1.

Tipologia comunicarii pag 13

2. Modele de comunicare- modele de comunicare de mk si modele de com
integrate de mk (pag 12)
3. Principiile comunicarii pag 19
4. Organizatia comunicanta (conditii)
5. Eficienta comunicarii def-pag 22
6. Excelenta in comunicare-def pag 22
7. Comunicare simetrica si asimetrica-def pag 22
8. Mixul de comunicare-componente importanta pag 26
9. Tipologia comunicarii de mk-criterii pag 17
10.Strategii de comunicare si cele 4 conceptecare def strategia pag 50
11.Tipuri de strategii(55-59)
12.Marca
 Comp. tangibile si intangibile pag 80
 Cei 4 c(cerinte fundamentale) pag 83
 Tipuri de marci pag 86
 Criza de imagine-def pag 46pdf2
 Cauzele aparitiei crizelor de imagine pag 46pdf2
 Efectele crizei pag 47pdf2
 Strategii de gestionare a sit de criza pag 49pdf2
 Def imaginii organizatiei pag 57pdf2
 Elementele component ale sist de identitate pag 76pdf2
 Comp imaginii globale a organizatiei pag 60 pdf2
 Imaginea-interna,comerciala, financiara,publica,tehnologica pag
64pdf2
 1.Tipologia comunicarii pag 13

Tipologia comunicarii se imparte in:

Comunicare corporativă (instituţională)

Acest tip de comunicare are ca obiective principale cunoaşterea de către
publicul extern organizaţiei a obiectului de activitate, performanţelor
obţinute în domeniu, punerea în valoare o organizaţiei. Se pot utiliza drept
mijloace de comunicare: publicitatea mass-media, relaţiile cu presa,
manifestările profesionale, etc.

Comunicare comercială - ansamblul acţiunilor întreprinse la nivelul organizaţiilor

pentru promovarea imaginii produselor şi mărcilor acesteia în scopul creşterii
vânzărilor şi obţinerii profitului. Intensitatea acestor acţiuni este determinată de
diverşi factori, respectiv: situaţia organizaţiei, ciclul de viaţă al produselor, puterea
clienţilor, etc.
Comunicarea internă - vizează întregul ansamblu acţiunilor de comunicare cu
salariaţii organizaţiei. Obiectivele unei astfel de comunicări sunt: cunoaşterea
orientărilor strategice ale conducerii organizaţiei şi crearea consensului salariaţilor
pentru realizarea obiectivelor organizaţiei. Mijloacele de comunicare ce pot fi
utilizate sunt: şedinţele, organizarea de evenimente, realizarea unei broşuri de
prezentare a organizaţiei, etc.
Comunicare socială - are ca principal obiectiv obţinerea adeziunii voluntare a
indivizilor pentru realizarea binelui comunităţii. Este o comunicare centrată pe
efecte, pe rezultate şi dezvoltă raporturi interactive în profitul progresului
umanitar. Cea mai frecvent utilizată cale este publicitatea mass-media.
Comunicarea societală - vizează o colectivitate în ansamblul său, şi urmăreşte
crearea unui climat psihologic propice acceptării mesajelor sociale; lărgeşte
câmpul preocupărilor individuale, încercă să formeze şi să dezvolte o
conştientizare colectivă a subiectelor majore.
Comunicarea publicitară - pune accentul mai mult pe marcă decât pe produs,
vrea să convingă mai mult decât să informeze; încurajează achiziţionarea unui
produs nou şi favorizează consumul. Publicitatea, în acest caz, pleacă de la ideea
potrivit căreia comunicarea constă doar în transmiterea de informaţii. Însă multe
practici publicitare actuale depăşesc bariera informaţională şi se concentrează pe
afectivitate.
Comunicarea financiară - are drept scop informarea publicului, dar mai ales a
lumii financiare asupra performanţelor financiare ale organizaţiei. O astfel de
comunicare trebuie să aibă la bază un program de comunicare echilibrat menit să
atragă atenţia lumii financiare. Principala ţintă a organizaţiei o reprezintă piaţa
financiară. Se folosesc în principal articole informative, exacte şi permanente,
publicate în reviste prestigioase.
Comunicarea filantropică - constă în derularea susţinută a unui program pe
termen lung de contribuţii caritabile pentru o cauză nobilă pentru a sprijini
reputaţia organizaţiei. Această comunicare este intenţionată şi de obicei implicarea
se face în sfera de probleme care prezintă legătură cu sfera de afaceri a
organizaţiei.
Comunicarea de criză - are drept obiectiv obţinerea unui sprijin din partea
publicului în situaţiile în care organizaţia se confruntă cu diverse probleme.
Situaţiile de criză pot avea surse diferite iar pentru a putea fi depăşite este esenţială
imaginea pozitivă a organizaţiei. Practic, o imagine pozitivă creează o „sursă de
bunăvoinţă” care ajută organizaţia să depăşească momentele dificile.
Comunicarea de marketing – se referă la sfera comunicării de afaceri, tot ce
presupune crearea şi menţinerea mărcii, identitatea organizaţiei.
Comunicarea organizaţională – se referă la două aspecte: pe de o parte, aspecte
funcţionale ale comunicării (comunicarea formală şi comunicarea informală); pe de
altă parte, aspecte strategice, respectiv comunicarea proiectată pentru menţinerea
relaţiilor cu grupurile-ţintă specifice

2.Modele de comunicare- modele de comunicare de mk si modele de com

integrate de mk (pag 12)

Modelul comunicării integrate de marketing se axează pe interesul clientului

pentru marcă înainte de cumpărare şi chiar înainte de identificarea nevoii. Marca
devine punctul de concentrare pentru client şi în timpul căutării informaţiilor.
Modelul comunicării de marketing- componentă a procesului de marketing global ce scoate în
evidenţă rolul instrumentelor de comunicare, interdependenţa lor în vederea realizării
obiectivelor stabilite la niveluri ierarhice superioare. Integrarea procesului comunicării de
marketing în strategia globală a organizaţiei generează aspecte particulare legate de elaborarea
mesajului ce trebuie transmis, audienţa ţintă şi caracteristicile acesteia, canalele ce pot fi
utilizate.

3.Principiile comunicarii pag 19

1. Produsul dumneavoastră nu interesează pe nimeni.

 Potrivit acestui principiu comunicarea trebuie să se ocupe, prioritar, de definirea
produsului astfel încât acesta să atragă atenţia publicului ţintă.
2. Orice organizaţie trebuie să vehiculeze o imagine instituţională de
prestatoare de servicii
Acest aspect legat de prestarea de servicii este considerat important din cel
puţin cinci considerente:
 se demonstrează capacitatea organizaţiei de a înţelege şi a ajuta clientul;
 se constituie într-un instrument de comunicare ce permite diferenţierea de
concurenţă;
 se demonstrează preocuparea organizaţiei pentru stabilirea unei legături
permanente cu clienţii;
 poate fi utilizat drept argument suplimentar în derularea unor campanii
publicitare;
 invită clientul să perceapă organizaţia ca un specialist în domeniul său de
activitate.

3. Comunicarea trebuie să influenţeze, nu să convingă

Pentru a realiza acest lucru trebuiesc luate în considerare următoarele
elemente:
 crearea unei atitudini favorabile despre organizaţie în rândul publicului ţintă;
 dezvoltarea unui comportament al publicului ţintă care să suscite interesul
pentru documentare referitoare la produsele vândute;
 crearea sentimentului că un interviu cu vânzătorul trebuie să fie util pentru
clientul potenţial.

4. Politica de comunicare trebuie să procedeze la o cercetare prioritară a

mesajelor.
În acest caz trebuie analizat dacă mesajele trebuie orientate în funcţie de natura
pieţei sau după funcţiile de bază ale produselor promovate.

5. Comunicarea trebuie să găsească adeziunea afectivă a unei ţinte cu

scopul de a crea personalitatea organizaţiei.
Potrivit acestui principiu mesajele emise de organizaţie către publicul ţintă
trebuie să găsească şi să exploateze elementul forte al personalităţii
organizaţiei, respectiv acel element ce o diferenţiază de concurenţă.

6. Comunicarea trebuie să creeze o structură grafică continuă în timp

 Se face referire, în special la elementele identităţii întreprinderii care
trebuiesc stabilite cu grijă, astfel încât să fie utilizabile în diverse situaţii şi
să aibă o viaţă cât mai lungă.

7.Comunicarea trebuie să susţină acţiunile forţei de vânzare

Acest lucru presupune acordarea unei atenţii deosebite formării personalului
de vânzare, deoarece de modul cum acţionează aceştia depinde succesul sau eşecul
unei acţiuni comerciale.

8. Comunicarea trebuie să determine creşterea eficienţei comerciale şi a

gestiunii circuitului de distribuţie a organizaţiei.
Organizaţia are responsabilitatea de a crea cele mai bune condiţii ale
parteneriatului cu distribuitorii produselor sale.

9. Comunicarea trebuie să se realizeze ca un adevărat "tablou de bord", prin

utilizarea permanentă a mijloacelor de cercetare şi studiu.
Tabloul de bord se constituie într-un instrument de lucru care permite
obţinerea de informaţii despre publicul ţintă şi apoi valorificarea lor, realizarea
unei tipologii a clientelei şi contribuţia lor la cifra de afaceri a organizaţiei,
evidenţierea principalilor concurenţi şi raportul faţă de aceştia.

10. Comunicarea externă a organizaţiei trebuie să devină o comunicare internă

exportată

Potrivit acestui principiu organizaţia poate exploata elementele forte ale culturii
sale în vederea fundamentării unor strategii de comunicarea adecvate cu publicul
atât intern cât şi extern.

4.Organizatia comunicanta (conditii) pag 18

O organizaţie comunicantă prezintă anumite trăsături caracteristice 7:

 să fie deschisă – pentru a putea comunica cu exteriorul, emiterea,
respectiv receptarea de mesaje constituie un proces interactiv;
 să fie evolutivă – respectiv să valorizeze inovaţia şi nu rutina;
 să fie suplă – acest lucru va permite un dozaj optim al comunicării
formale şi informale;
  să fie orientată explicit spre finalitate pentru a crea cadrul cel mai potrivit
pentru desfăşurarea comunicării formale;
 să fie responsabilă şi dinamică – pentru a crea oportunităţi de comunicare
şi a valorifica mijloacele existente

5.Eficienta comunicarii def-pag 22

eficienţă a comunicării face referire la măsura în care o firmă este capabilă să îşi
aleagă scopurile comunicaţionale potrivite astfel încât, în interacţiunea lor cu
celelalte obiective, să poată fi atinse.

6.Excelenta in comunicare-def pag 22

excelenţă în comunicare se referă la maniera în care o firmă elaborează un

program de comunicare care să asiste la atingerea scopurilor stabilite contribuind
în final la succesul de ansamblu.

7.Comunicare simetrica si asimetrica-def pag 22

Conceptul de comunicare simetrică urmăreşte în principal echilibrarea intereselor

atât a organizaţiei cât şi a publicului cu care aceasta comunică. Comunicarea
simetrică caută comunicarea în ambele sensuri, în scopul de a beneficia atât
organizaţia, cât şi publicul său.

Comunicarea asimetrică încercă să manipuleze comportamentul publicului, fără a

ţine seama de propriul comportament

8.Mixul de comunicare-importanta pag 26

Mix-ul de comunicare este un ansamblu de elemente, instrumente specifice

demersurilor comunicaţionale ale organizaţiei a căror combinaţie optimă conduce
la realizarea obiectivelor comunicaţionale ale organizaţiei precum şi generarea de
efecte benefice la nivel global.

9.Tipologia comunicarii de mk

Literatura de specialitate semnalează existenţa mai multor forme de

comunicare, iar delimitarea lor se face funcţie de o serie de criterii:
1. În funcţie de natura şi numărul celor cărora le este destinat mesajul:
 comunicare intrapersonală - receptorul mesajului este chiar emiţătorul
acestuia; individul comunică cu el însuşi iar procesul se derulează în mintea sa;
 comunicare interpersonală - are loc între două persoane diferite, fiecare îşi
asumă, pe rând, rolul de emiţător şi de receptor al mesajelor;
 comunicare intragrup - are loc între persoane care fac parte din acelaşi grup;
un membru al grupului, în calitate de emiţător, se adresează celorlalţi, consideraţi
receptori;
 comunicare intergrup - se realizează între două grupuri diferite, fiecare
funcţionând după reguli proprii; rolurile de emiţător respectiv receptor, pentru
mesajele emise, alternează;
 comunicare de masă - are loc transmiterea de mesaje către publicul larg,
respectiv indivizi sau organizaţii.

2. În funcţie de natura simbolurilor utilizate, comunicarea poate fi:

 comunicare verbală - presupune utilizarea limbajului ca formă de exprimare;
 comunicare nonverbală - presupune utilizarea unor simboluri nonverbale,
gesturi, mimică, accent, intonaţie, etc.

3. În funcţie de natura emiţătorului, comunicarea poate fi:

 comunicare personală - când un individ se adresează altuia/altora din motive
personale;
 comunicare organizaţională - când iniţiatorul procesului de comunicare are
în vedere realizarea unor obiective specifice organizaţiei.

10.Strategii de comunicare si cele 4 concepte pag 50

Având în vedere complexitatea fenomenului comunicării, elaborarea unei

strategii de comunicare va trebui să aibe în vedere următoarele patru concepte:
 teritorialitatea – un concept care permite înţelegerea obiectivelor
comerciale ale unei organizaţii.
 diferenţa – presupune crearea, în funcţie de informaţiile disponibile despre
piaţă şi mesajele concurenţilor, de noi modele care să suscite interesul publicului
ţintă.
 pertinenţa – diferenţa trebuie să fie însoţită obligatoriu de pertinenţă. Acest
lucru este necesar pentru a justifica noutatea introdusă de diferenţă. Pertinenţa
permite evitarea riscurilor, a interesului de scurtă durată din partea publicului
ţintă.
 durabilitatea – este un criteriu de control al valorii unei strategii.
Durabilitatea trebuie să permită pe de o parte menţinerea direcţiei strategice iar
pe de altă parte inventarea unor tactici ce permit autoreglarea sistemului.
Sistemul trebuie să-şi păstreze identitatea dar să se adapteze schimbării.

11.Tipuri de strategii(55-59)

Strategia “concentrării” ( a grupului ţintă) – presupune orientarea mesajului către

un anume segment de public. Mijlocele prin care se poate pune în practică această
strategie sunt: comunicarea verbală, literatura publicitară, televiziune, presă.
Strategia “consistenţei” – are drept scop o comunicare eficientă la nivelul
segmentului vizat. Presupune în acest caz păstrarea temei şi stilului mesajului
astfel încât să se realizeze un impact real asupra ţintei fără derutarea publicului .
Dificultatea acestei strategii constă în găsirea diverselor canale şi emiţători cu
originalitate în comunicarea unui mesaj unitar.

Strategia “sistematizării şi instituţionalizării” – presupune înfiinţarea unor echipe

de relaţii cu publicul şi de imagine. Ideea centrală a acestei strategii este de
formarea a unei structuri de organizare profesioniste. Tehnicile recomandate în
acest caz sunt: atragerea de profesioişti, angajarea tinerilor absolvenţi ai facultăţilor
de comunicare, marketing, relaţii publice etc.
Strategia “bugetelor distincte” – este o strategie agresivă care urmăreşte crearea
unei imagini puternice funcţie de bugetele alocate. Strategia presupune alocarea de
bugete pentru diversele structuri şi acţiuni care au ca scop crerea unei imagini
pozitive în rândul publicului ţintă.

Strategia “valorii adăugate” – se bazează pe un efort suplimentar din partea

organizaţiei, efort ce vizează clientul, confortul şi siguranţa acestuia. Elementele
centrale ale strategiei sunt reprezentate de: operativitate, sprijinirea clienţilor,
inovaţii de produse, personal cu experienţă.

Strategia “vinde aroma” – se bazează pe combinaţia între publicitatea produsului

şi publicitatea firmei. Ideea este că mai întăi ţinta va cunoaşte imaginea firmei şi
apoi imaginea produsului.

Strategia “noii oameni” - vizează clienţii potenţiali. Această strategie se bazează

pe un program de publicitate în care se conştientizează clienţii potenţiali că pot
apela la firma respectivă. Rolul publicităţii este de a transmite mesajul conform
căruia firma înţelege calitatea şi că aceasta este corespunzătoare şi mai mult îşi
susţine produsele prin asistenţă tehnică de calitate.

Strategia “evenimentelor” – presupune legarea publicităţii firmei de evenimente

sportive, culturale importante cu arie largă de acoperire şi difuzate de posturile de
televiziune.Ţinta avută în vedere în cadrul acestei strategii este constituită din
intelectuali care nu privesc în mod curent la televizor.

Strategia “indiferent cât ar costa” – se dezvoltă pe un program de publicitate şi

relaţii publice care vizează atât piaţa orizontală cât şi piaţa vertical. Sloganul
“indiferent cât ar costa” reprezeintă modul în care compania valorifică fiecare
aspect al operaţiilor, dincolo de simplu proces al vânzării şi ajutarea clienţilor să
facă economii, reducerea timpului, îmbunătăţirea productivităţii şi prestarea
serviciilor cât mai eficient.

Strategia “bugetelor distincte” –. Această strategie pleacă de la ideea că cu cât

cheltuieşti mai mult cu atât imaginea va fi una mai puternică.

Strategia “publicităţii intensive” – face parte din categoria strategiilor agresive şi

este proprie organizaţiilor dinamice care urmăresc pătrunderea rapidă şi puternică
pe piaţă

Strategia “demonstrării implicării” – are la bază derularea unor programe de

implicare socială axate pe publicitate intensă orientată spre mai multe ţinte.

Strategia “fără publicitate” – este strategia opusă celei de publicitate intensivă şi

este axată, în principal, pe organizarea de conferinţe profesionale, întâlniri cu scop
de informare asupra situaţiei firmei, a perspectivelor acesteia, folosirea gratuită a
presei de specialitate, asigurarea transparenţei pe piaţa financiară şi pentru
grupurile ţintă de afaceri.
Strategia “de halo” – se bazează pe transmiterea valorii de la mărcile de succes la
companie ca întreg. Este folosită în special de firmele care comercializează o gamă
variată de mărci.

Strategia filantropică – are ca obiectiv promovarea imaginii firmei prin implicarea

activă la nivelul societăţii, prin depistarea problemelor grave cu care se confruntă
aceasta şi luarea de măsuri practice.

Strategia poziţionării – presupune declararea poziţiei organizaţiei faţă de anumite

evenimente, acţiuni ale organismelor puterii.

Strategia de “mondializare” - este efectul fenomenului de globalizare. În cazul în

care organizaţia decide pentru o prezenţă internaţională ea va încerca, într-o primă
fază, să pătrundă pe pieţele respective nu numai cu produsele şi serviciile sale ci şi
cu imaginea sa. Următorul pas este de a promova imaginea sa pe pieţele respective
ţinând cont de particularităţile publicului ţintă. Astfel imaginea organizaţiei va fi
susţinută prin tehnici de comunicare oportune, adaptate fiecărei pieţe.

• Strategia de comunicare cu obiect unic – poate fi adoptată de organizaţiile care

produc sau comercializează un singur produs dar şi de cele care realizează mai
multe produse dar îşi aleg un produs vedetă asupra căruia se concentrează
eforturile comunicaţionale.

• Strategia de comunicare cu obiect multiplu – este proprie firmelor care practică o

politică a mărcilor multiple. Promovarea imaginii acestora se face în timp, prin
eşalonarea efortului comunicaţional.

Strategia de comunicare cu ţintă unică – adoptată de organizaţiile interesate de o

singură categorie de public. În acest caz se doreşte ca imaginea corporativă să
coincidă cu imaginea formată la nivelul ţintei respective.

• Strategia de comunicare cu ţintă multiplă – este folosită de organizaţiile care au

în vedere mai multe categorii de public. În acest caz imaginea dorită este mult mai
complexă, este rezultatul interacţiunii mai multor elemente şi presupune o
concentrare comunicaţională mai intensă vizând toate categoriile de public.

• Strategia axată pe conţinut – vizează produsul şi este centrată pe două aspecte:

 Produsul nu are un avantaj sensibil asupra produselor concurenţei şi în acest
caz avem două opţiuni strategice: de reactivare a interesului consumatorului faţă de
produs sau de utilizare a unui argument neutilizat încă de concurenţă dar care
prezintă interes pentru consumator.
 Produsul are un avantaj determinant asupra concurenţei şi acesta este şi
perceput de consumator.

• Strategia axată pe relaţie – vizează marca şi este centrată pe trei aspecte:

- personalitatea (imaginea mărcii);
- personalitatea consumatorului
- relaţia marcă - consumator

12.Marca

 Comp. tangibile si intangibile pag 80

Componente tangibile

Produsul în sine
Numele mărcii
Semnul mărcii
Beneficiile

Componente intangibile

Încrederea
Recompensa
Valoarea adăugată
Calitatea diferenţiată
  Cei 4 c(criteriile fundamentale) pag 83

• Clară
o valorile mărcii trebuie bine înţelese;
o mărcile comerciale trebuie uşor recunoscute;
o valorile mărcii trebuie să evidenţieze satisfacţia consumatorului;
o personalitatea mărcii trebuie să fie unică şi distinctă.

• Concisă
o mesajul transmis prin marcare trebuie să fie simplu;
o valorile mărcii trebuie să se adreseze unor grupuri ţintă specifice;
o valorile mărcii trebuie exprimate unitar printr-o personalitate distinctă;
o valorile mărcii trebuie să ajute la formarea unei poziţii bine definite pe
piaţă faţă de mărcile competitoare.

• Consistentă
o satisfacţia emoţională obţinută prin marcă trebuie să fie consistentă şi
în legătură cu satisfacţia raţională;
o strategiile de comunicare trebuie să fie bine coordonate;
o publicitatea de amintire şi alte instrumente de comunicare trebuie să
fie consistente în timp;
o percepţia asupra mărcii trebuie împrospătată în mod constant.

• Competitivă
o marca trebuie să fie bine poziţionată;
o valorile mărcii trebuie să fie unice;
o valorile mărcii trebuie elaborate, astfel încât imitarea să fie împosibilă;
o design-ul mărcii trebuie protejat legal pe toate pieţele atât actuale cât
şi potenţiale.

 Tipuri de marci pag 86

 Funcţie de rolul pe care îl au în strategia de piaţă a organizaţiei
distingem:
Marca-produs
Marca-gamă
Marca-umbrelă
Marca-garanţie
 Funcţie de atributele calităţii produsului:
Marca profundă care posedă şase caracteristici: atribute, beneficii, valori, cultură,
personalitate şi faptul că îşi sugerează consumatorul.
Marca slabă
 Funcţie de nivelul de încredere acordat mărcii:
Marca ideală
Marca de tip referent
Marca conjunctivă
Marca disjunctivă
Funcţie de utilitatea mărcii:
Marca leader
Marca combatantă
Marca de tip nişă
Marca globală.

 Funcţie de conţinut:
Marca de consum
Marca industrială

 Criza de imagine-def pag 46pdf2

Este un stadiu de deteriorare a gradului de notorietate, a reputatiei si
increderii publice ce pune in pericol funtcionarea sau existenta unei
organizatii.
 Cauzele aparitiei crizelor de imagine pag 46pdf2
1. Incapacitatea organizatiei de a-si crea si gestiona o identitate puternica
relevant atat in interior cat si in exterior
2. Lipsa de preocupare a managementului pentru promovarea si gestionarea
unei imagini coerente
3. Imposibilitatea organizatiei de a avea control total asupra mesajelor care
creeaza vizibilitate in spatiu public
4. Incapacitatea organizatiei de a asigura o imagine coerenta, credibila si
stabila prin compatibilizarea mesajelor
 Efectele crizei pag 47pdf2
 - Criza de imagine poate declansa o criza organizational
- Criza de img. A unei organizatii poate afecta credibilitatea,
legitimitatea si dezvoltarea intregului domeniu de activitate
- Criza de img poate schimba sensul misiunii strategice a unei
organizatii in perceptia publica
- Criza de imagine afecteaza cultura organizational si latura
psigologica a salariatilor si a clientilor.

 Strategii de gestionare a sit de criza pag 49pdf2

- Strategiile negarii-se resping acuzatiile prin negarea oricarei implicari in
evenimentele mentionate
- Stragegiile eludarii responsabilitatii- minimizarea responsabilitatii
organizatiei prin mai multe forme: promovarea, bunele intentii, caracterul
accidental si justificarea
- Strategiile reducerii caracterului periculos al atacului:obtinerea
sprijinului,reducerea sentimentelor negative, diferentierea,
transcenderea, atacul, strategii de corectare si compensarea
- Strategii de umilire-prin care organizatia isi recunoaste vina si isi cere
iertare public

 Def imaginii organizatiei pag 57pdf2

Imaginea este cea care face posibila cristalizarea opiniilor,
convingerilor, atitudinilor, credintelor. Adevarata sau falsa, pozitiva
sau negative, imaginea duce la sustinerea, modificarea sau
respingerea unei idei si are o influenta puternica asupra
comportamentului uman.

 Elementele component ale sist de identitate : Logo-ul, marca,

simbolurile, design-ul interior, arhitectura, elementele tipografice,
papetăria, vehiculele companiei, materialele utilizate.
  Comp imaginii globale a organizatiei pag 60 pdf2

Imaginea comerciala, img interna, img finaciara, img tehnologica si img publica.

 Imaginea-interna,comerciala, financiara,publica,tehnologicapag 64pdf2