Istoria apariţiei şi dezvoltării controlului financiar în Republica Moldova

Noţiunea de control îşi are originea încă din epoca feudală, când domnitorii Țărilor
Române hotărau cuantumul dărilor care se colectau din impozite, servicii sau proprietăți, precum
și modul de utilizare al acestora. Specific pentru acea perioadă este faptul că veniturile și
cheltuielile visteriei se confundau cu cele ale domnitorilor. Din această cauză, pentru verificarea
modului în care se percepeau aceste dări către visterie, domnitorii români dispuneau efectuarea
de controale periodice sau inopinante.
Deasemenea, existau controale cu privire la modul de colectare a banilor mânăstirești,
precum și a modului în care aceștia erau administrați de către fiecare mănăstire în parte. Drept
exemplu putem denumi că în timpul domniei domnitorilor Șerban Cantacuzino și Constantin
Brâncoveanu egumenii mânăstirilor trebuiau să dea socoteală către mitropolitul și marele logofăt
al țării. Mai târziu, în anul 1730 se alcătuiește o comisie de 10 egumeni de la mânăstirile
pământene pentru efectuarea controlului.
Începând cu secolul al XVI-lea veniturile statului încep să fie delimitate de veniturile
personale ale domnitorilor sau de proprietățile acestora, în această perioadă înregistrându-se o
evoluție remarcabilă a sistemului fiscal și administrativ. O modificare semnificativă a legislației
fiscale se înregistrează în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când Constantin Mavrocordat
adoptă în Țara Românească și Moldova o serie de reforme cu caracter fiscal, administrativ și
agrar.
Ca autoritate consultativă exista pe lângă vistierie un sfat compus din șapte boieri.
Domnitorul român numea pârcălabii și ispravnicii care ajutați de slujbașii fiscali erau
responsabili de colectarea impozitelor și vărsarea acestora la vistierie. Visteria era gestionată de
marele vistiernic care ținea evidența sumelor percepute și plătite, precum și a celorlalte valori.
Deși se efectuau controale, slujbașii domnești puteau fi reclamați, iar pe baza dovezilor
prezentate se aplicau sancțiuni care puteau ajunge până la confiscarea averilor personale și
pierderea unor drepturi.
Paralel cu delimitarea visteriei țării de averea personală a domnitorilor a crescut și
responsabilitatea domnitorilor cu privire la modul de cheltuire a banilor publici. Cel dintâi
domnitor care a justificat veniturile și cheltuielile visteriei a fost Nicolae Vodă Mavrocordat,
care a prezentat divanului boierilor socoteli de venituri și cheltuieli și sămi ale visteriei.
Prin Regulamentele Organice aplicate în 1831 și 1832, care reprezintă și primele
constituții ale principatelor române, se înființează o adunare obștească ordinară, formată din
reprezentanții boierimii, ca putere legiuitoare și se structurează o organizare administrativă și
financiară a finanțelor publice. Totodată,se începe conturarea controlului gestiunii publice și se
utilizează noțiunea de buget sau previziunea cheltuielilor pentru anul următor. Tot în această
perioadă se întocmea și raportul trimestrial cu privire la sumele cheltuite, raport care se prezenta
domnitorului, ocazie cu care se numărau sumele existente în casa visteriei.
La finele anului domnitorul trimitea rapoartele către Adunarea Obștească, împreună cu
lista tuturor dărilor primite pe parcursul anului trecut. Președintele Adunării Obștești întocmea
un raport ce cuprindea concluziile care se aduceau la cunoștința domnitorului, iar acest raport se
păstra la vistierie pentru a servi la punct de plecare în stabilirea dărilor pentru anul următor.
Ulterior, Adunarea Obștească a înființat controlul obștesc care cerceta orice cheltuială a
statului în tot timpul anului. Controlul obștesc era exercitat de 12 funcționari, sub conducerea
unui șef de control, ce a luat atribuțiile de verificare din sarcina vistiernicului, controlul căpătând
în aceste condiții independență și eficiență. Acest organism a fost transformat ulterior în
Ministerul
Comerțului, care în anul 1860 a fost înglobat în Ministerul Finanțelor.
În baza Convenției de la Paris, din 7 august 1858 s-au pus în practică principiile bugetare
pe baza cărora s-a promulgat primul Regulament al contabilității publice. Din punct de vedere
structural, controlul era administrativ ți parlamentar (legislativ).
Controlul administrației se realiza prin înregistrarea în contabilitatea ministerelor a tuturor
operațiunilor legate de administrarea și utilizarea fondurilor publice. Contabilii aveau obligația
de a prezenta lunar ordonatorilor de credite rapoarte asupra operațiilor efectuate și actele
justificative trimise Ministerului Finanțelor. În cadrul controlului legislativ, miniștrii erau
obligați să prezinte în fiecare sesiune operațiunile efectuate în anul precedent care trebuiau să se
sprijine pe acte justificative.
În anul 1862 s-a creat serviciul Inspecției de finanțe sub directa conducere a Ministerului
Finanțelor cu sarcina de a face control inopinant asupra contabilității tuturor agenților aparținând
Ministerului Finanțelor și de a semnala ministerului neajunsurile rezultate.
Conform Legii asupra contabilității generale a statului din 1864, controlul administrativ
atribuit în cea mai mare parte Ministerului Finanțelor se executa prin înregistrarea operațiunilor
de venituri și cheltuieli la serviciile de contabilitate ale ministerelor și centralizarea lor la
Direcțiunea Contabilității Generale a Finanțelor, precum și prin control permanent și inopinant
asupra serviciilor de contabilitate și casieriilor de județe.
Odată cu Legea din 24 ianuarie 1864, sistemul de control se modifică prin înființarea
controlului jurisdicțional asupra executării bugetului, sarcina fiind atribuită unui organ
specializat și independent, respectiv Înalta Curte de Conturi.
 După Unirea din 1918 a fost înființată Garda Financiară – organizaţie fiscală
militarizată ale cărei atribuţii principale erau: „prevenirea şi descoperirea contravenţiilor la legile
şi normele financiare, precum şi sprijinul organelor financiare în procedura lor oficială.
Garda Financiară a funcţionat până în 1927, exercitând atribuţii de control al bilanţurilor
contabile şi descărcarea gestiunii, al veniturilor statului, asupra oricărui mijloc de transport cu
produse de orice fel, de la petrol până la băuturi spirtoase, precum şi a unităţile de producţie.
Dupa 1944, controlul financiar – contabil, atât cel exercitat de stat cât şi controlul
propriuexecutat la nivelul agenţilor economici au căpătat alte forme de organizare, determinate
de noile condiţii politice.
După 1989 controlul financiar contabil a căpătat noi dimesiuni, impuse de aplicarea
noiilegislaţii a economiei de piaţă, fiind înfiinţate noi structuri de control. Instituirea unui sistem
de controlfinanciar contabil asupra modului de formare şi utilizare a resurselor financiare ale
statului, ca şi uneledintre organismele specializate să execute această activitate au fost stabilite
chiar prin Constituţia Republicii Moldova.
În anul 1991 cînd Republica Moldova a devenit un stat indepenedent şi suveran controlul
statului a fost întărit prin înfiinţarea sau reînfiinţarea unor structuri în cadrul Ministerului
Finanţelor. Potrivit legislaţiei elaborate în perioada anilor 1991-1993, cu modificările ulterioare,
controlul financiar s-a realizat:
 La nivel naţional – de către Ministerul Finanţelor,prin organele sale specializate:
Departamentul Controlului Financiar de Stat, InspectorateleFiscale şi Garda Financiară;
 La nivelul ministerelor şi celorlalte organe publice centrale – prin intermediul
controlul financiar preventiv şi controlul financiar de gestiune asupra patrimoniului propriu;
 La nivelul societăţilor comerciale şi al celorlalţi agenţi economici – prin
intermediul de cenzori, organe şi forme prevăzute în actele normative, contractile de societate şi
statute proprii de înfiinţare şi organizare.
Parlamentul Republicii Moldova, prin Hotărîrea cu privire la Concepţia controlului de stat
în Republica Moldova nr.189 din 19.07.1994, aprobă Concepţia controlului de stat în Republica
Moldova, care a stabilit principiile generale de organizare, subiecţii şi obiectivele controlului de
stat. Controlul de stat se exercită de:
 Parlament prin intermediul Curţii de Conturi, instituită, în baza Departamentului
Controlului de Stat, prin Legea privind Curtea de Conturi nr.312 din 08.12.1994;
 Guvern prin intermediul Departamentului Controlului Financiar şi de Revizie,
instituit în baza Direcţiei de control şi revizie a Ministerului Finanţelor şi Gărzii
financiare, prin intermediul Serviciului fiscal de stat de pe lîngă Ministerul
Finanţelor şi prin intermediul Departamentului Controlului Vamal;
  Firmele de audit, înfiinţate în baza unei legi respective.
Guvernul, prin Hotărîrea privind aprobarea categoriilor de salarizare şi coeficienţilor
tarifari pentru personalul Serviciului control financiar şi revizie nr.121 din 23.02.1995, aprobă
Regulamentul provizoriu al Departamentului control financiar şi revizie. Departamentul este
abilitat cu funcţii de efectuare a reviziilor şi controalelor asupra eficienţei executării bugetelor de
către organele administraţiei publice, situaţiei economico-financiare, integrităţii financiare,
integrităţii mijloacelor valutare şi materiale, autenticităţii evidenţei şi dărilor de seamă în
organele puterii executive de stat şi în instituţiile bugetare de subordonare republicană, în
instituţiile şi organizaţiile ce activează peste hotare, inclusiv instituţiile diplomatice, la
întreprinderi, organizaţii şi instituţii cu orice tipuri de proprietate şi genuri de activitate, care
folosesc patrimoniul de stat.
Departamentul control financiar şi revizie, creat în 2002 prin Hotărîrea Guvernului despre
unele măsuri privind asigurarea activităţii Ministerului Finanţelor nr.667 din 27.05.2002 i se
atribuie funcţia de efectuare, cel mult o dată la doi ani, pe teren a reviziilor (controalelor) asupra
eficienţei executării bugetului de către instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile.
În 2006, păstrînd funcţia de revizie preia leadershipul în implementarea auditului intern.
Pînă în 2009 pune bazele noului sistem prin:
 instituirea Unităţii Centrale de Armonizare;
 instituirea Direcţiei de audit intern;
 elaborarea cadrului normativ: Concepţiei şi Strategiei privind implementarea auditului
intern, Cartei de audit intern şi Codului etic, Standardelor Naţionale de Audit Intern;
 efectuarea a 103 misiuni de audit intern, din care 10 în comun cu CNAS, CNAM, SV,
MF, MPSFC, IFPS;
 organizarea a cca 10826 om/ore sesiuni de mediatizare şi instruire;
 elaborarea primei variante a proiectului de lege privind controlul financiar public intern;
 ulterior transferarea funcţiei de elaborare a cadrului normativ privind controlul financiar
public intern, monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de management financiar şi
control, DCACFPI din cadrul Ministerului Finanţelor.
In perioada anulor 2010-2012 are loc demararea procesului de reformare a Inspecţiei
financiare prin:
 elaborarea noului Regulament, aprobat de Guvern prin Hotărîrea privind organizarea
activităţii de inspectare financiară nr.1026 din 02.11.2010 şi modificarea Legii
privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847din 24.05.1996, care au la bază
promovarea unei misiuni noi a Serviciului control financiar şi revizie ce ţine de
protejarea intereselor financiare ale statului, accentul în activitatea de inspectare fiind
 pus pe solicitări, semnale privind gestionarea inadecvată a fondurilor şi patrimoniului
public, în baza analizei riscurilor, renunţînd la periodicitatea inspectărilor;
 majorarea ariei de control întru acoperirea unui segment care în anii precedenţi n-a
fost verificat: agenţii de stat, întreprinderi de stat şi municipale, în paralel cu
diminuarea termenului de efectuare a inspectărilor financiare, fiind posibilă, astfel,
inspectarea operativă a unui spectru mai larg de entităţi şi în final diminuarea
presiunii de control asupra instituţiilor cu disciplină financiară exemplară;
 a fost aprobată structura nouă a Serviciului, fiind lichidate 4 direcţii teritoriale prin
reorganizarea direcţiilor structurale pe domenii de inspectare financiară, analogic
structurii Ministerului Finanţelor, ceea ce a permis monitorizarea ramurală, dar şi
specializarea profesională a angajaţilor.