STUDIU DE CAZ

a) Descrierea situaţiei:
Doi elevi adolescenţi se ceartă într-o clasă, pentru a fi recunoscuţi ca lideri, iar conflictele
dintre ei au condus la divizarea grupului. Este perioada de la începutul anului şi elevii nu se
cunosc foarte bine. Cei doi sunt elevi care învaţă bine, însă au ajuns să aibă dispute verbale în
timpul lecţiilor, dar mai ales în pauze.

b) Analiza cauzelor, avantajelor, dezavantajelor, consecinţelor:

Profesorul trebuie să ia în consideraţie conflictele valorice existente, dificultăţile
de comunicare dintre protagonişti. Poate analiza dacă există probleme în managementul general
de la nivelul organizaţiei şcolare, ar putea identifica factorii sociali care pot influenţa elevii
implicaţi (de exemplu, existenţa unor familii dezorganizate, contextul social mai larg în care
funcţionează şcoala).
De asemenea, conflictul poate fi determinat de acţiunea unor factori individuali care
acţionează la această vârstă: dificultăţi de autoreglare emoţională şi comportamentală,
nonconformismul, nevoia de stimă, dificultăţile de negociere socială. Problema este şi a grupului
clasă pentru că a apărut o competiţie exagerată, există structuri informale paralele în grupul
clasă, lideri negativi influenţi.

c) Prezentarea soluţiilor şi exprimarea punctului de vedere propriu:

Principiile de acţiune ale cadrului didactic vor viza menţinerea coeziunii grupului,
încercând să reducă mai întâi conflictul creat.
Profesorul va avea în vedere şi efectele acestei lupte pentru putere pe termen lung, de
aceea, poate interveni, dar fără a constrânge elevii, analizând punctele de vedere susţinute de
fiecare parte.
Pentru că decizia este colectivă, va lua în considerare opiniile elevilor şi vor fi construite
alternative. Fiecare alternativă poate determina anumite consecinţe, care vor fi analizate.
În final se va urmări măsurarea şi aprecierea stării finale a clasei în urma încheierii
conflictului.

1
 Ca soluţii de aplicat se poate recurge cumulativ la:
 discutarea părerilor părţilor, identificarea motivului real, găsirea punctelor comune
pozitive, discuţia de grup,
 arbitrajul, medierea
 asigurarea valorizării personale;
 atribuirea de responsabilităţi pentru liderii autopropuşi;
 cooperarea;
 cererea de scuze;
 clarificarea rolului pe care trebuie să-l deţină profesorul, ca lider formal, alţi lideri formali
şi informali ai clasei şi ceilalţi elevi;
 propunerea exersării unor acţiuni, crearea unor tradiţii comune, a unui climat benefic.
Considerăm că problema pe care a întâlnit-o profesorul este legată atât de rezolvarea
conflictelor, cât şi de construirea interacţiunilor sociale optime, în care să fie stimulată cooperarea
dintre elevi, ceea ce contribuie la un climat educaţional securizant.

Bibliografie consultată:
Iucu, B. R. (2006). Managementul clasei de elevi. Aplicaţii pentru gestionarea situaţiilor de criză
educaţională. Iaşi: Editura Polirom.