Influenta religiei/spiritualitatii in dezvoltarea posttraumatica - doliu, factori implicati in dezv.

Posttraumatica.....

Motivatie
Introducere
Cap. I Definire concepte – dezvoltarea posttraumatica, rezilienta, doliu,
Cap.II

Capitolul III
Evaluarea dezvoltarii posttraumatice
3.1. Descrierea cercetării
3.2. Instrumentele folosite
3.3. Interpretarea rezultatelor

Concluzii

„Though the direction of association varied among studies, all but one study reported
significant associations between the two. Factors that might have contributed to the mixed
findings are discussed (e.g., measurements, research design). Overall, these results appear to
be encouraging toward confirming the conceptual link between religion and trauma. Further
research investigating the direction of causation and possible moderators of the association
may contribute to a better understanding of the relationship between trauma and religion.”

„A search of the published literature identified 11 empirical studies that reported links
between religion, spirituality, and posttraumatic growth. A review of these 11 studies
produced three main findings. First, these studies show that religion and spirituality are
usually, although not always, beneficial to people in dealing with the aftermath of trauma.
Second, that traumatic experiences can lead to a deepening of religion or spirituality. Third,
that positive religious coping, religious openness, readiness to face existential questions,
religious participation, and intrinsic religiousness are typically associated with posttraumatic
growth. Important directions for future research are suggested that centre on the need for more
fine-grained analysis of religion and spirituality variables, together with longitudinal research

1
designs, that allow more detailed exploration of the links between religion, spirituality, and
posttraumatic growth.”

Dezvoltarea posttraumatică

Ideea potrivit căreia suferința poate genera o schimbare pozitivă este prezentă în scrierile
omenirii de mii de ani (Tedeschi, Calhoun 2004) 1. De exemplu, unele dintre ideile timpurii și
scrierea vechilor evrei, greci și creștini din primele veacuri, ca și unele dintre
învățăturile marilor religii precum hinudismul, budismul , islamul (Tedeschi, Calhoun 1995)2
și credința Baha'i3, conțin elemente legate de puterea de transformare a suferinței. Încercările
de a înțelege și de a descoperi semnificația suferinței umane reprezintă o temă centrală nu
doar a marilor filosofi dar si a operelor artistice ale romancierilor, dramaturgilor și poeților
(Tedeschi, Calhoun 1995). Interesul asupra dezvoltării post-traumatice a început să câștige
teren în anii 1990, pornind de la ideea că ar trebui acordată o importanță mult mai mare
studierii persoanelor sănătoase și aspectelor mai adaptative și mai luminoase ale
comportamentului uman (Tedeschi, Calhoun 2004). Există dovezi care arată că indivizii care
se confruntă cu o mare varietate de circumstanțe foarte dificile, suferă schimbări semnificative
în viața lor, iar povocările și situațiile de criză depășite încep sa fie considerate extrem de
pozitive (Tedeschi, Calhoun 2004). Dezvoltarea posttraumatică a fost studiată în legătură cu
diverse evenimente traumatice naturale și umane, incluzând boala care amenință viața,
războiul, abuzul, imigrația și moartea celor dragi (Berger, Weiss 2007) 4 (Linley, Joseph)5. De
asemenea, a fost studiată în multe țări și în contextul diferitelor culturi, cu dovezi că
dezvoltarea postraumatică este un fenomen universal, dar care manifestă și unele variații
culturale (Berger, Weiss 2007). Conceptul de dezovoltarea postraumatică se referă nu doar la
persoane fizice, ci și la familii ca sisteme (Berger, Weiss 2008)6.
Dezvoltarea post-traumatică este o schimbare psihologică pozitivă care poate să apară în
urma experiențierii unor traume, în urma adversitățior sau altor provocări majore care pun
1 Tedeschi, R.G., & Calhoun, L.G. (2004). Posttraumatic Growth: Conceptual Foundation and Empirical
Evidence. Philadelphia, PA: Lawrence Erlbaum Associates
2 Tedeschi, R.G., & Calhoun, L.G. (1995). Trauma and Transformation: Growing in the Aftermath of
Suffering. Thousand Oaks, CA: Sage.
3 Abdu'l-Bahá on Suffering and Tests, Baha'i International Community, accesat in 14.07 2017.
4 Berger, R.; Weiss, T. (2006). "Posttraumatic Growth in Latina Immigrants". Journal of Immigrant and
Refugee Studies. 4: 55–72.
5 Linley, P.A.; Joseph, S. (2004). "Positive Change Following Trauma and Adversity: A Review".
6 Berger, R. & Weiss, T. (2008, November 18). The Posttraumatic Growth Model: An Expansion to the
Family System, Traumatology

2
viața în pericol și care au ca efect atingerea unui nivel mai ridicat de funcționare. Aceste
traume și experiențe negative reprezintă provocări semnificative pentru resursele adaptive ale
persoanei și reprezintă provocări semnificative pentru modul acesteia de a înțelege lumea și
locul în care se află. Dezvoltarea posttraumatică nu are ca scop revenirea individului la același
stil de viață ca și cel din trecut, înainte de perioada de suferință traumatizantă, ci mai degrabă
asistăm la schimbări semnificative în viața, gândirea și relațiile persoanei cu lumea, toate
acestea contribuind la procesul personal de schimbare, care are o semnificație plină de sens 7
(Tedeschi, Calhoun 2004).
Dezvoltarea posttraumatică este asociată cu mișcarea pishologiei pozitive, termenul fiind
introdus de către psihologii Richard G. Tedeschi și Lawrence G. Calhoun de la Universitatea
din Carolina de Nord la mijlocul anilor 1990. Potrivit lui Tedeschi, 90% dintre supraviețuitorii
unor traume au raportat cel puțin un aspect al creșterii posttraumatice, cum ar fi spre exemplu
o nouă apreciere a vieții sau o legătură mult mai profundă cu scopul lor în viață. 8.
Dezovoltarea posttraumatică nu este echivalentă cu conceptul de reziliență care presupune
atingerea nivelului anterior de funcționare după un timp de la producerea traumei sau
stresului major. Diferența dintre reziliență și dezvoltarea posttraumatică se află în punctul de
recuperare – în dezvoltarea posttraumatica persoana găsește beneficii în cadrul provocărilor și
un sens profund al schimbării9
Dezvoltarea posttraumatică survine în urma încercărilor de adaptare la un set de circumstanțe
extrem de negative care pot genera niveluri ridicate de suferință psihologică, cum ar fi crizele
de viață majore, care de obicei produc reacții psihologice neplăcute (Tedeschi, Calhoun 2004).
Creșterea nu apare ca un rezultat direct al traumei, ci mai degrabă rezultă din lupta individului
cu noua realitate în urma traumei, care este crucială pentru a determina măsura în care apare
dezvoltarea posttraumatică (Tedeschi, Calhoun 2004). Incurajator, rapoartele privind
experiențele de dezvoltare în urma evenimentelor traumatice depășesc cu mult rapoartele
privind tulburările psihiatrice, deoarece persistența tulburărilor personale și a creșterii adesea
coexistă. [1]
În ceea ce privește predictorii dezvoltării posttraumatice, un număr de factori au fost asociați
cu o creștere adaptivă după expunerea la o traumă. Spiritualitatea s-a dovedit a fi foarte
corelată cu dezvoltarea posttraumatică și, de fapt, multe dintre cele mai profunde credințe
spirituale sunt rezultatul expunerii la traume (O'Rourke 2008). Sprijinul social are un rol

7 Tedeshi, R.G., & Calhoun, L.G. (2004). Posttraumatic Growth: Conceptual Foundation and Empirical
Evidence. Philadelphia, PA: Lawrence Erlbaum Associates.
8 Michaela Haas. "What is Posttraumatic Growth?
9 Carver, C. "Resilience and Thriving: Issues, Models, and Linkages". Journal of Social Issues. 54: 245–266

3
important avand un efect de amortizare, ca un tampon pentru boala mintală și răspunsul la
stres. În ceea ce privește dezvoltarea posttraumatică, nu numai că există un nivel ridicat al
suportului social pre-expunere asociat cu creșterea, dar există și dovezi neurobiologice care
susțin ideea că sprijinul va modula un răspuns patologic la stres în axa hipotalamo-hipofizo-
adrenaliana HPA) Calea în creier (Ozbay 2007). Dupa cum au descoperit Richard G. Tedeschi
si alti cercetatori ai dezvoltării posttraumatice, abilitatea de a accepta situații care nu pot fi
schimbate este crucială pentru adaptarea la evenimentele vieții traumatice. Ei îl numesc
"coping de acceptare" și au stabilit că abordarea realității este un predictor semnificativ al
creșterii posttraumatice (Haas, 2015)10. Se presupune că, deși în prezent se află în curs de
cercetare, posibilitatea de dezvăluire emoțională poate duce la dezvoltarea posttraumatică,
deși nu reduce în mod semnificativ simptomatologia stresului post-traumatic (Slavin-Spenny
2010). Din punctul de vedere el genului implicat, femeile tind să experimenteze victimizarea
la un nivel mai individual și interpersonal (de exemplu, victimizarea sexuală), în timp ce
bărbații tind să experimenteze mai multe traume sistemice și colective (de exemplu, militare
și lupte). Dat fiind faptul că dinamica grupului pare să joace un rol predictiv în dezvoltarea
post-traumatică, se poate argumenta că tipul de expunere poate prezice indirect dezvoltarea
posttraumatica în cazul bărbaților (Lilly 2012).

Caracteristici ale DPT

Rezultatele observate la persoanele care au prezentat o dezvoltare posttraumatică includ unele
dintre următoarele aspecte: o apreciere mai mare a vieții, schimbarea priorităților, relații mai
calde, mai intime, un sens mai puternic al puterii personale; și recunoașterea unor noi
11
posibilități sau căi pentru viața și dezvoltarea spirituală (Tedeschi et
colab.1996). Extraversiunea si deschiderea spre experiență sunt două trăsături de personalitate
care pot afecta probabilitatea ca oamenii să găsească un sens pozitiv în evenimentele
traumatice care au loc în viața lor. (Costa et colab.1992) 12. De asemenea, persoanele optimiste
ar putea fi mai in masură să își concentreze atentia și resursele asupra celor mai importante
probleme și să se elibereze de problemele care nu pot fi controlate sau nu au o rezolvare
(Tedeschi et colab.,2004). Capcitatea de a ne întrista, de a trăi doliul și de a accepta treptat
trauma ar putea, de asemenea, să crească probabilitatea apariției dezvoltării posttraumatice
(Tedeschi et colab.,2004). Suportul social din viața persoanei, poate contribui la dezvoltarea
10 Michaela Haas, Bouncing Forward:Transforming Bad Breaks into Breakthroughs, Atria/Enliven, 2015
11 Tedeshi, R.G., & Calhoun, L.G. (1996). The Posttraumatic Growth Inventory: Measuring the Positive
Legacy of Trauma. Journal of Traumatic Stress, 9. 455-471
12 Costa, P.T., & McCrae, R.R. (1992). Normal Personality Assessment In Clinical Practice: The NEW
Personality Inventory. Pscyhological Assessment, 4. 5-13

4
posttraumatică prin oferirea unui cadru nou de interpretare pentru schimbările care au avut
loc, prin povestiri și noi perspective care pot fi integrate în schema schimbării (Neimeyer
2011)13. Rețeaua socială contribuie la dezvoltarea unor narațiuni; aceste povești despre traume
și despre supraviețuire sunt întotdeauna importante în dezvoltarea posttraumatică, deoarece
pot determina supraviețuitorii să se confrunte cu întrebări cu sens și cu modul în care
răspunsurile la aceste întrebări pot fi reconstruite (McAdams 1993) 14.Diferențele individuale
în strategiile de coping au stabilit că unii oameni se situează pe o spirală maladaptivă, în timp
15
ce alții își contină viață pe o spirală adaptivă (Aldwin 1994). În acest sens, un oarecare
succes timpuriu în deprinderea unui mecanism de coping ar putea fi un precursor al
dezvoltării posttraumatice (Aldwin, 1994). Nivelul de încredere al unei persoane ar putea, de
asemenea, să joace un rol în capacitatea acesteia de a persista în dezvoltare sau, din lipsă de
încredere, să renunțe (Tedeschi et colab.2004).
Un articol al lui Iversen, Christiansen & Elklit (2011) sugerează că predictorii creșterii au
efecte diferite asupra dezvoltării posttraumatice la nivel micro-, mezo- și macro și că un
predictor pozitiv al creșterii la un anumit nivel poate fi un predictor negativ al creșterii la un
alt nivel. Acest lucru ar putea explica unele dintre rezultatele incoerente ale cercetării din zona
dezvoltării posttraumatice (Iversen 2011)16.

Dezvoltarea post-traumatică a fost prea puțin studiată la copii. O analiză a lui Meyerson și a
colegilor săi, a constatat că există relații diferite între factorii sociali și psihologici și
dezvoltarea posttraumatică la copii și adolescenți, dar a concluzionat că rămân deschise
întrebările fundamentale cu privire la valoarea și funcția dezvoltării posttraumatice (Meyerson
et colab. 2011)17.
Teorii

Psihologii existențialiști au descoperit de multă vreme oportunitățile de creștere ca efect al

traumei si suferinței și au definit trauma drept un timp in care sensul poate fi creat si curajul

13 Neimeyer, R.A., (2001). Meaning Reconstruction and the Experience of Loss. Washington, DC:
American Psychological Association
14 McAdams, D.P., (1993). The Stories We Live By: Personal Myths and the Making of the Self. New York:
Morrow.
15 Aldwin, C.M., (1994). Stress, Coping, and Development. New York: Guilford
16 Iversen, T.N., Christiansen, D.M., & Elklit, A. (2011b). Forskellige prædiktorer for posttraumatisk vækst på
mikro-, meso-, og makroniveau. Psyke & Logos, 2011-2.
17 Meyerson, D. A.; Grant, K. E.; Carter, J. S.; Kilmer, R. P. (2011). "Posttraumatic growth among children
and adolescents: A systematic review". Clinical Psychology Review. 31 (6): 949–964.

5
poate fi descoperit18 (Tedeschi et colab. 2009). Aceste opinii sunt o extinderi ale ideilor lui
Kirgegaard (1983) si Nietzsche (1955) care au descris utilitatea suferinței pentru dezvoltarea
personală

Pentru a înțelege importanța bunăstării în experiența umană, este important să înțelegem rolul
acesteia în contextul traumei și al separării ei de conceptul de reziliență. O'Leary și Ickovics
au creat o diagramă în patru părți a spectrului de reacții umane la adversitate, care includ:
cedarea în fața situației adverse, supraviețuirea cu diminuarea calității vieții, reziliența care
presupune revenirea la calitatea vieții dinainte de traumă și properitatea (O'Leary și Ickovics
1995)19. Prosperitatea include nu numai reziliența, ci și o îmbunătățire suplimentară a calității
vieții în comparație cu perioada anterioară evenimentului advers.
În general, cercetările psihologice arată că oamenii sunt rezilienți per total. De exemplu,
Southwick și Charney (2012), într-un studiu de 250 de prizonieri de război din Vietnam, au
arătat că participanții au dezvoltat rate mult mai mici de depresie și simptome de PTSD decât
se așteptau (Southwick și Charney 2012)20. Meichenbaum a constatat că, deși 50-60% din
populația nord-americană va suferi traume, numai 5-10% dezvoltă în general simptome de
PTSD. În mod similar, 68 de milioane de femei din cele 150 de milioane din America vor fi
victimizate pe parcursul vieții lor, însă numai 10% vor suferi în așa măsură încât să caute
ajutor din partea profesioniștilor din domeniul sănătății mintale (Tan 2013)21.
O meta-analiză a studiilor realizată de Shakespeare-Finch în această zonă indică faptul că
există de fapt o asociere între simptomele PTSD și dezvoltarea posttraumatică. Ipoteza nulă că
nu există nicio relație între cele două a fost respinsă pentru studiu. Corelația dintre cele două a
fost semnificativă și s-a constatat că depinde de natura evenimentului și de vârsta persoanei
(Shakespeare-Finch 2013)22. De exemplu, supraviețuitorii în urma agresiunii sexuale prezintă
o dezvoltarea posttraumatica mult mai mică decât supraviețuitorii dezastrelor naturale. În cele
din urmă, meta-analiza servește pentru a arăta că PTSD și dezvoltarea post-traumatică nu se

18 Richard G. Tedeschi,Crystal L. Park,Lawrence G. Calhoun Posttraumatic Growth: Positive Changes in the Aftermath
of Crisis, New Jersey 2009

19 O'Leary, V.; Ickovics, J. (1995). "Resilience and thriving in response to challenge: An opportunity for a
paradigm shift in women's health". Women's Health: 121–142
20 Southwick, S.; Charney, D. (2012). "The Science of Resilience: Implications for the Prevention and
Treatment of Depression". Science. 338: 79–82
21 Tan, S. (2013). "Resilience and posttraumatic growth: Empirical evidence and clinical applications from a
christian perspective". Journal of Psychology and Christianity. 32 (4): 358–364.
22 Shakespeare-Finch, Jane E. & Lurie-Beck, Janine Karen (2013). "A meta-analytic clarification of the
relationship between posttraumatic growth and symptoms of posttraumatic distress disorder" (PDF). Journal
of Anxiety Disorders. 28 (2): 223–229.

6
exclud reciproc în spectrul de recuperare, ele pot să apară în timpul unei călătorii de succes
spre drumul către prosperitate (Shakespeare-Finch 2011)23.

Doliul si dezvoltarea postraumatică

„Abraham Maslow a înfruntat moartea când a suferit un atac de cord subit. El a scris:
„Confruntarea cu moartea – şi amânarea ei – face ca totul să pară atât de preţios, atât de sfânt,
de frumos, încât simt mai puternic ca oricând impulsul de a iubi viaţa, de a o îmbrăţişa şi de a
mă lăsa copleşit de ea... Mă întreb dacă am putea iubi cu pasiune, dacă extazul ar fi posibil, în
cazul în care am fi ştiut că nu vom muri (In Arkoff, 1975).”

Teoriile și cercetările recente au atras atenția asupra necesității de a înțelege mai bine
schimbările pozitive, denumite dezvoltare posttraumatică, care apar adesea în cazul
persoanelor indoliate cu toate că emoțiile negative legate de pierdere mai persistă (Calhoun
et.colab. 2010). Autorii descriu cinci dimensiuni ale dezvoltării posttraumatice și prezintă un
model pentru a înțelege în ce mod pierderea unei persoane dragi poate conduce la
identificarea unor schimbări personale pozitive și importante. Pierderea, în special cea
neașteptată, perturbă credințele unui individ despre lume și inițiază un proces de reconstrucție
și reevaluare a unui anumit înșeles. În timpul acestui proces, mulți oameni își identifică
punctele forte din cadrul relației, apreciază impactul relațiilor lor și descoperă sau intuiesc noi
perspective spirituale.
În ultimii 25 de ani s-au înregistrat progrese majore în constatările empirice și
conceptualizările teoretice cu privire la pierdere (Bonanno, Wortman & Nesse, 2004; Stroebe,
Hansson, Schut și Stroebe, 2008a). Unele ipoteze predominante despre răspunsurile tipice ale
persoanelor îndurerate (Freud, 1917/1957;Lindemann, 1944) au fost studiate empiric și s-a
dovedit a nu fi în întregime susținute (Stroebe, Hansson, Stroebe & Schut, 2001a, 2001b,
Wortman & Silver, 1989, 2001).
Cu toate acestea, cercetările sistematice ale acestui fenomen sunt mult mai recente și mai mult
ele sugerează că multe persoane încearcă să facă față unei o game largi de factori de stres
majori de viață(Andrykowski, Brady & Hunt, 1993; Elder & Clipp, 1989; Joseph, Williams,
& Yule, 1993), inclusiv decesul unor persoane foarate apropiate (Calhoun & Tedeschi, 1989-
90;Hogan, Greenfield și Schmidt, 2001; Kessler, 1987), raporotează schimbări pozitive
semnificative ca urmare a luptei lor cu provocările și pierderile.
23 Shakespeare-Finch, J.; Lurie-Beck, J. (2014). "A meta-analytic clarification of the relationship between
posttraumatic growth and symptoms of posttraumatic distress disorder". Journal of Anxiety
Disorders. 28 (2): 223–229.

7
Calhoun si Tedeschi (2010) supun atenției o imagine de ansamblu asupra caracteristicilor
generale ale dezvoltării posttraumatice, și descriu un model pentru modalitatea în care se
poate manifesta dezvoltarea și creșterea în urma experiențierii durerii, cu un accent deosebit
pe provocările lumii asumptive ale individului (Parkes, 1971).
Cercetările în domeniul doliului sugerează că etapele manifestării doliului nu se desfășoară
liniar ci mai degrabă doliul se caracterizeze prin oscilația dintre diferite stări și procese
psihologice (Stroebe & Schut, 1999).
Pentru mulți oameni, suferința declanșată de pierdere nu dispare în câteva zile sau luni, ea
poate poate dura uneori mai mulți ani (Carnelley, Wortman, Bolger, & Burke 2006; Rogers,
Floyd, Seltzer, Greenberg și Hong, 2008).
În schimb, presupunerea că pierderea unei persoane dragi provoacă în mod inevitabil un nivel
ridicat de suferință psihologică persistentă, s-a dovedit a fi incorectă, cel puțin pentru un
procent semnificativ de persoane(Bonanno et al., 2004).

8
9