PÂINEA MUNCITĂ

Te mai țin, bunico, minte,

Cum veneai cu sapa-n spate, Dup-o lungă zi de vară,
Cu hainele prăfuite, Ți-era trupul ostenit,
De sudoare încărcate ! Te-așezai pe prispă- afară,
Să te odihnești un pic!

Mă-nvârteam pe lângă tine

Şi săream într-un picior, Îți scoteai pâinea uscată,
Nu înțelegeam prea bine, Din sacoşa prăfuită,
Cât trudeai tu pe ogor! Şi-mi spuneai ...dragă nepoată,
Asta e pâine muncită !

E gustoasă, e mai bună,

Are gust de cozonac, Cât stăteam pe lângă ea,
Mi-o dădea bunica-n mână, Scotea apă din fântână,
Şi muşcam din ea, cu drag ! Hainele şi le spăla,
De sudoare si țărână!

Se schimba cu haine bune,

După ce trupu-şi spăla, La lumina lămpii, mică,
N-am cuvinte să pot spune, Îmi părea ca o icoană,
Cum era bunica mea ! Scumpa mea, dragă bunică,
Suflet bun de pus la rană !

Cum aş mai întoarce roata ,

Ea, să-mi dea pâine muncită, Eu să muşc cu bucurie,
Când lasă din mână sapa, Şi să sar într-un picior...
Şi sacoşa prăfuită ! Scriu acum o poezie,
Pentru că mi-e tare dor !!!

Teodora Dumitru