Certificarea calitatii semintelor*

reprezinta un ansamblu de operatiuni de control si verificare in principalele faze ale procesului de

- multiplicare
- conditionare
-ambalare
-etichetare
-sigilare care asigura ca produsele, procedeele si serviciile sunt conforme cu regulile si normele
tehnice specifice, si care consta din:

a) inspectia in camp a culturilor semincere pentru stabilirea valorii biologice a semintelor

din punct de vedere al identitatii, autenticitatii, puritatii varietale si starii fitosanitare;

b) controlul prin sondaj in principalele momente ale procesului de recoltare, transport si

prelucrare;

c) determinarea conditiilor tehnice de calitate a semintei cuprinzand puritatea fizica,

germinatia, starea sanitara sau alte conditii specifice speciei prevazute in anexa nr.2 a prezentelor
reguli si norme si care se efectueaza prin prelevarea de probe si analiza acestora dupa metode
standardizate;

d) controlul starii sanitare privind lipsa organismelor daunatoare de carantina se realizeaza

direct in camp sau prin probe analizate in laborator de autoritatea fitosanitara si care emite
documentele de constatare;

e) verificarea autenticitatii si puritatii varietale in pre si postcontrol prin metode si

tehnici adecvate prin teste de laborator sau in parcele de control. Postcontrolul se organizeaza
pentru toate categoriile biologice de seminte destinate multiplicarii si se efectueaza in campurile de
testare ale Institutului de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.), sau a altor
institutii si agenti economici abilitati de Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor .

Certificarea oficiala se concretizeaza prin eliberarea documentelor de inspectie in camp si

analizele (testele) de laborator si prin aplicarea pe ambalajele care contin seminte care corespund
conditiilor de calitate prevazute in norme, pe specii sau grupe de specii, a etichetelor oficiale sau,
dupa caz, a vignetelor oficiale si eventual a sigiliilor (plombelor);

Luarea probelor – sondarea - un ansamblu de operatiuni prin care dintr-un lot de seminte
se extrage o proba de analiza, astfel incat indicii de calitate determinati din aceasta proba sa
reprezinte intregul lot de seminte.

* (De pe site-ul INCS)

Teste de calitate a semintelor
Puritatea fizica – testul care determina componenta gravimetrica a probei care se analizeaza si
prin deductie componenta lotului de seminte, exprimata procentual.

Componenta botanica – testul care determina identitatea diferitelor specii de seminte si materii
inerte care compun proba.

Germinatia – testul care stabileste potentialul maxim de germinatie al semintelor din lotul de
seminte, care poate fi folosit pentru a compara calitatea diferitelor loturi si de asemenea pentru a
aprecia valoarea de insamantare in camp.

Umiditatea – analiza care determina continutul procentual in apa al semintelor.

Masa a 1000 seminte – testul care stabileste marimea semintelor exprimata prin masa a 1000
seminte , MMB, la umiditatea existenta in momentul determinarii, din proba de laborator.

Starea fitosanitara – testul prin care se stabileste prezenta sau absenta daunatorilor ( infestare )
si a organismelor patogene ( infectare ) care se transmit prin samantele agricole, cartoful de
samanta, usturoi si arpagic.

Teste speciale
Masa hectolitrica – analiza pentru determinarea masei unui hectolitru de seminte, exprimata in
kg.

Viabilitatea – determinarea viabilitatii cu saruri de tetrazoliu este analiza care determina

capacitatea germinativa potentiala totala a semintelor de grau, orz, porumb, floarea soarelui si
mazare.

Energia germinativa – testul prin care se determina viteza de germinare a semintelor si se

exprima prin procentul de seminte germinate intr-o perioada egala cu 1/3 – ½ din durata stabilita
pentru determinarea facultatii germinative.

Cold – test – testul la rece care determina comportarea semintelor in conditii suboptime,
asemanatoare conditiilor din camp dupa semanat.

Formula de calcul a cantitatii de samanta necesare la hectar

Cs / ha (kg) = [ ( D x MMB ) / ( P x G ) ] x 100
unde: D = numarul de seminte germinabile la mp
MMB = masa a 1000 seminte
P = puritatea fizica
G = facultatea germinativa
 ANALIZE DE LABORATOR ASUPRA SEMINŢELOR LA ITCSMS
Analize subiective:
- culoare
- luciu
- miros
- gust
- uniformitate
Analize obiective (conform standardelor in vigoare):
- puritatea (P)
- masa a 1000 boabe (MMB)
- masa hectolitrica (MH)
- germinatia si energia germinativa
- viabilitatea
- umiditatea (U)
- gradul de sticlozitate la cereale

1. DETERMINAREA PURITĂŢII FIZICE ŞI A COMPONENŢEI BOTANICE

A SEMINŢELOR
Puritatea unei probe de seminţe - totalitatea seminţelor pure ce aparţin speciei sau
soiului analizat, exprimată în procente faţă de masa probei de analiză. Deducându-se compoziţia
probei, se exprimă compoziţia întregului lot de seminţe.

În laboratoarele pentru controlul seminţelor puritatea se determină înaintea altor

însuşiri, deoarece, determinarea majorităţii analizelor se face pe sămânţa pură.
Proba de analiză a purităţii se prelevează prin proba de laborator după ce se analizează
însuşirile organoleptice ale seminţelor.

Tehinca determinării purităţii componenţei botanice a seminţelor

Determinarea purităţii fizice (P) a seminţelor se execută în felul următor:
- Se goleşte conţinutul probei de laborator pe masa de lucru.
- Se examinează seminţele organoleptic privind aspectul, culoarea, luciul. mirosul caracteristic,
umiditatea, prezenţa mucegaiurilor, observaţiile notându-se în fişa de analiză.
- Pentru determinarea purităţii fizice se extrage din proba de laborator, fie o probă de analiză, fie
două subprobe egale, care să aibă împreună masa minimă a probei de analiză. Când se iau
două subprobe, fiecare se extrage independent după omogenizarea probei de laborator.
- Separarea categoriilor de componente în patru categorii:
- sămânţa pură;
- alte seminţe (seminţe de alte plante de cultură);
- seminţe de buruieni;
- materii inerte.
Sămânţa pură - aparţine speciei stabilite de expeditor sau găsită predominantă la analiză şi cuprinde
toate varietăţile botanice şi cultivarele speciei incluzând :
- seminţe intacte aşa cum sunt definite pentru fiecare gen sau specie în definiţia seminţei pure;
- la Poaceae, influrescenţe cu o cariopsă evidentă care conţine endosperm, cariopse libere,
fragmente de seminţe mai mari de jumătate din mărimea iniţială ;
Alte seminţe - include seminţele oricăror specii, altele decât cele de la sămânţa pură.
Materii inerte - seminţele şi toate celelalte structuri şi materiale nedefinite ca sămânţă pură, sau alte
seminţe cum ar fi:
- seminţe (achene şi fructe similare, schezocarpe şi mericarpe) la care este evident că lipseşte o
sămânţă adevărată la prima vedere;
- fragmente de seminţe sparte sau vătămate care reprezintă jumătate sau mai puţin de jumătate din
mărimea iniţială.;
- seminţele de Fabaceae, Brassicacae, Cupressaceae, Pinaceae, Taxaceae şi Taxodiaceae cu
învelişul seminţei lipsă;
- cotiledoanele separate de la Fabaceae
- seminţele de Cuscuta sp., care sunt fragile sau de culoare gri-cenuşie până la alb-crem;
- inflorescenţe sterile neataşate, glume goale, bractee, tulpini, frunze, coji, flori, gale de nematozi,
scleroţi, fragmente de mălură, nisip, pământ, pietre şi altele care nu sunt seminţe;
- toate materialele (corpurile) trecute în fracţiunea uşoară când separarea s-a făcut prin metoda
vânturării uniforme, cu excepţia seminţelor străine.
Calculul rezultatelor.
După separare fiecare componentă se cântăreşte în grame cu un număr minim de
zecimale necesar pentru a calcula procentul la o zecime.
Se însumează masele tuturor fracţiunilor de componente din proba de analiză şi se
compară cu masa iniţială. Dacă este o diferenţă mai mare de 5% faţă de masa iniţială a probei se
face o nouă analiză.
Conţinutul exprimat în procente al fiecăreu părţi componente se raportează cu o
zecimală. Calculul procentelor se bazează pe suma tuturor componentelor, nu pe masa iniţială a
probei de analiză.
Conţinutul procentual (x) al fiecăreia din cele 3 categorii de impirităţi se calculează
după formula:
m (m , m )
x (%) = 1 2 3 x100
m
m1, m2, m3 – masa categoriei respective de impurităţi în proba de analiză (grame;
m- masa totală a probei de analiză (grame);
P (%) = 100 – (x1 + x2 + x3)
x1 – alte plante de cultură
x2 – seminţe de buruieni
x3 – materii inerte.
Rezultatul analizei de puritate se exprimă cu o zecimală, suma procentelor de masă ale
componentelor trebuie să fie 100. Componentele sub 0,05 se înscriu cu “urme”.
Procentele de sămânţă pură, alte seminţe şi materii inerte se înscriu în certificatul de
analiză în spaţiile respective. În cazul în care pentru un component rezultatul este nul, acesta se
înscrie cu “0,0” în spaţiu corespunzător.
Procedura de rotunjire
Se însumează procentele tuturor fracţiunilor. Fracţiunile care sunt raportate ca “urme”
sunt excluse de la acest calcul, celelate fracţiuni totalizează împreună 100%. Dacă această sumă nu
este egală cu 100% (ori 99,9 sau 100,1), atunci adăugăm sau scădem 0,1% din valoarea cea mai
mare (indicat din fracţiunea de sămânţă pură).
Determinarea numerică a seminţelor străine (alte seminţe)
Determinarea numerică a seminţelor străine constă în estimarea numărului de seminţe
din alte specii declarate de expeditor, fie în general (de exemplu toate celelalte specii) fie referindu-
se la o categorie de seminţe (de exemplu speci considerate ca dăunătoare într-o anumită ţară, fie o
anumită specie (de exemplu Agropyron repens).
În comerţul internaţional această determinare este folosită în special pentru a determina
prezenţa seminţelor unor specii dăunătoare sau nedorite.
“Alte seminţe” se referă la celelalte specii, altele decât cele de la sămânţa pură.
Metode de determinare: prin exprimarea numerica a seminţelor găsite din fiecare specie
prezentă, din cantitatea de seminţe analizată (test complet, test limitat, test redus, test redus-limitat.
Calculul şi exprimarea rezultatelor
 Rezultatul se exprimă ca număr de seminţe din fiecare specie sau categorie stabilită
găsită şi cantitatea efectiv analizată. În plus se poate calcula numărul pe unitatea de masă (la
kilogram de exemplu). Pentru a decide dacă două determinări, făcute de aceeaşi staţiune sau la
staţiuni diferite sunt semnificativ diferite, cele două probe trebuie să aibă aceeaşi masă.
Masa reală a seminţelor examinate, denumirea ştiinţifică şi numărul de seminţe din
fiecare specie găsită în această masă trebuie înscrise în certificatul de analiză, cu toate că rezultatul
poate fi exprimat suplimentar şi pe alte căi (de exemplu numărul de seminţe din fiecare specie sau
categorie de seminţe/kg).
Aparatură necesară pentru determinările de puritate fizică :
- aparate care măresc, cu lumină reflectată lupele de mână şi lupe binoculare ;
- site şi ventilatoare separatoare
 2. DETERMINAREA MASEI SEMINŢELOR
Masa sau greutatea este o însuşire calitativă de bază a seminţelor. Masa seminţelor
prezintă variabilitate în funcţie de factorii agrofitotehnici şi climatici, fiind caracteristică diferitelor
specii, varietăţi şi cultivare.
Masa seminţelor se analizează sub următoarele aspecte:
- masa relativă a 1000 de boabe (MMB)
- masa specifică a seminţelor (MS).
- masa hectolitrică (volumetrică) MH.

Determinarea masei a 1000 de boabe (MMB) (grame)

Masa a 1000 de seminţe (boabe) reflectă mărimea seminţelor, referindu-se la masa sau
greutatea seminţelor cu umiditatea existentă în momentul determinării şi se executa numai la
sămînţa pură.
Principiul metodei constă în numărarea seminţelor din întreaga probă de analizat, fie
repetiţii din ea. Pentru numărare se pot folosi dispozitive speciale de numărat sau seminţele se
separă manual şi se numără.
Proba de analizat constă din întreaga fracţiune de sămânţă pură rezultată la determinarea
purităţii.
Proba de analizat se trece prin dispozitivul de numărat şi se citeşte numărul de seminţe
pe indicator. După numărare se cântăreşte proba de analizat în grame, cu acelaşi număr de zecimale
ca la determinarea purităţii.
Numărarea pe repetiţii. Din proba de analizat se numără la întâmplare, prin separarea manuală sau
cu echipamentul de numărare pentru testele de germinaţie opt repetiţii de câte 100 seminţe fiecare.
Se cântăreşte fiecare repetiţie în grame cu acelaşi număr de zecimale ca la determinarea purităţii. Se
calculează varianţa, abaterea standard şi coeficientul de variaţie după cum urmează:

2
n(  x 2 )  (  x ) 2
varianţa: s 
n(n  1)

n – numărul de repetiţii;
x – masa fiecărei repetiţii, în g;

- abaterea standard: s  s2

s
- coeficientul de variaţie: s (%) 
x100
x
x = masa medie a unei repetiţii (100 seminţe)

În cazul în care coeficientul de variaţie nu depăşeşte 6,0 pentru seminţele de ierburi

graminee sau 4,0 pentru celelalte seminţe se poate calcula rezultatul determinării (media celor 8
repetiţii).
În cazul în care coeficientul de variaţie depăşeşte oricare din aceste limite specifice se
numără şi se cântăresc încă opt repetiţii şi se calculează abaterea standard pentru 16 repetiţii.
Se elimină orice repetiţie care se abate de la medie cu mai mult de două ori abaterea
standard astfel calculată.
Exprimarea rezultatelor
În cazul în care numărarea s-a făcut cu dispozitiv de numărare se calculează masa a
1000 seminţe din masa întregii probe de analizat.
 În cazul în care numărarea s-a efectuat pe repetiţii (pe cele opt sau mai multe repetiţii a
câte 100 seminţe) se calculează masa a 1000 seminţe (adică x 10).

x1  x 2  x n
MMB x10
n

Rezultatul se exprimă cu acelaşi număr de zecimale folosit la determinarea purităţii.

MASA ABSOLUTĂ A 1000 DE SEMINŢE (Ma) este masa acestora în g, raportată la substanţa
uscată, calculată în funcţie de conţinutul în apă în momentul analizării. Se calculează după formula:
100  U
Ma  MMBx
100
Ma – masa absolută a 1000 de seminţe în g;
MMB – masa a 1000 de seminţe cu umiditatea existentă în g;
U – umiditatea seminţelor în %.
Rezultatele se exprimă cu acelaşi număr de zecimale ca şi pentru masa a 1000 de
seminţe.
MASA SPECIFICĂ A SEMINŢELOR (MS) - reprezintă raportul dintre masa a 1000 de seminţe
(MMB) exprimată în grame şi volumul lor în cm3 . Este un indicator care arată însuşirile calitative
ale seminţelor (compoziţia chimică), compactivitatea substanţelor de rezervă din seminţe, structura
acestora, gradul de maturare, mărimea etc.). Masa specifică a seminţelor se ia în consideraţie la
sortarea acestora pe fracţii de mărime prin una din metode:
- sortarea la masa pneumatică (gravitator);
- sortarea uscată într-un curent de aer ascendent;
- sortarea uscată prin centrifugare;
- sortarea uscată prin vibraţie;
- sortarea umedă.

Masa specifică se obţine după ce s-a determinat masa a 1000 seminţe şi volumul lor.
Volumul se determină introducând 1000 de seminţe într-un cilindru gradat, care conţine petrol sau
alcool, care nu îmbibă seminţele. Diferenţa în cm3 dintre cele două niveluri (iniţial şi după
introducerea seminţelor) reprezintă volumul seminţelor.
MMB
MS 
V
MS = masa specifică în g
MMB = masa a 1000 seminţe în g
V = volumul a 1000 seminţe în cm3.

MASA HECTOLITRICĂ (MH) – reprezintă masa sau greutatea unui hectolitru de seminţe
(echivalent cu 0,1 m3) exprimată în kg. Masa hectolitrică este influenţaţă de următorii factori:
umiditatea, cantitatea şi natura corpurilor străine, mărimea şi forma seminţelor, masa absolută şi
masa specifică.
Masa hectolitrică serveşte la calculul şi dimensionarea cutiilor de la semănători, la
organizarea ştiinţifică a procesului de lucru la semănat şi recoltat, organizarea transporturilor se
sămânţă, calculul spaţiilor de depozitare, estimarea operativă a cantităţilor de produse prin cubaje.
Masa hectolitrică este corelată în mare măsură cu producţia de făină la cereale, fiind un
indice calitativ în relaţiile comerciale ale întreprinderilor de morărit, indicând până la anumite limite
randamentul de extracţie al făinii şi calitatea acesteia.
La orez s-a constatat că masa hectolitrică, în funcţie de puritate, este pozitiv corelată cu
randamentul în boabe decorticate.
 Determinarea masei hectolitrice se face folosind balanţe specifice, numite balanţe
hectolitrice sau balanţe samovar, balanţe destinate cântăririi unui volum exact de seminţe de ¼ l (tip
Buhler MLI 55) sau de 1 l (tip Buhler MLI 100) sau de 20 l pentru partide mari de seminţe.
În laboratoarele pentru controlul seminţelor şi la bazele de recepţie se folosesc balanţe
hectolitrice de 1 l, iar pentru determinări pe teren sau în scop didactic cele de ¼ l. Greutatea
seminţelor din cilindru se multiplică cu 100 la balanţa de 1 l, cu 400 la cea de ¼ l. Rezultatul de
împarte la 1000, pentru exprimarea MH în Kg.
Determinările se fac în două repetiţii şi nu se admit diferenţe mai mari de 0,5 Kg.
Rezultatele se trec în fişa de analiză, cu o singură zecimală.
 Însuşirile fiziologice ale seminţelor
Analizele fiziologice asupra seminţelor au scopul de a evidenţia capacitatea de
germinare (încolţire) şi de a produce plante capabile să vegeteze viguros chiar din momentul
răsăririi. În acest scop, se fac următoarele determinări:
- germinaţia (capacitatea germinativă, facultatea germinativă)
- energia germinativă
- puterea de străbatere
- viabilitatea seminţelor

3. DETERMINAREA GERMINAŢIEI

Proba germinaţiei constă în determinarea procentului de seminţe pure, capabile să

producă germeni normali şi care puse în condiţii favorabile de cultură să producă plante normal
dezvoltate.
Prin germinaţie se îmţelege ansamblul proceselor fizice, biochimice şi fiziologice care
se petrec în sămânţă în timpul trecerii acesteia de la viaţă latentă la viaţă activă. Procesul
germinaţiei se consideră început în momentul în care celulele embrionului seminţei încep să se
dividă şi se consideră terminat atunci când tânara plantă poate trăi independent de rezervele din
endosperm, sintetizându-şi singură substanţa organică de care are nevoie.

Capacitatea germinativă (facultatea germinativă, germinaţia).

Se exprimă prin procentul numeric de seminţe pure germinate normal într-un anumit
timp stabilit pentru fiecare specie în parte.
Condiţii de germinare
Straturi de germinare: hârtia de filtru, hârtia sugativă, nisipul sterilizat şi solul sterilizat.
Apa pentru geminaţie: lipsită de impurităţi organice sau anorganice, cu valoarea pH-lui între 6,0 şi
7,5. Când apa obişnuită nu este bună se poate folosi apa distilată sau deionizată.
Utilaje de laborator pentru germinaţie
- echipamentele pentru numărat seminţe: planşeta de numărare şi numărătorul de
vacuum.
- echipamente pentzru germinaţie: germinatorul Jacobsen, termostatul, camera
germinator.
Planşeta de numărare, folosită de obicei pentru seminţe mari (porumb, fasole, mazăre,
etc.). Planşeta are aproximativ mărimea stratului de germinaţie pe care se aşează seminţele: faţa
planşetei are o placă cu 50 sau 100 orificii, în general de mărimea seminţelor care se numără, însă
destul de largi pentru ca să intre în ele cele mai late seminţe. Sub această placă se găseşte o altă
placă care serveşte ca bază; ea poate fi solidă pentru a aluneca în faţă şi în spate sau poate avea
găuri (orificii) corespunzătoare care pot fi închise sau deschise prin mişcarea plăcilor.
Germinatorul Jacobsen este fgormat dintr-o placă de germinaţie peste care se aşează un
substrat de hârtie de filtru pe care se pun seminţele. Substratul se menţine continuu umed cu
ajutzorul unui fitil, care se coboară prin orificiile din placa de germinaţie până la baia de apă.
Seminţele sunt acoperite cu pahare de sticlă prevăzute cu orificii pentru aerare. Temperatura se
menţine constatntă prin apă sau prin încălzirea automată a plăcii.
Tehnica determinării germinaţiei
- din sămânţa pură se iau probe de câte 400 sau 200 seminţe (minimum pentru bob, ricin, porumb)
şi se împart în repetiţii de câte 100 sau 50 seminţe;
- seminţele se aşează pe substratul de germinaţie, suficvient de distanţat pentru evitarea
contaminării de la cele posibil bolnave;
- repetiţiile se individualizează pe substratul de germinaţie. La utilizarea hârtiei de filtru sau
sugativa, se pot folosi următoarele variante:
TP – pe suprafaţa hârtiei: seminţele se aşează pe unul-mai multe straturi de hârtie, în vase Petri sau
pe tăvile germinatorul Jacobsen. Se adaugă apă în cantitate corespunzătoare.
BP – între straturi de hârtie, rulouri, plicuri, seminţele se pot dispune astfel :
- între 2 straturi de hârtie de filtru sau sugativă
- acoperite cu un strat suplimentar de hârtie
- în plicuri de hârtie de filtru, plasate culcat sau vertical
- pe hârtie de filtru sau pânză, rulate, plasate vertical, în pungi de plastic, în
germinator sau în termostat.
PP – pe hârtie de filtru plisată : seminţele se pun în pliuri, fâşiile de hârtie de filtru fiind puse în
pungi de plastic sau direct în termostat ori germinator.
TS – pe nisip : seminţele se apasă puţin pe suprafaţa nisipului.
S – în nisip : seminţele se acoperă cu 10-20 mm nisip afânat (nisipul de la fundul vasului trebuie
afânat înainte).
Alte condiţii pentru germinare:
- Solul se poate folosi ca substrat când germenii prezintă simptome fitotoxice sau când rezultatele
germinării pe nisip sau hârtie sunt nesigure.
- Umiditatea trebuie să fie asugurată continuu de către substrat.
- Aerarea trebuie asigurata îndeosebi când se folosesc rulouri şi plicuri în pungi de plastic.
- Temperatura de germinare : măsurată la nivelul seminţelor de pe substrat, constantă sau alternantă
(min.= 16 ore, max.= 8 ore).
- Lumina sau întunericul: în funcţie de preferinţele speciilor (germinare la lumina, de preferat).
- Tratamente pentru inducerea germinaţiei: în scopul scoaterii seminţelor unor specii din repausul
germinativ (problematice la seminţele tari sau care conţin substanţe inhibitoare).
Metode utilizate:
- păstrarea seminţelor în locuri uscate, pe o perioadă de timp;
- prerăcirea probei (50 sau 100C, timp de 7 zile) ;
- preuscarea cu 7 zile înainte la 300 – 350C (400C la alune, 500C la orez);
- umectarea doar la început a substratului cu azotat de potasiu KNO3 0,2%, urmată de
umectare cu apă;
- umectarea substratului cu soluţie de acid giberelinic (GA3) 0,05% pentru determinarea
germinaţiei la seminţele de cereale păioase
- înmuierea seminţelor la speciile cu seminţe tari (24-48 de ore, în apă);
- scarificarera mecanică (înţepare, crestare, pilire a tegumentului)
- scarificare acid (H2SO4, câteva minute – 1 oră, până la ciupirea tegumentului);
- prespălarea în jet de apă la 250C pentru îndepărtarea unor inhibitori ai germinaţiei ;
- îndeopărtarea unor structuri însoţitoare – palei, glume, ţepi;
- dezinfectarea seminţelor cu fungicide (se menţionează pe certificatul de analize)
Durata germinării:
- diferă în funcţie de specie (tabele), durata tratamentelor speciale nefăcând parte
din durata testului.
- durata poate fi extinsă cu 7 zile sau mai mult de jumătate din perioada prescrisî
pentru testele mai lungi, dacă se observă că unele seminţe rămase pe substrat au
început să germineze;
- la numărătorile intermediare, germenii se îndepărtează.
- germenii puternic afectaţi de boli vor fi îndepărtaţi;
- germenii anormali vor fi lăsaţi pe substrat până la ultima numărare.
Evaluarea germinării:germeni normali germeni anormali, seminţe negerminate.
Germeni normali: - intacţi
- cu defecte uşoare
 - cu infecţie secundară.
Germeni anormali: - cu defecte vizibile la rădăcina primară, hipocotil, epicotil, mezocotil,
cotiledoane, frunze primare, mugure terminal, coleoptil etc.
Seminţe negerminate: - seminţe tari (neîmbibate cu apă)
- seminţe proaspete (îmbibate cu apă, cu germinare blocata)
- seminţe moarte (moi, decolorate, mucegăite
- alte categorii: seci, fără embrion, atacate puternic de insecte.
Calcularea şi exprimarea rezultatelor:
Testul de germinaţie = media celor 4 repetiţii (4 x 100 seminţe), în procent numeric de germeni
normali, rotunjit la cel mai apropiat număr întreg. La fel se calculează şi pentru celelelalte categorii,
astfel încât suma categoriilor rezultate trebuie să fie 100. Pentru ca rezultatul testului să fie sigur, se
va ţine cont de mărimea diferenţelor dintre repetiţii, care trebuie să se încadreze în toleranţele
acceptate în standarde.

4. DETERMINAREA ENERGIEI GERMINATVE

Energia germinativă este însuşirea seminţelor de a germina cât mai repede în condiţii de
laborator şi se exprimă prin procentul numeric de seminţe pure germinate normal în prima treime
sau în prima jumătate de timp din durata stabilită pentru determinarea capacităţii germinative.
Se corelează cu timpul mediu de germinaţie, cu modul de păstrare a seminţelor,
condiţiile de mediu şi agrofitotehnica aplicată în perioada maturării.
Se exprimă prin timpul mediu de germinare (TMG), ca rezultat al celor 4 repetiţii, în
zile şi zecimi.

TMG 
 (n.d )
N
n = număr de seminţe germinate zilnic, cu germeni normali
d = numărul de ordine al zilelor considerate şi cu valori prezentate
N = număr toat de seminţe germinate normal
La porumb, se efectuează cold-testul sau germinaţia la rece – analiza de vigoare specială
pentru aprecierea anticipată a răsăririi în câmp, în condiţii suboptime survenite după semănat
(substrat – rulouri cu amestec de sol si nisip 1:1, umectat cu 60% din capacitatea de reţinere pentru
apă, temperatura de 100C timp de 10 zile urmată de 250C timp de 3 zile, seminţe tratate obligatoriu
cu insecto-fungicide).

5. DETERMINAREA PUTERII DE STRĂBATERE

Puterea de străbatere este însuşirea germenilor seminţelor de a străbate într-un anumit

timp, un strat acoperitor de nisip gros de 1 cm la seminţe mici, 3 cm la cele mijlocii şi 6 cm la
seminţele mari.
Se determină la seminţele cu energie germinativă scăzută şi procent ridicat de germeni
anormali, cu respectarea următoarelor condiţii:
- substrat: nisip de cuarţ cu d=0,5 – 1,0 mm, spălat şi sterilizat, cu grosimea < cu 8
cm faţă de margimea tăvii;
- umectarea substratului= 50-70% din capacitatea pentru apă;
- 2 repetiţii x 50 seminţe luate aleatoriu din seminţele pure, aşezate ordonat;
- strat de acoperire: nisip de râu cu d= 1,0 – 1,5 mm, spălat şi sterilizat;
- vase de tablă zincată cu D = 15 x 15 x 15 cm, acoperite cu plăci de sticlă. ;
Durata germinării: Nr. zile pentru capacitatea germinativă + 2 zile.
Determinare: - numărarea + îndepărtarea germenilor, pe categorii (normali, bolnavi, anormali,
seminţe negerminate, seminţe putrezite);
- se calculează media celor 2 repetiţii, în valori absolute şi procentuale.
 6. DETERMINAREA VIABILITĂŢII SEMINŢELOR
Viabilitatea seminţelor este o noţiune care se referă la determinarea viabilităţii
embrionului şi se exprimă procentual.
Această analiză se execută în următoarele cazuri:
- la seminţele în repaus seminal, cu scopul de a cunoaşte ce capacitate germinativă vor
avea după terminarea stării de repaus;
- în cazul când într-un termen foarte scurt trebuie să ne pronunţăm asupra capacităţii
germinative, considerând că seminţele cu embrioni viabili vor germina normal;
- la speciile care germinează foarte lent.
Determinarea viabilităţii se poate face prin două metode:
a. metode biochimice
b. cu ajutorul lămpii de cuarţ.

a. Determinarea viabilităţii seminţelor prin metode biochimice

Dintre metodele biochimice mai utilizată este metoda cu săruri de tetrazoliu. Se

foloseşte soluţie 1% de 2,3, 5 trifenil tetrazoliu clorit (pH 6-7). În contact cu celulele vii ale
embrionului, soluţia incoloră de tetrazoliu este redusă chimic, colorându-se în roşu. În funcţie de
modul de colorare a părţilor vitale ale embrionului se face aprecierea viabilităţii seminţelor.
Se numără în patru repetiţii câte 100 seminţe luate fără alegere din sămânţa pură.
Seminţele se ţin în apă 18-20 ore, apoi se secţionează longitudinal prin embrion înlăturându-se una
din jumătaţi după care se introduc în soluţie, la o anumită temperatură şi un anumit timp (în funcţie
de specie). Seminţele se spală cu apă, şi se examinează coloraţia embrionilor pe o placă de sticlă. Se
consideră viabile seminţele:
- cu embrion complet colorat
- embrion colorat dar cu un punct decolorat la extrimitatea radiculei
- embrion colorat, dar cu pete necrozate, incolore pe cotiledoane pe partea opusă
rădăciniţei dar nu mai mari de 1/2 sau 1/3 din cotiledon.
Rezultatul final = media celor 4 repetiţii.

b. Determinarea viabilităţii seminţelor cu lampa de cuarţ

Metoda se bazează pe proprietatea embrionilor viabili de a produce o fluorescenţă

albastră violetă sub influenţa razelor UV ale lămpii.
Seminţele îmbibate în apă timp de o oră, se secţionează în lungul embrionului. Una din
jumătăţi se aşează cu tăietura în sus pe o hârtie de filtru şi se examinează la lampa de cuarţ.
Embrionii viabili produc o fluorescenţă albastră-violet, iar cei neviabili produc o fluorescenţă albă-
gălbuie, brună, cenuşie sau verde-gălbuie.
Rezultatul final = media determinărilor celor 4 probe a câte 100 seminţe fiecare.
 7. DETERMINAREA UMIDITĂŢII SEMINŢELOR

Umiditatea seminţelor reprezintă conţinutul de apă, existent la un moment dat într-o

probă de seminţe, exprimat în procente.
Determinarea umidităţii presupune uscarea probelor la etuvă, la o anumită temperatură,
până la o greutate constantă sau se poate evidenţia prin alte metode, aplicate imediat după primirea
probelor (ambalate etanş) la laboratorul de analize.
Metode de determinare:
a. Metoda uscării
b. Metoda distilării
c. Metoda electrometrică

Metoda uscării
Determinările se realizează pe 2 probe de analiză prelevate în timp foarte scurt (sub 30
secunde), a câte 4-5 g la fiole cu diametru < 8 cm şi 10 g la fiole cu diametru > 8 cm.
Seminţele se macina (moară de lab.), mai puţin cele foarte bogate în grăsimi. - seminţele
de cereale: măcinare fină (min.50% trece prin sita de 0,5 mm)
- seminţele leguminoaselor: măcinare grosieră (min. 50% trece prin sita de 4 mm).
- seminţele foarte umede (porumb > 20%, soia >10%, orez > 13%) se usucă înainte de măcinare (2-
5 ore, 700C, strat de max. 20 mm/3 minute, 1500C). După preuscare, materialul se ţine în laborator
timp de 2 ore.
a1. Metoda la etuvă cu temperatură joasă constantă: t0C= 1030+20C, timp = 17 + 1 ore.
- alune de pământ, ricin, soia, muştar, in, rapiţă.
a2. Metoda la etuvă cu temperatură ridicată: t0C= 1300-1330C, timp = 4 ore (porumb), 2 ore
(cereale păioase) sau 1 oră (alte specii: sfeclă, cânepă, năut, lupin, tutun, mac, fasole, mazăre, tutun
etc.).
Calculul umidităţii:
100
U %  (M 2  M 3 ) x
(M 2  M 1 )
M1 – masa fiolei cu capac (g)
M2 – masa fiolei cu capac şi conţinut, înainte de uscare (g)
M3 – masa fiolei cu capac şi conţinut, după uscare (g)
Dacă se utilizează preuscarea, umiditatea se determină după relaţia:
S xS
U %  S1  S 2  1 2
100
S1 – pierderea de umiditate după preuscare (%)
S2 – pierderea de umiditate după uscare (%)

Rezultatul = media aritmetică a celor două repetiţii, dacă diferenţa dintre ele este < de
0,2% (la diferenţe mai mari, analizele se repetă).

Metoda distilării
 Pentru determinarea umidităţii metoda se bazează pe proprietatea de a două lichide
imiscibile (apă + ulei) de a forma prin fierbere vapori cu presiuni diferite. pentru determinare s-au
folosit aparatele “Dr.Andronescu” şi “Brown Duwale”.

Metoda electrometrică
Se bazează pe corelaţia dintre conductibilitatea electrică a seminţelor şi a conţinutului
lor în apă. Aparatele electrice folosite se bazează pe următoarele priprietăţi: conductibilitatea
electrică, constantă dieletrică şi pierderile dielectrice. Acestea se modifică în funcţie de conţinutul
în apă al seminţelor.
În ţara noastră determinarea umidităţii în mod curent se face cu umidometrul electronic
tip T1, atât în laboratoarele pentru controlul seminţelor cât şi la bazele de recepţie, silozuri, unităţi
de producţie.
Umidometrul electronic T1 determină rapid umiditatea seminţelor în limite cuprinse
între 5 şi 36% la următoarele produse agricole: grâu, secară, porumb, orz, orez, floarea soarelui,
fasole, soia.
Aparatul poate fi etalonat şi pentru alte produse agricole sau substanţe care se prezintă
sub formă de granule.
Pentru a fi utilizat în diferite condiţii de lucru, aparatul este portativ tranzistorizat,
alimentat la baterii.
Umidometrul electronic T1 este alcătuit din: aparat umidometru, cutie de transport, scări
interşanjabile, termometru, dozator, trusă de greutăţi.
Determinarea se face pe probe de 140 gr. la grâu, secară, orz, ovăz, orez, fasole, porumb
(cu 8-26% umiditate); 100 gr. pentru porumb (cu 26-36% umiditate), floarea soarelui 6-16%.
Precizia de determinare este de 1%. Aparatul este etalonat pentru temperatura
produsului de 200C la temperaturile cuprinse între 00 şi 300 se adaugă sau se scade 0,1% din
umiditatea înregistrată.
Aparatul este alimentat cu două baterii uscate de 4,5 volţi fiecare. Dozatorul (balanţa)
poate cântări 60 gr., 100g, 140g şi maxim 200g.
Pentru determinarea temperaturii produsului se foloseşte un termometru cu domeniul de
măsurare între +5 şi +400C care se introduce în produsul de analizat.