Motivarea si implicarea elevului in procesul de

invatare

Pentru reusita sa in activitatea scolara, elevul

trebuie sa isi gaseasca un temei in procesul de
invatare, acesta fiind reprezentat de motivatia sa. Atat
o motivare prea redusa, cat si una prea puternica, pot
constitui o problema, deoarece elevul poate ajunge la
esec sau la neatingerea completa a telurilor. Se poate
ajunge la rezultate bune daca se are in vedere
intensitatea optima a motivatiei. In cazul unei
motivari scazute, elevul nu va investi o parte
suficienta a resurselor pentru activitatea pe care o
intreprinde si o va trata superficial, in timp ce o
motivare exagerata va duce la blocaj psihic si
tensiune emotionala, acestea determinand un mod de
lucru
dezorganizat.
Conform
legii
optimului
motivational,
cresterea
performantei
este
proportionala cu intensificarea motivatiei numai pana
la un punct, dincolo de care urmeaza stagnarea sau
chiar regresul. Nivelul optim al motivatiei depinde atat
de dificultatea sarcinii cat si de particularitatile psihice
individuale: emotivitate, echilibru, stapanire de sine.
Eficienta activitatii este maxima la o anumita marime
a intensitatii motivatiei, numita optimum motivational.

Deoarece aceasta difera de la o persoana la alta,

profesorul are datoria sa-l obisnuiasca pe elev sa
aprecieze corect dificultatea sarcinii cu care se
confrunta si sa tina cont de particularitatile
psihologice individuale in conceperea strategiilor
didactice. Conform literaturii de specialitate, se disting
doua tipuri de motivatie: cea intrinseca si cea
extrinseca. Motivatia intrinseca este cea care-l
determina pe elev sa participe la o activitate pentru
placerea si satisfactia pe care aceasta i-o produce.
Invatarea ca urmare a motivatiei intrinseci se
datoreaza nevoii de cunoastere sau pasiunii pentru un
anumit domeniu. Motivarea extrinseca se bazeaza pe
dorinta elevului de a atinge anumite scopuri, cum ar fi
o recompensa din partea parintilor sau recunoasterea
inteligentei in colectivul scolar. La unii indivizi,
cresterea motivatiei se produce natural atunci cand in
clasa se dezvolta o atitudine de competitivitate intre
elevii care vor sa ia note cat mai mari, sau sa
primeasca aprecierea profesorilor. In celelalte cazuri,
elevilor li se poate creste nivelul de motivatie printr-o
abordare mai prietenoasa si interactiva a subiectelor
cu un grad mai mare de dificultate, in vederea
cresterii interesului si curiozitatii acestora fata de
materia studiata. De asemenea, laudandu-l pe elev
atunci cand acesta duce la indeplinire cu succes o
sarcina, motivatia sa de a deveni mai bun creste mai

mult decat in cazul in care este dezaprobat in urma

unui esec. Totusi, cea mai buna motivatie pare a fi cea
care vine din interiorul elevului. Atunci cand primeaza
dorinta de a cunoaste mai multe si a se imbunatati,
cunostintele acumulate sunt mai trainice si contribuie
in mai mare masura la realizarea personala a elevului.