1.

Tipologia comunicării

 Comunicarea internă Vizează întregul ansamblu acţiunilor de comunicare cu salariaţii

organizaţiei. Obiectivele unei astfel de comunicări sunt: cunoaşterea orientărilor strategice ale
conducerii organizaţiei şi crearea consensului salariaţilor pentru realizarea obiectivelor
organizaţiei.

 Comunicare corporativă (instituţională) Termenul înglobează toate tipurile de comunicare

din cadrul unei firme, cum ar fi comunicarea comercială, comunicarea internă, relaţiile cu
comunitatea, probleme guvernamentale, comunicarea financiară. Acest tip de comunicare are ca
obiective principale cunoaşterea de către publicul extern organizaţiei a obiectului de activitate,
performanţelor obţinute în domeniu, punerea în valoare o organizaţiei. Se pot utiliza drept
mijloace de comunicare: publicitatea mass-media, relaţiile cu presa, manifestările profesionale,
etc. Putem considera acest tip de comunicare ca fiind extrem complex şi propriu organizaţiilor
ajunse la maturitate.

 Comunicarea financiară Are drept scop informarea publicului, dar mai ales a lumii financiare
asupra performanţelor financiare ale organizaţiei.O astfel de comunicare trebuie să aibă la bază
un program de comunicare echilibrat menit să atragă atenţia lumii financiare.

 Comunicarea publicitară Pune accentul mai mult pe marcă decât pe produs, vrea să convingă
mai mult decât să informeze; încurajează achiziţionarea unui produs nou şi favorizează
consumul. Dificultăţile cu care se confruntă acest tip de comunicare sunt legate de două
constrângeri fundamentale: ea trebuie să găsească un interlocutor pe care să-l reţină, şi dispune
de timp limitat pentru a acţiona. Potrivit lui Henault „obiectivul major al publicităţii este de a
prezenta un personaj în postura de învingător: consumatorul.”2 Publicitatea, în acest caz, pleacă
de la ideea potrivit căreia comunicarea constă doar în transmiterea de informaţii. Însă multe
practici publicitare actuale depăşesc bariera informaţională şi se concentrează pe afectivitate.

 Comunicare comercială Urmăreşte informarea publicului extern , crearea unei imagini de

marcă favorabile şi mai ales provocarea reacţiei de achiziţionare a produselor în rândul
consumatorilor. În cadrul comunicării comerciale organizaţiile pot apela la o varietate de
mijloace de comunicare şi chiar combinarea lor: publicitatea, promovarea vânzărilor, relaţiile
publice, crearea de evenimente, etc. Acest tip de comunicare este specific, în prezent majorităţii
organizaţiilor româneşti care au ca obiectiv principal obţinerea profitului. Pe acest fond putem
defini comunicarea comercială ca fiind ansamblul acţiunilor întreprinse la nivelul organizaţiilor
pentru promovarea imaginii produselor şi mărcilor acesteia în scopul creşterii vânzărilor şi
obţinerii profitului. Intensitatea acestor acţiuni este determinată de diverşi factori, respectiv:
situaţia organizaţiei, ciclul de viaţă al produselor, puterea clienţilor, etc.

 Comunicare socială Are ca principal obiectiv obţinerea adeziunii voluntare a indivizilor pentru
realizarea binelui comunităţii. Este o comunicare centrată pe efecte, pe rezultate şi dezvoltă
raporturi interactive în profitul progresului umanitar. Cea mai frecvent utilizată cale este
publicitatea mass-media.

 Comunicarea societală Vizează o colectivitate în ansamblul său, şi urmăreşte crearea unui

climat psihologic propice acceptării mesajelor sociale; lărgeşte câmpul preocupărilor
individuale, încercă să formeze şi să dezvolte o conştientizare colectivă a subiectelor majore.
  Comunicarea filantropică Practic, comunicarea filantropică constă în derularea susţinută a
unui program pe termen lung de contribuţii caritabile pentru o cauză nobilă pentru a sprijini
reputaţia organizaţiei. Această comunicare este intenţionată şi de obicei implicarea se face în
sfera de probleme care prezintă legătură cu sfera de afaceri a organizaţiei.

 Comunicarea de criză Are drept obiectiv obţinerea unui sprijin din partea publicului în
situaţiile în care organizaţia se confruntă cu diverse probleme. Situaţiile de criză pot avea surse
diferite iar pentru a putea fi depăşite este esenţială imaginea pozitivă a organizaţiei. Practic, o
imagine pozitivă creează o „sursă de bunăvoinţă” care ajută organizaţia să depăşească
momentele dificile.

 Comunicarea de marketing Se referă la tot ce presupune crearea şi menţinerea mărcii,

identitatea organizaţiei. Caracterul integrat al comunicării de marketing rezultă din abordarea în
cadrul unui program coerent a tuturor aspectelor referitoare la comunicarea de marketing a
organizaţiei, respectiv o abordare amplă atât a elementelor mix-ului de comunicarea cât şi a
celorlalte elemente ale mix-ului de marketing.

 Comunicarea organizationala Se referă la două aspecte: pe de o parte, aspecte funcţionale ale

comunicării (comunicarea formală şi comunicarea informală); pe de altă parte, aspecte
strategice, respectiv comunicarea proiectată pentru menţinerea relaţiilor cu grupurile-ţintă
specifice.

2. Modelul comunicarii de mk vs. modelul comunicarii integrate in mk

 Comunicarea de marketing

este componentă a procesului de marketing global şi dependentă de politicile şi strategiile la nivel

corporativ. Acest model scoate în evidenţă rolul instrumentelor de comunicare, interdependenţa lor în
vederea realizării obiectivelor stabilite la niveluri ierarhice superioare. Practic, schema de derulare a
comunicării de marketing are la baza modelul clasic al procesului de comunicare în care intervin
elemente specifice. Integrarea procesului comunicării de marketing în strategia globală a organizaţiei
generează aspecte particulare legate de elaborarea mesajului ce trebuie transmis, audienţa ţintă şi
caracteristicile acesteia, canalele ce pot fi utilizate.

 Modelul comunicării integrate de marketing

prezentat în figura nr.1.8 se axează pe interesul clientului pentru marcă înainte de cumpărare şi chiar
înainte de identificarea nevoii. Marca devine punctul de concentrare pentru client şi în timpul căutării
informaţiilor. De asemenea, acest model implică mai mult decât o tranzacţie de marketing între
organizaţie şi potenţialul client deoarece apar o serie de puncte care furnizează valori sociale şi etice în
care mărcile pot fi dezvoltate şi stimulate.

3. Trasaturile organizatiei comunicante

O organizatie comunicanta prezinta anumite trasaturi caracteristice:

 Sa fie deschisa – pentru a putea comunica cu exteriorul, emiterea respective receptarea de

mesaje constituie un process interactive
  Sa fie evoluata – respective sa valorize inovatia si nu rutina
 Sa fie supla – acest lucru va permite un dozaj optim al comunicarii formale si informale
 Sa fie orientate explicit spre finalitate pentru a crea cadrul cel mai potrivit pentru desfasurarea
comunicarii formale
 Sa fie responsabila si dinamica – pentru a crea oportunitati de comunicare si a valorifica
mijloacele existente.

Concluzionand, organizatia comunicanta favorizeaza implicarea, spiritual de echipa si un management

participative.

4. Definiti comunicarea simetrica si comunicarea asimetrica

 Comunicarea simetrică Caută comunicarea în ambele sensuri, în scopul de a beneficia atât

organizaţia, cât şi publicul său. Comunicarea simetrică este, aşa cum afirmau şi J.Grunig şi
White (1992) “mai eficientă deoarece organizaţiile obţin mai mult din ceea ce vor când renunţă
la o parte din ceea ce vor.”
 Firmele care practică comunicarea asimetrică încercă să manipuleze comportamentul
publicului, fără a ţine seama de propriul comportament. Conducătorii unor asemenea firme
forţează publicul să accepte o lungă listă de lucruri: poluarea, sănătatea şi problemele sociale
care decurg din fumat, consumul de băuturi alcoolice, consumarea de produse cu conţinut ridicat
de conservanţi chimici, preţuri mai mari, etc
5. Eficienta comunicarii si excelenta comunicarii

Conceptul de eficienta a comunicarii face referire la masura in care o firma este capabila sa isi aleaga
scopurile comunicationale potrivite astfel incat, in interactiunea lor cu celelalte obiective, sa poata fi
atinse.

Conceptul de excelenta in comunicare se refera la maniera in care o firma elaboreaza un program de

comunicare care sa asiste la atingerea scopurilor stabilite contribuind in final la succesul de ansamblu.

6. Enumerati elementele mixului de comunicare

 Publicitatea
 Promovarea vanzarilor
 Relatiile publice
 Marketingul direct
 Forta de vanzare
 Evenimente (targuri, expozitii)

7. Comunicarea de mk

Ansamblul elementelor incluse în mixul de marketing al unei mărci având rolul de a facilita efectuarea
tranzacţiilor prin împărtăşirea unor idei consumatorului mărcii sau clienţilor.

8. Comunicarea integrata in mk
Procesul prin care se garanteaza ca pozitionarea marcii, personalitatea si mesajele organizatiei sunt
transmise asociativ fiecarui element de comunicare si sunt furnizate printr-o strategie corespunzatoare.

9. Prezentati caracteristicile strategiei comunicarii de mk

 Ofera posibilitatea de a crea mesaje promotionale clare, directionale catre publicul tinta
 Ofera posibilitatea ca fiecare activitate tactica sa fie construita cu ajutorul celorlalte elemente ale
organizatiei care au putere de comunicare
 Planificarea tactica a fiecarui instrument de comunicare se face mai usor cand exista deja o
directive strategica clara
 Faciliteaza dezvoltarea unor eforturi de comunicare commune si a unor aliante strategice
 Creeaza in interiorul organizatiei un climat de incredere, fiecare cunoscand obiectivele
organizatiei si eforturile ce trebuie intreprinse.

10. Prezentati cele 4 concepte care stau la baza elaborarii unei strategii de comunicare
 Teritorialitatea – un concept care permite înţelegerea obiectivelor comerciale ale unei
organizaţii. Obiectivele pot varia ţinând cont de caracteristicile organizaţiei şi de
comportamentele publicului ţintă. Funcţie de aceste obiective se poate crea un teritoriu
pentru fiecare categorie de public. Pentru acest teritoriu se vor crea mesaje care să transmită
clar personalitatea organizaţiei.
 Diferenţa – presupune crearea, în funcţie de informaţiile disponibile despre piaţă şi mesajele
concurenţilor, de noi modele care să suscite interesul publicului ţintă. Diferenţa trebuie să
privească aspecte diverse cum ar fi: produsele concurenţilor, distribuţia, comunicarea, etc.
Diferenţa acţionează nu numai la nivel de marcă şi produs ci şi la nivel de organizaţie, lucru
care generează motivarea personalului deoarece acesta are impresia că organizaţia în care
lucrează e diferită de celelalte.
 Pertinenţa – diferenţa trebuie să fie însoţită obligatoriu de pertinenţă. Acest lucru este
necesar pentru a justifica noutatea introdusă de diferenţă. Pertinenţa permite evitarea
riscurilor, a interesului de scurtă durată din partea publicului ţintă.
 Durabilitatea – este un criteriu de control al valorii unei strategii. Durabilitatea trebuie să
permită pe de o parte menţinerea direcţiei strategice iar pe de altă parte inventarea unor
tactici ce permit autoreglarea sistemului.

11. Definiti una din stategiile comunicarii de mk

Strategia “concentrării” ( a grupului ţintă) – presupune orientarea mesajului către un anume segment
de public. Mijlocele prin care se poate pune în practică această strategie sunt: comunicarea verbală,
literatura publicitară, televiziune, presă.

Strategia “consistenţei” – are drept scop o comunicare eficientă la nivelul segmentului vizat.
Presupune în acest caz păstrarea temei şi stilului mesajului astfel încât să se realizeze un impact real
asupra ţintei fără derutarea publicului. Dificultatea acestei strategii constă în găsirea diverselor canale şi
emiţători cu originalitate în comunicarea unui mesaj unitar.

Strategia “sistematizării şi instituţionalizării” – presupune înfiinţarea unor echipe de relaţii cu

publicul şi de imagine. Aceste echipe pot fi formate din salariaţi ai firmei sau din profesionişti externi.
Ideea centrală a acestei strategii este de formarea a unei structuri de organizare profesioniste. Tehnicile
recomandate în acest caz sunt: atragerea de profesioişti, angajarea tinerilor absolvenţi ai facultăţilor de
comunicare, marketing, relaţii publice, organizarea şi participarea intensivă la programe de creare a
imaginii şi de training pe relaţii publice.

Strategia “bugetelor distincte” – este o strategie agresivă care urmăreşte crearea unei imagini puternice
funcţie de bugetele alocate. Strategia presupune alocarea de bugete pentru diversele structuri şi acţiuni
care au ca scop crerea unei imagini pozitive în rândul publicului ţintă. Bugetul propriu al unei structuri
organizatorice va responsabiliza pe cei implicaţi în crearea imaginii organizaţiei.

Strategia “valorii adăugate” – se bazează pe un efort suplimentar din partea organizaţiei, efort ce
vizează clientul, confortul şi siguranţa acestuia. Elementele centrale ale strategiei sunt reprezentate de:
operativitate, sprijinirea clienţilor, inovaţii de produse, personal cu experienţă. Toate acestea constuituie
valoarea producătorului şi sunt elemente esenţiale pentru evidenţierea organizaţiei. Această strategie
informează piaţa de desfacere în legătură cu linia de produse, nivelul investiţiilor, echipamentele şi
facilităţile oferite. La aceasta se adaugă şi angajamentul firmei pe termen lung de modernizare în
vederea rezolvării problemelor clienţilor, asigurarea asistenţei tehnice şi derularea schimbului
informaţional cu partenerii de distribuţie. Practic, strategia valorifică fiecare aspect al operaţiilor,
dincolo de simplul proces al vânzării, ajutarea clienţilor să facă economii, reducerea timpului mort,
îmbunătăţirea productivităţii, prestarea serviciilor cât mai eficient.

Strategia “vinde aroma” – se bazează pe combinaţia între publicitatea produsului şi publicitatea firmei.
Ideea este că mai întăi ţinta va cunoaşte imaginea firmei şi apoi imaginea produsului. Aplicarea aceastei
strategii are la bază rezultatele unui studiu american potrivit căruia publicitatea produsului este mai
eficientă când este combinată cu publicitatea companiei ofertante. Publicitatea produsului are o singură
ţintă – consumatorul şi vizează o singură reacţie – cumpărarea. Publicitatea firmei poate avea ţinte
multiple – clienţi, angajaţi, medii financiare, grupări guvernamentale şi este proiectată să
îmbunătăţească perceperea organizaţiei ca întreg. Sunt situaţii când imaginea produsului trece printr-o
perioadă de criză iar firma, cu imaginea sa solidă va juca un rol benefic în această schimbare de situaţie.

Strategia “noii oameni” - vizează clienţii potenţiali. Această strategie se bazează pe un program
de publicitate în care se conştientizează clienţii potenţiali că pot apela la firma respectivă. Rolul
publicităţii este de a transmite mesajul conform căruia firma înţelege calitatea şi că aceasta este
corespunzătoare şi mai mult îşi susţine produsele prin asistenţă tehnică de calitate. În acest fel imaginea
firmei este asociată cu atributele cele mai favorabile căutate de clienţi.

Strategia “evenimentelor” – presupune legarea publicităţii firmei de evenimente sportive, culturale

importante cu arie largă de acoperire şi difuzate de posturile de televiziune (ex. Campionate mondiale
de fotbal, Olimpiade sportive, Congrese ştiinţifice internaţionale, Manifestări culturale, Festivaluri,etc.).
Ţinta avută în vedere în cadrul acestei strategii este constituită din intelectuali care nu privesc în mod
curent la televizor.

Strategia “indiferent cât ar costa” – se dezvoltă pe un program de publicitate şi relaţii publice care
vizează atât piaţa orizontală cât şi piaţa verticală. Programul din cadrul strategiei utilizează istoricul
câtorva cazuri extrem de profitabile care au demonstrat abilitatea companiei de a oferi mai mult
distribuitorilor şi utilizatorilor finali. Campania de promovare a imaginii utilizează o serie de reclame şi
editoriale care detaliază modalităţile în care organizaţia poate furniza pieţei asistenţă de specialitate.
Sloganul “indiferent cât ar costa” reprezeintă modul în care compania valorifică fiecare aspect al
operaţiilor, dincolo de simplu proces al vânzării şi ajutarea clienţilor să facă economii, reducerea
timpului, îmbunătăţirea productivităţii şi prestarea serviciilor cât mai eficient.
Strategia “bugetelor distincte” – se poate constitui atât într-o strategie de creare de imagine cât şi de
promovare a imaginii organizaţiei. Această strategie pleacă de la ideea că cu cât cheltuieşti mai mult cu
atât imaginea va fi una mai puternică.
Strategia “publicităţii intensive” – face parte din categoria strategiilor agresive şi este proprie
organizaţiilor dinamice care urmăresc pătrunderea rapidă şi puternică pe piaţă. Ideea de bază este că
publicitatea comunică mai mult decât se intenţionează…după cum spun japonezii: ”un lucru e spus, iar
zece sunt înţelese.” De obicei o asemenea strategie este componenta unui pachet strategic care are ca
scop principal dominarea pieţei. Strategia a fost aplicată cu succes de compania McDonald‘s. Astfel, în
cadrul strategiei de expansiune rapidă prin francize efortul publicitar a fost important. Scopul
programelor de publicitate şi promovare a fost de informare a publicului asupra preţurilor mici,
curăţenia localurilor şi calitatea produselor.

Strategia “demonstrării implicării” – are la bază derularea unor programe de implicare socială axate pe
publicitate intensă orientată spre mai multe ţinte. Practic se încearcă demonstrarea devotamentului
firmei faţă de clienţi. Mijloacele utilizate sunt diverse, articole cu valoare educaţională în presa scrisă,
reportaje la radio şi televiziune. Această strategie trebuie mai întâi să identifice problematica socială cu
care se poate identifica cel mai bine activitatea firmei şi care sunt mijloacele de comunicare optime prin
care se poate face dovada implicării. Elementul cheie al unui asemenea program este “respectarea
inteligenţei publicului ţintă”23. Se recomandă organizaţiilor care se confruntă la un moment dat cu o
imagine confuză la nivelul publicului ţintă.
Strategia “fără publicitate” – este strategia opusă celei de publicitate intensivă şi este axată, în
principal, pe organizarea de conferinţe profesionale, întâlniri cu scop de informare asupra situaţiei
firmei, a perspectivelor acesteia, folosirea gratuită a presei de specialitate, asigurarea transparenţei pe
piaţa financiară şi pentru grupurile ţintă de afaceri. Un element important al acestei strategii îl constituie
implicarea preşedintelui companiei şi a figurilor centrale (personal de la laboratoarele de cercetare, etc.)
ale organizaţie în toate acţiunile demarate în scopul promovării imaginii firmei.

Strategia “de halo” – se bazează pe transmiterea valorii de la mărcile de succes la companie ca

întreg. Este folosită în special de firmele care comercializează o gamă variată de mărci.

Strategia filantropică – are ca obiectiv promovarea imaginii firmei prin implicarea activă la
nivelul societăţii, prin depistarea problemelor grave cu care se confruntă aceasta şi luarea de măsuri
practice. Cel mai adesea acestea se concretizează în derularea unor programe de combatere a cauzelor
care generează probleme la nivelul diverselor segmente ale comunităţii: copii, adolescenţi, tineri,
persoane vârstnice,etc. Cazuistica este diversă: probleme de educaţie la copii, de comportament la
tineri, de boală, etc. De obicei organizaţiile îşi aleg din sfera largă a problemelor, cea care se potriveşte
cel mai bine sferei sale de activităţi. Însă trebuie precizat că nu este suficientă analiza şi alegerea sferei
de acţiune, implicarea trebuie să fie nu doar de moment ci să apară ca o constantă a demersurilor
strategice ale organizaţiei. Pe plan mondial există multe organizaţii care se implică permanent în
rezolvarea problemelor societăţii.

Strategia poziţionării – presupune declararea poziţiei organizaţiei faţă de anumite evenimente,

acţiuni ale organismelor puterii. De cele mai multe ori organizaţiile care adoptă această strategie îşi
expun punctele de vedere prin purtătorii de cuvânt, în cadrul unor publicaţii importante sau pe posturile
de radio şi televiziune în dorinţa de a produce schimbarea necesară. Scopul este şi de a sensibiliza
opinia publică, care apreciază organizaţiile ce au curajul să adopte poziţie faţă de anumite aspecte ale
vieţii societăţii şi care acordă o mai mare încredere unor asemenea organizaţii. Lista problemelor faţă
de care companiile îşi pot manifesta poziţia cuprinde: poluarea mediului, criza energetică, sănătatea
populaţiei, războiul şi atacurile teroriste, etc.
 Strategia de “mondializare” - este efectul fenomenului de globalizare. În cazul în care
organizaţia decide pentru o prezenţă internaţională ea va încerca, într-o primă fază, să pătrundă pe
pieţele respective nu numai cu produsele şi serviciile sale ci şi cu imaginea sa. Următorul pas este de a
promova imaginea sa pe pieţele respective ţinând cont de particularităţile publicului ţintă. Astfel
imaginea organizaţiei va fi susţinută prin tehnici de comunicare oportune, adaptate fiecărei pieţe.

Strategia de comunicare cu obiect unic – poate fi adoptată de organizaţiile care produc sau
comercializează un singur produs dar şi de cele care realizează mai multe produse dar îşi aleg un produs
vedetă asupra căruia se concentrează eforturile comunicaţionale.

Strategia de comunicare cu obiect multiplu – este proprie firmelor care practică o politică a
mărcilor multiple. Promovarea imaginii acestora se face în timp, prin eşalonarea efortului
comunicaţional.

Strategia de comunicare cu ţintă unică – adoptată de organizaţiile interesate de o singură

categorie de public. În acest caz se doreşte ca imaginea corporativă să coincidă cu imaginea formată la
nivelul ţintei respective.

Strategia de comunicare cu ţintă multiplă – este folosită de organizaţiile care au în vedere mai
multe categorii de public. În acest caz imaginea dorită este mult mai complexă, este rezultatul
interacţiunii mai multor elemente şi presupune o concentrare comunicaţională mai intensă vizând toate
categoriile de public.

Strategia axată pe conţinut – vizează produsul şi este centrată pe două aspecte:

Produsul nu are un avantaj sensibil asupra produselor concurenţei şi în acest caz avem două opţiuni
strategice: de reactivare a interesului consumatorului faţă de produs sau de utilizare a unui argument
neutilizat încă de concurenţă dar care prezintă interes pentru consumator.
Produsul are un avantaj determinant asupra concurenţei şi acesta este şi perceput de consumator.

Strategia axată pe relaţie – vizează marca şi este centrată pe trei aspecte:

- personalitatea (imaginea mărcii);
personalitatea consumatorului, lucru ce presupune cunoaşterea obiceiurilor, tendinţelor şi intereselor
acestuia;
relaţia marcă - consumator, ce poate fi de egalitate sau de superioritate.

12. Cerintele unui logo

 Să fie distinctiv;
 Să se identifice cu produsul, serviciul sau organizaţia;
 Să fie uşor de recunoscut şi memorat;
 Să permită diferenţierea organizaţiei de concurenţă;
 Să comunice informaţii despre valoarea şi calitatea produsului;
 Să adauge valoare prin crearea unei notorietăţi;
 Să poată fi mărit sau micşorat cu uşurinţă;
 Să poată fi imprimat pe diverse suporturi;
 Să fie descifrabil şi în varianta de imprimare alb-negru.

13. Enumerati componentele tangibile si intangibile ale marcii

 Componente tangibile Componente intangibile

 Produsul în sine  Încrederea

 Numele mărcii  Recompensa
 Semnul mărcii  Valoarea adăugată
 Beneficiile  Calitatea diferenţiată

14. Definiti marca lider, marca conjunctiva, marca umbrela si marca produs
 Marca-produs – desemnează un singur produs pe care îl identifică. Are rolul de a asocia fiecărui
produs un nume distinct şi o poziţionare specifică (ex. bunuri alimentare).
 Marca-umbrelă – acoperă produse variate, game variate. Dispune de o notorietate puternică şi o
imagine favorabilă.
 Marca conjunctivă – marca aleasă după ce clientul a stabili un standard minim, după toate
criteriile asupra calităţilor unui produs.
 Marca leader – este marca cu o cotă dominantă de piaţă şi pentru care consumatorii manifestă
preferinţă.

15. Enumerati componentele imaginii globale ale organizatiei

 Imaginea comerciala
 Imaginea interna
 Imaginea financiara
 Imaginea tehnologica
 Imaginea publica

16. Definiti imaginea organizatiei

Trebuie sa fie un stil in sine, o personalitate, ceva despre care lumea poate vorbi. Si odata ce o
organizatie se afla in atentia publicului trebuie sa gaseasca in permanenta metode pentru a intretine
aceasta atentie.

17. Definitia criza de imagine

Criza de imagine este definite ca acel studio de deteriorare a gradului de notorietate, a reputatiei si
increderii publice ce pune in pericol functionarea sau existent unei organizatii.

18. Enumerati cauzele care pot genera aparitia crizei de imagine

 Incapacitatea organizatiei de a-si crea si gestiona o identitate puternica relevanta atat in interior
cat si in exterior.
 Lipsa de preocupare a managementului pentru promovarea si gestionarea unei imagini coerente.
 Imposibilitatea organizatiei de a avea controlul total asupra mesajelor care creeaza vizibilitate in
spatial public.
 Incapacitatea organizatiei de a asigura o imagine coerenta, credibila si stabile prin
compatibilitatea mesajelor.