Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reguli Generale de Administrare A Medicamentelor PDF
Reguli Generale de Administrare A Medicamentelor PDF
→ Definiţie:
~ Medicamentele sunt substanţe – de origine animală, vegetală sau sintetizată
chimic – transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare
(comprimat, drajeu etc.).
→ Scopul utilizării:
~ Prevenirea bolilor.
~ Ameliorarea bolii.
~ Vindecarea bolii.
→ Doza de administrare. Funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona
ca aliment, medicament sau toxic diferenţiind:
1. Doza terapeutică: doza administrată cu scop terapeutic, fără efect toxic.
Variază de la doza minimă cu efect terapeutic la doza maximă cu efect
terapeutic.
2. Doza maximă: doza administrată în cantitatea cea mai mare fără acţiune toxică
asupra organismului.
3. Doza toxică: doza administrată care provoacă fenomene toxice grave pentru
organism.
4. Doza letală: doza care conduce la decesul pacientului.
→ Tipuri de medicamente:
~ Pulberi.
~ Medicamente hidrice – au ca solvent apa.
~ Soluţii – clorurate, glucozate, apă oxigenată.
~ Infuzii.
~ Tincturi cu solvent alcoolul.
~ Extracte.
~ Preparate prin evaporare.
~ Preparate zaharate.
~ Emulsii.
~ Siropuri.
~ Medicamente solide: tablete, pastile, pilule, granule, capsule, comprimate,
caşete.
~ Medicamente pe bază de grăsimi – pomadă, ulei, unguent etc.
→ Reacţii adverse ale medicamentelor:
~ Reacţii alergice.
~ Accidente grave generale – agranulocitoză, anemie, şoc anafilactic.
~ Dezechilibre biologice prin modificarea florei microbiene.
~ Distrugerea florei patogene poate duce la dezvoltarea intensă sau virulentă a
microorganismelor parazitare.
~ Micoze.
~ Infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice.
~ Unele produse pot masca semnele unei boli, fără a o vindeca complet, dacă
doza şi durata nu sunt suficiente.
→ Rolul asistentei medicale în administrarea medicaţiei prescrise:
Să cunoască şi să controleze:
~ Medicamentul prescris pe pacient.
~ Doza corectă de administrare.
~ Timpii de execuţie.
~ Acţiunea farmaceutică a medicamentelor.
~ Frecvenţa de administrare şi intervalul dintre doze.
~ Efectul ce trebuie obţinut.
~ Contraindicaţiile şi efectele secundare.
~ Interacţiunile dintre medicamente.
Să verifice şi să identifice:
~ Calitatea medicamentelor.
~ Integritatea medicamentelor.
~ Culoarea medicamentelor.
~ Decolorarea sau supracolorarea.
~ Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii.
~ Lichefierea medicamentelor solide.
~ Opalescenţa soluţiilor.
Să respecte:
~ Calea de administrare prescrisă.
~ Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul bolnavului.
~ Incompatibilitatea medicamentelor.
~ Administrarea rapidă a medicamentelor deschise.
~ Ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături,
injecţii, supozitoare, ovule vaginale).
~ Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
Să informeze şi să anunţe:
~ Pacientul privind medicamentul prescris, calea de administrare, cantitatea,
efectul scontat, eventualele reacţii secundare.
~ Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor.
Condiţii de administrare:
~ Igienă. Dezinfecţie. Asepsie. Sterilizare.
~ Menţinerea măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor nosocomiale
sau intraspitaliceşti.
→ Observaţii:
~ Calea de administrare se alege în funcţie de:
o Hotărârea medicului.
o Scopul injecţiei.
o Rapiditatea asimilării medicamentului.
o Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.
o Interacţiuni medicamentoase.
o Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.
~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.
~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.
~ Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie.
~ Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de
păstrare.
~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le
fluidifica.
~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.
~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se administrează
după încălzire în apă caldă.
~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.
→ Administrarea substanţelor de contrast:
~ Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast.
~ Testarea se face injectând 1 ml soluţie – fiola test → numai în prezenţa medicului.
~ Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.
~ Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru examinare.
~ Viteza de administrare:
o 15 secunde → examinare minutată.
o 1-2 minute → examinare obişnuită.
o 10-15 minute → administrare prin perfuzie.
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase, prin
intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa externă a braţului.
~ Faţa superoexternă a coapsei.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunile centrale fesiere.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind aşezat cu
membrul respectiv sprijinit pe şold.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat,
la o adâncime de 2-4 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc , masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia bruscă a
ţesuturilor.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, mercur
etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone, uleioase sau a unei substanţe
coloidale, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul muscular.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern
fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac lung, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii supero-externe fesiere.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea
resorbţiei.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus 5-10 minute.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage
acul şi se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi
acelor.
→ Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau
hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
→ Scop:
~ Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
→ Locul de elecţie:
~ Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena
jugulară, venele epicraniene la sugari şi copii.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către
medic. Alegerea tipului de abord se face în funcţie de:
o Starea pacientului.
o Tipul medicamentului.
o Cantitatea de administrat.
o Durata tratamentului.
~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac mai scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe
pernă tare, protejată cu muşama şi aleză.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să stânjenească circulaţia.
→ Tehnica:
~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să
rămână apoi cu pumnul strâns.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de
introducere.
~ Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Durere – la puncţionarea pielii.
~ Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul
vascular care poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a
ridica garoul (staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei.
~ Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare
prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea
mai lentă a medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată,
tumefacţie, necroză. Se raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu
ser fiziologic şi substanţe resorbante.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă
medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
~ Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase –
se produce decesul pacientului.
~ Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor
cu acţiune neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a
extremităţilor: durere exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se
întrerupe de urgenţă injectarea.
→ Observaţii:
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta
frison → se slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din
cateter înaintea puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se
puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.
~ Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv
translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la
capătul translucid.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5
minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile
anterioare – niciodată mai jos.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în
poziţie şezând.
INJECŢIA INTRADERMICĂ
→ Definiţie:
~ Introducerea de substanţe medicamentoase - soluţii izotone în organism, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă , în stratul dermic.
→ Scop:
~ Terapeutic – desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.
~ Explorator – intradermoreacţia.
~ Anestezic – infiltrarea dermică cu novocaină.
→ Locul de elecţie:
~ Faţa anterioară a antebraţului.
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
→ Materiale necesare:
~ Seringă cu ac scurt, sterile.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
→ Pregătirea bolnavului:
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
→ Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul (0,1 ml) şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu
bizoul în sus, până dispare orificiul acului complet.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se injectează lent.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru,
o înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
→ Incidente şi accidente:
~ Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de
portocală când acul a pătruns prea profund.
~ Lipotimie. Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.
~ Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei
puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
→ Observaţii:
~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la
tuberculină – alcoolul inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice.
ADMINISTRAREA INSULINEI
→ Scopul tratamentului insulinic:
~ Tratarea diabetului zaharat.
~ Normalizarea nivelului glucidic în sânge.
→ Căile de administrare:
~ Calea subcutanată.
~ Calea intravenoasă.
→ Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea externă a braţului.
~ Regiunea anterioară a coapselor.
~ Regiunea fesieră.
~ Regiunea supra şi subspinoasă.
~ Locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
o Dimineaţa → flancurile abdominale.
o Seara → coapsă.
~ Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea
respectivă, tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice
modificate negativ.
→ Preparate de insulină:
~ Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de
comercializare:
o Regulară (R).
o Regulară tamponată (BR).
o Lentă (L).
o Ultralentă (U).
o Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-10/90).
o Insulină 20% Regulară tamponată + 80% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-20/80).
o Insulină 30% Regulară tamponată + 70% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-30/70).
o Insulină 40% Regulară tamponată + 60% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-40/60).
o Insulină 50% Regulară tamponată + 50% Insulină umană suspensie
isophan (NPH-50/50).
~ Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
~ Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent
(MC).
→ Reguli de administrare:
~ Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
~ Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
~ Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
~ Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
~ Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
o Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
o Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
~ Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv
100 unităţi de insulină pe mililitru.
~ Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
~ Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de
preparatul de insulină folosit).
→ Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
~ Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
~ Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la
uniformizarea lichidului.
~ Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
~ Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
~ Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
→ Stabilirea dozei necesare:
~ Se fixează o doză individualizată funcţie de:
o Tipul de insulină folosit.
o Numărul de injecţii pe zi.
o Intervalul dintre doze. Conduită terapeutică postnatală.
o Modificările din alimentaţie.
o Schimbarea programului de activitate.
o Medicaţie complementară. Exerciţii fizice, gimnastică.
→ Pregătirea dozei:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat,
cale de administrare.
~ Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie
administrată.
~ Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până
se obţine doza necesară.
~ Se scoate aerul şi se schimbă acul.
~ Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE
ÎNCĂRCARE ÎN SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
~ Amestecul se face înaintea injectării.
~ Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
→ Injectarea insulinei:
~ Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
~ Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
~ Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
~ Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
~ Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
→ Reacţii la insulină:
~ Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
o Doză prea mare de insulină.
o Absenţa sau întârzierea meselor.
o Exerciţii fizice şi activitate în exces.
o Boală infecţioasă. Tulburări de tranzit. Boli endocrine.
o Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
o Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
o Consum de alcool.
~ Semnele hipoglicemiei:
o Apar brusc. Anxietate.
o Transpiraţii, tulburări de somn.
o Ameţeală. Palpitaţii.
o Vedere neclară – în ceaţă.
o Tremurături. Mişcări nesigure. Vorbire neclară.
o Stare depresivă. Agitaţie, iritabilitate. Delir.
o Senzaţie de furnicături în mâini.
o Cefalee. Modificări comportamentale.
o Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau
tablete de glucoză. Foame.
o Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
~ Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
o Prin doză insuficientă de insulină.
o Nivel crescut de glucoză în sânge.
o Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
o Febră. Infecţii.
o Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală,
facies roşu, sete, pierderea cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică,
glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.
~ Lipodistrofia:
o Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca
lipoatrofie cu depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat,
pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor.
Hiperglicemie Hipoglicemie
~ Piele uscată. ~ Tegumente cu transpiraţii reci.
~ Respiraţie Kussmaul. ~ Piele umedă.
~ Halenă acetonică. ~ Hipertensiune.
~ Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă. ~ Respiraţie normală.
~ Somnolenţă. ~ Pierderea stării de cunoştinţă.
~ Inapetenţă. ~ Mişcări nesigure.
~ Greţuri. ~ Ameţeală.
~ Vărsături. ~ Foame.
→ Alergia la insulină:
~ Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
~ Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul,
respiraţie zgomotoasă, şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A VACCINURILOR
→ Definiţie:
~ Vaccinoterapia este o metodă de imunizare activă faţă de unele infecţii.
→ Forma de prezentare:
~ Fiole. Flacoane închise. Lichid liofilizat. Pudră.
→ Scop:
~ Profilactic. Curativ în: Difterie. Tetanos. Febră tifoidă. Bruceloză.
→ Calea de administrare:
~ Subcutanată → v. Antitetanic, v. Antirabic, v. Paratific.
~ Intramuscular → ATPA (anatoxină tetanică purificată şi adsorbită).
~ Intradermic → BCG.
~ Calea orală → v. Antidizenteric, v. Antipoliomielitic.
→ Condiţii de preparare, conservare şi depozitare:
~ Reconstituirea vaccinului se face prin rehidratare cu diluant conform dozajului
înscris pe ambalaj. Prepararea se face în momentul folosirii.
~ Vaccinul rehidratat nu se păstrează la frigider – se aruncă.
~ Vaccinurile liofilizate – diluate şi aspirate în seringi de unic dozaj şi
administrare (pentru vaccinare antirujeolică, antirubeolică etc.) se aplică
regulile generale de asepsie şi administrare a soluţiilor injectabile.
~ Conservarea vaccinului: la -10-150C; diluantul se conservă la +2-80C.
~ Vaccinul trebuie protejat de lumină.
→ Condiţii de administrare:
~ Se pot asocia 2-3 vaccinuri (DTP → antidifteric, antitetanic, antipertusis).
~ Se respectă condiţiile de asepsie şi antisepsie, dozele şi intervalele dintre
inoculări diferă de la vaccin la vaccin, cantitatea de vaccin creşte de la o
inoculare la alta. Dozele trebuie măsurate exact.
~ Intervalul dintre doze va fi strict respectat.
~ Unele vaccinuri necesită rapel pentru întărirea imunităţii.
→ Reacţia locală vaccinală:
~ Roşeaţă. Tumefacţie. Durere.
→ Reacţia generală vaccinală:
~ Febră. Inapetenţă. Stare generală alterată.
→ Complicaţii:
~ Hematologice. Pulmonare. Cardiovasculare. Renale. Erupţii cutanate.
~ Complicaţii nervoase (encefalită postvaccinală, meningită septică, convulsii,
tulburări senzoriale etc.).
~ La gravide → avort, naşteri cu feţi morţi, feţi cu malformaţii congenitale.
→ Prevenirea complicaţiilor postvaccinale.
~ Se respectă contraindicaţiile pentru fiecare vaccin.
~ Se respectă tehnica de administrare. Se evită administrările traumatizante.
~ Se respectă termenul de valabilitate pentru aplicare.
→ Observaţii:
~ Vaccinurile din flacoane cu dop de cauciuc se pot păstra la frigider .
~ Fiola de vaccin deschisă nu se păstrează – se aruncă.
~ Toleranţa organismului este diferită.
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
→ Definiţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale sub acţiunea
stimulatoare a glandei hipofize → prin hormonul corticotrop sau adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de hipofiză şi
stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.
→ Prezentare:
~ Cortizon acetat. Superprednol. Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon. Hidrocortizon.
~ Supercortisol. Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH → pulbere albă, în flacoane închise.
→ Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile:
o Fiole. Flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.
→ Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
o Se asigură concentraţia utilă în sânge. Doza zilnică → 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore
o Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la doza minimă –
de întreţinere → doză stabilită de medic.
o Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru activarea funcţiei
glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
o Intramuscular.
o Intravenos.
o Intraarticular.
o Clisme terapeutice.
o Aplicaţii locale.
~ Administrarea ACTH-ului:
o Se testează sensibilitatea organismului prin IDR.
o Se dizolvă pulberea cu ser fiziologic sau apă distilată în cantitate egală cu numărul dozelor
→ calculul se face ca şi în cazul antibioticelor.
o Dizolvat se poate păstra la gheaţă câteva săptămâni.
o Se administrează pe cale intramusculară, intravenoasă, eventual subcutanată.
o Se poate administra în perfuzii lente în ser glucozat 5% → ritm de administrare 6-8 picături
pe minut. Cea mai bună metodă de administrare → perfuzia continuă sau de 5-6 ore.
o Dozele administrate prin perfuzie pot fi mai mici decât cele injectate.
o Se pot face şi perfuzii subcutanate asociind soluţia cu hialuronidază.
o Doza este progresiv crescută pentru ca stimularea suprarenalei să nu se facă brusc.
→ Reguli de administrare a cortizonului:
~ Tratamentul se face numai în spital
~ Bolnavii necesită dietă specială:
o Dietă hiposodată. → 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
o Dietă hipoglucidică. Dietă cu conţinut bogat în proteine.
~ Se acordă îngrijiri speciale:
o Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Asepsie perfectă în administrarea parenterală.
o Schimbarea zilnică a lenjeriei de pat şi de corp.
o Tratarea imediată şi corectă a infecţiilor de orice fel
o Administrarea sub protecţie de antibiotic.
o Cântărirea zilnică. Observarea apariţiei edemelor.
o Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea diurezei.
→ Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În caz de
insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită metabolizare hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceiaşi seringă.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA
ANTICOAGULANTELOR
→ Definiţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de
coagulare a sângelui.
→ Scop:
~ Profilactic.
o Când pericolul trombozelor este evident → în profilaxia trombozelor
venoase, emboliilor postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale
sau pelvine.
~ Terapeutic.
o Împiedică coagularea sângelui intravascular.
o Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct
de miocard, şoc endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
→ Forma de prezentare:
~ Heparină → cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, fl. cu Heparină
calcică sau sodică (absorbţie lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)→ cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
→ Heparina:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă. Efectul dispare în câteva ore.
→ Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită – câteva zile → 2 săptămâni.
→ Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice. Insuficienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă. Ulcer gastroduodenal florid. Endocardite.
→ Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină , la început zilnic,
timpul Quick (indicele de protrombină).
→ Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse. Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale. Alergie generală.
→ Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este
hotărâtă de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină,
antitermice, antiinflamatoare.
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A ANTIBIOTICELOR
→ Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în
organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic.
~ Chimioterapice → sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă asupra
germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
→ Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
→ Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
→ Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune continuă asupra
agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:
o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de administrarea
trebuie să fie cât mai frecvent.
o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul de
administrare poate fi mai lent.
~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în anumite substanţe
(ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
~ Exemple:
o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.
o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.
o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.
o Streptomicina → 12 ore.
o Gentamicina → 8,12 ore.
o Biseptol → 12,24 ore.
→ Forma de prezentare:
~ Drajeuri.
~ Capsule operculate.
~ Sirop.
~ Soluţii injectabile.
~ Unguente.
→ Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri.
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii cristaline).
~ Perfuzii.
~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
~ Percutanta.
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre.
~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli.
~ Calea rectală – suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
→ Doza de antibiotic:
~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau capsulelor la
numărul prizelor.
~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se injectează imediat,
deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi
împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale administrate la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
→ Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea
antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian.
→ Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem
prin aspirare.
~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după dizolvare
completă.
→ Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care trebuie acţionat,
compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.
→ Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
→ Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte, hipoacuzie,
oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.
~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul penicilinei foloseşte
soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia de observaţie a bolnavului.
~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.
→ Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din cauza resorbţiei
neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv pentru care se
asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul administrării
antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese astmatiforme, alergii.
~ Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic.