Caracterizarea Elei din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

de Camil Petrescu

Fiind un roman modern, romanul camilpetrescian are ca prima trasatura subiectivitatea,

ilustrata prin naratiunea la persoana I. Aceasta alegere a autorului are anumite consecinte atat la
nivelul tehnicii, cat si la nivelul continutului. Daca la nivelul tehnicii se remarca prezenta unor
procedee psihologice tipice precum confesiunea, introspectia, monologul interior, fluxul constiintei,
memoria involuntara si a unor verbe si pronume la persoanele I si II, singular si plural, la nivelul
continutului se observa concentrarea, focusarea pe personajul principal, Stefan Gheorghidiu, care
devine un personaj reflector pentru tot ceea ce se desfasoara in jurul sau. Practic, este imposibil de
vorbit despre societate, despre familia sau sau despre Ela fara a trece prin filtrul viziunii lui Stefan.
Astfel, personajul Elei nu poate beneficia din start de o caracterizare obiectiva, bazata atat
pe marturiile sale proprii, cat si pe cele ale celor din jur, intrucat imaginea sa este fragmentata de
discursul si gandirea eroului.
Ca tipologie de personaj, Ela Gheorghidiu este in primul rand personajul feminin din acest
roman, femeia in jurul careia se invart ideile protagonistului si care reprezinta in multe din actiunile
sale scopul ultim. In conceptia lui Stefan, ea este tipul femeii ideale, pe care o plaseaza deasupra
tuturor, ridicand-o pe un piedestal, fiind si tipul femeii infidele datorita banuielilor si indoielilor pe
care le resimte sotul sau pe parcursul romanului. Reprezentanta a Realiei, Ela este tipul omului
banal, cu profunde efuziuni sentimentale, care incearca sa tinda la ceva superior, in acest caz Stefan
Gheorghidiu, de care se indragosteste si la a carui lume incearca zadarnic sa se adapteze. Femeie
frumoasa, ea reprezinta si tipul femeii indragostite, dispusa sa faca sacrificii si compromisuri pentru
a fi cu cel pe care il iubeste.
Statutul social o prezinta initial ca o studenta admirata si indragita („era adorata de toti
camarazii, caci infrumuseta toata viata sutdenteasca. Facea totul cu pasiune”), care se
indragosteste de Stefan Gheorghidiu, student la filozofie si cu care se casatoreste, magulit de
aceasta admiratie si invidie („Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata
lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente”).
Pe parcursul relatiei lor, ea intra in contact atat cu rudele sotului sau, cat si cu alte persoane din
societate, simtindu-se atrasa de partea mondena a vietii. De asemenea, Ela ajunge sa fie apropiata de
Anisoara si de domnul G., dansatorul cu care Stefan banuieste ca il insala.
Portetul fizic este destul de amplu constituit, avand in vedere lipsa de insemnatate a
aspectului fizic pentru protagonist. Astfel, Stefan remarca la ea frumusetea care o facea sa fie „una
din cele mai frumoase studente”, afirmand ca „era atata tinerete, atata frangere, atata nesocotinta
in trupul balai, si atata generozitate in ochii inlacrimati albastri”. Descrierea idilica pe care i-o
face acesteia reda idealizarea ei, Ela devenind femeia perfecta, frumoasa prin dezavarsire : „Cu
ochii mari, albastri, vii, ca niste intrebari de clestar, cu neastamparul trupului tanar, cu gura
necontenit umedia si frageda, cu o inteligenta care irumpea, izvorata tot atat de mult din inima cat
de sub frunte, era de altfel un spectacol minunat”. Sintagma „ochii mari” ilustreaza bunatatea
infinita a femeii, ochii find un simbol al sufletului in terminologie simbolica. Inclinarea spre detaliu
a tanarului student la filozofie favorizeaza aparitia unor pasaje descriptive poetice de detaliu, care
accentueaza frumusetea ireala a femeii : „si iar isi arata amenintatoare dintii albi dintre care cei
doi din fata de sub buza rosie de sus, putin mai lati ca doua minuscule petale, imbietoare, de floare
de cires”.
Portretul moral reiese din caracterizarea facuta de Stefan Gheorghidiu, in mod direct sau din
gesturile si actiunile femeii, in mod indirect. Ela primeste aprecieri contradictorii, in functie de
moment si de context. Ea este cand „mereu copilaroasa, ca o cadana”, cand „ceva uscat, fara
viata”. La inceputul relatiei, imaginea sa este perfecta, fiind nu doar foarte frumoasa, ci si „mereu
impaciuitoare si intelegatoare”. Desi „avea oroare de matematici”, este indragostita de Stefan
Gheorghidiu si este dispusa sa faca nenumarate sacrificii pentru el, alaturandu-i-se la cursurile de
filozofie din care nu intelegea nimic si ascultandu-l ore in sir filozofand pe diferite teme doar pentru
a fi cu el. Din acest punct de vedere, ea este o femeie patimasa si dedicata, fiindu-i alaturi in orice

1
clipa. Ea nu este numai frumoasa si devotata, ci si inteligenta: „cu o inteligenta care irumpea”.
Avand o personalitate puternica, bine conturata, ea incearca sa se implice in probleme financiare si
sociale pe care Stefan nu le stapanea prea bine, fapt care ii lezeaza sotului ei orgoliul si egoul
masculin: „ar fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare”. Imaginea ei incepe sa
se clatine in momentul in care Stefan observa inclinatia ei spre problemele financiare si sociale, spre
mondenitati, care o atrageau si o faceau sa isi doreasca lucruri incompatibile cu universul lor
restrans: „zi de zi, femeia mea se instraina in preocuparile ei si administratiile ei de mine”. Treptat,
figura ei emblematica pentru ipostaza de femeie ideala se denatureaza, ajungand dintr-un camarad
al eroului in lupta cu societatea si cu trasaturile acesteia un inamic, un reprezentant al mondenitatii,
aparentei, superficialitatii. Ela parcurge un drum al transformarii, al schimbarii, al regresiunii de la
prototip, de la femeia unica, la intruchiparea prototipului, la acea femeie anonima, imperfecta si
banala, de la superioritate si unicitate la mediocritate.
Prezentata din prisma constiintei lui Stefan, Ela este un personaj care poate fi definita numai
in raport cu acesta. Modul in care acesta i se adreseaza sau in care o prezinta este astfel extrem de
relevant pentru statutul sau in viziunea eroului, reliefand pozitia pe care o ocupa in universul perfect
centrat al sotului sau. Daca la inceput ea este numita „femeia mea”, „nevasta-mea”, „fata asta”,
„ea”, apelative care indica atat un grad ridicat de posesivitate, dar si preferinta tanarului spre un
anonimat usor de inteles din prisma idealizarii acesteia, pe parcursul procesului de degradare a
imaginii Elei ea primeste nume, lucru care indica decaderea de la figura de femeie unica, matrice a
tuturor femeilor. Numirea inseamna oferirea unei identitati, acordarea unor trasaturi definitorii, atat
pozitive, cat si negative, care au ca urmare indepartarea de acel ideal primordial atat de dorit de
Stefan.
De aceea, Ela este un personaj complex, subiectiv construit, a carei reprezentare se bazeaza
in totalitate pe viziunea interioara a protagonistului, sotul si ordonatorul lumii in care ea a fost
plasata la inceputul relatiei lor. De aceea, este imposibil a spune daca Ela a fost sau nu vinovata de
a-l fi inselat pe Stefan, intrucat viata ei este o simpla proiectie, bazata pe imaginatie si/sau fapte
reale, din mintea lui.