UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA PEDAGOGIE, SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE

Referat
La disciplina: Dezvoltarea creativității
Tema: Teorii ale creativitӑții

Elaborat: Poverjuc Niculina, gr 104

Chișinău 2019
 Teorii ale creativitӑții

1. Teoria psihanalitică a creativităţii

Psihanaliza poate fi consideratӑ o teorie cu implicații pentru cunoașterea persoanei

creative, dar mai ales a procesului creativ. S. Freud explicӑ fenomenul creației pornind de
la teoria sublimӑrii, considerȃnd cӑ fenomenul creației poate fi determinat, generat de
tensiunea cauzatӑ de tendințele, impulsurile refulate în inconștient, tendințe ce pot apӑrea
sub forme deghizate, în forme rezistente la existența socialӑ, acceptabile din punct de
vedere social. Aceste pulsiuni conștiente pot fi legate de putere, prestigiu, onoare,
dragoste, posesiuni materiale. Observatiile lui Freud au fost susținute de studii de caz
asupra unor creatori, cum este Leonardo da Vinci.

Freud introduce urmӑtoarea nuanțӑ: soluția sublimӑrii, deci a creației și sanӑtӑții mentale
îi este accesibilӑ doar inividului talentat, în timp ce individul obișnuit nu este receptiv la
fanteziile și ideile izvorȃte din inconștient, pe care le reprimӑ, refuleazӑ, expunȃndu-se
astfel tulburӑrilor psihice.

Dizidentul lui Freud, A. Adler, vede în creativitate un mijloc de anihilare a complexului

de inferioritate, specific individului. Creativitatea este o formӑ de adaptare superioarӑ
întrucȃt, prin activitatea creatoare individul se autorealizeazӑ și devine util societӑții din
care face parte; astfel, prin scopurile atinse indivizii creativi formeazӑ

2. Teoria gestaltistӑ a creativitӑții

W. Köhler, M. Wertheimer, R. Arnheim, R. L. Mooney sunt iniţioatorii teoriei gestaltiste,

care presupune întelegerea unei probleme prin intuiţie (insight), şi nu pe cale raționalӑ.

R. Arnheim s-a oprit asupra proceselor de percepție, de reprezentare și de implicare a

acestor caracteristici în artӑ. Astfel, percepția manifestӑ preferința pentru echilibru,
simetrie și “bogӑția dinamicӑ”, preferințe care sunt exprimate în artӑ. În ceea ce îl
priveşte pe creator, R. Arnheim crede că deschiderea faţă de simetrie şi echilibru trebuie
să faca parte din profilul sӑu psihologic. Procesul creativ în concepția lui Mooney
presupune interacțiunea dintre persoană, proces, produs și mediu.
3. Teoria behavioristӑ a creativitӑții

C. F. Osgood, J. Rossman, J. Parnes, R. Hyman, explică fenomenul creator, pornind de la

schema Stimul – Rӑspuns, astfel: ponderea majoritarӑ în dezvoltarea creativitӑții unui
individ este reprezentatӑ de modalitațile în care au fost stimulate, recompensate,
manifestӑrile sale creative.

4. Teoria cognitivӑ a creativitӑții

Cognitiviștii sunt preocupați de diferențele existente între persoanele înalt creative și cei
la care predomină gȃndirea convergentӑ, prin prisma modului în care ei se confruntӑ cu
solicitӑrile mediului exterior. Personalitӑțile cu nivel ridicat al creativitӑții sunt
caracterizate astfel: au capacitatea sӑ-și asume riscuri; sunt dechiși fațӑ de informațiile ce
vin din mediul înconjurӑtor; își pot schimba cu ușurințӑ perspectiva de abordare.
Creativitatea este despre cum; sӑ-ți asumi riscuri.

5. Teoria umanistă a creativităţii

Existențialiști cum sunt A. Maslow, C. Moustakas, C. Rogers, R. May, E. G. Schachtel

considerau cӑ ființa umanӑ își poate valorifica unicitatea prin fenomenul creației.
Creativitatea îi permite individului sӑ–și satisfacӑ trebuința de autorealizare, prin
confruntarea individului cu mediul înconjurator. Pentru R. May, în procesul creației, nu
este importantӑ rațiunea, ci angajarea autenticӑ în acest proces prin care se realizeazӑ
autoactualizarea.

C. Rogers apreciazӑ cӑ factorii interni ai gȃndirii creatoare sunt urmӑtorii:

 deschiderea fațӑ de experiențele noi;

 toleranța la ambiguitate;
 autoevaluarea produselor creatoare de cӑtre cel care le elaboreazӑ;
 aranjarea spontană și ineditӑ, neobișnuitӑ a elementelor (idei, forme) (Rogers,
1959).
Același autor american credea cӑ asigurarea unor condiții de securitate psihologicӑ
constituie premisa pentru dezvoltarea potențialului creativ. Aceastӑ securitate psihologicӑ
poate fi obținutӑ prin urmӑtoarele modalitӑți:

 individul trebuie sӑ se simtӑ acceptat așa cum este, sӑ se simtӑ valorizat, astfel
putȃnd încerca autoactualizarea și, în consecințӑ, orientarea spre creativitate;
 asigurarea unui climat în care este înlӑturatӑ critica;
 înțelegerea empaticӑ, prin care eul se poate dezvolta și exprima în forme diverse.

În viziunea lui C. Rogers, condițiile necesare ale creativitӑții sunt:

 Deschiderea la experiența care presupune absența rigiditӑții și implicӑ flexibilitatea

granițelor în concepte, credințe, percepții și ipoteze, toleranța fațӑ de ambiguitate îi
orientarea extensivӑ;
 Capacitatea de a combina elementele în moduri noi, de a da forma unor ipoteze
stranii, neobișnuite sau abilitatea de a se juca cu elementele și concepțiile.

6. Teoria asociaționistă a creativităţii

Definiția pe care o dau asociaționiștii fenomenului creației este urmӑtoarea: un proces de

asociație între anumite elemente, care duce la apariția unor combinații noi, proces care
este subordonat anumitor exigente sau finalitӑți (J. Maltzman, 1960, S.A. Mednick,
1962).

Mednick distingea mai multe forme ale asociațiilor de tip creativ, intȃlnite în diverse
domenii de activitate:

 serendipitatea, prin care descoperirile pornesc de la asociații întȃmplӑtoare;

 asemӑnarea, este tipul de asociație întȃlnit în artӑ;
 medierea prin simboluri, forma specificӑ matematicii și chimiei.

Acelasi autor, Mednick, a elaborat și un mijloc de diagnozӑ a creativitӑții, și anume:

Testul de asociație îndepӑrtatӑ (Remote Association Test), criteriile ce sunt evaluate fiind
originalitatea și raritatea statisticӑ a asociațiilor. Sarcina subiectului este aceea de a gӑsi
un cuvȃnt care sӑ fie asociat cu alte trei cuvinte date, plecȃndu-se de la premisa cӑ
persoanele înalt creative pot realiza un numӑr mai mare de asociații.

7. Teoria factorială a creativităţii

Abordarea factorialӑ a creativitӑții a fost lansată de J. P. Guilford și promovatӑ de H. G.

Gough, W. J. Brittain, V. Lowenfeld. Pornind de la concepția lui C. Spearman și L. S.
Thurstone, Guilford prezintӑ o concepție sistemicӑ asupra creativitӑții, cu posibilitatea de
a releva structura internӑ a acesteia. Astfel, este descris un model tridimensional al
intelectului, care cuprinde factorii intelectuali implicaţi in activitatea creatoare.

Cele trei dimensiuni ale intelectului prezintă următoarea structurӑ:

5 operaţii (cunoaşterea – descoperirea, recunoașterea, întelegerea informaţiei; memoria –

stocarea; producţia divergentӑ – generarea de informații alternative, pornind de la o
informație datӑ sau cunoscutӑ; producţia convergentӑ – generarea unor concluzii logice,
a unui rӑspuns, pornind de la o informație datӑ; evaluarea – prin care se stabilește dacӑ o
informație este bunӑ sau nu).

4 conținuturi (figural – concret sau amintit ca imagine perceptivӑ; simbolic – alcӑtuit

din semne; semantic – înțelesurile; comportamental – propriu sau al celorlalți).

6 produse (unităţi- componente ale informației; clase – ansambluri de unitӑți cu

proprietӑți comune; relaţii- care se stabilesc între unitӑți; sisteme – structuri organizate;
transformări – redefiniri, modificӑri, tranzacţii; implicaţii).

Factorii intelectuali ai creativitӑții, în modelul lui Guilford sunt: inteligența, rezolvarea

de probleme, imaginația, sensibilitatea la implicații, procesele asociative, fluiditatea,
flexibilitatea, originalitatea, capacitatea de elaborare.

Există şi in psihologia românescă un model factorial al creativităţii, model ce-i aparţine

lui P. Popescu-Neveanu, prezentat în 1971, conform căruia creativitatea este rezultatul
interacțiunii dintre aptitudini și atitudini:
  aptitudinile generale și specifice trebuie sӑ aibӑ cel puțin un nivel mediu, aceasta
fiind o condiție necesarӑ, dar nu și suficientӑ;
 atitudinile creative sunt indispensabile pentru procesul creativ, avȃnd rolul de
factori ce provoacӑ și declanșeazӑ aptitudinile, coordonȃndu-le în mod constructiv.

8. Teoria culturalӑ (interpersonalӑ) a creativitӑții

J. Stein, G. Murphy, S. Arieti, H.H. Anderson, M. Mead, M. Tumin, P. Matusseck

subliniazӑ rolul factorilor culturali, din mediu în geneza și dezvoltarea creației.