CODURI DE LINIE

CAPITOLUL II

CODURI DE LINIE

II.1 Introducere

Pentru transmisie se foloseşte cel mai adesea forma de undă rectangulară a impulsului s(t) de
amplitudine A şi durată T, durata fiind cunoscută ca interval de bit. Avantajul principal al impulsului
rectangular este uşurinţa de generare la viteze ridicate, folosind dispozitive ce lucrează în comutaţie.
În telecomunicaţii se specifică puterea livrată de un semnal unui rezistor cu valoarea de 1 ohm prin
u2 , pătratul tensiunii semnalului. Evident,
P =U2 / R (2.1)
2
şi pentru R = 1 ohm, rezultă P = U . Energia de bit este definită ca
E b = A2 ⋅ T (2.2)
Informaţia ce urmează a fi transmisă, denumită pe scurt date se notează cu {ak},
{ak} = {…, a-2, a-1, a0, a1, a2, a3, …, ak, …}, ak ε {0, 1}
simbolurile ak sunt binare şi iau valorile 0 şi 1.
În transmisie lor li se asociază fie valorile 0 şi A, variantă denumită simplu curent sau unipolară, fie
valorile -A and +A , variantă denumită dublu curent sau polară. Varianta polară este cunoscută şi sub
denumirea de antipodală deoarece foloseşte valori în opoziţie (+A şi -A sau +1 şi -1).

Figura 2.1 Forme de undă ce ilustrează transmisia binară cu codare NRZ-L

Transmisia folosind impulsuri rectangulare de durată T este cunoscută sub numele de codare NRZ-
L (Non-Return to Zero Level). Pe durata bitului semnalul nu prezintă treceri prin zero iar informaţia
este asociată cu nivelele semnalului şi transmisă la intervale de durată T, folosind forma de undă s(t).

23
Capitolul II

+∞
x(t ) = ∑ a k s(t − kT ) (2.3)
−∞

Procesul de emisie este ilustrat in Fig. 2.1 unde se evidenţiază prezenţa impulsurilor rectangulare
emise la momente de timp multiplu de T.
Relaţia (2.3) mai poate fi scrisă ca
+∞
x (t ) = s (t ) * ∑ a k δ (t − kT ) (2.4)
−∞

Figura 2.2 Convoluţie ce implică un filtru liniar fix şi un proces aleator

Primul factor al convoluţiei reprezintă răspunsul la impuls al unui filtru liniar fix ilustrat în figura
2.2, iar cel de al doilea poate fi notat ca
+∞
Wx ( f )
y (t ) = ∑ a k δ (t − kT )
−∞

şi reprezintă un proces aleator. El constituie factorul ce

transportă informaţia.
Prin aplicarea transformatei Fourier relaţiei (2.4) şi
folosind teorema întârzierii se obţine:
+∞
X ( f ) = S ( f ) * ∑ a k e − jk 2πt (2.5)
−∞

Aici S(f) reprezintă factorul de formă al spectrului

semnalulului şi este dat de transformata Fourier a
formei de undă s(t) utilizată pentru semnalizare. Cel de
f / Rb
al doilea factor se numeşte factor de discriminare şi Figura 2.3 D.s.p. a codului NRZ
depinde de biţii de date ce urmează a fi transmişi.
Densitatea spectrală de putere a semnalului NRZ-L în varianta polară şi echiprobabilă este dată de
1 2
Wx ( f ) = S( f ) (2.6)
T
şi are forma reprezentată în figura 2.3.
Se observă prezenţa unor componente de curent continuu şi de joasă frecvenţă importante, deşi
codul este polar, ceea ce face imposibilă transmisia acestui semnal pe un canal de tipul celui telefonic
sau pe o linie metalică ce implică cuplaje prin condensator sau transformator, ce blochează
componenta de c.c. Semnalul astfel transmis va prezenta distorsiuni foarte puternice.
Se impune deci modificarea spectrului semnalului pentru a-l adapta la canalul de transmisie. În
acest scop se poate transla liniar sau neliniar banda semnalulului în jurul unei frecvenţe purtătoare,
operaţie cunoscută sub denumirea de modulaţie sau se poate interveni prin modificarea factorului de
discriminare sau a factorului de formă, operaţie cunoscută sub denumirea de codare de linie.

24
 CODURI DE LINIE

Necesitatea de a putea extrage din spectrul semnalului de date frecvenţa de bit folosită în receptor
pentru detecţia informaţiei a condus de asemenea la înlocuirea pentru transmisie a codului NRZ-L cu
alte coduri, denumite coduri de linie sau coduri de modulaţie. Acestea trebuie să satisfacă, parţial sau
în totalitate, următoarele condiţii
‰ Componentă de c.c. nulă, pentru a nu încărca inutil linia şi repetoarele;
‰ Valoare mică a variaţiei sumei digitale (DSV) pentru atenuarea componentelor de joasă
frecvenţă;
‰ Să fie de tip RLL (lungime de fugă limitată) pentru o sincronizare fără probleme;
‰ Să prezinte un număr suficient de tranziţii pe durata simbolurilor de ieşire pentru uşurarea
sincronizării de tact;
‰ Să poată fi folosite în reţele tip inel sau de alte tipuri;
‰ Să asigure o propagare limitată a erorilor;
‰ Să permitonitorizarea şi detecţia unor tipuri de erori;
‰ Să prezinte complexitate şi eficienţă rezonabile;
‰ Să poată fi implementat cu circuite simple, fiabile şi la un preţ de cost redus.
‰ Să prezinte nuluri spectrale la anumite frecvenţe
Câteva coduri binare, de interes larg, folosite în sistemele moderne de telecomunicaţii sunt
prezentate în continuare şi sunt ilustrate în figura 2.4.

II.1.1 Codul RZ

În codarea RZ (Return to Zero) bitul 1 este reprezentat prin HL (nivelul logic H pe prima jumătate a
intervalului de bit şi nivelul logic L pe cea de a doua jumătate) iar bitul 0 este reprezentat prin nivelul
logic L pe tot intervalul de bit. Această reprezentare dezechilibrată, cu valoarea medie a semnalului
diferită de zero pentru o transmisie echiprobabilă conduce la crearea în spectrul semnalului de
componente discrete (linii) pe armonicele frecvenţei de bit. În acest caz se poate extrage semnalul de
tact necesar la recepţie cu un circuit PLL calat pe frecvenţa de bit.

II.1.2 Codurile NRZ-M şi S

În codarea NRZ_M (Non Return to Zero - Mark) bitul 1 este reprezentat alternativ prin nivelele
logice H şi L iar bitul 0 este reprezentat prin nivelul logic utilizat pentru reprezentarea ultimului bit 1,
sau cu alte cuvinte bitul 1 este reprezentat printr-o tranziţie la începutul sau mijlocul intervalului de bit
iat bitul 0 prin absenţa tranziţiei.
Această codare diferenţială sau prin tranziţii rezolvă problema ambiguităţii de fază care poate apare
prin inversarea firelor unei linii de transmisie, ceea ce conduce la obţinerea informaţiei negate, în cazul
utilizării codului NRZ-L. Aceeaşi situaţie apare la transmisiile de tip MA cu purtătoare suprimată,
inclusiv PSK, unde sincronizarea se face pe un multiplu al frecvenţei purtătoare. În codarea NRZ_S
(Non Return to Zero - Space), accepţia este inversă, biţii 1 şi 0 schimbându-şi rolurile.

II.1.3 Codurile bifazice

În codarea bifazică (BP) L (L - Level) bitul 1 este reprezentat prin elementele HL iar bitul 0 este
reprezentat prin elementele LH.

25
Capitolul II

Codarea bifazică M provine din asocirea codării bifazice L cu o precodare NRZ-S. Astfel, bitul 1
este reprezentat prin elementele HL şi LH iar bitul 0 este reprezentat alternativ prin nivelele logice L şi
H . În codarea bifazică S convenţia este inversă.

II.1.4 Codul CMI

În codarea CMI (Coded Mark Inversion) bitul 1 este reprezentat alternativ prin nivelele logice L şi
H iar bitul 0 este reprezentat prin elementele LH. Această codare asigură prezenţa unei componente
discrete pe frecvenţa de bit în spectrul semnalului, facilitând procesul de sincronizare.

Figura 2.4 Câteva coduri de linie de interes general

II.1.5 Codul Miller

În codarea Miller sau DM (Delay Modulation) bitul 1 este reprezentat alternativ prin elementele HL
şi LH iar bitul 0 este reprezentat ca absenţa unei tranziţii, repetând ultimul nivel logic din
reprezentarea bitului 1 anterior, dacă apare ca zero unic, între doi biţi 1. Pentru mai mulţi biţi zero suc-

Figura 2.5 Densitatea spectrală de putere a unor coduri binare

26
 CODURI DE LINIE

cesivi, toate zerourile, cu excepţia ultimului sunt codate printr-o tranziţie la sfârşitul intervalului de bit.
Codarea Miller provine dintr-un precodor bifazic L urmat de un bistabil tip T care înjumătăţeşte
tranziţiile semnalului bifazic. Prezenţa
bistabilului tip T, care în general se
foloseşte pentru divizarea cu 2 a
frecvenţei, determină o micşorarea a
lăţimii spectrului semnalului codat şi
deplasarea componentelor spectrale spre
frecvenţe joase.
În figura 2.4 sunt exemplificate toate
aceste tipuri de coduri de linie. În figura
2.5 sunt ilustrate spectrele de putere ale
codurilor NRZ-L, RZ, Bifazic L, CMI şi
Miller pentru cazul echiprobabil. În figura
Figura 2.6 Factori de codare C(f)
2.6 sunt reprezentaţi factorii de codare C(f)
pentru aceste coduri, tot în cazul echiprobabil p =0.5, p reprezentând aici probabilitatea de apariţie a
unui bit 1.

II.2 Codarea diferenţială

Să considerăm cazul unei transmisii polare, reprezentată în figura 2.7 şi că linia a fost ruptă, iar
conexiunea a fost restabilită, dar nu în forma originală, conductoarele liniei fiind inversate între ele.

Figura 2.7 Conectarea directă sau inversă a conductoarelor liniei de transmisie

Dacă conexiunea este de tipul AB şi CD se recepţionează o tensiune UMN = +E sau –E, conform
poziţiei manipulatorului telegrafic I sau respectiv II. Dacă se reconectează ca AD şi CB atunci UMN = -
E şi respectiv +E, pentru aceleaşi poziţii I şi II ale manipulatorului telegrafic, adică situaţia opusă.

Figura 2.8 Forme de undă codate diferenţial

27
Capitolul II

În cazul reprezentării informaţiei prin nivele codare NRZ-L situaţia descrisă mai sus conduce la
obţinerea informaţiei negate (bitul 0 devine 1 şi invers). O situaţie similară apare la transmisiile cu
modulare-demodulare cu purtătoare suprimată, denumită problema ambiguităţii de fază.
Pentru a rezolva aceste probleme se foloseşte codarea diferenţială (NRZ-M sau S) sau prin tranziţii.
În codarea diferenţială NRZ-M (Non-Return-to-Zero Mark) un bit 1 este reprezentat de o tranziţie
(nivel opus celui transmis în intervalul de bit anterior) iar un bit 0 este codat prin absenţa tranziţiei
(acelaşi nivel cu cel transmis în intervalul de bit anterior). În codarea NRZ-S (Non-Return-to-Zero
Space) convenţia este inversă. Formele de undă asociate sunt prezentate în figura 2.8.
Se observă existenţa a două forme de undă posibile a şi b (b este forma de undă a negată logic)
pentru semnalele codate NRZ-M sau S. Semnalul codat NRZ-M yk poate fi scris ca
y k = x k ⊕ y k −1 (2.7)
unde xk reprezintă semnalul codat NRZ-L iar ⊕ operaţia logică SAU EXCLUSIV (sumare modulo-2).
Dacă xk = 0 → y k = y k −1 şi nu apare tranziţie, în timp ce pentru
xk = 1, → yk = yk −1 şi există tranziţie. Coderul diferenţial sau NRZ-M este
reprezentat în figura 2.9a.

Figura 2.9 Circuite de codare şi decodare diferenţială

Pentru decodarea unui semnal codat NRZ-M ec. (2.7) poate fi rescrisă ca
y k ⊕ y k −1 = xk ⊕ y k −1 ⊕ y k −1
sau x k = y k ⊕ y k −1 (2.8)
ţinând cont că y k −1 ⊕ y k −1 = 0 . Decodorul diferenţial este reprezentat în figura 2.9b.

Figura 2.10 Codor NRZ-M

Un codor NRZ-M este prezentat în figura 2.10. În acest caz tranziţia apare pe mijlocul intervalului
de bit, adică se produce o întârziere cu T/2 a semnalului codat faţă de situaţia prezentată în figura 2.4,
iar codul este cunoscut sub denumirea de NRZI (Non-Return-to-Zero Inverted).

28