Kiraly Victor, Teatrologie – Management cultural anul II

Folosirea cântecelor (song-urilor) în operele lui Bertolt Brecht - Omul cel

bun din Sâciuan

Unul din principiile teatrului epic este acela că publicul trebuie să știe că vede un
spectacol pentru a nu se simți confortabil și pentru a judeca societatea și pentru a produce o
schimbare în societate.
Bertolt Brecht, inițiatorul teatrului, epic folosește mai multe procedee pentru a reuși
acest lucru. Procedeele folosite de Brecht pentru realizarea Verfremdungseffekt sunt: actorii
să vorbească cu publicul înainte de spectacol, actorii își schimbă costumele pe scena și de
cele mai multe ori înterpretează mai multe roluri, iar uneori se adresează direct publicului.
Brecht recomandă folosirea unei recuzite minime, efectul de distanțare – să faci ceva ciudat
în așa fel încât publicul să îl vadă ca pe un lucru nou.
Verfremdungseffekt este un termen greu de tradus, el poate fi folosit ca efect de
distanțare/alienare/îndepărtare, față de un rol. Prin acest efect, Brecht a vrut să facă ceea ce
pare familiar – ciudat, iar ceea ce pare ciudat – familiar.
Bertolt Brecht s-a folosit de termenul priem ostranenie pentru Verfremdungseffekt.
Priem ostranenie este un termen folosit pentru prima dată de către Viktor Shklovsky în eseul
său „Arta ca tehnică”, în anul 1917. Prin priem ostranenie, Shklovsky dorea crearea unei
tehnici artistice prin care familiarul să pară ciudat.
Verfremdungseffekt cere o stare de detașare de la acțiune, actorul este poziționat
„lângă” rol în loc să fie „în” rol. În acest fel, el poate să își exprime propriile sale opinii sau
ale dramaturgului asupra personajului și asupra acțiunii.
Bertolt Brecht susținea ca nu trebuie să creăm pe scena o atmosfera particulară sau
producerea anumitor stări de spirit, spectatorul nu trebuie să aibă iluzia că asistă la un
eveniment natural care n-ar fi fost repetat.
Bertolt Brecht renunță la noțiunea celui de-al 4-lea perete, acel perete fictiv care
separă scena de sală și da iluzia că evenimentul se petrece în realitate, ignorând publicul. Prin
renunțarea la al 4-lea perete, actorii au posibilitatea să se adreseze direct publicului.
Un alt procedeu important în teatrul epic al lui Brecht este folosirea cântecelor (song-
uri).
Multe din cântecele folosite în operele sale sunt compuse de Brecht în colaborare cu
Kurt Weill. Scopul cântecelor nu este acela de a intensifica emoția scenelor, ci acela de a
comenta ceea ce se petrece pe scenă. Este o forma de îndepărtare a audienței, de exemplu în
 Kiraly Victor, Teatrologie – Management cultural anul II

Mutter Courage și copiii ei conținutul cântecelor este grav și prevestește o serie de greutăți în
timp ce muzica este veselă și usoară. Muzica și acțiunea trebuie să fie în așa fel încât să fie
cât mai ciudate pentru a obține efectul de distanțare.
Personajele încep brusc să cânte în timpul pieselor. Ele uneori devin grotești sau
ireale. Personajele cântă un cântec, dar acesta nu are nimica de a face cu emoția acțiunii, ci cu
mesajul intelectual pe care îl transmite melodia. Cântecele rup starea sau acțiunea unei scene,
și, astfel, le reamintesc publicului că ei urmăresc o piesă care are un mesaj. Uneori actori ies
din personaj și cântă direct către public.
În piesa Omul cel bun din Sâciuan scrisă de Bertolt Brecht găsim 5 song-uri dintre
care 4 au fost incluse în spectacolul regizat de dna. Anca Bradu. Încă din titlul cântecelor
putem să aflăm care este subiectul cântecului: Cântecul despre fum; Cântecul sacagiului pe
ploaie; Cântecul despre neputința zeilor și a oamenilor buni; Cântecul despre Sfântul
Așteaptă și Cântecul despre al optulea elefant (acesta nu a fost în spectacol).
La prima vedere versurile și interpretarea actoriilor stârnesc râsetul publicului, însă
dacă ascultăm cu atenție versurile cântecelor ajungem la concluzia că aceastea transmit
anumite mesaje serioase.

“Bâtranii n-au nădejde, pare-mi-se,

Căci timpul le-o fărâma pic cu pic
Cei tineri au, se pare, uși deschise,
Deschise, mi se pare, spre Nimic”.
Pentru a sublinia mesajul transmis de versurile cântecelor, regizorul se folosește și de
o coregrafie de grup a actoriilor creeind astfel un impact mai mare atât vizual cât și auditiv.
În concluzie, am putea spune că song-urile reprezintă coloana sonoră a teatrului epic,
iar cu ajutorul lor Brecht reusește cu adevărat să obțină efectul de distanțare datorită
impactului pe care aceste song-uri le au asupra publicului.

Bibliografie:
Arta teatrului – Mihaela Tonitza-Iordache, George Banu.
Performance studies an introduction – Richard Schechner.