CIVILIZAŢIA ATENIANĂ

Atena, cetate veche, încărcată de istorie păstrează şi acum urmele unei perioade
de glorie pe care o ştie orice atenian. Jocurile olimpice aveau meciuri de box, alergări,
întreceri de lupte şi pentlaton. Concurentţi trebuiau să alerge, să sară în lungime, să
arunce discul şi suliţa şi să se lupte. Învingătorii primeau ca rasplată o coroană din
frunze de măslin sălbatic. În vechea Atenă exista un fel de poliţie, alcătuită din arcaşi
care puteau aresta orice hoţ sau criminal prins în flagrant şi dacă acesta recunoştea
culpa, să-l execute pe loc. Dacă nu recunoştea, îl predau unui tribunal de judecată. În
afara pedepselor băneşti (amenzi, confiscarea totală sau parţială a bunurilor),
tribunalele ateniene condamnau la exil temporar (phyge) sau definitiv (aeiphygia), la
pierderea drepturilor cetăţeneşti, la închisoare şi la moarte. Locul de tortură era afară
din oraş, în apropiere de "Zidul Lung" de la nord, dintre Atena şi Pireu.
Atena era un mare centru comercial. Mărfuri din toată lumea greacă erau
importate din portul Pireu. Navele comerciale erau rotunde sau scobite, faţă de cele de
război, mai lungi, înguste şi mai puţin adânci. Cele mai mari vase comerciale
transportau aproape 400 de tone. Marina de război era alcătuită din trireme (navă cu
trei rânduri de văsle) care era o corabie rapidă şi care putea transporta 200 de oameni.
În ceea ce priveşte organizarea politică, în societatea grecească ateniană,
disputele politice în jurul puterii privind deţinerea şi exercitarea ei au generat două
grupări social-politice distincte, aristocraţia şi democraţIa, precum şi două din cele mai
importante forme de guvernământ ale acestei societăţi, aristocratică şi democratică.
Primele concepţii teoretice şi practice în legatură cu democraţia datează încă din
antichitatea ateniană, de unde derivă şi sensul etimologic al termenului demos-popor şi
kratos-putere, autoritate, adică deţinerea şi exercitarea puterii de către popor.
Aşa cum a fost concepută şi aplicată, democraţia atenianî a avut o serie de limite, cum
ar fi:
- Ea era aplicată în cadrul unei comunităţi mici-oraţ, cetate, rezumându-se la
Atena şi zonele limitrofe. Sfera ei de manifestare, de cuprindere a fost mai mult
teoretică decât practică, ea nefiind o formă de guvernământ a practicii politice.
Democraţia nu era un fenomen, un proces permanent, ci ea alterna cu formele
totalitare, dictatoriale.
În acţiunea ei practică, democraţia ateniană se baza pe egalitatea reală a cetăţenilor,
dată de proprietate, fiind concepută şi bazată pe proprietate. Ea avea o sferă relativ
îngustă de cuprindere a vieţii sociale, inclusiv a noţiunii de popor, importante segmente
ale acestuia, sclavi, femei, oameni liberi care efectuau munci fizice erau excluşi de la
exercitarea puterii;
- Alegerea magistraţilor, a celor ce urmau a exercita funcţiile publice se făcea prin
tragere la sorţi, fapt ce îi diminuau din forţă, capacitate, eficienţă, întrucat unii din cei
desemnaţi puteau să nu aibă nici o înclinaţie sau competenţă în exercitarea funcţiilor,
făcând astfel din democraţie o formă de guvernământ ineficientă, incapabilă de a
rezolva în cele mai bune condiţii problematicile vieţii sociale.
Cu toate aceste limite, democraţia sclavagistă ateniană care a fost cea mai
reprezentativă pentru această perioadă istorică, avea să conserve principii de bază
pentru conturarea democraţiei moderne şi a caror valabilitate s-a păstrat şi astăzi şi nu
pot lipsi din conţinutul acesteia, cum ar fi: egalitatea tuturor cetăţenilor în exercitarea
puterii; alegerea reprezentanţilor puterii; posibilitatea revocării acestora, etc.

1
 Un alt tip de democraţie a perioadei ateniene a fost democraţia filosofului care îl
are ca purtător de cuvânt al ei pe Platon. Ca o favoare primită, de la început, direct din
mâna zeilor, Platon s-a născut într-un loc şi într-un timp, amândouă, bincuvântate.
Pentru un mare filosof nu este indiferent nici locul şi nici timpul când se naşte. În cazul
lui Platon, locul este Atena, iar timpul, anul 428/27 Î. H este anul morţii lui Pericle, sau
cel imediat următor când umbrele amurgului încep să se lase peste marele secol de aur
al clasicismului atenian.
Situaţia generalã a Atenei din timpul vieţii lui Platon confirmă un adevăr istoric
fundamental: în orice proces de evoluţie istorică ce şi-a atins punctul său cel mai înalt
cu putinţã, dincolo de care ea nu mai poate trece, se aratã, totodatã, şi semnele
prevestitoare ale inevitabilei decăderi care urmeazã după aceasta. În urma victoriei
repurtate de greci în lupta contra colosului persan, Atena se consolidează în plan
interior reuşind să ducă la un triumf definitiv formula democratică de organizare a vieţii
social-politice.
În plan exterior, ea întemeiază un vast imperiu maritim fiind, la început,
conducătoare, iar apoi, din ce în ce mai mult, stăpâna lui. Aceastã împrejurare i-a
deschis posibilitatea dobândirii unor importante avantaje economice, care vor oferi acea
bază materială de pe platforma căreia se vor ridica şi stâlpii ce vor sprijini splendida sa
dezvoltare culturală. Victoriei din rãzboaiele medice îi urmează, la scurtă vreme,
înfrângerea din rãzboiul pelopeneziac, care se termină pentru Atena cu un dezastru.
Proporţiile acestui dezastru nu trebuie, desigur, dramatizate. În bună măsură, Atena se
reface destul de repede, dar destinul ei istoric rămâne, de acum, înscris pe o pantă
descendentă.
În orice caz, traseul istoric al Atenei se va derula în continuare în două planuri
orientate în sens contrar. Unul cultural în care prestigiul Atenei urmează un sens
ascendent, asigurîndu-i rolul de capitală a întregii vieţi spirituale greceşti şi unul social-
politic descendent. Atena trăieşte în aceastã epocă un itinerar istoric ce duce de la
grandoare la decãdere.