+

REFLEXO-VITAL

REFLEXOTERAPIE
Suport de curs

Reflexo-Vital Bacău

2010

Coordonator – Gabriela Olaru – Reflexoterapeut

Realizator curs – Daniela Onat - Kinetoterapeut

BACAU, BD. UNIRII NR 2, 0744/ 661 651,0724/661 651

W W W. R E F L E X O - V I TA L . R O
 CUPRINS

Nr. Capitol Pagina

crt
1 Introducere îîn arta binefaă caă toare a reflexoterapiei 3

Notțiuni de reflexoterapie
2 Sistemul renal 21
3 Sistemul limfatic 26
4 Sistemul cardio-vascular 32
5 Sistemul nervos 37
6 Sistemul osos 44
7 Sistemul endocrin 51
8 Sistemul respirator 61
9 Sistemul digestiv 66
10 Bolile sistemului cardio-vascular 74
11 Bolile ORL 76
12 Bolile oftalmologice 83
13 Boli reumatice 85
14 Bolile ginecologice 88
15 Bolile sistemului respirator 92
16 Bolile sistemului digestiv 94
17 Zonele reflexogene din taă lpi 97
18 Zonele reflexogene din maî ini 101
19 Bibliografie 104

REFLEXOTERAPIA

DEFINIȚIE: reprezintă practica masării anumitor puncte ale piciorului în scopul

eliberării tensiunii și tratării bolilor.

I. Fundamentare teoretică
Acum 5000 de ani, în India şi China era cunoscută o formă de tratament bazată pe
punctele de presiune. Dacă aruncăm o privire asupra istoriei, putem găsi dovezi care

2
atestă folosirea acestei presiuni puternice asupra degetelor mâinilor şi picioarelor pentru
combaterea diferitelor dureri ale trupului (fig. nr. 1).

Fig. nr.1: Frescă antică din „ Mormântul medicului" din Saqqara, Egipt
(Gillandres, Arin, 2003)

Triburile indiene din America de Nord cunoşteau relaţia dintre punctele reflexe şi
organele interne şi utilizau aceste cunoştinţe în tratarea bolilor (Wills, Pauline, 1998).
Medicina tradiţională asiatică ne învaţă că energia vitală, numită forţa vitală sau
prana, circulă într-un mod echilibrat, ritmic, între toate organele corpului şi pătrunde în
fiecare celulă şi ţesut viu. Dacă această energie se blochează, organul corelat cu zona
blocată se îmbolnăveşte. Bolile provocate de viruşi sau bacterii pot perturba şi ele
echilibrul corpului.
Sistemul organismului uman, funcţionând conform legilor polarităţii, prezintă 2
zone importante. Una dintre acestea se află în creştetul capului, iar cealaltă la nivelul
labelor picioarelor. Între aceşti 2 poli circulă curenţi energetici separaţi, câte cinci pentru
fiecare jumătate a trupului, parcurgând traseele între cap şi degetele picioarelor şi între
cap şi degetele mâinilor. Aceşti curenţi circulă după nişte linii verticale numite zone, în
interiorul cărora se află toate organele şi muşchii din corp (Wills, Pauline, 1998).
În epoca modernă specialiştii îl recunosc pe William Fitzgerald ca părintele
reflexoterapiei moderne, ca cel care a studiat primul terapiile folosite de amerindieni.
După teoria lui Fitzgerald, corpul se împarte în 10 zone longitudinale (fig. nr. 2);
fiecare din aceste zone se prelungeşte în picioare, care sunt, la rândul lor, împărţite în 10
zone. Zonele încep din creştetul capului şi merg până la tălpile piciorelor şi extremităţile
degetelor.

3
 Fig. nr. 2: Cele 10 zone energetice ale corpului (Wills, Pauline, 1998)

Ca ramură a medicinii orientale, reflexologia este ştiinţa zonelor reflexogene ale

organismului situate pe suprafaţa corpului, în general la distanţă faţă de organele pe care
le reprezintă.
Organele sunt componente inseparabile în ansamblul organismului uman, având
legătură vasculară şi energetică directă cu zonele reflexogene corespunzătoare. (Chiruţă,
I., Postolică, V., 2001).

4
 Reflexologia, alături de multe alte metode de masaj, are la bază arcul reflex care
se închide atât la nivelul măduvei spinării, cât şi la nivelul etajelor superioare ale
nevraxului. El este format din 2 sau mai mulţi neuroni. Cel mai simplu arc reflex medular
este alcătuit din (Voiculescu, I.C., Petricu, I.C, 1971):
1. un receptor (exteroceptor, proprioceptor, interoceptor) care culege
informaţiile;
1. un neuron senzitiv (somatic sau vegetativ) ce se află în ganglionul spinal şi
care, prin prelungirile sale periferice şi centrale, transmite mesajul primit de la organul
receptor la sistemul nervos central;
2. un neuron motor (somatomotor sau visceromotor), care primeşte influxul
de la neuronul senzitiv;
3. un organ efector (muşchi, vas sanguin sau glandă), care execută ordinul
primit.

În practică, conceptul care explică cel mai bine funcţionarea reflexoterapiei

poate fi considerat acela conform căruia masajul picioarelor stimulează fluxul de
energie care parcurge meridianele corpului.
Se poate lua, de asemenea, în consideraţie şi explicaţia că fiecare din cele 72.000
de terminaţii ale canalelor energetice care se găsesc în picior este în legătură cu o altă
parte a corpului.
Masajul reflex al picioarelor se bazează pe teoria zonelor şi foloseşte cuvântul
„reflex” pentru a desemna „reflectarea” diferitelor părţi ale corpului pe picior. Această
reflectare nu se limitează doar la talpă, ci se extinde şi pe părţile laterale şi pe partea
dorsală a piciorului, până mai sus pe gleznă (Mârza, D., 1998).
Reflexoterapia se ocupă cu tratamentul zonelor reflexe diagnosticate ca fiind
sensibile (dureroase). Prin masaj se facilitează circulaţia sanguină, impunând accelerarea
transportului toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere.
Perturbarea circulaţiei în zonele reflexe face ca tulburarea/afectarea organului
corespondent să evolueze. Masarea zonelor reflexogene afectate, pe parcursul mai multor
şedinţe determină dislocarea şi dispersarea cristalelor de toxine, depuneri pe care
circulaţia sanguină le va trimite prin fluxul sanguin spre organele de eliminare,
îmbunătăţind astfel starea de sănătate.
Buna circulaţie a sângelui este vitală pentru fiecare organ sau zonă din organism,
deoarece transportă materiale nutritive şi plastice, hormoni, anticorpi, oxigen, deşeuri

5
metabolice şi alte substanţe neidentificate încă. Cu cât circulaţia sanguină este mai
anevoioasă, cu atât mai greu va surveni vindecarea (Chiruţă, L, Postolică, V., 2001).
Factorii care determină, întreţin şi agravează depunerile toxice în organism la
nivelul zonelor reflexe sunt multipli şi depind de particularităţile biologice ale fiecărui
individ, toxinele fiind principala cauză a îmbolnăvirilor curente, iar mediul, hrana şi
celelalte elemente indispensabile vieţii, furnizorul acestora. Astfel, toxinele localizate în
ficat produc hepatita, în pancreas diabetul, în rinichi nefrita, în piele dermatitele, în
articulaţii artritele etc.

Semnificativi şi comuni sunt următorii factori: (Chiruţă, L, Postolică, V., 2001)

- modul de viaţă definit prin alimentaţie, starea psihică şi starea mentală;
- circulaţia sangvină insuficientă la nivelul unui anumit organ sau segment al
corpului;
- bătăturile de la mâini sau picioare, care conduc la stază circulatorie zonală;
- fracturi consolidate greşit şi/sau căluşul vicios la mâini, picioare sau coloana
vertebrală antrenează presiuni anormale pe vase şi nervi, implicând perturbări circulatorii
zonale care, în timp, afectează organele corespondente prin insuficientă circulatorie sau
nervoasă.

Scopul reflexoterapiei este de a corecta cei trei factori negativi implicaţi în

procesul de boală: congestia, inflamaţia şi tensiunea.
Afecţiunile congestive sunt responsabile de apariţia tumorilor; afecţiunile
inflamatorii sunt cele precum colita, bronşita sau sinuzita; tensiunea este responsabilă de
diminuarea eficienţei sistemului imunitar. (Gillanders, Ann, 2003)

II. Principii generale de aplicare a reflexoterapiei

Reflexoterapia este o formă de tratament neinvazivă şi, totodată, o experienţă

plăcută şi relaxantă. Scopul unui ciclu de tratament este de a normaliza activitatea
organismului, de a ajuta la eliminarea tensiunilor şi de a reduce efectele stresului, precum
şi de a îmbunătăţi activitatea nervoasă şi circulaţia sângelui în întregul corp.
De asemenea, prin reflexoterapie se poate realiza diminuarea senzaţiei de durere,
prin stimularea eliberării de endorfine (analgezice naturale ale organismului produse de
glanda hipofiză), din creier în fluxul sanguin. Reflexoterapia are acţiunea cea mai

6
eficientă când este folosită pentru tratarea întregului organism şi nu numai pentru anumite
afecţiuni. În acest mod, ea îmbunătăţeşte toate funcţiile organismului, ceea ce stimulează
procesul natural de vindecare, făcându-1 mai rapid şi mai eficient (Gillanders, Ann,
2003).
Elementele principale asupra cărora se aplică reflexoterapia sunt pielea, palma şi
talpa. Pielea este un gigant organ neurologic, un vast organ al atingerii şi care face
legătura prin cele 5 milioane de fibre nervoase între suprafaţa corpului şi măduva spinării.
Capacitatea senzorială a pielii nu foloseşte doar pentru a informa creierul asupra a ceea ce
vine din ambientul extern (senzaţii de frig, de durere, calorice), dar şi pentru a facilita şi
determina modele de comunicare tactilă. Starea sufletească şi starea de sănătate, emoţiile
se reflectă la nivelul pielii.
Cel de-al doilea element principal în reflexoterapie este mâna. Deşi emisia
energetică se extinde până la cot, zona celei mai puternice emisii rămâne palma şi mai
ales vârful degetelor.
Atât la nivelul tălpilor cât şi la nivelul palmelor există terminaţii ale meridianelor
energetice şi are loc schimbarea polarităţii pozitive Yang (de pe faţa dorsală) în cea
negativă Yin (de pe partea plantară, respectiv palmară). Prin tălpi se realizează legătura
cu pământul (mitul lui Anteu), pentru a ne ancora în realitate; prin intermediul acestei
legături ne eliberăm de surplusul de energie electrostatică şi absorbim energiile benefice
din adâncul pământului (Mamei Geea). Astfel planta piciorului trebuie îngrijită, dată cu
cremă, mângâiată, masată, introdusă în pantofi comozi, pentru a înlătura tensiunea
nervoasă de peste zi; prin obţinerea relaxării se urmăreşte reechilibrarea circulaţiei
energetice (Bucur, Gabriela-Floreta, 1997).
Pentru ca şedinţele de reflexoterapie să fie cât mai eficiente, trebuie să se respecte
anumite principii de aplicare (Mârza, D.,1998):

Atitudinea terapeutului
Terapeutul trebuie să aibă dorinţa de a-l ajuta pe pacient şi să fie conştient de
faptul că el nu face decât să pună la lucru forţele vitale ale pacientului, să lucreze eliberat
de tensiuni fizice şi emoţionale şi să câştige încrederea pacientului.

Poziţia pacientului
Se va folosi o banchetă confortabilă, de preferinţă cu suport reglabil pentru cap şi
picioare, sau cu pernuţe aşezate sub gât şi genunchi, pentru obţinerea unei poziţii

7
relaxate; cea mai bună poziţie este decubit dorsal, cu gambele mai sus decât bazinul şi
trunchiul uşor ridicat pentru a menţine contactul vizual cu terapeutul. Şedinţa se va
desfăşura într-o sală cu temperatură optimă, aerisită, în care se poate asigura o atmosferă
de calm şi confort. Nu este necesar ca pacientul să se dezbrace de tot, el îşi va desface,
doar, toate accesoriile de îmbrăcăminte care ar putea jena respiraţia şi circulaţia.

Modul de lucru
Se execută, cu vârful policelui sau cu articulaţiile interfalangiene, mişcări
energice, cu o presiune adaptată fiecărui pacient. În timpul executării masajului, punctele
reflexe trebuie controlate în permanenţă pentru a nu traumatiza zonele învecinate şi
pentru a evalua deblocarea cristalelor, deoarece afectările organelor se manifestă şi sub
forma aglomerărilor în zonele reflexe corespunzătoare de cristale (de exemplu: acid uric,
săruri, alte impurităţi). Nu există reguli fixe în ceea ce priveşte ritmul şi intensitatea
masajului, totul adaptându-se la problemele şi sensibilitatea pacientului şi în funcţie de
reacţiile acestuia.

Examenul pacientului (reflexodiagnosticul/reflexodiagnoza)

Reflexodiagnosticul constă în reperarea zonelor sensibile, dureroase din zonele
reflexogene. Prin reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinţă morfo-funcţională a
organului corespondent, palpând zona lui reflexogenă, zonă foarte bogată în terminaţii
nervoase, vasculare şi energetice. În caz de suferinţă sau dereglări, zonele reflexe devin
sensibile, respectiv dureroase la palpare, fiind sesizate de pacient şi terapeut. Durerea este
direct proporţională cu gravitatea şi vechimea afecţiunii organului corespondent. Este
absolut necesar să se facă o examinare atentă, deoarece unele zone reflexe pot fi
dureroase şi datorită unei afecţiuni locale în zonele de testare (bătături, tumori,
traumatisme, malformaţii, afecţiuni dermatologice etc.), precum şi datorită faptului că nu
toate punctele dureroase sunt relevate la prima examinare, ci sunt depistate în şedinţele
următoare.
Datorită perioadei de obicei mare, pe care majoritatea oamenilor o petrece în
picioare sau şezând, toxinele au tendinţa de a coborî spre zonele reflexe din tălpi, zone
corespondente organelor suferinde. O diagnosticare corectă poate fi făcută numai de un
specialist care prezintă un simţ tactil bine dezvoltat şi o vastă experienţă.
Reflexodiagnosticul cere, aşadar, studiu amănunţit, experienţă şi diversitate în
cazuistică, cel care îl practică trebuie să posede solide cunoştinţe de anatomie,

8
morfofiziologie şi patologie. De asemenea, echilibrul psiho-afectiv între terapeut şi
pacient, încrederea şi colaborarea reciprocă sunt importante pentru tratamentul prin
reflexoterapie.

III. Fundamentarea teoretică a efectelor reflexoterapiei asupra organismului,

în general

În zilele noastre, suprasolicitările au atins proporţii impresionante, oamenii fiind

expuşi unui stres excesiv. Cei mai mulţi dintre ei îşi găsesc un refugiu în droguri,
medicamente, alcool, tutun, etc, în loc să caute alte metode de relaxare şi revigorare
naturale, netoxice, cum ar fi mersul pe jos (eventual desculţ), exerciţiile fizice, masajul,
reflexologia, reîntoarcerea în natură. Gândirea negativă, invidia, agresivitatea se exprimă
în planul proceselor psiho-somatice prin indispoziţie şi boală.
Reflexoterapia ne oferă şansa de a descoperi aceste dezarmonii psihice şi fizice,
prin apariţia în zonele reflexogene situate la suprafaţa corpului a unor indicii (Chiruţă,
Postolică, V., 2001):
- tumefacţii ale muşchilor;
- rigidizări ale muşchilor;
- dureri musculare;
- noduli subcutanaţi;
- inflamaţii ale pielii;
- senzaţia de rece sau cald în anumite zone tegumentare;
- modificări ale pulsului schimbări;
- de culoare a pielii;
- diferenţe de mobilitate şi sensibilitate ale pielii.

Toate acestea fiind observate şi beneficiind de tratament timpuriu s-ar putea stopa
şi elimina multe afecţiuni.
Câtă vreme există tulburări reflexogene, orice altă terapie va avea efect diminuat,
sau va rămâne fără efect, indiferent dacă este vorba de tratament medicamentos, raze,
electrofizioterapie, împachetări, acupunctura, etc. Deoarece nu există suportul circulator
care să asigure transportul enzimelor, a substanţelor de reconstrucţie sau a
medicamentelor spre şi în celule, spre organele de eliminare. După cum organele interne
se exprimă la suprafaţa pielii, şi fenomenele produse la nivelul pielii, se reflectă în
organism. Circulaţia sanguină desfăşurându-se în dublu sens, rănile, tensiunile musculare,

9
nodulii etc, exercită la rândul lor influenţe negative asupra organismului (Chiruţă, L,
Postolică, V., 2001).

Reflexoterapia are efecte deosebite asupra tuturor organelor interne, după cum
urmează (Gillanders, Ann, 2003):
Sistemul urinar:
- ameliorarea incontinenței de efort;
- ameliorarea cistitei;
- ameliorarea durerilor produse de colica renală.
Sistemul circulator:
- ameliorarea anginei pectorale;
- ameliorarea unor diferite afecţiuni coronariene:
- reglarea activităţii musculare;
- îmbunătăţirea aportului sangvin;
- îmbunătăţirea activităţii nervoase;
- îmbunătăţirea stării generale de sănătate a individului;
- reducerea stresului.

Sistemul osos:
- ameliorarea tuturor tipurilor de dureri de spate (dar nu numai) cum ar fi:
sciatică, lumbago, leziunile de disc, spasmele musculare;
- relaxarea musculaturii dureroase;
- normalizarea activităţii coloanei vertebrale.

Sistemul endocrin:
- reglarea funcţionalităţii glandelor;
- echilibrarea secreţiilor, fie că acestea sunt insuficiente sau în exces.

Sistemul de reproducere:
- reglarea activităţii hormonale;
- normalizarea funcţionalităţii uterului şi a ovarelor în timpul menstraţiei.

Sistemul respirator:
- ameliorarea infecţiilor căilor respiratorii superioare;

10
 - ameliorarea unor afecţiuni ca: bronşită, emfizem pulmonar, astm bronşic.

Sistemul digestiv:
- ameliorarea sindromului de colon iritabil;
- ameliorarea diverticulitei;
- ameliorarea constipaţiei;
- ameliorarea afecţiunilor generale gastrice.

După şedinţa de reflexoterapie sau chiar în timpul acesteia, pot apărea unele
reacţii trecătoare, care nu trebuie să ne îngrijoreze pentru că ele dispar destul de repede.
Aceste posibile efecte ne dau certitudinea că organismul pacientului reacţionează pozitiv
la masajul zonelor reflexogene. Ele apar datorită faptului că organele de eliminare a
toxinelor din organism, stimulate fiind, accelerează procesul de eliminare a acestor
deşeuri, activând considerabil circulaţia. Despre posibila apariţie a acestor efecte
secundare, pacientul trebuie informat încă din prima şedinţă pentru a nu intra în panică
atunci când ele apar, determinându-1 să renunţe.
Aceste reacţii pasagere sunt:
• umflarea subită a varicelor şi venelor datorită transportului unei
cantităţi sporite de sânge;
• umflarea picioarelor prost irigate;
• tumefierea gleznelor şi chiar a călcâielor în cazul pacienţilor cu staze
venoase;
• apariţia unor pete vineţii atunci când există un dezechilibru al
metabolismului calciului;
• dureri articulare şi în gât;
• dureri la nivelul anumitor organe interne, corespunzătoare punctelor
reflexogene masate;
• accese de febră atunci când în organism există o infecţie latentă;
• diaree sau nevoia de micțiuni dese;
• urină mai închisă la culoare, mai tulbure şi cu miros mai puternic.

Aceste reacţii depind de cantitatea de toxine din organism; ele sunt trecătoare şi
trebuie considerate ca un semn pozitiv.

11
 Există unele cazuri când reflexoterapia nu este recomandabilă. Reflexoterapia
necesită precauţii şi manifestă contraindicaţii în următoarele situaţii:
• inflamație acută a varicelor, tromboflebită;
• cangrene ale membrelor inferioare;
• febră mare;
• în cazul îmbolnăvirilor acute grave;
• îmbolnăviri cauzate de ciuperci;
• când există leziuni ale pielii (tăieturi, crăpături, arsuri, erupţii
cutanate);
• în caz de contuzie, entorsă sau fractură la nivelul picioarelor (decât
după vindecare);
• în boli infecţioase acute grave;
• nu se aplică tratament în cazul bolilor contagioase (pojar, hepatită,
malarie, gripă);
• afecţiuni cardiace grave;
• cancerul se tratează cu precauţii şi după o îndelungă experianţă;
• diabet compensat;
• sarcină cu risc crescut;
• extenuare nervoasă accentuată;
• în stări de ebrietate;
• pe stomacul gol sau imediat după masă;
• în stări depresive sau de epuizare (oboseală);
• când picioarele au negi plantari (decât după vindecare);
• TBC;
• nu se tratează pacienţii susceptibili de hemoragii interne;
• în cazul afecţiunilor acute neidentificabile, pacientul va fi îndemnat să
consulte un medic specialist.

IV. Introducere în arta binefăcătoare a reflexoterapiei

1. Asigurarea perfecţionării profesionale

Pentru a fi un bun tehnician, reflexoterapeutul trebuie să aibă foarte bune

cunoştinţe de anatomie, fiziologie, simptomatologie.

12
 De asemenea, el trebuie să fie la curent cu toate noutăţile apărute, să consulte
mereu literatura de specialitate, în vederea perfecţionării actului terapeutic.

2. Pregătirea cabinetului de reflexoterapie

Reflexoterapia se practică, de obicei, într-o încăpere specială, numită sală sau

cabinet de reflexoterapie. Acest cabinet de reflexoterapie se poate amenaja într-o singură
sală mai mică sau mai mare, prin împărţirea sa în boxe mai mici, separate prin paravane
sau draperii. Pe lângă acest cabinet de reflexoterapie, ideal ar fi să existe o sală de
aşteptare, o sală de duşuri, toaletă şi o sală de odihnă după aplicarea tratamentului.

Cabinetul de reflexoterapie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să fie suficient de spaţios, luminos, bine aerisit şi călduros (temperatura
optimă fiind de 18-20° C);
• să prezinte posibilităţi de întreţinere a unei igiene perfecte: pereţi placaţi
cu faianţă sau vopsiţi în ulei, podea acoperită cu gresie sau linoleum, pentru a putea fi
curăţate şi dezinfectate cât mai uşor;
• să fie prevăzut cu instalaţie de apă curentă;
• să aibă mobilierul necesar;
• banchetă de reflexoterapie (de preferinţă cu posibilităţi de
reglare a poziţiei şi înălţimii);
• scaun pentru reflexoterapeut;
• dulap pentru diverse materiale ajutătoare (obiecte
ajutătoare, unguente);
• masă sau birou pentru acte.

3. Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare

Acest lucru se referă atât la condiţiile igienico-sanitare ale cabinetului de

reflexoterapie, condiţii prezentate la punctul 2., cât şi la condiţiile de igienă ce-1 privesc
direct pe reflexoterapeut şi pe cel masat.
Reguli pentru reflexoterapeut:
• igiena strictă a echipamentului de lucru (fără a omite aspectul estetic);

13
 • igiena şi estetica capului şi mâinilor reflexoterapeutului;
• cap: pieptănătura, spălatul dinţilor;
• mâini: sănătoase, curate, cu unghiile tăiate scurt şi bine pilite; înainte de
aplicarea reflexoterapiei la un pacient mâinile trebuie obligatoriu spălate şi încălzite;
• nu va folosi deodorante, parfumuri şi creme puternic mirositoare, care 1-ar
putea deranja pe pacient;
• ideal este să nu fumeze în timpul programului, sau dacă acest lucru nu se
poate, să nu fumeze în sala de reflexoterapie;
• nu se consumă băuturi alcoolice în timpul programului.

Pentru cel masat:

• respectarea unei igiene corecte a corpului şi îmbrăcăminţii;
• se recomandă ca subiectul să-şi aducă un prosop pe care să-l aşeze pe bancă
sub picioare.

4. Întocmirea documentelor de evidentă

Fiecărui pacient trebuie să i se întocmească o fişă individuală, care trebuie să

cuprindă:
• datele personale: nume, prenume, vârsta, adresă, un număr de telefon la care
poate fi găsit, ocupaţia;
• starea de sănătate: de ce afecţiuni suferă, ce afecţiuni a avut până în prezent,
datele analizelor efectuate, dacă a fost internat şi cât timp, ce tratament a urmat şi ce
efecte a avut tratamentul respectiv;
• care este dorinţa pacientului, ce doreşte el să obţină în urma tratamentului prin
reflexoterapie;
• reflexodiagnosticul (reflexodiagnoza);
• evoluţia pe parcursul tratamentului reflexoterapeutic;
• starea de sănătate a pacientului la sfârşitul tratamentului prin reflexoterapie
(fişa individuală poate fi completată şi îmbunătăţită!).
Toate fişele individuale vor fi păstrate în dosare într-un dulap special.

5. Planificarea şedinţelor de reflexoterapie

14
 Şedinţele de reflexoterapie vor fi planificate în aşa fel încât între şedinţe să existe
câteva minute de relaxare pentru terapeut, pentru ca acesta să se odihnească, să-şi
reînoiască forţele pentru următoarea şedinţă de reflexoterapie.
Durata şedinţei de reflexoterapie poate varia după necesităţi, în funcţie de
gravitatea afecţiunii sau de multitudinea punctelor sau zonelor reflexogene dureroase sau
cu cristale pe care le găsim pe talpă.
Durata unei şedinţe de reflexoterapie este cuprinsă între 30 şi 40 de minute. În
cazul unor suferinţe acute se pot efectua, fără nici un risc, 2-3 şedinţe, fiecare cu durată
crescândă de până la 30 minute pe zi, pentru zonele afectate. Facem observaţia
importantă că, în afecţiunile acute, cu cauză neidentificată, este absolut necesar ca
pacientul să fie mai întâi îndrumat spre cabinetul medicului specialist. Masajul, în astfel
de cazuri, se poate executa fără a exista riscul perturbărilor, în jur de 30 de minute
şedinţa, ca tratament adjuvant al tratamentului medicamentos sau chirurgical. În general,
practica a dovedit că sunt necesare aproximativ 15-20 de şedinţe pentru a contribui la
ameliorarea sau vindecarea suferinţelor, în funcţie de fiecare organism (Chiruţă, L,
Postolică, V., 2001).
Este foarte important ca şedinţele de reflexoterapie să fie executate cu 1-2 ore
înainte de mese sau cel puţin la 2 ore după mese, pentru a putea dirija circulaţia sângelui
spre organele afectate.

6. Autopregătirea în vederea efectuării reflexoterapiei

Prin autopregătirea în vederea efectuării reflexoterapiei, se înţelege:

• consultarea materialelor şi documentelor de specialitate, în
vederea perfecţionării cunoştinţelor;
• reflexoterapeutul trebuie să fie sănătos, armonios dezvoltat,
rezistent la oboseală, prin menţinerea şi dezvoltarea permanentă a calităţilor motrice de
bază, psihice şi intelectuale, printr-un regim corect de viaţă şi muncă;
• reflexoterapeutul va evita muncile fizice grele şi chiar sporturile
ce obosesc excesiv şi activităţile care pot înăspri sau leza mâinile;
• reflexoterapeutul trebuie să posede o foarte bună coordonare şi
abilitate manuală, întreţinută prin exerciţii specifice executate zilnic;

15
 • reflexoterapeutul trebuie să aibă simţ de autoconservare, pentru
a-şi doza corespunzător efortul în vederea desfăşurării întregii activităţi în condiţii egale
de eficienţă; să-şi însuşescă şi să practice tehnici de relaxare;
• terapeutul trebuie să cunoască şi să respecte principiile
moralităţii şi etica profesională;
• reflexoterapeutul trebuie să lucreze dintr-o poziţie cât mai
favorabilă şi cât mai puţin obositoare. El poate lucra aşezat pe un scaun a cărui înălţime
se va adapta în funcţie de înălţimea banchetei de reflexoterapie; pentru a nu-şi obosi
foarte repede membrele superioare se recomandă lucrul cu mâinile sub nivelul umerilor.

Pentru a se evita acumularea de energie negativă de la cel masat, reflexoterapeutul

trebuie să-şi ia anumite măsuri de precauţie:
• la începutul fiecărei şedinţe de reflexoterapie, terapeutul îşi va
încălzi foarte bine mâinile, frecând energic palmele între ele pentru mobilizarea energiilor
de la acest nivel. El va face o încărcare energetică prin tuşeuri ascendente pe partea
posterioară a membrelor superioare, întâi pe braţul stâng, apoi pe cel drept, pornind de la
extremitatea mâinii până la umăr;
• dacă în timpul desfăşurării şedinţei, reflexoterapeutul percepe
senzaţii neobişnuite (balonare nejustificată, dureri cu arsuri în epigastru, nod în gât,
amorţeli, junghiuri, cârcei), el îşi va înceta imediat lucrul, îşi va scutura mâinile şi va
respira profund până ce totul se va normaliza;
• la sfârşitul şedinţei, reflexoterapeutul îşi va scutura bine mâinile
spre pământ de mai multe ori, după care se va spăla cu apă rece pentru a se elibera de
energiile negative acumulate pe parcursul şedinţei de reflexoterapie.

7. Comunicarea la locul de muncă

La începutul şedinţelor de reflexoterapie, va avea loc o convorbire între

reflexoterapeut şi pacient, din care terapeutul va extrage datele personale, precum şi cele
legate de boală, de problema cu care pacientul a venit la cabinetul de reflexoterapie; toate
acestea se fac în vederea întocmirii fişei individuale.
Dar discuţia nu se opreşte aici. Pe parcursul şedinţelor de masaj, trebuie să existe
o legătură strânsă între terapeut şi pacient. Pacientul trebuie să-i comunice în permanenţă
terapeutului tot ceea ce simte în urma actului terapeutic. Astfel, reflexoterapeutul îşi va
putea doza forţa cu care lucrează şi îşi va putea adapta modul de lucru, în funcţie de

16
fiecare pacient în parte, pentru a nu creea vreun disconfort celui masat şi pentru a avea
eficiență maximă.
De asemenea, reflexoterapeutul trebuie să ştie cum să abordeze pacientul.
Acestuia trebuie să i se inducă o stare generală de bine, să i se insufle dorinţa de a lupta
cu boala prin metode naturale, neinvazive şi fără efecte secundare cunoscute, aşa cum
este reflexoterapia.

8. Stabilirea tehnicilor şi formelor de masaj

În urma convorbirii, reflexoterapeutul va şti să-şi aleagă tehnica cea mai potrivită
pentru abordarea pacientului respectiv.
În continuare, vor fi prezentate tehnicile de masaj folosite în reflexoterapie.
Masajul reflexoterapeutic este un masaj manual, care poate fi efectuat şi sub
formă de automasaj.
Ca tehnici de masare, reflexoterapia s-a adaptat la particularităţile anatomice ale
picioarelor şi la eficacitatea sau randamentul pe care aceste tehnici îl au în stimularea
punctelor sau zonelor reflexogene.
Pentru localizarea şi masarea punctelor sau zonelor reflexogene de pe talpa
piciorului vom folosi tehnica policelui care, în funcţie de întinderea şi sensibilitatea
zonei respective, precum şi de particularităţile anatomice ale picioarelor, va executa
presiuni, mişcări circulare şi de lateralitate stânga-dreapta, mişcări în forma literei „V”,
sau mişcări longitudinale, când suprafeţele sunt mai întinse, dinspre periferie spre cord.
Buricul policelui se poate opune buricelor celorlalte degete, astfel încât labele
picioarelor se apucă între degetul mare, care este activ, şi celelalte degete care îndeplinesc
rol de susţinere.
Dacă ne referim la aspectul energetic al reflexoterapiei, trebuie să ţinem cont că
mişcările circulare se vor efectua pentru a concentra sau a dispersa energia
acumulată, în funcţie de caz. Din acest punct de vedere, dacă ne confruntăm cu o
afecţiune de natură cronică, vom folosi mişcări circulare pentru a concentra energia,
pentru a aduce energia din exterior spre centrul zonei sau punctului reflexogen respectiv.
În cazul unei afecţiuni acute, energia din punctul sau zona reflexogenă respectivă trebuie
dispersată din centrul zonei spre exterior.

Pentru a localiza şi apoi masa punctele sau zonele reflexogene situate pe părţile
interioară, exterioară şi superioară ale labelor picioarelor, pe lângă tehnica policelui,

17
putem folosi şi tehnica indexului exercitând presiuni, mişcări laterale, longitudinale şi
circulare pentru a concentra sau pentru a dispersa energia, în funcţie de caz. În tehnica
indexului, regiunea tratată este cuprinsă între buricul degetului mare (care are rol de
sprijin) şi buricul degetului arătător (care este activ).
O altă tehnică folosită este tehnica şenilei (masaj în paşi). Ea constă în târârea
degetului mare sau arătătorului pe distanţe mici, pliându-l de la un unghi de 90° până la
un unghi de 180°. Reuşita acestei tehnici de acoperire a unor zone mai mari constă în a
plia şi deplia alternativ articulaţia degetului mare sau arătător asemeni unor mişcări de
târâre.
În multe lucrări de specialitate, este prezentată şi aşa-zisa tehnică de masaj prin
călcare, care se efectuează în scop profilactic. Ea constă în mersul cu picioarele goale pe
asperităţile solului, pe pietriş, pe iarba udă. Aceste procedee fortifică picioarele,
stimulează punctele reflexogene din talpă, activând întreg organismul, sporindu-i
rezistenţa faţă de îmbolnăviri. Totodată, când mersul pe sol se face cu picioarele goale,
are loc o descărcare a energiei negative din corp şi o încărcare cu energie benefică
telurica si care ne dă o stare generală de bine.

Tehnicile aplicate în funcție de tipul de afecțiune sunt:

 tehnica mișcărilor în afecțiuni cronice: mișcări de concentrare -
înseamnă a aduce energia din exteriorul acesteia spre centrul său, și se practică atunci
când afecțiunea este cronică (când se manifestă de săptămâni, luni, sau chiar ani).
 tehnica mișcărilor în afecțiuni acute: mișcări de dispersie - înseamnă
efectuarea de mișcări circulare, pentru a dispersa energia - se practică atunci c ând
problema de sănătate abia a apărut, adică de natură acută.
Despre presiunea cu care se execută masajul putem spune că pentru copii și
persoane în vârstă aceasta se execută cu o presiune mai mică.
Pe lângă tehnicile descrise mai sus reflexologia dispune și de tehnici specifice,
cum ar fi: netezirea, fricțiunea și frământatul, încălzirea articulațiilor gleznei și degetelor.

9. Desfăşurarea şedinţei de reflexoterapie

Reflexoterapia picioarelor cuprinde 3 secvenţe:
• secvenţa de încălzire și deschidere a canalelor energetice;
• secvenţa în care se masează punctele sau zonele reflexogene propriu - zise;
• secvenţa de închidere a canalelor energetice.

18
 a) Secvenţa de încălzire
Secvenţa de încălzire permite reflexoterapeutului să ia contact cu pacientul în
mod gradat. Mai întâi se vor unge labele picioarelor cu o cremă sau cu un ulei de masaj
pentru a obţine o alunecare bună. Deşi există unele păreri că acest procedeu ar diminua
din efectele masajului, în practică s-a demonstrat că masajul efectuat fără un lubrifiant
lezează pielea şi îngreunează considerabil executarea manevrelor de masaj, obosind
mâinile executantului.
Masajul specific acestei secvenţe constă dintr-o masare a picioarelor (talpă, partea
inferioară, exterioară şi dorsală) cu policele, cu buricele şi cu suprafaţa palmară a
degetelor, cu toată suprafaţa palmară, cu pumnul semiînchis. Se începe de obicei cu
piciorul stâng, masând degetele, talpa, partea internă şi externă, pornind de la rădăcina
degetelor spre călcâi prin manevre de netezire, fricţiune şi frământat în variante
longitudinale, şerpuit, de lateralitate stânga-dreapta şi zig-zag.
Se procedează la fel şi cu piciorul drept, după care masajul se poate prelungi pe
gambă în sus.
Secvenţa de deschidere a canalelor energetice facilitează deblocarea energiilor
acumulate în picioare, prin deschiderea canalelor energetice. Aceaste secvenţe nu trebuie
să dureze mai mult de 3-4 minute pentru fiecare picior.
Secvența de deschidere a canalelor energetice se începe întotdeauna de pe
piciorul stâng.

b) Secvenţa prin care se masează punctele sau zonele reflexogene propriu-zise

Masajul se începe încet, cu prudenţă. Presiunea se măreşte până la limita
suportabilităţii celui masat sau pe măsură ce durerea din zonele reflexogene se
ameliorează.
Masajul asupra zonelor reflexogene se începe întotdeauna cu piciorul drept când
se lucrează alternativ (dar nu este greșit dacă se începe și cu piciorul stâng), însă
reflexologii cu experienţă recomandă masajul simultan al picioarelor, care este mai
eficient deoarece se masează două puncte odată.

c) Secvenţa de închidere

19
 Ca şi la secvenţa de deschidere, secvenţa de închidere a canalelor energetice
constă dintr-un masaj amănunţit al picioarelor prin manevrele descrise la subpunctul a),
masaj al cărui scop este de a permite energiei să se adune în organism prin închiderea
canalelor energetice şi echilibrarea câmpului energetic situat la exteriorul corpului.

SISTEMUL RENAL

Alcătuire:
- rinichi;
- uretere;
- vezica urinară și meatul urinar sau uretra (orificiul prin care se elimină
urina).

Rinichiul are proprietatea de a filtra din sânge diferite substanțe minerale și

organice, sub formă de soluții care constituie urina.
Rolul sistemului renal:
- eliminarea din organism sub formă de soluție, cea mai mare parte din
substanțele rezultate din dezasimilație (substanțe toxice);
- contribuie la menținerea valorilor constante hidrice ale mediului
intern;
- la menținerea presiunii osmotice și a pH-ului urinar a acestui mediu;
- intervine în procesul de reglare a circulației sanguine prin secreția
enzimei - renina.

Așezarea în organism - în cavitatea abdominală, retroperitoneal, în regiunea

lombară, de o parte și de alta a coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor T11, T12, L1,
L2 și L3.
RINICHII nu se află la aceeași înălțime, rinichiul drept fiind ceva mai jos decât

20
cel stâng; locul pe care-l ocupă poartă numele de loja renală. La extremitatea superioară
sunt în raport cu glandele suprarenale. În 24 ore prin rinichi trec cca. – 1.500 L sânge din
care se elimină sub formă de urină – 1.500 ml.

21
 URINA se formează prin procesul de osmoză. Presiunea sângelui circulant care
ajunge în rinichi, este cu mult mai mare decât cea a parenchimului renal, favorizând astfel
procesul de osmoză și formarea urinii primitive, care apoi este refiltrată.
Formarea urinii se mai numește și DIUREZĂ - ea produce la omul sănătos adult
în 24 ore – 1.500 ml de urină în condițiile unei alimentații normale.
Este influențată de:
- regimul alimentar;
- somn;
- munca fizică;

22
 - temperatura mediului înconjurător.
Alcătuire:
- săruri extrase din plasma sanguină;
- produși finali de metabolism.
Proprietățile urinii:
- culoare galbenă;
- densitate: 1003 - 1035 - reacție slab acidă;

Compoziție: - apă 90 %
10 % Substanțe - minerale - (oxalați - sulfați – NaCl)
- organice - (uree - acid uric)
- pigmentare - (urobilina - amoniac -colesterol - acid hipuric)

NU SE GĂSESC – PROTIDE ȘI GLUCIDE - pigmenți biliari

Activitatea rinichiului și a funcției renale este reglată pe cale reflexă și umorală
(hormonală).
Pe cale reflexă (nervoasă) - se manifestă asupra vaselor sanguine, care influențând
irigarea rinichiului, influențează și filtrarea glomerulară.
Pe cale umorală (hormonală) - are un caracter predominant în intensificarea sau
micșorarea producerii de urină.
Ex: hormonul hipofizar (vasopresina) - are acțiune antidiuretică (lipsa ei duce la
creșterea cantității de urină).
Ex: hormonul suprarenalei - lipsa lui duce la reabsorbția de Na și diminuarea K.
Ex: hormonal paratiroidei (parathormonul) - scade reabsorbția fosfaților.
Eliminarea urinii: urina finală formată în tubii uriniferi, trece prin bazinet și apoi
în ureter, de unde ajunge în vezica urinară, unde se acumulează ca într-un rezervor.
Când cantitatea de urină ajunge la 250-300 ml atunci se realizează în vezică o
presiune care excită nervii de la nivelul vezicii urinare care pe cale reflexă declanșează -
micțiunea.

Localizare pe talpă:
1. Rinichiul – se află sub pingea, între D2 și D3, sub plexul solar și glanda
suprarenală, se masează circular în dispersie;
2. Ureterul - de la rinichi - în linie oblică spre interiorul tălpii, masaj cu presiune

23
de sus în jos, dar și invers;
3. Vezica urinară - pe marginea internă a tălpii în continuarea ureterului se
masează circular sau punctual.
Sistemul renal se masează aproximativ 6 min pe un picior.

Elemente de patologie
Polachiuria – reprezintă frecvența mare a micțiunilor, însoțită de o cantitate
redusă de urină. Aceasta se întâlnește frecvent în: cistite, prostatite, calculoza vezicală,
inflamații pelvine, afecțiuni uterine, tuberculoza și neoplasm vezical.
Disuria – constă în eliminarea dureroasă și cu mare dificultate a urinii, apare în
cursul inflamațiilor acute ale uretrei sau obstacole mecanice cu localizare uretrală, sau în
pareze vezicale.
Nicturia - reprezintă creșterea numărului de micțiuni în timpul nopții și scăderea
numărului acestora în timpul zilei. Ea se datorează faptului ca în cursul zilei inima nu a
asigurat trecerea prin rinichi a unei cantități necesare de sânge pentru a elimina cantitatea
corespunzătoare de urină, și compensator excreția de urină se continuă în cursul nopții.
De aceea nicturia va apărea în cazurile de insuficiență ventriculară stângă.
Incontinența urinară - emisiuni urinare involuntare și inconștiente. Apare în
leziuni medulare, traumatisme medulare (ale măduvei spinării), la sfârșitul accesului de
epilepsie, în infecții și intoxicații grave.
Ischiuria sau retenția de urină – incapacitatea vezicii urinare de a-și evacua
conținutul: poate fi datorată unui obstacol în calea de eliminare a urinii, calculi la nivelul
uretrei, hipertrofia, prostate, sau alte procese de vecinătate, care comprimă calea de
evacuare a urinii, sau a unei paralizii a vezicii urinare sau a sfincterelor (meningita,
encefalita, septicemii, după intervenții chirurgicale intraabdominale, comă).

24
 SISTEMUL LIMFATIC

Face parte din sistemul circulator alături de sistemul sanguin.

Alcătuire:
- vase limfatice: - marele canal toracic;
- marea venă limfatică;
- trunchiul limfatic abdominal superior;
- trunchiul limfatic abdominal inferior;
- ganglioni limfatici axilari;
- capilare limfatice;
- organe limfoide: - splina;
- amigdalele;
- apendicele;
- limfa.

Rolul sistemului limfatic în organism:

- drenează toxinele;
- preia reziduurile metabolice pe care le transportă spre rinichi de unde sunt
eliminate;
- crește imunitatea organismului la infecți și boli prin producerea de limfocite
și monocite care la rândul lor produc anticorpi specifici.

Ganglionii limfatici - sunt formațiuni ovalare situate pe traiectul vaselor

limfatice, care în anumite regiuni ale corpului formează grupuri ganglionare (axilar,
cervical, inghinal, abdominal).
Ei au rolul de a produce limfocite și de a bloca pătrunderea microbilor în
organism (ex: ganglionii limfatici pulmonaru împiedică pătrunderea în organism a
particulelor fine de praf ajunse în plămâni prin inspirație).
Limfa provine din lichidul interstițial, este de culoare alb gălbuie și este absorbită

25
de către capilarele limfatice din spațiile intercelulare, conține o mare cantitate de
limfocite și puține proteine.
Factorul principal care determină circulația limfei îl reprezintă diferență dintre
presiunea de la nivelul lichidului interstițial și presiunea din venele în care se varsă
trunchiurile colectoare mari.
În acest mod limfa se deplasează de la nivelul țesuturilor către sistemul venos,
acest factor fiind favorizat pe de o parte de contracția musculară și de prezența în vasele
limfatice mari a unui sistem valvular, care determină deplasarea limfei într-o singură
direcție, și pe de altă parte, de presiunea negativă din torace în timpul inspirului – ca și de
factorul gravitațional. Prin vasele limfatice circulă zilnic între 2-4 l de lichid interstițial.
Limfa transportă prin capilare - acizii grași, colesterolul, enzime, hormoni,
bacterii, carbon, substanțe minerale și toate tipurile de particule străine prezente în jurul
lor.
Principalul rol al sistemului limfatic - este de a colecta lichidul plasmatic aflat
în exces, în țesuturi, care trece din capilarele sanguine în spațiile intercelulare, și de a
drena aceste mici spații, ce există între celule pentru ca ele să nu se inunde; cu ajutorul
unei complexe rețele de canale care se revarsă în sistemul venos, lichidul în exces se
întoarce încorporat în circulația sanguina.
Scufundate în limfă, numeroase globule albe circulă pentru a-si îndeplini funcțiile
de apărare, multe dintre ele trecând din capilarele sanguine în cele limfatice.
Reflexologia adresată sistemului limfatic are menirea de a îmbunătați circulația
limfatică.
În acest mod sunt combătute stazele limfatice de orice fel, celulitele, eliminarea
toxinelor, ceea ce favorizează eficiența funcțională a tuturor sistemelor precum și
menținerea organismului într-o stare optimă de sănătate.
Splina – este un organ de forma ovoidă situat în cavitatea abdominală, în partea
sângă a etajului superior al abdomenului. Este un important organ hematopoietic - un
rezervor de globule roșii pe care le pune în circulație când organismul are nevoie, dar și
cu funcție de distrugere a eritrocitelor și trombocitelor ajunse la îmbătrânire, reglează
compoziția sângelui și influențează punerea în circulatie a elementelor figurate
(eritrocitele) fomate în măduva osoasă. Are rol în producerea de limfocite și monocite
ce au rol în aparărea organismului, în creșterea imunității, prin producerea de anticorpi -
distrugând microbii pătrunși în corp, contibuind astfel la apărarea organismului. De
aceea, în unele infecții bacteriene sau în alte boli parazitare (malaria), printr-o funcționare

26
intensă, volumul splinei se mărește.
În organismul uman sunt două trunchiuri limfatice majore:
1. Marea venă limfatică (ductul limfatic drept) - ea colectează limfa din partea
dreaptă superioară a corpului - pe care apoi o varsă în Marele canal limfatic (toracic).
2. Marele canal toracic - este cel mai mare colector limfatic din organism -
vas nepereche – străbate tot trunchiul din regiunea lombară până la extremitatea lui
superioară.
Se formează în spatele pancreasului, la nivelul vertebrelor L2-L3, de aici are un
traiect ascendent în lungul coloanei vertebrale, pe partea dreaptă, până în dreptul
vertebrei T4 de unde trece pe partea stângă a coloanei vertebrale și urcă până la nivelul
vertebrei C7 unde se curbează și se varsă în vena jugulară.
Are o lungime de 30 cm colectează limfa din întreg organismul și o conduce în
sângele venos.
Localizare pe talpă:
1. Marele canal toracic - este delimitat între D1 și D2 pe fața anterioară a
piciorului - masaj linear, cu presiune către maleola 2-3 cm, timp de 5 min. și se revine cu
netezire.
2. Marea venă limfatică – pe fața anterioară a piciorului – zona dintre cele
două maleole - masaj de la exterior spre interior constant.
3. Trunchiurile limfatice abdominale se află pe părțile laterale ale
piciorului, sub maleole, se masează liniar cu presiune în ambele sensuri.
4. Capilarele limfatice – la încheietura fiecărui deget de pe fața anterioară a
piciorului - se masează punctual și circular.
5. Ganglionii limfatici axilari – pe fața anterioară a piciorului pe
articulațiile degetului mic, masaj cu presiune linear în ambele sensuri.
6. Amigdalele - la baza degetului mare - masaj circular în sens opus, fiecare
spre exterior.
7. Splina - pe talpa stânga, între D4 - D5 sub inimă - masaj semicircular.
8. Apendicele - pe piciorul drept – deasupra călcâiului - lateroextern – masaj
circular și punctual.
Sistemul limfatic se masează 5 min. pe un picior.
Masarea zonei sistemului limfatic nu are contraindicații, se poate face și zilnic
fără deschidere - toamna și primavara pentru control termic.

27
28
29
 SISTEMUL CIRCULATOR

Este alcătuit din două sisteme:

1) SISTEMUL SANGUIN
- inima;
- vase sanguine: - artere;
- vene;
- capilare sanguine;

2) SISTEMUL LIMFATIC
- vase limfatice: - marele canal toracic;
- marea venă limfatică;
- trunchiul limfatic abdominal superior;
- trunchiul limfatic abdominal inferior;
- ganglioni limfatici axilari;
- capilare limfatice;
- organe limfoide: - splina;
- amigdalele;
- apendicele;
- limfa.

SISTEMUL SANGUIN (CARDIO-VASCULAR)

Sistemul cardio-vascular nu poate funcționa fără circulația sanguină; ea realizează
metabolismul celular și coordonarea funcțională a tuturor organelor, aduce aportul de

30
oxigen în celule și produce eliminarea toxinelor (prin organele de eliminare).
INIMA - organul central al întregului aparat și care asigură circulația sângelui,
limfei, lichidului interstițial. Este așezată în cavitatea toracică, 2/3 fiind în partea stângă a
toracelui.

Are formă de con turtit, antero posterior; GR=300 gr., îndreptată cu vârful în
dreptul spațiului 5 intercostal stâng.
Este un organ cavitar musculos, cu o structură caracteristică, potrivit funcțiilor pe
care le îndeplinește. Ea are 4 cavități: 2 atrii și 2 ventricole.
Atriul drept are 5 orificii, printre care orificiile venei cave inferioare și superioare
și orificiul atrio-ventricular prevăzut cu o valvulă care face legătura cu ventriculul drept.
Atriul stâng are 4 orificii de deschidere ale venelor pulmonare.
Ventriculele drept și stâng au formă piramidală triunghiulară.
Arborele vascular este format din:
- artere, în care sângele încărcat cu O2 circulă dinspre inimă spre țesuturi și
organe;
- vene, prin care sângele încărcat cu CO2 este readus la inimă;
- capilare sangvine, vase cu diametru foarte mic, interpuse între artere și vene.

31
 În alcătuirea arborelui vascular se afla 2 circulații:
- Circulația mică (pulmonară) începe în ventriculul drept și transportă
spre plămâni sângele încărcat cu CO2 (eliminat prin expirație). Sângele cu O2 este colectat
de venele pulmonare care îl duc spre inimă în atriul stâng.
- Circulația mare (sistemică) începe în ventriculul stâng prin artera aortă
care transportă sângele cu O2 prin țesuturi și organe. De aici, sângele încărcat cu CO 2 este
preluat de venele cave care îl duc în atriul drept.

Datorită reglării reflexe și umorale, se produce o adaptare fină a travaliului inimii

la nevoile organismului.
Activitatea inimii este coordonată și de prezența hormonilor – care pot determina
o accelerare sau o încetinire a ritmului cardiac. Astfel:
- Adrenalina - hormonul suprarenalei dă o intensificare a contracțiilor
inimii.
- Tiroxina – apare în hipertiroidism și dă o accelerare a inimii.

32
 - Acetilcolina – produs al S.N.PARASIMPATIC, are acțiune inversă
adrenalinei.
- Sărurile de calciu – accelerează ritmul cardiac.
- Sărurile de potasiu – încetinesc ritmul cardiac.

Sângele este împins de ventricule în artere cu o anumită forță și exercită o apăsare

asupra pereților acestora; rezistența pereților fac ca sângele să se găsească într-o anumită
presiune.
Starea de presiune sub care se gasesc arterele se numește tensiune arterială.
În mod normal:
- Presiunea maximă (sistolică)=110-125 MM COL HG. (TA)
- Presiunea minimă (diastolică)=60-85 MM COL HG.

Când TA scade sub 90-70 = HIPOTENSIUNE.

Când TA crește peste 150-270 = HIPERTENSIUNE.
Tensiunea variază în funcție de starea organismului (somn, activitati intense), dar
când sunt variații mici sunt considerate NORMALE.

Reprezentare pe talpă:
INIMA - pe piciorul stang, total pe D4, parțial pe D3 și D5
- ½ - pe pingea - ½ sub pingea;
- masaj circular în dispersie, 2-3 min.
Zona hipotensoare – pe tibie – de la articulația gleznei - 10 cm. masaj linear cu
presiune spre genunchi și revenim cu netezire.
Zona hipertensoare - pe fața anterioară a piciorului, între D4-D5 masaj linear cu
presiune - 2 cm - înspre maleole și revenim cu netezire.

Timpi de lucru:
Necardiaci: 1) inima 2-3 min.
2) plămâni 3-4 min.
3) diafragmul 2-3 min.
Hipertensivi: 1) inima 1 min.
2) plămâni 3-5 min.
3) zona hipotensoare – masaj 15 min., pauză 5 min. și reluare până

33
scade tensiunea.
Hipotensivi: 1) inima 2-3 min
2) plămâni 3-4 min.
3) zona hipertensoare – masaj 5 min apoi pauză 3 min.

Precizări:
- Aparatul cardiac se poate lucra și fără deschidere.
- La cei cu T.A. oscilantă – Nu se lucrează.

34
 SISTEMUL NERVOS

Reprezintă totalitatea organelor alcătuite din țesut nervos specilizat în

recepționarea, transmiterea și preluarea excitațiilor sau informațiilor culese din
mediul extern sau intern.

Rol:
- face legătură între organism și mediul înconjurător și coordonează
activitatea țesuturilor, organelor și sistemelor care alcătuiesc corpul uman.
- adaptează organismul la mediul extern și dirijează funcțiile lui.
- el primește excitațiile și stimulii proveniți din contactul organismului cu
lumea exterioară și excitațiile din diferite organe.
- stimulii primiți sunt trimiși sub formă de impulsuri spre toate organele și
sistemele la bază fiind – ARCUL REFLEX - reprezintă unitatea dintre organism și
mediu.

Alcătuire:
- creierul mare (encefalul);
- creierul mic (cerebelul);
- măduva spinării (ocrotită de coloana vertebrală);
- trunchiul cerebral (o prelungire a măduvei spinării).

35
 Encefalul:
- este alcătuit din țesut nervos la baza căruia stă – neuronul.
- este cel mai complex țesut nervos, unde au loc cele mai complexe funcții de
relație cu mediul înconjurător și de integrare a părților corpului într-un tot unitar.
- este sediul CONȘTIINȚEI și al LIMBAJULUI.
- are 14 miliarde celule nervoase.
- este ocrotit de cutia craniană.
- ocupă partea superioară a acesteia.

Cerebelul:
- este un segment al encefalului, situat posterior acestuia și deasupra trunchiului
cerebral.
- alcătuit din țesut nervos specific, ocrotit de cutia craniană.
Rol: menține tonusul muscular, coordonează mișcările corpului, păstrează
echilibrul corpului.

Trunchiul cerebral:
- reglează funcțiile principalelor organe ale corpului.

Măduva spinării:
- îndeplinește funcție de centru reflex, de conducere a impulsurilor nervoase
spre creier, dinspre creier și între etajele măduvei spinării;
-indeplineste funcția de coordonare a reflexelor, la baza activității ei stând –
ARCUL REFLEX - acesta constituie răspunsul S.N.C. la anumiți excitanți exteriori
și pe baza căruia funcționează reflexoterapia.
Măduva spinării mai coordonează - realizarea unei anumite ordini în
desfășurarea reflexelor și în proporționarea intensității acțiunilor efectorilor.
-coordonează impulsurile tactile, termice și dureroase ca și conducerea
impulsurilor de durere provenite de la organele interne.

Astfel dacă excitația e puternică la diferite nivele ale nervilor spinali, care ies din
măduva spinării și enervează țesuturile și organale interne, ea iradiază și poate cuprinde și
segmente învecinate, iar când e foarte puternică se răspândește în toată măduva. Aceasta

36
fiind posibilă datorită legăturilor care există între diferitele etaje ale măduvei prin
intermediul neuronilor. Pentru ca un arc reflex să se producă este necesar ca arcul reflex
să fie intact din punct de vedere anatomic.
Ex: Dacă printr-un accident (traumatism puternic) se rup rădăcinile nervilor
spinali, care merg la mușchii unui membru se produce paralizia - sau răspunsul prin arcul
reflex nu mai are loc.
Aceste reglaje nervoase între măduvă, nervii spinali și organele corpului, fac
obiectul de studiu al unei științe moderne care ia naștere la noi și se numește –
NEUROCIBERNETICĂ.
Ex: mersul, înotul, defecația, micțiunea — măduva poate îndeplini aceste funcții
și fără coordonarea encefalului.
Dar de reținut – că în stare de funcționare normală a organismului, reflexele
medulare și coordonarea lor sunt influențate de activitatea encefalului, deci centrii
nervoși ai măduvei spinării sunt subordonați celor encefalici.

Ochiul sau organul vederii este format din:

- globul ocular;
- anexele sale:
o pleoapele;
o sprâncenile;
o aparatul lacrimal.

Ochiul are un rol important în activitatea omului, îi permite să :

recunoască obiectele,
să aprecieze forma, culoarea, mișcarea, luminozitatea și distanța.
ajută omul să se orienteze în spatiu
ajută la menținerea echilibrului (alături de urechea internă).
Stimularea zonei oculare prin reflexoterapie ajută la tratamentul diverselor
afecțiuni cum ar fi:
- ulcior;
- cataracta (care se datorează lipsei vitaminei A și cristalinul are tendințe la
opacizare);
- glaucom (reprezintă o acumulare de lichid excesiv care apasă membranele
ochiului și care duce la o întărire a globului ocular);

37
 - deficiențe nocturne de vedere.
Alături de tratamentul reflexogen este indicat în alimentație aportul de morcov,
drojdia de bere, semințe de grâu, de floarea-soarelui.
Terapeuții consideră ochii ca fiind o carte deschisă care cuprinde tot ce se
întâmplă în corpul nostru, de aici și știința care studiază problemele de boală ale corpului
ce își au reflexie pe iris, care se numește IRIDIOLOGIE.

Urechea sau organul auzului este formată din 3 porțiuni și anume:

- urechea externă (reprezentată de pavilionul urechii și conductul auditiv
extern);
- urechea medie - compusă din casa timpanului și lanț de oscioare (ciocanul,
nicovala și scărița);
- urechea internă alcătuit dintr-un sistem de canalicule numit labirint.

Rolul urechii este de:

- de perceperea sunetelor;
- de orientare;
- de echilibru;
- rol în vorbire și fonație.s

Persoanele care sunt surdo-mute au probleme cu urechea internă care nu își

îndeplinește rolul în vorbire și fonație.

Localizare pe talpă:
1. Encefalul (creierul mare) - degetul mare se împarte în 4 cadrane:
cadranele 1, 2, 3 reprezintă zona creierului mare - se masează linear.
2. Cerebelul (creier mic) - cadranul 4 - se masează circular în dispersie.
3. Zona ceafei se află sub zona cerebelului.
4. Tâmpla se află pe degetul mare la interior pe prima falangă (opus
nasului), se masează cu presiune de la unghii în jos.
5. Nervul trigemen se află pe degetul mare, la interior, sub zona tâmplei.
6. Zona ochilor se află la baza degetelor D2 și D3, se masează linear cu
presiune în ambele sensuri.
7. Zona urechilor se află la baza degetelor D4 și D5, se masează linear cu

38
presiune în ambele sensuri.
8. Mușchiul trapez se află pe partea superioară a pingelei de la degetul 5
către degetul 2, se masează cu presiune din exterior la interior.
9. Plexul solar se află sub pingea, între D2 și D3, sub timus, se masează în
dispersie.
10. Zona sinusurilor se află pe vârful degetelor, se masează D1 linear cu
presiune în ambele sensuri (de-a latul). Degetele 2, 3, 4, 5 se pot lucra circular și linear
toate degetele.
Sistemul nervos se masează 5-7 min pe un picior.
Masajul S.N.C. se face de preferință profilactic seara pentru relaxare și dimineața
pentru mobilizare.
Lucrul la acest nivel poate provoca somnolență, insomnii sau amețeli.
Este indicat în:
- nevroze;
- nevralgii;
- paralizii/pareze a nervilor periferici;
- hemiplegii și paraplegii spasmice.

Rezultate foarte bune se obțin în migrene (dureri de cap însoțite de vărsături,

tulburări de vedere), enurezis (afecțiune în care se înregistrează o pierdere înconștientă a
urinei în timpul somnului la copii mai mari de 3 ani, acest sindrom poate să apară ca în
urma unor traume psihice sau în urma unor anomalii ale aparatului uro-genital sau în
cazul diabetului, este considerată ca un semnal de maturizare întârziată a scoarței
cerebrale.
De asemeni, rezultate foarte bune se obțin și în boala numită epilepsie, care se
manifestă prin crize de pierderea a cunoștinței însoțite de spasme musculare. Unele din
cauze putând fi bolile degenerabile, infecții ale creierului, tulburări are circulației
cerebrale, factorilor toxici (alcool, plumb) și poate apărea și în stări de hipoglicemie.
Este contraindicat în: schizofrenie, operații pe creier, comoții cerebrale,
accidente vasculare, atacuri ischemice cerebrale, stări posttraumatice craniene (după
minim 7 luni).

39
 SISTEMUL OSOS

Reprezintă totalitatea oaselor organismului. În organism se găsesc 223 de oase,

dintre care 95 perechi și 33 neperechi. Oasele sunt, după dimensiune, de mai multe feluri:

1. oase lungi - de la membre (humerus, radius, femur, tibie);

2. oase late – craniu, omoplat, stern;
3. oase scurte – tarsiene, carpiene, vertebrele;
4. oase mixte – oxul maxilar, mandibula, zigomatic, temporal.

Oasele sunt organe care cresc atât în lungime cât și în grosime. Dezvoltarea lor se
numește osificare. Ea nu se face deodată, ci se face treptat prin puncte de osificare.
Oasele sunt organe vii care prezintă un schimb permanent de substanțe, care se primesc
continuu. Acest fenomen se mai numește metabolismul oaselor. El este cu atât mai intens,
activ, cu cât organismul execută mai multe mișcări. Metabolismul sărurilor minerale este
strâns legat de echilibrul fosfo-calcic. Fosforul și calciul sunt indispensabile organismului
și sunt depuse în mare cantitate în oase și dinti. Acest echilibru fosfo-calcic este păstrat
printr-un control hormonal. Hormonii care reglează echilibrul acesta sunt parathormonul
(hormonul glandei paratiroide) și calcitonina (hormonul glandei tiroide). În metabolismul
mineral al oaselor intervine și vitamina D2.

Coloana vertebrală
Reprezintă segmentul axial al scheletului, este așezată pe linia mediană și
posterioară a trunchiului și se întinde de la scheletul craniului până la bazin. Ea este
alcătuită din:
1. piese osoase – numite vertebre;
2. piese fibro-cartilaginoase – numite discuri intervertebrale.
Această alcătuire îi conferă rezistență și flexibilitate. Fiecare vertebră este
alcătuită din:
- un corp vertebral în partea anterioară;

40
 - un arc vertebral în partea posterioară.
Gaura vertebrală este cuprinsă între corp și arc. Prin suprapunerea vertebrelor, se
formează un canal, în care se găsește măduva spinării.

Rolul coloanei vertebrale:

- de susținere;
- de locomoție;
- de protecție a organelor vitale;
- se susținere a țesuturilor moi;
- împreună cu sistemul muscular imprimă forma specifică corpului
omenesc;
- rol pasiv în mișcare;
- rol de hemato-poeză (formarea elementelor figurate din sânge – măduva
osoasă roșie);
- protejează măduva spinării.

Alcătuire: 33 - 34 de vertebre, dispuse în 5 regiuni:

- regiunea cervicală - 7 vertebre;
- regiunea toracală - 12 vertebre;
- regiunea lombară - 5 vertebre;
- regiunea sacrală - 5 vertebre (sudate = osul sacru);
- regiunea coccigiană - 4-5 vertebre (sudate între ele – osul coccis).

41
 Curburile coloanei vertebrale
Coloana vertebrală are direcție verticală, însă nu este dreaptă.
În lungimea sa, prezintă curburi, unele în plan sagital, cunoscute ca fiind curburile
antero-posterioare și altele care pot fi observate în plan frontal, cunoscute sub numele de
curburi laterale. Coloana vertebrală are 4 curburi antero-posterioare.
1. curbura cervicală – lordoza cervicală;
2. curbura toracală – cifoza toracală (cea mai întinsă dintre toate curburile
coloanei, ea începe de la a treia vertebră toracală, până la a 12-a vertebră toracală;
3. curbura lombară – lordoza lombară;
4. curbura sacro-coccigiană.
Aceste curburi au un caracter specific omului și apariția lor este în legătură cu
mersul biped. Ele au rol în păstrarea poziției normale a corpului și mai au rol de a
amortiza anumite forțe care se exercită asupra coloanei vertebre.
Cutia toracică este alcătuită din coaste, stern și porțiunea toracică a coloanei
vertebrale. Cele 12 perechi de coaste sunt așezate lateral, astfel:
- primele 7 perechi articulate fiecare separate cu sternul;
- următoarele 3 perechi legate împreună de stern printr-un cartilaj;
- ultimele 2 perechi – nearticulate cu sternul (libere).

Localizare pe talpă:
Pe partea latero-internă a piciorului de la baza degetului mare până la marginea
osului călcâiului, masaj cu presiune spre călcâi și revenim cu netezire, sau cu presiune în
ambele sensuri, cu policele 5-7 min. Masajul se poate efectua și pe regiuni în funcție de
afecțiunile pacientului, iar în acest caz masajul pe toată zona poate dura chiar mai mult
până la 10-15 min.
Reflexologia aplicată sistemului osos, articulațiilor și muschilor, are rolul de a
stimula circulația substanțelor nutritive și a călcâiului, care duce la întărirea oaselor, iar
discurile intervetebrale, alcătuite în proporție de 80% din apă, degenerează și se
deformează dacă aprovizionarea cu lichide și substanțe nutriționale este insuficientă.
Se înțelege de la sine că trebuie verificate toate celelalte cauze posibile ale
durerilor lombare, cum ar fi o disfuncție la nivelul rinichilor, tulburări menstruale, lipsa
de calciu sau de vitamina C, artrita, etc.
Prin tratamentul reflexologic se obține: menținerea compoziției chimice a oaselor

42
(oseina și sărurile minerale), îmbunătățirea funcțiilor de susținere și rezistență a coloanei
vertebrale, se obține elasticitatea musculară, se înlătură deformările patologice ale
coloanei, se accentuează mobilitatea articulațiilor brațelor și picioarelor, se obține
prevenirea deformărilor osoase, iar artrita și durerile articulare se ameliorează prin
îmbunătățirea circulației sanguine la aceste nivele.
Avantajele aplicării în reumatologie:
 completa lipsă de toxicitate;
 reluarea circulației sângelui în organele sau zonele afectate;
 atragerea echilibrării energetice în acele zone, ceea ce demonstrează că
reflexologia este o punte de legătură între medicina clasică și cea orientală.

Articulațiile
Pentru a îndeplini funcția de locomoție și de susținere a corpului oasele se leagă
între ele prin articulații. După felul mișcării ele se împart în:
 articulații fixe:
- coaste;
- stern;
- suturi (oasele cutiei craniene).
 articulații mobile:
- scapulo-humerală (umăr);
- coxo-femurală (sold).
 articulațiile cotului;
 articulațiile genunchiului;
 articulațiile vertebrale.

Localizarea pe talpă a articulațiilor:

 articulația umărului pe pingea, sub D5 – masaj circular sau linear;
 articulația coxo-femurală (sold) - sub maleola externă imediat – masaj
semicircular.
 articulația genunchiului și cotului - pe partea latero-externă sub maleolă,
masaj circular.

Această reprezentare este facultativă deoarece atunci când o articulație are

probleme, trebuie întotdeauna controlate reflexele tuturor celorlalte, nu numai al

43
articulației afectate. O suferință a soldului, de pildă, reprezintă deseori un simptom
secundar al unei afecțiuni a umărului corespunzător.
De asemeni, trapezul este un muschi de dimensiuni mari situat în regiunea
spatelui între coloana vertebrală și omoplați: este conectat funcțional la articulația
umărului.
Osteopații și chiropracticienii susțin pe bună dreptate ca o poziție perfectă a
coloanei este vitală pentru sănătate; ei afirmă că mai bine de 80% dintre problemele
vertebrelor sunt legate de tensiunea musculară. Reflexologia este un instrument alternativ
de înlăturare a acestei tensiuni, permitând astfel vertebrelor să se alinieze perfect.

Elemente de patologie:
Pentru menținerea unui aparat locomotor normal este necesară dezvoltarea
armonioasă a sistemelor osos și muscular. La aceasta contribuie și o alimentație
echilibrată, bogată în vitamine (în special vitamina D2), calciu și fosfor, precum și
efectuarea de activități fizice.
Un aport insuficient de vitamina D la copii, poate duce la deformări osoase -
boala numită și rahitism.
Deformări osoase și/sau articulare pot apărea și în unele boli cum ar fi:
tuberculoza osoasă, reumatismul.
Pentru buna dezvoltare a musculaturii scheletice este obligatorie și menținerea
unei poziții corecte a coloanei vertebrale. În caz contrar, o ținută incorectă timp
îndelungat, poate duce la poziții deficitare și chiar deformări ale coloanei vertebrale.
Astfel se pot întâlni:
- cifoza (accentuarea convexității dorsale);
- scolioza (devierea laterală a coloanei vertebrale);
- lordoza (accentuarea concavității lombare a coloanei).
Alte elemente patologice ale sistemului osos sunt entorsele, luxațiile, fracturile.

44
 SISTEMUL ENDOCRIN

Reprezintă totalitatea glandelor din organism.

Alcătuire:
1. Glandele cu secreție internă – endocrine. Își varsă produșii (hormonii)
direct în sânge:
- hipofiza;
- epifiza;
- tiroida;
- paratiroida;
- timusul;
- suprarenalele.
2. Glandele cu secreție externă – exocrine. Își varsă produsii (hormonii) prin
intermediul unor canale, fie la suprafața pielii:
- glandele sudoripare;
- glandele sebacee;
- glandele mamare;
- glandele sexuale.

Fie la suprafața mucoaselor: - glandele salivare;

- glandele stomacale;
- glandele intestinale;
- glandele uretrale.
3. Glandele cu secreție mixtă - prezintă atât o secreție externă (printr-un
canal), cât și o secreție internă, direct în sânge:
- pancreasul;
- glandele sexuale (genitale).

45
 Hormonii sunt produșii glandelor endocrine, se găsesc în sânge în cantitate mică
dar influențează procesele de sinteză și de degradare din organism.
Producerea lor în exces = HIPERSECREȚIE = HIPERFUNCȚIE.
Producerea lor în cantități mici = HIPOSECREȚIE = HIPOFUNCȚIE.
În reflexoterapie, reprezentarea pe talpă este pentru glandele endocrine.

Hipofiza în organism se află așezată la baza creierului, în șeaua turcească, are o

formă ovoidă de mărimea unui bob de fasole ~ 0,600 gr.
Rol:
- o verigă de legătură între sistemul nervos central și țesuturi;
- în reglarea hormonală a organismului;
- influențează metabolismul alimentar;
- influențează producerea de colesterol;
Stimulează: - creșterea oaselor și muschilor;
- secreția hormonilor hipofizari;
- glanda suprarenală pentru producerea de cortizon;
- producerea laptelui matern;
- provoacă contracțiile uterine la nastere.
Localizare pe talpă: pe degetul mare, la intersecția celor 4 cadrane - masaj
circular în dispersie 2-3 min.

Epifiza, în organism este așezată în cutia craniană sub corpul calos.

Zona cuprinsă între encefal și trunchiul cerebral.
Are mărimea unui bob de mazăre (8 mm), de culoare roșie – cenușie.
Rol:
- în dezvoltarea organelor genitale și sexuale;
- reduce spermatogeneză și stimulează creșterea;
- hormonul său – melatonina - are rol în deschiderea la culoare a
tegumentului.
Localizare pe talpă: pe degetul mare în colțul latero-intern superior. Se masează
circular în dispersie 2 min.

Tiroida este cea mai voluminoasă glandă cu secreție internă.

46
 În organism este localizată deasupra sternului înaintea laringelui și traheii. Are doi
lobi uniți printr-o porțiune comună numită istm.
Produce doi hormoni: tiroxina și triodotiroxina.
Activitatea acestei glande este influențată de activitatea hipofizei, care la rândul ei
este influențată de hipotalamus.

Rol:
- în creșterea organismului;
- menține echilibrul arderilor din organism;
- acțiune complexă asupra celorlalte glande;
- adaptează organismul la temperatura mediului.
Localizare pe talpă: pe pingea, sub degetul mare până în dreptul stomacului
(triunghi), canalul între D1 și D2, se masează timp de 2-3 min.
Hipertiroidismul (când glanda are volum mare și produce hormonii în exces) –
boala Basedow.
Simptomatologie:
- creșterea diurezei (creșterea cantității de urină);
- transpirații-călduri;
- căderea părului;
- iritabilitate;
- scăderi mari în greutate.

Hipotiroidismul (apare când glanda are o dezvoltare slabă).

Simptomatologie:
- scăderea temperaturii corpului;
- căderea părului și unghiilor;
- oprirea dezvoltarea intelectului;
- oprirea în dezvoltarea glandelor sexuale.
Bolile care apar sunt cretinismul (idioția) și gușa nodulară (glanda își mărește
volumul dar țesutul este degenerat și nu mai produce hormoni) și o altă formă este gușa
simplă care poate fi prevenită prin adăugarea de iod în sarea din alimentație.

Timpi de lucru:
- în hipertiroidie: - triunghiul 3 min

47
 - canalul 1-2 min.
- în hipotiroidie: - canalul 3 min
- triunghiul 1-2 min.

Paratiroidele sunt reprezentate prin patru glande mici situate pe fața posterioară a
glandei tiroide.
Hormonul lor se numeste parathormon.
Insuficiența lui poate declanșa spasmofilia și spasmele muscular, iar hipersecreția
lui decalcifieri și fracturi.

Rol:
- în metabolismul fosfo-calcic reglează raportul acestor două minerale;
- reglează ritmul cardiac.
Localizare pe talpă: în cursul superior al pingelei sub faringe și deasupra tiroidei,
masaj linear cu presiune în ambele sesuri 2-3 min.

Timusul, în organism este localizat în cavitatea toracică înapoia sternului. Are

aprox. 10 grame și se dezvoltă până la pubertate apoi suferă o degradare adipoasă, fără să

48
dispară complet.
Rol:
- în formarea de limfocite;
- dezvoltarea glandelor genitale;
- în osificare;
- rol important în imunitate.
Localizare pe talpă: deasupra plexului solar, pe pingea între D2-D3, se masează
circular în dispersie, se poate masa și linear 2-3 min.

Suprarenalele sunt așezate în lojele renale la polul superior al fiecărui rinichi.

Hormonii lor:
- aldosteronul -metabolismul sărurilor minerale
- cortizonul și hidrocortizonul (cortizol) cu rol antiinflamator și antiinfecțios și în
reglarea metabolismului;
- adrenalina și noradrenalina (catecolamine), secreția lor este reglată de sistemul
nervos (hipotalamus) și adrenalina influențează activitatea inimii (stimulare), etc.
Rol:
- în metabolismul glucidelor mineralelor și apei;
- prin secreția de cortizon are rol antiinfecțios și imunitar;
- reglarea calciului în osteoporoză;
- rol în dezvoltarea musculaturii.
În infecția tuberculoasă apare Boala Addison sau insuficiența suprarenală cronică
melanodermică (lipsa de cortizon și aldosteron).
În hiperfuncție apar:
- sindromul Suprarenometabolic - caracterizat prin obezitate, putând să se ajungă
până la greutăți de 120-150 kg;
- osteoporoza, tulburări cardiovasculare, tulburări neuropsihice (dureri de cap,
ameteli);
- tulburări metabolice (poliurie, hiperglicemie) etc.
Reprezentarea pe talpă: se află pe talpă, deasupra rinichilor și sub plexul solar.

49
 Glandele genitale (testicolele și ovarele)
Încep să se dezvolte încă din viața intrauterină din luna a 3-a.
Organele genitale:
- Interne – la bărbat - testicolele – epididimul, căile spermatice;
- la femeie – ovare, trompe uterine, uter, vagin.

- Externe – la bărbat – penisul + scrotul;

- la femeie – labiile, spațiul interlabial, aparatul erectil.

Glandele genitale sunt glande mixte - ele îndeplinesc:

1) funcție exocrină – prin formarea și eliminarea la exterior a gameților;
2) funcție endocrină – prin producerea unor hormoni care sunt vărsați în sange.

Glandele genitale:
La femeie:
a) Ovarele – produc ovulele și hormonii sexuali femeli (au funcție de glandă
endocrină) și produc hormonii estrogeni (estrogenul) și hormonii progestationali
(progesteronul).
b) Glandele mamare cu funcționare discontinuă producând lapte în perioada
alaptării; dezvoltarea și funcționarea lor este influențată de progesteron.
La bărbat:
a) Testicolele - produc spermatozoizii și hormonii sexuali masculini
testosteronul a cărui formare se face sub influența hormonilor gonadotropi secretați de
glanda hipofiză de la vârstă de 13 ani.
b) Prostata – produce lichidul prostatic.
c) Glandele bulbouretrale - participă la alcătuirea lichidului spermatic

50
 Localizare pe talpă:
Prostata/uterul sunt partea internă a gleznei, sub maleola internă în formă de
triunghi 2-3 min.
Zona vagin/penis se găseşte pe partea interioară a piciorului, sub maleola internă, oblic,
de la vezica urinară spre zona reprezentativă a uterului sau prostatei, s e masează linear 2-3 min.
Testicolele/ovarele sunt pe partea exterioară a gleznei, sub maleola externă în
formă de triunghi 2-3 min.
Zona durerilor menstruale se află pe partea externă a gambei, se masează linear
în sus 10 cm cu presiune și se revine cu o ușoară netezire.
Timp de lucru: în preovulație 7-8 min, sau în primele 7-9 zile după menstruație,
masaj pe ovar 5-7 min.
Glandele genitale se găsesc pe talpa piciorului, în centrul călcâiului , se masează
circular 2-3 min.
Glandele mamare: în corp sunt localizate în regiunea toracală în dreptul
coastelor 3-7, glande cu funcționare discontinuă producând lapte în perioada alaptării.
Localizare pe talpă: pe partea antero-superioară a piciorului după centura
brahială între D2, D3, D4 și se masează circular și linear.
Pentru stimularea lactației în ultimul trimestru de sarcină se face la 2 zile 5-6
min pe fiecare picior.

51
 SISTEMUL RESPIRATOR

Totalitatea organelor care au rol de a asigura luarea oxigenului din aerul

atmosferic și de a elimina CO 2, din organism.
Este alcătuit din 4 părți:
1.Căile respiratorii extra pulmonare:
- Nas;
- Faringe;
- Laringe;
- Trahee;
- Bronhii primare.
2. Plămânii;
3. Muschiul diafragm;
4. Torace și coaste.

52
 1. Căile respiratorii extrapulmonare:
Nasul - organul care se găsește în prima parte a căilor respiratorii superioare
(CRS) și segmentul periferic al analizatorului olfactiv. Așezat în centrul feței, sub
forma unei piramide triunghiulare cu vârful între sprâncene și baza îndreptată în jos
unde se deschid orificiile nazale inferioare (nările).
Nasul este format din:
l. schelet osteocartilaginos;
2. învelișuri moi (acoperă scheletul);

53
 3. sinusurile nazale – cavități cu rol în respirație;
4. mucoasa nazală - rol în respirație și protecție.
Laringele are funcție de respirație și protecție a CRS și rol în fonație numindu-se
organ fonator sau vocal.
Traheea este un tub lung de 11-13 cm și larg de 2 cm. fibrocartilaginos, începe
la nivelul vertebrei C6 și se termină în cavitatea toracică T4-T5 în fața esofagului, unde
se bifurcă în cele două bronhii principale (stânga și dreapta).
Bronhiile primare (principale) sunt conducte care rezultă din bifurcarea traheii.
Ele pătrund în plămâni unde se ramifică formând arborele bronșic.

2. Plămânii sunt organele respiratorii propriu-zise, în care au loc schimburile

de gaze dintre organism și mediul ambiant. Plămânul drept ~700 gr, plămânul stâng ~
600gr. Sunt așezați în cavitatea toracică având fiecare o cavitate pleurală proprie. În
jos se întind până la diafragmă, iar în sus depășește prima pereche de coaste.
Pleura este o membrană seroasă care învelește plămânii. Este formată din 2
foițe: pleura viscerală care aderă de plămâni și care se continuă cu pleura parietală
- care este în contact direct cu pereții cavității toracice. Între cele două foițe, se
găsește un spațiu virtual.
Cavitatea pleurala în care există o presiune negativă (vidul pleural). Cavitatea
poate deveni reală, în cazuri patologice, când se colectează lichid seros (hidrotorax),
puroi (piorotorax), sânge (hematorax), îndepărtând cele două foițe una de alta. Fețele
foițelor pleurale care vin în contact sunt umezite de un lichid seros - lichidul
intrapleural, care favorizează alunecarea foițelor în timpul respirației.

Organele care asigură respirația:

Scheletul cutiei toracice:
- 12 vertebre toracale: T1-T12
- l2 perechi de coaste
- Stern.
Mușchii respiratori:
Motori - prin activitatea lor contribuie la schimbarea poziției coastelor
(din oblice în jos să devină aproape orizontale) și apoi să revină la poziția inițială,
contribuind astfel la mărirea volumului cutiei toracice și la pătrunderea aerului în
plămâni.
Diafragmul – cel mai important mușchi respirator - prin forma boltită

54
în sus, în stare de repaos, contribuie la micșorarea volumului cavității toracice, iar
prin contracție devenind plat mărește diametrul vertical. Prin poziția lui orizontală,
închide complet cavitatea toracică, în partea sa inferioară, astfel, că plămânii se
găsesc într-o reală cavitate pneumatică.

Reprezentarea pe talpă
1. Nasul se află pe degetul mare, pe prima falangă în exterior, se
masează cu presiune lineară în ambele sensuri, indicat în rinite și la copii.
2. Faringele se află la baza degetului mare, se masează linear de pe fața
dorsală până pe fața anterioară în dreptul amigdalelor.
3. Laringele se află la baza degetului mare, între D1 și D2, pe fața
anterioară, se masează circular.
4. Traheea se află între D1 și D2, cu presiune lineară în ambele sensuri
(se poate masa și pe fața anterioară).
5. Zona bronhiilor - pe fața anterioară a piciorului, între D2 și D5, masaj
linear în ambele sensuri.
6. Plămânii se află pe pingea sub muschiul trapez, sub D2, D3 și D4 în
orice sens. Dacă nu există contraindicații plămânii se pot masa până la 1 oră.
7. Torace - coaste - pe partea anterioară a piciorului, între zona
bronhiilor și diafragm, masaj toată zona orizontal, vertical sau circular.
8. Diafragma se află de la articulația metatarsiană a degetului mic, la o
distanță de 3 degete pe fața anterioară și posterioară, masaj în brațară.
9. Zona sinusurilor - masaj pe fiecare deget pe fața plantară linear, circular.
Sistemul respirator se masează 5-7 min pe un picior.

Elemente de patologie
Emfizemul pulmonar este o afecțiune care se manifestă prin dilatarea
alveolelor pulmonare și a țesutului pulmonar, ducând la pierderea elasticității
plămânilor.
Se poate recomanda vitamina C naturală (extracte de fructe și legume) și masaj
pe zona plămânului și bronhiilor, și efectuarea de exerciții de respirație profundă care
ajută la controlarea batăilor cardiace.
În sughit (apare atunci când diafragmul intră în spasm) - se face masaj pe

55
diafragm, concomitent cu exerciții de respirație. În sinuzite - masaj pe sinusuri.
Epistaxisul (sângerări nazale) - se aplică masaj pe zona sinusurilor și a
nasului, concomitent cu administrarea de vitamina C naturală și extracte concentrate
din fructe ce conțin bioflavonoide.
Faringite, laringite, astm - masaj pe toate organele de respirație și pe zona
suprarenală, pentru stabilitate emoțională.

56
 SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv reprezintă totalitatea organelor care realizează digestia, adică

transformările fizice și chimice ale alimentelor pentru a fi făcute absorbabile și
asimilabile.
Părțile componente ale sistemului digestiv sunt:
1. Cavitatea bucală: - limba;
- dinții.
2. Faringe
3. Esofag
4. Stomac
5. Intestin: - subtire
- gros: - cec;
- colon ascendant;
- colon transvers;
- colon descendent;
- sigmoid;
- rect-anus.
6. Glande anexe: - glande salivare: - parotide;
- sublinguale;
- submandibulare.
- ficatul;

57
 - pancreasul.

1. Cavitatea bucală – primul segment al tubului digestiv, are formă ovală,

acoperită de mucoasa bucală, care se continua cu mucoasa nazală și formează vălul
palatin, care se continuă cu omușorul sau lueta. Lateral se află amigdalele care sunt
organe limfoide.
Dinții – organe tari, de culoare albă, fixate de maxilarul superior și inferior. Omul
adult are 32 dinți. Pentru ½ de maxilar sau mandibulă: 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari, 3
molari.
C.B. este menținută mereu umedă prin saliva secretată de glandele salivare, care
prin constituienții săi, are un rol foarte important în procesul digestiei.

2. Faringele - locul unde se încrucișează calea respiratorie cu cea digestivă;

are rol în ventilația casei timpanului și rezonator în fonație.
3. Esofagul - organ tubular 25-30 cm lungime cu rol în trecerea bolului
alimentar.
4. Stomacul – situat în partea stângă a abdomenului, sub diafragm, are forma
literei J. Are o inervație complexă, provenită din fibre ale plexului solar, care sunt fibre
simpatice și parasimpatice (nervii vagi). În interior prezintă numeroase glande care
secretă sucul gastric, contribuind astfel la transformarea bolului alimentar în chim gastric.
5. Intestinul subțire - cel mai lung segment al tubului digestive, are 6-8 m.
Este împărțit în 2 porțiuni: duodenul de forma unei potcoave, în curbura căreia se află
capul pancresului și intestinul liber format, la rândul lui din jejun și ileon. La nivelul
mucoasei care căptușește intestinul se află niște proeminențe numite vilozități intestinale,
cu rol în absorbția principiilor alimentare.
În grosimea mucoasei, printre vilozități se găsesc glandele intestinale care secretă
sucul intestinal.
6. Intestinul gros – continuă intestinul subțire și are 1,70 m lungime și are
un calibru superior intestinului subțire. El este format din: cec, colon și rect.
- cecul (fundul de sac) – locul unde intestinul subțire se deschide în
intestinul gros, cecul se continuă cu apendicele, care este un organ limfoid.
- colonul începe de la valva ileo-cecală (lângă cec) și se termină la nivelul
vertebrei sacrale 3. Se împarte în: colonul ascendant, transvers, descendent, sigmoidul.
- rect-anus.

58
 La nivelul intestinului gros au loc transformarea în materii fecale a reziduurilor
rezultate din procesul de digestie din etajele superioare ale aparatului digestiv.
Toate aceste organe, împreună cu glandele anexe ale tubului digestiv, au rol în
digestia alimentelor.
7. Glandele anexe
Pancreasul – situat în partea stângă a cavității abdominale, înapoia stomacului, de
la concavitatea duodenului, până la splină. Este alcătuit din cap, corp și coada. Capul
pancreasului este zona care produce enzimele necesare descompunerii alimentelor și care
alcătuiesc sucul pancreatic, iar corpul pancresului are rol în fabricarea insulinei, hormon
care menține nivelul zahărului în sânge constant.
Ficatul – cea mai mare glandă din corp, așezat în dreapta stomacului (1,5 kg),
celulele ficatului secretă bila. În intervalul dintre mese, bila este depozitată în vezica
biliară, de unde în timpul digestiei este eliminată în duoden. Bila conține săruri biliare
care au rolul de a stimula în cazul alimentației grase și condimentate eliminarea rapidă a
materiilor fecale.
Ficatul este cel mai important organ al sistemului digestiv și îndeplinește
urmăroarele funcții: depozitarea rezervelor de glicogen, secreția biliară care
facilitează absorbția grăsimilor, epurarea sângelui de substanțe toxice, neutralizarea
globulelor roșii îmbătrânite, meținerea echilibrului acido-bazic, termoreglarea,
sinteza diverșilor hormoni, intervine în metabolismul protidic, lipidic, glucidic.

59
 Fiziologie
În aparatul digestiv alimentele suferă mai multe tranformări mecanice și chimice.
Transformările mecanice constau în fărămițarea alimentelor, iar cele chimice în
transformarea alimentelor în produse mai simple, ușor asimilabile în sânge.
În gură, alimentele sunt fărămițate și amestecate cu saliva. Bolul alimentar astfel
format, trece prin esofag și ajunge în stomac, unde suferă atât o transformare mecanică
cât și una chimică, deoarece se amestecă cu o serie de fermenți și sucuri digestive.
Rezultatul digestiei este o pastă numită chim gastric.
Chimul trece din stomac în duoden, în cantități mici, unde se amestecă cu secreția
ficatului și pancreasului. Aici se varsă enzimele pancreasului, care au rol în digestie, și tot
aici se întâlnește secreția vezicii biliare, care împreună cu enzimele pancreasului
contribuie la desăvârșirea digestiei și formarea chimului gastric. Mai departe, de-a lungul
intestinului subțire, alimentele transformate se amestecă și cu alți fermenți, apoi se
descompun până la substanțe cu moleculă foarte mică, care se absorb (prin procesul de
osmoză), prin peretele intestinului subțire, în sânge, de unde sunt transportate spre
țesuturi.
Resturile alimentare care nu s-au absorbit, trec mai departe în intestinal gros. Aici
apa se absoarbe în întregime, iar flora microbiană aflată la acest nivel, descompune
resturile alimentare și le transformă în materii fecale, care se elimină în exterior, prin
orificiul anal. Actul eliminării materiilor fecale se numește defecație.

Elemente de patologie
Pentru stabilirea diagnosticului în afecțiunile digestive, trebuie luate în
considerare anumite semne.
Durerile sunt localizate în raport cu sediul proceselor patologice. Astfel, în
ulcerul gastric, durerea se localizează în stânga liniei mediene și iradiază sub coasta
stângă sau în spate, iar în ulcerul duodenal, durerea este situată sub coasta dreaptă. Ea se
caracterizează prin ritmicitate (este ritmată de alimentație) și prin periodicitate (evoluția
periodică a crizei ulceroase). În afecțiunile intestinului subțire, durerile apar în regiunea
periombilicală, iar în cele ale intestinului gros, localizarea este în flancuri. În suferințele
rectului, durerea se proiectează în regiunea sacrală și perianală.

60
 Tulburări ale tranzitului intestinal
Majoritatea suferințelor intestinale sunt caracterizate prin tulburări ale tranzitului
intestinal. El poate fi accelerat, și este vorba de diaree, poate fi întârziat, în constipație,
sau poate fi absent concomitent cu oprirea emisiei de gaze, când se numește ileus.
Ileusul se caracterizează prin oprirea completă a emisiei de materii fecale și gaze.
El poate avea cauze funcționale de spasm intestinal (ileus dinamic), sau cauze mecanice
(ileus mecanic), în obstrucții, ocluzii intestinale.
Constipația are drept consecință eliminarea de materii fecale de consistență
crescută, de volum redus și fără resturi alimentare digerabile. Ea poate apărea datorită
cauzelor funcționale (habituale), cauzelor mecanice (ca de exemplu: stenoza intestinală,
cancer al colonului) sau insuficienței în evacuarea sigmoido-rectală.
Diareea – se caracterizează prin eliminări frecvente de materii fecale cu
consistență scăzută (păstoase, semilichide, lichide) cu conținut de resturi alimentare
nedigerate. Diareea este determinată de exagerarea peristaltismului intestinal de origine
nervoasă, inflamatorie (enterocolite) sau de un conținut intestinal cu efect excitant asupra
peristaltismului. Scaunele patologice prezintă modificări de consistență, culoare,
compoziție. Astfel, se întâlnesc scaune lichide și semilichide, emise în jet cu caracter
spumos, conținând uneori mucus sau grunji (scaune mucoas) cu un conținut bogat în
mucus, scaune muco–grunjoase cu consistență semilichidă de culoare galben-vierzuie ce
conțin mucus și grunji, scaune muco-purulente ce conțin puroi în cantități variabile.
Scaunele muco-sanguinolente, care se caracterizează printr-un conținut variabil de sânge.
Există unele boli în care scaunul are o culoare albă, ex: icter mecanic, pancreatite cronice.
Când scaunul prezintă o culoare neagră ca păcura și lucios, este vorba de o hemoragie în
porțiunea superioară a tubului digestiv. Dacă scaunul prezintă sânge proaspăt, denotă că
hemoragia digestivă este la etajul inferior al tubului digestiv.

Reprezentarea pe talpă:
Dentiția se află sub unghia degetului mare se masează linear în ambele sensuri;
Faringele se află la baza degetului mare, se masează linear de pe fața dorsală
până pe fața anterioară în dreptul amigdalelor;
Esofagul se află între D1 și D2, pe pingea, se face masaj linear cu presiune;
Stomacul se află sub glanda tiroidă, pe partea latero-interna a tălpii, sub pingea
masaj circular cu presiune;
Pancreasul se află sub stomac, masaj linear cu presiune în ambele sensuri;

61
 Duoden se află sub pancreas, masaj circular cu presiune;
Pentru evitarea pancreasului se lucrează masajul în potcoavă (stomac + duoden);
Ficatul îl gasim sub D4, ½ pe D3 și ½ pe D5, sub pingea, masaj circular și
punctual;
Bila se poate masa împreună cu ficatul;
Apendicele se află pe piciorul drept – deasupra călcâiului - lateroextern – masaj
circular și punctual.
Valva ileo-cecală se află deasupra apendicelui, se masează punctual și circular;
Colonul ascendent se găseşte în continuarea valvei ileo-cecale până în dreptul
ficatului; se masează cu presiune de jos în sus;
Colonuls transvers se găseşte în continuarea celui ascendent, dar orizontal,
aproximativ la jumătatea tălpii; începe pe piciorul drept și continuă pe cel stâng; se
masează linear cu presiune de la dreapta spre stânga;
Colon descendent continuă în jos pe cel transvers, până la pingeaua călcâiului
stâng; se masează linear cu presiune de sus în jos;
Sigmoid continuă colonul descendent, dar orizontal, spre dreapta, pe marginea
pingelei călcâiului; se masează linear cu presiune de la stânga spre dreapta;
Rectul și anusul se găsesc în continuarea colonului sigmoid, pe partea latero
-internă a tălpii, sub vezica urinară; se masează circular;
Intestinul subţire se găseşte încadrat de către intestinul gros; se masează circular.
Zona hemoroizilor, se află pe partea interna a gambei, se maseaza linear în sus
10 cm cu presiune și se revine cu o ușoară netezire timp de 5-10 min.

Modul de lucru: se lucrează o zi da și una nu

1. deschidem canalele pe piciroul drept și îl acoperim
2. deschidem canalele pe piciorul stâng și acoperim
3. începem tratamentul pe piciorul drept cu tot ce ține de tubul digestiv: dinți,
maxilar, faringe, esofag, stomac, pancreas, duoden, ficat+vezica biliară
4. când ajungem la colon, începem cu apendicele (deasupra călcâiului în dreptul
D5, masaj circular și punctual), colon ascendant (masaj linear, deget după deget),
transvers (masaj linear, deget după deget ), acoperim
5. trecem pe stângul, lucrăm colonul transvers, descendent, sigmoid, rect-anus și
apoi lucrăm: dinți, maxilar, faringe, esofag, stomac, pancreas, duoden
6. lucrăm intestinul subțire pe amândouă picioarele simultan sau pe rând

62
7. închidem canalele pe piciorul stâng și acoperim
8. închidem canalele pe piciorul drept și acoperim.

Tot sistemul digestiv se masează timp de 15-20 min.

63
 PATOLOGIE

Bolile aparatului cardio-vasculator

1. Boala varicoasă
Varicele sunt dilatări permanente ale venelor superficiale în special a membrelor
inferioare. Varicele apar între 20-40 ani, mai frecvent la femei. Unul din factorii externi
mai importanţi ce favorizează apariţia varicelor este poziţia prelungită în picioare,
neţinând cont de avertismentele obişnuite ale organismului, dureri şi amorţeli ale
picioarelor într-o fază iniţială.
Simptome: uneori varicele sunt suportate bine, alteori produc jenă, oboseală
senzaţii de greutate în gambe, edem, cianoză, putându-se ajunge la hemoroizi prin rupturi
ale varicelor.
Tehnici şi zone de masaj
Depistate în prima fază, variceles pot benificia de ameliorare prin reflexoterapie.
Se va urmări eliminarea toxinelor şi a surplusului de apă din corp, dispărând astfel
edemele gambelor şi îmbunătăţindu-se circulaţia de întoarcere (venoasă). Acestea se
obţin prin stimulareea traseelor aferente pentru rinichi, uretre, vezica urinară. Pentru
elasticitatea şi tonifierea pereţilor vasculari se masează segmental corespundent celui
bolnav (gamba are ca segment corespondent antebraţul, iar coapsa, braţul de pe aceaşi
parte a corpului).
Exemplu: dacă varicele au apărut pe membrul inferior drept, se va masa membrul
superior drept, pe partea stangă a corpului procedăndu-se în mod similar. Zonele limfatice
abdominale, prin masaj, vor reda circulaţia normala a curentului limfatic în zona inferioră
a corpului.
Schema cu ordine şi timpii de masaj:
 Sistemul renal 2 min pe fiecare picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zona paratiroidelor 1-2 min pe fiecare picior;
 Zona suprarenalelor 1-2 min pe fiecare picior;
 Masaj pe segmentul corespondent celui bonav 3 min;
 Sistemul renal 2 min pe fiecare picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Sistemul renal 2 min pe fiecare picior;
Numărul şedinţelor va fi de 1/zi, timp de 20-30 de zile.

64
 Rezultatele bune prin reflexoterapie se obţine în peste 50% din cazuri.
Concomitent cu reflexoterapia, în faza incipientă a varicelor sunt indicate duşurile
scoţiene (băile calde combinate cu băi reci), care se fac astfel:
 În zona afectată 3 minute duş apă caldă apoi 1 minut apă rece, de 3-4
ori/zi, pentru vasodilataţie şi vasoconstrucţie. Rezultatele variază în funcţie de faza şi de
factorii biologici specifici fiecărui organism;
 Comprese pentru 2 ore sau băi locale cu infuzie din frunze de alun;
 Masajul terapeutic (efectuat de maseuri specializați) în zona varicoasă, de
2 ori pe zi; cu oţet de mere diluat (20 linguri de oţet de mere la 100 de ml de apă).
Procedura se repetă timp de 30 de zile consecutive;
 Comprese de două ori pe săptămână pe locurile varicoase cu apă de lut sau
decoct din flori de fân. Compresele se ţin cel puţin 2-3 ore de fiecare dată. Se va evita
statul în picioare pe perioade lungi, mersul pe bicicletă sau pe cal, şederea îndelungată pe
scaun.(I.Chiruta si V.Postolica)

2. Boală hemoroidală
Hemoroizii sunt varice ale venelor ano-rectale. Pot fi interni şi externi.
Hemoroizii externi se manifestă prin mâncărime, dureri şi apariţia unor ridicături moi, de
culoare violacee, în jurul orificiului anal. Hemoroizii interni au aceleaşi simptome, la care
se poate adăuga hemoragia care, dacă este de repetată, induce anemierea pentru bolnav.
Tehnici şi zone de masaj
La palpare, zonele reflexe ale intestinului gros, mai ales în zona colon sigmoid şi
în zona anus-rect, sunt exterem de dureroase. Se vor masa cu grijă, uşor la început,
crescând în intensitate după 3-4 sedinţe. Acesta ne indică perturbarea circulator în aceste
zone.
Zona intestinului gros se va masa în sensul de evacuare a tranzitului: masajul se
începe din talpa dreaptă, cu colonul ascendent, apoi transversal pe mijlocul tălpii, se
continuă pe piciorul stâng tot traversal pe mijloc, aproape de margina externă, se coboară
spre călcâi şi apoi se continuă din nou pe mijloc.
La sfârşit se va insista pe zona rect-anus (hemoroizi), situată în partea inferioară a
piciorului stâng, deasupra maleolei interne, între tendonul lui Achile şi muşchi. Se va
stimula şi zona vezici biliare care, împreună cu zona reflexă a intestinului gros, va
preveni, respectiv trata, constipaţia. Inflamaţia locală, durerile şi sângerările dispar după
aproximativ 3-5 şedinte. Se va continua cu 15-20 de şedinte (1/zi).

65
 Schema de masaj
 Zona renală 2 min pe fiecare picior;
 Zone limfatice 2-3 min pe fiecare picior;
 Traseul intestin gros: ascendent, transversal, descendent, sigmoid,
rect, anus 10-15 min;
 Vezică biliară 2-3 min;
 Zonă hemoroizi 10 min;
 Zona renală 2 min pentru fiecare picior;
 Zone limfatice 3 min;
 Zona renală 2 min;

Local sunt indicate băi călduţe de şezut, cu permanganat de potasiu, alternativ, cu

băi de coaja de stejar, 10-15 min în fiecare seară, timp de 5-8 zile. Se vor consuma 2 litri
lichide zilnic pentru preîntâmpinarea constipației, se va respecta igiena locală, se va evita
consumul de alcool și condimente. Se poate consuma diverse infuzii: de coada calului,
infuzie de rostopască, infuzie de afine.

Bolile O.R.L.

Bolile O.R.L. sunt multiple, însă o parte dintre ele răspund favorabil, relativ
repede, la tratamentul reflexoterapeutic.

1. Rinitele
Rinita acută (răceală, guturaiul sau coriza) apare, de obicei, în sezonul rece, având
cauză virotică ce se poate complica microbian.
Semne clinice:
- Strănut;
- Secreţie nazală seroasă, apoi mucoasa purulentă;
- Usturimi în nas;
- Pierderea temporară a mirosului (anosmie);
- Stare generală rea (eventual stare febrilă);
Netratată, rinita poate da complicaţii: sinuzite, otite, traheobronşite etc.
Rinita cronică este favorizată de cauze locale, substanțe iritante sau fum, praf etc.
Bolnavii au nasul înfundat şi mirosul diminuat.
Rinita alergică este boala inflamatorie a mucoasei nazale declanşată la contactul
cu factori alergeni: polen, praf de casă, praful de detergenţi, făină etc. Rinita alergică
poate fi periodică, aperiodică şi sezonieră.

66
 Simptome clinice: nas înfundat (congestive), strănut, secreţia şi prurit nazal,
lacrimare, oboseală, tuse iritabilitate.
Măsuri preventive: depistarea alergenului iritant şi evitarea contactului cu acesta.
Zona reflexă pentru nas se găseşte pe ambele degete mari de la picioare în partea
latero-internă.
Pentru tratarea rinitelor se vor masa zonelor reflexe nazale de fiecare parte (1-2
şedinţe pe zi timp de 10-15 zile, apoi 2-3 şedinţe săptămână timp de 3-4 săptămâni în
cazul rinitelor cronice şi alergice). Prin masajul zonei reflexe nazale se va îmbunătăţi
circulaţia sangvină în zona mucoasei nazale, prin decongestionare.
Masajul limfelor va asigura aportul necesar de anticorpi în lupta cu microbii.
Zonele suprarenale vor fi stimulate în scopul degajării de cortizon (absolut necesar în
stări inflamatorii şi alergice).
Zonele rinchi, uretre, vezică urinară se vor stimula pentru eliminarea exceselor
toxice din corp.

Schemă de masaj
 Sistem renal 2 min pe un picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe un picior;
 Zone reflexe suprarenale 1-2 min de fiecare parte;
 Zone reflexe paratiroidiene 1-2 min de fiecare parte;
 Zone reflexe nas 3-5 min de fiecare parte;
 Zone rinchi, uretre, vezică urinară 2 min de fiecare parte;
 Zone limfatice 2-3 min de fiecare parte;
 Zona renală 2 min de fiecare parte.

2. Sinuzitele
Sunt inflamaţii ale mucoasei sinusurile craniului şi ale sinusului nazal. Sinuzitele
se întâlnesc la toate vârstele, cuprind mai multe sinusuri, unilateral sau bilateral, pot fi
acute sau cronice, purulente sau nepurulente.
De obicei, sunt complicaţii ale unor afecţiuni ca gripă, guturai, scarlatină, rujeolă
etc.
a) Sinuzitele maxilare
Simptomele sinuzitei maxilare acute pot apărea o dată cu rinita sau mai târziu.
Simptomele subiective generale: temperatură, cefalee, dureri maxilare, însoţită de
rinoree şi obstrucţie nazală mai accentuată decât la o rinită obişnuită. Cronicizarea, la

67
nivelul sinusului maxilar, se manifestă prin rinoree purulentă care, în cursul nopţii, se
scurge spre rinofaringe (gât şi nas). Durerea apare doar în cazul de reacutizare sau când
se produce obstrucţia orificiului sinuzal.
Zonele reflexe pentru sinusurile maxilare se găseşte pe degetele mari de la
picioare, în bandă, imediat la baza unghiei. Pentru maxilarul drept pe piciorul drept, iar
pentru maxilarul stâng pe piciorul stâng.
Sinuzitele maxilare (acute şi cornice) beneficiază cu mult succes de tratament
reflexoterapeutic. În sinuzitele maxilare se vor masa zonele maxilarului superior pentru
dezinflamarea locală şi pentru redeschiderea căilor de drenaj, zonele suprarenale pentru
stimularea producţiei de cortizon (care are rol antiinflamator). Zonele limfatice şi zonele
nasului, pentru stoparea inflamaţiei din mucoasa nazală.
Schema de masaj:
 Sistem renal 2 min (pe fiecare parte);
 Sistem limfatic 2-3 min (pe fiecare parte);
 Zonele reflexe suprarenale 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonele reflexe paratiroide 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonele reflexe ale nasului 3-5 min pe fiecare picior;
 Zonele reflexe maxilar superior 3-5 min pe fiecare picior;
 Sistem renal 2 min;
 Zonele reflexe limfatice 2-3 min de fiecare parte;
 Sistem renal 2 min.

Pentru sinuzitele maxilare acute se pot efectua 2-3 şedinţe pe zi dublându-se

timpii de masaj. De cele mai multe ori, după 3-5 zile simptomele cedează, dar se vor
efectua 2-3 şedinţe pe săptămână timp de încă 2-3 săptămâni.
În sinuzitele maxilare cronice se va practica o şedinţă pe zi timp de 20-35 zile,
apoi se va continua cu 2 şedinţe pe săptămână, 20-30 de zile. La nevoie, vor fi masate şi
zonele sinusurilor frontale.
b) Sinuzitele frontale
Au ca simptom principal durerea în regiunea frontală, durere care se intensifică la
apăsarea, nasului, aplecării ale capului etc., predominând în sinuzite acute. În general,
durerile devin foarte mari dimineaţa, la 2-3 ore după trezirea din somn. În sinuzitele
frontale cronice predomină rinoreea unilateral, durerea este suportabilă dar se

68
exacerbează în obstrucţia canalului fronto-nazal.
Sinuzitele frontale, ca şi cele maxilare (acute şi cornice) sunt tratabile prin
reflexoterapie în proporţie de peste 90% din cazuri. Marele avantaj îl constituie faptul că
se ajunge la eliminarea puroiului şi la dezinflamarea sinusurilor fără puncţii sau alte
intervenţii chirurgicale.
Zonele reflexe pentru sinusurile frontale sunt amplasate în toate degetele de la
picioare, pe partea plantară, sub porţiunea cărnoasă a primei falange, bilateral pe fiecare
deget. Sinusurile de pe partea dreaptă sunt amplasate pe piciorul drept, iar cele de pe
stânga, pe piciorul stâng.
Pentru tratarea prin reflexoterapie se vor masa următoarele zone reflexogene:
 Sistemul renal 2 min pe un picior;
 Sistemul limfatic 2-3 min pe un picior;
 Zone suprarenale 1-2 min pe un picior;
 Zonele reflexe paratiroide 1-2 min pe fiecare picior;
 Zona sinusurilor frontale 5-6 min;
 Zone nas 3-5 min;
 Sistem renal 2 min;
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Sistem renal 2 min.

În sinuzitele acute se vor efectua 2-3 şedinţe, timp de 3-5 zile, apoi se va continua
cu 2-3 şedinţe pe săptămână pe o perioadă de 2-3 săptămâni. Timpii de masaj pot fi măriţi
progresiv.
Pentru tratarea sinuzitelor cronice se va face 1 şedinţă pe zi timp de 15-20 zile,
după care, de regulă, simptomele dispar sau se reduc foarte mult. Se va continua cu 2-3
şedinte pe săptămână, uneori şi mai mult, în raport cu vechimea bolii şi capacitatea de
redresare sangvină zonală. Daca zonele reflexe ale ochilor sunt dureroase la palpare, se
vor masa şi aceste zone (2-3 minute fiecare).

3. Faringo-amigdalita
Este o inflamaţie a mucoasei faringiene şi a amigdalelor, este datorată
stafilococilor, streptococilor și a altor agenți microbieni.
Simptome: jenă la înghiţit, uscăciunea gâtului, tuse seacă sau purulentă, senzaţie
de sufocare, febră, stare generală rea.
Factori favorizanţi: intoxicaţii cu acizi de proteină, umezeală, frigul, fumul,
praful, eforturile vocale.
Zonele reflexe ale faringelui şi amigdalelor se găsesc la baza degetelor mari, în

69
apropierea zonei mandibulare, la baza acesteia. În faringo-amgdalita acută, tratamentul
prin masaj reflexoterapeutic se poate face în paralel cu tratamentul medicamentos
(antibiotic), ajutând la stoparea infecţiei locale şi prevenirea recidivelor.
Se va proceda la masarea următoarelor zone:
 Sistem renal 2 min pe un picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe un picior;
 Zone suprarenale 1-2 min pe fiecare picior;
 Zone paratiroidiene 1-2 min pe fiecare picior;
 Zona faringelui, amigdalelor 5 min pe un picior;
 Sistem renal 2 min pe un picior;
 Zone limfatice 2-3 min;
 Sistemul renal 2 min.

Masajul se poate face de 2-3 ori pe zi în fi faza acută, timp de 5-7 zile, iar în faza
cronică 1 şedinţă pe zi timp de 10-15 zile.
În fază acută se recomandă repaus alimentar. Se vor consuma doar lichide
(ceaiuri, sucuri de lămăie, de mere, de sfeclă roşie, urzici), 2-3 zile.

4. Otitele
Sunt inflamaţii ale urechii (acute sau cornice), supurative (purulente) sau
nesupurative, întinse pe una sau mai multe zone ale urechii (urechea externă şi sau
medie).
Otita externă este un proces inflamator ce cuprinde, de regulă, tegumentele
conductului auditiv extern. Infecţia apare pe un ţesut iritat, la indivizi cu afecţiuni
diabetice, gasto-hepatice sau alergice, şi poate evolua acut sau cronic. Bolnavul acuză
prurit auricular şi dureri. Tegumentele sunt roşii, infiltrate cu secreţie gălbuie la suprafaţă,
iar în caz de cronicizare sunt îngroşate.
Otita medie este o inflamaţie de diferite grade a mucoasei “casei” timpanului şi
poate avea caracter acut sau cronic, supurată sau nesupurată. Otitele medii acute sunt
caracteristice copiilor şi tinerilor.
Simptome: hipoacuzie (auz uşor slăbit), zvâcnituri în ureche, dureri care cedeză
uşor când începe scurgerea puroiului din ureche, febră stare generală rea.
Cauze: infecţii din vecinătatea urechii (nas, gât), cum ar fi: rino-faringitele,
rinosinuzitele, deviaţie de sept nazal, polipi nazali etc.
Otita medie supurată cronică apare ca rezultat al cronicizării unei otite medii acute

70
sau tratate insuficient.
Zonele reflexe ale urechii sunt amplasate în tălpi, la baza degetelor 4-5. Urechea
dreaptă are zonă reflexă pe piciorul stâng, iar urechea stângă pe piciorul drept.
Indiferent de natură, formă şi localizarea lor, otitele reacţionează foarte bine la
tratamentul reflexoterapeutic (80-90% din cazuri se tratează cu succes fără a folosi
antibiotic).
Mai ales în cazul otitelor acute, zonele reflexe corespondente sunt extrem de
dureroase la apăsare. Se va începe cu un masaj lent şi se va creşte intensitatea progresiv,
cât suportă bolnavul. Masajul în zona reflexă a urechii bolnave va atrage o bună irigare
sangvină zonală, ce va accelera eliminarea puroiului existent şi stoparea infecţiei. Se vor
masa şi zonele sinusurilor şi nasul, dacă sunt considerate zone de transmitere sau
întreţinere a otitei.
Schema de masaj în otite:
 Zona sistem renal 2 min pe un picior;
 Zona sistem limfatic 2-3 min pe un picior;
 Zonă suprarenală 1-2 min pe un picior;
 Zonă paratiroidiană 1-2 min pe un picior;
 Zonă reflexă ureche 3-5 min (pentru urechea afectată) și 1-2 min
urechea sănătoasă;
 Zonă sinusurilor 3-5 min pe un picior;
 Sistem renal 2 min;
 Zonă limfatică 3 min;
 Zona sistem renal 2 min pe un picior;

În cazul otitei acute se pot face fără risc 1-3 şedinţe pe zi, 5-7 zile, iar în cazul
celor cronice 1 şedinţă pe zi de 10-15 zile, după care de regulă, simptomatologia bolii
cedează sau dispare. Se va continua cu 2-3 şedinţe pe săptamână, timp de 3-4 săptămâni.
În otitele acute este necesară consultarea unui medic specialist care să aprecieze stadiul
de evoluţie a bolii.
Pentru otita externă se poate aplica un tampon cu vată îmbibată în soluţie
alcoolică de propolis cu concentraţia de 5-7 %.
Tratamentul prin reflexoterapie al otitei medii acute sau cronice se poate completa
cu propolis în soluţie alcoolică având concentraţia de 5% (10 picături puse în conductul
auditiv de 3 ori pe zi, iar seara tampon înmuiată în soluţie alcoolică cu o concentraţie de
15-30%).

71
 5. Slăbirea acuității auditive
Bolnavii prezintă tulburării ale auzului datorate unor afeţiunii ale aparatului
auditiv. Surditatea constituie o infirmitate manifestată prin scădera auzului până la
pierdera totală. Această afecţiune poate fi: de transmisie, de percepţie şi mixtă, congenital
sau dobândită. Surditatea de transmisie se manifestă atunci când bolnavul aude cu
dificultate vocea şoptită, dar intercepta conversaţiile. Surditatea de percepţie este
provocată de leziuni ale urechii interne sau ale căilor nervoase ale urechii interne sau ale
căilor nervoase auditive. Surditatea prin osteoscleroză se datorează osificării progresive a
labirintului. Bolnavul percepe vâjâitul şi zgomotele, pocnituri în ureche, iar auzul este
foarte slab. Boala începe la o ureche, dar în scurt timp se extinde şi la cealaltă,
manifestăndu-se cu precădere la femeile trecute de 50 ani.
Zona reflexă pentru urechi
Reflexoterapia induce de cele mai multe ori rezultate bune, stopând procesele
inflamatorii locale şi de stadiul de avansare, datorită efectelor benefice, recomandăm
tratamentul următor, chiar şi ca ultimă speranţă de îmbunătăţire a auzului bolnavului.
Schema de masaj
 Zona renală 2 min pe fiecare picior;
 Zona limfatică 3 min pe un picior;
 Zonă reflexă suprarenală 1-2 min pe un picior;
 Zonele reflexe paratiroide 1-2 min de fiecare parte;
 Zonă reflexă ureche 3-5 min;
 Zona reflexă cap (creier mare, creier mic) 3 min;
 Zona renală 2 min;
 Zonă limfatică 2-3 min;
 Zona renală 2 min.
Masajul se va face zilnic până la redresarea auzului, apoi se va continua cu 2-3
şedinţe pe săptămână, timp de 3-4 săptămâni.
Local, se va aplica în urechea bolnavă un amestec format din 5 picături de suc de
ceapă, 5 picături de suc de usturoi şi 10 picături de lapte cald, timp de 12-14 zile, o dată
pe zi.

Bolile oftalmologice

Unele afecţiuni ale ochilor sau anexelor sunt adesea consecinţe ale dereglărilor

72
generale, sau localizate ale organismului, asfel: aparatul vizual poate fi influenţat şi de
umătorii factori:
 Afecţiuni neurologice;
 Deficienţe circulatorii;
 Carenţe alimentare;
 Intoxicaţii etc;

1. Slabirea acuităţii vizuale

Poate fi descoperită în diverse stadii de evoluţie, prezentă în unele unele afecţiuni
ca: miopia (bolnavul nu vede la distanţă), hipermetropia (bolnavul nu vede de aproape),
presbiţia (slăbirea vederii la vȃrste înaintate), cataractele (tulburării de transparenţă a
crstalinului), glacuomul (afecţiune dată de dezechilibrul tensiunii oculare dintre
conţinutul ochiului şi elasticitatea pereţilor săi).
Indiferent de cauzele ce duc la slăbirea acuităţii vizuale, în cadrul afecţiunii,
zonele reflexe ale ochilor sunt extrem de dureroase la palpare. Stimulȃnd aceste zone
reflexe, se restabileşte circulaţia normală a sȃngelui în organele afectate, avȃnd ca efect
îmbunăţăţirea vederii. Toate acestea nu se pot obţine imediat, ci după multe şedinţe, dȃnd
răgaz circulaţiei sangvine să alimenteze zonele afectate, refăcându-le asfel în timp
structurile.
Masajul zonelor reflexe ale ochilor se va face de 1-2 ori / zi timp de 3-5
minute(pentru un terapeut experimentat se pote lucra chiar mai mult –pina la 10-15 min.)
pentru fiecare ochi. Numărul şedinţelor variază în funcţie de caracterul şi vechimea bolii,
obligatoriu pentru afecţiunile de mai sus efectuȃndu-se 40-60 de şedinţe, continuȃnd apoi
cu 2-3 şedinţe/ săptămȃnă pentru consolidarea rezultatelor.(I.Chiruta si V.Postolica)
Cand tulburările sunt date de afecţiuni endocrine sau de tulburări circulatorii
intracraniene se vor masa şi zonele reflexe respective (după protocolul predat în timpul
cursului).

2. Paralizii oculo-motorii
Sunt boli frecvente ce se manifestă prin simptome subiective şi obiective.
Simptome subiective: diplopia (vedere dublă), tulburări reflexe, falsa proiecţie.
Simptome obiective: strabismul (deviaţia ochiului în direcţia opusă muşchiului
paralizat), impotenţă funcţională, atitudine vicioasă a capului şi gȃtului, impotenţă
funcţională, atitudine vicioasă a capului şi gătului. Masajul reflex în zona ochilor atrage

73
deblocarea energică şi sangvină, reflectând structurile afectate şi instalând funcţia
normală prin tratamentului reflexoterapeutic. În astfel de paralizii zonele reflexe ale
ochilor vor fi masate timp de 10-15 minute ( pentru terpeutii experimentati ) la fiecare
picior, timp de 6-8 săptămȃni.(I.Chiruta siV.Postolica)

3. Conjuctivita
Este inflamaţia mucoasei conjunctivale (membrană ce căptuşeşte faţa posterioară
a pleoapelor şi faţa anterioară a globului ocular), fiind produsă de agenţi patogeni, factori
fizici şi chimici (praf, fum, gaze toxice etc), cauze generale (tulburări gastro intestinale,
endocrine, hepatice, gută, reumatism) sau poate fi de natură alergică.
Conjuctivitele catarale sunt caracterizate printr-o congestie superficială difuză cu
secreţie redusă. Pot fi acute, subacute şi cronice. Conjuctivitele acute debutează brusc,
bilateral, cu usturimi, senzaţii de corp stăin, măncărime, fotofobie discretă (frică de
lumină), pleoapele sunt edemaţiate (umflate).
Conjuctivita cronică are o simptomatologie mai discretă.
Se fac următoarele recomandări:
- Evitarea factorilor fizici şi chimici nocivi, menţinerea igienei locale,
tratarea afecțiunilor cauzante, evitarea factorilor alergeni care vor conduce la diminuarea
riscului de apariţia a bolii. Conjuctivita poate afecta ambii ochii sau numai unul. Igiena
locală va fi riguroasă, se va evita transmiterea secrețiilor (prin batiste sau pansamente) de
la ochiul bolnav la cel sănătos sau la alte persoane.
Tratamentul reflexogen se va face în zona ochilor (pentru a îmbunătăţi circulaţia),
în zona glandelor suprarenale(pentru stimularea producerii de cortizon)si in zonele
limfatice, pentru a stimula rezistenta organismului.

Schema de masaj
 Zone reflexe ale sistemului renal 2 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe ale sistemului limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe suprarenale 1-2 min de fiecare parte;
 Zona reflexă ochi 3-5 min pentru ochiul afectat, 2-3 min pentru cel
sanătos;
 Sistem renal 2 min;
 Zone limfatice 2-3 min;
 Zone reflexe ale sistemului renal 2 min.
Masajul poate fi efectuat de 2-3 ori/ zi, timp de 5-7 zile, pȃnă cȃnd

74
simptomatologia bolii dispare. Se poate continua cu 1-2 şedinţe/săptămȃnă

Bolile reumatice

1. Spondiloza
Este o formă particulară a artrozelor localizate la nivelul coloanei vetebrale.
Afecţiunea prinde vertebra şi discul intervertebral. Discurile intervertebrale se uzează
declaşând suferinţe degenerative. Procesele de involuţie a discurilor încep de la vârste
relativ tinere (20 de ani), iar manifestările clinice se instalează mult mai târziu. În unele
cazuri, simptomatologia clinică este absentă, cu toate că radiografic semnele bolii sunt
prezente.
Simptomatologie: semnele subiective ale spondilozei depind de regiunea afectată
a colonei vertebrale.

a) Spondiloza cervicală
Semnele obiective sunt redoarea (înţepenirea) cefei, cracmente (gâtul trosneşte la
mişcări) sau torticolis (blocări dureroase ale capului şi gâtului într-o parte, spre unul
dintre umeri).
Subiectiv, bolnavul acuză durere în ceafă, cefalee posterioară, astenie, ameţeli,
zgomote în urechi. Sunt bolnavi care se plâng de parestezii (amorţeli) şi iradieri dureroase
în torace și regiunea precordială).
b) Spondiloza toracală
Prezintă, mai rar, simptomatologia clinică; însă uneori apar dureri în regiunea
toracică, exarcerbarea în poziţia ortostatică (statul în picioare). Durerile se diminuează
sau chiar dispar la repaus, în poziţia culcat. Spondiloza toracală poate produce şi cifoză în
diverse grade, mai ales la bolnavii care au prezentat în copilărie cifoză juvenilă.

c) Spondiloza lombară
Este cea mai frecventă formă de localizare a artrozelor la nivelul coloanei
vertebrale. Acest lucru este cauzat de solicitările intensive ale zonei lombare, aceasta
fiind zona cea mai mobilă a colonei vertebrale.
Clinic, spondiloza lombară se poate manifesta prin:
a) Lumbago – poate fi acut sau cronic:
- în fază acută durerea din regiunea lombosacrată este vie, bolnavul căutând

75
poziţii nedureroase. Tusea, strănutul, mişcarea îi măresc durerile;
- în fază cronică bolnavii se plang de dureri lombosacrale dimineaţa la scularea
din pat sau după ce stau mai mult timp aplecaţi (în momentul în care se îndreaptă).
b) Sciatica – durerea din regiunea lombosacrală iradiază pe partea posterioară a
membrului inferior, fiind totuşi intensă şi în muşchii fesieri. Tratamentul spondilozei prin
masaj reflex va urmări zona de localizare a bolii.

Dacă spondiloza este localizată la nivelul regiunii cervicale, se va masa zona

reflexă cervicală la ambele picioare. Când durerea iradiază în umăr, se va masa atât
zona reflexă a umărului respectiv, cât şi segmentul corespondent al membrului
superior.
Dacă spondiloza este localizată în regiunea toracală sau lombară, se vor masa
zonelor reflexe corespundente, iar în cazul sciaticii se vor masa şi zonele reflexe pentru
sciatică.

Prin masajul zonelor amintite se va redresa circulaţia sangvină în segmentul sau

articulaţia afectată. Este absolut necesar să fie masate şi traseele renale pentru a elimina
substanţele toxice din corp, precum şi cele pe care le deblocăm prin masaj.
Stimularea zonelor suprarenale este imperios necesară, ducând la mărirea
producţiei de cortizon, care este un antiinflamator nespecific. Paratiroidele vor fi
stimulate pentru producţia mărită de Ca, necesar în reconstituirea articulaţiilor.

Schema de masaj pe regiuni:

1. Spondiloză cervicală

76
  Zone reflexe ale sistemului renal 2 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe ale sistemului limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zonă glande suprarenale 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonă reflexă paratiroide 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonele reflexe cervicale 3 min pe fiecare picior;
 Zona umărului prins (la nevoie) 1 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe ale sistemului renal 2 min pe fiecare picior;
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Traseu renal (rinchi, uretre, vezică urinară) 2 min pe traseu;
*Zonă segment corespunzător pentru membru superior prins 5 minute (vezi harta
de la finalul cursului ). Masajul zonei corespondente zonei afectate se va face profund, cu
toata mâna (circa 10-20 minute ) până când segmentul afectat începe să se încălzească.
Se fac 1-2 şedinţe pe zi, timp de 20-25 de zile, continuându-se cu 1-2 şedinţe pe
săptămână, timp de 2-3 zile. De cele mai multe ori simptomele se atenuează după 5-8
şedinţe, dispărând după 15-20 de şedinţe.

2. Spondiloza toracală
 Sistem renal 2 min pe fiecare picior ;
 Sistem limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zonă glande suprarenale 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonă reflexă parotiroide 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonă reflexă regiunea toracală 3 min pe fiecare picior;
 Sistem renal 2 min;
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Sistem renal (rinichi, uretre, vezică) 2 min de traseu.
Se vor efectua 1-2 şedinţe pe zi, timp de 15-20 de zile.

3. Spondiloza lombară
 Traseu renal (rinchi, uretere, vezică) 2 min pe traseu;
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Zonă glande suprarenale 1-2 min pe fiecare picior;
 Zonă paratirode 1-2 min pe fiecare picior;
 Zona reflexă regiune lombosacrală 3 min pe fiecare picior;
 Sistem renal 2 min;
 Sistem limfatic 3 min;
 Sistem renal 2 min;
 Traseu sciatic 1-2 min.

Şedinţele de masaj se fac tot 1-2 pe zi, timp de 8-10 zile, apoi se fac o zi da, o zi
nu, mărindu-se cu 1-2 minute timpii de masaj la fiecare zonă. Se continuă până ajungem

77
la dispariţia totală a simptomatologiei clinice, apoi se vor face 1-2 şedinţe pe săptămână,
timp de 2-3 luni.

Bolile ginecologice

Tulburările de menstruaţie funcţionale sunt anomalii de ritm şi cantitate ale

sângerării menstruale. Ciclul menstrual este un act fiziologic; femeia sănătoasă nu suferă
în timpul ciclului menstrual.
Zonele reflexe ale organelor genitale:
 Zona reflexă a uterului se află pe faţa internă a călcâiului, pe lânga
maleola internă (la ambele picioare), în formă de triunghi.
 Zona reflexă a ovarelor (anexelor) se află pe faţa externă a piciorului,
deasupra călcâiului şi în spatele maleolei externe, în forma de triunghi ;
 Zona reflexă a vaginului (uretrei) se află pe faţa latero-internă a piciorului,
sub maleola internă, în diagonală, de la zona reflexă a uterului până la zona reflexă a
vezicii urinare.
 Zona reflexă pentru tulburări de ciclu menstrual se găseşte pe faţa externă
a gambei, de-a lungul tendonului lui Achile.
 Există multe afecţiuni ginecologice care beneficiază cu succes de
tratament prin masaj reflexogens: vaginită, vulvovaginită, anexite, metroragiile,
dimenoreea, tulburări de menstruaţie etc.

1. Anexita (metroanexita)
Anexita este inflamarea anexelor (ovare, trompe uterine). Metroanexita este
inflamaţia mucoasei muşchiului uterin şi a anexelor, cauzate de microbi ca: stafilococi,
streptococi, gonococi, colibacili. Aceşti microbi acţionează separat sau asociat.
Simptome:
- în fază acută: febră şi dureri în fosele iliace (abdomenul inferior).
- în formele cronice: dureri percepute îndeosebi la palpare abdomenului inferior.
Masajul reflexoterapeutic se va face în zonele reflexe ale uterului şi anexelor
(ovare, trompe) pentru a dezinflama organele pelvine.
Schema de masaj
 Sistemul renal 2 min;
 Sistemul limfatic 2-3 min;
 Glandele suprarenale;
 Zona reflexă uter 2-3 min pe fiecare picior;

78
  Zona reflexă anexe (ovare) și trompe uterine 2-3 min pe fiecare
picior;
 Sistem renal 2 min;
 Zone limfatice 2-3 min;
 Sistem renal 2 min;
Masajul se va face zilnic, indicându-se totodată ceaiuri şi spălături vaginale cu
decoct de ceai de galbenele, coada calului, cimbrișor, busuioc.

2. Dismenoreea (Algomenoreea) (menstruația dureroasă)

Durerea pelvină acută ciclică și cea cronică reprezintă un mare procent din
acuzele ginecologice şi se numără printre cele mai solicitante probleme cu care se
confruntă practica medicală ginecologică. Durerea acută este intensă şi caracterizată prin
instalarea bruscă, creşte în intensitate şi durată scurtă. Durerea ciclică este asociată cu
ciclul menstrual.
Dismenorea sau menstruaţia dureroasă reprezintă sindromul dureros care precedă
sau însoţeşte menstruaţia şi în care algia abdomino-genitală domină simptomatologia
clinică.
În patologia genitală sunt citate 8-26 % din cazuri, fiind clasificate în:
- Dismenore primară care apare, de obicei, în primii 1-2 ani de la instalarea
menarhei (prima menstruație), după stabilirea ciclurilor ovulatorii.
- Dismenoree secundară care se dezvoltă, de obicei, după ani de zile de la
instalarea menarhei, poate exista şi în prezenţa ciclurilor ovulatorii şi este frecvent
organică.
Efectele reflexoterapiei asupra aparatului genital şi funcţionalităţii acestuia:
Tratamentul reflexologic poate ajuta boala în mod direct sau practicat ca o metodă
pararelă, complementară altor terapii, acţionând imediat asupra procesului patologic
împedicând evoluţia afectiunii spre forma cronica..
Efectele masajului reflexogen asupra aparatului genital sunt:
- îmbunătăţirea circulaţiei sangvine în organele aparatului genital, care
conduce la redresarea funcţiei acestor organe, împedicând cronicizarea afecţiunilor şi
antrenând refacerea structurii afectate;
- multiplicarea curenţilor limfatici, care induce intensificarea imunităţii,
deci prevenirea stazelor, a congestiilor şi a stărilor inflamatorii;
- împiedicarea apariţiei zonelor de fibroză şi generarea regresiei celor deja
instalate;

79
 - reglarea funcţiilor hormonale, dezvoltarea armonioasă a organelor genitale
şi funţionarea lor corespunzătoare;
- prevenirea şi combaterea sterilităţii secundare;
- creşterea elasticităţii şi a tonicităţii pereţilor uterului;
- reglarea ciclului menstrual;
- activitatea normală a glandelor lactofore;
- prevenirea şi tratarea chisturilor ovariene şi a fibroamelor uterine;
- optimizarea funcţilor endocrine între aparatul genital, tiroidă şi hipofiza;
- combaterea frigidităţii;
- diminuarea simptomatologiei din patologia genitală: usturimi, dureri,
prurit, scurgeri;
- atenuarea simptomatologiei specifice menopauzei activarea sistemului
nervos vegetativ şi reglarea hormonală.
Dismenorea reacţioneză foarte bine la tratamentul reflexoterapeutic. Sunt
necesare 15-25 de şedinţe, apoi se va continua cu 2 şedinţe/ săptămână, timp de 1-2 luni.

Schema de masaj
 Sistem renal 2 min pe fiecare picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe tiroidă 1-2 min pe fiecare parte;
 Zone reflexe ale uterului 3 min pe fiecare parte;
 Zone pentru dureri menstruale 3-5 min pe fiecare parte;
 Zonele reflexe ale anexelor (ovare) 3 min de fiecare parte;
 Sistem renal 2 min;
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Sistem renal 2 min.

3. Tulburări de menstruaţie
Tulburările de menstruaţie se împart în mai multe categorii:
 Tulburări la intervale normale, dar cu cantități de sânge mai mici sau mai
mari decât la menstruaţia normală;
 Cicluri la perioade scurte (18-21 de zile);
 Cicluri la periade mari (35-50 de zile);
În cazul ciclurilor neregulate, se vor masa zonele reflexe ale ovarelor, uterului şi
tiroidei, pentru reglarea funcţiei ovariene.
Schema de masaj
 Sistem renal 2 min pe fiecare picior;

80
  Sistem limfatic 2-3 min pe fiecare picior;
 Zone reflexe hipofiza, tiroida 3 min;
 Zone reflexă uter 3 min la fiecare picior;
 Zona reflexă ovare 3 min la fiecare picior;
 Sistem renal 2 min;
 Zone limfatice 2-3 min pe fiecare picior;
 Sistem renal 2 min.

După 20-25 de şedinţe (1/zi), ciclurile menstruale se vor regla, dar este necesar să
se continue cu 1-2 şedinţe/ săptămână, timp de o lună.
În peste 90% din cazurile de tulburări de menstruaţie, reflexoterapia dă rezultate
foarte bune.
Percuţia uşoară a vertebrei a D7 şi D9 (1 minut/zi) va stimula funcţia ovarelor şi
va calma durerile menstruaţiei.

Bolile apartului respirator

1. Bronşita (acută şi cronică)

Bronşita acută şi cronică apare, de obicei, în sezonul rece, având în general cauze
virotice, și se poate complica microbian.
Bronşita cronică este o boală destul de frecventă, definită prin hipersecreţia de
mucus, manifestată prin tuse cu expectoraţie pe o durată ce totalizează cel puţin 3 luni/an,
timp de cel puţin doi ani consecutiv. Tratamentul reflexogen în bronşită vizează
combaterea infecţiei, a hipersecreţiei mucoase, a spasmului şi edemului bronşic şi se
realizează prin îmbunătăţirea circulaţiei sangvine în teritorul arborului bronşic.
Zonele reflexogene şi tehnică de lucru
În cazul bronşitelor, acute sau cronice, zonele reflexe ale plămânilor şi bronhilor
sunt foarte sensibile la apăsare, uneori intens dureroase. Zonele pulmonare se vor masa
pentru a reabilita circulaţia sangvină în bronhii şi plămâni, trecând astfel inflamaţia şi
congestia locală. Masajul zonelor reflexe pentru laringe şi trahee urmăreşte acelaşi scop
în zonele învecinate. Glandele paratiroide, stimulate prin masaj, vor aduce un aport
crescut de Ca. Stimularea zonelor reflexe ale glandelor suprarenale urmăreşte scăderea
inflamaţiei prin degajarea de cortizon. Vor fi stimulate aceleaşi zone limfatice (corp
superior) – pentru a creşte puterea de apărare a organismului la boli.

81
 Deci, zonele reflexe vor fi stimulate în următoarea ordine în cadrul fiecărei
şedinţe:
 zona renală 2 minute la fiecare picior;
 zone limfatice 2-3 min la fiecare picior;
 zona paratiroidelor 1-2 minute la fiecare picior;
 zona suprarenalelor 1-2 minute la fiecare picior;
 zona laringe, trahee, bronhii 3 minute la fiecare picior;
 zona renală 2 minute la fiecare picior;
 zone limfatice 2-3 minunte la fiecare picior.
 sistem renal 2 min.

În suferinţele acute, masajul se poate face de 2-3 ori/zi, timp de 3-5 zile, putându-
se continua cu 2 şedinţe/ zi, timp de încă 3-5 zile, până când simptomele au dispărut
complet.
În bronşitele cronice se va practica o singură şedinţă pe zi, timp de 20-30 de zile.
Procentul de reuşită este de aproximativ 90% din cazuri în bronşitele acute şi peste 65%
în bronşite cronice.

2. Astmul bronşic
Starea patologică: senzaţie de lipsă de aer (în crize) şi dificultăţi la evacuarea
aerului din plămâni.
Simptome: accese de sufocare determinate de obstrucţia bronşică prin edem,
hipersecreţie, spasm şi dop de mucus, dispnee respiratorie paroxistică. Criza de astm
bronşic este declanşată în contact cu factorul alergen, mai ales în a doua parte a nopţii.
Bolnavul se trezeşte anxios (speriat), întâmpină dificultăţi în expiraţie, are respiraţie
şuierătoare, merge la fereastră, la masă sau la speteaza unui scaun pe care se sprijină, în
poziţie aplecat, încercand să-şi uşureze respiraţia.
Tratament reflexogen:
Vor fi masate intens zonele reflexe pentru:
- Plămâni-bronhii, urmărind decongestionarea şi fluidificarea secreţiei
bronşice;
- Paratiroidele, pentru degajare de Ca;
- Suprarenalele, mai ales în criza de astm, pentru a elibera cortizon şi
adrenalină;
- Traseul rinchi-uretre-vezică urinară, în scopul eliminării mai rapide din
corp a produşilor toxici.
Tratamentul va viza următoarea schemă de masaj/ şedinţă:

82
  Zone renală 2 min pe un picior;
 Zone limfatice 2-3 min pe un picior;
 Zona paratiroidelor 1-2 min pe un picior;
 Zona suprarenalelor 1-2 min pe un picior;
 Zonele bronhii, plămâni 3-5 min pe un picior;
 Zona renală 2 min;
 Zonele limfatice 2-3 min;
 Zona renală 2 min.
Tratamentul este de lungă durată, în funcţie de vechimea şi gravitatea bolii.

Bolile aparatului digestiv

1. Sindromul diareic
Diareea, consecinţă a mai multe cazuri, este un sindrom clinico-coprologic,
caracterizat prin emisia de scaune frecvente, neformate, cu resturi alimentare nedigerate
sau incomplet digerate. Clinic apare sindromul carenţial: scăderea ponderală, paliditate,
astenie, reducerea capacităţii de efort, depresie psihică, hipotensiune arterială. Examenul
de laborator poate indica: hipocalcemie, hipopotasemie, hiponatremie (calciu, potasiu şi
natriu scăzute), acidoză metabolică, ajungându-se până la deficienţe hormonale. Cauze
mai frecvente în declanşarea bolii sunt: nevroze (diaree emoţională), endocrine
(hipertiroidie), alergii la medicamente sau alimente, intoxicații, descărcării bruşte de
fiere, insuficienţă pancreatică sau cauze virotice.
Diareile cornice (de lungă durată) beneficiază de tratament reflexoterapeutic.
Regimul alimentar trebuie respectat în raport cu tipul diareii (de fermentaţie sau de
putrefacţie), deci depinde de afecţiunea în cadrul căreiă apare sindromul diareic. La
testarea zonelor reflexe ale intestinului subţire, gros, zona hemoroizi, acestea sunt
deosebit de sensibile. De asemenea, sunt sensibile şi zonele corespunzătoare următoarelor
organe: tiroidă, pancreas, vezică biliară, plex solar, în raport cu factorii care au produs
sindromul diareic.

Schema de masaj
 Sistemul renal 2 min pe un picior;
 Sistem limfatic 2-3 min pe un picior;
 Vezica biliară 2 min;
 Pancreas 2 min;

83
  Plex solar 3 min;
 Tiroida (aportul de energie) 2 min;
 Zone intestin gros (în sensul de evacuare) 5 min;
 Zone intestin subţire 3 min;
 Sistem renal 2 min;
 Sistemul limfatic 2-3 minute pe un picior;
 Sistem renal 2 min pe un picior;
Se va efectua o şedinţa pe zi sau la 2 zile, timp de 4-6 săptămâni.

2. Sindromul de constipaţie
Se defineşte prin:
- Evacuări intestinale la intervale mai mari de 48 de ore;
- Scaune de consistenţa crescută;
- Evacuării incomplete, în cantităţi reduse, datorită dereglării tranzitului
intestinal;
- Constipaţia este o boală plurifactorială.
Cauze:
- sedentarism (lipsă de mişcare);
- endocrine (hipotiroidism);
- alimentare (alimentate uscate, mese reduse);
- leziuni ale tubului digestiv (hemoroizi, fisuri anale, rectite, ulcerul gastro-
duodenal);
- tumori intestinale;
- obişnuinţa (schimbarea mediului în care trăim, pudoarea, comoditatea);
- neurofuncţionale (constipaţie spastică).
Tratamenul complex conţine în primul rând din alimentaţie (bogată în legume şi
fructe, lichide), activitate fizică şi antrenarea musculaturii abdominale.
Tratamentul prin reflexoterapie vizează dezvoltarea unei bune circulaţii în zona
intestinală, creşterea tonusului intestinal, dispariţia inflamaţiilor locale, ameliorarea sau
tratarea hemoroizilor, fisurilor anale, stimularea glandei tiroide când constipaţia este de
cauză endocrină.
În caz de constipaţie, zonele reflexe ale intestinului gros şi îndeosebi cele ano-
rectale sunt sensibile, uneori extrem de dureroase la apăsare.
De regulă, constipaţiile sunt uşor tratabile prin reflexoterapie, dar descoperirea
cauzei şi tratarea prin masaj sterapeutic abdominal a organsimului respectiv sunt
obligatorii.

84
 Schema de tratament
 Zona reflexă a sistemului renal 2 min pe un picior;
 Zone limfatice 2-3 min pe un picior;
 Zonă intestin gros 5-10 min în ordinea evacuării (colon ascedent,
transvers, descedent, sigmoid);
 Zona reflexă anus, rect 5 min
 Hemoroizi 5-10 min;
 Sistem renal 2 min;
 Zona reflexă a organului care cauzează boala 2-5 min (exemplu:
stomac - în cazul unei gastrite), (hemoroizi – în cazul bolii hemoroidale);
 Sistem limfatic 2-3 min;
 Zona reflexă a sistemului renal 2 min.
Şedinţele se vor efectua 1-2 ori/zi, în prima fază, apoi se continuă cu o şedinţă pe
zi, până când dispare constipaţia. Uneori constipaţia dispare după 5-6 şedinţe. De cele
mai multe ori sunt necesare 15-20 şedinţe.

85
86
87
Zone reflexe corespondente
(segmente corespondente)

88
 Există unele zone din corp care nu au proiecție reflexogenă în tălpi sau palme, în
schimb au segmente corespondente ce se pot masa cu succes 20-30 de minute, pentru a
îmbunătăți circulația segmentului bolnav.

89
 Dacă avem o afecțiune la o parte din membrul inferior, se va masa zona de pe
partea bolnavă de la membrul superior și invers.
Dacă avem o afecțiune la degetul 3 de mâna stângă, se va masa degetul 3 de la
piciorul stâng.
Zona palmară coincide cu zona plantară. Zona cotului coincide cu zona
genunchiului de pe partea respectivă.
Conform planşei, segmentele corespunzătoare sunt:
- Picior drept (1) cu mâna dreaptă(1);
- Picior stâng (1) cu măna stângă (1);
- Gamba dreaptă (2) cu antebraţ drept (2);
- Gamba stângă (2) cu antebraţ stâng (2);
- Coapsă dreaptă (3) cu braţ drept (3);
- Coapsă stângă (3) cu braţ stâng (3);
- Şold drept (4) cu umăr drept (4);
- Şold stâng (4) cu umăr stâng (4);

BIBLIOGRAFIE

90
91