Alexandru-Dan Ardelean, Publicitate, G1

Subcultura manelelor

Conform DEX cuvântul manea înseamă ”cântec melancolic de origine orientală, cu

melodie duioasă și tărăgănată”. Din punctul meu de vedere ceea ce se aude azi pe stradă din
mașinile de lux, cumpărate la mâna a 4-a, conduse de persoane cu un pic de chelie sau o freză
gelată nu seamănă deloc cu ce definește DEX ca fiind manea.

Ca să nu ne luăm numai după DEX, am consultat și dicționarul termenilor muzicali care

are o definiție mai amplă a acestui gen muzical: ”cântec liric turcesc, cu conținut erotic, întâlnit
și în țările române. Începând din anii ’90 ai sec. 20, reintră în atenția lăutarilor din România și
dobândește, în pofida originii tc. a termenului, statutul de „muzică amestecată (de metisaj) [...]
adică [de muzică ce] rezultă din varii încrucișări ale muzicilor sârbească, gr., tc., indiană etc”.
Deci putem afirma că există probabil două tipuri de manele și anume manelele clasice (cele care
se referă la cântecele care le auzeai pe la curțile boierilor din țările române și cărora le putem
atribui valențe pozitive) și manelele moderne. Mela Melin specifică în volumul ei intitulat
”Despre Manea” că bibliografia despre acest subiect este una destul de redusă. ”Mărturii istorice
despre maneaua clasică sunt destul de greu de găsit, dar indirect, istoria influențelor muzicale
turcești sunt mărturii despre folosirea țiganilor ca lăutari, ca momente ale istoriei acestui
fenomen muzical, pot folosi drept sprijin în acest sens” (Mela Melin, p.82)

Faptul că definiția din dicționarul termenilor muzicali definește maneaua modernă (post-
comunistă) ca un gen de ”muzică amestecată” poate face referire și la faptul că maneaua este un
kitsch sau se poate încadra în conceptul kitsch-ului.

Ca să înțelegem de ce maneaua poate fi considerat un kitsch, trebuie să aruncăm un ochi

peste ce înseamă kitsch-ul. Majoritatea definițiilor caracterizează acest concept ca fiind o
îmbinare a denaturării fenomenului artistic și a prostului gust. În același timp el cuprinde și
produsul final cu caracter de pseudo-artă, caracterizate prin imitație superficială, lipsă de
originalitate sau prin ignorarea și denaturarea fenomenului artistic. De aici putem trage concluzia
că este un concept care se adresează (deobicei) persoanelor cu un nivel de intelect mediu sau sub
mediu deoarece îi simplifică viața oferindu-i o identitate pe care el o consideră onorabilă,
nesolicitându-l prea mult din punct de vedere intelectual și cel mai important îi satisface
așteptările (care nu sunt prea mari având în vedere nivelul intelectual pe care îl are). (Chiriță,
p.22)

În cazul manelelor putem obseva că mecanismele de producție, consum, menținere în top

și distribuție maneliștii au apelat la reciclarea formelor vechi sau copierea unor succese
anterioare, atât din interiorul genului, cât și din alte genuri muzicale. Cele mai multe dintre
manele au un conținut efemer, iar succesul unui artist este asigurat de producția continuă. Dacă
stăm să analizăm și versurile acestora putem observa câteva teme mari despre care maneliștii
cântă: dușmani, bogății, iubire (împlinită sau mai puțin implinită), răzbunare și alte teme de
aceeași profunzime. Totodată ce este de precizat, este faptul că ei folosesc cuvinte uzuale și ușor
de ținut minte, deoarece vor să ajungă cât mai ușor la publicul lor țintă, care este format tot din
ascultători de nivel intelectual mediu sau mai rău. Iată și câteva exemple:

”Eu nu sunt prinț, nu sunt șeic

Dar de femei sunt iubit
Eu nu sunt prinț, nu sunt șeic
Între femei sunt prototip

Dubai, Dubai viață ca-n Rai

Dubai, Dubai și mulți parai
Ce viață de lux poți să ai” – Adrian Minune – Dubai Dubai

”Și când mor am valoare

La sicriu fac buzunare
Să vadă dușmanii bine
Că-mi iau banii după mine” – Nicolae Guță & Brazilianu – Și când mor am valoare

”Am norocul scris în frunte

E norocul meu
Ce să le fac la dușmani?
 Să le dau capul meu” – Florin Salam – Am norocul scris în frunte
În același timp putem face o scurtă analiză și a numelor. Marea majoritate a numelor
grele sau noi intrate pe piața manelelor sunt nume care exprimă grandoare sau succes instant,
cum ar fi Florin Mondialul, Adrian Minune, Sorin Copilul de Aur, etc. A doua categorie de nume
este cea care în care se scot în evidență localitățile de origine ale artiștilor, de exemplu Adi de la
Vâlcea, Gabi de la Oradea s.a.m.d. A treia categorie și cea mai interesantă din punctul meu de
vedere ar fi cea în care nu exista nici numele localităților, nici pseudonime hiperbolizante. Este o
categorie ciudată în care artiștii își folosesc parțial numele + un cuvânt foarte random aruncat
după el, de pildă Florin Salam, Nicolae Guță, Florin Pește, Ionuț Cercel, Florinel Puști,
Brazilianu, etc.

Fenomenul manelelor a luat o amploare imensă de când a apărut la noi în țară (L.A. –
Ochii Tăi) și au suferit modificări de ritm, stil sau interpretare, însă ce este foarte șocant e că se
folosesc în continuu aceleași cuvinte sau teme și încă au lipici la public.

Din păcate această subcultură a devenit foarte mediatizată în ultimii ani de către
televiziuni mari de la noi din țară (Antena1, PRO TV) prin aducerea aecstor non-valori (din
punctul meu de vedere) în direct la emisiuni precum ”Un show păcătos”, ”Happy Hour” sau
”Acces Direct” ceea ce mă face să mă gândesc că trusturile din spatele lor stau foarte prost la
capitolul audiență.