Curtea de Conturi a

României și Curtea
de Conturi a Uniunii
Europene

Minuț Daria Anamaria și Mincu Diana Elena, grupa IV

 Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Curtea de Conturi a fost înfiinţată prin Legea din 24 ianuarie 1864

La cinci ani de la Unirea Principatelor Române, din anul 1859, voind a da o garanţie mai mult
Țării despre dorinţa Noastră, ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control,
pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor
însărcinaţi cu manipulația bugetului, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea pentru
înființarea Curții de Conturi.

Actul normativ a fost publicat, în aceeași zi, de 24 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 18 și poartă
semnătura Ministrului Secretar de Stat / Președinte al Consiliului de Miniștri, Mihail
Kogălniceanu. Ca și astăzi, misiunea instituției privea exercitarea funcției de control asupra
modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și unităților
sale administrativ-teritoriale.

Art. 116 din Constituţia din 1866 (publicată în Monitorul Oficial nr.142 din 13 iulie 1866)
prevede că ”Pentru toată România este o singură Curte de Conturi, iar art. 114 stipulează că
Regularea definitivă a socotelilor trebuie prezentată Adunării cel mai târziu în termen de doi ani
de la încheierea fiecărui exerciţiu”.

Sediul Curții de Conturi a fost inaugurat în mai 1899, în prezența regelui Carol I și a principelui
Ferdinand, alături de ministrul de finanțe, George Manu și importanți demnitari ai statului.
Ceremonia a debutat cu un te deum oficiat de către arhimandritul Nifon, vicar al Mitropoliei. Cu
această ocazie festivă, președintele Curții de Conturi în exercițiu, George Lahovari, a fost
decorat cu Marea cruce a ordinului Coroana României. Așa se face că, după 35 de ani de la
înființare, din anul 1864 și până în anul 1899, pentru prima dată instituția Curții de Conturi are un
sediu propriu.

Art.116 din Constituţia din 1923 (publicată în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923)
prevede: controlul preventiv şi cel de gestiune al tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului se va
exercita de Curtea de Conturi, care supune în fiecare an Adunării Deputaţilor raportul general
rezultând conturile de gestiune ale bugetului trecut semnalând, totodată, neregulile săvârşite de
miniştri în aplicarea bugetului. Potrivit Legii din 1929 Curtea de Conturi este o instituţie de sine
stătătoare, are acelaşi rang cu Înalta Curte de Casaţie şi se bucură de aceleaşi drepturi. Prin
această nouă reglementare, Curtea de Conturi îşi menţine atât atribuţiile de control cât şi cele
judecătoreşti.

În contextul istoric din perioada 1938-1948 - pierderile teritoriale, războiul, ocupația sovietică,
precum și instaurarea regimului comunist - s-au produs schimbări majore care au afectat și
activitatea Înaltei Curți de Conturi. Astfel, prin decretul Prezidiului Marii Adunări Națiunii a
Republicii Populare Române, din data de 1 decembrie 1948, aceasta a fost desființată. Funcția
de control financiar a fost preluată de Ministerul de Finanțe, prin departamentele de control intern
special înființate în cadrul ministerelor, întreprinderilor de stat, administrațiilor locale și instituțiilor
publice, iar în clădirea Curții de Conturi a fost mutat Spitalul de Nefrologie Carol Davila.

Prin Legea nr.2 din 28 martie 1973 a fost înfiinţată Curtea Superioară de Control Financiar
care funcţiona pe lângă Consiliul de Stat. Legea a fost modificată prin Decretele nr.150 din 19
iunie 1974 şi nr.36 din 21 februarie 1981. Curtea era abilitată să exercite atribuţii de control
financiar şi jurisdicţionale. Legea includea o serie de prevederi specifice statului totalitar, ca de
exemplu: Curtea Superioară de Control Financiar urmăreşte respectarea hotărârilor de partid şi
de stat în domeniul financiar şi apărarea proprietăţii socialiste.

1
 Prăbușirea regimului comunist din România, în urma Revoluției din Decembrie 1989, a
condus la desființarea Curții Superioare de Control Financiar, prin Decretul nr. 94/ 07 februarie
1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale. Astfel, atribuțiile acesteia au fost preluate,
conform art. 1 din respectivul decret, de Corpul de control economico-financiar al primului-
ministru al Guvernului României, iar mai apoi de Direcția Generală de Control Financiar de Stat
din Ministerul de Finanțe.

Constituția României repune Curtea de Conturi acolo unde îi este locul, în ansamblul
instituțiilor esențiale ale statului democratic: Curtea de Conturi exercită controlul asupra
modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului
şi ale sectorului public.

Direcția Generală de Control Financiar de Stat din Ministerul de Finanțe își încetează
activitatea, iar Parlamentul României pune în valoare prevederile textului constituțional: Legea
nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României este adoptată.

Curtea de Conturi a României își reia activitatea la 1 martie 1993. Instituția funcționează,
inițial, în clădirea Palatului Parlamentului. În luna iulie a aceluiași an, primește clădirea din strada
Lev Tolstoi, nr. 22-24, București, care devine sediul central al Curții.

Curtea de Conturi
(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice,
litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti
specializate.

(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.

(3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de
gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.

(4) Consilierii de Conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi
prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi
inamovibili pe toată durata acestuia. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru
judecători.

(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din Consilierii de Conturi numiţi de Parlament, din
3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

(6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege.

Curtea de Conturi a României, în calitate de Instituţie Supremă de Audit

(SAI), este membră a următoarelor organizaţii şi asociaţii profesionale
internaţionale de profil:

● Organizaţia Internațională a Instituţiilor Supreme de Audit

● Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de Audit
● Comitetul de Contact al Uniunii Europene
● Asociaţia Instituţiilor Supreme de Audit care au în comun utilizarea limbii franceze

2
Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi

Stabileşte norme de conduită etică și profesională şi formulează principiile care trebuie

respectate în vederea creşterii încrederii, autorităţii şi a prestigiului Curții de Conturi ca instituție
supremă de audit.

Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi a fost elaborat în acord
cu recomandările cuprinse în Codul de conduită etică al INTOSAI, un fundament pentru codurile
instituţiilor supreme de audit. De asemenea, la elaborarea Codului s-au avut în vedere
prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată şi
alte acte normative care prevăd obligaţii, răspunderi, incompatibilităţi și interdicții aplicabile și
personalului Curţii de Conturi.

Misiune și atribuții

Efectuează audit public extern, în conformitate cu legislația europeană și națională, asupra

modului de gestionare a fondurilor aferente asistenței financiare acordate României de către
Uniunea Europeană.

Este singura autoritate națională competentă să efectueze audit public extern asupra modului
de gestionare a asistenței financiare nerambursabile, atribuțiile ei fiind stabilite prin
regulamentele comunitare și legislația națională, exercitarea acestora fiind în acord cu
prevederile constituționale ale art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană. Prin intermediul
misiunilor ei de audit:

● Evaluarea conformității sistemelor de management și control

● Verificarea, pe bază de eșantion reprezentativ, cheltuielile declarate Comisiei Europene
de către autoritățile responsabile cu gestionarea și implementarea asistenței financiare
nerambursabile
● Evaluăm integralitatea, acuratețea și realitatea informațiilor prezentate în conturile ce se
transmit Comisiei Europene

Pentru fondurile destinate agriculturii îndeplinește rolul de organism de certificare.

Furnizează Comisiei Europene o opinie de audit însoțită de un raport anual de control cu

privire la modul de utilizare a asistenței financiare nerambursabile la nivel de program
operațional/fond/program pentru fiecare an contabil definit potrivit regulamentelor europene.
Informează Parlamentul României prin intermediul Raportului public anual al Curții de Conturi cu
privire la modul de gestionare a asistenței financiare nerambursabile la nivel de program
operațional/fond/program.

Relațiile interinstituționale

Încă de la înființarea sa în anul 2005, Autoritatea de Audit a manifestat o preocupare

permanentă pentru dezvoltarea relațiilor cu alte instituții, acest lucru realizându-se atât pe plan
intern cât și la nivel internațional. Reprezentarea Autorității de Audit și asigurarea relațiilor
acesteia cu instituțiile și autoritățile publice naționale și europene, precum și cu organismele
naționale și internaționale de profil constituie una dintre atribuțiile președintelui Autorității de
Audit prevăzută la art.15 alin.(3) lit.h) din Legea nr.94 din 1992 privind organizarea și
funcționarea Curții de Conturi.

În ceea ce privește relațiile dezvoltate de Autoritatea de Audit cu alte instituții pe plan extern,
având în vedere specificul activității desfășurate, ponderea majoritară a acestora o reprezintă
colaborarea cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Curții Europene de Conturi, dar și cu
structurile omoloage din statele membre ale Uniunii Europene.

3
 Pe plan extern, relațiile interinstituționale îmbracă de regulă forma întâlnirilor anuale bilaterale
de coordonare cu reprezentanții Comisiei Europene, întâlnirilor tehnice de lucru între
reprezentanții autorităților naționale de audit și cei ai Comisiei Europene și ai Curții de Conturi
Europene, întâlnirilor anuale ale tuturor autorităților de audit din statele membre - Grupul
Omologilor, precum și alte reuniuni pe diverse teme specifice din domeniul gestiunii și controlului
fondurilor europene.

Totodată, Autoritatea de Audit s-a implicat activ în activitatea diferitelor grupuri de lucru
constituite la nivelul Comisiei Europene, formulând observații pe aria sa de competență,
aducându-și astfel contribuția la pregătirea și punerea în aplicare a legislației, a ghidurilor
tehnice, dar și la concretizarea unor abordări comune, unitare a unor aspecte specifice legate de
munca de audit.

În ceea ce privește relațiile interinstituționale dezvoltate pe plan intern, Autoritatea de Audit

acționează în sensul întăririi cooperării cu instituțiile naționale care fac parte din sistemele de
management și control ale programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, dar și cu
alte autorități și instituții naționale care, prin specificul activității desfășurate, vizează gestionarea,
implementarea și controlul acestor fonduri.

Totodată, principalele constatări şi recomandări sunt incluse în Raportul public anual al Curţii
de Conturi, fiind prezentate Parlamentului României, asigurându-se astfel transparenţa activităţii
instituției şi informarea publicului larg cu privire la modul de gestionare a asistenței financiare
nerambursabile.

Relațiile de cooperare interinstituțională pe plan intern sunt consolidate prin participarea

Autorității de Audit la diverse întâlniri și grupuri de lucru în cadrul cărora, prin pozițiile formulate
contribuie la eficientizarea sistemului de management și control instituit la nivel național pentru
gestionarea fondurilor europene nerambursabile.

Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Misiunea Curții de Conturi Europene este de a contribui la îmbunătățirea gestiunii

financiare a UE, de a promova răspunderea pentru actul de gestiune și transparența și de
a îndeplini rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii.

În calitate de auditor extern independent al Uniunii Europene, rolul Curții este de a verifica
dacă fondurile UE au fost corect contabilizate, dacă ele au fost colectate și cheltuite cu
respectarea normelor și a legislației relevante, precum și dacă s-a obținut un raport optim costuri-
beneficii în utilizarea lor.

Curtea contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE, promovează răspunderea pentru

actul de gestiune și transparența și joacă rolul de gardian independent al intereselor financiare
ale cetățenilor Uniunii.Curtea verifică dacă bugetul Uniunii Europene a fost executat în mod
corect și dacă fondurile UE au fost colectate și cheltuite cu respectarea legislației și a principiilor
bunei gestiuni financiare. În condițiile în care Europa se confruntă cu provocări din ce în ce mai

4
redutabile și cu o presiune crescută asupra finanțelor sale publice, rolul Curții devine din ce în ce
mai important.

Curtea de Conturi Europeană este instituția Uniunii Europene responsabilă de auditul finanțelor
acesteia. Ea a fost creată în 1977 și a devenit o instituție a UE de sine stătătoare în 1993. Curtea
se angajează să fie o organizație eficientă, aflată în prima linie a evoluțiilor din domeniul auditului
finanțelor publice și al administrației publice.

Reprezentantul României la Curtea de Conturi Europeană este domnul Viorel Ștefan.

Mandatul domniei sale a început la data de 01 iulie 2019 și se va finaliza la data de 30 iunie
2025.

Curtea de Conturi Europeană a fost creată într-un moment în care Comunitatea

Europeană (precursoarea UE) urmărea să devină mai responsabilă din punct de vedere
democratic în fața cetățenilor săi. Două evoluții-cheie din perioada respectivă au fost
extinderea competențelor Parlamentului în domeniul controlului bugetar și finanțarea
integrală a bugetului Comunității Europene din resurse proprii. Comunitatea a devenit
conștientă de faptul că avea nevoie și de un auditor extern complet independent, care să
ajute Parlamentul și Consiliul să asigure controlul democratic al finanțelor sale. De la
crearea Comunității în 1958, această sarcină fusese îndeplinită de o comisie de audit de
mici dimensiuni care, după cum a devenit din ce în ce mai evident, nu dispunea de
competențele și resursele necesare pentru a asigura un audit adecvat al bugetului aflat în
creștere rapidă.
Curtea de Conturi Europeană a devenit o instituție europeană de sine stătătoare la 1
noiembrie 1993, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Independența și
autoritatea Curții au fost consolidate, dat fiind că ea se afla de acum înainte pe poziții egale
cu Comisia, Consiliul și Parlamentul. De asemenea, Tratatul de la Maastricht a introdus
ceea ce avea să devină un produs-far al Curții – declarația de asigurare (DAS) anuală cu
privire la fiabilitatea conturilor UE și la legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente.
Tratatul de la Nisa din 2003 a confirmat principiul conform căruia colegiul Curții trebuie să
fie format din câte un membru din fiecare stat membru și a subliniat importanța cooperării
Curții cu instituțiile naționale de audit.
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a reafirmat mandatul
Curții și statutul acesteia de instituție a UE. O altă evoluție care prezintă un interes deosebit
pentru Curte o constituie modificările aduse de tratat în ceea ce privește gestiunea și
controlul fondurilor UE, acesta consolidând competențele bugetare ale Parlamentului
European și subliniind responsabilitatea statelor membre pentru execuția bugetului.
De la crearea sa în 1977, Curtea a urmărit să contribuie la îmbunătățirea gestiunii
financiare a UE, elaborând produse de înaltă calitate, care reflectă evoluțiile din cadrul
Uniunii și nevoile în schimbare ale părților interesate. În acest interval de timp, noi state
membre au aderat la UE, bugetul acesteia a fost extins, iar Uniunea a dobândit noi
competențe și a creat noi organisme la nivel european — toate aceste evoluții sunt luate în
considerare în activitatea Curții și se reflectă în realizările sale.

Curtea de Conturi are, în prezent, un număr de 27 de membri, aleși dintre personalitățile care
aparțin sau au aparținut, în țările lor, instituțiilor de control extern sau care au o calificare specială
pentru această funcție și care prezintă toate garanțiile de independență.

Membrii Curții sunt numiți pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor,
președintele Curții fiind ales dintre membrii acesteia pentru o durată de 3 ani, cu posibilitatea
reînnoirii mandatului.

5
 Conform art.286 alin (2) TFUE, lista membrilor Curții, stabilită în conformitate cu propunerile
făcute de fiecare stat membru, este adoptată de Consiliu, după consultarea Parlamentului
European.
Curtea de Conturi funcționează ca un organ colegial și adoptă avize și rapoarte anuale, cu
votul majorității membrilor care o compun
Atribuțiile Curții de Conturi sunt, conform art. 287 TFUE:
● examinarea aspectelor de legalitate și regularitate a totalității veniturilor și cheltuielilor
Uniunii, indiferent că sunt bugetare sau nu;
● controlul pe domenii și asupra instituțiilor statelor membre, în măsura în care acestea au
beneficiat și au folosit fonduri ale Uniunii;
● asistența autorităților bugetare;
● controlul permanent al conturilor.

Totodată, conform art. 286 alin (3) din TFUE „În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curții
de Conturi nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nici un guvern și de la nici un alt
organism. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu funcțiile lor.” și alin (4) „Pe durata
mandatului lor, membrii Curții de Conturi nu pot exercita nicio altă activitate profesională,
remunerată sau nu. La instalarea în funcție, aceștia se angajează solemn să respecte, pe
durata mandatului și după încetarea acestuia, obligațiile impuse de mandat și, în special,
obligația de onestitate și prudență în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții
sau avantaje.”