În contra direcției de astăzi în cultura română

Articolul, apărut în anul 1868, este o analiză lucidă asupra civilizației românești,
întemeiată, de la începuturile ei de modernitate, pe un neadevăr care a cuprins toate sferele vieții
materiale și culturale:"Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este
neadevarul, pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in
politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de
manifestare a spiritului public." Cufundata pana la 1820 in "barbaria orientala", societatea
romaneasca, trezita "din letargia ei", este atrasa de ideile "Revolutiunii franceze" si se indreapta
spre cultura si civilizatia principalelor state occidentale, Franta si Germania. Din nefericire,
romanii au preluat, din acest promitator proces, numai "o parte din lustrul societatilor straine",
de fapt "lustrul dinafara".
Greseala fundamentala consta in lipsa de pregatire si de observatie profunda cu care tinerii
porniti sa studieze in afara au receptat cultura si civilizatiile respective, vazand numai efectele
progresului, nu si cauzele, numai formele exterioare, nu si "fundamentele istorice mai
adanci":"Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima aprinse de un
foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a
reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza
indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern.".
Teoria formelor fara fond, elaborata de critic si devenita, pentru multa vreme, dominanta
a societatii romanesti, se observa tocmai in aceasta neconcordanta intre principiu si forma: "in
aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizatie
occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem
muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune." Insa aparentele sunt inselatoare,
pentru ca toate aceste infrastructuri sunt "pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara
adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula".
Singura realitate tangibila in lumea de astazi este "taranul roman", aflat mereu intr-o
continua suferinta. Eroarea, fundamentala in viziunea lui Maiorescu, caci prin imitatie romanii
"au falsificat toate formele civilizatiunii moderne", este exprimata intr-o retorica a argumentarii
perfecte si de mare efect: "inainte de avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si
public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste
literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. inainte de a avea invatatori satesti, am facut
scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am
falsificat instructiunea publica..." Continuarea acelorasi erori intr-o astfel de societate-
simulacru nu mai este posibila, caci "plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au
ajuns la culme." Maiorescu trage de aici cateva concluzii, care pot fi solutii pentru viitor, in
efortul de radicala insanatosire a spiritului public in Romania: "De aci trebuie sa invatam marele
adevar ca mediocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul
este mai incult, cu atat mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase."
A doua concluzie ("al doilea adevar") exprima chiar doctrina filozofica si estetica a lui
Maiorescu: "Forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos", dar va perpetua si amplifica
eroarea initiala, va produce "un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai
putin lung fara fondul lor propriu". Conceptia lui Maiorescu, radicala si inoperanta, din punct
de vedere dialectic, in separarea celor doua notiuni, fond si forma, va fi combatuta de Eugen
Lovinescu, in "Istoria civilizatiei romane moderne"(1924-1925), prin teoria sincronismului si a
imitatiei.