VIOLA ODORATA

Viorea

Denumire
ştiinţifică: Viola odorata

Denumire
populară: Toporaşi,Violete sau Viorele

Familia:
Violaceae

Ecologie: Pe plan
mondial, specia Viola odorata se
întâlneşte în Europa şi în Asia Mică.
Violetele se întâlnesc adesea în flora
spontană a României, în locurile cu semiumbră, prin zăvoaie, poieni, pajişti mai umede şi
umbroase, tufişuri, păduri luminoase sau la marginea codrilor. Toporaşul îşi face apariţia în
zonele de câmpie şi de deal.
Nefiind plante pretenţioase (rezistă la geruri, au cerinţe moderate faţă de umiditate şi faţă
de tipul de sol - cu condiţia ca acesta să fie bogat în humus), toporaşii se dezvoltă optim în
multe locuri din regiunea de câmpie şi de deal. Pe lângă faptul că sunt vegetale cu mare
putere de adaptare, toporaşii, prin faptul că se înmulţesc uşor, atât pe cale sexuată, cât şi
vegetativă, cunosc o răspândire largă. Regenerarea toporaşului, ca şi al altor violete, este
ieşită din comun, astfel încât, o bucată dintr-o singură frunză este suficientă pentru a genera
o pantă nouă.

Pe lângă arealul natural specia mai apare cultivată prin grădini sau
parcuri, ca plantă decorativă, existând şi varietăţi horticole deosebite, create de om.
Toporaşul nu creşte izolat, ci se adună mai multe plante la un loc. Această concentrare este
folositoare mai ales primăvara, la înflorire, prin faptul că emanaţia de parfum este mai
intensă, atrăgând astfel, puţinele insecte polenizatoare trezite la viaţă după ieşirea din iarnă.
 Raspândire în ţară: Îndeosebi în Ardeal, specia apare cultivată în
spaţiile exterioare, în scopuri ornamentale.
Specia Viola odorata este indicată a fi cultivată pe lizierele grupărilor şi masivelor
de arbori sau pe lângă ziduri, în parcuri şi grădini

Raspandire pe glob:Egipt

Descrierea speciei:

Toporaşii sunt
plante ierboase, perene, fără tulpină,
componentele aeriene dezvoltându-se
dintr-un rizom lung şi articulat, lung
de cca. 3 cm. În lipsa tulpinii, talia
toporaşilor este modestă (2-15 cm)
(vezi imaginea 1).

Tot din rizomi,

toporaşii mai dezvoltă rădăcini
adventive şi stoloni târâtori, care
asigură înmulţirea vegetativă a
speciei (vezi imaginea 2).

Frunzele la toporaşi sunt lung peţiolate, la bază acestor

codiţe, formându-se stipele triunghiulare. Foliajul apare în două rânduri;
frunze de primăvară - îşi fac apariţia la înflorire şi sunt mai mici (2-3 cm) şi
frunze de vară - apar după încheierea înfloritului şi sunt mai mari (4-6 cm).
Limbul frunzelor este lat, de formă cordată (cu aspect de inimă), cu marginea
fin dinţată .
 Florile la
toporaşi sunt lung
peţiolate, zigomorfe,
parfumate, solitare, cu 5 petalele de
culoare violetă, uneori albă sau
albăstruie. Floarea de toporaş
prezintă un pinten drept sau îndoit în
sus (vezi imaginea 3).
Pe tija floriferă apar două bractee,
sub forma unor frunzuliţe
reduse. Sepalele periantului, sunt
inegale şi în număr de 5.

Fructul speciei,
este o capsulă globuloasă, verde sau
purpurie, care se deschide în 3 valve
la maturitate, eliberând seminţele,
care ajung pe sol. Seminţele sunt uşor
alungite, cu suprafaţa externă netedă,
prezentând la un capăt un manşon
cărnos, foarte atractiv pentru furnici
(vezi imaginea 4).

Furnicile apucă sămânţa de toporaşi de partea

cărnoasă, după care o târăsc spre muşuroi. Astfel se realizează diseminarea la
distanţă, deoarece, după un timp, sămânţa se eliberează, furnicile rămânând
între fălci, doar cu anexa moale a acesteia.

Toporaşii înfloresc primăvara

devreme, înaintea înfrunzirii arborilor, în martie-
aprilie, odată cuviorelele .
 Un al doilea rând de flori, are tendinţa de a se
forma vara, însă se formează doar boboci, care nu se mai deschid

Mituri si legende despre plantă: Grecii antici purtau toporaşi pentru a-

şi calma temperamentul şi pentru a induce somnul.
O altă poveste interesantă relatează că anticul nume al regiunii Ionia
din Turcia actuală, aflată pe coasta vestică, vine de la această plantă. Ion era numele grecesc
al plantei si a fost atribuit zonei renumite pentru pajiştile nesfârşite de violete. Ionienii, popor
grec, au fost cei care au lăsat umanitaăţii ordinul ionic, un tip de arhitectură clasică ce încă
se dovedeşte sursă de inspiraţie pentru contemporani.

Perioada optimă de recoltare: Frunzele se recoltează în lunile martie

sau aprilie, florile în lunile aprilie sau mai, iar rădăcina, primavara - în lunile martie sau
aprilie sau toamna - în lunile septembrie sau octombrie.

Organul vegetal sau reproducător: rizomul şi rădăcinile (Radix Violae

odoratae), frunzele (Folium Violae odoratae), florile (Flores Violae odoratae).

Compoziţie chimică: Florile de violete conţin un ulei volatil format din

aldehide şi din alcooli alifatici nesaturaţi (dienoli- mai ales nonadienol, alcool benzilic,
parmonă, etc.). Pe lângă uleiul eteric, în flori s-au mai identificat o serie de compuşi ca:
rezine, glucide, glicozide (viola-cvercetina), pigmenţi albaştrii (violamina), alcaloizi (violina),
mucilagii, acid salicilic, substanţe amare şi săruri minerale.
În părţile subterane s-au identificat mai multe substanţe, dintre care
saponozidele, alcaloidul odorantina şi derivaţii acidului salicilic, prezintă efecte curative
asupra organismului uman.
Frunzele toporaşilor, conţin substanţe minerale, clorofilă şi nonadienol - ulei volatil.

Acţiune şi intrebuinţări: Din florile şi frunzele de toporaşi se prepară

un parfum foarte fin, cunoscut sub numele de parfum de violete. Florile proaspete de
toporaşi prezintă proprietăţi tinctoriale, utilizându-se la vopsitul fibrelor naturale în
albastru-pastelat .
Toporaşii prezintă valoare curativă pentru om, fiind utilizate în tratamentele naturiste, încă
din vechime. Planta are proprietăţi expectorante, antiinflamatoare, cicatrizante, laxative,
diuretice, antiseptice, dezinfectante, sedative, antireumatice.

Uz intern:- boli gastrointestinale, bronsite, gută, boli reumatice, tuse,

inflamaţii ale cailor urinare sau ale tubului digestiv, febră, angine - sub forma de infuzie,
decoct.

Uz extern:- crăpături ale mameloanelor, eczeme - sub formă de

cataplasme, comprese

Toxicitate, contraindicaţii şi efecte adverse: Nu s-au izolat principii

toxice în toporaşi. Rădăcinile şi rizomii speciei, prin compoziţia lor în substanţe iritante,
trebuiesc administrate cu precauţie.

Produse farmaceutice şi fitopreparate existente pe piaţă:

În fitoterapie, de la toporaşi, se folosesc părţile

aeriene - flori (FLOS VIOLAE ODORATAE) şi frunze (FOLIUM
VIOLAE ODORATAE), precum şi părţile subterane - rizomi şi
rădăcini (RADIX VIOLAE ODORATAE). Datorită conţinutului de
principii active, violetele se încadrează în rândul plantelor
medicinale (mai multe despre toporaş ca plantă medicinală).

Sirop:
Ulei: