Sunteți pe pagina 1din 69

BRIDGE ÎN MENAJERIE

Victor Mollo

1
MULTUMIRI

Ca si in alte ocazii, cei trei principali acoliti ai mei au fost Ewart Kempson, Nico Gardner si
sotia mea, The Squirrel1. Ei împart în mod egal responsabiliatatea acestei lucrãri, dar partea lui
Ewart Kempson este cea mai egalã din toate cele trei. Cea mai mare parte a acestei carti a apãrut
în “Bridge Magazine”. Ca redactor sef, Ewart Kempson ar fi putut cu sigurantã sã mã opreascã.
Credeti-mã cã n-a miscat un deget. De fapt cînd nu-l vedea nimeni, el devenea complice si fãrã a
avea aerul cã se amestecã, îmi tolera cele mai mari excese.
Nico Gardner, director la London School of Bridge 2, este un intransigent maestru al tehnicii.
În acesti ultimi 15 ani, am notat si inventat aproape 3000 de done si i-am prezentat lui Nico
Gardner cel putin 5000. Pe toate le-a susupus unui fascicul de raze X înainte de a le da
binecuvântarea, de fiecare datã tãind în carne vie. Deci dacã gasiti cea mai mica eroare tehnicã,
nu ezitati sã dati vina pe Nico. Trebuie sa existe cineva pe care sã dãm vina, nu-i asa ?
S-ar putea sã gasiti cã-i plicticos sã povestesti de atâtea ori despre acelasi numãr de cãrti,
întotdeauna 13, nici o datã mai multe, nici o datã mai putine. Acest model care se repetã nu este
însã o coincidentã. Vinovatã este fãrã îndoialã sotia mea care nu stie de loc sã joace bridge. Ea nu
stie nimic pentru cã nu a încercat nici o datã. Dar a cãpãtat o ridicolã tandrete pentru aceste
agasante mici raze X, pe care orice om cu un spirit larg are tendinta de a le uita.
The Squirrel se serveste de creion, mânuieste foarfeca si citeste problemele cu o vergea de
fier. Pentru cã e inutil sã discuti in contradictoriu cu sexul slab, eu cedez îtotdeauna cu elegantã.
Dar dacã vreti s-o prindeti asupra faptului, vã implor, spuneti-mi întâi mie.
În sfîrsit, am ajuns si la Griffins. Timp de multi ani au cãutat un autor pentru a face
dreptate greselilor si simpaticelor lor vicii sau virtutilor bufoneresti. Dacã s-au înselat asupra
persoanei, greseala este a lor si nu a mea. Eu am cântãrit cu grije fiecare fapt si m-am alãturat
majoritãtii.

1
Veveritã
2
ªcoala de Bridge din Londra
2
SÃ INTRÃM LA
"GRIFFINS"
Se insistã prea mult si peste tot, asupra artei de a câstiga dar nicãieri asupra artei de a
pierde. Totusi, este cu sigurantã cea mai importantã din cele douã, pentru cã nu numai cã
perdantii plãtesc gagnantilor, dar acest lucru îi si amuzã sincer. Dacã ar fi fost altfel,ei ar fi încetat
sã mai joace (sau ar fi invatat sã câstige) de multã vreme.
A reusi în bridge, de fapt, depinde mai putin de faptul de a câstiga decât de a extrage si
ultima picãturã de plãcere din pierdere. ªi acesta este unul din motivele superioritãtii clubului
Griffins asupra celorlalte cluburi. Nicãieri în altã parte n-o sã gãsiti perdanti asa zelosi si multumiti,
care stiu sã deguste pânã la fund fiecare lovitura pe care soarta sau partenerul le-o aplicã. Da,
este o plãcere mai mare pentru ei decât plãcerea de a câstiga.
Clubul Griffins are si alte titluri de glorie.
Noi jucãm repede pentru cã simtim cã este mai demn sã faci erori din lipsã de prevedere
decât dupa o gândire profundã.
Grupul nostru de kibitzi este deosebit de tare. Nici o datã nu am subscris ideii cã un kibitz
trebuie sã fie doar vãzut si nu auzit. Ne întrebãm chiar de ce trebuie vazut ?

DRAMATIS PERSONAE

HH - HIDEOUS HOG3: “Vã implor, partener, lasati-mã sã joc eu dona. Vã asigur cã este în
propriul dvs. interes.”

RR - THE RUEFUL RABBIT4: “Te obisnuiesti cu insultele. Dar sa le astepti sa vina este dea
dreptul penibil.”

PAPA. - Themistocles Papadopulos: “Esenta bridge-ului este sa vezi prin spatele


cartilor.

KARAPET - un armean liber: “Din nou, toate mi se intimpla numai mie.”

OO - OSCAR THE OWL 5: “Decanul kibitzilor de la "Griffins": Iata o dona curioasa, ambele
flancuri pot sa faca 4.”

PP - PEREGRINE THE PENGUIN6, Decanul kibitzilor de la "Licorne": “Un tehnician este


omul care stie exact ce ar fi trebuit sã facã în momentul în care deja a fãcut altceva.”

UN SPIRIDUS - “Noi avem incredera cea mai mare in sansa. Am cultivat aceasta
obisnuinta timp de generatii.”

UN DRACUSOR - “Cine spune ca crimele nu se platesc ?”

ESTE RINDUL DVS.

Oscar the Owl, Decanul kibitzilor de la club, a fost nasul meu cind am intrat pentru prima
data la "Griffins". Oscar isi datora porecla lui mai mult figurii sale in forma de inima si a ochilor sai
rotunzi de culoarea ambrei decit aspectului sau sobru si a obiceiurilor nocturne. Spre deosebire de
ceilalti kibitzi el era in stare sa faca remarci inteligente, chiar inainte de a vedea cele patru miini si
mai avea rara calitate de a mentine tacerea minute in sir chiar si atunci cind nu dormea.
- Asta ar trebui sa fie o buna partida pentru dvs., mi-a spus el introducindu-ma in sala de
joc si aratindu-mi cu degetul un om urias si pretentios cu o piele de culoarea lamiiei, un aer
exuberant si o cravata de matase rosu aprins. Am aflat ca era Themistocles Papadopulos, un
armator grec, cunoscut in clubul "Griffins" sub numele de Papa. Avea miini mari si o voce groasa.
Mai erau inca trei persoane la masa.
6, a declarat Est in timp ce eu ma asezam in spatele lui Papa, care statea in Sud. Evident
ca atunci cind astept sa joc dezaprob contractele de slem. Jucatorii, cred eu, trebuie sa termine
partida cit mai repede posibil in loc sa-si asume riscuri inutile. De data asta insa curiozitatea a fost
3
Porc Spinos
4
Iepurasul cel trist
5
Bufnita Oscar
6
Pinguinul Pelerin
3
mai tare decit resentimentul meu natural si m-am hotarit sa urmaresc jocul cu atentie pentru ca
iata ce am vazut in mina lui Papa:

 A 10 9 4 2
AR32
A4
A6
Papa a contrat 6 si West a recontrat imediat. Nu puteam sa-mi imaginez prea usor o
situatie in care Est-West fara nici un as pe axa puteau fi asa siguri ca pot trage 12 levate si am
fost fericit cind cineva a cerut sa se repete licitatia.
Grecul a mormait, aproape recitind urmatoarea secventa:
Sud West Nord Est
1 2 PAS 2
2 3 PAS 3NT
PAS 5 PAS 6
Con Rec PAS PAS
PAS

Trebuie sa mai adaug ca Nord-Sud aveau o manse.


Ceea ce s-a intimplat era foarte clar si nu aveam nevoie de aerul de consternare al Estului
ca sa imi zica cum ca el nu a auzit anuntul lui Papa si ca a licitat conform prezumtiei ca 2 de la
West a fost deschiderea initiala. Grecul a ghicit-o in momentul in care licitatia a ajuns la 3NT si el
se simtea mindru de pasul lui subtil. Daca ar fi contrat, adversarii s-ar fi refugiat in 4 sau 4 care
ar fi fost fara indoiala cu doua sau trei in minus patru cel mult, si ar fi pierdut cele 150 de puncte
pentru asi. Din contra, daca Est-West ar fi continuat sa impinga fara teama, ar putea sa
nimereasca intr-un abis mai profund si mai decisiv. Evident, 6 recontrate depaseau cele mai
nebune visuri dar cel putin acest lucru arata ca mai exista inca dreptate pe lume.
Atacul nu prezenta probleme prea mari. R intrunea toate conditiile. Iata cele patru miini:
DV
9876
32
 10 9 8 7 5
53 R876
-  D V 10 5 4
 R D V 10 9 8765
RDV432 -
PAPA
AR942
AR32
A4
A6

Atacul a localizat onorii de cupa si Est n-a mai avut nici o greutate sa-si majoreze doua
cupe care au absorbit doua pici de la mort. In timpul acestei operatii asul de trefla a cazut fara
dureri si nu a mai ramas decit de adunat scorul.
Nord a reprosat Sudului ca a dat singurul atac care oferea contractul declarantului. Papa,
nemai avind aerul de multumire de sine, le-a reprosat jucatorilor de la masa vecina ca au facut
atita zgomot incit Est nu a putut auzi anuntul de deschidere. Est s-a scuzat ca nu si-a spus cupele.
Cu o generoziate de circumstanta, West l-a scuzat.
Dar ce era mai important, masa era libera si un sfert de ora mai tirziu, cind acuzatiile
aproape au incetat am putut sa joc si eu.

INTILNIREA CU RR

Primul meu partener la "Griffins" a fost Karapet Djoulikyan, un armean liber, mic, brunet,
ginditor, cu ochi mari si tristi, avea aerul cuiva, care fiind persecutat timp de generatii, banuia ca
raul cel mare inca nu a venit.
Papa, grecul, era acum in West. Partenerul sau, foarte blond, cu obraji rumeni, cu parul gri
cenusiu si un nas lung si mobil, era celebrul RR Oscar mi l-a descris ca fiind probabil cel mai prost
jucator din emisfera vestica si cu siguranta cel mai spilcuit. El a fost cel care s-a lansat intr-o
veselie in slem cu mina anterioara. RR avea deconcertantul obicei de a privi in gol si aveai astfel
impresia ca era vag atras de trecut, sau poate de viitor, dar ca n-a avut inca timp sa revina in
4
prezent. Linga el era un mic pahar de cherry brandy si o farfurioara plina cu biscuiti de ciocolata
cu migdale.
Karapet mi-a impartit o mina care contribuie mult la incurajarea unui nou membru:

KARAPET
 10 4 2
76
 R 10 4
 10 9 8 7 6

V. M.
AR987
AD
985
ARD
Nu imi placea nici o deschidere, asa ca am ales deschiderea de 2, ca cea mai putin
penibila din toate relele si iata toata secventa:
V. M. KARAPET
2 2
2 3
4 4
Papa a atacat 2. Am jucat patru de la mort si valetul lui RR a cistigat levata. Dupa o
pauza marcata de un murmur, care ar fi putut fi o incantatie magica sau poate o mantra hindusa,
RR, a revenit dama de caro la asul lui Papa. Un al treilea caro a fost capturat de regele de la mort,
RR, spre marea mea surpriza, defosind o cupa mica.
Pentru ca probabil nu voi mai fi niciodata la mort, am profitat de ocazie sa fac impasul de
cupa. A esuat. Cedarea inevitabila a unui atu citeva secunde mai tirziu mi-a asigurat caderea. Dar
cred ca a venit momentul sa privim cele patru miini:
KARAPET
 10 4 2
76
 R 10 4
 10 9 8 7 6
PAPA RR
D3 V65
RV54  10 9 8 3 2
A7632 DV
V3 542
V. M.
AR987
AD
985
ARD

Daca as fi fost invins de o aparare inspirata, as fi simulat spiritul sportiv remarcind cu voce
tare ceva de genul: "Bine jucat !" spre RR si poate chiar lui Papa. Dar urmariti ce s-a intimplat. Cel
putin grecul avea o scuza pentru atacul sau ciudat. Din punctul sau de vedere totul parea foarte
putin atragator, si, dupa cum voi descoperi imediat, el era de la natura inapt sa joace cartea
corecta. Il scuz. Dar ce scuza poti avea pentru jocul sclipitor si de neiertat al lui RR ? Daca ar fi
taiat R, cum ar fi facut orice flanc cu bun simt, n-as fi cazut. Atuurile ar fi fost eliminate in doua
tururi si decarul mi-ar fi folosit ca venire la treflele mortului, dupa ce as fi tras A, R si D.
Cum se face ca RR, care are cea mai proasta reputatie dintre "Grifoni", s-a aparat ca si
cum ar fi avut dona tablata, ca si cum ar fi vazut prin carti - ne mai tinind cont ca acest fapt nu l-
ar fi putut ajuta in mod normal intr-o prea mare masura.
Nu a trecut prea mult timp pina explicatiile au aparut la iveala. RR nu a taiat pentru ca el
credea ca se joaca 3NT. La inceput nu era sigur. Spiritul sau era inclinat spre situatiile vagi si
atunci actioana in consecinta. Dar cind valetul sau a cistigat levata si cind Papa s-a dovedit a avea
asul, nu a mai avut nici un dubiu. Nimeni nu ataca de sub as la contract pe culoare. Si de altfel, a
explicat el, dupa o dechidere de 2 de obicei se ajunge in 3NT.

5
RR s-a scuzat ca n-a taiat R si a fost foate multumit ca greseala lui nu mi-a dat dona.
Aerul sau lugubru si tonul sau plingacios explicau porecla pe care o avea la "Griffins": RR cel Trist.
Pina in acest moment, bineinteles, el nu stia ce s-a intimplat, nici cum a ajuns sa dea aceasta
lovitura.
Eram inca marcat de aceasta nedreptate, cind armeanul care mi-a fost partener intervine
si ma ia sa bem un pahar la bar.
- RR vostru cel Trist, am spus eu cu amarit, cu siguranta ca nu se plictiseste. Mai intii face
un slem idiot pentru ca nu aude licitatia. Apoi bate un contract impotriva oricarui joc pentru ca e
prea aiurit ca sa stie ce se joaca. Prost sa fii, noroc sa ai !
- Nu, nu ! raspunde Karapet, parind si mai mic, si mai galben si mai melancolic decit
inainte, nu este din cauza sansei lui. Este din cauza ghinionului meu. Stiti cit am pierdut martea
trecuta ?
Inainte de a-mi putea spune, soseste Oscar si ne intrerupe.
- Ce pacat ca trebuie sa plecati asa devreme, a spus el. As fi vrut totusi sa faceti o partida
cu HH, cel mai bun jucator al clubului. El nu vine decit acum. Din nefericire, a avut doua invitatii
la cina aseara si le-a acceptat pe amindoua. Azi nu este in cea mai buna forma. El da vina pe
vremea de afara care nu se potriveste cu genul sau.

SA-L ASCULTAM PE HH

Un picollo trece pe linga noi purtind un platou enorm cu sandwich-uri pentru orice
eventualitate. Din camera de alaturi se putea auzi o voce puternica si sonora spunind:
- Stiam ca trebuia sa joc cu dvs., dar vedeti ce bun perdant sunt.
- Este HH, a spus Oscar.
- Va implor, partener, a ajuns rugamintea la noi dupa un moment, lasati-ma pe mine sa joc
dona. Va asigur ca e in propriul dvs. interes.
Nu se putea sa te inseli asupra acestui 'cri du Coeur'7. Inca nu-l cunosteam pe HH, cu
toate ca auzisem multe vorbindu-se despre el, dar nu puteam sa ma impiedic sa ma gindesc la cit
de tare se insela.
Fara nici o indoiala, partenerul era o chiftea. Dar el juca mina evident in contul sau. Altfel
de ce sa se perinde pe la club daca nu ca sa plateasca masa ? Sigur nu pentru privilegiul
indoielnic de a fi mort (numit asa bine de francezi). Evident ca el nu juca bridge pentru a trai
deoarece continua sa supravietuiasca. Si daca juca de placere, de ce ar renunta la pacerea de a
juca dona ?
Sofismul frazei lui HH consta in supozitia ca interesele partenerilor sunt unice si indivizibie,
ca ceea ce este bun pentru Nord este la fel de bun pentru Sud, si vice versa.
Aceasta afirmatie este totusi un semi-adevar. Nici Nord nici Sud nu vor sa piarda, dar a
cistiga poate avea o mare importanta pentru Sud, si comparativ, mai putina importanta pentru
Nord.
Lasind la o parte toate considerentele morale (si mai mult, oare si le-ar face cineva ?) este
indiscutabil in interesul fiecarui jucator de a juca cit mai multe miini posibil. Fiecare partener la
rindul sau are dreptul de a fura fiecare dona, atita timp cit o face politicos, fara a dezvalui prea
evident motivul pentru care o face.
Cea mai mare parte a jucatorior sunt porci, asa ca la ce te poti astepta din partea lor. Dar
ei sunt retinuti de onoare ca sa protejeze sentimentele inferiorilor pregatindu-si alibiurile in acelasi
timp cu supralicitatia.
Cind totul merge bine, nu apar intrebari neplacute. Dar daca apar necazuri, este mai bine
sa te retragi cu o remarca de genul: “Doream ca atacul sa vina spre A R D de caro din mina mea”
sau “Nu am indraznit sa va sustin cupa cu regele meu in cinci pentru a nu incita adversarii sa
liciteze picã.”
Nu este nevoie sa fiti convingator atita timp cit aveti tact. Pe scurt, trebuie sa jucati mina
de fiecare data cind este posibil, si nu trebuie sa-l lasati pe partener sa vada ce faceti.
Voi constata cu ocazia urmatoarei mele vizite la "Griffins" ca HH, nu-si facea probleme cu
astfel de inhibitii. Asta era fara indoiala motivul poreclei sale de Porc Hidos.

HIDEOS HOG
INTRA IN SCENA

Eram la a doua mea vizita la "Griffins" si am ajuns la momentul potrivit, in special pentru a-
l urmari pe HH, unul din jucatorii cei mai respectati si temuti din regatul cluburilor.

7
Strigat de sinceritate, în franceza în original.
6
- Aici ar trebui sa fie un loc bun de observatie, mi-a spus Oscar, decanul kibitzilor indicindu-
mi un scaun in spatele lui HH
Luind loc, am vazut in fata mea un git scurt si gros presarat cu fire de par aspre si roscate,
deasupra caruia se afla o capatina cheala si lucitoare. Ea se potrivea perfect cu suprafata obrajilor
stralucitori, proaspat rasi, udati cu un lichid astringent.
In continuare, in cimpul meu vizual intra conturul unui maxilar proeminent, o impozanta
excrescenta convexa si o mina revendicatoare. Sosetele rosii, o cravata visinie si o camase crem,
totul contribuia la accentuare aurei perfecte a unei personalitati profunde dar vibrante. Simteam
ca in fata mea se afla un personaj sigur de el in cel mai mare grad, care nu suporta idiotii bine
intentionati ... sau nu are impotanta ce individ strain. Exista ceva esential dinamic fara nimic
binevoitor sau indulgent la marele artist de la "Griffins".

7
O SECVENTA
SINISTRA

HH a distribuit cartile si a dechis cu 1 cu urmatoarea carte:


D963
752
ARD
AD6

Karapet, care era in stinga lui, cu o figura posomorita a pasat si RR, partenerul lui H H. a
facut o licitatie forcing de 2. Dupa un pas de la Papa, HH a anuntat 3.
Karapet si-a ridicat trist sprincenele. Papa parea derutat. Oscar, miscindu-si capul de
bufnita dintr-o parte in alta, mi-a murmurat: "Asa ceva nu-i in firea lui. Nemaiauzit." Probabil ca
aveam un aer perplex, pentru ca s-a grabit sa-mi explice: "Trefla din deschidere este rutiniera si
pregateste scena pentru ca partenerul sa nu care cumva sa joace mina. Asta este normal. Dar ca
HH sa sustina culoarea partenerului este aproape fara precedent. Se pregateste ceva sinistru."
Iata secventa completa de licitatie:
HH RR
1 2
3 4
4 4
6NT
Si cele patru miini:
RR
AV42
AR
 10 4 3
 R V 10 8
KARAPET PAPA
 R 10 8 7 5 -
 V 10 6 D9843
765 V982
97 5432
HH
D963
752
ARD
AD6
West, Karapet, a atacat V. Probabil ca HH s-a simtit usurat cind a vazut mortul.
Trei levate de pica ajungeau pentru slem, si asta nu parea sa fie prea greu. Pentru a se
proteja impotriva unui rege sec la Est, la a doua levata a tras A. In momentul in care Papa a
defosat, fara indoiala ca s-a felicitat pentru fericita nesansa, pentru ca asta demonstra ca
contractul normal de 6 ar fi esuat din cauza vinovatei repartitii 5-0 la pica. Erau necesare doua
greseli pentru a iesi la liman dar nu veti gasi niciodata un jucator reprosind acest lucru ... din
moment ce dona s-a facut.
HH s-a apucat sa-si incaseze levatele mari. Armeanul trebuia sa gaseasca doua defose pe
trefle. El s-a putut desparti de o pica, dar a doua defosa era fara indoiala stresanta. Daca mai
arunca o pica, HH va ceda o pica si-si va majora doiarul de la mort pentru a 12-a levata. In mod
fatal, el s-a despartit de o cupa, in contiuare HH a tras R si a jucat pica spre dama plasindu-l pe
Karapet in mina.
Iata pozitia finala cu trei carti, dupa ce s-a jucat si a doua cupa:

 V42
 -
 -
 -
 R 10 8  -
 -  D9
 -  V
 -  -
D96
8
-
-
-

FORTELE RAULUI ?

Resemnat si melancolic ca de obicei, armeanul s-a intors catre mine: "Sunteti surprins
pentru un moment, dar asta evident pentru ca sunteti nou aici. Pentru cei care il cunosc, era clar
ca, din momentul in care HH a sustinut culoarea partenerului, contractul final va fi 6NT. Care altul
ar fi putut sa fie ? Evident ca HH nu-i putea permite lui RR sa joace dona. Daca totusi el a sustinut
pica partenerului, acest lucru nu avea decit un sens: ca imediat ce ii va fi posibil sa continue in
fara atu. Si daca si-a asumat riscul ca RR sa anunte mansa inaintea lui, asta demonstreaza in mod
evident ca el era hotarit sa anunte slemul."
Cu o figura trista, necazul marcat pe cele doua sprincene sumbre si groase, armeanul a
continuat:. "Nu este oare ceva nelinistitor in norocul adversarilor mei ? Contractul este evident de
6. Picile stau 5-0 si ei, nu se stie de ce, au aterizat in chip misterios in 6NT. De ce ? Cum ?"
Coborind vocea, m-a intrebat: "Credeti in fortele raului ?" Si mai incet, a adaugat: "Stiti ce mi s-a
intimplat martea trecuta ?"
Inainte de a putea risca o presupunere, s-au dat din nou cartile.

MATEMATICI SUPERIOARE
Iata o alta dona care m-a impresionat in aceasta dupa amiaza de joc. Al doilea la vorbire,
HH a deschis cu 1 avind urmatoarea mina:
ARV9
763
A987
R8
Papa acum in West, a pasat si RR, din nou asociat cu HH, a licitat 2. Am inceput sa simt
tehnica lui HH asa ca dupa ce a spus 2 mi-a venit ideea ca el pierde prosteste un tempo. Aceasta
licitatie permite lui RR sa anunte primul fara atu si el nu a scapat aceasta ocazie. Eram surprins
ca un 'porc' asa garnisit, poate fi asa usor pacalit. Oscar, citindu-mi gindurile, a murmurat: "Cu un
total de 18PO, HH nu va abandona asa usor."
- Evident, am remarcat eu, ati vrut sa spuneti 15.
- Nu, nu ! a raspuns Oscar, dvs. n-ati ajuns inca la poarta matematicior superioare ale lui
HH El isi mareste numarul de puncte cu 20% din valoarea lor obisnuita. HH pretinde ca cu 10PO,
capacitatea lui in levate este cea a unui jucator mediu care are 13PO. Pentru a repune lucrurile la
punct, el lui 10 ii spune 12. Asta face parte din lestul de 20% si mai lasa un punct disponibil
pentru imprevizibil.
Simtind ca era prea tare pentru a pasa, sau ca RR era prea nul pentru ca sa i se permita sa
joace dona, HH a continuat cu 3. Probabi ca in mod analog marea si lungimea culorilor.
RR a descoperit de o data ca avea cupe si le-a anuntat prima data la nivel de patru. Dupa
doi de pas, Papa a contrat cu o voce de tunet si RR, crispindu-se nervos, s-a refugiat in graba la
4. De data asta Papa a dat un contra mai moderat. Nu voia sa-si alarmeze peste masura prada
ceea ce ar putea s-o precipite sa fuga spre trefle sau fara atu. Daca trebuie sa tragi doar in
pasarile asezate, trebuie sa le incurajezi sa se aseze. Aceasta era credinta lui Papa si el era decis
sa nu compromita in nici un fel perspectivele unui superb masacru.
Iata cele patru miini:
RR
43
DV542
Z
 A D 10 7 9
PAPA KARAPET
 D 10 8 7 6 5 2
A  R 10 9 8
RDV 65432
V65 432
HH
ARV9
763
A987

9
R8
Si toata secventa de licitatie:
Sud West Nord Est
1 PAS 2 PAS
2 PAS 2NT PAS
3 PAS 4 PAS
PAS Con 4 PAS
PAS Con PAS PAS
PAS
Papa a atacat A dupa care a jucat trefla.
HH a cistigat la mort, a jucat caro la as si a taiat un caro. In continuare a venit in mina pe
R si a mai taiat un caro, dupa care o trefla mare care din fericire a trecut si pe care a defosat
ultimul caro.
Iata finalul de dona cu sase carti:
-
DV54
-
 10 9
 D 10 8 7 6 5 2
-  R 10 9
- 65
- -
ARV9
76
-
-
De la mort se joaca o cupa si Papa, sufocat intre atuuri, a fost nevoit sa taie regele
partenerului sau pentru a juca in mod rusinos atu in furchetele lui HH Acesta a jucat ultima cupa
si Papa a continuat sa taie impotriva vointei lui si a jucat inca o data atu spre HH
Un kibitz a remarcat ca Papa ar fi trebuit sa joace atu dupa A. Acest lucru nu-l interesa
insa pe H. H., el jucase dona, scapase de moarte, si oare ce porc isi poate dori mai mult ?
- Dar ... a inceput Karapet. Avea ceva sfisietor si miscator in voce. Papa, de ce contrati cind
jucati cu mine ? Ar trebui sa stiti ca zarurile sunt intotdeauna trucate impotriva mea.
- In continuare, intorcindu-se catre mine, mi-a zis "Vreti sa va povestesc dona cea mai
otravitoare din bridge? Mi-a fost distribuita miercurea trecuta. Aveam in mina ..."
Chiar in acel moment cineva ne-a intrerupt.

HH SUB PROIECTOARE

Jucatorii prefera sa semene cu invingatorii decit sa invinga pentru ca aparenta de succes


depaseste cu mult realitatea ! In viata de zi cu zi, banii si punctele de meci conteaza mai putin in
ciocnirie dintre personalitati, iar catastrofele ocazionale suferite contra unor jucatori oare care
sunt repede uitate in urma unei lovituri indraznete data unui rival periculos.
Ce satisfactie trebuie sa aiba HH la vederea mortificarii lui Papa, inamicul sau natural; ce
placere sa demonstrezi ca crimele se pedepsesc si sa-ti faci experientele cotidiene pe victimele
alese de tine, chiar sub ochii spectatorilor !
Cu un partener slab, HH are mari sanse in favoarea sa. Daca, fiind prea indeminatic,
rateaza dona, el isi poate permite sa ridice din umeri filosofic pentru ca de la inceput el nu se
astepta sa mearga bine. Dar daca, in urma unei lovituri stralucitoare si dificile, adversarii sunt
pacaliti si 'atinsi', un fior de surescitare ii trece pe sira spinarii. Imediat dupa ce cistiga roberul,
cea mai mare placere a lui HH este sa-si vada fostii adversari pierzind. Si daca prin diverse
manevre subtile ajunge sa demonstreze ca o dona pierduta se putea cistiga, fericirea lui este
completa si este in stare sa rinjeasca si sa chicoteasca de bucurie timp de nu stiu cite minute in
sir.
Acum bineintees ca m-am familiarizat cu toate astea dar imi aduc aminte de parca ar fi
fost ieri de citeva done care m-au impresionat in primele mele zile de la "Grifoni".

TEHNICA PORCULUI
IN ACTIUNE

Iata citeva done pe care le-am ales pentru a ilustra un aspect particular al tehnicii lui HH

10
A
R52
D4
 A D V 10 7 3 2
In Sud, HH a deschis cu 1. Papa in West a pasat si Nord, RR, a anuntat cupa. Rezistind
tentatiei de a anunta obisnuitul 3NT, HH a declarat 3, pentru cazul in care, din intimplare, RR
primise cinci sau sase cupe fara nimic in pica si caro.
4 de la RR au venit ca o agreabila surpriza, pentru ca acum nu mai era nici un dubiu in
ceea ce priveste identitatea declarantului din aceasta dona. Pentru a-si mari sansele, HH a mai
facut o licitatie inhibatoare de 4, partenerul a gasit indicat sa spuna 4 si HH s-a hotarit sa
incheie conturile cu 5.
Totusi, RR nu s-a oprit aici si le-a transformat in 6 si iata tabloul in fata caruia s-a trezit
HH cind R de la Papa s-a pus pe masa:

RR
R 10 9
A 764
V 76
R 94
PAPA PARTENER OARECARE
 876 DV5432
 D 10 3 V98
 AR983  10 5 2
 65 8
HH
A
R52
D4
 A D V 10 7 3 2

Licitatia:
Sud Nord
1 1
3 4
4 4
5 6

Pe R, Est a aruncat doiul si HH dama. Papa reflecteaza. Evident, se gindeste el, 4 de la
HH a fost un cue-bid aratind un singleton. Ce altceva ar fi putut fi ? A schimba culoarea parea cel
mai indicat si pentru ca HH nu a facut nici un efort sa-si arate A, ceea ce ar fi putut s-o faca
foarte usor pe 4, era foarte probabil ca Partenerul Oarecare sa aiba acest as.
Cind 8 a aparut pe masa, inima lui HH a inceput sa cinte de bucurie si a fornait voluptos.
Cu siguranta ca optul nega orice onor si daca asta era pozitia, el putea in acest moment sa
tableze dona.
Est a jucat valetul si HH a cistigat cu asul. 4 a fost parcat pe R dupa care a venit o
avalanse de atuuri care au condus la urmatoarea pozitie finala cu patru carti:

 10
 A7
 V
 -
 -  D
 D 10 3  V98
 A  -
 -  -
 -
 R52
 -
 2

11
Pe 2 Papa a fost obligat sa dea o cupa. De la mort HH a pus V acum devenit inutil si a
venit rindul lui Est sa se enerveze. El a dat o cupa si acum 2 al lui HH i-a adus a 12-a levata.

12
CAROUL PREGATITOR

Iata o alta dona caracteristica lui HH. Papa era din nou in West. Am uitat cine era
partenerul grecului dar cum nu a fost in situatia de a face ceva important putem sa il ignoram ca
pe un partener oarecare.
RR
RV73
AV93
V84
32
PAPA P.O.
952 64
D764 52
 A D 10 R653
 A 10 6 DV984
HH
 A D 10 8
 R 10 8
972
R75
Adversarii nu au luat parte la licitatia care s-a desfasurat in felul urmator:
Sud Nord
1 2
2NT 3NT
Spre profitul neinitiatilor care neglijeaza sa subordoneze cele mai mici consideratii scopului
suprem de a deveni declarant, trebuie sa explic ca 1 este pentru Sud o licitatie pregatitoare in
sistemul lui HH Intentia este ca de obicei de a ajunge in fara atu si primul pas in acest scop este
de a interzice apararii atacul in caro.
"Jucati evident cea mai slaba minora !" este o expresie care se aude adesea cind un porc
joaca cu un porc.
Impotriva contractului de 3NT grecul a atacat pica. Acest atac nu a dezvaluit nimic si HH s-
a apucat sa-si incaseze picile urmarind cu atentie defosele. Est s-a despartit de 4 si 8 iar Papa a
dat o cupa. Jocul asta era putin prea dibaci. Jucind de ani de zile contra grecului, HH a fost sigur
ca el nu s-ar fi despartit de o cupa - cu cupele asa de bine asezate la mort - decit pentru a blufa.
Impasul de cupa era acum evident. HH l-a facut cu succes si a continuat cu cupele mari. Pe a treia
Est a aruncat 3. Pe a patra cupa, fiecare adversar a lasat pe rind cite o trefla.
Pozitia finala cu cinci carti a fost:
-
-
V84
32
- -
- -
 A D 10 R65
 A 10 DV
-
-
972
R7
In continuare a venit un caro mic de la mort. Est a jucat cinciul, HH nouarul si papa zecele.
A urmat o lunga transa timp in care grecul numara mina declarantului. HH a aratat patru pici, trei
cupe si a mai defosat o trefla, asta face opt. A deschis cu 1 si n-a defosat nici unu. Rezulta ca
ultimile lui patru carti - dupa un caro jucat la decar - se compuneau din trei carouri si o trefla
solitara. Papa si-a verificat din nou calculele si le-a gasit corecte in cele mai mici detalii. Asa ca, a
prezentat pe masa asul de trefla cu cea mai mare siguranta si a continuat cu zecele. Putin mai
tirziu, in timp ce ceilalti jucatori adunau punctele din meci, el si-a dat seama ca HH a reusit sa-l
escrocheze de o levata.
Din cind in cind bineinteles, tehnica lui HH il conduce spre serioase rasturnari de situatii.
Dezorientat si stupefiat, RR nu crede nici un anunt de caro sau trefla pe care il aude. In aparare,
pentru ca el nu poate sa atace fara atuul favorit al lui HH, rareori stie ce sa faca. HH inlatura orice
obiectii remarcind ca RR oricum nu stie ce sa faca in sensul ca pretul platit pentru a ajuta si mai
mult buimaceala lui nu este oricum exorbitant.
13
LOVITURA SEACA8

In orice caz sunt necesare multe rasturnari de situatii pentru a eclipsa bucuria unor lovituri
ca cea de mai jos. Cu RR ca partener, inca o data HH il infrunta pe Papa, adversarul lui favorit,
care de data asta era in Est.
RR
9873
V
ARD
AD874
P.O. PAPA
 R V 10 D4
 10 9 8 7 5432
432  10 8 7 6 5
 V 10 2 93
HH
A652
A R D 6
V9
R65
De data asta din nou HH a deschis cu 1, licitatie de rutina in minora cea mai slaba, in
drumul spre fara atu. Cum de altfel vom vedea, anunturile au capatat un curs nemaiauzit.
RR a facut o licitatie forcing de 3 si peste 3NT a anuntat 4. Cum mai putea HH sa iasa
din aceasta situatie ? El a incercat cu 4 dar s-a speriat cind a auzit 4. Era oare o culoare sau o
sicana ? L-a costat ceva pe HH sa bata in retragere in 5. Asta insemna evident ca partenerul va
juca dona, dar chiar si acest lucru parea mai bun decit sa trebuiasca sa joci o multime de carouri.
Mai exista doar o mica sansa, ca RR sa anunte 4NT, pe care HH le-ar fi pasat fara nici o ezitare.
Dar asta nu s-a intimplat. Stiind ca HH are asii lipsa si regele de trefla, RR avea o imagine clara a
situatiei si a anuntat cu cea mai mare incredere 7. Asteptind un contra, HH a pasat si 7
necontrate a devenit contractul final.
West a atacat 10 si HH s-a retras intr-o stare de meditatie asa profunda ca parea un
yoghin. Ce miracol trebuie sa se intimple ca sa adun 13 levate ?, se intreba el.
Asteptind sa-i vina inspiratia, HH a preluat prima cupa, a venit in mina pe asul de pica si a
jucat cele trei cupe majore, defosind picile de la mort. Cele doua flancuri au dat tot timpul la
culoare.
Dar acum, daca i s-ar fi fost permis sa traga doar trei levate de trefla, ar mai fi putut exista
o sansa. Dar cum putea fi posibil asa ceva ? Est sau West o sa taie la al treilea tur. Ar putea sa
simuleze un impas dar atunci West ar semnaliza distributia si ar dezvalui secretul.
Undeva HH citise ceva a propos de contra-atacul exact. Despre ce era vorba ? Da,
bineinteles, Lovitura Seaca, artribuita lui S. J. SIMON. HH si-a amintit-o chiar la timp.
Jucind o trefla mica spre mort cu mina dreapta, el a impins simultan pachetul de tigari cu
stinga spre West, tinindu-l acolo pe tot parcursul jucarii levatei. Inainte chiar ca West sa poata
spune: "Stiti perfect de bine ca nu fumez", HH si-a dus cu bine la indeplinire 'impasul' si a cistigat
o levata fara nici o istorie. A urmat A si inca o trefla. Presupunind dupa modul de joc ca West are
regele, Papa a aruncat o pica. HH a taiat o pica la mort si o trefla in mina cu nouarul de atu, inca
un tai de pica urmat de ultima trefla de la mort care a fost taiata de HH cu V. Papa a trebuit sa
treaca peste umilitoarea situatie de a subtaia in cinci din ultimile cinci levate. West nu a subtaiat
decit de trei ori.
- Ati fi putut face 7 fara asa mari greutati, a remarcat un kibitz.
- Sau 7NT, a spus un altul. Lui HH nu-i pasa. Sa reuseasca 7 a fost mult mai spectaculos
si expresia de pe figura lui Papa valora aproape la fel de mult ca si premiul de slem.
Asta trebuie ca a fost o scena de genul celei care i-a inspirat lui La Rochefoucauld celebra
maxima: "Avem cu totii suficienta forta pentru a suporta rautatile altora." HH avea cu siguranta
destula pentru a le supora mai bine.

CONFESIUNILE UNUI PORC

HH este oare o creatura sensibila ale carui virtuti solide ramin necunosute din cauza
caracterului sau brusc si a aspectului sau imbuibat ?

8
GASPER COUP
14
Este ceea ce pretinde el insusi cu inversunare, si ascultindu-l dupa o masa copioasa, la
jumatatea celei de a doua sticle de coniac, aproape ca poti sa crezi ca asta-i realitatea.
Postulatul fundamental al filosofiei lui HH este noi toti suntem niste porci, cu toate ca unii
din noi sunt mai porci decât altii. Toti cautam lumina reflectoarelor. Cu totii consideram
inacceptabil de a fi mort. Asa ca unii din noi reusesc sa apuce haturile. Altii nu. Asta-i tot:
perdantul invidios, aproape invariabil jucatorul mai slab, scrisneste gagnantului: Porcul !, deci
aceluia care are curajul sa ia asupra sa responsabilitatea conducerii axei sale spre victorie.

FUNCTIUNILE MORALE
ALE PORCILOR

Cuvintul 'Porc' care concluzioneaza interpretarea acestei filosofii, ar trebui sa fie un titlu de
noblete si nu un termen de oprobiu.
Pe terenul eficientei, este evident ca cel mai bun jucator trebuie sa-si asume
responsabilitatea, pentru ca cel mai tare are obligatia morala de a veghea asupra celui mai slab,
si ce poate fi mai slab decit un partener slab, care este cel mai demn de protectie nu numai fata
de altii, dar in afara de asta fata de el insusi.
Dar aspectul pe care HH il scoate in evidenta cu cea mai mare caldura si cea mai mare
pasiune este ca porcenia produce cel mai bun bridge, ridica nivelul general si mareste placerea
tuturor celor interesati.
In timp ce scriu aceste rinduri, am in fata mea o imagine vie a lui HH mingiind un pahar al
carui nivel scade rapid, rumegind un 'je ne sais pas' si spunind:
- Contractele bune, Domnule, conduc la bridge-ul taios. Oricine poate face 1NT cu opt
levate de virf. Chiar si prietenul nostru RR este in stare sa scape doar cu o cadere.
Un bun jucator are nevoie de ingeniozitate, de resurse, de psihologie si nu de ceva practica
servila cum ar fi de a aduna punctele sau de a numara asii.
Permiteti-mi sa va dau exemplu o dona pe care am jucat-o recent cu RR ca partener.
Fiind in Sud am deschis cu 1 cu urmatoarea carte:

 AD3
 A976
 A98765
 -

West a anuntat 1, RR 2 si Est a pasat. Bineinteles ca am declarat 3NT. Dupa canoane,
acest anunt nu se face cu sicana in culoarea partenerului dar de altfel eu nu sunt de loc sclavul
acestor idei. Sunt un porc, si sunt mindru de asta !
Daca n-as fi spus eu 3NT, cine ar mai fi putut sa le zica ? RR cu greu putea sa aiba stop in
cupa si chiar daca il avea, probabil ca ar fi gasit o modalitate sa cada dona.
Nu din cauza ca mina mea era greu de licitat am sa lipsesc eu de la datorie. Dar poate ca
este mai bine sa vedeti dona completa.
Nord-Sud in zona.

RR
R2
432
432
ARD64
 54  V 10 9 8 7 6
 R D V 10 5  8
 RV  D 10
 V932  875
HH
AD3
A976
A98765
-

Licitatia:
Sud West Nord Est
1 1 2 PAS
3NT PAS PAS PAS
15
Umplindu-si dintr-o noua sticla paharul mereu gol, HH mi-a luat tigarea si plasind-o distrat
in gura a pus una din intrebarile lui preferate:
- Cum se fac noua levate pe atac de cupa ?
Inghitind coniacul inainte ca cineva sa poata raspunde, a continuat:
- Am evitat primele doua cupe, am preluat-o pe a treia si am cedat-o pe a patra Westului.
Est, care defosase pici pe al doilea si al treilea tur de cupa a avut oportunitatea sa se enerveze,
spre multumirea mea. El s-a mai despartit de doua pici.
Acum sa ne ocupam de West. Ce ar trebui sa faca dupa ce a luat si a cincea cupa ? Trebuie
sa joace trefla de sub V 9 3 2 ? Sau caro din R V ? In 11 cazuri din 10 va juca pica, ceea ce a si
facut cu aceasta ocazie.
Am mai jucat o pica si apoi si pe a treia si iata pozitia finala cu cu sase carti:
-
-
4
ARD64
- -
- -
RV  D 10
V932  10 8 7 5
A
-
A9876
-
Pe A, West a trebuit sa se desparta de V. Evident ca era difici sa se desparta de o trefla
si sa-mi ofere doua levate suplimentare la mort.
Est era in aceeasi situatie, dar el nu era ingrijorat peste masura pentru ca el stia ca
parteneru sau are regele de caro. Daca l-as fi avut eu, as fi putut sa tablez mina pentru noua
levate de multa vreme: trei pici, o cupa, doua carouri (A si R) si trei trefle. West evident ca nu
putea avea patru trefle - pentru ca atunci eu nu aveam nici una - si deci nu era presat in nici un
fel.
Si astfel dupa cum vedeti, nu am facut nici o levata de trefla din A R D, dar am facut 5 ...
ca si contractul.
Indesindu-si o gramada de 'marron glaces' in gura, HH era pe punctul de a continua cind
cineva a remarcat:
- Dar 6 nu ar fi fost un contract aproape la fel de bun ?
HH a alungat aceste vorbe in vint cu cel mai mare dispret. Oricine putea sa faca 6. Era de
altfel contractul la care ajungeau si expertii mai putin versati. Dar cine altcineva putea sa faca
3NT ? Oare astazi arta nu mai conteaza de loc ? Cu o privire reprobatoare, HH a continuat:

ARTA IMPOSIBILULUI

- Ascultati-ma pe mine. Licitatia corecta va ruina bridge-ul. Tehnica nu consta in


probabilitatile obscure ale procentajelor sau in jocurile de siguranta in care te gardezi contra unei
repartitii 9-0. Chestiile astea nu ar hrani un colibri o saptamina.
Nu domnule, tehnica la nivelul ei cel mai inalt, cea pe care o cunosc toti porcii, este arta
imposibilului. Va voi oferi un exemplu.
Jucind cu RR alaltaieri cum mi se intimpla foarte des, am primit urmatoarea mina:
ADV87
V9
R8
RD76
Am deschis cu 1 si RR a anuntat 3. Cum stiti cu totii, RR licita de obicei sub carte, ceea
ce este usor de inteles tinind cont ca el joaca, am putea spune, tot sub carte. Nu are de loc spirit
imaginativ. Chiar daca ma trage pe mine ca partener, si din punctul asta de vedere el este cel mai
versat om pe care l-am intilnit, el nu isi poate imagina ca modul meu de a juca imi poate aduce
mai mult de trei levate in plus.
- Cu RR trebuie sa fortezi un pic, a observat HH golind repede paharul cuiva.
- Unde am ramas ? A, da ! RR a sarit in 3 pe deschiderea mea ceea ce era echivalent cu
4 si jumatate pentru oricine altcineva. Ei bine, pentru ca probabil tot vom termina licitatia
ajungind in slem, m-am hotarit sa interzic atacul de cupa anuntind 4. RR a licitat 5 pe care Sud
le-a contrat si eu m-am refugiat provizoriu in 5 doar pentru cazul in care partenerul meu ar avea
16
o marje mai mica decit de obicei. RR a declarat 6 contrate de Sud in timp ce Nord la rindul lui, a
contrat 6 declarate de mine. Bineinteles ca am recontrat. Este ceea ce fac intotdeauna din
principiu si ca o chestiune de prestigiu personal. Ma simt mult mai bine si acest lucru buluceste
opozitia.
Iata tabloul in fata caruia m-am trezit dupa ce Nord a atacat atu:

 A DV87  R 10 9
 V 9  874
 R 8  AD42
 R D76  A32

Licitatia:
West Nord Est Sud
1 PAS 3 PAS
4 PAS 5 Con
5 PAS 6 Con
6 Con PAS PAS
Rec PAS PAS PAS

- Sud nefurnizind, a defosat un caro mic, m-am trezit la mort cu prima levata. Ei bine, cum
a-ti juca in continuare ?
Pentru a ne da timp de gindire, HH a luat un pumn de caise zaharisite si a intins paharul sa
i-l umple cineva. Citeva secunde mai tirziu, a fost din nou o avalanse de cuvinte:
- Era clar, dupa licitatie si prima levata ca nici o culoare n-o sa fie bine impartita pentru
mine. Era la fel de clar pentru mine ca Nord avea carti bune in cupa dar nu as si rege in acelasi
timp pentru ca l-ar fi atacat pe unul din ei.
Raspunsul, eram sigur, era sa-l schizez pe Sud in minore. Chichita era ca trebuia sa cedez
o levata mai intii pentru a rectifica numaratoarea. Daca as fi tras pur si simplu toate cele cinci pici
din mina, Sud putea sa pastreze patru carouri si patru trefle. Dar daca as putea sa cedez intii o
levata, Sud va fi fara aparare.

PSEUDO-REDUCERE

Deci la a doua levata am jucat cupa. Sud a pus doi, o carte mincinoasa pentru a ma pacali
si valetul meu a fost preluat de dama Nordului. Acum puteti sa-i reprosati Nordului ca a continuat
atu ?
Iata cele patru miini:
65432
RD65
53
54
ADV87  R 10 9
V9 874
R8 AD42
RD76 A32
-
 A 10 3 2
 V 10 9 7 6
 V 10 9 8
Am defilat atuurile si pe ultimul, cind doar sapte carti mai putea fi pastrate, Sud a fost
schizat in minore.
Ar fi trebuit sa-l auziti pe Nord spunindu-i Sudului ce gindea despre contrele date de acesta
si despre doiul lui de cupa asa de prost, idiot si cretin plus citeva cuvinte incintatoare si foarte
lungi de origine greaca, pe care am avut intentia sa le notez pentru a le folosi in viitor si ...

BUNAVOINTA
FATA DE PARTENER

17
In acel moment, atentia lui HH a fost atrasa de sosirea unui platou cu 'petits fours 9' si
cineva care deseori fusese victima modului sau de joc, a spus:
- Voi porcii aveti impresia ca sunteti foarte abili dar nu va dati seama ca insultele la adresa
partenerului nu il fac decit sa joace si mai prost ? Sa-i spui acestui amarit RR, cum v-am auzit
spunindu-i, ca ar trebui sa-si inchida ochii si sa joace a treia carte din stinga este prea dur, fara
menajamente pentru...
'Petits fours' se terminasera si HH era liber de a-si lua revansa.
- Cu menajamente ? Lasati-ma Domnilor sa va povestesc ce mi-a facut acest RR pe care
incercati sa-l aparati nu mai tirziu de ieri. Cel putin mie mi se pare ca a fost ieri.
Imediat ce m-a zarit pe strada mergind spre club, el a insistat sa jucam saltul in 4  pe
deschiderea de unu la culoare in majora, noua smecherie elvetiana, pentru a arata un fit bun, doi
asi si un singleton.
Am incercat sa-l fac sa-si schimbe parerea. Sa-l seduc cu alte chestii, am pledat, l-am
flatat. Am spus ca nici eu nu cunosc prea bine problema. Ceea ce a fost si mai rau pentru ca a
pierdut zece minute, chiar mai mult, sa mi-o explice in cele mai mici detalii. Pina la urma am
cedat.
Ne-am asezat la aceeasi masa si o perioada a mers bine. In continuare am cazut din nou
impreuna, pentru a sasea sau a saptea oara in dupa amiaza aceea, si in prima dona am facut o
manse. In urmatoarea, RR a gasit calea de a nu pica un contract de 1. Am uitat ce s-a intimplat,
dar probabil ca nimic nu-l putea face sa cada.

O SITUATIE
PROMITATOARE

Cu o manse si 20 in rubrica noastra, am primit:


ARD7
RD8742
 10 8
R
Am deschis cu 1, si dupa o lunga pauza, RR a lansat 4. Era promitator. Orice s-ar
intimpla eu voi juca dona si daca singletonul era in caro, slemul era sigur. Am facut ancheta
rutiniera de 4 pentru a intreba: care este singletonul dvs. ?
- Jucati smecheria aia de 4 ? a intrebat West setos de informatii.
Este adevarat ca RR a rosit, sau mai curind, a inceput sa se inroseasca progresiv. Cum
sinegle i se aduna in obrajii lui catifelati, culoarea trecea de la roz la rosu aprins si apoi carmin,
rosu cardinal si stacojiu. Doar cind a ajuns la 'chaud magenta' s-a putut auzi un cotcodacit: Pasez.
Bineinteles ca stiam cu totii ce s-a intimplat. Acest RR odios uitase complet de conventie.
Est a pasat grabit si a stralucit de satisfactie cind partenerul sau a atacat atu.
Iata dona:
V
-
DV42
 D V 10 8 7 6 5 2
 10 9 8 6 4 532
 A 10 9 V653
653 AR97
93 A4
ARD7
 R D 10 8 4 2
 10 8
R
Licitatia:
Sud West Nord Est
1 PAS 4 PAS
4 PAS PAS PAS
Est a jucat as si rege de atu si inca un caro. Si in continuare ?
Inghitind in graba un coniac, HH ne-a spus:
- Nu mai trebuie sa spun ca am jucat dona nu prea rau, cu cartile pe fata. Evident ca Est
trebuia sa aiba A, pentru ca altfel nu ar fi eliberat atuurile asa bucuros. Si daca avea A, pe linga
A si R, cu siguranta ca nu mai avea si A pentru ca pasase dupa ce a dat cartile daca va mai
9

18
amintiti. In acest moment imi ofeream cel putin 50% sanse de cistig. Pe al treilea tur de atu am
defosat R pentru a ma debloca. Apoi am jucat dama de la mort. Est a lasat-o sa treaca si West a
pus 9.
Cind Est a cistigat urmatoarea levata cu asul, a trebuit sa aleaga intre cupa si pica. Insa nu
numai ca eu am deschis cu 1, dar eram gata sa ma duc in slem pe aceasta culoare. A juca pica
parea cel mai indicat. In ciuda acestui lucru, Est a jurat ca ar fi putut sa gaseasca returul de cupa
fara aparitia acelui nouar de trefla la prima levata in culoare pe care l-a interpretat ca semnal de
preferinta.
Bineinteles ca a jucat pica. Dar pot remarca, a continuat HH luind o bucata de prajitura cu
ciocolata, ca manevrarea atuurilor cere cu aceasta ocazie putina prevedere. Daca as fi extras si
ultimul atu inainte de a juca trefla, totul ar fi fost pierdut, pentru ca West ar fi avut posibilitatea sa
semnalizeze cu o cupa sau in orice caz sa arunce o pica mica pe al patrulea caro.

M-A MASACRAT !

Si stiti, a continuat HH, ce a avut indraznela sa spuna RR dvs. ? Dar, Domnule, m-a
masacrat ! Credeti sau nu, el si-a atribuit tot meritul. A spus ca 4 era singurul contract realizabil,
dar ca eu nu i-am permis inca sa joace o dona avind o culoare in opt daca eu insumi aveam una in
patru, si ca doar conventia, fericita lui eroare si prezenta lui de spirit de a pasa 4 ne-a scapat de
trei, patru sau mai multe caderi la contractul pe cupa.

CONSIDERENTELE MORALE MAI INTII

Si dvs. vorbiti de bunavointa fata de parteneri, de a nu-i face sa-si piarda capul, de a
scoate de la ei tot ce este posibil. Credeti-ma Domnule, este o iluzie. Imi place cind partenerii mei
isi pierd capul. Atita timp cit joaca repede li se mai intimpla sa traga chiar cartea corecta in joc.
Doar cind au timp de gindire, instinctul lor infailibil ii conduce spre singura licitatie sau singurul joc
fatal.
Dar chiar daca este adevarat ca partenerii joaca mai putin abominabil cind se face
economie de bici, oare noi jucam doar pentru punctele de meci sau pentru bani ? Asta nu merita
un raspuns printr-o reactie virila la sentimentele ultragiate ?
Pentru mine considerentele morale au prioritate, a incheiat HH golindu-mi paharul, cel
putin, bineinteles, atunci cind nu joc la o miza mare.

HH SE APUCA DE TURNEE

HH care s-a grabit sa imprumute exemplarul lui RR a fost primul din clubul "Griffonilor"
care a citit "Tournament Bridge for Everyone" de Ewart Kempson si Albert Benjamin. Ceilalti
Griffoni au facut bineinteles la fel si nu le-a trebuit prea mult sa se hotarasca sa participe in masa
la unul din turneele saptaminale de perechi de la Licorne.
Jucatorii pasionati de partida libera ca cei de la "Griffons" prefera sa puna un mic interes
material in joc, asta doar pentru a fi atent si HH care avea o intelegere profunda a acestor lucruri,
le-a aratat colegilor lui si membrilor clubului exact cum se organizeaza un turneu.
Pentru ca toti au aceleasi carti, a explicat el, o lira punctul de meci bazat pe diferenta de
puncte va fi o miza foarte moderata. Nu toata lumea a reusit sa urmareasca acest rationament si
unii din ei au ajuns chiar sa-l banuiasca pe HH ca nu este chiar asa de dezinteresat. Totusi RR a
fost sedus de ideea de a avea macar o data acelasi numar de asi si regi ca si marele lui adversar
si, spre marea bucurie a lui HH, el a acceptat tariful propus de HH fara nici o ezitare.
HH s-a inscris cu Doctorul, un logician rece si exact care excela in autopsii, in special cind
rigiditatea cadaverica s-a instalat. Doctorul aducea la masa de bridge acel spirit de analiza
fulgerator care ii permitea sa spuna imediat de ce a murit cineva si cum ii putea fi salvata viata.
Gasirea unui partener pentru RR a dat mai intii de furca. Din fericire, un Distins
Necunoscut, recent venit in club, a umplut golul. Nimeni nu si-a facut vreo problema pentru ca un
cal de dar nu se cauta-n dinti, cel putin cind este vorba despre un cal pentru RR. Este adevarat
totusi ca Distinsul Necu-noscut l-a tras de cinci ori la rind pe RR intr-o dupa amiaza fara a fi
grosolan, nici macar personal. Mai mult decit atit, de doua ori chiar a remarcat: "Bine jucat,
partener." Prima data s-a intimplat cind RR a omis sa numere gresit atuurile. A doua oara a fost cu
ocazia unui contract de 4 in care, vazind cele patru miini RR ar fi putut sa mai piarda o levata.
M-am hotarit sa-l kibitzez pe HH, pentru ca in acest fel evitam sa fiu asezat in spatele
mortului, pozitie foarte neplacuta pentru un spectator.

HH ESTE IN FORMA BUNA

19
De la inceput HH a atins forma maxima. In prima dona a serii se afla in Est:
Sud si nimeni.
ARV93
 R D V 10
74
32
HH
 D 10 8 7 6
9876
V9
DV

N-S au anuntat ca joaca 'inter alia'10 fara atu slab (12-14) si Stayman. Secventa a fost:
Sud Nord
1NT 2
2 4

West, Doctorul, a atacat 10 pe care declarantul l-a luat in mina cu asul. Un atu spre mort,
Doctorul punind cinci, a fost urmat de A pe care HH cu un gest egal si comod, a pus dama.
Sud s-a oprit pentru a reanaliza situatia. Apoi a tras cu incredere atuurile, terminind in
mina si a jucat pica spre mort. Cind Doctorul a defosat, Sud a scos un cuvint grosolan si citeva
momente mai tirziu totul era terminat.
Pentru beneficiul jucatorilor modesti, cei care au nevoie de mai multa vreme pentru ca sa
poata aprecia jocul lui HH, acesta s-a apucat sa explice ationamentul apararii sale si eu nu pot
face nimic mai mult decit sa reproduc propriile sale cuvinte:
- Ca de obicei, a inceput el cu modestie, m-am aparat urmarind aceeasi linie de joc ca si
cum as vedea toate cele patru miini, pentru ca de la a treia levata fiecare carte din dona isi
dezvaluise identitatea.
Declarantul era marcat cu A si R din cauza atacului si cu A din licitatie. El a anuntat
4. Eu vad opt cupe, ale mele si ale mortului. Doctorul a pus cinciul. Asta ii lasa Sudului exact A 4
3 2.
Sa vedem acum carourile, a continuat HH, rotind cu autoritate BIC-ul Nordului. Sud nu
putea in nici un caz sa aiba asul, pentru ca atunci stringea 15 PO din asi si regi, prea mult pentru
un fara atu slab. Pe de alta parte, West nu putea avea in acelasi timp si asul si regele, le-ar fi
atacat in locul zecelui de trefla. O simpla logica carteziana, a remarcat HH ridicind vocea spre cei
doi Licorni.
Pozitia picilor, a continuat el, era la fel de clara. Doctorul a dat la primul tur, dar el nu mai
putea avea inca una pentru ca Sud trebuia sa aiba cel putin doua din cauza aceleiasi deschideri
de 1NT iar restul de zece se vedeau.
Aveam deci o imagine completa, a adaugat el tragind distrat din tigarea Sudului. Doctorul
trebuia sa aiba initial singletoane in majore si 11 carti in minore, caroul condus de A D. Elementar,
“n'est-ce pas” ?
Clar, HH era hotarit sa-i impresioneze pe Licorni cu stiinta lui.
Punind BIC-ul Nordului in buzunar a continuat: Acum ca suntem in situatia de a vedea toate
cartile, asa cum au fost initial, cum organizam apararea ?
Iata dona completa:
ARV93
 R D V 10
74
32
DOC HH
4  D 10 8 7 6
5 9876
 A D 10 8 6 5 V9
 10 9 8 7 6 DV
52
A432
R32
AR54

10
Printre altele
20
Modul de joc al declarantului, a continuat HH, sugereaza ca el avea intentia de a taia a
treia pica. Nu avea nici o importanta daca West suprataia pentru ca in continuare ar fi taiat inca o
pica cu asul de atu ajungind din nou la zece levate.
De fapt in realitate, bineinteles, West nu ar mai fi contribuit de la al doilea tur si cum nici
nu putea sa taie, ar fi dezvaluit toata dona. Chiar si un jucator mediu a spus HH intorcindu-se
politicos spre Sud, ar fi capabil sa descopere toate cartile. Contractul era la usa unui debutant:
doua pici mari, doua taiuri de pica, patru atuuri si as-rege de trefla.

UN SEDUCATOR
NEGHIOB PACALIT

Trebuia sa va schimb acest mod simplu de joc si v-am propus in schimb un seducator
neghiob pacalit. De aici D. Nu veti mai avea curajul sa va atingeti de culoare inainte de a scoate
atuurile, pentru ca bineinteles credeti ca o sa tai R si asa ceva nu va puteati permite. In acelasi
timp insa v-a aparut un seducator miraj. Vi se profilau in fata patru levate de pica dupa ce evident
veti face impasul 'directionat' la decarul Doctorului.
Cineva a incercat in zadar sa-l intrerupa. HH l-a facut sa taca cu un gest imperativ. - Da,
da, stiu, trebuie sa schimbam, a spus el pe un ton de proasta dispozitie, nu va mai retin mult timp.
Vreau doar sa va spun ca nu am ce sa va reprosez, dragul meu Sud, Ghinionul dvs. a fost ca eram
eu cel care tinea cartile Estului, si ...
Nimeni nu mai asculta, ceilalti trei plecasera deja pentru turul urmator si HH obligat de
situatie, a remarcat departindu-se ca noua generatie n-avea nici un fel de maniere.

21
EXISTA TOTUSI O DREPTATE
PE LUME

Pentru o vreme totul a mers bine si doar o data HH a fost pus in nedemna si neplacuta
situatie de a fi mort. Apoi a venit urmatoarea dona:

Sud si toti. DOC


A 10 9 8
 R 10 9 8
AR2
AR

HH
7
ADV7
D76543
D9
Licitatia:
Sud Nord
1 2
3 4
5 6
6 6

West a atacat pica si HH si-a incruntat sprincenele la vederea mortului. El a murmurat


ceva la adresa Doctorului care cu siguranta avea valori care meritau un efort in plus si a plonjat
intr-o meditatie profunda. Iesind pina la urma din ea, a pus asul de la mort, a taiat o pica in mina
ascunsa, a trecut la mort pe atu si a taiat o a doua pica. O tefla la as a fost urmata de inca un tai
de pica. In continuare, HH a trecut la mort pe regele de trefla pentru a extrage atuurile, realizind
astfel un mort inversat.
Un grohait voluptos i-a manifestat satisfactia cind a vazut cartile flancului.
Dona completa era:
DOC
 A 10 9 8
 R 10 9 8
 AR2
AR
5432 RDV6
6543 2
-  V 10 9 8
 V 10 4 3 2 8765
HH
7
ADV7
D76543
D9
Nu va obositi sa va uitati, a spus HH apucind cu fermitate fisa de circulatie a donei. Este un
top integral si va voi spune de ce.
Debarasindu-se de mucul de tigare in ceasca de cafea pe jumatate plina a cuiva, a inceput
sa explice:
- La vederea mortului mi-am dat seama ca cele mai bune perechi vor juca 7NT. Cele mai
putin bune, 7. Pe scurt eram condamnati la un scor modest, numai daca ... numai daca, a
repetat el cu emfaza, distributia era in asa fel incit 7NT sa nu se poata face.
Si care ar fi aceasta distributie ? Inainte ca cineva sa poata scoate un cuvint, HH a raspuns
triumfator: Dar exact distributia care este in fata noastra ! Am jucat la repartitia caroului 4-0 si
este exact cea pe care am gasit-o. Vedeti deci ca exista o dreptate pe lume totusi.
Inca un mic amanunt, a adaugat el in graba, in timp ce Doctorul incerca sa-i ia fisa donei,
treisprezece levate pe atu cupa se pot face, dupa cum ati vazut, doar printr-un mort inversat.
Altfel nu, si am exprimat deja ideea ca procedeul va scapa celorlalti declaranti. Din aceasta cauza,
dragul meu Doctor, puteti avea incredere in diagnosticarea unui top si ...
- Asteptind acest lucru, trebuie sa indeplinim si formalitatea completarii fisei, l-a intrerupt
Doctorul, care reusise sa inhate in sfirsit fisa donnei. In continuare, urmarind de sus in jos

22
rezultatele marcate la celelalte mese, a adaugat: - Au aparut cred citeva complicatii neprevazute.
Doua perechi N-S au ajuns in 6 contrate si alte doua in 6 contrate. Contractul s-a realizat de
fiecare data si pina in prezent jocul dvs. remarcabil nu merita mai mult de un zero, ceea ce este ...
- Contrate ? De patru ori ? HH a lasat sa-i scape un smiorcait urmat de un mic tipat,
indicind un amestec de neincredere si indignare. Imposibil. Trebuie ca va uitati in fisa altei done
sau atunci ...
- Sau atunci, a spus Doctorul luindu-i vorba, in fiecare caz a fost un contra Lightner perfect
convenabil. Cu o levata sigura de atu, Est dorea un atac de pica evident, impotriva contractului de
6. Fiecare Nord, putem s-o presupunem, a spus 2 peste 1, toti ca si mine.
La fel, West, cu sicana de caro a contrat 6 pentru un atac in caro. De doua ori, vedeti si
dvs., Nord si nu Sud a fost declarant in 6.
HH era prea derutat ca sa-l intrerupa la fel de repede ca de obicei asa ca i-a fost posibil
Doctorului sa adauge: Ca si in alte cazuri, supralicitatia dvs. de 3 a fost o dovada de excelenta
anticipare, pentru ca va dubla sansele de a juca dona. La celelalte mese, fara indoiala, nu s-a
acordat aceeasi greutate acestei consideratii. Sud, se pare, a reanuntat cu modestie caroul si
Nord, la al doilea tur a licitat 3. Da, cred ca este un zero in toata regula.
HH isi recapatase suflul si singele rece si nu mai voia sa auda nimic.
- In locul acestui discurs, a spus el pe un ton de repros partenerului sau, ati face mai bine
sa ma ajutati sa ordonez etuiurile. Este una din sarcinile Nordului, dupa cum stiti, si trebuie sa
acordam putina consideratie si celorlalti.

CINE SUFOCA PE CINE

In penultimul tur, una din done a fost pasata si a fost suficient timp pentru o comparatie
clandestina a scorului.
- Ati jucat dona 14 ? a intrebat un Licorn care ne-a fost prezentat ca Anchetatorul pentru ca
ancheta era de departe ca cea mai buna parte a jocului sau.
- Da, am jucat-o.
- Atunci trebuie sa va povestesc o lovitura remarcabila pe care am reusit-o impotriva unuia
din colegii dvs. Cel de la masa din colt, cu cravata alba, a adaugat el indicindu-l pe RR Este prima
data dupa stiinta mea cind flancul apararii executa un "Devil's coup 11" impotriva declarantului.
HH nu asculta. Exista un zvon ca RR mergea bine si HH rumega asupra nedreptatilor
sistemului solar, care permiteau ca meritele sa nu fie recompensate, ca in cazul lui propriu, in
timp ce uita si chiar recompensa puzderia de crime ale acestui absurd RR Era total gratuit. Nu
este de mirare ca lumea se afla intr-o situatie asa precara.
Poate ca trebuiau suportati cu stoicism idiotii, chiar si imbecilii. Dar RR-ii !
Anchetatorul vorbea din nou. Cuvintul "sufocat" l-a scos pe HH din reverie. Da, bineinteles,
este ceea ce ar fi trebuit sa i se faca acestui RR de multi ani. Poate ca nici acum nu este prea
tirziu.
Iata dona nr. 14:
Sud si E-W
DN
-
5432
 D V 10 9 8 5
843
A32  D V 10 9 8 7
 A D 10 876
7 AR6
 A 10 7 5 2 9
RR
R654
RV9
432
` RDV
- Prietenul dvs., a continuat Anchetatorul, a deschis cu 1. Partenerul meu a contrat, Nord
a pasat si eu, bineinteles am pasat la fel.
West a atacat asul de trefla, urmat de alta trefla pe care eu am taiat-o. Am revenit dama
de atu, apoi valetul si, cu toate ca prietenul dvs. era un pic agitat, el a dat mic de doua ori. Am
continuat cupa si, dupa ce a cistigat levata cu decarul, partenerul meu mi-a mai dat un tai de

11
Lovitura diavolului.
23
trefla. West a cistigat urmatoarele doua levate cu D si A pentru ca apoi sa-mi cedeze mina pe
A dupa care am tras si regele ajungind la aceasta pozitie finala:

 -
 5
 DV
 -
 A  10 9
 -  -
 -  6
 52  -
R6
-
2
-
Am jucat ultimul caro, plasindu-l pe declarant pe masa. Asta nu a schimbat nimic,
bineinteles, in privinta cartii pe care o juca de la mort. Eu taiam oricum, lasindu-i prietenului dvs.
alegerea sa subtaie sau sa puna regele pentru a fi sufocat de as.
A fost una din primele done, a incheiat Anchetatorul dar nu cred sa existe vreo indoiala,
acest slem mic in aparare ne-a adus un top binemeritat.
- Imi pare rau ca va dezamagesc, l-a intrerupt Doctorul, dar cred ca RR l-a incasat in dauna
dvs. Poate el este cel care v-a sufocat, ca sa spunem asa. Cind etuiul a ajuns la noi, am remarcat
ca la o masa, E-W au jucat 4 contrate cu doua in plus pentru 1190. In cazul nostru, eu eram in
Est, si noi am jucat 5 recontrate pentru a marca 1150.
- Care ar fi fost 1550 daca as fi fost eu declarant a intervenit cu amaraciune HH, gindindu-
se la pariul pus. Soarta a vrut-o, a fost singura dona din seara asta in care am fost mort.
- Schimbati, va rog, a strigat arbitrul concursului.
- Acum vom juca impotriva lui RR, a spus HH Amintiti-va de pariul pus de mine.

HH CONTRA RR:
DUEL IN CONCURS

- Amintiti-va Doc, a spus HH partenerului sau deplasindu-se pentru ultimul tur al turneului
saptaminal de perchi de la "Licorni", impotriva acestor doi adversari, ultimele trei done trebuie sa
ne aduca patru topuri. Nici un punct mai putin.
RR si DN erau deja la locurile lor pe N-S cind HH si Doctorul si-au preluat locurile.
- ACOL, fara atu slab in orice pozitie, rege din as-rege, a anutat HH
- Avant-Garde, a spus mindru RR.
- Asta inseamna, a explicat DN, ca partenerului meu ii place sa joace ultimele conventii.
- Si bineinteles Mica Majora ? a intrebat HH plin de speranta.
- Nu, a raspuns DN cu o voce ferma etalindu-si o mare havana. Am pariat pe trei pence
punctul de meci. Cartile au fost scoase din etuiuri si fiind distribuitor, cu toti in zona, DN a deschis
cu 1NT. HH a contrat si RR a recontrat dupa care toata lumea a pasat.
DOC
RR DN
543
32
75432
32
HH
 87
 RDV
 V
 R64
- Nu ma asteptam sa ma lasati aici, a spus nervos RR etalindu-si mina. Dupa cum vedeti a
fost un econtra Kock-Werner. (Numita astfel dupa celebrii jucatori suedezi, este o varianta a
recontrei S.O.S. dar ea nu se aplica la fara atu. Caracteristica distincta a recontrei Kock-Werner
este ca un jucator cere partenerului de a iesi singur din pasul prost, promitind implicit o sustinere
de distributie)

24
- Vad doua procese de defaimare in micul meu bol de cristal, i-a persiflat HH incintat, unul
al lui Kock si unul al lui Werner.
- Si ce faceti cu o mina frumoasa pe contra ? s-a investigat Doctorul.
- El nu are decit miini proaste. Cel putin asa par, a raspuns HH cu bonomie in timp ce-si
juca cupele.
Doctorul a pus zecele la primul tur si a continuat in mod descrescator pina la sfirsit.
Declarantul a aruncat doua pici de la mort si opt de caro din mina. Dupa cupe a urmat R pe care
Doctorul a pus valetul, o carte indicatoare care de fapt spunea: Imi place culoarea dar daca vreti
dama, cautati-o in alta parte. Cea mai tare tare carte a mea este valetul.
HH a refacut conturile. Declarantul a aratat ca nu avea nimic in cupa si doar doua puncte
in trefla. Avea deci aproximativ 11 in celelalte culori. In aceste conditii a juca un caro pare mai
indicat decit sa incerce un joc aventuros in pica, culoare in care adversarul ar putea foarte bine sa
aiba o furseta, poate A D 10 sau A R V.
Mai exista un mod de a afla ce se intimpla. Din licitatie, Doctorul trebuia sa aiba sase sau
sapte puncte. Care puteau fi ele ? Daca avea asul de caro si dama de pica orice schimbare de
culoare ar costa o levata. Dar partenerul poate avea foarte bine A 10 * sau, si mai bine inca, R 10
* in caro, si daca era asa, un atac de caro ar ajuta la majorarea unei levate cit inca mai exista o
prindere pentru a profita de ea. Ajungind la aceasta concluzie, HH a jucat dama de caro.
In acest moment, poate este mai bine sa vedem toate cele patru miini !
DOC
RDV
 10 9 8 7
 10 9
 V 10 9 8
RR DN
5432  A 10 6
32 654
75432 AR86
32 D75
HH
987
ARDV
DV
AR64
Declarantul s-a apucat de carouri preluind sesarul cu septarul de la mort. Pe al patrulea
caro de la mort, a aruncat din mina o pica ajungind la urmatoarea pozitie:
RD
-
-
 10 9
54  A 10
- -
2 -
2 D7
98
-
-
A6
Ultimul caro de la mort l-a presat pe Nord. Cind el a abandonat o trefla, declarantul a
defosat o pica si a continuat trefla la zece, dama si as, majorind septarul pentru a saptea levata.
Doctorul era un pachet de nervi: - Fiecare carte pe care am jucat-o cerea pica. De fiecare
data am ales expre cea mai mare carte din mina.
- Asta n-ar fi schimbat absolut nimic, a spus DN pentru a-l calma, desfacind in acelasi timp
fisa donei. La toate celelalte mese N-S au jucat mina pe cupa si fie ca au anuntat si facut mansa,
fie ca au marcat 170 la 3. Vedeti deci, a adaugat el, ca jucind pica ati fi impiedicat schiza si as fi
cazut o data dar topajul nu s-ar fi modificat.
- Iata ce inseamna un concurs, a fornait puternic HH Daca un contract se face sau nu, se
obtine exact acelasi zero integral. Este un joc de ...
- O ! Eu cred ca concursurile sunt un joc frumos, l-a intrerupt RR cu entuziasm. Se
potriveste cu stilul meu.

25
GRESELI FERICITE

Cum RR era declarant, l-am pus in Sud in schema jocului pentru mai multa comoditate. HH
si partenerul sau au schimbat locurile intre timp.
Iata dona nr. 7:
Nord si toti.
DN
ARD2
432
 V 10 9
DV2
HH DOC
7654  V 10 9 8
 A 10 9 8 7 6 DV
43 A7652
R 93
RR
3
R5
RD8
 A 10 8 7 6 5 4
Licitatia:
Nord Est Sud West
1 PAS 4NT PAS
5 PAS 5 PAS
6 Con 6NT Con
PAS PAS PAS
Secventa de licitatie m-a intrigat pe moment, dar RR mi-a explicat in continuare punctele
cele mai subtile.
Daca partenerul lui avea trei asi voia sa joace 7NT si daca avea doi, 6 ar fi fost
intotdeauna la fix. Daca totusi partenerul nu avea decit un as, cum era cazul in aceasta dona,
jocul ar fi fost de 5NT. O smecherie a fost inventata la Blackwood, special pentru aceasta situatie.
Ea consta intr-un anunt de 5, pe care partenerul avertizat il transforma automat in 5NT.
Vai ! DN nu era familiarizat cu aceasta varianta, si aceasta fiind situatia, in nici un caz nu i
se poate reprosa ca a anuntat 6, dupa cum nimeni nu-i poate reprosa lui RR ca a cautat refugiul
in 6NT.
Contrele nu aveau nici o semnificatie particulara. Era o simpla rutina sa contrezi un slem al
lui RR, pentru ca rareori facea 12 levate intr-o dona si auzirea unui contra ajuta de obicei confuziei
sale naturale.
HH a atacat A si a continuat cu zecele. Contemplind ca de obicei cu tristete scena, RR se
intreba daca 6 se puteau face fara atac de cupa. Totul statea in impasul de trefla a hotarit el.
Ajungind la acest punct crucial al reveriei, el a jucat dama de trefla.
- Sunteti in mina, a venit o fractiune de secunda prea tirziu avertismentul partenerului.
RR in graba, a tras din mina 3.
- Trebuie sa jucati o trefla din mina, a insistat Doctorul, intotdeauna atent in respectarea
regulamentului.
- Haide, haide, Doc ! a protestat HH cu un ton scandalizat ca al cuiva care fiind o natura
generoasa, se revolta la lucruri asa jalnice. Acesta este proba de indeminare nu o lupta de catch.
Si, intorcindu-se spre declarant, a adaugat intr-un mod insinuant: - Haideti ! Jucati trefla exact cum
ati inceput. Nu vreau sa profit de ...
A accepta favorurile lui HH nu se facea si RR a raspuns cu demnitate: - Multumesc, dar
obisnuiesc sa-mi platesc greselile. El a pus A pe masa si a capatat o figura speriata cind HH a
aruncat regele, continuind sa indice in acelasi timp D de la mort care ramasese detasata de
restul culorii, cind HH a mai intervenit o data:
- Nu, nu ! dragul meu RR, nu sunteti de loc obligat sa jucati dama. Ati platit deja suficient
greseala pentru ca ati jucat din cealalta mina. Jucati normal, cu totul natural, asa cum ati fi facut-o
in conditii normale ! Va rog !
RR s-a oprit brusc, in pragul derutei si al confuziei. Irosirea damei, daca nu era obligat s-o
faca, parea un pacat. Asa de putin natural. Totusi, de ce HH era asa politicos ? S-a oferit o data sa
renunte la penalizare. De doua ori i s-a adresat "Dragul meu RR". Exista undeva o chestie care-l
intriga.

26
ASALT DE POLITETE

Au trecut cinci minute. Cintarind situatia, RR tragea ginditor din tigare, cind HH i-a
intrerupt meditatia oferindu-i un foc. Acest fapt a transat situatia. Politetea se poate impinge pina
foarte departe. Totusi nu vedea nici un motiv valabil pentru a sacrifica dama. Dar HH parea
disperat in incercarea de a-l face sa n-o faca. In consecinta, trebuia s-o sacrifice pentru ca anii de
experienta l-au invatat ca ceea ce era bun pentru HH era rau pentru
el si vice-versa.
Dupa A, el a jucat mic spre valet si apoi doiul si cind s-a trezit in mina asa de usor, a
inceput sa fie vag constient ca sacrificiul damei a luat o turnura foarte buna.
El a continuat trefla, defosind de la mort carourile si cind i-au mai ramas cinci carti in mina,
pozitia era urmatoarea:
ARD2
2
-
-
7654  V 10 9 8
9 -
- A
 -
3
-
RD8
4
Pe ultima trefla, HH a lasat o pica si a urmat mortul la rind. RR a carui atentie era inca
ratacita, s-a trezit brusc.
- Cum ? Ce joc de la mort ? Scuzati-ma ! Doiul va rog.
- Care doi ? a intrebat DN.
- Cel mai apropiat de degetul dvs., bineinteles, a raspuns RR cu umor. Cu siguranta, un doi
face cit orice alt doi. Toata aceasta pedanterie era insuportabila.
- Degetul meu este egal departat, a observat DN cu un suris.
- O ! Eu nu cred ! a intervenit HH cu cea mai suava voce posibila, find fara indoiala
machiavelic. Degetul dvs. este mult mai aproape de doiul de cupa si cred ca este si cartea ceruta
de prietenul nostru.
De doua ori in cursul acestei done, HH a incercat fara rezultat sa-i intinda o cursa. RR a
fost tot timpul atent. Lungul si delicatul lui nas fremata de neincredere. Urechile i se ascuteau de
suspiciune si HH, care-l cunostea ca pe o carte, era sigur de data asta va inghiti galusca, facind
exact pe dos decit i se sugera de o maniera asa flagranta.
Mai tirziu, RR mi-a spus confidential: - Cind HH a jucat scena micului Lord Fauntleroy, poti fi
sigur ca ti se pregateste o chestie urita. Pentru ca era asa de hotarit sa ma faca sa defosez cupa,
eram determinat sa defosez pica dar, cum ati vazut deja, inainte ca sa pot misca un deget,
partenerul meu a indepartat pur si simplu cupa de pe masa. Bineinteles ca el nu-l cunoaste ca
mine pe acest HH
Cu siguranta ca acest DN a demonstrat o rapiditate remarcabila pentru un om masiv si
pentru un moment am crezut ca HH, care il privea cu rautate, va ridica obiectii. Inainte insa ca s-o
poata face, Doctorul, a defosat cu zgomot o pica si totul s-a terminat.
Nimeni n-a fost mai surprins ca RR cind 2 a facut ultima levata, dar el nu avea un triumf
rautacios si il compatimi pe HH din toata inima: - Curaj, Doc! cu totii facem greseli din cind in cind
si eu intotdeauna am sustinut ca partea cea mai dificila a jocului este defosarea.

RR LOVESTE DIN NOU

Eram curios sa vad ce se va intimpla in ultima dona pe care o vazusem deja mai devreme,
cind HH pe care il urmarisem in restul timpului, statea la o masa inaccesibila aflata intr-un colt.
Iata dona:
West si N-S.
A76543
V432
R
AR
RD -
 R 10 9 87

27
D643 9875
DV87  10 9 6 5 4 3 2
 V 10 9 8 2
AD65
 A V 10 2
-
West a deschis cu 1NT si contractul final a fost de 6 luate de Sud.
Atacul a fost R. Declarantul a luat cu asul, a tras R, apoi A si R defosind doua cupe
din mina inainte de a ceda mina Westului pe dama de atu.
Returul de caro de la West in furseta a permis Sudului sa defoseze doua cupe de la mort
dar asta nu a fost suficient pentru reusita contractului. Mai era necesar impasul de cupa care a
esuat. O cadere.
LIcitatia la masa lui HH a demonstrat ca RR, care pierduse mult timp pentru a invata
temeinic ultimele conventii aparute, nu era dispus sa renunte la niciuna.
West Nord Est Sud
HH RR DOC DN
1NT 2 PAS 4
PAS 6 PAS PAS
PAS
DN ne-a explicat ca 2 de la RR, peste 1NT al lui HH era conventia ASTRO in forma
modificata, si ca era echivalenta cu un contra de apel distributional cu forta in una sau ambele
majore.
Atacul a fost din nou R. DN l-a preluat pentru a juca un caro si am crezut ca voi vedea
repetindu-se scena de mai devreme. Totusi declarantul a ales alta varianta. El a taiat asul de trefla
in mina si a jucat as de caro pe care a aruncat o cupa de la mort. In continuare a venit V pe care
HH l-a acoperit si declarantul l-a taiat. Revenit in mina pe regele de trefla taiat, el a jucat 10,
defosind o a doua cupa de la mort. De data asta eliminarea era completa si cind DN a cedat mina
pe atu a putut sa pretinda restul de levate.
- Singurul scor negatv de pe axa noastra, a spus cu tristete Doctorul desfacind fisa donei.
- Probabil ca nimeni nu s-a gindit sa foloseasca versiunea noastra a conventiei ASTRO, s-a
hazardat RR.

DRACUSORII
CONTRA SPIRIDUSILOR (I)

- Trebuie ca va fi un meci bun de kibitzat, un stil complet diferit, am auzit un Griffon


spunindu-i altuia in timp ce intrau in sala de joc a Clubului Griffonilor pentru a urmari meciul anual
intre dracusori si spiridusi.
- Intr-adevar, a raspuns insotitorul lui, dar eu cred ca dracusorii au prima sansa. O echipa
remarcabila impotriva careia este dificil sa joci.
- Poate, a raspuns primul Griffon, dar sa nu subestimati Spiridusii. Nu sunt asa tineri pe
cum par. Plini de surprize. I-am vazut deja pina acum extragind mai mult decit un RR din palarie.
Inceputul meciului a fost aminat. Doi jucatori, cite unul din fiecare echipa, care veneau
impreuna de la tara pierdusera trenul si nu mai exista altul in acea zi.
- Poate ca doi dintre dvs., Domnilor, doresc sa completeze echipele, a propus capitanul
Spiridusilor.
HH s-a inclinat. Bineinteles ca el presupunea ca invitatia ii era adresata in mod special lui
si grohaind cu gratie a raspuns: - Asta mi-ar face cea mai mare placere, dar intimplator am pus
citeva mici pariuri pe echipa cealalta si ar fi poate mai bine sa solicitati pe altcineva... prietenul
meu RR poate ...
S-a auzit un murmur de dezaprobare si chiar stigate
- Ce rusine ! din partea Griffonilor care pariase-ra pe Spiridusi, dar HH s-a grabit sa
adauge:
- Prietenul meu nu pretinde a fi un tehnician desavirsit, dar ar trebui sa vedeti ... hmm ...
inspiratia lui, sansa pe care o are, pentru a crede si chiar atunci ...
Spiridusii nu-l mai ascultau.
- Noi avem increderea cea mai mare in sansa, a declarat capitanul lor zimbindu-i agreabil
lui RR, si daca doriti sa ne faceti onoarea, noi am fi incintati.
RR a acceptat in graba si HH care s-a invitat el singur sa joace pentru Dracusori, a
acceptat cu gratie invitatia.
Prima dona a oferit un esantion de ceea ce se va intimpla de mai multe ori, sub diverse
forme, in timpul serii.
Iata dona:
28
Sud si nimeni.
RR
RD
RV
 10 6 5 4 2
9754
HH DRACUSOR
 10 9 7 6 5 8432
5432  10 9 8 7 6
RV3 -
6  D V 10 8
SPIRIDUS
AV
AD
AD987
AR32
Distribuitorul fiind Spiridusul, acesta a deschis cu 2NT. Toata lumea a pasat si HH a atacat
pica.
RR s-a bulucit total cind si-a dat seama ce s-a intimplat.
- Domnule ! a exclamat el, probabil ca am ratat un slem. Nu v-am auzit si am avut
impresia ca West a fost distribuitor. Am un adevarat munte in fata deschiderii de 2NT. Ce
ghinion !
- Este in parte din vina mea, a admis cu generozitate Spiridusul. Vad ca semnul de
distribuitor este orientat spre West. L-am intors probabil cind v-am dat trifoiul cu patru foi. Si a
facut opt levate fix.
- Cu 33 de puncte pe axa si un fit superb in doua culori, i-a luat HH in zeflemea, n-ar trebui
sa aveti nevoie de un trifoi cu patru foi pentru o partiala.
- Ce mina ciudata, a observat Decanul kibitzilor de la club, nu exista nici un fel de manse,
cu toate ca pare foarte putin probabil sa te opresti inainte de slem. Ma intreb in ce contract au sa
ajunga in sala cealalta, 6 sau 6 ?

DRACUSORII DAU REPLICA

Cealalta axa s-a razbunat cu rautate putin mai tirziu. Eu stateam in spatele Dracusorului
pe care l-am plasat in Sud in schema. El era distribuitor si a deschis cu 1.
HH
R5
 V 10
 R V 10 7 6 5 2
 V 10
SPIRIDUS RR
A432  D V 10 7
RD52 A43
D A94
R632 AD5
DRACUSOR
986
9876
83
9874
Licitatia:
Sud West Nord Est
1 PAS 2 Con
PAS 3 PAS 3NT
PAS PAS PAS
Dracusorul a atacat caro si RR, numarind noua levate cu ajutorul impasului de pica, a
cazut de trei ori.
- Va felicit partener. Psihicul dvs. i-a impiedicat sa se duca intr-un slem pe masa.
Remarcati, a spus HH rizind si aruncind o privire spre RR, daca nu ati reusit decit un scor partial
cu 33 PO data trecuta, oare nu ati fost prea ambitios sa incercati mansa de data asta doar cu 31
PO ?

29
- Trebuia sa deschid, a raspuns Dracusorul care se simtea in verva. Ma credeam la Baccara
si toti acesti nouari si optari mi s-au urcat la cap.
- Licitatia mea a fost asa de proasta ? a intrebat RR cautind putina simpatie.
Dar chiar si Decanul kibitzilor, celebru pe motive bine intemeiate pentru licitatiile sale
precise dupa jucarea donei, a avut ceva greutati sa conduca licitatia pina la un contract de manse
fezabil, fara sa mai vorbim de slem.
Un psihic atroce a reusit si asta-i tot. O dona rea pentru cei care urmaresc politica
rezultatului. RR si-a incordat muschii si s-a jurat sa se razbune. Se simtea rusinat, umilit si injosit.
Sa fii ridiculizat de acest Dracusor era deja dezagreabil. Dar sa trebuiasca sa induri sarcasmul si
zeflemeaua acestui HH era pur si simplu intolelerabil.
Conform vechilor traditii ale Druzilor, jucatorii si-au schimbat pozitiile dupa opt done si nu a
fost nevoie de mult timp ca soarta sa intrerupa gindurile dureroase ale lui RR distribuindu-i:
 A D 10 2
 A 10 2
 A D 10 6
A2
In vulnerabilitate favorabila, Dracusorul era distribuitor si a deschis cu 1NT. Sud si West au
pasat. Pupilele lui RR s-au micsorat cu neincredere, in timp ce incerca sa cerceteze cele mai
ascunse colturi ale mintii Dracusorului.
Iarasi mintea oare ? Acest fara atu era un alt psihic nerusinat ? si dintr-o data a
descoperit ! Contra !
Dracusorul a pasat. Spiridusul a declarat 4.
Crispindu-se de excitare, RR se pregatea sa fie mort, pentru ca el avea deja o imagine
foarte clara a celor patru miini si era, pe legea mea, foarte agreabila.
Fara nici o indoiala ca Dracusorul facuse iar un psihic si daca Spiridusul avea ceea ce
trebuie pentru 4, trebuia sa aiba un slem mare. RR vedea sapte sau opt levate de cupa, trei sau
patru in una din majore, presupunind regii in mina partenerului, si inca doi asi suplimentari pentru
mai multa siguranta.
In sfirsit, pentru a fi sigur ca culoarea de cupa plina complet, RR a aplicat un 5NT de forta
pentru slem mare.
Spiridusul a declarat cum trebuie 7 si a parut vag surprins cind Est a contrat.
Dona completa era:
Est si N-S.
RR
 A D 10 2
 A 10 2
 A D 10 6
A2
HH DRACUSOR
V763 R984
3 V5
3 R9875
 V 10 9 8 7 6 5 RD
SPIRIDUS
3
RD98764
V42
43
Licitatia:
Est Sud West Nord
1NT PAS PAS Con
PAS 4 PAS 5NT
PAS 7 PAS PAS
Con PAS PAS PAS
HH a atacat atuul lui sec si Spiridusul, cistigind in mina, a inceput sa caute caile si
mijloacele de a scoate un litru de bere din ea. Avea o senzatie puternica cum ca cei patru asi nu
erau suficienti. Mai avea nevoie de un tai in plus. In asteptare, el era tentat sa faca uz de un mic
truc in caro, sa joace asul si apoi unul mic spre mina ascunsa in speranta ca Est va juca mic
permitindu-i sa cistige cu valetul. Dar oare va juca asa ? Era un truc prea vechi. Pe de alta parte,
daca tinea, problemele nu ii erau rezolvate. Ideea a fost abandonata, dar ea i-a dat alta. Daca
Dracusorul putea fi tras pe sfoara cu carourile, poate se va feri la fel si de pica.
Sperind tot ce era mai bine, el a jucat pica la as si 2 de pe masa.

30
Dracusorul l-a privit cu suspiciune din coltul ochilor sai negrii ca taciunele si s-a adincit in
ginduri. Acest joc, gindea el, este cu siguranta o cursa cu doua posibilitati. Daca punea regele si
declarantul era singleton, il costa o levata. Pe de alta parte, daca juca mic si declarantul avea
initial V 3, il costa doua levate, pentru ca atunci regele era prins in cursa, majorind zecele de la
mort.
Jucind dupa probabilitati, Dracusorul a pus regele. Spiridusul a taiat, a trecut la mort pe
asul de atu, a defosat o trefla pe D a jucat A urmat de sesar.
Oare Spiridusul incerca din nou acelasi truc sau de data asta avea valetul ?
Era putin probabil ca declarantul sa aibe V 2, s-a gindit el, pentru ca in acest caz ar fi
defosat singura perdanta in culoare pe dama de pica. Defosa de trefla nu avea sens decit daca ar
fi avut doua sau patru carti, si in acest caz nu-i mai raminea loc decit de unul sau trei carouri.
Daca era singleton, jucarea regelui costa o levata, in timp ce daca avea trei , declarantul nu avea
inca levatele. Dar daca mina era de tipul 1-7-1-4, ar fi fatal sa puna regele, pentru ca atunci
valetul Westului are sa cada pe dama si zecele mortului va furniza inca o levata pentru o defosa
de trefla. Dupa o gindire profunda, Dracusorul a pus mic. Cistigind levata cu valetul, Spiridusul s-a
apucat sa-si traga cupele. Cind a ajuns la ultima, pozitia era:
 10
-
-
A2
V -
- -
- R
 V 10 RD
-
4
4
4
HH a trebuit sa arunce o trefla pentru a pastra V. Spiridusul a defosat de la mort pica
acum inutila si a venit rindul Dracusorului sa se enerveze. El a gardat trefla si 4 din mina
ascunsa a adus a 13-a levata.
RR nu s-a indoit nici o clipa de reusita contractului. Singurul lui comentariu a fost ca avind
in vedere ca in concurs onorii nu se punctau, a respins tentatia de a anunta 7NT. - Uneori, a
adaugat el, jocul pe atu este mai sigur.
In ultima dona din primul tur RR a primit o mina foarte slaba si interesul lui a scazut brusc.
Pentru a-l plasa sub proiectoare, l-am asezat in Sud:
West si toti.
SPIRIDUS
 D V 10 8
-
DV92
AR652
DRACUSOR HH
AR92 54
D32  A R 10 6 5 4
 A R 10 765
874 D3
RR
763
V987
843
 V 10 9
Licitatia:
West Nord Est Sud
1 2 2 PAS
3 PAS 4 PAS
PAS PAS
Spiridusul a acoperit cu regele V atacat de RR si a continuat culoarea. HH a taiat al
treilea tur si s-a apucat imediat de atuuri. Cind Nord a defosat, a cazut intr-o gindire profunda.
A pierdut doua levate deja si mai are de dat un atu si un caro.
Hotarindu-se HH a jucat rapid si cu incredere. Doua pici si un tai de pica au fost urmate de
doua carouri si inca o pica. Iata pozitia cu ultimele patru carti:
31
SPIRIDUS
D
-
DV
2
DRACUSOR HH
2 -
32  A R 10
 10 5
- -
RR
-
V98
8
-
HH a taiat ultima pica de la mort cu asul de atu si RR, cu un aer absent total a subtaiat.
HH grohaia de nervi. Dracusorul a aruncat o privire rau prevestitoare.
- Nu ai pici partener ? a intrebat politicos Spiridusul.
- Pici ? a repetat RR ca si cum ar fi auzit cuvintul prima data. Nu, n-am pici ... eu ... hm.
Vocea i se stingea incet, incet si a doua parte a frazei a fost imperceptibila.
HH a jucat 5. Fara subtaiul de la levata precedenta, contractul ar fi fost acum asigurat.
Numai cu atuuri, RR n-ar fi putut sa evite plasarea de mina si returul de atu in R 10 de la
declarant.
In actuala situatie, Spiridusul era in mina pe dama de caro si RR a realizat a patra levata
pentru flancul sau cu valetul de atu.
Mai multi kibitzi au aplaudat. Tot ceea ce a spus RR, si a spus-o cu ochii plecati, a fost: -
Scuza-ma, partener.
Mai tirziu mi-a spus: - Nu este corect. Sa stai in catalepsie si apoi sa joci brusc si repede.
Asta deruteaza un individ. Bineinteles, eu am crezut ca HH a jucat asul de cupa din mina. Vreau
sa spun ca nu as fi irosit in gol un atu, nu-i asa ? Din fericire, nu i-am dat contractul si asta
conteaza.

SPIRIDUSII
CONTRA DRACUSORILOR (II)

La jumatatea meciului spiridusii aveau un avans apreciabil asupra dracusorilor.


Cognoscenti sustineau totusi ca dracusorii aveau superioritatea tehnica si pina la sfirsit tot vor
cistiga.
- Tehnica nu e totul, i-a avertizat un kibitz important. Dupa cum ati vazut, acesti spiridusi
au un farmec al lor. Ginditi-va ca l-au ales pe RR ca inlocuitor si ca au obtinut o recompensa asa
frumoasa din cauza greselilor lui ! De fiecare data cind calca in strachini, ceea ce se intimpla de
cinci ori din sase, iese de acolo plin de puncte de meci. Ce bafta !
- Cu siguranta domnule ca nu credeti in noroc ? a protestat un tinar si infocat tehnician
care rareori facea vreo eroare de calcul in alta parte decit la masa de joc. - Bineinteles ca nu, a
raspuns kibitzul, avem cu totii doar aproape aceleasi carti ... doar ca unii din noi au intradevar
carti proaste. Vedeti, eu de exemplu ...
Restul frazei s-a pierdut pentru ca jucatorii au revenit iar asistenta s-a grabit sa-si reia
locurile.
Urmarind evenimentele dint-o pozitie favorabila, intre HH si Spiridus, am putut sa vad:

HH
43
865
 V 10 9 8
7654
SPIRIDUS
7
AR
ARD432
 R D V 10

32
Licitatia:
Nord Est Sud West
1 PAS 3 PAS
3 PAS 4 PAS
4 PAS 4NT PAS
5 ?

In acest punct Spiridusul nu mai stia ce sa faca. Un slem mare parea in mod normal pe
masa. Dar pe ce culoare ? Daca partenerul avea un doubleton de caro, 7 ar trebui sa fie un
contract excelent iar 7NT si mai bun. Dar licitati a lui RR sugera zece, unsprezece sau poate
douasprezece carti in majore. Putea sa nu aiba nici un caro. Pe de alta parte, 7 se puteau dovedi
cel mai bun pariu. Partenerul a anuntat asul si ar putea sa aiba A * sau si mai bine, A * *. Dar cum
se putea afla in acest stadiu al licitatiei ? Cu regret, Spiridusul a abandonat ideea de a
experimenta o culoare noua la nivel de sase si s-a multumit cu licitatia de 6.
- Pardon, a intervenit HH grohaind incetisor, eu n-am vorbit inca.
Spiridusul, pentru un moment interzis, s-a inrosit pina in virful urechilor. RR, o autoritate in
materie de regulament pentru ca era asa de des somat sa plateasca penalizari, si-a sustinut
partenerul: - Nu-i nici o catastrofa, a spus el pentru a-l linisti. Probabil ca prietenul nostru va pasa
oricum si atunci nu mai exista nici o penalizare. N-ai nici o problema.
Dar HH cunostea si el regulile, si trebuia dupa cum ne-a spus mai tirziu, fiind obligat fata
de partenerul si echipa sa, sa exploateze tactic situatia. Deci, era obligat de onoare sa nu paseze,
altfel nu exista penalizare.
- Contra, a spus el ferm, si a inceput sa recite articolul 31 (c) (ii) din regulament. Pentru
cazul in care implicatiile nu erau clare, HH a observat ca Spiridusul putea sa-si modifice anuntul
cum voia el dar ca partenerului lui ii era interzis sa mai ia parte la licitatie.
Spiridusul a dat semne de neliniste un moment. Dar in continuare a inceput sa se anime
vazind cu ochii pentru ca i-a venit dintr-o data ideea ca providentiala lui neglijenta a rezolvat ca
prin miracol, o problema fara solutie. Putea acum sa anunte 7 fara sa se mai teama de
consecinte Partenerul va ramine fara indoiala perplex, dar pentru ca-i era interzis sa licite, nu mai
avea ce face, in afara de a scrisni din dinti.
Iata dona completa:

RR
ARV652
 V 10 9 32
5
A
DRACUSOR HH
 D 10 9 8 43
D74 865
76  V 10 9 8
9832 7654
SPIRIDUS
7
AR
ARD432
 R D V 10
Impotriva contractului de 7, Dracusorul a atacat o cupa mica si Spiridusul a trebuit doar
sa taie un caro la mort pentru a termina cel mai banal din slemurile mari.
- Macar daca ati fi atacat atu ! a tipat HH chinuit.
- Bineinteles ca eu am presupus, a spus Dracusorul cu o nuanta de duritate, ca penalizarea
data de dvs. cerea evidentul atac de cupa.
Spiridusul dupa ce a analizat pozitia cartilor, a ridicat capul: - Atacul de trefla nu face nici o
diferenta, a spus el. Dupa ce trag toate atuurile si joc cele doua cupe mari - poate cade dama - voi
incerca evident carourile si la al treilea tur West este schizat in majore. Daca se desparte de o

33
cupa, imi ofera trei levate de cupa la mort. Daca defoseaza o pica, dama cade dupa inevitabilul
impas la mort si toata culoarea se majoreaza. Este un joc automat si nu am cum sa joc altfel.

RR SUB REFLECTOR

Inainte de dona urmatoare, Spiridusul a consultat o carte veche plina de niste semne
stranii, si dupa ce a murmurat o incantatie mistica, a schimbat locul cu RR caruia ii venise inca o
data rindul sa intre in lumina fierbinte a proiectoarelor.
SPIRIDUS
RD
D87
 D 10 9
 A R 10 9 8
DRACUSOR HH
2 V876
 A R V 10 9 543
A876 543
732 DV6
RR
 A 10 9 5 4 3
62
RV2
54
Licitatia:
Nord Est Sud West
1 PAS 1 2
2NT PAS 3 PAS
4 PAS PAS Con
PAS PAS PAS
Pentru a fi corect cu Dracusorul trebuie sa spunem ca penalizarea pe care a dat-o era o
problema de pura rutina. RR gasea de obicei un mod de a pica dona si deci era just sa-l contrezi.
Nu era vorba de nici un fel de rautate.
Dracusorul a atacat regele de cupa pe care RR a pus la deruta sasele. A urmat A, apoi A
si in sfirsit a treia cupa la dama de la mort. RR a aruncat o pica mica din mina si a intins bratul
spre mort.
- Sunteti in mina, l-a avertizat Spiridusul.
- Nu, nu, a spus partenerul lui, am cistigat la mort cu dama.
- Da, dar ati taiat-o, a remarcat Spiridusul. Contractul este de 4.
- Cum ? Pici ? Ah, asa e ! bineinteles. Sunt dezolat, dar trebuia sa puneti atuurile in
dreapta. Noi aici facem toti asa. Altfel te incurci.
Kibitzii l-au compatimit. Ei stiau micile manii al caror subiect era RR In alta ordine de idei,
el nu era obisnuit sa fie declarant. Cind avea o majora, mina se juca in general pe fara atu. Cind
anunta fara atu contractul final era in general pe majora.
Spiridusul s-a scuzat pentru zapaceala dar RR nu era de loc descurajat. El a jucat intii
regele de atu si pe urma dama. Dracusorul a aruncat o trefla ... mult mai putin revelatoare ca o
carte rosie care poate ar fi fost remarcata.
- Nu e nici o diferenta oricum, a cochetat RR Am totul ...
- Revendicati restul levatelor, a iesit ca un bici gura Dracusorului, si nu ma indoiesc ca
sunteti familiarizat cu articolul 72 al regulamentului, pentru ca se pare ca cunoasteti cartea pe
dinafara. Tonul sarcastic, curba descendenta a buzelor, privirea intunecata, totul arata cit de tare
era inca ranit de dona precedenta.
- Evident, a ripostat RR cu o voce puternica. Nu fac impas si nici nu scot atuurile, cu toate
ca stiu ca valetul de atu este inca afara si ...
- Nu, nu, l-a intrerupt HH putin alarmat. Bineinteles ca poti sa scoti atuurile. Sa incepem.
Doar ca trebuie sa spuneti cum jucati.
- Asta si voiam sa fac cind m-ati intrerupt, a ripostat RR Voi taia treflele pina la capat, cu
toate ca nu am de ce s-o fac pentru ca nu am nici o perdanta. Incercam doar sa cistig timp.
HH a avut grije sa arunce V si D sub as si rege, dar RR nu era in dispozitia de a accepta
favorurile. Privindu-l pe HH cu dispret, a taiat 10 si a jucat R urmat de V la dama de la mort.
Iata finalul de dona cu trei carti:
-
-

34
D
98
 - V9
 V 10 -
 7 5
 - -
 A 10
-
V
-
-Si acum ca nu mai am decit atuuri, a declarat RR jucind ultimul caro, poate imi este
permis sa tablez. In timp ce vorbea, a scos asul de pica din mina si il tinea in aer. Chiar la tanc
Spiridusul l-a avertizat ca era de jos.
Si astfel, glisind usor din gafa in gafa, RR tocmai a reusit un Double Grand Coup.
- In orice caz, a spus HH cu acreala nimeni, nu il poate acuza ca a facut-o din adins.

GOULASCH

Au urmat mai multe done neinteresante. Nu era bine pentru o echipa care avea nevoie de
swing-uri, asa ca dupa un pas general Dracusorul a propus un goulasch.
- Nu mai amestecam cartile, a spus el, vom imparti cartile cite trei. Va fi amuzant si
bineinteles in interesul ambelor echipe.
Goulasch-ul, cu distributiile lui stranii, genereaza contracte ciudate, de unde apar si
diferentele mari de punctaj.
Acum eram intre HH si RR si incercam sa le urmaresc emotiile in timp ce anunturile urcau
drept spre zona slemului.
H
A65432
-
RDV5432
-
RR
R
A32
 A 10 9 8 7 6
A32
Distribuitor Nord si E-W in zona.
Spiridusul, in Nord, in vulnerabilitate favorabila, a deschis cu 3. Dracusorul a intervenit cu
3 si RR simtind ca se pregatea ceva grandios, a facut un anunt de asteptare de 4. HH a sarit
direct in 6 si Spiridusul a dezvaluit un joc cu adevarat bicolor anuntind 7. Pe contra dat de
Dracusor, RR a dat preferinta in 7 si HH a intrat in gindire. Pina in acest moment licitatia a fost:

Nord Est Sud West


3 3 4 6
7 DBL 7 ...
RR era tot un tremur de surexcitare si cu cit se gindea mai mult HH cu atit tremura el mai
tare. Pentru ca evident HH cocheta cu ideea de a anunta 7 si ce era mai pasionant decit
perspectiva de a te apara impotriva unui slem cu trei asi si regele de atu ? RR mingiia tandru
regele de atu, intrebindu-se daca fiind dupa as este destinat de a face o levata. Deodata, cartea i-
a alunecat din mina ca sa cada pe masa cu fata in sus.
Pentru HH nu mai era nici o problema. Era clar de la inceput ca partenerul sau nu avea nici
un caro, dar goulasch-urile sunt cunoscute pentru caracterul lor tradator si era perfect posibil sa
existe o perdanta de atu. Cu regele expus pe masa nu mai era necesar sa se chinue. El a anuntat
7 cu toata increderea. RR, acum deloc smiorcait, a contrat cu convingere si HH a recontrat din
principiu, numai pentru a arata un dispret total fata de adversarii sai.
Dracusorul a acceptat atacul de R si s-a apucat sa examineze cu atentie mortul. Iata cele
patru miini:
SPIRIDUS
-
 D V 10 9 8 7 6
-
 D 10 9 8 7 6
35
HH DRACUSOR
A65432  D V 10 9 8 7
- R54
RDV5432 -
- RV54
RR
R
A32
 A 10 9 8 7 6
A32
O levata de atu, zece levate in dublu tai si regele de trefla majorat in cursul operatiei, a
fost tot ceea ce a putut stringe declarantul. O cadere.
- Ce mina curioasa ! a observat Decanul kibitzilor. Pe orice alt atac, contractul este
imperdabil. Declarantul face regele din culoarea atacata, oricare ar fi ea, si inca 12 levate in dublu
tai. Sud da la culoare tot timpul. Doar cind declarantul joaca a patra trefla, si asta se intimpla la a
13-a levata, Sud poate sa taie. R este ultima lui carte si cade sub asul de la mort.
- Cine spune ca crimele nu se platesc ? a remarcat Dracusorul.

KIBITZII PUN MÂNA PE ARME

- Cei care fac ce trebuie si pierd nu-i pot scuza pe superiorii lor care fac ceea ce nu trebuie
si cistiga. Iata de ce personajul cel mai calomniat de la masa de bridge este jucatorul nevinovat
care isi urmareste propria politica a rezultatului.
Oratorul era Pinguinul Pelerin care ocupa aceeasi pozitie onorabila la "Licorni" ca cea a lui
Oscar, Decanul kibitzilor nostri la "Griffoni".
Pelerinul isi datora porecla de Pinguin atat prezentei sale cit si aspectului general. Efectul
capului sau turtit si a bratelor lui scurte, care dau o stranie impresie de aripi facute pentru a
innota, este de obicei accentuat de o cravata portocalie din matase tricotata care acoperea un
piept amplu, tot alb. Mersul sau lent si linistit te face sa te gindesti la un leganat iar modul sau de
a vorbi care frizeaza pomposul, completeaza personalitatea unuia din kibitzii cei mai respectati la
joc.
Cu stridii si sampanie, Pelerinul expunea intr-o seara la "Griffoni" teoria lui despre succesul
in bridge.
- Tehnicianul, a spus el intinzind paharul, este un om care stie exact ce trebuia facut
imediat ce a facut altceva. Povestiti-mi de jucatorul baftos care reuseste fara sa stie nici de ce,
nici cum, nici cind, adesea impotriva celui mai bun rationament al sau. Sa-l luam pe RR ...
- Nu, nu ! dvs. sa-l luati, a replicat Oscar glumind. Bineinteles ca nimeni nu voia sa faca in
mod serios o astfel de propunere, dar Pinguinul, acum la jumatatea celei de-a doua sticle de Krug,
era impins de un sentiment de bravada.
- Evident, a raspuns el salutind ca pe vremuri, accept provocarea.
Asta a fost la originea meciului dintre cei doi principali kibitzi ai timpurilor noastre.
Oscar, ferm credincios al artei imposibilului, l-a ales pe HH ca partener. Sa te pui cu o
pereche asa formidabila, in combinatie cu RR avea aspectul unui act de o temeritate care semana
cu nebunia. A doua zi, cind aburii sampaniei au incetat sa ne intunece judecata, l-am prevenit pe
Pelerin ca sfida Providenta. Nu era de loc tulburat. De fapt, el simtea ca tactic si psihologic se
pusese intr-o pozitie inatacabila. Sa pierzi cu RR nu era o rusine Sa cistigi insa cu el ar fi fost un
triumf. Si simplul fapt ca a acceptat sa joace impotriva lui Oscar si a unui adversar de talia lui HH
era o dovada in plus a propriei sale calitati. Orice s-ar intimpla, meciul ii va mari prestigiul si ii va
pune in valoare propriul ego, si ce poate cere mai mult de la viata un om sau un kibitz ? De fapt si
Pinguinul se simtea superior lui Oscar. - Lasind totul de o parte, mi-a spus el confidential, clasa
trebuie sa-si spuna cuvintul si eu stiu mai mult bridge decit el.
Pariurile pe acest meci au fost animate de cota de doi la unu pusa de bunavoie de Pinguin.
RR, mindru de a reprezenta clubul, asa l-au facut sa creada, a acceptat cu bucurie toate pariurile.
Iau fost necesare doua pagini in carnetul lui de piele neagra pentru a le nota, carnet pe care il
purta tot timpul la el, pina in ziua meciului cind l-a uitat in taxi.
RR nu se astepta sa cistige, bineinteles, pentru ca el era primul care sa recunoasca
superioritatea lui HH in timp ce Pinguinul nu era mai tare ca Oscar. El a pus pariuri anti- RR asa
cum Banca Angliei cumpara Lire Sterline la New York cind moneda este in scadere.

HH LOVESTE DE LA INCEPUT

O multime enorma s-a adunat la "Griffins" pentru sedinta de inceput si am fost fericit sa
gasesc un loc linga Pinguin.

36
Iata prima dona:
Oscar
Pinguin RR
A8764  V 10 9 3
R4 3
RD3  A V 10 9
43  A D 10 9
HH
Distribiutor Sud.
Licitatia:
Sud West Nord Est
1 1 2 4
PAS PAS 5 5
PAS PAS PAS
Oscar a atacat 9. HH l-a acoperit cu asul si a revenit 2 la sasele lui Oscar si noua de pe
masa si cind HH a pus mic, Pinguinul a facut o pauza pentru a-si analiza sansele.
Putea sa-si permita sa piarda o levata de atu, dar nu doua. Trebuia atunci sa lase valetul sa
treaca sau trebuia sa-l acopere cu asul ? As si pica in continuare reusea daca atuurile erau 2-1 sau
daca Nord avea un onor sec
Daca pe de alta parte, HH avea si regele si dama, a acoperi cu asul ar fi fost fatal.
Din licitatie parea aproape sigur ca HH avea un onor de pica si, daca lucrurile ar fi stat asa
Pinguinul ar fi lasat valetul sa treaca. Dar perspectivele nu pareau asa bune. Acest 2, aruncat in
bratele asului, damei si decarului de la mort, era cu siguranta un singleton, iar daca Oscar prindea
mina - poate cu dama de atu seaca - ar fi oferit imediat un tai partenerului.
Deci Pinguinul a pus asul. Ah, nici nu a atins bine masa cã un grohãit de fericire venind de
la HH ne-a ajuns la timpane. Iatã dona completã:
Oscar
-
98765
R42
V8765
PINGUIN RR
A87654  V 10 9 3
R4 3
RD3  A V 10 9
43  A D 10 9
HH
RD2
 A D V 10 2
765
R2
- Frumoasã mostrã de pacalealã, bãtrâne, a spus generos Pelerinul.
- Ha, ha ! a ricanat HH, m-am gindit bine ca o sa va lasati pacalit de micul meu singleton.
De altfel asa micut !
Prima lovitura pentru Oscar si HH.

RR SE OPUNE

O alta dona interesanta din punct de vedere al apararii a aparut in partida urmatoare.
PINGUIN
OSCAR HH
82
93
 10 6
R987654
RR
R D V 10 6
R42
V87
D3
37
Distribuitor West.
Licitatia:
Est West
2NT 3NT
RR a realizat primele doua levate cu R si D la care toata lumea a dat la culoare. La a
treia levata a cedat mina lui HH care a acoperit valetul cu asul de pica; Pinguinul a defosat o cupa
mica. A urmat apoi A care a facut sa cada doiarul de la Pinguin si inca o pica, a patra si ultima a
lui HH, care il plasa pe RR in mina. Iata acum pozitia:
PINGUIN
OSCAR (mort) HH (declarant)
-
9
 10
R98765
RR
 10
R42
V87
D
In timp ce RR se gindea, scotind si bagind periodic decarul de pica din mina, incercam sa
reconstitui mina lui HH Ce punea la cale ?
Nu ar fi deschis cu doi fara atu cu A sec. De ce atunci, dca mai avea o trefla, nu defila
culoarea de sapte carti ?
Nu putea exista decit o singura explicatie. HH avea ambele trefla lipsa, valetul si zecele,
iar culoarea era total blocata doar daca nu putea, intr-un fel sau altul, sa elibereze drumul spre
mort. De unde si aceasta pica insidioasa. Daca RR mai juca o pica, HH putea sa profite de ocazie
ca sa debaraseze de o trefla, deblocind culoarea mortului, si totul ar fi fost terminat pentru
aparare.
Era prea mult sa speri ca RR ar putea sa prevada aceasta stratagema si sa evite cursa.
Totusi el era clar nelinistit. Ba mingiia 10, atingea cu degetul cind un caro cind o cupa, tot
mormaia cite ceva si dadea din cap. Pina la urma, cu un gest provocator, a aruncat pe masa D.
Pentru a evita mai multe caderi, HH a lasat levata sa treaca si RR a profitat pentru a-si
incasa a cincea pica.
- Ai jucat foarte bine, partener, a spus PP.
- Probabil ca a tras gresit din carti, a replicat HH.
Mai tirziu, in aceeasi seara, cind stateam impreuna si fumam, l-am intrebat pe RR:
- Cum de ati rezistat tentatiei de a incasa imediat ultima pica ?
- Era tentant, a recunoscut el. Dar evident, HH dorea s-o fac, altfel nu m-ar fi plasat in
mina. Si evident el este un jucator foarte bun. Eu ma feresc de el intotdeauna. Deci dupa cum
vedeti, m-am raportat la el si astfel am facut invers decit dorea.
- Dar ce te-a facut sa alegi D ? l-am intrebat.
- Doream sa scap de ea cit mai repede posibil. Daca tot faceam lucrurile pe dos, stiam ca
un retur de trefla ar nelinist acest cuib de derbedei de la mort si ar darima imediat sandramaua.
Si, asigurindu-se ca nimeni nu-l putea auzi, RR a adaugat: Te obisnuiesti cu insultele. Dar cind le
astepti sa vina este foarte deprimant.

RR RAMINE PE SCENA

RR era inca in plina lumina cind primul slem al serii a aparut dupa una sau doua done.
HH a primit:
R6
AV97
ARD
 A R V 10
si incintat, a inceput sa scoata tot felul de tipete ascutite cind Oscar a raspuns 2 la deschiderea
lui de 2.
Licitatia a avut urmatoarea continuare:

38
Sud West Nord Est
HH PP OO RR
2 PAS 2 PAS
3 PAS 4 PAS
5NT PAS 7 Con
?
Aceasta contra cerea un atac de pica ? RR era entziasmat de toate conventiile, oricare ar fi
ele, si nu putea rata un contra Lightner. Da, cu siguranta asta era. Pentru a evita taiul de pica
aproape sigur din atac HH a declarat 7NT.
OSCAR
A9872
RD6
 10 9 5
32
PINGUIN RR
 D V 10 3 54
-  10 8 5 4 3 2
V432 876
D9874 65
HH
R6
AV97
ARD
 A R V 10
Atacul a fost D, dar asta nu schimba nimic pentru ca marele slem depindea de impasul de
trefla care a esuat.
Umerii rotunjiti, sau mai curind inima lui HH a tresarit.
- Impasul ar fi putut reusi, a observat el, si oricum era mai bine decit sa incerc 7 cu sase
atuuri conduse de decar la un adversar. Si uitindu-se urit la RR a adaugat:
- Ce contra idiot ! Nu crezi ca oricine care a
mai jucat bridge, ar fi foarte incintat sa paseze 7, asteptind cu sase atuuri ? Si eu care il
banuiam capabil de un contra Lightner !
- Intimplator, l-a intrerupt Pinguinul grabindu-se in apararea partenerului sau, 7 sunt
imperdabile. La a doua levata, cind joaca asul, declarantul isi da seama de repartitia 6-0 la atu si
dupa asta totul merge de la sine. Va juca toate cartile mari din celelalte culori, ajungind la
urmatoarea pozitie:
OSCAR
987
RD
-
-
PINGUIN RR
 V 10 -
-  10 8 5 4 3
2 -
D9 -
HH
-
V97
-
 V 10
Levatele care mai ramin se fac acum in dublu tai in timp ce Est neputincios, subtaie de
cinci ori. Ceea ce numiti dvs. un contra idiot, domnule, v-a scos cu indeminare dintr-un mare slem
pe care nu aveati cum sa-l ratati.
Scuturind cu dezinvoltura din aripioara, Pinguinul a adaugat: Doctorii lui Moliere credeau ca
este mai onorabil pentru un bolnav sa moara dupa ce a urmat tratamentul medical corect decit sa
supravietuiasca cu ajutorul cine stie carui tratament mai putin ortodox. Vorbind in continuare de
politica rezultatului, eu tin cu Moliere si cu valorosul RR, contra Doctorilor.

CEA MAI FRUMOASA ORA A LUI

39
Acum a venit cea mai frumoasa ora a RR-ului si, de data asta, sa-i vedem doar mina lui sai
sa auzim anunturile:
765
A2
8642
 V 10 8 3
Oscar a fost distribuitor si licitatia a fost:
Est Sud West Nord
OO RR HH PP
1 PAS 3 PAS
4 PAS 4 PAS
4 PAS 5 PAS
5 PAS 5 PAS
pauza indelungata
Semanind mai mult ca oricind cu o bufnita adevarata cu ochii lui de culoarea ambrei fixati
undeva departe in spatiu, Oscar s-a cufundat intr-o lunga gindire. In acest timp, RR astepta,
respirind penibil, cu narile tremurind, sperind ca adversarii vor licita 6. "Te rog, dragul meu
Oscar, spunea mesajul lui telepatic, anunta acest slem". Pentru ca RR era sigur ca poate sa bata
contractul de 6. Licitatia a dezvaluit o mare cantitate de carouri la Est si West: opt, noua sau
zece. RR nu se ocupa cu fractiile zecimale ca altii, dar el va ataca caro si chiar daca Pinguinul nu
va taia imediat, o va face data viitoare, dupa ce el va interveni cu asul de atu.
Buzele lui Oscar s-au deschis si la cuvintul 'sase' inima lui RR a tresarit. Dar anuntul a fost
de 6 si speranta s-a transformat in disperare. Si atunci, deodata, lui RR i-a venit inspiratia. Oscar
aproape ca a spus 6. Gindirea lui demonstra acest lucru. Nu ar putea fi oare determinat sa-si
schimbe ideea ?
RR era inca ros de speculatiile lui HH relativ la contra Lightner din dona precedenta si, cu
o voce ferma, a spus: Contra. Moliere si acei doctori francezi I se invirteau prin cap. Da, un contra
Lightner psihic. Iata cura mai putin ortodoxa. Oscar sa creada ca acest contra cere un atac de
cupa care va fi taiat.
A reusit. Dupa doi de pas, Oscar, cum trebuia, a acoperit cu 6. Dar acum RR avea alta
problema. Daca Pinguinul era sicana de caro, ceea ce parea destul de probabil, si el trebuia sa dea
un contra - un adevarat contra Lightner - si adversarii ar putea fi indreptati spre 6 NT. Asa ca inca
o data, pentru a-si salva partenerul, RR a contrat.
Au mai fost citeva momente de neliniste cind mai intii HH apoi Oscar au ezitat fiecare la
rindul sau. Dar nici unul nici celalalt nu au acordat prea multa atentie RR-ului, crezind ca probabil
a contrat de furie, pentru ca smecheria cu Lightnerul n-a tinut si pentru altceva la fel de
copilaresc.
Astfel contractul final a fost de 6*. Pinguinul, care era sicana de caro, a taiat de doua ori
si RR si-a propus sa tina minte sa descopere totul relativ la subiectul Molier si doctorii lui.

LOVITURI PENTRU KIBITZI

Care este problema cea mai intratabila din bridge ? Cum orice expert o poate spune, este
fara indoiala cea a kibitzilor, acest flagel.
Uneori este posibil chiar sa fi multumit de partener, si daca nu, ai cel putin consolarea ca
participa la prepretul greselilor lui. Dar kibitzul este la adapost. El detine puterea nu insa si
responsabilitatea si ii poate sicii pe jucatori neincetat doar pentru a se relaxa, multumit sa stie ca
nimeni nu-i poate intoarce loviturile.
Principalul renume al Clubului "Griffonilor" este faptul ca au descoperit mijlocul de a-i face
pe kibitzi inofensivi. Mai mult, cu toate ca o sa va vina greu sa credeti, stim sa ne folosim de el
foarte bine.
Regula Griffonilor pentru care au fost depuse brevete in toate tarile civilizate precum si in
alte tari membre ale O.N.U. este bazata pe dreptul cuvenit fiecarui jucator de la masa de a contra
orice kibitz. Nu mai mult de doi jucatori isi pot exercita insa acest drept intr-o dona, iar mortul are
prioritate absoluta.
Acceptind in mod filosofic inevitabilul, noi le permitem kibitzilor sa intrerupa jocul, sa-si
bata joc si sa faca toate zgomotele posibile sau remarcile idioate care de altfel li se nazaresc asa
usor ... din moment ce ei isi cunosc datoria fata de societate dar si ca acest lucru nu se poate face
in mod gratuit.
Kibitzii nu trebuie sa-si mai reprime cele mai josnice si imperioase instincte. Dar trebuie
facuti sa plateasca privilegiul de a se comporta in acest fel si in asta sta toata problema.
Iata genul de dialog care poate fi auzit la "Griffoni":
Kibitz: - Halal contract ! 4 ! Daca s-ar fi atacat trefla totul se ducea de ripa !
40
Est: - Contra.
Imediat atacul de trefla este pus la incercare. Daca el bate contractul, Kibitzul isi ridica
premiul: penalizarea si punctele de manse, tinind cont de vulnerabilitate. Daca pe de alta parte,
Est face 4, el le marcheaza ca in partida libera. Daca face si o levata in plus, kibitzul trebuie sa-i
plateasca 990 (500+290+200).
Unul din farmecele Regulii "Griffonilor" este ca meritele unui kibitz se masoara strict dupa
absurditatea interjectiilor sale. Cu cit este mai mare ciuma, cu atit contribue ea mai mult la
bunastarea noastra si in plus, noi il iubim si il veneram.

MIZE PENTRU KIBITZI

Una din regulile de la Griffoni este ca kibitzilor nu li se permite sa nu participe la tariful


mesei. El trebuie sa-si arate stiinta la nivelul mesei la care se uita iar noi recoltam un pret corect
din fiecare interventie.
Totul este cit se poate de echitabil pentru ca nu ar fi corect ca jucatorii sa rejoace o dona
de doua lire pentru a satisface remarci de 0.2 lire.
Dar kibitzii au si ei drepturile lor si Comitetul a decis ca este o grava lipsa de etica sa inseli
deliberat asupra mizei la care se joaca. Sa pretinzi ca se joaca la 4 lire cind de fapt se joaca la 2
sau 1 este considerat ca si cum ai utiliza o conventie ascunsa, sau ai pune o sticla de Bordeaux la
rece sau sa bati nevasta altuia, asa ceva se face foarte rar in mediile mai selecte.
Toata lumea recunoaste ca de cind s-a adoptat Regula Griffonilor jocul de bridge s-a
inbunatatit; partidele se termina mai repede si calitatea kibitzului a crescut fara masura.
Bineinteles ca probleme complexe care nu se pot rezolva la masa, mai apar din cind in cind.
Acestea sunt supuse Juriului care este prezidat de Oscar, Decanul kibitzilor nostrii.
Pelerinul (Pinguinul), care este un membru de onoare al Clubului Griffins, cu toate ca el
activeaza mult mai des la Licorni, este vice-presedinte. Eu insumi sunt un membru subaltern.
Unele din subiectele care ne sunt propuse spre rezolvare sunt de domeniul eticii. Mi-ar
place sa va ofer citeva exemple si se intimpla ca HH joaca un rol principal in toate. Comitetul mi-a
cerut sa specific ca acest lucru este fortuit, si ca la fel ca la orice curte de justitie, nici o concluzie
nu trebuie trasa din interpretarea faptelor la prima vedere. HH este un jucator scrupulos de corect
si nu ne-am gindit nici o clipa sa sugeram altceva.

ARTA KIBITZULUI LA INCERCARE

Iata una din donele supuse recent Comitetului de Juriu:

Sud si nimeni vulnerabil.


Nord-Sud marcati cu 70.

 V5 AD4
 DV9765  10 8 4
 A2 V8
 R43 AD76

Licitatia:
Sud West Nord Est
1NT 2 PAS 4
PAS PAS PAS

Trebuie subliniat, acesta fiind motivul plingerii, ca atunci cind Sud a spus 1NT insemnind
13-14 puncte, un kibitz s-a apropiat, s-a uitat la carti si a intrebat: Sunteti marcat ? Cind i s-a spus
ca Nord-Sud aveau 70 sub linie, kibitzul s-a instalat intr-un fotoliu si n-a mai luat deloc parte la
lupta, in afara de a sufla penibil in ceafa Sudului.
Nord a atacat 10 la valet, dama si as, Sud a preluat al doilea caro cu regele si a jucat as,
rege si trei de atu.
Problema care se pune este urmatoarea: cum trebuie sa continue declarantul ?
Prietnul nostru grec, Themistocles Papadopulos, care era Nord si depusese plingerea,
sustinea ca in mod normal, orice jucator reputat ar fi incercat treflele. Dupa care negasindu-le
impartite - Sud avea V 10 9 2 - ar fi facut automat impasul de pica, nu l-ar fi reusit si ar fi cazut in
mod onorabil si elegant.
Dar HH s-a apucat sa traga A inainte de a-si incasa atuurile si de a incerca treflele. Era un
adevarat Vienna Coup care n-ar fi putut reusi decit daca Sud ar fi avut din start R in plus fata de

41
cele 12 deja aratate: A si R si  R D. Si de ce daca Nord-Sud jucau fara atu slab trebuia sa-l
creditezi pe Sud cu mai multe puncte ?

Asta era reclamatia lui Papa. Dona completa era:


8763
2
 10 9 7 6 5 4
85
V5 AD42
DV9765  10 8 4
A2 V8
R43 AD76
 R 10 9
AR3
RD3
 V 10 9 2
Dupa cele doua carouri, trei cupe si A, HH si-a defilat atuurile ramase, si cu cinci carti
inainte de final, Sud a fost iremediabil schizat. Iata finalul:
V 2
5 -
- -
R43 AD76
R
-
-
 V 10 9 2
Pe ultimul atu se arunca de la mort o pica, dar Sud nu se poate desparti nici de R nici de
o trefla fara a oferi a zecea levata declarantului.
Kibitzul a sustinut ca cu toate ca era vinovat din punct de vedere tehnic, adevaratul
vinovat era HH care nu trebuia sa profite de o informatie la care nu avea nici un drept.
Aceasta acuzatie HH a respins-o cu indignarea lui obisnuita. Cu 70 de puncte marcate, a
spus el, o deschidere de 1NT se poate extinde usor pina la 16 PO sau mai mult. El ar fi jucat dona
la fel in orice conditii si nu a acordat nici o atentie kibitzului.
Pentru ca alegerea era intre o schiza si un impas, el a incercat-o pe a doua pentru ca era
mai eleganta, asta a fost tot.
Pe de alta parte, daca ar fi stiut din remarca kibitzului ca Sud are R, cum ar fi putut sa
renunte deliberat la contract pretinzind ca poate il are Nord ? Trebuia ca din cauza onoarei sa
devina masochist ? Si daca el ar face acest lucru, ce s-ar crede despre datoriile lui fata de
partener ?
Plingera a fost respinsa. HH, impetuos ca de obicei, a facut deja apel.

HH INTR-UN ROL CAVALERESC

HH a aparut intr-un rol deosebit de cavaleresc in dona urmatoare in care soarta l-a legat
inca o data de RR.
Dupa o licitatie vie si animata, RR s-a trezit in 7NT. Cind HH era pe punctul de a-si etala
mina, un kibitz s-a aplecat pentru a ridica o carte care cazuse linga scaunul sau. Cu un fornait in
chip de multumire, HH a luat cartea si a etalat mortul.
42 AR3
A RD5
DV72  A 10 9 8 5 4 3
 A R D V 10 8 2
Distribuitor Nord si Est-West in zona.
Nord Est Sud West
HH RR
3 4 PAS 4NT
PAS 5 Con 7
7 Con PAS 7NT
PAS PAS PAS
Pe atacul Nordului de V, luat la mort, Sud a aruncat dama. RR a jucat imediat A care a
facut sa cada regele sec de la Sud, si dupa ce a calculat citeva cifre pe carnetelul de scor, a
42
declarat triumfator ca restul levatelor ii apartin. Cu 17 levate de virf la vedere era o sansa mare ca
cele 13 cerute de el sa fie acceptate fara prea multe discutii, cind de o data, un alt kibitz a
remarcat ca la mort erau 14 carti. 5 din alta dona - cartea ridicata de primul kibitz - s-a adaugat
celor cinci carouri de pe masa.
HH a respins aceasta iregularitate insignifianta.
- Nu exista nici cea mai mica diferenta, a spus el. n-a fost incomplet, dona nu a fost deci
gresita si astfel modul de joc nu a fost influentat in nici un fel. Cred ca partida s-a ridicat la ...
- Un moment, l-a intrerupt Nord, un om al legii in retragere. Sustin ca al treisprezecelea
caro a influentat sensibil rezultatul. Vazind 11 carouri in cele
doua miini, declarantul a jucat la regele sec. Doar cu zece, un impas era obligatoriu.
- Opinie foarte superficiala, a replicat HH Declarantul trebuie sa joace la regele sec oricum
pentru ca daca Sud are regele gardat, slemul este pierdut. Daca il aveti dvs., veti fi presat intre
pici si carouri. Deci vedeti ca impasul te poate face sa pierzi dar nu te poate face sa cistigi. Partida
se ridica la 24 si ...
- Schiza nu poate functiona decit daca declarantul face sase levate de trefla, a insistat
Nord, si asta nu se poate pentru ca culoarea este impartita 6-6-1-0.
- Si cum ar putea fi impartita altfel ? a protestat HH. Doar asta se vede de la o mila. Pentru
ca ati deschis cu 3 si ati incercat o aparare interesanta de 7 dupa un contra dat de partenerul
dvs. pe raspunsul de 5 la Blackwood, cite trefle puteti avea ? Eu cred ca mai putin de una.
Evident ca impasul la nouar este automat. Elementar.
- Pretindeti in mod serios, s-a nelinistit Nord, ca RR va plasa corect toate cartile de la prima
levata si ca executa o schiza peste toate astea ?
- Dvs. pretindeti in mod serios, a ripostat HH cu rautate, ca RR este capabil sa stie daca
are 10 sau 11 carouri in cele doua miini ?
Acest argument nu a putut fi combatut cu prea mare usurinta si la momentul potrivit,
problema a fost adusa in fata Juriului.
Ca si in alte dati in acest tip de situatii, Oscar, presedintele nostru, a intrat pina in miezul
problemei. Primul kibitz a fost pedepsit sa nu mai ridice de pe jos nici o carte timp de 12 luni.
Partea importanta a responsabilitatii a fost pusa evident si echitabil in contul celui de al doilea
kibitz. Pronuntind verdictul, Oscar a spus:
- Cind patru jucatori accepta un joc cu 53 de carti este deplasat ca un inoportun sa
intervina.
Cu totul de acord, PP a adaugat:
- Daca oamenii n-ar fi asa de preocupati sa rectifice erorile, n-ar mai fi asa multe erori de
rectificat.

LOVITURI FOARTE BANOASE

Luind totul in consideratie, Comitetul Juriului este rar apelat sa se intruneasca. Cea mai
mare parte a kibitzilor activi au pierdut prea mult pentru a interveni cu prea mare usurinta si
acum se multumesc doar cu sunete atenuate si izolate. Unii membrii totusi, fac inca uz din plin de
calitatea de kibitz in club.
Nu exista un exemplu mai bun pentru a ilusta Regula Griffonilor, pentru a le face totusi si
lor dreptate, decit marea vinzoleala de bani care s-a produs in dona urmatoare:

 2
 A8765
 2
 A V 10 5 4 2
 763 984
 2  D V 10 9 4
 A 10 9 8 7 6 3 54
 63 RD8
HH
 A R D V 10 5
R3
RDV
97
Licitatia:
West Nord Est Sud
HH
3 4 PAS 4NT
PAS 5 Con 6
43
PAS PAS PAS

West a atacat A si a continuat trefla.


HH a pus vioi asul de la mort, a tras atuurile, a mai tras R si D si l-a schizat pe Est in
finalul de patru carti:

 -
 A87
 -
 V
 -  -
 2  D V 10
 -  -
 3  R
5
R3
-
9
Pe ultimul atu, HH a defosat V de la mort dar Est nu avea ce sa joace.
- Ce atac dezastros, a exclamat grecul Papa care se uita. Daca as fi fost eu in flanc alta ar fi
fost istoria.
- Contra, a sarit HH.
- Recontra, a raspuns grecul cu siguranta, si urmarind procedura stabilita, s-a asezat in
West in timp ce cartile au fost asezate ca la inceputul donei.
Papa a atcat 2, HH a luat levata in mina si a jucat imediat R.
- Intimplator credeati ca voi trage mai intii atuurile ? a intrebat ironic HH. Nu azi,
Josephine.
- Acest servici il voi face eu insumi pentru dvs. de buna voie, a ripostat grecul preluind
caroul cu asul si revenind atu.
Evident ca daca HH ar fi jucat doar un singur tur de atu inainte de a juca caro, Papa ar fi
revenit trefla si blocat la mort, HH ar fi fost obligat sa mai cedeze o levata, o trefla sau un tai de
cupa daca nu cumva amindoua.
- Asta pentru Vienna Coup, a remarcat grecul.
- Vreti sa dublam miza ? a intrebat HH Era agitat si vorbea prea tare dar Papa aparent cel
putin, nu-l auzea.
Dupa primele trei levate, o cupa, un caro si un atu HH s-a apucat sa-si traga levatele
majore. De data asta finalul cu cinci carti a fost:
-
A87
-
AV
- -
-  D V 10
 10 9 8 -
63 RD
 10 5
3
-
97
Pe ultimul atu, HH a defosat de la mort V si Est a fost prins intr-o imbratisare mortala.
Daca renunta la o trefla, regele ar fi cazut sub as si nouarul de la declarant era major. Daca dadea
o cupa, un tai de cupa majora optarul de la mort.
HH tocmai se agita scotind strigate de bucurie pentru succesul sau cind RR, cu un aer
sumbru a intrat in sala.
- Tocmai ati ratat o ocazie de aur, l-a intimpinat HH. Un mic ajutor financiar pentru
prietenul dvs. Papa v-ar fi scos sampania pe o saptamina, bineinteles daca Papa ar fi cistigat. Dar
poate ca nu este inca prea tirziu. Nu v-ar tenta sa mizati citeva bilete pe sansa de a ma baga la
6 ? Cu generozitatea mea obisnuita, pentru dvs. voi miza
la o cota de 20 la 1. Si la urma urmei de ce nu ?
44
Atins de ironia poznase a lui HH, RR s-a simtit foarte tentat de a accepta provocarea.
Acest HH era intradevar insuportabil si simpla idee de a-l pune la punct facea sa-i vibreze lungile
si sesibilele lui urechi de placere si excitare. Era oare o coincidenta ca citise in aceasta dimineata
in "Stelele vorbesc" mesajul ocult al zodiei sale de nastere, Fecioara: Zi foarte buna pentru
speculatii. Mai ales dupa caderea serii.
- Pentru un prieten asa vechi si valoros, ia intrerupt HH meditatia, merg cel putin pina la 50
contra 1. Sanse rezonabile, nu-i asa ? Sau poate vi se pare tot prea putin ?
- Merge, a raspuns RR asezindu-se in scaunul lui West, cu toate ca nu stiu nimic despre
dona, dar pentru a va face placere pun la bataie doua hirtii, asta face doua lire contra 100.
Dupa ce a ascultat licitatia, RR a atacat singletonul de cupa. Era culoarea partenerului ca
sa spunem asa, pentru ca el contrase raspunsul de 5 de la Blackwood si experienta numerosilor
ani de joc demonstra ca a te supune dorintelor partenerului inseamna a elimina o serie de
neplaceri care altfel n-ar mai inceta. Tot rau era si daca acest mod de joc lua o intorsatura proasta
dar neplacerile nu mai erau asa de mari si nici de o durata prea lunga.
HH a preluat levata cu regele si a jucat imediat V. Modul lui sigur de a juca era putin
derutant si tot analizind situatia, o frica trecatoare a infiorat maruntaiele RRului: oare presa de
popularizare nu simplifica prea mult semnele astrologice ? HH, se gindea el, avea cu certitudine
R si o gramada, o mare gramada de atuuri. Altfel nu ar fi ajuns la un nivel asa de mare. Singura
lui speranta era ca partenerul sa aiba regele de caro pentru a-i oferi un tai de cupa. Pentru a se
asigura de acest retur, RR a pus pe V decarul, semnal evident de preferinta. HH care minca
sandwich-ul cuiva, s-a innecat de ris. Grecul si-a inghitit cu zgomot saliva si in jurul mesei s-au
auzit zgomote putin magulitoare.
- Sarmanul meu prieten, a strigat HH sarind pe scaun dintr-o parte in alta de amuzat ce
era, ati lasat sa curga intr-adevar valetul ? Ha ! Ha ! Ha ! Dar priviti ! Iata regele ! Iata dama ! Pot
sa tai urmatorul caro si nu va mai faceti asul nici odata. Nu, nu ... retrageti-va zecele, insist ... cu
toate ca nu este nici o diferenta.
- Imi joc cartile exact cum vreau eu, a raspuns cu duritate RR, adaugind un pic mai
tremurat: Am motivele mele. Ii era indiferent daca pierdea banii, dar era hotarit sa nu accepte
menajamente de la acest iritant adversar.
Dar un minut mai tirziu, HH deja regreta temerarul sau pariu pentru ca contractul nu mai
era realizabil. Bineinteles ca acum putea sa taie un caro la mort in turul urmator. Dar atunci cum
mai putea veni in mina fara sa cedeze o trefla si un tai de cupa ? Si daca scotea atuurile, mai ceda
R si o trefla. Defosind dupa mort, Est nu mai era deloc jenat.
In sfirsit, daca el continua cu dama de caro pe care nu o taia daca RR punea asul, acesta
va continua tot caro si Est va suprataia mortul.
Nu a fost nevoie de multa vreme pentru ca zimbetul lui HH sa se stearga pentru a face loc
unui aer sumbru si posomorit in timp ce-si spunea: Acest mizerabil de RR din nou m-a avut.
Pastrind asul de caro m-a impiedicat sa reduc numaratoarea. Acum nici Vienna Coup, nici schiza
pe atu nu mai sunt eficace. Si asta doar pentru ca este asa de prost. Ar trebui sa i se interzica sa
joace. Voi invoca regula lui McNaughton. Eu ...
- Imi pare rau ca va intrerup gindurile, a spus RR, dar intotdeauna am vrut sa va intreb:
sub ce semn al zodiacului v-ati nascut ?

HH IN A PATRA DIMENSIUNE

- Vreti deci sa stiti carui fapt ii atribui eu succesul meu in jocul cu mortul. Ei bine ...
- Nu, nu ! a intervenit Oscar, Decaul kibitzilor nostri, intrerupindu-l in graba, ne intrebam
cum un jucator acceptabil se poate baga cu buna stiinta, asa cum faceti dvs., in contracte asa
abominabile.
- Si asa de des sa le si reuseasca, am adaugat eu. Este ca si cum personalitatea dvs. ...
- Perfect, a aprobat Pinguinul. Trebuie sa existe alt motiv.
- Se poate, a admis HH, dar remarcati ca eu nu pretind a fi nimic mai mult decit un
excelent jucator, de o calitate exceptionala. Cu toete ca numai acest lucru nu explica, asa cum
spuneti dvs., spectaculoasele mele succese. Nu, cheia superioritatii mele se gaseste, cred eu, in a
patra dimensiune.
Dinam la "Licorn" invitati de Pinguin care serba un eveniment important. Am uitat despre
ce era vorba, dar imi amintesc ca discutia s-a indreptat spre bridge si in special spre acele calitati
indefinibile care ii deosebesc pe marii invingatori de marii tehnicieni. “Une terrine de fois gras” a
fost cauza unei scurte intreruperi, dar imediat ce HH a terminat ultima trufa, el s-a lansat din nou
in analiza celei de a patra dimensiuni.
- Toti vibram, a explicat el, secretul succesului consta in a masura exact vibratiile si a
presimti imediat emotiile in care se traduc. Bineinteles ca asta o facem cu totii, dar cum ati
remarcat deja, pentru acest lucru sunt mai bine dotat ca altii.

45
Era pe punctul de a ne da un exemplu de bridge in a patra dimensiune si imprumutase
deja stiloul meu pentru acest lucru, cind sosirea sparanghelului i-a reclamat de urgenta atentia.
Punind lucrurile in ordinea importantei si stiloul meu in buzunar, HH s-a adresat lui Oscar:
- Nu se face sa-ti cinti singur osanale, a spus el cu un aer modest, cel putin eu nu fac asa.
Povesteste-le, Oscar, dona care v-a impresoinat asa mult ieri. Stiti care, apararea mea impotriva
contractului de 3NT al lui Papa. Este tocmai ceea ce vreau sa spun prin a patra dimensiune...
Restul frazei s-a pierdut in zgomotul sparanghelului rupt in dinti si Oscar a continuat
povestirea.

46
O CAPODOPERA DE RUTINA

- Stateam in spatele prietenului si exuberantului nostru grec, a inceput el, Themistocles


Papadopoulos. Dona era:  10 9 2
A652
AV9
AV9
RR HH
RD83
743
R87
 R D 10
Nord distribuitor si nimeni vulnerabil.
Licitatia:
Sud Nord
1NT 2
2 3NT
Si acum iata esentialul istoriei povestite de Oscar:
Dupa o secventa Stayman de rutina, Papa a ajuns in 3NT. RR a atcat R care a curs de la
mort si HH a pus optul. D a fost si ea lasata sa treaca si de data asta HH a defosat 2.
Mai intunecat ca de obicei, RR s-a gindit profund inainte de a se hotari cum sa continue. A
tras mai intii o carte, apoi alta, punindule pe fiecare inapoi la locul lor. In sfirsit la a treia incercare
el a ales valetul de cupa. Cerind imperativ asul de la mort, Papa si-a dres glasul pentru a atrage
atentia asistentei.
-Si deci, a inceput el, prietenul nostru RR nu mai are pe ce prinde mina ? Este asa de lipsit
de speranta incit ezita pina si la a majora excelenta culoare de cupa. Papa a notat treaba asta ...
In acest moment A pe care HH l-a pus ostentativ pe A, i-a intrerupt monologul grecului.
Dar asta numai pentru un moment.
- Bine jucat, a reluat el adresindu-se lui HH cu un aer protector. Se vede ca ati citit ceva
carti. In continuare, ridicind vocea pentru a-i atrage si pe cei mai indepartati kibitzi, a explicat:
Ideea lui HH, bineinteles, este de a gasi la partener  V * *. Astfel defosa asului ii va crea o
prindere inainte de a-mi putea majora eu a treia pica pentru cea de a noua levata. Este o
capodopera de rutina, dar remarcat ca pentru acest joc sa functioneze, este nevoie de o repartitie
4-3-3-3 a culorii. Pentru ca daca HH are patru, RR nu mai poate avea decit doua carti si valetul o
sa-i cada. Iar daca HH are el doua carti, nu este nevoie sa arunce asul pentru ca valetul se face
oricum.
Dar, a continuat grecul cu aplomb, Papa citeste si el carti si va invit sa jucam impreuna
aceasta dona cu cartile pe fata.
Mai intii va intrebati: Care sunt cele zece carti care mai ramin in mina RR-ului ? V-o spun
eu, pentru ca sunt in stare sa le vad ca si cum ar fi transparente. Are V * * in pica, dupa cum ne
spune spectaculoasa defosa a partenerului sau, plus doua cupe. Mai ramin cinci carti in minore.
Sincronizindu-si cuvintele cu faptele, Papa a continuat: Priviti ! Urmariti cu atentie ! Imi trag cele
trei trefle mari. Asa ! Apoi doua carouri majore. Acest domn trist da la culoare sau defoseaza o
cupa ? Daca este asa ii pot ceda o pica. Daca defoseaza o pica, atunci valetul o sa cada.
HH statea total imobil. RR se agita nervos. Nici unul nici altul nu au scos un cuvint in timp
ce grecul isi continua reportajul in direct:
- Vedeti, da la culoare pina la capat. Magnific ! Ii mai ramin dupa cum am mai spus, doua
cupe si trei pici. Papa ii ofera atunci o cupa si va astepta returul de sub valetul in trei. Da ?
Dar raspunsul a fost NU. Dupa ce si-a facut cele doua cupe, RR a gasit un al treilea caro ...
la care dupa cum demonstrase tocmai grecul de o maniera asa evidenta, nu avea nici un drept.
Iata dona completa:
 10 9 2
A652
AV9
AV9
RR HH
65 AV74
 R D V 10 9 8
654  D 10 3 2
653 8742
PAPA
RD83

47
743
R87
 R D 10
A juca o carte pe care n-ar trebui s-o ai este o actiune josnica, dar ea nu reprezinta o
renonsa in sensul Legii si contractul a fost pierdut prosteste.
Scotind strigate de bucurie, HH nu mai inceta sa povesteasca tuturor ce rau a fost. A treia
cupa, spunea el, l-a schizat fara drept de apel. Putea evident sa-si permita sa defoseze 2. Dar a
patra pica nu-si putea permite s-o defoseze. Orice ar fi facut, Papa ar fi jucat de doua ori pica spre
R D. Apoi isi va trage treflele. In final va iesi cu o pica. Era pur si simplu mai tare ca el, pozitia
finala ar fi fost:
2
6
AV9
-
- AV
 10 9 -
654  D 10 3
- -
83
-
R87
-
Dupa ce si-ar fi facut doua pici, HH ar fi trebuit sa joace de sub D si al treilea caro ar fi
fost a noua levata a declarantului.

PENTRU A DETURNA PREDESTINAREA

Cind Oscar a ajuns la acest punct al povestirii, HH a inghitit rapid ultima gura de
sparanghel si a incheiat:
- Problema nu era rezolvabila in trei dimensiuni. Lui Papa ii era sortit sa reuseasca pentru
ca succesul lui era predestinat. Si atunci, in timp ce RR se foia si-si tot invirtea cartile, am
descoperit o cale de a deturna predestinarea.
Simtind vibratiile lui Papa, mi-am dat seama cit ardea el de dorinta de a fi inteligent ... A da
! Dorea sa fie la fel de inteligent ca mine ! O aroganta asa insuportabila nu putea ramine
nepedepsita. Ei bine, urmarea o cunoasteti L-am bulucit cu A, atragindu-l pa calea pierzaniei si,
cum se indrepta orbeste spre funestul destin si-a facut din agonie un reportaj funebru. Ha, ha,
ha...
HH a facut o pauza suficient de lunga pentru a goli doua pahare de Batard Montrachet, a
observat sosirea clatitelor si s-a intors catre mine:
- Cit ma ocup eu de aceste magnifice clatite, nu vreti sa le povestiti dona care v-a facut sa
tremurati alaltaieri, acel 3NT din a patra dimensiune cu RR Nu vreau sa abuzez in vre un fel de
dvs., a adaugat el, dar stiu cu cita atentie va ingrijiti silueta. Si este foarte bine ce faceti. Oamenii
maninca prea mult in zilele noastre.

CE ARE FIECARE

Mina pentru care HH se agita atit a fost impartita saptamina trecuta. Stateam intre RR
care era distribuitor si adversarul lui din dreapta, Doctorul.
RR
AV842
 V 10 8 4 2
AR
2
DOCTORUL
R975
AD
654
D754
Nord distribuitor si nimeni vulnerabil.
Licitatia:
Nord Sud
1 2

48
2 2NT
3 3NT
Impotriva contractului de 3NT, contractul obisnuit cind HH era la masa, Doctorul a atacat
patru de trefla. Est, un artist serios din provincie, care juca doar putin sub medie, a pus regele si
HH decarul. Artistul serios a revenit trei de trefla la valetul de la declarant si dama de la West. De
la mort s-a defosat o cupa mica.
Doctorul a trecut in revista situatia. Ce putea avea Est in trefla ? Returul lui cu treiarul
arata patru carti. Asta sugera ca si HH are patru ceea ce insemna ca valetul si decarul - jucate la
primele doua levate de declarant - erau carti false. Se parea ca HH are in trefla V 10 9 8 si deci
Est A R 6 3. Asteptindu-se ca dona sa se cada de cel putin doua ori, Doctorul a jucat 7 pentru a
ceda mina partenerului pe as. HH a defosat de la mort A si a cistigat levata cu noua de trefla. In
continuare a mai descoperit in carti si asul de trefla spre egala uimire a Estului si a Westului, si a
defosat de la regele R. Au urmat unul dupa altul sase carouri.
Iata dona:
RR
AV842
 V 10 8 4 2
AR
2
DOCTORUL ARTIST SERIOS
R975  D 10 3
AD R763
654 53
D754 R863
HH
6
95
 D V 10 9 8 7
 A V 10 9
- Nu vreau sa-mi fac nici un merit din asta, a spus HH mestecind ceea ce mai ramasese din
clatite. Ideea mi-a venit natural pe loc. Ceea ce vreau sa subliniez nu este modul de joc ci
executia lui fara nici o ezitare. O pauza, un moment de ezitare si totul era pierdut. Daca bunul
Doctor m-ar fi surprins gindind, ar fi diagnosticat si el ca ceva cerea gindire. Atunci, dupa o privire
aruncata mortului si-ar fi dat seama ca ma aflam in fata unei probleme de blocaj fara nici o iesire.
Uneori este mai important sa joci repede decit sa joci bine, a continuat el intelept.

ELEMENT DIN A PATRA DIMENSIUNE

Nu mai era nimic de mincat pentru un moment si HH s-a hotarit sa acorde el atentia
cuvenita episodului urmator din a patra dimensiune.
 R D V 10 4
432
ARD
62

2
R65
4
 A R D V 10 9 8 5
Nord distribuitor si nimeni vulnerabil.
Licitatia:
Nord Est Sud West
1 4 6 PAS
PAS PAS
West ataca V.
- Va rog continuati, ia spus HH lui Oscar. Cum jucati dona ? HH o scrisese pe o bucata de
hirtie.
Oscar a clipit grav din pleoape. Din zi in zi el semana din ce in ce mai mult cu o bufnita. In
timp ce ochii lui de culoarea ambrei urmareau schema, un usor tipat ascutit ascutit ia exprimat
instinctiva stringere de inima la ideea de a juca un slem fara doi asi.
- Joc atu, a raspuns el dupa putina gindire, in speranta ca o sa cada saptele la prima levata.
Daca asa e, eu ...

49
- Nu cade, l-a asigurat HH.
- Atunci, a continuat Oscar, trag atuuri si joc pica, nu am alta sansa decit sa ma duc la
mort pe pica sau caro. Si una si alta imi convin. Greseala ar fi bineinteles sa defosez pica pe R de
la mort la a doua levata. Am nevoie de aceasta perdanta. Este o carte cistigatoare.
- Este corect doar pina la un anumit punct, a spus HH Ati uitat sa ma intrebati cine are asul
de pica. Totul in asta sta.
Nimeni nu a avut amabilitatea sa puna aceasta intrebare evidenta si HH a continuat:
- Cineva trebiua sa ezite in licitatie si dvs. nu m-ati intrebat cine. Asta demonstreaza ca
stiti putine despre a patra dimensiune.

CAUTA SI VEI GASI

Ginditi-va, a continuat el, daca West are un as, nu s-ar putea sa se gindeasca un pic pentru
a da contra sau macar pentru a descuraja un eventual sacrificiu ? Oare intotdeauna trebuie sa
pasezi cu privirea omului care nu mai are nici o speranta in viata ? Cu siguranta ca nu, iar daca
ezita, modul dvs. de joc, dragul meu Oscar, este corect. Dar daca Est este cel care ezita ?
HH si-a invirtit paharul, adresindu-i o privire plina de subinteles garconului. Asigurat de
apropierea acestuia, a continuat:
- Est a fost acela care a ezitat. Bineinteles ca el nu se gindea la 6. Fara A, el nu vedea
mai mult de sase levate. Mult prea scump. Cu A nu avea de ce sa faca un sacrificiu, totusi el
cocheta cu ideea unui contra. Continuati pornind de aici.
- Si daca Est are trei atuuri ... a inceput Pinguinul.
- Cereti prea mult de la viata, l-a intrerupt HH, dar daca vreti sa stiti, Est are treiul si West
are sapte si patru.
Vazind ca Pinguinul era prea absorbit pentru a mai comanda o alta sticla, HH a bombanit si
a oferit el insusi solutia:
- La a doua levata am jucat R defosind pica din mina. Nu avea nici un rost sa mai joc un
caro pe care sa defosez o cupa si sa joc apoi spre rege pentru ca West pur si simplu o sa taie. Am
jucat deci R cu intentia de a-l lasa sa treaca daca Est nu-l acoperea. Est a pus insa asul si eu am
taiat. Acum, ca si dvs. Oscar, am sperat sa scot saptele de atu ...
- Dar totusi cum nu a cazut, l-a intrerupt Oscar, cum v-ati propus sa va duceti la mort ?
- Jucând de sub R D V 10 9 8 de atu, evident ! a raspuns HH. West nu avea cum sa nu faca
levata cu saptele, si orice carte ar reveni in continuare, ma trimite la mort.
Vedeti, a incheiat el triumfator, n-am cedat nici o levata asilor care mi-au lipsit. In schimb
am ales sa cedez un atu dintr-o culoare plina pina la optar. Este ceea ce astept eu de la a patra
dimensiune.
Dona completa era:
 R D V 10 4
432
ARD
62
9873 A65
-  A D V 10 9 8 7
 V 10 9 8 7 6 5 32
74 3
HH
2
R65
4
 A R D V 10 9 8 5
Evident, daca Est ar fi avut doua atuuri, contractul ar fi necesitat o a cincea dimensiune. In
asteptare, HH si-a jucat singura sansa ... in a patra dimensiune.
Fara sa mai astepte sa-l felicitam, HH s-a intors spre gazda noastra si cu o voce insinuanta,
a spus:
- Dragul meu prieten Pinguin, ce porto excelent. Ce-ar fi daca am mai comanda o sticla ?
Trebuie sa insist intr-adevar ? Garcon ! Garcon !

HH SI RR PARTENERI

- Suntem aici pentru ceea ce francezii numesc "une partie fixe", a spus Papa inclininduse.
HH a mormait ceva. RR a zimbit. Era dupa amiaza si nu mai era altcineva in sala de joc.

50
- Saptamina viitoare vom juca impreuna la eliminatoriile de perechi din Parohie, a continuat
Papa. L-am adus deci pe Karapet pentru a juca impreuna citeva done sa ne exersam putin. Poate
ca doi dintre dvs. domnilor, vor accepta sa joace impotriva noastra ?
- Bineinteles, sunt incintat, a spus RR intorcindu-se spre mine.
I-am explicat ca eu venisem pentru un alt meci care trebuia sa inceapa dintr-un moment in
altul si m-am uitat la HH cu un aer intrebator.
- Nimic nu mi-ar face o placere mai mare, a declarat HH Din pacate astept un telefon de la
New York din clipa in clipa. In afara de asta am si o intilnire importanta la "Licorn". De fapt sunt
chiar in intirziere asa ca
- Ei haideti, fiti dragut, a intervenit RR Daca doriti voi suporta eu pierderea si va las
jumatate din cistig. Ce spuneti ?
Ridicind din umerii lui rotunzi, HH a cedat.
- Dupa cum stiti, pentru mine miza este doar un accesoriu, dar ar fi o impolitete sa las doi
colegi de la "Griffoni" sa astepte. Foarte bine deci, puteti lua jumatate din cistigul meu iar
telefonul la Washington il amin pe mai tirziu. Apoi, fixindu-l pe RR cu o privire de otel, injectata de
singe, a adaugat: Fara renonse. Nu jucati din mina gresita. Nu declarati fara atu. Nu-mi dati
sustinerea cu mai putin de doua carti. Nu ...
Grecul l-a intrerupt insa pentru a observa ca in actuala incarnare nu a mai ramas timp
suficient pentru a-i spune RR-ului tot ceea ce nu trebuia sa faca.
HH era inca in recitarea listei sale de interdictii, cind cartile au fost date pentru prima dona
din meci.
KARAPET
 A R 10 6 5
765
4
7642
HH RR
43 DV
AD98 432
ARD2 9765
D53  A 10 9 8
PAPA
9872
 R V 10
 V 10 8 3
RV
Licitatia:
West Est
1 1NT
2NT
Papa a atacat 9 Nordului si valetul de la declarant. Pe continuarea de as de pica, el a pus
optul, incepind o deblocare automata. Armeanul a continuat cu zecele si Papa care scosese deja
saptele din carti, l-a pus la loc si a inceput sa se gindeasca. Daca debloca, armeanul ar fi defilat cu
siguranta ultimele doua pici si ce defosa Papa pe ultima ? O cupa ? Atunci RR nu va fi impiedicat
sa faca patru cupe. O trefla ? Atunci regele o sa cada sub asul pe care RR evident ca-l avea
conform licitatiei facute. Un caro atunci ? Asta nu ar face decit sa amine problema cu zece
secunde pentru ca se va gasi din nou in dilema trefla-cupa pe al patrulea caro. Situatia era ca a
cincea pica a partenerului il presa iexorabil si singura iesire era sa-l impiedice s-o joace blocind
deliberat culoarea.
Sprincenele negre si groase asle armeanului s-au ridicat cu neincredere cind Papa a pus doi
pe zecele sau, pastrind septarul pentru levata urmatoare. In acest timp, RR care aruncase 3 de
la mort pe a treia pica, a defosat 2 pe a patra.
Cu o privire rea, grecul a ales 8 drept carte de iesire, carte destinata sa insele. In filosofia
lui Papa, inselaciunea trebuia favorizata pentru ea insasi, oricine ar fi cel care ii cadea victima.
RR a incercat si un al doilea caro. Fara indoiala ca el spera ca culoarea o sa-i aduca patru
levate si când Karapet a defosat, a cazut intr-o profunda si melancolica gindire. Nasul i se
contracta nervos, ca de obicei in momentele de tensiune si a inceput sa numere nelinistit pe
degetele celor doua miini. El incalcase una din poruncile lui HH anuntind fara atu si stia ca doar
succesul putea justifica o astfel de indrazneala.
Cum ar putea sa faca opt levate ? Cu proasta impartire a caroului, chiar si reusita
impasului de cupa nu-i aducea decit cinci levate in culorile rosii. Intr-un fel sau altul, treflele
trebuiau sa fie impartite pentru a-i mai oferi inca trei levate. RR s-a hotarit ca cea mai mare sansa

51
a lui era sa joace la onorii impartiti ... sa faca de doua ori impas de trefla, ceea ce auzise el descris
de cei care cunosteau jocul drept un "pourcentage".
Constient de eruditia lui care ii permitea sa stie astfel de lucruri, RR a juca 5 de la mort
punind din mina zecele. Grecul a cistigat cu valetul si a revenit tot caro. Punind in actiune a doua
parte a planului sau expert, RR a jucat acum D de la mort asteptind plin de speranta ca Nord sa
acopere. Atunci, de o data, chiar inainte ca armeanul sa puna pe masa cartea, el si-a dat seama
ce facuse. Jucind mic de trefla inaintea damei el blocase culoarea la mort. Nu numai ca nu se
asteptase la acest final. Nu numai ca sperantele lui de a face treflele se spulberasera in vint dar
va mai suporta si umilinta suplimentara de a juca cupele de la mort in timp ce grecul isi va face
un caro ... si o pica fara indoiala pentru ca el avea impresia unui secret pe undeva prin dona.
Cu panica cuibarita in maruntaie, RR s-a hotarit sa-si reduca pierderea. Pentru a-si oferi
sansa impasului de cupa in lipsa de altceva mai bun, a acoperit disperat dama cu A ... si cind a
cazut regele a ramas fara grai. A jucat in continuare temator cele doua trefle mari. Da, functionau
amindoua ! In continuare, cu degetele tremurind, a facut impasul de cupa si nu i-a mai ramas
decit de a aduna levatele. Dupa ce a mai numarat o data, RR a pretins contractul.
- O dona mai putin obisnuita, a observat Oscar, Decanul kibitzilor nostrii care tocmai
intrase in timpul licitatiei, cea mai buna aparare si cel mai bun joc al declarantului constau
amindoua in blocarea culorilor.

52
TRANSFER DE INSPIRATIE

O remarcabila secventa de licitatie s-a produs putin mai tirziu. Toata lumea era in manse si
armeanul care a fost distribuitor a deschis cu 1. HH aflat dupa el avea
-
ADV9
D98765
AR9
Licitatia:
Est Sud West Nord
KARAPET HH PAPA RR
1 2 3 4
Con 4NT PAS 5
Con PAS PAS 5
Con PAS PAS Rec
PAS 6! PAS PAS
Con PAS PAS PAS
Pe masura ce licitatia avansa, HH bombanea din ce in ce mai amenintator, in timp ce
armeanul torcea din ce in ce mai suav. Cu fiecare contra dat, vocea ii devenea tot mai usoara, mai
culanta, mai promitatoare. RR, incordat si tulburat, abea se mai putea abtine sa stea pe loc.
Licitatia lui parea total lipsita de sens si l-am surprins pe Oscar aruncind o privire plina de
curiozitate prin carti, in timp ce Karapet intercala contre suave dupa contre suave.
Stateam in spatele lui HH si trebuie sa-i recunosc ingeniozitatea de a scapa unui recontra
catastrofal, anuntind cu un tric mai sus culoarea mortala. Bineinteles ca in acest moment
abandonase orice speranta de a juca el mina, avind o sicana in chip de culoare de atu.
RR
 A R 10 9 6 5 4 3
432
-
65
PAPA KARAPET
2 DV87
876  R 10 5
432  A R V 10
 D V 10 8 4 3 72
HH
-
ADV9
D98765
AR
Dupa o gindire profunda, Papa a atacat 3. A fost singura carte falsa pe care a putut s-o
gaseasca.
HH a taiat la mort si a facut imediat impasul de cupa. Inca un tai de caro a fost urmat de o
noua cupa spre mina ascunsa. HH a continuat taind un al patrulea caro dupa care a tras cele doua
trefle mari ajungind la urmatoarea pozitie:
 A R 10 9
-
-
-
2 DV87
- -
- -
 D V 10 -
-
9
D9
9
Acum a jucat o trefla - de fapt nu are nici o importanta ce joaca - si a taiat pe masa cu
noua dupa care a tablat pretinzind contractul.
- Evident ca stiam de la inceput ca deschiderea de 1 era un psihic, a comentat RR, si cind
m-ati intrebat de asi (la aceste cuvinte HH a tresarit), imi era frica sa nu ratam sapte. Cu toate ca
de altfel nici nu le-ati facut, dar oare daca jucati atu ... ?
53
Restul frazei s-a pierdut intr-un torent de acuzatii lansate de Papa asupra armeanului.
- Preupun ca va dati seama, a inceput grecul, ca daca ati fi fost in stare sa va abtineti
citeva secunde, suficient pentru a pasa 5, acolo s-ar fi jucat dona. Care erau exact obiectiile dvs.
la 5 ?
- Vreti sa insinuat, a protestat Karapet, ca trebuia sa ma astept ca adversarii sa faca 12
levate pe atu pica ?
- De cite ori ati contrat, a insistat grecul, de cinci ori sau doar de patru ?
- Grecii au un cuvint special pentru politica rezultatului ?
- Cum se spune in armeana tont ?
- Domnilor, domnilor, a intervenit HH, aceasta, stare de spirit nu va va ajuta sa cistigati
concursul perechilor experte din Parohie. In afara de asta nu aveti de ce sa va faceti reprosuri. Ati
fost depasiti in licitatie ca si la levata de ceea ce este, cu toate imperfectiunile tehnice ale
prietenului meu RR, o asociatie mult superioara. Nu este nimic dezonorant aici. Marind volumul,
HH a continuat : Daca doriti, va pot explica in termeni simpli natura loviturii la care ati fost
martori. Mai intii ...
- Le veti povesti cind veti telefona la New York, a sugerat Papa.
Sub pretextul unui curent de aer, dar in realitate pentru ca dorea sa se afle dupa RR
pentru a-l contra mai bine, Papa a schimbat locul cu partenerul sau.
Karapet arata ca un om obisnuit cu persecutiile. Se astepta intotdeauna la ce-i mai rau si in
general asa se si intimpla. In aceasta stare de spirit a primit cartile din dona urmatoare.

O MINA IMPOSIBIL DE LICITAT

Armeanul a pasat, RR a deschis ostilitatile cu 1 si Papa a intervenit cu 1.

RR
RV5
 R 10 9
 D 10 3
AR32
PAPA
 D 10 9 6
7
RV987
DV8

HH a spus 1 si dupa ce Karapet a pasat, RR s-a trezit intr-o pozitie imposibila. Nu putea
sa sutina culoarea lui HH cu mai putin de patru carti. I se interzisese strict sa pronunte fara atu.
Nu insemna asta ca avea o mina imposibil de licitat ?
RR a suspinat, si-a invirtit cartile, si s-a uita in tavan, cautind inspiratia. Nu a reusit sa
gaseasca nimic si atunci s-a refugiat in mizerabilul anunt de 2. HH nu parea interesat de ceea ce
se intimpla. El si-a facut anuntul obisnuit de 3NT si s-a lasat pe spate cu un aer autoritar,
declarant pina in maduva oaselor.
Dar RR era in continuare incurcat. Licitind initial sub carte datorita imprejurarilor, acum nu
avea oare o mina prea frumoasa pentru a pasa ? Dupa ce si-a notat citeva cifre pe o bucata de
hirtie, a licitat 4SP. Cum mi-a explicat el mai tirziu, era un fel de sustinere intirziata de manse cu
inversata, invitind la slem dar negind patru atuuri. HH a spus 4NT si RR care considera
intotdeauna acest anunt drept un Blackwood, a raspuns corect 5. Cu umiriit amenintator HH a
lansat un 5NT si licitatia a luat imediat sfirsit.
Iata secventa integrala:
West Nord Est Sud
PAS 1 PAS 1
PAS 2 PAS 3NT
PAS 4 PAS 4NT
PAS 5 PAS 5NT
PAS PAS PAS

Karapet a atacat 6 care a scos zecele de la mort, valetul de la grec si doi de la declarant.
Incercam sa ma pun in locul lui Papa. Cum ar fi trebuit el sa se apere ?
Evident ca HH avea A, probabil cu patrarul sau cu cinciarul. Daca asa era, returul de caro
dadea o levata. O pica in furseta mortului iesea din discutie. Trefla nu era periculoasa, dar oare
era intr-adevar utila ? Hotarindu-se la sfirsitul analizei ca nu, grecul a revenit singletonul de cupa.

54
HH a contribuit cu treiul, Karapet cu doi si levata a fost cistigata la mort cu noua. A urmat R si
A. Fara nici o ezitare, Papa a jucat valetul urmat de dama. Partenerul lui poate avea, sau poate
nu avea, zecele ... sau poate avea patru trefle nedefinite, ceea e era la fel de bine, dar el, Papa,
nu va fi plasat in mina. Cunostea totul despre loviturile din finalurile de dona si cum pot ele fi
evitate.
In acest moment poate ar fi util sa prezentam cele patru miini:

RR
RV5
 R 10 9
 D 10 3
AR32
KARAPET PAPA
A87  D 10 9 6
86542 7
654 RV987
 10 5 DV8
HH
432
ADV3
A2
9764
Cu un grohait de multumire, HH si-a defilat treflele si apoi cele trei cupe. Acum lui Papa i-a
devenit evident ca primul raspuns al lui HH era in mare parte fictiv. Aratase opt carti in trefla si
cupa si mai avea doua, daca nu trei, carouri. Mai raminea prea putin loc pentru pica, fara a sterge
insa si asul, bineinteles.
HH juca rapid, semn sigur ca nu dorea sa le dea adversarilor sai prea mult timp de gindire
pentru defose. Pentru a nu fi depasit, grecul dadea si el cartile imediat, fara un moment de
respiro.
Pe ultimele doua trefle, Karapet a defosat o cupa si o pica. Papa care trebuia sa gaseasca
patru defose - una pe a patra trefla si inca trei pe cupa - s-a despartit de doua carouri, apoi de
zece si sase de pica in exact aceasta ordine.
Pozitia finala de patru carti a fost:
RR
RV
-
D3
-
KARAPET PAPA
A7 D9
- -
54 R9
- -
HH
432
-
A
-
HH a jucat o pica mica spre mort si armeanul a pus mic. Probabil ca dupa ce a vazut
semnalul 10-6 de la partener, nu mai credea nici el ca are asul in mina. Sau poate a fost reflexul
automat al flancului de a juca mic cind declarantul nu-i lasa timp de gindire. Oricum ar fi, HH era
pregatit sa puna regele si sa cistige levata, facind in continuare sa cada pe valet si dama si asul.
Revenit in mina pe A, a realizat si levata care a incheiat dona, a 11-a pentru el, cu patru de pica.
- Iar cad pe capul meu toate nenorocirile, a strigat Karapet, trebuia oare sa va aruncati
onorii de trefla ?
- Nu puteati sa puneti A ? a ripostat Papa.
- Daca asta doreati, a protestat Karapet, de ce ati semnalizat ca il aveti dvs. defosind
zecele si apoi facind un ecou asa de rasunator cu sasele ? Pe cine incercati sa pacaliti cu chestia
asta ? si inainte ca grecul sa poata raspunde, a adaugat trist: Oh Papa ! prietene, daca ati putea
sa va straduiti putin sa nu mai fiti asa de destept, nu veti mai termina asa de des ca un prost.

RR LOVESTE
55
-Iata o situatie care schimba lucrurile, cind partenerul joaca cu banii dvs., a observat RR
traversind parcarea de la "Griffoni". Poate inca sa va insulte dar trebuie s-o faca mai respectuos,
daca intelegeti ce vreau sa spun.
Festivalul de bridge al Parohiei va avea loc in cel mult o saptamina. Din cauza sansei
fantastice a altor concurenti, Papa si Karapet nu s-au calificat in finala perechilor experte, dar se
inscrisesera cu mari sperante la Grand Coup Paroissiale, un turneu de echipe si RR organizase
pentru ei un meci de antrenament. La inceput s-a crezut ca HH nu va lua parte. In ultimul
moment insa, miza a fost dublata si l-au determinat sa anuleze un angajament urgent in Hebride
pentru a lua parte, inca o data in axa cu RR in conditiile obisnuite: adica el juca pe nimic
participind la cistig cu 50%. Doctorul si un nou membru din Midland, fabricant de broaste pentru
usi, completa echipa. Cealalta pereche a lui Papa, se compunea din doi principali membri ai
Comisiei Anti Canibali a Natiunilor Unite care erau in trecere prin Londra spre o tara recent
eliberata.
Papa muncise mult pentru acest meci.
- Pentru a ne sustine moralul, mi-a spus el, ne trebuie o victorie usoara. De asta avem noi
acum nevoie.
Inaintea meciului, HH a dat capitanului si restului echipei ordinul de bataie:
- Meciurile se pierd, le-a spus el, nu se cistiga. Deci asteptati, asteptati cu incredere. Eu voi
face restul, bineinteles, atita timp cit nu ma veti deranja. Ceva imi spune, a adaugat el, ca asta
seara cel mai bun va cistiga.

PAPA ISI ARATA TALENTELE

La inceputul ostilitatilor, Papa a avut ocazia sademonstreze incontestabilul lui talent. Toata
lumea in manse, HH era distribuitor si a deschis cu 3. Dupa doi de pas, grecul a contrat.
 R 10 9 8 6
842
DV
532

AV
ARDV
 A 10
 D V 10 9 8
Licitatia:
West Nord Est Sud
HH Karapet L.L. Papa
3 PAS PAS Con
PAS 3 PAS 3NT
PAS PAS PAS
HH a atacat o pica mica, Papa a pus mic de la mort si RR a pus sapte. Grecul mi-a tras un
cot dur si in timp ce eu ma trageam de o parte, mi-a explicat cu un susotit destul de puternic:
- Esenta bridge-ului este sa vezi prin spatele cartilor. Priviti ! Imi propun sa fac dona oricare
ar fi repartitia cartilor.
Cu un gest pretentios, el a preluat septarul cu asul si a continuat cu valetul acoperindu-l cu
regele de la mort. A urmat apoi zecele de pica pe care a defosat asul de caro. Restul nu mai avea
importanta. Daca adversarii isi majoreaza caroul, avea o venire la mort pentru a realiza contractul
cu patru pici, patru cupe si un caro. Daca nu se ating de caro, are timp sa majoreze trei trefle si
totalul ajunge tot la noua.
Iata dona intreaga:

KARAPET
 R 10 9 8 6
842
DV
532
HH RR
53 D742
 10 7 9653
R987654 32
R7 A64

56
PAPA
AV
ARDV
 A 10
 D V 10 9 8

Karapet a fost puternic impresionat si pentru un moment a uitat chiar sa para trist. Ce
schimbare pentru el, sa nu fie de partea perdanta, dar se pare ca-i facea bine. RR parea si el
usurat. Macar o data nu-l ocara nimeni. HH a remarcat cu dispret:
- Oricine este capabil sa provoace aplauze in numar suficient de mare aruncindu-si asii in
vint. Dar expertul isi arata valoarea prin manevrarea dibace a doiarilor si treiarilor.

SE REALIZEAZA O PROFETIE

Cuvintele au fost profetice dupa cum avea sa arate dona urmatoare. Eu am vazut-o mai
intii in sala cealalta unde ma dusesem sa duc un etui.
Cele patru miini erau:
PRIMUL ANTI-CANIBAL
 32
 ARD2
 V987
 653
FABRICANTUL DE BROAªTE DOC
 876 54
 8763 54
 10 3 ARD6542
 RV97  10 8
AL DOILEA ANTI-CANIBAL
 A R D V 10 9
 V 10 9
-
AD42
Licitatia:
Est Sud West Nord
1 2 PAS 3
4 4 PAS 5
6 PAS PAS PAS
Doctorul, in Est, a atacat 10. Se parea la prima vedere ca este o mina simpla si fara
tertipuri, care se baza in final pe impasul de trefla iar acesta, conform licitatiei, trebuia sa
reuseasca.
Declarantul a tras atuurile, a defosat o trefla pe a patra cupa si a dat impasul de trefla.
Ghinion. O cadere.
Anti-canibalul nu era tulburat din cauza asta. Era un contract normal dar pentru ca nu
putea reusi, rezultatul va fi fara indoiala acelasi la ambele mese. De ce sa se necajeasca ?
Am luat etuiul si am venit sa ma asez linga Cum a fost declarant, l-am plasat in Sud
pentru mai multa comoditate. Licitatia a fost diferita dar contractul a fost acelasi.
Est Sud West Nord
Karapet RR Papa HH
1 2 PAS 3
PAS 6 PAS PAS
PAS
HH a fost, se intelege, iritat cind a vazut ca nu ii era destinat sa joace mina, dar in afara de
citeva grohaituri si murmure, plus un oftat ocazional, nu a mai tradat alte semne de emotie.
Contemplind scena din vizuina lui, RR era calm, atent si plin de singe rece. Pe coltul foii
sale de scor l-am vazut notind in graba 6+4+1+2=13.
A murmurat citeva cuvinte in barba, s-a scuturat, s-a inclinat, si grav, a pus de la mort pe
decarul de caro valetul. Acesta a fost acoperit de dama si taiat in mina.
Stiindu-l de atita vreme, puteam intelege cifrele notate si sa-i urmaresc si gindurile. El
vedea 13 levate: sase pici, patru cupe, un caro pe care il putea majora din cauza atacului si doua
trefle, tinind cont de impasul care in mod normal trebuia sa iasa.
Dupa ce a scos atuurile, RR a jucat o cupa preluata la mort pentru a continua cu 9.
Acesta a fost acoperit de rege si taiat in mina. Inca o cupa preluata la mort, alt caro taiat in mina
si septarul de la mort s-a majorat. Si mai mult, RR stia treaba asta !
57
RR ISI CREEAZA O PERDANTA

Triumfator, preia la mort a treia cupa, defoseaza o trefla pe 7 si a vrut sa-si incaseze si
doiarul de cupa de pe masa. Papa furnizase la cupa 6, 7 si 8, ascunzind cu grije treiarul. Cind l-a
pus pe masa pentru a sufoca doiarul de la mort, RR s-a infiorat din cap pina-n picioare, nasul i-a
tremurat si s-a inrosit tot de rusine. Ce umilitor ! Sa ai o culoare plina pina la nouar si sa suporti
rusinea de a ceda o levata treiarului. Acum nu mai putea nici macar sa captureze R. Trebuia sa
joace culoarea din mina.
RR si-a trecut mina prin par si s-a foit cu zgomot ... sau cel putin asa mi s-a parut. Si
atunci, sa vezi si sa nu crezi ! Papa a jucat trefla drept in as-dama. Nici pina azi el nu si-a dat
seama ce s-a intimplat. Nu s-a obosit nici macar sa afle pentru ca i s-a oferit a 12-a levata,
cruciala, si asta era singurul lucru care conta.
- O varianta mai putin obisnuita de perdanta pe perdanta, a observat Oscar. Putini jucatori
s-ar fi gindit la asta.
- Si mai putini ar recunoaste-o chiar daca ar fi facut-o, a remarcat HH Cu toate ca, a
adaugatel marinimos cind este vorba de a creea o perdanta, distinsul meu partener nu are
pereche in acest joc.

58
UN CONTRACT IMPERDABIL

Soarta meciului oscila dintr-o parte in alta pina la penultima dona a meciului. Asezat alaturi
de Papa, urmaream jocul din punctul lui de vedere si iata cum se prezenta:
V4
D76
 A R D 10 9 8
 10 5
RR HH
 A R 10
 10 5 4
76
AR984
Licitatia:
Sud Nord
Papa Karapet
1 1
1NT 3NT
Din West, RR a atacat 2 si in Est HH a pus valetul. A urmat A si apoi 7.
Cuta adinca de pe fruntea lui Papa care se formase la vederea V, a disparut imediat cind
HH a continuat cu asul. Daca HH mai avea o cupa, culoarea nu era periculoasa. Daca nu mai
avea, HH nu mai era periculos de data asta. Oricum totul mergea bine.
Pentru un jucator de marca asa cum este grecul, acest retur de trefla era o garantie, o
posibilitate de a-si demonstra tehnica lui superioara.
Acum contractul parea sa nu mai prezinte riscuri mari. Dar ce se intimpla daca distributia
la caro era 4-1 ? Inainte de a-si putea majora treflele, RR ar fi putut interveni in joc ca sa-si
incaseze inca trei cupe. Putea oare Papa sa evite acest pericol ? Da, putea ! Un joc de siguranta in
caro i-a venit imediat in cap. Facind impasul la V la primul tur in culoare, si-ar fi asigurat cinci
levate in culoare. HH n-avea decit sa cistige levata, cum nu mai avea cupe ce ar mai fi putut sa-i
faca ?
Poate ar trebui sa mai adaugam ca in timp ce grecul era absorbit de meditatiile lui cautind
adevaratul joc de expert, privirea lui HH avea o expresie de profunda plictiseala.
Ochii absenti, aerul destins, carnea flasca a obrajilor cazuti, totul arata indiferenta totala
fata de o dona caruia el nu-i mai acorda nici un interes.
Papa si-a facut planul si s-a intors catre kibitzi. Nu era genul de 'boboc de trandafir abea
aparut pe lume care sa-si iroseasca parfumul in desert'. Jucind un caro la decarul de la mort, el
astepta sa fie remarcat.
Vai ! ceea ce credea Papa ca n-o sa se intimple, s-a intimplat, HH nu numai ca avea V,
dar mai avea si o cupa bine ascunsa pe care o ingrijise in secret de la inceputul donei. Cu ocazia
valetului de caro a scos-o din ascunzatoare si imperdabilul contract a fost iremediabil compromis.
Iata cele patru miini:
KARAPET
V4
D76
 A R D 10 9 8
 10 5
RR HH
98765 D32
R982 AV3
53 V 4 2
D6 V732
PAPA
 A R 10
 10 5 4
76
AR984

CE POTI DESCOPERI
INTR-UN DOI ?

A fost nevoie de ceva timp pina ce HH sa se poata opri din ris. Subtil si imaginativ ca de
obicei, exercitiile lui de prestidigitatie au gasit o sansa acolo unde nu era si nimeni nu l-a

59
impiedicat sa dezvaluie secretul trucurilor sale. Lasat in pace, a explicat el, grecul era obligat sa
reuseasca. In consecinta, trebuia imaginat un mijloc oarecare pentru a-l abate din drum.
- Remarcati, a continuat HH, ca micul meu truc nu tine la un jucator slab, pentru ca jocul
de siguranta pur si simplu nu-i trece prin cap. Si a aruncat o privire malitioasa catre RR Dar ea nu
tine nici cu un campion. Si stiti pentru ce ? In timp ce fiecare "feignait" sa-l asculte, HH a
continuat incintat: Pentru ca un mare jucator, spre deosebire de unul bun, trateaza jucatorii ca si
cartile. El trateaza pe fiecare la masa dupa meritele lui. El ar fi stiut imediat ca RR era incapabil
psihic si spiritual sa atace doiul dintr-o culoare de cinci carti, pentru ca el este incapabil sa joace o
carte 'falsa' asa cum Papa este incapabil sa joace cartea adevarata. Chiar si prietenul nostru, a
continuat HH aruncind o alta privire catre RR, stie de obicei sa gaseasca a patra carte din
lungime mai ales cind poate sa se ajute de o bucata de hirtie si un creion. Ha ! ha ! ha !
Tensiunea crestea. RRului nu-i placea sa i se aminteasca de imperfectiunile sale in
domeniul aritmeticii mintale si i se ridicase parul de furie in timp ce il asculta pe HH Un moment
am crezut ca vom putea sa-l auzim izbucnind.

RR LOVESTE

Sentimentele erau inca tulburi si tensiunea ajunsese la maxim cind ultimul atu a fost plasat
pe masa. Stateam linga Papa, care schimbase locul cu Karapet si HH era distribuitor.
Nimeni in zona.
HH
-
RV43
 V 10 9
987654
PAPA
A432
 A D 10
AD
 A D 10 2

Licitatia:
Nord Est Sud West
HH KarapetRR PAPA
PAS PAS 1 Con
4 PAS PAS Con
PAS PAS PAS

Asul de pica parea atacul normal si Papa l-a dat. In timp ce HH isi etala mina, a remarcat
pentru a-l incuraja pe RR:
- Au cu siguranta o manse pe pica, poate chiar un slem, deci daca reusiti sa faceti in asa fel
incit sa nu intrati decit de doua ori, va fi o chestie foarte buna pentru noi.
RR a taiat asul de pica la mort si a jucat trefla la rege preluat de Papa cu asul. Degetele
grecului s-au plimbat peste asul de atu, apoi peste zece dupa care au mingiat asul de caro. Exitau
multe argumente pentru si mult contra in aceste carti. Pina la urma contra a invins si el a revenit
o trefla mica. Acest joc parea nepericulos in lipsa de altceva. In acest punct poate ca este bine sa
vedem cele patru miini:

HH
-
RV43
 V 10 9
987654
PAPA KARAPET
A432 9876
 A D 10 865
AD R876
 A D 10 2 V3
RR
 R D V 10 5
 V 10 9
5432

60
R

RR a taiat returul de trefla cu doiul si a defilat trei pici mari defosind carouri de la mort. A
taiat un caro pe masa, pe urma o trefla in mina, inca un caro pe masa si alta trefla in mina cu
ultimul sau atu, nouarul, pentru a ajunge la pozitia:
-
R
-
98
- -
 A D 10 865
- -
- -
 10
-
32
-
Nu ramasesera la Est si West decit atuuri si orice ar fi jucat in continuare RR spre solitarul
rege de atu de la mort, nu avea cum sa nu cistige a zecea levata, decisiva: en passant.
Pentru prima data de cind il cunoscusem, RR a facut un psihic si cu totii ne uitam la el
neincrezatori. Cred ca si el insusi era putin neincrezator ... putin speriat dar totusi multumit de
sine.
- Asta nu se numeste Lovitura fara nume ? a intrebat el plin de speranta.
- Nu, a raspuns armeanul, are alt nume, RR loveste, dupa care, cu aerul melancolic al
cuiva care stie ce-i aia suferinta si cum trebuie sa apreciezi placerea, a adaugat: Mie mi se poate
intimpla orice. Intotdeauna este asa. E vorba de un blestem ...
Aparent, totul a inceput in 1329 cind o vraja nefasta a fost aruncata peste Djoulikyan-i de
catre vrajitoarea neagra de muntele Ararat. Karapet era pe punctul de a ne povesti toata istoria
cind a intrat Doctorul vociferind ca vrea etuiul.
Cind ma indreptam cu etuiul spre sala cealalta, mia spus confidential:
- Meciul este strins dar apreciez ca suntem in urma cu citeva puncte si nu m-ar surprinde
ca aceasta dona sa decida soarta meciului.
Oscar plus o jumatate de duzina de kibitzi mai putin importanti s-au adunat sa urmareasca
aceasta dona pasionanta, ultima din meci.

UN FINAL SPECTACULOS

De data asta nu a mai fost nici un psihic, dar din alt punct de vedere licitatia merita
oboseala de a fi descrisa. Fara ca axa N-S sa intervina, West a deschis licitatia cu 2 si
continuarea a fost:
DOCTORUL FABRICANTUL DE BROASTE
2 2
2 2NT
3 3
4 PAS
Pentru a atenua ceea ce pare o secventa fantastica si incoerenta, trebuie sa precizam ca
Doctorul cauta cu orce pret un swing pentru a termina in mod spectaculos ultima dona care
trebuia sa-i aduca si victoria, cel putin asa credea el. Iata de ce era asa de putin dispus sa joace
3NT, pentru ca se astepta ca acest contract sa se fi jucat si in sala cealalta. Descoperind, cel putin
asa credea el, un fit 4-4 de pica, s-a decis sa-si asume un risc calculat in speranta cistigarii
meciului printr-un slem bine platit.
Dar din pacate partenerul nu era implicat in aceasta comportare eroica. Aerul solemn al
Doctorului, aspectul lui solemn, vocea vibranta, totul spunea ca se pregatea ceva enorm iar el nu
era determinat sa ia parte la eceasta chestie in nici un fel. Decit s-o ia in zbor spre slem cu noste
aripi de ceara, el prefera un modest contract de 4. 4 ar fi fost un contract mai bun probabil, dar
6 ar fi fost cu siguranta rau. Asta era parerea lui si fara nici o rusine a pasat in cue-bid.
Implicatiile acestei uimitoare secvente de licitatie nu au scapat celuilalt flanc. Obisnuit sa
interpreteze instinctele primitive ale omului, anticanibalul din stinga Doctorului a remaracat fara
greutate tresarirea involuntara a Doctorului cind Fabricantul a pasat. S-a intimplat ceva ! Situatia
era promitatoare si pentru a o exploata la maxim, a atacat un atu mic.

61
Doctorul a cistigat prima levata cu decarul, a pus pe masa A si apoi dama dupa care a
continuat cu A. Cind regele a cazut sub as, a facut o pauza, si-a refacut planul de joc si a jucat cu
incredereasul de atu urmat de dama de atu.
Anticanibalul si-a realizat cele doua levate de atu si in continuare apararea a fost obligata
sa mai faca o pica. Dar asta a fost tot, valetul de trefla de la mort era o venire la regele si 8 si in
plus al doilea anticanibal nu a prins mina decit in final.
Ce mina curioasa, a spus OO, Decanul kibitzilor nostrii. Cele doua axe pot face 4 in
aceeasi dona. N-am mai auzit asa ceva.

62
RR MARTURISESTE

- Ce v-a determinat sa-l faceti ? l-am intrebat pe RR in masina, cind ne intorceam acasa de
la club dupa meci. Stia bineinteles ca era vorba de psihicul lui innebunitor si a raspuns la ce
trebuia:
- Sarcasmul si insultele imi sunt indiferente cind le merit, a spus el, pot soporta injuriile si
afronturile ca si cind nu ar fi vorba de mine, si in plus eu am mai multa experienta decit oricine.
Dar sa fiu insultat de acest Porc odios pentru ca n-am atacat doiul dintr-o culoare de cinci, pe care
nici n-o am, a fost intr-adevar prea mult Si atunci m-am gindit sa-i dau o lectie ... da, chiar daca
acest lucru ma va costa mult, dar si el pierde din cistig. Si stiti, a adaugat el, mi-a scapat sa dau
recontra ...
- Iata la ce va gindeati ! am spus eu amintindu-mi ca RR a facut o pauza dupa contra dat
de Papa.
- Da, a raspuns el, ma intrebam cit va costa acest lucru, dar n-am fost niciodata bun la
calcule si n-am reusit sa descopar. Pentru ca tot ati adus vorba, puteti sa-mi spuneti cit fac sapte
sau opt caderi recontrate ?

TOURS DE CARTES

Ar fi poate o exagerare sa afirmi ca fiecare porc are o mama. Dar nu exista nici o indoiala
ca HH are o matuse. Ea este foarte batrina si foarte bogata si traieste Statele Unite. Cu putin
inainte de a 100-a aniversare a anului ei de nastere, singurul ei urmas in viata, un nepot care a
emigrat in America de Sud dar nu a depasit niciodata gradul de general, si-a gasit moartea eroica
in timpul unei antrenante sarbatori organizata in memoria unei revolutii.
HH a fost deci impins de un mare simt al datoriei si al sentimentului familial sa se duca si
sa-si prezinte omagiile batrinei doamne si o data luata aceasta hotarire, nu i-a trebuit mult timp sa
se urce la bordul lui Queen Elizabeth care punea capul spre New York.

UN TRIO DE MILIONARI

Pentru a omori o ora a celei de a doua zile calatoriei noastre, m-am dus pina la bar unde
am dat nas in nas cu un trio de milionari americani. Nu a fost necesar mult timp penru a
descoperii ca sunt niste pasionati jucatori de bridge. Conversatia s-a indreptat natural spre
singurul subiect care merita efortul: greselile si lipsurile partenerilor, nedreptatile kibitzilor, bafta
prostilor.
Sufletul grupului era un om tinar si cordial, cu niste dinti mult prea aurii care se numea
Vallance. El s-a prezentat singur cu multa modestie: - Eu ma ocup cu medicamentele, dar mai
tirziu am descoperit ca achizitionase jumatate din vitaminele din alfabet iar din cele de la litera O
mai avea foarte putine de cumparat.
Vallance a propus ca sa facem cu totii un bridge in seara respectiva si a fost prompt
sustinut de Macpherson, magnat al unui domeniu ungar, cu antecedente poloneze care venea de
la Paris unde facuse o propunere de a achizitiona Louvre-ul. Acum astepta raspunsul guvernului
francez si pina atunci se baza pe bridge pentru putina distractie.
Cel de al treilea membru al grupului era la fel de infocat. Nu-mi aduc acum aminte numele
lui, dar persoane care trebuie sa fie informate, mi-au spus ca de ambele parti ale Ecuatorului este
un cuvint de folosunta curenta in domeniul ingrasamintelor.
Cu toate ca eram foarte tentat sa joc intr-o astfel de companie, banuiam ca miza este prea
ridicata. Vallance a incercat sa ma asigure: - Jucam doar la un dolar punctul, a spus el, si oricum
jucati la cit doriti dvs. iar pentru rest va preluam noi.
Ceea ce un american numeste un dolar punctul, inseamna de fapt 25 pence in engleza, nu-
mi puteam permite. Si nu-mi place nici sa ma joc cu banii altora. I-am rugat sa ma scuze si le-am
vorbit de HH care nu avea nici un fel de complexe din punct de vedere financiar. Putin mai tirziu in
timpul zilei i-am reunit pe toti patru.
In seara aceea cind ne indreptam spre masa, HH mi-a dat vestea: - Vom juca in
apartamentul lui Macpherson. Are aproape o punte intreaga doar pentru el, deci nu ai cum sa
gresesti drumul. Vino sa te uiti. Esti invitatul meu.
L-am intrebat la ce suma il preluau.
- Sa ma preia ? Pe mine ? Rizi de mine.
- Dar la aceasta miza poti sa pierzi usor intre 2 si 4000 de dolari.
Cu un gest de nerabdare, HH a alungat aceasta posibilitate. - Eu nu joc ca sa pierd, a
raspuns el cu demnitate, si de cistigat imi pot permite sa o fac la orice miza Intreaba-l pe
directorul bancii mele. Apoi, coborind nivelul vocii pina la un murmur confidential, a adaugat: -
Eram pe punctul de a-ti face o propunere confidentiala. I-ai cunoscut pe acesti americani inaintea
63
mea si sunt sigur ca isi pot permite sa piarda mai mult decit crezi. De ce sa nu le propui sa joace
la doi dolari punctul ? Iti cedez un substantial comision. Sa zicem 12.5% ?
Abea trecusera trei ore de la cina cind ne-am reunit cu totii in apartamentul lui
Macpherson, dar HH acorda deja o mare atentie bufetului. Un impresionant platou cu caviar se
bucura de cea mai mare atentie din partea lui si l-am auzit spunindu-i garcon-ului: - Nu-mi place
piine multa in sandwich-urile mele. Hidratii de carbon ingrase.

64
HH ISI DEMONSTREAZA CALITATILE

Au fost done uimitoare in seara aceea dar ele nu au fost asa de favorabile lui HH si doar
indeminarea lui, mult peste nivelul general i-a permis sa limiteze pierderea. Doua din ele, ambele
de slem, i-au dat ocazia sa-si demonstreze calitatile.
CHUCK
RV
 10 5 4
 10 9
 R D V 10 9 8
VALLANCE MACPHERSON
D43  10 9 8 7 6 5
DV98 -
V876 54
A7 65432
HH
A2
AR8762
ARD32
-
Licitatia:
Sud West Nord Est
HH VALLANCE CHUCK MACPHERSON
2 PAS 3 PAS
3 PAS 4 PAS
4 PAS 4 PAS
4 PAS 6 PAS
PAS Con PAS PAS
6NT Con PAS PAS
Pas
West a atacat D.
HH banuia pe buna dreptate ca regele vitaminelor nu ar fi contrat 6 fara atuuri solide, de
unde si refugiul in fara atu. Atacul lui Vallance cu dama de cupa a confirmat simplu diagnosticul lui
HH si in plus era aproape sigur ca avea si asul de trefla.
Care era cea mai buna sansa pentru HH ?
In mai putin timp decit era necesar pentru a ingurgita contravaloarea in caviar a trei dolari,
HH a gasit solutia. A jucat pica spre R V si a pus valetul. O data levata cistigata cu valetul, el a
jucat o trefla pe care a defosat A. In continuare, cu un gest pretentios dar caracteristic, a tablat.
Vallance a studiat citeva secunde cartile dar si-a dat imediat seama ca orice ar juca in continuare,
ofera declarantului venirea la mort pentru a se ocupa de trefla suculenta.

DISPARITIA UNEI LEVATE DE ATU

O dona sau doua mai tirziu, HH a trecut in axa cu Macpherson. Ungurul era prin natura lui
un jucator care impinge contractele. HH l-a frinat dur pina la capat dar acest lucru nu l-a
impiedicat sa se duca in slem cu:
 A 10 8 7
A32
R3
AR32

R965
R654
 D V 10 9
4
Licitatia:
West Nord Est Sud
VALLANCE MAC CHUCK HH
3 3NT PAS 4
PAS 5 PAS 6
PAS PAS PAS
- Multumesc partener, a spus HH incercind sa aiba aerul ca si crede asa ceva.

65
Ca intotdeauna cind credea ca va fi rau, HH radia incredere prin toti porii. Avea chiar si un
anumit fel de a privi mortul, dind impresia ca partenerul ii ofera mai mult decit se astepta.
Nimeni, privindu-l pe HH, nu ar fi presupus ca cea mai intima dorinta a lui in acel moment
era sa-si arunce partenerul, ca de altfel si restul dusmanilor, in fundul oceanului ... presupunind ca
oceanul i-ar accepta.
Vallance a atacat A si a continuat cu doiarul. Era un contract mizerabil si, la prima vedere
parea ca singura speranta era de a gasi atuurile cu dama-valet seci intr-o mina.
HH s-a gindit cam un minut - timp foarte lung pentru modul lui normal de joc - inainte de a
juca a treia levata. El a tras A si apoi regele.
Omul cu marele nume de ingrasamint a scos o carte, a pus-o la loc, s-a gindit, si-a miscat
capul si pina la urma a scos un caro mic. Defosind el insusi o cupa, HH mi-a aruncat o privire cu
subinteles.
Evident ca semnificatia modului de joc al lui Chuck nu mi-a scapat. De ce nu a taiat regele
de trefla ? Cu doua sau trei atuuri mici ar fi facut-o cu siguranta. Defosa de caro era relevanta
pentru afirmatia ca el avea un onor gardat, V * * sau si mai probabil, D * *.
Fara indoiala ca HH a jucat acest R pentru a testa terenul. Acum el actiona in functie de
informatia obtinuta. A jucat A dupa care cupa spre rege si D.
Am riscat o ocheada asupra miinii lui West si l-am vazut pe Regele Vitaminelor mingiind un
atu mic in timp ce se gindea.
Iata dona completa:
MACPHERSON
 A 10 8 7
A32
R3
AR32
VALLANCE CHUCK
V2 D43
87  D V 10 9
A2 87654
 D V 10 9 8 7 6 5
HH
R965
R654
 D V 10 9
4
In acest moment, cred, cele doua axe jucau aproape cu cartile pe fata. HH a fost
bineinteles primul, dar Vallance a inteles si el de ce partenerul sau a refuzat sa taie R.
Era ceva ciudat in problema atuurilor si, cu toate ca pozitia nu era total clara, era evident
ca HH era gata pregatit sa-l vada taind caroul. Altfel nu l-ar fi jucat. El stia suficienta meserie
pentru a cunoaste ca nu trebuia sa permita declarantului sa-si faca mendrele, oricare ar fi
circumstantele.
Pe D el a aruncat o trefla si pe valetul care a urmat inca una. HH a defosat intii o cupa de
la mort dupa care a taiat caroul mare pe masa si a jucat trefla. Chuck a defosat una din cupele
ramase si HH a taiat. A urmat ultima cupa din mina pe care a taiat-o la mort, si iata la ce pozitie
s-a ajuns:
MACPHERSON
 A 10
-
-
2
VALLANCE CHUCK
V2 D43
- -
- -
D -
HH
R96
-
-
-

66
S-a jucat o trefla de la mort si Chuck a ramas fara aparare. Daca taia mic, HH suprataia si
mai raminea sa traga asul si regele de pica. Daca punea dama, HH lua cu asul si facea impas la
valet la West.
Macpherson s-a gindit ca merita citeva elogii.
- A-ti fi licitat ca mine ? l-a intrebat el pe HH
- Ei bine, da, dar nu sub numele meu, a raspuns el cu bonomie
Dupa care vazind privirile perplexe ale celorlati, a inceput sa explice: - Nu puteti sa intelegeti cum
o levata sigura de atu s-a putut volatiliza, nu-i asa ? Un tour de force, cum se spune la Louvre,
n'est-ce pas12, Mac ?
Magnatul nu a apreciat ironia sau familiaritatea, dar HH se amuza vizibil.
Dupa ce a reusit sa impiedice un numar de contracte imperdabile si sa faca un numar de
contracte imposibile, HH a cistigat penultimul rober si, pentru prima data in seara aceea era
solvabil. Era la zero.
DISPARE O CARTE
Fiecare axa a facut cite o manse dintr-un foc in ultima partida. Si a venit urmatoarea dona:
MACPHERSON
 R 10 3
ARV
AD432
AV
CHUCK HH
7654 2
76 D853
7  V 10 9 8 6
987653 RD2
VALLANCE
ADV98
 10 9 4 2
R5
 10 4
Licitatia:
Sud Nord
VALLANCE MACPHERSON
1 3
3 4NT
5 5NT
6 7
Chuck a atacat trefla. Luind cu asul, Vallance a tras atuurile, defosind la al patrulea tur V
de la mort. In continuare a jucat A de la mort si a cazut intr-o lunga si penibila gindire.
Auzeam cum ii face creerul tic-tac. Trebuia sa joace la caroul 3-3 ? Sau trebuia sa faca
impasul de cupa ? Daca alegea aceasta a doua posibilitate, net superioara, trebuia atunci sa mai
incerce sa-si majoreze un caro mic ? Exista vreun mijloc de a testa ambele culori rosii ?
Tic-tac, tic-tac, tic-tac.
Doar zgomotul discret al caviarului alunecind pe gitul lui HH se auzea in timp ce Vallance
isi cintarea sansele.
Hotarindu-se evident pentru impas, Vallance a jucat o cupa spre mort. Inainte chiar de a
atinge cartea masa, el si-a dat seama ca era la mort.
- Dracia dracului, a spus el. Sunt la mort. Sunt de o neglijenta crasa ! Iata ce se intimpla
cind gindesti prea mult ! Sarmane Mac !
Vazind toate cele trei miini, bineinteles ca stiam ca nici una din culorile rosii nu era
favorabila declarantului. Dar Vallance n-o stia si se vedea cit de furios era pe el insusi, batind cu
R in masa. Blestemindu-se intruna, a revenit in mina pe R.
Pozitia cu cinci carti era:
MACPHERSON
-
V
AD43
-
CHUCK HH
- -

12
Nu-i asa ?
67
- D
-  V 10 9
87653 R
VALLANCE
8
 10 9
5
 10

Declarantul a aruncat V pe ultimul atu si HH a fost supus unei presiuni in cascada la care
nu exista nici un remediu. Daca se despartea de un caro, toate carourile de la mort ar fi devenit
majore. Daca defosa D, zecele de la declarant il schiza trefla-caro. Analog, daca defosa o trefla,
10 l-ar fi presat in culorile rosii. Orice ar fi facut, urmatoarele treizeci de secunde il costau pe HH
aproape 2500 de dolari.
Vallance scosese deja 8 din mina si il legana intre cer si pamint, cind HH ne-a facut sa
tresarim anuntind: - Mi se pare ca imi lipseste o carte. Ar trebui sa am cinci si nu am decit patru.
Curios.
Sub ochii nostri care-l urmareau, HH s-a uitat in stinga, s-a uitat in dreapta. Gitul sau gros
pivota incet dintr-o parte in alta pentru a-i permite sa vada o bucatica de covor din spatele lui.
Apoi s-a aplecat cu greutate pentru a se uita sub masa.
Nu-l mai vazusem pe HH avind un aer jenat pina acum, dar am remarcat ca dupa ce s-a
ridicat avea o figura foarte rosie. In fine m-am gindit eu, trebuie s-o spunem in onoarea lui ca ii
este rusine. Cu o mina tremuratoare, si-a pus o jumatate de pahar de brandy si l-a baut cu
zgomot. Asta se pare ca i-a restabilit echilibrul lui obisnuit.
Macpherson, pe care il tachinase nu numai o data in seara aceea, a fost primul care a
vorbit.
- E o farsa ? a intrebat el pe un ton amenintator.
Nu cred ca vreunul din ei si-a dat seama ca slemul era imparabil, fara sa mai vorbim de ce
si cum. Dar toti au simtit instinctiv ca HH planuia ceva infam. Servindu-se din nou cu brandy, HH
si-a reluat aerul imposibil.
- Este o ofensa, a spus el, fixindu-l pe Macpherson cu o privire ferma. Niciodata nu am fost
insultat asa. Cer ca fiecare din noi sa fie perchezitionat si insist sa fiu primul. Insist ...
Ne-am cautat. Am cautat in toate colturile si in toate buzunarele. Ne-am dezbracat si am
cautat cu atentie fiecare lucru. Chiar si garcon-ul a trebuit sa se dezbrace. Dar totul a fost inutil.
D disparuse. Cartea incetase sa mai existe. Jucasem cu aceasta pereche mai mult de doua ore,
dar trebuia sa acceptam ca D nu era la bord.
Jocul s-a intrerupt intr-o liniste ostila. Cind ne indepartam cu pasi mari si un aer indignat, l-
am auzit pe HH murmurind ceva la adresa vulgaritatii des nouveaux riches13.
O jumatate de ora mai tirziu, a venit in cabina mea.
- Am o mica indigestie. Nu ai intimplator un medicament ? m-a intrebat el.
- Daca as avea tot nu ti l-as da, i-am raspuns. Mie rusine de tine. Ce ai facut cu D ?
- Care dama ? a incercat el in continuare sa se eschiveze.
- Daca nu-mi spui imediat ce s-a intimplat, voi convoca o adunare a conducerii clubului
imediat ce voi fi inapoi si le voi prezenta un raport detaliat al acestui episod scandalos.
- Santaj, a strigat HH dar era vizibil atins si pina la urma am incheiat un tirg. Daca imi
spunea adevarul, promitem sa nu-l mai spun nimanui.
- Dar fara prostii, l-am avertizat. Ce s-a intimplat cu D ?
- Am mincat-o ...
- Ce ? Dar ne-am uitat la tine tot timpul.
- Esti in stare sa sustii asa ceva ? HH vorbea cu inflacarare, si mai curind cu un aer de
automultumire ca mi s-a facut frica c-o sa treaca la confidente.
- La inceput, cind am vorbit de cartea care imi lipsea, a inceput el, aveam toate cartile
intacte. Doar ca pe una o tineam ascunsa sub alta, asta-i tot. Apoi m-am aplecat pretinzind ca ma
uit sub masa ...
- Si mai departe ?
- Tocmai ma pregateam ... hm ... sa manânc un sandwich cu caviar ...
- Nu te-ai oprit din mincat toata seara. Dezgustatoare demonstratie de lacomie.
- ... Si in continuare, a adaugat HH, am bagat una din cartile mele in sandwich si l-am
mestecat in timp ce voi toti imi aruncati priviri furioase. Asta mi-a creat indigestia. Ai incercat
vreodatã sa mesteci carton ?

13
Noilor imbogatiti - parveniti.
68
- De asta aveai o figura asa rosie ? l-am intrebat, aducindu-mi aminte cum mi se parea ca
isi face singe rau.
- Fara brandy ca sa il moi, nu as fi reusit sa-l inghit. Apoi a adaugat cu un aer ginditor. Sti,
nimeni nu si-ar fi facut nici o problema daca as fi mincat o carte mica oarecare si totul s-ar fi
petrecut cu bine. Dar doar din cauza acelei dame ...
- Atunci de ce ai ales-o tocmai pe ea ? l-am întrebat.
- De ce ? Avea o notã de amãrãciune în voce. Încearcã sã mãnânci cãrti de joc în sandwich-
uri, sub masã în timp ce o mutime de indivizi rapaci te asteaptã sã iesi de acolo ! Am mâncat
cartea gresitã, asta-i tot.

69

S-ar putea să vă placă și