Sunteți pe pagina 1din 79

Geometria poligoanelor.

Arii

CUPRINS

INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I. SUPRAFEŢE POLIGONALE 6
I.1. Poligoane. Suprafeţe poligonale convexe 6
I.2. Descompunerea suprafeţelor poligonale 12
I.3. Echivalenţa pe mulţimea suprafeţelor poligonale 20
CAPITOLUL II. ARIA SUPRAFEŢELOR POLIGONALE 30
II.1. Aria suprafeţelor poligonale 30
II.2. Calculul ariilor suprafeţelor poligonale 41
II.3. Suprafeţe măsurabile. Aria discului 45
II.4. Compararea ariilor 51
CAPITOLUL III. ASPECTE METODICE PRIVIND
PREDAREA GEOMETRIEI 60
III.1. Aspecte psiho-pedagogice ale predării geometriei 60
III.2. Aspecte metodice privind predarea noţiunii de arie în 65
gimnaziu
III.3. Probleme cu arii 71
BIBLIOGRAFIE 79
ANEXE 81

2
Geometria poligoanelor. Arii

INTRODUCERE

Ca ştiinţă, geometria îşi are originile în antichitate. Primele cercetări de


geometrie, consemnate în documente, datează de patru mii de ani şi erau
destinate măsurătorilor de teren, construcţiilor şi calculelor astronomice. De
aici şi cuvântul geometrie – măsurarea pământului.
Una din primele cărţi de geometrie, rămasă din acea perioadă este
semnată de matematicianul Ahmes, carte ce tratează despre dreptunghiuri,
triunghiuri isoscele şi unghiuri şi care prezintă şi o primă relaţie ce permite
calculul ariei cercului şi anume aria unui cerc de rază R poate fi aproximată
16
prin aria unui pătrat de latură 9
R (ceea ce conduce la o aproximare a

numărului egală cu 3,160… ). Să mai amintim şi faptul că vechii egipteni


cunoşteau că un triunghi cu laturile 3, 4, 5, unităţi este dreptunghic şi foloseau
acest triunghi pentru construcţia dreptelor perpendiculare şi în particular pentru
fixarea direcţiei Est-Vest.
Preocupări în dezvoltarea matematicii, în general, şi a geometriei, în
mod deosebit, au avut Thales din Milet (640-548 î.e.n.), Pitagora (580-500
î.e.n.), Aristotel (384-322 î.e.n.), Arhimede ( 287-212 î.e.n.), Euclid (300 î.e.n.)
şi foarte mulţi alţii.
Reţinem aportul deosebit ce la avut Euclid în studiul geometriei prin
lucrarea sa „Elemente”, care cuprinde 13 cărţi ce conţin rezultate de geometrie
şi, deşi nu în totalitate sau sub aceeaşi formă, unele din axiomele sau
postulatele formulate de el (celebrul postulat V) se regăsesc printre axiomele
geometriei de azi pentru că la el apare prima dată formularea postulatului al V-
lea, postulat ce stă la baza geometriei studiate în şcoală; aceasta poartă numele
– geometrie euclidiană. Printre problemele studiate în prima carte găsim şi
câteva legate de teoria ariilor, egalitatea lor. Scopul lucrării este de a ordona şi

3
Geometria poligoanelor. Arii

demonstra teoremele descoperite de predecesorii săi. Aici a fost iniţiată şi


tradiţia de a indica sfârşitul unei demonstraţii prin cuvintele “Quad erat
demonstrandum” (ceea ce trebuia demonstrat ).
După cum am spus, lui Arhimede i se datorează numeroase rezultate,
dar nu numai în geometrie. O proprietate a mulţimii numerelor reale, cunoscută
sub numele de „axioma lui Arhimede” stă la baza teoriei măsurării – în
particular, teoria ariilor. Iată forma sub care apare ea azi: „pentru orice număr
real x există un număr întreg n unic, astfel încât n ≤ x < n+1” (acest număr
este numit partea întreagă a lui x ).
Dintre matematicienii care s-au evidenţiat de-a lungul timpului în
studiul geometriei reţinem contribuţia lui D. Hilbert (1862-1943 ) care, în
lucrarea sa „Grundlagen der Geometrie”, elaborează prima axiomatizare a
geometriei euclidiene conform cu exigenţele ştiinţei moderne.
În şcoală, studiul axiomatic al geometriei se face astăzi după modelul
dat de G. D. Birkhoff (1884-1944), matematician american, care prezintă un
sistem axiomatic uşor modificat ca acela al lui Hilbert. El este în esenţă „Euclid
aduis la zi”, adică sistemul lui Euclid din Elemente completat şi prezentat ca un
sistem axiomatic, semiformalizat, motiv pentru care poate fi numit „sistemul
axiomatic” Euclid-Hilbert.
Cunoscând acum sistemele axiomatice, care toate conduc la construcţia,
pe căi diferite, a geometriei euclidiene, este momentul să menţionăm unele
concluzii referitoare la o analiză comparativă a lor. Aceasta o vom face din
două puncte de vedere şi anume: primul, considerând aceste sisteme axiomatice
ca şi sisteme axiomatice semiformalizate, în cadrul problemelor generale, şi al
doilea în legătură cu aspectele metodologice pe care le ridică predarea
geometriei în învăţământul gimnazial şi liceal la noi în ţară.
Referitor la aspectele metodice ale predării geometriei euclidiene vis-à-
vis aceste sisteme axiomatice, vom menţiona mai întâi faptul că la noi în ţară,

4
Geometria poligoanelor. Arii

până în anul 1978, geometria a fost predată pe baze neaxiomatice. Noţiunile


primare erau „cunoscute” sau „descrise” intuitiv, principiile fundamentale erau
introduse atunci când erau menţionate ca atare, erau prezentate ca rezultate
„intuitiv evidente”. Se obţinea astfel o teorie matematică, pornită de pe baze
intuitive şi care se constituia într-o construcţie logico-deductivă coerentă şi
într-un grad abstract. Acest mod de a face geometrie este esenţial cel din
Elementele lui Euclid.
Oricare ar fi sistemul axiomatic care ar sta la baza predării geometriei,
considerăm că următoarele aspecte se pot lua în considerare, în primul rând
înţelegerea punctului de vedere axiomatic în studiul geometriei euclidiene şi
predarea axiomatică a geometriei trebuie realizată concret, tratarea este logico-
deductivă şi sistematică, combinată permanent cu interpretări intuitive.
În conformitate cu acesta şi cu manualul, vom nota dreapta care trece
prin două puncte A şi B cu AB, segmentul închis determinat de aceasta cu
[AB], segmentul deschis cu (AB) şi atunci când nu e pericol de confuzii
distanţa dintre punctul A şi B cu AB.
Programa de matematică pentru clasa a VII-a prevede studiul axiomatic
şi proprietăţile ariilor suprafeţelor plane. Manualul oferă un material bogat, atât
teoretic cât şi practic pentru acest capitol.
Studiul ariilor nu înseamnă numai stabilirea unor formule de calcul, ci
şi demonstrarea unor teoreme importante sau rezolvarea unor probleme de
geometrie plană.
În primul capitol am prezentat suprafeţele poligonale, descompunerea
în suprafeţe triunghiulare şi echivalentele ce le putem stabili între acestea.
Capitolul al doilea oferă studiul axiomatic al ariei suprafeţelor poligonale, cu
folosirea lor la studiul ariei discului şi cu aplicaţii practice. Următorul capitol
este axat pe studiul metodic al noţiunii de arie, probleme cu arii şi un test de
evaluare a cunoştinţelor elevilor referitor la capitolul arii.

5
Geometria poligoanelor. Arii

CAPITOLUL I.
SUPRAFEŢE POLIGONALE

I.1. Poligoane. Suprafeţe poligonale convexe

Definiţia 1.1.1.Se numeşte mulţime convexă o mulţime de puncte într-un


plan care are următoarea proprietate: dacă P, Q sunt două puncte distincte ale
mulţimii M, atunci M conţine toate punctele segmentului (PQ), adică P, Q∈ M
⇒ (PQ) ⊂ M.
Exemple de mulţimi convexe:
Exemplul 1. Mulţimea vidă şi mulţimea formată dintr-un singur punct
sunt considerate mulţimi convexe.
O mulţime formată dintr-un număr finit n ( n > 1 ) de puncte este convexă.
Exemplul 2. Orice dreaptă, semidreaptă, segment sunt mulţimi convexe.
Exemplul 3. Un plan, semiplan sunt mulţimi convexe.
În figura 1.1 deosebim două tipuri de mulţimi:

Figura 1.1.

6
Geometria poligoanelor. Arii

Discul cu centrul în O şi raza R ( ex. a ) este mulţime convexă;


exemplele b) şi c) nu sunt mulţimi convexe. Deducem, deci, că pentru a arăta
că o mulţime este convexă este suficient să punem în evidenţă două puncte S, T
ale acestei mulţimi pentru care (ST) este inclus în mulţime.
Teorema 1.1.1 Intersecţia a două mulţimi convexe este o mulţime
convexă.
Demonstraţie: Fie M1 şi M2 două mulţimi convexe şi S, T ∈ M1 ∩
M2. Atunci S, T ∈ M1 şi S, T ∈ M2 . Cum M1 şi M2 sunt mulţimi convexe, avem
(ST) ⊂ M1 şi (ST) ⊂ M2 . De aici deducem (ST) ⊂ M1  M2 , ceea ce ne arată
că şi M1 ∩ M2 este mulţime convexă.

Generalizare. Orice intersecţie de mulţimi convexe este o mulţime


convexă.
În baza acestei teoreme, interiorul unui unghi, interiorul unui triunghi
sunt mulţimi convexe.
Observaţia 1. Exemplele din figura 1.1 b), c) ne arată că reuniunea
a două (sau mai multe) mulţimi convexe nu este în general o mulţime convexă.
Definiţia 1.1.2. Fie P1, P2, … , Pn, Pn+1 n+1 puncte situate într-un plan. Se
numeşte linie poligonală (de la P1 la Pn+1) mulţimea punctelor L = [P1P2] U… U
[PnPn+1].
Punctele P1, P2, … , Pn, Pn+1 se numesc vârfurile liniei poligonale L, iar
segmentele [P1P2], [P2P3], …, [PnPn+1] se numesc laturile liniei L.
Două vârfuri Pk, Pk+1 se numesc vârfuri vecine (consecutive, alăturate),
iar laturile [Pk-1Pk], [PkPk+1] laturi vecine ( consecutive, alăturate ).

Definiţia 1.1.3 O linie poligonală se numeşte simplă dacă oricare


două laturi vecine sunt disjuncte.

7
Geometria poligoanelor. Arii

Exemple de linii poligonale:

a) b)

c) d) e)
Figura 1.2
Exemplele din figura 1.2. c); d); e); reprezintă linii poligonale simple.
Definiţia 1.1.4. O linie poligonală P=P1P2 . . . Pn Pn +1 se numeşte poligon
(cu n laturi) dacă :
i. Pn+1 = P1 (adică P este o linie poligonală închisă)
ii. este simplă
iii. oricare două laturi nu aparţin aceleaşi drepte
(laturi vecine).
Notăm un poligon P cu vârfurile P1,P2,. . . , Pn+1 cu P=P1 P2 . . .Pn sau mai
simplu P.
Exemplele din figura 1.2. e),d) reprezintă un poligon cu 4 laturi (vârfuri)
respectiv 5 laturi (vârfuri). De astfel, etimologia cuvântului poligon este
grecească, polys =numeros, gonia, gonos =unghi, unghiuri.

8
Geometria poligoanelor. Arii

In concordantă cu acestea este şi utilizarea prescurtării n-gon pentru un


poligon cu n vârfuri (pentagon, hexagon, octogon etc.). Fac excepţie
poligoanele cu trei unghiuri (triunghiuri) sau cu patru unghiuri (patrulater).
Definiţia 1.1.5. Numim frontiera poligonului P mulţimea Fr P alcătuită
din vârfuri şi din punctele interioare laturilor poligonului P, adică ceea ce apare
când desenăm poligonul P.
Definiţia 1. 1.6. Segmentul [Pi Pj ]care nu sunt laturi se numesc
diagonale.
Definiţia 1. 1. 7. Un poligon P este convex dacă oricare ar fi [ Pk Pk+1] o
latură a sa există un semiplan delimitat de dreapta Pk Pk+1 care conţine toate
vârfurile sale cu excepţia vârfurilor Pk şi Pk+1.

a) b)

EMBED PBrush

c)

Figura 1.3

Exemplele a) şi b) din figura 1.3 reprezintă poligoane convexe ;


poligonul c) nu este convex.

9
Geometria poligoanelor. Arii

Definiţia 1. 1. 8. Fie P un poligon convex. Se defineşte interiorul


poligonului convex ca fiind intersecţia semiplanelor delimitate de suporturile
laturilor poligonului şi care conţin vârfurile nesituate pe laturile respective
(figura 1.4).

EMBED PBrush
Figura 1.4
Teorema 1. 1. 2. Un poligon convex nu este o mulţime convexă, dar
interiorul unui poligon convex este o mulţime convexă.
Demonstraţia este imediată, dacă ţinem seama de definiţia 1.1.2. şi 1.1.4.
şi observaţia 1 (în cazul poligonului) şi pentru interiorul poligonului de
definiţia 1.1.8. şi teorema 1.1.1.
Reamintim în continuare câteva clase de poligoane des utilizate în practică.
Definiţia 1.1.9
1. Patrulaterul cu două laturi paralele se numeşte trapez;

2. Patrulaterul cu laturile paralele două câte două se numeşte

paralelogram;
3. Paralelogramul cu două laturi vecine perpendiculare se

numeşte dreptunghi;
4. Paralelogramul cu laturile congruente se numeşte romb;

5. Un romb care este dreptunghi se numeşte pătrat.

10
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 1.5

Definiţia 1.1.10. Un poligon convex se numeşte regulat dacă toate


laturile şi unghiurile sunt congruente.
Dintre toate poligoanele regulate cu denumiri consacrate amintim
triunghiul echilateral şi pătratul.
Pentru n laturi ( n > 4) se va folosi terminologia: pentagon regulat etc.
Observaţia 2. Orice poligon regulat este convex şi inscriptibil într-un
cerc şi se poate circumscrie unui cerc.
Definiţia 1.1.11. Pentru orice poligon regulat, definim apotema ca fiind
distanţa de la centru cercului circumscris la laturi ( sau raza cercului înscris).
Definiţia 1.1.12. Se numeşte suprafaţă poligonală [P]. reuniunea unui
poligon convex P cu interiorul sau Int (P), adică [P]=def P ∪ Int P. Poligonul P

11
Geometria poligoanelor. Arii

se zice că limitează pe [ P] (sau este frontiera lui [P] ), iar Int (P) se mai
numeşte interiorul lui [P].
O suprafaţă poligonală cu trei laturi se numeşte suprafaţă trilaterală
(triunghiulară), cu patru laturi suprafaţă patrulateră, etc.
Definiţia 1.1.13. Se numeşte suprafaţă poligonală o mulţime de puncte
din plan, care este reuniunea unui număr finit de suprafeţe poligonale convexe,
acestea având două câte două interioarele disjuncte.

I.2. Descompunerea suprafeţelor poligonale

Definiţia triunghiurilor congruente (sau, în general, a poligoanelor


congruente) s-a introdus pornind de la axiomele de congruenţă. Intuitiv două
poligoane sunt congruente dacă prin suprapunere ele coincid exact, în toate
părţile lor (laturi, unghiuri). In acest caz elementele lor congruente se numesc
omoloage.

Intuiţia ne arată că va trebui să determinăm o corespondenţă bijectivă


între elementele omoloage ale celor două poligoane pentru a preciza
congruenţa lor.

12
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 1.6

De exemplu, în figura 1.6. poligoanele ABCD si EFGH sunt


congruente dar nu în această ordine. Corespondenţa între elementele omoloage
este A ≡ F ; B ≡ G ; C ≡ H şi D ≡ E şi respectiv, ( AB ) ≡ ( FG ) , ( BC ) ≡ (GH ) ,

(CD ) ≡ ( HE ) , ( AD ) ≡ ( EF ) .

Prin urmare, conform acestei corespondenţe si ţinând seama de


elementele omoloage corespondenţa se mai scrie ABCD ≡ FGHE.

Se pune problema cum putem stabili congruenţa suprafeţelor poligonale

(sau, mai general, asemănarea lor). Fie deci M şi M’ două mulţimi de puncte
din plan.

Definiţia 1.2.1. Mulţimile M şi M' sunt congruente si vom nota

M M' dacă există o aplicaţie f : M → M astfel ca pentru orice pereche

de puncte P , Q ∈ M să avem ( P Q ) ≡ ( f ( P) f (Q ) ).

Funcţia f cu această proprietate se numeşte izometrie. ( fig.1.7).

Figura 1.7

13
Geometria poligoanelor. Arii

Definiţia 1.2.2. Mulţimile M şi M’ sunt asemenea şi vom nota

M ~M’ dacă există un număr k > 0 şi o funcţie bijectivă f : M → M’


astfel ca pentru orice pereche de puncte P, Q ∈ M să avem :

PQ= kf ( P ) f ( Q ).

Funcţia f cu această proprietate se numeşte asemănare, iar numărul k se


numeşte raport de asemănare. Să facem observaţia că pentru k = 1 avem
congruenţa. ( fig.1.8. )

EMBED PBrush

Figura 1.8

Teorema 1.2.1. Dacă triunghiurile ABC şi A’B’C’ sunt congruente,


atunci [ ABC ] ≡ [ A’B’C’].

Demonstraţie. Fie Δ ABC şi Δ A’B’C’ şi fie E, F ∈ Int ( ABC), (fig. 1.9).

Figura 1.9

14
Geometria poligoanelor. Arii

Construim aplicaţia f : [ABC] → [A’B’C’] definită astfel: E’ =f ( E),


F’=f(F) şi BAE ≡ B’A’E’, CAP ≡ C’A’P’ , (AE) ≡ (A’E’), (AF) ≡ (A’F’),
(în baza axiomei de construcţie a unghiurilor şi segmentelor este asigurată
unicitatea acestei corespondente). Avem astfel definită o bijecţie.

Din construcţie şi din ipoteză deducem că AEF şi A’E’F’ de unde (EF) =


(f(E)f(F)). Deci [ABC] ≡ [A’B’C’].

Definitia 1.2.3. Numim transversala într-un triunghi orice segment ce


uneşte un vârf cu un punct situat pe latura opusă.
In figura 1.10. AM este transversala în ΔABC.
A

B M C
Figura 1.10
Observaţia 3. Fie P un poligon simplu şi fie A, B ∈ P. O linie poligonală
care leagă punctele A şi B situată in interiorul poligonului P determină
poligoanele P1 si P2 ale căror suprafeţe poligonale sunt disjuncte (figura 1.11).

Figura 1.11

Vom spune că suprafaţa poligonală [P] a fost descompusă prin suprafeţe


poligonale [P1] si [P2]. Avem deci [P] = [P1] U [P2].

15
Geometria poligoanelor. Arii

Convenţie. Pentru simplificarea scrierilor, în cele ce urmează vom mai folosi si


notaţia (pentru descompunere).

În baza observaţiei de mai sus, din definiţia 1.2.3. rezultă că :

[ABC] = [AMB] + [AMC]

Se poate deduce imediat că putem repeta de mai multe ori acest


procedeu; operaţia se va numi descompunere transversală a suprafeţei
poligonale trilaterale (a triunghiului).

Figura 1.12

[ABC] = [T1] + [T2] + [T3] + [T4]

sau

[ABC] = ∑T i
i =1

Putem astfel generaliza operaţia de descompunere transversală şi să


considerăm o descompunere transversală a suprafeţei triunghiulare [ABC] în

familia {[Ti]} i = 1,…,n, astfel se poate scrie [ABC]= ∑T i.


i =1

16
Geometria poligoanelor. Arii

Observaţia 4. Modul de a considera o descompunere transversală a unui


triunghi nu este unic. In figura 1.12. am considerat transversala AM.

Putem însă să considerăm transversala


BN şi să obţinem descompunerea
transversală în {[ Tk]} k=1,…,m şi să
scriem [ABC]=Σ [T K ].
Adică, pentru aceleaşi triunghiuri ABC
putem determina mai multe
descompuneri transversale ale suprafeţei
[ABC].
Firesc, ne punem problema posibilităţii descompuneri unei suprafeţe
poligonale oarecare şi mai ales forma suprafeţelor poligonale care oferă cea
mai avantajoasă descompunere. Forma este cea triunghiulară, observaţie
intuitivă. Deci am putea descompune o suprafaţă poligonală în suprafeţe
triunghiulare ?

Definiţia 1.2.4. Se numeşte descompunere triunghiulară a suprafeţei


poligonale [P] , o familie finită de suprafeţe triunghiulare {[Ti]}i=1,…,n. care
verifică următoarele condiţii:
n 4

i. [P] = U[Ti ]
i =1
( sau [P] = ∑[T ] )
i =1
i

ii. interioarele a oricăror două triunghiuri oarecare sunt disjuncte:


Int (Ti) ∩Int (Tj) = Φ ; i ≠ j
iii. fiecare punct interior unui triunghi Ti este interior lui P,
i = 1,… , n.
iv. fiecare punct interior lui P este interior sau pe un triunghi Ti,
i = 1, … , n.

17
Geometria poligoanelor. Arii

Astfel, [P] se exprimă ca reuniune de suprafeţe triunghiulare cu


interioarele disjuncte .

Definiţie 1.2.5. Fie [P] o suprafaţă poligonală şi fie {[ Ti ]}i=1,…,n o


descompunere triunghiulară. Dacă fiecare triunghi Ti permite o descompunere
transversală în suprafeţe triunghiulare [Ti ,k] se obţine o altă descompunere
triunghiulară a lui [P].
Spunem că descompunerea {[Ti,k]}i,k este mai fină decât descompunerea
{[Ti]} i considerată. (figura 1.13.).

Figura 1.13
Putem realiza o descompunere, imediată, triunghiulară a unui poligon
convex dacă ducem diagonalele dintr-unul din vârfuri, în acelaşi timp să
observăm că descompunerea nu este unică ( figura 1.14 )

Figura 1.14
În ambele cazuri observăm că descompunerea este realizată din
triunghiuri ale căror vârfuri sunt vârfuri ale poligonului P .

18
Geometria poligoanelor. Arii

Aceasta ne permite să enunţăm:


Teorema 1.2.2. Fiecare suprafaţă poligonală [ P ] se poate descompune
în suprafeţe triunghiulare [ Ti ], astfel încât fiecare vârf al fiecărui triunghi Ti să
fie un vârf al poligonului P .
Teorema 1.2.3. O suprafaţă poligonală convexă cu n laturi ( n > 3) se
poate descompune în n-2 suprafeţe triunghiulare.
Demonstraţie. Arătăm mai întâi ca o suprafaţă poligonală convexă cu n
laturi se descompune într-o suprafaţă triunghiulară şi o suprafaţă poligonală
convexă cu n-1 laturi.

Figura 1.15
Se consideră poligonul convex P = P1P2…Pn şi dreapta P1 P3 (fig.1.15.).
O dreaptă care nu este suportul unei laturi a lui P are cel mult două
puncte cu P, prin urmare dreapta P1 P3 intersectează poligonul P numai în P1 si
P3. Rezultă că punctele P4, P5 ,…,Pn sunt de aceeaşi parte a lui P1 P 3 , ceea ce
înseamnă că P1P3P4 …Pn este un poligon convex.
Deoarece P3 se află în interiorul unghiului P2 P1 Pn rezultă că si P2 si Pn se
află deoparte si de alta a dreptei P1 P 3 , adică interiorul triunghiului P1 P2P3 si
poligonul P1 P 3 P 4 …Pn se află în semiplane opuse având astfel intersecţia vidă.
Pe de altă parte este evident că:
[P]=[P1P2P3 ] + [P1P3P4…Pn]
Aplicând succesiv acest rezultat suprafeţelor poligonale [ P1P3P4…Pn]
etc., care au câte o latură mai puţin decât precedenta se obţine teorema.

19
Geometria poligoanelor. Arii

Consecinţă. Orice suprafaţă poligonală poate fi descompusă în suprafeţe


triunghiulare. (fig.1.16.).

EMBED PBrush
Figura 1.16

I.3. Echivalenţe pe mulţimea suprafeţelor


poligonale

Definitia 1.3.1. Două suprafeţe ( P ) şi ( P’) sunt echivalente aditiv


dacă pot fi descompuse într-un număr finit de suprafeţe triunghiulare
congruente două câte două .
Vom nota această relaţie [P] ~ [P’] .
Iată câteva suprafeţe poligonale aditiv echivalente (figura 1.17).

∆ABD ≡ ∆B ' A' D'

∆BDC ≡ ∆B ' C ' D '

20
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 1.17.
[ABCD]~[A’B’C’D’]
Teorema 1.3.1. Dacă două poligoane convexe sunt congruente, atunci
suprafeţele poligonale respective sunt aditiv echivalente.
Demonstraţie . Fie poligoanele P = P1P2…Pn si P = P1P2…Pn cu P P’.

Desigur putem considera pentru fiecare poligon mai multe descompuneri.


Fie descompunerea obţinută ducând diagonalele din vârfurile omoloage
P1 si P’1. În Δ P1P2P3 si în Δ P’1P’2P’3 avem ( P1 P2 )≡ (P’1P’2), (P2P3)≡ (P'2 P’3) :
P1 P2 P3 ≡ P’1 P’2 P’3
Deci, de aici rezultă congruenta celor două triunghiuri,
Δ P1 P2 P3 ≡ ΔP’1 P2’P’3 . Analog pentru celelalte triunghiuri, în baza teoremei
1. 2. 1. vom putea scrie [ P1 P2 P3 ]≡ [ P’1 P’2 P’3] şi de aici va rezulta [P]≡ [P’].
Observaţia 5. In baza acestei teoreme, definiţie 1. 3. 1. se mai poate
formula teorema şi astfel : Două suprafeţe poligonale [P] şi [P’] sunt aditiv
echivalente dacă se pot descompune în suprafeţe poligonale congruente două
câte două .
Definiţia 1.3.2. Două suprafeţe poligonale [ P ] şi [ Q ] sunt
echivalente prin complement dacă există suprafeţe poligonale :

21
Geometria poligoanelor. Arii

{[ Pi ]} i=1,n si {[ Qi ]} i=1,n , Pi Qi , i=1,n şi


n n

[P]+ ∑i =1
[Pi ] ~ [ Q ] + ∑
i =1
[ Qi ] .

Vom nota această relaţie [ P ] ~ [ Q ]


Înainte de a trece la enunţul câtorva din proprietăţile acestor relaţii, să
vedem câteva exemple.
Exemplul 1. Două paralelograme cu baze şi înălţimi respectiv egale sunt
echivalente prin complement sau aditiv echivalente .
Demonstraţie. Fie paralelogramele ABCD şi ABEF cu baza AB şi
aceeaşi înălţime h. Deosebim două cazuri:
Cazul 1. E∈( DC). Avem atunci

[ABCD] = [ ABED] + [BCE]


[ ABEF] = [ABED] + [ADF]
ΔBCE ≡ ΔADF

Din aceste rezultate, conform definiţiei 1. 3. 1. avem [ABCD]≡ [ABEF].


Cazul 2. E, F ∉ ( CD)

Avem relaţiile
[ABCD]+[EDH ] = [ABCEH ]
[ABEF] + [ EDH ] = [ABHDF] (1)
Pe de altă parte avem:
[ABHDF] = [ABH] + [ ADF ]
[ABCEH]=[ABH ]+[BCE ] (2)
ΔBCE ≡ ΔADF

22
Geometria poligoanelor. Arii

Din relaţiile ( 1 ) si ( 2 ) rezultă deci [ ABHDF ]≡ [ABCEH ] şi de aici în baza


definiţiei 1. 3. 2. avem [ABCD] ≡ [ ABEF ] .
Consecinţă. Orice paralelogram este aditiv echivalent sau echivalent
prin complement cu un dreptunghi având dimensiunile egale cu baza şi
înălţimea paralelogramului .
Exemplu 2. Orice triunghi este aditiv echivalent cu un paralelogram
având aceeaşi bază şi înălţimea jumătate din înălţimea triunghiului dat .
Demonstraţie. Fie ΔABC cu înălţimea AD . Fie M mijlocul lui AD.
Ducem prin M o paralelă la BC si considerăm punctele H, F de intersecţie a
acestei paralele cu laturile (AB) şi (AC).Alegem E∈HF în aşa fel încât F∈(HE)
şi (HE) (BC). În baza construcţiei avem:
ΔCEF ≡ ΔAMF
[BCEH ] = [ BCFH] + [CEF ]
[ ABC ] = [ BCFH ] + [AHF]

De

aici putem scrie


[ABC] ~ [ BCEH]
Consecinţă. Orice suprafaţă triunghiulară este aditiv echivalentă cu o
suprafaţă dreptunghiulară având dimensiunile egale cu baza şi jumătate din
înălţimea triunghiului.
Exemplu 3. Fie patrulaterele P=ABCD , Q≠A’B’C’D’ , şi
R=A”B”C”D” astfel ca DB ⊥ AB , A’D’⊥A’B’ , ( AB ) (A’B’) , (A’D’)
(DB), (A”B”) 2(A’D) , (A’B’) 2(A”D”) si A”D” A”B”.
În aceste condiţii [ P]~ [Q] şi [Q] ~ [R].Atunci [P]~ [R].

23
Geometria poligoanelor. Arii

[P]~[Q] pentru ca [P] = [ABD] +[DBC]


[Q] = [A’B’C’]+[A’C’D’]
Δ ABC ΔA’B’C’,ΔBDC ΔB’D’C’
[Q]~[R] pentru ca [Q]=[A’N’M’] + [A’M’D’] + [N’M’B’] + [N’C’B’]
[R]=[B”C”M”] + [N”B”M”] + [A”N”M”] + [A”B”M”]
ΔA’M’D’ ΔN”B”M” ; ΔA’N’M’ ΔB”C”M”,
ΔM’N’B’ ΔA”N”M”; ΔB’C’M’ ΔA”D”M”.
Ţinând seama de cele două descompuneri ale aceluiaşi poligon [Q],
suprapuse, obţinem o nouă descompunere a suprafeţei poligonale [Q] în
suprafeţele triunghiulare [A’O’N’], [B’S’C’], [A’D’M’] [A’M’O’], [O’M’S’],
[ S’M’C’] şi patrulaterul [ON’B’S’] şi fig .1.18
Efectuând aceeaşi descompunere (suplimentară) şi în suprafeţele
poligonale [P] şi [R]’ obţinem descompunerea din figura 1. 19. si figura 1. 20.

24
Geometria poligoanelor. Arii

Avem [ P ] = [AON] + [BSD] + [BMQ] + [O1MS1] + [S1MC] + [ONBS]


Cu congruentele Δ AON ≡ ΔA’O’N’ Δ BMO1 ≡ ΔA’M’O’
Δ BSD≡ Δ B’S’C’ Δ O1MS1 ≡ ΔO’M’S’ (3)
Δ BDM ≡ Δ A’D’M’ Δ S1MC≡ Δ S’M’C’
ONBS ≡ O’N’B’S’
[ R ] = [B”O”1C”] + [ S”M”D”] + [B”Q1”M”] + [B”M”N”] + [A”O”S”] +
+ [ S”D”A”] + [O”N”M”S”]
Cu congruenţele Δ B”O”1C” ≡ Δ A’N’O’ Δ B”O”1M” ≡ ΔA’O’M’
Δ S”M”D” ≡ Δ S’B’C’ Δ A”O”S”≡ Δ O’M’S’ (4)
Δ B”M”N” ≡ Δ A’D’M’ Δ S”D”A” ≡ Δ S’M’C’
O”N”M”S” ≡ O’N’D’S’
Comparând descompunerile (3) şi (4) putem afirma că [P] şi [R] au fost
descompuse în poligoane congruente două câte două, deci [ P ] ~ [ R ].
Din aceste cazuri particulare (ex.3) apare firesc întrebarea dacă putem
generaliza rezultatele obţinute sau nu. Înainte de a da teorema ce grupează
proprietăţile relaţiilor de echivalentă, dăm fără demonstraţie următoarea
teoremă:
Teorema 1.3.2. Punctele interioare comune a două poligoane P şi Q
(dacă există formează mulţimea tuturor punctelor interioare ale unei mulţimi
finite de poligoane din care nu exista două să aibă puncte interioare comune
(figura 1.21.).

Figura 1.21.

25
Geometria poligoanelor. Arii

Teorema 1.3.3. Relaţiile ~ şi ~ sunt relaţii de echivalentă.


Demonstraţie. Din definiţiile celor două relaţii rezultă imediat
proprietăţile de reflexivitate şi simetrie. Pentru tranzitivitate vom lucra separat
pentru cele două relaţii.
a.) Ne propunem să demonstrăm că dacă [P] , [Q] , [R] sunt trei suprafeţe
poligonale astfel încât [P] ~ [Q] si [Q] ~ [R] atunci [P] ~[R].
Din [P] ~ [Q] rezultă că există mulţimile de poligoane {[Pi]}i=1,…n şi
{[Qi]}i=1,…n două câte două congruente (Pi ≡ Qi , i=1,…,n) astfel încât :
[ P ] = ∑ [ Pi ] si [ Q ] = ∑ [ Qi ] (5)
Analog, din [Q] ~ [R] avem mulţimile de poligoane {[Qj’]}j=1,…m şi
{[Rj]}j=1,…m două câte două congruente (Q’j ≡ Rj ) , j=1,…m astfel încât :
[ Q ] = ∑ [Q”j ] si [ R ] = ∑ [ R j ] (6)
Familiile de mulţimi Qi, i=1,…n şi Q’j, j=1,…m realizează pentru suprafaţa
poligonală [Q] două descompuneri care, suprapuse, formează o altă
descompunere a lui [Q] în suprafeţe poligonale pe care le vom nota
{[Qi Q’j ]}i=1,…n; j=1,…m; ( vezi ex.3 )
Conform teoremei 1.3.2. mulţimea punctelor comune interioare
poligoanelor Qi si Q’j coincide cu mulţimea punctelor interioare ale unei
mulţimi formată din poligoanele Qi Qj cu interioarele două câte două disjuncte.
In plus, fiecare punct interior lui Qi este interior lui [Q], deci este sau interior
sau pe un anumit Q’j , deci sau interior sau pe anumiţi Qi Q’j , pentru orice i=1,
…n;j=1,…,m (def.1.2.4.). Conform aceleiaşi definiţii avem ca {[QiQ’j]}i,j
realizează o descompunere în triunghiuri (sau poligoane ) a lui [Qi] si deci
[Qi]= ∑ [Qi Q’j] , i=1,…n. Din ( 5 ) vom avea atunci [ Pi ] =[QiQ’j ],i=1,…n şi deci
şi [P] poate fi împărţit în poligoane congruente cu mulţimea {Qi Q’j } i ,j (în
ex.3. familia { Qi Q’j } i , j este formată din poligoanele QiQj cu interioarele
două câte două disjuncte.

26
Geometria poligoanelor. Arii

În plus, fiecare punct interior lui Qi este interior lui [Q], deci este sau
interior sau pe un anumit Qj’, deci sau interior sau pe anumiţi QiQj’. Conform
aceleiaşi definiţii, avem că {[QiQj’]},i,j realizează o descompunere în triunghiuri

(sau poligoane) a lui [Qi] şi deci [Qi]= ∑


j
[QiQj ']
, i=1,…,n. Din (5) vom avea

atunci [Pi]=[QiQj’], i=1,…, n. şi deci şi P poate fi împărţit în poligoane


congruente cu mulţimea {QiQj’}i,j (în ex.3, familia {QiQj’}i,j este formată din
poligoanele ∆ A’O’N’, ∆ B’S’C’, ∆ A’D’M’, ∆ A’M’O’, ∆ O’M’S’,
∆ S’M’C’, O’N’B’S’).
c
Analog raţionamentul pentru [R]. rezultă în final că [P] ~ [R].
c c
b) Ne propunem să demonstrăm că dacă [P] ~ [Q] şi [Q] ~ [R] atunci
c
[P] ~ [R].
c
Dacă [P] ~ [Q] atunci există poligonul S1, astfel ca
c
[P]+ [S1] ~ [Q]+ [S1]. (7)
c
Iar dacă [Q] ~ [R] atunci există poligonul S2 astfel încât:
a
[Q]+ [S2] ~ [R]+ [S2]. (8)
Notăm cu [S’] mulţimea punctelor comune lui S1 şi S2 si [S1], respectiv
[S2’] mulţimea punctelor [S1] care nu sunt interioare lui [S2] (respectiv din [S2]
care nu sunt interioare lui [S1]). Avem deci [S1]=[S’]+[S1’] şi [S2]=[S’]+[S2’].
Dacă înlocuim în (7) şi (8) avem:
a
[’P]+[S’]+[S1’] ~ [Q] +[S’]+[S1]

a
[Q]+[S’]+[S2’] ~ [R] +[S’]+[S2’]
de unde, adăugând convenabil [S2’] respectiv [S1’] avem:
a
[P]+[S’]+[S1’]+[S2’] ~ [Q] +[S’]+[S1’]+[S2’]
a
[Q]+[S’]+[S2’] +[S1’] ~ [R] +[S’]+[S2’]+[S1’]

27
Geometria poligoanelor. Arii

Aplicând acum tranzitivitatea relaţiei şi ţinând seama de definiţia 1.3.2.


c
avem [P] ~ [R] (adică teorema este demonstrată). Din aceste teoreme şi
rezultate se poate imediat demonstra.
Teorema 1.3.4. Două triunghiuri de baze şi înălţimi egale sunt
echivalente.

Problemă. Fie M un punct pe diagonala AC a paralelogramului ABCD.


Ducem prin M paralele la AB şi AD şi notăm intersecţia acestor paralele cu
laturile (AD),(BC) respectiv cu E,F,G,H (vezi figura 1.22). În acest caz
paralelogramele EMHD şi FBGM sunt echivalente.

Figura 1.22.
Soluţie:
Ducem prin H şi G paralele la diagonala Ac. Se notează punctele de
intersecţie cu laturile AD, respectiv AB prin L şi O. Din construcţie
∆ MGC≡ ∆ MHC, deci înălţimile celor două triunghiuri considerând aceeaşi
bază MC, sunt egale. Deci HH’≡ GG’.
Pe de altă parte, paralelogramele EMHD şi AMHD sunt echivalente prin
complement, având aceeaşi bază MH şi înălţimi egale (deoarece FH // AD).
Analog MFBG AMGO (aceeaşi bază MG şi înălţimi egale).
În paralelogramele AMGO şi AMHD sunt echivalente prin complement
(aceeaşi bază AM şi înălţimi egale HH’ şi GG’).

28
Geometria poligoanelor. Arii

Avem deci, conform teoremei 1.3.3. echivalenţa prin complement între


paralelogramele EMHD şi MFBG.
În încheierea acestui capitol, din exemplele şi teoremele date şi
demonstrate se desprinde ca o concluzie faptul că noţiunile de aditiv
echivalenţă şi echivalenţă prin complement se pot reuni într-o noţiune generală
de echivalenţă.
Definiţia 1.3.3. Două suprafeţe poligonale [P] şi [P’] sunt echivalente
dacă sunt aditiv echivalente sau echivalente prin complement.
Vom folosi în acest scop notaţia [P]∼ [P’].

CAPITOLUL II.
ARIA SUPRAFEŢELOR PLANE

II.1. Aria suprafeţelor poligonale

După cum ştim, aflarea ariei unei mulţimi de puncte este o operaţie de
măsurare. Este astfel necesar introducerea unei unităţi de măsură. Intuitiv s-a
folosit ca unitate ca unitate de arie o suprafaţă pătratică de latură 1.
Se poate măsura direct o suprafaţa poligonala P, dacă P se descompune
într-un număr finit de unităţi de suprafaţă. (figura 2.1)

29
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 2.1.
Pentru alte mulţimi (suprafeţe poligonale) procesul direct de măsurare nu
se poate aplica (figura 2. 2.).

Figura 2.2.
şi aceasta pentru că nu permite descompunerea exactă în unităţi de
suprafaţă (unităţi pătratice de arie). Iată de ce este nevoie de reconsiderarea
formei poligonale care să stea la baza determinării ariei oricărui poligon,
suprafeţe poligonale. Înainte însă este necesar să definim funcţia arie.
Vom folosi ca notaţie S mulţimea suprafeţelor poligonale în planul
euclidian.

Definiţia 2.1. 1. 0 funcţie Α :S→Ρ + se numeşte funcţie arie dacă


verifică următoarele axiome:
A1. Dacă suprafeţele poligonale [P,] si [P2] sunt congruente, atunci
Α (P1)=Α (P2).
A2. Dacă suprafeţele poligonale [P1] şi [P2] sunt disjuncte sau se
intersectează doar în vârfuri sau pe laturi, atunci Α (P1U P2)=Α (P1)+Α (P2);

30
Geometria poligoanelor. Arii

respectiv convenţiei făcută în capitolul precedent Α (P1+ P2)=Α (P1)+Α (P2),


vezi figura 2.3.

Figura 2.3.
A3. Dacă [ABCD] este o suprafaţă pătrata de latură unitate (adică
[ABCD] este o unitate de suprafaţă), atunci Α (ABCD)= 1 .
Observaţia 1. Înainte de axioma A3 , să observam că, dacă funcţia
Α :Σ →Ρ + satisface axiomele A] si A2 , atunci şi funcţia obţinută prin
înmulţirea funcţiei definită mai sus cu un număr real pozitiv λ , satisface de
asemenea proprietăţile A1 şi A2. Cel puţin din acest motiv suntem în faţa unei
infinităţi de funcţii "arie" şi, deci, o dificultate suplimentară în alegerea aceleia
potrivite. Această problemă se rezolvă prin introducerea axiomei A3 care
fixează o anumită funcţie din cele de mai sus cu rolul de arie a unei suprafeţe
plane.
Aşa cum am amintit mai sus e nevoie să stabilim o modalitate de a
calcula aria oricărei suprafeţe poligonale. În baza teoremelor 1.2.2. şi 1.2.3. în
baza cărora orice suprafaţă poligonală se poate descompune în suprafeţe
triunghiulare, deducem că pentru a calcula aria suprafeţelor poligonale [P]
(oarecare), e necesar să stabilim o formulă pentru aria suprafeţei triunghiulare.
Teorema 2.1.1. În orice triunghi, produsul unei laturi cu înălţimea
corespunzătoare este acelaşi oricare ar fi latura aleasă.

31
Geometria poligoanelor. Arii

Demonstraţie
Fie ABCD în care considerăm că AD⊥BC,
BE⊥AC, CF⊥AB. Vrem să demonstrăm că
avem relaţiile BC⋅ AD=AC⋅ BE=AB⋅ CF.
Deoarece ·ACD ≡ BCE
· şi ·ADC ≡ BEC
·

rezulta că ∆ ADC ∼ ∆ BEC şi deci putem scrie raportul laturilor (de


asemănare).
AD AC DC
= = , de unde avem AD ⋅ BC = AC ⋅ BE.
BE BC EC

Analog pentru triunghiurile ∆ ACF şi ∆ ABE. Cu aceasta teorema este


demonstrată.
Definiţia 2.1.2. Numim caracteristică a triunghiului acest număr.

Definiţia 2.1.3. Definim aria unei suprafeţe triunghiulare [ABC],


caracteristica triunghiului ABC, înmulţită cu un număr dat k, fixat o dată pentru
totdeauna şi acelaşi pentru orice triunghi.

Rezultă că, dacă în ∆ ABC

avem AD⊥BC, atunci


(ABC)=k⋅ BC⋅ AD.
Ne propunem în continuare să arătam că
astfel definită aria unei suprafeţe triunghiulare, sunt verificate axiomele ariei
(A1-A3) şi, de asemenea, să determinăm valoarea constantei k.
Prima axiomă este verificată imediat. Fiind date două triunghiuri
congruente ABC şi A'B'C' (am văzut în capitolul precedent că, în acest caz şi
suprafeţele triunghiulare [ABC] şi [A'B'C’] sunt congruente - teorema 1.2.1.1,

32
Geometria poligoanelor. Arii

şi fiind considerate înălţimile AD, respectiv A'D' (AD⊥BC, A'B'⊥B'C') din


congruenţa ∆ ADB≡ ∆ A'D'B’ avem AD=A'D'.

Atunci Α (ABC)= k⋅ BC⋅ AD = k⋅ A’D’ ⋅ B’C’ şi deci axioma A1 este


verificată.
Să încercăm să verificăm axioma A2.
Teorema 2.1.2. Dacă un triunghi este împărţit prin transversala AM în
triunghiurile T1 şi T2, atunci aria suprafeţei triunghiulare [ABC] este egală cu
suma ariilor suprafeţelor triunghiulare [T,] si [T2].
Demonstraţie. Fie [T1]=[ABM] şi [T2] =
[AMC]. Din definiţia ariei unei suprafeţe
triunghiulare, considerând AD⊥BC avem:
Α (ABM)
+Α (AMC)=k⋅ BM⋅ AD+k⋅ MC⋅ AD=
=k⋅ AD⋅ (BM+MC)=k⋅ AD⋅ BC=Α (ABC)

Teorema 2.1.3. Dacă un triunghi oarecare ABC este împărţit într-un


mod oarecare prin drepte într-un număr oarecare, dar finit, de triunghiuri Tk,
aria suprafeţei triunghiulare [ABC] este totdeauna egală cu suma ariilor
suprafeţelor tuturor triunghiurilor Tk.
Demonstraţie. Să arătam mai întâi că, efectuând numai descompuneri
transversale în triunghiuri Tk, aria suprafeţei triunghiulare [ABC] este suma
ariilor tuturor suprafeţelor triunghiulare [Tk]k=1,…,n adică, dacă:
n

[ABC]= ∑ [Tk ] atunci Α (ABC)=


k =1
∑ Α (Tk).

33
Geometria poligoanelor. Arii

Într-adevăr, să presupunem adevărată teorema pentru o descompunere


transversală în familia de triunghiuri {Tk}k=1,…,n şi să arătăm că este adevărată
şi pentru o descompunere în n+1 triunghiuri.
Pentru a obţine o descompunere transversală a triunghiului ABC în n+1
triunghiuri, e suficient să efectuăm, în familia {Tk}k=1,…,n o descompunere
transversală a triunghiului Tn, obţinând triunghiurile Tn’ şi Tn+1’ cu proprietatea
[Tn]= [Tn’ ]+[Tn+1’] şi Int (Tn’ )∩Int(Tn+1’)=Φ şi pentru care, aplicând teorema
2.1.2. avem:
Α (Tn)= Α (Tn’)+ Α (Tn+1’ ) (2)
Notând acum:

 Tk ' , p e n t rku≠ n .

Tk’=  Tn ' , p e n t rku= n . (3)
 T ' , p e n t rku= n + 1 .
 n+ 1
Am construit o nouă familie de triunghiuri {Tk}k=1,…,n+1.
În plus, folosind rezultatele (1) , (2 ) , (3 ) vom avea
n

Α (ABC)= ∑
k =1
Α (Tk’).

Să arătam acum că aria suprafeţei triunghiulare [ABC] nu depinde de


descompunerea folosita. Fie pentru aceasta o descompunere oarecare în
triunghiuri {Tk} şi să considerăm segmentele determinate de vârfurile
triunghiurilor T, situate în interiorul triunghiului ABC sau pe (BC) şi de
punctul A.
Se obţine astfel o descompunere transversală a lui ABC în triunghiurile
n

{Ti}i=1,..,n, adică Α (ABC)= ∑ Α (Ti’).


i =1

34
Geometria poligoanelor. Arii

Suprapunând cele două


descompuneri, se obţine o mulţime de
triunghiuri şi patrulatere. La rândul
lor construind o diagonală în fiecare
patrulater se obţine în final o descompunere în triunghiuri {Tik} a suprafeţei
triunghiulare [ABC].
Vârfurile fiecărui triunghi Tik se vor găsi numai pe două laturi ale unui
triunghi Ti, respectiv ale unui triunghi Tk, fapt ce rezultă imediat din
construcţie. Aceasta ne arată că familia {[Tik]}i,k realizează o descompunere
transversală atât pentru un triunghi Tk, cât şi pentru un triunghi Ti. Vom avea
atunci:
n n n

Α (Ti)= ∑
i =1
Α (Tik) şi deci Α (ABC)= ∑
i =1
Α (Ti) = ∑
i =1
Α (Tik).
n

Pe de altă parte, Α (Tk)= ∑ Α (Τ ik) şi însumând ariile tuturor


i =1

triunghiurilor Tk, vom avea Α (Tk) = ∑


i =1
Α (Tik).
n

Comparând ultimele rezultate vom avea Α (ABC)= ∑ Α (Tk), rezultat


i =1

care ne arata că aria triunghiului ABC nu depinde de descompunerea făcută. Cu


aceasta, teorema este demonstrată.
Observaţia 3. Teorema 2.1.3. enunţată mai sus, este în acelaşi timp şi
verificarea celei de-a doua axiome a ariei. Deci formula pentru calculul ariei
unui triunghi dată prin definiţia 2.1.3. verifică cele două axiome ale ariei.
Problema. Să se demonstreze că distanţele de la un punct al medianei
AA’ a triunghiului ABC până la laturile AB şi AC sunt în raport invers cu
aceste laturi.

35
Geometria poligoanelor. Arii

Rezolvare. Considerăm BC=a şi fie M∈(AA'), BA'=A'C=a/2. Ducem


MP⊥AB (P∈AB), MN⊥AC(N∈AC), AD⊥BC, MD'⊥BC, D,D'∈BC.
Unind pe M cu B şi C se formează:
∆ ABA’; ∆ AA’C; ∆ MAB; ∆ MAC;
∆ MBA’; ∆ MCA' . Vom avea
Α (ABA’ )=k⋅ BA’⋅ AD=1/2 k ⋅ a⋅ AD
Α (ACA’ )=k⋅ AD⋅ A’C=1/2 k⋅
a⋅ AD.
De aici deducem Α (ABA’ )= Α (ACA’ ) (4)
De asemenea Α (MA’B)=k⋅ MD’⋅ BA’=1/2 k⋅ a⋅ MD’
Α (MA’C)=k⋅ A’C⋅ MD’=1/2 k⋅ a⋅ MD’
De unde deducem Α (MA’B)=Α (MA’C) (5)
Comparând rezultatele (4) şi (5) avem Α (AMB)=Α (AMC). De unde
vom putea scrie:
k⋅ AB⋅ MP=Α (AMB)=Α (AMC)=k⋅ AC⋅ MN de unde obţinem

MP AC
AB⋅ MP=AC⋅ MN sau raportul cerut = . Să încercăm acum să definim
MN AB
aria unui poligon (a unei suprafeţe poligonale). Fie [P] o suprafaţă poligonală,
în baza teoremelor 1.2.2. şi 1.2.3. din capitolul precedent există o familie de
suprafeţe triunghiulare {[Ti]}i care permite descompunerea triunghiulară a
suprafeţei [P]. Urmează firesc definiţia.
Definiţia 2.1.4. Fie [P] o suprafaţa poligonală. Definim aria suprafeţei
poligonale [P] ca fiind suma ariilor suprafeţelor triunghiulare ce realizează o
descompunere a suprafeţe [P].
Teorema 2.1.4. Aria unei suprafeţe poligonale [P] este independentă de
descompunerea aleasă.

36
Geometria poligoanelor. Arii

Demonstraţie. Pentru suprafaţa poligonală [P] presupunem două


descompuneri triunghiulare {[Ti]}i şi {[Tk’]}k (în figura 2.4.). Este prezentat un
heptagon oarecare căruia i s-au pus în evidenta două descompuneri
triunghiulare).

Figura 2.4.
Suprapunând cele două descompuneri, un triunghi al unei descompuneri
determină pe cealaltă familie de descompunere triunghiulară, triunghiuri sau
poligoane ce, la rândul lor, pot fi descompuse în triunghiuri. Fie această familie
notată {[Tik]}i,k.
În baza teoremei 2.1.3. aria fiecărui triunghi Ti este suma ariilor
triunghiurilor componente Tik. Însumând ariile tuturor triunghiurilor Ti avem
astfel:

∑ Α (Ti) = ∑ Α (Tik)

In mod analog găsim ∑ Α (Tk’) = ∑ Α (Tik)

De unde deducem ∑ Α (Ti) = ∑ Α (Tk’) şi astfel teorema este

demonstrata.
Observaţia 4. Astfel definită aria unei suprafeţe poligonale [P], aceasta
verifică atât axioma A1, cât şi axioma A2 din definiţia ariei unei suprafeţe
poligonale ( definiţia 2.1.1.).

37
Geometria poligoanelor. Arii

Observaţia 5. Până aici am putut lucra atât cu aria unei suprafeţe


triunghiulare oarecare, fără să fim obligaţi să fixăm valoarea constantei k. Este
şi acesta un exemplu la observaţia 1 din acest paragraf.
Verificarea celei de-a treia axiome a ariei duce
de fapt la determinarea valorii lui k.
Fie deci [ABCD] o suprafaţă pătrată de latură
1. Conform celor arătate mai sus, putem
descompune suprafaţa în suprafeţele
triunghiulare [ABC] şi [ACD] şi vom avea:
Α (ABC) =Α (ABC)+ Α (ACD).
În baza axiomei A1 verificată şi a definiţiei 2. 1. 3, avem:
Α (ABC) =Α (ACD) = k.
Considerând suprafaţa ABCD o unitate de suprafaţă, având deci aria
egală cu 1, vom avea 2k=1, de unde obţinem valoarea constantei k, şi anume
k=1/2. Am obţinut astfel relaţia care permite calculul ariei oricărei suprafeţe
triunghiulare.
Teorema 2.1.5. Aria oricărei suprafeţe triunghiulare este egala cu
jumătate din produsul unei laturi cu înălţimea corespunzătoare.
Problemă. Să se calculeze aria unei suprafeţe triunghiulare având baza
şi înălţimea respectiv egale cu 42 şi 20 (unităţi de lungime).
Rezolvare.
Fie [ABC] suprafaţa triunghiulară. Dacă
notăm o latură cu b (baza) şi înălţimea cu h,
conform teoremei 2.1.5. vom avea:
b⋅h
Α (ABC)= (6)
2

Înlocuind cu valorile date obţinem Α (ABC)=420 (unităţi de arie).

38
Geometria poligoanelor. Arii

Problemă. Să se calculeze aria unui triunghi, ştiind că înălţimea sa este


36, iar cele două laturi care pleacă din vârf sunt de 85 şi 60.
Rezolvare. În ∆ ABC considerăm AB=85, AC=60, AD=36, AD⊥BC.
Pentru a calcula lungimea bazei BC se aplică
teorema lui Pitagora în ∆ ABD şi găsim BD=77, iar
din ∆ ADC găsim DC=48.
Avem astfel BC=125 şi de aici, folosind (6)
găsim Α (ABC)=1125 (unităţi de arie).
Problemă. Lungimile laturilor unui patrulater ABCD sunt (în unităţi de
măsură) AB=18, BC=10, CD=10, AD= 15 şi diagonala BD=15. Să se calculeze
aria suprafeţei patrulatere.
Rezolvare. În patrulaterul dat ABCD, diagonala BD realizează o
descompunere triunghiulară; avem deci Α (ABCD)=Α (ABD)+Α (BCD).
Dar triunghiurile ABD şi BCD sunt isoscele
având bazele AB şi respectiv BD şi, în urma
calculelor vom avea Α (ABD)=108 (unităţi de arie)

75 7
Α (BCD)= şi deci aria Α (ABCD)=108+
4

75 7
(unităţi de arie.).
4
Problemă. Să se arate că, folosind calculul ariilor suprafeţelor
poligonale şi axiomele ariei ca suma distanţelor unui punct variabil M, situat în
interiorul unui triunghi echilateral, la laturile triunghiului este constantă. Să se
determine această constantă.
Rezolvare.
Fie triunghiul echilateral ABC de
latură a. Considerăm N,P,Q picioarele

39
Geometria poligoanelor. Arii

perpendicularelor duse din M pe laturile BC, AC respectiv AB ale triunghiului .

a2 3
Vom avea imediat Α (ABC)= . Aplicând axioma A2 vom avea:
4

Α (ABC) =Α (AMB)+Α (MBC)+Α (AMC).


Calculând ariile celor trei triunghiuri ∆ AMB, ∆ MBC, ∆ AMC vom
avea:
a2 3
a⋅ MN+a⋅ MP+a⋅ MQ=Α (ABC)= , de unde obţinem relaţia:
2

a 3
MN+MP+MQ=Α (ABC)= .
2

II.2. Calculul ariilor suprafeţelor poligonale

Din definiţiile ariei unei suprafeţe triunghiulare şi a unei suprafeţe


poligonale date în paragraful precedent, vom reţine câteva reguli de calcul
pentru ariile diferitelor suprafeţe poligonale particulare.
Teorema 2.2.1. Dacă ABC este un triunghi dreptunghic cu catetele c1

c1 ⋅ c2
şi c2, vom avea: Α (ABC)= .
2

Aplicaţie. Să se determine înălţimea unui triunghi dreptunghic având


catetele 30 şi 40 (unităţi de lungime) folosind calculul ariilor.
Rezolvare.

40
Geometria poligoanelor. Arii

Se calculează aria în două moduri. Notăm cu a


ipotenuza triunghiului şi h înălţimea
corespunzătoare, vom obţine din calculul ariei h=

c1 ⋅ c2 .
a
Ca aplicaţie numerica se obţine h=12 .
Teorema 2.2.2. Dacă [ABCD] este o suprafaţă pătratică cu 2 latura a,
aria va fi: Α (ABCD)= a2.
Demonstraţie.
Vom scrie [ABCD]= [ABC]+[ACD].
Aplicând teorema precedentă triunghiurilor
dreptunghice ABC şi ACD vom avea:
a2 a2
Α (ABCD)=Α (ABC)+ Α (ACD) = + =
2 2
a2
Teorema 2.2.3. Dacă [ABCD] este o suprafaţă dreptunghiulară cu
dimensiunile a şi b, atunci Α (ABCD)= a⋅ b.
Demonstraţia acestei teoreme se poate face în mai multe moduri. Iată în
continuare două dintre ele.
Demonstraţia 1.
Descompunem suprafaţa dreptunghiulară astfel:
[ABCD]=[ABC]+[ACD]. Aplicam pentru aceste triunghiuri rezultatul
teoremei 2. 2. 1. (fiind dreptunghice) şi
vom avea:
a⋅b
Α (ABCD)=Α (ABC)+ Α (ACD) = +
2

a ⋅b =
a ⋅b
2
Demonstraţia 2. Construim pătratul cu latura a+b vom avea:

41
Geometria poligoanelor. Arii

[MNPD]=[AMEB]+[ENQB1+[BQPC]+[ABCD] ENQB şi ABCD sunt


dreptunghiuri, deci Α (ENQB)=Α (ABCD).
AMEB este un pătrat cu latura a şi deci
Α (AMEB)=a2.
BQPC este un pătrat cu latura b şi deci
Α (BQ
PC)=b2.
MNPD este un pătrat cu latura a+b şi
deci Α (MNPD)=(a+b)2.
Cu aceasta, vom avea aşadar:
(a+b)2=a2+b2+2Α (ABCD) de unde după calculele efectuate ajungem la
relaţia căutată pentru calculul ariei suprafeţei dreptunghiularei [ABCD].
Problema. Laturile unui dreptunghi sunt de 54, respectiv 6 (unităţi de
lungime). Sa se afle latura unei suprafeţe pătratice a cărei arie este egală cu aria
suprafeţei dreptunghiulare.
Rezolvare. Se calculează aria suprafeţei dreptunghiulare şi avem =324
(unităţi de arie). Din formula pentru aria suprafeţei pătratice se obţine a=18
(unităţi de lungime).
Teorema 2.2.4. Fie ABCD un paralelogram având baza AB=a şi DE=h.
Aria suprafeţei [ABCD] poate fi calculată astfel:
Α (ABCD)=a⋅ h. (adică produsul unei baze cu înălţimea).
Demonstraţie.
Putem descompune suprafaţa paralelogramului în [ABCD]=[ABD]+[DBC],
unde ∆ ABC≡ ∆ CDB şi deci

a⋅h
Α (ABD)=Α (CDB)= , de unde
2
obţinem:

42
Geometria poligoanelor. Arii

a⋅h a⋅h
Α (ABCD ) = + =a⋅h .
2 2

Teorema 2.2.5. Aria rombului este jumătate din produsul


lungimilor diagonalelor sale.
Demonstraţie.
Notăm cu d1=AC şi d2=BD. Ţinând
seama de proprietăţile rombului, vom
avea:
[ABCD]=[ABD]+[BCD] şi d1⊥d2.
De aici vom avea:
d1 d 2 d1 ⋅ d2
Α (ABD)=Α (BCD )= ⋅ = .
2 2 4

Problema. Să se calculeze aria unui romb având latura de 8 şi o


diagonală de 14.
Teorema 2.2.6. Aria trapezului este jumătate din produsul dintre
înălţime şi suma bazelor.
Demonstraţie.
Fie ABCD un trapez cu bazele BC şi AD. Notăm BC=b1; AD=b2 şi
AE=h; AE⊥BC.
Avem [ABCD]=[ABC]+
[ADC]
Cum triunghiurile ∆ ABC şi
∆ ADC au aceeaşi înălţime (distanţa
dintre bazele trapezului) vom avea:
b1 ⋅ h b2 ⋅ h h ⋅ (b1 + b2 )
Α (ABCD)=Α (ABC)+ Α (ACD) = + =
2 2 2

Consecinţă. BC+AD este dublul liniei mijlocii, prin urmare aria


suprafeţei ABCD se mai poate reţine şi sub forma: aria este egală cu produsul
dintre înălţimea trapezului şi linia mijlocie.

43
Geometria poligoanelor. Arii

Teorema 2.2.7. Fie A1,A2,…,An un poligon convex regulat, având latura


egală cu l şi apotema ap. Aria suprafeţei poligonale [P] va fi
n ⋅ l ⋅ ap
Α (P)= , unde am notat P=A1A2...An.
2

Demonstraţie. Α (A1A2...An)=Α (A1A2O)+Α (OA2A3)+…

ap ⋅ l
+Α (OA1An)=n⋅ Α (OA1A2)= n ⋅ .
2

Observaţia 6. Ţinând seama de faptul că n⋅ l reprezintă perimetrul


poligonului; reţinem aria ca fiind jumătate din produsul dintre perimetrul şi
apotema poligonului.
Observaţia 7. Dacă numărul laturilor poligonului este par, aria sa este
egală cu jumătatea razei cercului circumscris, înmulţită cu perimetrul
poligonului obţinut unind vârfurile din două în două.
Justificarea acestei afirmaţii este imediată.
Fie n=2⋅ k numărul laturilor poligonului P=A1A2...An. Atunci poligonul
P'=A1A3A5 ...An-1 va avea k laturi, iar lungimea unei laturi l1=A1A3=A2An.
Pentru două triunghiuri alăturate OA1A2 şi A1AnO ale poligonului P
avem congruenţa ∆ OA1A2≡ ∆ OA1An, de unde OA1⊥A2An.
În acest caz ariile vor fi Α (OA1A2)≡ Α (OA1An)=
A1O ⋅ A2 M A1O ⋅ MAn A1O ⋅ A2 An R ⋅ l
+ = =
2 2 2 2

44
Geometria poligoanelor. Arii

De aici rezulta imediat rezultatul din observaţia 7.

Teorema 2.2.8. Aria unui poligon convex circumscris unui cerc este
egală cu jumătate din produsul dintre perimetrul său şi raza cercului înscris.

II. 3. Suprafeţe măsurabile. Aria discului

Deşi cercul nu este o figura poligonală, iar discul nu este o suprafaţă


poligonală, totuşi considerăm să introducem aici şi deducerea formulei pentru
calculul ariei discului, având în vedere faptul ca teoria se bazează pe aria
suprafeţei poligonale.
Definiţia 2.3.1. O mulţime Μ se numeşte suprafaţă măsurabilă dacă
există un număr unic notat Α (Μ ) mai mare sau egal cu aria oricărei suprafeţe
poligonale incluse în Μ şi mai mic sau egal decât aria oricărei suprafeţe
poligonale care include pe Μ .

Definiţia 2.3.2. Se numeşte disc cu centrul în O şi rază R mulţimea:


[Χ (O,R)]= Χ (O,R) ∪ Int Χ (O,R).

45
Geometria poligoanelor. Arii

Definiţia 2.3.2. Se numeşte sector de cerc determinat de arcul »AB al

cercului Χ (O,R), reuniunea segmentelor [OM], unde M∈ »AB .


Teorema 2.3.1. i) Şirul format din ariile poligoanelor regulate convexe
înscrise în cerc, al căror număr de laturi creşte prin dublare,este crescător şi
mărginit superior;
ii) Şirul format din ariile poligoanelor regulate convexe circumscrise
corespunzătoare este descrescător şi mărginit inferior.
Demonstraţie:
i) Fie P=A1A2...An. şi P’=B1B2...Bn două poligoane convexe înscrise,
acesta din urmă fiind obţinut prin unirea fiecărui vârf al poligonului P cu
jumătăţile arcurilor alăturate.
Vrem sa arătam că
Α (P)<Α (P’).
Pentru calculul ariilor celor
doua poligoane ne vom folosi de
observaţia 6 si observaţia 7 din
paragraful precedent. Notăm deci
p=perimetrul poligonului P,
ap=apotema poligonului [P]. Vom
avea:
p ⋅ ap
Α (P)= şi Α (P’)=
2

p⋅R
2
Dar cum ap<R avem imediat Α (P)< Α (P'), şirul format din ariile
poligoanelor înscrise este monoton strict crescător..
ii) Fie P=A1A2...An şi P'=B1B2...Bn poligoane circumscrise, acesta din
urmă obţinut prin intersecţia a două laturi adiacente ale lui P cu tangentele

46
Geometria poligoanelor. Arii

Rp
duse prin mijloacele arcelor determinate de acestea. Avem Α (P)= şi
2

Rp ' π
Α (P’)= ¶ )= , avem B1M<A1B1; de aici vom
. În triunghiul ∆ A1MB1, m( M
2 2

putea scrie B1B2n<A1N şi 2B1B2n<A1A2 şi deci p>p’.


Avem astfel Α (P)>Α (P’)
Am folosit aceeaşi notaţie pentru p şi p’, respectiv perimetrele celor două
poligoane. Putem spune şi aici că şirul format din ariile poligoanelor
circumscrise, obţinute prin celor dublarea numărului de laturi, este monoton
strict descrescător. Pentru a verifica şi proprietatea de mărginire, este suficient
să facem observaţia că aria oricărui poligon înscris este mai mică decât aria
oricărui poligon circumscris. Cu aceasta, teorema este demonstrată.
Teorema 2. 3. 2. Un disc [Χ (O,R)] este o suprafaţă măsurabilă
a cărei arie se calculează astfel:
Α [Χ (O,R)]=π ⋅ R2.
Demonstraţie Fie P=A1A2...A2n un poligon înscris, P’=B1B2...B2n un
poligon circumscris. Notăm:
 A2i −1 A2i +1 , daca i=1,...,n-1
Ci = 
 A2 n −1 A1 , daca i=n.

şi
 Bi Ai +1 , daca i=1,...,2n-1
Si = 
 B2 n B1 , daca i=2n.

Din observaţia 7 din paragraful


precedent şi din faptul că Α (P)< Α (P’)
vom putea scrie:
1 n 1 n
R ∑ Ci = Α (P) <Α (P’)= R ∑ Si . (1)
2 i =1 2 i =1
Dar, din modul de definire a lungimii cercului vom avea:

47
Geometria poligoanelor. Arii

n n

∑ Ci < 2π R < ∑ Si .
i =1 i =1

1
Înlocuind în (1) aceasta relaţie vom obţine: R ⋅ 2π R = π R 2 şi de aici:
2
2
Α (P)< π Ρ <Α (P’) .
Deci numărul π R2 verifică condiţiile din definiţia unei suprafeţe
măsurabile.

Să arătam acum că numărul π R2 este singurul număr care verifică aceste


condiţii. Considerăm aceleaşi poligoane P=A1A2…A2n înscrise şi P'=B1B2....B2n
circumscrise, pentru care este adevărata relaţia (1 ) .
Conform axiomelor de continuitate exista un număr real unic
x astfel încât:
1 n 1 n
R ∑ Ci < x < R ∑ Si .
2 i =1 2 i =1

sau, simplificând, avem:


n n
2x
∑C <
i =1
i
R
< ∑S
i =1
i .
n n

Dar ∑ Ci şi ∑S i reprezintă perimetrele a doua poligoane oarecare, unul


i =1 i =1

înscris şi celalalt circumscris; ori din definiţia lungimii cercului, acest număr,
care este mai mare decât perimetrul oricărui poligon înscris şi mai mic decât
perimetrul oricărui poligon circumscris, este tocmai numărul care reprezintă

2x
lungimea cercului, adică 2π R. Avem deci = 2π R , de unde se obţine x = π R 2 .
R
Cu aceasta teorema este demonstrată.
Teorema 2. 3. 3. Sectorul de cerc determinat de arcul AB este o
suprafaţă măsurabilă şi aria lui este egala cu:
1 π R2 2
»AB ) = R µ ( »AB )
Α s= R ⋅ l »AB = m (
2 360o 2

48
Geometria poligoanelor. Arii

unde, prin m( »AB) am înţeles măsura arcului AB în grade sexagesimale ,

iar prin µ ( »AB) măsura arcului AB în radiani. Demonstrarea acestei teoreme este
imediată folosindu-ne de aceleaşi consideraţii ca şi pentru aria discului.

Problema. Se consideră trei semicercuri cu centrele pe aceeaşi dreapta


şi situate în acelaşi semiplan, astfel încât suma diametrelor semicercurilor mai
mici să reprezinte diametrul celui de-al treilea. Să se arate că suprafaţa plană
cuprinsă între cele trei semicercuri au aceeaşi arie cu discul cu diametrul egal
cu tangenta comună celor două semicercuri mai mici.
Rezolvare. Considerăm AC=2a; BC=2b şi notăm ariile celor două

π π
semicercuri cu diametrele AC şi BC cu Α 1= a2 şi Α 2= b2, iar aria
2 2

π
semicercului cu diametrul AB cu Α 3= (a2+b2).
2

Aria suprafeţei plane cerute este Α = Α 1 + Α 2 + Α 3= π ab.


Din trapezul dreptunghic NMO1O2 avem NO2=b, MO=a, O1O2 = a+b şi
deci MN2 = O1O22 - (MO1 – NO2)2 = (a+b)2 - (a - b)2 = 4ab.
De aici MN =2 ab , iar aria discului cu diametrul MN este π ab.

Observaţie. Fie D punctul de pe semicercul cu diametrul AB astfel ca


CD să fie tangenta comună a celor două semicercuri mai sus considerate

49
Geometria poligoanelor. Arii

(cercurile mici). Suprafaţa haşurată aceeaşi din problema precedenta (şi


cunoscută sub numele de secera lui Arhimede) este echivalentă - are aceeaşi
arie cu discul de diametrul (CD).
Într-adevăr , [Χ (O3, DO3)] =DO32 , dar ∆ ADB este dreptunghic, cu
unghiul drept D şi aplicând teorema înălţimii vom avea DC=2 ab . Cu aceasta,
[Χ (O3, DO3)] =π ab.

II.4. Compararea ariilor

Teorema 2.4.1. Raportul ariilor a două triunghiuri asemenea este egal


cu pătratul raportului de asemănare.
Demonstraţie. Fie ∆ ABC şi ∆ A'B'C' două triunghiuri asemenea:
AB AC BC
= = =k
A ' B ' A 'C ' B 'C '

Vom arăta că:


A (ABC) = k 2

A (A'B'C')
Considerăm AD⊥BC şi A’D’⊥B’C’. Se formează astfel perechile de
triunghiuri asemenea ∆ ABD ∼ ∆ A'B'D' şi ∆ ADC∼ ∆ A'D'C'. Rezultă deci

50
Geometria poligoanelor. Arii

AB AD AC BC
= = = =k
A ' B ' A ' D ' A 'C ' B 'C '
AD ⋅ BC A ' D '⋅ B ' C '
Dar Α (ABC)= , Α (A’B’C’)= şi vom putea scrie:
2 2
AD ⋅ BC
A (ABC) = 2 =
AD BC
⋅ =k 2

A (A'B'C') A ' D '⋅ B ' C ' A'D' B'C'


2
Consecinţa. Raportul ariilor a două suprafeţe poligonale asemenea este
egal cu pătratul raportului de asemănare.
Observaţie 8. La poligoanele regulate, raportul de asemănare este egal cu
raportul razelor cercurilor circumscrise, cu raportul razelor cercurilor înscrise
sau cu raportul apotemelor lor. Avem astfel:
2
A (P) =  a   R 2  r 2
p
 =   =  
A (P')  ap '  R'   r' 

Problema. Într-un triunghi se duce o paralelă la o latură la 5/8 de vârf din


înălţime. Care este aria triunghiului dat dacă aria celui din interior este de 75?
Rezolvare. Fie ABC cu înălţimea AD şi MN paralela la BC,
(MN)∩(AD)={O}.
AO 5 h
Avem: = = .
AD 8 h '
Aplicând teorema 2.4.1. vom avea:
A (AMN) =  h  2

A (ABC)  h' 
de unde, după înlocuire obţinem
Α (ABC)=192.
Problema. Să se descompună o
suprafaţă triunghiulară în trei suprafeţe
de aceeaşi arie, prin paralele la o latura
a triunghiului.

51
Geometria poligoanelor. Arii

Rezolvare.
Presupunem problema rezolvată şi fie triunghiul ∆ ABC în care considerăm
AD⊥BC, MN//BC, PQ//BC şi (MN)∩(AD)={E}, (PQ)∩(AD)={F}. Vom avea:
Α (AMN)=Α (MPQN)=Α (PBCQ) şi deci

Α (AMN)=Α (MPQN)=Α (PBCQ)=


A (ABC) .
3

Aplicând teorema 2. 4. 1. pentru triunghiurile AMN si ABC, respectiv


APQ şi ABC vom obţine:
A (AMN) =  AE  2
AE 1 3
, de unde AD = 3 sau AE= AD.
A (ABC)  AD  3

A (APQ) =  AF  2
AF 2 6
, de unde = sau AF= AD.
A (ABC)  AD  AD 3 3

Teorema 2.4.2. Raportul ariilor a două triunghiuri care au un unghi


congruent (sau suplementar) este egal cu raportul produselor laturilor care
cuprind acest unghi.
Vom deosebi două cazuri.
Cazul 1. Triunghiurile au un unghi congruent. Fie pentru aceasta ∆ ABC
cu înălţimea CH şi ∆ A’B’C’ cu înălţimea C’H’; B∈(AB’), C∈(AC’). Avem:

AB ⋅ CH AB '⋅ CH '
Α (ABC)= , Α (AB’C’)= .
2 2

Dar CH⊥AB,
CH'⊥AB' şi deci
∆ ACH
∼ ∆ ACH’.

52
Geometria poligoanelor. Arii

De aici vom avea:


CH AC
= şi vom putea scrie:
C ' H ' AC '

AB ⋅ CH
A (ABC) = 2 = AB ⋅ CH = AB ⋅ AC = AB ⋅ AC
A (AB'C') AB '⋅ C ' H ' AB '⋅ C ' H' AB' AC' AB' ⋅ AC'
2

Cazul 2. Triunghiurile au un unghi suplementar. Fie pentru aceasta


∆ ABC şi ∆ A’B’C’ cu A∈(BB’), C∈(AC’) şi fie CH⊥AB, CH’⊥AB’
(înălţimile celor două triunghiuri). Din
∆ AHC∼ ∆ AH’C’ avem:
AH AC CH .
= =
A ' H ' AC ' C ' H '

Pe de alta parte putem scrie:


AB ⋅ CH
A (ABC) = 2 = AB ⋅ CH = AB ⋅ AC = AB ⋅ AC
A (AB'C') AB '⋅ C ' H ' AB '⋅ C ' H' AB' AC' AB' ⋅ AC'
2
Cu aceasta teorema este demonstrată.
Teorema 2.4.3. Doua poligoane aditiv echivalente au aceeaşi arie.
Demonstraţia este imediată, dacă ţinem seama de definiţia echivalentei
aditive şi de axiomele ariei.
Teorema 2.4.4. Două poligoane echivalente prin complement au aceeaşi
arie
c
Demonstraţie. Fie [P] : [P']. Atunci există poligoanele R şi Q cu
a
proprietăţile: [R]≡ [Q] şi [P] : [P’]+[Q]. (1)
Aplicând acum teorema 2.4.3. şi axioma ariei avem:

53
Geometria poligoanelor. Arii

Α (P)+ Α (R)=Α (P’)+Α (Q).


Dar Α (R)=Α (Q), de unde găsim Α (P)=Α (P’). Din cele de mai sus
putem formula o singură teoremă care leagă cele două relaţii de echivalenţă .
Teorema 2.4.5. Două poligoane care se află în aceeaşi relaţie de
echivalenţă au aceeaşi arie. Această afirmaţie ne conduce la studiul teoremei
reciproce.
În capitolul precedent am arătat că două triunghiuri care au baze şi
înălţimi egale sunt echivalente (teorema 1.2.4). De asemenea o echivalenţă
absolută nu se poate stabili fără să introducem axiomele ariilor, respectiv
axioma lui Arhimede.
lată în continuare, câteva rezultate care fac legătura între poligoane cu
aceeaşi arie şi poligoane echivalente.
Teorema 2.4.6. Fie a şi h, respectiv a’, h’ bazele şi înălţimile a două
paralelograme. Dacă a⋅ h = a’⋅ h’, atunci cele două paralelograme sunt
echivalente prin complement.
Demonstraţie. Fie d⊥d' şi
d∩d' ={O}. Alegem pe d
segmentele OC = a, OE = a',
O∈(CE) şi pe d’ segmentele OA=h
şi OD=h', O∈(AD).
Ducem prin A,E,C,D paralele la dreptele d respectiv d', obţinând dreptunghiul

a h a + a' h + h'
BHFG. Din a⋅ h = a’⋅ h’, avem = sau =
a' h' a' h'
OD HD
Dar OD=h’, FG=h+h’, HD=OC=a şi HF=a+a’. Deci = şi de aici
FG HF

∆ HDO∼ ∆ HFG de unde putem spune că O∈(HG).


Prin urmare [ABCO] si [DFEO] sunt echivalente prin complement în
baza problemei din capitolul precedent.

54
Geometria poligoanelor. Arii

Observaţie 9. Ţinând seama de calculul ariei unui paralelogram, teorema


precedentă poate fi formulată şi astfel: două paralelograme care au aceeaşi arie
sunt echivalente prin complement (sau aditiv echivalente).
Consecinţa 1. Două dreptunghiuri care au aceeaşi arie sunt echivalente.
Consecinţa 2. Orice paralelogram având baza a şi înălţimea h este
echivalent cu un dreptunghi având o latura 1 si cealaltă latura ah/1.
Teorema 2.4.7. Fiecare poligon simplu este echivalent prin complement
cu un dreptunghi de latura dată.
Demonstraţie. În baza exemplului 2 din capitolul precedent, orice
triunghi este echivalent cu un paralelogram.
Notăm baza şi înălţimea acestui paralelogram cu a şi h. În baza
consecinţei 2 şi teoremei 2.4.6., acest paralelogram este echivalent cu un
dreptunghi, având o latură dată 1 şi cealaltă latura ah/1. Deci, pentru triunghi
este adevărată teorema.
Să consideram un poligon. El poate fi descompus în triunghiuri. Fiecare
din aceste triunghiuri este echivalent cu un dreptunghi cu o latura egală cu 1.
Aşezăm unul lângă altul aceste dreptunghiuri cu laturile lor egale; se obţine
astfel un dreptunghi echivalent cu un poligon dat.
Consecinţă. Orice poligon simplu este echivalent prin complement cu
un dreptunghi având aceeaşi arie cu un poligon dat.
Teorema 2.4.8. Dacă două poligoane simple au aceeaşi arie, ele sunt
echivalente prin complement.
Demonstraţie. Fie P1 şi P2 cele două poligoane pentru care
Α (P1)=Α (P2). În baza consecinţei teoremei 2.4.7., fiecare este echivalent cu un
dreptunghi având aceeaşi arie. Fie deci D1 şi D2 cele două dreptunghiuri cu
Α (D1)=Α (D2) .

55
Geometria poligoanelor. Arii

Dar, conform consecinţei 1 a teoremei 2.4.6. cele două dreptunghiuri


sunt echivalente şi deci, în baza tranzitivităţii relaţiei de echivalenţă, avem
echivalenţa celor două poligoane.
Teorema 2.4.9. Două triunghiuri echivalente prin complement ce au
bazele egale au şi înălţimile egale.
Demonstraţie. Fie a baza comună. Conform teoremei 2.4.3. aceste
triunghiuri au aceeaşi arie. Notam h respectiv h’ înălţimile celor două

a⋅h a⋅h'
triunghiuri. Avem = şi de aici h = h’.
2 2
Teorema 2.4.10. Dacă două triunghiuri au aceeaşi bază şi aceeaşi arie,
sunt aditiv echivalente.
Demonstraţie. Fie T1 şi T2 cele două triunghiuri pentru care avem

a⋅h a⋅h'
Α (T1)=Α (T2) şi fie baza comună. Din relaţia pentru arii obţinem: = ,
2 2
de unde h = h’.
In baza consecinţei exemplului 2 din capitolul precedent, fiecare triunghi
este echivalent cu un dreptunghi de laturi a şi n/2. Cum aceste dreptunghiuri
sunt congruente şi relaţia de echivalenţă este tranzitivă, rezultă aditiv
echivalenţa triunghiurilor.
Teorema 2.4.11. Dacă două triunghiuri au aceeaşi arie
atunci sunt aditiv echivalente sau echivalente prin complement.
Demonstraţie. Fie ∆ ABC şi ∆ A'B'C cele doua triunghiuri având
Α (ABC) = Α (A'B'C' ) .
Cazul 1 . Dacă o latură a triunghiului ABC este congruentă cu o latura a
triunghiului A'B'C', teorema este demonstrată prin teorema 2.4.10.
Cazul 2. Fie (A’C’)>(AC). Considerăm ABC cu baza BC şi D∈(BC) cu
AD≡ DB; fie E ∈(AC), AE≡ EC.

56
Geometria poligoanelor. Arii

A'C '
Considerăm în continuare F∈(DE) cu CF= , M∈(CF), F∈(MC) cu
2

MC≡ A’C’. Notăm cu {I}=BM∩DE, deci IF//BC.


Fie BN⊥ID. Avem:
BC ⋅ (2 BN )
Α (BMC)= =BC⋅ BN=Α (BNHC)= Α (ABC).
2

Dar Α (ABC)= Α (A’B’C’) şi deci vom avea Α (MBC)= Α (A’B’C’)


şi în plus, cele două triunghiuri au aceeaşi bază A’C’=MC.
a
În baza teoremei 2.4.10. avem [BMC] : [A’B’C’] de unde
a
[ABC] : [A’B’C’].
În baza celor afirmate mai sus putem da teorema următoare:
Teorema 2.4.12. Două poligoane sunt echivalente dacă şi numai dacă au
aceeaşi arie.
Problema. Cunoscând că la un trapez baza mare este de 40, baza mică de
28 şi înălţimea de 12, să se calculeze ariile triunghiurilor care se formează prin
prelungirea laturilor neparalele ale trapezului.
Rezolvare. Fie ABCD trapezul dat, {M}=AB∩CD şi MF⊥BC,
{E}=MF∩AD. Avem: ∆ MAD∼ ∆ MBC, de unde putem scrie:
ME AD 7
= = .
MF BC 10

Din teorema 2.4.1. avem:

57
Geometria poligoanelor. Arii

A (MAD) = 49 (2)
A (MBC) 100

Dar Α (MBC)=Α (MAD)


+Α (ABCD). (3)
Aria trapezului ABCD se
poate calcula şi vom obţine
Α (ABCD)=408. Din relaţiile (2) şi (3) se obţine astfel: Α (MAD)=245 şi
Α (MBC)= 163.

Problema . Să se demonstreze că triunghiurile formate pe laturile


neparalele ale uni trapez cu vârful comun pe dreapta ce uneşte mijloacele
bazelor sunt echivalente.
Rezolvare.

Fie trapezul ABCD, fie M, N mijloacele bazelor AD, respectiv BC,


O∈Int(ABCD) şi OE⊥AD, OF⊥BC. Avem:
Α (ABNM)=Α (MNCD) (4) şi de asemenea :
OE ⋅ AM OE ⋅ AD
Α (OAM)= = =Α (OMD)
2 4
OF ⋅ BN OF ⋅ BC
Α (ONB)= = =Α (ONC).
2 4

Din aceste relaţii şi din (4) vom avea :

58
Geometria poligoanelor. Arii

Α (OAB)=Α (ABNM)-Α (ONB)=Α (MNCD)+ Α (OMD)-Α (ONC)=


=Α (ODC),
deci triunghiurile ∆ OAB şi ∆ OCD sunt echivalente având aceeaşi
arie.

CAPITOLUL III.
ASPECTE METODICE PRIVIND PREDAREA GEOMETRIEI
ÎN GIMNAZIU

III.1. Aspecte psiho-pedagogice ale predării geometriei în gimnaziu

Formarea conceptelor geometrice ridică probleme de ordin


psihologic şi pedagogic deosebite. Procesul prin care se ajunge la
conceptele geometrice abstracte, ca entităţi mintale, este un proces
complex şi îndelungat. El începe odată cu primele percepţii şi imagini
şi abia spre vârsta de 11-12 ani se conturează entităţile mintale
desprinse de suportul material, senzorial, care 1-a generat.
În această etapă, a gândirii formale, elevul poate efectua operaţii
asupra unor propoziţii admise ipotetic adevărate, fără a fi verificat
veridicitatea lor printr-o operaţie concretă. Presupunem că dreptele d 1 şi
d2 sunt paralele fără a verifica această presupunere printr-o activitate
practică. Aceste posibilităţi nu apar spontan, ca o consecinţă automată a
sporirii numărului de achiziţii ce trebuie cultivate, exersate.

59
Geometria poligoanelor. Arii

Deducem aşadar că operaţiile logico-deductive se situează pe un


alt plan decât cel al raţionamentului concret, deoarece sunt operaţii cu
concepte abstracte din realitate.
Sintetizând principalele aspecte ale dezvoltării stadiale a
inteligenţei şi gândirii copilului, ca şi relaţia dintre structurile
operatorii ale gândirii, Jean Piaget conclude: "In realitate, daca studiul
matematic se bazează pe structuri care de altfel corespund structurilor
inteligentei», înseamnă că tocmai pe o organizare progresivă a acestor
structuri operatorii trebuie bazată didactica matematicii." Ori, psihologic,
operaţiile derivă din acţiuni, care interiorizându-se se coordonează în
structuri.
Din citatul de mai sus reţine atenţia două aspecte:
1) dezvoltarea progresivă a inteligenţei face posibil studiul geometriei
bazată pe demonstraţii numai pe un anumit palier al acestei dezvoltări .
2) principiul intuiţiei îşi păstrează o valoare didactica de necontestat.
Cu privire la primul aspect sunt posibile două întrebări:
a) poate fi corelată aceasta dezvoltare ?
b) ce s-ar întâmpla dacă, fără a fi atins acest stadiu, încercăm
să-i învăţăm pe elevi geometria bazata pe demonstraţii ?
Ne interesează, în mod deosebit, răspunsul la a doua întrebare.
O astfel de încercare cu siguranţă va favoriza handicapul şcolar. Un
răspuns mai edificator , la aceasta întrebare ni-1 dă Freudeuthal spunând: "Intr-
o zi copilul se va întreba "de ce" şi este de folos să începem geometria
sistematică înainte ca acel moment să fi venit. Ba mai mult, i-ar putea dăuna cu
adevărat Dacă am căzut de acord asupra predării geometriei ca un mijloc de a-i
face pe copii să simtă forţa spiritului omenesc a propriului lor spirit, nu trebuie
să-i lipsim de dreptul de a face ei însăşi descoperiri. Cheia geometriei este
expresia "de ce". Numai ucigaşii de bucurii vor înmâna cheia mai devreme”.

60
Geometria poligoanelor. Arii

Scopul tuturor achiziţiilor geometrice ale elevilor din clasele I-V trebuie
să fie pregătirea, prefigurarea abilităţilor specifice etapei gândirii formale.
Aceasta presupune necesitatea pregătirii elevului pentru a descoperii
perfecţiunea raţionamentului geometric.
Cu privire la principiul intuiţiei, în geometrie, sunt necesare câteva
precizări. Intuiţia geometrică este o intuiţie activă, nu o simplă imagine, o urmă
senzorială a obiectelor percepute. Ea este o imagine mintală, "interiorizată",
construită printr-o activitate perceptivă.
Aceasta etapa a gândirii formale, poate fi atinsă numai atunci când
elevul îşi poate forma concepte, deoarece el nu va supune unor operaţii logice
obiectele materiale pe care le-a cercetat (desenele geometrice), ci conceptele
abstracte pe care şi le-a format .
Conceptele geometrice fiind abstracţiuni, în ele nu reţinem imaginea
concretă a obiectelor, aşa cum am perceput-o senzorial ci ideea care rămâne
prin abstragerea proprietăţilor comune, generale şi esenţiale, îmbinate într-o
unitate în plan mintal.
Conceptele geometrice sunt reflectări idealizate ale unor proprietăţi de
spaţialitate ale obiectelor şi fenomenelor lumii reale. De exemplu, conceptul de
poliedru nu cuprinde nici o referire la forma feţelor, la măsura diedrelor care
apar. Acestea (dimensiunile date) nu sunt proprietăţi comune tuturor poliedre-
lor. La baza formaţii acestui concept stă, însă cercetarea unor obiecte reale,
desprinderea de către elevi a proprietăţilor lor pur spaţiale. El trebuie să
neglijeze natura materialului, culoarea etc. şi să desubstanţializeze aceste forma
până la a obţine entităţi mintale, de o perfecţiune care nu este posibilă decât pe
un plan mintal.
Elevul operează cu noţiuni şi concepte la toate disciplinele de
învăţământ. Formarea conceptelor geometrice spre deosebire, de cele din
ştiinţele naturii, are o anumită specificitate sau, cu alte cuvinte, există o

61
Geometria poligoanelor. Arii

deosebire între o experienţă fizică şi una logico-matematică. În timp ce la


ştiinţele naturii, concluziile desprinse din efectuarea unor raţionamente se
supun unor verificări prin experienţe cu substanţe sau obiecte, la geometrie se
supun unor cercetări, abstracţiuni, entităţi ce au o perfecţiune care nu poate
exista decât în mintea noastră. De asemenea, după efectuarea unor generalizări
sub forma de concepte, formule, teoreme, reguli, acestea vor fi aplicate asupra
unor abstracţiuni.
Un concept geometric nu se poate crea spontan, el se formează în
cursul unui proces psihic asupra căruia îşi pun amprenta imaginaţia,
creativitatea, puterea de generalizare şi abstractizare, deci fiecare din ele are o
"istorie de formare".
O altă caracteristică a conceptelor geometrice constă în aceea că ele
formează sisteme ierarhice şi nu sunt entităţi mintale izolate. Unele au un grad
mai mare de generalitate iar altele mai restrâns. Conceptul de triunghi, spre
exemplu, care reflectă ceea ce este general pentru această întreaga clasă de
figuri geometrice este mai general decât cel de triunghi isoscel, echilateral,
dreptunghic, etc.
Operaţiile cu conceptele geometrice se realizează întotdeauna pe plan
mintal. Din aceasta cauza nu vom confunda secţionarea reală a unui cub
(tăierea efectivă) cu determinarea secţiunii deoarece uneori nici nu vom face
acest lucru, ci doar ni-1 vom imagina. O secţiune într-un corp geometric la
clasa a VIII-a va fi doar intuită, ea va fi determinata din raţionamente, vom
demonstra că aceasta este triunghi, paralelogram, trapez, etc.
Toate aceste forme pure vor fi situate de elevi într-un spaţiu idealizat
obiectiv, ale cărui submulţimi vor fi figurile geometrice. Această idee, de spaţiu
obiectiv, apare numai atunci când copilul îşi dă seama de independenţa poziţiei
unor corpuri faţă de altele sau de poziţia sa.

62
Geometria poligoanelor. Arii

Pentru copil există un "spaţiu grafic", acesta fiind spaţiul ce prezintă


anumite particularităţi. Spaţiul grafic al copilului adică peretele, tabla, foaia de
hârtie reprezintă pentru el un mediu al desenelor" , al figurilor desenate, cu
două dimensiuni în care, pentru a o reprezenta şi pe cea de a treia dimensiune a
corpurilor se recurge la artificii.
Treptat, elevul învaţă să-şi utilizeze acest spaţiu, să-1 identifice pe cel al
tablei, cu cel al foii de caiet. El trebuie să identifice figura de pe spaţiul tablei
cu cea de pe caiet.
Profesorul trebuie sa cunoască evoluţia acestor concepte la copil
precum şi unele referiri filozofice în legătură cu aceasta. Kant afirma că:
"geometria este o ştiinţă care determină însuşiri ale spaţiului în mod sintetic şi
aprioric." Ce trebuie să fie reprezentarea spaţiului ca o atare cunoaştere despre
el sa fie posibilă? El trebuie să fie din capătul locului, intuiţie, căci dintr-un
simplu concept nu se pot scoate propoziţii care-l depăşesc, ceea ce se întâmplă
doar în geometrie.
Figura geometrică apare pentru elevii clasei a VI-a în doua ipostaze:
1) ca reflectare idealizată a unor proprietăţi spaţiale pure;
2) ca posibilitate de concretizare a unor concepte.
Deci, figura geometrică apare atât in procesul de trecere de la concret la
abstract cât şi în procesul de trecere de la concept la imagine, de la concept la
ceea ce numim concept figural.
La nivelul clasei a VI-a elevii nu trebuie să confunde figura geometrică
cu desenul geometric. Figura geometrică este, pe de o parte, o entitate
abstractă, care reflectă, asemenea oricărui concept o proprietate pură,
idealizată, iar pe de altă parte, o entitate mintală intuitivă. Cu ajutorul ei ne
intuim conceptele. În cursul rezolvării problemelor nu ne putem dispensa de
aportul figurii geometrice, ci ne folosim de ea pentru a reprezenta simplificat
unele operaţii mintale.

63
Geometria poligoanelor. Arii

Dacă elevii cu care începem studiul sistematic al geometriei, respectiv


cei din clasa a VI-a, nu şi-au format conceptele geometrice (de punct, dreapta,
segment, unghi) ca entităţi mintale, confundând figura geometrică cu desenul
geometric, atunci poate apărea următoarea contradicţie: profesorul supune
unor operaţii logico-educative figurile geometrice, conceptele figurale, în timp
ce elevul încearcă să aplice aceste operaţii unor desene, să se situeze într-o
pregeometrică grafică.
În procesul de substanţializare a figurilor geometrice, distingem în
gimnaziu următoarele etape:
1)interpretarea grafică în care figura geometrică este o figură desenată;
proprietăţile ei sunt proprietăţile desenului;
2)interpretarea conceptuală în care ea este un mijloc de intuire a unui concept
având toate atributele acestuia.
În predarea geometriei o atenţie deosebită trebuie să se dea şi
simbolurilor, notaţiilor, convenţiilor de desen, de reprezentare, de redactare
simbolică a unui raţionament.
Deoarece toate cunoştinţele, cu excepţia celor din primul capitol
intitulat "Introducere intuitiva", constituie o disciplină integral deductivă,
neînţelegerea unei verigi generează dificultăţi din ce în ce mai mari, astfel încât
elevul în acea verigă îşi pierde încrederea în corectitudinea raţionamentelor
sale. Este necesar ca profesorul să sesizeze la timp acea verigă, să urmărească
ierarhizarea conceptelor geometrice, procesele psihologice implicate în
formarea lor.

III.2. Aspecte metodice privind predarea noţiunii de arie in gimnaziu

64
Geometria poligoanelor. Arii

Noţiunea de arie a unei suprafeţe nu este o noţiune nouă pentru elevii


clasei a VII-a, deoarece în clasa a IV-a şi a V -a elevii au calculat pe baza unor
formule date, aria triunghiului, pătratului, dreptunghiului, rombului, trapezului.
Prin exerciţii şi probleme cu aplicaţii practice rezolvate elevii au observat că
unele suprafeţe au întinderi mai mari decât altele deci şi aria lor este mai mare
- astfel se pune problema definirii noţiunii de arie şi sublinierea proprietăţilor
ei plecând de la a compara "întinderile" unor suprafeţe poligonale.
Elevii cunosc compararea suprafeţelor poligonale prin suprapunere, dar
aceasta comparare nu este întotdeauna posibilă. În acest sens este necesar să
prezentăm elevilor două dreptunghiuri cu dimensiunile (de ex.: de 6 cm şi 8
cm, respectiv de 4 cm şi 12 cm), despre care elevii văd că au aceeaşi arie dar
prin suprapunere nu coincid.
În vederea introducerii noţiunii de arie am pornit de la următoarele
precizări:
1 ) reamintesc elevilor ce este un poligon cerându-le să recunoască şi să
deseneze o linie poligonală convexă;
2)introduc noţiune de interior a unui poligon convex;
3)voi insista mai mult asupra poligoanelor convexe.
Astfel, am introdus noţiunea de suprafaţă poligonală convexă, ca fiind
reuniunea mulţimii punctelor unei linii poligonale convexe şi a celor
interioare, ei.
Am insistat asupra descompunerii unei suprafeţe poligonale convexe în
triunghiuri fie prin ducerea diagonalelor, fie prin unirea unui punct din
interiorul poligonului cu vârfurile acestuia (fig.3.1.).

65
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 3.1.
Voi cere elevilor să descompună aceeaşi suprafaţă poligonală convexa
în mai multe moduri. Pentru a rezolva problema comparării întinderilor unor
suprafeţe poligonale este necesar să ataşăm fiecărei suprafeţe câte un număr
real. Astfel aceste numere le putem compara, deci se pune problema găsirii
unui procedeu prin care, fiecărei suprafeţe poligonale considerate să-i
corespunda un număr real care să îndeplinească anumite condiţii.
La baza justificărilor instructive a formulelor ariilor, la început a stat
presupunerea ca aria unui pătrat de latura 1 este 1 .Acoperind apoi, un pătrat de
latura a cu pătrate de latura 1, putem demonstra ca aria acestuia este a2.
Demonstrarea ultimei propoziţii ridică probleme deosebit de dificile în cazul în
care a este număr iraţional. De aceea pornind de la faptul că toate poligoanele
se pot descompune nu în pătrate, ci în triunghiuri pentru calculul ariilor trebuie
să pornim de la aria triunghiului.
Aria triunghiului este prin definiţie jumătatea produsului dintre o latură
şi înălţimea corespunzătoare ei. Demonstrând că produsul dintre o latură a unui
triunghi şi înălţimea corespunzătoare ei este acelaşi, oricare ar fi o latură şi
înălţimea corespunzătoare ei, înseamnă că putem face ca fiecărui triunghi din
plan să-i corespundă un număr real şi numai unul egal cu jumătatea produsului
dintre lungimea unei laturi şi înălţimea corespunzătoare ei.
Bineînţeles, elevii pot pune întrebarea de ce aria unui triunghi este
jumătatea produsului dintre lungimea unei laturi şi înălţimea corespunzătoare.
În acest sens vom construi o funcţie arie raportata la nivelul de cunoştinţe al
elevilor evidenţiind proprietăţile ei.

66
Geometria poligoanelor. Arii

1)Pornind de la definiţia ariei triunghiului şi de la faptul că lungimile laturilor


sunt numere reale pozitive, deducem ca aria triunghiului este un număr real
pozitiv. Aria unui triunghi este un număr pozitiv .
2)Fie două triunghiuri congruente ABC şi A'B'C' cu înălţimile AD şi A'D' ,
corespunzătoare laturilor BC respectiv F'C' (fig.3.2). Din congruenţa
triunghiurilor rezultă că înălţimile corespunzătoare sunt congruente, deci :
[AD]⊥[A'D']

[BC]⊥[B'C'] , rezulta că

AD ⋅ BC A ' D '⋅ B ' C '


=
2 2

Figura 3.2.

Deci triunghiurile congruente au arii egale. Adică din ∆ ABC


≡ ∆ A'B'C ' rezultă Α(ABC) = Α (A'B'C' ).

3) Fie ABM şi AMC două triunghiuri rezultate prin descompunerea


transversală a triunghiului ABC, ducem înălţimea AD şi avem:

BM ⋅ AD MC ⋅ AD
Α (ABM) = ; Α (AMC) = . Dar
2 2

BC ⋅ AD ( BM + MC ) ⋅ AD BM ⋅ AD MC ⋅ AD
Α (ABC) = = = + = Α(ABM)
2 2 2 2

+ Α (AMC).

Deci: Α (ABC) = Α (ABM)+ Α (AMC).

67
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 3.3.
4) Fie ABC un triunghi cu o latură de lungime 2 şi înălţimea co-
respunzătoare de lungime 1 (unităţi de lungime). Deci aria triunghiului este
egala cu 1. (unităţi de arie). In concluzie putem spune ca pe mulţimea
suprafeţelor triunghiulare este definită o funcţie cu valori în mulţimea
numerelor reale pozitive care îndeplineşte toate proprietăţile unei funcţii arie:
proprietatea de pozitivitate, congruenţă, aditivitate, exista un triunghi a cărui
arie este egală cu unitatea .
Pe baza ariei triunghiului putem defini aria unui patrulater oarecare şi
să demonstrăm ariile dreptunghiului, pătratului, paralelogramului, trapezului,
etc.
Plecând de la faptul că orice poligon convex se poate descompune în
triunghiuri vom defini aria unui patrulater ca fiind suma ariilor triunghiurilor
descompunerii.

Pentru a demonstra aceasta descompunere este necesar ca la elevii


ciclului gimnazial să pornim de la ducerea diagonalelor.

Dacă ABCD este un poligon convex, atunci


Α (ABC)+ Α (ADC) = Α (BCD)+Α (ABD).

68
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 3.4.
Dacă AC şi BD sunt diagonalele paralelogramului şi O punctul de
intersecţie, pe baza proprietăţii de aditivitate avem că:
Α (ABC)+ Α (ADC) = Α (AOB)+Α (BOC)+ Α (AOD)
+ Α (DOC)=
= Α (BOC)+Α (DOC)+ Α (AOB)+ Α (AOD) = Α (BCD)
+ Α (ABD).
Introducem definiţia ariei unui patrulater convex.
Definiţia 3. 2. 1. Aria unui patrulater convex ABCD este numărul
Α (ABCD)= Α (ABC)+ Α (ADC).
Putem trece la definirea ariei patrulaterelor particulare, demonstrând
următoarea lemă:
Lema: Dacă triunghiul A'BC are vârful A’ pe paralela prin A la BC,
atunci, Α (ABC)=Α (A’BC) (fig.3.5.).
BC ⋅ AM
Α (ABC)=
2
BC ⋅ A ' M '
Α (A’BC)= , unde M şi M’
2
sunt înălţimile corespunzătoare
laturii BC duse din A respectiv A’. Dar
[AM]≡ [A'M'], deci
Α (ABC)=Α (A’BC).

Figura 3.5.

Deci distanţa de la punctul A de pe dreapta a la dreapta d (a // d) este


aceeaşi pentru toate punctele A∈a.

69
Geometria poligoanelor. Arii

Introducem în continuare formula


calculului ariei unui paralelogram.
Fie ABCD un paralelogram
unde AD este paralelă şi
congruentă cu BC, deci triunghiul
ACB este congruent cu triunghiul
ACB, deci ele au ariile egale. Figura 3.6. Atunci aria
paralelogramului este:
BC ⋅ AA '
Α (ABCD)=2Α (ABC)= 2 = BC ⋅ AA '
2

Deci aria unui paralelogram este egală cu produsul dintre o latură a sa şi


înălţimea corespunzătoare ei.
Aria pătratului, a dreptunghiului, a rombului rezultă ca şi consecinţă, ele
fiind paralelograme particulare, ţinând seama de construcţia unei diagonale
(triunghiulare).
In scopul consolidării noţiunii de arie a unor poligoane, a proprietăţii
funcţiei arie este necesar să rezolvăm o serie de probleme prin care să punem în
evidenţă faptul că suma ariilor triunghiurilor în care un poligon este împărţit
este aceeaşi oricare ar fi această împărţire (triunghiurile fiind disjuncte),
precum şi alte tipuri de probleme.

III.3. Probleme cu arii

Problema 1. Definiţi aria unui patrulater concav ca diferenţă a ariilor a


două triunghiuri. Aveţi nevoie de vreo lemă în prealabil? (figura 3.7.).

70
Geometria poligoanelor. Arii

Rezolvare:
Unim pe A cu C şi ducem dreapta BD care
intersectează pe AC în M. Triunghiurile ABM şi
BMC cu latura comună BM şi AM şi MC în
prelungire. Pe baza proprietăţii de aditivitate a
ariilor triunghiurilor obţinem:
Α (ABC)=Α (ABM)+Α (BMC). (1)
Dar Α (ABM)=Α (ABD)+Α (AMD).
(2)
Figura 3.7. Analog Α (BMC) = Α (BCD)
+Α (MDC).
Α (ABC)=Α (ABD)+Α (AMD)+Α (MDC)+Α (BDC) sau
Α (ABC) - Α (ACD)= Α (ABD)+Α (BDC).
Lema respectivă este: Dacă D este vârful interior triunghiului determinat
de cele trei vârfuri A,B,C atunci Α (ABC) - Α (ACD)= Α (ABD)+Α (BDC).
Patrulaterul fiind concav, totdeauna un vârf este interior triunghiului
determinat de celelalte vârfuri ale sale.
Observaţia 1 Dacă ABCD este un patrulater concav şi punctul D este
interior triunghiului determinat de vârfurile ABC, numim aria patrulaterului
ABCD diferenţa Α (ABC) - Α (ABD).
Problema 2. Dacă ABCD este un patrulater convex şi M un punct
interior laturii AB, să se arate că: Α (ABCD)=Α (MBCD)+Α (AMD).
Rezolvare.
Α (ABCD)=Α (BDC)+Α (ABD)+Α (ABD) =
=Α (BDC)+Α (MBD)+Α (AMD) =
=Α (MBCD)+Α (AMD).

71
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 3.8.
Problema 3. Fie patrulaterul convex ABCD, M şi N două puncte
interioare laturilor AB şi DC. Să se arate că:
Α (ABCD)=Α (AMND)+Α (MNCB).
Rezolvare.
Α (ABCD)=Α (AMD)+Α (DCMB) (1)
Α (MBCD) = Α (MND)+Α (MNCB) (2)

Figura 3.9.
Atunci Α (ABCD)=Α (AMD)+Α (MND)+Α (MNCB). În patrulaterul MNDA
avem:
Α (ABCD) =Α (AMD)+Α (MND)+Α (MNCB)=Α (MNDA)
+Α (MNCB).

Propun elevilor problema următoare: Fie ABCD un patrulater convex,


M∈(AB); N∈(BC) ; P∈(DC); Q∈(AD). Să se demonstreze că:
Α (ABCD) =Α (MNPQ)+Α (BMN)+Α (CNP)+Α (PDQ)+Α (AQM).
Observaţie: Problema propusă este o extindere a problemei 3.

Problema 4. Definiţi aria unui pentagon. În cazul acestei probleme


trebuie să demonstram înainte o lemă.
Lema. Fie pentagonul convex ABCD. Ducem oricum o diagonală şi
pentagonul se descompune într-un patrulater şi un triunghi a căror sumă de arii
este constantă (figura 3.10.). Aceasta constantă o numim aria pentagonului
convex.

72
Geometria poligoanelor. Arii

Figura 3.10.
Ducem EC o diagonală, iar din extremităţile lui EC ducem o diagonală
EB. În acest caz avem:
Α (EDC) +Α (ABCE)=Α (EDC)+Α (ECB)+Α (EBA)=Α (EDCB)
+Α (EBA).
Deci lema este demonstrată.

Problema 5. Să se calculeze aria unui triunghi în funcţie de măsurile a


două laturi şi a unghiului dintre ele.
Rezolvare.
Fie AB = c, AC=b, m( µA ) =c’ (figura 3.11.).
Avem:
AB ⋅ CD CD
Α (ABC)= , dar sin A= ,
2 AC

Deci CD = AC⋅ sin A.

Atunci Α (ABC)=

AB ⋅ CD AB ⋅ AC ⋅ sin A b ⋅ c ⋅ sin A .
= =
2 2 2
Figura 3.11.

73
Geometria poligoanelor. Arii

Problema 6. Să se construiască un triunghi de aceeaşi arie cu un patrulater


ABCD (figura 3.12.)

Rezolvare. Fie CE // BD; CE∩AD={E}. Vom


avea Α (BDC)=Α (BDE).
Α (ABCD)=Α (ABD)+Α (BDC)=
=Α (ABD)+Α (BDE)=Α (ABE).
Figura 3.12. Deci
∆ ABE este triunghiul căutat.
Folosind noţiunea de arie putem demonstra în cadrul cercului de
matematică cu elevii mai talentaţi şi interesaţi în studiul matematicii teoreme
importante din geometrie plană (teorema lui Pitagora, teorema fundamentală a
asemănării, teorema bisectoarei, formula lui Heron).
Problema 7. Pătratul construit pe ipotenuza unui triunghi dreptunghic
este echivalent cu suma pătratelor construite pe catete.

Observaţie. Dacă notam laturile triunghiului ABC cu BC = a, AC = b, AB = c,


problema de mai sus duce la relaţia a2=b2+c2 , adică bine cunoscuta teoremă a
lui Pitagora. (figura 3.13).
Demonstraţie.
Considerăm triunghiul ABC
dreptunghic în A şi suprafeţele
pătratice [AEDC] şi [BGKC]
construite astfel: B∈(AE), deci
latura pătratului BGKC are latura
egala cu a. Unim pe D cu K şi ducem

74
Geometria poligoanelor. Arii

prin Q perpendiculare pe DE şi AB. Fie F şi H respectiv picioarele acestor


perpendiculare.

Figura 3.13.
În aceste condiţii avem ∆ ABC≡ ∆ DKC, deci χ Α(ABC)=Α (DKC). Tot din
congruenţă avem FG = c şi Α (EHGE)=a2.
bc
De asemenea mai notăm Α (AEDC) = b2, Α (BCKG)=a2, Α (ABC)= .
2

Conform axiomei de aditivitate vom avea:


a2=Α (BCKG) =Α (CDK) +Α (FKG) +Α (FGM) +Α (BCDM)=
=Α (BCDM) +Α (FMG) +Α (BGH) +Α (ABC)=
=Α (BCDM) +Α (FMG) +Α (BEM) +Α (EMGH)+ Α (ABC)=
=Α (ACDE)+ Α (FEHG)=b2+c2, adică ceea ce trebuia demonstrat.
Observaţie. Aşa cum am demonstrat teorema lui Pitagora cu ajutorul
ariilor pot fi demonstrate si celelalte teoreme cunoscute (a catetei, a
înălţimii).

Problema 8. Fie d1,d2,d3 trei drepte paralele, cu transversalele comune s


şi s' care le intersectează în punctele A,B,C respectiv A', B',C'. Atunci avem:
AB A ' B '
= (teorema fundamentala a asemănării).
BC B ' C '

Demonstraţie. Consideră mai întâi cazul când cele doua transversale se


intersectează în A∈d1. ( figura 3.14.).

Fie CH⊥d2, C'H'⊥d2, BE⊥s'. Din


ipoteza d2 // d3 avem CH=C'H'.
În acest fel
Α ( BCB’ )= Α (BC'B' ) (1)

75
Geometria poligoanelor. Arii

Triunghiurile ∆ ABB' şi ∆ BB'C' au aceeaşi înălţime. Putem deci scrie:


Figura 3.14

A (ABB') =
AB'
(2)
A (BB'C) B 'C '

Analog vom obţine:

A (ABB') =
AB
A (BB'C) BC

AB A (ABB') AB '
Din relaţiile (1), (2), (3), vom obţine: = =
BC A (BB'C) B C' '

Pentru cazul general, considerăm s’//s’’ aşa încât A∈s’’. Pentru

AB A B' ''
transversala s’ şi s’’ se poate folosi cazul precedent, deci: =
BC B ''C ''

dar A’B’’=AB’, B’’C’’=B’C’ deoarece laturile opuse într-un paralelogram sunt

AB AB '
egale (ca lungimi) şi obţinem: = ceea ce trebuia demonstrat.
BC B C
' '

Problema 9. Fie triunghiul ABC şi AD, bisectoarea unghiului A, D∈(BC) .

AB BD
Atunci : = (teorema
AC DC
bisectoarei).

Demonstraţie. Pentru ABD şi ADC se


poate aplica teorema 2.4.2. (cazul
unghiurilor suplimentare şi vom avea:

76
Geometria poligoanelor. Arii

A (ABD) =
AB ⋅AD AB
=
Figura 3.15.
A (ADC) AC ⋅AD AC

(4).

Calculate aceste arii, considerând AH înălţimea triunghiului ABC, vom avea:

BD ⋅AH
A (ABD) = 2 = BD
(5).
A (ADC) DC ⋅AH DC
2
Problema 10 . Fiind dat triunghiul ABC cu lungimile laturilor BC= a, AC = b,
AB =c. Să se calculeze aria triunghiului.
Rezolvare. Pentru calculul ariei S a triunghiului considerăm înălţimea AH şi
presupunem fără a restrânge generalitatea, H∈(BC). Folosind teorema lui
Pitagora de mai multe ori în ∆ AHB şi în ∆ AHC, în urma calculelor vom
obţine:

AH 2 =
( a + b + c ) ( −a + b + c ) ( a − b + c ) ( a + b − c )
.
4a

a+b+c
Notând p = , vom avea:
2

77
Geometria poligoanelor. Arii

4 p ( p − a) ( p − b) ( p − c) 2 ⋅ p ( p − a) ( p − b) ( p − c)
AH 2 = 2 , de unde AH =
a a

Figura 3.16.

Pentru aria triunghiului ABC vom folosi definiţia şi vom obţine:

Α (ACDE) = p ( p − a ) ( p − b ) ( p − c ) (6).
Relaţia (6) care ne dă aria unei suprafeţe triunghiulare în funcţie de
lungimile ariilor este cunoscută sub numele de formula lui Heron .

78
Geometria poligoanelor. Arii

BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, A.C. - Fundamentele matematicii, Ediţia a II-a


revăzută şi completată, Editura GIL,
2004
2. ALBU, A.C. si alţii - Geometrie pentru perfecţionarea
profesorilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1983
3. BOTEZ, M. St. - Probleme de geometrie, Editura tehnică,
Bucureşti 1976

4. BRÂNZEI, D. - Bazele raţionamentului geometric,


Editura Academiei R.S.R., Bucureşti
1983
5. CERGHIT, I. - Metode de învăţământ, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1976
6. CERGHIT, I. - Perfecţionarea în şcoala modernă,
Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1983
7. ENGHIŞ, P.; - Note de curs. Univ."Babes-Bolyai" Cluj
ENGHIŞ, G. - Napoca

8. ENGHIS, P. - Spatii RICCI conform recurente, Rev


”Studio”, Univ."Babes-Bolyai" Cluj -
MANTIA, A.
Napoca 1976
9. FORDER, H.G. - Fundamentele geometriei euclidiene,
Bucureşti 1970
10. HADAMARD, J. - Lecţii de geometrie elementară,

79
Geometria poligoanelor. Arii

geometrie plana, Ed.Tehnica, Bucureşti


1960
11. HOLLINGER, A. - Probleme de geometrie pentru clasele VI
- VIII, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1987
12. MIHĂILEANU, N.; - Fundamentele geometriei, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
NEUMANN, M.
1973.
13. MIHĂILEANU, N.N. - Lecţii complementare de geometrie,
Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1976
14. MIRON, R. - Fundamentele aritmeticii şi geometriei,
Editura Academiei R.S.R, Bucureşti
BRÂNZEI, D.
1983
15. MOISE, EDWIN - Geometrie elementară dintr-un punct de
vedere superior, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti 1980
16. SINGER, M. - Învăţarea geometriei prin exerciţii,
Editura Sigma, 2005
17. RUSU, EUGEN - Metodica predării geometriei, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1968
18. RUS, I.; VARNA D. - Metodica predării matematicii Curs
litografiat Univ."Babes-Bolyai" Cluj -
Napoca 1976.

80