Sunteți pe pagina 1din 163

Academia de Studii Economice

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune


Departamentul de Economie si Politici Economice
Conf.univ.dr.Liliana Crăciun
Conf.univ.dr. Gabriela Molănescu
MACROECONOMIE
Curs destinat studenţilor de la învăţământul la distanţă

Semestrul II
Prezentarea generală a cursului
► Principalul scop al acestui curs este de a stabili conceptele şi
limbajul teoriei economice la un nivel potrivit pentru a intelege afacerile
curente si pentru a citi din literatura economica profesionala.

►Ce ne invata macroeconomia? Cum a apărut ? Cu ce se ocupă ea? Ce


metode de investigare utilizează? Iată câteva întrebări la care macroeconomia
poate să răspundă.

► Macroeconomia este aceea la care oamenii se gandesc atunci cand aud


cuvantul “economie”. Macroeconomie – “macro” inseamna pe scara larga –
pune accentul pe studiul intregului sistem de productie si distribuire. “Macro”
(cum adesea este numita de catre economisti si de catre studenti) se axeaza si
pe vaste sectoare ale activitatii economice, cum ar fi venitul si productia in
economie. In cele din urma macroeconomia studiaza relatia care se stabileste
intre diferitele sectoare ale economiei.

► Prezentul ,,Îndrumar de studiu individual – SI ,, oferă studenților reperele


principale de învățare, înțelegere, autoverificare, fond de timp, cuvinte cheie,
date bibliografice (cuprinse în modulul ,,Macroeconomie,,).

► Modulul ,,Macroeconomie este structurat în,, ,,unități de învățare,,


cuprinse în programa analitică a disciplinei, și corespunzătoare acesteia. La
finele fiecărei unități de învățare sunt prezente:
- întrebări cu rol de autoevaluare;
-,,cuvintele cheie ,, ce corespund principiilor, definițiilor, conceptelor
prezentate în Curs;
- fondul mediu de timp alocat, pentru studiu Individual –SI;
,,Unitățile de învățare,, sunt prezentate rezumativ în secțiuni și
subsecțiuni;
- date bibliografice, cu paginația corespunzătoare acesteia.
Întrebările cuprinse în autoevaluare nu sunt limitative, ele au rol
exemplificativ. Prin urmare, pot fi formulate și alte întrebări, inclusiv la
secțiunile și subsecțiunile care nu prezintă întrebări.
►Atenție: aprofundarea ,,Macroeconomiei,, nu poate fi realizată doar pe
baza acestui curs, care se prezintă sub forma unui ,,îndrumar,, FIIND ABSOLUT
NECESARĂ STUDIEREA ATENTĂ A BIBLIOGRAFIEI RECOMANDATE. PENTRU
ÎNSUȘIREA NOȚIUNILOR CORESPUNZATOARE DE MACROECONOMIE NU
ESTE SUFICIENTĂ SIMPLA LECTURARE A PREZENTULUI ÎNDRUMAR.

CUPRINS:

Unitatea I. CIRCUITUL ECONOMIC DE ANSAMBLU


Secțiunea 1. Cererea şi oferta agregată
Subsecţiunea 1. Cererea agregata
Subsecţiunea 2. Oferta agregata
Subsecţiunea 3. Fluxul circular al venitului

Unitatea II. INDICATORII MACROECONOMICI. VENITUL,


CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE . EFICIENTA SI ECHILIBRUL
ECONOMIC.
Sectiunea 1. Indicatorii macroeconomici.
Secțiunea 2. A cheltui sau a economisi ?
Subsecţiunea 1. Funcţia consumului şi economiilor.
Subsecţiunea 2. Imporţanta invesţiilor .
Subsecţiunea 3. Dezechilibrul dintre economie şi investiţii
Subsecţiunea 4. Multiplicatorul si acceleratorul
Sectiunea 3. Eficienta si echilibrul economic.

Unitatea III. PIAŢA MONETARA


Secțiunea 1. Cererea si oferta de moneda.
Subsecţiunea 1. Ce sunt banii ?
Subsecţiunea 2.Cererea de moneda.
Subsecţiunea 3. Oferta de moneda.
Subsecţiunea 4. Ecuatia de schimb.
Subsecţiunea 5. Banca centrala-rol si importanta.

Unitatea IV. PIATA DE CAPITAL.


Secțiunea 1. Crearea de capital.
Secțiunea 2. Actiunile.
Sectiunea 3.Obligatiunile
Secțiunea 4. Rolul si importanta Bursei de valori.

Unitatea V . PIAŢA MUNCII


Secțiunea 1. Cererea de munca.
Secțiunea 2. Oferta de munca.
Sectiunea 3. Şomajul – tipuri de şomaj

Unitatea VI. INFLAŢIA ŞI ŞOMAJUL.


Secţiunea 1. Cauzele şi formele inflaţiei.
Secţiunea 2. Influenţa inflaţiei asupra politicii monetare.
Secţiunea 3. Impactul inflatiei şi şomajului .
Secţiunea 4. Curba Phillips.

Unitatea VII. FLUCTUAŢIILE ECONOMICE. CICLUL


AFACERILOR .
Secţiunea 1. Ce este ciclul afacerii.
Sectiunea 2. Fazele ciclului economic.
Sectiunea 3. Boomuri şi crize.
Unitatea VIII. CREŞTEREA ECONOMICĂ. ROLUL STATULUI ÎN
ECONOMIE.
Sectiunea 1. Rolul statului în economie
Sectiunea 2. Demersuri în vederea trecerii la un nou tip de creştere
economică. Creşterea economică durabila.
Sectiunea 3. De ce intervine guvernul în economie?
Unitatea IX. PIATA MONDIALA. PIATA SCHIMBURILOR
VALUTARE.
Sectiunea 1. Piata mondiala- rol si importanta.
Sectiunea 2. Conţinutul pieţei schimburilor valutare
Secțiunea 3. Cererea si oferta de valuta.
Secțiunea 4. Operatii pe piata schimburilor valutare.
Sectiunea 5. Balanta de plati externe

UNITATEA X. PROBLEMELE GLOBALE ALE ECONOMIEI


MONDIALE
CUPRINS

Unitatea I. CIRCUITUL ECONOMIC DE ANSAMBLU


Secțiunea 1. Cererea şi oferta agregată
Subsecţiunea 1. Cererea agregata
Subsecţiunea 2. Oferta agregata
Subsecţiunea 3. Fluxul circular al venitului

Ce stim despre:

Cererea agregata - totalitatea cantitatilor reale ale bunurilor si serviciilor


cerute intr-o economie.

Curba cererii aggregate - o curba care arata cum cererea agregata sporeste
cand nivelul pretului scade.

Oferta agregata - totalitatea cantitatilor reale ale bunurilor si serviciilor


produse intr-o economie.

Curba ofertei agregate (perioada indelungata) - o curba verticala care arata pe


o perioada lunga (cand costurile au fost reglate de schimbarile pretului) ca
oferta agregata egaleaza nivelul serviciilor complete ale rezultatului, fara sa
conteze nivelul pretului.

Curba ofertei agregate (pe o perioada scurta) - curba arata cum oferta agregata
sporeste intr-o perioada scurta cand preturile cresc dar factorul cost nu se
schimba . 1. Indicatorii macroeconomici exprima cantitativ rezultatele
activitatii economice dintr-o tara. Indicatorii interni se refera la teritoriul
national, iar cei nationali se refera la unitatile economice nationale. Indicatorii
bruti includ consumul de capital fix, pe cand cei neti nu includ acest consum.
CEREREA SI OFERTA AGREGATA
Cererea agregata este rezultatul total cerut intr-o economie la un nivel dat al
pretului (pentru o perioada data de timp). Este cantitatea totala de bunuri pe
care oamenii vor sa o cumpere, si deci nu include rezultatul nedorit pe care
firmele il produc dar nu-l pot vinde.

CEREREA AGREGATA
Curba cererii agregate arata faptul ca daca nivelul pretului scade, atunci
totalitatea cererilor reale creste. Acest rezultat seamana cu legea cererii .
Legea cererii exprima faptul ca cuantificarea de bunuri cerute creste cand
pretul relativ al bunurilor scade. Cand nivelul pretului scade, astfel incat
toate preturile scad cu aceeasi cantitate procentuala, pretul relativ al
bunurilor ramane neschimbat. De ce cel mai mic nivel al pretului rezulta
dintr-o crestere a cererii agregate?

Motivul pentru care cererea agregata se ridica cand nivelul pretului scade:

1. Bogatia efectului real. Cateva active (inclusiv banii) au o valoare nominala


fixa. De exemplu, o nota de plata de 100 de dolari intotdeauna va merita 100
de dolari. Cand pretul scade, populatia va cumpara mai multe bunuri . Cu cat
cererea agregata creste, cu atat nivelul pretului scade deoarece:

Pret mai mic O valoare reala mai ridicata a activelor fixe nominale 
Populatia cumpara mai mult  Cererea agregata creste.

2. Interesul efectului real. Oamenii, de obicei, vor sa pastreze destui bani


pentru a cumpara o cantitate mai mare de bunuri si servicii . Cand preturile
scad, oamenii au nevoie de mai putini bani lichizi ca sa cumpere aceeasi
cantitate. Unele dintre excesele lor de bani lichizi vor fi cheltuite. Restul
exceselor de bani lichizi pot fi pastrati. Deci cererea agregata se ridica la fel
ca scaderea nivelului pretului deoarece:

Preturi mai mici  Excese de bani lichizi  Unele excese de bani lichizi sunt
depozitate  Interesul scade  Cheltuielile de investitii cresc  Cererea
agregata creste
3.Efectele comertului strain. Rata schimbului este rata cu care o persoana
poate comercializa moneda nationala intr-o alta moneda (ex: 90 de yeni pentru
un dolar). Pretul presupus scade in Statele Unite si schimbul S.U.A. ramane
neschimbat. Bunurile S.U.A vor fi relativ ieftine pentru cetatenii altor state si
vor fi mai multe bunuri americane. Expoturile S.U.A se vor ridica crescand
cererea agregata. Deci, cererea agregata creste la fel ca si scaderea nivelului
pretului pentru ca:
Preturi mai miciIeftinirea bunurilor americaneStrainii cumpara mai multe
bunuri exportate de S.U.A.Cererea agregata creste.

In cadrul cererii agregate, se includ urmatoarele elemente:


- cheltuieli pentru achizitionarea de bunuri facute de catre populatie
(menaje)-CM;
- cheltuieli efectuate de catre firme,sub forma de investitii pentru formarea
bruta a capitalului-FBK;
- cheltuielile guvernamentale pentru achizitionarea de bunuri de consum si
de bunuri investitionale, pe seama veniturilor bugetare-C.G.;
- cheltuielile agentilor economici straini pentru a importa dintr-o anumita tara,
respectiv pentru a plati exporturile acelei tari-EN (diferenta dintre valoarea
bunurilor exportate si importate).
Pe baza acestor elemente,cererea agregata (CA) se poate calcula astfel:
CA=CM+FBK+CG+EN.
Tinand seama de aceste elemente, cererea agregata se poate exprima cu
ajutorul produsului national brut sau net, in termini reali (PNB sau PNN) sau
cu ajutorul venitului national, in termeni reali(VN).
In timp ce cresterea nivelului general al preturilor are ca rezultat
contractia cererii globale, prin reducerea tuturor componentelor acesteia,
reducerea nivelului general al preturilor va genera o extindere a cererii
agregate.

Pasul 1: Incepe cu nivelul pretului -0 si arata echilibrul initial al diagramei


venit-cheltuiala. Graficul din stanga figurii 1.1 arata ca economia initial este
in echilibru la nivelul pretului -0, cu curba cheltuielilor totale D (nivelul
pretului -0) intersectand linia E si nivelul productiei Q.
Pasul 2: Intriga echilibrului productiei Q si nivelul pretului -0 la fel ca si
punctul E sunt in graficul din dreapta. Acesta este un punct al curbei cererii
agregate.

Pasul 3: Arata efectele unui nivel al pretului mai scazut in diagrama venit-
cheltuiala. Lasa nivelul pretului sa scada la nivelul pretului -1 (de ce nivelul
pretului scade cu exactitate nu conteaza la acest punct). Cauzat de efectul
balantei reale, curba cheltuielilor totale se va schimba in sus asa cum este
aratat in graficul din stanga la fel si curba totala a cheltuielilor D (nivelul
pretului -1). Noul echilibru este la punctul F cu productia la nivelul Q’.

Pasul 4: Intriga noului nivel al pretului -1 si productia Q’ din graficul din


dreapta la punctul F. Acesta ne da un al doilea punct de pe curba cererii
agregate.

Pasul 5: Se continua schimbarea nivelului pretului, care la randul lui schimba


echilibrul nivelului de productie. Prin urmare, de-a lungul curbei AD, venitul
este egal cu cheltuiala.

OFERTA AGREGATA este totalitatea rezultatelor produse intr-o economie


la un nivel dat al pretului.

OFERTA AGREGATA (PE TERMEN SCURT)


Panta pozitiva a unei curbe a ofertei agregate arata rezultatul cresterii reale
atunci cand pretul creste. Aceasta reflecta cresterile la nivelul cheltuielile
agregate. Unele dintre teorii includ:

1. Teoria Salariul atractiv. Salariul nominal este usor de reglat intr-un timp
scurt. Unul dintre motive poate fi termenul lung de munca al contractelor.
Daca salariile nominale (in dolari) sunt fixe, atunci o crestere in nivelul
pretului va insemna mai mult profit pentru firme. Profitul mai mare
incurajeaza firmele sa produca mai mult. Deci curba ofertei agregata are o
panta pozitiva pentru ca:

Nivelul pretului mai mare  profit mai mare in timp ce salariile sunt fixe 
productie rezultata mai mare.

2. Teoria pretului atractiv. Recent, unii economisti au accentuat faptul ca


preturile pot fi usor reglate. Aceasta poate fi datorata schimbarilor de pret ale
costurilor. In plus, firmele pot decide sa suporte o perioada de timp pierderi
dar nu sa ridice preturile pentru a putea mentine sau castiga pozitie pe piata.
In acest caz, gandind la un nivel al pretului pe axa verticala ca la un potential
pret care va exista intre firmele care regleaza complet preturile lor. Daca
firmele continua sa vanda bunurile lor la un pret neschimbat, atunci ele vor
vinde mai mult. Oferta agregata va creste, cel putin inainte de reglarea
pretului. Pe termen scurt, curba ofertei agregate are o panta pozitiva pentru
ca:

Potentialul nivel al pretului mai ridicat (Cererea agregata creste)  rezultatul


firmelor creste in locul cresterii preturilor  productie rezultata mai mare.
3. Teoria perceptiei. Oferta este o functie a pretului relativ: pretul bunurilor
este comparat cu pretul intrarilor. Daca toate preturile cresc egal, pretul
bunurilor si pretul intrarilor, pretul relativ al bunurilor ar putea fi neschimbat
si oferta ar ramane neschimbata. Oricum, daca pretul bunurilor se ridica
comparativ cu pretul intrarilor, multe dintre bunuri ar fi produse. In teoria
perceptiei o firma nu stie initial daca o crestere in preturile sale reflecta o
crestere in toate preturile sau in preturile sale relative. Ca rezultat, cand toate
preturile cresc firmele pot raspunde initial prin producerea unui rezultat mai
mare. Curba ofertei agregate in aceasta teorie are o panta pozitiva deoarece:
Nivelul potential al pretului mai mare (datorita unei cresteri a cererii agregate)
 Confuzie asupra pretului relativ al bunurilor  Rezultat crescut.

Relatiile dintre oferta agregata si cererea agregata sunt complexe si


dinamice. Sinoptic, ele se prezinta ca in figura :

Oferta agregata

Productia realizata Pentru Oferta strainatatii

Consumul
Cererea gospodariilor Investitiile brute Crererea
statului
private pentru bunuri de ale firmelor si strainatatii
consum statului (Export)

Sub forma de:

Cererea agregata de

Considerand marimea eficientei factorilor de productie ca data, modificarea


nivelului general al preturilor se reflecta in oferta agregata, prin intermediul
costurilor cu factorii de productie achizitionati. Aceasta reflectare se face in
mod diferit, in functie de gradul de utilizare a capacitatilor de productie, care
determina un anumit raport intre cererea si oferta de factori de productie si,
implicit, un anumit nivel al preturilor acestora.

Exprimand productia reala de bunuri marfare dintr-o perioada


determinata de timp, oferta agregata este egala cu produsul national brut
in termeni reali. In marime fizica, cantitatea totala de bunuri si serviciii pe
care firmele doresc sa le produca dpinde de nivelul general al preturilor si
salariilor din economie. Analiza evolutiei ofertei aggregate se face in
functie de modificarea nivelului general al preturilor, in conditiile cand
ceilalti factori sunt considerati dati si la un nivel general al preturilor dat,
Daca, spre exemplu, majoritatea firmelor ce produc oferta totala
lucreaza cu mult sub nivelul capacitatilor de productie de care dispun, atunci
cererea de resurse economice este redusa si la oferta data a acestora, pretul
factorilor de productie la care se aprovizioneaza agentii economici este in
scadere. In aceste conditii, costul productiei de oferta este mai redus.
Daca firmele care produc cea mai mare parte a ofertei totale isi sporesc
gradul de utilizare a capacitatilor de productie, spre potentialul lor real, atunci
cererea de factori de productie va creste, antrenand sporirea pretului acestora.
In aceste conditii, costul productiei de oferta va spori.
In conditiile cand acelasi bun poate face parte din consumul
intermediar- in calitate de resursa productiva-sau poate fi destinat consumului
final in calitate de bun final, pretul trebuie sa fie acelasi.

Tinand seama ca oferta agregata se exprima prin intermediul


produsului national brut real, ceea ce inseamna folosirea preturilor
comparabile, pentru a putea sesiza modificarile intervenite in volumul si
structura productiei fizice totale este necesar ca din valoarea PNB in
preturi curente sa se elimine influenta modificarii preturilor. Acest lucru
se realizeaza fie prin raportarea PNB in preturi curente la indici de preturi
corespunzatori sferei de cuprindere a fiecarei componente (pe ramuri, pe
elemente de productie si consum intermediary sau pe elemente de
productie si consum intermediar sau pe elemente de utilizare finala a
PNB).
In raport de gradul de utilizare a capacitatilor de productie, oferta agregata
este influentata si de modul cum se modifica cererea agregata. Astfel, la
firmele cu un grad redus de utilizare a potentialului de productie, o sporire a
cererii agregate antreneaza o crestere mai mare a ofertei de piata a acestora,
fata de firmele unde gradul de utilizare a capacitatilor de productie este mai
ridicat. In conditiile reducerii cererii agregate, firmele cu un grad mai redus
de utilizare a capacitatilor de productie isi vor diminua oferta de piata intr-o
proportie mai mica decat firmele cu un grad mai ridicat de utilizare a
potentialului de productie. Iata, deci, ca volumul si structura ofertei agregate
sumt influentate prin oferta de piata a firmelor in mod diferit, in functie de
raportul care se creeaza intre modificarea cererii agregate si gradul de utilizare
a capacitatilor de productie.
Influenta modificarii preturilor factorilor de productie asupra costului
ofertei agregate trebuie analizata pe termen scurt si pe termen lung. Pe termen
scurt, in
conditiile existentei unor contracte intre cumparatorii si vanzatorii de factori
de
productie, chiar daca preturile acestora pe piata libera cresc, costurile medii
ale firmelor raman relative constante, ceea ce inseamna ca sporirea ofertei
aggregate se poate realize in conditiile unui cost mediu relativ neschimbat al
acestora. Aceasta inseamna ca, pe termen scurt, o crestere a nivelului general
al preturilor factorilor de productie sa nu se reflecte imediat in costurile
productiei totale, sporirea ofertei agregate fiind insotita de cresterea profitului
marginal al firmelor.
Pe termen lung, costul mediu al ofertei agregate poate sa integreze
influenta cresterii nivelului general al preturilor sub cel putin doua modalitati:
o sporire a costului mediu intr-o proportie mai mica decat nivelul general al
preturilor, cu obtinerea unui profit marginal in scadere pe masura ce oferta
agregata creste; o crestere a costului mediu direct proportionala cu nivelul
general al preturilor, cand sporirea preturilor nu mai determina cresterea
ofertei agregatedeoarece profitul marginal devine zero.

Considerand nivelul general al preturilor ca fiind dat, modificarea


ofertei agragate se afla sub influenta unor factori care se numesc
conditiile ofertei.

In cadrul acestor conditii, se detaseaza, ca importanta, urmatoarele:


a) productivitatea factorilor de productie care, prin sporire, va antrena
o reducere a costului mediu, cresterea productiei si, deci, a ofertei agregate,
iar prin reducere, va spori costul mediu, reducand productia la unitatea de
factor de productie consumat si, in consecinta, si oferta agregata.
b) volumul factorilor de productie de productie poate spori oferta
agregata atunci cand oferta lor creste si poate reduce oferta agregata, atunci
cand oferta lor pe piata se micsoreaza.
c) pretul factorilor de productie poate spori oferta agregata cand munca,
materiile prime, energia, combustibilul etc. sunt mai ieftine fata de perioada
anterioara sau poate micsora oferta agregata atunci cand costurile cu
aprovizionarea lor cresc.
Evolutia ofertei agregate sub influenta modificarii nivelului general al
preturilor (in conditii de caeteris paribus), sau ca urmare a influentei
conditiilor ofertei (la un nivel general al preturilor dat), prezentata pe termen
scurt si pe termen lung in urmatoarea figura:

Evolutia curbei ofertei agregate

OA2 OA 0 OA1

P2

Daca nivelul general al preturilor creste de la P1 , la P2, oferta agregata, pe


termen scurt, creste de la A la B in cadrul lui OA. La un nivel general al
preturilor egal cu P2, modificarea conditiilor va determina translarea curbei
ofertei de la OA0 la OA1 sau de la OA0 la OA2, cantitatea reala oferita
crescand de la B la C sau scazand de la B la A. Pe termen scurt, la un nivel al
preturilor mai mare decat P2, coeficientul de elasticitate a ofertei aggregate in
functie de prêt este egal cu zero, iar profitul marginal este in crestere. Cand
nivelul general al preturilor este egal cu P2, profitul marginal poate sa tinda
spre zero.

1.2 Fluxul circular al venitului


Repartizarea venitului national
Vn se repartizeaza celor care l-au produs. De aceea in primul rand sunt
compensati angajatii prin salariile ce se platesc. Proprietarilor le revine
venitul din activitati indirect productive. Altor categorii de personae le revin
venituri provenind din rente, cum ar fi venitul din proprietatea asupra unor
patente, venitul brut provenit din rente ale persoanelor ce locuiesc in casele
personale (echivalent cu valoarea unei chirii corespunzatoare ce ar trebui
platita daca nu ar poseda locuinta), precum si alte venituri (ca drepturi de autor
etc.). O serie de firme mai pot obtine unele castiguri nete sub forma de dobanzi
platite de alte firme carora le-au inchiriat anumite drepturi de folosinta.

Daca mai luam in considerare si profitul incasat de corporatii putem reda


schematic repartizarea VN in felul urmator:
Metodele de evaluare a Venitului Naţional:
Metoda de producţie:
Venit naţional = Produs Social – Cheltuieli Materiale de producţie
Metoda de repartiţie
Venit Naţional = Suma veniturilor primare a populaţie, statului şi unităţilor
economice
Metoda utilizării finale
Venit naţional = consum productiv + acumulări de investiţii şi stocuri
materiale.
VENITUL NATIONAL BRUT
In analiza oricarui concept agregat se are in vedere faptul ca valoarea
outputului national brut trebuie sa fie in mod necesar egala cu valoarea
venitului national brut in cazul in care calculele sunt bine efectuate. Astfel,
fiecare banut cheltuit pentru productie genereaza un banut venit pentru cineva.

VENITUL NATIONAL NET


Venitul national net reprezinta acea parte din venitul national brut din care s-
a scazut partea de venit destinata deprecierii.

VENITUL NATIONAL
Venitul national este un concept agregat care exprima valoarea
integrala a veniturilor obtinute de factorii de productie. Marimea lui este data
de diferenta dintre PNN si impozitele indirecte.
Venitul national este, totodata, si un indicator care reflecta mai exact
veniturile obtinute de agentii economici. El este singura sursa de plata a
factorilor de productie (salarii, dobanzi, renta, profit, etc.).
Variatia venitului national depinde de o multime de factori ce reprezinta
intr-un cuvant zestrea unei economii sub diverse forme cum sunt:
Resursa capital care include valoarea capital activ sub diferite forme,
dar si o suprastructura de sosele, cai ferate, aeroporturi, poduri si o retea
proprie de invatamant, cultura si sanatate; naturala (materie prima si energie).
Materiile prime formeaza substanta din care se obtin bunurile finite, iar
energia reprezinta un factor decisiv al dinamicii outputului economic;

RESURSA NEOFACTORI
Independenta. Oricare ar fi dinamica problemelor globale, nici o
economie nationala nu va obtine rezultate performante si venituri mari, daca
factorii ei de productie nu sunt independenti.
Venitul personal ructura acesteia. Un merit deosebit, pe un astfel de
fond, revine capitalului uman. Nu trebuie trecut cu vederea nici efectul
intarziat al fenomenelor demografice;
RESURSA
Venitul national pune accentul pe veniturile castigate de factorii de
productie. Pentru a ajunge insa la veniturile primite este necesar sa folosim
conceptul de venit personal.
Prin venit personal se intelege marimea veniturilor primite de indivizi
inainte ca ei sa fi achitat impozitele pe venit. Venitul personal se calculeaza
ca diferenta intre venitul national si contributia pentru asigurari sociale (CAS),
impozite pe venitul firmei (IVF), impozit asupra economisirii firmei (IEF), la
cere se adauga platile de transfer efectuate de guvern (TG). Transpuse in
formula obtinem:
VP = VN – CAS – IVF – IEF + TG
Spre deosebire de venitul national, venitul personal este expresia
venitului primit care difera de venitul obtinut. De notat ca VP include
impozitul pe venitul personal.

VENITUL PERSONAL DISPONIBIL


Venitul parsonal disponibil este o parte componenta a venitului
personal, cealalta parte fiind impozitul pe venitul personal. Ca marime el
reprezinta diferenta dintre venitul personal (Vp) si impozitul personal (Ip),
adica:
Vd = Vp – Ip
Venitul disponibil este, de fapt, venitul de care indivizii dispun in final
pentru consum (C) si pentru economisire (E). De aceea venitul disponibil se
prezinta, simultan, si sub forma:
Vd = C + E
Cele doua identitati venit si cheltuieli sau fluxul monetar sau fluxul de
bunuri si servicii produse sunt ilustrate in figura 1.2 care ne arata circuitul in
lant al veniturilor.

Circula D: consum de bunuri si servicii

Circula C: bunurii si servicii

INTREPRIND MENAJE
ERI Circula A: Factorul Munca
Circula B: Recompensatia pt. Factorul Munca
Venitul naţional si produsul national sunt concepte importante. Daca ele cresc
,situatia nationala se imbunatateste.
Timpurile bune sunt asociate cu perioadele in care venitul national si
produsul national sunt in crestere.Perioadele proaste sunt asociate cu cele in
care cei doi indicatori scad.

AUTOEVALUARE:
TEST

1) Produc bunuri şi servicii destinate pieţei: a) administraţiile private; b)


administraţiile publice; c) menajele; d) întreprinderile; e) toate cele de mai
sus.

2) Produsul intern brut efectiv este mai mare decât cel potenţial. În aceste
condiţii: a) inflaţia se reduce; b) se manifestă tendinţe de deflaţie; c) se
manifestă tendinţe de dezinflaţie; d) rata şomajului este mai mare decât
rata naturală a şomajului; e) rata şomajului este mai mică decât rata
naturală a şomajului.

3) Calculul produsului intern brut după metoda cheltuielilor nu ia în


considerare: a) indemnizaţiile de şomaj; b) exportul net; c) consumul
colectiv; d) consumul individual; e) variaţia stocurilor.

4) Consumul populaţiei a reprezentat 80% din produsul intern brut, consumul


guvernamental 6%, iar investiţiile 22%. În aceste condiţii: a) exportul a
fost mai mare decât importul cu 8 puncte procentuale din produsul intern
brut; b) exportul a fost mai mic decât importul cu 8 puncte procentuale din
produsul intern brut; c) exportul net a fost pozitiv, reprezentând 8% din
produsul intern brut; d) exportul net a fost nul; e) balanţa comercială şi
balanţa serviciilor au fost, cumulat, excedentare.

5) În perioadele în care se înregistrează o reducere generalizată a preţurilor:


a) produsul intern brut real va creşte mai încet decât produsul intern brut
nominal; b) produsul intern brut real va creşte mai repede decât produsul
intern brut nominal; c) produsul intern brut real va creşte în acelaşi ritm cu
produsul intern brut nominal; d) produsul intern brut real va fi egal cu
produsul intern brut nominal; e) nu se poate face o generalizare corectă
privind evoluţia produsului intern brut real şi a produsului intern brut
nominal.

6) Ce tranzacţii generatoare de bunuri şi servicii nu sunt luate în calcul la


determinarea PIB: a) deţinerea unui al doilea serviciu, nedeclarat; b)
jocurile ilegale de noroc; c) munca prestată de imigranţii ilegali; d)
primirea de bacşişuri nedeclarate integral; e) toate cele de mai sus.

7) Nu reprezintă un mobil ce determină indivizii să reducă cheltuielile curente


pentru consum? a) reducerea veniturilor; b) creşterea preţurilor; c) spiritul
de prevedere, generat de incertitudinea veniturilor viitoare; d) preferinţa
pentru lichiditate; e) dorinţa de a economisi pentru generaţiile viitoare.
8) Creşterea investiţiilor este în relaţie de acelaşi sens cu: a) rata dobânzii; b)
rata inflaţiei; c) rata rentabilităţii; d) rata şomajului; e) costul unitar cu forţa
de muncă.

9) Dacă produsul intern brut real creşte cu 5%, iar populaţia scade cu 0,5%,
atunci PIB-ul real pe locuitor creşte cu: a) 4,5%; b) 5%: c) 5,5%; d) 10%;
e) 10,25%

10) Exportul este mai mic decât importul cu 5 puncte procentuale din
produsul intern brut. Dacă investiţiile brute reprezintă 25% din produsul
intern brut, iar consumul guvernamental 10% atunci consumul populaţiei
este de: a) 25% din produsul intern brut; b) 35% din produsul intern brut;
c) 70% din produsul intern brut; d) 75% din produsul intern brut; e) 90%
din produsul intern brut.

11) Produsul intern brut reprezintă: a) valoarea de piaţă a tuturor bunurilor


finale şi serviciilor produse în interiorul unei ţări într-o anumită perioadă
de timp; b) venitul de care dispune populaţia după plata impozitelor pe
venit şi care poate fi utilizat pentru consum şi economii; c) valoarea
bunurilor şi serviciilor cumpărate de administraţiile publice centrale şi
locale într-un an; d) valoarea de piaţă a bunurilor finale şi serviciilor
produse de cetăţenii unei ţări într-o anumită perioadă, indiferent de locul
unde îşi desfăşoară activitatea; e) valoarea de piaţă a bunurilor produse în
exterior şi consumate de menaje.

12) Produsul naţional net reprezintă Produsul naţional brut minus: a)


impozite; b) transferuri la bugetul statului; c) deprecierea capitalului; d)
profitul nedistribuit; e) investiţii.
13) Produsul naţional brut nu include: a) valoarea producţiei finale a
agenţilor naţionali care îşi desfăşoară activitatea în străinătate; b)
amortizarea; c) valoarea producţiei finale a agenţilor străini care îşi
desfăşoară activitatea în ţara de referinţă; d) valoarea producţiei finale a
agenţilor naţionali ce îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării de
referinţă; e) a + c.

14) Achiziţiile de bunuri finale şi servicii de către populaţie sunt cunoscute


sub numele de: a) investiţii; b) consum public; c) consum privat; d) export
net ; e) nici una dintre cele de mai sus.

15) În formarea brută de capital fix (FBCF) nu se include: a) amortizarea;


b) investiţia de înlocuire a capitalului fix; c) formarea netă de capital fix;
d) variaţia stocurilor; e) a şi d.

16) În măsurarea PIB sunt ignorate aspecte precum: a) timpul liber; b)


gradul de poluare a mediului înconjurător; c) inegalitatea veniturilor
gospodăriilor ; d) toate cele de mai sus; e) a şi c.

17) Care dintre următoarele mărimi constituie un exemplu de injecţie în


fluxul circular al venitului: a) economiile; b)investiţiile; c) taxele şi
impozitele; d) importurile; e) deficitul bugetar.
18) Care dintre variantele de mai jos cuprinde componentele ce formează
injecţiile în fluxul circular al venitului: a) investitii, cheltuieli
guvernamentale, economii, exporturi; b) exporturi, investitii, cheltuieli
guvernamentale, importuri; c) importuri, economii, taxe, investiţii; d)
exporturi, investiţii, cheltuieli guvernamentale; e) economii, investiţii,
exporturi.

19) Decalajul recesionist al venitului naţional apare atunci când: a) există


decalaj inflaţionist; b) oferta agregată pe termen scurt este egală cu oferta
agregată pe termen lung; c) există echilibru macroeconomic fără şomaj; d)
venitul naţional realizat este mai mic decât venitul naţional potenţial; e)
PIB real este mai mic decât PIB nominal.

20) Ajustarea decalajului recesionist prin oferta agregată şi fără intervenţia


guvernului se realizează ca urmare a: a) creşterii cheltuielilor
guvernamentale; b) măsurilor de stimulare a ofertei agregate prin
acordarea de subvenţii; c) ieftinirii factorilor de producţie ceea ce pemite
o creştere a producţiei agregate; d) creşterii investiţiilor care determină o
încurajare a cheltuielilor agregate; e) reducerii fiscalităţii.
Unitatea II. INDICATORII MACROECONOMICI. VENITUL,
CONSUMUL ŞI INVESTIŢIILE
Sectiunea 1. Indicatorii macroeconomici.
Secțiunea 2. A cheltui sau a economisi ?
Subsecţiunea 1. Funcţia consumului şi economiilor.
Subsecţiunea 2. Imporţanta invesţiilor .
Subsecţiunea 3. Dezechilibrul dintre economie şi investiţii
Subsecţiunea 4. Multiplicatorul si acceleratorul

INDICATORII MACROECONOMICI. VENITUL , CONSUMUL,


INVESTITIILE.
Ce ştim despre…
1. Indicatorii macroeconomici exprimă cantitativ rezultatele activităţii
economice dintr-o ţară. Indicatorii interni se referă la teritoriul naţional, iar
cei naţionali se referă la unităţile economice naţionale. Indicatorii bruţi includ
consumul de capital fix, pe când cei neţi nu includ acest consum.

2. Produsul intern brut (PIB) exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor finale,


create de unităţile economice de pe teritoriul unei ţări în decursul unei
perioade de timp determinate, de regulă un an. Se determină ca diferenţă între
produsul global brut (PGB) şi consumul intermediar (Ci). PGB exprimă
valoric totalitatea bunurilor şi serviciilor create într-o ţară în decurs de un an.
Consumul intermediar Ci exprimă valoarea bunurilor şi serviciilor create
şi destinate producerii altor bunuri şi ser vicii, altele decât cele destinate
înlocuirii cap italului uzat. De exemplu , să presupunem că producţia
naţională de pâine se vinde cu 100 mil. lei anual şi ocazionează consum de
faină, apă şi alte ingrediente în valoare de 70 mil. lei. Contribuţia
producţiei de pâine la PGB este de 100 mil. lei, consumul intermediar este
de 70 mil. lei, iar contribuţia la PIB este de 30 mil. lei.
O altă modalitate de determinare a PIB, numită metoda cheltuielilor,
este: PIB = C + G + Ib + En, în care prin C am notat consumul menajelor, prin
G consumul guvernamental, prin Ib investiţia brută şi prin En exportul net.
Investiţia brută cuprinde investiţia netă (In) şi investiţia de înlocuire (Ii) :
Ib=In+Ii. Investiţia netă se referă la creşterea stocului de capital, iar investiţia
de în locuire, egală cu capitalul fix consumat, este destinată înlocuirii
capitalului uzat. Din punct de vedere al împărţirii capitalului în fix şi circulant,
investiţia brută include formarea brută de capital fix (FBCF) şi variaţia
stocurilor de capital circulant şi produse finite(ΔSTOC). Exportul net se
calculează ca diferenţă între valoarea exporturilor (EXP) şi cea a importurilor
(IM P): En = EXP - IMP.
3. Produsul naţional brut se determină adăugând la PIB soldul valorilor
adăugate brute cu străinătatea (SVABs): PNB = PIB + SVABs. SVABs este
diferenţa dintre producţia finală realizată de unităţile economice naţionale
peste graniţa şi producţia finală realizată de unităţile economice străine pe
teritoriul ţării. Produsul intern net şi p rodusul naţional net se obţin
scăzând din valoarea brută consumul de capital fix:
PIN = PIB-Ii şi PNN = PNB - Ii
4. Venitul naţional este PNN. El se poate determina în preţurile pieţei
(VNpp) şi preţurile factorilor de producţie ( VNpf). VNpf se determină astfel:
VNpf = VNpp – Ti + Sv
in care prin Ti am notat taxele indirecte, iar prin Sv subvenţiile.Taxele
indirecte sunt acele obligaţii fiscale plătite de consumatorii finali (cum ar fi T
VA, accizele pe cafea sau tutun ş.a). Subvenţiile sunt în general sume
plătite firmelor pentru a vinde la preţuri inferioare costurilor. Determinat
în preţurile factorilor, venitul naţional exp r imă defapt totalitatea veniturilor
factorilor de producţie naţionali, adică îl putem scrie ca:
VNpf = salarii + dobânzii + profituri + rente + alte venituri.

5. Venitul rezultat din orice activitate economică ( V) se împarte în consum


(C) şi eeonomii (S). Consumul este partea din venit utilizată pentru
cumpărarea de bunuri şi serv icii necesare acoperirii nevoilor. În clinaţia
marginală spre consum arată cu cât creşte consumul la o creştere cu o unitate
a venitului şi se determină ca un raport între sporul consumului şi sporul
venitului: c' = ΔC/ΔV. Rata consumului arată ponderea consulmului în
venit şi se determină ca un raport între consum şi venit: c = C/V
6. Economiile sunt partea neconsumată din venit. Înclinaţia marginală spre
economii arată cu cât cresc economiile la o creştere cu o unitate a venitului
şi se determină ca un raport între sporul economiilor şi venit: s = ΔS/ΔV. Rata
economiilor exprimă ponderea economiilor în totalul venitului: s* = S /V.
Cum orice sumă econo misită se transformă în inv estiţii, p utem scrie că: V
= C + I, iar economiile sunt egale cu investiţiile nete (I) la n ivelul unei ţări.
Multiplicatorul investiţiilor arată cu cât creşte venitul la o creştere cu o unitate
a investiţiilor şi se determină ca un raport între sporul venitului şi sporul
investiţiilor: k = ΔV/ΔI. Având în vedere c' şi s, multiplicatorul mai poate fi
scris: k =1/1- c' şi k=1/s.

7. Conform legii psihologice fundamentale formulate de J.M . Keynes, atunci


când venitul creşte, consumul creşte mai încet decât venitul, iar economiile
cresc mai

repede, ceea ce poate fi scris astfel: Is> Iv> Ic, în care p rin Is, Iv şi Ic am
notat indicii economiilor, venitului şi consumu lui. Aceeasi lege spune că
atunci când venitul scade, consumul scade mai încet, iar economiile scad mai
repede, ceea ce înseamnă că: Is< Iv< Ic.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. Cum influenţează rata dobânzii investiţiile?
Rata dobânzii şi volumul investiţiilor se află într-un raport invers prop
orţional. Astfel, dacă rata dobânzii creşte, un indiv id este mai degrab ă tentat
să depună banii la ban că decât să- l investească într-o firmă, ceea ce înseamnă
că investiţiile scad. Pe d e altă p arte, rata dobânzii este costul împ rumutului
din care p ot fi finanţate investiţiile. Dacă creşte rata dobânzii, finanţarea
investiţiilor devine mai costisitoare, iar investiţiile scad.
Foarte imp ortant este raportul dintre rata dobânzii şi p rofitului generat
de o investiţie. Atâta timp cât rata p rofitului este mai mare decât rata
dobânzii, investiţia rămâne mai p rofitabilă decât un dep ozit bancar şi ea
va fi realizată. Dacă rata p rofitului este mai mică decât rata dobânzii,
investiţia nu va fi r ealizată.

2. Cum este influenţat consumul de raportul dintre bunurile prezente şi


bunurile viitoare?
Bunurile prezente sunt acelea pe care le putem consuma în prezent cu
venitul pe care îl avem. Bunurile viitoare sunt cele care le-am putea
consuma în viitor cu partea economisită din venit. Dacă puterea de
cumpărare a banilor scade, cu o sumă economisită în prezent putem cumpăra
mai puţin e bunuri şi servicii în viitor. Din acest motiv, creşte consumul
prezent. Altfel spus, dacă se anticipează o creştere a preţuri1or în viitor
consumul prezent creşte. În schimb, o creştere a ratei dobânzii face ca o sumă
economisită în prezent să poată cump ăra mai mult în viitor ceea ce înseamnă
că determin ă reducerea consumu lui prezent.

3. Cum este influenţat consumul de modificarea aşteptărilor cu pri vire


la raportul dintre venitul actual şi venitul viitor?
În cazul în care individul anticipează o creştere a venitului în viitor, el
va consuma mai mult în prezent. Dacă dimpotrivă anticipează o reducere a
venitului, el consumă mai puţin, pentru a face faţă acestei reduceri viitoare.

4. De ce dacă într-o ţară se economiseşte foarte mult se poate ajunge la o


criză de suprapro ducţie?
Aşa cum am învăţat, venitul se împarte în consum şi economii. Dacă
economiile sunt prea mari, se consu mă mai puţin. Economiile se
transformă în mod necesar în investiţii. Investiţiile la rândul lor conduc la
o producţie mai mare de bunuri şi serv icii. Dar dacă scade consumul, o parte
din sporul producţiei nu se vinde, cresc stocurile şi vom avea supraproducţie.
În mod normal firmele îşi vor restrânge activitatea şi vom asista la ceea ce
Keynes a numit paradoxul economisirii: creşterea economiilor conduce la
reducerea venitului.
5. Este posibil ca nivelul consumului să depăşească nivelul venitului?
Da, dacă venitul este insuficient pentru a acoperi nevoile elementare.
Astfel, dacă venitul unei persoane scade suficient de mult pentru a nu mai
acoperi aceste nevoi, consumul nu mai poate să scadă. Diferenţa dintre
consum şi venit va fi acoperită din economii, din ajutoare sociale sau din alte
surse.

AUTOEVALUARE:
Venit, consum, investitii

1) Se cunosc următoarele privind o economie ( în mld. u.m.): Cheltuieli de


consum 600, taxe 400, export 240, transferuri 250, cheltuieli
guvernamentale 200, investitii brute 150, deprecierea capitalului 60,
import 220. PIB şi VDM au reprezentat: a) 970,800; b) 820, 760; c)970,
760; d) 1100, 1250; e) nici un răspuns corect.

2) Din aceleaşi date rezultă că economiile şi exportul net sunt: a) 20, 240; b)
220, 240; c) 800, 20; d) 220, 20; e) nici un răspuns corect.

3) Se cunosc următoarele, pe termen scurt, pentru o economie: Ca=100,


c’=0,8VDM, VN=1000, transferuri=200, taxe pe venituri=50, consum
guvernamental=300, investiţia brută=200, export=import. Cererea
agregată reprezintă: a) 1300; b) 1400; c)1520; d)1550; e) nici un răspuns
corect.

4) Care din afirmaţiile de mai jos sunt adevărate?: a) în anul de bază,


considerat de referinţă, PIB nominal este egal cu PIB real; b) nu tot PIB-
ul creat într-o ţară ajunge la gospodăriile private; c) investiţiile brute fac
parte din utilizarea finală a PIB; d) PIB-ul poate să fie mai mic decât
consumul intermediar; e) indicatorii în expresie reală folosesc preţurile
curente ale fiecărei perioade.

5) Când PIB-ul este mai mic decât PNB, înseamnă că la nivelul ţării
respective: a) consumul intermediar scade; b) soldul veniturilor factorilor
în raport cu străinătatea este negativ; c) soldul balanţei comerciale este
negativ; d)consumul final este mai mic decât consumul intermediar; e)
investiţia brută este egală cu investiţia netă.
6) În Sistemul Contabilităţii Naţionale, PIB: a) se poate calcula ca sumă a
veniturilor obţinute din activitatea economică ce se desfăşoară în interiorul
unei arii geografice; b) este mai mic decât totalul vânzărilor dintr-o
economie; c) poate să fie egal cu PNB; d) nu cuprinde vânzările finale; e)
este definit şi ca flux de valoare adăugată.
7) Diferenţa dintre rata de creştere a PIB nominal şi rata de creştere a PIB
real reprezintă rata de creştere a: a) consumului final; b) deflatorului; c)
consumului intermediar; d) economiei subterane; e) investiţiilor.

8) Suma din consumul privat al menajelor, consumul public, investiţiile nete,


şi exportul net este egală cu: a) PGB; b) PIN; c) totalul vânzărilor dintr-o
economie; d) venitul disponibil al menajelor; e) soldul balanţei comerciale
a unei ţări.

9) Dacă din valoarea totală brută a bunurilor şi serviciilor create într-o ţară
într-o anumită perioadă de 50.000 mld. u.m. scădem consumul intermediar
de bunuri economice de 23.000 mld. u.m. obţinem: a) consumul final de
27.000 mld. u.m.; b) investiţii brute de 27.000 mld. u.m.; c) consumul final
şi exporturile de 27.000 mld. u.m. ; d) PNN de 27.000 mld. u.m.; e) PIB
de 27.000 mld. u.m.

10) În perioada t0, PNB al unei ţări a fost de 100.000 mld. u.m. În t1 faţă
de t0 dinamica nominală a PNB a fost de 400%, iar dinamica reală a PNB
a fost de 90%. PNB al perioadei t1, în termeni reali, a fost de: a) 400.000
mld. u.m. b) 300.000 mld. u.m. c)90.000 mld. u.m. d) 150.000 mld. u.m.
e) 80.000 mld u.m.

11) În perioada t1-t0, PIB-ul a crescut de la 500 mld. u.m. la 1200 mld.u.m.
Deflatorul pentru această perioadă are valoarea 250%. În aceste condiţii
creşterea PIB-ului s-a realizat: a) doar pe baza creşterii producţiei de
bunuri şi servicii; b) atât pe baza creşterii producţiei de bunuri şi servicii,
cât şi pe baza creşterii preţurilor; c) doar pe baza creşterii preţurilor; d) pe
o creştere a producţiei de bunuri şi servicii care depăşeşte creşterea
preţurilor; e) nu se poate determina.

12) Produsul Intern Brut: a) este mai mare decât PNB; b) este mai mic decât
PNB; c) nu include consumul de capital fix; d) poate fi mai mare, mai mic
sau egal cu PNB; e) include consumul intermediar.

13) Indicaţi propoziţia corectă referitoare la Produsul Global Brut:a) este


întotdeauna mai mare decât PIB; b) este întotdeauna mai mare decât PNB;
c) se calculează însumând doar valoarea bunurilor finale; d) ia în calcul
agenţii naţionali din străinătate; e) nici una din variantele de mai sus.

14) Despre o economie, în care cererea agregată reprezintă 150000 mld


um., se cunosc în totalul cererii agregate: ponderea consumului privat este
de 50%, a investitiilor este de 20%, iar a consumului public de 10%, iar
exporturile reprezintă 40000 mld.um. Rezultă că importurile sunt: a)
20000 mld.um;b)15000 mld.um; c) 10000 mld.um;d)5000
mld.um;e)25.000 mld.um.

15) Calculul produsului intern brut după metoda cheltuielilor nu ia în


considerare: a) indemnizaţiile de şomaj; b) exportul net; c) consumul
guvernamental; d) consumul final al populaţiei; e) variaţia stocurilor.

16) Într-o economie deschisa economiile private sunt de 300 u.m., iar
investitiile interne de 400 u.m.; in conditiile unui buget de stat echilibrat,
putem afirma ca: a) inregistreaza un surplus commercial; b) economia este
debitoare in relatiile cu strainatatea; c) balanta comerciala este echilibrata;
d) inregistreaza un surplus de valuta in urma tranzactiilor cu exteriorul; e)
a)+ d).

17) Se cunosc urmatoarele date pentru o economie nationala: PGB-6000


mld. u.m., PIB-60% din PGB; cheltuieli guvernamentale si formarea bruta
de capital-2000 mld. u.m.; soldul balantei comerciale este deficitar si egal
cu 200 mld.u.m.; Ponderea consumului intermediar este: a) 50%; b)
23,33%; c) 30%; d)40%; e) 66%.

18) PIN se poate calcula scazând: a) PIB din PGB; b) consumul capitalului
fix din PIB; c) impozitele directe si indirecte din PIB; d) din PGB venitul
agentilor economici nationali care isi desfasoara activitatea in strainatate;
e) amortizarea din PNB.

19) În anul 2001, consumul populaţiei a reprezentat 80% din produsul


intern brut, consumul guvernamental 6%, iar investiţiile 22%. În aceste
condiţii: a) exportul a fost mai mare decât importul cu 8 puncte
procentuale din produsul intern brut; b) exportul a fost mai mic decât
importul cu 8 puncte procentuale din produsul intern brut; c) exportul net
a fost pozitiv, reprezentând 8% din produsul intern brut; d) exportul net a
fost nul; e) balanţa comercială şi balanţa serviciilor au fost, cumulat,
excedentare.
20) Excedentul brut de exploatare se utilizează în determinarea PIB: a)
conform metodei veniturilor; b) conform metodei valorii adăugate; c)
conform metodei cheltuielilor; d) pentru calculul consumului intermediar;
e) pentru evitarea dublei înregistrări.

21) Se dau următoarele informaţii: cheltuieli personale pentru consum =


600 mld.; amortizarea = 50 mld.; salarii nete = 800 mld.; impozite directe
pe salarii = 100; venit din rente = 25 mld.; investiţia brută = 150 mld.;
profit corporativ = 30 mld.; exporturi nete = 5 mld.; achiziţii publice de
bunuri şi servicii = 200 mld.; plăţi sub formă de transfer de la guvern = 50
mld. În aceste condiţii, valoarea PIB este (în miliarde): a) 800; b) 805;
c) 855; d) 955; e) 1000.

22) Venitul disponibil al menajelor reprezintă: a) venitul naţional


disponibil; b) produsul intern brut; c) venitul naţional calculat prin metoda
producţiei; d) produsul naţional net exprimat în preţurile pieţei; e)
veniturile personale ale populaţiei după impozitare.

23) Odată cu creşterea venitului unei familii, de regulă, cheltuielile acesteia


pentru alimente: a) scad în mărime absolută în ţările dezvoltate; b) scad în
mărime absolută în ţările sărace; c) îşi reduc ponderea în cheltuielile totale
ale familiei; d) cresc ca pondere în cheltuielile totale ale familiei; e)
răspunsurile a-d sunt incorecte.
24) Dacă funcţia consumului este liniară, înclinaţia marginală spre consum
este: a) crescătoare; b) descrescătoare; c) constantă; d) variabilă; e) în mod
necesar egală cu înclinaţia medie spre consum.

25) Atunci când veniturile cresc de 2 ori, respectiv cu 1.000 mld. u.m., iar
rata consumului se măreşte de la 60% la 70%, economiile: a) nu se
modifică; b) scad cu 800 u.m; c) cresc cu 800 u.m.; d) cresc cu 200 u.m.;
e) scad cu 200 u.m.

26) Funcţia de consum într-o economie este descrisă prin următoarea


ecuaţie C=100+0,5Y. Dacă investiţiile sunt I=50, nivelul de echilibru al
venitului este: a) 300; b) 100; c) 133,33; d) 75; e) 50.

27) Funcţia de consum într-o economie este descrisă de următoarea ecuaţie


, iar investiţiile de ecuaţia . Nivelul de echilibru al
venitului Y este: a) 100; b) 50; c) 500; d) 150; e) 0.
28) Veniturile brute ale populaţiei sunt 630 miliarde lei. Impozitele directe
plătite de populaţie se ridică la 200 miliarde lei. Consumul populaţiei este
380 miliarde lei. Datele anterioare arată că: a) veniturile disponibile ale
populaţiei sunt 420 miliarde lei; b) înclinaţia marginală spre consum este
0,88; c) înclinaţia medie spre consum este 0,90; d) economiile populaţiei
sunt 40 miliarde lei; e) înclinaţia medie spre economisire este 0,116.

29) Conform teoriei keynesiene, principalul factor de care depinde


consumul este: a) venitul permanent; b) venitul curent; c) averea; d)
creşterea economică; e) rata dobânzii.

30) Dacă venitul creşte, atunci: a) ponderea consumului în venit creşte; b)


ponderea consumului în venit se reduce; c) creşterea absolută a
economiilor este mai mare decât creşterea absolută a venitului; d)
creşterea absolută a consumului este mai mare decât creşterea absolută a
venitului; e) consumul absoarbe integral creşterea venitului.

31) Care dintre următoarele elemente descurajează investiţiile? a) ratele


înalte de economisire; b) creşterea profiturilor; c) ratele înalte ale
dobânzii; d) impozitarea redusă a profitului; e) creşterea economică.

32) Atunci când investiţiile nete sunt nule: a) investiţiile s-au realizat în
perioada anterioară; b) stocul de capital rămâne constant; c) investiţiile
brute sunt mai mari decât amortizarea; d) investiţiile brute sunt mai mici
decât amortizarea; e) productivitatea capitalului se reduce.

33) Dacă venitul disponibil creşte cu 80000 lei, din care creşterea
consumului reprezintă 80%, atunci înclinaţia marginală spre economisire
este: a) unitară; b) 0,8; c) 0,4; d) 0,2; e) nulă.

34) Bunurile finale produse de o companie franceză, în România sunt


incluse: a) atât ‚în PIN-ul Frantei cât şi in PIN-ul României; b) atât în PIN-
ul Frantei cat si in PNN-ul Romaniei; c) atat in PGB-ul Franţei cât şi în
PIN-ul Romaniei; d) în PIB-ul României şi în PNN-ul Franţei; e) în nici
una din variantele de mai sus.

35) Funcţia de consum exprimă: a) relaţia dintre consum şi investiţii; b)


relaţia dintre consumul final şi multiplicatorul investiţiilor; c) relaţia dintre
consum şi venitul disponibil; d) legătura existentă între consum şi
înclinaţia marginală spre economisire; e) relaţia dintre consum şi
economisire.

36) În funcţia consumului, se regăseşte consumul autonom. Care din


următoarele elemente nu influenţează mărimea acestuia: a) avuţia; b) rata
anticipată a inflaţiei; c) veniturile viitoare anticipate; d) venitul curent; e)
nivelul preţurilor.

37) La o înclinaţie marginală spre consum de 0,8: a) multiplicatorul


investiţiilor este 5; b) înclinaţia marginală spre economii este 5; c)
multiplicatorul banilor de cont este 0,2; d) creşterea venitului naţional
generează o creştere cu 0,8% a consumului; e) consumul reprezintă 80%
din venitul naţional.

38) Veniturile realizate de cetăţeni români care lucrează în Germania sunt


incluse în: a) PIB al României şi PNB al Germaniei; b) PNB al României
şi PIB al Germaniei; c) PIN al României şi PNN al Germaniei; d) numai
în PIB al României; e) nici unul dintre indicatorii macroeconomici.

39) Care dintre relaţiile următoare este corectă, având în vedere că PIBpp
= PIB la preţurile pieţei, PIBpf = PIB la preţurile factorilor, Iind =
impozite indirecte, Sv = subvenţii, A = amortizarea: a) PIBpp = PIBpf –
Iind + Sv; b) PINpp = PIBpf – A; c) PINpf = PIBpp – Iind + Sv – A; d)
PNB pf = PIBpf + A; e) PNNpf = PINpp+Iind.

40) PIB prin metoda cheltuielilor se determină potrivit relaţiei: a) PIB = 


VAB; b) PIB = C + G + I + Exp; c) PIB = Vf + A + Iind – Sv; d) PIB =
C + G + FBCF +∆stoc+ EN; e) PIB = C - G + Exp – Imp.

41) Atunci când consumul autonom este egal cu zero, înclinaţia marginală
spre consum este: a) unitară; b); negativă; c) egală cu înclinaţia medie
spre consum; d) nulă; e) egală cu înclinaţia marginală spre economii.

42) Dacă economiile sunt egale cu zero, venitul disponibil: a) este egal cu
economiile; b) este egal cu zero; c) se află la nivelul pragului „de ruptură”;
d) este mai mare decât consumul; e) nu acoperă consumul.

43) Presupunem că la orice nivel al venitului rata de creştere a cheltuielilor


pentru consum este constantă. În aceste condiţii: a) înclinaţia medie spre
consum nu se modifică; b) înclinaţia marginală spre consum este
constantă; c) înclinaţia medie spre economii este nulă; d) a + b; e)
înclinaţia marginală spre economii este descrescătoare.

44) Atunci când înclinaţia marginală spre economii creşte: a) înclinaţia


marginală spre consum creşte; b) multiplicatorul investiţiilor scade; c)
gradul de ocupare creşte; d) multiplicatorul investiţiilor creşte; e) inflaţia
scade.

45) Multiplicatorul investiţiilor: a) arată o relaţie între venit şi consum; b)


arată ce efect va avea asupra invetiţiilor o crestere a venitului cu o unitate;
c) arată cu cât se multiplică investiţiile economice ca urmare a reducerii
ratei dobânzii bancare cu 1%; d) este dat de relaţia 1/(1 – c’) dacă avem în
vedere o economie închisă, fără sector guvernamental (unde c’ – înclinaţia
marginală spre consum); e)arată efectul benefic al creşterii consumului
asupra investiţiilor.

46) Care din afirmaţiile de mai jos este adevărată ?: a) multiplicatorul


investiţiilor reflectă corelaţia dintre sporul venitului disponibil şi sporul
consumului; b) când investiţia brută este mai mare decât investiţia netă,
investiţia de înlocuire este zero; c) înclinaţia marginală spre economii, de
regulă, este o mărime pozitivă şi subunitară; d) în cadrul surselor de
finanţare a investiţiilor nete se află amortizarea; e) dezeconomisirea are
loc atunci când venitul disponibil este mai mare decât consumul.

47) Când are loc o sporire a investiţiilor, multiplicatorul investiţiilor (K)


ilustrează faptul că venitul:a) creşte cu o mărime egală cu K; b) creşte cu
mărime invers proporţională cu K; c) scade cu o mărime de K ori mai
mare decât sporirea investiţiilor; d) creşte cu o mărime de K ori mai mare
decât sporirea investiţiilor; e) creşte de K ori mai mult decât sporirea
investiţiilor.

48) Pe termen lung, creşterea excesivă a fiscalităţii determină: a) creşterea


consumului; b) reducerea veniturilor bugetare; c) creşterea investiţiilor;
d) creşterea veniturilor bugetare; e) creşterea ratei profitului.

49) În faţă de consumul creşte cu 50%, iar venitul cu 60%. Cunoscând


că în înclinaţia medie spre consum a fost 75%, determinaţi înclinaţia
marginală spre consum, înclinaţia marginală spre economisire şi
multiplicatorul investiţiilor: a) 0,3; 0,8; 2,5; b) 1; 0,5; 2; c) 0,8; 0,2; 1,25;
d) 0,4; 0,6; 1,33; e) 0,62; 0,38; 2,63.

50) Înclinaţia marginală spre consum este 0,6. Arătaţi ce efect va avea
asupra venitului naţional o creştere a taxelor directe în sumă totală de 100
u.m.:a) creşte cu 250; b) creşte cu 150; c) cade cu 250; d) scade cu 150; e)
nu se modifică.

51) Fie funcţia consumului C = 500 + 0,75 Y. Să se determine nivelul


venitului corespunzător pragului de economisire: a) 500; b) 125; c) 2000;
d) 2500; e) 1000.

52) Fie funcţia consumului C = 500 + 0,75 Y. La ce nivel al venitului,


economiile sunt în valoare de 400? a) 1600; b) 2000; c) 3600; d) 5600; e)
900.

53) Dacă nivelul consumului autonom este de 50 u.m., iar multiplicatorul


investiţiilor K = 5, funcţiile consumului (C) şi economisirii (E) vor fi
de forma: a) C = 50 + 0,2 Y; E = 50 + 0,8 Y; b) C = −50 + 0,8 Y; E =
−50 + 0,2 Y; c) C = 50 + 0,8 Y; E = −50 + 0,2Y; d) C = −50 + 0,2 Y; E =
50 + 0,8 Y; e) nu se pot preciza.

54) Considerăm că funcţia economisirii este E = 0,2YD – 10 (YD = venitul


disponibil). În acest caz, dacă: a) investiţiile sporesc cu o unitate, YD va
spori cu 2 unităţi; b) investiţiile sporesc cu 2 unităţi, YD va spori cu 8
unităţi; c) investiţiile sporesc cu 3 unităţi, YD va spori cu 15 unităţi; d)
investiţiile sporesc cu o unitate, YD va spori cu 3 unităţi; e) investiţiile
sporesc cu o unitate, YD va spori cu 4 unităţi.

55) În anul to, venitul disponibil este de 100 u.m., iar economiile sunt de 40
u.m. Dacă, în anul următor, venitul disponibil creşte cu 50%, iar înclinaţia
marginală spre consum este de 0,8, atunci economiile şi multiplicatorul
investiţiilor vor fi, respectiv, de: a)100 u.m. şi 4; b) 40 u.m. şi 5; c) 100
mld u.m. şi 5; d) 40.u.m. şi 4; e) 50 u.m. şi 5.
EFICIENŢA ŞI ECHILIBRUL ECONOMIC
Ce ştim despre…
1. Eficienţa economică se exp rimă su b forma unu i r ap ort între ven
iturile şi cheltuielile unei activităţi econo mice sau într e cheltuieli şi
venituri. În, primul caz, vo m scrie că eficienţa econo mică (Ee) : Ee =
Venituri /Cheltuieli, raport numit şi randamentu l factorilor de p rodu cţie. Cu
cât rap ortul este mai mare, firma este mai eficientă. A l do ilea rap ort exp
rimă co nsumu l d e f actor i de p roducţie p e unitate de venit şi se
scrie: Ee = Cheltuieli/Venituri. Cu cât acest raport este mai mic, cu atât firma
este mai eficientă. Orice in dicator economic determină un rap ort între
eforturile depuse într-o activitate şi rezultatele ob ţinute este o formă a ef
icienţei (d e exemp lu, rentab ilitatea, p rodu ctiv itatea, costurile medii, consu
mul sp ecif ic ş.a. ).

2. Dacă o firmă este ineficientă, ea ajunge la faliment situaţie în care veniturile


firmei sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile. Pragul minim de
rentabilitate este nivel al producţiei pentru care veniturile sunt egale cu
cheltuielile: VT = CT, în care prin VT am notat veniturile firme prin CT costul
total. Cum VT = P xQ, iar CT = CTM xQ, pragul minim de rentabilitate se
poate scrie şi P = CTM.
3. Echilibrul economic exprimă acea situaţie de pe piaţa bunurilor şi
serviciilor, monetară, a capitalurilor, a muncii şi piaţa naţională în ansamblul
său, caracter izată prin egalitatea cererii cu oferta sau prin diferenţe dintre
cerere şi ofertă normale, lipsite de consecinţe negative asupra economiei. La
nivelul economiei naţionale, echilibrul se stabileşte atunci când cererea
globală este egală cu oferta globală. CG = OG, cererea globala (CG) este
formată din cerere de bunuri de consum (C), de investiţii (I) şi din exporturi
(E), iar oferta globală (OG) cuprinde ceea ce se produce în ţară (PIB) şi
importuri (H). La echilibru vom avea: CG = OG, , C + I + E = PIB + H.
Cum PIB se transformă în venituri pentru cei care l-au creat, iar aceste
venituri se împart în consum şi economii (S), putem scrie ca: C + I + E = C +
S + H, de rezultă că: I + E = S + H sau S - I = E - H. Pe piaţa monetară
cererea de monedă exprimată de volumul valoric al tranzacţiilor trebuie să fie
egală cu oferta de monedă: P Y=M V, în care P este nivelul mediu al
preţurilor, Y este volumul tranzacţiilor, M este masa monetară, iar V este
viteza de rotaţie a banilor. Pe piaţa muncii vom avea o egalitate între cererea
de muncă şi oferta de muncă.

4. Echilibrul economic este o situaţie care se realizează doar că tendinţa, sau


în linii generale; nu există în practică echilibru perfect, ci doar stări apropiate
echilibrului. Situaţiile reale sunt cele de dezechilibru. Pe piaţa bunurilor şi
serviciilor dezechilibrul îmbracă două forme: p resiunea şi absorbţia.
Presiunea este situaţia în care cererea este mai mică d ecât oferta, motiv p
entru care concurenţa dintre ofertanţi este p uternică. Ea vantajează cump
ărătorii. De asemenea, p resiunea este o situaţie favorab ilă econo miei
naţionale, deo arece p entru a face faţă concuren ţei, fir mele adop tă măsuri
de creştere a eficienţei economice, cu m ar fi introducerea progresului tehnic,
îmbun ătăţirea calităţii, reducerea costurilor ş.a.
Absorbţia este situaţia în care cererea este mai mare d ecât oferta, iar
concurenţa apare între cumpărători. Ea avantajează vânzătorii, care îşi
maximizează profiturile fără eforturi deosebite de creştere a eficienţei.
Dezechilibrul pe piaţa monetară îmbracă forma inflaţiei, dacă oferta de
moneda este mai mare decât cererea, sau deflaţiei în situaţia inversă.
Pe piaţa muncii, dezechilibrul caracterizat printr-o cerere de muncă
inferioară ofertei poartă numele de şomaj.
Întrebări frecvente pe această temă
1. Există sau nu echilibru în dezvoltarea unei economii?
Echilibrul perfect, teoretic nu există şi de cele mai multe ori nu ar fi de
dorit. Imaginaţi-vă o piaţă a bunurilor în echilibru teoretic: acea piaţă s-ar goli
continuu de mărfuri, pe măsură ce aceste mărfuri sunt aduse pe piaţă. Sau să
ne imaginăm piaţa muncii în echilibru: în absenţa unui şomaj minim, salariaţii
ar putea exercita influenţe în direcţia creşterii salariilor. Economia nu se află
în echilibru, teoretic niciodată, poate, doar din întâmplare.

2. De ce absorbţia stimulează atât risipa, cât şi economiile?


Absorbţia stimulează risipa, deoarece producătorii nu sunt stimulaţi în
nici un fel în direcţia reducerii consumurilor pe unitate de produs. Ei îşi pot
maximiza profitul fără nici un fel de efort în acest sens.
Referitor la economii, piaţa goală de mărfuri face producătorii să-şi
dorească să mărească producţia. Acest lucru nu este posibil decât prin
investiţii, care sunt finanţate din economii. Dacă firmele doresc să producă
mai mult, ele trebuie să economisească mai mult. Pe de altă parte, din
perspectiva consumatorilor, vom vorbi de nişte economii forţate în sensul că
economiile se formează datorită faptului că bunurile pentru consum sunt
insuficiente (consumatorii nu au pe ce să cheltuiască banii).

3. De ce în condiţii de presiune diferenţa dintre capacităţile de


producţie şi pro ducţia efectivă generează risipa?
În condiţii de presiune, o parte din producţia firmei nu se vinde. În
consecinţă, firma este nevoită ca pe termen scurt să reducă volumul
producţiei. De aceea, vor rămâne capacităţi de producţie neutilizate, sau
"risipite" (doar o parte a resurselor este utilizată).
Unitatea III. PIAŢA MONETARA
Secțiunea 1. Cererea si oferta de moneda.
Subsecţiunea 1. Ce sunt banii ?
Subsecţiunea 2.Cererea de moneda.
Subsecţiunea 3. Oferta de moneda.
Subsecţiunea 4. Ecuatia de schimb.
Subsecţiunea 5. Banca centrala-rol si importanta.
PIAŢA MONETARĂ
Ce ştim despre ...

1. Trocul reprezintă schimbul unor bunuri economice p e alte bunuri


echivalente ca valoare. De exemp lu, schimb ăm o găină p e zece p âini. În
limbajul contemp oran, trocul p oartă denumirea de barter.

2. Banii au ap ărut din nevoia oamenilor de a uşura şi simplifica schimbul


reciproc de p roduse. Banii sunt o marfă care înd ep lineşte următoarele
funcţii:
- sunt un etalon al valorii; astfel, la f el cum spunem că o bucată de stofă are
cinci metri şi ne raportăm la metru ca etalon, tot aşa afirmăm că o cămaşă
valorează 50 de dolari, raportându-ne la dolar ca etalo n; prin această
funcţie banii ne permit să evaluăm cheltuielile şi rezultatele unei activităţi
şi să comparăm bunuri diferite ca valoare;
- mijloc de schimb; de exemplu, atunci când cumpăraţi mere de la piaţă,
cedaţi banii în schimbul lor, bani pe care vânzătorul îi poate folosi pentru a
cumpăra alte bunuri;
- mijloc de plată; în această calitate banii ajută la stingerea obligaţiilor, cum
ar fi obligaţia de a plăti impozite;
- mijloc de rezervă; în general, oamenii îşi păstrează economiile în forma
monetară;
- bani universali, funcţie îndeplinită de monedele liber convertibile (dolarul,
marca ş.a.). Diferitele forme de bani au fost grupate în funcţie de lichiditatea
lor, de la cele cu lichiditatea cea mai mare către cele cu lichiditatea cea mai
mică, în
mai multe agregate monetare care, împreună, exprimă cantitativ oferta de
monedă din economie. Astfel, s-au constituit agregatele monetare
simbolizate cu M1, M2, M3 şi L. M0 (baza monetară) cuprinde numerarul în
circulaţie împreună cu disponibilităţile la băncile comerciale în contul curent
la banca centrală. M1 (lichiditatea primară) este format din M 0, la care se
adau gă dep ozitele la vedere operabile prin cecuri şi conturi curente.
M2 (lichiditatea secundară) este format din M1, la care se adaugă
depozitele la termen deţinute la băncile comerciale şi economiile populaţiei.
M3 cuprinde M2, la care se adaugă devizele, titlurile tranzacţionate pe piaţa
monetară emise de băncile comerciale, certificatele de depuneri emise de
băncile şi societăţile financiare şi deţinute de societăţile economice
nefinanciare etc.
L, pe lângă M 3, mai cuprinde titluri emise pe termen mediu şi lung
negociabile şi care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de
plată, respectiv în lichidităţi. Componenţa agregatelor monetare diferă de la o
ţară la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare a pieţei financiare, de gradul de
inovaţie în materie de active financiare al fiecărei pieţe. În România, masa
monetară este formată din trei agregate: M 1, M 2 şi M 3.

3. Masa monetară, adică suma de bani existentă în economie la un moment


dat şi aparţinând unităţilor economice, îmbracă două forme: numerar şi
monedă scripturală. Numerarul cuprinde bancnotele şi monedă metalică, iar
moneda scripturală îmbracă o mare varietate de forme: cecuri, carduri, conturi
de economii ş.a.

4. Cei mai importanţi factori de care depinde masa monetară (M ) sunt: preţul
(P), cantitatea de bunuri supuse tranzacţiilor ( Y) şi viteza de rotaţie a banilor
( V). Viteza de rotaţie a banilor exprimă numărul mediu de operaţiuni de
schimb şi de plată mijlocite de o unitate monetară într-o perioadă de timp
determinată. De exemplu, dacă într-un an, cu acelaşi dolar cineva cumpăra
pâine de la brutar, brutarul cump ără f ăină de la morar, iar morarul cump ără
grâu de la ţăr an, iar acestea sunt singurele op eraţiun i realizate cu dolarul
resp ectiv; numărul tranzacţiilor mijlocite d e dolar este 3, deci V=3, iar durata
de rotaţie este 4 luni (12/3). Dep endenţa masei monetare de factorii enumeraţi
a d at naştere ecuaţiei cantitative a banilor : M = PY/V.

5. Puterea de cum pă ra re reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce se


poate procura cu o unitate monetară ; se mai numeşte valoarea banilor. Pentru
o unitate monetară se calculează: PCB=1/P, iar pentru masa monetara PCM
=M /P. Ea depinde de starea econo miei naţionale, de cadrul juridic al ţării şi
de încrederea populaţiei în mon ed a naţion ală.
6. Stabilitatea puterii de cump ărare a monedei naţionale depinde de bănci şi
în primul rând de banca centrală, sau de emisiune. În general, banca centrală
emite monedă pentru: acoperirea deficitului bugetar, satisfacerea cererii de
monedă generată de creşterea cantităţii de bunuri şi servicii şi pentru a
oferi monedă naţională în schimbul monedei străine. Emisiunea de monedă
fără acoperire în bunuri economice conduce la inflaţie.

7. Convertibilitatea exprimă însuşirea legală a unei monede de a fi


preschimbată pe alte monede la un anumit preţ, numit curs de schimb, care se
formează în funcţie de situaţia pieţei. Convertibilitatea poate fi limitată sau
deplină. De exemplu, moneda noastră are o convertibilitate limitată intern,
deoarece ea este convertibilă doar pe teritoriul României. În schimb dolarul
american este liber convertibil, neexistând nici o restricţie în calea convertirii
sale în alte monede.

NU CONFUNDA!
Convertibilitatea cu Cursul de schimb; convertibilitatea este capacitatea
monedei de a se schimba pe altă monedă, pe când cursul de schimb este preţul
monedei naţionale în monedă străină.

8. Principalii factori de care depinde cursul de schimb sunt:


- raportul cerere/ofertă de diferiţi bani naţionali de pe piaţă; de exemplu, dacă
cererea de lei creşte, leul devine mai rar în raport cu valuta şi cursul său
creşte;
- starea comerţu lui exterior ; un comer ţ exterior ef icient înseamnă încasări
în valută şi valută abundentă pe piaţa internă, deci o monedă naţion ală
puternică în raport cu valuta;
- inf laţia din diferite ţări; cum cursul de schimb este un preţ, el creşte o dată
cu celelalt e preţuri, motiv pentru care valoarea monedei naţionale scade; de
exemplu dacă în România preţurile vor creşte în 2001 cu 30% şi preţul
dolarului ar trebui să crească cu acelaşi procent. Pe de altă parte, dacă în
S.U.A. preţurile cresc cu 2% şi preţul leului ar trebui să crească cu 2%.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. Ce înseamnă că banii sunt lichiditate prin excelenţă?
Gradul de lichiditate exp rimă rapiditatea şi costurile cu care u n bun se
transformă în alte bunuri econo mice. Banii au cel mai înalt grad d e lichid
itate pentru că sunt accep taţi în tranzacţii în con diţii d e ris c şi costuri
minime p entru d eţin ătorii lor. Altfel sp us, transformaţi cu uşurin ţă 5000
de lei într-o p âin e, fără să riscaţi să fiţi refuzat de brutar, sau să pierdeţi cev
a. În sch imb, d acă plătiţi p âinea cu un cec b ancar, nu r iscaţi n imic, dar
plătiţi sup limentar co misionu l băncii.

2. Ce deosebire există între mijloc de schimb şi mijloc de plată?


Delimitarea dintre cele două funcţii ale banilor este adesea greu de realizat;
de altfel numeroase lucrăr i consideră că nu există nici o diferenţă între cele
două funcţii. În general, vom considera că banii îndeplinesc funcţia de mijloc
de schimb când mijlocesc vânzarea-cumpărarea imediată.
Cele mai frecvente situaţii în care banii sunt mijloc de plată sunt:
- sunt cedaţi fără a primi ceva în schimbul lor ; de exemplu, se plătesc
impozitele;
- servesc la stingerea unor obligaţii: de exemplu, aţi pierdut cartea unui coleg
şi i-o plătiţi pentru a vă achita de obligaţia de a i-o retuna;
-se plătesc salariile; pentru că cei care muncesc în firme sunt oamenii, plata
salariilor apare ca o stingere (lichidare) a obligaţiilor firmei către angajaţii săi;
desigur însă că ea poate fi privită şi ca o cumpărare de către firmă a factorului
de producţie muncă;
- se restituie creditele; atunci când ne împrumutăm de la bancă pentru a ne
cumpăra o maşină, suntem obligaţi ca, în timp, să restituim băncii creditul,
iar această obligaţie este stinsă (dispare) prin plata sumelor de bani
reprezentând creditul contractat.

3. Cum influenţează încrederea populaţiei în moneda naţională puterea


de cumpărare a banilor?
Dacă populaţia este convinsă că moneda naţională îşi va păstra valoarea
relativ stabilă, ea va utiliza respectiva monedă pentru tranzacţii, pentru
economisire şi ca etalon al valorii. În schimb, dacă populaţia anticipează
scăderea valorii banilor, ea va "fugi" de moneda naţională. Aceasta înseamnă
că va încerca să transforme imediat încasările în moneda naţională în bunuri
cu valoare stabilă, cum ar fi monedele altor ţări, aurul sau alte bunuri. Datorită
acestui comportament al oamenilor, moneda naţională va deveni "abundentă"
în comparaţie cu alte bunuri, ceea ce îi va reduce valoarea. Fenomenul este
evident în cazul cursului de schimb al valutelor. Astfel, dacă românii nu mai
au încredere în leu, ei încearcă să-şi păstreze economiile sub formă de valută
şi chiar să schimbe între ei bunuri prin intermediul valutei.
În consecinţă ei cer mai multă valută pe piaţă, să spunem dolari, şi
concomitent oferă mai mulţi lei. Pentru că majoritatea doreşte dolari şi oferă
lei, cursul leului scade ceea ce echivalează cu reducerea puterii de cumpărare
a leului.

4. De ce crearea unor rezerve importante de valută este o condiţie pentru


trecerea la convertibilitate?
Pentru că această rezervă permite economiei să răspundă constant la cererea
de monedă străină a unităţilor economice care deţin moneda naţională. Cum
cererea de valută provine în primul rând de la importatori, rezerva de valută
minimă s-a estimat a fi cea care acoperă 5-7 luni de importuri. Dacă, de
exemplu, în urma unei recesiuni mondiale severe, exporturile României din
care se încasează valută s-ar reduce foarte mult, rezerva de valută ar permite
achitarea obligaţiilor externe care decurg din importuri sau din împrumuturi.
În absenţa acestei rezerve, s-ar produce cel puţin un fenomen economic nefast
pentru economie: valuta ar deveni foarte rară pe piaţă, cursul său ar creşte
extrem de mult, iar moneda naţională s-ar "prăbuşi". În plus, rezerva valutară
poate fi utilizată de către banca centrală pentru a menţine un curs relativ
constant al monedei naţionale, prin mecanismul cererii şi ofertei pe piaţa
valutară. Dacă moneda naţională scade prea mult, banca centrală poate
interveni prin creşterea ofertei de valută, iar dacă moneda creşte prea mult,
banca centrală poate să cumpere valută de pe piaţă, mărindu-şi în acest fel
rezerva valutară.

Ce ştim dep re...


1. Cererea de monedă p rovine de la agenţii economici care p rin natura
activităţii lor sunt în situaţia de a cheltui mai mu lt decât resursele d e car e
disp un şi trebuie să facă împ rumuturi. Aceşti agenţi econo mici p ot fi:
- întrep rinderile, p entru finanţarea activităţii econo mice;
- trezoreria sau tezaurul, p entru finanţarea d eficitului bu getar;
- băncile, alte instituţii fin anciare care au n evoie d e cred ite;
- populaţia, p entru finanţarea p roiectelor.

2. Oferta de monedă p rovine de la agenţii econo mici car e disp un de


resurse monetare temp orar disp onibile. Oferta de moned ă rep rezintă
cantitatea de moned ă din economie creată de sistemul bancar şi este gen
erată în sistemul financiar de b anca centrală, băncile comerciale, fondurile
mutuale etc. Vom discuta în continuare de p rincip alii actori ai acestei p ieţe:
b anca centrală şi b ăncile co merciale.
Rolul băncii centrale p e p iaţa monetară:
Banca centrală are o denumire diferită de la o ţară la alta, iar în cazul României
aceasta se numeşte Banca Naţională a României. O bancă centrală este acea
bancă ce emite monedă şi face politica monetară la nivelul unei economii
naţionale.
Pentru a-şi desfăşura bine activitatea, la baza funcţionării ei stă
întotdeauna o lege. Funcţionarea ei este reglementată prin Legea nr. 101/1998
astfel:
– Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită
monedă pe teritoriul României;
– Banca Naţion ală a României este “banca băncilor”, care le autorizează să
funcţioneze pe teritoriul României, le reglementează şi le supraveghează
activitatea;
– Banca Naţion ală a României este casier general şi bancher al statului, p
articip ă la procesul execuţiei bu getului de stat şi ţine evid enţa contului curent
al Trezoreriei Statului;
– elaborează p olitica monetară a statului, care cup rinde: creditul, op
eraţiunile de p iaţă, volumul şi structura masei monetare, nivelul
dobânzilor, cursul de sch imb al monedei naţionale în rap ort cu alte valute,
situaţia balanţei externe a ţării;
– stabileşte p olitica valutară şi gestionează rezervele internaţion ale ale ţării
(aur, valută, drep turi sp eciale de tragere) ;
– sup raveghează şi reglementează sistemul de p lăţi al ţării.
Pentru a-şi îndep lini funcţiile, B anca Naţională a Ro mâniei trebuie să
conlucreze strâns cu celelalte instituţii legislative sau executive ale statului şi
nu în ultimul rând cu băncile comerciale, cu agen ţii economici şi populaţia.
O bancă centrală p oate avea diverse strategii de p olitică monetară:
o Ţintirea agregatelor monetare
o Ţintirea cursului de schimb
o Ţintirea directă a inflaţiei
Ţintirea agregatelor monetare se referă la controlarea nivelului de
creştere al agregatelor monetare pentru a se reduce excesul de lichiditate din
economie ce poate duce la o creştere a ratei inflaţiei. Banca centrală alege un
agregat monetar ca ţintă şi stabileşte un nivel al creşterii acestuia sau a unei
benzi de fluctuaţie intervenind pe piaţă ori de câte ori se dep ăşesc aceste
condiţii. Agregatul monetar ales reprezintă o ţintă intermediară de politică
monetară, ţinta finală fiind stabilitatea preţurilor.
Ţintirea cursului de schimb reprezintă strategia băncii centrale de a
asigura stabilitatea cursului de schimb nominal faţă de una sau mai mu
lte valute ancoră a unui partener comercial important cu o rată a inflaţiei mai
scăzută. Prin această metodă poate scădea şi inflaţia în ţara în care se adoptă
această strategie. Această strategie are o varietate de forme: curs de schimb
fix, curs de schimb ajustabil conform unei traiectorii prestabilite, curs de
schimb cu bandă orizontală sau ajustabilă.
Una dintre ele este stabilirea unui curs de schimb nominal fix în raport cu
una sau un coş de valute străine, banca centrală angajându-se să intervină
pe piaţă pentru a menţine cursul de schimb la nivelul stabilit. Cursurile de
schimb în acest caz nu sunt constante, ci variază între anumite limite în jurul
unei parităţi stabilite (bandă de fluctuaţie). Pentru a menţin e cursul de
schimb, banca centrală intervine pe piaţă cu ajutorul instrumentelor sale: rata
dobânzii şi intervenţii directe pe piaţa valutară. Pentru a putea susţine această
strategie, înainte de a o adopta, banca centrală trebuie să deţină rezerve
internaţionale mari pentru a putea interveni pe piaţa valutară într-un timp
foarte scurt.
O altă metodă de ţintire a cursului de schimb este aceea ce presupune
modificarea cursului de schimb nominal fixat iniţial ţinându-se cont de
evoluţiile inflaţiei, fără ca această modificare să depăşească nivelul atins de
inflaţie
(crowling peg). Ţintirea cursului de schimb este o strategie prin care se creşte
încrederea în banca centrală, însă aceasta îşi pierde din autonomia de adoptare
a măsurilor de politică monetară, fiind nevoită să urmeze măsurile de politică
monetară adoptate de ţara monedei ancoră.
Ţintirea directă a inflaţiei reprezintă stabilirea unei ţinte a ratei inflaţiei ce
poate fluctua în intervalul de toleranţă d e ± 1% - 1,5% pentru o anumită
perioadă de timp (2 ani) şi care are ca obiectiv central stabilitatea preţurilor.
Ca şi condiţii intiţiale de trecere la ţintirea inflaţiei putem aminti: rata inflaţiei
trebuie să aibă o singură cifr ă, banca centrală a ajuns la un mod bun de
previzionare a nivelului inflaţiei, sectorul financiar este stabil şi solid iar ţinta
de inflaţie se stabileşte împreună cu guvernul. În ceea ce priveşte cursul de
schimb, acesta este lăsat să floteze liber pe piaţă, fiind rezultatul întâlnirii
cererii de valută cu oferta de valută, însă această flotare nu este o flotare
„pură”, banca centrală intervenind pe piaţă în anumite momente. Un astfel de
curs stimulează acţiunile speculative ce pot pune presiuni asupra balanţei de
plăţi. Riscul datorat eventualei instabilităţi poate duce la creşterea costurilor
de acoperire ce pot genera un impact inflaţionist. Ţintirea directă a inflaţiei
presupune un bun mix de politici la nivelul economiei naţionale, un mare
grad de independenţă al băncii centrale, un grad ridicat de transparenţă, cât
şi asumarea răspunderii băncii centrale pentru eventualele eşecuri în atingerea
ţintelor de inflaţie.
Banca centrală controlează cantitatea de bani disponibilă în economie
(oferta de bani). Totalitatea deciziilor băncii centrale privind oferta de bani
reprezintă politica monetară.
Banca centrală poate controla oferta de monedă cu ajutorul următoarelor
instrumente: rescontare, politica de open market, rata rezerelor obligatorii,
intervenţiile pe piaţa monetară interbancară etc.

(a) Rescontarea. Reprezintă operaţiunea prin care banca centrală creează


monedă. Banca Centrală primeşte de la băncile comerciale hârtii de valoare
care au fost scontate de către acestea. Pentru a înţelege mai bine acest
mecanism vom lua următorul exemplu: firma “abc”, deţine o cambie în valoar
e de 500 lei pe o durată de 6 luni. După trei luni se adresează unei bănci
comerciale, în vederea scontării, la o rată a scontului de 10%. Valoarea
scontului o putem calcula astfel:
S = (V·T·P)/(12) sau (360),
unde:
S = contul;
V = valoarea nominală a titlului de credit;
T = timpul de la scontare până a scadenţă exprimat în luni sau în zile;
P = rata scontului.
În cazul nostru S = (5·102·3·0,1)/12 =12,5 lei
Firma “abc” primeşte de la banca comercială 487,5 lei (500 – 12,5). Banca
comercială la rândul său se hotărăşte să resconteze titlul la Banca Centrală, la
o valoare mai mică decât scontul de 10 lei. Câştigul Băncii Comerciale este
de 2,5 lei. Moneda pe care a creat-o Banca Centrală din această operaţiune
este de 487,5 + 2,5 = 490 lei. La scadenţă Banca Centrală va încasa pe titlul
rescontat valoarea sa nominală de 500 lei.

(b) Operaţiunile de open market. Pe open market acţionează numai


intermediarii financiari – bănci, societăţi de asigurare – care deţin titluri ce
pot fi cumpărate sau vândute de către banca centrală. Dacă Banca Centrală
cumpără titluri, masa monetară va creşte; în situaţia inversă, în care ea vinde
titluri, masa monetară va scădea.
Operaţiunile de open market rep rezintă operaţiunile realizate de către
banca centrală pentru a regla masa monetară. Open market implică
următoarele tipuri de operaţiuni:
o operaţiuni principale de refinanţare – sunt cele mai importante pe piaţa de
open market şi au un rol extrem de important în stabilirea nivelului lichidităţii
din economie cât şi în stabilirea nivelului ratei de dobândă. Au o perioadă de
derulare de o săptămână cu o scadenţă de două săptămâni.
o operaţiuni de refinanţare pe termn lung – oferă lichidităţi sistemului
bancar şi au o perioadă de scadenţă de trei luni.
o operaţiuni de reglaj fin – sunt destinate absorbţiei sau furnizării de
lichidităţi în sistem. Sunt folosite pentru a atenua efectele fluctuaţiilor de pe
piaţă asupra ratei dobânzii. Operaţiunile de reglaj pot îmbrăca forma:
cumpărări/vânzări reversibile repo/reverse repo, operaţiuni de swap valutar,
emiterea de certificate de depozite şi atragerea de depozite.
Cumpărările/vânzările; reversibile repo/reverse ;repo sunt cesiuni de
creanţe pe bază contractuală prin care instituţia ce cedează creanţa se
angajează să o reprimească iar instituţia cesionară se angajează să retrocedeze
aceleaşi titluri. Preţul la care se face răscump ărarea este alcătuit din preţul
de vânzare şi dobânda datorată la scadenţa aferentă sumei luată cu împrumut.
Valoarea de piaţă a titlurilor care fac obiectul tranzacţiilor repo şi reverse repo
trebuie să fie mai mare sau egală cu valoarea de răscumpărare a acestora.
Operaţiunile de swap valutar sunt operaţiuni de schimbare a unui instrument
financiar cu altul.
Emiterea de certificate de depozite este o operaţiune prin care se ajunge
la o scădere a masei monetare şi implicit a presiunilor inflaţioniste. La fel şi
operaţiunea de atragere de depozite.
o operaţiuni structurale – asigură lichiditate din sistem prin tranzacţii
directe pe piaţă şi sunt asemănătoare cu cele de reglaj fin.
Atât operaţiunile de reglaj fin cât şi cele structurale nu sunt standardizate.
Diferenţa dintre rescontare şi open market este cauzată de rata dobânzii:
la rescontare rata dobânzii este fixă, în timp ce în open market ea se formează
prin confruntarea cererii cu oferta.

(c) Rezervele obligatorii. Banca central foloseşte rezervele minime


obligatorii pentru a controla masa monetară. Cu cât RMO este mai mare, cu
atât valoarea creditelor acordate în sistem va fi mai mică iar masa monetară
nu va mai creşte. Este valabilă şi relaţia inversă. Rezervele reprezintă un
procent din depozitele băncilor comerciale care trebuie păstrat din motive
de siguranţă la Banca Centrală.
Un alt motiv care stă la baza constituirii acestor rezerve este legat de
reglarea plăţilor întrebăncile comerciale. Astfel, să presupunem că un client
al băncii A primeşte un cec de la un client al băncii B. Acesta va depune cecul
său la banca A, unde îşi are contul. Banca A va credita contul clientului său şi
va depune cecul primit la Banca Centrală. Aceasta la rândul său va credita
contul de rezerve al băncii A şi va debita contul de rezerve al băncii B.
Sterilizarea reprezintă setul de măsuri întreprinse de banca centrală pentru a
neutraliza impactul pe care îl exercită asupra lichidităţii din sistemul bancar
intervenţiile sale pe piaţa valutară. În cazul în care pe piaţă există o creştere a
masei monetare datorită intrărilor de valută, se pot adopta măsuri restrictive
care pot stopa creaţia monetară sau se pot lua măsuri directe asupra
creditării.

(d) Piaţa monetară interbancară se defineşte ca fiind o piaţă în care se


efectuează operaţiuni de atragere şi plasare de depozite la vedere şi la termen
în monedă naţională. Ratele dobânzilor se determină liber în funcţie de
raportul cerere/ofertă de monedă. Banca Naţională a României publică zilnic
un nivel de referinţă al ratei dobânzii. În funcţie de acest nivel al dobânzii,
băncile comerciale stabilesc o rată medie a dobânzii pentru depozitele
atrase(ROBID) şi pentru depozitele plasate (ROBOR).
ROBID reprezintă rata medie a dobânzii la depozite atrase pe piaţa
interbancară. Rata dobânzii acordată de o bancă pentru depozitele constituite
la ea este mai mică decât ROBID, diferenţa însemnând profit. ROBOR
reprezintă rata medie a dobânzii la depozite plasate (credite acordate) pe piaţa
interbancară. O bancă percepe o rată mai mare decât ROBOR, diferenţa fiind
destinată acoperirii costurilor.

3. De ce rata dobânzii se formează pe o piaţa de oligopol şi oligopson ?


Pentru că principalii operatori pe p iaţa monetară sunt băncile (ele sunt
principalii ofertanţi şi principalii consumatori pentru că ele intermediază de
fapt între cerere şi ofertă). Băncile de pe piaţă sunt în număr suficient de mic
pentru ca deciziile lor să fie interdependente.

AUTOEVALUARE
BANII. PIAŢA MONETARĂ
I. TESTE GRILĂ
1. Când rata dobânzii creşte, cererea de credite:
a) creşte, b) scade, c) nu se modifică.
2) Rata dobânzii reprezintă:
a) un preţ; b) un cost pentru creditor; c) un venit pentru debitor.
3) Cardul reprezintă:
a) moneda scipturală; b) moneda numerar; c) monedă metalică

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT ( A) SAU FALS ( F):


1, Dacă rata dobânzii creşte, se scumpesc creditele.
2. Persoana care se îndatorează devine debitor
3. Pentru creditor, dobânda este un preţ pentru folosirea banilor.
4. Cecul nu este o formă a banilor.

III. ASOCIAŢI VARIABILEI DIN COLOANA A, FORMULA CORECTĂ


DIN COLOANA B:
Coloana A Coloana B
1) dobânda simplă a) D= C x d’ x n
2) dobânda compusă b) D = SF - C
3) masa monetară c) PY/V
d) C(1+d’)n
e) VP/Y

IV. PROBLEMĂ
1. O persoană depunde la BCR suma de 10 milione de lei, pe 24 de luni, cu
rata dobânzii de 25%. Se cere:
a) Ce sumă retrage acestă persoană de la bancă după doi ani, dacă se
capitalizează dobânda?
b) Cât este dobânda încasată de deponent?
Răspunsuri:
I. 1b, 2a, 3a; II. 1A, 2A, 3F, 4F, 5A; III. 1a, 2b, 3c, IV. A) 15.625mil lei, b)
5.625 mil lei
Unitatea IV. PIATA CAPITALURILOR
Secțiunea 1. Crearea de capital.
Secțiunea 2. Actiunile.
Sectiunea 3. Obligatiunile
Secțiunea 4. Rolul si importanta Bursei de valori.

PIAŢA C APITALURILOR
Ce ştim depre...
1. Acţiunea este un titlu de valoare pe termen lung cu următoarele
particularităţi:
- poartă însemne speciale: numele firmei emitente, valoarea nominală, seria,
data emiterii;
- atestă dreptul de proprietate al deţinătorului asupra unei părţi din/capitalul
firmei care a emis-o;
- dă dreptul deţinătorului la o parte din profitul firmei, numită dividend, venit
variabil, care depinde de rezultatele financiare ale firmei;
- drepturile şi riscurile acţionarului sunt proporţionale cu numărul acţiunilor
pe care le deţine;
- acţiunile pot fi vândute, lăsate moştenire sau donate.

2. Obligaţiunea:
• titlul de valoare ce atestă contractarea unui împrumut pe termen lung;
• emitenţii de obligaţiuni (numiţi obligatari) se obligă să înapoieze
împrumutul şi să plătească o dobândă anuală fixă (cuponul obligatiunii) =>
se mai numesc şi titluri de valoare cu venit fix;
• emitenţi pot fi: statul, întreprinderile publice, băncile, administraţiile locale
şi în cazuri de excepţie întreprinderile private;
• deţinătorii de obligaţiuni au calitatea de creditor faţă de emitent.

3. Atât acţiunile, cât şi obligaţiunile pot fi nominative, dacă au înscrise pe ele


numele proprietarului sau la purtător, în caz contrar.

4. Formele pieţei financiare sunt:


a) piaţa financiară primară:
- pe aceasta se realizează tranzacţii cu titluri nou emise;
- principalii operatori sunt băncile, care se ocupă de plasarea titlurilor şi
primesc în schimb un comision;
- titlurile se tranzacţionează la valoarea nominală, înscrisă pe titlu (este un preţ
ferm);
- rareori obligaţiunile se vând sub valoarea nominală (subpari), asigurându-se
în acest fel un venit suplimentar cumpărătorului (alături de dobândă) deoarece
răscumpărarea obligaţiunii are loc la valoarea nominală (al-pari).
b) piaţa financiară secundară:
- realizează tranzacţii cu titluri emise anterior;
- se prezintă în principal sub forma bursei de valori, dar poate cunoaşte şi alte
forme (de exemplu, în România, RASDAQ este piaţa secundară a titlurilor
necotate la bursa) ;
- principalii operatori la bursă sunt agenţii de sch imb (jobberi, case de curtaj
ş.a.) ;
- bursa este organizată ca societate pe acţiuni, privată, condusă de consiliul
Bursei, dar este controlată de autoritatea publică, care veghează asupra
respectării reglementărilor legale;
- principala problemă a bursei este formarea cursului (a preţului) titlurilor de
valoare, curs care depinde în principal de cererea şi oferta de titluri. Alţi
factori care inf luenţează cursul sunt: veniturile anterioare şi viitoare aduse
de titlu, rata dobânzii, rata inflaţiei, conjunctură economică internă şi
internaţională.

5. Operaţiunile la bursa de valori pot fi:


a) la vedere, când schimbul titlurilor pe bani se efectuează în momentul
efectuării tranzacţiei, sau în cel mult 2 zile lucr ătoare de la semnarea
contractului, la cursul existent;
b) la termen, când exista un decalaj în timp între momentul în cheierii
tranzacţiei şi momentul executării contractului. Caracterul speculativ al
acestor operaţiuni decurge din modificarea nivelului cursului la data
scadenţei în raport cu data în cheierii tranzacţiei astfel:
- vânzătorul câştigă atunci când mizează pe scăderea cursului titlurilor
(speculator "a la baisse"), deoarece atunci când vinde titlurile el nu le are şi
speră să le cumpere mai ieftin la scadenţă;
- cumpărătorul câştigă când mizează pe creşterea cursului titlurilor până la
data scadenţei (speculator "a la hausse") , deoarece el speră ca la scadenţă să
cumpere titlurile mai ieftin de la vânzător, apoi să le vândă mai scump , la
preţul existent pe piaţă la momentul respectiv.

6. Rolul bursei de valori constă în:


• transformarea în termen scurt a capitalului real în capital bănesc şi invers;
• transferarea unor capitaluri individuale dintr-o întreprindere în alta sau dintr-
o ţară în alta;
• realizarea procesului de concentrare a puterii economice;
• manifestarea ei ca barometru al stării economice.
Întrebări frecvente pe această temă:
1. De ce operaţiunile la termen sunt speculative?
Pentru că aceste op eraţiuni nu au acoperire, adică cel care vinde nu are
titlurile în momentul în cheierii tranzacţiei şi, în general, cel care cumpără
nu are toţi banii ci nu mai o sumă privită ca o garanţie.
Atenţie! Aceste operaţiuni sunt legale şi nu se concretizează în înşelarea
cumpărătorului de către vânzător sau invers. Ambii agenţi economici îşi
asumă în mod conştient riscul de a pierde, prin intuirea greşită a evoluţiei
cursului.

2. De ce bursa sustrage sume de bani activităţii reale («bani fierbinţi»)?


Pentru că ea utilizează sume mari de bani doar în scopuri speculative. Cu alte
cuvinte, banii antrenaţi în operaţiunile speculative sunt sustraşi activităţii
economice reale, investiţiilor în mijloace de producţie.

3. De ce bursa favorizează procesul de concentrare a capitalului ?


Pentru că, dacă o firmă doreşte să preia controlul altei firme, are posibilitatea
să cumpere de pe piaţa financiară acţiunile firmei respective. În acest fel,
prin preluarea controlului, se formează pe piaţa unui bun mari firme (capitalul
se concentrează în câteva mări firme).

4. Cum influenţează rata dobânzii cursul titlurilor ?


Atunci când deţinem o sumă de bani pe care nu dorim să o consumăm, avem
mai multe posibilităţi: să depunem banii la bancă, să cumpărăm titluri
financiare, să-i schimbăm în valută etc. Vom cumpăra titluri financiare numai
dacă sperăm să obţinem mai mult de pe urma lor decât dobanda bancară. Dacă
rata dobânzii creşte, suntem mai tentaţi să depunem banii la bancă, deci nu
mai cumpărăm titluri, ceea ce antrenează o reducere a cererii de titluri şi,
implicit a cursului titlurilor. Deci, între rata dobânzii şi cursul titlurilor
financiare relaţia este negativă. De altfel, cursul minim de ofertă al unei
obligaţiuni (C) se calculează: C = D/d' , în care D este cuponul obligaţiunii,
iar d' este rata dobânzii.
AUTOEVALUARE
PIAŢA FINANCIARĂ
I. TESTE GRILĂ
1. Acţiunile se deosebesc de obligaţiuni prin faptul că:
a) reprezintă împrumuturi; b) sunt titluri de proprietate; c) trebuie
răscumpărate de către emitent la scadenţă.
2. Când cursul titlurilor scade, într-o operaţiune la termen, castigă:
a) creditorul ; b) cumpărătorul ; c) vânzătorul
3. Când o persoană poseda o obligaţiune emisă de o firmă, aceasta îi dă dreptul
numai la:
a) o parte din capitalul firmei; b) o parte din profit; c) dobândă

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):


1. Banii sunt hârtii de valoare
2. Acţiunile sunt împrumuturi pe termen lung
3. Obligaţiunile sunt titluri de proprietate.
4. Venitul acţiunii se numeşte divident.
5. Venitul obligatiunii se numeşte dobândă.

III. PROBLEME:
1. O obligaţiune aduce deţinătorului sau un venit fix de 20.000 u.m. Calculaţi
preţul obligatiunii pe piaţa finaciară în condiţiile în care rata dobânzii este de
20%.
2. Doi brokeri A, vânzător şi B, cumpărător, încheie un contract la termen
pentru 1000 de acţiuni la un curs de 100 de euro/acţiune. La scadenţă cursul
este de 90 de euro/acţiune. Cine câştigă şi cât?
3. O obligaţiune cu valoare nominală de 100.000 de lei şi cu 60% venit anual
garantat la emisiune, a fost cumpărat la preţul de 50.000 lei. Determinaţi rata
dobânzii.

IV COMPLETAŢI TABELUL:
Situaţia pe piaţa financiară Modificarea cursului titlului
Creşte cererea de titluri de valoare
Creşte rata dobanzii
Se imbunatăţeşte starea economiei naţionale
Răspunsuri:
I. 1b, 2c, 3c; II. 1A, 2F, 3F, 4A, 5A; III. 1C + 100.000 euro; 2. Câştigă A,
10.000 euro; 3.d’=120 %; IV. Creşte, scade, creşte
Unitatea 5. PIAŢA MUNCII
Secțiunea 1. Cererea de munca.
Secțiunea 2. Oferta de munca.
Sectiunea 3. Şomajul – tipuri de şomaj

PIAŢA FORŢEI DE MUNCĂ. Salariul


Ce ştim despre...
1. Piaţa muncii este piaţa pe care se întâlnesc cererea cu oferta de muncă şi pe
care se formează preţul muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă
salariată din economie într-o anumită perioadă de timp; ea se măsoară prin
numărul locurilor de muncă, indiferent dacă acestea sunt sau nu ocupate.
Oferta de muncă exprimă munca pe care o pot depune membrii societăţii în
condiţii salariale. Oferta de muncă se măsoară prin populaţia aptă de muncă a
unei ţări, indiferent dacă lucrează sau nu, din care se scad:
- femeile casnice;
- studenţii;
- militarii în termen ;
- cei care nu doresc să se angajeze, pentru că au resurse pentru existenţă sau/şi
deoarece au alte preocupări.
NU CONFUNDA!
Oferta de muncă şi Oferta de locuri de muncă; oferta de muncă este dată de
populaţia aptă de muncă, indiferent dacă lucrează sau nu, pe când oferta de
locuri de muncă este sinonimă cu cererea de muncă.
NU CONFUNDA!
Cererea de muncă şi Cererea de locuri de muncă; cererea de muncă este
numărul locurilor de muncă din economie care se satisfac prin remunerare
salarială, pe când cererea de locuri de muncă este oferta de muncă.
2. Cererea şi oferta de muncă au următoarele particularităţi:
o sunt mărimi dinamice, se modif ică în timp ;
o reflectă relaţiile între dezvoltarea economico-socială ca sursă a cererii şi
populaţie ca sursa a ofertei;
o pe termen scurt sunt invariabile, deoarece pentru ca cererea să crească
trebuie realizate investiţii (care cer timp), iar pentru ca oferta să crească
trebuie ca generaţiile de oameni să ajungă la vârsta de muncă;
o forţa de muncă are o mobilitate redusă ( motiv pentru care, uneori, în
aceeaşi ţară există zone cu şomaj ridicat şi zone în care factorul de
producţie muncă este insuficient);
o oferta de muncă are caracter rigid (pe măsură ce salariul creşte, timpul de
muncă oferit de angajat creşte şi el, dar mai încet) şi este perisabil (dacă
o persoană nu lucrează o perioadă îndelungată, îşi pierde din aptitudini şi
din îndemânare; de exemp lu, chiar şi dumneavoastră, după o vacanţă,
aveţi nevoie de timp pentru a învăţa cu acelaşi randament ca înainte de
vacanţă);
o pentru că factorul muncă este oferit de oameni, oferta de muncă nu se
formează neapărat pe principii de piaţă (de exemplu, dacă vă place istoria,
chiar dacă ştiţi că pe piaţa muncii nu este nevoie de istorici, veţi urma
această facultate);
o cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci sunt formate din
segmente puţin concurenţiale sau chiar neconcurentiale.

Piaţa forţei de muncă p oate fi p rivită:


- la nivel macroeconomic, unde se formează cadrul general al funcţionării
sale, se formează principiile care stau la baza stabilirii salariilor şi se
conturează o anumită tendinţă a salariilor ( în general, de creştere);
- la nivel microeconomic, unde se încheie efectiv contractele de muncă şi se
determină mărimea şi dinamica salariului.
3. Salariul este suma de bani primită de posesorul muncii pentru contribuţia
sa la desfăşurarea activităţii economice. Salariul poate fi privit din două
puncte de vedere:
a) al realizării activităţii economice, bazată pe combinarea factorilor de
producţie ==> salariul este un cost, o componentă a costului producţiei;
b) al finalizării activităţii economice în bunuri care aduc un venit prin
vânzarea lor pe piaţă
==> venit care se împarte între participanţii la realizarea lui, inclusiv factorul
muncă.
4. Salariul este sub incidenţa a două procese:
• diferenţierea, stabilirea diferită a salariului pentru diferiţi lucrători în funcţie
de anumite criterii, dintre care cel mai important este eficienţa, productivitatea
muncii;
• apropierea - egalizarea salariilor, niciodată perfectă, care exprimă tendinţa
salariilor de a se apropia, dacă şi eficienţa muncii angajaţilor devine
asemănătoare.

5. Formele salariului sunt:


a) Salariul nominal (SN) care reprezintă suma de bani primită de un salariat
pentru munca prestată.
b) Salariul real (SR), care exprimă cantitatea de bunuri şi servicii ce
poate fi cumpărată cu salariu nominal; este, altfel spus, puterea de cumpărare
a salariului nominal; el se determină ca un raport între salariul real şi nivelul
mediu al preţurilor bunurilor de consum
(P): SR = SN/ P.
c) Salariul colectiv se acordă salariaţilor unei firme pentru participarea la
beneficiul obţinut de firmă; îmbracă forma unei sume de bani sau a unor
avantaje (de exemplu, angajaţii SNCFR beneficiază de călătorii gratuite pe
calea ferată).

d) Salariul social este suma acordată de societate unor salariaţi care se


confruntă cu probleme deosebite: şomaj, boli profesionale, accidente de
muncă ş.a.

6. Factorii care influenţează mărimea salariului sunt:


a) Factori direcţi
- productivitatea muncii;
- cheltuielile salariatului şi familiei sale pentru acoperirea nevoilor.
Pentru că factorii de mai sus cresc în timp, şi salariul are o tendinţă generală
de creştere.

b) Factori indirecţi:
- gradul de organizare în sindicate;
- capacitatea sindicatelor şi a angajaţilor de a dialo ga cu organizaţiile
patronale şi cu statul şi de a-şi impune revendicările;
- migraţia internaţională a forţei de muncă;
- legislaţia cu privire la mişcarea grevistă.

Întrebări frecvente pe această temă


1. De ce salariul este o componentă a preţului unui bun economic?
Pentru că salariul, din perspectiva firmei, este un cost, o componentă a
costurilor salariale. Această cheltuială, firmă o recuperează din veniturile
încasate din vanzarea produselor, deci include, sub forma costurilor salariale
medii, salariul în preţul produselor sale.
2. De ce se spune că cererea şi oferta de muncă au caracter derivat ?
Pentru că ele derivă din cererea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Astfel, nici o
firmă nu angajează lucratori numai din dorinţa de a reduce şomajul şi a-i ajuta
pe aceştia să trăiască mai bine. Scopul pentru care o firmă creşte numărul de
lucrători este creşterea producţiei, pentru maximizarea profitului. Firma creşte
producţia numai atunci când estimează că aceasta se va vinde, deci când
cererea pentru bunurile realizate de ea şi oferite pe piaţă creşte (o cerere care
poate să crească este o cerere elastică). Deci cererea de muncă decurge direct
din cererea de bunuri şi servicii de pe p iaţă. Pe de altă parte, oamenii nu
muncesc, în general, de dragul de a munci sau pentru că nu au altceva mai bun
de făcut. Ei se oferă să presteze o muncă salarială tocmai pentru a putea să
cumpere bunurile economice necesare acoperirii nevoilor.

3. De ce creşterea mai accentuată a salariilor în, raport cu creşterea


productivităţii muncii determină creşterea costurilor salariale medii?
Costurile salariale medii sunt costurile salariale pe unitate de produs.
Productivitatea muncii exprimă producţia raportată la numărul de angajaţi.
Dacă creşterea salariilor depăşeşte creşterea productivităţii muncii, înseamnă
că indicele salariului real (Isr) este mai mare decât indicele productivităţii
muncii (Iw l). D ar Iw l =IQ/IL şi este mai mic decât Isr. Dacă numărul
lucrătorilor este constant, IL este egal cu 1 sau 100 % şi se poate afirma că
Isr>IQ deci salariul real creşte mai repede decât producţia, ceea ce
înseamnă că la o unitate de produs revin mai multe cheltuieli salariale, deci
cresc costurile salariale medii.

ŞOMAJUL
Ce ştim desp re…
1. Şomajul descrie acea situaţie de pe piaţa muncii caracterizată p rin
utilizarea parţială, incomp letă, a resurselor de muncă. Potrivit Biroului
Internaţional al Muncii este şomer acea p ersoană care:
- are mai mult de 15 an i;
- este apt de muncă;
- nu munceşte
- caută un loc de muncă;
- este disp onibil p entru o muncă salariată sau nesalar iată.

2. Nivelul şomajului se poate determina absolut, prin numărul de şomeri, şi


relativ, prin rata şomajului. Numărul şomerilor (Ş) se determină scăzând din
populaţia aptă de muncă a unei ţări (PA) populaţia ocupată (PO) şi persoanele
apte, dar care nu doresc un loc de muncă (PN): Ş = PA - (PO + PN). Printre
cei care nu doresc un loc de muncă se numără femeile casnice, elevii, bolnavii,
inapţi temporar ş.a. Populaţia aptă se determină că diferenţă între populatia
totală (PT) şi populaţia inaptă de muncă (PINA): PA = PT-PINA. Rata
şomajului se poate determina ca un raport între numărul şomerilor şi populaţia
aptă de muncă sau ca un raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată:
Rş = Ş /PA sau Rş = Ş /PO.

Populaţia inaptă de muncă include copii, bătrânii şi populatia handicapată.


Alături de rata şomajului, indicatorii relativi ai ocupării mai cuprind:
- gradul de ocupare, numit şi rata de activitate, determinat ca un raport între
populaţia ocup ată şi populaţia activă d isp onibilă: Ra = PO/PA;
- gradul de n eocupare calculat ca un r ap ort între p op ulaţia ap tă neocup
ată (PNO) şi populatia ap tă: Rno = PNO/PA. În populaţia neocup ată, dar
ap tă, vom include şomerii şi p ersoanele care nu doresc să lucreze.
- rata apţilor de muncă, d eter min ată ca un raport între populaţia ap tă şi p
op ulatia totală:
Ra p = PA/PT;
- rata inapţilor, determinată ca un raport între p opulaţia inaptă şi pop
ulaţia totală: Rinap = PINA/PT.

3. Formele şomajului sunt:


- şomaj total, care descrie situaţia în care se află o persoană care şi-a pierdut
locul de muncă şi a încetat să lucreze
- şomaj parţial, care descrie situaţia în care se află o persoană care lucrează
mai puţine ore, dar primeşte şi un salariu mai mic.
- şomaj ciclic, cauzat de conjuncturi economice nefavorabile (criză
economică şi recesiune) ;
- şomaj tehnologic, datorat restrângerii lo curilor de muncă în urma p
romovării noilor tehnologii.
- şomaj structural datorat modificării structurii economiei pe ramuri şi
apariţiei unei neconcordanţe între structura cererii de muncă şi cea a ofertei
de muncă. Astfel, să spunem că firmele doresc informaticieni, dar economia
abundă în oferta de electricieni. Consecinţa? Electricienii sunt şomeri, dar pe
piaţa informaticienilor lipseşte forţa de muncă;
- şomaj involuntar, datorat dezechilibrului de pe piaţa muncii, aunei cereri de
muncă inferioar e ofertei;
- şomaj voluntar, care cuprinde persoanele care doresc să se angajeze, dar
la un nivel mai mare al salariu lui decât cel existent pe piaţa muncii. D e
exemplu, dacă o casnică decide să se angajeze, ea trebuie să plătească pe
cineva pentru a avea grijă de copii şi de casă. Prin urmare, ea se va angaja
numai dacă salariul este mai mare decât aceste cheltuieli plus celelalte
avantaje la care renunţă dacă nu mai stă acasă.
4. Cea mai importantă măsură de protecţie a şomerilor pe termen scurt,
este garantarea unui venit minim, numit indemnizaţie de şomaj. Mărimea
indemnizaţiei se stabileşte la un astfel de nivel încât să stimuleze reintegrarea
şomerilor în viaţa activă.

5. Măsurile de diminuare a somajului care au în vedere direct pe şomeri sunt:


- cursuri de pregătire, calificare a şomerilor ;
- facilităţi acordate de stat firmelor care creează locuri de muncă şi care
angajează someri;
- crearea de locuri de muncă în sectorul public, dacă este eficient acest lucru;
- aplicarea unor forme noi de angajare: pe timp parţial, cu orar atipic, pe durată
scurtă, pe operaţiuni ş.a.;
- stimularea investiţiilor, mai ales în domeniul protecţiei mediului .

6. Măsurile de diminuare a şomajului referitoare la populaţia ocupată sunt:


- cursuri de pregătire profesională continuă;
- împărţirea timpului de muncă, astfel încât acesta să ajungă pentru mai
multe
persoane;
- reducerea duratei vieţii active;
- repatrierea emigranţilor;
- garantarea prin contractele de muncă a locurilor de muncă.

7. Măsurile care au în vedere ameliorarea condiţiilor celor afectaţi de şomaj


sunt:
- creşterea indemnizaţiei de somaj;
- creşterea perioadei de acordare a ajutorului de şomaj;
- asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. Cei care au înregistrate cereri la agenţiile de plasare a forţei de muncă
sunt şomeri? Dar cei care au un loc de muncă, dar se află în căuta reaaltuia
mai bun?
Cu privire la prima întrebar e, persoanele respective sunt şomeri doar dacă nu
au un loc de muncă. Tocmai de aceea a evalua şomajul după numărul celor
care solicită un loc de muncă agenţiilor de plasament este incorect. Cei care
au un loc de muncă, dar doresc altul mai bun, nu sunt şomeri ci se includ în
populaţia ocupată sau efectiv activă.
2. De ce un şomaj cât mai mic evită irosirea forţei de muncă?
Pentru că munca este şi ea o resursă şomerii sunt resurse de muncă neutilizate,
deci irosite. Acest lucru este şi mai evident dacă avem în vedere timpul de
muncă pe care aceşti oameni l-ar putea furniza societăţii şi care se pierde
definitiv prin şomaj. Cu cât şomajul este mai mic, cu atât resursele de muncă
sunt mai bine utilizate şi economia produce mai mult deci acoperă mai multe
nevoi.

3. Cum contribuie creşterea exporturilor la diminuarea şomajului?


Exporturile echivalează cu o cerere externă pentru produsele naţionale,
rezultate din producţia internă de bunuri economice. Creşterea exporturilor
este aşadar o creştere a cererii, care stimulează producţia firmelor interne.
Pentru a putea produce mai mult aceste firme sunt obligate să facă investiţii
şi să angajeze personal suplimentar, ceea ce antrenează reducerea şomajului.

4. Este posibil ca prin creşterea productivităţii muncii şomajul să scadă?


Desigur. Este adevărat că prin creşterea productivităţii muncii o amenii
produc mai mult într-un timp mai scurt, ceea ce înseamn ă că scade
timpul de muncă pe ansamblul economiei naţionale. Dar nu trebuie să
deducem de aici că şomajul creşte. Creşterea productivităţii la acelaşi nivel
al salariilor echivalează cu îmbunătăţirea rap ortului dintre productivitatea
muncii şi salarii. Spus simplu, lucrătorul aduce f irmei din ce în ce mai mult,
dar primeşte acelaşi salariu sau un salariu mărit, dar cu un procent mai mic
decât cel al creşterii productivităţii. În consecinţă, firma câştigă tot mai
mult cu fiecar e nou lucrător angajat, motiv pentru care este stimulată să
angajeze mai mulţi oameni.Astfel, şomajul scade.

5. Ce dezechilibre economice exprimă şomajul?


Privit ca dezechilibru, şomajul exprimă în primul rând, neconcordanţa dintre
cererea de muncă, prea mică, şi oferta de muncă, prea mare. Deci, el reflectă
dezechilibrul de pe piaţa muncii caracterizat printr-un exces de ofertă de
muncă. De obicei însă, insuficienţa locurilor de muncă provine din
insuficienţa investiţiilor. Cum acolo unde nu sunt investiţii, nu vom avea nici
producţie, şomajul exprimă şi un dezechilibru de pe piaţa bunurilor şi
serviciilor caracterizat printr-o ofertă de bunuri economice mai mică decât
cererea (absorbţie).
AUTOEVALUARE
PIAŢA MUNCII
I. TESTE GRILĂ
1. Când preţurile cresc mai repede decât salariul nominal, salariul real:
a) creşte, b) scade, c) nu se modifică.
2. Creşterea fiscalităţii pe salarii, neînsoţită de creşterea salariilor brute,
determină:
a) reducerea salariului net; b) creşterea salariului net; c) creşterea salariului
real.
3. Dacă cererea de muncă scade şi oferta de muncă creşte, salariul pe piaţa
muncii
înregistrează următoarea evoluţie:
a) creşte; b) scade; c) nu se modifică.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):


1. Cererea de muncă se exprimă prin numărul locurilor de muncă libere din
economie.
2. Oferta de muncă se află în relaţie directă cu salariul real
3. Când cererea de muncă creşte, iar oferta de muncă nu se modifică, salariul
creşte.
4. Când productivitatea muncii creşte, cererea de muncă scade.
5. Statul nu intervine pe piaţa muncii.

III. PROBLEME
1. Vasilescu primeşte lunar un salariu brut de 10 milioane lei, ştiind că
impozitul pe salariu este de 35%, determinaţi salariul net. Ce evoluţie va avea
salariul net, dacă impozitul pe salariu scade la 25 %? Dar dacă impozitul creşte
la 40%?
2. În anul 2003, salariul minim pe economie a fost de 2,5 milioane lei. Dacă
în anul 2004 preţurile cresc în medie cu 5%, iar salariul nominal creşte cu 5%,
cu cât se modifică salariul real?

IV. SĂ SE COMPLETEZE TABELUL:


Situaţia pe piaţa muncii Evoluţia salariului
Creşte productivitatea muncii Creşte
Salariaţii se organizează într-un sindicat puternic
Scade cererea de muncă, iar oferta nu se modifică
Creşte cererea pentru bunurile şi serviciile oferite de firme şi scade populaţia
aptă de muncă.
Răspunsuri:
I. 1b, 2a, 3b; II. 1F, 2A, 3A, 4F, 5F; III. 1 Sn = 6,5 mil lei, Sn1 = 6,5
mil lei, Sn2 = 6mil lei; 2. SR scade cu 4,54%; IV. Creşte, scade, creşte
Unitatea 6. INFLAŢIA ŞI ŞOMAJUL.
Secţiunea 1. Cauzele şi formele inflaţiei.
Secţiunea 2. Influenţa inflaţiei asupra politicii monetare.
Secţiunea 3. Impactul inflatiei şi şomajului .
Secţiunea 4. Curba Phillips

INFLAŢ IA SI SOMAJUL
Ce ştim despre...
1. Inflaţia este un dezechilibru economic caracterizat prin creşterea
generalizată a preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare a banilor. Creşterea
generalizată a preţurilor se evidenţiază cu ajutorul a doi indicatori: indicele
general al preţurilor şi indicele preţurilor bunurilor de consum. Pentru primul
indice se au în vedere toate bunurile produse de economia naţională, pe când
pentru cel de-al doilea se iau în calcul doar preţurile bunurilor de consum.
Relaţiile cu ajutorul cărora putem determina cei doi indici sunt:
a) Ip = (P1 / P0)x100, în care P1 şi P0 sunt preţurile bunului etalon în perioada
curentă, de calcul, T1 respectiv perioadă iniţială, To;
b) Ip = (ΣP1iQ1i/ ΣP0iQ1i)x 100, în car e Q1i reprezintă cantitatea din
bunuli din perioada curentă, T1;
c) Ip =Σ(P1i/P0i)x pi, în care pi reprezintă ponderea bunului i în totalul
cheltuielilor de consum.
Reducerea puterii de cumpărare a banilor se evidenţiază cu ajutorul indicelui
puterii de cumpărare a banilor calculat astfel:
IPC = IM/IP , în care prin IPC am notat indicele puterii de cumpărare a
banilor, prin IM indicele masei monetare, iar prin IP indicele preţurilor.
Pentru a înţelege cum se determină concret indicatorii enumeraţi mai sus, citiţi
problemele rezolvate din anexă.
2. Din punct de vedere al cauzelor care decanşează şi alimentează procesul
inflaţionist, distingem două forme ale inflaţiei: inflaţia prin cerere şi inflaţia
prin ofertă. La baza inflaţiei prin cerere se află creşterea mai rapidă a masei
monetare, deci a cererii, în comparaţie cu oferta de bunuri şi servicii de pe
piaţă. Inflatia prin cerere se datorează aşadar unui exces de cerere pe piaţa
bunurilor şi serviciilor, adică cererea nesatisfăcută. Excesul de masă monetară
provine în principal din:
- acoperirea deficitului bugetar prin emisiune monetară;
- emisiunea de monedă de către banca centrală şi creşterea în acest fel a ofertei
de monedă cu scopul declarat de a reduce rata dobânzii şi a stimula în acest
fel investiţiile;
- creşterea cheltuielilor publice finanţate prin emisiune monetară pentru a crea
locuri de muncă şi a reduce somajul.
Inflaţia prin ofertă apare datorită reducerii ofertei pe piaţa bunurilor şi
serviciilor sub nivelul cererii. Cele mai importante cauze care conduc la
reducerea ofertei sunt:
- creşterea mai rapidă a salariilor faţă de creşterea productivităţii muncii;
- creşterea bruscă a preţului anumitor materii prime, cum ar fi petrolul.
Cele două forme de inflaţie, combinate, dau naştere spiralei inflaţioniste, care,
sintetic, arată astfel:

=> cresc costurile => scade oferta Cresc preţurile


Cresc salariile => creşte cererea

3. Relaţia dintre elasticitatea ofertei şi inflaţie este următoarea:


- dacă oferta este elastică, inflaţia nu apare sau, dacă există, scade. Motivul?
Cantitatea de bunuri şi servicii crest mai repede decât cresc preţurile, ceea ce
înseamnă că la o unitate monetară revin din ce în ce mai multe bunuri şi
servicii, deci puterea de cumpărare creşte;
- dacă oferta este inelastica, atunci cantitatea de bunuri servicii creşte mai
încet decât preţurile, iar puterea de cumpărare scade => inflaţie.

4. Relaţia dintre elasticitatea cererii şi inflaţie poate fi sintetizată în felul


următor:
- cerere elastică înseamnă că dacă preţul creşte, cantitatea cerută scade mai
mult decât preţul şi antrenează o reducere a veniturilor producătorilor. Prin
urmare, producătorii nu îşi permit să crească preţul, iar inflaţia nu apare sau
scade.
- cerere inelastică înseamnă o reducere mai mică a cantităţii cerute comp
arativ cu creşterea p reţului, ceea ce antrenează creşterea v eniturilor p
roducătorilor. Prin urmare apare inflaţia sau se accentuează.

5. Cea mai importantă măsură de protecţie a populaţiei faţă de inflaţie este


indexarea. Prin indexare înţelegem creşterea veniturilor populaţiei cu un
anumit procent din rata inflaţiei.

6. Măsurile antiinflaţioniste urmăresc reducerea masei monetare şi creşterea


ofertei de bunuri şi servicii. Reducerea masei monetare se realizează prin:
- echilibrarea bugetului de stat;
- creşterea ratei dobânzii;
- creşterea ratei rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale la banca
centrală;
- echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi;
- îngheţarea preţurilor, inclusiv a salariilor.
Creşterea ofertei de bunuri şi servicii se realizează prin:
- refacerea raportului dintre creşterea productivităţii muncii şi salarii;
- reducerea ratei dobânzii pentru stimularea investiţiilor ;
- adaptarea structurii ofertei la structura cererii;
- înnoirea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii produselor.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. Este posibil să reducem şomajul prin creşterea inflaţiei?
DA. Pe termen scurt, statul poate să crească cheltuielile publice şi să
finanţeze deficitul bugetar prin emisiune monetară, deci inflaţie. Creşterea
cheltuielilor publice are în vedere fie creşterea investiţiilor publice şi crearea
directă de noi locuri de muncă în sectorul public, fie stimularea producţiei
firmelor private şi crearea de noi locuri de muncă în sectorul privat. După cum
constataţi, creşterea inflaţiei poate determina o reducere a şomajului pe
termen scurt. Este ceea ce se încearcă în economia românească prin creşterea
cheltuielilor statului român pentru modernizarea infrastructurii.

2. De ce inflaţia "dezorganizează" economia?


Pentru că măreşte incertitudinea mediului de afaceri naţional. Dincolo de un
anumit nivel al ratei inflaţiei, este foarte greu, dacă nu imposibil, de
previzionat evoluţia viitoare a preţurilor factorilor de producţie şi a bunurilor
de consum. În aceste condiţii, elaborarea planului de afaceri şi îndeplinirea
obligaţiilor ce decurg din acesta de către firme este mult îngreunată. În acelaşi
timp, redactarea şi respectarea contractelor economice se realizează cu
dificultate. Pe de altă parte, firmele suportă cel puţin două categorii
suplimentare de cheltuieli în condiţii de inflaţie, şi anume:
- costuri de informare, deoarece inflaţia alterează statisticile naţionale;
- costuri suplimentare de negociere a preţurilor şi în primul rând a salariilor,
deoarece salariile se negociază mult mai frecvent decât într-o economie în
care preţuri1e sunt stabile.
Ca să vă imaginaţi cât de dificilă este conducerea unei afaceri în condiţii de
inflaţie, încercaţi să amortizati în zece ani un utilaj pe care astăzi cheltuiţi 100
milioane de lei, în condiţiile unei rate medii anuale a inflaţiei necunoscută.

3. Accentuează inflaţia speculaţiile valutare?


DA. Cursul de schimb este şi el un preţ: preţul monedei naţionale exprimat
prin alte monede. Ca orice preţ, el creşte în inflaţie şi, cum rata inflaţiei nu
poate fi cunoscută cu exactitate, la fel şi mărimea cursului de schimb este
incertă.
Fiecare entitate economică apreciază în felul său cursul de schimb: ceea
ce antrenează o creştere a speculaţiilor asupra monedei afectate de inflaţie.
4. Cum afectează inflaţia soldul balanţei comerciale?
În general prin intermediul cursului de schimb. După cum ştiţi, balanţa
comercială înregistrează încasările din exporturi şi cheltuielile pentru
importuri ale unei ţări. Inflaţia conduce la devalorizarea monedei naţionale
faţă de alte monede. De exemplu, un dolar nu va mai fi 27.000 lei, ci 30.000.
În aceste condiţii, o marfă care era vândută de o firmă românească pe piaţa
externă cu un dolar poate fi acum vândută cu 27.000/30.000 = 0,9 dolari.
Pentru 0,9 dolari firma obţine în ţara aceeaşi sumă pe care anterior o obţinea
pentru un dolar. Dacă preţul pe piaţa externă scade, creşte cererea pentru
produsele naţionale în exterior, ceea ce antrenează o creştere a exporturilor.
În plus, exporturile sunt stimulate şi de faptul că firmele naţionale obţin mai
multă monedă naţională în schimbul valutei încasată la export.
Fenomenul pe care vi l-am descris până acum poate fi sesizat cu
uşurinţă pe exemplul României în anul 2000. Devalorizarea accentuată a
monedei naţionale, peste rata inflaţiei de cca. 41 %, a condus la depăşirea de
către exporturile româneşti a nivelului maxim pe care se estima că ar avea
capacitatea de a-l crea ţara noastră: 10 mld. de dolari.
Pe de altă parte, devalorizarea monedei scumpeşte importurile deoarece
importatorii platesc marfa achiziţionată din exterior cu o valută din ce în ce
mai scumpă. În consecinţă, importurile sunt descurajate.
Creşterea exporturilor şi reducerea importurilor, în inflaţie, conduce la
reducerea, chiar eliminarea, deficitului balanţei comerciale.

5. De ce o balanţă de plăţi deficitară accentuează inflaţia?


Balanţa de plăţi înregistrează totalitatea încasărilor şi plăţilor unui stat
în relaţiile sale cu străinătatea. Dacă balanţa este deficitară, în casările în
valută sunt mai mici decât plăţile, ceea ce înseamnă că intrările de valută în
ţară sunt mai mici decât ieşirile. Pe piaţa valutară internă valuta este din ce în
ce mai rară, cu alte cuvinte oferta de valută scade. Dacă cererea nu se
modifică, reducerea ofertei antrenează creşterea preţului valutei şi
devalorizarea monedei naţion ale. Cum în condiţii de inflaţie multe preţuri au
ca ancoră, ca punct de referinţă, cursul de schimb, creşterea preţului valutei se
propagă în preţurile tuturor produselor naţionale şi determină o creştere
generalizată a preţurilor. În plus, creşterea tuturor preţurilor este determinată
şi de scumpirea importurilor, mai ales a importurilor de materii prime.
6. Cum este posibil ca reducerea ratei dobânzii să conducă la reducerea
inflaţiei?
Este adevărat că reducerea ratei dobânzii antrenează o creştere a masei
monetare din economie, ceea ce pare a fi în contradicţie cu obiectivul de
diminuare a in flaţiei. Dar reducerea ratei dobânzii stimulează in vestiţiile,
care la rândul lor se concretizează într- o ofertă mai mare de bunuri
economice pe piaţă. Dacă oferta de bunuri creşte mai repede decât masa
monetară, atunci in flaţia scade. Tocmai de aceea lupta împotriva inflaţiei
presupune aplicarea unui "pachet" de măsuri care combinate să contribuie la
corectarea acestui dezechilibru.

Anexă
PROBLEME REZOLVAT E
1. Ţara "Lumea Nouă" se caracterizează printr-o creştere a producţiei
globale, naţionale, în perioada To - T1 cu 10%, în condiţiile creşterii cu 5%
a populaţiei efectiv active. Datorită inflaţiei din respectiva ţară, prin negocieri
între sindicate şi organizaţiile patronale se ajunge la o creştere cu 10% a
salariului mediu pe economie. Se cere:
a) Cu cât a crescut productivitatea muncii în ţara "Lumea Nouă"?
b) Ce influenţă va avea indexarea salariilor asupra inflaţiei?

Rezolvare:
a) Creşterea productivităţii muncii se determină cu ajutorul următoarei
relaţii: IWL=IQ /IL, în care prin IWL am notat indicele productivităţii
muncii, prin IQ indicele producţiei naţionale şi prin IL indicele numărului de
lucrători. Indicele producţiei este IQ = 110%, cel al numărului de lucrători IL
= 105 %. Indicele productivităţii muncii va fi:
IWL = 110% /105% = 104,76%, ceea ce înseamnă că productivitatea muncii
a crescut cu 4,76%.

b) Observaţi că salariile cresc cu 10%, pe când productivitatea creşte doar


cu
4,76%. Creşterea mai rapidă a salariilor faţă de productivitate se va traduce
printr-o creştere a cererii mai rapidă decât cea a ofertei de bunuri de pe piaţă,
deci la apariţia sau accentuarea inflaţiei.

2. O economie naţională produce doar patru categorii de bunuri economice:


A, B, C şi D. Evoluţia preţurilor şi a producţiei naţionale în perioada T 0 - T1
se prezintă astfel:

Produse Po (u.m.) P1 (u.m.) Qo (buc.) Q1 (buc.)


A 100 140 1000 1200
B 200 250 500 600
C 250 400 2000 2200
D 350 500 100 120
Determinaţi indicele general al preţurilor şi rata inflaţiei. Dacă salariile
nominale cresc în aceeaşi perioadă cu 10%, ce evoluţie cunoaşte salariul real?
Rezolvare:
Se utilizează următoarea formulă:
Ip= (ΣP1iQ1i/ ΣP0iQ1i)x 100

Ip =(140 x 1200 + 250 x 600 + 400 x 2200 + 500 x 120) / (100 x 1200 + 200
x 600 + 250 x 2200 + 350 x 120) x 100 = 151 %. În aceste condiţii rata
inflaţiei va fi de 51 %. Cum indicele salariului nominal este de 110%,
înseamnă că dinamica salariu lui real va fi: ISR = ISN /IP, deci:
ISR = 110% /151 % = 72,85%, ceea ce înseamnă că salariul real a scăzut cu
27,15%.

3. În consumul populaţiei din ţara " Schimbarea" intră doar trei categorii de
bunuri: A, B şi C. Ponderea f iecărui bun în consum şi evoluţia preţurilor
din această ţară în perioada To - T1 se prezintă astfel:

Bun Po (u.m.) P1 (u.m.) Ponderea in consum (%)


A 1000 1500 40
B 2000 3200 25
C 2500 3000 35
Determinaţi rata inflaţiei.
Rezolvare:
Se va utiliza următoarea formulă:
Ip=Σ(P1i / P0i)x pi
Ip=( 1500/1000) x 40 + (3200/2000) x 25 + (3000/2500) x 35 = 142%, ceea
ce înseamnă că rata inflaţiei este de 42%.
AUTOEVALUARE
INFLAŢIA
I. TESTE GRILĂ
1. Reprezintă efecte ale inflaţiei:
a) reducerea masei monetare în economie;
b) creşterea vitezei de circulaţie a banilor;
c) creşterea mai rapidă a veniturilor reale, faţă de creşterea veniturilor
nominale.

2. Când rata inflaţiei scade, dar rămâne pozitivă, preţurile:


a) cresc, b) scad, c) nu se modifică.

3. Creşterea cheltuielilor cu achiziţionarea factorilor de producţie determină


următoarea formă
de inflaţie:
a) inflaţie prin cerere; b) inflaţie prin ofertă; c) inflaţie monetară.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):


1. Printre cauzele inflaţiei se numără scăderea excesivă a creditului de
consum.
2. Inflaţia avantajează debitorii datorită scăderii valorii banilor.
3. Inflaţia dezavantajează creditorii datorită creşterii ratei dobânzii.
4. Când indicele preţurilor bunurilor de consum creşte, rata inflaţiei scade.

III. PROBLEME:
1. Dacă în intervalul t1 faţă de t0, preţurile au crescut de trei ori, iar în t 2 faţă
de t1 de două ori, determinaţi rata inflaţiei în perioada t2 faţă de t0.
2. În anul 2001, preţurile au crescut în România cu 40%, iar salariul minim pe
economie s-a indexat cu 80% din creşterea preţurilor. Ştiind că la începutul
anului salariul minim a fost de 1mil lei, determinaţi valoarea acestuia la
sfârşitul anului.

IV. ACTIVITATE PRACTICĂ


Pentru a înţelege inflaţia prin cerere, vă propunem un joc. Pentru a-l juca, aveţi
nevoie de 30.000 lei pentru fiecare jucător şi de două creioane. În prima fază,
distribuiţi fiecărui jucător 10.000 de lei puneţi-i să liciteze pentru primul
creion. Ce preţ obţineţi?
În a doua fază distribuiţi aceloraşi colegi câte 20.000 de lei şi puneţi-i să
liciteze din nou. Ce s-a întâmplat? De ce a crescut preţul? Analizaţi această
simulare prin comparaţie cu economia reală.
V. STUDIU DE CAZ.
Analizaţi, pe exemplul României, cauzele şi formele inflaţiei.
Răspunsuri:
Î. 1 b, 2a, 3b; ÎI. 1F, 2A, 3F, 4F; III 1Ri=50%; 2. SN=1.320.000

AUTOEVALUARE
ŞOMAJUL
I. TESTE GRILĂ
1.Şomajul determinat de perioada de timp necesară unei persoane pentru a
găsi un loc de muncă, poartă numele de:
a) şomajul tehnic;
b) şomaj frictional;
c) şomaj involuntar

2. Când cererea de muncă creşte şi ofertă de muncă nu se modifică, şomajul:


a) creşte
b) scade
c) nu se modifică

3. Şomajul structural poate fi determinat de:


a) substuirea muncii prin capital;
b) modificarea structurii economiei pe ramuri;
c) lipsa de comenzi la nivelul firmei.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):


1. Şomajul este un fenomen specific economiilor în tranziţie la economia de
piaţă.
2. Indemnizaţia de şomaj în România este mai mică decât salariul mediu
minim pe ţara.
3. Statul nu intervine direct pentru reducerea şomajului.
4. Şomajul tehnologic se datorează modernizarilior echipamentelor şi
înlocuirii muncii cu capital.
III. PROBLEME:
1. Populaţia totală a unei ţări este de 22 milioane de locuitori, din care
populaţia ocupată reprezintă 50%. Cunoscând că 5 milioane de locuitori nu au
vârsta legală pentru a munci, un milion sunt în vârstă de muncă, dar inapţi, iar
2 mil nu doresc să lucreze şi nu cauta în mod activ un loc de muncă,
determinaţi numărul şomerilor.
2. Populaţia totală a unei ţări este de 30 milioane locuitori, din care populaţia
active disponibilă reprezintă 70%. Ştiind că persoanele în vârstă şi apte de
muncă, disponibile pentru a munci şi care caută un loc de muncă în mod activ
reprezintă 2 milioane de persoane, să se determine rata şomajului.

IV, COMPLETAŢI URMĂTOARELE FRAZE:


1. Şomajul este un fenomen economic manifestat pe piaţă
......................................
……….caracterizat printr-o utilizare parţială a ........................................ de
muncă.
2. Şomajul ............................................. este datorat perioadelor de recesiune
economică, în care afacerile se restrâng şi .....................................................
numărul locurilor de muncă.
3. Şomajul ..................................... este datorat succesiunii anotimpurilor.
4. Cea mai importantă măsură de protecţie a şomerilor este
……………………….
………………………………. .

Răspunsuri:
I. 1b, 2b, 3b; II 1F, 2A, 3F, 4A, III. S= 3 mil; Rs= 9,52%; IV 1.muncii,ofertei;
2.ciclic, scade; 3. Sezonier; 4. Indemnizaţia de şomaj
Unitatea 7. FLUCTUAŢIILE ECONOMICE. CICLUL AFACERILOR
.
Secţiunea 1. Ce este ciclul afacerii.
Sectiunea 2. Fazele ciclului economic.
Sectiunea 3. Boomuri şi crize.

FLUCTUAŢ IILE ACTIVITĂŢ II ECONOMICE


Ce ştim desp re...
1. Fluctuaţiile activităţii econo mice p ot fi: sezoniere, întâmp lătoare sau
ciclice. Ciclicitatea caracterizează acea formă de mişcare a activităţii
economice dintr-o ţară în car e se succed alternativ p erioadele de exp ansiune
cu cele de contracţie. Cauza p rincip ală a fluctuaţiilor ciclice este evoluţia
eficien ţei factorilor de producţie, eficientă care cunoaşte p erioade de
creştere şi p erioade d e stagnar e şi regres.

2. Ciclul economic este p er io ada dintre d ouă cr ize ( contr acţii) eco
nomice. El cuno aşte dou ă f aze: exp ans iun ea ş i r ecesiun ea. C ele
mai imp ortante caracter istici ale exp ansiun ii sunt:
- la începutul său creditele sunt ieftine (dobânzile sunt mici), iar p rocesul
investiţional este intens;
- cresc: p roducţia, gr adul de o cup are, p rofiturile şi celelalte ven ituri;
- cresc cursurile titlurilor de valoare;
- creşte venitul naţion al.
Recesiunea cup rinde criza economică şi depresiunea. Caracteristicile
acestor faze sunt:
- creşte incertitudinea p lasamentelor ;
- se restrânge cr editul şi scad inv estiţiile;
- scad vânzările şi p rofiturile, ca şi celelalte venituri;
- cresc şomaju l şi număru l falimentelor ;
- cresc tensiunile inflaţioniste;
- se reduce ven itul naţion al.
Trecerea de la exp ansiune la recesiune se face p rin criză, car e este
un fenomen economic violent, p e când trecerea de la recesiune la exp ansiune
se face lent. Economia iese treptat din recesiune în p rincip al p rin măsurile
de mod ernizare tehnologică adoptate de firme. Creşterea cererii de mijloace
de producţie antrenează o creştere a gradulu i d e ocup are în ramurile car e
p roduc mijloace de p roducţie.
În consecin ţă, veniturile populaţiei încep să crească şi antrenează
o creştere a cererii de bunuri de consum, este stimulată p roducţia de astfel de
bunuri, iar economia se relansează.

3. Fiecare cic1u economic este unic; dacă în expansiune fenomenele


economice pozitive sunt dominante, recesiunea are şi ea câteva efecte
pozitive; astfel, recesiunea contribuie la înnoirea şi modernizarea factorilor
de producţie naţionali la restabilirea unor echilibre.

4. Politicile anticiclice cup rind trei comp onente: p olitica monetară şi


de credit, politica cheltuielilor publice şi politica fiscală. Politica monetară
utilizează ca instrumente: rata dobânzii, masa mon etară şi creditul. În
exp ansiune rata dobânzii cr eşte, se restricţion ează creditul şi se controlează
strict creşterea masei mon etare. Scop ul este frânarea cererii şi a investiţiilor.
Desigur că în recesiun e măsurile se inv ersează.

Politica cheltuielilor publice presupune majorarea cheltuielilor publice în faza


de recesiune pentru a stimula cererea şi investiţiile. Statul realizează investiţii
publice şi achiziţii de stat pentru a stimula producţia.

Politica fiscală p resup une o majorare a f iscalităţii în exp ansiune şi o d


iminu are a acesteia în recesiun e p entru a frâna, resp ectiv stimula
cererea de bunuri de consum şi investiţiile. Politica cheltuielilor p ublice şi
p olitica fiscală formează politica bug etară.

Întrebări frecvente pe această temă

1. De ce în faza de expansiune rata do bânzii cunoaşte o tendinţă normală de


creştere?
În exp ansiune, p rofiturile sunt ridicate, astfel că un ităţile economice
sunt atrase mai degr abă d e investiţiile în mijlo ace de p roducţie d ecât d e
dep ozitele bancare. În p lus, cum rata p rofitului este mai mare d ecât rata
dobânzii, f irmele ap e1eaza la credite pentru finanţarea investiţiilor. În.
consecinţă, creşte cererea d e mon edă, ceea ce atrage dup ă sine o
creştere a ratei dobânzii car e nu este altceva decât p reţul cred itului.
Un alt factor care poate determina creşterea ratei dobânzii este creşterea
gen eralizată a preţurilor. Ea se datorează fap tului că v eniturile p e ansamblul
economiei cr esc şi antrenează o creştere a cererii de bunuri şi servicii p
e p iaţă, care mai dep arte conduce la creşterea preţurilor.

Rata dob ânzii, care este un preţ, cr eşte şi ea cel p uţin până la nive1u l la
care să acop ere rata inflaţiei.

2. Ce se urmăreşte prin politicile anticriză?


Aceste politici urmăresc atenuarea undelor cic1ului economic. Astfel, pe
termen lung, PIB al oricărei ţări cunoaşte o tendinţă generală de creştere, dar
creşterea nu este continuă, ci întreruptă de perioade de stagnare şi
regres. Prin politicile anticiclice se urmăreşte ca expansiunile să fie mai
puţin viguroase, iar recesiunile mai puţin severe.

3. De ce "orice fluctuaţie a investiţiilor care nu este compensată de o


modificare corespunzătoare a înclinaţiei spre consum va duce la o
fluctuaţie a gradului de ocupare"?
Prin fluctuaţie înţelegem creşterea sau descreşterea variabilelor
menţionate. Să presupunem că datorită stagnării sau diminuării
eficienţei factorilor de producţie, rata profitului pe ansamblul unei economii
scade. Consecinţa? Investiţiile sunt mai puţin rentabile, ceea ce antrenează o
reducere a înclinaţiei spre investiţii a unităţilor economice. Dacă această
reducere nu este compensată de creşterea înclinaţiei spre consum, cererea
pe ansamblul economiei scade. Explicaţia reducer ii cer erii este simplă, dacă
ne amintim că cererea globală cuprinde consumul, investiţiile şi exportul.
Dacă investiţiile scad, iar toate celelalte variabile nu se modifică,
evident cererea scade. La aceeaşi ofertă, cererea este mai mică, ceea ce
conduce la creşterea stocurilor şi obligă firmele să-şi restrângă producţia.
Restrângerea producţiei va fi însoţită de creşterea şomajului, deci de reducerea
gradului de ocupare.
Unitatea 9. CREŞTEREA ECONOMICĂ. ROLUL STATULUI ÎN
ECONOMIE.
Sectiunea 1. Rolul statului în economie
Sectiunea 2. Demersuri în vederea trecerii la un nou tip de creştere
economică. Creşterea economică durabila.
Sectiunea 3. De ce intervine guvernul în economie ?

S TATUL ŞI ECONOMIA
Ce ştim desp re...
1. Statul este unitatea economică pe care o încadrăm în categoria
"administraţii p ublice". Intervenţia statului în economie se realizează în p
rincip al la niv el macroeconomic, dar şi la niv el microeconomic.
La nivel macroeconomic, statul:
- ap lică măsuri d e p revenire sau cor ectare a unor d ezechilibre econo mice;
- este p rincip alul realizator al p rotecţiei sociale;
- se imp lică în alocar ea resurselor economice naţionale în scop ul creşterii
ef icienţei economice de ansamblu ;
- este resp onsabil al elaborăr ii şi executării bu getului p ublic;
- asigur ă cadru l jurid ic de d esfăşurare a activităţii econo mice;
- mediază conf lictele de mun că;
- este titular unic de monedă.

La nivel microeconomic, statul:


- gestionează p rop rietatea p ublică;
- fixează unele p reţuri (p uţine);
- fixează salar iul minim p e econo mie.

2. Intervenţia statului în econo mie este limitată de:


- rap orturile de interese dintre cei p ro şi cei contra imp licăr ii statului;
- libera iniţiativă a un ităţilor economice;
- autonomia administraţiei p ublice lo cale şi centrale.
3. Bugetul de stat reflectă formarea veniturilor statului şi cheltuirea
acestora, pe cap itole de venituri şi cheltuieli şi se stabileşte anticip at p
e un an. Cele mai importante venituri ale statului sunt: imp ozitele p e
venituri (care deţin cea mai mare p ondere în totalul veniturilor),
cotizaţiile la asigurăr ile sociale şi veniturile firmelor publice. Cheltuielile
statului sunt destinate în p rincipal: asigurărilor sociale (car e au cea mai
mare p ondere), ap ărării, învăţământului, sănătăţii, funcţionăr ii ad
ministraţiei şi af acer ilor. Bu getul p oate fi:
- echilibrat, dacă v eniturile sunt egale cu cheltuielile; un astfel de bu get nu
afectează economia (are efect neutru);
- exced entar, dacă ven iturile sunt mai mar i decât cheltuielile excedentul p
oate fi util p e termen scurt (de exemp lu, p ermite diminu area inflaţiei) d ar
dacă este mare şi de durată ar e efecte negative întrucât lasă nefolosite o p arte
din resursele statului;
- deficitar, dacă ven iturile sunt mai mici d ecât cheltuielile; în acest caz, def
icitul se acop eră p rin împ rumuturi interne şi externe sau /şi p rin emisiune
mon etară (emisiune car e conduce în gener al la inflaţie). Totalitatea împ
rumuturilor destinate acop eririi d eficitului bugetar for mează datoria p
ublică. Pe. termen scurt, deficitul bu getar p oate stimula cr eşterea economică
(aşa cu m am văzut în lecţia precedentă, p rin p olitica ch eltuielilor p ublice);
p e termen lun g el are ef ecte negative ( în p rimul rând inf laţia).

4. În stabilirea impozitelor, statul urmăreşte atingerea unui prag optim de


impozitare, care p e d e o p arte să stimuleze activitatea unităţilor economice,
iar p e de altă parte să asigur e suficiente venituri bu getare.

5. Programar ea econ omică este activ itatea de elabo rar e a unor p


rograme car e vizează econo mia n aţion ală în ansamblu l s ău. Scop ul
acestor p rogr ame este conturar ea unor co ordon ate ale d ezvoltării econo
mice s au rezo lvarea unor p robleme generale ca: inflaţia, şomajul, cr
izele econo mice, ameliorarea eficienţei econ omice ş.a. Prin p rogr amare
statul:
- elaborează recomandări p entru unităţile economice;
- îşi constituie resursele p entru ap licarea p rogramu lui;
- alocă r esursele p entru destinaţiile p revăzute în p rogram.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. Cum se determină gradul de îndatorare al statului?
Gradul de îndatorare (Grd) se determină cu ajutorul relaţiei: Grd = datoria
publică/PNB. În locul PNB se p oate lua în calcul, dup ă caz, PIB.

2. De ce implicarea statului în economie are şi caracter subiectiv?


Caracterul subiectiv al imp licăr ii statului derivă din fap tul că statul nu rep
rezintă cev a abstract, ci este o unitate economică r ep rezentată de funcţionarii
p ublici. Aceşti funcţionari au concep ţii p rop rii cu p rivire la imp licarea
statului, adesea subiective, chiar d acă se for mează pe baza realităţii
economice. În p lus, celelalte unităţi economice reacţion ează în felul lor
la măsurile adop tate de stat, ceea ce adu ce un sup liment de subiectivism.

3. Ce deosebire există între programare, planificare şi prognozare?


Programarea este orientativă, în timp ce p lanificar ea (sp ecifică eeono
miilor centralizate) este obligatorie. Cât p riveşte p rogramarea şi p
rognozarea, ele desemn ează ap roximativ acelaşi lu cru: elaborar ea unor p
rogr ame generale d e dezvoltare. Difer enţa ţine cel mult de orizontul de
timp : p rogramar ea se realizează pe termen scurt şi mediu, pe când
prognozarea are în vedere dezvoltarea pe termen lun g.

4. Care este rolul impozitelor în economie?


Rolul imp ozitelor p oate fi p rivit din mai p uncte de vedere. Astfel, dacă
plecăm de la constatarea că imp ozitele sunt p rincip alele venituri ale statului,
este evident rolul acestora de finanţar e a sectorului p ublic: ap ărare, sănătate,
învăţământ ş.a.
Pe de altă p arte, imp ozitele sunt instrumente p rin care statul p oate influenţa
alo carea resurselor în societate, dezvoltarea economică şi structura economiei
naţionale. Aşa cum am învăţat, p rin reducerea imp ozitelor în recesiune
sunt stimulate consumul şi inv estiţiile, creându-se p remise p entru ieşirea
din criză. Prin creşterea generală a impozitelor se frânează creşterea
eeonomica. De asemenea, ap licarea unor imp ozite diferenţiate modif ică
alo carea resurselor în econo mie şi chiar structură economiei. De exemp
lu, dacă statul doreşte să stimuleze să sp unem industria IT, reduce sau
elimină imp ozitele p e p rofit în acest domeniu. La fel acţionează dacă dor
eşte să stimuleze dezvoltarea unor regiun i geograf ice ( ceea ce la no i întâlniţi
sub denu mirea de zone defavor izate).
Intervenţia statului p rin p olitica fiscală (imp ozite) se realizează cu scop ul
declarat de a corecta dezech ilibr ele econo mice, de a mări ef icienţa în
alocarea resurselor şi a imp ulsiona în acest fel dezvoltarea economică.
Unitatea 10. PIATA MONDIALA
Sectiunea 1. Piata mondiala- rol si importanta
Sectiunea 2. Conţinutul pieţei schimburilor valutare
Secțiunea 3. Cererea si oferta de valuta.
Secțiunea 4. Operatii pe piata schimburilor valutare.
Sectiunea 5. Balanta de plati externe

PIAŢA MONDIALĂ
Ce ştim despre...
1. Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale privite în
inter-dependenţa legăturilor economice dintre ele. Piaţa mondială reprezintă
ansamblul relaţiilor d e schimb dintre unităţi economice din ţăr i difer ite ce
se stabilesc p e baza cererii şi ofertei.

2. Formele pieţei mondiale sunt:


a) comerţul internaţional, care include exp ortul şi imp ortul de bunuri şi
servicii;
această piaţă deţine cea mai mare p ondere în p iaţa mondială;
b) piaţa internaţională a capitalului, care includ e p lasamentele de cap
ital în străinătate: investiţii directe, de p ortofoliu (titluri de valoare), cred ite
externe; este p iaţa car e cunoaşte în ultimii ani cea mai accentuată creştere;
c) piaţa muncii, care se referă la migraţia internaţion ală a forţei de mun că;
d) piaţa mondială a pro duselor ce încorporează un nivel înalt de
cunoştinţe
ştiinţifice;
e) piaţa schimburilor valutare, care include op eraţiun ile cu moned ele d
iferitelor ţări.
3. Comerţul internaţional cup rinde ansamblul tranzacţiilor de exp ort şi de
imp ort; el se reflectă în b alan ţa co mercială.
Balanţa comercială a unei ţări cup rinde valo area totală şi p e grup e de mărfur
i şi ţări a exp ortului şi imp ortului. Ea p oate fi:
- echilibrată, când exp ortul şi imp ortul au aceeaşi valo are (exp ortul net este
zero);
- excedentară, dacă valo area exp ortului dep ăşeşte valoarea imp ortului; ea
este un obiectiv p entru ţările care dor esc să-şi declar e mon eda convertibilă
şi p entru ţările care au d atorii externe;
- deficitară, dacă valoarea exportului este mai mică decât valoarea importului;
deficitul se acoperă din credite externe şi din rezerva valutară.
Balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi. Balanţa de plăţi
reflectă toate tranzacţiile unui stat cu exteriorul (comerţ, plasamente de
capital, transferuri gratuite ş.a.). Ea poate fi:
- echilibrată, dacă încasările şi plăţile externe sunt egale;
- excedentară, dacă încasările sunt mai mari decât plăţile;
- deficitară, în caz contrar şi indică o activitate externă nefavorabilă.

4. Comerţul internaţional cunoaşte în perioada contemporană următoarele


tendinţe:
- creşterea mai accentuată decât cea a P.I.B. mondial;
- schimburi în structura mărfurilor tranzacţionate în favoarea mărfurilor
industrial cu grad inalt de prelucrare;
- creşterea ponderii ţărilor dezvoltate în comerţul internaţional;
- instituţionalizarea comerţului internaţional, crearea unor instituţii cu vocaţie
mondială care să faciliteze acest comerţ ( cum este Organizaţia M ondială a
Comerţului, prescurtat O.M .C.).

5. Taxele vamale reprezintă impozitele percepute asupra mărfurilor care fac


obiectul comerţului internaţional, mai ales asupra importurilor. Ele mai sunt
numite şi bariere tarifare la importuri (la fel ca şi accizele), alături de care
se mai folosesc şi bariere netarifare, cu mar fi: plafoane cantitative (de
exemplu, se importă maximum 10.000 t de carne de pui din Ungaria),
exigenţe de calitate, de protecţie a mediu lui şi a sănătăţii (de exemplu, boala
«vacii nebune» din U.E. a condus la interzicerea de către statul român a
importurilor de carne de vacă din U.E.). Ţările între care mărfurile circulă în
mod liber formează uniunea vamală (de exemplu, U.E. este o astfel de
uniune).
6. Indicatorii de măsurare a eficienţei comerţului exterior sunt:
a) Cursul de revenire brut la export exp rimă cheltuiala internă cu care se
obţin e o unitate valutară în exterior:
Cre = (Pi + Cc) / Pv,
în care: Cre este cursul de revenire la export, Pi preţul intern al mărfii
exportate, Cc cheltuielile de circulaţie până la frontieră şi Pv preţul extern în
valută încasat din vânzarea mărfii. Observaţi că acest curs este un raport de
eficienţă între CHELTUIELI şi REZULTATE, deci trebuie să fie cât mai
mic; măcar mai mic decât cursul de schimb, altfel operaţiunea nu este ef
icientă (dacă, de exemplu, din exterior am obţine un dolar pentru 30.000 de
lei, în timp ce pe piaţa valutară obţinem acelaşi dolar pentru 27.000 de lei,
de ce să ne mai asumăm ricul unui export? Ca să pierdem 3000 de lei la dolar
?).

b) Cursul de revenire la import (Cri) exprimă cantitatea de monedă naţională


ce se obţine prin vânzarea pe piaţa inter nă a mărfii importate cu o unitate
valutară. Se determină ca un raport între preţul mărfii importate pe piaţa
internă (P i) din care se scad taxele de import (Ti) şi preţul mărfii în exterior
(Pv) :Cri = (Pi - T i) / Pv .
Observaţi că acest raport de eficienţă apare sub forma
REZULTATE/CHELTUIELI, deci trebuie să fie cât mai mare, măcar mai mare
decât cursul de sch imb p entru ca op eraţiunea să fie eficientă.

c) Profitul pe o unitate valutară rulată în comerţul exterior se poate determina



diferenţa între cursul de revenire la import şi cursul de revenire la export.
Pe ansamblul econo miei naţionale, eficienţa comerţului exterior se apreciază
prin prisma contr ibuţiei sale la creşterea P.I.B. şi a venitu lui naţional
(amintiţi-vă din capitolul 16 că exportul net este o componentă a tuturor
indicatorilor macroecono mici).

Întrebări frecvente pe a ceastă temă:


1. De ce pa rtici parea fiecă rei ţări la relaţiile internaionale este o condiţie
a dezvoltă rii economice şi a creşterii standardului de viaţă ?
Motivele sunt numeroase. Astfel, prin intermediul comeţului internaţional,
statele cumpără factori de producţie şi bunuri de consum pe care nu le-ar fi
putut produce în ţară sau de care ţara nu disp une (resurse natur ale), sau
bunuri pentru care în ţară cheltuielile de producţie ar fi fost mai mari. Pe de
altă parte, prin relaţiile externe, o ţară beneficiază de o piaţă de desfacere mai
mare decât cea naţională. Producând mai mult, firmele realizează
economii de scară (la cheltuielile de dezvoltate), iar eficienţa economică
creşte.
Accentuar ea co ncu ren ţei, ca urmar e a con curenţei extern e este şi
ea un factor d e p rogr es p entru că ob ligă f ir mele la a adop ta măsur i p
entru măr ir ea eficien ţei eco nomice.
În plus, prin plasamentele de cap ital ext erne, o ţară poate beneficia
de mai multe investiţii decât i-ar p ermite economisirea internă, d eci de
o creştere economică mai accentuată. Pentru ţările cu surp lus de cap
ital, relaţiile extern e of er ă p lasamente mai avant ajo ase.
Nu în ultimul rând , participarea la piaţa mondială implică şi
participarea la schimbul mondial de informaţii şi realiz ări tehnologice
remarcabile, ceea ce conduce la difuzarea progresu lui tehnic in intreaga econo
mie mondială, deci la creşterea mo ndială.
2. Ce deosebire există între balanţa co mercială şi balanţa de plăţi?
Între cele două balanţe există o relaţie de la parte la întreg. Balanţa
comercială reflectă doar exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe când
balanţa de plăţi reflectă toate relaţiile economice internaţionale.

3. De ce devalorizarea monedei naţionale are un efect stimulativ imediat


asupra exporturilor?
Pentru că la o unitate valutară revin mai multe unităţi monetare naţionale. Prin
urmare se relaxeaza restricţia ca Cre să fie mai mic decât cursul de schimb, în
plus, exporturile devin mai ieftine pe piaţa mondială, ceea ce conduce la o
creştere a cererii de produse naţionale pe piaţa mondială şi la creşterea
exporturilor (pentru mai multe explicaţii, vezi capitolul 19).

4. De ce simpozioanele ştiinţifice internaţionale nu sunt o componentă a


pieţei mondiale?
Pentru că nu presupun un schimb marfar de idei, pe baza cer erii şi ofertei, ci
reprezintă un schimb reciproc de idei şi concepţii ştiinţifice.

5. De ce trebuie protejate în comerţul internaţional acele mărfuri pentru care


pro ductivitatea muncii este mai mare decât media naţională?
Aceasta este concep ţia lui M ihail M anoilescu desp re comerţul
internaţional (În lucrarea «Forţele naţionale p roductive şi comerţu l
exterior»). Autorul lucrăr ii consid eră că trebuie p rotejate de con curenţă
externă numai acele do menii r entabile, de mare p roductivitate a muncii,
domen ii în care ţar a ar p utea să dobândească un avantaj co mp arativ, faţă
d e celelalte ţări. Domeniile în care p roductivitatea muncii este mai mar
e decât med ia naţională sunt domeniile cele mai ef iciente ale unui stat, iar
statul trebuie să încurajeze, chiar p rin p rotecţie, dezvoltarea lor. În schimb,
cele care au o p roductivitate sub media naţională nu trebuie încurajate,
ci lăsate să se confrunte cu con curenţa externă, care fie le v a face mai
eficiente, fie le va elimina de p e p iaţă.

PIAŢA SCHIMBURILOR VALUTARE


Ce ştim desp re…
1. Pe piaţa schimburilor valutare se tranzacţionează monede ce aparţin
diferitelor ţări. Op eraţiile de pe piaţă a schimburilor valutare se fac prin
intermediul băncilor. Sumele de bani folosite reprezintă, în principal,
depozitele bancare aparţinând unităţilor economice: firme, instituţii, persoane
fizice. Participanţii la piaţa valutară fie au nevoie de valută sau monedă
naţională pentru finanţarea activităţii, fie au intenţii speculative şi de protecţie
faţă de riscul valutar.

2. Cursul pe piaţa schimburilor valutare se formează liber, prin confruntarea


cererii cu oferta. Diferenţa dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare pentru
o monedă naţională revine băncii sub formă de comision.

3. Op eraţiile realizate pe piaţa schimburilor valutare pot fi la vedere şi


la termen. Schimburile la vedere se finalizează în cel mult două zile lucrătoare
de la încheierea contractului la cursul existent în momentul semnării
contractului. Op eraţiunile la termen sunt schimburi valutare care se
contractează la cursul existent în momentul semnării contractului,dar care se
finalizează la o dată ulterioară, numită scadenţă, fixată prin contract.
Principalul scop al operaţiunilor la termen pe piaţa valutară este protecţia în
faţa fluctuaţiei cursului de schimb; alături de acest scop, alte motivaţii pot fi
cele speculative şi nevoia de plasare a capitalului disponibil în străinătate.

NU CONFUNDA!
Operaţiunile la termen pe piaţa valutară cu Operaţiunile la termen pe
piaţa financiară; chiar dacă asemăn area este mare din p unct de vedere al
mecan ismului, există cel puţin două asp ecte comp let diferite: unul ca p e p
iaţa finan ciar ă se tranzacţionează titluri d e valoare, iar p e cea valutară
monede şi altul că scop ul principal pe piaţa financiar ă este cel sp eculative,
iar p e cea valutară p rotecţia la risc.

4. Cursul la termen este mai ridicat decât cel la vedere din două motive:
- perspectiva de a creşte sau se a se seduce raportul de schimb dintre două
monede (nscul mal mare);
- dobânda practicată pe piaţa monetară, dobând a care este un venit alternativ
celui ce ar putea fi obtinut pe piaţa valutară.

5. Moneda naţională a României, leul, este o monedă, cu convertibilitate


limitată intern şi la operaţiuni de cont curent. Aceasta înseamnă că moneda
noastră este convertibilă doar pe teritoriul ţării noastre şi numai pentru
operaţiuni de comerţ exterior şi de transfer de venituri peste graniţă (de
exemplu, transferul profitului din România în S.U.A., sau transferul
salariului din Israel în România). Leul este doar parţial convertibil pentru
operaţiuni de capital, cum ar fi, de exemplu, construirea unei fabrici în Rusia.
6. Rolul B.N.R. este supravegherea şi reglementarea funcţionării pieţei
valutare din România, ca şi stabilirea cursului oficial. Cursul oficial este o
medie ponderată, calculată pe baza tranzacţiilor care au loc zilnic pe piaţa
interbancară.

7. Băncile:
- afişează propriile cursuri de vânzare şi cumpărare, formate pe baza cererii
şi ofertei liber exprimate la nivelul băncii, dar în stabilirea cărora se are în
vedere, orientativ şi cursul oficial;
- pot executa operaţiuni la vedere şi la termen pe cont propriu sau în contul
clienţilor ;
- se pot refinanţa, dacă nu au suficiente resurse pentru a onora cererile
clienţilor.

8. Clienţii:
- pot reţine integral încasările din export;
- trebuie să justifice, cu o documentaţie adecvată, ordinele de cumpărare;
sumele cumpărate pot fi folosite doar în scopul în care au fost cumpărate; dacă
nu au fost folosite, ele trebuie revândute în maximum 7 zile de la expirarea
termenelor din documentaţia prezentată;

- nu sunt obligaţi să justifice ord inele de vânzare.

Întrebări frecvente pe această temă:


1. De ce rata dobânzii este «arma esenţială a politicii monetare de
reglare a cursului de schimb» ?
Cea mai simp lă exp licaţie a acestei af irmaţii, care ap ar ţin e lu i Lion el
Stoleriu , porneşte de la obser vaţia că dob ând a este un v enit alternativ
celui ce ar putea fi ob ţinut pe piaţa valutar ă de o p ersoană care ar e disp
onib ilităţi băneşti cu alte cu vinte, d acă s ă sp unem în acest moment aţi
avea 10 0 mil. d e lei aţi putea fie să- i tr ansfor maţi în valută, în sp eranţa
creşter ii cursu lu i in v iitor, şi s ă câştigaţi d in creşter ea resp ectivă, f
ie s ă-i dep uneţi la ban că şi să încasaţi dobând ă. Ev ident, veţi op ta p entru
acel p las ament car e sp eraţi să v ă aducă cel mal mar e v enit. D acă r ata
dob ânzii creşte, sunteţi mai tentaţi să d ep uneţi b an ii la bancă: scad e cer
erea d e v alută ş i se îmbun ătăţeşte cursul monedei naţion ale. D e la acest
comp ortament p leacă b anca centrală în stabilir ea p oliticii monetare.
Astfel, dacă moneda naţion ală p ierde p rea r ep ede din v alo ar e, b an ca
centrală creşte rata dob ânzii la cr editele d e refinan ţare ale băncilo r comer
ciale şi determină o creştere a ratei dob ânzii în eco nomie. Această creşter e,
atrage disponib ilităţile în monedă naţională în bănci şi reduce cerer ea d e
valut ă, deci pres iunea asup ra cu rsului de schimb al mo nedei naţion ale.
M ai mu lt, atraşi d e dobândă bancară, unii agenţi econ omici îşi conv ertesc
valuta în monedă naţională pe care să o depună la bancă; ar e loc creşter ea
of ertei d e v alută car e d in nou acţion ează pozitiv asup ra cu rsulu i mon
edei n aţion ale.

2. Persoanele fizice sunt subiecţi ai pieţei valutare?


Nu, tranzacţii1e pe piaţa valutară se realizează prin intermediul băncilor
sau prin intermediarii autorizaţi de banca centrală.

3. De ce în România trebuie justificate ordinele de cumpărare de valută?


Pentru că din documentaţia justificatoare r ezultă dacă valuta respectivă va fi
folosită pentru operaţii de cont curent, singur ele operaţii pentru care moneda
noastră este convertibilă. De asemenea, dacă suma este solicitată pentru o
operaţiune de capital, documentaţia include aprobarea B.N.R. pentru acea
operaţiune.

4. Dacă avem în vedere doar rata inflaţiei, cum putem determina


evoluţia cursului de schimb?
Foarte simplu. Să presupunem că pornim de la un curs de schimb: l dolar =
27.000 lei şi ca rata inflaţiei în România în 2001 este de 30%, iar în S.U.A.
este de 2%. Cursul de schimb este preţul unei monede exprimat prin altă
monedă. Dacă în România preţurile cresc cu 30%, înseamnă că şi preţul
dolarului, care este şi el o marfă, trebuie să crească cu 30%. Pe de altă parte,
dacă în S.U.A. preţurile cresc cu 2%, şi preţul leu lui, care este o marfă
pentru S.U.A., ar trebui să crească cu 2%. În concluzie, dolarul creşte de 1,3
ori şi scade de 1,02 or i, deci în 2002 vom avea: 1 dolar = (27.000 x l,3)/ 1,02,
deci 1 dolar = 34.412 lei.

AUTOEVALUARE
PIAŢA MONDIALĂ

I. TESTE GRILĂ
1. Cursul de revenire la export desemnează:
a) cheltuia internă care se realizează pentru a obţine o unitate valutară;
b) câştigul din realizarea unei operaţiuni de import;
c) câştigul din realizarea unei operaţiuni de export;
d) eficienta activităţii de import-export.
2. Când cererea de euro pe piaţa valutară din România creşte, iar oferta nu se
modifică,euro:
a) se apreciază; b) se depreciază; c) nu îşi modifica valoarea, întrucât aceasta
este stabilită de Banca Naţională a României.

3. Prin participarea la comerţul internaţional, firmele private urmăresc în


principal:
a) câştigarea pieţei externe; b) profitul; c) obţinerea de valută din exterior.

II. RĂSPUNDEŢI CU ADEVĂRAT (A) SAU FALS (F):


1. O ţara poate să nu participe la piaţa mondială.
2. Participarea unei ţări la comerţul internaţional conduce la creşterea
productivităţii interne.
3. Comerţul internaţional generează la nivelul economiei naţionale numai
efecte pozitive.
4. Participarea unei ţări la comerţul internaţional poate determina reducerea
cererii interne de muncă.
5. Convertabilitatea monedei noastre naţionale este limitată.

III. ASOCIAŢI VARIABILELOR DIN COLOANA A FORMULA


CORESPONDENTA

DIN COLOANA B:

Coloana A Coloana B
1. curs de revenire la export a) Cri= Pij – T1/Pvi
2. curs de revenire la import b)Pr= Cr- Cre
3. profit pe unitate valutara c)Cre = Pie/Pve
d) Pr= Cre- Cri

IV. PROBLEMA
Firma ZOOP SRL exportă petrol în Moldova şi realizează un curs de revenire
la export de 15.000 de lei/dolar şi importa cu banii obţinuţi software, la un
curs de revenire la import de 3,5lei/dolar. Este activitatea de export – import
a fimei mai eficientă dacă cursul de schimb este de 1 dolar = 3,2 de lei?
Răspunsuri:
I 1a, 2a,3b; II. 1F, 2A, 3F, 4A, 5A; III. 1c, 2a, 3b. IV. 1 da , pentru că profitul
este de 20.000 lei pe dolar.

UNITATEA 11. PROBLEMELE GLOBALE ALE ECONOMIEI


MONDIALE
PROBLEMELE GLOBALE ALE ECONOMIEI MONDIALE
Ce ştim despre ...
1. Problemele globale ale omenirii sunt acelea fără rezolvarea cărora nu sunt
posibile progresul şi bunăstarea mondială, cum ar fi: înarmarea, criza
alimentară şi subdezvoltarea, p oluarea, inflaţia şi crizele economice ş.a.
Globalizarea acestor economii decurge din unicitatea economiei mondiale şi
din interdep endenţele dintre statele lumii (de exemp lu, nu p utem împ iedica
un p oluant să treacă din Bulgaria în România, astfe1 că ambele ţări trebuie să
rezolve problema; alt exemp lu: criza economică din Rusia din 1998 a afectat
toate ţările lumii şi cu atât mai mult ţările ex-comuniste).

2. Criza alimentară exprimă lipsă acută de alimente pentru o mare parte a


populaţiei globu lui. Cei mai imp ortanţi factori car e frânează creşterea p
roducţiei alimentare p e locuitor în ţările sărace sunt:
o lip sa unor p ăşuni p ermanente în zonele secetoase;
o pierderea unor suprafeţe agricole tot mai mari în favoarea construcţiilor
sau datorită eroziunii;
o creşterea mai rapidă a populaţiei faţă de creşterea producţiei agricole;
o randamente agricole scăzute;
o disponibilul redus de apă dulce;
o alocarea de resurse insuficiente creşterii producţiei alimentare.
Pentru rezolvarea crizei alimentare, ţăr ile dezvoltate acordă asistenţă celor
sărace în vederea creşterii rand amentelor agrico le ale acestora.

3. Poluarea este o stare n egativă a relaţiei dintre mediu l natural şi mediul


creat de o m, caracterizată prin deprecierea ciclur ilor nor male de viaţă
bigeochimică, ca urmar e a acţiunii unor factori p oluanţi. Princip alele forme
de p oluare sunt:
- poluarea comp lexă, chimică, termică şi radioactivă generată de consumul
crescând de energie al omenirii; cum cca. 97% din producţia de energie
provine din combustibili fosili, prin arderea acestora în atmosferă se degajă o
cantitate mare de CO2. Acumularea de gaze în straturile superioare ale
atmosferei a condus la efectul de seră care se concretizează în încălzirea
planetei şi afectează echilibrul ecologic.
- poluarea radioactivă derivă din reziduurile radioactive eliminate în mediu
şi din pericolul unui conflict nuclear;
- poluarea cu fluorocarburi clorurate, care conduce la erodarea stratului de
ozon;
- poluarea cu metale toxice: plumbul şi mercurul.

4. Gravitatea poluării decurge în plus din următoarele: faptul că nu se cunoaşte


limita superioară a poluării, dincolo de care dezechilibrul ecologic ar fi
ireversibil; faptul că există un decalaj, adesea important, între momentul
evacuării poluantului şi momentul manifestării efectelor sale negative;

Întrebări frecvente pe această temă:


1. De ce criza financiară dintr-un stat, de exemplu România, este o problema
globală a omenirii?
Pentru că efectele acestei crize se propagă în întreaga economie mondială.
De exemlu, dacă la un moment dat, România nu ar mai putea să-şi plătească
exporturile şi datoria externă din cauza prăbuşirii sistemului bancar propriu,
ar fi afectaţi toţi cei care aveau relaţii cu ţara noastră. În plus, toate ţările din
regiune ar fi afectate de criză prin creşterea riscului de afaceri regional. Pentru
rezolvarea crizei, resursele României ar fi insuficiente şi ar fi nevoie de
asistenţă ţărilor dezvoltate şi a instituţiilor financiare internaţionale..

2. De ce tranziţia este o problemă globală a economiei?


Procesul tranziţiei la economia de piaţă a ţărilor excomuniste ridică în faţa
comunităţii internaţionale p robleme fără p recedent istoric (de exemp lu, rate
ale inflaţiei de p este 100% însoţite de şomaj ridicat sau p rivatizarea).
Pentru rezolvarea acestor p robleme resursele interne sunt insuficiente şi
este nevoie de asistenţă externă. În p lus, tranziţia în curs de desfăşurare
mod ifică fundamental relaţiile economice şi p olitice dintre state, generând
chiar p robleme p olitice, de genul crizei din Kosovo.

AUTOEVALUARE:
TESTE GRILA:

Economie şi globalizare
1) Care dintre următoarele trăsături nu figurează între responsabilităţile FMI,
aşa cum au fost acestea prevăzute la Bretton-Woods? a) acordarea de
împrumuturi pe termen scurt ţărilor membre cu deficite ale balanţei de
plăţi; b) încercarea de a menţine cursurile de schimb relativ constante; c)
solicitarea către ţările membre de a constitui fonduri de stabilizare a
cursului de schimb; d) acordarea de credite pe termen lung către ţările slab
dezvoltate, cu scopul de a spori forţa productivă a acestora; e) acordarea
pe termen scurt de asistenţă financiară în vederea ajustării structurale.

2) Triunghiul de aur» al adoptării principiilor Consensului de la Washington


nu cuprinde: a) liberalizarea; b) stabilizarea; c) privatizarea; d)
protecţionismul; e) restructurarea.
3) Nu poate fi considerat un principiu al globalizării: a) sectorul privat este
sectorul principal al creşterii economice; b) debirocratizarea statului; c)
liberalizarea comerţului exterior; d) creşterea restricţiilor pentru
investiţiile externe; e) liberalizarea pieţelor de capital.

4) Care dintre următoarele nu poate fi considerat un proces complementar al


globalizării: a) liberalizarea telecomunicaţiilor; b) privatizarea sistemului
bancar; c) privatizarea utilităţilor publice; d) interzicerea accesului străin
la proprietate; e) convertibilitatea monedei naţionale (sau opţiunea pentru
o monedă convertibilă).

5) Nu poate fi considerat un beneficiu evident al globalizării economiei: a)


noi oportunităţi pentru dezvoltare; b) o alocare mai bună a resurselor; c)
accesul facil la pieţele de capital; d) extinderea crimei organizate la nivel
global cu atingeri în sfera politicului, afacerilor şi poliţiei; e) difuzie rapidă
a inovării.

6) Obiectivul fundamental al Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică


a României pe termen mediu şi lung prevede: a) o creştere economică de
7,1% din PIB în anul 2006; b) recunoaşterea obiectivelor stabilite pentru
realizarea Uniunii Economice şi Monetare; c) crearea unei economii de
piaţă funcţionale, compatibilă cu mecanismele, normele, instituţiile şi
principiile Uniunii Europene; d) o deschidere mai mare a economiei spre
exterior şi în special pe relaţia cu Uniunea Europeană; e) liberalizarea
pieţelor de capital.

7) Convergenţa economică rapidă către Uniunea Europeană a statelor


candidate din Est, este favorizată de: a) ratele reduse ale inflaţiei; b)
coeziunea socială precară; c) fragilitatea sistemului de intermediere
financiară; d) administraţia publică ineficientă; e) existenţa unor decalaje
mari între veniturile pe locuitor între ţările candidate şi UE.

8) Nu este un criteriu de convergenţă al ţărilor candidate privind integrarea în


Uniunea Europeană stabilit la Copenhaga: a) asigurarea stabilităţii
instituţiilor care garantează buna funcţionare a democraţiei, supremaţia
legii, drepturile omului şi respectul faţă de minorităţi; b) existenţa unei
economii de piaţă funcţionale; c) existenţa unei economii capabile să facă
faţă presiunilor concurenţiale din Uniunea Europeană; d) deficitul bugetar
să nu depăşească 3% din PIB în cazul fiecăreia dintre ţările candidate; e)
încorporarea în propria legislaţie şi aplicarea sistemului de norme
comunitare adoptate până în momentul aderării.

9) Care dintre următorii factori nu poate potenţa ajungerea din urmă a ţărilor
dezvoltate de către ţările în dezvoltare (procesul de catching-up): a)
transfer tehnologic din ţările cu economie avansată; b) fundamente
macroeconomice solide; c) stabilitate financiară; d) investiţii străine
directe ridicate; e) productivitatea factorului muncă sau capital creşte mai
puţin decât costurile acestora.

10) Constituie factori care potenţează procesul de catching-up privind


integrarea în Uniunea Europeană, în cazul României: a) slaba disciplină a
plăţilor; b) arierate însemnate din impozite şi taxe; c) procedura slabă
privind falimentul; d) alocarea ineficientă a resurselor; e) sporirea
semnificativă a consumului privat.

11) În cazul României este interesantă studierea posibilităţii convergenţei


beta, care se referă la reducerea decalajelor faţă de ţările U.E. Economiştii
sunt de acord că “ajungerea din urmă” necesită: a) rate reduse de
economisire; b) îmbunătăţirea pregătirii forţei de muncă şi a standardelor
educaţionale; c) scăderea competitivităţii exporturilor; d) coeziune socială
redusă; e) creşterea lentă a productivităţii factorilor de producţie.
TEST DE AUTOEVALUARE: MICROECONOMIE-
MACROECONOMIE
SETUL I
1. Când consumul intermediar creşte mai mult decât PGB:
a) eficienţa economiei naţionale creşte;
b) ponderea PIB în PGB creste;
c) eficienţa economiei naţionale scade;
d) consumul intermediar este egal cu PIB;
e) ponderea PIB în PCB nu se modifică.

2. Când producţia creşte mai incet decat costul variabil total, costul fix
mediu:
a) creşte;
b) nu se modifică;
c) este mai mare decât CVM;
d) scade;
e) este egal eu CVM.

3. În T1 faţă de To, CV cresc de 2,7 ori, iar producţia obţinută este cu


170% mai mare. Costul marginal este:
a) egal cu CVM din T1
b) l,7CVo;
c) 1,7CTo;
d) egal cu CTM;
e) egal cu CVMo.

4. Dacă productivitatea muncii creşte, care indicator din cei de mai jos
se reduce:
a) producţia pe salariat;
b) timpul pe unitatea de produs;
c) producţia pe unitatea de timp;
d) producţia pe capitalul fix;
e) producţia pe capitalul circulant.

5. Costurile variabile includ în întregime:


a) consumul de capital;
b) costurile salariale;
c) cheltuielile cu materii prime;
d) combustibilul pentru fabricaţie;
e) combustibilul pentru încălzit;
A=a+b+c B=c+d C=b+c+d D=b+c+d+e.

6. Posesorul muncii salariate este remunerat în raport cu:


a) cantitatea muncii
b) calitatea muncii
c) vârsta sa;
d) eficienţa activităţii sale;
A=a+b+c B=d C=a+b+d D=a+b+c+d
7. Reprezintă un pret şi se supune legii cererii si ofertei:
a) cursul acţiunilor;
b) dobânda;
c) salariul
d) cursul de schimb valutar;
e) suma de bani plătită pentru un bun economic;
A=a+b+c B=d+e C=a+b+c+d+e D= a+c+d+e

8. Care dintre afirmaţii este falsă:


a) factorii de producţie sunt componentă a resurselor;
b) orice bun economic este marfă
c) sfera mărfurilor este mai mică decât sfera bunurilor economice;
d) un bun liber poate fi şi un bun economic.

9. Care dintre următoarele afirmaţii sunt false:


1) când creşte durata unei rotaţii a capitalului într-o anumită perioadă de
timp, masa profitului creşte;
2) diminuarea sensibilă a şomajului se realizează prin investiţii pentru
crearea de noi locuri de muncă;,
3) PIB poate fi mai mare, mai mic sau egal cu PNB;
4) orice creştere a indicelui general al preţurilor trebuie interpretată neapărat
ca fiind de natură inflaţionistă.

A=1+4 B=2+3 C=1+2+4 D=2+3+4.

10. Într-o economie de piaţă:


a) cererea şi nevoia pentru un bun economic dat sunt egale;
b) cererea şi nevoia sunt diferite, fără legătură între ele;
c) cererea pentru un bun economic este, în mod normal, mai mică decât
nevoia pentru bunul respectiv;
d) cererea pentru un bun economic este, în mod normal mai mare decât
nevoia pentru bunul respectiv;
e) cererea este fluidă, iar nevoia este rigidă.
11. La o cifră de afaceri de 500 milioane de lei, rata profitului calculată
la cost
este de 10%. Pentru ca rata profitului la cifra de afaceri să fie tot de
10% (în condiţiile aceleeaşi cifre de afaceri), masa profitului:
a) devine 46 milioane de lei;
b) creşte cu 4,55 milioane de lei;
c) scade cu 20,5 milioane de lei;
d) scade cu 12,65 milioane de lei;
e) creşte cu 16,25 milioane de lei.

12. La un produs global brut de 10.000 miliarde de lei şi la un consum de


capital fix egal cu 4.000 miliarde de lei, consumul intermediar este:
a) egal cu 4.000 miliarde lei;
b) egal cu 6.000 miliarde lei;
c) mai mic de 6.000 miliarde lei;
d) mai mare de 6.000 miliarde lei;
e) egal cu 2.000 miliarde lei.

13. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată de 25%, puterea de


cumpărare a monedei:
a) creşte cu 25%;
b) scade cu 20%;
c) creşte cu 33,3%;
d) scade cu 18,7%
e) creşte cu 19,3%

14. În To producţia este de 200 tone; în T1 costul total este de 8 milioane


lei,
producţia se reduce cu 10%, iar costul variabil evoluează proporţional cu
producţia, devenind 5,4 milioane de lei. Costul variabil mediu, costul fix,
costul total în To au următoarele niveluri:
a) 30.000 lei; 2,4 milioane; 8,4 milioane;
b) 25.000; 2,5 milioane; 7,5 milioane;
c) 30.000; 2,6 milioane; 8,6 milioane;
d) 25.000; 2,7 milioane; 7,7 milioane;
e) 30.000; 2,8 milioane; 8,8 milioane.
15. La o producţie de 11 bucăţi, costul total este de 1.000 mii lei. Când
producţia este de 13 bucăţi, costul total este de 1280 mii lei, iar costul
marginal este de 100 mii lei. Costul marginal al celei de-a 12-a bucăţi este,
în mii lei:
a) 140;
b) 180;
c) 90;
d) 100;
e) 50.

16. În T0, rata profitului în raport de cost a fost de 5%. Dacă în T1 costul
creşte cu 50%, iar rata profitului (în raport de cost) creşte cu 5 puncte
procentuale, atunci profitul:
a) rămâne constant;
b) se dublează;
c) creşte cu 55%;
d) creşte cu 45%;
e) creşte cu 200%.
17. Se cunosc următoarele informaţii cu privire la piaţa bunurilor dintr-
o ţară: rata consumului este de 80%, valoarea bunurilor produse în ţară
este de 1 mil. u.m. lnvestitiile nete sunt de 300.000 u.m., exporturile de
400.000 u.m., importurile de 390.000 u.m. Pe baza acestor informaţii
rezultă că piaţa bunurilor se caracterizează prin:
a) echilibru;
b) dezechilibru de presiune de 110.000 u.m.;
c) dezechilibru de absorbţie de 110.000 u.m.;
d) absorbţie pe termen lung, presiune pe termen scurt;
e) presiune pe termen lung; absorbtie pe termen scurt.

18. Când depunerile în sistemul bancar sporesc cu 100 mld. u.m.,


creditele ce pot fi acordate suplimentar de către bănci în monedă
scripturală sunt:
a) mai mici de 100 mld. u.m.;
b) mai mari de 100 mld. u.m.;
c) egale cu sportul depozitelor bancare (100 mld. u.m.).

19. 0 bancă comercială dispune de un capital de 200 mld. lei, din care
90% a fost atras de la deponenţi. Rata dobânzii încasată de bancă de la
debitori este de 1,5 ori mai mare decât rata dobânzii plătite deponenţilor.
Ce rate ale dobânzilor practică banca la depozitele primite, precum şi la
creditele acordate (200 mld. lei), dacă obţine un profit de 10 mld. lei şi are
cheltuieli de funcţionare de 2 mld. lei?
a) 10%; 15%;
b) 12%; 18%;
c) 12,5%; 10%;
d) 12%; 15%;
e) nici un răspuns nu este corect.

20. Valoarea totală a bunurilor create într-o ţară este de 100 mld. u.m.
(în preţul factorilor), din care 20 mld. u.m. sunt folosite sub forma de
capital circulant pentru producţia altor bunuri în respectivul an.
Capitalul fix folosit în economie este de 80 mld. u.m., durata medie de
funcţionare fiind de 8 ani. Agenţii economici străini au produs în această
economie bunuri finale de 9 mld. u.m., iar agenţii economici naţionali au
produs în alte ţări bunuri evaluate la 7 mld. u.m. Rezultă că PIB şi PNN
au reprezentat (în mld. u.m.):
a) 80; 60;
b) 50; 40;
c) 60; 58;
d) 80; 68;
e) 40; 34.

21. Care dintre următorii indicatori exprimă raţionalitatea activităţii


economice:
a) consumul specific;
b) costul total;
c) valoarea producţiei;
d) puterea de cumpărare a banilor;
e) viteza de rotaţie a banilor.

22. Un întreprinzător cheltuieşte lunar pentru: chirie 500 u.m.; salariile


personalului administrativ 1700 u.m.; amortizare 1000 u.m. După ce a
început producţia constată că la fiecare bucată nou fabricată cheltuielile
s-au ridicat la: 5000, 6600, 8000, 8500, 8950, 9800, 12.000, 15.000 u.m. La
a câta bucată costul marginal începe să depăşească costul unitar?
a) a şasea;
b) a şaptea;
c) a opta.

23. Investiţiile nete în economie au drept consecinţă:


a) sporirea ofertei de bunuri materiale şi servicii;
b) înlocuirea echipamentului uzat fizic;
c) diversificarea producţiei şi reducerea calităţii bunurilor;
d) reducerea locurilor de muncă;
e) creşterea competitivităţii şi reducerea eficienţei exporturilor.

24. În condiţiile în care nu se iau în calcul relaţiile economice externe,


economiile şi investiţiile sunt în mod necesar mărimi egale:
a) la nivelul sectorului afacerilor;
b) la nivelul ramurilor economice;
c) la nivelul unei ţări;
d) la nivelul fiecărei întreprinderi;
e) toate alternativele sunt corecte.

25. Spre deosebire de profit, salariul este:


a) întotdeauna mai mare;
b) un venit impozabil;
c) descrescător;
d) un cost pentru posesorul forţei de muncă;
e) un venit ce se cuvine factorului muncă.

26. Prin politicile anticiclice de inspiraţie keynesiană, aplicate în condiţii


de
recesiune, se recomandă creşterea:
a) excedentului bugetar;
b) ratei dobânzii;
c) rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale;
d) cheltuielilor publice destinate achiziţiilor de stat;
e) fiscalităţii.

27. Din oferta de muncă nu fac parte:


a) persoanele în vârstă de muncă şi apte de muncă;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele didactice;
d) şomerii;
e) elevii şi studenţii.

28. Comparativ cu CTM, consumul specific este:


a) mai mare;
b) mai mic;
c) egal;
d) după caz, poate fi egal, mai mare, mai rnic;
e) incompatibil, pentru că se exprimă în unităţi de măsură diferite.

29. Reglarea volumului masei monetare în circulaţie este o problemă


foarte
importantă deoarece trebuie să asigure:
a) reducerea fiscalităţii;
b) extinderea afacerilor fără inflaţie;
c) sporirea productivităţii muncii;
d) reducerea duratei unei rotaţii a capitalului folosit;
e) creşterea consumului şi reducerea economiilor populaţiei.

30. Realizarea unei balanţe comerciale excedentare este un obiectiv


pentru ţările care: 1. au datorii externe; 2. au o productivitate mare; 3. se
pregătesc să treacă la convertibilitatea monedei; 4. au o pondere mare a
serviciilor în cadrul economiei naţionale; 5. sunt în măsură să se integreze în
Uniunea Europeană; 6. au cursul de revenire la export în scadere. Răspunsul
corect este:
a) (1,2,3);
b) (1,3,6);
c) (1,3);
d) (5,6);
e) (4,5).

31. Un criteriu totalizator al eficienţei comerţului exterior al unei ţări


este:
a) sporirea mai rapidă a PGB faţă de PIB;
b) sporirea PNN;
c) ridicarea calificării forţei de muncă
d) creşterea salariilor nominale;
e) menţinerea sub control a inflaţiei.

32. În condiţiile creşterii cererii de muncă şi scăderii ofertei de muncă, are


loc:
a) înrăutăţirea ocupării forţei de muncă;
b) diminuarea şomajului;
c) creşterea ratei dobânzii;
d) diminuarea masei monetare în circulaţie;
e) absorbţia pe piaţa bunurilor.
33. Dezvoltarea extensivă, spre deosebire de cea intensivă, se
caracterizează,
respectiv este generată de:
a) creşterea mai rapidă a PIB în raport de cea a PGB;
b) creşterea mai lentă a PIB faţă de sporirea consumului intermediar;
c) creşterea mai puternică a PIB faţă de cea a populaţiei;
d) economisirea generală a resurselor;
e) creşterea PIB îndeosebi pe seama măririi cantităţii factorilor.
34. Când producti vitatea medie globală creşte, cantitatea de factori de
producţie utilizaţi fiind constantă, se reduc: 1. CTM si CVM; 2. CFM şi
costul salarial pe produs; 3. salariul, profitul şi rentă încasate de posesorii
factorilor de producţie; 4.CTM şi productivitatea globală marginală; 5.
utilitatea marginală şi înclinaţia marginală spre consum; 6. consumul specific
şi muncă pe unitatea de produs. A legeţi varianta corectă:
a) (1,2,3);
b) (3,4,5);
c) (1,2,6);
d) (3,4);
e) (4,5,6).

35. Piaţa de oligopol se deosebeşte de piaţă de oligopson prin:


a) atomicitatea cererii;
b) un singur cumpărător;
c) un singur vânzător;
d) omogenitatea produselor;
e) câţiva cumpărători.

36. Acceptarea banilor în tranzacţii în condiţii de risc minim şi cu


cheltuieli
reduse pentru deţinătorii lor este apreciată ca:
a) măsură certă a activităţii economice;
b) lichiditate prin excelenţă a banilor;
c) valută forte;
d) simbol al avuţiei;
e) o convertibilitate externă.

37. O societate comercială realizează un curs de revenire la export de


6000u.m./DM, iar la operaţiunea de import un curs de 7500 u.m./DM.
Cursul de schimb este de 7000 u.m./DM. Exportând grâu de 72 mil. u.m.
şi importând calculatoare, realizează:
a) profit de 6 mil. u.m.;
b) 7,2 mil. u.m. pierderi;
c) profit de 18 mil. u.m.;
d) pierderi 9 mil. u.m.;
e) nu poate fi determinată soluţia.

38. Într-o economie în To numerarul a fost de 4000 mld. u.m., iar moneda
scripturală reprezintă 80% din masa monetară. Când jumătate din
numerar se transformă în depozite bancare suplimentare, ponderea
monedei scripturale în ansamblul masei monetare:
a) rămâne neschimbată;
b) devine 85%;
c) creşte cu 12,5%;
d) creşte cu 25%;
e) creşte cu 10%.
39. Dacă încasările săptămânale din vânzarea unui bun cresc cu 40%, iar
preţul creşte cu mai mult de 40%, cererea în raport de preţ este:
a) elastică;
b) inelastică;
c) de elasticitate unitară;
d) atât elastică, cât şi inelastică;
e) toate variantele a)-d) sunt false.

40. În perioada curentă, venitul (V1) este de 1000 mld. şi creşte cu 25%
faţă de venitul din perioadă anterioară (Vo). Înclinaţia marginală spre
consum este de 0,9 , iar rata consumului în perioada curentă este 80%.
Sporul economiilor în perioada curentă faţă de cea de bază, sporul viitor
de venit ca, urmare a sporirii investiţiilor nete (identic cu sporul
economiilor) reprezintă (în mld. u.m.):
a) 10; 100;
b) 15; 150;
c) 20; 175;
d) 50; 500;
e), 20; 200.

41. O obligaţiune cu o valoare nominală de 20.000 u.m. aduce un venit fix


annual de 1400 u.m., la o rată a dobânzii de 7%. Dacă rata dobânzii creşte
cu un punct procentual, cursul obligaţiunii evoluează astfel:
a) creşte cu 12,5%;
b) creşte cu 25%;
c) scade cu 12,5%;
d) scade cu 12,000 u.m.;
e) nu se modifică.

42. Dimensiunile populaţiei efectiv active sau ocupate depind de:


a) salariul nominal;
b) salariul colectiv;
c) populaţia totală, rata apţilor de muncă şi rata de activitate;
d) rata inflaţiei;
e) rata şomajului.

43. Operaţiunile la termen pe piaţa valutară au ca scop principal:


a) stimularea exporturilor;
b) stimularea importurilor;
c) asigurarea faţă de riscul deprecierii monetare;
d) asigurarea faţă de riscul aprecierii monetare;
e) ieftinirea importurilor.

44. Când productivitatea muncii (calculată în funcţie de numărul de


salariaţi) are o dinamică inferioară dinamicii producţiei, iar salariul
mediu pe salariat este constant, cheltuielile salariale totale:
a) cresc;
b) scad;
c) nu se modifică;
d) sunt egale cu costurile variabile;
e) sunt inferioare costurilor materiale.

45. Dependenţa cererii faţă de preţ se exprimă prin relaţia: C = 150 -


5Px (în care Px este preţul pieţei). Când preţul creşte de la 7 la 9 u.m.,
coeficientul de elasticitate a cererii în raport de pret şi tipul de
elasticitate reprezintă:
a) 23 / 7; elastică;
b) 7/23; inelastică;
c) 1; unitară;
d) 11/40; inelastică;
e) 40/11; elastică.

46. Inflaţia avantajează debitorii datorită:


a) scăderii valorii banilor;
b) creşterii riscurilor pe piaţa valutară;
c) sporirii masei monetare;
d) reducerii ratei şomajului;
e) măsurilor de protecţie socială întreprinse de guvern.

47. Condiţia determinantă pentru ca un speculator de titluri mobiliare


să câştige este:
a) să cumpere cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni;
b) să vânda cât mai multe acţiuni şi obligaţiuni;
c) să cumpere mai ieftin şi să vândă mai scump, indiferent dacă întâi vinde şi
apoi
cumpără sau invers;
d) să vândă şi să cumpere cât mai multe hârtii de valoare la acelaşi curs;
e) să acţioneze numai pe piaţa la termen.

48. Când producti vitatea marginală a factorului substituit este mai mică
decât productivitatea marginală a factorului ce îl substituie, rata
marginală de substituţie este:
a) > 1;
b) < 1;
c) = 1;
d) = 0;
e) negativă.

49. Accesul la bunurile economice este reglat în economia de piaţă de


către:
a) stat;
b) mărimea veniturilor;
c) cerere;
d) preţ;
e) mărimea economiilor.

50. Dacă multiplicatorul investiţilor este patru, înseamnă că:


a) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,75 unităţi;
b) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 0,25 unităţi;
c) la creşterea cu o unitate a venitului, consumul creşte cu 4 unităţi;
d) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu 2 unităţi;
e) la creşterea cu 4 unităţi a venitului, consumul creşte cu o unitate.
51. Importul, deşi îşi are originea în necesităţile de producţie şi de
consum, este determinat în principal ca volum şi structură de:
a) cursul de schimb;
b) evoluţia preţurilor;
c) inflaţie;
d) posibilităţile oferite de export;
e) împrumuturile externe;

52. Câştigul unei bănci este de 4 ori mai mare decât cheltuielile de
funcţionare. Suma atrasă de la deponenţi şi acordată sub forma de
credite pe an este de 20 mil. u.m. Diferenţa dintre rata dobânzii la credite
şi la depuneri este de 5 puncte procentuale. Profitul şi cheltuielile de
funcţionare ale băncii sunt:
a) 1 mil. u.m. şi 3 mil. u.m.;
b) 750.000 u.m. şi 250.000 u.m.;
c) 3 mil. u.m. şi 1 mil. u.m.;
d) 800.000 u.m. şi 200.000 u.m.;
e) 600.000 u.m. şi 400.000 u.m.

53. La o SRL, amortizarea este de 4 ori mai mică decât celelalte cheltuieli
materiale. Dacă salariile reprezintă 1/2 din costul total, atunci
amortizarea:
a) este 1/10 din CT;
b) este 2/8 din CT;
c) este 1/8 din CT;
d) este 100.000 lei;
e) este 200.000 lei.

54. Costul marginal este cu 25 % mai mare decât costul mediu din ciclul
anterior. Costurile fixe reprezintă 25% din CTo şi 20% din CT1.
Cunoscând că producţia ciclului anterior a fost de 10.000 de bucăţi, iar
costurile variabile au fost de 2,25 mil. u.m., rezultă că nivelul costului
marginal şi variaţia producţiei reprezintă:

a) 1000; 12.000;
b) 475; 2000;
c) 375; 2000;
d) 225; 800;
e) 700; 12.000.

55. Salariile şi profitul la o firmă sunt egale şi se ridică împreună la 9 mil.


dolari. Ponderea celorlalte cheltuieli de producţie (cele materiale) în
totalul
încasărilor firmei este de 55%. Încasările şi rata profitului calculată la
cifra de afaceri au mărimile:
a) 15 mil. şi 12,5%;
b) 20,5mil. şi 20,5%;
c) 20 mil. şi 22,5%;
d) 25 mil. şi 23,5%;
e) 18 mil. şi 16,5%.

56. O societate comercială A, cu un capital de 4 mil. u.m., obţine un profit


de
300.000 u.m. la fiecare 3 luni cât durează o rotaţie. Fondatorii societăţii
B doresc să ştie ce capital ar trebui să aibă societatea lor pentru a obţine
un profit egal cu cel al societăţii A, în condiţiile în care, în domeniul lor
de activitate, pot efectua numai o rotaţie pe an. Capitalul societăţii B ar
trebui să fie:
a) 11 mil. u.m.;
b) 10 mil. u.m.;
c) 12 mil. u.în.;
d) 14 mil. u.m.;
e) 16 mil. u.m.

57. Producţia unui agent economic creşte în T1 cu 100% faţă de To, în


condiţiile în care numărul de lucrători sporeşte pe acelaşi interval cu
25%. Salariul nominal în To este de 500.000 lei. Cunoscând, că sporirea
salariului nominal reprezintă 75% din creşterea productivităţii muncii,
salariul nominal în T1 va fi:
a) 700.000 u.m.;
b) 875.000 u.m.;
c) 725.000 u.m.;
d) 625.000 u.m.;
e) nedeterminabil.
58. Balanţa comercială a unei ţări: 1. include balanţă de plăţi; 2. este inclusă
în
balanţa de plăţi; 3. poate fi excedetară, în timp ce balanţa de plăţi este
deficitară; 4. poate fi deficitară, în timp ce balanţa de plăţi este excedentară;
5. nu are nici o legătură cu balanţă de plăţi. Răspunsul corect este:
a) (1,3,5); b) (1,2,3,4); c) (2,3,4); d) (1,3,4);
e) (5).

59. Incidenţa inflaţiei importate va fi cu atât mai mare cu cât:


a) elasticitatea cererii pentru bunurile importate va fi mai mare;
b) ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor cerute va fi mai mică;
c) inflaţia interna este mai mare;
d) elasticitatea cererii în raport de preţurile bunurilor importate va fi mai
mică;
e) nici unul din răspunsurile de mai sus nu este corect.

60. Forţa de muncă este singurul factor de producţie variabil.


Dependenţa productivităţii marginale a muncii faţă de cantitatea de forţă
de muncă utilizată se prezintă astfel: Nr. lucrători (L) Producti vitate
marginală a muncii
1 10
2 15
5 13
10 10
Când sunt utilizaţi 10 lucrători, producţia totală şi productivitatea medie a
muncii sunt:
a) 100; 10;
b) 114; 11,4;
c) 64; 6,4;
d) 48; 4,8;
e) nu se pot calcula.

61. În economia de piaţă, bursa asigură:


a) creşterea ratei dobânzii în economie;
b) transferarea operativă a capitalurilor individuale de la o firmă la alta;
c) cresterea nivelului de trai;
d) reducerea rolului economic al statului;
e) îmbunătăţirea cursului de schimb al monedei naţionale.

62. În faza de recesiune a ciclului economic se recomandă:


a) reducerea investiţiilor;
b) reducerea ratei dobânzii şi a fiscalităţii;
c) reducerea duratei zilei de lucru;
d) creşterea ratei dobânzii şi a fiscalităţii;
e) creşterea exporturilor şi reducerea indemnizaţiei de şomaj.
63. Dacă pentru diferite niveluri de producţie se cunosc costurile fixe şi
costurile variabile globale se pot determina:
a) productivitatea muncii;
b) productivitatea capitalului;
c) costul marginal;
d) profitul unitar;
e) utilitatea marginală.

64. Când numărul personalului ocupat creşte, producţia totală creşte


dacă:
1. Productivitatea marginală a muncii creşte;
2. Productivitatea marginală a muncii scade;
3. Productivitatea marginală a muncii rămâne constantă;
4. Productivitatea marginală a muncii devine negativă;
5. Productivitatea marginală a muncii devine zero.
Alegeţi varianta corectă: a) (1,2,3); b) (1,2,3,5); c) (1,3); d) (1,3,5); e)
(1,2,3,4,5).

65. Când preţul de vânzare al unui bun creşte (cantitatea vândută


constantă)
profitul total creşte dacă:
1. Costul unitar este constant;
2. Costul unitar scade;
3. Costul unitar creşte strict proporţional cu creşterea preţului;
4. Cursul de schimb al monedei se îmbunătăţeşte;
5. Statul mareşte fiscalitatea (taxarea) asupra consumului;
Alegeţi varianta corectă:
a) 1,2,3,4,5; b) 1,3,5; c) 1,2,3,4; d) 1,2,3; e) 1,2.

66. La o societate comercială dependenţa costului total faţă de volumul


producţiei se prezintă astfel:
Q (buc.) 0 1 2 3 4 5 6
CT (u.m.) 100 180 240 340 400 450 530
Când producţia este de 4 bucăţi costul fix, costul variabil, costul variabil
mediu şi
costul marginal au nivelurile (în ordine):
a) 200; 240; 48; 70;
b) 100; 300; 75; 60;
c) 100; 370; 74; 70;
d) 100; 930; 93; 70;
e) 0; 285; 56,25; 70.

67. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este:


a) minimă;
b) zero;
c) maximă;
d) pozitivă dar descrescătoare;
e) egală cu unu.

68. Menţinerea unui grad scăzut de satisfacere a cererii interne un timp


îndelungat, are ca efect:
1. mărirea salariului real;
2. o dezvoltare economică intensivă;
3. frânarea exporturilor;
4. creşterea datoriei externe;
5. creşterea importurilor.
Alegeţi altemativa corectă:
a) (3,4,5); b) (2,3,4,5); c) (1,2,4); d) (1,2,3); e) (1,2,3,4).

69. Se cunosc următoarele date: costurile fixe reprezintă 3/8 din costurile
totale, iar costurile totale sunt cu 20% mai mici decât incasările. Ştiind
că producţia vândută este de 100.000 buc. şi că preţul unitar este de 2 mil.
lei, costurile variabile sunt:
a) 160 miliarde u.m.;
b) 83,3 miliarde u.m.;
c) 100 miliarde u.m.;
d) 180 miliarde u.m.;
e) 60 miliarde u.m.

70. Rata consumului are o tendinţă de reducere atunci când:


a) venitul scade;
b) venitul rămâne constant;
c) rata economiilor scade;
d) creşte costul total global;
e) venitul creşte.

71. Se află în relaţie invers proporţională:


a) salariul real şi salariul nominal;
b) masa monetară şi preţurile;
c) cursul de schimb valutar şi oferta de valută;
d) productivitatea muncii şi durata muncii;
e) puterea de cumpărare a monedei şi salariul real.

72. La aceleaşi resurse folosite, creşterea consumurilor medii de


producţie
determină:
a) creşterea ofertei;
b) reducerea ofertei;
c) atenuarea inflaţiei;
d) reducerea utilităţii marginale;
e) presiunea pe piaţa bunurilor.

73. Identificaţi afirmaţia falsă:


a) pieţele ce compun piaţa mondială sunt interdependente;
b) statul se implică in comerţul internaţional;
c) balanţa de plăţi este componentă a balanţei comerciale;
d) deficitul cronic al balanţei de plăţi indică o situaţie economică precară;
e) balanţa comercială este o componentă a balanţei de plăţi.

74. Următoarele măsuri anticriză favorizează şi reducerea şomajului:


a) creşterea cheltuielilor publice;
b) creşterea fiscalităţii;
c) creşterea ratei dobânzii;
d) frânarea investiţiilor;
e) reducerea cheltuielilor publice.

75. Absorbţia ca dezechilibru pe piaţa bunurilor se caracterizează prin:


a) concurenţa puternică între vânzători;
b) preocuparea deosebită pentru îmbunătăţirea calităţii;
c) posibilitatea cumpărătorilor de a alege;
d) o ofertă mai mare decât cererea;
e) concurenţa puternică intre cumpărători.

76. Consumul capitalului fix se înregistrează:


a) numai în expresie .fizică;
b) numai în expresie valorică;
c) atât în expresie fizică cât şi valorică;
d) sub formă de consum specific;
e) în calitate de costuri variabile.
77. La fixarea nivelului normal al costurilor trebuie să se ia în
considerare:
a) volumul capitalului fix;
b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă din acel
domeniu;
c) numărul de salariaţi;
d) uzura morală a capitalului fix;
e) costul cel mai ridicat realizat de întreprindere în perioadă anterioară.

78. Odată cu creşterea cantităţii consumate dintr-un anumit bun


economic
utilitatea economică:
a) individuală creşte, totală descreşte;
b) individuală descreşte, totală descreşte;
c) individuală descreşte, totală creşte;
d) individuală este constantă; totală creşte;
e) individuală descreşte, totală nu se modifică.

79. Balanţa comercială excedentară demonstrează că ţara respectivă:


a) exportă o cantitate de bunuri egală cu cea importată;
b) importă o cantitate de bunuri mai mare decât cea exportată;
c) obţine un surplus de venituri în valută;
d) înregistrează un deficit de valută din operaţiile de import -export.

80. În modelul ideal al economiei de piaţă rolul "mâinii invizibile", care


direcţionează opţiunile economice ale fiecăruia, este îndeplinit de către:
a) mecanismul pieţei şi intervenţia statului;
b) mecanismul preţurilor şi concurenţei;
c) mecanismul pieţei şi al concurenţei;
d) mecanismul reclamei şi al subvenţiilor;
e) toate cele de mai sus nu sunt adevărate.

81. Între factorii care influenţează invers proporţional masa profitului se


numără:
a) preţul bunului;
b) numărul de rotaţii ale capitalului folosit;
c) costul unitar;
d) calitatea bunurilor;
e) utilitatea totală.

82. În condiţiile în care salariul real creşte mai încet decât cresc preţurile
bunurilor de consum, salariul nominal:
a) creşte mai repede decât preţurile;
b) creşte mai încet decât preţurile;
c) creşte mai încet decât salariul real;
d) creşte în acelaşi ritm cu preţurile;
e) nu se modifică.

83. Cursul de schimb dintre două monede convertibile depinde de:


a) calitatea materialului din care sunt confecţionate;
b) raportul dintre mărimea şi forţa economică ale celor două ţări care au
emis
monedele respective;
c) raportul dintre cererea şi oferta de bani naţionali şi dintre puterea de
cumpărare a celor două monede;
d) hotărârile autorităţilor statale;
e) raportul dintre volumul de bunuri din cele două __________ţări.

84. Piaţa cu situaţie de monopol presupune:


a) atomicitatea cererii şi ofertei;
b) atomicitatea ofertei;
c) întărirea liberei concurenţe;
d) atomicitatea cererii;
e) o bună satisfacere a cererii.

85. Din oferta de muncă nu fac parte:


a) cei apţi de muncă;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele didactice din învăţământul particular;
d) şomerii;
e) studenţii.

86. Cursul titlurilor fiduciare pe piaţa secundară depinde de numeroşi


factori
economici şi extraeconomici, decisiv fiind în ultimă instanţă:
a) rata dobânzii;
b) raportul dintre cererea şi oferta de titluri;
c) inflaţia;
d) numărul societăţilor pe acţiuni;
e) productivitatea marginală.

87. Gradul de rentabilitate al unităţilor economice se exprimă (măsoară)


prin:
a) volumul încasărilor pe o perioadă dată;
b) suma profitului + costul;
c) preţul de vânzare al producţiei - salariile plătite + impozitele achitate;
d) raportul dintre cifra de afaceri şi numărul de salariaţi;
e) rata profitului;

88. Întâlnirea cererii, exprimată de câţiva cumpărători, cu oferta,


exprimată de o infinitate de vânzători reflectă:
a) piaţa monopolistică;
b) piaţa de oligopson;
c) piaţa de oligopol;
d) piaţa de monopol;
e) piaţa cu concurenţă perfectă.
89. În momentul To volumul economiilor este de 200 mld. u.m. iar rata
consumului este de 75% în momentul T1 volumul economiilor este de 300
mld u.m. iar rata consumului este de 70%. Înclinaţia marginală spre
consum în perioada To –T1 este:
a) 1/4;
b) 1/3;
c) 1/5;
d) 1/6;
e) 1/2.

90. La o sporire a salariului real cu 20% şi la o creştere a preţurilor de


consum cu 20%, salariul nominal:
a) creşte cu 144%;
b) creşte cu 44%;
c) creşte cu 24,4%;
d) se reduce cu 44%;
e) se reduce cu 84,5%.

91. Venitul adus de o obligaţiune este de 10.000 u.m. la o rată a dobânzii


de 10%. Dacă rata dobânzii creşte cu 25% cursul obligaţiunii în T 1 faţă
de To:
a) creşte cu 20.000 u.m.;
b) scade cu 20.000 u.m.;
c) scade cu 12.500 u.m.;
d) creşte cu 12.500 u.m.;
e) informaţiile sunt insuficiente, nu permit determinarea modificării absolute
a cursu1ui obligaţiunilor.

92. 0 societate comercială contractează un împrumut de 100 mil. u.m. pe


5 ani pe principiul dobânzii simple cu o rată a dobânzii de 30%
rambursabil în 5 tranşe anuale egale. Dobânda pe care o va achita băncii
în cel de-al doilea an este:
a) 30 mil.;
b) 20 mil.;
c) 15 mil.;
d) 24 mil.;
e) 10 mil.

93. Acţionează în direcţia creşterii preţului de echilibru:


a) diminuarea preţurilor pe piaţa factorilor de producţie;
b) scăderea preţu1ui unitar al factorilor de producţie şi creşterea consumului
specific (fizic);
c) găsirea de către producători a unor modalităti de a produce mai ieftin;
d) creşterea veniturilor cumpărătorior;
e) scăderea concomitentă şi propoţională a cererii şi ofertei.

94. Pe piaţa schimburilor valutare cursul operaţiunilor la termen este în


general:
a) mai mic decât cursul1a vedere;
b) mai ridicat decât cursul1a vedere;
c) identic cu cel la vedere;
d) mai dinamic decât cursu1 la vedere;
e) mai ridicat decât cursu1 la vedere deoarece numai el este afectat de
inflaţie.

95. Inflaţia afectează negativ:


a) exportu1 şi importul;
b) veniturile tuturor agenţilor economici;
c) economiile şi pe agenţii economici cu venituri mici şi fixe;
d) pe speculatorii de valută;
e) pe debitori.

96. Când producţia este zero nu are valoare zero:


1. costul mediu variabil;
2. costul fix;
3. costul marginal;
4. costul total;
5. productivitatea marginală a muncii.
Alegeţi varianta corectă:
a) (1,2,3); b) (2,3,4); c) (3,4,5); d) (2,4); e) (1,3).

97. La o cifră de afaceri de 100 mil. u.m. şi o rată a profitului calculată la


cifra de afaceri (CA) de 10% pentru că rata profitului să devină 15% în
condiţiile păstrării cifrei de afaceri, costurile de producţie:
a) scad cu 10 mil.;
b) scad cu 20 mil.;
c) cresc cu 15 mil.;
d) cresc cu 0,5 mil.;
e) scad cu 5 mil.

98. Viteza de rotaţie a capitalului se poate exprima:


a) numai prin durata unei rotaţii;
b) numai ca număr de rotaţii pe o durată determinată de timp;
c) prin masa anuală a profitului
d) prin cantitatea de produse obţinute în decursul unei perioade;
e) atât prin durata unei rotaţii, cât şi ca număr de rotaţii.

99. Cantitatea de bani naţionali în circulaţie creşte atunci când:


a) afacerile sunt în regres;
b) creşte excedentul bugetar;
c) creşte volumul de bunuri economice pe piaţă;
d) agenţii economici solicit schimbarea monedei naţionale în valută;
e) intrările de valută sunt mai mici decât ieşirile de valută.

RĂSPUNSURI
1. Răspuns corect c. Consumul intermediar este efortul făcut de o economie
naţională pentru obţinerea PGB-ului, exprimat sub forma bunurilor
consumate. Creşterea mai rapidă a consumului intermediar în raport cu PGB
echivalează cu creşterea ponderii acestuia în PGB,deci cu o creştere a
raportului consum intermediar/PGB. In consecinţă, eficienţa economică
scade.
2. Răspuns corect d. Costul fix mediu se determină ca un raport între costul
fix si
producţie: CF/Q. Cum costul fix este acelaşi indiferent de producţie, creşterea
producţiei antrenează reducerea CFM. În această situaţie raportul dintre
dinamica producţiei şi cea a costului variabil este lipsită de relevanţă. Este
bine de ştiut, însă, că dacă producţia creşte mai încet decât costul variabil,
costul variabil mediu scade, deci şi costul total mediu scade.
3. Răspuns corect e. Costul marginal este costul ultimei unităţi produse si se
determină ca raport între sporul costurilor variabile si sporul producţiei: CM
= (CV1- CV0)/(Q1-Q0). Cum costurile variabile cresc de 2,7 ori, putem scrie
că:CV1 = 2,7CV0. Producţia creşte cu 170% se scrie: Q1=(270/100)Q0. În
consecinţă: CM = (2,7CV0- CV0)/(2,7Q0-Q0) = CV0/Q0=CVM0.

4. Răspuns corect b. Când productivitatea muncii creşte, creşte producţia


obţinută pe fiecare salariat, ceea ce înseamnă că în acelaşi timp de muncă
salariaţii vor produce mai mult. În consecinţă, scade timpul de muncă pe
unitate de produs.
5. Răspuns corect b. Costurile variabile includ în întregime numai
cheltuielile cu
materii prime şi cu combustibilul pentru fabricaţie, adică acele cheltuieli care
depind de producţie. Consumul de capital include şi consumul de capital fix,
care este componentă a costurilor fixe; de asemenea, combustibilul pentru
încălzit nu depinde de producţie, deci este un cost fix. Costurile salariale pot
fi şi ele fixe şi variabile, deci numai o parte se includ în costurile variabile.

6. Răspuns corect c. Munca este remunerată în funcţie de cantitatea,


calitatea şi
eficienţa muncii. După cum cunoaşteţi, salariul depinde hotărâtor de
productivitatea muncii. Vârsta nu este un criteriu în stabilirea salariului (de
exemplu, dacă o femeie casnică se angajează la vârsta de 40 de ani, ea nu va
primi un salariu mai mare decât o tânără de 20 de ani cu o ocupaţie echivalentă
numai datorită vârstei).
7. Răspuns corect c. Cursul acţiunilor este preţul acestora pe piaţa financiară.
Dobânda este preţul creditului, salariul este preţul muncii, iar cursul de schimb
este preţul 109 monedei nationale în monedă străină. Suma de bani plătită
pentru un bun economic este preţul acelui bun.
8. Răspuns corect b. Nu orice bun economic este marfă. De exemplu, atunci
când vă pregătiţi singuri o omletă, acea omletă va ocazionează un efort, ea
este un bun economic. Dar omleta este folosită pentru autoconsum, deci nu
intră în tranzactii şi nu este marfă. Sfera bunurilor economice este mai largă
evident decât sfera mărfurilor.
9. Răspuns corect A. Când durata unei rotaţii a capitalului creşte, viteza de
rotaţie
a acestuia s cade şi masa profitului scade. De exemplu, dacă durata creşte de
la 2 luni la 3 luni: firma va obţine producţie, respectiv profit de 4 ori pe an în
loc de 6 ori , deci profitul anual va fi mai mic. Referitor la varianta 4, nu orice
creştere a preţurilor este inflaţionistă, ci numai una generalizată. Chiar şi în
condiţiile unei creşteri generalizate a preţurilor, vorbim de inflaţie numai
atunci când apare concomitent şi reducerea puterii de cumpărare a banilor.
10. Răspuns corect c. Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun economic pe
care un consumator doreşte şi poate să o cumpere în decursul unei perioade în
funcţie de preţ. De exemplu, nimeni nu ne împiedică să ne dorim un computer
din ultima generaţie, dar dacă venitul nu ni-l permite, dorinţa noastră nu se va
manifesta ca cerere pe piaţă. Cererea este aşadar mai mică decât nevoia de
bunuri economice.

11. Cunoaştem următoarele date:


CA=500 mil., constantă;
Pr'=10% la cost în T0;
Pr'=10% la cifra de afaceri (CA) în T1.
Trebuie să calculăm sporul absolut al profitului: ΔPr=Pr1-Pr0.
Rata profitului la cost se determină: Pr' =(Pr/CT)100, de unde rezultă că în To
avem: 10=(Pr0/CT0)x100, ceea ce înseamnă că Pr0=0,l CT0. Dar cifra de
afaceri este suma costului şi a profitului total: CA=Pr+CT. Înlocuim şi rezult
ă că CA=l,lCT0, de unde
CT0=500 mil./1,1=454,54 mil. Profitul este diferenţa dintre cifra de afaceri ş
i CT: Pr0=500 mil. - 454,54 mil., adică Pr0 = 45,45 mil. Profitul în T1 îl
determinăm din rata profitului la cifra de afaceri din T1, astfel: 10=(Pr1 /CA)
100, de unde Pr1=0,1, CA=50 mil. Sporul profitului va fi: ΔPr=Pr1-Pr0, deci
ΔPr =4,55 mil., ceea ce înseamnă că răspunsul correct este b.

12. Cunoaştem următoarele date:


PGB=10.000 mld.;
CCF=4000 mld.
Trebuie să găsim informaţii cu privire la consumul intermediar. Atenţie! Nu
confundaţi consumul intermediar cu consumul de capital fix. Consumul
intermediar cuprinde bunurile consumate pentru producerea altor bunuri (în
general, capitalul circulant), iar consumul capitalului fix se referă la capitalul
consumat şi amortizat în perioada de calcul. Cunoaştem că PGB=PIB+Ci, iar
PIB=PIN+CCF. Din aceste relaţii rezultă că PGB=PIN+CCF+Ci, adică
10.000=PIN+Ci+4000, de unde rezultă că Ci este mai mic de 6000 mld., deci
răspunsul corect este c.
13. Cunoaştem următoarele date: Ip=75%. Trebuie să aflăm indicele puterii
de cumpărare.
Atenţie! Dacă preţurile scad cu 25% aceasta nu înseamnă că puterea de
cumpărare creşte cu 25%, deoarece în cazul preţurilor cei 25% se aplică pe
nivelul mediu al preţului (P), pe când în cazul puterii de cumpărare cei 25%
se aplică pe puterea de cumpărare (Pc); evident 25 %P≠25%Pc. În cazul
nostru, indicele puterii de cumpărare, Ipc=l/Ip, de unde rezultă că acesta va fi
Ipc=1/0,75=1,33, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare creşte cu 33%,
deci răspunsul corect este c.
14. Cunoaştem următoarele date:
Qo=200t;
CT1=8 mil.;
Q1=0,9Qo=180t;
CV1 =5,4 mil.;
ICV=IQ=90%.
Trebuie să calculăm: CVM0, CF0 şi CT0.
Din ICV=IQ=90% rezultă că CV1=0,9CV0, de unde CV0=5,4 mil./0,9, deci
CV0=6 mil.;
CVM0=CV0/Q0=6 mi1./l200t, adică CVM0=30.000 lei/t.
CFo=CF1=CT1-CV1, deci CF=2,6 mil.lei.
CT0=CF +CVo, deci CTo=8,6 mil. lei.
Răspuns corect c.
15. Problema se rezolvă mai uşor dacă aşezăm datele într-un tabel de forma:
Q 11 12 13
CT(mii) 1000 ?(1180) 1280
CM(mii) - ? 100
Costul marginal este costul ultimei unităţi produse, deci:
CM = [CT(13) - CT(12)]/(13 - 12) = 100.000, de unde rezultă că:
CT(12) = CT(13) - 100.000 = 1180 mii.
Costul marginal al celei de-a douăsprezecea unităţi este:
CM = (1180 - 1000)/(12 - 11) = 180 mii lei.
Răspunsul corect este b.

16. Cunoaştem următoarele date:


Pr' 0 = 15% la cost în T0;
CT1 = 1,5CT0;
Pr'1 = 15%+5% = 20% la cost în T1
Atenţie! Nu confundaţi formularea creşte cu 5% cu afirmaţia creşte cu cinci
puncte procentuale. Dacă rata profitului ar fi crescut cu 5%, am fi scris Pr'1=
1,05Pr'0= 15,75%. Dar creşte cu cinci puncte procentuale înseamnă: Pr’1: =
Pr' 0+5%= 20%; Trebuie să determinăm modificarea relativă a profitului.
Pentru a determina indicele profitului, scriem cele două rate ale profitului
astfel: Pr'0= Pr0 / CT0= 15/100, de unde Pr0= 0,15CT0 şi Pr'1= Pr1 /CT1 =
20/100. Dar CT1 = 1,5CTo, deci Pr'1= Pr1 / 1,5CTo= 0,2. De aici rezultă că
Pr1= 0,3CT0. Indicele profitului va fi: Pr1/ P r0 = 0,3CT0/ 0,15CT0= 2 sau
200%. În concluzie, profitul creşte de două ori, deci se dublează: Răspunsul
corect este b.
17. Cunoaştem următoarele date:
c=80%=C/V; În cazul nostru venitul este PIN. Valoarea bunurilor realizate
în ţară
(PIN)=1 mil. de lei;
In=300.000;
EXP=400.000;
IMP=390.000.
Trebuie să decidem dacă pe piaţă există presiune sau absorbtie. În consecinţă
trebuie să determinăm cererea agregată şi oferta agregată şi să le comparăm
între ele. După cum ştiţi, cererea globală este: CG=C+In+EXP iar oferta
globală este OG=PIN+IMP; Calculând vom avea: CG=0,8 mil. + 300.000 +
400.000 =1,5 mil.;
OG=1 mil.+390.000= 1,390 mil. Observaţi că cererea este mai mare decât
oferta cu 110.000, ceea ce înseamnă că pe piaţă există absorbţie în valoare de
110.000; Răspunsul corect este c.
18. Cunoaştem că depozitele în sistemul bancar cresc cu 100 mld. de lei. Aşa
cum
cunoaşteţi din lecţia "Piaţa monetară", băncile comerciale au capacitatea de a
crea monedă prin acordarea de credite. Metaforic vorbind, un credit nou
acordat devine sursă de noi credite, deoarece cel puţin o parte din el se întoarce
la bancă. Băncile comerciale sunt singurele instituţii care au capacitatea legală
de a acorda credite peste valoarea depozitelor constituite. De exemplu, dacă
în această ţară băncile sunt obligate să păstreze o rezervă la banca centrală de
30%, ele vor putea acorda credite de 70 mld. din cele 100 mld. Nou constituite.
Să presupunem că firma X primeşte acest credit şi plăteşte un utilaj
achiziţionat de la firma Y. Firma Y depune cele 70 mld. la bancă, iar acum în
sistemul bancar apar 100 + 70 = 170 de miliarde din care 30%=51 mld. se
păstrează în rezervă, iar restul de 119 mld. se
acordă sub formă de credite ş.a.m.d. Evident, creditele acordate suplimentar
sunt mai mari de 100 mld. u.m. Răspuns corect b.

19. Cunoaştem următoarele date:


K= 200 mld.;
Ka = 0,9K = 180 mld.;
d'i = 1,5d'p;
Prb = 10 mld.;
Cf=2mld.
Trebuie să determinăm rata dobânzii plătite (d'p) şi rata dobânzii încasate
(d'i) de
bancă. Cunoaştem următoarea formulă: Cib = Prb + Cf= Di -Dp. Rezultă că:
12 mld.=Di - Dp. Dar dobânda încasată de bancă este Di = C x d'i. Pe de altă
parte, banca plăteşte dobânda doar pentru capitalul atras de deponenţi, deci
dobânda
plătită va fi: Dp=Ka x d’p.Să înlocuim: 12mld. = 200mld. x d'i - 180 mld. x
d'p. Cum d'i = 1,5d'p, vom avea:
12 mld.=200 mld. x 1,5d'p-180mld. x d'p = 120mld. x d'p.
Rezultă că rata dobânzii plătite va fi d'p = 10%, iar rata dobânzii încasate:
d'i = 15%. Răspunsul corect este a.

20. Cunoaştem următoarele date:


PGB = 100 mld. lei;
Ci = 20 mld. lei;
Kf = 80 mld. lei, amortizabil în 8 ani;
SVABs = 7 mld. - 9 mld. = - 2 mld. lei;
Trebuie să calculăm PIB şi PNN.
Din formula PIB=PGB-Ci, rezultă cu uşurinţă PIB=80mld. Aşa cum ştim,
PNB=PIB+SVABs=80-2=78 mld. lei.
Pentru a determina PNN trebuie să aflăm consumul de capital fix, conform
relaţiei:
CCF=Kf/t=80 mld./8 ani=10mld./an.
PNN=PNB-CCF, deci PNN=68 mld. lei; răspuns corect d.

21. Răspuns corect a. Raţionalitatea exprimă eficienţa cu care sunt utilizate


resursele şi se determină ca un raport între cheltuieli şi rezultate sau între
rezultate şi cheltuieli. Consumul specific se calculează ca un raport între
consumul de capital circulant (cheltuială) şi producţia obţinută (rezultat), deci
este un indicator al eficienţei economice. Costul total reflectă doar
cheltuielile, iar încasările doar rezultatele, deci sunt insuficiente în mod
independent pentru a aprecia raţionalitatea. Puterea de cumpărare şi viteza de
rotaţie nu sunt legate în mod direct de raţionalitatea economică.

22. Să rezolvăm problema cu ajutorul următorului tabel:


Q012345678
CT 3200 5000 6600 8000 8500 8950 9800 12000 15000
CTM - 5000 3300 2666 2125 1790 1633 1714 1875
CM - 1800 1600 1400 500 450 850 2200 3000
Din tabel se observă că CM începe să depăşească CTM de la cea de-a şaptea
unitate produsă. De altfel era suficient să calculăm numai CTM pentru a ne da
seama de acest lucru. De ce? Pentru că, după cum ştiţi, când CM este mai mare
decât CTM, pentru orice creştere a producţiei CTM creşte. Iar CTM începe să
crească de la cea de-a şaptea unitate produs; Răspuns: b.

23. Răspuns corect a. Investiţiile nete se concretizează în creşterea


capacităţilor de producţie şi, în consecinţă, în creşterea ofertei de bunuri şi
servicii. Înlocuirea echipamentului uzat nu se finanţează din investiţiile nete,
ci din amortizare. Amortizarea este procesul prin care se recuperează sumele
cheltuite cu achiziţionarea capitalului fix, urmând ca aceste sume să fie
utilizate pestru înlocuirea capitalului uzat. În ceea ce priveşte celelalte
variante, este evident că investiţiile conduc la creşterea numărului de locuri
de muncă şi la creşterea eficienţei economice şi a calităţii bunurilor.

24. Răspuns corect c. Dacă nu se iau în calcul relaţiile economice externe,


economia naţională apare ca un sistem izolat, fără legături cu alte ţări. În
aceste condiţii, ea nu va mai avea acces la surse externe de finanţare a
investiţiilor (credite externe şi investiţii directe ş.a.). Singura sursă de
finanţare a investtiţiilor este dată de economiile din interiorul ţării. La nivelul
economiei naţionale, economiile şi investiţiile vor fi egale. În schimb, la
nivelul ramurilor sau unităţilor economice acest lucru nu este neapărat valabil.
Aceasta deoarece între unităţile
economice şi ramurile economice (sectoarele economice) pot exista legături
reciproce de finanţare. De exemplu, o firmă are nevoie de bani pentru investiţii
şi acoperă această nevoie cu un credit bancar şi nu cu economiile proprii.
25. Răspuns corect e. Salariul este suma de bani primită de factorul muncă
pentru
contribuţia sa la activitatea economică. Pentru posesorul forţei de muncă,
salariul este un venit şi nu un cost. Salariul se poate afla în orice raport de
mărime (mai mare,. egal, mai mic) cu profitul şi este, la fel ca profitul, un
venit impozabil. El creşte sau descreşte în funcţie de numeroşi factori (ca şi
profitul) ş i în primul rând de productivitatea muncii.

26. Răspuns corect d. În recesiune, se recomandă creşterea cheltuielilor


publice, atât pentru achiziţii de stat, cât şi pentru investiţii. Prin achiziţii
publice, statul stimulează firmele să producă; pentru a mări producţia firmele
realizează investiţii şi creează noi locuri de muncă, ceea ce determină o
creştere a cererii, atât pe piaţa bunurilor de producţie, cât şi pe piaţa bunurilor
de consum. Producţia suplimentară creată şi vândută fumizează venituri, care
la rândul lor conduc la creşterea consumului şi investiţiilor ş.a.m.d., astfel
încât, treptat, economia depăşeşte recesiunea. Observaţi că varianta a este
cvasiopusă variantei d, deci incorectă. Creşterea ratei dobânzii nu este
recomandată deoarece frânează investiţiile.
Creşterea ratei rezervelor obligatorii antrenează o reducere a ofertei monetare
a băncilor şi, implicit, prin mecanismul cererii şi ofertei, o creştere a ratei
dobânzii şi o restrângere a masei monetare care nu sunt recomandate în
recesiune. Creşterea fiscalităţii lasă mai puţini bani unităţilor economice
pentru consum şi investiţii, deci nu se recomandă în recesiune.

27. Răspuns corect e. Oferta de muncă este munca pe care o pot depune
membrii
societăţii în condiţii salariale. Elevii şi studenţii fără a muncii contra unui
salariu, au deja o ocupaţie: studiază. Ei nu se oferă decât ocazional să lucreze,
motiv pentru care nu sunt consideraţi ofertă de muncă; şomerii în schimb
reprezintă ofertă de muncă nesatisfăcută (fortă 113 de muncă neutilizată).
Celelalte categorii menţionate sunt ofertă de muncă efectiv activă
(funcţionarii şi cadrele didactice) sau potenţială (populaţia aptă).
28. Răspuns a; comparativ cu CTM, consumul specific este mai mic.
Consumul
specific este consumul de capital circulant pe unitate de produs în expresie
fizică (bucăţi) sau valorică (u.m.). CTM include totalitatea consumurilor cu
factorii de producţie, inclusive capitalul circulant, pe unitate de produs, în
expresie valorică, deci este mai mare decât consumul specific. Relaţia dintre
cele două variabile se observă cu usurinţă din modul lor de determinare:
- consumul specific: csp=Kc / Q şi
- CTM=(Kc+A+Cs+alte costuri)/Q, în care am notat cu Kc capitalul
circulant, cu A amortizarea, cu Cs costurile salariale şi cu Q producţia.

29. Răspuns corect b. În reglarea masei monetare, băncile şi mai ales banca
central urmăresc menţinerea unui raport echilibrat între masa monetară şi
cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Altfel spus, se urmăreşte stabilitatea
puterii de cumpărare a banilor şi prevenirea apariţiei inflaţiei. Deşi există
multiple legături între politica monetară şi politica fiscală, reglarea masei
monetare nu urmăreşte reducerea fiscalităţii; reducerea fiscalităţii nu este un
scop în sine, ci un mijloc de stimulare a creşterii economice. Creşterea
productivităţii muncii şi reducerea duratei de rotaţie a capitalului depind de
deciziile firmelor şi nu de
deciziile băncilor. Cât priveşte creşterea consumului şi reducerea economiilor,
acestea nu reprezintă obiective ale politicii economice; obiectivul este
creşterea venitului care antrenează, atât o creştere a consumului, cât şi o
creştere a economiilor.

30. Răspuns corect c. Balanţa comercială excedentară apare în cazul în care


exporturile sunt mai mari decât importurile. În aceasta situaţie, intrările de
valută în ţară din comerţul exterior depăşesc ieşirile, ceea ce inseamnă că
economia naţională în ansamblul său dispune de mai multă valută. Această
monedă liber convertibilă poate fi utilizată, parţial, pentru acoperirea
obligaţiilor de plată ce decurg din datoria ext ernă (dobânzi şi tranşe de
împrumut). De asemenea, datorită faptului că pe piată există o cantitate mai
mare de monedă străină, se întăreşte moneda naţională (creşte oferta de valut
ă la aceeaşi cerere, deci creşte cursul monedei naţionale). De aceea,
excedentul balanţei comerciale este binevenit pentru o ţară care se pregăteşte
să-ş i declare moneda convertibilă. Suplimentul de valută de pe piaţă poate fi
cumpărat şi eventual utilizat de către banca centrală pentru a sus ţine moneda
naţională devenită convertibilă. Celelalt e
răspunsuri nu au nici o legătură cu întrebarea.
31. Răspuns corect b. Cunoaşteţi deja că putem determina PNN astfel:
PNN=C+In+G+En, în care C este consumul familiilor, In investiţia netă, G
consumul public şi En exportul net.
Se observa ca o creştere a exportului net (export minus import) conduce
la o creştere a venitului naţional. Dealtfel, creşterea exportului net poate fi
interpretată ca un transfer de venituri din străinătate în ţară. Reducerea
exportului net echivalează cu un transfer de venituri peste graniţă, deci cu
reducerea veniturilor interne. În varianta a, dacă PGB creşte mai repede decât
PIB, evident eficienţa economică scade, pentru că o unitate PIB se obţine cu
un efort mai mare.
Controlul inflaţiei nu depinde numai de eficienţa comerţului exterior. Este
adevărat ca o monedă puternică rezultată dintr-un comerţ eficient, conduce la
diminuarea inflaţiei dar există şi alte căi de acţiune în acest scop. Celelalte
două variante nu au nici o legătură cu întrebarea.
32. Răspuns corect b. Cererea de muncă se exprimii prin numărul locurilor
de muncă, iar oferta de muncă prin populaţia aptă de muncă. Dacă numărul
locurilor de muncă creşte, iar populaţia aptă scade, se îmbunătăţeşte gradul de
ocupare, deci scade şomajul.
Despre rata dobânzii şi masa monetără este greu de făcut o afirmaţie,
deoarece cele două variabile depind şi de acţiunile instituţiilor financiare.
Cum creşte numărul locurilor de muncă, înseamnă că şi producţia creşte, deci
nu putem afirma dacă pe piaţa bunurilor există presiune sau absorbţie.

33. Răspuns corect e. Dezvoltarea extensivă se face preponderent prin


creşterea
cantităţii consumate din factorii de producţie; eficienţa economică în acest caz
poate cunoaşte orice evoluţie. În variantele a şi c, eficienţa creşte, în b scade,
dar nu putem afirma nimic cu privire la tipul de dezvoltare. Cum creşterea
cantităţii consumate este opusă economisirii generale (consum mai mic) a
resurselor, nici răspunsul d nu este corect.

34. Răspuns corect c. Când productivitatea globală creşte cu acelaşi consum


de
factori, potrivit relaţiei: W=Q/(L+N+K), în care Q este producţia, L cantitatea
de muncă cheltuită, N factorul naturii consumat şi K capitalul consumat,
înseamnă că producţia creşte, deoarece L, K şi N sunt constante. În consecinţă:
- CTM=CT/Q scade pentru că CT este constant;
- CVM=CV/Q scade şi el;
- CFM=CF /Q şi CsM=Cs /Q scad, deoarece numărătorul este constant, iar Q
creşte;
- csp=Kc / Q scade munca cheltuită pe produs = Cs / Q scade.
35. Răspuns corect a. Oligopolul este piaţa pe care actionează câţiva
producători, dar pe care consumatorii sunt numeroşi, deci există atomicitatea
cererii. În schimb, pe o piaţă de oligopson sunt mulţi producătorii dar puţini
consumatori. Răspunsul e, câţiva cumpărători nu este corect, deoarece ni se
cere să precizăm ce caracterizează oligopolul şi nu caracterizează oligopsonul.
Celelalte trei trăsături (omogenitate, un singur vânzător şi un singur
cumpărător) nu sunt întâlnite pe nici una dintre pieţe.
36. Răspuns corect b. Gradul de lichiditate exprimă rapiditatea şi costurile
cu care un bun se transformă în alte bunuri economice. Banii au cel mai înalt
grad de lichiditate pentru că sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi
costuri minime pentru deţinătorii lor. De exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi un
televizor cu 20 mil. de lei numerar, primiţi fără nici un fel de costuri
suplimentare televizorul în schimbul banilor. Oriunde pe teritoriul României
puteţi schimba leii în orice altă marfă ceea ce înseamnă că ei sunt "lichiditate
prin excelenţă".
37. Cunoaştem următoarele date:
Cre=6000 u.m./DM (curs de revenire la export);
Cri=7500 u.m./DM (curs de revenire la import);
Csch=7000 u.m./DM (curs de schimb);
Piexp=72 mil. lei (preţ intern la export).
Trebuie să determinăm profitul operaţiunii de comerţ exterior.
Stim că Cre=Piexp/Peexp, deci vom avea 6000=72 mil. Lei/Peexp, de unde
Peexp=12.000 DM. Cu aceşti bani s-a realizat importul deci:
Cri=Piimp/Peimp şi vom avea 7500=Piimp/12.000 DM, de unde rezultă că
Piimp=90 mil. de lei. Prin urmare, această firmă a cheltuit în operaţiunea de
comerţ exterior 72 mil. de lei şi a obţinut 90 mil. de iei, deci a realizat un profit
de 18 mil. de lei. Răspunsul corect este c. La acest rezultat putem ajunge şi
altfel: să observăm că această firmă câştigă pentru fiecare marcă obţinută din
export (7000 - 6000) = 1000 lei, iar pentru fiecare marcă cheltuită la import
(7500 - 7000) = 500 lei. În total, ea câştigă la fiecare marcă (7500 - 6000) =
1500 de lei = (1000 + 500). La 12.000 de mărci va câştiga 12.000 x 1.500 =
18.000.000 lei.
38. Cunoaştem următoarele date:
Nro=4000 (numerarul în To);
Mso = 80%M (moneda scripturală în To);
2000 u.m. se transformă în monedă scripturală, deci:
ΔMs = 2000 şi Nrl=2000 (numerarul în T1).
Trebuie să aflăm ponderea monedei scripturale în totalul masei monetare în
T1.
Cum M=Nr+Ms, rezultă că M=0,8M+4000, de unde M=20.000 u.m.
Ms0=0,8x20.000=16.000 u.m.;
Ms1=Ms0+2000 =18.000 u.m.;
Ponderea monedei scripturale în masa monetară în T1 va fi:
Ms1 / M=18.000/20.000=90%.
Modificarea relativă a ponderii masei monetare în T1 faţă de To este:
(90% - 80%)/80%=12,5%. Deci ponderea creşte cu 12,5% sau cu 10 puncte
procentuale. Răspunsul este "c" şi nu "e" cum aţi fi tentaţi să alegeţi.

39. Stim că:


Încasările producătorilor cresc cu 40%; Preţurile cresc cu peste 40%.
Trebuie să determinăm tipul de elasticitate a cererii la preţ. Nu avem nimic de
calculat. După cum ştim, dacă:
- cererea este elastică şi preţul creşte, încasările scad pentru că scade
cantitatea cerută mai mult decât creşte preţul;
- cererea este inelastică şi preţul creşte, încasările cresc datorită faptului că
reducerea cantităţii cerute este inferioară creşterii preţului.
Concluzia? Cererea este inelastică. Răspuns corect b.

40. Cunoaştem următoarele date:


V1=1000 u.m.; V1=1,25V0 ; c'=0,9; c1=80%.
Trebuie să determinăm ΔS şi ΔV.
Începem prin a calcula V0= V1 / 1,25 = 800 u.m.
Cum c' = 0,9, înseamnă că s = 0,1 şi k= 10.
Sporul economiilor este: ΔS=0,1xΔV, deci ΔS = 20 u.m. Sporul venitului
este Δ V= kΔS= 200u.m.
Răspunsul corect este e.
41. Cunoaştem următoarele date:
D=1400 u.m.;
Co=20.000 u.m. şi reprezintă valoarea nominală;
D'o=7%;
D' 1=7%+ 1 %=8%.
Trebuie să determinăm modificarea procentuală a cursului acestei obligaţiuni.
Vom utiliza relaţia: C=D / D', în care C este cursul obligaţiunii, D este venitul
fix sau cuponul obligaţiunii, iar D' rata dobânzii. Vom avea C1=1400 /
0,08=17.500 u.m. Indicele cursului obligaţiunii va fi:
Ic = (17.500/20.000) x 100 = 87,5%, ceea ce echivalează cu o reducere a
cursului cu 12,5% (87,5%-100%). Răspunsul corect este c.

42. Răspuns corect c. Rata apţilor se determină ca un raport între populaţia


aptă de muncă şi cea totală şi arată cât din populaţia totală este aptă de muncă.
Prin urmare, arătă cât din populaţia totală este oferta de munca potenţială
(poate lucra). Rata de activitate arată cât din populaţia aptă lucrează efectiv,
determinându-se ca un raport între populaţia ocupată (efectiv activă) şi
populaţia aptă de muncă. În concluzie, din cei trei indicatori menţionaţi la
varianta c putem determina populaţia ocupată. Salariul nominal este important
în stabilirea echilibrului pe piaţa muncii (dar mai important este cel real), însă
numai cunoaşterea nivelului
sau nu ne oferă nici o informaţie despre populaţia ocupată. Rata inflaţiei
permite cunoaşterea evoluţiei preţurilor şi a puterii de cumpărare, dar nu oferă
informaţii despre piaţa muncii. Rata şomajului exprimă cât din populaţia aptă
de muncă nu are un loc de muncă; se determină prin raportarea numărului de
şomeri la populaţia aptă de muncă. Ea nu oferă nici un fel de informaţii despre
dimensiunea populaţiei ocupate (este un indicator relativ şi nu unul absolut).

43. Răspuns corect c. Prin operaţiile la termen pe piaţa valutară se urmăreşte


protecţia în faţa deprecierii monetare care ar scumpi importurile şi le-ar face
ineficiente. De exemplu, să presupunem că aveţi o firmă importatoare de
şampanie din Franţa şi că importaţi lunar 100 de sticle de şampanie a 150 FF
bucata. Vindeţi aceste sticle în ţară cu un milion de lei bucata.
Aceasta înseamnă că realizaţi un curs de revenire la import de
1.000.000/150 lei/FF, adică 6666,66 lei la un franc cheltuit. Dacă în ţară cursul
de schimb este de 4000 de lei/FF, înseamnă că aveţi un câştig faţă de cursul
de schimb de 2666,66 lei / FF. Aveti posibilitatea să cumpăraţi francii la
vedere, cu 4000 de lei/FF şi să achitaţi imediat importul, în avans, adică
înainte de a încasa ceva pe şampanie în ţară. Dar dacă aveţi ca termen de plată
pentru import două luni, trebuie să-l plătiţi efectiv peste 2 luni; nu ar fi raţional
să vă imobilizaţi banii plătind importul imediat. Dacă aveţi francii, îi puteţi
păstra în cont 2 luni, după care faceţi plata. Dacă nu îi aveţi, puteţi aştepta 2
luni, după care îi cumpăraţi la vedere şi plătiţi
importul. Dar dacă peste 2 luni cursul francului creşte, eficienţa importului va
fi mai mică, ba chiar puteţi avea pierderi. De exemplu, dacă peste 2 luni
francul este 7000 de lei, pierdeţi (6666,66-7000)= -333,341ei / FF. De aceea,
veţi cumpăra francii la termen, cu scadenţă 2 luni, pentru un curs să spunem
de 4500 de lei, caz în care rămâneţi eficient. Aprecierea monedei ieftineşte
importurile şi le face mai eficiente, deci varianta d nu este corectă. Celelalte
variante nu pot constitui un scop al operaţiunilor la termen.

44. Răspuns corect a. Dacă dinamica productivităţii este inferioară dinamicii


producţiei, atunci dacă producţia creşte, productivitatea creşte mai încet;
având în vedere că productivitatea muncii este raportul între producţie şi
numărul de lucrători (Q/L), înseamnă că ceea ce frânează creşterea
productivităţii este creşterea numărului de lucrători, de unde rezultă că L
creşte. Cum salariul mediu pe salariat este constant, înseamnă că vor creşte şi
costurile salariale totale, pentru că Cs=SNxL, unde Cs sunt costurile salariale
totale, iar L numărul de lucrători.

45. Cunoaştem următoarele date:


C=150-5Px;
Po=7 şi P1=9;
Trebuie să determinăm elasticitatea cererii la preţ: Ec/p. Vom utiliza relaţia:
Ec/p=(-ΔQ / ΔP) x (P0 / Q0).
Din ecuaţia din enunţ se determină Qo şi Q1 astfel:
Qo=150 - 35=115 şi Q1=150 - 45=105.
Elasticitatea va fi:
Ec/p=[(115 -105)/(9 -7)]x(7/115), deci Ec/p=7/23.
Cum coeficientul este subunitar, înseamnă că cererea este inelastică.
Răspuns b.
46. Răspuns corect a. Reducerea valorii banilor face ca debitorii să restituie
creditorilor o sumă cu o putere de cumpărare mai mică. De exemplu, dacă la
31.12.2000 aţi împrumutat de la un prieten 100.000 de lei, iar în ianuarie 2001
rata inflaţiei a fost de 3,7%, veţi restitui prietenului la 1.02.2001 cei 100.000
dar ei nu mai valorează decât 100.000/1,037=96.432 lei, ceea ce înseamnă că
aţi câştigat 3568 de lei, din cauza reducerii puterii de cumpărare a leului.
Desigur debitorii câştigă atâta timp cât contractele de credit nu cuprind
prevederi care să permită creşterea ratei dobânzii în pas cu inflaţia.

47. Răspuns corect c. Un speculator la bursa de valori câştigă din diferenţa


dintre
cursul la care vinde şi cel la care cumpără. Astfel, vânzătorul vinde titluri pe
care nu le are, la un curs să spunem C0. Dacă la scadenţă cursul scade, el va
cumpăra titlurile cu un C1 mai mic decât C0 şi le va vinde cumpărătorului cu
C1, deci câştigă diferenţa C1-C0. Cumpărătorul cumpără cu C1 şi speră să
crească cursul.
Dacă C1 este mai mare decât C0, el cumpără de la vânzător mai ieftin, cu C0,
după care poate revinde titlurile la vedere cu C1 deci câştigă diferenţa.

48. Răspuns corect b. Rata marginală de substituţie exprimă cantitatea


necesară dintr-un factor de producţie pentru a compensa reducerea cu o unitate
a celuilalt factor, astfel încât producţia să nu se modifice (de exemplu, de câţi
muncitori avem nevoie dacă ni se strică o maşină, astfel încât producţia să fie
aceeaşi). Ea se determină astfel: RmS=Δx / -Δy=Wmy/Wmx, în care x şi y
sunt cei doi factori. În relaţie, x este factorul care substituie şi y este factorul
substituit. În problemă Wmy< Wmx, deci rata marginală de substituţie este
mai mică decât 1.

49. Răspuns corect d. Economia de piaţă este preponderent o economie de


schimb, în care bunurile economice circulă sub formă de mărfuri. Pentru a
avea acces la un bun, trebuie să oferim ceva în schimbul său, ceva care într-o
economie monetară înseamnă o sumă de bani; acea sumă de bani este preţul
bunului.

50. Răspuns corect a. Dacă multiplicatorul investiţiilor este 4, înseamnă că:


k=ΔV/ΔI=4. Dar Δ V=ΔC+ΔI, deci 4ΔI=ΔC+ΔI de unde ΔC=3ΔI. Noi avem
nevoie de o relaţie între ΔC şi ΔV, aşa că vom scrie: ΔC/ΔV=3ΔI/4ΔI=3/4. În
concluzie, dacă venitul creşte cu o unitate (ΔV=l), consumul creşte cu
3/4=0,75 unităţi.

51. Răspuns corect d. Exporturile sunt cele prin care o ţară obţine valută
necesară
finanţării importurilor. De aceea, importurile sunt dimensionate în primul rând
în funcţie de posibilităţile oferite de export. Desigur că importurile depind şi
de cursul de schimb, de inflaţie şi de împrumuturile externe. De asemenea, ele
depind şi de cererea de bunuri de import de pe piaţă. Aşa cum cunoaşteţi, dacă
moneda se apreciază (pentru că scad preţurile de exemplu) sunt stimulate
importurile, dar ele nu pot creşte, cel puţin pe o perioadă lungă, mai mult decât
încasările din export. Împrumuturile externe permit finanţarea pe termen scurt
a importurilor şi depăşirea valorii exporturilor de către importuri. Dar ele
creează obligaţii de
plată viitoare şi nevoia unei balanţe comerciale excedentare în viitor, din
care să se acopere împrumuturile prezente; deci din nou importurile nu pot
depăşi la nesfârşit exporturile.
52. Cunoaştem următoarele date:
Cîb=4Cf (în care Cîb este câştigul bancar, iar Cf cheltuielile de funcţionare);
Ka=C=20 mil. u.m. (în care Ka este capitalul atras şi C volumul creditelor);
D'î-D'p=5%. Trebuie să aflăm profitul băncii şi cheltuielile sale de
funcţionare. Vom utilize următoarele formule: Cîb=Prb+Cf=Dî-Dp, în care
Prb este profitul băncii, iar Dî si Dp sunt ratele dobânzilor practicate de bancă.
Prelucrând vom avea: Cîb=CxD’î – CxD’p=C(D’î – D’p)=20 mil.u.m.x
5/100=1 mil.u.m. Dar Cîb=Prb+Cf=4Cf de unde rezultă că: Cf=250.000u.m.
şi
Prb=750.000 u.m.
Răspuns corect: b
53. Cunoaştem următoarele date:
A=1/4 Ccmat ( în care A este amortizarea si Ccmat sunt celelalte cheltuieli
materiale); Cs=1/2CT; Trebuie sa găsim o relaţie între A şi CT.
Vom scrie că: CT=Cmat+Cs=A+Acmat+Cs=5A+1/2CT. Rezultă că
amortizarea va fi: A= 1/10CT
Răspuns corect: a
54. Cunoaştem următoarele date:
CM=1,25CTM0;
CF=0,25CT0=0,2CT1
Q0=10.000 buc.
CV0=2,25 mil. de lei
Trebuie să determinăm CM si ΔQ.
Dacă CT0=CV0+CF şi CF=0,25CT0, înseamnă că CV0=0,75CT0. Calculăm
CT0=2,25 mil./0,75mil.lei=3 mil. lei u.m.
Costul fix va fi: CF=0,25x3 mil.=0,75 mil.lei;
Costul total in T1 este CT1=CF/0,2=3,75 mil.lei
Costul marginal este: CM=1,25CTM0, dar CTM0=3 mil./10.000, ceea ce
înseamnă că CM=375 lei. Dar CM=ΔCT/ΔQ, de unde ΔQ=ΔCT/CM. Cum
ΔCT=CT1-CT0=0,75 mil., înseamnă ca ΔQ=2000.
Răspuns corect:c
55. Cunoaştem următoarele date:
Cs=Pr ( în care Cs sunt costuri salariale şi Pr profit total);
Cs+Pr=9 mil.u.m
Cmat/CA=0,55 ( în care Cmat sunt cheltuieli materiale şi CA încasările).
Trebuie sa determinăm CA si Pr’ la cifra de afaceri. Vom utiliza pentru
început relaţia CA=Cmat+Cs+Pr, de unde rezultă:
CA=0,55CA + 9 mil.u.m.,deci CA=20mil.u.m;
Profitul este Pr=9 mil.u.m./2=4,5 mil;
Rata profitului la cifra de afaceri va fi: Pr’=(4,5/20)x100, Pr’=22,5%.
Răspunsul corect este c.
56. Cunoaştem următoarele date:
KA=4 mil.u.m. (KA este capitalul firmei A); PrA=300.000/3 luni (PrA este
profitul firmei A obţinut la o rotaţie); PrB=1.200.000/an; Capitalul firmei B
efectuează o rotaţie pe an. Trebuie să vedem de ce capital are nevoie B pentru
a obţine PrB. Folosim regula de trei simplă:
Dacă la 4 mil....................................................................................300.000
profit x.......................................................................................................
1.200.000 profit
Rezultă că X=(1.200.000x4)/300.000=16 mil.u.m. Răspuns corect e.

57. Cunoaştem următoarele date:


Ql=2Qo;
L1=1,25Lo;
SNo=500.000;
%ΔSN=0,75%Δ WL.
Trebuie să calculăm SN1
Conform relaţiei WL=Q/L, vom avea:
WL1=Ql/L1=2Q0/1,25Lo;
WL1=1,6 WL0, de unde creşterea productivităţii muncii este: %ΔWL=(1,6-
1)xl00=60%. Creşterea salariului nominal va fi:
%ΔSN=0,75%ΔWL=0,75x60%=45%, deci salariul nominal creşte cu 45%.
Aceasta înseamnă că SN1=1,45SN0, deci SN1=725.000 u.m ..
Răspuns corect c.
58. Răspuns corect c. Balanţa comercială este acea componentă a balanţei de
plăţi
care reflectă exporturile şi importurile unei ţări. Balanţa de plăţi înregistrează
totalitatea plăţilor şi încasărilor din relaţiile unei ţări cu străinătatea. De aceea,
este posibil ca una dintre balanţe să fie deficitară, iar cealaltă excedentară. De
exemplu, când exporturile sunt mai mici decât importurile, balanţa comercială
este deficitară. Dar este posibil ca în ţară să intre capital străin sub forma
investiţiilor din capital care să compens eze deficitul balanţei comerciale,
astfel încât balanţa de plăţi să fie excedentară.
59. Răspuns corect d. Dacă cererea pentru bunurile de import este inelastică,
la o
creştere a preţurilor acestor bunuri cantitatea cerută scade mai puţin decât
creşte preţul; în consecinţă, veniturile importatorilor, care se calculează ca un
produs între preţ şi cantitatea vândută, vor creşte. De aceea, este avantajos
pentru importatori să reacţioneze la creşterea preţurilor externe prin creşterea
preţurilor pe piaţa internă; inflaţia se va accentua. De asemenea, creşterea
preţurilor externe va fi resimţită cu atât mai mult pe piaţa internă, cu cât
ponderea bunurilor importate în totalul bunurilor de pe piaţă este mare; deci
varianta b nu este corectă.

60. Potrivit datelor din tabel şi relaţiei de calcul a productivităţii marginale:


Wm=ΔQ/ΔL, putem scrie: l0=[Q(1)-Q(0)]/(1-0), de unde Q(1) = 10;
15=[Q(2)-Q(1)]/(2-1), de unde Q(2)=25;
13=[Q(5)-Q(2)]/(5-2), de unde Q(5)=64;
10=[Q(10)-Q(5)]/(10-5), de unde Q(l0) = 114. Deci când se utilizează 10
lucrători
producţia totală este Q= 114, iar producvitatea medie este WL10 =
114/10=11,4.
Răspunsul corect este b.
61. Răspuns corect: b, deoarece reprezintă însăşi una atribuţiile bursei, prin
care
acesta îşi justifică existenţa;
a) incorect – rata dobânzii se stabileşte pe piaţa monetară şi nu la bursă;
c) incorect – creşterea nivelului de trai se asigură în primul rând de către
dezvoltarea economiei, de creşterea productivităţii;

d) incorect – deşi în economia de piaţă rolul statului a scăzut simţitor, în ceea


ce
priveşte piaţa capitalurilor deoarece pe această piaţă circulă valori foarte mari
sub forma hârtiilor de valoare, dar care reprezintă valori reale, există riscul
lansării unor hârtii fără acoperire ceea ce ar avea consecinţe foarte
grave.Pentru a evita acest lucru, s-a constituit, la noi, Comisia Naţională de
Evaluare a Bunurilor Mobiliare, în 1994. Ea are ca atribuţii chiar aprobarea
funcţionării bursei de valori şi controlează activitatea ei.
e) incorect – cursul de schimb al monedei este dat de mai mulţi factori
printre care cel mai important este raportul dintre cererea şi oferta de diferiţi
bani naţionali alături de puterea de cumpărare a monedei.

62. Varianta corectă: b) – aplicând impozite pe venit şi taxe pe consum mai


mici,
rămân mai multe venituri la îndemâna agenţilor economici încurajând
consumul (deci cererea) şi investiţiile - condiţii indispensabile relansării
economiei, depăşirii fazei de recesiune;
a) incorectă – reducerea investiţiilor micşorează oferta-economia scade;
c) incorectă – durata zilei de lucru scăzând, producţia deci oferta scad, nivelul
de
dezvoltare al economiei scade;
d) incorectă – este inversul lui b cu consecinţele aferente;
e) incorectă – ambele determină scăderea cererii interne cu influenţă negativă
asupra nivelului de trai şi al economiei.

63. Varianta corectă: c – întrucât, costul marginal este de fapt suma


costurilor
variabile. Sporul de producţie pe care-l desemnează costul marginal îl
reprezintă de fapt sporul de cost variabil – fixele rămân aceleaşi (constante);
a)+b) incorecte – productivitatea desemnând raportul dintre producţie şi
consumul
factorului de producţie implicat, deci nu costul, ci eficienţa folosirii
factorilor;
d) incorectă – profitul reprezintă diferenţa dintre preţul la piaţă al produsului
şi costul global (costul fix+costul variabil);
e) incorectă – satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea ultimei
doze din bunul X şi nu preţul plătit pentru a obţine cu atât mai puţin costul
care este cheltuiala producătorului.

64. Varianta corectă 1, deoarece toate 3 variantele sunt corecte, veţi spune
cum aşa din moment ce variantele 1 şi 2 se exclud ? Dar analizaţi!
Productivitatea se exprimă producţie (Q). Productivitatea este rodnicia
muncii, este o rezultantă totală a productivităţii. Productivitatea marginală a
muncii este productivitatea ultimilor muncitori angajaţi. Chiar dacă ei produc
la fel, mai puţin, sau tot atât decât ceilalţi, producţia creşte cu numărul de
produse realizate de ei;
d) incorectă, deoarece productivitatea devine negativă, scade producţia;
e) incorectă, productivitatea marginală zero, înseamnă că lucrătorii nou
angajaţi nu au produs deci producţia ramâne constantă.

65. Varianta corectă: d) (1,2,3).


Ştim că profitul evoluează direct proporţional cu preţul, deci, dacă costul este
constant deşi cantitatea vândută este aceeaşi, preţul crescând, creşte profitul.
Varianta 4 incorectă deoarece cursul de schimb se realizează pe piaţa
valutară şi este determinat de raportul cere ofertă şi puterea de cumpărare a
celor 2 oferte.
Varianta 5 incorectă, profitul îl obţine producătorul, taxarea pe consum o
plăteşte
populaţia.
66. Varianta corectă: b - Dacă ştiţi că la o producţie Q, costul total 100
reprezintă
costul fix totul este foarte simplu. Cost variabil la o producţie 0 nu există
pentru că nu există producţie. La 4 buc. CT=400 deci 100 CF şi 300 cost
variabil. Costul marginal mediu se află împărţind costurile variabile CV la
producţia obţinută. Costul marginal se află scăzând din costul total al
producţiei curente, costul total al producţiei anterioare de 3 bucăţi deci 400-
340=60 iar CVM=CV/Q= 300/4=75.
Răspuns corect: 100, 300, 75, 60.
67. Varianta corectă c).
Utilitatea totală este satisfacţia resimţită de consumator prin consumarea
tuturor unităţilor unei mulţimi de bunuri, ori dacă, utilitatea marginală
(suplimentară) este zero, consumatorul are o satisfacţie totală maximă o doză
suplimentară nemaifiind agreată, nu mai reprezintă pentru el nimic. Din acest
punct de vedere este evident de ce variantele a) şi b) sunt incorecte.
Varianta d) - incorectă (reprezintă utilitatea totală şi nu marginală).
Variantă e) - incorectă.
UT = 1 înseamnă că utilitatea marginală nu poate fi egală cu 0, ci cu 1.

68. Varianta corectă: a, întrucât din cauza excesului de cerere căreia oferta
nu-i face faţă, cresc importurile, în defavoarea exportului care este frânat, şi
în consecinţă scăzând mijloacele de plată pentru import creşte datoria externă.
Varianta b, incorectă întrucât cuprinde varianta 2 care duce la creşterea
satisfacerii cererii.
Variantele c, d, e incorecte, cuprind factori contradictorii cerinţei formulate
de grilă.

69. Rezolvare:
Mai întâi, aflăm volumul încasărilor sau cifra de afaceri.
1) CA. = 2 mil. x 100.000 buc. = 200 miliarde u.m.
2) Aflăm apoi CT despre care ştim că reprezintă 80% din CA., deoarece ni se
spune că sunt cu 20% mai mici decât încasările (care reprezintă 100%)= 160
miliarde; CT=CF+CV; Spunându-ni-se că, costurile fixe reprezintă 3/8 din
costurile totale (160 miliarde), rezultă că, costurile variabile sunt egale cu 5/8,
din costurile totale => C.F.. 20 mil x 3 = 60 miliarde;
Răspuns corect: c), întrucât 5/8 x 160 miliarde = 100 miliarde.

70. Răspunsul corect: e) conform legii psihologice a înclinaţiei marginale


spre
consum formulată de J.M. Keynes, atunci când creşte venitul, consumul creşte
şi el
dar nu cu atât cu cât creşte venitul, ΔV>ΔC sau, ΔC<ΔV, asta înseamnă,
ΔC/ΔV este pozitiv dar subunitar, deci consumul care nu se reduce în mărime
absolută scade doar ca pondere într-un venit mai mare. Cum V=C+S adică,
consum + economii, rezultă că într-un venit crescut ponderea (rata)
consumului scăzând, va creşte cea a economiilor, deci varianta c este
incorectă.
Varianta d incorectă; consumul este funcţie de venit, costul pentru întreaga
producţie este dependent de cantitatea produs obţinută Q şi de costul unitar.

71. Varianta corectă: a) – conform definiţiei, productivitatea muncii este


rodnicia, eficienţa, muncii utilizate. Cu cât durata necesară producerii unui
bun va fi mai mică cu atât se vor produce mai multe bunuri, deci
productivitatea va fi mai mare şi invers.
Varianta a) incorectă – cu cât salariul nominal este mai mare se pot cumpăra
mai
multe bunuri (evident funcţie de preţ). Salariul real este invers proporţional cu
preţul Sr=Sn/Ip.
Varianta b) incorectă – creşterea preţurilor duce la creşterea masei monetare
– direct proporţional.
Variantă e) incorectă – cu cât creşte puterea de cumpărare a monedei cu atât
creşte salariul real – conform definiţiei puterea de cumpărare a monedei =
cantitatea de bunuri şi servicii cumpărate cu o unitate monetară. Salariul real
este puterea de cumpărare a salariului nominal.

72. Varianta corectă b) – este evident că la un volum constant de producţie,


creşte cantitatea de resurse folosite pentru fiecare bun produs. Aceasta duce
la scăderea cantităţii de produse oferite Q<Fi şi evident contrazice varianta a,
care e incorectă;
Varianta c) incorectă, întrucât inflaţia nu se atenuează ci creşte datorită
faptului că la o masă monetară (M) existentă pe piaţă va corespunde o ofertă
mai mică, vor exista mai mulţi pe unitate de efect-util inflaţia se agravează
prin creşterea costurilor.
Varianta d) incorectă – vizează consumul şi nu producţia
Variantă e) incorectă – scade oferta, creşte cererea, creşte absorbţia pieţei şi
nu
presiunea. Aceasta creşte când oferta > cererea.

73. Varianta corectă (adică incorectă) este c) – balanţa comecială este


component esenţială a balanţei de plăţi întrucât cea comercială se referă numai
la exportul şi importul demărfuri în vreme ce balanţa de plăţi reprezintă
încasările şi plăţile privind: balanţa serviciilor (comerţul invizibil), balanţa
mişcărilor de capital, a rezervelor valutare etc.
Varianta a) este incorectă (corectă) – între pieţele ce compun piaţa mondială
se stabilesc numeroase interdependenţe – fiecare piaţă naţională este o parte a
pieţei mondiale.
Varianta b) incorectă (corectă) – statul se implică în comerţul internaţional,
atât în calitate de agent economic, cât şi prin legis laţia economico-financiară
pe care o elaborează.
Varianta d) incorectă (corectă) – deficitul balanţei de plăţi este consecinţa
unei activităţi economice externe ineficiente. Ea înseamnă în fapt reducerea
încasărilor în valută,lipsa lichidităţilor valutare la import şi o depreciere a
situaţiei economice.
e) este corectă (incorectă) conform argumentelor de la c).

74. Varianta corectă a) – prin majorarea cheltuielilor publice efectuată de la


bugetul de stat - chiar printr-o emisiune monetară suplimentară, se măreşte
cererea globală, ceea ce incită la mărirea ofertei. Pentru a mări oferta,
producătorii fac angajări suplimentare de forţă de muncă, ceea ce reduce
şomajul.
Varianta b) este incorectă deoarece creşterea fiscalităţii reduce cererea din
cauza taxelor mari şi a unui venit mai mic, acest lucru influenţând oferta,
întreprinzătorii îşi reduc activitatea şi concediază forţa de muncă agravând
şomajul.
Varianta c) incorectă – în cazul creşterii ratei dobânzii, deci a preţului
creditului şi al frânării investiţiilor, când producătorii procedează într-o
manieră similară variantei b.
Varianta e) incorectă – reducerea cheltuielilor publice acţionează în acelaşi
sens, dar prin venitul cumpărătorilor care scade şi de data aceasta ofertă este
nesatisfăcută, producătorii, reacţionând în concecinţă prin restrângere de
activitate - concedieri şi creşterea şomajului.

75. Varianta corectă e) – atât absorbţia, cât şi presiunea sunt stări de


dezechilibru a economiei care afectează în proporţii diferite cumpărătorii şi
vânzătorii. Când piaţa se caracterizează prin absorbţie vânzătorii produc oricât
şi oricum, cererea fiind mai mare decât oferta - în aceste condiţii vânzătorii îşi
selectează cumpărătorii. Concurenţa se manifestă puternic între cumpărători
Variantele a, b, c, d incorecte, caracterizează starea opusă şi anume
presiunea.

76. Varianta corectă b) deoarece consumul de capital fix nu se poate evalua


fizic ţinând cont de faptul că el cuprinde hale, depozite şi echipamente de
producţie (utilaje,maşini, unelte, agregate, instalaţii etc.) nu putem preciza cât
s-a consumat din ele fizic prin utilizare.
Variantele a) şi c) sunt incorecte întrucât conţin consumul fizic, care nu se
poate evalua. Varianta d) este incorectă, intrucât consumul specific, se
referă la consumul de capital circulant şi nu fix.
Variantă e) este incorectă deoarece consumul de capital fix este reflectat de
costul fix şi nu de cel variabil.
77. Varianta corectă b) – competitivitatea unei întreprinderi este dată de
eficienţa ei, adică de productivitate şi rentabilitate alături de o înaltă calitate a
produsului. Cu cât costurile obţinute de firmă sunt mai mici, iar pe piaţă preţul
produselor este mai mare, el se înscrie sub preţul de echilibru, ceea ce îi
asigură un profit cert, deci va trebui să se raporteze la costul întreprinderii cu
cea mai bună poziţie competitivă din domeniu.
Varianta d) incorectă: unitatea economică nu trebuie să folosească un capital
fix uzat moral, întrucât va obţine costuri mai mari ceea ce nu este avantajos;
pe piaţă se confruntă cu firme case au preţuri mai mici datorate nivelului
tehnic performant al capitalului fix utilizat.
Varianta e) incorectă producătorul nu trebuie să se raporteze la costul cel
mai mare,ci la cel mai mic pentru a reduce consumurile de factori de producţie
utilizaţi acolo unde este posibil.

78. Varianta corectă c). Fiecare nouă doză consumată satisface o nevoie mai
puţin acută, în scădere, dar utilitatea totală creşte, cu o rată descrescătoare.
Prin prisma acestei explicaţii variantele a, b, d, e sunt incorecte.

79. Varianta corectă c) – balanţa excedentară se obţine când este determinată


de comerţul exterior ale eficienţei adică balanţa comercială nivelul comerţului
exterior şi a productivităţii muncii sociale reflectat în gradul de
competitivitate a mărfurilor şi serviciilor pe piaţa mondială - ţara respectivă
are un cost în monedă naţională mai mic pentru fiecare unitate valutară
obţinută. Acesta reprezintă cursul de revenire la export care trebuie să fie mai
mic sau cel mult egal cu cursul de schimb.
Varianta d) este incorectă şi evident contradictorie lui c.
Variantele a şi b sunt incorecte nu cantitatea de bunuri exportate sau
importate interesează în primul rând ci cursurile de revenire faţă de cursul de
schimb.

80. Varianta corectă b) – Michel Didier în lucrarea sa "Economia şi Regulile


jocului"arată că mecanismul preţurilor şi concurenţa joacă rolul mâinii
invizibile, care direcţionează opţiunile economice ale fiecăruia. Spre
deosebire de economia de tip comandat, socialist, unde dominaţia statului
asigură desfăşurarea activităţii economice, în economia de piaţă,bazată mai
ales pe proprietatea privată şi unde raportul cerere-ofertă stabileşte: ce, cum,
cât şi când să se producă, preţul devine instrumentul principal alături de
concurenţă şi are rolul de mână invizibilă care armonizează cele 2 paliere ale
pieţei. Preţul reflectă utilitatea bunului şi va orienta piaţa spre ceea ce trebuie
produs, iar concurenţa va determina nivelul acestuia prin eficienţa pe care o
determină.
81. Varianta corectă c) – profitul fiind parte a preţului Pr = P - CTM cu cât
costul este mai mic profitul este mai mare şi invers.
Variantele a) + b) sunt incorecte, întrucât profitul şi preţul cresc direct
proporţional;numărul de rotaţii care înseamnă viteza de rotaţie influenţează,
de asemenea, direct proporţional profitul.
Varianta d) incore ctă – profitul nu este determinat direct de calitat e:. Există
bunuri de o calitate mai joasă, dar care fiind de o primă neces itate se cer,
vânzătorii realizând profit.
Varianta e) incorectă – profitul creşte direct proporţional cu ut ilitatea;
profitul fiind dovada utilităţii unei activităţi economice iar mărimea lui
măsura acestei utilităţi.
82. Varianta corectă a) – Salariul real şi preţul sunt invers proporţionale.
Salariul real şi cel nominal evoluează în acelaşi sens dar nu obligatoriu în
acelaşi ritm. Dacă avem un câştig în salariul real, dar mai mic decât preţul,
atunci obligatoriu salariul nominal trebuie să crească mai repede decât preţul,
pentru a compensa consecinţele creşterii preţurilor asupra salariului real.
Variantele b), c) incorecte – accentuează decalajele.
Varianta d) incorectă – se menţine salariul la acelaşi nivel.
Variantă e) incorectă v dacă salariul nominal nu se modifică şi preţurile
bunurilor de consum cresc, atunci salariul real scade.
83. Varianta corectă c) – cursul de schimb este un preţ care se formează, că
preţul oricărui bun prin raportul cerere-ofertă dar fiind vorba de bani pe lângă
aceasta mai contează şi puterea de cumpărare a acestora.
Varianta a) incorectă.
Varianta b) incorectă – Franţa este mai mică decât India, dar are o monedă
a cărei putere este mai mare decât moneda Indiei.
Varianta d) incorectă – nu statul indică valoarea reală a monedei naţionale
ci puterea economiei, eficienţa ei.
Varianta e) incorectă – într-o ţară se poate produce foarte mult cantitativ ca
în China,de exemplu, dar nu la fel de eficient ca în Anglia şi deci moneda are
o putere de cumpărare mai mică.
84. Varianta corectă d) – monopolul este formă a pieţei imperfecte în care
oferta pentru un anumit produs este concentrată în puterea unui singur
producător care controlează piaţa şi preţul, deci b) este incorectă, ca şi c).
Varianta a) incorectă – caracterizează piaţa monopolistică.
Varianta e) incorectă deoarece preţul de monopol fiind ridicat, iar veniturile
consumatorilor limitate, nu poate exista o bună satisfacere a cererii. Mai mult,
monopolul, nu numai că nu întăreşte concurenţa dar o şi exclude, stricând
mecanismul pieţei.
85. Varianta corectă e) – condiţia pentru ca o muncă să devină ofertă este ca
ea să fie plătită, retribuită. Din acest motiv, studenţii care prestează munci
utile dar gratuite nu intră în ofertă.
Variantele a), b), c) incorecte întrucât categoriile enumerate fac parte din
oferta de muncă pentru că sunt retribuite.
Varianta d) incorectă – pe perioada lipsei totale de activitate şomerul nu
face parte din ofertă.

86. Varianta corectă b) – piaţa secundară o constituie bursa a cărei problemă


fundamentală este formarea cursului ca o consecinţă a raportului dintre
cererea şi oferta de titluri. Dacă oferta de titluri creşte, scade preţul, dacă
cererea de titluri creşte, creşte preţul.
Varianta a) incorectă – vizează piaţa monetară;
Variante incorecte c), d), e) nu influenţează direct cursul, ele sunt consecinţa
unor indicatori care influenţează indirect prin efectele de antrenare.

87. Varianta corectă e) rata profitului este un raport procentual între profit şi
costul total.
Varianta a) incorectă = ea reprezintă cifra de afaceri;
Varianta b) incorectă = ea reprezintă preţul;
Variantele c) şi d) sunt incorecte.
88. Varianta corectă b) – piaţa de oligopson este caracterizată prin: câţiva
cumpărători şi atomicitatea ofertei; cumpărătorii influenţează preţul.
Varianta a) incorectă – este o piaţă în care există atomicitatea cererii şi
atomicitatea ofertei, agenţi economici mulţi cu putere economică mică.
Varianta c) incorectă – presupune câţiva vânzători şi mulţi cumpărători
(atomicitatea cererii).
Varianta d) incorectă – un singur vânzător, o mulţime de cumpărători
(atomicitatea cererii).
Varianta e) incorectă – reprezintă o piaţă ideală, teoretică, caracterizată prin
mai
multe trăsături printre care şi atomicitatea cererii şi a ofertei.

89. Rezolvare:
Ştim că V = C + S;
Calculăm mai întâi cât înseamnă din venit rata economiilor în valoare
absolută în To şi T1:
T0 T1
Economii 200 300
Rată consum 75% 70%
Rată economii 25% 30%
Consum 600 700
Venit 800 1000
Înclinaţia marginală spre consum
c'=ΔC/ΔV=(C1-C0)/(V1 - V0)=(700-600)/( 1000-800)= 100/200=1/2 sau
dacă C0/V0 =
0,25 => S0/V0 = 0,75 => 200/Vo = 0,75=> Vo= 800;
dacă C1/V1= 0,70 = S1/V1 = 0,30;
300/V1 = 0,3;
V1= 1000; ΔS = 100;
ΔV = 200; s = ΔS/ΔV = 100/200 = 1/2; c' = l-s = 1/2;
Răspuns corect 1/2.

90. Rezolvare:
Aplicăm formula de calcul Isr = Isn / Ip x 100.
În T0 100% = 100% / 100% în T1 salariul real şi preţurile cresc cu 20 de
procente.
Aflăm salariul normal 120%=X/120% =>X= 120% x 120% = 144%. Scădem
valoarea salariului nominal din To, valoarea salariului nominal din T1 pentru
a
afla creşterea: 144%- 100%= =44%.
Răspuns corect = 44%.
91. Rezolvare:
Venitul fix al obligaţiunii este dobânda la acţiunea respectivă:
În T0 = curs 0= venit fix / d’0=>C0=100.000/10%=100.000.
În T1=d’1=d’0+25% d’0=12,5% pentru a putea calcula C1 trebuie să
calculăm cât reprezintă rata dobânzii;
C1=venit fix/d’1=80.000;
Calculăm diferenţa de curs= C1- C0=-20.000;
Răspuns b = cursul scade cu 20.000

92. Rezolvare:
Deoarece creditul se restituie în rate egale în cei 5 ani, asta înseamnă, Credit:
5 ani = 20.000 u.m., care reprezintă creditul anual; la care se plăteşte dobânda
de 30% care rămâne constantă pe perioada celor 5 ani. Dobânda în mărime
absolută se va micşora, întrucât o rată de 30% în anul al doilea se plăteşte la
un credit de 80 mil.care au rămas de plătit din creditul iniţial din care s-au
scăzut tranşa primului an adică 20 mil. Situaţia se prezintă astfel:
Anul Tranşe Credit Rata dobânzii Dobânda
1 20 mil. 100 30% 30 mil.
2 20 mil. 80 30% 24 mil.
Conform formulei dobânzii simple C = D x d';
Răspuns corect = 24 mil.
93. Varianta corectă d) = preţul de echilibru se formează prin jocul cererii şi
al ofertei şi reflectă condiţiile economice recunoscute ca normale şi raţionale
pentru cel mai mare volum al producţiei şi consumului unui bun. Dacă
condiţiile de dezvoltare ale economiei permit creşterea veniturilor
cumpărătorilor preţul de echilibru se stabileşte la un nivel mai înalt. De
asemenea, dacă producătorii găsesc posibilităţi de a produce mai ieftin, preţul
de echilibru se va diminua.
Variantele a), b), c), e) incorecte.

94. Varianta corectă b) – deoarece 1) există perspectiva de a creşte sau scade


raportulde schimb existent între diferite monede datorate inflaţiei şi 2) datorită
dobânzii practicate pe piaţa monetară. Suma rămâne disponibilă până la
livrare, timp în care poate fi împrumutată pe termen scurt pe piaţa monetară
aducând dobândă. Variantele a, c, d, e incorecte.
95. Varianta corectă c) = deoarece ei nu pot compensa pierderile provocate
de
creşterea preţurilor. De asemenea, economiile cad pradă inflaţiei pentru că
puterea de cumpărare a banilor scade şi deci resursele băneşti se reduc relativ
(nu în mod absolut ca masă bănească ci ca putere de cumpărare);
Variantele d) şi e) incorecte – sunt avantajaţi de inflaţie;
Varianta b) incorectă pentru că include variantele d şi c.
96. Varianta corectă d) (2,4) chiar dacă nu a început productia (în care apare
obligatoriu costul variabil), întreprinzătorul începe investiţia cu fondul fix,
care evident reprezintă şi costul total în acel moment. Celelalte variante
incorecte = ele apar când apare producţia, deci costul variabil.

97. Rezolvare: 1. Aflăm mai întâi cât este profitul în T0 la o rată de 10% din
cifra de afaceri care este 100 mil., deci profitul este 10 milioane.
Ro = 10% = > Ro = profit / cost total x 100.
Dacă CA0 = 100 mil - 10 mil. profit = 90 mil. care reprezintă CT.
Aflăm CT în condiţiile unei noi rate a profitului de 15%, deci 15 mil.
CT1 = 100.000 CA - 15 mil. profit = 85 mil.
R1 = 15% = > cost = 85 mil;
ΔCT= 90 - 85 = - 5 mil.; Răspuns corect c.

98. Varianta corectă e) indiferent de mărimea prin care o exprimăm trebuie


ţinut cont că între durată şi numărul de rotaţii (viteze) este o relaţie invers
proporţională. Astfel, profitul este mai mare când numărul de rotaţii a
capitalului, este mai mare deci viteza este mai mare; durata unei rotaţii fiind
mai mică şi invers.
Variantele a) şi b) incorecte - sunt restrictive.
Varianta d) incorectă – măsoară Q = producţia;
Varianta c) incorectă – exprimă eficienţa folosirii capitalului.
99. Varianta corectă c) – între volumul de bunuri si cantitatea de bani
naţionali în circulaţie trebuie să existe un echilibru perfect pentru a nu genera
inflaţia ( dacă sunt bani mai mulţi) sau blocaje financiare care duc la blocaje
economice şi consecinţe nedorite pentru economie. Atunci când creşte
volumul bunurilor (Q), trebuie să crească cantitatea de bani pentru a evita
blocajele financiare cu consecinţele lor nedorite asupra pieţei bunurilor.
Celelalte variante sunt incorecte.

100. Varianta corectă b) = prin creditele pe care le acordă (prin rata


dobânzii care
este preţul creditului), ele acţionează atât prin constrângerea masei scriptural
cât si pentru crearea unei cantităţi suplimentare de bani scripturali. Celelalte
variante sunt incorecte.
BIBLIOGRAFIE
Economie-Editia a VIII-a(Facultatea de Economie, Catedra de economie şi
politici economice) Editura Economică, Bucureşti,2009

Economie- Aplicaţii Editia a VI-a(Facultatea de Economie, Catedra de


economie şi politici economice) Editura Economică, Bucureşti,2009

Dobrota, Nita coord., Economie Politica, Editura Economica, Bucureşti,1995.

Stigliz, Joseph, Walsh, Carl - Economics

Sowell, T - Basic Economics