SOCIETATILE PASTORALE

Grupa 3

Homo oeconomicus si competitorii sai

O perspectiva trans-disciplinara asupra antropologiei economice
 Societatile Pastorale

I. Elementele distinctive

Societatile de crescatori de animale sau societatile pastorale au ca principalul mijloc de

subzistenta ingrijirea turmelor de animale mari si se regasesc in regiunile cu climat relativ arid (
stepe, zone subtropicale semi-desertice, savane tropicale, tundra ) unde cultivarea plantelor,
culesul ori vanatoarea nu sunt surse suficiente de hrana.

Societatile de pastori sunt opusul celor de horticultori deoarece manifesta cel mai ridicat
nivel de mobilitate unde animalele trebuie sa fie hranite in mod regulat in tot timpul anului.

In regiunile unde exista diferente climatice mari intre anotimpuri, acestea determina
variatii de dezvoltare sezoniera a plantelor, care cresc doar atunci cand temperaturile si
precipitatiile o permit.

Un aspect important al acestor societati este organizarea vietii comunitatii in functie de

nevoile cirezilor de animale.

Societatile de crescatori de animale pot fi clasificate in functie de criterii cu semnificatie

social-economica, precum sistemul de organizare a muncii.

o Exista patru tipuri de societati pastorale:

 Nomade ( se deplaseaza continuu si pe distante mari )
 practica transhumanta (deplasarea sezoniera, intre tabere fixe, vara-munte, iarna-campii
joase)
 Agro-pastorale (societati sedentare, in acelasi loc pe toata durata anului)
 Cresterea animalelor in ferme de mari dimensiuni ( Austria, America de Nord )
 II. Originea istorica.

Modul de viata caracteristic pastoral a aparut in mod independent in mai multe regiuni ale
globului la momente temporare diferite.

Prima zona in care au aparut comunitatile de crescatori de animale este Eurasia acum
circa 5000 de ani care incepe din campia Ungariei si continua catre est pana in Manciuria,
populatie care acum 7000 de ani vorbea o limba proto-indo-europeana.

A doua zona este Arabia, unde fenomenul a avut loc acum circa 3000 de ani.Aici a fost
domesticita camila cu o singura cocoasa, oaia, capra si calul, aici vorbeau limbi semitice (
neflexionare, ca ebraica sau araba )

O a treia regiune este savana Africana acum circa 3000 de ani, aici vorbeau limba Bantu (
familia limbilor nilotice )

Ultima regiune este zona de tundra din Siberia ( eschimosii sau ciuicii ) si din Peninsula
Scandinava ( laponii ) unde turmele de reni constituie si astazi baza unui mod de viata pentru
aceasta clima deosebit de aspra.

III. Caracteristici generale

o Criteriile dupa care sunt indentificate societatile de pastori sunt:

 Utilizarea animalelor domestice ca sursa de hrana
 Modul de viata nomad ( se deplaseaza continuu si pe distante mari )
 Productia pentru necesitatile de subzistenta ( versus productie cu scop comercial )
 Productia specializata ( versus productia diversificata )
 Autonomia ( versus interdependenta cu populatiile din vecinatate )
 Relatia de proportionalitate intre proprietar si putere
o Speciile de animale erbivore sunt diferite in functie de zona geografica:
 Bivol ( India )
 Lama si alpaca ( Anzi )
 Bovinele ( Africa, Asia Centrala )
  Calul ( Asia Centrala )
 Camila Bactriana ( Asia Centrala si de Est )
 Dromaderul ( Africa, Asia de vest )
 Oile si caprele ( Africa, Asia, Europa )
 Yakul ( Himalaya )
 Renul ( Eurasia Circumpolara )

IV. Gestionarea resurselor si proprietatea

In societatile pastorale exista trei tipuri de capital:

1. Cel material
2. Cel relational
3. Cel incorporat in personae
1. Principala componenta a avutiei este capitalul material, format din trupele de animale,
care sunt atat forma cea mai importanta de constituire a capitalului unei familii, cat si
fundamentul statutului ei social si al indentitatii sale in cadrul grupului.Membrii populatiei
Fulani din Africa de Vest considera ca detinerea vitelor este conditia care permite unui barbat sa
fie liber si independent iar cei din tribul Masai de la poalele muntelui Kilimanjaro, considera ca
numai un Masai mort sau un “fost Masai” poate fi un Masai sarac, adica unul care nu e proprietar
al unei turme de vite.
2. Gestionarea eficienta a turmelor de animale implica si un capital relational, deoarece
acestea au nevoie de pasune, surse de apa si forta de munca in sarcina careia cade ingrijirea
lor.Pentru ca accesul la aceste resurse sa fie asigurat, este nevoie sa fie instituite si prezervate
sisteme de relatii sociale in interiorul si in afara comunitatii.
3. Capitalul incorporat in persoane ( embodied capital ) care poate fi de natura fizica ori
mentala. In circumstante dure de mediu in care isi duc traiul membrii societatilor pastorale,
conditia fizica buna, performanta si competitia sunt valorizate intr-un grad ridicat, toate acestea
sporesc bogatia si forta de munca disponibila.
 V. Tehnologia, strategiile de actiune si organizarea sociala

Din cauza problemelor de natura care pot sa le afecteze semnificativ productivitatea,

membrii societatilor pastorale trebuie sa decida cu privire la:
 Speciile de animale din care isi alcatuiesc cirezile;
 Calitatea si cantitatea animalelor care compun turmele;
 Alocarea fortei de munca disponibile, care poate fi familia nucleara ori familia
extinsa, ori clanul;
 Migratiile sezoniere ale cirezilor in conditii climatice normale sau extreme si
modul de utilizare eficienta a pasunilor.
Populatiile de cultivatori pot sa practice si cresterea animalelor, insa trebuie sa ramana
sedentari , cultura palantelor fiind ocupatila lor principal.
In legatura cu mobilitatea comunitatilor de pastori s-a observant ca sore deosebire de
fermierii sedentari contemporani care resc cirezi de animale in scop comercial, pastorii
traditionali nu manifesta nicio preocupare pentru egologia si regenerarea pasunilor. Acest lucru
este firesc si motivat de faptul ca:
 Productivitatea pasunilor este un fenomen extreme de predctibil, atat spatial cat si
temporal;
 Controlul pe care triburile de pastori il exercita asupra terenurilor este temporar si
precar;
 Fluctuatiile mari ale dimensiunilor turmelor, produse de epidemii ori de fenomene
climatice extreme permit sa se recupereze periodic.
Productivitatea scade odata cu marimea turmei, deoarece pasunile tind sa devina super-
aglomerate. Cauze:
 Lipsa conditiilor pentru depozitarea produselor din carne sau valorificarea lor pe
piata;
 Turmele mari constituie masuri de asigurare impotriva pierderilor catastrofale;
 Societatile de pastori functioneaza dupa o logica a subzistentei
 Baza alimentatiei o constituie produsele lactate, nu carnea animalelor, ceea ce
minimizeaza costurile depozitarii hranei si fluctuatiei productiei de la o zi la alta.
 Diviziunea muncii in aceste societati este foarte pronuntata si are drept criteriu
fundamental sexul.
Femeile se ocupa de producerea si procesarea hranei, ingrijirea animalelor mici (oi,capre) atunci
cand acestea compun turme reduse numeric.
Imdiferent de pricipiile si formele extreme de variate pe care le cunoaste organizarea
muncii si a institutiilor sociale, acestea trebuie sa faca un compromise intre cele doua necesitati
fundamentale:
1. Flexibilitate
2. Control eficient
Combinatia dintre flexibilitate si controlul exercitat de sistemele formale ce
reglementeaza statutul propietatii si contextual aliantelor ce asigura securitatea este aceea care
confera societatilor pastorale calitati specific ce le asigura succesul durabil.

VI. Adaptari co-evolutive: toleranta la lactoza

Pentru societatile pastorale, laptele si produsele lactate constituie una dintre pricipalele
surse de hrana.
Abilitatea de sintetizare a lactozei in perioada adulta este direct legata de istoria cresterii
animalelor si a activitatii de procesare a laptelui. Una din caracteristicile mediului se leaga de
fenomenul domesticirii animalelor.
Evolutia tolerantei la lactoza in perioada adulta este unul dintre cele mai frecvente
exemple, aratand cum caracteristicile culturale si trasaturile genetice se imfluenteaza reciproc
pentru a determina un comportament adaptiv si a asigura succesul evolutiv al unui individ.
Toleranta la lactoza este determinate genetic - cresterea animalelor si consumul de lapte
au constituit elemente culturale ce au influentat frecventa genei intr-o anumta populatie si intr-o
anumita regiune a lumii. Anumite societati au identificat alte adaptari culturale care le-au permis
consumul de lapte chiar si in absenta genelor, si anume descoperirea si raspandirea practicilor si
tehnicilor de procesare a laptelui pentru a obtine produse derivate cu un continut redus de
lactoza.
 In cazul domesticirii si cresterii animalelor pentru productia de lapte, relatia dintre animal
si om poate fi vazuta ca una reciproc avantajoasa.