BOLILE CEREALELOR

8.1. BOLILE GRÂULUI

Viroze
8.1.1. Mozaicul dungat al grâului – Wheat streak mosaic virus.
Boala a fost descrisă în 1937 în S.U.A. şi Canada, fiind cunoscută acum pe grâu, raigras
italian şi porumb. În România a fost identificată de I. Pop în anii 1961, 1962 şi deşi are tendinţe
de extindere, pagubele înregistrate sunt reduse faţă de cele pe care le produce boala pe
continentul nord american.
Simptome. La scurt timp de la răsărire, pe grâul de toamnă apar striuri sau dungi de
culoare verde-deschis sau gălbui, care sunt paralele cu nervurile frunzelor. Cu cât boala este într-
un stadiu mai avansat, cu atât suprafeţe mai mari de limb au culoarea galben-aurie, rămânând
doar striuri verzi pe acest fond galben (fig.1). În timpul iernii, simptomele dispar, pentru a
reapărea în primăvară. Plantele atacate în toamnă au o creştere redusă, talia lor fiind mai mică
(reducere 28 %), în timp ce la plantele infectate în primăvară reducerea taliei este doar de 22 %.
Plantele bolnave au tufa răsfirată, cu spice mici, sterile, pierderile de producţie fiind de
50-80 % iar făina rezultată din cariopsele virozate este de slabă calitate.
Orzul infectat de acest virus manifestă striuri verzi-deschis pe frunzele tinere şi dungi
galbene pe frunzele bazale însă, diminuarea taliei este mai
puţin accentuată.
Porumbul este sensibil la acest virus, la unii hibrizi
simptomele fiind sub forma unor leziuni clorotice, mozaic
sau clorozări ale vârfului frunzelor.
Plante gazdă. Virusul infectează: grâul, porumbul,
orzul, secara, ovăzul, Lolium multiflorum, Aegilops sp.,
Antoxanthum odoratum, Bromus sp. şi unele leguminoase.
Agentul patogen - Wheat streak mosaic virus – are
particule filamentoase, rigid-flexibile, de 700 x 15 nm, cu o
moleculă de ARN monocatenar, cu greutate moleculară de
2,8 x 106. În frunzele de grâu, temperatura de inactivare a
virusului este de 54oC iar rezistenţa în suc este de minim 4
zile la 20oC şi 30 zile la 2oC.
Fig. 1. Mozaicul dungat al grâului - Epidemiologie. Virusul se transmite prin vectorii
Wheat streak mosaic virus Aceria tulipae,A. tosichella şi A. tritici care pot achiziţiona
(dupa I. Pop, 1975).
virusul numai în stadiul de nimfe dar, nu-l pot transmite de la
adulţi la ouă.
În cursul vegetaţiei virusul poate fi adus pe grâu de pe porumb, care poate fi gazdă
pentru înmulţirea virusului şi vectorilor şi de pe raigras, în care virusul persistă în timpul iernii.
Prevenire şi combatere. Se recomandă evitarea întârzierii semănatului grâului care ar
duce la coincidenţa între fenofaza de sensibilitate a grâului cu răspândirea maximă a vectorilor şi
distrugerea plantelor gazdă, spontane, rezervoare de virusuri. Asolamentele sau rotaţiile
recomandate trebuie să fie alcătuite fără culturi ale plantelor gazdă ce ar putea fi infectate de
acelaşi agent patogen. Distrugerea samulastrei este o măsură obligatorie, în vederea întreruperii
ciclului de transmitere al vectorilor infecţioşi. În zonele unde există aceşti vectori ai virusului se
vor cultiva soiuri sau hibrizi grâu x pir care s-au dovedit a fi rezistenţi.
 8.1.2. Mozaicul striat european al grâului -
European wheat striate mosaic virus.
Virusul a fost descris de cercetătorii J.T. Slykhuis şi M. Watson iar acum este cunoscut
în toate ţările europene şi după cum afirmă I. Pop poate fi prezent şi la noi în ţară.
Simptome. Pe faţa inferioară a frunzelor tinere de grâu apar dungi clorotice paralele cu
nervurile, dungi ce vor fi evidente mai târziu şi pe faţa superioară. După ce frunzele au fost
aproape în întregime clorozate, apar şi zone necrotice, albicioase sau brune, înainte de uscarea
frunzelor. Plantele bolnave sunt puternic înfrăţite, cu tulpini mai scurte, cu spice parţial sterile ce
conţin cariopse incomplet formate. La ovăz agentul patogen produce striuri sau dungi clorotice
pe teaca frunzelor care în cazul infecţiilor puternice se înroşesc.
Plante gazdă. Virusul infectează: grâul, ovăzul, orzul, raigrasul, Phleum pratense şi
Bromus mollis.
Agentul patogen - European wheat striate mosaic virus, face parte din grupa
Rhabdovirus, este alungit, cu marginile paralele şi capetele rotunjite.
Epidemiologie. Virusul este răspândit în natură prin intermediul cicadei Javeselle
pellucida care, după ce achiziţionează virusul rămâne infecţioasă toată viaţa, virusul fiind
transmis apoi şi la ouă. Sursele de infecţie permanentă rămân gramineele perene.
Prevenire şi combatere. Înmulţirea cicadelor fiind legată de prezenţa plantelor de ovăz,
pentru prevenirea apariţiei bolii se recomandă distrugerea samulastrei de grâu şi ovăz şi
asolamente fără ovăz.
8.1.3. Piticirea grâului – Wheat dwarf virus.
Boala cunoscută sub numele de piticirea grâului a fost identificată în ţările Europei
centrale (1960-1966) şi din 1965 s-a constatat prezenţa ei în Krasnodar, unde a compromis
culturi intensive de grâu, orz, ovăz şi secară.
Simptome. Pe frunzele plantelor virotice apar pete neregulate ca formă şi de culoare
verde-deschis, galben murdar sau brună-deschis, care pot conflua şi acoperi suprafeţe mari de
limb. Îngălbenirea frunzelor se face de la vârf spre bază şi de la margini spre nervura principală.
Plantele atacate rămân pitice, cu spice sterile sau chiar cu spice care nu ies din burduf .
Plante gazdă. Virusul poate infecta grâul, ovăzul, orzul, secara şi raigrasul.
Agentul patogen - Wheat dwarf virus, este un virus care persistă în plantele perene şi
se transmite prin cicade.
Epidemiologie. Virusul nu poate fi transmis prin inoculare de suc, vehicularea lui fiind
făcută de cicadele Psamotettis striatus, P. alienus şi Nesoclutha obscura. După o hrănire de 1-4
zile pe plante virotice, cicadele achiziţionează virusul, rămân infecţioase toate viaţa dar virusul
nu se transmite la ouă.
Prevenire şi combatere. Întrucât distrugerea vectorilor este dificilă, se recomandă
respectarea epocii optime de semănat, căci cele mai mari pagube s-au semnalat la grâul semănat
înaintea epocii optime când densitatea cicadelor era mare.

Micoplasmoze
8.1.4. Îngălbenirea, piticirea şi aspermia grâului - Mycoplasma.
Boala este semnalată încă din 1966 de E. Rădulescu şi E. Docea în Transilvania, apoi a
fost observată şi în Moldova, Banat şi Dobrogea.
Simptome. Pe frunze apar dungi galbene, paralele cu nervurile, însoţite de gofrări ale
zonelor dintre nervuri. Îngălbenirea frunzelor are loc de la vârf spre bază şi se continuă până la
uscarea acestora. Frunzele plantelor atacate sunt mai late, mai groase, cu luciu caracteristic şi o
culoare galben-roşiatică datorită acumulării de antocian în celule. Când plantele au fost atacate
devreme, ele rămân mici şi formează spice cu un număr redus de cariopse.
Agentul patogen – Mycoplasma, are particule sferice sau ovale, cu diametrul cuprins
între 100-300 nm.
Epidemiologie. Agentul patogen se transmite în natură prin intermediul cicadei
Deltocephalus (Psamotettix) alienus dar şi prin cuscută. Mycoplasma poate fi prezentă şi pe orz,
secară şi ovăz, de unde cicadele o transmit pe grâu.
Prevenire şi combatere. Se pot asigura culturi sănătoase numai în cazul însămânţării în
epoca optimă (când vectorii sunt puţini) sau printr-un asolament al grâului fără alte cereale din
cercul de plante gazdă. Distrugerea samulastrei este obligatorie pentru a preveni retransmiterea
agentului patogen.

Micoze
8.1.5. Făinarea grâului – Blumeria (Erysiphe) graminis f.sp. tritici.
În ţara noastră toate culturile de grâu sunt mai mult sau mai puţin atacate în fiecare an de
această boală care, prin frecvenţa şi intensitatea sa
poate produce pagube în mod constant între 3-4 % dar,
în condiţii de favorabilitate maximă pentru evoluţia
agentului patogen pierderile de recoltă pot fi de 20-25
% (Ana Hulea şi col., 1975).
Simptome. În toamnă pe frunze pot să apară
pete albe, pâsloase, de mărimi variabile, ce pot fi
semnalate pe ambele feţe ale limbului. În primvară,
atacul se extinde, petele albe putând fi semnalate pe
frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe
paie şi chiar pe spice. Sub pâsla albă-miceliană,
ţesuturile frunzelor se îngălbenesc, apoi devin brune.
Petele albe capătă în scurt timp un aspect pulverulent,
Fig. 2. Făinarea grâului - Blumeria făinos, iar ulterior devin de culoare cenuşie deoarece
(Erysiphe) graminis f.sp. tritici: spre sfârşitul viabilităţii ţesuturilor parazitate în
a- atac pe plantă; b - lan]uri de conidii de miceliu apar mici puncte negre.
Oidium monilioides; c - cleistotecii cu asce şi Agentul patogen – Blumeria (Erysiphe)
ascospori (original).
graminis f.sp. tritici March., fam. Erysiphaceae, ord.
Erysiphales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina; f.c. Oidium monilioides Lk.
Ciuperca este parazită obligată, prezintă miceliul sub formă de tal filamentos, ramificat,
ectoparazit, fixat pe organe prin apresorii şi se hrăneşte prin intermediul haustorilor digitat-
ramificaţi trimişi în celule. De pe talul ciupercii se diferenţiază conidiofori scurţi (celule
generatoare de conidii) ce formează lanţuri de conidii hialine, eliptice, de 18-36 x 11-17 µm (fig.
2).
În urma procesului de înmulţire sexuată pe miceliu apar cleistoteciile, negre, sferice sau
uşor turtite, cu apendici scurţi, neramificaţi, bruni. În cleistoteciile de 115-230 µm în diametru,
se diferenţiază numeroase asce elipsoidale de 66-90 x 24-36 µm, cu 4-8 ascospori elipsoidali.
Epidemiologie. În cursul perioadei de vegetaţie agentul patogen se răspândeşte prin
intermediul conidiilor de tip Oidium ce germinează la temperaturi de 3-31oC, cu optimum de 14-
17oC şi în condiţii de higroscopicitate de 95 %, la suprafaţa organelor. În timpul iernii agentul
patogen rezistă sub formă de miceliu parazit prin care în primăvară vor apărea noi generaţii de
spori. Conidiile formate târziu în vară, produc infecţii pe frunzele grâului apărut ca samulastră
iar, sporii de pe aceste plante vor infecta noile culturi abia răsărite în toamnă. Infectarea grâului
în toamnă se poate produce şi prin ascosporii eliberaţi din cleistoteciile care au apărut eşalonat,
în cursul vegetaţiei, mai întâi pe frunzele bazale apoi pe tecile frunzelor sau chiar pe spice. O
parte dintre cleistotecii vor elimina ascele şi ascosporii chiar în primăvară.
Gradul de atac produs de acest agent patogen este influenţat de o serie de factori
agrotehnici, de specializarea agentului patogen şi de rezistenţa soiurilor. Epocile timpurii de
semănat, cantităţile mari de îngrăşăminte pe bază de azot, dublate de o desime mare a plantelor şi
buruienilor, creează condiţii de maximă favorabilitate pentru evoluţia agentului patogen.
Ciuperca are un spectru larg de virulenţă şi posibilităţi de apariţie rapidă a unor noi rase
fiziologice. Dintre soiurile de grâu omologate ca rezistente se prezintă numai Turda 81, Dropia şi
Prospect iar Transilvania 1, Lovrin 34, Delia sunt sensibile la făinare. Soiul Pandur creat la
Fundulea şi omologat în 1996 este sensibil la făinare.Soirile omologate în 2002 -Dor, Delabrad,
Iaşi-2, GK Elect Mv Magvas şi Serina sunt mijlociu de sensibile la făinare
Prevenire şi combatere. În cadrul luptei integrate pentru a proteja cultura grâului de
atacul acestei ciuperci se impune dezmiriştirea sau arătura adâncă, pentru a distruge resturile
vegetale ce au fructificatii de rezistenta şi pentru a evita
apariţia samulastrei. Se vor cultiva numai soiuri rezistente şi în
cazul în care PED - pragul economic de dăunare (25 pete pe
ultimele 3 frunze) este depăşit, se vor recomanda tratamente
foliare cu produse din grupele: Gr. A: Microthiol 8 kg/ha
(t.p-timp de pauză 21 zile); Microthiol special-8 kg/ha (t.p.21
z.); Gr.D: Bavistin 50 WP-0,6 kg/ha; Bavistin FL-0,6 kg/ha;
Benlate 50 WP-0,6 kg/ha; Metoben 70 PU-1 kg/ha; Protect 50
WP –0,6 kg/ha; Topsin 70 PU-1 kg/ha (t.p. 18 z.): Topsin M
70 WP-1 kg/ha (t.p.18 z.); Topsin ULV-2 l/ha în 8 l apă (t.p.21
z.); Gr. F: Bravo 75 WP-2 kg/ha; Gr.I: Bion 50 WG-0,06
kg/ha; Gr.J: Sanaprop-0,5 kg/ha; Propistok-0,5 l/ha; Trifmine
30 WP-0,5 kg/ha; Gr.L: Dacfolin-0,57 l/ha; Zamir-40 EW-
0,75 l/ha sau alte produse recomandate pentru complexul de
. boli ale frunzelor pe care le vom prezenta la sfârşitul
Fig. 3. Îngenuncherea plantelor descrierii bolilor. În loturile semincere se aplică primul
şi şişt\virea boabelor - tratament la înălţarea paiului, al doilea la apariţia spicelor şi al
Gäumannomyces graminis var.
tritici: 1 - atacul la baza tulpinilor;
treilea numai în condiţii de infecţie maximă, după înflorit.
2 - miceliu intercelular; 3 – porţiune
de miceliu; 4 - peritecie; 5 - asce cu
ascospori şi parafize 8.1.6. Îngenuncherea plantelor şi şi ştăvirea
(după T. Ferraris, 1938). boabelor -
Gäumannomyces graminis var. tritici.
Această boală poate fi produsă de un grup de agenţi patogeni dintre care cel mai frecvent
întâlnit în ţara noastră este Gäumannomyces graminis semnalat în 1935 de E. Rădulescu apoi în
1957 de C. Sandu-Ville, în Moldova. În ultimul timp în condiţii de monocultură, agentul s-a
răspândit şi produce pierderi de până la 60-70 % din recoltă.
Simptome. În toamnă, agentul patogen produce brunificarea rădăcinilor şi înnegrirea
parţială a bazei tulpinii. Plantele atacate până la înspicare au un ritm mai lent de dezvoltare din
care cauză talia lor este cu 10-15 cm mai mică decât a plantelor sănătoase.
 Spicele ieşite din burduf sunt albe, sterile iar la baza paiului, se observă că internodurile
unu şi doi sunt negre datorită necrozării ţesuturilor şi miceliului ciupercii care este brun. Între
teaca frunzelor bazale şi pai, se observă apariţia unor mici puncte negre – periteciile agentului
patogen.
În vetrele de atac de formă circulară sau eliptică, plantele sunt culcate la pământ în
diverse direcţii, căderea fiind produsă de curenţii de aer predominanţi ai zilei când baza plantei a
fost total putrezită. Plantele din vatra de atac se smulg uşor (pentru că au rădăcinile distruse) iar
pe resturile de rădăcini se menţin glomerule de sol reţinute de miceliul ciupercii.
Agentul patogen - Gäumannomyces (Ophiobolus) graminis (Sacc.) v. Arx. Et Oliver,
var. tritici Walker, fam. Diaporthaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr.
Ascomycotina, f.c. Phialophora radicicola Cain.
Ciuperca prezintă un tal filamentos, brun, care formează în lumenul paiului pâsle fine,
cenuşii-brune. Pe nodurile şi internodurile bazale, sub teaca frunzei, pâsla este densă şi în ea apar
periteciile. Acestea sunt globuloase la bază şi cu un gât (rostru) alungit spre osteol, cu perete
gros, negru, pâslos. Rostrul periteciei străpunge teaca frunzei bazale sub forma unor mici
proeminenţe. Periteciile au 300-500 µm şi conţin asce cilindrice de 60-120 x 10-15 µm.
Ascosporii sunt filiformi, pluricelulari, la început hialini apoi uşor brunii, de 50-90 x 3-5 µm
(fig. 3).
Epidemiologie. În solul monoculturilor cerealiere, ciuperca se permanentizează sub
formă de peritecii şi de miceliu saprofit pe resturile vegetale ale plantelor parazitate.
Practicând monocultura grâului timp de mai mulţi ani sau asolamente cu cereale păioase,
boala poate produce pagube mari, vetrele de atac fiind din ce în ce mai extinse. Gradul de atac al
patogenului poate fi mărit de umiditatea în exces a solului, de desimea mare a plantelor şi de
fertilizarea neechilibrată cu îngrăşăminte pe bază de azot, în doze mari. În monoculturile de grâu
practicate pe soluri acide, gravitatea bolii este deosebită.
Prevenire şi combatere. Măsurile profilactice sunt cele mai eficiente şi ele se referă la
respectarea unei rotaţii de cel puţin 3 ani fără cereale păioase, drenarea excesului de umiditate,
corectarea acidităţii solului, fertilizarea echilibrată şi arături adânci după recoltare, pentru a
încorpora resturile de plante bolnave.
Soiurile de grâu a căror ţesuturi mecanice sunt bine dezvoltate (Colina, Prospect) şi
grânele tratate cu retardanţi de creştere (CCC), sunt mai rezistente la atacul acestui agent
patogen.

8.1.7. Fuzarioza tulpinilor şi arsura spicelor - Gibberella zeae.

Cercetările întreprinse la I.C.P.P. au scos în evidenţă încă din 1975 (Ana Hulea) că bolile
produse de ciupercile aparţinând genului Fusarium sunt mult răspândite în culturile de grâu, orz,
porumb şi chiar ovăz, producând pagube de 1-3 %.
În condiţii deosebit de favorabile evoluţiei acestor patogeni, la grâu se pot produce
pagube de 100 %.
Simptome. Boala poate fi semnalată pe plantele de grâu în diferite etape de dezvoltare.
Imediat după germinare, tânăra plantulă poate fi atacată iar ca urmare se îngălbeneşte, se
răsuceşte în formă de tirbuşon şi piere înainte de răsărire, aşa încât încă din toamnă putem
remarca goluri în cultură.
În faza de înfrăţire se observă o brunificare a rădăcinilor şi bazei tulpinilor de la plantele
infectate. Aceste plante sunt ceva mai mici şi vor forma spice mici, albe.
Cea mai periculoasă fază de îmbolnăvire a plantelor este cea de după înspicare, când se
observă spiculeţe răzleţe, porţiuni de spic sau chiar spice întregi atacate, ce prin decolorare devin
gălbui apoi uşor roz, mai ales la călcâiele rahisului sau chiar pe tot spicul dacă vremea este
umedă. Cariopsele ce apar sunt şiştave, cu facultatea germinativă şi masa a 1000 boabe mult
scăzută.
Agenţii patogeni – Gibberella zeae (Schw.) Petch. şi G. avenacea Cke., fam.
Hypochreaceae, ord. Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium
roseum f. cerealis (Cke) Snyder et Hansen.
Ciupercile prezintă un tal filamentos hialin, parazit sau saprofit pe resturi vegetale. Pe
plantele atacate în diferite stadii, se formează pe miceliu sporodochii roz-portocalii de tip
Fusarium roseum f. cerealis var. graminearum, alcătuite din conidiofori scurţi ce se termină cu
grupuri de macroconidii fusiforme, curbate, hialine, de 40-80 x 4-6 µm, cu 3-5 septe. Pe talul
ciupercii pot apărea, în condiţii vitrege, organe de rezistenţă sub formă de clamidospori sferici,
strălucitori. În momentul sporulării, miceliul capătă culoarea roz-roşiatică din care cauză bolii i
se mai dă numele de “roşeaţa spicelor”.
Pe tinerele plantule atacate şi pe rădăcini sunt întâlnite frecvent conidiile de tip Fusarium
roseum f.sp. cerealis var. culmorum, ce se prezintă ca spori unicelulari sau bicelulari, hialini, de
5-12 x 2,5-3 µm, uşor curbaţi sau sub formă de macroconidii de 25- 50 x 4,5-7,5 µm, uşor
curbate, falciforme.
Pe spicele atacate se întâlneşte şi forma conidiană Fusarium roseum f.sp. cerealis, var.
avenaceum ce are macroconidii cu 3-6 pereţi transversali, înguste, curbate, cu capetele ascuţite,
având dimensiuni 40-80 x 3,5 µm. La această formă conidiană clamidosporii nu s-au observat
niciodată.
Periteciile se formează mai rar, sunt sferice sau ovale, negre-violacee şi conţin
numeroase asce alungite, hialine, cu 8 ascospori fusiformi, cu 1-2 pereţi transversali şi cu
dimensiuni între 17-30 x 3-5 µm.
Epidemiologie. În cursul vegetaţiei infecţia este realizată prin miceliul ce poate trece
prin sol de la plantă la plantă sau prin conidiile vehiculate de vânt, apă sau insecte. De la un an la
altul, ciuperca rezistă pe seminţe sub formă de conidii iar în sol, sub formă de peritecii cu asce şi
ascospori.
Gravitatea atacului este amplificată de reacţia acidă a solului, de umiditatea între 30-40
% a acestuia şi de temperaturile nefavorabile germinării şi răsăririi rapide a plantulelor.
În solurile alcaline dezvoltarea patogenului este împiedicată mai ales dacă temperaturile
sunt sub 10oC sau peste 28oC. Umiditatea atmosferică ridicată şi temperaturile de 20-26oC
favorizează atacul fuzariozei pe spice şi în acest caz, pierderile pot fi foarte mari. Excesul de azot
este şi în acest caz un factor favorizant al apariţiei bolii.
Prevenire şi combatere. În solele unde s-a manifestat această boală se recomandă arături
adânci de vară pentru îngroparea resturilor vegetale şi evitarea apariţiei samulastrei ce poate fi
atacată şi va constitui o sursă de infecţie pentru culturile semănate în toamnă. În asolament nu
trebuie introduse succesiv culturile de cereale păioase, deoarece va creşte inoculul infecţios în sol
iar solele se vor fertiliza cu doze echilibrate de azot, fosfor şi potasiu.
Loturile semincere se supraveghează tot timpul anului şi dacă sunt puternic atacate, mai
ales după înspicare, se vor respinge la certificare. Condiţionarea şi tratarea seminţelor de grâu
este obligatorie înainte de semănat, deoarece pe suprafaţa cariopselor se pot găsi spori de
Fusarium. . Acest tratament se execută cu: Gr.C: Tiradin 500 SC-2,5 l/t sămânţă; Tiradin 70
PUS-2 kg/t săm.; Gr.D: Bavistin DF-0,6 kg/ha; Carbendazin 500-0,6 l/ha; Goldazim 500 SC-0,6
l/ha; Protect 50 WP-0,6 kg/ha; Gr. F: Bravo 75 WP-2 kg/ha (tratamente pe spic); Gr. H:
 Panoctine 35 LS-2 l/t săm.; Gr.I: Corbel EC-1kg/ha; Vydan 25 WP-1 kg/t săm.; Gr.J: Bumper
250 EC-0,5 l/ha; Caramba 60 SL-1,2 l/ha; Dividend 030 FS-1 l/t săm.; Fortral 2 WS-1,5 kg/t.;
Granit 250 SC-1 l/ha; Impact 125 SC-0,5 l/ha (tratament la spice atacate); Orius 6 FS-0,5 l/t
săm.; Orius ST 2 WS-1,5 kg/t săm.; Propristock-0,5 l/ha; Raxil 060 FS-0,5 l/t săm.; Raxil 2 WS-
1,5 kg/t săm.; Real 20 FS-0,2 l/t săm.; Sanaprop-0,5 kg/ha; Sumi 8-2-FL-1 l/t săm.; Gr.L: Alert-
0,8 l/ha; Alegro-1 kg/ha; Alto Combi 420-0,5 l/ha; Archer 425-0,8 l/ha;Dacfolin-0,57 l/ha;
Dacseed-3 kg/t.;Dividend Star 036 FS-1 l/t săm.;Folicur BT 225 EC-0,8 l/ha; Miclobor Extra-65
PUS- 2 kg/t săm.; Prelude SP-1,5 kg/t săm.; Raxil T 515 FS- 2 l/t săm.; Raxil T 206 Gel-5 kg/t
săm.; Savage 5 FS-1,5 l/t.; Sumi 8 Plus-1,5 l/t săm.; Supervax –2,5 l/t; Tiracarb 600 C-2,5 l/t
săm.; Tiramet 60 PTS-3 kg/t săm.; Tiramet 600
SC-3 ml/t săm.; Vincit F-1,5 l/t săm.;Vitavax 200
FF-2,5 l/t săm.; Zamir 40 EW-0,750 l/ha.
Insectofungicide: Gammavit 85 PSU-3 kg/t.;
Masterlin-3 kg/t.; Miclodan Extra 45 PUS-2,5 kg/t.;
Procarb L-3 kg/t.; Protilin AL 81 PUS-3 kg/t.;
Supercarb T 585 SC-3,75 l/t.; Subercarb T 80 PSU-
3 kg/t.; Sumidan 1,8 l/t.; Tirametox 625 SC-3,75
l/t.; Tirametox 90 PTS-3 kg/t.; Vitalin 85 PTS-3
Fig. 4 . Mucegaiul de zăpadă - Micronectriella kg/t.
(Calonectria) graminicola : 1- peritecii formate pe
teacă; 2- conidii de Fusarium ; 3- peritecii; 4- Dintre soiurile avizate, soiul Transilvania
asce cu ascospori şi parafize (după Ana Hulea şi este rezistent la fuzarioză, soiul Ulpia este mijlociu
col., 1975). de rezistent iar soiurile Lovrin 34 şi Fundulea 29
sunt sensibile. Soiurile omologate în 2002 –Dor,
Delabrad, Iaşi-2, Mv Magvas, Serina sunt sensibile la fusarioză.Numai soiul Gk Elet este
mijlociu de rezistent la această micoză.

8.1.8. Mucegaiul de zăpadă. - Micronectriella (Calonectria) graminicola.

2
3 Boala este semnalată în iernile cu depuneri abundente de zăpadă, pe solele unde terenul
4 nu a fost nivelat şi există depresiuni sau pe terenurile joase din luncile râurilor.
Simptome: Ciuperca atacă baza plantelor de grâu sau alte cereale păioase şi frunzele ce
sunt dispuse în rozetă la suprafaţa solului. La baza plantelor ciuperca produce zone mici
brunificate, alungite de-a lungul tulpiniţei, iar pe frunze se dezvoltă un miceliu alb-cenuşiu, cu
punctuaţii roz. Atacul se observă în micile depresiuni ale tarlalelor unde stratul de zăpadă a fost
mai gros şi apa din topirea zăpezii a stagnat mai mult. Vetrele de atac se pot extinde sub zăpadă,
frunzele plantelor se îngălbenesc, se usucă şi după topirea zăpezii se observă că frunzele sunt
lipite de sol iar cultura prezintă goluri.

Agentul patogen - Micronectriella (Calonectria) graminicola (Berk. et Br.) Wr., fam.

Hypochreaceae, ord. Sphaeriales. cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Fusarium
nivale (Fr.) Ces.
Miceliul ciupercii trăieşte saprofit în sol, pe resturi vegetale şi parazitează în timpul
iernii baza tulpinilor şi frunzele, pe care produce sporodochii cu conidiofori ce susţin conidii
hialine, fusiforme, ascuţite la capete, cu 1-3 septe, de 25-29 x 5,3-5,8 µm.
Periteciile au formă sferică, măsoară 100-200 µm în diametru şi conţin parafize şi asce cu
ascospori hialini, din 2-3 celule, de 10-20 x 2-4 µm (fig. 4).
Epidemiologie. Agentul patogen se permanentizează în sol ca miceliu saprofit pe
 resturile vegetale ale plantelor atacate şi sub formă de peritecii.
Pe miceliu, în condiţii neprielnice se formează organe de
rezistenţă, clamidospori care au formă sferică şi sunt
strălucitori. În cursul primăverii, agentul patogen este
vehiculat de vânt care duce ascosporii sau conidiile pe alte
plante.
Prevenire şi combatere. Agentul patogen se combate
la fel ca şi ciuperca Gibberella zeae, dar în acest caz se
recomandă în plus, drenarea excesului de umiditate şi
nivelarea terenului pentru a se evita depunerile mari de zăpadă
sub care plantele sunt debilitate.

8.1.9. Tăciunele zburător al grâului – Ustilago tritici.

Fig. 5.Tăciunele zburător al grâului: Boala apare în mod constant în lanurile de grâu cu o
Ustilago tritici.: 1-spic atacat; 2-
teliospori; 3,4,5- trei stadii defrecvenţă de 1 % sau mai rar 4-5 %. În ultimii ani, datorită
germina]ie a teliosporului faptului că pe unele sole s-a semănat grâul fără a se fi executat
(după T. Ferraris, 1941). tratamentele seminale cu fungicide sistemice, procentul
plantelor tăciunate s-a mărit considerabil.
Simptome. Plantele infectate au o talie uşor scăzută şi un aspect rigid. La ieşirea spicului
din burduf se observă că acesta este învelit într-o membrană fină, argintie sub care toate
componentele spiculeţelor sunt distruse şi transformate într-o pulbere brună-negricioasă. După
ruperea membranei, vântul diseminează pulberea de spori şi din fostul spic rămâne doar rahisul.
Atacul se observă uneori numai la spicul tulpinii principale, alteori şi la spicele fraţilor (fig. 5).
Agentul patogen - Ustilago tritici (Pers.) Jens., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales,
cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Ciuperca se răspândeşte prin teliosporii de pe spicele atacate (care apar cu câteva zile
mai devreme decât cele sănătoase) ce vor infecta florile spicelor sănătoase. Teliosporii
(clamidosporii) germinează pe stigmatul florilor, la temperaturi cuprinse între 25-30oC; din
teliosporii ovali sau sferici, bruni, echinulaţi, de 6-9 µm, în urma germinării apar epibazidii
(promicelii) cilindrice, cu 4 celule, diferenţiate ca sex. Procesul de sexualitate are loc între 2
celule ale promiceliului sau între doi bazidiospori de sexe diferite apăruţi pe celulele
promiceliului. În urma înmulţirii sexuate apare mai întâi miceliul secundar (dicariotic) de infecţie
ce pătrunde în ovar, trece prin pericarp, se dezvoltă intercelular şi în timp de o lună reuşeşte să
infecteze embrionul şi scutelumul. La recoltare cariopsele infectate nu pot fi deosebite de cele
sănătoase. Metoda de evidenţiere a miceliului din embrion este dificilă, presupune un procedeu
special de colorare şi se practică în laboratoarele de controlul seminţelor doar pentru sămânţa
destinată loturilor semincere.
La germinarea grâului, miceliul din embrion iese din stadiul său de rezistenţă şi
invadează nodurile tulpinii, crescând odată cu aceasta şi apoi se localizează în primordiile
spicului. În timpul înspicării miceliul se ramifică abundent iar celulele devin teliospori prin
rotunjirea şi îngroşarea pereţilor urmată de fragmentarea aparatelor vegetative.
Epidemiologie. Ciclul evolutiv al agentului patogen se desfăşoară în doi ani agricoli, în
primul an are loc infecţia florală iar în anul următor se vor putea observa simptomele de atac.
Răspândirea agentului patogen în lan se face prin teliospori (clamidospori) duşi de vânt,
iar de la o solă la alta transmiterea ciupercii se face prin intermediul seminţelor infectate.
Prevenire şi combatere. În vederea obţinerii de sămânţă sănătoasă se recomandă
izolarea loturilor semincere de loturile grâului de consum şi înainte de semănat grâul va fi tratat
cu: Gr. L: Caroben 75 PTS-2,5 kg/t săm.; Prelude SP-1,5 kg/t săm.; Vitavax 200 PUS -2 kg/t
săm.;Vitavax 200 FF -2,5 l/t săm.

8.1.10. Mălura comună - Tilletia spp.

Mălura este în prezent cea mai răspândită boală în zonele colinare ale globului şi ale ţării
noastre. Dacă în 1975 şi în anii următori cercetătorii fitopatologi (Ana Hulea şi col.) afirmau că
prin aplicarea tratamentelor obligatorii la seminţe, atacul este întâlnit “cu totul sporadic” în
prezent din cauză că pe sole întinse proprietarii particulari au semănat grâu fără a face tratamente
seminale, gradul de atac al agentului patogen a crescut îngrijorător.
Simptome. Plantele atacate se recunosc destul de dificil până la înspicare, deoarece
singurele simptome evidente sunt scăderea taliei cu 10-20 % şi uşoara colorare în verde-albăstrui
a frunzelor. La ieşirea din burduf se constată că spicele mălurate au mai multe boabe în spiculeţe,
toate spiculeţele sunt fertile (chiar şi cele de la vârful şi
baza spicului) iar poziţia spicului rămâne erectă până la
recoltare. Din cauza cariopselor care sunt şi mai lungi şi
mai groase decât cele sănătoase, glumele şi paleile sunt
îndepărtate, spicele apar zburlite, cu ariste fragile.
Cariopsele au şanţul ventral puţin pronunţat şi o culoare
închisă (cenuşie), deoarece endospermul este înlocuit
parţial sau în întregime de o masă pulverulentă de spori
negri. La treierat cariopsele total distruse se sfărâmă uşor
iar grâul capătă un puternic miros de peşte alterat,
datorită conţinutului în trimetilamină a sporilor.
Agenţii patogeni – Tilletia caries (DC.) Tul. (sin.
T. tritici),T. triticoides Săvul., T. intermedia Gassner, T.
foetida (Bauer) Liro (sin. T. foetens), fam. Tilletiaceae,
ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr.
Basidiomycotina.
Fig. 6. Mălura comună - Tilletia sp.: Aceste patru specii ale genului Tilletia se
1- spic afectat de mălură; deosebesc între ele prin caracteristicile teliosporilor care
2 A-cariopsă alterată `n urma atacului; 2 B-
au dimensiuni şi ornamentaţii deosebite ale episporului
sec]iune prin cariopsă atacată; 3- teliospori
de T. caries; 4- teliospori de T. foetida; 5- (vezi fig. 7 de la mălura pitică).
teliospor germinat pe care s-au Tilletia caries are teliospori sferici de 19-21 µm
formatsporedii; 6- sporedii copulate cu cu episporul reticulat format din 36-60 ochiuri iar pereţii
sporediolă; 7- sporediolă germinată; 8- reţelei au 1,6-2 µm înălţime. Specia se găseşte în Banat,
formarea teliosporilor pe miceliu.
Oltenia şi Moldova.
(după T. Ferraris, 1941)
Tilletia triticoides are teliospori sferici de 17-19
µm cu o reţea de 36-60 ochiuri dar cu pereţi de numai 0,4-0,5 µm înălţime. Specia este
răspândită în zonele mai umede din nordul şi vestul ţării.
Tilletia intermedia are teliospori sferici sau ovali de 15-17 µm cu o reţea de 70-240
ochiuri, despărţite prin pereţi de 0,2-0,3 µm înălţime. Specia este semnalată în Suceava şi
Hunedoara.
Tilletia foetida are teliospori ovali, eliptici, cu diametrul de 15-18 µm, de culoare
brună, cu o vacuolă în interior şi epispor neted. Specia este foarte virulentă şi este răspândită în
Dobrogea, Banat şi sudul Moldovei.
 Epidemiologie. Ciclul evolutiv al agentului patogen se desfăşoară pe un an agricol,
infecţia germinală are loc în toamnă iar manifestarea bolii se observă abia la înspicat. La treier,
cariopsele mălurate se sparg şi pun în libertate teliosporii care infectează cariopsele sănătoase,
fiind găsiţi pe şanţul ventral sau pe perişorii de la vârf.
La semănat, cariopsele infestate, netratate, aduc agentul patogen în sol şi când
germinează grâul la 14-16oC şi umiditate suficientă, germinează şi teliosporii producând
epibazidii neseptate cu o coroană de bazidiospori subţiri (sporedii) care sunt diferenţiaţi sexual.
Sporediile se conjugă prin canale de conjugare (în forma literei H) şi apoi dau naştere la
filamente de infecţie. Uneori pe sporedii înainte sau mai frecvent după conjugare apar sporediole
sau conidii care pot multiplica inoculul în sol. Miceliul infecţios pătrunde în plantă prin coleoptil,
direct prin cuticulă sau prin răni. Atacul are loc la 9-12oC în condiţii de 60 % umiditate a solului
şi durează până când plantele au 2 cm înălţime. Miceliul creşte în acelaşi ritm cu planta, ajunge
în spic, în ovare unde formează iniţial o masă miceliană albicioasă, apoi prin fragmentarea în
porţiuni unicelulare cu pereţi groşi şi bruni apare masa de teliospori (fig. 6).
Dacă epoca optimă a fost depăşită şi grâul a fost din greşeală semănat prea adânc, atacul
de mălură este mult mai puternic.Soiurile de grâu de toamnă sunt mai sensibile decât grâul de
primăvară iar soiurile din Triticum durum, Tr. Dicoccum şi Tr. Monococcum sunt mai rezistente.
Prevenire şi combatere. În vederea obţinerii unor culturi sănătoase se impun
următoarele măsuri:
a) arături adânci de vară pe tarlalele ce au avut grâu mălurat;
b) loturile semincere să fie semănate la epoca optimă, la adâncimea optimă şi cu grâu
tratat. Dacă la inspecţia fitosanitară se găsesc plante mălurate, lotul se respinge de la sămânţă, se
declasează la grâu de consum;
c) combinele folosite la recoltarea loturilor semincere trebuie bine curăţate;
Tratarea seminţelor înainte de semănat se va face cu: Gr.C: Dithane 75 WG-2,5 kg/t
săm.; Dithane M 45-2,5 kg/t săm.; Vondozeb-2,5 kg/t săm.; Vondozeb 75 DG-2,5 kg/t săm.;
Tiradin 500 SC-2,5 l/t săm.; Tiradin 70 PUS-2 kg/t săm.; Gr.H: Panoctine 35 LS-2 l/t săm.;
Gr.I: Vydan 25 WP-1 kg/t săm.; Gr.J: Dividend 030 FS-1l/t săm.; Fortral 2 WS-1,5 kg/t; Orius
ST 2 WS-1,5 kg/t săm.; Orius 6 FS-0,5 l/t săm.; Raxil 060 FS-0,5 l/t săm.; Raxil 2 WS-1,5 kg/t
săm.; Real 200 FS-0,2 l/t săm.; Sumi 8-2 FL-1l/t săm.; Sumi 8-2 WP-1 kg/t săm.; GR.L:
Caroben 75 PTS-2,5 kg/t; Divident Star 036 FS-1 l/t; Labilite 70 WP-2,5 t/săm.; Miclobor Extra
65 PTS-2 l/t săm.; Miclobor Extra 65 PUS-2 kg/t; Prelude SP-1,5 kg/t; Premis Jeta-4 l/t săm.;
Raxil T 515 FS-2 l/t; Raxil T 206 Gel-5 kg/t; Savage 5 FS-1,5 l/t; Sumi 8 PLUS-1,5 l/t săm.;
Supervax-2,5 l/t; Tiracarb 600 C-2,5 l/t; Tiramet 60 PTS-3 kg/t; Tiramet 600 SC-3 l/t săm.;
Vincit F-1,5 l/t săm.
Insectofungicide: Chinodintox-2,5 kg/t; Dacseed-3 kg/t;Gamavit 85 PSU-3 kg/t;
Masterlin-3 kg/t; Micladan 50 PTS-2,5 kg/t; Miclodan Extra 45 PTS-2,5 kg/t; Miclodan Extra 45
PUS-2,5 kg/t; Procarb L-3 kg/t; Protilin Al 81 PUS-3 kg/t; Protilin 81 PTS-3 kg/t; Supercarb T
585 SC-3,75 l/t; Supercarb T 80 PUS-3 kg/t; Sumidan-1,8 l/t; Sumidan Forte-2 l/t; Tirametox
625 SC-3,75 l/t; Trialin MT-2,5 kg/t; Vitalin 85 PTS-3 kg/t;

8.1.11. Mălura pitică - Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica).

Mălura pitică este în general mai puţin extinsă în lume decât mălura comună dar în
unele ţări europene sau din America de Nord, boala produce pierderi mari.
În România a fost observată în 1953 în Oltenia, nordul Moldovei, Muntenia şi
Transilvania, apoi şi în alte zone. În condiţii de monocultură a grâului boala produce pierderi
însemnate de recoltă (I. Comes, 1978).
Simptome. Plantele mălurate au o culoare verde-albăstruie şi o talie mult redusă faţă de
a plantelor sănătoase, înălţimea lor fiind cu 60-80 % mai mică. Atacul este remarcat în vetre de
formă circulară sau eliptică, în care plantele pitice au spice
foarte mici, a căror cariopse sunt aproape sferice. Deşi
endospermul este transformat în teliospori, masa acestora este
densă şi cariopsa se sfărâmă greu. Plantele atacate au un
număr mai mare de fraţi dar fiecare spic are un număr redus
de spiculeţe (fig. 7).

1 Agentul patogen – Tilletia controversa Kühn. (sin. T.

nanifica), fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl.
Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii agentului patogen sunt de 20-25 µm, cu
formă sferică, epispor reticulat cu 35-65 ochiuri ce au pereţi
Fig. 7. Mălura pitică - 2Tilletia despărţitori de 1,5-2,5 µm înălţime şi sunt acoperiţi de un
controversa: 1- plante sănătoase; strat gelatinos de l,5-4 µm grosime. Ei germinează la
2-plante atacate,cu talia redusă
(după G. Goidanich, 1964).
temperaturi mai scăzute decât teliosporii celorlalte specii de
Tilletia, adică la 0-10oC cu un optim la 5oC. Germinaţia are
loc numai în prezenţa luminii, deci numai sporii din straturile superficiale ale solului pot
germina.
Epidemiologie. Agentul patogen rezistă în sol sub formă de teliospori, deoarece
plantele atacate de mălură pitică nu sunt recoltabile, pentru că nu au înălţimea necesară pentru a
fi tăiate şi aduse în combină. Spicele mălurate rămân pe sol iar prin lucrările agricole efectuate,
cariopsele sunt sfărâmate şi sporii răspândiţi pe o suprafaţă destul de restrânsă (câţiva metri
pătraţi), arie ce va constitui în caz de monocultură, suprafaţa vetrei de atac. În solurile umede
sporii rezistă 1-2 ani dar în solurile mai uscate pot rămâne viabili chiar şi 3-8 ani, datorită
stratului exterior gelificabil.
Clamidosporii din sol vor germina şi vor infecta numai grâul din monoculturi semănate
târziu, în terenuri acide, fertilizate exclusiv cu îngrăşăminte pe bază de azot şi numai dacă
seminţele sunt mai la suprafaţa solului. Agentul patogen a mai fost semnalat pe Bromus sterilis,
Lolium perenne şi Agropyron cristatum.
Soiurile şi liniile de grâu care au fost obţinute la Fundulea şi s-au dovedit a fi rezistente
la acest agent patogen (Libellula şi linia T 114-71) nu mai sunt incluse acum pe lista soiurilor
omologate.
Prevenire şi combatere. Se recomandă o rotaţie de 4-5 ani iar solele unde s-a observat
atacul timp de mai mulţi ani nu vor fi repartizate pentru loturi semincere.
8.1.12. Rugina brună a grâului - Puccinia recondita f.sp. tritici.
Boala este răspândită în toate zonele de cultură ale grâului, unde apare în fiecare an şi
produce pierderi medii de 5 % din recoltă. La noi în ţară este considerată ca fiind cea mai
periculoasă rugină a grâului.
Simptome. Boala poate apărea încă din toamnă şi continuă în primăvară când se
observă pe frunzele atacate pustule eliptice, ovale sau circulare de 1-2 mm lungime şi 0,5-0,8
mm lăţime, de culoare ruginie, dispersate pe ambele feţe ale limbului (toamna uredopustulele
apar la baza frunzelor). Cele mai multe puncte de atac se observă însă pe faţa superioară a
frunzelor dar pot apărea şi pe tecile frunzelor şi mai rar pe tulpini. Pustulele sunt la început
subepidermice, apoi epiderma crapă şi sunt puşi în libertate sporii de culoare gălbui. Atacul se
extinde de la frunzele inferioare spre cele superioare şi uscarea
lor are loc în aceeaşi ordine. Frunzele soiurilor sensibile au pete
clorotice şi pustule de uredospori în timp ce la soiurile
hipersensibile apar doar zone necrotice fără sporulaţie. Spre
sfârşitul perioadei de vegetaţie, pe partea inferioară a limbului
frunzelor, pe teci şi pe tulpini apar lagăre negre subepidermice de
teliospori.
Agentul patogen – Puccinia recondita Rob. et Desm.
f.sp. tritici, fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes,
subîncr. Basidiomycotina.
Ciuperca este cunoscută în lume ca o specie heteroică şi
Fig. 8. Rugina brună a grâului - macrociclică care îşi dezvoltă faza picnidiană şi ecidiană pe
Puccinia recondita f.sp.
tritici:1-frunze cu uredopustule;
Isopyrum fumarioides (în Siberia). La noi în ţară Tr. Săvulescu a
b- lagăr de uredospori; obţinut prin infecţii artificiale ecidii pe specii de Thalictrum, însă
c- teliospori (original) în mod natural specia se comportă la noi ca microciclică şi
autoică. Uredosporii sunt unicelulari, sferici, de 20-28 x 18-24
µm, cu episporul echinulat. Ei au culoarea galbenă-portocalie şi sunt prevăzuţi cu un peduncul
lung dar foarte fragil. Teliosporii sunt bicelulari, de 30-55 x 12-20 µm, cu membrana brună,
îngroşată la celula superioară care este oblic trunchiată şi au un peduncul scurt (fig. 8).
Epidemiologie. În cursul perioadei de vegetaţie în toamnă şi în primăvară ciuperca se
răspândeşte prin uredospori. În timpul iernii rezistă sub formă de miceliu de rezistenţă în
ţesuturile frunzelor sau sub formă de uredospori, dacă iernile nu sunt prea geroase. Ultimele
generaţii de uredospori care apar în vară asigură infecţiile pe plantele tinere din samulastră şi
apoi sporii formaţi pe acestea vor infecta grâul răsărit în toamnă. Uredosporii germinează la
temperaturi cuprinse între 2-32oC, cu un optim de 10-22oC, în condiţii de umiditate maximă.
Teliosporii nu joacă nici un rol în ciclul evolutiv al ciupercii chiar dacă pot germina şi forma
bazidiospori, deoarece aceştia nu au în flora ţării o plantă gazdă pe care să producă infecţii.
Prevenire şi combatere. Cea mai eficientă măsură de prevenire a apariţiei acestei
rugini este cultivarea de soiuri rezistente, însă acest lucru se realizează greu din cauza
specializării fiziologice variate a agentului patogen. Cercetările lui E. Rădulescu şi Florica
Negulescu au evidenţiat prezenţa în ţara noastră a 54 de rase fiziologice.
Dintre soiurile de grâu cultivate, unele sunt rezistente la rugina brună - Colina, Prospect,
Ulpia şi Pandur, altele sunt mijlociu de rezistente - Turda 81, Fundulea 29, Flamura 80 iar soiul
Transilvania 1 deşi este încă pe lista soiurilor omologate este sensibil la această rugină. Soiurile
Dor şi Mv Magvas omologate în 2002 sunt mijlociu de rezistente la această rugină, iar Delabrad,
Iaşi-2, Serina sunt sensibile.
Depăşirea epocii optime de semănat sensibilizează grâul la această boală la fel ca şi
îngrăşarea excesivă cu îngrăşăminte pe bază de azot. Arăturile adânci de vară, distrugerea
samulastrei, amplasarea corectă a grâului într-un asolament, sunt lucrări ce diminuează
posibilităţile de extindere a atacului acestui agent patogen pe semănăturile de
toamnă.Tratamentele foliare recomandate în finalul capitolului de bolile grâului , limitează
atacul.

8.1.13. Rugina galbenă - Puccinia striiformis.

Boala este cunoscută în toate zonele unde se cultivă grâul, dar pagubele cele mai mari se
înregistrează în regiunile mai umede şi răcoroase. În anii cu veri umede şi reci
(1960,1961,1962,1966,1967,1977 şi 1978) agentul patogen a produs epifiţii în Câmpia Dunării,
Dobrogea şi centrul Moldovei (Ana Hulea şi col., 1975).
Simptome. În toamnă atacul este sporadic şi se manifestă prin apariţia la vârful
frunzelor a unor uredopustule galbene. Primăvara în aprilie, mai şi începutul lunii iunie atacul se
observă pe toate organele aeriene, limbul frunzelor, teci, tulpini, glume, rahis, ariste şi chiar pe
cariopse. Pe aceste organe apar pustule mici de 0,5-1 x 0,3-0,5 mm, dreptunghiulare, galbene-
limonii, dispuse în şiruri paralele între nervuri şi
însoţite de zone clorotice liniare. Spre sfârşitul
perioadei de vegetaţie apar striuri scurte, din linii
punctate negre, paralele, constituite din lagărele de
teliospori care străpung epiderma ţesuturilor, mărind
suprafaţa de evaporare a apei din plantă produc
uscarea rapidă a frunzelor şi şiştăvirea accentuată a
cariopselor.
Agentul patogen - Puccinia striiformis (sin.
P. glumarum), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl.
Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Ciuperca prezintă mai multe forme
Fig. 9. Rugina galbenă -Puccinia striiformis: specializate: f.sp. tritici West. - ce produce rugina
a-atac sub formă de striuri galbene pe frunze [i
galbenă a grâului; f.sp. secalis Erikss. - ce produce
pe spic; b-palee [i bob atacat; c-uredospori;
d-teliospori (original). rugina galbenă a secarei; f.sp. hordei Erikss. - ce atacă
orzul; f.sp. agropyri Erikss. - ce atacă pe pir şi f.sp.
elymi Erikss. – ce este semnalată ca parazită pe aynaldia villosa şi alte graminee din flora
spontană.
Ciuperca este o specie microciclică şi autoică, cu uredospori unicelulari, sferici sau
aproape sferici, de 18-30 x 18-26 µm, cu episporul fin echinulat şi de culoare galbenă-limonie.
Teliosporii sunt bicelulari, cu membrana netedă, de dimensiuni cuprinse între 30-70 x 12-24 µm
şi prevăzuţi cu un peduncul scurt (fig. 9).
Epidemiologie. Agentul patogen în condiţii de temperaturi moderate şi umiditate
atmosferică ridicată, se răspândeşte uşor prin uredospori în timpul primăverii şi verii, apoi trece
pe samulastră şi de aici pe plantele semănăturilor de toamnă. Dacă temperaturile din timpul verii
depăşesc 25-29oC, uredosporii sunt omorâţi iar infecţiile de toamnă se vor produce cu spori aduşi
de vânturile din N, N-V şi V, unde verile sunt răcoroase şi umede. Teliosporii nu joacă nici un
rol în epidemiologia ciupercii.
Rezistenţa agentului patogen peste iarnă este asigurată de miceliul de infecţie, dacă
iernile sunt blânde cu temperaturi ce nu coboară mult sub 0oC. În condiţiile ţării noastre chiar
dacă lanurile au fost infectate în toamnă, în primăvară ele nu mai sunt infectate, deoarece
uredosporii şi miceliul nu rezistă la gerurile iernii. Infecţiile de primăvară sunt asigurate numai
de uredosporii aduşi de vânturile de NV sau S.

Prevenire şi combatere. Cercetările asupra rezistenţei soiurilor de grâu la rugina

galbenă au evidenţiat faptul că în România există acum 13 rase fiziologice dintre care cea mai
răspândită este rasa 20 A. Dintre soiurile cultivate, Fundulea 29, Flamura 80, Turda 81 şi cele
recent introduse, Colina şi Delia sunt rezistente la rugina galbenă şi pot fi recomandate pentru
zonele cu veri umede şi răcoroase. Soiurile Lovrin 34 şi Transilvania 1 deşi sunt încă pe lista
soiurilor aprobate a fi cultivate, nu sunt rezistente la rugina galbenă ca şi soiul Dropia ce este
mijlociu de rezistent la această rugină. Soiul Pandur este mijlociu de rezistent la această boală, ca
şi soiurile Dor şi Gk Elet, omologate în 2002. Măsurile de igienă culturală, de fertilizare
echilibrată ca şi toate măsurile agrotehnice ce asigură condiţii optime pentru plante, sunt indicate
pentru prevenirea atacului acestui agent patogen.

8.1.14. Rugina neagră a cerealelor - Puccinia graminis.

Boala cunoscută sub numele de rugină liniară, rugina paiului sau rugina neagră, este
răspândită în toate ţările cultivatoare de grâu şi a produs pagube însemnate; cunoscute în istoria
agriculturii ţării noastre ca epifiţii în anii -1932, 1940 şi 1955, când au fost distruse suprafeţe
mari de grâu.
Simptome. Apariţia simptomelor produse de rugina neagră are loc foarte târziu, către
sfârşitul perioadei de vegetaţie. În ordine, ruginile apar astfel: toamna – rugina brună şi galbenă,
primăvara devreme - rugina brună a cărui agent patogen iernează la noi ca miceliu de rezistenţă
în frunze, apoi rugina galbenă şi mai târziu rugina neagră.
Agentul patogen – Puccinia graminis Pers., fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl.
Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Pe pai şi tecile frunzelor, agentul patogen produce pustule de uredospori şi teliospori
liniare, sub forma unor mici crăpături de 2-3 mm lungime sau chiar 10-12 mm, când lagărele au
confluat. Uredosporii sunt ruginii, unicelulari, scurt pedunculaţi, eliptici, echinulaţi, galben-
portocalii, de 20-45 x 12-23 µm. Teliosporii sunt bicelulari, lung pedunculaţi, măciucaţi sau
ascuţiţi la vârf unde membrana brună este îngroşată şi măsoară 27-63 x 14-25 µm. La germinare
teliosporii produc epibazidii septate pe care apar bazidiosporii unicelulari, globuloşi, diferenţiaţi
sexual. Ciuperca este o specie macrociclică şi heteroică.
Pe frunzele de Berberis sp. primăvara devreme apar pete portocalii-roşiatice în dreptul
cărora se deschid pe partea superioară, picnidiile cu picnospori unicelulari, globuloşi, hialini,
eliminaţi în mici picături de lichid ce se găsesc la porul picnidiei. Se maturează întâi picnidiile
situate pe nervurile frunzelor apoi pe cele dintre nervuri. Picnidiile au dimensiuni de 100-140 x
80-110 µm şi parafize la osteol de 45-60 x 2,5-3 µm. Picnosporii sunt sferici, hialini, sau uşor
gălbui de 1,5-2 µm în diametru (Viorica Iacob şi col., 1994). Paralel cu maturarea picnidiilor se
observă apariţia ecidiilor care se deschid pe faţa inferioară a frunzelor şi prezintă o peridie groasă
uşor răsfrântă peste suprafaţa limbului. Ecidiile au 250-300 µm lăţime, o înălţime de 450-520 µm
şi conţin ecidiospori, netezi, turtiţi de 20-25 x 20-22,5 µm (fig. 10).
Epidemiologie. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de teliospori sau sub formă de
miceliu de infecţie în mugurii lăstarilor de Berberis. Bazidiosporii rezultaţi din germinarea
teliosporilor asigură infecţiile primare de pe frunzele de Berberis sp. şi Mahonia sp. Răspândirea
ciupercii în primăvară se face prin intermediul picnosporilor ce multiplică infecţia pe plantele
gazdă intermediare (Berberis sp.şi Mahonia aquifolium). Ecidiosporii formaţi pe plantele gazdă
îşi păstrează facultatea germinativă 3-6 săptămâni şi pot germina la temperaturi de 5-18oC.
Uredosporii care apar pe grâu, pot germina imediat dacă există o umiditate atmosferică mare (99
%) şi o temperatură între 2-31oC cu optim la 20oC. Dacă grâul este puternic luminat şi atmosfera
este uscată, procentul de germinaţie ca şi numărul infecţiilor produse de uredospori scade foarte
mult. Chiar dacă uredosporii dau infecţii pe samulastră sau pe grâul semănat în toamnă, miceliul
de infecţie piere iarna.
 Teliosporii servesc ca organe de rezistenţă, deoarece ei nu pot germina imediat, au nevoie
de o perioadă de post-maturaţie. În primăvară, după ce au rezistat la temperaturi scăzute (chiar –
25oC), germinează la temperaturi cuprinse între 5-34oC. Temperaturile mai mari de 35oC şi
atmosfera uscată le distrug facultatea germinativă.

Prevenire şi combatere. Măsurile ce

se pot lua împotriva acestei rugini se referă la
distrugerea plantelor gazdă intermediară şi la
evitarea atacului ciupercii pe grâu prin
cultivarea de soiuri rezistente sau soiuri
precoce, care datorită maturizării rapide, nu
mai pot fi infectate de ecidiospori apăruţi pe
plantele gazdă intermediare.
În ţara noastră au fost identificate 12
rase fiziologice (din cele 300 existente în
lume) ale ciupercii Puccinia graminis f.sp.
Fig. 11 – Pătarea brună a frunzelor- tritici dintre care rasa 34 este cea mai
Fig. 10 –tritici:
Septoria Rugina a-por]iune
neagră - de frunză graminis : a-
Puccinia răspândită, urmată de rasele subdominante 21
vulgarisb-cupicnidie
atacată, mărită;
Berberis şi picnospori
ecidii; b-ecidie şi picnidie `n frunza şi 14. Soiurile Turda 81, Fundulea 29 şi Ulpia
(după A.c-lagăre
de dracilă; de uredospori şi lagăre de
Negru, 1985).
teliospori pe teaca frunzei şi pai; d-uredospori şi
sunt rezistente la această rugină.
teliospori; e-sec]iune prin lagărul de teliospori; f- Combaterea acestui agent patogen
teliospor germinat cu epibazidie şi bazidiospori trebuie să ţină cont de faptul că deşi el pare
(original). polifag are 6 forme specializate: 1 - f.sp.
secalis Erikss. et Henn.; 2 - f.sp. tritici Erikss.
Et Henn.; 3 - f.sp. avenae Erikss. Et Henn.; 4 - f.sp. airae Erikss. Et Henn. (pe Deschampsia); 5 -
f.sp. agrostis Erikss. Et Henn.; 6 - f.sp. agrostis Erikss. Et Henn.
8.1.15.Pătarea brună a frunzelor – Septoria tritici şi Septoria nodorum.
În condiţii de intensivizare a culturii grâului septoriozele au devenit o problemă în toate
ţările cultivatoare, deoarece mai ales în anii răcoroşi şi umezi aceste boli produc pagube mari. În
ţara noastră Septoria tritici este semnalată în zonele mai secetoase, în timp ce Septoria nodorum
predomină în Moldova centrală, Crişana şi Transilvania (C. Gheorghieş, 1976, 1980).
Simptome. Septoria tritici atacă frunzele de grâu încă din toamnă când se observă pe
acestea peste ovale verzi-gălbui, apoi brune ce se extind şi chiar pot conflua. În centrul zonelor
afectate se observă puncte mici negre.
În timpul primăverii şi verii atacul se extinde de la frunzele inferioare spre cele
superioare, pe frunze apărând pete eliptice sau liniare de decolorare, apoi cu aspect cenuşiu, cu
puncte mici negre. În cazul unor veri umede şi răcoroase, atacul este foarte puternic şi frunzele se
sfâşie. Pe tecile frunzelor şi pe pai apar pete clorotice alungite care devin apoi dungi brune.
Glumele, rahisul şi aristele pot prezenta, în cazul în care sunt infectate, pete de decolorare pe
care apar puncte mici negre dispuse în şiruri scurte (fig. 11).
Septoria nodorum produce pete eliptice, cu contur regulat sau sinuos, care au în zona
centrală o porţiune de 1-2,5 mm brună-negricioasă. Ţesuturile parazitate se necrozează înainte
de apariţia picnidiilor; când sunt atacate tulpinile şi spicele, se observă pete brune-închis cu
picnidii negre, iar uneori spicul poate fi distrus în întregime (fig. 12).
 Agenţii patogeni - Septoria tritici Rob. et
Desm., fam. Sphaeropsidaceae, ord. Sphaeropsidales, cl.
Coelomycetes, subîncr. Deuteromycotina şi Septoria
nodorum Berk. ce este forma conidiană a ciupercii
Leptosphaeria nodorum Müller, fam. Pleosporaceae,
ord. Pleasporales, cl. Loculoascomycetes, subîncr.
Ascomycotina.

Talul filamentos al acestor agenţi patogeni se

Fig.12. Septorioza paiului - Septoria dezvoltă intercelular, este iniţial hialin şi la maturitate
nodorum: a- atac la noduri; b- atac pe brun. Picnidiile de S. tritici sunt globuloase de 80-150
spic (după A. Negru, 1985)
µm în diametru şi conţin picnospori hialini, pluricelulari,
filamentoşi, cu 3-7 septe, rotunjiţi la capete, cu dimensiuni de 39-70 x 1,7-2,5 µm.Picnidiile de
Septoria nodorum sunt globuloase sau piriforme, de 60-170 µm în diametru şi conţin picnospori
mai scurţi şi mai groşi ca cei de S. tritici (18-40 x 3-4,5 µm). Loculii izolaţi cu aspect de peritecii
sunt globuloşi, negri şi conţin asce cilindrice cu 8 ascospori fusiformi, tetracelulari, bruni, de
20-30 x 5-6 µm.
Epidemiologie. Ciupercile se răspândesc în cursul vegetaţiei prin picnospori. În cazul
agentului S. tritici, picnosporii germinează în limite largi de temperatură (2-32oC) cu optim la
22-26oC şi după o incubaţie de 7-16 zile începe formarea noilor picnidii ce poate dura 11-15 zile.
În cazul în care există condiţii favorabile de umiditate atmosferică ridicată, într-o perioadă de
vegetaţie se pot forma 7-9 generaţii de picnospori.
Septoria tritici rezistă peste iarnă sub formă de picnidii pe resturile vegetale sau miceliu
în plantele atacate din toamnă.
Ciuperca Leptosphaeria nodorum cu f.c. S. nodorum prezintă mai multe forme de
rezistenţă: miceliu în frunze, picnidii pe resturile vegetale şi în plus, miceliul de pe seminţele
infectate. Acest agent patogen poate infecta şi gramineele din flora spontană pe care formează
picnidii cu picnospori.
Prevenire şi combatere. Măsurile preventive, ca înlăturarea resturilor vegetale atacate
sau înglobarea lor în sol, rotaţiile corecte de 3-4 ani fără cereale păioase, evitarea fertilizării
excesive cu azot, duc la reducerea pericolului de răspândire şi atac al agenţilor patogeni din
genul Septoria.
Tratarea seminţelor cu fungicide este obligatorie pentru prevenirea atacului de Septoria
nodorum: se va folosi Baytan Universal 19,5 WS, 200 g/100 kg, Raxil 2 DS-1,5 kg/t, Prelude
SP-2 kg/t, Vincit P-2 kg/t, Benit Universal-1,5 kg/t sau Beret Univerasal-2 kg/t. În cazul în care
se constată depăşirea pragului economic de dăunare echivalent cu o intensitate de atac de 10-15
%, se recomandă tratamente foliare. Prevenirea şi combaterea septoriozelor în cursul vegetaţiei
se face prin tratamente foliare (vezi lista la finalul cap. bolile grâului).
Soiurile noi introduse în cultură manifestă o rezistenţă variată. Colina şi Ulpia sunt
mijlociu de rezistente la septorioze, Dropia şi Prospect sunt mijlociu de sensibile iar soiul Delia
este sensibil la atacul de septorioză. Soiurile omologate în 2002 Dor, Delabrad, Gk Elet, , Serina,
sunt sensibile sau mijlociu de sensibile la aceste micoze. Mv Magvas este mijlociu de sensibil la
Septoria nodorum.

8.1.16. Pătarea în ochi a bazei tulpinii -

 Pseudocercosporella herpotrichoides.
Această micoză este considerată în prezent una dintre cele mai păgubitoare boli ale grâului în
America şi Europa centrală. În România boala a fost semnalată abia în 1965 de C. Raicu în
Dobrogea, Transilvania, Maramureş şi Moldova.
Simptome. Atacul agentului patogen poate fi observat în toamnă când tinerele plante
bolnave au coleoptilul brunificat, putrezit şi pot pieri formând vetre de atac cu plante uscate. În
primăvară, pe primul internod se observă pete brune eliptice paralele cu axul tulpinii. Frunzele
plantelor bolnave capătă o culoare brun-roşcată şi se usucă, iar pe pai apar pete mari, eliptic-
ovale, lungi de 1-3 cm şi late de 3-6 mm, galben-albicioase, cu marginile brune-olivacei, ce dau
simptomul cunoscut sub numele de “pătare în ochi” a tulpinilor. În zona centrală a petelor apar
puncte negre alcătuite din strome miceliene cu aspect de perniţe (fig. 13). Zonele de deasupra şi
de sub pată se brunifică şi ca urmare tulpina se îndoaie şi se rupe de la locul de atac. În lanurile
de grâu puternic atacate apar vetre de atac în care plantele sunt frânte, culcate în diverse direcţii,
asemănătoare cu cele produse de Gäumannomyces graminis. Spicele plantelor bolnave sunt mici,
albicioase şi dacă nu sunt complet sterile, conţin doar cariopse mici, uşoare, şiştave.
Agentul patogen - Pseudocercosporella herpotrichoides (Fron.) Deight., fam.
Mucedinaceae, ord. Moniliales, cl. Hyphomycetes,
subîncr. Deuteromycotina.
Ciuperca formează în timpul ciclului ei
evolutiv o formă sterilă, stromatică, evidentă prin
petele caracteristice lenticulare de la baza tulpinilor
şi o formă fertilă, reprezentată de conidioforii şi
a
conidiile ce apar în centrul acestor pete.
Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi, mai groşi la
bază şi susţin conidii pluricelulare, alungite,
hialine, rotunjite la bază şi uşor ascuţite la vârf, de
b
Fig. 13. Pătarea `n ochi a bazei tulpinii - 30-100 x 1,5-3,5 µm. Hifele miceliene străpung
Pseudocercosporella herpotrichoides; epiderma ţesuturilor pe care le parazitează sau
a - pătarea `n formă de ochi a bazei tulpiniilor; pătrund prin stomate, trec prin tecile frunzelor,
b - semin]e de grâu provenite de la plante
bolnave (dreapta) şi sănătoase (stânga)
pătrund în pai unde se dezvoltă radiar şi determină
(după Ana Hulea, 1985). simptomul de “ochi”.
Epidemiologie. Agentul patogen rezistă
peste iarnă în resturile vegetative în miriştea atacată. Pe aceste resturi saprofitate, ciuperca va
forma în primăvară noi generaţii de conidii ce vor răspândi micoza, mai ales în condiţii de
monocultură sau dacă se seamănă grâul mai devreme.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat la grâul semănat în terenuri acide, cu textură luto-
argiloasă şi în condiţii de depăşire a desimii optime a plantelor la unitatea de suprafaţă.
Fertilizarea neechilibrată cu azot sensibilizează plantele la atac (Ana Hulea şi M. Hatman, 1975).
Prevenire şi combatere. Respectarea măsurilor agrotehnice ca: semănatul la epoca
optimă, fertilizările echilibrate, evitarea terenurilor acide, rotaţii de 4-5 ani fără cereale păioase,
asigură o limitare a pagubelor produse de această ciupercă.
În condiţii deosebit de favorabile ciupercii, când se depăşeşte PED-ul care este stabilit la
o frecvenţă de 25 % plante atacate, se recomandă tratamente foliare (vezi lista la sfârşitul cap.
bolile grâului).

8.1.17. Înnegrirea spicelor – Cladosporium herbarum.

 Boala este frecvent întâlnită pe gramineele cultivate şi spontane, în anii cu precipitaţii
abundente şi în special pe plantele căzute la pământ în urma atacului de Gäumannomyces şi
Pseudocercosporella sau doborâte de vânt.
Ciuperca este saprofită sau facultativ parazită şi produce doar o depreciere calitativă a
cariopselor în condiţii de umiditate excesivă, când se întârzie recoltarea (1997).
Simptome. Organele aeriene ale plantelor pot fi invadate de această ciupercă ce produce
aglomerări miceliene de culoare brună-negricioasă, la început izolate apoi confluente, care
acoperă suprafeţe mari din limbul frunzelor, paie sau spic. Pe tegumentul cariopselor se observă
o înnegrire care este mai accentuată în dreptul embrionului şi la
vârful bobului. Din cariopsele negre, care sunt şi şiştave se
obţine o făină mai întunecată la culoare şi de calitate inferioară.
Agentul patogen – Cladosporium herbarum (Pers.)
Link. Este forma conidiană a ciupercii Mycosphaerella tulasnei
(Jancz.) Lindau., fam. Dothideaceae, ord. Dothideales, cl.
Loculoascomycetes, subîncr. Ascomycotina.
Talul filamentos al ciupercii are culoarea neagră, este
ramificat şi prin aglomerare dă naştere la strome dense.
Conidioforii sunt cilindrici, bruni, de mărimi variabile şi
formează terminal conidii brune, ovale sau eliptice, cu 1-3
Fig. 14. Înnegrirea spicelor - pereţi transversali, cu tegument verucos, de dimensiuni
Cladosporium herbarum : cuprinse între 18-24 x 7-10 µm (fig. 14).
a -spice atacate; b,c- conidiofori Forma perfectă a ciupercii, loculii cu asce şi ascospori,
şi conidii (după I. Bobeş, 1972) se formează foarte rar şi numai după o perioadă de saprofitare a
ciupercii pe ţesuturile distruse ale resturilor vegetale rămase pe sol. Loculii au formă globuloasă,
diametre de 100-160 µm şi conţin asce fusoidale cu ascospori bicelulari, alungiţi, de 11-29 x 4-9
µm.
Epidemiologie. Ciuperca se răspândeşte în cursul vegetaţiei prin conidii vehiculate de
vânt şi apa de ploaie iar de la un an la altul rezistă în sol ca miceliu saprofit, conidii sau loculi cu
asce şi ascospori.
Prevenire şi combatere. Măsurile de prevenire a atacului patogenilor ce cauzează
îngenuncherea cerealelor, fertilizarea echilibrată ce măreşte rezistenţa paiului la cădere,
constituie şi măsuri profilactice pentru această boală. Soiurile omologate în 2002-Dor, Delabrad,
Iaşi-2, Gk Elet, Mv Magvas şi Serina sunt sensibile la această micoză.
Tratamentele grâului în cursul vegetaţei se fac cu produse din grupele: Gr.D:
Bavistin DF-0,6 kg/ha.; Carbendazim 500 SC- 0,6 l/ha.; Goldazim 500 SC-0,6 l/ha.; Gr.F:
Bravo 75 WP-2 kg/ha.; Bravo 500 SC- 2,5 l/ha.;Protect 50 WP-0,6 kg/ha; Gr.H: Saprol 190
EC-1,5 l/ha.; Gr.I: Corbel EC-1 kg/ha. ( t.p. 35 zile); Gr.J: Bayfidan 250 EC-0,5 l/ha(t.p.35 z.);
Bayleton 25 WP-0,5 l/ha (t.p.35 zile pentru făinare, 7 zile pentru septorioze); Bumper 250 EC-
0,5 l/ha.; Caramba 60 SL-1 l/ha dar pentru S.nodorum doza este de 1,2 l/ha.; Granit 250 SC-1
l/ha.; Impact 125 SC-1 l/ha (tratarea frunzelor cu t.p. 42 zile sau 0,5 l/ha tratamente la spic);
Mirage 45 EC-1 l/ha.; Orius 25 EW-0,5 l/ha.; Propistock-0,5 l/ha; Sanaprop-0,5 kg/ha; Sanazole
250 EC-0,5 l/ha.; Sanazole 250 CE-0,5 l/ha.; Shavit 25 EC-0,5 l/ha.; Soprano 125 SC-0,5 l/ha.;
Sportak 45 EC-1 l/ha.; Sumi 8 12,5 WP-0,4 kg/ha.; Tilt 250 CE-0,5 l/ha (t.p.28 z.).; Tilt 250 CE
RV-0,5 l/ha (t.p.28 z.); Triadimefon CIG 25 PU-0,5 kg/ha.; Vydan 25 EC- 0,5 l/ha.; Gr.L:
Alert-0,8 l/ha.; Alegro-1 kg/ha.; Alto Combi 420 - 0,5 l/ha.; Archer 425 - 0,8 l/ha.; Artea 330
EC-0,4 l/ha.; Brio-0,5 l/ha.; Bumper Super 490 EC-0,8 l/ha.; Bumper Forte-1 l/ha.; Dacfolin-0,75
l/ha; Falcon 460 EC-0,6 l/ha.; Folicur BT 225 EC-0,8 l/ha (se recomandă şi pentru fusarioza
spicelor); Mugibon WOP-2,5 kg/ha (t.p. 28 z.); Silodor-12,5 kg/ha (t.p.28 z.); Strate Go 250 EC-
1 l/ha.; Tango- 0,5 l/ha.; Tango Super-0,75 l/ha.; Topsul FL-3,5 l/ha; Zamir 40 EW-0,750 l/ha.

8.2. BOLILE ORZULUI

Viroze
8.2.1. Piticirea galbenă a orzului – Barley yellow dwarf virus.
Boala este considerată ca cea mai răspândită şi păgubitoare viroză a cerealelor cultivate
şi a ierburilor perene.
În lucrările lui P. Ploaie din 1973 şi 1977 se evidenţiază faptul că această boală virotică
frecventă în solele de orz semănate timpuriu, este asociată cu o micoplasmoză care induce
aproximativ aceleaşi simptome de atac.
Simptome. Plantele de orz infectate în toamnă prezintă pe frunze o îngălbenire aurie sau
portocalie care se extinde de la vârful frunzelor spre baza lor şi de la margini spre nervura
mediană. Frunzele virotice sunt îngroşate, erecte şi rigide iar plantele rămân pitice, cu sistemul
radicular slab dezvoltat şi prezintă o înfrăţire accentuată, dar fraţii nu formează spice.
Virusul poate ataca şi grâul, unde boala produce pagube mai mari, deoarece frunzele se
colorează progresiv, piticirea este accentuată iar tinerele plante nu înfrăţesc.
Grâul infectat mai târziu, după înfrăţire, prezintă frunze cu vârful îngălbenit, nervuri
verzi şi piticirea mai puţin accentuată.
Ovăzul atacat de acest virus, la 2-3 săptămâni de la infecţie, prezintă pe frunze pete
clorotice, apoi galben-roşiatice, brune-roşiatice sau chiar roşii strălucitoare, variaţia culorii fiind
în funcţie de sensibilitatea soiurilor.
Secara este puţin atacată, iar porumbul este principala gazdă a acestui virus şi a
vectorilor lui. Pe porumbul virozat apar striuri de decolorare între nervuri, care evoluează în
striuri roşiatice la vârful frunzelor şi se constată o uşoară reducere a taliei plantei.
Plantele gazdă sunt: grâul, ovăzul, secara, orezul, porumbul, Agropyron sp., Agrostis
sp., Bromus sp., Dactylis glomerata, Festuca sp., Lolium sp., Phleum pratensis şi Poa sp.
Agentul patogen - Barley yellow dwarf virus, are particule izodiametrice de 20 nm şi
prezintă 5 tulpini diferite între ele prin virulenţă, cercul de plante gazdă şi specificarea
vectorului. Virusul este inactivat la temperaturi cuprinse între 65-70oC.
Epidemiologie. Virusul este vehiculat de 14 specii de afide din genurile Metopolophium,
Macrosiphum, Rhopalosiphum şi Schizaphis. Afidele achiziţionează virusul după 30 minute de
hrănire şi îl pot retransmite în 15-30 minute iar persistenţa virusului în vectori este de 2-3
săptămâni. Prin infectarea samulastrei de orz şi a gramineelor perene este asigurată transmiterea
virusului la culturile de toamnă şi persistenţa agentului patogen în timpul iernii.
Prevenire şi combatere. Aceste viroze se pot preveni prin distrugerea vectorilor, prin
însămânţare la epoca optimă, prin evitarea solelor ce au fost infectate unde poate fi samulastră
infectată şi prin cultivarea de soiuri rezistente.
Soiurile de orz de primăvară trebuie semănate cât mai timpuriu pentru a se evita atacul
afidelor - vectorii principali ai virusului.
Soiul Dana de orz de toamnă omologat în 1993 este deosebit de sensibil la această
boală, iar soiul Orizont omologat în 1996 este sensibil la viroze.

8.2.2. Mozaicul dungat al orzului – Barley stripe mosaic virus.

 Boala este originară din America dar s-a extins în toate zonele cerealiere iar la noi a fost
semnalată de I. Pop şi D. Prodan în 1967 şi 1969.
Simptome. Pe frunzele plantelor virozate apar pete şi striuri clorotice urmate de
necrozarea ţesuturilor ceea ce duce la distrugerea limbului (fig.
15). Se pot observa pete clorotice pe tecile frunzelor şi chiar pe
spic. Plantele au talie redusă, prezintă o înflorire întârziată cu
1-4 zile iar în spice o parte din flori rămân sterile. Cariopsele
care se formează au un procent de germinaţie redus cu 11-15
%, însă conţin virusul şi din ele vor rezulta plantule debile,
clorozate, ce vor pieri în timpul încolţirii şi răsăririi.
Plante gazdă. Virusul se găseşte în natură pe orz,
grâu şi Avena fatua.
Agentul patogen - Barley stripe mosaic virus - are
particule drepte, rigide, tubulare, 18-24 nm în diametru şi 108-
Fig. 15. Mozaicul dungat 148 nm lungime în funcţie de tulpina care este observată.
al orzului –Barley stripe mosaic Virusul prezintă în natură numeroase tulpini înrudite, dar
virus (după I. Pop, 1975). instabile.
Epidemiologie. Virusul infectează embrionul şi se
transmite de la un an agricol la altul foarte uşor prin seminţe. Transmiterea virusului de la
plantele bolnave la cele sănătoase se face prin polen.

Prevenire şi combatere. Se recomandă folosirea la semănat de orz sănătos, verificat în

culturi de laborator. Pe culturi în laborator se fac infecţii artificiale cu o tulpină virulentă a
acestui virus. Plantele sănătoase reacţionează puternic formând necroze la locul de inoculare iar
plantele ce provin din sămânţă infectată nu prezintă simptome de îmbolnăvire.

Micoze
8.2.3. Făinarea - Blumeria graminis f.sp. hordei.
Boala este produsă de o formă specializată a ciupercii ce produce şi făinarea grâului.
Atacul pe orz este însă mult mai păgubitor întrucât masa foliară ce poate fi afectată este mult mai
mare.
Simptome. Făinarea produce pe frunzele de orz şi orzoaică pete albe pâsloase ca şi la
grâu dar suprafaţa afectată este mult mai mare, petele pot conflua şi limbul poate fi distrus în
întregime.
Agentul patogen - Blumeria graminis f.sp. hordei March., fam. Erysiphaceae, ord.
Erysiphales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina.
Ciuperca atacă toate speciile genului Hordeum şi are mai multe rase fiziologice.
Epidemiologie. Este aceeaşi ca şi la făinarea grâului.
Prevenire şi combatere. Măsurile de prevenire şi combatere sunt similare cu cele
descrise la făinarea grâului. Dintre soiurile cultivate, soiurile Orizont şi Precoce sunt mijlociu de
rezistente la această micoză în timp ce soiurile Miraj, Sonora, Productiv şi Adi sunt sensibile la
atacul de făinare. Tratamentele efectuate în cursul perioadei de vegetaţie se vor face cu aceleaşi
produse recomandate la făinarea grâului.

8.2.4. Sfâşierea frunzelor - Pyrenophora graminea

Boala este deosebit de periculoasă atât pentru orz cât şi pentru orzoaică, putând aduce
prejudicii de până la 20 % din recoltă.
Simptome. Frunzele plantelor atacate prezintă pete de decolorare eliptice, situate între
nervuri, la început izolate apoi confluente, formând dungi brune. Pe ţesuturile brune, necrozate
se formează un puf catifelat, bruniu, iar frunzele se sfâşie în lungul lor. Atacul se poate observa
pe pai prin brunificarea internodului terminal şi chiar pe spic, care se brunifică, se deformează,
are pete brune pe glume şi palei şi formează cariopse şiştave sau dacă atacul se instalează în faza
de burduf, spicul rămâne steril.
Agentul patogen – Pyrenophora graminea (Rabh.) Ito. et Kurib., fam. Pleosporaceae,
ord. Pleosporales, cl.Loculoascomycetes, subîncr.Ascomycotina f.c. Drechslera
(Helminthosporium) graminea.
Talul filamentos al patogenului se dezvoltă în ţesuturile organelor atacate iar uneori
intră chiar în vasele conducătoare. Înmulţirea asexuată se realizează prin apariţia conidioforilor
grupaţi în buchete, bruni, lungi ( 120 x 10-12 µm), multicelulari, care formează terminal conidii
cilindrice, rotunjite la capete, galbene-brunii, de 35-105 x 15-25 µm, alcătuite din 3-5 celule (fig.
16).
Loculii izolaţi ce conţin peritecii, se formează
rar în natură, pe resturile rămase pe sol, după o perioadă
de saprofitare a ciupercii. Loculii sunt globuloşi, brun-
negricioşi, de 350-850 µm în diametru. Ascele alungite
de 225-425 x 32-50 µm conţin 4-8 ascospori eliptici,
pluricelulari, galbeni-brunii de 45-75 x 20-25 µm.
Epidemiologie. În timpul vegetaţiei agentul
patogen se răspândeşte prin intermediul conidiilor
vehiculate de vânt şi de apa de ploaie iar infecţia este
favorizată de umiditatea ridicată a aerului şi de
temperaturile cuprinse între 1-15oC. Transmiterea
patogenului de la un an agricol la altul se face prin
seminţele infectate în care miceliul de rezistenţă se
localizează în tegument. În anul următor infecţiile ar
Fig. 16. Sfâşierea frunzelor de orz - putea fi produse şi de ascosporii eliminaţi din loculi.
Pyrenophora graminea: a-frunze
parazitate; b-conidiofori şi conidii (original).
Folosirea la semănat a soiurilor sensibile,
fertilizarea cu doze mari de îngrăşăminte pe bază de
azot, normele mari de apă la irigare, sunt factori
favorizanţi ai instalării atacului ciupercii Pyrenophora graminea.
Prevenire şi combatere. Principala sursă de îmbolnăvire a culturilor de orz, fiind
seminţele infectate, se recomandă tratarea acestora înainte de semănat cu: Archer 425-0,8 l/ha,
Maxim Star 035 FS-1,5 l/t, Miclobor 70 PTS-2 kg/t, Rex-0,3 l/ha, Alto 320 SC-0,2 l/ha, Granit
20 SC-1 l/ha, Sportak 45 EC-1l/ha, Systhane 40 WP-3 kg/t, Tilt GEL-0,25 l/ha, Alert-0,8 l/ha,
Rider 400 EC-1 l/ha, Sumi 8 Gold-2 l/t, Tango-0,6 l/ha, Masterlin 2 kg/t, Vincit F-1,5 l/t.
In timpul vegetaţie fac tratamente cu produse din grupele: Gr.D. Bavistin DF 0,6 kg/ha.;
Carbendazim 500 SC-0,6 l/ha ;Gr.F. Bravo 500 SC-1,5 l/ha.; Gr.J. Bumper 250 EC-0,5 l/ha.;
Caramba 60 SL-1,2 l/ha.; Granit 20 SC-1 l/ha ; Mirage 45 EC-1 l/ha( cu efect şi asupra bolilor
spicului); Orius 25 EW-0,5 l/ha.; Sanazole 250 EC-0,5 l/ha.; Shavit 25 EC-0,5 l/ha.; Sportak 45
EC-1 l/ha.; Sumi 8 12,5 WP-0,4 kg/ha.; Gr.L. Alert-0,8 l/ha.; Alegro-1 kg/ha.; Alto Combi 420 -
0,5 l/ha.; Archer 425 - 0,8 l/ha.; Artea 330 EC-0,4 l/ha.; Brio-0,5 l/ha.; Bumper Super 490 EC-
0,8 l/ha.; Falcon 460 EC-0,6 l/ha.; Folicur BT 225 EC- 0,8 l/ha.; Sanazole Combi-1 l/ha.; Strate
Go 250 EC-1 l/ha.; Tango-0,5 l/ha.; Tango Super-0,75 l/ha; Zamir-0,750 l/ha.
Dintre soiurile cultivate soiul Sonora este foarte rezistent, soiul Dana este mijlociu de
rezistent la aceas boală iar celelalte Adi, Miraj, Productiv şi Precoce sunt sensibile faţă de acest
agent patogen. Soiurile de orzoaică de primăvară-Annabell, Danuta, Florina şi Succes sunt
sensibile la această micoză
Măsurile agrotehnice cu efect profilactic, ca rotaţia corectă a culturilor, îngrăşarea
echilibrată, însămânţarea în epoca optimă şi cu desime normală, erbicidarea, limitează pagubele
produse de această boală.

8.2.5.Pătarea reticulară brună a frunzelor – Pyrenophora teres.

Boala este răspândită în culturile de orz din zonele cu climat mai umed din Nordul
Europei; la noi în ţară deşi este semnalată nu produce pagube mari.
Simptome. Pe limbul frunzelor, în primăvară, apar pete gălbui, înguste de 2-3 mm şi
lungi de 2-3 cm. Ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, devin brunii şi prezintă striuri
brune, longitudinale şi transversale care dau petelor un aspect reticular. Zonele de lângă pete se
albesc, suprafaţa uscată se acoperă cu un puf catifelat, brun şi în scurt timp frunzele se rup
transversal. Pe glumele şi paleele spiculeţelor apar pete liniare, brune-închis iar cariopsele ce se
formează au pete brune-negricioase şi conţin miceliul de infecţie rezistent şi puternic deshidratat.
Agentul patogen – Pyrenophora teres (Sacc.) Drechs., fam. Pleosporaceae, ord.
Pleosporales, cl. Loculoascomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Drechslera
(Helminthosporium) teres.
Miceliul ciupercii are culoare olivacee, se dezvoltă intercelular şi pe el apar la suprafaţa
organelor parazitate buchete de conidiofori de culoare brună deschis, umflaţi la bază, care susţin
conidii galbene-olivacee, cu capetele rotunjite, multicelulare, de 30-175 x 15-22 µm. Loculii
apar pe resturile plantelor rămase pe sol iar maturarea ascelor va avea loc spre primăvară când
din ele vor ieşi ascospori ovali, multicelulari (cu 3 septe transversale şi 1-2 septe longitudinale),
uşor strangulaţi în dreptul septelor transversale.
Epidemiologia acestui agent patogen este similară cu cea a ciupercii Pyrenophora
graminea.
Prevenire şi combatere. Măsurile de prevenire şi combatere luate pentru sfâşierea
frunzelor sunt eficiente şi împotriva acestui agent patogen. Soiul Sonora omologat în 1996 este
foarte rezistent la sfâşierea frunzelor.

8.2.6. Tăciunele zburător – Ustilago nuda.

Boala este comună în toate zonele unde se cultivă orzul. La noi în ţară până acum câţiva
ani atacul patogenului producea constant pagube de 1-10 % însă acum, frecvenţa bolii este mult
mai mare datorită neexecutării tratamentelor seminale obligatorii.
Simptome. Plantele atacate înspică mai devreme cu câteva zile decât cele sănătoase şi,
la ieşirea spicului din burduf se constată că toate spiculeţele sunt distruse, transformate într-o
pulbere brună-negricioasă reţinută de o membrană micotică fină, argintie. Membrana se rupe,
pulberea este dispersată de vânt şi din fostul spic rămâne doar rahisul.
Agentul patogen – Ustilago nuda (Jensen) Rostrup., fam. Ustilaginaceae, ord.
Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
În spicele atacate ciuperca formează teliospori sferici sau ovali, cu membrana fin
verucoasă, de 6-9 µm care sunt duşi de vânt pe spicele de orz sănătoase unde germinează, dau o
epibazidie din 4 celule ce se conjugă două câte două prin canale de conjugare (fig. 17).
Din celulele promiceliului conjugate, prin diviziune apare miceliul secundar de infecţie
ce pătrunde în cariopsă şi se localizează în embrion şi scutelum, unde va rămâne ca miceliu în
stare latentă. Infecţia acestui patogen este florală iar ciclul de evoluţie se va desfăşura pe 2 ani
agricoli, în primul an are loc infecţia cariopselor iar modul de manifestare (simptomele) vor
apărea în cel de al doilea an agricol.
Epidemiologie. Agentul patogen se răspândeşte în
timpul înspicării prin teliosporii luaţi de vânt, apoi în timpul
verii rezistă ca miceliu infecţios în cariopse. Dacă orzul se
seamănă fără a fi tratat, din cariopsele infectate în cursul
germinaţiei apar plante care aparent se dezvoltă normal dar în
interiorul paiului se găseşte miceliul ce se dezvoltă odată cu
planta şi la diferenţierea primordiilor spicului le va invada, va
forma o masă miceliană, din care prin fragmentare şi
îngroşarea pereţilor vor apărea teliosporii.
Prevenire şi combatere. Agentul patogen poate fi
combătut numai prin tratarea seminţelor cu fungicide
sistemice ce vor încetini ritmul de diviziune a celulelor
miceliului infecţios aşa încât la formarea spicului, miceliul să
Fig. 17. Tăciunele zburător al orzului- se găsească în zonele bazale ale tulpinii şi să nu poată infecta
Ustilago nuda: A,B-spic atacat;1-3- cariopsele. Se recomandă tratarea seminţelor cu: Gr. A:
teliospori-4-5 teliospori germinaţi Thiovit 80 WG-1,5 kg/t; Gr.J: Orius ST 25 WS-1,5 kg/t
(Ferraris, 1941).
săm.; Orius 6 FS-0,5 l/t săm.; Raxil 060 FS-0,5 l/t săm.;
Raxil 2 WS-1,5 kg/t săm.; Real 200 FS-0,2 l/t săm.;Soprano 125 SC-0,5 l/ha Sumi 8-2 FL-l kg/t
săm.; Sumi 8-2 WP-1 kg/t săm.; Systhane 40 W-0,3 kg/t săm.; Gr. L: Baytan Universal 19,5 DS-
2 kg/t săm.; Caroben 75 PTS-2,5 kg/t săm.; Dividend Star 036 FS-1,5 l/t săm.; Miclobor Extra
65 PUS-1,5 kg/t săm.; Prelude S-2 kg/t săm.; Raxil T 206 Gel-5 kg/t săm.; Sumi 8 Golg-1,5 l/t
săm.; Vincit F-1,5 l/t săm.; Vitavax 200 PUS-2 kg/t săm.; Vitavax 200 FF-3 l/t săm.; Vitavax
201-2 kg/t săm. (eficacitate 28 zile). Insectofungicide: Gamavit 85 PSU-3 kg/t; Masterlin-3 kg/t;
Miclodan Extra 45 PUS-2,5 kg/t; Protilin Al 81 PUS-3 l/t; Sumidan Forte-2 l/t; Trialin-2,5 kg/t;
Vitalin 85 PTS-3 kg/t.
8.2.7. Tăciunele zburător negru – Ustilago nigra.
Această boală a orzului este semnalată în toate ţările cultivatoare, dar are o mai mică
importanţă, pentru că apare sporadic şi este uşor de prevenit. Tr. Săvulescu şi D. Becerescu au
semnalat în 1957 apariţia ei în România.
Simptome. Spicele atacate sunt transformate într-o masă de teliospori sub formă de
pulbere de culoare neagră-albăstruie, reţinută de o membrană fină argintie. Masa de teliospori nu
se dispersează la fel de uşor ca şi cea produsă de Ustilago nuda.
Agentul patogen – Ustilago nigra Tapke., fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl.
Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii ciupercii sunt sferici, de 5-8 x 5-6,5 µm, au membrana fin echinulată şi de
culoare brună-închis. Teliosporii infectează orzul până la recoltare şi după semănat ei vor
germina la temperaturi optime de 18-20oC, producând epibazidii tetracelulare, hialine, pe care
apar bazidiospori alungiţi, de 4-10,5 x 2,5-4,5 µm care se pot înmulţi prin înmugurire formând
blastospori.
Epidemiologie. Agentul patogen se răspândeşte prin intermediul teliosporilor în
perioada dintre înspicare şi maturare sau chiar în timpul recoltării. Teliosporii infestează
cariopsele şi dacă acestea sunt semănate fără a fi tratate, infecţia va fi germinală, cu ciclul de
evoluţie pe un an agricol. Boala se poate transmite şi prin intermediul sporilor din sol mai ales în
regiunile secetoase.
Teliosporii germinează lângă cariopsă, produc bazidiospori sau sporedii şi blastospori
care, prin conjugare, vor forma miceliul secundar de infecţie ce pătrunde prin coleoptil în tânăra
plantulă. Miceliul creşte odată cu planta şi va distruge spiculeţele. Infectarea plantulelor se face
cu uşurinţă dacă solul are umiditatea de 50 % şi dacă temperatura este cuprinsă între 10-30oC.
Prevenire şi combatere. Întrucât sporii ciupercii se găsesc aderenţi pe cariopse,
tratamentele efectuate cu fungicide de contact ar fi eficiente dar, cum orzul poate fi infectat
simultan cu toate cele trei specii ale genului Ustilago, se vor face tratamentele seminale cu
fungicidele recomandate pentru combaterea lui Ustilago nuda
8.2.8. Tăciunele îmbrăcat al orzului – Ustilago hordei.
Boala este destul de frecventă în culturile de orz, însă, nu produce pagube mari pentru
că agentul patogen se poate combate destul de uşor.
Simptome. Plantele tăciunate înspică mai devreme,
au talia redusă şi prezintă spice erecte, mici, care parţial nici
nu ies din teaca ultimei frunze. Cariopsele distruse sunt
învelite într-o membrană fină iar masa de teliospori este
aglutinată. Paleile şi aristele sunt distruse numai parţial aşa
încât se mai păstrează ceva din forma fostului spic(fig.18)
Rahisul spicelor este fragil şi la recoltare se rupe în
fragmente mici.
2
Agentul patogen - Ustilago hordei (Pers.) Lagerh.,
fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes,
subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii ciupercii sunt sferici, de 6-11 µm în
diametru şi prezintă o membrană netedă, colorată în brun-
Fig. 18. Tăciunele îmbrăcat al orzului -
închis.
Ustilago hordei La recoltare teliosporii infestează cariopsele şi după
(după G. Goidanich, 1964). semănat ei germinează formând epibazidii tetracelulare cu
bazidiospori şi blastospori diferenţiaţi sexual ce se vor
conjuga şi vor da naştere la miceliul de infecţie. Acesta va pătrunde prin coleoptil în plantă şi va
distruge mai târziu elementele florale ale spicului..
Epidemiologie. Agentul patogen se răspândeşte în timpul recoltării, infecţia este
germinală iar ciclul de evoluţie se desfăşoară pe un an agricol.
Atacul de Ustilago hordei este mult amplificat de reacţia acidă a solului şi de
temperaturile optime (10-12oC) existente în sol în momentul germinării orzului care este semănat
prea adânc.
Prevenire şi combaterea acestui agent patogen este similară cu cea de la Ustilago
nigra. Soiurile nou introduse Orizont, Adi şi Dana deşi sunt productive, manifestă sensibilitate la
atacul ciupercilor din genul Ustilago.
8.2.9. Mălura orzului – Tilletia pancicii.
Boala este răspândită în multe ţări ale Europei printre care şi în România unde a fost
semnalată de Tr. Săvulescu în 1946. În lanurile puternic infectate, în sudul ţării, au fost
înregistrate pagube de până la 10 % din recoltă (Ana Hulea şi col., 1975).
 Simptome. Plantele mălurate nu se recunosc în lan decât după înspicare când, se
constată că la acestea spicul este erect, colorat uşor în galben, cu ariste mai scurte şi fragile.
Plantele au talia redusă şi o înfrăţire mai puternică decât a plantelor sănătoase. Sub palei,
cariopsele au o culoare cenuşie-brună şi prezintă endospermul transformat într-o masă de
teliospori aglutinată.
Agentul patogen – Tilletia pancicii Bub. Et Ran.,
fam.Tilletiaceae,ord.Ustilaginales,cl.Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii sunt sferici, de 20-26 x 18-25 µm, cu episporul reticulat, având 35-72
ochiuri hexagonale, delimitate prin pereţi înalţi de 1,5-2,5 µm şi cu un înveliş gelatinos la
suprafaţă (fig. 19).
Epidemiologie. Teliosporii agentului patogen infestează cariopsele sănătoase în timpul
recoltării. Infecţia va fi germinală şi ciclul evolutiv se va desfăşura pe un an agricol (ca la mălura
pitică a grâului). Atacul este mai grav dacă orzul se seamănă târziu în toamnă şi la o adâncime
mică, pe un agrofond fertilizat excesiv cu îngrăşăminte pe
bază de azot.
Prevenire şi combatere. Măsurile de combatere
care se iau obligatoriu pentru prevenirea atacului produs
de Ustilago sp. sunt eficiente şi pentru mălură.
În cazul în care suntem obligaţi să practicăm
monocultura pe o solă de orz ce a fost atacată de Tilletia
pancicii se recomandă tratarea seminţelor cu aceleaşi
produse sistemice recomandate la mălura grâului.

8.2.10. Rugina brună-pitică - Puccinia hordei.

Boala deşi este destul de răspândită nu produce
pagube mari, prezentând o importanţă mai mică.
Simptome. Pe frunzele atacate, ciuperca produce
pustule galbene-ruginii, eliptice şi neregulat dispersate pe
Fig. 19. Mălura orzului - Tilletia limb. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie pe faţa
pancici : 1-spic mălurat; 2a- cariopse
sănătoase; 2b- cariopsee atacate;
inferioară a limbului frunzelor, se deschid şi lagărele de
3-teliospori teliospori de 0,5-0,8 mm lungime (în mod asemănător ca
3 la Puccinia recondita).
(după A. Săvulescu şi col.,1958).
Agentul patogen – Puccinia hordei Otth (sin. P.
1 simplex Erikss. et Henn.), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr.
Basidiomycotina.
Ciuperca este heteroică şi macrociclică având ca gazdă intermediară diverse specii ale
genului Ornithogalum, pe frunzele cărora formează picnidii şi ecidii. Lagărele de uredospori şi
teliospori ale acestui patogen mai pot fi întâlnite şi pe alte specii ale genului Hordeum.
Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau elipsoidali, de 19-30 x 17-24 µm, cu membrana
fin echinulată, brună-deschisă la culoare. Teliosporii pot fi bicelulari sau unicelulari, cu episporul
brun, scurt pedunculaţi, de 30-73 x 14-29 µm.
Epidemiologie. Ciuperca infectează în primăvară orzul prin ecidiosporii aduşi de vânt
de pe Ornithogalum, apoi se răspândeşte prin uredospori în tot cursul verii. Teliosporii ce apar
înainte de recoltare, sunt ultimii produşi de sexualitate dar şi organe de rezistenţă până în
primăvara următoare când vor germina şi vor produce bazidiosporii ce vor infecta frunzele de
Ornithogalum. Răspândirea agentului patogen pe plantele gazdă intermediare se face prin
intermediul picnosporilor.
Prevenire şi combatere. Principala metodă de combatere constă în distrugerea
plantelor gazdă intermediare. Limitarea atacului se poate realiza şi prin cultivarea de soiuri
rezistente însă soiurile Productiv, Miraj şi Precoce ce sunt cultivate pe scară largă la noi, sunt
sensibile la această rugină.

8.2.11. Arsura frunzelor – Rhynchosporium

secalis.
Boala este relativ recent apărută odată cu
intensivizarea culturii orzului. Ea a fost semnalată în zonele
nordice dar s-a extins în Muntenia şi Oltenia producând
chiar epifiţii în anii 1977, 1978, 1980 când s-au înregistrat
pierderi de 15-30 % din recoltă (V. Florian, 1983).
Simptome.Agentul patogen produce pe limbul şi
teaca frunzelor pete izolate de decolorare înconjurate de un
halo brun. Petele pot conflua şi în acest caz ocupă suprafeţe
mari de limb iar pe suprafaţa ţesuturilor distruse se observă
zonalităţi concentrice. Ciuperca poate ataca şi cariopsele din
spic, acestea prezentând pete negre în zona embrionului.
Fig. 20. Arsura Agentul patogen – Rhynchosporium secalis (Oud.)
frunzelor:Rhynchosporium secalis Davis, fam. Mucedinaceae, ord. Moniliales, cl.
a-atac pe frunză; b-conidii Hyphomycetes, subîncr. Deuteromycotina.
(E. Rădulescu şi col.,1972).
Miceliul parazit al ciupercii se dezvoltă
subcuticular, apoi trece în mezofilul frunzei unde va forma strome acoperite de epidermă (haloul
brun). Pe aceste strome se diferenţiază conidiofori scurţi ce susţin conidiile bicelulare,
falciforme, hialine, de 12-20 x 2-4 µm (fig. 20) .
Epidemiologie. Sporularea ciupercii este favorizată de temperaturi de 15-20oC.
Conidiile germinează la suprafaţa frunzelor umede, dau un miceliu de infecţie ce străpunge
epiderma sau intră prin stomate şi după 9-11 zile de incubaţie apar simptomele evidente şi o nouă
generaţie de conidii.
Ciuperca iernează în resturile vegetative de pe sol sub formă de strome din care în
primăvară vor apărea noi spori. În condiţii de monocultură atacul este foarte grav.
Prevenire şi combatere. În zonele mai umede ale ţării, în loturile semincere de orz
atacate cu o intensitate mai mare de 10-15 % (P.E.D.), se recomandă tratamente foliare cu unul
din produsele grupelor: Gr.D: Bavistin DF-0,6 kg/ha.; Carbendazim 500 SC-0,6 l/ha ; Bravo 500
SC-1,5 l/ha.;Gr.J: Bumper 250 EC-0,5 l/ha.; Caramba 60 SL-1,2 l/ha.; Mirage 45 EC-1 l/ha (cu
efect şi asupra bolilor spicului); Orius 25 EW-0,5 l/ha.; Sanazole 250 EC-0,5 l/ha.; Shavit 25 EC-
0,5 l/ha.; Sportak 45 EC-1 l/ha.; Sumi 8 12,5 WP -0,4 kg/ha.;Gr.L: Alert-0,8 l/ha.; Alegro-1
kg/ha.; Alto Combi 420 0,5 l/ha.; Archer 425-0,8 l/ha.; Artea 330 EC-0,4 l/ha.; Brio-0,5 l/ha.;
Bumper Super 490 EC-0,8 l/ha.; Falcon 460 EC-0,6 l/ha.; Folicur BT 225 EC-0,8 l/ha.; Sanazole
Combi-l l/ha.; Strate Go 250 EC-1 l/ha.; Tango-0,5 l/ha.; Tango Super-0,75 l/ha; Zamir 40 EW-
0,750 l/ha.

Aceleaşi boli le întâlnim şi la orzoaică. De remarcat că soiurile omologate în 2001:

Avânt, este rezistent la făinare, sfâşierea frunzelor dar sensibil la pătarea brună reticulară, Barke
este rezistent la făinare, sfâşierea frunzelor şi pătare reticulară brună, iar soiul Scarlett este
 mijlociu de rezistent la pătarea brună reticulară, dar
rezistent la făinare şi sfâşierea frunzelor. Soiurile de
orzoaică de primăvară omologate în 2002-Annabell,
Danuta, Florina, Succes sunt mijlociu de rezistente.

8.3. BOLILE SECĂRII

Micoze
8.3.1. Cornul secării – Claviceps purpurea.
Cornul, cornuşa sau pintenul secării este o
Fig. 21. Cornul secării - Claviceps purpurea:
micoză cunoscută în toate zonele unde se cultivă
1- spic de secară cu scleroţi; 2- ovar deformat; secara. Pagubele cantitative produse de această boală
3- secţiune transversală prin ţesut; sunt mici, dar cele calitative sunt deosebite, deoarece
4-conidiofori şi conidii de Sphacelia segetum; boala este prezentă şi pe gramineele din flora spontană
5- sclerot germinat; 6- secţiune longitudinală şi depreciază calitativ furajele.
prin stroma cu peritecii; 7- peritecie; 8- asce şi
ascospori (după Ferraris, 1938).
Simptome. Boala apare pe spice în perioada
înfloritului şi maturităţii spicelor. Din florile infectate
ale spicului se scurg picături de lichid vâscos şi dulceag. În aceste picături se găsesc sporii
asexuaţi ai ciupercii.
În locul cariopselor, agentul patogen formează scleroţi de 2-4 cm lungime şi 3-6 mm
grosime, care au o structură densă fiind alcătuiţi din plectenchime. La exteriorul lor există
paraplectenchimul foarte dens, de culoare neagră-violacee, iar la interior prosoplectenchimul de
culoare albă. Scleroţii conţin alcaloizi foarte toxici pentru om şi animale.
Agentul patogen – Claviceps purpurea (Fr.) Tul., fam. Clavicipitaceae, ord.
Sphaeriales, cl. Pyrenomycetes, subîncr. Ascomycotina, f.c. Sphacelia segetum Lév.
În timpul primăverii, din scleroţii rămaşi în sol care au suportat variaţiile de temperatură
din iarnă, apar 10-30 prelungiri de 2-4 cm lungime şi 1-2 mm lăţime ce se termină cu nişte
formaţiuni globuloase roz-roşiatice. Acestea constituie ascostroma ciupercii în care se găsesc
dispuse periferic periteciile în formă de butelii, de 275-300 x 80-110 µm. Ascele sunt cilindrice,
hialine de 69-90 x 2,5-4,5 µm, cu câte 8 ascospori filamentoşi, hialini, de 50-84 x 1,5 µm.
Ascosporii produc infecţii primare la florile de secară şi ca urmare în locul ovarelor
apare o masă miceliană de pe care se scurge un lichid dulceag ce conţine conidiile unicelulare,
hialine de 4-7 x 2-4 µm (fig. 21).
Epidemiologie. Agentul patogen rezistă în timpul iernii sub formă de scleroţi din care
iau naştere ascostromele ciupercii. Infecţiile primare sunt asigurate de ascospori iar cele
secundare se fac prin intermediul conidiilor ce sunt vehiculate de vânt sau de insecte.
Transmiterea ciupercii de la o cultură la alta se face prin intermediul scleroţilor rămaşi în sol sau
a celor care la recoltare ajung între seminţele de secară.
Prevenire şi combatere. Întrucât alcaloizii conţinuţi de scleroţi sunt toxici, se impune
controlul calităţii furajelor şi a seminţelor de secară folosite la furajarea animalelor.
Industria farmaceutică foloseşte scleroţii obţinuţi în culturile de secară infectate
artificial pentru obţinerea de ergotină care are efect hemostatic, pentru separarea acidului
sphacelinic care produce contracţia muşchilor netezi şi a alcaloidului cornutină ce are acţiune
asupra sistemului nervos periferic.
În vederea limitării atacului de Claviceps sp. se recomandă curăţarea seminţelor prin
triorare înainte de semănat şi cultivarea de soiuri cu perioadă scurtă de înflorire, pentru ca să nu
existe o perioadă mare în care să se poată realiza infecţiile.
Soiurile nou introduse în cultură Apart, Marlo, Rapid şi Suceava sunt rezistente în ceea
ce priveşte scuturarea seminţelor şi căderea plantelor.

8.3.2. Tăciunele frunzelor - Urocystis occulta.

Boala este răspândită în toate ţările din Europa, America de Nord, Africa şi Australia,
fără a avea însă un caracter grav.
Simptome. Pe limbul frunzelor, pe tecile lor şi pe
pai, ciuperca produce striuri înguste şi lungi de 1-2 mm,
paralele cu nervurile, la început albe-cenuşii, subepidermice,
apoi pulverulente, de culoare brună-negricioasă. Uneori
striurile confluează şi 1/2 sau 2/3 din limbul frunzei este
străbătut de striuri din care se pune în libertate o pulbere
neagră. Plantele tăciunate sunt mai mici, nu înspică sau
prezintă spice deformate, sterile (fig. 22).
Agentul patogen – Urocystis occulta (Wallr.)Rabh.,
fam. Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Teliomycetes,
subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii ciupercii sunt asociaţi în glomerule (câte
1-2 sau chiar 3-4) înconjurate de o coroană de celule sterile,
Fig. 22. Tăciunele frunzelor - Urocystis
occulta: a- atac pe plantă; b- teliospori mai mici, incolore cu episporul subţire şi neted. Teliosporii
asociaţi înconjuraţi de celule sterile fertili, de 9-19 µm în diametru, au membrana netedă, groasă,
(după E. Rădulescu şi col., 1972). brună şi sunt de regulă turtiţi pe suprafeţele de contact.
Epidemiologie. Agentul patogen se transmite prin
teliosporii care infestează cariopsele de secară în lan sau în timpul recoltatului. Infecţia este
germinală iar ciclul evolutiv este asemănător cu cel al speciilor de Tilletia sp.
Prevenire şi combatere. Agentul patogen nu rezistă sub formă de teliospori în sol aşa
încât tratamentele seminale executate cu fungicide de contact (ca la mălura comună) sunt foarte
eficiente.
8.3.3. Rugina brună - Puccinia dispersa.
Boala apare anual în toate culturile de secară pentru sămânţă sau secara masă verde dar
nu produce pagube însemnate. În anii deosebit de favorabili
pentru evoluţia agentului patogen au fost înregistrate pagube de 8 % din producţie.
Simptome. Boala apare numai pe foliajul secarei sub forma unor pete mici, de
decolorare, în centrul cărora se deschid pe faţa superioară a limbului pustule brunie-ruginii de
uredospori. Lagărele de teliospori care au formă eliptică asemănătoare cu forma lagărelor de
uredospori, au răspândire neuniformă pe suprafaţa limbului, sunt negre, lucioase, la început
subepidermice, apoi se deschid pe faţa inferioară a limbului şi devin pulverulente.
Stadiul picnidian şi ecidian al agentului patogen se dezvoltă pe Anchusa sp. şi Lycopsis
sp., pe frunzele cărora apar pete circulare sau alungite, albicioase la început, apoi galbene-
portocalii, mari de până la 3-8 mm în diametru (fig. 23).
Agentul patogen - Puccinia dispersa Erikss. Et Henn., fam. Pucciniaceae, ord.
Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Ciuperca este macrociclică şi heteroică, cu uredospori sferici sau eliptici, unicelulari de
20-28 x 17-23 µm, ce au membrană galben-brună, echinulată. Teliosporii sunt bicelulari, alungit-
măciucaţi, trunchiaţi sau rotunjiţi la vârf, uşor îngustaţi la mijloc, de dimensiuni cuprinse între
40-60 x 14-24 µm, coloraţi în brun-închis şi scurt pedunculaţi.
Epidemiologie. Răspândirea agentului patogen este asigurată în tot cursul anului de
uredospori, care pot rezista atât vara la secetă cât şi iarna la temperaturi scăzute. Deşi are gazdă
intermediară pe care apar picnospori şi ecidiospori, infecţiile pe secară, se pot face fără aportul
sporilor de pe gazda intermediară, deci teliosporii nu joacă nici un rol în evoluţia ciupercii.
Prevenire şi combatere. Se recomandă cultivarea de soiuri rezistente şi distrugerea
gazdelor intermediare datorită cărora pot apărea în natură noi rase fiziologice mai virulente.

8.3.4. Rugina galbenă - Puccinia striiformis West. f.sp. secalis.

Boala este întâlnită mai rar pe secară. Ea a fost descrisă la grâu.
8.3.5. Rugina neagră - Puccinia graminis Wers. f.sp. secalis
Erikss. et Henn.
Boala apare numai în zonele mai reci şi mai umede ale ţării, unde secara ajunge târziu la
maturitate. Simptomatologia, epidemiologia şi combaterea au fost descrise la rugina neagră a
grâului.

8.4. BOLILE OVĂZULUI

Viroze
8.4.1. Piticirea albastră - Oat blue dwarf virus.
Boala a fost descrisă şi studiată în America de Nord (1952) unde este foarte răspândită.
În Europa a fost identificată în Suedia, Cehia, Polonia şi după afirmaţiile lui I. Pop se consideră
că ar putea fi prezentă sau în scurt timp va apărea şi la noi.
Simptome. Plantele virozate manifestă o piticire accentuată însoţită de o înfrăţire
excesivă. Pe frunzele ce au culoare verde-închis, apar enaţiuni ca nişte umflături, lungi de până la
5 mm, vizibile pe faţa inferioară a frunzelor în dreptul nervurilor. Suprafaţa foliajului este mult
redusă iar producţia de seminţe este aproape nesemnificativă.
Plante gazdă. Virusul este în mod natural prezent pe Avena sativa, Hordeum vulgare şi
Linum usitatissimum.
Agentul patogen – Oat blue dwarf virus, are particule sferice, de 28-30 nm în diametru
şi este inactivat la temperaturi mai mari de 60oC.
Epidemiologie. Agentul patogen este răspândit în natură prin intermediul cicadelor
Macrosteles fascifrons (în SUA) şi de Macrosteles levis în Europa. Relaţia virus-vector este de
tip propagativ, virusul putând fi vehiculat de la ovăz la orzul de primăvară şi apoi la orzul de
toamnă.
Prevenire şi combatere. Combaterea chimică a vectorilor este imperios necesară în
loturile semincere de ovăz care trebuie să fie amplasate la distanţă faţă de culturile de orz.

8.4.2. Piticirea sterilă - Oat sterile dwarf virus.

Boala a fost descrisă în 1958 în Cehoslovacia însă în ultimele decenii s-a extins în toate
ţările cultivatoare de ovăz, producând pagube cantitative mari, la această plantă de cultură dar şi
la gramineele furajere.
 Simptome. Boala se observă uşor în luna iunie, când plantele virozate prezintă un
nanism accentuat şi o înfrăţire excesivă, ceea ce le dă aspectul de tufă deasă. Fraţii laterali rămân
pitici, frunzele lor au umflături pe nervuri iar florile rămân sterile. Aceleaşi simptome foliare şi
tulpinale se observă şi la plantele de Arrhenatherum elatius şi Lolium perenne atacate de acest
virus.
Plante gazdă. Virusul poate infecta diferite graminee ca: Arrhenatherum elatius, Avena
sp., Cynosurus cristatus, Hordeum sp., Lolium sp., Phalaria canariensis, Poa annua, Secale
cereale, Triticum sp. şi Zea mays.
Agentul patogen. Oat sterile dwarf virus are particule circulare sau unghiulare, cu o
capsidă dublă, de 50-55 nm în diametru, cu ARN dublucatenar.
Epidemiologie. Transmiterea virusului de la plantă la plantă este asigurată de cicadele
Javesella pellucida, J. obscurella, J. dubia şi Dicranotropis hamata.
Virusul este achiziţionat de cicade după 30 minute de hrănire, rămâne latent o lună şi se
înmulţeşte în corpul lor; vectorii vor rămâne infecţioşi şi pot transmite virusul prin ouă.
Rezistenţa virusului în timpul iernii este asigurată de gramineele perene infectate şi de
nimfele infecţioase ale vectorilor.
Prevenire şi combatere. Viroza este o problemă pentru cultura ovăzului şi ca urmare se
va înlocui ovăzul folosit ca plantă protectoare cu secara, se vor efectua arături adânci după
recoltare pentru a evita apariţia samulastrei iar loturile semincere de ovăz se vor izola spaţial de
pajiştile şi fâneţele înţelenite, unde se înmulţesc vectorii şi
unde se pot găsi graminee infectate.

Bacterioze
8.4.3. Arsura aureolată - Pseudomonas
syringae pv. coronafaciens.
Această boală a fost descrisă în 1909 în S.U.A.
de cercetătorul Manns, apoi s-a identificat în culturile de
ovăz din mai multe ţări ale Europei. În România a fost
semnalată simptomatologic în 1939 de V. Ghimpu şi
studiată de E. Docea şi V. Severin (1965).
Fig. 24. Arsura ovăzului – Simptome. Pe plantele tinere boala se manifestă
Pseudomonas syringae pv. coronafaciens
(după Ana Hulea şi col.,1975).
prin apariţia unor pete ovale, în dreptul cărora ţesuturile
se înroşesc şi se usucă. Pe frunzele plantelor mature apar,
începând de la vârf şi de la margini, leziuni mici, brune, lungi de unul sau mai mulţi milimetri. În
jurul ţesuturilor afectate apare o zonă de decolorare ce formează aureolele, caracteristice acestei
boli bacteriene, lungi de 2-26 mm şi late de 1-5 mm. Prin unirea zonelor clorozate pot să se
formeze striuri galbene pe toată lungimea frunzei.
Zonele aureolate devin brune şi vor fi în faza finală bine delimitate de restul frunzei prin
dungi fine brun-roşcate (fig. 24).
Agentul patogen. Pseudomonas syringae pv. coronafaciens (Elliot.) Young, Dye et Wilkie,
fam. Pseudomonadaceae.
Bacteriile au formă bacilară şi dezvoltă colonii mici, rotunde, netede, lucioase, cu
margini regulate, translucide, ce au o nuanţă albăstruie-fluorescentă.
Epidemiologie. Bacteria iernează în sămânţă şi în resturile vegetale în care îşi păstrează
viabilitatea până la 4 ani. Răspândirea în câmp a agentului este făcută prin intermediul vântului şi
a picăturilor mici de ploaie. Infecţiile se realizează cu uşurinţă dacă temperatura este în jur de
28oC şi dacă ţesuturile plantelor sunt umectate cu apă.
Prevenire şi combatere. Elliot recomandă dezinfectarea seminţelor cu aer cald la
100oC timp de 30 ore. Tratamentele chimice seminale cu soluţie de formalină (1:300) sau cu
streptomicină 50 µg/ml, dau rezultate foarte bune dar sunt
scumpe şi greu de executat, deoarece presupun udarea şi apoi
uscarea seminţelor. Întrucât în natură bacteria este semnalată şi
pe secară, se vor evita asolamentele cu ovăz şi secară.

Micoze
8.4.4. Tăciunele zburător – Ustilago avenae.
Boala este cunoscută în toate ţările cultivatoare de
ovăz dar produce pagube mari (10-15 %) numai în cazul în care
nu s-au făcut tratamentele seminale obligatorii.
Simptome. Plantele bolnave se pot recunoaşte uşor în
lan în momentul premergător apariţiei paniculelor când,
burduful este de culoare galbenă-verzuie şi se deschide mai
Fig. 25. Tăciunele zburător - târziu decât la plantele sănătoase. Paniculele bolnave sunt
Ustilago avenae: erecte, cu ramificaţii puţin răsfrânte şi cu spiculeţele distruse,
a-panicul sănătos şi tăciunat;b-
teliospori (după E. Rădulescu şi
transformate într-o pulbere brună-negricioasă de spori. Glumele
col.,1972) pot fi total sau parţial distruse, în acest ultim caz, partea lor
superioară persistă şi formează deasupra masei de spori un
înveliş fragil ce se rupe şi sporii sunt împrăştiaţi de vânt (fig.25).
În funcţie de modul de dispersare al masei sporifere ce poate fi mai mult sau mai puţin
aglutinată se disting două forme ale bolii:
- forma de tăciune zburător moale, ce apare pe vreme secetoasă şi călduroasă şi se
caracterizează prin distrugerea totală a paniculului şi diseminarea rapidă a teliosporilor;
- forma de tăciune zburător tare, ce apare pe vreme răcoroasă şi umedă şi se
caracterizează prin distrugerea parţială a paniculului (numai spiculeţele inferioare). Masa
sporiferă este dură, aglutinată şi se dispersează greu, abia la recoltare.
La această formă, glumele nu sunt distruse în totalitate ceea ce face ca infecţiile să se
confunde cu atacul de Ustilogo kolleri..Rareori se poate constata şi atacul ciupercii pe frunze sub
formă de striuri negre pulverulente.
Agentul patogen – Ustilago avenae (Pers.) Rostr., fam. Ustilaginaceae, ord.
Ustilaginales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii (clamidosporii) ciupercii sunt sferici sau elipsoidali, de 5-9 µm în diametru,
cu membrană brună verucoasă.
În faza de înflorire a ovăzului teliosporii duşi de vânt ajung pe paniculele sănătoase,
între glume şi palei sau între palei şi bob. În urma acestei infestări teliosporii sunt închişi sub
palei sau pot germina, formând epibazidii şi bazidiospori ce se conjugă şi dau miceliul secundar
de infecţie. Miceliul poate infecta partea internă a paleilor sau pericarpul cariopselor şi rămâne
sub această formă în seminţele ce se recoltează.
În momentul germinării ovăzului, miceliul iese din stadiul de repaus, infectează prin
coleoptil tinerele plantule şi când se diferenţiază viitorul panicul acesta va fi distrus.
Ciclul evolutiv se desfăşoară pe doi ani agricoli: în primul an are loc infestarea sau
infecţia paleală, iar în al doilea an are loc infecţia germinală şi apar simptomele bolii.
Epidemiologie. Agentul patogen se răspândeşte în timpul înfloririi ovăzului prin
teliosporii purtaţi de vânt iar de la un an agricol la altul va persista în seminţele infestate sau
infectate paleal.
Prevenire şi combatere. Se recomandă cultivarea soiurilor rezistente (Florina, Mureş,
Someşan) şi tratarea preventivă a seminţelor cu fungicide sistemice: Raxil-2,5 kg/t, Baytan F-
PUS-2 kg/t, Prelude SP-2 kg/t, Vincit P- 2 kg/t sau Benit universal-2 kg/t.

8.4.5. Tăciunele îmbrăcat – Ustilago kolleri.

Boala este semnalată în lanurile de ovăz simultan cu boala produsă de U. avenae (Ana
Hulea, 1975).
Simptome. Paniculele tăciunate ies mai târziu din burduf, faţă de cele sănătoase şi
prezintă ramificaţii scurte şi cariopse distruse, transformate într-o masă de spori de culoare
brună-negricioasă. Sporii sunt reţinuţi de paleile distruse numai parţial, sunt aglutinaţi şi se
împrăştie lent în faza înfloritului. La recoltare, masa
compactă a sporilor va fi dispersată şi aceştia vor
adera la seminţele sănătoase infestându-le.
Agentul patogen – Ustilago kolleri Wille,
fam. Ustilaginaceae, ord. Ustilaginales, cl.
Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Teliosporii ciupercii sunt globuloşi, de 5-10
µm în diametru şi prezintă o membrană brun-
roşcată, perfect netedă. Ei vor germina în sol, paralel
cu germinarea ovăzului, vor produce epibazidii cu
bazidiospori ce se conjugă doi câte doi, iar miceliul
de infecţie va intra prin coleoptil în plantă.
Ciuperca produce o infestare în timpul
înfloririi, o infecţie germinală şi ciclul ei evolutiv se
va desfăşura pe parcursul unui singur an agricol.
Fig. 26. Rugina coronată - Puccinia coronata var.
avenae: 1- frunză de Rhamnus cathartica cu Epidemiologie. În cursul înfloririi
ecidii; 2,4- frunză de ovăz cu pustule de ovăzului, agentul patogen se răspândeşte prin
uredospori; 3,5- frunză cu pustule de teliospori; teliosporii duşi de vânt. La recoltare teliosporii
6- uredospori; 7- lagăr de teliospori; 8- teliospor infestează sămânţa şi prin intermediul acesteia se va
(după Ferraris, 1941)
răspândi agentul în viitoarele culturi.
Tratamentele seminale sunt absolut obligatorii şi întrucât în sămânţă sau pe sămânţă, se
pot găsi simultan ambii agenţi patogeni din genul Ustilago, se recomandă utilizarea unuia dintre
fungicidele sistemice enumerate la tăciunele zburător.

8.4.6. Rugina coronată - Puccinia coronata var. avenae.

Boala are o largă arie de răspândire în toate ţările cultivatoare de ovăz însă pierderile
sunt de regulă nesemnificative.
Simptome. Boala se observă după apariţia paniculelor sau în faza de umplere a
cariopselor, fiind afectate numai frunzele, pe care se observă pete mici, ovale sau circulare,
răspândite neuniform. În aceste pete, pe faţa superioară a frunzelor se deschid uredopustulele de
culoare galbenă-portocalie care sunt iniţial subepidermice apoi devin pulverulente. În jurul
uredopustulelor, apar teleutopustulele care se deschid tot pe faţa superioară a limbului, dar sunt
de culoare neagră sau negre-violacei, înconjurate de o zonă galbenă (fig.26).
Agentul patogen – Puccinia coronata var. avenae (Cda.) Fraser et Led., fam.
Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Teliomycetes, subîncr. Basidiomycotina.
Ciuperca este o specie macrociclică şi heteroică ce îşi dezvoltă stadiul picnidian şi
ecidian pe frunze, fructe, peţioluri şi lăstari tineri de Rhamnus catharctica. Pe organele atacate,
apar pete gălbui sau roşiatice, în dreptul cărora se deschid picnidiile pe faţa superioară a limbului
frunzelor şi ecidiile pe faţa inferioară. Uredosporii sunt unicelulari, sferici sau ovali, de 18-30 x
14-24 µm, gălbui şi echinulaţi. Teliosporii sunt bicelulari, alungiţi, pedunculaţi, de 34-56 x 13-20
µm, cu membrană brună-roşiatică. Celula superioară a teliosporilor prezintă excrescenţe
caracteristice, ca o coroană (fig. 26). Agentul patogen prezintă forme specializate şi peste 300 de
rase fiziologice.
Epidemiologie. Ciuperca se răspândeşte pe gazda intermediară prin intermediul
picnosporilor, iar primele infecţii pe ovăz sunt asigurate de ecidiospori. Transmiterea de la plantă
la plantă în cultura de ovăz, este făcută cu ajutorul uredosporilor iar teliosporii ce apar spre
sfârşitul vegetaţiei, asigură rezistenţa ciupercii peste iarnă.
Prevenire şi combatere. Respectarea complexului de măsuri culturale, duce la mărirea
rezistenţei ovăzului la rugină iar pentru loturile semincere există obligativitatea respectării
izolărilor spaţiale care să limiteaze ajungerea ecidiosporilor pe ovăz. Distrugerea gazdei
intermediare este cea mai sigură metodă de prevenire a atacului la ovăz şi de combatere a
agentului patogen.
8.4.7. Rugina neagră - Puccinia graminis Pers., f.sp. avenae Erikss. et Henn.
Boala produce pagube la ovăz mai mari decât la grâu pentru că în anii cu primăveri şi
veri umede şi răcoroase, ovăzul îşi prelungeşte vegetaţia şi ecidiosporii ce vin de pe Berberis sp.
pot produce numeroase infecţii.Ovăzul care intră în compoziţia borceagului este aproape
întotdeauna atacat de această rugină.
Simptomele, epidemiologia şi măsurile de combatere sunt similare cu cele descrise la
rugina neagră a grâului.