UNIVERSITATEA “VALAHIA” TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE – PASTORALĂ

MISIUNEA BISERICII ORTODOXE ASTĂZI

ŞI
LUCRAREA DUHULUI SFÂNT
ÎN BISERICĂ ŞI ÎN LUME

Coordonator:
Prof. Univ. Dr. Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon Mihăiţă
Susţinător:
Miciu Ionuţ, anul III, Gr. a IV-a

Târgovişte,
2010
 Cuprins

Introducere………………………………………………...3
Cap.I Misiunea Bisericii......................................................4
Cap. II Biserica Ortodoxă………………………………..10
Concluzii…………………………………………………14
Bibliografie………………………………………………15

2
 Introducere

Misiunea este partea fundamentală a fiinţei Bisericii, căci propovăduirea

Evangheliei lui Hristos la toate neamurile şi chemarea la ”reconciliere prin pocăinţă
şi botez”1 este o vocaţie ecclezială apostolică.
În acest sens, ”în misiunea ei, Biserica este chemată să descopere semnele
cuvântului lui Dumnezeu; formarea unei comunităţi autentice la nivel local, care să
includă pe toţi, fără nici o deosebire de sex, vârstă sau profesie şi care să pună
accentul pe relaţiile umane personale, redescoperirea unei comunităţi tămăduitoare
de susţinere şi de iubire activă...”2
Ea, urmărindu-şi propriul scop mântuitor, nu numai că împărtăşeşte omului
viaţa divină, ci şi revarsă, într-un fel, asupra lumii întregi, lumina acestei vieţi, mai
ales vindecând şi înălţând demnitatea persoanei umane, întărind coeziunea socială
şi dând activităţii zilnice a oamenilor un sens şi o semnificaţie mai profundă.
Astfel, prin fiecare membru şi prin întrega sa comunitate, Biserica este convinsă că
poate contribui mult la umanizarea familiei umane şi a istoriei ei şi face acestea
prin datoria ei fundamentală, prin misiune.

1
Bria, Pr. Prof. Dr. Ioan, Dicţionar de teologie ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p.254
2
Dr. Nifon Mihăiţă, Misiologie Creştină, Editura ASA, Editura Universităţii Valahia din Târgovişte, 2001, p.36

3
 Cap.I Misiunea Bisericii

Atunci când vorbim despre misiunea Bisericii, vorbim despre fidelitatea ei

faţă de porunca lui Hristos:
”Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20,21) şi faţă
de activitatea apostolilor.
Misiunea pe care Hristos a încredinţat-o Bisericii Sale nu este de ordin
politic, economic sau social, ci, în primul rând scopul pe care i l-a fixat este de
ordin religios3, bineînţeles, fără a neglija componentele sau reverberaţiile politice,
economice şi sociale ale misiunii. Căci, tocmai din această misiune religioasă
decurg îndatoriri, lumini şi puteri care pot sluji la constituirea şi întărirea
comunităţii oamenilor după legea divină.4
De asemenea, unde este necesar, în funcţie de împrejurările de timp şi de loc,
Biserica însăşi poate, ba chiar trebuie să suscite opere destinate slujirii tuturor, dar
mai ales a celor săraci, cum ar fi opere de caritate sau altele de acest fel.
Pe lângă aceasta, Biserica recunoaşte tot ce e bun în dinamismul social de azi, mai
ales evoluţia spre unitate, procesul unei sănătoase socializări şi solidarizări pe plan
uman şi economic.
Promovarea unităţii este în concordanţă cu misiunea profundă a Bisericii,
căci ea este în Hristos, o taină şi un semn, un instrument al unirii intime cu
Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.
De aceea, Biserica arată lumii că adevărata unire socială exterioară decurge din
unirea minţilor şi inimilor, adică din acea credinţă şi iubire pe care este întemeiată
3
Paul Evdochimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p.187
4
Ibidem

4
în mod indisolubil unitatea ei în Duhul Sfânt, pentru că tăria pe care Biserica o
poate insufla societăţii moderne se află în această credinţă şi iubire trăite efectiv şi
nu în exercitarea vreunei dominaţii exterioare cu mijloace pur omeneşti.5
Misiunea Bisericii în lume se realizează prin efortul misionar atât al clerului cât şi
al laicilor, căci datoria de a-L mărturisi pe Hristos lumii îl are Biserica în întregul
ei, căci ”este o trimitere a întregii comunităţi în lume, să mărturisească prin ceea ce
sunt ei că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” 6
Creştinii, transformaţi de Cuvântul pe care l-au auzit şi cu care s-au
împărtăşit la Liturghie, trebuie „să trăiască semnele profetice ale Împărăţiei ce
vine.”7
Parte a misiunii Bisericii în lume sunt şi o sumă de slujiri ale Bisericii pe care
creştinii trebuie să le manifeste în societatea în cadrul căreia trăiesc şi acţionează.
Ca mădulare ale lui Hristos cel viu, încorporaţi în El şi făcuţi asemenea Lui prin
Botez precum şi prin Mir şi Euharistie, toţi credincioşii sunt datori să colaboreze la
creşterea şi dezvoltarea Trupului Său pentru a-l duce când mai curând la plinătate.
De aceea, rolul laicilor în misiune este fundamental; ei ”trebuie să dea mărturie de
puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, de puterea şi lucrarea Duhului.”8 Astfel, aici
se înscrie lupta pentru eliminarea discriminărilor de orice natură, a robiei din
partea diferitelor atracţii ale societăţii de consum (mirajul ideologiilor de tot felul,
exploatarea aproapelui, idolatria vedetelor, exagerarea importanţei muncii în viaţa
omului etc.) şi slujirea aproapelui, mai ales când se află în nevoie (sub dominaţia
bolilor, a handicapurilor, a sărăciei, a imigraţiei etc.).
De aceea Biserica, în virtutea Evangheliei ce i-a fost încredinţată, proclamă
drepturile oamenilor, recunoaşte şi preţuieşte dinamismul cu care aceste drepturi
sunt promovate pretutindeni în vremurile noastre. Această mişcare, însă, trebuie
5
Olivier Clement,Geniul ortodoxiei, în volumul Dumitru Stăniloae sau Paradoxul teologiei, Editura Anastasia,
Bucureşti, 2003, p.98
6
Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.73
7
Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.73
8
Coman, Pr. Prof. Dr. Constantin, Biblia în Biserică, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997, p.165

5
impregnată de spiritul Evangheliei şi ferită de orice fel de falsă autonomie,pentru că
suntem, într-adevăr, tentaţi să considerăm că numai atunci drepturile noastre
personale sunt pe deplin menţinute când suntem degajaţi de orice normă a Legii
dumnezeieşti. Însă, pe această cale, demnitatea persoanei umane, departe de a fi
salvată, se pierde.
Misiunea Bisericii are numeroase exigenţe date în special de contextul
cultural şi social al fiecărui spaţiu şi timp în care Biserica îşi desfăşoară activitatea.
Biserica, prin mijloacele ei specifice trebuie să propovăduiască Evanghelia lui
Hristos şi să promoveze un spirit autentic creştin în toate domeniile vieţii umane,
ocupându-se astfel în mod integral de mântuirea omului.
Prin slujitorii ei, Biserica, în orice timp şi în orice loc, trebuie ”să propovăduiască
pocăinţa şi botezul în numele lui Hristos, spre iertarea păcatelor...”9
Predicarea Evangheliei este misiunea principală a Bisericii lui Hristos şi ”aceasta
are prioritate în faţa oricărei alte slujiri”.10
Printre numeroasele probleme care trezesc astăzi preocuparea Bisericii amintim în
mod deosebit: căsătoria şi familia, cultura, viaţa economico-socială, solidaritatea
şi pacea.
Deoarece vedem în Biserică “o instituţie aşezată în lume, slujind lumea şi
utilizând liber mijloacele aflate la dispoziţie în lume...”11, asupra fiecăreia dintre
domeniile de mai sus trebuie să strălucească principiile şi luminile ce provin din
Evanghelia lui Hristos, pentru ca toţi creştinii să fie călăuziţi de ele şi toţi oamenii
să fie luminaţi în căutarea unor soluţii pentru problemele atât de numeroase şi
complexe.
Apoi, nu trebuie să uităm că binele persoanei şi al societăţii umane şi creştine
este strâns legat de bunul mers al comunităţii conjugale şi familiale.

9
Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.26
10
Ibidem, p.27
11
John Meyendorff, op.cit., p.286

6
Creştinii, împreună cu toţi aceia care pun preţ pe această comunitate, acceptă sincer
orice fel de sprijin datorită căruia este încurajată aprecierea acestei comunităţi de
iubire şi este stimulat respectul faţă de viaţă, iar soţii şi părinţii sunt
ajutaţi în misiunea lor nobilă.
Ei aşteaptă rezultate şi mai bune şi se străduiesc să le dezvolte. Biserica este
conştientă că ”valoarea familiei este exact aceea a vieţii înseşi şi familia este mijloc
de promovare a valorilor vieţii veşnice.”12
Dar,din nefericire, demnitatea familiei nu se bucură însă pretutindeni de aceeaşi
strălucire, căci este întunecată de agresiune şi violenţă, de divorţ, de iubirea fără
obligaţii sau de alte deformări. Şi, chiar mai mult, iubirea conjugală este prea
adesea dominată de egoism, de hedonism şi de practici împotriva procreării. Pe
lângă aceasta, condiţiile economice, socio-psihologice de astăzi provoacă şi în
familie perturbări deloc neglijabile.
În activitatea misionară a Bisericii, familia reprezintă un spaţiu privilegiat,
pentru că ea ”a ocupat neîncetat un loc central în învăţătura noastră creştină despre
viaţă, fiind înţeleasă drept cea mai însemnată alcătuire socială, de care depind
dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri.”13
Pentru om este ceva propiu să nu-şi poată atinge adevărata şi deplina realizare ca
om decât prin cultură, adică prin cultivarea bunurilor şi valorilor naturii.
De aceea, ori de câte ori este vorba despre viaţa umană, natura şi cultura sunt cât se
poate de strâns legate. Astăzi, cultura trebuie să se dezvolte astfel încât să cultive
persoana umană în mod integral şi armonios şi să-i ajute pe oameni în îndeplinirea
îndatoririlor la care sunt chemaţi cu toţii, dar mai ales creştinii, uniţi frăţeşte într-o
singură familie umană.

12
Moldovan, Pr. Prof. Dr. Iie Valori creştine ale familiei în România şi practici contrare acestora în Familia şi
Viaţa la începutul unui nou mileniu creştin, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2001, p.142
13
P. F. Teoctist, patriarhul B.O.R., Mesaj la Deschiderea Congresului Internaţional” Familia şi Viaţa la începutul
unui nou mileniu creştin”, în Familia şi Viaţa la începutul unui nou mileniu creştin, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române ,Bucureşti, 2001, p.10

7
 Evanghelia lui Hristos reînnoieşte necontenit viaţa şi cultura omului;
combate şi îndepărtează erorile şi relele izvorâte din mereu ameninţătoarea
seducţie a păcatului.
Ea purifică şi înalţă fără încetare moravurile oamenilor, astfel că Biserica îşi
îndeplineşte propria misiune. Prin însuşi acest fapt contribuie la cultură şi
civilizaţie şi le stimulează şi, prin acţiunea ei, chiar şi liturgică, îl educă pe om la
libertatea interioară.
În viaţa economico-socială trebuie stimate şi promovate demnitatea persoanei
umane, vocaţia ei integrală şi binele întregii societăţi. Căci, omul este autorul,
centrul şi scopul întregii vieţi economico-sociale. Prin munca oferită lui Dumnezeu,
omul se asociază lucrării răscumpărătoare a lui Iisus Hristos care a conferit muncii
o demnitate eminentă muncind cu mâinile Sale la Nazaret.
Biserica propovăduieşte Evanghelia, dar se preocupă în continuare de cei
care au primit-o, asigurându-le toate cele necesare pentru o trăire plenară a acesteia
în viaţa cotidiană.
În urma propovăduirii se urmăreşte convertirea, adică ”un act de profundă
schimbare şi înnoire spirituală”14, aceasta fiind de fapt angajarea totală în slujirea
lui Dumnezeu. Scopul predicării, al convertirii este acela de a crea din fiinţe
afectate de păcat, oameni noi. Momentul în care i-a naştere omul cel nou este
constituit de botez, dar această înnoire care se realizează acum nu încetează după
botez, ci se continuă toată viaţa şi prin alte mijloace.
Acum se realizează doar începutul procesului de desăvârşire, deoarece în
botez are loc o înviere la viaţa cea nouă în Hristos, o renaştere faptică sau aşa cum
o numeşte Sfântul Apostol Pavel în Tit 3, 5, o πάλλιγένέσιά, care îl aşează pe om în
relaţie reală cu Hristos, modelul absolut al desăvârşirii noastre, deoarece “El este
chipul nevăzutului Dumnezeu” (Coloseni 1,15), El este Omul desăvârşit care a

14
Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.27

8
redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul
păcat.15
În apele botezului intră omul cel vechi care moare, fiind răstignit împreună cu
Hristos; dar moartea omului cel vechi lasă anumite urme care vor fi distruse tot prin
mijloacele harului în viitor, pentru că desăvârşirea nu se realizează automat, fără
colaborarea activă a omului. Procesul de înnoire este etapizat, progresiv, efortului
uman răspunzându-i ajutorul harului: omul cel vechi sfârşeşte aşadar, virtual la
botez şi tot acolo începe omul cel nou.
Faptic, însă, omul cel vechi continuă să subziste în fiecare creştin, alături de
cel nou. Lucrul acesta reiese mai ales din îndemnul pe care Sfântul Apostol Pavel îl
dă creştinilor din bisericile Asiei Minor de a se dezbrăca de omul cel vechi,
lepădându-l ca pe o haină uzată, şi de a se înveşmânta cu celălalt. (Efeseni 4,24;
Coloseni 3,10)16
Botezul în numele lui Hristos demonstrează că cel botezat, de acum aparţine
Acestuia, este unit în mod irevocabil cu el: ”cel botezat se îmbracă cu Hristos, este
una cu El”(Galateni 3,27; Romani 13,14); toţi cei botezaţi sunt uniţi şi între ei
însăşi prin unitatea lui Hristos (Galateni 3,28) şi a Trupului slăvit (ICorinteni
12,13; Efeseni 4,4); de acum sunt un singur duh cu Hristos
(I Corinteni 6,17).17
Este demn de remarcat că pentru Biserică ”propovăduirea orală a cuvântului
lui Dumnezeu şi săvârşirea tainelor constituie cele două mijloace prin care Hristos,
cu puterea Duhului Sfânt, se dă poporului Său, aici şi acum”.18
Nu trebuie să neglijăm faptul că Biserica nu este un tezaur de răspunsuri pregătite
pentru oricine, oricând şi oricum, ea are rolul de a fi lumina acestei lumi şi în acest
sens ea călăuzeşte spre izvorul luminii:Iisus Hristos.
15
P. F. Teoctist, patriarhul B.O.R., op.cit., p.10
16
Grigore, Pr. Prof. Dr. C. Marcu, Omul cel Nou în concepţia antropologică a Sfântului Apostol Pavel, în “Studii
Teologice”, nr.7 - 8, 1951, p.34
17
Leon Xavier Dufour,Vocabular de Teologie Biblică , EARCB, Bucureşti, 2001, p.80
18
Dr.Nifon Mihăiţă, op.cit., p.29

9
 Misiunea creştină este necesară şi posibilă mai ales în rândul celor care nu
cunosc încă pe Iisus Hristos, faţă de adepţii altor religii, credinţe şi ideologii, în
societăţi pluraliste, în mijlocul tuturor celor ce au nevoie de puterea eliberatoare a
Evangheliei. Experienţa acestei mişcări este foarte importantă deoarece, în lumina
ei, cauzale diviziunilor istorice pot fi înţelese în alt fel decât în cadrul comparării
doctrinelor.

Cap.II Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă are propria ei teologie şi practică misionară, cultul fiind

tocmai punctul de plecare pentru mărturie şi propovăduire.
Sfânta Biserică Ortodoxă, aflându-se în lume şi fiind, în mod inevitabil, afectată de
schimbările care se produc în aceasta, se găseşte astăzi confruntată cu probleme
deosebit de grele şi urgente, cărora doreşte să le facă faţă ca un singur trup, potrivit
cuvântului Sfântului Apostol Pavel care zice: “ Dacă un mădular suferă, toate
madularele suferă împreună. ” ( I Corinteni 12, 26)
Astfel, privind către viitorul omenirii şi al întregii creaţii a lui Dumnezeu, în
perspectiva intrării noastre în cel de-al III- lea mileniu al istoriei creştine, într-o
vreme de schimbări spirituale şi sociale rapide, împlinindu-şi datoria sa sfântă,
Biserica doreşte să dea mărturie, în smerenie, cu dragoste şi cu hotărâre, despre
nădejdea care este în noi.”19
Însa modernismul evoluţionist include în el ideea perfecţiunii depline originare a
lucrurilor, si exclude în totalitate intervenţia creatoare a lui Dumnezeu în
desăvarsirea făpturilor văzându-L doar ca o Cauză externă a creaţiei, iar creaţia ca
pe o maşină ce funcţionează independent de Dumnezeu.

19
Dr. Nifon Mihăiţă, op. cit., pp. 217-218

10
 Împotriva acestei tendinţe,Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că :”lucrurile
nu au fost aduse la existenţă odată cu raţiunile sau cauzele lor interioare, ci fiecare
işi primeşte existenţa afectivă şi de sine la timpul potrivit, după înţelepciunea
creatorului” prin Duhul lui Dumnezeu, fiindcă”Duhul lui Dumnezeu Se află în
toate lucrurile şi mişcă raţiunea naturală din fiecare.”20
În lumina ortodoxă, Duhul nu aparţine doar Bisericii nevăzute, ci şi celei
văzute,adică există o singură Biserică, cu aspect văzut şi nevăzut, public şi privat,
în virtutea Duhului care s-a coborât peste Apostoli la Cincizecime, sub chipul
limbilor de foc, ca să ardă păcatul şi să transfigureze omul şi creaţia.
Dacă Biserica noastră a rezistat cu mult mai mult succes la diferite probleme
externe, la cantonarea Duhului în starea privată se datorează faptului că Duhul nu
este doar în viaţa interioară a fiecărui credincios, ci şi în sfera publică a întregii
comunităţi şi dincolo de ea. Dacă vrem să combatem aceste fenomene externe,
avem misiunea să facem conştienti pe credincioşii noştri şi lumea în care trăim că
Duhul lui Dumnezeu nu este doar Duh “privatizat” ci şi Duh “public”.21
Astfel, misiunea Bisericii va trebui să depaşească autonomia lumii printr-o
raţiune care se îmbrăţişează cu iubirea. Prin inţelepciune, rugăciune şi dreapta
vieţuire, vom birui încercările acestor vremuri. Biserica Ortodoxă are un cuvânt
greu de spus prin misiunea ei, deoarece cuvintele Mântuitorului ne spun: “Căutati
mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adauga vouă.”
Biserica Ortodoxă este martor necunoscut al credinţei şi al lucrării
duhovniceşti a credinţei aşa cum se degajă din Sfintele Scripturi şi cum a practicat-
o şi mărturisit-o Biserica primelor secole, are prospeţimea acelei vremi chiar şi
astăzi. Acum e nevoie să înnoim această modalitate de a practica şi a trăi credinţa,
legătura cu Mântuitorul Iisus Hristos, prezenţa Duhului Sfânt,omul devine capabil
de a răspunde el insuşi celorlalţi si cosmosului.

20
Sf. Maxim Mărturisitorul “Răspunsuri catre Talasie”, Filocalia , vol III, p. 329
21
Dumitru, Pr. Prof. Dr. Popescu “Hristos,Biserică, Societate”, Edit . EIBMBOR, Bucureşti 1998, p.48

11
 Prin urmare, cea mai buna misiune a Bisericii este manifestarea tangibilă şi
vizibilă a vieţii membrilor ei. Numeroşi sunt cei care simt azi în societate lipsa
căldurii sufleteşti a comuniunii adevărate,a preocuparii neegoiste si adânci pentru
celalalt si a solidarităţii in general. Pentru a avea asemenea credincioşi Biserica
trebuie să desfăşoare o lungă perioadă de pregatire şi de educare a credincioşilor,cât
si o buna cooperare între cler şi laici in slujirea si proclamarea adevarului
dumnezeiesc. Prin misiunea continuă a Bisericii ei sunt transformaţi în luptători
victorioşi şi părtasi ai mântuirii.
Biserica prin preoţi, trebuie sş le reamintească credicioşilor necesitatea de
a înainta continuu spre Dumnezeu şi că nu este deajuns ca acestia să-şi admire
pietatea care nu le dă nici un ajutor în urcuşul duhovnicesc.
Creştinismul de azi trebuie să arate ca atenţia acordată vieţii veşnice aduce
cu sine şi o transformare a acestei lumi. A fi ucenic al Domnului, inseamnă să-ţi
iubeşti aproapele,să-i impărtăşeşti grijile lui şi sa-ţi manifeşti dragostea prin lucruri
concrete. Prin urmare, noi trebuie să proclamăm cu tărie ca misiunea Evangheliei
nu este accea de a transforma pamântul într-un paradis prosper, pentru ca ţelul final
este dobăndirea vieţii veşnice. “Noi trebuie să trăim în Hristos, legatura cu Tatăl
sub lucrarea Duhului Sfănt. Ne vom simţi atunci ca unii asupra cărora se odihneste
Duhul Sfant aşa cum se odihneşte şi asupra Fiului. Stim că primim mereu darul
Duhului Sfănt prin rugăciunile Bisericii. Prin darul Duhului Sfant lucrează în
Biserica şi în noi energiile Duhului Sfant, energiile necreate aşa cum le-au numit
unii Sfinţii Părinţi ai Bisericii .“ 22
Biserica are “misiunea” de a vesti lumii Împărăţia lui Dumnezeu. Fiindcă
Bisericii i s-a dat prezenta Duhului Sfânt ca garanţie , ea este în mijlocul
nostru ,“eshatonul” este deja accesibil lumii. Prin urmare, Biserica este comunitatea
eshatologică, popor pelerin, care trăieşte în aşteptarea fierbinte a reântoarcerii
Domnului şi Îl marturiseşte în faţa lumii.
22
M.Costa de Beauregard “Dumitru Stăniloae- Mica dogmatică vorbită” Edit. Deisis, Sibiu 1995, p. 31

12
 Biserica revelează astfel strălucirea Împărăţiei lui Dumnezeu în persoană
lui Iisus Hristos Cel înviat, descoperit tuturor ucenicilor din toate timpurile, prin
venirea Duhului Sfănt, iar în acest chip găseşte puterea sa propovăduiască
Împărăţia până la marginile pământului.
Misiunea ţine de însăşi natura Bisericii, în orice condiţii ar trăi ea, iar fără
misiune nu poate exista Biserica, fiindcă Biserica duce mai departe lucrarea de
mântuire a lumii, descoperită şi înfaptuita de Mântuitorul Iisus Hristos.
Duhul Sfânt este puterea dumnezeiasca prin care Biserica este capabilă să
asculte de porunca Domnului înviat :” Mergeţi în toata lumea si propovăduiţi
Evanghelia la toată faptura .“ ( Mc 16,15 ; Lc 24,47 ). 23
Dacă misiunea Bisericii nu este dusă până la capăt, în locul luminii,
bucuriei şi vieţii eterne, după care înseteaza omul în calitatea lui de chip al lui
Dumnezeu, omul contemporan descoperă tristeţea, solitudinea şi vidul spiritual,
devenind sclav al economiei şi al sistemelor inventate de el.
Putem afirma că ruptura dinte om şi divinitate se află la originea unor
crize enorme şi dezastre de ordin planetar, toate acestea avându-şi rădăcinile adânc
înfipte în poftele nestăpânite ale omului. 24
Părintele Dumitru Stăniloae afirma : “Trăim într-o vreme în care Hristos şi
haosul par să se întâlnească …. şi noi trebuie să întâmpinăm ameninţarea la adresa
naturii…. Natura este scena graţiei şi sfera răscumpărării.”25

Concluzii

23
Dr. Nifon Mihăiţa , op. cit. , pp 70-71
24
Dumitru Popescu “ Teologie şi Cultură”, Bucureşti 1993, p. 117
25
Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru “Raportul Adunării Generale CEB ,Nairobi, Comentariu în Ortodoxia, 1961, nr.3
p.557

13
 Dealungul timpului Biserica a dus o misiune foarte grea împotriva multor
învăţături eronate, care doreau schimbarea identităţii ei. Ea şi-a păstrat
credibilitatea în rândul credincioşilor săi, prin aceea că a restaurat bisericile si
mânăstirile, ca semn al tradiţiei si continuităţii ei istorice.
Forţa principală a misiunii Bisericii ca instituţie pastorală mai depinde şi de
integritatea si credibilitatea clerului.
E timpul să spunem că Biserica Ortodoxă este viabilă si vizibilă numai
prin misiune explicită, în cadrul unui dialog dintre tradiţia sa proprie şi tradiţia
seculară, din afară, care să faciliteze solidaritatea naţională şi reconcilierea
ecumenică .26
Toate acţiunile Bisericii sunt îndreptate spre Hristos, misterul şi răspunsul la toate
problemele omului. În taina lui Hristos se află încrustată şi taina omului, şi pe
măsura ce se inaintează în comuniune cu El se descoperă omul. Astfel spus,
“descoperind pe Hristos, descoperim omul.”
În lucrarea misionară a Bisericii se înscrie şi calitatea aceasteia de a fi tot timpul
o instituţie reconciliatoare, promovatoare a concordiei şi a păcii, a speranţei şi a
bucuriei .
Biserica este şi trebuie să fie un izvor al speranţei, o lumina care alungă angoasa
si teama, frica şi neliniştea din inima omului de astăzi şi, de aceea, elimina
proiectările sociale ale acestuia în special ideologia si agresivitatea.

BIBLIOGRAFIE
26
Dr. Nifon Mihăiţa ,op. cit. p. 245

14
• Beuregard, M. Costa – “Dumitru Stăniloae – Mica dogmatică vorbită.”Editura
Deisis, Sibiu 1995
• Bria, Pr. Prof.Dr.Ioan,”Dicţionar de Teologie Ortodoxa “,Editura Institutului
Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti, 1994
• Clement, Oliver, “ Dumitru Stăniloae sau Paradoxul teologiei, Editura
Anastasia, Bucureşti, 2003
• Coman, Pr. Prof. Dr. Constantin, “Biblia in Biserică”, Editura Bizantină,
Bucureşti , 1997
• Dufor, Leon Xavier, “Vocabular de Teologie Biblică, Editura EARCB,
Bucureşti, 2001
• Evdochimov, Paul, “Iubirea nebună a lui Dumnezeu”, Editura Anastasia,
Bucureşti , 1993
• Marcu, Pr. Prof.Dr. Grigore C., “Omul cel Nou în concepţia antropologică a
Sfântulului Apostol Pavel, în “Studii Teologice”, Nr. 7-8, 1951
• Maxim, Sf.Mărturisitorul, “Răspunderi catre Talasie”,Filocalia, vol III
• Meyendorff, John, “Teologia Bizantină” Editura Institutului Biblic şi de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996
• Mihăiţa, Dr. Nifon, “Misiologie Creştină”, Editura Asa, Editura Universităţii
Valahia din Târgovişte , Târgovişte 2001
• Moldovan, Pr. Prof. Dr. Ilie,”Familia şi Viaţa la începutul unui nou mileniu
creştin”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2001
• Popescu, Pr.Prof.Dr.Dumitru, “Hristos, Biserică, Societate”,Editura Institutului
Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998

15
• Popescu Dumitru,”Teologie şi cultură”,Editura Institutului Biblic şi de Misiune
a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993
• Stăniloae, Pr.Prof. Dumitru, “Raportul Adunării Generale CEB, Nairobi,
comentariu în Ortodoxia, nr.3 , EIBMBOR, Bucureşti ,1961

16