Sunteți pe pagina 1din 2

IN MEMORIAM PROFESOR UNIVERSITAR ARSENIE GUŢAN

Valentin Topalo un elev foarte bun, îi place să înveţe, în 1949 termină


profesor universitar, doctor habilitat în știinţe clasa IX-a a școlii medii. În acest an peste familia Gu-
medicale ţan, ca și asupra multor altor familii din Moldova, se
Gheorghe Ţîbîrnă abate o altă nenorocire — la 6 iulie ea este deportată
profesor universitar, doctor habilitat în știinţe în Siberia (r-nul Taișet — regiunea Ircutsk) unde afa-
medicale ră de păduri nimic nu era.
Valeriu Burlacu Fiind doritor de carte s-a adresat în scris la tova-
profesor universitar, doctor în știinţe medicale rășul Stalin, care i-a permis să finiseze clasa 10-a la
Nicolae Chele Taișet, orășel situat la 160 km de la punctul destinaţi-
conferenţiar universitar, doctor habilitat în știinţe ei, unde era posibil să ajungi numai cu trenul. În 1951
medicale an absolvit școala din Taișet. După aceasta, se adre-
Oleg Solomon sează din nou în cris tovarășului Iosif Visarionovici
conferenţiar universitar, doctor în știinţe medicale Stalin, împreună cu prietenul său Vladimir Luft, să
le permită prelungirea studiilor mai departe. În 1951
La 20 ianuarie 2020 se împlinesc 10 ani de la ple- sunt înmatriculaţi la Institutul de Medicină din Ir-
carea în eternitate a profesorului universitar, Arsenie kusk, facultatea de stomatologie. Deja în cursul întâi
Guţan — Om Emerit, șef catedră Chirurgie Oro-ma- pe Arsenie Guţan l-au numit „starosta” de curs, unde
xilo-facială, profesor-consultant la catedra de Chi- și-a îndeplinit obligaţiunile timp de un an, apoi fiind
rurgie Oro-maxilo-facială, Ortopedie Stomatologică eliberat din funcţie considerîndu-l „dușman al popo-
și implantologie orală, ex-decan, fondator al facultăţii rului”. În 1956 A. Guţan și V. Luft cu eminenţă au
de stomatologie USMF și ULIM, specialist coordo- absolvit Institutul de Medicină din Ircutsc Rusia. În
nator în decanatul facultăţii de stomatologie USMF urma unei adresări în scris către Ministerul Sănătăţii
„Nicolae Testemiţanu”, profesionist recunoscut în al URSS sunt repartizaţi la baștină, în RSS Moldove-
ţară și peste hotare. Numele Arsenie Guţan este aso- nească. Arsenie Guţan își începe activitatea de doctor
ciat cu nașterea și progresul stomatologiei naţionale. stomatolog și chirurg generalist în satul Isacova r-nul
Domnia sa are un loc aparte în istoria învăţămîntului Orhei, apoi în spitalul raional din or. Orhei, mai târ-
stomatologic din ţară și din afară, este de neînlocuit ziu face secundariatul clinic în or. Sant-Petersburg.
atât ca savant, ca specialist cât și ca Om de omenie. Din 1962, după absolvirea secundariatului clinic
Profesorul universitar Arsenie Guţan sa născut la activează la USMF „Nicolae Testemiţanu” catedra
13 martie 1927 în satul Mi- de chirurgie oro-maxilo-fa-
toc, judeţul Orhei. Fiind al cială în calitate de asistent,
șaptelea copil din cei 11, al conferenţiar, profesor uni-
familiei lui Manole și Eufro- versitar. Din 1971 pînă1994
siniei Guţan. Părinţii săi au îndeplinește funcţia de șef
fost buni gospodari, cunos- catedră.
cuţi, apreciaţi și stimaţi de Primii pași în știinţă A.
săteni și de locatarii târgului Guţan i-a făcut sub condu-
Orheiului. Pe lângă multe cerea profesorului universi-
lucruri frumoase, făcute de tar Nicolae Fetisov. În 1965
ei în timpul vieţii, au mai susţine teza de doctor in ști-
reușit să cunune vre-o 15 inţe medicale cu tema: ”Os-
perechi de tineri, să boteze teosinteza mandibulei prin
copiii multor familii, dar și construcţii heterogene”. In
să întemeeze o gospodărie perioada de formare profe-
frumoasă. Când avea cinci sionala A. Guţan a fost sus-
ani, satul a fost inundat de ţinut de celebrul manager al
apa Răutului, care s-a re- sănătăţii Nicolae Testemi-
vărsat și peste casa lor. Familia a fost nevoită să-și ţeanu, cu care a promovat noua generaţie de medici
părăsească gospodăria, complet ruinată, pe care au autohtoni: Gh. Ţîbîrnă, P.  Godoroja, D. Șcerbatiuc,
construit-o cu multă trudă. Când apele s-au retras, I. Munteanu, V. Topalo, I.  Lupan, G.  Cebanachi, T.
sinistraţii n-au mai dorit să se întoarcă în satul vechi, Popovici, V. Lungu, E. Balan, V. Cojocari, V. Ouatu, I.
înfiinţând, pe un loc mai ridicat, altul, pe care l-au Iluta, N. Chele, A. Cebanu, S. Lungu, A. Gumeniuc,
numit Pelivan. Dar pentru că în satul nou încă nu O. Solomon, V. Zagnat, V. Oineagră și alţii.
era școală, iar până la cea din satul vechi era greu Teza de doctor habilitat în știinţe medicale “As-
să ajungi, în 1940 familia se mută în orașul Orhei. pecte actuale ale problemei despicaturilor labio-pa-
Aici, la vîrsta de 13 ani, băeatul Arsenie este înscris latine congenitale” profesorul Arsenie Guţan o susţi-
la școala primară, pe care a absolvit-o cu succes. Este ne cu brio in 1982 în Institutul Central de Cercetări
7
Știinţifice în Stomatologie (Moscova) — pe atunci tei „Medicina stomatologică”. Pe parcursul întregii
instituţie deosebit de severă în aprecierea valorii te- sale activităţi, profesorul Arsenie Guţan a acordat o
zelor știinţifice. Renumitul chirurg plastician, Lau- mare atenţie pregătirii cadrelor medicale (studenţi,
reat al Premiului Lenin, Feodor Hitrov, unul din cei rezidenţi, cursanţi) și știinţifico didactice. A lăsat în
trei referenţi oficiali, care a menţionat originalitatea urma sa o școală de specialiști de performanţă înaltă
metodei de uranoveloplastie elaborată de către sa- care fac faţă în ţară și peste hotare. Savantul recunos-
vantul moldovean. Rezultatele activităţii șintifice si cut și clinicistul de categoria superioară Arsenie Gu-
practice, realizate de către profesorul Arsenie Guţan ţan a fost distins cu titluri: Medalia Jubiliară 100 ani
pe parcursul a 50 ani, au fost reflectate in peste 200 de la nașterea lui V. I. Lenin (1970), Medalia de Vete-
lucrari știinţifice publicate, inclusiv un manual „Sto- ran al Muncii (1986), Medalia „Nicolae Testemiţanu”
matologia chirurgicală” (volum I și II) 1990, 200 p. (2005), titlul onorific — Om Emerit (2006). Obligaţi-
coautor, 3 monografii, 2 îndreptare, 1 compendiu, 3 unea celor pe care i-a învăţat Dl professor universitar
indicaţii metodice, 2 invenţii și 23 inovaţii. Deţine ti- Arsenie Guţan să slujească destoinic Stomatologiei
tlul de „Inventator al URSS. Pe parcursul activităţii, Naţionale și să contribuie progresului specialităţii la
fiind recunoscut ca Savant remarcabil, a evaluat ca nivel European și Mondial.
referent oficial la 21 teze de doctor si doctor habilitat Noi am avut un mare noroc de a-l cunoaște și
in știinţe medicale în Chișinau și peste hotarele ţării ne-am dat cu adevărat seama cît de „Mare era”, abia,
(Kiev, Sanct-Petersburg, Odesa), a recenzat mai mult după ce l-am pierdut. Acum, când profesorul Guţan
de 30 autoreferate ale tezelor de doctor în știinţe me- nu mai este, mulţi se întreabă nedumeriţi: cum au
dicale și doctor habilitat. putut unii colegi de facultate pe care el i-a acceptat și
Profesorul Arsenie Guţan a devenit unul dintre i-a ajutat să crească, i-a încurajat și i-a învăţat să ţină
cei mai importanţi savanţi din RM, care ne-a pre- bisturiul în mînă, să-l urască atît de mult, să-i pună
zentat ţara la diferite foruri știinţifice, făcînd legă- pedică, să-i creeze condiţii nefavorabile la atingerea
turi cu personalităţi, la care ulterior se îndreptau la vărstei de pesie ce au dus la abandonarea facultăţii
doctorantură, secundariat clinic, cadre naţionale. USMF, să-i scurteze zilele persoanei care a stat la
Profesorul Guţan a fost și un exemplu de omenie, de baza organizării chirurgiei oro-maxilo-faciale.
cumsecădenie, de modestie, de bunătate și alte cali- Domnia sa este nevoit în 1994 să părăsească cate-
tăţi omenești deosebite. Profesorul Arsenie Guţan în dra care a fondat-o.
decursul a mai mult de 4 decenii activ a executat mai Este invitat la Universitatea Liberă Internaţională
multe funcţii în USMF „Nicolae Testemiţanu” și în unde activează din 1994 până 2002. Fiind decan și
medicina RM, în deosebi în stomatologie. În decurs unul din fondatorii facultăţii de stomatologie, orga-
de mai mulţi ani a condus comisia metodică, comisia nizează în incinta acestei universităţi o clinica stoma-
de concurs a facultăţii, comisia de problemă a Mi- tologică de performanţă.
nisterului Sănătăţii, membru al consiliului de experţi În anul 2002 facultatea de stomatologie ULIM
al MS RM, specialistul principal în domeniul stoma- este transferată la USMF ” N. Testemiţanu” iar pro-
tologiei pediatrice, membru al consiliului știinţific al fesorul Arsenie Guţan este încadrat la catedra de
Universităţii și facultăţii. În cadrul Societăţii (Asoci- Chirurgie Oro-maxilo-facială, Ortopedie Stomato-
aţiei) Stomatologilor din RM a executat funcţiile de logică și Implantologie Orală a facultăţii de educaţie
membru, secretar, vicepreședinte, președinte, dele- continua în medicină și farmacie deoarece obida a
gat, membru al colegiului sau redactor responsabil al fost prea mare și nu a vurut să se întoarcă la catdra
lucrărilor tuturor conferenţelor (congreselor) stoma- Chirurgie Oro-maxilo-facială studenţiască pe care
tologilor din RM. A organizat Congrese și conferinţe a conduso și a părăsito forţat. Concomitent domnia
clinice invitând savanţi iluștri din alte ţării. sa îndeplinește funcţia de specialist coordinator în
În Asociaţiea stomatologilor din URSS a deţi- decanatul facultăţii la fondarea cărea cu mulţi ani în
nut funcţiile de membru al cârmuirii și prezidiului urmă a depus mari eforturi, .
acestei organizaţii, în calitate de delegat a participat Este bine știut că formarea fiecărui individ ca per-
la lucrările a 5 congrese postbelice ale stomatologi- sonalitate este influenţată de factorii ereditari, cît și
lor din URSS (1962; 1968; 1975; 1981; 1987). În anii de evenimentele din mediul înconjurător în care el
1991—1997 a deţinut funcţia de membru al cole- se află.
giului de redacţie al revistelor „Curierul Medical” și Niciodata nu îl vom uita fiindcă a fost un om cu
„S.O.S” ale MS RM. suflet mare pentru noi toţi.
Din 2008 este fondatorul și redactor-șef al revis- Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

S-ar putea să vă placă și