Nicolae Labiş (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, judeţul Suceava - d.

22 decembrie 1956,
Bucureşti) a fost un poet român cu un talent remarcabil.

Fiu de învăţători (Eugen şi Ana-Profira), Nicolae Labiş învaţă să citească pe la 5 ani, de la elevii
mamei sale. De asemenea, începe să şi deseneze.

Şcoala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea război
mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăeşti, satul Văcarea unde va urma clasa a III-a, obţinând
numai note de 9 şi 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi scenete şi îi plăcea să apară în
public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini. Compunea poezii şi
poveşti încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava
(1950) şi Viaţa Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane" din Fălticeni (1947 - 1951). Vara,
Labis întrerupe cursurile liceului, pe care îl va urma, din 1953, la fără frecvență pentru a da în august
1954, la Fălticeni, examenul de maturitate, când obține la limba română nota maximă.

În 1950 are loc consfătuirea tinerilor scriitori moldoveni. Labiș este cel mai tânăr dintre tinerii
participanți. Prezent ca o "minune locală", el uimeste pe cei de față prin cultura vastă, solidă și se
impune tuturor prin severă stăpânire de sine. La festivitatea finală recită propria sa poezie Fii dârz si
luptă, Nicolae!

Urmează apoi cursurile Şcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti. "Văd un băiat de 16 ani,
foarte bine legat, mai mult scund, cu o frunte limpede încadrată din toate părțile de un păr hirsut,
neobișnuit de mobil, dar de o mobilitate particulară, stăpânită de o distincție nativă, un băiat care
zâmbeste tot timpul, cu întreaga înfățișare, îndeosebi cu ochii, și în surâsul căruia ingenuitatea se
contopește suav cu o șirețenie ironică" (D. Micu). Face parte din a treia serie de "elevi" ai Școlii, alături
de Ion Gheorghe, Radu Cosașu, Mihai Negulescu, Gheorghe Tomozei, Florin Mugur... Cursurile sunt
deschise de Petre Iosif, directorul Școlii. La festivitate participă, ca invitat de onoare, Mihail
Sadoveanu ce spune tinerilor învățăcei: "Dacă dintre domniile voastre vor ieși doi sau trei scriitori,
atunci va fi bine". După absolvire, devine redactor la "Contemporanul" iar apoi la "Gazeta literară". În
1954 se înscrie la Facultatea de filologie, dar o părăseste după un semestru.

Pus în discuția organizației U.T.M. și cu 1 vot contra, se hotărăște excluderea sa din organizație.
Sancțiunea nu este însă, confirmată de organele superioare. În această perioadă îl vizitează des pe
Mihail Sadoveanu, devenind buni amici. La banchetul de absolvire, Labiș recită poemul Vârsta de
brom tipărit postum, în 1962. Este angajat în redacția "Contemporanului", apoi a "Gazetei literare".
Debutul editorial aduce un nou suflu poetic şi mare speranţă: în (1956 îi apare volumul Primele iubiri.
Pregăteşte pentru tipar volumul Lupta cu inerţia care a apărute postum în 1958).

Vizitase "Capşa", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul pentru a se întâlni cu Maria Polevoi, iubita
sa. Labiş s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm.
Măduva spinării îi era secţionată (practic era decapitat şi trupul paralizat). La spital mai era conştient,
dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de
un asasinat politic dat fiind că în acea perioadă nu era în relaţii cordiale cu "Securitatea". La 22
decembrie Nicolae Labis moare în spital. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Poemul Moartea căprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor
generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din
basme, "buzduganul unei generaţii", căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu,
cunoscută sub numele "generaţia şaizecistă".
Crescut si format intr-o epoca dominata, dincolo de prefacerile exterioare, de un sentiment al
inceputului, al renasterii si al innoirii sociale, LABIS a devenit curand, datorita precocitatii si fortei
reale a talentului sau, un poet-simbol. El nu a fost doar "buzduganul unei generatii", cum s-a spus
(E. Simion), ci si un fel de "praslea" liric si genial al unei intregi lumi care isi traia, oarecum
sarbatoreste, zorii

Poezia sa este expresia culminanta a acestui sentiment inaugural de prin anii 50. Caracterul
reprezentativ, pentru epoca, al creatiei poetului apare cat se poate de evident in versuri pur
declamative si militante, de felul: "Dar vinele noastre palpita/ De-o seva pe care nicicand/
Stramosii in ei n-au simtit-o./ Noi, primii in lume zidim/ Prima Comuna a lumii" (Versuri de
dimineata). LABIS canta insa noul ev nu numai ca pe o noua varsta sociala, ci ca pe o alta varsta
antropologica, ca pe un primitivism aducator de experiente inedite si originare: "Clopote grave
sunara trezirea/ Generatiei noastre.// Tragem cugetarea afara din teaca./ Anii nostri in dansul cu
sabii acum sa petreaca./ Dansul superb ca o lupta si ca o-nnoire" (Varsta de bronz). Nazuinta
spontana a poetului e de a exprima, in imagini agere si convingatoare, o sensibilitate foarte
receptiva la ceea ce e elementar, stihial in Istorie si in Natura. De aceea, elanul sau liric nu se
reduce totusi la un simplu retorism: "Eu ma scaldam prin paraie cu ochii deschisi -/ Era o apa de
clestar si de stele - Pesti aurii, palpaind ca-ntr-un vis,/ Lunecau langa genele mele.[] Pe-atunci te-
nvatam, tara mea, te-nvatam/ Cu copaci si cu cer, cu palmas si cu vita,/ Cu luna livida sticlind in
spartura de geam/ Si cu gura uscata de foame ca piatra trasnita". Precum in aceste versuri ce
apartin unui poem intitulat chiar inceputul, trairea intima, aurorala a naturii coincide la LABIS cu
"invatarea" tarii. Faptul e important si explica in buna masura prospetimea reala a poeziei lui L.,
asa cum o intalnim, de pilda, si in catrenele, ingenios transcrise in proza, din poemul Mihail
Sadoveanu. Ca tanar autor care traieste intr-adevar un mit al inceputului si pentru care revolutia
inseamna intai de toate tumult, descatusare instinctiva, el lasa impresia unui romantic plin de
ardoare, cultivand titanismul si adoptand ca simboluri ale "primelor iubiri" marile elemente
cosmice. In jurul acestor simboluri se tese un lirism in care "ritmul initial" al naturii tinde sa
ilumineze si chiar sa se identifice cu "miezul evului aprins", cu miezul "erei entuziasmului".
Definitoriu, adica recunoscut indeobste drept labisian, acest lirism al elementaritatii si al puritatii
innoitoare nu epuizeaza insa disponibilitatile autorului Primelor iubiri. Dimpotriva: in Lupta cu
inertia, faptul remarcabil, daca nu uimitor, e ca, domolindu-se, devenind mai putin extatic-
revolutionar, scrisul lui LABIS face loc inganduram si tristetii. Cu toate ca, in genere, tonul pasional
al rostirii se pastreaza, multe din poemele de aici vorbesc, paradoxal, tocmai despre o stare de
inertie a fiintei, o stare de revelatie melancolica a sinelui, pe care inainte doar tendinta spre
confesiune si patetismul ei (splendid intruchipat in Moartea caprioarei) o lasau sa se intrevada.
Poeme notabile unde monologul la singular (eu) ia locul celui la plural (noi) sunt: Momente
biografice, Fior, Sunt spiritul adancurilor. Si, nu mai putin, Dans, atat de semnificativ pentru noua
tonalitate intrezarita aici: "Toamna imi ineaca sufletul in fum/ Toamna-mi poarta in suflet roiuri de
frunzare./ Dansul trist al toamnei il dansam acum,/ Tragica betie, moale leganare" O privire atenta
poate descoperi in aceasta zona a liricii lui LABIS surprinzatoare nuante bacoviene. Versurile se
incarca de nostalgie si chiar de o anumita angoasa existentiala, iar stilul devine mai sarac, mai
laconic: "Si uita-te, noaptea e rece/ Si vara-i alaturi dar frunzele pica/ Si ui-ta-te-i rece dar trece/
Fiorul fierbinte de care ni-i frica" (Uita-te). Sau, de asemenea, in Dor, o veritabila si insolita
"stanta": "Pentru ce am plecat,/ Unde ma indrept?/ S-au intunecat/ Sensurile-n piept,/ Dar o
flacara ma cheama acolo/ Sub straturi de nea/ Si vreau sa treaca/ Linistea mea". Scrise poate in
urma unor impresii de lectura, aceste mici poeme nu sunt totusi mai putin revelatoare: ele
marturisesc o autentica putere de interiorizare, de a da glas acelui "entuziasm al intristarii" care
"exista pentru oamenii intregi". Fara a intuneca fata liricului revolutionar si retoric, a liricului
auroral, ele, ca si alte semne ale cautarii de sine (a se vedea textele care-i evoca pe Villon si pe
Rimbaud, poeti revoltati, dar si mari sensibilitati tragice), ii reliefeaza de fapt si mai Duternic
profilul, adaugandu-i parca a treia dimensiune. In ce masura aceasta dimensiune ar fi fost
aprofundata daca LABIS nu ar fi murit atat de tanar ramane una dintre intrebarile fara raspuns.
Oricum, ea trebuie pusa pentru a intelege mai bine o creatie care a ramas atat de pretimpuriu
singura cu posteritatea.

OPERA

Primele iubiri. Bucuresti, 1956; Puiul de cerb. Bucuresti, 1956; Lupta cu inertia, pref. de G.
Bogza, Bucuresti, 1958; Primele iubiri, pref. de P. Georgescu, Bucuresti, 1962; Pacalici si
Tandalet, Bucuresti, 1963 (ed. II, 1977); Anotimpurile, Bucuresti, 1964; Moartea caprioarei, pref.
de Gh. Tomozei, Bucuresti, 1964; Versuri, cuvant inainte de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti,
1964; Albatrosul ucis, ed. ingrijita si postfata de Gh. Tomozei, Bucuresti, 1966; Scufita rosie.
Poveste despre prietenie, poem, Bucuresti, 1967; Poezii, Bucuresti, 1968; Moartea caprioarei,
cuvant inainte de Victoria Ana Tausan, Bucuresti, 1969; Scrisoare mamei, Bucuresti, 1969; Poezii,
studiu introductiv de V. Cuti-taru, Iasi, 1971; Sunt spiritul adancurilor, ed. comentata de Gh.
Tomozei, Bucuresti, 1971; Varsta de bronz, poezii, ed. ingrijita si pref. de Gh. Tomozei, Bucuresti,
1971; Primele iubiri I Premiers amours, trad. de A. G. Boesteanu, cu un cuvant introductiv de T.
Vianu, Bucuresti, 1974; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de V. Bugariu, Bucuresti, 1976;
Moartea caprioarei, studiu introductiv, antologie, tabel cronologic si selectia comentariilor critice de
I. Balu, Bucuresti, 1983; Poezii, cu o precuvantare de G. Calinescu, selectie, text stabilit si
insemnare finala de Gh.Tomozei, Bucuresti, 1984; Poezii, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic si
addenda de Antoaneta Tanasescu, Bucuresti, 1985; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de P.
Dugneanu, Bucuresti, 1987; Poezii, ed. de Gh. Tomozei, postfata de P. Dugneanu, Bucuresti, 1989;
Albatrosul ucis, text ales, stabilit, pref., postfata, tabel cronologic si referinte critice de Gh.
Tomozei, Galati, 1993; Poezii, cuvant inainte de R. Carneci, ed. de Gh. Tomozei, Bucuresti, 1997.