Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2 Metodologia Cercetarii
2 Metodologia Cercetarii
CALIFICAREA PROFESIONALĂ
A PERSOANELOR CARE DORESC SĂ LUCREZE ÎN
DOMENIUL DISTRIBUȚIEI
PRODUSELOR DE ASIGURARE
1
CUPRINS:
Capitolul VI - Principii de bază și structura procesului de vânzare a produselor de asigurare ......... 648
Bibliografie ……………………………………………………………………………………….… 78
2
Capitolul I - Elemente de bază din legislaţia specifică activităţilor de
asigurare şi intermediere în asigurări și terminologia specifică produselor de asigurare
1. INTERMEDIARII ÎN ASIGURĂRI
Activitatea de asigurare este definită ca fiind activitatea exercitată în sau din România, care
desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare și
reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres și de recuperare, precum și
investirea sau fructificarea fondurilor proprii sau atrase prin activitatea desfășurată.
Activitatea de asigurare este practicată de către asigurători, care potrivit legislaţiei noastre, se
împart în două categorii: asigurători societăţi comerciale de asigurare şi asigurători societăţi mutuale
de asigurare.
La încheierea unei asigurări, un rol important îl joacă intermediarii în asigurări, care
mijlocesc raportul de asigurare între asiguraţi şi asigurători. Intermediarii în asigurări sunt: agenţii de
asigurare, subagenţii, agenţii de asigurare subordonaţi, brokerii de asigurare şi asistenţii în brokeraj.
Statele au înfiinţat autorităţi administrative care să controleze, să supravegheze şi să sancţioneze,
după caz, practicile incorecte ale asigurătorilor. În România, această autoritate este Autoritatea de
Supraveghere Financiară (ASF).
Nu este suficient ca un asigurător să fie constituit legal, să aibă o situaţie patrimonială foarte
bună sau să aibă un personal calificat, ci, pentru ca activitatea acestuia să fie rentabilă, este necesar
ca produsele de asigurare pe care le furnizează să ajungă la destinatari, adică la asiguraţi. Este destul
de dificil pentru un asigurător să încheie asigurările pe care le practică prin proprii angajaţi, pentru că
o astfel de modalitate de distribuire a formelor de asigurare implică un personal numeros şi costuri
ridicate.
De aceea, în toate statele cu pieţe de asigurări evoluate, asigurătorii apelează la intermediari,
care sunt, în esenţă, liantul permanent între asiguraţi şi asigurători.
La nivelul Uniunii Europene, activitatea intermediarilor în asigurări a fost reglementată prin
Directiva 77/92/CEE din 13 decembrie 1975, având ca principal obiectiv consacrarea principiului
libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor de intermediere, urmată de Directiva nr.2002/92/CE,
privind intermedierea în asigurări, ale cărei dispoziţii au urmărit armonizarea legislaţiilor naţionale în
vederea creării unei pieţe unice în acest domeniu. De asemenea, s-a introdus sistemul unicităţii
publicităţii intermediarilor prin implicarea autorităţilor administrative din domeniu, s-au lărgit mo-
dalităţile şi mijloacele de distribuţie a produselor de asigurare (prin ghişeele băncilor, a unităţilor
poştale), s-au instituit reguli cu privire la cerinţele profesionale, etc.).
În sistemul nostru de drept, principala reglementare a intermediarilor în asigurări o constituie
Legea nr. 32/2000, privind activitatea şi supravegherea intermediarilor de asigurări şi reasigurări cu
modificările şi completările ulterioare şi normele emise de Autoritatea de Supraveghere
Financiară.
3
În conformitate cu dispoziţiile legale o persoană fizică sau juridică poate desfăşura o
activitate ca agent de asigurare, dacă deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui asigu-
rător, denumită contract de agent, pentru a acţiona în numele acestuia, nefiind necesară autorizarea
de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Principalele acte normative cu privire la dobândirea calităţii de agent de asigurare sunt Legea
nr. 32/2000 şi Ordinul ASF nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul
intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
Normele reglementează distinct condiţiile dobândirii calităţii de agent persoană fizică, de cele ale
agentului persoană juridică.
Pentru ca o persoană fizică să dobândească statutul de agent de asigurare, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
I) să deţină diplomă de bacalaureat ori alt document echivalent tradus în limba română şi
legalizat;
II) să deţină din partea unui asigurător o autorizaţie valabilă de a acţiona în numele acestuia,
denumită în Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, contract de agent;
III) să aibă pregătire profesională de specialitate şi/sau competenţe, cunoştinţe şi aptitudini
corespunzătoare exercitării acestei activităţi, în concordanţă cu cerinţele prevăzute în normele
emise de ASF.
Potrivit Ordinului ASF nr. 9/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind calificarea
profesională şi pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări, cu modificările și
completările ulterioare, dobândirea şi menținerea calităţii de agent de asigurare este
condiţionată de obținerea unui certificat de absolvire a unui program de calificare
profesională, respectiv de absolvire a unui program de pregătire continuă;
IV) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională sau o garanţie
echivalentă furnizată de un asigurător, în numele căruia agentul de asigurare lucrează sau al
cărui împuternicit este, valabile pe întregul teritoriu al Comunităţii Europene şi al statelor
aparţinând Spaţiului Economic European și în concordanţă cu cerinţele prevăzute de norme.
Actualmente, asigurarea de răspundere civilă sau garanţia echivalentă (a cărei limită minimă
de răspundere este de 1.500 euro/eveniment şi 3.000 euro în agregat pe an, fără franșiză) are
drept scop acoperirea prejudiciilor pe care agentul de asigurare le produce prin exercitarea
activităţii de intermediere. Fiind o asigurare profesională, această formă de asigurare nu
acoperă prejudiciile dacă nu există legătură de cauzalitate între acestea și operaţiunile de
intermediere ale agentului.
V) să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni
prevăzute de legislaţia financiar-fiscală (furt, înşelăciune, delapidare, spălare de bani,
evaziune fiscale, etc.);
VI) să îndeplinească cerinţele legale în vigoare privind angajarea gestionarilor, constituirea de
garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor
sau instituţiilor;
VII) să se bucure de o bună reputaţie.
În sensul probării bunei reputații se vor avea în vedere: cazierul fiscal, referinţele de la locul
de muncă, eventualele sancţiuni disciplinare aplicate ca urmare a încălcării raporturilor de
muncă, aflarea sub urmărire penală sau în judecată pentru infracţiuni conform legislației în
vigoare, etc.
Din punct de vedere fiscal, agenţii de asigurare persoane fizice au statut de persoane fizice
autorizate sau persoane înregistrate fiscal care desfăşoară o activitate economică independentă.
Potrivit Codului fiscal, agenții de asigurare persoane fizice au obligația plății impozitului pe venit, a
4
contribuției de asigurare socială de stat pentru pensie, respectiv a contribuției de asigurare socială
de sănătate.
Agentul de asigurare, persoană fizică poate desfăşura activitate de intermediare în asigurări
numai din momentul autorizării de către asigurătorul care l-a mandatat prin contractul de agent.
Acesta are şi responsabilitatea verificării condiţiilor menţionate anterior privind dobândirea calităţii
de agent de asigurare, cât și înregistrarea agentului în Registrul Intermediarilor în asigurări şi
obţinerea codului RAF.
5
VI. conducătorii executivi ai agentului de asigurare, persoană juridică, să se bucure de o bună
reputaţie şi să aibă experienţă de cel puţin un an în asigurări;
VII. să aibă pregătire profesională de specialitate şi/sau competenţe, cunoştinţe şi aptitudini
corespunzătoare exercitării acestei activităţi, în concordanţă cu cerinţele prevăzute în normele
emise de ASF.
Potrivit Ordinului ASF nr. 9/2012 pentru punerea în aplicare a Normelor privind calificarea
profesională şi pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări, cu modificările și completările
ulterioare, dobândirea şi menținerea calităţii de agent de asigurare persoană juridică este condiţionată
de obținerea unui certificat de absolvire a unui program de calificare profesională, respectiv de
absolvire a unui program de pregătire continuă de către conducătorul agentului de asigurare persoana
juridică precum şi de către subagenți (angajați cu contract de munca ai agentului de asigurare
persoană juridică).
6
1.4.1. Regulile speciale de constituire a brokerilor, prevăzute de legislaţia asigurărilor
Brokerii de asigurare trebuie să îndeplinească, printre altele, cerinţe precum:
I. să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă obligatoriu sintagma broker de
asigurare, broker de asigurare-reasigurare sau broker de reasigurare, după caz, sau un limbaj
uzual pentru activitatea de asigurare;
II. să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de
150.000 lei;
III. să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă, a cărui valoare trebuie să fie
în concordanță cu prevederile normelor ASF (actualmente cu o limită minimă de acoperire de
1.250.000 euro/eveniment şi o sumă agregată de 1.850.000 euro pe an, fără franşiza);
IV. să aibă ca obiect numai activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare, cu excepțiile
prevăzute de lege și Normele ASF;
V. să păstreze şi să pună la dispoziția ASF, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să
evidențieze şi să explice operațiunile efectuate în timpul desfășurării activității, incluzând
informații asupra contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare încheiate şi asupra
înțelegerilor cu asigurătorii şi/sau cu re asigurătorii;
VI. să se conformeze solicitărilor ASF în ceea ce privește raportările, precum şi activitățile pe
care le desfășoară, așa cum sunt stabilite prin norme;
VII. să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare
judiciară şi/sau de faliment la data solicitării autorizării;
VIII. să aibă personal angajat care să corespundă criteriilor de calificare şi pregătire profesională
conform normelor privind cerințele profesionale pentru intermediarii în asigurări şi/sau în
reasigurări;
IX. să deschidă şi să mențină Jurnalul asistenților în brokeraj;
X. asociații sau acționarii persoane fizice, precum şi persoanele semnificative, după caz, să nu
aibă cazier judiciar pentru infracțiuni contra patrimoniului sau infracțiuni prevăzute în
legislația financiar-fiscală;
XI. conducătorul executiv să îndeplinească condițiile privind pregătirea şi experiența pentru a
deține această poziție, în conformitate cu Normele ASF
Brokerii de asigurare sunt înregistrați la ASF în registrul Brokerilor de asigurare.
Deşi ambele entităţi exercită intermedierea în asigurări, între acestea există unele asemănări şi
deosebiri.
Sub aspectul asemănărilor ambele categorii de intermediari pot mijloci, atât operaţiuni de
asigurare, cât şi cele de reasigurare. Tot astfel, brokerii şi agenţii se pot folosi de serviciile angajaților
proprii sau diferiţilor colaboratori, cărora legea le reglementează statutul juridic, în vederea
protejării, atât a lor, cât şi a asiguraţilor sau potenţialilor asiguraţi.
În acelaşi timp, între agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare există importante deosebiri.
În primul rând, dacă agent de asigurare poate fi, atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică,
brokerul de asigurare se constituie şi funcţionează doar sub forma persoanei juridice. Apoi, potrivit
legii, agentul de asigurare are un câmp de activitate mult mai restrâns, el poate intermedia
aceleaşi clase de asigurări în numele şi pe seama unui singur asigurător, pe când brokerul poate fi
intermediarul mai multora. Conform legii, un agent de asigurare, persoană fizică sau juridică, nu
poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător. O ultimă
diferenţă este legată de poziţia şi interesul pe care îl au cele două categorii de intermediari pe piaţa
asigurărilor.
7
Agentul de asigurare, fiind autorizat de un asigurător, încheie contracte în numele şi în
contul asigurătorului. În schimb, brokerul negociază pentru clienţii săi încheierea contractelor de
asigurare sau de reasigurare şi acordă asistenţă înainte şi pe durata încheierii contractelor.
Rezultă că, dacă agentul de asigurare este un mandatar supus regulilor stricte, prescrise de
asigurător, brokerul de asigurare este un comerciant independent care este ataşat propriei clientele.
Agentul de asigurare promovează, în principal, interesele asigurătorului, pe când brokerul de
asigurare va apăra interesele clienţilor săi, adică ale asiguraţilor ori potenţialilor asiguraţi, cărora, aşa
cum dispune legea, le poate acorda asistenţă pe întreaga perioadă a asigurării. Din această cauză,
brokerii de asigurare sunt consilierii asiguraţilor.
Intermediarilor în asigurări, fie că sunt agenţi, fie că sunt brokeri, le revin anumite obligaţii
specifice activităţii pe care o desfăşoară, obligaţii ce sunt asemănătoare cu cele ale societăţilor de
asigurare.
8
Dintre obligaţiile specifice intermediarilor în asigurări, reținem următoarele:
1. informarea asiguraţilor sau potenţialilor asiguraţi;
2. plata taxelor stabilite prin normele legale (obligație a brokerilor de asigurare);
3. respectarea măsurilor dispuse de către Autoritatea de Supraveghere Financiară;
4. pregătirea profesională continuă.
Obligaţia de informare
Obligaţia de informare a asiguraţilor şi potenţialilor asiguraţi este reglementată de Ordinul nr.
23/2009. Acesta prevede punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi
intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit acestui ordin, intermediarii în asigurări au obligaţia să furnizeze clienţilor toate informaţiile
care, potrivit legii, asigurătorii la rândul lor trebuie să le prezinte asiguraţilor. Informaţiile obligatorii
privesc perioada precontractuală, precum şi cele specifice momentului perfectării poliţei de
asigurare.
Informaţiile ce trebuie comunicate clienţilor se referă la asigurători şi la intermediarii în
asigurări şi diferă în funcţie de clasa sau forma de asigurare ce urmează a fi încheiată prin contractul
de asigurare. Informaţiile trebuie furnizate clienţilor sub formă scrisă, sau pe un alt suport durabil,
trebuie să fie clare şi exacte, şi scrise în limba română, sau într-o altă limbă asupra căreia părţile cad
de acord.
Informaţiile pot fi oferite şi verbal, însă doar atunci când acest lucru este cerut în mod expres
de clienţi, sau când se solicită încheierea urgentă a contractului de asigurare, cu cerinţa ca ele să fie
transmise asiguratului și sub formă scrisă, sau pe alt suport, imediat după încheierea contractului de
asigurare.
Atât agenţii de asigurare, cât şi brokerii de asigurare sunt comercianţi, cu statut juridic
aparţinând dreptului comun. Cazurile şi condiţiile de încetare a existenţei acestora sunt cele specifice
dreptului comun, reglementate în special de Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările
ulterioare şi de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvenţă.
În conformitate cu prevederile Legii 32/2000, cu modificările și completările ulterioare,
primele de asigurare plătite de clienți prin intermediarii în asigurări, adică încasate de aceștia, sub
condiția împuternicirii primite de la asigurători/reasigurători, se consideră transferate asigurătorului
la momentul plății de către client. Intermediarii au obligația depunerii contravalorii acestora direct la
asigurător sau prin viramente bancare, derularea tranzacțiilor efectuându-se prin conturi deschise la
instituțiile de credit, altele decât conturile prin care intermediarii își derulează activitatea curentă.
Orice intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, care nu a depus la asigurător sau
reasigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare sau de reasigurare, după 30 de zile de la
scadența prevăzută în contract, este prezumat a fi în insolvență din cauza încetării plăților față de
acesta.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va putea introduce, împotriva intermediarilor în
asigurări și/sau în reasigurări menționați anterior, o cerere pentru pornirea procedurii prevăzute de
legislația în materie de insolvență şi faliment.
Orice intermediar în asigurări persoană fizică, care nu a depus la asigurător sumele încasate
cu titlu de prime de asigurare în termen de 30 de zile de la scadența prevăzută în contract, va fi
deîndată executat silit de către asigurător cu drept asupra garanției constituite, iar dacă garanția
constituită nu acoperă prejudiciul, va fi acționat potrivit legii.
Legea prevede şi cazuri speciale de încetare a activității brokerilor de asigurare.
a. Noţiune şi reglementare
10
b. Părţile contractului de intermediere în asigurări
Aşa cum reiese şi din definiţie, părţile contractului de intermediere în asigurări sunt
asigurătorul şi intermediarul, care poate îmbrăca forma juridică de agent de asigurare persoana fizică
sau juridică, agent de asigurare subordonat persoană juridică şi broker de asigurare persoană juridică.
11
Financiară, și că sunt autorizaţi de către asigurător/asigurători să încheie contracte de asigurare în
numele acestuia/acestora.
e. Obligaţiile asigurătorului
12
Plata remuneraţiei/comisionului intermediarului
Remuneraţia cuvenită intermediarului pentru negocierea şi încheierea contractelor de
asigurare poartă denumirea de comision. Acesta este inclus în prima de asigurare totală achitată de
către client. Intermediarii nu au adaos comercial, ei vând produsele de asigurare conform primei de
asigurare comunicată de către asigurător. Comisionul se plăteşte intermediarului în cuantumul şi la
termenele stabilite în contractul de intermediere.
Intermediarul în asigurări este obligat să întreprindă toate măsurile cu privire la conservarea
şi păstrarea poliţelor de asigurare, a sumelor de bani, a documentelor şi accesoriilor contractelor de
asigurare.
Regulile generale care guvernează încheierea contractului de asigurare sunt cuprinse în Codul
civil.
13
3. informaţii despre contractul de asigurare:
a) definirea fiecărui eveniment asigurat, a indemnizaţiei de asigurare în cazul producerii
evenimentului asigurat;
b) excluderile din asigurare;
c) momentul începerii şi cel al încetării contractului de asigurare;
d) modalităţile de executare, suspendare sau încetare a contractului de asigurare;
e) informaţii privind orice drepturi pe care le pot avea părţile de a rezilia contractul înainte de
termen sau unilateral, inclusiv orice penalităţi impuse de contract în astfel de cazuri;
f) modalitatea prin care se plătesc primele cât şi termenele de plată a primelor de asigurare;
g) modalităţile şi termenele de plată a indemnizaţiilor de asigurare, a sumelor de răscumpărare
şi a sumelor asigurate;
h) informaţii despre perioada de graţie;
i) modalitatea de soluționare a petițiilor, inclusiv cu privire la dreptul de a se adresa către ASF,
fără a aduce atingere dreptului de a sesiza instanțele competente;
j) informaţii generale privind deducerile prevăzute de legislaţia fiscală aplicabilă contractelor
de asigurare;
k) legea aplicabilă contractului de asigurare, în cazul în care părţile nu au libertatea de alegere;
l) faptul ca părţile au libertatea de a alege legea aplicabilă, precum şi legea pe care
asigurătorul îşi propune să o aleagă în acest caz;
m) existenţa Fondului de Garantare al Asiguraților.
14
Documentele ce conţin informaţiile de asigurare, contractul de asigurare şi condiţiile de
asigurare vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum
10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar
original fiecărei părţi. Culoarea de fond a hârtiei pe care sunt redactate documentele privind
informaţiile de asigurare, contractul şi condiţiile de asigurare trebuie să fie în contrast cu cea a
fontului utilizat.
Regulile de mai sus se aplică şi contractelor încheiate la distanţă, în cazurile în care clientul a
solicitat comunicarea condiţiilor şi prevederilor contractuale în scris, pe hârtie sau pe orice suport
durabil disponibil şi accesibil clientului, în timp util, înainte ca acesta să aibă obligaţii rezultate din
semnarea unui contract la distanţă sau din acceptarea unei oferte de asigurare la distanţă.
Ordinul ASF nr. 23/2009 dispune ca toate informaţiile să fie furnizate în limba română sau în
oricare altă limbă cu care părţile au fost de acord.
15
b) sediile principale sau secundare ale asiguraţilor ori ale potenţialilor asiguraţi persoane
juridice;
c) domiciliul sau, după caz, reşedinţa asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice;
d) domiciliul sau, după caz, reşedinţa agenţilor de asigurare persoane fizice.
Activitatea de bancassurance se poate desfăşura numai în sediile principale şi secundare ale
agenţilor de asigurare subordonaţi persoane juridice. Activitatea de intermediere a brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare, prin personalul propriu sau prin asistenţii în brokeraj, se poate
desfăşura numai la:
a) sediile principale sau secundare ale brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare ori, după caz,
ale asistenţilor în brokeraj persoane juridice;
b) sediile principale sau secundare ale asiguraților ori ale potenţialilor asiguraţi persoane
juridice;
c) domiciliul sau, după caz, reședința asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice;
d) domiciliul sau, după caz, reşedinţa asistenţilor în brokeraj persoane fizice;
e) sediile principale sau secundare ale asigurătorilor.
Dacă contractul se încheie prin corespondenţă, locul încheierii contractului de asigurare este
localitatea în care se află ofertantul şi unde i-a fost adresată corespondenţa. Regulile de mai sus sunt
aplicabile şi atunci când contractul de asigurare se încheie prin mijloace electronice. Locul încheierii
contractului de asigurare prezintă importanţă în special sub aspectul legii aplicabile acestuia.
Actuar: persoana fizică înregistrată în Registrul actuarilor, în conformitate cu prevederile Legii nr.
237/2015 și a normelor emise în aplicarea acesteia, specializată în evaluarea riscului prin metode
statistice care, în domeniul asigurărilor, sunt folosite pentru calcularea primelor, rezervelor tehnice și
a anuităților.
Asigurător: societate de asigurări directe de viață sau de asigurări directe generale, care este
autorizată să funcționeze în condițiile Legii nr. 237/2015.
16
Asigurat: persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul.
Contractant al asigurării: persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui
risc privind o altă persoană și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare;
contractantul asigurării poate fi una și aceeași persoană cu asiguratul.
Beneficiar al asigurării: o persoană fizică indicată de asigurat pentru a primi beneficiul asigurării,
dacă s-a produs riscul asigurat.
Contract de asigurare: este actul juridic prin care se reglementează raporturile juridice dintre
părțile contractante. Este format dintr-un ansamblu de documente cuprinzând:
• cererea de asigurare;
• polița de asigurare;
• condițiile contractuale pentru asigurarea de bază și pentru clauzele suplimentare atașate.
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o
primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească
asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată,
denumită indemnizație, rezultată din contractul de asigurare, în limitele și la termenele convenite.
Durata asigurării (perioada asigurată): perioada de timp în care rămân valabile raporturile de
asigurare între asigurător și asigurat așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.
Eveniment (caz) asigurat: evenimentul pentru înlăturarea consecințelor căruia s-a făcut
asigurarea și care într-adevăr s-a produs.
Obiect al asigurării: îl constituie ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile datorate de
asigurat ca urmare a răspunderii sale civile față de o terță persoană sau atribut al persoanei (viața,
capacitatea de muncă, etc.), adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului.
Paguba (sau dauna): pierderea valorică la un bun asigurat ca urmare a producerii fenomenului
împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.
17
Perioada de graţie: perioadă pentru care acoperirea continuă dincolo de data de expirare a unui
contract de asigurare, pentru a permite plata primei de asigurare.
Riscul asigurat: evenimentul care odată produs, datorită efectelor sale, obligă pe asigurător să
plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, despăgubirea sau suma asigurată
Suma asigurată: suma maximă în limita căreia asigurătorul este obligat să plătească indemnizația
de asigurare la ivirea cazului (evenimentului) asigurat.
18
Capitolul II - Principiile activității de asigurare
RISCUL
În domeniul asigurărilor noţiunii de risc i se atribuie mai multe semnificaţii: riscul este
considerat ca fiind „ ... orice situaţie rezultată dintr-o activitate capabilă de producerea unei daune,
vătămări, răspunderi civile sau împiedicării dezvoltării în termeni sociali, morali şi financiari”. Riscul
este „ ... un eveniment viitor, dar nesigur, care provoacă daune şi care formează obiectul
operaţiunilor de asigurare”. Riscul este „ ...o primejdie la care sunt supuse bunurile, oamenii,
afacerile şi pentru care societăţile de asigurări pot oferi protecţie... Riscul în asigurări este folosit atât
în sens pesimist, fiind considerat ca o întâmplare nedorită cât şi în sens pozitiv – risc la supravieţuire
– întâmplare dorită”.
În concluzie, riscul reprezintă un eveniment viitor, posibil ca şi apariţie şi care, în momentul
producerii, generează pierderi financiare pentru persoana afectată sau pentru alți indivizi din
anturajul său.
19
evenimente cauzate intenţionat de către asigurat sau beneficiar, evenimente a căror producere
este certă sau fenomene care ţin de ciclul normal de „viaţă” al bunurilor (uzura).
Societăţile de asigurări nu pot prelua sub protecţie financiară orice risc existent, ci numai pe
acelea care îndeplinesc, cumulativ, caracteristicile riscurilor asigurabile:
a) Producerea evenimentului (a riscului) să fie posibilă, dar nu certă (există o singură
excepţie în acest sens: riscul de deces - un eveniment sigur din punctul de vedere al apariţiei, dar
incert sub aspectul momentului producerii sale).
E necesar ca producerea evenimentului să fie posibilă deoarece, în caz contrar, nu ar exista interesul
potenţialului asigurat de a se proteja printr-o poliță. Mai departe, dacă producerea evenimentului
generator de pagube ar fi certă în cazul tuturor clienţilor, pentru ca asigurătorul să nu ajungă în
incapacitate de plată, ar trebui să perceapă prime de asigurare aproape egale cu pagubele pe care, în
mod sigur, la un moment dat, va trebui să le acopere. Adică, pentru asigurat, transferul riscului nu ar
mai fi eficient din punct de vedere economic şi metoda autoasigurării ar fi mai binevenită.
b) Apariţia riscului să se realizeze cu o anumită regularitate, adică să poată fi înregistrată în
evidenţa statistică. De ce? Pentru că istoricul unui anumit eveniment (frecvenţa de apariţie precum şi
amploarea consecinţelor sale) furnizează indicii destul de precise legate de ivirea sa în viitor – ca şi
rată de apariţie şi dimensiune a pagubelor. Cunoscând aceste valori, companiile de asigurări au
posibilitatea de a stabili valoarea optimă a primelor de asigurare pe care trebuie să le încaseze astfel
încât, în momentul producerii riscurilor, să fie capabile să îşi onoreze toate obligaţiile asumate.
Ca şi o condiţie suplimentară pentru ca un fenomen să poată fi înregistrat în evidenţa statistică este
aceea ca riscul să afecteze un număr suficient de mare de persoane.
c) În toate situaţiile, apariţia riscului trebuie să aibă un caracter întâmplător, adică să se
producă ca urmare a hazardului, independent de voinţa asiguratului. De aceea, în situaţiile în care
asiguratul sau beneficiarul unei poliței de asigurare au influenţat sau cauzat intenţionat producerea
riscurilor, compania de asigurări este exonerată de la plata despăgubirilor sau a sumelor asigurate.
În urma calculelor probabilistice care sunt efectuate de către asigurători, se ajunge să se cunoască
anticipat doar numărul de cazuri ce vor trebui despăgubite, nu şi care dintre asiguraţi sunt cei cărora
li se vor acoperi pagubele.
d) Consecinţele producerii riscurilor să fie suportabile de către asigurător, ţinând cont atât
de frecvenţa de apariţie cât şi de valoarea despăgubirilor care trebuiesc acordate.
e) Producerea riscului trebuie să genereze pierderi financiare substanţiale pentru asiguraţi
sau beneficiari ca să renteze pentru aceştia, din punct de vedere economic, operaţiunea de transfer a
suportării consecinţelor acelor evenimente asupra altei entităţi.
f) Ca şi o continuare a cerinţei precedente, pentru a putea fi preluat în asigurare, un anumit
risc trebuie să conducă la pagube evaluabile în bani, altfel nu este posibilă stabilirea primelor de
asigurare.
g) Pentru a putea fi preluate în asigurare, riscurile trebuie să se petreacă în viitor, adică nu se
poate încheia un contract de asigurare pentru evenimente care au avut loc.
20
ASIGURAREA
21
2.3. Criterii de clasificare și categorii de asigurări
a) Asigurări de persoane – au ca şi obiect persoana, rolul asigurării în acest caz fiind acela de
a compensa o pierdere de venit şi/sau de a acoperi o serie de cheltuieli generate de producerea
anumitor evenimente nedorite în viaţa individului: deces, invaliditate, accidente sau boli care necesită
spitalizări, intervenţii chirurgicale sau tratamente medicale;
b) Asigurări de bunuri – au ca şi obiect al asigurării diverse valori materiale tangibile
aparţinând atât persoanelor fizice cât şi celor juridice (firme), iar riscurile pentru care se oferă
protecţie financiară sunt dintre cele mai diverse: distrugere totală sau parţială determinată de
fenomene ale naturii (furtuni, cutremure, ploi torenţiale, secetă etc.), de acţiunea oamenilor (furt,
accidente) sau pagube generate de funcţionarea defectuoasă a anumitor maşini sau instalaţii
(explozii, incendii). Printre bunurile care pot fi asigurate sunt: mijloace de producţie fixe şi
circulante, clădiri, bunuri industriale şi casnice (maşini, utilaje, instalaţii, aparatură electronică,
mobilă, opere de artă), autoturisme, aeronave, nave maritime, culturi agricole, animale etc.;
c) Asigurări de răspundere civilă – oferă protecţie clienţilor prin faptul că, în situaţia în care
asiguratul produce o pierdere financiară unui terţ (prin distrugerea unui bun sau vătămarea corporală
a acestuia), compania de asigurări este cea care va acoperi valoarea despăgubirilor solicitate de către
partea vătămată. Adică, printr-o astfel de asigurare, se conservă patrimoniul asiguratului, acesta
nefiind obligat să-l reducă sau să-l lichideze pentru a onora pretenţiile terţului afectat. Prin terţ se
înțelege persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a
producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.
Unul dintre cele mai larg răspândite produse specifice acestei ramuri este asigurarea de
Răspundere Civilă Auto (RCA).
d) Asigurări de interes financiar – presupun acoperirea unor pierderi financiare generate de
evenimente precum: nerealizarea profitului preconizat, nerambursarea împrumuturilor de către
debitori, neonorarea în mod corespunzător a clauzelor contractuale de către partenerii de afaceri etc.
22
3. Din punctul de vedere al naturii raporturilor care se stabilesc între asigurat şi
asigurător:
a) Asigurări directe – specific acestora este faptul că asiguratul şi asigurătorul interacţionează
direct, nemijlocit (fără intermediar), în procesul de perfectare a relaţiei contractuale. În categoria
asigurărilor directe includem: asigurarea propriu-zisă, respectiv co-asigurarea (operaţiunea prin
care, în cazul riscurilor foarte mari, sarcina oferirii protecţiei financiare revine mai multor companii
de asigurări care îşi împart între ele obligaţiile faţă de asigurat. Clientul le cunoaşte şi interacţionează
direct cu toate firmele de asigurări implicate în procesul de oferire a protecţiei împotriva
evenimentelor nedorite).
b) Asigurări indirecte – sunt cele în care asiguratul iniţial este exclus din “interacţiunile”
dintre părţi, adică este cel care beneficiază indirect de pe urma “raporturilor directe” (relaţia este
printr-un intermediar, inclusiv brokeri de reasigurare).
4. Din punct de vedere al obiectului de activitate:
a) Asigurări generale:
- asigurări de accidente și boală
- asigurări de sănătate
- asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare
- asigurări de mijloace de transport feroviar
- asigurări de mijloace de transport aeriene
- asigurări de mijloace de transport navale
- asigurări de bunuri în tranzit, inclusiv mărfuri transportate, bagaje şi orice alte bunuri
- asigurări de incendiu și calamităţi naturale
- asigurări de daune la proprietăți
- asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor
- asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport aerian
- asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport naval
- asigurări de răspundere civilă generală
- asigurări de credite
- asigurări de garanţii
- asigurări de pierderi financiare
- asigurări de protecţie juridică
- asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate
b) Asigurări de viaţă:
- asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare, prevăzute la lit. A a), b) şi c), cu
excepţia celor prevăzute la pct. II și III din anexă nr. 1 la Legea nr. 32/2000
- asigurări de căsătorie, asigurări de naştere
- asigurări de accidente (inclusiv accidente de muncă şi bolile profesionale)
- asigurări de sănătate.
23
PIAȚA DE ASIGURĂRI
Piața este locul de întâlnire al cererii cu oferta de produse și servicii de asigurări. În ceea ce
priveşte evaluarea pieţei asigurărilor, aceasta se poate realiza prin prisma unei multitudini de
indicatori, cei mai utilizaţi în acest sens referindu-se la următoarele: numărul contractelor de
asigurare încheiate într-o anumită perioadă; numărul poliţelor de asigurare aflate în vigoare la un
moment dat; valoarea anuală a primelor brute subscrise de către asigurători; cuantumul total al
sumelor asigurate aferente polițelor încheiate într-un interval de timp dat; contribuţia ramurii de
asigurări de viaţă la realizarea Produsului Intern Brut (PIB) al unei ţări, sau a Produsului Naţional
Brut (PNB); ponderea persoanelor implicate în industria asigurărilor în total forţă de muncă ocupată.
În ceea ce priveşte oferta de asigurări, aceasta provine din partea unor societăţi specializate,
autorizate de către organismele abilitate să deruleze astfel de activităţi şi care au, în acelaşi timp,
capacitatea financiară de a prelua de la clienţii lor efectele financiare ale riscurilor. Oferta de
asigurări este lansată de asigurători organizaţi în societăţi comerciale cu personalitate juridică,
conform unor criterii ce sunt reglementate de legislaţie.
Piața locală se caracterizează și printr-un relativ ridicat grad de concentrare, căci primele zece
companii din piaţă deţin circa 79,5% din valoarea totală a primelor brute subscrise în anul 2014
(Raport ASF).
24
Alte entități care optimizează relațiile din piață
• Societățile de brokeraj
Distincția principală dintre un agent și un broker de asigurări constă în faptul că, în vreme ce
primul promovează exclusiv produsele asigurătorului pe care îl reprezintă, brokerul promovează
ofertele mai multor societăți de asigurări. Astfel, brokerii îndeplinesc în piaţă cel puţin următoarele
două roluri principale:
- în relaţia cu asigurătorii: pot reprezenta un canal de distribuţie extrem de important, căci
inclusiv pe piaţa autohtonă găsim asigurători care apelează consistent la forţele de vânzări ale
brokerilor pentru a-şi promova produsele proprii;
- în relaţia cu potenţiali şi actualii clienţi: brokerii, deţinând contracte de colaborare cu mai
mulți asigurători, au posibilitatea de a concepe şi promova soluţii financiare complexe, consultanţa
profesionistă pe care o pot acorda clienţilor fiind de o reală valoare.
Ratingul este un cuvânt de origine anglo-saxonã a cărui traducere literală este „evaluare” sau
”apreciere”, desemnând, în acelaşi timp, un proces (analiza riscului), cât şi rezultatul final al acestuia
(nota). În momentul de față, piața internaţională este dominată de trei mari agenţii de rating:
Standard&Poor’s și Moody’s (SUA) şi Fitch (Franţa). De exemplu, în scala de rating a companiei
Standard&Poor’s, evaluările oscilează între “Ratingul AAA” (indică securitate financiară
„superioară”), și „Ratingul CC” (incapacitatea de plată este aproape iminentă pentru toate obligaţiile
de plată pe care le are, cu excepţia celor faţă de asiguraţi). Pentru ratingurile cuprinse între AA și B
se pot adăuga și mențiuni precum (+) sau (-), care semnifică o poziție relativă în categoriile
respective.
25
• Reasigurătorii – societăți care susțin stabilitatea financiară a asigurătorilor
Pentru a realiza o cât mai bună dispersie a riscurilor asumate iniţial în urma procesului de
preluare sub protecţie financiară a diverselor evenimente negative legate de viaţa și bunurile
clienţilor din portofoliu, companiile de asigurări recurg la procesul de reasigurare, adică așa-numita
„asigurare a asigurătorului”. Astfel, prin reasigurare:
- asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora
contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le
plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
- asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care
reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării.
Instituții și organizații
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) - este format din toate societăţile
de asigurare din România autorizate să practice RCA / "Carte Verde". BAAR îşi asumă
responsabilitatea gestionării şi lichidării daunelor care rezultă din accidentele produse de
automobiliştii străini pe teritoriul României.
27
Capitolul III - Etica profesională în asigurări
Comportament etic
bun rău
Hazard moral
30
Capitolul IV - Implicaţii ale legilor speciale asupra activităţii de
asigurare
Ceea ce trebuie să cunoască orice persoană care prestează orice tip de activitate pe
piața asigurărilor este că nu doar legislația specifică acestei piețe îi este opozabilă și trebuie
respectată, dar și un set de alte legi cu impact asupra activității desfășurate.
Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, aplicabilă conform art. 1 și
serviciilor financiare, stipulează dreptul consumatorilor de a fi informaţi complet, corect şi precis,
asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă
în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea
lor de consumatori. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între
profesionişti şi consumatori, republicată, reiterează cele conținute de Codul Consumului și dezvoltă
sensul acestuia.
32
• să fie aplicate măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor
împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau
accesului neautorizat sau oricărei alte forme de prelucrare ilegală.
Este important ca orice contract sau prezentare care conține o componentă de prelucrare a
datelor cu caracter personal să stipuleze în mod corect drepturile persoanei căreia îi sunt prelucrate
datele, dar și destinația acestora.
Fiecare membru al unei echipe dintr-o societate este responsabil de monitorizarea respectării
condițiilor legale și de aplicarea unei conduite corecte în raport cu terții, fie ei consumatori, parteneri
de afaceri, concurență sau autorități. Sistemele de control intern constituie instrumente de sesizare și
remediere a unor astfel de situații.
Nu în ultimul rând, este necesar a se reține că nu există nici o diferență din punct de vedere
legal între noul angajat în domeniu și cel care deține o experiență de muncă în respectivul domeniu,
în sensul că ambele persoane sunt responsabile în egală măsură de aplicarea cu strictețe a legii, de
identificarea celor mai bune practice în relația cu clienții, de respectarea drepturilor privind
procesarea datelor cu caracter personal sau de identificarea posibilelor cazuri de spălare de bani și
finanțare a terorismului.
34
Capitolul V - Prezentarea claselor și a tipurilor de asigurări generale și
de viață
35
apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei
reclamații îndreptate împotriva acestuia.
18. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau
absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.
Riscuri auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o anumită clasă poate să subscrie
riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca autorizaţia sa de funcționare să prevadă aceste riscuri, dacă
acestea sunt legate de riscul principal, privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal,
sunt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.
Riscurile cuprinse în clasele nr. 14 - Asigurări de credite, nr. 15 - Asigurări de garanţii şi nr.
17 - Asigurări de protecţie juridică nu pot fi considerate riscuri secundare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în clasa nr. 17 - Asigurări de protecţie juridică pot fi considerate riscuri
auxiliare clasei nr. 18 - Asigurări de asistenţă, atunci când sunt legate de riscul principal şi când
riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor care sunt în dificultate în cursul
deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.
Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare, cu respectarea
prevederilor primului alineat, dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sunt aferente utilizării
mijloacelor de transport maritim.
1. Asigurarea de accidente
Are drept scop: protejarea persoanelor fizice împotriva unor evenimente care pot afecta
sănătatea corporală, capacitatea de muncă sau viaţa asiguratului. Se poate încheia de către persoane
cu vârsta cuprinsă între 16 şi 70 de ani. Este diferită de asigurarea de viaţă şi acoperă diverse riscuri
de accidente precum şi riscul de deces, încheindu-se pe perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar
36
mai puţin). Poate fi impusă prin lege, pentru anumite categorii de activităţi, prin politica de protejare
a angajaţilor unei firme a cărei activitate presupune riscuri semnificative. Se poate încheia: individual
sau colectiv (asigurare de grup).
Riscuri acoperite:
• accidente de circulaţie;
• accidente din practicarea sporturilor;
• accidente provocate de funcţionarea maşinilor, aparatelor, instalaţiilor;
• asfixiere prin emanaţie de gaze sau vapori, înec;
• prăbuşiri de teren, fulger, trăsnet, explozii;
• curentare, lovire, tăiere, arsuri;
• accidente produse ca urmare a acţiunii armelor;
• atac al unei alte persoane;
• deces din accident;
• invaliditate permanentă din accident.
Excluderi:
• accidente cauzate de starea de ebrietate a asiguratului;
• intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool;
• medicamente şi droguri;
• accidente produse datorită acţiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijenţă;
• accidente prilejuite de orice formă de război, explozie atomică, contaminare, poluare,
sinucidere, vătămări produse de acţiunile proprii ale asiguratului.
Sumele asigurate plătite pot fi: sume forfetare (fixe) - reprezentând o îndemnizaţie pe zi de
spitalizare sau pentru intervenţii chirurgicale, și compensaţii. Asigurătorul va plăti asiguratului în
urma unor investigaţii pe care acesta le va efectua şi pe baza unor documente, inclusiv medicale.
2. Asigurarea de sănătate
Asigurare practicată în vederea acoperirii totale sau parţiale a costurilor de spitalizare, dacă
spitalizarea depăşeşte un anumit număr de zile consecutive (3 sau 5), a costului tratamentului
medical ca rezultat al unei boli sau vătămări corporale, tratament la domiciliu după externare,
consultații și diagnostic, indemnizații de maternitate, intervenții chirurgicale, servicii private de
ambulanță, compensarea veniturilor pe perioada de boală sau costuri de repatriere etc. Acoperirea
începe să funcţioneze numai după o anumită perioadă de aşteptare (3-6 luni). Riscul de deces nu este
acoperit prin acest tip de asigurare. Sumele asigurate pot fi plătite sub următoarele forme:
• sume fixe, reprezentând o indemnizaţie pe zi de spitalizare;
• sumă fixă pentru intervenţii chirurgicale;
• indemnizaţii pentru servicii de spitalizare private, tratament medical.
37
Vehicul - orice mijloc de transport, cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat,
inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, excepție făcând cele care se
deplasează pe șine, bicicletele sau vehiculele cu tracțiune animală.
Caracteristici:
• cea mai frecvent întâlnită dintre asigurările generale;
• cel mai uşor de contractat dintre toate asigurările facultative;
• cea mai mare rată a daunei.
Riscuri de bază:
- ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau cu corpuri aflate în afara autovehiculului
asigurat, căderi (cădere a autovehiculului sau de corpuri pe autovehicul), derapări, răsturnări.
Riscuri suplimentare:
- incendiu, trăsnet, explozie, grindină, furtună, greutatea stratului de zăpadă sau de gheață,
avalanșe de zăpadă;
- furt – parțial sau total, tentativă de furt;
- catastrofe naturale: cutremur de pământ, viituri, alunecări de teren.
Din rațiuni comerciale, asigurătorii pot completa oferta de asigurare cu servicii de asistență rutieră,
care acoperă și alte costuri cuprinse în asigurare: cheltuieli de transport al autovehiculului asigurat
la cel mai apropiat atelier de reparații; pagubele produse de măsurile luate pentru salvarea lui;
cheltuieli făcute în vederea limitării pagubelor; pagube produse dotărilor suplimentare; pagube
produse anvelopelor și camerelor montate la autovehicul doar dacă autovehiculul prezintă și alte
avarii; extinderi ale acoperirii, cum ar fi conducerea autovehiculului de către o altă persoană decât
asiguratul, dar cu consimţământul acestuia, ori extinderea acoperiri în afara teritoriului României.
Excluderile se stabilesc de către fiecare asigurător prin condițiile poliței. Cele mai des întâlnite sunt
legate de:
- război, război civil, revoluție, rebeliune, insurecție, dictatură militară, conspirație, acte de
terorism, expropriere, naționalizare, rechiziționare, sechestrare, poluare, etc.
- acte de vandalism (incendierea, zgârierea suprafețelor exterioare);
- daune ca urmare a utilizării autovehiculelor la concursuri, întreceri sau antrenamente pentru
acestea;
- ca urmare a pătrunderii în locuri inundate, prin traversarea cursurilor de apă sau pe drumurile
interzise circulației publice;
- daune produse prin întrebuințare, funcționare sau uzare;
- daune produse ca urmare a defectelor de fabricație;
- daune produse ca urmare a trepidațiilor.
În caz de furt:
- nu se acordă despăgubiri dacă furtul nu a fost confirmat de poliție;
- dacă în timpul cât autovehiculul nu era folosit conducătorul auto l-a părăsit și nu i-a scos
cheia din contact, a lăsat actele originale în mașină, a lăsat un rând de chei în habitaclu, ori nu
i-a încuiat ușile;
38
- dacă în momentul furtului vehiculul era desfăcut în părți componente, cu excepția cazurilor în
care furtul s-a produs prin efracție în încăperea în care acesta era desfăcut;
- nu se acordă despăgubiri pentru aparatura audio-video montată pe șină sau cu fața detașabilă
dacă nu se prezintă fața detașabilă;
- nu avea un certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă.
Inspecția de risc - Prin inspecția de risc se urmărește vizualizarea şi verificarea stării generale a
autovehiculului, precum şi identificarea elementelor de siguranţă ale autovehiculului asigurat (serie
caroserie/şasiu, serie motor) şi verificarea conformităţii acestora cu înscrisurile din documentele
prezentate, în original, de către asigurat; se verifică toate dotările suplimentare şi se vor consemna în
formularul de inspecţie de risc, în cazul în care se doreşte şi asigurarea acestora. Inspecția de risc se
efectuează de către persoana desemnată de asigurător în prezența asiguratului/contractantului;
Aceasta completează formularul “raport de inspecție de risc” care este însoțit de fotografii digitale
ale autovehiculului.
Suma asigurată - suma declarată de asigurat fără să depășească însă valoarea reală a autovehiculului
la data încheierii asigurării. Automobilul se asigură la o valoare cât mai apropiată de valoarea sa
adevărată, acest lucru însemnând că se poate lua in calcul valoarea de nou a automobilului (valoarea
înscrisă pe factură în momentul achiziționării, dacă mașina este noua) sau valoarea de catalog (dacă
mașina este cumpărată la mana a doua). După ce este stabilită valoarea de nou a mașinii sau valoarea
de catalog a acesteia se aplică uzura. Aceasta diferă la fiecare asigurător în parte și se calculează în
funcție de vârsta mașinii după următoarea formula:
Uzura – este stabilită de fiecare dintre societățile de asigurări. Acestea au tabele cu coeficienții de
uzură stabiliți în funcţie de gradul de întrebuinţare (parcurs) al autovehiculului exprimat în kilometri
precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani) diferenţiat pe categorii de
autovehicule clasificate după capacitatea cilindrică a motorului în cm³. După ce se stabilește valoarea
mașinii și uzura acesteia se vor adăuga valorile dotărilor suplimentare.
Prima de asigurare - se stabilește ținând cont de o serie de factori, dintre care cei mai importanți
sunt:
- tipul autovehiculului şi marca;
- valoarea autovehiculului;
- riscurile asigurate;
- capacitatea cilindrică;
- performanţele tehnice;
- vechimea maşinii;
- istoricul daunelor solicitantului;
Scopul asigurării RCA: toate persoanele păgubite în urma unui accident provocat de vehiculul
pentru care s-a încheiat poliţa să primească în mod obligatoriu despăgubiri pentru daunele suferite.
Obligativitatea încheierii RCA rezultă din necesitatea garantării încasării despăgubirilor cuvenite
persoanelor prejudiciate, în timp util, indiferent de situaţia materială a celui care a produs paguba.
Acest sistem de asigurare este obligatoriu în toate ţările de pe continentul european și este valabil în
39
întreaga Uniune Europeană. Asigurarea RCA este obligatorie indiferent dacă se încheie sau nu o
asigurare facultativă CASCO pentru acelaşi vehicul. Asigurarea RCA se încheie la înscrierea
autovehiculului în circulație, sau în momentul expirării vechii polițe de asigurare RCA.
Perioada de asigurare - asigurarea obligatorie RCA se încheie pe perioade determinate, după cum
urmează: a) pentru vehiculele înmatriculate ori înregistrate în România, anual ori semestrial, după
caz; b) pentru vehiculele pentru care se solicită asigurarea în vederea înmatriculării/înregistrării
permanente în România, anual ori semestrial, după caz, dacă proprietarul face dovada înregistrării
fiscale a vehiculului respectiv pe numele său; c) pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în alte
state membre, pentru care se solicită asigurarea în vederea importului în România, pe o perioadă de
maximum 30 de zile de la data dobândirii proprietăţii, dovedită cu documente justificative; d) pentru
vehiculele care se înmatriculează temporar după cum urmează: (i) pentru vehiculele de provenienţă
străină care beneficiază de regimul vamal de admitere temporară, anual ori semestrial, în perioada
înmatriculării temporare, dacă proprietarul face dovada înregistrării fiscale a vehiculului respectiv pe
numele său, mai puţin în situaţiile în care vehiculul este exceptat de la plata acestor taxe; (ii) pentru
vehiculele destinate exportului, pe o perioadă de maximum 30 de zile; e) pentru vehiculele care se
autorizează provizoriu pentru circulaţie, pe perioade de 30 de zile, dar cumulat nu mai mult de 90 de
zile; f) pe perioada autorizaţiei de circulaţie pentru probe, anual.
40
Prima de asigurare
Se stabilește de fiecare asigurător în parte pe baza unor calcule actuariale, astfel încât să se
garanteze permanent îndeplinirea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de asigurare
RCA. Calculele actuariale sunt realizate pe baza datelor statistice acumulate de asigurător în anii
anteriori si au in vedere despăgubirile datorate precum și diferite criterii de risc stabilite de
asigurător.
Riscurile acoperite în conformitate cu legislația în vigoare sunt: a) vătămări corporale sau deces,
inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând
consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către
persoana păgubită.
Excluderi:
• Existența unui interes patrimonial al asiguratului asupra bunului avariat;
• Prejudiciile situate peste limitele de despăgubire prevăzute în polița de asigurare la data
producerii accidentului;
• Amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul
vehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei;
• Prejudiciile produse bunurilor transportate;
• Vătămările corporale ori pagubele materiale ca urmare a accidentului suferite de conducătorul
auto al vehiculului care a produs accidentul;
41
• Prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase - radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, corozive, combustibile care au determinat sau au agravat producerea
pagubei.
Riscurile acoperite si excluderile sunt aceleași cu cele prevăzute de polița RCA. În România acest
sistem este în responsabilitatea BAAR - Biroul Asigurătorilor Auto din România care reprezintă
organismul ce reunește societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurarea de
răspundere civilă auto obligatorie și, după caz, mandatate să elibereze documentul internațional de
asigurare de răspundere civilă auto Carte Verde.
Limita de despăgubire diferă în funcție de țara în care s-a produs accidentul. La momentul
incidentului, Cartea Verde preia limitele de despăgubire ale poliței RCA valabile în țara respectivă.
La începutul anului 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă Normă prin care
modifică Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă (RCA) pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Norma ASF nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 50/2016 aduce, în principal,
următoarele noutăţi în materie de asigurări obligatorii:
Posibilitatea încheierii de asigurări RCA fără Carte Verde. În secţiunea referitoare la contractul
de asigurare a fost introdusă o prevedere nouă potrivit căreia în cazul vehiculelor pentru care, din
cauze de ordin tehnic sau juridic, nu există posibilitatea de a circula în afara teritoriului României,
asigurătorii RCA emit doar poliţa de asigurare RCA, fără a include componenta Carte Verde.
Modificarea tarifelor de primă. A fost eliminată reglementarea care spunea că tarifele de primă nu
pot fi modificate decât după minimum 6 luni de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a
modificărilor pe anumite categorii de riscuri.
42
Calcularea tarifelor de primă. Potrivit art. 21 din Norma de bază nr. 23/2014, asigurătorii RCA au
obligaţia de a stabili tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an,
calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru următoarele limite de despăgubire:
Obiectul asigurării: clădirea și conținutul aparținând unei persoane fizice sau juridice. Categorii de
bunuri asigurabile sunt: clădiri şi alte construcţii (inclusiv instalaţiile aferente acestora – sanitare,
electrice, ascensoare) care servesc pentru: locuinţe, birouri, magazine, restaurante, depozite, ateliere,
cluburi, cinematografe, teatre, muzee, dependinţe, clădiri în curs de construcţie, maşini, utilaje,
instalaţii, unelte, motoare, inventar gospodăresc şi alte mijloace fixe, obiecte de inventar, mărfuri,
materii prime, materiale, produse finite, semifabricate şi alte mijloace circulante materiale.
Riscuri acoperite:
• incendiu, trăsnet, explozie, căderea pe clădire a aparatelor de zbor sau părți ale acestora și
obiecte transportate de acestea;
• cutremur de pământ, inundație, furtună, grindină, ploaie torențială, prăbușiri sau alunecări de
teren, greutatea stratului de zăpadă;
• avarii accidentale ale instalațiilor de apă, canal, sau încălzire;
• inundarea apartamentelor cu apa provenită de la vecini;
• pagube produse datorită acțiunii răuvoitoare a unor persoane (terorism, vandalism) ;
• furt al bunurilor prin efracție, prin acte de violență sau amenințări asupra asiguratului sau
asupra uneia sau mai multor persoane din serviciul acestuia, prin întrebuințarea cheilor
originale obținute prin acte de tâlhărie;
43
Riscuri extinse prin clauze speciale:
• bunuri casabile, clădiri în construcție, scurgerea accidentală a apei din sprinklere, fenomene
electrice la obiective industriale, etc.
• bani în seif, hârtii de valoare, documente, obiecte preţioase (cu excepţia bunurilor de acest fel
care constituie obiecte de muzeu sau expoziţii, sau a celor care se asigură conform altor
condiţii speciale de asigurare).
Excluderi:
• război, revoluție, rebeliune, confiscare, expropriere, naționalizare, rechiziționare;
• uzură, fermentație, oxidare, eroziune, coroziune;
• infiltrația, tasarea terenului de fundație;
• culpa gravă a asiguratului;
• foc deschis și nesupravegheat;
• folosirea sau manipularea produselor ușor inflamabile în imediata apropiere a unor surse de foc;
• fumatul în locuri interzise;
• acte de natura falsificării sau furtului, comise intenționat sau din neglijență gravă, de către
asigurat sau apropiații săi;
• pierderea inexplicabilă, lipsuri la inventar sau cauzate de greșeli de contabilitate și de numărare
în timpul inventarului.
• pagubele provocate în urma actelor intenționate ale asiguraților sau ca urmare a unor evenimente
non-accidentale,
• pagubele rezultate în urma radiației nucleare sau a viciului intern al bunului (de exemplu: rugina
fierului).
Perioada asigurată: asigurarea de bunuri se încheie, de regulă, pe o perioadă de un an, dar la cererea
asiguratului se poate încheia și pe o perioadă mai mică (trei sau șase luni).
Suma asigurată
Asigurarea se încheie la suma declarată de asigurat şi agreată de asigurător, care nu trebuie să
depășească valoarea de reconstrucție/ înlocuire, cel mult valoarea de nou, la data încheierii
contractului asigurării. Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie să fie în deplină concordanță cu
valoarea reală a acestora. Sumele asigurate se stabilesc fie separat (pentru fiecare bun) sau global,
44
pentru toate bunurile din aceeași grupă prevăzută în tariful de prime. Pentru obiectele de artă sumele
se stabilesc pentru fiecare obiect în parte.
Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înțelege:
• la clădiri și construcții - valoarea de înlocuire (costul construcției sau achiziționării clădirii
respective sau a uneia similare la prețurile uzuale pe piața locală) din care se scade uzura (în
raport de vechimea și starea construcției);
• la mijloace fixe și obiecte de inventar - valoarea de înlocuire a acestora, din care se scade
uzura (în raport de vechimea și starea de întreținere a acestora);
• la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri – prețul de cost sau de achiziție al
acestora;
• colecții și obiecte de artă - valoarea de circulație (de piață) determinată pe bază de cataloage
sau expertize.
Prima de asigurare se determină prin înmulțirea sumei asigurate cu cota de primă tarifară
(exprimată de regulă în procente). Cotele de primă sunt diferențiate în funcție de: tipurile de
materiale de construcție (beton, cărămidă, lemn etc.), grupele de bunuri (locuințe, mobilier, aparatură
audio-video etc.). În cazul unităților de producție, a magazinelor și depozitelor, cotele de primă se
diferențiază în funcție de natura produselor folosite în procesul producției: produse care nu sunt
combustibile, inflamabile sau explozibile, produse combustibile, produse inflamabile, produse
explozibile.
Franșiza este un element important al contractului de asigurare de bunuri reprezentând partea din
valoarea fiecărei daune care este suportată de către persoana asigurată. Franșiza poate fi de două
feluri: atinsă și deductibilă. Din punct de vedere al valorii poate fi procentuală (aplicată la suma
asigurată sau la valoarea daunei) sau în sumă fixă. Din punct de vedere temporal poate fi: aplicată
fiecărui eveniment sau aplicată la nivelul perioadei de asigurare.
45
• franșiză deductibilă – cea care se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent de mărimea
ei, iar valoarea despăgubirii reprezintă diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiza).
Categorii de daune
• daună totală:
o la clădiri - distrugerea clădirilor în asemenea grad încât refacerea lor, prin reparare sau
restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăși suma asigurată;
o la bunurile a căror cantitate se exprimă în unități de măsură (l, kg, m, m , m ) - acea
2 3
parte din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime sau a dispărut;
o la celelalte bunuri - distrugerea bunurilor într-un asemenea grad încât refacerea, prin
reparare sau restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăși suma asigurată.
• daună parțială:
o la clădiri - distrugerea sau deprecierea parțială a lor, astfel încât prin reparare acestea
pot fi readuse la starea inițială dinaintea producerii evenimentului asigurat;
o la bunurile a căror cantitate se exprimă în unități de măsură (l, kg, m, m , m ) -
2 3
deprecierea unei părți din cantitatea totală care a rămas după producerea
evenimentului asigurat și care scade valoarea bunurilor;
o la celelalte bunuri - avarierea bunului astfel încât, prin refacerea sau reparare, poate fi
adus la starea inițială.
Din cuantumul despăgubirilor se scad: franşiza prevăzută în poliţă; valoarea părților care pot
fi întrebuinţate sau valorificate; orice prime datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.
Prin polița de asigurare a animalelor, se pot asigura animalele aparţinând persoanelor fizice şi
juridice indiferent de forma de proprietate, cu domiciliul, sediul sau rezidenţa în România. Se mai pot
cuprinde în asigurare animalele primite în folosinţă de persoanele juridice şi care aparţin altor
persoane juridice, precum şi animalele primite spre creştere sau îngrăşare de persoane fizice şi
juridice, pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice. Riscuri acoperite:
• boli cu intervenții chirurgicale, boli interne, care duc la moartea animalelor;
• sacrificarea de necesitate, dispusă de medicul veterinar în urma constatării unei boli asigurate
sau accident involuntar care pune viața animalului în pericol;
• accidente care duc la moartea animalelor.
1. Asigurarea tip CASCO (Hull & Machinery) - clasa 6 se referă la asigurarea navelor și a
încărcăturii acestora; prin nava se înțelege orice tip de vapoare, corăbii, iahturi, nave petroliere etc.
Se referă la asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului terestru, maritim și fluvial
(CARGO). Asigurarea tip CARGO cuprinde bunurile care fac obiectul transportului extern și se
încheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuielile de transport, vamale și alte cheltuieli.
Asigurarea vizează despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale
transportului. În funcție de aceasta, în practica internațională, se aplică condițiile de asigurare
A, B și C.
Asigurarea poate fi încheiată în:
• condiția A acoperă, cu unele excepții, toate riscurile de pierdere și avariere a bunului asigurat;
• condiția B acoperă, cu aceleași excepții ca la condiția A, pierderile și avariile bunurilor
asigurate, cauzate de: cutremur de pământ, erupție vulcanică sau trăsnet, incendiu sau
explozie, coliziunea, eșuarea, scufundarea sau răsturnarea navei, sacrificiul în avarie comună,
luarea de valuri, intrarea apei în navă, descărcarea mărfii într-un port de refugiu;
• condiția C – acoperirea cea mai restrictivă - vizează pierderile și avariile la bunurile
asigurate, cauzate de: incendiu sau explozie, coliziunea, eșuarea, scufundarea sau răsturnarea
navei, sacrificiul în avarie comună, descărcarea mărfii într-un port de refugiu.
Pe lângă asigurarea impusă de una din condițiile A, B sau C, contractul de asigurare tip
„cargo” poate să mai prevadă suplimentar următoarele condiții: „riscuri de furt, jaf și nelivrare”,
„riscuri de depozitare”, „riscuri de război”, și „riscuri de greve”.
49
ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ – CLASA 13
Riscuri acoperite:
• pagube materiale
• vătămări corporale
• cheltuielile de judecată şi taxe de timbru/judiciare făcute de persoana prejudiciată
• cheltuielile de judecată şi taxe de timbru/judiciare făcute de asigurat în procesul civil,
dacă a fost obligat la desdăunare
• costurile justificate, necesare şi rezonabile cu consultanții externi.
Obiectul asigurării: asigurarea acoperă răspunderea faţă de terţi pentru pagubele, prejudiciile sau
vătămările cauzate acestora:
• prin fapta asiguratului;
• prin fapta altuia (prepus, copil, etc.);
• răspunderea pentru locul stipulat în contract şi aflat în paza juridică a asiguratului (de
exemplu pagube cauzate de ascensor într-un imobil – proprietatea asiguratului sau
răspunderea pentru ruinarea edificiului, etc.);
Spre deosebire de asigurările de bunuri şi de persoane, unde culpa asiguratului în producerea
riscului asigurat duce la decăderea acestuia din dreptul de a fi despăgubit şi-n unele cazuri la
rezilierea contractului, la asigurările de răspundere civilă culpa asiguratului este o condiţie de bază
în angajarea răspunderii civile şi drept urmare a plăţii despăgubirii datorate terţilor păgubiţi.
Beneficiarul este necunoscut în momentul încheierii asigurării.
Se acoperă pagubele, prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane numai dacă sunt
îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) asiguratul a săvârşit o faptă care contravine unor norme legale, spre exemplu producerea
unui accident de către conducătorul unui autovehicul prin nerespectarea regulilor de
circulaţie;
50
b) trebuie dovedită existenţa unui prejudiciu, a unei pagube produse de asigurat terţei
persoane;
c) se impune existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi
prejudiciul adus terţei persoane păgubite;
d) este necesar să se poată constata culpa, vinovăţia asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.
Dacă una dintre condiţiile precizate mai sus nu este îndeplinită, înseamnă că nu sunt întrunite
toate elementele ce definesc răspunderea civilă, iar pagubele rezultate nu pot fi acoperite prin
asigurare.
Are drept scop: despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau financiare din
vina anumitor profesionişti, apărând ca o necesitate impusă de implicaţiile practicării anumitor
profesii care pot produce altora pagube provocate din neglijenţă în exercitarea profesiei.
In această categorie se încadrează profesiile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu
specializat, cum ar fi: constructorii, arhitecţii, avocaţii, contabilii, economiştii, medicii, consultanţii,
intermediarii în asigurări şi în general, orice profesie sau meserie care presupune o mare răspundere.
Prin activitatea desfăşurată, aceste categorii de persoane pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă,
omisiune sau orice culpă proprie, să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terţi.
51
• asigurarea de răspundere civilă profesională a experţilor contabili, contabililor autorizaţi,
cenzorilor autorizaţi, cenzori externi independenţi,
• auditorilor financiari, a evaluatorilor şi experţilor tehnici, a consultanţilor fiscali;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a notarilor publici, juriştilor, executorilor
judecătoreşti, lichidatorilor şi administratorilor judiciari;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a executorilor bancari, a practicienilor în
reorganizare şi lichidare;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a operatorilor de arhivă electronică de garanţii
reale imobiliare, de garanţii reale mobiliare;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a cadrelor didactice şi pedagogice;
• asigurarea de răspundere civilă profesională pentru arhitecţi, urbanişti, ingineri urbanişti,
geografi urbanişti, sociologi urbanişti şi peisagişti urbanişti, proiectanţi, firme de consultanţă
şi de proiectare;
• asigurarea de răspundere civilă profesională pentru organisme de certificare a calităţii şi
conformităţii;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a traducătorilor şi interpreţilor;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a personalului vamal;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a brokerilor de asigurare;
• asigurarea de răspundere civilă profesională a agenţilor de asigurare.
Obiectul asigurării: mărfurile supuse riscurilor ce apar în timpul transportului, inclusiv cheltuielile
cu acestea.
Contractant: transportatorul.
52
Riscul asigurat este reprezentat de răspunderea transportatorului (culpa) în legătură cu serviciul
prestat (transportul); asigurătorul acordă protecție pentru riscul de răspundere civilă contractuală a
cărăușului, care transportă cu autovehiculele sale (conduse de prepușii săi și identificate de acesta în
cererea chestionar sau/și în anexele la poliță precum și în certificatul de asigurare, care fac parte
integrantă din contractul de asigurare), marfa aparținând unui beneficiar.
Riscul financiar – reprezintă prejudiciul potenţial la care sunt expuse interesele şi activitatea
creditorului în tranzacţiile comerciale de vânzare –cumpărare, execuţie de lucrări, prestări de servicii.
Asigurarea de risc financiar poate să apară sub trei forme principale:
1. Asigurarea de credite: credite interne, credite de export, rate de credit, rate de leasing, credite de
investiţii (clasa 14);
2. Asigurarea de garanţie/cauţiune/fidelitate (clasa 15);
3. Asigurarea de pierderi financiare din riscuri asigurate (clasa 16).
53
Un contract de asigurare de garanție (cauțiune) este un contract prin care asigurătorul îi
garantează beneficiarului că o terță parte – principalul – se va achita de obligațiile sale contractuale
sau juridice.
Părțile implicate într-un contract de garanție sunt :
• Beneficiarul conform documentului de garanție;
• Principalul/Asiguratul/Contractorul este cel care trebuie să îndeplinească condițiile de
performanță în anumite condiții;
• Garantul/Asigurătorul este partea care se alătură contractorului/asiguratului cu scopul de a
garanta beneficiarului îndeplinirea de către acesta a obligațiilor ce-i revin conform
contractului.
Asigurările de cauţiune (garanție) se întâlnesc în practică sub diferite forme, dintre care
amintim pe cele mai uzitate:
• garanţii pentru participări la licitaţii (bid bonds)
• garanţii de restituire a sumelor plătite cu titlu de avans (advance payment bonds)
• garanţii de bună execuţie a lucrărilor ori serviciilor stipulate în contract (performance
bonds)
• garanţii de efectuare a diferitelor plăţi (payment bonds)
• garanţii de livrare (supply bonds)
• garanţii de întreţinere (maintenance bonds).
ASIGURAREA DE CĂLĂTORIE
Acoperă accidentele, îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada unei călătorii (de obicei în
străinătate), cu precizarea că sunt societăţi de asigurare care acoperă şi riscul de deces în această
perioadă. Îmbolnăvirea este acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a
unei boli cunoscute sau malformaţii pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic.
54
Excluderi:
• boli cronice sau afecțiuni preexistente începerii valabilității contractului de asigurare;
• chirurgia plastică;
• reabilitarea și fizioterapia;
• homeopatie sau tratamente de medicină alternativă;
• orice evenimente cauzate direct sau indirect de revolte, rebeliuni, revoluții, război.
Perioada de asigurare: se pot încheia atât pentru toată durata călătoriei (numărul de zile efective)
cât și anual, cu posibilitate de reînnoire.
Prima de asigurare - se calculează de regulă, ținând cont de: destinația și durata călătoriei (numărul
de zile), vârsta asiguratului, scopul călătoriei: turism/prestare muncă/sport (agrement sau performanță).
55
Riscul de îmbolnăvire și accidentare
Boala este considerată ca fiind o deviere de la starea de sănătate normală a unei persoane care
nu poate fi atribuită unui accident. Iar accidentul este apreciat ca fiind orice eveniment imprevizibil
și neintenționat, survenit independent de voința persoanei, datorat unor cauze exterioare individului.
În urma apariţiei oricăreia dintre aceste situaţii persoana în cauză ar putea avea nevoie de
spitalizare, intervenţii chirurgicale, poate ajunge în stare de invaliditate sau se poate produce chiar
decesul. Din punct de vedere financiar, toate aceste circumstanţe presupun, pe de o parte, efectuarea
unor cheltuieli, iar pe de altă parte, reducerea sau chiar dispariţia venitului câştigat de individul
afectat de risc.
Riscuri
A
Boli Resurse financiare
S insuficiente
Accidente
I
• Spitalizare G
• Chirurgie • Bătrâneţe – Pensie
• Invaliditate U • Fonduri pentru copii
• Incapacitate de • Alte nevoi financiare
muncă R
• Deces
A
R
Cheltuieli Diminuarea nivelului de trai
E
Reducere sau Dispariţie venit Nerealizarea unor dorinţe
Protecţie P Economisire
Financiară
E Investire
56
Funcțiile asigurărilor de persoane
În funcție de numărul persoanelor cuprins în asigurare, mai distingem încă două categorii
principale de asigurări:
1. Asigurări individuale: includ în asigurare o persoană sau, cel mult membri de familie ai
acesteia (soție/soț/copii);
2. Asigurări de grup: cuprind în asigurare minim cinci sau zece persoane și, de regulă, sunt
încheiate de către o firmă sau organizație (sindicat, uniune, asociație) pentru angajații, respectiv
membri săi.
57
Independent de clasificarea pe care o găsim în legislația în vigoare, exclusiv în scop didactic,
putem recurge la o categorisire a asigurărilor de persoane și pe criteriul (simplificat) al componenței
asigurărilor, astfel:
Asigurări de persoane
cu componentă
Asiguratul este persoana fizică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de normele legale şi de
clauzele contractuale ale asigurătorului (vârstă, stare de sănătate, ocupație, etc.).
Contractantul (titularul) asigurării este persoana fizică sau juridică care încheie contractul
cu compania de asigurări şi care are obligaţia efectuării plăţii primelor de asigurare la scadenţele
stabilite. Exemple concrete în care asiguratul este diferit de contractant sunt: societăţile comerciale
(contractanţi) care încheie asigurări de accidente pentru angajaţii lor (asiguraţi), agenţiile de turism
care contractează asigurări pentru turiştii proprii sau părinţii care încheie asigurări de viaţă pentru
copiii lor.
Beneficiarul asigurării este persoana fizică sau juridică care are dreptul de a încasa
despăgubirile sau sumele asigurate în situaţia producerii riscului asigurat. Beneficiarul sau
beneficiarii (căci pot exista mai mulţi) sunt desemnaţi, de regulă, în momentul încheierii poliței.
Obiectul asigurării e considerată viața, respectiv sănătatea persoanei asigurate.
Interesul în asigurare reprezintă una dintre condiţiile fundamentale pentru perfectarea unei
relaţii de asigurare deoarece este „motivul” esenţial care îl determină pe
asigurat/contractant/beneficiar să caute protecţie financiară din partea companiilor de profil. La
asigurările de persoane interesul asigurabil poate fi identificat pe două coordonate. În primul rând,
este vorba de situaţia producerii unui accident sau a unei boli care necesită spitalizare şi/sau
intervenţii chirurgicale, evenimente care presupun efectuarea anumitor cheltuieli și care diminuează
resursele financiare ale asiguratului. În acest caz interesul în asigurare este evident, iar practica indică
58
ca şi beneficiar al plăţilor de despăgubire pentru astfel de situaţii fie persoana asigurată fie entitatea
care a suportat cheltuielile implicate de evenimentele menţionate anterior. În al doilea rând, ne
referim la cazurile de producere a decesului, invalidităţi generatoare de incapacitate de muncă sau la
situaţia în care o persoană se pensionează. Fiecare dintre aceste trei tipuri de evenimente pot conduce
la reducerea totală sau parţială a venitului câştigat de către individul în cauză, generând apariţia unor
probleme financiare în viaţa celor afectaţi de aceste situaţii şi a familiilor acestora.
Suma asigurată reprezintă limita maximă până la care compania de asigurări răspunde faţă
de clienţii săi în cazul producerii evenimentelor asigurate. Deoarece viaţa unei persoane nu poate fi
estimată precum se evaluează un anumit bun, la asigurările de persoane nu există un plafon maxim în
ceea ce priveşte sumele asigurate. Totuşi, şi în aceste cazuri, apreciem că se pot lua în considerare
anumite elemente de referinţă, tocmai pentru ca asigurarea încheiată să fie optimă din punctul de
vedere al protecţiei financiare oferite. Un astfel de element de referinţă poate fi considerat venitul
persoanei asigurate (suma asigurată în caz de deces sau invaliditate trebuie să fie suficientă pentru a
înlocui venitul care dispare în urma producerii riscului asigurat pentru un anumit număr de ani) sau o
valoare medie a cheltuielilor zilnice de spitalizare (atunci când se urmăreşte încheierea unei asigurări
de sănătate).
Indemnizația de asigurare reprezintă sumele pe care asigurătorul le plăteşte asiguratului sau
beneficiarilor acestuia și pot să fie egale, mai mici sau, în unele cazuri (pentru riscuri mai speciale),
chiar mai mari decât suma asigurată stabilită iniţial.
Valoare de răscumpărare este suma de bani pe care asigurătorul o plătește în cazul în care
un client solicită rezilierea unei asigurări cu componentă de capitalizare înainte de maturitatea poliței.
Durata unei asigurări de viață este reprezentată de perioade cuprinse între câteva zile, între 5,
10, 20 sau 30 ani, sau chiar contracte valabile pe toată durata de viață a asiguratului.
Perioada de grație este un interval de timp după scadență (30/60/90 zile), în care, chiar dacă
titularul nu a achitat prima datorată, polița de asigurare produce efecte.
60
3.ELEMENTE DEFINITORII ALE ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ
1. Asigurarea de viață pe termen limitat – evenimentul asigurat este decesul, iar dacă
persoana asigurată supraviețuiește până la maturitatea poliței, compania de asigurări nu are obligația
de a achita niciun beneficiu.
2. Asigurarea de viață pe termen nelimitat – oferă protecție pentru riscul de deces fie pe toată
durata vieții asiguratului (la decesul acestuia achitându-se despăgubirea corespunzătoare), fie până la
vârste înaintate ale acestuia (95 ani). Primele de asigurare se achită fie pe toată durata contractului,
fie până la o anumită vârstă (60, 70 ani, vârsta pensionării).
3. Asigurarea pentru ipotecă – este o asigurare pe termen limitat, asociată creditelor
ipotecare, a cărei sumă asigurată la deces descrește în tandem cu soldul creditului ajungând la
valoarea zero la finalul perioadei de creditare.
Alături de componenta de risc, alt element extrem de important al asigurărilor de viață este
reprezentat de componenta de capitalizare (economisire sau acumulare, cum mai este denumită
aceasta în limbajul de specialitate). Astfel, compania de asigurări plătește beneficii în situaţia în care
asiguratul decedează pe durata de derulare a poliţei sau în momentul în care aceasta ajunge la
maturitate şi clientul este în viaţă.
Supravieţuirea asiguratului:
se plăteşte suma la
Decesul asiguratului: Decesul asiguratului:
maturitate
se plăteşte suma nu se plăteşte nimic
asigutată
Finalul (maturitatea) contractului poate fi stabilit ca fiind fie după un anumit număr de ani de
la data intrării în vigoare a acestuia (la 10, 20 sau 30 de ani, de exemplu), fie în momentul în care
asiguratul împlineşte o anumită vârstă (contractul expiră la atingerea vârstei de 65 de ani de către
persoana preluată în asigurare).
Totodată, în funcție de destinația sumelor acumulate printr-o astfel de asigurare de viață, putem vorbi
de încadrarea acestei polițe în categoria asigurare tip studii, tip dotă, tip pensie, etc.
Asigurările de viaţă cu capitalizare se prezintă sub două forme principale: 1. produse de
economisire, cu sume garantate (tradiționale), respectiv produse de investiții, fără sume garantate (tip
unit-linked).
61
1. Asigurările de viață tradiționale (cu suma la maturitate garantată)
Aceste tipuri de produse de asigurare presupun faptul că societatea de asigurări de viață
garantează clienţilor:
- suma din totalul primei de asigurare plătită de către asiguraţi care este destinată segmentului
de capitalizare;
- o anumită valoare (exprimată procentual și denumită rata dobânzii garantate sau rata
tehnică de dobândă) a câştigului oferit. De exemplu: acum pe piaţa românească, asigurătorii oferă o
dobândă care variază între 1,5% şi 3,5%.
În ceea ce priveşte câştigurile pe poliţă, pentru a face produsele şi mai atractive pentru clienţi,
în clauzele contractuale ale unor companii de asigurări este specificat şi faptul că: adiţional dobânzii
garantate, în anii în care randamentele pieţei o permit (adică dobânzile bancare şi cele
corespunzătoare altor instrumente cu venit fix sunt mai ridicate), compania poate obţine câştiguri
superioare dobânzii garantate, iar clientului i se repartizează o parte semnificativă din acest beneficiu
suplimentar. Acest lucru conduce la situația în care clientul va încasa la maturitatea poliței fie doar
suma garantată, fie suma garantată plus un anumit câștig suplimentar.
Bineînţeles că nu se poate afirma că un tip de asigurare este mai avantajos decât celălalt.
Astfel, unit-link-urile sunt destinate cu precădere clienţilor care şi-au asigurat deja un fond cert
printr-o asigurare garantată şi care, în acelaşi timp, îşi doresc rentabilităţi mai mari, dar sunt şi
dispuşi să-şi asume riscuri suplimentare.
Asigurarea de BAZĂ
Deces & Clauze
SUPLIMENTARE
Capitalizare
65
Înainte de crearea produselor de asigurare au existat nevoile de asigurare identificate ca
urmare a apariţiei unor riscuri. Potenţialii clienţi merită abordaţi de către vânzători, nu sub forma
prezentării unor produse din care clientul să aleagă – „avem un produs de asigurare, vă interesează?”,
ci pornind de la nevoi de asigurare – „vă invit să identificam împreună nevoile dumneavoastră de
asigurare ca să văd ce produs/produse de asigurare vă pot oferi ”. Practic, ceea ce ȋl determină pe un
client să cumpere asigurări este conștientizarea în primul rând a unor riscuri care ȋi pot afecta viaţa,
sănătatea, patrimoniul și care presupun apariţia unor nevoi financiare.
Mai jos avem o schemă care face legătura ȋntre diverse riscuri și nevoile financiare pe care le
declanşează:
Nevoile de asigurare ale clienţilor pot fi diferite ȋn funcţie de ciclul de viaţă ȋn care se află un
individ, sau ȋn funcţie de stadiul de dezvoltare al unei firme. Acesta este motivul pentru care un
vânzător ar trebui să se adreseze unor nevoi specifice cu anumite tipuri de produse de asigurare și să
adapteze programul de menţinere al clientului la nevoile ȋn schimbare ale acestuia. Iată o schemă a
nevoilor generale de asigurare ale unui individ ȋn funcţie de ciclul de viaţă al acestuia:
66
3. Eficienţa vânzătorului de asigurări depinde de cunoștinţele, atitudinea și abilităţile
acestuia.
Un vânzător de asigurări trebuie să știe informaţii despre piaţa asigurărilor, respectiv cea de
brokeraj, despre mecanismul de funcţionare al produselor de asigurare, despre caracteristicile
clienţilor și despre modul de luare a deciziilor de cumpărare. Atitudinea vânzătorului de asigurări
este și ea importantă și depinde de nivelul acestuia de motivaţie, de gradul de iniţiativă/proactivitate
și de ȋncrederea ȋn sine. Succesul ȋn vânzare este dat de capacitatea vânzătorului de a utiliza
abilităţile de vânzare, negociere, comunicare și prezentare către o persoană sau către un grup.
67
Acest material cuprinde un model general de proces de vânzare a asigurărilor către
potenţiali clienţi noi. Aplicarea acestui model nu exclude diferenţele ȋntre vânzarea către persoane
fizice și către firme, nici ȋntre vânzarea de asigurări generale, respectiv de asigurări de viaţă.
Considerentele prezentării unui singur model ţin de identificarea unui “fir roșu” comun diverselor
tipuri de vânzări, confirmat de practică. Vom surprinde pe parcursul prezentării acestui model câteva
diferenţe ȋntre metode de vânzare și instrumente specifice diverselor categorii de clienţi și produse
promovate. Vânzătorii vor putea astfel să adapteze modelul de proces de vânzare ȋn funcţie de
situaţie.
1. Prospectarea
2. Vânzarea
3. Menţinerea clientului ȋn portofoliu.
1.Prospectare
68
Când pot fi cerute recomandările?
• la finalul întâlnirilor de vânzare/post-vânzare;
• pe parcursul derulării contractului/contractelor de asigurare.
Cum pot fi solicitate recomandările?
• obţinere acord asupra discuţiei de solicitare recomandări;
• solicitare de recomandări;
• obţinerea de informaţii despre fiecare recomandare;
• permisiunea de a folosi recomandarea.
Cum se utilizează recomandările?
• contactare în maxim 48 de ore;
• feedback/mulţumiri celui care a recomandat.
Centrii de influenţă sunt persoanele care furnizează ȋn mod curent recomandări vânzătorilor
de asigurări deoarece au ȋncredere ȋn aceștia, cred ȋn necesitatea asigurărilor și au influenţă asupra
altor persoane din mediul lor personal și profesional.
Observarea personală presupune un efort intenţionat de a culege informaţii despre potenţiali
clienţi din mijloacele de comunicare ȋn masă, din mediile on-line sau din orice sursă de informaţii la
care au acces vânzătorii atât ȋn timpul desfășurării activității, cât și ȋn afara acestuia.
2. Vânzare
69
c. Întâlnirea de identificare a nevoilor de asigurare ale potenţialului client - etape, activități și
instrumente
70
care pot fi estimate sau documentate ușor de către vânzător, cifre medii de despăgubiri efectuate de
către companie pentru diverse categorii de bunuri, etc.)
Exemple de ȋntrebări/afirmaţii privind implicaţiile riscurilor
Care ar fi valoarea posibilelor pagube produse prin furtul bunurilor de valoare din locuinţa
dumneavoastră?
Valoarea medie a daunelor plătite de către compania noastră de asigurări ȋn cazul avarierii
mașinilor este de 5.500 Ron. Asta înseamnă că există probabilitatea că ȋn urma unui accident,
neavând asigurare, să plătiţi ȋn jurul acești sume de bani. V-ar conveni acest lucru?
• Nevoile de asigurare
Vânzarea este o modalitate de descoperire și satisfacere a nevoilor și motivaţiilor clientului.
Pentru a fi eficient ȋn aplicarea procedurilor de vânzare, vânzătorul va trebui mai ȋntâi să recunoască
nevoile pentru produsele sau de serviciul pe care doresc să le promoveze.
Exemple de ȋntrebări privind nevoile de asigurare
V-ar ajuta că altcineva să suporte pierderile financiare ale firmei cât timp refaceți depozitul avariat
de incendiu?
V-ar fi de folos să vă recuperaţi contravaloarea bunurilor furate din casă?
71
Maximizarea beneficiilor: vânzătorul verifică dacă există vreo posibilitate de a combina
produse pentru a creşte beneficiile sau a scădea prima de asigurare. Vânzătorul verifică legătura cu
disponibilităţile financiare ale clientului:
• costul soluţiei versus acordul privind prima de asigurare
• ar putea exista resurse financiare suplimentare?
• care este frecvenţa de plată potrivită?
La elaborarea ofertelor este bine ca vânzătorul să elaboreze 3 variante de ofertă pentru a-i da
clientului posibilitatea de a alege. Prezentarea a mai mult de 3 variante de ofertă crește incertitudinea
(confuzia) clientului și ȋn același timp scad șansele ca acesta să ia o decizie. Iată 3 variante de ofertă
posibile:
• „Completă”: conform necesităţilor stabilite.
• „Optimă”: conform necesităţilor principale şi disponibilităţilor financiare.
• „Minimă”: conform primei specificate.
Metoda C.A.B.
O metodă des utilizată ȋn prezentarea ofertei este metoda C.A.B. (Caracteristici-Avantaje-
Beneficii). Nici un client nu cumpără produse de asigurare pentru caracteristicile lor, ci pentru
beneficiile pe care le aduc cu sine, dacă acestea acoperă necesitățile lor concrete.
- Caracteristica: Componenta tehnică a produsului de asigurare.
- Avantaj: Descrierea modului ȋn care poate fi de folos clientului o anumită caracteristică sau a
unei comparaţii cu alte produse concurente sub aspectul unei caracteristici.
- Beneficiu: Câștigul „final” pe care ȋl primește clientul ȋn raport cu un avantaj specific
determinat de o caracteristică a produsului de asigurare.
O practică obișnuită, dar greșită este aceea că vânzătorii, ȋn etapa de ofertare, prezintă ȋn
exclusivitate caracteristicile produsului, ignorând avantajele și beneficiile care decurg din acestea.
Exemplu:
C: Atunci când îţi cumperi o maşină este recomandat să o asiguri (CASCO) împotriva lovirilor
accidentale (caracteristica) pentru că traficul ȋn localităţi este aglomerat, iar maşinile sunt greu
de parcat în locuri unde să fie cu adevărat protejate…
A : …iar, în caz de lovire în parcare – una din cel mai des ȋntâlnită daună – costurile de
reparaţie sunt acoperite în totalitate de asigurare (avantaj)….
B….şi în acest caz dumneavoastră economisiţi bani (beneficiu) prin faptul că nu mai trebuie să
alocaţi alte fonduri pentru reparaţia autoturismului.
72
Gestionarea atitudinilor si comportamentelor clientului
În timpul ȋntâlnirii de prezentare a ofertei/ofertelor potenţialul client poate să aibă diferite
atitudini și comportamente. Mai jos aveţi o sinteză a principalelor modalităţi de gestionare a acestor
atitudini. Un vânzător trebuie să știe cum să facă faţă obiecţiilor. Obiecţiile nu sunt obstacole ȋn calea
vânzării, ci sunt o sursă utilă de informaţii despre ceea ce se află ȋn mintea potenţialului client.
Strategie ȋn 3 pași pentru rezolvarea obiecţiilor:
Pasul 1: Ascultă activ obiecţia - Apleacă-te ușor ȋn faţă, mișcă-ţi capul ȋn mod afirmativ și faţa ta să
aibă expresia “Am luat ȋn serios obiecţia ta.”
Pasul 2: Izolează obiecţia și transformă obiecţia potenţialului client ȋn obiecţie finală. “Pe lângă
această îngrijorare, există alt motiv care să vă ţină departe de acceptarea acestei soluţii?”
Pasul 3: Răspunde obiecţiei. Răspunde indirect folosind o relatare motivaţională sau răspunde cu
tact, abordând direct obiecţia.
Finalizarea vânzării
Luarea deciziei de cumpărare de către potenţialul client este ȋn strânsă legătură cu luarea
deciziei de a finaliza de către vânzător . Iată câteva activități premergătoare finalizării vânzării:
• reluarea beneficiilor agreate anterior cu clientul,
• solicitarea acordului cu privire la semnarea contractului,
• verificarea gradului de mulţumire a clientului.
Aici, la această etapă, exista 3 scenarii posibile: clientul acceptă (ȋn cazul acesta situaţia este
foarte simplă, se trece la semnarea propriu-zisă a contractului), clientul refuză (ȋn acest caz
vânzătorul trebuie să afle motivele refuzului; este posibil să fie necesară întoarcerea la etapele
anterioare din vânzare – identificarea nevoi, de exemplu), clientul nu dă niciun răspuns clar, ezită. În
cazul ȋn care decizia clientului nu vine ȋn mod natural este recomandat să se folosească tehnici de
finalizare. Iată câteva exemple de tehnici de finalizare:
• Finalizarea subtilă - se reiau beneficiile și după recapitularea acestora vânzătorul întreabă
pur și simplu “ Cum vi se pare?”; potenţialul client nu este ȋntrebat direct dacă vrea să
cumpere;
• Falsa alternativă: ȋn cazul ȋn care clientul nu dă un răspuns cert, vânzătorul ȋi va da două
variante, ambele favorabile. Această tehnică are un efect psihologic puternic, pentru că ȋn
momentul ȋn care ne sunt oferite 2 variante, refuzul este o opţiune mai greu de luat în calcul.
În mod inconștient, clientul se va concentra pe a analiza celor 2 variante și a vedea care dintre
ele este mai bună pentru el.
• Cumpărarea implicită - presupune că vânzătorul să se comporte și să vorbească cu clientul
ca și cum deja ar fi cumpărat.
73
Important: nu orice vânzare se termină cu o tehnică de finalizare. Acestea se folosesc doar atunci
când decizia nu vine ȋn mod natural. De altfel, înainte de a finaliza vânzarea, vânzătorul trebuie să
urmărească semnalele de cumpărare ale clientului, cum ar fi de exemplu:
• Clientul pune ȋntrebări (“Cât costă? / “Cum procedez atunci când am o daună?”)
• Clientul se relaxează și devine prietenos
• Clientul analizează cu atenţie documentele sau pliantele.
Orice tehnică de finalizare trebuie să fie urmata de pauza critică. Această pauză critică
accentuează aspectele importante din discursul vânzătorului și, ȋn plus, pune presiune pe client. În
cazul finalizării vânzării este bine să propuneţi și un plan de acţiune privind colaborarea pe viitor
(frecvența și motivele comunicărilor viitoare, acordul de informare a clientului de către vânzător cu
privire la noutăţi, etc.).
75
b. Menţinerea relaţiei cu clientul
a. Canale de vânzare
Prin intermediul acestor sisteme de vânzări, companiile de asigurări își îndeplinesc funcţia
comercială. Conform legislaţiei, intermediarii în asigurări sunt: brokerul de asigurare, agentul de
asigurare, subagentul, agentul de asigurare subordonat. Cei mai importanţi intermediari de asigurări
sunt agenţii de asigurare și brokerii de asigurare. Agenţii de asigurăre lucrează pentru o singură
companie de asigurări, pentru a promova asigurări generale și/sau asigurări de viaţă și intermediază
doar produsele acesteia, în timp ce brokerii, numiţi și agenţi de asigurare independenţi, intermediază
produsele mai multor companii. Brokerii compară produsele diferitelor companii și recomandă
clienţilor pe cele mai potrivite nevoilor acestora. Agentul de asigurare poate fi persoană fizică sau
juridică, în timp ce brokerul este exclusiv persoană juridică ce intermediază și negociază pentru
clienţii săi contracte de asigurare și acordă asistenţă înainte și pe durata derulării contractului sau în
legătură cu regularizarea daunelor
Alte canale de distribuţie decât agenţii de asigurări și brokerii sunt băncile (bancassurance),
internet-ul (vânzarea on-line) și francizele. Bancassurance este activitatea de distribuţie a
produselor de asigurare complementare produselor instituţiilor de credit prin reţeaua acestora din
urmă, sau distribuţia prin aceleași canale a celor două tipuri de produse. Mai există canalul de
distribuţie on-line, prin intermediul unor site-uri special create ȋn acest sens Din considerente de
eficientizare a costurilor, multe companii de asigurări folosesc francizele ca sistem de distribuţie a
produselor de asigurare.
76
b. Managementul activităţii de vânzare
77
BIBLIOGRAFIE
3. Constantinescu , Dan, Anghel – Tratat de Asigurări, vol I-II, Editura Economică, Bucuresti, 2004.
4. Couilbault, François, Eliashberg, Constant, Les grandes principes de l'asurance, L'Argus, Paris,
2003.
5. Dobrin, Marinică, Tănăsescu, Paul – Teoria şi Practica Asigurărilor, ediţia aIIa, Editura
Economică, Bucureşti, 2003.
6. Gordon, Alan – Risk and the Business Environment, Whiterby&Co Ltd, London, 1992.
8. The Chartered Insurance Institute – Packaged Commercial Insurances IF8, CII, London, 2013
9. Vacarel,I., Bercea, F., Asigurări şi Reasigurări, ediţia aIVa, Editura Expert, Bucureşti, 2007.
10. Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 303/29.12.1995, Bucureşti.
11. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie, cu modificările și completările ulterioare
13. http://www.asfromania.ro/
78