Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
13 Greseli ANAF Care Iti Salveaza Afacerea PDF
13 Greseli ANAF Care Iti Salveaza Afacerea PDF
© Horaţiu Sasu
Horaţiu Sasu are dublă specializare – jurist şi economist, iar în prezent activează ca trainer și
consultant în afaceri.
Și am găsit 13 răspunsuri care, ghinion, nu sunt pe placul inspectorilor ANAF... câtă vreme
ei vor persista în aceleași greșeli.
Dar mai întâi să spun că aceste greșeli le fac doar unii inspectori. Nu toți.
Ce greșeli?
Să vedem.
1. Pornesc de la prezumția de rea-credință și NU aplică
prezumția de nevinovăție
Este de departe cea mai gravă greșeală, de la care pornesc multe din celelalte greșeli...
... și, paradoxal, greșeala cea mai favorabilă ție...
Buna credinţă...
Ce e buna credinţă? În mare, e convingerea că faci ceva aşa cum trebuie – legal, conceptual
– și de asemenea, e atitudinea corectă moral și legal.
Puțini știu că… în cazul contribuabililor buna credinţă este prezumată, presupusă prin lege.
Mai exact, într-un alt Cod fundamental al României, Codul civil de data aceasta, pe care nu îl
cunosc nici antreprenorii, nici contabilii şi nici ANAF, dar îl ştiu avocaţii şi juriştii.
Ia uite ce frumos:
Buna-credinţă
(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi
execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.
(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.
Dacă buna-credinţă a ta se presupune prin lege, e clar că, cine invocă reaua-credinţă
trebuie să o şi dovedească.
Mulți antreprenori îmi spun: ”am avut control și oricât am încercat să arăt că sunt
nevinovat, tot nu am reușit să îi conving”.
Helooooo!!!!
Avantaj TU!
Din această greșeală, așa cum spuneam, vin altele, dar tot în favoarea ta.
Una dintre ele este că...
Oportunitate fantastică: până când organul fiscal nu face vreo dovadă, NU trebuie să te zbați.
S-a considerat de către organele fiscale că, prin această activitate, cei doi administratori au
diminuat în mod voit baza de impozitare prin stabilirea unor preţuri de vânzare pentru plata
externă mai mici decât preţul de producţie. Organul de control fiscal, procedând la efectuarea
obligaţiei fiscale datorate bugetului de stat au stabilit că, urmare a vânzărilor la extern, efectuate
sub preţul de producţie, societatea administrată de inculpaţi s-a sustras de la plata impozitului de
profit în sumă de 52.583.570 lei şi a unei taxe pe valoare adăugată de 24.753.818 lei.
Grav, nu?
Dacă tu ai fi făcut aşa ceva, la ce te aşteptai în dosarul penal de evaziune?
Revenea urmăririi penale sarcina ca în virtutea rolului ei activ să administreze probe din
care să rezulte:
o că inculpaţii, în calitate de administratori ai S.C. (…), cu intenţie, au vândut la export
produse finite sub preţul de producţie, diminuând astfel baza de impozitare şi în
consecinţă diminuarea veniturilor deţinute şi a celorlalte obligaţii către stat,
o să demonstreze către ce firmă străină din Turcia au fost exportate aceste produse,
o cu ce preţ s-au cumpărat aceste produse
o ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi (au fost repatriaţi sau nu, au fost repatriaţi parţial şi în
ce procent, ce s-a întâmplat cu sumele nerepatriate etc.
În cauză – spune tot instanţa care i-a achitat pe cei doi administratori - nu există o expertiză
contabilă care să stabilească în mod cert dacă masa impozabilă a fost diminuată şi cu ce sumă
anume.
Actul de control efectuat în cauză de Finanţe nu poate constitui un mijloc eficient de probă
– a arătat în acelaşi caz instanţa - el conţinând serioase neajunsuri. Astfel, în stabilirea prejudiciului
nu se foloseşte un sistem unitar de apreciere şi analiză folosindu-se unităţi de analiză distincte,
bazate pe o apreciere aproximativă care conduc în cele din urmă la un prejudiciu estimativ, nu la
un prejudiciu cert.
Aşa fiind instanţa i-a achitat pe cei în cauză, constatând că organele de urmărire penală nu
au putut proba că existenţa faptei şi a intenţiei inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii, astfel că în
mod legal instanţele inferioare au dispus achitarea inculpaţilor în virtutea principiului „e totuna a fi
cu a nu putea proba” (Curtea de Apel Galați, Secția Contencios Administrativ, decizia penală nr.
170/R din 30 martie 2006).
(Partea cu „nu se arată ce dispoziţii legale au fost încălcate” este o altă greșeală, pe care o
vom discuta separat, dar este tot o consecință a faptului că inspectorii NU aduc dovezi).
Un alt exemplu: există decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care permit
recuperarea TVA chiar dacă ai fost angrenat într-un mecanism fraudulos, atunci când Finanţele nu
au dovedit că ai fost de rea-credinţă, vinovat, când Finanţele nu sunt în stare să dovedească faptul
Reproducem următorul abuz strigător la cer: Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF)
cere bani firmelor care au făcut tranzacţii cu companiile acuzate de fraudă. Încercând să combată
evaziunea, DGAF penalizează astfel chiar şi firmele care nu au vreo vină DOVEDITĂ – notează
portalul www.fiscalitatea.ro. Detalii aflăm din săptămânalul „Capital”: „Practic, este verificat lanţul
de tranzacţii, iar, dacă unul dintre furnizori a devenit, între timp, inactiv sau şi-a pierdut codul de
TVA, [DGAF] CONSIDERĂ [atenţie – foarte important acest verb, “consideră”! ] că celelalte firme
„ştiau sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia lor, participă la o operaţiune implicată într-o fraudă
privind TVA“, potrivit justificării din procesele verbale. Consecinţa este că inspectorii decid că
societatea nu mai poate beneficia de dreptul de deducere a taxei şi îi blochează conturile, bunurile
şi stocurile.
Situaţia este cel puţin bizară, mai ales că firmele cărora li se impută TVA au făcut verificările
cerute de Codul fiscal, adică au ataşat facturilor documentele care atestă că, la data tranzacţiei,
furnizorul avea cod valabil de TVA şi nu era în Registrul contribuabililor inactivi. Abordarea
inspectorilor poate fi considerată chiar absurdă, din moment ce alte metode de verificare nu numai
că nu sunt prevăzute de legislaţie, dar nici nu pot fi întreprinse decât de Fisc. În fond, codul de TVA
este acordat firmelor de către Fisc, iar situaţia fiscală completă - declaraţiile, plăţile, balanţa etc. -
nu pot fi puse la dispoziţia niciunui terţ, ci, exclusiv, a Fiscului” (conform Capital, ediţia 16-20 martie
2015).
Încă din 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezavuat acest procedeu al ANAF, dar şi al
instanţelor care preiau fără discernământ afirmaţiile NEMOTIVATE şi NEDOVEDITE ale ANAF despre
firmele „fantomă”.
A cunoaște aceste aspecte înseamnă o oportunitate fantastică de a-ți salva afacerea atunci
când sesizezi că organul fiscal de control își întemeiază poziția pe fum.
Din cele de mai sus vedem că afirmațiile nedovedite merg mână în mână cu cele
nemotivate. Într-adevăr, apropiat de lipsa dovezilor este greșeala potrivit căreia...
1
http://www.capital.ro/dna-ul-fiscului-a-inceput-sa-faca-victime-din-pacate-multe-sunt-inocente.html.
Codul de procedură fiscală, unde găseşti multe soluţii la controlul A.N.A.F., soluţii pe care
le putem discuta numai „cu uşile închise” (în cursul video despre ”Cum să ieși cu bine din controlul
ANAF”) vine cu o completare şi mai favorabilă ȚIE. O scriu cu litere mari de tot:
Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau
constatări proprii.
Nici nu am avut ce să las nesubliniat în textul de mai sus. Citeşte de câteva ori şi pune
accentul de fiecare dată pe alt cuvânt – vei avea surpriza să vezi că ai tot atâtea precizări câte citiri.
Mai vine şi Codul fiscal şi spune că, atunci când se consideră că o tranzacţie „nu are
substrat economic” (mai exact când s-au dat facturi numai ca să se scadă cheltuielile), „organul
fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare
a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea
elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în
considerare/reîncadrării” (art. 11 alin. (1) Cod fiscal, partea finală).
Potrivit tuturor celor de mai sus, fiscul trebuie să găsească dovezi din care să reiasă că
situaţia e alta decât spune contribuabilul – spre exemplu:
• că un contract NU există;
• că un contract ascunde intenţia de fraudă fiscală (=evaziune fiscală ilegală), iar nu de
optimizare fiscală (= evaziune fiscală legală)
• că maşina a fost folosită de agentul de vânzări şi în scop personal (sau, în anumite perioade,
numai în scop personal).
Să vedem un exemplu.
Or, mulţi inspectori care vin în control consideră omisiunea, neglijenţa, scăparea, ca fiind
FRAUDĂ! Încalcă prezumţia de nevinovăţie cu nonşalanţă!!! Şi atunci să nu îi reclami pentru abuz
în serviciu, purtare abuzivă şi alte fapte din Codul penal?
Adesea la controlul fiscal nu există diferenţa între neglijenţă şi rea-credinţă. Ceea ce e grav.
Trebuie să intervină instanţele de judecată ca să arate că simpla neglijenţă, mai ales când totul se
poate rectifica, nu înseamnă să îl spulberi pe contribuabil de pe faţa pământului. Iată un exemplu
în care a intervenit chiar instanţa supremă:
“Faptul că reclamanta (contribuabilul – nota autorului) a înregistrat greşit suma de (…) lei în
contul 771 în loc de contul 671 nu poate atrage obligarea acesteia la plata acestei sume ce
reprezintă o cheltuială deductibilă. În raport de aceste considerente se reţine că reclamanta nu
datorează suma menţionată în ultimele acte de control financiar” (Curtea Supremă de Justiţie,
Secţia de contencios administrativ, Decizia nr. 119 din 18 ianuarie 2000).
Vrei să ieşi cu succes din controlul ANAF, fără dobânzi, penalităţi de 70% pe an, amenzi şi dosar
penal?
Vrei să eviţi poprirea sau sechestrul care pot ruina afacerea ta sau a celor pe care îi consiliezi?
Cele de mai sus sunt un bun început!
Evasio înseamnă a scăpa, evaziune fiscală înseamnă a scăpa de sub povara taxelor.
Ce este optimizarea fiscală? Este reducerea impozitelor cu ajutorul instrumentelor legale.
Este evaziunea fiscală LEGALĂ.
Ce este frauda fiscală? Este reducerea impozitelor prin metode NELEGALE (spre exemplu
atunci când cu bună știință nu înregistrezi facturile de venituri).
Așa cum am arătat deja, unii greșesc în lupta cu ANAF străduindu-se să dovedească faptul
că nu sunt infractori.
Din contră, partea bună e că există multe elemente care mai temperează zelul organelor
de control, mai ales când cazul ajunge la instanţe.
Problema are ca punct central greutatea sau chiar imposibilitatea probării DE CĂTRE
ORGANUL FISCAL a evaziunii fiscale, ca şi încadrarea abuzivă ca evaziune a unor fapte pe care
instanţele le reîncadrează conform realităţii.
Atunci când găseşti o portiţă între două legi, care îţi permite să reduci impozitele, faci
evaziune fiscală legală.
Atunci când chiar statul român dă posibilitatea de evaziune (scăparea de taxe), iar tu profiţi
de ea, faci evaziune legală. Bunăoară, statul dă posibilitatea PFA-urilor să fie impozitate la normă.
Mai exact, pentru anumite activităţi – IT, vinderea florilor etc. – PFA poate să plătească impozite şi
Şi, mai clar, atunci când NU SE DOVEDEŞTE că ai făcut evaziune fiscală ILEGALĂ, înseamnă
că totul e LEGAL.
De ce? Pentru că evaziunea ILEGALĂ trebuie dovedită. Temeinic! Spre exemplu, multe din
infracţiunile de evaziune fiscală au ca şi condiţie absolută reua-credinţă DOVEDITĂ de Fisc, intenţia
de fraudă DOVEDITĂ de Fisc, scopul fraudulos DOVEDIT de Fisc.
Mai multe discutăm în viitoarele materiale gratuite, iar „crema” e numai pentru cine
trebuie, păstrată la curs...
[Să lămurim ceva: în trecut am încercat să dau soluţii publice – eu şi alţii - atât la „Firma cu
impozite zero” (primul şi deocamdată singurul curs online de acest tip din România) cât şi la „17
Alternative legale şi profitabile la contractul de muncă” editat împreună cu Rentrop&Straton,
devenit best seller timp de patru ani, dar care, alături de alte scrieri ale consultanţilor în legătură
cu optimizarea fiscală… a dat idei Guvernului. Nu mai vreau aşa ceva. Dau soluţii adecvate doar în
cerc restrâns, ca spre exemplu în cursul video despre ”Cum să ieși cu bine din controlul ANAF”].
Un alt exemplu de evaziune fiscală LEGALĂ pe care statul român o încurajează este
microîntreprinderea, mult mai puțin impozitată decât un SRL plătitor de impozit pe profit.
Discuția e mai lungă și am dezvoltat-o în întâlnirile și în seminariile private, dar este caz de
evaziune fiscală LEGALĂ.
Și revenim: de ce nu am putea-o face? Păi, pentru că onor ANAF spune că e evaziune fiscală
ILEGALĂ. Fără probe, fără motivare (ai văzut deja mai sus).
Tot ce nu înseamnă impozit plătit LA MAXIM este evaziune fiscală ilegală pentru ANAF.
De ce ne salvează afacerea această greșeală a ANAF? Pentru că, atâta vreme cât
mecanismul e LEGAL, inspectorii NU au cum să dovedească faptul că e ILEGAL.
Logic.
Simplu.
Iar dacă nu dovedesc, vine instanța și îi liniștește...
Cum greșelile merg din una în alta, cea de mai sus generează o alta, la fel de utilă pentru
tine când vine vorba să demontezi abuzuri...
La un client de-al meu, o parte din ordinele de deplasare ale directorului general,
directorului economic, directorului de vânzări nu au fost ştampilate de destinatar.
Dincolo de faptul că „aşa se face”, adică trebuie pusă ştampila, dincolo de faptul că
ștampilarea nu e obligatorie, unde scrie în lege că trebuie pusă ştampila pe delegaţie?
Or, la clientul meu s-a invocat Ordinul de mai sus, care nu e pentru societăți private, ci
pentru instituții publice!
Să-ți spun cum s-a folosit de o astfel de greșeală a ANAF un alt client de-al meu, un mic
întreprinzător cu dublă cetățenie, română și germană.
Și cu cel de-al doilea argument a câștigat, pentru că a sesizat greșeala ANAF de la punctul
următor...
Din alt unghi de vedere, în practica judiciară s-a pus şi întrebarea dacă refuzul
contribuabilului de a prezenta organelor de poliţie economico-financiară a documentelor
justificative şi a actelor de evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de stat,
întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pe care o studiem. S-a considerat că răspunsul
este negativ, întrucât organelor din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice nu fac
parte din rândul "organele de control împuternicite conform legii", acestea fiind organele financiar-
fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor şi din unităţile teritoriale subordonate, printre acestea
neregăsindu-se şi organele de poliţie economico-financiară 2.
Unde e oportunitatea?
Când organul de control își depășește atribuțiile, toate măsurile lui sunt NULE.
Și-au adus aminte că firma administratorului avea sediul într-un spațiu închiriat de la soția
administratorului. La acel spațiu se făcuseră niște modernizări, trecute pe cheltuielile firmei.
Corect. Greșeala a fost că acele modernizări ale spațiului nu au fost considerate venituri ale soției,
2
Cosmin Balaban, Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de teorie şi practică judiciară, Editura Rosetti,
Bucureşti, 2003, pag. 30.
Suspendarea unei inspecţii fiscale poate să aibă loc una sau mai multe situaţii, iar ceea ce
este foarte important este că perioadele în care derularea inspecţiei fiscale este suspendată nu
sunt incluse în calculul duratei acesteia.
Aşa încât apare întrebarea legitimă: este posibilă suspendarea pe termen foarte lung a
inspecţiei?
Soluţia găsită de unii dintre contribuabili faţă de suspendarea abuzivă, atunci când
instanţele nu îi ajută: transferul operaţiunilor pe altă societate şi lichidarea, în timpul suspendării
controlului, a societăţii supuse controlului.
Mai există și alte soluții, dintre care una simplă, legală şi pe care nici ANAF nu o poate
contracara, însă nu o fac publică. Am păstrat-o pentru cursul video în care discutăm soluții doar
între noi...
11. Profită de faptul că inspectorii ignoră alte aspecte decât cele strict fiscale!
Uneori inspectorii nu acoperă toate aspectele legale cu care au de-a face.
De câte ori e posibil, scoate organul fiscal din zona lui de confort, din fiscalitate!
întreabă-l unde scrie că aceeaşi persoană NU poate cumula funcţia salariată cu activitatea PFA
la aceeaşi societate. Du-l apoi în Codul muncii (zonă pe care nu o cunoaşte) şi arată-i că acesta
permite cumulul de funcţii chiar şi la salariat, la acelaşi angajator, cu atât mai mult – îi explici –
cumulul de funcţii salariat-PFA, nefiind interzis, este permis! (în practică e bine ca PFA să aibă
altă activitate decât salariatul – spre exemplu salariatul e contabil, iar PFA-ul lui este pe
activităţi de statistică. Cred că ai înţeles ideea. Nu că e obligatoriu, dar e mai sănătos)
caz real: explică-i faptul că, convenţia civilă EXISTĂ bine-mersi în Codul civil. Bine ascunsă (în
art. 1.766 din Codul civil actual), dar există. Îl duci în Codul civil, care e teren minat pentru el.
Am avut discuţia cu un inspector ITM, nu de la ANAF, dar acelaşi lucru se întâmplă şi cu
inspectorul ANAF.
De câte ori e posibil, scoate organul fiscal din zona lui de confort, din fiscalitate!
Oportunitate maximă!
Este o decizie care restabileşte o parte din echilibrul necesar între organele de control
fiscal şi contribuabil.
Chiar dacă aceste “precizări” nu sunt contrare legii, care este totuşi forţa lor reală?
Instanța noastră supremă a arătat limpede, într-o speţă care reprezintă un pilon judiciar
extrem de solid în materie, că "Precizările" Ministerului Finanţelor nu au caracterul unui act
normativ, ci constituie doar o recomandare de ordin metodologic (C.S.J., Secţia de contencios
administrativ, dec. nr. 2.270/5.10.1999).
Atenţie!
Păstrează deciziile de mai sus pentru când vor veni inspectorii cu “precizări“ scoase din mapă și
care nu sunt publicate nicăieri!
Deciziile Curţii de Justiție a Uniunii Europene sunt obligatorii din momentul publicării lor.
Atât de obligatorii – dacă pot să spun aşa – încât taxa de primă înmatriculare a fost spulberată de
Curte, deşi reglementările din Codul fiscal erau aplicate cu osârdie de ANAF!
Vom comenta mai pe larg conceptele din cadrul litigiului după ce îi prezentăm
coordonatele.
Prin sentinţa civilă nr. 569F/9.06.2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, s-a
respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Finanţelor
Publice S, s-a admis cererea formulată de reclamanta (...) H. J. SRL împotriva pârâtei Administraţia
Finanţelor Publice S, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6.286,65 lei
Or, situaţia stă exact invers. Av. Cosmin Flavius Costaş arată că jurisprudenţa Curţii
Europene de Justiţie spune că orice taxă naţională care e contrară Dreptului comunitar este
nelegală de la data la care a intrat în vigoare şi trebuie restituită. Avocatul menţionat a depus o
cerere de restituire la Administraţia Finanţelor Publice Arad, în baza articolului 148 din Constituţia
României, care spune că Dreptul comunitar prevalează faţă de Dreptul naţional. "Evident că a fost
respinsă", povesteşte el. "99,99% din răspunsurile primite la astfel de solicitări de la funcţionarii
publici sunt că «nu contează Dreptul comunitar, noi aplicăm Dreptul naţional». Asta înseamnă
necunoaşterea legii. Şi nu e o chestie valabilă doar pe această cauză sau doar pe Dreptul fiscal, ci în
orice domeniu. Dacă veţi întreba orice funcţionar din România care-i ierarhia normelor, ce trebuie
să aplice prima dată, el o să răspundă invariabil că Dreptul naţional, că aia-i legea" 4.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru toate statele
europene, a precizat, în Cauza C-85/95 – Reisdorf, în care s-a pus problema lipsei documentului în
original, că „nu este necesar originalul facturii, fiind suficientă şi copia acesteia. Art. 18 (1) (a) şi art.
22 (3) din Directiva a VI-a permite statelor membre să considere documente justificative nu numai
factura în original, ci orice alt document care ţine loc de factură şi îndeplineşte condiţiile în cauză.“
3
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 780/2009, conform
www.jurisprudenta.com.
4
A. Sminchişe, În România te lupţi în fiecare zi cu sistemul, în Jurnalul Naţional, 31 ianuarie 2011, pag. 6.
Avantaj contribuabilul!
Am avut un client care pierduse originalele facturilor de cheltuieli. Inspectorii ANAF imediat
le-au scos din cheltuieli, crescând impozitul. Decizia Reisdorf i-a liniștit să le pună la loc...