c
- plexus
V. supra-
trochlearis

V. sapht'll.l
parva

V. facialis

Locuri pentru administrare intravenoasa


La copii

265
Legenda:
1. v. temporala supericială
2. v. auriculara posterioara
3. v. jugulară externă
4. v. cefalică accesorie
5. v. basilică
6. arcada dorsală (palmară
respectiv plantară)
7. v. safenă
8. v. femurală
9. v. cubitală.
10. v. basilică
11. v. cefalică
12. v. supratrohleară

Pregătirea puncţiei:
materiale
- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză
- pentru dezinfecţia tegumentului
- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10
mm – în funcţie de scop, seringi de capacitate – în funcţie de scop, pense,
mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale – garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate,
cilindru gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală
(materialele se vor pregătii în funcţie de scopul puncţiei)
pacientul
- pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei
- pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului:
o se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana
care execută puncţia (decubit dorsal)
o se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului
o se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă
o se dezinfectează tegumentele
o se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l
astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera
o se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente

266
Execuţia puncţiei:
Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşeză vis-a-vis de bolnav.
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei,
exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine

Punctia venoasa

- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie oblică (unghi
de 30 grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până
când acul înaintează în gol;
- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei;
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa
- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie
- în caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub din polietilenă
care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului
- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimbă lenjeria dacă este murdară
- se asigură o poziţie comodă în pat
- se supraveghează pacientul

267
DE ŞTIUT:
pentru evidenţierea venelor
- se fac mişcări în sensul circulaţiei de întoarcere cu partea cubitală a mâinii pe
faţa anterioară a antebraţului
- se introduce mâna şi antebraţul în apă caldă
- pentru evidenţierea venelor la care nu se poate aplica garoul se face presiune
digitală pe traiectul venei deasupra locului puncţiei (în sensul circulaţiei
venoase)
pentru puncţionarea venelor jugulare, pacientul se aşează în decubit dorsal,
transversal pe pat, cu capul lăsat să atârne
prin puncţia venoasă, se pot fixa pe cale transcutanată catetere din material
plastic – ace Braunulen sau Venflons (cateterul este introdus în lumenul acului
cu care se face puncţia, după puncţionarea venei acul se retrage rămânând numai
cateterul). Se utilizează numai materiale de unică folosinţă.
DE EVITAT:
- puncţionarea venei din lateral
- puncţionarea venei cu acul având bizoul în jos
- manevrarea incorectă a instrumentarului steril
- atingerea produsului recoltat (puncţia creând o legătură directă între mediul
exterior şi sistemul vascular pot intra şi ieşi germeni patogeni)
- flectarea antebraţului pe braţ cu tamponul la plica cotului, deoarece împiedică
închiderea plăgii venoase, favorizând revărsarea sângelui.

Tehnica puncţiei unei vene superficiale de la plica cotului

Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:


- imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la
obezi, persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii
intravenoase făcute anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune
puncţionarea unei vene profunde sau descoperire de venă

268
- neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a
pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai
venei şi a ajuns înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
- puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul
arterial al sângelui exteriorizat
- lezarea nervului median în foseta antecubitală
- hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a
venei puncţionate
- reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de
asepsie şi antisepsie
- tromboflebita superficială
Puncţia venei subclaviculare se va face în şanţul delto-pectoral, unde se palpează
prima articulaţie condro-costală, cu pacientul aflat în decubit dorsal, cu capul
rotit spre partea opusă.
Direcţia de pătrundere a acului va fi oblică antero-posterioară, spre medial şi
superior, urmând şanţul subclavicular, sub un unghi de 45º faţă de planul frontal,
exercitând în permanenţă o aspiraţie uşoară asupra pistonului seringii.
Complicaţia cea mai de temut o reprezintă înţeparea domului pleural.
Puncţionarea venei femurale se va face în regiunea femurală (sub nivelul
ligamentului inghinal), la circa 1 cm medial de artera femurală, reperată prin
palpare, cu pacientul aflat în decubit dorsal.
Direcţia de pătrundere a acului va fi oblică în sus sub un unghi de 60-70 de
grade exercitând în permanenţă o aspiraţie uşoară asupra pistonului seringii,
până ce sângele venos pătrunde în seringă.
După puncţie se va exercita o presiune moderată asupra regiunii timp de 1-2
minute pentru a evita formarea unui hematom.

Recoltarea sângelui pentru examene sanguine

INTRODUCERE

Recoltarea diverselor probe ( de sange, de urina etc) poate afecta direct


diagnosticul, tratamentul si vindecarea pacientului.
De cele mai multe ori, asistenta este drect responsabila de recoltarea
prompta si corecta a acestor probe.
In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie
sa verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la
efectarea respectivei recoltari, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa
recoltare.
Exista anumite teste pentru care pacientul trebuie invatat cum sa si le faca
singur acasa (glicemia pe glucotest).

Pregatirea pacientului

269
O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie sa il
efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru
respectiva manevra.
Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate si vom castiga
increderea si cooperarea sa.
De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase ( cum ar fi
punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si
gradului de disconfort pe care probabil il va simti.
De asemenea trebuie informat cat timp va dura procedura, la ce efecte sa
se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact la ce sa se
astepte, pacientului ii va fii mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in
sine.
Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie
vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l
supraveghem pentru eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru
a acorda ingrijirile specifice in orice situatie.
Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de
cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai
mult cu cat unele necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului
de viata inaintea recoltarii ( o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre
insusi pacient, etc).

Utilitatea examenelor de laborator

- modificarile organismului din punct de vedere morfologic, fiziologic,


biochimic sunt evidentiate prin examinarile de laborator ale produselor
biologice si patologice
- stabilirea diagnosticului prin confirmarea sau infirmarea diagnosticului
diferential
- stabilirea gradului de gravitate al afectiunilor
- reflecta obiectiv evolutia bolilor
- clasifica prognosticul
- reflecta eficacitatea tratamentului
- confirma vindecarea pacientului
- semnaleaza aparitia anumitor complicatii

Consimtamantul pacientului

Este un drept al pacientului sa i se ofere toate informatiile pentru a


intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si implicatiile

270
manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea
procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in
primul rand responsabilitatea medicului.
Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura ca pacientul le-a
inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci cand
este necesar.

Masuri de protectie:

Masurile de protectie trebuie luate atat pentru asistenta cat si pentru


pacient.
Dupa recoltare, produsul trebuie pastrat si transportat in conditii optime,
care sa nu afecteze rezultatul.

Scopul examenelor sanguine este :


- completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
- confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
- reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului
- confirmă vindecarea
- permit depistarea bolilor infecţioase şi a persoanelor sănătoase purtătoare
de germeni patogeni
Sângeleserecolteazăpentruexamene :
- hematologice
- biochimice
- bacteriologice
- parazitologice
- serologice
Recoltarea se face prin :
- înţepare - la adult – pulpa degetului, lobul urechii
- la copil – faţa plantară a halucelui, călcâi
- puncţie venoasă
- puncţie arterială
A. Recoltarea sângelui capilar pentru examene hematologice (hemoleucogramă,
timp de sângerare, timp de coagulare, examen parazitologic, grup sanguin )
Pregătirea : - materialelor – mănuşi de cauciuc, ace, tampoane, soluţii
dezinfectante, lame uscate, pipete Potain
- pacientului – se explică necesitatea tehnicii
Execuţie : - se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu, se evită
congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită
- se aşteaptă evaporarea alcoolului
- cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea degetului în partea laterală a
extremităţii perpendicular pe straturile cutanate

271
- se şterge cu un tampon uscat prima picătură, a doua picătură se
recoltează cu pipeta sau lama
Pregătirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiuliui :
- la extremitatea lamei se pune o picătură de sânge
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45 o cu lama

- cu lama se trage spre partea liberă a lamei păstrând aceeaşi înclinaţie


- se usucă lama, se etichetează şi se trimite la laborator
B. Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice
Sedimentarea reprezintă aşezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul
eprubetei din sânge necoagulabil lăsat în repaus.
Viteza de sedimentare a hematiilor ( VSH ) reprezintă rapiditatea cu care se
produce depunerea hematiilor.
Pregătirea : - materialelor – ace de puncţie, soluţie citrat de sodiu 3,8 %, seringă
de 2 ml, stativ şi pipete Westergreen, garou, vată, alcool 70 %
- pacientului – se explică necesitatea tehnicii
Execuţie : - spălare pe mâini
- îmbrăcarea de mănuşi sterile
- se aspiră 0,4 ml citrat de sodiu 3,8 % la care se adaugă 1,6 ml sânge
obţinut prin puncţie
- se omogenizează şi se aspiră în pipetă care se aşează în stativ
Pentru hematocrit se recoltează 2 ml sânge cu 0,5 ml EDTA.
Pentru determinarea rezistenţeiglobulare se recoltează 5-6 ml sânge care se
pune într-un balon Erlenmayer de 100 ml în care se află 5-10 perle de sticlă, se
agită balonul timp de 5-10 minute cu mişcări circulare.

272
V.N. = 0,42-0,34 %
Interpretarea rezultatelor :
Eritrocite : - 4,5-5,5 mil/mm3 , la bărbaţi
- 4,2-4,8 mil/mm3 , la femei
Reticulocite : 10-15 %
Hemoglobină : - 15 +/- 2 g /100 ml , la bărbat
- 13 +/- 2 g / 100 ml , la femei
Leucocite : 4200-8000 / mm3 din care : - polinucleare neutrofile – nesegmentate
0-5%
- segmentate
45-70%
- eozinofile 1-3 %
- bazofile 0-5 %
- limfocite 20-40 %
- monocite 4-8 %
3
Trombocite : 150000-400000 / mm
VSH : - 1-10 mm/h, 7-15 /2h, la bărbat
- 2-13 mm/h, 12-17 mm/2h, la femei
Constante eritrocitare : - hemoglobină eritrocitară medie (HEM ) =25-33 μg
- concentraţia eritricitară medie a hemoglobinei
( CHEM )= 32-37 %
- valoarea globulară (VG ) = 1
- volum eritrocitar mediu (VEM ) = 83-97 cm3
Pentru examenul “în picătură groasă “ se recoltează sângele sub formă de
picătură groasă, la fiecare extremitate a lamei se pun 2-3 picături cât mai
aproape între ele, cu colţul unei lamei se amestecă picăturile, se continuă
amestecarea până se formează un mic cheag = semnul unei defibrinări complete.
Se foloseşte pentru diagnosticul malariei ( recoltarea se face în cursul accesului
febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare ).

273
C. Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
- se efectuează prin puncţie venoasă, dimineaţa, bolnavul fiind nemâncat
- se recoltează 5-10 ml sânge simplu pentru a determina ureea, acidul uric,
creatinina, colesterolul, lipide, teste de disproteinemie, bilirubină, fosfatază
alcalină serică, TGO, TGP, amilază, electroforeză, calcemie, sideremie,
glicemie, ionogramă sanguină, fibrinogen, timp de protrombină ( timpul Quick –
TQ, timpul Howell – TH)
D. Recoltarea sângelui pentru examene serologice
Cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavilor, pentru
diagnosticul unor boli infecţioase ( sifilis, febră tifoidă, tifos exantematic ).
Se recoltează 5-10 ml sânge, după coagulare cheagul se desprinde, iar serul se
decantează într-o eprubetă : - serul hemolizat este roz, iar cel nehemolizat este
gălbui.
Ex : - reactia Weill-Felix pentru diagnosticul tifosului exantematic
- reacţia de precipitare sau flocurare – VDRL, în sifilis
- reacţia de fixare a complementului Bordet – Wassermann, în sifilis
- dozarea antisteptolizinelor = ASLO, în diagnosticul reumatismului
articular acut, scarlatină
- reacţia Waaler-Rose pentru diagnosticul poliartritei reumatoide
- reacţia de hemaglutinare, hemaglutinoinhibare în diagnosticul unei viroze
- reacţia Widal şi aglutinarea “ Vi “, în diagnosticul febrei tifoide şi
paratifoide.
E. Recoltarea sângelui pentru examenul bacteriologic - hemocultura
Hemocultura reprezintă însămânţarea sângelui pe un mediu de cultură.
Scop : - descoperirea bacteriilor când se suspectează :
a) o septicemie cu stafilococ, meningococ
b) o bacteriemie : febră tifoidă, bruceloză, endocardită malignă subacută
Pregătirea : - materialelor – mănuşi sterile, seringi de 20cm3, ace, tampoane,
două recipiente cu bulion citrat, geloză semilichidă, lampă de spirt, chibrituri,
alcool iodat
- fizică şi psihică a pacientului – se anunţă şi se explică necesitatea
tehnicii
Etape :
- pentru recoltarea sângelui e nevoie de două asistente
Asistenta I – spală, degresează şi dezinfectează regiunea
Asistenta II – îmbracă mănuşile sterile, aseptizează regiunea cu iod
Asistenta I – aplică garoul, apinde lampa de spirt, îmbracă mănuşile sterile şi
serveşte seringa
Asistenta II – efectuează puncţia venoasă şi aspiră 20 ml sânge
Asistenta I – desface garoul
Asistenta II – retrage seringa

274
Asistenta I – aseptizează locul puncţiei, flambează dopul şi gura balonului
Asistenta II – însămânţează 2 ml în eprubeta cu geloză şi 10 ml în bulionul citrat
Asistenta I – flambează din nou gura balonului, dopul şi închide eprubeta
Asistenta II – omogenizează prin mişcări de înclinare şi redresare
- după recoltare se etichetează cu data, ora şi se trimit la laborator şi se pun
la termostat la 37 o C
Observaţii
1) Pentru însămânţarea germenilor anaerobi eprubeta cu geloză semilichidă se
încălzeşte la bain-marie timp de 30 minute.
2) În timpul însămânţării balonul sau eprubeta cu mediul de cultură se păstrează
înclinat.
3) Flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură.
4) Însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui.
5) Hemocultura se efectuează la debutul bolii şi înainte de administrarea
antibioticelor.
La ora actuala cea mai performanta aparatura pentru detectarea
microorganismelor in hemocultura este sistemul Bactec (model nou Bactec 9240
- 9020). Are doua variante: Bactec Standard si Bactec Plus (Becton Dikinson
Instrument Systems, Sparks MD).
Principiul de detectare se bazeaza pe inregistrarea variatiilor de pH si C0 ,
datorate 2 cresterii bacteriilor. Sistemul Bactec inregistreaza aceste variatii
printr-o metoda fluorescenta, folosind un senzor C0 fluorescent. Aceasta metoda
este superioara altora, de exemplu, cea 2 colorimetrica din sistemul BacT/Alert
care foloseste senzor C0 colorimetric. 2 Baloanele de cultura contin un mediu
format din 25 ml caseina din boabe de soia
combinate cu rezina. Aceasta combinatie este de asemenea susperioara altor
sisteme care nu contin rezina, cum este cazul sistemului BacT/Alert. Cantitatea
de sange necesara in lucru este de 5 ml.
Baloanele sunt cercetate si agitate de sistem la fiecare 10 minute. Timpul mediu
de depistare a germenilor a fost de 22,15 ore pentru aerobi si 24, 32 ore pentru
anaerobi. Rata de rezultate fals pozitive a fost de 2,1 % pentru aerobi si 1,8 %
pentru anaerobi. Aceste rezultate au fost obtinute in 1994 de un grup de
cercetatori americani si publicat la Congresul Societatii Americane de
Microbiologie (23 -27 mai 1994).
Rezina este o substanta prezenta in mediile de hemocultura care prin
diferite reactii chimice produce adsorbtia si neutralizarea antibioticului care a
fost administrat pacientului inainte de efectuarea hemoculturii.
Sistemul Bactec mai detine un mare avantaj: descoperirea unui mediu nou
pediatric (Bactec Peds Plus) , care permite utilizarea unor cantitati mult mai mici
de sange, de 0,1 - 0,5 ml (fata de 5 ml si peste, in sistemul de tip adult).
Dezvoltarea acestor medii pediatrice se afla astazi in plin progres.
Recoltarea urinei

275
Scop : explorator – dă informaţii despre starea funcţională a rinichilor şi a
întregului organism.
Pregătirea : - materialelor – ploscă sau urinar, muşama, aleză, eprubete sterile
sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut
- fizică şi psihică a pacientului – se protejează patul cu muşama şi
aleză, se face toaleta organelor genitale
Execuţie :
a) recoltarea urinei pentru examen sumar – din urina obţinută se trimit 100-150
ml urină la laborator
b) recoltarea urinei pentru urocultură
- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină
- urina se recoltează dimineaţa ( concentraţie mare de germeni ), înainte de
începerea tratamentului cu antibiotice
- prima cantitate de urină emisă se elimină la toaletă, apoi fără să se întrerupă
jetul urinar se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubetă sterilă
- eprubeta se astupă repede cu dopul
- se transportă la laborator
c) recoltarea urinei prin sondaj vezical
- se utilizează când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă
- se utilizează sonde ( catetere )
- se face toaleta organelor genitale
- în caz de sondă permanentă nu se recoltează urina din punga colectoare,
ci numai prin puncţie în porţiunea proximală a sondei după dezinfectarea ei
d) recoltarea urinei prin puncţie vezicală
- când nu se poate face sondaj vezical sau nu se poate recolta urina la
jumătatea micţiunii
Dacă se face examen biochimic din urina emisă în 24 de ore se instruieşte
pacientul în legătură cu modul de recoltare, se omogenizează întreaga cantitate
şi se trimite un eşantion la laborator precizând volumul din 24 de ore.
Recoltarea scaunului
Scaunul este constituit din resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecaţiei.
Scop : explorator – depistarea de germeni patogeni
- depistarea unor purtători sănătoşi de germeni
- depistarea unor tulburări in digestia alimentelor
Materiile fecale pot fi examinate din punct de vedere :
1) bacteriologic – pentru depistarea unor boli infectocontagioase ( bacil tific,
dizente-ric, enterobacterii )
2) biochimic – pentru descoperirea unor tulburări în secreţia fermenţilor
digestivi, prezenţa microscopică a sângelui
3) parazitologic – pentru depistarea ouălelor de paraziţi
Pregătirea : - materialelor – muşama, aleză, tampoane sterilizate, tavă medicală,
tub de recoltare, materiale pentru toaleta perineală

276
- fizică şi psihică a pacientului – seara se administrează un purgativ
salin ( sulfat de magneziu 20-30g ), se face toaleta regiunii perineale
Execuţie :
a) recoltarea din scaun spontan sau provocat
- spălare pe mâini
- se protejează patul cu muşama şi aleză
- se aşează bazinetul sub pacient
- se recoltează cu lingura recipientului câteva fragmente din câteva părţi
ale scaunului ( mucus, puroi )
b) recoltare directă din rect
- pacientul se pune în decubit lateral stâng cu membrul inferior drept
întins, iar cel stâng în flexie
- se îndepărtează fesele şi se introduce tamponul steril prin mişcări de
rotaţie în rect
- se şterge mucoasa rectală, iar tamponul se introduce în eprubeta sterilă
c) recoltarea la copil
- se aspiră cu o seringă conţinutul sondei Nelaton, conţinutul sondei se
goleşte prin insuflare într-o eprubetă sterilă
d) recoltarea pentru ouă de paraziţi
- se face prin raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal, în special
pentru oxiuri
- se face la 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme
- bagheta se introduce într-o eprubetă

Observaţii
1) La copii în afară de raclarea pielii din regiunea anală se recomandă şi
recoltarea mucusului nazal şi a depozitului de sub unghii.
2) Pentru punerea în evidenţă a virusurilor se adaugă peste materiile fecale
câteva picături dintr-o soluţie de penicilină ( 200000 UI/10ml apă distilată ) şi
steptomicină 1g/10ml apă distilată.
3) Se fac 3 zile consecutiv coproculturi pentru evidenţierea germenilor patogeni
intestinali.
Recoltarea sputei
Sputa reprezintă totalitatea secreţiilor ce se elimină din căile respiratorii prin
tuse. Scop :
Explorator
- pentru examinari macroscopice, cifolagice, bacteriologice, parazitologice, in
vederea stabilirii diagnosticului.
Materiale
- sterile
cutie Petri, pahar conic
scuipatoare speciala (sterilizata fara substanxa dezinfectanta)

277
- nesterile
pahar cu apa
servetele sau batiste de unica intrebuintare
Pacient
- psihic
se anunla si i se explica necesitatea executarii examinarii
se instruieste sa nu inghita sputa
sa nu o imprastie
sa expectoreze numai in vasul dat
sa nu introduca in vas si saliva
Execuţie :
- i se ofera paharul cu apa sa-si clateasca gura şi faringele
- i se ofera vasul de colectare in functie de examenul cerut
- se solicita pacientului sa expectoreze dupa un efort de tuse
- se colecteaza sputa matinaia sau adunata din 24 h.
b) Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian
- se umezeste tamponul de vata cu apa distilata sterila
- se apasa limba cu spatula
- se introduce tamponul in faringe cerand pacientului sa tuseasca
- sputa eliminata se prinde pe tamponul de vata care se introduce imediat in
eprubeta sterile
- frotiul laringian se recolteaza de medic patrunzand cu tamponul in laringe sub
control laringoscopic
c) Recoltarea sputei prin spălătură gastrică
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), in stomac, dimineata, pe nemancate
- se introduc prin sonda 200 ml apa distilata, bicarbonatata calduta, care este
evacuata imediat sau extrasa cu saringa lichidul recoltat se trimite imediat ia
laborator deoarece germenii cauta si pot fi distrusi daca stau mai mult timp in
contact cu mediul acid al sucului gastric
- daca recoltarea se face pentru insamantare si lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obtinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na.
d) Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
- se utilizeaza la pacienIii cu TBC cavitara, care nu expectoreaza
- se pun in evidenta baciii incapsulali in submucoasa, care nu apar in mod
obisnuit in sputa
- se introducin recipientui de aerosoii 5 ml ser fizioiogic sau 4 ml solutie
teofilina 3% cu un ml solutie de stricnina 1‰
- pacientul inhaleaza de cateva ori prin inspiratii adanci repetate; urmate de
expiratii scurte
- se face o scurta pauza de 4-5 sec. si se repeta pana la aerosolizarea intregii
cantitaiii de lichid

278
- dupa aspiratii, pacientul incepe sa tuseasca chiar daca nu a tusit niciodata sputa
expectorata se recolteaza intr-un vas sterii, recoitarea se repeta ziihic, in
urmatoarele 4 zile, in vase separate.
Pregătirea produselor pentru laborator
- se acopera recipientele
- se eticheteaza
- se trimit la laborator

Recoltarea exudatului faringian

Exudatul faringian este lichidul rezultat dintr-un proces inflamator faringian.


Scop : explorator – depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui
- depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Pregătirea : - materialelor – eprubetă cu tampon faringian, eprubete medii de
cultură, spatulă linguală
- fizică şi psihică a pacientului – se anunţă şi i se explică tehnica, se
anunţă să nu mănânce, să nu bea apă
Execuţie :
- se recoltează înainte de administrarea antibioticelor
- după spălare pe mâini asistenta invită pacientul să deschidă gura,se
deschide eprubeta cu tamponul faringian
- cu tamponul faringian se şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, se
dezlipeşte o porţiune din falsele membrane ( când este cazul )
- se însămânţează pe medii de cultură sau se întinde pe lame de sticlă
pentru frotiuri colorate, spălare pe mâini

Observaţii
1) Timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore.
2) În timpul recoltării se evită atingerea dinţilor şi îmbibarea tamponului cu
salivă.

RECOLTAREA SECRETIEI NAZALE

- recoltarea se face cu un tampon mai subtire fixat pe un porttampon de sarma


usor indoita, cu care se poate patrunde in nazofaringe
- pentru examinari virusologice recoltarea se face fie prin suflarea puternica a
nasuiui intr-o cutie Petri sterila, fie prin spalare nazo-faringiana
Execuţie
- recoltarea se face dimineata, dupa trezirea pacientului
- pacientul este asezat in pozii:ie gezand, cu capul in extensie fortata
- se injecteaza in fosele nazale o solutie izotonica de NaCI sterila, cu ajutorul
unei seringi ce se prelungeste cu un tub de cauciuc de 2-4 cm

279
- capatul liber al tubului taiat oblic se introduce in una din fosele nazale si se
injecteaza soluţia de spalatura
- pacientul apleaca imediat capul inainte si lasa sa se scurga lichidul intr-o cutie
Petri sterila
- se trece imediat lichidul in eprubete etichetate si se trimite la laborator
- daca se intarzie trimiterea la laborator; atunci produsul va fi asezat la gheata

RECOLTAREA SECRETIEI OTICE

- se face cu tamponul sub control vizual – otoscop din conductul auditiv extern
- flora normala a pavilionului urechii si a conductului auditiv extern este
reprezentata de bacteriile care se gasesc pe piele
- in etiologia otitei medii acute se intilnesc stafilococi, streptococi, haemophilus
- la nou nascuti si copii se intilnesc e. coli, klepsielle, stafilococ, pseudomonas

RECOLTAREA SECRETIEI OCULARE

- infectiile oculare care necesita un examen bacteriologic sunt


 cele careafecteaza invelisul pleoapelor – blefarite
 conjunctiva – conjunctivite
 corneea si umoarea camerei anterioare – keratita acuta si cronica
 irisul si umoarea cemerei anterioare – irita
 canalul si sacul lacrimal
 cristalinul, coroida sau retina si corpul vitros
- secretia din conjunctivite si cacriocistite se recolteaza cu tampon steril
- colectiile puruente ale pleoapelor cu sreinga si ace sterile
- din umoarea apoasa a camerei anterioare cu sreinga si ace sterile
- portiuni din iris indepartate prin iridectomie sunt puse direct pe medii de
imbogatire pentru pneumococi si streptococi
- in cazul de exudate bogate este indicata o spalare anterioara cu ser fiziologic
steril
- se face anestezia ochiului prin instilatie locala de solutie cocaina 4% , apoi se
poate sterge conjunctiva sau corneea cu o spatula de platina sau tampon steril
- se fac frotiuri si culturi pe geloza simpla, bulion glucozat 2%, mediu Lőffler

RECOLTAREA SINGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE

- se efectueaza prin punctie venoasa, dimineata, bolnavul fiind a jeune


- se recolteaza 5 -10 ml singe simplu pentru a determina
 Ureea sanguina
 Acidul uric
 Creatinina
 Bilirubina
280
 Colesterol
 Lipemie
 Teste de disproteinemie
o Tymol
o Reactia Takata Ara
 Fosfataza alcalina
 Transaminaze
o TGP sau ALAT (alaninaminotransferaza)
o TGO sau ASAT (aspartaminotransferaza)
 Amilaza
 Electroforeza
 Calcemie
 Sideremie – fier
 Rezerva alcalina
 Ionograma sanguina – sodiu, potasiu. Clor
 Glicemie – 2 ml singe /florura de sodiu 4 mg
 Timp de protrombina – 0,5 ml oxalat de potasiu /4,5 ml singe
o Timp Quick
o Timp Howell
 Fibrinogen – 0,5 ml citrat de sodiu 3,8 %/4,5 ml singe

RECOLTAREA SINGELUI VENOS CU SISTEMUL VACUTAINER

- Avantaje
o Utilizarea acestei metode de prelevare asigura
 Confortul pacientului
 Calitatea probei de singe
 Securitatea personalului medical
- Pregatire
o Materiale
 Holder – un tub de material plastic care prezinta la partea
superioara amboul la care se ataseaza acul de punctie prin
infiletare, iar la partea inferioara doua aripi
 Acul de punctie protejat de carcasa bicolora
 Tuburi de vacuumtainer cu dopuri de diferite culori
conventionale
 Mov – hemograma, simul set, imunofenotipare –
contine EDTA se agita dupa recoltare
 Roz sau negru – VSH – contine citrat de sodiu 3.8 %
se agita dupa recoltare
 Albastru – pentru coagulograma, fibrinogen - contine
citrat de sodiu 3.8 %, se agita dupa recoltare

281
 Rosu – biochimie – cu sau fara accelerator de
coagulare
 Verde – citogenetic, cariotip – contine heparina se
agita dupa recoltare
 Materiale necesare pentru efectuarea punctiei
o Pacient
 Psihica
 Se anunta si se explica necesitatea si inofensivitatea
tehnicii
 Fizica
 Recoltarea se face dimineata pe nemincate
 Se aseaza pacientul in d.d., confortabil cu membrul
superior in abductie, extensie si supinatie
- Executie
o Asistenta
 Se spala pe miini cu apa si sapun
 Imbraca manusi
 Verifica banda de siguranta a acului
 Indeparteaza carcasa de culoare alba a acului prin miscari de
rasucire

Tineti in mina partea colorata a acului, rasuciti si indepartati partea alba a


capacului

 Infileteaza capatul liber al acului in holder

Insurubati capatul liber al acului in holder

282
 Alege locul punctiei si il aseptizeaza

Pregatiti locul punctiei

 Indeparteaza partea colorata a acului


 Executa punctia venoasa
 Introduce tubul de holder apucind aripioarele cu
indexul si mediul, iar cu policele impinge tubul in
holder si astfel va fi strapunsa diagrama de guma a
dopului

introducerea tubului in holder


 Dupa prelevarea singelui se scoate tubul in holder si
astfel prin miscari de impingere asupra aripioarelor
laterale si i se imprima miscari usoare de inclinare –
rasturnare pentru omogenizare cu aditivul

283
 Se introduce tubul urmator
 Se retrage acul din vene si se face o compresiune
asupra locului punctiei timp de 3-5 minute fara a flecta
antebratul peste brat
- Pregatirea probelor pentru laborator
o Se eticheteaza tuburile
o Se trimit la laborator
- Reorganizare
o Acele utilizate se arunca in containerul destinat
o Se face curatenie
- Cind se recolteaza mai multe probe de la acelasi pacient umplerea
tuburilor se face in urmatoarea ordine
- Nu se pune niciodata capacul acului la un ac utilizat
- In cazul in care holterul e contaminat se arunca

RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MASURAREA


GLICEMIEI

Rapid, usor de recoltat, folosind o picatura de sange capilar din deget,


lobul urechii sau calcaie( bebelusi), testul glicemic este o metoda uzuala de
monitorizare a nivelului glucozei din sange la pacientii cu diabet, de screening
pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei neonatale, sau de
diagnostic diferential intre coma diabetica si nondiabetica. Proba poate fi luata
in spital cat si la domiciliul pacientului.

Materiale necesare:

 manusi
 glucometru portabil

 paduri alcoolizate
 comprese tifon
 bandaj adeziv
284
Pregatirea echipamentului:

 se va verifica glucometrul si toate accesorile acestuia( ace, reserve, banda


de citire, baterie etc)

Recoltarea:

 confirmarea identitatii pacientului( pentru a se evita confuzia si a nu se


lua analize la un alt pacient).
 se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru
a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa.
 se selecteaza locul punctiei ( deget sau lobul urechii pentru adulti, calcaie
pentru nounascut)
 se spala mainile bine si se pun manusi
 daca este necesar , pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese
calde, umede timp de 10 minute
 se sterge locul ales pentru punctie cu alcool si api se usuca cu o compresa
 se pregateste glucometrul ( se calibreaza si de deschide) si apoi se
punctioneaza locul dintr-o singura miscare scurta si rapida
 dupa punctionare se va evita sa se faca compresie sau sa se “stoarca”
locul, pentru a evita amestecarea sangelui capilar cu alte fluide tisulare.

 se lasa sa curga picatura de sange pe banda pregatita a glucometrului,


asigurandu-ne ca este suficienta pentru citirea rezultatului
 dupa recoltare se mentine compresie pe locul punctionarii pana se opreste
sangerarea
 dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv.
 se noteaza rezultatul , data si ora.

 se va evita recotarea din locuri edematiate, cianotice.


 Daca nu se poate obtine sange capilar, se va punctiona o vena cu seringa
si se va pune din seringa pe banda glucometrului o picatura mare de sange

285
 daca pacientul va trebui sa foloseasca acasa glucometrul si sa isi recolteze
singur trebuie invatat sa o faca corect cel mai indicat fiind sa I se ofere si
un ghid scris de folosire a glucometrului.De asemenea va trebui sa stie
care sunt valorile glicemice anormale pentru care va trebui sa vina la
spital.

Testul de toleranta la glucoza( oral si i.v.):

Pe langa recoltarea de sange capilar, testul de toleranta la glucoza oral si


i.v. poate oferi informatii fidele privitoare la modul de functionare si tendintele
metabolismului glucidic al pacientului.
Testul oral de toleranta la glucoza masoara metablismul carbohidratilor
dupa ingestia unei cantitati substantiale de glucoza.( 75-100 g glucoza pulvis
dzolvate in 300 ml apa , concentratie 25%, care se bea in decurs de 5
minute).Corpul va absorbi rapid doza, declansand cresterea nivelului plasmatic
de glucoza si un varf al acesteia la 30 minute - 1 ora de la ingestie. Pancreasul
va raspunde secretand insulina care sa readuca nivelul glicemiei la normal in
decurs de 2-3 ore de la ingestie..In tot acest timp este indicat sa fie monitorizat
nivelul glicemiei din sange si urina pentru a depista evalua secretia de insulina si
abilitatea organismului de a metabolize glucoza.
Testul de toleranta la glucoza trebuie intotdeauna precedat de o pregatire
corecta a pacientului. Cu 3 zile inainte, acesta trebuie sa aiba un regim alimentar
bogat in carbohidrati. Testul se realizeaza dimineata, pe nemancate ( a jeun)
dupa cel putin 8 ore de repaus caloric, cand se recolteaza prima proba de sange
venos. Interpretarea rezultatelor se face in functie de valorile glicemice
inregistrate dupa 2-3 ore de la ingestie. In tot timpul acesta pacientul trebuie
monitorizat si observate evntualele semne si simptome de
hipoglicemie/hiperglicemie, nervozitate, slabiciune.
Testul i.v de toleranta la glucoza se efectueaza la pacientii care nu pot
ingera glucoza per os.( pacienti cu boli de malabsorbtie, gastrectomii etc). Testul
masoara nivelul glucozei in sange dupa administrarea i.v a unei perfuzii cu
glucoza 50%in timp de 3-4 minute..Testele glicemice se vor recolta la 30
minute, 1 ora, 2 ore, si la 3 ore de la administrarea glucozei..Dupa o crestere
imediata de pana la 300-400mg/dl a nivelului glicemiei ( insotita de glicozurie)
nivelul glicemiei va reveni la normal in timp de 1 ora, 1 ora si un sfert. Daca de

286
la 2-3 ore de la administrarea de glucoza, nivelul acesteia nu a revenit la normal,
se confirma suspiciunea de diabet.

PUNCTIA ARTERIALA PENTRU ANALIZA GAZELOR SANGVINE

Sangele arterial se obtine prin punctia percutanata a arterei brahiale,


radiale sau femurale. O data recoltat, sangele poate fi trimis pentru determinarea
gazelor sangelui arterial.
Analiza gazelor sangvine reprezinta eficacitatea ventilatiei masurand pH-
ul sangvin si presiunea partiala a oxigenului (PaO2) si a dioxidului de carbon
arterial(PaCo2). PH-ul sangvin arata balanta acido-bazica din sange. PaO2
indica cantitatea de oxygen pe care plamanii o trimit in sange , iar PaCO2 indica
capacitatea plamanilor de a elimina dioxidul de carbon. Gazele arteriale pot
deasemenea masura concentratia si saturatia de oxigen cat si valorile
bicarbonatului.
De obicei , analiza gazelor arteriale se recomanda pacientilor cu boli
obstructive pulmonare, edeme pulmonare, tulburari respiratorii acute, infarct
miocardic, pneumonie. Se recolteaza de asemenea dupa interventiile chirurgicale
cardiace (bypass-uri), resuscitari in caz de stop cardiac, anestezii intraoperatorii
prelungite, etc.
Inaintea efectuarii punctiei radiale, se efectueaza testul Allen.

Testul Allen:

 este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mainii. Intai se


palpeaza pulsul la arterele radiala si ulnara , prin compresiunea profunda
la nivelul fetei anterioare a antebratului .
 pacientul este rugat sa isi stranga pumnul , apoi se comprima ferm ambele
artere intre cele doua police;
 in continuare, pacientul va fi rugat sa deschida pumnul si se va observa ca
palma este palida (in tot acest timp se mentine compresia pe artere);
 se va decomprima artera ulnara (se mentine compresia pe artera
radiala);daca artera ulnara este patenta i se va observa colorarea normala a
palmei in 3-5 secunde.
 se va decomprima artera radiala( se mentine compresia pe artera ulnara);
daca artera radiala este patenta, fluxul sangvin va inrosi palma in cateva
secunde.
Prin acest procedeu, mentinerea palorii dupa decomprimarea uneia dintre
artere indica ocluzia la nivelul acesteia.

Materiale necesare:

 seringa de 2ml sau 5ml


287
 fiola de heparina
 manusi
 paduri alcoolizate
 comprese tifon
 punga gheata ( buiota)
 etichete
 formular cerere analize
 bandaj adeziv

Pregatirea materialelor:

 se heparinizeaza seringa (se deschide fiola de heparina si se trage pana


cand se umple seringa , apoi se va goli incet toata seringa, permitand
heparinei sa “spele” toata suprafata sa). Heparinizarea seringii previne
coagularea sangelui in seringa. Totodata , excesul de heparina in seringa
poate altera valorile pH-ului si PaO2 sangvin.

Recoltarea

 confirmarea identitatii pacientului (pentru a se evita confuzia si a nu se lua


analize altui pacient)
 se comunica pacientului procedura si va fi informat in ce consta, pentru a-
i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
 se spala mainile si se pun manusile
 se aseaza un prosop rulat sub incheietura mainii pacientului pentru
sustinerea acesteia
 se localizeaza artera si se palpeaza pulsul
 se desinfecteaza locul punctiei
 se asteapta sa se usuce locul dezinfectat
 se palpeaza artera cu indexul si degetul mijlociu al unei maini in timp ce
seringa este tinuta in cealalta mana deasupra locului ales pentru punctie
 pentru punctia arterei radiale , acul se orienteaza in unghi de 30-45 grade
 daca se punctioneaza artera brahiala se va orienta in unghi de 60 grade
 se punctioneaza pielea si peretele arterial printr-o singura miscare
 seringa se va umple automat cu sange
 dupa recoltare se preseaza ferm cu comprese pana cand se opreste
sangerarea (cel putin 5 min). Daca pacientul este sub tratament cu
anticoagulante sau are tulburari de coagulare se va mentine compresia 10-
15 min. Se va evita sa se ceara pacientului sa mentina compresia singur la
locul punctionarii. Daca nu reuseste sa aplice compresie ferma, se va
forma un hematom dureros.

288
 se va verifica seringa san nu aiba bule de aer ( daca are, se vor scoate cu
grija)
 se va atasa la proba de sange cererea de analize completata corect si va fi
trimisa la laborator intr-un recipient cu gheata
 se va atasa un bandaj adeziv dupa oprirea sangerarii
 se vor monitoriza semnele vitale ale pacientului pentru a depista
eventualele tulburari de circulatie ca: paloare, durere, toropeala,
furnicaturi, hematom, sangerare la locul punctionarii.
 daca pacientul primeste oxigen se va astepta cel putin 15 minute de cand
incepe sa-l primeasca pana la recoltare
 nu se va intrerupe administrarea de oxigen in timpul recoltarii decat daca
se indica acest lucru in mod special. Daca nu se opreste administrarea de
oxigen, se va specifica pe formularul de analize cantitatea si tipul de
oxigenoterapie pe care il primeste pacientul
 daca pacientul nu este sub oxigenoterapie se va specifica si acest lucru pe
formularul de cerere analize
 daca pacientul tocmai a fost pus pe ventilator se va astepta 20 min pana la
recoltare
 pe formularul de cerere analize pentru laborator se vor mai specifica:
temperatura pacientului, cel mai recent nivel al Hb, rata respiratorie, iar
daca pacientul este ventilat se vor specifica in plus: fractiunea de oxigen
inspirat , frecventa ventilatorie
 nu se vor face mai mult de 2 incercari de punctionare in acelasi loc,
deoarece se pot produce lezari ale arterei si ale nervului radial
Complicatii:
 atingerea periostului ce poate provoca o durere considerabila pacientului
 perforarea arterei traversand cu acul si celalalt perete ( se va retrage putin
acul pana cand sangele apare in seringa)
 aparitia spasmului arterial (se va schimba acul cu unul mai mic si se va
incerca din nou)

RECOLTAREA PROBELOR DE URINA

RECOLTAREA URINII:

Recoltarea probelor de urina se poate face in mai multe feluri in functie de


scopul urmarit
Se poate recolta proba de urina ca parte a unui examen clinic complet,
proba de urina sterila printr-o tehnica neinvaziva, sau prin sondaj urinar.
Recoltarea probelor prin sondaj vezical este contraindicate pacientilor imediat
dupa interventii chirurgicale genitourinare.

Materiale necesare:

289
Pentru proba de urina nesterila :

 urinar sau plosca daca este necesar


 manusi
 recipient gradat
 etichete
 formular cerere analiza laborator
 recipient pentru transportarea analizelor la laborator

Pentru proba sterila prin metoda neinvaziva:

 lighean
 apa si sapun
 prosop
 manusi
 recipient gradat
 3 comprese sterile
 solutie antiseptica
 recipient steril cu capac
 etichete
 plosca sau urinar daca este necesar
 formular cerere analiza pentru laborator
 recipient pentru transportul analizelor la laborator

Pentru proba sterila prin sondaj vezical:

 manusi
 paduri antiseptice
 seringa de 10 ml
 ac 21G ori 22G
 clema pentru pensarea tubului
 recipient steril cu capac
 etichete
 formular cerere analiza pentru laborator
 recipient pentru transportul analizei la laborator

Recoltarea: se va explica pacientului faptul ca trebuie sa-i recoltam o


proba de urina pentru laborator si in ce consta tehnica de recoltare.

Colectarea probei de urina nesterile:

290
 asigurarea intimitatii
 i se va explica pacientului imobilizat la pat ca va trebui sa urineze intr-o
plosca/urinar;celui care nu este imobilizat i se va explica faptul ca va
trebui sa mearga la toaleta pentru a urina
 se pun manusile
 din plosca sau urinar se pun cel putin 120 ml urina in recipientul pentru
recoltat si se insurubeaza capacul; daca diureza pacientului trebuie
monitorizata, restul de urina se va masura cu ajutorul recipientului gradat
 daca accidental se pierde urina pe peretii exteriori ai recipientului se va
spala si usca
 se eticheteaza recipientul cu numele pacientului, data si ora recoltarii si se
va trimite imediat la laborator insotit de formularul de cerere a analizei
 intarzierea trimiterii probei la laborator poate altera rezultatele finale ale
probei
 se vor spala plosca/urinarul si recipientul gradat fiind inlaturate de la patul
pacientului
 pacientii care nu sunt imobilizati vor merge la toaleta si vor urina in
plosca sau urinar dupa care se va proceda la fel ca mai sus

Colectarea probei de urina prin metoda sterila neinvaziva:

 deoarece scopul este recoltarea unei probe necontaminate, se va explica


cu multa atentie pacientului tehnica de recoltare
 se va spune pacientului sa merga la toaleta si sa-si dezbrace complet
partea inferioara a corpului apoi sa se spele pe maini
 daca este barbat va sta in picioare in fata scaunului de toaleta ca pentru
urinat, iar daca este femeie se va aseza cat mai in spate pe vasul de
toaleta si cu picioarele cat mai desfacute
 pacientul/pacienta isi va spala cu apa si sapun zona genitala si meatul
urinar apoi se va sterge de 3 ori cu comprese imbibate in solutie
antiseptica
 se indica femeilor sa-si separe labile cu o mana iar cu cealalta sa se
stearga cu compresa sterile imbibata in solutia antiseptica din fata spre
spate,repetand de trei ori gestul,de fiecare data cu compresa diferita; cu
cea de-a treia compresa se va sterge in jurul meatului urinar
 se indica barbatilor sa retracteze bine glandul pentru a dezinfecta bine
meatul urinar si sa mentina glandul retractat pe parcursul urinarii si
recoltarii probei
 se indica femeilor adoptarea pozitiei cu picioarele cat mai departate si
mentinerea labiilor desfacute pe parcursul urinarii si recoltarii probei
 dupa spalare si dezinfectare pacientul/pacienta poate incepe sa
urineze;apoi,fara a se opri mictionarea, se ia recipientul pentru proba, se

291
pune in dreptul jetului urinar si se recolteaza circa 30-50 ml,indepartandu-
se apoi din calea jetului urinar
 se pun manusile
 se ia recipientul de la pacient si se insemneaza capacul; se va evita sa se
atinga marginile interioare ale recipientului sau capacul pe interior
 daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai recipientului se va
spala si usca
 pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
 se va eticheta recipientul cu numele pacientului, testul efectuat, tipul de
proba
 daca se va cere urocultura, trebuie mentionat daca pacientul este sub
antibioterapie si ce antibiotic i se administreaza
 se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba se va
trimite la laborator imediat
 pentru pacientii imobilizati la pat tehnica recoltarii este aceeasi, dar se va
folosi plosca/urinarul pentru a putea urina la pat

Recoltarea probelor de urina la pacientii cu sonda vezicala:

 se clampeaza tubul atasat la sonda urinara cu 30 min inainte de recoltarea


probei
 se pun manusile;
 daca tubul de colectare atasat la sonda are montat un orificiu
perpendicular, acesta se va dezinfecta cu paduri cu alcool apoi se va
aspira urina cu o seringa de 20 ml care se va goli in recipientul steril
 daca nu exista acel orificiu si cateterul vezical este din cauciuc se va
recolta proba din cateter; se va dezinfecta cu paduri antiseptice o zona
mica deasupra locului de insertie cu tubul de drenaj; apoi se va intepa cu o
seringa cu ac si se va aspira; a se evita inteparea cateterului exact la
capatul de insertie a tubului de drenaj deoarece poate perfora balonasul de
fixare a cateterului;seringa se goleste in recipientul steril
 daca cateterul vezical nu este din caucic si tubul de drenaj nu are are un
orificiu aspecific pentru recoltat, se va dezinfecta cateterul la capatul unde
se insereaza tubul de drenaj; se va deconecta apoi si se va lasa sa curga
urina in recipientul steril; se va evita sa se atinga recipientul cu cateterul
in interior sau marginile acestuia pentru a evita contaminarea
 dupa recoltare se sterg din nou cu paduri antiseptice capetele de
conexiune ale sondei vezicale si ale tubului de drenaj si se ataseaza la loc
 recipientul se eticheteaza si se trimite la laborator imediat specificandu-se,
daca este cazul, tratamentul cu antibiotic pe care-l urmeaza pacientul

Recoltarea urinei prin punctie vezicala

292
 se face numai in caz de vezic plina, cind nu se poate recolta urina la
jumatatea mictiunii sau prin sondaj vezical
 se executa punctia urinara
 se repartizeaza urina recoltata in recipiente in functie de scop

TOTALUL DE URINA :

Deoarece hormonii, proteinele si electrolitii sunt excretati in cantitati mici


si variabile in urina , probele trebuie recoltate pe o perioada extinsa de timp
pentru a avea o valoare diagnostica .
Probele cerute din urina stransa pe 24 de ore sunt cele mai uzuale,
deoarece sunt semnificative pentru toate substantele eliminate in aceasta
perioada.
Se pot cere probe si din urina colectata timp de 2 pana la 12 ore , in
functie de informatiile pe care dorim sa le aflam.
De asemenea , probele din urina stransa o perioada de timp pot fi colectate
dupa administrarea unei cantitati de medicamente, de exemplu insulina, pentru a
detecta diverse boli renale .

Materiale necesare :

 recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri


 manusi
 plosca sau urinar daca este nevoie
 recipient gradat daca trebuie monitorizata cantitativ diureza
 recipient cu gheata daca nu se poate tine la frigider
 etichete
 formular de cerere analize pentru laborator

Recoltarea :

 confirmarea si verificarea identitatii pacientului


 se explica procedura pacientului si familiei pentru a ne asigura de
cooperarea acestuia si pentru a preveni pierderile accidentale de urina in
timpul recoltarii
 se pot monta etichete la baie prin care pacientul sa-si reaminteasca ca nu
trebuie sa arunce urina, sau pe punga urinara daca pacientul este sondat
 pacientul trebuie invatat sa ne anunte dupa fiecare mictionare , sa se
fereasca sa contamineze proba
 se vor explica pacientului restrictiile alimentare si medicamentoase acolo
unde este necesar

Colectarea probelor din urina stransa timp de 2 ore :


293
 daca este posibil, pacientul va trebui sa bea 2 – 4 pahare de apa inainte cu
30 de min de inceperea recoltarii
 dupa 30 min se cere pacientului sa mictioneze; aceasta proba se arunca si
se incepe recoltarea propriu-zisa, pacientul avand astfel vezica goala; se
noteaza ora inceperii recoltarii
 daca medical prescrie, se va administra o doza din medicamentul indicat
si se va scrie ora
 se va oferi pacientului cel putin un pahar de apa pe ora pentru a stimula
productia de urina
 dupa fiecare mictionare ( in plosca / urinar sau un recipient obisnuit de
300 – 400 ml ) se va adauga proba in recipientul mare de colectare;
 se va masura dupa fiecare eliminare, daca trebuie monitorizata cantitativ
diureza
 daca este posibil, cu 15 min inainte de terminarea timpului indicat pentru
colectarea urinii, se va cere pacientului sa mictioneze; aceasta va fi ultima
proba adaugata in recipientul de colectare
 la sfarsitul perioadei de colectare, in functie de regulile interioare ale
spitalului, se va acoperi recipientul si se va trimite etichetat la laborator
imediat impreuna cu formularul de cerere sau se va turna intr-un recipient
nesteril 100 - 200 ml din cantitatea totala de urina , va fi etichetat si trimis
la laborator specificandu–se pe cerere cantitatea totala de urina stransa si
perioada de timp.

Colectarea probelor din urina stransa timp de 12 –24 ore :

 se cere pacientului sa urineze; se va arunca aceasta proba, pornindu-se


astfel recoltarea din momentul in care pacientul are vezica urinara goala
 se noteaza ora inceperii recoltarii
 probele se vor aduna intr-un recipient de cel putin 2 l; pe timpul dintre
mictionari, recipientul cu probele de urina trebuie pastrat la rece sau la
frigider ( niciodata impreuna cu mancarea sau cu medicamente )
 se va recolta urina pe toata perioada de timp indicata; inainte de
terminarea timpului se cere pacientului sa urineze inca o data , daca este
posibil; se adauga si ultima proba in recipientul de colectare
 se va eticheta recipientul si se va trimite la laborator insotit de formularul
de cerere sau se va turna din cantitarea totala de urina , intr-un recipient
de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat si trimis la laborator
specificandu-se pe formular care a fost cantitatea totala si perioada de
timp cat a fost colectata urina.

 pacientul va trebui sa fie bine hidratat pe tot parcursul recoltarii probelor


de urina

294
 pacientul va fi invatat sa evite cafeaua , ceaiul sau alte substante pe
parcursul recoltarii, cu exceptia recomandarilor medicului, pentru a nu fi
alterate rezultatele
 daca pacientul are sonda urinara, se va mentine punga urinara pe toata
peroada recoltarii intr-un recipient cu gheta pus sub patul bolnavului
 daca accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie sa fie reluata
integral.

MASURAREA GLICOZURIEI SI CETONURIEI

Glucoza si corpii cetonici nu trebuie sa fie prezenti in urina in mod


normal. Totusi glucoza incepe sa apara in urina ( glicozurie ) atunci cand
glicemia ( glucoza din sange ) depaseste valoarea de 180 mg/dl. Corpii cetonici,
care sunt produsi in organism in absenta insulinei, apar la valori ale glicemiei
mai mari de 240 mg/dl. Prezenta lor in urina ( cetonuria ) este un semnal de
alarma, fara tratament putandu-se intra in cetocidoza diabetica. Cand corpii
cetonici cresc in sange, pacientul capata o respiratie cu halena specifica.
Metoda de masurare a glicozuriei si a cetonuriei este similara, cu benzi.
Rezultatele se compara cu o cartela standard a culorilor de referinta. In
echilibrarea metabolica a diabetului zaharat si urmarirea acestuia se impune si
dozarea corpilor cetonici si a glicozuriei.

Materiale necesare :

 recipient de colectare
 manusi
 benzi pentru masurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice
 cartela de referinta cu toate culorile standard

Recoltare :

 confirmarea si verificarea identitatii pacientului


 se explica procedura pacientului, cu atat mai mult cu cat este un pacient
recent diagnosticat ca fiind diabetic. Pacientii care se stiu cu diabet de
mult timp pot fi invatati sa-si recolteze singuri acasa.
 se verifica medicatia pe care o ia pacientul si care ar putea modifica
rezultatul testului.
 inaintea fiecarui test pacientul este invatat sa nu contamineze proba de
urina
 se spala mainile si se pun manusile
 se cere pacientului sa mictioneze; apoi se ofera un pahar cu apa si, dupa
30 –40 min se cere sa mictioneze din nou; din cea de-a doua proba se va
efectua testul prin scufundarea benzilor respective
295
 in functie de testul cerut benzile vor fi tinute in proba de urina conform
prospectului de utilizare, apoi vor fi citite si interpretate in raport cu
cartela de referinta.

 dozarea corpilor cetonici in urina ajuta la diagnosticul diferential intre


coma diabetica si cea nondiabetica si la monitorizarea metabolismului
lipidic

MASURAREA PH-ULUI URINAR:

Ph-ul urinar ( acid sau alcalin ) reflecta abilitatea rinichilor de a mentine o


concentratie normala de ioni de hihrogen ( H+ ) in plasma si lichidele
extracelulare . Concentratia normala de ioni de H variaza de la ph=4,6 la 8,0 ,
dar in cele mai multe cazuri ph-ul se situeaza in jurul valorii de 6,0 .
Cea mai simpla procedura de a determina ph-ul urinar este tot cu ajutorul
benzilor specifice care in contact cu proba de urina a pacientului isi schimba
culoarea .
Un ph urinar alcalin ( > de 7 ) este rezultatul unei diete sarace in proteine
si bogata in vegetale , lactate si citrice , putand determina formarea de cristale de
fosfat, carbon. Deasemenea, urina alcalina poate avea drept cauza o infectie a
tractului urinar sau alcaloza metabolica sau respiratorie .
Un ph urinar acid ( < de 7 ) poate avea drept cauza o dieta bogata in
proteine care poate determina formarea de oxalati, urati. Deasemenea, urina
acida poate avea drept cauze tuberculoza renala, diareea si alte alte forme de
acidoza.

Materiale necesare :

 manusi
 recipient de recoltare
 benzi specifice pentru masurare ph-ului urinar
 cartela standard de citire

Masurare :

 confirmarea si verificarea identitatii pacientului


 se spala mainile si se pun manusile
 i se explica pacientului procedura
 i se da pacientului recipient si i se explica cum sa colecteze proba de urina
(vezi capitolul “ Recoltarea probelor de urina “ )
 se scufunda banda conform prospectului de utilizare si apoi se citeste .

296
 se va utiliza o proba de urina recoltata in momentul efectuarii testului, nu
cu mult inainte, deoarece o proba stand la temperatura camerei isi
modifica ph-ul .
 se va lua in considerare faptul ca de obicei noaptea ph-ul urinii este mai
acid decat ph-ul urinar diurn .

FILTRAREA URINII PENTRU DEPISTAREA CALCULILOR RENALI:

Calculii renali sau “pietrele la rinichi” se pot dezvolta oriunde in tractul


urinar. Pot fi eliminati odata cu urina sau se pot bloca in tractul urinar
provocand hematurie, colica renala, hidronefroza.
Cu marimi de la cativa cenimetrii pana la dimensiuni microscopice,
caculii se formeaza in rinichi cand sarurile minerale-in principal oxalatul de
calciu sau fosfatul de calciu-se aduna in jurul nucleului unei bacterii, tromb sau
alta particula. O alta substanta care poate determina formarea de calculi este
acidul uric.
Calculii renali apar datorita a numeroase cauze incluzand
hipercalcemia(care poate aparea datorita hiperparatiroidismului), dieta excesiv
bogata in calciu, imobilizare prelungita nivel anormal al pH-ului urinar,
deshidratare, hiperuricemia asociata cu guta, anumite boli ereditare.
Cele mai intalnite cauze de formare a calculilor renali sunt staza urinara
prin concentrare urinara datorita deshidratarii, adenoame benigne de prostata,
boli neurologice, stricturi uretrale.
Depistarea calculilor in urina necesita o atenta monitorizare a pacientului
care va urina intr-un recipient acoperit de tifon pentru ca eventualii calculi sa
ramana pe acesta. Acest test se va continua pana cand pacientul elimina calculi
sau pana la interventia chirurgicala,dupa cum este cazul.

Materiale necesare:

 tifon
 recipient gradat
 urinar sau plosca
 formular cerere analize laborator
 recipient pentru colectarea calculilor daca sunt eliminati
 etichete scrise prin care se reaminteste pacientului ce are de facut

Recoltarea:

 se explica pacientului exact procedura pentru a ne asigura de cooperarea


sa.
 se posteaza etichetele prin care reamintim pacientului sa stranga urina si
sa o filtreze.
297
 se cere pacientului sa ne anunte la fiecare mictionare
 se pune tifonul peste gura recipientului si se poate fixa de jur inmprejur
pentru mai multa siguranta.
 se pun manusi. Daca pacientul este imobolizat la pat si urineaza in urinar
sau plosca, se va filtra toata urina prin tifonul atasat recipientului gradat
de colectare. Daca are sonda urinara, se va filtra continutul pungii
colectoare prin tifon.
 se va examina tifonul dupa filtrarea urinii. Daca se vor depista calculi, vor
fi trimisi intr-un recipient la laborator impreuna cu formularul de cerere
analize, dupa ce a fost anuntat si medicul curant.
 daca pe tifon nu vor ramane calculi ci niste reziduri, vor fi si aceste
trimise la laborator pentru analiza.
 daca tifonul va ramane intact, fara reziduri sau calculi, va fi indepartat si
pus altul nou pentru urmatoarea mictionare

 daca pacientul este acasa trebuie invatat cum sa-si filtreze si monitorizeze
urina si sa inteleaga importanta efectuarii acestor manevre corect.
 calculii pot aparea in diferite culori. Daca se intampla asa, fiecare dintre
ei are impoartanta diagnostica in functie de marime, culoare etc.
 se vor retine si trimite la laborator orice reziduuri suspecte care vor
ramane pe tifon, deoarece chiar si cei mai mici calculi pot determina
hematurie si durere.

RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR

Definiţie: Vărsătura – conţinut gastric care se elimină spontan, de obicei în


afecţiuni digestive, dar întâlnit şi ca un simptom în alte afecţiuni (alcoolism,
tensiune intra-craniană ) sau în sarcină.
Scop: explorator, se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru
stabilirea diagnosticului
Pregătire:
- materiale
- 2 tăviţe renale curate şi uscate
- pahar cu soluţie aromată
- muşama, traversă, prosop
- pacient - psihic: va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii
- fizic: - se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral
- se aşează sub cap un prosop sau în jurul gâtului
- se protejează lenjeria de pat şi de corp cu muşama sau traversă
Execuţie:
- se îndepărtează proteza dentară (când este cazul)
- i se oferă tăviţa renală sau o susţine asistenta
- sprijină fruntea bolnavului

298
- dacă varsă după intervenţii chirurgicale intraabdominale va fi sfătuit să-şi
comprime uşor cu palma plaga operatorie
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa
- i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (aruncă în altă tăviţă).
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge gura pacientului
- se îndepărtează materialele folosite
- se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
- se aeriseşte salonul
- se supraveghează pacientul în continuare
Pregătirea produsului pentru examen de laborator
- se completează buletinul de recoltare
- se trimite produsul la laborator
Reorganizare
Notarea în foaia de observaţie
- se notează aspectul macroscopic, cantitatea
- unele semne însoţitoare sau premergătoare (cefalee, vertij, transpiraţii, emise
fără efort, în jet etc.

RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Scaun: resturile alimentare supuse procesului de digestie, eliminate din organism


prin actul defecaţiei.
Scopul: explorator - depistarea unor germeni patogeni responsabili de
îmbolnăvirea tubului digestiv
- depistarea unor purtători sănătoşi de germeni
- depistarea unor tulburări în digestia alimentelor
Generalităţi:
- recoltarea materiilor fecale se realizează în vederea examinării lor
macroscopice, biochimice, bacteriologice şi parazitologice
- examenul bacteriologic permite diagnosticarea bolilor infecţioase,
gastointestinale, prin diagnosticarea bolilor infecţioase, gastrointestinale,
prin depistarea bacilului tific, dizenteric, tuberculos, vibrioni holerici şi
enterobacteriile toxiinfecţiilor alimentare; după stabilirea diagnosticului,
recoltarea se efectuează pentru supravegherea evoluţiei bolilor
- examenele biochimice şi de digestie permit descoperirea unor tulburări în
secreţia fermenţilor digestivi, prezenţa microscopică a sângelui etc.
- examenele parazitologice descoperă parazitozele intestinale prin evidenţierea
ouălor de paraziţi
Pregătire:
- materiale - tavă medicală, ploscă sterilă, tub recoltator
- tampoane sterilizate, montate pe porttampon prevăzute cu dopuri de cauciuc şi
introduse în eprubete sterile

299
- sondă Nelaton nr. 16-18, purgativ salin
- eprubete cu medii de cultură
- materiale pentru toaletă perineală
- muşama, aleză, lampă de spirt, chibrituri
- pacient : - psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
- fizic:
o în preziua examenului, seara, se administrează un purgativ salin (sulfat de
magneziu 20-30g)
o îşi goleşte vezica urinară
o se efectuează toaleta regiunii perineale
o se instruieşte pacientul să folosească recipientul steril pentru defecare
Execuţie:
- recoltare din scaun spontan sau provocat
- spălarea mâinilor
- se protejează patul cu muşamaua şi aleza
- se aşează bazinetul sub pacient
- se recoltează cu lingura recipientului câteva fragmente din diferite părţi ale
scaunului (mucus, puroi).
- se introduce lingura în recipient
recoltarea directă din rect
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu membrul inferior drept întins, iar
cel stâng în flexie;
- se îndepărtează fesele şi se introduce tamponul steril, prin mişcări de rotaţie
prin anus în rect;
- se şterge mucoasa rectală
- se îndepărtează tamponul şi se introduce în eprubeta sterilă după flambarea
gâtului ei
recoltarea la copil
- se face cu sonda Nelaton
- se ataşează la capătul liber al sondei o seringă
- se introduce sonda prin anus pe o distanţă de 10-15 cm
- se aspiră cu seringa
- se îndepărtează sonda şi se goleşte conţinutul prin insuflare într-o eprubetă
sterilă
recoltarea pentru ouă de paraziţi
- se poate face şi prin raclare cu o spatulă de os sau cu o baghetă de lemn plată şi
bine lustruită, înmuiată în glicerină cu apă în părţi egale
- metoda constă în raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal în special pentru
oxiuri, care se depun în această regiune
- raclarea se face le 2-3 ore după culcare sau dimineaţa devreme
- după raclare bagheta va fi introdusă într-o eprubetă curată şi se trimite imediat
la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului:

300
- se efectuează toaleta în regiunea anală
- se îmbracă pacientul şi se aşează comod
- se aeriseşte camera
Reorganizare:
- se îndepărtează materialele folosite
- se curăţă riguros şi se pregătesc pentru sterilizare
Notarea în foaia de observaţie
DE ŞTIUT:
- la copii, în afară de raclarea pielii din regiunea anală, se recomandă şi
recoltarea mucosului nazal şi a depozitului de sub unghii;
- depozitul de sub unghii se recoltează înmuind toată marginea unghiei cu o
soluţie de hidrat de Na sau K, 0,5 – 1%, după care se curăţă capătul proximal al
unghiei, marginile şi spaţiul de sub unghie cu un tampon de vată şi o pensă;
- materialul recoltat se introduce într-un flacon cu soluţie de hidrat de Na 1%, se
astupă, se agită bine şi se trimite la laborator
- pentru punerea în evidenţă a virusurilor se adaugă peste materiile fecale câteva
picături dintr-o soluţie de penicilină 200 000 ui/10 ml apă distilată şi aceeaşi
cantitate dintr-o soluţie streptomicină 1 g/10 ml distilată (previne distrugerea
virusului de către flora microbiană)
- în acelaşi scop, în cazul recoltării cu tampon, în soluţia nutritivă (Hanks) se
adaugă 100 ui penicilină şi 25 mg streptomicină înainte de efectuarea recoltării
- pentru punerea în evidenţă a agenţilor patogeni intestinali se fac coproculturi
timp de 3 zile consecutiv; dacă scaunul este lichid se recoltează 0,5 – 1 ml;
- probele se trimit fără întârziere la laborator (germenii sensibili mor repede).

PROBE DIN SCAUN:

A) Recoltarea unei singure probe, fara specificatii de timp

 pacientul (daca este internat) este rugat sa anunte aparitia senzatiei de


defecatie iminenta
 pacientul este indrumat sa aiba scaun intr-o plosca. La fel si pacientul care
isi recolteaza singur acasa. Daca pacientii vor folosi toaleta si nu plosca,
scaunul se va amesteca cu apa de toaleta interferand cu rezultatul testului.
De asemena, scaunul nu trebuie amestecat cu urina deoarece pH-ul
acesteia poate inhiba cresterea bacteriilor din scaun.
 se pun manusi, si cu ajutorul unui apasator de limba se va recolta din
scaun cea mai reprezentativa mostra.
 se va pune in recipient si se va inchide capacul.
 daca pacientul elimina impreuna cu scaunul sange, mucus, puroi, acestea
trebuie incluse in mostra recoltata.
 se infasoara apasatorul de limba folosit in hartie si se arunca la deseurile
contaminate impreuna cu manusile

301
 se spala mainile bine

B) Recoltarea probelor din scaun pe o anumita o perioada de timp

 se plaseaza etichete la toaleta sau patul pacientului prin care sa i


 se reaminteasca de test
 se va proceda la fel ca mai sus, cu specificatia ca dupa recoltarea fiecarei
probe cel mai bine este ca acestea sa fie trimise imediat la laborator
 daca scaunul trebuie obtinut prin clisma se va folosi pentru aceasta doar
apa obisnuita sau solutie normal salina
 ne asiguram ca pacientul se poate toaleta bine dupa efectuarea procedurii,
in caz contrar acesta trebuie ajutat sa se toaleteze corespunzator

 nu se vor plasa niciodata probele de scaun intr-un frigider care contine


alte medicamente sau mancare
 se anunta medicul ori de cate ori aspectul scaunului este neobisnuit
 daca pacientul isi recolteaza singur acasa, va fi instruit cu privire la
efectuarea procedurii de recoltare si depozitare a probei

DEPISTAREA HEMORAGIILOR OCULTE :

Testele de depistare a sangerarilor oculte sunt folosite pentru descoperirea


sangerarilor ascunse (gastrointestinale), pentru diferentierea intre melena si
scaunul cu aspect de melena. Anumite medicamente cum ar fi fierul, bismutul,
pot innegri scaunul putandu-se pune diagnosticul gresit de melena.
De asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru depistarea
precoce a cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacientii cu aceste boli
prezinta sangerari oculte. Pe de alta parte, un singur test pozitiv nu indica
neaparat sangerare gastrointestinala sau cancer colorectal. Pentru a putea fii
considerat pozitiv, testul trebuie repetat de cel putin 3 ori intr-o perioada anume,
timp in care pacientul va respecta o dieta specifica recomandata in depistarea
sangerarilor oculte.Cu toate acestea, un test pozitiv si in aceste conditii, nu
indica neaparat un cancer de colon ci poate fii sangerare gastrointestinala
provocata de ulcer gastric, diverticuloze etc.
Testele sunt folosite si ca screening (de exemplu, in Marea Britanie, dupa
o anumita varsta, se repeta la 2 ani, pentru depistarea precoce a cancerelor
colorectale).
Testele sunt usor de efctuat constand in adaugarea de anumite substante
(sau a unei hartii impregnate cu substanta respective) peste proba de scaun ,
aparand aproape imediat o coloratie specifica in cazurile in care sangele pierdut
prin scaun este mai mult de 5 ml pe zi.

302
Aceste analize sunt foarte importante deoarece sangerarile oculte sunt in
cantitati foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetandu-se, pot duce la
anemii severe.

Materiale necesare:

 manusi
 recipient colector de sticla
 apasator de limba sau orice alt instrument specific de recoltare pe care il
are laboratorul
 substanta specifica sau hartie imbibata cu substanta ( din kitul de testare)

Recoltare:

 se confirma identitatea pacientului


 se pun manusile si se recolteaza conform procedurii de recoltare a
probelor din scaun
 se va duce proba imediat la laborator sau, daca avem kitul de recoltare, se
va respecta intocmai prospectul de utilizare
 se spala mainile bine si se toaleteaza pacientul daca este imobilizat
 se anunta medicul pentru orice aparitie a coloratiei albastre sau verzi pe
hartia testului

 ne asiguram ca proba recoltata nu este contaminate cu urina, solutie


sapun, hartie igienica (aceasta contine bismut si afecteaza reultatul) apoi o
testam conform indicatiilor de utilizare a kitului
 testul se face din portiuni diferite ale scaunului deoarece sangerarea oculta
din tractul gastrointestinal superior nu este prezenta in tot scaunul format,
iar cea din cancerul colorectal poate aparea de obicei doar in prima
portiune a scaunului
 se va verifica data expirarii kitului de testare
 pacientul va fii instruit sa respecte o dieta bogata in fibre, fara carne, fara
peste, fara napi, gulii etc pt ca toate acestea pot da reactii fals positive.
Dieta trebuie tinuta intre 48-72 ore inaintea testului
 de asemenea, tot cu 48-72 ore inainte de testare, se va intrerupe medicatia
care poate afecta rezultatul (fier, potasiu indometacin, steroizi)
 daca pacientul isi face singur acasa testarea, va trebui instruit cu atentie in
ceea ce priveste procedura
 unul dintre cele mai noi si usoare teste pentru depistarea sangerarii oculte
este testul intitulate “colorcare”. Este indicat pentru pacientii care isi fac
singuri testarile, nu necesita recoltarea probei de scaun si este foarte usor
de testat si interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifica cu 48-
72 ore inainte de testare. Pacientul este invatat sa indeparteze orice
303
dezinfectant de toaleta si sa traga apa de 2 ori dupa indepartaea
dezinfectantului de toaleta. Dupa defecare, este instruit sa nu arunce hartie
igienica in vasul de toaleta pana la citirea testului deoarece continutul in
bismut al acesteia poate afecta rezultatul. In cele 5 minute imediat dupa
defecare, va desface kitul de testare si va arunca testerul in toaleta, care va
pluti pe suprafata apei din toaleta. Pacientul va citi rezultatul dupa 15-30
de secunde. Daca scaunul are sangerari oculte, testerul se va colora in
albastru sau verde. Pacientul va trebui sa repete testarea la trei scaune
diferite, sa-si noteze rezultatele si sa le prezinte medicului.

RECOLTAREA DE PROBE PRIN PUNCTIE LOMBARA :

Punctia lombara consta in introducerea unui ac steril in spatiul


subarahnoidal, de obicei intre a 3-a si a 4-a vertebra lombara.Aceasta procedura
se efectueaza pentru a depista prezenta sangelui in lichidul cerebrorahidian,
pentru a obtine probe din acesta in vederea analizarii, pentru a injecta substanta
de contrast, pentru efctuarea diverselor anestezii, pentru intrducerea diverselor
medicamente sau pentru scaderea presiunii intracraniene.
Procedura necesita tehnica sterila si o pozitionare corecta a pacientului.
Punctia lombara este efectuata de catre medic ajutat de asistenta.

Materiale necesare :

 masuta de lucru/ carucior


 manusi sterile ( pentru medic si asistenta)
 solutie dezinfectanta
 comprese sterile
 paduri cu alcool
 camp steril cu deschidere pe mijloc
 seringi
 ac sterl
 anestezic local ( de obicei xilina 1%)
 ace spinale
 manometru
 bandaj adeziv
 eprubete sterile pentru recoltare LCR (lichid cerebrorahidian)
 formulare cerere analize laborator
 etichete

Recoltare:

 se confirma identitatea pacientului

304
 se explica pacientului procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne
asigura de cooperarea sa
 se obtine consimtamantul scris al pacientului
 se informeaza pacientul ca poate avea dureri de cap dupa punctie, dar
daca va coopera si urma indicatiile intocmai, efectele vor mult diminuate
 se vor evita sedativele si analgezicele inaintea punctiei lombare, in special
la pacientii diagnosticati cu tulburari de sistem nervos central, deoarece
pot masca simpome importante
 se asigura intimitatea pacientului in timpul interventiei
 se spala mainile bine
 se aseaza materialele pe masuta de lucru avand grija sa nu se contamineze
materialele sterile cand se desfac
 se asigura luminozitate si se ajusteaza inaltimea patului pacientului pentru
a fii la indemana medicului
 se pozitioneaza pacientul adecvat si i se reaminteste sa ramana cat mai
nemiscat pentru a minimaliza disconfortul si eventualele traume (
pacientul este culcat pe pat , in decubit lateral , cat mai aproape de
marginea patului. Barbia trebuie sa fie in piept si genunchii stransi si
pozitionati pe abdomen. Astfel spatele pacientului va fi curbat, la
marginea patului. Aceasta poztie este cea mai indicate pentru punctia
lombara)
 pentru a ajuta pacientul sa-si mentina pozitia adecvata ne plasam o mana
la ceafa si una in spatele genunchilor pacientului si tragem cu balndete
inspre interior. In timpul introducerii acului pacientul trebuie tinut cu
fermitate in aceasta pozitie pentru a evita accidente nedorite
 medicul va dezinfecta locul punctiei cu comprese sterile, de 3 ori cu 3
comprese diferite.Apoi va aseza campul steril cu deschizatura pe locul
punctionarii
 pacientul este atentionat ca va simti o senzatie de arsura si durere locala. I
se va cere sa anunte orice durere persistenta deoarece aceasta poate fi
datorata iritatiei unei radacini nervoase necesitand repozitionarea acului
 dupa ce medicul introduce acul, se vor face procedurile indicate (injectare
de substanta de contrast, anestezice, citirea presiunii intracraniene prin
atasarea manometrului, recoltare de LCR in eprubetele sterile)
 dupa recoltarea probelor si scoaterea acului se sterge locul punctionarii cu
un dezinfectant si se aplica un pansament
 se completeaza formularele de laborator, se eticheteaza corect erubetele si
se trimit imediat la laborator.

 se va monitoriza cu atentie bolnavul pe tot parcursul interventiei si se va


anunta imediat o eventuala schimbare a valorilor semnelor vitale sau a
starii generale a pacientului

305
 pacientul va trebui sa stea culcat in pat intre 8-12 ore dupa efectuarea
punctiei
 probele de LCR recoltate trebuie trimise imediat la laborator deoarece nu
pot fi refrigerate si trimise mai tarziu
 complicatiile pot fi diverse pornind de la durerea de cap, care este cea mai
comuna, pana la hernierea de amigdale cerebeloase sau compresie
medulara
 alte reactii adverse pot fi la anestezic, abcese epidurale sau subdurale,
sangerare in canalul spinal
 durere locala, edem sau hematom la locul punctionarii, dificultate
tranzitorie de mictionare, febra
 desi hernierea amigdalelor cerebeloase se intampla foarte rar, se practica
ca preventie CT-ul cerebral inainte de punctia lombara. Astfel, daca
tomografia craniana va evidential un process expansiv intracranian, se
indica temporizarea punctiei lombare
 punctia lombara este, de asemenea, este foarta utila in diagnosticarea
meningitei
 se fac examinari
o citologice – masurarea elementelor celulare
o bacteriologice – BK, alti germeni
o serologice – sifilisul SNC
o biochimice

RECOLTAREA SECRETIILOR VAGINALE

- secretia vaginala
 reprezinta un transudata al mucoasei vaginale
o contine celule epiteliale de descuamatie si germeni a caror varietate
este in functie de diferiti factori si de continutul de glicogen
o glicogenul favorizeaza ca flora microbiana sa fie reprezentata de
germeni din grupul Lactobacillus
o prezenta glicogenului , a acidului lactic si lactobacilusul dau
secretiei vaginale un pH acid cu rol de aparare impotriva infectiilor
o perturbarea acestei prezente determina aparitia inflamatiilor
o examenul bacteriologic al secretiei este dificil si fidelitatea
rezultatelor este conditionata de prelevare, transport, examinare,
interpretare
o prelevarea se face in primele zile dupa ciclul menstrual
- pregatire
- materiale
 de protectie
o manusi sterile de cauciuc
 sterile

306
o specule vaginale

Specul vaginal

o ansa de platina
o pipete Pasteur
o eprubete
o lama de sticla
 nesterile
o lampa de spirt
o creion dermatograf
- pacient
 psihic
o se anunta si i se explica necesitatea efectuarii examinarii
 fizic
o cu 2 zile inainte de recoltare se recomanda repaus terapeutic si
sexual
o se aseaza pacienta in pozitie ginecologica pe masa ginecologica
o se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa sterila
calduta fara solutii dezinfectante sau sapun
- executie
- asistenta se spala pe miini
- imbraca manusile sterile
- indeparteaza labile mari si mici
- recolteaza cu ansa sau cu tamponul fixat in porttampon din urmatoarele
locuri de electie
 orificiul glandelor Bartolin
 orificiul colului uterin
 meatul urinar
- recoltarea se face cu valve si specule sterile evitind atingerea vulvei sau
a peretilor vaginului
- se efectueaza cite 2 frotiuri pentru fiecare produs recoltat pentru examen
citologic iar pentru examenul bacteriologic se recolteaza cu ansa din eprubeta
sterila

307
- la fetite se recolteaza cu ansa iar in caz de suspiciune de difterie vulvara
se preleveaza 3 tampoane - vaginal, nazal, faringian
- interpretarea examenului
 la examenul microscopic apar 4 imagini
o tipul I – epitelii si lactobacili – secretie normala
o tipul II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram negativi sau leucocite
o tipul III – epitelii, foarte rari lactobacili, foarte frecventi bacili gram
negativi, coci gram pozitivi si negativi, frecvente leucocite
o tipul IV – rare epitelii, lactobacili absenti, foarte frecvente
leucocite, foarte abundenta flora mixta, trichomonas prezent
- timpul admis de la recoltare pina la examinare este de 1-2 ore
- pentru gonococ insamintarea se face imediat – lamele se fixeaza la cald sau cu
alcool 90 grade
- examenul bacteriologic al secretiei vaginale se face intre lamasi lamela,
colorate gram negativ si albastru de metilen
- prezenta leucocitelor este certitudinea unui proces infectios, in timp ce o flora
bogata dar fara leucocite poate coexista cu o mucoasa vaginala normala
- intre cele patru tiluri mai pot fi si situatii intermediare

TESTUL PAPANICOLAU :

Testul citologic Papanicolau ( numit si Babes- Papanicolau dupa


denumirea doctorului roman Aurel Babes, care a preconizat depistarea precoce a
cancerului genital feminine prin examinarea frotiului citovaginal) este o analiza
obtinuta prin recoltarea prin perire a celuleor din cervix si apoi fixarea lor pe o
lama de sticla. Desi analiza celulelor din cervix este cea mai des folosita, testul
Papanicolau permite si evaluarea citologica a celuleor polului vaginal si
endocervicale.

Materiale necesare :

 speculum vaginal bivalvular


 manusi
 Pap stick
 applicator cu tija si pat din bumbac
 3 lame de sticla pentru citire microscopica
 fixative
 lampa ajustabila
 camp
 formulare cerere analize laborator

Recoltare:

308
 confirmarea identitatii pacientei
 se explica procedura pacientei
 se spala mainile
 se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale pentru a
usura efectuarea examinarii si recoltarii
 se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de recoltare
 se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau in jos
 este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze pe masa
ginecologica
 se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
 se inlatura halatul din zona genitala
 se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi lubrefinate
pentru acesta pentru a nu interfera cu rezulatul testului. Se poate uda
speculul cu apa calda pentru a usura insertia.
 se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni tresarirea
si incordarea musculaturii
 se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul
introducerii speculului.
 dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea cervixului
si apoi blocat pentru inceperea recoltarii
 se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare recoltarii
celulelor din diferitele zone. Dupa fiecare recoltare, se vor lua
aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla peste care se va
pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii celulelor
 lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din care s-
au recoltat celulele. La un test complet, medicul va recolta celule din zona
cervicala, endocervicala si a polului vaginal.
 dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand ranirea
peretilor vaginali
 este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
 se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data
ultimei menstruatii, apoi se trimit probele la laborator

 inainte de efectuarea testului, pacienta va trebui invatata sa nu faca


spalaturi vaginale cu 48 de ore ianinte si sa nu foloseasca ovule vaginale
 recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile inainte de menstruatie sau la 1
saptamana dupa

Recoltarea de secretie din plaga:

Materiale necesare:

309
 manusi sterile, camp steril
 paduri cu alcool, betadina
 pensa sterile
 tampoane sterile
 seringa de 10 ml
 ac steril
 tub steril pentru cultura cu mediu de transport
 etichete
 tub de cultura pentru germeni anaerobi (contine dioxid de carbon)
 comprese sterile pentru repansarea plagii
 formulare cerere analize laborator

Recoltare:

 se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun manusile sterile


 se inlatura pansamentul cu o pensa sterila
 se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a reduce
riscul de contaminare a probei cu bacterii din zona adiacenta plagii
 pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din bumbac, se
introduce in plaga, se roteste bland apoi se introduce imediat in tubul
pentru culture aerobice
 se trimite proba imediat la laborator
 se arunca manusile la deseuri contaminate
 se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii

Recoltarea din vezicule, pustule, ulceratii

o se curata si se dezinfecteaza suprafata veziculelor, pustulelor, ulceratiilor


o se sterilizeaza ansa prin incalzire la rosu si se asteapta sa se raceasca
o se recolteaza o mica portiune de piroi de sub crusta sau marginea
ulceratiilor
o materialul recoltat se trece pe o lama de sticla sterila
o se efectueaza frotiu

Recoltarea din papule, nodului sau alte leziuni inflamatoare


o se dezinfecteaza tegumentele cu betadina
o se punctioneaza regiunea cu un ac steril montat la o seringa
o se plimba acul in teren inmai multe directii pina se obtine serozitate la
aspirare
o se spala seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultura
o se introduce lichidul intr-o eprubeta sterila si se inchide cu dopul dupa
flambare

310
Recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colectii

o abcesul, flegmonul este deschis


o se recolteaza aseptic cu o pipeta Pasteur, flambata si racita sau cu o
ansa de platina
o cind abcesul este inchis
o recoltarea se face cu o seringa prin punctionare
o transportul produsului se face in cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi
se anunta laboratorul cu o ora inainte pentru regenerarea mediilor
o examenul direct - citobacteriologic – se face pe lama colorata May-
Grumwald-Giemsa
Recoltarea de probe din anus

Materiale necesare:

 manusi
 apa si sapun
 prosop
 aplicator steril cu capat din tampon de bumbac
 solutie normal salina
 tub steril de cultura cu mediu de transport
 etichete
 formular cerere analize laborator

Recoltare:

 se spala mainile si se pun manusile


 se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de
cooperarea sa
 se asigura intimitatea pacientului
 se spala zona perianala a pacientului cu apa si sapun
 se introduce aplicatorul cu capatul din tampon de bumbac (udat in
prealabil in solutie normal salina) in anus aproximativ 1 cm la copii si 4
cm la adulti si se roteste cu blandete de jur imprejur
 se introduce aplicatorul in tubul de cultura cu mediu de transport
 se arunca mansile la deseuri contaminate si se spala mainile
se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularul

311
PUNCTIILE

- Definitie
o Reprezinta operatia prin care se patrunde intr-un vas, intr=o
cavitate naturala, intr-un organ sau orice tesut al organismului cu
ajutorul unui ac sau al unui trocar
o Se executa urmatoarele punctii
 Venoasa
 Arteriala
 Pleurala
 Abdominala
 Pericardica
 Articulara
 Rahidiana
 Osoasa
 A vezicii urinare
 A fundului de sac douglas
 Bioptica
 A unor colectii purulente
- Scop
o Explorator
 Se stabileste prezenta sau absenta lichidului dintr-o cavitate
 Se recolteaza lichidul din cavitate in vederea examinarii
pentru a stabilii natura , cantitatea si caracteristicile acestuia
o Terapeutic
 Evacuarea lichidului abundent din cavitate – evacuatorie
 Administrare de medicamente , lichide, aer sau alte solutii in
scop de tratament
- pregatirea punctiei
o pacient
 pregatire psihica – informare, incurajare si asigurarea
confortului
 pregatire fizica – asigurarea pozitiei corespunzatoare
o materiale
 materiale generale si specifice
 pentru dezinfectia miinilor si protectia miinilor
 apa curenta
 sapun
 alcool medicinal
 manusi de cauciuc sterile sau nu
 pentru dezinfectia si protectia cimpului cutanat
 apa
 sapun
312
 aparat de ras
 alcool iodat
 tinctura de iod
 alcool medicinal
 pense
 porttampon
 cimpuri sterile
 pentru anestezia locala
 instrumente specifice punctiei
 ace
 trocare
 vase colectoare
 eprubete
 vase gradate
 lame de microscop
 sticla de ceasornic
 materiale pentru pansarea locului punctiei
 tampoane
 comprese sterile
 leucoplast
 materiale pentru colectarea deseurilor
 tavita renala
 galeti
- executarea punctiei
o punctia venoasa se executa de asistenta
o celelalte punctii de medic
o asistenta
 protejeaza patul
 asigura pozitia corespunzatoare
 pregateste cimpul cutanat prin dezinfectie
 supravegheaza pacientul in timpul punctiei
 serveste medicul cu materialele si instrumentele necesare
 ingrijeste locul punctiei
- ingrijiri ulterioare
o pacient instalat comod in pat
o supravegheat
o suplinit pentru satisfacerea nevoilor
- pregatirea produsului recoltat
o se eticheteaza
o se completeaza formularele necesare
o se masoara cantitatea
- reorganizarea

313
o materialele refolosibile se dezinfecteaza, se spala, se pregatesc
pentru o noua sterilizare
o deseurile se indeparteaza
- notarea punctiei
o se face in foaia de observatie
o se mentioneaza cantitatea de lichid evacuat, aspectul, punctia alba
cind nu se obtine lichid, accidentele si incidentele produse in timpul
punctiei
- acele si seringile de unica folosinta se verifica inainte de folosire –
integritatea ambalajului, data expirarii valabilitatii sterilizarii
- compresele, tampoanele se pregatesc in casolete
- se evita atingerea produsului evacuat din cavitate pentru a preveni
imbolnavirile profesionale
Clasificarea puncţiilor
a) după localizarea colecţiei lichidiene care va fi puncţionată:
- superficială – în cazul seroamelor, hematoamelor, abceselor sau chistelor
situate
superficial
- profundă
b) după modul de evacuare a lichidului
- simplă – evacuarea lichidului se face spontan
- prin aspiraţie – utilizează pentru evacuare o sursă de aspiraţie
c) după scopul urmărit prin puncţie
- exploratorie (diagnostică) – urmăreşte cunoaşterea naturii şi compoziţiei
lichidului evacuat prin examen macroscopic, completat cu examinare
biochimică,
citologică, bacteriologică
- evacuatorie – urmăreşte golirea cavităţii respective de întreaga cantitate de
lichid
- terapeutică – urmăreşte introducerea în cavitate a unor medicamente sau
decomprimarea unor organe
Principiile generale care trebuie respectate atunci când se doreşte efectuarea unei
puncţii sunt următoarele:
1. obligativitatea cunoaşterii perfecte a anatomiei regiunii unde se va efectua
puncţia, precum şi a tehnicii de efectuare.
2. pregătirea pacientului pentru puncţie (pregătire psihologică, sedative) în
vederea
diminuării anxietăţii acestuia.
3. asepsia materialelor şi instrumentelor folosite la efectuarea puncţiei, precum
şi
respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie pe tot parcursul manoperei.
4. toaleta prealabilă cu antiseptice a regiunii corporale unde se va practica
puncţia.

314
5. anestezia locului de puncţie în vederea liniştirii pacientului şi pentru a
împiedica
declanşarea unor reflexe vegetative inhibitorii generatoare de incidente sau
accidente (lipotimii, sincope etc.).
6. evacuarea lentă a lichidului (sau în mai multe etape) pentru a preîntâmpina
hemoragiile “ex vacuo” (prin decompresiune bruscă).
7. evitarea apariţiei unor complicaţii: lezarea unor structuri anatomice,
fistulizarea,
diseminarea unei infecţii, şocul anafilactic etc.
Materialele necesare pentru efectuarea unei puncţii sunt reprezentate de:
1. substanţe antiseptice pentru tegumente – alcool sanitar, betadină, tinctură de
iod etc.
2. substanţe anestezice pentru anestezia locală (sub formă de soluţii) – xilină,
novocaină etc.
3. ace de puncţie sau trocare (formate dintr-o canulă metalică şi un mandren)
4. instrumente de aspiraţie – seringi, aspiratoare
5. recipiente pentru recoltarea lichidului evacuat – plăci Petri, medii de cultură,
eprubete etc.
6. pansamente
În cadrul acestui capitol vor fi prezentate cele mai frecvent întâlnite tipuri de
puncţii în
practica medicală şi anume puncţia venoasă, puncţia pleurală, puncţia
peritoneală,
puncţia fundului de sac Douglas, puncţia vezicii urinare şi cistostomia, puncţia
rahidiană, puncţia pericardică, precum şi câteva tipuri particulare de puncţie:
puncţia cu ac fin pentru examen citologic, puncţia ecoghidată şi cea ghidată
computertomografic.

Punctia arteriala

- definitie
o crearea unei cai de acces intr-o artera prin intermediul unui ac de
puncţie
- scop
o explorator
 recoltarea singelui pentru analiza gazelor sanguine
 introducerea substantelor de contrast pentru examenul
radiologic al arterelor - arteriografie
o terapeutic
 injectarea medicamentelor cu actiune vasodilatatoare
- indicatii
o arteriopatii cu scop de diagnostic si tratament
- contraindicatii

315
o tendinta crescuta la hemoragii, infectii
- locul punctiei
o artera
 femurala

a. vena femurala b. artera femurala


Punctia arterei femurale
 humerala
 radiala

Punctia arterei radiale

 cubitala
- pregatirea punctiei
o materiale
 de protectie
 pentru creearea cimpului cutanat si dezinfectie
 instrumentar si materiale sterile
 ace de marimi diferite

316

seringi heparinizate pentru examenul gazelor sanguine
manusi 
pense 
comprese 
tampoane 

cimp chirurgical

seringi pentru injectarea substantelor de contrast si
anestezie
 medicamente
 solutii anestezice
 sunbstante de contract
 alte materiale
 eprubete
 saculet de nisip
 tavite renale
o pacient
 pregatire psihica
 se informeaza cu privire la scopul punctiei, pozitia in
care va sta in timpul si dupa punctie
 pregatire fizica
 pentru punctia arterei femurale - va sta in decubit
dorsal pe un plan tare cu coapsa in extensie
 pentru punctia arterei radiale – va sta in decubit dorsal
cu mina intinsa , hiperextensia articulatiei pumnului
sprijinir pe un saculet cu nisip
 pentru regiunea punctionata se aseaza musama si aleza
- executia punctiei
o se face de catre medic, ajutat de asistenta

Medicul Asistenta
Isi spala si dezinfecteaza miinile Isi spala si dezinfecteaza miinile
Alege locul punctiei Dezinfecteaza locul punctiei
Prepara seringa cu mediacatie anestezica
Face anestezia locala
Serveste manusile sterile
Imbraca manusile Dezinfecteaza din nou locul punctiei
Serveste cimpul steril
Acopera locul punctiei cu cimpul steril Prepara seringa cu acul de punctie si le serveste in mod
aseptic
Executa punctia Asistenta mentine pacientul in pozitia data, il
supravegheaza
Retage acul de punctie Aplica tampon compresiv pe care il tine cu pensa port
tampon 5 minute
Aplica pansament uscat pe care il comprima cu un
saculet cu nisip 1-5 kg in functie de artera

317
- ingrijirea ulterioara
o ramine la pat, in repaus 1-6 ore in functie de artera punctionata
o se controleaza locul punctiei si aspectul pansamentului
 roseata
 hemoragie
 hematom
o se masoara functiile vitale
o se apreciaza culoarea si temperatura locala a tegumentelor
- pregatirea singelui pentru examenul de laborator
o pentru analiza gazelor sanguine produsul va fi ferit de contactul cu
aerul
o se eticheteaza si se trimite imediat la laborator
o se noteaza in foaia de observatie
- complicatii
o in timpul punctiei
 punctionarea altor formatiuni
 vase
 nervi
 tesuturi
 hemoragie
 injectare periarteriala
o dupa punctie
 hemoragii
 hematoame cu compresiunea tesuturilor
 obstructie vasculara din cauza spasmelor, trombozelor
- de stiut
o prin punctia arteriala se poate introduce un cateter in vederea
efectuarii unor explorari ale parametrilor singelui arterial
- de evitat
o atingerea produsului pentru a preveni imbolnavirea persoanelor
care lucreaza cu singele

Puncţia pleurală (toracocenteza)

Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac sau trocar în cavitatea


pleurală.
Indicaţiile puncţiei pleurale sunt următoarele:
a) diagnostică (puncţie exploratorie) – pentru verificarea existenţei colecţiei
pleurale, recoltarea lichidului pleural şi precizarea naturii acestuia prin
examinări complexe (macroscopic, fizico-chimic, citologic şi bacteriologic)
b) terapeutică – evacuarea colecţiilor lichidiene sau aerice (puncţie evacuatorie):
colecţii intrapleurale voluminoase (hemotorace posttraumatic, hidrotorace,
chilotorace, pneumotorace sufocant etc.) care perturbă dinamica respiratorie, a

318
unor colecţii pleurale refractare la tratamentul medical, a unor pleurezii
purulente, precum şi pentru introducerea unor medicamente în cavitatea
pleurală
Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:
a) pacient cu stare generală foarte alterată
b) infecţii ale peretelui toracic
c) suspiciune de chist hidatic pulmonar (risc de şoc anafilactic)
d) pleurezii închistate paramediastinale sau paravertebrale
Înainte de efectuarea puncţiei, se recomandă o anamneză minuţioasă pentru a
constata dacă pacientul urmează tratament anticoagulant sau are tulburări de
coagulare, dublată de un examen clinic atent pentru depistarea unei afecţiuni
care contraindică puncţia, precum şi de o radioscopie sau radiografie toracică
pentru a vedea dacă nu cumva este vorba de o colecţie închistată.
Materialele necesare sunt simple: antiseptice, seringi de 10-20 ml, ace sau
trocare, anestezic local, eprubete sterile, recipient colector gradat, robinet
bidirecţional (pentru puncţia evacuatorie), pansament steril, mănuşi sterile.
Locul de puncţie este determinat de prezenţa semnelor clinice şi radiologice ale
revărsatului pleural. În cazul colecţiilor libere din cavitatea pleurală, acesta este
reprezentat de spaţiul VI sau VII intercostal pe linia axilară posterioară. Pentru
colecţiile închistate, puncţia se execută în centrul matităţii. Dacă puncţia se
practică pentru pneumotorace sufocant, este indicat ca locul de puncţie să fie
situat în spaţiul II intercostal pe linia medioclaviculară.
Poziţia pacientului este de regulă şezândă (pe un scaun sau la marginea patului),
cu braţul de partea afectată ridicat, cu toracele flectat anterior şi coatele sprijinite
pe genunchi în vederea unei deschideri cât mai mari a spaţiilor intercostale.
Această poziţie poate fi menţinută de un ajutor plasat în faţa bolnavului. În cazul
colecţiilor închistate sau al pacienţilor cu stare generală alterată, manopera poate
fi efectuată şi cu pacientul aflat în decubit lateral. După pregătirea psihologică
prealabilă a pacientului şi administrarea premedicaţiei destinate prevenirii
sincopei vagale, se procedează la puncţia propriu-zisă.

319
Locuri de puncţie si pozitia pacientului în cazul puncţiei pleurale

Tehnica puncţiei pleurale:


1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice, precum şi a indexului stâng al
medicului; acesta va repera coasta subiacentă spaţiului intercostal ales pentru
puncţie
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan, inclusiv
pleura parietală)
3. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă perpendicular pe planul
pielii, razant cu marginea superioară a coastei subiacente (pentru a evita lezarea
pachetului vasculo-nervos intercostal); introducerea acului se va face până ce
medicul percepe senzaţia de pătrundere “în gol”

320
Tehnica puncţiei pleurale.

4. aspirarea de lichid cu pistonul seringii în cantitate suficientă pentru efectuarea


examinărilor necesare
5. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
6. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
7. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
În cazul unei puncţii evacuatorii, acul va fi conectat la un tub de cauciuc sau de
material plastic, ori la un robinet bidirecţional, care să permită evacuarea
lichidului fără extragerea acului şi să dirijeze lichidul în recipientul colector.
Precauţii:
- evacuarea lichidului se va face lent
- nu se va depăşi cantitatea de 1000 ml de lichid evacuat la o puncţie; în caz
contrar
se poate produce edemul pulmonar “ex vacuo”, prin scăderea bruscă a presiunii
intratoracice
- oprirea evacuării lichidului dacă pacientul prezintă tuse
Incidentele şi accidentele puncţiei pleurale sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi absenţa colecţiei (eroare de
diagnostic), oprirea acului într-un ţesut dens (pahipleurită), extragere de aer
(pneumotorace), depăşirea colecţiei şi pătrunderea cu acul în plămân (caz în care
se extrage o cantitate redusă de spumă sanguinolentă), lungimea insuficientă a
acului
- oprirea bruscă a jetului de lichid prin obliterarea acului de către pleura
viscerală sau de false membrane – impune deplasarea vârfului acului sau
introducerea unui mandren pentru dezobstrucţia acestuia
- ruperea acului
- înţeparea coastei
- durere brutală şi/sau hemoragie în caz de lezare a pachetului vasculo-nervos

321
intercostal
- tuse prin iritarea pleurei
- hemoptizie prin pătrunderea acului în plămân
Complicaţiile puncţiei pleurale sunt următoarele:
- pneumotoracele – prin lezarea plămânului sau prin intrarea de aer prin acul de
puncţie în cavitatea pleurală; se rezoarbe spontan sau poate necesita aspiraţie
pleurală continuă
- sincopa vagală cu stop cardiorespirator – datorată reflexelor vagale inhibitorii
declanşate de emoţie sau durere, lipsei anesteziei ori a anesteziei incorect
efectuate; impune iniţierea măsurilor de resuscitare cardio-respiratorie
- edemul pulmonar ex vacuo – datorat unei evacuări prea rapide sau în cantitate
prea mare a lichidului pleural; impune oprirea imediată a evacuării lichidului şi
instituirea tratamentului medicamentos adecvat (oxigenoterapie, tonicardiace,
diuretice)
- contaminarea lichidului pleural cu transformarea într-un empiem pleural –
datorită nerespectării asepsiei; impune drenaj chirurgical şi antibioticoterapie
- lezarea ficatului sau splinei – extrem de rar prin puncţie transdiafragmatică
- hematoame şi seroame parietale – când lichidul este în tensiune şi extravazează
la nivel parietal
- supuraţia parietală
Monitorizarea posttoracocenteză va consta în:
- repaus la pat
- radiografie toracică de control
- monitorizarea funcţiilor vitale, mai ales dacă puncţia a fost dificilă, s-a
modificat starea clinică a pacientului sau puncţia a fost efectuată la un pacient cu
risc de sângerare
- recoltarea unei hemograme şi a unui hematocrit
Pregatirea produsului pentru laborator
- examinarea macroscopica se face imediat apreciindu-se culoarea, aspectul
si cantitatea lichidului extras
- lichidul poate fi
o seros sau serocitrin – este limpede, galben deschis, avind cauze
inflamatorii(tuberculoza), sau avind drept cauza o tulburare
circulatorie (insuficienta cardiaca, cancer pulmonar
o tulbure – lichidul poate fi purulent sau chilos cu aspect albicios
lactescent
o hemoragic sau serohemoragic – este roz sau rosu intens in
hemoragiile pleurale si pleurezia hemoragica
- se masoara cantitatea
- examinarea biochimica consta in reactia Rivalta
o intr-un pahar conic se pun 50 ml apa distilata si o picatura de acid
acetic glacial , se adauga 1-2 picaturi din lichidul de cercetat

322
o reactia este pozitiva cind picatura de lichid se transforma intr-un
nor ca un fum de tigara, ceea ce inseamna ca lichidul pleural este
bogat in albumine fiind de natura inflamatorie purtind numele de
exudat
o reactia este negativa cind picatura de lichid cade in pahar fara sa
produca modificari
o lichidul sarac in albumine are drept cauza tulburarile circulatorii si
poarta numele de transudat
- pentru dozarea cantitatii de albumina pentru examenul citologic si
bacteriologic, eprubetele etichetate se trimit la laborator
De stiut
- aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu 2 seringi de 20 ml,
dar demontarea si adaaptarea lor repetata la locul de punctie traumatizeaza
pacientul si permite patrunderea unei cantitati de aer necontrolabila
- aparatele aspiratoare inlatura neajunsul aspiratiei cu seringa
De evitat
- evacuarea mai mare de 1000- 1200ml
- evacuarea completa a lichidului pleural pentru a impiedica formarea
aderentelor

Puncţia peritoneală (paracenteza)

Reprezintă gestul medical de pătrundere în cavitatea peritoneală cu ajutorul unui


ac sau trocar. Dacă este urmat de plasarea unui cateter intraperitoneal, care
permite efectuarea fie a lavajului, fie a dializei peritoneale, vorbim de lavaj
peritoneal.
Indicaţiile paracentezei sunt următoarele:
- diagnostică (puncţie exploratorie) – pentru confirmarea prezenţei sau
precizarea naturii unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic, precum şi în cazul
unui traumatism abdominal cu suspiciune de hemoperitoneu prin leziune de
viscer parenchimatos,
- terapeutică (puncţie evacuatorie) – pentru colecţii libere voluminoase care
produc tulburări respiratorii şi hemodinamice, ca urmare a compresiunii pe
diafragm, vena cavă inferioară; pentru drenajul colecţiilor septice
intraabdominale; pentru dializă peritoneală
Contraindicaţiile metodei (absolute sau relative) sunt următoarele:
- bolnavii febrili, cu stare generală foarte alterată
- hemoragii digestive recente
- abdomenul acut chirurgical
- distensia abdominală (meteorismul)
- sarcina
- antecedentele de chirurgie abdominală (mai ales în abdomenul inferior)
- imposibilitatea evacuării cu o sondă Foley a vezicii urinare destinse

323
- infecţiile la locul de puncţie
- diatezele hemoragice
Înainte de efectuarea paracentezei, pacientul va fi evaluat prin examen general şi
local; în caz de politraumatism este importantă starea de conştienţă; cunoaşterea
antecedentelor permite stabilirea contraindicaţiilor sau precauţiilor; statusul
respirator şi hemodinamic vor fi monitorizate, mai ales în situaţia unei evacuări
importante de lichid, generatoare de hipovolemie prin deplasare
intercompartimentală a lichidelor organismului.
Testele de hemostază sunt obligatorii. Se recomandă efectuarea unei ecografii
abdominale pentru localizarea lichidului şi evaluarea cantităţii, precum şi
evacuarea vezicii urinare şi a colonului.
Materialele necesare: antiseptice, anestezic local, seringi, ace de puncţie, trocar
cu mandren, eprubete sterile, recipient colector, tampoane şi pansamente sterile.
Locul de puncţie: de elecţie este situat la unirea treimii externe cu cea mijlocie
a liniei care uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stângă (linia
Monroe-Richter).

Locurile de punctie

Puncţia la acest nivel evită lezarea vaselor, a colonului sigmoid sau a anselor
intestinale, care fiind mobile “fug din calea acului”. Mai rar, puncţia peritoneală
se poate efectua pe linia mediană la 2-3 cm infraombilical sau la o treime din
distanţa ombilico-simfizară (de preferat în dializa peritoneală), ori
supraombilical la 2-3 cm pe linia mediană în caz de suspiciune de fractură de
bazin sau dacă vezica urinară destinsă nu poate fi evacuată. În alegerea locului
de puncţie vor fi evitaţi muşchii drepţi abdominali (risc de hemoragie prin

324
lezarea vaselor epigastrice), cicatricile abdominale (risc de perforare a organelor
cavitare aderente la peretele abdominal), precum şi cadranele superioare ale
abdomenului.

Puncţia peritoneală.

Poziţia pacientului: în decubit dorsal, uşor înclinat spre partea stângă, cu capul
şi trunchiul uşor ridicate (favorizând astfel acumularea declivă a lichidului).
Tehnica puncţiei peritoneale:
1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice, eventual izolarea sediului puncţiei
cu câmpuri sterile şi verificarea matităţii prin percuţie
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan, inclusiv
peritoneul parietal)
3. se fixează locul de puncţie prin etalarea tegumentului între indexul şi policele
mâinii stângi
4. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă perpendicular pe planul
pielii; introducerea acului se va face până ce medicul percepe senzaţia de
pătrundere “în gol” (pierderea rezistenţei)
5. aspirarea de lichid cu pistonul seringii în cantitate suficientă pentru efectuarea
examinărilor necesare
6. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
7. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor) cu scopul de a preveni
fistula ascitică
8. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
9. înfăşurarea abdomenului cu un cearşaf
În cazul unei puncţii evacuatorii se foloseşte un trocar; acesta se utilizează ţinut
ferm în mâna dreaptă şi fixat între police şi index şi se introduce atât cât permite
opritorul;scoaterea mandrenului lasă să se scurgă lichidul ascitic aflat sub
presiune pozitivă în cavitatea peritoneală. Trocarul va fi conectat la un tub de
cauciuc sau de material plastic,care să permită evacuarea lichidului şi să dirijeze
lichidul în recipientul colector.
Precauţii:
- evacuarea lichidului se va face lent
- nu se va depăşi cantitatea de 5 l de lichid evacuat la prima puncţie; în caz
contrar

325
se poate produce decomprimarea bruscă a organelor intraabdominale, cu
vasodilataţie în teritoriul splanhnic şi pericol de colaps sau de hemoragie
digestivă
Incidentele şi accidentele puncţiei peritoneale sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi diagnosticul incorect,
poziţia greşită a acului, care a rămas cu vârful în peretele abdominal, alegerea
eronată a locului de puncţie (în afara matităţii)
- oprirea bruscă a jetului de lichid prin obliterarea acului de către o ansă
intestinală, ciucure epiploic sau de false membrane – impune modificarea
poziţiei acului sau reintroducerea mandrenului pentru dezobstrucţia trocarului
Complicaţiile puncţiei peritoneale sunt următoarele:
- hemoragia intraperitoneală sau hemoragia digestivă – prin decompresiune
bruscă; se evită prin evacuare lentă a colecţiei peritoneale
- sincopa vagală – datorat reflexelor vagale inhibitorii declanşate de înţeparea
peritoneului parietal sau durere, lipsei sedării, lipsei anesteziei ori a anesteziei
incorect efectuate; impune iniţierea măsurilor de resuscitare cardio-respiratorie
- lezarea vaselor parietale (epigastrice) cu risc de hematom parietal
- peritonita prin leziunea viscerelor cavitare (anse intestinale, colon, vezica
urinară)
– rară, dar gravă
- lezarea splinei – extrem de rară, în caz de splenomegalie gigantă
- fistula ascitică – cu risc de contaminare a lichidului rămas intraabdominal; se
previne prin suprimarea traiectului de puncţie prin deplasarea laterală a
planurilor anatomice
- supuraţia parietală
Monitorizarea postparacenteză va consta în:
- repaus la pat timp de câteva ore, în decubit dorsal uşor răsturnat spre dreapta
- reluarea examenului obiectiv al abdomenului pentru depistarea unor semne
“mascate” anterior de prezenţa ascitei
- monitorizare hemodinamică şi respiratorie
Pregatirea produsului pentru examinare
- examenul macroscopic consta in masurarea cantitatii de lichid, aprecierea
aspectului, determinarea denstitatii
- reactia rivalta
- examen citologic, bacteriologic, biochimic, eprubetele vor fi etichetate si
trimise la laborator
Notarea punctiei in foaia de observatie
- se noteaza cantitatea de lichid extrasa, data, ora, numele persoanei care a
executat punctia
- se noteaza circumferinta abdominala inainte si dupa evacuarea lichidului
De stiut
- daca scurgerea lichidului se operste brusc se restabileste prin schimbarea
pozitiei pacientului sau se introduce mandrinul bont pentru a indeparta o

326
ansa intestinala sau flocoanele de fibrina care acopera orificiul canulei
trocarului
- viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 min
- la prima paracenteza se evacueaza o cantitate de maximum 4-5 l
- la urmatoarele paracenteze se pot evacua 10 l de lichid ascitic
De evitat
- decomprimarea brusca a cavitatii abdominale
- punctiile evacuatoare repetate, deoarece duc la stari de hipopreoteinemie
si casectizarea organismului

Puncţia vezicii urinare

Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în cavitatea vezicii urinare.


Indicaţiile sunt exclusiv în scop evacuator, în situaţia în care sondajul vezical s-a
soldat cu un eşec, ori este contraindicat:
- imposibilitatea efectuării sondajului uretrovezical (stenoze, traumatisme sau
infecţii uretrale)
- asigurarea drenajului urinar în uretroplastii, intervenţii chirurgicale pentru
hipospadias
- retenţie acută de urină (adenom de prostată, neoplasm prostatic, litiază uretrală
obstructivă)
- bolnavii cu paraplegie şi teraplegie prin leziuni medulare – cistostomie
percutanată permanentă
De asemenea, refuzul pacientului pentru sondajul vezical reprezintă o altă
indicaţie de puncţie a vezicii urinare.
Contraindicaţiile sunt reprezentate de :
- diateza hemoragică
- intervenţii chirurgicale în antecedente la nivelul pelvisului (risc de puncţionare
a unei anse intestinale fixate la perete)
- infecţii, arsuri, leziuni traumatice la nivelul regiunii suprapubiene
- obezitate excesivă
- tumorile vezicale
- toate stările fiziologice sau patologice care micşorează sau deplasează
segmentul extraperitoneal al vezicii urinare (ascita, sarcina, tumori pelvine,
ocluzia intestinală, peritonita)
Materiale necesare: antiseptice, ace, seringi, sonde subţiri din plastic,
recipiente colectoare, tampoane şi pansamente sterile
Locul de puncţie: este situat în regiunea hipogastrică pe linia mediană, imediat
deasupra simfizei pubiene (la 1-2 cm), în plină zonă de matitate.
Poziţia pacientului: în decubit dorsal

327
Locul de puncţie în cazul puncţiei vezicii urinare

Tehnica puncţiei vezicii urinare:


1. toaleta locului de puncţie cu antiseptice
2. anestezie locală plan cu plan
3. pătrunderea cu acul montat la seringă se va face perpendicular pe planul
tegumentar pe circa 4-5 cm în profunzime, sub aspiraţie continuă cu pistonul
seringii
4. aspirarea de urină în seringă în momentul pătrunderii în vezica urinară
5. evacuarea urinii se poate face cu seringa sau după adaptarea unui tub la
pavilionul acului, cu colectarea urinii într-un recipient colector
6. extragerea bruscă a acului după evacuarea vezicii urinare
7. masarea locului de puncţie cu un tampon îmbibat în antiseptice
8. aplicarea unui pansament steril
În situaţia în care se prevede că puncţia va trebui ulterior repetată, se recomandă
realizarea unei cistostomii a minor cu ajutorul unui trocar prin care se va
introduce în vezica urinară un cateter subţire din plastic cu mai multe orificii
laterale; acesta va rămâne în vezică (pentru drenaj continuu) după extragerea
trocarului şi va fi fixat la perete cu un fir. Colectarea urinii se va face în pungi
sterile din plastic.

Tehnica cistostomiei a minor

328
Tehnica cistostomiei a minor -continuare.

Tehnica cistostomiei a minor-continuare

Precauţii:
- evacuarea urinii se va face lent pentru a evita hemoragia “ex vacuo”
- antibioprofilaxie cu spectru urinar
Incidentele şi accidentele puncţiei vezicii urinare sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage lichid): cauzele pot fi poziţia greşită a acului, în
caz de perete abdominal gros, hipertrofia detrusorului
- puncţionarea fundului de sac peritoneal prevezical – se evită prin respectarea
locului de puncţie

329
Complicaţiile puncţiei vezicii urinare sunt următoarele:
- hematuria
- hemoragia ex vacuo
- lezarea vaselor parietale cu apariţia unui hematom
- peritonita prin leziune de ansă intestinală aderentă – rară, dar gravă se evită
prin respectarea locului de puncţie
- contaminarea spaţiului Retzius –în caz de urini infectate
- fistula urinară la locul de puncţie al detrusorului
Monitorizarea post puncţie a vezicii urinare va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea diurezei, a aspectului locului de puncţie
- monitorizarea permeabilităţii tubului de cistostomie şi antibioprofilaxie
Pregatirea produsului pentru laborator
- eprubetele cu urina recoltata se eticheteaza si se teimit la laborator
- se determina volumul evacuat
- se masoara densitatea
- se notreaza in foaia de observatie cantitatea, aspectul si densitatea
De stiut
- mandrinul acului se mentine steril pentru a se folosi in caz de nevoie
- in caz de intrerupere a scurgerii urinei se va introduce mandrinul pentru
desfundarea acului
- vezica urinara se goleste incet si incomplet – 500 ml urina
- punctia se poate repeta la nevoie de mai multe ori
De evitat
- comprimarea abdomenului in timpul evacuarii urinei

Puncţia rahidiană

Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în spaţiul subarahnoidian până


la vizualizarea lichidului cefalorahidian (LCR).
Indicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
a) diagnostică – pentru diagnosticul meningitelor bacteriene, virale, fungice,
tuberculoase, luetice, al hemoragiei subarahnoidiene, al afecţiunilor maligne
sau demielinizante ale SNC (tumori, scleroză multiplă), precum şi în
sindromul Guillain-Barre sau după traumatismele craniocerebrale; se bazează
pe recoltarea LCR în vederea examenului macroscopic, microscopic
(fizicochimic,citologic, bacteriologic)
b) terapeutică – pentru administrarea medicaţiei specifice în unele afecţiuni
neurologice (antibiotice, citostatice)
c) pentru realizarea accesului la spaţiul subarahnoidian în vederea injectării de
aer (pneumoencefalogramă), substanţe de contrast sau izotopi radioactivi
(proceduri imagistice)
d) efectuarea anesteziei subarahnoidiene

330
Contraindicaţiile metodei sunt următoarele:
a) infecţii ale tegumentului sau ale spaţiului peridural în vecinătatea locului de
puncţie
b) tratamentul cu anticoagulante sau existenţa unei coagulopatii
c) hipertensiunea intracraniană prin formaţiuni expansive intracraniene
(hematom subdural, abces cerebral, tumori de fosă posterioară) cu edem
papilar la examenul fundului de ochi sau semne neurologice de focar
d) come de etiologie neprecizată
e) convulsii tonico-clonice
f) refuzul bolnavului
Înainte de efectuarea puncţiei lombare, este obligator un examen neurologic,
precum şi examinarea fundului de ochi pentru a exclude un sindrom de
hipertensiune intracraniană.
Se va explica pacientului în ce constă manopera şi i se administrează
premedicaţie
(sedativ).
Materialele necesare sunt: antiseptice, seringi de 2-5 ml, ace lungi şi subţiri
(între 20-25G) cu bizou scurt şi mandren, anestezic local, eprubete sterile,
pansament steril, mănuşi sterile.
Locul de puncţie recomandat este la nivelul spaţiilor interspinoase L2-L3, L3-L4
sau L4-L5. Pentru aceasta se va alege ca reper anatomic linia orizontală care
uneşte cele două creste iliace (linia Tuffier), care corepunde apofizei
interspinoase L4.

Locul de puncţie rahidiană, amplasat între vertebrele L3-L4.

Poziţia pacientului este de regulă şezândă pe un plan dur, cu capul flectat la


maximum pe piept şi coatele sprijinite pe genunchi în vederea unei deschideri
cât mai mari a spaţiilor interspinoase. Această poziţie poate fi menţinută de un
ajutor plasat în faţa bolnavului.

331
Manopera poate fi efectuată şi cu pacientul aflat în decubit lateral pe un plan
rigid, cu capul flectat pe piept şi genunchii şi coapsele flectate către torace, cu
planul spatelui perpendicular pe planul patului şi cu o pernă sub cap. Poziţia
corectă a pacientului reprezintă o condiţie absolută a reuşitei puncţiei. După
pregătirea psihologică prealabilă a pacientului şi administrarea premedicaţiei
destinate prevenirii sincopei vagale, se procedează la puncţia propriu-zisă.
Tehnica puncţiei rahidiene:
1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice în 3 rânduri, precum şi a policelui
stâng al medicului; acesta va repera spaţiul interspinos ales pentru puncţie
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan)
3. pătrunderea se va face cu acul cu mandren perpendicular pe linia mediană, în
mijlocul spaţiului interspinos; introducerea acului se va face progresiv prin
ligamentul interspinos, ligamentele galbene şi dura mater, însoţită de retragerea
periodică a mandrenului pentru a verifica poziţia acului; penetrarea ligamentului
galben şi a durei mater conferă medicului senzaţia de diminuare a rezistenţei la
avansarea acului

332
Poziţii ale pacientului pentru puncţia lombară

4. scoaterea mandrenului, observând scurgerea primelor picături de LCR pe ac;


recoltarea de LCR se va face în eprubete sterile
5. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
6. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
7. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
8. repaus la pat pe plan orizontal, fără pernă, minimum 8 ore
Precauţii:
- temporizarea procedurii la pacienţii cu edem papilar sau semne neurologice de
hipertensiune intracraniană, până la excluderea procesului expansiv intracranian
Incidentele şi accidentele puncţiei rahidiene sunt reprezentate de:
- puncţia “albă” (nu se extrage LCR): cauzele pot fi poziţia necorespunzătoare a
pacientului, obstruarea acului cu un fragment tisular, ostacol osos (necesită
retragerea acului şi repuncţionare), lungimea insuficientă a acului, direcţia
laterală a acestuia, hipotensiunea marcată a LCR;
- scurgere foarte lentă a LCR prin pătrunderea insuficientă a acului în spaţiul
subarahnoidian – impune împingerea uşoară a acului
- apariţia lichidului sanguinolent pe ac – prin lezarea unui vas din plexul
peridural;dacă nu se limpezeşte după câteva picături, se va retrage acul şi se va
puncţiona alt spaţiu interspinos
- durere brutală într-un membru inferior - în caz de înţepare a unei rădăcini
nervoase
Complicaţiile puncţiei rahidiene sunt următoarele:
- sincopa vagală– la pacienţii anxioşi, datorată reflexelor vagale inhibitorii
declanşate de emoţie sau durere, lipsei sedării ori a anesteziei incorect efectuate;
impune decubitul dorsal, măsuri de reechilibrare volemică
- cefaleea – poate fi prevenită prin folosirea de ace foarte subţiri şi respectarea
decubitului dorsal după puncţie

333
- contaminarea LCR cu apariţia meningitei sau empiemului subdural sau
peridural
– foarte rară, datorită nerespectării asepsiei;
- hematomul compresiv subarahnoidian – apare în cazul efectuării puncţiei
rahidiene la pacienţii cu tulburări de coagulare sau aflaţi sub tratament
anticoagulant (prin înţeparea unui vas) şi poate duce la paraplegie
- sindromul de angajare – complicaţie foarte gravă, letală, apare în urma
efectuării puncţiei la un pacient cu hipertensiune intracraniană
- supuraţia la locul de puncţie
Monitorizarea postpuncţie rahidiană va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea funcţiilor vitale
Pregatirea produsului pentru examinare
- examinare macroscopica se face imediat apreciindu-se culoarea,
aspectul,presiunea lichidului – normal este limpede, clar ca apa de stinca ,
se scurge picatura cu picatura
- in stari patologice poate fi hemoragic, xantocrom, iar viteza de scurgere
poate creste sau scade
- pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic va fi etichetat si
trimis la laborator
De stiut
- mandrinul dupa scoaterea din interiorul acului se mentine steril pentru a
putea fi refolosit daca se intrerupe scurgerea lichidului in timpul recoltarii
cind lichidul este purulent, viscos sau cu sfacele de fibrina
- in cazul evacuarii unei cantitati mari de lichid dupa punctie pacientul se
va pune in pozitie Trendelenburg
- punctia suboccipitala se poate executa si pacientilor ambulatori deoarece
nu necesita postpunctional pozitia de d. d. 24 ore
- dupa citeva picaturi de singe la inceputul punctiei apare lichidul clar, se
schimba eprubeta, la laborator se trimite lichidul clar
De evitat
- evacuarea unei cantitati mari de lichid cefalorahidian
- modificarea pozitiei pacientului in timpul punctiei indreptarea coloanei
vertebrale care determina ruperea acului si traumatizarea substantei
nervoase
- suprainfectarea produsului in timpul pregatirii pentru trimitere la laborator

Puncţia pericardică (pericardiocenteza)

Reprezintă gestul medical de pătrundere cu un ac în cavitatea pericardică.


Indicaţiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
a) exploratorie – pentru precizarea naturii unui revărsat lichidian pericardic
(diagnosticul etiologic al pericarditelor exsudative) sau obţinerea de informaţii

334
privind mecanismul creşterii presiunii venoase centrale
b) terapeutic – evacuarea lichidului pericardic în următoarele situaţii:
- tamponada cardiacă la pacienţii cu traumatisme toracice
- alte cauze de colecţie pericardică: uremia, infecţiile virale, bacteriene, fungice
sau
TBC, disecţie de aortă, ruptura miocardică consecutivă unui infarct miocardic cu
hemopericard, afecţiunile neoplazice, complicaţii ale cateterismului cardiac sau
ale inserării de pacemaker, mixedemul, postiradiere, după resuscitarea
cardiorespiratori incorect efectuată sau cauze idiopatice
- instilarea de medicamente (corticosteroizi, citostatice) în sacul pericardic
Ca urmare a acumulării de lichid pericardic se produce creşterea marcată a
presiunii intrapericardice cu consecinţe hemodinamice nefavorabile (reducerea
relaxării şi umplerii diastolice a cordului) cu hiperpresiune în circulaţia venoasă
de întoarcere la inimă (clinic validată prin turgescenţa venelor jugulare),
hipotensiune arterială şi estomparea zgomotelor cardiace cu puls paradoxal.
Pericardiocenteza este un act medical cu potenţial letal şi în principiu va fi
efectuată numai dacă există posibilităţi imediate de terapie intensivă, facilităţi de
cateterizare cardiacă şi chirurgie cardiovasculară.
Contraindicaţiile sunt practic absente (dat fiind riscul vital asociat cu
tamponada cardiacă), diateza hemoragică fiind o contraindicaţie relativă.
Materialele necesare sunt: antiseptice, seringi de 20 ml, ace lungi cu bizou
scurt, anestezic local, eprubete sterile, pansament şi câmpuri sterile, mănuşi
sterile, conductor de metal pentru conectarea acului de puncţie la
electrocardiograf, echipament de resuscitare cardiorespiratorie (aparat de
ventilaţie artificială, sursă de oxigen, trusă de intubaţie orotraheală, defibrilator,
seringi cu atropină, xilină, adrenalină).
Locul de puncţie recomandat este punctul Marfan (situat în unghiul format de
apendicele xifoid şi rebordul costal stâng – la 0,5 cm în stânga apendicelui
xifoid şi la 0,5-1 cm inferior de rebordul costal stâng); ca alternative, menţionăm
abordul prin unghiul xifocostal drept, abordul subxifoidian, abordul prin spaţiul
V intercostal stâng la 1-2 cm medial de marginea stângă a ariei matităţii cardiace
(procedeul Curschmann) sau abordul prin spaţiul VII sau VIII intercostal stâng
pe linia scapulară (abord posterior prin procedeul Volkmann).

335
Locul de puncţie în cazul pericardiocentezei

Poziţia pacientului este de regulă decubitul dorsal pe un plan dur (cu toracele
uşor elevat la 30 de grade faţă de planul orizontal). Sunt obligatorii accesul la
venă, monitorizarea ECG şi administrarea de oxigen pe mască pe parcursul
manoperelor.

Pozitia pacientului pentru punctia pericardica

După pregătirea psihologică prealabilă a pacientului şi administrarea


premedicaţiei destinate prevenirii sincopei vagale, se procedează la puncţia
propriu-zisă.
Tehnica puncţiei pericardice:
1. toaleta planului tegumentar cu antiseptice şi izolarea cu câmpuri sterile a
locului de puncţie

336
2. anestezia locală la nivelul locului de puncţie (infiltrarea plan cu plan) pe circa
4-5 cm în profunzime, cu acul orientat spre fosa supraclaviculară stângă
3. pătrunderea se va face cu acul montat la seringă orientat în sus şi medial,
aproape în contact cu peretele toracic (sub un unghi de 20-30 grade faţă de
planul frontal în abordul Marfan), menţinând o aspiraţie continuă asupra
pistonului seringii; la momentul pătrunderii în cavitatea pericardică se extrage
lichid sau se percep impulsuri sincrone cu contracţiile cordului. În acest
moment, avansarea acului trebuie oprită şi se plasează un opritor pe tegument.
Prin ac poate fi introdus la nevoie un cateter în scopul drenajului pericardic.
4. monitorizarea ECG continuă permite sesizarea modificărilor determinate de
înţeparea pericardului, a miocardului ventricular sau atrial (denivelare ST, PR,
aritmii, tulburări de conducere atrioventriculare)
5. retragerea bruscă a acului la finalul puncţiei
6. masarea locului de puncţie cu un tampon cu antiseptice (pentru a suprima
traiectul de puncţie prin deplasarea laterală a planurilor)
7. aplicarea unui pansament steril pe locul de puncţie
Precauţii:
- evacuarea lichidului pericardic se va face lent, sub monitorizare clinică şi ECG
Incidentele şi accidentele puncţiei pericardice sunt reprezentate de:
- lezarea vaselor mamare interne cu apariţia de hematoame
- lezarea unor viscere învecinate (ficat, stomac) cu apariţia semnelor de iritaţie
peritoneală
- pneumotorace – prin înţeparea pleurei stângi; în cazul pericardiocentezei cu
traversarea accidentală a pleurei există riscul de contaminare pleurală dacă avem
de a face cu o colecţie septică pericardică
- injectarea accidentală de aer în cavităţile inimii cu intenţie de injectare în sacul
pericardic
Complicaţiile puncţiei pericardice sunt următoarele:
- sincopa vagală – cu hipotensiune şi bradicardie; impune aşezarea pacientului în
poziţie Trendelenburg, măsuri de reechilibrare volemică
- tulburări de ritm cardiac – inclusiv fibrilaţia ventriculară, asistolia – prin
puncţionarea epicardului; necesită retragerea acului
- hemopericard – prin leziunea unei artere coronare sau puncţionarea unei
cavităţi a inimii
- leziune coronariană cu infarct miocardic consecutiv
- contaminarea bacteriană a pericardului – necesită evacuarea colecţiei purulente
şi tratament antibiotic
- supuraţia la locul de puncţie
Monitorizarea postpuncţie pericardică va consta în:
- repaus la pat
- monitorizarea funcţiilor vitale şi ECG
De stiut

337
- in timpul punctiei pacientul trebuie sa fie imobilizat pentru a preveni orice
deviere de la pozitia data, fapt ce poate avea urmari periculoase prin lezarea
inimii sau a vaselor mari

Puncţia fundului de sac Douglas (culdocenteza)

Reprezintă un gest medical prin care se pătrunde cu un ac pe cale transvaginală


(la femeie), respectiv transrectală (la bărbat) la nivelul fundului de sac Douglas.
Indicaţia este reprezentată de evacuarea unor colecţii peritoneale – septice sau
aseptice pelvine – în cantitate mică, acumulate decliv la nivelul fundului de sac
Douglas.
Materialele necesare constau în ace, valve vaginale, irigator şi canulă pentru
spălătură vaginală, pensă de col uterin (pentru puncţia Douglasului efectuată la
femeie), respectiv ace, anuscop (pentru manopera efectuată la bărbat).
Locul de puncţie: fundul de sac vaginal posterior la femeie, respectiv peretele
anterior al rectului la bărbat.
Poziţia pacientului: pe masa ginecologică în poziţie ginecologică. Se
recomandă ca manopere pregătitoare spălătura vaginală cu soluţie de
permanganat, evacuarea vezicii urinare şi a rectului (clismă), precum şi
confirmarea prezenţei colecţiei prin tuşeu vaginal, respectiv rectal.
Tehnica puncţiei fundului de sac Douglas la femeie:
1. se plasează cele două valve vaginale şi se realizează toaleta vaginală cu
antiseptice
2. se prinde marginea posterioară a colului uterin cu o pensă şi se tracţionează în
sus 3. se pătrunde cu acul montat la seringă în fundul de sac vaginal posterior pe
circa 1,5-2 cm profunzime, sub aspiraţie continuă
4. aspirarea lichidului în seringă şi examinare macroscopică cu recoltare în
eprubete sterile pentru examen microscopic (fizico-chimic, citologic şi
bacteriologic)
5. evacuarea completă a lichidului
6. extragerea bruscă a acului la finalul manoperei
7. tamponarea locului de puncţie cu o compresă îmbibată în antiseptice

338
Tehnica puncţiei fundului de sac Douglas la femeie

Tehnica puncţiei fundului de sac Douglas la bărbat:


1. se introduce anuscopul în rect şi se realizează toaleta mucoasei rectale cu
antiseptice
2. se pătrunde cu acul montat la seringă uşor oblic şi în sus la nivelul zonei de
maximă fluctuenţă de pe peretele anterior al rectului, sub aspiraţie continuă, pe
circa 1-2 cm
3. aspirarea lichidului în seringă şi examinare macroscopică cu recoltare în
eprubete
sterile pentru examen microscopic (fizico-chimic, citologic şi bacteriologic)
4. evacuare completă a lichidului
5. extragerea bruscă a acului la finalul manoperei
6. tamponarea locului de puncţie cu o compresă îmbibată în antiseptice

Puncţia osoasa

-pătrunderea cu un ac steril prin stratul cortical până în spongioasa, realizând o


comunicare între cavitatea medulară şi mediul extern.
Scopul
 Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii
structurii compoziţiei măduvei, precum şi studierii elementelor figurate
ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor, în cursul îmbolnăvirii
organelor hematopoietice.
 Terapeutic-se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii
de sânge intraosoase(când celelalte cai de administrare nu sunt posibile,
din cauza arsurilor, obezităţii, aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi , pentru recoltarea de
măduvă în vederea transfuzării ei la bolnavi cu patologii ale organelor
hematopoietice.
339
Material necesar:
 2 ace de puncţie (Casirschi), care este format dintr-un troacar confecţionat
din oţel foarte rezistent, de lungimea circa 5 cm, cu un calibru de 1-2 mm şi c-
un vârf scurt dar foarte ascuţit. Acu este prevăzut cu mandren. Extremitatea
externă a acului se lăţeşte în formă de disc, pe care se adaptează mandrenul,
pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care execută puncţia.
Acul e prevăzut c-un disc apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a împiedica
pătrunderea acului dincolo de cavitatea medulară în compacta posterioară a
sternului.
 Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular, o sticlă de
ceasornic.
 Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
 Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate.
 Tifon steril pentru pansament , leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator(sau
pe lângă acestea) se vor pregăti sol. medicamentoase care trebuie administrate.
Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă acoperita cu un câmp steril, în condiţiile
de asepsie perfectă ,întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.
Pregătirea bolnavului şi alegerea locului pentru puncţie.
1. Pregătirea bolnavului trebuie începută prin ridicarea moralului,
informându-l asupra necesităţii şi esenţei intervenţiei.
2. pentru puncţia sternală bolnavul este culcat pe spate cu trunchiul uşor
ridicat. Asistenta medicală se îngrijeşte ca patul bolnavului să fie cât mai
tare .
3. Sternul poate fi puncţionat manombriului sau a corpului, sau la înălţimea
coastei a-IV sau V, sau în spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în
afară de linia medială
4. Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu
alcool şi badijonat cu tinctură de iod.
5. Asistenta medicală prezintă medicului soluţiile de novocaină aspirată în
seringă pentru anestezia ţesuturilor moi de deasupra osului, inclusiv
periostul.
6. Se badijonează din nou locul anesteziat cu tinctură de iod, se izolează
regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile şi după 15-20 min , necesare
pentru instalarea anesteziei, se poate executa puncţia.
Tehnica punctiei:
1) Puncţia se execută în sala de tratament.
2) Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
3) Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
4) Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi
apoi străpunge vertical în locul ales pentru puncţie, pătrunzând prin lama
exterioară a osului cu ajutorul presiunii exercitate asupra extremităţii
manderenului cu podul palmei.

340
5) După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage
mandrenul din ac şi-l da în mâna asistentei medicale, care îl păstrează steril.
6) Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru
aspiraţie şi pe care medicul o adaptează în ac şi aspiră cu ea conţinutul
medular.
7) În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte
penibilă. După 1-2 sec. după aspiraţie apare în seringă măduva osoasă.
Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru examinări este de 0.5-1 ml .
8) Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e
vâscoasă, cu multe sfacele de ţesut grăsos.
9) Dacă puncţia sternală sa făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie
exploratoare e continuată cu administrarea substanţelor medicamentoase pe
cale intramedulară, se va pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie
cu sol. respective, care se va recolta la acul fixat în os. Pe cale intramedulară
se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu picătură. Ritmul de
administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se
pot administra până la 1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
10) După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează
acul de puncţie. Locul puncţie se badijonează şi se aplică emplastru.
Complicaţiile posibile:
- Imediate
o Nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei
poziţii greşite a acului-înfundarea acului(care e desfundat cu
mandrenul steril) – punctie alba
o Perforarea lamei posterioare a sternului .
o Fracturi
o Pneumotorax
o Introducerea infecţiei în cavitatea medulară.
- tardive
o hematoame
o infectii ale osului – osteomielita
o tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala
Ingrijiri ulterioare
- se asigura repausul la pat
- se supravegheaza starea generala si semnele vitale
- se urmareste pansamentul
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din
acest motiv seringa în care se găseşte acest amestec trebuie repede evacuată, căci
sângele poate sase coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de
sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat(sticla de
ceasornic cu convexitatea întoarsă în sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc
sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt culese şi întinse pe lame

341
degrasate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se pregătesc de
obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi la indicaţia medicului se vor
executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru
numărarea elementelor reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face
însemnări pe medii de cultură. Produsele recoltate pentru probe se trimit fără
întârziere la laborator cu formularele de recoltare completate. Mediile de cultură
însămânţate se pun cât mai devreme în termostat.

Punctia articulara

Reprezinta realizarea unei comunicari instrumentale intre cavitatea articulara si


mediul extern
Scop
- explorator
o punerea in evidenta a prezentei lichidului articular seros, purulent,
sangvinolent
o recoltarea lichidului articular in vederea examinarii sale
- terapeutic
o evacuarea lichidului
o administrarea medicamentelor in cavitatea articulara produse
cortizonice, anestezice locale, substantae de contrast
Indicatii
- artrite acute sau cronice
- traumatisme articulare insotite de hemartroze
Contraindicatii
- procese inflamatorii tegumentare in zona in care urmeaza a se face
punctia
Locul punctiei
- articulatia genunchiului, cotului, umarului, gleznei

Locurile punctiei articulare


342
Pregatirea punctiei
- materiale
o deprotectie a patului
o pentru dezinfectia pielii
o ace de 4-5 cm lungime
o seringa de 5 ml pentru anestezie
o ace de 8-10 cm lungime cu diametrul 0,5-2 mm pentru aspirarea
lichidului
o pense
o manusi
o cimp chirurgical
o tampoane
o comprese
o leucoplast
o fesi
o tavite renale
o pahar conic gradat
o xilina 1%
o medicamente antiinflamatoare
o antibiotice
o substante de contrast
- pacientul
o pregatire psihica – se informeaza
o pregatire fizica
 se aseaza intr-o pozitie care sa permita executarea punctiei,
cu articulatia relaxata, eventual se pune o perna
 se indeparteaza pilozitatea
Executia punctiei
- se face de catre medic ajutat de 2 asistente in sala de tratamente

Medicul Asistenta 1 Asistenta 2


Isi spala miinile, se dezinfecteaza Isi spala miinile, se dezinfecteaza Isi spala miinile, se dezinfecteaza
Protejeaza patul sub articulatia
punctionata
Alege locul punctiei Mentine pacientul in pozitie
Pregateste locul punctiei
Dezinfecteaza locul
Efectueaza anestezia locala Serveste seringa cu anestezic
Serveste manusile sterile
Aseaza cimpul sub locul punctiei Serveste cimpul protector
Dezinfecteaza locul punctiei
Executa punctia Serveste seringa cu acul de punctie Mentine pacientul
Aspira lichidul Supravegheaza pacientul
Colecteaza lichidul in vasul gradat
Recolteaza in eprubete
Retrage acul de punctie Dezinfecteaza locul punctiei

343
Comprima cu un tampon steril
Aplica pansament compresiv la
locul punctiei fixat de fasa
Aplica atele care sa imobilizeze
articulatia punctionata

Ingrijiri ulterioare
- se asigura repausul regiunii
- se supravegheaza starea generala si semnele vitale
- se supravegheaza pansamentul
- se mentine pansamentul compresiv si imobilizarea in atela timp de 24-48
ore
Pregatirea produsului pentru laborator
- se eticheteaza eprubetele mentionindu-se examenul cerut – citologic,
bacteriologic
- examenul macroscopic se face imediat masurinduse cantitatea si apreciind
aspectul lichidului
- se noteaza in f.o.
Complicatii
- imediate
o lezarea pachetului vasculonervos
- tardive
o infectii
De stiut
- tehnica se desfasoara in conditii de asepsie desavirsita
- seroasele articulare prezinta receptivitate deosebita fata de infectii
De evitat
- zonele tegumentare in care se gasesc procesele inflamatoare pentru
executia punctiei

Punctiile bioptice

Biopsia chirurgicală
Biopsia este manopera medicală prin care se realizează prelevarea de celule sau
probe (bucăţi mici) de ţesuturi. Probele prelevate sunt examinate microscopic de
către un anatomopatolog, cu scopul de a stabili diagnosticul precis, sau de a
stadializa o afecţiune.
Cuvântul biopsie vine de la cuvintele greceşti bios = viaţă şi opsis = imagine,
ceea ce s-ar putea traduce prin „examinarea ţesuturilor vii”, sau „imaginea
vieţii”.
În afară de examinarea microscopică a ţesuturilor (celulelor) prelevate, acestea
pot fi supuse şi unor analize chimice sau imuno-histochimice.
Biopsiile se practică dintr-o leziune (cel mai frecvent formaţiune tumorală)
atunci când în urma examinărilor de laborator şi a explorărilor imagistice nu

344
avem un diagnostic de certitudine. Examenul anatomopatologic poate determina
dacă tumora este benignă sau malignă şi despre ce tip de cancer este vorba (este
singura modalitate de a pune cu certitudine un diagnostic de cancer). Biopsiile
se practică şi din ţesuturi macroscopic normale (exemplu: biopsia de piele
pentru a pune diagnosticul de vasculită, biopsia musculară pentru a pune un
diagnostic de miozită etc).
Biopsii pot fi prelevate din orice organ sau ţesut al organismului uman. Pentru
aceasta se folosesc o varietate de tehnici, de la procedee simple care nu necesită
nici măcar anestezie locală (exemplu: puncţia aspirativă cu ac fin din tiroidă, sân
etc), până la intervenţii chirurgicale majore (exemplu: splenectomia de
stadializare în boala Hodgkin).
Indicaţiile biopsiei
Biopsia este o manoperă invazivă şi se practică numai atunci când examinările
de laborator şi imagistice (explorări neinvazive) au fost epuizate.
Biopsiile sunt indicate pentru:
1. Stabilirea diagnosticului de certitudine (anatomopatologic) al unei afecţiuni
(benigne sau maligne);
2. Stabilirea naturii benigne sau maligne a unei leziuni (formaţiune tumorală,
exulceraţie etc). În cazul în care se confirmă prezenţa unui cancer, biopsia mai
aduce şi alte precizări utile:
a. stabilirea tipului de cancer (adenocarcinom, sarcom) şi a
b. „grading”-ului = gradul de diferenţiere tumorală (cu cât un cancer este mai
puţin diferenţiat, cu atât este mai agresiv);
3. Stadializarea evolutivă unei afecţiuni:
a. Maligne: exemplu – biopsia dintr-un ganglion superficial, dacă arată prezenţa
metastazei, confirmă un stadiu de evoluţie al cancerului corespunzător
stadializării;
b. Benigne: exemplu: hepatita cronică;
4. Recoltarea de celule şi ţesuturi pentru cultură.
Indicaţia de biopsie odată stabilită, aceasta se discută cu bolnavul, căruia i se
explică detaliat în ce constă procedura, în ce scop se efectuează, care sunt
riscurile, accidentele posibile şi cum poate să modifice rezultatul biopsiei
tratamentul. Bolnavul va semna o declaraţie prin care (complet informat) îşi dă
acceptul pentru efectuarea manoperei.
Tehnici de biopsie
În funcţie de localizarea profundă sau superficială a tumorii, de tipul de organ
din care face parte (parenchimatos sau cavitar) şi de cantitatea de ţesut necesară
pentru examenul histopatologic, există mai multe tipuri de biopsii.
1. Puncţia biopsie percutanată (prin piele), cuprinde:
a. Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin (urmată de examen citologic)
b. Puncţia biopsie cu ac tăietor (cu miez tăietor = „core needle biopsy”)

345
2. Biopsia laparoscopică (foloseşte tehnica chirurgicală laparoscopică mini-
invazivă pentru biopsierea unor formaţiuni tumorale mici, neevidenţiabile
imagistic)
3. Biopsia chirurgicală (deschisă), cuprinde:
a. Biopsia incizională
b. Biopsia excizională
4. Biopsia endoscopică (pentru formaţiunile tumorale dezvoltate în interiorul
organelor cavitare accesibile endoscopiei)
1. Puncţia biopsie percutanată
Puncţia biopsie percutanată sau percutană este o aşa numită „biopsie închisă”
(tegumentul rămâne intact) şi se efectuează trans-tegumentar (traversând pielea)
cu ajutorul acelor de puncţie-biopsie.
1a. Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin
Definiţie: Manopera medicală în care se recoltează prin aspiraţie un placard de
celule dintr-o formaţiune tumorală (solidă sau chistică) prin utilizarea unor ace
fine (diametrul 0,5-0,8 mm).
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a formaţiunii tumorale.
În cazul tumorilor solide, Celulele sunt întinse pe lamă şi:
 lăsate să se usuce la aer, sau
 fixate prin stropire cu un spray cu lichid fixator;
 lama astfel obţinută va fi colorată şi examinată de un citolog
experimentat.
În cazul chistelor, se extrage lichid care este centrifugat, iar sedimentul bogat în
celule se întinde pe lamă, se fixează, colorează şi examinează la microscop.
Examenul citologic poate pune diagnosticul de benignitate sau malignitate, dar
nu poate pune diagnosticul de organ, neavând un ţesut de examinat, ci doar
celule. Şansele de eroare fiind destul de mari (recoltarea de material insuficient,
înţeparea unui vas cu suprapunerea a numeroase celule sanguine, recoltarea de
material din jurul tumorii etc), un examen citologic negativ pentru celule
maligne nu exclude cancerul, fiind necesară o puncţie biopsie cu ac tăietor, sau o
biopsie chirurgicală pentru un diagnostic definitiv.
Puncţia biopsie aspirativă cu ac fin este cel mai uşor de suportat de bolnav şi cel
mai rapid de efectuat. Metoda confirmă formaţiunile chistice (prin extragerea de
lichid), iar pacienţii îţi pot relua activitatea normală imediat după efectuarea
procedurii.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei.
Anestezie: locală, sau chiar fără anestezie (având în vedere diametrul mic al
acului de puncţie, durerea nu este mai mare decât în cazul unei injecţii obişnuite
– spre exemplu injecţia pentru introducerea anestezicului). În plus, în cazul
tumorilor superficiale, palpabile, edemul produs de soluţia anestezică injectată

346
poate modifica planurile anatomice şi o tumoreta mică poate să nu mai fie
palpată corect, ducând la recoltarea de material din vecinătatea tumorii.
Tehnică:
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
injecţii.
a. puncţia biopsie aspirativă directă, sub controlul palpării tumorii
Se realizează în cazul formaţiunilor tumorale superficiale, palpabile, situate la
nivelul ţesutului celular subcutanat, a tiroidei, sânului, muşchiului
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele supraiacente
formaţiunii tumorale ce urmează a fi biopsiată;
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- cu mâna stângă se imobilizează formaţiunea tumorală, pentru a nu fugi din
calea acului de puncţie;
- cu mâna dreaptă se introduce acul de puncţie (ataşat unei seringi) prin
tegument,ţesut celular subcutanat etc, până în formaţiunea tumorală;
- se creează un vid în sirigă prin aspiraţie şi se efectuează mai multe mişcări de
dute vino cu vârful acului în interiorul tumorii, pentru a fi siguri că obţinem un
placard de celule suficient pentru a fi examinat de către citolog;
- acul se extrage şi un ajutor sau bolnavul va apăsa cu un tampon cu alcool sau
Betadină timp de câteva minute locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării
sau formării unui hematom). Se poate aplica un pansament steril pentru câteva
ore;
- prin împingerea pistonului seringii de mai multe ori, placardul de celule
recoltate este împins din ac pe o lamă de examinare microscopică, udne sunt
întinse sub formă de frotiu.

Puncţia biopsie aspirativă directă, sub controlul palpării tumorii

b. puncţia biopsie aspirativă ghidată imagistic


Se realizează în cazul formaţiunilor tumorale profunde, neaccesibile palpării,
sau în cazul tumorilor superficiale mici, depistate imagistic, dar care nu se pot
palpa. Ghidajul acului de puncţie se realizează sub controlul ecografului sau a
computer tomografului.

347
Ghidajul ecografic este preferat datorită accesibilităţii crescute, a costului redus,
a lipsei iradierii şi a posibilităţii urmăririi acului pe tot timpul manoperei.
- Ecografistul alege în urma examinării calea pe care o va urma acul (cea mai
directă şi mai sigură) evitându-se vasele de sânge mari sau alte organe. Datorită
diametrului mic al acelor, pot fi traversate organe parenchimatoase (exemplu:
ficatul) şi chiar cavitare (exmeplu: stomacul). Se notează pe tegument cu un
marker locul unde se va efectua puncţia.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele;
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile;
- se izolează zona de puncţie cu câmpuri sterile;
- se introduce acul de puncţie ataşat unei seringi prin tegument, ţesut celular
subcutanat, muşchi, peritoneu etc, până în formaţiunea tumorală;
- pe tot timpul puncţiei, ecografistul are traductorul ecografic aşezat în
vecinătatea locului unde a fost introdus acul şi ghidează pas cu pas traiectul
acestuia. Injectarea de anestezic în timpul manoperei face ca traiectul acului să
poată fi reperat mai uşor de către ecografist;
- după pătrunderea în tumoră, se creează un vid în sirigă prin aspiraţie şi se
efectuează mai multe mişcări de du-te vino cu vârful acului în interiorul tumorii,
pentru a fi siguri că obţinem un placard suficient de celule (Fig 13.3);
- acul se extrage şi un ajutor sau bolnavul va apăsa cu un tampon cu alcool sau
Betadină timp de câteva minute locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării
sau formării unui hematom. Se poate aplica un pansament steril pentru câteva
ore.
- prin împingerea pistonului seringii de mai multe ori, placardul de celule
recoltate este împins din ac pe o lamă de examinare microscopică, udne sunt
întinse sub formă de frotiu.

Puncţie biopsie aspirativă ghidată ecografic.

1 = traductorul ecografic; 2 = seringa de aspiraţie ataşată acului de puncţie.

348
Complicaţii: sângerările sunt nesemnificative, datorită diametrului mic al
acului.
Dacă nu se respectă măsurile de asepsie şi antisepsie, pot apare infecţii.
1.b Puncţia biopsie cu ac tăietor („core needle biopsy”)
Definiţie: Manopera medicală prin care se recoltează cu ajutorul unor ace
speciale cu miez tăietor şi diametrul între 1,5 şi 2,5 mm un fragment de ţesut
dintr-o formaţiune tumorală.
Fragmentul de ţesut astfel recoltat este fixat în formol şi apoi într-un bloc de
parafină, este secţionat cu microtomul, colorat şi poate fi examinat
anatomopatologic.
Indicaţie:
- stabilirea naturii benigne sau maligne a unei formaţiuni tumorale solide;
- stadializarea unei afecţiuni (de exemplu, metoda este mult folosită pentru
biopsie hepatică, cu scopul stadializării hepatitei cronice).
Puncţia biopsie cu ac tăietor se realizează percutan, direct sau ghidată imagistic.
Ea este mult utilizată în stabilirea diagnosticului de certitudine al: tumorilor
superficiale (ţesuturi moi, sân, muşchi, os etc), dar şi a tumorilor profunde, intra-
abdominale (de ficat, pancreas etc). În această din urmă situaţie, puncţia se
efectuează numai ghidată imagistic.
Metoda se poate aplica şi intraoperator (de exemplu din tumorile mari, friabile,
sau din organe ca pancreasul, în care biopsia incizională chirurgicală poate duce
la hemoragii sau fistule). Această aplicaţie este o metodă de trecere de la biopsia
mini-invazivă percutană la biopsia deschisă, chirurgicală.
Puncţia biopsie aspirativă cu ac tăietor este uşor de suportat de bolnav şi se
efectuează rapid. Rezultatele examenului histopatologic sunt mai fiabile decât
ale celui citologic. În cazul biopsiilor intraoperatorii, este necesară înglobarea
probei de ţesut recoltate într-un bloc de gheaţă, secţionarea cu microtomul,
colorarea şi efectuarea unui„examen histopatologic extemporaneu” (pe loc)
imediat după recoltare. Rezultatul poate fi comunicat în 15-30 minute
chirurgului, care va decide tipul de operaţie pe care îl va efectua în funcţie de
natura benignă sau malignă a tumorii.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei, sau până la normalizarea coagulogramei.
Anestezia: locală este întotdeauna necesară, diametrul acului fiind mare. Se
efectuează cu Xilină, Bupivacaină sau alt anestezic local. Înainte de efectuare, se
întreabă întotdeauna bolnavul dacă i s-a mai făcut anestezie cu soluţia anestezică
utilizată şi dacă a făcut sau nu alergie. Dacă anestezicul nu a mai fost utilizat la
bolnav, se testează reacţia bolnavului la injectarea intradermică a unei cantităţi
mici de medicament diluat, sau la picurarea soluţiei diluate în sacul conjunctival.
Dacă nu apare roşeaţă, mâncărime, edem (sau lăcrimare în sacul conjunctival),
înseamnă că bolnavul tolerează bine anestezicul.
Tehnică:

349
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
manopere medico-chirurgicale.
Acele de puncţie tăietoare, cu scobiltură laterală („core needle biopsy”). Sunt
ace de puncţie cu diametrul mai mare, formate dintr-un ac propriu-zis şi stiletul
cu scobitură laterală care culisează în interiorul acului.

Schema acului de puncţie biopsie cu scobitură laterală


(mâner sub formă de mâner de pistol, care permite
efectuarea puncţiei ţinând acul cu o singură mână)
a = stiletul care culisează în interiorul acului; b = acul propriu-zis.

- dacă puncţia se realizează sub ghidaj imagistic, ecografistul alege în urma


examinării calea pe care o va urma acul (cea mai directă şi mai sigură) evitându-
se vasele de sânge mari sau alte organe. Deşi diametrul acelor este mai mare
(1,5-2,5mm) pot fi traversate organe parenchimatoase (exemplu: ficatul). Se
notează pe tegument cu un marker locul unde se va efectua puncţia.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele deasupra
formaţiunii tumorale palpabile, sau în dreptul locului de puncţie marcat de
ecografist;
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile, iar zona
de puncţie se izolează cu câmpuri sterile;
- după efectuarea anesteziei locale pe tot traiectul viitoarei puncţii, se practică la
piele cu bisturiul o incizie mică de 2-3mm, pnetru ca acul de puncţie cu
diametrul mare să nu întâmpine rezistenţă la traversarea tegumentului;
- dacă puncţia se realizează direct, fără ghidaj ecografic, cu mâna stângă se
imobilizează formaţiunea tumorală, pentru a nu fugi din calea acului de puncţie;

350
- se introduce acul de puncţie cu stiletul retras în interior prin ţesutul celular
subcutanat, muşchi, peritoneu etc, până în dreptul formaţiunii tumorale, cu, sau
fără ghidaj ecografic;
- vârful acului trebuie să fie întotdeauna în dreptul diametrului maxim al
tumorii, pentru a putea recolta o probă căt mai mare de ţesut tumoral;
- se împinge stiletul înainte (iese din ac) pentru a traversa tumora – aici prin
apăsare pe butonul „c”). Apoi, cu un gest brusc, acul tăietor culisează peste stilet
prin ţesutul tumoral – aici prinapăsarea pe trăgaciul „d”) şi secţionează un
„cilindru” de ţesut tumoral.
- după extragerea acului, stiletul este împins înafara acului, descoperind proba
de ţesut extrasă .Dacă proba nu este suficientă, sau este fragmentată,
manevra se poate repeta de mai multe ori;
- un ajutor va apăsa cu un tampon cu alcool sau Betadină timp de câteva minute
locul de puncţie (pentru prevenirea sângerării sau formării unui hematom.
Incizia făcută la tegunemt nu necesită sutură. Se aplică un pansament steril;
- proba de ţesut obţinută este fixată în formol şi trimisă pentru examen
histopatologic. Dimensiunile probelor corect recoltate (aprox. 2cm lungime şi 1-
1,5mm grosime - în funcţie de diametrul acului) permit şi efectuarea unui
examen extemporaneu.
Complicaţii: sângerările sunt mici şi pot fi stăpânite prin compresiune în cazul
tumorilor superficiale, atunci când funcţia de coagulare a bolnavului este
normală. În cazul tumorilor profunde, când puncţia este ecoghidată, pot apare
hemoragii semnificative (dacă se lezează un vas de sânge mai mare) sau chiar
peritonită (dacă se lezează un organ cavitar).
Ghidajul ecografic trebuie să se efectueze pe tot parcursul manoperei, pentru a
evita aceste accidente. Dacă nu se respectă măsurile de asepsie şi antisepsie, pot
apare infecţii.
2. Biopsia laparoscopică
Este o metodă care face trecerea de la biopsia percutană la biopsia chirurgicală
deschisă, folosind pentru realizarea biopsiei o metodă chirurgicală
(laparoscopia) dar care este mini-invazivă şi se realizează percutan.
Biopsia laparoscopică nu se realizează ca o metodă de sine stătătoare. Ea este o
manoperă care face parte integrantă din „laparoscopia de stadializare”. Aceasta
are o valoare deosebită în stadializarea preoperatorie a cancerelor digestive
(pancreatice, hepatobiliare, esofagiene, gastrice), ginecologice, ca şi a
limfoamelor abdominale.
Examinările de laborator şi imagistice nu pot să pună întotdeauna diagnosticul
precis al stadiului de evoluţie al unui cancer. Cel mai adesea, metastazele mici
multiple peritoneale (carcinomatoza peritoneală) nu sunt evidenţiate imagistic.
Prezenţa lor, arată un stadiu IV de evoluţie al cancerului, în care se indică un
tratament bazat pe chimioterapie şi radioterapie.
Concluzia este că evidenţierea laparoscopică a metastazelor peritoneale şi

351
confirmarea lor prin biopsie laparoscopică poate evita efectuarea unei
laparotomii şi permite trecerea mai rapidă la tratamentul chimioterapic.
Anestezia: este generală cu intubaţie oro-traheală.
Tehnica:
- se realizează pneumoperitoneul. Prin umplerea cavităţii abdominale cu gaz, se
realizează „camera de lucru”;
- printr-o incizie de 1 cm în dreptul ombilicului se introduce un trocar cu
diametrul de 10 mm prin care se introduce camera video ce transmite imagini pe
un monitor
- se inspectează cu atenţie întreaga cavitate abdominală, urmărindu-se dacă
există metastaze hepatice, peritoneale, adenopatii evidente, invazia altor
organe de către tumora primară. Se pot introduce trocare suplimentare (în
funcţie de localizarea tumorii) pe care se pot introduce instrumente
suplimentare, cu care să se îndepărteze epiploonul, să se pătrundă în bursa
omentală sau chiar să se realizeze ecografie laparoscopică (dacă există
traductorul special).
- metastazele peritoneale sau hepatice se biopsiază cu o pensă de biopsie de
forma unei linguri cu marginile tăioase . Se practică biopsii multiple, pentru a fi
siguri de suficient ţesut tumoral recoltat, care să poată fi examinat
histopatologic.
3. Biopsia chirurgicală
Biopsia chirurgicală a fost în mod tradiţional şi rămâne încă „standardul de aur”
cu care sunt comparate toate celelalte metode de biopsie.
3.a. Biopsia incizională
Definiţie: Procedeul chirurgical prin care se recoltează o porţiune a unei tumori
sau a unei leziuni suspecte în scop diagnostic. Ţesutul recoltat este examinat
după fixare şi colorare de către un anatomopatolog.
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a unei formaţiuni tumorale:
- de dimensiuni mari, situată superficial (ţesuturi moi, muşchi, os, sân etc);
- când o biopsie percutană nu a furnizat suficient material pentru un examen
histopatologic adecvat, care să pună un diagnostic de certitudine;
- intraoperator, atunci când natura benignă sau malignă a tumorii influenţează
decizia asupra tipului de tratament chirurgical (în această situaţie este necesar
examenul histopatologic extemporaneu).
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei.
Anestezia: locală este întotdeauna necesară. Se efectuează cu Xilină,
Bupivacaină sau alt anestezic local. Înainte de efectuare, se întreabă întotdeauna
bolnavul dacă i s-a mai făcut anestezie cu soluţia anestezică utilizată şi dacă a
făcut sau nu alergie. Dacă anestezicul nu a mai fost utilizat la bolnav, se practică
testarea. Anestezicul se injectează progresiv,plan cu plan de la început, sau pe
măsură ce incizia progresează prin planurile anatomice.

352
Tehnică:
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
intervenţii chirurgicale.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele supraiacente
formaţiunii tumorale ce urmează a fi biopsiată (pregătirea câmpului operator);
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile şi halat
steril în funcţie de amploarea intervenţiei;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- incizia este axată pe formaţiunea tumorală, orientată în aşa fel încât să poată fi
excizată prin incizia viitoarei operaţii de extirpare a tumorii ;
- se evidenţiază prin disecţie suprafaţa tumorii şi se izolează tumora de ţesuturile
din jur cu câmpuri moi, pentru a evita cât mai mult contaminarea lor cu celule
tumorale
- cu bisturiul, se excizează din tumoră un fragment în formă de con sau
piramidă.
Proba recoltată trebuie să fie suficient de mare pentru ca
examenul histopatologic să fie adecvat;

Biopsia incizională. Tumora este izolată de ţesuturile din jur.

- hemostaza trebuie să fie riguroasă, pentru că un hematom dezvoltat în urma


biopsiei va face greu de apreciat la rezecţia largă ulterioară extinderea tumorii;
- sutura trebuie să fie etanşă şi estetică .

Proba de ţesut recoltată prin biopsie incizională (formă de piramidă).

353
Plaga suturată după biopsie incizională.

Îngrijiri postoperatorii: plaga se va pansa steril. Nu este necesar să se aştepte


scoaterea firelor, se va practica rezecţia tumorală imediat ce este disponibil
rezultatul histopatologic.
Complicaţii:
- hemoragia cu formarea unui hematom;
- infecţia (în cazul nerespectării asepsiei şi antisepsiei) poate întârzia efectuarea
operaţiei definitive de rezecţie a tumorii.
3.b. Biopsia excizională
Definiţie: Procedeul chirurgical prin care se extirpă în totalitate o formaţiune
tumrală în scop diagnostic, metoda putând servi în acelaşi timp şi ca tratament.
Ţesutul recoltat este examinat după fixare şi colorare de către un
anatomopatolog.
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a unei formaţiuni tumorale:
- de dimensiuni mici (sub 3 cm), situată superficial (sân, tegument, ţesuturi
moi);
- când o biopsie percutană nu a furnizat suficient material pentru un examen
histopatologic adecvat, care să pună un diagnostic de certitudine.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc) cu cel puţin 48
ore înainte de efectuarea puncţiei.
Anestezia: locală este întotdeauna necesară. Se efectuează cu Xilină,
Bupivacaină sau alt anestezic local. Înainte de efectuare, se întreabă întotdeauna
bolnavul dacă i s-a mai făcut anestezie cu soluţia anestezică utilizată şi dacă a
făcut sau nu alergie. Dacă anestezicul nu a mai fost utilizat la bolnav, se practică
testarea. Anestezicul se injectează progresiv, plan cu plan de la început, sau pe
măsură ce incizia progresează prin planurile anatomice.
Tehnică:
Toate manoperele se realizează în condiţii de sterilitate, cu respectarea strictă a
normelor de asepsie şi antisepsie, aşa cum se procedează în cazul oricărei
intervenţii chirurgicale.
- se degresează şi dezinfectează cu soluţie de Betadină tegumetele supraiacente

354
formaţiunii tumorale ce urmează a fi extirpată (pregătirea câmpului operator);
- cel care efectuează manopera va îmbrăca mănuşi chirurgicale sterile şi halat
steril în funcţie de amploarea intervenţiei;
- se izolează zona de pucnţie cu câmpuri sterile;
- incizia este axată pe formaţiunea tumorală, orientată în aşa fel încât viitoarea
cicatrice să fie estetică şi funcţională;
- se evidenţiază prin disecţie tumora, mai mult prin palpare decât vizual şi se
extirpă împreună cu un strat de ţesuturi sănătoase din jur, pentru a evita
diseminarea celulelor tumorale şi a avea margini de rezecţie libere de celule
tumorale (în cazul în care rezultatul histopatologic va fi de tumoră malignă);
- hemostaza trebuie să fie riguroasă, pentru a preveni formarea de hematoame;
- sutura trebuie să fie etanşă şi estetică, se va efectua pe planuri anatomice.
Dacă leziunea (formaţiunea tumorală, exulceraţie) este situată la nivelul
tegumentului (carcinom al pielii, melanom, papilom, etc), excizia trebuie să fie
eliptică, cu margini de siguranţă în ţesut sănătos atât lateral, cât şi în profunzime.
Aşa cum se vede în vârfurile exciziei eliptice trebuie să fie alungite, astfel încât
între laturile vârfurilor să fie un unghi de cel mult 30o, pentru a avea o cicatrice
plată şi a preveni apariţia la extremităţile plăgii a aşa numitelor „urechi de
căţel”.

Tehnica exciziei eliptice a unei leziuni cutanate.

Îngrijiri postoperatorii: plaga se va pansa steril. Firele se scot după un interval


de timp care variază în funcţie de regiunea anatomică unde se găseşte situată
plaga.
Complicaţii:
- hemoragia cu formarea unui hematom;
- infecţia (în cazul nerespectării asepsiei şi antisepsiei);
- recidivă locală în caz de excizie insuficient de largă a unei tumori maligne.
4. Biopsia endoscopică
Definiţie. Biopsia efectuată printr-un endoscop (un tub lung, subţire şi flexibil
din fibră optică ce permite vizualizarea interiorului organelor cavitare după
introducerea sa prin orificii naturale).

355
Endoscop împachetat în cutia de transport.

Se efectuează din leziunile (formaţiunile tumorale, ulceraţii) situate în interiorul


organelor cavitare care sunt accesibile endoscopiei (esofag, stomac, duoden,
colon, trahee, bronşii, vezica urinară, cavitatea nazală etc).
Indicaţie: stabilirea naturii benigne sau maligne a leziunii.
Pregătire: efectuarea unei coagulograme şi dacă este cazul, oprirea oricărei
medicaţii anticoagulante (Aspirină, Aspenter, Trombostop etc). Sedarea
bolnavului pentru endoscopie este suficientă.
Tehnică:
- endoscopul este introdus până în organul unde se găseşte formaţiunea
tumorală;
- este vizualizată extinderea tumorii (exulceraţiei);
- se recoltează cu o pensă de biopsie în formă de „lingură” (ca şi pensa de
biopsie laparoscopică) ce poate fi introdusă printr-un canal interior al
endoscopului,biopsii multiple din partea cea mai reprezentativă a leziunii.

Biopsie endoscopică la nivelul colonului.

- probele de biopsie recoltate se fixează în soluţie de formol şi sunt trimise


pentru examen hitopatologic.
Complicaţii. Sunt rare, dar pot apare:

356
- hemoragii din tumoră (cantitate mică, dar persistente);
- perforarea unui organ cavitar (stomac, colon etc) cu peritonită acută difuză,
care necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Biopsia endoscopică se efectuează rapid, nu necesită pregătire specială şi este
bine suportată de bolnav.
Ingrijiri ulterioare
- pacientul ramine la pat 24 ore-48 ore
- se supravegheaza functiile vitale, pansamentul
- la locul punctiei se pune punga cu gheata
- la nevoie se administreaza calmante ale tusei
Pregatirea materialelor pentru laborator
- fragmentele de tesuturi se indeparteaza din ace prin insuflare de aer cu
seringa
- se face biletul de trimitere si se trimite la laborator
Accidente
- hemoragie
- soc pleural
De stiut
- acele de punctie se sterilizeaza numai prin caldura uscata
De evitat
- miscarea pacientului in timpul punctiei poate duce la ruperea acelor si
lezarea organelor punctionate

TEHNICI CARE ASIGURA SUPORTUL VIETII

HEMOSTAZA SI INGRIJIREA PLAGILOR SINGERINDE

Hemoragia şi hemostaza

Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui în afara sistemului vascular


prin una sau mai multe soluţii de continuitate ale acestuia.

Clasificarea hemoragiilor

Clasificarea hemoragiilor se face după mai multe criterii:


a) După natura vasului lezat, se diferenţiază:
 Hemoragia arterială – sângele are culoarea roşu deschis şi ţâşneşte
ritmic;
 Hemoragia venoasă – sângele are culoarea roşu închis şi se
exteriorizează sub presiune constantă, fără pulsaţii;
 Hemoragia capilară – este difuză neavând o sursă anume de
sângerare, sângerează în pânză.

357
Rareori se întâlnesc tipuri pure de hemoragie. De cele mai multe ori,
hemoragia este mixtă, cu predominanţa uneia dintre ele.
b)- In funcţie de sediul sângerării, se deosebesc:
1) Hemoragia externă – când sângele se scurge în afară printr-o plagă;
2) Hemoragia internă – când sângele se acumulează într-o cavitate
anatomică în interiorul organismului. După localizarea hemoragiei
interne deosebim:
- hemotoraxul – acumularea sângelui în cavitatea pleurală;
- hemoperitoneul – acumularea sângelui în cavitatea peritoneală;
- hemopericardul – acumularea sângelui în cavitatea pericardică.
3) Hemoragia internă exteriorizată - este o hemoragie internă într-un
organ cavitar, urmată de eliminarea sângelui la exterior pe cale
naturală. În funcţie de sursa sângerării, deosebim:
- Epistaxis – hemoragia mucoasei nazale;
- Hemoptizia –hemoragia a cărei sursă este la nivelul arborelui
respirator. Sângele este roşu, aerat, spumat, eliminat pe gură prin
efort de tuse.
- Hematemeza – eliminarea pe gură, prin vărsături, de sânge
amestecat cu chiaguri. Sângerarea îşi are sediul în esofagul
interior, stomac sau duoden. Când hemoragia este puternică,
sângele este roşu, nealterat, dacă însă sângerarea este redusă şi
sângele stagnează în stomac,sângerarea are aspect de „zaţ de
cafea”.
- Melena – constă în exteriorizarea sângelui acumulat în tubul
digestiv ca urmare a unei hemoragii digestive superioare, prin
defecaţie. Scaunul melenic este negru, lucios, moale, de culoarea
păcurei.
- Hemoragia ocultă – constă într-o sângerare digestivă de mică
intensitate dar persistentă, ce nu modifică aspectul scaunului, dar
care prin eliminarea fierului, produce în timp anemie.
- Menstre (metroragie) – sângerare de origine uterină, exteriorizată
prin vagin, produsă în intervalul dintre două cicluri menstruale;
- Menoragia – menstruaţie excesiv de abundentă şi prelungită;
- Hematuria – sângerarea prin micţiune produsă la nivelul
aparatului reno-urinar.
4) Hemoragia intratisulară – în urma căreia, prin acumulare locală de
sânge se produce un hematom.
După cauza generatoare a hemoragiei,se diferenţiază:
 Hemoragii traumatice (accidentale sau chirurgicale);
 Hemoragii netraumatice, când sângerarea are loc în absenţa unui
traumatism (agresiune chimică, tulburări trofice etc.).
După abundenţa sângerării, hemoragiile pot fi:

358
1) de mică intensitate (de gravitate mică), când cantitatea totală de
sânge care s-a pierdut este mai mică de 500 ml. Clinic: TA  100
mmHg; AV  100 b/min; Hb  10 g%; Ht  35%;
2) de gravitate medie, când cantitatea de sânge este între 500 şi
1500ml; cu tablou clinic evident: 80  TA  100mmHg;
100  AV  120b/min; Hb=8-10 g%; Ht=30-35%; apar simptome
clinice - astenie, ameţeli, chiar senzaţii de lipotimie.
3) de gravitate mare, însoţite de şoc şi colaps circulator, pierderea de
sânge este continuă şi depăşeşte 1500 ml; clinic AV  120 b/min,
apoi 160 b/min în faza decompensată, TA  80 mm Hg, Hb  7 g% ,
Ht  25%, extremităţile sunt reci şi transpirate.
4) Cataclismice, când ritmul pierderii de sânge este rapid (din vase
mari), colaps vascular care conduce la comă.

Simptomatologia pacienţilor cu hemoragie depinde de:


- cantitatea de sânge pierdută;
- ritmul sângerării;
- continuarea sau oprirea sângerării;
- condiţia biologică a bolnavului;
- nivelul anterior al hemoglobinei (Hb) şi al hematocritului
(Ht).
O sângerare de mică intensitate nu are repercursiuni importante.
Hemoragiile medii şi grave sunt însoţite însă de tulburări din partea întregului
organism, pacientul acuzând: astenie marcantă, ameţeli, lipotimie la trecerea în
ortostatism, tulburări de vedere şi echilibru, stare de agitaţie şi anxietate datorită
lipsei de oxigen a creierului.
Se constată paloarea accentuată a tegumentelor şi mucoaselor,
transpiraţii reci, polipnee, tahicardie, tensiunea arterială are tendinţă de scădere,
sete intensă, limba uscată, diureză în cantitate mică (oligurie).

Clasificarea hemostazelor

Hemostaza reprezintă oprirea spontană sau terapeutică a hemoragiei.


Hemostaza spontană se realizează prin mijloace proprii ale
organismului. Aceasta este posibil însă numai pentru vase mici (capilare, venule,
arteriole). Procesul se desfăşoară în trei faze succesive:
o Faza vasculară în care la nivelul vasului lezat se produce o
vasoconstricţie;
o Faza endotelio-trombocitară în care la nivelul endoteliului vascular
lezat se aglomerează trombocite care vor căuta să închidă breşa din
vasul lezat formând un chiag provizoriu, care în timp determină o
reţea de fibrină ce conduce la un chiag definitiv şi reparare
endotelială;

359
o Faza de coagulare propriuzisă când prin vasul de sânge lezat
continuă curgerea sângelui fără extravazare, vasospasmul revine la
normal.
Hemostaza terapeutică (chirurgicală) poate fi provizorie sau
definitivă
a) Hemostaza provizorie constituie manevra de urgenţă făcută în
scopul opririi temporare a hemoragiei. Modalităţi de realizare a
acesteia:
- poziţionarea pacientului în funcţie de sângerare;
- compresie digitală a vasului lezat, pe un plan osos (cu
tampon, compresă);
- compresie circulară deasupra sau dedesubtul zonei lezate (cu
garou sau cu mijloace improvizate – curea, cravetă).
Intermitent, la 15-30 minute, acesta trebuie slăbit câteva
minute pentru a permite irigarea ţesuturilor. Nu se va aplica
pe o durată mai mare de două ore, deoarece există riscul de
apariţie a şocului de degarotare.
b)- Hemostaza definitivă se obţine prin obliterarea lumenului vascular,
ligaturarea vasului sau sutura plăgii vasculare şi se poate realiza
prin:
- electrocauterizare, o metodă larg utilizată;
- forcipresura (strivirea), se realizează cu pensă. Este o metodă
des folosită la hemostaza parietală;
- tamponare, aplicată pentru plăgi sau cavităţi mai mici în care
se introduc meşe sterile îmbibate cu apă oxigenată, care se
îndepărtează după 24 ore;
- ligatura vasului, mijlocul cel mai eficient şi mai sigur de
hemostază;
- sutura vasculară, indicată pentru vasele de calibru mediu şi
mare. Se realizează prin coaserea orificiului produs în vas;
- capitonajul, metoda constă în apropierea strânsă a buzelor
plăgii prin câteva fire de catgut;
- embolizarea selectivă a vasului lezat. Este o tehnică
laborioasă, ce presupune cateterism arterial.
Acordarea ingrijirilor in hemoragii
1. se aseaza ranitul in decubit dorsal, cu capul mai jos decit trunchiul si
extremitatiile – TRENDELENBURG – pentru a se produce mai usor
circulatia la nivelul creierului
2. se identifica tipul de hemoragie – venoasa, arteriala, capilara
3. se efectueaza hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau
compresiune la distanta , in functie de marimea hemoragiei si localizarea
ei

360
Punctele de compresiune pentru hemostaza provizorie pe artere
1. faciala
2. temporala
3. carotida
4. humerala
5. axilara
6. aorta abdominala
7. femurala, deasupra triunghiului Scarpa
8. femurala la treimea mijlocie a coapsei
9. femurala la articulatia genunchiului

4. in cazul hemoragiilor arteriale mari, se aplica la member garoul –


deasupra sau dedesuptul plagii – sau un tub elastic , fixind in zona
traiectului arterial principal un rulou de tifon sau material textile , notind
pe un billet data si ora cind s-a aplicat

Aplicarea garoului improvizat

361
5. se stringe garoul astfel in cit sa oprasca circulatia, dar culoarea
tegumentelor sa se mentina apropiata de cea normala – cianoza este
semnul unor leziuni tisulare anoxice, grave

Aplicarea garoului la brat si la coapsa

6. garoul se mentine maxim 2 ore , slabindu-l 1 – 2 minute la interval de 15-


20 minute pentru a permite irigarea tesuturilor
7. se iau masuri urgente pentru a transporta ranitul la o unitate sanitara
dotata corespunzatorse aseaza bolnavul pe targa in decubit dorsal, fara
perna si se supravegheaza in tot timpul transportului
8. se efectueaza incalzirea bolnavului in mod progresiv administrindu-i
bauturi calde si incalzindu-i extremitatiile cu sticle calde sau pungi cu apa
calda
9. se administreaza bolnavului oxigen
10.se ridica garoul in mod treptat cu multa atentie dupa ce s-au luat toate
masurile necesare pentru a interveni prompt la primele manifestari ale
socului produs prin derodare
11.decomprimarea garoului nu se face brusc
12.numai la hemoragia arteriala garoul se aplica pina la disparitia pulsului

Durerea

Este considerata o senzaţie cauzata de un stlimul; fizic sau de o disfunctie


organica.
- este un motiv de adresabilitate la medic
- problema cea mai des întâlnita
- are efect de suferinţa
Prejudecaţi si idei false despre durere
- daca sursa durerii nu poate fi precizata, exista tendinţa de a ne îndoi de
realitatea ei si a considera persoana in cauza ca pe un pacient dificil
- suprafaţa ţesuturilor lezate este un indicator al intensităţii durerii

362
- un pacient cu durere cronica si prelungita suferă mai puţin dacit unul cu
durere acuta de scurta durata
- personalul de ingrijire e calificat pentu a défini natura bolii unui pacient
- ingrijirea pacientilor suferind de durere necesita indeminare atit in stiinta
cit si cunoasterea artei ingrijirii
- responsabilitatea asistentei medicale este de a-l instala pe pacient cit mai
confortabil, de a observa si de a raporta descoperirile ce l-ar putea ajuta pe
medic sa stabileasca un diagnostic corect si sa prescrie un tratament
adecvat
Conceptele durerii
- Strenbach descrie durerea ca un concapt abstract ce se refera la sugestie ,
stimuli si raspuns , exista totodata o emotie in completarea senzatiei de
durere
- Mc Caffery a spus – durerea este orice spune persoana care o traieste ,
existind atunci cind spune ca exista, asistenta medicala va intilni frecvent
pacienti acuzind durerea si trebuie sa invete sa foloseasca eficient
strategiile de a descrie sau de a elimina durerea si trebuie sa invete sa
foloseasca eficient strategiile de a descrie sau de a elimina durerea si de a-
i ajuta pe pacienti sa coopereze
Semnificatie si frecventa
- durerea
 are o functie majora alertindu-ne fata de o boala posibila
 poate avea alte seminficatii pentru individ
 poate precipita senzatiile de teama, frica, provocare sau pedeapsa
 in general majoritatea persoanelor vad durerea ca pe o experienta
negativa, ea poate fi descrisa ca fiind – inselatoare, urita, cruda, ascutita,
degradanta
Evaluarea durerii
- se refera la intensitatea stimulului nociv necesar pentru ca o persoana sa
perceapa durerea
- este important de notat ca intensitatea durerii nu este legata de stimulul
nociv
- toleranta durerii se refera la durata de timp sau la intensitatea stimulului
nociv la care un individ aceptatoleranta durerii poate fi marita ca urmare a
alcoolului, medicamentelor, hipnozei, caldurii sau activitatiilor ce distrag
atentia
- oboseala, supararea, plictiseala si apasarea pot reduce capacitatea
individului de a suporta durerea
- toleranta durerii este redusa de durerea persistenta ca cea acuzata uneori
de pacienti ce prezinta un carcinom avansat
- un pacient slabit tolereaza mai putin bine durerea decit un om sanatos
- pragul durerii = punctul la care apare reactia la stimuli durerosi
- pragul de perceptie al durerii = locul unde se simte durerea la inceput
363
- pragul durerii severe = momentul in care durerea devine insuportabila
- reactia asistentei medicale la durerea pacientilor
 trebuie sa anticipeze durerea pe baza cunostiintelor si a experientei
 sa se alerteze la primele semne ale durerii
 sa stie faptul ca durerea redusa poate apare dupa interventii
intracraniene si durerea severa apare dupa interventii chirurgicale
abdominale, ortopedice sau traumatisme
Tipuri de durere
- durerea somatica – isi poate avea originea in structuri specifice ( piele,
tesut subcutanat ) sau in tesuturi adinci ( oase, muschi)
 poate fi
o acuta si bine localizata
o difuza
o adinca
o slab localizata
o insotita de greata, diaforeza
- durere viscerala – este slab localizata si aociata cu greata si simptome
autonome, deseori radiaza
- durere la distanta sau iradiata – este simtita in alte zone decit cea a
stimularii
- durere psihogena – pare sa nu aiba baza fiziologica, mai de graba ea pare
a avea originea in mintea sau starea psihica a bolnavului
- deoarece durerea are o componenta psihica este dificil sa distingem
durerea somatica de cea psihogena
- este important de tinut minte ca pacientul simte durerea , adica nu este
imaginara
- ocazional ea poate fi isterica la origine sau ipohondrica
- durerea membrului fantoma se refera la durerea perceputa de pacient ca
apartinind unei extremitati care a fost amputata
- cauzalgia este durerea asemanatoare unei arsuri puternice
Reacţia pacientului la durere
- sustinerea partii dureroase
- pozitie antalgica
- grimase
- plins
- maxilare cripate
- adreseaza frecvent intrebari
- agitatie
- imobilitate
- capacitate redusa de atentie
- evitarea raporturilor sociale
- uneori manifestarile lipsesc dar nu inseamna ca pacientul nu sufera
Factorii care influienteaza percepţia durerii si reacţia pacientului
364
- factorii care diminueaza nivelul de constienta – anestezice
- lipsa somnului amplifica perceptia durerii
- experiente dureroase anterioare
- anxietatea
- valori atasate durerii
- cultura
- mediul
- rolul avut in dinamica familiala
- prezenta unor persoane suport
- toleranta la durere

PLAN DE INGRIJIRE PENTRU PACIENTUL CU DURERE

- colectarea datelor
o reactia la durere
o caracteristicile durerii
 debut
 durata
 localizare
 iradiere
 intensitate
 caractwer
o factori declansatori
o masuri luate pentru ameliorare
o efectul terapeutic
o influienta durerii asupra activitatii cotidiene
o semne si simptome care insotesc durerea
 cefalee
 greturi
 ameteli
 mictiuni frecvente
o resurse de adaptare
 sustinere afectiva
 sustinere spirituala
- analiza si interpretarea datelor
o durere legata de fractura , traumatism
o discomfort legat de durere